Securitate Si Buna Guvernare

Securitate si Buna Guvernare

-Security and statecraft-

Introducere

In prezenta lucrare am sa fac referire la eficientizarea conceptelor si corelatia dintre conceptele securitate si buna guvernare. In ceea ce priveste aceste doua mari concepte de baza ale unei guvernari democratice imbunatatite, precum sustin marile instututii de securitate internationale si europene, precum Consiliul ONU, Carta Alba a Guvernarii Europene, Fondului Monetar Internațional, cât și a Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite; acestea considera modul unei bune guvernari ca o parte a ceea ce inseamna democratie eficienta.

Cu toate ca exemplul democratic in ceea ce priveste Statele Unite ale Americii, este considerat modelul economic, cultural si social, dupa care ar trebui facute referinte cand vine vorba de “democratie pura”, acesta din urma nu reprezinta tocmai modelul cel mai benefic pentru statele deja guvernate de democratie; spunand acest lucru nu contest dreptul SUA de a sustine democratia americana in lume ca fiind cea mai buna forma de democratie, ci doar contest faptul ca ne-ar trebui un model in ceea ce priveste guvernarea statului in sine, statului propriu. Consider ca nu avem nevoie de un model democratic, ci doar de aspecte imbunatatite ale democratiei noastre, de imbunatatirea societatii, imbunatatirea economica, culturala, prin termeni si aspecte ale statului de drept, si prin eficientizarea securitatii.

Conceptul de securitate este unul foarte des intalnit in zilele noastre, si reprezinta baza sigura si cea mai de seama cand vine vorba de buna guvernare; este nevoie de o baza solida si strans legata de domeniul securitatii.

Am ales aceasta tema din considerentul urmator: constientizand ca exista destul de multi factori care fac democtatia din zilele noastre, o democratie corupta, lipsita de integritate, de resprect reciproc, atat la nivel inalt, cat si intre cetatenii care fac parte din acea societate; o lipsa de interes ca si natiune, care desi este constientizata de multime, este respinsa de majoritate; afundandu-ne in propriile noastre dezinterese; societatea este lasata sa piara, democratia nu mai este democratie, este lipsa de interes propriu pentru propria natiune, pentru natiunea care altii au varsat sange, pentru libertatea noastra, iar noi(n.r. societatea), suntem lipsiti de interes.

De aici si pana la aflarea care este sau care va reprezenta solutia cea mai de seama pentru a ne scoate societatea din aceasta pasivitate, conceptul ales, consider eu face referire mai cu seama la iesirea din aceasta lipsa de constientizare nationala, si anume „buna guvernare”, insistand pe conceptele utilizate, cred eu ca este o noutate a secolului XXI si nu numai.

Obiectivele acestei lucrari sunt urmatoarele: definirea conceptelor, si corelatia dintre acestea(n.r. securitate si buna guvernare); care este opinia marilor actori de pe scena internationala despre acest nou mod de guvernare; observarea modelul bunei guvernari, care este reprezentat de Australia ca fiind cel mai de succes model democratic dupa aplicarea conceptului de „buna guvernare”; iar obiectivul principal, care reprezinta cheia acestei lucrari de licenta si anume, societatea romaneasca; cum si unde se pot aplica aceste concepte, cum si unde se greseste in ceea ce priveste buna guvernare a statului democratic roman, cum si unde se poate interveni pentru a modela, daca nu si schimba gandirea politica, sociala si economica a statului roman; „Suntem pe drumul cel bun?” „De la cine trebuie sa porneasca schimbarea?”, „Cand si unde trebuie sa inceapa?”, sunt doar cateva dintre intrebarile care trebuie puse de fiecare in parte.

In vederea realizarii lucrarii mele de licenta voi folosii ca metodologie stiintifica documente europene( spre exemplu raportul CEPA privind buna guvernare in Europa de Est), referinte bibliografice, date specifice analizei, precum date statistice si tabele. Dar mai ales analiza proprie si interpretarea proprie pe urma analizarii documentelor si bibliografiei lucrarii.

Capitolul I: Notiuni generale

In acest capitol o sa fac referire la notiunile generale in ceea ce priveste conceptele de securitate si respective buna guvernare; de asemenea se vor folosi definitii, urmate de pareri proprii sau interpretari ale textelor citate, menite sa explice intreaga baza a proiectului, acesta fiind punctul de pornire pentru intelege legatura stransa dintre aceste doua mari concepte.

De asemenea acest capitol contine si modurile puse in aplicare prin diverse politici guvernamentale pentru a detine un stat cu o guvernare propice. Modelele folosite de mine in acest capitol sunt urmatoarele: modelul australian- model de guvernare care este considerat un actor esential pe scena internationala, care nu a avut la baza o natiune(exact ca si SUA), natiunea fiind considerata baza oricariu stat care consta in unitatea poporului; de aici si apartenenta culturala, o democratie solida, bazata pe guvernarea perfecta, nu inseamna doar sustinerea idei de singularitate sau rasa pura( exemplu Germania nazista), o democratie solita este baza sigura si suportul grupurilor etnice din acel stat; libertatea acestora intr-o oarecare masura, asigurarea lor politica si nu numai.

Un alt model ales de mine spre a fi prezentat in aceasta lucrare este modelul european, care sustine baza bunei guvernari prin diverse politici. Carta albă a guvernării europene, aceasta definește cinci principii pentru o bună guvernare, respectiv: deschidere, participare, răspundere, eficiență, coerență, tuturor fiindu-le aplicabile proporționalitatea și ierarhizarea. Stabilirea unei guvernări democratice se bazează pe aceste principii și se aplică la toate nivele guvernamentale – global, european, național, regional și local.

Conceptul de “securitate”

Daca e sa ne referim la termenul de securitate, definitia din dex arata cam asa: SECURITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere și de liniște pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol. ♦ Protecție, apărare. Aceasta nevoie de protectie a aparut inca din cele mai vechi timpuri, inca de la aparitia primului om pe acest pamant; odata cu mjloacele de aparare, omul s-a folosit de ele pentru propria protectie si siguranta. De aici intelegem ca fiinta umana simte nevoia de siguranta/ securitate inca din primele minute pe acest pamant, si este capabil sa si-o procure singur sau in grup, fara a avea nevoie de alti factori.

Dupa cum arata si piramida nevoilor a lui Abraham Maslow, acesta plaseaza nevoia de securitate pe nivelul al II-lea de importanta, chiar dupa nevoile fiziologice. Drept urmare intelegem ca nu poate exista viata fara sentimentul sigurantei actiunii si a stabilitatii.

O definire a termenului de securitate ar putea face referire la ansamblul proceselor, actiunilor si masurilor de natura politica, economica, sociala, diplomatica, militara, administrativa, legistalitva, etc., prin care se garanteaza existenta national-statala, precum si drepturile si libertatile fundamentale ale cetateniilor.

Un lucru foarte important de remarcat in definitia de mai sus, este acela de „drepturi si libertati fundamentale ale cetateniilor”, daca e sa facem referire la ceea ce se intampla in zilele noastre intr-o societate democratica, in ceea ce priveste drepturile si libertatile fiecarui cetatean in parte, constatam o abrupta prapastie intre ceea ce se spune si ceea ce se intampla cu adevarat. Fiecare fiinta umana cauta sa fie indreptatita atat de stat cat si de societate, cauta siguranta din comunitatea in care traieste, siguranta din partea statului, dar din pacate aceasta siguranta nu mai este oferita din partea statului, ci trebuie sa te lupti singur pentru a te proteja, atat pe tine ca si persoana, sau comunitatea in sine. In zilele noastre sunt atat de des intalnite confiltele, interetnice, religioase, terorismul, etc., dat fiind faptul ca aceste conflicte au fost si exista in continuare tensiuni la nivel national, continental sau international, statul, sau actorii care reprezinta institutiile menite sa ofere siguranta par a fi nepregatite. Acele institutii care ar trebui sa garanteze existenta national-statala in orice circumstanta, sunt luate prin surprindere uneori, desi constiente de acesti factori de risc.

Termenul de securitate provine de la latinul securitas-atis, care este inteles prin sintagma „lipsa de grija”. Un bun exemplu inca din perioada Imperiului Roman, Securitas era considerata zeita care aducea linistea Imperiului Roman. Revenind mai aproape de zilele noastre, in perioada moderna acest termen era derivat din conceptul medieval „raison d’Etat”

Securitatea ca si concept, este considerata ca avand dimensiuni multiple; economica (raportul dintre costurile securitatii si consecintele producerii unui eveniment nedorit); juridica (legi, prevederi de legi, codurile penale, civile, standarde, normative, coduri deontologice sau angajamente de securitate); stiintifica (cercetari stiintifice, baze teoretice, tehnologii si metodologii in vederea controlului securitatii); organizatorica (autoritatiile, institutiile, organisme si agentii, funtiile, relatiile, structuri ce ce ocupa cu siguranta); informationala (fluxul informational si sistemele, elementele si echipamentele care presupun a fi protejate); fizica (existenta si manifestarea elementelor de siguranta).

Structurile securitatii sunt impartite in trei mari categorii: securitatea fizica (este inteleasa prin metodologia mecanismelor care sunt menite sa realizeze detectarea pericolelor, intarzierea acestora sau stoparea, chiar si anihilarea acestora, daca ele exista); securitatea informationala (este reprezentata de masurile de calificare a informatiilor, de determinare a riscurilor si stabilirea masurilor cel putin minime de protectie a procesarii, stocarii si transmiterii acesteia); securitatea de personal (consta in protectia personalului in ceea ce priveste actiunile de tip criminal, dar totodata si protectia impotriva actiunilor personalului).

Securitatea nationala, care este definita de Doctrina nationala a informatiilor pentru securitate, sub sintagma de „stare a natiunii”; Asadar securitatea nationala reprezinta ansamblum masurilor politico-diplomatice , economice, militare, ecologice, si de alta natura, care asigur statului independenta si suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea interna constitutionala si propriul sistem de valori.

Asadar, asistam la mai multe moduri de a definii securitatea; aceasta este inteleasa atat ca si sintagma, dar este inteleasa ca si un concept in cea mai mare parte. Securitatea obtine pe zi ce trece diverse forme de manifestare, aceasta nu poate fi doar de un singur fel, poate fi reprezenata prin diferite notiuni precum: securitatea informationala, securitatea alimentara, securitatea economica, fizica, sociala, ecologica, culturala, militara, etc., deci poate fi privita ca un ansamblu de masuri care formeaza un intreg ce duce la siguranta si protectia cetateniilor, a drepturilor si libertatilor acestuia.

Noi forme de a sublinia securitatea ca un factor important pe scena politica sunt conceptele de „securitate democratica” care este inteleasa ca o parte a procesului de constructie europeana, de a asigura compatibilitatea politica, sociala si economica, care va fi capabila sa reinvie spiritul european de democtarizare; si conceptul de „securitate prin cooperare” se refera la nevoia de a coopera cu alti actori pentru a atinge anumite valori comune, benefice ambelor parti, care sunt reprezentate de respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Conceptul de „guvernare”

În utilizarea comună , – guvernare spre deosebire de buna guvernare, este de multe ori echivalată cu "guvern" sau "actul sau procesul de guvernare”. Dar organizațiile internaționale și oamenii de știință au adoptat definiții ale termenului precum: Philip Keefer in studiile sale din 2009, subliniaza ca nu exista o definire exacta in ceea cenia securitatea ca un factor important pe scena politica sunt conceptele de „securitate democratica” care este inteleasa ca o parte a procesului de constructie europeana, de a asigura compatibilitatea politica, sociala si economica, care va fi capabila sa reinvie spiritul european de democtarizare; si conceptul de „securitate prin cooperare” se refera la nevoia de a coopera cu alti actori pentru a atinge anumite valori comune, benefice ambelor parti, care sunt reprezentate de respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Conceptul de „guvernare”

În utilizarea comună , – guvernare spre deosebire de buna guvernare, este de multe ori echivalată cu "guvern" sau "actul sau procesul de guvernare”. Dar organizațiile internaționale și oamenii de știință au adoptat definiții ale termenului precum: Philip Keefer in studiile sale din 2009, subliniaza ca nu exista o definire exacta in ceea ce priveste guvernarea, si manierele in care ea ar trebui sa se dezvolte, iar motivele ar fi uneori necesar arbitrare, iar definirea acesteia difera de la organizatie la organizatie, avand in comun doar puncte cheie.

Organizatii internationale precum UNDP, definește guvernanța in jurul anului 1997, ca fiind "exercitarea autorității economice , politice și administrative de a gestiona afacerile unei țări la toate nivelurile”, care "cuprinde mecanisme, procese și instituțiile prin care cetățenii și grupurile exprima interesele lor, exercitarii drepturile lor legale, si de a îndeplini obligațiile care le revin și să medieze diferențele lor”.

FMI , in anul 2007, compara guvernarea cu "procesul prin care instituțiile publice conduc afacerile publice și de a gestiona resurse publice”.

OECD in anul 1995, aceasta este "folosirea de autoritate politică și exercitarea controlului într-o societate în ceea ce privește gestionarea resurselor sale pentru societare și dezvoltarea economică ", care "cuprinde rolul autorităților publice de instituire a mediului în care operatorii economici au o funcție și în determinarea si distribuirea beneficiilor, precum și natura relației dintre domnitor și conduși”.

Banca internationala defineste in felul urmator guvernarea:

„exercitarea puterii politice de a gestiona treburile unei națiuni"

„modul în care puterea este exercitată în managementul unei țări in ceea ce priveste resursele economice și sociale" , cu "trei aspecte distincte : ( 1) sub formă de regim politic ; (2) procesul prin care autoritatea este exercitată în managementul resurselor economice și sociale ale unei țări in curs de dezvoltare ; și (3) capacitatea guvernelor de a proiecta, formula și pune în aplicare politicile și funcțiile de gestiune "

„modul în care funcționarii și instituțiile publice dobândesc și exercită autoritatea de a forma politicile publice și să ofere bunuri și servicii publice”

„ regula de conducători, de obicei, într-un anumit set de reguli"

In ceea ce priveste definirea conceptului de guvernare, toate definitiile au la baza elemente precum: “process”, “putere exercitata” “managerierea afacerile collective” “obiectiv comun”; in tot acest process de definire a termenului, toate definitiile afirma parca la unison cum ca puterea trebuie exercitata in comunitate.

Actorii cheie ar putea include agenții guvernamentale, aleși oficiali, conducatori alesi pe cale ereditara, lideri religioși, autorități judiciare, sau votul public. Afacerile colective ale unei comunități ar putea include orice, de la securitatea națională la resurse naturale, de la politica monetară la afacerile culturale, de la dezvoltarea infrastructurii la standardele educationale .

In ceea ce priveste definitiile Programului de dezvoltare al Natiunilor Unite, guvernarea reprezinta, inclusiv in dimensiunile sale sociale, politice și economice, si funcționează la fiecare nivel de întreprinderi umane, fie că este vorba de uz casnic, sat, comuna, națiune, o regiune sau intregul glob.

Conceptul de “buna guvernare”

Definitiile bunei guvernari vin in special din partea actorilor principali pe scena internationala, actori precum Organizatia Natiunilor Unite, Banca de Dezvoltare Multilaterala, Comisia Europeana, Fondul Monetar International si Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica. Toate aceste organizatii folosesc termenul de buna guvernare pe scara larga si discuta despre beneficile sale ca fiind parte a obiectivelor principale ale acestor organizatii.

Definitia ONU in ceea ce priveste buna guvernare respecta urmatoarele principii esentiale: promovarea egalitatii, participarea, pluralismul, transparenta, responsabilitatea si puterea legii, astfel incat aceasta sa fie eficace, eficienta si durabila (n.r. buna guvernare). Cele mai mari amenințări la adresa bunei guvernări provin de la corupție, violență și sărăcie, toate subminează transparența , securitate , participare și libertati fundamentale .

Definitia Programului de dezvoltare al Natiunilor Unite constata ca buna guvernare se refera la guvernele care sunt capabile, transparente, receptive, inclusive. Toate statele dezvoltatoare sau in curs de dezvoltare, au nevoie sa munceasca continuu sa detina o mai buna guvernare a statului, este de parere UNDP.

Bancile de dezvoltare multilaterala, in special Banca Mondiala, prin reprezentantul cel mai de seama al acesteia, Paul Wolfowitz, presedintele Bancii Mondiale din Jakarta din anul 2006, este de parere ca buna guvernare este repezentata prin dezvoltarea comunitatii, si este combinatia esentiala de transparenta si institutii reprezentative, puternice abilitati si competente, precum si dorinta fundamentala pentru a face ceea ce este correct. Paul W. sustine ca acestea sunt lucrurile care permit unui guvern sa furnizeze servicii pentru comunitatea sa intr-un mod efficient.

Aceste definitii impreuna cu alte definitii ale organizatiilor internationale in ceea ce priveste buna guvernare au toate ca si punct comun promovarea statului de drept, prin respectarea identitatii acestuia, prin respectarea legii, a transparentei acestuia, drepturile fundamentale ale oamenilor; iar ca toate acestea sa dispara trebuie o mobilizare continua nu doar din partea guvernelor, dar si a comunitatii.

In ceea ce priveste originile bunei guvernari, cercetatorii sunt de parere ca “agenda bunei guvernari” poate fi vazuta clar in obiectivele pricipale ale institutilor multilaterale, in special Banca Mondiala, si anume acest concept apare la sfarsitul anilor 1980 si inceputul anilor 1990.

Asadar, una dintre primele declarații importante cu privire la problema guvernarii statelor a fost studiul Băncii Mondiale din 1989 din Africa Sub-Sahariana numit: “De la criza la crestere sustenabila”, care a fost atribuita ca problema de dezvoltare al Africii in anul 1970 si anul 1980 la o griza a guvernarii, si sustinand ca este nevoie nu doar de sprijin extern si este nevoie de munca proprie, interna. Acest studiul a evidențiat un număr de căi prin care calitatea guvernării a afectat dezvoltarea în regiune. Banca Mondiala fiind cea care a dezvoltat politici guvernamentale pentru criza din Africa din anul 1989, numind mai apoi aceste politici, o forma de guvernamant, si anume o mai buna guvernare a statului pentru a rezolva problemele interne existente.

Aceste aspecte au fost reflectate ulterior in politicile Bancii Mondiale, in ceea ce priveste guvernarea si acest lucru este strans legat de obiectivele de dezvoltare, si in aceste obiective se includ eforturile de a institui eficace, efficient si transparent managenemtul public non-corupt, adoptarea de politici a pietei libera, programe, si alte institutii care par a promova cresterea economica in limite sigure a drepturilor de proprietate si un mediu de reglementare favorabil intreprinderilor. Este nevoie de toate aceste elemente pentru a institui controlul guvernamental, cum este si cazul Africii Sub-Sahariene, altfel se va ajunge la criza guvernalmentala.

Dupa cum spun cercetatorii nu exista un factor prin care se poate masura calitatea guvernarii intr-un stat, dar acestia au initiat un mod de lucru prin care sa observe calitatea prin care este sau nu guvernat statul. Aceste proiecte sunt catalogate ca fiind majore si anume: masurarea si evaluarea calitatii guvernarii in cadrul statului si intre state; intelegerea factorilor care influenteaza calitatea de guvernare pentru a stabili politici bazate pe dovezi care promoveaza o mai buna guvernare si analizarea relatiei dintre buna guvernare si rezultate diferite cum ar fi cresterea economica.

Desi acest concept este considerat de multi pur academic sau mai mult o parte teoretica decat una practica, acesta reprezinta de fapt centrul politici de dezvoltare al unui stat, deoarece elementele acestui concept sunt mai mult decat un sistem teoretic, aceste elemente pot chiar favoriza un stat care este in prag de criza.

Modelul Australian- si nevoia de aplicare a conceptului de „buna guvernare” in politica proprie

In ceea ce priveste modul de guvernare Australian, inca din anii 2005-2006, se pune problema alegerii unei altfel de strategii de guvernare. Aceasta strategie porneste de la nevoia Australiei de a lua in considerare noile extensii ale acestui secolului, cum ar fi multiculturalismul, protectia vamelor, republicile, reconcilierea, terorismul, ANZUS , razboiul cultural al natiunilor unite in ceea ce priveste istoria si civilizatia australiana, imbatranirea populatiei, diverse boli, emigrarea si avorturile.

Conceptia australiana despre buna guvernare consta in poporul statului si in interesele acestuia. Buna guvernare este arta de a definii si a urmarii obiectivele nationale in contextele lor interne si internationale, sunt de parere australienii. Aceasta reprezinta mult mai mult decat relatiile comunitatii sau relatiile internationale si este un concept mult mai larg intalnit decat securitatea economica, sociala sau politica. Este un construct conceptual al individului, al natiunii, al statului si toate relatiile acestuia interne sau externe, care unifica toate domeniile politice.

Buna guvernare eficienta se bazeaza pe interactiunea dintre toate sursele de putere ale unui stat, inclusiv politica, militara, economica, stiintifica, tehnologica, sociala, industriala sau puterea informationala. Asa cum sustine si Philip Bobbitt „dimensiunea interna si externa a politicii este automat conectata de conceptiile bunei guvernari”. Asadar buna guvernare, pentru a fi eficienta unui stat, trebuie sa aiba toate dimensiunile de influenta pentru a se integra, atat dimensiuni interne cat si dimensiuni externe.

Doua mari strategii de indeplinire a eficientei bunei guvernari stau la baza politicii de dezvoltare a Australiei: Strategia culturala si Marea strategie.

Strategia culturala reprezinta cadrul conceptual pentru ceea ce urmeaza a fi prezentata si anume, marea strategie. Termenul descrie factorii traditionali, istorici, politici si sociali, care contribuie la modelarea politicilor de aparare si comportamentul strategic al statelor.

Termenul de strategie culturala reprezinta acea idee cum ca este nevoie de circumstante durabile ale natiunii, traditionale, pentru a percepe intr-un mod distinctive si folosii puterea nationala sau militara.

Marea strategie, este denumita asa doar formal si poate fi gasita in documente precum “Strategia nationala de securitate” publicata de SUA. Aceasta strategie cauta sa coordoneze direct resursele unei natiuni, sau unui grup de natiuni, in scopul atingerii obiectivelor politice fundamentale.

O caracteristica esentiala a comportamentului marii strategii este ca aceasta tinde sa fie independenta de orientarea politica a guvernelor, adica odata alese partidele politice tind sa se comporte intr-un mod care deriva mai mult din circumstantele in care se afla, decat de ideologia de care este legat partidul respectiv.

In timp, diversi oameni de stiinta, specifici domeniului, au constatat ca aceasta mare strategie deriva dintr-o cultura strategica care apartine circumstantelor geografice, economice sau istorice decat deciziilor constiente ale liderilor politici.

Atat „cultura strategica”, cat si conceputul de “ mare strategie”, au gandit modele proprii de guvernamant, dar care nu determina directiile de actiune pe care guvernele le adopta. Totusi acestea tind sa stabileasca limite si parametrii in care deciziile politice sunt constient facute si sunt facute pentru a indica o directie de gandire strategica mai degraba, decat un set specific de politici guvernamentale.

In urmatorul model, dupa cum se va observa cultura strategica sustine buna guvernare, care la randul ei ofera informatii politicilor guvernamentale, care la randul lor conduce la deciziile politice specific statului.

Acesta este modelul de guvernare a statului intr-un mod eficient, reprezinta un simbol in ceea ce priveste politicile statelor, chiar si in Australia, modelele de buna guvernare difera de la an la an, fiecare stat dorind sa isi imbunatateasca politicile guvernamentale, dar aceste modele, precum cel de sus, tind sa fie mult mai durabile decat strategiile si deciziile politice care reies din acesta. In masura in care acest model ilustreaza comportamentul politic in viata reala, el sugereaza ca politicile care nu se imbina cu cultura strategica sunt foarte rare sau nu pot convietui.

Strategia culturala australiana

In ceea ce priveste Australia, se pare ca strategia comportamentala arata ca un model perceptibil desi rareori este declarat si rareori constient. Mai multe guverne au adoptat o pozitie diferita in ceea ce priveste strategiile declarate si au contestat politicile predecesorilor lor. Dar in practica strategica a Australiei, luarea de decizii reflecta un model relativ de “diverse angajamente luate inainte” oricare ar urma sa fie strategia oficiala.

Spre exemplu, ne aflam in fata unei natiuni cu un numar mic de populatie, separate prin distante intercontinentale de partenerii principali in ceea ce priveste comertul. Australia are ca si caracteristica principala “stat maritim dependent de comertul exterior”, si nu poate fi exemplul de un stat intr-o lume nesigura, adica, securitatea infrastructurilor si bunurilor de peste mari si tari nu poate fi garantata.

Desi securitatea australiei nu poate fi garantata din punct de vedere economic si strategic, ea detine o pozitie centrala, dupa cum spune si Mackinder in “teoria heartlandului”, sau mai specific geopolitica puterii bazate pe iesirea la mare. Aceasta localizare a Australiei o face foarte puternica din punct de vedere al intereselor globale, detine poli putere in oceanul Pacific, oceanul Indian, pion principal in Antartica si in Oceanul de Sud.

Asadar cultura strategica pare sa fie motivul evident si consistent al conceptului de buna guvernare iar politica externa si de aparare australiana tinde sa fie conceputa pentru a contribui la securitatea globala si regionala cu speranta ca acesta va duce la un sitem mai sigur, intr-o lume instabila, aducand totodata beneficii pentru interesele Australiei.

Strategia australiana a bunei guvernari este realizata prin prisma dimensiunii militare. Asadar in sfera militara au existat doua scoli australiene in ceea ce priveste guvernarea, de la Federatie incoace: o scoala de “inceput” si o scoala “exceptionista”. “Scoala de inceput” a fost dominata constant de practica australiana a bunei guvernari chiar si atunci cand DOA sau diverse practici precum apararea continentala din anul 1970, au predominat ca si constructii teoretice pentru strategia australiana. A doua scoala conceptuala, cea “exceptionista” a reflectat teoria apararii Australiene(DOA), care a dominat discursul public in ceea ce priveste apararea in anii 1970 pana la sfarsitul anilor 1990.

1. Scoala de inceput

De la inceputurile Federatiei pana in anul 1942, „scoala de inceput” asa cum se numea formal, a dominat comportamentul strategic al Australiei, initial manifestandu-se printr-o aparare de tip imperial- o politică care a căutat să asigure Australia , contribuind la apărarea colectivă a Imperiului . In schimbul acestei contributii a Australiel pe scena mondiala, a atras protectia Marinei Regale a Regatului Unit si tot odata si puterea politica si economica atat din partea Regatului Unit dar si relatii cu alte puteri mondiale pentru a asigura comertul mondial, finantele si liniile de comunicatii in lume.

Intre anii 1942 si 1945 Australia a dezvoltat o relatie strans legata cu Statele Unite ale Americii. Acea perioada care era reprezentata de nevoia Australiei de a apela la sprijinul american. Este de la sine inteles ca nationalismul Australian avea nevoie de o gura de aer in ceea ce priveste relatiile cu Imperiul, si de o reafirmare nationala fata de Winston Churchill de a-si sacrifica viata pentru australieni si interesela britanice. De fapt problema este undeva la mijloc, Marea Britanie a solicitat mult prea repede alienarea cu Statele Unite.

Asadar, trupele americane au ajuns in Marea Britaniela data de 26 ianurie 1942, cu trei luni inainte de sosirea acestora in Australia. Deci alienarea Australiei cu Statele Unite a fost bazata cel mai probabil pe necesitati de razboi, necesitati care vor fi impartite cu restul Imperiului Britanic care ar parea ca o schimbare strategica permanenta.

In linii mari, planul militar al Australiei a fost aprobat ca si parte a apararii Imperiului sub Pactul de la Bagdad. Aceasta dispozitie a implicat toate fortele terestre pentru a asigura Canalul Suez- un colac de salvare economica pentru Australia- in cazul unei agresiuni sovietice. Sarcinile de mentinere a pacii in Orientul Mijlociu si Kashmir au reprezentat ocuparea Japoniei si razboiul din Coreea.

La un nivel mai larg decat al apararii defensive, activitatiile precum Planul Colombo, suportul pentru independenta Indoneziei si activismul in Organizatia Natiunilor Unite, care au reflectat un model mult mai bun in ceea ce priveste buna guvernare in privinta acestei scoli de inceput.

Odata cu semnarea tratatului ANZUS de catre guvernul Menzies, in anul 1952, Australia a inceput o extragere a procesului de ajustare a declinului puterii britanice, cautand un angajament global cu Statele Unite, precum si cu Comunitatea Natiunilor. Aceasta miscare a Australiei a reprezentat o schimbare de putere-partenera, dar a continuat in esential cu marea strategie. Cultura strategica a scolii de inceput a ramas un conductor esential in practica marii strategii.

In primii 20 de ani de ANZUS, pentru prima si ultima data de la Federatie, politica defensiva de aparare a Australiei (Teoria de domino si Doctrina apararii), aliniata cu de facto marea strategie a acesteia. Acest lucru a impliat Australia intr-o serie de modeste desfasurari de forta in Coreea, Malaya, Boerno si Vietnam.

In fiecare caz, Australia a angajat forte in schimbul unei implicatii strategice garantate, adica pentru sprijinul democtratic in lume impotriva comunismului, pentru a crea un mediu de interese sigur si viabil pentru interesela Australiei. Australia a mentinut garnizoane in Malaezia, Singapore, Noua Guinee ca parte a unei strategii cuprinzatoare de angajament regional, angajamente care au fost considerate complementare decat imperative concurente.

Acea perioada de alieniere intre strategia actuala si cea cu care s-a inceput s-a finalizat dupa razboiul din Vietnam. Vietnam a reprezentat o vulnerabilitate cheie in ceea ce priveste scoala de inceput si anume, incredera in hotararea sau recunostinta de a avea un aliat de mare putere mondiala.

Asadar, strategia cu care Australia si-a inceput „cariera” pe scena mondiala, nu este una idelaista, ci mai degraba evidentiaza nevoile realiste ale teritoriului, avang nevoie de o judecata independenta si sincera si tot odata avand nevoie de comunicare in relatiile cu aliatii.

2. Scoala exceptionista- Post exceptionalismul Vietnamez

Dupa razboiul din Vietnam, practica bunei guvernari australiene a fost scufundata de teoria exceptionista. Australia a adoptat o strategie defensiva, uneori descrisa precum „Cetatea Australia”, bazata pe aparare continentala si retragerea angajamentelor facute inainte(n.r. scoala de inceput). Aceasta strategie total diferita a ignorat circumstantele durabile ale teritoriului. Australiei incepuse sa ii lipseasca capacitatea de a asigura de una singura, o cincime a globului.

Chiar daca aceasta strategie aloca suficiente resurse pentru a-si apara teritoriul (desi a ales sa nu o faca), Australia a ramas din punct de vedere economic si demografic independenta de restul lumii.

In anii 1980, strategia prezenta a ramas pe conceptul de aparare continentala (pana in 1987) si apoi usor, usor, transformata in strategia de aparare a Australiei. Aceasta a reprezentat o încercare de a găsi o formulă pentru apărare în care Australia ar putea asigura singura zona sa teritoriala fără să se bazeze pe forțele combatante din partea aliatilor, și sa bazat pe o analiza Australiana de circumstanțe durabile, care a fost de o profunzime fără precedent și rigoare.

In ciuda politicii declarate, si intr-o anumita masura indiferent de meritele sale, chiar si sub tutela guvernelor DOA, de facto, scoala de inceput a urmarit angajamente globale, inclusiv a activelor, angajandu-se in Razboiul din Golf, 1991, justificat ca motiv de sustinere a unui mediu international favorabil intereselor Australiei.

Astfel practica bunei guvernari arata ca o continuitate considerabila, cu diferenta ca parteneriatul global al Australiei ar fi fost mai puternic in aceasta perioada cu Organizatia Natiunilor Unite, in special dupa incheierea Razboiului Rece.

Ambele scoli de gandire Australiene se apropie de notiunea nationalista, singura diferenta consta in empatiile dintre entitatiile multilaterale si entitatiile bilaterale; ambele pozitii implicate sunt remarcabil similare si consistente logic cu setarile politice.

Asa cum am vazut, in viziunea Australiei, practica bunei guvernari are dimensiuni atat interne cat si dimensiuni externe, iar influenta interna a scolii exceptionaliste a fost mai puternica decat influenta politicii externe de aparare, deoarece se bazeaza pe propriile forte pentru a iesi in evidenta pe scena politica, si nu se bazeaza in special pe aliatii sai, dar tine totusi sa fie precedata de un aliat important pe scena politica; jucand un rol propriu, bazat pe putere mondiala.

Modelul European

In ceea ce priveste modelul european in privinta guvernarii statelor o sa delimitam conceptul de buna guvernare de conceptul de guvernare din punctul de vedere al Europei, si cum poate fi acesta suprapus democratiei din zilele noastre, imbunatatirile aduse acesteia si intrebuintarile comunitatii si a cetatenilor comunitatii in aceasta privinta. In acest fel am ales sa prezint documentul elaborat de Uniunea Europeana, privind guvernarea, acesta fiind numit Carta Alba a guvernarii Europene.

Carta Alba a guvernarii Europene este definita ca fiind platforma solida prin care statele si cetatenii Uniunii trebuie sa sustina puterea si increderea pe care au acordato la semnarea aderarii la Uniune, in acest mod prin sustinerea acordata parteneriatului stabilitatea in zona va creste, creste gradul de incredere atat interna cat si externa, eficientizarea comertului intern si extern, iar toti acesti factori vor duce la o crestere economica rapida, crescand nivelul de incredere in institutiile Uniunii.

Aceasta Carta isi propune elaborarea de politici eficiente, care sa ajute la dezvoltarea in zona, politici care vor rezolva problemele la nivel de stat cat si la nivel de regiune, doreste totodata implicarea cetatenilor si organizatilor in aplicarea si promovarea de politici UE. Promoveaza totodata un cadru larg deschis pentru statele membre, dar si responsabilitate si simtul raspunderii pentru toti cei implicati.

Trebuie inteles din start ca aceasta Carta a guvernarii si nici Comisia Europeana nu vor promite o schimbare majora la nivel regional, aceasta propune o serie de actiuni initiale, dar aceste propuneri vor trebui sustinute in mod egal atat de institutii, guvernele centrale, guvernele statelor, regiuni, orase si societati civile. Toate aceste politici propuse de Carta sunt menite sa duca la o dezvoltare regionala, si totodata sa ajute Comisia Europeana sa isi sustina puterea pe care i-o acorda Tratatul: dreptul la initiativa, apararea Tratatului, aplicarea de politici si reprezentarea la nivel international.

In cele ce urmeaza Carta Alba a prezentat succint un set de politici care vor duce, daca vor avea sustinerea societatii si mai ales a institutiilor, la o guvernare la nivel mai inalt, dar si la stabilitatea in zona; se poate spune totodata ca acest tip de initiativa poate duce la o mai buna guvernare in regiune.

Prima propunere se numeste „O mai buna implicare si mai multa deschidere”

Aceasta se refera la interactiunea mai puternica dintre guvernele regionale sau locale cu societatea civila, de acest lucru trebuie sa raspunda in primul rand statele membre, dar Comisia va avea atributii importante:

Stabileste un dialoc cu reprezentantii guvernelor regionale/ locale prin asociatii nationale si europene;

Flexibilitate sporita in ceea ce priveste legislatia Comunitara tinandu-se cont de imprejurarile regionale si locale;

Stabileste si publica standarde minime pentru consultari asupra politicii UE;

Stabileste acorduri de parteneriate care sa depaseasca standardele minime in zonele care s-au ales, ajnagajd Comisia sa consulte suplimentar in ceea de priveste deschiderea si reprezentativitatea organizatiilor consultate.

„Politici, reglementari si aplicari mai bune”

In ceea ce priveste imbunatatirea politicilor sale, UE trebuie sa aprecieze daca se impune actiune si daca da, daca aceasta se impune la nivelul Uniunii. Aici se ia in considerare imbinarea mai multor instrumente politice. Totodata aceasta trebuie sa identifice modalitati prin care se poate accelera procesul legislativ. Sporirea increderii influenteaza deciziile politice.

Comisia are rolurile urmatoare:

Promovarea instrumentelor politice: reglementari, directive, mecanisme co-reglementare;

Simplificarea legislatiei existente ale UE si la randul lor, statele membre sa simplifice regulile interne care pun in aplicare prevederile UE;

Publicarea linilor directoare pentru colectarea si utilizarea recomandarilor avizate;

Intarirea credibilitatii legislatiei UE nu este necesara doar in ceea ce priveste reglementarile interne, dar si intarirea increderii la nivel global atat a institutilor Uniunii cat si a acesteia.

„Guvernarea globala”

Guvernarea la nivel global este necesara din mai multe puncte de vedere, Uniunea trebuie sa vada dincolo de valorile si reglementarile interne si trebuie sa contribuie la aplicarea principiilor de buna guvernare si la responsabilitatile sale generale. De asemenea trebuie sa creasca eficienta institutiilor internationale.

Rolul Comisiei:

Este de a imbunatatii dialogul cu diversi actori internationali in scopul dezvoltarii propunerilor de politici de dimensiune internationala;

Va propune o schimbare a reprezentarii internationale in scopul comunicarii dintr-o singura directie, prin reprezentare singulara.

„Institutii refocalizate”

Atat statele membre UE cat si institutiile acesteia trebuie sa conlucreze pentra a stabili o strategie politica generala si totodata sa schimbe felul in care acestea functioneaza in momentul de fata.

Comisia:

Consolidarea coerentei politice si identificarea obiectivelor acestora pe termen lung;

Va aduce in discutie in cadrul Conferintei Inter-Guvernamentale propunerile de refocalizare a responsabilitatii executive a Comisiei.

Toate aceste politici vor fi transmise de catre Comisie la Consiliu pentru consolidarea capacitatii de luare a deciziilor; acesta la randul lui va da Consiliului Europei libertatea sa decida si sa urmareasca o strategie pe termen lung.

Consiliul impreuna cu Parlamentul European trebuie sa controleze modul prin care aceste politici vor fi puse in aplicare, iar mai departe Parlamentul va avea o contributie esentiala in dezbaterile politice.

In ceea ce priveste buna guvernare in viziunea extinsa a Uniunii Europene aceasta face referire la anumite principii de baza dupa care ar trebui sa functioneze acest concept din ce in ce mai des intalnit in zilele noastre. Aceste principii au fost definite tot in cadrul Cartei Albe a guvernarii Europene, considerate ca fiind substratul politicilor prezentate mai sus.

Principiile, cinci la numar sunt considerate importante pentru stabilirea unei guvernari democratice. Pe spatele acestora sta democratia si respectarea legislatiei in stele membre si acestea se aplica la toate nivelele guvernamentale: global, national, regional, local si european.

1. Deschiderea

Comunicarea sau deschiderea institutiilor dar si a Statelor Membre. Presupune comunicarea activa asupra activitatii Uniunii Europene si a decizilor care urmeaza a fi luate. Acesta sporeste increderea in institutiile Uniunii.

2. Participarea

Reprezinta relevanta si calitatea eficientizarii politicilor Uniunii care depind de asigurarea permanenta pe intreg parcursul traseului politic- de la conceptie pana la implementare. Aceasta depinde de adoptarea de catre guvernele centrale ale unei abordari inclusive in dezvoltarea si implementarea de politici.

3. Raspunderea

Institutiile UE trebuie sa detalieze si sa isi asume un anumit grad de respinsabilitate pentru ceea ce face in cardul european. Nevoia de responsabilitate trebuie sa vina si din partea Statelor Membre si a celor implicati in dezvoltarea politicilor si implementarea acestora la orice nivel.

4. Eficienta

Politicile propuse trebuie sa fie clare si evidente si la nivel de opinie publica, furnizand obiective clare, o anumita evaluare a impactului pe termen lung, si a experientei anterioare. Depinde si de implementarea politicilor Uniunii si de luarea de decizii la cel mai bun nivel posibil.

5. Coerenta

Aceasta necesita conducere politica si repsonsabilitate puternica din partea Institutiilor pentru a asigura o abordare consecventa in cardul unui proces decizional. Politicile si actiunile acestora trebuie sa fie usor de inteles, iar totodata nevoia de coerenta este in crestere: aria de sarcini s-a largit, extinderea va spori diversitatea, provocarile cum ar fi climatul si schmbarea demografica depasesc granitele politicilor sectoriale, autoritatiile regionale/ locale sunt tot mai implicate in politicile UE.

Dupa cum se poate intelege din principiile enumerate mai sus, nu este nevoie de o sustinere doar din partea Uniunii, se face apel la intelegerea dintre Institutiile Centrale si implicarea Statelor membre, facandu-se apel la relationarea intregului factor regional pentru promovarea ideii de buna guvernare in interiorui Uniunii. Nu se poate functiona doar in baza insitutiilor instituite conducerii, sau doar in baza Statelor Membre, ci trebuie sa existe o permanenta comunicare care reprezinta si baza de facto a bunei guvernari. Intr-un stat democtratic cu principii sanatoase este nevoie de relationarea angajamentelor luate de ambele parti.

Capitolul II:

In capitolul II al lucrarii mele de licenta vor fi prezentate ideile organizatiilor multilaterale si ale institutiilor de securitate, despre ceea conceptul de „buna guvernare”. Vor fi prezentate definitii si puncte de vedere, analizate si transpuse, in vederea intelegerii notiunii de guvernare democratica.

In zilele noastre se vorbeste tot mai mult de asigurarea securitatii globale, iar organizatiile care ofera securitatea propriu-zisa trebuie sa contribuie eficient si efectiv la factorii care duc la implementarea acestei securitati in lume, fiind direct implicate, impreuna cu guvernele statelor membre la asigurarea bunei desfasurari atat din punct de vedere al democratiei, cat si din punct de vedere al protectiei.

De altfel, vor fi prezentate pe scurt organizatiile care conduc scena globala in zilele noastre, printre cele mai importante se afla si ONU, OSCE, Banca Mondiala, etc., definitiile acestora fiind preluate de pe site-urile officiale.

Buna guvernare – punct de vedere al institutiilor multilaterale si de securitate internationala

In ceea ce priveste institutiile de securitate de pe scena globala, acestea joaca adesea cel mai important rol in ceea ce priveste guvernarea statelor, deoarece securitatea in cea mai mare parte asigura buna functionare a statului in sine, a institutiilor acestora si a societatii civile.

Astfel in acest capitol vor fi prezentate mai multe definitii, termeni si concepte, care definesc buna guvernare prin prisma institutiilor multilaterale de securitate, institutii precum: ONU, UNDP, Banci de dezvoltare multilaterale precum: Banca Mondiala, Banca de Dezvoltare Africana, Banca de Dezvoltare Asiatica, Banca Europeana de Dezvoltare si Reconstructie (EBRD), Banca de Dezvoltare Inter- Americana (IADB) si alte organizatii multilaterale precum: Comisia Europeana, Fondul Monetar International (FMI), Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE); Acestea fiind doar cateva organizatii importante care si-au exprimat punctul de vedere in ceea ce priveste conceptul de buna dezvoltare a statelor.

Astfel Oganizatia Natiunilor Unite, sau prescurtat ONU, joaca un rol esential pe scena politica globala si are un puternic impact asupra securitatii statelor membre ONU si nu numai.

„Organizația Națiunilor Unite este o organizație internațională an Fondată în 1945. În prezent, este formata din 193 state membre. Misiunea și lucrările Organizației Națiunilor Unite, este ghidata de scopurile și principiile cuprinse în Carta sa fondatoare. Organizația Națiunilor Unite poate lua măsuri cu privire la problemele cu care se confruntă omenirea în secolul 21, cum ar fi pacea și securitatea, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, drepturile omului, dezarmare, terorism, urgențe umanitare și de sănătate, egalitatea de gen, guvernare, producția de alimente , și mult mai multe.”

In viziunea ONU, buna guvernare, in comunitatea natiunilor, guvernarea este considerata buna sau democratica in masura in care institutiile si statului respectiv sunt transparente. Institutiile unui stat sunt considerate a fi parlamentul si diverse ministere. Acest proces de transparenta include activitati precum alegeri si proceduri legale care trebuie vazute a fi necorupte si deschise publicului sau societatii in sine. In masura in care institutiile unui stat reusesc sa atinga aceste standare isi vor marii gradul de credibilitate pe scena internationala si respectul in lume.

Buna guvernare prin prisma ONU, promoveaza egalitatea, participarea, pluralismul, transparenta, responsabilitate si promoveaza statul de drept, in sensul in care acesta este eficient, durabil si eficace. Atunci cand se vor traduce acesti principali factori care construiesc buna guvernare, vom vedea ca predomina libertatea de exprimare, alegerile libere si echitabile, legislatia reprezentativa care face legile si prevede supravegherea acestora, vor fi independente din punct de vedere judiciar pentru a interpreta acele legi.

Cele mai mari amenintari la adresa bunei guvernari vin dinspre coruptie, violenta, saracie, iar toate acestea subnineaza transparenta, securitatea, participarea si libertatiile fundamentale.

Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite, abreviat UNDP, lucrează în mai mult de 170 de țări și teritorii, contribuind la „realizarea eradicarii sărăciei, precum și reducerea inegalităților și a excluziunii. Ajuta țările să dezvolte politici, aptitudinile de conducere, abilitati de parteneriat, capacitățile instituționale și de a construi capacitatea de adaptare pentru a susține rezultatele de dezvoltare durabila.”

Buna guvernare se referă la sistemele care sunt capabile, receptive la guvernare, inclusiv și transparente. Toate țările dezvoltate, și în curs de dezvoltare , trebuie să lucreze continuu spre o mai bună guvernare . Buna guvernare, sau guvernare democtratica așa cum o numeste UNDP, presupune semnificativ participarea politic. Îmbunătățirea guvernanrii ar trebui să includă mai multe persoane având mai mult decat un cuvânt de spus în deciziile care modelează viața proprie, a societatii in sine.

Banca Internationala face parte din categoria bancilor multilaterale de dezvoltare, care au avut si vor avea tot timpul un cuvant de spus pe scena internationala, deoarece securitatea economica este si va ramane o ramura esentiala in privinta securitatii si asigurarii acesteia.

Încă de la început în 1944, Banca Mondială s-a extins de la o singură instituție a unui grup restrâns asociat de cinci instituții de dezvoltare. Misiunea a evoluat de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), în calitate de facilitator al reconstrucției post-conflict și dezvoltare a mandatului de reducere a sărăciei la nivel mondial, în strânsă coordonare cu Asociația Internațională de Dezvoltar, precum și alți membri ai Grupul Băncii Mondiale, International Finance Corporation (IFC) , Agenția de Garantare multilaterală (MIGA), și Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor investitii (ICSID).

Reconstrucție rămâne o parte importantă. Cu toate acestea, la Banca Mondială de astăzi , reducerea sărăciei printr-o globalizare incluzivă și durabilă rămâne obiectivul primordial al activității acesteia.

Paul Wolfowitz, președintele Băncii Mondiale, declara la Jakarta, in 11 aprilie 2006, cum ca „In ultima jumătate de secol ne-am dezvoltat o mai bună înțelegere a ceea ce ajută guvernele funcționeze în mod eficient și pentru a atinge progresul economic. In dezvoltarea comunitatii, avem o expresie pentru asta. Noi o numim o bună guvernare. Acesta este, în esență amestecul de instituții transparente și responsabile, puternice abilități și competență, precum și dorința de fundamentală pentru a face ceea ce trebuie. Acestea sunt lucrurile care permit un guvern de a furniza servicii de cetățenii săi eficient.”

Definitia data de presedintele Bancii Mondiale din 2006, se rezuma tot la transparenta si integritate din partea institutiilor statului, in esenta fiind principalul motiv pentru care este prezenta buna guvernare dintr-un stat.

Banca de Dezvoltare a regiunii Africane, sau Grupul Bǎncii Africane de Dezvoltare, înființat pentru a ajuta eforturilor de dezvoltare de pe continent si automat dezvoltarea in intreaga lume, cuprinde trei entitǎți disctincte sub o singurǎ conducere: Banca Africanǎ de Dezvoltare (ADB), care este instituția mamǎ, înființatǎ pe 4 august 1963 de cǎtre 23 de țǎri africane, în Khartoum, Sudan; Fondul African de Dezvoltare (ADF), stabilit pe 29 noiembrie 1972, de cǎtre Banca Africanǎ de Dezvoltare și 13 țǎri non-africane; Fondul Special Nigerian(NTF), înființat în 1976 de cǎtre guvernul federal nigerian.

Obiectivul general al (BAD) Grupul Bancii Africane de Dezvoltare este de a stimula dezvoltarea economică durabilă și progresul social în țările membre regionale, contribuind astfel la reducerea sărăciei .

Buna guvernare este definită în mai multe feluri. Potrivit Grupului Bancii din 2000, politica privind buna guvernare, este inteleasa printr-un proces care releva din modul în care puterea este exercitată în gestionarea afacerilor unei națiuni, și a relațiilor cu alte națiuni. Politica identifică elementele cheie ale bunei guvernari precum: responsabilitate, transparență, participare, combaterea corupției , și promovarea unui cadru juridic care sa permita desfasurarea legala din punct de vedere juridic.

Banca de Dezvoltare Asiatica, prescurtat ADB. De la infiintarea sa in 1966, ADB a fost condusa de o sursă de inspirație și dăruire la îmbunătățirea vieții oamenilor din Asia și Pacific . Prin orientarea investițiilor noastre cu înțelepciune, în parteneriat cu țările noastre membre în curs de dezvoltare și alte părți interesate, putem reduce sărăcia și ajuta la crearea unei lumi în care oricine poate participa la beneficiile creștere susținută și favorabilă incluziunii.

Fie că este vorba de investiții în infrastructură, servicii de sanatate, baza financiara si sisteme ale administrației publice, sau de a ajuta națiunile se pregătească pentru impactul schimbărilor climatice sau a gestiona mai bine resursele lor naturale, ADB se angajează să contribuie în curs de dezvoltare țările membre evolua în economiile prospere, moderne, care sunt bine integrate între ele și în lume. Banca Asiatica de Dezvoltare este în prima linie de gândire și practică de dezvoltare, răspândirea de informații prin intermediul forumuri regionale, cu o prezenta online în creștere care aduce la sporirea increderii societatiilor in institutiile statului.

Intre numeroasele definiții ale bunei guvernari, care există, cea care apare ca fiind cea mai corespunzătoare din punct de vedere practic al Băncii Asiatice este modul în care se exercită puterea în gestionarea resurselor economice și sociale ale unei țări in ceea ce priveste dezvoltarea. Conceptul de bună guvernare se concentrează în principal pe ingredientele unui management eficient. Cu alte cuvinte, indiferent de setul de politici economice care vor fi gasite in favoarea unui guvern, este necesară o bună guvernare pentru a se asigura că politicile au efectul dorit. În esență, este vorba de norme de comportament care ajuta să se asigure că guvernele livreaza efectiv cetățenilor lor.

În conformitate cu acest raționament, și bazându-se pe abordarea Băncii Mondiale, Banca a identificat patru elemente de bază ale bunei guvernări: responsabilitate, participarea, previzibilitate, și transparența.

Banca Europeana de Dezvoltare si Reconstructie(BEDR) este prezenta in 64 de țări, in Uniunea Europeană și Banca Europeană de Investiții . Acționarii au fiecare un aport de capital, care se formează in finantare si baza acestei organizatii. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare ajută întreprinderile sa infloreasca. Prin investițiile noastre financiare, servicii de afaceri și implicarea în dialogul politic la nivel înalt, suntem bine plasati pentru a promova antreprenoriatul și schimba viața . Soluțiile noastre adaptate un obiectiv consistent de promovare a tranziției la economia de piață, în timp ce promovam inoatia si cresterea transparentei.

Termenul buna guvernare nu este utilizat la scară largă în documentele BEDR .Raportul anual, din 2010 se referă la „Guvernanță și responsabilitate”, care sublineaza buna guvernare corporativa; în activitățile BERD (de exemplu, toate operațiunile, programe,strategii și politici sunt examinate si evaluare independent). fondatorii documentelor BEDR evidențiaza mai multe probleme frecvent asociate cu buna guvernare; democrația, statul de drept, respectarea drepturilor omului, precum și economia de piață, dar nu nu folosesc termenul ca baza juridica.

Banca Inter- Americana de Dezvoltare, prescurtata si BID sau IADB , lucreaza pentru a îmbunătăți viața din America Latină și Caraibe. Oferind sprijin financiar și tehnic tarilor latine pentru a reduce sărăcia și inegalitatea, ajuta la îmbunătățirea infrastructurii în special in domeniul sanatatii si educatiei. Scopul este de a realiza o dezvoltare într-un mod ecologic si durabil. Cu o istorie care datează din 1959, astăzi este principala sursa de finanțare a dezvoltării pentru America Latină și tarile din Caraibe .Sustine un angajament puternic pentru obținerea unor rezultate evidente și cele mai înalte standarde de integritate crescuta, transparență si responsabilitate.

Dupa cum se poate observa, atat BID cat si celelalte banci de dezvoltare multilaterala, ofera principii precum transparenta si responsabilitate; doua caracteristici esentiale conceptului de buna guvernare; fara dar si poate acestea contribuie automat la buna dezvoltare a guvernarii statelor, imbunatatind mediul social, economic si politic.

Termenul "buna guvernare" nu este utilizat la scară largă în documentele BID, deși documente evidențiaza mai multe probleme frecvent asociate cu buna guvernare (responsabilitate, transparență, democrație, dezvoltare instituțională ). Printre cele cinci priorități instituționale aprobate de ” Consiliul guvernatorilor în 2010" au scopul de a sublinia eficacitatea BID ca un partener de dezvoltare în regiune: (1) Politici Sociale pentru echitate și productivitate, (2) Infrastructura pentruCompetitivitate și Asistență Socială, (3) Instituțiile de creștere și protecție socială, (4) Competitivă regională și integrarea International Globala, și (5) Protejarea Mediului Inconjurator, ca un răspuns la schimbările climatice, promovarea energiei regenerabile, precum și Asigurarea securității alimentare.

Comisia Europeana, este organismul executiv al UE. Ea reprezintă interesele Uniunii Europene în ansamblul său, nu pe cele ale vreunui stat membru. Termenul „Comisie” desemnează atât colegiul comisarilor, cât și instituția în sine. Comisia Europeană are sediul principal la Bruxelles,(Belgia), iar anumite servicii sunt bazate la Luxemburg. Comisia deține reprezentanțe în toate statele membre ale UE și 139 de delegații în întreaga lume. Propune reglementări pe care le supune aprobării colegiilor(Parlamentul European și Consiliul de Miniștri); asigură respectarea legislației europene (dacă este necesar, cu ajutorul Curții de Justiție a UE); stabilește obiective și priorități de acțiune pe care le prezintă în programul de lucru anual, iar ulterior depune eforturi pentru îndeplinirea lor; gestionează și pune în aplicare politicile și bugetul UE;reprezintă Uniunea pe plan extern (de exemplu, negociază acorduri comerciale între UE și alte țări).

Viziunea Comisiei Europene despre buna guvernare consta in termenul de guvernare, care înseamnă reguli, procese și comportamente si care afectează modul în care anumite competente sunt exercitate la nivel european , în special în ceea ce privește deschiderea, participarea, responsabilitatea, eficacitatea și coerența. Cinci principii stau la baza bunei guvernari și schimbările propuse în Cartea Alba Europeana, si anume: deschidere, participare, responsabilitate, eficacitate și coerență. Fiecare principiu este important pentru stabilirea guvernarii democratice. Acestea stau la baza democrației și a statului de drept în statele membre, dar se aplică la toate nivelurile de guvernare la nivel mondial, European , național, regional și local.

Fondul Monetar International, ( FMI ) este o organizație de 188 de țări, care lucreaza pentru a promova cooperarea monetară globală, asigura stabilitatii financiare, pentru a facilita comerțul internațional, promovarea ocupării forței de muncă și creșterea economică durabilă, precum și reducerea sărăciei în întreaga lume. Creat în 1945, FMI este guvernat responsabil față de 188 de țări care alcătuiesc mediul global de perteneriate.

Buna guvernare este importantă pentru țările în toate etapele sale de dezvoltare Abordarea FMI este să se concentreze pe acele aspecte ale bunei guvernări care sunt cele mai strâns legate de supravegherea macroeconomiei politice și anume: transparența conturilor publice, eficiența utilizării resurselor publice management, precum și stabilitatea și transparenței economice și de reglementare a mediului pentru activitatea sectorului privat. FMI este în primul rând preocupat de stabilitatea macroeconomică, viabilitatea externă, ​​și creșterea economică ordonata în țările membre. Contribuția este ca FMI poate aduce avantaje vizibile bunei guvernari (inclusiv prin evitarea practicilor corupte) prin intermediul ei de consiliere politică și, în cazul în care se cere asistența tehnică, FMI poate intervenii în principal în două sfere de activitate:

îmbunătățirea gestionării resurselor publice prin reforme care acoperă institutiile din sectorul public (de exemplu, trezorerie, banca centrală, întreprinderile publice, administrația publică, precum și funcția de statistici oficiale), inclusiv proceduri administrative (de exemplu, controlul cheltuielilor, gestionarea bugetului, și colectarea veniturilor);

sprijinirea dezvoltării și menținerea unei transparente și a un mediu stabil economic și de reglementare favorabila a sectorului privat (de exemplu, sisteme de pret, regimuri de schimb și comerciale, precum și a sistemelor bancare și regulamentele aferente acestora);

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, prescurtat OCDE , are misiunea de a promova politici care vor îmbunătăți economia și bunăstarea socială a persoanelor din întreaga lume. OCDE oferă un forum în care guvernele pot lucra împreună pentru a împărtăși experiențe și de a căuta soluții la problemele comune. Noi lucram cu guvernele pentru a înțelege ceea ce conduce schimbările economice, sociale și de mediu. Noi măsurăm productivitatea și fluxurile globale de comerț și investiții. Noi analizam și comparam datele pentru a anticipa tendințele viitoare. Am stabilit standarde internaționale pe o gama larga de obiective, de la agricultură la taxa pentru siguranța produselor chimice. De asemenea, probleme care afectează în mod direct viața de zi cu zi fiecăruia, stau in atributiile noastre. Noi comparam modul in care diferite țări isi imbunatatesc sistemele de învățământ si pregătesc tinerii lor pentru viața modernă, ​​și modul în care diferite țări eficientizeaza sistemele de pensii si vor avea grijă de cetățenii lor la bătrânețe .

Pe masa de lucru a OCDE, in baza guvernanței publice, se concentrează în special pe principalele elemente ale bunei guvernari, și anume: responsabilitatea, care trebuie sa fie capabila de a avea un guvern dispus sa arate măsura în care acțiunile sale și a deciziilor este în concordanță cu definitia acestora , în mod clar și in concordanta cu obiectivele; transparență: acțiunile guvernului, deciziile și procesele decizionale vor deschide un nivel corespunzător de examinare de către părțile guvernului, ale societății civile și în unele cazuri, în afara instituțiilor și guvernelor; eficienta si eficacitate: guvernul se va strădui să producă rezultate publice de calitate, si ofera inclusiv servicii pentru cetățeni, la cel mai bun cost, și se asigură că bazele care le ofera se potrivesc si intentiile initiale ale factorilor de decizie; receptivitatea: are capacitatea guvernului și flexibilitatea de a răspunde rapid la schimbările sociale, ia în considerare așteptările societății civile în identificarea larga a interesului public, și este dispus să reexamineze rolul guvernarii; viziunea primara: se refera la un guvern capabil care va face fata la problemele viitoare si tendintele actuale ale societatii civile, și să dezvolte politici luand in considerare faptul că vor exista costuri viitoare și schimbări anticipate (de exemplu, demografice, economice, de mediu, etc); statul de drept: in care guvernul impune legi, la fel de transparente, reglementari si coduri.

In ceea ce priveste guvernele statelor, acestea impreuna cu institutiile sale si institutiile din care acestea fac parte, detin in cea mai mare parte responsabilitatea pentru buna desfasurare a democratiei interne. Institutiile unui stat contribuie direct la asigurarea securitatii statului repectiv, dar contribuie si la buna guvernare care este menita sa se desfasoare intr-un cardu legitim si coerent. Astfel politicile implementate de guverne, trebuie sa fie responsabile, de viitor, si trebuie sa fie aplicate in conformitate cu nevoile statului respectiv, nu doar in conformitate cu anumite standarde impuse.

Reiese din acest capitol, cum ca organizatiile de securitate, care au o contributie directa la asigurarea securitatii societale( spre exemplu ONU, care are ca baza asigurarea securitatii societale si nu numai, in lume), si pana la institutiile care asigura societatiile in functie de alti parametrii, spre exemplu securitatea economica(banci si diferite institute economice), toate aceste organizatii multilaterale, impreuna cu guvernele statelor si modul in care guvernele respective isi desfasoara activitatea, au un aport esential la ceea ce se numeste buna guvernare, sau o guvernare democratica.

Am inteles ca indiferent de organizatie sau institutie sau organizatie, toate se bazeaza pe concepte comune precum: responsabilitate, transparenta, eficacitate, statul de drept, stabilitate, coerenta, sustenabilitate, participare; insemnand ca toate aceste concepte, daca se vor respecta si implementa intr-un stat, mecanismul guvernarii se va schimba, ducand in spre o directe de actiune eficace, ceea ce numim o buna guvernare.

Definirea bunei guvernari de catre organizatiile de mai sus coincide in cea mai mare parte, organizatiile fiind responsabile de declaratiile facute, toate sustinand ideea sau conceptul de buna guvernare si totodata sustinand aportul statelor la o guvernare mai bine desfasurata.

Rolul pe care aceste institutii il au in zilele noastre in societatea actuala este unul destul de important, formand un tot unitar din ce in ce mai mare, luand parte din ce in ce mai multe state la aceste organizatii, ceea ce inseamna ca in lume inca exista ideea de a fi protejat, sau de a face parte dintr-o organizatie care asigura securitatea si simt nevoia de a contribui la asigurarea securitatii globale.

Capitolul III:

In acest capitol vor fi prezentate modele ale bunei guvernari care duc la o performanta economica cu accent pe implicatiile analitice si cele politice. Totodata se vor definii anumite metode prin care buna guvernare se poate apropia de o dezvoltare durabila si de succes. Acest capitol susține că principala tema pe acest domeniu trebuie să se bazeze pe o mai riguroasă distincție conceptuală între regulile jocului și jocul, și între regulile dintre politic și institutiile încorporate în conceptul de guvernare.

De asemenea, prin aceasta analiza, subliniez importanța de a lua în serios natura importanta și distributiva ale instituțiilor, precum și deplasarea dincolo de abordarea îngustă a drepturilor si libertatilor la guvernare și dezvoltare care se ocupa si de asigurarea unor perspective despre canalele politice prin care instituțiile decid performanțele economice ale unei tari, sau mai ales la nivelul societatii.

In acest capitol vor fi prezentare pe rand, diverse modele de politici economice care au fost implementare in tari precum Asia si America Latina si reusita sau nu a acestora, politici care sunt sustinute si aclamate ca fiind propuse spre o dezvoltare economica benefica, prin prisma bunei guvernari a statului purtator. Cum pot functiona institutiile statelor in favoarea dezvoltarii economice, si cum se vor implementa politicile economice pe baza guvernarii statului si care este relatia dintre securitate si conceptul bunei guvernari intr-un stat democratic o sa aflam in urmatorul capitol.

Politica economica pentru o buna guvernare

Prima teorema la care apeleaza specialistii in domeniul dezvoltarii economice intr-un stat se numeste Stadiul tehnicii si se refera la cel mai inalt nivel de dezvoltare generala, ca un fel de dispozitiv, sau un domeniu tehnic sau stiintific care a fost atins la un moment dat. Termenul a fost folosit pentru prima data in jurul anilor 1910 si a devenit foarte raspandit in domeniul publicitatii si marketingului, dar este tradus si din punctul de vedere al dreptului brevetelor si raspunderea delictuala .

Cercetările privind factorii care determina creșterea economică au explodat în ultimele decenii, ca sute de studii transnaționale care au fost întreprinse să se apropie de întrebarile evazive și mereu importante a ceea ce cauzeaza cresterea si prosperitatea națiuni. Economiștii s-au concentrat în mod tradițional asupra efectelor fizice și umane al acumularii de capital, productivitatea totală a factorilor, inovație tehnologică, procesul de crearea de cunoștințe și de difuzie , și integrarea economică internațională, spunea in anul 2004 Elhanan Helpman. Cu toate acestea , expertii au recunoscut tot mai mult că politica și instituțiile sunt esențiale pentru procesul de creștere economică prin afectarea stimulentelor la acumulari, in a gazdui schimbarea. In acest conext, un program activ in domeniul cercetarii a fost propus ca si model de tertare empirica a determinarii politice a cresterii economice.

Incercarea de a combina analizele economice cu cele politice pentru a determina cresterea economica, incepe prin studierea regimurilor politice la performante economice ridicate. In analizele sale asupra democratiei si bunei guvernari, Yi Feng, delimiteaza trei scoli de gandire care promoveaza democratia si cresterea econiomica, si anume: scoala conflictuala, sustinuta de ideea ca democrația împiedică creșterea economică, în special în țările mai puțin dezvoltate, prin crearea de presiuni de consum, alimentând conflictele de distribuție și inhibarea acumularii de capital; școala de compatibilitate care susține imbunatatirea democrației in favoarea creșterii economice, deoarece existența libertăților civile fundamentale și drepturile politice genereaza conditii sociale mai bune pentru dezvoltarea economică; școala sceptica, care pretinde că nu există o relație sistematică între democrație și dezvoltare economică.

In linii generale, cei care promoveaza conceptul scolii conflictuale au folosit drept exemple ale unor tari in Asia de Est (Coreea de Sud si Taiwan) si Chile, ca un raspuns al regimurilor dictatoriale care au puterea sa creeze conditii de dezvoltare economica folosindu-se de ordinea politica si controlul societatii. Singurul care nu este de acord cu acest fapt implinit este Przeworski care a examinat experientele din 135 de tari din anul 1950 pana in anul 1990, concluzionand ca nu exista nici un compromis intre democratie si dezvoltare si nici macar in tarile sarace nu se intampla acest lucru. Acesta impreuna cu colegii sai de cercetare sustin raspicat ca nu democratia este cea care trebuie sacrificata in numele dezvoltarii economice. Pe de alta parte, este evidenta si dovedita relatia dintre regimurile politice si cresterea economica.

Anumite studii in domeniu nu au gasit nici o relatie intre cresterea economica si tipul de regim, pe cand altele au stabilit un impact puternic al democratiei asupra cresterii economice. Aceasta amploare institutionala a dezvoltarii economice a avut loc in mijlocul anilor 1990, in special prin publicarea diverselor articole de pionierat precum Stephen Knack si Philip Keefers- „Institutii si performanta economica” si Paolo Mauros- „Coruptie si dezvoltare”. Aceste publicatii si multe altele au dus la inceputul unei noi generatii de cercetare dedicat afirmarii cum ca institutiile conteaza sau nu pentru performanta economica a unui stat.

Bazandu-se pe analize efectuate pe 97 de tari in intervalul 1974-1989, Knack si Keefer, afla exemplul calitatii institutiilor care operationalizeaza cu securitatea bunurilor si nivelul de constrangere al politicilor este cruciala dezvoltarii si investitiilor. Mai mult de atat, existenta legaturii institutiilor cu cresterea economica a aparut pentru a demonta teoriile vechi referitoare la dezvoltare, care nu au fost capabile sa explice absenta convergentei generale cum ca dezvoltarea economica tinde sa apara in tarile cu venituri mici, sau in tarile in care PIB-ul pe cap de locuitor este foarte mic, acestea sunt in general tarile care au parte de o dezvoltare economica de durata.

In ultimul deceniu, acest domeniu al dezvoltarii a cunoscut o sumedenie de studii empirice care arata ca institutiile bine conduse, au un rol decisiv pentru cresterea economica. In lumina celor prezentate mai sus se intelge ca instituiile au un rol semnificativ in explicarea performantei economice diferentiale si poate fi contestata doar pe motive conceptuale si metodologice. Cu toate ca aceasta situatie ar putea conduce la scepticism in ceea ce priveste adevaratele valori ale natiunii in a oferii perspective in fundamentele institutionale ale cresterii economice, aceste analize ale cercetatorilor se refera la modul in care interactioneaza politicul cu institutiile in modelarea dezvoltarii politicilor si a rezultatelor acestora.

A doua teorie in ceea ce priveste dezvoltarea economica in legatura cu institutiile face referire la problemele analitice, care sustine anumite lacune in ceea ce priveste noua cercetare economica a institutiilor si dezvoltarii. Aceasta teorie se face pe baza analizei scoliilor neo-institutionale proeminente si pe literatura empirica.

Acest lucru se face pe baza interactiunii dintre natiunile bogate si natiunile sarace si de ce exista aceasta discrepanta intre doua natiuni, daca institutiile unui stat si politicile economice sunt decisive pentru performanta economica sau daca o tara saraca adorpa politici si institutii economice relativ bune se bucura de o crestere rapida, si daca da de ce se intampla aceste lucruri; acestea sunt mentalitatiile care stau la baza problemelor analitice dezvoltate de cercetatori. Aceasta diferentiere se face de obicei la nivel calitativ intre politicile unui stat si institutiile acestuia.

Din perspectiva noului institutionalism, trebuie trase concluzii clare intre reguli si politici si intre alegerile facute in privinta regulilor si alegerile despre acele reguli. Pe de o parte, unii cercetători susțin ideea că probleme economice, cum ar fi inflația, deficitele fiscale și declinul economic ar trebui să fie abordate prin intermediul reformelor instituționale radicale, și de multe ori bazate pe reguli clare. Pe de altă parte, unii autori sunt de părere că rezultatele economice bune se obțin dacă politicile fiscale, monetare și politicile de dezvoltare sunt implementate de la o zi la alta.

O alta problema analitica o reprezinta institutionalismul prea exagerat care sustine ca institutiile si doar institutiile conteaza pentru dezvoltarea economica. Astfel daca avem o institutie slaba ca si calitate, aceasta reflecta in oglinda societatea, care are standarde sarace in ceea ce priveste eficienta birocratica, coruptie, saracie, etc; si astfel descompunerea institutionala si cresterea economica intr-un stat sarac au fost incluse in dezechilibre politico- economice profunde.

In schimb, Feng(2000) arata ca desi tarile din Pacific si Asia sunt la un nivel destul de scazut ca si venituri, acestea au parte de o economie performanta. Argumentul sau sta la baza institutiilor politice care si-au pronuntat dorinta dezvoltarii si care poate fi inteleasa ca o institutionalizare. Feng sustine ca factorii precum stabilitatea politica, polarizarea politica si represiunea politica sunt contitiile politice esentiale pentru a influenta cresterea economica in regiune.

Conceptul teoriilor neo- institutionale fac o diferentiere clara intre structura institutiilor si stuctura indusa echilibrului institutional care poate conduce la o economie in dezvoltare. Variabilele care exista intr-un stat cum ar fi stabilitatea politica, polarizarea politica pana si represiunea guvernului nu pot fi definite ca fiind constrangeri ale institutiilor ci mai degraba acestea sunt rezultatele intitutionale. Se considera ca dezvoltarea economica tine de preferintele fixate pe un termen scurt si aceste preferinte ale societatii determina rezultate bune sau rele, depinde de context. Aceste preferinte se schimba de la o tara la alta, de la un an la altul si in diferite contexte, cum ar fi polarizarea politica care impiedica cresterea in mai multe tari in curs de dezvoltare, iar aceasta are radacini distributive si lupte ideologice, nu cu structura institutionala.

Unul dintre personajele care au revolutionat gandirea economista se numeste Douglas C. North, iar acesta sustine iddea ca structura care defineste setul de stimuli si opirtunitati intr-o oarecare societate (el o numeste matrice institutionala), aceasta structura institutionala nu este compusa numai din reguli formale ci si din constrangeri informale si sanctionarea anumitor caracteristici. Alta idee a lui North este ca actorii principali iau deciziile bazate pe anumite modele subiective, care inseamna ca doua persoane din medii diferite vor interpreta acelasi model in mod diferit, si in consecinta vor avea rezultate diferite, la fel si cu aplicarea politicilor intr-un stat sarac sau aplicarea acelor politici intr-un stat bogat, rezultatele vor fi diferite deoarece difera mentalitatea.

Aplicarea acestor analize ale abordarii lui North se considera un stimulent real in ceea ce priveste structura unei economii care este deterninata atat de reguli formale si de constrangeri informale. Astfel se considera corect modul in care jocul este jucat si care nu depinde numai de regulile formale in definirea structurii economice ci depinde de puterea eficientei aplicarii normelor.

Literatura comparata privind institutiile si dezvoltarea se bazeaza pe o intelegere naiva si istorica a drepturilor de proprietate privata. Desi autorii afirma ca proprietatiile stabile si sigure sunt bune pentru cresterea economica inca se discuta la modul critic in care drepturile de proprietate apar sau evolueaza in anumite tari si cum se ajunge la consecinte de distributie a evolutiilor pentru diferite grupuri sociale.

Anumite scoli de gandire interesate in evidentierea beneficilor economice pe care le aduce buna guvernare deseori trec cu vederea peste realitatea in care o protectie restrictiva si selectiva a drepturilor de proprietate a reprezentat o crestere economica in multe tari, in trecutul apropiat.

O alta perspectiva in spre drepturile la proprietate se concentreaza asupra tranzactiilor dintre conducatori, detinatorii de active si investitori, iar aceasta legatura informeaza de obicei discutia cu privire la institutii si dezvoltare. Totusi creerea conditiilor politice pentru dezvoltarea economica presupune rezolvarea multor angajamente credibile.

In lucrarea intitulata „Cheia miracolului asiatic: Cresterea economica credibila” de Jose Edgardo Campos si Hilton L. Root (Apr 1, 1996), este prezentat modul credibil prin care guvernele isi respecta angajamentele prin strategia „dezvoltarea comuna”, care a reprezentat cheia miracolului din Asia. Pe de o parte, liderii din Asia de Est au castigat cooperarea elitelor economice pentru punerea în aplicare a politicilor de stimulare a creșterii prin crearea de instituții, reguli și proceduri care limitează discreție guvernului asupra politicilor economice. Pe de altă parte, liderii din Asia de Est a introdus mecanisme zdrobitoare de împărțire a averii care vizează non- elitele care ar împărtășesc beneficiile creșterii economice. Asadar acest exemplu subliniaza importanta politicilor de acumulare și politica de redistribuire în studierea legăturilor între angajamentele credibile și cele de crestere. Angajamentele credibile sunt mai relevante în cazul în care obiectivul este de a obține o creștere economică durabila, în contextul democratic de guvernare.

Ultimul concept pentru o dezvoltare durabila prin aplicarea politicului in economie se numeste implicarea politicii. Scopul acestui concept legat de implicațiile politice ale literaturii comparative privind instituțiile și performanța economică în lumina criticii analitice prezentate mai sus. În special, obiectivul este de a evalua plauzibilitatea abordării dintre buna-guvernare care se apropie de notiunea de dezvoltare si actiuniile organizatilor internatinale.

In ultimele decenii, guvernarea si din ce in ce mai mult notiunea de buna guvernare au premeditat discursul de dezvoltare si in special diverse agende care se regasesc in activitati publice sau private ale bancilor sau ale dezvoltatorilor bilaterali. Totusi cercetatorii nu considera buna guvernare ca un lux pe care majoritatea statelor nu si-l permit, ci mai degraba o necesitate vitala dezvoltarii. In concordanta cu aceste lucruri organizatiile internationale precum FMI sau Banca Mondiala sustin la nivel declarativ cum ca o gama mai larga a reformei institutiilor este necesara daca si numai daca statele au stabilit si mentinut sectorul privat si mai departe bazele sustinerii dezvoltarii.

O abordare a bunei guvernari presupune aplicarea afirmatiei ca institutiile conteaza in domeniul cercetarii si in ceea ce priveste politicile de dezvoltare. Aceasta apare ca o stare naturala a lucrurilor in contextul revolutiei neo-institutionale in domeniul stiintelor sociale si in lucrarile empirice care stabilesc o legatura pozitiva intre institutiile stabile si bine functionale si dezvoltarea rezultatelor care provin din acest fapt.

Argumentul sustinut de Alberto Alesina in anul 1998, dat fiind faptul ca a folosit informatiile din 102 de tari in perioada 1960-1990, cum ca calitatea institutionala, masurata prin eficienta birocratica, lipsa de coruptie, drepturile de proprietate si a statului de drept este foarte importanta dezvoltarii. In lumina acestui fapt, Alesina face apel la conditionalitatea institutionala, care are doua pozitii de abordare: in primul rand exista propunerea institutionalista care sustine ca in anumite conditii institutiile sunt un factor de dezvoltare economica; in al doilea rand exista propunerea conditionalitatii care sustine ca intreruperea ajutorului tarilor cae au parte de guvernare proasta a institutiilor poate creea stimulente pentru consolidare institutionala prin considerente morale. Din pacate aceasta conditionalitate, desi poate fi uneori benefica poate duce la deteriorarea performantei guvernarii si economiei prin canalul de instabilitate politica.

„Pentru a îmbunătăți structura instituțională trebuie să avem mai întâi o înțelegere clară a surselor de astfel de structuri instituționale. Trebuie să avem nu numai o înțelegere clară a credinței structurii de bază a instituțiilor existente, dar, de asemenea, marjele de la care sistemul de credinta poate fi cedat la modificările care vor face posibilă punerea în aplicare a instituțiilor mai productive”

Pentru a incheia si pentru a intelege cat mai clar problema dezvoltarii economice pe baza politicilor de dezvoltare in contextul bunei guvernari luam ca si aspect tarile care vor sa adopte o strategie gradualista de consolidare institutionala. Cercetatorii sustin ca debutul dezvoltarii nu are nevoie de o reforma institutionala profunda sau extinsa sustinand ca dobandirea bunei guvernari impreuna care vine la pachet cu dezvoltarea necesita dorinte precum experimentarea starilor prin care trec institutiile si societatea si sa fie in pas cu conditiile locale, regionale sau nationale. Iar cercetările empirice arată că regandirea guvernarii in cele mai multe țări în curs de a înregistrat progrese insuficiente în controlul corupției, consolidarea statului de drept și îmbunătățirea calității instituționale odata cu sustinerea agendei bunei guvernari, deoarece aceasta nu a fost folosita in luarea pulsului societatii respective.

Implicarea securitatii in politica bunei guvernari- Relatia dintre securitate, dezvoltare si buna guvernare intr-un stat democratic

Dupa cum spuneam, securitatea care este un pion esential in jocul democratic, aceasta poate avea un rol destul de esential intre regulile dezvoltarii unui stat si buna guvernare. Daca buna guvernare duce la dezvoltarea unui stat, atat in plan economic, social, cultural si politic, dezvoltarea unui stat este in stransa legatura cu securitatea, cu nevoia de a simtii din partea conducerii acea siguranta de care ai nevoie, sa fie asigurata securitatea economica, securitatea umana, securitatea educationala, securitatea alimentara, securitatea mediului inconjurator, etc.; toate aceste elemente ale securitatii intr-un stat duc la dezvoltarea economica, si nu numai, pe toate planurile, daca sunt respectate aceste dimensiuni ale securitatii.

Conceptul de „securitate", în sens larg este insotit de reprezentarea securitatii umane. Punctul central al acțiunii este individul , și securitatea statului este retrogradata unei preocupari secundare ; de aici se înțelege prin a fi modalitatea de a evita violența fizică și de a asigura oamenilor nevoile de bază. Insecuritatea nu este generata doar atunci când apar conflicte armate, dar și atunci când nu există corupție, atunci când controlul democratic nu se exercită asupra instituțiilor responsabile de apărare și securitate, atunci când nu există un cadru legal adecvat sau, atunci când resursele sunt ineficiente.

Reforma mediului de securitate este necesara in sensul in care se doreste atingerea telului de dezvoltare pe toate planurile si astfel se poate ajunge la o guvernare eficienta/ cum o numim noi buna guvernare.

Unul dintre aspectele cele mai importante de subliniat in cele mai importante studii de securitate internațională efectuate la sfârșitul secolului trecut, a fost modificarea care s-a facut în natura conflictelor armate . In termeni generali , actorii implicați în noile conflicte nu mai erau armatele de alta data, dar au ramas grupurile paramilitare, militienii, gherilele și alții, care au luptat pe teritoriul lor. Cauzele au fost adesea atribuite motivelor etnice și religioase sau de existența unor mișcări naționaliste mult prea extreme . Mulți dintre ei au găsit un teren fertil în statele slabe incapabile in a garanta securitatea internă și externă a locuitorilor lor.

Terorismului internațional, armele de distrugere în masă, crima organizată, migrație necontrolată, mișcări, epidemii și dezastre ecologice sunt identificate ca amenințări principale la adresa securității statelor și a cetățenilor lor. Având în vedere noua situație internațională , studii privind securitatea și apărarea teritoriala au început să adopte noi abordări, ca urmare apar idei noi și altele care nu sunt atât de noi sunt încadrate în alta poziție acum că, confruntarea blocurilor est- vest care era omniprezenta, a luat sfarsit.

Raportul din anul 1994 privind dezvoltarea umană elaborat de Programul pentru Dezvoltare a Natiunilor Unite (UNDP) este primul program care se referă la această nouă teorie, care se bazează în principal pe acordarea de "securitatii individuale ca un rol predominant în raport cu ideea tradițională de securitate a statului”. Dar securitatea luata individual si securitatea statului nu ar trebui să fie abordate ca o ciocnire de idei, cum este întotdeauna de preferat pentru securitatea individuală ca aceasta să fie asigurată prin existența unui stat capabil in garantarea securitatii și bunastarii cetateniilor.

Raportul UNDP , intitulat „Noi dimensiuni ale Securitatii Umane”, se referă la modul în care, în țările dezvoltate, ideea de securitate este orientată spre protecția împotriva criminalității, războaie, prezența narcoticelor pe străzi, răspândirea bolilor precum SIDA, poluarea, deteriorarea naturii, teama pierderii locului de munca, etc. In schimb, popoarele nedezvoltate, trebuie sa faca fata problemelor de sanatate, alimentatie, boli sau saracie si in acelasi timp si problemelor la care trebuie sa faca fata statele dezvoltate.

Fara dar si poate nu degeaba se vorbeste despre reforma sectorului de securitate (SSR), care este înrădăcinată în cea a securitatii umane. Dar corect este ca la aparitia securitatii umane, în anii 1990, a fost însoțită de o serie de circumstanțe care au fost să conducă la nașterea și consolidarea ulterioară a ceea ce stim acum ca SSR. Unul dintre factorii care au condus la notiunea de SSR a reprezentat lipsa de securitate care împiedică națiunea sa depaseasca subdezvoltarea, care dimpotrivă, aceasta este un cerc vicios de insecuritate și sărăcie din care este imposibil sa iesi.

Departamentul britanic pentru Dezvoltare Internațională (DFID), a creat numeroase documente în curs de dezvoltare a doctrinei inițiale a SSR, oferind un impuls pentru noul concept in originile sale. La inceputul secolului, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE ), în principal prin intermediul Comitetului de asistență pentru dezvoltare (DAC), s-a implicat profund în acest domeniu, publicând documente și devenind o referință importanta în întreaga comunitate SSR.

SSR nu reprezinta o solutie unica a saraciei sau subdezvoltarii -reprezinta prin natura sa remedierea punctelor rele dintr-un stat cu probleme. Un proces SSR este în mod normal o parte substanțială a unui larg program de acțiune conceput pentru a realiza progrese în stabilizarea democratiei și dezvoltarea unei țări ca intreg. Este o condiție necesară dezvoltarii și, prin urmare, sectorul de securitate trebuie să fie una dintre prioritățile sale atunci când întreprinde orice act de democratizare, stabilizare sau proces de reconstrucție.

In continuare vor fi prezentate actiuni si pareri ale organizatiilor multilaterale importante, in ceea ce priveste reforma sectorului de securitate, si care este beneficiul acestuia prentru dezvoltarea unui stat democtaric.

Din punctul de vedere al Organizatiei Natiunilor Unite si Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, unul dintre aspectele de bază care ar trebui să fie luate în vedere atunci când analizam conceptul de reforma a securitatii, este că acesta încearcă să se dezvolte la o abordare integrată și cuprinzătoare. Reforma sectorului de securitate implică integrarea într-un set mai larg de măsuri și, în același timp, își propune pentru probleme de securitate care urmează, să fie abordate mai cuprinzător. Domeniul de aplicare a ceea ce este SSR poate fi definit prin analiza zonei în care operează în Statele Unite și motivele OSCE de acțiune.

Ar trebui să ia în considerare două aspecte importante în evaluarea existenței unei domeniu de aplicare geografic preferențial în reforma sectorului de securitate. În primul rând , obiectivele OSCE tind să se concentreze pe eforturile asupra domeniilor în care statele și societățile au cea mai mare nevoie de cooperare . Acest lucru tinde să excludă America de Nord , Centrală și de Vest Europa și anumite părți din Asia și să acorde prioritate Africii, anumitor zone din America Centrala si de Sud si anumite parti ale Asia, deoarece SSR este, în general legata de aspecte economice, cum ar fi eliminarea sărăciei și dezvoltarea economică, si este mai ușor de a actiona pro reformei sectorului de securitate ca să fie luate în considerare domenii și zone conflictuale în care dezvoltarea este limitată.

De reținut este faptul că, considerentele reformei provin din situațiile de criză, conflictele de intensitate diferite care sunt dovada eșecului unei structuri de stat. În ciuda faptului că problema reformei sectorului de securitate este prezentata în legătură cu problemele imediate care necesită răspunsuri urgente , întreaga problemă ridică pe termen lung întrebări, abordari strategice sau preventive.

Comisia pentru Consolidarea Păcii a Organizației Națiunilor Unite a declarat într- un rezumat al raportului său in vara anului 2007 astfel: "Ca răspuns la o recunoaștere tot mai mare că eforturile internaționale de consolidare a păcii au avut lipsa o abordare strategică globală, liderii lumii, la Summit-ul Mondial din 2005 au stabilit astfel o comisie a pacii- Comisia pentru consolidarea pacii.”

Viziunea ONU si OSCE asupra definirii teoriei reformei sectorului de securitate cuprinde patru dimensiuni:

Dimensiunea politică, care este, în principiu axata pe ideea că forțele militare și de securitate ar trebui să fie sub control civil;

Dimensiunea instituțională, care se restrange la materiale tehnice, organizationale si modificări in ceea ce priveste fortele de securitate și militare (echipamente , număr de personal , structura instituțiilor, etc.);

Dimensiunea economică , care este legată de bugetele și finanțarea forțelor armate și de securitate și la oportunitatea realizării transparenței în aceste aspecte ;

Dimensiunea socială , care este legată de aspectele civile și societate, si ce rol ar trebui să joace în programele si politicile de monitorizare ale securitatii, inclusiv problema legata de participarea femeilor care organizațiile internaționale.

In partea cealalta a lumii, Uniunea Europeana sustine reforma sectorului de securitate ca un instrument al politicii sale externe față de țările în curs de dezvoltare și cele in curs de tranziție si a asistat considerabil la dezvoltarea imprejurimilor în ultimii ani. Această evoluție poate fi explicată, pe de o parte, prin faptul că atât comunitatea internațională și Uniunea Europeană sunt din ce în ce conștienți de faptul că reforma sectorului de securitate, reflectă natura multisectorială a securității sistemului si care joacă un rol important în prevenirea conflictelor, restabilirea pacii și democratizarii, și contribuie la dezvoltarea durabila. Pe de altă parte, interesul UE în afirmarea identității sale pe scena internațională și asumarea răspunderii în menținerea pacea și securitatea internațională a contribuit rolul sau, din ce în ce important în acest domeniu.

Politica Uniunii de sprijin pentru SSR și acțiunea sa în acest domeniu reflectă natura acțiunii externe a UE și statutul său de internațional actor. Tratatul Uniunii Europeane (TUE) stabilește că unul dintre Obiectivele Uniunii este „să-și afirme identitatea pe scena internațională, în special prin punerea în aplicare a unui serviciu extern de securitate comună”. Din 1999, practic, toate reuniunile Consiliului European au avut ca scop dezvoltarea civila și capabilitățile militare cerute de statele membre pentru a efectua operațiuni autonome sau pentru a se coordona cu Organizația Națiunilor Unite și cu alte organizații internaționale sau să contribuie in cadrul acestor organizatii. Politica externă a UE include, de asemenea anumite aspecte ale cooperării în domeniul justiției și afacerilor interne, al treilea pilon, care implică creșterea acțiunii externe, precum și responsabilitati care sunt impartite intre Consiliu și Comisie. Este de datoria Consiliului și Comisiei să garanteze coerența politicii externe comune și de a asigura punerea în aplicare a acestuia, fiecare în conformitate cu competențele sale. Politica Uniunii cu privire la sprijinirea RSS reflectă împărțirea acțiunii externe a UE în diferiti poloni.

NATO și-a găsit o acțiune în sprijinul reformei sistemului de securitate și buna guvernare a statelor care aspiră să reproducă modelul occidental de democrație să fie o justificare completă a existenței sale în perioada post-Războiului Rece. Această legătură între securitate și democrație, este progresiva și extinde limitele conceptului de securitate, se reflectă și în jargonul utilizat de specialiști: câteva analistii sunt acum adăugarea unei G pentru guvernare la inițialele reformei sectorului de securitate, precum și acronimul SSR / G, începe să se bucure de succes.

Când NATO cere statelor care doresc să se alăture structurii sale iar parlamentul național sau judecătorii exercita un control efectiv asupra acțiunii forțelor armate și de securitate din statul respectiv, sau atunci când încurajează prin intermediul parteneriatelor, cunoștiințe despre forțele armate și respectarea dreptului umanitar, se contribuie la punerea în aplicare a standardelor juridice internaționale în ceea ce privete reforma sistemului de securitate și totodata si democratizarea.

Nici o organizație, astăzi, nu are un asa impact asupra punerii în aplicare a conținutul reformei de securitate si procesului acestuia, cel puțin în acest punct de vedere, în care securitatea democratică este preocuparea imediata a statelor – luata in considerare de către cei care aspiră la calitatea de membru NATO.

NATO a semant acorduri de parteneriat cu statele non- membre din 1991, în scopul de a promova securitatea prin asistarea statelor în cauză în construirea unui cadru democratic, prin menținerea stabilității politice și bazându-se pe experiența organizației de a moderniza forțele armate, în plus, pentru a permite statelor indeplinirea obiectivelor de securitate proprii. Conceptul Strategic al Alianței, adoptat la Washington în 1999, deja recunoscut ca parteneriatul care este una dintre cheile de acțiune ale NATO în domeniul securității, dar ar trebui de asemenea trebuie amintit faptul că din cele 30 de state partenere NATO, 10 au devenit membre și două mai multe sunt pe cale de a face acest lucru.

Sectorul reformei securitatii este totuși o zonă privilegiată de cooperare și coordonare între organizațiile interguvernamentale europene, și în special între UE și NATO, atunci când vine vorba de a face cu statele fragile sau statele aflate într-o situație post-conflict. Dezbaterea privind acțiunile în sprijinul SSR apare astfel prin a fi o expresie concretă a dezbaterii privind securitatea, dezvoltarea și buna guvernare, odată ce limitările umanismului așa cum este conceput în ultimul deceniu, sunt din ce in ce mai prezente.

Caracteristicile necesare instrumentului de reformă a sectorului de securitate ar putea fi , printre altele: o abordare cuprinzătoare a sistemului, multidimensională, complementara cu alte acțiuni și inițiative, crearea de intermediari precum organisme care facilitează interacțiunea dintre diferitele agenții și unități, in prealabil o strategie, determinarea obiectivelor și punerea în aplicare a unei abordări cuprinzătoare. Lipsa, de obicei în colaborare, între culturi și diferite medii militare, diplomații, poliții, justiții, dezvoltarea, controlul la frontieră și penitenciare, printre altele, este dificil pentru ei să accepte impunerea conducerii unei agenții unice. Într-adevăr, reforma mediului de securitate, se va face, recomandabil, utilizarea mediatorilor care facilitează interacțiunea dintre grupuri și ajuta externalizarea deciziilor conflictuale.

Capitolul IV: Raportul CEPA- Statul de drept, guvernanta si conducerea publica, studiu facut asupra Europei Centrale si de Est si studiul de caz asupra Romaniei, imbunatatirea modului de guvernare in favoarea imbunatatirii guvernarii

Ultimul capitol al acestei lucrari de licenta are scopul in primul rand de a rezolva discutiile cu privire la rolul guvernarii in Romania, si nu numai, inclusiv in europa de est. Dat fiind faptul ca in aceasta parte a Europei inca se practica coruptia, evaziunea fiscala, nerespectarea drepturilor omului, nerespectarea statului de drept si alte probleme la nivelul fiecare guvernari in parte, s-a elaborat un document de catre americani, care atinge toate punctele sensibile, unde Europa si statele europene trebuie sa insiste pentru a combate toate aceste aspecte negative cu privire la guvernarea statului propriu. Asadar, inca o data se dovedeste interesul American in ceea ce priveste Europa centrala si de est, in general, acesta presupunand ca trebuie sa ii aduca inca o pozitie favorabila statului american in aceasta lume, si pe continentul european, interes care ar trebui sa fie bazat pe favoruri economice, politice si culturale.

A doua parte a capitolului cu numarul IV o sa fie reprezentat de o nota personala cu referire la Romania in ceea ce priveste buna guvernare. Scopul esential al acestei parti este de a afla din ceea ce am consultat pana acum, lucrari de specialitate, teze, documente, etc., cum poate fi imbunatatit sistemul romanesc in ceea ce priveste guvernarea. Ce politici si ce asistenta se poate aduce domeniului politic si celorlalte domenii de referinta, pentru a se dezvolta propice, cu norme legale, durabile, respectand atat normele juridice internationale cat si securitatea societatii si a indivizilor. Preluand astfel de la alte state modelul bunei guvernari, spre exemplu de la Australia, care a dezvoltat acest concept si l-a implementat in statul sau, ar trebui sa le urmam exemplul, in calitate de stat democratic, guvernat de statul de drept. Puse toate cap la cat ar trebui sa rezulte o politica favorabila Romaniei, care poate fi preluata ulterior si de alte state aflate in acelasi impas economic, politic, social, cultural.

Raportul CEPA

Ce inseamna CEPA? Centrul de Analiză Politică Europeană, este o organizatie non – profit, non – partizană a politicilor publice, este institutul de cercetare dedicat studiului Europei Centrale. Fondata in 2005, CEPA ofera un forum scris pentru cercetare științifică, și dezbateri pe probleme cheie care afectează țările din regiunea Europei Centrale, membre în Uniunea Europeană și relația acestora cu Statele Unite.

CEPA a fost creat pentru a consolida legăturile valorilor comune democratice, relațiile comerciale și interese strategice care leagă America și țări precum Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, Slovenia, România, Bulgaria, Ucraina, Belarus și Moldova. Prin cercetare publica, evenimente publice, burse și consultare, ajuta Statele Unite si liderii Comunitatii Europene sa isi formeze prioritățile strategice; ajuta Statele Unite și companiile regionale sa cerceteze politicile transatlantice; și ajuta viitorii lideri, studenți și cercetători să dezvolte rețele profesionale mai eficiente. Principalele domenii de dezbatere includ economia politică, de securitate și apărare, precum și securitatea energetică.

Anul 2014 a fost reprezentat de un sfert de secol democratic de tranziție pentru România și celelalte state din Europa Centrală și de Est. Schimbări mari au avut loc într-un timp extrem de scurt. În mai puțin de o generație, România a trecut de la satelitul depdendent economic și politic al Uniunii Sovietice la un stat membru, pe deplin integrat al UE și NATO. Politic, România a construit o funcționare multipartidica, o democrație reprezentativă cu transferuri frecvente, dar pașnice de putere și o constituție fondată pe principiile pluralismului politic si participarea cetățenilor și libertatea individului. Din punct de vedere economic, Romania a suferit schimbari de reforma majore pentru a avea o economie de piata libera, cu investitii in Vest, si cu un produs intern brut pe cap de locuitor de 150 de ori mai mare decat la inceputul tranzitiei spre democratie. Crearea de noi piețe și un proces politic deschis nu a modificat cu totul cultura politică de bază a țării. Inca exista lacune cu privire la securitatea tarilor din interiorul Europei Centrale si de Est, modelarea acestora trebuie facuta cu ajutorul politicilor de guvernare.

Pentru a ajuta la acest lucru, Centrul de Analiză Politică Europeană a format un grup de lucru format din experți seniori din Statele Unite și Europa pentru a evalua progresul facut de România în consolidarea democrației în ultimii 25 ani și de a identifica în cazul în care oportunitățile cele mai semnificative și actionabile există pentru accelerarea acestui proces. În construirea acestui proiect, Grupul de lucru a fost conștient de politicile implementate in trecut si a realizat deja un subiect de reformă instituțională românească bazat pe trecutul tarii, cu o gamă largă de actori, atât din domeniul public și sectorul privat, inclusiv Banca Mondială, Comisia Europeana, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Fondul Monetar International.

Scopul acestui Grup de lucru Grupul de lucru a fost să adopte o abordare diferită. Menirea acestuia era de a „cauta in substraturi decat de a cauta doar pentru a fi informat” să identifice, pe baza celor mai bune date disponibile, cel mai mic număr de domenii de politici publice în care schimbările ar produce cel mai mare impact măsurabil pentru indivizi și economia tarii.

Pentru inceput Grupul a pus problema zonelor de transormare- zone care sunt susceptibile de a avea cea mai mare rentabilitate a investițiilor din punctul de vedere al elaborarii politicilor. Astfel s-a pus problema in trei moduri diferite:

Este aceasta o zonă o componentă structurală a statului român (de exemplu, face parte din fundamentul democrației românești, spre deosebire de o politică publică temporara)

Poate avea performante nemasurabile? (adica daca au mai fost implementate alte politici identice si acelea pot fi depasite, pe baza politicilor Comisiei Europene)

Ar produce schimba in aceasta zona, dacă are succes, au efecte de contagiune pentru alte domenii ale politicii (de exemplu, zona de transformare va ajunge in substratul mai multor domenii din sistemul democratic?)

In aplicarea acestor criterii, Grupul exclus o serie de domenii vitale ale politicii publice românești, inclusiv educație, sănătate, securitatea energetică și multe altele. În timp ce (în majoritatea cazurilor) s-au inregistrat neperformante importante in aceste domenii, grupul a decis că aceste zone au un potențial mai mic de excedent si au fost in mare parte considerate "derivate", adică , ele depindeu de succesul altor domenii fundamentale de guvernare.

Prin acest proces , grupul a fost capabil să reducă domeniul de activitate pe trei domenii de transformare, si anume: statul de drept, conducerea publica si guvernarea. În toate trei cazurile, a existat o justificare analitică solidă, pe baza analizei facute in ani de studii, s-a ajuns la concluzia ca schimbarea este necesara, si schimbarea ar insemna fondarea democratiei pe termen lung in intreg spectrul politic.

De asemenea s-au pus bazele notiunii de puncte de presiune, puncte de acțiune care ar fi de natură să dea rezultate reale pe termen scurt. Pentru a se califica un punct de presiune, Grupul a deciz ca o zona de transformare trebuie sa indeplineasca aceste cinci criterii:

Suportul public: un consens social intre societate care trebuie sa fie baza nevoii de a reforma un domeniu oarecare;

Masurabilitatea: progresul intr-un domeniu poate fi stabilit folosind termeni metrici;

Scopul atins: efortul reînnoit se va construi pe baza impulsurilor, mai degrabă decât a încerca să-l creeze de la zero;

Modele ale succesului: exemplele acestei transformari pot veni atat din partea Romaniei, cat si din partea tarilor in tranzitie ale Comunitatii Europene, care pot fi luate ca un model al schimbarii;

Impactul potential: actiuni de succes in acest domeniu ar putea genera pozitiv extinderea si în alte domenii- de exemplu, performanță a economiei românești, încrederea cetățenilor duce la bunăstare.

Membrii grupului au acordat atentie particulara in a identifica strategiile refomatoare care au ajutat realizarea de prgrese in traiectorile altor state post- comuniste in regiunea Europei Centrale si de Est.

Cu toate acestea, rolul corupției, guvernarii neperformante, rent-seeking-ului, o lipsă de responsabilitate și o divizare între necesitățile cetățenilor și cele ale liderilor lor au jucat un rol în formarea pe parcursul evoluției dezvoltarii. În schimb, criza din Ucraina demonstreaza progresul care a avut loc în țările vecine, cum ar fi România și alte state post-comuniste europene, si anume indreptarea statelor spre o democratie matura.

Alte semne pozitive de progres pe agenda reformatoare a sectoarelor publice, include controale exercitate de sistemul judiciar asupra guvernarii. Statul de drept a făcut progrese importante. Instituțiile de stat sunt reglementate de un control și echilibru cu mult mai eficient; organele judiciare sunt în măsură să efectueze investigații independente asupra greselilor care se fac la nuvelul guvernarii și astfel există un teren fertil pentru a crește încrederea publicului în guvern.

La nivel politic, campaniile electorale continua să ofere alegătorilor posibilitatea de a schimba guvernul și la fel ca orice alt stat al UE, tranzițiile de la un partid sau la o coaliție la alta sunt o afacere normală. Chiar și așa, această perspectivă de altfel pozitivă este afectată de mai mulți factori negativi, inclusiv instabilitatea guvernelor naționale, neîncredere publică in politicile publice, riscurile economice care decurg din rolul proeminent al politicului în economie și o lipsă de modernizare în aparatul administrativ de stat.

In ciuda progreselor considerabile ale statului de drept în Europa Centrala si de Est, continuă să fie un domeniu major de preocupare și nu se cunoaște modul în care reformele durabile se vor prezenta in viitor. Aceste lacune includ lipsa evaluarilor de impact de reglementare, schimbari bruste în legislație și o defalcare în supravegherea calității documentelor juridice. Stabilitatea și predictibilitatea legilor sunt, în general, foarte problematice de către ambele parti ale sistemului judiciar și de catre judecători sau chiar legiuitori.

In urmatoarea figura va fi reprezentat domeniul coruptiei la nivelul companiilor de bussines din Europa Centrala si de Est, elaborat de Societatea Eurobarometrica si Raportul European Anti- Coruptie din anul 2014.

Când au fost întrebati dacă a corupția constituie un impediment pentru a face afaceri în România, 65 la suta dintre respondenti din comunitatea mediului afacerilor au spus da – de doua ori mai multe procente in Polonia și mai mult de trei procente in Letonia și Estonia.

Dintre toți membrii noi ai UE din regiunea Europei centrale si de Est, corupția rămâne zona cu cele mai mari probleme. Criza din Ucraina a intensificat controlul internațional al problemei coruptiei așa cum mulți analiști au indicat ramificatiile extrem dăunătoare ale statelor captive și funcționari corupți. Perceptia la nivelul polulatiei Europei asupra coruptiei, statelor corupte si functionarilor corupti s-a evidentiat intr-un grafic facut de catre Raportul European Anti- Coruptie.

Îmbunătățirea capacității administrației publice merge in spre abordarea problemelor în procesul de reformă al unei țări. Încă din anul 1991, Banca Mondială a identificat modernizarea administrației publice ca prioritate pentru reforma post- comunistă, zeci de ani mai târziu, sectorul public este încă nevoie de îmbunătățiri.

Un simptom de slaba capacitate administrativă a reprezentat, de asemenea orizontul relativ sărac a țărilor de utilizare a fondurilor UE pentru a susține investițiile publice sau diferite proiecte. În ciuda creșterilor semnificative ale capacității României de a absorbi fondurile europene de coeziune (până la o rată de 30 la sută până la sfârșitul anului 2013), Romania are încă cea mai scăzută rată de absorbție din UE.

Presiunea de a utiliza fondurile UE provoacă o discuție largă despre capacitatea autorităților centrale și locale să se gândească strategic achizițiile de reformă și de contractare a

proceselor și managementul proiectelor cu un complex mecanism de raportare. Soluții creative în domeniul parteneriatelor publice sau private, rămân, de asemenea,o platforma insuficienta pentru livrarea de bunuri publice.

De asemenea, există încă o mare nevoie de a simplifica accesul la finanțare și pentru o mai bună implementare a proiectului european in ceea ce vizeaza fondurile, în special în lumina percepțiilor in care cheltuielile publice creează un mediu ideal in spre corupție sau in care fondurile au fost solutia schimbării și creșterii economice în alte țări, cum ar fi Polonia.

Fondurile europene au reprezentat o schimbare semnificativa pentru unele tari din Europa, iar pentru altele o schimbare in directia opusa, coruptia si incalcarea legilor sub numele acestor fonduri au reprezentat probleme grave la nivelul tarilor precum Romania si Bulgaria.

Analistii au ajuns la concluzia ca, calitatea guvernării publice se reflectă, de asemenea într-o a doua zonă a reformei neterminate din era comunista: întreprinderile de stat. Deficitară culturii corporative a întreprinderilor de stat, intreprinderile de stat împiedică perspectivele investitorilor, creează greutati bugetului de stat și are performanțe slabe în furnizarea de bunuri sau servicii publice pe care unele dintre aceste firmele ar trebui să le ofere cetățenilor.

Prin comparație, ponderea ocuparii intreprinderilor de stat este de 3,5% în Europa de Vest, aproape 6% in tarile baltice și 6,5% în apropiere de Cehia și Slovacia. În schimb, România este introdusa in categoria tarilor din flancul sudic al UE, cum ar fi Bulgaria, Croația și Slovenia, care se luptă cu un proeminent sector al intreprinderilor de stat.

În cazul în care procesul de privatizare a început prin actiuni la bursa, sau chiar prin creșterea numarului investitiilor in aceste societăți, rezultatele au fost extrem de incurajatoare. Acest lucru se datorează faptului că astfel de programe au tendința de a crea venituri din vânzarea de acțiuni și generarea de dividende aferente.

Decizii interne ale partidelor politice cu privire la liderii lor ori principiile sau criteriile de performanță politică nu pot fi schimbate pe termen scurt fără modificări de atitudine și de comportament. Pentru ca astfel de schimbări să aibă loc, partidele politice trebuie să elaboreze și să aplice strategii pe termen lung, cu accent pe managementul resurselor umane și crearea unui cadru profesional a personalului de partid. Mai mult, partidele politice și societatea civila trebuie să lucreze împreună mai degrabă, decât sa se perceapa ca inamici, dar fără a renunța la rolul câinelui de pază pe care organizațiile societății civile trebuie să il joace.

Romania- model in aplicarea regulilor unei bune guvernari- studiu de caz

Pentru a exista schimbarea de care Romania are atata nevoie, este nevoie de multa munca, munca atat din partea societatii civile cat si din partea institutiilor de stat. Cu toti suntem constienti ca inca traim sub impedimentul societatii in care nu ne regasim, desi au trecut mai bine de 25 de ani de la revolutie, revolutie pe care poporul roman si-o dorea cu atata ardoare, intampinam probleme in mecanismul sistemului politic si institutional.

Preluarea de catre Romania a mecanismului numit „democratie” a venit la pachet atat cu incurajarea libertatii omului, libertatea de a alege, libertatiile fundamentale ale indiviziilor, libertatiile in ceea ce priveste modul de conducere, pluripartidism, separarea puterilor in stat, dar pe cealalta parte a venit impreuna cu probleme precum coruptia sistemului, evaziunea fiscala, lipsa de interes in ceea ce priveste institutiile de buna functionare a statului, mediul sanitar, mediul educational; problema se pune in felul urmator, avem parte de libertatea pe care ne-am dorit-o, dar oare statul democrat in adevaratul sens al cuvantului incurajeaza aceste libertati? Suntem liberi in ce conditii? Impuse sau nu? Suntem lasati sa credem ca traim intr-un sistem democratic, dar in schimb suntem manipulati prin diverse mecanisme, precum mass-media, discursuri politice, organizatii politice; controlul societatii fiind exercitat in fiecare zi a vietii noastre.

In ceea ce priveste guvernarea statului roman, intampinam probleme extrem de mari, politicile publice nu sunt luate in functie de nevoile societatii, ci in functie de regulile impuse de organizatii precum UE, NATO, ONU etc. Lipsa de comunicare societate- guvern este o lacuna importanta in drumul spre o buna guvernare, asa cum ne dorim.

Relatia dezvoltare- buna guvernare, lipseste cu desavarsire in statul roman, implicatiile dezvoltarii economice fiind o parte a bunei guvernari a unui stat democratic. De asemenea, institutiile unui stat, care sunt corect conduse, conduc la dezvoltarea statului in sine, corectitudinea prin care acestea sunt conduse trebuie vazuta in functie de organizarea institutiilor in primul rand.

Unul dintre studiile facute asupra Romaniei, in ceea ce priveste organizarea si functionarea institutiilor, studiu facut de Centrul de Analiza Politica Europeana, in anul 2014, de catre Grupul de lucru, in ceea ce priveste buna guvernare si desfasurarea acesteia, arata ca Romania nu s-a simtit niciodata mai libera, sigura sau prospera in ceea ce priveste ultimul deceniu; dar cu toate aceste realizari de la revolutie incoace, aceasta a intampinat probleme in ceea ce priveste sistemul economic si politic.

Astfel grupul de lucru al CEPA, in urma a multor cercetari a descoperit trei domenii fundamentale care, spun acestia, necesita un grad sporit de atentie, deoarece par a intampina probleme destul de serioase; si anume;

Statul de drept: România a făcut mari progrese în lupta împotriva corupției, dar sunt necesare eforturi mult mai mari, în special în eliminarea suprapunerilor politice în sistemul judiciar și susținerea capacitatea guvernului de a recupera sumele activități ilegale.

Guvernarea: sistemul din România in ceea ce priveste managementul public, s-a imbunatatit in ultimii ani, dar continuă să lipseasca eficiența necesara pentru a servi în mod adecvat cetățenii Romaniei și sa susțina potențialul de creștere economică a națiunii. În special , întreprinderile de stat, au nevoie de mai multă transparență și necesita expunerea lor la piata libera.

Conducerea publică: schimbarea generatiilor aduce noi lideri români în prim-plan, dar schimbarea structurilor politice a fost lenta. Sunt necesare reforme pentru finanțarea partidelor și a proceselor de luare a deciziilor pentru a îmbunătăți modul în care guvernul ii reprezintă pe cetățenii săi.

Recomandarile cu privire la aceste domenii au venit din partea comunitatii transatlantice imediat, comunitate care sprijina activ teritoriul Romaniei, cat si implicarea acesteia in organizatiile internationale.

In ceea ce priveste statul de drept, se poate lucra pe diferite domenii, si anume: consolidarea integritatii institutiilor. Guvernul român ar trebui să consolideze capacitatea instituțiilor publice de a lupta împotriva corupției din cadrul propriilor lor rândurile prin implementarea directa a Strategiei Nationale Anticoruptie, extinderea mandatului acesteia și imbunatatirea secretariatului tehnic.

Asigurarea anchetelor independente și imparțiale in ceea ce priveste corupția. Guvernul român ar trebui să extindă lupta împotriva corupției prin asigurarea unui proces de selecție competitivă și obiectivă pentru liderii și agenții instituțiilor însărcinați cu problema coruptiei.

Imputernicirea procuroriilor Directiei Nationale Anticoruptie. Liderii României ar trebui să introducă un sistem unificat și transparent de evaluare a performanței pentru procurori DNA. Acest lucru ar spori capacitatea filialelor locale, ale căror performanțe, în multe instanțe, se află în urma sediului național.

Eficientizarea cooperării intre institutiile politice asupra corupției. In activele guvernului român, in ceea ce priveste politicile de redresare, lipsește coerența și coordonarea. Prin îmbunătățirea managementului și evaluării bunurilor confiscate din actele de coruptie, oficialii statului ar putea spori capacitatea lor de a inceta domeniul coruptiei, si vor transmite un mesaj puternic despre capacitatea țării de a acționa într-un mod eficient pe baza angajamentul său declarat, in ceea ce priveste anticoruptia.

Creșterea capacității Agentiei Nationale de Integritate. Un personal ales adecvat și cooperarea intre organizatii, poate îmbunatatii domeniul de lucru al ANI si va ajuta la descoperirea conflictelor de interese în timpul imbunatatirii gestionării datelor și promovarii evaluărilor preventive ale proceselor de achiziții publice.

Consolidarea management judiciar. În încercarea pentru a îmbunătăți eficacitatea sistemului de justiție, liderii României ar trebui să ia în considerare simplificarea procedurilor judiciare, consolidarea domeniului judecatoresc si formarea de noi judecatori, prin metode diferite, și îmbunătățirea accesului la colectarea hotărârilor judecătorești.

Instalarea un cod de etica in afaceri pentru orice companie care are legatura cu statul. Întreprinderile publice și private, cu contracte de stat ar trebui să fie obligate să pună în aplicare "liste de verificare a integritatii" si liste, enumerând standarde etice care trebuie îndeplinite.

In ceea ce priveste guvernarea; consolidarea colaborarii public-privat. România ar trebui să caute modalități de a stimula parteneriatele in domeniile public si privat, subvenții private și consilii mixte de supraveghere a proiectelor și serviciilor publice. Aceste tipuri de mecanisme de consultare sunt potrivite pentru restrangerea soluțiilor de servicii publice la nevoile clienților și îmbunătățirea transparenței acestora.

Instituirea eficienta a „benchmarking-ului”. Functionarii de stat ar trebui să evalueze ariile financiare ale organismelor locale, spre exemplu primariile, și să stabilească criterii de referință pentru cele mai bune practici în ceea ce priveste bugetarea. Scopul ar fi de a identifica deficiențele pentru a îmbunătăți cheltuielile publice, si managementul calității bunurilor și serviciilor.

Investirea în oameni. Bunul management public începe la nivel uman. Guvernul ar trebui să faca un efort activ de a atrage persoane care se angajează să participe și îmbunătateasca o ineficienta a statusului quo. A concepe servici centrate pe cetateni. Accentul pe servicii publice ar trebui să fie de servire a cetățeniilor României. În special, acest lucru necesită ca oficialii să-și exercite o mai mare transparență în supravegherea bugetelor și cheltuielilor publice.

Construirea unei strategii transparente de privatizare a intreprinderilor de stat. Guvernul român ar trebui să realizeze și să publice un audit care indică exact câte dintre acestea există în prezent în țară. Procedând astfel, ar stabili o linie de referinta pentru evaluarea care firme trebuie privatizate integral sau parțial.

Punerea în aplicare a principiilor guvernantei corporative. Normele actuale prevăd o bază solidă pentru monitorizarea institutiilor de stat, dar numărul mare de firme, creează complicații. Privatizarea multor operații ar ajuta crește eficiența și profitabilitatea lor.

Consolidarea resurselor naturale pe termen lung și imbunatatirea strategiei energetice. Aceste resurse tot odata, ar imbunatatii domeniile de activitate ale intreprinderilor de stat. O astfel de abordare ar trebui să ofere noi estimări ale existentei resurselor, prognoze de piață, analize de cost și evaluarea impactului asupra mediului.

Domeniul conducerii publice poate fi reglementata cu ușurința in ceea ce priveste înregistrarea partidelor politice. Adăugarea „mai multor voci” in guvern ar crește responsabilizarea cetățenilor și v-a permite românilor să găsească un domeniu politic mai bun potrivit opiniilor lor. Acest lucru poate fi realizat prin reducerea numărului de semnături necesare pentru formarea un nou partid și eliminarea cerinței de distribuție geografică pentru aceste semnături.

Ar trebui instituie dezvăluirile in ceea ce priveste finantarea politica. Parlamentul ar trebui să solicite toate contribuțiile, indiferent de sumă, care urmează să fie incluse într-un registru public național gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă și sa fie facute publice. Ar trebui să fie acceptate si contribuțiile anonime.

Deschiderea procedurilor parlamentare. Majoritatea activităților parlamentare ar trebui să fie deschise publicului, în special atunci când voturile sunt exprimate. De asemenea, legiuitorii ar trebui să interzică adăugarea al „amendamentului ultimului minut” care ocoleste consultarea și dezbaterea. Acestea ar trebui să permită, cel puțin trei zile pentru feedback-ul publicului cu privire la ordonanta. Acești pași vor construi încredere că opinia publică este apreciată agendele politice nu sunt ascunse, si sunt dezvaluite publicului larg.

Nu toate domeniile publice necesită o refacere completa pentru a fi eficiente. În multe cazuri, ar fi nevoie doar de o ajustare sau de o reglementare instituționala. Multe dintre reformele propuse de raportul facut de grupul de lucru al CEPA, în special în domeniul guvernanței economice și reformei politice, au avut loc și în alte țări din Europa Centrala si de Est, mai devreme sau mai tarziu în tranziția lor.

Multiple studii ilustrează legătura dintre buna guvernare și performanța economică îmbunătățită. Instituții puternice s-au dovedit să conteze pentru creșterea economică, în special în incipientele democrații, pentru că determină stimulente și constrângeri pentru diferiți actori într-o societate.

Recomandările grupului de lucru ar promova o mai mare transparență și responsabilitate în managementul de stat. Acest lucru ar consolida perspectivele democratice pentru societatea românească, ar crește încrederea investitorilor în economie și ar ridica satisfacția publicului cu privire la serviciile de stat.

Concluzii