See discussions, st ats, and author pr ofiles f or this public ation at : https:www .researchgate.ne tpublic ation323368674 [621459]

See discussions, st ats, and author pr ofiles f or this public ation at : https://www .researchgate.ne t/public ation/323368674
Paradigma democra ț iilor intolerante aplicat ă în cazul sistemului constitu ț ional
turc
Thesis · Februar y 2018
DOI: 10.13140/RG.2.2.21675.54565
CITATIONS
0READS
51
1 author:
Some o f the author s of this public ation ar e also w orking on these r elat ed pr ojects:
BA Thesis View pr oject
Aurelian Mohan
Univ ersity of Buchar est
14 PUBLICA TIONS    0 CITATIONS    
SEE PROFILE
All c ontent f ollo wing this p age was uplo aded b y Aurelian Mohan on 23 F ebruar y 2018.
The user has r equest ed enhanc ement of the do wnlo aded file.

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE

LUCRARE DE LICENȚĂ
în specializarea
Științe Politice

PARADIGMA DEMOCRA ȚIILOR INTOLERANTE
APLICAT Ă ÎN CAZUL SISTEMULUI CONSTITU ȚIONAL TURC

MOHAN, AURELIAN-DRAGOȘ

COORDONATOR Prof. univ. dr. STANOMIR, Ioan

Sesiunea de licență iunie, 2017

CUPRINS

I. Introducere ………………………………………… ……………………………………………………… ……. 1
II. Delimitări teoretico-conceptuale …………………….. …………………………………………………. 3
III. Democrația militantă – Geneză și taxonomie ………….. ………………………………………….. 9
IV. Paradigma democrației intolerante în sistemul constituționa l turc ………………………… 15
V. Studiu de caz – Partidele HEP și Refah ………………… ………………………………………….. 23
A. Cazul Halkin Emek Partisi (HEP) ………………………. ……………………………………………. 24
B. Cazul Refah Partisi …………………………………. ……………………………………………………… 28
VI. Concluzii …………………………………………. ……………………………………………………… …… 39
VII. Bibliografie ……………………………………… ……………………………………………………… ……. 47

1 I. INTRODUCERE

Ansamblul vast al elementelor ideatice utilizat cu predilecție în orice domeniu științific
și, implicit, marea variațiune a sensurilor atribuite acestuia, se modifică ineluctabil odată cu
trecerea timpului, iar, în coroborare cu miriadele de situații concrete de aplicare a preceptelor
în cauză, se ajunge la îngreunarea vizibilă a procesului de tes tare empirică a teoriilor și soluțio-
nare a problemelor ridicate de s tatu-quo. În acest caz, este re comandată analizarea exhaustivă
și reevaluarea componentelor conceptuale de o importanță majoră în vederea stabilirii coordo-
natelor acționale și teoretice principale.
Considerentele menționate anterior se aplică deopotrivă concep tului de democrație
militantă (în limba engleză: militant democracy), ce suportă o întreagă serie de denumiri
adiacente, sinonimice, precum „democrație intolerantă” sau „de mocrație defensivă” (în limba
engleză: defensive democracy).1 Interesul vădit al autorului pentru noțiune este generat, în
primul rând, de multitudinea de principii și fenomene de natură constituțională cuprinse în aria
sa de aplicabilitate, iar, în al doilea rând, de nevoia stringe ntă de clarificare și conturare a unor
mecanisme teoretico-operaționale menite a oferi democrațiilor c ontemporane un cadru propice
protejării valorilor fundamentale specifice.
Prin intermediul acestei lucrări, autorul își propune analizar ea modului de alterare voită
a finalității acționale caracteristice principiilor democrației militante, evaluarea vulnerabili-
tăților metodelor de implementare a cadrului teoretic subsumat noțiunii, identificarea particu-
larităților sistemului constituțional turc în ceea ce privește procesele incluse în aria de aplica-
bilitate a termenului, identificarea rolului jucat de liderii p olitici în exacerbarea fenomenului,
evidențierea, prin intermediul deciziilor Curții Europene a Dre pturilor Omului (CEDO), a
impactului alterării mecanismelor democrației intolerante și el aborarea unui model prospectiv
de democrație militantă menit a preveni utilizarea instituțiilo r și procedurilor constituționale în
scopuri personale, antidemocratice.
Turcia va constitui nucleul analizei în cauză, întrucât evoluți a sa socio-politică recentă
este extrem de importantă pent ru relațiile geopolitice internaț ionale, fiind un actor relevant în
cadrul NATO și în raporturile cu Uniunea Europeană.
Nu se emite pretenția tratării exhaustive a tematicii, însă se va analiza geneza concep-
tului de democrație militantă, evoluția sa, principala taxonomi e a noțiunii, iar apoi, prin prisma
                                                            
1 Jan-Werner MÜLLER, “Militant Democracy”, In: Michel ROSENFELD, and András SAJÓ (editors),
The Oxford Handbook of Comparative Constitutional Law , Oxford University Press, Oxford, 2012, p.
1253.

2 modelului constituțional turc și acțiunii celor mai importanți actori din cadrul său, vom produce
o serie de predicții referitoare la modul prospectiv de reconfi gurare a sistemului poltic și legal.
Cu ajutorul aparatului teoretic , autorul vizează testarea ipot ezelor și construirea unui
model de democrație militantă capabil a limita impulsurile acți onale antidemocratice. Ipote-
zele după care se ghidează cerce tarea sunt următoarele, ele fii nd aplicate cu precădere pe statul
anterior menționat: (1) principi ile democrației intolerante sun t alterate pentru a permite utili-
zarea acestora în scopul acaparării puterii de către anumiți ac tori politici și (2) procesele și
mecanismele democratice coroborate cu utilizarea eronată a prin cipiilor democrației intolerante
creează premisele salutare instaurării de facto a unei dictatur i. Dinamica structuralo-funcțională
unică a sistemului politic turc – influențată de schimbările is torice drastice ale peisajului geo-
politic din regiunea de vest a Asiei – a determinat autorul în a selecta un număr restrâns de
întrebări care vor reprezenta c oordonatele principale ale cerce tării: a. Cum au fost aplicate, de-
a lungul timpului, principiile democrației intolerante în Turci a? b. Care a fost efectul generat
de aplicarea acestor principii în sistemul constituțional turc? c. Care au fost efectele imprimate
de particularitățile sistemului constituțional turc asupra conc eptului de democrație intolerantă?
d. Pot fi utilizate principiile democrației intolerante pentru a atinge obiective politice contrare
democrației?
Cercetarea va utiliza cu precădere metode calitative, optându- se în mod special pentru
metodele studiului de caz și analizei documentare, întrucât se dorește obținerea unei înțelegeri
aprofundate a tematicii. Studiul de caz va avea o natură duală, explicativo-descriptivă, menită
a prezenta relațiile cauză-efect impuse de principiile democraț iei intolerante și a justifica evo-
luția fenomenului analizat în contextul constituțional turc, ia r cea de-a doua metodă va fi mate-
rializată prin intermediul analizei datelor secundare.
Sursele folosite pentru colectarea datelor, respectiv pentru a naliza conceptuală, pot fi
clasificate în: documente oficiale (acte normative din sistemul judiciar turc, decizii CEDO),
cercetări anterioare realizate de specialiști în domeniu, date statistice ale unor instituții (precum
CEDO) sau ONG-uri (Human Rights Watch și Freedom House) și mate riale de presă.
În ceea ce privește structura analitică a cercetării, vom real iza, la nivel introductoriu,
prin intermediul a numeroși politologi (Robert A. Dahl, Charles Tilly, Juan J. Linz, Alfred C.
Stepan sau Alexander S. Kirshner), delimitările terminologice c are vor forma coordonatele
esențiale ale cadrului teoretic, urmând ca, pe baza articolelor lui Karl Loewenstein, să prezen-
tăm în detaliu geneza conceptului de democrație intolerantă. Ul terior, evaluarea principalelor
caracteristici ale democrației militante turcești va genera con textul gnoseologic salutar exami-
nării obiective a deciziilor CEDO în cazul dizolvării partidelo r HEP și Refah. In concreto, cu-

3 noașterea elementelor juridice care constituie angrenajul milit ant complex din Turcia oferă
lectorului posibilitatea de a aborda o poziționare conceptuală pertinentă, în acord cu realitatea,
referitoare la măsurile punitive impuse unor formațiuni politic e cu veleități antisistem.
Întrucât intenția prevalentă a autorului este să surprindă cu minuțiozitate dinamica mili-
tantă din sistemul constituțional turc, cercetarea va gravita î n jurul propensiunilor instituționale
naționale de a adopta conduite belicoase în raport cu multiple partide politice, tendințe regăsite
și în deciziile CEDO. Impactul major produs de aplicarea dispro porționată și arbitrară a princi-
piilor democrației intolerante va fi pus în evidență, în contex tul Turciei, prin intermediul ana-
lizei poziționărilor ideatice al e Curții Europene, obținându-se , în acest fel, o viziune de ansam-
blu asupra vulnerabilităților inerente angrenajului politico-ju ridic.
Numeroasele particularități ale democrației militante din Turc ia, coroborate cu deciziile
CEDO și cu dinamica politico-instituțională actuală facilitează emiterea unei serii de evaluări
prospective ale eventualelor schimbări care vor interveni la ni vel constituțional. Totodată, cu
ajutorul modelului analitic dual, instituționalo-cetățenesc, de definire a unui regim democratic,
propus de autor, se identifică și se demonstrează procesul rece nt de dedemocratizare a statului
analizat. Acest demers explicativ este fundamentat pe studiile unor autori familiarizați cu com-
plexitatea angrenajului politic turc, precum Caroline Lancaster , Berk Esen, Turkuler Isiksel,
Sebnem Gumuscu sau Steven Levitsky, ce concluzionează că regimu l predominant de guver-
nare nu mai are doar anumite tendințe autoritare, ci s-a metam orfozat într-un autentic regim
autoritar competitiv sau constituțional.2
În vederea ameliorării sau eliminării proceselor și mecanismel or puternic influențate de
autoritarism, vom propune un nou model de democrație militantă, denumit modelul evaluării
progresiv-probabilistice, care va fi prezentat în detaliu la fi nalul cercetării.
Secțiunea următoare a lucrării are ca obiectiv definirea conce ptelor utilizate.

II. DELIMITĂRI TEORETICO-CONCEPTUALE

Satisfacerea rigorilor inerente oricărui demers academic cu va loare teleologică ridicată
necesită o delimitare teoretico-conceptuală și metodologică str ictă în vederea evitării a ceea ce
Giovanni Sartori denumea „conceptual stretching” – lărgirea „ar tificială” a sensului unui con-
                                                            
2 A se analiza Steven LEVITSKY, Lucan A. WAY, Competitive Authoritarianism: Hybrid Regimes
after the Cold War , Cambridge University Press, Cambridge, UK, 2010 și Turkuler I SIKSEL, “Between
text and context: Turkey’s tradition of authoritarian constitut ionalism”, Int J Const Law , vol. 11, issue
3, 2013.

4 cept, fenomen care conduce, conform politologului, la diminuare a preciziei terminologice și la
răspândirea pseudoechivalențelor.3 Întrucât tematica lucrării vizează sistemele fundamentale de
funcționare și supraviețuire a democrației, această însemnată n oțiune va beneficia de o definire
precisă. Autorul este parțial de acord cu metoda de definire a democrației propusă de Robert A.
Dahl, realizată prin intermediul conceptului său de „poliarhie” , întrucât consideră că
teoreticianul surprinde cu acurat ețe subtilitățile și diferitel e modalități de raportare pe care acest
element ideatic le impune.
În viziunea lui Robert A. Dahl, poliarhiile reprezintă „regimur i [politice] relativ (dar
incomplet) democratizate”4, termenul „democrație” fiind utilizat pentru a întruchipa vari anta
ideală, perfectă a acestor regimuri, deoarece, în conformitate cu evaluarea sa, nu există sistem
politic la nivel internațional care să fi atins un grad destul de ridicat de participare și contestare
publică pentru a fi considerat pe deplin democratizat.5 Dahl, plecând de la această definiție
inițială, atașează conceptului său mai multe înțelesuri care su nt interșanjabile sau chiar
complementare: (a) sistem complex ce protejează și garantează a numite drepturi și libertăți
individuale – cele trei condiții necesare existenței unei democ rații: libertatea individuală de a
formula preferințe; libertatea individuală și colectivă de a fa ce cunoscute aceste preferințe atât
congenerilor, cât și instituțiilor politice; obiectivitatea ins tituțiilor politice în ceea ce privește
studierea preferințelor în raport cu conținutul și sursa acesto ra; (b) set de instituții politice de
mare utilitate pentru extinderea nivelului de liberalizare și p articipare politică. Cel de-al doilea
sens este generat de ansamblul condițional tripartit, iar între aga arhitectură conceptuală a
poliarhiei se sprijină pe legătura indisolubilă dintre condiții le necesare (dar nu suficiente) și
garanțiile instituționale6 (opt la număr, după cum le identifică politologul).7
O consecință directă a modelului explicativ și, implicit, o pre ferință personală a lui Dahl
este fundamentarea exclusivă a procesului de democratizare pe d ouă dimensiuni – contestarea
publică și dreptul de participar e. In extenso, cu ajutorul pozi ționării diferite a statelor în raport
cu cele două dimensiuni, respectiv cu setul de garanții institu ționale, teoreticianul dorește să
observe procesul de democratizare desfășurat la nivel internați onal.
Dimensiunile de identificare a poliarhiilor au o valoare operaț ională ridicată și incontes-
                                                            
3 Giovanni SARTORI, “Concept Misformation in Comparative Politi cs”, American Political Science
Review , vol. 64, no. 4, 1970, pp. 1034-1036.
4 Robert A. DAHL, Poliarhiile. Participare și opoziție, traducere de Mihaela Sadovschi, Editura
Institutul European, Iași, 2000, pp. 33-34.
5 Idem.
6 Robert A. DAHL, op. cit., pp. 28-29.
7 Din motive ce țin de structura de limitării teoretice au fost m enționate garanțiile identificate de R. A.
Dahl, iar din motive de spațiu ș i utilitate argumentativă s-a e vitat prezentarea lor exhaustivă.

5 tabilă în cadrul unui demers similar celui prezentat de Robert Dahl, însă remarcăm caracterul
lor reducționist, acestea fiind incapabile a cuprinde – la nive l explicativ – toate posibilitățile
concrete de materializare a sistemelor democratice. Complexitat ea actuală a regimurilor demo-
cratice nu se poate reduce doar la fenomene precum opoziția pub lică și participara politică, fapt
remarcat și de Charles Tilly. Nici măcar evaluarea unui sistem politic prin intermediul
instituțiilor sale centrale – reprezentanți aleși de către cetă țeni; scrutine electorale libere,
frecvente și juste; libertatea exprimării; libertatea de asoci ere; cetățenie inclusivă sau surse
alternative de informare – cum încearcă Robert Dahl într-o altă operă de-a sa,8 oricât de cuprin-
zătoare ar fi lista, ea nu dispune de puterea descriptivă și ex plicativă necesară unui examinări
cvasiexhaustive cu grad operațional ridicat.
Tilly opinează, în cazul modelului bidimensional, cu caracter procedural,9 propus de
Dahl, că instituțiile democractice sunt descrise într-un mod li mitativ, iar cadrul conceptual al
poliarhiilor nu ia în considerare tocmai situațiile critice car e periclitează existența principiilor
democratice.10 Pentru a corecta aceste dezavantaje descriptive, Tilly propune , la rândul lui, un
model de analiză a procesului de democratizare bazat pe patru d imensiuni de variație a regimu-
rilor: amploarea incluziunii politice („breadth”) – are în vede re gradul de extindere a drepturilor
cetățenești, egalitatea („equality)”– cetățenii au drepturi și obligații corelative egale în interac-
țiunile lor cu statul, protecția („protection”) – existența uno r garanții solide împotriva acțiunii
arbitrare a statului și relațiile sinalagmatice stat-cetățean ( denumite alternativ consultări
mutuale – „mutally binding cons ulation”), ce privesc buna desfă șurare a interacțiunilor dintre
cei doi actori.11 Cu toate acestea, complexitatea sistemelor democratice se refl ectă în mare
măsură în explicațiile lui Tilly, întrucât el identifică mecani smele și procesele cauzale
responsabile pentru democratizare (integrarea rețelelor interpe rsonale de încredere în politicile
publice, izolarea politicilor publice de inegalitatea categoria lă și diminuarea autonomiei
principalilor centri de putere în raport cu politicile publice) și scoate în evidență relația
complicată dintre tipul de regim politic și „capacitatea statul ui” („state capacity” – abilitatea
entităților statale de a veghea la buna implementare și respect are a politicilor lor).12
În cadrul dezbaterii despre modul precis de delimitare a elemen telor care definesc par
excellence democrația, respectiv procesul de democratizare, pol itologii Juan J. Linz și Alfred
C. Stepan emit un punct de vedere relativ similar celui oferit de către Robert Dahl, considerând
                                                            
8 Robert A. DAHL, On Democracy , Yale University Press, New Haven, CT, 1998, p. 83-99.
9 Charles TILLY, Democracy , Cambridge University Press, New York, 2007, p. 9-10.
10 Ibidem, p. 11.
11 Charles TILLY, op. cit., pp. 14-15.
12 Ibidem, pp. 23-25 și pp. 80-160.

6 că putem vorbi de încheierea tranziției către democrație când e xistă un oarecare consens despre
procedurile politice menite a constitui un guvern, iar acesta d in urmă are autoritatea necesară a
genera noi politici, este rezultatul unor alegeri libere și cel e trei ramuri ale guvernului nu împart
puterea – din punct de vedere juridic – cu alte structuri stata le.13
În siajul acestui considerent, cei doi autori oferă explicații suplimentare: consolidarea
democratică necesită ca acest tip de abordare politico-ideatică să fie singura opțiune validă („the
only gam e in town”)14 și materializată pe trei dimensiuni separate – dimensiunea com porta-
mentală vizează actorii politici și instituționali care nu se a ngajează în conduite antidemo-
cratice, dimensiunea ideatică (de atitudine) presupune acceptar ea de către majoritatea opiniei
publice a mecanismelor democratice, iar dimensiunea constituțio nală reprezintă abilitatea
forțelor guvernamentale și neguvernamentale de a rezolva confli ctele în limitele legii funda-
mentale. Concomitent, politologii elaborează un set de cinci co ndiții pe care le evaluează drept
vitale pentru finalizarea proces ului de consolidare a unui sist em democratic: dezvoltarea unei
societăți civile robuste; existența unei „societăți politice” – arenă de contestare a legitimității
actorilor politici aflați la putere15 – ierarhizarea actelor normative în funcție de forța lor jurid ică
și instaurarea domniei legii; cristalizarea unei birocrații de stat viguroase și formarea unei
societăți economice instituționalizate – cadru de norme și inst ituții constituite la nivel socio-
politic care mediază relațiile dintre stat și piața liberă.
Dacă aplicăm aceste modele explicative în cazul sistemului pol itic actual din Turcia,
observăm că: (a) putem vorbi, în termenii lui R. Dahl, despre o cvasipoliarhie cu tendințe de
regres către o hegemonie cuprinzătoare;16 (b) analiza Freedom House din 2017 evaluează Turcia
cu 18/40 puncte în ceea ce priveș te drepturile politice (8/12 p uncte la capitolul „Scrutin
Electoral”, 7/16 puncte la capitolul „Pluralism Politic și Part icipare”, 3/12 puncte la capitolul
„Funcționarea Instituțiilor Po litice”) și 20/60 puncte în cazul libertăților civile,17 fapt pentru
care autorul atribuie Turciei o tendință descendentă, cu potenț ial mare de intensificare, pe scara
determinată de cele patru dimensiuni de variație a regimurilor propuse de Tilly; concomitent,
utilizând terminologia adecvată, s tatul anterior menționat este inclus în categoria regimurilor
                                                            
13 Juan J. LINZ, Alfred C. STEPAN, Problems of Democratic Transition and Consolidation: Southern
Europe, South America, and Post-Communist Europe, Johns Hopkins University Press, Baltimore, 1996,
p. 3.
14 Ibidem, p. 5.
15 Ibidem, pp. 7-15.
16 Autorul aplică definițiile regăsite în Robert A. DAHL, Poliarhiile. Participare și opoziție, traducere
de Mihaela Sadovschi, Editura I nstitutul European, Iași, 2000, pp. 32-33.
17 Freedom House, Turkey Profile (2017) , disponibil online la https://freedomhouse.org/report/freedom-
world/2017/turkey , accesat la 09.02.2017.

7 nedemocratice, de mare capacitate;18 (c) raționând precum Linz și Stepan, în peisajul politico-
constituțional turc nu se aplică regula „unei singure opțiuni v alide”, iar din perspectiva celor
trei dimensiuni, Turcia poate fi considerată un sistem cu anumi te tendințe de democratizare (de-
a lungul istoriei sale), dar nu poate fi asimilată unei democra ții cu grad de dezvoltare mediu sau
ridicat în domeniul aplicării și conservării principiilor democ ratice. Ultimele trei concluzii vor
fi analizate în detaliu pe parcursul următoarelor secțiuni ale lucrării, cu precădere în cadrul
acelora care vor avea ca nucleu sistemul constituțional turc și contextul său istoric.
Autorul a sintetizat, la rândul lui, un cadru operațional, men it a defini și caracteriza siste-
mele democratice, bazându-se pe dihotomia dintre cele două clas e majore de actori19 – instituții
statale și cetățeni. Fiecare clasă este împărțită în dimensiuni a căror cuantificare se realizează
prin intermediul unor indici ce s urprind realitatea faptică, în trucât se dorește ca modelul concep-
tual să poată fi testat empiric. Categoria actorului statal est e populată de următoarele dimensiuni
considerate de autor vitale în procesul evaluării gradului de d emocratizare a unui stat:20 (d1)
modul transparent și echitabil d e organizare a scrutinelor elec torale libere, ce au, totodată, un
caracter pluralist; (d 2) gradul de contestare politică p ermis de către statul în cauză este scos în
evidență de indici precum (i 1) frecvența și tipul de reacție a statului la fenomenele direct e de
contestare a puterii guvernamentale (e. g., acțiuni de lobby sa u advocacy, petiții, inițiative legis-
lative cetățenești, proteste etc.), (i 2) impactul demersurilor menționate la (i 1) la nivel de politici
publice, (i 3) amploarea fenomenelor cu origi ne statală care au limitat mani festarea mecanisme-
lor enumerate la primul punct (e. g., suprimarea violentă de că tre stat a unui protest legal, pașnic
etc.); (d 3) tipul de raportare față de legea fundamentală reprezintă prop orția în care sunt respec-
tate de facto reglementările și principiile constituționale, ex empli gratia, distincția între consti-
tuție normativă, nominală și semantică, propusă de Karl Loewens tein,21 reflectă cu acuratețe
intenția autorului; (d 4) nivelul de protecție a cetățenilor față de deciziile arbitrar e ale instituțiilor
statului, dimensiune cuantificată prin (i 1) aplicarea principiului egalității părților în fața justiției,
(i2) nivelul de birocratizare, fenomen definit drept o creștere ne justificată a complexității
procedurilor juridico-administrative, (i 3) nivelul de corupție din cadrul instituțiilor statului; (d 5)
independența actului de justiție exprimată prin indicele (i 1) interferenței politice cu structura și
                                                            
18 Autorul aplică definițiile reg ăsite în Charles TILLY, op. cit. , pp. 16-21.
19 Precum Charles TILLY în Democracy , Cambridge University Press, New York, 2007, p. 11-12,
autorul utilizează doar aceste două categorii de actori din cad rul unui stat pentru a simplifica modelul
conceptual.
20 Remarcăm existența unor similitudini cu modelele propuse de R. Dahl, Ch. Tilly sau Juan J. Linz și
Alfred C. Stepan, însă acestea sunt elemente intrinseci regimur ilor democratice ce nu pot fi ignorate.
21 Karl LOEWENSTEIN, “Constitutions and constitutional law in the West and in the East”, The Indian
Journal of Political Science , vol. 30, no. 3, 1969, pp. 211–213.

8 funcționarea instanțelor (în principal cu Curtea Supremă de Jus tiție și/sau Curtea Constitu-
țională); (d 6) influența sferei politice asupra mass-media (se formează un c ontinuum acțional
ale cărui extreme sunt represiunea totală a dreptului la liberă exprimare și independența totală
a presei) și (d 7) funcționalitatea mecanismelor de control și echilibru a puter ilor dintr-un stat.
Gradul de democratizare a unui stat poate fi determinat și pri n măsurarea participării
cetățenilor la numeroase fenomene de contestare a actorilor pol itici care dețin puterea (contes-
tare realizată în limitele statului de drept), stadiul de dezvo ltare a culturii politice autohtone și
intensitatea opoziției interne fa ță de elementele democratice p revalente (e. g. răspândirea și
succesul electoral al facțiunilor antisistem).
Statul turc înregistrează performanțe mediocre sau chiar îngrij orătoare la nivelul celor
două categorii de analiză propuse, fapt dovedit de numărul mare de cazuri studiate de CEDO
(3270 în perioada 1959-2016) și finalizate (2889) cu descoperir ea a cel puțin o încălcare a
drepturilor fundamentale.22 Dimensiunile analitice propuse de autorul lucrării în cauză și indicii
cu care acestea sunt corelate re întăresc convingerea inițială c ă sistemul politic din Turcia posedă
grave deficiențe în a menține predictibilitatea constituțională , garanția respectării drepturilor și
libertăților cetățenești sau o ordine democratică de bază.
Contextul teoretic impune definirea conceptului de „putere”, a utorul optând pentru
perspectiva relațională, de tip weberian, a lui Robert Dahl car e definea noțiunea drept capaci-
tatea acțională a lui A de a controla reacțiile lui B.23 Concomitent, pentru a elimina posibilitatea
producerii unor confuzii când discut despre pericolele ce ameni nță democrația, menționez
delimitările terminologice utilizate de Alexander S. Kirshner c are aduce în prim-plan concepte
precum „controlul jurisdicțional” și „limitele autorității demo cratice.”24 Controlul jurisdic-
țional presupune existența unor reglementări care să permită in stanțelor anularea deciziilor luate
de un corp reprezentativ, ales în mod direct de către cetățeni, precum legislativul, în cazul în
care acestea depășesc prerogativ ele constituționale (exempli gr atia, autoritatea legislativului).
Autoritatea democratică presupune, în termenii lui Kirshner, ob ligativitatea de a respecta
deciziile instituțiilor reprezentative în ciuda faptului că ele pot fi eronate sau cetățenii nu sunt
de acord cu ele.
Politologul clarifică ceea ce prima facie pare a fi o contradic ție, cel puțin pe unele
dimensiuni de aplicabilitate a celor două concepte, stipulând c ă, în situația unor politici antide-
                                                            
22 European Court of Human Rights, Statistics by state , disponibil la
http://www.echr.coe.int/Documents/Stats_violation_1959_2016_ENG .pdf , accesat la 10.02.2017.
23 Robert A. DAHL, A Preface to Democratic Theory , University of Chicago Press, Chicago, 1956, p.13.
24 Alexander S. KIRSHNER, A Theory of Militant Democracy: The Ethics of Combatting Political
Extremism , Yale University Press, New Haven, CT, 2014, pp. 9-10.

9 mocratice, instanțele ar trebui să intervină pentru a elimina d erapajul instituțional, iar cetățenii
posedă libertatea de a se opune unor astfel de reglementări.25
Totodată, trebuie să identificăm oponenții democrației, fapt ce necesită o scurtă incur-
siune teoretică: referitor la noțiunile de „partide extremiste” sau „partide populiste”, în ciuda
examinărilor intense la care au fost supuse, încă nu s-a ajuns la un consens de clasificare și
definire a acestora; exempli gratia, Otto Kirchheimer26 preferă să utilizeze dihotomia dintre
conceptul de „opoziție loială” – partide cu o poziționare polit ică în răspăr cu entitățile politice
aflate la putere, dar loiale aranjamentului constituțional exis tent – și „opoziție de principiu”,
nume atribuit celor care nu acceptă reglementările constituțion ale în vigoare, iar Giovanni
Sartori a propus denumirea de „partid antisistem” pentru a cara cteriza toți actorii politici care
nu numai că se opun structurilor politice democra tice, dar se i mplică și în acțiuni de subminare
a acestora.27 Autorul va utiliza noțiunea propusă de Sartori, modificată în „actor antisistem”,
întrucât dorește să facă referire la toată gama de oponenți ai democrației, nu doar la cei care iau
forma unui partid politic. Totalitatea elementelor conceptuale definite anterior formează cadrul operațional
considerat de autor necesar și suficient în demersul său de ana liză a democrației militante. În
continuare vor fi relatate orginile, evoluția și consecințele a plicării democrației militante.

III. DEMOCRAȚIA MILITANTĂ – GENEZĂ ȘI TAXONOMIE

Geneza conceptului de democrație militantă a fost facilitată d e publicarea a două articole
de către politologul și juristul Karl Loewenstein, în anul 1937 , ca urmare a extinderii fascis-
mului la nivel continental.
28 Analiza evenimentelor care au condus la acapararea puterii în
Germania de către naziști (Partidul Nazist – NSDAP) atât de fac to, cât și de jure, l-a convins pe
Loewenstein că democrația are unele defecte funcționale inerent e care o fac incapabilă a se
proteja de acțiuni subversive minuțios concertate. Atașamentul excesiv față de propriile valori
– ceea ce specialistul denumea „fundamentalism democratic” – li psa unor prevederi legale care
să limiteze activitatea actorilor antisistem („legalistic blind ness”) și abilitatea fasciștilor de a
                                                            
25 Idem.
26 Otto KIRCHHEIMER, “Germany: The Vanishing Opposition”, In Robe rt A. DAHL, Political
Opposition in Western Democracies . Yale University Press, New Haven, CT, 1966, pp. 237-259.
27 Giovanni SARTORI, Parties and Party Systems: A Framework for Analysis . Cambridge University
Press, Cambridge, 1976, p. 133.
28 Cele două articole – intitulate „Militant Democracy and Fundam ental Rights” au fost publicate în
American Political Science Review și vor fi folosite în continuare pentru a analiza și defini „d emocrația
militantă”.

10 profita de latura emoțională a electoratului („emotionalism”) s unt principalele vulnerabilități
identificate la nivelul structurilor democratice.29
La nivel definitoriu, termenul „democrație militantă” desemneaz ă regimurile democra-
tice care adoptă măsuri profilactice de limitare a libertății a cționale a tuturor actorilor anti-
sistem ce încearcă prin variate metode (aflate în deplină confo rmitate cu normele constituțio-
nale în vigoare) să submineze sau să distrugă principiile, valo rile și mecanismele democratice.30
Loewenstein expune cu claritate viziunea sa, opinând că, în de trimentul unui nivel
extrem de ridicat de toleranță, democrațiile ar trebui, cu oric e preț, chiar dacă ar presupune
încălcarea principiilor fundamentale, să se protejeze de actori i antisistem.31 Metodele de limi-
tare a posibilităților de natură acțională, aplicate entitățilo r cu poziționări ideatice antisitem,
conform politologului, sunt următoarele: interzicerea partidelo r și eventualelor acțiuni para-
militare asociate acestora; limitarea dreptului la liberă asoci ere, liberă exprimare sau a dreptului
de a candida pentru funcții publice, iar în cazuri extreme retr agerea cetățeniei și implicarea
forțelor armate.32
Aceste metode variază din punct de vedere al caracteristicilor, modului de aplicare și
nivelului de limitare a drepturilor în funcție de particularită țile istorice, respectiv, constituțio-
nale ale fiecărui stat în parte; exempli gratia, Germania postb elică are o abordare cvasiuniver-
sală față de antiextremism (sunt scoase în afara legii toate en titățile antisistem cu atitudine
agresivă), pe când Italia expune un „republicanism negativ” în care viziunea antiextremistă, de
apărare a democrației, este, în mare parte, definită în raport cu trecutul autoritar.33
Analiza taxonomică, realizată de autorul lucrării în cauză, se va baza pe criteriile de
clasificare propuse de Jan-Werner Müller: (a) măsura în care me todele specifice democrației
militante sunt reglementate la nivel constituțional și (b) rapo rtarea conceptuală față de pericolele
care amenință democrația. Ultimul criteriu are la bază o serie de variațiuni de abordare concep-
tuală definite de Peter Niesen: antiextremismul – regimul democ ratic utilizează o interpretare
largă a noțiunii de actor antisistem (precum cea definită în ca drul acestei cercetări) – și repu-
blicanismul negativ – regimul democratic se bazează pe o interp retare reducționistă ce limitează
(cel puțin de jure) aria de aplicabilitate a principiilor democ rației militante doar la un oponent
                                                            
29 Karl LOEWENSTEIN, “Militant Democracy and Fundamental Rights I”, American Political Science
Review, vol. 31, no. 3, 1937, pp. 418-424.
30 Jan-Werner MÜLLER, op. cit, p. 1253.
31 Ibidem, p. 1257.
32 Karl LOEWENSTEIN, “Militant Democracy and Fundamental Rights I I”, American Political Science
Review, vol. 31, no. 4, 1937, pp. 645-656.
33 Jan-Werner MÜLLER, op. cit, pp. 1258-1259.

11 din trecutul său.34 În Germania – denumită de Müller „caz paradigmatic al democraț iei
militante”35 – elementele militante sunt cons acrate prin intermediul consti tuției, iar antiextre-
mismul este doctrina care fundamentează acțiunile de autoapărar e a regimului democratic.
Variatele motivații de aplicare a metodelor democrației intoler ante ajută politologul la
identificarea modului predilect de definire a categoriei inamic ilor regimului democratic. Nancy
L. Rosenblum expune principalele temeiuri care conduc adesea la restrângerea drepturilor sau
chiar la dizolvarea partidelor politice antisistem: practicarea violenței; incitarea la ură sau
discriminare; lipsa autonomiei partinice (sprijinul sau control ul extern al partidului) și existența
unor pericole la adresa identității naționale sau constituționa le.36 Müller consideră primele două
motivații parte a antiextremismului, pe când ultimul motiv a fo st adesea utilizat prin prisma
republicanismului negativ. Id est, violarea principiului secula rismului a reprezentat pentru state
cu o identitate constituțională ce gravitează în jurul acestuia – precum Franța sau Turcia – o
rațiune suficientă pentru a aplica sancțiuni specifice democra ției intolerante.37 În cazul Turciei,
cele patru temeiuri vor fi analizate în următoarea secțiune a c ercetării, însă remarcăm faptul că
acestea sunt adesea – dar nu mereu – utilizate arbitrar prin ex tinderea ariei lor de aplicabilitate.
Un exemplu concludent în care o poziționare antisecularism a co ndus la aplicarea unor
sancțiuni menite a proteja integritatea structurilor democratic e este scoaterea în afara legii, în
anul 1998, a principalului parti d de guvernare Refah, de către Curtea Constituțională a Turciei.
Concomitent, pe baza justificării conform căreia Refah dorea im punerea unui regim teocratic
fundamentat pe sharia, Curtea C onstituțională a dispus confisca rea bunurilor partidului și impu-
nerea unei restricții de cinci ani președintelui Refah, Necmett in Erbakan, și vicepreședinților,
Șevket Kazan și Ahmet Tekdal, în ceea ce privește ocuparea func țiilor politice (inclusiv cea de
parlamentar). Analiza CEDO asupra cazului Refah a scos în evide nță legitimitatea sancțiunilor
impuse, organismul internațional fiind de părere că existau mot ive convingătoare pentru dizol-
varea partidului întrucât declarațiile și acțiunile membrilor s au liderilor formațiunii indicau
planul lor de a aduce modificări constituționale contrare princ ipiilor de funcționare carac-
teristice unei „societăți democratice”. Totodată, Curtea Consti tuțională a respectat principiul
proporționalității sancțiunii deoarece ceilalți membri ai parti dului și-au păstrat funcția de parla-
                                                            
34 Peter NIESEN, “Anti-Extremism, Negative Republicanism, Civic S ociety: Three Paradigms for
Banning Political Parties”, In: Shlomo AVINERI, and Zeev STERNH ELL (editors), Europe's Century
of Discontent: The Legacies of Fascism, Nazism and Communism , The Hebrew University Magnes
Press, Israel, 2003, pp. 249–68.
35 Jan-Werner MÜLLER, op. cit, pp. 1260.
36 Nancy L. ROSENBLUM, On the Side of the Angels: An Appreciation of Parties and Partisanship,
Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 2010, p. 415 .
37 Jan-Werner MÜLLER, op. cit, pp. 1261.

12 mentar.38 Decizia Curții Constituționale a Turciei poate fi catalogată d rept o abordare de tip
republicanism negativ având în vedere faptul că se dorea evitar ea întoarcerii în perioada pre-
republicană, în care nu exista separarea strictă a statului de conducerea religioasă.39
Jurisprudența CEDO ( Refah Partisi and Others v. Turkey sau Leyla Șahin v. Turkey40)
aduce în prim-plan necesitatea protejării principiului seculari smului cu scopul conservării
regimului democratic din Turcia, în ciuda faptului că unele pol itici publice41, în alt context, ar
fi inacceptabile.42 Dacă analizăm cazurile de dizolvare a partidelor politice pe m otiv de sub-
minare a integrității teritoriale a statului și a unității nați unii și, implicit, deciziile CEDO ( United
Communist Party of Turkey and Others v. Turkey,43 Socialist Party and Others v. Turkey,44
Freedom and Democracy Party – ÖZDEP v. Turkey45 etc.), observăm că militantismul
antiseparatist se aplică doar în cazul în care partidele politi ce sau mișcările în cauză sunt
implicate în acțiuni violente. In extenso, particularismul mili tant referitor la secularism are un
grad mai ridicat de legitimitate (chiar în lipsa violenței), pe când cel menit a proteja integritatea
teritorială nu este acceptat fără dovezi ale unor fapte de agre siune.
Rosenblum argumentează că anumite entități politice cu orientar e cvasiantisistem,
precum partidele antiimigraționiste xenofobe și partidele relig ioase sau etnice fac arareori
obiectul aplicării metodelor democrației militante46 întrucât, chiar dacă retorica lor nu satisface
rigorile standard ale eticii partinice,47 acestea intră în aria de acțiune a principiilor și mecanis-
melor democratice. În ciuda excepției observate, dacă actorii p olitici anterior menționați nu
respectă normele democratice ale rivalității partinice, incită la ură sau discrimin are în raport cu
alte grupuri, propun modificarea caracterului secular, religios , etnic sau civic al statului și se
angajează în perpetuarea violenței vor fi opriți prin militanti sm.
                                                            
38 European Court of Human Rights, Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey, disponibil
la: http://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?library=ECHR&id=0 02-5004&filename=002-
5004.pdf , accesat la 20.02.2017.
39 Jan-Werner MÜLLER, op. cit, pp. 1261.
40 European Court of Human Rights, Leyla Șahin v. Turkey, disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-61863 , accesat la 20.02.2017.
41 Precum cele care vizează limitar ea drepturilor și libertăților cetățenești; exempli gratia, interzicerea
purtării vălului în instituții sau locuri publice. A se analiza Leyla Șahin v. Turkey.
42 Jan-Werner MÜLLER, op. cit, pp. 1261.
43 European Court of Human Rights, United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey, disponibil
la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58128 , accesat la 20.02.2017.
44 European Court of Human Rights, Socialist Party and Others v. Turkey, disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58172 , accesat la 21.02.2017.
45 European Court of Human Rights, Freedom and Democracy Party (ÖZDEP) v. Turkey, disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=003-68448-68916 , accesat la 21.02.2017.
46 Nancy L. ROSENBLUM, op. cit., pp. 416-417.
47 Etica partinică, conform autoare i, are în vedere principii pre cum incluziune, capacitate de compromis
și consens.

13 Criteriile de evaluare a acțiunilor actorilor antisistem posedă un nivel ridicat de vola-
tilitate, întrucât motivațiile pentru aplicarea unor constrânge ri, regăsite la nivelul științelor
politice, sunt formulate într-o manieră generală, iar consensul privind procedurile de colectare
a dovezilor lipsește. Aceste elemente se datorează în mare part e imposibilității de natură episte-
mologică de a cuprinde într-un singur cadru operațional toată g ama de variațiuni acționale.
În dreptul internațional remarcăm existența unui demers solid d e conturare a unor limi-
tări privind drepturile considerate vitale pentru participarea politică. Pactul internațional cu
privire la drepturile civile și politice,48 Convenția europeană a Drepturilor Omului49 ș i
Declarația Universală a Drepturilor Omului50 conțin articole menite a legitima acțiuni limitative
caracteristice democrațiilor militante, clauza „societății demo cratice” permițând restrângerea
libertății de asociere, libertății de întrunire, dreptului la a cces public la procese, dreptului la
intimitate, libertății conștiinței și libertății credințelor re ligioase. Concomitent, constrângeri
similare se aplică și în cazul libertății de circulație sau lib ertății de exprimare, fiind evaluate
drept necesare în vederea protejării valorilor și principiilor democratice în anumite situații.
Clauza „caracterului rezonabil” este cea care motivează limităr ile drepturilor de a alege și de a
fi ales.51 Totalitatea acestor prevederi și-au arătat utilitatea, jucând un rol însemnat în protecția
și conservarea instituțiilor democratice.52
Principiile democrației intolerante, în ciuda beneficiilor pe care le aduc unui regim
democratic, dispun de numeroase dezavantaje care pot fi cu ușur ință utilizate în mod arbitrar
pentru atingerea unor scopuri politice particulare.53 Rosenblum opinează că standardele norma-
tive de aplicare a restricțiilor militante pot reprezenta un fu ndament legitim, însă acestea sunt,
până la urmă, tot evaluări politic e realizate de judecători sau membri ai executivului și legisla-
                                                            
48 United Nations Human Rights, International Covenant on Civil and Political Rights , art. 22(2) –
libertatea de asociere; art. 21 – libertatea de întrunire; art. 14(1) – accesul public la procese; art. 19(3) –
libertatea de exprimare; art. 12( 3) – libertatea de circulație; disponibil la:
http://www.ohchr.org/EN/Professi onalInterest/Pages/CCPR.aspx , accesat la 23.02.2017.
49 European Court of Human Rights, European Convention on Human Rights , art. 11(2) – libertatea de
întrunire și asociere; art. 6(1) – accesul public la procese; a rt. 8(2) – dreptul la intimitate; art. 9(2) –
libertatea conștiinței și libertatea credințelor religioase; ar t. 10(2) – libertatea de exprimare; art. 17 –
interzicerea abuzului drepturilo r; Protocol No.4, art. 2(3) și art. 2(4) – libertatea de circulație, disponibil
la: http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_ENG.pdf , accesat la 23.02.2017.
50 United Nations, Universal Declaration of Human Rights , disponibil la:
http://www.un.org/en/universal- declaration-human-rights/ , art. 29 și art. 30, accesat la 23.02.2017.
51 United Nations Human Rights. International Covenant on Civil and Political Rights , art. 25 – dreptul
de a alege și de a fi ales, disponibil la: http://www.ohchr.org/EN/Professi onalInterest/Pages/CCPR.aspx ,
accesat la 23.02.2017.
52 Gregory H. FOX, Georg NOLTE, “Intolerant Democracies”, Harvard International Law Journal , vol.
36, no. 1, 1995, pp. 38–42.
53 Jan-Werner MÜLLER, op. cit, p. 1266.

14 tivului predispuși la subiectivism, mercantilism sau idiosincra sie.54
Într-un peisaj politic dominat de pluralism este extrem de dif icilă delimitarea actorilor
care utilizează elemente antisiste m doar la nivel retoric, fără a exista posibilitatea ca acestea să
fie transpuse acțional. Mai mult decât atât, devine imposibil d e evaluat dacă o măsură precum
dizolvarea unui partid este legitimă în contextul în care doar o parte a membrilor au incitat la
discriminare sau dacă refuzul de a condamna în mod vădit acțiun i cu orientare antisistem poate
impune sancțiuni din partea statului în cauză.55 Ambiguitatea de ordin procedural și conceptual
care este prevalentă la nivel de paradigmă și absența unui mode l bine structurat de democrație
militantă facilitează propagarea oportunităților de utilizare a buzivă a principiilor anterior men-
ționate.
Anumite elemente procedurale menite a reduce gradul de incerti tudine acțională există
în variate sisteme juridice. În S.U.A. se trasează o distincție între tipurile de discurs – advocacy
și incitare – ce este folosită, împreună cu testul „pericolului actual și iminent”,56 pentru a evalua
dacă activitățile unui actor politic necesită o intervenție spe cifică democrației militante.
Incitarea la acțiuni antisistem presupune conturarea unei legăt uri între retorica belicoasă și
nivelul acțional, posibilitatea materializării agresiunii trebu ind să fie ridicată în vederea justifi-
cării unei decizii de limitare a drepturilor fundamentale.57 Rosenblum argumentează că testul
pericolului iminent poate conduce la inabilitatea protejării li bertății de exprimare și de aso-
ciere.58
Criteriile categoriale – ce presupun restricții referitoare la conținutul platformei sau
doctrina adoptată de actorul politic – reprezintă un mod altern ativ de analiză a pericolului exer-
citat la adresa instituțiilor democratice. In concreto, adeziun ea la ideologia marxist-leninistă sau
nazistă constituie, în anumite sisteme judiciare, o condiție ab initio de interzicere a unui partid
politic. Identificăm, totodată, că mobilizarea partinică pentru a susține grupuri etnice sau reli-
gioase constituie – în unele state – un motiv de impunere a san cțiunilor. Similar, anumite siste-
me constituționale resping chiar și simpla menționare în cadrul proceselor electorale a diferen-
țelor etnice, religioase sau rasiale, încălcarea prevederii duc ând automat la limitarea drepturilor
politice.59 Astfel de abordări pot fi asimilate paradigmei democrației mil itante, însă nu mereu
                                                            
54 Nancy L. ROSENBLUM, op. cit., p. 422.
55 Ibidem, p. 425.
56 A s e a n a l i z a U . S . S u p r e m e C o u r t , Dennis v. United States, 341 U.S. 494 (1951) , disponibil la:
https://supreme.justia.com/cases /federal/us/341/494/case.html , accesat la 03.03.2017.
57 Nancy L. ROSENBLUM, op. cit., pp. 427-428.
58 Idem.
59 Ibidem, pp. 433-434.

15 este vorba de situații legitime care să facă obiectul unor măsu ri limitative. Un exemplu conclu-
dent este cazul indian, care se încadrează în aria regimurilor ce înterzic particularismul religios,
etnic, ligvistic sau de castă în demersurile electorale, însă d emocrația autohtonă – centrată chiar
pe diferențierile de grup – transformă poziționarea de tip demo crație militantă într-una incon-
gruentă cu idealurile paradigmatice.60
Secțiunea următoare are ca scop identificarea poziționării ide atice și acționale a siste-
mului constituțional turc în raport cu elementele democrației m ilitante, utilizându-se deciziile
CEDO pentru a facilita conturarea unei analize amănunțite menit ă a testa ipotezele cercetării,
implicit, eficiența paradigmei menționate.
IV. PARADIGMA DEMOCRAȚIEI INTOLERANTE
ÎN SISTEMUL CONSTITUȚIONAL TURC

În vederea înțelegerii pe deplin a raportului complex dintre pa radigma democrației mili-
tante și sistemul constituțional din Turcia este necesar un exc urs istorico-descriptiv, ce are ca
obiectiv familiarizarea lectorului cu caracteristicile și subti lițățile de natură politico-juridică a
arhitecturii instituționale.
Experiența constituțională a Turciei este descrisă de autori pr ecum Ergun Özbudun și
Ömer Faruk Gençkaya drept „o succesiune de oportunități ratate pentru crearea unor instituții
politice bazate pe larg consens.”
61 Afirmația este ușor de demonstrat deoarece toate constituțiile
adoptate – atât cea otomană din 1876, cât și cele republicane d in 1924, 1961 și 1982 – s-au
bazat pe legitimitate politică scăzută, nefiind redactate de ad unări constituante sau legislative
ce reprezentau marea varietate so cio-politică regăsită la nivel statal, evitându-se procese ample
de negociere și compromis.62 Aceste abordări au facilitat o evoluție constituțională sinuoa să,
caracterizată prin a doptarea a multiple legi fundamentale (cinc i la număr – cele anterior men-
ționate, la care se adaugă Constituția din 1921), ce, odată cu trecerea timpului și modificarea
peisajului politic, au impus elaborarea a miriade de amendament e în anii 1909, 1971, 1973,
1987, 1995, 2001, 2004, 2007, 2010 sau 2017.63 Observăm că sistemul politic turc a fost presă-
rat cu numeroase perioade de instabilitate, iar în ciuda faptul ui că originile constituționale sunt
                                                            
60 Nancy L. ROSENBLUM, op. cit., pp. 436-438.
61 Ergun ÖZBUDUN, Öm er Faruk GENÇKAYA, Democratization and the Politics of Constitution-
Making in Turkey , Central European University Press, Budapest, 2009, pp. 3-4.
62 Ibidem, pp. 10-26.
63 A se analiza Ergun ÖZBUDUN, op. cit, p. 4. Aceasta nu este o l istă a tuturor modificărilor constituțio-
nale.

16 vechi de un secol, geneza democrației constituționale a avut lo c la mijlocul anilor 1940, când
s-a făcut trecerea de facto la un sistem multipartit.
Özbudun și Gençkaya identifică o anumită propensiune a elitelor politice (atât în perioa-
da unipartită din 1925-1946, cât și în cea multipartită de după 1946) de a reduce legislativul la
nivelul unui actor secundar prin intermediul conducerii autorit are a executivului sau a disci-
plinei stricte de partid64 – fenomen explicat prin gradul ridicat de neîncredere acordat reprezen-
tanților poporului – element pe care îl considerăm unul recuren t, aplicabil și în prezent dinamicii
politice din Turcia.
Adeziunea clasei politice la idealurile democratice a fost supe rficială, dovadă fiind
întoarcerea la absolutism în 1878, lunga perioadă de dominație unipartită a RPP în anii 1925–
1946, greutatea cu care s-a implementat o adevărată reformă con stituțională democratică și
întreruperea proceselor democratice prin intervenția armatei în 1960, 1971, 1980 și 1997.65 Cu
toate acestea, întrucât modificările constituționale realizate în perioada 1999-2006 au fost
impulsionate de posibilitatea aderării Turciei la Uniunea Europ eană (summit-ul de la Helsinki
– decembrie 1999), putem descrie sistemul constituțional și, im plicit, paradigma democrației
intolerante, ca fiind supuse unei influențe tripartite generate de (a) modernitate, (b) autoritarism
și (c) integrare comunitară / europenizare prospectivă.66
Totalitatea acestor particularități istorice ne ajută să explic ăm – chiar dacă uneori numai
parțial67 – poziționarea pe care statul turc o are față de metodele de p rotecție a ordinii demo-
cratice. Încă din preambulul Constituției din 1982 (revizuită) remarcăm – precum Bertil Emrah
Oder – existența unor valori ce sunt evidențiate prin intermedi ul referințelor cu puternică
încărcătură ideologică; exempli gratia, sintagmele „interesele naționale turcești” și „valorile
istorice și morale ale turcimii”68 sunt concepte vagi, cu caracter defensiv, care, în cazul inter pre-
tării juridice, ridică numeroase probleme,69 lăsând loc poziționărilor ideatice partizane. Conco-
mitent, formulările regăsite în paragrafele 6 și 7 ale preambul ului – „sub egida culturii naționale,
                                                            
64 Ergun ÖZBUDUN, Ömer Faruk GENÇKAYA, op. cit., p. 11.
65 Ibidem, p. 26.
66 Bertil Emrah ODER, “Turkey”, In: Markus THIEL (editor), The Militant Democracy Principle in
Modern Democracies , Ashgate, Farnham, UK, 2009, pp. 263–264.
67 Contextul istoric și cultural oferă o explicație relativ convi ngătoare a variațiunilor reglementărilor
democrației militante și, implicit, a interpretării și legitimă rii lor. Vezi Giovanni CAPOCCIA, “Militant
Democracy: The Institutional Bases of Democratic Self-Preservat ion”, Annu. Rev. Law Soc. Sci. , no. 9,
2013, pp. 214-217. Însă, in concreto, cele două elemente nu au puterea explicativă pentru a justifica
întreaga arie de expresie a fen omenului militant. Vezi Giovanni CAPOCCIA, op. cit., pp. 218-219.
68 Constitute Project, Turkey's Constitution of 1982 with Amendments through 2011 , Preambul,
Paragraful 5, disponibil la: https://www.constituteproject.org/constitution/Turkey_2011.pdf? lang=en ,
accesat la 05.03.2017.
69 Bertil Emrah ODER, op. cit, p. 266.

17 civilizației și domniei legii” sau „toți turcii sunt uniți prin mândria și onoarea națională, în bucu-
rie și întristare națională, … prin viața națională” – au un ca racter ideologic și cultural
predeterminat, într-atât încât putem argumenta că o oarecare pr eferință în ceea ce privește
opțiunea ideologică a legiuitorului se identifică odată cu menț ionarea unei anume culturi
naționale în contextul dezvoltării particulare a individului, l imitare pe care Bertil Emrah Oder
o consideră ilegitimă, implicit, în afara sferei clasice de apl icare a principiilor democrației
militante.70 Limitările ideologice anterior menționate sunt regăsite în jur isprudența Curții
Constituționale a Turciei, care a definit „interesele naționale ” ca necesități absolute, prioritare
în raport cu alte elemente constituționale. Totodată, principii le din preambul sunt asimilate
principiilor irevocabile ale republicii, iar valori concrete, d e natură constituțională (precum
naționalismul, principiile și reformele lui Atatürk – menționat e în paragraful 5 al preambulului)
– ce arareori aparțin spectrului elementelor militante dintr-o societate democratică solidă – sunt
folosite ca justificare a constr ângerilor acționale aplicate pa rtidelor politice, ducând astfel la
limitarea pluralității partinice.71
Existența acestor codificări ideologice este o caracteristică r ecurentă, sistemul judiciar
turc, de-a lungul evoluției sale, remarcându-se prin tendința d e a utiliza legislația72 – ale cărei
reglementări erau justificate prin argumente militante, de apăr are a integrității teritoriale sau a
caracterului unitar al națiunii – pentru a limita drepturi și l ibertăți fundamentale, sancțiunile
aplicate fiind disproporționale în raport cu efectul la nivel s ocietal al conduitelor în cauză.
Exempli gratia, un caz concludent este cel al jurnaliștilor sau scriitorilor sancționați pentru
incitare la terorism sau sprijinirea unor organizații teroriste pe baza unor afirmații care pot fi cu
greu considerate un pericol la adresa ordinii democratice.73
Dispozițiile actuale ale Codului penal din Turcia, în ciuda mod ificărilor succesive,
păstrează reminiscențe clare ale vechilor acte normative: incit area la ură și ostilitate este
incriminată, stipulându-se la art. 216 (1) că orice persoană ca re instigă un grup de indivizi, ce
aparține unei clase sociale, religii, rase sau secte diferite, la ostilitate sau ură față de alt grup de
congeneri este pedepsită cu închisoare de la un an la trei ani în cazul în care această acțiune
reprezintă „un pericol explicit și iminent la adresa siguranței publice.”74 Remarcăm aici condi-
                                                            
70 Bertil Emrah ODER, op. cit, pp. 266-267.
71 Idem.
72 Codul penal al Turciei prin art. 141 și 142 (abrogate în 1991) sau Legea privind lupta împotriva
terorismului prin art. 8 (amendată în 1995, 1999, 2003, 2006, 2 010).
73 Bertil Emrah ODER, op. cit, pp. 284-286.
74 Legislationline, Penal Code of Turkey (2004, amended 2016) , disponibil la:
http://www.legislationline.org/doc uments/section/criminal-codes /country/50 , accesat la 12.03.2017.

18 ționalitatea pericolului explicit și iminent utilizată ca eleme nt de constrângere a aplicării abu-
zive a normei, ce are în vedere analiza impactului generat de c onduitele indivizilor. Alin. (2) al
aceluiași articol incriminează umilirea publică a altor persoan e , i a r a l i n . ( 3 ) i n c r i m i n e a z ă
comportamentul public jignitor față de valorile religioase ale unui grup de oameni. Totodată,
art. 219 prevede închisoare până la doi ani, amenzi sau chiar e liminarea definitivă din cler a
oricărui cleric care dovedește lipsă de respect sau ridiculizea ză instituțiile publice, guvernul,
legile statului sau funcționari i publici în timpul serviciului religios, pe când art. 301 dispune
sancțiuni de până la doi ani de închisoare pentru orice persoan ă care denigrează public națiunea
turcă, republica, parlamentul, guvernul, instituțiile judiciare și militare. În ciuda faptului că
aceste reglementări conțin norme de limitare a aplicării,75 observăm că modul lor de integrare
și utilizare în jurisprudența na țională favorizează aplicarea u nor sancțiuni care încalcă prin-
cipiul proporționalității, ade seori ajungându-se la diminuarea vădită a libertăților individuale.
Propensiunile militante ale Co nstituției din 1982 (revizuită) sunt dovedite prin numărul
mare de articole care conține reglementări menite a proteja ord inea democratică; din cele 174
de articole ale legii fundamentale, aproximativ 35 de articole conțin prevederi specifice
paradigmei democrației intolerante,76 multe dintre acestea fiind detaliate în cadrul unor legi
speciale. În continuare vom analiza succint cele mai importante dispoziții constituționale
regăsite la nivelul articolelor depozitare ale principiilor mil itante.
Articolul 4 codifică principiul irevocabilității77 aplicat primelor trei articole care regle-
mentează forma de organizare statală (art. 1), caracteristicile republicii (art. 2), simbolurile
naționale și caracterul indivizibil al teritoriului (art. 3) – elemente considerate a fi condiții sine
qua non pentru realizarea și menținerea ordinii democratice plu raliste sau protecția suvernani-
tății naționale.78 Drept urmare, forma republicană a statului turc, natura sa dem ocratică, seculară
și socială, guvernată de domnia legii, menită a păstra pacea pu blică, justiția și solidaritatea
națională sunt doar unele dintre valorile care formează fundame ntul conceptual al edificiului
militant.
Secularismul reprezintă o componentă esențială a constituțional ismului turc, fapt pentru
care Curtea Constituțională a elaborat patru piloni de legitima re a intervențiilor pentru protec-
                                                            
75 Art. 301 (3) al Codului penal prevede că opiniile critice nu s unt incriminate.
76 Exempli gratia, articolele refer itoare la drepturile și libert ățile fundamentale (art. 13-15, 17, 20-24,
26-29, 31, 33-35, 51, 68, 69, 76), protecția tinerilor (art. 58 ), cetățenia turcă (art. 66), regimurile speciale
de funcționare a statului (star ea de urgență – art. 120-121; le gea marțială, starea de mobilizare și de
război – art. 122), modul de funcționare și organizare a unor i nstituții (art. 118, 130, 136, 148), emiterea
actelor normative cu forță de lege (art. 91) și diverse alte el emente (art. 5, 90, 125 și 135).
77 Art. 1-3 din Constituția din 1982 (revizuită) nu pot fi modifi cate.
78 Bertil Emrah ODER, op. cit, pp. 267-268.

19 ția statului secular și, implicit, a limitelor acestora: (1) re ligia să nu intervină în treburile statului;
(2) există garanții constituționale ale libertății religioase, atât directe, cât și indirecte prin meca-
nismul nondiscriminării; (3) impactul religiei asupra sferei so ciale motivează statul să impună
anumite restricții în scopul protejării ordinii publice (exempl i gratia, interzicerea exploatării
religiei în scopuri politice) și (4) statul are autoritatea nec esară pentru a controla dreptul la liber-
tate religioasă.79 Ultimii doi piloni ai protecției secularismului, în contextul culturii juridice și
parcursului istoric turc, pot conduce uneori la aplicarea abuzi vă și nejustificată a reglementărilor
din domeniu.
Un caz în care aplicarea celor patru elemente de legitimare și protecție a statului secular
a fost făcută în concordanță cu paradigma democrației militante este cel al Leylei Șahin, ana-
lizat de CEDO în urma plângerii realizată în data de 21 iulie 1 998.80 Curtea a decis că nu este
vorba de o încălcare a art. 9 al Convenției Europene a Drepturi lor Omului – referitor la libertatea
religioasă – după ce solicitantei i-a fost suspendat pentru un semestru dreptul de a participa la
cursurile universității la care era înscrisă întrucât nu s-a co nformat regulamentului intern ce
interzicea purtarea vălului islamic în interiorul instituției. Argumentele principale ale CEDO se
bazau pe deciziile Curții Constituționale din Turcia (precum ce le din 7 martie 1989 și 9 aprilie
1991) care considerau orice cod vestimentar impus unui individ de către religia sa drept elemen-
te incompatibile cu valorile societății contemporane, implicit, contrare art. 2 (caracter secular),
art. 10 (egalitatea în față leg ii) și art. 24 (libertatea relig ioasă) din Constituție.81 Mai mult decât
atât, Curtea specifică că „în societățile democratice, în care multiple religii coexistă în cadrul
aceleiași populații, poate fi n ecesară impunerea unor restricți i asupra libertății religioase în
vederea reconcilierii intereselo r variatelor grupuri”, iar „rol ul autorităților în aceste circum-
stanțe nu este să reducă tensiunea prin eliminarea pluralismulu i, ci să se asigure că grupurile
aflate în conflict se tolerează reciproc.”82 În siajul acestor considerente, CEDO opinează că
autoritățile în cauză au urmărit menținerea caracterului secula r al instituției educaționale, sanc-
țiunile impuse fiind „necesare într-o societate democratică.”83
Sediul principal al democrației militante se regăsește totuși î n articolul 13 – limitarea
drepturilor și libertăților fundamentale – articolul 14 – inter zicerea utilizării abuzive a dreptu-
rilor și libertăților fundamentale și articolul 15 privind susp endarea exercitării acestora, articole
                                                            
79 Ibidem, p. 276.
80 European Court of Human Rights, Case of Leyla Șahin v. Turkey, disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-70956 , accesat la 15.03.2017.
81 A se analiza par. 39 și 41 din Leyla Șahin v. Turkey.
82 A se analiza par. 106, respectiv par. 107 din Leyla Șahin v. Turkey.
83 A se analiza par. 122 și 123, respectiv par. 71 din Leyla Șahin v. Turkey.

20 regăsite în Constituția din 1982 (revizuită).
Referitor la posibilitatea limitării drepturilor și libertățil or individuale de către stat,
remarcăm importanța amendamentelor constituționale din 2001 car e au eliminat dimanica
restrictivă cumulativă prin formularea unor coordonate limitati ve la nivelul fiecărui articol,
evitând utilizarea unor motivații generale. Reintroducerea „ese nței dreptului”84 ca graniță a
procesului de limitare a drepturilor și referința explicită la principiul proporționalității reflectă
internalizarea unor valori democratice autentice. Mai mult decâ t atât, întărirea frontierelor care
se aplică în cazul limitărilor anterior amintite prin adăugarea criteriului „republicii seculare”85
conduce la sporirea siguranței, valorile și instituțiile democr atice fiind mai bine apărate.86
Clauza prohibitivă regăsită în art. 1487 – eminamente cu caracter militant – permite
sancționarea activităților îndreptate împotriva statului secula r, democratic și unitar ce se bazea-
ză pe respectarea drepturilor omului. Uneori interpretarea neju stificată a scopului și însemnă-
tății unor conduite de la nivel socio-politic – în ciuda preved erilor art. 14 par. 2 – pentru a fi
incluse în spectrul de acțiune al acestei dispoziții pot conduc e la restricționarea subiectivă a
unor drepturi fundamentale, abordare care depinde de un set com plex de factori ce nu exclude
interesele partinice.
Conform art. 15 exercitarea drepturilor poate fi suspendată pa rțial sau total în situații
speciale precum războiul, mobilizarea, legea marțială sau stare a de urgență, însă există un
nucleu de drepturi fundamentale care nu face obiectul reglement ării în cauză.88 În ciuda naturii
democratice a principiului inviolabilității, cazul particular a l Turciei se remarcă printr-o ade-
ziune scăzută față de anumite aspecte fundamentale ale respectă rii drepturilor omului. In
concreto, în timpul regimului stării de urgență – care în Turci a are o recurență ridicată, după
cum demonstrează Bertil Oder – se guvernează cu ajutorul decretelor de urgență adoptate de
către Consiliul de Miniștri sub conducerea președintelui republ icii , fără a fi supuse anali zei
preliminare a parlamentului (aceasta se face ulterior intrării lor în vigoare).89 Perioada extinsă
de timp în care parlamentul analizează decretele de urgență pro duce un deficit democratic care,
                                                            
84 Dispoziție regăsită în Constituia din 1961 ce prevede restricț ionarea de către stat a drepturilor și
libertăților individuale fără a aduce însă atingere esenței lor .
85 Principiu al democrației militante care este utilizat aici ca limită a restricțiilor constituționale asupra
drepturilor individuale.
86 Bertil Emrah ODER, op. cit, pp. 279-280.
87 Este interzisă exercitarea dr epturilor și libertăților constit uționale pentru a întreprinde acțiuni menite
a viola integritatea statului sau a pune în pericol ordinea dem ocratică și seculară a republicii.
88 Art. 15, par. 2 stipulează că, în contextul circumstanțelor pa r. 1, dreptul individulu i la viață, integritatea
sa corporală și existența spirituală sunt inviolabile.
89 Decretele cu putere de lege sunt reglementate prin art. 91 al Constituției din 1982 (revizuită), iar
declararea stării de urgență cade sub incidența art. 120 și 121 .

21 grefat pe dispozițiile constituționale ale art. 158 ce nu permi t ridicarea unei excepții de neconsti-
tuționalitate pentru actele normative de acest fel emise în sta rea de urgență, provoacă încălcarea
valorilor și principiilor specif ice paradigmei democrației into lerante.90
CEDO a consfințit numeroasele încălcări ale drepturilor omului realizate în timpul stării
de urgență prin intermediul sentințelor sale din cazurile Akdiv ar et al. v. Turkey91 și Ogur v.
Turkey.92
Caracterul militant al statului turc se regăsește cu precădere în prevederile referitoare la
drepturile politice și de asociere. In extenso, art. 68 (4) al Constituției stipulează că activitățile,
programul și statutul partidelor politice nu trebuie să fie în contradicție cu indepedența statului,
unitatea indivizibilă a teritoriului și națiunii, drepturile om ului, principiile egalității și domniei
legii, suveranitatea națională, principiile republicii democrat ice și seculare și să nu protejeze
sau instituie orice fel de dictatură sau să incite cetățenii la comiterea crimelor. Aceste 8 criterii
materiale au fost evaluate de către Comisia de la Veneția în ur mătorii termeni: (1) mai stricte
decât cele implementate în țările europene – cu mai puține obst acole procedurale în calea
procesului de dizolvare sau in terzicere a unui partid politic – (2) cu un impact mult mai mare
asupra sistemului politic comparativ cu elementele constituțion ale similare ale altor state;93 (3)
mult mai detaliate decât prevederile din constituțiile europene , caracteristică generată de parcur-
sul istoric și contextul politic specific și (4) presărate cu f ormulări ambigue precum „principiile
republicii democratice și seculare.”94
Încălcarea criteriilor materiale conduce la dizolvarea partide lor politice, mecanismul
constituțional căzând sub incidența art. 69 care prevede că dec izia aparține Curții Consituționale
a Turciei (CCT), în urma unei sesizări făcută de către Procuror ul Public General al Înaltei Curți
de Apel. Hotărârea CCT trebuie să fie luată după stabilirea fap tului că partidul în cauză a devenit
un „centru de executare a acestor activități”, criteriile neces are demersului fiind specificate în
art. 69 (6). O distincție importantă apare însă în ceea ce priv ește criteriul centrului de executare,
                                                            
90 Bertil Emrah ODER, op. cit, pp. 281-283.
91 European Court of Human Rights, Case of Akdivar and others v. Turkey , disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?library=ECHR&id=0 01-58152&filename=001-
58152.pdf&TID=thkbhnilzk , accesat la 15.03.2017.
92 European Court of Human Rights, Case of Ogur v. Turkey, disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?library=ECHR&id=0 01-58251&filename=001-
58251.pdf&TID=ihgdqbxnfi , accesat la 15.03.2017.
93 Legislationline, European Commission for Democracy Through Law (Venice Commission), Opinion
on the Constitutional and Legal Provisions relevant to the prohibition of political parties in Turkey
(2009) , disponibil la: http://www.legislationline.org/ download/action/download/id/2793 /file/CDL-
AD2009006-%20Opinion%20on%20Proh ibition%20of%20P olitical%20Part ies%20Turkey.pdf ,
accesat la 15.03.2017, par. 64 și 65, p. 16.
94 A se analiza opinia din 2009 a Comisiei de la Veneția, par. 73 și 74, p. 17.

22 el fiind aplicabil doar activit ăților partidului, nu și program ului politic sau statutului.
Ca alternativă la dizvolare, CCT poate limita parțial sau tota l accesul partidului politic
la ajutoarele primite din partea statului în funcție de intensi tatea acțiunilor pentru care este
acuzat. Sancțiunea alternativă a fost introdusă prin amendament ele constituționale din 2001,
alături de procedura de vot a deciziei de dizolvare (conform ar t. 149 par. 3 este necesară o
majoritate de 3/5 voturi din totalul membrilor prezenți), pentr u a favoriza conturarea unui sistem
gradual de combatere a partidelor neconstituționale, antisistem , Comisia de la Veneția chiar
opinând că este necesară aplicarea unor măsuri mai puțin radica le pentru a proteja ordinea
democratică.95
În ciuda modificărilor constituționale cu caracter liberal rea lizate la începutul anilor
2000 în Turcia, gradul ridicat d e ambiguitate al dispozițiilor nu s-a modificat în mod semnifi-
cativ, Comisia de la Veneția raportând în 2009 că cele 8 criter ii materiale sunt extinse prin inter-
mediul art. 78-96 din Legea partidelor politice (L2820/1983),96 fapt care conferă prevederilor
în cauză posibilitatea de a fi aplicate împotriva tuturor progr amelor politice care includ
schimbări ale modelului constituțional, chiar dacă sunt disemin ate pașnic, prin mijloace
democratice.97 Dovada acurateței inerentă evaluării Comisiei de la Veneția es te setul de decizii
pe care CCT le-a luat în raport cu partidele TBKP (comunist) și ÖZDEP, cazuri în care CEDO
s-a pronunțat ca fiind încălcări evidente ale art. 11 al Conven ției Europene a Drepturilor Omului
– referitor la libertatea de înt runire și asociere – întrucât n umele unui partid,98 respectiv vagi
referințe la drepturile minorităților,99 nu pot reprezenta motive întemeiate pentru a fi dizolvate.
În conformitate cu prevederile constituționale un partid care a fost permanent dizolvat
nu poate fi reconstituit sub un alt nume, iar membrii, inclusiv fondatorii, ale căror afirmații sau
acțiuni au condus la aplicarea măsurii specifice democrației mi litante nu pot să creeze un nou
partid sau să ocupe vreo funcție partinică. Analizând numeroasele cazuri de dizolvare a partidelor politic e din Turcia observăm o
serie de caracteristici definitorii ale democrației militante a utohtone: (a) spre deosebire de abor-
dările militante ale statelor europene, Turcia nu aplică dispoz ițiile paradigmei democrației into-
lerante numai în circumstanțe excepționale, fapt materializat î n miriadele de cazuri analizate de
                                                            
95 Bertil Emrah ODER, op. cit, pp. 295-296.
96 Legea partidelor politice la art. 81 interzice sugerarea sau s prijinirea existenței minorităților sau
crearea acestora prin promovarea unei culturi sau limbi diferit e de cele turcești.
97 Relevat în această argumentare este par. 78, p. 18, al opiniei Comisiei de la Veneția (2009).
98 European Court of Human Rights, Case of United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey ,
disponibil la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58128 , accesat la 16.03.2017.
99 European Court of Human Rights, Case of Freedom and Democracy Party (ÖZDEP) v. Turkey,
disponibil la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58372 , accesat la 16.03.2017.

23 CEDO; (b) caracterul monocefal al autorității care deține abili tatea principală de a sesiza CCT
cu privire la activitățile partidelor antisistem (Procurorul Pu blic General) și lipsa unor meca-
nisme democratice de control și echilibru – problemă sesizată d e Comisia de la Veneția – pot
reprezenta factori de instabilitate politică;100 (c) CCT are o abordare rigidă a criteriului „statului
unitar” ce respinge orice tip de federalism, autonomie regional ă sau pretenții de autoguvernare,
considerând, de exemplu, ilustrarea, chiar și la nivel retoric, a dihotomiei dintre turci și kurzi
drept o diviziune cu tentă rasistă care promovează separatismul ;101 (d) modul de aplicare al
testului „pericolului actual și iminent” diferă față de abordar ea predilectă a CEDO, în sistemul
constituțional turc elementele conceptuale și retorice jucând u n rol mai important decât dovezile
de natură empirico-acțională u tilizate în mod obișnuit; exempli gratia, în cazul partidului
ÖZDEP, CEDO a cerut o argumentare solidă bazată pe dovezi clare (nu mai pe programul
politic) care să justifice decizia de dizolvare dată de CCT,102 iar în cazul Partidului Socialist,103
afirmațiile de autodeterminare ale liderului referitoare la naț iunea kurdă nu reprezentau pentru
CEDO – în lipsa unor demersuri de natură acțională – o conduită cu caracter secesionist; (e)
criteriile statului secular și unitar sunt adesea invocate în d izolvarea partidelor politice; majori-
tatea entităților politice care au fost supuse unui decizii de interzicere a activității au avut ca
scop protejarea intereselor națiunii kurde,104 Comisia de la Veneția fiind de părere că practica
CCT este incompatibilă cu standardele europene și prea ușor de invocat.105
Secțiunea următoare a cercetării se va concentra asupra unui s tudiu de caz a două dintre
principalele partide politice din Turcia care au făcut obiectul unor măsuri cara cteristice demo-
crației militante.

V. STUDIU DE CAZ – PARTIDELE HEP ȘI REFAH

Intersecția dintre valorile kemaliste, principiile regăsite la nivelul dreptului internațional
public și moștenirea intervenției militare din 1980 a condus la cristalizarea unor norme juridice
care au afectat în mod profund destinul actorilor politici nați onali.106 Întrucât această observație
                                                            
100 A se analiza opinia din 2009 a Comisiei de la Veneția, par. 84 -86, p. 19.
101 Bertil Emrah ODER, op. cit, pp. 301-303.
102 A se analiza par. 46 din Freedom and Democracy Party (ÖZDEP) v. Turkey.
103 European Court of Human Rights, Case of Socialist Party and Others v. Turkey , disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58172 , accesat la 16.03.2017.
104 A se analiza opinia din 2009 a Comisiei de la Veneția, par. 91 și 92, respectiv par. 95 și 96, p. 20-21.
105 A se analiza opinia din 2009 a Comisiei de la Veneția, par. 10 2 și 103, p. 22, respectiv par. 106-111,
p. 23.
106 Dicle KOGACIOGLU, “Dissolution of Political Parties by the Con stitutional Court in Turkey”,
International Sociology , Vol. 18 (1), 2003, pp. 260-261.

24 aduce în prim-plan efectele imprimate de particularitățile sist emului constituțional turc asupra
conceptului de democrație intolerantă, vom utiliza cazurile de disoluție a partidelor Refah și
HEP pentru a analiza disfuncțiile de natură structurală și func țională ce îndepărtează Turcia de
statutul de democrație consolidată. Preferința față de evoluția politică a celor două partide a fost
generată de importanța lor ca repere constituționale majore ce au modificat irevocabil procesul
de dezvoltare a cadrului juridic autohton.107
În etapa incipientă vom prezenta succint deciziile Curții Cons tituționale a Turciei (CCT)
referitoare la entitățile politice anterior menționate, urmând ca, mai apoi, să studiem argumen-
tația CEDO în cauză și să conturăm opinii pertinente despre mod ul prospectiv de reconfigurare
a sistemului poltic.

A. Cazul Halkin Emek Partisi (HEP)108
HEP, ca entitate politică prokurdă, de stângă, a fost constitu ită în data de 7 iunie 1990.
În urma deciziei CCT din 14 iulie 1993 (publicată în Monitorul Oficial în 18 august 1993109),
partidul și-a încetat activitatea, fiind acuzat de separatism p e baza unor aserțiuni conform cărora
ar reprezenta un pericol la adresa unității statului turc.110
Cazul HEP, înaintat către CCT, era fundamentat pe presupuse ac tivități ce contraveneau
Legii partidelor politice (L2820/1983 – de acum înainte Lpp), p rin intermediul căreia se
interziceau orice fel de demersuri ce pot aduce atingere caract erului unitar al statului turc prin
compromiterea simbolurilor naționale. În ciuda faptului că anal iza juridică se putea face pe
articolele relevante din constituție, curtea a optat pentru leg ea în cauză, întrucât aceasta nu putea
fi supusă unei eventuale excepții de neconstituționalitate,111 beneficiind de imunitatea conferită
de legea fundamentală.112 Cu toate acestea, HEP a pus la îndoială tocmai constituționali tatea
Lpp, argumentând prin invocarea Convenției Europene a Drepturil or Omului, Actulului Final
de la Helsinki și Cartei de la Paris pentru o nouă Europă că an umite reglementări din actul
normativ încalcă drepturile fundamentale pe care Turcia s-a ang ajat să le respecte. In extenso,
apărarea susținea că tratatele internaționale amintite, parte a cadrului legal turc, ofereau CCT
jurisdicția necesară pentru a testa constituționalitatea Lpp. C oncomitent, HEP era de părere că
                                                            
107 Dicle KOGACIOGLU, op. cit., p. 260.
108 „HEP” tradus în limba română devine „Partidul Popular al Munci i”, pe când în limba engleză partidul
este denumit „People’s Labor Party”.
109 European Court of Human Rights, Case of Yazar and Others v. Turkey , disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-60416 , accesat la 20.03.2017.
110 Dicle KOGACIOGLU, op. cit, p. 259.
111 Ibidem, p. 261.
112 A se analiza Constituția din 198 2 (revizuită), A rt. 15, Partea a VI-a – Articole Provizorii.

25 probele existente nu constituiau o bază solidă113 pentru a dovedi presupusele legături dintre
acesta și PKK (Partidul Munc itorilor din Kurdistan).114
În cazul cererii HEP de a se testa dacă Lpp respectă prevederi le constituționale, CCT a
decis să mențină imunitatea actului normativ.115
Acuzațiile aduse HEP vizau dorințele prezumtive ale partidului de a exacerba diferențele
regăsite la nivel societal în vederea distrugerii unității stat ale, văzută ca o comuniune perfectă
între stat și cetățenii săi. Dovezile principale utilizate în f ormularea aserțiunilor de încălcare a
legii au fost 16 discursuri ale președintelui, vicepreședintelu i și secretarului general al HEP,
coroborate cu alte 23 de discursuri ale unor membri, acuzații a duse acestora din urmă în alte
procese aflate pe rol și un raport al poliției privind activita tea teroristă a PKK.116
Argumentația CCT gravita în jurul unor afirmații referitoare l a minoritatea kurdă, care,
în viziunea curții, erau în contradicție cu prevederile Tratatu l de la Lausanne – ce stabilea că
doar grupurile nonmusulmane, precum grecii și armenii, primesc statutul de minorități – deoa-
rece sprijineau în mod vădit formarea unei națiuni separate a k urzilor, punând, în acest fel, în
pericol integritatea Turciei. Mai mult decât atât, conform CCT,117 partidul dorea impunerea unei
noi ordini sociale, salutară kurzilor, însă refractară la drept urile și libertățile celorlalte minori-
tăți, iar adeziunea față de acțiunile PKK reieșea din faptul că membrii HEP considerau organi-
zația teroristă un beligerant în cadrul unui război internațion al.118 În contrast, apărarea nu era
de acord cu poziționarea juridică a curții, cu precădere în rap ort cu ideea conform căreia simpla
evidențiere a unor distincții culturale reprezintă o încercare de constituire a unei minorități, opi-
nând că ea doar reprezenta – în limite democratice – interesele kurzilor.119
O serie de elemente regăsite în Decizia CCT Nr. 1/1993 sunt de importanță majoră în
delimitarea cu exactitate a caracteristicilor specifice democra ției militante din Turcia: (1) curtea,
prin dizolvarea HEP pe motiv de protecție a ordinii publice, el aborează o distincție între sfera
politică și cea personală; în aria politicului, invocarea exist enței unor culturi distincte reprezintă
un element lipsit de legitimitate pentru a justifica statutul d e minoritate, implicit, pentru a bene-
ficia de drepturile corelative;120 (2) curtea reiterează faptul că limba oficială este cea turcă, ea
                                                            
113 A se analiza Yazar and Others v. Turkey, par. 13.
114 Organizație separatistă kurdă r esponsabilă pentru numeroase at acuri teroriste în Turcia.
115 Dicle KOGACIOGLU, op. cit, p. 261.
116 Ibidem, p. 263.
117 Decizia Curții Constituționale a Turciei Nr. 1/1993 din 14 iul ie 1993 publicată în Monitorul Oficial
21672, 18.8.1993.
118 Dicle KOGACIOGLU, op. cit, p. 265.
119 Ibidem, p. 264.
120 Idem.

26 fiind singura utilizată de drept în educație și comunicare;121 în această situație, se trasează coor-
donatele principale ale unei abordări conceptuale subiective ce integrează educația și mijloacele
mass-media în sfera de acțiune a politicului, fapt care transfo rmă orice referință la alte limbi
într-o manifestare separatistă;122 (3) CCT conchide că afirmați ile membrilor HEP pot conduce
cu ușurință la încurajarea actelor de terorism, iar orientarea teleologică a partidului este similară
cu cea a PKK;123 observăm că exprimarea unor seturi de opinii referitoare la dr epturile kurzilor
și critica forțelor armate poate fi adesea asimilată unor compo rtamente belicoase, separatiste și
îndreptate împotriva ordinii democratice.
CCT a stabilit că în cazul dizolvării HEP se aplică, inter ali a, dispozițiile art. 11 (2) al
Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât se îndepline sc toate condițiile pentru ca
măsura să fie catalogată ca „necesară într-o societate democrat ică”.124 Justificările de acest fel
– construite sub formă de „necesitate” – argumentează Rosenblum , deși, în unele cazuri, salu-
tare demersurilor de protecție a democrației, dețin un grad rid icat de ambiguitate și prin natura
lor sunt materializarea unui amalgam de principii juridice, eva luări circumspecte, teamă și aver-
siune politică.125 Fundamentarea unor măsuri radical e de protecție a democrației pe argumen-
tații care gravitează în jurul dreptului majorității de a se au todetermina se află completamente
în răspăr cu principiile democratice; o majoritate poate conser va anumite caracteristici esen-
țiale ale dinamicii politico-statale, însă acest lucru trebuie realizat doar prin mijloace specifice
unei democrații, nu prin interzicearea activității unor partide care contestă elementele ce se
doresc a fi protejate.126 O abordare instituțională simil ară, în care deciziile sunt lua te pe baza
dovezilor incontestabile, conduce la ameliorarea sau eliminarea fenomenului remarcat de către
Capoccia: dizolvarea unui partid are reverberații puternice în cadrul unui sistem partinic,
deoarece exclude un întreg set de idei politice din procesul co mplex de luare a deciziilor și
reconfigurează peisajul politic prin reducerea drastică a spect rului de opțiuni pus la dispoziția
electoratului.127
HEP s-a aflat în ipostaza tipică a partidului ce reprezintă o minoritate, în raport cu care
autoritățile au interpretat identitatea politică într-o manieră restrictivă și s-au opus unor dezba-
teri și transformări democratice, luând, în cele din urmă, deci zia de dizolvare a acestuia.128
                                                            
121 Decizia CCT Nr. 1/1993 din 14 iulie 1993 publicată în Monitoru l Oficial 21672 din 18.8.1993.
122 Dicle KOGACIOGLU, op. cit, p. 265.
123 A se analiza Yazar and Others v. Turkey, par. 22.
124 A se analiza Yazar and Others v. Turkey, par. 23 și 24, respectiv, par. 44.
125 Nancy L. ROSENBLUM, op. cit., p. 450.
126 Ibidem, p. 446.
127 Giovanni CAPOCCIA, op. cit., p. 213.
128 Nancy L. ROSENBLUM, op. cit., p. 441.

27 Poziționarea CEDO față de decizia CCT este relevantă în proces ul de analiză a democra-
ției militante turcești, în special pentru că descrie în detali u limitele pe care orice intervenție
menită a restrânge drepturile și libertățile fundamentale trebu ie să le respecte. In concreto, testul
necesității este instrumentul predilect justificării limitărilo r de natură acțională, element care
trebuie să emane de la o societate democratică.129 În ciuda faptului că CCT evaluează imixtiunea
sa drept o consecință a unei „nevoi sociale urgente” – de apăra re a ordinii publice și a unității
statale – CEDO evidențiază că standardele europene în materie n u sunt respectate. Exempli
gratia, în absența unor manifestări violente, nu există argumen te solide pentru limitarea activi-
tății unei entități politice. Simplul motiv că se dorește famil iarizarea opiniei publice cu starea
de fapt a unor cetățeni sau că s e propun soluții ale problemelo r cotidiene nu constituie un funda-
ment valid pentru amestecul statului în activitățile partinice.130 Totodată, în situația programelor
politice care propun schimbări le gislative și constituționale, CEDO atrage atenția că există două
criterii de îndeplinit: mijloacele de atingere a obiectivului m enționat să fie legale și democratice,
iar modificările vizate să fie în concordanță cu principiile fu ndamentale ale democrației.131
Legătura dintre retorica partinică, programul politic și nivel ul acțional este vitală –
conform CEDO – în vederea determinării cu precizie a intențiilo r reale ale unui partid.132 HEP
nu putea fi acuzat de acțiuni belicoase și respecta criteriile prezentate în paragraful anterior, fapt
pentru care măsura impusă de CCT a încălcat principiul proporți onalității, iar motivele expuse
erau lipsite de relevanță.133
Analiza exhaustivă a cazului HEP, realizată de către CEDO, dem ontează cu minuțio-
zitate toate elementele care constituie ratio decidendi a hotăr ârii CCT, aducând în prim-plan
faptul că partidul politic nu a susținut în mod explicit sau nu a favorizat utilizarea unor mijloace
agresive de obținere a avantajelor politice și nu reprezenta – la fel cum susținea CCT – un
„centru de executare a activităților ilegale”. Totodată, se acc eptă că principiile care au format
nucleul afirmațiilor membrilor s au liderilor de partid (dreptul la autodeterminare și recunoaște-
                                                            
129 A se analiza Yazar and Others v. Turkey, par. 47 și United Communist Party of Turkey and Others v.
Turkey , par. 45.
130 A se analiza Yazar and Others v. Turkey, par. 48 și United Communist Party of Turkey and Others v.
Turkey , par. 57.
131 A se analiza Yazar and Others v. Turkey , par. 49 și Socialist Party and Others v. Turkey , par. 46-47.
132 A se analiza Yazar and Others v. Turkey , par. 50, Socialist Party and Others v. Turkey , par. 48 și
United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey , par. 58.
133 Procedura CEDO de evaluare a „ necesității dintr-o societate de mocratică” se bazează pe existența
unei „nevoi sociale presante (urg ente)”, ce este testată prin r aportare la principiul proporționalității (pe
care CCT nu l-a respectat în caz ul HEP) și la principiul „relev anței și suficienței” (atribute pe care
motivele ce justificau măsura luată împotriva HEP nu le aveau). A se analiza Yazar and Others v. Turkey,
par. 47 și par. 51.

28 rea drepturilor lingvistice) nu sunt incompatibile cu valorile democratice fundamentale, limita-
rea materializării lor retorice conducând la diminuarea dezbate rilor inerente unei societăți
democratice134 și la transferarea monopolului de disemnare a ideilor în cauză către grupuri
armate.135 In extenso, utilizarea într-un discurs politic a sintagmelor r eferitoare la dreptul de
autodeterminare a kurzilor treb uie analizată în coroborare cu o biectivele partinice incluse în
programul politic sau în statut, ținându-se cont și de acțiunil e concrete ale actorului politic.136
Aceste observații joacă un rol important în dinamica cazului HE P, deoarece prin intermediul
lor sunt infirmate argumentele care confereau legitimitate deci ziei de dizolvare.
În siajul elementelor prezentate anterior, CEDO concluzionează că dizolvarea HEP a
fost o încălcare a art. 11 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât: (a) nu s-a dove-
dit într-o manieră concludentă că partidul în cauză dorea să su bmineze regimul democratic din
Turcia sau că acesta avea posib ilitatea de a obține o poziționa re politică necesară îndeplinirii
unui obiectiv similar;137 (b) critica de ordin retoric a forțelor armate turce nu consti tuie un indi-
ciu pertinent pentru a se argumenta o eventuală legătură a part idului cu organizații teroriste;138
(c) actorul politic nu a manifestat propensiuni violente în act ivitatea sa și (d) conduita partinică
nu a incitat la ură bazată pe diferențieri etnice sau culturale și nici la insurecție.139

B. Cazul Refah Partisi140
Refah, spre deosebire de HEP, a avut o istorie politică și ele ctorală mult mai bogată,
fiind constituit ca partid în 19 iulie 1983, iar în cadrul aleg erilor generale din 24 decembrie 1995
a devenit cel mai mare partid parlamentar turc, cu 158 de locur i în noul legislativ, câștigate cu
ajutorul a 21,38% din totalul voturilor exprimate.141 Consecința inerentă acestor rezultate a fost
formarea unei coaliții de guvernare împreună cu TPP (True Path Party) care a ajuns la putere în
data de 28 iunie 1996. Perioada de guvernare a Refah, partid is lamist de centru-dreapta, a fost
                                                            
134 A se analiza United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey , par. 57 și Yazar and Others v.
Turkey , par. 58.
135 A se analiza Yazar and Others v. Turkey , par. 55 și 57 și European Court of Human Rights, Case of
HADEP and Demir v. Turkey , disponibil la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-102256 , accesat la
04.04.2017, par. 79.
136 A se analiza Freedom and Democracy Party (ÖZDEP) v. Turkey , par. 41 și HADEP and Demir v.
Turkey, par. 78.
137 A se analiza Yazar and Others v. Turkey , par. 58.
138 A se analiza Yazar and Others v. Turkey , par. 59 și 60.
139 A se analiza Yazar and Others v. Turkey , par. 55.
140 Numele partidului tradus în limba română devine „Partidul Bună stării”, pe când în limba engleză
partidul este denumit „The Welfare Party”.
141 European Court of Human Rights, Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey (Third
Section) , disponibil la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-59617 , accesat la 06.04.2017, par. 10.

29 limitată de intervenția armatei142 din 28 februarie 1997, ce s-a soldat cu demisia primului-minis –
tru Necmettin Erbakan (președintele Refah) și, implicit, cu căd erea guvernului de coaliție.
Câteva luni mai târziu, în data de 21 mai 1997, Consilierul Pr incipal al Statului de pe
lângă Curtea de Casație a depus la CCT o sesizare privind trans formarea Refah într-un centru
de executare a activităților îndreptate împotriva caracterului secular al statului turc, urmând ca,
în 16 ianuarie 1998, curtea să pronunțe sentința de dizolvare a partidului în cauză.143 Concomi-
tent, s-a dispus confiscarea bunurilor partidului144 și impunerea unei restricții de cinci ani preșe-
dintelui Refah, Necmettin Erbakan, vicepreședinților, Șevket Ka zan (parlamentar și Ministrul
Justiției), Ahmet Tekdal și Șevki Yılmaz, și parlamentarilor Ha san Hüseyin Ceylan și İbrahim
Halil Çelik în ceea ce privește ocuparea funcțiilor politice (i nclusiv cea de parlamentar).145
Decizia CCT a dus la constituirea unor partide cu retorică sim ilară – DEP și Fazilet –
acestea fiind, la rândul lor, dizolvate.146
În ciuda faptului că CCT își fundamenta decizia pe art. 101(b) și 103(1) ale L2820/1983,
sediul principal al măsurilor luate împotriva Refah a fost Cons tituția din 1982 (revizuită). Putem
argumenta, precum Dicle Kogacioglu, că utilizarea reglementăril or legale în cazurile de diso-
luție a partidelor politice a variat atât de mult în raport cu dispozițiile care au format nucleul
argumentativ, încât este vorba de o selecție arbitrară, context uală.147 Cu toate acestea, nu consi-
derăm că pot fi aduse destule dovezi pentru a valida punctul de vedere menționat, însă suntem
de acord că decizia din 9 ianuarie 1998 a CCT privind acceptare a excepției de neconstituționa-
litate a art. 103 (2) din L2820/1983,148 în raport cu art. 68 (6) al Constituției, a condus la crearea
unui spațiu juridic interpretativ mai larg referitor la restrân gerea drepturilor actorilor politici.149
Acuzațiile de antisecularism aduse Refah erau fundamentate în mare parte pe discursu-
rile politice și afirmațiile realizate de liderii sau membrii p artidului, considerate a avea o mare
semnificație acțională. Dintre acestea enumerăm cele mai import ante alocuțiuni luate în consi-
derare de către CCT: (1) discursul ținut de președintele partid ului, Necmettin Erbakan, în data
                                                            
142 Intervenția militară a fost motiv ată de protecția caracterului secular al statului. A se analiza Dicle
KOGACIOGLU, op. cit, p. 259.
143 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) an d Others v. Turkey (Third Section) , par. 11 și 22.
144 Măsură luată în conformitate cu art. 107 al L2820/1983. A se a naliza Refah Partisi (The Welfare
Party) and Others v. Turkey (Third Section) , par. 22.
145 Măsură luată în conformitate cu art. 84 din Constituția din 19 82. A se analiza Refah Partisi (The
Welfare Party) and Others v. Turkey (Third Section) , par. 29.
146 Dicle KOGACIOGLU, op. cit, p. 259.
147 Ibidem, p. 262-263.
148 Conform CCT, condițiile de dizolvar e a partidelor impuse prin paragraful în cauză erau în contradicție
cu principiile generale ale Constituției. A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v.
Turkey (Third Section) , par. 21.
149 Dicle KOGACIOGLU, op. cit, p. 263.

30 de 10 octombrie 1993, în cadrul Adunării Generale a Refah, refe ritor la purtarea vălului islamic
în instituțiile publice, cu precăd ere în universități; CCT era de părere că se dovedește astfel ade-
ziunea liderului politic față de un ideal contrar caracterului secular al statului turc, el incitând
la discriminare prin intermediul afișării ostentative a unui si mbol religios; (2) afirmațiile din 23
martie 1993, 10 octombrie 1993, 13 aprilie 1994 ce gravitau în jurul ideii de instaurare a unui
regim teocratic, respectiv crearea unei pluralități de sisteme legale aflate în deplină concordanță
cu preceptele religioase ale indivizilor, CCT opinând că, în mo d vădit, acestea erau obiectivele
principale ale liderului Refah – implicit ale partidului – odat ă cu ajungerea sa la putere; (3)
alocuțiunile parlamentarului Refah, Șevki Yılmaz, din aprilie 1 994, care făceau aluzii la porni-
rea unui război sfânt (jihad) și introducerea legii islamice (s haria); (4) interviul televizat al lui
Hasan Hüseyin Ceylan din 1992 și discursul public din 14 martie 1993 (televizat în 24 noiem-
brie 1996) au conținut numeroase referiri la sharia și incitări la discriminare; (5) discursul vice-
președintelui Refah, Ahmet Tekdal, din 1993, pe când se afla în pelerinaj în Arabia Saudită,
susținea instaurarea unui regim politic bazat pe sharia; (6) al te două discursuri de importanță
marginală susținute de membrii ai partidului în noiembrie 1996 și mai 1997.150
Pe lângă poziționările eminamente retorice, CCT a luat în cons iderare și trei elemente
acționale drept dovezi ale planurilor Refah de instaurare a unu i regim teocratic: (a) recepția
organziată de către prim-ministrul Erbakan la reședința sa, la care au fost invitați lideri a multi-
ple mișcări religioase (aceștia fiind îmbrăcați în haine specif ice fiecărei religii în parte); eveni-
mentul a fost considerat de către CCT drept o declarație de sus ținere a religiilor în cauză; (b)
vizita făcută de Ministrul Justiției, Șevket Kazan, vicepreședi nte al Refah, unei persoane încar-
cerate pe perioada des fășurării procesului ce privea acuzații d e comportament antisecular; CCT
evaluează această vizită ca pe o susținere publică a unei perso ane care a încălcat legea statului
turc și (c) decretul din 13 ianuarie 1997, dat de către guvernu l de coaliție (în care Refah era
majoritar), privind reorganizarea orelor de lucru din cadrul in stituțiilor publice pentru a facilita
respectarea regulilor Ramadanului; CCT și Curtea Administrativă Supremă au considerat acest
decret a fi împotriva prin cipiului secularismului.151
In extenso, acuzațiile aduse Refah au fost construite pe contr adicția evidentă dintre pre-
ceptele sharia (legea islamică) – superioritatea legilor divine , aversiunea față de naționalism,
respectarea principiilor din Coran – și ordinea constituțională turcă în care un rol fundamental
îl are Constituția, principiul secularismului și naționalismul lui Ataturk. În apărarea sa, partidul
                                                            
150 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey (Third Section) , par. 11, 25, 26
și Dicle KOGACIOGLU, op. cit, p. 266.
151 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) an d Others v. Turkey (Third Section) , par. 25 și 26.

31 a argumentat că textul Constituției distinge între laicitate și ateism, operând, în acest fel, o rede-
finire terminologică, conform căreia laicitatea presupune capac itatea de adeziune la orice religie
și practicarea ei într-o manieră care nu perturbă ordinea publi că.152 Demersul argumentativ al
Refah era menit a demonstra că, de fapt, activitățile sale prom ovau secularismul și, prin lupta
împotriva corupției, partidul contribuia la progresul socio-pol itic al Turciei. Mai mult decât,
Rehaf a adus în prim-plan faptul că atât programul politic, cât și programul de guvernare, alcă-
tuit împreună cu partenerul de coaliție, TPP, menționau explici t sprijinul oferit principiului
secularismului de către membrii celor două formațiuni politice și făcea o apologie a principiilor
kemaliste sau propunea introducerea unor măsuri suplimentare de protecție a drepturilor și liber-
tăților fundamentale.153 CCT și ulterior CEDO nu au identificat în cadrul programelor p olitice
ale Refah elemente care să susțină anumite propensiuni antisecu lare sau idealul unui regim
teocratic.154 În ciuda acestui fapt și în contrast cu cazurile anterioare de disoluție a partidelor
politice,155 CCT nu a analizat obiectivele prezentate în documentele partin ice principale, chiar
dacă, așa cum afirmă Kevin Boyle și apare specificat în Constit uție, ele sunt depozitarul princi-
pal al valorilor și ideilor împărtășite de către liderii și mem brii formațiunii, constituind un bun
punct de plecare în evaluarea intențiilor la nivel acțional.156 Pentru a explica absența referințelor
la documentele programatice, CCT s-a bazat pe jurisprudența CED O care afirmă că poate exista
o contradicție între obiectivele declarate în programul politic și adevăratele intenții ale lideri-
lor unui partid.157
În cazul Refah, precum în cel al HEP,158 decizia de dizolvare a partidului pentru că
reprezenta un pericol la adresa ordinii democratice nu s-a mate rializat prin votul unanim al jude-
cătorilor CCT. Judecătorii Hașim Kilic și Sacit Adali au sugera t, inter alia, că, în opinia lor,
măsura luată împotriva partidului este contrară dispozițiilor C onvenției Europene a Drepturilor
Omului și jurisprudenței CEDO. Recomandarea lor se structura în jurul argumentației că plura-
                                                            
152 Dicle KOGACIOGLU, op. cit, p. 267-268.
153 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) an d Others v. Turkey (Third Section) , par. 54 și 55.
154 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey (Third Section) , Joint dissenting
opinion of judges Fuhrmann, Loucaides and Sir Nicolas Bratza.
155 Cum s-a procedat în cazul ÖZDEP, Partidului Socialist (la prim a încercare de dizolvare) și Partidului
Comunist ( United Communist Party of Turkey ).
156 Kevin BOYLE, “Human Rights, Religion and Democracy: The Refah Party Case”, Essex Human
Rights Review , 2004, disponibil la: http://projects.essex.ac.uk/ehrr/V1N1/Boyle.pdf , accesat la
10.04.2017, p. 5.
157 A se analiza Socialist Party and Others v. Turkey , par. 48 și United Communist Party of Turkey and
Others v. Turkey , par. 58.
158 Judecătorul Yilmaz Aliefendioglu a avut o opinie dizidentă, co nform căreia dovezile aduse împotriva
HEP sunt neconcludente pentru a fi catalogat drept o formațiune politică cu tendințe separatiste. A se
analiza Dicle KOGACIOGLU, op. cit, p. 270-271.

32 lismul democratic permite dezbaterea ideilor șocante care se af lă în răspăr cu poziționarea
conceptuală a majorității, iar partidele ce nu diseminează și n u se angajează în conduite belicoa-
se, violente, se pot bucura de acces la viața politică a statul ui.159
Observăm că decizia CCT a evidențiat rolul esențial pe care se cularismul l-a avut în
procesul de transformare a turcilor dintr-o comunitate religioa să într-o națiune, iar distincția
trasată în cazul HEP – între sfera politicului și cea personală – a fost utilizată pentru (1) a întări
punctul de vedere conform căruia religia aparține vieții privat e a individului, nu domeniului
politic și (2) a explica – în viziunea curții – că emergența na țiunii a condus la constituirea unității
naționale.160 Dicle Kogacioglu analizează în detaliu logica juridică a CCT ș i afirmă că argumen-
tul anterior a ajutat curtea la crearea unei distincții artific iale între cultură și politică, aserțiunea
principală fiind că instanța și-a rezervat în acest fel autorit atea de a exclude anumite idealuri
sociale din aria dezbaterilor politice și de a explica în mod e xclusiv unitatea stat ală prin interme-
diul secularismului.161 Nu susținem în totalitate o astfel de interpretare – ea trebui e studiată în
contextul deciziilor CEDO referitoare la Refah – dar opinăm că o oarecare relaxare a criteriilor
de dizolvare a partidelor politice a fost atinsă.
Având în vedere importanța Refah pe scena politică turcă, do vezile invocate de CCT,
impactul relativ scăzut al conduitei membrilor partidului și co ntextul în care s-a decis aplicarea
unei măsuri specifice paradigmei democrației militante, nu cons iderăm – cel puțin la nivel de
opinie intermediară – că formațiunea reprezenta un pericol imin ent pentru ordinea democratică,
iar probabilitatea de alterare a regimului constituțional ce re ieșea din comportamentul partinic
la data hotărârii de dizolvare era prea scăzută pentru a se inv oca o serie de sancțiuni preventive.
Susținem, precum Boyle, că dizolvarea celui mai mare partid par lamentar, aflat la guvernare,
constituie o intervenție radicală, extrem de dură și disproporț ionată în raport cu acțiunile partini-
ce, ce contravine standardelor paradimatice ale democrației mil itante.162
Deciziile CEDO, atât în primă instanță,163 cât și la Marea Cameră,164 au fost favorabile
statului turc, considerându-se că nu există o încălcare a art. 11 al Convenției Europene a Dreptu-
                                                            
159 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey (Third Section) , par. 30 și Kevin
BOYLE, op. cit., p. 6.
160 Dicle KOGACIOGLU, op. cit, p. 268-269.
161 Idem.
162 Kevin BOYLE, op. cit., p. 2.
163 Votul a fost 4 la 3 în favoarea neîncălcării art. 11. A se ana liza European Court of Human Rights,
Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey (Third Section) , disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-59617 , accesat la 13.04.2017.
164 Votul a fost unanim în favoarea neîncălcării art. 11. European Court of Human Rights, Refah Partisi
(The Welfare Party) and Others v. Turkey (Grand Chamber), disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-60936 , accesat la 13.04.2017.

33 rilor Omului în cazul Refah.
În primă instanță, CEDO a luat decizia conformității cu art. 1 1 al Convenției Europene
a Drepturilor Omului, însă trei dintre cei șapte judecători au avut păreri disidente în raport cu
majoritatea care considera că Refah era un centru de executare al unor activități neconstituțio-
nale, iar măsurile luate împotriva sa reprezentau un răspuns ad ecvat pentru eliminarea unei
nevoi sociale presante.165
Analiza detaliată a argumentelor curții este justificată de sem nificația acestui caz în evo-
luția jurisprudenței C EDO referitoare la raporturile complexe d intre ordinea democratică, prin-
cipiul secularismului, libertatea religioasă și dreptul de asoc iere al indivizilor.166 In concreto,
spre deosebire de cazurile anteriore de disoluție a unor partid e politice (exempli gratia, cele ale
United Communist Party, Socialist Party și Freedom and Democrac y Party), care erau emina-
mente formațiuni cu însemnătate electorală și guvernamentală sc ăzută sau inexistentă, Refah
ocupa la momentul interzicerii activității sale locul central î n sistemul partinic turc. Această
caracteristică a cântărit decisiv în luarea unei decizii, iar n oi vom argumenta cum acest criteriu
nu ar trebui folosit singur, disociat de alte două elemente ese nțiale: manifestarea violenței și
creșterea perpetuă a probabilității acțiunii antisistem.
CEDO – prin prisma acceptării importanței secularismului în im punerea și conservarea
unui regim politic democratic – a evaluat măsurile luate de CCT în cazul Refah drept consecințe
ale impunerii unor multiple obi ective legitime, precum păstrare a siguranței naționale și ordinii
publice, evitarea încălcării drepturilor sau libertăților indiv iduale și prevenirea dezordinii și a
crimelor.167 Nu punem la îndoială legitimitatea per se a acțiunilor CCT în cazul Refah, însă
gradul de legitimitate ar trebui evaluat în contextul numărului ridicat de cazuri care este generat
de hotărârile instituției – Edip Yuksel demonstrând că în perio ada 1953-1996 au fost înregistrate
în Turcia 36 de dizolvări ale unor partide politice168 – și circumstanțelor specifice fiecărei for-
mațiuni politice în parte.
Pentru a facilita o mai bună înțelegere a motivațiilor expuse de CCT, CEDO a împărțit
argumentele prezentate în trei c ategorii principale: (i) dovezi referitoare la presupusa intenție a
Refah de a introduce o „pluralitate de sisteme legale”; (ii) do vezi care demonstrau dorința par-
                                                            
165 Kevin BOYLE, op. cit., p. 6.
166 Lance S. LEHNHOF, “Freedom of Religious Association: The Right of Religious Organizations to
Obtain Legal Entity Status Unde r the European Convention”, BYU L. Rev. , Vol. 2002, Issue 2, disponibil
la: http://digitalcommons.law.byu.edu/lawreview/vol2002/iss2/16 , accesat la 18.04.2017, p. 574.
167 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) an d Others v. Turkey (Third Section) , par. 42.
168 Edip YUKSEL, “Cannibal Democracies: Theocratic Secularism: the Turkish Version”, Cardozo J.
Int'l & Comp. L. , 7, p. 443-445.

34 tidului de a impune legea islamică (sharia) în comunitatea musu lmană; și (c) dovezi care priveau
utilizarea jihadului (definit de CEDO drept „război sfânt”) ca metodă de acaparare a puterii.
Remarcăm că CEDO înțelege, implicit, definește eronat sau într- o manieră restrictivă anumite
principii esențiale din lumea islamică, precum „sharia” și „jih ad”,169 fiind într-o oarecare
măsură refractară la setul vast de semnificații pe care acești termeni îl pot avea, deși recunoaște
în deciziile sale că utilizarea lor este ambiguă sau expusă la interpretări variate.170
Lance S. Lehnhof opinează că stabilirea unor concluzii eronate în cazul Refah ar putea
crea un raport periculos între metodele Convenției de protecție a libertății religioase și cele de
protecție a domniei legii, întrebându-se care dintre cele două elemente prevalează, atât la nivel
general, cât și contextual.171
Toate cele trei dimensiuni argumentative (i, ii și iii) – potri vit CEDO – sunt ușor de
validat prin intermediul dovezilo r existente, interpretarea car e se aplică în acest caz este una
centrată pe obiective politice prospective.172 Cu alte cuvinte, argumentele aduse de CCT sunt
confirmate, chiar dacă unora dintre ele – atât de natură retori că, cât și de natură acțională – le
sunt diminuate semnificativ impactul. Exempli gratia, aproape t oate discursurile liderilor sau
membrilor Refah, citite împreună (este identificat un relativ g rad de omogenitate la nivel con-
ceptual) sunt „greu de reconcili at cu principiile democratice f undamentale”173 și conțin un
numitor comun – referințe vădite la reguli religioase – însă el ementele preponderent acționale
(referințele la purtarea vălului islamic, schimbarea orelor de lucru în instituțiile publice, vizita
la închisoare a Ministrului de Justiție, recepția organizată de Erbakan), analizate separat nu
constituie un pericol iminent la adresa caracterului secular al Turciei.174 Cu toate acestea, după
cum am specificat, se folosește criteriul obiectivelor politice prospective. Retorica partinică,
coroborată cu acțiunile liderilor – care individual nu ar fi pr ezentat un pericol iminent – sunt
materializarea – în opinia majorității – a probabilității ridic ate ca Refah să urmărească în viitor
                                                            
169 Lance S. LEHNHOF, op. cit., p. 574-576.
170 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey (Third Section) . Citarea din
paragrafele deciziei se va face în engleză pentru a nu se pierd e sensul original al sintagmelor: par. 71 –
„..mentioned by the Constitutional Court had referred, sometimes in explicit terms, to … a regime based
on sharia”; par. 72 – „… the statements … when read in their co ntext, and even though they lend
themselves to various interpretations ”; par. 74 – „… that there is likewise ambiguity in the terminology
used by some speakers”. Textul căruia i-a fost aplicat „italic” este menit a veni în sprijinul argumentului
lansat de autor.
171 O definiție generală sau cu valențe exclusiv negative a termen ilor în cauză poate genera anumite
drepturi de suprimare a activităților religioase, care altfel s e doresc a fi protejate de Convenție. A se
analiza Lance S. LEHNHOF, op. cit., p. 576.
172 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) an d Others v. Turkey (Third Section) , par. 69-74.
173 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) an d Others v. Turkey (Third Section) , par. 72.
174 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) an d Others v. Turkey (Third Section) , par. 73.

35 modificarea nedemocratică a sistemului legal din Turcia.
Autorul înțelge pe deplin implic ațiile deciziei CEDO și modul său de interpretare, însă
anumite obiecții trebuie trasate: (1) Curtea nu ține cont că ma joritatea declarațiilor a fost făcută
înainte de obținerea puterii politice (o mare parte a declarați ilor provinde din perioada 1991-
1994), timp în care poziționarea ideatică a indivizilor în cauz ă s-ar fi putut modifica; (2) din
punct de vedere acțional nu s-a putut identifica vreun comporta ment violent din partea mem-
brilor Refah și (3) dacă probabi litatea concretizării unor acți uni antisistem era așa de ridicată
încât să conducă la dizolvarea pa rtidului ca măsură profilactic ă, nu înțelegem care a fost obsta-
colul din calea elitei Refah în a implementa obiectivele sale n edemocratice în lunile de guver-
nare. Referitor la punctele (2) și (3), CEDO menționează că, în ciuda faptului că modul de
acțiune al Refah până la momentul respectiv a fost unul legitim , în conformitate cu principiile
democratice, discursurile șocante ale membrilor săi făceau aluz ii – frazeologia și terminologia
era însă ambiguă – la posibilitatea ca ei să folosească forța ( jihad-ul) pentru a-și atinge scopurile
politice,175 iar, concomitent, partidul nu s-a distanțat de persoanele resp ective,176 demonstrând
indirect că nu exclude abordarea unui astfel de demers.
Odată cu conturarea acestui substrat explicativ,177 CEDO atașează caracterizării Refah
poziționarea sa salutară în ansamblul politico-instituțional tu rc. Concretizarea obiectivelor anti-
sistem identificate la Refah – afirmă Curtea – nu este doar teo retică, ci o posibilitate practică,
deoarece aflată la guvernare, formațiunea, s-ar putea cu ușurin ță utiliza de contextul social al
țării (favorabil mișcărilor politice bazate pe fundamentalism r eligios) pentru a impune schim-
bări constituționale contrare valorilor democratice protejate d e Convenție.178 Prin urmare, crite-
riul accesibilității la putere este folosit ca bornă esențială în evaluarea pericolului tangibil, impli-
cit, în considerarea dizolvării Refah drept o „necesitate”. Abo rdarea anterior menționată este
susținută de Lehnhof, ce opinează că legitimitatea deciziei CED O reiese tocmai din meticulozi-
tatea cu care se identifică faptele pe baza cărora se prefigure ază scopurile reale ale Refah,179
însă autori precum Kogacioglu sau Boyle resping o poziționare c onceptuală și juridică similară.
Cel din urmă afirmă că dizolvarea partidului nu respectă princi piul proporționalității în raport
cu dovezile aduse și impactul generat la nivel socio-politic, i ar ideea recurentă în jurisprudența
                                                            
175 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey (Third Section) , par. 74. Pentru
detalii a se citit nota 169 de mai sus.
176 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) an d Others v. Turkey (Third Section) , par. 74.
177 Substratul explicativ are următoarele coordonate: Refah nu s-a distanțat de persoanele cu tendințe
belicoase; numitorul comun al retoricii partinice este „sharia” ; probabilitatea ca jihadul să devină o
metodă politică este ridicată; p artidul nu sprijină caracterul secular al statului.
178 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) an d Others v. Turkey (Third Section) , par. 77.
179 Lance S. LEHNHOF, op. cit., p. 579.

36 CEDO a democrației care oferă posibilitatea rezolvării probleme lor unui stat prin intermediul
dialogului nu se aplică în situația Refah.180
Linii de argumentare similare se regăsesc și la nivelul păreri i disidente a judecătorilor
Fuhrmann, Loucaides și Sir Nicolas Bratza din prima instanță a analizei CEDO. Aceștia aduc
în discuție – ca fundamente pentru părerea lor aflată în contra dicție cu poziționarea majorității
– elemente multiple, adeseori identificate și în cadrul acestei cercetări, precum (a) relevanța
Refah la nivelul sistemului de patide din Turcia, (b) contextul specific al cadrului constituțional
turc în care, înainte de acest caz, au fost dizolvate 14 alte f ormațiuni politice, (c) unicitatea
abordării CCT față de Refah (el era considerat un centru de exe cutare al unor activități contrare
secularismului), (d) eșecul analizei statutului, programului po litic și programului de guvernare
și (e) funcționarea Refah în conformitate cu principiile și val orile democratice fundamentale.181
Totalitatea acestor factori este vitală în analiza legitimități i motivațiilor prin care CCT a dispus
dizolvarea Refah.
Totodată, cei trei judecători ai CEDO reiterează faptul că nu există nimic la nivel progra-
matic sau acțional care să conducă cu gândul la o posibilă subm inare din partea Refah a siste-
mului democratic pluralist, dovezile aduse de CCT fiind evenime nte și declarații fără legătură
între ele, dispersate în timp și spațiu, ce au avut loc cu mulț i ani înainte de momentul per se al
obținerii puterii. Mai mult decât atât, liderii Refah nu au fos t condamnați pentru încălcarea legii,
iar procesele membrilor responsab ili pentru afirmațiile injurio ase au avut loc toate, cu excepția
unuia, cu mult înainte de demararea procesului de dizolvare a p artidului. In extenso, discursurile
politice și, implicit, acțiunile pe care majoritatea le evaluea ză colectiv ca elemente ilustrative
ale obiectivelor antidemocratice stabilite de Refah sunt consid erate de către minoritate insufi-
ciente pentru a motiva temeinic dizolvarea partidului.
Sancțiunile disciplinare luate de către Refah182 – chiar dacă după sesizarea CCT referi-
toare la dizolvarea sa – în cazul membrilor Hasan Huseyin Ceyla n, Ibrahim Çelik și Șevki
Yılmaz reprezintă, la rândul lor, indicii care conving minorita tea Curții că măsurile dure de
democrație militantă aplicate pa rtidului în cauză nu respectă p rincipiul proporționalității și nu
răspund unei nevoi presante identif icată la nivel societal, înt rucât formațiunea nu era un pericol
pentru ordinea democratică din Turcia.
Autorul cercetării susține părer ea disidentă a judecătorilor de oarece consideră că CCT
                                                            
180 Kevin BOYLE, op. cit., p. 11 și D icle KOGACIOGLU, op. cit, p. 272.
181 A se analiza Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey (Third Section) , Joint dissenting
opinion of judges Fuhrmann, Loucaides and Sir Nicolas Bratza.
182 Excluderea din partid.

37 a acționat pripit în evaluarea sa. Chiar dacă anumite tendințe belicoase, antidemocratice, se
regăseau în structurile retorice ale unor membri Refah într-atâ t încât să scadă nivelul de predicti-
bilitate al comportamentului partinic, tot nu se putea apela la o măsură așa drastică precum
dizolvarea. Prin intermediul informațiilor pe care le avem la d ispoziție nu se poate stabili cu
precizie care ar fi fost acțiunile viitoare ale Refah, însă rec omandăm determinarea pericolului
actual și iminent pe baza a trei criterii, utilizate cumulativ: manifestarea violenței, creșterea
perpetuă a probabilității acțiunii antisistem și nivelul de inf luență politică a formațiunii. Analiza
noastră arată că atât CCT, cât și CEDO, au conferit o mai mare importanță accesului în coaliția
de guvernare, element care, în coroborare cu definirea eronată a unor termeni islamici,183 a
condus la adoptarea unor măsuri profilactice drastice, dispropo rționate în raport cu impactul
negativ produs de partid asupra principiilor, instituțiilor și valorilor democratice.
Recomandăm, totodată, impunerea unui grad ridicat de prudență în procesul de evaluare
a discursurilor politice, întrucât domeniul politic este struct urat în jurul alocuțiunilor lipsite de
valoare acțională. Exempli gratia, concludent este chiar cazul Refah în care determinarea gradu-
lui de periculozitate prin intermediul discursurilor politice a fost făcută în grabă, omițându-se
varianta alternativă a sancțiunilor progresive,184 înainte de a se impune dizolvarea partidului.
Putem afirma că în acest caz s-a produs o petitio principii, de oarece s-a plecat de la premisa
(insuficient dovedită) că, prospe ctiv, partidul va acționa anti democratic și s-a ajuns la concluzia
că reprezintă un pericol iminent. Decizia CEDO din Marea Cameră urmărește o logică argumentativă relativ similară
celei din prima instanță, însă anumite particularități de natur ă explicativă sunt identificate. La
nivel de principii generale se observă prezentarea în detaliu a poziționării conceptuale sui
generis a Curții: Convenția „nu protejează orice act motivat sa u influențat de o religie sau
credință”;
185 într-un regim pluralist pot exista compromisuri referitoare la drepturile protejate
de Convenție raportate la cerințele de apărare a societății dem ocratice;186 dreptul de asociere al
unui partid politic poate fi restricționat doar pe baza unor mo tive convingătoare; pentru determi-
narea necesității impunerii unor măsuri limitative fiecare stat are o marjă de apreciere restrânsă;
                                                            
183 Lehnhof susține însă că eroarea de definire comisă de CEDO, nu a influențat deloc decizia sa finală.
A se analiza Lance S. LEHNHOF, op. cit., p. 576.
184 Sistemul constituțional din Turcia se remarcă printr-un mecani sm militant punitiv al cărui caracter
progresiv este extrem de slab conturat, optându-se adeseori – c a normă acțională prevalentă – pentru
sancțiuni disproporționate la ad resa partidelor politice. Cu to ate acestea, sancțiuni intermediare pot fi
aplicate.
185 A se analiza European Court of Human Rights, Case of Kalaç v. Turkey , disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58042 , accesat la 23.04.2017, par. 27 și Refah Partisi (The Welfare
Party) and Others v. Turkey (Grand Chamber) , par. 92.
186 Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey (Grand Chamber) , par. 96 și 99.

38 abordările extreme, specifice democrației militante, trebuie lu ate în considerare doar în cele mai
serioase circumstanțe; iar partidele politice animate de valori morale generate de adeziunea la
o anumită religie nu sunt în mod necesar contrare principiilor democratice.187 Totodată, decizia
în cauză evidențiază importanța dublei condiționalități de test are a modificărilor legislative,
posibilitatea actorilor politici de a dezbate problemele string ente ale societății fără a fi supuși
unor sancțiuni militante și necesitatea analizării riguroase a fiecărui caz în parte înainte de a lua
măsuri punitive, de jure.188 Pe baza acestor elemente cu caracter generic, Curtea evaluează dacă
dizolvarea Refah a fost rezultatul unei „necesități sociale”, l uând în considerare (1) existența
unor dovezi concludente care să ateste iminența pericolului la adresa democrației, (2) imputa-
bilitatea la nivel de partid a acțiunilor și discursurilor ce a parțin membrilor sau liderilor forma-
țiunii și (3) dacă acestea din urmă delimitează coordonatele pr incipale ale unui model societal
contrar ordinii democratice.189
Precum majoritatea din primă instanță, judecătorii Marii Camer e concluzionează că
CCT nu a depășit marja de apreciere restrânsă pe care o avea la dispoziție, oferind un răspuns
legitim și proporțional cu „necesi tatea socială presantă” pe ca re guvernarea Refah o genera.190
În ciuda aprecierilor menționate, opinăm că iminența pericolulu i antidemocratic a fost judecată
prin prisma potenței electorale a formațiunii politice (fără a fi identificate elemente antisistem
de natură acțională), iar criteriul „dovezilor concludente” nu a fost îndeplinit. Acțiunile Refah
trebuiau analizate pros pectiv, pe o perioadă mai lungă de timp, iar abia apoi să se ia o decizie
de tip democrație militantă (în cazul în care presupozițiile an tisistem ar fi fost reale). Referitor
la condițiile (2) și (3) de examinare a necesității sociale, ob servăm că gradul ridicat de ambigui-
tate – recunoscut de CEDO – transformă într-o imposibilitate ep istemologică orice demers
obiectiv de judecare a intențiilor partinice prin intermediul c elor două dimensiuni. In extenso,
ne poziționăm în răspăr cu decizia CEDO din Marea Cameră și rei terăm faptul că doar prin
intermediul unor extrapolări se putea considera că raison d’êtr e al Refah – cel puțin în momentul
în care a survenit decizia CCT – era acela de a submina regimul democratic din Turcia.
Importanța deciziei Curții crește direct proporțional cu impac tul generat asupra dinami-
cii constituționale naționale, întrucât elementele argumentativ e folosite pot reprezenta even-
tuale coordonate principale pentru reformarea practicilor speci fice democrației militante din
Turcia. Evidențiem, în acest sens, că influența deciziilor CEDO și a rapoartelor Comisiei de la
                                                            
187 Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey (Grand Chamber) , par. 100.
188 Ibidem, par. 98, 97, respectiv 102.
189 Ibidem, par. 104.
190 Ibidem, par. 110, 132 și 133 și Kevin BOYLE, op. cit., p. 9.

39 Veneția a fost marginală – în special după 2007 – deoarece la s curt timp după soluționarea
cazului Refah în Marea Cameră, partidul aflat la guvernare în a cea perioadă, AKP,191 a fost
acuzat de activități antisecular e și aproape dizolvat de către CCT. Asli Bâli argumentează că
încercarea de interzicere a activității AKP este exemplul care ilustrează riscurile produse de
absența unui mecanism de control și echilibru al structurilor j udiciare într-o perioadă de tranziție
democratică, iar poziționarea ideologică belicoasă și rigidă a CCT sunt în detrimentul proce-
sului de consolidare democratică.192
Cele două decizii de disoluție a partidelor politice – nucleul studiului de caz – au ajutat
nu numai la confirmarea caracteristicilor democrației militante turcești,193 ci și la mai buna
înțelegere a dinamicii întregului regim constituțional, oferind informații necesare definirii cu
precizie a modului de funcționare specific întregului angrenaj instituțional. In concreto, utili-
zând modelul analitic dual, inst ituționalo-cetățenesc, propus d e către autor,194 identificăm că
trei dimensiuni vitale, (d 2) gradul de contestare politică permis de către statul turc, (d 3) tipul de
raportare față de legea fundamentală și (d 7) funcționalitatea mecanismelor de control și echilibru
a puterilor statale, sunt direct afectate de aplicarea arbitrar ă a principiilor democrației intole-
rante, Turcia fiind, în prezent, cum sugerează regresul în aria garantării și protejării drepturilor
omului, într-un proces de dedemocratizare.

VI. CONCLUZII

Studiul de caz asupra partidelor HEP și Refah conturează o imag ine de ansamblu a ele-
mentelor prevalente în cadrul sistemului politico-juridic din T urcia, fiind esențial în structurarea
unor predicții referitoare la evoluția mecanismelor partinice l a nivel național. Întrucât sesizarea
modului prospectiv de reconfigurare a cadrului poltic și legal necesită ancorarea în realitatea
faptică, vom prezenta succint evenimentele de importanță majoră care au afectat climatul social
și instituțional în perioada 2015-2017, implicit, atributele ca re au definit principalele procese și
                                                            
191 „AKP” tradus în limba română devine „Partidul Dezvoltării și J ustiției”, pe când în limba engleză
partidul este denumit „ Justice and Development Party ”. AKP în perioada respectivă dădea președintele,
Abdullah Gül, și prim-ministrul Turciei, Recep Ta yyip Erdoğan.
192 Asli U. BALI, “Courts and Constitutional Transition: Lessons f rom the Turkish Case”, International
Journal of Constitutional Law , vol. 11, no. 3, 2013, disponibil la:
http://icon.oxfordjournals.org/content/11/3/666.full.pdf , accesat la 20.04.2017, pp. 688-690.
193 A se analiza paginile 14-22 ale acestei cercetări.
194 A se analiza paginile 6-7 ale acestei cercetări în care este p rezentat succint modelul instituționalo-
cetățenesc de definire a democ rației. Dimensiunile amintite în acest paragraf sunt parte componentă a
cadrului conceptual elaborat de către autor, ce are ca scop ana liza tendințelor de con solidare sau declin
democratic.

40 structuri statale.
Referitor la poziționările juridice ale Curții Constituționale a Turciei remarcăm hotărâ-
rea și perseverența cu care a continuat să aplice sancțiuni spe cifice democrației militante, termi-
nologia folosită variind foarte puțin, iar adeziunea sa la prin cipiul secularismului și intoleranța
față de partidele prokurde s-au menținut la cote ridicate.195 Concomitent, se poate argumenta că
CCT prin intermediul interpretăr ilor sale nu a urmărit să extin dă aria de aplicabilitate a drepturi-
lor și libertăților individuale, în contextul în care legea fun damentală are, conform unor
specialiști, un caracter relativ limitativ în ceea ce privește drepturile cetățenilor sau diferitelor
organizații (politice și nu numai), iar garanțiile sale sunt in suficiente și inferioare celor din state-
le europene.196
O serie de decizii ale CCT din 1986 au relevat inconsistența i nterpretărilor, întrucât nu
se puteau determina cu acuratețe caracteristicile regimului dem ocratic impus de noua constitu-
ție, judecătorii opinând, la un moment dat, că Turcia este o de mocrație sui generis, iar ulterior
au susținut că este vorba de o democrație liberală.197 Această inconsistență argumentativă s-a
menținut de-a lungul timpului, întrucât, în ciuda faptului că s -au operat numeroase modificări
legislative, Constituția și Legea partidelor politice încă gene rează un climat partinic precar, ce
descurajează formațiunile politi ce a se angaja în dezbateri cu caracter democratic.
Concluzii similare apar și în rapoartele anuale de progres rea lizate de către Comisia
Europeană (CE). Exempli gratia, Turkey 2009 Progress Report rel iefează propensiunea antide-
mocratică a CCT de a dizolva partidele politice în lipsa unui p ericol iminent, DTP fiind
sancționat drastic chiar la scurt timp după apariția documentul ui de poziție.198 Totodată, CE
critică incapacitatea statului turc de a garanta și proteja dre pturile omului, iar probleme, precum
deficitul de judecători și procurori (3875), influențele politi ce (în special din partea executi-
vului) exercitate asupra Înaltului Consiliu al Judecătorilor și Procurorilor, lipsa imparțialității
sistemului judiciar și eficiența sa scăzută, îngrijorează insti tuția europeană deoarece conturează
premisele necesare exacerbării instabilității politice.199 Raportul CE din 2010 gravitează în jurul
                                                            
195 Yusuf Sevki HAKYEMEZ, Birol AKGUN, “Limitations on the Freedo m of Political Parties in
Turkey and the Jurisdiction of the European Court of Human Righ ts”, Mediterranean Politics , vol. 7,
issue 2, 2002, pp. 65-66.
196 Ibidem, pp. 66-67.
197 Idem.
198 „DPT” tradus în limba română de vine „Partidul Societății Democ ratice”, pe când în limba engleză
partidul este denumit „Democratic Society Party”. Acesta este d izolvat în 11 decembrie 2009. A se
analiza Commission of the European Communities, Turkey 2009 Progress Report , disponibil la:
http://www.ab.gov.tr/files/AB_Iliskileri/Tur_En_Realitons/Progr ess/turkey_progress_report_2009.pdf ,
accesat la 20.04.2017, pp. 6-7.
199 Ibidem, pp. 11-12.

41 aceluiași set de deficiențe stru cturale și funcționale, demonst rând, inter alia, că sistemul judiciar
din Turcia impune obstacole în cal ea desfășurării echitabile a proceselor, iar ameliorarea statu-
quo-ului nu se realizează într-un ritm alert.200
Schimbările din interiorul partidului aflat la putere din 2002 până în prezent201 – ceea
ce Caroline Lancaster denumește tranziția de la democrație intr apartinică la conducere carisma-
tică, autoritară202 – s-au regăsit și la nivelul sistemului politic, considerat de numeroși polito-
logi a fi marcat de puternice tendințe autoritare ce emană de l a actualul președinte Recep Tayyip
Erdoğan.203
Berk Esen și Sebnem Gumuscu argumentează că AKP a redus în mod sistematic gradul
de imixtiune al armatei în politică printr-o serie de reforme m enite a schimba mecanismele deci-
zionale, realizându-se în acest fel o delegitimare completă a i ntervențiilor militare și criminali-
zarea tuturor încercărilor de subminare a regimului politic pri n intermediul unui coup d'état.
Mai mult decât atât, partidul asigurându-și sprijinul grupurilo r sociale defavorizate a generat
sporirea nivelului de încredere în regimul democratic al Turcie i, implicit, a reușit să marginali-
zeze „actorii cu drept de veto” ai sistemului constituțional, f apt care a condus la colapsul „demo-
crației tutelare.”204 Poziționarea fruntașă a AKP în angrenajul partinic și capitalu l politic pe care
îl deținea au favorizat – în opinia autorilor anterior menționa ți – formarea unui regim autoritar
competitiv,205 în care partidul aflat la guvernare folosește resursele statul ui și diverse instituții
ale căror funcții sunt ocupate de simpatizanți pentru a submina capacitatea de mobilizare electo-
rală a opoziției.206 Elemente precum nerespectarea libertăților civile, condițiile electorale
inegale, favorabile în mod vădit actorului politic aflat la put ere, și scrutinele electorale incorecte
demonstrează această propensiune antidemocratică a Turciei.207
Chintesența guvernării AKP este surprinsă de Human Rights Watch care, într-un raport
din 2014, consideră că partidul a demonstrat, de-a lungul timpu lui petrecut la guvernare, „intole-
ranță ridicată față de orice fel de opoziție politică, protest public sau critică din mass-media” și
                                                            
200 E u r o p e a n C o m m i s s i o n , Turkey 2010 Progress Report , disponibil la:
https://ec.europa.eu/ neighbourhood-enlargem ent/sites/near/files /pdf/key_documents/2010/package/
tr_rapport_2010_en.pdf , accesat la 20.04.2017, pp. 12-14.
201 AKP a câștigat scrutinele electorale din 2002, 2007, 2011, iun ie 2015 și noiembrie 2015.
202 Caroline LANCASTER, “The iron law of Erdogan: the decay from i ntra-party democracy to
personalistic rule”, Third World Quarterly , vol. 35, issue 9, 2014, pp. 1680-1681.
203 Berk ESEN, Sebnem GUMUSCU, “Rising competitive authoritarianis m in Turkey”, Third World
Quarterly , vol. 37, issue 9, 2016, p. 3.
204 Ibidem, pp. 5-6.
205 Steven LEVITSKY, Lucan A. WAY, Competitive Authoritarianism: Hybrid Regimes after the Cold
War, Cambridge University Press, Cambridge, UK, 2010, pp. 5-6.
206 Berk ESEN, Sebnem GUMUSCU, op. cit., pp. 5-6.
207 Ibidem, pp. 6-16.

42 a încercat adesea să influențeze sistemul judiciar pentru a obț ine variate beneficii.208
Turkuler Isiksel este, la rândul lui, de părere că în Turcia p utem identifica un regim anti-
democratic, denumit constituționalism autoritar, în care frecve ntele modificări aduse legii fun-
damentale reprezintă materializarea nemulțumirii diferitlor fac țiuni politice în raport cu nor-
mele constituționale.209 In extenso, politologul consideră că teza conservării hegemoni ce a lui
Ran Hirschl este perfect aplicabilă în sistemul partinic turc, întrucât amendamentele constitu-
ționale au fost adesea încercări pragmatice de a proteja anumit e mecanisme în fața unor viitoare
modificări legislative.210 Isiksel își exprima în 2013 îngrijorarea referitoare la modul prospectiv
de evoluție a Turciei, deoarece constituționalismul autoritar î n care o singură formațiune poli-
tică deține monopolul puterii de stat are tendința de a înlesni concretizarea veleităților de obține-
re a controlului absolut, fapt pe care specialistul îl evalua c a posibil în cazul în care se vor opera
modificări asupra formei de guvernare (exempli gratia, dacă se va trece la un sistem preziden-
țial).211
Evenimente recente, precum eșecul unor facțiuni din armată de a orchestra un coup
d'état în 15 iulie 2016,212 starea de urgență prelungită generată de această insurecție, m odifi-
cările legislative impuse prin decrete de urgență, amendarea co nstituției în urma unui referen-
dum organizat în 16 aprilie 2017 și reacția belicoasă a AKP, ad uc în actualitate – coroborate
fiind cu numeroasele încălcări ale drepturilor omului din ultim ii ani213 – procesul evident de
dedemocratizare a țării. Concludentă în acest sens este analiza Comisiei Europene din cadrul
Turkey 2016 Report, în care sunt c riticate măsurile disproporți onate luate în legătură cu reorga-
nizarea forțelor armate, închide rea și sechestrarea proprietăți i multiplelor instituții mass-media,
concedierea arbitrară a funcționarilor publici și modificarea p rocedurilor de numire a rectorilor
universităților. In concreto, au fost raportate miriade de încă lcări ale drepturilor omului, peste
                                                            
208 H u m a n R i g h t s W a t c h , Turkey’s Human Rights Rollback , disponibil la:
https://www.hrw.org/report/2014/ 09/29/turkeys-human-rights-roll back/recommendations-reform ,
accesat la 22.04.2017.
209 Turkuler ISIKSEL, “Between text and context: Turkey’s traditio n of authoritarian constitutionalism”,
Int J Const Law , vol. 11, issue 3, 2013, pp. 704-705.
210 Ibidem, p. 708.
211 Ibidem, pp. 724-725.
212 Facțiuni militare care se opuneau guvernării AKP au atacat pos tul național de radio și televiziune
(TRT) și au bombardat multiple ținte strategice, printre care ș i hotelul în care se afla, în vacanță,
președintele Erdogan. A doua zi, guvernul a recăpătat controlul și a înăbușit insurecția. Evenimentul s-
a soldat cu 241 de morți și 2 196 de răniți. A se analiza Stanf ord Global Studies, Deciphering the Coup
Attempt in Turkey , disponibil la: https://sgs.stanford.edu/news /deciphering-coup- attempt-turkey , accesat
la 22.04.2017 și European Commission, Turkey 2016 Report , disponibil la:
https://ec.europa.eu/ neighbourhood-enlargem ent/sites/near/files /pdf/key_documents/2016/20161109
_report_turkey.pdf , accesat la 22.04.2017, p. 8.
213 A se analiza Berk ESEN, Sebnem GUMUSCU, op. cit., pp. 6-16.

43 30 000 de oameni au fost arestați, 139 000 de funcționari publi ci au fost fie suspendați, fie
concediați și peste 4 000 de instituții și companii private au fost închise, iar bunurile lor trans-
ferate către stat.214 Statu-quo-ul, după cum remarcă și Comisia Europeană, a fost fa vorabil AKP,
acesta fructificând opor tunitatea ivită pentru (a) a elimina di n sistem presupusele elemente disi-
dente, (b) a opera modificări legislative prin intermediul decr etelor de urgență (fără a se consulta
Parlamentul) și (c) a-și consolida poziția politică, implicit, a spori puterea președintelui, prin
amendarea Constituției.
Întreaga dinamică politico-instituțională recentă, împreună cu observațiile extrase din
studiul de caz, ne îndeamnă să facem următoarele predicții refe ritoare la modul prospectiv de
reconfigurare a sistemului constituțional turc: (1) tendințele autoritare ale AKP se vor intensi-
fica, generând alte modificări legislative salutare intereselor partinice; (2) scrutinele electorale
din viitorul apropiat vor aduce victorii însemnate pentru AKP, consolidând și mai mult legitimi-
tatea formațiunii; (3) principiile democrației militante vor op era în mod restrâns – în conformi-
tate cu cutuma prevalentă la nivel constituțional – sau vor fi folosite arbitrar pentru a limita
apariția unui partid puternic de opoziție; (4) încălcarea siste matică a drepturilor omului va con-
tinua, iar indicațiile Comisiei Europene și Comisiei de la Vene ția vor fi ignorate sau doar parțial
respectate și (5) numărul partid elor parlamentare va scădea în viitor, iar guvernarea mono-
partinică – a AKP – are o probabilitate mare de a continua.
Autoritarismul predominant în Turcia ne demonstrează că modelul de democrație mili-
tantă utilizat nu a avut forța necesară pentru a elimina propen siunile antisistem. Cu toate acestea,
problematica principală rezidă în modul de reconciliere a milit antismului cu cultura democra-
tică precară din regiune, particularismul istoric al regimului politic turc și lipsa voinței clasei
politice de a respecta valorile constituționale. Opinăm că în a bsența unei culturi democratice
relativ solide și a voinței, cel puțin la nivelul principalilor actori legislativi, executivi și judiciari,
de a aborda o poziționale legalistă, democrația militantă își v a arăta mereu limitele, în ciuda
complexității ridicate a elementelor sale.
Deficiențele majore215 – care au cauzat în mod ineluctabil eșecul democrației militan te
în Turcia – au fost concentrarea prerogativelor militante într- un singur centru acțional incipient
(Procurorul Public General) și modul de alegere a membrilor Cur ții Constituționale. Pentru a
facilita o mai bună protecție a v alorilor și instituțiilor demo cratice, propunem un nou model de
democrație militantă, denumit modelul evaluării progresiv-proba bilistice.
                                                            
214 European Commission, Turkey 2016 Report , pp. 8-10.
215 Sunt enumerate doar deficiențele principale, cauzele care au d us la eșecul democrației militante în
Turcia fiind mult mai variate.

44 Opinăm că centrul inițial de evaluare a pericolului actual și iminent trebuie să fie cel
puțin bicefal.216 In extenso, prerogativele privind formularea unui caz de sancț ionare a actorilor
politici trebuie să fie împărțite între mai multe elemente judi ciare (precum Procurorul General,
Adunările Generale ale Curții de Casație etc.), iar mecanismele controlului și echilibrului insti-
tuțional să fie funcționale. Cu alte cuvinte, suspiciunile de î ncălcare a normelor în vigoare
trebuie evaluate de mai multe organisme înainte de a se formula o plângere oficială la Curtea
Constituțională. Limitarea unipersonală a posibilității de a pr opune măsuri specifice democra-
ției militante este extrem de p ericuloasă și poate conduce la a buzuri. Totodată, recomandăm
formularea unui sistem de sancțiuni structurat într-un continuu m acțional, în funcție de
severitatea conduitei care se dor ește a fi pedepsită: se porneș te de la averti sm ente m enite a
impulsiona ameliorarea situației, sugestii privind măsuri ameli orative care pot fi implementate
pe termen scurt, sancțiuni pecuniare – la nivel individual sau partinic – restrângerea anumitor
drepturi politice a celor respons abili pentru acțiunea antisist em, iar ultima ratio este dizolvarea
partidului, acompaniată de restrângerea drepturilor politice. Din punct de vedere funcțional, remarcăm că evaluarea izolată a statutului și progra-
mului politic nu ajută la identificarea cu precizie a intențiil or liderilor sau membrilor unei
formațiui partinice. Analiza cadrului programatic se face doar în coroborare cu acțiunile și
discursurile celor din componența partidului, iar cercetarea în cauză, pentru a avea un grad cât
mai ridicat de obiectivitate, trebuie realizată progresiv, pe o perioadă lungă de timp, de cel puțin
8-10 luni. Concomitent, se va avea în vedere faptul că orientăr ile politice, filozofice și religioase
ale celor evaluați se modifică odată cu trecerea timpului, fapt pentru care relevanța elementelor
retorice care au fost produse în urmă cu mai mult de doi ani sc ade într-atât încât nu pot repre-
zenta dovezi solide pentru a se aplica o măsură punitivă radica lă.
Evaluarea progresivă inerentă acestui model de democrație mili tantă nu se structurează
doar pe componenta temporală, ci ține cont și de multiplele var iațiuni acționale la care un partid
poate recurge. Exempli gratia, a nu te distanța retoric în mod vădit de anumite comportamente
antisistem nu reprezintă o acceptare a acestora, fapt pentru ca re sancțiuni militante nu se pretea-
ză a fi aplicate. Adeseori criteriile folosite pentru a estima impactul generat de partidul în cauză
sunt subiective și nejustificate, reprezentând doar o acceptare prospectivă, negativistă și
defetistă a eventualelor acțiuni la care liderii politici pot r ecurge, fapt pentru care susținem o
delimitare clară a conduitelor car e se încadrează în continuumu l sancțiunilor.
                                                            
216 Întrucât se analizează centrul inițial de evaluare a pericolul ui actual și iminent, Curtea Constituțională
nu este considerată ca făcând parte din această etapă a modelul ui democrației militante.

45 Un anumit spectru de elemente acționale sau programatice pot f i considerate, în majori-
tatea situațiilor, indicatori obiectivi ale unor țeluri antisis tem, ce pot fi sancționate cu limitarea
drepturilor politice sau dizolvarea formațiunii: (a) includerea în programul politic a unor
veleități – menționate în mod explicit – de: limitare sau elimi nare a accesului liber la scrutinele
electorale; limitare a altor drepturi și libertăți cetățenești; modificare pe cale violentă a regi-
mului politic actual sau impunere a unei noi ordini constituțio nale care se află în contradicție
cu idealurile și valorile democratice; (b) punerea în practică a elementelor programatice de la
punctul (a); (c) planificarea, susținerea și participarea la ac țiuni violente îndreptate împotriva
statului sau a cetățenilor săi; (c) constituirea și finanțarea unor organizații paramilitare; (d)
excluderea unor grupuri din viața politică. Dacă conduita parti nică satisface cel puțin unul dintre
elementele (a) – (d) putem vorbi de o probabilitate extrem de r idicată ca actorul politic în cauză
să se angajeze în acțiuni antisistem, iar măsuri punitive trebu ie luate cu celeritate.
În cazurile în care determinarea impactului asupra sistemului politic se realizează cu
dificultate, propunem evaluarea acțiunilor în mod progresiv, av ându-se în vedere probabilitatea
ca partidul politic să recurgă, în viitor, la elemente acțional e cu caracter antisistem. Exempli
gratia, discursurile politice belicoase cresc într-o oarecare m ăsură probabilitatea (cel puțin oferă
observatorilor un motiv de îngrijorare) ca formațiunea să se an gajeze în comportamente violen-
te, pe când utilizarea resurselor financiare și politice pentru a ajuta actori antisistem oferă o
certitudine în legătură cu scopurile partidului.
  Modelul analitic dual, instituționalo-cetățenesc, de definire a unui regim democratic, își
dovedește utilitatea și în procesul de analiză a probabilității acțiunii antisistem. Întrucât se
dorește evaluarea impactului negativ, antidemocratic, al acțiun ilor partinice, cele șapte dimen-
siuni ale modelului menționat anterior joacă un rol semnificati v, permițând instituțiilor abilitate
să estimeze probabilistic potențialitatea antisistem prin inter mediul progresului sau regresului
înregistrat în aria instituțională. Cu toate acestea, trebuie s tabilită legătura cauzală dintre modifi-
carea dimensiunii respective și acțiunile sau măsurile de polit ică publică impuse de organizația
politică asupra căreia există suspiciuni antidemocratice.
Structurarea unei proceduri evaluative pe baza celor două mode le propuse de autorul
acestei cercetări va conduce în mod inevitabil la creșterea efi cienței militante, iar predicțiile
realizate vor fi mai precise, însă efortul și resursele necesar e vor ajunge la un nivel ridicat,
superior celui regăsit la principalele modele actuale de democr ație militantă.
Caracteristicile modelului evaluării progresive îi conferă aces tuia obiectivitatea nece-
sară pentru a analiza în mod pertinent pericolul actual și imin ent reprezentat de o organizație
politică, bazându-se pe dovezi c oncludente înainte de aplicarea unor măsuri militante, de protec-

46 ție a ordinii democratice.
Referitor la cele două ipoteze ale cercetării – (1) principii le democrației intolerante sunt
alterate pentru a permite utilizarea acestora în scopul acapară rii puterii de către anumiți actori
politici și (2) procesele și mec anismele democratice coroborate cu utilizarea eronată a princi-
piilor democrației intolerante creează premisele salutare insta urării de facto a unei dictaturi –
afirmăm următoarele: studiul de caz și analiza documentară au a dus în prim-plan faptul că ipo-
tezele sunt parțial confirmate, întrucât am identificat alterar ea principiilor democrației intole-
rante (însă nu am putut dovedi utilizarea lor, cel puțin până î n prezent, în scopul acaparării
puterii de către anumiți actori politici, dar această posibilit ate există) ca urmare a melanjului
dintre valorile kemaliste, principiile regăsite la nivelul drep tului internațional public și
moștenirea intervenției militare din 1980, iar utilizarea erona tă a democrației militante a facilitat
erodarea valorilor, instituțiilor și pluralității democratice, creând premisele necesare instaurării
de facto a unui regim antidemocratic, autoritar, de tip competi tiv.
Concluzionând, opinăm că cercetarea în cauză a reușit să își î ndeplinească obiectivele
privind realizarea unei evaluări analitico-descriptive a democr ației intolerante din sistemul
constituțional turc, propunând ca elemente de noutate (1) un se t de predicții cu privire la evoluția
cadrului politico-juridic, (2) un nou model de definire a democ rației, implicit, al procesului de
democratizare, (3) o analiză pertinentă a principiilor militant e din Turcia și (4) un nou model
de democrație militantă ce își propune sporirea gradului de pro tecție oferit instituțiilor și valori-
lor democratice.
O atenție sporită a fost acordată particularităților democrați ei militante turcești și, impli-
cit, predicțiilor privind reconfigurarea prospectivă a sistemul ui poltic și legal, deoarece Turcia
este unul dintre cei mai importanți actori la nivel internațion al, iar conturarea unui regim nede-
mocratic are reverberații socio-politice și economice în toată lumea. Puterea politică și populari-
tatea de care beneficiază AKP și actualul președinte, Recep Tay yip Erdoğan, generează nume-
roase îngrijorări – exprimate adeseori pe parcursul cercetării – iar regresul recent al unui cadru
instituțional deja nefavorabil garantării drepturilor și libert ăților fundamentale ne-a convins să
argumentăm că ameliorarea situației nu se va realiza în viitoru l apropiat.

47 VII. BIBLIOGRAFIE

 Surse primare

Commission of the European Communities, Turkey 2009 Progress Report , disponibil la:
http://www.ab.gov.tr/files/AB_Il iskileri/Tur_En_Realitons/Progr ess/turkey_progress_report_
2009.pdf , accesat la 20.04.2017.

Constitute Project, Turkey's Constitution of 1982 with Amendments through 2011 , disponibil
la: https://www.constituteproject.or g/constitution/Turkey_2011.pdf? lang=en , accesat la
05.03.2017.

European Commission, Turkey 2010 Progress Report , disponibil la:
https://ec.europa.eu/neighbourhood-enlargement/sites/near/files /pdf/key_documents/2010/
package/tr_rapport_2010_en.pdf , accesat la 20.04.2017.

European Commission, Turkey 2016 Report , disponibil la: https://ec.europa.eu/neighbourhood-
enlargement/sites/near/files/pdf/key_documents/2016/20161109 _r eport_turkey.pdf , accesat la
22.04.2017.
European Court of Human Rights, European Convention on Human Rights , disponibil la:
http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_ENG.pdf , accesat la 23.02.2017.

Legislationline, European Commission for Democracy Through Law (Venice Commission),
Opinion on the Constitutional and Legal Provisions relevant to the prohibition of political
parties in Turkey (2009) , disponibil la:
http://www.legislationline.org/ download/action/download/id/2793 /file/CDL-AD2009006-
%20Opinion%20on%20Prohibition%20of%20Political%20Parties%20Turk ey.pdf , accesat la
15.03.2017.
Legislationline, Penal Code of Turkey (2004, amended 2016) , disponibil la:
http://www.legislationline.org/documents/section/criminal-codes /country/50 , accesat la
12.03.2017.

United Nations Human Rights, International Covenant on Civil and Political Rights , disponibil
la: http://www.ohchr.org/EN/Profes sionalInterest/Pages/CCPR.aspx , accesat la 23.02.2017.

United Nations, Universal Declaration of Human Rights , disponibil la:
http://www.un.org/en/universal-declaration-human-rights/ , accesat la 23.02.2017.

U.S. Supreme Court, Dennis v. United States, 341 U.S. 494 (1951) , disponibil la:
https://supreme.justia.com/cas es/federal/us/341/494/case.html , accesat la 03.03.2017.

 Surse secundare
BALI, Asli U., “Courts and Constitutional Transition: Lessons f rom the Turkish Case”,
International Journal of Constitutional Law , vol. 11, no. 3, 2013, disponibil la:
http://icon.oxfordjournals.org/content/11/3/666.full.pdf , accesat la 20.04.2017, pp. 666-701.

48 BALE, Tim,  “Are Bans on Political Parties Bound to Turn Out Badly? A Compa rative
Investigation of Three ‘Intolerant’ Democracies: Turkey, Spain, and Belgium”, Comparative
European Politics , vol. 5, issue 2, 2007, pp. 141–157.

BOYLE, Kevin, “Human Rights, Religion and Democracy: The Refah Party Case”, Essex
Human Rights Review , 2004, disponibil la: http://projects.essex.ac.uk/ehrr/V1N1/Boyle.pdf ,
accesat la 10.04.2017, pp. 1-16.

CAPOCCIA, Giovanni, Defending democracy: reactions to extremism in interwar Europe , The
Johns Hopkins University Press, Baltimore, Maryland, 2007, pp. 3-67.

CAPOCCIA, Giovanni, “Militant Democracy: The Institutional Base s of Democratic Self-
Preservation”, Annu. Rev. Law Soc. Sci. , no. 9, 2013, pp. 207-226.

DAHL, Robert A., A Preface to Democratic Theory , University of Chicago Press, Chicago,
1956, pp. 1-89.

DAHL, Robert A., On Democracy , Yale University Press, New Haven, CT, 1998, pp. 1-188.

DAHL, Robert A., Poliarhiile. Participare și opoziție, traducere de Mihaela Sadovschi, Editura
Institutul European, Iași, 2000, pp. 5-25, 27-71.

ESEN, Berk, Sebnem GUMUSCU, “Rising competitive authoritarianis m in Turkey”, Third
World Quarterly , vol. 37, issue 9, 2016, pp.

FOX, Gregory H., Georg NOLTE, “Intolerant Democracies”, Harvard International Law
Journal , vol. 36, no. 1, 1995, pp. 38–42.
GENÇKAYA, Ömer Faruk, “Impact of Party Regulation on Small Part ies and Independent
Candidates in Turkey”, Working Paper Series on the Legal Regula tion of Political Parties, No.
41.

HAKYEMEZ, Yusuf Sevki, Birol AKGUN, “Limitations on the Freedo m of Political Parties
in Turkey and the Jurisdiction of the European Court of Human R ights”, Mediterranean
Politics , vol. 7, issue 2, 2002, pp. 54-78.

ISIKSEL, Turkuler, “Between text and context: Turkey’s traditio n of authoritarian
constitutionalism”, Int J Const Law , vol. 11, issue 3, 2013, pp. 702–726.

KIRCHHEIMER, Otto, “Germany: The Vanishing Opposition”, In DAHL , Robert A., Political
Opposition in Western Democracies , Yale University Press, New Haven, CT, 1966, pp. 237-
259.
KIRSHNER, Alexander S., A Theory of Militant Democracy: The Ethics of Combatting
Political Extremism , Yale University Press, New Haven, CT, 2014, pp. 1-86, 141-164 .
KOGACIOGLU, Dicle, “Dissolution of Political Parties by the Con stitutional Court in
Turkey”, International Sociology , Vol. 18 (1), 2003, pp. 258–276.

49 LANCASTER, Caroline, “The iron law of Erdogan: the decay from i ntra-party democracy to
personalistic rule”, Third World Quarterly , vol. 35, issue 9, 2014, pp. 1672-1690.

LEHNHOF, Lance S., “Freedom of Religious Association: The Right of Religious
Organizations to Obtain Legal Entity Status Under the European Convention”, BYU L. Rev. ,
Vol. 2002, Issue 2, disponibil la: http://digitalcommons.law.byu.edu/lawreview/
vol2002/iss2/16 , accesat la 18.04.2017, pp. 561-609.

LEVITSKY, Steven, Lucan A. WAY, Competitive Authoritarianism: Hybrid Regimes after the
Cold War , Cambridge University Press, Cambridge, UK, 2010, pp. 3-83, 18 1-236, 339-372.

LINZ, Juan J., Alfred C. STEPAN, Problems of Democratic Transition and Consolidation:
Southern Europe, South America, and Post-Communist Europe, Johns Hopkins University
Press, Baltimore, 1996, p. 3

LOEWENSTEIN, Karl, “Militant Democracy and Fundamental Rights I ”, American Political
Science Review, vol. 31, no. 3, 1937, pp. 417-432.

LOEWENSTEIN, Karl, “Militant Democracy and Fundamental Rights I I”, American Political
Science Review, vol. 31, no. 4, 1937, pp. 638-658.

LOEWENSTEIN, Karl, “Constitutions and constitutional law in the West and in the East”, The
Indian Journal of Political Science , vol. 30, no. 3, 1969, pp. 203-248.

MERSEL, Yigal, “The dissolution of political parties: The probl em of internal democracy”, Int
J Const Law , vol. 4, issue 1, 2006, pp. 84-113.

MÜLLER, Jan-Werner, “Militant De mocracy”, In: Michel ROSENFELD, and András SAJÓ
(editors), The Oxford Handbook of Comparative Constitutional Law , Oxford University Press,
Oxford, 2012, pp. 1253-1270.

NIESEN, Peter, “Anti-Extremism, Negative Republicanism, Civic S ociety: Three Paradigms
for Banning Political Parties”, In: Shlomo AVINERI, and Zeev ST ERNHELL (editors),
Europe's Century of Discontent: The Legacies of Fascism, Nazism and Communism , The
Hebrew University Magnes Press, Israel, 2003, pp. 249–68.

ODER, Bertil Emrah, “Turkey”, In: Markus THIEL (editor), The Militant Democracy Principle
in Modern Democracies, Ashgate, Farnham, UK, 2009, pp. 263–264.

ÖZBUDUN, Ergun, Ömer Faruk GENÇKAYA, Democratization and the Politics of
Constitution-Making in Turkey , Central European University Press, Budapest, 2009, pp. 1-109.

ROSENBLUM, Nancy L., On the Side of the Angels: An Appreciation of Parties and
Partisanship, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 2010, pp. 1- 21, 421-459.

SARTORI, Giovanni, “Concept Misformation in Comparative Politi cs”, American Political
Science Review , vol. 64, no. 4, 1970, pp. 1033-1053.

50 SARTORI, Giovanni, Parties and Party Systems: A Framework for Analysis . Cambridge
University Press, Cambridge, 1976, pp. 4-43, 106-155.

SOMER, Murat, “Understanding Turkey’s democratic breakdown: old vs. new and indigenous
vs. global authoritarianism”, Southeast European and Black Sea Studies , vol. 16 , issue 4, 2016,
pp. 481-503.

TILLY, Charles, Democracy , Cambridge University Press, New York, 2007, pp. 1-79.
YUKSEL, Edip, “Cannibal Democracies: Theocratic Secularism: the Turkish Version”,
Cardozo J. Int'l & Comp. L. , 7, pp. 423-467.

 Surse web
European Court of Human Rights, Akdivar and others v. Turkey , disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?library=ECHR&id=0 01-58152&filename=001-
58152.pdf&TID=thkbhnilzk , accesat la 15.03.2017.

European Court of Human Rights, Freedom and Democracy Party (ÖZDEP) v. Turkey,
disponibil la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=003-68448-68916 , accesat la 21.02.2017.

European Court of Human Rights, HADEP and Demir v. Turkey , disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-102256 , accesat la 04.04.2017.

European Court of Human Rights, Kalaç v. Turkey , disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58042 , accesat la 23.04.2017.

European Court of Human Rights, Leyla Șahin v. Turkey, disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-61863 , accesat la 20.02.2017.

European Court of Human Rights, Leyla Șahin v. Turkey, disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-70956 , accesat la 15.03.2017.

European Court of Human Rights, Ogur v. Turkey, disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?library=ECHR&id=0 01-58251&filename=001-
58251.pdf&TID=ihgdqbxnfi , accesat la 15.03.2017.

European Court of Human Rights, Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey,
disponibil la: http://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?library=ECHR&id=0 02-
5004&filename=002-5004.pdf , accesat la 20.02.2017.

European Court of Human Rights, Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey
(Third Section) , disponibil la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-59617 , accesat la
06.04.2017.

European Court of Human Rights, Refah Partisi (The Welfare Party) and Others v. Turkey
(Grand Chamber), disponibil la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-60936 , accesat la
13.04.2017.

51 European Court of Human Rights, Socialist Party and Others v. Turkey, disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58172 , accesat la 21.02.2017.

European Court of Human Rights, Statistics by state , disponibil la http://www.echr.coe.int/
Documents/Stats_violation_1959_2016_ENG.pdf , accesat la 10.02. 2017.

European Court of Human Rights, United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey,
disponibil la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58128 , accesat la 20.02.2017.

European Court of Human Rights, Yazar and Others v. Turkey , disponibil la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-60416 , accesat la 20.03.2017.

Freedom House, Turkey Profile (2017) , disponibil online la https://freedomhous e.org/report/
freedom-world/2017/turkey , accesat la 09.02.2017.

Human Rights Watch, Turkey’s Human Rights Rollback , disponibil la: https://www.hrw.org/
report/2014/09/29/turkeys-human-rights-rollback/recommendations -reform , accesat la 22.04.
2017.

Stanford Global Studies, Deciphering the Coup Attempt in Turkey , disponibil la:
https://sgs.stanford.edu/news/deciphering-coup-attempt-turkey , accesat la 22.04.2017.

View publication statsView publication stats