Securitatea Nationala In Contextul Globalizarii

Cuprins

Introducere

CAPITOLUL I. Securitatea nationala in contextul globalizarii

Definirea conceptelor de securitate, securitate națională și de strategie

Conceptul de globalizare și etapele în ceea ce privește securitatea

1.3. Influența factorilor externi asupra securității naționale

CAPITOLUL II. Globalizarea și factorii de influență asupra securității naționale

2.1 Starea actuală de securitate………………………………………………………………

2.2 Riscuri și amenințări la adresa securității naționale……………………………………..

2.3 Impactul riscurilor și vulnerabilităților asupra securității naționale……………………

2.4 Influența factorilor externi asupra securității naționale ………………………………..

CAPITOLUL III. Efectele globalizarii asupra securității naționale

3.1 Evoluția actuală a globalizării…………………………………………………………..

3.2 Influenta și efectele globalizarii asupra securitatii nationale……………………………

3.4 Globalizarea securității………………………………………………………………….

3.5 Crima organizată, terorism și globalizare………………………………………………..

3.6 Globalizarea și riscul securității informațiilor …………………………………………….

CAPITOLUL IV. Studiu de caz

Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică a României 2015-2020.

Riscurile și vulnerabilitățile

Priorități care fac parte din Ciclul de Politici UE 2014-2017

Strategia de securitate națională a Federației Ruse

Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova (SSN) .

Căile prevăzute de Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Lucrarea de față își propune prin analiza comparativă a strategiilor de securitate să pună în evidență modul în care globalizarea influențează securitatea națională a României, Rusiei și Republicii Moldova, încercând să vadă dincolo de termeni și statistici cum putem controla unele evenimente care mai tarziu ar putea sa pună în pericol securitatea națională a României.

Teza cuprinde patu capitole: primul capitol,.

Al doilea capitol al tezei intitulat

Al treilea capitol

Capitolul IV studiu de caz intitulat….

CAPITOLUL I. Securitatea națională în contextul globalizării

1.1 Definirea conceptelor de securitate, securitate națională și de strategie

Noțiunea de securitate provine din latinescul “securitas –securitatis”: “faptul de a fi la adăpost de orice pericol, sentimentul pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol” conform Dicționarului explicative al limbii române, “acea stare de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern și intern o colectivitate sau un stat oarecare, în urma unor măsuri specifice, ce sunt adoptate și care asigură existența, independența suveranitatea, integritatea teritorială a statului și respectarea intereselor sale fundamentale”.

Multe secole „securitatea” a reprezentat cea mai importantă preocupare a unei entități politice, fie că vorbim de un imperiu, regat sau un stat-națiune. În același timp, conceptul de securitate a cunoscut de-a lungul timpului modificări vizibile, exprimate, mai ales, prin atitudinea statelor față de modalitățile de transpunere a acestuia în viață, în raport cu schimbările care au loc pe plan internațional.

Perceperea conceptuală a securității presupune în mare măsură analiza dinamicii schimbării reprezentărilor sociale.

Procesul de transformare trebuie gândit într-o perspectivă mai largă, reprezentarea socială modificându-se, schimbându-și starea în funcție de evenimentele sociale care se produc într-un anumit moment sau într-o anumită perioadă a existenței societății.

Astfel, înainte de sfârșitul Războiului Rece, problema dimensiunii economice a securității a fost considerată adiacentă problemei centrale, aceea a securității militare.

În prezent, studiile de specialitate încearcă să infirme această teorie prin abordarea naturii multifațetate a securității naționale și internaționale.

Schema dinamicii sociale ce antrenează transformarea este simplă, după cum arată Claude Flament: modificările circumstanțelor externe determină modificarea practicilor sociale, care, la rândul lor, transformă prescripțiile condiționale și în final prescripțiile absolute.

Schema reflectă legătura dintre reprezentările sociale și schimbările sociale, evoluția istorică a societății. Evenimentele ating grupurile sociale și implică subiecții acestora, constituind o miză ce nu poate fi neglijată.

În acest context, emergența unor noi amenințări la adresa securității sugerează schimbarea de viziune asupra conceptului.

Securitatea nu mai poate fi analizată în termeni de alegere politică, de capabilități și intenții ale unui stat, din contră amenințările la adresa securității au căpătat acum o semnificație sistemică.

Redefinirea securității include astăzi și evaluarea schimbărilor sociale care, la rândul lor, antrenează schimbarea reprezentării sociale a securității, conceptul acționând pe mai multe dimensiuni: militară, politică, economică, socială și de mediu.

Penelope Hartland-Thunberg, „Securitatea națională este capacitatea unei națiuni de a-și urmări cu succes interesele naționale, cum le concepe ea, oriunde în lume” .

Giacomo Luciani, susține că „Securitatea națională este capacitatea de a rezista față de oricare agresiune externă”.

Arnold Wolfers , „Într-un sens obiectiv, securitatea măsoară absența amenințărilor ce apasă asupra valorilor dobândite; în sens subiectiv, ele desemnează absența fricii că aceste valori vor fi atacate”.

Barry Buzan, „People, States and Fear”, susține că „în cazul securității, discuția constă în a scădea amenințările. În contextul sistemului internațional, securitatea desemnează capacitatea statelor și societăților să-și păstreze autonomia identității și integrității lor funcționale”.

„Prin securitate națională se subînțelege protecția persoanei, societății, statului, drepturilor și intereselor lor, stabilite de Constituție și alte legi ale republicii, împotriva pericolelor externe și interne” .

Pentru România, Strategia de securitate națională răspunde nevoii și obligației de protecție legitimă împotriva riscurilor și amenințărilor ce pun în pericol drepturile și libertățile fundamentale ale omului, precum și bazele existenței statului român și vizează, cu prioritate, domeniile și activitățile consacrate stării de legalitate, siguranței cetățeanului, securității publice și apărării naționale.

Realizarea securității naționale se întemeiază pe acceptarea și aplicarea normelor internaționale, soluționarea prin negociere a problemelor litigioase, respectarea drepturilor omului și promovarea relațiilor de bună vecinătate cu toate statele din zonă, pe implicarea activă în gestionarea crizelor de orice fel, din regiune sau din lume.

Pe de altă parte, securitatea națională se construiește de către fiecare stat ținând seama de sursele interne de care acesta dispune efectiv și de sprijinul extern pe care poate conta.

Securitatea, conform unei publicații din Elveția înseamnă, “liniște, sentimentul de a fi în afara pericolelor, de a fi protejat, independență”.

Potrivit unui studiu al ONU, “există securitate atunci când statele estimează că pericolul de a suferi un atac militar, presiuni politice sau constrângeri economice este nul și că ele pot, din această cauză, să-și urmeze liber dezvoltarea”.

Analiza raportului actual securitate națională – securitate globală a determinat guvernele și organizațiile internaționale să conștientizeze faptul că prevenirea și stăpânirea conflictelor și crizelor, controlul, menținerea și impunerea păcii nu mai sunt posibile fără implicarea conjugată a tuturor actorilor de securitate, de la cei mai mari până la cei mai mici. Măsura în care fiecare actor contribuie la stabilitatea și securitatea mondială este foarte diferită. Lipsa de performanță în procesul globalizării economice și în guvernare reduce la maximum aportul unor state la securitatea regional ă și globală, le periclitează chiar securitatea proprie.

În concluzie, se poate spune că securitatea națională este o stare în care viața și activitatea cetățenilor unei țări se derulează în absența amenințării de orice fel.

Definiția securității naționale din Strategia de securitate națională a României – 2007 este reprezentativă, în contextul actualelor tendințe de percepție a amenințărilor: Securitatea națională reprezintă condiția fundamentală a existenței națiunii și a statului român, ea are ca domeniu de referință valorile, interesele și obiectivele naționale. Este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituțională și se înfăptuiește în contextul securității regionale, euroatlantice și globale.

În ceea ce privește conceptul de strategie, și acesta se reconfigurează în funcție de o mulțime de factori, dar esența lui nu se schimbă.

Conceptul se modelează în jurul unor linii-forță și a unor piloni care devin structuri de rezistență și stabilitate.

Strategia, ca modalitate de exteriorizare a voinței și, în consecință, a deciziei politice s-a dezvoltat omnidirecțional, devenind omniprezentă în variate domenii. Mai mult decât în alte domenii, strategiile aplicate în aria siguranței naționale, reprezintă un sector exclusiv al gândirii și al acțiunii, lucrându-se concomitent sau separat în funcție de patru coordonate: analitică, evaluativă, reproductivă și proiectivă, care sunt de cele mai multe ori interdependente și perfectibile.

1.2 Conceptul de globalizare și etapele în ceea ce privește securitatea

Deși există numeroase interpretări ale semnificațiilor modernității sau, într-o altă perspectivă, ale modului în care s-a dezvoltat modernizarea în lume, „modernitatea” și „globalizarea” par a fi concepte (încă) disjuncte, cel puțin pentru cea mai mare parte din sfera sud-est europeană.

Cu toate acestea, „globalizarea” este unul din cuvintele cheie ale anilor '90, ce a trecut de mult din domeniul științelor sociale în cel al jurnalisticii și al limbajului cotidian.

Tocmai din acest motiv, în tratarea acestui fenomen se simte acut lipsa unui instrumentar teoretic și de clarificare conceptuală.

Termenul de globalizare a câștigat popularitate în ultimele trei decenii, devenind o lozincă, un „zgomot de fond”, așa cum susține Peter Kloos în lucrarea sa "The Many Faces of Globalization".

Proveniența termenului de globalizare este cu atât mai interesantă datorită semnificațiilor pe care le putem extrage de aici. Acest termen provine de la adjectivul „global” ce are ca sens „răspândit în întreaga lume”, adjectiv al cărui uz este legat de începuturile expansiunii coloniale europene, care au avut loc în secolul al XVI-lea.

Potrivit părerii exprimate de G. Geană în lucrarea sa “Ethnicity and Globalization. Outline of a Complementarist Conceptualization”, globalizarea debutează ca și proces în faza oceanică, adică în epoca primelor descoperiri teritoriale.

În lucrarea sa „Explorations in Communication”, McLuhan se referă la lume folosind sintagma de „sat global”, metaforă care trebuia să indice faptul că, datorită mijloacelor electronice de comunicare, contactul dintre indivizi cunoaște aceeași rapiditate și eficiență cu care acesta se produce în micile comunități rurale.

Trebuie așadar să distingem între „globalizare”, ca proces sau set de procese, și „globalism”, ca rezultat socio-cultural posibil (dar nu și necesar) al proceselor globalizării.

Există multiple definiții ale globalizării și tot atât de numeroase sunt și aspectele care îi ilustrează paradigma, printre acestea regăsim un aspect care le domină în mod semnificativ pe celelalte: dinamica fenomenului de globalizare, ca element definitoriu pentru societățile moderne, dar care nu poate fi întotdeauna echivalentă cu libertatea de dezvoltare și păstrarea valorilor specifice fiecărei societăți în parte. Globalizarea „… a devenit rapid lozincă, incantație magică, paspartu capabil să deschidă porțile tuturor misterelor prezente și viitoare”.

Promotorul globalizării, George Soros, îi atribuie o definiție economică, globalizarea reprezentând „… mișcarea liberă a capitalului însoțită de dominația crescândă a piețelor financiare globale și a corporațiilor multinaționale asupra economiilor naționale”.

Globalizarea poate fi definită prin interdependența economiei care se manifestă între state, ca urmare a creșterii coeficientului de dependență față de economia mondială. Pe de altă parte, globalizarea poate fi concepută ca procesul diminuării taxelor vamale, al renunțării la politica vamală și la restricțiile de circulație a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor și capitalurilor, pe măsura dezvoltării schimburilor economice.

În consecință, prin efectele globalizării „…. se intensifică interconexiunile și schimburile comerciale, financiare, culturale, investițiile, dar și migrația. Se mărește viteza de difuzare și de circulație a ideilor, bunurilor, informațiilor, oamenilor și a capitalului. Crește impactul pe care efectele unor evenimente de la mare distanță sunt resimțite oriunde în lume, iar unele acțiuni locale pot avea consecințe globale.

Globalizarea mai este văzută ca „o consecință a modernității”, ca „un fenomen multidimensional în care tehnologia informatică, alături de alte tehnologii, comerț și capital se extind global, iar interdependențele cresc și se regăsesc în toate aspectele vieții noastre”.

Una dintre cele mai interesante definiții dată globalizării ar fi aceea că este „un proces cu dublă rezonanță, pe de o parte acoperind ceea ce teoreticienii denumesc fenomenul de micșorare a lumii – respectiv un proces obiectiv de reducere a distanțelor, de creștere a densității sociale și densității relaționale a globului, de mondializare progresivă a proceselor culturale, economice, politice, militare etc. – pe de altă parte, cumulând și percepția individului, relativ la fenomenul al cărui actor este – respectiv reflectarea în conștiința subiectului a transformării”.

Globalizarea reprezintă „ …o transformare epocală a capitalismului, care deja a fost realizată, fiind inevitabilă și ireversibilă. Alții, Paul Hirst sau Graeme Thompson, susțin că amploarea globalizării este exagerată și că nu avem de-a face cu un fenomen, ci cu o accelerare a procesului de internaționalizare a capitalismului și a pieței”.

Antropologul britanic Roland Robertson a subliniat nu doar că globalizarea este un fenomen cu o istorie mult mai veche decât se presupune în mod curent, și care a fost, realmente, remarcat și examinat de către teoreticienii din științele sociale de o buna bucată de vreme, dar și că trăsătura esențială a globalizării, pare sa fie „universalizarea particularului si particularizarea universalului". Universalul si particularul sunt cele doua componente ale unei „formule culturale globale”, care trebuie văzute și tratate împreună, ca fețe ale aceleiași monede.

Ca o consecință a globalizării, interesele actorilor din mediul internațional de securitate, la nivel statal, zonal sau regional, au devenit dependente de interesele actorilor naționali și internaționali din alte zone și regiuni, de care depinde pacea, stabilitatea și securitatea întregii lumi.

Se poate afirma că, datorită complexității mediului internațional de securitate în contextul globalizării, nici un stat nu poate aborda problema propriei securități în mod izolat, independent, deoarece cooperarea internațională nu mai este o opțiune, ci un imperativ. Cine alege să se izoleze, în scopul de a fi la adăpost de noile amenințări nu face altceva decât să se condamne, pe termen mediu și lung, întrucât în fața unor amenințări globale trebuie să aducem soluții globale, care să deschidă calea spre progres și spre o dezvoltare durabilă a întregii societăți.

1.3. Influența factorilor externi asupra securității naționale

Riscurile si amenințările la adresa securității naționale a României sunt percepute, în principal, din perspectiva posturii de țară membră a Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene.

Documentul programatic al securității naționale adoptat de Consiliul Suprem de Apărare al Țării „Strategia de Securitate Națională a României“.

Documentul menționat enumeră principalii factori de risc la adresa securității naționale a României și a modalităților de acțiune pentru asigurarea acesteia.

Astfel, riscurile și amenințările din mediul internațional la adresa securității naționale sunt, în cea mai mare măsură, riscuri și amenințări la adresa apărării naționale, sens în care avem în vedere:

existența în apropierea granițelor naționale a unor zone de gravă instabilitate politică, socială și militară, a unor conflicte potențiale sau actuale;

proliferarea și diseminarea necontrolată a tehnologiilor și a materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor și a altor mijloace letale neconvenționale;

expansiunea rețelelor și activităților teroriste și a crimei organizate transnaționale – criminalitatea economico-financiară, traficul transfrontalier ilegal de persoane, de droguri, de materiale radioactive și strategice, de armament și muniții etc;

 limitarea accesului statului român la unele resurse cu determinare vitală pentru existența și dezvoltarea societății românești și afirmarea și protejarea intereselor naționale;

acțiuni care, antrenând manifestări și dezvoltări în posibile conflicte deschise etnice și religioase, pot aduce atingere statului român și instituțiilor sale democratice;

migrația clandestină și apariția unor fluxuri masive de refugiați;

decalajele existente între nivelurile de asigurare a securității și gradul de stabilitate ale statelor din proximitatea României;

 Proliferarea terorismului politic transnațional și internațional.

acțiuni ce pot atenta la siguranța sistemelor de transport intern și internațional, precum și cele cu caracter individual sau colectiv de accesare ilegală a sistemelor informatice;

acțiunile orientate în mod premeditat în direcția lezării imaginii Armatei României.

CAPITOLUL III. Efectele globalizarii

3.1 Evoluția actuală a globalizării

3.2. Influența și efectele globalizarii asupra securitatii nationale

Pentru a putea destinge și mai bine modul în care globalizarea evoluează zi de zi, este util să distingem influența și efectele globalizării în fiecare din mediile societății:

economic

politic

cultural

religios.

Globalizarea în mediul economic :

Economia este practic varful de lance al globalizării, de aici fenomenul ia naștere și se dezvoltă în celelate domenii, pentru că economia generează toate celelate fenomene ale societății, ea fiind generatoarea de resurse pentru evoluție.

Redus la conceptele economice se poate spune că globalizarea contrastează cu naționalismul economic și cu protecționismul. Este înrudită cu economia de piață liberă si neo-liberalismul. Împarte o parte din caracteristici cu internaționalizarea și este deseori interschimbabilă, chiar dacă unii preferă să folosească termenul de globalizare pentru lărgirea găurilor din granițele naționale sau statale.

Când vorbim despre globalizarea economică ne vin în minte practic patru tipuri de fluxuri peste graniță, și anume: fluxuri de bunuri/servicii, de exemplu liber schimb, fluxuri de persoane (migrația), de capital și de tehnologie.

O consecință a globalizării economice este îmbunatățirea relațiilor dintre dezvoltatorii aceleiași industrii din diferite părți ale lumii (globalizarea unei industrii), dar și o erodare a suveranității naționale asupra sferei economice.

Fondul Monetar Internațional definește globalizarea ca și “creșterea în interdependența economică a țărilor din întreaga lume prin creșterea volumului și a varietății tranzacțiilor de bunuri și servicii peste granițe, fluxul de capital internațional mult mai liber și mai rapid, dar și o difuziune mai largă a tehnologiei.”(FMI, World Economic Outlook, mai1997).

Banca Mondială definește globalizarea ca “Libertatea și capacitatea indivizilor și a firmelor de a iniția tranzacții economice voluntare cu rezidenți ai altor țări”.

În management unul din cele mai importante domenii ale știintelor economice, globalizarea este practic un termen de marcheting sau de strategie care se referă în principal la apariția unor piețe internaționale pentru diverse servicii sau bunuri de consum caracterizate de nevoile din ce in ce mai uniformizate ale unor clienți reușind astfel, de exemplu, să vândă aceleași mașini sau săpunuri sau produse alimentare prin campanii de publicitate similare, unor persoane ce aparțin unor culturi diferite.

Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai multor țări. Se schimbă caracteristicile calitative ale acestor economii care se transformă din niște sisteme închise în elemente ale unui sistem mondial. Se schimbă însuși noțiunea de “economie națională”. Instituția economică de bază devine corporația transnațională, care își amplasează fabricile și își comercializează produsele acolo unde îi este mai convenabil, fără a lua în considerare existența granițelor. Din această cauză are loc aprofundarea procesului de diviziune internațională a muncii, iar în cadrul unui singur stat, fie și dezvoltat, apare “economia “dublă, apar “enclave înfloritoare”, “regiuni – donatoare, regiuni creditabile”. Regiuni întregi se transformă în furnizori de materie primă și piețe de desfacere pentru corporațiile transnaționale, fără a dezvolta producțiile proprii.

Efectele în plan politic:

După al doilea război mondial lumea este înparțită în două mari mari blocuri politico-militare între care se va declanșa o cruntă batalie pentru supremație, și anume blocul capitalist având în frunte Statele Unite ale Americii și blocul comunist cu liderul URSS.

Rivalitatea dintre cele două blocuri va lua sfârșit odată cu căderea Cortinei de fier în 1990 și cu dispariția Imperiului Roșu.

După căderea comunismului atât în Uniunea Sovietică cât și în țările ei satelite au trecut zeci de ani în care și-au manifestau prezența tot felul de concepții care au pus piedici în continuare manifestării și aplicării principiilor democratice și a concepților și reglementărilor economice privind manifestarea unei piețe liberalizate. Însă cu toate acestea, tările occidentale vor investii masiv în fostele țări satelit ale URSS din centrul și sud-estul Europei, integrându-le treptat în organismele internaționale Nord-Atlantice.

Tragând linie putem spune ca dacă începutul secolului al XX-lea este caracterizat de ample situații conflictuale, de două războaie mondiale care vor devasta si împărți lumea în două tabere, sfărșitul acestui secol și începutul secolului XXI se va afla sub semnul unei relative perioade de liniște și prosperitate ceia ce a dus la o evoluție rapidă a globalizării prin dezvoltarea instituțiilor internationale economico-politice cum ar fii: ONU, Fondul Monetar Internațional (IMF), Banca Mondială, Organizația Mondială a Sănătății (WHO) și încă multe altele.

Efectele în plan cultural si religios:

Cucerită de piața, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea globalizată traiește în același timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vieții, un dezastru cultural și educațional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societății viitorului. Cultura tradițională a societăților dispare sau se preface în spectacol și marfă (mcdonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-știință invadatoare și transformată într-o pseudo-știință. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic riscă să devină omul atomizat care trăiește numai pentru producție și consum, golit de cultură, politică, sens, conștiință, religie și orice transcendentă. În acest mod se caracterizează societatea de consum mai ales în statele dezvoltate unde se pierde identitatea națională, se uită tradițiile și valorile atât de scumpe fiecărui popor în parte, tinzând după cum spun unii specialiști la o uniformizare.

Toate aceste lucruri nu se întamplă sau se întampla cu o viteză mult mai mică în statele din lumea a III a sau în cele în curs de dezvoltare unde datorită înapoierii acestora, nu putem de schimbări brușce pe plan religios sau cultural, unele din ele fiind în genere societăți tradiționaliste prin excelență.

Dacă facem comparație între actualitatea valorilor naționale într-un stat occidental si unul din Orient vom observa că ultimul are mult mai conservate tradiția și valorile sale naționale, și dacă acest stat este si musulman pe deasupra vom observa diferența în modul de a privi lucrurile.

Prin urmare globalizarea are o sumă apreciabilă de efecte pozitive și negative.

Ca elemente pozitive tragând linie asupra celor spuse mai sus putem evidenția: “amplificarea și liberalizarea comerțului, a investițiilor și a fluxurilor financiare, extinderea valorilor democratice, apărarea libertăților și s indentității individuale, protecția mediului înconjurător, sporirea contactelor umane.”

Se pot concluziona pe scurt urmatoarele elemente negative ale globalizării:

scăderea siguranței la toți indicatorii;

globalizarea fenomenelor cornice locale și regionale

mondializarea marii criminalități organizate reprezentate în principal de traficul de droguri, arme, persoane,

radicalizarea fanatismelor entice și religioase, a terorismului. DE REGANDIT

Globalizarea fiind un process care nu se poate controla, aspectele negative sunt în număr mare, specialiștii considerând că acest proces dezvoltat în diverse domenii este neuniform.

Mai mult globalizarea, face ca structurile economice și sociale care nu se adaptează rapid, să se tensioneze la extreme, putând cauza conflicte majore.

Îngrijorătoare sunt de exemplu fenomenele de slăbire a coeziunii sociale, de localism pe întinse arii ale globului.

Practic prin globalizare are loc o deteriorare de distribuție a veniturilor, se multiplică astfel crizele financiare si economice, cu mari efecte asupra vieții sociale și politice, inclusiv pericolul dezintegrării statale.

Conceptul de risc, amenințare și vulnerabilitate

Risc se înțelege o primejdie (pericol), eventualitatea căruia, ar putea fi mai mult sau mai puțin previzibilă.

Pericolul este definit ca situație, stare, întâmplare etc. care (poate) pune în primejdie viața, integritatea cuiva sau a ceva.

Riscul ca un ansamblu de stări tensionale, active sau latente, perceptibile sau ascunse, cărora nu li s-au găsit soluții în măsură să determine eliminarea cauzelor ce le-au generat și care, menținute între anumite limite, nu afectează securitatea națională.

Ulrich Beck „societate a riscului ”, consideră că trăim într-o etapă avansată a modernității, centrată în jurul conceptului de risc. Însă modernitatea avansată nu generează doar riscuri ci și eforturi colective de combatere a acestuia.

În limba română cuvântul „amenințare” provine din latină: „minatio, -onis”, cu sensul actual. Aceeași bază etimologică o are și termenul francez „menace” care semnifică „o intenție ostilă vizând intimidarea”.

Privite în mod sistemic conceptele supuse analizei se află întotdeauna într-un raport bine determinat.

Pe perioada coexistenței lor, iar prognozele în domeniul securității nu întrevăd eliminarea vreuneia prea curând, amenințările și vulnerabilitățile pot funcționa după principiile jocurilor cu sumă nulă. Astfel, securitatea națională se poate asigura fie prin diminuarea vulnerabilităților, fie prin prevenirea sau micșorarea amenințărilor. Aceasta determină orientarea strategiei de securitate națională care se poate concentra spre interior, încercând să reducă vulnerabilitățile statului sau spre exterior alocând forțe și mijloace pentru a acționa în mod direct sau nu asupra surselor de amenințare.

Prin politicile de securitate ale statelor de pe diferite continente, elaborate în ultimii ani, sunt oferite suficiente exemple în acest sens. Războiul împotriva terorismului completează acest tablou. Vulnerabilităților interne li se conferă aceeași valoare ca cea a riscurilor externe, iar pericolul de a acționa preventiv sau nu împotriva unui inamic explicit sau care proferează doar amenințări (ex.: elementele teroriste) devine un risc asumat.

Trebuie să luăm în considerare sursele directe cat și pe cele indirecte ale amenințărilor care pot afecta securitatea națională a României:

• Amenințări directe:

– izbucnirea în spațiul de interes strategic al țării noastre a unor noi conflicte care pot conduce la decesele cetățenilor, acte de terorism, revolte, pogromuri, genocid, torturarea și uciderea disidenților etc.;

– dezumanizare: sclavie, răpire, arestarea oponenților politici etc.;

– droguri: dependența de stupefiante, trafic ilegal;

-discriminare: legislație discriminatorie, practici împotriva minorităților, subminarea instituțiilor politice etc.;

– dispute internaționale: tensiunile între state;

– armament de distrugere: proliferarea armelor de distrugere în masă.

• Amenințări indirecte:

– privațiuni la nivelul nevoilor umane de bază (hrană, apă, îngrijire medicală de bază, educație primară);

– maladii: apariția bolilor care amenință viața;

– subdezvoltare: nivel scăzut al PIB/locuitor, creșterea lentă a PIB-ului, inflație, șomaj, inegalitate, sărăcie, instabilitate economică, stagnare și transformare demografică la nivel național, zonal, regional, global etc.;

– dislocare de populație: refugiați și migrație la nivel național, zonal, regional și global;

– degradarea mediului la nivel național, zonal, regional și global.

Din punct de vedere al mediului de securitate, putem lua în considerare pentru România ca spațiu de interes, în primul rând mediul de securitate la nivel regional. Există puncte de vedere care consideră că regiunea reprezintă „… o zonă fizică în cadrul unei națiuni”, iar altele care o definesc ca un ansamblu de provincii, state sau chiar orașe.

În studiile de securitate, cea mai uzitată definiție este cea geografică, conform căreia regiunea include un ansamblu de state delimitat de repere fizice geografice. În acest sens, amenințările la adresa securității regionale trebuie să aibă în vedere atât cele împotriva intereselor comune ale statelor, cât și la cele privind securitatea statelor ca entități separate.

În cazul României, putem spune că globalizarea va contribui la integrarea atât a economiei, ci și a culturii, a tehnologiei și chiar a guvernanței, afectând și conectând cetățenii țării noastre cu oamenii de pretutindeni, atât în sens pozitiv, cât și negativ. În viitor, considerăm că provocările globalizării vor conduce la conservarea avantajelor create de piețele globale, dar și la dezvoltarea resurselor umane, comunitare și ecologice, pentru a face ca acest proces să aducă avantaje la nivel uman și nu al firmelor multinaționale, ceea ce specialiștii ONU numesc „globalizarea cu față umană”.

În apropierea României, tendințele de dezvoltare a mediului de securitate vor fi determinate de evoluția globală și regional. În viitorul apropiat sunt percepute două tendințe de evoluție a problemelor de securitate, prima, identificarea căilor și modalităților de eficientizare a controlului statelor și instituțiilor de securitate asupra fenomenelor și proceselor în desfășurare, iar cea de a doua amplificarea și diversificarea tendințelor de destrămare, de apariție a noi riscuri și amenințări.

CAPITOLUL IV . STUDIU DE CAZ

ANALIZA COMPARATIVĂ A STRATEGIILOR DE SECURITATE A ROMÂNIEI, RUSIEI ȘI REPUBLICII MOLDOVA – efectele globalizării

O analiză comparativa a strategiilor de securitate a României, Rusiei și Republicii Moldova, poate conduce la identificarea unor puncte commune, similarități, diferențe în ceea ce privește globalizarea și efectele produse de aceasta.

Vom evidenția modurile de abordare asupra anumitor situații comune sau prezentăm elemente care nu se regăsesc în cadrul altor documente.

În aceste secțiuni vom face și paralele cu situația României pentru a observa situarea acesteia în comparație cu celelalte state studiate.

Printre cele mai importante măsuri pe care aceste state puternic dezvoltate le iau, se numără problematica efectelor globalizării, riscuri și amenințări, vulnerabilități.

Planificarea apărării naționale a României se realizează cu ajutorul : Strategia Națională de Ordine Și Siguranță Publică, Programul de guvernare, Carta albă a securității și apărării naționale a Guvernului (2004), precum și planurile, strategiile, directivele și programele elaborate de ministerele și instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică a României 2015-2020.

Strategia Națională de Ordine Și Siguranță Publică este compusă din patru capitole, care începe cu abordarea strategică și se încheie cu procesul de monitorizare care implică activități semestriale de colectare și analiză a datelor prevăzute în Planul de acțiuni, ce se actualizează anual, precum și măsurarea rezultatelor, pentru a putea aprecia gradul de atingere a obiectivelor, contribuția diferitelor activități, dar și pentru a putea lua măsuri corective în cazul obiectivelor asumate neîndeplinite.

În context, Strategia stabilește un cadru comun de acțiune pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne prin intermediul a 6 obiective generale care, împreună cu direcțiile de acțiune aferente, vor contribui la prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, garantarea drepturilor și libertăților cetățenești și a securității cetățeanului, protejarea proprietății publice și private, precum și la asigurarea climatului necesar funcționării instituțiilor statului, astfel încât România să devină un loc mai sigur și un stat pregătit.

4.2 Riscurile și vulnerabilitățile

Riscurile și vulnerabilitățile conform Strategiei Naționale de Ordine și Siguranță Publică 2015-2020 care au fost identificate la nivelul țării noastre se caracterizează prin diversitatea fenomenului infracțional, modalitățile de manifestare, persistența, gradul de generalizare, precum și caracterul pronunțat transfrontalier al acestuia, mobilitatea crescută a grupărilor de criminalitate organizată, utilizarea de către acestea a noilor tehnologii din domeniul IT&C, fac necesară dezvoltarea unei abordări mai flexibile și capabile să asigure reacții oportune la nivel instituțional pentru combaterea fenomenului infracțional.

Dupa rezultatele obținute de Eurobarometru (este o serie de sondaje de opinie publică derulate frecvent de Comisia Europeană, începând cu anul 1973. Aceste sondaje adresează o gamă largă de probleme legate de Uniunea Europeană din statele membre ale acesteia) sondajele publice ne arată că siguranța cetățeanului și gradul de încredere a cetățenilor în instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice sunt în creștere.

Globalizarea, prezența stărilor de tensiune și conflict, lichidarea comunismului ca sistem politic în țările Europei Centrale și de Est, extinderea NATO și a UE sunt factori care determină mediul actual de securitate.

4.3 Priorități care fac parte din Ciclul de Politici UE 2014-2017 :

1. Migrație ilegală

2. Criminalitatea organizată îndreptată împotriva proprietății

3. Droguri

4. Arme de foc

5. Traficul de ființe umane

6. Bunuri contrafăcute

7. Criminalitatea informatică

8. Fraudele la regimul accizelor și al taxelor pe valoare adăugată în domeniul achizițiilor intracomunitare.

Strategia națională de ordine și siguranță publică stabilește următoarele obiective generale, obiective specifice și direcții de acțiune aferente acestora:

Prevenirea și combaterea criminalității organizate, transfrontaliere și terorismului.

Combaterea criminalității organizate transfrontaliere – îmbunătățirea cooperării în domeniu.

Prevenirea și combaterea traficului de persoane, inclusiv prin creșterea nivelului de conștientizare a categoriilor sociale vulnerabile și a gradului de protecție a victimelor traficului de persoane.

Prevenirea și combaterea macrocriminalității, în special a criminalității economico-financiare și corupției.

Prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și a altor forme ale criminalității economico-financiare.

Prevenirea și combaterea corupției.

Creșterea gradului de siguranță și protecție a cetățeanului

Creșterea nivelului de securitate a persoanelor fizice/juridice și entităților statului în spațiul cybernetic.

Creșterea capacităților de răspuns la problemele cu care se confruntă cetățenii și mediul de afaceri.

Consolidarea frontierei de stat, gestionarea problematicii migrației ilegale, azilului și integrarea străinilor.

Consolidarea frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Combaterea migrației ilegale și dezvoltarea unei politici de returnare adecvate.

Întărirea și dezvoltarea în România a tuturor componentelor Sistemului European Comun de Azil.

Dezvoltarea capacității administrative și operaționale a structurilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Eficientizarea managementului resurselor umane, logistice și financiare.

Îmbunătățirea proceselor decizionale și creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene.

Mediul de securitate națională a Romaniei poate fi afectat, într-un sens sau altul, fie doar de un singur risc fie de mai multe riscuri simultan.

În acest din urmă caz, riscurile se grupează, constituind factori de risc care sunt de o mare diversitate, sub aspectul originii, naturii și probabilității lor de producere.

Amenințarea semnifică o acțiune ostilă, cu scopul de a o intimida. Ea poate fi exercitată în mod direct de cel care amenință sau poate fi percepută ca atare de cel care se consideră amenințat.

Conform definiției dată de Richard Ullman, o amenințare la adresa securității este „o acțiune sau succesiune de evenimente care amenință în mod grav să producă degradarea calității vieții cetățenilor unui stat, într-o perioadă relativ scurtă de timp sau constituie o amenințare de neignorat la adresa libertății de alegere a politicii unui guvern sau a unei entități private, sau neguvernamentale din interiorul unui stat”

Strategia de securitate națională a Federației Ruse

Federația Rusă dispune de un cadru conceptual și legislativ bine dezvoltat pentru implementarea politicii de securitate și apărare.

Documentul de bază care definește sistemul de priorități strategice, obiectivele și acțiunile politicii interne și politicii externe în domeniul securității naționale și dezvoltării pe termen lung al statului este Strategia Securității Naționale a Federației Ruse până în anul 2020, la fel ca și Strategiei Naționale de Ordine Și Siguranță Publică, strategia a fost aprobată prin decretul Președintelui Federației Ruse la 19 mai 2009.

Prevederile Strategiei se bazează pe următoarele „concluzii” formulate din analiza tendințelor de evoluare a securității internaționale: „extinderea efectelor globalizării asupra tuturor domeniilor relațiilor internaționale; acutizarea divergențelor interstatale legate de dezvoltarea neuniformă și creșterea rupturii dintre nivelele lor bunăstare; creșterea vulnerabilității tuturor membrilor comunității internaționale în raport cu noile provocări și amenințări; inconsistența arhitecturii regionale și globale, concentrate, în special în regiunea Euro-atlantică, în mod exclusiv pe Organizația Tratatului Nord-Atlantic, creează amenințări pentru securitatea internațională”.

Ca și un argument atenția pe termen lung se va focaliza asupra controlului resurselor energetice.

Pe lista amenințărilor la adresa securității naționale a Rusiei, nu se află referințe la amenințări de genul violarea frontierelor, agresiune militară, se face referire la politica „unor state” îndreptată spre asigurarea supremației militare.

Strategia Securității Naționale a Federației Ruse indică faptul că autoritățile ruse sunt sigure că nu există amenințarea unei agresiuni militare la adresa Rusiei.

Autoritățile de la Kremlin nici nu presupun utilizarea forțelor sale militare pentru a se apăra de la asemenea gen de acțiuni, dar pentru a asigura transformarea Federației Ruse într-o putere globală, deci determină că forțele sale militare urmează a fi aplicate în primul rând în afara teritoriilor sale.

În analiza politica de securitate a Rusiei este important să ținem cont de faptul că Federația Rusă este un stat în care puterea executivă centrală deține autoritatea absolută în luarea deciziilor, iar rolul Parlamentului (Dumei de stat) este unul decorativ. Toate documentele strategice din domeniul securității naționale – Concepția Securității naționale, Strategia Securității Naționale, Doctrina militară și Programele strategice de dezvoltare a Forțelor Armate – sunt aprobate în mod exclusiv de către Președintele Federației Ruse și nu de Duma de stat, care în final nu are putere de decizie nici asupra cheltuielilor militare.

Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova (SSN) .

Strategia securității naționale a Republicii Moldova (denumită în continuare Strategie) considerată documentul de bază care reflectă politica securității naționale, pornește de la interesele naționale, răspunde la amenințările și la riscurile cu impact asupra securității naționale, stabilește obiectivele sistemului de securitate națională, identifică mijloacele și căile de asigurare a securității naționale.

Strategia este totodată un act politico-juridic pe termen mediu ce permite adaptarea la evoluțiile interne și externe a politicii în domeniul securității naționale, identificarea segmentelor specifice ale sistemului de securitate națională care necesită reformare, elaborarea unui plan realist de implementare a reformelor.

Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova, prevede repere de politică externă ce țin de asigurarea stării de securitate națională și de promovarea eficientă a intereselor ei naționale .

integrarea țării în Uniunea Europeană;

promovarea unor relații reciproc avantajoase și edificarea unor parteneriate strategice cu UE, România, Ucraina, Statele Unite ale Americii și cu Federația Rusă;

intensificarea cooperării internaționale în vederea preluării practicilor folosite în țările UE pentru edificarea unui sector funcțional de securitate națională.

   Un loc aparte în contextul securității îi revine participării Republicii Moldova la eforturile globale, regionale și subregionale de promovare a stabilității și a securității internaționale prin cooperare în cadrul ONU, OSCE, precum și cu NATO, cu alte organizații internaționale relevante, participării la misiunile din cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună a UE (CSDP).

4.6 Căile prevăzute de Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova

Combaterea sărăciei, asigurarea securității economice și diminuarea  dependenței energetic

Gestionarea problemelor legate de conflictul transnistrean și de retragerea trupelor străine

Diminuarea șanselor coerciției externe

Combaterea factorului criminogen și a corupției

 Ameliorarea situației demografice și sănătatea populației

 Prevenirea, gestionarea și eliminarea efectelor în caz de calamități  naturale, de poluare a mediului și de accidente tehnogene

Asigurarea securității informaționale

Asigurarea securității societal

Asigurarea stabilității politice

Managementul integrat al frontierei de stat

Asigurarea securității alimentare

Combaterea terorismului

Cercetarea amenințărilor, riscurilor și a vulnerabilităților cu impact  asupra capacității de apărare și a securității naționale

"De asemenea, amenințări asupra securității Republicii Moldova sunt amenințările asimetrice, aici e vorba de problema terorismului, de migrația ilegală, contrabandă, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată", a conchis directorul SIS. 

Menționez faptul că Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova conține probleme ce țin de securitate în același mod ca și Strategia Securității Europene, conform căreia „securitatea națională a unui stat european nu mai poate fi privită ca un fenomen izolat”, aceasta „ține cont de abordarea multilaterală a securității naționale, de caracterul ei multidimensional și interdependent, determinat atât de starea de lucruri din domeniile politic, militar și cel al ordinii publice din țară, cât și de situația din sfera economică, socială, ecologică, energetică și de altă natură.”

Din anul 2011 nu au mai fost aprobate alte strategii sectoriale.

Relevanța Strategiei pentru politica de securitate a Republicii Moldova va rămâne sub semnul întrebării.

Federația Rusă continuă să folosească aceleași metode de presiune asupra Republicii Moldova, Kremlinul ne considerând ca respectul dintre cele două state și al dreptului internațional sunt principii care trebuiesc respectate de cele două țări.

Declarațiile autorităților de la Chișinău despre prezența trupelor ruse în regiunea Transnistreană nu permit soluționarea pașnică a conflictului și numai retragerea completă a acestora va crea condiții necesare pentru soluționarea conflictului transnistrean stârnesc nemulțumire și reacții nervoase la Moscova.

Tabel 1. Repere temporale ale adoptării strategiilor de securitate

România primește invitația și devine membră NATO în 2004 . La momentul aderării la NATO ea deținea deja de trei ani prima strategie de securitate națională (adoptată în 2001), pe care o reînnoiește ulterior în 2004, 2007 și 2015.

Tabel 2. Amenințările în strategiile de securitate ale României, Rusiei, Republicii Moldova

V. Concluzii

Globalizarea reprezintă un proces complex cu efecte pozitive dar și negative asupra mediului de securitate.

Aceasta se datorează faptului că globalizarea remodelează economia globală, reorganizează politicile internaționale și problemele de securitate. Din această perspectivă, unele state pierd puterea în timp ce altele o câștigă, în unele state cultura locală este amenințată în timp ce în altele se dezvoltă, iar în unele regiuni religia se stinge în timp ce în altele renaște.

În condițiile globalizării nu se poate vorbi de o stare de securitate totală, întrucât alături de aceasta coexistă starea de insecuritate, generată de amenințări directe și indirecte. Faptul că globalizarea constituie sursa de configurare a matricei insecurității, necesită identificarea și crearea unor politici și instrumente specifice de contracarare a surselor insecurității. Din această perspectivă, este necesar ca pe măsură ce insecuritatea se globalizează, politicile și instrumentele de realizare a securității trebuie să se globalizeze.

Bibliografie