Securitatea Internationala la Inceputul Secolului al Xxi Lea

3. Securitatea Internațională la începutul secolului al XXI lea

Mediul internațional al secolului al XXI lea a început într-un mod violent, atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 care au generat o criză politică majoră, în care principala ținta era reprezentată de valorile democratice. Evenimentele de pe 11 septembrie nu au fost singulare, diferite acțiuni violente manifestându-se în mai multe colțuri ale lumii. Aceste evenimente au dus la începerea unui proces de schimbare a mediului internațional, proces care pe termen lung generează diferite consecințe în ceea ce privește securitatea internațională.

Într-un sistem complex, dinamic și conflictual, fiecare țară devine parte activă a securității internaționale, ceea ce reprezintă o condiție de bază pentru progresul sistemului internațional.

În acest capitol se prezintă modul în care SUA gestionează situațiile la nivelul Uniunii Europene, cum se implică în tensiunile din Orient, dar și care sunt noii actori care prezintă importanță în ansamblul relațiilor. Un alt aspect este reprezentat de cel al multipolaritatii, un subiect intens discutat care se axează pe faptul că sistemul internațional tinde să stabilească o nouă ordine mondial.

După cum susțineam și în capitolul întâi, securitatea prezintă mai multe forme de definire. Astfel dacă dorim să definim termenul de securitate din perspectiva Uniunii Europene, aceasta reprezintă o arhitectură sistemică a funcționării din cadrul continentului european.    Această organizare este construită și instituționalizată astfel încât întreg continentul să fie protejat de posibilitatea oricărei amenințări care ar putea apărea asupra unui stat sau a mai multor state europene.

Din perspectiva NATO, securitatea este definită prin apelarea la concepte, aceasta axându-se pe atenția asupra asigurării unor fundamente absolut necesare, menite să garanteze securitatea euroantlantica. Mediul sigur pentru securitatea spațiului euroatlantic se bazează pe dezvoltarea instituțiilor democratice, pe rezolvarea disputelor ce apar la nivel internațional, astfel încât niciun stat să nu poată constrângă sau amenința alt stat.

Securitatea internațională reprezintă un concept amplu din cadrul sistemului, un concept guvernat de acțiuni diplomatice sau chiar violente uneori, care    generează din partea statelor și a principalilor actori o reacție. Această reacție apare pentru a restabili ordinea din cadrul sistemului internațional și pentru a-i asigura acestuia continuitate, progres, dar cel mai important, pentru a proteja indivizii de instalarea haosului.

Securitatea internațională este intens analizată și prin prisma evenimentelor din Orientul Mijlociu, care este considerat o zonă a conflictelor interminabile. Administrarea conflictelor și a intereselor din Orientul Mijlociu reprezintă un aspect important pentru securitatea de la nivel internațional. Interesele de natură geopolitice, geostrategice sau economice generează de cele mai multe ori conflicte violente, în care sunt implicate victime. Aceste interese nu se manifestă doar între statele direct implicate, SUA reprezentând de cele mai multe ori un actor important în cadrul evenimentelor Orientului Mijlociu.

Se poate afirma astfel că Orientul Mijlociu reprezintă o zonă ce poate influența direct securitatea internațională, dar și o restabilire a ordinii mondiale tocmai din cauza implicării constante a SUA din cadrul conflictelor.

Apectul multipolaritatii a devenit odată cu începutul secolului al XXI lea intens dezbătut. În cadrul relațiilor internaționale unele state și-au amplificat puterea și au demonstrat că dispun de suficiente resurse pentru a restabili sistemul internațional. Totodată este adusă în discuție și o multipolaritate a economiei mondiale. Astfel state precum China,Japonia, Rusia și chiar Uniunea Europeană sunt privite ca fiind principalii factori ce ar putea duce la stabilirea unui sistem internațional multipolar.

Statele Unite ale Americii se declară că fiind împotriva terorismului și întreprind acțiuni, politici de securitate în vederea eliminării acestui fenomen. După evenimentele din 11 septembrie 2001, atenția asupra terorismului a crescut din partea SUA tocmai pentru a evita un nou episod de acest fel care a prezentat repercusiuni.

După cum spuneam, odată cu finalul Războiului Rece și cu asumarea poziției de superputere a SUA, diferite acțiuni ale acesteia au fost intens dezbătute și contestate de celelalte puteri. Un exemplu în acest sens este reprezentat de problema terorismului , pe care SUA încearcă să o soluționeze prin implicarea conceptului”hard security”. SUA este adepta cooperării la nivel militar în vederea stabilirii ordinii, dar și a cooperării politici și instituționale, iar această abordare nu este susținută de unele puteri. În zonele de conflict soluționarea problemelor de către SUA se bazează pe această interoperabilitate militară, politică și instituțională. Armonizarea sau coeziunea socială, economică reprezintă strategiile pe care celelalte puteri și le-a dori în vederea stabilirii unui sistem internațional sigur.

Securitatea internațională este un subiect care implică mai mult sau mai puțin fiecare stat în parte și care nu poate fi asigurată fără o dinamică coerentă și fără decizii luate de către părțile competente .

3.1. SUA- rol important în asigurarea securității europene

Atât globalizarea cât și amenințările actuale asupra securității au dus la luarea diferitelor măsuri din partea statelor Uniunii Europene. Uniunea Europeană este o entitate politică, economică și interguvernamentală internațională, care prezintă propria politică de apărare și securitate. În vederea stabilirii securității europene, Uniunea Europeană folosește resurse umane, financiare, materiale, dar și informaționale într-o manieră colectivă pentru a reuși să asigure o politică de apărare și de securitate viabilă.

Politica externă și de securitate comună(PESC) a apărut odată cu Tratatul de la Maastricht din 1992 și face parte din cel de-al doilea pilon al Uniunii Europene, cel al colaborării în politica externă și de securitate. Tratatul de la Lisabona a venit cu modificări în ceea ce privește PESC, astfel tratatul induce două noi inovații: crearea funcției de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și pentru politica de securitate și dezvoltarea politicii de securitate și apărare comună.    Ca și urmare a acestor schimbări, UE primește personalitate juridică, ceea ce îi permite să încheie acorduri internaționale și convenții, dar și să adere la diferite organizații. Funcția de Înalt Reprezentat al Uniunii pentru afaceri externe și pentru politica de securitate oferă vizibilitate Uniunii pe plan internațional și o plasează în sfera actorilor importanți în stabilirea securității internaționale.   

În viziunea unor autori, se pare că Europa a înțeles ce semnifică globalizarea și a învățat să profite de avantaje acesteia. Totodată este capabilă să înfrunte provocările globalizării, iar un exemplu în acest sens îl reprezintă piața comună UE, care este cea mai mare din lume și va rămâne indiferent de schimbările economice din SUA.

Parag Khanna susține că Uniunea Europeană este cel mai de succes imperiu din istorie, pentru că nu se folosește de strategia SUA, cea a dominației, ci de o strategie a disciplinării statelor europene. Bruxelles rivalizează cu Washingtonul prin faptul că există în țările balcanice și postsovietice o mulțime de creatori de lobby și relațiile publice stabile.

Totuși Europa nu este privită ca fiind capabilă să își asigure securitatea și să se implice singură, fără susținerea SUA în stabilitatea sistemului internațional. Discrepanțele dintre Est și Vest din interiorul Uniunii Europene reprezintă punctul slab. Unificarea nu se poate realiza doar la nivel economic și politic, deoarece diversitatea culturală și psihologică este crescândă în cadrul continentului. În prezent populația musulmană este în creștere în țări precum Anglia, Franța și Germania, iar în țări precum Albania, Turcia, Azarbaidjan și Bosnia se înregistrează aproape o sută de milioane de musulmani. Această diversitate se înregistrează în spațiul strategic și diplomatic al Europei, iar ceea ce Robert Cooper definește ca fiind “noul commonwealth european” întâmpină dificultăți din cauza neacceptării de către Federația Rusă a principiilor europene. Chiar dacă celelalte state au înțeles modul de funcționare și strategia Uniunii Europene, Rusia pare a nu accepta modul Uniunii Europene de a acționa.

Problema cu care se confruntă Europa este cea a rasismului, fapt ce de multe ori împiedică materializarea “unității în diversitate” .

Rusia este cea care va reprezenta principalul obstacol, urmată de Turcia, care acționează în general pe cont propriu, iar țările balcanice și caucaziene, fiind destul de fragile din cauza conflictelor din zonă au favorizat traficul de arme și de persoane. Așadar “Pax Europa” va reuși să devină un fapt concret în momentul în care va demonstra că toate aceste impedimente aparțin de trecut.

Rolul SUA în cadrul securității europene a fost intens dezbătut în ultimii ani, fiind cunoscută colaborarea celor două, care deși prezintă concepții diferite au reușit de cele mai multe ori să ajungă la un numitor comun.

Chiar dacă nu s-a declarat la nivel oficial, se pare că divorțul transatlantic s-a produs între cele două, SUA și UE. Alianța NATO reprezintă pentru cele două o legătură bine stabilită încă de pe vremea Războiului Rece și e greu de crezut că vor încerca vreodată să concureze una împotriva alteia într-un mod agresiv. Din 1989 până în prezent atitudinea SUA a evoluat de la respingerea Europei, la aceea de a o considera, ce e drept un asociat de mai mică importanță , în spațiul vestic european.

Rolul propriu-zis al SUA în cadrul securității europene este discutabil de cele mai multe ori, deoarece Uniunea Europeană prezintă propria viziune asupra noii ordini mondiale, care intră în contradicție cu ideile americane. Trebuie subliniat faptul că standardele economice și ecologice ale Uniunii devin din ce în ce mai înalte, ceea ce îi asigură un rol important în susținerea securității proprii, dar și în implicarea securității internaționale. Europa reprezintă în cadrul relațiilor internaționale calea de mijloc dintre inițiativa liberală și socialism, fapt apreciat la nivel mondial, pe când SUA este cea care urmează “Visul American” și pierde din vedere obiectivele principale în vederea stabilirii securității.

Un alt fapt care poate demonstra capacitatea UE de a își impune securitatea prin forțe proprii este    reprezentat de viziunea asupra puterii. Războiul din Irak a demonstrat europenilor faptul că America eșuează în folosirea instrumentului puterii, mai ales în momentul în care Al-Qaeda a întreprins atacuri pe teritoriul european. În acest fel , Europa a decis să se implice în stabilirea unui strategii proprii pentru a-și asigura apărarea și securitatea .Au condamnat acțiunile SUA, deoarece s-au dovedit incapabile în a aborda țările cu probleme din cadrul sistemului internațional.

UE își dorește răspândirea propriei versiuni pentru a-și asigura stabilitatea, pentru că destabilizarea țărilor de la periferia Europei de către SUA, iar aici fac referire la lumea arabă, prezintă dezavantaje pentru Europa în principal. Securitatea europeană poate fi asigurată fără intervenția SUA, deoarece s-a demonstrat că strategiile impuse de UE sunt apreciate pe plan internațional. Este adevărat faptul că SUA și UE sunt privite ca fiind parte a aceluiași întreg, iar din această cauză se manifestă și reticienta Uniunii Sovietice asupra colaborării cu UE.

În realitatea principiile SUA și UE sunt divergente, în timp ce SUA se axează pe”impunerea legii”, UE se îndreaptă către”domnia legii”, un principiul de bază al democrației. Cele două prezintă viziuni diferite asupra ordinii mondiale, chiar dacă fac parte din stabilitatea sistemului mondial. SUA este privită ca parte a Europei, însă acest fapt nu-și mai găsește coerentă, deoarece UE consideră că strategia comună dintre cele două este de domeniul trecutului. UE încearcă să stabilească un mediul al diplomației, guvernat de apropierea zonelor cu probleme și de convenții internaționale lipsite de dispute. SUA este cea care își dorește rezolvarea problemelor în mod violent, ceea ce demonstrează concepții diferite asupra puterii.

Europenii consideră că UE trebuie să devină autonomă în stabilirea propriei securității față de SUA, iar schimbările produse în cadrul relațiilor celor două sunt vizibile. Dacă America este cea care își micșorează forțele militare din Europa, Europa pare să întreprindă acțiuni care să îi ateste despărțirea de SUA. Europa a mărit bugetele pentru Agenția Europeană de Apărare. De ce putem afirma faptul că relațiile transatlantice sunt “o căsătorie fără posibilitatea despărțirii sau a divorțului”? Deoarce colaborarea în cadrul NATO nu dă semen că s-ar sfârși și prezintă un istoric între cele două, un pilon de bază în cadrul securității internaționale, pe care ambele îl susțin. Totuși se dorește o transferare a sferei de acțiune, calaborarea manifestându-se doar în acțiunile umanitare, fapt ce demonstrează că UE își dorește autonomie totală în cadrul celorlalte ramuri.

Dacă în trecut UE vedea în SUA un aliat de bază în fața inamicului rus, iar SUA privea UE ca fiind spațiul de protecție, UE se pare că își dorește o colaborarea diplomatică cu ambele părți tocmai pentru a nu fi prinsă, din nou, în disputele ruso-americane. Rolul SUA în cadrul securității europene a prezentat în primul rând un avantaj pentru continentul American, tocmai din această cauză implicarea acestora era vizibilă. Se pare că UE a demonstrat că este capabilă în a-și asigura securitatea și în a se implica și la nivel mondial, fapt ce a fost subliniat de eșecurile SUA și de repercusiunile acestora asupra Europei. Chiar dacă întâmpină diferențe între Vest și Est, Europa poate rezolva aceste impedimente prin tratative și prin stabilirea unor obiective comune fundamentale. Ajutorul SUA în aceste situații nu este absolut necesar, atât timp cât forța și violența nu sunt cele care guvernează relațiile europene.

Trebuie amintit episodul Gadhafi, moment în care s-a demonstrat că în situații de acest gen americanii împreună cu europenii pot soluționa conflictele.

Doi actori principali ai UE prezintă viziuni diferite în ceea ce privește rolul SUA. Germania și Franța sunt cele care vor acorda UE o nouă înfățișare. Germania își dorește o apropiere de Federația Rusă pentru că există o oarecare dependență reciprocă, Germania deținând cunoștințele necesare Rusiei pentru a se dezvolta industrial, iar Rusia dispune de resurse ce i-ar asigura Germaniei productivitate din punct de vedere economic, dar și poziția la nivel european și global. La polul opus se află Franța, care are nevoie în mod direct de ajutorul SUA    pentru a rezolva probleme de securitate din Africa, care reprezintă un pericol pentru spațiul sudic al Europei.

Putem spune astfel că relațiile de la nivel intern al UE sunt cele care stabilesc demersul viitor și direcția spre care se vor îndrepta. După cum spuneam în deschiderea primului capitol, sistemul internațional este interdependent, ceea ce plasează și securitatea europeană în această relație de interdependență. O izolare a UE pentru a-și stabili securitatea ar putea prezenta un dezavantaj major, deoarece pierderea unui aliat precum SUA, sau a unui actor internațional de importanța Rusiei ar face-o vulnerabilă amenințărilor externe. Stabilirea unei strategii proprii este benefică, însă nu trebuie omis aspectul securității internaționale

3. Securitatea Internațională la începutul secolului al XXI lea

Mediul internațional al secolului al XXI lea a început într-un mod violent, atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 care au generat o criză politică majoră, în care principala ținta era reprezentată de valorile democratice. Evenimentele de pe 11 septembrie nu au fost singulare, diferite acțiuni violente manifestându-se în mai multe colțuri ale lumii. Aceste evenimente au dus la începerea unui proces de schimbare a mediului internațional, proces care pe termen lung generează diferite consecințe în ceea ce privește securitatea internațională.

Într-un sistem complex, dinamic și conflictual, fiecare țară devine parte activă a securității internaționale, ceea ce reprezintă o condiție de bază pentru progresul sistemului internațional.

În acest capitol se prezintă modul în care SUA gestionează situațiile la nivelul Uniunii Europene, cum se implică în tensiunile din Orient, dar și care sunt noii actori care prezintă importanță în ansamblul relațiilor. Un alt aspect este reprezentat de cel al multipolaritatii, un subiect intens discutat care se axează pe faptul că sistemul internațional tinde să stabilească o nouă ordine mondial.

După cum susțineam și în capitolul întâi, securitatea prezintă mai multe forme de definire. Astfel dacă dorim să definim termenul de securitate din perspectiva Uniunii Europene, aceasta reprezintă o arhitectură sistemică a funcționării din cadrul continentului european.    Această organizare este construită și instituționalizată astfel încât întreg continentul să fie protejat de posibilitatea oricărei amenințări care ar putea apărea asupra unui stat sau a mai multor state europene.

Din perspectiva NATO, securitatea este definită prin apelarea la concepte, aceasta axându-se pe atenția asupra asigurării unor fundamente absolut necesare, menite să garanteze securitatea euroantlantica. Mediul sigur pentru securitatea spațiului euroatlantic se bazează pe dezvoltarea instituțiilor democratice, pe rezolvarea disputelor ce apar la nivel internațional, astfel încât niciun stat să nu poată constrângă sau amenința alt stat.

Securitatea internațională reprezintă un concept amplu din cadrul sistemului, un concept guvernat de acțiuni diplomatice sau chiar violente uneori, care    generează din partea statelor și a principalilor actori o reacție. Această reacție apare pentru a restabili ordinea din cadrul sistemului internațional și pentru a-i asigura acestuia continuitate, progres, dar cel mai important, pentru a proteja indivizii de instalarea haosului.

Securitatea internațională este intens analizată și prin prisma evenimentelor din Orientul Mijlociu, care este considerat o zonă a conflictelor interminabile. Administrarea conflictelor și a intereselor din Orientul Mijlociu reprezintă un aspect important pentru securitatea de la nivel internațional. Interesele de natură geopolitice, geostrategice sau economice generează de cele mai multe ori conflicte violente, în care sunt implicate victime. Aceste interese nu se manifestă doar între statele direct implicate, SUA reprezentând de cele mai multe ori un actor important în cadrul evenimentelor Orientului Mijlociu.

Se poate afirma astfel că Orientul Mijlociu reprezintă o zonă ce poate influența direct securitatea internațională, dar și o restabilire a ordinii mondiale tocmai din cauza implicării constante a SUA din cadrul conflictelor.

Apectul multipolaritatii a devenit odată cu începutul secolului al XXI lea intens dezbătut. În cadrul relațiilor internaționale unele state și-au amplificat puterea și au demonstrat că dispun de suficiente resurse pentru a restabili sistemul internațional. Totodată este adusă în discuție și o multipolaritate a economiei mondiale. Astfel state precum China,Japonia, Rusia și chiar Uniunea Europeană sunt privite ca fiind principalii factori ce ar putea duce la stabilirea unui sistem internațional multipolar.

Statele Unite ale Americii se declară că fiind împotriva terorismului și întreprind acțiuni, politici de securitate în vederea eliminării acestui fenomen. După evenimentele din 11 septembrie 2001, atenția asupra terorismului a crescut din partea SUA tocmai pentru a evita un nou episod de acest fel care a prezentat repercusiuni.

După cum spuneam, odată cu finalul Războiului Rece și cu asumarea poziției de superputere a SUA, diferite acțiuni ale acesteia au fost intens dezbătute și contestate de celelalte puteri. Un exemplu în acest sens este reprezentat de problema terorismului , pe care SUA încearcă să o soluționeze prin implicarea conceptului”hard security”. SUA este adepta cooperării la nivel militar în vederea stabilirii ordinii, dar și a cooperării politici și instituționale, iar această abordare nu este susținută de unele puteri. În zonele de conflict soluționarea problemelor de către SUA se bazează pe această interoperabilitate militară, politică și instituțională. Armonizarea sau coeziunea socială, economică reprezintă strategiile pe care celelalte puteri și le-a dori în vederea stabilirii unui sistem internațional sigur.

Securitatea internațională este un subiect care implică mai mult sau mai puțin fiecare stat în parte și care nu poate fi asigurată fără o dinamică coerentă și fără decizii luate de către părțile competente .

3.1. SUA- rol important în asigurarea securității europene

Atât globalizarea cât și amenințările actuale asupra securității au dus la luarea diferitelor măsuri din partea statelor Uniunii Europene. Uniunea Europeană este o entitate politică, economică și interguvernamentală internațională, care prezintă propria politică de apărare și securitate. În vederea stabilirii securității europene, Uniunea Europeană folosește resurse umane, financiare, materiale, dar și informaționale într-o manieră colectivă pentru a reuși să asigure o politică de apărare și de securitate viabilă.

Politica externă și de securitate comună(PESC) a apărut odată cu Tratatul de la Maastricht din 1992 și face parte din cel de-al doilea pilon al Uniunii Europene, cel al colaborării în politica externă și de securitate. Tratatul de la Lisabona a venit cu modificări în ceea ce privește PESC, astfel tratatul induce două noi inovații: crearea funcției de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și pentru politica de securitate și dezvoltarea politicii de securitate și apărare comună.    Ca și urmare a acestor schimbări, UE primește personalitate juridică, ceea ce îi permite să încheie acorduri internaționale și convenții, dar și să adere la diferite organizații. Funcția de Înalt Reprezentat al Uniunii pentru afaceri externe și pentru politica de securitate oferă vizibilitate Uniunii pe plan internațional și o plasează în sfera actorilor importanți în stabilirea securității internaționale.   

În viziunea unor autori, se pare că Europa a înțeles ce semnifică globalizarea și a învățat să profite de avantaje acesteia. Totodată este capabilă să înfrunte provocările globalizării, iar un exemplu în acest sens îl reprezintă piața comună UE, care este cea mai mare din lume și va rămâne indiferent de schimbările economice din SUA.

Parag Khanna susține că Uniunea Europeană este cel mai de succes imperiu din istorie, pentru că nu se folosește de strategia SUA, cea a dominației, ci de o strategie a disciplinării statelor europene. Bruxelles rivalizează cu Washingtonul prin faptul că există în țările balcanice și postsovietice o mulțime de creatori de lobby și relațiile publice stabile.

Totuși Europa nu este privită ca fiind capabilă să își asigure securitatea și să se implice singură, fără susținerea SUA în stabilitatea sistemului internațional. Discrepanțele dintre Est și Vest din interiorul Uniunii Europene reprezintă punctul slab. Unificarea nu se poate realiza doar la nivel economic și politic, deoarece diversitatea culturală și psihologică este crescândă în cadrul continentului. În prezent populația musulmană este în creștere în țări precum Anglia, Franța și Germania, iar în țări precum Albania, Turcia, Azarbaidjan și Bosnia se înregistrează aproape o sută de milioane de musulmani. Această diversitate se înregistrează în spațiul strategic și diplomatic al Europei, iar ceea ce Robert Cooper definește ca fiind “noul commonwealth european” întâmpină dificultăți din cauza neacceptării de către Federația Rusă a principiilor europene. Chiar dacă celelalte state au înțeles modul de funcționare și strategia Uniunii Europene, Rusia pare a nu accepta modul Uniunii Europene de a acționa.

Problema cu care se confruntă Europa este cea a rasismului, fapt ce de multe ori împiedică materializarea “unității în diversitate” .

Rusia este cea care va reprezenta principalul obstacol, urmată de Turcia, care acționează în general pe cont propriu, iar țările balcanice și caucaziene, fiind destul de fragile din cauza conflictelor din zonă au favorizat traficul de arme și de persoane. Așadar “Pax Europa” va reuși să devină un fapt concret în momentul în care va demonstra că toate aceste impedimente aparțin de trecut.

Rolul SUA în cadrul securității europene a fost intens dezbătut în ultimii ani, fiind cunoscută colaborarea celor două, care deși prezintă concepții diferite au reușit de cele mai multe ori să ajungă la un numitor comun.

Chiar dacă nu s-a declarat la nivel oficial, se pare că divorțul transatlantic s-a produs între cele două, SUA și UE. Alianța NATO reprezintă pentru cele două o legătură bine stabilită încă de pe vremea Războiului Rece și e greu de crezut că vor încerca vreodată să concureze una împotriva alteia într-un mod agresiv. Din 1989 până în prezent atitudinea SUA a evoluat de la respingerea Europei, la aceea de a o considera, ce e drept un asociat de mai mică importanță , în spațiul vestic european.

Rolul propriu-zis al SUA în cadrul securității europene este discutabil de cele mai multe ori, deoarece Uniunea Europeană prezintă propria viziune asupra noii ordini mondiale, care intră în contradicție cu ideile americane. Trebuie subliniat faptul că standardele economice și ecologice ale Uniunii devin din ce în ce mai înalte, ceea ce îi asigură un rol important în susținerea securității proprii, dar și în implicarea securității internaționale. Europa reprezintă în cadrul relațiilor internaționale calea de mijloc dintre inițiativa liberală și socialism, fapt apreciat la nivel mondial, pe când SUA este cea care urmează “Visul American” și pierde din vedere obiectivele principale în vederea stabilirii securității.

Un alt fapt care poate demonstra capacitatea UE de a își impune securitatea prin forțe proprii este    reprezentat de viziunea asupra puterii. Războiul din Irak a demonstrat europenilor faptul că America eșuează în folosirea instrumentului puterii, mai ales în momentul în care Al-Qaeda a întreprins atacuri pe teritoriul european. În acest fel , Europa a decis să se implice în stabilirea unui strategii proprii pentru a-și asigura apărarea și securitatea .Au condamnat acțiunile SUA, deoarece s-au dovedit incapabile în a aborda țările cu probleme din cadrul sistemului internațional.

UE își dorește răspândirea propriei versiuni pentru a-și asigura stabilitatea, pentru că destabilizarea țărilor de la periferia Europei de către SUA, iar aici fac referire la lumea arabă, prezintă dezavantaje pentru Europa în principal. Securitatea europeană poate fi asigurată fără intervenția SUA, deoarece s-a demonstrat că strategiile impuse de UE sunt apreciate pe plan internațional. Este adevărat faptul că SUA și UE sunt privite ca fiind parte a aceluiași întreg, iar din această cauză se manifestă și reticienta Uniunii Sovietice asupra colaborării cu UE.

În realitatea principiile SUA și UE sunt divergente, în timp ce SUA se axează pe”impunerea legii”, UE se îndreaptă către”domnia legii”, un principiul de bază al democrației. Cele două prezintă viziuni diferite asupra ordinii mondiale, chiar dacă fac parte din stabilitatea sistemului mondial. SUA este privită ca parte a Europei, însă acest fapt nu-și mai găsește coerentă, deoarece UE consideră că strategia comună dintre cele două este de domeniul trecutului. UE încearcă să stabilească un mediul al diplomației, guvernat de apropierea zonelor cu probleme și de convenții internaționale lipsite de dispute. SUA este cea care își dorește rezolvarea problemelor în mod violent, ceea ce demonstrează concepții diferite asupra puterii.

Europenii consideră că UE trebuie să devină autonomă în stabilirea propriei securității față de SUA, iar schimbările produse în cadrul relațiilor celor două sunt vizibile. Dacă America este cea care își micșorează forțele militare din Europa, Europa pare să întreprindă acțiuni care să îi ateste despărțirea de SUA. Europa a mărit bugetele pentru Agenția Europeană de Apărare. De ce putem afirma faptul că relațiile transatlantice sunt “o căsătorie fără posibilitatea despărțirii sau a divorțului”? Deoarce colaborarea în cadrul NATO nu dă semen că s-ar sfârși și prezintă un istoric între cele două, un pilon de bază în cadrul securității internaționale, pe care ambele îl susțin. Totuși se dorește o transferare a sferei de acțiune, calaborarea manifestându-se doar în acțiunile umanitare, fapt ce demonstrează că UE își dorește autonomie totală în cadrul celorlalte ramuri.

Dacă în trecut UE vedea în SUA un aliat de bază în fața inamicului rus, iar SUA privea UE ca fiind spațiul de protecție, UE se pare că își dorește o colaborarea diplomatică cu ambele părți tocmai pentru a nu fi prinsă, din nou, în disputele ruso-americane. Rolul SUA în cadrul securității europene a prezentat în primul rând un avantaj pentru continentul American, tocmai din această cauză implicarea acestora era vizibilă. Se pare că UE a demonstrat că este capabilă în a-și asigura securitatea și în a se implica și la nivel mondial, fapt ce a fost subliniat de eșecurile SUA și de repercusiunile acestora asupra Europei. Chiar dacă întâmpină diferențe între Vest și Est, Europa poate rezolva aceste impedimente prin tratative și prin stabilirea unor obiective comune fundamentale. Ajutorul SUA în aceste situații nu este absolut necesar, atât timp cât forța și violența nu sunt cele care guvernează relațiile europene.

Trebuie amintit episodul Gadhafi, moment în care s-a demonstrat că în situații de acest gen americanii împreună cu europenii pot soluționa conflictele.

Doi actori principali ai UE prezintă viziuni diferite în ceea ce privește rolul SUA. Germania și Franța sunt cele care vor acorda UE o nouă înfățișare. Germania își dorește o apropiere de Federația Rusă pentru că există o oarecare dependență reciprocă, Germania deținând cunoștințele necesare Rusiei pentru a se dezvolta industrial, iar Rusia dispune de resurse ce i-ar asigura Germaniei productivitate din punct de vedere economic, dar și poziția la nivel european și global. La polul opus se află Franța, care are nevoie în mod direct de ajutorul SUA    pentru a rezolva probleme de securitate din Africa, care reprezintă un pericol pentru spațiul sudic al Europei.

Putem spune astfel că relațiile de la nivel intern al UE sunt cele care stabilesc demersul viitor și direcția spre care se vor îndrepta. După cum spuneam în deschiderea primului capitol, sistemul internațional este interdependent, ceea ce plasează și securitatea europeană în această relație de interdependență. O izolare a UE pentru a-și stabili securitatea ar putea prezenta un dezavantaj major, deoarece pierderea unui aliat precum SUA, sau a unui actor internațional de importanța Rusiei ar face-o vulnerabilă amenințărilor externe. Stabilirea unei strategii proprii este benefică, însă nu trebuie omis aspectul securității internaționale