Șef Lucr. Dr. Liliana Coldea [310496]

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Facultatea de Medicină

Specializarea Asistență Medicală Generală

LUCRARE DE LICENȚĂ

Îndrumător:

Șef Lucr. Dr. Liliana Coldea

Student: [anonimizat]

2017

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Facultatea de Medicină

Specializarea Asistență Medicală Generală

PRINCIPII DE EDUCAȚIE LA PACIENȚI CU INSUFICIENȚĂ CARDIACĂ CONGESTIVĂ

Îndrumător:

Șef Lucr. Dr. Liliana Coldea

Student: [anonimizat]

2017

MOTTO:

„CEEA CE-L [anonimizat]”

L.F. CELINE

Cuprins

Introducere

Insuficientă cardiacă congestivă este o [anonimizat] a mușchilor inimii. [anonimizat]: doua atrii și două ventricule. [anonimizat]. Boala apare atunci când ventriculele nu mai pot pompa suficient sânge organelor. Astfel, [anonimizat], ficat etc. [anonimizat].

Inima are o capacitate maximă de lucru din care utilizează doar o parte -[anonimizat]. Diferența dintre acestea reprezintă forța de rezervă a inimii. Concordanta dintre lucru efectiv al inimii și circulația corespunzătoare nevoilor curente tisulare se face prin intervenția unor mecanisme de adaptare: tahicardie, hipertrofie.

Defectul de bază din insuficienta cardiacă consta în imposibilitatea fibrei miocardice de a [anonimizat] a ventriculilor. Într-[anonimizat], deoarece alungirea fibrelor musculare (dilatarea ventriculilor) crește implicit forța de constricție. [anonimizat].

Cauzele cele mai frecvente care determină instalarea unei insuficiențe cardiace congestive sunt:

1. Suprasolicitarea fizică a cordului: [anonimizat], [anonimizat]

2. Scăderea eficientei contracției: [anonimizat]

3. Afectarea umplerii cardiace: [anonimizat], [anonimizat], tamponada cardiacă.

I. Partea teoretică

Capitolul 1. Insuficiența cardiacă

Definiție

Insuficiența cardiacă este un sindrom clinic care rezultă din imposibilitatea de a expulza întreaga cantitate de sânge primită și de a [anonimizat][2].

Termenul de insuficiență cardiacă are două componente:

una arterială

una venoasă.

Din punct de vedere al componenței arterială inima insuficientă este incapabilă ca prin contracție să expedieze o cantitate suficientă de sânge. [anonimizat], ci de raportul acestuia cu necesitățile metabolice. O aplicare concretă a acestui concept o constituie descrierea unor forme de insuficiență cardiacă cu debit crescut: [anonimizat], [anonimizat][2].

Din punct de vedere al componenței venoase, insuficiența cardiacă se caracterizează prin incapacitatea inimii de a accepta întregul volum sanguin rezultat din întoarcerea venoasă.

În concluzie, putem defini din nou insuficiența cardiacă fiind un sindrom clinic caracterizat prin simptome și semne distincte, consecință a perturbărilor în asigurarea debitului cardiac și în asigurarea întoarcerii venoase[2].

Etiopatologie

Din punct de vedere etiopatogenic se deosebesc factori clinici care declanșează insuficiența cardiacă și cauze profunde ale insuficienței cardiace.

I.) Factori clinici care declanșează insuficiența cardiacă sunt următorii:

Infecțiile (cum ar fi infecțiile acute ale căilor aeriene superioare) pot determina febră, tahicardia, creșterea nevoilor metabolice. Acești factori constituie o suprasolicitare a inimii unui bolnav, cu o cardiopatie cronică, putând determina decompensarea.

Emboliile pulmonare, mai frecvente la cardiopații nevoiți să-și restrângă activitatea fizică, duc hipertensiune pulmonară cu suprasolicitare a ventriculului drept și cu declanșarea decompensării sau cu întârzierea recompensării[2].

Anemia severă, mai ales când este rapid instalată (în urma unei hemoragii digestive) constituie o intensă solicitare pentru inimă care încearcă să asigure nevoile în oxigen ale țesuturilor printr-o creștere a debitului; o inimă lezată în prealabil, aprovizionată ea însăși cu oxigen în condiții precare și în plus suprasolicitată, sfârșește prin a ceda.

Insuficiența debitului coronarian – la un vechi valvulopat cu hipertrofie cardiacă (deci un aport de oxigen insuficient), apariția aterosclerozei coronariene, cu scăderea consecutivă a debitului coronarian, constituie un factor important în apariția manifestărilor insuficienței cardiace.

Tulburări de ritm ale inimii –deseori insuficiența cardiacă a unui bolnav cu inima lezată în prealabil, poate fi declanșată de o tahicardie peroxistică supraventriculară sau ventriculară, fibrilație atrială sau de flutter-ul atrial. Aceste tulburări de ritm pot duce la decompensare prin: creșterea nevoilor inimii, scurtarea diastolei ca o umplere ventriculară deficitară[2].

Solicitările fizice și psihice- eforturile fizice mari, căldura excesivă a mediului ambiant și emoțiile puternice pot determina o decompensare cardiacă. La decompensarea inimii mai contribuie și ingestia unei cantități mari de sare, suprimarea intempestivă a digitalei și diureticilor, transfuziile de sânge și perfuziile saline.

Tireotoxicoza și sarcina – hipertiroidia și sarcina solicită un debit cardiac crescut, putând declanșa o insuficiență cardiacă la un vechi valvulopat[2].

II.) Cauzele profunde ale insuficienței cardiace sunt reprezentate de bolile care lezează miocardul:

Cauzele insuficienței cardiace stângi sunt:

hipertensiunea arterială

bolile valvulei aortice

bolile coronarelor

insuficiența mitrală

miocarditele

unele cardiopatii congenitale

Cauzele insuficienței cardiace drepte pot fi grupate astfel[2]:

bolile ce constituie cauze ale insuficienței ventriculare stângi, acestea determinând o congestie și o hipertensiune pulmonară și realizând supraîncărcarea ventriculului drept. Astfel hipertensiunea arterială, bolile coronarelor, bolile mitrale și bolile valvelor aortice determină mai întâi o insuficiență ventriculară stângă, iar ulterior și insuficiența ventriculară dreaptă[2].

bolile ce efectuează întregul miocard, dar care pot determina cu precădere o insuficiență ventriculară dreaptă. Dintre aceste boli amintim: miocarditele. Anemiile severe, fistulele arteriovenoase, avitaminoza B1.

bolile primitive ale plămânului, vaselor pulmonare și valvulelor pulmonare. Dintre acestea cele mai importante sunt bolile pulmonare, și anume brohopneumopatia obstructivă cronică[2].

Alături de cauzele prezentate mai sus, care sunt cele mai frecvent întâlnite, la producerea insuficienței cardiace drepte mai pot contribui: stenoza triscupidianasi mixomul atrial drept, inima dreaptă (pericardita constructivă), tahicardiile heterotrope prelungite.

Clasificarea insuficienței cardiace

După localizare se deosebesc:

o insuficiență cardiacă stângă

o insuficiență cardiacă dreaptă

o insuficiență cardiacă globală

După debut se deosebesc:

o insuficiență cardiacă acută (stângă sau dreaptă)

o insuficiență cardiacă cronică (stângă sau dreaptă)

După toleranța de efort se clasifică în patru stadii: în primul stadiu la efort nu apare nici un semn de insuficiență cardiacă, în stadiul al patrulea simptomele de insuficiență apar și în repaus, iar în stadiile doi și trei reprezintă forme intermediare[15].

Din punct de vedere al debitului cardiac se deosebesc:

o insuficiență cardiacă cu debit scăzut (cea din diversele valvulopatii, hipertensiune)

o insuficiență cardiacă cu debit crescut (hipertiroidie, anemie severă).

Insuficiența cardiacă stângă

Insuficiența cardiacă stângă se datorește scăderii debitului inimii stângi, cu stază și hipertensiune în mica circulație.

Simptomatologia este dominată de disconfortul respirator, care îmbracă diferite aspecte de dispnee[15].

Dispneea este simptomul cel mai precoce și cel mai constant și se caracterizează prin respirații frecvente și superficiale. La început apare la eforturi mari, apoi progresiv, pe măsura cedării miocardului, la eforturi din ce în ce mai mari.

O formă de dispnee de efort este dispneea vesperală, minimă dimineața, accentuându-se spre seară. În forme avansate de insuficiență stângă, dispneea apare și în repaus, bolnavul luând o poziție semișezândă. Această dispnee se numește ortopnee.

Un alt tip de dispnee este dispneea paroxistică nocturnă ce apare sub forma unor crize ce survin după una, două ore de somn – bolnavul se trezește cu sete de aer, este anxios, se ridică în pat în poziție șezândă sau coboară și deschide fereastra să respire aer proaspăt[15].

Dispneea îmbracă aspectul de tahipnee superficială, regulată, crizele durează aproximativ 20 de minute până la o oră terminându-se de multe ori cu câteva chiute de tuse, cu eliminarea unei expectorații mucoase.

Edemul pulmonar acut –este cea mai gravă, dar și cea mai caracteristică manifestare a insuficienței cardiace stângi. Apare în atacuri bruște, brutale, de obicei nocturne sau după efort mai mare, uneori după încărcarea cu lichide a organismului[15].

Se manifestă cu o dispnee extremă cu ortopnee stringentă. Bolnavul este șocat, anxios agitat, palid, cu buze ușor cianotice, cu transpirații reci. El prezintă hipnee amplă zgomotoasă și tahipnee de 30-40 respirații/minut. Apare tusea care la început este seacă, apoi apare o expectorație serioasă, spumoasă, albicioasă, iar în cele din urmă devine rozată, expresie de transvazării sângelui din alveolele pulmonare. Edemul pulmonar acut de origine cardiacă trebuie deosebit de edemul pulmonar toxic, de edemul pulmonar de origine cerebrală sau de edemul pulmonar al fenalilor[15].

Respirația Cheyne-Stockes – se caracterizează prin succesiunea unor perioade de apnee și de hiperventilație. Se întâlnește în special la vârstnici, hipertensivi și sclerotici.

Tusea – este un simptom întâlnit frecvent la bolnavii cu insuficiență cardiacă stângă, producându-se mai ales cu prilejul crizelor de dispnee paroxistică nocturnă, dar și în afara lor. Tusea poate îmbrăca mai multe forme: tușe de efort, tuse seacă cu senzație neplăcută de iritație la nivelul traheei și laringelui, tușe de decubit, tuse umedă cu expectorație mucoasă, hemoragică sau mucopurulentă.

Hemoptizia – bolnavii pot avea o expectorație rozată și spumoasă în cazurile edemului pulmonar acut sau franc sangvinolent în cazul infarctului pulmonar. În insuficiența pulmonară stângă sau în insuficiența atrială stângă, bolnavii pot expectora spute ruginii ce conțin” celule de insuficiență cardiacă”[15].

Insuficiența cardiacă dreaptă

Insuficiența ventriculului drept determină scăderea relativă a debitului sanguin din sistemul arterei pulmonare și stază în sistemul venelor cave. Simptomatologia insuficienței cardiace drepte, care constituie și criteriile sale de diagnostic, cuprinde următoarele[15]:

Hepatalgia hepatomegalia de bază – creșterea de volum a ficatului, se manifestă prin:

– Dureri în hipocondrul drept (hepatalgia), care la început apar după eforturi, apoi devin persistente.

– Constatarea mărimii anatomice a ficatului (hepatomegalia). Hepatomegalia de stază trebuie diferențiată de alte cauze de mărirea ficatului (hepatite acute/cronice, ciroze hepatice, tumori hepatice etc.)

Cianoza – încetinirii vitezei în mica circulație este generalizată cu predominanță la extremități și proeminențe (buze, urechi, pomeți, mâini, picioare, etc.). Tegumentele sunt ceva mai roșii și mai calde, cu transpirații (mai ales la palme), dacă debitul cardiac este crescut, mai palide și mai reci dacă debitul cardiac este scăzut[15].

Turgescența venelor superficiale mai ales jugulare – expresia hipertensiunii din sistemul venos și este mai evidentă la nivelul venelor gâtului, deoarece aceste vene mari sunt foarte apropiate de atriul drept, au pereții subțiri, iar în mod normal sunt turtite, având o presiune relativ negativă.

Fenomenele de stază renală – apar ca urmare a creșterii presiunii în venele renale și scăderii gradientului de presiune dintre artere și vena renală. Se manifestă prin nicturie, oligurie cu urină normal concentrată, iar în stazele mai avansate poate apărea o discretă proteinurie[15].

Fenomenele de stază portală – se manifestă prin materism, constipație, inapetență, greață, iar în cazul cu aliura mai rapidă prin vărsături și diaree.

Fenomenele de stază cerebrală – expresia congestiei venoase a encefalului, a scăderi relative a debitului arterial a hipoxiei și a. Această encefalopatie se manifestă cu: somnolența diurnă și adesea somnolență nocturnă, apatie și torpoare, uneori evoluează până la comă, alteori agitație (delir cardiac)[15].

Edeme cardiace – fac parte din manifestările cele mai caracteristice ale insuficienței cardiace drepte. Natura cardiacă a edemelor se cunoaște prin caracterul lor generalizat, predominant declin, progresiv, la început vesperale, apoi permanente, cu extindere de la părțile cele mai joase ale corpului (maleole și gambe, regiunea sacrală) în sus.

Hidrotoracele – pentru insuficiența cardiacă dreaptă este caracteristic hidrotoracele drept sau în cazuri severe, hidrotoracele bilateral.

O complicație a insuficienței cardiace drepte este cordul pulmonar cronic. Apare după unele boli pulmonare cronice și în special după bronhopneumopatia obstructivă cronică. Cele mai obișnuite cauze sunt: emfizemul pulmonar obstructiv, astmul bronșic, bronșitele cronice, diferite scleroze pulmonare[15].

Simptome: tabloul clinic reunește semnele bolii cauzale, semne de insuficiență respiratorie și semne de insuficiență cardiacă dreaptă. Boala evoluează în trei stadii:

– Stadiul de pneumopatie cronică în care sunt prezentate semnele bolii pulmonare și ale insuficienței respiratorii, dar lipsesc semnele unei insuficiențe cardiace. Boala se manifestă în acest stadiu prin dispnee de efort, tuse cu expectorație și dacă este prezentă insuficiența respiratorie prin cianoză. În acest din urmă caz, în sângele arterial scade oxigenul și crește dioxidul de carbon[15].

– Stadiul de cord pulmonar cronic compensat apare după ani de evoluție, sub influența evoluțiilor acute bronhopulmonare și a fumatului. Dispneea se accentuează și se instalează la cel mai mic efort. Cianoza apare chiar și în repaus, fiind foarte intensă. Poliglobulia și degetele hipocratice devin manifeste. Apar semne de hipertrofie și de dilatare a inimii drepte.

– Stadiul al treilea se caracterizează prin apariția semnelor de insuficiență cardiacă dreaptă, constituind cordul pulmonar cronic decompensat. Cianoza este intensă, nuanță pământie, de unde și denumirea de „cardiaci negri” dată acestor, bolnavi. Dispneea este foarte pronunțată, la fel poliglobulia și degetele hipocratice. Uneori apar dureri anginoase și somnolență care poate merge până la comă.

Semnele insuficienței cardiace drepte devin evidente: jugulare turgescente, edeme ale gambelor, tahicardie, hepatomegalie, uneori ascită. Prognosticul este în general grav, insuficiența respiratorie odată apărută evoluția acestei boli este invariabil către agravare. Apariția insuficienței cardiace agravează și mai mult diagnosticul[15].

Insuficiența cardiacă globală

Prin insuficiența cardiacă globală sau de tip biventricular se înțeleg acele cazuri care prezintă manifestări evidente clinic atât de insuficiența cardiacă stângă cât și de insuficiența cardiacă dreaptă[8].

În consecință tabloul clinic prezintă:

Fenomene de stază pulmonară: dispnee de tip cardiac, raluri de stază, aspect radiologic de „ hil de stază”, eventual chiar atacuri de edem pulmonar și astm cardiac.

Fenomenele de stază în sistemul venelor cave: hepatomegalie de stază, edeme de tip cardiac, cianoză, oligurie, hipertensiune venoasă periferică și centrală, etc.

Insuficiența cardiacă globală poate fi[8]:

– Primară, când manifestările de insuficiență ale celor doi ventriculi apar și evoluează simultan. Acesta este cazul insuficienței cardiace în miocardite și miocardiopatii distrofice, ischemice, unde se produc leziuni difuze și proporționale în întregul miocard, ceea ce determină decompensarea în același timp a ambilor ventriculi.

– Secundară, atunci când într-o primă fază se manifestă numai insuficiența unuia din ventriculi și mai târziu, într-o a doua fază apar și semnele decompensării și celuilalt ventricul. În acest tip de insuficiență se pot remarca: tabloul clinic tinde să fie dominat de semnele insuficienței cardiace drepte și pe măsură ce afecțiunea cardiacă se agravează, se accentuează și gradul de predominanță a semnelor de insuficiență cardiacă dreaptă. De aceea, e multe ori, afecțiunea pare că o insuficiență cardiacă dreaptă cu toate semnele tipice descrise, la acre se constată în plus raluri de stază, ca semn al coexistenței unei insuficiențe cardiace stângi[8].

În cadrul insuficienței globale se pot distinge două variante aparte, caracterizate prin particularități fiziopatologice specifice și care se oglindesc în unele caractere ale simptomatologiei[5]:

Insuficiența cardiacă congestivă consecutivă reducerii reîntoarcerii venoase la inimă și scăderii debitului cardiac, este așa-numita insuficiența cardiacă de tip hipodiastolic.

Acesta este cazul în pericardita consecutivă, în sindroamele de restricție cardiacă (hipertrofii concentrice, fibroza, tumori cardiace mai mari, etc.), în insuficiența cardiacă din unele tahicardii excesive și prelungite. În aceste cazuri, pe lângă tabloul cunoscut al insuficienței cardiace globale (cu predominanța dreaptă) se mai constată următoarele particularități[5]:

– Tegumentele sunt reci și palide, cu transpirații reci;

– Tensiunea arterială este mică, iar formula tensională este convergentă prin scăderea presiunii sistolice;

– Timpul de circulație este în general mai prelungit decât în alte cazuri de insuficiență cardiacă;

– Măsurarea debitului cardiac arată o scădere evidentă a acestuia în valoare absolută.

Insuficiența cardiacă congestivă consecutivă creșterii reîntoarcerii venoase la inimă și creșterii debitului cardiac, este așa – numita insuficiență cardiacă de tip hiperdiastolic care însoțește sindroamele cardio-circulatorii hiperkinetice, hipertiroidismul, anemiile severe, unele cazuri de cord pulmonar cronic cu insuficiență respiratorie pronunțată, în miocardiopatia din boala Paget, etc.[5].

În aceste cazuri, pe lângă tabloul cunoscut al insuficienței cardiace globale (cu predominanță dreaptă), se mai constată următoarele particularități:

– Tegumentele sunt calde, cu transpirație apoasă albă, cu roșeață generalizată, dar mai exprimată în palme;

– Pulsul este tahicardic, dar plin, amplu, uneori cu caracter săltăreț;

– Tensiunea arterială sistolică este mai adesea crescută, formula tensională fiind divergentă;

– Timpul de circulație este, în general, mai scurt decât în alte cazuri de insuficiență cardiacă[5];

– Măsurarea debitului cardiac arată valori absolute crescute uneori considerabil, dar debitul este totuși mai mic decât ar fi în același caz în lipsa unei insuficiențe cardiace.

1.7. Simptomatologia

În stadiile incipiente ale insuficienței cardiace pot să nu existe simptome. Respirația efectuată cu efort și scurtată, cu apariția oboselii, apare atunci când inima este slăbită și nu mai pompează suficient sânge pentru a asigura organismului nutrienții și oxigenul necesar. Efortul organismului de a contracara insuficiența cardiacă duce la apariția simptomelor care pot deveni severe[1].

Simptome clasice ale insuficientei cardiace:

1. Respirație scurtată și efectuată cu efort (dispnee). Caracteristici:

– Pacientul gâfâie

– Oboseală la mers

– Necesitatea opririi dese în timpul mersului

– Constricție toracică

– Scurtarea respirației

– Scurtarea respirației în timp ce pacientul stă întins (ortopnee)

– Scurtarea respirației în timpul somnului (dispnee paroxistică nocturnă)[3].

2. Creșterea în greutate. Caracteristici:

– Creștere în greutate datorată acumulării de fluide în organism.

3. Umflarea picioarelor (edeme). Caracteristici:

– Umflarea picioarelor se înrăutățește la sfârșitul zilei sau după ce pacientul a stat mult timp în picioare[3]

– Dureri

– La presiune apare godeu la nivelul pielii

– Încălțămintea poate deveni neîncăpătoare.

4. Oboseală sau incapacitatea de a face efort. Caracteristici:

– Accentuarea oboselii

– Incapacitatea de a face efort la fel ca în trecut

– Fatigabilitate[3].

5. Mărirea abdomenului. Caracteristici:

– Durere

– Abdomen moale.

6. Scăderea apetitului și scăderea forței musculare. Caracteristici:

– Slăbiciune

– Cașexie cardiacă.

7. Urinari frecvente. Caracteristici:

– Urinări frecvente, mai numeroase noaptea (nicturie).

8. Tuse. Caracteristici:

– Tuse uscată, sâcâitoare

– Se accentuează dacă pacientul stă întins[4].

1.8. Tablou clinic

Este necesară apelarea la serviciul de urgență atunci când:

– Durerile toracice nu au dispărut la 5 minute după administrarea unei tablete de nitroglicerină, în special dacă durerea este sub formă de apăsare sau zdrobire și este însoțită de dispnee, transpirații și stare de greață[2].

– Apar simptome de accident vascular cerebral:

– Apariția bruscă a paresteziilor (furnicături), amorțirea membrelor, slăbiciune, imposibilitatea de a efectua mișcări la nivelul unei jumătăți a corpului (fata, picior, mâna)

– Scăderea bruscă a acuității vizuale sau vedere încețoșată

– Dificultăți de vorbire sau de înțelegere

– Amețeli, vărsături sau convulsii

– Stângăcie

– Pierderea conștientei

– Dureri de cap (severe și într-o anumită regiune a capului)

– În cazul apariției simptomelor de insuficiență cardiacă[2]:

– Dispnee severă (pacientul nu poate respira normal nici când se odihnește)

– Un episod brusc și prelungit de aritmie cardiacă sau frecvenți cardiacă crescută asociata cu greață, amețeli sau leșin

– Dispnee asociată cu tuse cu sputa roz, spumoasă.

– Oboseală și slăbiciune ce împiedică bolnavul să efectueze activitățile obișnuite

– Dificultăți de respirație în timpul activităților obișnuite sau în timpul exercițiilor fizice ce nu cauzau probleme anterior[2]

– Dispnee când pacientul stă întins

– Pacientul se trezește noaptea cu dispnee sau cu senzația de sufocare

– Tuse uscată, sâcâitoare, în special când pacientul este întins

– Creștere rapidă în greutate în mai puțin de o săptămână (1kg până la 1,5kg)

– Acumulare de lichid în organism (cel mai des la nivelul picioarelor).

De asemenea, trebuie contactat medicul dacă pacientul a fost diagnosticat cu insuficiență cardiacă anterior, iar simptomele se înrăutățesc. În general, medicul trebuie consultat la orice schimbare bruscă a simptomatologiei[2].

Exista cauze mai puțin severe ce dau simptome minore în insuficiența cardiacă. Pentru simptome că oboseală sau acumulare moderată de lichide în organism (edeme) este suficientă tratarea acestora. Pentru simptome mai grave, precum dispneea instalată brusc, chiar și în forma să moderată, este necesară consultarea unui medic. Dacă simptomele dispar și nu mai apar, este posibil că bolnavul să nu aibă nevoie de tratament. Dacă simptomele necesită tratament continuu la domiciliu, atunci este necesar consultul de specialitate.

Dispneea apărută din cauză că individul nu este în deplină formă fizică nu necesită tratament imediat. Totuși, este necesară consultarea unui medic pentru îmbunătățirea formei fizice. O formă fizică mai bună duce la îmbunătățirea calității vieții, poate scădea riscul pentru afecțiuni cardiace noi, cum ar fi infarctul miocardic sau moartea subită[2].

1.9. Diagnostic

Investigații

Insuficiența cardiacă este o afecțiune medicală complexă. Există mai multe tipuri de insuficiență cardiacă și diverse cauze. Din acest motiv se vor efectua o serie de investigații pentru diagnosticare și evaluarea severității bolii. În unele cazuri, cauza insuficienței cardiace poate fi ușor descoperită (ca în afectarea valvulară) sau ușor tratată (ca în afecțiunile tiroidiene), dar acestea sunt excepții[13].

Bolnavii cu simptome de insuficiență cardiacă vor trebui să efectueze următoarele investigații:

– Anamneza și examen clinic minuțios

– Investigații de laborator

– Electrocardiograma (ECG)

– Radiografie toracică

– Echografia cardiacă.

Ecografia cardiacă este cel mai simplu și cel mai bun test pentru diagnosticarea insuficienței cardiace și a tipului acesteia, sistolic sau diastolic. De asemenea, poate determina cauza bolii și ghida tratamentul[13].

Următoarele investigații sunt folosite pentru a identifica zonele cardiace ce nu primesc suficient sânge (zonele ischemice) și pentru a aprecia funcția ventriculului stâng:

– Scanarea perfuziei cardiace (metode izotopice): acest test poate evidenția o perfuzie cardiacă deficitară

– Ventriculograma cu radionuclide (evaluarea volumelor ventriculare): această investigație este folosită atunci când rezultatele ecografiei sunt nesatisfăcătoare (cauzate de o persoană obeză sau cu sânii mari sau cu o boală pulmonară severă); este mai puțin sensibilă în aprecierea bolilor valvulare cardiace sau a ischemiei cardiace[14].

– Cateterismul cardiac este folosit pentru descoperirea arterelor coronare stenozate (îngustate) sau obstruate și pentru măsurarea presiunii în interiorul inimii. Este utilă, de asemenea, în diagnosticarea cauzelor ce produc sau agravează simptomele specifice insuficienței cardiace.

Bolnavul va trebui monitorizat periodic de către medicul său curant. Aceste perioade pot fi mai mici sau mai mari în funcție de severitatea și evoluția bolii. Investigațiile ajută medicul să determine tipul de insuficiență cardiacă și gradul severității acesteia[14].

Diagnostic precoce

Peptidul natriuretic cerebral ajută la depistarea precoce a insuficienței cardiace și a simptomelor ce se agravează din cauza bolii. Identificarea indivizilor cu risc crescut, înainte că boala să poată fi evidențiată pe echocardiografie, este importantă pentru monitorizarea bolnavilor, pentru tratarea factorilor agravanți (ca hipertensiunea arterială sau hipercolesterolemia) și pentru începerea tratamentului (cu inhibitori ai enzimei de conversie, de exemplu). Indivizii cu risc crescut pentru insuficiență cardiacă trebuie să se consulte cu medicul curant din timp[15].

1.10. Evoluția și complicațiile insuficienței cardiace

Evoluția insuficienței cardiace depinde de gravitatea cardiopatiei cauzale și de prezența sau absența complicațiilor.

La unii bolnavi, insuficiența cardiacă stângă poate evolua un număr relativ mare de ani (10 ani sau peste), fără a apărea insuficiență cardiacă dreaptă.

În cazul unei cardiopatii cu insuficiență de cord drept supraviețuirea, care în urmă a două decenii era de numai 1-2 ani, a devenit astăzi de 5- 10 ani și chiar mai mult[10].

Complicațiile insuficienței cardiace sunt următoarele:

trombozele venoase ale membrelor inferioare;

emboliile pulmonare (secundare trombozelor venoase);

emboliile arteriale (ca urmare a formării unor trombi în atriul stâng sau în ventriculul stâng);

complicațiile pulmonare – edemul pulmonar acut, bronhopneumonia;

complicațiile cerebrale – tromboza sau embolie cerebrală;

ciroza cardiacă;

insuficiența renală;

endocardita bacteriană subacută[10].

1.11. Tratamentul și intervenții specifice în insuficiența cardiacă

Tratamentul insuficienței cardiace are trei obiective importante:

– Ușurarea activității inimii (repaosul fizic constituie una din principalele măsuri prin care se urmărește realizarea acestui obiectiv; tratamentul hipotensor este extrem de util în cazul bolnavilor hipertensivi, la care au apărut manifestările clinice ale insuficienței cardiace stângi);

– Mărirea forței de contracție și a eficienței miocardului (cu ajutorul tratamentului tonicardic)[16];

– Restabilirea echilibrului hidrosalin (prin dieta hiposodată și prin tratamentul cu diuretice).

A. Tratamentul igieno-dietetic

Tratamentul igieno-dietetic constă în primul rând în repaus și în dietă săracă în sodiu.

Repausul-durata și gradul repausului depind de afecțiunea cauzală; el este util în toate formele de insuficiență cardiacă. Prin repausul fizic se realizează următoarele: scăderea tensiunii arteriale, diminuarea travaliului mușchilor respiratori, rărirea alurii ventriculare[14].

Alături de repausul fizic, un rol important îl au repausul psihic și moral. În insuficiența cardiacă repausul la pat va fi menținut acasă sau la spital timp de 1-2 săptămâni. În acest interval bolnavul se va găsi în poziția semișezândă în pat sau în fotoliu, această poziție fiind convenabilă mai ales pentru bolnavii cu insuficiență cardiacă stângă. Se va evita, în măsura posibilului imobilizarea absolută și prelungită Reluarea activității se face în funcție de reducerea semnelor de insuficiență cardiacă și de posibilitatea controlării acesteia printr-un tratament de întreținere: reluarea activității se va face în etape progresive.

Unii bolnavi își pot prelua serviciu, dar cei care au de făcut eforturi fizice trebuie să-și schimbe locul de muncă. În orice caz, tuturor bolnavilor li se recomandă un program de muncă redus, cu perioade de odihnă în timpul zilei și cu repaus la pat în cele două zile de la sfârșitul săptămânii[14].

Dieta săracă în sodiu reprezintă, de asemenea un mijloc de mare importanță în tratamentul insuficienței cardiace. De altfel în formele ușoare de insuficiență cardiacă, dieta hiposodată plus repausul fizic determină o netă ameliorare.

Gradul de restricție al ingestiei de sodiu depinde de severitatea insuficienței cardiace. În insuficiența cardiacă severă se recomandă o restricție mare a ingestiei de sare (sub 1 gr/zi) ceea ce se poate realiza prin regimul Kempner (1 kg. de fructe, 200 gr orez, 30-50 gr. zahăr, 300 gr compot cu un conținut de 0,5 gr de NaCl) sau prin regimul Cărel (800 ml lapte cu un conținut de 1 gr de NaCl). În general, în cadrul regimului hiposodat se evită alimentele cu sodiu (brânza, mezeluri, cereale, pâine, etc.)[14].

Restricția de lichide nu este necesară în mod obișnuit. În condițiile unei diete hiposodate, bolnavul cu insuficiență cardiacă poate bea apă după nevoi, adică 1,5-2 l în 24 h. În cazul hiponatremiei de diluție, apărută tardiv la bolnavii cu insuficiență cardiacă ce își pierd capacitatea de a excreta apa, se recomandă o restricție a ingestiei de apă.

Regimul alimentar constă într-o alimentație variată și bogată în vitamine, mese fracționate, regim hipocaloric la obezi, hipertensivi și coronarieni. Se va urmări greutatea bolnavului să nu depășească valoarea normală. Alcoolul, cafeaua și ceaiul sunt permise în cantități mici, fumatul trebuie interzis. Se vor asigura proteine suficiente (1 gr/kilocorp), cantitatea de lipide va fi redusă, iar fructele, sucurile, zarzavaturile și zeama de fructe vor fii administrate în cantități mai mari[14]. Se reduce sarea, în formele severe se permit 1 -1,5 gr sare de bucătărie/zi, iar în unele cazuri (Nefrix) se permit 3 gr sare; cantitatea de lichide zilnică nu vă depășii 1-1/2 litri lichid-iarna și 2 litri – vara. Regimul va fi normocaloric, hipocaloric sau hipercaloric, în funcție de necesitățile bolnavului în cauză. Trebuie să fie bogată în vitamine, să conțină proteine (se administrează multe fructe și legume), deoarece pierde potasiu prin diuretice și va conține 1 gr proteine/kg corp, fiind echilibrat în glucide și moderat în lipide. Mesele vor fi mici și fracționate (4-5/zi), ultima masă va fi luată înainte de culcare.

Sunt permise următoarele alimente

– Laptele (numai în limita cantității permise), caș, urdă, brânză;

– Carne de vacă, pasăre slabă în cantitate limitată cca. 100 -150 gr/zi; peștele de râu slab, fiert, fript său copt;

– Pâine albă fără sare;

– Grăsimile – untul nesărat, smântâna, frișca, uleiul vegetal;

– Fructele fierte în compoturi, sucuri de fructe;

– Legume sub formă de salate, piureuri, budinci, evitând pe cele care produc meteorisme și cele bogate în sodiu (varză, țelină, spanacul)[15];

– Băuturile sub formă de ceaiuri de plante, sucuri de fructe.

Sunt interzise următoarele alimente:

– Brânzeturi grase (cașcaval, brânzeturi topite);

– Carnea grasă de porc, gâscă, rață, mezelurile, peștele sărat;

– Ouăle în cantitate excesivă;

– Pâinea cu sare sau făinoasele preparate cu bicarbonat sau sare;

– Legumele bogate în sodiu: țelina, sfecla, spanac;

– Dulciuri preparate cu sare sau cu multă grăsime;

– Băuturi: alcoolul sub orice formă, apele minerale, iaurtul, ceaiul tare, cafeaua;

– Condimentele cele iuți, boiaua piperul[15];

– Muștarul cu sare, ceapă, usturoiul.

B. Tratamentul medicamentos

A) Tonicardiace- sunt substanțe obținute din unele plante și anume: Digitalis purpureea, Digitalis lanata, Strophantus gratus, Strophantus kombe. Medicația tonicardiacă reprezintă medicația de bază a insuficienței cardiace. Se administrează ori de câte ori insuficiența cardiacă nu se compensează prin repaus și regim desodat.

Preparatele digitalice acționează îmbogățind metabolismul miocardului, mărind forța de contracție a inimii, scăzând frecvența cardiacă. Datorită acestor acțiuni crește debitul cardiac, scade presiunea venoasă, se reduce volumul inimii, crește diureza și se diminuă edemele[15].

Tonicardiacele cele mai des folosite sunt Digitala și Strofantina. Strofantina are o acțiune rapidă și de scurtă durată fiind utilizată în formele acute, dar nu este recomandată în tratamentul cronic. Digitala acționează mai lent, are o durată de acțiune mai lungă și se acumulează în organism.

Cele mai cunoscute preparate de Strofantină sunt: SROFANTINA KOMBETINUL și DUABAINA. Se administrează numai intravenos, fiind indicate doar în cazurile de urgență.

Nu se administrează imediat după Digitală, ci după o pauză de 1-2 zile.

Preparatele de Digitală sunt extrase din Digitalis purpureea sau din Digitalis lanta (Lanatosid-C, Digoxin, Dezlanosid, Cedilanide- substanțe care se administrează fie pe cale intravenoasă, fie oral).

– Lanatosid- C (0,4 mg/fiolă) își manifestă efectul după 10 min., cu intensitatea maximă de 1-2 h. În tratamentul de atac se folosesc intravenos 1,8- 1,6 mg/zi, administrate în 4 prize sau per os 1-2 mg (de 3 ori/zi, I zi câte 12-25 picături sau 4-8 drajeuri). Tratamentul de întreținere se realizează cu picături sau drajeuri cu doza ce reprezintă aproximativ ½ din doză tratamentului de atac (0,5 – 1 mg/zi)[15].

– Digoxin- se prezintă sub formă de comprimate ce conțin 0,25 mg glicozid și sub formă de soluție alcoolică glicerinată ce conține 0,5 mg glicozid. La adulți în tratamentul de atac se folosesc 0,5 mg/zi, administrat oral, până la compensare (câteva zile), apoi întreținere cu 0,125- 0,5 mg/zi; în urgențe, dacă pacientul nu i s-a mai administrat digitală, se injectează intravenos lent 0,5 – 1mg, repetând la nevoie după 4-8 ore încă 0,5 mg. La copii se administrează oral 0,025mg/kilocorp la 8 ore în 2-4 doze pentru digitalizare, apoi întreținere cu 0,0125mg/kilocorp și pe zi.

– Nidacil- în tratamentul de atac se folosește doza de 0,6-1mg/zi timp de 3-5 zile, iar în tratamentul de întreținere doza de 0,1-0,2mg/zi[15].

– Dezlanosid- se prezintă sub formă de fiole a 2ml soluție injectabilă conținând dezacetillanatozida 0,4 mg. Are acțiune rapidă, își manifestă efectele după 10 -30 min., intensitatea maximă fiind realizată după 1-2 h. Pentru digitalizarea rapidă se folosește doza de 0,8-1,6 mg (2-4 fiole/zi), dozele fiind fracționate și administrate la 4-6 h interval.

– Digitalina – se prezintă sub formă de soluție hidroalcoolică gicerinată conținând digitoxina 1 mg/ml sau 50 picături. Se administrează la adulți oral 0,2-0,5 mg/zi (10-15 picături), până la corectarea tahicardiei și compensare, apoi 0,6 mg/zi timp de 3-6 zile. La copii, după vârstă, în prima zi se administrează 0,1 -0,4 mg, în 2-3 zi 0,1-0,2 mg, apoi întreținere cu 0,025- 0,05 mg zilnic sau la 12 zile.

Contraindicațiile Digitalei sunt reprezentate de fenomenele de supradozaj digitalic și de cazurile de șoc sau colaps. Intoxicația cu Digitala se manifestă prin tulburări de ritm și conducere (extrasistolă, tahicardii paroxistice), tulburări gastrointestinale (grețuri, vărsături, anorexie). În caz de supradozare principala măsură constă în oprirea tratamentului cu Digitală, apoi încetarea administrării de diuretice, limitarea efortului fizic, sării de potasiu, chinidinei[15].

În tratamentul cu Digitala foarte util este să se măsoare în fiecare zi pulsul pentru a aprecia rezultatele terapeutice și pentru a surprinde eventualele fenomene de intoxicație.

B) Diureticele- reprezintă o medicație importantă având drept scop eliminarea de sodiu și de apă din organism ameliorând munca inimii. Ele pot fi administrate în orice formă de insuficiență cardiacă, având o toxicitate slabă, efect diuretic prelungit și important, fără reacții adverse deosebite și fără grave tulburări electrolitice. Pericolul hipopotasemiei se previne administrând concomitent clorura de potasiu[14].

Dintre diureticele tiazidice fac parte: Nefrix, Ufrix, Furosemid, ele putând fi administrate în orice insuficiență cardiacă.

– Nefrix- se administrează pe cale orală 2-4 tablete zilnic (50-100 mg) sau 2-3 ori/săptămână.

– Furosemid- se prezintă sub formă de fiole a 2 ml soluție apoasă conținând furosemid 20 mg. Prezintă un efect important, imediat și rapid. Se administrează intravenos lent (1-3 fiole a 20 mg) sau 1-3 comprimate a 40 mg/zi sau la 2 zile. La bolnavii cu edeme cardiace 1 doză, de 40 mg, poate duce la pierderea de până la 8 litri de apă. Furosemidul este eficace la bolnavii rezistenți la diuretice tiazidice. Poate fi utilizat în doze de 40 mg până la 500 mg. Poate produce dezechilibre electrolitice: hiponatremie, hipopotasemie, hiperuricemie, accidente alergice și tulburări digestive[14].

– Alte diuretice utilizate sunt: inhibitorii aldosteronului (Aldactana, Spironolactona), acidul etacrinic cu efect important și rapid, se administrează comprimate de 0,050 g, 1-4/zi, după mese și fiole de 0,025 g, 1-4/zi – intravenos.

În insuficiența cardiacă refractară la tratament se administrează cure discontinue de corticoizi (Prednison).

C) Alte tratamente:

– Oxigenoterapia este indicată în cazurile acute și în vazurile cronice cu leziuni pulmonare;

– Emisia de sânge (300-500 ml) se practică în insuficiența cardiacă acută și forma cronică severă cu edeme mari[14];

– Evacuarea colecțiilor lichidiene când respirația este stânjenită;

– Morfină se face în edemul pulmonar acut și cordul pulmonar acut, iar anticoagulantele, în formele cu accidente tromboembolice.

C. Tratamentul complicațiilor

Tratamentul edemului pulmonar acut se aplică de urgență în următoarea succcesiune: poziția șezândă cu membrele inferioare în poziție declină, garouri prin rotație (la 5 minute) la cele 4 extremități, oxigen prin sondă nazală, Morfină intravenos (1-2cg), sângerare (300-500ml în 5 minute), diuretice (Furosemid – 2 fiole, 0,40mg intravenos sau Edecrin 50 mg în perfuzie), tonicardiace (Lanatosid-C intravenos 1 fiolă, Digoxin sau Strofantină intravenos), Miofilin intravenos[2].

Dacă tensiunea artială este scăzută se administrează tonicardiace Isuprel 2-8 fiole de 0,2mg în 250ml ser glucozat 5%, oxigen, Morfină, HHC, Dextran. În E.P.A. de origine infecțioasă se face sângerare și se administrează HHC, tonicardiace și oxigen. În E.P.A. din marile hipertensiuni se combate energic hipertensiunea cu Raunervil (1 fiolă intravenos lent), Catapresan sau Regitină.

A) Tratamentul insuficienței cardiace congestive rapid instalate implică repaus la pat (nu absolut), oxigen, restricție mare de sare, Furosemid, Acid etacrinic, Lanatosid-C (3-4 fiole intravenos pe zi).

B) Tratamentul cordului pulmonar acut: oxigen pe cale nazală, analgetice (Algocalmin, Mialgin), Atropină, în caz de bradicardie și hipotensiune; Papaverină intravenos, Izoproterenol în perfuzie, Noradrenalină în caz de șoc, digitalice injectabile (Lanatosid –C), asociat cu Furosemid intravenos tratament anticoagulant sau trombolitic, antibiotice în zilele următoare[2].

Tratamentul cordului pulmonar cronic se adresează, în primul rând, bolii pulmonare cauzale.Se administrează antibiotice (Tetraciclină 2gr/zi sau Ampicilină 4gr/zi), bronhodilatatoare (Miofilin 1-2 fiole intravenos lent), Bronhpdilatin sau Alupent; corticoterapie oral sau H.C.C.; se urmărește dezobstruarea căilor aeriene prin eliminarea secrețiilor bronșice, prin hidratare corectă, cu Trecid, Bisolvol, oxigen intermitent, antitusive cu prudență; în stadiul de insuficiență cardiacă: sângerare, diuretice, tiazidice (Nefrix) și tonicardiace[2].

D. Tratament în cazul agravării bolii

Uneori când tratamentul standard nu dă rezultate se pot lua în calcul alte metode terapeutice precum transplantul cardiac sau dispozitivul de asistare a ventriculului stâng (dispozitiv mecanic de pompare implantat în torace), metode de care, însa, beneficiază un număr mic de bolnavi.

Îngrijiri paliative

Odată cu agravarea bolii bolnavul ar trebui să ia în calcul unele opțiuni precum îngrijirile paliative. Acestea sunt servicii ce se adresează bolnavilor cu boli ce nu se pot vindeca și care, de obicei, evoluează spre agravare. Este un tratament diferit de cel ce vindecă o afecțiune, numit tratament curativ. Tratamentul paliativ se adresează îmbunătățirii calității vieții atât pe plan fizic, psihic cât și spiritual. De obicei cele două tipuri de tratament se asociază. Îngrijirile paliative pot ajuta la managementul simptomelor și efectelor secundare a medicației curative. De asemenea, ajută pacientul să facă față unei boli cu evoluție îndelungată, să-și facă planuri de viitor și acordă sprijin familiei bolnavului pentru ca aceasta să înțeleagă mai bine boala și sprijinul de care are nevoie pacientul. Bolnavul ce are nevoie de îngrijiri paliative va fi îndrumat de medicul curant către un alt medic specializat în acest tip de tratament[2].

Decesul

Mii de oameni mor în fiecare an din cauza insuficienței cardiace în ciuda eforturilor medicilor și a medicinii moderne. Deși afecțiunea poate evolua rapid de la o formă ușoara la una gravă, mulți pacienți (și familiile lor) nu sunt pregătiți pentru a lua decizii privitoare la moartea iminentă. Bolnavii ar trebui îndrumați spre luarea unei decizii conforme cu dorințele proprii, asupra acceptării sau nu a măsurilor suportive a vieții, a tipului de terapie dorită sau a refuzului unor anumite tratamente[15].

E. Tratament profilactic

Cea mai bună metodă de a preveni apariția insuficienței cardiace este modificarea stilului de viață și tratarea eficientă a unor afecțiuni, precum hipertensiunea arterială sau diabetul zaharat, ce pot crește riscul apariției acestei boli. Infarctul miocardic și boala coronariană, produse prin îngustarea și rigidizarea vaselor sanguine (ateroscleroza), pot duce în timp la insuficiență cardiacă[2].

Pentru prevenirea aterosclerozei trebuie urmate câteva sfaturi:

– Evitarea fumatului: fumatul crește riscul apariției bolilor cardiace

– Scăderea nivelurilor plasmatice de colesterol prin diete sărace în colesterol, exerciții fizice, evitarea fumatului

– Controlul tensiunii arteriale: persoanele cu hipertensiune arterială au risc crescut de a dezvolta afecțiuni cardiace; studiile arată că scăderea tensiunii arteriale la acești indivizi, până la valori normale, reduce la jumătate riscul pentru insuficiență cardiacă; exercițiile fizice, limitarea ingestiei de alcool și controlul stresului mențin tensiunea arterială în limite normale

– Program regulat de exerciții fizice: exercițiile fizice ajută la controlul greutății corporale, a tensiunii arteriale și a reducerii stresului[2]

– Controlul diabetului zaharat prin respectarea tratamentului și a dietei indicate de medic

– Reducerea ingestiei de alcool: un studiu recent arata că un consum moderat de alcool scade riscul insuficienței cardiace la persoanele învârstă; consumul exagerat de alcool duce, însă, la insuficiență cardiacă.

Este importantă identificarea persoanelor cu risc pentru insuficiența cardiacă, înainte ca aceștia să prezinte semne de afectare a structurii cardiace în vederea monitorizării lor, tratării afecțiunilor asociate și eventual, administrării de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei[2].

II. Partea specială

Capitolul 2. Cercetare

2.1. Motivația alegerii temei

Insuficiența cardiacă este un sindrom clinic care rezultă din imposibilitatea de a expulza întreaga cantitate de sânge primită și de a menține astfel un debit sanguin corespunzător nevoilor organismului, în condițiile unei umpleri venoase satisfăcătoare.

Deoarece inima nu mai funcționează în limite normale, organismul încearcă să-și suplinească funcția prin:

– Reținerea apei și sării pentru a crește cantitatea de sânge

– Creșterea frecvenței cardiace (tahicardie)

– Creșterea dimensiunilor inimii.

Cu timpul inima obosește și începe să devină din ce în ce mai puțin eficientă. În acest moment apar simptome că oboseala și slăbiciune. Sângele începe să stagneze în vasele care ajung la inimă, cauzând acumularea de lichid la nivelul plămânilor și scurtarea respirației.

Am ales pentru a trata „Insuficiența cardiacă congestiva”, deoarece este o afecțiune des întâlnită, care afectează sănătatea și implicit viața cotidiană a celor bolnavi.

2.2. Scopul lucrării

Scopul principal al acestei lucrări constă în cercetarea problemelor nursing ale pacienților cu insuficientă cardiacă congestiva și identificarea de metode de îmbunătățire a calității vieții acestor pacienți.

2.3. Material și metodă

Studiul s-a realizat pe un lot de 133 pacienți internați în Clinica Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu în interval de timp ianuarie 2016 – decembrie 2016.

S-au analizat următorii parametrii și variabile:

Sexul

Vârsta

Mediul de proveniență

Secția în care au fost internați

Evoluția pacientului

Tipul internării

Complicații ale patologiei

Datele prezentate au fost culese din baza de date a Spitalului Clinic Județean Sibiu și din foile de observație ale pacienților.

Pacienții s-au prezentat și internat în diverse stadii de severitate diferite. Vârsta lotului de pacienți studiați cuprinde valori în intervalul 40-98 de ani.

Pentru prelucrarea cazurilor am folosit metoda grafică.

2.4. Rezultate și discuții

Repartiția pe sexe

Tabel nr.1 Incidența insuficientei cardiace congestive în funcție de sex

Figura nr. 1 Reprezentarea statistică procentuală a numărului de pacienți diagnosticați cu insuficienta cardiacă congestiva în funcție de sexul acestora.

Din figura nr. 1 se pate că observă că incidenta insuficientei cardiace congestive este mai ridicată în rândul femeilor (54%) fata de bărbați (46%). Deși aceasta incidență este mai mare în rândul femeilor, nu putem afirma cu siguranță că acestea sunt mai predispuse la patologie având în vedere că diferența nu este foarte mare, fiind vorba de doar 8 procente.

Repartiția pe grupe de vârstă

Tabel nr. 2 Incidența insuficientei cardiace congestive în funcție de vârstă:

Figura nr. 2 Reprezentarea statistică procentuală a pacienților cu insuficientă cardiacă congestiva în funcție de vârstă:

Din figura de mai sus putem observa că incidenta insuficientei cardiace congestive crește odată cu înaintarea în vârstă și se atinge un maxim la categoria de vârsta 70-79 de ani (39 de pacienți). Putem observa că incidenta patologiei scade după vârsta de 80 de ani.

Faptul că nu s-a înregistrat nici un pacient cu vârsta sub 40 de ani cu aceasta patologie putem concluzia că insuficienta cardiacă congestiva afectează persoanele începând de la vârsta a doua.

Repartiția pe mediul de proveniență

Tabel nr. 3 Incidența insuficientei cardiace congestive în funcție de mediul de proveniența

Figura nr. 3 Reprezentarea statistică procentuală a numărului de pacienți diagnosticați cu insuficienta cardiacă congestiva în funcție de mediul de proveniența.

Din figura de mai se poate observa că incidenta insuficientei cardiace congestive este mai ridicată în cazul pacienților din mediul urban decât cei din mediul rural. Acest aspect se poate datorat faptului că pacienții din mediul rural sunt mai puțin expuși la principalii factori de risc al patologiei – stresul și alimentație nesănătoasă.

Repartiția în funcție de secția în care au fost internați pacienții

Tabel nr. 4 Numărul de pacienți care au necesitat internare pe diferite secții:

Figura nr.4 Reprezentarea statistică procentuală a numărului de cazuri care au necesitat internare pe diferite secții:

Din figura nr. 4 se observa că o valoare procentuală de 86% din cazurile au impus internare în secția de Cardiologie și 12% din pacienții care s-au prezentat au fost internați la secția de Medicină internă, 2% la secția de Imunologie clinică și alergologie.

Repartizarea în funcție de diagnosticul pacientului la internare

Tabel nr. 5 Repartizarea cazurilor în funcție de diagnosticul pacientului la prezentarea în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu

Figura nr. 5 Reprezentarea statistică procentuală a cazurilor pe baza stării pacientului:

Din reprezentarea grafică de mai sus a cazurilor pe baza diagnosticul pacientului la internare reiese faptul că cele mai întâlnite cazuri au fost de Insuficienta cardiacă congestiva (56% din cazuri) și Insuficienta ventriculară stânga (44% din cazuri).

Pe lângă aceste patologii s-au mai întâlnit următoarele diagnostice secundare:

Fibrilația atrială și flutter;

Cardiopatia aterosclerotica a unor vase nespecificate;

Cardiomiopatie ischemică;

Alte forme de angina pectorală;

Infarct miocardic vechi;

Bloc atrio-ventricular, primul grad;

Hipertensiunea esențială (primară);

Cardiopatia hipertensivă cu insuficientă (congestiva) a inimii;

Insuficientă (valva) aortică;

Insuficientă mitrală (valva);

Sechelele altor hemoragii intracraniene netraumatice;

Infarct miocardic acut transmural al peretului anterior;

Angina pectorală, nespecificata;

Encefalopatia hipertensivă;

Bloc fascicular anterior stâng;

Tahicardia ventriculară;

Tahicardia supraventriculara; etc;

Repartiția în funcție de evoluția condiției pacienților

Tabel nr. 6 Evoluția condiției pacienților la externare:

Figura nr. 6 Reprezentarea statistică procentuală a evoluției condiției pacienților la externare:

Din figura nr. 6 putem observa că la 89% din pacienta condiția lor s-a îmbunătățit, de unde putem trage concluzia că patologia poate fi ținută sub control cu tratament adecvat. Tot în figură putem vedea ca 9% din pacienții tratați pentru aceasta patologie au decedat, 9% fiind o rată foarte mare de deces putem trage concluzia că este absolut necesar respectarea recomandărilor oferite de medicii pentru tratarea acestei patologii și se impun controale medicale regulate.

Repartiția pe tipul de internare a pacienților

Tabel nr. 7 Tipul de internare a pacienților

Figura nr. 7 Reprezentarea statistică procentuală a tipului de internare a pacienților

Din graficul de mai sus putem observa că 90% din pacienții care s-au internat la Spitalul Județean au avut bilet de internare. Putem concluziona că acești pacienți merg la controale medicale regulate și își tratează patologia.

Repartizarea în funcție de numărului de zile de internare

Tabel nr. 8 Repartizarea cazurilor în funcție de numărului de zile de internare în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu

Figura nr. 8 Reprezentarea statistică procentuală a cazurilor pe baza numărului de zile de internare:

Din reprezentarea grafică și procentuală a cazurilor pe baza numărului de zile de internare reiese faptul că cele mai întâlnite cazuri au fost între 6 și 10 zile de internare (45%), urmate de cazuri în care pacienții au fost internați între 1 și 5 zile (31%). În cazul internărilor pe termen lung, peste 20 zile, au fost întâlnite doar în 5% din cazuri.

2.5. Studiul procesului de nursing în cazul insuficientei cardiace congestive

Asistenta medicală deține o poziție foarte importantă în îngrijirea acestor categorii de bolnavi. Justificarea rolului ei rezidă în caracterul unor boli cardiovasculare (insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială, infarct miocardic etc), care reclamă o spitalizare îndelungați, deci o supraveghere continuă. Pe aceeași linie se situează și frecvența accidentelor din bolile cardiovasculare (sincope, colaps vascular, stop cardiac), ca și a complicațiilor. În sfârșit, dacă reținem, faptul că multe boli cardiovasculare reprezintă urgențe medicale, tulburări de ritm, cardiopatii ischemice, puseuri de hipertensiune, edem pulmonar etc), se poate înțelege mai bine rolul său[2].

Dar pentru a-și îndeplini menirea, nu trebuie să se mulțumească să cunoască și să aplice, chiar perfect, diferitele tehnici de îngrijire a bolnavului, ci trebuie să cunoască noțiuni teoretice, care să-i permită depistarea unui semn precoce, interpretarea acestuia și, dacă este nevoie, chiar intervenția în situațiile în care viața bolnavului depinde de cunoștințele sale. Asistenta medicală este obligată să noteze toate datele referitoare la puls, diureză, T.A., edeme, dieta, medicație etc. Ea trebuie să asigure repausul fizic și psihic al bolnavului, care, aproape în toate aceste categorii de afecțiuni, este indispensabil. Nu trebuie însa să uite dezavantajele repausului îndelungat la pat, fapt pentru care este necesar să se recomande alegerea poziției șezândă sau semisezânde[2].

Supravegherea funcțiilor vitale

O Urmărirea respirației

O Urmărirea pulsului și a tensiunii arteriale

O Urmărirea diurezei și a tranzitului intestinal

O Urmărirea faciesului.

Principii generale ale regimului alimentar din cursul insuficienței cardiace declarate, se va călăuzi după următoarele reguli generale:

– El va trebui să reducă la minimum efortul ce se cere din partea inimii;

– Va trebui să asigure resorbția edemului cardiac;

– Va trebui să corecteze urmările nefavorabile pe care le-a adus după sine insuficiența circulației și staza din diferitele organe: acidoza, creșterea ficatului, tubul digestiv etc.[2];

Educația sanitară a pacienților

Asistenta medicală va sfătui și va da explicații bolnavului pe toată perioada spitalizării și la externare, cum trebuie să respecte toate recomandările:

să respecte cu strictețe odihna (repausul impus);

să respecte cu strictețe dieta – regim hiposodat;

să nu consume alcool, tutun, cafea sau alte toxine;

să se observe cu atenție și la orice modificare spontană să ia legătura cu medicul de familie sau cu medicul specialist;

să accepte dispensarizarea și să se prezinte periodic la control.

Rolul delegat

Rolul asistenței medicale în examinarea paraclinică

Îngrijirea pacienților cu afecțiuni cardiovasculare nu este unitară, nici chiar asemănătoare. Secția de cardiologie îngrijește pacienții cu afecțiuni foarte diferite; unele mențin pacientul într-o stare de pericol permanent de moarte, altele evoluează mai mult sau mai puțin compensat. La unii pacienți, supravegherea trebuie să fie permanentă, cu intervenții momentane, determinate de schimbările survenite — adesea pe neașteptate — în starea pacientului, la altele îngrijirile au caracter cronic, intermitent[2].

Supravegherea pacienților cardiaci prevede înregistrarea paralelă a pulsului central și periferic, a tensiunii arteriale, a diurezei, a respirației și, la indicația expresă, a expectorației, urmărirea dispneei, a cianozei, a edemelor, a greutății corporale și a pulsațiilor venelor jugulare. O importanță deosebită o are supravegherea stării psihice a pacienților.

Administrarea medicamentelor

Administrarea medicamentelor la cardiaci trebuie făcută cu o deosebită punctualitate, chiar și a substanțelor în aparență indiferente, orice întârziere, cât de mică, provocând emoții inutile acestor pacienți anxioși. Deși medicamentele se dau numai la indicația medicului, asistenta va trebui să intervină de urgență, în unele cazuri extreme, și până la sosirea medicului, cu unele medicamente ca oxigenul sau nitroglicerină[2]. De altfel, medicația analgezică și cardiotonică sau orice altă medicație se vor face numai la dispoziția medicului, cu respectarea tuturor indicațiilor de dozaj, cale etc.

2.6. Prezentarea cazurilor

CAZ CLINIC NR. I

CULEGEREA DE DATE

NUME ȘI PRENUME: B.D.

VÂRSTA: 68 ani

DOMICILIUL: Sibiu

DATA INTERNĂRII: 15.12.2016

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Insuficiență cardiacă clasa funcțională 2/3;

Cardiopatie ischemică dureroasă;

Fibrilație arterială.

MOTIVELE INTERNĂRII:

dispnee la efort mic

precordialgii

edeme gambiene

palpitații.

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: Neagă.

ANTECEDENTE PERSONALE: Angor de efort

ISTORICUL BOLII:

Bolnav cunoscut cu Cardiopatie ischemică cronică dureroasă; Fibrilație arterială – se internează pentru precordialgii; Dispnee cu ortopnee, palpitații edeme gambiene, simptome ce au debutat în urmă cu două săptămâni și s-au accentuat progresiv.

PLAN DE NURSING

Evaluare:

La cererea bolnavului s-a făcut externarea, cu următoarele instrucțiuni:

– Să ducă o viață ordonată, evitând efortul;

– Să respecte regimul prescris de medic;

– Se instruiește asupra modului cum se administrează medicamentele;

– Se va prezenta periodic la medic.

CAZ CLINIC NR. II

NUME ȘI PRENUME: V. M.

DATA NAȘTERII: 3 ianuarie 1955

DOMICILIUL: Sibiu

DATA INTERNĂRII: 04.02.2016

DIAGNOSTIC: Insuficiență cardiacă decompensată;

Fibrilație arterială la ritm scăzut.

MOTIVELE INTERNĂRII: Dispnee cu oropnee, edeme gambiene masive, palpitații și Dureri retrosternale.

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: Neagă

ANTECEDENTE PERSONALE: Angor la efort

ISTORICUL BOLII: Cunoscută ca fiind bolnavă de 3 ani datorită nerespectării regulilor de igienă și alimentație, se internează pentru precardialgii, dispnee cu ortopnee, edeme gambiene masive, simptome ce au apărut în urmă cu 10 zile.

PLAN DE NURSING

Evaluare

Externarea bolnavei s-a făcut cu următoarele recomandări:

să ducă o viață ordonată evitând efortul;

să respecte regimul prescris de medic;

se instruiește asupra modului cum se iau medicamentele;

se va prezenta periodic la control.

CAZ CLINIC NR. III

NUME ȘI PRENUME: P. G.

DATA NAȘTERII: 5 august 1945

DOMICILIUL: Sibiu

DATA INTERNĂRII: 14.03.2016

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Insuficiență cardiacă clasa funcțională 2/3;

Cardiopatie ischemică cronică;

Aritmie extrasistolică.

MOTIVELE INTERNĂRII: Dispnee, palpitații, tuse seacă.

ANTECEDENTE HEDEROCOLATERALE: Neagă.

ANTECEDENTE PERSONALE: Angor la efort.

ISTORICUL BOLII: cunoscut cu cardiopatie ischemică dureroasă, se internează cu oropnee, palpitații, tuse seacă – simptome ce au debutat în urmă cu o săptămână.

PLAN DE NURSING

Evaluare

Externarea bolnavului s-a făcut cu următoarele recomandări:

să ducă o viață ordonată evitând efortul;

să respecte regimul prescris de medic;

se instruiește asupra modului cum se iau medicamentele;

se va prezenta periodic la control.

Concluzii

În urma studiului efectuat am observat incidenta insuficientei cardiace congestive este mai ridicată în rândul femeilor (54%) fata de bărbați (46%).

În urma studiului efectuat am observat că incidenta insuficientei cardiace congestive crește odată cu înaintarea în vârstă și se atinge un maxim la categoria de vârsta 70-79 de ani (39 de pacienți). Putem observa că incidenta patologiei scade după vârsta de 80 de ani.

Din cazurile studiate am observat că nu s-a înregistrat nici un pacient cu vârsta sub 40 de ani, de unde putem concluzia că insuficienta cardiacă congestiva afectează persoanele începând de la vârsta a doua.

Incidenta insuficientei cardiace congestive este mai ridicată în cazul pacienților din mediul urban decât cei din mediul rural. Acest aspect se poate datorat faptului că pacienții din mediul rural sunt mai puțin expuși la principalii factori de risc al patologiei – stresul și alimentație nesănătoasă.

86% din cazurile studiate au impus internare în secția de Cardiologie și 12% din pacienții care s-au prezentat au fost internați la secția de Medicină internă, 2% la secția de Imunologie clinică și alergologie.

Cele mai întâlnite patologii întâlnite în rândul pacienților studiați au fost de Insuficienta cardiacă congestiva (56% din cazuri) și Insuficienta ventriculară stânga (44% din cazuri).

În urma cercetării am observat că la 89% din pacienta condiția lor s-a îmbunătățit, de unde putem trage concluzia că patologia poate fi ținută sub control cu tratament adecvat. 9% din pacienții tratați pentru aceasta patologie au decedat, 9% fiind o rată foarte mare de deces putem trage concluzia că este absolut necesar respectarea recomandărilor oferite de medicii pentru tratarea acestei patologii și se impun controale medicale regulate.

Din studiul efectuat am observat că 90% din pacienții care s-au internat la Spitalul Județean au avut bilet de internare. Putem concluziona că acești pacienți merg la controale medicale regulate și își tratează patologia.

Pe baza numărului de zile de internare am observat faptul că cele mai întâlnite cazuri, din cele studiate, au fost între 6 și 10 zile de internare (45%), urmate de cazuri în care pacienții au fost internați între 1 și 5 zile (31%).

Bibliografia

Braunwald's Heart Disease. A Textbook of Cardiovascular Medicine, 7th edition, edited by Douglas Zipes, Peter Libby, Robert Bonow, Eugene Braunwald: Heart Failure. Volume I, Chapters 19-26, 2005; p.457-652

Bruckner I.I. Insuficiența cardiacă. Medicină internă. Vol. ÎI. Bolile cardiovasculare și metabolice. Sub redacția L.Gherasim. București, 1996; 149-233

Dickstein K., Cohen-Solal A. Filipatos G. et al. Authors/Task Force Members. ESC guidelines for the diagnosis and treatment of acute and chronic heart failure 2008. The Task Force for the Diagnosis and treatment of Acute and Chronic Heart Failure 2008 of the European Society of Cardiology. Developed în collaboration with the Heart Failure Association of the ESC (HFA) and endorsed by the European Society of Intensive Care Medicine (ESICM). Eur Heart J 2008; 29, 2388-2442

Gottdiener JS, McClelland RL, Marshall R et al. Outcome of congestive heart failure în elderly persons: influence of left ventricular systolic function. The Cardiovascular Health Study. Ann Intern Med 2002; 137: 631-639

Hobbs F.D.R.et al. Prognosis of all-cause heart failure and borderline left ventricular systolic dysfunction: 5 year mortality follow-up of the Echocardiografic Heart of England screening study (ECHOES). Eur Heart J 2007; 28, p.1128

Hogg K, Swedberg K, McMurray J. Heart failure with preserved left ventricular systolic function: epidemiology, clinical characteristics, and prognosis. J Am Coll Cardiol. 2004; 43: 317-327

Jaarsveld C.H.M., Ranchor A.V., Kempen G.I.J.M et al. Epidemiology of heart failure în a community-based study of subjects aged ≥57 years: incidence and long-term survival. Eur J Heart Failure. 2006; 8: 23-30

Jessup M., Abraham W.T., Casey D.E., A. M. Feldman, G. S. Francis, T. G. Ganiats, M. A. Konstam, D.M. Mancini, P.S. Rahko, M.A. Silver, L.W.Stevenson and C.W. Yancy. 2009 Focused Update: ACCF/AHA Guidelines for the Diagnosis and Management of Heart Failure în Adults. A Report of the American College of Cardiology Foundation/American Heart Association Task Force on Practice Guidelines. Developed în Collaboration With the Internațional Society for Heart and Lung Transplantation published online Măr 26, 2009; Circulation DOI:10.1161/CIRCULATIONAHA.109.192064

McMurray J.J., Stewart S. Epidemiology, aetiology and prognosis of heart failure. Heart 2000; 83: 596-602

Metra M, Ponikowski P., Dickstein K., McMurray JJ, Gavazzi A, Bergh CH, Fraser AG, T Jaarsma, A Pitsis, P Mohacsi, M Bohm, S Anker, H Dargie, D Brutsaert, M Komajda, and Heart Failure Association of the European Society of Cardiology Advanced chronic heart failure: A position statement from the Study Group on Advanced Heart Failure of the Heart Failure Association of the European Society of Cardiology. Eur J Heart Fail 9: 684-94.

Murphy A.,. McMurray J.V. Heart failure: are we neglecting the silent majority? Eur Heart J 2007; 28, 1047-1048

Physician Consortium for Performance Improvement. ACC/AHA Clinical Performance Measures for Adults with Heart Failure. Tools Developed by Physicians for Physicians. 2005. American Medical Association. http://www.americanheart.org

Rogozea L., Oglindă T. – Tehnica îngrijirii omului sănătos și bolnav, Ed. Romprint, Brașov 2002

E.Vătăman. Insuficiența cardiacă. Medicină internă. Vol. I, ediția a 2-a. Pulmonologie, cardiologie, nefrologie. Sub redacția C.Babiuc, Vlada-Tatiana Dumbravă. Chișinău.2008: p.562-592

E.Vătăman, D. Lișii, Angela Bularga, Silvia Sasu. Evaluarea factorilor ce determină mortalitatea pacienților cu insuficiență cardiacă cronică. Congresul ÎI de Medicină Internă cu participare Internațională, 24 – 26 octombtie 2008, Volum de rezumate, p. 96 – 98

ESC Guidelines for the diagnosis and treatment of acute and chronic heart failure 2012. The Task Force for the Diagnosis and Treatment of Acute and Chronic Heart Failure 2012 of the European Society of Cardiology. Developed în collaboration with the Heart Failure Association (HFA) of the ESC. European Heart Journal (2012) 33, 1787–1847