Șef. lucrări Dr. Bogdan Alexandru TAȘBAC [302079]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

SPECIALIZAREA: [anonimizat]:

Șef. lucrări Dr. Bogdan Alexandru TAȘBAC

Absolvent: [anonimizat]-Maria NĂSTASE

BUCUREȘTI

2020

CUPRINS

INTRODUCERE 3

PARTEA I – STUDIU BIBLIOGRAFIC 4

CAPITOLUL I – SPECIILE MICROBIENE IZOLATE DIN OTITE 4

1.1 [anonimizat], la câine 5

1.1.1 Microflora normală a canalului auditiv extern 5

1.1.2 Microorganisme patogene implicate în otite 6

1.2 Caractere biologice generale ale speciilor bacteriene izolate din otite la câine 7

1.2.1 Bacterii Gram pozitive 7

1.2.2 Bacterii Gram negative 8

1.3 Principiile diagnosticului bacteriologic aplicat în otite 9

[anonimizat] 10

2.1 Generalități 11

2.2 Anatomia analizatorului auditiv la câine 11

2.2.1 Urechea externă 11

2.2.2 Urechea medie 12

2.2.3 Urechea internă 12

2.3 Clasificarea otitelor 12

2.4 Etiologia otitelor 13

2.5 Tratamentul otitelor bacteriene și fungice 15

PARTEA A II-A : CERCETĂRI PERSONALE 17

[anonimizat] 17

3.1 Obiective 17

3.2 Locul și perioada desfășurării studiului personal 17

3.3 Materiale și aparatură necesare examenului bacteriologic 17

3.4 Metode de lucru aplicate în diagnosticul otitelor 18

3.4.1 Examenul clinic 19

3.4.2 Recoltarea probelor 20

3.4.3 Examenul microscopic al produsului patologic 20

3.4.4 Examenul cultural bacteriologic 24

3.4.5 Antibiograma 26

3.5 Caracterele culturale ale tulpinilor bacteriene izolate din otite 28

[anonimizat] 35

CAPITOLUL V – CONCLUZII 46

BIBLIOGRAFIE 47

[anonimizat], cu un tratament nu foarte elaborat; [anonimizat].

[anonimizat]: examenul clinic complet (inclusiv anamneza) și examenele complementare ([anonimizat], antibiogramă, otoscopia, radiografia, biopsia, etc).

Tratamentul otitelor bacteriene este dependent de rezultatul examenului bacteriologic (antibiogramă); administrarea necontrolată a antibioticelor poate conduce la fenomene de antibiorezistență și cronicizarea infecției.

[anonimizat], tratabilă, [anonimizat], când tratamentul devine chirurgical.

Este important ca medicii veterinari să instruiască proprietarii animalelor de companie privind etapele terapeutice eficiente.

[anonimizat], precum și realizarea antibiogramei.

În studiul bibliografic am prezentat principalele microorganisme implicate în otite (flora normală și patogenă a conductului auricular), [anonimizat].

În partea de cercetări personale am studiat prin mijloace microbiologice mai multe cazuri clinice de otite ale câinilor și am urmărit caracterizarea cât mai bună a speciilor patogene izolate din produsele patologice recoltate de la pacienți. [anonimizat] antibiograme pentru a determina sensibilitatea/rezistența tulpinilor bacteriene izolate.

PARTEA I – STUDIU BIBLIOGRAFIC

CAPITOLUL I – SPECIILE MICROBIENE IZOLATE DIN OTITE

Bacteriile

Sunt microorganisme bine definite biologic, unicelulare, având tipul de organizare procariot, fiind caracterizate prin absența structurilor intracelulare delimitate de membrane.

Bacteriile pot prezenta pe suprafața lor organite reprezentate de cili sau flageli (le asigura motilitate) și pili sau fimbrii (le asigură aderență). Acestea sunt lipsite de aparat Golgi, mitocondrii și reticul endoplasmatic.

Acestea prezintă echipament enzimatic și activitate metabolică proprie. Modul de reproducere se realizează prin sciziparitate.

Bacteriile există în natură sub două forme: celulă vegetativă (capabilă de diviziune) și spor (forma de conservare). (12)

Ciupercile microscopice

Fac parte din regnul Fungi și sunt microorganisme care aparțin tipului de organizare celulară eucariot, prezintă echipament enzimatic și activitate metabolică proprie.

Modul de reproducere este independent, prin forme variate asexuate sau sexuate.

În natură, ciupercile microscopice există sub doua forme: miceliu sau pseudomiceliu și spor (forma de reproducere). (12)

1.1 Flora bacteriano-fungică implicată în otite, la câine

Pielea și părul reprezintă o barieră protectoare împotriva factorilor externi. Microambientul pielii este locul ideal pentru multe microorganisme, cum ar fi multe specii bacteriene și fungice.

Microorganismele care se găsesc la nivel cutanat sau la nivelul firului de păr sunt de trei tipuri: rezidente, tranzitorii sau nomade.

Microflora rezidentă este reprezentată de microorganismele care se găsesc în mod normal la nivelul pielii. Celelalte două categorii apar în anumite condiții patologice. (13)

1.1.1 Microflora normală a canalului auditiv extern

Este cunoscut faptul că la nivelul dermului există o populație de bacterii și levuri într-un număr relativ stabil. Aceste microorganisme poartă denumirea de microfloră rezidentă.

Microorganismele se multiplică în exces atunci când intervin schimbări ale factorilor de mediu (temperatură, umiditate, hidratarea pielii etc). (13)

Cerumenul reprezintă o emulsie a pielii care se suprapune pe tegumentul auricular. Acesta este alcătuit pe de o parte din secreția glandelor apocrine, iar pe de altă parte din celule cheratinizate descuamate. Cerumenul conține imunoglobuline ( IgA, IgM și IgG), dar și o serie de substanțe care sunt dăunătoare levurilor și bacteriilor, cum ar fi peptidele antimicrobiene (catelicidine).

Printre microorganismele comensale de la nivelul urechii externe se enumeră următoarele bacterii si levuri: Malassezia pachydermatis, Staphylococcus spp., Streptococcus spp. (14)

1.1.2 Microorganisme patogene implicate în otite

Odată cu inițierea procesului inflamator otic, are loc o creștere a secreției ceruminoase, care devine mai puțin consistentă, chiar apoasă, ceea ce favorizează dezvoltarea bacteriană. Ulterior, se produce hiperplazia glandelor ceruminoase și a celor sebacee, care împiedică eliminarea cerumenului și se constată stenoza canalului auditiv, ceea ce permite dezvoltarea bacteriilor și întreținerea afecțiunii.

Cele mai comune bacterii Gram-pozitive izolate de la câinii cu otită externă sunt: Staphylococcus pseudintermedius, Streptococcus spp., Micrococcus spp., Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidermidis, Corynebacterium spp., Trueperella pyogenes și Bacillus spp. Dintre organismele Gram-negative se enumeră: Pseudomonas aeruginosa, Proteus spp., Klebsiella spp, Escherichia coli, Pasteurella spp. Bacteriile Gram-negative, în special Pseudomonas aeruginosa, sunt regăsite mai ales în cazurile cronice de otită externă.

Infecția cu Pseudomonas este probabil cea mai dificil de tratat din cauza rezistenței pe care o dovedește aceasta bacterie la multe antibiotice (are o rată scăzută de trecere a antibioticelor prin membrana sa externă). Studii microbiologice arată că tulpini Pseudomonas aeruginosa izolate de la câinii cu otită externă au devenit rezistente inclusiv fluorochinolone.

Dintre ciupercile microscopice posibil izolate din urechile câinilor, cea mai comună este Malassezia pachydermatis, care aparține microflorei comensale a urechilor, dar într-un număr relativ redus; în condiții favorabile se multiplică în exces.

Altți fungi izolați în cazuri de otită externă, la câine, sunt: Candida, Cryptococcus, Rhodotorula, Trichosporon si Saccaromyces. (15)

1.2 Caractere biologice generale ale speciilor bacteriene izolate din otite la câine

În vederea studierii tulpinilor bacteriene izolate din probele patologice recoltate de la pacienții canini – studiu aferent părții secunde a acestei lucrări, considerăm utilă prezentarea succintă a principalelor date despre biologia microorganismelor bacteriene mai frecvent regăsite în etiologia otitelor canine.

1.2.1 Bacterii Gram pozitive

Staphylococcus spp.

Dintre speciile de Staphylococcus, de mai mare importanță pentru patologia otitelor sunt S. pseudointermedius și S. aureus.

Aceste bacterii au formă de coci perfect rotunzi, imobili, nesporogeni, uneori fiind capsulogeni. Un mod caracteristic de grupare al acestor bacterii este gruparea staphylo (asemănător cu boabele unui ciorchine de strugure), în special în frotiuri realizate din culturi pe medii solide.

Sunt bacterii nepretențioase privind cultivarea – se dezvoltă și pe medii de cultură uzuale (bulion și agar nutritiv); sunt mezofile (37℃), facultativ anaerobe.

Pentru izolarea din materiale patologice se preferă medii selective hiperclorurate (Chapman, Bayrd-Parker) – multiplicarea stafilococilor este neafectată, fiind bacterii halofile, dar este inhibat restul florei microbiene. (12,16,17)

Streptococcus spp.

Streptococii sunt bacterii Gram pozitive, de forma unor coci sferici sau ovali, simetrici sau asimetrici, grupați caracteristic în șiruri; nesporogeni, unele specii sunt capsulogene.

Deoarece majoritatea speciilor patogene sunt serofile, sunt găsite condiții optime pe medii de cultură cu ser sau sânge; tipul respirator este facultativ anaerob, sunt bacterii mezofile (37℃), cu incubația de 24-48 h. Capacitatea acestor bacterii de a se multiplica la 10℃, respectiv 45℃ este un criteriu de diferențiere a speciilor de streptococi.

După activitatea lor hemolitică, aceste bacterii pot aparține:

tipul α – hemoliza incompletă (mediul se decolorează parțial, nu devine transparent, colorându-se în galben-verzui)

tipul ꞵ – hemoliza completă (mediul devine transparent)

tipul 𝛾 – streptococi nehemolitici (12,16,17)

Corynebacterium spp.

Corinebacteriile au formă de bacili mici, uneori cu aspect cocoid, necapsulogene, nesporogene, Gram pozitive. Sunt bacterii polimorfe, fiind grupate caracteristic sub formă de dinți de pieptene, grilaje sau palisadă, frecvent și litere chinezesti.

În ceea ce privește condițiile de cultivare, unele sunt serofile și facultativ anaerobe. (12, 16, 17)

1.2.2 Bacterii Gram negative

Pseudomonas aeruginosa

Din punct de vedere morfologic sunt bacili – cocobacili, mici sau mijlocii, polimorfi, de regulă izolați; uneori sunt diplo sau alcătuiesc lanțuri scurte; este ciliat, de regulă monotrih, posibil capsulat, nesporulat, Gram negativ.

În ceea ce privește condițiile de cultivare nu este o bacterie pretențioasă, se dezvoltă pe medii uzuale, dar și pe medii sintetice cu o compoziție relativ simplă; glucoza, ca sursă de carbon și amoniacul, ca sursă de azot sunt suficiente pentru satisfacerea cerințelor sale nutritive.

În anumite condiții de mediu, P. aeruginosa are capacitate pigmentogenă; produce pigmenți fenazinici, difuzibili în mediul exterior al bacteriei: piocianina (albastru), fluoresceina (pioverdina), piorubina (pigment eritrogen), pigment melanic.

Datorită aminoacetofenonei secretate, culturile bacteriene emană un miros particular, aromat.

Unele tulpini de P. aeruginosa produc piocianaza – substanță de natură lipoidică, cu rol antibacterian față de alte bacterii. (12, 16, 17)

Escherichia coli

E. coli este specia reprezentativă pentru familia Enterobacteriaceae, este un bacil sau cocobacil polimorf, nesporogen, uneori ecapsulogen, mobil, Gram negativ. Pot exista fimbrii, corelate cu patogenitatea bacteriei.

Din punct de vedere al condițiilor de cultivare, nu sunt bacterii pretențioase nutritiv, sunt mezofile (37℃), facultativ anaerobe, perioada de incubație fiind de 24h. Escherichia coli cu origine enterică se poate cultiva și la temperaturi de 44-45℃.

În mod obișnuit tipul cultural S este caracteristic pentru aceste bacterii, însă la tulpinile capsulogene tipul cultural este M (mucoid). (12, 16, 17)

Klebsiella spp.

Bacteriile acestui gen sunt prezentate ca bacili și cocobacili robuști, polimorfi, nesporogeni, capsulogeni, imobili, Gram negativi. La coloratia Gram, bacteriile apar colorate în roșu-închis spre violet, datorită capsulei.

Nu sunt bacterii pretențioase la cultivare, mezofile, facultativ anaerobe, incubația fiind de 24h.

Coloniile bacteriene sunt destul de mari, bombate, nepigmentate, opace și se încadrează în tipul cultural M (mucos) – caractere specifice regăsite pe mediile de cultură solide.

În mediul lichid este prezent un inel gros, mucos, efemer; turbiditatea este crescută, iar prin învechirea culturii, gradul său de vâscozitate crește. (12, 16, 17)

Proteus spp.

Pentru patologia veterinară, cea mai mare importanță o au speciile Proteus vulgaris și Proteus mirabilis. Aceste bacterii Gram negative au polimorfism pronunțat – prezente sub forma de bacili și cocobacili, însă se pot regăsi și forme cocoide, dar și filamente de diferite lungimi.

Sunt nepretențioase privind cultivarea. Caracteristic pentru tulpinile mobile este gazonul pe care îl produce printr-o dezvoltare invadantă pe suprafața mediilor solide. În mediile de cultură lichide determină turbiditate crescută. (12, 16, 17)

1.3 Principiile diagnosticului bacteriologic aplicat în otite

Pentru examinarea animalelor cu afecțiuni otice este necesară o abordare complexă, datorită etiologiei frecvent polifactoriale a acestor afecțiuni.

Examenul clinic, cu date anamnetice corespunzătoare (istoricul amănunțit al afecțiunii – mediul de viață, probleme dermatologice, endocrinopatii, medicația anterioară) este continuat de examene paraclinice, precum: examen citologic, bacteriologic (cu antibiogramă), otoscopie, etc.

Deoarece bacteriile și fungii sunt factori secundari, dar mereu implicați în apariția și evoluția otitelor este obligatorie prelevarea și examinarea exsudatului din canalul auricular pentru fiecare câine cu otită.

Aspectul secrețiilor auriculare examinate macroscopic poate orienta diagnosticul, prin comparație cu situația de la câinii sănătoși (cerumenul normal are culoarea maro-deschis, este consistent, dar în cantitate mică).

În infectiile micotice secrețiile auriculare devin de culoare mai închis, negricioasă, sunt răspândite aproape pe întreg pavilionul urechii și emană un miros acru; consisten’a este cremoasă. În infecțiile produse de alți bacili, secrețiile tind să fie galbene și cremoase. Otitele stafilococice sunt de regulă purulente, cu exsudat otic cu nuanțe gălbui. (19)

Examenul microscopic direct (examen citologic)

Examenul citologic oferă informații legate de prezența microorganismelor în secreția auriculară și asocierea acestora cu diferite tipuri de celule somatice (epiteliocite, leucocite, hematii, etc).

Un aspect foarte important la examinarea microscopică a preparatului este prezența celulelor inflamatorii, precum și numărul de bacterii și/sau ciuperci. (22)

Unele studii consideră ca un număr > 25 bacterii și un număr > 5 ciuperci în câmpul microscopic sunt considerate anormale. De asemenea prezența leucocitelor, în special asociată cu prezența bacteriilor este un semnal de infecție. (18)

Examenul bacteriologic

Examenul cultural bacteriologic presupune izolarea și identificarea agenților patogeni, precum și evaluarea sensibilității acestora la antibiotice.

Examenul bacteriologic este necesar în următoarele situații:

Otite cronice asociate cu bacterii (coci și/sau bacili prezenți la examenul citologic)

Bacili prezenți la examenul citologic

Cazuri de otită medie suspectată sau diagnosticată

Istoric cu bacterii rezistente la numeroase antibiotice

Bacterii persistente la examenul citologic în urma administrării unui tratament adecvat (17)

CAPITOLUL II – OTITELE LA CÂINE

2.1 Generalități

Noțiunea de otită desemnează inflamația tegumentului canalului auditiv. După localizare, pot fi otite externe (cele mai frecvente), otite medii și otite interne.

Otita este considerată ca fiind una dintre 10 cele mai frecvente afecțiuni pentru care câinii ajung la veterinar. (1)

Otita externă reprezintă o inflamație acută sau cronică a canalului auditiv extern, aceasta putând fi unilaterală sau bilaterală. Ca factori predispozanți sunt identificați: stenoza anatomică a canalului auditiv, câinii cu urechile lungi, tombante (Beagle, Cocker, etc), părul din canalul auricular, umiditate locală crescută, toaletarea necorespunzătoare a urechii, corpii străini, tratament prelungit cu antibiotice, boli obstructive (neoplasme), boli sistemice (imunosupresive). (2)

2.2 Anatomia analizatorului auditiv la câine

Urechea reprezintă segmentul periferic al analizatorului stato-acustic, fiind un organ complex, format din 3 părti: urechea externă, urechea medie (mijlocie) și urechea internă. (3)

2.2.1 Urechea externă

Este reprezentată de pavilionul urechii și conductul auditiv extern, aceasta având rolul de captare și dirijare a undelor sonore către urechea medie.

Urechea externă prezintă 3 cartilaje elastice: auricular, inelar și scutiform. Cartilajul auricular se extinde și formează auriculul, iar cartilajul auricular cu cel inelar formează canalul auditiv extern.

Pavilionul urechii sau conchia auriculara reprezintă partea vizibilă a urechii, având aspect diferit în funcție de rasă și este situat pe părțile laterale ale capului. Acesta prezintă o față externă (convexă), o față internă (concavă) și o deschidere eliptică delimitată de două margini. (3)

Conductul auditiv extern prezintă două porțiuni (osoasă și cartilaginoasă), având aspect tubular. Acesta este delimitat de baza conchiei auriculare, inelul cartilaginos și porțiunea osoasă a conductului auditiv al stâncii temporalului. Pielea din porțiunea cartilaginoasă este dispusă pe un strat de țesut conjunctiv adipos și conține peri si glande ceruminoase. Conductul auditiv extern este separat de cavitatea urechii medii printr-o membrană timpanică semitransparentă. (4)

2.2.2 Urechea medie

Urechea medie delimitează cavitatea timpanică, reprezentând o cavitate săpată în stânca temporalului, între porțiunea timpanică și pietroasă a acestuia.

Peretele extern al urechii medii este reprezentat de membrana timpanică, fiind de natură conjunctivo-elastică. Pe fața externă membrana timpanică este acoperită de piele, fiind lipsită de peri și glande, iar pe fața internă se continuă cu mucoasa faringiană prin intermediul trompei faringotimpanice (Eustache).

Cavitatea timpanică cuprinde patru oscioare reprezentate de: ciocan, nicovală, os lenticular și scăriță, acestea făcând legătura dintre timpan și urechea internă. (3,4)

2.2.3 Urechea internă

Rolul principal al urechii interne este acela de a primii semnalele auditive și de a menține echilibrul.

Urechea internă este alcătuită dintr-un sistem de cavități osoase săpate în stânca temporalului și care poartă denumirea de labirint osos. În interiorul labirintului osos se află mai multe cavități membranoase care constituie labirintul membranos. Între labirintul osos și cel membranos se află un spațiu care conține un lichid numit perilimfă. (3, 4)

2.3 Clasificarea otitelor

Pentru a înțelege și a dirija cât mai corect tratamentul bazat pe examenele diagnostice, este necesară cunoașterea modalităților posibile de clasificare a otitelor.

În funcție de segmentul anatomic afectat:

Otita externă – inflamația epiteliului urechii, cel mai frecvent întâlnită la animalele de companie

Otita medie – adesea apare în urma unei evoluții cronice a otitei externe

Otita externă – apare atunci când inflamația se extinde spre urechea internă

În funcție de evoluția clinică:

Acută – semnele clinice persistă timp de 7 zile

Subacută – semnele clinice persistă mai mult de 7 zile, dar mai puțin de 30 zile

Cronică – semnele clinice persistă mai mult de 30 zile

Recurentă, recidivantă – semnele clinice reapar după încheierea tratamentului ( 8 )

În funcție de natura agentului cauzal:

Bacteriene – stafilococice, streptococice, corynebacteriene, enterobacteriene, pseudomonotice, micotice, mixte

Micotice – Malassezia pachydermatis, Candida albicans

Parazitare – Otodectes cynotis

Alergice – ex. alergii alimentare

Afecțiuni hormonale – hipotiroidism, hiperestrogenism, hiperadrenocorticism

Induse prin acțiunea nespecifică de ,,corp străin’’

Carențiale

În funcție de leziunile histologice și caracterul inflamator:

Eritematoasă-scvamoasă

Eritematoasă-ceruminoasă

Scvamoasă-crustoasă

Verucoasă-proliferativă

Ulcerativă-purulentă (6, 8)

2.4 Etiologia otitelor

Cauzele care pot genera apariția otitelor se pot grupa în:

Factori primari – reprezintă factorii care au efect direct asupra canalului auditiv și pot duce la apariția otitelor:

Traumele – orice leziune a canalului auditiv care poate produce inflamația: folosirea incorectă a instrumentarului pentru curățarea urechii; bețișoarele de ureche pot fi iritante asupra epiteliului urechii, acestea nu trebuie folosite niciodată în sens de ,,înainte-înapoi” deoarece pot împinge secrețiile auriculare spre timpan

Dermatitele atopice – dermatitele atopice rezultă dintr-o reacție inflamatorie exagerată a pielii la stimulii antigenici; deoarece canalul auditiv reprezintă o invaginație a epidermei formând un canal tapetat de țesut epitelial, orice afecțiune a pielii se poate complica și cu inflamația urechii; se estimează că aproximativ 75% din afecțiunile otice la câine sunt corelate cu dermatitele atopice

Ectoparaziții – Otodectes cynotis este cel mai comun parazit care apare la nivelul canalului auditiv; acesta produce leziuni severe la nivelul urechii, leziuni care sunt traduse prin apariția unui exsudat asemănător zațului de cafea; exsudatul este alcătuit din cerumen, hematii și celule epiteliale

Corpii străini – corpii străini reprezentați de spiculi de grâu, așchii de lemn care pot pătrunde în canalul auditiv produc iritatie la acest nivel; aceștia pot migra spre urechea medie provocând ruperea membranei timpanice și astfel rezultă apariția otitei medii;

Hipotiroidismul – reprezintă probabil cel mai comun dezechilibru endocrin care poate apărea la câini; această afecțiune produce multe schimbări la nivelul pielii și canalului auricular, iar pe acest fond se pot dezvolta bacterii și ciuperci (5)

Factori predispozanți:

Conformația anatomică a urechii – pavilion pendulant (ex. Beagle, Cocker, Setter), stenoza anatomică a canalului auditiv (ex. Shar-Pei), fire de păr în exces (ex. Bichon)

Creșterea umezelii datorată spălatului excesiv sau înotului

Modificările ambientale ale temperaturii și umezelii

Afecțiuni sistemice – imunosupresia apărută în urma unor boli autoimune sau medicamente

Stenoza canalului auditiv – neoplasme, polipi

Aplicarea unor tratamente inadecvate – smulgerea agresivă a firelor de păr, substanțe iritante (7, 8)

Factori secundari și perpetuanți – acționează pe fondul inflamației produse de factorii primari și cei predispozanți:

Bacterii – Staphylococcus intermedius, Pseudomonas aeruginosa, Corynebacterium spp., Proteus spp., E. coli

Ciuperci – Malassezia pachydermatis, Candida albicans (7, 8)

2.5 Tratamentul otitelor bacteriene și fungice

Deoarece bacteriile și fungii reprezintă factori secundari în apariția otitelor, trebuie identificați și înlăturați factorii primari sau cei predispozanți care au dus la dezvoltarea acestor microorganisme.

Tratamentul durerii și al pruritului trebuie introdus în protocolul teraputic inițial. Otita externă este una din puținele afecțiuni dermatologice în care se recomandă ca glucocorticoizii să se folosească în asociere cu antibioticele și antifungicele.

Cel mai important factor în tratarea otitelor îl reprezintă igienizarea urechilor. Urechile trebuie curățate cu atenție cu o soluție specială care să înlăture detritusul din canalul auditiv și cerumenul în exces. Un produs corespunzător de igienizare trebuie să nu fie iritant asupra epiteliului canalului auditiv, să fie ceruminolitic, să fie bacteriostatic sau bactericid, să nu fie ototoxic și să acționeze sinergic cu alte medicamente utilizate în tratament.

În general, cazurile acute de otita se tratează cu preparate auriculare topice polivalente. Este foarte important de reținut că medicamentele topice sunt inactivate de exsudatul din canalul auditiv, iar cerumenul în exces împiedică absorbția acestora. (7)

Proprietarii trebuie instruiți cu atenție cum să folosească terapia topică, iar pentru asta trebuie să li se facă o demonstrație în prealabil.

Tratamentul otitelor bacteriene

Alegerea unui tratament topic antimicrobian trebuie neapărat să se facă după ce a fost efectuat examenul citologic sau dacă este cazul, examenul cultural bacteriologic si antibiograma. Deoarece rezistența la antibiotice a devenit din ce în ce mai comună, este recomandat să se administreze un antibiotic împotriva bacteriilor Gram negative (fluorochinolone) numai în cazurile în care la examenul citologic s-au evidențiat bacili.

În cazul infecțiilor cu stafilococi se recomandă să se folosească produse ce conțin: Polimixină B, Cloramfenicol, Gentamicină, Neomicină, Acid Fusidic, Ticarcilină.

În cazul infecțiilor cu Pseudomonas aeruginosă se pot folosi pentru toaletarea urechii preparate precum: Tris-EDTA (este un bun antiseptic, potențează activitatea antibioticelor și îndepărtează biofilmul bacterian), iar ca antibiotice sunt recomandate fluorochinolonele (enrofloxacina, marbofloxacina), gentamicina și polimixina B. (8, 10)

Terapia sistemică cu antibiotice nu este recomandată în cazurile de otită externă, dar pentru reducerea inflamației, a durerii și a pruritului se poate administra oral Prednisolone (0,1-0,2 mg/kg, de două ori pe zi, per os) sau Metilprednisolone (0,05-0,1 mg/kg,de două ori pe zi, per os), timp de 7-14 zile. (9)

Tratamentul otitelor fungice

În urma efectuării examenului citologic, dacă s-au evidentiat ciuperci din genul Malassezia pachydermatis se vor aplica preparate topice antifungice care să conțină: Clotrimazol, Thiabendazol, Miconazol, Niastatina, Amfotericina B, Cuprimixina.

De asemenea, înaintea aplicării picăturilor antifungice trebuie să se efectueze toaletarea urechii cu produse care conțin: Clorhexidina, Acid acetic 2-5%.

PARTEA A II-A : CERCETĂRI PERSONALE

CAPITOLUL III – MATERIALE ȘI METODE DE LUCRU

3.1 Obiective

Principalele obiective ale studiului personal vizează investigarea microbiologica a mai multor cazuri de otită, la câine, cu scopul stabilirii speciilor microbiene mai des întâlnite în evoluția acestor boli, incidența apariției florei monomicrobiene în comparație cu flora polimicrobiană, precum și testarea sensibilității și a rezistenței microorganismelor față de anumite substanțe antimicrobiene în vederea constituirii tratamentului specific în afecțiunile otice.

Identificarea microorganismelor patogene implicate în patologia urechii este extrem de importantă în vederea aplicării unui tratament corect și de scurtă durată.

Cercetările realizate în cadrul acestui studiu au fost efectuate asupra unor produse patologice reprezentate de secreții auriculare prelevate de la câini care prezentau otită.

3.2 Locul și perioada desfășurării studiului personal

Studiul a fost desfășurat în cadrul Disciplinei de Microbiologie și Imunologie din cadrul facultății de Medicina Veterinară, București, precum și în cadrul unei Clinici Veterinare private, în perioada 07.08.2019-01.03.2020, sub îndrumarea Șef. lucrări Dr. Bogdan Alexandru Tașbac.

3.3 Materiale și aparatură necesare examenului bacteriologic

Investigațiile microbiologice presupun utilizarea unei game largi de materiale și aparatură de laborator specifice domeniului microbiologiei, precum și aplicarea unor metode standard de izolare și identificare a microorganismelor prezente în materialele patologice studiate.

Materiale și aparatură necesare:

aparatură: microscop optic cu câmp luminos (fotonic), termostat, etuvă, autoclav (Fig. 1)

instrumentar: ansă de însămânțare, pipete gradate, pipete Pasteur, eprubete, stativ pentru eprubete, baloane, bec de gaz (Fig. 2)

materiale: plăci Petrii, lame de microscop, tampoane pentru prelevarea materialului patologic

medii de cultură: bulion și agar nutritiv, bulion nutritiv cu ser sangvin sau plasmă, agar cu sânge de berbec, agar Mac Conkey, agar Chocolate, agar VRBA etc.

materiale pentru teste biochimice: medii politrope (geloza T.S.I, geloza M.I.U, mediul Simmons, mediul Christensen), reactiv Erlich-Kovacs (testul indolului), apă oxigenată (testul catalazei)

materiale pentru tehnici de colorare: albastru de metilen, coloratia rapidă Diff-Quick (soluție fixatoare, soluția I eozinofilica, soluția II bazofilica), colorația Gram (Violet de gentiana, Lugol, Alcool acetona, Fuxina)

materiale pentru efectuarea antibiogramei: trusă cu microcomprimate, pensă oftalmologică sau dispenser pentru discuri, pipete, riglă, ghid antibiograme

3.4 Metode de lucru aplicate în diagnosticul otitelor

Realizarea diagnosticului în afecțiunile auriculare necesită parcurgerea mai multor etape și investigații, după cum urmează în subcapitolele următoare:

3.4.1 Examenul clinic

Examinarea clinică a animalului este o etapă extrem de importantă deoarece ne oferă date esențiale despre animal, ceea ce ne conduce cât mai aproape de diagnostic.

Primul pas în evaluarea pacientului îl constituie anamneza. Aceasta ne oferă informații despre rasă, vârstă, sexul animalului, debutul afecțiunii (acută, cronică, recidivantă), prezența/absența durerii, prezența/absența pruritului, istoricul bolilor, tratamentele efectuate anterior și eficacitatea acestora (dacă este cazul), habitatul acestuia, etc.

În ceea ce privește examenul clinic propriu-zis, acesta se efectuează atât de la distanță, cât și de aproape.

Examinarea clinică de la distanță ne permite evaluarea comportamentală a pacientului, poziția capului, poziția urechilor și starea de întreținere a acestuia.

Examinarea clinică de aproape ne ajută la examinarea pavilionului urechii, a conductul auditiv extern și la identificarea leziunilor periauriculare cauzate de scarpinatul excesiv. (Fig. 3).

Canalul auditiv extern se examinează cu ochiul liber sau cu ajutorul otoscopului (dacă durerea nu este accentuată și animalul ne permite), în vederea evidențierii secrețiilor auriculare (prezență, aspect, culoare, miros), a leziunilor de tip inflamator, a îngroșării tegumentului, a prezenței părului în canalul auditiv, a prezenței corpilor străini, precum și a localizării uni- sau bilaterală a otitei. (Fig. 4)

Palparea urechilor este de asemenea necesară pentru a determina nivelul durerii, a fibrozării sau a calcificării.

Dacă se suspicionează un caz de otită medie sau internă, se recomandă și efectuarea investigațiilor paraclinice, cum ar fi: radiografii, CT (computer tomograf), RMN (rezonanță magnetică nucleară).

3.4.2 Recoltarea probelor

După efectuarea examenului clinic, urmează etapa de prelevare a materialului patologic. Prelevarea probelor s-a realizat înainte de curățarea urechii, cu tampoane de vată, pentru examinarea microscopică a secrețiilor auriculare. Pentru examenul microbiologic, probele s-au recoltat pe tuburi sterile, iar pe eticheta acestora s-a notat specia, rasa, numele, urechea din care s-au recoltat probele și data recoltării. Este recomandat ca proba să se trimită către laborator în cursul aceleiași zile, însă dacă acest lucru nu este posibil, probele se pot recolta pe tuburi care conțin mediu de transport și pot fi ținute la frigider la o temperatura de 4℃, maxim 24 ore. Probele vor fi însoțite de către o Cerere de analiză microbiologică în care se vor nota următoarele: numele proprietarului; specia, rasa, vârsta, sexul animalului; tipul probelor; tratamente antimicrobiene utilizate anterior prelevării probelor; data recoltării și data expedierii.

3.4.3 Examenul microscopic al produsului patologic

Pentru realizarea cât mai corectă a unui frotiu, trebuie să se țină cont de următoarele etape: etalarea, uscarea, fixarea și colorarea.

Secrețiile auriculare prelevate au fost etalate pe lame de microscop (curate și degresate în prealabil) prin amprentare și derulare a tamponului de vată pe suprafața acestora. Am efectuat cel puțin 3 preparate microscopice din același produs patologic, folosind trei metode de colorare: colorația Diff-Quick, colorația Gram și colorația cu albastru de metilen.

După etalarea produselor patologice pe lamele de microscop, acestea au fost menținute în repaus cu fața în sus, în vederea uscării frotiurilor. (Fig. 5)

După ce frotiurile au fost uscate, acestea trebuie fixate; scopul fixării este acela de a distruge viabilitatea microorganismelor din produsul etalat și pentru o aderare mai puternică la suprafața lamei, atât a celulelor microbiene, cât și a celor nemicrobiene. Pentru fixare, am folosit următoarele tehnici:

prin căldură (procedeul Koch): lama se trece de trei ori succesiv prin flacără, cu fața lamei care nu conține preparatul

prin alcool-flambare: pe frotiu se pune o picătură de alcool, după care se aprinde (Fig. 6)

Tehnici de colorare:

Colorația Diff-Quick – mai este numită și colorația Romanowsky sau colorația Wright-Giemsa modificată, fiind o colorație rapidă; tehnica de colorare presupune inserarea pe rând a lamei în 3 soluții: o soluție fixatoare (10 secunde), soluția I eozinofilică (1 minut), soluția II bazofilică (1 minut), apoi, lama se spală și se usucă.

Colorația Gram – este o tehnică de colorare complexă și implică 4 timpi de colorare, după cum urmează: primul timp – acoperirea frotiului cu soluție de Violet de gențiană timp de 1 minut, apoi frotiul se spală; al doilea timp – acoperirea frotiului cu soluție Lugol timp de 1 minut, după care se indeparteaza, fără a spăla frotiul; al treilea timp – acoperirea frotiului cu Alcool acetona timp de 10 secunde, urmând ca frotiul se fie spălat cu apă din abundență; al patrulea timp – acoperirea frotiului cu soluție de Fuxina timp de 1 minut, după care frotiul se spală; după ce a fost realizată colorarea frotiului, acesta se lasă la uscat. (Fig. 8)

Colorația cu albastru de metilen – este o colorație simplă și constă în acoperirea frotiului cu soluție albastru de metilen 3-5 minute, după care lama se spală și se usucă. (Fig. 7)

După realizarea frotiurilor, acestea se examinează la microscop cu obiectivul de imersie. (Fig. 11)

La colorația Gram, bacteriile colorate în roșu sunt Gram negative, iar cele colorate în violet sunt Gram pozitive. În funcție de rezultatul examenului microscopic, se recomandă efectuarea examenului bacteriologic. (Fig. 12)

3.4.4 Examenul cultural bacteriologic

După examinarea microscopică a frotiurilor efectuate din secrețiile auriculare și după ce au fost obținute informații referitoare la flora microbiană existentă, a urmat efectuarea examenului cultural bacteriologic, în vederea izolării și identificării microorganismelor.

În vederea realizării examenului cultural bacteriologic, trebuie parcurse mai multe etape: însămânțarea pe medii de cultură, incubarea și separarea în culturi pure.

Însămânțarea – presupune introducerea sau depunerea materialului patologic atât în medii de cultură lichide, cât și pe medii de cultură solide, în condiții de sterilitate perfectă, cu scopul izolării microorganismelor prezente în aceasta.

Mediile de cultură pot fi neselective (pentru bacteriile nepretentioase), dar și selective (pentru bacteriile pretențioase) – bulion nutritiv, agar nutritiv, agar cu sânge, mediu Chapman, etc.

Însămânțarea în mediile lichide se face prin descarcarea tamponului de vată pe pereții eprubetei; după însămânțare, eprubetele trebuie omogenizate înainte de incubare, pentru o dispersare cât mai bună a materialului patologic în întreg mediul de cultură. (Fig. 13)

În ceea ce privește mediile solide, tamponul de vată se șterge pe o porțiune a mediului de cultură, după care cu ansa de însămânțare (sterilizată și răcită pe o altă zonă a mediului de cultură) se dispersează în tot mediul de cultură. (Fig. 14, Fig. 15)

Incubarea – presupune asigurarea mediilor însămânțate anumite condiții optime la care să se dezvolte microorganismele.

după ce au fost însămânțate mediile de cultură, acestea au fost incubate la termostat timp de 24 h, la 37℃, în atmosferă obișnuită.

mediile lichide se incubează în poziție verticală, iar plăcile Petrii se incubează cu capacul în jos.

Separarea în culturi pure – cultura pură provine dintr-o cultura mixtă (care conține mai multe specii microbiene) prin transferarea unei probe mici din mediul de cultură primar, neselectiv, într-un mediu de cultură nou și steril

pentru obținerea unei culturi pure se pornește de la o grupare de microorganisme asemănătoare (unități formatoare de colonii)

prelevarea probei se face prin simpla atingere a suprafeței coloniei cu ansa de însămânțare și inocularea în noul mediu de cultură

Identificarea speciilor microbiene ce s-au regasit în probele patologice recoltate de la nivel auricular s-au făcut pe baza condițiilor de cultivare, a caracterelor culturale și a proprietăților biochimice-enzimatice.

3.4.5 Antibiograma

Antibiograma reprezintă o metodă prin care se stabilește sensibilitatea sau rezistența unui microorganism față de anumite substanțe antimicrobiene. Întotdeauna diagnosticul bacteriologic trebuie finalizat cu efectuarea antibiogramei, deoarece pe baza rezultatului acesteia se alege un tratament cât mai eficient.

Antibiograma a fost efectuată prin metoda difuzimetrică Kirky-Bauer (a microcomprimatelor).

Tehnica de efectuare a antibiogramei – metoda difuzimetrică Kirky-Bauer:

Metoda difuzimetrică Kirky-Bauer are la bază proprietatea unor substanțe antimicrobiene de a difuza într-un mediu de cultură solid care conține cultură bacteriană, realizând stoparea dezvoltării bacteriilor cu care acestea vin în contact.

Din cultura bacteriană de testat se realizează mai multe dilutii seriate zecimale, folosind ser fiziologic. Astfel, după ce se omogenizează bine cultura lichidă, se transferă cu o pipetă gradată sterilă 0,5 ml din cultura în 4,5 ml ser fiziologic steril, rezultând diluția 1/10 (. Din diluția rezultată, după omogenizare, se transferă cu o altă pipetă gradată 0,5 ml într-o altă eprubetă cu 4,5 ml ser și astfel rezultă diluția 1/100 (. În funcție de bacteria testată, se pot face mai multe diluții după tehnica prezentată.

Din diluția obținută pentru cultura bacteriană de testat se însămânțează prin inundare pe suprafața agarului nutritiv sau pe mediul Müller-Hinton. După însămânțare se îndepărtează excesul de lichid, iar plăcile Petri se vor lăsa în repaus pentru a se usca. După ce suprafața mediului s-a uscat, se vor depune microcomprimatele cu antibiotice pe suprafața acestuia cu ajutorul unui dispenser sau unei pense stomatologice. Între fiecare comprimat, precum și între comprimate și marginea mediului trebuie păstrat suficient spațiu pentru a nu fi afectat aspectul zonelor de inhibiție. (Fig. 16, Fig. 17)

După ce au fost depuse microcomprimatele, se așteaptă aproximativ 15 minute, iar apoi placile Petri se vor lăsa la termostat cu capacul în jos, la 37℃.

Interpretarea rezultatelor se va face după 24 ore, însă se pot analiza orientativ și după 6-8 ore de incubare. După ce au trecut cele 24 ore de incubare se va observa că în jurul anumitor microcomprimate bacteria nu s-a dezvoltat, ceea ce înseamnă ca bacteria este sensibilă la antibioticul respectiv. Diametrul zonelor de inhibiție se apreciază în milimetri, folosind o riglă, iar rezultatele obținute sunt comparate cu valorile standard de lucru (aceste valori țin cont de tipul și concentrația microcomprimatelor, dar și de bacteria testată). În funcție de rezultatele obținute, putem stabili sensibilitatea, rezistența sau sensibilitatea intermediară a antibioticelor asupra tulpinii testate. (Fig. 18)

3.5 Caracterele culturale ale tulpinilor bacteriene izolate din otite

Identificarea speciilor microbiene implicate în otite s-a efectuat pe baza caracterelor culturale ale acestora, atât macroscopic, cât și microscopic, dar și cu ajutorul testelor biochimice-enzimatice.

Genul Staphylococcus

la examenul microscopic, bacteriile din genul Staphylococcus apar sub formă de coci perfect rotunzi, Gram pozitivi; aceste bacterii se organizează caracteristic în grupări staphylo (boabe din ciorchinele de strugure)

pe mediile solide, agarizate s-au dezvoltat colonii medii (1-3 mm), opace, de tip S, lucioase, netede cu margini regulate; pe agar cu sânge defibrinat produce zone de hemoliza în jurul coloniilor

în bulion s-a observat turbiditate intensă, un slab inel la suprafață și un depozit necaracteristic, omogenizabil

proprietățile biochimice-enzimatice: producerea catalazei, nu produc gaz, fermentarea majorității glucidelor

Genul Streptococcus

la examenul microscopic, streptococii se prezintă sub formă de coci sferici, ușor ovalari, iar gruparea caracteristică este strepto (coci înșirați formând lanțuri de diferite dimensiuni)

în mediul lichid am observat turbiditate scăzută, prezența unui depozit granular sau floconos

pe mediul solid s-a dezvoltat sub forma unor colonii mici (0,5 mm diametrul), izolate, lucioase, cu margini regulate, nepigmentate, semitransparente; pe agar cu sânge produc zone de hemoliză de tipul α sau ꞵ

Genul Klebsiella

la examenul microscopic se prezintă sub formă de bacili sau cocobacili robuști, Gram negativi

în mediul lichid am observat turbiditate crescută și prezența unui inel gros, mucos care nu persistă pentru mult timp

pe mediile solide, această bacterie s-a remarcat prin caracterul mucos al coloniilor, fiind colonii mari, opace, nepigmentate

proprietățile biochimice-enzimatice: lactoza pozitiv, produc gaz, testul indolului negativ, hemoliza negativ, lizindecarboxilaza pozitiv, O.N.P.G pozitiv, Voges Proskauer pozitiv, roșu metil negativ, hidrogen sulfurat negativ

Genul Corynebacterium

la examenul microscopic, bacteriile din genul Corynebacterium au un mod caracteristic de dispunere: grupări diplo- în V, palisade sau litere chinezești; sunt bacterii polimorfe, însă predomină formele bacilare, fiind bacterii Gram pozitive

în bulion am observat turbiditate și un depozit granular

pe mediile solide s-au dezvoltat colonii mici, de tip S sau R

testele biochimice: testul catalazei pozitiv, nu fermentează lactoza, reduc nitrații la nitriți

Genul Pseudomonas

la examenul microscopic, aceasta bacterie se prezintă sub formă de bacili sau cocobacili de talie medie, subțiri, drepți sau ușor curbați, Gram negativi

în bulion se observă prezența unei pelicule la suprafață și pigmentare, depozit abundent și turbiditate crescută

pe mediile solide se dezvoltă colonii rotunde, având margini neregulate, semitransparente, pigmentate; de asemenea, culturile degajă un miros caracteristic de iasomie

proprietățile biochimice-enzimatice: indol negativ, hemoliză pozitiv, urează pozitiv, catalază pozitiv, oxidază pozitiv

Genul Proteus

la examenul microscopic, bacteriile din genul Proteus se remarcă printr-un polimorfism accentuat, în câmpul microscopic regăsindu-se forme bacilare, cocobacilare și filamente de dimensiuni variabile, fiind bacterii Gram negative

în bulion se remarcă turbiditate intensă, prezența unui inel la suprafață și un depozit abundent, necaracteristic

pe mediile solide simple se dezvoltă sub formă de gazon bacterian, fiind un aspect caracteristic al acestei bacterii

proprietățile biochimice: urează pozitiv, indol negativ, hidrogen sulfurat pozitiv, citrat de sodiu negativ, roșu metil pozitiv

CAPITOLUL IV – REZULTATE ȘI DISCUȚII

Pentru a identifica agentul microbian patogen implicat în producerea otitelor, s-au recoltat și prelucrat 19 probe de la indivizi din specia canină care prezentau simptomele specifice afectiunilor otice.

În tabelul nr. 1 sunt prezentate cazurile diagnosticate în funcție de rasă, vârstă, sex, perioada apariției, aspectul secrețiilor auriculare, caracterul clinic și microorganismul izolat.

Tabelul nr. 1. Cazuri clinice examinate în perioada august 2019 – martie 2020

Graficul nr. 1. Incidența cazurilor de otita în funcție de rasă

Din graficul nr. 1 reiese faptul că cele mai multe cazuri de otită externă au fost diagnosticate la câinii din rasă metis (5 din totalul de 21 de cazuri, având un procent de 24%). Se remarcă de asemenea faptul că afecțiunile auriculare nu au predispoziție de rasă, acestea putând să apară atât la câinii cu blană lungă, cât și la cei cu blană scurtă, la câinii cu pavilion căzut, dar și la cei cu pavilion ridicat, la câini de talie mică, medie sau mare.

Categoria de vârstă reprezintă un alt aspect pe baza căruia variază incidenta otitelor. Din tabelul nr. 1 reiese faptul ca afecțiunile otice apar mult mai frecvent la câinii de peste 5 ani (12 cazuri din totalul de 21). Faptul că animalele cu vârsta mai mare de 5 ani sunt mai afectate se poate pune și pe seama unei imunități mai scăzute a organismului, în special la câinii de peste 10 ani.

În graficul nr. 2 am prezentat procentual categoriile de vârstă afectate, astfel că mai mult de jumătate din subiecții examinați au peste 5 ani (57 %), pe locul doi sunt câinii cu vârsta între 1-5 ani (29 %), iar categoria de vârstă cea mai puțin afectată este cea sub 1 an (14 %).

Graficul nr. 2. Incidența cazurilor de otită în funcție de vârstă

Incidența prezenței microorganismelor în culturi primare pure și mixte

În urma examenului cultural bacteriologic, s-a constatat faptul că în mai puțin de jumătate din cazurile examinate există o cultură microbiană pură, astfel încât, în majoritatea afecțiunilor otice flora microbiană patologică primară este mixtă.

Bacteriile izolate cel mai frecvent din secrețiile auriculare recoltate de la câinii cu otite au fost reprezentate de Staphylococcus pseudintermedius, acestea apărând atât în culturi primare pure, cât și mixte.

Tabelul nr. 2. Incidența izolării microorganismelor în culturi primare pure și mixte de la câinii cu afecțiuni otice

Din tabelul nr. 2 reiese faptul că Staphylococcus pseudintermedius este principala bacterie colonizatoare în afecțiunile otice la câine. Această bacterie apare în 4 cazuri în cultura primară pură și în 7 cazuri în cultura mixtă, fiind asociată cu alte bacterii sau levuri.

S-au constatat următoarele asocieri ale S. pseudintermedius cu alte bacterii: S. Pseudintermedius și Streptococcus canis într-un caz de otită acută, bilaterală; S. pseudintermedius și Pasteurella dagmatis într-un caz de otită cronică, cu caracter supurativ; S. pseudintermedius și Pseudomonas aeruginosa într-un caz de otită gravă, supurativă, având un caracter eroziv-ulceros. Asocierea S. pseudintermedius cu Malassezia spp. a apărut în 2 cazuri de otită acută, fiind destul de ușor de tratat.

Bacteriile din specia Pseudomonas aeruginosa apar o singură dată în cultura pură și în alte 2 cazuri în culturi mixte, fiind bacterii care apar de obicei în otitele cronice, uneori greu de tratat. În literatura de specialitate, asocierea bacteriilor speciei Pseudomonas aeruginosa cu otitele cronice se pune pe seama capacității acestei bacterii de a produce o peliculă numită biofilm, astfel încât aceasta poate determina creșterea rezistenței antimicrobiene. (21)

Alte microorganisme care au fost izolate în cultura primară pură au fost reprezentate de: Escherichia coli, Streptococcus dysgalactiae si Malassezia spp.

În graficul nr. 3 am reprezentat procentual raportul dintre microorganismele izolate în cultura primară pură și cele izolate în cultura primară mixtă. Astfel, se observă că în mai mult de jumătate din cazurile de otită externă există o cultură microbiană mixtă (57%), iar în 43% din cazuri s-a dezvoltat o floră microbiană pură.

Grafic nr. 3. Incidența izolării microorganismelor în culturi primare pure și mixte din otite la câine

Din cele 21 de cazuri examinate care au fost prezentate în tabelul nr. 1, se prezintă detaliat (date despre animal, anamneză, istoric, examen microscopic direct, examen cultural bacteriologic, antibiograma) următoarele cazuri reprezentative:

Caz nr. 1

Foaie de observație

Specie: Canină

Rasa: Labrador

Vârsta: 8 ani

Sex: M

Anamneza: Proprietarul a observat în urmă cu o săptămână faptul că animalul era foarte agitat atunci când se apropia de urechile acestuia. De asemenea, s- a observat prezența unei secreții de culoare galben-maronii, urât mirositoare, mai ales la urechea stângă. Animalul scutura din cap foarte des.

Antecedente medicale: Cainele a fost diagnosticat în urmă cu 5 luni de othematom la urechea stanga și a fost operat. De asemenea, pe parcursul vieții a mai avut episoade de otită acută.

Examen clinic:

mucoase aparente roz

pielea integră, blana lucioasă

urechi: urechea dreaptă era edematiată, eritematoasă, prezenta secreții în cantitate redusă; urechea stângă era edematiată și supurativă, secreții de culoare galbenă, acesta prezentând o durere intensă.

Examen citologic: La examenul citologic s-a remarcat prezența polimorfonuclearelor neutrofile și a cocilor Gram pozitivi, grupați în șiruri.

Examen microbiologic: În urma examenului microbiologic, s-a identificat infecția cu Streptococcus dysgalactiae

Antibiograma: Antibiograma a evidențiat sensibilitatea bacteriei S. dysgalactiae la următoarele antibiotice: Ampicilină, Cefalotin, Eritromicina, Penicilină, Vancomicină, Imipenem, Cloramfenicol, Pradofloxacin, Cefpodoxime. Rezistență: Clindamicină, Tetraciclină, Oxitetraciclină

Tratament:

toaleta auriculară o data pe zi cu Otoprof (soluție ceruminolitică)

tratament local: Osurnia otic gel (Terbinafină, Florfenicol, Acetat de betametazonă) – o aplicare în ambele urechi cu repetare la 7 zile

Recontrol dupa 7 zile: evoluție favorabilă; urechea stângă nu prezintă secreții, nu mai este edematiată; urechea dreaptă prezintă secreții în cantitate redusă, nu mai este edematiată. Se repetă aplicarea de Osurnia în ambele urechi.

Caz nr. 2

Foaie de observație

Specie: Canină

Rasa: Metis (talie medie)

Vârsta: 12 ani

Sex: F

Anamneza: Proprietarul a observat de câteva zile ca animalul a început să scuture din cap și să se scarpine la urechea stângă; este un câine care stă în curte.

Examen clinic:

mucoase aparente roz-pal

pielea integră, blana este lipsită de luciu

starea de întreținere – nu foarte buna

urechi: urechea dreaptă – nu prezintă modificări; urechea stângă – prezintă secreții maronii, urât mirositoare

Examen citologic: La examenul citologic s-a evidențiat prezența celulelor epiteliale scvamoase, precum și prezența cocilor și a bacililor

Examen microbiologic: Infecție mixtă cu Staphylococcus spp. si Klebsiella spp.

Antibiograma: S-a evidențiat sensibilitatea bacteriilor Staphylococcus spp. si Klebsiella spp. la următoarele antibiotice: Enrofloxacina, Gentamicina, Polimixina B, Imipenem, Amikacina. Ambele tulpini bacteriene au prezentat rezistență pentru: Cefalexin, Ticarcilina

Tratament:

toaletarea zilnică a urechilor cu Otoprof (ceruminolitic)

aplicarea picăturilor auriculare Dexogen (gentamicina sulfat, dexametazona, albendazol) de doua ori pe zi, cate 3 picături în urechea stanga, dupa curatarea în prealabil a urechii

tratamentul a fost recomandat pentru 7 zile

Recontrol: după 7 zile au fost prelevate probe de la nivelul urechii stângi pentru examenul microscopic direct; s-au evidențiat coci, dar într-un număr mult mai redus; tratamentul a mai fost prelungit pentru încă 7 zile.

Caz nr. 3

Foaie de observație

Specie: Canina

Rasă: Shih-Tzu

Vârstă: 9 ani și 6 luni

Sex: F

Anamneza: Proprietarul spune că de o lună a observat ca animalul se scarpina și scutura din cap, însă nu a bagat de seama. A decis să se prezinte la medic deoarece a observat că urechea dreapta era foarte iritată și prezenta un miros întepator.

Istoric medical: dermatita atopica.

Examen clinic:

mucoase aparente: roz

pielea prezintă zone de alopecie din cauza scarpinatului, blana lucioasă

urechi: urechea stângă – eritematoasă, prezintă cerumen în cantități mici; urechea dreaptă – eritematoasă-ceruminoasă, prezintă secreții de culoare galbenă, păr în exces, durere accentuata

Examen microbiologic: Infecție cu Pseudomonas aeruginosa.

Antibiograma: În urma antibiogramei, această bacterie este sensibilă la: Amikacin, Gentamicina, Imipenem, Ticarcilina, Ticarcilina + Acid clavulanic, Enrofloxacin.

Tratament:

toaletare auriculară zilnică cu Otodine (Clorhexidina, Tris-EDTA)

local: picături auriculare Dexogen, 2-3 picături în urechea dreaptă, de trei ori pe zi, 10 zile

sistemic: Enrofloxacin, comprimate de 50 mg, administrat la 12 ore, 10 zile

dietă hipoalergenică

După cele 10 zile de tratament s-a redus inflamația urechii, însă la examenul citologic s-a identificat multiplicarea excesivă a levurilor din genul Malassezia pachydermatis.

S-a continuat tratamentul local cu picături auriculare Mitex (miconazol citrat, prednisolon acetat, polimixina B sulfat).

CAPITOLUL V – CONCLUZII

Afecțiunile auriculare nu au predispoziție de rasă, acestea au fost consemnate la o varietate largă de rase de câini, câinii din rasa metis fiind cei mai afectați (24% din totalul de cazuri).

Otitele externe au fost semnalate cu o frecvență mai mare la câinii cu vârsta de peste 5 ani (57%).

S-au obținut culturi primare mixte (57%) într-un procentaj mai mare față de culturile primare pure (43%).

Specia bacteriană cea mai frecvent izolată de la câinii cu otită externă este Staphylococcus pseudintermedius (în 4 cazuri în cultură pură și în 7 cazuri în cultură mixtă).

Au mai fost izolate în cultură pură și următoarele specii microbiene: Escherichia coli, Streptococcus dysgalactiae și Malassezia spp.

BIBLIOGRAFIE