Securitatea Si Statele Fragile

=== ff62bc0fe1f6ed37daa23bba775d340c195a49f9_669355_1 ===

SECURITATEA ȘI STATELE FRAGILE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. STATUL FRAGIL ȘI PREVENIREA CRIZELOR

1.1.Conceptul de securitate

1.2. Crizele și impactul lor

1.2.1 Tipologia crizelor

1.3. Prevenirea crizelor

1.4. Prevenirea fragilității statului

CAPITOLUL 2 VULNERABILITATEA ÎNTR-UN STAT FRAGIL

2.1 Vulnerabilitatea într-un stat fragil

2.2 Diversele vulnerabilități existente în cadrul statelor fragile

2.3 Vulnerabilități globale

CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ

3.1 Vulnerabilitatea politică și militară

3.2 Vulnerabilitatea economică

3.3 Vulnerabilitatea socială

BIBLIOGRAFIE

CONCLUZII

ANEXE

INTRODUCERE

Datorită tot mai agresivelor fluctuații ce se sesizează în mod periodic nu doar în mediul de securitate zonal, ci și a nivelul mediului de securitate internațional, se remarcă faptul că mare parte din comunitatea internațională începe să se preocupe tot mai frecvent nu doar de securitatea globală, ci de identificarea unor numeroase soluții, cu eficiență maximizată, prin intermediul cărora să se reușească consolidarea și menținerea stabilității politice, stabilității economice, dar și a stabilității geostrategice, în special în zonele despre care specialiștii estimează că ar reprezenta adevărate potențiale focare de manifestare a unor conflicte.

În acest context, se remarcă faptul că principalii lideri politici de pe mapamond sunt în permanență interesați de identificarea și implicit implementarea unor soluții nu doar optime, ci și viabile, prin intermediul cărora să se reușească diminuarea considerabilă a tuturor stărilor conflictuale, oricare ar fi natura acestora.

În același timp se are în vedere și diminuarea, respectiv eliminarea potențialelor cauze ce pot, ca într-un anumit context, să declanșeze o serie întreagă de conflicte, ale căror efecte pot să fie nebănuite.

Din acest considerent, în mod constant se încearcă identificarea și analizarea diverselor vulnerabilități ce sunt sesizate nu doar la nivel zonal, ci și la nivel global, ca și identificarea potențialelor riscuri, vulnerabilități, amenințări ce într-o anumită perioadă de timp ar putea să genereze apariția unor surse noi de instabilitate, ori să accentueze instabilitatea surselor deja identificate.

La nivel zonal, dar și global, periodic sunt realizate numeroase analize, rapoarte și statistici cu ajutorul cărora diversele autorități, cărora le revin roluri importante de decizie la nivelul mediului de securitate, au posibilitatea de a contura și ulterior implementa diversele instrumente ce sunt special dedicate procesului de menținere a stării de stabilitate, siguranță și echilibru la nivel global, zonal și local.

În același timp se are în vedere realizarea diverselor demersuri dedicate limitării la maxim a eventualelor pericole privind apariția unor noi surse de instabilitate majoră.

Urmare a numeroaselor mutații majore ce au fost remarcate nu doar zonal, ci și la nivel global, s-a remarcat o reechilibrare a forțelor politice pe scena internațională, efectele acestei reașezări remarcându-se mai ales la nivelul geo-securității globale, aceasta fiind caracterizată în ultima perioadă de o complexitate și un risc de instabilitate fără precedent.

Obiectivul realizării unui anumit echilibru în mediul de securitate, respectiv a unei stabilități la nivelul comunității internaționale impune, printre multe altele, și o analiză atentă și constantă a imaginii de ansamblu ce îi este caracteristică fiecărei națiuni/stat, luându-se în considerare complexul capacităților acesteia (incluzând capacitatea militară, capacitatea economică, capacitatea tehnică, cea informațională, etc.), în acest fel reușindu-se determinarea multiplelor fluctuații majore ce ar putea genera potențiale perturbări la nivelul sistemul de securitate global.

În tot acest context, anterior expus, se remarcă necesitatea acordării unei atenții deosebite securității statelor lumii, mai ales în situația statelor ce sunt percepute ca fiind „fragile”, urmare a diverselor surse de instabilitate ce le sunt caracteristice.

Prezenta lucrare de diplomă, denumită „Securitatea și statele fragile”, este structurată în trei mari capitole, la finalul cărora se vor regăsi concluziile desprinse în urma analizării tematicii prezente.

În cadrul primului capitol, denumit „Statul fragil și prevenirea crizelor” este prezentată o delimitare a conceptului de securitate, ulterior trecându-se la definirea crizelor (în versiunile mai multor specialiști, ca prezentarea impactului pe care acestea îl pot determina, ulterior manifestării.

Nu în ultimul rând, tot în cadrul acestui capitol, s-a avut în vedere și prezentarea diverselor modalități prin care pot fi prevenite diversele crize, o atenți specială fiind acordată prevenirii fragilității statului.

În cuprinsul celui de-al doilea capitol, capitol denumit „Vulnerabilitatea într-un stat fragil”, se va încerca prezentarea și ulterior analizarea vulnerabilității la nivelul unui stat fragil, ca și identificarea și analizarea potențialelor vulnerabilități ce pot fi regăsite la nivelul statelor fragile ale lumii. De asemenea, tot în cuprinsul celui de-al doilea capitol se va avea în vedere analizarea diverselor vulnerabilități, sesizate la nivel global.

Ultima parte a prezentei lucrări de diplomă, parte ce este dedicată studiului de caz, analizează vulnerabilitățile regăsite la nivelul statului Republica Moldova, incluzând nu doar vulnerabilitățile politice și militare, ci și vulnerabilitatea economică a acestui stat, incluzând și vulnerabilitatea socială.

CAPITOLUL 1. STATUL FRAGIL ȘI PREVENIREA CRIZELOR

1.1.Conceptul de securitate

Este cunoscut faptul că marea majoritate a transformărilor ce au fost sesizate în ultima perioadă în cadrul mediului de securitate zonal, dar și global, au determinat atragerea atenției comunității internaționale, preocupate în mod constant de securitatea globală, ca și de identificarea diverselor soluții cu viabilitate maximă, dedicate menținerii și mai ales consolidării păcii, cu precădere în zonele ce sunt considerate a fi cu risc maxim de producere a unor potențiale conflicte.

Din acest considerent, principalii lideri politici ai lumii au în vedere în permanență identificarea diverselor soluții optime, menite să diminueze în mod considerabil unele stări conflictuale (oricare ar fi natura lor), în același timp urmărindu-se și reducerea, și implicit eliminarea, diverselor cauze declanșatoare ale acestor conflicte.

Pentru atingerea acestor obiective, se încearcă constant identificarea diverselor vulnerabilități sesizate la nivel zonal (dar mai ales global), ca și identificarea unor potențiale riscuri și amenințări care, în timp, ar putea determina fie declanșarea unor surse noi de instabilitate, fie accentuarea surselor de instabilitate deja existente.

În plus, în mod periodic, sunt realizate numeroase analize și statistici ce le permit diverselor autorități ce au un rol important de decizie în cadrul mediului de securitate, să contureze și ulterior implementeze diverse instrumente special dedicate atingerii obiectivelor anterior menționate, principalul scop urmărit având în vedere obținerea stării de stabilitate la nivel zonal(național)/global, în paralel cu limitarea la maxim a pericolului apariției unor potențiale noi surse de instabilitate majore.

Se impune a se menționa și faptul că numeroasele mutații remarcate nu doar la nivel zonal, ci și la nivel global, au atras după ele o reechilibrare a marilor forțe politice, efectele acesteia reflectându-se cu precădere asupra activității internaționale, caracterizate în acest moment de o complexitate fără precedent.

Categoric, un moment important în istoria recentă a lumii l-a reprezentat tragicul eveniment derulat în SUA, în fatidica zi de 11 septembrie 2001, atacurile teroriste ce au zguduit cea mai mare putere a lumii generând modificări majore în politica de securitate globală, pe lângă crize de amploare, ce s-au manifestat nu doar pe planul economic, ci mai ales pe planul politic.

Și, din nefericire, marea majoritate a crizelor din ultima perioadă sunt caracterizate de forme atipice de manifestare în cadrul relațiilor internaționale, motiv pentru care s-a remarcat apariția în cadrul mediului de securitate internațional a unor multiple necunoscute, cu evoluții variabile.

Chiar dacă, tradițional, orice fel de problemă de securitate (fie aceasta un conflict, o criză, o stare de instabilitate, etc.) este direct dependentă de capacitatea/abilitatea de gestionare/control a unui stat, respectiv grup de state, realitatea anului 2018 demonstrează faptul că, la nivel global, puterea oricărui stat (oricare ar fi locul pe care acesta îl ocupă în mediul de securitate, ca și de dimensiunea sa) nu se mai poate cuantifica doar prin prisma dimensiunii militare, ci luându-se în considerare și potențialul economic, potențialul informațional, etc.

În vederea asigurării unui anumit echilibru de securitate, respectiv de stabilitate la nivel zonal/global, este necesară analizarea constantă a imaginii de ansamblu ce este caracteristică fiecărei națiuni, toate capacitățile acestuia (respectiv capacitatea militară, cea economică, cea tehnică, capacitatea informațională, etc.) putând să determine multiple fluctuații majore în cadrul sistemului de securitate internațional.

Atentatele din 11 septembrie 2001 au modificat și harta geopolitică a lumii, implicarea trupelor armate americane în Irak mărind considerabil instabilitatea în zonă, în special în Pakistan și Afganistan. Economia americană a avut și ea mult de suferit din această cauză, deplasarea trupelor în zonele de conflict costând aproximativ 2.000 de miliarde de dolari.

În paralel, dolarul american a început să piardă din putere, lucru ce s-a reflectat serios asupra standardului de viață al americanilor. Imensul efort financiar pe care SUA a trebuit să-l facă pe perioada desfășurării conflictelor armate a dus la mărirea politicilor monetare expansioniste și la creșterea prețurilor bunurilor de larg consum. Economia globală a intrat în declin, prețul barilului de petrol a explodat și s-a practicat tot mai mult scăderea artificială a dobânzilor. Iar efectul major pe care atentatele l-au avut asupra economiei globale a constat într-o relaxare monetară și fiscală fără precedent, ce a dus la cunoscuta prăbușire de pe piața imobiliară, la panică financiară și ulterior la recesiune.

Actualul mediu de securitate global este direct influențat de fenomenul politic internațional, acesta cunoscând în ultima perioadă fluctuații majore, mai ales pe fondul fenomenului migrației, ce în ultimul an a cunoscut dimensiuni fără precedent la nivel european și nu numai. În acest context, s-a impus în mod firesc și re-evaluarea tehnicilor de analiză a mediului de securitate, o atenție deosebită fiind acordată :

Procesului de evaluare constantă a evoluțiilor semnalate la nivelul scenei politice internaționale a „marilor actori” (SUA, Germania, Marea Britanie, Federația Rusă, China, etc.), ca și a statelor ce sunt poziționate în zonele frecvent predispuse unor conflicte

Analizării alianțelor realizate la nivel regional/global, ca și a eșecurilor, respectiv reușitelor ce sunt specifice statelor mari/puternice ale lumii

Anticipării și identificării surselor diverse care pot să determine într-un anumit moment o criză politică, militară, socială, economică, etc

Procesului de identificare, ca și celui de analiză a cauzelor ce pot determina anumite comportamente generatoare de stări conflictuale

Mediul internațional de securitate este cu mult mai dinamic și mai complex, comparativ chiar și cu deceniul trecut, fluctuații semnificative fiind remarcate cu precădere la nivelul politicii de securitate globale. Iar instabilitatea deosebită, ce s-a remarcat cu precădere în ultimele luni nu doar pe plan regional, ci și pe plan global, instabilitate datorată în principal tot mai numeroaselor fenomene și procese aproape imposibil de prognosticat, determină și dezvoltarea exponențială a scenariilor și explicațiilor privind cauzele declanșatoare, ca și a repercursiunilor ulterioare.

Se cunoaște faptul că cele mai multe evenimente geopolitice majore s-au semnalat în proximitatea Mării Negre, regiunea aflându-se în relații directe de interdependență cu evoluția mediului de securitate la nivel global. Iar mare parte dintre aceste evenimente au fost generate de procesul de avansare a frontierei euro-atlantice înspre zona Asiei Centrale, pe fondul deselor indecizii semnalate la nivelul instituțiilor responsabile în delimitarea granițelor la nivel extins, în așa fel încât să se reușească includerea tuturor națiunilor ce își propun să fie parte integrantă din spațiul euro-atlantic nou delimitat.

Numeroasele evenimente majore, care s-au derulat de-a lungul timpului nu doar în zona europeană, ci și la nivel mondial, sunt strâns legate de evoluția geopolitică globală, mare parte dintre acestea fiind determinate de avansarea spre Asia Centrală a frontierei euro-atlantice, în condițiile de indecizie ale instituțiilor abilitate de a delimita granițele cât mai amplu, astfel încât să se realizeze includerea unor state ce își doresc să facă parte din acest nou spațiu euro-atlantic.

Diversele mutații, multe dintre ele radicale, ce au fost semnalate în ultimii ani la nivel global, au generat o reechilibrare a forțelor politice pe scena politică internațională, cu efecte ce s-au reflectat în mod direct asupra vieții internaționale, ce a intrat într-un con de complexitate fără precedent.

1.2. Crizele și impactul lor

Termenul „criză” își are originile din grecescul “krisis”, ce semnifică o situație/stare ce impune luarea unei decizii. Studiile au demonstrat faptul că, de regulă, în orice situație de criză avem tendința să intrăm în panică, să ne comportăm atipic, să percepem fapte și situații în mod diferit.

În opinia lui Timothy Cooombs criza este o „amenințare majoră și imprevizibilă care are un efect negativ asupra organizației, industriei sau publicurilor implicate”. Iar Raymond Boudon consideră criza ca fiind momentul în care controlul și identitatea unui grup sunt supuse unei încercări neprevăzute, periculoasă și cu termeni nesiguri de rezolvare. La rândul lor, W.G.Engelhoff și F. Sen, apreciază că o criză apare în momentul în care amenințările din mediu intră în contact cu slăbiciunile interioare ale unei organizații.

O altă definiție interesantă a crizei este formulată de Otto Lerbinger, care apreciază ca aceasta „este un eveniment care aduce sau care are potențialul de a aduce unei organizații o imagine proastă și care, prin aceasta, îi pune în pericol profitabilitatea, dezvoltarea sau chiar posibilitatea de supraviețuire”.

Frederic Stanley „Rick” Mishkin, crede că o criză este „situația în care selecția adversă și hazardul moral se acutizează", în vreme ce sociologul  francez Edgar Morin a ajuns la concluzia că de cele mai multe ori o criză poate fi asociată cu „lipsa de condiții care să permită adoptarea unei decizii”.

Iar americanul Ian I. Mitroff, autorul a peste 30 de cărți și 300 de articole în domeniul gestionării crizelor, politicii de afaceri și managementului de criză susține că o criză poate avea probabilitate scăzută de apariție, dar implicații majore pentru organizații, societăți sau persoane.

Chiar dacă mulți sunt cei care consideră criza un factor generator de stres și de disconfort psihologic, există și autori care apreciază că aceasta ne poate oferi anumite oportunități. Astfel, în versiuna lui André Comte-Sponsville, citat de T. Libaert, criza reprezintă o „schimbare rapidă și involuntară care se poate dovedi favorabilă, dar este întotdeauna dificilă și aproape insuportabil de dureroasă”.

Iar Gerald Meyers a reușit să identifice și oportunitățile aferente unei crize:

Apariția și evidențierea erorilor

Accelerarea schimbărilor

Descoperirea dificultăților latente

Modificarea ideilor persoanelor, a motivațiilor și comportamentelor acestora

Dezvoltarea de strategii inedite pentru depășirea crizei

1.2.1 Tipologia crizelor

Pentru identificarea strategiilor ideale vizând gestionarea situațiilor de criză, o atenție deosebită este acordată, în cadrul managementului crizelor, tipologiei crizelor.

Tipologia propusă de T. Pauchant și I. Mitroff combină tipul de factori declanșatori, respectiv cauzele interne și cele externe, cu natura diverșilor factori ce pot fi tehnico-economici și socioumani. Astfel, cei doi specialiști identifică mai multe tipuri de crize, respectiv:

Crize generate de factori externi, tehnico-economici – cum ar fi catastrofele naturale provocate de organizații, în urma unor defecțiuni industriale;

Crize generate de factori interni, tehnico-economici – precum falimentele, prăbușirea sistemelor informatice sau a unor utilaje de producție;

Crize generate de factori externi, socioumani – ex. terorism, răpiri, boicoturi, campanii de zvonuri;

Crize generate de factori interni, socioumani – precum sabotaje, alterarea produselor în instituții, hărțuiri sexuale/etnice/ rasiste, deficiențe ale managementului și producției

În cadrul managementului crizei, o atenție specială este acordată atât tipologiei acestora, cât și strategiilor ideale menite să conducă la o cât mai bună rezolvare. Astfel, crizele se clasifică în funcție de :

Cauzele care le generează – respectiv dacă factorii declanșatori sunt interni ori externi, factori conjuncturali, imediați sau structurali

Modul în care acestea se desfășoară/derulează în timp – mai brusc sau mai lent

Amploarea pe care o pot lua crizele – ele putând fi profunde sau doar superficiale

Nivelul de acțiune – putând afecta activitatea de tip curent (crize operaționale, identitatea unui stat sau organizație – crize identitare) ori putând afecta elaborarea unor strategii (crize strategice).

Și celebrul Otto Lerbinger a identificat trei mari tipuri de crize, respectiv:

Crizele universului fizic – generate de cauze umane sau non-umane, cum ar fi tornadele, uraganele, cutremurele, poluarea cu substanțe chimice, contaminarea radioactivă ori încălzirea globală;

Crizele datorate mediului uman – confruntări și acțiuni răuvoitoare, precum actele teroriste, războaiele, grevele, sabotajele, demonstrațiile ori boicoturile

Crizele datorate unui management defectuos – valori deformate, înșelăciuni, gestiuni frauduloase (fie greșeli ale conducerii fie acțiuni dăunătoare intenționate ale acesteia.

În literatura de specialitate sunt întâlnite și alte tipologii atribuite crizelor, unii autori diferențiindu-le în:

Crize sociale – șomaj, sărăcie, creșterea accentuată a inflație

Crize financiare – căderi și reveniri spectaculoasă pe burse

Crize politice

Crize locale internaționale

Crize economice generalizate

Crize generate de dezastre naturale

În opinia unor specialiști precum D. Newsom, A. Scott și J.V. Turk punct de vedere fizic, crizele pot fi violente sau non-violente, apreciatul J.P. Rossart împărțind crizele în crize interne sau crize externe, cele din ultima categorie putând fi cauzate atât de diverși factori naturali (de regulă catastrofe), cât și de diverși factori umani (aici fiind incluse terorismul, vandalismul sau diverse alte agresiuni).

La rândul lor, W.G. Egelhoff și F. Sen combină mediul crizei (familiar sau nefamiliar) cu tipul eșecului (tehnici sau sociopolitic), reușind să definează mai multe familii de crize, precum:

Crize ce sunt produse într-un mediu nefamiliar de un eșec tehnic – cum ar fi uraganele, inundațiile, etc

Crizele produse într-un mediu familiar de un eșec tehnic – marile accidente industriale

Crizele produse într-un mediu nefamiliar de un eșec sociopolitic – acte de terorism, răpiri, sabotaje, șantaje

Crizele produse într-un mediu familiar de un eșec sociopolitic – crize declanșate de greve, sancțiuni guvernamentale, falimente, etc

De asemenea, clasificarea crizelor este făcută de Timothy Coombs pe două axe, respectiv axa intern – extern și axa intenționat – neintenționat, fiind nominalizate patru tipuri de crize, generate de:

Terorism – ce constă în acțiuni intenționate ce sunt realizate de personaje externe, care au scopul de a afecta direct sau indirect o organizație/stat – exemple precum explozii intenționate, uciderea unor angajați sau asasinatele

Transgresiuni – acțiuni intenționate ce sunt comise de diverse organizații care conștient încalcă diverse reguli de comportament, ce anterior fuseseră asumate – cum ar fi încălcări ale unor regulamente sau ascunderea unor informații de ordin public

Accidente – acțiuni neintenționate ce pot apărea în interiorul unei organizații/unui stat, ele având cauze interne – accidente aviatice, inundații, explozii, retragerea anumitor produse de pe piață

Greșeli – acțiuni neintenționate ce aparțin organizației și pe care un agent extern poate încerca să le transforme într-o criză – cum ar fi ambiguități, manipulări, ezitări

Luând în considerare două variabile, respectiv cauzele crizelor (ce pot fi naturale, intenționate ori neintenționate) și consecințele acestora (ce pot să fie violente sau non-violente), cunoscuții D. Newsom, A. Scott și J.V. Turk propun și ei o tipologie a crizelor, respectiv :

Crize generate de cauze naturale ce au consecințe violente – cutremure, inundații, epidemii, incendii, furtuni, etc

Crize generate de cauze naturale, cu consecințe non-violente – cutremure, inundații, secete

Crize cauzate de acțiuni intenționate și care au consecințe violente – jafuri, pulverizări cu antrax, sabotaje, traficul de droguri

Crize datorate unor acțiuni intenționate, ce au consecințe non-violente – amenințări cu bombă, zvonuri, falimente, etc

Crize ce sunt cauzate de acțiuni neintenționate și au consecințe violente – explozii, incendii, defecțiuni la instalații, decesul unei persoane din managementul superior, etc

Crize generate de acțiuni neintenționate,, care au consecințe non-violente – căderea cotelor bursiere, falimente, lichidări de stoc, etc

Managementul unei crize, ce are rolul de a o combate și de a diminua eventualele efecte produse de aceasta, este puternic influențat de etapele evoluției crizei, Steven Fink propunând un model în trei pași, respectiv:

Pregătirea unei crizei (prodromal period) – aceasta este o etapă de avertizare, în timpul căreia pot fi identificați factorii declanșatori, în funcție de modul de abordare al acestora, dar și de măsurile adoptate putându-se preveni sau chiar anula criza ce se întrevede. În situația în care semnalele de alarmă sunt ignorate sau tratate necorespunzător și nu s-au întreprins nici un fel de acțiuni pentru stoparea evoluției crizei (ori dacă acestea nu au fost implementate corect, ele devenind astfel ineficiente), se trece la următoarea fază a evoluției unei crize

Criza în fază acută (acute crisis) – în această etapă criza este identificată, ea putând fi eventual controlată (anumite informații) și diminuată numai în situația în care în etapa anterioară au fost concepute și elaborate eventuale planuri de criză.

Criza în faza cronică (chronic crisis) – poate dura mai mult sau mai puțin, în funcție de modul de percepere al publicului larg și al instituțiilor implicate, dar și de reacțiile presei.

Finalizarea crizei (crisis resolution) – este scopul principal al managementului unei crize, această fază fiind ideală să fie atinsă cât mai devreme de la declanșarea crizei. În faza de terminare se ajunge cel mai repede dacă nu sunt neglijate semnalele recepționate pe perioada derulării etapei de pregătire, caz în care revenirea la normalitate este mult mai facilă și mai puțin costisitoare. Nu de puține ori însă, datorită caracterului ciclic al unei crize, etapa de terminare a acesteia se poate transforma în etapa pregătitoare unei noi crize, motiv pentru care este recomandat ca liderii să analizeze într-un mod cât mai corect comportamentul pe perioada crizei, pregătind din timp toate planurile manageriale aferente acesteia

1.3. Prevenirea crizelor

În ultimii ani, s-a sesizat interesul unor oficiali americani pentru așa-numitul concept al revenirii pe continentul european, aceștia militând deseori pentru Europa „liberă și întreagă”, ce presupune o extindere înspre zona estică a întregului cadru instituțional ce este reliefat de cunoscuta N.A.T.O., ca și/sau de Uniunea Europeană.

Procesul de extindere a N.A.T.O., ca și cel de acceptare al noilor democrații de tip european la nivelul instituțiilor Uniunii Europene se poziționează în topul priorităților aflate pe ordinea de zi a marilor lideri politici mondiali. Iar ideea de eliminare a granițelor la nivelul statelor europene este tot mai des asimilată procesului de extindere al N.A.T.O.

Extinderea frontierei euro-atlantice înspre partea estică a continentului european a determinat și delimitarea spațiului geopolitic pe două așa-zise axe strategice, respectiv axa N-S (incluzând Federația Rusă, Armenia, Iranul) și axa E-V (incluzând Marea Neagră și Caucazul), aceasta delimitând de altfel și majoritatea resurselor energetice caspice, a căror destinație principală este reprezentată de marile state occidentale.

Cele două axe imaginare se întrepătrund în regiunea zona Azerbaidjan-ului, zonă recunoscută de specialiștii în domeniu drept fundamentală pentru mediul de securitate internațional, ea reușind să mențină activ interesul statelor cu influență la nivel internațional.

În actualele condiții de securitate, ce se manifestă nu doar la nivelul Uniunii Europene, ci și la nivelul Mării Negre (și frecvent la nivel internațional), N.A.T.O. a ajuns să dețină un rol major în ceea ce reprezintă complexul proces de asigurarea stabilității și echilibrului la nivelul stabilității spațiului euro-atlantic, în paralel cu asigurarea mediului de securitate regional și global.

Ca urmare a numeroaselor acțiuni militare, care sunt derulate constant de către NATO, ca și prin intermediul multiplelor acțiuni ce sunt specifice procesului de management al crizelor diverse (acțiuni derulate în nume propriu, ca și acțiunile derulate sub egida O.N.U., respectiv acțiune ce se desfășoară printr-o colaborare de tip bilateral cu instituțiile și organismele de securitate existente la nivel internațional) Alianța Nord-Atlantică a reușit să își adjudece statutul de cea mai puternică organizație politico-militară, cu influențe directe a nivelul amplului proces dedicat menținerii securității și apărării.

N.A.T.O. continuă să se mențină în topul celor mai puternici lideri ce influențează mediul internațional de securitate actual, organizația extinzându-și constant aria de influență, nu doar la nivelul continentului european, ci și la nivelul lumii.

În plus, organizația derulează în mod constant numeroase acțiuni specifice în interiorul zonelor ce sunt considerate a fi strategice, în interiorul acestora manifestându-se potențiale surse de instabilitate, de conflict, tensiune, respectiv crize diverse.

În actuala societate, se remarcă, nu doar la nivelul mediului de securitate global, respectiv european, ci și în zona mediului de securitate balcanic un grad ridicat de instabilitate, respectiv fragilitate, motiv pentru care se are în permanență în vedere menținerea diverselor relații multilaterale de colaborare stabilite între NATO și restul structurilor similare existente pe teritoriul continentului european.

Iar specialiștii în domeniu anticipează că prin intermediul acțiunilor comune, aceste structuri de securitate vor reuși să dobândească abilitatea și mai ales capacitatea de a reacționa rapid și cu eficiență maximă la toate potențialele conflicte, tensiuni, crize ce se pot semnala în diverse regiuni.

De asemenea, nu în ultimul rând, se are în vedere eliminarea multiplelor riscuri și amenințări ce planează la nivelul mediului de securitate internațional.

În aceste condiții, o consolidare permanentă a actualei structuri de securitate se constituie în obiectiv principal nu numai pentru NATO, ci și pentru restul statelor europene, prevenirea și diminuarea, respectiv eliminarea potențialelor riscuri sesizate la nivelul mediului de securitate zonal poziționându-se în topul priorităților.

Demn de menționat este faptul că Federația Rusă, ca și unele state ce de asemenea provin din fostul colos U.R.S.S., nu are deloc o părere bună cu privire la noile scenarii geopolitice ce au fost elaborate de către Alianța Nord-Atlantică, NATO fiind de altfel în repetate rânduri contestată de către foștii lideri sovietici, ce percepeau extinderea acesteia drept o amenințare directă îndreptată împotriva mediului de securitate internațional.

Cu trecerea timpului (ulterior momentului 1989, anul prăbușirii blocului comunist) liderii sovietici și-au mai reconsiderat pozițiile în raport cu NATO, existând situații în care aceștia s-au declarat total nemulțumiți de o așa numită „excludere” din cadrul spațiului marii Europe, ca urmare a extinderii NATO.

Ca urmare a procesului complex de redefinirea europeană, căruia i s-a asociat și cel al transformării, respectiv adaptării permanente a NATO, s-a remarcat creșterea exponențială a influenței manifestate de zona Mării Negre la nivelul mediului de securitate internațional, statele din proximitatea acesteia căpătând valențe noi nu doar pe scena politică, ci mai ales pe cea geostrategică.

Așa se face faptul că această zonă s-a transformat treptat într-o provocare reală nu numai pentru principalele state europene, ci și pentru N.A.T.O., numeroasele proiecte comune viitoare vizând, printre altele, optimizarea amplului proces de securizarea zonei, ca și consolidarea stabilității zonale (mai ales după celebrul episod Ucraina).

Zona extinsă a Mării Negre constituie pentru N.A.T.O. o linie de demarcație imaginară în raport cu amenințările actuale, în topul cărora se poziționează terorismul, traficul de persoane, traficul de arme, ca și traficul de droguri.

În plus, Alianța Nord-Atlantică urmărește cu interes și zonele aferente așa-numitelor „conflicte înghețate”, zone în care se pot declanșa oricând numeroase tensiuni, ce pot degenera ulterior, cu consecințe nebănuite (precum situația Ucrainei, anterior menționată).

Pe fondul unor presiuni deosebite ce se remarcă a se manifesta în mod periodic la nivelul Federației Ruse, privind integrarea fostelor state U.R.S.S. în C.S.I., asigurarea unui mediu de securitate stabil în zona Mării Negre presupune o cooperare strânsă între numeroasele organisme NATO și corespondentele acestora din Uniunea Europeană, în paralel avându-se în vedere nu doar o liberalizare ideală a piețelor din această zonă, ci mai ales multiplicarea și fluidizarea relațiilor comerciale transfrontaliere.

1.4. Prevenirea fragilității statului

Numeroasele studii ce au fost realizate în ultimii ani în acest domeniu au reușit să evidențieze faptul că, din păcate, rețelele dedicate criminalității informatice se află într-o continuă dezvoltare, iar cele mai multe dintre obiectivele acestora au în vedere nu doar spionajul, cât mai ales sabotajul practicat la nivelul diverselor entități statale.

Acesta este principalul motiv pentru care se impune acordarea unei atenții speciale securității cybernetice la nivel de stat, cu atât mai mult cu cât în ultima vreme se remarcă o evoluție de tip exponențial al diverselor tehnologii ce sunt dedicate acestor atacuri, respectiv de la deficiențe minore (deseori de tip agasant) la amenințări majore adresate securității diverselor informații naționale, cu repercursiuni multiple, ce se răsfrâng nu doar la adresa infrastructurilor zonale, ci și asupra celor continentale.

Așa se face faptul că tot mai multe state au ales să realizeze investiții majore în domeniul dedicat capabilității cibernetice, cu efecte resimțite și la nivel militar.

Demn se semnalat este faptul că efectele ce sunt determinate pot fi numeroase, mai ales în condițiile în care la ora actuală nu se cunosc un număr adecvat de tehnici și mijloace special dedicate unei descurajări reale a terorismului cybernetic.

Și asta în condițiile în care, în ciuda legislației internaționale destul de stufoase, identificarea teroriștilor cybernetici se dovedește a fi, în cele mai multe dintre cazuri, un demers nu tocmai facil.

Pe fondul apărărilor dedicate domeniului cybernetic și care sunt în permanență actualizate, statele lumii au posibilitatea să gestioneze potențialele riscuri și amenințări la adresa lor, în condițiile unor riscuri reziduale ce pot să pară acceptabile la prima vedere, luând ca sistem de referință clasicele amenințări teroriste.

În spațiul cybernetic actual se remarcă constant o prezență tot mai activă a unor grupări de hackeri, ce sunt membrii în anumite zone aferente crimei organizate, dar și grupări teroriste, ce au scopuri și obiective bine definite.

În aceste condiții, unele state (printre care se numără China) își declară în mod constant intenția de a genera diverse capabilități defensive, ca și ofensive, special dedicate războiului informațional.

În domeniul dedicat scopurile, ca de altfel și al particularitățile ce stau la baza întrebuințării actualului mediu online, de către anumite organizații/ grupări teroriste ce funcționează în anumite zone ale globului, se remarcă în mod special perioada dedicată pregătirii atacurilor cybernetice, dar și cea a organizării acestora, organizare ce se dovedește a fi una deosebită, în toate cazurile.

În cadrul societății contemporane se remarcă din păcate faptul că mediul online devine un preferat constant al organizațiilor/grupărilor teroriste, ca urmare a:

Modului facil de accesare din orice locație a globului

Numeroaselor carențe semnalate la nivel legislativ, ce sunt dedicate reglementării diverselor comportamente din mediul online

Unui control inadecvat

Gradului anonim (respectiv cvasi-anonim), dedicat comunicărilor

Unor fluxuri deosebit de rapide a informațiilor

Costurilor reduse atât aferente dezvoltării, cât și cele pentru menținerea prezenței la nivelul mediului online

Audienței deosebite sesizate la nivelul marii majorități a regiunilor geografice

Unei creșteri deosebite a numărului utilizatorilor de online

În privința scopurilor pentru care grupările/organizațiile teroriste folosesc tot mai frecvent mediul online, se remarcă abordări multiple, respectiv:

În opinia cunoscutului Furnell &Warren, mediul online este utilizat de grupările/organizațiile teroriste contemporane cu scopul :

De a-și face propagandă, ca și publicitate

Colectării diverselor fonduri ce le sunt necesare în vederea derulării diverselor activități de terorism

Informării opiniei publice, adepților, fanilor

Diseminării informațiilor diverse

Realizării unei comunicări rapide și mai ales în siguranță

Fred Cohen a ajuns la concluzia că internetul este folosit de către organizațiile de teroriști în vederea :

Realizării diverselor acțiuni de planificare a acțiunilor teroriste

Derulării unor acțiuni de tip financiar (aici incluzând și colectare de fonduri)

Coordonării diverselor acțiuni teroriste, respectiv pentru derularea numeroaselor operațiunilor specifice grupărilor teroriste

Derulării unor acțiuni de natură politică, respectiv de tip propagandistic

Timothy L. Thomas consideră că mediul online este utilizat de mediul online mai ales pentru :

A-și prezenta identitatea organizației/grupării și scopurile acestora

Derularea diverselor acțiuni de tip propagandistic

A realiza o comunicare anonimă/acoperită

Inducerea panicii și a fricii la nivelul populației afectate/atacate

A derula diverse acțiuni financiare – aici fiind incluse și acțiunile de colectare a fondurilor ce le sunt necesare organizațiilor/grupărilor teroriste

Comandarea atacurilor teroriste în diverse zone ale lumii, ca și pentru controlul acestor atacuri

Mobilizarea mult mai eficientă a adepților

Recrutarea de noi adepți

Colectarea diverselor informații ce le sunt necesare liderilor în cadrul grupărilor teroriste pe care le conduc

A fura diverse informații/date, ca și pentru o manipulare a acestora

A folosi ofensiv diversele tehnici de manipularea maselor

Inducerea dezinformării

În opinia lui G. Weimann, organizațiile/grupările teroriste folosesc mediul online cu scopul:

Generării unui potențial război de tip psihologic, ce poate determina potențiale victime ale atacurilor

Realizării unei continue propagande

De a recruta noi adepți

De a identifica/distribui diverse informații necesare în cadrul activităților derulate

Colectării fondurilor necesare

De a instrui adepți, ca și pentru o informare rapidă și sigură a acestora

Stabilirii diverselor contacte dintre membrii grupărilor/organizațiilor și potențialii adepți ai acestora

Planificării diverselor acțiuni specific teroriste, dar și pentru o cât mai bună coordonare a acestora

CAPITOLUL 2 VULNERABILITATEA ÎNTR-UN STAT FRAGIL

2.1 Vulnerabilitatea într-un stat fragil

În viziunea Comisiei Europene, „fragilitatea” se definește ca fiind totalitatea structurilor slabe ori a structurilor inadecvate, ca și a situațiilor în cadrul cărora nu sunt respectate diverselor contracte sociale, ca urmare a incapacității statului ori a refuzului acestuia privind îndeplinirea funcțiilor de bază, ca și a diverselor obligații și responsabilități în domeniul:

Furnizării serviciilor

Administrării diverselor resurse

Statului de drept

Accesului echitabil la putere

Securității populației, siguranței populației

Protecției drepturilor și libertăților cetățenilor

Promovării drepturilor și libertăților cetățenilor

În acest context, se obișnuiește ca deseori statele fragile să fie caracterizate prin intermediul existenței diverselor instituții publice, a proceselor politice ori a mecanismelor sociale ce se dovedesc a nu avea:

Eficacitatea necesară

Caracterul incluziv

Caracterul de legitimitate

Un nivel ridicat al sărăciei

Un grad al subdezvoltării deosebit

Pe lângă toate aceste caracteristici, fragilitatea unui stat se manifestă și în incapacitatea acestuia de a exercita la nivel guvernamental o autoritate fermă și eficace.

La nivelul numeroaselor documente politice ale Uniunii Europene, incluzând și celebrul Consens European dedicat dezvoltării, este recunoscut și acceptat aspectul că fragilitatea unui stat se constituie într-o preocupare deosebită în contextul diverselor obiective de cooperare dedicate dezvoltării Uniunii Europene.

De altfel, în urmă cu mai bine de un deceniu, în conținutul Comunicării Comisiei Europene denumite „Către un răspuns al U.E. la situațiile de fragilitate” s-a subliniat importanța cooperării statelor în vederea dezvoltării, aceasta fiind apreciată drept cea mai bună soluție la fenomenul fragilității statale.

2.2 Diversele vulnerabilități existente în cadrul statelor fragile

În urma numeroaselor analize și cercetări ce au fost realizate în domeniu, s-a reușit identificarea mai multor factori ce pot să favorizeze și să determine producerea diverselor vulnerabilități în cadrul statelor lumii, dintre aceștia enumerând:

Crizele economice

Principalele noduri de transport

Crizele politice

Fenomenul corupției

Comunitățile din cadrul diasporei

Crizele militare

Comerțul electronic

Legislațiile și diversele oportunități transfrontaliere

Crizele sociale

Fraudele comise prin intermediul utilizării documentelor falsificate

La nivelul marilor state ale lumii, se realizează periodic diverse analize dedicate eventualelor vulnerabilități ce au capacitatea de a induce o serie întreagă de daune de amploare și de durată, atât la nivel economic și social, cât mai ales la nivel politic și militar, mai ales în contextul în care aceste vulnerabilități au capacitatea de a influența în mod deosebit nu doar percepțiile aliaților strategi, ci și pe cele ale partenerilor, ale investitorilor și implicit ale concurenților de la nivelul diverselor piețe.

Cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezentă studiul realizat și dat publicității de către The Fund for Peace, respectiv Fragile State Index , celebră urmare a sistemului analitic unic produs, mai precis C.A.S.T. (Conflict Assesment System Tool), softwar-ul ce permite o sintetizare a unui număr impresionabil de surse informaționale, prin intermediul cărora analiștii pot reuși să identifice și cuatifice diversele surse de conflict la nivel global.

2.3 Vulnerabilități globale

În viziunea Uniunii Europene, se impune cu precădere necesitatea combaterii vulnerabilității cronice, mai ales în contextul recentelor crize alimentare și financiare, ce au tras un nou semnal de alarmă asupra imperiozității elaborării unei abordări de tip sistematic, pe termen lung, pentru a se reuși consolidarea rezilienței statelor și a numeroaselor categorii ale populației, considerate a fi deosebit de vulnerabile.

Se remarcă faptul că în anumite state ale lumii, expunerea la riscuri este una deosebită, aceasta datorându-se:

Efectelor diverselor șocuri economice

Presiunii demografice

Tot mai numeroaselor modificări climatice

Fluctuației, ca și majorării necontrolate a prețurilor la alimente

Fenomenului deșertificării

Sistemelor inadecvate ale proprietății funciare

Presiunilor exercitate asupra diverselor resurse naturale

Insuficientelor investiții realizate în domeniul agriculturii

Fenomenului degradării mediului

Ca urmare a acestor tendințe ce se manifestă la nivel global, se remarcă impactul deosebit pe care acestea îl au asupra statelor lumii, în cadrul cărora s-a remarcat în ultima perioadă nu doar o dezvoltare a diverselor crize și dezastre naturale, ci și o creștere deosebită a intensității acestora. Se remarcă faptul că cele mai vulnerabile sunt grupurile și comunitățile în cadrul cărora nivelul de sărăcie este unul deosebit, în marea majoritate a cazurilor aceste vulnerabilități fiind agravate și de conflictele politice, ca și de instabilitatea resimțită la nivel regional și zonal.

În domeniul dedicat insecurității alimentare, chiar dacă în ultimii ani au fost înregistrate numeroase progrese, mai mult de un miliard de persoane continuă să sufere de foame, problemele fiind cu atât mai deosebite cu cât mare parte din zonele lumii încep să fie predispuse secetei.

Realitatea ultimilor ani a dovedit faptul că globalizarea actuală a generat nu dezvoltarea statelor sărace, ci dimpotrivă, marginalizarea acestora, gradul de participare la comerțul mondial, ca și accesul la puternica piața financiară internațională fiind unul destul de redus. În plus, globalizarea reduce destul de mult și gradul de autonomie și de decizie aflat la latitudinea guvernelor naționale, acestea fiind deseori puse în situația de a nu putea interveni suficient pentru a-și susține propriile economii.

Definită ca și o gravă problemă socială, ce afectează toate dimensiunile societății, dar și ale culturii, sărăcia determină menținerea veniturilor membrilor unei comunități la un nivel destul de diminuat, în paralel cu o limitare a accesului acestora la diverse servicii cum ar fi educația ori sănătatea. De asemenea, sărăcia, ce generează și o lipsă a diverselor facilități în cadrul membrilor unei comunități, impune persoanelor afectate sentimente contradictorii, cele mai frecvent semnalate fiind disperarea, timiditatea, lipsa speranței. Fiind considerată ca fiind o problemă de natură socială, ca și factorii ce au o contribuție esențială la apariția, dar și dezvoltarea acesteia, sărăcia impune identificarea unor soluții de impact.

Din punct de vedere operațional, definirea sărăciei presupune identificarea pragului absolut (dedicat nevoilor umane de bază), ori a pragului relativ (dedicat stilului de viață considerat obișnuit în cadrul unei societăți), ce pot delimita populația considerată supusă riscului sărăciei față de restul populației. Prin prisma operațională, sărăcia este definită ca fiind o lipsă a diverselor resurse ce sunt necesare pentru satisfacerea unor nevoi de subzistență.

Și Cosiliul European a reușit să definească sărăcia în cursul lunii decembrie a anului 1984, autoritățile europene apreciind că sunt sărace persoanele, familiile ori grupurile „ale căror diverse resurse materiale, resurse sociale ori resurse culturale sunt strict limitate, excluzându-i de la standardele minime de viață, acceptabile în cadrul societăților respective”.

Demnă de semnalat este și definiția conferită sărăciei de către Peter Townsend, are apreciază ca fiind o „deprivare relativă. Persoanele se află într-o situație de deprivare de tip relativ în cazul în care nu pot să obțină într-o măsură suficientă condițiile de viață (respectiv hrana, bunurile de consum, standardele de viață, standardele de servicii) ce le-ar putea permite asumarea rolurilor sociale obișnuite, ca și participarea la diversele relații sociale și inclusiv adoptarea unui comportament obișnuit, conform restului comunității”.

În opinia lui George Reissman, sărăcia generează o modificare a personalității umane, persoanele ce trăiesc într-un anumit grad de sărăcie având personalitatea orientată spre latura fizică, de tip extrovertit, cu orientare spre concret, impulsivitate și o toleranță deosebită vizavi de tulburările de natură somatică și psihică. Sărăcia impune un nivel extrem de diminuat al veniturilor, un consum redus, un grad mic de ocuparea forței de muncă, cu o alimentație fie insuficientă, fie de o calitate îndoielnică, ce deseori generează o stare de sănătate precară.

De asemenea, sărăcia implică și un acces destul de limitat la educație, cu o participare restrânsă la luarea unor decizii și implicit posibilitatea extrem de limitată de influențarea propriului nivel de trai.

Din păcate, așa cum a reieșit din studiul dat publicității de Eurostat, țara noastră ocupă un loc deloc onorant în topul statelor sărace, ea fiind de altfel considerată țara cu cea mai mare rată a sărăciei din zona Europei Centrale și de Răsărit, exceptând cazul Albaniei. Toate cercetările ce au vizat fenomenul sărăciei au avut în vedere termeni diverși cum ar fi cel al sărăciei absolute, al sărăciei relative, al sărăciei severe, dar și cel al sărăciei lucii, în cadrul proceselor de determinarea acestora fiind elaborate diverse praguri ale sărăciei ori indici angrenați, avându-se în vedere metodele normative, relative, structurale ori vagi.

Indiferent de tip, s-a reușit determinarea sărăciei atât avându-se în vedere veniturile, cât și cheltuielile totale de consum aferente gospodăriilor, cărora le-au fost aplicate scalele de echivalență diverse. Astfel evaluată, sărăcia poate fi considerată drept o lipsă ori o insuficiență a veniturilor unei persoane, respectiv a consumului acesteia.

Sărăcia, în cadrul societății contemporane, nu este reductibilă la o lipsă a veniturilor, aceasta fiind doar una dintre cauzele declanșatoare a fenomenului, care prin acutizare ajunge la așa numita sărăcie extremă. Ajungerea în situația sărăciei extreme implică și o tranziție prin diverse situații intermediare generate de o insuficiență a veniturilor, ca și de lipsa de tip generalizat ori permanentizat a diverselor șanse la viață.

În ciuda faptului că în ultimii ani multe au fost instituțiile, organismele și organizațiile de la nivel mondial care s-au declarat preocupate constant de eradicarea fenomenului îngrijorător al sărăciei și al foamei, ultimele statistici date publicității de Banca Mondială continuă să fie deloc favorabile unor zone caracterizate de o sărăcie extremă.

Specialiștii Băncii Mondiale estimează că sărăcia extremă nu va putea fi eradicată în viitorii ani, fiind subliniat progresul înregistrat în perioada 1990 (când 43,1% din numărul ce trăiau în statele în curs de dezvoltare trăiau cu mai puțin de 1,25 $/zi) – 2010 (când procentul acestora s-a redus cu mai mult de 50%, ajungând la 20,6%), fiind atins chiar un minim istoric în câteva state din statele aflate în curs de dezvoltare.

Singurele excepții au rămas, așa cum se poate remarca din graficul anterior, zona Asia de Sud și respectiv zona Africii (Sub-Saharia). În zona africană, aproape 1/3 din statele membre continuă să fie serios afectate de sărăcie și foamete, Banca Mondială estimând că abia în cursul anului 2030 se va reuși diminuarea la jumătate a ratei sărăciei extreme semnalate în Africa.

În cadrul strategiei Europa 2020, printre principalele cinci obiective avute în vedere se află și diminuarea numărului persoanelor supuse riscului de sărăcie ori a riscului excluziunii sociale, până în anul 2020, cu aproximativ 20 de milioane.

În vederea atingerii acestui obiectiv la nivel european, și autoritățile din țara noastră și-au impus ca și obiectiv național pentru perioada următoare diminuarea numărului persoanelor expuse riscului sărăciei și al excluziunii sociale cu 580.000 persoane. În ciuda măsurilor luate de la derularea strategiei Europa 2020 (în cursul lunii iunie a anului 2010), numărul persoanelor aflate în situații de risc a crescut.

În cadrul programului special dedicat combaterii sărăciei, Uniunea Europeană a alocat un buget uriaș (un trilion de euro) în vederea susținerii creșterii și creării locurilor de muncă, în paralel cu diminuarea gradului de sărăcie și al nivelului excluziunii sociale. Succesul acestui proiect este însă în strânsă dependență cu modul elaborării politicilor și programelor în domeniu, ca și cu o direcționare cât mai eficientă a resurselor alocate.

În colaborare cu Banca Mondială, Comisia Europeană a elaborat mai multe hărți ale sărăciei, realizate avându-se în vedere recensămintele populației, cât și anchetele ce s-au derulat la nivelul diverselor gospodării supuse Statisticilor Uniunii Europene vizând veniturile și condițiile de trai – respectiv EU-SILC.

În ceea ce privește insecuritatea alimentară, aceasta definește situația în cadrul căreia toate persoanele au capacitatea de a beneficia în permanență de un acces fizic, acces social și economic la diverse alimente suficiente, alimente nutritive și sigure în vederea satisfacerii diverselor nevoi și preferințe alimentare necesare unei vieți active și sănătoase. Securitatea alimentară implică trei componente distincte ce trebuie să fie satisfăcute în același timp și constant, respectiv:

O disponibilitate a alimentelor atât la nivel național, cât și la nivel regional

Un acces fizic și economic la diverse alimente în cadrul gospodăriilor

Alimentația – folosirea la nivel individual a alimentelor

Securitatea alimentară a fost și continuă să fie considerată o problemă majoră la nivel global, în acest moment aproape un miliard de persoane de pe glob fiind grav afectate de foamete.

Cele mai afectate au fost și continuă să rămână persoanele din statele africane și respectiv asiatice, unde numărul celor care suferă constant de foamete este impresionabil, conform datelor date publicității de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură – F.A.O .

Valoarea anterior menționată (respectiv un miliard de persoane care suferă de foamete la nivel global) s-a redus în cursul anilor ’90 (când a ajuns la aproximativ 800 de milioane de persoane), în ultimii ani, ca urmare a crizei economice ce a afectat toate statele lumii, generând o creștere bruscă și masivă a prețurilor la alimentele de bază din întreaga lume, ea crescând din nou și ajungând la un miliard de persoane. În realitate însă, nu se poate preciza cu certitudine numărul persoanelor care suferă la nivel global de malnutriție și subnutriție.

Se impune a fi precizat și faptul că, pe lângă criza globală, insecuritatea alimentară a fost generată în ultimii ani și de :

O neglijare constantă, de către diversele agenții internaționale și guverne, a domeniului agriculturii, ce este relevant pentru populația extrem de săracă

Reducerea drastică a necesarului minim, ca urmare a creșterii bruște a prețurilor la alimente, proces considerat devastator în cazul persoanelor ce supraviețuiesc cu mai puțin de 2 $/zi

La nivel global, aproape două miliarde de oameni nu au acces la apă potabilă în imediata apropiere (ci la distanțe minime de 1 km), consumul zilnic de apă în acest caz fiind de aproximativ 20 litri/persoană. La polul opus se găsesc persoanele din S.U.A. (unde consumul zilnic/persoană este de 600 litri apă), ca și cele din Marea Britanie, unde consumul zilnic ajunge la aproape 200 de litri de apă. În acest context, merită menționat faptul că la nivel global s-au înregistrat aproximativ 440 milioane zile de școlarizare pierdute/an din cauza diverselor afecțiuni provocate de calitatea apei pe care o consumă copiii de vârstă școlară. De asemenea, la nivel global, peste 1,3 milioane de copii au murit anual fie din cauza unei lipse de acces la surse sigure de apă, fie datorită condițiilor precare de sănătate și igienă.

Cea mai mare problemă continuă să se semnaleze în zona Asiei de Sud, ca și în zona Africii Subsahariene, unde, în ciuda progreselor deosebite înregistrate în perioada anilor ’90, numărul persoanelor ce sunt afectate de foame continuă să fie unul deosebit de mare (în Africa Subsahariană, în cursul anului 2010 numărul persoanelor ce au suferit de foame a fost de 30% din totalul populației, respectiv de 239 de milioane).

În conformitate cu datele date publicității de către Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, aproape jumătate din totalul copiilor ce au vârsta mai mică de cinci ani este subdezvoltat (suferă de malnutriție cronică).

De asemenea, aproape o treime dintre copii sunt subponderali, malnutriția proteino-calorică fiind și ea prezentă în formă acută (diminuarea masei musculare), ceea ce generează un risc crescut de mortalitate (remarcat la aproape 10% din totalul copiilor ce suferă de malnutriție.

Nu doar copiii suferă de malnutriție, ci și adulții, cele mai afectate fiind femeile (în medie aproximativ 15% din totalul acestora), efectele cele mai nocive fiind constatate pe perioada sarcinii și în primele luni ale bebelușului. Demn de precizat este faptul că în aceste condiții, impactul asupra ulterioarei dezvoltări fizice a copilului este unul de tip ireversibil, el reprezentând cauza principală a mortalității infantile și implicit apariția diverselor afecțiuni în cazul copiilor cu vârste mai mici de cinci ani.

Factorii care generează insecuritatea alimentară sunt cei care determină nu doar o lipsă a dezvoltării, ci și sărăcia, fenomen deosebit de dificil de eradicat la nivel mondial. Din categoria acestor factori se pot menționa:

O productivitate agricolă diminuată – spre exemplu, în zona Africii Subsahariene, aproape 80% din totalul populației trăiește în mediul rural, ea hrănindu-se din cadrul agriculturii de subzistență. În această zonă productivitatea nu crește cu o rată mai mare de 1%/an, rată ce nu are capacitatea de a face față ratei de creștere anuale a populației, ce ajunge la valoarea de 2.5%. Acesteia i se adaugă dimensiunile extrem de mici ale diverselor exploatații agricole, lipsa irigațiilor și un acces impropriu la diversele mijloace de producție (precum îngrășămintele, semințele de calitate, pesticidele, etc).

O rată diminuată a investițiilor, în asociere cu diminuarea constantă a ajutoarelor oferite de donatori în domeniul dezvoltării rurale și implicit agriculturii

O putere diminuată de cumpărare, generată de:

Rata redusă de ocuparea forței de muncă

Posibilitățile diminuate de generarea veniturilor

Absența diverselor mecanisme aferente prestațiilor sociale

Gradului deosebit de sărăcie înregistrat la nivelul populației

Unei infrastructurii improprii de procesare, depozitare și implicit de distribuție – se ajunge la o restricționare fizică a accesului diverselor alimente spre gospodăriile populației

Un aport alimentar insuficient

Diverse obiceiuri alimentare incorecte ori inadecvate

O lipsă a educației în domeniul alimentației corecte

O diversificare insuficientă a resurselor alimentare

Un acces inadecvat la apa potabilă sau/și la instalațiile sanitare

Diverși factori incontrolabili la nivelul statelor aflate în curs de dezvoltare, cum ar fi:

Diverse dezastre naturale sau provocate de om

Legăturile dezvoltate între unele piețe financiare și speculațiile realizate pe piața dedicată contractelor la termen în agricultură

În domeniul geopoliticii statelor, se poate sesiza că și în acest moment multiplele consecințe ale atentatelor de la 11 septembrie 2001 se resimt în prețul barilului de petrol, în criza economică globală, sau în tensiunile mocnite din principalele zone potențiale de conflict.

Înainte de atentatele de la 11 septembrie 2001, pe plan global cadrul geopolitic era considerat ca fiind unul echilibrat. Atacul terorist asupra Statelor Unite ale Americii au afectat serios atât relațiile internaționale, cât și regulile diplomatice dintre țările lumii, SUA devenind vulnerabilă în fața dușmanului nevăzut, organizația teroristă Al-Qaeda. De cealaltă parte, cealaltă mare putere a lumii, Rusia reușea cu greu să facă față â organizațiilor extremiste de pe teritoriul său ori organizațiilor teroriste cecene. Iar UE riscă să devină instabilă dacă nu va reuși să gestioneze eficient problema milioanelor de islamiști de pe teritoriul său.

Mulți sunt analiștii care consideră că actuala dezordine geopolitică, instaurată după sfârșitul Războiului Rece, s-ar datora în principal eșecului suferit de trupele americane în Irak. Adevărata amenințare pentru securitatea geopolitică vine însă din partea unor pioni politici non-statali, ce și-au propus să intervină semnificativ în existenta unor civilizații, state și culturi ce interacționează negativ cu unele precepte religioase.

Noua ordine geopolitică ce se prefigurează este cel puțin ciudată, la prima vedere. În Rusia, Vladimir Putin beneficiază de sprijinul maselor, cărora nu pare să le mai pese de încălcarea tot mai frecventă a drepturilor constituționale, în timp ce în marea Chină cunoscuți miliardari capitaliști optează pentru aderarea la regimul comunist. În întreaga lume pare că începe să renască extremismul de stânga, fascismul și neo-fascismul (apărând chiar și curentul islamo-fascist).

De asemenea, ordinea geopolitică are un dușman de nevăzut atât în ideologiile radicale cât și în forțele oculte ce urmăresc destabilizarea generală. În viitor se preconizează că statele care vor reuși să se întărească și să reziste în fața provocărilor de orice tip vor putea domina și vor fi recunoscute, la nivel global existând însă riscul instaurării anarhiei.

Toate transformările care s-au produs de-a lungul ultimilor ani în întreg mediu de securitate internațional au atras atenția întregii comunități internaționale cu privire la securitatea la nivel global și implicit la identificarea unor soluții viabile pentru menținerea și consolidarea unei stări de pace, mai ales în zonele considerate ca având un important potențial de conflict. Așa se face faptul că importanți lideri politici au în vedere identificarea unor soluții care să ducă la diminuarea stărilor conflictuale (indiferent de natura acestora), în paralel cu diminuarea și eliminarea tuturor cauzelor generatoare ale acestora.

În vederea realizării acestor deziderate, se urmărește în permanență identificarea (la nivel global) a tuturor vulnerabilităților, ca și a eventualelor amenințări și posibile riscuri ce ar putea genera în timp fie apariția unor noi surse de instabilitate la nivel global, fie agravarea stărilor de instabilitate deja constatate.

Pe lângă acestea, se are în vedere și realizarea periodică a unor analize care să le permită autorităților cu rol de decizie posibilitatea de a crea instrumentele necesare realizării acestor obiective, scopul principal urmărit constând în obținerea unei stări generale de stabilitate, indiferent de nivel (nivel global, nivel regional, dar și nivel național), dar și în stoparea apariției unor surse noi de instabilitate.

În acest moment, în spațiul european sunt identificați o serie întreagă de factori ce pot genera conflicte și implicit o afectare a stării de stabilizare, aceștia fiind de natură politică, economică, dar și istorică. Toți acești factori sunt determinați în special de viziunile diferite asupra spațiului european, implicând atât naționalismul, cât și încercările repetate de conlucrare, de cooperare.

Demn de menționat este faptul că atât viziunile de tip naționalist, cât și tensiunile de natură etnic-religioasă sunt accentuate deseori de problemele de natură economică, probleme intensificate în ultimii ani de criza economică fără precedent ce s-a manifestat în întreg spațiul european. Pe lângă acestea mai pot fi adăugate și numeroasele sancțiuni dispuse unor state, din motive diverse.

Chiar dacă există și voci care par să încerce să nege existența problemelor de tip naționalist, în acest moment naționalismul reprezintă încă o mare problemă la adresa securității europene, numeroasele tentative de redesenare ale unor granițe având deseori efecte nedorite.

Spațiul european s-ar putea confrunta nu atât cu diverse surse de instabilitate nou identificate, cât mai ales cu o agravare a stării de instabilitate deja existente, diversele amenințări teroriste intensificându-se în ultima perioadă.

Unul dintre principalele motive ce ar putea sta la baza declanșării unor conflicte este reprezentat de religie, știut fiind faptul că aceasta reprezintă un factor determinant al definirii unei națiuni, indiferent de gradul de constituire al acesteia.

În plus, în domeniul dedicat vulnerabilităților militare, la nivelul continentului european, se remarcă faptul că regimurile noi existente la nivelul C.S.I. (Comunitatea Statelor Independente) mai ales cele din Georgia, Republica Moldova și Ucraina s-au constituit în ultimii ani într-o adevărată amenințare la adresa Federației Ruse, nu doar prin prisma securității acesteia, ci și în contextul tendințelor acesteia de expansiune, noile regimuri înfățișându-se într-un adevărat obstacol pentru orgoliosul lider Vladimir Putin.

Acesta este motivul pentru care mulți specialiști apreciază că Vladimir Putin, în calitate de lider al Federației Ruse, se constituie într-o adevărată revanșă geostrategică pe care Moscova încearcă să o dea întregii scene politice internaționale, principalul scop avut în vedere fiind dobândirea unui capital de putere deosebit și includerea Federației Ruse în topul celor mai influente și puternice state ale lumii.

Urmare a crizei fără precedent ce s-a derulat în Ucraina, nu doar în cadrul literaturii de specialitate, ci și în discursurile analiștilor politici, ai experților militari și uneori în limbajul politicienilor a început să se utilizeze din ce în ce mai des conceptul „războiului hibrid”.

Ulterior numeroaselor acțiuni pe care Federația Rusă a înțeles să le întreprindă în ultimele două decenii, marea majoritate a diplomațiilor occidentale au început să vorbească din ce în ce mai frecvent despre așa numitul „război al lui Putin”, strategiile utilizate de acesta fiind incluse în categoria elementelor războiului hibrid.

În acest moment, sintagma „război hibrid” este frecvent utilizată în literatura de specialitate în vederea desemnării recentului conflict dintre Federația Rusă și Ucraina. Deseori, la nivel uzual, termenului război hibrid îi ia locul războiul neconvențional, războiul complex sau războiul iregulat.

În domeniul dedicat genezei „războiului hibrid”, se apreciază că rădăcinile fenomenului își au originea în perioada dedicată determinării poziției pe care Federația Rusă urma să o ocupe nu doar la nivel regional, ci mai ales la nivel global. Așa după cum bine se cunoaște, în perioada mandatului controversatului Boris Elțin Federația Rusă și-a pierdut mare parte din pozițiile geopolitice, dar și geostrategice, în paralel cu diminuarea semnificativă a influenței politice manifestate la nivelul continentului european, mai ales în contextul extinderii deosebite a blocului Alianței Nord-Atlantice, în paralel cu extinderea spațiului european comun.

În contextul diverselor particularități specifice războiului hibrid (între care se remarcă ineficiența diverselor resurse necesare, fie ele economice, militare, umane ori informaționale), se poate aprecia că abordarea asimetrică se constituie în fundamentul revanșei pe care Federația Rusă și-o ia în domeniul geostrategiei.

În versiunea unor specialiști, războiul hibrid a apărut în urmă cu aproape o sută de ani (în acele vremuri el fiind reprezentat prin intermediul diverselor metode și activități ce erau specifice serviciilor speciale), primele semne evidente ale acestuia fiind regăsite în perioada de final a controversatului Război Rece, în cadrul relațiilor dintre coloșii S.U.A și U.R.S.S. De altfel, chiar marele Brzezinski a făcut referire la acest termen, analizând natura relațiilor dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică, în perioada Războiului Rece.

O abordare interesantă este regăsită la F. van Kappen, în opinia acestuia războiul hibrid constituindu-se într-o combinație a războiului clasic contemporan, în interiorul căruia se interpun diversele mijloace și tehnologii de ultimă generație.

Demn de menționat este faptul că statul care înțelege să se implice într-un așa numit război hibrid reușește să încheie o serie întreagă de acorduri cu executanții din categoria non-statalilor, ulterior aceste acorduri fiind negate cu vehemență.

În acest fel, Federația Rusă reușește să delimiteze un amplu război hibrid, nu doar prin includerea în diversele scenarii a resurselor sale energetice, ci și prin intermediul clasicelor scenarii ale menținerii conflictelor așa-zis înghețate, remarcându-se conflictul din Republica Moldova, conflictul transnistrean, conflictul abhaz din zona georgiană, dar și cel osetin.

O abordare interesantă în domeniul dedicat definirii războiului hibrid este regăsită la generalul Alianței Nord-Atlantice, F. Bridlav, în opinia acestuia conflictul hibrid având în componența sa mai multe componente, anterior regăsite la nivelul practicii militare, respectiv:

Prezența conflictului diplomatic, ce urmărește:

O rupere a acordurilor ce au fost încheiate între diversele state

Privarea respectivului stat de o susținere la nivel internațional

O desființare a diverselor alianțe existente

Mobilizarea diverselor mijloace de informare, ca și a instrumentelor de influență la nivelul psihologiei maselor, în acest fel reușindu-se determinarea unei imagini false asupra diverselor evenimente ce sunt în derulare

Nemodificarea componentei militare, eventualele forțe armate ale unui stat fiind folosite în mod anonim, autoritățile contestând orice acuzație de implicare ori de susținere a părților aflate în conflict

Multiplicarea formelor de manifestare ale războiului economic, implicând nu doar presiunile economice de tot felul, dar și șantajul, impunerea embargoului, majorarea bruscă a prețului la principalele resurse energetice, etc.

În ceea ce privește contextul geopolitic, conceptul războiului hibrid se constituie într-o noutate, acesta fiind utilizat cu precădere în sfera de influență a diverselor operațiuni derulate de forțele speciale, ce reușesc să combine practica unei rezistențe dure, dedicate diverselor amenințări la adresa întregii securități globale, cu experiența acumulată din conflictele extremiste, în care au fost implicați numeroși actori statali, dar și non-statali.

Conflictul hibrid este derulat nu doar de diversele forțe ce urmăresc o diminuare a forței guvernului ori chiar o răsturnare a acestuia (acționând nu doar în interiorul unui stat, ci și al diverselor zone de pe glob) ci și de către tot mai numeroasele forțe externe, acțiunile acestora rezidând, cu precădere:

Nu doar în susținerea adepților, ci și în convertirea acestora, în vederea pregătirii unei potențiale susțineri operative

Asupra impactului ce se resimte la nivelul economiei, ca și al sferei sociale

Asupra acțiunii de coordonare a diverselor eforturi diplomatice

În diversele acțiuni de protest, ce sunt atent organizate

În vederea atingerii diverselor scopuri, anterior menționate, se încearcă implicarea maximă a diverselor elemente specifice conflictului de acest gen, respectiv:

Forțe speciale

Grupări criminale

Forțe de cercetare

Specialiști în domeniul informațional și psihologic, etc

La modul general, războiul hibrid reușește să definească relațiile existente între diversele părți beligerante, cu referire la:

Tot mai numeroasele incidențe resimțite la nivelul securității regionale, dar și internaționale

Incidențele sesizate la nivelul securității naționale ale statelor

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ

În cadrul studiului de caz al prezentei lucrări de diplomă, denumită „Securitatea și statele fragile” urmează a se analiza diversele vulnerabilități sesizate în Republica Moldova, incluzând nu doar vulnerabilitățile politice și militare, ci și vulnerabilitățile sociale și economice.

Conform Raportului de țară al Republicii Moldova, acest stat se confruntă în societatea actuală cu numeroase vulnerabilități, nu doar de natură geopolitică, ci și de natură economică, acestea având capacitatea de a submina în mod deosebit securitatea statului. Cu toate acestea, conform specialiștilor în domeniu, întreaga situație din Republica Moldova ar fi putut fi evitată în cazul în care s-ar fi reușit implementarea unui model al guvernării deschise, transparente și mai ales eficiente, prin intermediul căruia ar fi fost eliminate diversele premise subiective ce se constituie în vulnerabilități ale acestui stat.

Cu toate acestea, chiar dacă la finele deceniului trecut s-a creat impresia unei transformări a clasei politice din Republic Moldova, totul a fost doar o iluzie, în acest moment statul confruntându-se cu numeroase provocări la adresa întregului mediu de securitate, incluzând:

Fenomenul corupției

Prezența în cadrul sectorului financiar a unui capital străin, ce are originea îndoielnică

Fenomenul oligarhizării diverselor instituții de stat

Vulnerabilizarea întregului proces decizional, urmare a diverselor activități de lobby ce se înscriu la limita dintre legalitate și ilegalitate

3.1 Vulnerabilitatea politică și militară

Din nefericire pentru istoria recentă a Republicii Moldova, aceasta a fost deosebit de afectată de conflictul transnistrean, principalul motiv care a dus la apariția acestui conflict între autoritățile moldovene și forțele separatiste din regiunea Transnistria constituindu-l tendința renumitului Centru Unional de a menține compact fostul imperiu sovietic, ulterior destrămării acestuia intrând în scenă puternica Federație Rusă, care a încercat în moc constant să exercite diverse influențe asupra noilor autorități din Republica Moldova.

La nivel formal, factorul declanșator al acestui conflict a fost reprezentat de adoptarea de către Republica Moldova a legislației dedicate limbii de stat, decizie ce a determinat o polarizare politică deosebită la nivelul societății, în paralel cu creșterea gradului de rezistență a nomenclaturii locale în raport cu orice fel de inovații, cele mai mari probleme sesizându-se în cadrul conducerilor diverselor întreprinderi industrial-militare ce existau pe malul stâng al Nistrului.

În fapt, la finele deceniului al VIII-lea al secolului trecut, numeroasele fluctuații sesizate pe scena politică regională, ca și pe cea internațională, cărora li s-au adăugat numeroase cauze interne obiective, conducerea colosului sovietic, respectiv U.R.S.S. s-a văzut obligată să-și diminueze considerabil politica dedicată impunerii superiorității în raport cu occidentul, în paralel remarcându-se o fragilizare deosebită a stabilității de tip rigid ce fusese impusă și menținută în mod artificial.

Pe fondul numeroaselor evenimente derulate nu doar în interiorul statelor din proximitatea U.R.S.S., ci și în interiorul fostului imperiu sovietic, s-a impus necesitatea liberalizării parțiale a economiei, economiei de tip socialist, strict dependentă nu doar de un întreg complex industrial-militar, ci și de procesul extragerii diverselor resurse naturale.

În paralel, la nivel central, s-a remarcat tendința descentralizării parțiale a puterii, avându-se în vedere menținerea unui control asupra forțelor armate, ca și a eventualelor încercări dedicate reformării clasei politice, respectiv destructurării acesteia. În situația în care, până în acel moment, se reușise conturarea unui adevărat vid în jurul oricărei potențiale reforme (indiferent de tipul acesteia), impunerea noului suflu în politică, respectiv celebra „perestroikă” a liderului Mihail Gorbaciov, prin intermediul principiului tracțiunii inverse, a determinat ireversibilitatea tuturor proceselor ce anterior fuseseră atent controlate și stopate, incluzând nu doar o reconstituire a conștiințelor naționale aferente statelor membre ale imperiului sovietic, ci și conturarea culturilor proprii, respectiv reconstituirea limbii fiecărui stat.

Ca urmare a acestui aspect, în multe dintre statele fostei Uniuni Sovietice (incluzând și Federația Rusă) s-a remarcat tendința instaurării complete (și nu a unei instaurări parțiale, așa cum s-a dorit) a diverselor principii ce stau la baza instaurării regimurilor democratice, în paralel cu evidențierea principiilor specifice egalității și libertății statelor.

În acest fel s-a reușit actualizarea tuturor realităților istorice (ce fuseseră anterior reprimate de regimul sovietic), iar diversele evenimente ce au urmat au determinat declanșarea și implicit implementarea proiectelor dedicate unei edificări naționale.

În anul 1990, în paralel cu eforturile disperate privind supraviețuirea sistemului sovietic, s-a remarcat și o accentuare a mișcărilor dedicate obținerii independenței pentru unele republici din zona Baltică, cu precădere în Georgia, în Ucraina și în Moldova promovându-se poziții multiple dedicate emancipărilor naționale.

Pe fondul implementării tuturor acestor proiecte, s-a remarcat o reducere dramatică a influenței și puterii manifestate anterior de Kremlin, liderii politici din acea vreme fiind luați prin surprindere de toate aceste „schimbări” ce se doreau a fi atent dozate și monitorizate de la centru. Auto-considerat, prin prisma instituțională, drept liderul incontestabil al tuturor instrumentelor dedicate gestionării puterii asupra statelor membre, Kremlinul a început să refuze toate procesele ce nu îi erau prielnice, în ciuda faptului că mare parte dintre acestea erau obiective.

Iar pe fondul transferului de putere spre statele ce încercau să se adapteze noilor democrații, transfer ce atrăgea după sine și pierderea diverselor privilegii deținute până în acel moment, Kremlinul a reacționat, încercând astfel să-și mențină nu doar influențele de putere, ci și pe cele economice, strategice și inclusiv militare.

Prin intermediul stilului autoritar (deja consacrat), liderii moscoviți au luat decizia de a elabora diverse proiecte dedicate stopării proceselor de edificare națională, proiecte care, în cazul Republicii Moldova, au vizat, printre altele, declanșarea unor campanii de amploare și deosebit de dure îndreptate asupra proiectelor de lege națională ce vizau limba statului.

Toate proiectele de lege privind limba națională fuseseră elaborate de nomenclatura sovietică din Republica Moldova, ce includea persoane originare din diverse regiuni ale Uniunii Sovietice, acestea devenind ulterior cetățeni ruși.

În vederea asigurării vizibilității, ca și a viabilității diverselor contra-proiecte îndreptate împotriva Republicii Moldova, liderii moscoviți au reușit să pună în mișcare diversele mecanisme dedicate generării sprijinului social, astfel fiind sesizate diverse acțiuni prin intermediul cărora s-a reușit provocarea în partea sudică a Moldovei a unor tensiuni de tip inter-etnic, în paralel cu conturarea unor numeroase mișcări sociale în partea stângă a Nistrului.

S-a reușit astfel conturarea celebrului O.S.T.K – Sovietul Unit al Colectivelor Muncitorești, în cadrul căruia existau diverse manifestări de tip fundamentalist și instinctiv la nivelul conștiinței publice, mergându-se pe premisa „moștenirii” anterioare a socialismului, aflat acum în cădere liberă.

În tot acest timp, în zona transnistreană, liderii din acea perioadă, lideri ce făceau parte din structurile nomenclaturii sovietice, anterior menționate, au încercat și reușit să substituie motivația aferentă fenomenului separatismului, prin prisma diverselor directive ideologice specifice perioadei sovietice, remarcându-se multiple abordări, cu evoluție diversă, respectiv:

Inițial s-a invocat o așa zisă rezistență îndreptată împotriva legilor ce priveau limba națională

S-a trecut ulterior la adoptarea rezistenței îndreptată împotriva aderării Republicii Moldova la statul vecin, România

S-a luat în calcul și ideea promovării rezistenței la demolarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste

A urmat perioada dedicată „apărării drepturilor pentru poporul din Transnistria”

S-a trecut la proclamarea regiunii Transnistria ca fiind un subiect ce poate fi asociat doar Federației Ruse, etc

Iar momentul definitoriu a fost marcat de proclamarea suveranității și independenței statelor Georgia, Ucraina și Moldova, când, urmând un scenariu atent elaborat, contra-proiectul Moscovei a intrat într-o nouă fază după ce Republica Moldova a reușit să își proclame suveranitatea, inițiativa ce a fost urmată și de proclamarea Republicii Găgăuze, respectiv a Republicii Sovietice Socialiste Nistrene Moldovenești în cadrul componenței Uniunii Sovietice.

Ulterior acestor momente, având în vedere „recomandările” venite din partea liderilor de la Kremlin, s-a reușit accentuarea situației de criză pe teritoriul Republicii Moldova, prin declanșarea unor confruntări armate. Primul incident s-a produs la începutul lunii noiembrie a anului 1990, în zona localității Dubăsari, când mai mulți manifestanți au solicitat transferarea administrației locale în incidența O.S.T.K., solicitare făcută în contextul ocupării diverselor clădiri ce aparțineau administrației locale, a clădirii secției de poliție din oraș, ca și a podului ce traversa Nistrul.

Nu după mult timp, astfel de incidente, așa zis „spontane” au fost sesizate în marea majoritate a localităților situate pe malul stâng al Nistrului, tactica fiind pusă în aplicare și pentru expulzarea diverselor autorități moldovenești ce funcționau în partea stâng-nistreană.

În același timp, s-a avut în vedere lansarea mecanismului dedicat mobilizărilor unor așa-denumite „regimente muncitorești”, ulterior fiind înființată, în cursul anului următor, „garda republicană”. Iar în ziua de 19 mai a anului 1991, Dimitri Iazov, ministru al Apărării în cadrul Uniunii Sovietice, ia decizia de a-i ordona celebrei Armata 14 să suplimenteze resursele umane cu rezerviști în vederea asigurării unei protecții corespunzătoare a teritoriului Transnistriei, teritoriu rusesc.

După data de 27 august a anului 1991, dată la care Republica Moldova și-a declarat independența, independență ce a fost recunoscută la nivel internațional, s-a remarcat o escaladare a diverselor evenimente ce s-au derulat la nivelul raioanelor existente în zona estică a statului, ulterior această regiune fiind inclusă într-un regim de tip separat, ce a fost calificat ulterior ca fiind un regim „existent de facto”.

În paralel, la nivelul întregului teritoriu al Republicii Moldova, a început să se sesizeze conturarea unor structuri militare, acestea având rolul de a alimenta, în mod nejustificat, starea unui potențial conflict armat.

Se impune a se menționa faptul că la nivelul Republicii Moldova, se avea în vedere nu doar afirmarea deplină a independenței statului nou, ci și promovarea diverselor valori democratice pe plan național, toate acestea în cadrul unui potențial proces dedicat integrării europene, ceea ce a determinat o reacție deosebit de ostilă venită din partea principalelor forțe de tip pro-sovietic.

În zona stângă a Nistrului, pe teritoriul transnistrean, populația majoritară (respectiv peste 54 % din totalul populației existente) era formată din ruși și din ucraineni, aceștia arătându-se profund îngrijorați de o potențială unire a Republicii Moldova cu țara noastră.

În aceste condiții s-a luat decizia convocării Sovietul Suprem la nivel de raion, căruia i s-a solicitat, într-o primă fază, proclamarea autonomiei. Ulterior însă s-a luat decizia proclamării independenței Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Transnistrene (care ulterior a devenit Republica Moldoveneascã Transnistreanã), capitala acesteia fiind stabilită în localitatea Tiraspol.

În tot acest context s-a impus, la data de 6 septembrie a aceluiași an, și hotărârile nou înființatului „Soviet Suprem” în regiunea transnistreană privind:

Transferarea tuturor instituțiilor din administrația publică, ca și a serviciilor K.G.B., a M.A.I., și a tuturor întreprinderilor în jurisdicția republicii nou auto-proclamate – s-a exceptat de la transfer unitățile militare sovietice ce erau dislocate la nivelul teritoriului transnistrean

Organizarea de alegeri pentru alegerea unui președinte al Transnistriei

Transferarea tuturor unităților din districtul militar Odessa, aflat în zona estică a Republicii Moldova, în subordinea comandantului securității transnistrene – aceste transferuri s-au realizat la ordinele noului ales, L. Smirnov

Înființarea așa-denumitelor „forțe armate transnistrene”

Transferarea către structurile paramilitare transnistrene a întregului efectiv de armament ce se afla în arsenalul Armatei a 14

Declanșarea primelor confruntări armate

Ca urmare a acestei decizii, au fost sesizate numeroase acte de violențe pe teritoriul transnistrean, ca și pe cel al Republicii Găgăuze, acestea derulându-se până în cursul anului 1992, când s-a reușit dezarmarea de către Chișinău a miliției separatiste, în paralel cu declararea stării de urgență.

Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor de preluarea a controlului de către Chișinău, în zonele considerate secesioniste, nu s-a reușit decât escaladarea actelor de violență, ulterior declarându-se un adevărat război civil. Iar guvernul Republicii Moldova s-a dovedit a fi neputincios în fața rezistenței pe care a opus-o armata coordonată de la Tiraspol, armată ce era sprijinită de celebra Armata 14.

Trebuie menționat și faptul că, în tentativa de a se încerca opunerea în fața tendinței de auto-determinare națională, manifestată de populația din Republica Moldova, o anumită parte din aparatul administrativ, căreia i s-a alăturat și nomenclatura de partid, luată prin surprindere de numeroasele modificări, au trecut la o adevărată mobilizare a forțelor armate, ca și a resurselor, principalul scop urmărit fiind dezmembrarea teritorială a Republicii Moldova și implicit conturarea unor raioane în partea estică a statului, ce urmau să devină un fel de „cap de pod” prin care se putea continua inducerea influenței exterioare.

La mai bine de două decenii de la aceste incidente, se remarcă faptul că pe scena politică a Republicii Moldova continuă să se manifeste o serie întreagă de modificări, implicând nu doar o diminuare a ponderii forțelor pro-europene, ci și o consolidare a partidelor pro-ruse și respectiv anti-Uniunea Europeană.

De asemenea, se remarcă influența pe care o are asupra agendei reformelor din Republica Moldova voința politică total dezinteresată în modificarea regulilor deja implementate, prin intermediul cărora acestea reușesc să controleze nu doar justiția, ci și diversele oportunități de natură economică și implicit accesul la fondurile publice.

În paralel cu erodarea considerabilă a vectorului pro-european, s-a remarcat și o modificare la nivelul spațiului politic, ca și a spațiului politic, a retoricii pro-ruse, respectiv a retoricii pro-euro-asiatice, toate reușit să contureze premisele subminării securității statului, deja serios afectată de seria evenimentelor produse în Ucraina.

3.2 Vulnerabilitatea economică

În cazul Republicii Moldova, se remarcă faptul că seria vulnerabilităților la adresa securității economice a acestui stat se poziționează într-o permanentă fluctuație, în contextul în care acesta importă nu mai puțin de 96% din totalul necesarului energetic, având în vedere faptul că resursele sale naturale sunt destul de limitate.

În plus, precaritatea sesizată la nivelul securității energetice este accentuată nu doar de diverșii factori de natură geografică (lipsa unui acces direct la mare poziționându-se în topul acestora) ci și de alte elemente ce permit clasificarea acestui stat ca fiind unul cu un risc accentuat de vulnerabilitate în cazul unor dezechilibre de tip energetic.

Se impune a se preciza, în cuprinsul acestui subcapitol al prezentei lucrări de diplomă, faptul că s-a reușit eliminarea problemei concentrării în mod excesiv a diverselor exporturi ale Republicii Moldova spre piața Federației Ruse (aspect sesizat în primul deceniu al independenței acestui stat), actuala structură a comerțului extern fiind conformă cu conceptele regăsite în cadrul teoriei gravitației comerciale.

Mai precis, diversele sancțiuni comerciale ce i-au fost aplicate Federației Ruse ca urmare a reacțiilor acesteia la asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au determinat efecte economice destul de moderate.

La nivelul acestui stat se remarcă și existența stereotipului conform căruia vulnerabilitatea economică este determinată și de numărul mare al cetăților Republicii Moldova care au un loc de muncă în Federația Rusă. Cu toate acestea, se remarcă faptul că Federația Rusă, urmare a diverselor complicații de natură tehnică, dar și a unor anumite costuri politice, nu dispune de capacitatea de a-i expulza pe acești cetățeni, dar nici de a le bloca transferurile financiare pe care aceștia le realizează înspre familiile aflate pe teritoriul statului moldovean.

La o simplă analiză a evoluțiilor economiei Republicii Moldova, ulterior obținerii independenței acesteia, se remarcă faptul că în categoria vulnerabilităților considerate a fi majore la adresa economiei acestui stat se poate include:

Dependența absolută a economiei Republicii Moldova de gazele pe care le furnizează Federația Rusă – dependența este cu atât mai mare cu cât Transnistria se constituie într-un adevărat factor primordial în acest proces

Dependența deosebită a întregului sector industrial, ca și a sectorului casnic, de resursele electrice pe care le furnizează Transnistria (o contribuție importantă au avut-o și resursele ucrainene)

Volumul imens al datoriilor pe care Transnistria l-a acumulat ca urmare a gazelor naturale livrate de către Federația Rusă – cu mențiunea că în cadrul unor scenarii dedicate reintegrării statale, această datorie corporativă poate fi ușor transformată într-o adevărată datorie de stat)

O expunere deosebită a domeniului agricol la tot mai fluctuantele medii climaterice, pe fondul dezvoltării intensității, ca și a frecvenței diverselor fenomene meteo extreme (în topul acestora poziționându-se seceta), ca și riscurile deosebite provocate de poluarea industrială a râului Nistru, căruia i se adaugă o insuficiență extremă a resurselor de apă

Se impune a se menționa faptul că vulnerabilitățile anterior menționat au reușit să se manifeste constant de-a lungul ultimelor două decenii, ele fiind intensificate de numeroasele slăbiciuni interne, sesizate a nivel instituțional, ce au început să fie frecvent evidențiate ulterior anului 2010.

În categoria slăbiciunilor instituționale se remarcă:

Fenomenul corupției generalizate, însoțit de o reducere dramatică a eficienței sociale, ca și a echității sociale în cadrul prestării diverselor servicii publice

O incapacitate a diverselor instituții ale statului privind reacțiile la diversele riscuri, dar și provocări externe, ca și interne

O preluare majoritară a controlului asupra marii majorități a instituțiilor statului de către exponenții și reprezentanții diverselor interese obscure, astfel reușindu-se o subminare a capacității Guvernului Republicii Moldova privind luarea deciziilor ce privesc interesul public

O preluare majoritară a controlului asupra diverselor instituții de supraveghere, de control, ca și a instituțiilor de reglementare, de către exponenții și reprezentanții anterior menționați

Opacizarea diverselor drepturi de proprietate în cadrul sectorului financiar, în paralel cu implicarea în cadrul diverselor instituții financiare considerate a fi „cheie” a unor capitaluri ale Federației Ruse, ce au proveniența neoficială, aceasta determinând numeroase consecințe. Mai precis, aproape 40% din totalul capitalului băncilor Republicii Moldova sunt în proprietatea companiilor Federației Ruse, ce sunt în mod direct afiliate diverselor centre de putere politică ale Moscovei. În acest fel, sistemul bancar al Republicii Moldova se dovedește a fi deosebit de util în cadrul derulării diverselor operațiuni de spălarea banilor la nivel internațional, resursele financiare implicate fiind unele deosebite

O incapacitate deosebită a statului moldovean privind identificarea și taxarea eficientă și conform legislației fiscale a totalității veniturilor și proprietății, ceea ce determină:

O subfinanțare a diverselor servicii publice

Creșterea deosebită a inegalităților sociale

Acumularea, la nivelul populației, a unor frustrări deosebite în raport cu tot mai numeroasele avantaje de care se bucură întreg regimul politic așa-zis democratic

O definire destul de precară a drepturilor de proprietate la nivelul diverselor sectoare ale economiei, ceea ce determină o diminuare a nivelului de bunăstare în rândul populației, în paralel cu eliminarea diverselor oportunități investiționale.

3.3. Vulnerabilitatea socială

O importanță deosebită în cadrul vulnerabilităților sociale ale Republicii Moldova este reprezentată de recenta decelerație a economiei Federației Ruse, ce determină, pe termen lung, o serie întreagă de efecte negative, cele mai multe dintre acestea reflectate la nivelul volumului de remitențe.

În Republica Moldova, grupurile considerate a fi vulnerabile în cadrul fenomenului excluziunii sociale, și care, în combinație cu o serie întreagă de factori sociali de risc, implică acordarea suportului și a asistenței de specialitate, sunt menționate în cuprinsul Legii asistenței sociale, mai precis:

Copiii, dar și tinerii în cazul cărora mediul în care aceștia locuiesc reușesc să le prejudicieze starea de sănătate fizică, starea de sănătate morală, starea de sănătate psihică, ca și dezvoltarea ori integritatea

Totalitatea familiilor care nu au posibilitatea de a-și îndeplini în mod corespunzător diversele obligații dedicate îngrijirii copiilor, întreținerii și educării acestora

Persoanele ce nu au familie și care nu au posibilitatea de a se gospodări singure, acestea necesitând îngrijire ori supraveghere

Persoanele ce nu au capabilitatea de a face față diverselor nevoi socio-medicale

Familiile ce au mai mulți copii

Copiii ce prezintă diverse dizabilități și care au până în 18 ani

Familiile de tip monoparental, cu copii

Persoanele ce au diverse dizabilități, ca și toate categoriile de persoane ce se află în dificultate

Persoanele vârstnice

În cadrul diverselor studii și cercetări ce au fost realizate de-a lungul anilor pe teritoriul Republicii Moldova, în domeniul dedicat sărăciei, aceste grupuri au fost reconfirmate și încadrate în categoria grupurilor considerate a fi vulnerabile.

Pe lângă acestea, în ultimii ani s-a reușit conturarea unui grup special ce este supus riscului fenomenului excluziunii sociale în Republica Moldova, mai precis migranții peste granițele statului pe motivul locului de muncă, precum și familiile acestora.

În acest context, s-a impus necesitatea ca evaluarea fenomenului excluziunii sociale, analiza acestuia, ca și monitorizarea diverselor efecte determinate de politicile de incluziune să se realizeze periodic, avându-se în vedere grupurile principale ale populației, ce sunt percepute a fi vulnerabile.

În vederea diminuării diverselor riscuri sociale, dar și politice și inclusiv economice ce pot fi determinate de o expunere deosebită în raport cu economia Federației Ruse, se impune necesitatea adoptării unor măsuri dedicate diminuării importanței reprezentate de aceasta pentru fenomenul migrației forței de muncă, respectiv:

Diversificarea fluxurilor de migrație în plan geografic, diversificare ce trebuie să se realizeze pe termen mediu – în acest sens se recomandă negocierea cu cât mai multe state a diverselor acorduri dedicate migrației forței de muncă, ca și a celor privind protecția socială, sens în care se impune finanțarea negocierilor tuturor acestor bugete de la bugetul statului. Demn de menționat este faptul că necesitatea modificării cadrului deja existent rezidă din faptul că de-a lungul anilor nu s-a reușit finanțarea de la bugetul statului a acestor negocieri, ci din diversele surse dedicate asistenței financiare, ce au fost oferite de către organizațiile internaționale

Totalitatea eforturilor dedicate diversificării fluxurilor de migrație trebuie să se facă în paralel cu multiplicarea acordurilor bilaterale încheiate în domeniul protecției sociale a lucrătorilor emigranți de pe teritoriu Republicii Moldova, o atenție specială fiind acordate statelor în care numărul emigranților este unul deosebit, precum Federația Rusă, Grecia, Italia sau Spania. Cum aceste acorduri nu se prefigurează încă, se impune amplificarea activității de lobby din partea Republicii Moldova, cu sprijinul companiilor internaționale ce sunt specializate în domeniu și care au capacitatea de a influența procesul dedicat luării deciziilor în respectivele state

Atragerea deosebită în cadru economiei naționale a economiilor emigranților Republicii Moldova, în paralel cu întărirea încrederii în sistemul bancar de la nivel național. În acest sens se impune a se menționa faptul că reformarea actualului cadru dedicat reglementării sistemului bancar poate fi realizată numai prin :

Intermediul combaterii fenomenului corupției atât la nivelul sistemului judiciar, cât și al instituțiilor publice

O protejare mult mai eficientă a drepturilor de proprietate conferite diverșilor acționări din bănci, ca și din alte instituții financiare

CONCLUZII

Ca urmare a mutațiilor remarcate nu doar la nivel zonal, ci și la nivel global, s-a produs o reechilibrare a marilor forțe politice, efectele acesteia reflectându-se cu precădere asupra activității internaționale, caracterizate în acest moment de o complexitate fără precedent.

În ciuda faptului că orice fel de problemă de securitate (oricare ar fi aceasta) este, la modul tradițional, direct dependentă de capacitatea/abilitatea de gestionare/control a unui stat, respectiv grup de state, realitatea anului 2018 reușește să demonstreze faptul că, la nivel global, puterea oricărui stat (oricare ar fi locul pe care acesta îl ocupă în mediul de securitate, ca și de dimensiunea sa) nu se mai poate cuantifica doar prin prisma dimensiunii militare, ci luându-se în considerare și potențialul economic, potențialul informațional.

Pentru a se asigura un fragil echilibru de securitate, respectiv de stabilitate la nivel zonal/global, se impune analizarea constantă a imaginii de ansamblu ce este caracteristică fiecărei națiuni, toate capacitățile acestuia (respectiv capacitatea militară, cea economică, cea tehnică, capacitatea informațională) putând să determine multiple fluctuații majore în cadrul sistemului de securitate internațional.

Mediul internațional de securitate este cu mult mai dinamic și mai complex, în comparație cu doar acum câțiva ani, fluctuații semnificative fiind remarcate cu precădere la nivelul politicii de securitate globale.

În plus, instabilitatea deosebită, ce s-a remarcat cu precădere în ultimele luni nu doar pe plan regional, ci și pe plan global, instabilitate datorată în principal tot mai numeroaselor fenomene și procese aproape imposibil de prognosticat, generează și dezvoltarea exponențială a scenariilor și explicațiilor privind cauzele declanșatoare.

În interiorul puternicelor state ale lumii se realizează periodic diverse analize dedicate eventualelor vulnerabilități ce au capacitatea de a induce o serie întreagă de daune de amploare și de durată, atât la nivel economic și social, cât mai ales la nivel politic și militar, mai ales în contextul în care aceste vulnerabilități au capacitatea de a influența în mod deosebit nu doar percepțiile aliaților strategi, ci și pe cele ale partenerilor, ale investitorilor și implicit ale concurenților de la nivelul diverselor piețe.

Datorită tendințelor manifestate pe plan mondial, se remarcă impactul deosebit pe care acestea îl au asupra statelor lumii, în cadrul cărora s-a remarcat în ultima perioadă nu doar o dezvoltare a diverselor crize și dezastre naturale, ci și o creștere deosebită a intensității acestora.

Cele mai vulnerabile sunt grupurile și comunitățile în cadrul cărora nivelul de sărăcie este unul deosebit, în marea majoritate a cazurilor aceste vulnerabilități fiind agravate și de conflictele politice, ca și de instabilitatea resimțită la nivel regional și zonal.

În spațiul european se pot identifica o serie întreagă de factori ce pot să genereze conflicte și implicit o afectare a stării de stabilizare, aceștia fiind de natură politică, economică, dar și istorică. Toți acești factori sunt determinați în special de viziunile diferite asupra spațiului european, implicând atât naționalismul, cât și încercările repetate de conlucrare, de cooperare.

Nu doar viziunile de tip naționalist, ci și tensiunile de natură etnic-religioasă sunt accentuate deseori de problemele de natură economică, probleme intensificate în ultimii ani de criza economică fără precedent ce s-a manifestat în întreg spațiul european. Pe lângă acestea mai pot fi adăugate și numeroasele sancțiuni dispuse unor state, din motive diverse.

Spațiul european s-ar putea confrunta nu atât cu diverse surse de instabilitate nou identificate, cât mai ales cu o agravare a stării de instabilitate deja existente, diversele amenințări teroriste intensificându-se în ultima perioadă. Unul dintre principalele motive ce ar putea sta la baza declanșării unor conflicte este reprezentat de religie, știut fiind faptul că aceasta reprezintă un factor determinant al definirii unei națiuni, indiferent de gradul de constituire al acesteia.

În ceea ce privește Republica Moldova, ce a făcut obiect de studiu al prezentei lucrări de diplomă, se remarcă faptul că acesta confruntă în societatea actuală cu numeroase vulnerabilități, nu doar de natură geopolitică, ci și de natură economică, acestea având capacitatea de a submina în mod deosebit securitatea statului.

În ciuda acestui aspect, specialiștii din domeniu, sunt de părere că întreaga situație din Republica Moldova ar fi putut fi evitată în cazul în care s-ar fi reușit implementarea unui model al guvernării deschise, transparente și mai ales eficiente, prin intermediul căruia ar fi fost eliminate diversele premise subiective ce se constituie în vulnerabilități ale acestui stat.

În cazul Republicii Moldova, se remarcă faptul că seria vulnerabilităților la adresa securității economice a acestui stat se poziționează într-o permanentă fluctuație, în contextul în care acesta importă marea majoritate necesarului energetic total, având în vedere faptul că resursele sale naturale sunt destul de limitate.

De asemenea, precaritatea sesizată la nivelul securității energetice este accentuată nu doar de diverșii factori de natură geografică (lipsa unui acces direct la mare poziționându-se în topul acestora) ci și de alte elemente ce permit clasificarea acestui stat ca fiind unul cu un risc accentuat de vulnerabilitate în cazul unor dezechilibre de tip energetic.

În Republica Moldova se remarcă și existența stereotipului conform căruia vulnerabilitatea economică este determinată și de numărul mare al cetăților acestui stat care au un loc de muncă în Federația Rusă.

În plus, se impune și necesitatea evaluării fenomenului excluziunii sociale, analiza acestuia, ca și monitorizarea diverselor efecte determinate de politicile de incluziune să se realizeze periodic, avându-se în vedere grupurile principale ale populației, ce sunt percepute a fi vulnerabile.

În vederea diminuării diverselor riscuri sociale, dar și politice și inclusiv economice ce pot fi determinate de o expunere deosebită în raport cu economia Federației Ruse, în Republica Moldova se impune necesitatea adoptării unor măsuri dedicate diminuării importanței reprezentate de aceasta pentru fenomenul migrației forței de muncă.

BIBLOGRAFIE

Coombs, Timothy W., 2007, Ongoing Crisis Communication. Planning, Managing, and Responding

Military Power of the People’s Republic of China, Report to Congress

Eduardo Febbro, Rusia și Occidentul – un război hibrid, 2014

Adrian Lupușor, Alexandru Fală, Ana Popa, Denis Cenușă, Iurie Morcotîlo, Valeriu Prohnițchi, Raport de stare a țării, Chișinău, Centrul Analitic Independent Expert-Grup & F.E. S. Friedrich-Ebert-Stiftung (FES)

M.H. Ciscel, Uneasy Compromise: Language and Education in Moldova. Bilingual Education and Bilingualism, 2009, 11(3)

H. Griffiths, A Political Economy of Ethnic Conflict, Ethno-Nationalism and Organised Crime. Civil Wars, 1999

K.R. Monroe, Perestroika! The Raucous Rebellion in Political Science, 2005, New Haven: Yale University Press.

C.H. King, The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Cultures, 1999, Stanford: Hoover Institution Press

W.A. Sanchez, The „Frozen” Southeast: How the Moldova – Transnistria Question has become a European Geo-Security Issue. Journal of Slavic Military Studies, 2009, 22(2)

M.H. Ciscel, Uneasy Compromise: Language and Education in Moldova. Bilingual Education and Bilingualism, 2009, 11(3)

N. Cojocaru, Nationalism and Identity in Transnistria. Innovation: The European Journal of Social Sciences, 2006

F. Rugină, Securitatea energetica a Republicii Moldova: Vulnerabilitati si perspective, Chișinău, 2015

Jacob S. Hacker et all, „The Economic Security Index: A New Measure for Research and Policy Analysis”, 2012, Federal Reserve Bank of San Francisco, Working Paper Series, Working Paper

Furnell and Warren, „Computer Hacking and Cyber Terrorism:The Real Threats in the New Millennium”

Fred Cohen, „Terrorism and Cyberspace.”, Network Security, 2002

T.L. Thomas, „Al Qaeda and the Internet: The Danger of “Cyberplanning”

Townsend, Peter, The International Analysis of Poverty. Harvester Wheatsheaf, London, 1993

Food and Agriculture Organisation (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură – F.A.O.)

A. Shah, A., Global Issues, 2013

Site-uri consultate:

https://www.unodc.org/documents/frontpage/Use_of_Internet_for_Terrorist_Purposes.pdf

https://www.usip.org/sites/default/files/sr116.pdf

http://www.carlisle.army.mil/usawc/Parameters/%20/03spring/thomas.pdf

www.usip.org/pubs/specialreports/sr116.html

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52012DC0586

http://www.nscb.gov.ph/poverty/TCPovStat/reading_materials/rioXG/Relative%20Poverty%20Practices/RelPov_ES.pdf

http://ec.europa.eu/eurostat

http://data.worldbank.org/sites/default/files/wdi-2014-book.pdf,

http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/targets/index_en.htm

http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/europe_2020_explained.pdf

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Glossary:EU_statistics_on_income_and_living_conditions_(EU-SILC)

http://www.globalissues.org

http://www.fao.org/home/en/

www.fao.org/hunger/en

https://topwar.ru/56079-gibridnaya-voyna.html

The Chicken or the Egg? Causes of the Moldova-Transnistria Conflict

http://www.huffingtonpost.com/adst/moldovas-transnistrian-co_b_11180694.html

http://www.theguardian.pe.ca/opinion/letter-to-the-editor/2013/12/17/the-frozen-conflict-between-moldova-and-3546763.html

http://fundforpeace.org/fsi/2018/04/19/fragile-states-index-2018-issues-of-fragility-touch-the-worlds-richest-and-most-developed-countries-in-2018/

https://www.nato-pa.int/download-file?filename=sites/default/files/2018-04/2018%20-%20NATO%20SPECIAL%20OPERATIONS%20FORCES%20-%20DRAFT%20REPORT%20MOON%20-%20064%20DSCFC%2018%20E.pdf

https://cor.europa.eu/pl/news/Pages/Enlargement-commissioner-says-local-governments-are-anchors-of-stability.aspx

http://www.bbc.co.uk/newsround/14854813

https://www.cnbc.com/2018/02/20/more-military-spending-wont-improve-us-security-commentary.html

https://fas.org/sgp/crs/natsec/R43838.pdf

ANEXĂ

INDEXAREA STATELOR FRAGILE

Așa cum se cunoaște, anul care a trecut a fost unul destul de contradictoriu pentru marea majoritate a statelor lumii, sesizându-se:

Intensificarea conflictelor din Yemen și Siria

Izolarea politică, economică, dar și fizică (în raport cu statele din proximitatea sa) a Qatarului

Progrese în demersul Cataloniei privind separarea de Spania

Continuarea procedurilor Regatului Unit al Marii Britanii privind ieșirea din Uniunea Europeană

Amplificarea stării de incertitudine pe teritoriul Statelor Unite ale Americii (confruntat cu tot mai multe dezastre naturale, dar și pe fondul abordărilor impuse de actualul președinte, Donald Trump)

În ciuda acestor aspecte, la nivelul acestui an, Indexul statelor fragile vine să demonstreze că marea majoritate a statelor lumii înregistrează îmbunătățiri constante (o atenție constantă urmând să fie acordată Mexicului).

Cea mai afectată este în acest moment Qatar, acesteia urmându-i Statele Unite ale Americii, Spania și Regatul Unit al Marii Britanii, ce se confruntă cu numeroase tendințe de divizare internă, determinate de motive diverse. Se remarcă astfel următoarele evoluții:

Sursa capturii: https://reliefweb.int/sites/reliefweb.int/files/resources/951171705-Fragile-States-Index-Annual-Report-2017.pdf

Sursa capturii: http://fundforpeace.org/fsi/2018/04/19/fragile-states-index-2018-issues-of-fragility-touch-the-worlds-richest-and-most-developed-countries-in-2018/

Sursa capturii: https://reliefweb.int/sites/reliefweb.int/files/resources/951171705-Fragile-States-Index-Annual-Report-2017.pdf

Sursa capturii: http://fundforpeace.org/fsi/2018/04/19/fragile-states-index-2018-issues-of-fragility-touch-the-worlds-richest-and-most-developed-countries-in-2018/

Sursa capturii: http://fundforpeace.org/fsi/2018/04/19/fragile-states-index-2018-issues-of-fragility-touch-the-worlds-richest-and-most-developed-countries-in-2018/