Sediul Materiei Si Conditiile Cerute Sotului Pentru a Putea Mosteni

SEDIUL MATERIEI. Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor sunt reglementate, în prezent, prin Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire a soțului supraviețuitor care a abrogat implicit dispozițiile din Codul civil referitoare la succesiunea soțului supraviețuitor (art. 679 și 681-684).

Sub imperiul Codului civil situația succesorala a soțului supraviețuitor era foarte nefavorabilă și inechitabilă. Astfel el dobândea moștenirea lăsată de defunctul soț numai după ultimul colateral de gradul al doisprezecelea, iar prin efectul Legii asupra impozitului progresiv pe succesiuni din 1921, după ultimul colateral de gradul al patrulea. În mod excepțional văduva săracă avea dreptul la o cotă parte în uzufruct dacă venea în concurs cu descendenții defunctului, iar dacă nu erau descendenți avea dreptul la o pătrime de moștenire în plină proprietate (art. 684 alin.3 abrogat prin Legea 319/1944).

Ținând seama de afecțiunea reciprocă dintre soți, legiuitorul de la 1944 a adus o serie de îmbunătățiri situației succesorale a soțului supraviețuitor, recunoscându-i dreptul la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali, inclusiv dreptul la rezerva succesorală, și anumite drepturi succesorale accesorii.

CONDIȚIILE CERUTE SOȚULUI PENTRU A PUTEA MOȘTENI. Pentru a avea dreptul la moștenire soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească, în afara condițiilor generale ale dreptului la moștenirea legală – o condiție specială:

Să aibă calitatea de soț la data deschiderii moștenirii. Spre deosebire de rudenie, calitatea de soț se poate pierde, deoarece căsătoria se poate desface prin divorț. Dacă soțul a avut această calitate la data deschiderii succesiunii, nu are importanță durata căsătoriei cu defunctul, starea materială sau sexul soțului supraviețuitor, dacă au avut sau nu copii ori dacă conviețuiau la data deschiderii moștenirii sau erau atunci despărțiți în fapt, indiferent din vina căruia dintre soți, lucru care rezultă și din practica instanței supreme, care a concluzionat în această problemă prin Decizia civilă nr. 1248 din 20 iulie 1971 că, “chiar dacă soții au avut gospodării separate, în localități diferite, soțul supraviețuitor are dreptul la totalitatea bunurilor care intră în categoria mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice, potrivit desti nației lor, indiferent de locul unde ele se aflau în momentul decesului celuilalt soț (art. 5 din Legea nr. 319/1944)”. Așa cum domiciliul separat al soților nu influențează raporturile patrimoniale dintre soți în timpul vieții, nu poate influența nici dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor după moartea unuia dintre ei. În schimb, conviețuirea a două persoane de sex diferit (concubinajul), oricât de durabilă ar fi fost, nu conferă vocația succesorală legală concubinului supraviețuitor.

Pentru că așa cum am arătat mai sus calitatea de soț se poate pierde, prin divorț, prin constatarea nulității ori prin anularea căsătroriei, trebuie arătate unele probleme în această privință.

În caz de divorț căsătoria este desfăcută potrivi art. 31 al.1 din Codul familiei (astfel cum a fost modificat prin art. VIII pct.3 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 și a Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de conturi) din ziua când hotărârea judecătorească prin care a fost pronunțată a rămasirevocabilă. Până la această dată calitatea de soț se păstrează, chiar dacă moartea a intervenit în cursul procesului, eventual chiar după pronunțarea divorțului, dar înainte ca hotărârea să fi devenit irevocabilă. În această situație efectele divorțului nu se mai produc, căsătoria încetând prin moarte, soțul supraviețuitor urmând să moștenească.

Soluția dreptului la moștenire se impune întrucât art. 39 alin.1 din codul familiei are caracter imperativ. “Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă”. Pe de altă parte, ea se justifică prin aceea că, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț, nu se cunoaște soarta raportului juridic litigios dintre soți dedus judecății; poate interveni împăcarea părților în cursul procesului, admiterea sau respingerea acțiunii, atacarea cu apel și cu recurs a hotărârii pronunțate înainte de a fi rămas definitivă și irevocabilă etc. După rămânerea irevocabilă a hotărârii fostul soț al defunctului, evident nu mai are calitatea să moștenească.

În caz de nulitate absolută sau relativă, căsătoria se desființează cu efect retroactiv, astfel încât problema unor drepturi succesorale nu se mai pune, chiar dacă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea s-au s-a anulat căsătoria a intervenit ulterior decesului unuia dintre soți. Calitatea de soț, pe care soțul supraviețuitor o atinsese la data deschiderii succesiunii se desființează cu efect retroactiv.

Codul familiei art. 23, în mod excepțional consacră instituția căsătoriei putative, care prevede că “soțul care a fost de bună credință la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată păstrează, până la data când hotărârea instanței judecătorești rămâne definitivă, situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă”, rezultă că, deși este vorba de nulitatea căsătoriei, hotărârea prin care ea este declarată sau pronunțată produce efecte – în privința soțului sau soților de bună credință – numai de la data când ea rămâne definitivă, adică numai pentru viitor. Drept urmare, dacă decesul unui dintre soția s-a produs înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de declarare sau de pronunțare a nulității, iar soțul supraviețuitor a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei, el va putea veni la moștenire, fiindcă păstrează calitatea de soț pe care a avut-o la deschiderea succesiunii. În schimb dacă soțul supraviețuitor nu a fost de bună-credință, nu va moșteni pierzând calitatea de soț cu efecte retroactive. În această problemă instanța supremă încă din 1974 a arătat că unele instanțe procedând, atunci când este cazul, la declararea nulității sau la anularea căsătoriei omit să constate buna sau reaua – credință a soților la încheierea căsătorie, ceea ce face necesară o nouă constatare judecătorească ulterioară, la cererea soțului interesat, care înțelege să beneficieze de efectele prevăzute de lege ca urmare a acestei situații. Alte instanțe consideră obligatorie constatarea bunei sau relei credințe a soților în cuprinsul hotărârii prin care se declară nulă sau se anulează căsătoria. Această din urmă soluție este cea legală. Potrivit art.23 alin.1 din Codul familiei, soțul care a fost de bună credință la încheierea căsătoriei, declară nulă sau anulată, pătrează până la data când hotărârea instanței judecătorești rămâne definitivă, situația unui soț dintr-o casătorie valabilă. În acest caz, potrivit art. 24 alin. 1 din Codul familiei, cererea de întreținere a soțului de bună credință și raporturile patrimoniale dintre soți sunt supuse, prin asemănarea dispozițiilor privitoare la divorț. După cum rezultă din aceste prevederi legale, pentru ca un soț să poată beneficia sau nu de reglementarea privitoare la divorț, în legătură cuției de întreținere și raporturi patrimoniale dintre el și celălalt soț, este necesar ca, o dată cu declarearea nulității sau anularea căsătoriei instanța să constate buna sau reaua credință a soților la închierea căsătoriei. În acest sens arată instanța supremă soțul interesat nu va fi nevoit ca, după prununțarea hotărârii prin care căsătoria a fost declarată nulă sau anulată, să ceară în cadrul unei noi acțiuni, constatarea bunei sale credințe la încheierea căsătoriei, pentru a putea să beneficieze de avantajele prevăzute de lege pentru cei ce se află într-o atare situație. Este după cum am văzut, singura excepție prevăzută de lege de la principiul recipricității vocației succesoriale legale. Dacă moartea unuia dintre soți intervine după rămânerea definitivă a hotărârii de desființare a căsăroriei, nici unul dintre soți, fie și de bună-credință, nu va mai putea moșteni,neavând calitatea de soț, în materie de moștenire căsătoria putativă produce efecte numai pe perioada de la încheierea căsătoriei și până la rămânerea definitivă a hotărârii de desființare a ei (de declarare a nulității sau anularea ei).

SECȚIUNEA 2

CORELAȚIA DINTRE DREPTUL DE MOȘTENIRE AL SOȚULUISUPRAVIEȚUITOR ȘI COMUNITATEA DE BUNURI A SOȚILOR

În cazul decesului unuia dintre soți, prima problemă ce trebuie rezolvată pentru stabilirea drepturilor succesoriale ale soțului supraviețuitor, iar dacă există și alți moștenitori (sau numai alți moștenitori deoarece soțul supraviețuitor nu vrea sau nu poate veni la moștenire) și pentru stabilirea drepturilor succesorale ale acestora, este determinarea masei succesorale adică a drepturilor și obligațiilor care o compun.

Problema se pune pentru că în afara bunurilor (drepturilor și obligațiilor proprii care au aparținut soțului defunct (inclusiv partea sa de proprietate comună pe cote părți cu soțul supraviețuitor sau cu alte persoane) și care, evident, intră în masa succesorală, și în afara bunurilor (drepturi șî obligații) proprii aparținând soțului supraviețuitor și care nu intră în masa succesorală – există bunurile (drepturile și obligațiile) comune ale soților (art. 30-35 Codul familiei), care aparțin în codevălmășie ambilor soți. Întrucât la moartea unuia dintre soți comunitatea de bunuri încetează, trebuie să se determine partea cuvenită soțului defunct din această comunitate care urmează să intre în masa succesorală, soțul supraviețuitor culegând partea ce i se cuvine din comunitate nu în calitate de moștenitor, ci în calitatea sa de codevălmaș, adică titular asupra comunității, acest lucru este subliniat și de practica judecătorească care subliniază printr-un extras a deciziei Colegiului Civil nr. 452 din 16 martie 1960 că “ prin acțiunea din 27 iunie 1959 P.A.I., B.A.,P.I.,A.V.,P.G.P.L. și M.A., în calitate de frați și surori ai defunctei M.S. precum și P.M., în calitate de mamă a defunctei, au chemat în judecată pe M.A., ca soț supraviețuitor al acesteia, pentru stabilirea masei succesorale și cotele cuvenite din succesiune. Tribunalul Popular al raionului Jibou, admițând în parte acțiunea, prin sentința civilă nr. 965 din 25 septembrie 1959, a stabilit că masa succesorală se compune din bunurile prevăzute în dispozitivul sentinței. Din toate aceste bunuri, mobile și imobile, revin reclamanților, frați și surori, 1/3 parte reclamantei P.M. în calitate de mamă a defunctei, 1/3 parte iar restul de 1/3 partea pârâtului, în calitate de soț supraviețuitor. În motivarea soluției, care a rămas definitivă, prin nerecurare, se arată că succesiune s-a deschis la 5 martie 1959, iar pârâtul a continuat să o folosească în întregime fără a le recunoaște celorlalți comoștenitori drepturile cuvenite. În ceea ce privește compunerea mesei succesorale, ea a rezultat din probele administrate, acte de carte funciară și de poziții de martori. Împotriva acestei hotărâri, procurorul general al R.P.R. a declarat recurs în supraveghere solicitând casarea ei ca netemeinică și nelegală, deoarece cotele cuvenite moștenitorilor au fost greșit stabilite. Potrivit art. 1 lit. b a legii nr. 319 din 1944, pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, atunci când vine în concurs cu mama împreună cu frații și surorile soțului încetat din viață, cum este cazul în speță, soțul supraviețuitor moștenește o treime din succesiune, ceea ce rămâne urmând a se împărți – conform art. 673 Cod civil – între părintele în viață care primește Ľ și frații și surorile soțului defunct, care primesc restul de 3/4 din ceea ce a rămas după ce soțul supraviețuitor și-a luat partea sa de moștenire. În speță instanța nu a procedat la împărțirea succesiunii în modul arătat, ci a recunoscut mamei, fraților și surorilor cotele respective raportate la întreaga succesiune și nu în raport de ceea ce a rămas după stabilirea cotei succesorale cuvenite soțului supraviețuitor, pronunțând astfel o soluție nelegală. Pentru îndrumarea instanței de trimitere se atrage atenția că prima operațiune pe care trebuia să o facă era aceea de a stabili masa succesorală, deducând partea cuvenită pârâtului, din bunurile comune, în calitate de coindivizar, iar apoi aceea de a stabili drepturile părinților la masa succesorală, urmând ca mai întâi pârâtul să-și primească partea sa de motenire conform art.1 lit. b din Legea nr. 319 din 1944, iar apoi ceea ce a mai rămas după deducerea părții sale, să fie împărțit între mama, frații și surorile defunctei, potrivit art. 673 Cod civil”. Astfel fiind, recunoașterea acestui drept asupra comunității de bunuri dintre soți nu depinde de regulile care guvernează materia dreptului succesoral (de exemplu, acceptarea moștenirii, nedemnitatea succesorală). Soțul supraviețuitor are drepturi asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu defunctul în temeiul Codului familiei, a raportului de familie, iar nu ca moștenitor. Împărțeala cumunității se face potrivit dispozițiilor Codului familiei prevăzute pentru desfacerea căsătoriei (art.36).

Legea nr. 319/1944 recunoaște soțului supraviețuitor următoarele drepturi:

un drept de moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase (art.1).

un drept de moștenire special asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice, precum și asupra darurilor de nuntă (art.5).

C A P I T O L U L II

DREPTUL DE MOȘTENIRE AL SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR

ÎN CONCURS CU ORICARE DIN CLASELE DE MOȘTENITORI LEGALI SAU ÎN LIPSA RUDELOR DIN CELE PATRU CLASE

SECȚIUNEA 1

CÂTIMEA DREPTURILOR SUCCESORALE ALE SOȚULUI

SUPRAVIEȚUITOR

Probleme generale. Soțul supraviețuitor nu face parte din nici o clasa de moștenitori legali, dar concurează cu orice clasă chemată la moștenire – de aici rezultă că soțul supraviețuitor nu este înlăturat de la moștenire, dar nici nu înlătură de la moștenire rudele defunctului, indiferent din ce clasă fac ele parte.

Legea nr. 31/1994, acordă soțului supraviețuitor o porțiune succesorală a cărei câtime variază în funcție de clasa de moștenitori cu care soțul vine în concurs.

Când soțul supraviețuitor vine în concurs cu copii defunctului sau cu descendenți ai acestora, el are învariabil, chemare, la o pătrime din moștenire, oricare ar fi numărul copiilor, fără a se deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din înfiere (art. 63,75 și 79 din Codul familiei). Legiuitorul nu a vrut să acorde o parte de copilsoțului, pentru că aceasta să nu fie îndemnat să-și restrângă progenitura în succesorială nu trebuie să stimuleze denatalitatea.

În concurs cu ascendenții privilegiați (părinții defunctului) indiferent de numărul lor care vin împreună cu colaterali privilegiați (frații și surorile) de asemenea indiferent de numărul lor, soțul supraviețuitor are dreptul la o treime din moștenire.

Dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați, în ambele cazuri indiferent de numărul lor, el culege o jumătate din moștenire. Se observă, că în concurs cu clasa a II-a de moștenitori legali cota soțului supraviețuitor depinde de existența sau inexistența celor două categorii de rude ale defunctului care compun această clasă mixtă (ascendenți privilegiați și/sau colaterali privilegiați).

În concurs cu ascendenți ordinari (clasa a III-a , bunicii, străbunicii) sau cu colaterali ordinari (clasa a IV-a, unchi, mătuși, veri primari și frați sau surorile bunicilor defunctului), în ambele cazuri indiferent de numărul lor, soțul supraviețuitor are dreptul invariabil la trei pătrimi din moștenire.

În sfârșit, în lipsă de rude în grad succesibil soțului supraviețuitor i se cuvine întreaga moștenire.

Pentru stabilirea porțiunii succesorale a soțului supraviețuitor, nu se ține seama de toți succesibilii defunctului, adică de toți succesibilii în viața la deschiderea moștenirii, ci numai aceia care nu sunt renunțători sau nevrednici, căci art. 1 al legii din 1944 vorbește de cei ce “vin la succesiune”. Urmează că, dacă toți succesibilii din clasa cu care soțul ar trebui să vină în concurs sunt renunțători sau nevrednici, moștenirea se va cuveni clasei următoare și indirect, porțiunea soțului supraviețuitor va fi sporită, căci legea îi acordă o parte din moștenire, care este cu atât mai mare cu cât cel cu care vine în concurs (soțul supraviețuitor) este mai îndepărtat. Trebuie subliniat că lipsa clasei sau a subclasei dacă nu este totală nu influențează cota soțului supraviețuitor ca în exemplul în care “renunțarea sau nedemnitatea unuia dintre copii defunctului profită celuilalt (celorlalți) copii, cota soțului supraviețuitor de Ľ nefiind afectată. În schimb, dacă toți copii renunța, cota soțului supraviețuitor se mărește așa cum am arătat în funcție de clasa (subclasa), cu care urmează să concureze, iar dacă nu există moștenitori dintr-o altă clasă (și nici legatari), culege întreaga moștenire. Tot astfel, dacă unul dintre cei doi părinți ai defunctului renunță la moștenire, vor profita colateralii privilegiați (a căror cotă parte se va mări în mod corespunzător, de la 1/2 la 3/4 din moștenirea rămasă după defalcarea cotei cuvenite soțului supraviețuitor), cota de 1/3 din moștenire a soțului supraviețuitor – care vine în concurs cu ascendenții privilegiații și colateralii privilegiați – rămânând nemodificată.

1.2. Probleme speciale, în legătură cu drepturile soțului supraviețuitor în concurs cu diferite clase de moștenitori legali, au existat numeroase dispute în literatură, astfel într-o opinie:

a – ipoteza existenței a două sau mai multe persoane care pretind drepturi succesoriale în calitate de soți supraviețuitori (bigamie, poligamie).

b – ipoteza în care soțul supraviețuitor concurează cu două clase (subclase) de moștenitori legali.

În cazul bigamiei, moștenirea lăsată de defunctul bigam sau cota-parte din această moștenir prevăzută de lege în favoarea soțului supraviețuitor în concurs cu diferitele clase de moștenitori legali, se împarte în mod egal între soțul inocent din căsătoria nulă, ei fiind deopotrivă, de bună – credință.

În această problemă unii autori sunt de părere că suluția atribuirii pentru fiecare soț supraviețuitor a unei cote integrale nu ar putea fi acceptată (mai ales dacă ei sunt singurii moștenitori care , oricum trebuie să împartă masa succesorială), deoarece ar micșora fără temei cotele moștenitorilor cu care concurează (descendenții defunctului sau colateralii privilegiați) sau ar epuiza (în concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați) ori chiar ar depăsi moștenirea lăsată de defunct (în concurs cu moștenitorii din clasele III și IV), ceea ce, evident nu este posibil.

b. Problema concursului soțului supraviețuitor cu două clase (subclase) de moștenitori legali, se pune numai în caz de exheredare a unor moștenitori legli rezervatari. În caz de exheredare a motenitorilor legali nerezerbatari problema nu se pune, pentru că ei nu “vin la succesiune” (de exemplu frații defunctului), așa încât cota soțului supraviețuitor se stabilește în raport de moștenitorii cu care concurează efectiv (de exemplu: părinții defunctului, caz în care soțul supraviețuitor are dreptul la 1/2 din moștenire, iar nu la 1/3 cât ar fi avut în prezența și a fraților defunctului). În lucrările de specialitate se arată că soluția rezolvării acestei probleme pare a fi media aritmetică, deoarece este echitabil și corespunzătoare realității întrucât soțul supraviețuitor concurează, în fapt, cu două clase. Ea are însă inconvenientul că, deși soțul supraviețuitor concurează cu două clase de moștenitori legali, primește o cotă mai mare decât ar fi concurat numai cu prima dintre ele. Pentru aceste considerente, preferința autorului se îndreaptă către soluția stabilirii cotei cuvenite soțului supraviețuitor (și a rezervei lui dacă este cazul) în raport cu moștenitori din clasa mai apropiată cu care concurează. De exemplu, dacă concurează cu descendentul exheredat și cu moștenitorii din clasa a II-a, cota legală a soțului supraviețuitor urmează să fie de 1/4 , restul moștenirii (adică ceea ce rămâne după scăderea rezervei de 7/16 a copilului exheredat și a cotei legale de 1/4 a soțului supraviețuitor) deci 5/16 revenind moștenitorilor din clasa a II-a între ei împărțirea fiind făcută potrivit art. 670,674 Cod civil.

SECȚIUNEA 2

IMPUTAREA COTEI SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR ASUPRA MASEI SUCCESORALE ȘI MICȘORAREA, ÎN MOD CORESPUNZĂTOR, A PĂRȚILOR CUVENITE TUTUROR CELORLALȚI MOȘTENITORI

Cota-parte din moștenire recunoscută soțului supraviețuitor prin Legea 319/1944, fără modificarea expresă a dispozițiilor din Codul civil, modifică (micșorează) implicit, dar inevitabil, părțile cuvenite rudelor defunctului cu care vine în concurs. Astfel în prezența soțului supraviețuitor, descendenții defunctului împart între ei, în părți egale sau pe tulpini, nu moștenirea (întreagă) vizată de Cod civil (art. 669), ci numai 3/4 din moștenire, adică ceea ce rămâne după defalcarea cotei cuvenite soțului supraviețuitor (1/4 potrivit art. 1 lit. a din Legea nr. 319/1944). Există autori care susțin că, în caz contrar ar trebui admis că legea a dispus de cinci pătrimi, deși masa succesorală nu are decât patru pătrimi “și argumentează concluzia prin dezbaterea unui exemplu în care soțul supraviețuitor concurează cu rudele din clasa a III-a sau a IV-a de moștenitori legali, el culege ľ din moștenire (art. 1 litd), iar aceștia numai 1/4, în locul “succesiunii” vizate de Codul civil art. 670. Aceeași soluție se admite și în ipoteza în care soțul supraviețuitor vine în concurs cu moștenitori din clasa a II-a, dar numai cu ascendenții privilegiați, respectiv numai cu colaterali privilegiați. În aceste situații soțul supraviețuitor moștenește o cotă de 1/2 (art. 1 litc), iar ascendenții privilegiați sau colateralii privilegiați moștenesc cealaltă jumătate, în loc de moștenirea vizată de Codul civil (670-672).

Concluzia este, că partea soțului supraviețuitor prevăzută de Legea nr. 319/1994, se impută asupra masei succesorale, micșorând părțile ce se cuvin celorlalți moștenitori cu care concurează. Unii autori pentru acest caz în care soțul supraviețuitor vine în concurs cu ascendenții privilegiați împreună cu colateralii privilegiați (art.1 lit. b) au anumite îndoieli – solicitându-se și intervenția legiuitorului – acesta a preconizat soluția după care pătrimea cuvenită fiecărui părinte precum și treimea cuvenită soțului supraviețuitor să se calculeze asupra întregii moșteniri (adică 1/4 +1/3 +7/12, respectiv 1/2 +1/3 = 5/6)iar colateralii privilegiați să se mulțumească cu restul moștenirii (5/12 dacă există un singur părinte și 1/6 dacă există mai mulți). Acest lucru ar însemna că porțiunea cuvenită soțului supraviețuitor s-ar imputa numai asupra părții cuvenite colateralilor privilegiați, lăsând neatinsă cota parte cuvenită părinților (ca și cum aceștia ar concuranumai cu colateralii privilegiați). Unii autori au întrevăzut, dar n-au acceptat, că mai întâi trebuie să se atribuie soțului supraviețuitor cota ce i se cuvine iar restul rămas se va împărți celor cu care vine în concurs, îndoielile autorului provin din comparația făcută cu problema privind rezerva părinților, deși în discuție este cota legală, iar nu rezerva lor. Pe de altă parte, aceeași autori pornesc de la ideea că rezerva soțului supraviețuitor se impută exclusiv asupra cotității disponibile, deși Legea nr. 319/1994 nu statornicește o asemenea regulă, astfel încât se poate considera că rezerva lui micșorează rezerva moștenitorilor rezervați cu care vine în concurs, tot așa cum și cota lui legală micșorează cotele moștenitorilor cu care vine în concurs în cadrul moștenirii legale. Unii autori nu sunt de acord cu opiniile citate mai sus șî argumentează, că în realitate, în toate cazurile, mai întâi trebuie să se atriuie soțului supraviețuitor cota ce i de cuvine potrivit Legii nr. 319/1994, iar cotele prevăzute de Codul civil în favoarea celorlalți moștenitori-modificate implicit prin această lege – să se clculeze asupra restului rămas din moștenire. Rezultă că și în cazul dublului concurs al ascendenților și colateralilor privilegiați cu soțul supraviețuitor, cota de 1/4 respectiv 1/2 ce se cuvine părțolor în concurs xu colateralii privilegiați, trebuie să se raporteze la 2/3 din moștenire (1/4 din 2/3 =1/6, iar 1/2 din 2/3=1/3), tot așa cum cota de 3/4, respectiv 1/2 cuvenite colateralilor privilegiați trebuie să se raporteze tot la fracțiunea de 2/3 din moștenire (3/4 din 2/3=1/2 din 2/3 =1/3 ), și nu asupra întregii moșteniri.

În felul acesta se respectă proporția voită de legiuitor (art. 671 și 673 din Codul civil) în raporturile dintre ascendenții (1/4 la 3/4 sau 1/2 la 1/2, după cum există un singur părinte sau mai mulți părinți). Pe de altă parte, nu s-ar putea admite că prin efectul Legii nr. 319/1994 s-a micșorat cota colateralilor privilegiați (de la 3/4 , 9/12 la 5/12, respectiv de 1/2 la 1/6), rămânând nemodificate cotele prevăzute pentru părinți (1/4 respectiv 1/2 din moștenire). O dată ce legiuitorul a recunoscut dreptul succesorial al soțului supraviețuitor în concurs cu toate clasele de moștenitori legali, este logic și echitabil ca acest drept să afecteze în egală măsură și partea succesorială a ascendenților privilegiați care vin la moștenire, în cadrul celei de-a doua clase de moștenitori legali, împreună cu colaterali privilegiați așa cum afectează partea tuturor celorlalți moștenitori cu care soțul supraviețuitor concurează, inclusiv a ascendenților privilegiați atunci când nu vin împreună la moștenire. De aceea , în toate lucrările de speciliate se consideră că partea soțului supraviețuitor se impută asupra moștenirii și în consecință, micșorează părțile ce se cuvin celorlalți moștenitori fără a se admite vreo excepție – cu nimic justificată – privitor la ipoteza dublului concurs al soțului supraviețuitor cu ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați. După cum am arătat în speță din Capitolul I, secțiunea 3, că instanța supremă a decis pentru aceasta din urmă ipoteza, încă din 1960 “mai întâi”, soțul supraviețuitor trebuie să-și primească partea sa de moștenire, conform art. 1 lit. b din Legea nr. 319/1944, iar apoi ceea ce a rămas după deducerea părții sale, să fie împărțit între mama, frații și surorile defunctei, potrivit art. 673 din Codul civil.

SECȚIUNEA 3

CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTULUI LA MOȘTENIRE AL SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR

Soțul supraviețuitor poate veni la moștenire numai în nume propriu (neputând veni prin reprezentare și nici nu poate fi reprezentant).

Soțul supraviețuitor nu este moștenitor sezinar. Legea din 1944 nu-i acordă această calitate, iar potrivit Codului civil din 1964 sezina nu aparține tuturor moștenitorilor regulați, ci numai descendenților și ascendenților.

Rezultă că, soțul supraviețuitor trebuie să ceară punerea în posesiune (art. 653 alin 2 Cod civil) solicitând notarului public eliberarea cer5tificatului de moștenitor.

3. După cum am arătat, soțul supraviețuitor nu este sezinar, dar este moștenitor rezervatar, iar rezerva sa este de 1/2 din porțiunea succesorială ce-i este atribuită de art. 1 din Legea nr. 319 din 1944 (art.2).

Așadar, cel care lasă moștenirea nu ar putea să aducă atingerea acestei rezerve prin libertățile sale între vii sau din cauză de moarte, iarîntrucât acestea ar fi excesive, adică ar întrece partea din moștenire de care soțul precedat putea dispune prin donație sau legat, aceste libertăți excesive sunt supuse reducțiunii. Din acest punct de vedere soțul supraviețuitor este asimilat cu descendenții.

Soțul supraviețuitor darorează raportul. Pentru a respecta principiul ealității între moștenitori, legea obligă pe soțul supraviețuitor, dacă vine în concurs cu descendenții și nu a fost scutit de această obligație, să raporteze donațiile primite de la defunct, adică, să le înapoieze moștenirii. În acest caz, și descendenții sunt îndatorați la raport față de soțul supraviețuitor.

Pentru a datora raportul este necesar ca donația să fi fost făcută fără scutire de raport. Potrivit art. 846 alin 2 din Codul civil, scutirea poate fi făcută fie prin actul de donație, fie printr-un act deosebit – art. 846 alin 1 din Codul civil dispune că scutirea de raport trebuie să fie expresă, practica arată că este suficient ca scutire de raport să rezulte în mod neîndoielnic.

În toate ipotezele, prin scutirea de raport nu trebuie să se aducă atingerea rezervei succesoriale a moștenirilor rezervatari. Dacă prin donațiea scutită de raport s-a depășit cotitatea disponibilă și s-a încălcat rezerva succesorială, donația va fi supusă reducțiunii, ca liberalitate excesivă.

Soțul supraviețuitor este moștenitor regulat . Codul civil împarte pe cei care vin la succesiune în moștenitori regulați, care răspund pentru datorii și sarcinile moștenirii chiar cu propriile lor bunuri, dacă nu au acceptat-o sub beneficiu de inventar, și succesori neregulați, care, de îndată ce au oprit confuziunea între patrimoniul lor și cel succesorial prin întocmirea unui inventr, nu răspund de pasivul moștenirii decât cu bunurile din moștenire. În cadrul acestei clasificări, Codul civil rânduia pe soțul supraviețuitor în categoria succesorilor nerregulați. Deși Legea nr. 319 din 10 iunie 1944, nu lămurește această problemă, din economia ei generală rezultă că soțul supraviețuitor a fost scos din categoria succesorilor neregulați pentru a fi prefăcut, în moștenitor regulat. Aceasta rezultă din următoarele împrejurări:

Soțul supraviețuitor vine în concurs cu descendenții;

Ca și descendenții este rezervatar;

Asemenea descendenților, el datorează raportul.

Asimilat din atâtea puncte de vedere cu descendenții, adică cu aceea clasă pe care legiuitorul o preferă, având o condiție succesorială superioară celei atribuite de lege ascendenților ordinari și colateralilor ordinari, este cu neputință să-i refuzăm soțului supraviețuitor calitatea de moștenitor regulat, pe care legea civilă o recunoaște acestora din urmă. Acest punct de vedere a fost consacrat de Tribunalul Suprem care a recunoscut expres că Legea nr. 319 din 1944, a transformat pe soțul supraviețuitor într-un moștenitor regulat prin decizia nr. 1054 din 1955.

Fiind motenitor regulat, soțul supraviețuitor răspunde de datoriile și sarcinile propriu-zise ale succesiunii cu propriile sale bunuri, ultra vires hereditis, (peste puterile moștenirii), dacă nu și-a mărginit răspunderea prin acceptarea moștenirii sub beneficiu de inventar.

Unii autori, fără contrazică faptul că soțul supraviețuitor este un moștenitor regulat, subliniază că astăzi această împărțire a moștenitorilor, în regulați și neregulați nu mai prezintă importanța practică (art. 681-683 fiind abrogate implicit), întrucât – dacă au acceptat moștenirea sub beneficiu de inventar – nici moștenitorii regulați (rudele defunctului) nu răspund pentru pasivul moște nirii decât în limita activului, iar soțul supraviețuitor – dacă nu acceptă mote nirea sub beneficiu de inventar răspunde pentru pasiv și cu propriile bunuri.

violeta

CAPITOLUL III

PROBLEME DE TORIE ȘI PRACTICĂ PRIVIND

DREPTUL LA MOȘTENIRE SPECIAL

AL SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR ASUPRA

MOBILELOR ȘI OBIECTELOR APARȚINÂND

GOSPODĂRIEI CASNICE ȘI

ASUPRA DARURILOR DE NUNTĂ

Potrivit art. 5 din Legea nr. 319/1944 soțul supraviețuitor – dacă vine la moștenire în concurs cu moștenitorii din clasele II – IV "va moșteni, în afara de partea succesorală, mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice, precum și darurile de nuntă". Urmează să analizăm problemele care se pun în legătură cu acest drept special al soțului supraviețuitor.

SECȚUINEA I

MOBILIERUL ȘI OBIECTELE APARȚINÂND

GOSPODĂRIEI CASNICE

1.1. Condiții speciale. Pentru ca soțul supraviețuitor să nu fie privat de unele bunuri pe care le-au folosit împreună cu soțul decedat, modificându-se, fără o temeinică justificare, condițiile sale de viață, Legea 319/1944, recunoaște – în afară de partea sa succesorală din celelalte bunuri care i se cuvine în concurs cu diferite clase de moștenitori legali -un drept special de moștenire asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice.

Dar pentru ca soțul supraviețuitor, care întrunește condițiilemai sus arătate, să culeagă aceste bunuri, trebuie să fie îndeplinite două condiții speciale.

1. A. Soțul supraviețuitor să nu vină la moștenire în concurs cu descendenții defunctului (moștenitori din prima clasă), deci să fie chemat la moștenire împreună cu ascendenții șî rudele colaterale ale defunctului (moștenitori din clasele II, III sau IV).

Acest lucru rezultă din următoarea spetă în care pe baze întemeiate procurorul general a declarat recurs extraordinar împotriva a două hotărâri judecătorești "de la 11 septembrie 1978, B.E. și B.F. au chemat în judecată pe B.L. pentru stabilirea masei succesorale rămase de la B.I. născută M., încetată din viață la 16 iunie 1969 și constatarea calității de moștenitor legal al lor, în calitate de fii sși a pârâtului, în calitate de soț supraviețuitor, precum și a cotelor fiecăreia. Judecătoria Toplița, prin sentința civilă nr. 1374 din 25 octombrie 1978,a admis acțiunea, a constat masa succesorală, calitatea de mostenitori legali a părților și a stabilit cotele acestora în sensul precizat în hotărâre.

Tribunalul Județean Harghita, prin decizia nr.622 din 6 decembrie 1978,

culege și el pe cele din gospodăria comună cu defunctul, fără a se lua în considerare valoarea bunurilor în cauză34

1.2. Noțiunea de mobile și obiecte aparținând gospodăriei casnice.

Această noțiune a fost concret tratată de literatura de specialitate și în practica judecătorească, care se dovedește a nu avea un punct de vedere unitar cu privire la această problemă.

Prin mobile și obiecte aparținând gospodăriei casnice se înțeleg bunurile care serveau la mobilarea locuinței soților (mobilierul, televizorul, radioul, covoarele, etc.) și obiectele care prin natura lor sunt destinate a servi în cadrul gospodăriei casnice (obiectele de menaj, mașina de gătit și de spălat, frigiderul, aspiratorul, etc.) și care au fost afectate în concret folosinței comune a soților, corespunzător nivelului de trai al soților, chiar dacă nu satisfac o necesitate , ci numai o comoditate sau o plăcere comună a soților35. Dacă asemenea bunuri au fost aduse în gospodăria casnică și au fost folosite de soți ca atare, nu interesează proveniența bunurilor (de ex. dacă au fost dobândite de soți sau de către unul dintre ei – defunctul – înaninte sau în timpul căsătoriei). În concepția instanței supreme este lipsită de relevanță și multitudinea bunurilor chiar dacă unele sunt de același fel, neinteresând posibilitatea folosirii lor concomitente (“se exclude posibilitatea folosirii lor concomitente ca bunuri de uz casnic”, deși se reține, în același considerent, că ele sunt destinate acestei finalități, Tribunalul Suprem Decizia nr. 70/1978).

De aceea în această problemă unii specialiști consideră că această din urmă teză, în principiu justă, nu trebuie să fie absolutizată, incluzându-se în această categorie de bunuri, de exemplu: ma multe frigidere de același fel, ci coroborată cu criteriul afecțiunii lor folosinței comune.

Având în vedere criteriile arătate, nu intră în categoria mobilelor și obiectelor casnice:

bunuri care, potrivit cu natura lor, nu pot și nu au fost folosite în cadrul gospodăriei casnice propriu-zise cum ar fi: automobilul, motocicleta, pianul, etc; bunurile necesare exercitării profesiunii sau meseriei defunctului și care, în relațiile patrimoniale dintre soți, constituie bunuri proprii conform art. 31 lit. c din Codul familiei (“aceste bunuri nu sunt legate de viața intimă a soților, ci de viața profesională a fiecăruia dintre ei”)36, obiectele care prin valoarea lor deosebită (artistică, istorică sau diincă sunt confecționate din metale prețioase) depășesc înțelesul obișnuit al noțiunii de bunuri casnice;

bunurile care nu au fost afectate folosinței comune în cadrul gospodăriei casnice, cum sunt: cele procurate în alt scop (de exemplu, pentru a face investiții sau pentru a fi donate); cele procurate după data întreruperii în fapt a conviețuirii37; obiectele de uz personal și exclusiv al defunctului.

bunurile aparținând gospodăriei țărănești (animale de muncă și de producție precum și uneltele specifice gospodăriei țărănești). Aceste bunuri nu intră în categoria celor vizate de art. 5 din Legea nr. 319/1994 deoarece:

textul vizează obiectele aparținând gospodăriei casnice legate de viața intimă a soților, iar nu bunurilor gospodărește în general, cum ar fi și cele din gospodăria țărănească, legate de îndeletnicirea agricolă, care evocă ideea de profesionalism, iar bunurile destinate exercițiului profesiei soților sau unui dintre ei, așa cum am văzut, prinm însăși natura și destinația lor, împiedică includerea lor în categoria bunurilor gospodăriei casnice;

întrucât terenul agricol se dobândește de către moștenitori privind regulilor generale38, este indicat ca și celelalte bunuri din gospodăria țărănească – strâns legate de cultivarea terenului (parte din ele fiind imobile prin destinație conform art. 468 Cod civil) să fie tot astfel moștenite;

includerea acestor bunuri în rândul celor vizate de art. 5 din Legea nr. 319/1944 ar fi excesivă și inechitabilă mai ales în raport cu moștenitorii din clasa a II-a, care chiar dacă nu sunt rezervatari, nu ar beneficia de ele, având în vedere natura juridică a acestui drept special al soțului;

adaptarea soluției preconizate nu afectează funcția social economică a gospodăriilor populației deoarece pe lângă partea sa de proprietate asupra acestor bunuri, soțul supraviețuitor culege și el, potrivit legii, cota parte din moștenire, care include cota parte din moștenire, care include și partea defunctului din aceste bunuri, iar cotele dobândite de alți moștenitori pot constitui baza formării unor noi gospodării țărănește. De altfel, dacă dobândirea unor bunuri din categoria analizată de către alte persoane decât soțul supraviețuitor ar prezenta pericolul destrămării gospodăriilor țărănești, legea nu ar recunoaște dreptul de dispoziție asupra acestor bunuri prin acte între vii (inclusiv donații) ori mortis causa. În această problemă unii autori39 sunt de părere că dacă în bunurile de la art. 5 Legea nr. 319/1944 nu ar intra și animalele de muncă și producție, funcția social-economică a gospodăriilor țărănești ar fi afectate și ar fi contrar înțelesului profund umanist al dispozițiilor legale ce guvernează dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor. Într-o altă opinie (în aceeași lucrare) care se pronunță în această problemă și aduce argumente indubitabile (așa cum am văzut cu ceva mai înainte) susținute și de alți specialiști, întrucât textul art.5 din Legea 319/1944 “nu a fost modificat – direct sau indirect – expres sau implicit – interpretarea lui trebuie să pornească de la formularea adoptată de legiutor, fără nici o adăugire prin decizia de a fundamenta cât mai temeinic interpretarea adoptată prin decizia nr. 185/1986 a Secției civile a Tribunalului Suprem, uneori (de pildă la pct. 7 și 10) substituie textului legii (obiectele aparținând gospodăriei casnice) o formulare proprie (bunuri de uz casnic și gospodăresc), formulare care permite cu mai multă ușurință includerea în această categorie a bunurilor gospodărești țărănești. De asemenea și în cuprinsul deciziei menționate a supremei instanțe cu referire la problema principală în litigiu și în legătură cu art. 5 din Legea 319/1944, se face vorbire despre “animalele și obiectele aparținând gospodăriei casnice”, în loc de mobile și obiecte din această categorie. În aceeași opinie autorul mai precizează că prin decizia 185/1986 a Tribunalului Suprem, problema nu a fost cu caracter definitiv rezolvată, hotărârile fiind casate cu trimitere pentru a “se lua în discuție” problemele necesare în a se stabili dacă și în ce măsură animalele și uneltele respective constituie bunuri ale gospodăriei casnice în lumina celor arătate mai sus, în principiu – rezultă că decizia însăși invită la reflecții, chiar dacă cele arătate “de principiu” pledeazăîn favoarea includerii bunurilor din gospodăria țărănească în categoria celor vizate de art. 5.

SECȚIUNEA 2.

DARURILE DE NUNTĂ

2.1 Aplicarea regimului juridic al mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice. Potrivit art. 5 din Legea 319/1944 care reglementează dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor menționează – alături de mobile și obiectele aparținând gospodăriei casnice – și darurile de nuntă, fără a stabili reguli speciale, derogatorii pentru acestea din urmă. Așa deci, rezultă că regimul juridic al bunurilor gospodăriei casnice, se aplică și în privința darurilor de nuntă, fiind însă evident că aceasta din urmă

MONISA

CAPITOLUL IV

DREPTUL DE ABITAȚIE AL SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR

SECȚIUNEA I

1.1. NOȚIUNE. Potrivit art. 4 din Legea nr. 319/1944, soțul supraviețuitor are, din momentul deschiderii moștenirii, în afară de celelalte drepturi succesorale și indiferent de moștenitorii cu care vine în concurs, un drept de abitație asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din moștenire și el nu are o altă locuință proprie.

Prin urmare, în locul dreptului de folosință de care se bucură unul dintre soți în locuința proprietate (exclusivă sau comună) a celuilalt soț supraviețuitor dobândește din momentul deschiderii moștenirii, un drept de abitație.

1.2. CONDIȚII. Pentru a se putea prevala de dreptul de abitație soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească unele condiții cumulativ întrunite:

la data deschiderii moștenirii a locuit (se subînțelege statornic, deci să fi avut domiciliu “întrucât stabilirea domiciliului se poate face în mod liber, este suficientă dovada locuirii statornice”) în casa care formează obiectul dreptului de abitație;

să nu aibă altă locuință proprie ;

casa să facă parte din moștenire – în total sau în parte – fiind proprietate exclusivă sau comună (împreună cu soțul supraviețuitor sau cu altul ) a defunctului;

dacă nu devine prin moștenire proprietarul exclusiv al locuinței. În acest din urmă caz (de exemplu: soțul supraviețuitor este moștenitorul unic al proprietarului exclusiv) el nu poate fi titularul dreptului de abitație, căci proprietarul nu poate avea un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra bunului care îi aparține cu titlu de proprietate exclusivă (neminem res sua servit). Dacă este numai comoștenitor împreună cu alții, dreptul de abitație îi va permite să folosească locuința potrivit necesităților, iar nu numai în raport de cota-parte din dreptul de proprietate prin moștenire.

defunctul nu a dispus altfel: el putea înlătura dreptul de abitație, ca drept de moștenire legală, fiindcă soțul supraviețuitor nu este rezervatar decât în raport de drepturile succesorale prevăzute de art.1 din Legea nr. 319/1944.

1.3. CARACTERE JURIDICE. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor se caracterizează prin următoarele:

este un drept real având ca obiect casa de locuit. Titularul dreptului de a avea și dreptul de a se servi de terenul aferent, în măsura necesară folosirii locuinței.

este un drept temporar care durează până la executarea ieșirii din indiviziune sau până la recăsătorirea soțului supraviețuitor dar cel puțin un an de la deschiderea moștenirii.

este un drept strict personal, deci inalienabil, neputând fi cedat sau grevat în favoarea altei persoane. Spre deosebire de abitația de drept comun, (art.572, Codul civil), soțul supraviețuitor nu poate închiria partea din casă pe care nu o locuiește; dimpotrivă, comoștenitorii pot cere restângerea dreptului de abitație, în cazul când locuința nu-i va fi necesară în întregime (art.4, alin.2-3 din Legea nr.319/1944). Mai mult decât atât, ei au dreptul să procure soțului supraviețuitor locuință în altă parte, în caz de neînțelegere între ei, hotărând instanța (art.4, alin.4-5).

Fiind personal și inalienabil, dreptul de abitație este și insesizabil, creditorii titularului (soțului supraviețuitor) neavând dreptul să îl urmărescă.

Acest drept este conferit de lege soțului supraviețuitor cu titlu gratuit (soțul supraviețuitor nu este obligat nici la cauțiunea prevăzută de art. 566 Cod civil pentru abitația de drept comun art. 4 al. 2), în sensul că, pe timpul cât se bucură de acest drept, nu este obligat să plătească chirie moștenitorului care a dobândit proprietatea casei. Iar dacă este și el moștenitor al casei, gratuitatea îi profită în sensul că nu este obligat să plătească chirie, nici înainte și nici după împărțeala (retroactiv), pentru cota parte corespunzătoare drepturilor comoștenitorilor (“s-a susținut, dealtfel, într-o formulare insuficient de clară, că – în caz de concurs cu alți moștenitori – dreptul de abitație care a luat naștere la deschiderea moștenirii va fi retroactiv desființat prin efectul declarativ al împărțelii și drept urmare, el va datora proprietarului chirie, de la deschiderea moștenirii).

CAPITOLUL V

REZERVA SUCCESORALĂ

CUVENITĂ SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR

SECȚIUNEA 1

ÎNTINDEREA REZERVEI SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR

Deși în concepția redactorilor Codului civil soțul supraviețuitor nu a făcut parte din categoria moștenitorilor legitimi, prin Decretul-lege nr. 319 din 10 iunie 1944 a fost ridicat la rangul de moștenitor legitim și “rezervatar”.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 319/1944, rezerva soțului supraviețuitor este de 1/2 din cota succesorală care i se cuvine ca moștenitor legal. Cum însă, așa cum rezultă din art. 1 al Legii din 1944, cota succesorală legală a soțului supraviețuitor diferă în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs, pentru a determina rezerva acestuia ce se va stabili pe bază de probe, cu ce clasă de moștenitori legali anume vine în concurs. Cotele sale rezervatare nefiind părți succesorale, ele fiind imputate asupra cotității disponibile, variază în funcție de calitatea moștenitorilor cu care vor intra în concurs. De aici rezultă că rezerva soțului va fi:

1/8 din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului (cota succesorală este de 1/4 din moștenire; deci 1/2 din 1/4). Rezerva soțului supraviețuitor este aceeași, indiferent de numărul descendenților cu care vine în concurs și fără a ține seama de gradul de rudenie a acestora cu defunctul (copii, nepoți, strănepoți, etc);

1/6 din moștenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați (cota succesorală este de 1/3 din moștenire; deci 1/2 din 1/3);

1/4 din moștenire, dacă vine în concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colaterali privilegiați (cota succesorală este de 1/2 din moștenire; deci 1/2 din 1/2);

3/8 din moștenire, dacă vine în concurs cu ascendenții ordinari sau cu colateralii ordinari (cota succesorală este de 3/4 din moștenire; deci 1/2 din 3/4);

1/2 din moștenire, în lipsa oricăror moștenitori din cele patru clase de moștenitori legali.

SECȚIUNEA 2

CARACTERELE JURIDICE ALE REZERVEI SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR

Față de rezerva celorlalți moștenitori rezervatari, rezerva soțului supraviețuitor prezintă anumite particularități:

Astfel, în primul rând, rezerva soțului supraviețuitor constă într-o cotă fixă de 1/2 dintr-o cotă variabilă reprezentată de partea succesorală la care are dreptul ca moștenitor legal, cotă ce diferă în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs.

În al doilea rând, rezerva soțului supraviețuitor nu este o fracțiune din moștenire, ci o fracțiune din cota care i se cuvine ca moștenitor legal.

Cu alte cuvinte, se respectă principiul “portio legitima est portio portionis ab intestato” (rezerva este o parte din cota de moștenire legală).

În al treilea rând, rezerva soțului supraviețuitor i se atribuie individual, calculându-se distinct de rezervele moștenitorilor cu care concurează.

În legătură cu rezerva soțului supraviețuitor se mai impune o precizare: soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar numai în privința părții sale de moștenire legală. Dreptul la rezervă nu-i este recunoscut pentru bunurile aparținând gospodăriei casnice și pentru darurile de nuntă. Prin urmare, soțul supraviețuitor ar putea fi înlăturat de la moștenirea acestor bunuri prin liberalitățile (donații și/sau legate) făcute de către soțul care lasă moștenirea, cu singura condiție ca, prin aceasta, să nu se aducă atingerea rezervei sale, care se va calcula prin raportare la valoarea integrală a moștenirii, deci incluzându-se și valoarea mobilierului casnic și a darurilor de nuntă. Pentru a edifica argumentarea, într-o lucrare de specialitate se dă un exemplu în care defunctul a lăsat o masă succesorală de 1000.000 lei, compusă dintr-un imobil în valoare de 400.000 lei și bunuri aparținând gospodăriei casnice în valoare de 600.000 lei, iar la moștenire vine soțul supraviețuitor și un legatar cu titlu universal (căruia defunctul i-a lăsat totalitatea bunurilor gospodăriei casnice ce fac parte din masa succesorală), soțului supraviețuitor trebuie să i se asigure rezerva succesorală (care este de 1/2 din moștenire, deci 500.000 lei), rezervă care se va calcula prin raportarea la valoarea integrală a moștenirii (100.000 lei). De altfel, în această situație de fapt, dreptul special al soțului supraviețuitor asupra bunurilor aparținând gospodăriei casnice nici nu mai există, el fiind desființat prin voința celui ce lasă moștenirea, care a dispus prin testament de aceste bunuri.

SECȚIUNEA 3

IMPUTAREA REZERVEI SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR

Rezerva soțului supraviețuitor nu ridică nici un fel de problemă atunci când acesta vine singur la moștenire sau împreună cu alți moștenitori, ea calculându-se în raport cu întreaga moștenire. În cazul în care soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu alți moștenitori rezervatari s-a pus problema dacă rezerva lui se va imputa – adică deduce – din cotitatea disponibilă a moștenirii sau din rezerva celorlalți moștenitori rezervatari. Răspunsul dat de unii autori a fost că rezerva soțului supraviețuitor se impută exclusiv asupra cotității disponibile, pe care o micșorează fără a aduce vreo atingere rezervei celorlalți moștenitori rezervatari. Potrivit acestei concepții, dacă, de exemplu, defunctul lasă la moartea sa bunuri în valoare de 10.000.000 lei, iar la moștenire vin trei copii, soțul supraviețuitor și un legatar universal, drepturile succesorale se vor stabili în felul următor: se stabilește rezerva copiilor, care în conformitate cu dispozițiile art.841 din Codul civil, este de 3/4 din moștenire (în speță 7.500.000 lei), din cotitatea disponibilă de 1/4 rămasă se deduce rezerva soțului supraviețuitor care în concurs cu descendenții conform Legii nr. 319/1944 este de 1/8 din moștenire (1/2 din 1/4 = 1/8 în speță 1.250.000 lei), restul de 1/8 din moștenire (în speță, 1.250.000 lei) revin legatarului universal ca parte disponibilă a moștenirii.

După cum se deduce clar că această soluție arătată mai sus poate conduce în anumite situații la rezultate inadmisibile, în sensul că liberalitățile făcute de defunct unei persoane ajung să profite chiar peste limitele cotelor de moștenire legală unor alte persoane decât cele agreate de defunct (de cuius) așa că în actuala practică admisă la modul general și susținută de unele lucrări de specialitate, unii autori consideră că rezerva soțului supraviețuitor, atunci când vine în concurs cu alți moștenitori rezervatari trebuie să fie imputată asupra moștenirii în întregul său și nu exclusiv asupra cotității disponibile și nici exclusiv asupra rezervei altor moștenitori rezervatari. De aici rezultă că rezerva soțului supraviețuitor va micșora nu numai cotitatea disponibilă ci și rezerva moștenitorilor rezervatari cu care vine în concurs. Soluția se sprijină pe cel puțin două argumente, unul de text și altul de consecință:

Legea nr. 319/1944 a recunoscut anumite drepturi succesorale (inclusiv dreptul la rezervă) în favoarea soțului supraviețuitor “din averea celuilalt soț” (art.1 și art.2), adică din masa succesorală.

Dacă în cadrul moștenirii legale se admite că partea soțului supraviețuitor, imputându-se asupra masei succesorale micșorează părțile moștenitorilor legali cu care vine în concurs, atunci trebuie să se admită că în cadrul devoluțiunii testamentare rezerva soțului supraviețuitor se impută tot asupra masei succesorale și prin intermediul ei, micșorează rezerva celorlalți moștenitori rezervatari cu care vine în concurs, așa cum micșorează și cotitatea disponibilă.

“ Dacă se admite soluția imputării asupra masei succesorale, potrivit căreia nu numai cota legală a soțului micșorează cotele moștenitorilor cu care vine în concurs, dar și rezerva lui micșorează rezerva moștenitorilor rezervatari cu care vine în concurs” se ajunge la următoarea soluție din exemplul în care avem ca moștenitori legali pe soțul supraviețuitor, doi părinți și o soră, care a fost instituită legatară universală, astfel: vom defalca mai întâi rezerva soțului supraviețuitor de 1/6; rezerva părinților de 1/2 se calculează nu asupra întregii moșteniri, ci a ceea ce rămâne din moștenire după ce scădem rezerva soțului supraviețuitor de 1/6. Deci părinții vor avea o rezervă de 1/2 din 5/6 adică 5/12 (5/24 pentru fiecare părinte). Rezerva totală, va fi de 5/12 și va reveni în totalitate surorii carea fost instituită legatară universală.

Este adevărat că nici această soluție nu este pe deplin satisfăcătoare, întrucât de legatul făcut în favoarea surorii profită părinții care primesc mai mult decât cota lor în cadrul devoluțiunii legale a moștenirii, dar în stadiul actual al legislației nu întrevedem o soluție mai preferabilă.

Trebuie subliniat că prin Legea 319/1944 a fost modificată, pentru ipoteza concursului cu soțul supraviețuitor – nu numai rezerva părinților, dar și a descendenților, pentru care rezerva urmează să fie calculată nu asupra moștenirii întregi, ci asupra masei succesorale care rămâne după defalcarea rezervei soțului supraviețuitor (1/8, deci asupra cotei de 7/8 din moștenire), astfel încât rezerva în cazul unui copil lăsat de defunct este de 7/16 (12 din 7/8), a doi copii de 7/12 (2/3 din 7/8), iar a trei copii sau mai mulți copii de 21/32 (3/4 din 7/8).

SECȚIUNEA 4

COTITATEA DISPONIBILĂ SPECIALĂ A SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR ÎN CONCURS CU COPIII DINTR-O ALTĂ CĂSĂTORIE ANTERIOARĂ A DEFUNCTULUI

4.1 Art. 939 din Codul civil și justificarea acestuia. Acest articol dispune ca “bărbatul sau femeia care având copil dintr-un alt maritagiu, va trece în al doilea sau subsecvent maritagiu nu va putea dărui soțului din urmă decât o parte egală cu partea legitimă a copilului ce a luat mai puțin, și fără ca, nici într-un caz, donațiunea să treacă peste cuantul bunurilor”.

Prin urmare, un autor arată că în prezența descendenților dintr-o căsătorie anterioară a defunctului, soțul din urmă nu poate fi gratificat de către cel care lasă moștenirea în limitele cotității disponibile ordinare (obișnuite), ci numai în limitele unei cotități disponibile speciale, care are un maximum variabil (partea copilului care a luat mai puțin) și, în același timp, un maxim fix (un sfert din moștenire). Această cotitate primește și o a treia îngrădire (de a fi cel mult egală cu cotitatea disponibilă ordinară), deoarece art. 939 din Codul civil este o dispoziție în favoarea descendenților (defavorabilă soțului supraviețuitor) defunctului, care sunt deja protejați de art. 841 din același cod. Așadar rezultă că cotitatea disponibilă specială face parte din cea ordinară.

Sub acest aspect autorii arătați mai sus nu pot fi de acord cu unele susțineri ori soluții, din care rezultă că, uneori, cotitatea disponibilă specială este mai mare decât cotitatea disponibilă ordinară.

4.2 Care sunt copiii ocrotiți prin dispozițiile art. 939 din codul civil. Art. 939 din Codul civil se referă la “copiii dintr-un alt maritagiu”, ceea ce ar însemna că sunt avuți în vedere numai copiii defunctului din altă căsătorie.

În literatura de specialitate se subliniază, pe drept cuvânt, că art. 939 din Codul civil ocrotește și pe copiii defunctului din afara căsătoriei, precum și pe copiii adoptați de către defunct – cu efecte depline sau cu efecte restrânse – cu singura condiție ca, în acest din urmă caz, adopția să fi fost încuviințată anterior încheierii căsătoriei adoptantului. Această soluție este impusă de faptul că după intrarea în vigoare a Codului familiei, atât copiii din afara căsătoriei, cât și cei din adopție au fost pe deplin asimilați copiilor din căsătorie.

În toate cazurile, pentru a se putea prevala de dispozițiile art. 939 din Codul civil, copiii dintr-o altă căsătorie trebuie să existe la data deschiderii succesiunii și să nu fie nedemni sau renunțători înturcât textul de lege ocrotește pe acei copii care vor și pot să vină la moștenire.

În sfârșit, prin copii nu trebuie să înțelegem numai pe descendenții de gradul I, ci și pe descendenții de gradul II și III etc., însă în acest din urmă caz, întinderea rezervei se va stabili, așa cum am arătat în funcție de numărul tulpinilor din care coboară descendenții de gradul II, III etc.

4.3 Care sunt liberalitățile supuse prevederilor art. 939 din Codul civil. Instituirea cotității disponibile speciale, în scopul apărării drepturilor unei categorii de descendenți, constituie o măsură de excepție cu caracter derogator de la regula generală a cotității disponibile ordinare, stabilită de art. 842 Cod civil. Ca orice dispoziție de excepție prevederile art. 939 Cod civil ar trebui să fie de strictă interpretare, limitând aria actelor de liberalitate, făcute în favoarea soțului subsecvent, numai la donații.

Liberalitățile supuse prevederilor art. 939 din Codul civil sunt:

Donațiile făcute soțului din a doua sau subsecventă căsătorie, în timpul căsătoriei;

Donațiile făcute soțului din ultima căsătorie, anterior căsătoriei, dacă se dovedește că ele au fost făcute în vederea acestei căsătorii;

Legatele în folosul soțului din ultima căsătorie indiferent de data întocmirii testamentului;

Deci, deși art. 939 din Codul civil se referă la “dăruire” și ar sugera că privește numai donațiile, se admite în unanimitate că el vizează și legatele întrucât principiul aplicabil în această materie este acela că intră sub incidența art. 939 din Codul civil toate acele liberalități despre care se poate presupune că sunt rodul influenței și presiunilor exercitate de soțul din căsătoria subsecventă asupra celui ce lasă moștenirea pentru a-l determina să-i facă liberalități.

4.4 Corelația dintre art. 939 din Codul civil și drepturile succesorale recunoscute soțului supraviețuitor prin legea 319/1944.

După apariția Decretului-lege nr. 319/1944, care reglementează drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor, s-a pus problema dacă art. 939 mai este în vigoare. S-a răspuns afirmativ, argumentându-se că subzistă rațiunea pentru care el a fost instituit, și anume de a ocroti interesele descendenților defunctului dintr-o căsătorie anterioară împotriva liberalităților excesive pe care de cuius le-ar putea face în favoarea soțului din ultima căsătorie.

Deși Decretul-Lege nr.319/1944 nu a abrogat nici expres și nici implicit art. 939 din Codul civil, prevederile acestuia trebuie puse de acord cu dispozițiile legale referitoare la dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor. În această problemă, și în celelalte arătate mai înainte literatura de specialitate juridică și practica Tribunalului Suprem au contribuit, în aceeași măsură, la facilitatea înțelegerii modului de corelare a prevederilor art. 939 din Codul civil, așa cum rezultă și din concluzia instanței supreme care prin decizia nr. 1615 din 8 august 1972 (nepublicată) a subliniat “dispozițiile art. 939 din Codul civil, potrivit cărora este îngrădită posibilitatea de a dispune în favoarea soțului din a doua căsătorie când vine la moștenire cu copiii din căsătoria anterioară, sunt derogați de la dreptul comun reglementat prin art. 841 și urmăresc să apere dreptul la moștenire al acestora de influențele și captația pe care soțul din căsătoria subsecventă ar putea să le exercite asupra părintelui care s-a recăsătorit. Ele trebuie însă puse de acord cu prevederile Legii 319/1944 privitoare la dreptul de succesiune al soțului supraviețuitor, deoarece art. 939 din Codul civil nu a fost abrogat nici expres și nici implicit prin această lege.

Ca atare, pentru corecta împărțire a bunurilor defunctului, atunci când copiii săi sau descendenții lor vin în concurs cu soțul supraviețuitor din a doua căsătorie și s-au făcut liberalități de către soțul defunct, este necesar să se stabilească în primul rând care sunt rezervele succesorale ale copiilor și a soțului supraviețuitor întrucât numai pentru restul bunurilor defunctul poate dispune fie în favoarea copiilor fie în favoarea soțului supraviețuitor sau în favoarea oricărei alte persoane.

Limitarea care se aduce acestui drept al defunctului este prevăzută numai în cazul liberalităților făcute soțului dintr-o căsătorie subsecventă, care nu va putea primi sub formă de donație sau legat de la soțul ce a decedat decât o parte egală cu partea legitimă a copilului ce a luat mai puțin și fără ca, nici într-un caz donația să treacă peste sfertul bunurilor. Aceasta constituie o cotitate disponibilă specială care se include însă în cotitatea dissponibilă ordinară, fără a se putea cumula una cu alta și fără a se putea atinge rezervele legale, caz în care liberalitățile trebuie reduse până la limita rezervelor legale.

În cazul în care cotitatea disponibilă specială este mai mică decât cotitatea disponibilă ordinară, iar defunctul nu a făcut nici o liberalitate pentru această diferență, ea urmează a fi împărțită potrivit prevederilor legale conținute în art. 1 din Legea 319 / 1944.

Odată cu enunțarea principiilor de mai sus și prezentarea speței care prin elocvență lămurește unele probleme, urmează a se stabili modul de calcul al cuantumului drepturilor succesorale ce revin soțului din căsătoria subsecventă, beneficiar al unor liberalități scutite de raport și implicit al cuantumului drepturilor succesorale ale copiilor defunctului dintr-o căsătorie anterioară. Soluțiile exprimate în practica judecătorească și în literatura de specialitate nu sunt în această problemă unitare. Ele pot fi grupate în două categorii: unele potrivit cărora rezerva, cotitatea disponibilă ordinară și cea specială se calculează asupra întregii moșteniri și altele în care se calculează în prealabil, cotitatea disponibilă specială și ulterior, din rest, cotitatea disponibilă ordinară și rezerva. Această din urmă soluție a fost criticată, deoarece vine “în contradicție cu principiul unității succesiunii, substituind unei singure succesiuni două moșteniri distincte”.

O altă problemă subliniază că în practica judecătorească se întâlnesc hotărâri care vizează o situație concretă – un anumit număr de copii în concurs cu soțul din ultima căsătorie – fără a se urmări generalizarea unui sistem de calcul, care să fie același, indiferent de numărul copiilor. O asemenea generalizare este necesară, deoarece în lipsa unei dispoziții legale exprese, art.939 din Codul civil, trebuie să se aplice în același mod și atunci când la succesiune vine un singur copil, precum și atunci când vin mai mulți. De aceea, unii autori (E.Boroi, G. Boroi) subliniază că nu pot fi de acord cu abordarea unor sisteme de calcul diferite, în funcție de numărul de copii care vin în concurs cu soțul din ultima căsătorie.

Până la apariția Decretului-Lege nr. 319/1944 se propunea următorul sistem de calcul al cotității disponibile: la numărul copiilor

care au acceptat succesiunea, se adaugă o unitate , apoi moștenirea se împarte la numărul astfel obținut, rezultatul reprezentând cotitatea disponibilă specială, însă cu respectarea a două limite: să nu fie mai mare decât partea copilului care a luat mai puțin și să nu depășească un sfert din moștenire (sistemul a fost preluat și de M. eliescu pag. 342). Potrivit acestei opinii, în ipoteza în care soțul supraviețuitor a fost instituit legatar universal și el vine în concurs cu un copil dintr-o căsătorie anterioară a defunctului, va avea dreptul la 1/4 din moștenire potrivit art. 939 din Codul civil (care constituie cotitatea disponibilă specială) și întrucât nici o dispoziție legală nu-i interzice să cumuleze această cotitate disponibilă cu dreptul succesoral prevăzut de art. 1 din Legea 319/1944, acestuia i se mai cuvine încă o pătrime din bunurile succesorale. Cu alte cuvinte, soțul supraviețuitor va primi 1/2 din moștenire, (1/4 ca legatar în limitele cotității disponibile speciale și 1/4 ca moștenitor legal), iar copilul din căsătoria anterioară va primi rezervă de 1/2. Metoda prezentată mai sus prezintă serioase inconveniente, de exemplu: dacă art. 939 din Codul civil n-ar fi existat, copilul ar fi primit rezerva legală de 1/2 din moștenire, iar soțul supraviețuitor ar fi primit 1/2 din moștenire ca legatar universal, adică aceleași cote ca și în ipoteza aplicării art. 939 din Codul civil. Altfel spus, deși există unanimitate de păreri în litaratura de specialitate cu privire la împrejurarea că art. 939 din Codul civil, este în vigoare, acesta este lipsit de eficiență.

Tocmai că, în această privință părerile nu sunt unitare în practica

judecătorească se aplică diferite moduri de calcul, iar în lucrările de specialitate unii autori (R. Petrescu, pag.122; C. Stătescu pag. 203-204) au o altă soluție de calcul, la care alți autori nu se asociazză și susțin că singurul mod corect de calcul presupune următoarele operații:

stabilirea rezervei succesorale, atât a descendenților cât și a soțului supraviețuitor; pentru a se afla de cât ar fi putut dispune defunctul. Se știe că rezerva soțului supraviețuitor în concurs cu descendenții defunctului este de 1/8 din moștenire. Luând drept exemplu ipoteza în care soțul supraviețuitor concurează cu un singur copil dintr-o căsătorie anterioară, rezerva copilului va fi de ˝ din 7/8, adică 7/16 din moștenire. Rezerva totală va fi de 9/16 (1/8 + 7/16).

Stabilirea cotității disponibile ordinare; cotitatea disponibilă ordinară = masa succesorală – rezerva succesorală totală, adică 1-19/16=7/16. Cotitatea disponibilă ordinară ar fi putut fi lăsată de către defunct, în totalitate, unui terț și legatul ar fi fost pe deplin valabil.

stabilirea a cât anume din cotitatea disponibilă ordinară se încadrează în cotitatea disponibilă specială prevăzută de art. 939 din Codul civil.

Am arătat că defunctul putea să lase cotitatea disponibilă ordinară unui terț. Dacă de cujus a dispus prin liberalități în favoarea soțului supraviețuitor din căsătoria subsecventă, devin aplicabile dispozițiile art. 939 din Codul civil, soțul supraviețuitor să nu primească mai mult decât partea copilului ce a luat mai puțin (se observă că această limită este respectată) întrucât copilul a luat 7/16, adică tot atât cât reprezintă cotitatea disponibilă ordinară), iar pe de altă parte soțul supraviețuitor să nu fie gratificat cu mai mult de o pătrime din moștenire (se observă că 7/16 este mai mult decât 1/4). Întrucât cea de-a doua limită nu a fost respectată, datorită art.939 din Codul civil, soțul supraviețuitor nu va putea fi gratificat decât în limitele cotității disponibile speciale de 1/4 din moștenire. Se arată că deși în majoritatea cazurilor, cotitatea disponibilă specială se raportează la cea de-a doua limită instituită de art. 939 din Codul civil, (un sfert din moștenire), ca în exemplul luat mai sus, sunt ipoteze în care pentru a stabili cotitatea disponibilă specială va trebui să ne raportăm la prima limită instituită de art. 939 din Codul civil (partea copilului ce a luat mai puțin), ca de pildă, în situația în acre soțul supraviețuitor concurează cu patru sau mai mulți copii ai defunctului dintre care cel puțin unul este dintr-o căsătorie anterioară.

eventualul rest urmează să fie împărțit între copii și soțul supraviețuitor, potrivit regulilor de la moștenirea legală (art. 1 din Legea 319/1944). Se observă că între cotitatea disponibilă specială există o diferență de 3/16 (7/16 – 4/16 = 3/16). Acest rest de 3/16 defunctul îl putea lăsa prin testament unui terț. Dacă n-a făcut-o, cota de 3/16 se va împărți între copii și soțul supraviețuitor potrivit regulilor de la moștenirea legală, adică soțul supraviețuitor va primi 1/4 din 3/16, adică 3/64, iar copilul 3/4 din 3/16, adică 9/64.

Însumarea cotelor ce revin fiecărui moștenitor. Soțul supraviețuitor va primi, în final, 27/64 din moștenire, cotă formală din 1/8 (rezerva succesorală), 1/4 (cotitatea disponibilă specială) și 3/64 (partea primită ca moștenitor legal).

Copilul din căsătoria anterioară va primi, în final 37/64 din moștenire, cotă formată din 7/16 (rezerva succesorală) și 9/64 (partea primită ca moștenitor legal). Mai trebuie subliniat că: în toate ipotezele cotitatea disponibilă specială este mai mică decât cotitatea disponibilă ordinară și se impută asupra acestei din urmă; în nici un caz nu este permis un cumul al celor două cotități deoarece s-ar încălca rezerva copiilor defunctului. Acest sistem de calcul al drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor, beneficiar al unor liberalități, în concurs cu descendenții defunctului din căsătorii anterioare este cel mai echitabil fiind caracterizat printr-o unitate de soluții, deducând, în toate ipotezele, la rezultate precise (exacte), fiind conform legislației noastre în vigoare și dând satisfacție tuturor principiilor în materie.

CAPITOLUL VI

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Se pare că prin decretul lege nr. 319 din 10 iunie 1944 s-a reglementat situația dezavantajoasă care era în codul civil din 1864, în care soțul supraviețuitor a avut o situație privată vitregă și inechitabilă în raport cu clasele celelalte care vin la moștenire, situație care prin ațiunea acestei legi s-a îmbunătățit radical. Având în vedere că de la apariția legii atât în lucrările de specialitate cât și în jurisprudență unele situații au pus problema interpretării dar care cu timpul practica judecătorească prin îndrumările instanței supreme le-a clarificat în mare măsură.

În concluzie părerile unor specialiști în ceea ce privesc unele situații nu sunt unitare ceea ce arată că legea poate suporta unele modificări în sensul clarificării unor termeni care din economia textului de lege nu sunt definiți concret (chiar ar trebui) sau expres și lasă loc mai multor interpretări în privința voinței legiuitorului.

În legătură cu cele arătate mai sus, aș arăta spre exemplificare situația creată de art. 5 din Legea 319/1944 (care dă dreptul special soțului supraviețuitor) care deși aplicată în practică de peste 5 decenii, interpretarea și aplicarea ei ridică uneori probleme care pe viitor legiuitorul pentru a nu crea probleme de interpretare va trebui să arate expres limitele în care se încadrează acest drept (accesoriu al soțului supraviețuitor printre care dreptul exclusiv de moștenire asupra bunurilor gospodăriei casnice când nu vine în concurs cu descendenții legali).

În ceea ce privește problema pusă în teoria legatului prezumat așa cum am arătat și în lucrare în practica judecătorească s-a ajuns la concluzia că dreptul special al soțului supraviețuitor este tot un drept “de moștenire legală, dar afectat scopului prevăzut de lege”, adică o destinație specială, lucru care pe viitor trebuie arătat concret de legiuitor (ba chiar expres).

Așa cum am arătat în lucrare legea de mai sus are un merit și pentru că îl protejează pe soțul supraviețuitor la un loc cu ceilalți moștenitori legali ai defunctului, împotriva liberalităților. Numai că legea 319/1944 a stabilit rezerva soțului supraviețuitor prin raportare la cota sa legală – pe când în Codul Civil rezerva se calculează – atât în cazul descendenților cât și în cazul părinților nu prin raportare la cota legală ci direct prin moștenire. Acest lucru face ca în lucrările de specialitate părerile autorilor să fie împărțite în ce privește imputarea rezervei soțului supraviețuitor fapt care necesită intervenția legiuitorului și de lege ferenda sunt de părere că se poate preconiza pentru toate cazurile sistemul calculării rezervei prin raportare la cota legală, respectiv ˝ din această cotă, respectându-se principiul portio legitima est portio portionis ab intestato (rezerva este o parte din cota de moștenire legală).

Într-o altă concluzie, potrivit Codului civil din 1864 sezina nu aparține tuturor moștenitorilor regulați, ci numai descendenților și ascendenților iar Decretul – lege nr. 319/1944 nu-i acordă nici el soțului supraviețuitor dreptul de moștenitor sezinar.

Sezina reprezentând un beneficiu al legii în virtutea căreia moștenitorii care au acest drept, au și posesiunea, de drept a bunurilor succesorale de la data deschiderii moștenirii și se bucură fără nici o formalitate de exercițiul drepturilor.

Dacă soțul supraviețuitor ar avea această calitate, formalitățile de trecere în posesie a moștenirii s-ar simplifica, de aceea susțin că propunerea de lege ferenda, în această situație este bine venită iar drepturile soțului supraviețuitor ar fi mai echitabile în comparație cu cele ale celorlalți moștenitori sezinari.