Securitatea Energetica a Romaniei Intre Necesitate Si Realitate

Securitatea energetică a României

între necesitate și realitate

CUPRINS

Capitolul I. Contextul actual al pieții energetice mondiale

Capitolul II. Politica energetică europeană

Capitolul III Strategia de securitate energetică a României

Capitolul IV Situația actuală a sectorului energetic din România și perspectivele

îndeplinirii obiectivelor strategiei de securitate energetică

Concluzii

Bibliografie

Anexe

CAPITOLUL I.

CONTEXTUL ACTUAL AL PIEȚII ENERGETICE MONDIALE

RESURSELE ENERGETICE

Accesul diferențiat la resurse afectează relațiile dintre state cu consecințe dintre cele mai distrugătoare. Asistăm la o accentuare a dezastrelor naturale, epuizare a resurselor energetice, creștere demografică corelată cu reducerea resurselor de apă și hrană, încălzire a climei etc., fenomene ce continuă să influențeze stabilitatea și securitatea globală. „Prăbușirea” unor state din cauza proastei guvernări, condițiilor economice precare, tulburărilor sociale etc., răspândirea conflictelor de tip etnico-religios, precum și inconstanța relațiilor transatlantice rămân o realitate a mediului de securitate actual ce impune dezvoltarea unor noi parteneriate, a unor noi forme de cooperare regională și locală. Un fapt de necontestat al secolului XXI îl reprezintă dependența din ce în ce mai mare a economiilor lumii de resursele energetice. Economia mondială depinde încă de petrol ca resursă centrală de energie, iar lupta pentru resurse domină geopolitica secolului XXI. Problema resurselor prezintă multe fațete, deficitul acestora având un rol important în declanșarea sau amplificarea unor conflicte, de polarizare și/sau de catalizare a forțelor. Exemplele mai recente sunt cele din Cecenia, Angola, Irak, Sudan. Competiția pentru hidrocarburi pare a domina începutul de mileniu, cu polarizarea atenției pe statele Golfului, bazinul Caspic, Siberia de Est și de Vest, Africa de Vest, Asia de Sud-Est, nordul Americii de Sud, Canada etc. Interesant este faptul că și competițiile și conflictele internaționale se concentrează în spațiile respective. Resursele energetice și de materii prime sunt, în general, limitate și repartizate neuniform pe întinderea Terrei. De altfel, există și o lege a rarității resurselor, care constă în aceea că volumul, structura și calitatea resurselor economice și bunurilor se modifică mai încet decât volumul, structura și intensitatea nevoilor umane. Spectrul epuizării în următorii ani a resurselor energetice a făcut ca o parte însemnată a politicilor externe, dar și a celor de putere, să fie preocupată, pe de o parte, de accesibilitatea conductelor și terminalelor, viitoarele trasee ale rutelor energetice, parteneriate etc., iar, pe de altă parte, de identificarea celor mai eficiente căi de utilizare și a posibilităților de substituire a acestor resurse, diminuarea dezechilibrelor de mediu determinate de exploatarea, condiționarea, prelucrarea și utilizarea resurselor. Poziția unei țări în sistemul economic și politic internațional depinde, de multe ori, de capacitatea sa de a produce petrol și gaze naturale, de controlul pe care îl exercită asupra rezervelor de resurse energetice. Amplificarea gradului de interdependență a țărilor privind valorificarea acestor resurse duce la noi și complexe probleme cu privire la necesitatea asigurării accesului tuturor statelor la ele. Cu toate acestea, marile puteri caută să obțină controlul asupra celor mai însemnate resurse energetice ale planetei și, implicit, asupra prețurilor lor. Astfel, în ultimii ani, în peisajul petrolier, se remarcă câteva direcții: tendința de reorganizare a pieței mondiale pe blocuri și alianțe energetico-economice, ce se confruntă cu cea de liberalizare completă a lor; tendința de modificare a sistemului de cote petroliere și de fixare a prețurilor; tendința Federației Ruse de a constitui un nou centru de prețuri de referință pe piața mondială.

Iată cum problemele energetice devin probleme de securitate, iar securitatea alimentării cu energie a devenit o preocupare comună a marilor actori ai acestei competiții dinamice. Un studiu al ONU făcea următoarea apreciere: „Importanța energiei pentru industrie în ansamblul său și rolul vital al petrolului ca sursă de energie și ca produs indispensabil pentru activitățile militare par a fi contribuit la transformarea problemelor energiei într-un element fundamental al securității”.

Pe scena internațională, tendințele economice și politico-militare sunt interdependente și fără îndoială că există o legătură (nu numai corelativă, dar și cauzală) între deținerea, aprovizionarea, cererea și utilizarea resurselor energetice, răspândirea lor geografică și accesul la ele, afacerile regionale și globale privind securitatea.

Europenii sunt preocupați, în primul rând, de siguranța livrărilor de materiale energetice. Pentru Rusia un factor important al securității energetice sunt piețele de desfacere garantate. Ca urmare, Europa și Rusia sunt sortite să fie partenere în dialogul energetic. 30 la sută din gaze Europa le importă din Rusia. Nu există securitate pentru consumatorul de gaze fără securitate pentru producătorul acestora, consideră Leonid Vardumskii, expert la Institutul de economie al Academiei ruse de Științe: “Firește, Rusia este interesată, în primul rând, de securitatea sa energetică, securitatea desfacerii și a exportului materialelor energetice în țările consumatoare. Există probleme cu Ucraina și alte țări tranzitare, care profită de situația monopolistă de pe trasee și creează probleme în sfera securității energetice a Rusiei. Așadar, poziția noastră constă în a reține atenția comunității internaționale asupra acestei probleme”.

Distribuția geografică

Resursele energetice sunt distribuite extrem de inegal pe suprafața planetei. Majoritatea statelor avansate economic dispun de prea puține hidrocarburi pentru a putea susține o economie și un consum în creștere susținută, iar statele mai puțin dezvoltate, mai ales cele din Orientul Mijlociu, posedă din abundență astfel de resurse. De altfel, este cunoscută opinia unor analiști că resursele energetice se găsesc acolo unde „nu trebuie” și în posesia „celor care nu le merită”. După unele estimări, cele mai mari rezerve mondiale de hidrocarburi se găsesc în: zona Golfului Persic; Federația Rusă – Siberia; zona Mării Caspice – Asia Centrală; America de Sud – Venezuela – bazinul râului Orinoco; SUA și Alaska; Canada – New Found Land. Alte rezerve mai puțin importante se află în Marea Nordului, nordul Africii etc.

Oil & Gas Journal observă că marile rezerve de hidrocarburi sunt concentrate în state/regiuni mai puțin dezvoltate, care nu au regimuri democratice, frământate de numeroase dispute, crize și conflicte, zone unde marii consumatori energetici ai zilelor noastre se confruntă și cooperează în procesul de acces, control și exploatare a acestor resurse.

Astfel, în regiunea Golfului se află peste 70% din rezervele petroliere ale lumii. Arabia Saudită dispune de 25% (circa 262 miliarde de barili) din rezervele mondiale, Irakul de 10% (112,5 miliarde barili), bazinul Caspic și Asia Centrală de 7%, iar Federația Rusă de circa 5% (60 miliarde barili). În domeniul gazelor naturale, clasamentul resurselor este condus de Federația Rusă cu peste 47.000 de miliarde m3, urmată de Iran cu 24.000 miliarde m3, Qatar cu 17.000 miliarde m3, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite cu 6.000 miliarde m3 fiecare.

În anexa 1 sunt detaliate rezervele de hidrocarburi pe țări și regiuni.

Marii producători și exportatori

În domeniul producției și exporturilor, grupul statelor membre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) deține supremația. Cele 11 membre ale organizației (Arabia Saudită, Irak, Iran, Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Venezuela, Libia, Nigeria, Algeria și Indonezia) au un cuvât greu de spus în asigurarea consumului și formarea prețurilor mondiale ale resurselor energetice.

Rusia depune eforturi însemnate pentru a-și dezvolta o capacitate similară cu cea a Arabiei Saudite – la o producție de 10,3-10,4 milioane barili/zi dispune de o rezervă de 3 milioane barili/zi cu care influențează prețurile petrolului. Pentru a avea o imagine cât mai completă, trebuie să spunem că marea diferență dintre Arabia Saudită și Federația Rusă o constituie faptul că, în timp ce Rusia produce circa 9 milioane barili/zi, Arabia Saudită exportă zilnic aceeași cantitate. În timp ce costurile de producție din Rusia sunt similare celorlalte, costurile de transport ale petrolului rusesc sunt mult mai mari, ceea ce ar putea afecta profitul marginal.

În prezent, „centrul de gravitate” al producției mondiale de petrol se mută gradual dinspre țările industrializate ale Nordului (SUA, Canada, Mexic, Europa și vestul Rusiei) spre țările în dezvoltare ale Sudului, în special Iran, Irak, Arabia Saudită, Angola, Nigeria și statele din bazinul Mării Caspice. Potrivit datelor oferite de Departamentul de Energie al SUA, procentul din producția mondială de petrol ce revine producătorilor majori ai Nordului va scădea de la 27%, în 2001, la 18%, în 2025, în timp ce partea din producție a producătorilor din Africa, America Latină și Orientul Mijlociu va crește de la 50% la 61%21.

Gazprom a anuntat de mai multi ani strategia sa – de a deveni una dintre companiile energetice dominante pe plan mondial, ce va fi activa pe mai multe directii, diversificandu-si  gama de productie si zonele de activitate. Germania, Polonia si alte state din Europa de est ar putea deturna politica Uniunii Europene in favoarea intereselor nationale.

Uniunea Europeana incearca sa diminueze puternica sa dependenta de Rusia (ce livreaza 30% din consum), principalul exportator mondial de gaze naturale. Un înalt responsabil Gazprom a tinut sa precizeze ca relatiile tensionate dintre UE si Rusia nu afecteaza relatiile comerciale dintre cele doua parti.dar Europa va trebui să țină seama de rolul important pe care Rusia il joaca pe piata distributiei de energie, precum si disponibilitatea statului rus de a semna contracte individuale cu statele membre atunci cand relatiile cu intreg blocul european sunt afectate de dispute. Grupul Gazprom, care detine monopol al extractiei si productiei rusesti de gaze naturale, este cea mai mare companie producatoare de gaze naturale din lume, cu o valoare pe piata de 300 de miliarde de dolari.

Consumatorii și importatorii majori

Cei mai mari consumatori sunt SUA, China și Uniunea Europeană. Încă de la începutul secolului XXI, consumul mondial de țiței brut tinde spre 85 de milioane barili/zi, cel de gaze naturale a atins circa 2.700 de miliarde m3/an, iar cel de cărbune solid a evoluat spre 5.000 de milioane tone/an. Desigur, consumul se va axa tot mai mult pe petrol și gaze naturale, unele analize arătând chiar că gazul va înlocui în curând petrolul în preferințele consumatorilor. Consecința acestor fenomene constă în apariția unui sistem transnațional al resurselor, cu numeroase ramificații.

Situația consumului de petrol precum și a importurilor de petrol este prezentată în anexa 2:

Majoritatea marilor consumatori și-au îndreptat atenția spre regiunile bogate în resurse din bazinul Mării Caspice, Caucaz, statele CSI și încearcă să-și consolideze pozițiile în regiune: SUA au lansat proiectul democratizării Marelui Orient, UE promovează politica vecinătății extinse, iar China și India se bazează pe acorduri și parteneriate speciale. Ideea conform căreia Occidentul furnizează securitate și asistență economică Estului, iar Estul asigură resurse Vestului „energofag”, cu Rusia arbitru, pare a fi tendința marcantă a geopoliticii secolului XXI.

Rețele și conducte de transport

În prezent, un sistem imens și complicat mută peste 2.673 mld. m3 de gaze naturale și 80 milioane barili de petrol de la producători la consumatori. Fără îndoială că există o legătură între deținerea, cererea, aprovizionarea și utilizarea resurselor energetice, răspândirea lor ră resurse Vestului „energofag”, cu Rusia arbitru, pare a fi tendința marcantă a geopoliticii secolului XXI.

Rețele și conducte de transport

În prezent, un sistem imens și complicat mută peste 2.673 mld. m3 de gaze naturale și 80 milioane barili de petrol de la producători la consumatori. Fără îndoială că există o legătură între deținerea, cererea, aprovizionarea și utilizarea resurselor energetice, răspândirea lor geografică și accesul la ele. Controlul resurselor energetice – petrol, gaze naturale și lichefiate, combustibili fosili – a devenit un obiectiv prioritar nu numai pentru actorii majori ai scenei internaționale (SUA, UE, Federația Rusă), ci și pentru noile puteri în ascensiune (China și India). Astfel, o serie de rețele și conducte de transport funcționale, precum Drujba, Baku-Ceyhan-Tbilisi, Blue Stream, Nabucco etc., aprovizionează deja marii consumatori, iar multe altele se află în fază de proiect sau în diverse etape de finalizare.

Accesul la resursele energetice din Est necesită dezvoltarea unei infrastructuri adecvate intereselor occidentale: distanța cât mai scurtă de la sursă la utilizatorul final, capacitatea de transport al conductei, costuri de producție cât mai ieftine, costuri de transport cât mai mici, tranzitarea unor zone stabile, facilități portuare și de transport maritim și fluvial etc. Conform statisticii celor de la Simdex, până în mai 2006 numărul de proiecte ale unor conducte la nivel mondial era de 381 cu o lungime totală de circa 195.000 km, din care 174 în America de Nord, 31 în America Latină, 47 în Europa, 16 în Africa, 96 în Orientul Mijlociu și Asia și 17 în Australasia. Rămâne de văzut câte dintre aceste conducte vor ajunge să pompeze resurse, dat fiind faptul că impedimentele de tot felul fac tot mai dificilă concretizarea acestora.

Marile companii în domeniul energetic

La nivelul anului 2004, veniturile companiilor de petrol și gaze au însumat 1,9 trilioane USD. Într-un clasament ce analizează 250 de companii din domeniul energetic, întocmit de specialiștii de la Platts, firmele de petrol și gaze monopolizează primele 12 poziții. Creșterea prețurilor resurselor energetice din 2005-2006 a facilitat sporirea graduală a profiturilor companiilor de profil.

Surprinde lipsa companiilor rusești din acest top 10, însă limitarea accesului pe piețele occidentale poate fi o cauză. Firme de calibrul LUKoil (loc 16) și Gazprom Rao (loc 18) nu pot fi omise, operațiile desfășurate de acestea având un impact puternic, cel puțin în Asia, Africa și Europa de Est. Prin urmare, industria energetică tinde să fie tot mai puțin națională, în condițiile liberalizării și integrării piețelor energetice, iar rolul marilor companii energetice naționale și al alianțelor bilaterale se amplifică.

Fluctuația prețurilor

Prețurile resurselor energetice sunt extrem de sensibile. Evenimente diverse din orice parte a lumii, dar în special din țările importante producătoare și exportatoare de hidrocarburi, influențează prețul de referință al petrolului. În ultimii doi ani, am asistat la o creștere a prețurilor, atât din cauza instabilității din țări precum Irak (atentate), Iran (amenințarea nucleară), Coreea de Nord (criza rachetelor) sau conflictul dintre Israel și Liban, cât și a cererii tot mai mari și a scăderii producției. Fluctuațiile prețurilor la petrol sunt notorii. Acestea au fost întotdeauna volatile și greu de prezis. Drept consecință, actorii internaționali s-au organizat în: Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), care gestionează cantitățile produse de țările membre, și piețe paralele (NYMEX – New York, SIMEX – Singapore, IPE – Londra), pentru a lua parte la deciziile de stabilire a prețurilor internaționale la petrolul brut. Piețele paralele pot influența prețul internațional al petrolului și pot contrabalansa deciziile OPEC.

Redăm mai jos evoluția prețului la barilul de petrol exprimat în USD:

Controlul asupra resurselor de energie înseamnă control asupra prețurilor lor. Astfel, cele 11 membre ale OPEC decide asupra strategiei de preț prin producerea unei cantități mai mari sau mai mici decât e necesar pe piață. Miniștrii petrolului din statele membre se întâlnesc periodic pentru a discuta prețurile, iar din 1982 și pentru a stabili cotele producției de petrol brut. Atâta timp cât prețul petrolului se menține în limitele rezonabile stabilite, OPEC nu intervine. În ultimii doi ani, politica OPEC nu a mai putut ține pasul cu creșterea vertiginoasă a prețului barilului de petrol, iar deciziile privind producția sunt privite cu scepticism.

Pe de altă parte, unul din obiectivele principale ale politicii ruse este să dobândească capabilitatea de a avea un cuvânt de spus în formarea prețului, comparativ cu partea sa pe piața exporturilor, prin înființarea unui așa-zis „OPEC al Mării Caspice”, proiect la care SUA se opun cu hotărâre. Recent, a fost lansat proiectul unui „OPEC al gazului”, ce ar putea să includă Rusia, Iran, Algeria, Libia, Turkmenistan, Kazakhstan și Uzbekistan, ceea ce va avea serioase repercusiuni asupra prețurilor și aprovizionării Europei. Spre deosebire, SUA sunt preocupate de combaterea oricărei tendințe de monopol energetic pe piața internațională, de libera circulație a capitalurilor, forței de muncă și materiilor prime și produselor manufacturate. Totuși, se estimează că o creștere cu 1 dolar/baril a prețului de referință al petrolului rus Blend din Ural aduce circa 1 mld. dolari câștiguri suplimentare, iar o scădere a prețurilor afectează puternic bugetul Rusiei. În consecință, interesul Rusiei ar putea fi o menținere a prețurilor ridicate ale petrolului.

Uniunea Europeană încearcă să diminueze puternica sa dependență de Rusia (ce livrează 30% din consum), principalul exportator mondial de gaze naturale. Rusia reaminteste Uniunii Europene rolul important pe care îl joacă pe piața distribuției de energie, precum și disponibilitatea statului rus de a semna contracte individuale cu statele membre atunci când relațiile cu întreg blocul european sunt afectate de dispute. Grupul Gazprom, care deține monopol al extractiei și productiei rusești de gaze naturale, este cea mai mare companie producătoare de gaze naturale din lume, cu o valoare pe piață de 300 de miliarde de dolari. Recent, monopolul rusesc al gazelor naturale a semnat un acord privind construirea unui amplasament subteran de stocare al gazelor naturale în Austria. Gazprom mai plănuiește să construiască și în Belgia un amplasament subteran de stocare cu o capacitate de 0,5 miliarde metri cubi, analizând demararea unor proiecte similare în China, Pakistan, India, Iran, Italia și România.

Energie nucleară

Europa se procupa tot mai mult de găsirea unor alternative viabile la resursele clasice de energie, alternative care să protejeze mediul și să asigure, în același timp, securitatea energetică a statelor membre UE.

Contestarea energiei nucleare la nivelul Uniunii Europene este relativa, exemplul Franței care deține primul loc cu o cotă a energiei nucleare de 79%, având 59 de unități nucleare cu o putere instalată de 63.473 MW. În total, Uniunea Europeană deține 145 de unități nucleare, neincluzandu-le pe cele oprite din Bulgaria și Lituania și nici pe cele care operează în Elveția, a precizat Vosganian. Sunt de reținut, ca procente din producția totală de energie nucleară, următoarele exemple: 55,6% Belgia, 44,1% Bulgaria, 37,2% Ungaria, 32,9% Finlanda, 31,1% Germania, 56% Slovacia, 42% Slovenia etc. Din afara Uniunii retinem 49% Ucraina și 15,8% Rusia. Desigur că gestionarea tehnologiei nucleare are și unele riscuri asociate, ca de altfel orice activitate industrială majoră. în acest caz se are în vedere lucrul în mediu cu radiații ionizante, gestionarea și stocarea deseurilor radioactive, dezafectarea instalatiilor la epuizarea duratei de viață. Prin tehnologia înaltă, prin profesionalismul celor care operează și întrețin instalațiile nucleare, prin interconectarea la rețelele internaționale de cooperare ale operatorilor de centrale nucleare, dar și prin seriozitatea organismelor de reglementare și supraveghere, naționale și internaționale, centralele nucleare nu reprezintă un risc major pentru populație și mediul înconjurător.

Una din cele mai serioase și persistente probleme ale energiei nucleare este gestionarea deseurilor radioactive. Industria nucleară susține că această nu reprezintă o problemă majoră, atât timp cât cantitatile nu sunt mari. De fapt, producția a o mie de tone de combustibil de uraniu generează în mod normal 100.000 de tone de deșeuri solide și 3,5 milioane de litri de deșeuri lichide. Atât timp cât produsele de descompunere pe termen lung, precum Thoriu-230 și Radiu-226 nu sunt eliminate, materialul steril conține 85% din radioactivitatea inițială a minereului. În plus, sterilul conține metale grele și alte substanțe toxice, precum arsenic și reactivi folosiți în timpul prelucrarii minereului. Și totuși nu volumul deseurilor reprezintă problema principală, ci toxicitatea și radioactivitatea acestora pe termen lung. După 50 de ani de cercetare, nu există încă soluții practice pentru această depozitarea finală a deseurilor înalt radioactive. Soluția cea mai vehiculată este construcția unor depozite subterane.

Riscul major pentru populație îl constituie acele accidente ce duc la emisii mari de substanțe radioactive în mediu. Centralele nucleare sunt proiectate și realizate astfel încât emisiile de elemente radioactive în cazul unui accident să fie reduse la minimum. Nici o modalitate de obținere a energiei electrice nu este lipsită de risc, de exemplu mii de oameni pot muri în cazul ruperii unui baraj de la o centrală hidroelectrica. În ciuda afirmatiilor că industria de energie nucleară are un ‘rezultat extraordinar’ în domeniul sigurantei și sănătății, istoria ne arată mai multe exemple de dezastre nucleare, său de situații ajunse foarte aproape de dezastru, de exemplu la Windscale (Marea Britanie, 1957), Celiabinsk (Rusia, 1957/8), Brown's Ferry (SUA, 1975), Three Mile Island (SUA, 1979), Cernobîl (Ucraina, 1986). În mod evident s-au făcut progrese în ceea ce privește standardele de siguranță, dar reactoarele nucleare nu au putut fi niciodată sigure.

Instalațiile nucleare poț deveni totodată ținte pentru atacurile teroriste: numeroase studii au dovedit că centralele nucleare sunt expuse unui risc foarte mare de terorism. Mai mult de atât, materialul radioactiv ar putea fi folosit de teroriști pentru a face „bombe murdare” (bombe cu explozibil obișnuit, ce conțin și materiale radioactive ce sunt împrăștiate în timpul exploziei non-nucleare).

Chiar și România a fost suspectata de colaborarea în programe de producere a armelor nucleare în perioada comunistă, datorită relațiilor cu Pakistanul. Conform declarațiilor lui Ion Mihai Pacepa (după 27 de ani petrecuți în cadrul Securității) Ceaușescu plănuia construcția bombei atomice. În 1992, guvernul român a luat legătură cu Agenția de Energie Atomică pentru a raporta 100 de miligrame de plutoniu de la Institutul de Cercetare Nucleară din Pitești, unde fusese colectat în decembrie 1985. Deși cantitatea nu este mare, actul în sine reprezintă o încălcare a angajamentelor României din cadrul Tratatului de Non-Proliferare. Conform presei din Canada și Statele Unite, regimul Ceaușescu a mai încălcat Tratatul Nuclear de Non-Proliferare cumpărând 12,5 tone de apa grea (utilizată că moderator nuclear) din Norvegia pe care a trimis-o în India, târâ care nu a semnat tratatul menționat.

Energia nucleară în Europa

În Europa de vest în special, publicul supraestimeaza importanta electricității în cadrul general al energiei, precum și rolul energiei nucleare în particular. Cota de electricitate în cadrul consumului de energie primară în vechile state membre ale Uniunii Europene (UE 15) este de o cincime. Un singur reactor este în construcție în vechile state membre, în Finlanda. Cu excepția construcției unui reactor în Franța (1991), și a celui din Finlanda, nu a fost comandat nici un alt reactor în Europa de Vest din 1980.

Belgia operează șapte reactoare și ocupă locul patru în Europa după Slovacia, Lituania și Franța, în ceea ce privește cota energiei nucleare în totalul productiei energetice. În 2002, Belgia a aprobat o lege care cere închiderea centralelor nucleare din țară după 40 de ani de la operare. Astfel, închiderea centralelor ar trebui să aibă loc între 2014 și 2025.

Finlanda – funcționează 4 unități ce oferă 27% din electricitate, reprezentând 19% din energia primară comercială. În decembrie 2003, Finlanda a devenit prima țară care a comandat un nou reactor nuclear în Europa de vest, în ultimii 15 ani. Finlanda este numărul patru în lume în ceea ce privește consumul de electricitate pe cap de locuitor, și numărul doi în UE, după Suedia. Pentru a satisface nivelul ridicat de consum, Finlanda importă cantități semnificative de electricitate, depășind uneori 10 miliarde kWh, inclusiv de la centrala nucleară rusească din Leningrad, cu reactoare RBMK (de tipul celor de la Cernobîl). Dacă Finlanda și-ar reduce consumul de energie electrică pe cap de locuitor la nivelul Germaniei, ar economisi circa 44 miliarde kWh pe an, ceea ce reprezintă dublul cantitatii de energie electrică produsă de reactoarele nucleare finlandeze în 2003.

Franța – acum 30 de ani, guvernul francez a lansat cel mai mare program nuclear din lume, ca răspuns la criza petrolului din 1973; în prezent funcționează 59 de reactoare. După mai bine de trei decenii, Franța și-a redus consumul de combustibil fosil cu mai puțin de 10%, iar consumul de petrol din sectorul de transport s-a mărit cu mult peste consumul anual substituit de energia nucleară în sectorul energetic. În 2003, cele 59 de reactoare franceze produceau 78% din totalul de energie electrică, reprezentând 38% din energia primară comercială, deși doar 55% din capacitatea instalată de producție electrică este de natură nucleară. În alte cuvinte, Franța are o imensă supra-capacitate de producție electrică ce a dus la vânzarea energiei la prețuri mici către statele vecine și dezvoltarea unor aplicații foarte ineficiențe de obținere a energiei termice. Trebuie comparat un vârf de sarcină (consumul maxim de energie electrică), în timp de iarnă, de 80 000 MW, cu o capacitate instalată de 120 000 MW. Chiar și cu o rezervă confortabilă de 20%, supra-capacitatea teoretică înseamnă echivalentul 34 de reactoare nucleare de 900 MW fiecare. Nu este de mirare astfel echivalentul 12 reactoare nucleare lucrează doar pentru export, iar rămâne din lume care închide reactoare anumite week-enduri deoarece pur simplu nu poate vinde energia , nici chiar sub costul de producție.

Este de neconceput construiască noi reactoare nucleare doar pentru exportă energie . Ar fi prea scump, nu ar avea perspective pe o liberalizată energiei electrice, dat fiind faptul majoritatea statelor au supra-capacitate de producție.

Germania operează 17 reactoare care aproximativ 28% din electricitate, reprezentând 11% din energia primară din . 2002 Parlamentul votat o lege care prevede reactoarele nucleare din trebuie închise după o de de 32 de ani. reactoare au fost deja închise (unul 2005). Este construcția de noi centrale nucleare re-procesarea combustibilului uzat ( de cantitatile livrate fabricilor de re-procesare la de 30 iunie 2005). Deși unii reprezentanți ai partidului conservativ crestin-democrat au sugerat ar modificarea legii de eliminare energiei nucleare, nu companii care dorească construcția unei noi centrale. La se ostilitatea publicului de energie .

Olanda operează un singur reactor de 31 de ani, de 450 MW, ce 4-5% din energia , reprezentând 1% din energia primară . Decizia de închide reactorul 2004 fost combătută cu success la tribunal, de către operatori. Actualul guvern are vedere o lege care limiteze de reactoarelor nucleare.

Spania folosește reactoare care 24% din energia , reprezentând 10% din energia primară din . Pe legislația ce interzice construirea de noi reactoare, actualul guvrn are drept obiectiv politic abandonarea treptată energiei nucleare, mărind schimb fondurile pentru surse regenerabile de energie, de reduce emisiile de gaze cu efect de seră, conformitate cu Protocolul de la Kyoto.

Suedia utilizează 10 reactoare ce 50% din electricitate, reprezentând o treime din energia primară. foarte din energia primară se datorează consumului foarte ridicat pe cap de locuitor din Suedia, cu cel mare consum în UE, și numărul patru în lume. Motivul pentru consumul foarte mare de energie electrică este utilizarea acesteia ineficient pentru încălzire. Suedia a decis prin referendum eliminarea energiei nucleare în 1980. Termenul pentru închiderea centralelor a fost modificat ulterior; astfel, între 2020 și 2030 ar trebui închisă ultima unitate în Suedia, conform duratei de viață stabilită, de 40 de ani (un reactor a fost închis în 2005).

Marea Britanie operează 23 de reactoare ce oferă circa 24% din electricitatea țării, reprezentând 9% din consumul de energie primară. Multe din reactoarele nucleare sunt relativ mici, ineficiențe și au peste 30 de ani (4 reactoare au fost închise în 2004). De la eșecul lui Margaret Thatcher de privatizare de la finalul anilor ’80 când energia electrică de origine nucleară s-a dovedit a fi de două ori mai scumpă decât se indicase anterior, utilitățile nucleare au fost în pragul falimentului. În septembrie 2004, Comisia Europeană a acceptat pachetul de restructurare de șase miliarde de euro pentru a opri lichidarea companiei British Energy. Lobby-ul nuclear din Marea Britanie a lansat recent o inițiativă majoră, reflectată în cea mai mare parte în media, pentru a menține deschisă alternativa nucleară, însă guvernul britanic are drept priorități eficiența energetică și sursele regenerabile de energie.

Elveția este singura țară vestică non-ue care operează reactoare nucleare. Folosește cinci reactoare ce acoperă 40% din consumul de electricitate al țării, reprezentând 21% energia primară comercială. Opțiunea închiderii reactoarelor nu a câștigat o majoritate suficientă, însă se menține moratoriul privind construcția de noi reactoare. În mai 2004, zece tari s-au alăturat UE, din care jumătate au reactoare nucleare în stare de funcțiune, acestea aflându-se în Republica Cehă, Ungaria, Lituania, Slovacia și Slovenia. Bulgaria și România, utilizează și ele tehnologia nucleară. Extinderea UE are impact semnificativ asupra sectorului nuclear, noile state membre trebuind să stabilească termene de închidere a reactoarelor vechi de producție sovietică. Și totuși, UE nu are standarde specifice de siguranță nucleară la care noile state membre să se conformeze.

Republica Ceha are in operare sase reactoare, ce contribuie cu 31% la consumul total de electricitate, reprezentand 13% din consumul total de. In 1998 a fost anuntat un program de modernizare si extindere a duratei de viata de la 30 la 40 energie de ani la centrala Dukovany, in valoare de 750 milioane euro. Programul a avut intarzieri de 5 ani si a depasit bugetul cu 900 milioane euro.

Ungaria are patru reactoare nucleare la Paks, ce ofera 32% din electricitatea tarii, reprezentand 10% din consumul total de energie. Dupa ce a fost la un pas de un accident devastator in 2003, reactorul doi al centralei a fost scos din functiune pentru mai bine de un an.

Lituania este acum singura tara din UE care opereaza cu reactoare din prima generatie, si are cel mai mare procentaj de electricitate nucleara (80%) din totalul productiei nationale din lume. Energia nucleara acopera 38% din consumul de energie primara comerciala. Conform prevederilor Parteneriatului de Aderare, unitatea 1 a fost inchisa in 2004, iar unitatea 2 va fi inchisa pana la finele anului 2009.

Slovacia este singurul nou stat membru care pare sa aiba planuri pentru constructia de noi reactoare. In prezent, tara are sase reactoare in functiune, patru la Bohunice si doua la Mochovce, care ofera 57% din necesarul de electricitate al tarii, reprezentand 21% din consumul total de energie. Primele doua reactoare de la Bohunice urmeaza sa fie inchise in perioada 2006 – 2008.

Slovenia detine singurul reactor non-rusesc dintr-un nou stat membru UE, ce ofera 40% din electricitatea totala, reprezentand aproximativ 21% (in 2002) din energia primara comerciala produsa in Slovenia.

Bulgaria a inchis pana acum patru reactoare, ca rezultat al procesului de aderare.

Rusia si Fosta Uniune Sovietica. Cele doua reactoare nucleare din Armenia au intrat in functiune in 1977 si respectiv 1980. Reactoarele de la Medzamor sunt la mai putin de 30 de km de centrul capitalei Erevan. Din motive de siguranta, accentuate si de cutremurul din 1988, cele doua reactoare au fost inchise in 1989, dar nu au fost dezafectate. In aprilie 1993, din cauza situatiei economice si a lipsei aparente de alternative, a fost luata decizia de a se redeschide unitatea 2, care acum contribuie cu 35% la electricitatea tarii, reprezentand 22,5% (2001) din energia primara comerciala. Armenia depinde de Rusia pentru combustibilul nuclear.

In iunie 1954 la Obninsk, Rusia, a fost conectat la retea primul reactor nuclear, iar de atunci 40 de reactoare comerciale au fost puse in functiune, dintre care zece au fost inchise si asteapta acum sa fie dezafectate. In prezent, energia nucleara contribuie cu 16,5% din productia de electricitate a tarii, reprezentand in jur de 5% din consumul de energie primara comerciala. Ca si in cazul altor state ce au dezvoltate energie nucleara, programul nuclear civil a fost complet integrat in cel de productie a materialelor pentru arme nucleare. Rusia produce 8,5% din totalul mondial de uraniu, aprovizionand cu 35% UE (2003). Doar doua tari, Bulgaria si Ucraina, au planuri serioase de a-si trimite combustibilul folosit in Rusia, pentru re-procesare, dar aceste contracte ar putea fi anulate in viitorul apropiat.

Ucraina – 15 reactoare nucleare contribuie astazi cu circa 46% la productia de electricitate a tarii, reprezentand 14% din energia comerciala a tarii. Primele reactoare din Ucraina au fost construite la Cernobil, unde s-a avut in vedere punerea in functionare a sase unitati. Doar patru au fost terminate, din cauza accidentului din 26 aprilie 1986.

Energia nucleara reprezinta in acest moment in Europa una dintre cele mai mari resurse de energie fara emisii de CO2. Centralele nucleare asigura in anul 2007 o treime din productia de electricitate din Uniunea Europeana, avand astfel o contributie reala la dezvoltarea durabila. In ceea ce priveste competivitatea, piața internă de energie asigură stabilirea unor prețuri corecte și competitive la energie, stimulează economisirea de energie și atrage investiții în sector.

UE este tot mai expusă la instabilitatea și creșterea prețurilor de pe piețele internaționale de energie, precum și la consecințele faptului că rezervele de hidrocarburi ajung treptat să fie monopolizate de un număr restrâns de deținători. Efectele posibile sunt semnificative: de exemplu, în cazul în care prețul petrolului ar crește până la 100 USD/baril în 2030, importul de energie în UE-27 ar costa circa 170 de mld. EUR, ceea ce înseamnă o valoare de 350 EUR pentru fiecare cetățean UE.

Comisia Europeană propune în setul de documente care reprezinta Noua Politica Energetica a UE urmatoarele obiective:

• reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30% până în anul 2020, în comparație cu 1990.

• creșterea ponderii energiei regenerabile de la mai puțin de 7% în anul 2006, la 20% din totalul surselor sale de energie până în 2020;

• creșterea ponderii si biocombustibililor la cel puțin 10% din totalul combustibililor utilizați în anul 2020;

• reducerea consumului său global de energie primară cu 20% până în anul 2020.

In conformitate obiectivele stipulate in Carta Alba a Uniunii Europene, energia electrică ce va fi produsă din surse energetice regenerabile (SRE) la nivel european în anul 2010, este urmatoarea :

Evaluarea din mai 2004 a progreselor făcute în dezvoltarea SRE a ajuns la următoarele concluzii:

– au fost stabilite țintele naționale pentru producerea de energie electrică din SRE, dar politica actuală nu va duce decât la realizarea unei cote globale europene de 18-19% în 2010, adică un deficit de cca 120 TWh față de ținta de 21 % din consumul intern brut.

– dezvoltarea energiei eoliene a fost un succes. In 2003 ea a acoperit 2,4% din cererea de electricitate din UE și a continuat să crească în anii următori.

– electricitatea din biomasă s-a dezvoltat sub așteptări și rata de creștere, în prezent de 7% pe an, trebuie să fie mărită la 18 % pe an.

– în 2004 când Directiva privind biocarburanții a intrat în vigoare, 9 țări au eliminat total sau parțial taxele la biocarburanți iar penetrarea biocarburanților pe piață a fost de 0,6%.

– se constată diferențe mari între țări. Unele își vor atinge obiectivele, altele sunt departe de acest lucru.

In privința evoluției SRE pentru producerea căldurii:

– aplicațiile solare termale progresează. Recent noile reglementări pentru clădiri au adus un plus de interes, dar totuși în actualele condiții.

– nici ținta pentru biomasa solidă nu este sigur că va fi îndeplinită. Creșterea puternică ce s-a observat după 2004 prin apariția Planului de acțiuni pentru biomasă din decembrie 2005, arată că în ciuda unor întârzieri este încă posibil de îndeplinit ținta propusă. Plantațiile de culture energetice nu s-au dezvoltat conform așteptărilor. In schimb se dezvoltă o piață de transfer a biomasei din Europa centrală și de est către țările din vestul Europei. Pentru noile țări admise în UE se observă o creștere importantă în valorificarea biomasei sprijinită într-o anumită măsură de fondurile structurale. In multe situații este vorba de înlocuirea gazului natural pentru încălzire cu biomasă.

– încălzirea geotermală și cea bazată pe biogaz se dezvoltă lent.

MEDIUL DE SECURITATE

În ultimii ani, globalizarea a înregistrat progrese notabile, s-au amplificat revoluțiile în tehnologie și științele viitorului, exploatarea spațiului cosmic și a mediului informațional s-a extins, armele au devenit tot mai puternice și mai „inteligente” etc. Cunoașterea avansează în ritmuri „amenințătoare”, cunoștințele se difuzează rapid și pe spații extinse, evenimentele se înlănțuiesc „amețitor” și „derutant”, iar ritmul istoriei s-a accelerat considerabil. Societățile tradiționale preindustriale, economiile naționale și regionale, mentalitățile și comportamentele sociale se remodelează, „civilizațiile se întrepătrund și confruntă”, totul pare a se mișca inexorabil pe traiectoria „statului global”.

După cum se susține și în proiectul noii Strategii de Securitate Națională a României, globalizarea este principalul fenomen care influențează mediul de securitate contemporan, creând atât oportunități, cât și noi riscuri și amenințări . Globalizarea favorizează atât competiția/cooperarea pentru putere, cât și lupta pentru resurse, rute de transport și piețe de desfacere. Fenomenul globalizării a accelerat integrarea economică, tehnologică, culturală și politică, alături de guvernare democratică, economie de piață, respectarea drepturilor omului, dinamism economic și revoluția comunicațiilor. De asemenea, ea a sporit și amplificat complexitatea relațiilor și interdependențelor economice dintre state, dar și dintre economiile naționale și cea globală. Astăzi, se poate vorbi despre schimbul global rapid și masiv, ce nu are precedent, a unor elemente-cheie: bunuri și servicii, capital, resurse umane, idei și informații. Nu în ultimul rând, accentuarea globalizării a dus și la creșterea gradului de interdependență și interacțiune în planul securității, ceea ce are efecte benefice în domeniul sporirii stabilității în sfera relațiilor internaționale. Mai mult, globalizarea surselor de amenințare la adresa securității internaționale a impus o globalizare a instituțiilor, mecanismelor și instrumentelor de acțiune împotriva lor.

Pentru cei mai mulți specialiști, securitatea energetică înseamnă producerea energiei necesare în propria țară și o dependență cât mai redusă de importurile externe. Securitatea energetică vizează trei dimensiuni:

asigurarea unor surse alternative de aprovizionare;

identificarea unor rute energetice alternative;

securizarea surselor și rutelor de transport existente.

Însă, realitățile epocii actuale au demonstrat că marii consumatori ar trebui să renunțe la utopia independenței energetice și să accepte interdependența energetică. Marii actori ai „scenei energetice” au percepții diferite asupra securității energetice. Pentru SUA, termenul înseamnă în primul rând reducerea dependenței de resursele din Golful Persic. Europa poate avea securitate energetică doar în condițiile în care Rusia se obligă să asigure hidrocarburile necesare, iar Rusia înțelege prin aceasta acces pe piețele occidentale. Tematica securității energetice este intens dezbătută în cadrul summit-urilor G8, în încercarea de a ajunge la un numitor comun, mai ales în ceea ce privește liberalizarea pieței energetice din Rusia. La Summit-ul G8 de la St. Petersburg, din iulie 2006, s-a semnat un acord care permite accesul companiilor energetice rusești pe piețele occidentale în schimbul recunoașterii de către Rusia a principiilor economice internaționale și accesul investitorilor străini pe piața energetică internă. NATO, prin vocea secretarului său general, Jaap de Hoop Scheffer, a recunoscut necesitatea de a include tema securității energetice pe agenda Alianței: „În prezent, din motive evidente, inclusiv posibilitatea ca teroriștii să atace resursele noastre energetice, este rezonabil ca aliații să discute acest aspect”.

De altfel, Conceptul Strategic al NATO prevede protejarea rutelor vitale de aprovizionare ca fiind una dintre problemele critice pentru securitatea membrilor organizației. Prin urmare, securitatea energetică nu mai este doar o problemă economică, ci devine una mult mai profundă, cu implicații politico-militare. Desigur că securitatea energetică nu este amenințată doar de terorism, tulburări politice, conflicte armate, piraterie, ci este vulnerabilă și la uragane, inundații, cutremure sau distrugeri provocate de „mâna omului”. De exemplu, o explozie produsă pe un câmp petrolifer din China va determina guvernul chinez să cumpere mai mult petrol, ceea ce va duce la creșterea prețului internațional al petrolului și, implicit, și al benzinei în SUA. Prin urmare, securitatea energetică trebuie să țină cont de provocările pe care le aduce cu sine procesul de globalizare, orice disfuncționalitate sau vulnerabilitate dintr-o parte a mapamondului (a unei surse energetice) afectând consumatorii din întreaga lume.

Toate economiile moderne dezvoltate sunt dependente de asigurarea unei aprovizionări abundente cu energie – atât din punct de vedere al cantităților garantate, cât și al unor prețuri stabile. În anii 70 ai secolului trecut, când prețul țițeiului s-a mărit de patru ori, întreruperile bruște ale furnizării pot avea consecințe majore nu numai economice, ci și politice pentru statele membre NATO. Astăzi, strâmtorarea la nivelul pieței petrolului și recentele creșteri de prețuri, fără a mai aminti de amenințarea producerii de atacuri teroriste împotriva elementelor de infrastructură de importanță majoră, au făcut ca securitatea energetică să devină, din nou, un aspect cu o importanță strategică. Câteva evoluții recente au determinat țările NATO să devină mai conștiente de vulnerabilitățile lor potențiale în acest domeniu. Una dintre vulnerabilitățile de acest gen privește liniile de comunicații și transport. Patruzeci la sută din petrolul furnizat la nivel global tranzitează acum prin Strâmtoarea Hormuz din Golful Persic și experții au calculat că ponderea acestuia va atinge 60% în următorii 20 de ani. Anumite țări joacă un rol disproporționat de mare în furnizarea petrolului și a gazului pe piața mondială, ceea ce face ca politicile și evoluțiile interne ale acestora să aibă o importanță deosebită pentru economia lumii. De exemplu, 60% din resursele de gaze se găsesc în doar două țări – Rusia și Iran.

În același timp, este din ce în ce mai evident că devine dificil să se sporească volumul cantităților furnizate sau să se găsească noi surse de energie pentru a răspunde cererilor crescânde, venite în special din partea Chinei și a Indiei. În fiecare an, pierdem echivalentul producției Mării Nordului la nivelul producției totale. Rusia și Iranul se confruntă de asemenea cu dificultăți în privința creșterii producției datorită investițiilor insuficiente și îmbătrânirii infrastructurii. Recenta instabilitate din Delta Nigeriei a redus cu un sfert cantitățile furnizate de această țară. Spre deosebire de multe domenii ale economiei, o mare parte a producției mondiale de petrol este supusă controlului de stat. Astăzi, doar 4% din rezervele de petrol cunoscute sunt controlate de marile companii multinaționale de petrol cum ar Exxon, Shell sau BP. Rusia a re-naționalizat o treime din producția sa după 2000, ceea ce este un lucru semnificativ atunci când ne gândim că aportul Rusiei s-a ridicat la 40% în cadrul sporirii cantităților furnizate în ultimii ani. Optzeci la sută din totalul activelor de petrol sunt acum în posesia statului, iar acele state care beneficiază de actualele prețuri ridicate au un interes scăzut să crească nivelul producției. De acea, prețurile ridicate și strâmtorarea de pe piața petrolului având o capacitate de rezervă limitată sau chiar inexistentă la care se poate apela vor face ca până și cele mai mici scăderi la nivelul cantităților furnizate să aibă un efect semnificativ pentru America de Nord și Europa.

Totodată, America de Nord și Europa devin din ce în ce mai dependente de energia importată. De exemplu, UE importă în prezent 44% din gazul natural necesar, iar jumătate din acesta provine exclusiv din Rusia. Schimbarea ponderii principale în cadrul consumului de la petrol la gaze naturale va spori din câteva puncte de vedere dependența de anumite țări. De exemplu, Rusia deține numai 6% din rezervele mondiale de petrol, dar posedă 30% din rezervele de gaze naturale. Fără să surprindă pe nimeni, actuala strâmtorare a pieței a reaprins dezbaterile privind sursele alternative de energie, cum ar fi bio-combustibilii sau energia solară, ca să nu mai amintim de renașterea interesului pentru energia nucleară. Totuși, bio-combustibilii reprezintă doar 1% din combustibilul folosit pentru transporturi, iar experții cred că această valoare nu va depăși 5% în următorii 20 de ani. Chiar și astăzi, cărbunele acoperă două treimi din consumul de energie din China și India, iar combustibilii fosili asigură 90% din cererile de energie din întreaga lume. Petrolul reprezintă în continuare 40% din mix-ul global de energie datorită dominației sale în sectorul transporturilor. Statistica indică modul în care cererea ar putea crește într-adevăr exponențial în anii viitori. În SUA, 868 de oameni dintr-o mie posedă un automobil personal, iar în UE 680 dintr-o mie. Dar în China doar 13 oameni la mie au un automobil propriu. Imaginați-vă impactul asupra furnizărilor de energie dacă cifrele privind China s-ar apropia de cele din UE sau SUA în următorii 20 de ani.

Orientul Mijlociu va continua să aibă o importanță crucială pentru sectorul energetic, având în vedere că 61% din rezervele de petrol se află în prezent în această regiune. Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a calculat că în ultimii 30 de ani au existat 17 întreruperi în aprovizionarea cu petrol, care au implicat pierderi de mai mult de o jumătate de milion de barili pe zi la nivelul producției. Paisprezece dintre acestea au avut loc în Orientul Mijlociu. În același timp, Orientul Mijlociu este în continuare regiunea în care se găsesc cele mai multe câmpuri petroliere nedezvoltate din lume. De aceea, în secolul XXI, stabilitatea politică în regiune va reprezenta cheia securității energetice în aceeași măsură ca rezolvarea altor tensiuni.

Această scurtă analiză a tendințelor globale în domeniul energiei subliniază că energia reprezintă cu adevărat un element al securității. Pe o piață atât de ermetică și cu atâta dependență de petrol și gaze, amenințările la adresa furnizării de energie ar putea fi generate de câteva surse precum atacurile teroriste, dezastrele naturale, intimidarea politică și șantajul sau întreruperile ca urmare a conflictelor sau tensiunilor regionale, pentru a aminti doar câteva dintre acestea. Acest lucru sugerează nevoia de o strategie de prevenire a întreruperilor și de aranjamente care să minimalizeze efectele asupra nivelului cantităților furnizate în cazul producerii unei crize mondiale majore. De asemenea, sugerează că securitatea energetică deține potențialul de a crea o criză majoră sau, cel puțin, că încercarea de a asigura furnizarea garantată a cantităților necesare ar putea să modeleze din ce în ce mai mult politica externă și prioritățile statelor membre NATO și din întreaga lume.

O altă caracteristică a actualei preocupări privind securitatea energetică este aceea că din ce în ce mai multe țări depind de cantitățile de energie care sunt furnizate de la distanțe foarte mari, prin conducte ce traversează întregi continente sau petroliere ce transportă gaze naturale lichefiate peste oceane. În următorul deceniu, aceste super-tancuri urmează să-și sporească nu numai numărul, ci și dimensiunile. Elemente de infrastructură din ce în ce mai sofisticate și vulnerabile, cum ar fi proiectele de noi conducte sau de construire a terminalelor de gaze, sunt create pentru a răspunde creșterii cererii. Acesta reprezintă un aspect al globalizării, întrucât el subliniază inter-dependența dintre consumatori și furnizori într-un lanț complex, care necesită asigurarea securității terestre și maritime pe întreaga lungime a acestuia.

În ceea ce privește terorismul, al Qaida a amenințat în ultimele luni în mod explicit că va desfășura un „jihad economic” prin atacarea capacităților energetice. S-au produs deja atacuri împotriva unui petrolier francez în Golful Persic și împotriva celei mai mari rafinării din Arabia Saudită. Chiar dacă nu au reușit, acestea pot totuși destabiliza piața și crește primele de asigurare. Ele au stimulat de asemenea o dezbatere în rândul companiilor petroliere privind gradul de securitate pe care și-l pot asigura prin mijloace proprii sau dacă este necesar să solicite sprijinul guvernelor și al organizațiilor internaționale prin planificarea pentru situații neprevăzute și în cazul producerii unui incident sau al unei crize.

CAPITOLUL II.

POLITICA ENERGETICĂ EUROPEANĂ

„Terorismul energetic” declanșat de Rusia a generat o repliere a principalilor beneficiari ai resurselor rusești. Refuzul Ucrainei de a plăti prețul de 250 USD/m3 cerut de companiile rusești, față de 60 USD/m3 cât practică Rusia pe plan intern, decizie urmată de sistarea livrărilor, a declanșat o întreagă dezbatere internațională. Teoretic, consumul Occidentului ar putea fi acoperit din alte surse și, astfel, Rusia ar deveni un „depozit” de resurse energetice mult prea mari pentru satisfacerea doar a cererii interne și a aliaților săi apropiați. Practic, însă, interesele Rusiei nu pot fi ignorate, iar menținerea influenței și chiar consolidarea acesteia în zonele adiacente (Caucaz, țărmul estic al Mării Negre și parțial Asia Centrală) îngreunează planurile traseelor de transport energetic ce o ocolesc. Mai mult, infrastructura rusă de distribuție spre Europa, precum și ofensiva companiilor energetice rusești, ce au dobândit poziții-cheie pe piața sud-est europeană, ar putea ușura aprovizionarea Occidentului. Se pare că totul nu este decât o negociere a oportunităților și avantajelor, astfel încât NATO și UE să penetreze spațiul de influență al fostelor republici sovietice, iar Rusia să ocupe poziții cât mai avantajoase pe piețele europene.

Ca urmare a acestei crize energetice, Uniunea Europeană a adoptat, la data de 8 martie 2006, un nou proiect de strategie energetică europeană, respectiv Strategia Europeană pentru Energie Sustenabilă, Competitivă și Sigură.

Europa a intrat intr-o noua era a energiei, caracterizată de:

nevoie urgentă de investiții. Numai în Europa, pentru a raspunde cererii previzionate de energie și a înlocui infrastructura invechită, în urmatorii 20 de ani vor fi necesare investiți de aproximativ o mie miliarde euro;

dependența de import este în creștere. Dacă nu reușm ca energia internă să fie mai competitivă, în următorii 20 – 30 de ani, aproximativ 70% din cererea de energie a Uniunii, comparativ cu 50% în prezent, va fi acoperită de importuri, din care unele vor proveni din regiuni amenintațe de insecuritate;

rezervele sunt concentrate în câteva țări. Azi, aproximativ jumatate din consumul de gaz al UE provine din numai trei țări (Rusia, Norvegia, Algeria). Dacă tendințele actuale se mențin, importurile de gaz vor creste până la 80% în următorii 25 de ani;

cererea mondială de energie este în creștere. Se estimează că cererea de energie la nivel mondial – și emisii de CO2 – ăa crească cu aproximativ 60% până în 2030. Consumul mondial de petrol a crescut cu 20% din 1994, iar cererea mondială de petrol este preconizat să crească cu 1,6% pe an;

prețurile țițeiului și gazelor naturale cresc. În ultimii doi ani acestea aproape s-au dublat în UE, antrenând creșterea prețurilor la energia electrică. Aceasta situație este dificilă pentru consumatori. Datorită cererii crescânde pentru combustibili fosili, lungimii rețelelor de alimentare și a dependenței de importuri din ce în ce mai mare, prețurile la petrol și gaze naturale vor continua probabil să rămână mari. Ele pot genera, totusi, promovarea măsurilor de eficiență energetică și a inovării;

clima noastră se încalzește. Conform Comitetului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC), emisiile de gaze cu efect de seră au determinat deja o creștere a temperaturii la nivel global cu 0,6 grade. Dacă nu se ia nici o măsură, creșterea va fi intre 1,4 si 5,8 grade până la sfârșitul secolului. Toate regiunile din lume – inclusiv UE – vor fi nevoite să suporte consecințe grave pentru economiile si ecosistemele lor;

piețe de energie interne complet competitive. Numai atunci când astfel de piețe vor exista, cetățenii și companiile UE se vor bucura de avantajele securității alimentării si de prețuri mai mici. În acest scop, ar trebui dezvoltate interconectările, să existe un cadru legislativ și de reglementare eficient care să fie pus complet în practică, iar regulile comunitare privind concurența să fie riguros aplicate. În plus, consolidarea sectorului energetic ar trebui sa fie asigurată de actorii de piață, dacă vrem ca Europa să răspundă cu succes numeroaselor provocări pe care le întampină și să facă investiții adecvate pentru viitor;

Acesta este noul cadru energetic în secolul XXI. Este unul în care regiunile economice depind unele de altele pentru asigurarea securității energetice și conditii economice stabile, precum și a unor acțiuni eficiente împotriva schimbărilor climatice.

Efectele acestui cadru sunt simțite direct de toți. Accesul la energie este fundamental pentru viața de zi cu zi a fiecărui european. Cetățenii sunt afectati de prețuri mai mari, amenințări pentru securitatea alimentării cu energie și de schimbările climatice ale Europei. Energia durabilă, competitivă și sigură este unul din pilonii de bază ai vieții noastre de zi cu zi.

Aceast cadru necesită un răspuns european comun. In cadrul summit-urilor din octombrie și decembrie 2005, șefii de stat și guvern au recunoscut această necesitate și au solicitat Comisiei analizarea ei. Evenimentele recente au confirmat că aceasta o problemă care trebuie rezolvată. O abordare bazată exclusiv pe 25 de politici energetice individuale nu este suficientă.

UE are mijloacele adecvate de sprijin. Este a doua piață de energie din lume, cu peste 450 de milioane de consumatori. Acționând unit, are capacitatea să-și protejeze și să-și promoveze interesele. UE nu dispune numai de instrumentele necesare ci și de mijloacele politice de integrare în noul cadru energetic. Pe plan mondial UE ocupă primul loc în managementul cererii, în promovarea formelor noi și a celor regenerabile de energie, și în dezvoltarea tehnologiilor pentru reducerea emisiilor de carbon. În cazul în care UE sprijină o politică comună nouă cu o voce comună privind problematicile energetice, Europa are mijloacele de a conduce activitatea de cercetare mondială iî materie de soluții energetice.

Europa trebuie să acționeze urgent: sunt necesari mulți ani pentru ca inovarea să fie aplicată în sectorul energetic. De asemenea trebuie să continue să promoveze diversitatea în privința tipului de energie, țării de origine și de tranzit. Astfel va crea condiții pentru creștere, locuri de muncă, o mai mare securitate și un mediu mai bun. Au existat evoluții în acest sens de la aparitia în anul 2000 a Cărtii Verzi privind securitatea alimentării cu energie, dar recentele dezvoltări de pe piețele energetice reclamă un nou impuls european.

Această Carte Verde include sugestii și opțiuni care pot constitui baza pentru o nouă politică energetică europeană globală. Consiliul European și Parlamentul European sunt invitați să reacționeze la această Carte Verde, care ar trebui de asemenea să declanșeze o largă dezbatere publică. Comisia va prezenta ulterior propuneri concrete de acțiune.

Dezvoltarea unei politici energetice europene va fi o provocare pe termen lung, care necesită un cadru clar dar flexibil: clar în sensul că reprezintă o abordare comună agreată la cel mai înalt nivel, flexibilă în sensul că necesită actualizare periodică. Ca bază pentru acest proces Comisia propune să prezinte periodic Consiliului și Parlamentului o evaluare strategică a politicii energetice a UE, cuprinzând problemele identificate în Cartea Verde. Această evaluare ar constitui un bilanț si un plan de acțiune pentru Consiliul European, urmată de monitorizarea progreselor și identificarea noilor provocări și răspunsuri pentru toate aspectele de politică energetică.

Comisia Europeană a lansat la 10 ianuarie 2007 un set de măsuri menite să redefinească politica energetică a Uniunii Europene spre asigurarea securității energetice, gestionarea procesului de încălzire globală și stimularea competitivității..

Pachetul de măsuri adoptat la Summit conține patru obiective obligatorii pentru toate statele membre, respectiv reducerea, pana în 2020, cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, față de nivelul din 1990, dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, astfel încat acestea să furnizeze, până în 2020, 20% din necesarul energetic al Uniunii, promovarea eficienței energetice, prin economisirea a 20% din consumul total de energie până în 2020 și folosirea de biocombustibili în proporție de cel puțin 10% din totalul combustibililor utilizați. Toate obiectivele asumate de "cei 27" sunt obligatorii, urmând însă ca stabilirea cotelor pentru fiecare stat membru în parte să se facă după consultarea cu guvernele naționale.

Diversificarea resurselor: Consiliul European a adoptat o serie de măsuri destinate asigurării unei securități energetice a Uniunii. Astfel, Comisia Europeana trebuia să clarifice până în luna iunie 2007 măsurile vizând creșterea concurenței, precum separarea "efectivă" a activităților de producție de cele de gestionare a rețelelor (decuplarea). De asemenea vor fi numiți coordonatori europeni pentru proiectele vizând interconexiunile prioritare ale rețelelor energetice, de felul celor între Franța și Spania sau Germania, Polonia și Lituania. Pentru a asigura o politică unitară a UE în domeniul energiei, șefii statelor membre au căzut de acord să se procedeze în așa fel încât UE să vorbească într-un singur glas în chestiunile energetice. Un alt punct prevede finalizarea noului acord de cooperare cu Rusia, în particular în domeniul energiei. În ceea ce privește diversificarea surselor de energie pentru UE, Comisia Europeană va acționa astfel încât să se reușească întărirea relațiilor UE cu Asia Centrală, regiunile Mării Caspice și Mării Negre.

Protejarea climei: Șefii de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene au adoptat un plan de acțiune în materie de energie și climă. Astfel, UE își ia în mod independent angajamentul ferm de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20% până în anul 2020 în raport cu 1990. Acest obiectiv ar putea fi de 30% în cadrul unui acord mondial dacă alte țări dezvoltate se angajează să ajungă la reduceri comparabile și dacă cele mai avansate țări în curs de dezvoltare își aduc o contribuție adaptată la responsabilitățile și capacitățile lor. Țările dezvoltate ar trebui să-și reduca emisiile cu 60% până la 80% până în 2050 în raport cu 1990. Energiile regenerabile (eoliană, solară etc.) vor trebui să reprezinte 20% din consumul energetic al UE în 2020. Repartizarea acestui efort obligatoriu între cei 27 se va face în stransă colaborare cu statele membre și va ține cont de diferitele puncte de plecare naționale. Argumentarea Comisiei pleacă de la marile probleme cauzate de schimbările de climă, temperatura fiind estimată a crește cu 5 grade Celsius în secolul XXI. De asemenea, previziunile privind politicile energetice și de transport indică o creștere de 5 procente la orizontul anului 2030, în aceeași perioadă dependența energetică urmând a crește de la 50 la 65 de procente din energia consumată la nivelul Uniunii.

Liberalizarea pieței energetice: În privința obiectivului pieței unice a energiei, urgențele le constituie prea marea concentrare de pe piață (fuziunile negenerând însă ieftinirea așteptată a prețurilor) și suprapunerea producător-distribuitor (deci riscul conflictului de interese). Răspunsul Comisiei se va baza pe aplicarea deplină a normelor comunitare antitrust (articolele 81, 82 și 86 din Tratatul privind Comunitatea Europeană), de control al fuziunilor (Regulamentul 139/2004) și al ajutoarelor de stat (articolele 87 și 88 din Tratatul privind Comunitatea Europeană). Dincolo de acest mesaj birocratic, apare firească întrebarea de ce până acum aceste măsuri nu au fost decât parțial aplicate și de ce aceeași comisie Barosso a aprobat fuziuni controversate de genul gigantului german E.ON cu compania maghiară MOL (2005) sau cea dintre grupurile franceze Gas de France și Suez (2006).

Alternativa la energiile fosile și eficientizarea consumului: Comisia pune accent pe poziția de lider mondial al Uniunii Europene în domeniul energiilor alternative și stabilește obiectivul obținerii la orizontul anului 2020 a 20 de procente din energie din surse „reînnoibile” (electricitate, biocarburanți, agenți de încălzire și răcire). Cercetării științifice de profil ar urma să-i fie alocate fonduri suplimentate cu 50 de procente pe durata actualului exercițiu bugetar comunitar (2007-2013). În privința dosarului sensibil al energiei nucleare (care reprezintă 30 procente din producția de electricitate și 14 procente din consumul de energie din Uniunea Europeană), atitudinea Comisiei este una permisivă, lăsând la latitudinea statelor membre folosirea sau nu a acesteia. Se recomandă însă acelor state membre unde are loc o reducere a producției de energie nucleară asigurarea necesarului energetic din surse alternative. Chestiunea eficientizării consumului a primit o reglementare la fel de ambițioasă, pentru 2020 fiind intenționată atingerea pragului de 20 de procente economisite de energie primară, ceea ce ar însemna 13 procente mai puțin decât în 2007 (100 de miliarde de euro și 780 de tone de dioxid de carbon anual).

Uniunea Europeană ca model energetic: Comisia nu-și limitează însă mesajul la spațiul comunitar, ci propune un set de recomandări care atinge aria de competență a Politicii Externe și de Securitate Comună a UE, acolo unde compromisul și unanimitatea au rămas regula de aur a procesului decizional. Mai precis este vorba de inițiative vizând elaborarea unui Acord internațional privind eficientizarea energetică, a unei Carte energetice, a unui nou Tratat post-Kyoto privind încălzirea globală și reducerea emisiilor. Sunt de asemenea luate în considerație extinderea acordurilor bilaterale la terți, astfel încât energia să devină parte componentă a sistemului de relații externe a UE mai ales în privința Noii Politici de Vecinătate. Dar obiectivul principal extern îl constituie dezideratul general al unei Politici Energetice Internaționale grație căreia statele membre ale Uniunii Europene “să vorbească într-o singură voce”. Pentru aceasta este necesară activarea anticipată a unei prevederi novatoare din proiectul de Tratat Constituțional, anume a aceleia privind mecanismul de solidaritate în crizele de furnizare a energiei și de relaționare unitară cu terții. Dilema fundamentală nu o reprezintă însă relația cu Statele Unite, cel mai mare poluator al lumii din punctul de vedere al emisiilor cu efect de seră, dar un actor rațional like-minded (care gândește la fel). Inițiativa Comisiei a generat deja un ecou semnificativ peste ocean, președintele american George Bush anunțând în discursul său anual asupra stării națiunii (ianuarie 2007) prioritatea reducerii cu 20 de procente a consumului de benzină și accelerarea tranziției spre biocombustibili. Dilema este cauzată de atitudinea Rusiei, capabilă să constrângă energetic Uniunea Europeană, cât timp baza consumului de resurse pe termen mediu îl dau tot petrolul și gazele naturale.

Pentru a se atinge aceste obiective, este important să fie plasate într-un cadru global în prima evaluare strategică a politicii energetice a UE. La aceasta s-ar putea adăuga un obiectiv strategic care să echilibreze obiectivele utilizării durabile a energiei, competitivitatii și securității alimentării; de exemplu, unul din obiective ar fi stabilirea unui nivel minim al întregului mix de energie din UE care să provină din surse de energie sigure și cu emisii reduse de carbon. Aceasta ar îmbina libertatea statelor membre de a alege între diferitele surse de energie și necesitatea că UE în ansamblul său să dețină un mix de energie care să răspundă în general celor trei obiective principale.

Acțiuni concrete care să răspundă acestor obiective:

UE trebuie să realizeze piețele interne de gaze naturale și electricitate. Acțiunea ar putea include următoarele masuri:

– dezvoltarea unei rețele europene, inclusiv printr-un cod de rețea european. Înființarea unei autorități europene de reglementare și a unui Centru European pentru Rețelele de Energetice ar trebui de asemenea luate în considerație;

– îmbunatatirea interconectarilor;

– crearea unui cadru stimulativ pentru noi investiții;

– separarea mai eficientă a activităților;

– creșterea competitivitatii, inclusiv printr-o mai bună coordonare între autoritățile de reglementare, autoritățile de concurență și Comisie.

UE trebuie să se asigure ca piața sa internă de energie garantează securitatea alimentării și solidaritatea între Statele Membre. Măsurile concrete ar trebui să includă:

– o revizuire a legislației comunitare în vigoare privind stocurile de petrol și gaze naturale, pentru a le adapta la provocările actuale;

– un observator european pentru alimentarea cu energie, care să întărească transparența privind securitatea alimentării cu energie în UE;

– îmbunătățirea securității rețelelor printr-o cooperare sporită între operatorii de rețea și posibil un grup formal european al operatorilor de rețea;

– îmbunătățirea securității fizice a infrastructurii, posibil prin standarde comune;

– îmbunătățirea transparenței privind stocurile energetice la nivel european.

Comunitatea are nevoie de o dezbatere reala la scară comunitară privind diferitele surse de energie, inclusiv asupra costurilor și contribuțiilor la schimbarile climatice, pentru că, în general, mixul de energie european este conform cu obiectivele de securitate în alimentare, competitivitate si dezvoltare durabilă.

Europa trebuie să facă față provocărilor privind schimbarile climatice într-o manieră compatibilă cu obiectivele Agendei Lisabona. Măsuri:

Un obiectiv clar pentru a da prioritate eficientei energetice, cu scopul de a economisi 20% din energia pe care UE ar utiliza-o altfel până în 2020 și de a adopta o serie de măsuri concrete pentru realizarea acestui obiectiv, care să includă:

campanii pentru promovarea eficienței energetice, inclusiv pentru clădiri;

utilizarea unor instrumente si mecanisme financiare pentru a stimula investitiile;

un efort sporit în sectorul transportului;

un sistem de comercializare a „certificatelor albe” la nivel european;

o mai bună informare a performanței energetice a anumitor aparate, vehicule ți instalații industriale ți posibil, standarde de perfomantă minime.

Adoptarea unei foi de parcurs pe termen lung pentru sursele de energie regenerabile, care să includă:

un efort sporit pentru a atinge țintele stabilite;

stabilirea țintelor sau obiectivelor necesare după 2010;

o noua Directiva Comunitara privind instalațiile de încalzire și de răcire;

un plan detaliat de stabilizare și reducere progresivă a dependenței UE față de petrolul importat;

inițiative de sprijin pentru pătrunderea pe piață a surselor de energie curată și regenerabile.

Un plan strategic pentru tehnologiile energetice, utilizând la maxim resursele Europei, bazat pe platformele tehnologice europene și cu opțiunea de a recurge la inițiative tehnologice comune sau la intreprinderi comune pentru dezvoltarea piețelor lider în materie de inovare energetică.

O politică energetică externă comună. Pentru a răspunde provocărilor cauzate de creșterea și volatilitatea prețurilor energiei, dependența crescandă de importuri, cererea crescută de energie și incalzirii globale, UE trebuie să aibă o politică energetică externă clar definită care să fie aplicată simultan la nivel național si comunitar, cu o voce unică, prin:

identificarea priorităților europene pentru construcția noii infrastructuri necesare pentru securitatea alimentării cu energie a UE;

încheierea unui nou Tratat pentru stabilirea Comunității pan-Europeană a Energiei;

un nou parteneriat energetic cu Rusia;

crearea unui nou mecanism comunitar care să asigure reacția rapidă si coordonată în cazul situațiilor de urgență externe care au repercusiuni asupra alimentării cu energie în UE;

consolidarea relațiilor din sectorul energetic cu principalii producători și consumatori;

încheierea unui acord internațional privind eficiența energetică.

Noile realități din domeniul energiei cu care se confruntă Europa, împun acțiuni într-o manieră integrată. Fiecare stat membru va decide în conformitate cu preferințele sale naționale. Totuși, într-o lume a interdependenței la nivel global, politica energetică are în mod necesar o dimensiune europeană.

Politica energetică Europei include trei obiective principale:

Durabilitate: dezvoltarea surselor de energie regenerabile competitive și a altor surse și purtători de energie cu emisii reduse de carbon, mai ales combustibilii alternativi pentru transport; reducerea cererii de energie în Europa și canalizarea eforturilor mondiale pentru combaterea schimbărilor climatice și îmbunătățirea calității aerului la nivel local.

Competitivitate: asigurarea faptului că deschiderea pieței energiei aduce avantaje consumatorilor și economiei în ansamblu, cu stimularea în același timp a investițiilor pentru producția de energie curată și eficiență energetică, atenuarea impactului creșterii prețurilor internaționale ale energiei asupra economiei și cetățenilor UE și menținerea Europei în poziția de lider în ceea ce privește tehnologiile energetice.

Securitatea alimentării: a face față dependenței crescânde a UE față de importuri printr-o abordare integrată, constând în reducerea cererii, diversificarea mixului de energie cu o utilizare mai mare a energiei autohtone si regenerabile competitive, și diversificarea surselor și rutelor de alimentare cu energie importată, crearea cadrului stimulativ pentru investitii adecvate care să raspundă cererii crescânde de energie, întărirea mijloacelor de care dispune UE pentru a face față situațiilor de urgență, îmbunătățirea condițiilor pentru intreprinderile europene care doresc acces la resursele globale, și garantarea accesului tuturor cetățenilor și intreprinderilor la energie.

Accente europene în politicile energetice

Germania

UE riscă să fie divizată de o cortina, care la fel ca și “Cortina de Fier” va trece prin Berlin. Atitudinea mai hotarâtă din partea Germaniei față de Federația Rusa în materie de “Ostpolitik” este determinată de mai multe categorii de cauze: economice, politice, istorice și de securitate energetică. Fară a diminua importanța fiecăreia dintre acestea, nu trebuie neglijată alinierea la trend-ul dominant, care oferă un spațiu extins chestiunilor de ordin economic și celor de securitate energetică.

În ceea ce privește cauzele de ordin politic, se punctează, în special, natura duplicitară a guvernării germane, menționându-se caracterul eterogen și de compromis al coaliției dintre crestin-democrati si social-democrati, care, conform unei înțelegeri informale au împartit competențele de politică externă după cum urmeaza: Cancelarul Angela Merkel, care reprezintă Uniunea Crestin Democrata (UCD), are în vizor evoluțiile din Europa, pe când Ministrul de Externe, Frank-Walter Steinmeier, reprezentant al Partidului Social Democrat (PSD), este responsabil de relațiile cu Rusia.

Dimensiunea istorica a relațiilor dintre Germania și Rusia, este invocată pentru a oferi o perspectivă diacronică asupra acestora și pentru a destrăma iluzia că la baza duplicitătii actuale a politiciii Germaniei față de acțiunile Rusiei se afla disensiunile din interiorul coaliției de guvernământ. Un argument în plus, este și faptul că deja, pe parcursul secolului nouăsprezece, oamenii de stat ai Germaniei, percepeau Rusia ca pe un aliat de baza iar Otto von Bismarck declara în 1863 că secretul succesului este asigurat de un tratat bun cu Rusia.

Referitor la securitatea energetică, este un fapt cunoscut că Germania depinde în proporție de circa 50% de livrările de gaze naturale din Rusia, iar până în 2025 dependența față de Rusia, în loc să se diminueze va ajunge la circa 60%. În ciuda acestor prognoze, nici pe departe optimiste, Germania continuă să neglijeze proiectul Nabucco, care ar oferi Europei prima conductă de gaze cu conexiune directă față de resursele de gaze naturale din Asia Centrală, motivând această atitudine prin faptul că în cazul în care ar participa la Nabucco ar neglija proiectul conductei din Marea Baltică.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, Germania și Rusia sunt implicate în proiecte de afaceri. Germania este cel mai mare partener comercial al Rusiei, iar in ultimii trei ani, exporturile sale în Rusia s-au majorat cu 20% în fiecare an, atingând, anul trecut, cifra de 31,8 miliarde $. Mai mult de atât, Germania are un avantaj față de ceilalti parteneri de afaceri ai Rusiei: prezența sa pe piața Rusiei este în mare parte legată de intreprinderile mici si mijlocii, astfel intreprinderile germane reușind să evite pretențiile Kremlin-ului.

Marea Britanie

Primul ministru, Tony Blair, a atras atenția – într-un articol publicat de cotidianul The Times – că Marea Britanie trebuie să fie conștientă de faptul că resursele energetice sunt limitate și că trebuie să aibă o strategie energetică foarte precisă pentru viitor. Premierul britanic atrage atenția că deja felul în care se produce energia afectează lumea în care trăim – emisiile de dioxid de carbon produs arderea combustibililor convenționali conduce la creșterea temperaturilor la nivel global, ceea ce are efecte nefaste asupra mediului.

Marea Britanie se confruntă cu probleme serioase în domeniul resurselor energetice: dintr-o țară capabilă să-și asigure 80% din necesarul de energie, va ajunge – până în 2020 – să importe mai bine de jumătate din necesarul de petrol și gaze. Ca urmare, va fi silită să importe energie din părți ale lumii care nu sunt foarte stabile și va concura cu țări cu economii în dezvoltare accentuată precum India și China.

Guvernul Marii Britanii a publicat "Carta Albă a Energiei" care stabilește prioritățile de acțiune pe termen lung pentru asigurarea rezervelor de energie necesare țării. Pe termen scurt guvernul britanic își propune să asigure economisirea mai eficientă a energiei. În ceea ce privește viitorul, guvernul intenționează să se concentreze asupra identificării unor surse sigure și nepoluante de energie și va lua toate măsurile pentru a folosi rațional rezervele de petrol din Marea Nordului, că va diversifica sursele de energie de import și că va continua să facă progrese în vederea deschiderii piețelor europene. O treime din resursele energetice interne se vor epuiza în următorii 20 de ani și – ca atare – guvernul trebuie să investească în noi surse de producere a energiei care să fie puțin poluante. Astfel, până în 2015 guvernul își propune să tripleze cantitatea de energie obținută din resurse regenerabile. În același timp, "Carta Albă a Energiei" prevede întărirea schemei UE prin intermediul căreia țările membre pot cumpăra, sau vinde procente din emisiile de dioxid de carbon produse.

În plus, Marea Britanie își propune să contribuie semnificativ la cercetările privind metodele de captare și depozitare a dioxidului de carbon în subteran, precum și să stabilească în ce măsură folosirea energiei nucleare poate conduce la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la diversificarea resurselor energetice.

Tony Blair și-a încheiat mandatul facându-se frate cu Gaddafi pentru a securiza energia britanică în fața ofensivei lui Putin. Tony Blair și-a început ultimul său turneu diplomatic în Africa participând la semnarea unui acord energetic între British Petroleum și Libia, în valoare de 1 miliard de dolari, care marchează reîntoarcerea BP în Libia, dupa naționalizarea industriei extractive, în 1974. O serie de contracte pentru livrarea de armament britanic și achitarea asistentelor bulgare într-un proces, cu o zi înainte de sosirea lui Blair, sunt alte semne ale încalzirii relației Londra-Tripoli. Relațiile diplomatice între cele două state au fost intrerupte între 1984 si 1999. Resursele energetice libiene și angajamentele lui Muammar Gaddafi de a renunța la arsenalul de distrugere în masă până în 2010 aproape că au făcut uitat atentatul de la Lockerbie (Scotia), din 1988, comis de agenți libieni și soldat cu moartea a 270 de oameni. Relația Blair-Gaddafi a progresat constant, dupa 2004, atunci când Blair a facut eforturi pentru ridicarea embargoului privind livrările de armament către Libia.

Acțiunile diplomatice și comerciale britanice sunt dictate de evenimentele de pe piața energetică din Rusia. BP este singura companie straină care mai deține licența de exploatare în Rusia, după retragerea, forțată de Kremlin, a celor de la Shell, dar este la un pas de a pierde dreptul de exploatare. Acordurile BP cu Moscova au fost semnate de fostul presedinte al companiei și girate de Blair, care a renunțat și el la funcția de premier. Lipsită de susținere politică și neavând acces la rețeaua de oleoducte din Rusia, BP urmează să piardă licența în favoarea monopolului Gazprom, ca etapă a strategiei lui Putin de a redobândi controlul asupra resurselor strategice. Contractele energetice și de apărare dintre Marea Britanie și Libia contracarează și proiectul unui „OPEC al gazelor naturale“, în care Rusia, alături de Iran, Algeria și Libia ar urma să controleze 70% din producția mondială. La fel, exporturile britanice de armament către Tripoli vor concura cu acordurile de peste două miliarde de dolari pe care Rusia, cel mai mare exportator mondial de arme, a anunțat că dorește să le semneze cu Gaddafi, potrivit Ria Novosti.

Polonia

Rusia a impus un embargo pentru importurile de produse din carne poloneze în noiembrie 2005, motivându-l prin nereguli de ordin sanitar. În replică, Polonia blochează lansarea negocierilor pentru un acord important cu UE, care ar trebui să conțină și capitolul energetic, esențial pentru europeni.

,,Embargoul rus asupra produselor din carne poloneze nu este altceva decât discriminare", a declarat președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, exprimându-și speranța că disputa dintre UE și Rusia va fi soluționată, pentru a putea fi continuată cooperarea. Barroso a caracterizat starea actuală, într-o conferință de presă organizată de Institutul francez pentru Relații Internationale (IFRI). "Suntem de parere că nu există motive pentru acest embargo. Nu este în interesul Uniunii Europene să existe un conflict energetic cu Rusia, este regretabilă "politizarea" dezbaterii cu privire la piața energetică. Există investiții ruse importante în Europa. Dacă există discriminare, este față de Europa", a precizat el."Companiile de stat ruse pot cumpara părți din reteaua energetică europeană. Companiile europene nu au același acces la sistemul rus. De aceea insistăm pe chestiunea deschiderii acestor rețele", a explicat Barroso.

NATO

Câteva evoluții recente au determinat țările NATO să devină mai conștiente de vulnerabilitățile lor potențiale în domeniul energetic. Având în vedere legătura nemijlocită dintre furnizarea de energie și securitatea aliaților, precum și natura directă a unora dintre amenințări, faptul că securitatea energetică a devenit de asemenea o temă de discuție în cadrul NATO nu trebuie să surprindă pe nimeni. NATO are responsabilitatea de a discuta orice subiect care îi preocupă pe aliați și, întrucât unii dintre ei sunt în mai mare măsură dependenți decât ceilalți, este firesc ca aceștia să dorească abordarea acestui aspect la nivelul structurilor NATO. Primii pași la nivel de discuții și consultări nu implică realizarea automată a unui acord asupra faptului că NATO va acționa și că NATO nu va pretinde asumarea unui rol conducător în domeniul securității energetice. Este evident că protecția elementelor de infrastructură de importanță crucială sau opțiunile de răspuns în cazul producerii crizelor care presupun folosirea forțelor militare reprezintă doar o parte a întregului pachet de inițiative necesar în vederea garantării securității aprovizionării cu energie. De exemplu, există deja un număr de inițiative ale țărilor G8, UE, Agenției Internaționale pentru Energie și ale altor grupuri, care vizează sporirea securității energetice. Acestea se axează pe asigurarea unei acceptări universale mai largi a Cartei Energiei, deschiderea piețelor pentru investițiile străine și reducerea dependenței față de combustibilii fosili.

Este nevoie în special să se dezvolte un sistem de transport care să nu fie într-o măsură prea mare dependent de petrol, prin dezvoltarea pe bază comercială a surselor alternative. Totodată, pentru a minimaliza efectele unei potențiale întreruperi în aprovizionare și a spori securitatea energetică trebuie create legături strânse cu alte țări producătoare. Aceste relații bune vor reduce actuala dependență a numeroase țări consumatoare față de numai unul sau doi producători de petrol sau gaze. În ceea ce privește rolul crucial al Orientului Mijlociu, acțiunile pentru realizarea unei păci viabile și durabile în această regiune a devenit nu numai o prioritate politică, ci și una a securității energetice.

Având în vedere toate acestea, NATO deține totuși potențialul de a aduce valoare adăugată la eforturile internaționale vizând îmbunătățirea securității energetice în câteva domenii de nișă și de a aborda câteva situații specifice.

Jamie Shea, directorul planificării politice în cadrul NATO consideră că există patru domenii posibile pentru implicarea alianței :

NATO ar putea înființa un mecanism de monitorizare și evaluare continuă care să urmărească evoluțiile legate de securitatea energetică. Acesta ar putea presupune consultări politice regionale cu aliații și partenerii, bazate pe analizele și rapoartele informative ale Statului Major Militar Internațional. Desfășurarea de informări și prezentări și a colaborării cu membrii comunității de specialiști, precum cei de la IEA și cei de la principalele companii din domeniul energiei, ar putea de asemenea să joace un rol important. Un înalt comitet NATO ar putea fi însărcinat să urmărească problema îndeaproape. Acest grup ar putea apoi să pregătească prezentarea problemei în fața Consiliului Nord Atlantic, cel mai înalt organ de luare a deciziilor al NATO. Totodată, un alt grup axat în principal pe aspectele economice ar putea fi solicitat să sprijine această inițiativă datorită legăturii directe dintre securitatea energetică, economie și tendințele pieței. Mai mult chiar, Consiliul Nord Atlantic ar putea înființa o Celulă pentru Analiza Informațiilor și a Securității Energetice. O unitate similară de informații creată pentru abordarea problemei terorismului s-a dovedit a fi un succes. Ca alternativă, s-ar putea extinde mandatul unității de informații privind terorismul pentru a acorda o atenție specială informațiilor legate de securitatea energetică. NATO ar putea de asemenea să invite delegațiile diferitelor state și organizații internaționale, cum ar fi ONU și UE, să informeze în mod regulat Consiliul Nord Atlantic asupra activităților lor proprii în domeniul securității energetice. Securitatea energetică poate constitui o temă de discuție pe timpul sesiunilor informale NAC-PSC (reuniuni întrunite la nivelul Consiliului Nord Atlantic al NATO și Comitetul Politic de Securitate al UE). Securitatea energetică este de asemenea în prezent o temă fierbinte în cadrul UE, având în vedere rolul principal al Rusiei în domeniul securității energetice, s-ar putea face din aceasta o temă obișnuită a consultărilor din Consiliul NATO-Rusia, la fel cum ea a fost inclusă pe agenda întâlnirilor la nivel de expert cu Ucraina.

Un al doilea rol posibil al NATO este acela de a oferi asistență de securitate aliaților. Aceasta ar putea implica măsuri flexibile, începând de la asistența de securitate pentru un aliat sau un grup de aliați, până la desfășurarea chiar a unei operații NATO în vederea securizării în caz de necesitate a elementelor de infrastructură vulnerabile legate de energie. NATO ar putea să fie pregătit să disloce, posibil conform Articolului 4 al Tratatului NATO, „Pachete de Asistență de Securitate” alcătuite în mod special în sprijinul unuia sau mai multor aliați. Acestea ar putea cuprinde întărirea patrulelor maritime și aeriene, întărirea rețelelor naționale de comunicații și informații sau chiar asistența pentru eforturile de răspuns la producerea dezastrelor prin folosirea mecanismelor Planului de Urgențe Civile și a celor ale Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre. Dacă va fi necesar, elementele domeniului energiei ar putea de asemenea să fie protejate în condiții extreme prin activarea forțelor de reacție rapidă care ar putea fi puse permanent într-o poziție de așteptare.

Un al treilea rol posibil pentru NATO ar putea implica supravegherea maritimă și răspuns la amenințări. Țările menbre au în continuare responsabilitatea de a-și proteja propriile ape teritoriale, dar NATO ar putea dezvolta o „nișă” de capabilitate prin abordarea aspectelor de securitate ale liniilor de comunicații maritime. În acest sens, Operația Active Endeavour (o operație de contra-terorism concepută pentru a spori securitatea maritimă în Mediterană după 11 septembrie) ar putea fi folosită ca un model. O Grupare de Forțe maritimă multinațională (formată inclusiv din parteneri atunci când este cazul) ar putea fi creată în vederea descurajării atacurilor împotriva elementelor din domeniul energiei, cum ar fi vasele transportatoare de petrol sau LPG. Totuși, în realitate, este imposibil ca mari suprafețe de ocean să fie protejate în permanență. Dar NATO poate proteja anumite puncte înguste de trecere esențiale în cazul unor amenințări ridicate sau în situații de conflict. Acest lucru va solicita o abordare activă care să asigure un răspuns pe baza informațiilor sau a amenințărilor. De asemenea, ar fi necesar un timp de reacție scurt pentru redislocarea grupărilor NATO de forțe navele cu destinație specială. Rolul și poziționarea forțelor navale actuale ale NATO ar trebui să fie examinate și modificate în mod corespunzător dacă Alianța urmează să-și asume acest rol.

Un al patrulea rol posibil pentru NATO ar putea fi constituit de operațiile de interdicție. Acestea sunt operații militare concepute special pentru securizarea aprovizionării cu petrol sau gaze în cazul situațiilor reale de criză sau conflict. Un exemplu (deși nu a fost o operație NATO) îl reprezintă „Operația Earnest Will” (1987-1988), desfășurată în scopul protejării petrolierelor kuweitiene pe timpul războiului dintre Iran și Irak și care a implicat comunitatea internațională nu numai prin dislocarea de mijloace navale, ci și prin înlocuirea pavilioanelor petrolierelor (schimbarea steagurilor petrolierelor kuweitiene pentru a descuraja atacurile împotriva acestora). O operație NATO de interdicție ar putea implica operații maritime de escortare pe termen scurt, protejarea sondelor și terminalelor de petrol, acordarea asistenței autorităților naționale în vederea protejării bazelor de încărcare/descărcare și protecția rafinăriilor și a punctelor de depozitare.

Realizarea unui rol al NATO în securitatea energetică implică aspecte politice importante, cum ar fi dezvoltarea relațiilor cu alte organizații și țările partenere. De asemenea, aceasta implică dezvoltarea unor opțiuni militare, cum ar fi o abordare „pe baza informațiilor”, care ar suferi din cauza unei lipse de coerență dacă este tratată în mod separat. De aici rezultă nevoia de a inter-conecta aceste standarde diferite de lucru în cadrul unei concepții politico-militare generale privind securitatea energetică. Cele patru roluri posibile ale Alianței ar putea forma nucleul acestei concepții.

Deși securitatea energetică reprezintă o temă relativ nouă pe agenda internațională, aceasta este una importantă și va fi de actualitate pentru mulți ani de acum încolo. Datorită cerinței globale crescânde de energie și a naturii din ce în ce mai globalizate a lumii, orice diminuare a nivelului de aprovizionare poate conduce la o criză internațională. Va fi nevoie de desfășurarea în continuare a discuțiilor între aliați mai înainte ca rolul și contribuția NATO să poată fi bine definite.

Strategia energetică a Rusiei

Revenirea Kremlinului în jocul de putere mondial în perioada post-Elțin se datorează mai ales viziunii politice autocrate a actualului președinte Putin, care a reușit să parcurgă traseul de la teorie la realitate într-un timp relativ scurt. Imaginarul politic rusesc, alimentat de nostalgia imperială a celei de-a treia Rome (atât în varianta Petru I, cât și în cea a lui Stalin), dar grevat de realitatea inaceptabilă și inexplicabilă a pierderii poziției de forță pe mapamond, a corespuns electoral strategiei grupului de la Sankt Petersburg, dornici de a-l înlocui pe abulicul Boris Elțin cu șeful serviciilor secrete, energicul Vladimir Putin.

În șapte ani de mandat, Putin a reușit să instituie un control politic, economic și mediatic aproape complet pe plan intern și să readucă Rusia în prim-plan pe plan extern prin recurgerea la levierul energetic și la exportul de arme către destinații neagreate la Washington și de principalele capitale europene (Iran, Venezuela, Coreea de Nord).

Conservate cu grijă în perioada Războiului Rece pe seama unor aranjamente extrem de benefice tip SOVROM cu sateliții din Estul Europei sau diferite state clientelare africane și asiatice, imensele resurse de materii prime ale Rusiei au trebuit aduse în balanță întrucât constituie ultimul atu al Kremlinului în dinamica procesului de globalizare. Analize economice riguroase de genul celor efectuate în ultimii ani de către publicațiile britanice „The Economist” și „Financial Times” arată clar faptul că apartenența Rusiei la G8 (grupul statelor cel mai puternic industrializate) are mai degrabă o rațiune politică decât una de performanță și competitivitate conformă regulilor occidentale ale pieței.

Paradigma independenței economicului de politic a fost abandonată în Federația Rusă în decembrie 2004, când gigantul Iukos a fost dezmembrat la ordinul direct al Kremlinului, pe considerente politice. Atunci, principala sa unitate de producție, Yuganskneftegaz, a fost vândută companiei de stat Rosneft. Din acel moment, Rosneftul s-a alăturat politicii Gazprom, de „reprezentare“ a Kremlinului în relațiile internaționale. Pentru a fi siguri că europenii au înțeles „mesajul“ trimis Ucrainei prin întreruperea furnizării gazului, rușii și-au reluat politica de șantaj față de europeni. Practic, Moscova și-a amenintat direct partenerii europeni că dacă nu vor „ține cont de interesele rusești“, nu vor mai primi gaz.

„Am hrănit prea mult Europa cu țiței. Și orice manual de economie spune că, dacă oferta este prea mare, atunci prețul nu poate crește. Acest lucru se va schimba însă după ce ne vom diversifica piața către China, Japonia, Australia și Coreea de Sud“, amenința Semyon Vainshtok, presedintele Transneft, în presa rusă. „Amenințările Gazpromului la adresa Europei anunța un nou război rece, purtat cu noi metode“, a replicat Elmar Brok, președintele Comisiei de Afaceri Externe din Parlamentul European. Cele două companii au încercat, începând cu 2006 să investească pe piața energeticăeuropeană, însa făra prea mult succes. Marea Britanie, Olanda si Belgia au reușit să se opună „avansurilor“ făcute de companiile de stat rusești. Din nefericire însă pentru coerenta politicii statelor din UE, rușii au reusit să penetreze în ultimii doi ani piața energetică germană și italiană. Europa se vede în acest moment obligată să accepte toanele rușilor și să facă numeroase concesii, în absența unei strategii alternative. La negocierile directe dintre oficialii europeni și cei ruși, desfășurate la Soci, în cadrul summitului Rusia-UE, s-a convenit ca rușilor să li se permită accesul pe piața energetică europeană, numai dacă la rândul lor sunt de acord să permită companiilor occidentale să exploateze câmpurile bogate în gaze naturale din Federatia Rusa. Rușii au oferit însa numai zona Mării Barents, firimituri aruncate europenilor.

Statul rus desfășoară o politică de lobby și reglementare asupra activităților companiilor energetice, astfel sectorul energetic devenind sfera secundară de afaceri care are drept scop derservirea și subsidierea funcționării altor ramuri ale economiei. Piața energetică internă a Rusiei, în comparație cu alte ramuri ale economiei nu a fost supusă de către stat unei liberalizări a prețurilor, astfel, 85% din resursele energetice prestate consumatorilor se vând pe un preț reglementat de stat. În 2003 la 28 august, conform Hotărârii Guvernului Federației Ruse, a fost oficial aprobată „Strategia energetică a Rusiei până în anul 2020”. În acest document nu este clar stipulat cum se va desfășura restructurarea pieței interne a gazelor naturale, precum și stabilirea unor norme de impozitare în diferite ramuri ale sectorului energetic. Cu toate acestea, capacitatea energetică a Rusiei a fost și este cheia economiei țării, care-i asigură durabilitate și dezvoltare. Azi cea mai mare companie petrolieră în Rusia este Gazprom, care deține cele mai bogate depozite de resurse energetice din lume, acestea fiind estimate la 17% din totalul depozitelor din lume și mai mult de 60% din resursele energetice ale Rusiei. Conform Programului de dezvoltare a industriei gazului până în 2030, Gazprom va cerceta geologic regiunile principale ca Siberia de Vest, Timano-Peciorsk și Caspica. După aceasta va crește semnificativ rolul regiunilor Siberiei de Est și Orientului îndepărtat. În anii 2011-2020 este preconizată cercetarea geologică a regiunilor Krasnoiarsk, și Saha-Yakutia, insulei Sahalin și regiunii Mării Ohotsk. Programul mai sus menționat prevede realizarea obiectivului de asigurare a creșterii depozitelor de gaze naturale în volum de pînă la 23,5 trilioane metri cubi și 3,4 miliarde tone de condensat și petrol.

Kremlinul, deținător al controlului asupra principalilor doi operatori energetici pe piața rusească, Gazprom și Rosneft, desfășoară în ultima perioadă o operațiune agresivă de preluare a unor părți majoritare din acțiunile operatorilor privați. Astfel, cele mai mediatizate cazuri în perioada decembrie 2006-ianuarie 2007 au fost cele ale proiectului siberian Sahalin 2 în valoare de 22 miliarde de euro (în care compania olandezo-britanică Shell și partenerii săi japonezi Mitsubishi și Mitsui au fost nevoiți sub presiunea iminentelor taxe de mediu să cedeze Gazprom 50 de procente plus o acțiune din ceea ce este considerat a fi cel mai mare zăcământ din lume) și cel al proiectului derulat tot în Siberia de consorțiul BP-TNK (al doilea operator privat din Rusia, după Lukoil, dar singurul cu participare străină) format de British Petroleum împreună cu parteneri ruși (aflați sub presiunea celor două companii de stat pentru a-și vinde participarea). Privit în retrospectivă, procesul de kremlinizare a operatorilor energetici din Rusia trebuia să dea de gândit încă de la scandalul falimentării companiei Yukos, însă reacția Bruxellesului a fost una lentă și ineficientă. În plus, existența unor aranjamente energetice bilaterale de genul celui dintre Germania (dependentă de importurile rusești în proporție de o treime) și Rusia privind construirea unei conducte de gaz pe sub Marea Baltică și în pofida opoziției statelor baltice și a Poloniei induce riscul unei continuări a blocajului decizional comunitar în privința relaționării cu Rusia.

Relația Rusia-Belarus: Conducta Yamal-Europa va fi mereu probabil miza disputelor politice dintre Moscova și Minsk la capitolul energetic. Fiind destinată furnizării de gaze către statele europene, conducta s-a transformat într-un instrument de influență în mâinele autorităților de la Minsk asupra politicii energetice ruse. Pe de o parte, chiar dacă pe moment influența este minimă, aparent aceasta poate crește ca reacție la o nouă politică a Gazpromului pentru Belarus. Atuul Belarusiei îl reprezintă multiplele brașamente care conectează conducta la rețeaua de gazoducte operate de Beltransgaz, o companie belarusă. Cele două părți niciodată nu se vor înțelege se pare până la urmă, la mijloc fiind un sistem rigid de tarife la gaz. Pe de altă parte, forțarea de Kremlin a pârghiilor de influență belaruse asupra conductei Yamal-Europa poate duce la reorientarea politică și economică a Belarusiei spre Occident, astfel Belarusia devenind un partener inalienabil (fie și intermediar) în relațiile energetice atât ale UE, cât și ale Rusiei. În baza tratatului unional semnat în 1996 între Belarus și Rusia sunt prevăzute relații bilaterale strânse în domeniile politic, economic și militar, fără amendamentul de a consolida un stat unitar. Prin urmare, documentul poate juca un rol hotărâtor în procesul eventualelor negocieri ruso-belaruse cu privire la stabilirea unui tarif la gaze naturale în următorii ani. Belarus joacă tare, având în mână ideea de abandonare a proiectului de fuziune cu Federația Rusă în caz de scumpire mare a gazelor rusești. Posibil aceasta nu împiedică autoritățile de la Minsk să păstreze relațiile bilaterale cu Rusia în baza tratatului unional până când Occidentul nu va deshide ușile politice autorităților de la Minsk, eventual dacă Kremlinul forțează nota tarifelor la gaze. Deși e puțin verosimil că Belarusia are de ales. Pe moment, circa 50% din cantitatea totală de petrol tranzitează Belarus din Rusia spre Uniunea Europeană. Și cantitatea va crește o dată cu dublarea exportului de gaze rusești în UE. Evident, în aceste condiții, Belarus își va stabili prioritățile vitale și nu va scăpa șansa de a se afirma ca partener egal în chestiunea energetică.

Influență și control. Ce explicație poate avea diplomația energetică rusă la etapa actuală? O simbioză din obiective trasate într-o strategie energetică cu conținut lipsit de limpezime, de parcă ar trebui să fie așa, și o ambiție exhaustivă de influență în Europa. O combinație care ar putea avea sfârșit dacă s-ar găsi o alternativă pentru UE de import al gazelor naturale și petrol pentru o perioadă de lungă durată. Însă actuala ecuație politică este: UE = Rusia, posibil plus Belarus și Kazahstan, (depinde foarte mult de aceste două state cum își vor dirija politica energetică). În cazul Kazahstanului, dacă majoritatea companiilor petroliere din țară încheie acorduri de extragere și livare de petrol și gaze naturale cu cele rusești, respectiv controlul asupra livrărilor aparține și companiilor rusești, este, pe moment, dificil de prognozat care va fi politica energetică a Kazahstanului pe mai departe. Posibil că, într-o măsură oarecare, mersul lucrurilor depinde și de UE cu deschiderea ușilor sale economice și politice către Kazahstan, oferindu-i poate acea șansă importantă de afirmare economică pe piețele europene. Posibil atunci ecuația va fi cu totul alta. Dar pe moment, influența și controlul Rusiei asupra conductelor de gaze naturale spre UE este în vigoare

CAPITOLUL III.

STRATEGIA DE SECURITATE ENERGETICĂ A ROMÂNIEI

În Strategia de securitate națională a României se precizează că ,,riscurile și amenințările la adresa securității naționale pot fi amplificate de existența unor vulnerabilități și disfuncționalități, între care urmatoarele fenomene sunt generatoare de preocupari sau pericole: dependența accentuată de unele resurse vitale greu accesibile;… angajarea insuficientă a societatii civile în dezbaterea și soluționarea problemelor de securitate”.

Un rol important în garantarea securitatii nationale – prin prisma condițiilor economico-sociale – revine asigurării securității energetice prin adaptarea operativă și optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare și cresterea eficienței energetice. În acest scop, se va actiona cu prioritate pentru:

reducerea dependenței de aprovizionarea din regiuni instabile sau din state care folosesc energia ca instrument de presiune politica;

accelerarea programelor de producere a energiei în centrale nucleare;

relansarea preocuparilor vizând creșterea producției de hidroenergie și de energie bazată pe tehnologiile moderne de folosire a carbunilor.

un rol important trebuie să revină producției de energie din surse regenerabile sau alternative și creșterii eficienței energetice în mediul industrial și casnic. Programele de măsuri în acest domeniu vor fi corelate cu strategiile Uniunii Europene vizând securitatea energetica.

Strategia energetica a Romaniei pentru perioda 2007-2020 identifică obiectivul general: satisfacerea necesarului de energie atât în prezent, cât și pe termen mediu și lung, la un preț cât mai scăzut, adecvat unei economii moderne de piață și unui standard de viață civilizat, în condiții de calitate, siguranță în alimentare, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile.

Documentul ia în considerare prevederile existente în Programul de Guvernare pentru perioada 2005-2008, în Planul Național de Dezvoltare 2007-2013, în Foaia de parcurs 2003-2015, precum și angajamentele asumate în negocierile de aderare la UE. Noua strategie energetică naționala este racordată la strategia energetică comunitară, fiind preluate, elementele esențiale din documentele relevante ale Uniunii Europene: Strategia Lisabona, Cartea Verde pentru o strategie europeană pentru energie durabila, competitivă și sigură, precum și Noua Politică Energetică Europeană.

Politica energetică a României oferă soluții de dezvoltare economică, în condițiile creșterii dependenței de importuri și întăririi tendințelor de consolidare a piețelor.

Aspecte vizate de Strategia energetică:

creșterea securității energetice a României, prin diversificarea surselor de aprovizionare cu resurse energetice și dezvoltarea tranzitului de resurse energetice prin ;

asigurarea dezvoltării durabile a României, inclusiv prin limitarea impactului sectorului energetic asupra mediului, conform cerințelor UE, în domeniu;

susținerea competitivității economice, prin măsuri vizând obținerea unei competiții reale în sectorul energetic, în condițiile liberalizării totale a piețelor de energie, a transparenței, a tratamentului nediscriminatoriu și echidistant;

susținerea politicilor sociale care vizează asigurarea accesibilității la energie pentru categoriile sociale cele mai defavorizate, fără a afecta funcționarea pieței;

stimularea dezvoltării și îmbunătățirea funcționării pieței energiei și încadrarea sa în piața internă a UE, prin creșterea transparenței cadrului instituțional, printr-o mai bună supraveghere și monitorizare a pieței, în vederea eliminării distorsiunilor care ar putea afecta concurența;

îmbunătățirea eficienței energetice pe întregul lanț energetic, de la producerea de energie la consum și promovarea resurselor regenerabile de energie;

satisfacerea clienților consumatori, în condițiile livrării unei energii de calitate și la prețuri competitive.

Noua Strategie Energetică a României pleacă de la realitățile și tendințele actuale din sectorul energetic, și anume:

starea actuală a sectorului energetic;

rezervele și producția internă de resurse energetice;

intensitatea energetică ridicată pe întregul lanț: resurse primare, producere, transport, distribuție, inclusiv consumatorul final;

nivelul ridicat al poluării generate de sectorul energetic și necesitatea încadrării în limitele negociate cu UE;

lipsa surselor și rutelor alternative pentru aprovizionare cu gaze naturale și petrol din import.

Direcțiile de acțiune ale politicii energetice a României, convergente cu cele ale politicii energetice a Uniunii Europene, sunt:

menținerea suveranității naționale în probleme legate de siguranța energetică;

creșterea siguranței în alimentarea cu energie;

alegerea unui mix de energie echilibrat, cu accent pe utilizarea cărbunelui, energiei nucleare și resurselor energetice regenerabile, inclusiv prin utilizarea potențialului hidro neexploatat, care să confere sectorului energetic competitivitate și securitate în aprovizionare;

gestionarea eficientă a resurselor energetice primare epuizabile din România și menținerea la un nivel acceptabil, pe baze economice, a importului de resurse energetice primare;

îmbunătățirea competivității piețelor interne de energie electrică și gaze naturale și participarea activă la formarea piețelor regionale și la dezvoltarea schimburilor transfrontaliere;

îmbunătățirea eficienței energetice, inclusiv pentru asigurarea unei dezvoltări durabile;

asigurarea investițiilor pentru creșterea capacității de inovație și dezvoltare tehnologică, ca modalitate de susținere a acțiunilor precedente;

realizarea obiectivelor de protecție a mediului și reducere a emisiilor de CO2;

participarea proactivă la eforturile Uniunii Europene de formulare a unei politici energetice pentru Europa, cu urmărirea și promovarea intereselor României în Sud -Estul Europei.

In perioada 2007-2020, cele mai importante obiective care trebuie realizate, în conformitate cu documentul de strategie energetică, sunt:

Securitatea aprovizionării cu energie

Se va menține un echilibru între importul de resurse energetice primare și utilizarea rațională și eficientă a rezervelor naționale pe baze economice și comerciale;

Se va diversifica și consolida, în cadrul stabilit la nivel european, a relațiilor de colaborare cu țările producătoare de hidrocarburi, precum și cu cele de tranzit;

Se vor diversifica sursele de aprovizionare cu materii prime și se vor dezvolta rutele de transport al acestora (proiectul Nabucco și conducta de petrol Constanța-Trieste);

Se va urmări încheierea de contracte pe termen lung pentru gaze naturale din import pentru a diminua riscurile de întrerupere a furnizării, cu respectarea regulilor concurențiale;

Se va urmări încheierea de contracte pe termen lung pentru furnizorii interni de cărbune care să le asigure acces la piețele financiare, cu respectarea regulilor concurențiale;

Creșterea investițiilor în domeniul extracției de cărbune și de minereu de uraniu, în modernizarea și reabilitarea echipamentelor, în continuarea susținerii producției de huilă și de minereu de uraniu prin ajutor de stat, în conformitate cu reglementările UE, în intensificarea cercetării geologice și punerea în exploatare a noi zăcăminte, în închiderea minelor cu activitate oprită, dezvoltarea și reabilitarea distribuției de produse petroliere și în îmbunatățirea sectorului de prelucrare-rafinare a produselor petroliere. Valoarea estimată a investițiilor în domeniul petrolier, pentru perioada analizată, este de 2,2 mld. Euro.

Creșterea investițiilor în domeniul exploatării rezervelor de gaze naturale, în dezvoltarea, reabilitarea și dispecerizarea conductelor de gaze naturale, în creșterea capacității de înmagazinare a gazelor naturale. Valoarea estimată investițiilor în domeniul gazelor naturale, pentru perioada analizată, este de 1,527 mld. Euro;

In domeniul producerii de energie electrică va urma un proces de restructurare și înnoire a capacităților energetice, prin reabilitarea unităților existente viabile, închiderea unităților neviabile și construcția de noi unități de producere. Efortul investițional va fi susținut în principal prin privatizare și investiții private, cu o valoare estimată, pentru perioada analizată, de 12,7 mld. Euro. Statul va păstra pachetul de control asupra principalelor unități de producere a energiei electrice, totalizând o putere instalată suficientă pentru a putea asigura siguranța energetică a țării. Se va analiza integrarea acestor producători cu societăți de distribuție aflate în proprietatea statului, rezultând companii puternice la nivel regional;

Va continua procesul de dezvoltare, modernizare și retehnologizare a rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice. Valoarea estimată a investițiilor din acest domeniu este de 5,4 mld. Euro.

Vor continua programele de dezvoltare, modernizare și retenologizare a rețelelor de transport și distribuție de energie termică, de dezvoltare, modernizare și retehnologizare a unităților de producție a energiei electrice și termice în cogenerare. Valoarea estimată a investițiilor în domeniul energiei termice, pentru perioada analizată, este de 2,7 mld. Euro ;

Vor fi abordate, în comun cu statele membre ale UE, problemele referitoare la protecția infrastructurii critice din sistemul energetic în lupta împotriva terorismului.

Dezvoltare durabilă

Va continua promovarea producerii energiei pe bază de resurse regenerabile, astfel încât consumul de energie electrică realizat din resurse regenerabile de energie electrică sa reprezinte 33% din consumul intern brut de energie electrică al anului 2010, 35 % în anul 2015 și 38 % în anul 2020. Din consumul intern brut de energie, 11% va fi asigurat din surse regenerabile în anul 2010. In anul 2010 se va îndeplini ținta națională stabilită privind utilizarea surselor regenerabile de energie în producția de energie electrică. Ritmul de utilizare a surselor regenerabile va continua să crească și după anul 2010, astfel încât producția de energie electrică din aceste surse în anul 2015 să reprezinte 35 % din consumul intern brut de energie electrică, iar în anul 2020 să reprezinte 38 %.

Se vor stimula investițiile în îmbunătățirea eficienței energetice pe întregul lanț: resurse-producție-transport-distribuție-consum;

Se va promova utilizarea biocombustibililor lichizi, biogazului și a energiei geotermale;

Va fi susținută activitatea de cercetare-dezvoltare și diseminare a rezultatelor cercetării aplicate;

Se vor lua măsuri pentru reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului înconjurător, prin reabilitarea suprafețelor și refacerea mediului natural afectat de activitățile generate în sectorul energetic, prin promovarea realizării de proiecte “Green Field”, prin realizarea investițiilor prognozate in protecția mediului în Instalațiile mari de ardere din sectorul energetic, prin implementarea mecanismuluide tranzacționare a permiselor de emisii de gaze cu efect de seră, prin realizarea managementului depozitării în siguranță a deșeurilor radioactive, inclusiv constituirea resurselor financiare necesare pentru depozitarea finală și dezafectarea unitătilor nuclearoelectrice, prin realizarea de noi capacități de producție, utilizând tehnologii curate de ardere a combustibililor fosili;

Va continua programul național de electrificări;

Se vor lua măsuri pentru reducerea impactului social asupra consumatorilor de energie, defavorizați

Competitivitate

Se vor dezvolta și perfecționa mecanismele piețelor concurențiale pentru energie electrică, gaze naturale, petrol, uraniu, certificate verzi, certificate de emisii a gazelor cu efect de seră și servicii energetice;

Se vor extinde activitățile operatorului pieței angro de energie electrică din România la nivel regional, și se va intensifica participarea activă la realizarea pieței regionale de energie și a pieței unice europene;

Se va liberaliza tranzitul de energie, în condiții tehnice controlate de siguranță în alimentare și se va asigura accesul permanent și nediscriminatoriu la rețelele de transport și la interconexiunile internaționale; va crește capacitatea de interconexiune de la circa 10 % în prezent, la 15-20 % la orizontul anului 2020;

Va continua procesul de restructurare, creștere a profitabilității și privatizării în sectorul energetic (privatizarea se va realiza atât cu investitori strategici, cât și prin listarea pe piața de capital);

Va continua procesul de restructurare pentru sectorul de lignit, în vederea creșterii profitabilității și accesului pe piața de capital;

Se va menține accesul la rezervele de huilă, în vederea asigurării securității energetice, în condiții economice adecvate.

Măsurile pe termen scurt, prevăzute a fi realizate în următoarea perioadă, se referă la structura corporativă a producătorilor de energie cu capital social de stat. Aceste măsuri prevăd continuarea privatizării complexurilor energetice, eficientizarea și privatizarea unor grupuri energetice din cadrul SC Termoelectrica SA, eficientizarea SC Electrocentrale Deva SA, SC Electrocentrale, continuarea privatizării microhidrocentralelor, pregătirea listării la Bursă a SC Hidroelectrica SA și SN Nuclearelectrica SA, realizarea de noi investiții in sectorul energetic, ca: centrala cu acumulare și pompaj Tarnița Lăpuștești, centralele hidroelelectrice Islaz, Măcin și centralele de pe râul Tisa, centrale pe combustibili solizi, centrale care utilizează surse regenerabile, etc.

Pentru buna funcționare a sectorului energetic și dezvoltarea acestuia conform prevederilor prezentei strategii, este necesară crearea unui climat stabil și predictibil în ceea ce privește cadrul legislativ și de reglementare

Măsuri pentru îndeplinirea obiectivelor prioritare

Măsuri generale

Măsurile generale sunt următoarele:

îmbunătățirea cadrului instituțional si legislativ, în condiții de transparență, în acord cu cerințele legate de asigurarea competitivității, protecției mediului și a siguranței în furnizarea energiei, și a cerințelor de atragere și sustinere a investițiilor in sectorul energetic și de valorificare a resurselor de cărbune;

Îbunatatirea politicii de prețuri pentru combustibili, energie termică si energie electrică, având in vedere principiile de nediscriminare, transparență și obiectivitate și introducerea treptată a mecanismelor concurențiale;

Valorificarea potențialului uman, creșterea eficienței muncii si îmbunatatirea condițiilor de muncă pe baza continuării procesului de restructurare și reorganizare, de modernizare a managementului companiilor din sector;

Asigurarea unei protecții sociale corespunzătoare, prin mecanisme de susținere directă a consumatorilor vulnerabili;

Asigurarea unui nivel de pregătire a personalului conform cerințelor tehnico-economice actuale;

Dezvoltarea tehnologică a sectorului energetic și a sectorului extractiv de cărbune prin stimularea si sprijinirea cercetării si inovarii;

Atragerea capitalului străin și autohton având ca obiectiv prioritar asigurarea unui climat de competitivtate crescut care să reprezinte motorul de dezvoltare sănătoasă a sectorului energetic și a sectorului extractiv de cărbune;

Dezvoltarea piețelor concurențiale de energie electrică si gaze naturale pe principii de transparentă si integrarea acestora in piețele regională si europeană.

Atragerea si asigurarea stabilitatii forței de muncă specializată prin motivarea corespunzătoare a personalului din industria energetică.

Măsurile generale se completează cu măsuri specifice domeniilor și subsectoarelor din sectorul energetic.

Măsuri pentru reducerea impactului social

Pentru asigurarea unui grad de suportabilitate a prețurilor energiei electrice, energiei termice si a gazelor naturale la consumatori, sunt necesare următoarele măsuri:

Consolidarea piețelor concurențiale de energie;

Racordarea la piața regională de energie electrică si gaze naturale;

Utilizarea optimă a resurselor energetice interne;

Perfecționarea sistemelor de prețuri și tarife;

Reducerea facturii cu energia platită de populație si de agenții economici, prin creșterea eficienței energetice pe întregul lanț (producere, transport, distribuție, consum), reducerea consumurilor specifice și utilizarea de tehnologii noi, performante in sectorul energiei;

Trecerea la un sistem de protecție socială directă a populației cu posibilități financiare reduse, prin înlocuirea tarifului social pentru energie electrică și a subvenției acordate pentru energie termică, cu ajutoare sociale destinate numai categoriilor vulnerabile de consumatori;

Cresterea siguranței în alimentarea cu energie prin:

– diversificarea surselor si rutelor de aprovizionare cu petrol si gaze naturale și reducerea dependenței de importurile de resurse energetice;

– dezvoltarea rețelelor de transport energie electrică si gaze naturale și creșterea capacităților de interconexiune cu țările vecine;

– creșterea capacitătii de inmagazinare a gazelor naturale.

Guvernul României a implementat un pachet de măsuri sociale, prin care persoanele cu venituri mici primesc ajutoare financiare pentru achitarea facturilor la gaze și energie termica. Acest program este revizuit anual astfel încat sa fie asigurată protecția socială a personelor cu venituri reduse.

Securitatea energetică – element esențial al dezvoltării economice

Strategia energetică are implicații majore asupra securității naționale. Un rol esențial în acest domeniu revine asigurării securității energetice prin: asigurarea unei balanțe echilibrate între cerere și productia nationala de energie, optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare și creșterea eficienței energetice. Se va acționa cu prioritate pentru diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare și limitarea dependenței de aprovizionare cu resurse energetice din import.

O altă influență asupra securității naționale este legată de securitatea instalațiilor energetice. Uniunea Europeana a stabilit abordarea unitară a protecției infrastructurilor energetice ("Protecția infrastructurilor critice în lupta împotriva terorismului" adoptată de CE în 2004). România, ca stat membru al Uniunii Europeane, preia sarcinile din documentele legate de securitatea instalațiilor.

Principalele direcții de acțiune sunt:

stabilirea instrumentelor legale de securitatea instalațiilor, a capacitatilor de depozitare, a rețelelor si infrastructurilor energetice, inclusiv a instalațiilor nucleare;

promovarea unor instrumente de încurajare a investitiilor pentru capacițati de producere a energiei electrice care sunt necesare pentru securitatea energetică, in conformitate cu Directiva 2005/89/EC;

promovarea unor proiecte multinaționale care să asigure diversificarea accesului la resursele energetice de materii prime în mod special de gaze si petrol (proiectul Nabucco si conducta de petrol Constanta Trieste);

promovarea unor proiecte menite să asigure o creștere a capacității de interconectare a sistemului electroenergetic cu sistemele țărilor din Sud Estul Europei (cablul submarin cu Turcia, linii electrice aeriene de 400 kV cu , Ungaria si Republica );

realizarea programelor privind creșterea securității construcțiilor hidroenergetice;

creșterea capacităților de înmagazinare subterană a gazelor naturale;

interconectarea Sistemului National de Transport gaze naturale cu sistemele similare din țările vecine:

– interconectarea cu Ungaria, pe relația Arad-Szeged;

– interconectarea cu , pe relația Giurgiu-Ruse;

– interconectarea cu Ucraina, pe relația Cernauti-Siret;

– interconectarea cu – pe traseul Drochia-Ungheni-Iasi

În vederea creșterii coeficientului de siguranță în livrarea gazelor, pentru evitarea unor perturbații majore în sistemul național de transport și respectiv în alimentarea cu gaze a consumatorilor în situații de criză, in conformitate cu recomandarile cuprinse in Directivele europene din domeniul creării stocurilor de țiței și produse petroliere se au în vedere atât diversificarea surselor de aprovizionare cu țiței și gaze naturale prin interconectari energetice, cât și creșterea capacității de înmagazinare subterana a gazelor naturale.

Proiectul Nabucco – are drept scop conectarea și valorificarea rezervelor de gaze naturale din zona Mării Caspice si Orientul Mijlociu cu pietele europene, prin construirea unei conducte pe teritoriul celor cinci țări și care să aibă ca punct de plecare granița Turciei cu Georgia și ca punct final nodul tehnologic Baumgarten din Austria. Lungimea totală a conductei este de 3282 km, din care 457 km pe teritoriul României iar construcția conductei urmează a se realiza în intervalul 2008-2011. Se preconizează ca volumul de gaze ce urmează a fi transportat in anul 2011 este de 8 miliarde m.c. cu o creștere liniară până la 25,5 miliarde m.c. in anul 2030.

Potențialul de import al Romaniei din această sursă este apreciat la 2 – 5 miliarde m3/an. Finanțarea proiectului și derularea investiției se vor desfășura în regim privat. Întrucat până în prezent nu există un coridor de livrare între sursele avute în vedere și zonele țintă de consum, Nabucco poate oferi o sursă de gaze naturale către piața europeană de gaze naturale și astfel va juca un rol important în creșterea gradului de competitivitate a piețelor gaziere europene în promovarea procesului de liberalizare al acestor piețe, inclusiv în țările în curs de aderare.

Proiectul Nabucco va determina creșterea securității în aprovizionarea cu gaze naturale pentru Europa, diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze, accesul la rezervele importante de gaze naturale din zona Mării Caspice și Orientul Mijlociu pentru piețele europene. Acest proiect înseamnă stimularea competiției pe piața internă de gaze, întărirea rolului de țară tranzitată de coridoare majore energetice de transport pentru piețele din Europa Centrală și de Vest, stimularea industriilor conexe care vor contribui la realizarea proiectului, prin implicarea companiilor românești furnizoare de produse și servicii, inclusiv crearea de noi locuri de muncă.

Ideea construirii unei conducte transcontinentale a venit in contextul actual al scăderii constante a livrarilor de gaze din Marea Nordului. Creșterea dependenței de gazele naturale rusești și creșterea prețului la gazul lichefiat produs în țările din nordul Africii au fost un semnal de alarmă pentru identificarea de noi soluții viabile in domeniul aprovizionării cu gaze.

Proiectul Nabucco va asigura securitatea aprovizionării Europei cu gaze naturale prin diversificarea surselor de energie. Proiectul beneficiază atât de sprijinul Uniunii Europene, cât și al instituțiilor financiare internaționale (BEI, IFC si BERD sunt gata să susțină proiectul cu fonduri corespunzătoare).

Conducta de tranzit țiței Constanta – Trieste (PEOP – Pan European Oil Pipeline) – Ministerul Economiei și Comerțului a primit din partea Comisiei Europene finanțare în cadrul programului PHARE, în valoare de 2,06 milioane Euro, pentru realizarea „Studiului tehnico-economic pentru conducta petrolieră de tranzit in Romania”, efectuat pentru proiectul de construcție a conductei de transport a țițeiului intre Constanța și Trieste (Italia). Studiul de fezabilitate a fost elaborat de un consorțiu condus de firma Hill International UK. Studiul include examinarea parametrilor tehnici, financiari, juridici, comerciali și de mediu precum și evaluarea capacității de transport și a investitiilor pentru conducta sus mentionata. Studiul de fezabilitate a proiectului a demonstrat existența țițeiului disponibil la export din regiunea Mării Caspice, estimat să crească de la un nivel anual de 50 milioane tone la 170 milioane tone in 2010 si 344 milioane tone in 2020. Creșterea estimată în cantitățile de petrol caspic și rusesc direcționate către Marea Neagră semnalează existența unui deficit al capacității de transport în zona Mării Negre. Acest fapt este relevat și de către studiul de fezabilitate care indică astfel oportunitatea dezvoltării proiectului PEOP.

Date tehnice ale proiectului:

– lungimea totală 1360 km, din care 649 km pe teritoriul României;

– țări tranzitate : România , , și Italia

– piata totala accesibila 298 mil t/an, din care piața țintă 112 mil tone/an;

– capacitatea de transport 3 variante: 40 mil t/an, 60 mil t/an sau 90 mil t/an

Proiectul este atractiv pentru investitorii strategici prin modalitățile comercial viabile si sigure de transport țiței pe distante lungi pe care le poate oferi. Ruta propusă prin România-Serbia-Croatia oferă cea mai directă cale de transport al țițeiului dinspre Marea Neagră către piața europeană.

Infrastructuri critice Infrastructura critică este reprezentată de sisteme distribuite, dinamice, de mari dimensiuni, cu comportament potențial neliniar și care sunt interconectate, susceptibile la multiple amenințări și generatoare de riscuri. Infrastructura critică cuprinde resursele fizice, servicii, obiective în care se desfășoară activități informatice, rețele și elemente de infrastructură care, in cazul indisponibilității sau distrugerii, ar avea un impact covârșitor asupra sănătății, sigurantei, securitatii sau bunăstării cetățeanului sau asupra bunei funcționări a autorităților statului.

Evoluțiile din ultimile două decenii au arătat creșterea vulnerabilitățiilor societății cauzate de defectarea, distrugerea și/sau întreruperea infrastructurilor tehnologice (transporturi, energie, informatica, etc.) provocate de acte de terorism, dezastre naturale, neglijențe, accidente, activități criminale și nu în ultimul rând, de compartament premeditat.

Luând în considerare complexitatea infrastructurii energetice care înglobează mai multe subsisteme și elemente critice, care fac parte din domeniul producției de petrol, gaze, cărbune, energie electrică, instalații nucleare, capacități de stocare a resurselor energetice, capacități de producție, sisteme de transport si distribuție, Guvernul va acționa constant pentru:

– identificarea și inventarierea infrastructurilor critice energetice,

– definirea domeniilor de risc și stabilirea măsurilor specifice de protecție, interventie și recuperare;

– stabilirea interdependentelor intra-sectoriale și inter-sectoriale și reducerea vulnerabilităților rezultate din acestea;

– stabilirea prin normative interne a procedurilor de constituire a bazei de date din sectorul energetic, metodologia și procedurile de cooperare între operatorii privati și de stat cu structurile centrale de coordonare;

– diseminarea informațiilor și cooperare acțională, în vederea reducerii riscului unor incidente susceptibile de a produce perturbații extinse și de durata la oricare dintre infrastructurile energetice;

– construirea și aprofundarea conșțiintei organizationale privind securitatea infrastructurii critice;

– abordarea comună a problemei securității infrastructurilor critice energetice prin instituirea unui cadru organizatoric reglementat pentru colaborarea directă și efectivă a tuturor actorilor publici și privati, inclusiv prin proiecte de parteneriat public-privat.

Guvernul României va contribui prin măsuri adecvate la îmbunătățirea protecției infrastructurii critice de interes european, prin dezvoltarea metodologiilor comune privind identificarea și clasificarea amenințărilor, asigurarea unei comunicări, coordonări și cooperări eficiente, implementarea coerentă și uniformă a măsurilor de protecție și definirea clară a responsabilităților factorilor cu competență în domeniu, acordând atenție deosebită amenințărilor teroriste. naționale de cercetare, sectoriale și intersectoriale, privind protecția infrastructurii critice.

SSE prevede decizii strategice pentru:

complexurile energetice, Termoelectrica, Electrocentrale Deva, Electrocentrale București, Hidroelectrica, centralele municipale de cogenerare;

noi investiții la centrala cu acumulare pompare Tarnița Lăpuștești, amenajarea în continuare a Dunării pe sectorul "Porțile de Fier II – Brăila ", centrala hidroelectrică de pe Tisa, centralele pe combustibili fosili – Green field și cele care utilizează surse regenerabile.

CAPITOLUL IV.

SITUAȚIA ACTUALĂ A SECTORULUI ENERGETIC

DIN ROMÂNIA ȘI PERSPECTIVELE ÎNDEPLINIRII

OBIECTIVELOR STRATEGIEI DE SECURITATE ENERGETICĂ

SITUAȚIA ACTUALĂ A SECTORULUI ENERGETIC

România dispune de o gama diversificată, dar redusă cantitativ de resurse de energie primară: țiței, gaze naturale, cărbune, minereu de uraniu, precum și un potențial valorificabil de resurse regenerabile relativ modest.

Resurse energetice epuizabile

Zăcămintele de hidrocarburi sunt limitate, pe fondul unui declin al producției interne și în condițiile în care nu au mai fost identificate noi zăcăminte cu potențial important. Rezervele actuale de țiței sunt estimate la 73,7 mil. tone. Producția de țiței a scăzut de la 14,7 mil. tone in 1976 (anul cu productia de vârf) la 5 mil. tone in 2006. Zăcămintele de gaze naturale sunt, de asemenea, limitate, iar dupa 1990 producția internă este in declin. Rezervele actuale de gaze naturale sunt estimate la 184,9 mld.m3. Producția de gaze naturale a fost de 12,3 mld.m3 in anul 2006, ceea ce a reprezentat 69% din consumul național anual total de gaze naturale. In condițiile reducerii rezervelor de țiței și gaze naturale, trebuie să crească rolul cărbunilor indigeni și, în particular, al lignitului, în balanța energetică națională.

Resursele de huilă din România cunoscute sunt de 705 mil. tone din care exploatabile în perimeter concesionate 105 mil. tone. Resursele de lignit din România sunt estimate la 1490 mil.tone, din care exploatabile în perimeter concesionate 445 mil.tone. Resursele amplasate în perimetre noi, neconcesionate sunt de 1045 milioane tone.

Resursele de minereu de uraniu de care dispune România prezintă un interes deosebit pentru economia națională, având în vedere funcționarea Unității 1 Cernavodă, punerea in funcțiune a Unității 2 Cernavoda țn 2007 și dezvoltarea viitoare a programului de energetica nucleara. Minereul de uraniu se utilizează pentru fabricarea in România a combustibilului nuclear destinat unităților nuclearoelectrice de la Cernavodă.

În anexele 1 și 2. sunt prezentate situația resurselor naționale de energie primară și estimarea evoluției rezervelor naționale de țiței și gaze naturale în perioada 2007 – 2025.

Sursele regenerabile de energie

România are o Strategie de valorificare a resurselor regenerabile, aprobată prin Hotărâre a Guvernului în anul 2003 și constă în combinarea cotelor obligatorii și a certificatelor verzi. Sistemul de promovare vizează energia electrică produsă din energie eoliană, energie solară, energie geotermală, biomasă, energia valurilor, hidrogen produs din SRE, precum și energia electrică produsă în centrale hidroelectrice cu o putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW, puse în funcțiune sau modernizate începand cu anul 2004.

Sistemul de cote obligatorii este definit ca fiind mecanismul de promovare a producerii de energie electrică din surse regenerabile de energie, prin achiziția de către furnizori a unor cote obligatorii de energie electrică produsă din aceste surse în vederea vânzării către consumatorii deserviți. Certificatul verde este un document ce atestă o cantitate de 1 MWh de E-SRE livrată în rețea. Certificatul verde are teoretic valabilitate nelimitată și se poate tranzacționa distinct de energie electrică asociată acestuia, pe o piața a contractelor bilaterale sau pe piața centralizață de certificate verzi.

În Romania exista doar 2 proiecte demonstrative, o turbina eoliana de 4 kW și un proiect de valorificare a energiei solare de 0,85 kW. Fiecare aprovizionează cu energie o singura locuinta. Au mai existat 2 proiecte demonstrative de utilizare a energiei eoliene, în Munții Semenic și la Agigea, pe litoralul Mării Negre (unitati de peste 100 kW). Din cauza lipsei fondurilor, aceste 2 proiecte nu mai functionează. Exista un proiect de utilizare a biomasei, în orasul Cluj-Napoca, unde unele autovehicule din sistemul de transport public folosesc ulei de rapiță. In ultimii ani, au fost realizate proiecte de Implementare în Comun cu Olanda si Danemarca:

recuperarea si utilizarea gazului de la depozitele de deșeuri urbane în 4 orașe;

utilizarea rumegușului pentru termoficare în 5 orașe;

utilizarea energiei geotermale pentru termoficare în 2 orașe.

Energia eoliană : Un atlas național al vânturilor, realizat în 1993 de Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice, indică viteze ale vântului de 4,5 până la 11,5 m/s la 50 m deasupra solului în diferite regiuni ale țării, dar mai ales în larg (>9 m/s). Atlasul identifică zone întinse cu viteze de peste 11 m/s în funcție de topografie. Conform „Profilului de țară privind sursele regenerabile de energie”, realizat de Institutul de Studii si Proiectari Energetice, potențialul economic estimat este de 5×109 kWh/an (3.000 MW); studiul arată că barierele în calea tuturor surselor de energie regenerabilă sunt lipsa finanțarii și prețurile scăzute ale energiei, existând un potențial de 14 000 MW, adică 23 000 GWh/an; pe baza unei evaluări preliminare în zona țărmului Mării Negre, potențialul eolian este de aproximativ 2 000 MW, adică 4 500 GWh/an.

Energia solară : România are deja un fundament bun în acest sector, fiind implementate proiecte înca din anii '80. Radiația solară medie variază între 1100 și 1300 kWh/m2 pe an pentru mai mult de jumătate din suprafața țării. Institutul Național de Meteorologie si Hidrologie a elaborat o hartă a radiației solare pe baza unor date mulțianuale. Potențialul exploatabil pentru producția de energie electrică fotovoltaică este de aproximativ 1 200 GWh/an. Suprafața totală a României este de aproximativ 238 391 km2. Astfel radiația solară pentru România reprezintă aproximativ 330 milioane GWh pe an (potențialul teoretic al energiei solare). Suprafața tehnic amenajabilă este de aproximativ 30% din suprafața construibilă disponibilă. Astfel, suprafața construibilă disponibilă în România este de aproximativ 630 km2, din care ar putea fi instalați colectori solari pe o suprafata de 210 km2. Fiecare metru patrat de colector din România produce aproximativ 440 kWh energie electrică sau 1440 MJ de energie termică pe an. Pentru a înlocui cantitatea totală de energie termică necesară pentru încalzire în România (62000 MJ) cu energie termică solară, este necesară o suprafata de 43 km2 de colectori. Aceasta reprezinta 20% din suprafața totală utilizabilă de 210 km2. Contributia colectoarelor solare la acoperirea cererii de apă caldă și caldură din România este estimată la aproximativ 1434 000 tone echivalent petrol (60 PJ/an), ceea ar putea înlocui aproape 50% din necesarul de apă caldă sau 15% din energia termică utilizată în prezent pentru încalzire. În condițiile meteorologice-solare actuale din România, un colector termic solar este funcțional de obicei din martie până în octombrie cu o eficiență care variază între 40 și 90%. (Sursa: Strategia Nationala pentru Valorificarea Surselor Regenerabile de Energie) Conform noii legislatii referitoare la sursele regenerabile, aproximativ 2 600 000 m2 de colectori solari vor fi instalați până în anul 2015, evitându-se astfel 1.000.000 tone emisii de CO2 pe an. Acești colectori ar produce 1.000 GWh de energie termică pe an. De asemenea, potențialul operațional pentru energia solară utilizată cu ajutorul celulele fotovoltaice este de aproximativ 1.200 GWh/an. Prețul energiei electrice generate din surse fotovoltaice variază între 0,25 și 0,5 $/kWh. Pentru consumatorii de energie izolați și micii consumatori, aceste celule solare fotovoltaice sunt o sursă alternativă atractivă din punct de vedere economic dacă este luat în considerare costul ridicat al conectarii consumatorilor la rețeaua natională de electricitate.

Energia geotermală Explorările și cercetările în acest sector au început în anii '60 și au fost efectuate peste 200 de foraje, scoțând la iveală ape cu temperaturi între 40-120°C. Aceste resurse pot fi folosite direct pentru încălzire sau pentru producția de energie electrică. Capacitatea totală instalată este de 320 MWtermic (pentru o temperatura de referință de 300°C). În prezent, doar în jur de 136 MWt sunt folosite din aproximativ 60 de izvoare, producând apă caldă cu temperaturi între 55-155°C. Rezerva exploatabilă este de aproximativ 167 mii tone echivalent petrol (7000 x 106 GJ/an).

Biomasa Potențialul biomasei este estimat la 7.594 mii tone echivalent petrol/an, ceea ce reprezintă aproximativ 19% din totalul consumului de energie primară în 2000. Biomasa cuprinde: deșeuri forestiere și lemn de foc (1.175 mii tone echivalent petrol), rumeguș și alte deșeuri lemnoase (487 mii tone echivalent petrol), deșeuri agricole (4.799 mii tone echivalent petrol), biogaz (588 mii tone echivalent petrol), deșeuri menajere (545 mii tone echivalent petrol) Un proiect de implementare în comun cu Danemarca (Rumegus 2000) ce utilizează deșeurile din prelucrarea lemnului pentru obținerea energiei termice a cuprins următoarele orașe: Vlăhita, Gheorghieni, județul Harghita; Vatra Dornei, județul Suceava; Huedin, județul Cluj; Întorsura Buzăului, județul Covasna. Proiectul nu a fost promovat în mod corespunzător, rezultatele nu sunt cunoscute, astfel încat există puține posibilități de replicare a proiectelor în afara inițiativelor guvernamentale.

Hidroenergia: Hidroenergia are o tradiție lungă în România și acoperă o mare parte din necesarul de energie. Strategia Națională pentru Valorificarea Surselor Regenerabile de Energie este singura sursă de informație credibilă în privința potențialului hidroenergiei: poțential teoretic: 70.000 GWh/an, din care – potentialul râurilor interne, 51.600 GWh/an – potențialul sectorului românesc al Dunării, 18.400 GWh/an; potențial tehnic: 34.500 GWh/an, cu o capacitate instalată de 11.370 MW, din care: – sectorul românesc al Dunarii, 11.560 GWh/an, cu 2.620 MW instalați – potențialul micro-hidrocentralelor (hidrocentrale cu capacități sub 0,63 MW/centrala): 2.940GW/an, cu 757 MW instalați; potențial economic: 27.000 GWh/an, cu o capacitate instalată de 9.120 MW; potențialul exploatabil (care este în conformitate cu cerințele UE pentru coordonarea transmisiei de energie electrică și ia în considerare restricțiile legale și de mediu): între 24.000 și 26.000 GWh/an, 7.000 – 8.200 GWh/an capacitate instalată. Au fost identificate aproximativ 5.000 de locații ca fiind potrivite pentru aplicații hidroenergetice de mici dimensiuni. Obiectivul pentru cota de energie regenerabilă în consumul de energie arată foarte bine, cu excepția faptului că includerea hidrocentralelor mari nu va fi acceptata de UE și, chiar în cazul hidrocentralelor mari, cineva trebuie să faca ceva în acest sector.

Eforturile pentru trecerea de la combustibilii tradiționali la cei biologici ar putea duce la o crestere a prețurilor la alimente și la un proces de despădurire pe plan mondial, arată un studiu al companiei de asigurări Co-op Insurance Society. Uniunea Europeană intenționează ca, până în 2020, 10% din combustibilul utilizat de autovehicule să provină din biocombustibili. Documentul s-a publicat la câteva zile dupa ce Organziatia Națiunilor Unite a avertizat cî biocombustibilii sunt mai utili pentru încalzire și producerea de energie, decât pentru transport. Biocombustibilii sunt considerați o posibilă soluție pentru problema legată de schimbările climatice, deoarece pot reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Studiul semnalează că, pentru a înlocui 10% din combustibilul utilizat în transporturi, la nivel mondial, este nevoie să fie înlocuite 9% din suprafețele agricole ale planetei. Asta înseamnă că producerea de biocombustibili ar putea duce la o diminuare a terenurilor disponibile pentru culturile alimentare în țările unde deja este foamete.

Potențialul energetic al surselor regenerabile de energie din România este prezentat în anexa 3.

Utilizarea surselor regnerabile de energie are un impact semnificativ asupra sistemului electroenergetic național, fiind necesare:

– studii privind impactul penetrării energiei eoliene în rețeaua electrică de transport și distribuție (110 kV și mai sus), în diferite scenarii, în rețelele din Dobrogea și ;

– dezvoltarea rețelelor de transport și distribuție în concept de smart grid;

– dezvoltarea pieței de capacități pentru contracararea și/sau limitare efectelor negative ale variabilității necontrolabile a energiei eoliene;

– estimarea necesităților de modernizare și dezvoltare a rețelelor în condițiile generării de electricitate din eoliene, microhidro și prin cogenerare utilizând biomasă.

Eficiența energetică

“Economia de energie este cea mai ieftină resursă de energie, ușor de obținut și nepoluantă, comparativ cu resursele de combustibili fosili sau resursele regenerabile de energie. La nivel național, valoarea medie a potențialul de economisire a energiei (determinată ca medie ponderată a potențialelor de economisire din sectoare economice precum industria, transporturile, sectorul rezidențial, alimentarea centralizată etc.) este în prezent estimată, ca fiind de circa 30-40 %. Dezvoltarea economică nu se poate realiza pe baze durabile, fără creșterea eficienței energetice. Astfel, se va asigura decuplarea majorării consumului de resurse energetice de creșterea economică. Guvernul are un rol esențial și legitim în implementarea unei politici energetice, orientate spre economia de energie și în crearea cadrului legislativ pentru dezvoltarea pieței energiei.”

Deși există consens în privința faptului că este logic să investești în reducerea consumului de energie decât în noi unități de producție, s-a luat totuși decizia finalizării reactorului 2 de la Cernavodă. Este logic să îmbunătațești eficiența unei unitați energetice, astfel reducând costurile precum și împactul asupra mediului și sănătății, însa nu are sens continuarea unui program energetic prin investiții în noi capacități de producție în România. Eficiența energetică la consumator poate furniza aceeași "capacitate" la costuri mai mici, în același timp ducând la o creștere a standardului de viață și a competitivității companiilor. Este considerată realistă o reducere cu 40% a intensității energetice primare până în 2015 (într-un scenariu de bază care implică o creștere medie anuală a produsului intern brut de 5,4%). Fiecare Euro investit într-un proiect care presupune creșterea eficienței energetice este considerată a duce la reducerea cu 1,26 Euro a costurilor de achiziție a resurselor primare.

Creșterea eficienței energetice are o contribuție majoră la realizarea siguranței alimentării, durabilității și competitivității. Reducerea cererii de energie prin creșterea eficienței energetice reprezintă o politică de câștig, care pe lângă economisirea resurselor energetice primare conduce și la reducerea emisiilor cu efect de seră.

Indicatorul sintetic reprezentativ privind eficiența de utilizare a energiei la nivel național este intensitatea energetică, respectiv consumul de energie pentru a produce o unitate de Produs Intern Brut. Ajustarea structurală a economiei, dar și cresterea eficienței de utilizare a resurselor, au determinat o reducere a intensității energiei primare de la 0,605 tep/1000Euro în anul 2000, la 0,511 tep/1000Euro în anul 2005, calculul fiind făcut la paritatea ratei de schimb. Valoarea acestui indicator ramâne totuși aproape de circa 3 ori mai mare decât media UE (anexa 4).

În 2003 a fost elaborată Strategia Naționala de Eficiență Energetică care a pus în evidență, printre altele, potențialul economic de creștere a eficienței energetice în diferite sectoare (anexa 5).

Ca urmare a acestei strategii, s-a stabilit ca obiectiv strategic îmbunătățirea eficienței energetice în România pe întregul lanț resurse naturale, producție, transport, distribuție și utilizare finală, prin folosirea optimă a mecanismelor specifice economiei de piață, estimându-se o reducere cu 3 % pe an a intensității energetice pe ansamblul economiei naționale, până în anul 2020, față de anul 2001.

Productia si consumul de energie

În anul 2006, Produsul Intern Brut (PIB) a fost cu 42% mai mare decât cel din anul 2000, reprezentând 3973 Euro 2005/loc., fiind de circa 6,3 ori mai mic decât valoarea medie din țările Uniunii Europene și de 1,9 ori mai mic decât valoarea medie a celor zece țări nou intrate în Uniunea Europeana (NM 10). Aceasta dezvoltare economică a determinat o creștere cu numai 11,3% a consumului intern de energie primară în anul 2005 față de anul 2000, valoarea realizată în 2005 fiind de circa 41,4 mil.tep. Din cauza nivelului de dezvoltare economică mai redus, consumul de energie primară pe locuitor (1,85 tep/loc.) din România este de circa doua ori mai mic decât cel din țările Uniunii Europene.

Pe de alta parte, este de remarcat decuplarea creșterii PIB de creșterea cosumului de energie primară, datorată atât restructurării economice cât și îmbunătățirii modului de utilizare a energiei. Analizând structura consumului, se constată o distribuție echilibrată între gaze naturale (36,4%), țiței și derivați petrolieri (25,1%) și cărbune (22,4%) – anexa 6.

Producția internă de energie primară s-a menținut (circa 28 mil.tep), creșterea producției de cărbune compensând scăderea producției de țiței și gaze naturale. Pe fondul cresterii consumului de energie primară, dependentă de importuri a crescut de la 22,5% în 2000 la circa 34% în 2005.

Energie electrică: la sfârșitul anului 2005, puterea disponibilă în sistemul electroenergetic a fost de 14.714 MW. In anul 2006, producția brută de energie electrică a fost de 62,43 TWh față 51,9 TWh, în anul 2000.

Energie termică: alimentarea cu energie termică în sisteme centralizate de distribuție se realizează prin centrale termice (CT) și centrale electrice de termoficare (CET), care furnizează energie termică pentru un oras, o zonă a orașului sau un cartier. În ultimii ani, consumul total de caldură a scăzut lent, în principal din cauza diminuării consumului industrial, în anul 2006 totalul consumului însumând 9 mil. tep, din care consumul asigurat prin sisteme centralizate de distributie reprezintă 2,6 mil tep – circa 30%. Numărul locuințelor racordate la sistemele centralizate de producere și distribuție a energiei termice este de circa 2.350.000, reprezentând 55% din totalul locuințelor din mediul urban și 29% din totalul locuințelor, conform recensământului populației și locuințelor din martie 2002. În anul 2006, numărul de familii alimentate cu energie termică prin sistemele centralizate de producere și distribuție a fost de circa 1.900.000.

Gaze naturale: în anul 2006, consumul total de gaze naturale a fost de 17 200 milioane m3, din care 2.650 milioane m3, a reprezentat consumul casnic (15,4%). Producția de gaze naturale a fost în anul 2006 de 12.000 milioane m3, iar importul a fost de 5.200 milioane m3 (30,2% din total consum). În luna martie 2007, numărul total de consumatori de gaze naturale a fost de 2.589.308, din care 2.462.566 consumatori casnici. Structura productiei interne și a importului de gaze naturale 1987 – 2006 este prezentată în anexa 7.

Țiței: producția de țiței a României s-a diminuat constant, concomitent cu creșterea importurilor. În anexa 8 este prezentată evoluția producției interne de țiței.

Cărbune: în anul 2006 producția de cărbune a României a fost de 34,1 milioane tone din care 31,2 milioane tone lignit și 2,9 milioane tone huilă. Această producție a fost utilizată în proporție de 99% pentru producerea de energie electrică și termică, huila contribuind cu 7,2% din total producție de energie electrică iar lignitul cu 32,2% . Evoluția producției naționale de cărbune este prezentată în anexa 9

Starea tehnică a instalațiilor în anul 2007

Circa 80% din grupurile termoenergetice din noastră au fost instalate în perioada 1970-1980, depășindu-și practic durata de viață normată. Majoritatea capacitatilor termoenergetice nu sunt echipate cu instalații performante pentru reducerea poluării, în felul acesta emisiile de noxe situându-se peste valorile maxime acceptate în UE. În ultimii 10 ani au fost modernizate/ retehnologizate unele centralele termoelectrice cu o capacitate de aproximativ 10% din puterea instalată.

În ceea ce priveste grupurile hidroenergetice, 37% din totalul acestora au durata de viață normată de funcționare depașită. În perioada 2000 – 2005 au fost reabilitate, prin retehnologizare și modernizare, capacități de producție a căror putere însumată este de 900 MW. Sporul de putere obținut prin modernizarea acestor capacități este de 101,4 MW. Pentru perioada 2006 – 2009 programul de retehnologizare al unităților hidroenergetice vizează reabilitarea unor capacități de producție cu o putere totală de 611,36 MW, fără spor de putere.

Unitatea 1 de la CNE Cernavoda (707 MW) a realizat în ultimii ani un factor de utilizare mediu a puterii de aproape 90%, livrând anual circa 9-10% din producția de energie electrică a României. Durata de viață proiectată a Unității 1 Cernavodă este de 30 ani (începând din 1996, anul punerii în funcțiune). Au fost implementate programe corespunzatoare de management a deșeurilor radioactive și combustibilului nuclear ars, precum și de prelungire a duratei de viață proiectate. În semestrul II al anului 2007, unitatea 2 Cernavoda a început exploatarea comercială, asigurând astfel dublarea producției de energie electrică de proveniență nucleară.

Rețelele electrice de distribuție (RED) sunt caracterizate printr-un grad avansat de uzură fizică (circa 65%) a liniilor electrice de joasă, medie și înaltă tensiune, a stațiilor de transformare și a posturilor de transformare. La aceasta se adaugă uzura morală, 30% din instalații fiind echipate cu aparataj produs în anii ’60. În perioada analizată, consumul propriu tehnologic în rețelele de distribuție (inclusiv pierderile comerciale) a avut o usoară scădere, atingând în anul 2004 valoarea medie anuală de 12,6%, comparativ cu media țărilor din UE de 7,3%. Investițiile efectuate până în prezent în rețeaua electrică de transport (RET) au permis realizarea într-o primă etapă a unei noi și moderne infrastructuri de conducere prin dispecer și a infrastructurii necesare funcționării piețelor de electricitate (rețea națională de fibră optică, noul sistem EMSSCADA, metering, platforme IT de tranzacționare și decontare). Este în curs de desfășurare programul de modernizare a întregii rețele la nivelul celor mai înalte standarde europene cu lucrări de modernizare și retehnologizare a stațiilor electrice cele mai importante din RET precum și a dezvoltării capacității pe liniile de interconexiune. Progresul tehnic realizat a permis aderarea în anul 2003 la Uniunea pentru Coordonarea Transportatorilor de Energie Electrica (UCTE) și conectarea sincronă în 2004 a Sistemului Energetic National (SEN) la sistemul UCTE, asigurând, pe langa creșterea siguranței în funcționare, oportunități sporite de privatizare a companiilor de energie și tranzacții pe piața de electricitate internă și internațională.

Sistemele centralizate de încalzire se confruntă cu o uzură fizică și morală a instalațiilor și echipamentelor, resurse financiare insuficiente pentru întreținere, reabilitare și modernizare, pierderi mari în transport și distribuție, izolare termică necorespunzătoare a fondului locativ existent. Acești factori au condus la costuri mari de producție și distribuție, scăderea calității serviciilor și creșterea valorii facturii energetice pentru populație. Eficienta acestor instalații a fost afectată și de gradul mare de deconectare în unele localitati, astfel încât consumatorii ramași au fost puși în situația de a plăti suplimentar pentru funcționarea într-un regim neeconomic, la sarcini reduse față de cele de proiect.

Circa 69% din lungimea totală a Sistemului National de Transport al Gazelor Naturale are durata normată de funcționare depașită. Din totalul stațiilor de reglare și măsurare, aproximativ 27% sunt în funcțiune de peste 25 ani. În ultimii ani au fost modernizate/înlocuite conducte în lungime de 1.964 km, reprezentând circa 24% din lungimea totala. Rețelele de distribuție a gazelor naturale sunt caracterizate prin gradul ridicat de uzură al conductelor și branșamentelor, circa 40% având durata normată de viața depașită.

Capacitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale a cunoscut o dezvoltare permanentă. Față de anul 2000, când s-au înmagazinat 1.340 milioane m3, în anul 2006, în cele opt depozite existente a fost înmagazinata cantitatea de 3.775 milioane m3 (din care volum util 2.988 milioane m3 și 787 milioane m3 stoc inactiv – perna de gaze)

Sistemul National de Transport al Țițeiului prin Conducte are o capacitate de transport de circa 24 mil tone/an. In 2005, capacitatea de transport a fost folosită în proporție de 54%. Începând cu 1996, sistemul a intrat intr-un amplu program de reabilitare si modernizare.

În general echipamentele din sectorul carbonifer sunt uzate moral și nu mai sunt produse pe plan mondial. Menținerea acestora în funcțiune necesită importante lucrări de reabilitare pentru schimbarea componentelor uzate fizic și de modernizare a componentelor uzate moral în vederea creșterii performanțelor. Cea mai mare parte a echipamentelor din sectorul extractiv de huilă sunt fabricate după licențe din anii 1980, sunt uzate fizic, neperformante, și supune riscului crescut privind producerea accidentelor miniere ca urmare a insuficienței mijloacelor de monitorizare, informatizare și control a spațiului exploatat. În vederea modernizării și reabilitării echipamentelor s-au efectuat și sunt în curs investiții pentru reabilitarea liniilor tehnologice (excavatoare, benzi, mașini de haldat) din carierele de lignit, achiziționarea de complexe mecanizate (susțineri, combine, și transportoare) pentru minele de huilă, echipamente auxiliare, precum și achiziționarea de echipamente pentru monitorizare/control necesare proceselor de producție.

Cadrul legislativ și instițutional

Cadrul legislativ aferent sectorului energetic a fost îmbunătățit în conformitate cu legislația comunitară în domeniu, din perspectiva aderării României la UE, dar și a trecerii țării noastre la o economie de piață funcțională. Sunt în vigoare legi ale energiei electrice, gazelor naturale, minelor, petrolului, activităților nucleare, serviciilor publice de gospodărire comunală si utilizării eficiente a energiei, armonizate cu legislația UE.

Pe plan instituțional, au fost înființate autorități de regmenetare în domeniul energiei electrice (ANRE) și în domeniul gazelor naturale (ANRGN), autorități care au fuzionat în anul 2007.

Domeniul energiei termice este reglementat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC).

România a dezvoltat infrastructura necesară (organisme de reglementare și control) pentru energetica nucleară care respectă cerințele standardelor Agenției Internaționale de Energie Atomică de la Viena. Sistemul legislativ, de standarde și norme adoptat în domeniul securității nucleare corespunde în totalitate politicilor Uniunii Europene.

În domeniul managementului final al deșurilor radioactive a fost înființată Agenția Națională pentru Deșeuri Radioactive (ANDRAD), în subordinea Ministerului Economiei și Finantelor, care dezvoltă sistemul de standarde și norme pentru depozitarea finală și managementul în siguranță al deșeurilor radioactive produse la Cernavodă.

Au fost elaborate și promovate o serie de acte normative cu incidență asupra organizării și funcționării pietei de energie și a celei de gaze naturale și se vor dezvolta în continuare mecanisme concurențiale conform practicii de la nivelul pieței interne a UE, scop în care va continua procesul de elaborare a legislației secundare.

Protecția mediului

Sectorul energetic reprezintă o sursă de poluare importantă, ca urmare a extracției, prelucrării și arderii combustibililor fosili. Din arderea combustibilului pentru producerea de energie rezultă circa 88% din emisiile totale la nivel național de noxe, 90% din cele de SO2 și 72% din cantitatea de pulberi în suspensie evacuate în atmosfera, în anul 2005.

În contextul aderării la UE a fost transpusă în legislația românească și este în curs de implementare Directiva 2001/80/EC privind Instalațiile Mari de Ardere. Au fost inventariate 174 instalații mari de ardere, care trebuie să se alinieze la cerințele comunitare în domeniu, eșalonat, până în anul 2017.

De asemenea, Directiva 1999/31/EC privind depozitarea deșeurilor a fost transpusă în legislația românească. În aceste conditii, 20 de depozite de deșeuri (halde de zgura și cenușă din industria energetică) care utilizează instalații pe bază de “hidro-transport” (transport pe bază de apă) vor trebui să se retehnologizate în vedrea conformării cerințelor de mediu până în anul 2013.

Este cunoscut faptul că toate tipurile de întrebuințări ale combustibililor fosili produc emisii de CO2 , care reprezintă în prezent cauza principală a încălzirii globale. Pentru a întreține rolul important al combustibililior fosili în mixul energetic, trebuie găsite și aplicate soluții care să reducă impactul folosirii acestora. În acest sens soluția de capturare și stocare a emisiilor de CO2 (CSC) va trebui aplicată corespunzător și combustibililor fosili. Totdată actualele tehnologii de ardere a cărbunelui vor trebui înlocuite cu tehnologii curate atenuând în mod substanțial problemele de poluare locală și fenomenul ploilor acide, prin reducerea considerabilă a emisiilor de SO2 și NOx , pulberile în suspensie generate de centralele termice pe cărbune.

Managementul deșeurilor radioactive produse de unitățile 1 și 2 de la Cernavodă, pe durata de viață a acestora, se realizează în conformitate cu cerințele standardelor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică și practicilor internaționale avansate. Combustibilul nuclear ars este depozitat în siguranță, pentru o perioadă de 50 ani, într-un depozit uscat, dezvoltat etapizat pe amplasamentul Cernavodă. Depozitul este realizat la nivelul standardelor internationale. Pentru depozitarea definitivă se va realiza în următoarele două decenii un depozit adecvat. Rapoartele anuale de mediu de la Unitatea 1 Cernavoda demonstrază un impact practic inexistent asupra mediului ambiant, populației și personalului de exploatare.

Piețe de energie/serviciul public

UE a început procesul de liberalizare al piețelor de electricitate în anul 1996 prin Directiva 96/92/CE și a celei de gaze naturale prin Directiva 98/30/CE din 1998. Prin Directiva CE 1402/2002, s-au pus bazele funcționării sectorului extractiv a huilei, în condițiile pieței libere după anul 2011. În 2003, au fost adoptate două noi Directive care înlocuiesc vechile directive și accelerează procesul liberalizării și formării unei piețe interne europene de energie (Directiva 2003/54/CE pentru energie electrică și Directiva 2003/55/CE pentru gaze naturale).

În România, crearea unor piețe funcționale de energie electrică și gaze naturale s-a bazat pe:

restructurarea sectorului energetic, prin separarea activităților de producere, transport, distribuție și furnizare;

crearea cadrului instituțional, de reglementare a sectoarelor energiei electrice și gazelor naturale;

asigurarea accesului liber (în regim reglementat) la rețelele de transport și distribuție, corelat cu deschiderea progresivă a piețelor de energie electrică și gaze naturale, încurajând astfel concurența în activitățile de furnizare și producere;

pregătirea legislației secundare aferente (cod comercial, coduri tehnice, contracte cadru, standarde de performanță etc.);

transpunerea prevederilor Directivei 2003/54/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și ale Directivei 2003/55/CE privind regulile comune ale pieții interne a gazului natural și ale Directivei 1402/2002/CE privind funcționarea producătorilor de huilă pe piața liberă a UE.

Piața de energie electrica: România a optat pentru modelul de piață descentralizată de energie electrică, în care participanții sunt liberi să incheie tranzacții de vânzare-cumparare a energiei electrice.

Piața de energie electrică se compune din două secțiuni:

piața angro, în care energia electrică este cumpărată în vederea revânzării iar tranzacțiile se desfășoară între producători și furnizori;

piața cu amănuntul, în care energia electrică este cumpărată în vederea consumului propriu iar tranzacțiile se desfășoară între furnizori și consumatorii de energie.

Sustinerea producției de energie electrică din surse regenerabile se realizează prin Certificatele Verzi tranzacționate pe Piața concurențială de Certificate Verzi, și cote obligatorii pentru furnizori. Fiecare furnizor este obligat să achiziționeze anual o cantitate de Certificate Verzi, proporțională cu cantitatea de energie electrică vandută consumatorilor de către respectivul furnizor.

Piața de gaze naturale: piața internă a gazelor naturale este formată din:

segmentul concurențial, care cuprinde comercializarea gazelor naturale între furnizori și între furnizori și consumatorii eligibili. In segmentul concurențial prețurile se formează liber, pe baza cererii și a ofertei;

segmentul reglementat, care cuprinde activitățile cu caracter de monopol natural și furnizarea la preț reglementat și în baza contractelor-cadru. În segmentul reglementat al pieței, sistemele de prețuri și tarife se stabilesc de ANRGN, pe baza metodologiilor proprii.

Piața gazelor naturale din România a fost deschisă gradual începând cu anul 2001, când gradul inițial de deschidere a pieței interne a fost de 10% din consumul total aferent anului 2000, ajungându-se în anul 2006 la un grad de deschidere a pieței de gaze naturale de 75% (începând cu 01.07.2006). Procesul de liberalizare a pieței de gaze naturale din România a continuat, la 1 ianuarie 2007 gradul de deschidere al pieței fiind de 100% pentru consumatorii industriali.

În vederea asigurării necesarului de consum al tuturor categoriilor de consumatori și eliminării disfuncționalităților apărute în piața internă de gaze naturale în iarna 2005-2006 (urmare a temperaturilor scăzute și a reducerii cantităților de gaze naturale din import în lunile ianuarie și februarie 2006), Guvernul României a aprobat promovarea conceptului de consumator întreruptibil, în scopul realizării siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale, în conformitate cu Directiva 2004/67/CE și alocarea, în regim nediscriminatoriu, a cantităților de gaze noi către toti consumatorii industriali care acceptă statutul de consumator întreruptibil. Consumatorul întreruptibil contribuie decisiv la menținerea funcționării în deplină siguranță a Sistemului Național de Transport gaze naturale și a sistemelor de distribuție, prin acceptarea reducerii consumului, până la oprire, în conformitate cu prevederile Directivei 2004/67/CE, în scopul asigurării protecției aprovizionării consumatorilor casnici.

Piața cărbunelui: date fiind caracteristicile cărbunelui extras în România (huilă energetică cu putere calorifică de 3650 kcal/kg și lignit cu putere calorifică între 1650-1950 kcal/kg) utilizarea acestuia se poate realiza numai în termocentrale echipate pentru acest tip de combustibil și situate cât mai aproape de furnizori, respectiv 12 termocentrale pentru lignit și 2 termocentrale pentru huilă. Din aceste motive atât huila cât și lignitul din România sunt purtători de energie primară captivi și nu pot face obiectul unei piețe a cărbunelui în adevăratul sens al cuvântului. Oferta de cărbune la nivelul actualilor producători din România este de 33-34 milioane tone cu cca. 5 milioane tone mai mică decât cererea la ninelul anilor 2010-2020, iar gradul de asigurare a producției la acest nivel este de 14 ani pentru lignit și 32 de ani pentru huilă. Asigurarea cererii pentru lignit la nivelul anilor 2013-2020 și după, este condiționată de politica Agenției pentru Resurse Minerale de punere în valoare a perimetrelor existente cât și de cercetare pentru punerea în evidență și valorificare a unor noi perimetre.

Piața uraniului: România nu are o piață a uraniului, unicul furnizor fiind Compania Națională a Uraniului. Prețul uraniului folosit la fabricarea combustibilului nuclear pentru CNE Cernavodă este negociat între furnizor și utilizator, respectiv Societatea Națională Nuclearelectrica SA. Începând cu 1 ianuarie 2007, clauzele contractelor de procurare a uraniului, inclusiv prețul sunt supuse aprobării Comisiei Europene, prin Euratom Supply Agency (ESA). Rezervele de minereu existente și exploatabile asigură cererea de uraniu natural până la nivelul anului 2017 pentru funcționarea a două unități nuclearoelectrice pe amplasamentul Cernavoda. Potențialele noi perimetre de zacăminte de minereu de uraniu nu pot modifica semnificativ acesta situație, ceea ce impune adoptarea unor măsuri specifce pentru asigurarea resurselor de uraniu natural conform necesarului rezultat din programul de dezvoltare a energeticii nucleare.

Prețuri și tarife pentru energie; efecte economice și sociale

Energie electrică. La energia electrică, sistemul de prețuri și tarife a evoluat de la sistemul unic tarifar reglementat pentru consumatorii finali, la un sistem cu prețuri pe activități și servicii, capabil să răspundă noii structuri liberalizate a sectorului.

Pe piața liberalizată se utilizează prețuri care se stabilesc prin mecanisme concurentiale, inclusiv pentru dezechilibrele dintre cantitatile contractate și cele efectiv consumate, precum și tarife reglementate pentru serviciile de rețea (transport și distribuție) și servicii de sistem.

Prețul energiei electrice a avut o evoluție crescătoare, datorită necesității practicării unor prețuri care să reflecte costurile rațional justificabile, creșterii prețurilor la combustibili pe plan internațional, creșterii volumului de investitii în rețele precum și eliminării progresive a subvențiilor directe și încrucișate. În anul 2005, prețul mediu al energiei electrice livrate consumatorilor casnici a fost de 92,1 Euro/MWh iar al energiei electrice livrate consumatorilor industriali a fost de 66,5 Euro/MWh.

Gaze naturale. Pe parcursul anului 2005 s-au înregistrat creșteri substanțiale ale cotațiilor internaționale la țiței și produse petroliere, ceea ce a determinat majorarea prețului pentru gazele din import cu mult peste estimările avute în vedere la încheierea negocierilor de aderare în cadrul Capitolului 14 „Energie”. Acest fapt a condus, în urma consultarilor cu experții europeni, la un acord cu Comisia Europeana pentru prelungirea calendarului de aliniere a prețului la gazele naturale până la sfârșitul anului 2008. Calendarul de aliniere convenit cu expertii UE până în anul 2008 a fost stabilit ținând cont de impactul general al prețurilor la gazele naturale asupra prețurilor altor utilități și al indicatorilor macroeconomici. În conformitate cu cerințele de armonizare la legislația, procedurile comunitare și cadrul economic general specific Uniunii Europene, prevăzute în Documentul Complementar de Poziție privind Capitolul 14 „Energie” (CONF-RO 06-04), un obiectiv important îl reprezintă stabilirea prețurilor finale de furnizare a gazelor naturale la consumatorii captivi, în condiții de eficiență economică, respectiv de recuperare a costurilor ce privesc desfășurarea activităților de producție, înmagazinare, transport, distribuție și furnizare.

Necesitatea implementării unui nou sistem de tarifare a gazelor naturale a fost prevazută în acordurile încheiate de Guvernul Romaniei cu instituțiile financiare internaționale și a fost facută publică încă din decembrie 2003, când ANRGN a emis metodologia de calcul al prețurilor și tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale. În vederea eliminării subvenției încrucișate între categoriile de consumatori, ANRGN a implementat începand cu 01.04.2005, un nou sistem de tarife de distribuție și prețuri finale reglementate, diferențiate pe fiecare operator de distribuție a gazelor naturale, titular al licenței de furnizare, și pe categorii de consumatori, care să reflecte costurile corespunzătoare furnizării gazelor naturale pentru fiecare categorie în parte.

Fundamentarea prețurilor și a tarifelor reglementate are la bază recunoașterea costurilor justificate și efectuate în mod justificat de operatorii de distribuție a gazelor naturale. Astfel, prețurile finale reglementate la care se realizează furnizarea reglementată a gazelor naturale acoperă toate costurile efectuate pentru asigurarea cu gaze naturale a consumatorului final.

În scopul de a beneficia în mod nediscriminatoriu de gazele naturale din producția internă, toți consumatorii sunt obligați să achizitioneze gaze naturale din import într-un procent stabilit față de consumul total de gaze naturale (în cazul consumatorilor eligibili, prin importul direct al gazelor). Proporția gazelor din producția internă și a celor din import este stabilită lunar, de către operatorul de piață. Calculul prețului mediu ponderat al gazelor naturale achiziționate din import se efectuează de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale.

Țiței și produse petroliere. În conformitate cu legislația în vigoare, preturile țițeiului și produselor petroliere se formează liber, pe baza raportului dintre cererea și oferta de pe piața internă, respectiv de pe piața internațională. Tarifele de transport din sistemul national de transport al țițeiului se stabilesc de autoritatea competenta – Agentia Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).

Conjunctura nefavorabilă de pe piața mondială a țițeiului, caracterizată de scăderea accentuată a producției și a stocurilor – în special pe piața americană și asiatică – a condus la creșterea fără precedent a cotațiilor acestuia pe piețele bursiere, înregistradu-se preturi de 60 ÷ 70 USD/baril începând cu anul 2005. Creșterea prețului mondial al țițeiului a condus la majorarea continuă a prețurilor produselor petroliere și, implicit, la creșterea în lanț a costurilor în economie. În prețul intern al țițeiului și al produselor petroliere sunt incluse o serie de elemente de fiscalitate, definite în valută (Euro sau USD). În mod firesc, datorita evoluției cursului valutar, aceste elemente sunt redimensionate la sfârșitul fiecărei luni pentru luna următoare, ceea ce atrage după sine necesitatea recalculării prețurilor produselor respective (elementele de fiscalitate reprezintă cca. 70% din prețul final al produselor petroliere). Prețul produselor petroliere este determinat de costul țițeiului supus prelucrarii, a cărui pondere este de până la 80% din costurile totale, iar orice variație implică modificarea corespunzătoare a costurilor și implicit a prețurilor.

Țițeiul este un produs cotat la bursă, pe o piață mondială. Pe piața produselor petroliere există un climat concurential, în curs de consolidare, modificarea și varietatea preturilor practicate pe piață fiind un element pozitiv în dezvoltarea pieței libere. Prețurile la carburanti se fixeaza liber, dar și ținând seama de evoluția prețurilor externe și de puterea de cumpărare de pe piața internă, avându-se în vedere politici echilibrate de prețuri la carburanți.

Cărbune. Prețul cărbunelui se fixează liber, prin negocieri directe între producător și beneficiar. Pentru huilă prețul este mai mic decât costul de producție, diferența fiind acoperită prin ajutor de stat în condițiile directivei CE 1402/2002. Pentru dezvoltarea producției de cărbune în condițiile actuale este necesară promovarea contractelor pe termen lung între furnizori și termocentrale, pe baza unor formule de stabilire a prețurilor în funcție de cotațiile bursiere ale altor purtători similari de energie primară, care să fundamenteze rezultatele studiilor de fezebilitate (planurilor de afaceri) pe baze reale. Conform studiilor de prognoză, elaborate la nivel mondial (CME) până în anul 2030, pe toate piețele lumii se estimează un trend ușor crescător al prețului la cărbune, față de creșteri substanțiale la celelalte resurse energetice (țiței și gaze naturale). Prognozele confirmă faptul că, această resursă energetică, pe lângă durata mare de asigurare, prezintă o garanție a susținerii necesarului de energie în viitor, la prețuri competitive cu prețul altor resurse purtătoare de energie primară.

Energie termica. Prețul energiei termice furnizate populației din sistemele centralizate de alimentare cu căldură este integral reglementat prin sistemul de Prețuri Locale de Referință (PLR). Costurile locale de producere, distribuție si furnizare a energiei termice în sistem au fost în anul 2005 de 160-230 RON lei/Gcal, diferența față de PLR fiind subventionată de la Bugetul de stat (până în anul 2007) și bugetele locale. Subvenționarea consumatorilor de energie termică a reprezentat o metodă de asigurare a protecției sociale și de mentinere în funcțiune a unor producători ineficienți, dar cu rol social important.

Pentru energia termică produsă în cogenerare se aplică scheme de sprijin, astfel încât să fie asigurată viabilitatea producătorilor respectivi pe piața concurențială de energie electrică.

Prognoza cererii de energie

Scenariul de referință pentru prognoza evoluției cererii de energie în perioada 2007-2020 are în vedere prognoza evoluției principalilor indicatori macroeconomici în perioada 2007-2020, elaborată de Comisia Națională de Prognoză. (în anexa 10 sunt prezentate valorile estimate pentru indicatorii de dezvoltare în perioada 2007-2020).

Pentru estimarea necesarului de energie electrică pentru perioada 2007-2020 precum și modul de asigurare prin utilizarea fiecărei surse primare de energie s-au utilizat următoarele ipoteze:

piața de energie electrică din România este integrată în piața sud-est europeană și în piața central europeană, schimburile transfrontaliere fiind limitate doar de capacitățile de interconexiune;

consumul național va crește relativ constant cu circa 3 % pe an în toată perioada analizată;

Exportul de energie electrică va crește substanțial după anul 2015 prin intrarea în funcțiune a unităților nucleare nr.3 și nr.4 de la CNE Cernavodă și retehnologizarea unor unități termo;

se va încuraja utilizarea surselor regenerabile, cu atingerea țintei de 33 % din consumul intern brut de energie al anului 2010 realizat din aceste surse;

se va încuraja utilizarea combustibililor solizi prin tehnologii curate;

se va reduce ponderea producției de energie electrică prin utilizarea combustibililor lichizi și gazoși. Acești combustibili se vor utiliza cu precădere în unități de cogenerare, necesare asigurării cu energie termică a populației;

Ca urmare a programelor de utilizare eficienta a resurselor energetice si energiei, precum si a restructurarii sectoriale, rata anuală a creșterii consumului de energie primară va fi jumătate din cea a creșterii economice, rezulâand o decuplare semnificativă a celor doi indicatori. După anul 2012, exportul de energie electrică va depăși producția realizată prin utilizarea combustibililor lichizi și gazoși proveniți din import. Balanța energetică a țării va deveni astfel excedentară pentru prima dată în istorie.

In anul 2010 se va îndeplini ținta națională stabilită privind utilizarea surselor regenerabile de energie în producția de energie electrică. Ritmul de utilizare a surselor regenerabile va continua să crească și după anul 2010, astfel încât producția de energie electrică din aceste surse în anul 2015 să reprezinte 35 % din consumul brut de energie, iar în anul 2020 să reprezinte 38 %.

Realizarea producției estimate de energie electrică în centralele termoelectrice este condiționată de:

– dezvoltarea exploatarilor miniere de huilă, lignit și uraniu;

– asigurararea unor cantități suplimentare producției naționale de huilă din import.

– asigurarea necesarului de import de uraniu conform dezvoltării programului de energetică nucleară;

Evaluarea cererii de energie termică este corelată cu estimările privind restructurarea economiei, ridicarea nivelului de trai, cu ritmuri anuale de creștere cu circa 1% mai reduse decât ale evoluției cererii de energie electrică. În ceea ce privește grupurile termoelectrice, sunt prognozate a se realiza în perioada 2008 – 2020 grupuri cu o putere instalată de circa 3000 MW și vor fi casate, în aceeași perioadă grupuri cu o putere instalată de circa 2900 MW.

În domeniul nuclear, urmează a se realiza încă două unitați nucleare, unitățile 3 si 4 Cernavodă, cu o putere instalată de 706 MW fiecare.

Evoluția structurii de producție a energiei electrice este determinată în principal de investiții private, realizate prin autorizare și nu prin planificare centralizată. În cazul în care prin autorizare nu sunt asigurate suficiente capacități de producere a energiei electrice, se vor organiza licitații pentru construcția de noi capacități, în conformitate cu practica europeană. Alături de pacură, lignit si huilă, gazele naturale au un aport deosebit de important în structura energetică a României.

Cu toate că este foarte dificil de prognozat un calendar de evoluție a prețurilor pentru gazele naturale (datorită dinamicii imprevizibile atât la nivelul pieței interne, cât și la nivelul piețelor europene și mondiale, determinată de o multitudine de factori economici și politici) se pot considera acceptabile cele două variante prezentate în tabelul de mai jos. Cele două variante urmăresc îndeplinirea obiectivului asumat de aliniere a prețurilor din producția internă de gaze naturale la prețurile de import, într-un interval de timp a cărui mărime trebuie sa ia în calcul și gradul de suportabilitate al pieței din România.

În ceea ce privește consumul de gaze naturale, este de așteptat ca acesta să crească ușor până în anul 2015. Raportul între importuri și producția internă se va inversa, pe fondul epuizării treptate a rezervelor de gaze naturale. Conform estimării autorității de reglementare în domeniu, evoluția consumului de gaze naturale și structura de acoperire a acestuia este prezentată în anexa 11.

Analiza situației actuale a sectorului energetic

Avantaje competitive

România are o traditie îndelungată în industria energetică, beneficiind de experiență atât în industria de petrol și gaze, cât și în cea de producere a energiei electrice si termice;

România dispune de resurse energetice importante, îndeosebi cărbune și minereu de uraniu, dar și de rezerve semnificative de petrol și gaze naturale;

Infrastructura este complexă și diversificată: rețele nationale de transport energie electrică, gaze naturale, țiței, produse petroliere, capacități de rafinare, de transport maritim și capacități portuare importante la Marea Neagră;

Structură diversificată și echilibrată a producției de energie electrică;

Program de energetică nucleară în derulare, bazat pe o tehnologie sigură, recunoscută pe plan mondial și percepute pozitiv de opinia publică, cu Unitățile 1 și 2 Cernavodă funcționând eficient și la prețuri competitive;

Existența expertizei tehnice și a resurselor umane pregătite pentru exploatarea a două unități nuclearoelectrice la Cernavodă, care trebuie motivată pentru menținere permanentă;

Existența unui cadru institutional și legislativ adaptat la principiile pieței interne din Uniunea Europeană;

Potențial moderat de resurse regenerabile exploatabile, susținut de o piață functională de Certificate Verzi;

România respectă angajamentele asumate prin Protocolul de la Kyoto;

Capacitate relativ ridicată de interconectare a sistemelor de transport al energiei electrice și al gazelor naturale cu sistemele similare ale țărilor vecine;

România oferă un potențial de resurse de lignit cu un grad ridicat de cunoaștere concentrat pe o suprafață relativ redusă de cca. 250 km2 în care operează 19 cariere de mare capacitate.

România oferă un potențial de resurse de huilă energetică pus în valoare prin 7 mine subterane;

Calitatea infrastructurii de transport, dispecerizare;

Operator al piaeței angro de energie electrică cu experiență, capabil să devină operator al pieței regionale.

Deficiențe ale sistemului

O serie de instalații de producere, transport și distribuție a energiei parțial învechite și depășite tehnologic, cu consumuri și costuri de exploatare mari;

Instalații și echipamente utilizate pentru exploatarea lignitului uzate moral și fizic cu costuri mari de exploatare și performanțe scăzute.

Lipsa echipamentelor pentru implementarea tehnologiilor performante în sectorul de extracție al huilei;

O dependentă crescandă la importul gazelor naturale, existând pentru moment o singură sursă;

Eficiența energetică redusă pe lantul producție-transport-distribuție-consumator final;

Organizarea sectorului de producere a energiei electrice pe filiere tehnologice monocombustibil;

Performanțe sub potențial ale unor companii miniere și energetice cu capital de stat;

Existența unor distorsionări ale prețurilor la consumatorii finali;

Capacitate redusă de cercetare-dezvoltare-diseminare în sectorul energetic și sectorul minier;

Lipsa unei strategii clare privind modernizarea sistemelor de alimentare cu energie termică din sistemele centralizate, în condițiile opțiunilor crescânde ale populației pentru încalzirea individuală a locuințelor în mediul urban;

O parte din unitățile de producere energie electrică nu respectă cerințele privind protecția mediului din Uniuea Europeană, alinierea la aceste cerințe necesitând fonduri importante;

Efort financiar major pentru internalizarea costurilor de mediu și pentru dezafectarea unităților nucleare;

Politici necoerente de punere în valoare a noi perimetre pentru exploatarea lignitului;

Neangajarea desfacerii producției de cărbune pe termen mediu și lung pe baza unor contracte care să garanteze cantitățile și prețurile;

Timpul relativ mare pentru dezvoltarea de noi capacități de producție a cărbunelui și uraniului.

Oportunități

România are o poziție geografică favorabilă pentru a participa activ la dezvoltarea proiectelor de magistrale pan-europene de petrol și gaze naturale;

Existența pietelor fizice și financiare de energie, precum și acces la piețe regionale de energie electrică și gaze naturale cu oportunități de realizare a serviciilor de sistem la nivel regional;

Climat investitional atractiv atât pentru investitorii străini cât și autohtoni, inclusiv în procesul de privatizare a diferitelor companii aflate în prezent în proprietatea statului;

Creșterea încrederii în funcționarea pieței de capital din România, ceea ce permite listarea cu succes la Bursă a companiilor energetice;

Liberalizarea totală a piețelor de energie și gaze naturale în anul 2007;

Oportunități crescute de investiții în domeniul eficienței energetice și al resurselor energetice regenerabile neutilizate;

Accesarea fondurilor structurale ale Uniunii Europene pentru proiecte în domeniul energiei;

Existența unui important sector hidroenergetic capabil să furnizeze volumul necesar de servicii tehnologice de sistem;

Existența experienței îndelungate și a unei infrastructuri importante pentru exploatarea resurselor energetice primare interne bazate pe cărbune și uraniu;

Existența unor noi perimetre cu rezerve considerabile de lignit și de uraniu.

Riscuri și vulnerabilități

Rezerve exploatabile economic de țiței, gaze naturale și uraniu, limitate, în condițiile în care nu vor fi descoperite noi zăcăminte importante;

Volatilitatea prețurilor la hidrocarburi pe piețele internaționale;

Tendința de schimbare a caracteristicilor climatice și instabilitatea regimului hidrologic;

Posibilitatea apariției unor efecte negative asupra concurenței în sectorul energetic la nivel european, datorită tendințelor de concentrare din industria energetică;

Un ritm ridicat de creștere a cererii de energie în contextul relansării economice;

Existența de arierate la nivelul unor companii din sector;

Pondere ridicată a populației care prezintă un grad de vulnerabilitate ridicat, în condițiile practicării unor prețuri la energie apropriate de nivelul mediu european; Lipsa unor instrumente fiscale eficiente pentru susținerea programelor de investiții în eficiența energetică, utilizarea resurselor regenerabile și dezvoltarea serviciilor energetice;

Blocarea activității de exploatare a huilei ca urmare a nerestructurării financiare a operatorului;

Blocarea activității de exploatare a lignitului ca urmare a lipsei unei reglementări specifice care să asigure valorificarea în interes de utilitate publică a rezervelor de lignit cu o dreaptă și justă despăgubire a deținătorilor de terenuri, necesare desfășurării activității;

Potențialul limitat al resurselor naționale de uraniu;

Selecția, reținerea și motivarea în condiții de piață liberă a capitalului uman necesar implementarii strategiei și operării în siguranță a sistemului energetic național;

Modificări semnificative ale nivelului apei în Dunăre, datorită schinbărilor climatice, care conduc la neasigurarea apei de răcire la amplasamantul Cernavodă pentru funcționarea în siguranță a două unități nuclearoelectrice;

Potențialul limitat al resurselor naționale de uraniu, ceea ce conduce la neacoperirea necesarului de uraniu natural din resurse interne pentru funcționarea a două unități nuclearoelectrice la Cernavodă, începand cu anul 2017.

CONCLUZII

În ce fel putem noi discuta „altfel“?

Una este să ai resurse proprii și să te poți baza pe ele iar importurile să vină ca o completare, și alta este dependența 100% de importuri. Unele țări au fost puse în situații-limită, cum ar fi Ucraina, în momentul în care s-a închis gazul sau țări cărora li se comunica de la o zi la alta dublarea sau triplarea prețului de la gaz. Prețul gazului implică o relație foarte interesantă între securitate și energie, de altfel. La forumul NATO de la Praga, din martie 2007, s-a avansat ideea că NATO să intervină ca protector al politicilor energetice ale Uniunii Europene și ale SUA. În urma cu câțiva ani, se discutau variante de creștere a prețului la petrol peste 50 de dolari barilul, care ar fi fost un prag psihologic, iar depășirea lui ar fi produs un șoc la nivel mondial. Iată ca petrolul a depășit 95 de dolari. Deocamdată există o anumita elasticitate, cu cât crește pretul, se merge pe variante alternative, se găsesc noi alianțe, deci nici aceasta armă nu se poate folosi până la capăt.

Resursele energetice ale României sunt într-o scădere dramatică (petrol, gaze, uraniu) și resursele regenerabile sunt limitate:

Cărbune: în anii ‘90 s-a încercat și s-a reușit restructurarea industriei cărbunelui. Din anul 2000, producția de carbune a crescut constant și, pe seama creșterii prețului internațional la petrol și gaze, producția de cărbuni a crescut din 2000 în 2006 cu circa 15%.

Gaze: producția anuală acoperă de 6 ori necesarul de gaze ce vine din consumul populației; Strategia energetică prevede în mod corect creșterea capacității de depozitare pentru a reduce riscul unor întreruperi precum cele din iarna 2005/2006, aceste depozite flexibilizeaza politica energetică și consumul pe termen scurt. Ceea ce documentul evită este să ne spună care va fi soarta Romgaz.

Petrolul: aici nu sunt prea multe de spus pentru că această industrie este integrată în economia mondială și a fost deja privatizată. Din pacate, Guvernul nu specifică ce va face cu partipația semnificativă din Petrom, care este strategia în ceea ce privește această participație; românii trebuie să inteleagă că strategia guvernului nu răspunde nevoilor lor de benzina ieftină a consumatorilor și este foarte bine așa. Este deja cunoscut ca în pretul benzinei intră circa 70% taxe. Rompetrol colectează aceste taxe de la consumator și apoi varsă aceste taxe către bugetul de stat. Așadar, nu Rompetrol este cel care plătește taxele ci cetățeanul, în acest caz Rompterol nu este decât un intermediar.

Hidrocentrale: din document: “Potențialul efectiv al energiei hidroelectrice este substanțial inferior celui tehnic amenajabil, datorită restricțiilor de mediu”. Cu toate acestea, strategia prevede noi proiecte importante pe Dunare, la Tarnița sau pe Tisa. Guvernul propune și două variante de privatizare parțială a Hidrocentrale SA prin listare la bursa. Prima varianta ar fi aceea de privatizare doar a societății. A doua variantă dorește o fuziune Hidroelectrica cu Termocentrale pentru a reduce expunerea la riscul hidro (lipsa apei).

Energia nucleară: Politica guvernului este destul de clară, în 2007 s-a dat în funcțiune reactorul 2 și în curând, prin parteneriate cu firme private și reactoarele 3 si 4. Se prevede însa că resursele de uraniu se vor epuiza în circa 10 ani și că România va trebui să importe aceasta resursă.

Spre deosebire de Italia și Germania, România este o susținătoare a energiei nucleare care este și mai puțin poluană și, deci, obiectivele ecologice ale Europei (de reducere a emisiilor cu 30%) pot fi mai ușor atinse.

În nordul Europei există o rețea stabilă de distribuție a energiei, a petrolului și a gazelor naturale, prin rezervele din Marea Nordului, pe când la statele din sud, problema se pune altfel deoarece achizitionează energie și plătesc și costurile suplimentare de transport.

Nu trebuie să uităm că se pregătesc aceste „hub“-uri energetice importante, pentru Europa, cum sunt cele din Ungaria și din Austria, în legătura cu aprovizionarea de gaze naturale. La nivelul UE însă este important Nabucco, chiar dacă la capătul estic există niște formule pe care noi le vedem acum cu implicații politice și de securitate majore, cum ar fi Iranul. Se dau semnale politice pe termen mediu și lung. Faptul că Rusia și Germania și-au permis să bată palma și să neglijeze Polonia și republicile baltice trebuie să fie un exemplu că în aceste formule de securitate energetică interesele naționale, mai ales ale celor mari, sunt prioritare.

Germania și Italia sunt susținătoare a importului de gaz din Rusia, pe de o parte prin gazoductul pe sub Marea Baltică (care ocolește Europa de Est, spre bucuria Rusiei) iar pe de altă prin relații netransparente între ENI, ENEL și Guvernul Rusiei. Strategia Germaniei și a Italiei va face Europa și mai dependentă de gazul rusesc.

Spre deosebire de Germania și Franța, România este o susținătoare a liberalizării complete a industriei energetice și a separației între producție și distribuție. Campionii naționali ai Franței și Germaniei, niște mamuți industriali în frunte cu EDF (deținut în proporție de 86% de statul francez) nu doresc aceste reforme în interiorul UE.

Securitatea energetică a României se va realiza dacă se ține seama de:

Atuuri posibile ale României pe piața energiei. Capacitatea de rafinare: se vorbește destul de puțin despre capacitatea de rafinare a produselor energetice în România. Acest potențial imens, care a fost la un moment dat o parte a jocurilor politice intre Iran și România în urmă cu 20 de ani, este aproape integral nefolosit. România – exportator net de energie în 5 ani: În urma investițiilor în cărbune, în hidroenergie și în energia nucleară, România va deveni exportator net de energie într-o perioadă de 5 ani. Acesta va fi un avantaj competitiv al României în regiune. România – centru regional: datorită importanței producției de energie, mărimii, diversității de resurse și liberalizării piețelor, România are oportunitatea de a deveni un centru regional al piețelor de energie. Utilizarea eficientă a energiei. Strategia identifică un potențial uriaș de creștere a eficienței energetice în domeniul rezidențial / casnic (de 41%) și în cel de transport (de 32%) și face propuneri realiste: ele vizează atât cointeresarea fiscală în domeniul rezidențial, dar și investiții în rețelele de distribuție unde au fost identificate pierderi sau, în domeniul transporturilor: nevoia de parcări, nevoia de program clar în perioadele care nu sunt de vârf pentru alimentarea business-urilor din localități și, mai ales, investiții in infrastructură, în parcari, în transportul în comun.

Problemele de mediu. Atenția deosebită acordată problemelor de mediu pe parcursul întregii strategii, de la retehnologizarea termocentralelor, la problema accesului la apă și a impactului eventualelor centrale eoliene în Dobrogea asupra migrației păsărilor din Delta Dunării trebuie susținute financiar.

Nevoia de retehnologizare O problemă majoră este nevoia de retehnologizare, în special în industria cărbunelui, în cea hidro și în rețeaua de distribuție, în sistemele centralizate de încălzire urbană. Se prevăd investiții serioase în următorii 10 ani, investiții ce vor veni din domeniul privat, dar și posibile investiții din partea statului. Dar ce se va întâmpla dacă se va repeta povestea cu eficiența retehnologizării la Porțile de Fier?

Liberalizare: Srategia prevede fără rezerve liberalizarea totală și rapidă și mecanisme transparente de tranzacționare a resurselor; această politică este în concordanță cu politica CE promovată de dl. Barosso. Privatizările parțiale din domeniul hidro și nuclear sunt poate punctul slab al politicii de liberalizare. Probabil că peste 10 ani se va putea face o re-analizare a oportunității privatizării totale. Un alt punct slab sunt propunerile de a șterge datoriile unor firme de stat. Guvernul trebuie însa să verifice dacă aceste ștergeri de datorii respectă legile concurenței și legile UE din domeniu. În toate țările se desfășoară acest proces de privatizare, dar există formule directe sau indirecte, discrete sau mai pe față în care statul își arogă un „droit de regard“ în acest domeniu. Este cazul Franței, care a refuzat chiar și discutarea preluării unor companii franceze, ca parte a conceptului de „patriotism economic“. Fiecare își apară interesele, iar faptul că ai avut ocazia să procedezi la o privatizare mare cu unul dintre parteneri înseamnă că abandonezi problematica în mâinile altcuiva, ceea ce face parte din securitatea țării respective. Aici vom descoperi pe parcurs, pentru România, cum am făcut aceste privatizări și care au fost greșelile, dacă am dat mai mult sau dacă am dat ce nu trebuia.

Problemele sociale pot apărea ca urmare a liberalizării totale și neacordării de subvenții pentru toți consumatorii; paleativul îl constituie programele de protecție socială doar pentru familiile sărace care au nevoie.

Investiții. Strategia prevede la tot pasul investiții, de la cele în industria cărbunelui, la termocentrale, distribuție, sistemele centralizate de încălzire, dar și la tranzit (de ex. Nabucco). Majoritatea acestor investiții se vor face din resurse private sau de către stat din resursele obținute în urma privatizării. Se prevede că România va ajunge și o importantă țară de tranzit de resurse energetice datorită poziției geografice.

Rolul guvernului. În mai multe puncte din strategie se vorbeste despre anumite planuri și se implică practic și firme private (de ex. se spune că Petrom va face investitii în zona Caspică) sau că primăriile vor construi parcări. Ceea ce statul ar trebui să facă însă este ca în cadrul UE și al WTO sa intervină pentru ca state precum China, cu care România se afla în competiție să respecte aceleași măsuri de protecție a mediului și să aibă aceleași legi din alte domenii (precum cea din domeniul muncii) pentru a se asigura o competititvitate reală.

Securitatea energetică a României se poate asigura doar investind în sectorul energetic și folosind abil statutul de membru U.E. în contextul geopolitic al pieții energetice.

BIBLIOGRAFIE

Alexandrescu, Grigore, Amenințări la adresa securității, Editura U.N.Ap., București, 2004

Andris, Piebalgs, comisar European pentru Energie, discurs la seminarul ,,O politicǎ energeticǎ pentru Europa , Universitatea Politehnicǎ,București, 23 februarie 2007

Baltă, Corneliu ,Managementul riscului în bazinul Mării Negre, Gândirea Militară Românească, 3/2005

Blagov, Sergei, Russian moves spark 'gas OPEC' fears, ISN Security Watch, 10 iulie 2006

Balaban, Constantin-Gheorghe, Resursele energetice – obiect al unor ample dezbateri internaționale, în Impact Strategic, nr. 1[18]/2006, Editura U.N.Ap., București, 2006

Băhnăreanu, Cristian, Resursele energetice și mediul de securitate,la începutul secolului XXI,Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”,București, 2006

Dolghin, Nicolae, Geopolitica. Dependențele de resursele energetice, Editura U.N.Ap., București, 2004

Ionel Nicu Sava, Studii de securitate, Centrul Român de Studii Regionale, București, 2005.

Ilie, Anca Gabriela, Angela Murzakova, Consideratii generale privind piata mondiala a petrolului, curs A.S.E.

Jaap de Hoop Scheffer, Speech at the 42nd Munich Conference on Security Policy, 2 April 2006

Jaques De Launay, J.M. Charlier, Istoria secretă a petrolului ; Editura Politică, 1989, București

Mullen, Theo; Melissa Leonard, Platts Top 250 Global Energy Company Rankings

Popa,Vasile, Implicațiile globalizării asupra securității naționale, Editura U.N.Ap., București, 2005

Paul Claval, Geopoliticã și geostrategie , Corint, Bucureºti, 2001

Smith, Daniel, World at War, în „The Defense Monitor”, vol. XXXV, nr.3, May/June 2006, Center for Defense Information

Sarcinschi, Alexandra, Dimensiunile non-militare ale securității, Editura U.N.Ap., București, 2004

Zbigniew Brzezinski, Marea tablã de șah, Univers Enciclopedic, București, 2000.

CIA, The World Factbook 2006

European Commission, A European Strategy for Sustainable, Competitive and Secure Energy, 8 March 2006

Hotararea de Guvern nr. 163 din 12 februarie 2004 privind aprobarea Strategiei nationale in domeniul eficientei energetice

Hotararea Guvernului nr. 1535/2003 care aproba Strategia Nationala pentru Valorificarea Surselor Regenerabile de Energie

INTERNATIONAL ENERGY AGENCY – Monthly Oil Market Reports, 2002

OPEC, Annual Statistical Bulletin Viena, 2000-2001

OPEC, Annual Statistical Bulletin, Viena, 1999 – 2000

Strategia de Securitate Națională a României, București, 2006

PennWell Corporation, Oil & Gas Journal, Vol. 103, No. 47, December 19, 2005

The Simdex Future Pipeline Projects Worldwide Guide, May 2006

INTERNET

www.onuinfo.ro

www.mapn.ro

www.presidency.ro

www.ec.europa.eu/energy

www.reuters.com

www.cnn.com

www.caspicanoilgas.co.uk

www.traceca.org

www.oilromania.ro

www.economist.com

www.shell.com

www.lukoil.com

www.iukos.com

www.petrom.ro

www.bbc.co.uk/romanian

www.mediafax.ro

www.nato.int

www.eia.doe.gov

www.isn.ethz.ch

www.simdex.com

www.cia.govwww.businessweek.com

www.en.g8russia.ru

www.securityconference.de

www.geopolitica.ro

www.europa.eu.int/comm/external_relations

www.nato.int/docu/handbook/2001/

www.osce.org

www.un.org

www.rg.ru

www.guv.ro

www.mefromania.ro

www.insse.ro

www.minind.ro

Anexa 1

rezervele de hidrocarburi pe țări și regiuni

Anexa 2

Situația consumului de petrol precum și a importurilor de petrol la nivel mondial

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

Anexa 7

Anexa 8

Anexa 9

Anexa 10

Anexa 11

BIBLIOGRAFIE

Alexandrescu, Grigore, Amenințări la adresa securității, Editura U.N.Ap., București, 2004

Andris, Piebalgs, comisar European pentru Energie, discurs la seminarul ,,O politicǎ energeticǎ pentru Europa , Universitatea Politehnicǎ,București, 23 februarie 2007

Baltă, Corneliu ,Managementul riscului în bazinul Mării Negre, Gândirea Militară Românească, 3/2005

Blagov, Sergei, Russian moves spark 'gas OPEC' fears, ISN Security Watch, 10 iulie 2006

Balaban, Constantin-Gheorghe, Resursele energetice – obiect al unor ample dezbateri internaționale, în Impact Strategic, nr. 1[18]/2006, Editura U.N.Ap., București, 2006

Băhnăreanu, Cristian, Resursele energetice și mediul de securitate,la începutul secolului XXI,Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”,București, 2006

Dolghin, Nicolae, Geopolitica. Dependențele de resursele energetice, Editura U.N.Ap., București, 2004

Ionel Nicu Sava, Studii de securitate, Centrul Român de Studii Regionale, București, 2005.

Ilie, Anca Gabriela, Angela Murzakova, Consideratii generale privind piata mondiala a petrolului, curs A.S.E.

Jaap de Hoop Scheffer, Speech at the 42nd Munich Conference on Security Policy, 2 April 2006

Jaques De Launay, J.M. Charlier, Istoria secretă a petrolului ; Editura Politică, 1989, București

Mullen, Theo; Melissa Leonard, Platts Top 250 Global Energy Company Rankings

Popa,Vasile, Implicațiile globalizării asupra securității naționale, Editura U.N.Ap., București, 2005

Paul Claval, Geopoliticã și geostrategie , Corint, Bucureºti, 2001

Smith, Daniel, World at War, în „The Defense Monitor”, vol. XXXV, nr.3, May/June 2006, Center for Defense Information

Sarcinschi, Alexandra, Dimensiunile non-militare ale securității, Editura U.N.Ap., București, 2004

Zbigniew Brzezinski, Marea tablã de șah, Univers Enciclopedic, București, 2000.

CIA, The World Factbook 2006

European Commission, A European Strategy for Sustainable, Competitive and Secure Energy, 8 March 2006

Hotararea de Guvern nr. 163 din 12 februarie 2004 privind aprobarea Strategiei nationale in domeniul eficientei energetice

Hotararea Guvernului nr. 1535/2003 care aproba Strategia Nationala pentru Valorificarea Surselor Regenerabile de Energie

INTERNATIONAL ENERGY AGENCY – Monthly Oil Market Reports, 2002

OPEC, Annual Statistical Bulletin Viena, 2000-2001

OPEC, Annual Statistical Bulletin, Viena, 1999 – 2000

Strategia de Securitate Națională a României, București, 2006

PennWell Corporation, Oil & Gas Journal, Vol. 103, No. 47, December 19, 2005

The Simdex Future Pipeline Projects Worldwide Guide, May 2006

INTERNET

www.onuinfo.ro

www.mapn.ro

www.presidency.ro

www.ec.europa.eu/energy

www.reuters.com

www.cnn.com

www.caspicanoilgas.co.uk

www.traceca.org

www.oilromania.ro

www.economist.com

www.shell.com

www.lukoil.com

www.iukos.com

www.petrom.ro

www.bbc.co.uk/romanian

www.mediafax.ro

www.nato.int

www.eia.doe.gov

www.isn.ethz.ch

www.simdex.com

www.cia.govwww.businessweek.com

www.en.g8russia.ru

www.securityconference.de

www.geopolitica.ro

www.europa.eu.int/comm/external_relations

www.nato.int/docu/handbook/2001/

www.osce.org

www.un.org

www.rg.ru

www.guv.ro

www.mefromania.ro

www.insse.ro

www.minind.ro

Anexa 1

rezervele de hidrocarburi pe țări și regiuni

Anexa 2

Situația consumului de petrol precum și a importurilor de petrol la nivel mondial

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

Anexa 7

Anexa 8

Anexa 9

Anexa 10

Anexa 11