Securitatea Jurnalistilor din Zonele Post Conflict.studiu de Caz. Rezolutiile Consiliului de Securitate Onu cu Privire la Apararea Drepturilor Si Libertatilor Jurnalistilor

CUPRINS

INTRODUCERE 4

Capitolul 1. Rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU cu privire la protecția jurnaliștilor din zonele de conflict 8

1.1 Considerații generale 8

1.2 Impunitatea, condamnată ferm de Consiliul de Securitate ONU 10

Capitolul 2. Jurnaliștii din zonele post- conflict, relatări dincolo de linia de siguranță trasată de forțele NATO 13

2.1 Pregătirea corespondenților de război, un apanaj al Ministerului Apărării Naționale 13

2.2 Corespondenții de război, între etica ziaristică și cenzură 14

2.3 Freelancer versus corespondent de război sub escortă 18

Capitolul 3. Studiu de caz: Decapitarea lui James Foley, jurnalistul transformat de ISIS în instrument de represalii, după intervențiile militare americane din Irak 21

Capitolul 4. Concluzii 27

INTRODUCERE

Lucrarea de față reprezintă o analiză concisă a celor mai importante documente adoptate de Consiliul de Securitate ONU în ultimul deceniu, privind securitatea jurnaliștilor din zonele post-conflict, precum și a situațiilor cu care se confruntă un corespondent de război. În timpul activității de cercetare și a elaborării lucrării de disertație ne-am propus să evidențiem cât mai fidel nivelul cooperării dintre reporterii de război și forțele armate, inclusiv dificultățile pe care le întâmpină un corespondent de război atunci când documentează un subiect și până la pericolele pe care le înfruntă în momentul în care pornește pe cont propriu în căutarea informațiilor, dincolo de linia de siguranță oferită de contingentele naționale din zona de conflict armat. Pe lângă studiul aprofundat și consultarea unor opinii avizate publicate de-a lungul timpului în lucrări de specialitate sau difuzate în mass media internațională, am apelat pentru realizarea acestei lucrări și la ajutorul unui militar român care a escortat zeci de jurnaliști în timpul vizitelor în baza militară din capitala afgană Kabul.

În Capitolul 1- Rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU cu privire la protecția jurnaliștilor din zonele de conflict, am prezentat eforturile depuse de Consiliul de-a lungul ultimului deceniu pentru a asigura securitatea jurnaliștilor și pentru a încuraja statele membre să condamne impunitatea, astfel încăt să adopte măsuri ferme pentru a-i deferi justiției pe toți cei care se fac vinovați de atacuri și violețe împotriva lucrătorilor mass-media, eforturi concretizate prin adoptarea mai multor rezoluții. La baza acestor demersuri stau statistici devastatoare ale asociațiilor internaționale care-i reprezintă pe jurnaliști și care arată că, în perioada 1990-2015, peste 2 200 de jurnaliști au murit în timp ce-și exercitau meseria, în zonele de conflict, dar și pe timp de pace. Dacă până în 2006 s-a pus în discuție doar siguranța non-combatanților din aceste zone, la reuniunea Consiliului de Securitate din decembrie 2006 se face referire la protecția jurnaliștilor, profesioniștilor media și a colaboratorilor acestora. Rezoluția 1738 afirmă că jurnaliștii sunt asimilați civililor și trebuie protejați ca atare .

În Capitolul 2- Jurnaliști în zonele post-conflict, relatări dincolo de linia de siguranță trasată de forțele NATO, am făcut o incursiune în viața jurnaliștilor de război acreditați pe lângă Ministerul Apărării Naționale, de la momentul în care pun piciorul într-o bază militară și până la regulile pe care trebuie să le respecte pentru a evita retragerea acreditării de corespondent de război În acest sens, pentru un plus de originalitate, am consultat un genist din Armata Română, care a participat la mai multe misiuni militare în Afganistan și Irak. Maiorul Adrian Enache a dezamorsat bombe în teatrele de operații și în zona adiacentă și a escortat zeci de jurnaliști americani în 2014, în timpul vizitei fostului șef al Pentagonului în Kabul. Am acordat un spațiu mai mare pentru a prezenta relația corespondenți de război- ofițeri pentru relația cu publicul, cei din urmă reprezentând o interfață a organizațiilor militare. Printre temele abordate în acest capitol se numără și cenzura la care sunt supuși destul de des jurnaliștii, acesta reprezentând de altfel și un motiv ce stă la baza relației încordate dintre corespondenții de război și reprezentanții contingentelor naționale. Tendința fățișă a comandanților contingentelor naționale de a cenzura anumite informații culese în teatrele de operații de jurnaliști, și chiar de a manipula opinia publică prin intermediul lucrătorilor mass-media, este explicată de cele mai multe ori prin faptul că jurnaliștii au acces la informații secrete sau clasificate în perioada cât se află într-o bază militară, și că publicarea unor informațiilor fără o revizuire prealabilă din partea specialistului pentru relația cu publicul ar putea pune în pericol viața militarilor aflați în misiune și ar afecta succesul misiunilor în curs sau viitoare. Astfel, orice încercare din partea jurnaliștilor acreditați în zonele de conflict de a surprinde ori de a relata mai mult decât s-a convenit cu ofițerul pentru relații cu presa din baza militară atrage măsuri punitive, iar jurnalistul riscă să fie arestat de forțele NATO sau, în cel mai bun caz, să i se anuleze acreditarea pe motiv de nesupunere.

În acest capitol am arătat, de asemenea, și pericolele la care se expun jurnaliștii atunci când, din dorința de a scăpa de aceste reguli care guvernează relația cu cei care comandă contingentele naționale în zonele de conflict, trec dincolo de linia de siguranță trasată de forțele NATO, optând să se deplaseze fără protecția militarilor, doar cu ajutorul unor localnici pe post de ghizi, fie încercând să-și procure informații de la autoritățile locale, cum ar fi poliția, sau șefii unor sate sau triburi.

În Capitolul 3- Studiu de caz, am prezentat sfârșitul tragic al jurnalistului american James Foley, cel care a fost transformat de militanții ISIS în instrument de represalii pentru intervenția armată în Irak a trupelor americane. Răpit în noiembrie 2012, de lângă un internet caffe dintr-un oraș sirian aflat la granița cu Turcia, James Foley a stat în captivitate 22 de luni. Corespondent de război în Siria, Liban și Irak, James Foley a colaborat în ultimii ani de viață cu Agenția France Press și publicația americană Global Post. Răpirea sa a fost ținută sub tăcere luni de zile de către autoritățile americane, și doar o campanie de informare inițiată de familia și colegii lui James Foley, care a impresionat opinia publică americană, a stârnit o reacție și în rândul guvernului SUA. La finele lui 2013, după aproximativ un an de la răpirea jurnalistului, răpitorii au încercat o negociere cu autoritățile americane, jihadiștii solicitând 130de milioane de dolari î schimbul eliberării lui James Foley, sau un schimb de prizonieri având în vedere că în închisorile din SUA se aflau la aceea dată nume importante din rândul propagandiștilor fundamentaliști. Guvernul SUA nu s-a abătut însă de a politica anti-terorism și a refuzat orice negociere cu jihadiștii, dar a organizat o amplă acțiune mlitară, în iulie 2014, pentru eliberararea civililor ținuți captivi de jihadiști. În ciua eforturilor militare considerabile, misiunea de salvare s-a soldat cu un eșec răsunător, oficialii americani motivând că civilii răpiți de ISIS, inclusiv jurnalistul James Foley, au fost mutați într-o altă locație în timpul raidului.

În august 2014, jihadiștii irakieni din cadrul grupării ISIS au anunțat moartea lui James Foley, jurnalistul american fiind ucis prin decapitare. Pentru a arăta opiniei publice că ISIS nu lasă nepedepsită intervenția militară a SUA în Irak sau refuzul Casei Albe de a plăti o recompensă în schimbul eiberării lui Foley sau de a face un schimd de ostatici, jihadiștii au comis una din cele mai abominabile crime. Imaginile cu ultimele clipe din viața jurnalistului au făcut înconjurul lumii, căci răpitorii au distribuit filmulețul în care Foley este asasinat pe youtube. În decembrie 2014, răpitorii au revenit cu o solicitare cel puțin la fel de șocantă precum imaginile distribuite pe internet de jihadiști: aceștia au scos la vânzare cadavrul jurnalistului pentru suma de un milion de dolari. Jihadiștii au încercat din nou să ajugă o înțelegere cu guvernul SUA și cu privire la un schimb de ostatici, aceștia arătându-se dispuși să transporte, la schimb, trupul neînsuflețit al jurnalistului până în Turcia și chiar să ofere autorităților americane o probă ADN prin care să facă dovada că rămășițele aparțin reporterului decapitat. Trupul neînsuflețit al corespondentului de război zace și acum pe pământ islamic, căci autoritățileamericane au refuzat și de această dată orice fel de negociere. În Capitolul 4-Concluzii, am subliniat faptul că, deși protecția profesioniștilor mass-media ce transmit din zonele post-confict, și nu numai, este în prezent un deziderat al Consiliului de Securitate și Adunării Generale ONU, multe dintre țările semnatare ale rezoluțiilor adoptate în ultimul deceniu cu privire la securitatea non-combatanților nu au dispus până acum măsuri ferme pentru a-i pedepsi și deferi justiției pe toți cei care au ucis, răpit și supus violențelor jurnaliști aflați în zonele de conflict. În textul rezoluțiilor, Consiliul de Securitate ONU încurajează statele să condamne ferm impunitatea si să ia măsuri de protecție nu doar în cazul jurnaliștilor aflați în zonele de conflict, ci și în cazul celor care-și exercită meseria pe teritoriul național, în contextul în care, în ultimii ani, un număr important de profesioniști mass-media și-au pierdut viața pe timp de pace, aceștia fiind transformați de teroriști într-o modenă de schimb pentru acțiunile militare dispuse de NATO în Orientul Mijlociu sau Asia, un exemplu elocvent în acest sens fiind atacul terorist din redacția publicației pariziene Charlie Hebdo, de la începutul lui 2015, când au murit 12 jurnaliști.

Consider că informațiile din lucrarea de față vor putea fi folosite de toți cei care încearcă să înțeleagă cum acționează un corespondent pentru a culege informații dincolo de linia de siguranță trasată de combatanți, inclusiv la cursurile facultăților de jurnalism.

Capitolul 1. Rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU cu privire la protecția jurnaliștilor din zonele de conflict

Considerații generale

Protecția non-combatanților din zonele de conflict, și implicit a jurnaliștilor, a devenit un deziderat al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite în contextul numeroaselor atacuri teroriste înregistrate de la începutul acestui secol și până în prezent, atacuri soldate cu moartea sau rănirea a mii de oameni nevinovați, precum și al conflictelor armate care se derulează de ani de zile pe teritoriul unor state din America de Sud, Europa, Africa sau Orientul Mijlociu.

Un raport publicat de Federația Internațională a Jurnaliștilor la începutul lunii februarie 2016 arată că cel puțin 2 297 de jurnaliști au fost uciși începând cu anul 1990 și până la finele lui 2015. În top 10 cele mai periculoase țări pentru jurnaliști se regăsesc state precum Irak (309 jurnaliști morți), Mexic (120 morți), Pakistan (115 morți), Federația Rusă ( 109 morți), Siria (67 morți) . Statisticile arată că sute de jurnaliști independenți sunt uciși sau răniți, în fiecare an, atât în zonele de conflict din diverse puncte de pe mapamond, dar și pe timp de pace, în țările lor.

„Au existat și alte motive, adesea în afara teatrelor de operații, pentru a ataca jurnaliștii, mulți dintre aceștia fiind victime ale baronilor crimei organizate și a funcționarilor corupți. Este o constatare recurentă din rapoartele noastre că au fost mult mai mulți jurnaliști uciși pe timp de pace decât în țări lovite de război”, a susținut secretarul general al Federației Internaționale a Jurnaliștilor, Anthony Bellenger, în momentul prezentării raportului.

În 2015, de exemplu, nu mai puțin de 115 reporteri și colaboratori ai acestora și-au pierdut viața în țări precum Irak, Sri Lanka, Somalia, Yemen, Afganistan, dar și în state aflate în afara zonelor de conflict, precum Franța, care tinde să devină ținta favorită a teroriștilor, având în vedere atentatele sângeroase din capitala franceză. Conform celui de-al 25-lea raport prezentat de Federația Internațională a Jurnaliștilor, anul în care s-au înregistrat cele mai multe decese din istorie în rândul ziariștilor, profesioniștilor media și a colaboratorilor acestora a fost însă 2006, când și-au pierdut viața în zone de conflict nu mai puțin de 155 de jurnaliști.

În luna decembrie a aceluiași an, Consiliul de Securitate a adoptat rezoluția cu numărul 1738 (S/RES 1738) prin care condamnă orice act de incitare la violență și orice atac armat comis asupra civililor aflați în zonele de război, făcând referire totodată și la jurnaliștii și personalul asimilat acestora care-și exercită meseria în teatrele de operații sau în zone afectate de conflicte. Rezoluția adoptată cu unanimitate de voturi de membrii Consiliul de Securitate reafirmă faptul că orice atac asupra civililor reprezintă un atac la adresa păcii și securității internationale. În articolul 2 se specifică faptul că jurnaliștii, profesioniștii din mass-media și personalul asociat acestora, care sunt angajați în misiuni profesionale în zonele de conflict armat, sunt asimilați civililor și trebuie protejați ca atare, cu condiția ca aceștia să nu ia măsuri care să afecteze în mod negativ statutul lor de civili. În toate actele adoptate de Consiliul de Securitate și care vizează protecția lucrătorilor media în zonele de conflict se pune accent și pe obligațiile morale pe care jurnaliștii le au față de societate, fiind interzise propaganda în favoarea războiului, precum și incitarea la violență sau discriminare. În textele rezoluțiilor se subliniază totodată faptul că informațiile furnizate de corespondenții de război nu trebuie să denatureze realitatea în dorința mass media de a crește audiența, și a-și spori astfel veniturile obținute din publicitate. Se știe că războiul provoacă instinctele belicoase ale mulțimilor și, de aceea, orice informație conformă imperativelor etice necesită o tratare a beneficierilor ei ca persoane și nu ca masă. Documentul adoptat de Consiliul de Securitate în urmă cu două decenii prevede totodată și obligația statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite implicate în conflicte armate de a garanta și asigura protecția corespondenților de război. În acest sens, Consiliul reafirmă și necesitatea de a deferi justiției pe cei care incită la astfel de acte, în conformitate cu dreptul internațional aplicabil tuturor celor care incită a violență și, totodată, și prevede obligativitatea statelor membre de a lua măsuri față de mass -media care incită prin materialele difuzate la crime împotriva umanității și încălcarea dreptului internațional.

Impunitatea, condamnată ferm de Consiliul de Securitate ONU

Rezoluția adoptată în 2006 a fost însă considerată „insuficientă” de asociațiile internaționale de presă având în vedere că numărul ziariștilor uciși, harțuiți sau răpiți în timp ce documentau subiecte în zonele de conflict a continuat să fie unul constant și în următorii ani, în timp ce autorii atacurilor împotriva jurnaliștilor nu au fost judecați sau, și mai rău, nu au fost nici măcar identificați. La inițiativa Franței și Austriei, în septembrie 2014, Consiliul ONU pentru drepturile omului condamnă cu fermitate impunitatea în legătură cu atacurile și violențele împotriva jurnaliștilor și se declară puternic preocupat de faptul că marea majoritate a acestor infracțiuni rămân nepedepsite, o situație ce contribuie la repetarea lor . Pentru prima dată la o astfel de reuniune se ia în discuție necesitatea desemnării unui procuror specializat, care să ancheteze toate abuzurile și violențele împotriva ziariștilor, precum și posibilitatea implementării unui sistem de alertă care să permită angajaților mass- media să contacteze autoritățile și să ceară ajutor atunci când întâmpină dificultăți în timp ce-și fac meseria, ori sunt victime ale unor atacuri violente. Cu doar un an înainte, în cadrul celei de 68-a sesiuni, Adunarea Generală a ONU a adoptat la rându-i o rezoluție (A/RES/68/163) prin care a încurajat statele membre să depună eforturi pentru a condamna ferm toate atacurile și violențele împotriva profesioniștilor mass-media și a-i deferi justiției pe autorii crimelor împotriva jurnaliștilor. Cu această ocazie, ziua de 2 noiembrie a fost proclamată “Ziua Internațională de încheiere a împunității pentru crime împotriva jurnaliștilor”. În ciuda preocupării și diligențelor Consiliului de Securitate ONU de a preveni comiterea altor agresiuni împotriva corespondenților de război și colaboratorilor acestora, cruzimea cu care au fost uciși foarte mulți reporteri a șocat opinia publică, și nu puține au fost momentele când călăii, mare parte dintre ei militanți ai Statului Islamic, au ucis oameni nevinovați în semn de represalii față de intervențiile armate ale forțelor NATO în Orientul Mijlociu. În mai 2015, în contextul atentatului terorist de la Paris din redacția ziarului Charlie Hebdo, în timpul căruia și-au pierdut viața nu mai puțin de 12 jurnaliști, Consiliul de Securitate s-a reunit din nou, exprimându-și îngrijorarea cu privire la amenințarea tot mai mare a grupărilor jihadiste la adresa siguranței jurnaliștilor, și a condamnat toate acțiunile comise cu violență de teroriști, luările de ostatici și răpirile în scopul strângerii de fonduri sau de a obține concesii politice de la guvernele statelor membre ONU și a subliniat necesittea continuării demersurilor pentru eliberarea tuturor civililor-ostatici, în conformitate cu prevederile dreptului internațional. În textul rezoluției adoptată în 27 mai 2015, (S/RES/ 2222), se reiterează faptul că jurnaliștii sunt asimilați civililor, iar echipamentele media și instalațiile folosite de aceștia în exercitarea meseriei constituie obiective civile ce nu pot face obiectul unui atac. Consiliul reafirmă cu ocazia acestei reuniuni că statele implicate în conflicte armate au obligativitatea de a-i proteja pe non-combatanți, de a depune toate diligențele pentru respectarea prevederilor din Declarația Universală pentru Drepturile Omului, și de a proteja și garanta dreptul la liberă exprimare atât în spatiul online, cât și în mediul off-line. De asemenea, Consiliul reamintește obligativitatea tuturor statelor membre de a respecta obligațiile ce le revin pentru a pune capăt impunității și pentru a investiga și pune sub urmărire penală pe toți cei care se fac vinovați de genocid, crime împotriva umanității, crime de război și alte încălcări grave ale dreptului umanitar fie de către Curtea Penală Internațională, fie de către tribunalele naționale, în conformitate cu principiul complemementarității, în contextul în care reprezentanții asociațiilor jurnaliștilor din întreaga lume, precum și rude ale profesioniștilor mass media care au pierit în timp ce transmiteau din zone de conflict, sau pe timp de pace, și-au exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că autorii acestor crime și atacuri violente au rămas nepedepsiți.

Luând act de faptul că mai mult de 90 la sută dintre crimele comise împotriva jurnaliștilor au rămas nepedepsite, Christophe Deloire, directorul general al organizației non-profit Reporteri Fara Frontiere, a solicitat Secretarului General să numească un reprezentant special cu privire la protecția jurnaliștilor, pentru a se asigura că statele membre își vor respecta angajamentele asumate prin rezoluția din 27 mai 2015, precum și în conformitate cu Rezoluția 1738 din 2006, și că toate cazurile de violență la adresa jurnaliștilor vor ajunge în atenția Curții Penale. Astfel, Consiliul de Securitate încurajează statele membre să ia măsurile necesare pentru a trage la răspundere pe toți cei care se fac vinovați de crime împotriva lucrătorilor mass-media, prin demararea unor investigații imparțiale, independente și eficiente pe teritoriul fiecărui stat, anchete în urma cărora autorii unor astfel de infracțiuni să fie deferiți justiției.

Totodată, în textul rezoluției se solicită eliberarea imediată și necondiționată a jurnaliștilor, profesioniștilor din media și personalului asociat acestora, care au fost luați ostatici ori răpiți în zonele de conflict armat. Secretarul General este însărcinat să includă în mod constant, în raportele sale privind protecția civililor în timpul conflictelor armate, informări despre măsurile luate pentru protejarea persoanelor care se confruntă cu o amenințare iminentă, și să se asigure că țările ai căror cetățeni au fost victime ale unor atacuri violente sau au fost răpiți vor întreprinde demersuri și vor acționa pentru a preveni producerea altor incidente asemănătoare

Consiliul de Securitate ONU apreciază că existența și activitatea unei media libere drept un element esential pentru fundația unei societăți democratice. Atunci când este independentă și imparțială, mass- media deține un rol important în protecția civililor și prevenirea conflictelor, datorită faptului că jurnaliștii pot avertiza în timp util asupra crizelor ce pot avea ca efect crime împotriva umanității sau epurări etnice.

Capitolul 2. Jurnaliștii din zonele post- conflict, relatări dincolo de linia de siguranță trasată de forțele NATO

2.1 Pregătirea corespondenților de război, un apanaj al Ministerului Apărării Naționale

În vederea unei informări în timp real, completă și cât mai corectă a opiniei publice, prezența jurnaliștilor în zonele de conflict, alături de forțele combatante, reprezintă o necesitate. De altfel, corespondenți de război au fost prezenți în mijlocul celor mai importante bătălii chiar și acum 200 de ani, doar modalitățile de transmitere a informației diferă, având în vedere faptul că ne aflăm în era tehnologiei. La fel ca în secolul XXI însă, corespondenții de război de la începutul secolului XIX locuiau și călătoreau cu soldații, ajungându-se iar în timpul celor două conflagrații mondiale ca jurnaliștii să ajungă în tranșeele bătăliilor importante.

„Când jurnaliștii transmit din țări străine, ei o fac de regulă cu permisiunea guvernului statului-gazdă, iar atunci când scriu despre războaie în care sunt implicate trupele statului de care aparțin ei se află sub autoritatea șefului statului, care este comandantul suprem al armatei” , lucrătorii media fiind obligați să se acrediteze pentru a putea merge în teatrele de operații. Obținerea autorizației necesară pentru a putea mediatiza probleme din domeniul siguranței și securității naționale, precum și accesul într-o bază militară din zonele de război sunt posibile doar după parcurgerea unui stagiu de pregătire, stagiu organizat prin intermediul Direcției Informare și Relații Publice, din cadrul MaPN. Acest curs de instruire a profesioniștilor media se organizează anual, începând cu 2004, anul când România a devenit membru NATO și urmărește nu doar familiarizarea jurnaliștilor cu problemele din zonele de conflict, ci și deprinderea de către aceștia a unor tehnici necesare supraviețuirii în eventualitatea în care sunt luați ostatici sau învățarea regulilor de securitate și autoapărare în timpul războiului. Antrenamentele se concentrează și pe aspecte precum deprinderea unor tehnici de supraviețuire, exersarea măsurilor de acordare a primului ajutor, orientarea în teren sau cunoașterea și evitarea pericolelor reprezentate de capcanele explozive.

Pentru a asigura o instruire orientată pe specificul riscurilor cu care se pot confrunta corespondneții de război, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au ținut cont, atunci când au realizat programul cursului, „de cele mai recente evoluții înregistrate în situația reporterilor care transmit din zone de conflict”, precum și de “experienței Armatei României în operații”.   Pe toată perioada cursului de pregătire, trainerii încearcă să creeze și să-i confrunte pe ziariști cu situații limită, cât mai apropiate de realitatea teatrelor de operații militar, familiarizându-i astfel cu misiunile specifice zonelor de conflict. Astfel de traininguri sunt organizate în toate țările membre NATO, dar și de către agențiile internaționale de presă.

Jurnalistul Sorin Bogdan, de exemplu, fost corespondent de război pentru PRO TV în timpul conflictului din spațiul ex-iugoslav, a participat la un astfel de curs de pregătire organizat în Marea Britanie de fundația Reuters în anul 2000, înainte ca România să devină membră NATO. ” <No story is worth a human life> este una din regulile de baza la Reuters. Am auzit-o repetată tot timpul de instructorii alături de care am stat o săptămână la sediul lor de langa Londra. Și obișnuiau să repete că nici măcar acest training nu ne va putea salva viețile, însa ne va face mult mai constienți de pericolele care ne pândesc când ne facem meseria și vom avea sanse mai mari să ne întoarcem nevătămați acasă”.

Sorin Bogdan a explicat pe blogul personal și în ce a constat cursul intensiv de preătire pentru război, de la pregătirea psihică și fizică și până la echipamentul personal și “emergency bag”. Conform “ghidului jurnalistului în situații de risc sau în zone de conflict” întocmit de Sorin Bogdan, un corespondent de război trebuie să fie capabil să identifice și evalueze potențialele pericole înainte de a ajunge în mijlocul conflictului armat, dar și să găsească rapid soluții pentru a ieși din starea de pericol. “În medii ostile sau periculoase, jurnaliștii trebuie să reacționeze la evenimente în derulare. de aceea, este nevoie de o permanentă reevaluare a situației, pentru a determina noile pericole, a le aprecia gradul de risc și a putea reacționa”, a atenționat Sorin Bogdan pe blogul personal. În completare, jurnalistul a făcut chiar și o listă cu lucrurile de care un corespondent de război are nevoie atunci când pleacă în zona de risc, de la la încălțăminte, obiecte vestimentare și de igienă personală și până la obiectele din “emergency bag”, cum ar fi vaccinurile pastille pentru sterilizat apa, lumânări, lantern și chiar sfoară.

“Emergency bag este un rucsac de dimensiuni mai mici, în care trebuie să aveți strictul necesar. Trebuie să aveți în vedere că situația din zonă s-ar putea deteriora și ați putea fi nevoiți să mergeți pe jos într-un mediu ostil. pentru aceasta, este recomandabil să aveți un rucsac impermeabil de 25-30 de litri, pregatit pentru situații de urgență”, a precizat jurnalistul.

Unui corespondent de război care transmite din zone în care au loc focuri de armă intense nu ar trebui să-i lipsească vesta anti-glonț și casca de protecție, obiecte care-i pot salva viața în situații limită. Sorin Bogdan a realizat un adevărat tutorial în care a explicat utilitatea celor două obiecte și de ce ar trebui să țină cont corespondenții din zonele post-conflict atunci când le aleg. vesta anti-glont

in zonele de conflict, este foarte indicata purtarea unei veste-antiglont. alegerea ei este importanta, pentru ca, pe langa protectia pe care o ofera, trebuie sa fiecomoda, altfel veti avea tendinta sa evitati sa o purtati. trebuie aleasa pe dimensiunea fiecaruia. multe vieti au fost salvate de astfel de veste, care nu te protejeaza doar impotriva gloantelor, ci si impotriva schijelor sau suflului unor eventuale explozii. vestele de protectie sunt de mai multe feluri: a) anti-cutit: sunt mai subtiri, dar ofera protectia ideala pentru situatii de tipul revoltelor; b)ultra-usoare: confectionate pentru a te proteja impotriva gloantelor de pistol sau chiar de pusca; c) usoare: impotriva gloantelor de pistol-mitraliera; d) cu placi ceramice: protejeaza impotriva gloantelor de pusca; e) cu placi de metal: protejeaza impotriva gloantelor de mare calibru.

casca

o casca de protectie are rolul de a te apara impotriva pietrelor, sticlelor, dar si a socurilor provocate de gloante. avand in vedere ca trebuie purtate tot timpul, trebuie sa aiba marimea adecvata si sa fie comode. in zonele in care au loc focuri intense de arme si artilerie, e foarte importanta protejarea urechilor, cu ajutorul unor casti anti-fonice.

2.2 Corespondenții de război, între etica ziaristică și cenzură

Tendința comandanților militari de a folosi mass-media pentru a influența și manipula opinia publica, sau de a cenzura mass-media prin limitarea accesului jurnaliștilor la informații militare, prin explorarea controlată a teatrelor de operații, respectiv deplasarea supravegheată în convoaie militare, sau chiar prin exluderea din ariile operaționale, i-a determinat pe jurnaliști să caute răspunsuri ori să culeagă informații dincolo de liniile de siguranță trasată de forțele NATO.

Secretul unor informații și operațiuni militare referitoare la valoarea cantitativă și calitativă a forțelor, dispozitivul de luptă, intențiile comandamentului, armele și procedeele tactice utilizate, zona de operații și de manevra trupelor, logistica și administrația militară, poate fi esențial în asigurarea surprinderii adversarului și evitarea surprinderii față de acțiunile acestuia, căci și pentru managementul militar eficient informația este o chestiune de viață și de moarte, de care depinde obținerea victoriei.

Un corespondent de război care ajunge, de exemplu, în bazele militare din Kandahar sau Kabul, cele mai importante două orașe din Afganistan, are acces la informații clasificate dar, totodată, are și obligația să respecte o serie de norme elaborate în urmă cu zeci de ani, în timpul războiului din Vietnam. Orice încercare de a surprinde ori de a relata mai mult decât s-a convenit cu ofițerul pentru relații cu presa din baza militară atrage măsuri punitive, iar jurnalistul riscă să fie arestat de forțele NATO sau, în cel mai bun caz, să i se anuleze acreditarea pe motiv de nesupunere, fapt ce are drept consecință „expulzarea” acestuia din teatrul de acțiuni militare. Nu este un secret nici faptul că mai există încă practica revizuirii materialelor corespondenților de război care ajung în teatrele de operații fiind acreditați pe lângă Ministerul Apărării Naționale, înainte de a fi publicate, pe considerent că, petrecând un timp suficient în mijlocul militarilor, aceștia au avut acces la informații „clasificate ori sensibile”.

Revederea materialului de presă este procesul de revizuire a produselor de presă, de regulă înainte de a fi date publicității, pentru a se evita divulgarea de informații vizând siguranța națională, informații prin care ar putea fi periclitate operații în curs sau viitoare. În cazul transmisiilor TV în direct de pe câmpul de luptă, revizuirea materialului se face pe loc, chiar pe măsură ce se difuzează.

Astfel de restricții au fost semnalate chiar de jurnaliști în anul 1991, în timpul Războiului din Golf, când Departamentul Apărării din SUA a impus niște reguli dure jurnaliștilor, forțându-i să cosmetizeze realitatea din zona de conflict. Restricțiile au mers până într-acolo încât jurnaliștiilor li s-a interzis să atace cenzura instanțelor militare și doar câțiva dintre lucrătorii mass-media care au vrut să transmită din zonă au putut însoți trupele combatante, escortele militare mergând până la indicarea comandanților care au putut fi intervievați. La acel moment, jurnaliștii au reclamat cenzura în instanță, dar un tribunal american federal a respins sesizările ca fiind nerelevante.

De măsuri restrictive, între care cenzură și anularea autorizațiilor în caz de nesupunere, s-au plâns și jurnaliștii americani care au încercat să relateze în 2003 din Irak. Corespondenții de război s-au plâns atunci că escortele militare le-au impus respectarea unui regulament ce conținea nici mai mult nici mai puțin decât 50 de restricții.

Multe dintre aceste restricții sau principii au supraviețuit sunt de actualitate și în acest moment în teatrele de operații, deși liberatatea de exprimare și de informare constituie fundamente solide ale Cărții Internaționale a Drepturilor Omului, iar dreptul jurnaliștilor de a dispune de facilități pentru a avea acces la informație este de asemenea stipulat în rezoluțiile Consiliului de Securitate ONU. Faptul că regulile sunt extrem de stricte în cazul jurnaliștilor care ajung în zonele de conflict prin intermediul Ministerului Apărării Naționale chiar și după mai bine de douăzeci de ani de la încheierea Războiului din Golf, o recunoaște chiar unul dintre militarii români care i-a escortat pe jurnaliștii americani în timpul vizitei din 2014 a secretarului de stat pentru Apărare Chuck Hagel, fostul șef al Pentagonului, în baza militară din Kabul. Maiorul Adrian Enache își desfășoară în prezent activitatea în cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și apărare CBRN „Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea, instituție subordonată Ministerul Apărării Naționale din România, si a participat la misiuni în teatrul de operații din Irak și Afganistan, și inclusiv la acțiuni de identificare a materialelor explozibile amplasate de talibani de-a lungul celor mai importante căi rutiere și în satele afgane. Prezența în teatrul de operații i-a oferit militarului român o serie de experiențe inedite, maiorul Enache Adrian acceptând să împărtășească câteva impresii despre modul cum se desfășoară relația cu jurnaliștii aflați în zonele de conflict, în proximitatea trupelor NATO.

„Atunci când jurnaliștii sosesc în bază se supun unor reguli: de la bun început li se spune unde vor fi cazați, unde vor merge, ce au voie să filmeze și să fotografieze astfel încât să nu pericliteze siguranța forțelor militare. Sunt zone în bază militară unde nu au voie să scoată aparatul de fotografiat, iar riscul major nu e să fie atacați de talibani, ci să fie arestați de forțele NATO pentru nerespectarea acestor reguli. De asemenea, în afara bazei, procedurile sunt secrete și niciodată un jurnalist nu va fi lăsat să filmeze o intervenție la un incident cu dispozitiv explozibil, iar apoi să publice materialul sau să dea știrea la televizor, pentru că asta ar însemna să pună în pericol viața militarilor”, explică militarul. De-a lungul timpului, oficialii SUA au încercat și reușit să păstreze secretul cu privire la informații cu un impact major asupra opiniei publice, nu doar detalii cu privire la misiuni în curs de execuție sau acțiuni ale grupărilor teroriste, ci și dramele care i-au marcat pe soldații aflați pe pământ străin, iar în acest sens au recurs la măsuri care nu i-au afectat doar pe jurnaliștii care i-au însoțit pe combatanți, ci și pe militari, iar în unele cazuri chiar și pe civili. Maiorul Adrian Enache își amintește ca în perioada în care a fost prezent în teatrul de operații din Irak, un soldat american s-a sinucis chiar în baza militară. Pentru a atenua din impactul pe care o astfel de știre l-ar fi avut asupra opiniei publice, dar și pentru ca familia celui decedat să nu afle despre tragedie de la televizor, rețeaua de telecomunicații a devenit inutilizabilă timp de trei zile în bază și zona adiacentă.

„În Irak, ori de câte ori un membru al armatei americane își pierdea viața, nu conta că a decedat în urma unui atac al rebelilor sau că s-a sinucis, trei zile nu aveam internet și nici nu puteam da un telefon din bază sau din apropiere. Americanii au o procedură bine pusă la punct și până când cineva nu anunța oficial familia militarului despre deces, nimeni nu are acces la internet, nici jurnaliștii, nici colegii soldatului”.

Cum te-ai simțit când te-ai întors din Crimeea?

M.B.: După tensiunea din Crimeea, să mă trezesc a doua zi în București, unde lucrurile aveau o normalitate… mi s-a părut puțin ireal. E mai greu să te întorci, decât să te duci. Și jurnaliștii de conflict pot suferi de același sidrom de stres ca și soldații…

Dar să știi, eu nu compătimesc freelancerii. Te duci acolo conștient de ceea ce faci. Să fim serioși, mulți caută adrenalina. Sunt dependenți de ritmul ăsta de viață. Și dacă te gândești că peste 6 milioane de sirieni sunt refugiați, că peste 200.000 au murit, nu cred că jurnalistul de război e cel căruia trebuie să-i plângi de milă

2.3 Freelancer versus corespondent de război sub escortă

Foarte mulți jurnaliști nu s-au limitat însă la a reflecta în reportaje doar partea oficială a misiunilor desfășurate de aliații NATO, și au îndrăznit să treacă dincolo de linia de protecție care li s-a trasat în momentul în care au pășit în teatrul de operații. Din dorința de a informa în timp real despre o situație de criză și de a prezenta opiniei publice lucruri mai puțin cunoscute despre părțile beligerante sau atrocitățile comise într-o anumită zonă, profesioniștii media pornesc în „recunoaștere” pe cont propriu, singura lor armă într-o țară ca Afganistanul, de exemplu, unde toți localnicii au cel puțin un pistol și o mitralieră în casă, fiind o cameră de filmat sau un aparat foto. Avantajele de a fi pe cont propriu într-o zonă de conflict nu sunt foarte multe, fapt recunoscut, într-un interviu acordat Mediascop, și de freelancer-ul Mircea Barbu, singurul jurnalist român prezent în Crimeea, în timpul referenudmului care a dus la anexarea abuzivă a peninsulei și corespondent de război în Siria. “Corespondenții trimiși au sprijin din redacție. În cazul unui freelancer, lipsa asta e compensată prin faptul că te bucuri de mai multă flexibilitate. Reporterii de agenție sunt oarecum constrânși să meargă într-un anumit loc, să lucreze doar anumite materiale, pentru „big picture”. Ca independent, îți alegi proveștile, cauți alte abordări, alte unghiuri neacoperite de presa mainstream. În plus, activiștii sunt mai prietenoși cu freelancerii, înțeleg că vii acolo din voință proprie, apreciază asta și te sprijină”.

Potrivit maiorului Adrian Enache, un freelancer poate obțină în timpul acestor incursiuni dincolo de linia de siguranță trasată de NATO informații la care Aliații sau poliția locală nu au acces, mai ales atunci când are ghizi din rândul localnicilor, iar aceștia sunt dispuși, în urma unei negocieri, să-l conducă în locuri greu accesibile unui militar sau jurnalist acreditat, care se bucură de protecția escortelor din contingentele naționale. Pentru a documenta un material în zonele de conflict, un freelancer recurge la diverse metode, dar cel mai des apelează la ajutorul localnicilor afectați de război, sau încearcă să stabilească un contact ferm cu șefii unor instituții publice din zona în care se desfășoară conflictul, inclusiv polițiști, și până la preoți, conducători ai unor sate, sau chiar militanți ai grupărilor teroriste. Jurnalistul care optează să obțină informații departe de protecția contingentelor din țara natală își asumă însă o serie de riscuri în momentul în care pornește într-o astfel de misiune:

„Există posibilitatea ca ziaristul care încearcă să afle informații pe o astfel de cale să se transforme într-o persoană nedorită în zonă și să i se spună : „Dacă mai încerci să vii aici, nu mai pleci!”. Există și cazuri în care polițiștii locali sunt pe mână cu rebelii și atunci clar viața jurnalistului care a plecat de unul singur pentru a culege informații este în pericol. Am avut de-a face cu situații în care șeful unui post de poliție din Afganistan era verișorul celui care monta dispozitivele explozive și care, având informația direct de la sursă, ne informa cu exactitate despre locul unde se află explozivul, iar noi, militarii EOD, stăteam și ne întrebam cum de poate să localizeze acel polițist cu atâta precizie bomba. Vă dați seama că acel polițist care e ruda unui rebel nu are cum să-l protejeze pe jurnalist”, explică genistul Adrian Enache. Multe răpiri sau atacuri violente asupra profesioniștilor mass-media au loc după ce aceștia părăsesc zona „sigură”, pentru care au negociat protecție, căci atunci când ajung la o înțelegere cu localnici din zona de conflict, înțelegere este valabilă doar în perimetrul geografic în care aceștia își exercită autoritatea, nu și pe teritoriul vecinilor cu care se războiesc. „Când un jurnalist a obținut cuvântul de onoare al unui șef de trib este puțin probabil ca pe timpul șederii sale în acel sat să i se întâmple ceva. Dar în momentul în care părăsește zona de confort poate să pice victima inamicilor acelui trib sau victima unei grupări teroriste, ori, pentru că nu cunoaște teritoriul, să pășească pe teren minat. Există posibilitatea ca jurnalistul să pice chiar victimă al unui raid al Aliaților, care n-au de unde să știe că în aceea zonă se află un jurnalist. Un aspect important de care freelancer-ii ar trebui să țină cont, din punctul meu de vedere, este acela că ar trebui să evite negocierea, în același timp, cu două triburi aflate în conflict, sau cu teroriștii și Forțele Aliate. Dacă teroriștii au aflat că jurnalistul a negociat și cu altcineva, atunci finalul poveștii ar putea fi unul trist, pentru că una din părți are cu siguranță informatori în cealaltă zonă”, completează Adrian Enache. Un jurnalist care se află într-o zonă de conflict fără să fie acreditat pe lângă Ministerul Apărării Naționale are posibilitatea să obțină informații la care nici măcar forțele NATO nu au acces în timp real, susține ……… Iată ce a răspuns acesta atunci când a fost întrebat cum ar proceda în cazul în care, prin absurd, ar face schimb de locuri cu un corespondent de război: „Pentru senzațional, poate aș încerca să obțin informații ca freelancer. Totuși, trebuie să știi că dacă mergi ca freelancer și îți asiguri paza, adică ai după tine și vreo trei mașini, e clar că nu te mai bagă nimeni în seamă dintre cei de la care intenționai să obții o știre. Poate aș încerca, la fel cum au făcut mai mulți jurnaliști, să negociez dinainte să ajung acolo cu localnici, cu șef de trib care se ocupă cu traficul de droguri și care dorește să transmită un mesaj. E cu totul altceva când te duci la un șef local și te bucuri de protecție față de momentul în care pleci pe cont propriu să descoperi la fața locului o poveste. Atunci când există un conflict deschis între două țări, între două grupări, este destul de simplu pentru că știi cine sunt inamici. Dacă ești jurnalist acreditat esti protejat de niște legi, de convenții internaționale, există un cadrul legislativ. În momentul în care te duci într-un sat din Afganistan, sau într-o țară din Africa, singur, doi, patru inși, numărul însoțitorilor nu contează, pentru că jurnalistul nu are arme asupra sa, dar localnicii vor avea armament întotdeauna, căci acolo se găsește la fiecare colț de stradă cu doar cinci dolari. Din punctul meu de vedere, un freelancer nu va fi niciodată în siguranță”. Riscurile sunt mai mari atunci când nu ești escortat. Un ziarist aflat pe cont propriu într-o zonă de conflict este un simplu vizitator, care poate fi fi oricând răpit. În cazul în care un freelancer reușește să stabilească niște contacte într-un anumit sat din zona de conflict, atunci acesta va fi tratat ca un musafir și va fi protejat pe toată durata șederii sale în aceea zonă. Avantajul este că jurnalistul poate obține astfel informații de la conducătorul satului, informații la care noi nu avem acces. Au fost foarte multe cazurile în care jurnaliștii au mers pe cont propriu în zone de conflict și au petrecut ceva timp în mijlocul unor traficanți de droguri sau al unor mișcări teroriste, reușind astfel să primească informații în timp real datorită contactelor importante pe care le-au stabilit. Riscul apare însă în momentul în care jurnalistul iese din zona în care are protecție, iese din jurisdicția celor care i-au oferit informația. Pe drum se poate întâlni oricând cu inamicii celor care i-au oferit date, informații. Se întâmplă destul de des în țările aflate în conflict ca o persoană care nu cunoaște și care nu este din aceea zonă să moară la scurt timp după părăsirea unui sat, pentru că, necunoscând drumul, calcă pe un dispozitiv exploziv……… Se întâmplă de asemenea ca jurnalistul care a plecat dintr-un sat în care se bucura de protecția localnicilor să fie răpit imediat după părăsirea zonei sigure…..

Capitolul 3. Studiu de caz: Decapitarea lui James Foley, jurnalistul transformat de ISIS în instrument de represalii, după intervențiile militare americane din Irak

În ultimul deceniu, odată cu intensificarea luptei pentru contracararea unei amenințări persistente-terorismul, un număr însemnat de corespondenți de război, dar și jurnaliști aflați departe de zona de conflict au devenit un instrument de represalii al jihadiștilor după acțiunile militare derulate de SUA sau forțele NATO în diferite zone din Orientul Mijlociu, și nu numai. Potrivit unui raport întocmit de asociația Reporters Without Borders (Reporteri Fără Frontiere), 2014 este considerat cel mai sângeros an din istorie din acest punct de vedere, propagandiștii Statului Islamic făcându-se vinovați de unele dintre cele mai brutale asasinate împotriva jurnaliștilor. Un exemplu elocvent este cazul James Foley, jurnalistul american transformat de ISIS în monedă de schimb pentru intervențiile armate din Irak ale trupelor SUA. Autoritățile americane au stârnit oprobiul și furia opiniei publice din cauza incapacității de a-l salva pe corespondentul de război, James Foley fiind ținut ostatic aproape doi ani înainte de a fi decapitat. Știrea despre uciderea corespondentului de război în vârstă de doar 40 de ani a făcut rapid înconjurul televiziunilor si agențiilor de presă în august 2014 și a oripilat o lume întreagă, nu doar din cauza morții violente de care a avut parte acesta, ci și din cauză că momentul decapitării a fost filmat de jihadiști, ultimele clipe din viața jurnalistului devenind publice odată cu postarea pe internet, pe canalul Youtube. Autor a numeroase articole despre viața civililor prizonieri de război, uciderea rebelilor sirieni și regimul politic totalitarist al lui Bashar al –Assad, colaborator al publicației americane The Global Post și al Agenției France-Presse, James Foley a fost primul ostatic occidental decapitat de ISIS. Foley și-a riscat viața în Afganistan, Libia și Siria, și a reușit să surprindă nu doar tragedia de pe front, ci și momente speciale din viața non-combatanților și a rebelilor, inclusiv nunta unui lunetist rebel și infirmiera care l-a îngrijit. Reporterul freelancer a fost răpit în nordul Siriei, în drum spre granița cu Turcia, după un scurt popas la un internet caffe din orășelul Binnish, cât să vorbească cu prietenii și familia de Ziua Recunoștinței . Cu puțin timp înainte de a fi capturat de militanții ISIS, jurnalistul a depus mărturie despre atrocitățile la care a fost martor în timpul șederii sale pe teritoriu sirian. Deși a dispărut în noiembrie 2012, autoritățile guvernamentale din SUA au vorbit pentru prima oară despre răpirea acestuia abia la începutul lui 2013, după numeroase insistențe venite din partea familiei lui James Foley și a unei campanii publice demarată de rude și juraliștii care l-au cunoscut. În căutarea jurnalistului s-a implicat ulterior, pe lângă guvernul SUA, și conducerea publicației din Boston GlobalPost cu care acesta colabora. GlobalPost a cheltuit milioane de dolari pentru a-l aduce acasă pe James Foley, apelând în acest sens și la serviciile unei firme de securitate, dar demersurile au fost zădărnicite de faptul că jurnalistul a fost mutat pe perioada cât a fost ținut captiv în mai multe locații, printre acestea numărându-se și o închisoare din Damasc, alături Austin Tice, un alt jurnalist american răpit de jihadiști. În septembrie 2013, firma de securitate a reușit să-l localizeze pe Foley, iar la scurt timp a venit și prima cerere de răscumpărare din partea răpitorilor. Negocierile dintre militanții Statului Islamic și guvernul american s-au purtat pe parcursul a doua luni (noiembrie și decembrie 2013), răpitorii folosindu-se de familia lui James Foley pentru a contacta și purta discuții cu autoritățile americane. În schimbul eliberării jurnalistului, ISIS a cerut o răscumpărare în valoare de 130 milioane de dolari sau, ca alternativă, efectuarea unui schimb de prizonieri cu musulmani ce executau la aceea dată pedepse privative de libertate în închisori de pe teritoriul american. Satele Unite ale Americii- spre deosebire de mai multe țări europene care au furnizat milioane grupărilor teroriste, pentru a salva viața propriilor cetățeni- a refuzat însă să plătească. Acest refuz a fost urmat însă de promisiunea factorilor de decizie de la Casa Albă că vor autoriza o misiune de recuperare a cetățenilor americani căzuți prizonieri în Orientul Mijlociu. Într-adevăr, în iulie 2014, președintele Barack Obama a autorizat o amplă operațiune militară în interiorul Siriei, pentru salvarea ostaticilor americani și implicit a jurnaliștilor răpiți în timp ce transmiteau din zonele de război, între care și James Foley. La misiune au luat parte forțe din cadrul tuturor serviciilor speciale americane, inclusiv regimentul de aviație, dar invadarea Siriei nu s-a soldat cu rezultatul scontat de autorități și așteptat de milioane de oameni. Prizonierii au fost mutați în tipul raidului aerian, administrația prezindențială de la Casa Albă și Pentagonul fiind nevoiți să recunoască ulterior eșecul misiunii de salvare. După 22 de luni în care operațiunea internatională de căutare a jurnalistului și negocierile cu jihadiștii s-au dovedit un eșec, și la scurt timp după raidul din Siria, părinții lui James Foley au primit în 12 august 2014 un e-mail, prin care militanții ISIS își fac cunoscută intenția de a-l executa pe reporter, în urma refuzului autorităților americane de a plăti răscumpărarea de 130 de milioane de dolari sau de a face schimb de prizonieri. În mesaj se vorbește despre atacurile aeriene lansate de SUA asupra populației irakiene lipsite de protecție, intervențiile militare din Irak fiind catalogate de jihadiști drept o înfrângere rușinoasă, cât și despre refuzul Casei Albe de a plăti răscumpărarea în schimbul eliberării corespondentului de război James Foley.

“Astăzi săbiile noastre sunt îndreptate spre voi, guvern și cetățeni deopotrivă! Nu ne vom opri până nu ne vom potoli setea cu sângele vostru! Nu i-ați cruțat pe cei fără apărare, bătrâni, femei sau copii, așa că nici noi nu-i vom cruța pe ai vostri! Voi și cetățenii voștri veți plăti prețul pentru bombele voastre”, au transmis jihadiștii. La finalul mesajului apocaliptic, militanții SIL anunță și că jurnalistul James Foley va fi primul cetățean american care va plăti pentru cutezanța SUA de a organiza un raid aerian în zone din Irak controlate de ISIS.

Deși familia a sperat până în ultima clipă că jihadiștii nu vor trece la represalii, iar jurnalistul va fi cruțat, James Foley a fost omorât într-un mod barbar de membrii SIIL, jihadiști irakieni din cadrul grupării Statul Islamic, pe 19 august 2014. Ultimele clipe din viața jurnalistului au fost imortalizate într-un clip video postat pe internet, denumit de criminali “Mesaj pentru America”. Ras în cap și îmbrăcat în haine portocalii, Foley citește în genunchi, în fața călăului său, un mesaj prin care subliniază că Barack Obama este adevăratul criminal și i-a cerut președintelui american, în timp ce jihadistul gesticula amenințător cu cuțitul deasupra capului său, să oprească operațiunile militare din Irak. Anexa 2).

La finalul materialului video, după executarea lui James Foley, teroriștii au prezentat un al prizonier- pe Steven Sotloff, colaborator al revistei Times- și au făcut cunoscut faptul că-l vor mai ucide și pe acesta dacă autoritățile americane vor ignora mesajul lor. Într-adevăr, la doar câteva săptămâni după ce filmulețul Mesaj pentru America a șocat o lume întreagă, jihadiștii l-au decapitate și pe Steven Sotloff. La câteva zile după publicarea pe internet a imaginilor cu decapitarea lui Foley, jurnaliștii britanici au ajuns concluzionat că ucigașul jurnalistului este un fost rapper din Marea Britanie, Abdel-Majed Abdel Bary, care s-a alăturat grupării ISIS din Siria la doar 23 de ani. Ulterior au ieșit la iveală și detalii cumplite despre viața în captivitate a freelancer-ului. Jurnalistul francez Didier Francois, cel care a petrecut mai multe luni alături de Foley, după ce a fost răpit de aceeași grupare jihadiste, a povestit despre tratamentul dur aplicat americanului după rapire.

În cele 22 de luni de captivitate, James Foley a fost bătut cu bestialitate și chiar crucificat de un perete înainte de a fi ucis . Ceea ce i-ar fi înfuriat cel mai tare pe răpitori a fost fotografia cu fratele lui Foley, ofițer în trupele aeriene americane, pe care au găsit-o în laptopul jurnalistului, a opinat Didier Francois “Daily Mail”.

În timpul captivității, James Foley a încercat să trimită vești familiei, dar niciuna dintre scrisorile sale nu a trecut de filtrul jihadiștilor, cu o singură excepție. În iunie 2014, înainte să fie decapitat, jurnalistul a profitat de faptul că unul dintre colegii de celulă urma să fie eliberat pentru a transmite familiei singurul mesaj din perioada detenției în Orientul Mijlociu. În fapt, fotoreporterul danez Daniel Secara Ottosen, coleg de celulă a lui Foley, a memorat fiecare frază și cuvânt dictat de jurnalistul american, reproducând ulterior mesajul în fața familiei. Mesajul adresat familiei a fost publicată integral în 25 august 2014, după aflarea veștii despre asasinarea lui James Foley. Pentru a-și liniști părinții și frații, reporterul a încercat să descrie în termeni mai mult decât optimiști condițiile și regimul de detenție, dar nu și-a putut ascunde în totalitate sentimentul de teamă care s-a insinuat în celula întunescoasă pe care a împprțit-o cu alți 17 oameni, printre care și fotoreporterul danez, cel care a fost eliberat de jihadiști înainte chiar înainte ca Foley să fie ucis.

“Îmi amintesc foarte multe momente petrecute în familie care mă duc cu gândul departe de închisoare. Visele cu familia și prietenii mă poartă departe, iar fericirea îmi umple sufletul. Știu că vă gândiți și rugați pentru mine și vă sunt recunoscător. Vă simt aproape în fiecare rugăciune și mă rog să fiți puternici și să credeți. Când mă rog, simt că vă pot atinge chiar și în acest întuneric. 18 dintre noi suntem ținuți în aceeași celulă, fapt ce m-a ajutat. (…) Am avut zile grele și zile în care am fost puternic. Suntem atât de recunoscători când cineva este eliberat dar, desigur, tânjim după propria libertate. Încercăm să ne încurajăm unii pe alții și să fim puternici. Acum suntem mai bine hrăniți și zilnic primim ceai, iar ocazional cafea. Mi-am recuperat majoritatea kilogramelor pierdute anul trecut” , au fost doar câteva dintre gândurile pe care jurnalistul le-a transmis celor dragi, din detenție .

Scrisoarea a fost publicată integral de ziare importante de peste Ocean, dar și pe pagina de Facebook a jurnalistului asasinat. În decembrie 2014, la câteva luni după ce ISIS a dat publicității inregistrarea video cu decapitarea lui James Foley, o altă știre la fel de șocantă făcea înconjurul lumii: teroriștii au cerut o recompensă de un million de dolari pentru a preda familiei rămășițele jurnalistului asasinat în vara aceluiași an. Jihadiștii au încercat din nou să ajugă o înțelegere cu guvernul SUA și cu privire la un schimb de ostatici, aceștia arătându-se dispuși să transporte, la schimb, trupul neînsuflețit al jurnalistului până în Turcia și chiar să ofere autorităților americane o probă ADN prin care să facă dovada că rămășițele aparțin reporterului decapitat.

Cadavrul jurnalistului nu a ajuns niciodată pe pământ natal, căci guvernul american nu s-a abătut de la politica consacrată de a nu negocia cu teroriștii. Familia jurnalistului a refuzat să facă comentarii despre solicitarea șocantă a militanților ISIS cu privire la vânzarea trupului decapitat, dar a criticat în schimb modul în care guvernul american a acționat în timpul acestei crize a ostaticilor, remarcând în special incapacitatea SUA de a localiza închisoarea în care James Foley și apreciind că guvernul american ar trebui să-și reconsidere poziția privind purtarea de negocieri cu teroriștii în astfel de cazuri.

În ciuda statutului de superputere mondială și a desfășurării impresionante de forțe din timpul raidului aviatic din vara lui 2014, din Siria, SUA a ratat salvarea lui James Foley și a altor civili răpiți de militanții ISIS. Mai mult, guvernul american a încercat să-și mascheze neputința prin modul în care a refuzat să facă public, în 2013, faptul că unul dintre cei mai cunoscuți corespondenți de război din U.S. a fost răpit.

Un alt aspect care ridică semne de întrebare, și care a a stârnit reacții negative în rândul propriilor cetățeni la momentul respective, este faptul că luni de zile guvernul american a stat în expectativă, operațiunile de căutare a civililor și jurnaliștilor răpiți în zonele de conflict fiind declanșate tardiv, în urma unei ample campanii publice desfășurată de familia lui James Foley și colegii jurnalistului de la “The Global Post”, care au angajat o firmă de securitate internatională pentru a-l localiza pe freelancer.

Politica guvernamentală a SUA din timpul crizei ostaticilor s-a dovedit în acest caz a fi una mult prea rigidă și păguboasă și i-a costat viața nu doar pe jurnalistul James Foley, ci și pe alți colegi de celulă ai acestuia. Deși pretențiile jihadiștilor au depășit orice limită, revendicarea acestora privind un posibil schimb de ostatici cu SUA ar fi putut fi luată în calcul de oficialii americani.

Urmare a uciderii corespondentului de război James Foley, Agenția France Press, precum și ziarul The Global Post, instituții media al căror colaborator a fost freelancer-ul american, au anunțat că nu vor mai accepta să primească materiale de la jurnaliști care au plecat pe cont propriu în zonele de conflict din Siria sau din alte locuri în care civilii nu s-ar aventura, în mod normal. Familia jurnalistului a înființat o fundație care-I poartă numele lui James Foley, prin intermediul căreia a început să strângă fonduri pentru ajutorarea familiilor altor ostatici americani. O parte din banii strânși astfel au ajuns până în prezent au ajuns și la elevi din colegiul unde Foley a predate timp de trei ani, sub forma unor burse.

Capitolul 4. Concluzii

Problema privind securitatea jurnaliștilor, profesioniștilor media și colaboratorilor acestora constituie în prezent o provocare pentru Consiliul de Securitate al ONU, precum și pentru țările dezvoltate, în contextul în care statisticile arată că în 2015, de exemplu, două treimi dintre jurnaliștii uciși au murit pe timp de pace, în timp ce-și făceau meseria în țările lor, nu în zonele de război. Protecția profesioniștilor mass-media va continua să fie o temă de dezbatere mulți ani de acum înainte, în contextul numeroaselor atacuri teroriste comise de islamiști în Europa, și care au dus la includerea pe harta celor mai periculoase zone pentru jurnaliști și capitalele europene, între care și Parisul, orașul în care s-a înregistrat și cel mai sângeros atac împotriva profesioniștior media, 12 oameni fiind uciși într-o singură zi în timpul atentatului din redacția ziarului Charlie Hebdo. Este evident, de asemenea, și că jurnaliștii sunt supuși unor riscuri majore nu doar pe timp de pace sau atunci când pornesc pe cont propriu dincolo de linia de siguranță din teatrele de operații, ci și atunci când se află sub protecția militarilor, căci forțele NATO nu pot garanta 100% pentru integritatea corporală și viața profesioniștilor media acreditați pe lângă ministerele apărării din țările membre ale Alianței, în condițiile în care inclusiv contingentele naționale care participă la misiuni în Orientul Mijlociu sunt expuse amenințării tot mai persistente pe care o constituie terorismul, iar numărul militarilor uciși în timpul bombardamentelor sau atacurilor kamikaze din momentul deplasării convoaielor militare în zonele aflate în conflict rămâne unul constant. În plus, având în vedere dificultatea cu care forțele de securitate din fiecare țară anticipează o lovitură teroristă sau următoarele mișcări strategige ale militanților Statului Islamic, lucrătorii mass-media vor continua să fie răpiți și chiar uciși în timp ce-și fac meseria. Mai mult decât evident este și faptul că vom mai auzi despre asasinarea unor temerari precum James Foley, având în vedere mediul global de securitate și tendința jihadiștilor de a-i transforma pe profesioniști media în instrument de represalii față de intervențiile militare ale NATO sau SUA din Orientul Mijlociu. Deși protecția profesioniștilor mass-media ce transmit din zonele post-confict, și nu numai, este în prezent un deziderat al Consiliului de Securitate și Adunării Generale ONU, din păcate puține sunt țările semnatare ale rezoluțiilor adoptate în ultimul deceniu cu privire la protecția jurnaliștilor care și-au respectat obligațiile și au sancționat atacurile violente la adresa securității acestora, deși în textul rezoluțiilor impunitatea este condamnată cu fermitate. Potrivit ONU, nouă din zece atacuri comise asupra jurnaliștilor au rămas nepedepsite, autorii omorurilor având astfel toată libertatea pentru a comite noi asasinate. O reacție mult mai fermă din partea tuturor factorilor de decizie, implicit a țărilor membre ONU, prin care să fie deferiți justiției autorii atacurilor și violențelor împotriva jurnaliștilor, condamnarea impunității, precum și identificarea unui mecanism funcțional pentru aplicarea dreptului internațional cu privire la securitatea lucrătorilor mass-media ar putea constitui un prim pas pentru a preveni moartea altor non-combatați care se fac “vinovați” doar pentru faptul că și-au făcut meseria și au adus informații importante din zonele de conflict în casele a miliarde de oameni.

ANEXE

Anexa 2

Bibliografie

Dragoman, Ion: Jurnalismul de război și dreptul conflictelor armate, publicat în „Revista Geopolitica”, București, Editura Top Form, 2005, Anul III, Nr. 12, 2005, pp 122-126

Stearns, S., Planificarea relațiilor publice la nivelul unității, publicat în Military Review, SUA, volumul 78, feb. 1999, pp 24-27, abud Rotaru, Nicolae. Comunicarea în organizatii militare. Culegere de texte, București, Editura Tritonic, 2002, pagina 77

Rezoluția 1738 (S/RES/1738): adoptată de Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite la 23 decembrie 2006. Disponibil pe internet la adresa: http://www.un.org/press/en/2006/sc8929.doc.htm, accesat la 10 mai 2016

Rezoluția 2222 (S/RES/2222): adoptată de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite la 27 mai 2015. Disponibil pe internet la adresa: http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/RES/2222(2015), accesat la 5 mai 2016

Federația Internațională de Jurnalism: At least 2.297 journalists and media staff have been killed since 1990:IFJ Report ( http://www.ifj.org/nc/news-single-view/backpid/59/article/at-least-2297-journalists-and-media-staff-have-been-killed-since-1990-ifj-report/), accesat la data de 10.05.2016

Organizația Națiunilor Unite, S/RES/1738, http://www.un.org/press/en/2006/sc8929.doc.htm, accesat la 10 mai 2016

Consiliul de Securitate ONU, http://www.un.org/press/en/2015/sc11908.doc.htm, accesat la data de 5 mai 2016

Ion Dragoman, Jurnalismul de război și dreptul conflictelor armate, în „Revista Geopolitica”, III, Nr. 12, anul 2012, pp 118-122

Agerpres : Geneva: Consiliul O NU privind drepturile omului a adoptat o rezoluție privind securitatea jurnaliștilor, http://www.agerpres.ro/externe/2014/09/25/geneva-consiliul-onu-privind-drepturile-omului-a-adoptat-o-rezolutie-privind-securitatea-jurnalistilor-19-33-08, accesat la 1 iunie 2016

Consiliul de Securitate ONU, S/RES/2222, http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/RES/2222(2015), accesat la data de 5 mai 2016

Stearns, S., Planificarea relațiilor publice la nivelul unității, publicat în Military Review, SUA, volumul 78, feb. 1999, pp 24-27, abud Rotaru, Nicolae. Comunicarea în organizatii militare. Culegere de texte, București, Editura Tritonic, 2002, pagina 77

Mediascop, Mircea Barbu: Ca jurnalist, nu cred în obiectivitate, ci în imparțialitate, http://www.mediascop.ro/mircea-barbu-ca-jurnalist-nu-cred-in-obiectivitate-ci-in-impartialitate/, accesat la 20 iunie 2016

Vanity Fair: Evaporeted in Siria

http://www.vanityfair.com/news/politics/2014/05/journalists-missing-in-syria, accesat la 3 iunie 2016

CBS Boston: James Foley Risked Life To Cover Conflicts Around World, https://www.youtube.com/watch?v=Z3cNwQGQPZw, accest la 3 iunie 2016

The New York Times: Before Killing James Foley, ISIS Demanded Ransom From U.S., http://www.nytimes.com/2014/08/21/world/middleeast/isis-pressed-for-ransom-before-killing-james-foley.html?_r=0, accesat la data de 4 iunie 2016

The Guardian: James Foley: US reveals faild special forces reascue mission within Siria, https://www.theguardian.com/world/2014/aug/21/elite-forces-us-raid-syria-james-foley-failed, accesat la 4 iunie 2016

The Global Post: Full text of the last email de Islamic State sent the Foley Family , http://www.globalpost.com/dispatch/news/regions/middle-east/syria/140821/text-last-email-islamic-state-sent-foley-family, accesat la 5 iunie 2016

Adevărul: James Foley, jurnalistul american decapitat de jihadiști, a fost bătut și crucificat înainte de a fi ucis, http://adevarul.ro/international/statele-unite/james-foley-jurnalist-american-decapitat-jihadisti-batut-crucificat-ucis-siil-1_53f918360d133766a8863910/index.html, accesat la 15 iunie 2016

The Washington Post: James Foley’ last message to his family: I am going to need zour help to reclaim my life, https://www.washingtonpost.com/news/morning-mix/wp/2014/08/25/james-foleys-last-message-to-his-family-i-am-going-to-nee, accesat la 25 iunie 2016

The Washington Times: Islamic States purts James Foley’s body up for sale for un milion, http://www.washingtontimes.com/news/2014/dec/11/islamic-state-puts-james-foley-body-up-for-sale/, accesat la 25 iunie 2016