Securitatea Sociala a Lucratorilor Migranti
CUPRINS
Pag.
Introducere
Capitolul I. Despre Uniunea Europeană
Generalități
Obiective principale ale UE
Capitolul II. Libera circulație a persoanelor, un drept
fundamental în UE
2.1. Baza legală
2.2. Recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale
2.3. Drepturi cetățenești
2.4. Libera circulație a forței de muncă
2.5. Protecția socială a lucrătorilor migranți
2.5.1. Coordonarea sistemelor de securitate socială
2.5.2. Sarcinile coordonării
Capitolul III. Legislația comunitară în coordonarea sistemelor
de securitate socială
3.1. Aspecte administrative ale legislației comunitare în
materia de coordonare
3.2. Cadrul legislativ
3.3. Cadrul instituțional
3.4. Aspecte materiale
3.5. Aspecte formale
3.6. Rolul subsidiar al instituțiilor naționale de securitate socială
Capitolul IV. Studiu de caz: Activitatea de soluționare a
cererilor de prestații comunitare în cadrul Casei Județene
de Pensii Covasna
4.1. Competența Casei județene de pensii și definițiile termenilor
utilizați
4.2. Dispoziții generale aplicabile pensiilor
4.2.1. Constituirea dosarului de pensie în cazul lucrătorilor
migranți
4.2.2. Analiza activității primului an de după aderare
la Casa Județeană de Pensii Covasna
4.3. Determinarea legislației aplicabile lucrătorilor migranți
4.4. Emiterea formularului E 121
Capitolul V. Concluzii și propuneri
Bibliografie
=== l ===
CUPRINS
Pag.
Introducere
Capitolul I. Despre Uniunea Europeană
Generalități
Obiective principale ale UE
Capitolul II. Libera circulație a persoanelor, un drept
fundamental în UE
2.1. Baza legală
2.2. Recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale
2.3. Drepturi cetățenești
2.4. Libera circulație a forței de muncă
2.5. Protecția socială a lucrătorilor migranți
2.5.1. Coordonarea sistemelor de securitate socială
2.5.2. Sarcinile coordonării
Capitolul III. Legislația comunitară în coordonarea sistemelor
de securitate socială
3.1. Aspecte administrative ale legislației comunitare în
materia de coordonare
3.2. Cadrul legislativ
3.3. Cadrul instituțional
3.4. Aspecte materiale
3.5. Aspecte formale
3.6. Rolul subsidiar al instituțiilor naționale de securitate socială
Capitolul IV. Studiu de caz: Activitatea de soluționare a
cererilor de prestații comunitare în cadrul Casei Județene
de Pensii Covasna
4.1. Competența Casei județene de pensii și definițiile termenilor
utilizați
4.2. Dispoziții generale aplicabile pensiilor
4.2.1. Constituirea dosarului de pensie în cazul lucrătorilor
migranți
4.2.2. Analiza activității primului an de după aderare
la Casa Județeană de Pensii Covasna
4.3. Determinarea legislației aplicabile lucrătorilor migranți
4.4. Emiterea formularului E 121
Capitolul V. Concluzii și propuneri
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Aderarea țării noastre la Uniunea Europeană a ridicat o serie de noi probleme în domeniul asigurărilor sociale de stat. Subsemnata lucrez la compartimentul comunicare în cadrul Casei Județene de Pensii Covasna, având ca atribuție organizarea întregii activități de comunicare cu beneficiarii sistemului public de pensii. Din categoria acestor beneficiari fac parte și lucrătorii migranți.
Noțiunea de lucrător migrant desemnează orice lucrător salariat sau independent care se deplasează în interiorul Uniunii Europene în scopul desfășurării unei activități și posedă calitatea de asigurat în baza legislației de securitate socială a unuia sau mai multor state membre.
Înaintea aderării României la UE în domeniul asigurărilor sociale în cazul cetățenilor străini dar care au lucrat și în România, au fost în vigoare fi acordurile bilaterale fie prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi (1 aprilie 2001) deja s-a realizat o deschidere spre solicitările cetățenilor străini, foști compatrioți, care au realizat perioade de asigurare înaintea părăsirii țării. Astfel, prin numirea unui mandatar printr-o procură specială a fost posibil acordarea unor drepturi de pensie și acestor categorii de persoane. Aderarea la UE ne impune acum o nouă viziune , în concordanță cu legislația privind coordonarea diferitelor sisteme de securitate socială din cadrul statelor membre.
Mi-am ales ca tema de cercetare analiza activității Casei Județene de Pensii Covasna în domeniul soluționării cererilor de acordare a unor prestații de asigurări sociale lucrătorilor migranți. Această activitate este una nouă, nemaiîntălnită până în prezent care ridică o serie de greutăți, elemente noi dar și satisfacții în cazul unor comunicări eficiente și soluționări în termen a cererilor care ne revin.
La cercetarea efectuată am pornit de la ipoteza că actuala infrastructură a instituției noastre, aflate în subordine Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale din București permite gestionarea cu maximă eficiență a noilor probleme ridicate de lucrătorii migranți care se adresează instituției.
Am analizat tipul solicitărilor, distribuția acestora pe statele membre ale UE, stadiul în care se află soluționarea acestora, respectiv alte aspecte privind această activitate complexă.
Lucrarea mea este structurată în 5 capitole, în primele trei capitole sunt prezentate aspecte teoretice în legătură cu legislația comunitară, sunt tratate aspect care constituie baza cercetării efectuate
Capitolul IV. este destinat în exclusivitate studiului de caz, studiul care vizează activitatea Casei județene de pensii Covasna în domeniul aplicării legislației comunitare în cazul asiguraților migranți.
În Capitolul V. aferent concluziilor și propunerilor mi-am permis să evaluez modul de realizare a obiectivelor propuse precum și o prezentare a greutăților și problemelor întâmpinate.
CAPITOLUL I.
Despre Uniunea Europeană
1. 1. Generalități
Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare și integrare care a început în anul 1951, între șase țări europene (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda).
În prezent, ca rezultat a mai multor valuri de aderări, Uniunea Europeană numără 27 state membre și aproape 500 milioane locuitori.
În UE nu există o majoritate, ci numai minorități. în ciuda diferențelor dintre acestea, la baza întregii construcții europene a stat voința de a lucra împreuna, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea că în unele domenii se pot obține rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel național. Așa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre, elaborate și adoptate de instituțiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. De multe ori, astfel de politici comune răspund și unui principiu fundamental al construcției europene, acela al solidarității și coeziunii. Existența politicilor comune conferă unicitate Uniunii Europene, pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părți a suveranității statelor membre către instituțiile europene.
1. 2. Principalele obiective ale UE
promovarea progresului economic și social (piața unică a fost instituită în 1993, iar moneda unică a fost lansată în 1999)
să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internațională (prin ajutor umanitar pentru țările ne-membre, o politică externă și de securitate comună, implicarea în rezolvarea crizelor internaționale, poziții comune în cadrul organizațiilor internaționale)
să instituie cetățenia europeană (care nu înlocuiește cetățenia națională dar o completează, conferind un număr de drepturi civile și politice cetățenilor europeni)
să dezvolte o zonă de libertate, securitate și justiție (legată de funcționarea pieței interne și în particular de libera circulație a persoanelor)
să existe și să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislației adoptate de către instituții europene, împreună cu tratatele fondatoare)
CAPITOLUL II.
Libera circulație a persoanelor, un drept fundamental
în cadrul UE
2.1. Baza legală privind libera circulație a persoanelor
În 1957 a fost creată Comunitatea Economică Europeană iar promovarea libertății de mișcare a lucrătorilor a fost unul dintre pilonii pe care s-a constituit Comunitatea. Asigurarea acestui principiu de bază necesita însă măsuri active, în principal datorită faptului că lucrătorii nu ar mai fi plecat să lucreze în afara țării de domiciliu în condițiile în care acest fapt atrăgea consecințe negative asupra dreptului lor la prestații sociale. Acolo unde legislația națională în materie de securitate socială face distincție între solicitanți pe criterii de naționalitate sau pe criterii de domiciliu, efectele negative ale lipsei coordonării reprezentau obstacole în calea liberei circulații a forței de muncă.
Tratatul de la Roma se bazează pe următoarele mari principii:
libera circulație a mărfurilor
libera circulație a serviciilor
libera circulație a persoanelor
libertatea de stabilire a domiciliului oriunde în teritoriul statelor membre
libera circulație a capitalului
Principiul liberei circulații și al stabilirii cetățenilor europeni este enunțat în Articolul 14 (fostul Art. 7a) al Tratatului CE și în prevederile asupra cetățeniei europene (Articolul 18, fostul Art. 8a).
Tratatul de la Maastricht a inclus politica de azil, cea referitoare la traversarea granițelor externe ale Uniunii și politica de imigrare printre problemele de interes comun la nivelul Statelor Membre.
Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare la 1 mai 1999, include aceste aspecte în Tratatul CE (Articolele 61 – 69), și prevede o perioada de tranziție de cinci ani înainte ca procedurile comunitare să intre în totalitate în vigoare. La încheierea acestei perioade, va trebui să existe o "zona de libertate, securitate și justiție", care să elimine verificarea persoanelor, indiferent de naționalitate, la trecerea granițelor interne.
De asemenea, se vor asigura standarde comune pentru verificările efectuate la granițele externe ale Uniunii Europene, pentru regimul de vize și pentru politicile de azil și imigrare. Planul de acțiune comun, din 3 decembrie 1998, al Consiliului și Comisiei stabilește un program de adoptare a măsurilor necesare pentru a se atinge aceste obiective.
Unele State Membre aplică deja reglementările comune din domeniu, ca urmare a acordurilor Schengen, dintre care primul a fost semnat în 1985. Aceste acorduri interguvernamentale au fost incluse în cadrul legal al Uniunii Europene, ca urmare a intrarii în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, și fac acum parte din acquis-ul comunitar ce urmeaza a fi adoptat de fiecare țară candidata.
Acquis-ul acoperă patru mari domenii: recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale, drepturile cetățenilor, libera circulație a lucrătorilor și coordonarea schemelor de protecție socială. Există legaturi intre acest capitol și capitolele referitoare la celelalte libertăți de circulație (a bunurilor, capitalului și serviciilor), precum și cu capitolele Politica socială și ocuparea forței de muncă, și Justiția și afacerile interne.
Recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale
Prin sistemul general de recunoaștere reciprocă, UE încearcă să elimine obstacolele din calea alegerii și urmării unei profesio recunoscute, acceptând principiul ca o persoană pe deplin calificată pentru a practica o profesiune recunoscută într-un Stat Membru ar trebui să aibă dreptul de a o practica oriunde în cadrul Uniunii. Coordonarea sistemelor de formare profesionala pentru arhitecți și unele categorii de personal din domeniul sănătății facilitează procesul de recunoaștere profesionala în aceste cazuri
Acest aspect ar putea ridica probleme, mai ales daca se iau în considerare directivele specifice privind profesile din domeniul sănătății și arhitecturii.
Soluția găsită de Uniunea Europeană urmărește, pe de o parte, să garanteze integritatea profesiilor în UE și să-i protejeze pe cetățenii UE, dar și să pună în practică aceste drepturi într-o maniera simplă și clară pentru toți cetățenii Uniunii extinse, fără să ducă la o suprasolicitare administrativă inutilă pentru aceștia și administrații.
UE a reținut ideea declarației date de instituțiile respectivei țări candidate, declarație privind echivalentă calificărilor cu diplomele obținute (care, la data aderării, vor fi automat recunoscute în UE), însoțită de un atestat care să precizeze ca titularii calificărilor respective au fost angajați recent în prestarea activităților în cauză.
Aceasta dubla abordare (declarație și atestat) oferă cetățenilor Uniunii Europene toate garanțiile necesare
Este totuși dificil de stabilit cu exactitate standardul calificărilor atribuite în țările candidate si, prin urmare, se preconizează prevederi de monitorizare extrem de dure, mai ales pentru directivele sectoriale.
Toate țările candidate sunt încurajate să-și sporească eforturile pentru introducerea structurilor administrative necesare și a programelor de educare și formare profesionala, în scopul de a garanta nivelul de competenta cerut de directivele UE pentru persoanele calificate.
În ceea ce privește calificările profesionale obținute înainte de armonizare, se așteaptă ca țările candidate să ia măsurile necesare pentru a se asigura ca toți specialiștii lor pot îndeplini cerințele precizate în directive si, prin urmare, pot beneficia de recunoaștere profesionala în Uniunea Europeană după aderare, conform procedurilor aplicate în cazul extinderilor precedente.
2.3. Drepturile cetățenești
Drepturile cetățenilor sunt dreptul la vot și dreptul de reședință. Primul garantează dreptul tuturor cetățenilor UE de a participa activ la viața politică a Uniunii, prin intermediul directivelor referitoare la procedurile aplicabile în alegerile europene și municipale. Dreptul de reședință, care includea inițial doar prevederi în ceea ce privește forța de muncă, a fost extins și la persoanele inactive, iar jurisprudența, cum ar fi decizia judecătorească privitoare la studenți din cazul Gravier , face în așa fel ca discriminarea să nu fie tolerata.
Punerea în aplicare a directivelor privind dreptul la vot va impune, în unele cazuri, modificări ale Constituțiilor din noile state membre. Alinierea la acquis-ul privind dreptul de reședință va fi pe deplin posibilă numai după aderare, iar țările candidate vor trebui să ofere certitudinea ca legislația lor va facilita acest lucru.
2.4. Libera circulație a forței de muncă
Punctul central al acestui capitol este libera circulație a forței de muncă, aspect tratat în mare parte asemănător în toate țările.
Importanța politica și practica a acestui domeniu al acquis-lui, sensibilitățile și incertitudinile care înconjoară mobilitatea forței de muncă au determinat Uniunea Europeană să propună o perioadă de tranziție – singura de acest fel propusa de UE pana în prezent în cadrul negocierilor. Pentru a se decide asupra necesitații propunerii unei perioade de tranziție pentru acest capitol, UE a luat în considerare elemente precum estimările în ceea ce privește mobilitatea forței de muncă după aderare, și destinația probabilă a acestor fluxuri. Alți factori de importanta majora au fost gradul de incertitudine al acestor estimări și efectele probabile asupra pieței muncii ca urmare a liberei circulații.
Cercetările sugerează că impactul liberei circulații a forței de muncă asupra pieței muncii din UE după aderare va fi limitat. Totuși, se estimează că migrația de forța de muncă se va concentra către anumite state membre, perturbând piața muncii din acestea. Îngrijorarea privind impactul liberei circulații a lucrătorilor se bazează pe elemente ca proximitatea geografica, diferențele de venit, șomajul și înclinația spre migrație. în plus, Uniunea Europeană se teme ca aceasta problema amenința să producă disensiuni ale opiniei publice și să afecteze sprijinul public general pentru extindere.
Uniunea Europeană nu a cerut perioade de tranziție pentru Malta și Cipru. Pentru toate celelalte țări candidate cu care UE a negociat a fost stabilita o abordare comuna.
Componentele esențiale ale aranjamentului tranzitoriu sunt:
perioada de doi ani în care actualele State Membre vor aplica măsuri la nivel național în
relația cu noile State Membre. în funcție de cat de liberale vor fi aceste măsuri naționale, ele pot avea ca rezultat un acces deplin la piața muncii;
după această perioadă vor avea loc două analize, una automată înainte de sfârșitul celui
de al doilea an, și o altă analiză la solicitarea noului Stat Membru. Procedura include un raport al Comisiei, însă Statele Membre vor fi cele care vor lua decizia finală de a aplica, sau nu, acquis-ul;
perioada de tranziție va dura cinci ani, dar poate fi prelungită cu încă doi ani în acele
State Membre care se confrunta cu perturbări grave ale pieței muncii sau unde exista pericolul unor astfel de perturbări;
Statele Membre pot aplica măsuri de protecție pana la sfârșitul celui de al șaptelea an.
Aranjamentul tranzitoriu include și o serie de alte aspecte importante, cum ar fi clauza de menținere a măsurilor existente fără introducerea altora noi, astfel încât piețele muncii din actualele State Membre să nu devină mai restrictive decât erau în momentul semnării Tratatului de Aderare.
Tratatul de Aderare va avea anexata o declarație care va preciza ca Statele Membre actuale vor încercă să ofere un acces mai larg la piața muncii, în condițiile prevăzute de legislația națională, în vederea accelerării armonizării cu acquis-ul; mai mult, extinderea accesului înainte de aderare va fi încurajată.
Austria și Germania au dreptul de a aplica măsuri naționale suplimentare, în cazul unor perturbări grave sau al existentei pericolului producerii lor, în anumite sectoare de servicii importante de pe piețele lor de muncă, perturbări care ar putea apărea în unele regiuni, datorită prestării transfrontaliere de servicii.
Aranjamentul tranzitoriu protejează drepturile cetățenilor noilor State Membre care sunt deja rezidenți legali și au un loc de muncă într-unul din Statele Membre. Drepturile membrilor familiei lor sunt, de asemenea, luate în considerare, potrivit practicii aplicate în cazul aderărilor precedente.
Țările candidate vor trebui să se asigure ca, în ceea ce privește libera circulație a forței de muncă, legislația lor nu conține prevederi contrare regulilor comunitare și ca toate prevederile, în special cele privind criteriile legate de cetățenie, reședința sau competenta lingvistică, sunt în deplină conformitate cu acquis-ul.
2.5. Protecție socială a lucrătorilor migranți
La începutul secolului 20, când schemele de asigurări sociale pentru angajați erau reglementate, devenea din ce în ce mai clar că securitatea socială va da naștere unor probleme speciale în situațiile lucrătorilor transfrontalieri. Astfel de probleme au apărut, spre exemplu, în cazul lucrătorilor care își desfășurau activitatea pe teritoriul altui stat decât cel de domiciliu și care solicitau prestații pentru accidentele de muncă intervenite.
În asemenea situații se putea întâmpla ca un lucrător să fie asigurat pentru prestații în caz de accidente de muncă în ambele state sau în nici-unul dintre cele două state. Astfel de probleme trebuiau rezolvate și de aceea dispoziții referitoare la coordonare au fost incluse în tratele bilaterale comerciale. Plasarea în tratatele comerciale a unor astfel de dispoziții reflectă faptul că acestea erau considerate, în mod deosebit, ca necesare pentru a evita concurența neloială; era necesar să se prevină situații conform cărora un stat ar fi avut de plătit prestații chiar și pentru perioade de întrerupere a activității pe teritoriul său, în timp ce un alt stat nu ar fi avut în sarcină astfel de costuri.
Libera circulație și migrația devine o problemă suplimentară pe măsură ce condițiile de viață ale cetățenilor sunt structurate din ce în ce mai mult pe dreptul securității sociale. Statutul unui cetățean, al unui locuitor sau chiar al unui rezident temporar este astăzi de neconceput, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în cadrul țărilor din europa Centrală și de Est, fără a se lua în considerare dimensiunile sociale pe care le implică.
Fără dimensiunea socială, libera circulație nu are valoare.
După cum este general recunoscut, responsabilitățile din domeniul securității sociale ale unui stat sunt restricționate la teritoriul propriu și/sau cetățenii proprii. Este vorba despre „principiul teritorialității”, un principiu care nu este reglementat sau definit ca atare, dar care explicitează anumite fenomene. Potrivit acestui principiu, legislația din domeniul securității sociale se aplică numai faptelor/evenimentelor apărute între granițele naționale ale propriului stat.
Câteva dintre efectele acestui principiu sunt situațiile exemplificate mai jos:
Condiția ca o persoană să poată beneficia de o anumită prestație este ca riscul social asigurat să se producă pe teritoriul statului respectiv;
Condiția ca o persoană să poată beneficia de o anumită prestație este ca persoana respectivă să fi lucrat sau să fi locuit pe teritoriul statului respectiv un interval de timp bine precizat;
Condiția potrivit căreia o anumită prestație este plătită doar pe teritoriul statului pe teritoriul căruia dreptul la prestație a fost câștigat.
Rezultă că principiul teritorialității este un impediment pentru realizarea liberei circulații a lucrătorilor și reguli specifice de coordonare a diferitelor sisteme de securitate socială sunt necesare.
Un alt impediment în lipsa regulilor de coordonare îl reprezintă „conflictele de legi”. În general, sistemele europene de securitate socială sunt bazate fie pe:
criteriul locului de desfășurare a unei activități,
criteriul domiciliului;
criteriul locului în care angajatorul își desfășoară activitatea.
Atunci când, pentru determinarea legislației aplicabile, statele utilizează criterii diferite, conflictele de legi sunt susceptibile să apară. Astfel, este posibil ca o persoană care lucrează într-un stat membru, altul decât cel de domiciliu, să fie supus în același timp regimurilor de securitate socială a ambelor state – conflictul pozitiv, sau să nu fie supus nici-unuia dintre acestea – conflictul negativ. Datorită caracterului unilateral al reglementărilor naționale, aceste conflicte pot fi soluționate numai prin reglementări supranaționale de coordonare.
2.5.1. Coordonarea sistemelor de securitate socială
Aplicarea acquis-ului privind coordonarea sistemelor de protecție socială impune existenta unor structuri și a unei capacități administrative suficient dezvoltate.
Tuturor țărilor candidate li s-a solicitat să confirme că sunt pregătite să își asume obligațiile legate de transferurile financiare implicate de coordonarea schemelor de protecție socială, în special transferurile financiare pe care le presupune rambursarea costurilor asistentei medicale. De asemenea, țările candidate au fost încurajate să continue încheierea de acorduri bilaterale cu Statele Membre în perioada precedenta aderării, în scopul mai bunei familiarizări a lor cu modul de operare al sistemului.
Coordonarea sistemelor de protecție socială este și ea reglementata prin acquis și este aplicabila României din prima zi de după aderare.
În aplicarea regulilor de coordonare a sistemelor de securitate socială sunt implicate următoarele instituții: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Sănătății și Familiei, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Educației și Cercetării.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale deține un rol important în coordonarea instituțiilor implicate în aplicarea Regulamentului 1408/71 cu privire la coordonarea sistemelor de securitate socială pentru persoanele angajate, lucrătorii independenți și membrii familiilor acestora care se deplasează în Comunitatea Europeană și Regulamentul 574/72 cu privire la procedurile de implementare a Regulamentului 1408/71.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale are un rol important în definirea politicii, adoptarea legislației și gestionarea unei importante părți a sistemului de securitate socială, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale funcționând în coordonarea sa.
Ministerul Sănătății și Familiei și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt instituțiile responsabile pentru acordarea prestațiilor medicale în natura în caz de boala și maternitate.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este instituția responsabilă pentru acordarea prestațiilor de șomaj, organizează serviciile de stabilire, plata și evidenta a ajutoarelor, alocațiilor și indemnizațiilor finanțate din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj.
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale este responsabilă pentru acordarea următoarelor prestații: pensia pentru limita de vârstă; pensia de invaliditate; pensia de urmaș; indemnizație pentru incapacitate temporara de muncă, cauzata de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii, boli profesionale și accidente de muncă; prestații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă; indemnizație pentru maternitate; indemnizație pentru creșterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav; ajutor de deces.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației și Cercetării gestionează acordarea prestațiilor familiale.
DEFINIȚIE. Regulile de coordonare sunt reguli ale dreptului internațional de securitate socială menite să adapteze schemele de securitate socială naționale între ele (precum și cu cele ale altor reglementări internaționale), cu scopul de a reglementa aspectele cu caracter transnațional pe care le implică securitatea socială, având ca obiectiv protejarea poziției lucrătorilor migranți în sistemul de securitate socială, precum și a membrilor de familie ai acestora.
Elementul esențial al coordonării îl reprezintă deci protecția persoanelor migrante.
Definiția cuprinde însă și coordonarea aspectelor care nu sunt legate direct de migranți, cum ar fi:
cooperarea dintre autoritățile și entitățile administrației statelor;
relaționarea cu alte reglementări internaționale incidente acestui domeniu și care pot
conține reguli aplicabile acelorași persoane (Acordul European interimar, Convențiile OIM și tratatele bilaterale)
În acest context, trebuie făcută precizarea că în ceea ce privește protecția drepturilor lucrătorilor migranți nu se poate vorbi despre armonizare. Spre deosebire de armonizare – care constă într-un set de prevederi cu caracter internațional care se adresează statelor, stabilind obiective și/sau obligații conform cărora statele trebuie să-și adapteze legislația națională – coordonarea lasă reglementările naționale intacte, cu alte cuvinte diferențele între sistemele legislative naționale pot persista, instituind însă anumite reguli prin care să se asigure protecția socială a lucrătorului migrant.
2.5.2. Sarcinile coordonării
Pentru a rezuma, protecția drepturilor de securitate socială a lucrătorilor migranți impune soluționarea cel puțin a următoarelor probleme esențiale:
conflictele de legi;
tratamentul inegal pe criterii de naționalitate;
apariția unor „sincope” în cariera unui lucrător datorate migrației, care ar conduce la dezavantaje în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru obținerea prestațiilor și/sau calculul acestora;
condiționările bazate pe criteriul teritorialității în ceea ce privește plata prestațiilor.
CAPITOLUL III.
Legislația comunitară în coordonarea sistemelor de securitate socială
3. 1 Aspecte administrative ale legislației comunitare în materie de coordonare
Regulile internaționale de coordonare sunt complexe, iar administrarea Regulamentului dă naștere unor numeroase probleme administrative. Se ridică astfel o serie întreagă de întrebări:
Care ar trebui să fie cursul cererilor internaționale de prestații?
Cum ar trebui definite responsabilitățile și sarcinile diferitelor instituții administrative?
Cum ar trebui să comunice între ele aceste instituții?
Se poate standardiza documentația necesară?
Cum se poate eficientiza fluxul documentelor? etc.
Cadrul organizării administrative, regulile și procedurile sunt stabilite prin însăși legislația comunitară în materie de coordonare. Regulile tind către orientarea procedurilor între instituțiile naționale de securitate socială și nu lasă prea multe posibilități la discreția instituțiilor statelor membre. Întregul sistem este puternic centralizat și nu poate fi negată o anumită atitudine oficioasă a legislației comunitare în materie de coordonare în chestiunile administrative ( ).
Trebuie subliniat faptul că implementarea legislației comunitare în materie de coordonare ar putea sfârși foarte bine în haos fără existența unor reguli detaliate privind administrarea sa. Oricât de complexe ar fi regulile, sutele de organisme administrative implicate în aplicarea Regulamentului nu operează discreționar, ci sunt ordonate într-un cod de practică ce definește o arhitectură comună, cu toate diferențierile existente la nivel național în ceea ce privește denumirile organismelor implicate, structura internă și atribuțiile generale ale acestora. Un rol important revine în acest sens Comisiei administrative pentru securitatea socială a lucrătorilor migranți, organism înființat pe lângă Comisia Europeană.
O descriere detaliată a tuturor regulilor administrative ar presupune un demers care necesită cel puțin o săptămână de curs, prezentul eveniment lăsând doar posibilitatea sublinierii celor mai importante probleme și teme care, luate împreună, ar trebui să ofere cadrul necesar pentru înțelegerea administrării legislației comunitare în materie de coordonare a sistemelor de securitate socială, după cum urmează:
cadrul legislativ și instituțional;
aspecte formale și materiale ale regulilor de coordonare;
„rolul subsidiar” al instituțiilor naționale de securitate socială.
Autorități competente în România
Pentru aplicarea prevederilor Regulamentului 1408/71 și ale Regulamentului 574/72 sunt desemnate ca autorități competente ministrul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și ministrul Sănătății Publice.
Pentru aplicarea prevederilor Regulamentului 1408/71 și ale Regulamentului 574/72, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale este desemnată instituție competentă pentru aplicarea dispozițiilor privind determinarea legislației aplicabile;
Instituții competente
Pentru aplicarea prevederilor Regulamentului 1408/71 și ale Regulamentului 574/72, sunt desemnate ca instituții competente, casele teritoriale de pensii pentru indemnizațiile pentru incapacitate de muncă determinată de boli profesionale și accidente de muncă; prestațiile în natură în caz de boală profesională și accident de muncă; pensiile pentru limită de vârstă; pensiile anticipate și anticipate parțiale; pensiile de invaliditate; pensiile de urmaș; ajutoarele de deces.
Formulare de comunicare
Formularele utilizate pentru aplicarea Regulamentului 1408/71 și a Regulamentului 574/72 sunt prezentate în anexa nr. V.
Sisteme și riscuri acoperite
Regulamentul 1408/71 și Regulamentul 574/72 se aplică atât sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cât și sistemelor de pensii neintegrate, precum și sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, pentru coordonarea următoarelor riscuri de securitate socială, enumerate la articolul 4 paragraful 1 al Regulamentului 1408/71: accidente de muncă, boli profesionale, prestații de invaliditate, pensii pentru limită de vârstă, anticipate și anticipate parțiale, pensii de urmaș, ajutoare de deces.
În vederea aplicării Regulamentului 1408/71 și Regulamentului 574/72, sistemele neintegrate de pensii cooperează cu instituțiile corespondente din străinătate prin intermediul sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, care acționează ca un sistem coordonator pentru România în domeniul de responsabilitate propriu CNPAS.
Sisteme și riscuri neacoperite
Regulamentul 1408/71 și Regulamentul 574/72 nu se aplică asistenței sociale și medicale, prestațiilor acordate victimelor de război și altor prestații acordate prin legi speciale.
Categorii de asigurați
Din punctul de vedere al calității persoanelor asigurate, Regulamentul 1408/71 și Regulamentul 574/72 vizează (5):
asigurații sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, sistemelor de pensii neintegrate, precum și asigurații sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, cuprinși în sistem atât obligatoriu, cât și facultativ, inclusiv studenții, care sunt sau au fost supuși legislației unuia sau mai multor state membre și care sunt cetățeni ai unui stat membru;
beneficiarii sistemelor menționate la litera a, chiar dacă această calitate a fost dobândită înainte de 1 ianuarie 2007;
membrii de familie și urmașii persoanelor menționate la literele a și b;
lucrătorii frontalieri, chiar dacă aceștia nu au reședința în România, raza teritorială a asigurării fiind determinată de sediul fix și permanent al locului de muncă sau de locul unde se desfășoară majoritatea activităților profesionale, stabilit pe baza declarației persoanei.
Din punctul de vedere al cetățeniei persoanei, Regulamentul 1408/71 și Regulamentul 574/72 vizează cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, după cum urmează: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria.
Regulamentul 1408/71 și Regulamentul 574/72 se aplică și în cazul cetățenilor statelor terțe, care au reședința legală pe teritoriul unui stat membru și circulă în interiorul Uniunii Europene.
Teritoriile vizate
Regulamentul 1408/71 și Regulamentul 574/72 se aplică teritoriilor statelor membre ale Uniunii Europene
Aplicarea în timp
Regulamentul 1408/71 și Regulamentul 574/72 se aplică de la 1 ianuarie 2007. Drepturile dobândite conform legislației anterioare se mențin.
Persoanele ale căror drepturi s-au stabilit sau se cuvin în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 ianuarie 2007, pot solicita revizuirea drepturilor de pensie prin aplicarea prevederilor Regulamentului 1408/71 și Regulamentului 574/72, pentru a beneficia de drepturile mai avantajoase.
Dacă cererea este depusă în termen de trei ani de la data de 1 ianuarie 2007, drepturile stabilite conform prevederilor Regulamentului 1408/71 și Regulamentului 574/72 sunt dobândite de la această dată.
Dacă cererea este depusă după expirarea termenului de trei ani de la data de 1 ianuarie 2007, drepturile stabilite conform prevederilor Regulamentului 1408/71 și Regulamentului 574/72 sunt dobândite de la data cererii.
3.2 Cadrul legislativ
În domeniul securității sociale, România va aplica, de la data aderării la Uniunea Europeană:
Regulamentul Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunității, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 149 din 5.7.1971, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulament 1408/71;
Regulamentul Consiliului nr. 574/72/CEE care stabilește modalitățile de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunității, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 74 din 27.03.1972, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulament 574/72.
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1791/2006 privind adaptarea anumitor regulamente și decizii în domeniile liberei circulații a bunurilor, liberei circulații a persoanelor, a legislației companiilor, politicii de concurență, agricultură (inclusiv legislația veterinară și fitosanitară), politica transporturilor, taxe și impozite, statistică, energie, mediu, cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne, uniunea vamală, relații externe, politica comună și de securitate și instituții, ca urmare a aderării Bulgariei și României.
Înscrierile României în Anexele Regulamentului 1408/71 și Regulamentului 574/72 individualizează modul de aplicare al celor două regulamente de către autoritatea competentă, organismele de legătură și instituțiile competente de pe teritoriul statului român.
În mod tradițional, tratatele internaționale de coordonare sunt însoțite de instrumente separate care stipulează regulile administrative de aplicare. Există practic o relație de genul: lege/norme de aplicare, în acest domeniu regulile materiale fiind adoptate în Regulamentul 1408/1971, iar regulile de implementare și administrare sunt prevăzute în Regulamentul 574/1972.
Regulamentul 1408/1971, adoptat de Comunitatea Europeană în anul 1971, este unul din cele mai importante instrumente europene de securitate socială. Legislația europeană de securitate socială s-a dezvoltat pe 2 linii, cu două tehnici diferite: coordonare și armonizare.
Coordonarea poate fi descrisă ca tehnica utilizată pentru a elimina elementele legii naționale care în cazuri trans-naționale cauzează imperfecțiuni sau suprapuneri pentru beneficiari; sau într-un sens mai larg , tehnicile care vizează garantarea drepturilor de securitate socială persoanelor care migrează și persoanelor aflate în întreținerea lor.
Elementele din legea națională care provoacă conflicte pozitive sau negative ale legii sunt în principal condițiile de cetățenie, condițiile de domiciliu și perioadele de așteptare. Cu alte cuvinte, coordonarea afectează aceste elemente care au scopul de a delimita aplicabilitatea legii naționale de legea străină (sfera teritorială a schemelor de asigurare socială). Dacă se întâmplă ca aceste condiții naționale de asigurare a prestațiilor să nu fie compatibile cu Regulamentul, nu este necesară amendarea legii. Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 are efect direct, cea ce înseamnă că are prioritate fașă de prevederile naționale în caz de conflict.
În timp ce coordonarea are scopul de a face ca sistemele naționale să corespundă în situații internaționale, armonizarea acoperă un întreg interval de tehnici, care în măsuri diferite modifică efectiv legislația națională pentru a le apropia sau pentru a le face să „conveargă”. Această armonizare poate lua forme diferite. Într-o situație extremă, armonizarea ar putea duce la unificarea legii naționale. În formele mai puțin drastice , conceptul de armonizare poate fi utilizat pentru stabilirea standardelor minime de protecție socială sau pentru introducerea principiilor generale ale legii în legea națională.
Prioritatea regulamentelor comunitare asupra legislației române în vigoare
Având în vedere că regulamentele comunitare sunt direct aplicabile și obligatorii în toate elementele lor, în caz de conflict cu legislația română în vigoare, prevederile actelor comunitare vor prevala asupra legislației naționale.
Structura Regulamentului (CEE) nr. 1408/71
Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 este o lege complexă și foarte dificil de citit. Deci principala întrebare la care trebuie răspuns când cineva dorește să studieze regulamentul este: Unde ce pot găsi ?
Tabelul nr. 3.1. poate fi utilizat ca hartă pentru a găsi un răspuns la acea întrebare. O prevedere relevantă poate fi găsită la patru nivele :
Regulamentul în sine
Anexele la Regulament (ele în oferă unui stat membru oportunitatea de a lua măsuri speciale, care sunt necesare pentru aplicarea regulamentului cu privire la circumstanțele naționale sau la legislație)
Regulamentul de implementare (CEE) nr. 574/72 care conține prevederi procedurale și administrative necesare pentru implementarea Regulamentului nr. 1408/71, în special schimbul de date care decurge din acea implementare; regulamentul de implementare conține de asemenea prevederi care prezintă prevederile regulamentului nr. 1408/71 la un nivel mai detailat
Anexele la Regulamentul (CEEE) nr. 574/72 care conțin listele autorităților competente, instituțiilor și organismelor de legătură avizate de fiecare stat membru
În tabelul următor sunt menționate cele mai importante prevederi și Anexe:
Tabel nr. 3.1. Prevederi generale
Sursa: Instrumente legislative comunitare în domeniul protecției sociale – publicat cu sprijinul Programului Consensus (PHARE) – București, 1998
Distincția între regulile materiale și cele privind procedura de implementare nu este însă atât de clară. Spre exemplu, regulile de bază care vizează domeniul administrativ nu sunt adoptate în Regulamentul 574/72, ci în Titlul VI al Regulamentului 1408/71. Sunt incluse aici prevederi referitoare la:
cooperarea dintre instituțiile statelor membre;
reguli privind exceptarea de taxe, taxe de timbru sau proceduri de autentificare;
acceptarea cererilor și apelurilor (reclamații sau cereri de chemare în judecată);
examinările medicale;
transferurile internaționale ale plăților, etc.
Altă sursă importantă a regulilor de administrare o constituie așa numitele decizii și recomandări ale Comisiei administrative, care este alcătuită din reprezentanții guvernelor naționale. Sarcina Comisiei administrative este de a coordona aplicarea Regulamentului 1408/71, prin adoptarea de decizii privind chestiuni de interpretare și administrare. Comisia a adoptat – în timp – atât de multe decizii, încât se poate spune că operează aproape ca un organism legislativ de sine stătător.
Trebuie precizat faptul că, deși sunt adoptate numai în unanimitate și sunt obiectul publicității, din punct de vedere oficial deciziile nu produc efecte juridice. În practică însă instituțiile de securitate socială se sprijină din plin pe „liniile directoare” stabilite de Comisia administrativă.
3.3. Cadrul instituțional
Actorii principali pe scena administrării Regulamentului sunt instituțiile de securitate socială din statele membre, însărcinate cu administrarea sistemelor naționale. Termeni ca autoritate competentă, organism de legătură, instituție, instituție competentă, instituția locului de rezidență sau de sejur, sunt definiți în Regulamentul 1408/71, iar Anexele (2, 3 și 10) la Regulamentul 574/72 precizează aceste entități administrative pentru fiecare stat membru în parte.
Instituțiile competente cărora le este încredințată aplicarea regulamentelor operează în contextul unei structuri instituționale mai largi. Astfel, comunicarea între instituții este canalizată prin organisme speciale, denumite organisme de legătură, care:
primesc și transmit cererile solicitanților;
solicită informații, date statistice, formulare, declarații și corespondență în numele altor instituții;
sunt în contact direct cu organismele similare din celelalte state.
Acționând ca intermediari între instituții sau persoane afiliate la aceste instituții sau de la care au dreptul să solicite prestații, organismele de legătură au rol deosebit de important pentru orientarea comunicării dintre statele membre.
Ca factori care elaborează politica în domeniu, ministerele naționale competente sunt implicate în arhitectura instituțională, fiind denumite autorități competente cărora regulamentul le acordă anumite puteri. Spre exemplu, autoritățile competente pot conveni acorduri prin care să prevadă excepții de la regulile privind determinarea legislației aplicabile în interesul anumitor persoane sau categorii de persoane.
Rolul politic al ministerelor este și mai pregnant în componența și sarcinile Comisiei administrative din care fac parte numai reprezentanții ministerelor. Reprezentanții instituțiilor naționale pot participa la întâlnirile Comisiei administrative numai în calitate de consilieri tehnici ai membrilor titulari.
Comisia administrativă poate fi deci considerată ca fiind vârful piramidei instituționale care a fost creată pentru administrarea regulamentelor. Această comisie este sprijinită de Consiliul de Audit care funcționează sub autoritatea Comisiei administrative.
Principalele atribuții ale Comisiei administrative sunt:
să abordeze toate problemele administrative și de interpretare care rezultă din aplicarea regulamentelor, fără a aduce atingere dreptului persoanelor sau instituțiilor de a apela la jurisdicția și procedurile prevăzute de legislația internă, de prevederile regulamentelor și de cele ale tratatului de constituire;
să promoveze și să dezvolte colaborarea dintre statele membre în domeniul securității sociale;
să promoveze și să dezvolte colaborarea dintre statele membre pentru a accelera, pe baza evoluției tehnicilor de comunicare, acordarea prestațiilor, în special în cazul pensiilor de invaliditate, bătrânețe și urmași;
să prezinte Comisiei Europene propuneri pentru elaborarea unor regulamente ulterioare și pentru revizuirea Regulamentului 574/72;
să exercite orice altă funcție care ține de competența sa, etc.
3.4. Aspecte materiale
Legislația în materie de coordonare necesită un schimb intens de informații și cooperarea între instituții în scopul respectării și aplicării principiilor și regulilor prevăzute de reglementările comunitare în materie, respectiv:
Totalizarea perioadelor de asigurare – care necesită atestarea acestor perioade de către
instituții străine, în scopul stabilirii dreptului la pensie și aplicării prevederilor referitoare la prestațiile în caz de boală și îngrijiri medicale;
Evitarea cumulului de prestații sau de venituri;
Regulile speciale privind prestațiile familiale;
Verificarea supravegherii cererilor în toate situațiile în care persoana se află sau
domiciliază într-o altă țară decât țara instituției responsabile cu efectuarea plății prestației.
Pentru a putea oferi o imagine generală despre tipul de responsabilități pe care instituțiile le au, trebuie precizate cele mai importante tipuri de activități administrative. Acestea sunt, după cum urmează:
Înaintarea către instituțiile competente a notificărilor și avizelor cu privire la acordarea prestațiilor;
Supervizarea administrativă și medicală, precum și organizarea de examene medicale în țara de domiciliu, în scopul analizării prestațiilor pentru accident de muncă și boală profesională, precum și pentru pensia de invaliditate;
Derularea diferitelor formalități necesare stabilirii dreptului și calcularea cuantumului internațional al pensiilor, cum ar fi:
Notificarea cererilor de prestații tuturor instituțiilor vizate în aplicarea principiului totalizării;
Trimiterea registrelor de asigurare;
Eliberarea de avize;
Comunicarea deciziilor privind prestațiile.
Plata prestațiilor în numele altor instituții și încheierea de aranjamente în acest scop între instituțiile competente – în principal pentru rambursarea cheltuielilor;
Furnizarea de informații privind nivelul venitului și prestației în cazuri individuale;
Acordarea de sprijin în procedurile privind recuperarea prestațiilor acordate în mod necuvenit de către alte instituții;
Modul în care aceste activități și multe altele sunt realizate de către instituții este guvernat de următoarele principii:
Libertatea de informație – autoritățile și instituțiile pot comunica direct cu persoanele interesate sau cu reprezentanții acestora;
Respectarea legislației statelor membre cu privire la protecția datelor cu caracter personal;
Datoria de a coopera – autoritățile și instituțiile trebuie să-și ofere bunele servicii și să acționeze ca și cum ar aplica propria legislație;
Datoria de a comunica cererile de către instituția locului de domiciliu către instituția/instituțiile competente. Prin aceasta se asigură că pentru admisibilitatea cererii se ține seama de data la care a fost depusă cererea la prima instituție sau la care a fost făcut apelul în instanță. În acest context trebuie precizată „regula limbii”.
3.5. Aspecte formale
Modul în care instituțiile comunică între ele nu este liber, ci este structurat printr-un sistem de formulare standardizate. Astfel de formulare sunt necesare, de exemplu, pentru:
A stabili dreptul la prestația în natură;
A stabili că persoana rămâne afiliată în statul de origine, în cazul detașării în străinătate;
A stabili numărul și natura perioadelor de asigurare;
A comunica gradul de incapacitate de muncă;
A comunica nivelul cuantumului prestației, etc.
Toate formularele sunt elaborate de Comisia administrativă, dar este lăsată posibilitatea statelor membre de a adapta propriile formulare prin adăugarea anumitor elemente, dar numai cu avizul Comisiei administrative. Aceste formulare sunt denumite „formularele E”, au mai multe forme și dimensiuni, concentrate în 7 serii, după cum urmează:
Seria E 100, din care relevant pentru sistemul nostru este formularul E101 și E 102 necesare pentru detașare/excepții de la legislația aplicabilă, respectiv prelungirea detașării;
Seria E 200, destinate obținerii și plății drepturilor de pensii (invaliditate, bătrânețe și urmași);
Seria E 300, pentru prestațiile de șomaj;
Seria E 400, legată de prestațiile familiale;
Seria E500, prevăzută în special pentru schimbul de informații referitoare la perioadele de asigurare;
Seria E 600, prevăzută în special pentru schimbul de informații cu privire la venituri.
3.6. Rolul subsidiar al instituțiilor naționale de securitate socială
Dacă administrarea securității sociale în contextul coordonării este solid reglementată, există totuși un număr de domenii în care instituțiile naționale au propria lor responsabilitate. Astfel de domenii sunt cele privind:
Exportul de prestații. În cazul în care nu există o procedură de cooperare între instituții
pentru plata prestațiilor în străinătate, adică această plată nu este canalizată/efectuată prin instituțiile străine de securitate socială, se recurge la cea de a doua posibilitate, respectiv aranjamente bancare, ceea ce presupune negocierea transferurilor financiare. Se vorbește, în acest context, de comisioane de schimb valutar și de transfer extern. Din această perspectivă, instituțiile de securitate socială reprezintă – pentru bănci – „obiective interesante”.
Politica orientată către client. Această noțiune desemnează toate măsurile și
activitățile menite să îmbunătățească relația între birocrația națională de securitate socială și clienții individuali sau anumite grupuri de clienți, din punct de vedere al:
Cunoașterii publice a sistemelor de asigurări de toate tipurile;
Conștientizarea publicului în privința drepturilor și obligațiilor specifice;
Accesul la prestații;
Supervizării individuale a cererilor;
Transparenței regulilor de aplicare a conduitei administrative;
Respectării confidențialității;
Compensației și plângerilor/reclamațiilor.
CAPITOLUL IV.
STUDIU DE CAZ: Activitatea Casei Județene de Pensii Covasna în acordarea prestațiilor de asigurări sociale
4.1 Competența Casei județene de pensii și definițiile
termenilor utilizați
Începând cu 1 ianuarie 2007 și țării noastre sunt aplicabile prevederile Regulamentului /CEE) nr. 1408/71 în domeniul coordonării securității sociale.
Casa Județeană de Pensii este desemnată ca instituția competentă pentru:
stabilirea indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boli profesionale și accidente de muncă;
stabilirea prestațiilor în natură în caz de boală profesională și accident de muncă;
stabilirea pensiilor pentru limită de vârstă/anticipate și anticipate parțiale/ invaliditate/de urmaș;
acordarea ajutoarelor de deces.
Definiții
Termenii care sunt folosiți în continuare au următoarea semnificație:
a. "lucrător"/„asigurat” are, după caz, sensul dat de articolul 5 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de articolul 5 și 6 ale Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.
b. "lucrător independent" are sensul prevăzut la articolul 1 din Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent.
c. "lucrător migrant" desemnează orice lucrător salariat sau independent care se deplasează în interiorul Uniunii Europene în scopul desfășurării unei activități și posedă calitatea de asigurat în baza legislației de securitate socială a unuia sau mai multor state membre.
d. „lucrător frontalier” desemnează orice lucrător salariat sau independent care își exercită activitatea profesională pe teritoriul unui stat membru și își are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru unde se întoarce, de regulă, zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână;
totuși, lucrătorul frontalier care este detașat de întreprinderea de care aparține în mod
obișnuit sau care prestează un serviciu pe teritoriul aceluiași stat membru sau al altui stat membru își păstrează calitatea de lucrător frontalier pe o perioadă de până la patru luni chiar dacă, pe parcursul acestei perioade, nu poate reveni în fiecare zi sau cel puțin o dată pe săptămână la locul său de domiciliu.
e. "membru de familie" are sensul definit de legislația pe care o aplică instituția competentă.
f. „instituție de instrumentare” desemnează instituția competentă să primească cererea pentru acordarea de prestații și să asigure legăturile între instituțiile implicate în gestionarea dosarului unui lucrător migrant.
g. „instituție în cauză” desemnează orice instituție competentă în gestionarea dosarului lucrătorului migrant care nu este instituție de instrumentare.
h. „reședința” desemnează locul de ședere obișnuită, definit în legislația română în vigoare drept domiciliu sau reședință.
4.2. Dispoziții generale aplicabile pensiilor
4.2.1. Constituirea dosarului de pensie în cazul lucrătorilor migranți. Acordarea coordonată a prestațiilor
Pentru stabilirea drepturilor de pensie de bătrânețe (pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială), de invaliditate și de urmaș, persoana îndreptățită se adresează unei singure instituții, cererea astfel depusă fiind valabilă pentru toate instituțiile la legislația cărora persoana respectivă a fost supusă.
În ceea ce privește pensiile, drepturile sunt stabilite simultan, de îndată ce o cerere unică de stabilire a fost depusă de persoana interesată, în baza tuturor legislațiilor aplicabile lucrătorului pe perioada realizării perioadelor de asigurare sau echivalente acestora, în diferitele state membre.
Excepții de la principiul acordării coordonate a prestațiilor
Excepții de la principiul acordării coordonate a prestațiilor sunt prevăzute la articolele 44, respectiv 49 ale Regulamentului 1408/71.
Conform articolului 44 al Regulamentului 1408/71, persoana interesată poate solicita, în mod expres, amânarea acordării prestațiilor de bătrânețe (pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială), la care ar fi avut dreptul în baza legislației unuia sau mai multor state membre; această solicitare este înscrisă pe formularul specific de cerere E 202.
Conform articolului 49 al Regulamentului 1408/71, principiul acordării coordonate a prestațiilor nu este aplicabil în situația în care persoana îndreptățită nu îndeplinește simultan condițiile legale pentru acordarea unei prestații, de către toate legislațiile statelor membre la care a fost supusă, dar îndeplinește cel puțin condițiile prevăzute de legislația uneia dintre acestea.
Introducerea cererilor pentru prestații
(1) Cererile pentru stabilirea dreptului la prestații se depun la:
a). instituția de la locul de reședință al persoanei interesate, dacă lucrătorul/asiguratul sau după caz, asiguratul decedat, a fost supus legislației acestei instituții;
b). instituția statului membru la a cărui legislație a fost supus/ă ultima dată, dacă persoana îndreptățită sau asiguratul decedat, după caz, nu a fost supus legislației instituției de la locul de reședință;
c). în cazul menționat la litera b, cererea se depune direct de către persoana interesată sau prin intermediul instituției de la locul de reședință, care nu poate refuza primirea cererii pentru acordarea prestațiilor.
(2). Dacă solicitantul nu are reședința pe teritoriul unui stat membru, acesta adresează cererea să de acordare de prestații instituției statului la legislația căruia a fost supus ultima dată lucrătorul/asiguratul sau asiguratul decedat, după caz.
(3) În toate cazurile, dacă solicitantul se adresează altei instituții decât celei competente, aceasta are obligația de a primi cererea și de a o transmite instituției competente, indicând data la care a fost introdusă cererea.
(4). În România, cererea se adresează casei teritoriale de pensii din raza de reședință, în cazul prevăzut la alineatul 1 litera a) sau după caz, casei teritoriale de pensii în raza căreia persoana interesată sau asiguratul decedat a fost asigurat/ă ultima dată în România, în celelalte cazuri.
(5.) Data de introducere a cererii la o altă instituție decât cea competentă va fi considerată ca dată de introducere a cererii la instituția competentă.
(6). Când nu a fost stabilită o dată de introducere a cererii, se va lua în considerare data de înregistrare la prima instituție sesizată din România din cadrul structurilor teritoriale ale CNPAS.
Regimul de depunere a cererii
(1). Pentru depunerea cererii sale în România, persoana interesată trebuie să îndeplinească formalitățile cerute de legislația română în vigoare și să indice, prin completarea formularului E 207, instituțiile din statele membre la a căror legislație lucrătorul/asiguratul sau după caz, asiguratul decedat, a fost supus sau unde i-au fost stabilite drepturi, respectiv datele de identificare ale foștilor angajatori, în cazul lucrătorilor salariați, prezentând acte doveditoare în acest sens.
(2). Exactitatea informațiilor furnizate de solicitant trebuie să fie determinată prin documentele oficiale care se anexează formularului de cerere E 202/203/204 sau trebuie confirmate de organele competente ale statului membru de reședință sau ale statului a cărui instituție instrumentează cererea.
(3). Dacă instituțiile corespondente din străinătate nu solicită altfel, casele teritoriale de pensii transmit cu formularele de cerere, copii ale documentelor prezentate în original de solicitanți, certificate prin semnătura și ștampila persoanelor autorizate.
(4). Casele teritoriale de pensii au responsabilitatea certificării datelor personale ale solicitanților, înscrise pe formularele de cerere, prin verificarea actelor de identitate, de stare civilă, etc.
Instituția care instrumentează dosarul
(1). Instituția competentă să primească cererea pentru acordarea de prestații are responsabilitatea comunicării între instituții în procesarea completă a dosarului. În acest scop, asigură schimburile de documente și informații între diferitele instituții implicate și notifică către solicitant ansamblul deciziilor luate, prin formularul E 211 denumit “Sumarul deciziilor”.
(2). Instituția de instrumentare este obligată să informeze imediat toate instituțiile în cauză, prin intermediul formularului E202/203/204, în privința cererilor de prestații, astfel încât acestea să poată fi examinate simultan și fără întârziere de toate aceste instituții.
Constituirea dosarului de pensie
(1). Pentru stabilirea drepturilor de pensie, instituția care instrumentează dosarul întocmește, pe baza cererii persoanei interesate, formularele necesare stabilirii dreptului la prestații în toate statele în care persoana interesată sau, după caz, asiguratul decedat a realizat perioade de asigurare.
(2). Pentru stabilirea drepturilor de pensie, instituția de instrumentare întocmește, după caz, următoarele formulare:
Formularul E 202, intitulat “Instrumentarea unei cereri de pensie de bătrânețe”, E 203, intitulat “Instrumentarea unei cereri de pensie de urmaș”, respectiv 204, intitulat „Instrumentarea unei cereri de pensie de invaliditate”;
Formularul E 205, intitulat „Atestat privind cariera de asigurat din România”;
Formularul E 207, intitulat „Certificat privind cariera asiguratului”;
Formularul E 211, intitulat „Sumarul deciziilor”;
Formularul E 213, intitulat “Raport medical detaliat”;
Formularul E 001, intitulat „Formular de comunicare”.
(3). Pentru stabilirea drepturilor de pensie, instituțiile în cauză întocmesc următoarele formulare:
Formularul E 205;
Formularul E 210, intitulat „Notificarea deciziei cu privire la o cerere de pensie”;
Formularul E 001, dacă este necesar.
(4). Având în vedere rolul instituției de instrumentare de a asigura instrumentarea completă a dosarului, această instituție are obligația de a retransmite formularele E 205 întocmite pentru atestarea perioadelor de asigurare și celorlalte instituții în cauză.
(5). Întrucât informațiile indicate în formularele comunitare servesc fiecăreia din instituții pentru a stabili drepturile la prestații, este deosebit de important ca toate rubricile să fie completate într-un mod cât mai lizibil, și de preferință dactilografiate.
(6). Transmiterea acestor formulare ține loc de transmitere a documentelor justificative, cu privire la datele pe care acestea le conțin.
Formularele comunitare utilizate pentru stabilirea pensiilor
Formularul E 202/E203/E204 – „Instrumentarea unei cereri de pensie de bătrânețe/urmaș/invaliditate”
(1). Formularul E 202/E203/E204, intitulat „Instrumentarea unei cereri de pensie de bătrânețe/urmaș/invaliditate” este emis de către instituția statului membru căruia i-a fost adresată o cerere pentru acordarea drepturilor de pensie, care transmite câte un exemplar al formularului fiecăreia dintre instituțiile în cauză.
(2). Formularul E 202/E203/E204 echivalează cu o cerere de pensie de bătrânețe/urmaș/invaliditate pentru fiecare dintre instituțiile în cauză și înlocuiește cererea care ar fi trebuit făcută ținând cont de legislația internă a fiecăruia dintre state.
(3). La primirea acestui formular, este declanșată examinarea dreptului solicitat de către fiecare instituție în cauză, pentru a analiza dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare a unui drept de pensie, în conformitate cu legislația pe care o aplică fiecare instituție.
(4). Instituția care instrumentează cererea precizează data la care cererea a fost introdusă de solicitant și care trebuie reținută de către toate instituțiile în cauză.
Formularul E 205 – „Atestat privind cariera de asigurat din România”
(1). Formularul E 205, intitulat « Atestat privind perioada totală de asigurare» este emis atât de către instituția de instrumentare, cât și de către instituțiile în cauză.
(2). Având în vedere necesitatea accelerării acordării prestațiilor, instituția de instrumentare poate transmite formularul E 205 și ulterior transmiterii formularului E 202/203/204.
(3). Prin intermediul acestui formular fiecare instituție implicată confirmă perioadele de asigurare, precum și perioadele echivalente acestora realizate de persoana interesată/asiguratul decedat conform legislației pe care o aplică.
(4). Având în vedere dispozițiile specifice fiecărei legislații privind cuantificarea perioadelor de asigurare și a celor echivalente acestora, a fost stabilit câte un formular de atestare a propriilor perioade de asigurare pentru fiecare dintre statele membre.
(5). Perioadele de asigurare sau perioadele echivalente acestora vor fi luate în considerare așa cum au fost confirmate.
(6). Ele vor fi transformate, atunci când sunt exprimate într-o unitate diferită de cea utilizată în legislația națională, conform prevederilor articolului 15 din Regulamentul 574/72.
(7). Instituțiile statelor membre care nu pot stabili drepturi de pensie au obligația de a emite acest formular indicând perioadele de asigurare, precum și perioadele echivalente realizate conform legislației lor, urmând a fi reținute în momentul stabilirii dreptului la prestații, de către celelalte instituții, dacă pensia astfel obținută este mai mare.
Formularul E 207 – „Certificat privind cariera de asigurat”
(1). În România, formularul E 207 este completat de persoana interesată, la solicitarea instituției de instrumentare, pentru facilitarea îndeplinirii formalităților de către instituțiile în cauză.
(2). Informațiile completate în cadrul formularului E 207 se referă la angajatorii sau activitatea independentă desfășurate pe teritoriul instituțiilor în cauză.
(3). Formularul E 207 poate fi însoțit de documente care atestă perioadele de asigurare sau cele echivalente realizate pe teritoriul celorlalte state membre.
Formularul E 210 – „Notificarea deciziei cu privire la o cerere de pensie”
(1). Formularul E 210 este eliberat de către fiecare dintre instituțiile în cauză, fiind însoțit de o copie a deciziei oficiale proprii.
(2). Dacă dreptul la prestații poate fi stabilit ținând cont numai de perioadele proprii de asigurare, formularul E 210 poate fi transmis instituției de instrumentare doar cu informații privind dreptul la pensia națională, înaintea efectuării calculului pensiei comunitare, urmând ca rezultatul acestui din urmă calcul să fie transmis ulterior.
Formularul E 211 – „Sumarul deciziilor”
(1). Acest document este eliberat de către instituția care instrumentează cererea, după ce a intrat în posesia tuturor deciziilor transmise de către fiecare dintre instituțiile în cauză.
(2). Instituția de instrumentare adresează solicitantului un exemplar al formularului E 211, anexând un exemplar din fiecare decizie oficială și trimite o copie a acestui formular către instituțiile în cauză, anexând și o copie a propriei sale decizii.
(3). Primirea formularului E 211 și a diferitelor decizii ale celorlalte instituții poate antrena revizuirea dosarului de către oricare dintre instituțiile în cauză.
(4). Termenele de contestație a deciziilor nu încep să curgă decât din momentul primirii de către solicitant a formularului E 211.
Formularul E 213 – "Raport medical detaliat”
(1). Formularul E 213 este utilizat pentru stabilirea gradului de invaliditate de către toate instituțiile la legislația cărora solicitantul de pensie de invaliditate a fost supus.
(2). Formularul E 213 este, de asemenea, utilizat, atunci când instituția unui stat dorește expertizarea medicală a unei persoane care domiciliază pe teritoriul altui stat.
Formularul E 001 – „Formular de comunicare”
(1). Formularul E 001 este utilizat în completarea altor formulare sau pentru orice schimb de informații care nu este prevăzut în alte formulare, nesubstituindu-se în nici un caz acestora.
(2). Utilizarea formularului E 001 rămâne la inițiativa instituției care dorește să formuleze o cerere de informații și/sau de formulare către instituția unui alt stat membru.
(3). Acest formular nu este destinat unei situații particulare, ci servește doar în cazul în care nici-un formular nu este adaptabil unei situații date.
Formularul E 215 – „Raport administrativ cu privire la situația pensionarului”
(1). Formularul E 215 este folosit pentru realizarea unui control administrativ, în general, al unui beneficiar de pensii care locuiește pe teritoriul altui stat membru.
Totalizarea în vederea acordării prestațiilor, respectiv în vederea recunoașterii dreptului la prestație
(1). Pentru acordarea prestațiilor, fiecare dintre instituțiile implicate realizează separat totalizarea perioadelor de asigurare, ținând cont de ansamblul perioadelor de asigurare sau echivalente acestora, realizate de lucrător în baza legislațiilor tuturor statelor membre la care acesta a fost supus.
(2). Luarea în considerare a perioadelor realizate conform legislației altor state membre se face în măsura în care este necesar pentru completarea perioadelor de asigurare sau echivalente proprii, pentru a dobândi, menține, redobândi dreptul la prestații, cu condiția ca aceste perioade să nu se suprapună.
(3). La totalizarea perioadelor de asigurare sunt luate în considerare și perioadele de asigurare sau perioadele echivalente acestora realizate de persoana interesată înainte de 1 ianuarie 2007.
(4). Dacă legislația unui stat membru prevede că, pentru stabilirea dreptului, perioadele de asigurare sau echivalente acestora nu pot fi luate în considerare decât dacă au fost realizate într-o profesie care face obiectul unui regim special, într-un loc de muncă specific sau într-un termen de timp determinat, instituția care aplică această legislație ține cont de perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate în baza legislației altui stat membru în cadrul unui regim corespunzător, în aceeași profesie, în același loc de muncă sau în termenul de timp respectiv.
(5). Dacă o persoană nu are dreptul la o prestație în baza perioadelor de asigurare realizate conform legislației statelor membre, dreptul la prestație va fi determinat prin totalizarea acestor perioade cu perioadele realizate în baza legislația unui stat terț de care statele membre implicate sunt legate printr-un acord bi- sau multilateral de securitate socială și care prevede reguli de totalizare a perioadelor de asigurare.
Reguli pentru efectuarea totalizării – Suprapunerea perioadelor de asigurare
(1). Există suprapunere în situația în care persoana interesată a realizat, în același interval de timp, perioade de asigurare sau echivalente acestora potrivit legislațiilor a două sau mai multe state membre.
(2). În caz de suprapunere a unei perioade de asigurare obligatorii și a unei perioade de asigurare voluntare sau facultative, se valorifică numai perioada de asigurare realizată în baza asigurării obligatorii.
(3). Atunci când o perioadă de asigurare sau echivalentă acesteia coincide cu o perioadă asimilată realizată în baza legislației altui stat membru, numai perioada de asigurare sau echivalentă acesteia este luată în considerare.
(4). Atunci când există o suprapunere între perioade asimilate conform legislațiilor a două sau mai multor state membre, perioada asimilată este luată în considerare numai de către instituția statului membru la a cărui legislație asiguratul a fost supus cu titlu obligatoriu ultima dată, înainte de realizarea acestei perioade.
(5). Dacă persoana interesată nu a fost supusă cu titlu obligatoriu nici-uneia dintre legislațiile în cauză înaintea perioadei asimilate, aceasta este luată în considerare de instituția statului membru la a cărui legislație persoana a fost supusă cu titlu obligatoriu pentru prima dată, după perioada respectivă.
(6). Atunci când anumite perioade de asigurare sau echivalente acestora, realizate în baza legislației unui stat membru, nu pot fi determinate cu precizie în timp, se presupune că aceste perioade nu se suprapun cu perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate în baza legislației altui stat membru și se iau în considerare numai în măsura în care ele sunt utile.
Reguli de conversie
(1). În cazul în care perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate în baza legislației unui stat membru sunt exprimate în unități diferite de cele care sunt utilizate de legislația statului membru care efectuează totalizarea, transformarea necesară în scopul totalizării se va efectua conform regulilor de conversie prevăzute la art. 15 (3) din Regulamentul 574/72.
(2). Regulile de conversie variază în funcție de numărul de zile de lucru în cursul săptămânii pentru lucrătorul salariat (șase zile, cinci zile sau șapte zile), lucrătorului independent aplicându-se săptămâna de șase zile.
(3). Regulile de conversie vor fi aplicate asupra totalului perioadelor de asigurare sau echivalente acestuia confirmate prin formularele E 205.
Calculul pensiilor – aplicarea principiului pro-rata temporis
(1). Articolul 46 din Regulament prevede diferite moduri de calcul, în funcție de necesitatea recurgerii la totalizarea perioadelor de asigurare sau echivalente acestora.
(2). Dacă dreptul poate fi stabilit, fără a fi necesară totalizarea cu perioade de asigurare sau echivalente acestora realizate în alte state, se efectuează dublul calcul.
(3). Primul calcul constă în stabilirea pensiei naționale, luând în considerare numai perioadele de asigurare realizate conform legislației proprii.
(4). Cel de-al doilea calcul constă în stabilirea pensiei comunitare, prin aplicarea metodei totalizare – proratizare (proporționalizare) prevăzute de Regulament, adică ținând cont de ansamblul perioadelor confirmate de instituțiile tuturor statelor implicate, respectându-se următoarele etape:
I. calculul pensiei teoretice având în vedere totalul perioadelor de asigurare, prin aplicarea formulei naționale de calcul;
II. calculul pensiei proratizate (proporționalizate) aferentă perioadelor realizate în România.
(5). Cuantumul acordat pentru perioadele de asigurare voluntară care nu sunt luate în considerare conform articolului 15 alineatul 1 litera b) din Regulamentul de aplicare, sunt adiționate sumei efectiv datorate, calculate conform metodei totalizare – proratizare (proporționalizare); această majorare este calculată conform dispozițiilor legislației statului membru în baza cărora au fost realizate perioadele de asigurare voluntară.
(6). Pentru compararea cuantumurilor pensiei naționale și pensiei comunitare, majorarea pensiei aferente asigurării voluntare este adăugată la cuantumul pensiei comunitare.
(7). După compararea celor două pensii – națională și comunitară, se plătește cuantumul mai mare al prestațiilor stabilite.
(8). Fiecare instituție competentă efectuează dublul calcul și stabilește pensia la care persoana interesată are dreptul, după aplicarea regulilor de non-cumul, dacă legislația respectivă conține astfel de reguli.
(9). Dacă dreptul nu poate fi stabilit decât prin totalizarea perioadelor proprii de asigurare cu perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate în alte state, nu se efectuează dublul calcul.
(10). Modalitățile de calcul al pensiilor sunt precizate în „Instrucțiuni referitoare la calculul drepturilor de pensie în aplicarea Regulamentului 1408/71 și a Regulamentului 574/72”.
4.3. Analiza activității de soluționare a cererilor de prestații comunitare în cadrul Casei Județene de Pensii Covasna
Am analizat activitatea desfășurată în anul 2007 de către Casa județeană de Pensii Covasna în acest sens. Analiza acestei activități prezintă 2 laturi distincte, total separate:
Cazul în care Casa Județeană de pensii Covasna are calitatea de INSTITUȚIE DE INSTRUMENTARE , competentă să primească cererea pentru acordarea de prestații și să asigure legăturile între instituțiile implicate în gestionarea dosarului unui lucrator migrant.
În conformitate cu prevederile Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, lucrătorii migranți se pot adresa unei singure instituții în vederea instrumentării unei cereri de acordarea de prestații, și anume instituției de la locul de reședință. Această instituție, denumită instituție de instrumentare are rolul de a lua legătura cu instituțiile în cauză, de a transmite și de a solicita documentele necesare în vederea soluționării cererii, fără a fi necesar deplasarea lucratorului migrant în statele membre în care a avut calitatea de asigurat.
În cursul acestui an sau adresat direct instituției noastre un număr de 6 șase persoane care au domiciliul în România dar au avut calitatea de lucrător migrant în sensul că au desfășurat activități profesionale și au avut calitatea de asigurat într-un Stat Membru, altul decât cel actual de domiciliu.
Numărul redus din această categorie se explică prin faptul că majoritatea persoanelor migrante care nu și-au stabilit domiciliu într-un alt stat, încă nu au ajuns la vârsta pensionării. Apreciem că peste 5-8 ani categoria acestora persoane va crește semnificativ în decrimentul acelora care cândva au lucrat în România dar în prezent au domiciliul într-un alt Stat membru.
Tabel nr. 4.1. Situația persoanelor, care au domiciliul în România dar au avut calitatea de lucrător migrant:
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa județeană de Pensii Covasna – Sf. Gheorghe, 2007
Sunt mult mai însemnate numărul acelor cereri în cazul cărora Casa Județeană de Pensii Covasna are rolul INSTITUȚIEI ÎN CAUZĂ, cererile fiind depuse într-un alt stat membru și prin intermediul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, aceste cereri ajung spre competentă soluționare la noi, pe motivul că ultimul loc de muncă a lucratorului migrant în România a fost în județul nostru.
În cursul anului 2007 am primit un număr de 283 de asemenea cereri.
Tabel nr 4.2. Defalcarea în funcție de țările de instrumentare
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa județeană de Pensii Covasna – Sf. Gheorghe, 2007
Figura nr. 4.1. Reprezentarea grafică a numărului de solicitări primite
Majoritatea populației județului Covasna este de naționalitate maghiară. De aici rezultă și faptul că țara cea mai agreată în care au migrat foști lucrători a Covasnei este Ungaria. Aceasta însă nu este singura explicație a procentajului de peste 50%, țara vecină având o structură economico-politică asemănătoare cu România, în anii premergători evenimentelor din 1989 și în perioade imediat următoare, Ungaria a fost țara în care și-au găsit cel mai repede un sprijin migranții români.
Germania, țară cu un potențial economic mult superior foștilor țări ai blocului comunist, a atras și ea un număr mare de lucrători migranți.
Italia, cu cele 2 prezențe dovedește faptul că această țară a prezentat un interes mai accentuat pentru cei care au migrat, mai ales în ultimii 5-10 ani.
Tabel nr 4.3. Analiza pe tipuri de solicitări de prestații
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa județeană de Pensii Covasna – Sf. Gheorghe, 2007
Figura nr. 4.2. Numărul de solicitări primite
Din datele tabelului nr. 4.3. putem trage concluzia că aproape jumătate din solicitările primite din statele membre se referă la certificarea perioadei de asigurare realizat în România. Majoritatea persoanelor din această categorie încă nu îndeplinesc condițiile pentru acordarea unei pensii în Statele membre, dar au o vârstă apropiată de vârsta de pensionare din România. Ei vor să aibă certitudinea că i se va recunoaște anii lucrați în România, și se adresează instituției similare cu Casa județeană de pensii din țara respectivă pentru recunoașterea vechimii.
Cei 32,28 % din totalul de solicitări vizează acordarea unei drept de pensie pentru limită de vârstă. Procentul mare a acestei categorii se datorează faptului că în România vârsta standard de pensionare în cazul femeilor este mai redus decât în majoritatea țărilor din UE. Este posibil ca un solicitant să nu îndeplinească condițțile de acordare a unei pensii pentru limită de vârstă în celălalt stat membru dar conform legislației românești îndeplinește condiția acordării unei pensii anticipate sau anticipat parțiale, adică cu 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.
Cei 283 de solicitați ale căror cereri au ajuns spre soluționare la Casa județeană de Pensii Covasna în funcție de vârsta se prezintă în felul următor:
Tabel nr. 4.4. Situația vârstei solicitanților
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa județeană de Pensii Covasna – Sf. Gheorghe, 2007
Figura nr. 4.3. Situația vârstei solicitanților de solicitări primite
Concluzii:
Majoritatea celor care se adresează instituției noastre în vederea acordării unei pensii au vârsta cuprinsă între 57-62 de ani.
Cei cu vârsta mai înaintată fie solicită recalcularea unui drept deja stabilit prin valorificarea anilor lucrați după pensionare, fie solicită acordarea unei pensii de urmaș după decesul soțului (partenerului de viață).
„Tinerii”, cei cu vârsta sub 57 de ani se adresează Casei de pensii fie pentru acordarea unei pensii de invaliditate fie doar pentru a solicita certificarea perioadei de asigurare realizat în România.
Tabel nr. 4.5. Analiza solicitărilor pe sexe
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa județeană de Pensii Covasna – Sf. Gheorghe, 2007
Figura nr. 4.4. Reprezentarea grafică a solicitărilor pe sexe
Dominația feminină se explică prin diferențierea vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare pe sexe. Astfel stagiul complet de cotizare necesar la femei este de 30 de ani, la bărbați în schimb legislația națională prevede realizarea unui stagiu complet de 35 de ani. Femeile se pot pensiona pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 60 de ani, bărbații pot solicita același drept la 65 de ani.
Această diferențiere este specifică doar României. Diferențierea este justificată prin faptul că este necesară o protecție suplimentară a femeii –mamă, care pe lângă sarcina de a naște și de a crește copii, trebuie să realizeze și o activitate profesională, utilă societății în care a fost asigurată pentru a beneficia de o pensie.
Datele statistice din România dovedesc că femeile au o speranță de viață în general cu 5 ani mai mult decât partenerii lor de sex masculin. Acest lucru cumulat cu interpretările care consideră diferențierile în domeniul pensionării dintre sexe drept o discriminare sexuală, vor conduce la egalizarea fie numai a vârstelor standard de pensionare, fie atât a vârstelor cât și a stagiilor de cotizare prevăzute de legea sistemului public de pensii din România.
Analizând anul 2007, se poate observa că în primele trei luni am avut o singură cerere, apoi începând cu luna aprilie s-au adresat instituției noastre un număr de 7-8 lucrători migranți. Luna octombrie a fost perioada cea mai încărcată din punct de vedere a solicitărilor de acordare de prestații comunitare. Golul din luna august se explică prin faptul că această lună este luna concediilor, perioadă în care în majoritatea țărilor din UE activitatea instituțiilor publice din domeniul asigurărilor sociale este sistată sau este asigurată doar pentru soluționarea urgențelor.
În tabelul nr. 4.6. am prezentat repartizarea cererilor intrate pe diferite perioade ale anului 2007.
Tabel nr. 4.6. Repartizarea cererilor în anul 2007
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa județeană de Pensii Covasna – Sf. Gheorghe, 2007
Figura 4.5. Repartizarea cererilor
4.3. Determinarea legislației aplicabile în cazul lucrătorilor migranți
Potrivit reglementărilor legale în vigoare în domeniul asigurărilor sociale – Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte.
Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, legislația comunitara în domeniu a devenit direct aplicabila în România, în relațiile acesteia cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Este vorba de Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 referitor la aplicarea sistemelor de securitate socială angajaților, lucratori independenți și membrilor familiilor acestora, care se deplasează în interiorul comunității și de Regulamentul (CEE) nr. 574/72 privind aplicarea Regulamentului nr. 1408, acte normative comunitare care prevăd:
Determinarea legislației aplicabile, astfel încât o persoana să nu fie supusă, în același timp, mai multor legislații de securitate socială sau, dimpotrivă, să nu facă obiectul nici-unei legislații;
Astfel, în cazul persoanelor salariate care desfășoară activități profesionale în baza unui contract de muncă încheiat cu un angajator dintr-un alt stat membru, în România având suspendate raporturile de muncă, regulamentele comunitare prevăd obligativitatea asigurării în statul în care persoana salariata lucrează (potrivit principiului lex loci laboris). Plata contribuțiilor de asigurări sociale va fi făcută conform legislației statului pe teritoriul căruia se afla noul loc de muncă, de către angajatorul respectiv, dar nu exista posibilitatea virării acestor contribuții la bugetul de asigurări sociale din România.
Una dintre cele mai importante excepții de la aplicarea acestui principiu general este detașarea. Nu trebuie confundată detașarea prevăzută în legislația muncii din România cu cea reglementata prin aplicarea principiilor comunitare referitoare la asigurarea în sistemul de securitate socială.
Pentru persoanele care lucrează în Uniunea Europeană în calitate de persoană detașată, în contul unui angajator din România, calitatea de asigurat al sistemului public de pensii din România se dovedește cu formularul E 101 RO, denumit Certificat privind legislația aplicabilă, emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, la cererea angajatorului din România. Condițiile necesare emiterii formularului se refera la păstrarea raporturilor de subordonare cu angajatorul din România (dovedita de existenta unui contract de muncă încheiat cu acesta), activitatea trebuie să fie clar determinata din punctul de vedere al acțiunilor ce trebuie realizate și al duratei acestora, să existe obligația angajatorului roman de a plăti drepturile salariale ale lucrătorului detașat, chiar dacă plata efectivă o realizează angajatorul din statul de ocupare etc.
Persoanele care doresc să lucreze într-un stat comunitar, fără să fie angajați a unei firme din România , la angajare în această țară trebuie să prezinte un formular standardizat denumit FORMULAR DE NOTIFICARE A RESPINGERII CERERII DE EMITERE A FORMULARULUI E 101. Prin intermediul acestui formular se atestă faptul că persoanele interesate care urmează să desfășoare activități sezoniere pe teritoriul unui stat membru, nu sunt asigurate în sistemul de securitate social din România.
Ca urmare a înțelegerilor convenite cu Ministerul Federal al Muncii și Problemelor Sociale al Republicii Federale Germane, competența emiterii formularelor de negare E 101 a fost transferată caselor teritoriale de pensii . Acest formulat ( Anexa nr. ) este bilingv, româno-german, din care rezultă că este respectat principiul unicității legislației de securitate social aplicată lucrătorului migrant.
Analizând activitatea Casei Județene de Pensii Covasna în acest sens, am constatat că în cursul anului 2007 un număr de 36 de persoane , doritoare să desfășoare munci sezoniere în Germania, s-au adresat instituției noastre în vederea emiterii formularului de notificare a respingerii cererii de emitere a formularului E 101. ( Anexa nr.)
În cazul acestor persoane am verificat dacă sunt asigurați ai sistemului de securitate socială din România și am procedat la emiterea negației când era cazul. Am avut trei situații în care persoanele cu toate că au declarat că nu desfășoară pe teritoriul României o activitate salarială sau una profesională pentru care este obligator asigurarea în sistemul public, au fost găsiți cu raporturi de muncă fie în alt județ fie au beneficiat de plata unor drepturi din bugetul asigurărilor pentru șomaj. În cazul celor trei persoane am emis adrese de atenționare și am refuzat emiterea formularelor solicitate cu motivarea temeinică a refuzului.
4.4. Activitatea de emitere a Formularului E 121
Formularul E 121 se numește “ATESTAT pentru înscrierea titularilor de pensie sau de rentă sau a membrilor familiilor acestora și pentru urmărirea dosarelor”. Acest formular este întocmit pentru a permite atât titularului de pensie cât și membrilor familiei acestuia, fie că își are sau nu reședința împreună cu acesta, să beneficieze de prestațiile în natură de asigurare de sănătate, maternitate, acordate în contul instituției competente, de către instituția din locul de reședință, în conformitate cu prevederile legislației care se aplică.
Casa județeană de pensii emite aceste formulare la cererea pensionarilor sau la cererea unei instituții de sănătate din statul membru în care pensionarul român și-a stabilit reședința. Instituția debitoare a pensiei completează acele paragrafe din partea (A) a formularului,, care atestă calitatea de pensionar a solicitantului. Casa de pensii ține evidența în baza de date a persoanelor titulare de pensii care se mută pe teritoriul unui alt stat membru.
Formularul este eliberat fără limită de valabilitate pentru pensionarii aflați în evidența noastră. Formularul este transmis apoi Caselor județene de sănătate din raza ultimului domiciliu avut în România în vederea completării părții (A) a formularului. Formularul astfel completat de către Casa de pensii și Casa de asigurări de sănătate ajunge la Instituția sanitară din locul de reședință a pensionarului. De obicei aceste instituții sunt Casele de asigurări de sănătate din statele membre. Instituția de la locul de reședință completează partea (B), prin care se precizează că aceasta a efectuat înscrierea persoanelor interesate. Persoanele astfel înscrise beneficiază de prestații sanitare în natură (consultații medicale, operații, medicamente, etc) similar pensionarilor din statul de reședință.
Atunci când pensionarul încetează de a mai avea un drept de pensie (deces, schimbare de situație) instituția care a eliberat formularul E 121 îl anulează folosind formularul E 108.
Formularul E 121 generează o rambursare forfetară, cheltuielile generate de prestațiile de sănătate acordate unui pensionar român într-un statul membru, sunt rambursate la Casa județeană de sănătate a ultimului loc de domiciliu în România, respective instituția care a completat și semnat partea (A) a formularului.
Casa Județeană de Pensii Covasna în cursul anului 2007 a emis 45 de formulare E 121, atestând astfel calitatea de pensionar a solicitanților care și-au schimbat domiciliul într-un alt stat membru.
Majoritatea formularelor E 121 emise au fost pentru pensionarii care și-au mutat reședința în Ungaria, doar în 2 cazuri au avut reședința în alt stat, respectiv în Franța.
Acest lucru se poate explica cu faptul că părinții bătrâni, pensionari în România, de frica de a rămâne singuri la sfârșitul vieții, își mută reședința la copii care își desfășoară activitatea într-un alt stat. Cazul extrem întâlnit a fost a unei doamne în etate de 93 de ani care neavând pe nimeni în România, și-a vândut casa și s-a mutat la nepoata să din Ungaria.
CAPITOLUL V.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Politica orientată către client pentru lucrătorii migranți presupune adesea responsabilitate mai multor organizații ( autorități de emigrare, instituții de securitate socială, autorități fiscale, organe judiciare, întreprinderi, etc.). Tratarea clienților care trăiesc în străinătate solicită adesea servicii și proceduri specializate, cum ar fi:
asigurarea facilităților de traducere;
permiterea unor perioade mai lungi pentru comunicare, etc.
Aplicarea legislației privind coordonarea sistemelor de securitate socială reprezintă – în fapt – o provocare la care trebuie să facem față, avem o serie de obligații asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
BIBLIOGRAFIE
Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicat în MO nr. 140 din 1 aprilie 2000 – cu modificările ulterioare
Conf. Univ. Dr. Radu Stancu, Drept comunitar – suport de curs masterat
Instrumente legislative comunitare în domeniul protecției sociale – publicat cu sprijinul Programului Consensus (PHARE) – București, 1998
Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa județeană de Pensii Covasna – Sf. Gheorghe, 2007
*** www.cnpas.org – pagina oficială al Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, capitolul Integrare Europeană
*** http://www.crj.ro/files/02 – Bază de date referitor la circulația persoanelor
*** http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=194&lid=1&id=218
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Securitatea Sociala a Lucratorilor Migranti (ID: 131308)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.