Șef lucrări Dr. MARIUS STELIAN ILIE Subsemnatul Marius Stelian ILIE, Doctor în Științe Medicale, domeniul Medicină veterinară, șef lucrări dr. la… [307372]

Doctorat

Șef lucrări Dr. MARIUS STELIAN ILIE Subsemnatul Marius Stelian ILIE, Doctor în Științe Medicale, domeniul Medicină veterinară, șef lucrări dr. la… [307372]

Byadmin ianuarie 1, 2024

TEZĂ DE ABILITARE

Șef lucrări Dr. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] (Secția Engleză) [anonimizat], [anonimizat]: [anonimizat], prezint această Teză de abilitare cu titlul SUPRAVEGHEREA BOLILOR CU TRANSMITERE VECTORIALĂ ȘI IMPLICAȚIILE ÎN SĂNĂTATEA ANIMALĂ ȘI PUBLICĂ

PARTEA A

REZUMATUL TEZEI DE ABILITARE

PARTEA B

REALIZĂRI ȘTIINȚIFICE ȘI PROFESIONALE

1. Relevanța și impactul rezultatelor științifice

1.1. [anonimizat], din anul 2007;

Absolvent: [anonimizat] 2002, a [anonimizat].

1.2. Evoluția activității profesionale / [anonimizat], din anul 2002, ocupând, [anonimizat]:

Doctorand: [anonimizat]2002 – 2007) – [anonimizat] – lucrări practice

Asistent universitar (2007-2014) – [anonimizat], [anonimizat] (2014 – prezent) cu predarea cursului și a lucrărilor practice la următoarele discipline din cadrul Facultății de Medicină Veterinară Timisoara:

2014 – [anonimizat], opțional anul VI FMV

2014 – [anonimizat] I FMV

2014 – [anonimizat] 1, lucrări practice anul IV FMV

2014 – [anonimizat] 2, lucrări practice anul IV FMV

2014 – [anonimizat] 2, Veterinary Medicine (ENG)

2014 – [anonimizat], optional, anul VI FMV

2014 – [anonimizat], optional, [anonimizat] 16 de ani doar în cadrul Facultății de Medicină Veterinară Timișoara, a [anonimizat]-[anonimizat], acestea incluzând:

prelegeri de curs;

lucrări practice de laborator;

asistare și susținere de examene la disciplinele amintite anterior;

îndrumare lucrări de licență.

[anonimizat], [anonimizat] a noțiunilor și a cunoștințelor necesare înțelegerii și interpretării corecte a [anonimizat], [anonimizat] a forma deprinderile necesare activității curente de cunoaștere a [anonimizat] a zoonozelor; interpretare a anchetei epidemiologice, a informațiilor legate de bolile parazitare pentru întocmirea programelor de apărare a sănătăți animalelor și a sănătății publice; aplicare a tratamentelor, a măsurilor de biosecuritate și altor măsuri de prevenire și combatere a bolilor parazitare, identificarea animalelor și gestionarea circulației acestora, cât și de elaborarea de protocoale și metode specifice de prevenire și combatere adecvate în scopul reducerii riscului îmbolnăvirilor la animale și om.

1.3. Rezultatele științifice

Activitatea de cercetare pe care am desfășurat-o după absolvirea Facultății de Medicină Veterinară din Timișoara, în anul 2002, s-a concretizat prin elaborarea tezei de doctorat, care a avut la bază un contract de cercetare – Tineri doctoranzi (TD), prin conducerea, ca director, a unui proiect de cercetare – Tinere echipe (TE) prin colaborarea la alte șase contracte de cercetare, ca membru al echipei de cercetare și prin publicarea a peste 200 lucrări științifice ca prim autor sau colaborator, în reviste cotate BDI și ISI. Tot în această perioadă am beneficiat de o bursă postdoctorală, pe durata a 24 de luni, finanțată printr-un proiect POSDRU.

Consider că rezultatele activității de cercetare științifică, desfășurate până în prezent, sunt de un înalt nivel științific, fiind susținute de numeroasele lucrări publicate în reviste cotate ISI și indexate în BDI.

Teza de doctorat intitulată „HELMINTOFAUNA PĂSĂRILOR DOMESTICE ÎN SUD-VESTUL ROMÂNIEI” realizată sub îndrumarea prof. dr. Iustin COSOROABĂ, a avut ca scop investigarea diverselor aspecte ale infestațiilor helmintice la păsări în speranța că datele obținute vor sugera măsuri de control, care vor ajuta, în final, la scăderea înaltei prevalențe a helminților responsabili de reducerea productivității în avicultură, în special tradițională și, nu în ultimul rând, cea ecologică.

Argumentele principale, care au dus la realizarea tezei de doctorat, sunt legate atât de elemente de ordin teoretic cât și practic. Elementele de ordin teoretic au avut în vedere prezentarea helminților paraziți la păsări. A fost, astfel, realizată o coroborare a datelor existente în literatură cu privire la taxonomia, morfologia, distribuția și elementele de epidemiologie a paraziților păsărilor domestice cât și sălbatice. Succint au fost tratate și aspectele generale de diagnostic și control parazitologic al parazitozelor cu semnificație patologică la păsări.

În ceea ce privește importanța practică, s-au urmărit drept obiective următoarele: realizarea unei monografii asupra helminților păsărilor domestice întreținute în sistem tradițional în sud-vestul României, acest lucru impunându-se ca o necesitate neexistând studii, recente, sistematice în această direcție; efectuarea unor studii privind epidemiologia helminților paraziți la păsări, menite să elucideze aspecte legate de incidența mare a unora dintre aceștia; investigarea în teren a unor episoade de boală la păsări pentru a avea o imagine de ansamblu asupra implicării paraziților în patologia aviară, cunoscut fiind faptul că aspectele epidemiologice, anatomoclinice și de control al parazitozelor nu pot fi privite separat de alte componente de ordin patologic; diagnosticarea corecte și mai ales la timp a parazitozelor păsărilor, aceasta fiind cheia pentru adoptarea măsurilor de control; adoptarea unei strategii viabile privind controlul parazitologic al principalelor parazitoze care afectează păsările domestice și nu numai.

Rezultatele obținute prezintă importanță atât pentru domeniul cercetării fundamentale, cât și pentru cel al cercetării aplicative.

În teza de doctorat am considerat esențială cunoașterea parazitofaunei păsărilor domestice a cărei importanță patologică nu este socotită ca fiind semnificativă. Sper că cercetările întreprinse vor contribui la bunul mers al aviculturii și implicit la creșterea consumului de carne de pasăre.

Prin aplicarea unor măsuri corecte privind controlul parazitologic al helmintozelor păsărilor se poate ajunge la obținerea de produse conforme cu cerințele consumatorilor pieței ecologice.

Helmintozele sunt boli importante care afectează avicultura, în special sistemul tradițional de creștere. Datorită intensivizării aviculturii, populația de păsări a fost modificată radical și, odată cu aceasta, s-a schimbat și structura populațiilor de paraziți care pot afecta această categorie de gazde.

Odată cu revenirea în atenția consumatorilor a produselor agricole ecologice – „bio”, am considerat necesară reactualizarea datelor privind etiologia helmintozelor gastrointestinale și respiratorii la păsările domestice întreținute în sistem liber, tradițional, în sud-vestul României.

Helminții gastro-intestinali (trematode, cestode, nematode) constituie o reală problemă de sănătate la păsări. Cu toate acestea, există puține studii despre prevalența și importanța acestora, care să stabilească gradul de extindere al infestațiilor helmintice în lume în sistemul liber de creștere al păsărilor. În România, studii cu privire la helminții paraziți la păsări, au fost efectuate de Olteanu și Stoican în anii 1963-1965.

Așa cum am precizat anterior, teza de doctorat s-a bazat pe cercetările finanțate de proiectul TD intitulat „SUPRAVEGHEREA INFESTAȚIEI CU HELMINȚI GASTROINTESTINALI ÎN VEDEREA AMELIORĂRII PRODUCȚIILOR PĂSĂRILOR ÎNTREȚINUTE ÎN SISTEM LIBER – TRADIȚIONAL” pe care l-am condus în calitate de director pe perioada doctoratului.

După finalizarea tezei de doctorat, activitatea de cercetare desfășurată a fost deosebit de vastă, beneficiind de calitatea de membru în colectivele de cercetare de la disciplinele de Parazitologie și boli parazitare și Biologie animală, în cadrul cărora am activat ca și cadru didactic. Această activitate s-a desfășurat în cadrul contractelor de cercetare obținute prin competiție națională de către mine dar și de celelalte cadre didactice din colectivul disciplinelor din care am făcut si fac parte.

O parte din rezultatele obținute au fost publicate în reviste ISI, indexate în baze de date internaționale, prezentate la conferințe internaționale, complectarea unei teze de doctorat și realizarea unor lucrari de licență.

Cercetările realizate după perioada posdoctorală vor fi prezentate în teza de abilitare denumită:

SUPRAVEGHEREA BOLILOR CU TRANSMITERE VECTORIALĂ ȘI IMPLICAȚIILE ÎN SĂNĂTATEA ANIMALĂ ȘI PUBLICĂ

Mare parte a activității de cercetare a avut ca temă screeningul epidemiologic al paraziților cu localizare sanguină la animale, în zona de sud vest și vest a României, evaluarea patogenității, caracterizarea prin metode de biologie moleculară a speciilor și genotipurilor identificate și întocmirea unui program de control.

1.3.1. CERCETĂRI PRIVIND EPIDEMIOLOGIA, DIAGNOSTICUL ȘI CONTROLUL UNOR HEMOPARAZITOZE LA CÂINI

1.3.1.1. CERCETĂRI ASUPRA ETIOLOGIEI HEMOPARAZITOZELOR LA CÂINI ÎN VESTUL ROMÂNIEI

1.3.1.1.1. Cercetări asupra etiologiei dirofilariozei la câini în vestul României prin tehnici uzuale de examinare, colorare și imunoenzimatice

Având în vedere faptul că dirofilarioza este o zoonoză emergentă, este puțin cunoscută și studiată în Romania, ne-am propus să determinăm speciile parazite la câini.

Cercetările au fost efectuate la Clinica de Parazitologie și boli parazitare a facultății de Medicină Veterinară Timișoara. Au fost recoltate un număr de 236 probe, reprezentate de sânge, de la câini de pe teritoriul supus studiului, din vestul României. Câinii au fost cazuri ale Clinicilor Veterinare Universitare, clinicilor sau cabinetelor private, adaposturi de câini sau gospodării ale populației. Vârsta animalelor a fost cuprinsă între 12 luni și 16 ani și au reprezentat mai multe rase. Probele de sânge au fost recoltate în vacutainere de 3 ml cu anticoagulant (EDTA) și au fost examinate prin mai multe metode.

Prezența microfilariilor în sânge a fost pusă în evidență prin examenul direct între lamă și lamelă. Toate cele 236 probe au fost supuse acestei metode. Aceasta este o metodă foarte simplă prin care o picătură de sânge proaspăt sau prelevat pe EDTA se pune pe o lamă și se acoperă cu o lamelă. Se examinează la lumina puternică a microscopului. Se observă mișcările microfilariilor. Este o metodă rapidă și care dă rezultate în peste 61% din cazuri.

După observarea microfilariilor s-a trecut la identificarea speciei de dirofilarie pe baza morfologiei larvelor. Metodele folosită pentru aceasta au fost Knott modificată și colorarea histochimică cu fosfataza acidă.

Au fost efectuate măsurători la microscopul Olimpus la disciplina de Reproducție FMV Timișoara.

Test – Speed® DIRO / HEARTWORM este o metodă rapidă imunologică calitativă bazată pe principiul sandwich imunocromatografic.

Fig. 5. Testul antigen specific Speed® DIRO / HEARTWORM (original)

Pentru fiecare test este nevoie doar de o picătură de probă (sânge, ser, plasmă), care se pune în contact cu anticorpii într-un godeu de unde amestecul va migra pe un suport absorbant. Complexul antigen – anticorp va produce o linie roz, alta decât linia de control.

În urma examinării probelor de sânge în picătură între lamă și lamelă au fost identificate microfilarii la 8 câini din cei 236 examinați.

Pentru a diferenția microfilariile în vederea stabilirii corecte a diagnosticului de specie a fost necesară efectuarea celorlalte metode prezentate la capitolul de materiale și metode.

Rezultatele obținute la testul rapid nu sunt identice cu cele obținute prin metoda directă între lamă și lamelă. Din cele 8 cazuri cu microfilariemie doar 4 au fost pozitive, cu mențiunea de slab pozitive. Acest aspect relevă faptul că patru câini au prezentat infestație cu D. immitis, testul rapid nefiind specific pentru D. repens.

Confirmarea cazurilor a fost făcută și în urma efectuării metodei Knott modificate și imunohistochimice.

Metoda Knott modificată este sensibilă la câine și specifică, microfilariile fiind ușor de diferențiat pe baza aspectelor morfologice. Dezavantajul acestei metode fiind acela că necesită timp și îndemânarea operatorului.

Prin metoda imunohistochimică microfilariile de D. immitis au prezentat 2 puncte de activitate a fosfatazei acide localizate în jurul porului anal și excretor pe când cele de Dirofilaria repens prezintă puncte de activitate a fosfatazei acide doar în jurul porului anal.

În urma efectuării acestor două metode s-a constatat că din cele opt animale cu microfilarii cinci au fost cu D. immitis și trei cu D. repens.

Prin metoda imunoenzimatică, ELISA, DiroCHEC, folosită pentru detectarea antigenului de D. immitis din plasma / serul canin se detectează adulții. Astfel la această metodă s-au pus in evidență 5 cazuri pozitive. Din acestea cinci, două au fost negative la celelalte teste folosite, aspect care se poate explica prin faptul că cele două cazuri negative reprezintă infestație ascunsă.

Tabelul 1

Speciile de dirofilaria identificate prin diferite metode de diagnostic

Pe parcursul studiului au fost folosite pentru diagnosticul de specie cinci metode diferite, pentru identificarea speciilor de Dirofilaria.

La câini luați în studiu au fost identificate microfilarii de Dirofilaria immitis și D. repens.

Metoda de diagnostic directă, între lamă și lamelă a pus în evidență microfilarii în sângele a opt câini.

Testele rapide, specifice pentru D. immitis, au fost pozitive pentru patru cazuri, unul nefiind evidențiat ca pozitiv.

Metodele Knot modificată și imunohistochimică pun în evidență diferite caractere morfologice și imunohistochimice, dar necesită îndemânare, experiență și personal calificat în această direcție.

Metoda ELISA, DiroCHEC a detectat antigenele de D. immitis din plasma și sau serurile supuse studiului la 5 pacienți canini, fiind indicată și pentru diagnosticul infestațiilor oculte / ascunse.

În zona de vest a României au fost identificate, in urma studiului, speciile Dirofilaria immmitis la cinci câini și D. repens la 3 câini.

1.3.1.1.2. Investigații etiologice în babesioza canină în zona de vest a țării prin tehnici de colorare

Au fost investigați 277 câini, suspecți de babesioză, proveniți din 25 de localități ale județelor: Arad, Bihor, Caraș-Severin și Timiș. Cele 23 de rase au avut vârste cuprinse între 7 luni și 13 ani și au fost de sexe diferite (130 femele și 147 masculi). Fiecare animal investigat a prezentat unul sau mai multe simptome specifice babesiozei cum ar fi febra, hemoglobinuria, icterul și anemia. De la fiecare animal s-a recoltat probă de sânge pe anticoagulant (EDTA). În decurs de cel mult 12 ore, materialul biologic a fost prelucrat în vederea identificării babesiilor, în laboratorul disciplinei de Parazitologie și Boli Parazitare.

Diagnosticul de babesioză a fost confirmat prin observarea directă la microscopul optic (ob. x 100) a protozoarului în frotiul de sânge colorat Diff-Quick (fig. 7) iar diagnosticul etiologic și categorisirea paraziților s-a făcut pe bază de micromăsurători cu ajutorul microscopului Motic cu extensie video.

În urma prelucrării prin tehnica de colorare Diff-Quick a unui număr de 277 probe de sânge de origine canină din patru județe vestice (Arad, Bihor, Caraș-Severin și Timiș), în 21 s-au identificat infecții cu specii ale genului Babesia.

Pe ansamblu, la examenul microscopic al frotiurilor sanguine, în 15 cazuri s-au semnalat infecții cu Babesia spp. de babesii mari (2.5-3.5 µm) (fig. 8). La microscopul optic, aceste formațiuni parazitare apar colorate în albastru, au formă de pară și dimensiuni apropiate de raza eritrocitului. În 6 frotiuri s-au semnalat prezența unor specii de babesii de dimensiuni mici sub formă de coci, de culoare albastră și cu dimensiuni de 1.2-2.5 µm (fig. 9). Diferențierea morfologică între cele două specii de Babesia este clară. Dimensiunile speciilor de babesii mari se încadrează în intervalul standard a speciei B. canis descrise de mai mulți autori. Morfologia și dimensiunile babesiilor mici (1-2 µm) de forma unor coci au fost caracteristice speciei B. gibsoni.

Din cadrul animalelor diagnosticate pozitiv la infecția cu Babesia spp. șapte au fost de sex femel și restul de sex mascul. Cu privire la vârstă, câinii parazitați s-au încadrat în categoria 2-11 ani cu o distribuție aproape uniformă în acest interval.

Prezența căpușelor a fost observată la opt câini din totalul celor diagnosticați cu Babesia spp., restul neavând contact cu gazda nevertebrat, vizibil de către proprietari sau de medicii curanți ai animalelor. Cu privire la toți câinii luați în studiu 70 au avut contact cu gazda nevertebrat iar restul nu au fost observate ca fiind parazitate cu căpușe.

În același timp animalele investigate au fost supuse unui examen clinic general.

Dintre câini infestați cu babesii fiecare a manifestat cel puțin un semn clinic specific din triada: febră, hemoglobinurie și icter.

Febra este un indicator important în infestația cu babesii la câini. Animalele diagnosticate pozitiv și supuse studiului nostru au prezentat febră în 18 cazuri doar 3 câini nemanifestând creșterea temperaturii corporale. S-a putut observa că în cazul infestației cu specii de babesii mari (B. canis) toți câinii au avut febră și doar 2 din 5 câini cu specii de babesii mici (Babesia gibsoni) au prezentat febră.

Referitor la factorul sex s-a constatat că din cele 21 de probe examinate 12 au provenit de la masculi și 9 de la femele.

Pe ansamblu, din probele provenite de la masculi 10 au fost identificate ca pozitive la infestația cu babesii de dimensiuni mari, iar din probele provenite de la femele 6. Pe de altă parte 3 femele au fost parazitate cu specii de babesii de dimensiuni mici și două cu specii de dimensiuni mari.

Investigațiile etiologice efectuate în patru județe vestice (Arad, Bihor, Caraș-Severin și Timiș) la un număr de 277 de câini au evidențiat, pe baye caracterelor morfologice efectuate prin micromăsurători, un parazitism cu specii de babesii mari (15 cazuri) și unul cu specii de dimensiuni mici (6 cazuri).

Speciile de babesii mari au avut dimensiuni cuprinse între 2.5-3.5 µm iar cele de dimensiuni mici 1-2 µm.

Distribuția babesiilor de dimensiuni mari (B. canis) în cadrul populației canine în cele 4 județe a fost următoarea: 4 în județul Arad, 1 în județul Bihor, 2 în județul Caraș-Severin și 8 în județul Timiș.

Distribuția babesiilor de dimensiuni mici (B. gibsoni) în cadrul populației canine în cele 2 județe în care au fost diagnosticate a fost următoarea: un caz în județul Bihor și cinci cazuri în județul Timiș.

Prezența căpușelor pe animal la momentul sau înainte de examinare nu este un factor epidemiologic constant, ralația trofică gazda vertebrat – gazda nevertebrat fiind de cele mai multe ori neobservabilă.

Modificarea stării generale este întâlnită la majoritatea câinilor pozitivi la babesii.

Febra a fost prezentă la toate cazurile de infestație cu B. canis, B. gibsoni putând evolua fără modificarea temperaturii corporale.

Infestația cu babesii la câini în zona de vest a țării (județele: Arad, Bihor, Caraș-Severin și Timiș) nu a fost influențată de sex și rasă.

1.3.1.1.3. Investigații etiologice în babesioza, erlichioza și anaplasmoza canină în zona de vest a țării prin tehnica imunofluorescenței indirecte

În perioada august – decembrie 2010 au fost investigați 194 de câini asimptomatici proveniți din mai multe localități ale județelor Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Cele 15 rase au avut vârste cuprinse între 2 luni și 16 ani și au fost de sexe diferite (105 femele și 89 masculi).

De la fiecare animal s-a recoltat probă de sânge în vacutainere sterile, care au fost ținute la temperatura camerei pentru exprimarea serului/plasmei prin sedimentare liberă. După obținere, materialul biologic a fost depozitat în tuburi Eppendorf de 1.5 ml și păstrat la temperatura de congelare până în momentul prelucrării. Probele au fost prelucrate în vederea identificării unor agenți etiologici hemoparazitari (B. canis, B. gibsoni, Erlichia și Anaplasma), prin tehnica imunofluorescenței indirecte, în laboratorul disciplinei de Parazitologie și Boli Parazitare, Timișoara.

Pentru fiecare animal luat în studiu s-au făcut investigații pentru toți cei patru, posibili agenți etiologici menționați anterior.

În vederea realizării scopului propus, s-a utilizat kit-ul MegaScreen® FLUOVET®(Diagnostik MegaCor, GmbH) (fig. 10).

Diagnosticul serologic de hemoparazitoză a fost confirmat prin vizualizarea complexului antigen-anticorp la microscopul cu emisie de lumină fluorescentă.

Pe ansamblu, screeningul etiologic efectuat prin tehnica imunofluorescenței indirecte a demonstrat un parazitism cu Babesia canis (fig. 11), Babesia gibsoni (fig. 12), Erlichia canis (fig. 13) și Anaplasma phagocytophilum (fig. 14). Cel mai frecvent întâlnit hemoparazit, diagnosticat serologic prin identificare de anticorpi, a fost E. canis (32 de cazuri) urmat de B. canis (23 de câini), A. phagocytophilum (7 cazuri) și B. gibsoni (4 cazuri).

Screeningul etiologic, efectuat în cinci județe (Arad, Bihor, Caraș-Severin și Timiș) din vestul României, prin tehnica imunofluorescenței indirecte (kit-ul MegaScreen® FLUOVET®), la un efectiv de 194 de câini asimptomatici, a demonstrat o seropozitivitate pentru: Erlichia canis (32 de cazuri), Babesia canis (23 de câini), Anaplasma phagocytophilum (7 cazuri) și Babesia gibsoni (4 cazuri).

Aceste investigații confirmă, indirect, evoluția babesiozei canine determinată de specii mari (B. canis) și de specii mici (B. gibsoni) în zona de vest a României, lucru confirmat deja în cadrul unui capitol anterior.

Toate aceste investigații au fost efectuate în premieră națională.

1.3.1.2. CERCETĂRI ASUPRA ETIOLOGIEI HEMOPARAZITOZELOR LA CÂINI ÎN SUD-VESTUL ROMÂNIEI

1.3.1.2.1. Investigații etiologice în babesioza canină în zona de sud-vest a țării prin tehnica de colorare Diff-Quick

Pe parcursul anului 2011 au fost investigați un număr de 130 de câini, suspecți de babesioză, proveniți din 15 localități ale județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj și Olt. Câinii au avut vârste cuprinse între 7 luni și 13 ani și au fost de sexe diferite (78 femele și 52 masculi). Fiecare animal investigat a prezentat unul sau mai multe simptome specifice babesiozei cum ar fi febra, hemoglobinuria, icterul și anemia. De la fiecare animal s-a recoltat probă de sânge pe anticoagulant (EDTA). În decurs de cel mult 12 ore, materialul biologic a fost prelucrat în vederea identificării babesiilor, în laboratorul disciplinei de Parazitologie și Boli Parazitare.

Diagnosticul de babesioză s-a pus prin observarea directă la microscopul optic (ob.x100) a protozoarului în frotiul de sânge colorat Diff-Quick.

În urma prelucrării prin tehnica de colorare Diff-Quick a unui număr de 130 de probe de sânge provenite de la câini suspecți de babesioză, din cinci județe din zona de sud-vest a României (Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj și Olt), în 19 (14.6%) s-au identificat infecții cu specii ale genului Babesia.

Pe ansamblu, la examenul microscopic al frotiurilor sanguine, în 16 cazuri (12.3 %) s-au semnalat infecții cu Babesia spp. de babesii mari. La microscopul optic, aceste formațiuni parazitare apar colorate în albastru, au formă de pară și dimensiuni apropiate de raza eritrocitului. Dimensiunile acestor specii s-au încadrat în intervalul standard a speciei Babesia canis (2,5 – 5 µm). Răspândirea infecției cu specii de babesii mari pe județe a fost de 2 cazuri în Caraș-Severin, 2 cazuri în Mehedinți, 3 cazuri în Gorj, 4 cazuri în Dolj și 5 cazuri în Olt.

În 3 frotiuri (2.3%) s-a semnalat prezența unor specii de babesii de dimensiuni mici sub formă de coci și de culoare albastră. Morfologia și dimensiunile babesiilor mici (1-2 µm) de forma unor coci au fost caracteristice speciei B. gibsoni. Un caz a provenit de la un câine din județul Caraș-Severin iar alte două cazuri au fost semnalate în județul Olt.

Din cadrul animalelor diagnosticate pozitiv la infecția cu Babesia spp. 52.6% (10 cazuri din 19) au fost de sex femel și restul de sex mascul (47.3%). Cu privire la vârstă, câinii parazitați s-au încadrat aproximativ în mod egal la cele 4 categorii selectate (4 câini ≤1 an; 5 câini de la 1 până la ≤ 3 ani; 4 câini de la 3 până la ≤6 ani; 5 cu vârstă de peste 6 ani). Prezența căpușelor a fost observată la șapte câini (36.8%) din totalul celor diagnosticați cu Babesia spp., restul (63.2%) neavând contact cu gazda nevertebrat, vizibil de către proprietari sau de medicii curanți ai animalelor. Animalele parazitate au prezentat febră în 84.2% din cazuri (16 câini), doar 15.8% (3 câini) nemanifestând creșterea temperaturii corporale. S-a putut observa că în cazul infestației cu specii de babesii mari (probabil B. canis) 15 câini (93.8%) din 16 au avut febră și doar unul (33.3%) din 3 câini cu specii de babesii mici (probabil B. gibsoni) a prezentat febră. În general, prezența parazitismului cu specii de babesii mici (probabil B. gibsoni) a fost rar observată în Europa, iar datorită dificultăților întâmpinate la diagnostic sunt necesare investigații suplimentare de biologie moleculară.

1.3.1.2.2. Investigații etiologice în dirofilarioza canină în sud-vestul României prin tehnici uzuale de diagnostic și tehnici imunoenzimatice

Cercetările au fost realizate pe un efectiv de 414 câini proveniți din 28 de localități a 7 județe din sud-vestul României. De la fiecare animal s-a recoltat o probă de sânge în vacutainere de 3 ml cu anticoagulant (EDTA). În vederea evidențierii microfilariilor de Dirofilaria spp. probele de sânge au fost prelucrate utilizând examenul direct între lamă și lamelă. Ulterior, probele în care s-au găsit microfilarii au fost colorate histochimic cu fosfataza acidă și prin metoda Knott modificată, în scopul diferențierii speciilor de dirofilarii pe baza caracterelor morfologice. Mai mult, tot ca test de diferențiere între Dirofilaria immitis și Dirofilaria repens, s-a utilizat testul Snap® 4DX ca metodă rapidă imunologică calitativă bazată pe principiul sandwich imunocromatografic. Acest test identifică antigenele circulante ale femelelor gravide de D. immitis.

Pe ansamblu, în urma examinării probelor de sânge în picătură între lamă și lamelă au fost identificate microfilarii la 22 de câini din cei 414 examinați. În continuare, cu ajutorul testului rapid Snap® 4DX, din cele 22 de cazuri cu microfilaremie în două s-au semnalat antigene specifice speciei D. immitis. Aceste rezultate au fost confirmate și prin colorare imunohistochimică cu fosfatază acidă și prin metoda Knott modificată.

Procentul cel mai crescut de câini cu microfilarii s-a înregistrat în județul Mehedinți (10.0%; 4/40) iar cea minimă în județul Gorj (1.6%; 1/62). În restul județelor procentul probelor pozitive a fost de 5.6 (3/53) în Caraș-Severin, 5.6 (3/53) în Dolj, 4.1 (3/74) în Hunedoara, 7.7 (4/52) în Olt și 8.3 (5/60) în Vâlcea. Din cele 28 de localități investigate a 8 județe în 15 (53.6%) s-au diagnosticat câini cu microfilarii.

Răspândirea infestației, în funcție de vârstă, a fost de: 6 cazuri la categoria de ≤ 1 an, 8 cazuri la categoria de la 1 până la ≤ 3 ani, 5 cazuri la categoria de la 3 până la ≤ 6 ani și 3 cazuri la categoria de peste 6 ani. În funcție de sex 13 femele și 9 masculi au avut microfilarii în sânge. Răspândirea formelor larvare a nematodului de Dirofilaria spp. în funcție de rasă a fost de 4 cazuri la câinii de rasă pură și 18 cazuri la câinii metiși. Cu privire la mediul de proveniență 14 câini cu microfilarii de Dirofilaria spp. în sânge au provenit din mediul urban iar 8 câini din mediul rural.

Specia D. immitis, cu localizare cardiacă, a fost semnalată într-un singur caz în județul Mehedinți la un mascul de Amstaff cu vârsta de sub 1 an și la o femelă metis de doi ani din județul Caraș-Severin, ambele din mediul urban.

1.3.1.2.3. Investigații etiologice în babesioza, erlichioza, anaplasmoza și borelioza canină în zona de sud-vest a țării prin tehnica imunofluorescenței indirecte

În perioada ianuarie – decembrie 2011 au fost investigați 414 câini aparent clinic sănătoși (asimptomatici) proveniți din 28 de localități ale județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Hunedoara, Gorj, Dolj, Olt și Vâlcea. De la fiecare animal s-a recoltat probă de sânge în vacutainere sterile, care au fost ținute la temperatura camerei pentru exprimarea serului/plasmei prin sedimentare liberă. În momentul recoltării prin interviu, despre fiecare animal, s-au obținut date suplimentare cu privire la proveniență (214 câini din mediul urban și 200 de câini din mediul rural), rasă (278 de metiși și 136 de rasă pură), vârstă (81 de câini ≤1 an; 134 de câini de la 1 până la ≤ 3 ani; 103 câini de la 3 până la ≤6 ani; 96 cu vârstă de peste 6 ani) sex (212 femele și 202 masculi). Tot în acest caz proprietarii au fost întrebați dacă animalul a avut vreodată contact cu căpușe (în 148 de situații da respectiv în 266 de situații nu). După obținere, materialul biologic a fost depozitat în tuburi Eppendorf de 1.5 ml și păstrat la temperatura de congelare până în momentul prelucrării. Probele au fost prelucrate în vederea identificării unor agenți etiologici hemoparazitari (Babesia canis, Babesia gibsoni, Erlichia canis, Anaplasma și Borellia burgdorferi sensu lato), prin tehnica imunofluorescenței indirecte, în laboratorul disciplinei de Parazitologie și Boli Parazitare, a Facultății de Medicină Veterinară Timișoara.

Pentru fiecare animal luat în studiu s-au făcut investigații pentru toți cei patru, posibili agenți etiologici menționați anterior. În vederea realizării scopului propus, s-a utilizat kit-ul MegaScreen® FLUOVET®(Diagnostik MegaCor, GmbH) conform instrucțiunilor din prospect.

Pe ansamblu, screeningul etiologic efectuat prin tehnica imunofluorescenței indirecte a demonstrat un parazitism cu B. canis, B. gibsoni, E. canis, A. phagocytophilum și B. burgdorferi sensu lato.

Rezultatul screeningului etiologic, prin tehnica imunofluorescenței indirecte, efectuat în șapte județe din sud vestul României este sintetizat în tabelul 2.

Tabel 2

Rezultatele investigațiilor etiologice cu privire la diagnosticul serologic a unor hemoparazitoze în șapte județe din zona de sud-vest a României

Cel mai frecvent întâlnit hemopatogen, diagnosticat serologic prin identificare de anticorpi, a fost B. burgdorferi sensu lato (134 de câini) urmat de B. canis (59 de câini), E. canis (28 de cazuri), A. phagocytophilum (24 cazuri) și B. gibsoni (16 cazuri).

În cazul câinilor seropozitivi pentru B. canis, 29 (49.2%) au fost de sex femel și 30 (50.8%) de sex mascul, 31 (52.5%) au provenit din mediul rural și 28 (47.5%) din mediul urban, 21 (35.6%) au fost de rasă pură și 38 (64.4%) metiși. În funcție de vârstă, câinii parazitați s-au încadrat astfel: 11 (18.6%) cazuri ≤1 an, 20 (33.9%) de cazuri de la 1 până la ≤ 3 ani, 13 (22.03%) cazuri de la 3 până la ≤6 ani și 15 (25.4%) cazuri la categoria de peste 6 ani. Prezența căpușelor a fost observată la 21 de câini (35.6%) din totalul celor diagnosticați cu Babesia spp., restul (64.4%) neavând contact cu gazda nevertebrat, vizibil de către proprietari sau de medicii curanți ai animalelor.

Anticorpi de B. gibsoni s-au semnalat la 9 (52.9%) câini de sex femel și la 8 (47.1%) de sex mascul, la 9 (52.9%) câini din mediul rural și la 8 (47.1%) din mediul urban respectiv la 5 (29.4%) câini de rasă pură și la 12 (70.6%) câini metiși. În funcție de vârstă, câinii seropozitivi s-au încadrat astfel: 0 cazuri ≤1 an, 7 (41.2%) de cazuri de la 1 până la ≤ 3 ani, 4 (23.5%) cazuri de la 3 până la ≤6 ani și 6 (35.3%) cazuri la categoria de peste 6 ani. Prezența gazdei vector a fost semnalată la 7 (41.2%) câini seropozitivi.

În cazul câinilor seropozitivi pentru E. canis, 18 (64.3%) au fost de sex femel și 10 (35.7%) de sex mascul, 14 (50.0%) au provenit din mediul rural și 14 (50.0%) din mediul urban, 10 (35.7%) au fost de rasă pură și 18 (64.3%) metiși. În funcție de vârstă, câinii parazitați s-au încadrat astfel: 6 (21.4%) cazuri ≤1 an, 5 (17.8%) de cazuri de la 1 până la ≤ 3 ani, 10 (35.7%) cazuri de la 3 până la ≤6 ani și 7 (25.0%) cazuri la categoria de peste 6 ani. Prezența căpușelor a fost observată la 9 câini (32.1%) din totalul celor diagnosticați cu Babesia spp., restul (67.9%) neavând contact cu gazda nevertebrat, vizibil de către proprietari sau de medicii curanți ai animalelor.

Anticorpi pentru A. phagocytophilum s-au semnalat la 15 (62.5%) câini de sex femel și la 9 (37.5%) câini de sex mascul, la 12 (50.0%) câini din mediul rural și la 12 (50.0%) din mediul urban, respectiv la 9 (37.5%) câini de rasă pură și la 15 (62.5%) câini metiși. În funcție de vârstă, câinii seropozitivi s-au încadrat astfel: 4 (16.6%) cazuri ≤1 an, 8 (33.3%) de cazuri de la 1 până la ≤ 3 ani, 9 (37.5%) cazuri de la 3 până la ≤6 ani și 3 (12.5%) cazuri la categoria de peste 6 ani. Prezența gazdei vector a fost semnalată la 4 (16.6%) câini seropozitivi.

Dintre câinii seropozitivi pentru Borellia burgdorferi sensu lato 57 (42.5%) au fost de sex femel și 77 (57.5%) de sex mascul, 64 (47.8%) au provenit din mediul rural și 70 (52.2%) din mediul urban, respectiv 43 (32.1%) de câini au fost de rasă pură și 91 (67.9%) au fost metiși. În funcție de vârstă, răspândirea infecției a fost următoarea: 23 (17.1%) de cazuri ≤1 an, 39 (29.1%) de cazuri de la 1 până la ≤ 3 ani, 37 (27.6%) de cazuri de la 3 până la ≤6 ani și 35 (26.1%) de cazuri la categoria de peste 6 ani.

1.3.1.3. DETERMINAREA PREVALENȚEI HEMOPARAZITOZELOR LA CÂINI ÎN SUD VESTUL ȘI VESTUL ROMÂNIEI ȘI CARTAREA SPECIILOR IDENTIFICATE

1.3.1.3.1. Screening seroepidemiologic prin tehnica imunofluorescenței indirecte asupra răspândirii hemoparazitozelor la câini în zona de vest și sud-vest a României

În vederea realizării scopului propus au fost investigați 608 câini asimptomatici proveniți din 51 de localități ale județelor Arad (4 localități), Bihor (5 localități), Timiș (8 localități), Caraș-Severin (8 localități), Hunedoara (5 localități), Mehedinți (2 localități), Dolj (4 localități), Gorj (5 localități), Olt (4 localități) și Vâlcea (6 localități). De la fiecare animal s-a recoltat probă de sânge în vacutainere sterile, care au fost menținute la temperatura camerei pentru exprimarea serului/plasmei prin sedimentare liberă. După obținere, materialul biologic a fost depozitat în tuburi Eppendorf de 1,5 ml și păstrat, la temperatura de congelare, până în momentul prelucrării. Probele au fost prelucrate în vederea identificării unor agenți etiologici hemoparazitari (Babesia canis, Babesia gibsoni, Ehrlichia canis, Anaplasma phagocytophilum și Borellia burgdorferi sensu lato), prin tehnica imunofluorescenței indirecte, în laboratorul disciplinei de Parazitologie și Boli Parazitare, Timișoara. Pentru fiecare animal luat în studiu s-au făcut investigații pentru toți cei patru agenți etiologici menționați anterior. În momentul recoltării prin interviu cu proprietarii, despre fiecare animal, s-au obținut date suplimentare cu privire la proveniență (339 de câini din mediul urban și 269 de câini din mediul rural), rasă (415 de metiși și 193 de rasă pură), vârstă (115 de câini ≤1 an; 195 de câini de la 1 până la ≤ 3 ani; 150 câini de la 3 până la ≤6 ani; 148 cu vârstă de peste 6 ani) și sex (313 femele și 295 masculi). De asemenea, proprietarii au fost întrebați dacă animalul a avut vreodată contact cu căpușe (în 229 de situații da respectiv în 379 de situații nu).

Pentru serodiagnosticul babesiozei, ehrlichiozei, anaplasmozei și boreliozei s-a utilizat kit-ul MegaScreen® FLUOVET® (Diagnostik MegaCor, Austria, GmbH). Kitul conține mai multe lame (slideuri), fiecare cu 10 microgodeuri specifice pentru un agent etiologic de cercetat. Slideurile conțin în godeurile marcate eritrocite canine fixate și infectate cu specii de babesii (B. canis sau B. gibsoni), monocite infectate cu E. canis, neutrofile parazitate cu A. phagocytophilum sau antigene fixate de Borellia. Modul de lucru a urmat pașii înscriși în instrucțiunile de utilizare a kit-ului. Fiecare slide a fost examinat la microscopul (Motic-031) cu posibilități de examinare în lumină ultravioletă (fluorescentă) prin reflexie sau transmisie cu sistem de filtre adecvat fluorocromului conținut de conjugat. Reacția pozitivă (complexul antigen-anticorp) a fost marcat de apariția unei culori având o nuanță de verde crud sau verde gălbui pe un fond negru. Interpretarea rezultatelor s-a făcut prin comparație cu martorul pozitiv și negativ.

Prelucrarea statistică a datelor s-a făcut cu ajutorul programului Minitab 16 Statistical Software (Minitab, Inc., 2011), iar diferențele de prevalență între diferitele grupuri investigate au fost considerate semnificative când valoarea lui p a fost mai mică sau egală cu 0.05.

Rezultatul screeningului seroepidemiologic, prin tehnica imunofluorescenței indirecte, efectuat în zece județe din vestul și sud vestul României este prezentat în tabelul 3.

Tabel 3

Screeningul seroepidemiologic prin tehnica imunofluorescenței indirecte în vestul și sud vestul României

Evoluția agenților patogeni parazitari și infecțioși cu localizare sanguină în județele investigate sunt prezentate în cele ce urmează. În plus, este abordată răspândirea patogenilor în funcție de caracterele legate de câinii investigați respectiv de condițiile epidemiologice.

Babesioza canină produsă de Babesia canis

Pe ansamblu, în urma prelucrării prin tehnica imunofluorescenței indirecte a unui număr de 608 probe de ser canin, cu proveniență din 10 județe din vestul și sud-vestul României, în 83 (13.6%) s-au pus în evidență anticorpi anti-B. canis. Seroprevalența maximă a bolii s-a înregistrat în județul Mehedinți (22.5%) iar cea minimă în județul Arad (7.9%). În celelalte județe procentul probelor pozitive a fost de 14.7 în Bihor, 15.5 în Timiș, 14.1 în Caraș-Severin, 8.0 în Hunedoara, 17.7 în Gorj, 9.6 în Dolj, 15.4 în Olt și 15.0 în Vâlcea. Din cele 51 de localități în 41 (80.4%) s-au identificat câini seropozitivi cu o prevalență între 5.6 și 42.8%. Cu privire la distribuția teritorială a infecției, în județele sudice (Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți și Vâlcea) în fiecare localitate investigată s-au găsit câini seropozitivi, în timp ce în alte județe, reacții pozitive au fost semnalate în doar 50% (2/4) dintre localități în județul Arad, 80% (4/5) în județul Bihor, 75% (6/8) în județul Timiș, 62.5% (5/8) în județul Caraș-Severin și 60% (3/5) în județul Hunedoara.

Seroprevalența anticorpilor la populația canină investigată, în funcție de vârstă, a fost de 13.9% (16/115) la categoria de ≤ 1 an, 14.4% (28/195) la categoria de la 1 până la ≤ 3 ani, 12.0% (18/150) la categoria de la 3 până la ≤ 6 ani și 13.5% (20/148) la categoria de peste 6 ani. Evoluția relativ uniformă a bolii pe categorii de vârste investigate în arealul supravegheat semnifică o expunere independentă de acest factor epidemiologic. Acest aspect s-a constatat și în cazul evoluției bolii în funcție de sex. În acest sens, seroprevalența infecției la masculi a fost de 13.9% (41/295) iar la femele de 13.4% (42/313). Răspândirea anticorpilor în funcție de rasă a fost de 13.3% (55/415) la câinii metiși și de 14.5% (28/193) la câinii de rasă pură. Câinii care au provenit din mediul rural au avut o seroprevalență a anticorpilor de 14.1% (38/269) iar cei din mediul urban de 13.3% (45/339). Aceste mici diferențe sunt nesemnificative din punct de vedere statistic (p>0.05) și s-ar datora unui management veterinar mai sărac în mediul rural în ceea ce privește aplicarea unor tratamente acaricide topice și în mediu. În contrast, în mediul urban aceste acțiuni sunt efectuate în mod regulat. Pe de altă parte, majoritatea câinilor din mediul rural trăiesc liber în mediu favorizând contactul gazdă-vector. Prezența gazdei vector (căpușa Ixodidae) sau un contact anterior cu aceasta a fost semnalat la 36.1% (30/83) dintre cazuri în schimb, la 63.9% (53/83) dintre câini proprietarii nu au constatat niciodată un eventual contact cu căpușa. Supravegherea serologică a infecției cu Babesia canis a demonstrat o expunere relativ crescută la acest agent hemopatogen în zona de vest și sud-vest a României, cu o distribuție uniformă și fără diferențe semnificative între categoriile de vârstă, sex, rasă și mediul de proveniență. În contrast, seroprevalența infecției a fost semnificativ mai mare (p>0.05) la câinii la care proprietarii nu au relatat un contact cu gazda vector comparativ cu câinii la care s-a constatat ectoparazitism.

Babesioza canină produsă de Babesia gibsoni

A fost entitatea morbidă cu seroprevalența cea mai slab reprezentată. În urma prelucrării a 608 probe de ser canin din zona de vest și sud-vest a României în 21 (3.5%) de cazuri s-au identificat anticorpi de B. gibsoni. Seroprevalența maximă a bolii s-a înregistrat în județul Olt (5.8%) în timp ce în județul Bihor nu s-au găsit câini seropozitivi. În celelalte județe procentul probelor pozitive a fost de 2.6 în Arad, 4.2 în Timiș, 2.5 în Mehedinți, 3.8 în Caraș-Severin, 2.0 în Hunedoara, 3.2 în Gorj, 4.1 în Dolj și 5.0 în Vâlcea. Din cele 51 de localități în 20 (39.2%) s-au identificat câini seropozitivi cu o prevalență între 2.7 și 20.0%. Distribuția teritorială a infecției a relevat faptul că în județele sudice infecția a fost prezentă în mai multe localități/județ comparativ cu alte județe. În acest sens reacții pozitive în ordine descrescătoare au fost semnalate în 75% (3/4) dintre localități în județele Olt și Dolj, 50% (3/6) în județele Vâlcea și (1/2) Mehedinți, 40% (2/5) în județele Gorj și Hunedoara, 37.5% (3/8) în județul Timiș respectiv 25% (2/8) în județele Caraș-Severin și (1/4) Arad.

Seroprevalența anticorpilor la populația canină investigată, în funcție de vârstă, a fost de 0.0% (0/115) la categoria de ≤ 1 an, 4.1% (8/195) la categoria de la 1 până la ≤ 3 ani, 3.3% (5/150) la categoria de la 3 până la ≤ 6 ani și 5.4% (8/148) la categoria de peste 6 ani. Seroprevalența anticorpilor de B. gibsoni în funcție de sex a fost de 3.1% (9/295) la masculi și 3.8% (12/313) la femele. Răspândirea anticorpilor în funcție de rasă a fost de 3.6% (7/193) la câinii de rasă pură și de 3.4% (14/415) la câinii metiși. Cu privire la mediul de proveniență 3.3% (11/339) dintre câini au provenit din mediul urban iar 3.7% (10/269) din mediul rural. De asemenea, diferențele au fost nesemnificative din punct de vedere statistic (p>0.05) între câinii seropozitivi care au avut contact cu gazda vertebrat 4.4% (10/229) comparativ cu seroprevalența carnivorelor fără contact cu căpușa relatat de proprietari 2.9% (11/379).

Ehrlichioza canină produsă de Ehrlichia canis

Pe ansamblu, în urma prelucrării prin tehnica imunofluorescenței indirecte a unui număr de 608 probe de ser canin, cu proveniență din 10 județe din vestul și sud-vestul României, în 60 (9.9%) s-au pus în evidență anticorpi anti-B. canis. Seroprevalența maximă a bolii s-a înregistrat în județul Timiș (22.5%) iar cea minimă în județul Dolj (4.1%). În celelalte județe procentul probelor pozitive a fost de 18.4 în Arad, 11.8 în Bihor, 6.4 în Caraș-Severin, 5.0 în Mehedinți, 5.0 în Hunedoara, 6.5 în Gorj, 13.5 în Olt și 8.3 în Vâlcea. Din cele 51 de localități în 35 (68.6%) s-au identificat câini seropozitivi cu o prevalență între 2.7 și 40.0%. În județele Arad, Timiș, Mehedinți și Olt în fiecare localitate investigată s-au găsit câini seropozitivi, în timp ce în alte județe, reacții pozitive au fost semnalate în doar 60% (3/5) dintre localități în județul Bihor, 25% (2/8) în județul Caraș-Severin, 75% (3/4) în județul Dolj, 60% în județul Gorj și Hunedoara și 50% în județul Vâlcea.

Seroprevalența anticorpilor la populația canină investigată, în funcție de vârstă, a fost de 10.4% (12/115) la categoria de ≤ 1 an, 9.2% (18/195) la categoria de la 1 până la ≤ 3 ani, 12.0% (18/150) la categoria de la 3 până la ≤ 6 ani și 8.1% (12/148) la categoria de peste 6 ani. În funcție de sex seroprevalența anticorpilor de E. canis a fost de 9.4% (28/295) la masculi și 10.2% (32/313) la femele. Nu s-au găsit diferențe semnificative din punct de vedere statistic (p>0.05) între seroprevalența anticorpilor de E. canis la câinii de rasă pură (11.4%; 22/193) comparativ cu câinii metiși (9.2%; 38/415). Răspândirea anticorpilor în funcție de mediul de proveniență a fost de 10.0% (34/339) la câinii din mediul urban și de 9.6% (26/269) la câinii din mediul rural. Seroprevalența anticorpilor de E. canis a fost de 10.4% (24/229) la câinii care au avut contact cu gazda vertebrat și 9.4% (36/379) la câinii care nu au avut contact cu căpușa conform relatării proprietarilor.

Anaplasmoza canină produsă de Anaplasma phagocytophilum

Din 608 probe de ser canin, cu proveniență din 10 județe din vestul și sud-vestul României, în 31 (5.1%) s-au pus în evidență anticorpi anti-A. phagocytophilum. Seroprevalența maximă a bolii s-a înregistrat în județul Olt (9.6%; 5/52) iar cea minimă în județul Mehedinți (2.5%; 1/40). În restul județelor procentul probelor pozitive a fost de 7.9 (3/38) în Arad, 2.9 (1/34) în Bihor, 4.2 (3/71) în Timiș, 3.8 (3/78) în Caraș-Severin, 5.5. (4/73) în Dolj, 3.0 (3/100) în Hunedoara, 8.1 (5/62) în Gorj, și 5.0 (3/60) în Vâlcea. Din cele 51 de localități în 23 (45.1%) s-au identificat câini seropozitivi cu o prevalență între 2.7 și 25.0%. Reacții pozitive au fost semnalate în 50% (2/4) dintre localități în județul Arad, 20% (1/5) în județul Bihor, 37.5% (3/8) în județul Timiș, 50% (1/2) în județul Mehedinți, 25% (2/8) în județul Caraș-Severin, 75% (3/4) în județul Dolj, 80% (4/5) în județul Gorj, 40% (2/5) în județul Hunedoara, 75% (3/4) în județul Olt și 50% (3/6) în județul Vâlcea.

Seroprevalența anticorpilor la populația canină investigată, în funcție de vârstă, a fost de 4.4% (5/115) la categoria de ≤ 1 an, 5.6% (11/195) la categoria de la 1 până la ≤ 3 ani, 6.6% (10/150) la categoria de la 3 până la ≤ 6 ani și 3.4% (5/148) la categoria de peste 6 ani. Dintre câinii de sex femel 6.1% (19/313) au fost seropozitivi iar dintre masculi 4.1% (12/295). Răspândirea anticorpilor în funcție de rasă a fost de 5.2% (10/193) la câinii de rasă pură și de 5.1% (21/415) la câinii metiși. Răspândirea anticorpilor în funcție de mediul de proveniență a fost de 4.4% (15/339) la câinii din mediul urban și de 5.6% (15/269) la câinii din mediul rural. Seroprevalența anticorpilor de A. phagocytophilum a fost de 3.5% (8/229) la câinii care au avut contact cu gazda vertebrat și 6.1% (23/379) la câinii care nu au avut contact cu căpușa conform relatării proprietarilor.

Borelioza canină produsă de Borellia burgdorferi sensu lato

A fost cel mai frecvent hemopatogen semnalat în arealul investigat. Din totalul de 608 probe de ser canin prelucrat în 187 (30.8%) s-au semnalat anticorpi de Borellia burgdorferi sensu lato. Seroprevalența maximă a bolii s-a înregistrat în județul Vâlcea (41.6; 25/60) iar cea minimă în județul Gorj (21.0; 13/62). În restul județelor procentul probelor pozitive a fost de 26.3 (10/38) în Arad, 26.5 (9/34) în Bihor, 22.5 (16/71) în Timiș, 28.2 (22/78) în Caraș-Severin, 37.5 (15/40) în Mehedinți, 32.9 (24/73) în Dolj, 32.0 (32/100) în Hunedoara, 38.5 (20/52) în Olt. Din cele 51 de localități în 49 (96.1%) s-au diagnosticat câini seropozitivi cu o prevalență care a variat de la 10.7% până la 55.5%. În doar două localități ale județelor Timiș și Gorj nu au fost diagnosticați câini seropozitivi.

Seroprevalența anticorpilor la populația canină investigată, în funcție de vârstă, a fost de 28.7% (33/115) la categoria de ≤ 1 an, 28.2% (55/195) la categoria de la 1 până la ≤ 3 ani, 33.3% (50/150) la categoria de la 3 până la ≤ 6 ani și 33.1% (49/148) la categoria de peste 6 ani. Seroprevalența anticorpilor de Borellia burgdorferi sensu lato în funcție de sex a fost de 32.8% (97/295) la masculi și 28.7% (90/313) la femele. Nu s-au găsit diferențe semnificative din punct de vedere statistic (p>0.05) între seroprevalența anticorpilor de B. burgdorferi sensu lato la câinii de rasă pură (30.1%; 58/193) comparativ cu câinii metiși (31.1%; 129/415). Răspândirea anticorpilor de Borellia burgdorferi sensu lato în funcție de mediul de proveniență a fost de 31.3% (106/339) în mediul urban și 30.1% în mediul rural. Seroprevalența anticorpilor de Borellia burgdorferi sensu lato a fost de 29.7% (68/229) la câinii care au avut contact cu gazda vertebrat și 31.4% (119/379) la câinii care nu au avut contact cu căpușa conform relatării proprietarilor.

La acest capitol printre cele mai importante concluzii se pot aminti următoarele:

– Screeningul seroepidemiologic efectuat prin tehnica imunofluorescenței indirecte la 608 câini din zece județe în zona de vest și sud-vest a României (Arad, Bihor, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Hunedoara, Gorj, Dolj, Olt și Vâlcea) a scos în evidență o seroprevalență de 13.6% pentru babesioza canină determinată de B. canis, 3.5% pentru babesioza canină determinată de B. gibsoni, 9.9% pentru ehrlichioză, 5.1% pentru anaplasmoză și 30.8% pentru borelioză.

– Nu s-au găsit asociații între valorile seroprevalenței și factorii epidemiologici luați în studiu: vârstă, sex, rasă, mediu de proveniență și contactul anterior cu gazda vector.

– Distribuția teritorială a hemopatogenilor investigați a relevat o repartiție neuniformă în arealul investigat, probabil, în mare parte dependent de relația gazdă-vector.

1.3.1.3.2. Screening epidemiologic asupra răspândirii dirofilariozei canine în zona de vest și sud-vest a României

Cercetările au fost realizate pe un efectiv de 608 câini proveniți din 51 de localități a 10 județe din vestul și sud-vestul României. De la fiecare animal s-a recoltat probă de sânge în vacutainere de 3 ml cu anticoagulant (EDTA). În vederea evidențierii microfilariilor de Dirofilaria spp. probele de sânge au fost prelucrate prin examenul direct între lamă și lamelă. Ulterior, probele în care s-au găsit microfilarii au fost colorate histochimic cu fosfataza acidă și prin metoda Knott modificată, în scopul diferențierii speciilor de dirofilarii pe baza caracterelor morfologice. Mai mult, tot ca test de diferențiere între Dirofilaria immitis și Dirofilaria repens, s-a utilizat testul Snap® 4DX ca metodă rapidă imunologică calitativă bazată pe principiul sandwich imunocromatografic. Acest test identifică antigenele circulante ale femelelor gravide de D. immitis.

Pe ansamblu, în urma examinării probelor de sânge în picătură între lamă și lamelă au fost identificate microfilarii la 30 de câini din cei 608 examinați. În continuare, cu ajutorul testului rapid Snap® 4DX, din cele 30 de cazuri cu microfilaremie în șase s-au semnalat antigene specifice speciei D. immitis. Aceste rezultate au fost confirmate și prin colorare imunohistochimică cu fosfatază acidă și prin metoda Knott modificată.

Seroprevalența maximă a bolii s-a înregistrat în județul Mehedinți (10.0%; 4/40) iar cea minimă în județul Gorj (1.6%; 1/62). În restul județelor procentul probelor pozitive a fost de 7.9 (3/38) în Arad, 2.9 (1/34) în Bihor, 5.6 (4/71) în Timiș, 3.8 (3/78) în Caraș-Severin, 2.7 (2/73) în Dolj, 3.0 (3/100) în Hunedoara, 7.7 (4/52) în Olt și 8.3 (5/60) în Vâlcea. Din cele 51 de localități investigate a 10 județe în 20 (39.2%) s-au diagnosticat câini cu microfilarii cu o prevalență între 5.3 și 25%. Reacții pozitive au fost semnalate în 50% (2/4) dintre localități în județul Arad, 20% (1/5) în județul Bihor, 25% (2/8) în județul Timiș, 100% (2/2) în județul Mehedinți, 12.5% (1/8) în județul Caraș-Severin, 50% (2/4) în județul Dolj, 20% (1/5) în județul Gorj, 40% (2/5) în județul Hunedoara, 75% (3/4) în județul Olt și 66.6% (4/6) în județul Vâlcea.

Prevalența dirofilariozei la populația canină investigată, în funcție de vârstă, a fost de 5.2% (6/115) la categoria de ≤ 1 an, 6.2% (12/195) la categoria de la 1 până la ≤ 3 ani, 5.3% (8/150) ) la categoria de la 3 până la ≤ 6 ani și 2.7% (4/148) la categoria de peste 6 ani. În funcție de sex prevalența microfilariilor de Dirofilaria spp. a fost de 4.4% (13/295) la masculi și 5.4% (17/313) la femele. Răspândirea formelor larvare a nematodului de Dirofilaria spp. în funcție de rasă a fost de 2.6% (5/193) la câinii de rasă pură și de 6.0% (25/415) la câinii metiși. Cu privire la mediul de proveniență 5.9% (20/339) dintre câini cu microfilarii de Dirofilaria spp. în sânge au provenit din mediul urban iar 3.7% (10/269) din mediul rural.

Din cele 30 de probe în care s-a semnalat prezența microfilariilor de Dirofilaria spp. în șase (20%) au fost identificate antigene circulante de Dirofilaria immitis. Ulterior, acest lucru a fost confirmat și prin colorarea imunohistochimică a larvelor cu fosfatază acidă și prin metoda Knott modificată. În restul probelor (80%) microfilariile identificate au fost Dirofilaria repens.

Specia D. immitis, cu localizare cardiacă, a fost semnalată în patru județe (Arad – 2 cazuri în două localități, Timiș – 2 cazuri în două localități, Caraș-Severin -1 caz și Mehedinți – 1 caz) cu așezare preponderent vestice. Patru dintre câini au provenit din mediul urban iar doi din mediul rural. Doi dintre câinii infestați au fost de rasă pură (Ciobănesc German și Brac German) iar restul metiși. În funcție de vârstă și sex un caz s-a semnalat la categoria de ≤ 1 an la un mascul; 2 cazuri la categoria de la 1 până la ≤ 3 ani la un mascul și o femelă; 2 cazuri la categoria de la 3 până la ≤ 6 ani la un mascul și o femelă; un caz la categoria de peste 6 ani la un mascul.

Așadar, screeningul epidemiologic, efectuat prin examenul direct între lamă și lamelă a picăturii de sânge la 608 câini din 10 județe vestice și sud-vestice a României, a scos în evidență o prevalență de 4.9% pentru dirofilarioză.

Prin colorare imunohistochimică cu fosfataza acidă și cu testul rapid Snap® 4DX din cele 30 de cazuri de filaremie în șase (20%) s-a identificat un parazitism cu specia Dirofilaria immitis iar în rest (80%) cu specia Dirofilaria repens. Nu s-au găsit asociații între valorile seroprevalenței și factorii epidemiologici luați în studiu: vârstă, sex, rasă și mediu de proveniență.

1.3.1.4. EVALUAREA PATOGENITĂȚII HEMOPARAZIȚILOR ASUPRA GAZDELOR

1.3.1.4.1. Determinarea profilului hematologic și profilului biochimic la câini în infestația cu hemoparaziți

Studiul a fost efectuat pe probe de sânge recoltate de la câini, infestați natural cu Babesia spp., Ehrlichia spp. și Dirofilaria spp., surprinse în faza acută a bolii, din 15 rase diferite, cu vârsta cuprinsă între opt luni și 11 ani, 16 masculi și 9 femele.

Sângele a fost recoltat din vena jugulară în vacutainere, cu anticoagulant (EDTA) și fără anticoagulant. Pentru profilul hematologic au fost determinați următorii parametri: hematocrit (Ht), hemoglobina (Hb), numărul de eritrocite (E), volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitară medie (HEM), concentrația în hemoglobină eritrocitară medie (CHEM), coeficientul de variație a dimensiunii eritrocitelor (RDW), trombocitele (PLT), numărul de leucocite (L), procentul de neutrofile, limfocite, monocite, eozinofile și bazofile. Hematocritul s-a determinat prin centrifugare la 12000 rpm în tuburi capilare (micrometodă). Calculul indicilor eritrocitari a fost efectuat după formulele clasice: ; ;

Pentru profilul biochimic probele de sânge au fost prelucrate cu ajutorul aparatului Vet Screen. S-au determinat: bilirubina totală (BT), lipaza, albuminele, creatinina, GGT – ul (gamaglutamil transferazei), GOT-ul (aspartat amino transferaza = AST), GPT-ul (alanin amino transferaza = ALT), fosfataza alcalină, proteinele totale. Analiza statistică a fost efectuată cu ajutorul programului Microsoft Office Excel.

a. Profilul hematologic

Valorile hematocritului, la câini, au fost cuprinse între 12% și 43,9%. 20% din câinii diagnosticați pozitiv, au avut valori în limitele normale, restul de 80% având valori sub limita minimă. Hemoglobina, la câini, a avut valori cuprinse între 6,20 g/dl și 15 g/dl. Cinci din 10 câini (50%), diagnosticați pozitiv, au avut valori în limitele normale, restul având valori sub valorile de referință. Numărul de eritrocite, la câini, a variat între 0,89 mil/mm și 6,28 mil/mm. Trei din 12 câini (25%), diagnosticați pozitiv, au avut valori în limitele normale, restul (75%) având valori sub valorile de referință.

Valorile volumului eritrocitar mediu (VEM), la câini, au variat între 54,55 fl și 303 fl. Doi din 12 câini (16,66%), diagnosticați pozitiv, au avut valori sub limitele normale, nouă (75%) având valori în limitele valorilor de referință, o singura probă având valoarea exagerat de mare, 303,37 fl. Hemoglobina eritrocitară medie (HEM), la câini, a variat între 15,49 pg și 27,27 pg. Unu din 10 câini (10%), diagnosticați pozitiv, au avut valori sub limitele normale, șase (60%) având valori în limitele valorilor de referință, iar trei probe au avut valori peste valorile de referință (30%). Valorile CHEM, la câini, au variat între 20 g/dl și 50 g/dl. La fel ca la HEM, și în cazul acestui parametru, unu din 10 câini (10%), diagnosticați pozitiv, au avut valori sub limitele normale, șase (60%) având valori în limitele valorilor de referință, iar trei probe au avut valori peste valorile de referință (30%).

Valorile coeficientului de variația a dimensiunii eritrocitelor, la câini, au variat între 14,4% și 50%. Numărul de trombocite, la câini, a variat între 9810 și 277000. Patru din șase câini (66,66%), diagnosticați pozitiv, au avut valori sub limitele normale, iar doi (33,33%) având valori în limitele valorilor de referință, însă aproape de limitele minime.

Numărul leucocitelor, la câini, a variat între 1860 și 20900. Patru din 10 câini (40%), diagnosticați pozitiv, au avut valori sub limitele normale, cinci (50%) au avut valori în limitele valorilor de referință, unul singur (10%) depășind valoarea maximă, de referință.

Procentual, limfocitele, la câini, s-au încadrat între 5% și 40% din totalul leucocitelor. Opt din 21 câini (38,09%), diagnosticați pozitiv, au avut valori sub limitele normale, 11 (52,38%) au avut valori în limitele valorilor de referință, doi (9,52%) depășind valoarea maximă, de referință. Monocitele, la câini, au variat între 4% și 30% din totalul leucocitelor. Nouă din 21 câini (42,85%), diagnosticați pozitiv, au avut valori în limitele normale, iar 12 (57,14%) au depășit valoarea maximă, de referință.

Procentual, eozinofilele, la câini s-au încadrat între 0% și 16% din totalul leucocitelor. Doi din 21 câini (9,52%), diagnosticați pozitiv, au avut valori peste limitele normale, cinci (23,80%) au avut valori în limitele valorilor de referință, 14 (66,66%) având valori sub limita minimă de referință, sau chiar zero. Neutrofilele au oscilat între 42% și 87% din totalul leucocitelor. Nouă din 21 câini (42,85%), diagnosticați pozitiv, au avut valori sub limitele normale, 8 (38,09%) au avut valori în limitele valorilor de referință, patru (19,04%) depășind valoarea maximă, de referință. Bazofilele s-au încadrat între 0% și 6% din totalul leucocitelor. Doi din 21 câini (9,52%), diagnosticați pozitiv, au avut valori peste limitele normale, iar restul au avut valori în limitele valorilor de referință.

b. Profilul metabolic

Valorile bilirubinei , la câini, au fost cuprinse între 0,10 mg/dl și 1,85 mg/dl. Unu din cinci câini (25%), diagnosticați pozitiv, a avut valori în limitele normale, restul (75%) având valori peste valorile de referință.

Valorile proteinelor totale, la câini, au fost cuprinse între 5,45 g% și 64,4 g%. Patru din șase câini (66,66%), diagnosticați pozitiv, au avut valori sub limitele de referință, unul din șase (16,66%) a avut valoarea în limitele de referință și unul din șase (16,66%) a avut valoarea ușor crescută peste limitele de referință. Albumina a oscilat între 0,6% și 3,7%. Toți câinii diagnosticați pozitiv au avut valori situate sub limitele de referință. Valorile creatininei, la câini, au fost cuprinse între 0,79 mg% și 2,9 mg%. Trei din nouă câini (33,33%), diagnosticați pozitiv, a avut valori peste limitele normale, restul (66,66%) având valori în limitele de referință.

Fosfataza alcalină a variat între 49 U/l și 670,84 U/l. Trei din nouă câini (33,33%), diagnosticați pozitiv, a avut valori peste limitele normale, restul (66,66%) având valori în limitele de referință. Valorile GGT (gamaglutamil transferazei), la câini, au fost cuprinse între 4 U/l și 78,26 U/l. Doi din opt câini (25%), diagnosticați pozitiv, a avut valori peste limitele normale, restul (75%) având valori în limitele de referință. GPT-ul (alanin amino transferaza = ALT), a avut valori cuprinse între 28,66 U/l și 163 U/l. Doi din opt câini (25%), diagnosticați pozitiv, a avut valori peste limitele normale, restul (75%) având valori în limitele de referință. Valorile GOT (aspartat amino transferaza = AST), la câini, au fost cuprinse între 20 U/l și 213 U/l. Patru din cinci câini (80%), diagnosticați pozitiv, a avut valori peste limitele normale, restul (20%) având valori în limitele de referință.

Febra a fost un indicator foarte important, întâlnit la 20/25 (80%) câini, la fel ca hemoglobinuria.

În cele ce urmează sunt puse în discuție modificările clinicopatologice întâlnite în hemoparazitoze și consecințele asupra gazdelor raportate la literatura de specialitate din domeniu. În babesioza canină cele mai comune modificări hematologice sunt anemia și trombocitopenia. Anemia normocitară și normocromă apare de obicei în babesioza produsă de speciile de babesii mari. Severitatea anemiei este strâns legată de specia de babesie implicată, cele mai severe cazuri fiind asociate cu B. canis rossi. Anemia hemolitică este indusă de fisiunea binară intraeritrocitară a trofozoiților. Secundar anemia hemolitică mediată imun deteriorează eritrocitele câinilor. Prezența în ser a factorului hemolitic a fost descris în infecția cu B. gibsoni.

Cele mai întâlnite modificări ale eritrocitelor sunt anisocitoza și poikilocitoza. Pe lângă acestea se mai întâlnesc policromazia, hipocromia, eritroblastoza, dar și normocitoza și ortocromazia.

În mod compensator, organismul reacționează, fie prin creșterea numărului de celule active la nivelul măduvei hematogene prin expansiunea măduvei roșii în cavitățile oaselor, fie prin scurtarea timpului necesar pentru producerea unui eritrocit matur funcțional. În condiții normale pentru organism, eritronului îi este caracteristică o anumită constanță între comportamentul de producere, aflat în măduva hematogenă (compartimentul de exploatare funcțională din sânge) și cel în care are loc destrucția (dominant în splină și ficat). Modificările apărute în rapoartele stabilite între compartimente și în special, în raportul producere/distrugere, determină intervenția rapidă a mecanismelor de reglare a homeostaziei, dominate de activitatea eritropoietinei. Măduva osoasă hematogenă are capacitatea de a înlocui, în orice moment, de cca 7-8 ori, eritrocitele distruse sau pierdute în circulația sanguină periferică.

În diversitatea extrem de mare a stărilor patologice, atât din punct de vedere etiologic, cât și patogenetic, cercetarea valorilor leucocitemiei cantitative și calitative joaca un rol esențial, dar rareori specific. Modificările leucocitare trebuie, în mod obligatoriu, să fie clasificate în: modificări ale organelor hematopoietice cu caracter reactiv-reacțional și modificări esențiale, de plus sau minus producție. Modificările cantitative și calitative ale leucocitelor (scăderi, creșteri, apariția de forme imature, forme cu structuri alterate etc.) oglindesc diferite faze ale luptei și adaptării la condițiile nou create de acțiunea agenților patogeni.

În anaplasmoză, unele studii precizează că hematologic se observă trombocitopenia severă, prezentă la aproximativ 80% din cazuri, limfopenie, apoi limfocitoză și mai rar, neutropenie. Uneori, poate fi observată o ușoară anemie nonregenerativă. Din punct de vedere biochimic, fosfataza alcalină este crescută și sunt prezente hipoalbuminemia și hiperfibrinogenemia. Hipoalbuminemia dispare odată cu febra.

Semnele clinice ale bolii apar în faza bacteriemică a infecției, iar durata și severitatea acestora variază în limite largi. Tabloul clinic, polimorf și nespecific, include: febra, letargia, anorexia, dureri musculare și dificultate în mers, voma, diarea, poliartrita, splenomegalia, limfoadenopatia și anemia. De asemenea, adițional, mai pot apărea șchiopăturile și durerile articulare. Rar, pot fi observate probleme la nivelul căilor respiratorii (ca tusea, tahipneea) sau la nivelul sistemului nervos central, cum ar fi: meningita, ataxia sau alte manifestări neurologice nespecifice.

În babesioză severitatea semnelor clinice este strâns legată de gradul de replicare al parazitului în eritrocitele gazdei, de liza celulară produsă, precum și de patogenitatea tulpinii de Babesia infectantă.

Din punct de vedere hematologic, în infecțiile cu Babesia spp., s-au constatat prezența anemiei hipocrome-normocitare, policromastiei, neutropeniei, anizocitozei, leucocitozei neutrofilice, monocitozei, limfopeniei și trombocitopenei. La analiza hemogramei s-au constatat prezența anemiei hemolitice regenerative, scăderea volumului celular total și trombopenie. Severitatea anemiei poate varia în linii largi, iar în unele cazuri, numărul total de eritrocite poate scădea până la 1,7 x 106/mm3. Volumul leucocitar total poate fi scăzut sau crescut. În infecția cu B. gibsoni modificările leucogramei sunt nespecifice, deși a fost observată neutropenie tranzitorie severă.

După administrarea tratamentului trombocitemia, numărul total de leucocite și hematocritul au crescut zilnic, ajungând la valorile de referință în patru zile.

Din punct de vedere metabolic, s-a observat creșterea ALT, bilirubinei și ureei, precum și hipoglicemie. Tulburările acido-bazice sunt relativ comune în babesioza severă, cu prezența acidozei metabolice și alcalozei respiratorii. Combinația acidozei metabolice cu hipoglicemia și hiperlactemia este un indicator al hipoxiei tisulare. De asemenea, s-a mai constatat prezența azotemiei renale, anemiei imuno-mediate și pigmenturiei.

Boala de Lyme este o afecțiune inflamatorie multisistemică, afectând sistemele reticuloendoteliale, cardiovascular, nervos, central și osos. Cazurile diagnosticate in prezentul contract sunt animale serologic pozitive, ceea ce înseamnă că nu au fost surprinse cazuri acute de boală. Majoritatea câinilor infectați sunt normali din punct de vedere clinic. Semnele clinice se manifestă doar până la 5% dintre câinii expuși la B. burgdorferi.

La câine, boala poate apărea de la două până la cinci luni din momentul inoculării agentului patogen. În faza de debut apare hipertermia (39,5-40,5°C), acompaniată de letargie, anorexie și adinamie. Deseori, la locul înțepăturii se poate observa o maculă roșie destul de discretă.

Dirofilarioza cardiovasculară evoluează diferit, de la un caz la altul, cronic, subclinic, cu manifestări polimorfe, sub formă de sindroame fiind strict legată de gradul de infestație, reactivitatea individuală și efortul depus de câine.

Evoluția dirofilariozei este dependentă de o multitudine de factori. Dacă câinii nu sunt supuși efortului este posibilă o supraviețuire îndelungată. Uneori boala se agravează progresiv, cu anemie, hematurie, albuminurie și moarte în 6-18 luni. Animalele supuse unui efort intens (câini de vânătoare, cei dresați pentru diferite servicii și cei de la stâne) pot muri după o evoluție rapidă, prin insuficiență cardiacă.

Modificările clinicopatologice asociate infecției cu Ehrlichia canis variază mult de la un animal la altul și sunt influențate de rezistența organismului, de statusul imun al gazdei și de rasă De obicei, faza acută a infecției trece neobservată, iar simptomele sunt foarte slabe pentru ca proprietarii să solicite examen medical. Printre puținele simptome nespecifice se numără letargia, febra, anorexia, pierderi în greutate, la care se asociază morfopatologic splenomegalia și limfadenopatia generalizată. În majoritatea cazurilor, boala se diagnostică în faza cronică.

Semne hemoragice cum ar fi epistaxisul, melena, hemoragia peteșială, echimoza, hemoragia retinei sau hematuria se observă în 25% până la 60% din cazuri. Uveita anterioară, perturbări ale retinei sau modificări neurologice sunt observate ocazional

Paraclinic, anemia nonregenerativă este identificată în majoritatea cazurilor. Celulele albe pot scădea în limitele sau sub limitele normale la câinii cu ehrlichioză. Deși hiperglobulinemia nu a fost raportată în mod repetat, a fost observată în majoritatea cazurilor. Alte modificări ale serului, găsite cu regularitate, includ hipoalbuminemia, scăderea fosfatazei alcaline și concentrației alanil transaminazei. Proteinemia poate să apară independent sau în mod concurent cu glomerulonefrita

În concluzie se poate spune că modificările clinico patologice, la câini, în hemoparazitoze, depind foarte mult de specia de patogen implicată, de imunitatea gazdei, vârstă, boli intercurente și zona geografică de proveniența, fiind cunoscut ca patogenitatea speciilor variază cu sușa sau subspecia implicată.

Datorită evoluției subclinice sau cu simptomatologie ștearsă, caracteristică unor hemoparazitoze, boala poate trece neobservată, proprietarii nu efectuează vizita la medicul veterinar, nefiind solicitate examene de specialitate. În consecință aceste animale scapă supravegherii epidemiologice sau complică epidemiologia bolii fiind surse importante de patogeni.

1.3.1.5. IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR ELEMENTE DE EPIDEMIOLOGIE ȘI IMPLICAȚIILE LOR ÎN SĂNĂTATEA ANIMALĂ ȘI PUBLICĂ

Scopul acestui obiectiv a fost stabilirea principalelor elemente epidemiologice și implicațiile lor in sănătatea animală și publică. Pentru realizarea scopului s-au efectuat anchete epidemiologice în populația canină supusă riscului în vederea identificării principalelor elemente epidemiologice specifice fiecărei entități diagnosticate.

Anchetele epidemiologice au fost efectuate prin deplasarea în teritoriul propus pentru supraveghere și întocmirea unor chestionare de către proprietarii câinilor, luați în studiu și de către medicii practicieni cu care am colaborat.

Datele obținute au fost centralizate în baza de date a proiectului, au fost analizate interpretate și comparate cu rezultatele analizelor de biologie moleculară (tabelul 4) și cu rezultatele examenelor serologice publicate.

Tabel 4.

Sinopticul probelor pozitive, rezultate în urma investigațiilor epidemiologice prin tehnici de biologie moleculară, asupra unor hemoparaziți la 260 de câini luați în studiu, în zona de vest și sud-vest a României

Anaplasmoza a fost semnalată în Statele Unite ale Americii, ulterior și în țări Europene. În studiul nostru prevalență bolii în România, confirmată prin PCR, a fost de 0,8%.

Transmiterea bolii, pe lângă înțepătura căpușelor, poate fi posibilă și prin transfuzie sau alte căi adiționale. În Europa, vectorul primar este căpușa Ixodes ricinus, prezentă și în România, în timp ce rozătoarele sunt considerate rezervoare pentru boală. În gazda nevertebrat A. phagocytophilum prezintă transmitere transstadială. Transmiterea de la căpușă la gazda mamifer are loc după aproximativ 24 de ore de la fixare.

Boala are evoluție sezonieră, în concordanță cu prezența căpușelor vector, fiind mai frecventă primăvara și toamna.

Babesioza canină are o endemicitate în mozaic, alternând zone contaminate și zone libere de parazit. Răspândirea este determinată de prezența biotopurilor cu căpușe, fiind corelată cu fazele active ale căpușelor. Babesiile au, în general, specificitate de gazdă atât pentru speciile de căpușe care le transmit, cât și în ceea ce privește gazda vertebrat.

Speciile de căpușe Ixodide implicate în transmiterea babesiozei canine sunt diferite, în funcție de specia de Babesia pe care o transmit. Astfel, Dermacentor reticulatus transmite Babesia canis canis, în timp ce Rhipicephalus sanguineus este implicată în transmiterea subspeciei Babesia canis vogeli. De asemenea, s-a observat că Babesia canis rossi este transmisă de Haemaphysalis leachi, iar Babesia gibsoni (genotipul asiatic) este transmisă de Haemaphysalis bispinosa și Haemaphysalis longicornis. Vectorul specific pentru B. gibsoni este căpușa Rhipicephalus sanguineus sau căpușa de canisă (Irwin, 2009).

În Europa, babesioza a fost frecvent semnalată în numeroase țări. În țările din centrul Europei, babesioza canină pare a fi una din cele mai importate boli în ultimii ani, zonele endemice pentru B. canis canis extinzându-se din Europa Centrală până în regiunea Baltică.

Dovezi indirecte privind evoluția babesiozei la câine în România sunt oferite de studii epidemiologice efectuate în Germania de Göthe si Wegerdt (1991). Mircean Viorica și Mircean M. (2006) descriu un caz clinic de babesioză la un Ciobănesc German (Mircean și Mircean, 2006). În partea de Vest a României, prin metoda colorării Diff-Quick, au fost identificate Babesia canis și Babesia gibsoni, iar prin metoda imunofluorescenței indirecte s-a stabilit o prevalență de 29 % în cazul Babesia canis și 7 % în cazul Babesia gibsoni (Ilie și col., 2010, Imre și col., 2011 a, b). în studiile noastre de biologie moleculară, prevalența peciei B. canis canis a fost de 10,8%, iar a speciei B. gibsoni de 6,5%.

Calea majoră de transmitere a bolii este prin înțepătura căpușelor. Câinii devin infectați atunci când căpușele se hrănesc pe animal timp de 2-3 zile și eliberează sporozoiții în circulația gazdei. Aceste artropode au un rol esențial în transmiterea și perpetuarea infecțiilor babesiene. La acestea, transmiterea are loc atât transstadial, cât și transovarian. Transmiterea transovariană permite persistența bolii în populațiile de căpușe și menținerea zonelor babesigene. Transmiterea pe cale transfuzională de la un câine infectat la altul este posibilă însă, la noi în țară, nu s-au semnalat asemenea cazuri.

Infecția cu B. gibsoni apare frecvent la câinii de luptă Pitt Bull Terrier și la câinii care au avut antecedente de lupte cu aceste rase. Ideea a fost preluată și de alți autori care au dovedit frecvența mai mare a infecției cu B. gibsoni la aceste rase de câini (Jefferies și col., 2007, Imre și col., 2011).

Călătoria în țările în care infecția este endemică constituie un factor important pentru infecție, fapt dovedit în mai multe studii din diferite țări (Gothe și Wegerdt, 1991).

Borelioza (Boala de Lyme), zooantroponoză cu focalitate naturală, Boala de Lyme este o entitate morbidă conturată relativ recent, afectând mai multe specii de mamifere domestice și sălbatice, precum și unele specii de păsări și reptile (Falco și col., 1993).

La mamiferele domestice a fost identificată atât clinic cât și serologic, în special, la câine și pisică, dar sunt receptive și cabalinele, bovinele și ovinele. După unii autori, un rol important în epidemiologia bolii îl joacă animalele sălbatice (ierbivore, canide) și rozătoarele (șoareci, șobolani), ultimele fiind considerate rezervoare în circuitul boreliilor în natură.

Boala este vehiculată prin intermediul căpușelor (vectori) din genul Ixodes, în special primăvara și toamna, când larvele, nimfele și căpușele adulte au activitate maximă. Odată infectate, căpușele rămân purtătoare pentru tot restul vieții. Nu de puține ori, o serie de alte artropode hematofage, respectiv alte specii de căpușe, țânțari și purici, au fost găsite infectate cu B. burgdorferi. În Orientul Îndepărtat mai mulți cercetători au constatat că un rol important ca rezervor de germeni în natură revine păsărilor din genul Emberiza și Turdus (Moga, 2001).

Transmiterea boreliozei între câini este posibilă prin transfuzii de sânge, însămânțări artificiale și transplacentar. Posibilitatea transmiterii la oameni de la animalele domestice prin contact direct, precum și între animalele bolnave și cele sănătoase, în absența unor agenți transmițători, rămâne o problemă controversată.

În mare parte, condițiile climatice limitează distribuția vectorilor în funcție de zona geografică. În acest sens, cel mai frecvent au fost identificate ca agenți transmițători speciile Ixodes ricinus în Europa, I. scapularis în America de Nord, I. persulcatus în Asia, I. pacificus pe coasta Pacificului respectiv, I. holocyclus în Australia (Green și col., 1988).

La mai multe specii de animale, dar în special la carnivore, studiile de seroprevalență atestă faptul că boala este mai des întâlnită în zonele forestiere și în apropierea parcurilor din marile metropole.

Proporția boreliozei canine se înscrie în limite foarte variabile, întâlnite, de altfel, în toată Europa și, în general, în lume. S-a observat o prevalență cuprinsă între 0% și 85,2%

În România, screeningul seroepidemiologic efectuat de Kiss și col. (2011) în diferite regiuni demonstrează o seroprevalență de 6,52% (18/256) la populația canină investigată. Studiile noastre au relevat o prevalență a boreliozei de 18,6% prin IFAT și 17,3% prin ELISA.

Dirofilarioza are răspândire, pe glob, neuniformă, fiind găsită în zonele tropicale, subtropicale și temperate strict legată de existența concomitentă sau succesivă a gazdelor definitive și a celor intermediare în aceeași zonă. Deoarece, dezvoltarea în gazda intermediară (țânțari) este posibilă numai în cazurile în care temperatura mediului este de peste 14oC, limitarea răspândirii la latitudini mai mari este explicabilă (Dărăbuș și col., 2006, Genchi și col., 2007, Cosoroabă și Chițimia, 2008).

În România, prevalența speciei D. immitis a fost și este diferită în funcție de autorii studiilor, fiind cuprinsă între 23,07 și 65 %. Evoluția dirofilariozei canine în vestul țării a luat amploare în ultimul timp. Ilie și col., Ciocan și col., raportau în anii trecuți prevalențe cuprinse între 4,25% și 8%. În 2012 seroprevalența speciei D. repens a fost raportată la 16%, iar pentru D. immitis o prevalență de 6% (Ilie si col, 2012). Prin teste de biologie moleculara prevalenta pentru D. immitis a fost de 2.7%, iar pentru D. repens de 15%.

Prevalența crescută a dirofilariozei cardiovasculare poate fi consecința creșterii populației canine și a lipsei măsurilor de prevenție. În plus, valorile infestației cu D. immitis sunt influențate direct de densitatea populației de țânțari, de specia acestora, posibilitatea lor de înmulțire, dar și de variabilele climatice și de mediu (temperatura, umiditatea, precipitațiile, vegetația și prezența cursurilor de apă).

Dirofilarioza canină este întâlnită mai ales în țările din Sudul Europei, deși parazitul a fost diagnosticat și în Nordul Franței consecință a infestației autohtone (Genchi și col., 2005, Genchi și col., 2007). Cea mai mare zonă endemică din Europa este valea râului Po din nordul Italiei, unde prevalența infecției cu dirofilarii este între 40 și 80 % în lipsa chimioprofilaxiei (Genchi și col., 2005).

Receptivitatea este foarte mare la câine. Câinii în vârstă de peste 1,5 ani par mai receptivi. Câinii de vânătoare și cei de la stâne sunt mai supuși contactului cu țânțarii, de aceea la aceștia prevalența infestației este mai mare.

Sursele de infestație sunt reprezentate de carnivorele domestice și sălbatice, mai ales de către câini, care pot avea până la 30.000 microfilarii/ml de sânge. Populațiile de țânțari din zonele endemice se constituie în surse importante de paraziți. Părul lung nu este un impediment în atacul cu țânțari. Infestarea animalelor și omului are loc pe cale cutanată, prin înțepătura țânțarilor. Transmiterea transplacentară este posibilă la căței, fie cu L3, fie cu microfilarii.

Ehrlichioza (rickettsioza canină) produsă de specii ubicvitare ca E. chaffeensis și E. canis. E. ewingii a fost descrisă numai în sud-estul și în partea central-sudică a Statelor Unite. E. sennetsu a fost găsită, în principal, în Japonia și Malaysia, dar poate să existe și în alte părți din Asia. E. canis a fost raportată la câinii din Africa, Europa, Asia, Orientul Mijlociu și SUA.

Seroprevalența anticorpilor de E. canis este determinată de distribuția vectorilor. Studii recente, in diferite zone ale lumii, au demonstrat o prevalență cuprinsă între 0,9% și 49,3%.

Într-un studiu efectuat în vestul României (Ilie și col., 2011) s-a constatat că seroprevalența E. canis este de 13,8%, în condițiile în care animalele luate în studiu au proveniență autohtonă și nu există istoric legat de deplasări în zone endemice.

Variațiile valorilor seroprevalenței, găsite în diferite țări, sunt datorate unor factori epidemiologici specifici, cum ar fi vectorii, comportamentul animalelor, media vârstei populației luată în studiu, etc. Unii câini seropozitivi pot fi corelați cu răspunsuri încrucișate cu alte specii de Ehrlichia (Gal și col., 2007) la care, în cazul determinărilor serologice (ex. IFAT), se poate adăuga aprecierea subiectivă a examinatorului.

Transmiterea speciilor de Ehrlichia se bazează pe artropode, deși vectorii specifici nu sunt bine descriși pentru fiecare specie în parte. Modelul de distribuție geografică a diferitelor specii este legat de distribuția vectorilor.

În Europa, vectorul principal al acestor organisme este căpușa europeană, Ixodes ricinus. Vectorul predominant pentru E. canis este ”căpușa maro” a câinelui (Rhipicephalus sanguineus), aceasta fiind răspândită în întreaga lume (Murphy și col., 1998; Skotarczak, 2003). Pe lângă căpușe, ehrlichiile pot fi transmise și de alți vectori cunoscuți, cum sunt melcii și trematodele.

Sunt receptivi la infecție câinii domestici și sălbatici, șacali, coioți, pisici și, nu în ultimul rând, oamenii. Sursa de infecție este reprezentată de animale bolnave și cele cu infecții inaparente. Rickettsiemia poate dura până la cinci ani, fără manifestări clinice. Căprioarele sunt considerate rezervoarele primare. E. ewingii determină infecție la câini, lupi, șacali, care sunt, de asemenea, rezervoare naturale (Popovici, 2001).

Câinii din rasa Ciobănesc German sunt considerați a fi deosebit de afectați de boală, celelalte rase având, în general, semne clinice mai blânde.

De la prima descriere a ehrlichiozei monocitare umane (HME) în SUA, boala a câștigat atât o atenție științifică cât și una publică. Câinii pot servi ca rezervor de infecție pentru speciile E. canis și E. ewingii, care pot cauza, ocazional, semne clinice la oameni.

1.3.1.6. CERCETĂRI DE BIOLOGIE MOLECULARĂ ASUPRA SPECIILOR DE PARAZIȚI CU LOCALIZARE SANGUINĂ LA CÂINI

În perioada ianuarie – noiembrie 2012, în scopul identificării unor patogeni cu localizare sanguină, incluzând agenți etiologici din genurile Babesia spp., Dirofilaria spp., Ehrlichia spp. și Anaplasma spp., au fost investigați un număr de 260 de câini simptomatici. Animalele prezentau cel puțin un semn clinic caracteristic a cel puțin unei entități morbide enumerate anterior. Cele mai frecvente semne clinice înregistrate au fost: febra, hemoglobinuria, icterul, dispneea, poliartrita, șchiopătura, rezistența la tratamentul cu antibiotice legat de un contact anterior cu o căpușă, anorexia, slăbirea progresivă sau prezența de noduli subcutanați. Studiul s-a desfășurat atât în mediul rural cât și în cel urban, în unsprezece județe vestice și sud-vestice ale României (Arad, Bihor, Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Olt, Satu-Mare, Timiș, Vâlcea) cu sprijinul medicilor veterinari de la clinicile veterinare particulare, proprietarilor și a studenților din anii terminali ai Facultății de Medicină Veterinară, Timișoara. După examenul general al fiecărui animal, prin puncția venei cefalice s-au recoltat probe de sânge integral, în vacutainere sterile cu anticoagulant EDTA, care, fie în ziua recoltării, fie la o dată ulterioară, a fost prelucrată prin tehnici de biologie moleculară în scopul evidențierii hemopatogenilor vizați. În timpul recoltării probelor și a anamnezei, despre fiecare animal, s-au obținut date suplimentare cu privire la proveniență (232 câini din mediul urban și 28 de câini din mediul rural), rasă (50 de metiși și 210 de rasă pură), vârstă (70 de câini ≤2 ani; 146 de câini de la 2 până la ≤ 6 ani; 44 câini cu vârstă de peste 6 ani), gen (149 femele și 111 masculi) (Tabel 1). Tot în acest caz proprietarii au fost întrebați dacă animalul a avut vreodată contact cu căpușe (în 98 de situații da, respectiv în 162 situații nu).

ADN-ul a fost izolat din probele de sânge utilizând kit-ul PureLinkTM Genomic DNA mini kit (InvitrogenTM, Carlsbad, CA, USA) după recomandările producătorului. După obținere, extractele de ADN au fost stocate la – 20 șC până în momentul prelucrării. Ulterior, probele de ADN extrase au fost supuse reacției în lanț a polimerazei (PCR). Pentru fiecare animal luat în studiu s-au făcut investigații pentru patru hemopatogeni (Babesia spp., Dirofilaria spp., Ehrlichia spp., Anaplasma spp.) după cum urmează.

Pentru evidențierea speciilor genului Babesia reacția PCR a avut ca țintă un fragment din gena 18S rRNA de mărimea a 410 bp, utilizând primerii PIRO A (5'-AATACCCAATCCT GACACAGGG – 3') și PIRO B (5' – TTAAATACGAATGCCCCCAAC – 3') și condițiile de reacție descrise în prealabil de Solano-Gallego și col. (2008) cu ușoare modificări. După amplificare produsele PCR au fost vizualizate în gel de agaroză de 2.2% colorat cu bromură de ethidium. În probele pozitive diferențierea speciilor de babesii s-a efectuat prin analiza lungimii fragmentului de restricție (RFLP) cu ajutorul unor enzime de digestie convenționale HinfI and TaqI (Jena Bioscience GmbH, Jena, Germany) într-un volum total de digestie de 30 µl. Adițional, probele pozitive din primul PCR au fost analizate printr-un alt B. gibsoni specific – PCR cu setul de primeri Gib599F (5'-CTCGGCTACTT GCCTTGTC-3') și Gib1270R (5'-GCCGAAACTGAAATAACGGC-3') conceput pe baza unei lungimi de 670 bp a genei 18S rRNA de Inokuma și col. (2004). În plus, pentru a confirma rezultatele investigațiilor PCR-RFLP și a speciilor de babesii diagnosticate, toate produsele PCR pozitive au fost purificate utilizând kit-ul Wizard® SV Gel and PCR Clean-Up System kit (Promega®, Madison, WI, USA), și, ulterior, trimise la secvențare (Macrogen® Europe, Amsterdam, the Netherland). Secvențele derivate au fost comparate cu secvențele referențiale din Banca de Gene utilizând versiunea online a softwerului BLAST® (Basic Local Alignment Search Tool, NCBI; disponibil pe http://blast.ncbi.nlm.nih.gov). În final, după prelucrare, secvențele derivate și reprezentative au fost depozitate în GenBank sub numerele de acces JQ965771, JX110650 – JX110651, și KC128809 – KC128814.

Diagnosticul molecular al speciilor genul Dirofilaria s-a făcut după protocolul descris de Gioia și col. (2010). Astfel, ca tehnica de bază s-a utilizat multiplex-PCR-ul utilizând în combinație echimolară o pereche de primeri generali pentru nematozi (500 bp) 12SF (5-GTTCCAGAATAATCGGCT A-3) și 12SRdeg (5-ATTGACGGA TG(AG)TTTGTACC-3), și o pereche de primeri specifici pentru Dirofilaria immitis (204 bp) 12SF2B (5-TTTTTACTTTTTTGGTAATG-3) și Dirofilaria repens (327bp) 12SR2 (5-AAAAGCAACACAAATAA (CA)A-3) într-un volum de 25 µl având ca țintă gena 12S rDNA. Produșii de amplificare au fost vizualizați în gel de agaroză 2.5% colorat în prealabil cu bromură de ethidium.

În diagnosticul molecular al speciilor genului Ehrlichia, ADN-ul extras (5 µl) a fost utilizat ca un șablon pentru a amplifica un fragment al genei 16S rRNA (480 bp). Reacția PCR s-a desfășurat în două etape (”nested PCR”) după tehnica de lucru descrisă de Aguirre și col. (2004). În PCR-ul primar s-a utilizat o pereche de primeri specifici identificării genului Ehrlichia, ECC (5’ -AGA ACG AAC GCT GGC GGC AAG C- 3’) și ECB (5’- CGT ATT ACC GCG GCT GCT GGC A -3’). În continuare, în mixtura reacției secundare (25 µl), pe lângă ampliconii obținuți în reacția primară, au fost introduși amorse (primeri) specifici identificării speciei Ehrlichia canis, și anume ECAN5 (5’- CAA TAA TTT ATA GCC TCT GGC TAT AGG A- 3’) și HE3 (5’- TAT AGG TAC CGT CAT TAT CTT CCC TAT – 3’), urmărind o amplificare de aproximativ 380 bp. Produsele amplificate au fost vizualizate sub lumină ultravioletă după o migrare în prealabil în gel de agaroză de 1.5%. Pentru confirmare, probele pozitive au fost secvențate.

Tehnica identificării agentului etiologic al anaplasmozei (Anaplasma phagocytophylum) s-a realizat printr-o singură reacție de PCR clasic a unui extract de ADN (2 µl) conform protocolului conceput și descris de Walls și col. (2000), având ca țintă amplificarea unei porțiuni al genei 16S rRNA. Volumul reacției de 25 µl a inclus perechea de primeri specifici LA6F (59-GAGAGATGCTTATG GTAAGAC-39) și LA1R (59-CGTTCAGCCATCATTGTGAC-39). Ampliconii rezultați de talia a aproximativ 544 bp au fost vizualizați în gel de agaroză 1.5% colorat cu bromură de ethidium.

Rezultatele investigațiilor de biologie moleculară sunt prezentate sintetic în Tabelul 4.

Analiza prin tehnici de biologie moleculară a unui număr de 260 de probe de sânge, de la câini proveniți din 11 județe vestice și sud-vestice ale României, a evidențiat prezența mai multor agenți etiologici patogeni din genurile Babesia, Dirofilaria, Ehrlichia și Anaplasma. În cele ce urmează sunt prezentate speciile identificate precum și prevalența acestora.

În diagnosticul patogenilor din genul Babesia, prin analiza PCR a genei 18S rRNA, cu ajutorul primerilor PiroA și PiroB, s-a evidențiat prezența unor benzi luminoase clare de ~410 bp (Fig. 1) în 45 (17.3%) de probe. În prima fază, mărimea produșilor de amplificare a demonstrat faptul că organismele caracterizate din punct de vedere genetic aparțin genului Babesia. Analiza polimorfismului lungimii fragmentului de restricție (RFLP) a produșilor PCR cu ajutorul enzimelor de digestie TaqI și HinfI (Fig. 2) a dovedit nerealizarea digestiei în 28 (62.2%) din cele 45 de probe. Astfel, în acest caz imaginea ampliconilor în gelul de agaroză 2.2% s-a menținut nemodificată, ceea ce denotă că aceste izolate au fost B. canis canis (Fig. 2 coloanele TaqI). În schimb, produșii rezultați din PCR-ul primar în 17 cazuri (37.8%) s-au digerat cu enzima HinfI rezultând fragmente de digestie la 200 și 205 bp (Fig. 2 coloanele HinfI). Aceste fragmente sunt caracteristice speciei Babesia gibsoni. Diagnosticul acestei specii a fost confirmat de obținerea unor ampliconi de ~670 bp într-un alt PCR specific utilizând primerii Gib599F și Gib1270R (fig. 2 coloanele Gib). De asemenea, rezultatele investigațiilor de PCR-RFLP au fost confirmate, în toate cazurile, de succesiunea bazelor azotate din produșii de secvențare, care au demonstrat o similaritate de 99 – 100% cu secvențele referențiale depozitate în Banca de Gene.

Screeningul molecular a celor 260 de probe de sânge de la câini din zona de vest și sud-vest a României, în scopul identificării speciilor genului Dirofilaria, a scos în evidență o prevalență de 17.7% (46/260) a dirofilariozei canine. Astfel, în 39 (15%) de probe, pe baza amplificării unei porțiuni a genei 12S rDNA, s-a identificat specia Dirofilaria repens. Produșii de migrare în gelul de agaroză 1.5% a multiplex-PCR-ului au scos în evidență benzi de o grosime consistentă și cu o strălucire evidentă la 500 bp (diagnostic de gen) și 327 bp (caracteristice speciei D. repens) (Fig. 3). În schimb, alte 7 (2.5%) probe au generat benzi de migrare caracteristice speciei Dirofilaria immitis la 500 și 204 baze perechi (Fig. 4).

În vederea diagnosticului molecular a infecției cu Ehrlichia spp., produșii de migrare a ”PCR-ului cuibărit” au generat benzi caracteristice speciei Ehrlichia canis la 380 bp (Fig. 5) în 3 (1.2%) din 260 de probe prelucrate. Adițional, aceste rezultate au fost confirmate prin compararea produșilor de secvențare a izolatelor amplificate cu secvențele referențiale din Banca de Gene cu ajutorul versiunii online a softwerului BLAST® (Basic Local Alignment Search Tool, NCBI; disponibil pe http://blast.ncbi.nlm.nih.gov), obținându-se, în toate cazurile, o similaritate de 98, 99, respectiv 100%.

Analiza moleculară a 260 de probe de sânge de origine canină a demonstrat prezența patogenului Anaplasma phagocytophylum în 2 (0.8%) probe. Astfel, s-au obținut benzi de migrare caracteristice acestei specii la 544 de baze perechi.

Rezultatele screeningului molecular, realizat pe un efectiv de 260 de câini, au confirmat prezența hemopatogenilor Babesia canis canis, B. gibsoni, Dirofilaria immitis, D. repens, Ehrlichia canis și Anaplasma pahocytophylum în zona de vest și sud-vest a României.

1.3.1.7. OPTIMIZAREA MĂSURILOR DE PROFILAXIE ȘI CONTROL ÎN PARAZITOZE CU LOCALIZARE SANGUINĂ LA CÂINI

1.3.1.7.1. Evaluarea eficacității unor teste de diagnostic utilizate în evidențierea unor hemoparazitoze la câini

a. Testarea comparativă a eficacității a două metode de diagnostic utilizate în babesioza canină: etalatul direct colorat Diff – Quick® vs. reacția în lanț a polimerazei – analiza polimorfismului lungimii fragmentului de restricție (PCR – RFLP)

Studiul a fost efectuat cu scopul de a evalua eficacitatea a două metode de diagnostic în babesioza canină.

Studiul a fost realizat în perioada August 2010 – mai 2013 pe un număr de 66 de câini originari din două județe vestice (Arad și Timișoara) și trei județe nord-vestice (Bihor, Satu – Mare și Sălaj) ale României. De la fiecare animal luat în studiu s-au recoltat probe de sânge prin puncția venei antebrahiale în vacutainere sterile cu EDTA. Toți câinii investigați au prezentat două sau mai multe semne clinice sugestive babesiozei canine cum ar fi: hemoglobinuria icterul sau febra.

Ca un prim pas, în ziua recoltării sângelui din materialul biologic obținut individual s-au efectuat frotiuri sanguine care, ulterior, au fost colorate Diff – Quick® (Medion Diagnostics GmbH, Düdingen, Switzerland) și examinate sub microscopul optic în scopul evidențierii unor posibile piroplasme intraeritrocitare.

Sângele rămas a fost stocat la – 20 0C, iar analiza moleculară a fost efectuată la o dată ulterioară în cadrul laboratorului Disciplinei de Parazitologie și boli parazitare ale Facultății de Medicină Veterinară din Timișoara.

Tehnica reacției în lanț a polimerazei a fost efectuată după metodologia descrisă de Solano-Gallego și col. (2008)

Se poate concluziona că:

În cazul diagnosticului speciilor de babesii mari (B. canis) a existat o concordanță de 100% între metoda etalatului direct colorat Diff – Quick® și tehnica reacției în lanț a polimerazei urmată de analiza lungimii fragmentului de restricție. Prin urmare, în acest caz, pentru un diagnostic rapid și sigur, recomadăm metoda etalatului direct.

În cazul diagnosticului speciilor de babesii mici (B. gibsoni) a existat o concordanță de 0.71% între metoda etalatului direct colorat Diff – Quick® și tehnica reacției în lanț a polimerazei urmată de analiza lungimii fragmentului de restricție. Tehnica PCR – RFLP a evidențiat babesii mici în patru probe negative la etalatul direct. Prin urmare, pentru un diagnostic sigur în cazul evidențierii speciilor de babesii mici recomandăm tehnica PCR-RFLP.

b. Evaluarea a patru metode de diagnostic în dirofilarioza canină

Studiul a fost realizat cu scopul de a evalua eficacitatea a patru tehnici de diagnostic în dirofilarioza canină și de a aduce contribuții și sugestii în alegerea celei eficiente metode de diagnostic de laborator .

În total au fost investigați 118 câini fără stăpân ”de stradă” colectați la nivelul municipiului Timișoara și aduși în cadrul Clinicilor Veterinare Universitare Timișoara cu ocazia campaniei de sterilizare. La sosire, de la fiecare câine s-a recoltat o probă de sânge pe anticoagulant EDTA care, ulterior, a fost testat pentru prezența microfilariilor de D. repens și D. immitis prin patru teste de diagnostic și anume: Tehnica examinării picăturii directe (PD), Metoda Knott's modificată (KM); Tehnica ELISA (DiroCHEK; Lab Pack Symbiotics®) (EL) pentru antigene circulante de femele de D. immitis; Reacția în lanț a polimerazei (PCR)– tehnica multiplex- PCR după Gioia și col. (2010);

Pentru aprecierea specificității și sensibilității metodelor, tehnica Knott's modificată a fost considerată standard de referință (”gold standard”) în diagnosticul microfilariilor (Genchi și col., 2007).

Se poate concluziona că:

Evaluarea a patru metode de diagnostic în dirofilarioza canină a scos în evidență că, toate metodele testate permit identificarea microfilariilor din sânge.

Examenul picăturii de sânge s-a dovedit a fi o metodă cu o excelentă specificitate, dar cu o senzitivitate relativ scăzută, fără a avea capacitate de diferențiere interspecifică. Fiind o metodă foarte ieftină și rapidă recomandăm, în toate cazurile, ca test preliminar metodelor Knott și PCR.

Tehnica de diagnostic Knott's modificată poate fi considerată una care se efectuează într-un timp relativ scurt, utilizând reagenți ieftini cu posibilitatea de diferențiere interspecifică. Multiplele avantaje recomandă această metodă în diagnosticul de bază al dirofilariozei canine în orice laborator de diagnostic.

Se recomandă utilizarea metodei ELISA, cu o bună senzitivitate și cu o specificitate foarte bună, în cazul studiilor epidemiologice axate pe screeningul unui efecetiv mare de animale, când se dorește furnizarea de rezultate într-un timp relativ scurt. În situații de cazuri individuale, costurile ridicate ale kitului determină să fie ultima opțiune.

Pe ansamblu, diagnosticul molecular prin tehnica PCR a larvelor de dirofilarii s-a dovedit metoda cu cea mai bună specificitate și senzitivitate. Se recomandă utilizarea acestei metode în laboratoare specializate dotate cu echipament adecvat și personal calificat mai ales în cazul confirmării rezultatelor testului Knott's modificat.

1.3.1.7.2. Testarea eficacității microfilaricide a unor formule medicamentoase pe bază de moxidectin 2.5%/imidacloprid 10% (Advocate® spot –on, Bayer) și ivermectin 1 % (Dufamec® injectabil, DutchFarm) în tratamentul câinilor infestați natural cu Dirofilaria (syn. Nochtiella) repens

Studiul a fost realizat pentru a testa eficacitatea microfilaricidă (curativă) și siguranța, în cazul infestației cu D. repens, a două formule medicamentoase licențiate pentru tratamentul diferitelor endo- și ectoparazitoze la câini, după o singură administrare și monitorizarea efectului acestora timp de 90 de zile.

Studiul a inclus un număr de 32 de câini de diferite vârste, rase și de ambele sexe cu microfilarii circulante de Dirofilaria repens. Animalele luate în studiu au făcut parte din categoria de câini de stradă (n=21) aduși în cadrul Facultății de Medicină Veterinară cu ocazia campaniei de sterilizare organizată la nivelul Municipiului Timișoara; câini cazați în grup în adăposturi canine (n=9); și câini cu proprietari (n=3) crescuți în diferite condiții care s-au prezentat pentru control de rutină la Clinicile Veterinare Universitare.

Câinii incluși în studiu au fost alocați în mod aleatoriu în trei grupuri.

Grupul I de studiu a inclus 12 câini metiși cu vârste cuprinse între 8 luni și 10 ani, de sexe diferite (șapte masculi și cinci femele) și cu greutăți corporale cuprinse între 8.0 și 32.0 de kg. Animalele din acest grup au fost tratați o singură dată cu o combinație de imidacloprid 10%/moxidectin 2.5% spot-on (Advocate®, Bayer) în doză de 10 mg imidacloprid și 2.5 mg moxidectin per kg greutate corporală în conformitate recomandările producătorului.

Grupul II de studiu a inclus tot 8 câini din care una de rasă pură (Beagle) și șapte metiși, cu vârste de la 1 până la 12 ani, de sexe diferite (3 femele și 5 masculi) și cu greutăți corporale cuprinse între 10 și 30 de kg. Câinilor din acest grup li s-a administrat o singură dată ivermectin injectabil (Dufamec®, DutchFarm) în doză de 0.2 mg/kg în conformitate cu recomandările producătorului.

Grupul III de studiu sau grupul control a fost format din 12 câini tratați placebo cu un amestec de apă distilată și zahăr spot – on. Câinii din acest grup au fost metiși cu vârste de la 2 până la opt ani, de sexe diferite (cinci femele și trei masculi) și cu greutăți corporale cuprinse între 5 și 20 de kg.

În ziua 0 de studiu fiecărui animal înrolat în experiment, și în funcție de grup din care făcea parte, li s-a administrat substanța medicamentoasă supusă testării. Pe ansamblu, studiul a durat timp de 90 de zile pentru grupul I și 60 de zile pentru grupul II. După tratament, în scopul cuantificării eficacității microfilaricide a substanțelor medicamentoase testate, s-au prelevat din nou probe de sânge individual în dimineața zilelor 7, 14, 21, 30, 60 și 90 de experiment. În aceste zile materialul biologic prelevat a fost din nou supus testării pentru evidențierea microfilariilor prin examenul direct între lamă și lamelă și testul Knott's modificat. Pentru confirmare de diagnostic probele cu microfilarii au fost supuse examinării prin PCR. Pe parcursul studiului starea generală a câinilor a fost monitorizată, în special, în primele 4 ore de la administrarea substanțelor medicamentoase. S-a urmărit, mai ales, apariția unor reacții adverse. De asemenea, un criteriu de bază în designul studiului a constituit includerea de animale cu microfilarii cărora nu li s-a administrat vreun tratament care să conțină substanțele supuse testării înainte cu trei luni.

Criteriul de evaluare a efectului microfilaricid a substanțelor medicamentoase s-a cuantificat prin calculul gradului de eficacitate (GE) (Fok și col. 2010). GE a fost reprezentat de procentul câinilor liberi de microfilarii în zilele de investigație pe parcursul a trei luni de observație începând cu ziua a șaptea de la administrarea medicamentului.

Concluziile care se desprind sunt:

Rezultatele studiului confirmă efectul combinației imidacloprid – moxidectin asupra microfilariilor de D. repens, demonstrând totodată un grad de eficacitate (efect microfilaricid) de 100% timp de 30 de zile după administrare, și de 83.3% între zilele 30 și 90 post tratament.

De asemenea, rezultatele studiului confirmă indirect, că o singură administrare de o combinație imidacloprid – moxidectin nu garantează un efect adulticid de 100%, fapt demonstrat de prezența microfilariilor în sângele periferic a unui câine dintr–un total de 12.

Rezultatele studiului privind efectul microfilaricid asupra larvelor de D. repens a ivermectinei au arătat un grad de eficacitate de 100% în primele trei săptămâni de la administrare, 75.0% în ziua 30 de la debutul tratamentului și 12.5% în ziua 60 post administrare.

Într-o perioadă estivală, analiza cost beneficiu privind efectul microfilaricid în parazitismul cu D. repens a celor două medicamente testate recomandă formula medicamentoasă pe bază de ivermectină ca un preparat mai avantajos față de combinația imidacloprid – moxidectin, cu administrări la fiecare trei săptămâni.

1.3.1.8. PROTOCOL CADRU DE CONTROL AL HEMOPARAZITOZELOR LA CÂINI

Măsuri profilactice generale

Până în acest moment nu s-au stabilit programe strategice de control a hemoparazitozelor la carnivore la nivel mondial. Riscul infecției este foarte mare mai ales la câinii din zonele endemice sau la câinii care călătoresc în aceste zone. Acest risc poate fi redus printr-un control eficient al parazitismului cu artropode (Boozer și Macintire, 2005; ESCCAP, 2007: Irwin, 2009).

Administrarea profilactică de insecticide / acaricide pe animal

Profilaxia bolii vizează în primul rând distrugerea artropodelor aflate pe corpul animalelor prin utilizarea de insecticide / acaricide. Cele mai frecvente metode folosite sunt sub formă de coliere, spray-uri sau ”spot-on” individual pe animal. Există o varietate largă de produse care conțin permetrin, amitraz, fipronil, imidacloprid sau alte insecticide și acaricide (Briantii și col., 2010; Dantas-Torres, 2008; Dărăbuș și col., 2006; Last și col., 2007; Otranto și col., 2010).

Pentru efectul lor au fost folosite, de-a lungul timpului, produse care fac parte din grupele medicamentoase: organoclorurate, organofosforice, carbamați, formamidine, piretrinoide și lactone macrociclice (Chițimia și col., 2007).

Combaterea artropodelor în mediu

Combaterea artropodelor aflate în stadiile libere, în mediu, constituie o intervenție ecologică asupra ecosistemului. Se poate interveni direct și, în același timp, se vizează protecția mediului de substanțele nocive, prin amenajarea și întreținerea covorului de iarbă și a pajiștilor. Astfel se urmărește reducerea microhabitatelor favorabile prezenței stadiilor libere. Tufișurile și vegetația abundentă se vor elimina prin defrișare, eliminând astfel habitatul favorabil. De asemenea, cultivarea terenurilor și înlocuirea vegetației cu specii de plante furajere are un efect benefic în ceea ce privește combaterea căpușelor din mediu, aratul determinând distrugerea unor habitate favorabile (Chițimia și col., 2007, Cosoroabă și col., 2000).

Pentru combaterea artropodelor în adăposturile de câini se pot folosi substanțe remanente, betonarea planșeelor sau sclivisirea pereților. O operațiune mai durabilă este cea de astupare a crăpăturilor din pereți, în scopul suprimării posibilelor locuri de refugiu pentru căpușe (Chițimia și col., 2007, Cosoroabă și col., 2000 ).

Controlul în anaplasmoză

Tratamentul cel mai eficient este reprezentat de administrarea orală de doxiciclină, 10 mg/kg pe zi, repetat la 12 ore, timp de 14-28 zile, în funcție de severitatea bolii. În unele cazuri poate fi necesară transfuzia. După administrarea medicației, trombocitemia crește în aproximativ 24-48 ore. Eliminarea totală a bacteriei din sânge nu este posibilă, câinii rămânând pozitivi la testările ulterioare.

Deoarece nu există un vaccin pentru anaplasmoza canină, prevenirea infecției se poate face prin evitarea ectoparazitismului cu căpușe.

Controlul în babesioza canină

Terapia specifică

Mult timp, pentru tratamentul babesiozei la animale, în Europa au fost folosite trei formule medicamentoase cu efect babesicid: quinuronium sulfat (Ludobal® Bayer Ltd.), amicarbalid izotionat (Diampron®, May and Baker Ltd.) și diminazen aceturat (Berenil®, Hoechst Ltd.). În anii '70 a fost introdus un al patrulea chimioterapic folosit în tratamentul babesiozei, imidocarb dipropionat (Imizol® Schering-Plough) (Vial și Gorenflot, 2006). În prezent, quinuroniumul și amicarbalidul au fost retrase de pe piața mondială din motive de securitate, iar diminazenul, folosit pe scară largă în tratamentul babesiozei și tripanosomozei, a fost retras de pe piața europeană din motive de marketing (Vial și Gorenflot, 2006).

Tratamentul utilizat în babesioza canină (după Solano-Gallego și Baneth, 2011, modificat)

Legendă: IM=intramuscular, PO=per os, SID= o singură administrare pe zi, BID=două administrări pe zi, TID=trei administrări pe zi.

O etapă importantă a tratamentului este reprezentată de terapia de susținere a organismului, terapie care vizează în principal administrarea de fluide intravenos, transfuzia de sânge, administrarea de protectoare hepatorenale, antianemice și anticoagulante (Boozer și Macintire, 2005; Dărăbuș și col., 2006; Vial și Gorenflot, 2006). Refacerea dezechilibrului hidroelectrolitic prin administrări de soluții poliionice cum ar fi: ser fiziologic, ser Ringer, ser Ringer-lactat, Perfuzol, Duphalyte sau soluții glucozate de 5% sau 10%.

Stimularea reactivității organismului cu vitaminele A, E, C, D3 alături de proteinoterapie sau transfuzia sanguină de la donatori hiperimunizați, reprezintă alte obiective majore.

Transfuzia este recomandată atunci când hematocritul este ≤ 15% și este obligatorie când acesta scade sub 10% (Dantas –Torres și col., 2006).

Transfuzia de sânge este de obicei necesară în caz de hemoliza acută sau hemoragie. Acesta poate fi, de asemenea, necesară și pentru tratarea anemiei acute sau cronice sau unii câini pot necesita transfuzii repetate de sânge integral, plasmă sau trombocite, în scopul de a trata tulburări hemostatice. Diversitatea grupelor de sânge, lipsa de disponibilitate a acestuia și dificultatea selectării donatorului, face din transfuzia de sânge la câine o procedură cu grad ridicat de dificultate. Colectarea, stocarea și transfuzia propriu-zisă trebuie să fie efectuată aseptic cu respectarea principiilor donator-receptor (http://www.dog-health-guide.org/canine-blood-transfusion.html) .

În unele cazuri este benefică și utilizarea glucocorticoizilor, în special a prednisolonului în doza de 1-2 mg/kg/zi, timp de o săptămână, pentru inhibarea fenomenului imunopatologic care induce sau accentuează glomerulonefrita (Bourdoiseau, 2006)

Vaccinarea în babesioză

În prezent există două vaccinuri disponibile pe piața internațională, care pot fi folosite în prevenirea formelor severe de babesioză, dar care nu oferă o protecție totală împotriva acestui parazit. Nivelul imunoprotecției variază în funcție de subspecia și de structura antigenică a tulpinilor vaccinale folosite, dar și în funcție de zona geografică. Este recomandată revaccinarea anuală sau la 6 luni în cazul zonelor endemice (ESCCAP, 2007; Dărăbuș și col., 2006).

Pirodog (Merial®) (Fig. 10) este un vaccin folosit pentru protejarea câinilor sănătoși mai mari de cinci luni împotriva infecției cu Babesia spp. Administrarea produsului se face subcutanat, două administrări la interval de 3-6 săptămâni. Animalul este protejat împotriva infecției începând cu câteva zile de la a doua administrare. Nu este recomandată administrarea vaccinului la un interval mai mic de 15 zile de la administrarea altor vaccinuri (cu excepția vaccinurilor împotriva rabiei și leptospirozei). În cazul animalelor care au fost infectate cu Babesia spp., vaccinarea se face la cel puțin opt săptămâni de la finalizarea tratamentului. Vaccinarea femelelor gestante nu este recomandată (ESCCAP, 2007).

Nobivac ®Piro (INTERVET®) (Fig. 10) este un vaccin liofilizat folosit la câinii mai mari de șase luni pentru protecție împotriva babesiozei canine. Administrarea vaccinului se face subcutanat, două administrări la interval de 3-6 săptămâni, cu rapel la fiecare șase luni. Protecția împotriva formelor severe de boală apare la trei săptămâni de la a doua injecție. Vaccinarea femelelor gestante și a celor în lactație nu este recomandată (ESCCAP, 2007, http://www.ema.europa.eu/docs/ro_RO/document_library/EPAR_-_Product_Information/veterinary/000084/WC500067490.pdf ).

Postvaccinal pot fi întâlnite reacții ca inflamația difuză la locul administrării sau apariția de noduli dureroși de consistență dură, însă aceste manifestări dispar în aproximativ patru zile. Reacțiile în urma administrării celei de a doua injecții pot fi mai intense, persistând până la 14 zile (ESCCAP, 2007).

Chimioprofilaxia

Chimioprofilaxia se utilizează în babesioza canină în cazul câinilor care călătoresc în zonele endemice o perioadă scurtă de timp, mai ales la câinii splenectomizați, la indivizii imunocompromiși și la câinii care au trecut printr-o infecție cu Babesia spp. Tratamentul chemoprofilactic se administrează cu câteva ore înainte de intrarea într-o zonă endemică (ESCCAP, 2007).

Pentru asigurarea protecție împotriva babesiozei se poate folosi imidocarbul dipropionat în doza de 5-6 mg/kg, intramuscular sau subcutanat. O singură administrare asigură protecția animalului timp de patru săptămâni (ESCCAP, 2007).

Într-un studiu experimental s-a utilizat Doxiciclina în doza de 5 mg/kg, zilnic, pe perioada expunerii la infecția cu Babesia spp. S-a constatat că animalele expuse unei tulpini cu patogenitate ridicată, chiar dacă nu a prevenit în totalitate apariția bolii, animalele infestate au prezentat semne clinice mai puțin severe, iar vindecarea a avut loc în aproximativ o săptămână. Același medicament profilactic administrat în doza de 20 mg/kg, zilnic, a prevenit apariția bolii la animalele infestate experimental cu tulpini puternic patogene (ESCCAP, 2007, Vercamen și col., 1996).

Controlul în borelioza (Boala de Lyme)

Tratament

Administrarea de antibiotice în fazele incipiente ale bolii are rezultate spectaculoase. În cazul prezenței formelor clinice de boală frecvent se utilizează: doxiciclina, amoxicilina, ampicilina, procain penicilina, tetraciclinele, eritromicina, oxitetraciclina, cefalosporinele și multe alte antibiotice de ultimă generație. Este bine de știut faptul că aminoglicozidele și quinolonele sunt inactive față de B. burgdorferi (Moga, 2001).

În scopul evitării unor recidive, se recomandă ca tratamentul să se extindă pe o durată de circa 30 de zile. În cazul formelor cronice, deseori, tramentul poate fi fără rezultat.

Profilaxia

Nespecifică

Baza prevenirii bolii de Lyme la animalele domestice și la oameni este reducerea riscului de a fi înțepați de căpușe, la nivelul mediului în care habităm. Prin evitarea înțepăturilor de căpușe, prevenim nu numai boala Lyme, ci și alte boli cauzate de căpușe, cum ar fi erlichioza și babesioza, îndeosebi în regiunile unde acești patogeni sunt prezenți.

La nivelul verigii epidemiologice intermediare, reprezentată de agenții transmițători, în principal căpușele, se poate interveni, dar cu multe precauții. La baza tuturor acțiunilor profilactice trebuie să se situeze o bună cunoaștere a ecologiei căpușelor și a câtorva particularități din viața lor, cum ar fi parazitismul nespecific sau ciclul de viață desfășurat pe parcursul mai multor ani.

Foarte frecvent se recurge la dezacarizarea animalelor și aplicarea de acaricide în mediu pe bază de: permetrin, amitraz, fipronil sau alte substanțe. Eficacitatea acestor acțiuni este destul de scăzută dacă nu are caracter permanent.

Disponibilitatea unor acaricide topice, recent introduse pe piața comercială, reprezintă o măsură adițională de prevenire a boreliozei. O strategie cu eficacitate maximă include schimbarea mediului ambiant, restricționarea activităților, examinările de rutină pentru depistarea căpușelor, îndepărtarea promptă a căpușelor atașate și vaccinarea.

Specifică

După 1990, în câteva țări, au apărut mai multe vaccinuri contra boreliozei, toate inactivate, destinate imunoprofilaxiei bolii la câini. Rezultatele obținute cu bacterine, preparate după metoda clasică, au fost bune dar numai în cazul identității antigenice dintre tulpina vaccinală și cea infectantă. Protecția obținută nu este totală, iar animalele vaccinate, timp de 1-2 ani nu mai pot fi controlate serologic. Cu o incidență scăzută, în cazul vaccinurilor corpusculare pot să apară și reacții alergice.

Actualmente, pentru câine sunt disponibile două vaccinuri ce conțin celule bacteriene întregi de B. burgdorferi. De obicei, prima administrare se face la vârsta de 9 săptămâni și se repetă după trei săptămâni. Rezultatele unor studii realizate pe scară largă, au indicat că acest vaccin este sigur și eficace în prevenirea apariției bolii de Lyme la toate rasele de câini.

Controlul în dirofilaroza

Tratamentul

Tratamentul specific are în vedere distrugerea adulților, operațiune dificilă și periculoasă, dar și a microfilariilor.

Până în prezent nu s-a produs o substanță eficace atât împotriva adulților cât și împotriva larvelor (Clemence și col., 2000). Tratament simptomatic este obligatoriu, în vederea evitării eventualelor complicații, care pot apărea după distrugerea viermilor. Fiecare animal trebuie să beneficieze de un diagnostic foarte precis și, în funcție de acesta, de repaus.

Pentru tratamentul microfilaricid se pot utiliza levamisol, lactonele macrociclice sau macrolidele sub directa îndrumare a medicului veterinar.

Terapia viermilor adulți se poate face cu thiacetarsamidă (Filoramide), Melarsamină dihidroclorid (Immiticide-Merial) timp în care animalele sunt sub supravegherea medicului curant.

Dacă unii autori (Dărăbuș și col., 2006) precizează că aspirina, în doză de 10-20 mg/kg/zi, administrată timp de patru săptămâni, are efect benefic, alții precizează că folosirea aspirinei este discutabilă și chiar inadmisibilă (Cosoroabă și Chițimia, 2008, Luigi Venco, 2007) fiind preferați glucocrticosteroizi .

Diureticele sunt utile pentru fluidizarea sângelui, iar pentru controlul fibrilației atriale Digoxin – poate fi administrat. În urma tratamentului se mai poate interveni cu calciu heparinic, spironolactona, prednison – prednisolon.

Dărăbuș și col., 2006, consideră corticoizi contraindicați pentru că determină creșterea capacității de supraviețuire a filariilor, pe când alți autori spun că antiinflamatoarele (prednisolon 1-2mg/kg zilnic, timp de 5-23 de zile) date în doze descrescânde pot controla fenomenele inflamatorii pulmonare și tromboemboliile (Venco, 2007).

Terapia în dirofilarioză poate fi abordată și prin intervenția cu doxiciclină împotriva bacteriilor endosimbionte din genul Wolbachia, înainte de terapia cu melarsomină, reducând acțiunile pro-inflamatorii date de moartea viermilor adulți.

Terapia chirurgicală ce vizează extragerea viermilor adulți este o operațiune destul de delicată. Tratamentul chirurgical este indicat la câinii cu infestații masive, când riscul de tromboembolii post-tratament adulticid este foarte crescut, când s-a instalat sindromul venei cave sau când sunt localizări aberante. Se poate face sub anestezie generală cu Flexibile Alligatar Forceps, introdus prin vena jugulară și ghidat fluoroscopic până în atriul drept sau chiar în arterele pulmonare. Se poate interveni și prin disecarea venei jugulare sub anestezie locală și introducerea unei pense Kanagawa sau a unui endoscop pentru a scoate viermii din atriul drept și din vena cavă caudală. Indiferent de metoda folosită, intervenția chirurgicală trebuie să fie urmată de un tratament cu substanțe adulticide (Venco, 2007).

Profilaxia

Profilaxia dirofilariozei se bazează pe acțiuni ce se iau asupra gazdelor definitive și a celor intermediare, în sezoanele în care acestea sunt active.

Dirofilaria immitis este un parazit potențial fatal pentru mai multe specii de animale. Dirofilarioza este o boală care poate fi prevenită datorită disponibilității medicamentelor preventive care sunt sigure, eficiente, convenabile și ușor de administrat. Potrivit unui ghid publicat de American Heartworm Society, toate animalele care prezintă risc de infecție trebuie să primească tratament preventiv (Nelson și col., 2005).

Medicamentele chemoprofilactice pentru dirofilarioză se împart în două mari grupe: lactonele macrociclice sau macrolide (ivermectin, milbemycin oxime, moxidectin și selamectin) și dietilcarbamazine (DEC).

În zonele unde dirofilarioza este endemică, la cățeii care se nasc în timpul sezonului de transmitere, trebuie să li se administreze prima doză de lactone macrociclice în perioada 2-8 săptămâni de la naștere respectiv 6-8 săptămâni. Administrarea zilnică de DEC nu este convenabilă deoarece neadministrarea unei doze duce la protecție insuficientă, programul de prevenție fiind dificil de administrat. Utilizarea DEC este limitată în Statele Unite, iar în Europa medicamentul nu se mai fabrică.

Tratamentul cu oricare din acești compuși macrolidici și macrociclici trebuie să înceapă la o lună de la începerea sezonului de transmitere, iar doza finală trebuie administrată o lună după încetarea sezonului de activitate al țânțarilor, deși la ora actuală cea mai acceptată recomandare este tratamentul pe toată durata anului (Nelson și col., 2005).

Acțiunile împotriva gazdelor intermediare vizează măsuri pentru reducerea populației de culicide din sezonul cald. Pentru reducerea atacului cu țânțari, la câini se pot aplica coliere cu insecticide (Dărăbuș și col., 2006).

Controlul în ehrlichioza (rickettsioza canină)

Măsuri de profilaxie și control

Din nefericire, expunerea la E. canis nu conferă protecție imunitară. Controlul eficient al căpușelor este cea mai importantă metodă pentru prevenirea infecției și reinfecției. În acest sens, cu o bună eficacitate sunt utilizate produsele comerciale Killtix (combinație de propoxur și flumethrin), Frontline (fipronil) Stronghold (selamectin), Scalibor (deltametrin) și Advantix (imidacloprid).

De multe ori, înlăturarea căpușelor prin acțiuni mecanice forțate și neadecvate stimulează parazitul să elibereze salivă în exces în corpul gazdei și să crească riscul infecției. După îndepărtare, se recomandă antisepsia locului (Skotarczak, 2003; Stich și col., 2008).

Utilizarea profilactică a antibioticelor pe bază de tetraciclină în timpul sezonului căpușelor a fost descrisă, de asemenea, pentru prevenirea infecției, dar această opțiune este costisitoare și sunt prezente unele riscuri asociate antibioterapiei.

Controlul biologic și a habitatelor căpușelor poate, de asemenea, să scadă populația de ectoparaziți

În zonele endemice, pentru prevenirea infecțiilor cronice cu E. canis, se recomandă monitorizarea serologică continuă a infecției, iar animalele pozitive să fie tratate, indiferent de prezența semnelor clinice sau nu (Neer, 1998). Acestă evaluare trebuie să includă minim următoarele: examinare fizică, numărarea trombocitelor și măsurarea globulinemiei serice (Stich și col., 2008).

Actualmente, pe piață nu există niciun vaccin disponibil împotriva ehrlichiozei canine.

Controlul în Hepatozoonoza și hepatozoonoza canină americană

Măsuri de profilaxie și control

Hepatozoonoza este o boală parazitară care poate persista toată viața animalului. Până în prezent nu se cunoaște nici un regim terapeutic care să sterilizeze organismul de acest protozoar (să vindece complet boala). Metodele terapeutice din trecut nu făceau decât să îmbunătățească, pe moment, starea generală a animalului. Semnele clinice reveneau în 3-6 luni, iar câinii mureau în maxim 2 ani de la diagnosticare. Remisia simptomelor se poate face prin combinarea a trei formule medicamentoase: trimethoprim-sulfadiazină (15 mg/kg, PO), clindamicină (10 mg/kg, PO) și pirimetamină (0.25 mg/kg, PO), administrate timp de 14 zile. Din nefericire, această remisie este de scurtă durată, simptomele revenind după 2-6 luni. Se poate încerca și terapia cu Decoquinat (un anticoccidic de uz larg). Acest medicament nu remite forma activă a bolii, ci previne reapariția formelor clinice. Se poate administra ca adjuvant, după dispariția semnelor clinice, prin tratamente simptomatice. Dozele de Decoquinat, recomandate sunt de 10-20 mg/kg, PO, timp de 2 ani, fără întrerupere. Combinarea tratamentelor simptomatice cu administrarea zilnică de Decoquinat îmbunătățește prognosticul hepatozoonozei (Macintire și col., 2001).

Alte tratamente care se mai pot folosi ar fi: imidocarb dipropionat (5 mg/kg, SC, unică administare), combinarea imidocarbului dipropionat (6 mg/kg, SC, timp de 14 zile) cu tetraciclină (22 mg/kg, PO, timp de 14 zile) sau anticoccidicul toltrazuril (5-10 mg/kg, SC sau PO, timp de 3-5 zile sau 5 mg/kg, PO, timp de 4 zile). Efectul terapiei cu imidocarb este inconstant și depinde de severitatea semnelor clinice, precum și de zona geografică de unde provine câinele. Tratamentul cu toltrazuril asigură un răspuns clinic foarte bun din partea animalului, dar, în scurt timp, se produce remisia simptomatică, dovadă că parazitul este încă prezent în organismul gazdă (Ewing și Panciera, 2003).

Primele acțiuni în terapia simptomatică ar trebui să vizeze controlul febrei și al durerilor. Administrarea glucocorticoizilor trebuie evitată, deoarece folosirea lor pe termen lung poate agrava manifestările clinice ale bolii (Baneth și col., 2003).

Forma cea mai utilă de control a hepatozoonozei o reprezintă prevenirea infestării animalelor cu căpușe prin utilizarea acaricidelor. Nu se cunoaște riscul zoonotic real al acestei boli. Este posibil ca numărul mic de cazuri la oameni să se datoreze posibilităților reduse de ingestie a căpușelor infestate de către aceștia sau unei rezistențe naturale.

1.3.2. CERCETĂRI PRIVIND EPIDEMIOLOGIA, DIAGNOSTICUL ȘI CONTROLUL UNOR HEMOPARAZITOZE LA ANIMALE DE INTERES ECONOMIC

1.3.2.1. ASPECTE EPIDEMIOLOGICE ÎN BABESIOZA OVINELOR ÎN JUDEȚUL GORJ

Babesioza este o hemoparazitoza acută sau cronică cu importanță economică, care implică pierderi semnificative în creșterea animalelor de rentă în regiunile tropicale și subtropicale (30, 47).

Babesioza ovină este o boală hemolitică cauzată de mai multe specii de babesii transmise de căpușe din familia Ixodidae și caracterizate de febră, anorexie, anemie, hemoglobinurie, icter, letargie și splenomegalie dependent de severitatea infestației (9, 22, 29).

Șapte specii de babesii (B. ovis, B. motasi, Babesia (Lintan), B. crassa, Babesia foliata, B. taylori, și B. sp. Xinjiang) au fost descriese ca parazite la ovine, dintre care B. ovis și B. motasi sunt considerate a fi agenții etiologici cei mai patogeni (27, 30, 32, 33).

Diagnosticul de babesioză la micile rumegătoare este în principal bazat pe examenul microscopic al frotiurilor de sânge colorate prin metoda Giemsa sau Diff – Quick, în care morfologia și dimensiunile piroplasmelor în eritrocite sunt principalele criterii, dar și pe manifestările clinice. În infestațiile subclinice prezența paraziților este nedetectată prin microscopie și este preferată tehnica imunofluorescenței indirecte (IFAT), care este o metodă cu specificitate ridicată pentru serodiagnosticul infestației babesiene (2, 9, 32, 33).

Infecțiile cu babesii la rumegătoare mici (ovine și caprine) au o mare importanță economică în Europa de Sud, Orientul Mijlociu, și unele țări africane și asiatice (30, 47).

În România creșterea ovinelor ocupă un loc important în activitățile crescătorilor de animale, prezența căpușelor ixodide responsabile de transmiterea piroplasmelor este tot mai greu de controlat, iar semnalarea tot mai frecventă a acestei parazitoze în sudul României au dus la motivația prezentei lucrări.

Scopul acestui studiu a fost stabilirea prevalenței infestației cu Babesia spp. la ovine întreținute în turme particulare în județul Gorj.

Studiul a fost realizat, în perioada aprilie 2013 – august 2013 în localitățile Valea cu Apă și Bumbești Jiu din județul Gorj (figura 8) pe un efectiv de 412 ovine, provenite din două turme private.

Valea cu Apă este o localitate în județul Gorj, Oltenia, România, aflată în comuna Fărcășești. Bumbești-Jiu este un oraș, de asemenea în județul Gorj, situat la ieșirea Jiului din defileu.

Județul Gorj este situat în partea sud-vestică a României, pe cursul râului Jiu. Relieful județului Gorj este variat și poate fi împărțit în trei unități fizico-geografice. Acestea sunt: Carpații Meridionali, Subcarpații Getici și dealurile sudice care se întind de-a lungul Platoului Getic. Altitudinile oscilează de la 2.518 m la 100 m (53).

Clima este temperat-continentală moderată cu influențe mediteraneene. Datorită configurației reliefului, clima este diferențiată în funcție de treptele de relief. Temperaturile medii anuale cresc dinspre nord spre sud. Vânturile dominante sunt cele nordice (53).

Flora și fauna județului sunt variate. Flora se compune din peste 2000 de specii de plante de tip submediteranean, pontic, balcanic și balcano – dacic (53).

Gorjul este delimitat la nord de paralela de 45°58' latitudine nordică. Limita estică este meridianul de 23°39'. Limita vestică meridianul de 22°6'.

Fig. 8. Zona de proveniența o probelor din județul Gorj modificat după 53

Ovinele supuse studiului (fig. 9) au fost țurcană și metis de țurcană, de vârste și sexe diferite.

Rasa țurcană este una din cele mai cunoscute rase de oi din Romania. Crescătorii de oi prefera rasa țurcană datorită însușirilor ei de rusticitate, rezistența și adaptabilitate sporită, cât și datorită valoroaselor aptitudini productive rasa țurcană este crescută de foarte mulți producători români.

Fig. 9. Oi luate în studiu

Examenul parazitologic și ancheta epidemiologică

Ovinele luate în studiu au prezentat semne clinice specifice infestației cu babesii. Plecând de la această suspiciune au fost examinate clinic amănunțit, întocmindu-se foi de observație și s-a recoltat sânge pe vacutainere cu anticoagulant (EDTA) în vederea efectuării de investigații pentru identificarea piroplasmelor în eritrocite.

Probele de sânge recoltate pe anticoagulant au fost etichetate și păstrate la rece în vederea transportării la laboratorul de Parazitologie și boli parazitare al Facultății de Medicină veterinară Timișoara, unde au fost examinate.

În momentul recoltării sângelui din vena jugulară s-au efectuat si frotiuri pe loc, care au fost etichetate și uscate, de asemenea fiind examinate la laboratorul de Parazitologie și boli parazitare, după colorare.

Astfel frotiurile efectuate la locul recoltării cât și cele efectuate la laborator au fost colorate prin metoda Diff – Quick. Frotiurile, astfel colorate și uscate, au fost examinate la microscop cu obiectivul de imersie, magnificație totală 1000 x. Microscoapele folosite pentru obținerea imaginilor si măsurarea eritrocitelor și babesiilor sunt în dotarea laboratorului de microscopie înființat prin proiectul POSCCE și laboratorului de obstetrică și reproducție.

Diagnosticul de babesioză a fost confirmat prin observarea în eritrocite a unor formațiuni piriforme, colorate, cu dimensiuni variabile, mai mici sau egale cu raza eritrocitului, pe baza caracterelor morfologice descrise de Soulsby, 1986 (38).

Datele legate de zona de pășunat, rasa, sexul, vârsta animalelor au fost colectate și prelucrate în vederea stabilirii situației epidemiologice concrete de evoluție a hemosporidiozei.

În urma examinării clinice a ovinelor și microscopice a frotiurilor, din totalul de 412 ovine supuse riscului, 47 au fost pozitive la infestația cu babesii. Studiul evidențiază o rată a infestației, mai bine spus o prevalență totală de 11,4%.

Pe parcursul evoluției bolii, în efectivele luate în observație, șapte animale au murit, iar 40 au prezentat febră, anemie, hemoglobinurie și alte semne generale specifice statusului de animale bolnave cum ar fi: inapetență, ataxie, mers nesigur, dispnee, diaree, rămânere în urma turmei, torticolis, mers în manej, tremurături, salivație abundentă.

Animalele moarte au fost necropsiate în cadrul laboratorului sanitar veterinar și siguranța alimentelor – anatomie patologică și morfopatologie – Gorj (LSVSA) unde s-au constatat leziuni specifice și nespecifice babesiozei cât și prezența altor paraziți cum ar fi: stare subicterică, lichide hemoragice în cavitățile naturale, congestie pulmonară, miodistrofie cardiacă, congestie și edem pulmonar, bronhopneumonie în lobii cardiaci și apicali; cisticercoza seroaselor; hepatita fibroasă, infestație masivă cu Dicrocoelium lanceolatum.

În urma examinării frotiurilor și a măsurătorilor efectuate s-a constatat că speciile implicate în babesioza ovinelor în efectivele supuse studiului au fost B. ovis și B. motasi, cu o prevalență de 82,97% (n=39) respectiv 10,63% (n=5). Infestație mixtă a fost observată la trei ovine (6,38%).

B. ovis este încadrată la specii de babesii mici având dimensiuni între 1-2,5 µm în lungime (<2,5 µm), de formă rotund, sau piriformă, cu unghi obtuz între formațiuni, care apar la marginea eritrocitelor, în timp B. motasi este o babesia mare cu dimensiuni între 2,5-4 × 2 µm (> 2,5 µm), cu unghi ascuțit între formațiunile piriforme.

Referitor la aspectele morfologice ale babesiilor la rumegătoarele mici există discuții legate de validarea speciilor în cele două categorii, mari și mici, pe baza analizelor moleculare prin PCR – RFLP (25, 30, 37, 38).

Rezultatele obținute au fost analizate din punct de vedere statistic cu programul GraphPad Software ©2014 (56), Fisher's și chi-square, în vederea stabilirii diferențelor statistice între rata de infestație și grupele de vârstă și sex.

Nu au fost observate diferențe din punct de vedere statistic între parazitismul la masculi și femele și nici între diferitele grupe de vârstă (p≥0,05).

Legat de apariția babesiozei la efectivele luate în studiu se poate spune că aceasta a apărut în luna aprilie ajungând la o valoare maximă în luna iunie a anului 2013. Boala a evoluat în două episoade importante, iar după administrarea de Berenil semnele de boală s-au redus.

Studiile legate de evoluția babesiozei micilor rumegătoare în România sunt destul de limitate. Babesioza fiind o importantă hemoparazitoză a animalelor de rentă, încadrată în grupul bolilor transmise de vectori, cu o morbiditate și mortalitate ridicată, determinând pierderi economice importante atât în țara noastră cât și la nivel mondial (1, 38).

Succesul menținerii efectivelor sănătoase, dar și obținerea de beneficii economice în urma creșterii animalelor de rentă, în speță rumegătoarele mici, necesită un management corect al bolilor, care evoluează într-o anumită zonă, prin cunoașterea speciilor implicate în etiologie, cunoașterea metodelor de diagnostic și a protocoalelor terapeutice disponibile și eficace (11).

În studiul efectuat de Ranjbar-Bahadori, 2012 (30), 28 de oi din 400 (7%) au fost parazitate cu B. ovis, nefiind identificată specia B motasi, în Iran, cu toate că studii anterioare identificau specia. Prevalența în studiile babesiozei ovine în Iran este cuprinsă între 5% și 20% (Ziapur și col., 2011 citat de 30, 36).

În Pakistan, studiile efectuate au evidențiat o prevalență totală a babesiozei ovine de 23,46% (22), 26.1% (31), 23.63% (24).

In Europa de Nord, specia B. motasi a fost până acum diagnosticată numai în Insulele Britanice, Germania, Țările de Jos și Suedia (45). Cu toate acestea, lipsește un program activ de supraveghere a infecției cu Babesia spp. la ovine (39).

Studiile de seroprevalența a speciei B. ovis au arătat că animalele sunt seropozitive la rate variind între 32 și 80%, în diferite regiuni ale Turciei (34, 35).

În Italia prevalența speciilor de Babesia variază între 0% și 12,2% (42).

Prevalența babesiozei ovine în Grecia este cuprinsă între 10 și 61% (41).

Prevalența infestației cu Babesia spp. (11,4%) la ovinele examinate din județul Gorj evidențiază un status epizootologic stabil și reprezintă un factor de risc pentru alte rumegătoare domestice.

Lipsa programelor active de supraveghere a bolilor transmise de vectori, recte babesioza rumegătoarelor mici, face imposibilă cunoașterea exactă a etiologiei acestora și implicit a implementării unor programe de control, în vederea reducerii pierderilor provocate de acestea.

1.3.2.2. CERCETĂRI EPIDEMIOLOGICE ÎN BABESIOZA BOVINELOR ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Babesioza bovinelor este o hemoparazitoză acută sau cronică cu importanță economică, care implică pierderi semnificative în creșterea animalelor de rentă în regiunile tropicale și subtropicale (38).

Babesioza bovină este o boală hemolitică cauzată de mai multe specii de babesii transmise de căpușe din familia Ixodidae și caracterizate de febră, anorexie, anemie, hemoglobinurie, icter, letargie și splenomegalie dependent de severitatea infestației (11, 38).

Opt specii de babesii (Babesia bigemina, Babesia major, Babesia bovis (B. argentina), Babesia divergens, Babesia ovata, B. jakimovi, B. occultans și B. sp. Kashi,) au fost descrise ca parazite la bovine, dintre care B. bovis, B. bigemina și B divergens sunt considerate a fi agenții etiologici cei mai frecvent întâlniți în Europa (24, 26, 30).

Babesioza bovină sau febra de apă roșie, cum este numită, este din punct de vedere economic cel mai important agent patogen transmis de artropode la bovine. Costurile cu babesioza bovină sunt legate de mortalitate, avorturi, scăderea producției de carne și lapte, măsurile de control, precum și pierderile de producție potențială bovine și restricțiilor comerciale.

Povara economică impusă de această boală poate fi ilustrată prin campania radicală de combatere a căpușelor, care a fost inițiată în sudul SUA in 1906, cu durată de patru decenii, și necesitând o investiție de milioane de dolari.

Această campanie s-a încheiat cu eradicarea căpușelor la bovine și, prin urmare, paraziți transmiși, făcând astfel babesioza bovină prima boală eradicată din SUA continentală.

Având în vedere că țara a fost declarată liberă de babesioza bovină, economiile estimate pentru industria de animale sunt de cel puțin 3 miliarde de dolari pe an. Cu toate acestea, 1-2 miliarde de vite din întreaga lume sunt în continuare expuse la babesioză și, chiar și în Statele Unite ale Americii, focare apar ocazional iar supravegherea epidemiologică este o preocupare permanent (3, 21, 28, 29, 37).

Cele mai relevante babesii, din punct de vedere economic la bovine sunt B. bovis, B. bigemina și B.divergens. Primele două se găsesc în regiunile tropicale și subtropicale ale globului, unde vectorul lor, căpușe aparținând genului Rhipicephalus și Boophilus, poate supraviețui.

B. divergens, pe de altă parte, afectează în principal vite din Europa – din Scandinavia la Mediterana – și Africa de Nord. Distribuția sa este conectată la gama ampla de temperaturi tolerate de vectorul său căpușa, Ixodes ricinus.

Infecția cu B. bovis evidențiază un nivel scăzut al parazitemiei. Infecții cu B. bigemina și B. divergens, pe de altă parte, duce la parazitemie mare, iar în aceste cazuri patogenitate este asociată în principal cu distrugerea masivă a hematiilor, ceea ce duce la anemie severa (30).

Diagnosticul de babesioză la marile rumegătoare este în principal bazat pe examenul microscopic al frotiurilor de sânge colorate prin metoda Giemsa sau Diff – Quick, în care morfologia și dimensiunile piroplasmelor în eritrocite sunt principalele criterii, dar și pe manifestările clinice. În infestațiile subclinice prezența paraziților este nedetectată prin microscopie și este preferată tehnica imunofluorescenței indirecte (IFAT), care este o metodă cu specificitate ridicată pentru serodiagnosticul infestației babesiene (30).

În România creșterea bovinelor ocupă un loc important în activitățile crescătorilor de animale, prezența căpușelor ixodide responsabile de transmiterea piroplasmelor este tot mai greu de controlat, iar semnalarea tot mai frecventă a acestei parazitoze în Circumscripțiile Sanitar Veterinare (CSV) din România au dus la motivația prezentei lucrări.

Scopul acestui studiu a fost stabilirea prevalenței infestației cu Babesia spp. la bovine întreținute în efective particulare în județul Hunedoara.

Studiul a fost realizat, în perioada aprilie 2014 – iunie 2015, în CSV-urile Ghelari și Teliuc, pe raza comunelor Toplița, Bunila, Leleșe și Teliucul Inferior (fig. 8).

Fig. 8. Zona de proveniența o probelor din județul Hunedoara (modificat după 47)

Hunedoara este un județ aflat în regiunea Transilvania, în România. Județul face parte din Regiunea de dezvoltare Vest, iar reședința acestuia este municipiul Deva.

Județul Hunedoara este așezat pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni (N), Orăștiei și Șureanu (S-E), Retezat-Godeanu, Vâlcan și Parâng (S) și Poiana Ruscă (S-V). Cele mai importante râuri care îl traversează sunt Mureș, Strei, Râul Mare, Crișul Alb, și Jiu. Depresiunile întinse ale Hațegului și Zarandului se află pe teritoriul județului (47).

Toplița este o comună localizată în Ținutul Pădurenilor și este străbătută de valea râului Cerna. În comuna Toplița există două văi principale formate de cele două râuri, Cerna și Vălărița. Cuprinde localitățile: Curpenii Silvașului, Dăbâca, Dealu Mic, Goleș, Hășdău, Mosoru, Toplița (satul reședință), Vălari. Comuna are un efectiv de 241 bovine din care 124 capete în localitatea Hășdău, în 44 exploatații.

Bunila (în maghiară: Bunyila) este o comună în județul Hunedoara, Transilvania, România. Are în componență 5 sate: Bunila (reședință), Alun, Cernișoara Florese, Poienița Voinii și Valu Dobrii. Comuna are un efectiv de 118 bovine din care 52 capete în localitatea Cernișoara Florese, în 23 exploatații și 32 în Poienița Voinii, în 17 exploatații.

Lelese (în maghiară: Lelesz, în germană: Lelsdorf) are în componență patru sate: Lelese (reședință), Cerișor, Runcu Mare și Sohodol. Comuna are un efectiv de 279 bovine din care 105 capete în localitatea Lelese, în 30 exploatații și 63 bovine în Cerișor, în 24 exploatații.

Teliucu Inferior (în maghiară: Alsótelek, Telek, în germană: Untertelek, Eisenhammer) are în componență patru sate: Teliucu Inferior (reședință), Cinciș-Cerna, Izvoarele și Teliucu Superior. În localitatea Cinciș-Cerna sunt 54 capete dispuse în 24 exploatații.

Bovinele supuse studiului (fig. 9) au fost din rasele Bălțată Românească, Holstein Friză, Bălțată cu negru Românească și metiși ai acestora, de vârste diferite (cuprinsă între 24 și 217 luni), numai femele. Holstein Friză și Bălțată cu negru Românească sunt reprezentate într-un procent redus în zona luată în studiu.

Fig. 9. Bovine luate în studiu

Bovinele luate în studiu au prezentat semne clinice specifice infestației cu babesii. Plecând de la această suspiciune au fost examinate clinic amănunțit, întocmindu-se foi de observație și s-a recoltat sânge pe vacutainere cu anticoagulant (EDTA) în vederea efectuării de investigații pentru identificarea piroplasmelor în eritrocite.

Probele de sânge recoltate pe anticoagulant au fost etichetate și păstrate la rece în vederea transportării la laboratorul de Parazitologie și boli parazitare al Facultății de Medicină veterinară Timișoara, unde au fost examinate.

În momentul recoltării sângelui din vena jugulară s-au efectuat si frotiuri pe loc, care au fost etichetate și uscate, de asemenea fiind examinate la laboratorul de Parazitologie și boli parazitare, după colorare.

Astfel frotiurile efectuate la locul recoltării cât și cele efectuate la laborator au fost colorate prin metoda Diff – Quick. Frotiurile, astfel colorate și uscate, au fost examinate la microscop cu obiectivul de imersie, magnificație totală 1000 x. Microscoapele folosite pentru obținerea imaginilor si măsurarea eritrocitelor și babesiilor sunt în dotarea laboratorului de microscopie înființat prin proiectul POSCCE și laboratorului de obstetrică și reproducție.

Diagnosticul de babesioză a fost confirmat prin observarea în eritrocite a unor formațiuni piriforme, colorate, cu dimensiuni variabile, mai mici sau egale cu raza eritrocitului, pe baza caracterelor morfologice descrise de Soulsby, 1986 (32).

Datele legate de zona de pășunat, rasa, sexul, vârsta animalelor au fost colectate și prelucrate în vederea stabilirii situației epidemiologice concrete de evoluție a hemosporidiozei.

Datele înregistrate au fost analizate cu programul Fisher's exact test, QuickCalcs, GraphPad Software, diferențele considerându-se semnificative la o valoare a lui p≤0,005.

În urma examinării clinice a celor 86 de bovine și microscopice a frotiurilor de sânge, din totalul de 430 animale supuse riscului, cinci au fost pozitive la infestația cu babesii (tabelul 3). Studiul evidențiază o rată a infestației, mai bine spus o prevalență totală de 5,8%.

Tabelul 3

Prevalența infecției cu Babesia spp. la bovine în județul Hunedoara

Pe parcursul evoluției bolii, în efectivele luate în observație, nu a murit nici un animal, iar cele bolnave au prezentat febră, anemie, hemoglobinurie și alte semne generale specifice statusului de animale bolnave cum ar fi: inapetență, încetarea rumegării, diaree, urât mirositoare. dispnee și icter.

În urma examinării frotiurilor și a măsurătorilor efectuate s-a constatat că speciile implicate în babesioza bovinelor în efectivele supuse studiului au fost Babesia bovis / Babesia divergens cu o prevalență de 5,8% (n=5/86). Trebuie precizat ca datorită numărului mic de animale pozitive și a modalității de examinare a frotiurilor a fost dificilă diferențierea între cele două specii.

După caracteristicile morfometrice, babesiile identificate au fost încadrate în categoria babesiilor mici.

Babesia bovis (sin. B. argentina) este o babesie mică, care poate fi caracterizată ca elemente endoglobulare mai mici decât raza hematiei de 2,4/1,5 μm, aspect piriform și 1-2 μm, pentru formele inelare. Este transmisă de speciile de căpușe Boophilus annulatus, B. microplus și Ixodes ricinus.

Babesia divergens este o babesie de asemenea mică, de 1,4-1,8/2 μm, transmisă de Ixodes ricinius.

Referitor la aspectele morfologice ale babesiilor la rumegătoarele mari există discuții legate de validarea speciilor în cele două categorii, mari și mici, iar clarificarea se poate face doar pe baza analizelor moleculare prin PCR (30).

Legat de apariția babesiozei la efectivele luate în studiu se poate spune că aceasta a apărut în luna aprilie ajungând la o valoare maximă în luna iunie a anului 2015. Boala a evoluat în două episoade, iar după administrarea de Berenil semnele de boală s-au redus.

Prevalența infecției cu Babesia spp., la bovinele din Județul Hunedoara, a variat între 0 și 18,5% în localitățile Cerișor, Poienița Voinii respectiv Cinciș Cerna. Valori intermediare, de 4% și 4,8% au fost înregistrate în localitățile Hășdău și Lelese.

Fig. 12. Prevalența infecției cu Babesia spp. la bovine în județul Hunedoara

Comparând datele înregistrate prin intermediul programul Fisher's exact test, QuickCalcs, GraphPad Software, s-a observat ca nu există diferențe semnificativ statistice între rata infecției babesiene și proveniența probelor și nici raportat la vârsta animalului.

Studiile legate de evoluția babesiozei rumegătoare în România sunt destul de limitate. Babesioza fiind o importantă hemoparazitoză a animalelor de rentă, încadrată în grupul bolilor transmise de vectori, cu o morbiditate și mortalitate ridicată, determinând pierderi economice importante atât în țara noastră cât și la nivel mondial (1, 30, 32).

Succesul menținerii efectivelor sănătoase, dar și obținerea de beneficii economice în urma creșterii animalelor de rentă, în speță rumegătoarele mici, necesită un management corect al bolilor, care evoluează într-o anumită zonă, prin cunoașterea speciilor implicate în etiologie, cunoașterea metodelor de diagnostic și a protocoalelor terapeutice disponibile și eficace (39).

Un studiu efectuat pe 207 probe de sânge de bovine, care au fost colectate aleatoriu din diferite ferme din regiunea centrală a Siriei și au fost analizate simultan prin examinarea frotiului sanguin, PCR, ELISA și IFAT pentru a determina prevalenta moleculara si serologică speciilor B. bovis și B. bigemina a arătat că nu au existat probe pozitive la Babesia spp. detectate prin examinarea microscopică a frotiurilor de sânge, dar câteva probe au fost pozitive la Theileria spp. Prevalența generală pentru B. bovis a fost 9,18%, 15,45% și 18,36% la testele PCR, ELISA respectiv IFAT, în timp ce pentru B. bigemina a fost 15,46%, 18,84% și 21,74% (35).

Pentru a evalua epidemiologia speciei Babesia divergens în clinici veterinare din estul Franței ("Monts du Lyonnais"), a fost colectat sânge de la 254 de bovine din 24 efective. Fiecare probă a fost testată pentru prezența paraziților folosind un test de PCR-RFLP bazat pe gena 18S ARNr.

Acest test sa dovedit a fi foarte util pentru detectarea purtătorilor de B. divergens. Serologic folosind IFAT s-a observat că 7% din bovine au fost seropozitive, rezultat sugestiv pentru o situație de boală cu un nivel scăzut de risc clinic. Analiza rezultatelor PCR sugerează o rată de prevalență de 20% din populația de bovine. Se propune utilizarea parazitaemiei medie ca un indicator de risc clinic în babesioză (15).

Alt studiul si-a propuns să ofere informații cu privire la prevalența babesiozei și anaplasmozei în regiunile nordice ale Sudanului. Probele de sânge din patru zone diferite ale Sudan au fost colectate de la bovine aparent sănătoase (n = 692). Rezultatele au confirmat prezența B. bigemina, Babesia, bovis și Anaplasma marginale la bovine în nordul Sudanului, cu rate generale de prevalență de 4,0%, 1,9% și respectiv 6,1% (2).

În Guvernoratul Dakahlia, Egipt, 164 bovine au fost cercetate pentru prezența de piroplasme și Anaplasma. Toate bovinele investigate au fost examinate clinic. Probele de sânge au fost analizate pentru prezența paraziților folosind tehnica microscopiei și PCR. Șaptezeci și unu de animale au fost bolnave în faza acută, în timp ce 93 au fost aparent sănătoase. La animalele în forma acută, au fost identificate Babesia (n = 11) și Anaplasma marginale (n = 10) (16).

Tsaia și col., au efectuat un studiu pe probe de sânge colectate de la 518 vaci de lapte și 59 de bovine de carne din 14 ferme și 415 căpușe colectate de la aceste animale sau din domeniu. Au fost izolate și / sau detectat specii de Bartonella și Babesia în probele de sânge de bovine și în căpușe. Bartonella bovis a fost detectată în 42,4% dintre bovine. Babesia spp. au fost detectată doar într-o fermă de vaci de lapte. Vacile au fost infectate cu Babesia bovis (n = 10, 1,9%) și B. bigemina (n = 3, 0,6%) (36).

Studiul realizat de Brito și col., 2013 oferă primele date epidemiologice privind infecția cu Babesia bovis, la bovine crescute în sud-vestul Amazonului Brazilian. Rezultatele au relevat o rată de infecție cu B. bovis de 95,1% (272/286) în probele de Rondônia și 96,1% (195/203) în cele din Acre. Frecvența mare a infecției cu B. bovis la animalele cu vârste cuprinse între 4 și 12 luni indică o situație de stabilitate enzootică în regiunile studiate. Ratele de infectare sunt comparabile cu cele detectate prin tehnici de imunodiagnostic în alte regiuni endemice din Brazilia (4).

Un total de 719 probe de ser colectate de la bovine sănătoase clinic din opt provincii situate în diferite zone din Africa de Sud au fost examinate prin ELISA și IFAT pentru a determina prevalenta Babesia bovis și Babesia bigemina. Rezultatele au arătat că 35,3% și 39,7% din bovine au fost pozitive pentru B. bovis și 30% și 36,5% au fost pozitive pentru B. bigemina prin ELISA respectiv IFAT (34).

Prevalența infestației cu Babesia spp. (5,8%) la bovinele examinate din județul Hunedoara evidențiază un status epizootologic stabil și reprezintă un factor de risc pentru alte rumegătoare domestice.

Dificultatea stabilirii exacte a speciei de babesie în vederea obținerii unei imagini complexe asupra etiologiei necesită efectuarea de studii de biologie moleculară.

Lipsa programelor active de supraveghere a bolilor transmise de vectori, recte babesioza rumegătoarelor mari, face imposibilă cunoașterea exactă a etiologiei acestora și implicit a implementării unor programe de control, în vederea reducerii pierderilor provocate de acestea.

2. Capacitatea candidatului de a îndruma studenți sau tineri cercetători

De-a lungul întregii activități didactice și de cercetare derulate începând cu anul 2002, am avut oportunitatea de a coordona peste 60 de studenți în cadrul cercului științific de Parazitologie și boli parazitare pentru finalizarea lucrărilor de Diplomă la Facultatea de Medicină Veterinară Timișoara.

Multe dintre aceste lucrări s-au finalizat cu publicarea rezultatelor în diverse reviste de prestigiu național și internațional. Câteva dintre acestea merită amintite:

Mai mult, aș sublinia implicarea în cercetări întreprinse de studenții doctoranzi, în pregătirea tezelor de doctorat, unele dintre acestea finalizandu-se cu publicații în reviste ISI.

În experimentele și studiile efectuate, atât în proiectele la care am fost director cât și în cele în care am fost colaborator, am cooptat și implicat studenți din anul IV, V și VI, îmbinând activitatea practică cu cea teoretică. Astfel, am avut posibilitatea să explic și să transpun în practică tot ceea ce presupune activitatea de cercetare, începând de la stabilirea ipotezelor, conturarea obiectivelor și activităților, realizarea propriu-zisă a experimentelor și prelucrarea și interpretarea rezultatelor.

Studenții din cadrul acestui cerc de lucru au avut posibilitatea să se implice activ în recoltarea de probe biologice, prelucrarea lor în vederea examenelor parazitologice și examinarea probelor pentru identificarea agenților patogeni sau de punere în evidență a complexelor antigen – anticorp și nu numai. De asemenea, au intrat în contact cu aparatura de laborator specifică examenelor parazitologice, imunoenzimatice și de biologie moleculară, dezvoltându-și noi abilități.

Toți studenții implicați în desfășurarea cercetărilor specifice proiectelor, atrași de aceste teme de cercetare, și-au efectuat lucrările de licență, solicitându-mă în calitate de îndrumător științific la 15 lucrări de licență, alături de colaboratorii mei, cadre didactice sau doctoranzi de la disciplina de Parazitologie și boli parazitare.

De asemenea, pe parcursul cercetărilor am colaborat și ghidat doctoranzi, care au avut ca teme de studiu, în cadrul tezelor de doctorat, subiecte încadrate în tematicile proiectelor de cercetare.

În calitate de director al proiectului de cercetare pentru stimularea constituirii de tinere echipe independente, PN–II–RU-TE-2009-1, intitulat „CERCETĂRI PRIVIND EPIDEMIOLOGIA, DIAGNOSTICUL ȘI CONTROLUL UNOR HEMOPARAZITOZE LA CÂINI” am constituit și condus o echipă de trei tineri cercetători și doctoranzi, asist. Dr. Kalman IMRE, asist. Dr. Ionela HOTEA și drd. Mirela IMRE, cu care am avut o colaborare excelentă, în vederea îndeplinirii obiectivelor specifice proiectului.

Pe parcursul bursei posdoctorale, cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, prin proiectul cu titlul: “Școala Postdoctorală în domeniul Agriculturii și al Medicinei Veterinare”, Cod Contract: POSDRU/89/1.5/S/62371, care a avut ca temă de cercetare studiu intitulat „Elemente de epidemiologie în giardioză și evaluarea transmiterii zoonotice a speciilor de Giardia” am colaborat și îndrumat trei doctoranzi și anume drd. Ionela Denisa SORESCU, Mirela IMRE și Sidonia ANDREI.

În cadrul activității didactice curente, care a presupus predarea orelor de lucrări practice la disciplinele de Biologie animală și ecologie, la secțiile în limba Română și Engleză din cadrul FMVT, Parazitologie și boli parazitare, Dermatologie veterinară, Patologie rumegătoare mici, Zoonoze parazitare, Patologie animale de rentă și Patologie animale de companie am avut ocazia să îndrum studenții în ceea ce privește biologia, etiologia, morfologia agenților patogeni implicați în apariția diverselor entități patologice, diagnosticul și combaterea acestora cât și utilizarea surselor de materiale de specialitate, modul de accesare a acestora în vederea studiului individual, precum și îndrumarea redactării referatelor, asigurând tot odată și consultanță în problemele specifice disciplinelor în care am activat.

3. Competențele didactice ale candidatului

Având dorința și capacitatea de a transmite cunoștințele dobândite, plăcerea de a comunica, dar și tendința de continuă dezvoltare, atât pe plan teoretic, cât și practic, a competențelor obținute, consider că prin alegerea carierei universitare îmi pot aduce aportul la această nobilă profesie în domeniul medical veterinar. Alegerea carierei universitare reprezintă pentru mine rezultatul procesului de reflecție referitor la ce îmi doresc să fac în viață. Decizia mea a fost motivată de faptul că educația, în general, și formarea unor profesioniști, în special, joacă cel mai important rol în societatea noastră.

Prin excelență, profesia didactică presupune permanenta formare și dezvoltare a cadrului didactic, astfel încât acesta să poată să le ofere celor pe care îi învață o perspectivă comprehensivă asupra domeniului pe care îl predă. Astfel, consider că o carieră didactică și de cercetare implică un proces de formare continuă, concretizat prin acumularea constantă de informații teoretice privind progresele în domeniu și prin participarea la cursurile de perfecționare, atât de specialitate, cât și didactice, care permit însușirea unor tehnici moderne de predare și a unei maniere eficiente de interacțiune cu studenții.

Deși nu există o formă instituționalizată – specializată pentru formarea inițială a cadrelor didactice universitare totuși, certificatul de profesor (eliberat de DPPD) constituie o premisă importantă pentru debutul meu în cariera universitară.

În această formulă, asigurarea competențelor pedagogice s-a realizează prin parcurgerea unui curriculum structurat după cum urmează: psihologia educației, fundamentele educației, teoria și metodologia curriculum-ului, teoria și metodologia instruirii, teoria și metodologia evaluării, managementul clasei de elevi, didactica specialității, practica pedagogică, discipline opționale, însumând ore de pregătire teoretică, metodică și practică, eșalonate de-a lungul anilor de studiu academic.

Astfel, pregătirea pentru cariera didactică în general s-a produs în paralel, intersectându-se cu cea științifică – de specialitate, de-a lungul anilor de studiu în universitate.

Competențele didactice dobândite pe parcursul evoluției universitare se bazează pe proiectarea și planificarea activității didactice; produselor curriculare cum sunt: programe de curs; fișa dezvoltată a disciplinei; modulele tematice (seturi de prelegeri, suporturi de învățare din structura cursului); curs universitar tipărit; suporturi de studii pentru: seminarii, laboratoare, practica pedagogică etc.

Pe de altă parte, aceste competențe au la bază procesele didactice / practica predării-învățării fiind susținute de elaborarea și comunicarea obiectivelor, a intențiilor cursului/ seminarului; prezentarea și dezbaterea conținutului disciplinei; strategiilor de instruire centrate pe student; pe structura și organizarea activității didactice și nu în ultimul rând pe climatul psihosocial al instruirii;

De asemenea, la baza dobândirii competențelor didactice se află și practica evaluării prin sistemul de evaluare preconizat; metodele și instrumentele de evaluare utilizate; metodele alternative de evaluare; deontologia evaluării; valorificarea rezultatelor evaluării, în îmbunătățirea activităților didactice și participarea la organizarea și la desfășurarea examenelor finale.

Nu în ultimul rând, consider foarte importantă perfecționarea / inovarea profesionalizării studenților, optimizarea planurilor de învățământ existente / componente, structuri de organizare și evaluare, noi discipline etc. pe care le-am însușit pe parcursul acestor ani.

Pe parcursul anilor de facultate am avut privilegiul să întâlnesc cadre didactice deosebite, personalități marcante ale vieții academice românești și internaționale, care mi-au deschis ușa unei lumi fascinante, medicina veterinară, iar din aceasta să fiu captivat de Biologia animală și ecologie, parazitologie și dermatologie. Din acest motiv am ales o temă de doctorat la disciplina de parazitologie, care constituie o sursă nelimitată nou, de cunoaștere.

Atât în timpul studiilor doctorale cât și în perioada în care am activat ca asistent universitar am desfășurat și activitate didactică, predând lucrările practice la disciplinele de Biologie animală și ecologie și Parazitologie și boli parazitare. Pentru consolidarea și îmbunătățirea abilităților didactice, Prof. univ. Dr. Gheorghe DĂRĂBUȘ mi-a oferit posibilitatea să susțin câteva cursuri de parazitologie și boli parazitare, pentru studenții din anul IV și V. În ultimi ani activitatea didactică s-a extins, având posibilitatea să susțin cursul de Zoonoze parazitare cât și activitățile didactice la disciplinele opționale Patologie la animale de rentă și patologie la animale de companie.

Aceste experiențe mi-au confirmat încă o dată importanța cadrelor didactice în formarea profesională și m-au motivat în alegerea carierei ce doream să o urmez.

Funcția de cadru didactic universitar este o profesie nobilă, de mare însemnătate, care implică responsabilități socio-educaționale și profesionale semnificative. Aptitudinile, talentul și experiența obținută în timp pot fi caracteristici personale ale unui specialist devenit cadru didactic. Deși valoroase, ele singure nu pot fi și suficiente pentru îndeplinirea cu succes a activității didactico-educative din facultăți. Lor trebuie să li se adauge componenta definitorie a profesiunii de dascăl, și anume pregătirea psiho-pedagogică.

Căutând definiții ale profesorului am găsit un citat al lui Haim G. Ginott (1922–1973) profesor, psiholog, psihoterapeut, autor al cărții Between Parent and Child, care spunea "Am ajuns la o concluzie care mă sperie. Sunt un element hotărâtor în clasă. Felul în care mă port creează climatul clasei. Dispoziția mea zilnică influențează întreaga atmosferă. Ca profesor, posed o putere uriașă de a face elevilor mei viața frumoasă sau insuportabilă. Pot fi un instrument de tortură sau o sursă de inspirație. Pot să-i umilesc sau pot sa le fac pe plac; pot să-i rănesc sau pot să-i vindec. În toate situațiile am responsabilitatea de a decide dacă un incident va fi aplanat sau amplificat, dacă un copil va fi umanizat sau dezumanizat".

Contemplând asupra citatului și nu pot să nu subliniez faptul că profesorul iți marchează viitorul, personalitatea și considerându-l un exemplu faci tot ce îți stă în putință să îl mulțumești, să te ridici la așteptările lui, să îl determini să aprecieze munca ta.

Prin natura ei munca educativă angajează în persoana profesorului cele mai înalte investiții umane precum: sociabilitate, afecțiune pozitivă, dăruire, abnegație, iar cadrul didactic universitar trebuie să îndeplinească cerințele complexului profesor autentic, care însumează calități subtile de psiholog, pedagog, didactician și metodist, inventiv și infatigabil.

În perioada 2010-2014, mi-am adus aportul la conceperea a șapte cărți, unic autor, prim autor sau colaborator, alături de cadrele didactice din FMV Timișoara:

Biologie Animală și Ecologie, curs, ed. Agroprint, 2010, Ion Oprescu, Narcisa Mederle, Marius Stelian Ilie, ISBN: 978-973-8287-92-1, 119 pagini.

Patogeni ai sângelui în continuă expansiune, Agroprint și Mirton 2011, monografie, Marius Stelian Ilie, Kalman Imre, Ionela Hotea, Mirela Imre, ISBN: 978-973-52-1184-4, 978-606-8037-12-7; 65 pagini.

Helminți paraziti la păsări, ed. Mirton, monografie, Marius Stelian Ilie, ISBN 978-973-52-0800-4, 279 pagini.

Biologie Animală și Ecologie, lb.Engleză, ed. Eurostampa, 2013, lucrări practice, Marius Stelian Ilie, Narcisa Mederle, Sorin Morariu, Ion Oprescu, ISBN: 978-606-569-533-7; 130 pagini.

Biologie Animală și Ecologie, lb.Engleză ed. Eurostampa, 2013, curs, Narcisa Mederle, Marius Stelian Ilie, Sorin Morariu, Ion Oprescu, ISBN: ISBN: 978-606-569-533-7; 149 pagini.

Ghid practic în bolile parazitare, vol., 1, Agroprint, 2013, Gheorghe Dărăbuș, Ion Oprescu, Sorin Morariu, Narcisa Mederle, Marius Stelian Ilie, 978-606-8037-24-0, 207 pagini.

Ghid practic în bolile parazitare, vol., 2 Agroprint, 2014, Gheorghe Dărăbuș, Ion Oprescu, Sorin Morariu, Narcisa Mederle, Marius Stelian Ilie, 978-606-8037-24-0, 220 pagini.

Cărțile sunt adresate atât specialiștilor în domeniu, cât și studenților, cuprinzând noțiunile solicitate pentru promovarea examenelor din cadrul planului de învățământ al facultății.

Am realizat prezentările PowerPoint pentru lucrările practice ale disciplinelor de Biologie animală și ecologie, limba română și engleză și Parazitologie și boli parazitare.

Colaborarea cu diferitele firme din domeniul medical mi-a permis să pun la dispoziția studenților o serie de planșe și postere, care descriu ciclurile biologice ale diferiților paraziți, dar și să elaborez un curs online pentru medici veterinari practicieni, postat pe site-ul AMVAC (http://cursuri.amvac.ro/cursuri.php.).

De asemenea am fost invitat să susțin prelegeri tematice (boli transmise de vectori, căpușe parazite, giardioza etc.) pentru medici veterinari practicieni, în cadrul programelor de educație continuă de firme ca Bayer Animal Health, Idexx și SynevoVet.

Ca urmare a acestor activități, la toate evaluările studenților am obținut un punctaj situat peste 4,50 (din 5,00), ceea ce corepunde calificativului Foarte bine sau Excelent.

Tot la acest capitol trebuie amintită implicarea mea într-un Proiect POSDRU destinat îmbunătățirii calității învățământului superior, derulat în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale sau cu alte Universități din țară și anume:

POSDRU/86/1.2/S/63654 „Educație Universitară la nivel European în domeniul Medicinii Veterinare”, la care am avut calitatea de expert pe termen scurt.

4. Capacitatea candidatului de a transfera cunoștințele și rezultatele sale către mediul economic sau social, ori de a populariza propriile rezultate științifice

Rezultatele cercetărilor realizate în cadrul studiilor doctorale, postdoctorale și pe durata desfășurării contractelor de cercetare au fost prezentate la conferințe internaționale de profil, din țară și străinătate, sau publicate în reviste naționale categoria BDI sau ISI sub forma a 160 lucrări științifice, din care 21 în calitate de primautor sau autor corespondent restul în calitate de coautoar.

În particular, concluziile studiilor contractelor de cercetare au fost comunicate către mediul economic și social, prin publicarea lor pe site-uri specializate sau prezentate pe parcursul prelegerilor către medicii veterinari practicieni la cursurile de pregătire continuă.

De asemenea, rezultatele activității de cercetare desfășurate în colaborare cu cadre didactice ale Facultății de Medicină Veterinară Timișoara și cu cercetători din alte instituții de învățământ superior și de cercetare au fost prezentate în plen sau sub formă de poster la simpozioane sau conferințe științifice de profil din țară sau străinătate.

În urma colaborărilor cu diferiți medici veterinari practicieni, pentru realizarea cercetărilor prevăzute în contractele desfășurate, au fost realizate pliante de prezentare ale diferitelor entități patologice luate în studiu, care au fost distribuite la aceștia și de aici către proprietarii de animale pentru popularizarea rezultatelor cercetărilor.

În campaniile de recoltare a probelor biologice de la animale, pentru realizarea cercetărilor în vederea realizării obiectivelor proiectelor am participat la informarea proprietarilor de animale în ceea ce privește riscul apariției, reapariției, evoluției și potențialul zoonotic, acolo unde era cazul, al agenților etiologici și implicațiile lor în sănătatea omului și animalelor.

În perioada octombrie 1991 – iunie 2017 am publicat peste 250 lucrări științifice (7 ISI și peste 130 BDI) la care am fost unic autor, prim autor sau colaborator

De asemenea, rezultatele activității de cercetare desfășurate în colaborare cu cadre didactice ale Facultății de Medicină Veterinară Timișoara și cu cercetători din alte instituții de învățământ superior și de cercetare au fost prezentate în plen sau sub formă de poster la simpozioane sau conferințe științifice de profil din țară sau străinătate.

Pot fi menționate câteva dintre acestea:

xxxxxxx

Unele dintre acestea au fost premiate de către UEFISCDI în 2015 si 2017

Concluziile studiilor contractelor de cercetare au fost comunicate către mediul economic și social, prin publicarea lor pe site-uri specializate sau prezentate pe parcursul prelegerilor către medicii veterinari practicieni la cursurile de pregătire continuă.

În plus, în urma acestor cercetări s-au omologat o serie de produse, redate la unul dintre capitolele anterioare.

În prezent sunt membru al mai multor asociații profesionale și științifice din România, asociații în care sunt popularizate și discutate rezultatele științifice ale membrilor acestora:

1991- Asociația Medicilor Veterinari din România (AMVR);

2000- Colegiul Medicilor Veterinari din România (CMVR);

2000- Asociatia Scientia Parasitologica Pro Vitae (ASP)

2001- Asociația de Cercetare Multidisciplinară din zona de Vest a României (ACM-V);

2010-Societatea Română de Biologie Celulară (SRBC).

5. Capacitatea candidatului de a lucra în echipă și eficiența colaborărilor științifice ale acestuia

Capacitatea de a lucra în echipă este evidențiată prin prisma numeroaselor contracte de cercetare științifică sau de prestări de servicii la care am participat in calitate de membru în colectiv. În acest sent am participat la trei granturi tip A, un grant tip E, două contracte tip IDEI și 17 contracte de consultanță și prestări servicii. Majoritatea rezultatelor obținute au fost materializate prin publicarea de lucrări științifice în principal în reviste BDI, dar și prin prezentări la diferite sompozioane și conferințe naționale.

Granturi

xxxxxxx

Capacitatea de a lucra în echipă și eficiența colaborărilor științifice s-a concretizat prin participarea în echipele de cercetare ale proiectelor pe care le-am condus s-au am făcut parte.

În proiectul Lanțuri epidemiologice posibile și modalități de control în criptosporidioză la animale și om desfășurat în perioada 2007 – 2010, PC. 51-034 / 2007, în valoare de 1825000 lei, condus de Prof. dr. GHEORGHE DĂRĂBUȘ, am fost responsabil de stabilirea contactelor cu fermele de animale din zona luată în studiu, de colectarea de probe biologice, de prelucrarea lor și interpretarea primară a rezultatelor. De asemenea, fiind un parteneriat cu FMV Cluj Napoca, UMF Victor Babeș și Institutul de Sănătate Publică Timiș, am fost responsabil de menținerea legăturilor cu echipele de cercetare partenere, colectarea rapoartelor de cercetare de la parteneri și realizarea raportului general al proiectului. În același timp am avut responsabilitatea realizării achizițiilor pentru proiect și întocmirea raportului financiar contabil, după colectarea de la parteneri a rapoartelor financiare. Atât raportul științific cât și cel financiar erau prezentate directorului de proiect pentru verificare și finalizarea lor.

În cadrul proiectului Optimizarea supravegherii infecției cu Toxoplasma gondii la unele specii de animale și la om ca problemă de sănătate publică în centrul și vestul țării, desfășurat în perioada 2007 – 2010, CNMP PC 51-013 / 2007, în valoare de 300000 LEI, director de proiect Prof. dr. VASILE COZMA, USAMV CLUJ NAPOCA, cu responsabil științific din partea USAMVBT Prof. dr. GHEORGHE DĂRĂBUȘ am avut responsabilități mai restrânse, fiind tot un parteneriat, având rolul de partener 2.

În proiectul Etologia și bunăstarea animalelor sălbatice aflate în captivitate la gradina zoologică. Epidemiologia și controlul unor boli parazitare și infecțioase la animalele sălbatice din gradina zoologică – 2008, NR.SC 29149/ 16.12.2008, desfășurat cu Primăria Timișoara, în valoare de 35000 LEI, condus de Prof. dr. Gheorghe Dărăbuș, USAMVB TIMIȘOARA am fost responsabil cu recoltarea probelor de la animalele sălbatice, ținute în captivitate, examinarea lor prin metode coproscopice specifice, interpretarea primară a rezultatelor și elaborarea primară a raportului științific și celui economic.

În cadrul proiectelor Testarea clinică a produsului de uz veterinar UNICOCCIN, soluție buvabilă, antibacteriană și antiprotozoarică, pe baza de trimetoprim și sulfaquinoxalină. United Animal Health Ltd. Budapest HU. SUBTEMA C, Prof. dr. Gheorghe Dărăbuș, USAMVB TIMIȘOARA și Evaluarea unor sisteme de control parazitologic în eimeriozele puilor de găină 2005– 2007- M.E.N. CNCSIS, 45.000 ron, Prof. dr. Gheorghe Dărăbuș, USAMVB TIMIȘOARA.

Am fost responsabil de desfășurarea experimentelor de testare a produselor anticoccidice, de îngrijirea păsărilor, preluarea de probe de sânge, efectuare de culturi de eimerii, interpretare rezultate.

În proiectul Studiul dinamicii populaționale la dipterele miazigene din familia Calliphoridae în zona de Vest a României și implicațiile miazelor asupra sănătății animalelor. Contract 33619/2002, Tema nr. 34, Cod CNCSIS 441, Comisia 5, conf. dr. Sorin Morariu, USAMVB TIMIȘOARA am avut ca responsabilitate amplasarea capcanelor pentru diptere miazigene, colectarea și identificarea insectelor capturate.

Participarea în aceste proiecte mi-a dezvoltat capacitatea de a lucra în echipă, având posibilitatea de a colabora cu diferite persoane și personalități din domeniu și nu numai, de la care am avut de învățat o multitudine de aspecte legate de cercetarea științifică și importanța comunicării și conexiunilor în echipele de cercetare.

Tot în această perioadă, cooperarea cu cercetători de la Facultatea de Medicină Veterinară din Budapesta, disciplina de Parazitologie s-a concretizat prin publicarea unor lucrări ISI.

În plus, colaborarea pe diferite domenii de cercetare (parazitologie, boli infecțioase, etologie) cu cadrele didactice de la disciplinele specifice s-a concretizat, de asemenea, prin publicarea a unor lucrări (în calitate de coautor) în reviste categoria BDI și în volumele de lucrări ale unor manifestări științifice internaționale din țară și străinătate.

6. Capacitatea candidatului de a conduce proiecte de cercetare-dezvoltare

Capacitatea de a conduce proiecte de cercetare este dovedită prin depunerea de propuneri de proiecte în calitate de director, dintre care s-au materializat trei, fie în calitate de director, fie ca responsabil din partea unuia dintre parteneri, așa cum sunt amintite mai jos:

1. Grant Tip AT (CNCSIS) – Cercetări privind răspândirea, factorii favorizanți pentru dezvoltarea acarienilor liberi în adăposturile de animale Nr. 3993COD 21, tema 41/2001 și COD 11, tema 37/2000 (aprox 1000 euro)

2. Grant TIP A (CNCSIS) – Combaterea insectelor din fermele de animale prin metode nepoluante nr 33556/01 Iulie 2003, COD 615, tema 8 și nr. 33370/29.06.2004, COD 615, tema 14/ (aprox. 1000 euro)

3. Grant tip TIP A (CNCSIS) – Epidemiologia dinamica populațională și metodele de control a speciei Dermanisus gallinae în adăposturile de păsăr, nr. 27670/14.03.2005, COD 38, tema 9GR și nr. 179/17.05.2006, COD 38, tema 21 (aprox 2500 euro)

Prin granturile câștigate am contribuit la dotarea disciplinei cu aparatură modernă, materiale și reactivi necesare bunei desfășurări a activității didactice, dar și de cercetare. Atât tematica abordată în cadrul proiectelor respective, cât și implicarea studenților și doctoranzilor în echipele de cercetare a condus la dezvoltarea și specializarea resursei umane. Unii dintre studenți au fost, ulterior, admiși la doctorat sau au promovat examenul pentru postul de asistent.

Rezultatele cercetărilor au fost diseminate prin publicarea de lucrări științifice (la nivel național, dar și internațional), prin comunicări la diverse simpozioane și congrese de specialitate, contribuind în acest fel la dezvoltarea cunoașterii domeniului respectiv, precum și la creșterea vizibilității internaționale a cercetării derulate în facultatea noastră.

Așa cum am precizat anterior, pe tema tezei de doctorat am câștigat un grant de tip TD, finanțat de CNCSIS, 2004 – 2006, cu o durată de trei ani și cu o valoare aprobată de 4000 lei.

În etapele de realizare a proiectului, finalizate fiecare prin rapoarte științifice înaintate instituției finanțatoare, mi-am organizat și distribuit activitățile și resursele financiare de așa manieră încât să realizez în totalitate și la un nivel calitativ superior toate obiectivele incluse în propunerea de proiect.

De asemenea, în cadrul celorlalte șase granturi în care am fost membru al echipei de cercetare, menționate anterior, mi-au fost atribuite o serie de activități de a căror organizare, implementare și rezultate am fost responsabil. Acestea au inclus realizarea de documentații care să asigure suportul depunerii de proiecte, achiziției unor aparate și reactivi sau raportărilor științifice și economice, precum și muncă de cercetare.

7. Experiența profesională a candidatului în alte instituții decât instituția care a scos postul la concurs

Pentru perfecționare și specializare profesională, atât înainte de susținerea tezei de doctorat cât și după aceasta, am beneficiat de mai multe stagii de pregătire în universități de prestigiu din țară, dar și din străinătate, după cum urmează:

xxxxxx

Începând cu anul 2000, de când am început să frecventez cercul științific al disciplinei de parazitologie, înscriindu-mă la lucrarea de licență, abordând o temă de impact, „Identificarea sușelor de Echinococcus granulosus din vestul României prin metoda PCR” am colaborat cu disciplina de Biochimie a Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara, unde am petrecut o mare parte din timp, pentru efectuarea cercetărilor de biologie moleculară.

În anul 2006 am efectuat un stagiu de cercetare pe perioadă determinată, în cadrul Charles University, Faculty of Science, Department of Parasitology, Praga, sub îndrumarea prof. dr. Petr Horak, unde am abordat o tematică, foarte interesantă, de studiu al trematodelor schistosomatide cu potențial zoonotic, pe de o parte, iar pe de altă parte am efectuat o specializare în microscopie electronică (SEM).

În perioada 01.07 – 31.08. 2012 am efectuat un stagiu postdoctoral în cadrul Szent, Istvan University, Faculty of Veterinary Science, Budapest, Department of Parasitology and Zoology, sub îndrumarea prof. dr. Robert Farkas unde am participat la un trening științific intitulat „Parasitological and Molecular Biology Methods Applied in Protozoology”.

Activitatea desfășurată în cadrul acestor colaborări mi-a deschis noi perspective asupra muncii în laborator și a cercetării, oferindu-mi totodată posibilitatea specializării în domeniul parazitologiei cu tot ce ține de aceasta.

Prin participarea la realizarea documentației necesare depunerii de proiecte de cercetare, în cadrul programului IDEI și Parteneriate în Domenii Prioritare mi s-a permis să mă familiarizez cu noile rigori ale redactării propunerilor de proiect naționale, care urmează modelul cerințelor europene din programul FP7 și Horizon 2020.

În anul 2010, perioada noiembrie – decembrie am participat la „Programul de perfecționare profesională destinat personalului implicat în dezvoltarea programelor de studii universitare medical veterinare cu scopul perfecționării competențelor în elaborarea și dezvoltarea de curricule” desfășurat în cadrul USAMV București.

De asemenea, în anul 2013, am participat și absolvit „Programul de formare și conștientizare în asigurarea calității în învățământul la distanță – ID” organizat și desfășurat de Universitatea Spiru Haret, în parteneriat cu Academia Comercială din Satu Mare și TUV Austria – România.

PARTEA C

PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII CARIEREI UNIVERSITARE

Presupune o evoluție orizontală, ce constă în dezvoltarea continuă a abilităților și competențelor didactice existente, cât și una ascendentă, în care sunt dobândite competențe noi în domeniul în care esti format dar și în domenii noi, astfel încât evoluția profesională (didactică și științifică) să fie una sustenabilă și de viitor.

Cele două componente – didactică și științifică – trebuie să se completeze armonios, pentru o reală creștere a vizibilității și recunoașterii naționale, dar, mai ales, internaționale.

Dezvoltarea carierei universitare trebuie să se bazeze pe două obiective esențiale:

aprofundarea și dezvoltarea activității didactice;

extinderea domeniilor de expertiză, cu dezvoltarea activității de cercetare.

Pentru îndeplinirea primului obiectiv, având în vedere specificul postului scos la concurs, îmi propun ca, atât la disciplina de Microbiologie I (generală), cât și la Microbiologie II (micologie) să dezvolt și să îmbunătățesc conținutul curricular, actualizând permanent informațiile oferite studenților la cele mai recente realizări științifice în domeniu și să selectez acele metodele de predare care să permită fixarea rapidă a cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare.

De asemenea, pentru predarea în limba engleză mi-am propus, pe lângă dezvoltarea cunoștințelor lingvistice și de specialitate să realizez câteva obiective și anume:

– îmbunătățirea și reeditarea manualului de General bacteriology;

– îmbunătățirea și reeditarea manualului de Mycology;

– editarea de caiete de lucrări practice de Bacteriologie, în limba engleză

Având în vedere faptul că cercetarea este și va rămâne o valoroasă componentă a carierei universitare, pentru realizarea celui de-al doilea obiectiv îmi propun:

– implicarea pe mai departe în derularea/coordonarea activităților de cercetare din cadrul cercului științific al disciplinei de Microbiologie, fie în cadrul granturilor de cercetare, fie ca îndrumător al doctoranzilor sau al absolvenților pentru finalizarea lucrării de licență;

– participarea la competiții naționale și/sau internaționale pentru obținerea de granturi;

În present sunt membru în colectivul de cercetare al proiectului PN-III-P4-ID-PCE- 2016-0094, director ADRIANA POPA – INSTITUTUL DE CHIMIE, cu titlul Materiale polimerice inteligente în calitate de candidati excelenti pentru aplicatii in domeniul biomedical si protectia mediului, care a fost evaluat și este în faza de finanțare

– implicarea și atragerea cât mai multor studenți și doctoranzi în activitatea de cercetare a disciplinelor amintite, oferindu-le, în acest fel, posibilitatea lărgirii cunoașterii în domeniu și a dezvoltării unor abilități necesare muncii în echipă și propunerii de noi proiecte de cercetare, contribuind, practic, la dezvoltarea resursei umane;

– dezvoltarea relațiilor de colaborare inter-disciplinare în facultate, a celor cu facultățile de profil din țară și nu în ultimul rând, cu colective din străinătate

Prin realizarea acestor deziderate se poate asigura contribuția la dezvoltarea resursei umane, prin implicarea tinerilor (studenți, doctoranzi etc.) în activitățile de cercetare, dar și creșterea calității și reputației de cercetător, prin recunoaștere națională și internațională.

Prin întreaga mea activitate didactică și de cercetare îmi doresc să contribui la creșterea reputației științifice, a competitivității și a vizibilității naționale și internaționale a Facultății de Medicină Veterinară și a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara.

De asemenea, în continuare, doresc să accesez programul de mobilități al cadrelor didactice ERASMUS pentru a beneficia de cunoștințele și experiența unor cadre didactice din universități europene partenere.

Voi participa la activitatea de cercetare a disciplinei, păstrându-mi receptivitatea și disponibilitatea la propunerile și solicitările colegilor de facultate.

Activitatea de cercetare, atât în cadrul disciplinei și a facultății, cât și în colaborare cu alte instituții consider că se va concretiza în obținerea unor rezultate științifice valoroase, publicabile în reviste de specialitate din fluxul internațional principal. Totodată, proiectele vor asigura surse de finanțare care să permită dezvoltarea competențelor și modernizarea infrastructurii didactice și de cercetare a disciplinei.

Nu voi neglija nici participarea la congrese, simpozioane, conferințe naționale și internaționale, organizate atât de facultățile de profil din țară cât și de diferite instituții europene, vizând prezentarea rezultatelor științifice și stabilirea sau consolidarea unor relații de colaborare.

Nu în ultimul rând, îmi voi aduce contribuția la activitățile civice, culturale, administrative și de evaluare inițiate de facultate pentru care sunt solicitat.

În acest sens, voi participa în continuare la organizarea sesiunii științifice anuale a facultății.

Prin activitatea mea didactică și de cercetare îmi doresc să contribui la creșterea reputației științifice, a competitivității și a vizibilității naționale și internaționale a Facultății de Medicină Veterinară și a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara.

PARTEA D

BIBLIOGRAFIE

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Șef lucrări Dr. MARIUS STELIAN ILIE Subsemnatul Marius Stelian ILIE, Doctor în Științe Medicale, domeniul Medicină veterinară, șef lucrări dr. la… [307372] (ID: 307372)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Șef lucrări Dr. MARIUS STELIAN ILIE Subsemnatul Marius Stelian ILIE, Doctor în Științe Medicale, domeniul Medicină veterinară, șef lucrări dr. la… [307372]

Copyright Notice

Dinamica funcției de producție și a fluxurilor de bunuri în Delta Interioară a Dunării [309831]

DOMENIUL INGINERIA M ATERIALELOR RAPORT UL II DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ METODE ȘI ECHIPAMENTE UTILIZATE LA CERCETĂRILE ASUPRA INFLUENȚEI UNOR DEPUNERI… [600365]

Profiluri genice de virulență și rezistență la tulpini de Staphylococcus aureus izolate în România [311090]

Institut d Economie et de Management de Nantes [601406]

UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR ARHAICE ÎN CREAȚIA CONTEMPORANĂ ȘI INFLUENȚA LOR ASUPRA ARTEI PERSONALE [306220]

Ing. Izabella Ștefania SZIGYARTO TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT CONSIDERA ȚII CU PRIVIRE LA IMPLEMENTAREA SISTEMELOR VACUUMATE DE CANALIZARE – STUDII DE… [604854]

Copyright Notice

Similar Posts