Șef Lucrări Dr. Med. Roxana Miclăuș [629346]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV
FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ MEDICALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

PARTICULARITĂȚI DE NURSING ȘI
MANAGEMENT INSTITUȚIONAL AL
PACIENȚILOR CU DEMENȚĂ

Coordonator:
Șef Lucrări Dr. Med. Roxana Miclăuș

Autor: STANCIU I. IONEL MARIAN

BRA ȘOV
2017

CUPRINS
I.PARTEA GENERALĂ ……………………………………………………………………………………………….. 1
I.1. INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………… 1
I.2. ISTORIC …………………………………………………………………………………………………………….. 2
I.3. DEMENȚ A – NOȚIUNI GENERALE …………………………………………………………………. 3
I.3.a. Definiție …………………………………………………………………………………………………………. 3
I.3.b. Etiologie …………………………………………………………………………………………………………. 3
I.4. SIMPTOMATOLOGIE ……………………………………………………………………………………….. 4
I.4.a. Tabloul clinic al demenței …………………………………………………………………………………. 5
I.5. STADIALI ZAREA ȘI DIAGNOSTICAREA DEMENȚEI ……………………………………. 7
I.5.a. Stadializarea: …………………………………………………………………………………………………… 7
I.5.b. Diagnosticarea demenței: ………………………………………………………………………………….. 9
I.5.c. Diagnosticul clinic ……………………………………………………………………………………………. 9
I.5.d. Diagnosticul paraclinic ……………………………………………………………………………………. 10
I.6. EVOLUȚIE ……………………………………………………………………………………………………….. 11
1.7.TRATAMENT……………………………………………………………………………………………………. 12
I.7.a.Tratament inițial ……………………………………………………………………………………………… 12
I.7.b.Tratament de întreținere …………………………………………………………………………………… 13
1.8 INST ITUȚIONALIZAREA PACIENȚILOR CU DEMENȚĂ ……………………………..14

II. PARTEA SPECIALĂ ……………………………………………………………………………………………… 17
II.1. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ȊN ȊNGRIJIREA PACIENȚILOR CU
DEMENȚĂ ……………………………………………………………………………………………………………… 17
II.1.a. Rolul asistentului medical în îngrijirea psiho- socială …………………………………………. 17
II.1.b. Rolul asistentului medical în informarea pacientului și familie asupra bolii și
necesitățile sale ………………………………………………………………………………………………………. 18
II.1.c. Rolul asistentului medical în tehnicile de comunicare terapeutică ……………………….. 18
II.1.d. Rolul asistentului medical în intervențiile terapeutice ……………………………………….. 18
II.1.e. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacienților cu demență pe termen scurt …….. 21
II.1.f. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacienților cu demență pe termen lung ……… 21
II.2. TESTE ȘI INVESTIGAȚII ………………………………………………………………………………. 22

II.2.a. Teste de inteligență: ………………………………………………………………………………………. 22
II.2.b. Testele de apreciere a proceselor cognitive ………………………………………………………. 23
II.2.c. Testele perceptiv e și perceptive -motorii …………………………………………………………… 25
II.2.d. Testele de personalitate ………………………………………………………………………………….. 25
II.2.e. MMSE (Mini Mental State Examination) …………………………………………………………. 26
II.3. STUDIU STATISTIC ……………………………………………………………………………………….. 29
SCOPUL STUDIULUI …………………………………………………………………. …… 29
MATERIAL ȘI METODĂ ……………………………………………………………………………………….. 29
REZULTATE ȘI DISCUȚII …………………………………………………………………………………….. 44
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………… 44
II.4. STUDII DE CAZ ……………………………………………………………………………………………….. 46
II.5. CONCLUZII FINALE………………………………………………………..……….. 62
III. BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………..……… …………..63

1 I.PARTEA GENERALĂ

I.1. INTRODUCERE

Demența reprezintă o provocare a secolului XXI ce se profilează tot mai adînc pe fondul
îmbătrînirii globale. Conform ultimelor date statistice prevalența globală a demenței, de orice tip, este de
aproximativ 25 milioane, cu 4,6 milioane de cazuri noi anual. Numărul persoanelor afectate de această
patologie ar putea atinge cifra de 81,1 milioane în 2040. [24]
Conceptul de demență a suferit în istoria definirii sale multiple interpretări teoretice în funcție d e
achiziț iile științifice și de diversele curente biomedicale. Conform spuselor lui P. P. Neveanu demența :
“este procesul de dezorganizare a experienței , de alterare a vigilenței , pierdere a autocriticii, dispariția
percepțiilor , automatismelor, deprinderilor și ami ntirilor ” . [5]
Marea majoritate a demențelor reprezintă o clasă de afecțiuni neurodegenerative
caracterizate de alterarea persistentă și progresivă a funcțiilor cognitive, cu evoluție către moarte.
Demența reprezintă un sindrom clinic caracter izat printr- o deteriorare cognitivă globală, care asociază o
multitudine de simptome psihice și comportamentale.
Funcțiile cognitive afectate în mod normal în demen țe sunt: memoria, capaci tatea de învățare, atenția, orientarea,
calculul, limbaj ul, gȃndirea ș i judecata. Tulburările sunt precedate și însoțite de tulbură ri ale controlului emoțional,
modificare a personalității, sau simptome psihi ce și tulburări ale comportamentului.
Demențele sunt afecțiuni dese, incidența celor degener ative crescând cu vârsta, astfel încât peste
68 de ani circa 9 % din populație este afectată.
Din punct de vedere al etiologiei, demențele reprezintă un grup de afecțiuni neurologice /
sistemice cu afectare a sistemului nervos central, însă trebuie precizat că formele de departe cele mai des
întâlnite sunt: demența de tip Alzheimer, demența vasculară, demența din sinucleinopatii și formele
mixte (de exemplu b oala Alzheimer asociată cu boala cerebro -vasculară, sau boala Alzheimer asociată
cu demența cu corpi Lewy).
Celelalte forme de demență (boli neurode generative, boli inflamatorii/infecțioase, boli
metabolice, boli neoplazice) sunt rare, reprezentând sub 9% din totalul cazurilor de demență. Întrucât
respectarea protocolului de diagnostic și identificarea etiologiei sunt esențiale, deoarece anumite forme
de demență sunt reversibile cu un tratament adecvat, precum și alte afecțiuni neurologice grave
prezentând tabloul clinic al demenței (de exemplu tumori maligne, hid rocefalie internă normotensivă,
sau HIV) c are implică tratamente curative.

2
I.2.ISTORIC
Numele bolii derivă din cuvȃntul latinesc “ demens ” (compus din prefixul “dis” și substantivul
“mens ”), ceea ce înseamnă “lipsit de/fără minte” . [4]
De-a lungul anilor, secole chiar, demența a fost luată în considerare ca fiind doar o problemă
medicală, iar pȃnă în secolul XVIII , toate formele de tulburare mentală au fost diagnosticate folosind
acest termen, inclusive cele caracteristice bătrȃneții.
Deși a fost descrisă încă din Antichitate, demență nu a beneficiat de forme organizate de
îngrijire pănȃ tȃrziu în Evul Mediu. Ȋn acele vremuri, terapia avea caracter empiric, avȃnd ca exemplu
prescrierea unei severe diete alimenta re ce mergea pȃnă la înfometare , masaje, cămăși de forță sau
recoltări de sȃnge.
Ȋn acest timp singurul lucru bun a fost că demența a intrat în literatură pe “calea regală”
datorită lui Shakespeare și al său “ King Lear ”.
Intervalul cuprins între sfȃrșitul secolului al XVII și începutul secolului XVIII are drept
urmare modul dezumanizat privind rezolvarea acestei probleme.
Oameni fără acoperiș, prostituatele, handicapații fizic și cei cu tulburări mentale sunt socotiți
ca și categorii de oameni în afara societății și erau reuniți de -a valma în “case de nebuni ” și supuși
unui așa -zis tr atament constȃnd în sechestrări în camere iz olate, înfometări, îmbăieri prelungite în apă
rece sau abandonați acestui haos, constrȃnși să -l viețuiască.
Ȋn sensul abordării bolnavilor psihici cu răbdare și blȃndețe a fost recomandată schimbare a
de atit udine de către medicul francez Philippe Pinel (1745- 1826) pentru a le oferi susținere
sufletească.
Termenul de demență a fost introdus în limbajul medical de către Pinel , boala fiind
considerată o degradare mentală rezultată în urma unei leziu ni a creierului.
Tratamentul bolnavilor psihici se face prin renunțarea definitivă la mijloace de constrȃngere
dezumanizate realizat în Anglia de John Conolly (1794-1866). Programul propus de acesta pentru
îngrijirea pacienților avea ca scop oferirea unor acțiuni cu caracter social prin activități tehnic e sau
agricole.
Demența : o diminuare dobȃndită, de cele mai multe ori ireversibilă, a capacităților mentale
(inteligență, memorie, putere de înțelegere), determinată de prejudicierea degenerativă a creierului.
Aceasta se diferențiază de deficitul de inteligență înnăscut. Adesea este legată de modificări în
structura personalității. Cauzele pot fi între altele: afecțiuni ale vaselor sanguine (arterioscleroza)

3 cronicizate; intoxicații (de exemplu: prin consum exage rat și constant de alcool); infecții. Dacă
această boală apare la vȃrste înaintate va fi numită demență senilă, iar la vȃrste timpurii , demență
presenilă.

I.3. DEMENTA – NOȚIUNI GENERALE
I.3.a. Definiție
Demen܊a este o afec܊iune cu substrat organ ic cerebral degenerativ care din punct de vedere
psihopatologic se manifestă prin deficit cognitiv (tulbură ri de aten܊ie ܈i memorie), tulbură ri ale
func܊iei executive, deficit no܊ional ܈i opera܊ional la care se adaugă în simptomatologie dezor ientarea
temporo- spa܊ială cu scăderea globală a func܊ionalită܊ii persoanei.
I.3.b Etiologie
Este amplă și diferă în funcție de tipul tulburării:
1. Demența de tip Alzheimer – în majoritatea cazurilor apare atrofia cerebrală, cu mărirea
ventriculilor cerebrali, pierderi neuronale;
2. Demența vasculară (sau demența de infarct multiplu) – este întotdeauna prezentă ca o boală
cerebrovasculară; leziunile S istemului Nervos Central identificate la acești pacienți depășesc
amploarea modificărilor întâlnite, în mod normal, la persoanele vârstnice. Leziunile apar atât în
substanța albă, cât și în cea cenușie. Se pot detecta frecvent urmele unor infarcte mai vechi și boli
vasculare sistemice;
3. Demența datorată altor cauze medicale generale – apare pe fondul unor tulburări ca: infecție cu
SIDA, traumatisme cranio- cerebrale, boala Parkinson, maladia Pick, tulburări endocrine, tulburări
nutriționale, alte boli infecțioase, tulburări hepatice, tulburări neurologice;
4. Demența datorată consumului excesiv de substanțe – apare în asociație cu consumul de: alcool,
substanțe inhalante, sedative, hipnotice, anxiolitice, toxine ;
5. Demența cu etiologie multiplă – tulburarea este determinată de m ai multe cauze (ex. abuzul de
substanțe).

I.4 SIMPTOMATOLOGIE

Principalul simptom care apare este deteriorarea memorie, adică amnezia . Aceasta este mai
marcată pentru evenimentele recente cum ar fi uitarea evenimentelor, zilei și a numerelor de telefon.
Ȋn amnezie este perturbată abilitatea de a învăța lucruri noi, evenimentele din trecut fiind foarte bine

4 conservate. Pacientul își uită ocupația, școlile făcute, ziua de naștere, membrii familiei și chiar
numele, amnezia devine progresivă.
Este afectată doar memoria de scurtă durată, dar odată cu agravarea bolii se pierde din
coeziu ne și faptele care erau fixate cȃndva în memoria afectivă , precum și cele din timpul copilăriei,
adolescenței, tinereții cȃt și a maturității. Diferențierea timpului trecut de cel prezent este treptat
perturbat ă. Deoarece acești pacienți nu pot controla anumite situații devin agresivi sau panicați. Odată
cu avansarea în boală pacienții ce suferă de demență se retrag tot mai mult. [2]
Afazia reprezintă imposibilitatea de a se exprima sau de a înțelege cuvintele spuse sau scrise .
Aceasta poate fi de tip:
* expresiv în care pacientul:
– nu poate pronunță spontan nu mele obiectelor sau indivizilor,
– folosește un cuvȃnt în locul altuia ,
– greutate la a denumi un obiect arătat ,
* receptiv:
– nu înțelege vorbirea rostită ,
– nu poate executa ordine,
– nu recunoaște un obiect denumit dintr -o mulțime .
Ȋn cadrul afaziei mai pot fi prezente și alte tulburări ale limbajului cum ar fi: ecolali a și palilalia.
Apraxia constă în incapacitatea executări activități motorii deși este păstrată funcția motorie,
senzorială și a înțelegerii.
Pacientul:
– nu poate aprinde țigara ,
– nu poate introduce cheia în broască ,
– nu se poate încheia sau descheia la nasturi,
– nu se poate spal ă pe dinți ,
– nu poate să așeze bețe de chibrit în figuri specific ,
– nu se poate îmbrăca,
-nu poate g ăti.
Agnozia este tulburarea percepției printr -un deficit al ce ntrilor de integrare deși pacientul este
conștient și funcțiile senzoriale elementare sunt păstrate.
* agnozia v izuală: incapacitatea recunoașteri obiectelor, fizionomiei proprii sau a membrilor familiei
deși pacientul are o acuitate vizuală normal.
* agnozie auditivă: incapacitatea de a recunoaște sunete, zgomote sau cuvinte.

5 * agnozia ta ctilă: incapacitatea de a recunoaște obiectele prin explorare tactilă.
Deficiența în funcționarea executivă includ e : inabilitatea de a gândi abstract, de a planifica,
de a iniția, și de a stopa comportamente complexe. Perturbarea gândirii abstracte și a judecații poate fi
evidențiată cerând pacientului sa găsească asemănările si deosebirile dintre cupluri de noțiuni
apropiate: pitic- copil, rău -prost, să facă calcule mentale, să explice sensul unui proverb sau punându -i
întrebări pentru a studia gândirea cauzală.
Este utilă evaluarea impactului perturbărilor de gândire abstractă și a judecății asupra vieții de
zi cu zi a pacientului: capacitatea de a muncii, de a planifica activitățile bugetului.
Toate aceste perturbări enumerate mai sus sunt suficient de se vere pentru a cauza o deteriorare
semnificativă in funcționarea socială sau profesională, mersul la lucru, la cumpărături, îmbrăcatul,
îmbăiatul, mânuirea finanțelor și alte activități ale vieții cotidiene și totodată aceste perturbări
reprezintă un declin evident față de nivelul de funcționare anterior.
Alte simptome asociate sunt: dezorientarea, mai întâi în timp, apoi în spațiu
( situație în care pacienții se rătăcesc pe străzi, nu știu să se mai întoarcă acasă), apoi la propria
persoană. Comportamentul se modifică c aracterizându- se prin avariție, colecționarism, autoritarism,
pot apare aspecte medico- legale: exhibiționism, ac te agresive. Ritmul somn- veghe este aproape total
inversat, pacientul se agită noaptea și dormitează în cursul zilei. Stări le de apatie alternează cu stări le
de agitație. Ideile delirante sunt comune, în special cele de persecuție, uită
unde își pun lucrurile și spun că au fost furați . Halucinațiile , în special cele vizuale pot fi prevăzute.
[2]

I.4.a Tabloul clinic al de menței
Debutul clinic al demenței este lent, insidios, progresiv și adesea este greu de precizat cronologic.
Acest debut este marcat de un deficit mnezic global care în timp se agravează. Ȋn demență activitatea
psiho- motorie este incetinită și însoțită de indiferență și apatie progresivă, uneori chiar de furie și
anxietat e.
Ȋn faza evolutivă care survine după cȃtiva ani demența este profundă, masivă și se resimte atȃt la
nivelul fun cțiilor intelectuale superioare( judecata, abstractizarea, sinteza ) cȃt și la nivelul funcțiilor
elementare.
Dete riorarea memoriei este elementul esențial al demenței, afectiune in care intalnim
urmatoarele simptome cognitive: afazia, apraxia, agnozia.
Diagnosticarea dementei are la baza deteriorarea memoriei, manifestata la unele personae prin
incapacitatea de a invata ceva nou, nu- și aduc aminte ceea ce au invatat, pierd diferite lucruri, uita

6 mancarea pe foc. Memoria este afectată pănă în momentul în care pacientul uită ziua sa de naștere,
profesia, studiile cȃt și membrii familiei , toate intamplându- se în stadiile severe de demență, cand
limbajul este vag, mut caracterizat prin ecolalie.
Testarea limbajului se face cerȃnd pacientului să denumească anumite obiecte din cameră, părți
ale corpului, să execute comenzi sau să repete unele expresii.
Indivizii cu demență pot prezenta apraxie (deteriorarea capacităț ii de a efectu a activităț i motorii
cu toate c ă aptitudinile motorii, funcția senzorială și î ntelegerea sarcinilor cerute sunt intacte).
Pacienț ii nu pot identifica folosirea diverselor obiecte (pieptănatul pă rului) sau nu pot executa acte
motorii cunoscute (gestul de „la revedere ”). Apra xia poate contribui la dificultăți în a se îmbră ca, a
desena. Apraxia poate fi testată cerând pacientului să execute diverse activităț i motorii (să arate cum
se spală pe dinți, să deseneze dou ă hexagoane suprapuse, să asambleze cuburi, să aranje ze bețe î n
anumite desene).
Indivizii cu demență pot prezenta agno zie (incapacitatea de a recunoaș te sau identifica
obiectele cu toate că funcția senzoriala este intactă ). De exemplu individul are o acuitate vizuală
normală, dar nu poate recunoaș te scaunele, creioanele, membrii familiei, anumite obiecte. O
manifestare comună a demenței este reprezentată de perturbările în funcția de execuție ,testata prin
faptul ca i se cere pacientului sa numere pana la 10, sa recite alfabetul, sa scada din 7 in 7.
Manifestări neurologice în demență sunt reprezentate de către hipertonie cu akinezie
,realizȃndu -se un aspect pseudo- parkinsonian care se accentuează progresiv.
Ȋn perioada terminală , demența evoluează către o stare demențială profundă cu gigantism și
apragmatism complet, cu apariția comportamentelor arhaice, jargonofaziei și avansarea către un
mutism total. Ȋn anumite cazuri hipertonia poate deveni o adevărată rigiditate de decerebrare. Evoluția
totala a d emenței variază între 2 și 4 an i, foarte rar mai mult de 10 ani.

I.5.STADIALIZAREA ȘI DIAGNOSTICAREA DEMENȚEI
I.5.a.Stadializarea:
Pentru a stadializa deme nța avem nevoie de scala globala de deteriorare [Reiberg De Leon, 1985].
Conform aceste scale deteriorarea se clasează în 7 stadii de gravitate crescă nde avȃnd la baza criterii
clinice.
Stadiul 1 (nici o slăbire intelectuală):
– corespunde cu stadiul clinic de normalitate,
– în examenul clinic nu se evidențiază nici un deficit mnezic .

7 Stadiul 2 (afectare intelectuală foarte ușoară):
– corespunde unui debut al alterării mnezice în care pacientul prezintă o neliniște justificată
deoarece uita unde a pus obiectele familiare cȃ t și numele vechilor cunoștințe ,
– este nulă repercursiunea socioprofesională ,
– stadiul acesta este bine colerat cu “uitarea benign a senescenței” .
Stadiul 3 (afectare intelectuală ușoară):
– debut al deteriorării ,
– în acest stadiu sunt prezente 2 semne din 7:
1. nu recunoaște mediul în care se află, forța de muncă diminuată,
2. are dificultăți în a găsi un cuvȃnt șî un nume propriu, dar și de a recunoaște sau
identifica numele persoanel or prezentate pentru prima dată,
3. lecturarea unei cărți fără a putea reține o multitudine de lucruri,
4. în timpul evaluării clinice sunt prezente dific ultățile de concentrare,
5. cu ajutorul testelor neuropsihologice se pune în evidență obiectivarea afect uării
funcțiilor cognitive superioare,
6. rătăcirea sau pierderea unor obiecte de valoare ,
7. alterarea performanțelor socio -profesional e prezente în situații dificile , dar și o
anxietate moderată care raționalizează cu dificultățile pacientului.
Stadiul 4 (afectare intelectuală moderată):
– în urma unui examen riguros este pus în evidență deficitul intelectual,
– activitatea informațiilor este diminuată ,
– amnezie parțială ,
– alterarea concentrației în timpul testelor în serie,
– dificultăți în ceea ce p rivește administrarea bugetului, călătorii de unul singur,
-incapacitatea de a executa lucruri complexe, evitarea activităților și situațiilor de
competiție. devine normală negarea afecțiunii,
-în acest stadiu nu sunt perturbate orientarea în timp, recunoașterea persoanelor și
evenimentelor familiare, dar și capacitatea de a merge în locuri cunoscute.
Stadiul 5 (afectare intelectuală destul de gravă):
– corespunzătoare unei demențe de debut ,
– incapacitatea amintirii lucrurilor importante din viață cum ar fi adresa, numărul de
telefon, numele nepoților,
– dezorientare temporo- spațială ,

8 – dicultate în ceea ce privește număratul în ordine crescătoare și descrescătoare ,
– numele copiilor, al partenerului de viață și al său și -l poate încă aminti ,
– se pot alimenta și toaleta fără ajutor , dar au dificultate în a- și găsi hainele.
Stadiul 6 (afectare inte lectulă gravă):
– corespunde unei demențe dovedite ,
– dificultate in nu mărarea de la 10 la 0 și invers,
– incapacitatea de a se descurca singur în activitățile de zi cu zi ,
– prezi ntă modificări în structura de personalitate sau episoade psihiatrice:
– halucinații în care poate să vorbească de personaje imaginare sau chiar
despre imaginea sa în oglindă , acuzarea p artenerului că este un impostor,
– anxietate cu agitație și agresivitate ,
– stereotipii psihomotorii,
– apragmatism cu abulie,
Stadiul 7 (afectare intelectuală foarte gravă):
– încadrarea intr- o demență severă ,
– incapacitatea de a c omunica, de a avea control sfincterian și de a se deplasa ,
– dependență totală ,
– indiferență social, apatie,
– tulbură ri severe de comportament precum agresivitate, agitatie, vagabondaj,
Ȋn această fază se întȃmplă frecvent ca bolnavii să se rătăcească , iar riscul de deces cauzat
de accidente rutiere, insolație, deshidratare, îngheț crește exponențial.

9 I. 5. b. Diagnosticarea demenței:

Medicii po t pune diagnosticul de demență ܈i po t identifica eventual cauza ei pe baza unei
examinări clinice, paraclinice și evaluarea statusului mental . Folosind teste specifice.care pot fi
utilizate pentru a dete rmina cauza care poate fi tratată. Chiar ș i în cazul demenț elor care nu pot fi
recuperat e, cunoaș terea tipului de demenț a pe care o are persoana în cauză, îl poate ajuta pe medic
să prescrie tratamentul în scopul ameliorării comportamentului persoanei în cauză, ajutȃndu -i astfel
și familia.

I. 5. c. Diagnosticul clinic
Examenul clinic general – Pentru a pune diagnosticul de demență trebuie ca mai multe sfere
ale activității mintale să fie afectate: memoria, limbajul, orientarea spațială, emoțiile sau
personalitatea.
Anamneza – Trebuie să se concentreze pe stabilirea prezenței sau absenței simptomelor unei
boli cerebrale organice, descrierea comportamentului și capacității funcționale a individului, starea
generală medicală și tratamentele prezente și trecute [ 32]
Istoricul bolii – Analiza antecedentelor patologice ale pacientului trebuie făcută sistematic în
următoarele direcții:
– trasarea unui arbore genealogic, notând vârsta fiecărui membru, cauzele deceselor și
stările de sănătate ale fiecăruia,
– se vor nota separat: boala Parkinson, sindromul Dow , bolile cardiovasculare ș i
cerebrovasculare, hipertensiunea, depresia, demența și alte boli psihiatrice și internările psihiatrice.
Examinarea fizică – Pentru un pacient cu demență, examenul fizic are două obiective:
evidențierea unor semne ale afectării sistemului nervos și ev idențierea unor boli în a căror evoluție
poate fi afectată funcția intelectuală.
Evaluarea neuropsihologică – Examinarea statusului mental – Medicul va face examinarea
statusului mental. Acest test cuprin de de regulă diverse întrebări și activit ăți, ca de exemplu:
persoana trebuie să spună în ce zi și în ce luna este, să repete o frază , să dese neze o minge și să
numere de la 100 înapoi din 7 în 7.
S-au formulat și alte teste care pot ajuta în diagnosticarea demenț ei. Medicii pot folosi un astfel de
test, ca de exemplu: Examinarea Cognitivă Addenbrooke, test care dif eren܊ia za boala Alzheimer de
demența frontotemporală. Ȋ n boala Alzheimer orientarea, atenția ș i memoria sunt mai profund

10 afectate, pe când în demența frontotemporală sunt mai afectate abilitățile de vorbire ș i capacitatea de a
denumi obiecte.
Obiectivele evaluării neuropsihologice:
– contribuția diagnostică,
– contribuția la tipologia și gradul de evoluție al bolii,
– contribuții le terapeutice.
Evaluarea deteriorării cognitive :
– evaluarea funcției intelect uale cu ajutorul chestionarului,
– evaluarea deteriorării cognitive pe baza observației,
– scale pentru evaluarea rapidă a funcțiilor cognitive ,
– evaluarea modificărilor de personalitate ,
– evaluarea memoriei verbale și non -verbale.

I.5.d. Diagnosticul paraclinic
Teste de laborator – Numeroase afecțiuni medicale pot cauza alterări ale fun cțiilor mentale.
Clinicianul trebuie să selecteze testele specifice de laborator, în funcție de istoricul bolnavului și de
examinarea clinică. Acești primi pași îl vor îndruma spre o serie de posibile diagnostice, testele
paraclinice fiind utile pentru sta bilirea precisă a diagnosticului
Examenul lichidului cefalorahidian – Se recomandă în cazuri avansate de diagnostic diferențial.
În boala Alzheimer, peptidul Αlfa42 are un nivel crescut în Lichidul Cefalo-Rahidian comparativ cu
subiecții fără demență de aceeași vârstă [ 1]
Electroencefalografia – Câteva studii au urmărit corelarea EEG cu gradul de severitate clinică a
bolii la pacienții cu demență. Aproape toate studiile au identificat o legătură între declinul cognitiv și
modificările EEG pe măsura agravării proceselor patologice cerebrale. Cel mai des, EEG-ul este
utilizat pentru a se vedea dacă simptomele ca re par a fi datorate unei demenț e nu sunt de fapt
convulsii cauzate de epilepsie.

Tehnici imagistice
Tomografia computeriz ată-CT-cerebrală poate evidenția existența unui proces abiotrofic la
nivelul lobului temporal mijlociu, aspect cu oarecare spec ificitate pentru boală .
Rezonanța magnetică nucleară – Imagistica prin rezonanță magnetică nucleară a adus informații
noi prin identificarea unor leziuni cerebrale actualmente considerate ca fiind specifice pentru boala
[MD Gheorghe ,1999]. Comparativ cu CT, RMN-ul oferă beneficii teoretice indubitabile în studiul

11 demenței deoarece poate oferi imagini în câteva planuri anatomice și nu există artefacte dete rminate
de structurile osoase.
Tomografia cu emisie de pozitroni – Tomografia Pozitronică (Positron Emission Tomograph y-PET)- este
o metodă nouă de diagnostic medical, foarte eficien tă, care permite obținerea unor imagini m orfo-
funcționale de mare rezoluție, bazate pe captarea u nui radiotrasor în funcție de metabolismul diferite lor
organe și structuri. Astfel, în demență s-a remarcat o scădere a ratei de metabolizare cerebr ală atât a
oxigenului cât și a glucozei, de obicei bilateral î n cortexul temporal posterior și parietal.
Tomografia cu emisie de foton unic-SPECT (tomografia cu emisie de foton unic) este o modalitate
de evaluare imagistică funcțională care permite efectuarea diferențelor între
îmbătrânirea normală, boala Alzheimer și alte demențe.
Măsurarea debitului fluxului sanguin cerebral regional – Această metodă de investigație depinde
de legătura strânsă între fluxul sangvin cerebral și metabolismul cerebr al.
În demență se constată o scădere difuză a debitul ui sangvin cerebral, dar cu conservarea
diferențelor arterio -venoase, a răspunsului la CO 2 și autoreglării.
Examenul anatomopatologic – Biopsia cerebrală rămâne, până în prezent, metoda cea mai sigură
în elucidarea diagnosticului pozitiv. Diagnosticul final, de certitudine în demență poate fi precizat
numai prin examinarea directă, microscopică a țesutului cerebral al pacientului.
Modificările macroscopice în demență
Greutatea și volumul creierului, în mod particular emisferele cerebrale sunt reduse în demență .
Atrofia girusurilor este mai evidentă în mod uzual în ariile fronto -temporale, dar lobul parietal este
foarte frecvent afectat. La nivelul bazei creierului, atrofia poate fi observată pe fața ventrală a lobului
temporal, implicând în special girusul parahipocampic.
Examenul genetic al individului și al familiei – Recentele descoperiri ale genelor cu rol cauzativ
și de susceptibilizare a riscului pentru demență au pus la dispoziți
clinicienilor și a cercetătorilor posibilitatea testării genetice a factorilor și a criterii lor de predicție a
bolii, precum și posibilitatea efectuării unui diagnostic diferențial corect, bazat pe dovezi.

I.6. EVOLU ȚIE
Ȋn prima faz ă a bolii apare o diminuare progresiva a func țiilor cerebrale, în special a memoriei si
a orientarii . Apar erorile legate de detalii ale even imentelor. Gândirea devine lentă , pacientul
începe să se incadreze in anumite ș abloane însu șite, se îngusteaz ă cercul preocup ărilor , se const ată

12 o schimbare a comportamentului afectivo-emotional, tinuta neîngrijit ă si neglijent ă, activitate
stereotip ă, episoade psihotice de furie, irascibilitate.
Ȋn a doua faz ă a bolii sindromul predominant devine amnezia progresiv ă. La început amnezia
afecteaz ă doar evenimentele recente, cel e trecute fiind încă bine conservate. Dezorientarea este mai
întȃi temporală și ulterior spațială, bolnavii uitȃndu -și numele , adresa, rătăcindu -se pe stradă, în
curte , în casa sau în spital. Apar tulburări de gȃndire ș i limbaj. Bolnavul își pierde ș irul ideilor
(acestea devenind dezordonate) ș i repet ă cuvinte și expresii, uneori fără legatură î ntre ele. Bolnavii
pot prezenta anumite accese depresive, maniacale sau paranoide și halucinaț ii.
În a treia (ultima) fază a bolii se instalea ză o stare de apa tie (deteriorare intensă psihică ș i
somatică ) ajungandu-se la o existenta mai mult vegetativa. Aceasta duce la deces într-un timp
relativ scurt (medie 3-5 ani), în urma unor complica ții de tip pulmonar, renal, cardiovascular.

1.7. TRATAMENT
Unele caz uri de demență sunt cauzate de afecț iuni medi cale care pot fi tratate, obținȃndu -se o
restabilire partială sau totală a funcției mentale. Ȋn cazul în care demența nu poate fi recuperată ,
obiectivul tratamentului este obținerea unei bune ca lități a vieții, atȃt pentru persoana afectată cȃt și
pentru persoanele de îngrijire.
I.7. a. Tratament iniț ial
Gasindu-se cauza produceri dementei, medicul recomand ă urmatoarele metode de tratament :
-vitamine(B 12)-pentru deficit de acid folic,
-hormoni tiroidieni-in caz de hipotiroidism,
-tratament chirurgical-pentru înlaturarea tumorii cerebrale,
-intruperea medica ției ce a produs pierderea memoriei,
-medica ție antidepresiv ă.
Urmând acest tratament, persoanele vizate vor fi consultate periodic de c ătre medic pentru ca
simptomele sa nu reapara.
Ȋn cazul persoanelor cu demența vasculară , medicii pot prescrie medicamente antihipertensive(cum
ar fi Enalapril, Enap sau Captopril , sau un diuretic) ș i medicamente care scad nivelul colesterolului
.Aceste medicamente nu pot trata demența instalată deja, dar pot preveni apariț ia unor noi accidente
vasculare cerebrale în viitor ș i bolile de inima care pot duce l a noi vătămări ale creierului.
Atunci cȃnd cauza demenț ei nu p oate fi tratată, medicul împre una cu persoana afectată și cu
persoanele de îngr ijire vor colabora pentru a alcătui un plan pentru ca viața să fie mai ușoară și mai

13 confortabilă. Pentru a ajuta o persoană care suferă de demență să fie independentă și să facă față
activitătilor zilnice este nevoie de planurile de îngrjire care conțin sfaturi.
Educarea membrilor familiei ș i a altor persoane de îngriire este de o importanță critică pentru a putea
avea grija de o persoană cu demență. Persoanele din jur trebuie să încerce să cunoască c ȃt mai bine
această afecțiune și să știe ce expectații pot avea și cum pot face faț a problemelor cu care se pot
confrunta, pe măsură ce acestea apar.
Med icamentele nu pot vindeca demența, dar ele pot ajuta la îmbunățirea funcției mentale, dispoziț iei
sau comportamentului. Astfel, medicamentele prescrise de doctor sunt:donepezil ( Aricept) , galantamin
(Reminyl), sau rivastigmina (Exelon), care pot atenua sau pot menț ine funcția mentală . Aceste
medicamente au fost concepute pentru tratamentul bolii, dar ele pot fi încercate și în alte forme de
demență cu scopul menținerii sau îmbunătățirii funcț iei mentale. Studiile recente arată că medicamentele
din această clasă pot fi folosite ș i pentru tratarea persoanelor cu alta forma de demență . S-a demonstrat
că atȃt donepezil cȃt și galantamina pot îmbunătăți funcția mentală, cu puț ine efecte adverse. De
asemenea, Rivastigmina poate fi utilizată la persoanele cu demență cu corpi Lewy, dar efectele adverse
precum grețurile, vărsă turile și scăderea în greutate sunt frecvente. Ȋ n prezent, medicamentele existente
pot încetini dar nu pot opri progresia demenț ei.
– Memantine (Ebixa), acest medicament, nou apărut, poate încetini evoluția î n stadiile avansate ale bolii .
De asemenea este eficient în demența vasculara ușoară pȃnă la moderată.
Ȋn prezent sunt în desfășurare mai multe studii in ceea ce priveste tratarea depresiei.Acest tratament
trebuie administrat cu mare grija deoarece provoaca delirium.Antidepresivele administrate in dementa
cu efecte negative putine sunt :Prazolac, Seroxat, Zolaft ș i Celexa.
Medicamente tranchilizate sunt folosite pentru tra tarea anxietății, stării de agitație, agresivității și
halucinaț iilor. Simptome le se pot agrava pe măsură ce demența progresează. Totusi, s -a afirmat că unele
din aceste medicamente, cum ar fi Zyprexa si Rispolept – pot creș te riscul de deces la persoanele cu
demență. De aceea, înainte de î nceperea tratamentului cu aceste medicamente, este indicat colaborarea
cu meducul pentru a se stabili dacă există vreun risc la persoana in cauză .
I.7.b.Tratament d e întreț inere
Tratamentul de întreținere are ca obiective următoarele :
– reținerea persoanei bolnave cȃt mai mult în spital pentru propria siguranță ;
– îndrumarea pacientului de către cadrul medical și asigurarea suportului necesar.
Medicii ș i alte persoane din domeniul med ical trebuie să colaboreze cu persoana respectivă ș i cu
membrii familiei sau cu persoanele de îngrijire pentru a se îmbunătăți funcția mentală cȃ t mai mult
posib il. Adaptările din ambianța familială pot ajuta la creșterea calității vieții și a siguranței p ersoanei

14 cu demență . Se pot ins tala balustrade la cabina de duș ș i se pot înlătura cȃrpele de pe jos pentru a
crește siguranț a. Persoana poate lua de a semenea ș i medicamente, cum ar fi:
– inhibitori de colinesteraza, precum Donepezil (Aricept ), Galantamin a (Reminyl) sau rivastigmine
(Exelon), Amantina (Ebixa), antidepresive, med icamente pentru tratarea anxietății, stării de agitație,
agresivităț ii și halucinaț iilor.
Sunt necesare consultaț ii regulate pentru a se mon itoriza efectele tratamentului și nivelul de
funcționare a persoanei afectate.
Ȋn cazul în care starea persoanei în cauză se agravează este necesar să se ia decizii atȃ t timp cȃt el
sau ea este încă capabilă să participe la acestea, incluzând și formularea unor documente cum ar fi
testamentul și î mputernicirea unui avocat . Aceste documente cuprind în scris dorințele persoanei î n
legatură cu îngrijirea medicală, î n speci al de tratamentul de menținere a vieț ii.

I.8 Instituționalizarea pacienților cu demență:
Stresu l psiho logic al famil iilor care au în grija pacien ți cu dem ență este mult mai complex d ecât
în cazul celor care au responsabilitatea de a îngriji un pacient cu dizabilități. S -a estimat că
aproximativ 30% din partenerii care îngrijesc pacienți cu demență vor prezenta o tulburare
depresivă. Prevalența tulburărilor depresiv e la copiii adulți care au în grija parinți cu dem ență și
variază între 22% la cei fără istoric de tulburare afectiv ă, până la 37% la cei cu istoric de depresie.
Îngrijitorii pre zintă risc crescut dato rită nivelulu i mare de stres pentru apari ția unor afec țiuni
somatic e, depresie, manifestate prin: scădere în greutate, insomnie, a buz de alcool, cre șterea
consumului medica ției psihotrope, ei putâ nd să aibă sentiment e de vină, rușine, mânie, neputi nță,
furie și dez nădejde cu abuz ve rbal sau fizic asupra pacientului cu demen ță. Frecv ent este
neglijată starea de sănătate a persoanei care acordă îngrijire pacientului cu demen ță, deși aceasta
este esen țială. Medicul trebuie să insiste asupra unei nu triții corespun zătoare, suficiente ore de
somn și ingestia moderat ă de alcool și cofei nă.
Solicitarea persoanelor care au în grija pacienți cu demență este psiholog ică, fizică, financiară și
social ă. Povara ce cade asupra îng rijitorulu i poate fi diminuată cu ajutor din partea comunit ății,
acumularea uno r cunoștințe medicale suplimentare furnizate de medicul de familie, asigurarea d e
consiliere psihologică și supo rt emo țional. Calitatea îngrijirilor acordate paciențiilor cu demență
crește exponențial cu gradul de sănătate al îngrijitorului, este important ca acesta să fie sanătos din
punct de ve dere fizic și psihic.

15 Din cauza apari ției prob lemelor comportamentale, a apa riției unor afecți uni intercurente sau a
pierderii supo rtului social, o mare parte din pacien ții cu dem ență vor necesita la un anum it moment
al evol uției bolii internarea într-un azil sau alte in stituț ii specializate.
În azilele de bătrâni aproximativ 2/3 din rezidenți suferă de demență și apoximativ 90 % din ei
prezintă tulburări comportamentale. Personalul care lucrează în aceste instituții trebuie să aibă
cunoștințe asupra managementului simptomelor non -cognitive.
Stimularea adecvată, creșterea autonomiei și capacitatea de schimbare și adaptare odata c u
progresia bolii, prezintă importanță în aceste instituții. O preocupare particulară în ceea ce privește
asistența pacienților institutionalizați este folosirea constrângerilor fizice și a medicației
antipsihotice. Utilizarea pe termen lung a medicației antipsihotice necesită o evaluare periodică a
răspunsului la medicație, monitorizarea pentru efecte secundare și o documentație adecvată.
Factorii de risc pentru diskinezia tardivă sunt vârsta înaintată, sexul feminin și traumatismele
cerebrale.
În aceste c entre, din cauza agitației sau agresivității sunt uneori utilizate metode de contenție
fizică, se încearcă totuși folosirea acestor metode cât mai rar posibil și există chiar sugestii că
metodele de contenție ar contribui la accentuarea declinului cognitiv. Este posibila scăderea la
minim a folosirii metodelor constrictive prin evaluarea atentă a cauzelor posibile de agitație și
instituirea unui tratament corespunzător .
Pacienților cu demență le este foarte greu, dar nu imposibil, să comunice localizarea sa u
prezența durerii, foamei și a altor stări neplăcute, pentru identificarea unei astfel de situații trebuind
evaluată atent apariția oricărei stări de iritabilitate sau agitație.
Pacienții și familiile lor se confruntă cu recunoașterea existenței bolii și a limit ărilor pe care le
implică aceasta. Famili ile și pacien ții pot să prezinte un sentiment al pierde rii și în același
timp să perceap ă stigma aso ciată aceste i afecți uni. Poate fi util să identifice ab ilitățile pierdute
și să pună în v aloare ab ilitățile restante. Pacienții cu afectare u șoară trebuie sf ătuiți să
renunțe la șofat, trebuie să s tabilească un împuternicit care să ia decizii asupra viitorului s ău
medical și financi ar și să -și redacteze test amentu l.
Familia trebu ie sfăt uită să ia în considerare pr eluarea prob lemelor financiare, iar pacienț ilor
să li se in terzică conduc erea autovehicu lelor, dacă mai este cazul. În stadiul mediu al bolii,
datorit ă creșterii dependen ței pacientu lui, fam ilia trebuie să ia în considerare angajarea unei
persoane ca a jutor la domiciliu sau un posib il transfer în tr-o instituție specia lă de în grijire (1 ).

16 Medicul curant are rolul de a informa familia cu privire la posibilitatea apariție haluci națiilor și
a ideilor deliran te, simptome care se în tâlnesc des în evoluția bolii și sunt tratabile în marea
majoritate a cazurilor. În cazul în care simptomatologia ps ihotică este asocia tă cu un
comportament care pune în pericol via ța pacientu lui sau a celor din jur, atunci tratamentul
medicamentos trebuie efectuat în cadrul unei secții de psihiatrie sub stricta supraveghere a
personalului medical calificat. În stadiile avansate ale bolii, p acienții sunt s ever incapacita ți și
aproape complet dep endenți de cei din jur pentru func țiile de baz ă, cum ar fi alimentarea,
îmbrăcatul, toaleta personal ă. Familiile se lupt ă cu sentimente amestecate de furie, d e vină, de
împov ărare excesi vă și de pierdere.
În stadiile foarte avansate ale bolii este frecvent necesară instituționalizarea, în general,
internarea pacientului într- o instituție medicală de îngrijire asigurând asistența permanentă cu
accent pe nursing mai mult decât pe intervenția medicală.
Cele mai frecvente cauze ale non- complianței sunt legate de senzația inutilității tratamentului
datorită evoluției progresiv degradative a bolii, de obligativitatea zilnică a administrării medicației,
de nivelul de educație al familiei, de credințe, modelele culturale și de eventualele efecte secundare
ale tratamentului.
De mare importanță este faptul că asistența instituțională se ocupă de îngrijirea vârstnicului în
ultimele faze ale bolii sale, perioadă în care rudele se confruntă cu mari greutăți. Pentru pacientul
însuși, îngrijirea instituțională înseamnă de multe ori o pierdere a autonomiei și, cel mai a desea, o
pierdere a individualității. Dar asistența instituțională are avantajul asigurării unei îngrijiri medicale
de calitate. Instituționalizarea trebuie să asigure păstrarea demnității si, pe cât posibil autonomia
persoanelor cu demență, suplinind rolul familiei și pe cel al îngrijitorului.
Decizia de a interna o rudă intr -o instituție de îngrijire este dificilă, fiind însoțită de sentimente de
culpabilizare, dar are și aspecte pozitive cum ar fi îmbunătățirea somnului și a dispoziției familiei.
Decizia despre “când ” și “dacă” sa fie internată intr -o “nursing house “ trebuie să fie luată de către
rude împreun ă cu o ec hipă multidiscip linară, dar poate să fie și urmarea unei perio ade de criză, cu
înmulțirea problemelo r de acasă .
Alegerea unei unități de îngrijire reprezintă inevitabil un compromis. Pe de o parte de află nevoile
pacientului de a avea un climat cât mai familiar posibil, iar pe de altă parte con dițiile trebuie sa fie
sigure și “ la vedere ”. Este de fapt un compromis între un regim de viață d orit de pacient ( cu
familia, soțul sau singur ) și condițiile asigurate pentru întreținerea sa ( în grupuri ).
Ca de obicei este un compromis între ceea ce dorim și ceea ce ni se oferă.

17 II. PARTEA SPECIALĂ
II.1.ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL
ȊN ȊNGRIJIREA PACIENȚILOR CU DEMENȚĂ

Pentru activitățile bolnavilor zilnice este necesar suportul anturajului. Un principiu important
este obișnuirea bolnavului cu o rutină regulată. Se apreciază că rolul familiilor în îngrijirea
persoanelor vȃstnice cu demență în condițiile creșterii număru lui acestora devine fundamental,
instituționalizarea asigurȃnd asistență doar a unei mici părți din totalul acestor bolnavi (circa 5-6 %).

II.1.a.Rolul asistentei medical e în îngrijirea psiho- socială
Demența vȃrstnicilor nu reprezintă doar rezultatul modificărilor organice , ci și al influențelor
unor factori psiho-sociali care se pre cipită într -o anumită perioadă din viața vȃrstnicului: pierderea
rudelor, prietenilor, conștientizarea îmbătrȃnirii și multe altel e. Organizarea unui mediu ambient
cooperant poate duce la ameliorări.
La bolnavii instituționalizați , metodele de resocializare, activitățile de grup și terapiile
psihologice pot duce la o întȃrziere a declinului prin îmbunătățirea capacității in telectuale , integrarea
socială , creșterea capacității de autoservire, reînvățarea unor gesturi pierdute , reorientarea. Personalul
de îngrijire cȃt și anturajul bolnavului trebuie să aibă nu numai cunoștințe de nursing specific, ci o
bună formație bioetică , resurse de dăruire și răbdare , afecțiune și devot ement.
Suspiciunea bolnavilor că li s -au furat diferite lucruri provine din tulburările de memorie și de
orientare, care îi face incapabili să le găsească. Capacitatea de orientare a acestora sc ade și mai mult
dacă le sunt afe ctate auzul și văzul. Aceste aspecte trebuiesc tratate de anturajul spitalicesc asociate cu
înțelegere a și răbdare a. Ȋn arsenalul de mijloace terapeutice psiho -sociale trebuiec incluse și măsurile
pentru integrarea social ă: cunoașterea unor elemente care aparțin de trecutul bolnavilor, furnizate de
către familie, pentru a putea avea o conversație cu acesta.
O altă direcție de ajutor psiho -social este con stituită din măsurile de creare în unitatea pe
termenul lung în care este asistat, a unui mediu ambient simplu și stabil pentru a permite orientarea
cȃt mai normal posibil:pregătirea meselor ca acasă, aranjarea camerelor în așa fel în cȃt să aibă și
lucruri personale, familiare, purtarea hainelor proprii, a tenuează sentimental înstrăinăr ea. Mediul
înconjurător poate afecta comportamentul bolnavilor cu demență. ܉inȃndu -se seama și de acest fapt ,
în tratamentul acestor bolnavi se insist ă pe crearea unei atmosfere cȃt mai apropiată de cea familial a.

18
O măsură simplă o constituie crearea condițiilor de acces liber, nestingherit al rudelor și
prietenilor care să vină cȃt mai des în vizită. Un mediu ambiant impus, pus sub auspicile unei
“discipline administrative interioare ”, este stresant fiindcă impune restricții in comunicare, stȃnjenește
raporturile interpersonal, ceea ce adȃncește procesul de izolare și de deteriorare.

II.1.b.Rolul asistentei medical e în informarea pacientului și familie i asupra bol ii și necesitățile
sale
Educarea familiei în legătură cu participarea activă la planul de îngrijire, cunoașterea
importanței identificării simptomelor de boală, participarea la ședințele de terapie suportivă ajuta la
învăța rea de noi metode de abordare a pacientului unde vor putea să -și dezvo lte o mai mare încredere
și întelegere , cȃt ș i adoptarea unor atitudini noi, pozitive. Familia trebuie conștientizată să evite
certurile cu pacientul și să dea dovadă de flexibilitate în acțiuniele luate.
Informarea pacienților despre cunoașterea salonulu i, sălii de mese, grupului sanitar, iar cu puțin
ajutor să ajungă în curtea interioară și să se întoarcă. Să înțeleagă, în mare parte necesitatea internării
lui în spital, conștientizarea în limitele înțelegerii lui , din dialogul și contactele cu membr ii echipei
medicale terapeutice, că este purtător al unei afecțiuni pentru care trebuie să urmeze tratament toată
viața. Să conștientizeze că vizitele familiei îi sunt benefice, că aceasta este alături de el.

II.1.c.Rolul asistentei medical e în tehnicile de comunicare terapeutică
Asistenta trebuie să :
– dezv olte o relație de încredere cu pacientul , relație care se bazează pe onestitate, responsabilitate,
înțelegere empatică, căldură sufletească , naturalețe,
-se implice în activități le cu stimulare redusă ,
-utilizeze crea ție cu realitatea intr ȃnd în lumea pacienților ,
-sprijine pacientul să descopere speranța, să dea un sens pozitiv vieții ,
-încurajeze pacientul să verbalizeze, să întrebe ceea ce dorește să afle ;
II.1.d. Rolul asistentei medical e în int ervențiile terapeutice
Acceptarea :
-este greu de adoptat deoarece pacienții provin din medii diferite și au interese diferite ,
-uneori ideile pacientului nu sunt asemănătoare cu cele ale asistentei medicale.

19 De asemenea ea tr ebuie să -l asculte fără să -l întrerupă, să-i dea o retroacțiune verbală pent ru a- i
arăta că înțele ge ce spune, să se asigure că mesajele sale nonverbale corespund mesajelor sale verbale
și să evite să argumenteze, să-și exprime îndoiala sau s ă-l îndemne să-și schimbe ideile .
Acceptarea poate fi numai din partea asistentei, pentru c ă adesea pacienții nu doresc ajutorul
său sau al altei personae. El poate fi fricos sau suspicios față de intențiile altora îndreptate către el.
Dacă o parte din experiențele personale l -au con vins să nu accepte alte person e, va avea mari
dificultăți în schimbarea acestei concepții.
Informarea:
Procedeele folosite obișnuit în activitățile de îngrijire ar trebui explicate întotdeauna la nivelul
de înțelegere al pacientului. Majoritatea dintre noi dorim să fim informați la ce să ne așteptăm într -o
situație dată. Pacienții nu fac excepție. Explicații le trebuiesc date cȃt mai clar și simplu.
Ȋntotdeauna explicația oferită trebuie să țină s eama de limitele impuse de simptomatologie. Un
pacient cu hipo- prosemie are nevoie de o explicație scurtă, clară și punctată care ne va asigura că
acesta va accepta procedura. Cei i ndeciși va avea nevoie de noi să luăm decizii pentru ei și să folosim
procedeele care nu-i vor obliga să decidă. Scopul explicațiilor este de a -i reduce anxietatea în orice
mod posibil, pregătind u-l pentru ce urmează .[23]
Ȋncrederea mutuală :
Pentru o relație terapeutică este vitală nevoia de încredere mutuală. Atunci cȃnd pacientul a
suferit o mulțime de experiențe neplăcute care l -au facut să nu aibă încredere în alte persone trebuie
începută construirea unei baze a încrederii. Pietrele de temelie ale acestei bariere sunt reprezentate de:
cinste, integritate și consistență.Ȋ n momentul în care am promis ceva unui pacient trebuie să o
respectăm. Este foarte important să asculți liniștit și să urmărești problema unui pacient căruia îi spui
să discute despre greutățile sale .[23].
Exprimarea sentimentelo r:
Pacientul are nevoie să -și exprime liber temerile fără frica de reproș uri.Atunci cȃnd este
încurajat să -și exprime sentimentele i se va reduce nivelul frustrării și îi va permite asistentei să
evalueze sentimentele reale și motivația comportamentului său. Se va permite exp rimarea de emoții
ca anxietatea, frica, ostilitatea, ura sau furia. Abilitatea pacientului de a- și exprima emoțiile negative
poate fi un semn de sănătate, emoțiile puternice sunt potențial exploz iv și periculos . Acceptarea
liniștită a neplăcerilor sale îi permite să -si descarce emoțiile fără reproș uri. Pacientul are nevoie de o
atmosferă în care comportamentul său este calm acceptat.
Empatia și simpatia:

20 Empatia este una dintre cele mai importante calități în relația de ajutor. Este abilitatea de a
înțelege cu acutatețe motivațiile, sentimentele unei persoan e, de a te pune în situația ei. Atunci cȃnd
suntem în preajma unui pacient trebuie să ne menținem obiectivitatea pentru a evalua funcționarea
mintală a pacientului. Dacă se pierde obiectivitatea, se produce identificarea cu pacientul adoptȃnd
aceleași sentimente cu ale lui. Cȃnd se exprimă simpatia nu suntem capabili să evaluăm statutul
pacientului.
Consistența:
Contribuie mult la securitatea pacientului. Majoritatea pa cienților cu problem e psihice sunt
nesiguri și șovăitori. Consistența în toate ariile experiențelor de spital este valoroasă pentru pacientul
psihiatric. O rutină de spital cu lim ite consistente este important ă pentru el. Ea reduce numărul
deciziilor pe ca re le ia zilnic și el învață ceea ce poate să aștepte de la mediul înconjurător. Atitudinea
person alului trebuie să fie constant ă și unitară. Atunci cȃnd pacientul este constant expu s unei
atmosfere de înțelegere liniștită, anxietatea sa scade și el devine conștient că este acceptat de personal
”așa cum este pentru ceea ce este ”.
Impunerea unor limite:
Personalul medical este stresat uneori, nevoia de acceptare a comportamentului pacientului
impune valoarea terapeutică a atmosferei permisibile. Ȋnsă oricum, permis ivitatea trebuie să aibă
limite , pacientului nu i se poate permite să facă numai ce îi place. Cȃnd comportamentul devine de
neacceptat, este important să se pună limite rezonabile, în cadrul cărora pacientul să -și exprime
emoțiile constructive și nu distructiv.

21 II.1.e.Rolul asistentei medicale în îngrijirea pe termen scurt a pacienților cu demență
– menținerea pacientului în contact cu realitatea ,
– prevenirea rănirilor ,
– supravegherea aportului adecvat de lichide și hrană ,
– asigurarea unui somn adecvat,
– încurajarea exprimării sentimentelor și stimularea memoriei prin diverse activități ,
– evaluarea abilității pacientului de a îndeplinii activitățiile vieții de zi cu zi inclusiv nevoile umane
bazale, imperative în menținerea vieții, ocupă un rol important ,
– pacientul este chemat la masă în eventualitatea că uită orele, poate fi însoțit la sala de mes e,
uneori trebuie ajutat să mănânce și să bea cantitatea de lichide necesare ,
– pacientul va fi îndrumat în îngrijirea sa zilnică și stimulat să se spele, să facă duș, să se îmbrace .
Igiena personală a pacientului cu incontinen ță pentru urină și/sau fecale necesită îngrijiri
suplimentare, mergând de la reamintirea din când în când a faptului că trebuie să meargă la toaletă,
însoțirea și ajutarea s a, până la utilizarea de WC adaptat, scutece etc.

II.1.f.Rolul asistentei medicale în îngrijirea pe termen lung a pacienților cu demență
– promovarea unui nivel optim de independență ,
– diminuarea comportamentului inadecvat social,
– asistarea pacientului pe ntru a trăi într -un mediu cât mai puțin restrictiv posibil ,
– mediul înconjurător ar trebui să ofere pacientului oportunități de adaptare la perturbările existente,
permițăndu -i în acest fel efectuarea activităților într -o manieră mai puțin complexă decât în trecut,
– satisfacția nevoilor bazale devine tot mai imperioasă pe măsura deteriorării fizice ,
– pentru pacienții cu demență , îngrijiți în cadru instituționalizat este necesară în plus încurajarea
utilizării obiectelor personale, nu numai a îmbrăcămintei ci ș i a unor obiecte de mobilier, cu
valoare afectivă ,
– ar trebui ca aceleași persoane de îngrijire să fie desemnate în vederea stabilirii unei rutine zilnice
cu o direcționare clară și simplă a pacientului .
Asistenta medicală p oate aborda pacientul în două man iere: prin antrenamentul de orientare spre
realitate sau prin terapia de validare.

22 II.2 TESTE ȘI INVESTIGAȚII

II.2.a.Teste de inteligență

Ȋn studiul deficiențelor mintale, al deficiențelor intelectuale din unele leziuni cerebrale o rganice
(demențele presenile, deteriorări le inteletuale pe fond at erosclerotic) și al unor boli psihice cornice
ocupă un loc major in aplicarea testelor de inteligență.
Conform scalei de inteligență WECHS LER-BELLEVUE au rezultat 11 teste, dintre care 6
subteste verbale și 5 subteste neverbale:
– subtestul de informație
-subtestul de compresiune general ă
– subtestul de memorie imediată a cifrelor
– subtestul de raționament aritmetic
– subtestul asemănărilor
-subtestul de vocabular
-subtestul de aranjare a imaginilor
-subtestul de asamblare a obiectelor
-subtestul de codaj
Ȋn funcție de rezultatele fiecărui subtest se acordă un anumit punctaj sau scor.
Această scală per mite apre cierea gradului de inteligență, ca și aprecierea deficitului intelectual, a
deterior ării mintale .
Ȋnaintea îmbolnăvirii nivelul intelectual poate fi apreciat prin 3 metode:
-compararea cu testări anterioare
-aprecierea eficienței intelectuale a individului după rezultatele sale școlare, profesionale și sociale
-aplicarea unor teste care se presupune că pot stabili deteriorarea mintală . Ca exemplu pentru aceste
teste: testul HUNT-MINNESOTA pentru leziuni cerebrale organice, scala SHIPLEY-HARTFOR D,
testul de deteriorare BABCOCK-LEVY).
Acestea evaluează deteriorarea mentală pe baza comparării testelor de vocabular cu alte t este (de
memorie, judecată, viteză psihomotorie , performanță).Testul labirintului PORTEUS este un test de
măsurare a inteligenței. Reprezintă un test de performanță , puțin influențat de gradul de cultură și
instrucție școlară. Scor ul este gradat pe ani de vȃrstă . Se examinează inteligența general și mai ales
capacitatea de planificare și previziune.

23 II.2.b.Testele de apreciere a proceselor cognitive
Investigarea memoriei
Procesul de memorare include mai multe aspecte:
-achiziția (fixarea)
-reținerea (păstrarea)
-evocarea celor două aspecte: recunoașterea și reproducerea.
Se disting mai multe forme de memori e în funcție d e modalitatea senzorială prin care este perceput
materialul memorat:
-vizuală
-auditivă
-kinestezică
CLAPAREDE- REY este o probă verbal -auditivă a celor 15 cuvinte. Se prezintă pacientului 15
cuvinte standardizate, pe care trebuie să le reproducă. Prezentarea și reproducerea se repetă de 5 ori.
Ȋn urma acestei probe urmărim performanța finală, ritmul de achiziționare, capacitatea de învățare și
felul de memorare (logic sau mecanic).
BENTON este un test de reținere vizuală, complex c are a preciază atȃt memoria desenelor , a
formelor geometrice, cȃt și percepția, funcțiile vizuo -motorii.
O scală de memorie , care combină într -un singur test mai multe teste de memorie( memoria
auditiv- verbală,memoria pentru d esene și mem oria pentru în vațare a fost inventată de WECHSLER .
Investigarea atenției
Atenția reprezintă un proces de orientare mintală -electivă, implicȃnd creșterea eficienței într -un
anumit mod de activitate.
Atenția concentrată
După modelul BOURDON testele de baraj reprezuintă metodele cele mai vechi și mai cunoscute
de examinare a atenției concentrate. Ȋi este prezentat subiectului un text în care trebuie să bareze o
anumită literă, urmărindu -se corectitudinea și viteza de lucru.
Proba tăblițelor de corecturi BOURDON –ANFIMOV este mai standardizată și constă într -o
formulare tipărită cu diverse litere majuscule , subiect ul trebuind să bareze într -un timp standard(10
minute), două litere anumite. Ȋn timpul efectuării probei se marchează minutele și î n acest fel se pot
urmări performanțele în mod dinamic.
Se pot folosi formulare cu figuri geometrice în locul formularelor cu litere. Ate nția în sfera
analizatorului vizual reiese din aceste probe. Probele vizează atȃt analizatorul vizual cȃt și
analizatorul auditiv.

24 Atenția distributivă
Măsurarea acesteia se face cu ajutorul probei de căutare a numerelor. Pacientul trebuie să caute și
să găsească numerele în ordinea cerută de examinator sau în ordinea lor cardinal ă, într-un timp
limitat, în funcție de standardul probei respective. Ȋn timpul acestor teste, p e lȃngă atenția distributivă
se observ ă și rapiditatea percepției și mai ales , orientarea spațială, în așa fel încăt este bine să se facă
și o analiză calitativă a modului în care subiectul efectuează proba.
Investigarea gȃndirii
Gȃndirea comportă o serie de operații:
– analiza și sinteza
– comparația
– abstacțiunea si generalizarea (în principal)
Investigarea gȃndirii se face prin aprecierea și testarea felului în care se fac:
-abstract izările
-generalizările
-schemele conceptuale
-prin aprecierea felului în care pacientul efectuează judecățile simple sau raționamente le
complexe.
Testele de sortare sunt cele mai simple și investighează capacitatea de abstractizare , de formare a
conceptelor.
Ȋn aceste teste se încadrează:
Testul de sortare a obiectelor GOLDSTEIN_SCHEERER , care constă în prezentarea pe masă a 30
de obiecte uzuale (cuțit, furculiță, etc.,în mărime natural și în miniatură). Apoi examinatorul alege o
serie de obiecte diferite pe care pacientul trebuie să le grupeze împreună cu cele de pe masă. După ce
a terminat sortarea, acesta trebuie să specifice care au fost criteriile de sortare. Acest test evidențiază
capacitatea de formare a conceptelor, ca și capacitatea de verbalizare.
Testul de sortare formă -culoare WEIGL în care se dau 4 triunghiuri, 4 cercuri și 4 pătrate de 4
culori diferite.Pacientul trebuie să le grupeze. După ce acesta le -a grupa t în funcție de unul dintre
criteria (de obicei se face sortarea dupa culoare). Pentru test se mai pot prezenta culori, imagini s au
cuvinte desemnȃnd obiecte sau noțiuni mai abstracte.
Testele de construcție cu cuburi.Acestea se bazează pe modelul ori ginal al lui Kohs. Pacientului i
se prezintă o serie de modele în 1, 2, 3 culori pe care acesta trebuie să le reproducă cu ajutor ul a 4, 9
sau 16 cuburi, urmȃnd să i se analizeze comportamentul, felul în care analizeaă modelul si felul în
care construiește . Dacă acesta reproduce corect modelul singur , neajutat de către examinator, se

25 consider că are un grad bun de abstractizare.Se consider ă că activitatea constructivă este una din cele
mai importante forme ale gȃndirii vizuale.

II.2.c.Testele perc eptive și perceptivo -motorii
Sunt utile în diagnosticarea unor suferințe cerebrale organice, în special în studiul agnoziilor și
apraxiilor.Ȋnaintea aplicării lor trebuie să ne asigurăm de integritatea anatomo -funcțională a
receptorului periferic core spunzător.
Testul HOLMGREEN este unul dintre cele mai vechi teste perceptive. Aces ta constă în eșantioane
de culori și nuanțe diferite care trebuiesc așezate într -o anumită ordine.
Cu ajutorul unor benzi de casetofon, pe care sunt imprimate sunet e de diferite tonalități , zgomote,
voci, cuvinte, astfel sunt investigate percepțiile auditive.
Testele vizuo-motorii constau în unul sau mai multe modele grafice (vizuale), care sunt prezentate
pacientului și pe care acesta trebuie să le reproducă , să le copieze și să le recunoască. Este analizat
modul în care acesta abordează și analizează situația.

II.2.d Testele de personalitate
Persona litatea este o noțiune complexă , cuprinzȃnd toate aspectele vieții psihice ale individului:
-tipul de activitate nervoas ă, superioară ,
-procesele cognitive și inteligența ,
-afectivitatea,
-procesele volitive.
Tehnica de explorare a personalității beneficiază de 2 feluri de teste:
-teste analitice care investighează trăsăturile de c aract er,
-teste proiective care încearcă să cuprindă personalitatea în totalitatea sa .
Testele analitice se bazează pe chestionare. Pacientul trebuie s ă claseze aceste chestionare în :
– adevărate ,
-false,
-îndoielnice,
Răspun surile sunt an alizate și înscrise în 9 scale, corespunzȃnd la 9 sindroame:
-tendințe ,
-ipohondriace,
-depresive,
-isterice,

26 -perverse sau psihopatice,
-sexuale,
-paranoice,
-psihastenice,
-schizofrenice sau hipomaniacale.
Ȋn funcție de modul cum se grupează răspunsurile se trag concluzii asupra trăsăturilor de
personalitate a pacientului.
Dintre aceste teste proiective cel mai cunoscut este RORSBACH. Acesta constă în 10 planșe care
reprezintă pete de cerneală, unele colorate, fără forme definite. Prin interpretarea pacientului se
definește personalitatea proprie în modul de a percepe și de a structura materialul respectiv.
Alte tehnici proiective cunoscute sunt : Thematic apperception tests, teste de asocieri verbale, de
completare a unor fraze începute

II.2.e. MMSE (Mini Mental State Examination)
Acesta a fost conceput ca un ajutor în examinarea statusului mintal, cognitiv. Fiind unul dintre
cele mai larg utilizate instrumente scurte de screening pentru evaluarea deteriorării și urmărirea
progresului pacienților în timp. Mai este utilizat în studiile de cercetare pentru a selecta pacienții
pentru tratamentele necesare ale dementei.
Testul se efectuează într -un cadru privat fără nici un membru al familiei pentru a nu p utea fi ajutat
de către acesta.Se verifică dacă pacientul înțelege bine sarcinile cerute, poartă ochelari și/sau aparat
auditiv. Se va vorbi calm, clar și mult mai rar decȃt într -o conversație obișnuită. Pe durata examinări
se menține o atitudine pozitivă și nu se corectează nici o greșeală.
MMSE se efectuează pe o durată de 10 minute, în care pacientul stă într -o poziție comodă pentru
a stabili o bună comunicare. Se pun întrebările în ordinea de mai jos, se acorda cȃte un punct pentru
fiecare răspuns cor ect. Scorul maxim este de 30 de puncte.
Orientare temporală:
-în ce an suntem?
-în ce anotimp suntem?
-în ce lună suntem?
-în ce dată suntem ?
-în ce zi a săptămȃnii suntem?
Orientare spațială:
-unde ne aflăm acum?

27 -la ce etaj ne aflăm?
-în ce oraș ne aflăm?
-care este numele județului în care este acest oraș?
-in ce țară ne aflăm?
Memoria imediată:
Ȋn această probă se numesc 3 obiecte fără legătură între ele, cu pauză de o secundă, iar pacientul
trebuie să repete toate cele 3 cuvinte.Se notează cu 1 punct fiecare răspuns corect.Se reia testul pȃnă
ce pacientul reușește să repete toate cuvintele (se încearcă maxim de 5 ori).
De exemplu: portocală, revistă, culoare.
Atenția și calcul ment al:
Pacientul trebuie să scadă în mod repetat din ci fra 100, cifra 7 (5 scăderi successive). Notarea se
face cu 1 punct fiecare scădere corectă.
De exemplu: 100-7, 93-7, 86-7 ,79-7, 72-7.
Memoria pe termen scurt:
Pacientul trebuie să repete cele trei cuvinte spuse mai devreme: portocală, revistă, culoare.
Limbaj:
-se arată pacientului un creion și se întreabă ce reprezintă?
-se arată un ceas și se întreabă ce reprezintă?
Repetare:
-se cere pacientului să repete o propoziție
Ȋnțelegerea unei comenzi:
-pacientului îi este cerut să execute o comandă triplă:
-se ia o foaie de hȃrtie în mȃna dreaptă
-se îndoaie foaia în două
-se dă foaia înapoi cu mȃna dreaptă.
Citire:
-se arată pacientului o foaie de hȃrtie pe care se scrie cu litere mari “ȊNCHIDE -TI OCHII ” urmȃnd ca
acesta să citească în gȃnd și să facă ce scrie pe foaie.
Scriere:
-este rugat pacientul să scrie o propoziție
-se notează propoziția care conține un predicat și un subiect, corectă din punct de vedere semantic,
indif erent de gramatică sau ortografie.
Copiere:

28 -se arată pacientului o foaie de hȃrtie pe care sunt desenate 2 pentagoane care se intersectează , fiecare
avȃnd laturile de 2,5 cm și se întreabă dacă poate să reproducă desenul.Se notează cu 1 punct dacă
toate ce le 10 unghiuri sunt reprezentate și cele două figure se intersectează corect.

Scor MMSE Stadiul Caracteristici
30 Normal Fără simptome
24-27 Tulburări cognitive inițiale Simptome mnezice
21-23 Faza ușoară Deficite mnezice și de gȃndire conturate
18-20 Faza moderată Deficite cognitive clare
15-17 Faza marcată Simtome cognitive și psihiatrice. Necesită un
grad de a sistență.
12-16 Faza severă Necesită asistență pentru activitățile obișnuite
zilnice
0-11 Faza gravă Necesită asistare instituționalizată.

Tabel 1. Interpretarea MMSE

29
STUDIU STATISTIC

Obiectivele studiului

Studiul și -a propus să identifice problemele reale ale pacienților instituționalizați pentru
demență Alzheimer, care în perspectivă permit îmbunatățirea procesului de îngrijire, optimizarea
obiectivelor de îngrijire pe termen scurt și lung și implementarea intervențiilor proprii,
îmbunătățirea ajutor specializat acordat atȃt pacientului cȃt și familiei, obiectivul global fiind acela
de îmbunătățire a calității vieții pacientului .

Material și metodă

Lucrarea de față este un studiu retrospectiv, realizat în Spitalul Clinic de Psihiatrie si
Neurologie Braș ov, sectia Cronici Zărnești pe un lot de 67 de pacienți care au fost internați,
diagnosticați și tratați în cadrul secției. Pentru studiul acestor bolnavi au fost fol osite o serie de
date anamnestice, clinice, imagistice și o serie de parametrii biologici. Datele anamnestice au fost
culese în mică parte de la bolnavi și o mare parte de la membrii familiei, precum și din fișele de
observație.
Au fost urmăriți parametri :
1. Sex ratio
2. Repartiția pe grupe de vărstă
3. Gradul de severitate a demenței (Stadializare)
4. Mediul de proveniență
5. Calea de administrare a medicației
6. Tipul de alimentație
7. Capacitatea de a- și asigura igiena
8. Gradul de independență
9. Capacitatea de colaborare a pacientului
10. Evaluarea psihologică și potențialul agresiv
11. Gradul de complexitate a patologiei asociate

30
12. Bolile asociate
13. Anul internării și durata instituționalizării
14. Repartizarea în funcție de imobilizare și complicațiile imobilizării prelungite la pat
15. invest igațiile specific efectuate

REZULTATE ȘI DISCUğII

1. Distributia pe sexe (sex ratio)

Grafic nr.1 Repartizarea pe sexe (Sex ratio)

Din cele 67 de cazuri s- a constatat că proporția femei (45 %) și bărbați (55 %) este sensibil
egala, totuși cu ușoară predominanță a sexului masculin, date care corespund celor din literatura de
specialitate și care confirmă că global, bărbații sunt mai afectați de demența Alzheiner comparativ
cu femeile.

31

2. RepartiĠia pe grupe de vârstă

Grafic nr.2 Repartizarea pe grupe de vȃrstă

Se constată că demența Alzheimer afectează predominant grupa între vȃrsta 61 -70 de ani,
apoi grupa de vărstă 70 -80 de ani, în timp ce grupa de vărstă peste 80 de ani este cea mai redusă,
evident prin decesul pacienților.

32

3. Gradul de severitate a demenĠei (Stadializare)

Grafic nr.3 Stadii / gradul de severitate a demenĠei

Se constată predominanța stadiului sever, în direct a conexiune cu specificul îngrijirii
continue, instituționalizate a pacienților severi. În stadiile ușor și mediu familia încearcă să
mențină pacientul în mediul familial, care să -i ofere suportul psihic , dar și fizic, întârziind pe cât
posibil instituționalizarea.

33

4. RepartiĠia după mediul de provenienĠă

Grafic nr.4 RepartiĠia după mediul de provenienĠă

Se constată că doar 30% din pacienți provin din mediul rural și majoritatea (70%) au
domiciliu în mediul urban, probabil datorită disponibilității psihice și tradiționale a familiilor de
a îngrijii vărsticul cu demență acasă, versus informării mai bune și accesului la informație și
servicii sociale și medicale favorizat în mediul urban, care crește procentul instituționalizării
pacienților cu demență.

34

5. Repartizarea în funcĠie de calea de administrare a medicaĠiei

Grafic nr.5 Repartizarea în funcĠie de calea de admi nistrare

Se constată că cea mai utilizată cale pentru administrarea medicației a fost cea per os .
aceasta fiind cel mai ușor de utilizat în comparație cu celelalte căi care sunt mai rar folosite, da r se
impun atunci când calea per os nu este accesibilă.

35

6. Repartizarea în funcĠie de tipul de alimentaĠie

Grafic nr.6 Repartizarea în funcĠie de tipul de alimentaĠie

Majoritatea pacienților se pot hrăni singuri, în timp ce 22 % din pacienți necesită ajut or
pentru alimentare, iar 4,5% se hrănesc prin inte rmediul sondei nazo-gastrice, corelat cu
complicatiile generale digestive, respiratorii si cardiace sau cu complicatiile locale ale
purtatorilor cronici de sonda naso-gastrica.

36

7. Repartizarea în funcĠie de capacitatea de a -și asigura igiena

Grafic nr. 7 Repartizarea în funcĠie de capacitatea de a -și asigura igiena

77,6% din pacienții cu demență se pot îngriji singuri , în timp ce restul de 22,4 % necesită
ajutor pentru igienă, crescând necesarul de personal și materiale consumabile utilizate în
procesul de îngrijire.

37

8. Repartizarea în funcĠie de gradul de independenĠă

284246392521
01020304050607080
total sau partial
dependent/independentse imbraca singur/ cu ajutor imobilizat/se deplaseaza
singur sau cu ajutor

Grafic nr.8 Repartizarea pe gradul de independenĠă

Analizȃnd capacitatea personală de îngrijire se observă că 58,3% sunt total dependenți,
restul au grade diverse de dependentă limitată, 62,6% din p acienți se pot îmbraca singuri, iar
68,6% se deplaseaza cu ajutor și 31,4 pacienți sunt total dependenți de cadrul medical.

38

9. Capacitatea de colaborare a pacientului

Grafic nr.9 Repartizarea pe gradul de colaborare

73,13% dintre pacienți sunt sociabili în diferite grade, dar 26,87% sunt complet
nesociabili, ceea ce necesita ingrijire mai atenta, supraveghere permanenta si pot dezvolta
complicatii de agresivitate..

39

10. Repartizarea în funcĠie de potenĠialul de vatamare corporala

161013
0 5 10 15 20potential
de
vatamare
corporalaAccidentare
Autoagresiune+tent
ativa de suicid
Heteroagresiune

Grafic nr.10 Repartizarea în funcĠie de evaluarea psihologică și potenĠialul agresiv

Potențial ul de agresiune al pacienților cu demență se situează la 58,2 %, justificand
masurile de securitate si supraveghere personala si video institutiei.

40

11. Gradul de complexitate a patologiei asociate

Grafic nr.11 Gradul de complexitate a patologiei asociate

Complexitatea patologiei asociate a impus transferul a 22,38% din pacienți în secții și
spitale care a igură asistența medicală necesară tratamentului de urgență a boli lor asociate
demenței Alzheimer, majoritatea legate de suferintele cardiovasculare ale pacientilor cu dementa.

41

12. Repartizarea în funcĠie de bolile asociate cardiovasculare

Grafic nr. 12 Repar tizarea în funcĠie de bolile asociate

Majoritatea pacienților cu demență au asociate una sau mai multe boli cardiovasculare,
cel mai frecvent fiind intricată cu accidentul vascular cerebral (33%). 22% dn pacienții cu
demență asociază Hipertensiunea arterială, 13,1% au insuficiență cardiacă, 22% au ischemie
cardiacă, iar 5,5% au fibrilație atrială, care îi predispun la noi ischemii cerebrale și AVC, cu
degradare cognitivă progresivă.

42

13. Repartizarea în funcĠie de anul internării

Grafic nr.13 Repartizarea în funcĠie de anul internării și durata instituĠionalizării

Majoritatea pacienților (53,7%) sunt internați în secția cu regim de instituționalizare în
ultimul an, luînd locul pacienților externați, majoritatea para sind sistemul prin deces. T otuși,
11,9% din pa cienți au fost internați în 2013 , având deja 3 ani de instituționalizare. In general, pe
masura ce creste durata spitalizarii, scade numarul pacientilor care raman in spital, el scazand
prin decesul pacientilor.

43

14. Repartiz area în funcĠie de imobilizare și complicaĠiile imobilizării prelungite
la pat

13% din pacienții cu demență prezintă escare ca și complicație a imobilizării prelungite la
pat, necesitând tratament complex medico- chirurgical și nursing continuu.

44

15. Repar tizarea în funcĠie de investigaĠiile specific efectuate

Grafic nr.13 Repartizarea pe investigaĠiile efectuate

La tot lotul de pacienți studiat s-a efectuat atât MMSE- ul cȃt și examenul psiho logic, în
mod seriat, pentru evaluarea și reevaluarea statusului mental și relațional al pacienților cu demență.

CONCLUZIILE STUDIULUI

1. Sex ratio este sensibil egal , totuși cu ușoară predominanță a sexului masculin .
2. Se constată că demența Alzheimer afectează predominant grupa între vȃrsta 61 -70 de
ani, apoi grupa de vărstă 70 -80 de ani, în timp ce grupa de vărstă peste 80 de ani este
cea mai redusă, evident prin decesul pacienților.
3. Se constată predominanța stadiului sever, specific instituționalizării.
4. Majoritatea pacienților (70%) au domiciliu în mediul urban, pr obabil datorită informării
mai bune și accesului la informație și servicii sociale și medicale favorizat în mediul

45
urban, dar și a disponibilității psihice și tradiționale a familiilor din mediul rural de a
îngrijii vărsticul cu demență acasă .
5. Se constată că cea mai utilizată cale pentru administrarea medicației a fost cea per os.
6. Majoritatea pacienților se pot hrăni singuri, în timp ce 22 % din pacienți necesită
ajutor pentru alimentare, iar 4,5% necesită sondă nazo-gastric ă de alimentație.
7. 77,6% din paci enții cu demență se pot îngriji singuri , în timp ce restul de 22,3%
necesită ajutor pentru igienă, crescând necesarul de personal și materiale consumabile
utilizate în procesul de îngrijire.
8. 58,3% sunt total dependenți, restul au grade diverse de dependentă limitată, 62,6%
din pacienți se pot îmbraca singuri, iar 68,6% se deplaseaza cu ajutor și 31,4 pacienți
sunt total dependenți de cadrul medical.
9. 73,13% dintre pacienți sunt sociabili în diferite grade, dar 26,87 % sunt complet
nesociabili sau nu au capacitate de comunicare.
10. Potențialul de agresiune al pacienților cu demență se situează la 5 8%, necesitand
supraveghere atenta.
11. Complexitatea patologiei asociate a impus transferul a 22,38% din pacienți în secții și
spitale pentru tratamentul de urgență a bolilor asociate demenței Alzheimer.
12. Majoritatea pacienților cu demență asociază una sau mai multe boli cardiovasculare,
cel mai frecvent fiind intricată cu accidentul vascular cerebral (33%), care îi
predispun la ischemii cerebrale, cu degradare cognitivă progresivă.
13. 13% din pacienții cu demență prezintă escare ca și complicație a imobilizării
prelungite la pat, necesitând tratament complex medico- chirurgical și nursing
continuu.
14. 11% din pacienți au 4 ani de instituționalizare. Decesul lor creează locuri libe re pentru
internarea noilor cazuri.
15. MMSE- ul cȃt și examenul psihologic sunt realizate repetat pentru evaluarea și
reevaluarea statusului mental și relațional al pacienților cu demență..

46
STUDII DE CAZ
Datele Pacientului
Date de identificare Caz nr.1 Caz nr.2 Caz nr.3 Caz nr.4
Nume și prenume S.I P.C I.P U.M
Preferă să i se spună Ionică Costică Petre Mary
Vȃrsta 72 ani 69 ani 71 ani 82 ani
Sex M M M F
Data internării 01.05.2014 14.03.2015 01.03.2016 22.10.2015
Secția unde este
internat Psihiatrie
cronici Zărnești Psihiatrie
cronici Zărnești Psihiatrie
cronici Zărnești Psihiatrie cronici
Zărnești
Data externării – – – –
Ȋnălțime 167 cm 174 cm 169 cm 165 cm
Greutate 69 kg 72 kg 71 kg 60 kg
Temperatură 36,5 Grade
Celsius 36,3 Grade
Celsius 36,2 Grade
Celsius 36,4 Grade Celsius
Puls 69 b/min 74 b/min 76 b/min 70 b/min
Respirație 19 resp/min 18 resp/min 18 resp/min 17 resp/min
TA 110/65 mmHg 110/70 mmHg 140/75 mmHg 135/70 mmHg
Mediul de domiciliu
(urban /rural) Urban Rural Urban Rural
Starea la externare – – – –

Date generale
Motivele spitalizării
Manifestări
generale:
-izolare social
-agitație
psihomotorie
-perturbare
majoră a
funcțiilor
executorii
-tulburări de
atenție și
memorie
-apetit
alimentar
diminuat
-insomnie -dezorientare
temporal
-hipoprosexie
-iritabilitate
-afazie
-deteriorarea
memoriei de
date recente și
imediate
-anxietate -deteriorarea
memoriei
-afazie
-apraxie
-agnozie
-deteriorarea
capacității de
funcționare ș i
adaptare socială -scăderea
capacității de a se
autoîngriji
-dezorientare
temporo- spațială
-auto și allopsihică
-aplatizare
afectivă
-agnozie
-apraxie
-agitație psiho –
motorie
-idei delirante de
relație
-somn redus
-apetit diminuat
Manifestări locale:

47
Manifestări de dependență specifice:
Boli recente Neagă Neagă Neagă Nu
Operații recente: Operație de
prostată Nu Nu Fractură de bazin
Fumat Nu Nu Da Nu
Alergii alimentare Nu Nu Nu Da
Alergii
medicamentoase Nu Nu Nu Nu
Alte alergii Nu Nu Nu Nu
Greutate
(subponderal/normo
ponderal
Supraponderal) Normopondera
l Normoponderal Normoponderal Normoponderal
Apetit (
normal/exagerat/
diminuat) Diminuat Diminuat Diminuat Diminuat
Greață Nu Nu Da Da
Vărsături Nu Nu Da Da
Dentiție(carii/proteză
parțială ,proteză
totală) Carii Proteză parțială Proteză parțială Proteză totală
Tegumente
calde/reci, Culoare
normală/paloare/
cianoză Calde,culoare
normal Calde,paloare Calde,paloare Calde,paloare
Edeme Nu Nu Da Nu
Dietă specială Nu Nu Da Nu
Balonare Nu Nu Nu Nu
Zgomote intestinale Nu Nu Nu Nu
Scaun
:număr,consistență 1,normal 1,normal 3,/ 2,/
Folosește acasă:
Laxative
antidiareice Nu Nu Nu Nu
Micțiuni/zi 4 3 6 7
Micțiuni/noapte 1 1 2 4
Disurie Nu Nu Nu Nu
Nicturie Uneori Nu Nu Nu
Enurezis Nu Nu Nu Nu
Urină:normocromă/
hipercromă / Normocromă Normocromă Hipocromă Hipocromă

48
hipocronă /
sanghinolentă
Respirație: frevență
tip regulat/tip
neregulat/ Kussmaul
/Cheyne Stokes Regulată Regulată Regulată Regulată
Transpirații diurne /
nocturne Nu Nu Nu Da
Somn: număr de ore
/ zi, insomnii 3 ore/zi +7 ore
noaptea cu
întreruperi 4 ore/zi+ 6 ore
noaptea cu
întreruperi 2 ore/zi+5 ore
noaptea cu
întreruperi 1 ora/zi +2 ore
noaptea ci
întreruperi
Capacitatea de a
comunica:
Normală/modificată Modificată Modificat ă Modificată Modificată
Tulburări de vorbire Nu Nu Nu Da
Tulburări de auz Nu Nu Nu Da
Tulburări de vedere Da Nu Nu Da
Gradul de independență
Total independent Nu Nu Nu Nu
Necesită rar
însoțitor Da Da Nu Nu
Necesită frevent
însoțitor Nu Nu Da Da
Total dependent Nu Nu Nu Nu
Se îmbracă singur Da Da Nu Nu
Trebuie îmbrăcat Nu Nu Da Da
Se poate deplasa
singur Da Da Da Nu
Se deplasează cu
sprijin Nu Nu Nu Da
E imobilizat Nu Nu Nu Nu
Ȋși poate folosi
membrele: superior
stȃng / superior
drept / infer ior stȃng
/ inferior drept Da toate Da toate Da toate Da ,în afară de
membrul inferior
stȃng
Ȋși efectuează igiena
personală:singur/
necesită ajutor
temporal /necesită
ajutor permanent Singur Singur Necesită ajutor
temporal Necesită ajutor
permanent

49
Personalitatea
Orientat temporo-
spațial
Tipul de
personalitate:
melancolic/ coleric/
sanguinic/flegmatic Da,melancolic Da,coleric Nu,melancholic Nu,melancolic
Autopercepere
modificată de
spitalizare
Surse de stres
Spitalizarea /vizitele
familiei /perceperea
viitorului Nemodificată de
spitalizare Modificată de
spitalizare Modificată de
spitalizare Modificată de
spitalizare
Relația cu ceilalți
membrii ai familiei Bună Ȋncordată Comunică
uneori Nu comunică
Relația cu ceilalți
pacienți Bună Ȋncordată Nu comun ică Comunică doar cu
colegele de salon
Relația cu
personalul sanitary Bună Ȋncordată Atitudine
indiferentă,priv
ire absent Contact verbal
imposibil de
stabilit,gestică
inhibată,mimică
imobilă,facies
inexpresiv,absent,
privire
absent,inexpresivă
Nivel de ed ucație Gimnaziu+liceu Liceu+școală
tehnică 8 clase+școală
profesională+
Școală tehnică 8 clase+școală
profesională
Gradul de igienă
personală ܉inută
vestimentară
bună ,stare de
igienă bună Corespunzătoar
e ܉inută
vestimentară
precară,stare de
igienă
coresp unzătoar
e cu sprijinul
cadrelor
medicale ܉inută
vestimentară
deficitară și stare
de igienă
necorespunzătoare
Caracteristici specific
Senzație de ceață Nu Nu Nu Nu
Scotoame Nu Nu Nu Nu
Dureri oculare Uneori Nu Nu Nu
Senzație de corp străin Uneori Nu Nu Da

50
Fotofobie Nu Nu Nu Da
Lăcrimare înroșire Da Nu Nu Da
Scăderea acuității
vizuale:
-la distanță
-de aproape
-la lumina scăzută Da,la distanță și
lumină scăzută Nu Da,la aproape Da,de aproape
și departe
Tulburări ale simțului
cromatic pentru:
roșu/v erde/ albastru Nu Nu Nu Nu
Motilitate oculară – – – –
Mărimea globului ocular – – – –
Ochi Căprui Verzi Albaștri Negri
Tulburări de colorație:
-la nivel orbital
-palpebral
-conjunctival
-al irisului
-al retinei Nu Nu Nu Nu
Modificări de culoare în
regiunea orbitară Nu Nu Nu Nu
Edem palpebral Nu Nu Nu Nu
Papule Nu Nu Nu Nu
Vezicule Nu Nu Nu Nu
Ulcerații Nu Nu Nu Nu
Diagnostic medical la
internare Demență
Alzheimer
stadiul incipient Demență
Alzheimer
stadiul incipient Demență
Alzheimer
formă medie Demență
Alzheimer
stadiul sever
Diagnostic medical la 72
de ore Demență
Alzheimer
stadiul incipient Demență
Alzheimer
stadiul incipient Demență
Alzheimer
formă medie Demență
Alzheimer
stadiul sever
Diagnosticul medical la
externare – – – –

51
Probe de laborator

Explorare Valori determinate Valori
normale Caz I Caz II Caz III Caz IV
Hemoglobin
a 14 gr/dl 13 gr/dl 14,5 gr/dl 13,2 gr/dl 11.00-15.00
g/dl
Hematocrit 46 % 40,6 % 42 % 36,1 % 40.00-48.00
%
VSH 8 mm la o oră 7 mm la o oră 6 mm la o oră 32 mm la o oră Pȃnă la 10
mm
PLT – – – – –
Glicemie 0,84 mg % 1,0 mg % 0,7 mg % 1,3 mg % 0,7-1.1 mg %
Uree 28 mg % 25% mg 70 mg/dl 32mg /dl 20-40 mg %
Colesterol – – – – –
Trigliceride TGO-30 UI/L
TGP-38 UI/L TGO-32 UI/L
TGP-37 UI/L TGO-21UI/L
TGP-20UI/L TGO-37 UI/L
TGP-40 UI/L TGO-37 UI/L
TGP-42 UI/L
RPR – – – – –
AcHCV – – – – –
AgHBS – – – – –
Creatinină 0,10 mg % 0,20 mg % 1 mg % 0,80 mg % 0,9-1,2 mg%
Acid uric 3,5 mg % 3,6 mg % 3 mg % 4 mg % 2,5-5,7 mg %
Examen
sumar de
urină – – – – –
Investigații
complement
are: -Examen
psihologic:
MMSE:
10 PUNCTE
-Examen psihologic:
MMSE: 9 PUNCTE:
semne de deteriorare
cognitivă avansata,
capacitate redusă de a
susține sarcini pe
termen lung, activare
deficitară a
cunoștințelor,
dezorientare
temporal ă
-CT –cap: sistem
ventricular simetric,
situat median, de
dimensiuni conforme
cu vȃrsta. Șanțuri
corticale cerebrale și
cerebeloase adȃnci,
fără acumulări fluide
constituite
intracerebral, fără
leziuni osoase la
nivelul craniului -Examen
psihologic:
MMSE: 7
PUNCTE
regresie
cognitivă
intelectuală
semnificativă,
fără
posibilitatea
cuantificări
obiectrive a
indicelui de
deteriorare
cognitive,afazie
senzorială și
motorize,
agnozie,
incapacitatea
de a se îngriji. -Examen
psihologic:
MMSE:
6 PUNCTE
semne de
deteriorare
cognitivă
avansata,
capacitate
redusă de a
susține sarcini
pe termen lung,
-tomografie
computerizată
a creierului
fără substanță
de
contrast:AVC
ischemic
temporal stȃng
și atrofie
corticală.

52

Medicație Generală
Aricept tb 10 mg
1+0+1 Exelon 3 mg
1 tb/zi Aricept tb 10 mg
0+1+0,Rispolept 2 mg 0+0+2 Seroquel 200 mg
½+0+1,Diazepam tb 0+0+1
Medicație locală

SINTEZĂ A DIAGNOSTICELOR DE ÎNGRIJIRE
INCLUSE ÎN PLANUL DE ÎNGRIJIRE A CELOR 4 CAZ URI

Diagnostice de îngrijire comune Cazul 1 Cazul 2 Cazul 3 Cazul 4
1.Alterarea procesului gȃndirii manifestată prin dezorientare față de alte person e, în timp și
spațiu.
2.Deficit nutrițional datorat afectării cognitive.
Diagnostice de îngrijire specifice Cazul 1 Cazul 2 Cazul 3 Cazul 4
1.Izolare socială legată de depresie.
2. Deficit în capacitatea de a se autoîngriji.
3.Lipsă de cunoștințe în ceea ce privește medicația.
4.Incapacitatea exprimării sentimentelor legate de situația sa.
Diagnostice de risc comune Cazul 1 Cazul 2 Cazul 3 Cazul 4
1.Risc de alterare a nutriției prin ingestia unei cantități insuficiente de alimente.
2.Risc pentru răniri din cauza deficitelor senzorio -motorii.
Diagnostice de risc specific Cazul 1 Cazul 2 Cazul 3 Cazul 4
1.Risc de depresie datorită izolării sociale.
2.Risc de afectare a capacitatii mnezice datorită deteriorări memoriei recente și imediate.
3.Risc de heteroagresiune datorită incapacității de adaptare socială.
4.Risc de alterare a somnului datorită schimbării ritmului zi -noapte.
Intervenții proprii comune Cazul 1 Cazul 2 Cazul 3 Cazul 4
1.-dezvoltarea unei relații de încredere între asistentul medical și pacient,relație bazată pe
onestitate:responsabilitate,professionalism,înțelegere empatică,căldură sufletească,naturalețe.
-monitorizarea funcțiilor vitale,vegetative și notarea lor zilnică în foaia de observație.
-pregătirea pacientului pentru recoltarea produselor biologice

53
-notarea tuturor manifestărilor de dependență ce apar și să anunțarea imediată a medicului
-asigurarea unei poziții commode în pat
-aerisirea salonului,umidifierea aerului din salon
2.-înlăturarea din salon a tuturor factorilor indispozanți:urinar,ploscă,scuipătoare
-măsurarea greutății corporale zilnice
-asigurarea aportului necesar de lichide-administrate per os sau perfuzie i.v
-efectuarea bilanțului ingesta -excreta
-asigurarea unei alimentații complete
-asigurarea liniștei în salon
-implicarea în activități cu stimulare redusă
-evaluarea evoluției pacientului,a modului în care au fost realizate obiectivele propuse
Intervenț ii proprii specifice Cazul 1 Cazul 2 Cazul 3 Cazul 4
1.-stabilirea relației terapeutice bazată pe încredere , respect, blȃndețe , afecțiune și întelegere
-identificarea cauzelor și a factorilor declașatori
-promovarea interacțiunii sociale prin mobilizarea sistemelor supportive ale pacientului: familie,
prieteni, rude
-identificarea activităților care îi fac plăcere pacientului
-încurajarea verbalizării la ședințele de terapie suportivă
-încurajarea pacientului pentru fiecare reușită
2.-evaluarea cauzelor c e au dus la scăderea capacității de autoîngrijire
-evaluarea capacității pacientului de a se autoîngriji și aprecierea deficitelor de autoîngrijire
-educarea pacientului și a familiei acestuia
-menținerea unei igiene adecvate prin baie totală sau parțială
-asigurarea demnității pacientului , reducerea factorilor ce pot determina anxietate
-evitarea oboselii în timpul efectuării igienei pacientului
-prevenirea escarelor prin schimbarea poziției cȃnd pacientul stă în pat timp mai îndelungat
-stabilirea unei rutine cu menținerea de sarcini simple pe care pacientul le oate executa
-hainele vor fi așezate în ordinea în care vor fi îmbracate
3.-identificarea nevoilor pacientului
-identificarea nivelului real de informație
-determinarea motivațiilor care vor duce la acceptarea tratamentului
-individualizarea acțiunilr de educație și permanentizarea acestora

54
-colaborarea cu ceilalți membrii ai familiei
-încurajarea pacientului să pună întrebări în legătură cu planul de tratament în limita posibilităților
sale
-veri ficarea cavității bucale pentru a fi siguri că pacientul a înghițit medicația, procedura care va
trebui să o folosească și membrii familiei acasă.
4.-identificarea factorilor care determină închiderea în sine
-stabilirea de contacte dese cu pacientul
-încurajarea verbalizării sentimentelor
-petrecerea unui timp suficient cu pacientul pentru a observa atent reacțiile lui
-încurajarea participării la ședințele de terapie suportivă organizate
Intervenții delegate commune Cazul 1 Cazul 2 Cazul 3 Cazul 4
1.Examinarea clinic și psihică a pacientului,valuarea statusului mintal și examenul psihologic.
2.Administrarea medicamentelor conform prescripțiilor,investigații
paraclinice:EKG,CT,RMN,ancheta socială.
Intervenții delegate specific e Cazul 1 Cazul 2 Cazul 3 Cazul 4
1.-colaborarea cu psihologul
-colaborarea cu membrii familiei
2.-colaborarea cu infirmiera
-participarea la vizita medicala
3.-colaborarea cu familia
-participarea la vizita medical
-colaborarea cu psihologul
4.-colaborarea cu psihoterapeutul
-participarea la vizita medical
-colaborarea cu serviciul de asistență social
Recomandări la externare comune Cazul 1 Cazul 2 Cazul 3 Cazul 4
Nu se aplica, pacientii raman internati
Recomandări la externare specifice Cazul 1 Cazul 2 Cazul 3 Cazul 4
Nu se aplica, pacientii ramân inter na܊i pe termen nelimitat

55
PLAN DE ÎNGRIJIRE

1. Alterare în procesul gândirii manifestată prin dezorientare față
de alte persoane, în timp și spațiu
O: Refacerea procesului gândirii în limitele posibilităților pacientului
și menținerea acestuia în contact cu realitatea
Rp: -inițierea relației terapeutice bazată pe încredere abordând o atiudine de
acceptare, empatie și suport
– monitorizarea funcțiile vitale și vegetative și notarea lor în F.O
– abordarea pacientului prin validare
-orientarea pacientului față de alte persoane, în timp și spațiu utilizând un
calendar în salon, un ceas de perete
– în discuțiile cu pacientul fac zilnic referire la data, ziua în care ne aflăm
– încurajarea pacientului să aibă în preajmă obiecte persona le
-orientarea converațiilor zilnice asupra a ceea ce se întâmplă (salutul de
dimineață, ce urmează să facem împreună, orientarea către sala de mese,
prezentarea colegilor din salon)
– stimularea pacientului în efectuarea activităților zilnice obișnuite
– observarea comportamentului verbal și nonverbal
– încurajarea pacientului să vorbească despre ceea ce îl preocupă, să
povestească despre ceea ce îi face plăcere, în limitele posibilităților lui, nu va
fi contrazis
– reformularea propozițiile pe care pacie ntul nu le- a înțeles
– încurajarea comunicarii verbale, prin gesturi sau scris
– notarea analizelor de laborator în F.O
– controlul medicației
Rd: – recoltare produse biologice pentru investigații de laborator, examen
radiologic
– administrarea medicației; Aricept tb. 10 mg. 0+1+0 ; Rispolept 2 mg.
0+0+2
– participarea la vizita medicală
– colaborarea cu psihologul în vederea obținerii unei programări ptr.
examinare psihologică
– colaborarea cu serviciul radiologie pentru obținerea unei programări pentru
efectuare Rx. Pulmonar
– administrarea medicației; Aricept tb. 10 mg. 0+1+0 ; Rispolept 2 mg.
0+0+2
– colaborarea cu serviciul administrativ în vederea asigurării unei programări
pentru deplasarea pacientului la examinările de mai sus – – – +
2. Deficit de autoîngrijire din cauza pierderii independenței
funcțiilor legate de spălare și îmbrăcare + + + +

56
O: Creșterea capacității pacientului de a se autoîngriji
Rp: – îndrumarea pacientului în îngrijirea sa zilnică,
– încurajarea funcționării independente dându -i inst rucțiuni verbale pas cu pas
– i se oferă o perioadă mai mare de timp pentru o sarcină pentru a evita
frustrarea
– se va asista și ajuta pacientul atunci când disfuncțiile senzorio -motorii îl
împiedecă să se descurce singur
-se ține cont de obiceiurile paci entului
– stimularea pacientului în limita posibilităților să se spele, să facă duș, să se
îmbrace
– i se așează hainele în ordinea îmbrăcării lor și invers la dezbrăcare și se
încurajează pacientul să respecte aceeași ordine pentru a -i fi mai ușor
-se va reaminti din când în când pacientului că trebuie să meargă la toaletă, se
orientează pacientul către toaletă
– se va evita oboseala în timpul efectuării igienei personale
– se va ajuta pacientul în efectuarea igienei cavității bucale
– folosirea de echipa mente și materiale necesare
– încurajez utilizarea obiectelor personale
Rd: – colaborarea cu infirmiera de pe secție și membrii familiei care se
implică activ în procesul de îngrijire
3. Risc de accidentare din cauza deficitelor senzorio-motorii.
O: Scăderea riscului pentru răniri
Rp: – evaluarea capacității pacientului de a se deplasa
– evaluarea gradului de mobilitate și stabilitate
– stabilirea unui mediu de siguranță prin: lumină adecvată în salon, pe
coridor, iluminare suficientă pe parcursul nopții
– aprecierea capacității pacientului de a se descurca independent
– înlăturarea corpurilor contondente, ascuțite pentru a evita rănirile
– supravegherea atentă a pacientului
– implicarea pacientului în activitățile recreative de pe secție ținând
cont de posibilitățile lui de implicare: cititul ziarelor, plimbări scurte
în curtea interioară însoțit în permanență de as. medical sau unul
dintre membrii familiei
Rd: – participarea la vizita medicală
– evaluarea medicației: Aricept tb. 10 mg. 0+1+0 ; Ris polept 2 mg.
0+0+2 + + + +
4. Izolare socială legată de depresie
O: Refacerea relațiilor sociale în limita posibiliăților sale
Rp: – stabilirea relației terapeutice bazată pe încredere, respect, blândețe,
afecțiune și înțelegere
– identificarea cauzelor și a factorilor declanșatori
– promovarea interacțiunii sociale prin mobilizarea sistemelor suportive ale + + + +

57
pacientului: familie, prieteni, rude
– identificarea activităților care îi fac plăcere pacientului să le desfășoare în
mod organizat, la ședințele de terapie ocupațională: să citească ziarul, să
învețe cum ar putea avea grijă de animale, să meargă la biserică
– încurajarea verbalizării la ședințele de terapie suportivă, cât și facilitarea
interacțiunilor verbale cu ceilalți
– încurajarea pacientului pentr u fiecare reușită
Rd: – participarea la vizita medical
– recoltarea produselor biologice pentru analizele de laborator
5. Scăderea capacității de memorare datorită demenței
O: Menținerea unei funcționalități maxime a activității intelectuale
Rp: – abordarea pacientului cu mult calm și liniște
– abordarea Antrenamentului de Orientare spre Realitate pentru a stimula și
activa pacientul
– oferirea în mod repetat de infomații care să -i refacă contactul pierdut cu
realitatea
– stimularea și încurajarea un ui comportament independent
– reducerea fricii și stimularea încrederii în sine
– educarea pacientului să folosească mijloace ajutătoare: notarea pe bilețele,
folosirea agendelor, utilizarea unui ceas de perete, folosirea simbolurilor și a
indicatorilor pentru a facilita deplasarea pacientului
– educarea pacientului și a familiei acestuia pentru a i se crea reflexul
de a avea întotdeauna asupra sa date de identificare folosibile dacă
pacientul se rătăcește
Rd: – colaborarea cu psihoterapeutul
– administrare a medicației
– colaborarea cu familia + + + +
6. Perturbarea modului de a se alimenta datorită problemelor psihice
O: Refacerea echilibrului nutrițional
Rp: – menținerea unei nutriri, hidratări și eliminări adecvate
– recunoașterea modificărilor în statusul persoanei: scăderea țesutului
subcutanat, creșterea sau scăderea tensiunii arteriale, etc:
– monitorizarea funcțiilor vitale și vegetative: notarea lor zilnică în F.O
– monitorizarea greutății pacientului și notarea valorilor în F.O
– monitorizarea ap ortului și a eliminilor
– încurajarea pacientului să înțeleagă necesitatea de a se alimenta
– sprijinirea pacientuluisă se alimenteze cât mai repede pe cale orală
– orientarea pacientului către sala de mese și supravegherea atentă a modului
în care acesta se alimentează, la nevoie acesta este ajutat să se alimenteze
– utilizarea de indicatoare pe care să fie notată ora de servire a mesei
– crearea condițiilor optime în sala de mese
– prepararea mâncărurilor pe care pacientul și le dorește + + + +

58
– asigurarea pen tru pacient a unei poziții corecte, dar care să fie confortabilă
și comodă
– libertatea acțiunilor în timpul mesei: pacientul poate mânca cu mâna dacă
dorește acest lucru
– evitarea mustrării pacientului dacă acesta se murdărește sau dacă mâncarea
cade pe jos
– încurajarea pacientului să consume 1,5 -2 l/zi de lichide cu controlul
cantităților ingerate
– educarea familiei asupra importanței unei diete echilibrate după ieșirea din
spital și continuarea susținerii pacientului la servitul mesei
– comunicarea me mbrilor echipei terapeutice a oricăror modificări apărute în
comportamentul și starea fizică a pacientului
Rd: – colaborarea cu nutriționistul
– colaborarea cu familia
– participarea la vizita medicală
– colaborarea cu infirmiera
6. Inversarea ritmului somn- veghe
O: Refacerea ritmului somn-veghe.
Rp: – asigurarea activităților fizice în limita posibilităților pentru a evita
somnul din timpul zilei
– asigurarea unui climat liniștit, calm, salon aerisit, îndepărtarea stimulilor
externi înainte de culcare, asigurarea unei lumini de veghe în salon
– asistentul va sta lângă pacient când este în pat; prezența unui cadru
specializat îl poate calma și îi oferă un sentiment de securitate
– observarea atentă a comportamentului pacientului și orice modificare va fi
comunicată medicului curant
– efectuarea plimbărilor scurte în aer liber înainte de culcare în limita
posibilităților
– shimbarea lenjeriei de pat și de corp ori de câte ori este necesar
– i se oferă pacientului o cană de lapte/ceai cald înainte de c ulcare
– anunțarea medicului dacă pacientul nu doarme bine sau nu doarme
deloc
Rd: Administrarea medicamentelor recomandate de medicul currant
7. Incapacitatea exprimării sentimentelor legate de situația sa.
O: Pacientul să reușească în limita posibilităților sale să -și exprime
sentimentele
Rp: – identificarea factorilor care determină închiderea în sine
– stabilirea de contacte dese cu pacientul
– încurajarea verbalizării sentimentelor; să vorbească despre situația sa
– încercarea de a clădi noi contacte, prin acțiuni făcute împreună cu pacientul
– utilizarea ascultării empatice
– petrecerea unui timp suficient cu pacientul pentru a observa atent reacțiile + + + +

59
lui
– comunicarea frecventă cu ceilalți membri ai echipei terapeutice pentru a
valida impresiile legate de comportament
– încurajarea participării la ședințele de terapie suportivă organizate pentru
pacienții cu demență de tip Alzheimer
– oferirea de materiale informative
– încurajarea pacientului să facă planuri de viitor în limita
posibilităților sale
Rd: – colaborarea cu psihoterapeutul,
– participarea la vizita medicală
– colaborarea cu serviciul de asistență social
8. Lipsă de cunoștințe în ceea ce privește medicația
O: Ridicarea nivelului de cunoștințe ale pacientului despre importanța
tratamentului medicamentos în limitele posibilităților sale
Rp: – identificarea nevoilor pacientului
– identificarea nivelului real de informație
– oferirea de informații într -un mod accesibil
– determinarea motivațiilor care vor duce la acceptarea tratamentulu i
– individualizarea acțiunilor de educație și permanentizarea acestora
– colaborarea cu ceilalți membrii ai familiei
– încurajarea pacientului să pună întrebări în legătură cu planul de tratament
în limita posibilităților sale
– oferirea de materiale inf ormative familiei care cuprind: informații despre
medicație, simptomele care trebuie identificate și care trebuie transmise
medicului
– verificarea cavității bucale pentru a fi siguri că pacientul a înghițit
medicația, procedură care va trebuie să o folosească și membrii
familiei acasă
Rd: – colaborarea cu familia
– participarea la vizita medicală,
– colaborarea cu psihologul + + + +

Evaluarea pacientului:
1
2
3
4
-menține contactul cu realitatea + + + –
-colaborează cu membrii echipei terapeutic e + + + –
-stă retras față de ceilalți pacienți – – – +
-comunică greu din cauza tulburării de gȃndire și memorie – + + +
-este liniștit, mai puțin anxios ,se simte în siguranță atunci cȃnd te adresezi cu
voce caldă, ton calm + + + –
-colaborează la co menzi scurte + + + +
-acceptă ajutorul în efectuarea igienei personale,iar cu minim ajutor se
alimentează corespunzător + + + +

60
-își menține tegumentele curate și integre cu minim de ajutor + – – –
-își efectuează toaleta cavității bucale + – – –
-îngh ite tratamentul medicamentos sub supraveghere atentă + + + +
-îi face plăcere plimbările în aer liber + – – –
-reușește să doarmă 6 -7 ore pe noapte + – – –
-utilizează toaleta + – – –
-este conștient că trebuie să urmeze un tratament toată viața + + – –
-se orientează în timp și spațiu + – – –
-se alimentează singur + + + –
-conștientizează faptul că familia este alături de el + – – –
-este mulțumit de modul în care își petrece timpul în spital + – – –

CONCLUZII

În toate cele 4 cazuri bolnavele au prezentat aproximativ aceleași simptome:
 dezorientare
 Deficit cognitiv, de socializare, de decizie
 dureri lombare sau lombosacrate cu iradiere în unul dintre membrele
inferioare
 parestezii la nivelul membrului afectat
 contractură para -dorso- lombară
 limitarea mișcărilor din coloana lombară
În funcție de bolile asociate, bolnavele au prezentat și alte simptome , in general cardio-
vasculare si algice: dureri la nivelul articulației coxo -femurale, dureri epigastrice, grețuri,
regurgitații, pirozis , dureri a nginoase.
Bolnavele au primit tratament antiinflamator, decontracturant, antialgic, de protecție
gastrică, vasodilatator, fizioterapic, termoterapic, kinetoterapic și masaj.
Bolnavele au răspuns bine la tratament ܈i au urmat recomandările medicale
1. evitarea : frigului, umezelii, a curenților de aer rece, a ortostatismului prelungit,
ridicarea și transportul de greutăți
2. respectarea regimului alimentar hiposodat
3. respectarea pozițiilor corecte în timpul șederii pe pat precum și în timp ul
mersului sau activitățil or uzuale.
4. control periodic la 3 luni

61
Rolul propriu și delegat al asistentei în îngrijirea pacientelor a fost concentrat pe următoarele
intervenții:
1. educarea pacientelor de a adopta o poziție corectă în pat sau în timpul
activităților uzuale
2. administrarea medicației prescrise (pe cale orală, parenterală, pe tegumente)
3. încurajarea pacientelor in a comunica în a cunoaște boala, de a o accepta și de a
preveni eventualele acutizări
4. susținerea bolnavelor de a urma tratamentul de recuperare recomandat de
medic, a tât acasă (în spital) cât și în stațiunile balneare (dacă gradul demen܊ei
indică tratamentul balnear supravegheat de familie).

Particularitatea cazurilor cons tă în durata lungă a internărilor în centre de
instituționalizare, acești pacienți necesitând îngrijire de lungă durată, permanentă și ate ntă
deoarece pacienții nu au capacitate proprie de îngrijire, conștiență și discernământ.

62
CONCLUZII FINALE

Ȋn ziua de azi se află la o treaptă superioară procesul de îngrijire în psihiatrie. Aceasta a putut
fi atinsă datorită Virginiei Henderson, Florance Nightingale cȃt și a îndrumătorilor științifici din
școli și universități de profil. Urmȃnd sfaturile lor s -a putut ajunge la o mai bună cunoaștere a
rolului pe care îl avem. Reușind astfel să dăm un nou sens profesiei noastre prin consolitarea
principiilor etice și morale.
Datorită planului de îngrijire și aplicarea acestuia în practică s -a oferit posibilitatea de a stabili
o relație terapeutică cu pacientul cu dementă bazată pe respect, încredere. Ȋn această relație au fost
utilizate principiile ascultării empatice, exprimarea sentimentelor, comunicarea verbală și
nonverbal prin dialog direct, folosindu- se plimbările în funcție de posibilitățile pacientului și de
asemenea antrenarea în diferite activități: terapie suportivă, activități ergoterapeutice. Familia a
avut un rol important în efectuarea acestor activități. Respectul și încrederea față de pacient a fost
recompensată indiferent de comportamentele necorespunzătoare. De asemeni pacienții au avut
parte de o îngrijire holistică : bio -psiho-socio- culturală fiind tratați cu încredere pentru rezolvarea
problemelor cu care se confruntă.
Prin intervențiile proprii și delegate s -a creat un nivel optim de independență în care au fost
incluse următoarele:
-prevenirea rănirilor
-facilitarea în cea ce privește menținerea unui contact cu realitatea
-asigurarea aportului de lichide și alimente
-asigurarea unui somn adecvat
-încurajarea verbalizării sentimentelor
-stimularea memoriei folosind diverse activități
Ȋn cazul pacienților cu demeță trebuiesc folosite o multitudine de mijloace care să
îmbunătățească calitatea vieții și să -i mențină pe cȃt posibil activitatea în spital și comunicarea cu
ceilalți pacienți.
Pentru a menține demnitatea și a respecta nevoile fiecărei persoane în parte planurile de
îngrijire/programele/activitățile de grup au avut la bază idea de a oferi servicii.

63
Informarea pacientului să se acomodeze cu metodele terapeutice , să se implice în propriul
tratament în limita posibilităților sale îl motivează pentru învățarea unor metode complexe pentru a
veni în întȃmpinarea nevoilor acestuia.
O multitudine de informații și discuții se realizează între pacient și asistenta medicală, solicitȃnd
sprijin afectiv și clarificări , împărtășirea de experiențe terapeutice și explicații.
Informațiile au valoare prețioasă necesitȃnd diplomație, flexibilitate și respectarea
adevărului.Se va ține seama de capacitatea de înțelegere și procesare a informațiile.
Alegerea unei unități de îngrijire reprezintă inevitabil un compromis. Pe de o par te de află
nevoile pacientului de a avea un climat c ât mai familiar posibil, iar pe de altă parte condițiile
trebuie sa fie sigure și “ la vedere ”. Este de fapt un compromis între un regim de viață dorit de
pacient ( cu familia, soțul sau singur ) și condițiile asigurate pentru întreținerea sa ( în grupuri ) .
Ca de obicei este un compromis între ceea ce dorim și ceea ce ni se oferă.

III.BIBLIOGRAFIE

1. Blennow K., Hampel A. Cerebrospinal fluid markers for incipient Alzheimer ’s disease.
Lancet Neurol, 2003, pag. 605-613.
2. Burtea V., Manual de psihiatrie clinic, Casa de editură Venus, 2003
3. Callaghan M., Ritchie L. Creating positive experiences for people living with dementia
in care homes, Nursing Older People. 29, 1, 36-39,
http://journals.rcni.com/doi/abs/10.7748/nop.2017.e871?journalCode=nop
4. Ianusevici V., Demența Alzheimer – Ghid prin labirintul comunicării, Editura Medicală,
2015.
5. Neveanu P., P., Tratat de psihologie generală, Editura Trei, 2013.
6. Stănescu A., Totul despre Alzheimer, Editura Farma Media, 2015, pag. 154-176.
7. Mazilu (Șova) M., Chiriță V., Revista Română de Bioetică, Vol. 8, Nr. 2, Aprilie – Iunie
2010, pag. 63-66.
8. Prelipceanu D., Psihiatrie clinică, Editura Medicală 2013.
9. Societatea de Neurologie din România, Ghid de diagnostic și tratament în demențe,
Editura Amaltea, 2008.
10. Jeican R., Psihiatrie – pentru medicii de familie, psihologi, psihoterapeuți, asistenți
sociali, studenți, Ediția a -IV-a revizuită și adăugită, Editura Ecou Transilvan, 2015, pag.
13-25.
11. Nirestean A., Lazărescu M., Tulburările de personalitate, Editura Polirom, 2007.
12. Borenstein A., Alzheimer ’s disease, Editura Academic Press, 2016
13. Bredician A.M., Dehelean L., Enătescu V.R., Giurgi -Oncu C., Ienciu M., Papavă I.,
Romoșan F., Romoșan R., Curs de Psihiatrie Generală, Editura “Victor Babeș” ,
Timișoara, 2014.
14. Lobo A, Lanner LJ, Fratigtiom L. Prevalence of dementia and major subtypes in Europe
a collaborative study of population based cohorts – neurologic disease in the elderly
research group. Neurology 54: S4-S9, 2000.

15. Levine N.M., Campbell D.J., Perspectives in Psychiatry Research, Editura Nova Science
Publishers Inc, 2011
16. Kitwood, T., Dementia Reconsidered: the Person Comes First , Open University Press, pp
176, BMJ 1999 ; ISBN 0335198554, https://doi.org/10.1136/bmj.318.7187.880a,
17. Dănăilă L., Golu M., Tratat de neuropsihologie – Volumul I, Editura Medicală, 2015 .
18. American Psychiatric Association., Diagnostic and statistical manual of mental disorders,
Fifth edition, DSM-5, 2016, pag 73-80.
19. Rogozea L., Oglindă T., Îngrijirea Pacienților, Ed. Romprint 2004, ISBN (10)973 –
86350-7-1 36-37
20. Mainland B. J., Herrmann N., Mallya S., Fiocco A. J., Sin G.-L., Shulman K. I., Tisha
J. Ornstein, Cognitive Fluctuations and Cognitive Test Performance Among
Institutionalized Persons With Dementia, American Journal of Alzheimer's Disease &
Other Dementias, First Published July 13, 2017, accesat 20.07.2017
21. Gask L., A short introduction to Psychiatry, Editura Sage Publications, 2004
22. Elias A., Vladan S., Mental Health in digital age: Grave Dangers, Great Promise, Oxford
unversity press, 2015
23. Oancea C, Manual de Nursing Psihiatric, București, 2004,pag 450-720.
24. Paton Carol, David Taylor, Robe rt Kerwin, Ghid de terapeutică psihiatrică, 2005, Editura
Medicală București, pag.250 -255.
25. P.B Harris., Keady J., Cert H. / Alzheimer's Care Quarterly: April/May/June 2004 –
Volume 5 – Issue 2 – p 111-122
26. Goldberg D., Gask L., Morriss R., Psychiatry in medical practice, Editura Routledge,
2008.
27. Rogozea L., Oglindă T., Tehnica Îngrijirii Omului Sănătos și Bolnav, Editura Romprint
2002
28. Ebert M.H., Loosen P.T., Nurcombe B., Leckman J.F., Current diagnosis & tratament
psychiatry, Second edition, Editura McGraw Hill Edication, 2008.
29. Ministerul Sănătății Anexă din 16/09/2010 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr.
723bis din 29/10/2010 Intrare in vigoare: 29/10/2010 cuprinzând Anexele nr. 1-25 la
Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1.223/2010 privind aprobarea ghidurilor de practică
medicală pentru specialitatea neurologie.

30. Killick J., Allan K., Communication and the care of people with dementia, Editura Open
University Press, 2001.
31. Surr C. A., Gates C., Irving D., Oyebode J., Smith S. J., Parveen S., Drury
M., Alison Dennison, Effective Dementia Education and Training for the Health and
Social Care Workforce: A Systematic Review of the Literature, Review of Educational
Research, July 2017, accesat 15.07.2017,
http://journals.sagepub.com/doi/abs/10.3102/0034654317723305
32. Tudose C, Tudose F. Psihiatrie în practica medicală. Edit. Infomedica, 2007;244 -59.
33. Anjan C., Martha J., Neuroethics in practice, Oxford university press, 2013
34. Wilson S.A., Schneider M.S., Mental health & psychiatry, Editura Nova Science
Publishers Inc, 2013, pag. 3-15.
35. Pilgrim D., Understanding mental health, Editura Taylor & Francis Ltd, 2016.
36. Anghelescu A., Vuzitaș G., Neurologie și psihiatrie, Editura Carol Davila, 2002.
37. Tudose F., Tudose C., Abordarea pacientului în psihiatrie, Editura Infomedica, 2002.
38. *** Farmacist.Ro, Temperament și Personalitate -decembrie 2005 – ianuarie 2006 pg. 26
-27.
39. Perju- Dumbravă L., Boala Alzheimer – problemă majoră de sănătate publică, Editura
Clujul Medical Vol. LXXXIII, 2010.
40. Bourin M., Vercelletto M., Tratamentul tulburărilor de dispoziție și ale comportamentului
în boala Alzheimer, Revista Romana de Psihiatrie, 2001.
41. https://www.google.ro/search?q=legislatie%2Bdementa%2Binstitutii&oq=legislatie%2B
dementa%2Binstitutii&gs_l=psyab.12…3212.18747.0.20438.33.31.2.0.0.0.101.2619.29j2
.31.0..2..0…1.1.64.psy-ab..0.16.1246…0j0i131k1j0i67k1j0i13k1j0i30k1.CrSu_UsQ1ts
42. Legea 487/2002 republicata 2012, legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu
tulburari psihice http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_sanatatii_mintale.php
43. Subașu A.D., Reinserția socială a vârstnicilor: o provocare pentru lumea contemporană,
Editura Polirom, 2012.
44. Eska K., Graessel E., Donath E., Schwarzkopf L., Lauterberg J., Holle R., Predictors of
institutionalization of dementia patients in mild and moderate stages, 2013
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3843910/

45. Armstrong M., Factors affecting the decision to place a relative with dementia into
residential care, Nurs Stand., Vol.14, pp. 33-37, 2000
46. Beledean L., Mârza G., Ghid de practică nursing, Editura Alma Mater Sibiu 2003
47. Wainte J., Harwood R., Morton I., Connelly D., Dementia care: a practical manual,
Editura Oxford Unversity Press, Colecția OUP Oxford, 2008.
48. American Psychiatric Association, Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders, ed. 4, Washington DC American Psychiatric Association, 2000.
49. Starkstein S.E., Mizrahi R., Depression in Alzheimer's disease, Expert Rev. Neurother 6
pag: 887-895, 2006.
50. Postel J., Dicționar de psihiatrie, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2010.
51. Chiriță V., Papari A., Chiriță R., Tratat d e psihiatrie, Editura Fundației "Andrei Șaguna",
2002, Ediție Reviz uită 2009.