Securitatea Urbana Concept Fundamental al Spatiului Urban

CUPRINS

Argument 5

Capitolul I. SOCIOLOGIA URBANĂ – ISTORIC, FAȚETE ȘI ABORDĂRI 7

1.1. Obiectul de studiu al sociologiei urbane 7

1.2. Geneza disciplinei. Premise istorice și abordări teoretice 8

1.2.1. Preocupări principale în sociologia urbană: sociologia germană 10

1.2.2. Preocupări principale în sociologia urbană: Școala de la Chicago 12

Capitolul II. SECURITATEA URBANĂ ȘI VECINĂTATEA CA DETERMINANT RELAȚIONAL. 14

2.1. Manifestări ale securitătii urbane 14

2.2. Vecinătatea ca determinant relational. sursă de securitate sau insecuritate urbană 18

2.3. Agresivitatea umană si controlul social. Perspective privind normalitatea agresivitătii 23

Capitolul III. Proiect de intervenție 30

3.1. Justificarea necesității implementării proiectului 30

3.2. Cauzele fenomenului 32

3.3. Consecințele fenomenului 33

3.4. Acțiuni similare 34

3.5. Descrierea grupui țintă/beneficiari direcți-indirecți 35

3.6. Obiectivul general/obiective specifice (SMART) 36

3.7. Descrierea partenerilor și colaboratorilor 38

4. Planificarea activităților 40

5. Elaborarea planului de evaluare 45

5.1. Factori de risc 46

6. Construirea bugetului 47

Concluzii 48

Bibliografie 51

ARGUMENT

Lucrarea de față conține o sinteză a investigațiilor prezentate în literatura de specialitate cu privire la locuirea în mediul urban, ca spațiu al securității sau insecurității, în contextul dezvoltării mijloacelor urbane de control.

De asemenea, lucrarea prezintă și un plan de intervenție care are în centru creșterea gradului de securitate socială, prin asigurarea condițiilor optime de viață a cetățenilor și pentru crearea premiselor de dezvoltare socio-economică a municipiului Brașov.

Așa cum au arătat numeroși autori, spațiul urban apare drept urmare a artificializarii anumitor caracteristici ale mediului natural, cu repercursiuni în timp asupra evoluției și capacității de a susține o populație în continuă schimbare. Aceste efecte sunt resimțite de toate categoriilor de cetățeni și în toate activitățile dezvoltate la nivelul orașului, fie că vorbim despre sistemul economic, sistemul social, sistemul politic-administrativ, sistemul educațional sau de sistemul de securitate.

Lucrarea este organizată în trei capitole, dintre care primele două abordează o serie de probleme teoretice, legate de fenomenele aparute în spațiul urban și direcțiile de studiu ale acestor fenomene. Pe lângă prezentarea abordărilor teoretice necesare, am expus în cadrul acestor două capitole și o serie de perspective proprii asupra securității urbane ca variabilă principală, precum și asupra riscurilor și amenințărilor care periclitează buna funcționare a indivizilor, organizați în grupuri, comunități, societăți sau națiuni. De asemenea, am continuat abordarea teoretică identificând principalele elemente definitorii ale conceptului de securitate urbană: vecinatatea ca sursă de securitate sau insecuritate, agresivitatea umană sau normalitatea agresivității.

În cadrul celul de-al treilea capitol am conceput un plan de intervenție care orbitează în jurul sintagmei “Brașovul – oraș sigur, oraș turistic”. Acest oraș împreună cu cele treisprezece localități care-l înconjoară formează împreună un teritoriu urban – rural de peste 550.000 de locuitori, ocupând o suprafață de 136.101 ha. S-a definit de asemenea ca puternic centru de concentrare funcțională, ca centru de producție sau unul dintre marile centre comerciale și culturale, astfel, având un puternic impact asupra dezvoltării României.

Întreg proiectul de intervenție este modelat de o caracteristică importantă a Brașovului și anume titulatura de oraș turistic, care nu de puține ori a deținut locul întâi în topul celor mai frumoase orașe din România. Referitor la acest aspect cred că este important să precizez că Brașovul a întrat în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. În acest context subiectul abordat poate deveni extrem de important, multe dintre obiectivele generate de cursa începută, făcând referire fie în mod direct, fie indirect la aspecte legate de conceptul de securitate urbană.

Capitolul I. Sociologia urbană – istoric, fațete și abordări.

Obiectul de studiu al sociologiei urbane.

Cu ajutorul acesteia se pot întocmi raporturi de felul analizei prin observație, interviu, analiza raporturilor dintre indivizi, a efectelor extinderii orașului și ale industralizării asupra indivizilor etc. Marcanți pentru domeniul sociologiei urbane sunt sociologi precum Max Weber, Georg Simmel sau întreaga școală de la Chicago.

Cu privire la specificul sociologiei urbane, se poate vorbi, despre existența a două perspective: una reprezentată de gânditori care consideră că sociologia urbană nu poate exista deoarece orașele sunt extrem de diverse, în demersurile noastre neîntâlnind o serie de dimensiuni comune care să genereze apariția unei discipline capabile să cerceteze generalul. Cealaltă perspectivă reprezentată de gânditori care consideră că fenomenele urbane pot fi studiate din doua direcții: 1. din perspectivă ecologică și 2. din perspectivă organizațională.

În lucrarea Principles of Rural-Urban Sociology (1929), Carl Zimmerman și Pitirim Sorokin identifică o serie de criterii de diferențiere între mediul rural și urban:

criteriul demografic (marime și densitate – diferențele dintre comunitățile rurale și urbane).

criteriul stratificării (stratificare redusă în comunitățile rurale și accentuată în comunitățile urbane).

criteriul ocupațional (ocupații agricole în mediul rural și non-agricole în mediul urban).

criteriul relațional (în mediul rural relația cu mediul neîntreruptă, în mediul urban relația cu mediul este caracterizată de izolare și distanță).

criteriul omogenității (comunitatea rurală este omogenă, comunitatea urbană diferențiată).

criteriul componenței (populație autohtonă dominantă în mediul rural, populație neautohtonă dominată în mediul urban).

criteriul interacțiunii (interacțiune față în față în mediul rural și anonimă în mediul urban).

Aceste dimensiuni aduc urbanul la un numitor comun, sociologia urbană devenind necesară astfel în analizarea trăsăturilor generale ale orașului.

Geneza disciplinei. Premise istorice și abordări teoretice.

Încă din vechi timpuri orașele au reprezentat mai mult decât simple așezări umane, au avut și încă au puterea de a domina lumea. Natura procesului prin care au apărut și s-au dezvoltat orașele este încă dezbătută de oameni de specialitate din întreaga lume. Personalități precum istoricul Ludwig Maurer (1790–1972) sau economistul Karl Bucher (1847–1930) sunt adepții ai așa numitei teorii a apărării care spune că principalul motiv care a dus la apariția orașelor antichității a fost nevoia de apărare împotriva atacurilor popoarelor migratoare.

De altă parte, Max Weber susțiea că spațiul urban a apărut în spațiul Europei occidentale, pe când K. Marx și F. Engels susțineau că orașul a apărut ca o consecință a dezvoltării muncii. Totuși, ideea cea mai susținută de către sociologi este cea potrivit căreia orașul a luat naștere datorită dezvoltării comerțului și a activităților neagricole. Acceptată astăzi este și ideea conform căreia primele orașe au apărut în Mesopotamia (actualul Irak), undeva în jurul anului 3500 î.e.n, ulterior în Valea Nilului (Egipt), Valea Indului (Pakistan) și pe Valea Hoang-Ho (China). Este de asemenea cunoscut faptul că în perioada Imperiului Roman sau în perioada elenistică, orașele s-au dezvoltat extraordinar. Avem astfel de exemple în polisurile grecești precum Troia, Teba, Sparta, Atena, etc. Cu toate acestea înțelesul actual al urbanului capătă sens abia prin secolul XIX, când are loc cu adevărat procesul de concentrare urbană.

Astfel, orașul a determinat involuntar necesitatea studiului relațiilor dintre oameni, implicit, elaborarea unei discipline specifice, așa cum este sociologia urbană.

Abordări teoretice.

Ca disciplină, sociologia urbană a luat naștere ca știință interesată în primul rând de obiectul muncii (cu ce anume își ocupau timpul oamenii, ce îndeletniciri aveau). Aceste ocupații determinau o anume organizare socială, dar și relații distincte față de cele din mediul rural. Disciplina s-a dezvoltat în două direcții principale, începând cu secolul al XIX-lea.

În primul caz, au fost realizate cercetări referitoare la organizarea urbană și tipuri de personalitate ale indivizilor. Astfel, F. Tonnies propune distincția dintre comunitate și societate, iar Max Weber în una dintre lucrările sale, Orașul (1921), amintește și el de conceptul de comunitate urbană. Mai departe, Georg Simmel, generează ideea unei personalități urbane bine definite, iar Werner Sombart spune că orașul este un mediu artificial. Toate aceste formulari au venit din spațiul german.

În cel de-al doilea caz, alte puncte de vedere sunt oferite de reprezentanți ai școlii americane de sociologie, amintită și mai sus, și anume: Școala de la Chicago. Aceasta îi are ca reprezentanți pe R. Park, E Burgess sau R. McKenzie, o parte dintre aceștia contribuind la direcția de cercetare sociologică a devianțelor din sfera sociologiei urbane. R.Park ne vorbește despre structura locuirii în mediul urban, McKenzie despre ecologia urbană, iar Burgess despre organizarea urbană sau teoria celor cinci inele.

Preocupări principale și perspective în sociologia urbană:

Preocupările în ceea ce privește viața urbană provin din sociologia germană și ajung să devină o ramură distinctă a sociologiei datorită Școlii de la Chicago.

1.2.1. Preocupări principale în sociologia urbană: sociologia germană.

Ferdinand Tonnies (1855-1936) care în cartea sa Comunitate și societate (1887) realizează o distincție între cele două, în ceea ce privește relaționarea dintre membrii lor și marchează astfel abordarea urbanului din perspectivă sociologică.

Comunitatea este caracterizată, spune Tonnies de legături strânse între indivizi, de păstrarea unei tradiții comune, de existența unor relații personale. În cadrul acesteia indivizii se cunosc, au interese colective și cred în aceleași principii și idei.

De cealaltă parte, societatea este caracterizată de acesta prin legături slabe între oameni, de existența diversității sociale și de manifestarea relațiilor impersonale. Spre deosebire de comunitate, la nivelul societății, fiecare individ îsi urmărește propriile interese, împărțind un număr relativ scăzut de valori cu ceilalți membrii.

Sociologul german Georg Simmel (1858-1918) a elaborat două lucrări importante pentru sociologia urbană, Filosofia banilor (1900) și Metropola și viața spirituală (1903).

Acesta ne vorbește despre economia monetară, spunând că reprezintă efectul tranziției de la substanțialism la nominalism la nivelul relațiilor umane. Banii presupun o complexitate a operării și apariția simbolurilor, iar trecerea de la troc mai întâi, la aur și mai apoi la hârtie, ca suport al schimburilor comerciale, reprezintă în viziunea sociologului german trecerea de la substanță la relație. Economia monetară este caracteristică marilor orașe, modernității. În cadrul orasului, Simmel spune că individul alege cu mintea nu cu sufletul, asa cum fac cei de la sat, la oraș mintea triumfând în fața inimii.

Simmel identifică o serie de caracteristici ale vieții în oraș:

Punctualitatea, sau cel puțin nevoia acesteia. Relațiile din cadrul orașului sunt multiple, sunt complexe, astfel asteptarea devine o pierdere demnă de luat în calcul.

Blazarea. Bombardamentul la care este supus orășeanul, în ceea ce privește mulțimea stimulilor și diversitatea lor agresivă, determină apariția fenomenului de blazare, cunoscut încă din perioada copilăriei de cei care trăiesc spre exemplu în metropole. Multiplele posibilități, nenumărații stimuli, fie ei economici sau sociali, generează insensibilitate în raport cu diferențierea dintre lucruri. Acest fenomen poate deveni o metodă de protecție, ducând la autoconservare.

Rezerva. Imaginea unui orășean pare întotdeauna mai rece, mai lipsită de afecțiune și sentimente față de cea a unui sătean. Aversiunea față de ceilalți este de asemenea prezentă în spațiul urban, iar ostilitatea se transformă de multe ori în ură, în cadrul relațiilor mai apropiate.

Cu toate acestea, urbanul, sau mai exact metropola, produce în mod simultan diversitate, oportunități, stimulare și libertate.

Ultimul în această enumerare este sociologul german Max Weber (1864-1920) care în lucrarea Orașul (în Economie și societate 1921) este acea comunitate caracterizată de acțiuni și relații care au loc într-un cadru caracterizat de existența unei piețe, a fortificațiilor, a unui aparat legislativ și a administrației publice. Una dintre propozițiile tari ale sociologului german face referire la oraș, ca rezultat al dezvoltării raționale și eficiente a resurselor pentru atingerea scopurilor alese.

1.2.2. Școala de la Chicago.

Datorită acesteia sociologia urbană a devenit un domeniu distinct al sociologiei generale încă din anii `20 ai secolului trecut. Printre reprezentanții școlii se remarcă Robert Park (1864-1944), Roderick David McKenzie (1852-1934) sau Ernest Burgess (1886-1966), principalele lor cercetări fiind incluse în lucrarea Orașul (1925)

Interesul acestora pentru urban este legat de anul 1918, atunci când marile orașe americane au devenit apreciate și oarecum ținta populației de culoare, lucru care a generat apărarea acestora de către populația albă prin diverse metode. Asfel, Chicago este un exemplu al acestui fenomen, deoarece în cadrul său cartierele au fost separate pe criterii entice, ajungându-se la apariția ghetto-urilor, caracterizate de delicvență, devianță și casă pentru infractori. Aceștia s-au folosit în cercetările lor de observația participativă, istorii ale vieții, interviuri sau analiza documentelor.

Robert Park, ne vorbește despre lupta existentă în oraș în ceea ce privește redistribuirea rolurilor sau pozițiilor din spațiu, fie prin invazie, succesiune, acomodare sau competiție.

Ernest Burgess este interesat în primul rând de aspectele sociale ale sistematizării urbane. În procesul său de ascensiune, individul trece printr-o serie de modificări rezidențiale, care se repetă de-a lungul vieții. El identifică în primul rand modelul concentric al orașului, caracteric Americii. Zona I – reprezintă centrul de afaceri. Zona II – este zona de tranziție, acolo unde se află ghetto-urile (imigranți, minorități – evrei, italieni, greci, chinezi), fiind atât un spațiu al degenerării cât și al regenerării, al creativității și inovației. Zona III – este zona muncitorilor industriali, unde se așează nou-veniții, pentru care locuirea în acea zonă este semn de bunăstare. Zona IV – e o zonă rezidențială unde se găsesc locuințele familiale, traiul acolo e visul muncitorilor industriali. Zona V – reprezintă zona de navetă.

David McKenzie intră în sfera ecologiei urbane spunând că relațiile spațiale și temporale dintre oameni sunt determinate de alegeri și adaptări legate de mediu. McKenzie identifică o regulă de creștere urbană și anume faptul că orașele ajung să se extindă ciclic, spunând mai departe că întotdeauna centralizarea urbană va fi urmată de descentralizare. Prin centralizare acesta se referă la oferirea de către oraș a serviciilor necesare nevoilor comune, printre acestea magazine diversificate, locuințe pentru familii sau instituții de educație. De cealaltă parte, descentralizarea vizează apariția centrelor noi de afaceri, generatoare de diversificare. McKenzie spune că un centrul urban se dezvoltă/extinde până în jurul valorii de 10-12.000 de locuitori, peste aceste valori formându-se centre noi.

Ulterior Școlii de la Chicago s-au remarcat o serie de continuatori ai ideilor promovate de aceasta, printre care se numără: Robert Redfield și Louis Wirth.

Louis Wirth – Urbanismul ca mod de viață (1938)

Acesta arată că interacțiunile urbane sunt diferite de cele rurale, fiind influențate de mai mulți factori:

numărul de locuitori: acesta făcând intimitatea de multe ori imposibilă.

densitatea: de multe ori generatoare de tensiuni între interacțiunile dintre indivizi.

diversitatea: face referire la amestecul de rase sau clase și produce alienare urbană.

De asemenea tot el arată că paradoxurile și contrastul sunt caracteristice spațiului urban, individul depășind aceste lucruri prin contactul virtual. În acest fel iau naștere noi forme de sociabilitate. Se trece de la relațiile orientate de tradiții la relațiile orientate de interese. Wirth, evidențiază caracterul complex al orășeanului, care funcționează pe aparențe, pe contraziceri, determinat de o stratificare socială pronunțată. Astfel, orașul pentru acesta și-a lepădat aspectul sacru și a îmbrățișat devianța. Oricum, istoria civilizațiilor este asociată cu evoluția în istorie a orașelor.

Capitolul II. Securitatea urbană și vecinătatea ca determinant relațional .

2.1. Manifestări ale securității urbane.

Consider că este nevoie ca în continuare să abordez problema securității în multiplele ei accepțiuni prezente în cotidianul de pretutindeni, dar mai ales în spațiul românesc. În ultima perioadă tot mai multe știri atrag atenția prin caracterul lor senzațional, știri care fac referire în principal la evenimente care se precipită în spații din imediata apropiere a României. Tot acest hazard ne oferă, cel puțin persoanelor asemeni mie, înteresate de aspectele securității, o imagine destul de amplă despre ce ne așteaptă, despre ce s-ar putea întămpla în viitorul apropiat. Amenințările asupra securității se extind din ce în ce mai amplu, tranversând Orientul (atât de vulnerabil) și ajungând în spațiul european astfel, cel puțin conștientizarea pericolelor de către indivizi devenind absolut necesară. Noua ordine mondială ne constrânge să gasim noi forme de securitate, asta deoarece cu toate eforturile de pace, războiul nu a spus “stop”, fiind prezent în continuare în multe regiuni, având forme din ce în ce mai brutale, aspecte aproape exclusiv caracteristice spațiului urban. Pe toate planurile lumea de astăzi este caracterizată de schimbare, parcă am trăi într-o continuă perioadă de tranziție, singurele lucruri certe sunt reprezentate de transformarea continuă și nesiguranță. Caracteristice acestui secol sunt crizele, de toate tipurile, de ani de zile suntem informați și simțim prezența lor, fie că vorbim despre crize de identitate, culturale, economice, sociale, educaționale, crize ale generațiilor, ale instituțiilor, crize politice, pănă la așa cunoscuta criză de securitate. Toate aceste aspecte sunt profund interdependente generând de la una la alta, probleme și riscuri. Nu doar omul supune astăzi la încercări majore sistemul de securitate, tot mai des se produc dezastre naturale, bineînțeles generate tot de om prin acțiunea agresivă asupra resurselor, prin creșterea demografică. Merg oare prea departe dacă afirm că se poate ajunge până la “prăbușirea” unor state din cauza unei guvernări deficitare, a condițiilor de viață tot mai precare sau a tulburărilor sociale ? Consider că nu, din păcate pe această treaptă se află din punctul meu de vedere România, un eveniment de asemenea natură fiind o realitate a sistemului de securitate actual.

În toată această ecuație nu este bine să uităm că securitatea este unul dintre drepturile fundamentale ale ființei umane. Securitatea ca și concept poate fi asociată cu o stare, care păstreză pericolele fie că sunt fizice sau psihice, la o anumită distanță de individ, asigurându-i acestuia menținerea sănătății și bunăstarea. Astfel, securitatea nu presupune eliminarea definitivă a pericolelor, a riscurilor, ci menținerea lor la un nivel optim. Cine ar trebui să-i asigure securitatea individului ? Răspunsul este: statul; care din păcate este și el din ce în ce mai vulnerabil la schimbare, la incertitudine. Dintre toate aspectele care generează insecuritatea, majoritatea sunt caracteristice contemporaneității: securitatea economică – în prim plan aflându-se șomajul; securitatea alimentară – sau accesul inegal la hrană; securitatea utilitară – sărăcia, munca copiilor sau accesul la muncă; securitatea mediului – poluarea solului, apei, aerului, defrișările; securitatea personală – violență fizică, domestică, abuzul copiilor, trafic de droguri; securitatea culturală – sistemul de valori, discriminarea și opresiunea; securitatea politică – libertatea de exprimare, represiunea, încălcarea drepturilor omului etc. Bineînțeles că este de dorit ca toate aceste forme de securitate să fie asigurate prin măsuri de prevenire, în defavoarea intervențiilor ulterioare, este limpede însă că această prevenire nu este realizată în majoritatea statelor afectate de crizele din ultimii ani.

Amenințări și riscuri în problema securității.

Unul dintre fenomenele care amplifică frecvența și numărul riscurilor de securitate este atotcunoscutul concept de “globalizare”. Sunt extrem de diverse amenințările și riscurile prezente la nivel global, astfel pot fi încadrate în următoarele categorii: (Balint, 2015).

amenințări și riscuri datorate efectelor încălzirii globale, răspândirea resurselor energetice și expansiunea economică slab controlată.

amenințări și riscuri datorate migrației ilegale care prin proximitatea spațială exagerată caracteristică modernității, capătă tendințe globale.

amenințări și riscuri datorate “terorismului cultural”.

amenințări și riscuri datorate expansiunii la nivel global a rețelelor teroriste.

amenințări și riscuri datorate acțiunilor rețelelor globale de crimă organizată.

amenințări și riscuri datorate răspândirii armelor de distrugere în masă, de felul armelor nucleare.

amenințări și riscuri datorate supunerii unei părți a societății unor entități având intenții ostile.

Amenințările la adresa securității sunt prezente în cadrul tuturor sistemelor unui stat. La nivelul sistemului politic, amenințările iau forma neputinței guvernelor de a face față manifestărilor criminale și teroriste. Aceste amenințări se pot încadra în sfera națională – având drept țintă ordinea de drept, cu caracter ideologic, exprimate adeseori de partidele etnice, sau se pot încadra în sfera non-națională – din dorința unui stat de a-și consolida identitatea în cadrul teritoriilor altor state.

În ceea ce privește sistemul economic, amenințările asupra securității sunt reprezentate de sărăcie, criza resurselor și evoluția negativă a statului pe plan mondial. Posibilitatea statului de a beneficia de resurse este obligatorie, epuizarea lor de anumite state, generează automat migrații în masă.

Sistemul social este de această dată amenințat de nevoile unor grupuri de a-și păstra identitatea, acest lucru poate fi identificat de la comunități până la minorități sau chiar națiuni. Sistemul ecologic este și el vizat de amenințări, este de neconceput în unele spații poluarea excesivă, apariția unor mecanisme și tehnologii cu mare pericol pentru mediu sau binecunoscutul fenomen al defrișărilor excesive. Acestea sunt doar o parte dintre sferele devenite țintă a insecurității, nu trebuie să uităm de sectorul educațional, al sănătății sau cel informațional, care la rândul lor suferă în prezent atacuri neprevăzute în ceea ce privește securitatea.

Este bine de amintit faptul că securitatea reprezintă una dintre condițiile fundamentale de funcționare în parametri optimi a individului, grupului, comunității, societății sau a națiunilor întregi. Astfel, în cadrul Dicționarului explicativ al limbii române (2009), securitatea este definită în felul următor “faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere și de liniște pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol”. În acest fel așa cum am spus și mai sus, securitatea reprezintă în mod cert o stare necesară desfășurării în bune condiții a diferitelor activități întreprinse de indivizi.

De asemenea, un factor determinant al securității sau insecurității este reprezentat de variabila migrație. Aceasta reprezintă fenomenul prin care au loc transferuri temporare sau definitive de indivizi, care fie stabilizează sau destabilizează societățile din care provin sau în care ajung. Astăzi, este binecunoscută caracteristica României ca stat generator de migrație, în sensul că de aici au loc deplasări masive de populație. De asemenea, este și țară de tranzit pentru multiple rute ale migrației, fapt care poate duce la amenințări de securitate precum terorismul.

Multe aspecte amenință securitatea de orice fel și cred că numărul amenințărilor și al riscurilor este în continuă creștere astfel, necesitatea identificării în primul rând a factorilor de risc, al nivelului de securitate existent pe întreaga diversitate a societății este imperios necesară. Cunoașterea situației existente asigură posibilitatea prevenirii și a intervenției în cazul instaurării unei stări de insecuritate generală.

2.2. Vecinătatea ca determinant relațional. Sursă de securitate sau insecuritate urbană.

În oraș, viața socială se desfășoară în cadrul unor comunități umane. Astfel, comunitatea devine odată cu folosirea sa adjectivală frecventă (asistență medicală comunitară, dezvoltare comunitară, educație comunitară etc.) mijlocul cu ajutorul căruia sunt descrise anumite seturi de valori, ale existenței sociale și a comportamentelor întregii sume de indivizi rezidenți în mediul urban. Simultan, comunitatea este și mediatorul dintre stat și societatea civilă, mijlocul de a descrie procesele și fenomenele într-un mod normativ, având ca scop legitimarea acestora în cadrul deciziei politice. În cadrul orașului, termenul de comunitate umană este asociat cu termenul de vecinătate de locuire. Aceasta din urmă este considerată unul dintre elementele fundamentale ale vieții urbane, un oraș considerându-se într-un proces de dezvoltare, creștere, prin adiționare de comunități umane. Prin dezvoltarea comunităților umane putem ameliora disfuncționalitățile datorate mediului construit, se poate astfel diminua sau chiar elimina aglomerarea urbană.

Diferite poziții asupra semnificației conceptului de „vecinătate urbană”.

Vecinătatea este considerată o relație de apropiere între un număr de elemente aflate într-un cadru dat. Aceasta poate reprezenta și o relație socială manifestată între două sau mai multe persoane, aflate într-o anumită proximitate spațială. Persoanele care se găsesc într-o relație de vecinătate pot adopta diferite comportamente, fie ele de cooperare, conflict sau evitare. Totuși, este dificil de aprofundat acest subiect de către cercetătorul din științele sociale tocmai datorită variației conceptului de vecinătate. Pe de o parte, termenul privit ca unitate de teritoriu, ne arată că nu există corespondență între el și comportamentul uman. Pe de altă parte, vecinătatea privită ca relație socială, ne arată că în majoritatea cazurilor nu se sincronizează cu geografia.

Caracteristicile vecinătății urbane.

Vecinătatea urbană este considerată un grup local, aflat în interiorul unui oraș.

Dorel Abraham, în cadrul cursului de sociologie urbană, susținut la Universitatea din București, evidenția patru caracteristici specifice ale vecinătății urbane (Abraham, 1991).

Vecinătatea este o unitate ecologică, adicã un grup local ce are capacitatea de a-și satisface nevoile într-un mod relativ autonom.

Prin trăsătura enunțată mai sus, se face referire la existența în oraș a unui grup de indivizi, concentrați într-un spațiu, care merg la medic, la biserică, care fac cumpărături și care petrec timpul împreună, în mare parte în zona în care locuiesc. De asemenea, sunt importante de menționat în acest context și o parte dintre preocupările școlii de la Chicago. Reprezentanții acesteia considerau că reconstrucția societății trebuie să fie în primul rând o reconstrucție morală a mentalului colectiv. În esență, această grupare căuta un model al spațiului urban, lipsit de disfuncționalități.

Vecinătatea urbană presupune angajare simbolică, considerarea avantajelor și dezavantajelor spațiului, identificarea indivizilor cu zona respectivă.

Vecinătatea urbană este o arie naturală, care desemnează un grup local, definit de omogenitate în funcție de venit, etnie, rasă, etc.

Vecinătatea urbană este un spațiu cu interacțiune socială puternică.

Vecinătatea urbană presupune angajare simbolică, identificarea avantajelor și dezavantajelor și a indivizilor dintr-o zonă bine definită.

După Terence Lee (1970, p. 117), vecinătățile din mediul urban se împart în trei categorii:

vecinătatea cunoștinței sociale

vecinătatea omogenă

vecinătatea-unitate

a) Vecinătatea cunoștinței sociale.

Acest tip de vecinătate este delimitat de interacțiunea socială și înțelegerea termenului este determinată în mare măsură de raporturile distictive dintre a cunoaște, a fi familiarizat cu oamenii, a-i știi, a fi prieten cu ei. Acest tip de comunitate acoperă un spațiu limitat, mic, fiind formată doar din case și inevitabil din spații comerciale. În acest fel se crează o zonă a cunoștințelor fără a se încuraja totuși interacțiunile. Mulți dintre membrii acestei vecinătăți se dedică aproape exclusiv vieții de familie, neamestecându-se foarte mult cu ceilalți, prioritară fiind aici dorința de a evita conflictele. Se dezvoltă o serie de prietenii, însă sursa de sprijin și securitate este reprezentată de rude. Vecinătatea de acest tip este caracterizată de o mobilitate rezidențială ridicată, caracteristică zonelor în care stilurile de viață sunt variate.

b) Vecinătatea omogenă.

Acest tip de vecinătate este ușor de identificat după caracteristica sa principală: omogenitatea. Aceasta este identificabilă ca principiu atunci când membrii comunității se identifică cu ceilalți: oameni ca noi, oameni care trăiesc în case ca ale noastre, genul nostru de oameni, etc. Nici în acest caz interacțiunea nu este foarte accentuată, iar existența în cadrul acestei vecinătăți este asociată cu diferitele grupuri rasiale, etnice și de clasă socială. Atunci când trăsăturile vecinătății omogene sunt duse la extrem, atunci când acestea sunt mult prea evidente, atunci vorbim de ghetto-uri, spațiul urban fiind divizat în segmente teritoriale speciale.

c) Vecinătatea-unitate.

De aceasta dată spațiul fizic ocupat de acest tip de vecinătate este mult mai mare decât în cazul celorlalte două mai sus menționate. Și în ceea ce privește activitățile garantate de locuirea într-o astfel de vecinătate lucrurile stau diferit, fiind vorba de un nivel mult mai echilibrat al serviciilor, fie că vorbim despre magazine, biserici, școli, cluburi etc. Prieteniile sunt împrăștiate pe o arie mult mai largă, nefiind generate în mod automat de străzile imediat adiacente. În cadrul acestui tip de vecinătate vorbim de eterogenitate atât în compoziția populației cât și în ceea ce privește casele în care membrii vecinătății locuiesc.

Funcții ale vecinătățiilor urbane.

Fiecare vecinătate este caraterizată de un mixt de valori generate în timp prin evoluția respectivei vecinătăți. Fie că vorbim despre structura ei fizică, fie despre relațiile din interiorul comunității, sau din exteriorul ei, pot fi identificate șase funcții care constituie baza și totodată conturează comunitatea de tip vecinătate urbană:

Activitatea cotidiană.

Este foarte important ca locul în care ne desfășurăm activitatea de zi cu zi să ne satisfacă nevoile. De aici ne procurăm alimente și alte bunuri esențiale, aici avem acces la educație, acces la îngrijirea sănătății sau a vieții spirituale, aici se joacă copii noștri pe care trebuie sa-i supraveghem. De asemenea, pentru mulți dintre oameni, vecinătatea cuprinde locul de muncă, sau locul în care se dorește eliberarea de acesta. Mare parte dintre necesitățile și câștigurile oamenilor se găsesc în vecinătate, astfel aceasta este unul dintre elementele cheie după care se învârte activitatea umană.

2. Rețeaua de susținere informală.

Locul de rezidență asigură de multe ori produsele și serviciile de susținere pentru grupurile de indivizi din spațiul respectiv. Avem aici exemplul baby-sitting-ului în casele vecinilor sau al prietenilor, îngrijirea respectivelor locuințe cât timp proprietarii sunt plecați etc. La nivel de vecinătate putem vorbi și despre schimburi reale de bunuri, sau împrumuturi reciproce. Astfel de caracteristici ale vecinătății generează interacțiune și îi determină pe membrii comunității să interacționeze.

3. Securitate și încredere.

Vecinătatea este foarte importantă pentru individ, deoarece oferă sentimentul de securitate fizică dar și psihică. Acest lucru se datorează mediului asociat cu familia caracteristic vieții într-o astfel de comunitate. Peste tot în cadrul vecinătății există spectatori, fie prieteni, fie dușmani, dar și instituții și indivizi care cer fie dependență, fie atașament. De asemenea specificitatea comunitații, culoarea pielii, argoul, îmbrăcămintea, pot reprezenta criterii de categorizare a membrilor sau a non-membrilor vecinătății, acest aspect fiind generator de securitate și încredere.

4. Identitate.

Oricare fel de vecinătate este importantă pentru individ, fiind cu certitudine o importantă sursă de identitate. Aceasta realizează la nivel de comunitate atât delimitări spațiale cât și delimitări sociale. Intervine aici și puterea simbolică a comunității, printr-o întreagă serie de norme de conviețuire, de valori etc. De asemenea, se cere ca fiecare vecinătate să fie recunoscută, prin anumite trăsături proprii care o deosebesc de celelalte.

5. Aglomerația urbană.

Despre acest lucru ne vorbesc Logan și Molotch (1987, p.108) care spun că vecinătatea este departe de a reprezenta doar o colecție de case, fiind din punctul lor de vedere experiența împărtășită a aglomerației de avantaje complementare. Existența unui număr mare de indivizi într-un spațiu determinat duce la apariția aglomerației, atât din punct de vedere fizic cât și din punct de vedere al necesităților fiecăruia dintre indivizi.

6. Apartenența etnică.

Aceasta este de multe ori una dintre trăsăturile principale ale vecinătăților. Astfel, prin aceasta se pot fi rezumate avantajele locuirii în comunitatea respectivă, fie că vorbim despre același stil de viață, aceleași nevoi, aceleași percepții și aspirații. Prin apartenență etnică un mumăr mare de indivizi este definit de o singură trăsătură, fie că vorbim despre accent sau culoarea pielii, etc. Vorbim aici despre două feluri de a privi lucrurile, unul în care apartenența etnică clarifică pentru indivizi zona de încredere și unul în care apartenența etnică îi evidențiază pe toți aceia pe care indivizii consideră că trebuie excluși, ambele perspective marcând un fel sau altul de a folosi orașul.

Agresivitatea umană și controlul social.

În mod cert, agresitivitatea este unul dintre cele mai dezbătute subiecte în ziua de azi, indiferent de ce sfere vorbim. În cele ce urmează, voi analiza subiectul din punct de vedere teoretic și interpretativ, punând accentul pe diferite dimensiuni ale fenomenului. Analiza se va concentra pe românul contemporan, fie că vorbim despre acesta ca actor agresiv, fie ca mare consumator de agresivitate. Despre conduitele agresive aflăm din multiple sfere, precum instituțiile școlare, competițiile sportive, comportamentul stradal. Toate aceste atitudini și comportamente sunt generate de vizionarea anumitor emisiuni TV, jocuri cu conținut violent sau chiar producții cinematografice agresive.

Controlului agresivității.

Controlul social, fie că este vorba despre controlul agresivității sau a oricărei alte trăsături, este un subiect de actualitate. Fiind vorba aici în principal despre agresivitate, este bine de cunoscut faptul că vorbim despre un control coercitiv al acesteia, care poate fi realizat de către instituțiile statului precum poliția, justiția, armata, etc. Un alt lucru important este faptul că atunci când vorbim despre controlul agresivității nu facem referire la eliminarea acesteia, ci doar atingerea unui echilibru, unui prag acceptabil al ordinii sociale. La nivelul societățiilor au existat întotdeauna sisteme autonome de control al agresivității. Aceste sisteme s-au manifestat diferit, în timpuri și contexte diferite astfel, putem vorbi despre aprobarea publica, despre stigmat, marginalizare sau dezbatere publică, violență fizică sau psihică. Astăzi nu mai vorbim despre mare parte dintre formele de control al agresivității enumerate mai sus, principala formă de control fiind normele impuse de către stat.

Ca noțiune, conflictul a fost definit în nenumărate feluri. Analizănd o serie de definiții pe care le voi enumera mai jos, se observă că orice conflict poate fi definit prin următoarele elemente: existența în mod obligatoriu a cel puțin două părți, fie ele persoane, grupuri, comunități sau sisteme, existența unor scopuri, așteptări, valori, resurse sau a unor caracteristici incompatibile. Mai jos am extras o serie de definiții reprezentative pentru acest termen:

James Schelemberg (1996, p. 8), propune definiția următoare: „Pentru început, putem defini conflictul social ca fiind opoziția dintre indivizi și grupuri, pe baza intereselor competitive, a identităților diferite și a atitudinilor care se deosebesc.”

▪ L. A. Coser a ajuns la o definiție a conflictului care a devenit cunoscută și acceptată la nivel mondial : „Conflictul este o luptă între valori și revendicări de statusuri, putere și resurse în care scopurile oponenților sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii” (Coser, 1967, p. 8).

▪ Conflictul este „o situație în care oameni interdependenți prezintă diferențe (manifeste sau latente) în ceea ce privește satisfacerea nevoilor și intereselor individuale și interferează în procesul de îndeplinire a acestor scopuri” (Donohue & Kolt, 1992, p. 3).

Perspective privind normalitatea agresivității.

Stabilirea unui nivel acceptabil de agresivitate poate fi extrem de benefcă, contribuind hotărâtor la înțelegerea termenului. Ne este clar astazi că dacă nu am fi bolnavi, nu am ști ce este sănătatea, dacă nu am fi triști, nu am ști când suntem fericiți, sau dacă nu am cunoaște întunericul nu am ști ce e lumina, tot astfel fără rău nu am știi ce e binele. În felul acesta agresivitatea umană este un rău în plus în multitudinea existentă în lume. Am ajuns la concluzia conform căreia este posibil ca agresivitatea să fie ceva natural, ceva normal pentru om și implicit pentru societate. Aici intervin două cercetări interesante din punct de vedere etologic-antropologic și sociologic, care ilustrează într-o măsură mai mare mai mică cele spuse mai sus. În primul rând este vorba despre cercetările realizate de Konrad Lorentz și în al doilea rând despre teoriile privind crima, realizate de sociologul francez Emilé Durkheim.

În primul caz, Konrad Lorentz (1903-1989), în Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate (2012), analizează comportamentul animalelor și prin cercetările sale demonstrează că ce-a mai mare parte a comportamentelor acestora nu sunt învățate, ci înnăscute. Se pare că instinctul determină anumite reacții în lumea animalelor, inclusiv manifestările agresive. În aceeași manieră stau lucrurile și în cazul oamenilor. Cu toate acestea, omul este guvernat și de factorul cultural, comportamentul uman fiind rezultatul intersecției dintre sistemul cultural pe de o parte și sistemul biologic pe de altă parte. Deși omul are încorporat un potențial înnăscut încă de la naștere, acesta este modelat și adaptat cultural. Este important de precizat faptul că studii etologice identifică comportamente agresive în situații identice. În continuare o să enumăr și o sa prezint pe scurt câteva dintre acestea:

însușirea unor părți dintr-un spațiu poate să conducă la apariția unor manifestări agresive (războiul care are ca obiectiv principal apărarea unor teritorii sau cucerirea altora noi, copii care plăng și se agită când le este ocupat spațiul, disputele milenare ale diferitor civilizații asupra teritoriului). În fiecare om există tendința de a alege un loc care să devină propriu lui, iar când acest spațiu este invadat, apare instictul care ne spune că trebuie să-l protejăm, să-l recuperăm.

însușirea obiectelor de asemenea, duce la apariția unor atitudini agresive. În primă fază deși îmbrăcat în haina copilăriei, acest comportament este ușor de observat la copii, mai exact în dorința acestora de a deține monopolul asupra unuia sau mai multor obiecte. Odată cu dobândirea unei vârste comportamentul nu dispare, ci este însușit sub alte forme, precum dorința oamenilor de a achiziționa obiecte fără valoare și de multe ori inutile, act prin care posesorul se încarcă cu un sentiment de securitate și chiar putere.

competiția în diferitele ei forme, fie că vorbim de atenția superiorilor, familiei, a profesorilor sau obținerea favorurilor anumitei persoane, generează în multe situații conflicte. Sunt sugestive în acest sens duelurile medievale ale cavalerilor care aveau drept scop cucerirea unei femei, dueluri care nu au dispărut, ci doar s-au transformat din confruntări fizice în competiții verbale și non-verbale.

protecția partenerului social, copil, familie, rude, sau grup de apartenență demonstrează existența unui motiv înnăscut. Multe dintre actele agresive ale oamenilor sunt explicate ca forme de ajutor pentru un prieten, un coleg, o rudă etc.

aspirația ierarhică camuflează competiția, care se poate manifesta fie prin utilizarea forței, fie prin utilizarea simbolurilor de recunoaștere. Astfel de simboluri pot fi reprezentate de decorațiuni, deținerea de obiecte prețioase sau stil vestimentar etc. În acest caz calitatea nu este importantă ci valoarea materială a bunurilor.

împrejurările explorative care sunt folosite de nenumărate ori atât de individ cât și de societate. Avem aici exemplul individului, mai exact al copilului care își testează părinții sau profesorii folosindu-se de atitudini agresive. De cealaltă parte la nivel social, individul perceput ca agresor își măsoară prin comportamentul său, inferioritatea sau superioritatea.

ostilitatea pedagogică punctează acele împrejurări în care nerespectarea regulilor este pedepsită. Prin aceasta se formează comportamente și aptitudini în raport cu cerințele. Întâlnim aici exemple precum ritualurile de inițiere ale primitivilor, perioada de ucenicie sau stagiul militar etc. Agresivitatea este prezentă pretutindeni în aceste exemple, dar este privită diferit de cele două părți, pe de o parte se află inițiații care văd agresivitatea necesară procesului și pe de altă parte candidații care văd agresivitatea ca pe ceva tainic, uneori sacru, fapt care-i determină să accepte diferitele nivele de agresivitate. Astăzi este mai puțin prezentă semnificația agresivității educative ca formă de spiritualitate sau de sacru, ci este percepută mai mult din perspectivă juridică.

După cum se poate observa în toate exemplele prezentate mai sus, indiferent de spațiul sau timpul pe care îl luăm în considerare, sunt situații exacte care pot duce la apariția comportamentelor agresive, lucru care nu ar fi real în lipsa unui potențial agresiv înnăscut.

În cel de-al doilea caz, este bine de remarcat încercarea sociologilor de a transfera agresivitatea din zona individual-biologică în zona spațiului social. Această perspectivă este interesant prezentată așa cum am spus și mai sus de către sociologul francez Emilé Durkheim (1858-1917). În încercarea sa de a defini socialul, folosindu-se de modelul organizațional, acesta a ajuns la concluzia conform căreia crima este unul din fenomenele normale și chiar necesare. Astfel, se poate afirma că din punct de vedere sociologic, implicit agresivitatea este unul din fenomenele normale și necesare existente la nivelul societății. Acesta vede boala ca pe un lucru benefic, nu dăunător. Astfel, spune el, putem defini starea de sănătate, ne putem stabili un stil de viață sănătos și din când în când cu ajutorul ei corpul uman își generează anticorpi. Toate acestea sunt benefice, nu daunătoare, la fel cum si agresivitatea poate fi pozitivă, nu neapărat negativă. Cu ajutorul acesteia putem să generăm mecanisme de reglaj social, multe dintre comportamentele menționate mai sus, identificate de Konrad Lorentz, nu ar exista în lipsa agresivității, lucru deloc benefic pentru societate. Sociologul francez, spune că indiferent de formele agresivității, aceasta poate duce la apariția dinamicii sociale, a evoluției societății, la îmbunătățirea controlului social sau sporirea solidarității sociale, poate genera inovație și chiar să dezvolte creativitatea. Precum spunea Durkheim despre crimă și agresivitatea, aceasta poate fi considerată nu doar normală ci și necesară pentru existența socială. Deși am ajuns la a accepta agresivitatea umană ca fenomen la nivelul socialului, problema următoare nu mai este reprezentată de simpla ei prezență, ci de intensitatea și extinderea acesteia.

Agresivitatea contemporană – determinanta principală a apariției decalajului între cultură și civilizație.

Consider că este nevoie ca tot ce am expus mai sus să fie transpus în realitatea contemporană. Astfel, astăzi agresivitatea este privită foarte diferit în comparație cu perioada secolului XX sau a secolelor anterioare, limitele sociale ale normalității agresivității având în prezent un nivel extrem de ridicat. Unul dintre cele mai utile exemple este cel al industriei cinematografice din perioada cuprinsa între 1920-1980 care conținea scene violente care reușeau să înspăimânte spectatorii acelor ani, dar care astăzi pot produce cu ușurință zâmbetul sau o porție bună de râs chiar și copiilor. Din ce în ce mai mulți dintre noi suntem sensibili la stimuli ai agresivității mult mai puternici sau mai duri, lucru explicat și prin prisma fenomenului de acomodare. Datorită acestui aspect, prin imunizarea individului la stimulii agresivi, au apărut noi forme de agresivitate, care la randul lor duc la apariția unor noi forme de control, generând creativitate, inovație, rezultând și de această dată că agresivitatea poate genera progres. În ceea ce privește decalajul între cultură și civilizație, este limpede astăzi că de-a lungul timpului evoluția omului a fost extrem de lentă în ceea ce privește partea biologică. Ce s-a schimbat foarte mult este componenta culturală, progresele fiind evidente de-a lungul timpului, agresivitatea fiind diferit manifestată datorită capitalului cultural. Odată cu o evoluție culturală, vorbim implicit și de o evoluție a civilizației. Astăzi, aproape orice individ are acces la tehnică și știință, care ne oferă accesul la obiecte, echipamente, mașini, cu ajutorul cărora ne putem manifesta agresiv în nenumărate feluri. O concluzie bună în acest caz este aceea reprezentată de ideea conform căreia agresivitatea biologică, poate chiar ereditară, poate fi stăpânită prin cultura unei societăți.

Proiect de intervenție

3. Titlul proiectului. (ACRONIM)

Brașovul – oraș sigur, oraș turistic (BOSOT)

3.1. Justificarea necesității implementării proiectului.

Relevanța practică a acestui proiect.

Așa cum au arătat numeroși specialiști, spațiul urban apare drept urmare a artificializarii anumitor caracteristici ale mediului natural, cu repercursiuni în timp asupra evoluției și capacității de a susține o populație în continuă schimbare.

Aceste efecte sunt resimțite de toate categoriilor de cetățeni și în toate activitățile dezvoltate la nivelul orașului, fie că vorbim despre sistemul economic, sistemul social, sistemul politic-administrativ, sistemul educațional sau de sistemul de securitate.

Municipiul Brașov și cele 13 localități care-l înconjoară formează împreună un teritoriu urban – rural de 550.713 locuitori conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică – 2013 (Zona Metropolitană Brașov – ZMB), ce se întinde pe o suprafață de 136.101 ha. Toată această zonă are un puternic impact asupra dezvoltării României și a Regiunii de Dezvoltare 7 Centru. De asemenea Brașovul, s-a definit ca un puternic centru de concentrare funcțională, ca centru de producție, dar și unul dintre marile centre comerciale și culturale.

Aspectele enunțate mai sus și întreg proiectul de intervenție este modelat de o caracteristică importantă a Brașovului și anume titulatura de oraș turistic, care nu de puține ori a deținut locul întâi în topul celor mai frumoase orașe din România. Este cunoscut faptul că acest oraș, dar și întreaga Zonă Metropolitană este vizitată anual de un număr impresionant de turiști. Astfel, această categorie este considerată principalul grup implicat în aspectele de securitate urbană. În timp ce localnicii știu care sunt aspectele mai puțin agreabile ale orașului și pot evita apariția incidentele mai puțin plăcute, pentru turiști, siguranța locului este extrem de importantă pentru a putea acorda importanța binemeritată locului.

Deși în acest moment securitatea urbană nu este catalogată o problemă socială în Brașov și în întreaga Zonă Metropolitană, poate deveni astfel în contextul în care Brașovul a întrat în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. În acest context subiectul abordat poate deveni extrem de important, multe dintre obiectivele generate de cursa începută, făcând referire fie în mod direct, fie indirect la aspecte legate de conceptul de securitate urbană. Tipurile de nevoi pot face referire de la dezvoltarea infrastructurii și protejarea patrimoniului cultural existent până la nevoia strict necesară de participare și incluziune a cetățenilor.

2.2. Date statistice.

În cadrul Regiunii CENTRU care are o populație estimată la data de 01.Iulie 2013 de 2.357.660 de persoane și este formată din județele: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – Brașovul are cea mai mare populație, respectiv 550.790 de persoane și cea mai numeroasă populație din mediul urban, respectiv 395.559 de persoane.

Populația județului Brașov la 01.Iulie 2019 era estimată la 550.790 de persoane cu vârsta peste 18 ani – dintre care în mediul urban: 395.599 de persoane iar în mediul rural: 155.191 de persoane. În ceea ce privește populația pe sexe, din întreaga populație identificată, populația de gen masculin număra: 268.810 de persoane, iar populația de gen feminin număra: 281.980 de persoane.

3.2. Cauzele fenomenului.

Expansiunea naturală – cei mai mulți locuitori ai orașelor sunt tineri, astfel, o cauză a aglomerării este reprezentată de proporția mare de femei aflate la vârșta procreării. Este foarte posibil ca dezvoltarea viitoarelor orașe să fie determinată în mare parte de creșterea naturală a populației, deja aflată într-un număr mult mai mare la oraș decât în zone rurale. Astfel, expansiunea naturală și aglomerarea urbană sunt la rândul lor două cauze importante în stabilirea unui nivel de securitate urbană.

Politici sociale inadecvate – Este foarte important pentru un oraș să găsească cele mai bune soluții pentru a le satisface locuitorilor săi necesitățile fundamentale și pentru a le asigura spațiu fizic și psihic de desfășurare a activităților. Menținerea unui echilibrului social, cultural, juridic sau politic este cheia unei bune desfășurări a vieții sociale într-un oraș. Pentru asigurarea unei bune securității urbane, trebuie inițial să se acționeze spre eliminarea din respectiva comunitate a excluderii sociale, a discriminărilor sau a inegalităților economice – toate fiind posibile cauze a unor reacții ale populației ce pot amenința securitatea urbană. (Forumul European pentru Securitatea Urbană – Manifestul de la Saragosa, 2.3.4 Noiembrie, 2006)

Drepul femeilor la o participare deplină pe plan profesional și social – Egalitatea dintre sexe este în continuare un subiect dezbătut în presa românească, dar și internațională și poate reprezenta un risc la adresa securitățiii urbane. Astfel, acest lucru reprezintă un aspect al insecurității individuale sau de grup, mult mai mare în mediul urban spre deosebire de mediul rural. Sunt frecvente știrile în care femeile sunt victime ale bărbațiilor sub diverse aspecte și acest lucru poate fi tradus tocmai sub raportul de inegalitate care există între cele două sexe. Cu siguranță, rolul și imaginea pe care o are femeia în viața unui oraș îi conferă acestuia un grad sporit de securitate sau insecuritate.

Dialogul între oameni și culturi diferite – Populația unui oraș este cu mult mai diversă față de ceea ce întâlnim în mediul rural, fie că vorbim despre vârstă, orientare religioasă, politică, etnie, naționalitate etc. Astfel, interacțiunile dintre oameni, grupuri șau comunități care au în spate culturi diferite, trebuie să fie pregătite inițial de către fiecare tabără. Acceptarea modului diferit de a trăi a celuilalt trebuie să reprezinte o trăsătură caracteristică orășeanului, în lipsa acestei acceptări este foarte probabil ca viața în oraș să genereze riscuri în ceea ce privește siguranța și viitorul cetățenilor. Globalizarea este un termen de care auzim tot mai des astăzi și acest lucru ne determină să definim și un spațiu al dialogului și al întâlnirilor între popoare de diferite origini, eliminând astfel orice fel de risc din interacțiunile dintre civilizații.

3.3. Consecințele acestui fenomen.

Incapacitatea autorităților locale de a-și îndeplini complet mandatul încredințat de alegători – Este una dintre consecințe insecurității urbane nu foarte ușor de sesizat la prima vedere, dar care are un puternic impact asupra tuturor celorlalte aspecte. Această incapacitate generează probleme atât la nivel social, cît și la nivel politic și economic. Ocupate cu eliminearea insecurității de la nivelul orașului, autoritățile consumă timp și resurse importante pe care altfel le-ar putea utiliza pentru realizarea politicilor administrative stabilite pentru respectivul mandat. Lupta cu insecuritatea este o povară pentru autorități deoarece influențează puternic întregul ansablu urban.

Creșterea violenței și sărăciei – Amenințați zilnic de lipsa de securitate, locuitorii orașului pot deveni agresivi – iar această agresivitate se resimte din ce în ce mai mult, amplificându-se odată cu trecerea timpului. Cu cât insecuritatea persistă mai mult cu atât reacțiile violente ale oamenilor sunt mai frecvente ca număr de apariții, dar și ca situații. De asemenea insecuritatea urbană generează și apariția fenomenului de sărăcie, care este de asemenea mult mai aplificat de traiul în mediul urban axat pe comerț, unde în lipsa banilor lumea din jur își pierde valoarea, semnificația.

Caracteristicile infrastructurale – Sunt și ele determinate de fiecare schimbare de la nivelul societății, iar dacă un oraș este sigur sau nu, ne poate spune și felul în care arată din punct de vedere arhitectural un oras, și felul în care se prezintă infrastructura. Cum poate influența nivelul de securitate al unui oras caracteristicile infrastructurale, devine limpede atunci când privim acest lucru din punct de vedere al domeniilor de activitate, fie că vorbim de cel politic, economic sau social etc. O infrastructură bine pusă la punct generează bani, un flux continu la nivelul orașului, satisface nevoile cetățeniilor, le asigură confortul și păstrează ordinea socială, atrage turiștii și oferă un grad sporit de mobilitate la nivelul orașului, toate acestea contribuind la buna funcționare a intregului ansamblu urban. Totuși, nu putem vorbi despre aceste lucruri într-un spațiu urban care se luptă pe primele fronturi cu insecuritatea.

3.4. Identificarea unor acțiuni similare (campanii realizate pe aceeași tematică).

“Creșterea siguranței și securității cetățenilor din municipiul Curtea de Argeș, prin implementarea unui sistem de supraveghere video” – Proiectul a fost cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul operațional Regional 2007-2013 – Axa prioritară 1. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității vieții, a gradului de securitate socială, prin asigurarea condițiilor optime de viață a cetățenilor și pentru crearea premiselor de dezvoltare socio-economică a municipiului. (www.primăriacurteadeargeș.ro/secțiunea “proiecte”/accesat la data de 10.05.2015/ora 14)

“Siguranță și securitate socială în Municipiul Drobeta Turnu Severin prin sisteme de supraveghere video” – Obiectivul este reprezentat de creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă în oraș, prin reabilitarea infrastructurii urbane și îmbunătățirea serviciilor urbane, inclusiv a serviciilor sociale. (http://por.adroltenia.ro/secțiunea “Proiecte”/accesat la data de 10.05.2015/ora 14:30)

“Safe City – Internetul viitorului aplicat siguranței urbane în orașele inteligente” – Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin programul FP7(Seventh Framework Programme for Research and Tehnological Development). Obiectivul principal face referire la îmbunătățirea rolului sistemelor de supraveghere pentru a putea asigura cetățenilor protecție. Din acest program fac parte orașele Stockholm, Madrid, Obidos, București, Helsinki și Atena. (www.miratelecom.ro/secțiunea “SafeCity”/accesat la data de 10..05.2015/ora 15)

“Ciudad secura – Oraș sigur” – este cel mai modern sistem de securitate din lume care va fi implementat în Mexico City. Obiectivul general al proiectului este acela de a proteja cetățenii de un număr mare de riscuri, de la criminalitate la terorism, catastrofe naturale, nesiguranță economică și politică și multe alte posibile riscuri. (www.csb2035.ro/secțiunea “alte orașe și strategiile lor”/accesat la data de 10.05.2015/ora 15:30)

3.5. Descrierea grupului țintă.

Motivul pentru care am ales ca și grup țintă turiștii care vizitează orașul Brașov, dar și întreaga Zonă Metropolitană, se datorează în primul rând impactului pe care îl au aceștia în viața locuitorilor, asupra sistemului economic și social, dar și datorită contextului în care se află întreaga Zonă Metropolitană și anume intrarea în cursa pentru câștigarea titulaturii de Capitală Culturală Europeană 2021. Este evident că în acest context turiștii au o importanță majoră, fiind necesară luarea acestora în toate calculele referitoare la proiectul ce se dorește a lua start în acest an. Potrivit interviului luat în anul 2011 de reporterii unui site care promovează turismul în România (www.viziteazalumea.ro) primarului Municipiului Brașov, George Scripcaru “aproape trei sferturi dintre turiștii care vizitează Brașovul sunt români” de asemenea “potrivit ultimelor statistici, un procent semnificativ al turiștilor străini vin în grupuri organizate, țările lor de proveniență fiind Germania, Israel, Republica Moldova, Ucraina, Spania sau Polonia”.

Beneficiari direcți și indirecți ai proiectului.

Beneficiari direcți:

– întreaga masă a turiștilor care vor vizita Brașovul și întreaga Zonă Metropolitană ulterior finalizării proiectului.

– cetățenii Municipiului Brașov și cei din Zona Metropolitană.

– autoritățile locale și reprezentanții ordinii și siguranței publice.

Beneficiari indirecți:

– întreprinderile din domeniul turismului din destinație (întreprinderi din sistemul HORECA, agenții de turism, centre de agrement, etc).

Durata proiectului.

24 luni

3.6. Obiectivul general/obiective specifice. (SMART)

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de securitate socială, prin asigurarea condițiilor optime de viață a cetățenilor și pentru crearea premiselor de dezvoltare socio-economică a Municipiului Brașov.

Obiective specifice.

Colectarea de date de la cetățenii Municipiului Brașov, cu privire la aspecte referitoare la siguranța spațiului public, nivelul de securitate socială, gradul de expunere la un număr mare de riscuri, chestionare aplicate pe durata a 6 luni.

Informarea cu privire la numărul de străini cu domiciliul stabil în Brașov și în Zona Metropolitană, timp de 3 luni.

Aplicarea chestionarelor, străinilor cu domiciliul stabil în Brașov și în Zona Metropolitană, timp de trei luni.

Crearea unei baze de date cu răspunsurile la chestionarele aplicate, timp de 3 luni.

Analiza și interpretarea datelor, timp de 3 luni.

Propunerea unor soluții care să conducă la atingerea obiectivului general, timp de 6 luni.

3.7. Descrierea partenerilor și colaboratorilor.

Partenerii implicați în proiect și explicații asupra parteneriatului cu comunitatea locală, cu instituțiile publice/private și/sau alte firme/organizații.

4. Planificarea activităților.

5. Elaborarea planului de evaluare.

Evaluarea proiectului se va desfășura bazându-ne pe trei tipuri de evaluare, respectiv:

Evaluarea Planificării – are rolul de a examina importanța scopurilor și a obiectivelor și dacă acestea sunt exprimate clar, verifică dacă sunt potrivite cu situația și problema principală de care se leagă proiectul și analizează întreg setul de proceduri propuse cu scopul verificării relevanței acestora ca metode. Evaluarea planificării ajută la înțelegerea obiectivului proiectului, a termenelor în care trebuie să se încadreze planificarea și a strategiilor ce vor fi utilizate – informații importante pentru întreg personalul, pentru participanți, factori de decizie și chiar și public. Această evaluare ne ajută să răspundem la întrebări precum: De ce a fost elaborat proiectul?, Cine sunt factorii implicați în proiect?, Care sunt activitățile și strategiile care vor rezolva problema sau necesitatea identificată?, etc.

Evaluarea Formativă – are ca scop examinarea activităților în derulare și este indicat ca aceasta să începă o dată cu inaugurarea proiectului și important este ca aceasta să continue pe tot parcursul acestuia. Cu ajutorul acesteia, aflăm informații necesare pentru îmbunătățirea pe parcurs a proiectului. Ne ajută să răspundem la întrebări precum: Au fost selectați și implicați participanții corespunzători pentru activitățile planificate?, Au fost obținute materialele și echipamentul corespunzător?, Participanții se îndreaptă spre scopurile inițial anticipate ale proiectului? etc.

Evaluarea Sumativă – urmărește examinarea succesului unui proiect, începe odată cu efectuarea tuturor activităților planificate, la puțin timp după ce proiectul a fost finalizat, în momentul în care putem să remarcăm impactul acestuia sau impactul pe care il va avea pe viitor. Ne ajută să aflăm răspunsul la întrebări precum: A avut proiectul succes?, Care sunt punctele lui forte și slabe?, În ce măsură proiectul a îndeplinit scopurile generale?, Rezultatele justifică costurile proiectului? Etc.

5.1. Factori de risc.

Nerespectarea graficului inițial al proiectului.

Prelungirea duratei proiectului.

Calcularea eronată a costurilor totale ale proiectului.

Indisponibilitatea anumitor părți de a lua parte la proiect.

Refuzul părților de a participa la activitățile propuse.

Neidentificarea tuturor resurselor necesare .

Planificare inadecvată în raport cu scopul proiectului.

Continuitatea/sustenabilitatea proiectului.

Datorită importanței pe care sunt convins că o are proiectul în contextul în care se află în acest moment spațiul în care se va desfășura acesta, respectiv Municipiul Brașov, consider că prin sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, dar și a altor actori cu interes direct sau indirect, proiectul va fi continuat, existând posibilitatea adăugării pe parcurs, sau ulterior după finalizare și a altor obiective identificate de diferitele părți ca fiind importante.

6. Construirea bugetului.

Concluzii

Lucrarea de față încearcă să genereze o imagine generală asupra spațiului urban, ca loc al întâlnirii dintre multiple aspecte ce țin de securitate. Am abordat tema securității din mai multe puncte de vedere, manifestând interes atât asupra contextului în care a luat naștere sociologia urbană, a principalelor preocupări ale acesteia, cât și a unor concepte pe care le-am considerat importante pentru această temă, respectiv vecinătatea urbană și agresivitatea umană.

Așa cum am arătat și în prima parte a lucrării, principalii reprezentanți ai sociologiei urbane ale căror contribuții le-am găsit importante, fac parte fie din spațiul german, respectiv: Ferdinand Tonnies, Georg Simmel, Max Weber, fie din spațiul american (Școala de la Chicago), respectiv: Robert Park, Ernest Burgess și David McKenzie.

Prima parte a demersului meu, clarifică conceptul de sociologie urbană și identifică principalele direcții care s-au constituit în această disciplină. Reprezentanții sociologiei germane, amintiți mai sus, au introdus concepte precum cel de “comunitate” și “societate” și au arătat distincția dintre ele, au adus în discuție economia monetară și au identificat o serie de caracteristici ale vieții în oraș (punctualitate, blazare, rezervă) și nu în ultimul rând au definit orașul ca spațiu al locuirii. De cealaltă parte, reprezentanții sociologiei americane (Școala de la Chicago), ne vorbesc fie despre lupta existentă în oraș pentru roluri, poziții, spațiu, fie despre aspectele sociale ale sistematizării urbane, respectiv un model concentric al orașului (caracteristic Americii) și nu în ultimul rând despre sfera ecologică a orașului, generând concepte precum “centralizarea”/”descentralizare”.

Așa cum am spus și mai sus, am identificat două concepte pe care le consider importante în demersul meu, respectiv “vecinătatea urbană” și “agresivitatea umană”. Primul dintre acestea este unul dintre elementele fundamentale ale vieții urbane, construite din mai multe comunități umane de mici dimensiuni, din vecinătăți de locuire. Astfel, un oraș luând naștere printr-un proces de dezvoltare, de creștere prin adiționarea de comunități umane. Celuilalt concept cheie, respectiv “agresivității umane”, i-am acordat o atenție deosebită, fiind unul dintre cele mai dezbătute subiecte din mass-media, zugrăvindu-se deja o imagine a românului care este fie actor agresiv (cu precădere în mediul urban), fie mare consumator de agresivitate.

Ținând cont de spusele a numeroși autori, spațiul urban a luat naștere datorită artificializării anumitor caracteristici ale mediului natural, cu repercursiuni în timp asupra evoluției și capacității de a susține o populație în continuă schimbare. Această artificializare este și unul dintre aspectele pe care le-am luat în seamă atunci când am conceput lucrarea de față.

După conturarea unei imagini generale asupra aspectelor pe care le-am considerat importante pentru subiectul dezbătut, am ales să creez un proiect de intervenție pentru sfera securității urbane a spațiului Municipiului Brașov. Astfel, am identificat aceast spațiu ca având un puternic impact asupra dezvoltării României și a Regiunii de Dezvoltare 7 Centru, Brașovul definindu-se ca un puternic centru de concentrare funcțională, centru de producție, dar și ca unul dintre marile centre comerciale și culturale.

Întreg demersul proiectului de intervenție este modelat de o caracteristică importantă a Brașovului și anume titulatura de oraș turistic, care nu de puține ori a deținut locul întâi în topul celor mai frumoase orașe din România, aspect completat și de intrarea Municipiului Brașov și a întregii Zone Metropolitane în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Datele statistice emise de Institutul Național de Statistică confirmă importanța oferită Brașovului și Zonei Metropolitane, astfel, județul Brașov are cea mai numeroasă populația din cadrul Regiunii CENTRU și cea mai numeroasă populație din mediul urban.

În urma informațiilor expuse mai sus am considerat că securitatea urbană reprezintă un factor cheie pentru succesul regiunii și un element determinant în alegerea acestui spațiu ca destinație turistică în prezent și cu atât mai mult ulterior în contextul posibilității câștigării titlului de Capitală Culturală Europeană 2021.

Am identificat astfel o serie de posibile cauze ale fenomenului insecurității în concepte precum, “expansiunea naturală”, “politici sociale inadecvate”, “drepturi egale ale ambelor sexe de participare la viața profesională și socială” sau “dialogul între oameni și culturi diferite”. Toate aceste concepte am considerat că au un rol în sporirea sau diminuarea nivelului de securitate real sau perceput de la nivelul unui oraș, fie prin aglomerarea posibil necontrolată, fie prin luarea unor măsuri nepotrivite de către autorități cu referire la domeniul public, sau prin egalitatea sau inegalitatea de șanse dintre femei și bărbați. Extrem de importante sunt consecințele fenomenului de insecuritate urbană, exprimate fie prin “incapacitatea autorităților locale de a-și îndeplini complet mandatul încredințat de autorități”, “creșterea violenței și a sărăciei”, fie prin “modificarea caracteristicilor infrastructurale”.

Toate informațiile generate până în acest moment m-au făcut să identific ca grup țintă al proiectului, turiștii care vizitează Municipiul Brașov. Am luat această hotărâre datorită impactului pe care îl au aceștia în viața locuitorilor, asupra sistemului economic și social și implicit titulaturii de oraș turistic.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de securitate socială, prin asigurarea condițiilor optime de viață ale cetățenilor și pentru crearea premiselor de dezvoltare socio-economică. Obiectivele specifice sunt reprezentate de colectarea de date atât de la cetățenii Municipilui Brașov, cât și de la străinii cu domiciliu stabil din acest spațiu; crearea unei baze de date, analizarea și interpretarea acestora; propunera de soluții care să conducă la atingerea obiectivului general.

Consider că prin implementarea acestui proiect, se vor crea premisele unei intervenții precise ulterioare, asupra unor cauze exacte, care amenință securitatea urbană a spațiului ales. În contextul în care se află Municipiul Brașov consider că proiectul inițiat se va bucura de sprijin din partea autorităților, având puterea de a genera un real progres în sfera securității urbane, cu efecte imediate asupra tuturor celorlalte domenii, de la cel economic, la cel politic, social etc.

Bibliografie

Abraham Dorel, Introducere în sociologia urbană, Ed. Ștințifică, București, 1991.

Zamfir Cătălin (coord.) și Vlăsceanu Lazăr, Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București, 1998.

Buzănescu Ștefan, Istoria doctrinelor sociologice, Ed. Didactică și Pedagogică, București. 1995.

Stahl. H. H, Chestionar pentru studiul vecinătăților, Sociologie Românească, 1., 1936.

Sandu Dumitru, Sociologia tranziției. Valori și tipuri sociale în România, Editura Staff, București, 1996.

Zimmerman Carl Clark and Pitirim Aleksandrovich Sorokin, Principles of Rural-Urban Sociology, Michigan University, 1929.

Weber Max, The City, Simon & Schuster, 1958.

Wirth Louis, Urbanism as a Way of Life, The American Journal of Sociology, Vol. 44, No. 1, Jul, 1938.

Sava Nicu Ionel, Studii de securitate, Ed. Centrul Român pentru Studii Regionale, București, 2005.

Raufer Xavier, Cele 13 capcane ale haosului mondial, Ed. Corint, București, 2004.

Biriș Ioan, Sociologia civilizațiilor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000.

Eibesfeldt – Eibl, Irenaus, Agresivitatea umană, traducere de Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. Trei, București, 2009.

René Girard, Violența și sacrul, traducere de Sorin Antohi, Ed. Nemira, București, 1995.

Logan R. John, Molotch L. Harvey, Urban Fortunes: The political Economy of Place, Berkeley and Los Angeles, University of California Press, 1987.

Boncu Ștefan, Devianță tolerată și conflict normativ, pp. 60-83, în: Stoica-Constantin, Ana & Neculau, A. (coord.), Psihosociologia rezolvării conflictului, Polirom, Iași, 1998.

Lorenz Konrad, Agresivitatea umană, Editura Trei, 1995.

Patton Michael Quinn, Qualitative Evaluation and Re-search Methods, Newbury Park, CA: Sage Publication, 1990.

Similar Posts