ȘEF LUCRĂRI DR. DRĂGA N FELICIA ABSOLVENT ȚOFEI DIANA -SALOMEEA ORADEA 2018 1 CUPRINS INTRODUCERE… [630450]

UNIVERSITATEA DIN OR ADEA
FACULTATEA DE MEDICI NĂ ȘI FARMACIE
PROGRAMUL DE STUDIU FARMACIE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIF IC
ȘEF LUCRĂRI DR. DRĂGAN FELICIA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA DIN OR ADEA
FACULTATEA DE MEDICI NĂ ȘI FARMACIE
PROGRAMUL DE STUDIU FARMACIE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

DIETOTERAPIA ÎN DIABET ȘI
ALTE BOLI DE NUTRIȚI E

COORDONATOR ȘTIINȚIF IC
ȘEF LUCRĂRI DR. DRĂGA N FELICIA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

1
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………………..4
CAPITOLUL I IMPORTANȚA NUTRIENȚILOR ÎN ALIMENTAȚIE ………………………… 6
I.1. PROTEINELE ÎN ALIMENTAȚIE ……………………………………………………………………6
I.1.1. ROLUL PROTEINELOR ÎN ALIMENTAȚIE ……………………………………………6
I.1.2. PROTE INELE ALIMENTARE……………………………………. …………………………. 7
I.1.3. DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA PROTEINELOR ……………….. ………………………… 8
I.2. LIPIDELE ÎN ALIMENT AȚIE…………………………………………………………………………9
I.2.1. ROLUL LIPIDELOR ÎN ORGANISM ………………………… …………………………. 10
I.2.2. LIPIDELE ALIMENTARE ………………………………………… …………………………. 11
I.2.3. DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA LIPIDELOR ………………….. ……………………… …..13
I.3. GLUCIDELE ÎN ALIMENTAȚIE ……………………………………….. …………………………. 14
I.3.1. ROLUL GLUCIDELOR ÎN ORGANISM …………………….. ………………………… 14
I.3.2. GLUCIDEL E ALIMENTARE …………………………………….. ………………………… 14
I.3.3. DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA GLUCIDELOR ………………. …………………………. 15
I.4. APA ÎN ALIMENTAȚIE …………………………………………… ……….. ………………………… 16
I.4.1. ROLUL APEI ÎN ORGANISM ……………………………………. ………………………… 16
I.5. MINERALELE …………………………………………………………………… …………. …………….. 18
I.5.1. CALCIUL ȘI FOSFORUL ………………………………………………….. ………………… 18
1.5.2.SODIUL ȘI CLORUL …………………………………………………………………………….19
I.5.3. POTA SIUL …………………………………………………………………………………………..19
I.5.4. MAGNEZIUL ……………………………………………………………………………………….19
I.5.5. FIERUL ……….. ………………………………………………………………………………………20
I.5.6.CUPRUL …………………………………………………………………… …………………………. 20
I.5.7. IODUL ……………. …………………………………………………………………. ………………. 20

2
I.5.8. FLUORUL ………………………………………………………………… ………………………… 20
I.6. VITAMINELE ……………….. ………………………………………………….. ………………………… 20
I.6.1. VITAMINELE HIDROSOLUBILE …………………………………………………………21
I.6.2. VITAMINELE LIPOSOLUBILE …………………………………………………………….22
CAPITOLUL II BOLI DE NUTRITȚIE ………………………………………….. ………………………… 23
II.1.DIABETUL ZAHARAT …………………………………………. …………. …………………………. 23
II.1.1. DEFINIȚIE ………………………………………………………………. ………………………… 23
II.1.2. CLASIFICARE……………………………………………………….. …………………………. 23
II.1.2. ROLUL DIETEI ÎN DIABETUL ZAHARAT ………………………………………….24
II.2. OBEZITATEA ………………………………………………………………………………………………25
II.2.1. DEFINIȚIE …………………………………………………………………………… …………… .25
II.2.2 .CLASIFICARE…………………………………………………………. ………………………… 26
II.2.3 . ROLUL DIETEI ÎN OBEZITATE …………………………….. …………………………. .27
II.3. ATEROSCLEROZA ……………………………………………………….. …………………………. ..28
II.3.1. DEFINIȚIE ……………………….. ……………………………………………………………. ….28
II.3.2. ROLUL DIETEI ÎN ATEROSCLEROZĂ ……………………………………………….28
II.4. DISLIPIDEMII ……………………………………………………….. ……….. …………………………. 29
II.4.1. DEFINIȚIE ……………………………………………………………… …………………………. 29
II.4.2. ROLUL DIETEI ÎN DISLIPIDEMII …………………………… …………….. …………. 29
II.5. BOLI DE DENUTRIȚIE ……………………………………………………. …………………………. 30
II.5.1. DEFINIȚIE …………………………………………………………….. …………………………. .30
II.5.2. ROLUL DIETEI ÎN BOLI DE DENUTRIȚIE …………….. …………………………. 30
II.6. HIPOVITAMINOZE ……………………………………………………….. …………………………. ..31
II.6.1. DEFINIȚIE ………………. …………………………………………….. ………………………… 31

3
II.6.2. CLASIFICARE ………………………………………………………… ………………………… 31
CAPITOLUL III CONTRIBUȚII PERSONALE ……………………………… …………………………. 32
III.1. INTERPRETARE STATISTICĂ ……………………………………………………………………32
III.1.1 OBIECTIVE ………………………………………………… …………. …………………………. 32
III.1.2. MATERIAL ȘI METODĂ ……………………………………………………………………32
III.1.3. REZULTATE ȘI DISCUȚII ……………………………………… ………………………… 32
III.1.3.1. DIABET ZAHARAT TI P II CU POLINEUROPATIE
DIABETICĂ…………………………………………………………………………………………………….. …….32
III.1.3.2. DIABET ZAHARAT TIP II FĂRĂ COMPLICAȚII ………………… .35
III.1.3.3. TOLERANȚĂ ALTERATĂ LA GLUCOZĂ …………………………… 36
III.1.3.4. DISLIPIDEMIE ………………………………………… …………………………. 37
III.2. INTERPRETARE CHESTIONAR …………………………………………………………………38
III.2.1. OBIECTIVE ……………………………………………………………………………………….38
III.2.2. MATERIAL ȘI METODĂ ………………………. …………………………………………..38
III.2.3. REZULTATE ȘI DISCUȚII ……………………………………… ………………………… 38
CONCLUZII …………………………………………………………………………. ………………………………. .45
BIBLIOGRAFIE ȘI WEBGRAFIE …………………………………………………………………….. ……..47
ANEXA 1 ……………………………………………………………………………….. …………………………… …50

4

INTRODUCERE

Pentru a putea funcț iona normal, organismul uman necesită un aport constant de
energie, aport care se realizează prin intermediul p rincipiilor alimentare. Existența unei stări
de nutriție optime promovează creșterea și dezvoltarea organismului, menține starea de
sănătate, permite desfășurarea activităț ii zilnice și participă la protecția organismului față de
diverse agresiuni sau boli.
De la începuturi omul a trăit în armonie cu natura , ea oferindu -i tot ce avea nevoie;
dar o dată cu evoluția omenirii, resursele naturale au scăzut, iar omul a î nlocuit naturalul cu
sinteticul. Potrivit stat isticilor se cheltuiesc mai mulți bani pentru îngrijirea sănătății, dar
numărul supraponderal ilor este în creș tere. Una din cauzele majore este lipsa educație, care a
dus la o alimentație haotică, atât în rândul adulților cât și în râ ndul copiilor. O biceiurile
alimentare din copilărie pot dicta starea de sănă tate a adultului.
Am ales aceast ă temă pentru elaborarea lucrării de licență datorită incidenței mare a
bolilor chiar și în rândul tinerilor, dorind să desco păr alternative față de medicația uzuală prin
nutriție. Conform maximei ― Mens sana in corpore sano‖ ne propunem să avem o minte
sănătoasă într -un corp sănătos și să și acționăm în sensul acesta, prezentâ nd cele mai
importante principii alimentare ș i rolu l lor în bolile cu incidență crescută .
Scopul acestei lucrări de licență este de a evidenția importanța unei alimentații
sănăto ase, relația cu anumite boli ale secolului ( diabet, obezitate, dislipidemii etc) și cum
afectează aceasta starea de sănă tate a fiecă rui individ.
Această lucrare conține trei capitole: în primul capitol sunt detaliate generalități
despre importanța nu trienților în alimentaț ie (proteine, lipide, glucid e, vitamine, minerale,
apa) din literatura de specialitate, fiind aborda te aspecte legate de rolul lor în organism,
digestie și absorbție. Î n al doilea capitol sunt prezentate date legate de bolile de nutr iție
(diabet, obezitate, ateroscleroză , hipovi taminoze ) și rolul dietei în aceste boli. Al treilea
capitol conține partea de contribuții personale, concluzii, bibliografie și webgrafie.
În capitolul de contribuții personale am realizat și aplicat un chestionar conținând
20 de întrebări privind starea de sănătate a populației, obiceiurile alimentare , consumul de

5
fast-food. Acest chestionar l -am corelat cu o statistică privind numărul de internări datorate
bolilor de nutriț ie din ultimii 5 ani din cad rul Spitalului Militar ―Avram Iancu‖ Oradea.
Lucrarea se î ncheie cu prezentarea concluziilor finale, bibliografie, webgrafie.

6
CAPITOLUL I
IMPORTANȚA NUTRIENȚILOR ÎN ALIM ENTAȚIE

Alimentele, indiferent de modul lor de preparare și prezentare, sunt alcătuite din câteva
componente de bază, cunoscute sub numele de factori nutritivi sau principii nutritive. Acestea
sunt: proteinele, lipidele, glucidele, săr urile minerale, apa și vitaminele. Glucidele, lipidele și
proteinele reprezintă materialul furnizor de energie pentru organism și totodată sunt pietrele
de construcție pentru refacerea și reînnoirea țesuturilor uzate. Mineralele și vitaminele
intervin într -o serie de reacții biochimice din organism, accelerând viteza lor de producere,
reprezentând așa -numiții biocatalizatori.
I.1. Proteinele în alimentație
Cuvântul proteină provine de la grecescul „proteias ― care înseamnă primul, primar,
referindu -se la importanța lor pentru organismele vii. Din punct de vedere chimic, proteinele
sunt substanțe cu moleculă foarte complexă, având în componența lor atomi de carbon,
hidroge n, oxigen, azot și uneori sulf.
Protein ele au o structură foarte complicată, alcătuite prin înlănțuirea unor unități
structurale mai simple numit e aminoacizi. Dintre aminoacizi , 20 sunt prezenți în orga nism în
cantități semnificative . Dintre aceștia 9 sunt esențiali , nu pot fi sintetizați în or ganism –
histidina, izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina, treonina, tripofanul, valina .[1]
Ceilalți au fost numiți neesențiali întrucât organismul îi poate sintetiza din alte substanțe,
astfel că aportul lor prin alimentație nu este indispe nsabil. Pentru sinteza proteinelor proprii,
organismul are nevoie atât de aminoacizii esențiali, cât și de cei neesențiali, în același timp și
în anumite proporții .[2]
I.1.1. Rolul proteinelor in organism
 Sunt componentele tuturor celulelor, intrând în structura acestora și
luând parte în același timp la creșterea și refacerea lor, îndeplinind un rol
structural, plastic;
 Prin participarea lor la formarea unor enzime sau fermenți proteinele
intervin în desfășurarea tuturor proceselor vitale ale organismul ui;

7
 Intră în structura unor hormoni ,al căror rol este deosebit de important
în desfășurarea activității normale a organismului;
 Participă la menținerea echilibrului osmotic și la repartiția apei și a
substanțelor dizolvate în ea, în diferite sectoare din organism;
 Intervin în procesul de apărare a organismului împotriva microbilor și a
toxinelor acestora, participînd la formarea anticorpilor, c u rol de apărare a
organismului ;
 Protejează organismul de acțiunea toxică a unor substanțe cu care se
leagă în com binații chimice, transformîndu -le astfel în substanțe lipsite de
nocivitate;
 În anumite situații, proteinele pot fi utilizate în organism în scop
energetic. Din acest proces rezultă bioxid de carbon, apă, uree, acid uric ș.a.
eliberând 4 calorii pentru 1 g de proteine.[3]
I.1.2.Proteinele alimentare
Din punctul de vedere al valorii lor biologice se pot împărți în trei categorii:
a) proteine de clasa I (complete) – proteinele din ou, carne și lapte. Acestea conțin în
structura lor toți aminoacizii esențial i în proporții optime pentru sinteza proteinelor proprii
organismului. Mențin echilibrul proteic al organismului și promovează creșterea organismelor
tinere;
b) proteine de clasa a II -a (parțial complete) – se găsesc în unele leguminoase uscate și
cereale (grîu, orez). Conțin în structura lor toți aminoacizii esențiali, dar nu în proporții
optime pentru sinteza proteinelor proprii organismului. Pot menține echilibrul proteic al
organismului, dar pentru a întreține creșterea sunt necesare cantități de două o ri mai mari față
de cele de clasa I;
c) proteine de clasa a II I-a (incomplete) – au lipsă în structura lor unul sau mai mulți
aminoacizi esențiali, iar cei prezenți sunt în proporții dezechilibrate, conferindu -le o valoare
biologică foarte scăzută. Din ace astă clasă fac parte gelatina din oase, tendoane, cartilaje și
zeina din porumb. Acestea nu pot menține un bilanț proteic echilibrat în organism, nici nu
întrețin creșterea organismelor tinere. Se poate crește valoarea lor biologică prin asocierea cu
prote ine de clasă superioară. Un exemplu în acest sens este consuma rea mămăliguței cu lapte
sau brâ nză, îmbunătățindu -i astfel valoarea biologică .[3]

8
I.1.3. Digestia și absorbția proteinelor
Digestia proteinel or începe la nivelul stomacului, sub acțiunea pepsinei, forma activă a
pepsinogenului , care este activat în mediul acid din stomac. Proteinele din chimul gastric,
scindate parțial de pepsină, odată ajunse în duoden , sunt supuse acțiunii enzimelor secretate
de pancreasul exocrin , iar la nivelul jejun -ileonului , de cele secretate de aparatul glandular de
la acest nivel. De asemenea, sucul pancreatic , având reacție alcalină datorită marii cantități de
ioni de bicarbon at de calciu pe care îi conține , protejează mucoasa duodenală de agre siunea
acidă a chimu lui gastric , pe care îl tamponează și neutralizează. Pancreasul exocrin, sub
influența nervului vag , a secretinei și pancreoziminei , secretate de c elulele glandulare din
intestin, secretă sucul pancreatic încă rcat cu enzime proteolitice în formă inactivă –
tripsinogen , chimotripsinogen și procarboxipeptidaza – care este descărcat în duoden . La acest
nivel sub acțiunea enterochinazei , enzimă secretată de celulele gla ndulare din mucoasa
intestinală , tripsinogenul și chimotripsinogenul sunt activa te în tripsin ă și chimotripsină , care
scindează lanțurile de prote ină până la stadiul de proteoze, peptone, polipeptide și dipeptide.
La rândul lor, acestea , sub acțiunea pept idazelor din sucul intestinal (aminopeptidaza,
dipeptidaza, prolinaza, prolidaza) sunt scindat e până la stadiul de aminoacizi. Aceștia , alături
de aminoacizii rezultați din scindarea ribonucleotidelor și a dezoxiribonucleotidelor din acizii
nucleici sub acțiunea ribonucleazei și a dezoxiribonucleazei din suc ul pancreatic, pe cale
sanguină, prin ven a portă , ajung la nivelul ficatului și la nivelul tuturor celulelor
organismului. [4]
Mulți factori pot contribui la d eficitul de aminoacizi esențiali : o absorbție inc orectă, o
infecție, traumele, stresul, folosirea drogurilor , vârsta și dezechilibrul unor nutrienți pot afecta
disponibilitatea unor a minoacizi esențiali în organism . Aportul insufici ent de vitamine sau de
minerale, în special al vitaminei C , poate interveni în absorbția aminoacizilor în p artea
inferioară a intestinului . Vitamina B 6 este și ea necesară pentru transp ortul aminoacizilor în
organism .
Excesul de proteine po ate afecta rinichii sau ficatul , care se confruntă cu procesarea
produselor reziduale ale metabolizării proteinelor. Amoniacul rezu ltat este toxic pentru
organism , este transformat de ficat în uree , care este preluată de fluxul sangvin , filtrată de
rinichi si excretată. [5]
Pentru a menține o stare de echilibru metabolic, proteinele din alimentație trebuie să
înlocuiască aminoacizii esențiali pierduți din organism în cadr ul proceselor metabolice.

9
Organismul adult elimină zilnic produse azotate prin urină, fecale, salivă, descuamare
tegumentară, păr și unghii. Pentru menținerea echilibrului azotat pierderile de substanțe
azotate (în special proteine) trebuie să fie acoperit e printr -un aport proteic corespunzător în
rația alimentară. Balanța azotată este pozitivă când aportul de azot este mai mare decât
cantitatea excretată, așa cum se constată în timpul perioadei de creștere, în sarcină și în
convalescență după traumatisme s au intervenții chirurgicale. O balanță azotată negativă
implică o cantitate de azot excretată mai mare decât cea consumată și se întâlnește în cursul
diferitelor boli, stări febrile sau la pacienții care au suferit arsuri întinse. Pentru calculul
necesarul ui zilnic de proteine se ține cont de greutatea corporală. Anumite condiții particulare
necesită suplimentarea cantității de proteine. În cele mai multe situații este recomandată o
cantitate de proteine care să acopere 12 -15% din aportul caloric total .[2] Aportul proteic
considerat „de securitate‖ (aportul minim necesar) recomandat de OMS/FAO este de 0,5 g/kg
corp la femei și de 0,52 g/kg corp pentru bărbați, exprimat în protein e cu valoare biologică
înaltă (complete).[2] Toate produsele din soia, ca tofu sau laptele din soia , sunt proteine
complete. Aceste alimen te au un nivel crescut de fibre. Proteinele din soia reprezintă î ntre 35
și 38% din totalul ei de calorii, conțin cei opt aminoacizi esențiali. Se recomandă cel puțin
25g de proteină soia pe zi , cantitate care poat e reduce riscul de boli de inimă .[5]
Cele mai importante surse alimentare de proteine sunt: carnea și derivatele de carne
(20—30%), laptele (4%), brânzeturile (20 —30%), ouăle (13%), leguminoasele uscate (20 —
25%), pâinea (10%), pastele făi noase (10 —15%), nucile (17%). [3]

I.2. Lipidele în alimentație
Lipidele reprezintă una dintre importantele surse energetice ale organismului. Prin
arderea unui gram de lipide rezultă cca 9 kcal. Cuvântul lipide derivă de la grecescul ―lipos―
care înseamnă grăsime. Reprezintă constituentul preponderent al țesutului adipos din
organism. Di n punctul de vedere al originii , grăsim ile pot fi animale sau vegetale .[3],[6]
De-a lungul timpului , lipidele au fost definite ca substanț e solubile în solvenți organici ,
dar această definiție nu s -a mai considerat adecvată și s -a propus în 2005 o nouă definiție și
un nou sistem de clasificar e a lipidelor (Fahy et al.,2005) . Noua definiție are baze chimice și
definește lipidele ca fiind molecule mici hid rofobe sau amfifile care derivă din condensarea
totală sau parțială a tioest erilor și a unităților izoprene . Noua clasificare împarte lipidele din

10
țesuturile biologic e în opt categorii (acizi grași , glicerolipide, glicerofosfolipide, sfingolipide,
steroli, prenoli, zaharolipide, poliketide ).[7]
I.2.1.Rolul lipidelor în organism
În ceea ce privește rolul lipidelor în organism, acesta este în primul rând energetic. Ele
sunt utilizate pentru a elibera energie. Sunt deosebit de utile în lupta organismului con tra
frigului, fiind indicate la indivizii care lucrează în medii cu temperaturi scăzute, care necesită
un consum caloric crescut. Au avantajul furnizării într -un volum mic a unei importante
cantități de energie.
Lipidele sunt constituenți structurali ai ce lulelor organismului. Toate celulele au în
constituția lor în proporție mai mare sau mai mică lipide. Celulele sistemului nervos sunt
bogate în grăsimi complexe numite fosfolipide, care au în componența lor fosfor. [3]
Un alt rol al lipidelor este de protecție a organelor interne . Grăs imile reprezintă 15% la
bărbați , respectiv 25% la femei, din greutatea corporală. O parte din grăsimea de depozit
îmbracă diverse organe interne: plămânii, inima, ficatul, splina, creierul etc. , ferindu -le de
traumatisme.
Stratul de grăsime subcutanat constituie un ex celent paravan termic protector , prevenind
pierderile excesive de căldură , permițând organismului supraviețuirea în condiții de
temperatură extremă .[4]
Acizii grași sunt precursori ai unor metaboliți activi bio logic : unii dintre acizii grași
polinesaturați cu 20 de atomi de car bon pot genera compuși complecși , cu funcții extrem de
importante: prostaglandine, tromboxani și leucotriene ; servind ca hormoni și molecule de
semnalizare intracelulară.
Un alt rol import ant al acizilor grași este acela de a fi transportor i pentru vitaminele
liposolubile: A , D, E și K.[8]
Deosebirea importantă a lipidelor alimentare este legată de prezența în structura lor a
acizilo r grași saturați sau nesaturați . Diferențierea lipidelor din acest punct de vedere a dev enit
deosebit de importantă, câ nd s-a dovedit corelația directă între consumul crescut de grăsimi
bogate în acizi grași saturați și apariția unor boli metabolice de tipul aterosclerozei.

11
În general, grăsimile bogate în acizi grași saturați sunt solide la temperatură obișnuită,
iar cele bogate în aciz i grași nesaturați sunt lichide , numite și uleiuri .[3]
I.2.2. Lipidele alimentare
Din punct de vedere al complexită ții structurii chimice, lipidele se clasifică în: simple,
compuse și derivate .
Lipidele simple, n umite și grăsimi neutre , lipid ele simple sunt reprezentate de:
trigliceride, acizi grași și colesterol .
Trigliceridele reprezintă forma m ajoră de depozitare a lipidelor, constituind 90% din
grăsimea organismului , repa rtizat ă predominant în țesutul grăsos . Molecula unei trigliceride
este alcatuită din două componente: glicerolul ( alcătuit din 3 molecule de carbon ) și acizii
grași (nu măr specific de atomi de carbon) . Pentru a f orma o moleculă de trigliceride ,
glicerolul se leagă de acizii grași , eliberân d 3 molecule de apă. Procesul invers, de scindare a
trigliceridelor, sub acțiunea lipazei, în glicerol și acizi grași, presupune atașarea a trei
molecule de apă la nivelul unde s -au rupt legăt urile moleculei de triglicerid ă. În alimente ,
lipidele se găsesc sub formă de combinații de acizi grași satu rați sau acizi grași nesaturați, în
diferite proporții . [9]
Acizii grași saturați sunt alcătuiți din atomi de carbon, uniți prin legături covalente
simple : carbon -carbon. La cel elalte legături ale atomului de carbon rămase libere se atașează
atomi de hidrogen sau gruparea hidroxil . Termenul de saturat definește faptul c ă molecula de
acid gras conține, la saturație, atomi de hidrogen .
Sursa acizi lor grași saturați o reprezintă pre dominant produsele de or igine animală:
carne, ouă, lapte , dar se regăsesc și în vegetale : cocosul sau uleiul de palmier. O altă sursă de
acizi grași saturați o reprezintă u leiurile vegetale hidrogenate ( margarina și preparate le în care
se folosește aceasta ).
Acizii grași nesaturați conțin una sau mai multe legături duble , între atomii de carbon ai
lanțului principal. Legăturile duble dintre atomii de carbon reduc numărul legăturilor libere
ale acestora , la care se poate atașa hidrogenu . După numărul legă urilor duble dintre atomii de
carbon ai lanțului carbonic principal , acizii grași se clasifică în mononesaturați și
polinesaturați.

12
Acizii grași mononesaturați conțin o singură legătură dublă , la nivelul lanțului carbonic.
Surse ale aci zilor grași mononesaturați sunt: măslinele, arahidele, migdalele, nucile , avocado.
Acizii grași polinesaturați au în structura lor do uă sau mai multe legături duble , la
nivelul lanțului carbonic principal. Sur se ale acestor acizi grași sunt: floarea -soarelui, soia ,
porumbul. [4] Sunt împ ărțiți în acizi grași esențiali : omega -3 – antioxidant ce fav orizează
funcționarea cerebrală , combate radicalii liberi și ajută la întărirea sistemului imunitar și
omega -6 – acizii li noleic, linolenic si arahidonic , ce nu pot fi sintet izați de organism și tre buie
introduși prin alimentație [10] și acizi grași nesențiali – acidul palmitic, acidul stearic , care se
găsesc în proporție importantă în grăsimile de origine animală: unt, untură, smîntînă .[3]
Lipidele compuse sunt alcătuite din tr-o grăsime neutră și elemente sau substanțe
chimice, cum sunt: fosforul (formând fosfolipidele), glucoza (formând glucolipidele) și
proteinele (formând lipoproteinele , prin asocie rea proteinelor cu trigliceride, fosfolipide sau
colesterol ).
Lipoproteinel e reprezintă cărăușii principali pentru transportul lipidelor la nivelul
circulației sanguine. La nivelul sângelui s -au iden tificat 4 clase de lipoproteine , luând ca ș i
criteriu densitatea acestora: chilomicroni , lipopro teine cu densitate înaltă (HDL) , lipoproteine
cu densitate joasă (LDL) și lipoproteine cu densitate foarte joasă (VLDL).
Chilomicronii se formează din picăturile fine ale grăsimilor emulsionate , după ce
pătrund din enterocit în circ ulația limfatică. În mod normal , sunt preluați de ficat, met abolizați
și stocați sub formă de depozite adipoase.
Fracțiunea HDL se formează la nivelul ficatului și al inte stinului subțire și conține cel
mai mare procent de proteine și cel mai mic procent de lipide și colesterol.
Fracțiunea VLDL conține cel mai mare procent de lipide, prin degradare sub acțiunea
lipoproteinlipazei formează LDL, care conține un procent mai mic de li pide. Rolul VLDL este
de cărăuș , pentru transportul trigliceridelor la nivelul mușchilor și țesutului adipos.
Fracțiunea LDL , numită și ― colesterolul rău― , este cărăuș ul care transportă spre celule,
între 60 ș i 80% din colesterolul seric total. LDL intervine în generarea plăcii ateromatoase
care determină leziunea endoteliului arterial și îngustarea lumenu lui arterei.

13
Fracțiunea HDL , numită și ―colesterolul bun‖ , funcționează ca un cărăuș care preia
excesul de colesterol de la celulele peretelui arterial și -l transportă la nivelul ficatului , unde
este convertit în acizi biliari și săruri biliare , iar apoi e ste eliminat la nivelul intestinului.
Concentrația plasmatică a fracțiunilor colesterolice HDL și LDL , precum ș i raportul
HDL/colesterol total , reprezintă indicatori în aprecierea apariției bolii coronariene .[4]
Derivații lipidici cuprind, pe lângă acizi i grași, unii alcooli (glicerolul și sterolul),
carotenoizi și vitamine liposolubile (A, D, E și K). Colesterolul este un alcool policiclic
complex, care se găsește numai în țesuturile animale, îndeosebi în lipoproteinele membranelor
celulare. [2]
În organ ism, provine din sursă endogenă – sintetizat la nivelul ficatului sau din sursă
exogenă – aport alimentar. Chiar și în condițiile unei abstinențe totale de alimente care conțin
colesterol, organismul îl poate sintetiza , variind între 0,5 și 2 g/zi .[4]
Raportul ideal colesterol/fosfolipide este 1, raport care prezintă interes deosebit în
menținerea unui echilibru lipidic satisfăcător. Recomandările internaționale presupun în
primul rând scăderea aportului de acizi grași saturați la mai puțin de 10% din g răsimile
consumate (grăsimile saturate cresc concentrația serică a LDL -colesterolului, c unoscut a fi
extrem de aterogen) .[2],[11]
I.2.3.Digestia și absorbția lipidelor
Prin digestie , grăsimi le sunt scindate în acizi grași , colesterol și trigliceride, car e pri n
intermediul vaselor limfatice , ajung în circulația venoasă și în final , la ficat. Scindarea
grăsimilor se re alizează, în majoritate , sub acțiunea lipazei pancreatice și într -o măsură mai
mică sub acțiunea lipazei intestinale. În s egmentul terminal a l duodenului , grăsimile sunt
mixate și emulsionate de acizii biliari ( acidul glicocolic și acidul taurocolic) , care acționează
ca detergenți puternici. Acț iunea lipazelor (esterazelor) este mai puțin specifică , acestea
catalizează nu doar r eacția de hidrol iză a esterilor , ci și cea de sinteză a acestora .
Produșii parțial hidrolizați , componentele hidrolizate ale lipidelor , precum și mol ecule
ale grăsimilor nedigerate, pot pătrunde în enterocite , unde sunt resintetizate grăsimile .[4]
Cele mai importante surse alimentare de lipide sunt: untul și margarina (80 —85%),
smântâna (20%), slănina (70%), untura (100%), uleiurile vegetale (99 —100%), carnea grasă
(15—30%), laptele (4%), brânzeturile grase (20 —30%), nucile, alunele (40 —60%).[3]

14

I.3 Glucidele în alim entație
Glucidele sunt compuși naturali răspând iți în regnul vegetal și animal . Din punct de
vedere al compoziției sunt subst anțe ternare formate din carbon , hidrogen și oxigen ,
exceptând anumiți derivați care conțin și azot sau sulf .[12]
I.3.1.Rolul glucidelor în organism
Glucidele reprezintă o sursă importantă de energie pentru organism, un gram de glucide
furniz ând prin ardere cca 4 calorii. Eliberarea energiei prin arderea glucidelor se face foarte
rapid, comparativ cu alte surse energetice ale org anismului. De aceea, glucidele, mai ales sub
formă de glucoză și zaharoză sunt reco mandate la indivizii care prestează eforturi de viteză
(sportivi) necesitând o sursă energetică imediată, rapidă. În afară de rolul lor ca surse de
energie, glucidele sunt indispensabile pentru metabolizarea lipidelor și a proteinelor .[3],[13]
I.3.2.Glucidele alimentare
Glucidele circulante în organism pot fi de origine exogenă (alimentară) și endogenă
(rezultate din procesele metabolice). Glucidele alimentare de interes biologic sunt :
poliglucide (amidon și glicogen), diglucide (zaharoza, lactoza, maltoza) și monoglucide
(glucoza, fructoza, xiloza). Cuantumul monoglucidelor alimentare poate să crească prin
prepararea culinară a alimentelo r (hidroliza poliglucidelor).
În condițiile unei alimentații normale, în organism se produce stocarea glicogenului în
ficat, al cărui cuantum poate ajunge la cca. 5 -10% și în mușchi până la maxim 2%. Rezerva de
glucide în organismul omului adult este aproximativ 370g depozitate sub formă de glicogen în
ficat și mușchi.
Cantitativ glucidele ingerate zilnic reprezintă cca 350 -450g , fiind const ituite din glucide
complexe 65%, zaharoză 25% , lactoză 11%. Acestea se transformă la nivelul ficatului în
glucoz ă, care reprezintă în final c ca. 80% din totalul glucidelor.[12]
Glucidele care conțin β -D-glucopiranoză (celuloza, hemiceluloza) nu sunt digerabile de
către organismul omului și carnivorelor, dar au un rol digestiv secundar important pentru
motilitatea i ntestinală fiind cunoscute sub denumirea generică de fibre alimentare. [12]

15
I.3.3.D igestia și absorbția glucidelor
Digestia începe în cavitatea bucală sub acțiunea enzimei amilaza salivară (ptialina) – se
descompune parțial amidonul și glicogenul. Aceste poliglucide se pot descompune până la
maltoză. După masticație, inbibiția alimentelor și începerea digestiei bucale, se formează
―bolul alimentar‖ care trece în stomac. Din stomac alimentele trec sub formă de ―chimus‖ în
intestinul subț ire unde , sub acțiun ea enzimelor pancreatice (amilaza ș i α-glucomutaza) aflate
în sucul pancreatic deversat în duoden, digestia poliglucidelor și oligoglucidelor este
continuată. Sub acțiunea amilazei pancreatice amidonul și glicogenul se degradează până la
maltoză, iar aceas ta sub acțiunea α -glucozidazei până la glucoză. Alte diglucide sunt
degradate hidrolitic sub acțiunea unor enzime specifice. [12]
Celuloza nu est e degradată de enzime specifice , dar o mică parte se degradează în
intestinul gros sub acțiunea microorgani smelor rezultând acizi organici (acetic,lactic,butiric)
și unele pr oduse gazoase (dioxid de carbon, hidrogen , metan).
Absorbția glucidelor se produce la nivelul intestinului subțire , viteza absorbției scăzând
de la segmentul inițial al intestinului subțire – duoden, spre intestinul gros. Sunt absorbite
monoglucidele rezultate din digestia poli -oligoglucidelor din alimente. În cantități extrem de
reduse se absorb glucide și la nivelul mucoasei gastrice. Viteza de absorbție este dependentă
de tipul de monoglucide .
După absorbția monoglucidelor la nivelul intestinului, acestea sunt transportate pe cale
venoasă spre vena aortă și prin aceasta la ficat. Diversele monoglucide absorbite (fructoza,
galactoza, manoza) sunt transformate în glucoză. O parte din glucoza ast fel formată trece în
circulație , asigurând homeosta zia biochimică (glucoza sanguină ).
În ficat are loc depozitarea excesului de glucoză sub formă de glicogen până la un
cuantum de maximum 10% considerat limită. Restul se metabolizează, fiind transformat în
lipide și depozitat în țesutul adipos .[12]
Dintre sursele mai importante de glucide amintim: zahărul (100%), produsele zaharoase
(60—90%), pâinea (50%), pastele făin oase (70 -75%), le guminoasele uscate (50 -60%),
legumele și fructele (10 -20%). [3]

16
Tabelul 1 : Conținutul mediu în glucide totale al unor legume și f ructe [12]
Legume Glucide(%) Fructe Glucide(%)
Ardei 3,0 Afine 9,2
Cartofi 1,2 Banane 18,0
Castraveți 1,9 Castane 28,0
Morcov 6,9 Căpșuni 5,0
Păstârnac 11,2 Lămâi 2,2
Spanac 3,1 Mere 11,6
Tomate 3,8 Struguri 16,3
Vinete 2,5 Zmeură 4,5

I.4. Apa în alimentație
Apa este principalul constituient al organismelor din regnul vegetal și animal. În
ipostaza de constituient al materiei vii, apa se prezintă ca un solvent al bioconstituienților din
mediul intern.
I.4.1.Rolul apei în organism
În organism, apa ca și constituient a norganic, prezintă roluri multiple:
 participă la procesele de morfogeneză, fiind constituient al celulelor și
țesuturilor;
 prezintă o capacitate mare de solubilizare a compușilor de natură organică,
biominerali din organism, având capacitatea de a forma so luții moleculare și soluții
coloidale cu diverși bioconstituienți.
 produce solvatarea (hidratarea) a numeroase substanțe, intervenind astfel în
disocierea electroliților.
 asigură mediul optim desfășurării proceselor catabolice și anabolice, chiar și a
unor procese biodegradative a xenobioticelor. [12]

17
 intervine în transportul diverselor substanțe din organism –macronutrienți
(proteine , lipide, glucide), micronutrienti (vitamine, biominerale), gaze respiratorii
(oxigen și dioxid de carbon).
 participă la lub refierea capetelor articulare dintr -o articulație.
 fiind necompresibilă, participă la definirea structurii și a formei c orpului, prin
turgorul pe care î l conferă diverselor țesuturi .[4]
 asigură menținerea echilibrului acido -bazic intervenind prin ionii H+ și OH-
 prezintă un rol important în procesele de termoreglare intervenind în
menținerea homeostaziei termice. [12]
Necesarul de apă al organismului uman variază în limite fiziologice fiind însă
condiționat de numeroși factori: cuantumul alimentelor, natura acestora, valoarea nutritivă a
rației alimentare, pierderile de apă prin transpirație, starea fiziologică a organi smului .
În organismul omului adult cuantumul apei este de 60 -66%. Există mari variații în
raport cu vârsta, astfel conținutul de apă este: la fetusul de 3 luni 94%, la nou -născut 68 -74%,
la bărbatul adult 60 -65%, la femeia adultă 52%. În general, cu înain tarea în vârstă, scade
cuantumul apei din ligamente și din diverse țesuturi, odata cu creșterea cantității de substanțe
organice din organism.
Tabelul 2 : Conținutul în apă al diverselor țesuturi și organe [12]
Specificare Apă(%)
Piele 58
Schelet 28
Mușchi 70
Țesutul adipos 23
Ficat 71
Creier 75
Volumul de apă pe care îl poate ingera o persoană este determinat de capacitatea
rinichiului de a concentra și dilua urina. Pentru a putea acoperi pierderile totale de apă și
pentru a menține echilibrul hidric, este necesar un aport exogen zilnic de cel puțin 1500ml
apă.[4]

18
Cantitatea totală care tranzitează zilnic sistemul digestiv este alcatuită din câteva
volume de origine exogenă și endogenă. Fructele și legumele verzi sunt foarte bogate în apă,
conțin ând cca 80 —90%, carnea conține cca 70 %, pâinea albă cca 36%, brâ nza cca 30% etc.
Există, de asemenea, o cantitate de apă (endogenă) care provine din arderea proteinelor,
glucidelor și lipidelor, numită apă de combustie sau apă metabolică, pe care organismul o
folosește pentru nevoile sale hidrice. S -a calculat astfel c ă prin arderea a 100 g lipide rezultă
107 ml apă, din 100 g glucide rezultă 55 ml apă și din 100 g proteine rezultă 41 ml apă. [3]
 Apa exogenă – aport oral ( apa baută 1500 -2000ml/zi)
 Apa endogenă ▪ salivă(1250 -1500ml/zi)
 Sucul gastric(1500 -2000ml/zi)
 Sucul intestinal (1350 -1500ml/zi)
 Sucul biliar (350 -500ml/zi)
 Sucul pancreatic (1350 -1500ml/zi)
Din aceste volume, care totalizează 7300 -9000ml/zi, la nivelul tractului digestiv, se
absoarbe peste 97,2%, apă care va reintra în circuitul metabolic al apei, iar restul de 2,8 % se
elimină .[4] Între aportul și elimi narea de apă există în condiții normale un echilibru (bilanț
hidric echilibrat).

I.5.Mineralele
În compoziția chimică a organismului omenesc, s -au inde ntificat 22 de elemente
chimice , cunoscute și sub numele de minerale, reprezentâ nd în jur de 4% din masa corporală.
Din punct de vedere fiziologic, mineralele reprezintă elemente componente care intră în
structura enzimelor, vitaminelor și a hormonilor. Din punct de vedere al necesarului zilnic ,
miner alele se clasifică în: urme sau oligoelemente: fier, cupru, iod, seleniu, zinc (cu un
necesar zilnic mai mic de 100mg) și minerale majore: sodiu, potasiu, calciu, magneziu (cu un
necesar zilnic mai mare de 100mg). [4]
I.5.1.Calciul și Fosforul
Calciul este implicat în contracția musculară, coagularea sângelui, transmiterea
impulsului nervos, activitatea diversel or enzime. Împreuna cu fosforul , participă la formarea
oaselor și dinților. [4] Necesarul zilnic de calciu este în medie de 1000mg. La copii,

19
adolesc enți și la femeia gravidă nevoile zilnice pot ajunge la 1200 -1500mg. Absorbția
calciului este scăzută la nivelul intestinului și depinde de forma existentă, activitatea
glandelor paratiroide și prezența vitaminelor D și A. Forma cea mai asimilabilă este
gluconatul de calciu, dar trebuie asociată cu lapte și brânzeturi .[14]
Scăderea concentrației calciului și a fosforului în organism este frecventă la copii,
ducând la tulburări de calcifiere și cr eștere, rahitism, carii dentare , osteomalacie,
osteoporoza. [14] Sursele naturale de calciu și fosfor sunt reprezentate de cereale integrale,
zarzavaturi verzi, legume uscate (soia, fasole), lapte și derivați [4], ouă (gălbe nușul), nuci,
lamaie, portocale.[3]
I.5.2.Sodiul și Clorul
În organism se găsesc prepondere nt în spațiul extracelular și reglează volumul
plasmatic, echilibrul acido -bazic, funcția nervoasă și musculară. Intră, de asemenea, în
constituția sîngelui, a limfei și a sucurilor digestive .[2],[3] Lipsa de sodiu este produsă în
urma unor transpirații abundente , scaune diareice sau vărsături. În boli le renale există
tulburări de eliminare și retenție de sodiu, stare ce poate produce edeme. Necesarul zilnic de
sodiu este asigurat prin sarea de bucătărie (clorura de sodiu), dar și prin alte alimente. Apor tul
de sodiu tr ebuie micșorat în bolile renale , cardiovasculare și mai ales hipertensiune. [14]
I.5.3.Potasiul
Asigură o bună funcționare a inimii și sistemului nervos, controlează presiunea
osmotică, starea de aciditate a sângelui. Surse de potasiu: alimente de origine animală (carne,
pește, lapte) sau de origine vegetală (legume și leguminoase uscate și fructe). Deficitul în
potasiu produce decompensări cardiace, edeme, hipoglicemie. Stresul fizic și psihic , fumatul,
consumul excesiv de cafea și alcool determină o scădere a potasiului în organism. [3],[14]
I.5.4.Magneziul
În organism are rol în activarea unor enzime, în contracția musculară, buna funcționare
a mușchiului cardiac și a creierului, are o acțiune sedativă asupra sistemului nervos, reglează
metabolismul lipidic, asigură funcționalitatea sistemului gastrointestinal. Necesarul zilnic este
de 280 -350mg. Sursele naturale de magneziu sunt: cereale integrale, nuci, zarzavaturile verzi,
plante medicinale verzi (păpădia, untișorul), dar se găsește ș i în carne, lapte. [4],[14] Cel mai

20
frecvent, carența de magneziu apare în: sindroame de malabsorbție, alcoolism cronic, diaree
cronică, afecțiuni ale glandelor paratiroide. [4]
I.5.5.Fierul
Este repartizat în compartimentul funcțional, cea mai mare parte intrând în structura
hemoglobinei din globulele roșii, în structura mioglobinei și în sectorul citocromilor. Fierul
din alimente este absorbit la nivel intestinal în funcție de necesitățile celulare și de
biodisponibilitatea fierului din alimente, dar și d e prezența vitaminei C. Carența de fier
determină anemia feriprivă. Necesarul zilnic de fier este de 10 -15mg. Sursele alimentare de
fier sunt: carnea, ouăle, cerealele integrale, zarzavaturile cu frunze verzi (spanac), semințele
de susan sau plantele verzi (frunze de păpădie, urzică, tătăneasă). [4]
I.5.6.Cuprul
În organism ajută la asimilarea fierului și formării hemoglobinei; participă la sinteza
melaninei din păr, piele; intră în structura unor enzime cărora le facilitează acțiunea. Surse
alimentare: ca rne (viscere), legu minoase uscate, ciuperci, nuci. [3],[14]
I.5.7.Iodul
Este esențial funcției glandei tiroide, intră în structura hormonilor tiroidieni. Lipsa sa
din alimentație duce la mărirea glandei cu apar iția gușii : apatie, oboseală, tendință de
îngrășare, căderea părului, întâlnită frecvent în zonele în care solul și apa sunt sărace în acest
element. Surse alimentare: peștele de mare, ouă, ceapă, usturoi. De asemenea apa de băut
conține o cantitate de iod, în cazul cînd aceasta este insuficientă se suplimentează prin
adăugarea iodului la sarea de bucătărie .[3],[14]
I.5.8.Fluorul
Intervine în menținerea funcționalității oaselor și dinților. S e găsește în : gălbenuș,
carne, organe (ficat, rinichi, creier), pește de mare, spanac, roșii, mere, făin ă de grâu. Lipsa sa
din alimentație favorizează apariția cariilor dentare. Datorită acestui fapt, în unele țări a du s la
fluorurarea apei potabile.[3 ],[14]
I.6.Vitaminele
Sunt substanțe organice produse de lumea vegetală la nivelul frunzei. Se cunosc 13
vitamine , care au fost studiate, izolate, clasificate, sintetizate pe cale artificială și la care se

21
cunoaște doza optimă necesară/zi, pentru a asigura homeostazia organismului. În principiu se
precizează necesarul zilnic de vitamine, în anumite condiții sunt necesare doze mai mare, în
funcție de perioada fiziologică (copii, gravide), parametri fizici (greutate, înălțime), exercițiul
fizic, starea de sănătate . [4] Uneori pot fi aduse în organism sub formă de provitamine ,
substanțe inactive ce trebuie transformate în organism în vitamine active. Flora microbiană
intestinală poate sintetiza unele vitamine care sunt apoi absorbite în organism: tiamina
(vitamina B 1), riboflavina (vitamina B 2), acidul folic, vitamina B 12, vitamina K. [3],[15] În
funcție de solubilitatea lor în apă sau grăsimi, vitaminele se clasifică în două mari categorii și
anume: hidrosolubile și liposolubile.
I.6.1.Vitaminele hidrosolubile
Vitamina B 1 (tiamina) intervine în metabolismul carbohidraților, glucozei. Deficiența
vitam inică este datorată aportului scăzut de tiamină, sarcină, lactație, boli hepatice și se
manifestă prin: oboseală, iritabilitate, diminuarea memoriei, alterări ale somnului, inapetență,
disconfort abdominal și constipație. Simptomele deficitului cronic sun t caracteristice bolii
beri-beri. Surse vegetale: legume și cereale integrale .[4]
Vitamina B 2 (riboflavina) acționeaza în organism prin intermediul unor enzime reglând
metabolismul glucidelor și al aminoacizilor. Deficitul de vitam ine se manifestă prin: dermatită
seboreică, tulburări de vedere, fotofobie, dureri oculare, disfagie, anemii, apatie, amețeli,
imunitate scăzută. Necesarul zilnic este de 2 -3mg. Su rse alimentare: drojdia de bere, ficat ,
nuci, legume, verdețuri. [14]
Vitamina B 6 (piridoxina) are rol de coenzimă în metabolismul proteinelor și
aminoacizilor. Deficitul de vitamina B 6 generează tulburări gastro -intestinale (greață,
vărsături), dermatită, instabilitate, convulsii, litiază renală. Necesarul zilnic este de 1 -2mg.
Surse alimentare : carne, pește, ouă, cereale integrale. [4]
Vitamina B 12 (ciancobalamina) este prezentă în alimente de origine animală și vegetală.
La om și animale este produsă de flora bacteriană intestinală, fiind stocată apoi în ficat sau în
diferite țesuturi. Îndeplin ește multiple funcții metabolice: în metabolismul proteic, glucidic și
lipidic, crește performanța psihică și fizică, are acțiune hepatoprotectoare, asigură creșterea și
dezvoltarea țesuturilor, stimulează pofta de mâncare. Deficitul în vitamina B 12 genere ază
anemia megaloblastică, manifestată prin: anorexie, astenie, grețuri, inflamația limbii,
irascibilitate, depresie. Necesarul zilnic este de 2 -3 micrograme. Absorbția vitaminei este

22
mărită de asocierea cu alte vitamine din grupul B (B 6,B9). Surse de vita mină B12: endogenă
și exogenă: de origine animală, vegetală (pâine integrală, soia, spana c, orz), produse apicole
(polen, păstură) .[4]
Vitamina C (acid ascorbic) are rol antioxidant, fiind esențială în creșterea cartilajului,
oaselor și dinților; crește rezistența la infecții și grăbește vindecarea tisulară. Carența de
vitamina C duce la gingivoragii, scorbut. Surse alimentare: legume și fructe (spanac, tomate,
brocoli, cartofi, căpșune, citrice). Necesarul zilnic este de 80mg și crește în sarcină, lactație,
diaree, stres termic, boli inflamatoare, intervenții chirurgicale [2],[4]
I.6.2.Vitaminele liposolubile
Vitamina A (retinol) se găsește sub formă de precursori , prezenți în alimente de origine
vegetală ca pigmenți carotinoizi. Simptomele carenței vitaminice: hemeralopie, descuamare
tegumentară, acnee, diaree, xeroftalmie. Necesarul zilnic este de 1 -1,7mg. Surse alimentare: –
provitamina A – morcovi, legume, dovle ac, caise, cartofi, lactate, ulei de pește, ficat, gălbenuș
de ou. [2],[4]
Vitamina D este sintetizată în organism la nivelul pielii sub acțiunea razelor ultraviolete
(vitamina D 3 – colecalciferol ) . Este implicată în metabolismul fosfocalcic, crește absorbția
calciului la nivelul tractului gastro -intestinal, stimulează activitatea imunitară, producția
endogenă de insulină. Carența determină rahitism, o steomalacie, spasme, osteoporoză .
Necesarul zilnic este de 11 micrograme. Surse alimentare: endogenă –vitamina D 2 convertită
în vitamina D 3 și exogenă – produse lactate .[4],[14]
Vitamina E (tocoferol) are rol antioxidant, protejând degradarea acizilor grași nesaturați
și contribuie la păstrarea integrității celulare. Carența de vitamină E se manifestă prin distrofie
musculară , sterilitate masculină, rezorbția fătului după concepție. Necesarul zilnic este de 8 –
10mg. Surse alimentare: semințe, zarzavaturi verzi, ulei vegetal, gălbenuș .[4]
Vitamina K este indispensabilă producerii de către ficat a protrombin ei, proconvertinei
(factor VII) și a factorilor IX și X, care intervin în coagularea sângelui. Carența determină
alterări în procesul de coagulare a sângelui. Necesarul zilnic este de 0,06 -0,08mg. Surse
alimentare: endogenă –sintetizată în mod natural de f lora bacteriană de la nivelul colonului și
exogenă: zarzavaturi verzi, fructe și cereale. [4]

23
CAPITOLUL II
BOLI DE NUTRIȚIE

II.1 Diabetul zaharat
II.1.1. Definiție
Diabetul este definit ca un grup de boli de metabolism caracterizate în principal prin
hiperglicemie indusă de secreția d eficitară de insulină, rezistent ă la insulină sau ambele
entități în proporții variabile.
Hiperglicemia cronică a diabeticilor este asociată cu afectarea pe termen lung, disfuncția
și insuficiența diferitelor organe, în sp ecial a ochilor, rinichilor, nervilor, inimii și a vaselor
sanguine. [16]
Diagnosticul se face conform criteriilor OMS 1999/ADA 2008: glicemie a jeun ≥ 1 26
mg/dl sau glicemie ocazională ≥ 200 mg/dl ș i simptome de hiperglicemie sau glicemie ≥ 20 0
mg/dl la 2 ore în cadrul TTGO (testul de toleranță la glucoză orală) cu 75 g glucoză. Oricare
din cele trei criterii, î n contextul hiperglicemiei inechivoce sau prezența oricărui criteriu la
două evaluări î n zile diferite determină diagnosticul de diabet zaharat.[1 7]
Factorii de risc care pot determina apariția diabetului: i storicul familial; rasa și/sau
grupul etnic: unele populații au risc mai mare de a face diabet, de exemplu: africanii,
hispanicii,asiaticii; obezitatea; hipertensiunea: creșterea valorilor tensi onale poate mări riscul
de apariție a diabetului; vârsta: pe măsura înaintării în vârstă riscul de diabet crește; consumul
de alcool și tutun; istoricul de diabet gestațional: apariția diabetului în timpul sarcinii sau
nașterea unui copil peste patru kg po ate fi semnul instalării diabetului; sindromul ovarului
polichistic la femei.[18]
II.1.2 Clasificare :
A. Diabetul zaharat tip 1 (DZ1) – rezultat al unei deficiențe absolute a
secreției de insulinã, apărută ca urmare a distrugerii celulelor beta -pancreatice, se
declanșează la vârste fragede.

24
B. Diabetul zaharat tip 2 (DZ2) – rezultat ca urmare a asocierii rezistenței
crescute la insulină cu un răspuns compensator inadecvat al secreției de insulină, se
declanșează la vârste adulte.
C. Alte tipuri specifice de diabet , prin alte cauze cum ar fi: defecte
genetice ale celulelor beta -pancreatice, defecte genetice ale procesului de acțiune al
insulinei, boli ale pancreasului exocrin, endocrinopatii, diabetul indus prin
medicamente sau substanțe chimice etc.
D. Diabetul gestaț ional – apare în cursul sarcinii.[16]
Simptomele diabetului de tip 1 sunt: senzația de sete , polifagia (supraalimentare),
senzația de gură uscată, urinare frecventă, pierdere inexplicabilă î n greutate , oboseală, stare de
slăbiciune, vedere încețoșată, furnicături la nivelul mâ inilor sau picioarelor.
Simptomele diabetului de tip 2 sunt asemănătoare, dar se dezvoltă mai încet: vindecare
mai înceată a plăgilor sau tăieturilor, mâncărimi ale pielii, îndeosebi în zona vaginală sau
inghinală.[ 19],[20]
II.1.3 Rolul dietei î n diabetul zaharat
Conform recomandărilor publicate de American Diabetes Association aproximativ 35%
dintre diabetici iși echilibrează boala prin dietă și poate constitui metoda predominantă de
tratament pentru diabeticii de tip II, care maj oritar sunt obezi. Astfel se recomandă reducerea
aportului caloric, care va determina o scădere a greutății corporale, favorabilă diabeticilor
obezi. Caloriile consumate trebuie împărțite cât mai egal pe parcursul zilei, pentru a nu
suprasolicita capacitat ea de metabolizare a organismului.
Dieta trebuie să fie corectă și din punct de vedere al proporției factorilor nutritivi. Din
totalul de calorii necesare zilnic la diabetici: 50 -55% reprezintă glucide, 30 -35% grăsimi și
15-20% proteine. Prin urmare glucid ele într -o cantitate de 120 -200g/zi este obligatoriu a fi
consumate și pot proveni din cereale, fructe, legume care conțin și fibre alimentare,
folositoare în scăderea nivelului glicemiei. Aportul de sodiu (sare de bucătărie) trebuie limitat
la 1g/1000 kca l consumate.
În mod practic , produsele alimentare care pot fi consumate fără restricție de bolnavul
diabetic sunt cele cu conținut de glucide de sub 5%: ardei grași, castraveți, conopidă, ciuperci,
fasole verde, dovlecei, vinete , roșii, ridichi, spanac, lămâi. De asemenea se mai poate

25
consuma: telemea, cașcaval, ouă, unt ( maxim 10g/zi), smântână și uleiuri vegetale (maxim
50g/zi).Într -o cantitate mai limitată , deși conțin 4% glucide, pot fi consumate: lapte, iaurt,
brânză de vaci, cașul dulce. Consumate cu moderație: ceapa, morcovii, țelina, cireșe, coacăze,
căpșuni, portocale, mere, alune.
Alimente interzise: zahăr, miere, preparate de patiserie, gem, halva, ciocolată, sucuri
răcoritoare, alcool. Pentru îndulcirea alimentelor se va folosi zaharină.
Se recomandă evitarea consumului de produse ce conțin cafeină, nitriți, nitrați; acestea
au un efect hiperglicemizant.[19 ],[21]
În absența modificării stilului de viață și alimentației, efectul medicamentelor este doar
parțial. Aceste măsuri sunt utile pentru a nu dezvolta în viitor paralizii, insuficiență cardiacă,
amputații, orbire sau moarte precoce. Astfel, asociat dietei alimentare se recomandă
renunțarea completă la fumat și combaterea sedentarismului prin efectuarea unui progra m de
exerciții fizice mod erate: mersul pe jos, î not, dans, mers pe bicicletă . Tipul de efort și durata
lui trebuie adaptate în funcție de starea de sănătate individuală. În general, exercițiul fizic
trebuie să dureze minimum 30 minute pe zi, cel puțin 5 zile pe săptămână. [18]

II.2 Obezitatea
II.2.1. Definiție
Obezitatea constă dintr -o acumulare de grăsime în organism a cărui greutate crește,
depășind cu cel puțin 15 -20% greutatea ideală. Pentru fiecare 7.700 de calorii pe care
organismul le primește peste necesități, se depune un kilogram de grăsime . Mecanismul
etiologic al obezității reflectă un dezechilibru între aportul de energie și energia
cheltuită.[22 ],[23],[24] Expresia standard pentru dimensiunea corpului este indicele masei
corporale (IMC). Acesta reprezintă greutatea corpului (kilograme) raportată la înălțimea
corpului. Potrivit standardelor oficiale, a fi supraponderal înseamnă a avea IMC peste 25 , iar
a fi obez peste 30.[25]

26
Tabelul 3 : Categorii de greutate corporală în funcție de IMC [26]

Principalele cauze care determină apariția obezității sunt: obiceiuri alimentare
nesănătoase, sedentarismul, anumite medicamente, ereditatea, hipotiroidismul, disfuncția
glandelor suprarenale -implicate în metabolismul carbohidraților.[27]
II.2.2 Clasifica re
În funcție de dispoziția țesutului adipos, se disting trei forme de obezitate:
A. obezitatea androidă: se manifestă prin acumularea țesutului adipos predominant în
jumătatea superioară a corpului. Afectează mai frecvent bărbații, fiind asociată cu urm ătoarele
afecțiuni: diabetul zaharat, hiperlipoproteinemii, hiperuricemie, hipertensiune arterială și
boala coronariană;
B. obezitatea abdominală: face parte din sindromul metabolic și se asociază cu:
diabetul zaharat, hipertensiunea arterială și cardiop atia ischemică;
C. obezitatea ginoidă: implică acumularea predominantă a țesutului adipos în jumătatea
inferioară a corpului. Incidența acestui tip de obezitate este mai mare la femei și se asociază
cu boala varicoasă și artrozele.[28]
Tratamentul o bezit ății are ca scop reducerea greutății corporale, scăderea complicațiilor
asociate cu obezitatea și menținerea unui domeniu de greutate sănătos.
 Terapia non -farmacologică cuprinde dietă, activitate fizică, modificări de
comportament și managementul greutăț ii corporale.
 Terapia farmacologică trebuie efectuată sub control medical și inclus într -un
program complex care asociază regimul alimentar hipocaloric și practicarea regulată a unei
activități fizice. Este recomandată persoanelor cu IMC = 30 sau IMC = 27 care au stări
comorbide și nu răspund adecvat la terapia pe bază de dietă. Principalele medicamente
folosite sunt anorexigenele.[28 ]

27
 Tratamentul chirurgical este rezervat pacienților cu IMC > 40 sau IMC > 35 cu
comorbidități asociate. Acesta este luat în considerare după eșecul terapiei convenționale a
obezității . Sunt realizate t rei tipuri principale de intervenții : – restrictive (banding gastric,
gastroplastia verticală calibrată) , malabsorbtive (diversia biliopancreatica) și mixte (by –
pass gastric) .[29]
II.2.3 Rolul dietei în obezitate
Medicii și nutriționiștii recomandă scă derea în greutate a persoanelor cu: IMC > 30 sau
IMC între 25 și 30, asociat cu alți factori de risc: istoric familial de diabet sau boli cardiace,
hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, diabet sau toleranță alterată la glucoză, obezitate
abdominală. [26]
A. Restricția de calorii: O dietă scăzută în calorii ce conț ine aproximativ 1000 -1200
kcal/zi, poate reduce greutatea corporală cu o medie de 8% timp de 3 -12 luni. Da că aportul
caloric este redus cu 500 kcal/zi, po ate rezulta o reducere a greutății cu 0,5 kg/săptă mână.
Dieta trebuie să fie nutrițional adecvată . O dietă sub 1100 kcal/zi nu conține cantităț i adecvate
de vitamine ș i minerale, de a ceea se vor recomanda sup limentări. Creșterea fibrelor în dietă
poate facilita pierderea greutății. Ambele, fibrele solubil e ca: pectine, gume, psyllium, ș i
fibrele insolubile: celuloze, lignine , produc sațietate și întârzie golirea stomacului și cauzeazå
senzaț ia de plin. Fibrele insolubile cresc tr ecerea prin tractul intestinal și scad timpul de
absorbție a nutrienț ilor. Nu este recomandat să se mănânce mai puț in de 1000 kcal/zi, timp
îndelungat; aceasta poate cauza o reducere a vitezei de metabolizare, iar greutatea cre ște din
nou la întreruperea regimului restrictiv. [30]
B. Diete cu calorii foarte scă zute: Acestea sunt uzual diete lichide care aduc circa 40 0-
800 kcal/zi și produc o rapidă scădere a greutății, care micșorează pierdere a proteinelor din
cauza înfometă rii. Dieta este recomandată numai pentru pacienții obezi cu IMC 30 și trebuie
administrată numai sub control medical. Dieta pare a fi sigură ș i eficace pen tru promovarea
pierderii greutății pe termen scurt, dar menținerea pe termen lung este sărăcăcioasă. Exemple
de astfe l de diete: dietele Cambridge® ș i Optifast®.
C. Diete populare: Sunt fără echilibru nutrițional, iar p ierderea în greutate est e de scurtă
durată ș i adesea este rezultatul restricț iei pe termen scurt de cal orii sau pierderea apei . Dietele
cu multe pro teine (high protein diets), puțini carbohidrați pot produce pierderea calciului din
oase, poate determina cetoză , care poa te conduce la deshidratare, gută , hipotensiune
ortosta tică, dezechilibrul electroliților ș i posibil itatea de a produce insuficiență renală și

28
hepatică. Slăbirea indusă de dietele cu multe proteine și puțini hidrocarbonați, conduce la
pierderea de apă, glicogen și ț esut slab. Dieta cu multe fibre și calorii scăzute produce slă birea
prin consumul unor can tități mari d e fibre. Dietele cu puțină grăsime și calorii scăzute, dar cu
multe vegetale, fructe, complecși de carbohidrați (semințe,boabe și legume) previne creșterea
în greutate și are ca rezultat slăbirea și menținerea greutății.
D.Activitatea fizică: Exerciț iile aerobice regulate cresc ch eltuiala de energie,
favorizează mobilizarea țesutului adipos ș i sunt de mare ajuto r în menținerea greutății
corpului. Se consideră că 60 de minute de activitate fizică pe zi (în perioade de cel puțin 10
minute fiecar e) pot îmbunătăți sănătatea. Activ itatea fizică plus dieta produc o scă dere în
greutate mai mare decât f iecare în parte. Obezii severi și moderați nu sunt de obicei candidați
pentru exerciții ș i orice regim aliment ar trebuie evaluat de medic.[28]
II.3 Ate roscleroza
II.3.1. Definiție
Ateroscleroza implică formarea de depozite (substanțe grase) în interiorul pereților
arterelor, acestea își pierd elasticitatea și devin rigide. Majoritatea celor afectați prezintă unul
dintre factorii de risc majori de ateros cleroză: fumat, ereditate, hipertensiune, diabet sau nivel
ridicat al colesterolului.[20]
Alimentația în ateroscleroza are în vedere urmă toarele obiective:
 Să corecteze creșterile anormale ale fracțiunilor lipidice din sâ nge
 Să evite apariția complicaț iilor aterosclerozei
 Să evite re petarea unor accidente de natură aterosclerotică în cazul câ nd
acestea s -au produs la un individ. [3]
II.3.2 . Rolul dietei în ateroscleroză
 Se recomandă consumarea de alimente bogate î n fibre, vitamina E și sărace în
grăsimi saturate ș i colesterol. Fructele, legumele ș i cerealele trebuie sa fie alimente de
bază. Evitarea consumu lui de alimente tip ―junk -food‖, alimente procesate, foarte
condimentate , alcool, tutun.
 Menținerea unei greutăți corespunzătoare înălțimii. Obezitatea determină
schimbări nefavorabile î n nivelul lipoproteinelor din ser .
 Efectuarea regulată a exerciț iilor fizice moderate.

29
 Monitorizarea p eriodică a tensiunii arteriale .
 Nutrienți recomandați: acizi grași esențiali (ulei de in), calciu și magneziu plus
vitamina D , Coenzima Q10, usturoi, vitam ina C cu bioflavonoid, lecitina, l -cisteina,
trimetilglicina .[20],[31]

II.4 Dislipidemii
II.4.1.Definiție
Dislipidemiile sunt definite ca tulburări, atât calitative cât și cantitative, ale
metabolismului lipoproteinelor plasmatice: hipercolesterolemiile (colesterol > 200mg/dl),
hipertrigliceridemiile (trigliceride serice > 150mg/dl) și scăderea a HDL colesterol sub 40
mg/dl la bărbați și sub 50 mg/dl la femei.
Nivelul plasmatic al lipoprote inelor este influențat de factori precum:
 Vârsta
 Zestrea genetică
 Dieta bogată în grăsimi saturate și colesterol
 Greutatea corporală (obezitatea predispune individul la dislipidemii)
 Activitatea fizică
 Anumite boli (diabet zaharat, afecțiuni tiroidiene, bo li hepatice și renale)
 Unele medicamente (hormoni steroizi, anticoncepționale orale, diuretice, beta –
blocante)
 Consumul de alcool în exces predispune la hipertrigliceridemie. [32]
II.4.2 . Rolul dietei în dislipidemii
 Modificarea stilului de viață:
Sunt recomandate utilizarea următoarelor alimente: carne de pasăre, pește,brânză și
cașcaval degresat, iaurt degresat, chefir, pâine integrală, ovăz, legume în stare proaspătă și
congelate, fructe uscate.
Utilizare moderată 1 -3 ori/săptămână: ulei de floarea s oarelui, soia, măsline, carne de
vită, de porc, pâine albă, smântână hipocalorică, sos de roșii, fructoză.
Alimente nerecomandate: grăsimi hidrogenizate, unt, carne de rață, icre, smântână,
maioneză, ciocolată, cafea.

30
 Renunțarea la fumat.
 Efectuarea de exe rciții fizice pentru menținerea unei greutăți optime.
 Monitorizarea tensiunii arteriale și a glicemiei .[33]

II.5.Boli de denutriție
II.5.1. Definiție
Denutriția ca entitate clinică este rezultatul unei scăderi globale a rației alimentare, unei
reduceri generale a troficității organismului. Ea apare ca o consecință a ruperii echilibrului
dintre procesele anabolice și cele catabolice ale organismului.
Starea de denutriție poate rezulta din:
 Reducerea ingestiei alimentare: în cancer, alcoolism, afecțiuni he patice.
 Creșterea pierderilor de elemente nutritive pe diverse căi: diaree, arsuri.
 Creșterea nevoilor nutritive: în febră, hipertiroidie, activitate fizică crescută,
sarcină.
Semne frecvente: astenie, scăderea rezistenței la efort, la frig. Pielea este us cată, adesea
infiltrată, părul este rar, casant și cu o nuanță roșiatică. Apar modificări la nivelul aparatului
circulator: scăderea debitului cardiac concomitentă cu scăderea tensiunii arteriale. La nivelul
coloanei vertebrale apar leziuni de osteoporoză și osteomalacie. Apare o stare psihică
modificată sub forma de apatie, imobilitate a figurii, indifere nța față de mediul înconjurător .
Vocea este lentă, vorbirea monotonă. Foarte frecvente sunt manifestările de
hipovitaminoză.[34]
II.5.2. Rolul dietei în boli de denutriție
 Înlăturarea cauzelor și realimentarea bolnavului pentru a ducerea lui la o stare
de nutriție corespunzătoare cu vârsta, talia ș i activitatea sa. Realimentarea bolnavului se
va face per os, progresiv. Se va administra un regim substanțial , suficient caloric,
echilibrat în factori nutritivi, bogat î n proteine. Preparatele nutritive vor fi puțin
voluminoase, ușor acidulate, reci care să nu necesite o masticație îndelungată .
 Evitarea li pidele și dulciurile concentrate în ex ces, care au un efect de i nhibare
a apetitului bolnavului .
 Proteinele vor fi sub formă de: brânzeturi, ouă, pește slab, carne slabă. Rația
protidică va fi crescută progresiv la 2 -2,5 g/ kg corp/zi.

31
 Este obligatorie introducerea alimentelor trep tat pentru a nu determina apariția
unor accidente: diaree, vărsături , uneori chiar colaps.
Alimentația prin sondă este rezervată denutriției grave cu astenie și anorexie intensă.
Prin sonda introdusă în stomac pe nas , se instilează un amestec nut ritiv compus din lapte praf,
gălbenuș de ou, făină de malț, zahăr astfel încât amestecul să nu conțină mai mult de o
calorie/ml. Ame stecul nutritiv se administrează picătură cu picătură, iar rația calorică a
compoziției se mă rește progresiv.
Alimentația lichidă este indic ată în faza de tranziție de la alimentația pe sondă la
alimentația solidă. În aceste cazuri se utilizează diverse amestecuri alimentare având ca bază
extracte de carne, supe de legume, lapte, gălbenuș, zahă r , unt. Pe măsură ce apetitul ș i starea
bolnavulu i permit masticația , se va trece treptat la alimentația solidă .[3]

II.6. Hipovitaminoze
II.6.1.Definiție
Hipovitaminozele sunt tulburări nutriționale caracterizate prin scăderea concentrației
uneia sau mai multor vitamine din organism, cu consecințe cli nice și biologice pentru acesta.
II.6.2. Clasificare
Hipovitaminoza A . Observațiile clinice și experimentale semnalează următoarele
manifestări ale carenței vitaminei A: încetarea creșterii, pierderea în greutate, scăderea
rezistenței la infecții și toxin e, tulburări la nivelul ochiului, pielii, aparatului urogenital,
digestiv și respirator și respectiv al gland elor exocrine și endocrine. Aceste manifestări relevă
acțiunile multiple ale vitaminei A .
În carența de vitamină A administrarea simultană de vitam ină A, caroteni și vitamină E
are efecte superioare administrării vitaminei A singure. Apar modificări ale hipofizei, cu
consecințe asupra structurii și funcționării glandelor corelate funcțional cu aceasta. În
concentrații fiziologice, vitamina A (caroten ii) participă împreună cu hormonii tiroidieni în
reglarea metabolismului bazal.
Deficiența în vitamină A poat e multiplica deficiența în Fe, î n cazul în care se ajunge la
anemie. S -a arătat că suplimentarea cu vitamină A are efecte benefice în tratamentul anemiei,
îmbunătățind statusul nutrițional al fierului, atât în cazul copiilor cât și al femeilor gravide.

32
Aceste efecte sunt mult mai puternice în tratarea anemiei decât dacă s -ar administra fier sau
vitamina A separat .[35]
Tratamentul curativ se face p rin administrarea unui regim bogat în factori liposolubili
ușor asimilabili, sub forma vitaminei A și a carotenului: lapte, ouă, unt, fructe și legume verzi,
ulei de pește, morcovi, ulei de palmier.[3]
Hipovitaminoza D se caracterizează prin apariția rahi tismului la copii și a osteomalaciei
la adulți. Rahitismul constă într -o perturbare a mineralizării oaselor aflate în curs de creștere,
dereglare care provoacă leziuni ale oaselor . Copii cu rahitism prezintă unele simptome clinice
caracteristice : întârzierea creșterii, dureri osoase, evitarea poziției șezând, musculatură
hipotonă. În formele mai grave se semnalează anomalii scheletice: picioare curbe, deformarea
craniului, închiderea tardivă a fontanelelor și erupție dentară întârziată.
Tratamen tul curativ al rahitismului se instituie în raport de gravitatea bolii. La sugari
este suficientă administrarea a 250 U.I./zi. În perioada copilăriei și adolescenței se
administrează până la 400 U.I./zi, de regula în laptele care formează al imentația de ba za a
acestora și la prematuri necesarul zilnic de vitamina D este evaluat la 1.000 U.I./zi.
Osteomalacia se manifestă prin decalcifierea defectuoasă a țesutului osos. Aceasta este
o boală de origine dietetică, cu i ncidență mai mare la femei si se manifest ă prin dureri ale
membrelor inferioare, deformări ale coloanei și oaselor pelviene. Fracturile oaselor se produc
mai frecvent la bătrâni și mai rar la tineri .[35]
Hipovitaminoza B 1 îmbracă diferite forme mai mult sau mai puțin grave. Simptomele
hipov itaminozei B1 sunt grupate în: a ) simptome generale: astenie, pierdere în greutate,
anorexie, deranjamente gastrice; b ) dereglări nervoase periferice: amiotrofie, parestezii și
hipostezii, diminuarea reflexelor osteotendinoase; c ) tulburări psihice severe: st ări depresive,
iritabilitate, imposibilitatea concentrării atenției, tulburări de memorie .[35]
Tratamentul curativ se face prin administrarea vitaminei B 1 sub forma alimentelor:
drojdie uscată, germeni de grâu, ficat de vită, soia, arahide, nuci, alune, fulgi de ovăz și
uneori chiar asocierea vitaminei sub formă medicamentoasă.[3]
Hipovitaminoza B 2 apare foarte rar deoarece aportul alimentar și activitatea florei
microbiene asigură în permanență necesarul zilnic de vitamină. Se manifestă prin leziuni ale
mucoaselor si tegumentelor: paloarea unghiurilor gurii urmată de macerația pielii și fisurarea

33
sa transversală (zăbăluță), fiind dureroase. Alte simptome: apatie, stări de emotivitate
crescută, amețeli, tremurături, oboseală vizuală, fotofobie, slăbirea rezistenței la infecții.
Starea de hipovitaminoză riboflavinică se instalează mai ușor la oamenii cu afecțiuni
cronice, cum sunt: reumatism, tuberculoză, endocardită bacteriană, diabet, hipertiroidism,
ciroză hepatică.[35]
Tratamentul constă î n administrarea alimentelor bogate în riboflavină și echilibrarea
rației alimentare: drojdie de bere, pâine integrală, soia , mazăre, brânză, lapte. Atunci când este
necesar se va recurge la administrare medicamentoasă.[3]
Hipovitaminoz a C. Lipsa acidului ascorbic din alimente sau unele tulburări la nivelul
tractului gastrointestinal care diminuează absorbția vitaminei, conduc la instalarea stării de
avitaminoză C și la boala carențială numită scorbut. Starea precarențială se manifestă p rin
oboseală, slăbirea organismului, insomnii, iritabilitate, slăbirea rezistenței la infecții.
Scorbutul prezintă următoarele simptome: afecțiunile dermice se manifestă prin cheratoză și
hipertrofia foliculilor, friabilitate și căderea părului, acnee, pi ele solzoasă, pigmentarea brună
sau purpurie a pielii, uscarea cavităților bucală și nazală. Tulburările osoase se manifestă prin
încetinirea dezvoltării oaselor, osteoporoză, vindecarea lentă a fracturilor, calcifierea
anormală a ligamentelor, alterări la nivelul joncțiunii diafizelor și epifizelor. Tulburările
dentare se caracterizează prin subțierea emailului dentar, modificarea dentinei, ligamentelor
peridentare, apariția cariilor, inflamarea și sângerarea gingiilo r, căderea dinților. Tulburări ale
sistemului nervos: oboseală, surmenaj, letargie, depresii, anxietate. [35]
Tratamentul carenț ei se face printr -o alimentație bogată în fructe și legume. Alimentele
cele mai bogate în vitamina C sunt: varza, ridichi, conopidă, roșiile, spanacul, căpșuni,
zmeur ă, cireșe etc. În perioada de iarnă și primăvară se vor administra suplimente cu vitamina
C.[3]

34
CAPITOLUL III
CONTRIBUȚII PERSONALE
III.1 Interpretare statistică
III.1.1 Obiective
Principalul obiectiv este de a determina gradul de afectare în rândul indivizilor , al
bolilor de nutriție și urmărirea evoluției numărului de pacienți internați și tratați.
III.1.2. Material și metodă
Am studiat documentația pacienților externați având un diagnostic secundar de
exter nare: diabe t zaharat de tipul II, dislipidemii, toleranță alterată la glucoză din cadrul
secției de Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgență ―Avram Iancu‖ Oradea pe o perioadă de
5 ani (01.01.2013 -31.12.2017).
Am realizat și un chestionar având 20 de întrebări ap licat în rândul cetățenilor (farmacie
comunitară, spațiul public) privind obiceiurile alimentare .
III.1.3. Rezultate și discuții
III.1.3.1 Diabet zaharat tip II cu polineuropatie diabetică
În perioada studiată , în cadrul secției de cardiologie a Spitalulu i Clinic de Urgență
―Avram Iancu‖ din Oradea au fost examinați și diagnosticați secundar cu diabet zaharat tip II
cu polineuropatie diabetică 403 pacienți, cu vârsta cuprinsă între 38 – 89 ani. Distribuția
anual ă este cuprinsă în tabelul 4 .
Tabelul 4: Frecvența diabetului zaharat tip II cu polineuropatie diabetică
Anul 2013 2014 2015 2016 2017
Pacienți
externați 39
114 106 51 93

35
Incidența anuală este modificată de la an la an pe parcursul celor 5 ani. Se remarcă o
incidență crescută a diabetului zaharat în anul 2014 și în anul 2015, fii nd mai scăzută în
ceilalți ani. Distribuția în funcție de sexul pacientului este cuprinsă în graficul 1.

Graficul 1 : Incidența diabetului zaharat de tip II cu polineuropatie diabetică în funcție
de sexul pacientul ui.
Se poate remarca faptul că bărbații au prezentat o incidență crescută î n anii 2013, 2015,
2016 și 2017 , dar fiind în număr egal cu femeile în anul 2014.
III.1.3.2 Diabet zaharat tip II fără complicații
În perioada 01.01.2013 -31.12.2017 , din cadrul sec ției de cardiologie , au fost examinați
și diagnosticați cu diabet zaharat tip II fără complicații 644 de pacienti, cu vârsta cuprinsă
între 32 -92 ani. Dintre aceștia 253 au fost de sex feminin și 391 de sex masculin. În tabelul 5
se poate observa incidența anuală.
Tabelul 5 : Frecvența diabetului zaharat tip II fără complicații
Anul 2013 2014 2015 2016 2017
Pacienți
externați 58 86 142 130 228

0102030405060
2013 2014 2015 2016 201730 57 57
32 50
9 57
49
19 43
Bărbați
Femei

36
Incidența anuală este modificată de la an la an , fiind crescută în anul 2017.
III.1.3.3 Toleranță alterată la glucoză
În perioada 01.01.2014 -31.12.2017 au fost externați 307 pacienți , cu vârsta cuprinsă
între 38 -83 ani , având ca și diagnostic secundar de externare toleranță alterată la glucoză.
Dintre aceștia 113 au fost de sex fem inin și 194 de sex masculin. Frecvența anuală este
cuprinsă în tabelul 6 și distribuția în funcție de sexul pacientului este cuprinsă în graficul 2.
Tabelul 6 : Frevența anuală a pacienților cu tolerantă alterată la glucoză
Anul 2014 2015 2016 2017
Pacienți
externați 33 81 85 108

Se remarcă o frecvență crescută a pacienților diagnosticați secundar cu toleranță a lterată
la glucoză în anul 2017 .

Graficul 2 : Repartiție în funcție de sexul pacientului
Din graficul 2 se observă o incidență mai crescu tă în r ândul bărbaților de la an la an ,
cele mai ridicate va lori fiind în anul 2015 și 2017, decât în rândul femeilor.
010203040506070
2014 2015 2016 201726 53
49 66
7 28 36 42
Bărbați
Femei

37
III.1.3.4 Dislipidemie
În perioada 01.01.2013 -31.12.2017 au fost e xternați în total 2538 pacienți , dintre care
294 de pacienți cu diagnostic secundar de externare hipercolesterolemie esențială cu vârsta
cuprinsă între 32 -83 ani, 151 cu hipergliceridemie esențială cu vârsta cuprinsă între 31 -80 ani
și 2093 cu hiperlipidemie mixtă cu vârsta cuprinsă înt re 33 -87. Frecvența anuală este cuprinsă
în tabelul 7 și distribuția în funcție de diagnosticul secundar de externare în graficul 3.
Tabel ul 7: Frecvența anuală a dislipidemiilor
Anul 201
3 2014 2015 2016 2017
Pacienți
externați 181 472 559 596 730

Se remarcă o incidență crescută de la an la an , cei mai mulți pacien ti externați fiind în
anul 2017 .

HC esențială – hipercolesterolemie esențială, HG esențială – hipergliceridemie esențială,
HL mixtă – hiperlipidemie mixtă
Graficul 3 : Distribuția pacienților în funcție de diagnosticul secundar de externare
0100200300400500600700800
2013 2014 2015 2016 201741 57 71 47 78 14 38 31 27 41 126 377 457 522 611 HL mixtă
HG esențială
HC esențială

38
Din graficul 3 se remarcă o creștere a pacienților diagnosticați cu hipe rlipidemie mixtă
de la an la an . Se observă o incidență crescută a pacienților cu hipercolesterolemie esențială în
anul 20 15 și 2016 și a pacienților cu hipergliceridemie esențială în anul 2014 și 2017.

III.2. Interpretare chestionar
III.2.1 Obiective
Principalul obiectiv constă în stabilirea corelației dintre obiceiurile alimentare și gradul
de incidență al apariției boli lor de nutriție.
III.2.2. Material și metodă
Pentru realizarea cercetării s -a elaborat un c hestionar având 20 de întrebări , aplicat unui
număr de 50 de persoane în spațiul public și în farmacia comunitară. Lotul investigat are doar
o valoare i ndicativă, nu și reprezentativ ă, oferind o imagine nutrițională a individului
secolului XXI. Prezentarea chestionarului este realizată în Anexa 1.
III.2.3. Rezultate și discuții
Primele trei întrebări adresate evid ențiază vârsta , sexul și mediul de proveniență.
Indivizii cu vârsta cuprinsă într e 20-40 ani sunt în număr de 12 , cu vârsta cuprinsă între
40-60 ani sunt în număr de 20 și cu vârsta peste 60 ani sunt 18. Distribuția în funcție de vârsta
este evidențiată în graficul 4.

Graficul 4 : Distribuția în funcție de vârstă 12
20 18
20-40 ani
40-60 ani
peste 60 ani

39
În funcție de sexul individului , 29 au fost de sex feminin și 21 de sex masculin. Datele
privind distribuția în funcție de sex se regăsesc în tabelul 8.
Tabelul 8 : Distribuția participanților în funcție de sex
Sex Număr
participanți %
Feminin 29 58%
Masculin 21 42%
În funcție de mediul de proveniență : din mediul urban sunt 45 de persoane (90%) și din
mediul rural 5 persoane (10 %).
Întrebarea a 4 -a : Care este greutate a și înălțimea dumneavoastră ?
În funcție de greutatea și înălțimea individu lui am calculat indicele de masă corporală.
Dintre aceștia 16 au greutate normala cu IMC cuprins între 18.5 -24.99, 23 sunt supraponderali
cu IMC cuprins între 25.00 -29.99 și 11 au obezitate de gradul I având IMC cuprins între
30.00 -34.99. Distribuția în fu ncție de indicele de masă corporală și sexul individului se
regăsește în graficul 5 .

Graficul 5 : Distribuția în funcție de indicele de masă corporală
Se remarcă o incidență crescută în rândul bărbaților supraponderali. 6 14
7 10 9
4
0246810121416
Greutate normala Supraponderali Obezitate de gradul IBărbați
Femei

40
Întrebarea a 5 -a : Care este nivel ul dumn eavoastră de activitate fizică?
La această întrebare 37 ( 74%) din cei 50 de participanți au precizat că sunt sedentari,
10 persoane (20%) au un nivel ușor de activitate de 1 -2 ori/ săptămână și 3 (6%) au o
activitate moderată de 3 -4 ori/săptămân ă. Distribuția în funcție de nivelul de activitate fizică
se regăsește în tabelul 9 .
Tabelul 9 : Distribuția participanților în funcție de nivelul de activitate fizică
Nivel activitate fizică Număr participanți %
Sedentar 37 74%
Nivel ușor 10 20%
Nivel moderat 3 6%

Se remarcă faptul că m ajoritatea dintre respondenți (74%) nu au activitate fizică.
Întrebarea a 6 -a : Consumați trei mese regulate zilnic?
Dintre respondenți 28 au răs puns afirmativ reprezentând 56%, iar ceilalți în număr de
22 (44%) au ră spuns negativ.
Întrebarea a 7-a : Cât de des consumați fructe și legume?
La această întrebare respondenții care consumă zilnic fructe și legume sunt în număr de
18(36%), cei care consumă uneori sunt în număr de 21 (42%) iar cei care consumă rar sunt în
număr de 11 (22%).
Întrebarea a 8-a și întrebarea a 9-a se referă la : Cât de des cons umați mâncare de tip
fast-food? și la : Cât de des consumați băuturi ca rbogazoase?
Cei care consumă mâncare de tip fast -food zilnic sunt în număr de 18 (36%), cei care
consumă uneori sunt în număr de 21(42%) , 7 persoane (14%) consumă rar fast -food și 4
persoane (8%) nu consumă.
20 de persoane (40%) consumă zilnic băuturi carbogazoase , 17 (34%) consumă uneori,
8 persoane (16%) consumă rar și 5 persoane (10%) nu consumă. Distribuția în funcție de
consumul fast -food și băuturi carbogazoase s e regăsește în tabelul 10 .

41
Tabelul 10 : Distribuția în funcție de consumul de fast -food și băuturi ca rbogazoase
Fast-food Băuturi carbogazoase
Zilnic 18 20
Uneori 21 17
Rar 7 8
Nu consum 4 5

Graficul 6 : Distribuția cosumului de fast -food și băuturi carbogazoase în rândul
respondenților
Se remarcă faptul că consumul ridicat de fast -food este corelat cu c onsumul de băuturi
carbogazoase , ambele fiind factori importanți în menținerea sănătății individului.
Întrebarea a 10-a: Consumați alcool sau tutun?
13 persoane consumă alcool , 20 de persoane consumă alcool și tutun și 17 persoane nu
consumă n ici alcool , nici tutun. Se remarcă o incidenț ă crescută în consumul asociat a
alcoolului și tutunului, factori decisivi în apariția anumitor boli.

0510152025
Zilnic Uneori Rar Nu consum18 21
7
4 20
17
8
5 Fast-food
Băuturi carbogazoase

42
Întrebarea a 11-a: Ați fost diagnosti cat cu hipertensiune arterială?
La această întrebare 18 persoane au răspuns afirmativ, iar 32 de persoane au răspuns
negativ.
Întrebarea a 12-a: Ați avut glicemia crescută?
La această întrebare 15 persoane au avut glicemia cr escută determinată prin analize , 12
persoane nu au avut glicemia crescută și 23 de persoane au răspuns ―nu știu‖. Se remarcă
faptul că un număr important d e persoane au glicemia crescută , fiind un indiciu pentru
eventuale probleme de sănătate.
Întrebarea a 13-a: Suferiți de o anumită afecțiune? ; Întrebarea a 14-a: Dacă da, care
dintre următoarele? ( diabet, obezitate etc)
32 de persoane (64% ) suferă de o anumită afecțiune : 12 au fost diagnosticate cu diabet ,
11 cu obezitate și 9 cu dislipidemie ; 10 persoane (20%) nu suferă de o anumită afecțiune și 8
persoa ne (16%) au raspuns ― nu știu‖. Distribuția în funcție de afecțiune es te redată în graficul
7.

Graficul 7 : Distribuția procentuală în funcție de afecțiuni
Întrebarea a 15-a: Au fost diagnostic ați membrii familiei cu diabet?
Dintre cele 12 per soane diagnosticate cu diabet : 7 persoane (58.33%) au av ut membri ai
familiei diabetici.
38%
34% 28%
Diabet
Obezitate
Dislipidemie

43
Întrebarea a 16 -a : Daca ați fost diagnosticat cu diabet, prin ce metode reușiți să
controlați valorile glicemiei?
Din cele 12 persoane diagnosticate cu diabet, 7 persoane (58.33%) reușesc să își
mențină glicemia în valori normale prin medicație și nutriție și 5 persoane (41.66%) prin
medicație, nutriție și activitate fizică.
Întrebarea a 17-a: Ați observat îmbunătățiri în urma activităților fizice și a nutriției, în
cazul diabetului?
Toți respondenții diabetici au observat îmbunătățiri semnificative datorită regimului
alimentar și a exercițiilor fizice.
Întrebarea a 18-a: Urmați o di etă hiposodată și hipocalorică?
Dintre cei 50 de respondenți, 8 persoane (16%) urmează o d ietă hiposodată și
hipocalorică , 18 persoane (36%) d oar uneori și 24 de persoane (48%) nu urmează o astfel de
dietă.
Întrebarea a 19-a: Utilizați suplimente alimentare ce conțin vitamine?
La această întrebare 28 de respondenți au răspuns afirmativ și 22 respondenți au răspuns
negativ. Distribuția în funcție de utilizarea suplimentelor se regăsește în graficul 8.

Graficul 8 : Distribuția în funcție de utilizarea suplimentelor nutritive
56% 44% Utilizați suplimente alimentare?
Da
Nu

44
Întrebarea a 20-a: Considerați că nutriția are un rol important în prevenirea și tratarea
bolilor?
La această întreb are 41 dintre respondenți (82%) consideră că nutriția are un rol
important, iar 9 respon denți (18%) au răspuns negativ .

45
CONCLUZII

O stare de nutriție optimă promovează creșterea și de zvoltarea organismului , permite
desfășurarea activității zilnice, menține starea de sănătate , și participă la protecția
organismului față de diverse agresiuni sau boli.
Scopul cercetă rii este prezentarea modului în care nutriția fiecărui individ afectează
starea sa de sănătate. Rezultatele obținute din cadrul s ecției de cardiologie a Spitalului Clinic
de Urgență „Avram Iancu‖ Orade , corelate cu rezultatele chestionarului aplicat cetățenilor ne
oferă o imagine reală a secolului XXI. Consumul de fast -food, stresul, sedentarismul,
alcoolul , tutunul sunt unii dintr e cei mai importanți factori ce conduc la obezitate,
dislipidemii, diabet și alte boli de nutriție.
Conform statisticii din cadrul secției de cardiologie a spitalului, au fost externați în
perioada 01.01.2013 -31.12. 2017 cu un diagnostic secundar de diabet zaharat tip II cu
polineuropatie 403 de pacienți, cu vârsta cuprinsă între 38 -89 de ani având o incidență
cresc ută în anul 2014 (114 persoane) ; diabet zaharat tip II fără complicații 644 de pacienți cu
vârsta cuprinsă între 32 -92 de ani cu o incidență cres cută în anul 2017 (228 persoane);
toleranță alterată la glucoză 307 pacienți cu vârsta cuprinsă între 38 -83 de ani cu o incidență
crescută în anul 2017 (108 persoane) și cu dislipidemii 2538 de pacienți cu vârsta cuprinsă
între 31 -87 de ani cu o incidență crescută în anul 2017 (730 persoane).
Se ob servă faptul că bolile de nutri ție nu apar la o anumită vârstă , chiar dintre cei mai
tineri (31 de ani) sunt afectați , dar și dintre cei mai în vârstă (92 de ani).
Chestionarul conține 20 de întrebări și a fost ap licat unui număr de 50 de persoane. În
urma analizei răspunsurilor chestionarului s -a constatat faptul că :
– Dintre cele 50 de persoane chestionate, 29 au fost de sex feminin și 21 de sex
masculin.
– Conf orm indicelui de masă corporală , bărbații au un IMC mai crescut față de
femei, prezentând un număr semnificativ de supraponderabilitate și obezitate de
gradul I.
– 74% dintre respondenți nu au activitate fizică. Sedentarismul fiind un factor
important care determină o incidență crescută a bolilor secolului XXI.

46
– Respondenții care au 3 mese regulate pe zi se regăsesc în procent de 56%.
– Un procentaj mediu de 42% se regăsește în rândul respondenților care
consumă uneori fructe și legume.
– Una dintre cele mai importante cauze ale bolilor de nutr iție este consumul de
fast-food, dar și de băuturi carbogazoase cu un conținut ridicat de zahăr. 36% consumă
zilnic mâncare de tip fast -food și 40% consumă zilnic băuturi carbogazoase.
– Ca și factori importanți și nocivi pentru menținerea stării de sănătate s unt
consumul de alcool și tutun : 40% dintre respondenți au afirmat că consumă alcool și
tutun.
– 64% dintre cei chestionați suferă de o anumită boală asupra căreia are un
impact important nutriția: 24% diabet, 22% obezitate și 18% dislipidemii. Cei
diagnosticați cu diabet (12 per soane) își mențin valorile normale ale glicemiei prin
medicație, nutriție și activitate fizică.Toți respondenții au observat îmbunătățiri
semnificative datorită regimului alimentar corelat cu exercițiile fizice.
– 56% dintre respondenți utilizează suplimente alimentare ce conțin vitamine.
– Dintre cei chestionați privind utilizarea unei d iete hiposodate și hipocalorice ,
un procent de 48% nu urmează o astfel de dietă.
– Privind educația și valorile individuale, 82% dintre respondenți consideră că
nutriția are un r ol important în prevenirea și tratarea bolilor.
Analizând răspunsurile de la chestionar și statistica din cadrul spitalului, am constat at
faptul că în ultima perioadă , un număr semnificativ de pacienți au fost diagnosticați cu boli de
nutriție. Numărul ac estora a crescut de la an la an, datorită obiceiurilor alimentare. Consumul
de fast -food și băuturi carbogazoase este în creștere, amplificat de lipsa activităților fizice
conduc la o creștere necontrola tă în greutate , care se transformă ușor în obezitate . Utilizarea
suplimentelor pot corecta anumite deficiențe , dar este nevoie de voință pentru a schimba
modul în care ne hrănim.

47
BIBLIOGRAFIE ȘI WEBGRAFIE

[1] Jurnalul român de diabet, nutriție și boli metabolice, vol 10, nr2 /2003, ed Ilex
[2] Carmen Narcisa Natea , Nutriție și dietetică, Editura Universității Lucian Blaga,
Sibiu, 2008, pag. 20 -33
[3] Iulian Mincu, Dorina Boboia, Alimentația rațională a omului sănătos și bolnav,
Editura Medicala, București, 1975, pag. 20 -30, pag. 351 -370
[4] Doru Laza, Manual edenic de medicină naturistă profilactică și terapeutică, Editura
Risoprint, Cluj -Napoca, 2011, pag. 539 -578
[5] Phyllis A. Balch, Vindecare prin nutriție, Editura Litera, București, 2014, pag. 16 -61
[6] Denisa Mihele, Igiena alimentației : Nutritiție. Dietoterapie și compoziția
alimentelor, Editura Medicala, București, 2011
[7] http://www.fao.org/3/a -i1953e.pdf pag 33
[8] Dr. Emil Rădulescu, Alimenția inteligentă , Editura Viață și Sănătate, București,
2011
[9] https://2012books.lardbu cket.org/pdfs/an -introduction -to-nutrition.pdf
[10] Ghid complet de combinații alimentare sănătoase, Editura Litera, Bucure ști, 2012
[11] Gabriela Rădulian, Noțiuni de nutriție și igiena alimentației, Editura Universitară
Carol Davila, București, 2005
[12] Zeno Garban , Biochimie: Tratat comprehensiv, vol I, Editura Orizonturi
Universitare, Timișoara, 2004, pag. 187 -190, pag.554 -555
[13] Patrick Holford, Cartea nutriției optime, Editura All, București, 2007
[14] Radu M Olinescu, Vitamine, minerale și anti oxidanți pentru sănătatea noastră,
Editura Infomedica, București, 1998, pag. 23 -57
[15] Maude Bouchard, Terapia prin vitamine, Editura Niculescu, București, 2003
[16] Diabetul zaharat tip 2. Ghid de practică pentru medicul de familie, Editura
Infomedica, B ucurești, 2005, pag. 18 -19

48
[17] Diabetul și hipertensiunea:interac țiuni moleculare și răsunet clinic , publicație:
Medical Market, Supliment ―Boli cronice netransmisibile‖, 2013
[18] http://www.medvision.ro/workspace/uploads/articole/diabetul -zaharat.pdf
[19] Dr. Leonard Azamfirei, E bine să știi, Editura Viață și Sănătate, București,2011,
pag. 187 -193
[20] Phylis Austin, Agatha Trash, Calvin Trash , Remedii naturale, Editura Viață și
Sănătate, București, 2011, pag.197 -199
[21] D.D. Chiriac, Alimentația bolnavilor de diabet, Editura Național, București, 2006
[22] Roda Vișinescu, Prepararea dietetică a alimentelor, Editura Tehnică, București,
1964
[23] Violeta Enea, Adela Moldovan, Raluca Anton, Tulburările de comportament
alimentar și obezitatea la copii și adolescenți, Editura Polirom, Iași, 2017
[24] Aileen Ludington, Hans Diehl, Tablete de stil de viață, Editura Viață și Sănătate,
București, 2004
[25] T.Collin Campbell, Thomas M. Campbell II, Studiul China: cel mai complet studiu
despre nutriție realiz at vreodată, cu implicații extraordinare asupra dietei, pierderii în greutate
și sănătății pe termen lung, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2012
[26] https://ghidulpacientului.ro/pdf/obezitatea.pdf
[27] Robert Morse, The Detox Miracle Sourcebook: Raw foods a nd herbs for complete
cellular regeneration, 2004
[28] http://farma.com.ro/articles/2009.3 -4/PF_Nr -3-4_2009_Art -1.pdf
[29] http://www.jurnaluldechirurgie.ro/jurnal/docs/jurnal1/obezitate.pdf
[30] http://medcraveonline.com/AOWMC/AOWMC -07-00199.pdf
[31] Michael E.DeBakey, Antonio M. Gotto, Lynne W. Scott, John P. Foreyt, Diete
pentru sănătatea inimii, Editura All, București, 2005
[32] Luiza Radu, Tratamentul nutrițional în dislipidemii și obezitate, Buletin AGIR
nr.2-3/2010

49
[33] Ghid de management al di slipidemiei 2016, Romanian Journal of Cardiology,
Vol.27, No I, 2017, pag 75
[34] Viorel T. Mogoș, Alimentația în bolile de nutriție și metabolism, vol II, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1998
[35] Elena Ionica, Marieta Costache , Biochimie ge nerală vol III: Vitamine și elemente
minerale, Editura ARS DOCENDI, București, 2014, pag 58 -63

50
ANEXA 1
CHESTIONAR
1.Vârsta dumneavoastră:
a) Sub 20 ani
b) Între 20 -40 ani
c) Între 40 -60 ani
d) Peste 60 ani
2. Sexul :
a) Feminin
b) Masculin
3. Mediul de proveniență:
a) Urban
b) Rural
4. Care este greutatea și înălțimea dumneavoastră?
a) Greutate :…..kg
b) Înălțime: …..cm
Indicele de masă corporală :……
5. Care este nivelul dumneavoastră de activitate fizică?
a) Sedentar – nici o activitate fizică
b) Ușor – 1-2 ori/săptămână
c) Moderat – 3-4 ori/săptămână
d) Intens – 5-7 ori/săptămână
6. Consumați trei mese regulate zilnic?
a) Da

51
b) Nu
7. Cât de des consumați fructe și legume?
a) Zilnic
b) Uneori
c) Rar
8.Cât de des consumați mâncare tip fast -food?
a) Zilnic
b) Uneori
c) Rar
d) Nu consum
9. Cât de des consumați băuturi carbogazoase?
a) Zilnic
b) Uneori
c) Rar
d) Nu consum
10. Consumați alcool sau tutun?
a) Da , consum alcool
b) Da , fumez
c) Nu
11. Ați fost diagnosticat cu hipertensiune arterială?
a) Da
b) Nu
12. Ați avut glicemia crescută?
a) Da, determinată prin analize

52
b) Da, în timpul sarcinei
c) Da, în decursul unei boli
d) Nu
e) Nu știu
13. Suferiți de o anumită afecțiune ?
a) Da
b) Nu
c) Nu știu
14. Dacă da , care dintre următoarele ?
a) Diabet zaharat
b) Obezitate
c) Ateroscleroză
d) Hipovitaminoză
e) Dislipidemii
15. Au fost diagnosticați membrii familiei cu diabet?
a) Da
b) Nu
c) Nu știu
16. Dacă ați fost diagnosticat cu diabet, prin ce metode reușiti să controlați valorile
glicemiei?
a) Medicație
b) Nutriție
c) Activitate fizică
d) Suplimente alimentare

53
17. Ați observat îmbunătățiri în urma activităților fizice și a nutriției , în cazul
diabetului?
a) Da
b) Nu
18. Urmați o dieta hiposodată și hipocalorică?
a) Da
b) Uneori
c) Nu
19. Utilizați suplimente alimentare ce conțin vitamine?
a) Da
b) Nu
20. Considerați că nutriția are un rol important în prevenirea și tratarea bolilor?
a) Da
b) Nu