Șef lucr. dr. Adriana SESTRAȘ [302653]

[anonimizat]: PEISAGISTICĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

Absolvent: [anonimizat]:

Șef lucr. dr. [anonimizat]

2016

[anonimizat]-NAPOCA

Str. Mănăștur Nr. 3-5, 400372 Cluj-Napoca, România

tel.+ 40-264-596.384; fax + 40-264-593.792

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA:

PEISAGISTICĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

INVENTARIEREA DIGITALĂ A SPECIILOR ȘI A POSIBILITĂȚILOR DE VALORIFICARE A DIVERSITĂȚII ȘI FACTORILOR ECOLOGICI DIN PARCUL

„IULIU PRODAN” [anonimizat]: [anonimizat]:

Șef lucr. Dr. [anonimizat]

2016

CUPRINS

INTRODUCERE 5

CAPITOLUL I – CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL 7

1.1. [anonimizat]-NAPOCA 7

1.2. [anonimizat] 8

1.2.1. Vecinătăți, limite, hotare 9

1.2.2. Organizare administrativă 9

1.3. STUDIUL ORAȘULUI ȘI AL VEGETAȚIEI 10

1.3.1. Geomorfologie 10

1.3.2. Hidrologie 10

1.3.3. Climatologie 10

[anonimizat] 15

2.1.CARACTERIZAREA SPECIILOR IERBOASE INVENTARIATE ÎN ANTIPAROS 15

2.1.1. Taraxacum officinale 15

2.1.2. Arctium lappa 16

2.1.3. Plantago media 17

2.1.4. Cirsium arvense 18

2.1.5. Alliaria officinalis 19

2.2.CARACTERIZAREA SPECIILOR LEMNOASE INVENTARIATE ÎN ANTIPAROS 25

2.2.1. Pinus nigra 20

2.2.2. Pinus sylvestris 21

2.2.3. Acer pseudoplatanus 22

2.2.4. Tillia cordata 23

2.2.5. Robinia pseudoacacia 24

2.2.6. Rhus typhina 25

2.2.7. Prunus cerasifera 26

2.2.8. Gleditsia triachantos 27

2.2.9. Carpinus betulus 28

2.2.10. Fraxinus excelsior 29

2.2.11. Juglans regia 30

2.3. INDICII DE BIODIVERSITATE 31

[anonimizat] 32

3.1. OBIECTIVE URMĂRITE 32

3.2. MATERIALUL ȘI METODA DE STUDIU 32

3.3. EFECTUAREA OBSERVAȚIILOR ȘI DETERMINĂRILOR 33

3.4. MODUL DE PRELUCRARE ȘI INTERPRETARE A DATELOR 35

3.4.1 Constanța (C) 35

3.4.2. Dominanța (D) 36

3.4.3. Indicele de semnificație ecologică (W) 37

3.4.4. Indicele de afinitate cenotică (q) 37

3.4.5. Indicele de diversitate Shannon 37

3.4.6. Echitabilitatea 38

3.4.7. Indicele de diversitate Margalef 38

3.4.8. Indicele de diversitate Menhinick 38

3.4.9. Indicele Simpson 39

3.4.10. [anonimizat]…………………………………………………………….40

[anonimizat] 41

4.1. REZULTATELE OBȚINUTE ÎN URMA CALCULĂRII INDICILOR ECOLOGICI 41

4.1.1. Rezultate privind calcularea indicilor ecologici: constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică 41

4.1.2. Cuantificarea biodiversității în arealul studiat cu ajutorul principalilor indici de caracterizare a biodiversității la speciile lemnoase 41

4.1.3. Cuantificarea biodiversității în arealul studiat cu ajutorul principalilor indici de caracterizare a biodiversității la speciile ierboase 44

4.1.4. Afinitatea cenotică (Q, coeficientul Jaccard) analizată la speciile lemnoase 52

4.1.5. Afinitatea cenotică (Q, coeficientul Jaccard) analizată la speciile ierboase 53

4.1.6.[anonimizat], dominanță și indicele de semnificație ecologică………………………………………………………………..54

4.1.7. Corelațiile simple, parțiale și multiple aplicate la speciile ierboase între constanță dominanță și indicele de semnificație ecologică………………………………………………………………..56

4.2. CONSIDERENTE FINALE PRIVIND BIODIVERSITATEA DIN PARCUL IULIU PRODAN 58

4.2.1. Gradul de apropiere dintre speciile lemnoase pe baza calculării indicelui de semnificație ecologică 58

4.2.2. Gradul de apropiere dintre speciile ierboase pe baza calculării indicelui de semnificație ecologică 59

CAPITOLUL V – CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI 60

Bibliografie 62

INVENTARIEREA DIGITALĂ A SPECIILOR ȘI A POSIBILITĂȚILOR DE VALORIFICARE A DIVERSITĂȚII ȘI FACTORILOR ECOLOGICI DIN PARCUL „IULIU PRODAN” DIN CLUJ-NAPOCA

Andra Maria BĂTINAȘ, Șef lucrări Dr. Adriana SESTRAȘ

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Facultatea de Horticultură, Calea Mănăștur nr. 3-5, 400372, Cluj-Napoca, România

andramariabatinas@yahoo.ro

REZUMAT

Pentru o mai bună cunoaștere a mediului înconjurător, a valorii pădurilor urbane și a ecologiei peisajului, în prezentul proiect s-a studiat biodiversitatea speciilor lemnoase și ierboase din Parcul „Iuliu Prodan” din Cluj-Napoca. Pădurea urbană trebuie prețuită la adevarata sa valoare iar amenajările sau reamenajările care se doresc a fi puse în practică, trebuie precedate de un studiu ecologic care să scoată în evidență starea biodiversității și complexitatea ei. În materialul de studiu sunt prezentate speciile lemnoase și ierboase din cele șase suprafețe de probă inventariate. În realizarea studiului s-au luat în considerare toate plantele din piețele de probă, cu un total de 233 arbori și 355 de indivizi din speciile ierboase. Localizarea parcului într-un cadru urban foarte dezvoltat a stat la baza alegerii acestei zone ca model de studiu, dar și valoarea lui economică și funcția peisageră. Rezultatele obținute au demonstrat adaptabilitatea speciilor la condițiile ecologice, precum și rezistența lor în fața facorului antropic. Intrevențiile care au avut loc în această zonă nu au produs schimbări majore cadrului natural, parcul căpătând o funcție socială dar pastrându-și în același timp funcția ecologică. Analiza biodiversității din acest parc a fost concepută ca un posibil model pentru zone asemănătoare din Cluj-Napoca, sau din România în condițiile factorilor antropici și ilustrând starea speciilor și longevitatea lor într-un oraș în plină dezvoltare.

CUVINTE CHEIE:

Indici ecologici, biodiversitate, influența condițiilor ecologice, pădure urbană, Cluj-Napoca

DIGITAL EVUALATION OF THE SPECIES AND VALORIFICATION OPPORTUNITIES OF DIVERSITY AND ECOLOGICAL FACTORS FROM „IULIU PRODAN” PARK, CLUJ-NAPOCA

Andra Maria BĂTINAȘ, Lecturer Dr. Adriana SESTRAȘ

University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, Faculty of Horticulture 3-5 Manastur St., 400372, Cluj-Napoca, Romania

andramariabatinas@yahoo.ro

ABSTRACT

For a better knowledge of the environment, the value of the urban forest and the landscape ecoloy, in this project it have been studied the biodiversity of the woody plants and herbaceous species from the „Iuliu Prodan” Park, from Cluj-Napoca city. The urban forest must be priced at its true value and the landscape arrangements or rearrengements must be preceded by an ecological study which is meant to highlight the biodiversity condition and her complexity. The material that have been used are the herbaceous species and the woody plants from six settlements. Two hundred and thirty three trees and three hundred and thirty five herbaceous individuals have been considerated for the study. The park location, in a developed citz, was the base of choosing this area as a study model, also the economical value and lanscape function. Results from the study shows the adaptability of the species and their resistance against anthropic factor. The intervention made in this area haven`t produced major changes of the environment, the park having a social and ecological function at the same time. The analisys of the biodiversity from this park was created with the possibility of being a model for similar places, from the city Cluj-Napoca or from România, showing the condition of such a place in a booming city.

KEYWORDS:

Ecological indexes, biodiversity, ecological conditions influence, urban forest, Cluj-Napoca

INTRODUCERE

Cel mai important factor care contribuie la bunăstarea vieții omenești este menținerea biodiversității iar degradarea acesteia este o problemă majoră cu care se confruntă specialiștii în domeniu.Biodiversitatea poate fi definită ca varietatea vieții pe pământ, incluzând toate genele, speciile, ecosistemele și procesele ecologice din care acestea fac parte (Cogălniceanu, 2007). Biodiversitatea are un rol foarte important în menținerea proceselor ecologice, este esențială pentru prosperitatea economică având o valoare estetică și pedagogică. Fiecare componentă a biodivesității are o valoare inestimabilă, fiind datoria societății umane de a asigura conservarea și folosirea durabilă a acestora (Berca, 2006).

Am elaborat acestă lucrare cu scopul de a face cunoscută flora acestui parc, de a evidenția importanța ecologiei peisajului și nu în ultimul rând de a prezenta valoarea pe care o au pădurile urbane în îmbunătățirea calității mediului înconjurător. Ecologia peisajului a apărut ca o necesitate a lumii moderne, studiind efectele modelelor spațiale asupra proceselor ecologice și cunoscând o dezvoltare rapidă. S-a desprins ca o ramură a ecologiei, obiectul de studiu fiind peisajul. Peisajele înfățișează o valoare considerabilă, având o importanță culturală, turistică și economică. Cele mai semnificative caracteristici ale ecologiei peisajului se referă la relația dintre model, proces sau scară dar și la spectele ecologice și de mediu (Sestraș, 2016). Omul are un rol important în modelarea peisajului și anume crearea unor tipare și influențarea diferitelor procese. Ecologia peisajului își propune aplicarea unor principii proprii în formularea și rezolvarea unor probleme reale de mediu (Palaghianu, 2015-2016).

Orașul Cluj-Napoca deține o suprafață de 8,14 milioane de metri pătrați care aparțin domeniului public și privat al statului roman, de unde reiese o suprafață de 25, 6 metri pătrați pe cap de locuitor (www.wikipedia.com). Câteva dintre spațiile verzi dimportante din acest oraș sunt Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, Parcul Rozelor și Parcul „Iuliu Prodan” acesta intrând în categoria padurilor urbane. Pădurile urbane sunt o componentă semnificativă și valoroasă a mediului înconjurător. Cu toate acestea, informațiile limitate cu privire la beneficiile pe care acestea le aduc fac ca gestionarea lor să fie inadecvată. Resursele forestiere urbane sunt în scădere în multe orașe iar beneficiile rezultate sunt doar o fracțiune din ce ar putea fi (Dwyer și colab. 1992). Cele mai importante beneficii pe care le oferă padurile urbane sunt înfrumusețarea orașelor, purificarea aerului, gestionarea apei, reducerea consumului de energie și multe altele. În interiorul orașelor se produc așa numitele „insule de căldură”, cu 5, 5șC până la 11, 6șC mai mult decât în zona de câmp, datorită activităților umane, industriale și a numărului mare de vehicule. Datorită arborilor, aceste temperaturi se reduc iar căldura se disipă prin evaporare. Arborii constituie și o barieră în calea vânturilor din timpul iernii. Coroana acestora poate să reducă viteza vânturilor cu până la 50% ceea ce duce la o reducere de 7% a costurilor de încălzire din timpul iernii. Pădurile urbane au de asemenea un rol psihologic, social și recreațional. Prezența acetora contribuie la reducerea stresului și la menținerea sănătății locuitorilor din mediul urban. Poate cel mai important rol pe care îl au aceste spații verzi este reducerea poluării și îmbunătățirea calității aerului, acționând ca adevărate filtre fizice și biologice. Arborii eliberează oxigen ca un produs al fotosintezei, doi arbori de mărime medie putând sa asigure necesarul de oxigen pentru o singură persoană, timp de un an. De asemenea arborii au capacitatea de a absorbi gazele care provoacă efectul de seră și care duc la încalzirea globală stocându-le în tulpinile lor și în frunze. Având în vedere multitudinea de beneficii, padurile urbane ar trebui să devină o parte integrată din structura orașelor.

Numele parcului ales ca zonă de studiu a fost dat după numele cunoscutului botanist Iuliu Prodan, profesor al Academiei Agricole din Cluj-Napoca. Acesta a fost unul dintre primii botaniști romani care a prezentat în lucrările sale despre flora și vegetația din Romania condițiile ecologice specifice plantelor din zonele studiate, pe baza observațiilor sale și a datelor din literatură. Iuliu Prodan a fost primul care a încercat să introducă în literatura botanică românească, studii privind Ecologia Plantelor halofile de pe teritoriul României, comparate cu cele din Ungaria și șesul Tisei (https://ro.wikipedia.org) .

Parcul „Iuliu Prodan” se află pe strada Gheorghe Dima, din cartierul Zorilor și are o suprafață de aproximativ 3,1 hectare. Amenajarea parcului s-a realizat în urma unui parteneriat între Consiliul local Cluj-Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, de toate amenajările necesare ocupându-se Primăria Cluj-Napoca. Inaugurarea parcului a avut loc în anul 2012 iar de atunci nu s-a mai intervenit cu lucrari suplimentare sau reamenajări (www.ziardecluj.ro) .

Suprafața pusă la dispoziție de către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a fost de circa 6 hectare, cuprinzând parcul propriu-zis și o grădina agrobotanică. Parcul este destinat tuturor cetățenilor, din toate categoriile de vârstă dar cu precădere celor care locuiesc în cartierul Zorilor deoarece în acea zonă nu a existat niciun parc (www.trasilvaniareporter.ro).

Suprafața destinată agrementului se întinde pe mai puțin de jumătate din suprafața totală pusă la dispoziție. Aleile au fost construite respectând cadrul natural și curbele de nivel, având o lungime totală de 1200 metrii. Accesul în parc se face de pe strada Gheorghe Dima, în total existând patru intrări, trei dintre ele fiind inpracticabile din cauza lucrărilor care au loc în zonă. Zona este accesibilă doar în timpul orarului de functionare, zece ore pe zi. În centrul parcului se află zona de joacă pentru copii precum și cinci aparate de fitness foarte apreciate de cetățenii care frecventează această zonă. Pe suprafața parcului se află și un foișor, zece bănci destinate relaxării iar pe partea de iluminat public au fost amplasate 34 de aparate de iluminat și stâlpi, 1 km de cablu, precum și un corp de iluminat în interiorul foișorului (www.știridecluj.ro). În interiorul parcului se află și un monument asupra caruia nu s-au aplicat lucrări de reabilitare și care în trecut servea ca loc de studiu pentru studenții din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară sau era destinat cursurilor în aer liber (www.trasilvaniareporter.ro) .

Având în vedere dotările existente în Pracul „Iuliu Prodan”, vegetația existentă și suprafața pe care aceasta o ocupă, parcul capătă atât o funcție socială cît și una ecologică cu posibilitatea de a servi ca zonă de studiu pentru analizarea și identificarea speciilor în vederea determinării unor indici ecologici.

Am inventariat 12 specii de arbori și 5 specii de ierboase, pe care le-am identificat și analizat ȋn teren. Pe baza informațiilor culese ȋn teren am comparat lista speciilor preluate cu literatura de specialitate (Raus, 1996), axȃndu-mă pe analiza indicilor ecologici.

CAPITOLUL I – CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL

CADRUL NATURAL – Cluj-napoca

Foto 1. (sursa: www.clujinovationpark.ro )

Cluj-Napoca este municipiul de reședință al județului Cluj, iar ca mărime se află pe locul doi în România fiind și una din capitalele istorice ale Transilvaniei.

În evul mediu numele acestui municipiu a fost „castrum Clus” ceea ce înseamnă un loc închis, înconjurat de dealuri. Odată cu trecerea timpului, orașul a fost cunoscut atât sub denumirea în limba germană Klausenburg, cât și după denumirea maghiară Koloszvár. Astăzi Cluj-Napoca este un important centru economic, vizitat de un număr mare de turiși dar este și un punct de plecare pentru alte destinații turistice regionale.

Municipiul Cluj-Napoca are o suprafață de 179,5 km² și este situat în zona centrală a Transilvaniei, pe suprafața ce face legătura dintre Munții Apuseni, Podișul Someșan și Câmpia Transilvaniei. În mare parte orașul este înconjurat de păduri și pajiști. Există plante rare precum papucul doamnei, stânjenelul, serpărița iar in ceea ce privește fauna aceasta este formată din specii comune precum porcul mistrț, bursucul, vulpea, iepurele. Printre rezervațiile naturale prezente se numără Fânețele Clujului unde putem găsi exemplare de viperă de fânață, o specie destul de rară și Rezervația Valea Morii. În interiorul orașului se află Grădina Botanică care adăpostește o floră extrem de bogată, putem găsi un număr impresionant de plante, peste 10 000, aduse de pe toate continentele, printre care și plante tropicale și subtropicale adăpostite în sere. Diversitatea biologică de care se bucură orașul, este datorată poziției geografice, atât la nivel de ecosisteme cât și la nivel de specii. În total la nivelul județului Cluj au fost înregistrate 293 specii de plante care aparțin florei sălbatice și 12 specii de inters național. În ceea ce privește suprafața fondului forestier aceasta este de 176 482 ha dintre care 108 996 ha reprezintă proprietate publică de stat și proprietate privată.

Un punct de atracție pentru locuitorii orașului dar și pentru turiști este Dealul Cetățuia. Aici se află o parte din zidurile din vechea cetate, câteva clădiri și Turnul Parașutiștilor care în trecut servea ca fort de apărare. Pe colina dealului se află hotelul Belvedere, construit in perioda anilor 1970. Toată această zonă oferă una dintre cele mai frumoase panorame care pot fi vazute dintr-un oraș din România.

În centrul orașului se află Piața Unirii, una dintre cele mai vechi piețe din orașele central și est-europene. De o parte și de alta a pieței se găsesc case și palate renascentiste, cum ar fi Palatul Banffi care astăzi adăpostește Muzeul de Artă. Punctul principal de atracție este biserica gotică Sfântul Mihai și grupul statuar Matei Corvin.

Întreaga zonă metropolitană Cluj-Napoca reprezintă o unitate teritorială de planificare, fiind compusă din comune precum Apahida, Jucu, Bonțida, Gilău, Chinteni, Florești, orașul Cluj-Napoca reprezentând principalul punct de dezvoltare (https://ro.wikipedia.org).

1.2. AMPLASAREA ZONEI DE STUDIU ÎN CADRUL GEOGRAFIC – ADMINISTRATIV

Suprafața arealului este de 6 h, dintre care parcul propriu zis ocupă jumătate, pe restul suprafeței dorindu-se amenajrea unei grădini botanice.

Figura 1. Orașul Cluj-Napoca (sursa: https://maps.google.ro/)

1.2.1. Vecinătăți, limite, hotare

Parcul „Iuliu Prodan” se află pe strada Gheorghe Dima, din cartierul Zorilor.

Vecinătăți, limite, hotare

Tabel 1.1.

1.2.2. Organizare administrativă

Orașul Cluj-Napoca este împărțit în 15 cartiere, care sunt dispuse circular în jurul centrului, în unele dintre ele funcționând propria primărie de cartier.

Figura 2. Cartierele orașului Cluj-Napoca (sursa: https://en.wikipedia.org/)

1.3. STUDIUL ORAȘULUI Cluj-NApoca

1.3.1. Geomorfologie

Relieful Clujului este predominat format din dealuri și munți, altitudinile maxime fiind de 1842 m în masivele Vlădeasa, respectiv 1826 m Muntele Mare.

1.3.2. Hidrologie

Râurile care străbat municipiul Cluj-Napoca sunt Someșul Mic și Nădaș dar și câteva pâraie ca Pârâul Țiganilor, Canalul Morilor, Pârâul Chintenilor, Pârâul Becaș.

1.3.3. Climatologie

1.3.3.1. Regimul termic

Clima Clujului este una continental moderată, influențată de vecinătatea Munților Apuseni, iar pe timpul toamnei și al iernii și de influențele atlantice din partea de vest.. În general verile sunt călduroase iar în timpul iernii nu sunt prezente viscole.

Figura 3. Temperatura medie anuală (sursa: http://www.tutiempo.net/)

Figura 3. ilustrează media temperaturilor anuale din 2006 până în 2014. Se poate observa faptul ca în anul 2007, temperatura medie anuală a trecut de 10șC, în următorii ani s-a produs o ușoară scădere iar începând cu anul 2013 temeperatura media anuală a crescut, ajungând în anul 2014 la aproape 11,5șC.

Figura 4. Temperatura medie maximă (sursa: http://www.tutiempo.net/)

Sursă:

În ceea ce privește temperatura media maximă, cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în anul 2007, trecând ușor de 18șC.

Figura 5. Temperatura medie minimă (sursa: http://www.tutiempo.net/)

Pe baza figurii se poate observa că începând cu anul 2011, temperatura medie minimă, a crescut considerabil, trecând de valorea de 5șC, in anul 2014.

1.3.3.2. Regimul pluviometric

Figura 6. Precipitațiile anuale (sursa: http://www.tutiempo.net/)

În figura 6 se poate observa că cele mai abundente precipitațții au fost înregistrate în anul 2010, când au atins valorea de 800,0 mm.

1.3.3.3. Regimul eolian

Figura 7. Viteza medie anuală a vântului (sursa: http://www.tutiempo.net/)

Începând cu anul 2007 viteza vântului a fost constantă, variind între 8,8 și 7,8 km/h.

1.3.4. Soluri

Pe teritoriul județului Cluj tipurile de sol variază destul de mult. Solurile acide și podzolice se găsesc în zonele de munte și submontane, acestea având o fertilitate scăzută. În zonele de de luncă există soluri cu fertilitate medie, cu conținut mijlociu de humus, soluri brune și brun-roșcate de pădure. Un punct forte al județului Cluj sunt considerate nisipurile, acestea fiind exploatate în Făgetul Iernii și Podișul Someșan (www.gallidercluj.ro) .

CAPITOLUL II

CARACTERIZAREA SPECIILOR

2.1.CARACTERIZAREA SPECIILOR IERBOASE INVENTARIATE ÎN ANTIPAROS

2.1.1. Taraxacum officinale

Este o plantă perenă, care conține latex și a carei parte subterană este constituită dintr-un rizom. Crește spontan, în zonele însorite, atât la câmpie cât și în zonele subalpine.

Frunzele sunt lungi, grupate în rozetă bazală iar florile sunt galbene,ligulate, la exterior prezentând un pericliniu de culoarea verde și sunt grupate într-un calatidiu.

Tulpina este scapiformă iar fructul este o achenă lung-rostrată, care se termină cu un papus alb.

Este o plantă pionier, alimentară si medicinală, apreciată pentru proprietățile ei terapeutice (Vârban, Stana 2004).

2.1.2. Arctium lappa

Este o plantă erbacee, care poate atinge înălțimea de 1-2 m, are o ramificare puternică și frunze de dimensiuni mari.

Rădacina este pivotantă, cărnoasă cu o lungime de 30-60 cm, având o culoare brună. Tulpina este tomentoasă, are șanțuri longitudinale și o grosime de până la 4 cm.

Frunzele bazale sunt grupate într-o rozetă, au un limb de 40-50 cm si sunt de culoarea verde închis pe partea superioară și albicioase pe partea inferioară. Cele de pe tulpină, pe masură ce se află mai sus descresc ca dimensiune.

Florile au culoarea purpurie, sunt grupate în capitule globuloase iar fructele sunt achene cu forma alungită, obovate.

Această plantă crește spontan și este rezistenă la secetă (Ursula Stănescu și colab. 2014).

2.1.3. Plantago media

Este o plantă perenă, care poate atinge 10-15 cm înălțime, este foarte răspândită, crește chiar și în locuri bătătorite, pârloage, pajiști.

Frunzele au formă eliptică, sunt păroase pe ambele fețe, scurt pețiolate sau sesile. Tulpina este dreapă, cu o inflorescență terminală în formă de spic și flori de dimensiune mică. Staminele au o lungime de 4-5 ori mai mare decât corola și sunt de culoare roz.

Plantago media constituie o sursă de hrană pentru larvele unor specii de fluturi (Vârban, Stana, 2004).

2.1.4. Cirsium arvense

Este o buruiană comună care are rădăcini purtătoare de muguri. Înrădăcinarea este profundă iar tulpina poate ajunge până la înălțimea de 1,5 m.

Frunzele sunt variate, de la penat sectate până la întregi, au vârful și marginile spinoase. Florile sunt liliachii, unisexuate și grupate în calatidii diferite. Fructul este o achenă cu papusul ramificat și lung.

Este o plantă comună prin pajiști, izlazuri și ogoare (Vârban, Stana 2004).

2.1.5. Alliaria officinalis

Plantă anuală care are o înălțime de 30-85 cm. Este răspândită în zone mai umbroase, tufișuri și locuri ruderale.

Frunzele de la bază sunt cordate și lung pețiolate iar cele din partea superioară au formă triunghiular-ovată. Atunci când sunt frecate frunzele degajă un miros asemănător usturoiului, de unde provine și numele popular „Usturoiță”.

Florile sunt de culoare albă, apar în perioada mai-iunie și sunt dispuse în raceme. Fructele sunt silicve de formă cilindrică, alungite (Vârban, Stana 2004).

2.2.CARACTERIZAREA SPECIILOR LEMNOASE INVENTARIATE ÎN ANTIPAROS

2.2.1. Pinus nigra

Este un arbore ce ajunge la înălțimi de 30-40 m, dezvoltând un trunchi drept cu o scoarță cenușiu-negricioasă, adânc brăzdată.

Coroana este larg-ovoidală, la maturitate ajungând tabulară. Lujerii sunt groși, glabri și formează muguri terminali, de 1-2 cm lungime.

Frunzele sunt acciculare, verzi închis, ușor răsucite, aglomerate spre vârful lujerului și dispuse câte două într-o teacă.

Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule sunt de culoarea verde-gălbui iar cele femele roșii violacee. Conurile sunt grupate câte 2-4, brune galbui, lucitoare. Lungimea lor este de 4-8 cm iar semințele au 4-7 mm fiind ovoid-alungite.

Este o specie care se pretează pentru zonele climatice secetoase și calde, are nevoie de soluri însorite și fertile.

Rezistă bine la ger și la secetă, crește bine pe soluri fertile, nisipo-lutoase, cu substrat calcaros. Este o plantă rezistentă la poluare și are temperament de lumină (Zaharia, 1998)

2.2.2. Pinus sylvestris

Arbore ce poate atinge înălțimi de 25-30 m, are o rădăcină trasantă pe solurile stâncoase și profundă pe solurile nisipoase.

Are o tulpină sinuoasă care se ramifică la vârf într-o serie de ramuri groase. Scoarța are culoarea roșu-căramiziu la maturitate, care se exfoliază în foițe subțiri.

Coroana este piramidală în tinerețe iar la maturitate devine tabulară. Lujerii tineri sunt verzi, apoi devin bruni-cenușii și formează muguri ovoizi, alungiți, de 10-12 mm lungime.

Frunzele sunt de 3-7 cm lungime, grupate câte două într-o teacă, verzi-albăstrui. Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule sunt galbene iar cele femele roșii, grupate câte două.

Conurile sunt adesea asimetrice si se maturează în anul al doilea. Semințele sunt ovoid-alungite, de 3-5 mm lungime având o bună capacitate germinativă

Pinul rezistă bine la ger, la arșiță și la uscăciune. Se adaptează repede la regimul de umiditate, fiind întâlnit în zone cu climat umed dar și în zone cu climat uscat. Preferă solurile nisipoase, profunde, reavene, cu conținut scăzut în humus. (Zaharia, 1998).

2.2.3. Acer pseudoplatanus

Arbore care ajunge până la înălțimea de 20 m, are coroană piramidală, tulpină dreaptă, bine elegată de culoare gri-maro.

Lujerii anuali sunt verzi-măslinii, glabri cu mugurii maro-gălbui.

Frunzele sunt mici, albe-gălbui, cu lungimea de până la 6 cm, margine crenat-dințată iar pe partea inferioară prezintă smocuri de peri în axilele nervurilor.

Florile sunt mici, albe-gălbui, dispuse aproximativ câte 11 în raceme orizontale sau pedente, apar în luna iunie.

Fructul este o capsulă cu pereții moi, netedă sau cu 5 coaste.

Este o specie de climat răcoros, cu umiditate atmosferică ridicată. Este rezistent la ger și îngheț ,vegetează bine pe soluri cu fertilitate ridicată, bine aprovizonate cu humus și are temperament de semiumbră. (Zaharia,Dumitraș 2003)

2.2.4. Tillia cordata

Arbore care ajunge până la înălțimea de 20 m, are coroană piramidală, tulpină dreaptă, bine elagată de culoare gri-maro.

Lujerii anuali sunt verzi-măslinii, glabri cu mugurii maro-gălbui.

Frunzele sunt mici, albe-gălbui, cu lungimea de până la 6 cm, margine crenat-dințată iar pe partea inferioară prezintă smocuri de peri în axilele nervurilor.

Florile sunt mici, albe-gălbui, dispuse aproximativ câte 11 în raceme orizontale sau pedente, apar în luna iunie.

Fructul este o capsulă cu pereții moi, netedă sau cu 5 coaste .

Preferă zonele cu temperaturi moderate în timpul perioadei de vegetație, vegetează bine pe soluri fertile, bogate în humus și în substanțe nutritive, nu suportă solurile compactate, cu exces de umiditate (Zaharia, 1998).

2.2.5. Robinia pseudoaccacia

Este un arbore ce poate ajunge până la înălțimea de 30 m. Rădacina pătrunde adânc în sol și se răspândește lateral pe distanțe mari față de trunchi. În masive tulpina este dreaptă iar in plantații izolate sau rare tulpina este de cele mai multe ori strâmbă.

Coroana are 5-7 m în diametru și este transparentă. Lujerii au culoarea brun-roșcată sau măslinie, sunt glabri având spini rigizi, sunt poziționați câte doi, opus.

Frunzele sunt imparipenat compuse cu foliole așezate opus una față de cealaltă, cu o lungime de 2,5-4,5 cm. Mugurii sunt foarte mici, grupați câte 3-4.

Florile au culoarea albă sau roz-pal, sunt grupate în raceme pendule și au un miros plăcut iar fructele sunt păstăi de 1-2 cm lungime care conțin 3-10 semințe de culoare brună, cu tegumentul tare.

Acest arbore preferă un climat blând, vegetează bine în masive, pe terenuri erodate, degradate și are un temperament de lumină (Zaharia, Dumitraș 2003).

2.2.6. Rhus typhina

Este un arbore sau arbust care ajunge la 10 m înălțime, are lujerii groși, foarte păroși.

Frunzele sunt mari, de aproximativ 40 cm, cu 11-13 foliole oblong-lanceolate, lung acuminate, serate, de culoare verde închis, pe dos cenușii-albăstrui, care toamna capătă nuanțe diferite, de la portocaliu la roșu.

Florile sunt galben-verzui, grupate în panicule păroase, lungi de 10-12 cm. Fructul este o drupă roșie, des-păroasă care formează inflorescențe fructifere erecte ce împodobesc mult timp planta, după căderea fruzelor. Fructele se maturează toamna, în septembrie-octombrie.

Este o specie care s-a adaptat bine la condițiile din țara noastră, vegetează bine pe soluri nisipoase și însorite, suportă bine temperaturile negative (Zaharia, 1998).

2.2.7. Prunus cerasifera

Arbust sau arbore care ajunge până la 8 m înălțime. Tulpina este neregulată iar scoarța este cenușie lucitoare, la bătrânețe formează ritidom care se exfoliază în fâșii circulare.

Lujerii sunt subțiri, glabri, roșiatici sau verzi. Mugurii sunt conici, de culoare brună, singulari sau grupați câte 2-3.

Frunzele sunt ovat-eliptice, crenat-serate și prezintă perișori pe nervurile principale. Florile sunt albe, solitare sau câte două iar fructele sunt drupe globuloase, verzi la început apoi roșii sau galbene.

Este o specie pretențioasă, rezistentă la ger, înghețuri și secetă. Înflorește la 15-17 zile după ce temperatura depășește 8ș C. Preferă solurile uscate, pietroase, grele și compacte. (Zaharia, 1998).

2.2.8. Gleditsia triachantos

Este un arbore ce poate ajunge până la înălțimea de 15-20 m, are o tulpină dreaptă și ritidom solzos.

Coroana este largă, 15-20 m diametru, transparentă, cu lujerii netezi, glabri. Ramurile prezintă spini caracteristici, cu lungimea de 10-15 cm. Mugurii sunt de dimensiune mica și sunt suprapuși câte 2-5.

Frunzele sunt paripenat-compuse, fiind alcătuite din 20-30 de foliole care au o lungime de 1-3,5 cm. Florile sunt dioice sau poligame, grupate în raceme axilare, apar în perioada iunie-iulie. Fructele sunt păstăi mari cu o lungime de 30-40 cm și 3-4 cm lățime și au o culoare brună.

Din punct de vedere al condițiilor climatice de care acesta specie are nevoie, este de menționat faptul că suportă bine seceta și inundațiile. Are un temperament de lumină și vegetează bine pe solurile argiloase (Zaharia, 1998).

2.2.9. Carpinus betulus

Arbore de 20-25 m înălțime, cu tulpina adesea torsionată. Scoarța este netedă, de culoare cenușie, cu numeroase pete albicioase

Are o coroană cu formă neregulată, cu frunziș des și ramificații numeroase. Lujerii sunt subțiri, la început catifelat-pubescenți, apoi devin bruni-verzui.

Frunzele au formă ovată, 5-10 cm lungime, pe dos prezintă nervuri proemintente și păroase. Florile sunt unisexuate monoice, grupate în amenți pendenți și apar în aprilie, odată cu înfrunzirea. Fructele sunt achene, de culoare brună, costate longitudinal.

Carpinus betulus este o specie de climat continental, fiind adaptat la înghețurile târzii și timpurii. Rezistă bine la ger și la umbră și este sensibil la secetă. Vegetează bine pe solurile argiloase și compacte, nu suportă valorile bruște ale umidității solului. (Zaharia, Dumitraș 2003).

2.2.10. Fraxinus excelsior

Frasinul este un arbore cu înălțimea de 25-30 m. Tulpina este cilindrică, dreaptă iar lăstarii sunt verzi-măslinii cu muguri negri, opuși.

Frunzele sunt alcătuite din 5-11 foliole lungi de 4-15 cm, sesile, oblong-lanceolate, au culoarea verde închis pe partea superioară și verde palid pe partea inferioară.

Florile sunt poligame, rar hermafrodite, fiecare au câte 2-3 stamine , de nuanță violacee. Sunt grupate în panicule pendente și apar înainte de înfrunzire.

Fructul este o samară de 2-4 cm lungime și 4-6 cm lățime

Este o specie ce se adaptează ușor la condițiile de mediu, este afectat des de înghețurile târzii.În ceea ce privește solul, le preferă pe cele aluvionare, bine aprovizionate cu apă. Frasinul comun are temperament de lumină (Zaharia, Dumitraș 2003).

2.2.11. Juglans regia

Este un arbore ce poate ajunge la 30 m înălțime, are tulpină groasă, argintiu-cenușie, lujeri groși, glabri, brun-verzui.

Frunzele au 20-30 cm lungime, sunt formate din 5-9 foliole eliptice, pe dos au smocuri mici de peri la subsioara nervurilor. Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule sunt grupate în amenți iar cele femele în raceme sau spice erecte și apar înainte de înfrunzire.

Fructul este sferic, cu învelișul extern cărnos, verde, neted, la maturitate caduc, în interior are o sămânță mare, albă, acoperită de o pieliță subțire.

Nucul are nevoie de un climat blând, ferit de înghețurile timpurii sau târzii. Vegetează bine pe solurile luto-nisipoase , profunde, cu apă freatică accesibilă (Zaharia, Dumitraș 2003).

2.3. INDICII DE BIODIVERSITATE

Menținerea și conservarea biodiversității este o preocupare majoră a specialiștilor în domeniu, aceasta având un rol important în menținerea proceselor ecologice. Pentru o bună cunoaștere a acesteia și în scopul protejării sale este nevoie de masurarea ei, astfel folosirea indicilor de diversitate este un instrument esențial.

În urma evaluării biodiversității se obține numărul de specii dintr-un anumit mediu, necesar pentru o mai bună întelegere a importanței menținerii și perpetuării speciilor. În cazul unor schimbări de mediu, o populație uniformă, formată dintr-o singură specie și adaptată la anumite condiții, este amenințată în cazul unor schimbări de mediu, comparativ cu o populație mai diversă, formată din mai multe specii de plante. Într-o populație cu variabilitate fenotipică și genotipică largă, există mult mai multe șanse de a regăsi indivizi capabili să se adapteze la schimbările ce pot apărea în mediul înconjurător.

În ecologie în special dar și în științele biologice pentru a descrie diversitatea speciilor dintr-o anumită zonă se folosește o formulă numită „Indicele de biodiversitate”. Acesta este cel mai simplu indice al biodiversității și se calculează dupa cum urmează:

Indicele de biodiversitate = numărul de specii în zonă (numărător)/numărul total de indivizi (sau exemplare) în zonă (numitor)

De exemplu, dacă într-o suprafață de evaluare (suprafață de probă) dintr-o pajiște, sub formă de pătrat, cu suprafața de 5 x 5 metri (25 m2), se identifică 250 de plante, toate aparținând speciei Festuca pratensis, indicele de biodiversitate pentru specia respectivă este destul de scăzut, de 1/250, sau 0,004.

Sau, dacă într-o suprafață de probă dintr-o pădure, cu aceleași dimensiuni, de 5 x 5 metri, se găsesc următoarele plante (specii): un carpen, un frasin, un gorun, un stejar și un fag, pentru un total de cinci specii diferite și cinci indivizi (plante), indicele de biodiversitate e mare, 5/5 = 1.

Acestă formulă simplă a unui indice de biodiversitate, ilustrează succint diversittea speciilor dintr-o anumită zonă. Pentru obținerea unor rezultate mai concludente cu privire la diversitatea de specii din zona studiată și riscurile la care sunt supuse plantele, în acestă lucrare au fost utilizați mai mulți indici de biodiversitate.

CAPITOLUL III

MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

3.1. OBIECTIVE URMĂRITE

În zilele nostre biodiversitatea este o temă prioritară, deoarece acesta generează bunuri și asigură servicii direct utilizabile, de aceea este necesară orientarea studiilor în vederea prevenirii riscurilor de pierdere a biodiversității. De asemenea este necesară și cunoașterea beneficilor pe care pădurile urbane le au și evidențierea importanței conservării acestora și protejării împotriva facorului antropic, intervențiile efectuate facundu-se fără a afecta biodiversitatea.

Pentru a cunoaște efectele condițiilor climatice asupra speciilor vegetale din Parcul „Iuliu Prodan” din Cluj-Napoca în prezenta lucrare au fost utlizați cei mai folosiți indici de biodiversitate, datele rezultate în urma calculării lor fiind interpretate și discutate.

3.2. MATERIALUL ȘI METODA DE STUDIU

Materialul de studiu a fost reprezentat de speciile lemnoase și ierboase existente în cadrul piețelor de probă alese în Parcul „Iuliu Prodan”, Cluj-Napoca (Fig. 2.1.).

Metoda de studiu s-a bazat pe inventarieri directe realizate în teren și observații efectuate în sit-urile alese (piețe de probă, sau suprafețe de probă). Pentru realizarea experienței, s-au luat în studiu șase piețe/suprafețe de probă pentru speciile lemnoase, și tot atâtea pentru speciile ierboase.Suprafețele alese pentru plantele lemnoase au avut formă circulară, cu raza de 12, 61 m, rezultând o suprafață de 500 m². În cazul speciilor ierboase suprafețele au avut tot formă circulară dar cu raza de 2, 82 m, rezultând suprafețe de 25 m² fiecare. Alegerea suprafețelor de probă s-a făcut din fiecare punct cardinal al zonei pentru obținerea uunor rezultate cât mai concludente.

Figura 2.1. Site-urile alese din Parcul „Iuliu Prodan” Cluj-Napoca (sursa: https://maps.google.ro/ )

3.3. EFECTUAREA OBSERVAȚIILOR ȘI DETERMINĂRILOR

În realizarea studiului, s-au luat în considerare toate plantele din piețele de probă, cu un total de 233 arbori și 335 de indivizi din speciile ierboase.

Foto. 1. Observații în suprafața de probă nr. 4 (speciile lemnoase)

Foto. 2. Observații în suprafața de probă nr. 1 (specii ierboase)

3.4. MODUL DE PRELUCRARE ȘI INTERPRETARE A DATELOR

În ecologie, există mai mulți indici de diversitate, fiecare dintre aceștia având puncte forte și puncte slabe. Pentru a întelege cât mai bine structura comunităților de plante s-au folosit diverși indici, ficare având o anumită valoare.

3.4.1 Constanța (C) exprimă continuitatea apariției unei specii în biotopul dat, caracteristică care este considerată ca fiind un indicator structural, deoarece arată proporția în care o specie contribuie la realizarea structurii biocenozei. Cu cât valorea constanței este mai mare , cu atât se consideră că specia dată este mai bine adaptată la condițiile oferite de biotop.

Constanța se estimează cu ajutorul relației:

unde:

CA – constanța speciei A ;

npA – numărul probelor în care se găsește specia A;

Np – numărul total de probe examinate.

În funcție de valoarea acestui indicator, speciile se distribuie în următoarele clase:

C1 accidentale, prezente între 1-25 % din probe;

C2 accesorii, prezente între 25,1-50% din probe;

C3 constante, prezente între 50,1-75 % din probe;

C4 euconstante, prezente între 75,1-100 % din probe.

3.4.2. Dominanța (D) indică în ce relație se găsește efectivul unei specii față de suma indivizilor din celelalte specii cu care se grupează, exprimând abundența relativă. În ecologie, dominanța reprezintă gradul în care un taxon este mai numeros ca număr de indivizi decât concurenții săi dintr-o comunitate ecologică, sau constituie cea mai mare pondere din biomasa totală. Cele mai multe comunități ecologice sunt definite de speciile lor dominante. Ex. în multe păduri umede din vestul Europei, arborele dominant este arinul (Alnus glutinosa); în mlaștinile din zona temperată, vegetația dominantă este de obicei reprezentată de specii de mușchi (Sphagnum) etc. Prin urmare, dominanța este un indicator al productivității, deoarece indică procentul de participare al fiecărei specii la realizarea producției de biomasă din biocenoză.

Se calculează cu ajutorul indicelui de dominanță (Stugren, 1982):

unde:

DA – dominanța speciei A;

nA – numărul total de indivizi din specia A, găsiți în probele examinate;

N – numărul total de indivizi al tuturor speciilor prezente în probele examinate.

În funcție de valoarea acestui indicator, speciile se distribuie în următoarele clase:

D1 subrecedente (sub 1,1%);

D2 recedente (între 1,1-2%);

D3 subdominante (între 2,1-5%);

D4 dominante (între 5,1-10%);

D5 eudominante (peste 10%).

3.4.3. Indicele de semnificație ecologică (W) reprezintă relația dintre indicatorul structural (C) și cel productiv (D), exemplificând mai bine poziția unei specii în biocenoză:

În funcție de valoarea acestui indicator, speciile se distribuie în următoarele clase:

W1 cu valori sub 0,1% (specii accidentale);

W2 cu valori între 0,1-1% (specii accesorii);

W3 cu valori între 1,1-5% (specii accesorii);

W4 cu valori între 5,1-10% (specii caracteristice cenozei date);

W5 cu valori peste 10% (specii caracteristice cenozei date).

3.4.4. Indicele de afinitate cenotică (q) evidențiază afinitățile existente între speciile unui grup dintr-o comunitate dată, stabilite în baza preferințelor comune pentru condițiile aceluiași mediu de viață. Indicele evidențiază speciile cu afinitatea cea mai mare pentru o anumită biocenoză.

Indicele de afinitate cenotică se calculează cu ajutorul coeficientului lui Jaccard (q),în următorul mod:

q= c/(a+b)-c*100

unde:

a – numărul probelor în care se găsește specia A, indiferent dacă este sau nu și B;

b – numărul probelor în care se găsește specia B, indiferent dacă este sau nu și A;

c – numărul probelor care conțin ambele specii.

Pentru cuantificarea biodiversității într-un habitat sunt utilizați indicii de caracterizare a biodiversității, de exemplu: indicele de biodiversitate (IB), indicele de diversitate Simpson, indicele de diversitate Shannon, echitabilitatea.

Indicii de biodiversitate reprezintă măsura matematică a diversității speciilor într-o comunitate. Capacitatea de a cuantifica diversitatea prin intermediul indicilor constituie un instrument important al biologilor de a înțelege și compara structura unei comunități (Begon și colab., 1996).

3.4.5. Indicele de diversitate Shannon

Indicele de diversitate Shannon este un parametru comun utilizat în caracterizarea diversității speciilor dintr-o comunitate.Cu cât o biocenoză are un numîr mai mare de specii, cu frecvențe relative asemănătoare ca valore, cu atît diversitatea calculată este mai mare. Calcularea acestui indice se efectuează cu următoarea formulă:

unde:

H – indicele de diversitate Shannon;

s – numărul total de specii dintr-o comunitate;

p – proporția fiecărei specii dintr-o comunitate.

3.4.6. Echitabilitatea reprezintă măsura abundenței relative a diferitelor specii și se calculează prin împărțirea lui H la Hmax, unde Hmax este lnS.

Bogăția de specii este cea mai simplă măsură a biodiversității, reprezentând numărul de specii diferite dintr-o anumită zonă. Aceasta este dependentă de dimensiunea suprafeței de studiu.

3.4.7. Indicele de diversitate Margalef:

3.4.8. Indicele de diversitate Menhinick:

Unde:

N = numărul total de indivizi din eșantion;

S = numărul de specii înregistrate.

Indicii de diversitate Margalef și Menhinick pot juca un rol util în investigarea diversității biologice, însă sunt puternic influențați de efortul de eșantionare, cu toate eforturile de a corecta dimensiunea eșantionului.

3.4.9. Indicele Simpson este folosit ca un indicator al diversității. În ecologie este cel mai frecvent folosit pentru a cuantifica biodiversitatea unui habitat. Acesta se bazează pe numărul de specii dintr-un habitat (areal), precum și abundența fiecărei specii.

Prin urmare, indicele Simpson ilustrează proporția indivizilor dintr-o specie într-un anumit areal și importanța acestei specii pentru diversitatea arealului respectiv. Indicele de diversitate Simpson se calculează cu următoarea formulă:

în care:

D – indicele de diversitate Simpson;

pi – proporția fiecărei specii din comunitate;

ni – numărul de indivizi ai speciei;

N – numărul total de indivizi ai tuturor speciilor.

Indicele Simpson poate avea valori de la zero, până la valoarea numărului total de specii. Valoarea D = 1 înseamnă ca toți indivizii aparțin unei singure specii, iar valoarea D = S (numărul total de specii) presupune ca fiecare individ aparține unei specii diferite.

Derivați din indicele Simpson sunt:

-Indicele de diversitate Simpson 1-D;

-Indicele reciproc Simpson 1/D.

Indicele Simpson este important deoarece ia în considerare atât numărul speciilor, cât și proporția fiecăreia. De la elaborarea sa de către Simpson, în anul 1949, în publicațiile de specialitate se utilizează prin cele trei variante: Indicele Simpson (D), Indicele de diversitate Simpson (1 – D), Indicele reciproc Simpson (1/D). Indicele Simpson (D) măsoară probabilitatea ca un număr de doi indivizi extrași aleator dintr-o probă să aparțină aceleiași specii.

3.4.10. Corelațiile simple, parțiale și multiple

Corelația simplă exprimă legătura reciprocă dintre două variabile ale unei probe, de aceea variabilitatea probei se numește bidimensională.

Calcululcorelației (a coeficientului de corelație “r”) se face pornind de laestimarea covarianței. Dacă varianța (s2) constituia măsura variabilității unui șir de date, dintr-una sau mai multe probe,covarianța (s2xysaucovxy) este măsura variabilității concomitente a două șiruri de date obținute din aceeași probă, fiecare cu câte o variabilădiferită (x și y). Prin analogie:

covxy = s2xy = unde:

SPAxy – : suma produselor abaterilor lui x și y de lamediile lor

Există, în practica măsurătorilor, multe cazuri în care distribuția valorilor unei variabile (x) nu este influențată numai de o singură altă variabilă (y) ci și de o a treia (z). În astfel de cazuri, pentru a calcula corelația dintre x și y trebuie să se neglijeze influențalui z. În mod analog, pentru a calcula corelația dintre x și z va trebui neglijată influențalui y iar pentru calculul corelației dintre y și z se va neglija influențalui x. Aceasta se realizează prin menținerea separată a celei de a treia variabile și grupare a celorlalte două.

Spre deosebire de cea parțială, corelația multiplă exprimă măsura în care o variabilă este influențată de corelația dintre alte două variabile.

CAPITOLUL IV

REZULTATELE PRIVIND BIODIVERSITATEA DIN INSULA ANTIPAROS

4.1. REZULTATELE OBȚINUTE ÎN URMA CALCULĂRII INDICILOR ECOLOGICI

4.1.1. Rezultate privind calcularea indicilor ecologici: constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică

Rezultatele privind constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică pentru speciile lemnoase din arealul studiat sunt prezentate în Tabelul 4.1.

4.1.1.1. Rezultatele privind constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică pentru speciile lemnoase

Valorile calculate pentru constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică pentru speciile lemnoase sunt prezentați în Tabelul 4.3.

Tabel 4.3.

Constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică la speciile lemnoase

În urma analizei parametrilor ecologici ai speciilor lemnoase evaluate în Parcul „Iuliu Prodan”, se constată următoarele:

Constanța (C) și dominanța (D) cu cele mai înalte valori s-au remarcat la speciile Pinus nigra (91 indivizi) și Pinus sylvestris (48 indivizi), ambele fiind specii constante 100%. Tillia cordata și Acer psudoplatanus sunt specii accesorii având o constanță de 50%.

Constanța (C) a evidențiat șase specii fiind accidentale cu valori de 16,7% Rhus typhina, Prunus cersifera, Gleditisia triachantos, Carpinus betulus, Fraxinus excelsior,Juglans regia.

Este important de menționat faptul că Pinus nigra, Pinus sylvestris și Tillia cordata sunt singurele specii eudominante (D5), ceea ce demonstrează ca sunt cel mai bine adaptate condițiilor din zona respectivă.

După analizarea speciilor lemnoase din punct de vedere al indicelui de semnificație ecologică au fost înregistrate trei specii caracteristice (W5) și opt specii accesorii (W2-W3).

Figura 3. Numărul speciilor lemnoase încadrate pe clase de constanță

Numărul speciilor lemnoase încadrate pe clase de constanță, dominanță și semnificație ecologică sunt ilustrate grafic, în Figurile 3, 4 și 5.

În Figura 6 este reprezentată ponderea speciilor lemnoase în cele șase site-uri evaluate.

Figura 4. Numărul speciilor lemnoase încadrate pe clase de dominanță

Figura 5. Numărul speciilor lemnoase încadrate pe clase de semnificație ecologică

Figura 6. Ponderea speciilor lemnoase în cele opt site-uri evaluate

4.1.1.2. Rezultatele privind constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică pentru speciile ierboase

Rezultatele privind constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică pentru speciile ierboase din arealul studiat sunt prezentate în Tabelul 4.2.

Tabel 4.2.

Constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică la speciile ierboase

În ceea ce privește constanța speciile care s-au evidențiat în cadrul plantelor ierboase sunt Taraxacum officinale și Plantago media de unde reise faptul ca acestea sunt cel mai bine adaptate la condițiile de mediu din Parcul „ Iuliu Prodan”. Alliaria officinalis face parte din clasa speciilor constante, având deasemenea o adaptabilitate crescută.În clasa speciilor accesorii se încadrează Arctium lappa și Cirsium arvense.

Din punctul de vedere al dominanței speciilor, din categoria speiilor eudominante fac parte Taraxacum officinale, Plantago media și Alliaria officinalis, aceste specii având un procent important. Arctium lappa si Cirsium arvense sunt specii subdominante în timp ce la clasificarea dominante, recedente și subrecedente nu s-a înregistrat nici o specie.

Indicele de semnificație ecologică (W) a avut valori ridicate la speciile Taraxacum officinale și Plantago media, acestea fiind caracteristice pentru acest tip de ecosistem.

Figura 7. Numărul speciilor ierboase încadrate pe clase de constanță

Numărul speciilor ierboase încadrate pe clase de constanță, dominanță și semnificație ecologică sunt ilustrate grafic, în Figurile 7, 8 și 9.

În Figura 10 este reprezentată ponderea speciilor ierboase în cele patru site-uri evaluate.

Figura 8. Numărul speciilor ierboase încadrate pe clase de dominanță

Figura 9. Numărul speciilor ierboase încadrate pe clase de semnificație ecologică

Figura 10. Ponderea speciilor ierboase în cele șase site-uri evaluate

Biodiversitatea α reliefează bogăția unui habitat prin compararea numărului de specii și al numărului de indivizi. Printre cei mai des folosiți indici de biodiversitate se numără indicii Margalef, Menhinick, Simpson, Shannon-Wiener, Echitatea și McIntosh.

Inventarierea, evaluarea și monitorizarea vegetației în condițiile monitorizării factorilor ecologici, a permis calcularea principalilor indici de caracterizare a biodiversității, precum și identificarea speciilor cu valoare bioindicatoare ridicată, reprezentative pentru habitatul analizat, a căror pondere și rol trebuie perpetuat (Chapman și Reiss, 1999; Miller, 2006; Jorgensen, 2009).

4.1.2. Cuantificarea biodiversității în arealul studiat cu ajutorul principalilor indici de caracterizare a biodiversității la speciile lemnoase

Principalii indici de caracterizare a biodiversității, calculați la speciile lemnoase, sunt prezentați în Tabelul 4.3.

Tabel 4.3.

Principalii indici de caracterizare a biodiversității, calculați la speciile lemnoase

Valoarea indicilor de caracterizare a biodiversității utilizați pentru cuantificarea biodiversității în piețele de probă din Parcul „Iuliu Prodan”, prezentați în Tabelul 4.3, oferă o imagine comparativă a biodiversității din cele șase site-uri reprezentative în care s-a efectuat cuantificarea diversității speciilor lemnoase.

Indicele Margalef (DMg) nu are nici o valoare limită și prezintă o variație în funcție de numărul de specii. Astfel, acesta este folosit pentru compararea sit-urilor; se poate observa că cea mai mare valoare a indicelui Margalef s-a înregistrat în sit-ul I, urmat de sit-ul V. Deși indicele Margalef suferă de o dependență între diversitatea speciilor și numărul de organisme (plante) pe eșantion, acesta rămâne un indice utilizat pe scară largă în analizarea diversității existente, subliniind bogăția de specii.

În arealul studiat s-a evidențiat o valoare scăzută a indicelui Shannon (N), între 0,78 și 1,46, de unde rezultă un echilibru mai redus și condițți de habitat instabil. În ecosistemele reale indicele Shannon variază între 1,5 și 3,5 (MacDonald, 2003), rar valoarea lui depășind 4 (Margalef, 1972). Rolul indicelui Shannon este de a oferi informații cu privire la diversitatea de specii și repartizarea acestora într-un ecosistem.

Indicele McIntosh poate lua valori între 1 și 0. În urma analizării sit-urilor s-au înregistrat valori între 0,36 și 0,58 de unde rezultă faptul că omogenitatea este scăzută spre medie.

Indicele Simpson poate lua valori între 0-1, cu cât valorea este mai apropiată de 1, cu atât diversitatea este mai scăzută, iar valorea 0 reprezintă diversitate infinită. Cu cât D este mai mare cu atât diversitatea este mai mică.

Indicele Simpson 1 – D are deasemenea valori între 0 și 1, dar în cazul acesta cu cât valorea indicelui este mai mare cu atât diversitatea probei este mai mare. Doi indivizi dinr-o probă pot să aparțină diferitelor specii.

Indicele Simpson 1/D are valori care încep de cele mai multe ori cu 1. Cu cât valoarea este mai mare cu atât diversitatea e mai mare. De exemplu, dacă există șapte specii în eșantion, atunci valoarea maximă este șapte.

4.1.2.1. Valoarea coeficienților de corelație dintre indicii ecologici în cadrul speciilor lemnoase

Legăturile existente între indicii studiați în cadrul speciilor lemnoase sunt redate în Tabelul 4.4

Tabelul 4.4.

Coeficienții de corelație dintre indicii ecologici în cadrul speciilor lemnoase

P 5%=0,666; P 1%= 0,798; 0,1%= 0,898

În urma calculării corelațiilor dintre principalii indici ecologici pentru speciile lemnoase se poate evidenția că între Indicele Margalef (DMg) și Indicele Menhinick (DMn) s-a înregistrat o corelație semnificativ pozitivă, la fel și între Indicele Margalef(DMg) și McIntosh,iar între Indicele Margalef (DMg) și Indicele Simpson o corelație semnificativ inferioară.O corelație distinct semnifiativ pozitivă s-a înregistrat între Indicele Shannon-Wiener și Indicele Menhinick (DMn). Se poate observa ca între Indicele Simpson și Indicele Shannon-Wiener s-a obținut ca rezultat o corelație foarte semnificativ inferioară, la fel și între Indicele Simpson și McIntosh. Singura corelație foarte semnificativ pozitivă s-a obținut între Indicele Shannon-Wiener și Indicele McIntosh.

Figura 11. Valoarea coeficienților de corelație dintre indicii ecologici în cadrul speciilor lemnoase

4.1.3. Cuantificarea biodiversității în arealul studiat cu ajutorul principalilor indici de caracterizare a biodiversității la speciile ierboase

Rezultatele privind valorile indicilor de caracterizare ai biodiversității la speciile ierboase sunt redate în Tabelul 4.5.

Tabel 4.5.

Valorile indicilor de caracterizare ai biodiversității la speciile ierboase

Indicele Margalef, care cuantifică amplitudinea numărului de specii, în funcție de distribuția lor, are valorea cea mai mică, în cadrul sit-ului II unde au fost identificate cele mai puține specii, la fel și în sit-ul VI. În cadrul celorlalte sit-uri s-a întregistrat o valoare crescută, valoarea maximă fiind înregistrată în sit-ul IV. Indicele Menhinick, care ilustrează bogăția de specii, are cea mai ridicată valoare în sit-ul II și cea mai mică în sit-ul IV.

Indicele Simpson D are valori între 0 și 1, cu cât valorea este mai apropiată de 1, cu atât diversitatea este mai scăzută. Rezultatele arată valori între 0,32 și 0,48 de unde rezultă o diversitate medie.

Indicele Shannon a avut valori mai ridicate în sit-urile I (1,21) și V (1,20) de unde rezultă posibilitatea mai mare ca un individ tras la întamplare dintr-o biocenoză, să aparțină unei anumite specii.

Indicele McIntosh a avut valori între 0,35 și 0,49, ceea ce înseamnă că omogenitatea este medie spre scăzută.

4.1.3.1.Coeficienții de corelație dintre indicii ecologici în cadrul speciilor ierboase

Rezultatele privind valorile coeficienților de corelație dintre indicii de caracterizare ai biodiversității la speciile ierboase sunt redate în Tabelul 4.6.

Tabel 4.6.

Coeficienții de corelație dintre indicii ecologici în cadrul speciilor ierboase

P 5%=0,878; P 1%= 0,958; 0,1%= 0,991

În urma calculării corelațiilor dintre principalii indici ecologici, se poate observa faptul că între Indicele Margalef (DMg) și Indicele Menhinick (DMn), respectiv între Indicele Simspon și Indicele McIntosh s-a înregistrat o corelație foarte semnificativ pozitivă. O corelație semnificativ pozitivă s-a obținut între Indicele Shannon-Wiener și Indicele McIntosh. În ceea ce privește corelațiile inferioare, acestea nu s-au obținut numai între Indicele Simspon și Indicele Shannon-Wiener.

4.1.4. Afinitatea cenotică (Q, coeficientul Jaccard) analizată la speciile lemnoase

Indicele de similaritate Jaccard a pus în evidență asemănarea asociațiilor vegetale pe baza compoziției specifice de la diferitele site-uri evaluate, dar mai ales a reliefat diferențele dintre comunitățile de specii existente (Tabelul 4.7.).

Tabel 4.7.

Indicele de similaritate Jaccard la speciile lemnoase

Se poate observa faptul că Pinus nigra prezintă o afinitate foarte ridicată cu Pinus sylvestris (100%). De asemenea o afinitate foarte ridicată este între Rhus typhina și Prunus cerasifera (100%), respectiv între Carpinus betulus și Fraxinus excelsior (100%). Pe lângă aceste specii, s-a remarcat o afinitate cenotică mare și între Pinus nigra și Robinia pseudoacacia (67%), respectiv între Pinus sylvestris și Robinia pseudoacaccia (67%).

4.1.5. Afinitatea cenotică (Q, coeficientul Jaccard) analizată la speciile ierboase

În urma calculării indicelui de afinitate cenotică (indicele Jaccard) la speciile ierboase (Tabelul 4.8.), se poate observa că s-au înregistrat diferite valori care ilustrează afinități diferite între specii. În biocenozele specifice zonei de studiu între unele specii s-a identificat o afinitate strânsă, evidențiată de o valoare mai ridicată a indicelui Jaccard.

Tabel 4.8.

Indicele de similaritate Jaccard la speciile ierboase

Indicele de similaritate Jaccard a ilustrat afinitatea foarte ridicată (100%) dintre Taraxacum officinale și Plantago media, respectiv între Arctium lappa și Cirsium arvense.

Tot o afinitate mare s-a evidențiat și între Taraxacum officinale(67%) și Alliaria officinalis, Plantago media și Alliaria officinalis.

O afinitate de 50% s-a remarcat între speciile Taraxacum officinale și Arctium lappa, Arctium lappa și Plantago media, Plantago media și Cirsium arvense.

4.1.6 Corelațiilor simple, parțiale și multiple aplicate la speciile lemnoase între dominanță, constanță și indicele de semnificație ecologică

Rezultatele privind valorile corelațiile simple,corelațiilor parțiale și corelațiilor multiple sunt redate în Tabelul 4.9.

Tabel 4.9.

Corelațiile simple, parțiale și multiple aplicate la speciile lemnoase între dominanță, constanță și indicele de semnificație ecologică

P 5%=0,576; P 1%=0,708; P 0,1%=0,823

În ceea ce privește corelațiile simple , putem observa că între constanță și dominanță există o legătură distinct semnificativ pozitivă, în timp ce între constanță și indicele de semnificație ecologică, respectiv între dominanța și indicele de semnificație ecologică există o legătură distinct semnificativă.

Pe baza corelațiilor parțiale, putem afirma că legătura dintre constanță și dominanță influențeză nesemnificativ indicele de semnificație ecologică, în timp ce legătura dintre dominanță și indicele influențeză distinct semnificativ constanța.

Corelațiile multiple arată faptul că interacțiunea dintre dominanță și indicele de semnificație ecologică influențează constanța, la fel și legătura dintre constanță și dominanță influențează foarte semnificativ indicele de semnificație ecologică.

Figura 12. Corelații parțiale aplicate la speciile lemnose între dominanță, constanță și indicele de semnificație ecologică

Figura 13. Dreapta și ecuația de regresie a dominanței față de indicele de semnificație ecologică (speciile lemnoase)

Din figura 7 se constată că dreapta și ecuația de regresie dintre dominanță și indicele de semnificație ecolgică la speciile lemnoase exprimă o strânsă legătură între cele două variabile. Coeficientul de determinare ilustrează faptul că în proporție de 92, 8% dominața este influențată de indicele de semnificație ecolgică.

4.1.7 Corelații simple, parțiale și multiple aplicate la speciile ierboase între constanță, dominanță și indicele de semnificație ecologică

Rezultatele corelațiilor simple, parțiale și multiple aplicate la speciile ierboase se regăsesc în Tabelul 5.0.

Tabel 5.0.

Corelații simple, parțiale și multiple aplicate la speciile ierboase între constanță, dominanță și indicele de semnificație ecologică

P 5%=0,576; P 1%=0,708; P 0,1%=0,823

În urma calculării corelațiilor simple s-a evidențiat faptul că între constanță și dominanță, dominanță și indicele de semnificație ecologică, respectiv constanța și indicele de semnificație ecologică există o legătură foarte semificativă.

Pe baza corelațiilor parțiale se poate observa că legătura dintre constanță și dominanță influențează nesemnificativ indicele de semnificație ecologică. Interacțiunea dintre dominanță și indicele de semnificație ecologică influențează foarte semnificativ constanța.

Rezultatele privind corelațiile multiple scot în evidență ca intrecțiunea dintre dominanță și indicele de esmnificație ecoologică influențează foarte semnificativ constanța. De asemenea legătura dintre constanță și dominanță influențează foarte semnificativ indicele de semnificație ecologică.

Figura 14. Corelații simple, parțiale și multiple aplicate la speciile ierboase între dominanță, constanță și indicele de semnificație ecologică

Figura 10. Dreapta și ecuația de regresie a dominanței față de indicele de semnificație ecologică (speciile ierboase)

În figura 10 se poate observa dreapta și ecuația de regresie dintre dominanță și indicele de semnificație ecologică la speciile ierboase. Coeficientul de determinare ilustreză faptul că în proporție de 99,64 % dominața este influențată de indicele de semnificație ecologică.

4.2. CONSIDERENTE FINALE PRIVIND BIODIVERSITATEA DIN INSULA ANTIPAROS

4.2.1 Gradul de apropiere dintre speciile lemnoase pe baza indicelui de semnificație ecologică

Figura 11. Dendogramă reprezentând gradul de apropiere dintre speciile lemnoase pe baza calculării indicelui de semnificație ecologică

Dendograma din Figura 11 are rolul de a evidenția gradul de apropiere dintre specii, pe baza rezultatelor obținute în urma calculării indicelui de semnificație ecologică. Se poate observa gradul mare de apropiere dintre Tillia cordata și Pinus sylvestris, precum și dintre Fraxinus excelsior și Carpinus betulus. Valori îndepărtate se evidențiază între speciile Pinus nigra și Acer pseudoplatanus, respectiv între Pinus sylvestris și Robinia pseudoacaccia.

4.2.2. Gradul de apropiere dintre speciile ierboase pe baza indicelui de semnificație ecologică

Figura 12. Dendogramă reprezentând gradul de apropiere dintre speciile ierboase pe baza calculării indicelui de semnificație ecologică

În urma reprezentării grafice din Figura 12. se poate observa gradul de apropiere dintre speciile ierboase. Astfel un grad mare de apropiere există între speciile Plantago media și Taraxacum officinale, la fel și între Cirsium arvense și Arctium lappa. Valori îndepărtate s-au obținut între speciile Plantago media și Alliaria officinalis.

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Evaluarea biodiversității din Parcul „Iuliu Prodan” din Cluj-Napoca, precum și caracterizarea acesteia prin indicii folosiți, a avut ca scop obținerea unor informații esențiale cu privire la diversitatea speciilor existente în zona de studiu și comportarea acestora în fața factorului antropic și a condițiilor ecoogice. Pentru o bună cunoaștere a biodiversității , în scopul protejării și conservării sale, este nevoie de măsurarea acesteia, astfel folosirea indicilor de diversitate este un instrument esențial. Este necesară conștientizarea importanței vitale a conservării componetelor mediului natural deoarce acestea susțin funcționarea sistemelor socio-economice. Un studiu bine realizat va permite luarea unor decizii cât mai potrivite în ceea ce privește o viitoare reamenajare a parcului, realizându-se o îmbinare între factorul antropic și padurea urbană cu toate partcularitățiile sale.

Analiza indicilor ecologici calculați pentru speciile lemnoase, precum și utilizarea corelațiilor simple, parțiale și multiple, au permis obținerea unor rezultate privind bogăția speciilor și particularităților acestora. Dintre indicii calculați constanța a înregistrat cele mai mari valori în cazul speciilor Pinus nigra (100%) și Pinus sylvestris (100%), acestea fiind specii euconstante. Dominanța a avut cele mai mari valori la speciile Pinus nigra (39,1%), Pinus sylvestris (20,6%) și Tillia cordata (24,5%), acestea fiind specii eudominante. Rezultatul calculării indicelui de semnificație ecologică, a evidențiat o valoare mare a speciei Pinus nigra (39,1%). În urma calculării indicilor de biodiversitate din cele șase sit-uri analizate, Indicele Margalef a avut valoarea cea mai mare în sit-ul I, Indicele Simpson D în sit-ul II iar Indicele McIntosh în sit-ul V. Indicele de similaritate Jacard, a scos în evidență asemănarea asociațiilor vegetale, pe baza compoziției specifice din sit-urile evaluate. Astfel o afinitate ridicată s-a putut observva între Rhus typhina și Prunus cersifera (100%), respectiv între Carpinus betulus și Fraxinus excelsior (100%). În urma calculării corelațiilor simple s-a evidențiat o strânsă legătură între constanță și dominanță, respectiv între indicele de semnificație ecologică și dominanță. Dreapta și ecuația de regresie dintre dominanță și indicele de semnificașie ecologică, a ilustrat faptul că în proporție de 92,8 %, dominanța este influențată de indicele de smenificație ecologică.

Rezultatele obținute în urma calculării indicilor ecologici la speciile ierboase au evidențiat o valoare mare a constaței la speciile Taraxacum officinale (100%) și la Plantago media (100%). Dominanța și indicele de semnificație ecologică au avut de asemenea cea mai mare valoare la speciile menționate anterior. În urma calculării indiciilor de caracterizare a biodiversității la speciile ierboase, Indicele Margalef (DMg) a obținut cea mai mare valoare ăn sit-ul V, Indicele Menhinick (DMn) în sit-ul IV, Echitatea în sit-ul VI și Indicele McIntosh în sit-ul V. Rezultatele calculării indicelui de afinitate cenotică la speciile ierboase, au evidențiat afinități de 100% obținute între speciile Taraxacum officinale și Plantago media, respectiv între Arctium lappa și Cirsium arvense. Rezultatele privind corelațiile multiple au evidențiat faptul că legătura dintre dominanță și indicele de semnificație ecologică, influențează foarte semnificatov constanța.

Identifiacarea diversității specifice din Parcul „Iuliu Prodan” din Cluj-Napoca are o semnificație teoretică și aplicativă în cadrul analizelor ecologice, permițând evaluarea stîrii de stabilitate al biocenozelor. Indicii de diversitate ai speciilor constituie o măsură a gradului de uniformitate sau diversitate structurală a biocenozelor, ca o condiție esențială în asigurarea unui management al ecosistemelor prin care să se asigure perpetuarea asociațiilor vegetale și biodiverssității locale. Biodiversitatea stabilizată din zona de studiu aleasă se caracterizează prin indici de diversitate caracteristici unor condiții ecologice echilibrate, care permit unui număr particular de specii să conviețuiască și să se dezvolte normal.

Intervențiile care au avut loc în acest parc, nu au produs schimbări majore cadrului natural, funcția socială căpătată de parc datorită amenajărilor efectuate îmbinându-se cu funcția ecologică. Este de menționat faptul că de la inaugurarea parcului, din anul 2012, nu s-a mai inetrevenit cu lucrări suplimentare sau remenajări. Este recomandat ca zonele acoperite cu specii ierboase să fie permanent întreținute prin adunarea deșurilor pentru a nu dăuna creșterii corespunzătoare a plantelor și caracterului estetic al parcului. Posibilele reamenjări care doresc a fi puse în practică ar trebui să se execute fără a produce deteriorări cadrului natural, fără a se tăia arborii, numai în cazul în care aceștia sunt în stare de degradare. Materialele folosite trebuie să fie potrivite pentru a se integra corespunzător cu cadrul natural și a spori efectul estetic.

Prin intermediul rezultatelor obținute în urma studierii speciilor vegetale din acest parc, s-au obținut informații utile privind biodiversitatea din arealul analizat și o bună cunoaștere a situației din fiecare zonă de studiu. Pe baza acestor informațăă se pot lua măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor de perpetuare a speciilor, precum și diminuarea efectelor factorului antropic asupra pădurilor urbane prin amenjări care să nu producă schimbări majore cadrului natural.

Bibliografie

1. Berca M. (2006).Planificare de mediuși gestiunea resurselor naturale. Ed. Ceres, București.

2. Begon M., Colin R. Townsend, Jhon L.Harper (1996). Ecology, from individuals to ecosystems. Ed. Blackwell Publishing, USA

3. Chapman JL, Reiss MJ (1999). Ecology: Principles and Applications. Cambridge Univ. Press.

4. Cogălniceanu D. (2007).Biodiversity. Ed. Kessel Publishing House, Germany.

5. John F. Dwyer, E. Gregory McPherson, Rowan A. Rowntree (1992).Journal of Arboriculture. Chicago

6. Jorgensen SE (2009). Ecosystem Ecology. Academic Press.

Miller GT (2006). Essentials of ecology. Thomson Brooks/Cole.

7. Palaghianu C. (2016). Ecologia peisajului, suport de curs

8. Sestraș R. (2016). Ecologie și protecția mediului-suport de curs. Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.

9. Stănescu U. Monica H. Oana C. Ana C. (2014). Plante medicinale de la A la Z. Ed. Polirom, Iași

10.Stugren B. (1982).Bazele ecologiei generale. Ed. Științifică și enciclopedică, București.

11.Vârban R. Doina S. (2004).Botanică sistematică. Ed.AcademicPres, Cluj-Napoca.

12.Zaharia D. (1998).Arboricultură ornamentală.Ed. Triade,Cluj- Napoca.

13.Zaharia D. Adelina D. (2003),Arboricultură ornamentală. Ed. RisoPrint, Cluj-Napoca.

https://ro.wikipedia.org

www.ziardecluj.ro

www.trasilvaniareporter.ro

www.știridecluj.ro

https://maps.google.ro

www.clujinovationpark.ro

:http://www.tutiempo.net/