Securitate în internet, se poate aplica această metodă astfel: [308818]
UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” [anonimizat]-[anonimizat] I
Coordonator științific:
r. László Barna Iantovics
Candidat: [anonimizat]. [anonimizat] 2019-2021
UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” [anonimizat]-[anonimizat] I
Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. László Barna Iantovics
Candidat: [anonimizat]. [anonimizat]:
Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga”,
Structură a Școlii Gimnaziale ”Miron Neagu”, Sighișoara.
Seria 2019-2021
UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” [anonimizat]-MUREȘ
METODE INOVATIVE DE ÎNVĂȚARE PRIN COOPERARE
ÎN CADRUL ORELOR DE TIC LA GIMNAZIU
Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. László Barna Iantovics
Candidat: [anonimizat]. [anonimizat] 2019-2021
Avizul coordonatorului științific
Subsemnatul László [anonimizat], [anonimizat] I, [anonimizat], pentru depunere la Universitatea “Petru Maior” [anonimizat], în vederea susținerii în sesiunea 2019-2021.
[anonimizat]-Mureș
20.01.2020
Declarație de autenticitate pe propria răspundere
Subsemnatul Raț Emilian Marius având funcția didactică de profesor la unitatea școlară Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga”, Structură a Școlii Gimnaziale ”Miron Neagu”, Sighișoara, declar pe propria răspundere că lucrarea cu titlul Metode inovative de învățare prin cooperare în cadrul orelor de TIC la gimnaziu
având coordonator științific pe Conf. Univ. Dr. László Barna Iantovics, a fost elaborată personal pe baza studierii bibliografiei de specialitate, a experienței personale și îmi aparține în întregime. [anonimizat], [anonimizat] a fi citate și fără a [anonimizat] o reprezintă alte lucrări ale candidat: [anonimizat].
Semnătura candidat: [anonimizat],
Tîrgu-Mureș
20.01.2020
INTRODUCERE
“Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”
J. C. Friedrich von Schiller
Noile tehnologii informaționale și de comunicare implementate în sistemele educaționale din lumea întreagă duc la schimbarea rolului profesorilor și elevilor în procesul educațional. Orientate către creșterea calității educației și a [anonimizat], dezvoltarea și evaluarea competențelor din programele oricărei discipline.
Dezvoltarea procesului de învățământ și rezultatele obținute depind de metodele folosite. [anonimizat]. Astfel, [anonimizat], în funcție de metodele folosite.
Metodele de învățare prin cooperare au o contribuție importantă în formarea elevilor, deoarece ele se îmbină armonios cu metodele tradiționale în beneficiul celor care sunt implicați în procesul de predare-învățare.
Rămâne la latitudinea fiecărui cadru didactic să aleagă din multitudinea de metode de învățământ pe cele mai eficiente, pentru a le folosi în activitate și ceea ce e foarte important, să caute să le perfecționeze, să le îmbunătățească.
Dacă, până nu de mult, școala românească promova competiția și individualismul, încurajând reușita personală, acum, în contextul unui învățământ orientat spre „modernitate”, ea și-a schimbat strategia și abordează ideea cooperării prin simularea interacțiunii dintre copii, prin depunerea unui efort susținut de către copii în procesul de învățare, prin încurajarea comportamentelor de facilitare a succesului celorlalți precum și prin dezvoltarea gândirii critice.
În acest secol al inovațiilor si descoperirilor specifice domeniului tehnic și informatic, educația copiilor a necesitat o transformare din toate punctele de vedere. Schimbările din jur influențează copiii și conduc la asimilarea unor noi date, informații, la formarea unor noi capacități și comportamente, ca punct de sprijin a formării, a dezvoltării personalității și a integrării lor în activitatea contemporană.
CAPITOLUL I
CARACTERISTICI ALE PROCESULUI
DE PREDARE-ÎNVĂȚARE ÎN
DIDACTICA MODERNĂ
Învățământul românesc se confruntă cu probleme din ce în ce mai complexe, care necesită un nou mod de gândire, idei noi, informații noi și bineînțeles, un nou mod de a învăța. Analfabetul de mâine nu va mai fi cel care nu știe să citească, ci cel care nu a învățat cum să învețe (Alvin Toffler). Școala se află astăzi într-un context social marcat de profunde schimbări. Se întrevăd linii de evoluție doar pe termen scurt, astfel încât politica școlară capătă greu contururi precise.
În contextul societății moderne actuale, datorită faptului că întreaga lume tinde să se transforme într-o societate informațională, apare nevoia ca, încă de la cele mai fragede vârste, copiii sa fie pregătiți pentru un contact benefic cu lumea în care trăiesc, prin intermediul calculatorului.
Caracteristicile generale ale procesului de învățământ sunt evidente la nivelul analizei structurii de funcționare a acțiunii educaționale bazată pe corelația existentă între subiectul educației (cadru didactic) și obiectul educației (elevul). Aceste caracteristici vizează:
interacțiunea subiect-obiect, proiectată și realizată la nivelul relației de comunicare dintre emițător și receptor (cadru didactic-elev);
unitatea informativ-formativ, proiectată și realizată la nivelul conținutului mesajului educațional, construit de cadrul didactic special pentru declanșarea răspunsului comportamental al elevului;
autoreglarea activității cadrului didactic în funcție de răspunsul elevului, la nivelul unor circuite de conexiune inversă, deschise perfecționării.
Principiile pedagogiei moderne invită profesorul să cultive relații de apropiere și înțelegere față de elevi, fără a cădea în familiarism, să manifeste exigență dozată, fără a ajunge la severitate excesivă, să fie autoritar, dar lipsit de enervare și patimă, să fie drept și imparțial în oferta lecției și în apreciere.
În învățământul preuniversitar, activitatea instructiv-educativă este orientată spre cunoașterea și asimilarea unui sistem de valori bine precizat, prin documente curriculare oficiale (planuri de învățământ, programe, manuale școlare etc.). Cunoașterea didactică are caracter științific și ea avansează o dată cu derularea activităților de învățare și predare, cărora li se adaugă evaluări continue, sistematice, ce se constituie în premise ale activităților de reglare și optimizare a procesului de învățământ.
Utilizarea TIC în procesele de predare-învățare face ca elevii să fie mai atenți la ceea ce se predă, crește receptivitatea lor precum și interactivitatea. Dacă în sistemul clasic elevul asculta lecția și era învățat să ia notițe, utilizând TIC în predare se formează atenția audio-vizuală.
Procesul de învățământ se desfășoară în timp: an școlar, semestru, săptămână de școală, ore de clasă. Curriculumul sau programul de studiu este segmentat în unități de timp, însăși aptitudinea de învățare este măsurată prin timpul necesar elevului pentru însușirea unor cunoștințe și deprinderi. Așa cum aptitudinea de învățare este o caracteristică individuală și timpul de studiu ar trebui dimensionat la ritmul de progresie al elevului.
Un model de configurare a procesului de învățământ este prezentat în figura I.1 :
Figura I.1- Model de configurare a procesului de învățământ
Conexiunea inversă este o componentă a procesului de învățământ care asigură reglarea continuă a sistemului, care desemnează informații în legătură cu rezultatele atinse, informații provenite la ieșirea din sistem. Există un feedback formativ, care se realizează sistematic, pe parcursul întregii secvențe și are rol de a sprijini activitatea de învățare a elevilor și feed-back sumativ, care se realizează la finele secvenței și are rolul de a oferi informații în legătură cu prestația elevilor și a cadrului didactic.
Didactica modernă concepe procesul de învățământ ca activitate de predare-învățare. Rolul prioritar revine cadrului didactic care este centrat pe corelația dintre acțiunea inițială de predare și cea ulterioară sau simultană de învățare, orientată pe direcția transformării personalității elevului.
Succesul acțiunii de modelare a inteligenței și conduitei elevului nu depinde numai de stăpânirea componentelor procesului de învățământ, ci și de calitatea personalului didactic, de condițiile materiale de instruire, de aptitudinile individuale ale elevilor, de conținutul lecțiilor. Acești factori se articulează în funcție de efectele lor, de rezultatele obținute pe parcurs și în final.
CAPITOLUL II
EFICIENTIZAREA ÎNVĂȚĂRII PRIN
COOPERARE
II.1 ÎNVĂȚAREA PRIN COOPERARE
Învățarea prin cooperare este o metodă didactică bazată pe organizarea în funcție de obiective operaționale bine stabilite, a unei munci colective fondate pe complementaritate, orientată spre aspectului social al învățării și care vizează dezvoltarea deprinderilor de comunicare interpersonală, a interacțiunilor, competențelor și comportamentelor sociale ale copiilor (Ionescu M., Bocoș M.,2001)
Această metodă implică ipoteza că modul în care sunt planificate activitățile determină calitatea interacțiunii dintre elevi, rezultatele activităților fiind consecințe ale interacțiunii dintre elevi. Astfel, unul dintre elementele principale care trebuie creat în clasă este interdependența pozitivă sau cooperarea.
Învățarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată și sistematizată a grupurilor mici de elevi, astfel încât aceștia să poată lucra împreună urmând ca fiecare membru al grupului să-și îmbunătățească performanțele proprii și să contribuie la creșterea performanțelor celorlalți membrii ai grupului ( Johnson R., Johnson D., Holubec E., 1994). Teoria învățării prin cooperare se inspiră din teoria privind interdependența socială, care apare atunci când oamenii au obiective comune și când rezultatele fiecărui individ influențează acțiunile celorlalți.
TIC-ul oferă elevilor mari oportunități în direcția cooperării și colaborării cu colegii, facilitând și favorizând prin instrumentele sale schimbul de idei și discuții, dezvoltând spiritul critic, obiectivitatea și reflexiunea discursivă.
Învățarea prin colaborare și cooperare consideră elevii ca membri ai unui grup, dar implică, de asemenea, fenomene precum negocierea sau partajarea înțelesurilor- inclusiv construirea și întreținerea conceptelor de sarcini, ce sunt realizate interactiv în procesele de grup.
Trăsăturile dominate ale acestor metode sunt:
Transferul cunoștințelor și al informațiilor între profesori și elevi. Profesorii pot structura resursele (materiale pe suport electronic, mijloace audio-video etc.) necesare desfășurării activității propuse, pot organiza activitatea, pot sprijini elevii pentru a-și aduce o contribuție la activitate. Profesorii încurajează participarea colegilor în activitatea propusă. Astfel, profesorii furnizează informații elevilor și în același timp dobândesc ei înșiși noi cunoștințe, experiențe, strategii pe care elevii le produc în diferite situații de învățare.
Modificarea rolurilor profesorului și elevului. Metoda implică elevii în fixarea obiectivelor de învățare, în etapizarea activităților, în evaluarea procesului de învățare. Profesorii cooperanți încurajează elevii în a-și folosi propriile cunoștințe, în a le împărtăși cu colegii și a produce noi cunoștințe pe baza strategiilor de învățare folosite. Astfel, elevii sunt încurajați să cunoască opiniile fiecăruia, să-și dezvolte gândirea critică și creativă, să participe deschis la discuțiile pe tema propusă, devenind responsabilitate prin a-și planifica propria lui activitate. Profesorul devine mediator de cunoștințe, sprijinind elevii în a se conecta la noi surse de informații pentru îmbogățirea experienței lor, învățându-i cum să învețe.
Formarea echipelor se realizează în funcție de următoarele repere:
obiectivele clare de grup;
responsabilitatea personală;
specializarea pe sarcini a membrilor echipelor;
adaptarea la nevoilor individuale;
oportunități de grup bine definite;
competiție în cadrul grupului;
lucrul de grup să fie bine structurat și cu o finalitate bine stabilită;
alegerea unei sarcini de grup bine definită, plurivalentă, suficient de complexă, lipsită de ambiguități, orientată spre scopuri sociale pentru a stimula activități și atitudini sociale, astfel încât să provoace o interacțiune coordonată.
Beneficiul utilizării acestor metode este dat de provocarea unei interacțiuni intense între participanți.
Munca în grup presupune cooperare și colaborare fiind o activitate comună în rezolvarea unor sarcini de instruire. Fără a desconsidera individualitatea elevului această metodă valorifică avantajele muncii școlare și extrașcolare în grup, asigurând condițiile necesare pentru ca efortul comun al elevilor să fie organizat și susținut.
De altfel, munca în grup poate fi considerată o modalitate de a îmbina învățătura individuală cu cea în grup și în același timp o măsură de atenuare a unei individualizării exagerate. De aceea, se poate spune că, în calitate de metodă de instruire, munca în grup este orientată mai ales spre aspectul social al învățăturii, urmărind dezvoltarea comportamentului social al elevului. Aplicarea acestei metode nu necesită condiții speciale, dar firește că ea este mai ușor de utilizat în instituții de învățământ care dispun de material didactic, cabinete, laboratoare, etc., care ușurează organizarea și desfășurarea muncii în grup.
Această metodă poate fi utilizată cu succes atât în clasă, în cadrul activităților educative formale cât și în afara acesteia, în cadrul activităților educative non-formale. Este adevărat că nu toate disciplinele de studiu se pretează la fel la aplicarea metodei, dar în practica instruirii, câmpul de aplicare s-a extins la activitățile practice în cadrul cărora se poate aplica ușor (literatură, istorie, chimie, biologie ș.a.). În aplicarea metodei s-au obținut rezultate bune în activități care îndeamnă elevii la meditație, în activități bazate pe concepere sau construirea de scheme, în activități care prin specificul lor implică muncă în echipă.
Cercetările de psihologie, pedagogie și de sociologie a educației au evidențiat productivitatea mai mare ai elevilor care lucrează în grup, și în același timp au contribuit la elaborarea unei metodologii a muncii în echipă. În primul rând, utilizarea metodei impune cadrului didactic să cunoască modul în care poate fi alcătuite grupele, date despre mărimea și stabilitatea lor, despre conducerea, evaluarea și aprecierea activități lor. Experiența practică a demonstrat că cea mai mare eficiență o au grupele de lucru alcătuite din patru membrii. Grupele pot fi alcătuite după criterii diferite (omogene, eterogene etc.) și pot fi permanente sau ocazionale, toate acestea fiind stabilite de cadrul didactic în funcție de natura disciplinei de studiu, de vârstă și nivelul de pregătire al elevilor, de experiența sa în aplicarea metodei. De obicei, munca în grup este proiectată, organizată, condusă și evaluată de cadrul didactic, conform următoarelor etape metodice:
⁃ analiza temei și a sarcinilor de instruire sau autoinstruire
⁃ împărțirea sarcinilor pe membrii grupului
⁃ documentarea asupra temelor și aspectelor de interes prin cercetarea diferitelor surse
⁃ emiterea unor ipoteze și opinii asupra rezultatelor probabile
⁃ efectuarea de investigații practic-aplicative sau teoretice
⁃ consemnarea rezultatelor obținute
⁃ interpretarea rezultatelor obținute
⁃ întocmirea referatului final
⁃ aprecierea și evaluarea rezultatelor.
O atenție specială trebuie acordată aprecieri rezultatelor muncii fiecărui elev și a grupelor, ceea ce presupune modificarea sistemului obișnuit de notare, respectiv folosirea unui sistem de punctaje, utilizarea unor grile ș.a.,pentru a răspunde dublul lui caracter al muncii (individual și colectiv). De asemenea, este important ca forma competitivă de lucru să fie îmbinată cu cea cooperativă, de ajutor reciproc, astfel încât să se dezvolte și să se exerseze la elevi simțul responsabilității, atât pentru munca proprie, cat și pentru cea a colegilor din grupa de lucru.
Se poate spune ca integrarea resurselor TIC în educație este benefică și duce la o creștere a performanțelor școlare, cu condiția ca elevii să posede cunoștințe de utilizare a calculatorului. Aceasta implică introducerea orelor de informatica și TIC la toate profilurile și la toate treptele de învățământ. De asemenea, ar trebui să se lucreze cu grupe mici de elevi, iar clasele sa fie dotate cu calculatoare performante conectate la internet iar profesorii să posede pe lângă cunoștințele teoretice și practice aferente disciplinei studiate și abilități de utilizare a TIC.
TIC nu trebuie să fie doar un instrument pentru a prezenta conținuturile existente într-o altă manieră, trebuie să ducă la modificarea modului de gândire și stilului de lucru la clasă al profesorilor, cristalizate în secole de învățământ tradițional, prea puțin preocupat de personalitatea și de posibilitățile elevului.
II.2 ELEMENTELE ÎNVĂȚĂRII PRIN COOPERARE
Elementele învățării prin cooperare sunt:
Interdependența pozitivă – eforturile fiecărui membru al grupului sunt necesare și indispensabile grupului pentru a reuși. Membrii grupului trebuie să se bazeze pe ceilalți pentru a-și îndeplini scopurile, fiecare având două responsabilități: să aducă o contribuție unică la eforturile comune datorită resurselor sau responsabilităților derivate din sarcină și să se asigure că fiecare elev din grup va beneficia de această contribuție.
Interacțiunea față în față – fiecare membru al grupului prin interacțiune directă, promovează succesul celorlalți în completarea sarcinilor prin cooperare. O mare parte din informații ar trebui să fie discutate interactiv. Aceste schimburi interpersonale directe sunt vitale pentru a ajuta pe copii să se sprijine, să încurajeze, să laude, și să se stimuleze unii pe alții.
Responsabilitatea individuală – fiecare membru al grupului este responsabil pentru munca lui și pentru îndeplinirea sarcinilor aferente poziției deținute. Copiii trebuie să știe că învățarea prin cooperare cu strategiile ei nu este o modalitate prin care numai unii fac toată munca. Copiii care nu contribuie nu primesc credite. În mod individual copiii pot fi responsabilizați prin mai multe metode cum ar fi examinarea orală la întâmplare a copiilor, observarea fiecărui grup și înregistrarea contribuției individuale etc.
Abilități interpersonale și de grup mic – predarea directă a abilităților interpersonale și de grup mic este necesară pentru participarea efectivă în grupuri de învățare prin cooperare. Printre abilitățile de care copiii au nevoie pentru a lucra cu succes în grupuri mici se numără: încrederea, capacitatea de a conduce, luarea de decizii, comunicarea și abilități de management al situațiilor de conflict.
Procesarea în grup – este esențial ca membrii grupului să discute cât de bine funcționează grupul, astfel încât să poată face schimbări și îmbunătățiri. Grupul evaluează cât de bine și-a îndeplinit sarcinile și cât de eficienți au fost membrii când au lucrat în grup.
În interiorul fiecărui grup, rolurile pe care le joacă elevii pot fi orientate spre sarcina de lucru sau spre menținerea grupului sau spre ambele. Pentru că elevii trebuie să se deprindă cu ambele categorii, uneori putem distribui roluri specifice. Elevii trebuie să schimbe rolurile la fiecare activitate pentru că scopul este să le poată îndeplini pe toate simultan.
Metodele de învățare prin cooperare consolidează atitudinile pozitive față de învățare, pot îmbunătăți performanțele, rezultatele școlare și stima de sine ale elevilor, putând promova interacțiunea pozitivă și sprijinul reciproc între elevi.
Caracteristicile de bază ale învățării prin cooperare sunt:
obiectivele de grup;
responsabilitate individuală;
asigurarea șanselor egale de succes pentru fiecare membru al grupului;
focalizarea pe sarcină;
comunicarea deschisă, sinceră a unor informații semnificative între participanți;
accentuarea asemănărilor și minimalizarea diferențelor dintre membrii grupului; atitudinea pozitivă a membrilor grupului (între ei, unii față de ceilalți).
Rezultatul va fi eficient dacă se vor respecta regulile colaborării și facilitării sociale și dacă se creează condiții cerute de orice joc cu parteneri egali:
elevul este conștient că este utilă colaborarea;
elevii din grup se acceptă reciproc;
ei cooperează pentru ca grupul cooperator să fie util și optimal pentru fiecare;- se urmărește sarcina propriu-zisă și nu succesul unui grup;
se dezvoltă canalele de comunicare și bogăția de informații necesare activității;
are loc o coordonare a activităților pe unități de timp;
se acordă o mai mare atenție planificării etapelor de învățare;
se dezvoltă sentimente pozitive: stimă, spirit de echipă, înțelegere și unele calități ale voinței: răbdare, decizie colectivă, autocontrol.
În învățarea prin cooperare elevii trebuie să cunoască anumite tehnici de lucru în grup, precum și anumite deprinderi sociale care le sunt necesare pentru a lucra împreună eficient. În cooperare, elevii învață atât subiectele științifice (sarcina de lucru) prezentate cât și deprinderile sociale (munca în echipă).
II.3 AVANTAJELE ÎNVĂȚĂRII PRIN COOPERARE
Elevii din ziua de astăzi sunt diferiți de generația părinților și a bunicilor lor. Majoritatea acestora, mai ales în mediul urban, au deja ca rutină folosirea internetului și a email-ului, a sms-urilor sau a rețelelor de socializare de tip Yahoo sau Facebook. Acest mod de comunicare se face simțit și în modul lor de a învăța. Chiar dacă profesorul folosește sau nu la clasă tehnologia informației și a comunicării, elevii menționați vor folosi cu siguranță acasă mijloacele moderne de informare ca sprijin pentru teme.
În cazul utilizării instrumentelor TIC procesul didactic este orientat spre elev, acesta din urmă devine responsabil de cele mai multe dintre activitățile care anterior erau dirijate în întregime de către profesor. Adevăratul câștig al întâlnirii dintre tehnologie și educație este faptul că elevul înțelege că nu orice informație găsită pe internet este valoroasă, ci numai cea care răspunde unei teme, unor ipoteze de lucru sau ca dovadă în susținerea unor argumente. Plăcerea explorării, urmată de dezvoltarea capacității de analiză, selectare, combinare și sintetizare a datelor obținute duc la progres. Obișnuința de a verifica o informație folosind mai multe surse poate dezvolta elevilor deprinderea de a gândi critic și de a rezolva autonom o problemă.
La orice disciplină se pot folosi softuri educaționale, făcând posibilă o altfel de înțelegere a fenomenelor și a cunoștințelor. Deși calculatorul este capabil să execute o multitudine de operații instantanee, nu poate înlocui prezența cadrelor didactice la clasă, însă poate sa ajute pe toți partenerii implicați în actul educativ.
Se poate spune că integrarea resurselor TIC în educație este benefică și duce la o creștere a performanțelor școlare, cu condiția ca elevii să posede cunoștințe de utilizare a calculatorului.
Calculatorul este foarte util atât elevului cât și profesorului însă folosirea acestuia trebuie realizată astfel încât să îmbunătățească calitativ procesul instructiv-educativ, nu sa îl îngreuneze. Calculatorul trebuie folosit astfel încât să urmărească achiziționarea unor cunoștințe și formarea unor deprinderi care să permită elevului să se adapteze cerințelor unei societăți aflată într-o permanentă evoluție. Dacă elevii sunt orientați cu încredere spre schimbare, ei vor simți nevoia de a fi instruiți cât mai bine pentru a face față noilor tipuri de profesii. Eșecul în dezvoltarea capacității de a reacționa la schimbare poate atrage după sine pasivitatea și alienarea. Aceasta implică introducerea orelor de informatică și TIC la toate profilurile și la toate treptele de învățământ. De asemenea ar trebui să se lucreze cu grupe mici de elevi, iar clasele să fie dotate cu calculatoare performante conectate la Internet, ar trebui realizate biblioteci de programe și sisteme expert în acord cu curriculum-ul școlar în curs de reformare, iar promovarea pătrunderii spiritului informatic în școli să fie intensificată. Profesorii ar trebui să posede pe lângă cunoștințele teoretice și practice aferente disciplinei studiate și abilitați de utilizare a TIC. Deci concentrarea pe utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor de către profesori și de către cei care învață devine o prioritate. De asemenea ar trebui realizate mai multe cercetări metodice privind implementarea TIC în educație.
TIC nu trebuie să fie doar un instrument pentru a prezenta conținuturile existente într-o altă manieră, trebuie să ducă la modificarea modului de gândire și stilului de lucru la clasă al profesorilor, cristalizate în secole de învățământ tradițional, prea puțin preocupat de personalitatea și de posibilitățile elevului. Utilizarea TIC nu trebuie să devină o obsesie deoarece fiecare elev are dreptul la succes școlar și la atingerea celor mai înalte standarde curriculare posibile de aceea trebuie găsite metodele pedagogice adecvate în fiecare caz în parte. Nu trebuie deci să renunțăm la cretă, tablă și burete, la lucrul cu manualul, la rezolvarea de probleme și la efectuarea experimentelor reale, deci putem spune că pentru a realiza un învățământ de calitate și pentru a obține cele mai bune rezultate trebuie să folosim atât metodele clasice de predare, învățare, evaluare cât și metodele moderne!
Avantaje ale TIC pentru cadrele didactice:
– creșterea timpului educațional concentrat pe interacțiunea proceselor de predare, învățare-evaluare;
– extensia spațiului temporal al profesorului ca timp de pregătire a activităților educaționale viitoare și pentru autodezvoltare și evoluție în carieră;
– valorificarea resurselor didactice ca expresie a diversității, calității, accesibilității proceselor educaționale orientate către performanțele elevilor;
– suport instrumental variat care susține procesele de implicare și participare în vederea stimulării alternativelor moderne de management al clasei de elevi;
– încurajarea studiului individual și a metodologiilor specifice de învățare prin descoperire;
Avantajele cooperării :
– scopul grupului, maximizarea învățării tuturor membrilor, îi motivează pe elevi să obțină mai mult decât achiziții strict personale, ci rezultate bune pentru echipă ;
– membrii grupului se consideră, fiecare în parte și ca grup, responsabili pentru a face muncă de calitate ;
– ei își oferă reciproc sprijin personal și intelectual, bazat pe devotament și grijă față de celălalt;
– ei învață deprinderi sociale și le folosesc pentru a-și coordona eforturile pentru îndeplinirea scopurilor;
– toți membrii acceptă responsabilitatea de a conduce grupul; ca rezultat, grupul reprezintă mai mult decât suma părților;
– toți elevii au performanțe școlare mai bune decât dacă ar lucra individual;
– se fondează o varietate largă de forme de interacțiune (învățarea în cuplu, în grupuri eterogene), care facilitează apariția sentimentelor de acceptare și simpatie;
– instaurează în grup buna înțelegere, armonia, conduita de facilitare a succesului celorlalți.
Învățarea prin cooperare implică următoarele avantaje:
se impune depășirea restricției autoimpuse de a interacționa cu copii cu fond cultural asemănător;
apar idei mai multe și mai bune;
copiii învață unul de la altul, nu doar de la profesor;
încurajează contribuția personală;
aprecierea diversității;
elevul intră în contact cu alte opinii decât ale sale, acestea obligându-l să țina seama de ele;
se valorifică informațiile colegilor în construirea cunoașterii proprii;
ajută elevul să accepte schimbarea și cooperarea pentru identificarea unor soluții la problemele cu care se confrunta el sau echipa sa;
dezvoltarea socială, dobândirea competențelor sociale: respectul de sine, simțul identității și capacitatea de a rezista în condiții de stres și în situații de adversitate;
dezvoltarea unor relații interpersonale mai bune: relații colegiale, solidaritate, grijă și devotament, sprijin personal;
evaluarea urmărește acordarea ajutorului imediat, având o funcție corectivă, ameliorativă.
elevii pot profita de pe urma faptului că trebuie să își coordoneze interacțiunile, explicându-și raționamentul și înțelegând modul celuilalt de a reacționa și argumenta.
pot duce la un așa-numit conflict socio-cognitiv atunci când se confruntă cu informații noi sau contradictorii venite de la parteneri.
stimulează procesele cognitive deoarece fiecare trebuie să își susțină punctul său de vedere cu argumente, să-și pună de acord informațiile cu cele ale partenerilor, să învețe să se asculte reciproc și să evalueze soluțiile posibile la probleme.
se dezvoltă spiritul competitiv.
se realizează depășirea sentimentului de izolare, a cărui apariție este posibilă într-un mediu de învățare bazat pe tehnologie, și poate contribui la dezvoltarea aptitudinilor sociale de comunicare. s-a constatat că unii elevi mai puțini la discuțiile din clasă sunt mult mai activi la discuțiile on-line, dispărând factorii inhibitori.
se constată o influență pozitivă a motivației elevilor în ceea ce privește autoeficiența, conștientizarea scopului, învățării și evaluarea intrinsecă a sarcinilor de învățare. Factorii care generează aceste efecte sunt: impactul motivațional pozitiv al suportului dat de colegi în învățare, suportul dat de grup atunci când se confruntă cu dificultatea sarcinii, creșterea interesului elevilor față de materia subiect sau față de sarcina primită spre rezolvare și necesitatea de a explica propriile cunoștințe și de a le expune judecății grupului.
asigură un climat afectiv pozitiv care induce majorității elevilor rezultate mai bune.
Evaluarea se realizează prin raportarea la progresul individual, dar are în vedere atât participarea fiecărui elev la procesul elaborării în comun cât și rezultatul echipei.
Avantajele TIC nu sunt deloc neglijabile, fapt care a atras răspândirea rapidă în activități educaționale, fie ele formale sau nonformale.
TIC definește un set divers de instrumente tehnologice – în primul rând calculatoare – și resursele utilizate pentru a comunica sau a crea, a difuza, a stoca și a gestiona informații : Internetul. TIC este văzută ca un sistem de referință prin care pot fi facilitate oportunitățile de dezvoltare vizând achizițiile și performanțele cognitive ale elevilor, competențele profesionale ale cadrelor didactice, relația școală-comunitate, dezvoltarea instituțională școlară, susținerea financiară a inovației în educație și nu în ultimul rând,managementul sistemului de învățământ. Instruirea asistată de calculator este sintagma cel mai des folosită în descrierea utilizării calculatoarelor în scopuri educaționale. În multe țări utilizarea calculatoarelor și a tehnologiilor informatice a intrat în practica școlară, deschizând noi orizonturi procesului de instruire.
Utilizarea calculatorului în sala de clasă este privită ca o necesitate, și, mai mult decât atât, ca o etapă firească a progresului. Un progres care atrage după sine o serie de avantaje, și, implicit, o serie de dezavantaje. Acest fapt nu este decât o ancorare la realitatea zilelor noastre, o realitate în care oamenii devin din ce în ce mai dependenți de tehnologie și de tot ceea ce presupune aceasta, soluția nefiind refuzul de a accepta inevitabilul ci găsirea celor mai bune modalități de integrare a lucrului cu calculatorul în munca noastră ca și cadre didactice într-o maniera constructivă, care să le faciliteze elevilor accesul la informație, să dinamizeze procesul educațional și să le mențină acestora interesul pentru învățare. Fie că vorbim despre utilizarea unui material Power Point, fie că vorbim despre un soft ori un joc educațional, fie că vorbim despre învățarea de tip e-learning, utilizarea calculatorului în clasă atrage după sine, după cum am mai spus, o serie de avantaje și de dezavantaje lesne de înțeles
Avantajele folosirii calculatorului sunt multiple, în primul rând, calculatorul asigură învățarea prin joc. Multe produse educaționale transformă învățarea într-o activitate distractivă. Deoarece copiii învață cel mai ușor atunci când se joacă și deoarece copiilor le place să se joace pe computer, învățarea pe calculator poate fi soluția ideală.
Calculatorul facilitează înțelegerea noțiunilor noi, de care elevii se apropie mai greu. Acest lucru este posibil îndeosebi datorită faptului că acesta oferă atât suport vizual cât și suport auditiv în învățare și face posibilă interactivitatea.
Calculatorul folosit în învățare ajută la consolidarea informațiilor. Informația teoretică nu este suficientă pentru învățare, iar elevul are nevoie de situații în care să aplice cunoștințele pe care le-a învățat.
Un alt avantaj pe care îl oferă învățarea prin intermediul calculatorului îl reprezintă posibilitatea testării nivelului de cunoștințe la care a ajuns elevul. Rezultatele la test sunt furnizate în câteva secunde, de obicei însoțite de recomandări privind felul în care își poate îmbunătăți elevul performanța. Astfel, calculatorul te ajută să verifici dacă elevul a înțeles cu adevărat noțiunile noi. Utilizarea calculatorului în clasă face posibile modelarea și simularea fenomenelor care nu pot fi observate în realitate. Elevul nu înțelege cum au loc reacțiile chimice sau nu își poate imagina cu ușurință cum se produce o erupție vulcanică? Computerul poate compensa cu succes dotarea insuficientă a laboratoarelor din școli și poate ușura înțelegerea proceselor sau fenomenelor care nu sunt evidente.
Calculatorul facilitează rezolvarea de probleme prin intermediul testelor cu feedback, care atunci când elevul greșește, îi oferă indicii de rezolvare În felul acesta, pas cu pas, elevul este ajutat să înțeleagă și să învețe cum se rezolvă diferitele tipuri de probleme.
Totodată, utilizarea calculatorului în clasă îl va ajuta pe elev să-și exerseze procesele gândirii, să-și perfecționeze viteza de reacție la anumite sarcini și să-și formeze un anumit algoritm de învățare. Un algoritm care-i va permite să gândească logic și ordonat, urmând anumiți pași meniți să-l ghideze spre rezolvarea exercițiilor și problemelor cu care se confruntă.
În abundența informațională cu care societatea actuală se confruntă, sistemul educațional are dificilul rol de a forma personalități care să știe să discearnă informația prețioasă de cea excedentară, de a extrage esențialul din general. Într-o societate postmodernistă, cunoașterea trebuie să fie funcțională, utilă; înveți nu doar pentru „a ști” și a stoca o serie de informații din diferite domenii, pentru a demonstra cât de „educat ești”, cât înveți pentru „a face”, pentru „a folosi” ceea ce știi, pentru „a aplica” ceea ce ai acumulat, în folosul tău și al celorlalți. A ști ce să faci cu ceea ce ai învățat este dezideratul major al educației postmoderniste.
II.4 DEZAVANTAJELE ÎNVĂȚĂRII PRIN COOPERARE
Principalele dezavantaje ale învățării prin cooperare în cadrul orelor de TIC, a utilizării calculatorului în clasă sunt:
este insuficienta dotare a școlilor cu calculatoare;
dependență de calculator, accentuată și de faptul că inclusiv la școală învățarea este mediată de către acesta.
tendința elevului de a apela la calculator pentru orice activitate pe care o are de realizat și uneori de a prelua informațiile cu ajutorul acestuia, fără a le mai trece prin filtrul propriei gândiri, reprezintă un dezavantaj major.
scăderea interesului pentru consultarea surselor de informare în format fizic, scăderea interesului pentru lectură și pentru maniera clasică de predare și învățare a unui anumit conținut;
impresia de pasivitate în gândire, determinată de faptul că prin intermediul calculatorului informațiile doar i se dau elevului și că acesta nu mai este provocat să le descopere singur, să fie el însuși promotorul propriului proces de învățare. Acesta nu este un dezavantaj real al utilizării calculatorului în clasă ci depinde mai degrabă de abilitatea cadrului didactic de a face din această metodă un succes sau un eșec. Orice material, indiferent de maniera în care i se predă elevului, poate fi asimilat de către acesta ca un conținut teoretic, frumos ambalat ori ca pe un prim pas spre descoperirea unor informații noi. Dacă cadrul didactic alege să-i ofere elevului prin intermediul calculatorului doar un conținut teoretic, fără a-l provoca să fie parte a învățării, este în totalitate greșeala lui.
lucrul în echipă nu garantează întotdeauna integrarea elevilor timizi sau cu deficiențe majore de comunicare;
randamentul unor copii poate scădea uneori, atunci când sunt obligați să coopereze cu alți copii;
unii copii se pot impune în fața grupului dominându-l;
se poate pierde din vedere obiectivul final, de învățare, acordând foarte mare atenție relațiilor din grupul respectiv.
cooperarea și colaborarea nu se produce spontan fiind necesar un timp pentru formarea deprinderilor de lucru;
în timpul învățării prin cooperare și colaborare, în clasă se produce un fundal sonor ca o „forfotă”;
necesită un efort suplimentar din partea profesorului și al elevilor săi;
aplicarea disciplinei de grup, minoritatea trebuind să ia în considerare alternativele propuse de majoritatea grupului.
II.5 STRATEGII DE ÎNVĂȚARE PRIN COOPERARE
“Învățarea prin cooperare este o strategie psiho-pedagogică derivată din și asociată în bună măsură curentului psihopedagogiei umaniste, dar este înrudită și cu teoriile psihologice socio-constructive și cele socio-culturale, fiind considerată un instrument important pentru promovarea motivației de învățare”
(Eggen și Kauchak,1992-5).
Strategia este de asemenea utilă în dezvoltarea gândirii critice, ca și în dezvoltarea abilităților empatice ale elevilor, în plan cognitiv și emoțional.
Când abordăm învățarea prin cooperare trebuie să ținem seama de multiple cerințe:
constituirea grupurilor eterogene (5 – 7 elevi);
desfășurarea activității din punct de vedere metodic;
monitorizarea grupurilor de către profesor (urmărește activitatea, intervine la nevoie, îmbogățește sarcinile, evaluează învățarea);
responsabilitatea personală și de grup;
climatul clasei.
Această metodă reprezintă utilizarea, ca metodă instrucțională a grupului mic de copii, astfel încât aceștia să poată lucra împreună, urmând ca fiecare membru al grupului să-și îmbunătățească performanțele proprii și să contribuie la creșterea performanțelor celorlalți membrii ai grupului.
Învățarea prin cooperare are loc atunci când copiii lucrează împreună, pentru a rezolva una și aceeași problemă, pentru a explora o temă nouă sau a crea idei noi, combinații noi, sau chiar inovații autentice. Învățarea prin cooperare se poate aplica cu succes mai ales la temele de recapitulare, sistematizare, consolidare, fixare, formare de abilități intelectuale și practice, pe parcursul unei ore întregi, ori secvențial.
Copiii se ajută unii pe alții să învețe, împărtășindu-și ideile. Stau unii lângă alții, explică ceea ce știu, celorlalți, discută fiecare aspect al temei pe care o au de rezolvat împreună, se învață unii pe alții. Copiii trebuie să fie capabili: să asigure conducerea grupului, să coordoneze comunicarea, să stabilească un climat de încredere, să poată lua decizii, să medieze conflicte, să fie motivați să acționeze conform cerințelor cadrului didactic.
Cadrul didactic împreună cu elevii aranjează mobilierul din clasă în mod corespunzător și formează grupuri în număr de câte patru copii, aranjați de o parte și de alta a unei bănci, apoi stabilește criteriul de grupare (genul, prieteniile, nivelul abilităților într-un anumit domeniu). Regulile de lucru, de exemplu: se vorbește pe rând, nu se atacă persoana ci opinia sa, nu se monopolizează discuția, nu rezolvă unul singur sarcina, etc.) și obiectivele activității, precum și timpul pe care îl au copiii la dispoziție se explică foarte clar.
Profesorul care utilizează strategia învățării prin cooperare trebuie să dețină următoarele competențe:
competența energizantă (capacitatea de a-i face pe elevi să dorească să se implice în activitate);
competența empatică ce presupune abilitatea de a lucra cu elevii reușind să se transpună în situațiile pe care aceștia le parcurg;
competenta ludică (capacitatea de a răspunde jocului prin joc);
competența organizatorică ( abilitatea de a organiza colectivul în echipe de lucru și de a menține și impune respectarea regulilor);
competența interrelațională ce presupune disponibilități de comunicare cu elevii, menită să dezvolte și la aceștia abilitățile sociale necesare integrării optime în colectiv, precum și alte competențe: științifice, psihopedagogice și metodice, manageriale și psihosociale.
Învățarea prin cooperare crează o interdependență pozitivă între elevi crescând devotamentul față de grup.
II.5.1 METODA MOZAICULUI
Metoda Mozaicului este o metodă de învățare prin colaborare, fiecare elev având câte o sarcină de lucru în care trebuie să exceleze. În tot acest timp, elevii au responsabilitatea de a transmite informațiile acumulate colegilor.
Pregătirea materialului de studiu.
În această etapă profesorul stabilește tema de studiat și o împarte în 4 sau 5 subteme. Se pot stabili pentru fiecare subtemă elementele principale de care elevii trebuie să țină cont atunci când studiază materialul în mod independent. Acestea pot fi formulate sub formă de întrebări sau sub forma unui text eliptic care va putea fi completat după ce elevul studiază materialul.
Profesorul elaborează o fișă – expert în care trece cele 4 sau 5 subteme propuse și o oferă fiecărui grup.
Organizarea grupelor de învățare.
Grupele se pot forma din 4 sau 5 elevi, în funcție de numărul de elevi din clasă.
Fiecare elev din echipă primește un număr de la 1 la 4-5 și are ca temă de lucru să studieze în independent subtema corespunzătoare numărului său.
Este necesar ca el să devină expert în problema primită. De exemplu, elevii cu numărul 1 din toate echipele de învățare formate, vor studia subtema cu numărul 1. Cei cu numărul 2 vor studia subtema cu numărul doi, cei cu numărul 3, subtema cu numărul 3, și așa mai departe.
Faza independentă: Fiecare elev studiază subtema primită, citește textul corespunzător. Această etapă de studiu independent se poate realiza în clasă sau poate reprezenta o temă avută acasă, realizată înaintea organizării mozaicului.
3. Construirea grupurilor de experți
După parcurgerea lucrului independent, experții cu același număr se reunesc, formând grupuri de experți pentru a dezbate problema împreună.
Etapa discuțiilor în grupul de experți: Elevii prezintă un raport individual asupra a ceea ce au studiat independent. Au loc discuții referitoare la datele avute și la materialele utilizate, adăugându-se elemente noi și stabilindu-se modalitatea în care noile cunoștințe vor fi transmise și celorlalți membri din echipa inițială. Fiecare elev este membru într-un grup de experți și face pare dintr-o echipă de învățare.
Obiectivul grupului de experți este să înțeleagă și să rețină informațiile descoperite de experți pentru a le preda într-o formă mai atractivă, eficientă, colegilor din echipa inițială.
Mesele de lucru ale grupurilor de experți trebuie amplasate în sala de clasă locuri diferite, pentru a nu se deranja unii pe alții.
4. Reîntoarcerea în echipa inițială de învățare
Experții prezintă cunoștințele asimilate într-un mod cât mai atractiv, reținând la rândul lor cunoștințele pe care le transmit colegii lor, experți în alte subteme. Prezentarea informaților trebuie să fie scurtă, concisă, putând fi însoțită de suporturi vizuale, de diverse materiale., desene, imagini, fotografii.
Membrii sunt antrenați în discuție, putând adresa întrebări, fiecare formându-și propriul plan de idei.
5. Evaluarea
În această etapă elevii demonstrează ce au învățat, prezentând întregii clase rezultatele obținute. Pentru realizarea feedback-ului activității, profesorul poate oferi elevilor o fișă de evaluare sau poate le poete adresa întrebări la care trebuie să răspundă fără ajutorul echipei.
La clasa a V-a, în cadrul unității de învățare: Mijloace moderne de comunicare -Internetul, cu tema: Securitate în internet, se poate aplica această metodă astfel:
se solicită elevilor să se grupeze în perechi de câte doi elevi;
se distribuie fisele de lucru care conțin un rebus (fișa de lucru) și se solicită discutarea și rezolvarea rebusului;
după rezolvare, se solicită gruparea elevilor câte patru și verificarea rezolvării;
se verifică corectitudinea completării împreună cu profesorul;
Proiectul didactic este prezentat în Anexa 3.
Această metodă are un puternic caracter formativ, care dezvoltă capacitățile de cooperare, ascultare, vorbire, gândire creativă și rezolvare de probleme. Elevii trebuie să asculte activ ceea ce prezintă colegii lor, să expună ceea ce au învățat, să coopereze pentru a realiza sarcinile primite, să găsească calea potrivită pentru a-i învăța și pe colegii lor ceea ce au studiat.
Tot prin această metodă copiii învață să se documenteze din mai multe surse, să coopereze cu diverse persoane, să-și evalueze propriile capacități. Mai mult, ei învață să-și înfrângă emoțiile, să capete încredere în capacitățile proprii.
Principalele avantaje ale utilizări metodei mozaicului sunt următoarele:
dezvoltarea competențelor psihosociale;
dezvoltarea competențelor de comunicare;
promovarea interînvățării; participarea activă;
implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor de învătare;
analiza, compararea modurilor de a învăța, a achizițiilor realizate;
formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
dezvoltarea gândirii critice și creative;
dezvoltarea bazei motivaționale a învățării;
formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă;
formarea și dezvoltarea capacități reflective; dezvoltarea responsabilității
individuale etc.
consolidarea încrederii în propriile forțe;
În absența monitorizării atente a lucrului în grup, este posibil să se manifeste anumite dezavantaje în utilizarea acestei metode:
abordarea superficială a materialului de studiu;
înțelegerea și însușirea greșită a unor idei, concepte etc.;
apariția unor conflicte între membrii grupurilor;
crearea unui climat educațional caracterizat printr-o aparentă dezordine etc.
II.5.2 METODA SCHIMBĂRII PERECHII
Această metodă, a schimbării perechii are la bază munca elevilor în perechi. Pentru aceasta este necesar să se împartă elevii în două grupe egale ca număr de participanți, se formează două cercuri concentrice, elevii fiind față în față pe perechi.
Prin aplicarea metodei se urmărește stimularea comunicării și rezolvarea de probleme prin lucrul în pereche.
Profesorul adresează o întrebare sau dă o sarcină de lucru în perechi. Fiecare pereche discută și apoi comunică ideile. Cercul din exterior se rotește în sensul acelor de ceasornic, partenerii schimbându-se între ei.
Elevii au șansa de a lucra cu fiecare coleg din clasă. Toți sunt implicați în activitate și își aduc contribuția la rezolvarea sarcinii de lucru.
Etapele metodei sunt următoarele:
Etapa organizării colectivului în două grupe egale
Fiecare elev ocupă un scaun, în cercul din exterior, sau pe cel din interior, în funcție de preferința fiecăruia, sau împărțiți prin diferite modalități. Stând față în față, fiecare elev are un partener. Dacă numărul de elevi nu este par, se poate alătura și cadrul didactic la activitate.
Etapa prezentării și explicării problemei
În această etapă profesorul prezintă temele pentru studiu, problemele de rezolvat sau explică importanța rezolvării temei.
Etapa de lucru în perechi
Pentru câteva minute elevii lucrează în perechi. Atunci când sunt anunțați, elevii din cercul exterior se mută spre dreapta pentru a schimba partenerii, realizând astfel o nouă pereche. Perechile se schimbă mereu până când se ajunge la partenerul inițial sau se termină întrebările.
Etapa analizei ideilor și a elaborării concluziilor
În această etapă elevii se regrupează și se analizează ideile fiecărei perechi. Profesorul realizează împreună cu elevii o schemă a concluziilor obținute.
Avantajele metodei sunt prezentate mai jos:
Stimulează participarea tuturor elevilor la activitate;
Elevii au posibilitatea să lucreze cu fiecare coleg din clasă;
stimulează cooperarea în echipă, ajutorul reciproc, toleranța și capacitatea de înțelegerea a părerii celuilalt;
Poate fi aplicată chiar și la vârsta preșcolară, adaptată oricărui domeniu de activitate;
Dezvoltă gândirea și operațiile ei;
Dezvoltă inteligențele multiple;
Metoda schimbării perechii, după cum se numește se desfășoară pe perechi iar un exemplu de aplicare în cadrul orelor de Informatică și TIC, la clasa a V-a este lecția ”Dispozitive periferice” unde se urmărește recunoașterea și denumirea dispozitivelor periferice, dar și deprinderea de a lucra în perechi prin cooperare.
Pentru desfășurarea lecției sunt necesare imagini cu dispozitive periferice prezentate în Anexa 1. Elevii sunt grupați în două grupe formând două cercuri concentrice. Elevii stau față în față, în perechi, fiecare având în mână o imagine cu un dispozitiv periferic.
Sarcina de lucru decurge astfel:
Cei doi copii, din fiecare pereche, fac schimb de dispozitive și rostesc pe rând: – “Dispozitivul meu pentru tine este…. și este un dispozitiv de…… / iar al meu pentru tine este…. și este un dispozitiv de……”, denumind dispozitivul și tipul primit în “dar”.
Se dă semnalul de începere a jocului, iar după ce fiecare a recunoscut și a denumit “darul” primit, schimbă perechea. Elevii din cercul exterior se mută un loc mai la dreapta pentru a schimba partenerii, realizând astfel o nouă pereche. Jocul continuă până când se ajunge la partenerii inițiali.
Pentru a prezenta rezultatele și formularea concluziilor copiii se organizează în semicerc și se analizează modul în care au recunoscut dispozitivele și cum au relaționat în cadrul activității în perechi. (Imagini cu dispozitivele periferice utilizate sunt prezentate în Anexa 1).
Învățarea prin cooperare și colaborare are rezultate pozitive prin folosirea jocului didactic ca metodă de stimulare, de dezvoltare a creativității și aprofundare a cunoștințelor. Jocul didactic constituie o admirabila modalitate de a-i face pe elevi sa participe activ la procesul de învățare.
Avantajele metodei schimbării perechii sunt:
este o metodă interactivă de grup, care stimulează participarea tuturor elevilor la activitate;
elevii au posibilitatea de a lucra cu fiecare dintre membrii colectivului;
stimulează cooperarea în echipă, ajutorul reciproc, înțelegerea și toleranta față de opinia celuilalt;
este o metoda ușor de aplicat la orice vârsta și adaptabilă oricărui domeniu și obiect de învățământ;
dezvoltă inteligența logică-matematica (capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operații matematice și a investiga științific sarcinile, de a face deducții), inteligența interpersonală ce creează oportunități în munca colectivă.
II.5.3 METODA STAR BURSTING
Star Bursting-ul sau explozia stelară provine din Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), și este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, organizată în grup. Începe din mijlocul noțiunii și se împrăștie în afară, cu întrebări, la fel ca o explozie stelară. Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup.
Organizată în grup, Starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări. Modul de producere este simplu. Se desenează pe o foaie de hârtie o stea, în mijlocul acesteia se scrie ideea sau tema . Pornind de la tema dată, se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea unele întrebări ducând la altele din ce în ce mai complexe care necesită o concentrare tot mai mare.. Întrebările pot fi de tipul: Ce? Cine? Unde? De ce? Când? Cum?
Figura II.V.1- Reprezentarea spațială a organizării metodei Starburtsting
Lista de întrebări inițiale poate genera altele, neașteptate, care cer și o mai mare concentrare. Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup.
Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.
„Explozia stelară” presupune câteva etape:
propunerea unui subiect;
organizarea elevilor în grupuri după preferință;
lucrul în echipă pentru formularea întrebărilor(cât mai multe și mai diverse);
citirea întrebărilor;
aprecierea celor mai interesante întrebări;
dacă timpul permite, elaborarea de răspunsuri la unele întrebări.
Facultativ, se poate proceda și la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări. Metoda starbursting este ușor de aplicat oricărei vârste și unei palete largi de domenii. Nu este costisitoare și nici nu necesită explicații amănunțite. Participanții se prind repede în joc, acesta fiind pe de o parte o modalitate de relaxare și, pe de altă parte, o sursă de noi descoperiri.
Anexa 4 prezintă un proiect didactic unde s-a aplicat această metodă.
Avantaje ale aplicării acestei metode:
• Starbursting este una dintre cele mai relaxante și mai plăcute metode didactice;
• stimulează creativitatea individuală, cât și cea de grup:
• este o metoda ușor de aplicat oricărui tip de colectiv de elevi, indiferent de vârstă sau de caracteristicile individuale ale elevilor;
• dezvoltă spiritul de cooperare și de competiție; creează posibilitatea contagiunii ideilor;
• dezvoltă spontaneitatea și creativitatea de grup, dar și abilitățile de lucru în echipe;
• pune accentul pe stimularea fiecărui participant la discuție: nu necesită acordarea unei perioade prea mari de timp explicațiilor prealabile, întrucât este foarte ușor de înțeles de către toți elevii.
Dezavantajele aceste metode sunt:
• timpul îndelungat necesar pentru aplicare;
• lipsa implicării din partea unor elevi.
II.5.4 TURUL GALERIEI
Turul galeriei este o metodă interactivă de învățare bazată pe colaborarea între elevi, care sunt puși în ipostaza de a găsi soluții de rezolvare a unor probleme. Această metodă presupune evaluarea interactivă și profund formativă a produselor realizate de grupuri de elevi.
Etapele acestei tehnici sunt următoarele :
1. Constituirea microgrupurilor
– elevii sunt împărțiți pe grupuri de câte 4-5 membri;
– pentru fiecare grup se distribuie foi de flipchart și markere.
2. Prezentarea sarcinilor de lucru
– cadrul didactic prezintă grupurilor de elevi sarcina pe care trebuie să o soluționeze, menționând că rezolvarea problemei trebuie realizată pe foile de flipchart;
– se precizează, de asemenea, faptul că unul dintre membrii fiecărui grup va avea rolul de „ghid”.
3. Cooperarea pentru realizarea sarcinilor de lucru
– elevii interacționează în cadrul microgrupurilor pentru a realiza sarcina propusă;
– soluțiile se notează pe foaia de flipchart.
4. Expunerea produselor
– fiecare grup își afișează produsul, la fel ca într-o galerie de artă (acest aspect explică și denumirea metodei);
– elevii care au rolul de „ghid” se vor plasa în locul unde este expus produsul grupului din care fac parte.
5. „Turul galeriei”
– membrii grupurilor „vizitează”, compară, examinează fiecare produs, adresează întrebări de clarificare ghidului și pot face comentarii, pot compara ideile sau pot propune alte soluții pe care le consemnează în subsolul foii de flip-chart.
6. Reexaminarea (evaluarea) rezultatelor
– fiecare grup își reexaminează propriile produse, prin comparație cu celelalte și valorificând comentariile „vizitatorilor”.
Avantajele metodei "Turul galeriei":
– formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
– formarea și dezvoltarea capacității reflective;
– dezvoltarea gândirii critice;
– stimularea creativității;
– cultivarea respectului față de ceilalți și a toleranței;
– formarea și dezvoltarea competențelor emoționale;
– dezvoltarea competențelor de relaționare;
– dezvoltarea competențelor de comunicare;
– promovarea inter-învățării și a învățării active;
– participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor de învățare;
– stimularea eforturilor de inter-cunoaștere și autocunoaștere;
– formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă;
– dezvoltarea capacității argumentative;
– formarea și dezvoltarea competențelor de evaluare și autoevaluare;
– dezvoltarea competențelor instrumental-aplicative;
– formarea și dezvoltarea competențelor metacognitive etc..
Dezavantajele acestei metode pot fi următoarele:
– tendința de conformare la opinia grupului;
– tendința de dominare a grupului manifestată de anumiți elevi, erijați în lideri;
– marginalizarea sau autoizolarea elevilor care împărtășesc alte opinii;
– non-implicarea unor elevi;
– aparentă dezordine;
– dezvoltarea unei posibile dependențe de grup în rezolvarea sarcinilor;
– apariția unor conflicte între elevi;
– generarea unei „gândiri de grup” .
La disciplina Informatică și TIC, metoda Turului Galeriei se aplică cu succes lecției: Tipuri de dispozitive. Obiectivul principal al lecției îl constituie identificarea dispozitivelor periferice și a categoriei din care acestea fac parte. În acest sens, la clasa a V-a, formată din 19 elevi, se împarte colectivul în 4 grupe a câte 5 elevi (ultimul grup fiind alcătuit din 4 elevi). Se solicită fiecărui grup să desemneze un ghid, care va extrage un jeton, pe care este scris tipul de dispozitiv periferic: de intrare, de ieșire, de intrare-ieșire sau de stocare a datelor. Se explică elevilor sarcina de lucru aceasta constând trecerea pe flipchart a dispozitivelor cunoscute din categoria respectivă. Elevii discută în grup despre tipurile de dispozitive, după care notează pe coala de flipchart informațiile.
Fiecare grup își va afișa lucrarea, iar ghidul fiecărui grup va rămâne lângă lucrare, membrii grupurilor se deplasează și observă lucrările expuse, adresând întrebări ghidului referitoare la conținutul lucrărilor, notează pe flipchart eventuale comentarii.
Reexaminarea (evaluarea) rezultatelor se realizează prin reexaminarea de către componenții fiecărui grup a lucrărilor și citesc observațiile colegilor scrise în partea inferioară a flipchart-ului.
II.5.5 METODA PHILIPS 6/6
Numele metodei provine de la profesorul de literatură J. Donald Philips, care a elaborat și testat metoda la Universitatea din Michigan. Ea este similară brainstorming-ului, însă se individualizează prin limitarea discuției celor 6 participanți la 6 minute. Acest fapt are ca scop intensificarea producției creative.
Etapele metodei Philips 6/6:
1. Constituirea grupurilor de câte 6 (4 membri + 1 secretar + 1 conducător de grup). Secretarul fiecărui grup are în plus, sarcina de a consemna ideile colegilor. Conducătorul este cel care dirijează dezbaterea în cadrul grupului și prezintă concluziile.
2. Înmânarea temei/problemei ce urmează a fi dezbătută în particular, de către fiecare grup și motivarea importanței acesteia.
3. Desfășurarea discuțiilor pe baza temei, în cadrul grupului, timp de 6 minute. Acestea pot fi libere, în sensul că fiecare membru propune un răspuns și la sfârșit se rețin ideile cele mai importante sau pot fi discuții progresive în care fiecare participant expune în cadrul grupului său o variantă care e analizată și apoi se trece la celelalte idei.
4. Colectarea soluțiilor elaborate. Conducătorii fiecărui grup expun ideile la care au ajuns sau ele sunt predate în scris coordonatorului colectivului (profesorului).
5. Discuția colectivă este urmată de decizia colectivă în ceea ce privește soluția finală, pe baza ierarhizării variantelor pe tablă. 6. Încheierea discuției se face în urma prezentării din partea profesorului a concluziilor privind participarea la desfășurarea activității și a eficienței demersurilor întreprinse. Această metoda permite întărirea coeziunii grupului și angajează elevii în (auto)evaluare. Cooperarea din interiorul echipei se îmbină cu competiția dintre grupuri.
Alte avantaje ale acestei metode sunt:
Implică pe toți membrii colectivului în analiza și soluționarea unei probleme;
Oferă fiecărui elev posibilitatea să-și valorifice experiența proprie;
Prezentarea și argumentarea punctelor de vedere și a opiniilor.
Dezavantajele apar atunci când numărul elevilor nu este multiplu de 6 și mai pot fi create de limita de timp impusă, de 6 minute.
II.5.6 METODA PROIECTULUI
Învățarea bazată pe proiecte este un model de instruire centrat pe elev. Acest tip de învățare dezvoltă cunoștințe și capacități în domeniul informaticii prin sarcini de lucru extensive, care promovează investigația și demonstrațiile autentice ale învățării prin rezultate și performanțe. Educația prin metoda proiectului este orientată de întrebări cheie ale curriculumului care fac legătura între standardele de performanță (obiective de referință și competențe specifice), capacitățile cognitive de nivel superior ale elevilor și contexte din viața reală. Unitățile de învățare care utilizează metoda proiectului includ strategii de instruire variate, menite să îi implice pe elevi indiferent de stilul lor de învățare. Disciplinele informatice, prin esența lor, conduc spre dezvoltarea de proiecte, ca o finalitate a procesului de predare-învățare. Tehnologia este utilizată tot pentru a sprijini învățarea și documentarea în realizarea produsului finit. Pe întreg parcursul desfășurării proiectului, sunt incluse diferite metode de evaluare pentru a asigura calitatea activităților de învățare.
Proiectul are obiective operaționale clare, care sunt în conformitate cu standardele de performanță (obiectivele de referință și competențele specifice) și se concentrează pe ceea ce trebuie să știe elevii ca rezultat al activităților de învățare. Concentrându-se pe obiective, profesorul definește în planul de evaluare modalitățile corespunzătoare prin care elevii demonstrează ceea ce au învățat și organizează activitățile de învățare și procesul de instruire. Activitățile proiectului au drept rezultat produsele elevilor și performanțe legate de sarcini realizate de aceștia, precum prezentările convingătoare, care demonstrează că au înțeles obiectivele operaționale și standardele de performanță.
Introducerea unei unități de învățare bazate pe un proiect se realizează prin intermediul unor întrebări care exprimă idei importante și durabile, cu un caracter transdisciplinar. Elevii sunt provocați să cerceteze mai în profunzime subiectul cu ajutorul întrebărilor de conținut, care se concentrează pe obiectivele operaționale și pe standarde de performanță. Există trei tipuri de întrebări cheie ale curriculumului: esențiale, specifice unității de învățare și specifice conținuturilor. Întrebările esențiale au un caracter general și sunt întrebări deschise care abordează idei importante și concepte durabile pe care oamenii se străduiesc să le înțeleagă. Acestea depășesc de multe ori granița unei singure discipline și îi ajută pe elevi să vadă legătura dintre subiecte. Întrebările unității sunt direct legate de proiect și sprijină investigațiile cu privire la întrebarea esențială. Acestea ajută la demonstrarea înțelegerii de către elevi a conceptelor de bază ale proiectului. Întrebările de conținut au mai mult un caracter factual și sunt conforme standardelor de performanță.
Proiectele au relevanță pentru viața elevilor și pot implica reprezentanți ai comunității sau experți din exterior, care asigură un context pentru învățare.
Cu ajutorul tehnologiei, elevii au un control mai mare asupra produselor finale, precum și posibilitatea de a personaliza aceste produse. Elevii pot depăși limitele sălii de clasă colaborând cu alți elevi aflați la distanță prin intermediul email-ului sau al propriilor site-uri sau prezentându-și rezultatele învățării cu ajutorul instrumentelor multimedia. Activitățile proiectului sprijină dezvoltarea atât a capacităților cognitive, cât și a celor metacognitive, precum colaborarea, auto-monitorizarea, analiza datelor sau evaluarea informațiilor. Pe parcursul proiectului, întrebările cheie ale curriculumului îi provoacă pe elevi să gândească și să facă legătura cu concepte care contează în lumea reală.
Organizarea activităților de realizare a proiectelor presupune din partea profesorului următoarele activități:
Stabilirea titlului: profesorul poate să decidă tema proiectului sau poate să permită elevilor să o facă.
Stabilirea grupelor de lucru: se va face de către profesor după consultarea prealabilă a elevilor.
Stabilirea timpului de lucru: profesorul trebuie să proiecteze atât timpul alocat elevilor pentru realizarea proiectului cât și timpul pentru prezentarea și evaluarea proiectelor.
Stabilirea obiectivelor și a competențelor vizate.
Ghidarea activității: presupune îndrumarea elevilor cu privire la rolul și sarcinile de lucru ale fiecăruia, indicații la părțile pe care elevii nu știu să le dezvolte, indicarea de bibliografie suplimentară.
Evaluarea: profesorul decide criteriile după care vor fi evaluați elevii.
Învățarea prin metoda proiectului este un model de instruire care implică elevii în investigarea unor probleme captivante.
Proiectele care oferă mai multe oportunități de învățare pot fi semnificativ diferite în ceea ce privește aria tematică sau scopul și pot fi aplicate la clase diferite și la mai multe niveluri de studiu. Proiectele angajează elevii în roluri active, cum ar fi: luarea deciziei, investigare; documentare
În timp ce lucrează la proiecte, elevii își dezvoltă competențe pentru lumea reală, , cum ar fi capacitatea de a: colabora, lua decizii, avea inițiativă, rezolva probleme complexe, comunica eficient.
Din categoriile de proiecte care pot fi dezvoltate la disciplinele informatice amintim:
Complemente de informatică (teme studiate la clasă)
Aplicații din viața cotidiană
Probleme interdisciplinare
Jocuri
Softuri educaționale
Web design
La disciplina Informatică, metoda proiectului poate fi utilizată la toate clasele, indiferent de profil.
Beneficiile imediate ale metodei sunt:
reprezintă unica modalitate prin care elevii pot fi motivați să se implice în propria învățare.
oferă posibilitatea elevilor să-și urmeze propriile interese și întrebări și totodată să ia decizii asupra modului în care vor găsi răspunsuri și soluții problemelor.
oferă elevilor autonomie si pentru realizarea propriului proiect si a unui proiect al clasei.
oferă posibilitatea tratării interculturale a conținuturilor.
oferă posibilitatea unei abordări transdisciplinare și interdisciplinare.
elevii aplica si integrează conținutul diferitelor discipline in momente autentice de acțiune, in loc de situații de izolare sau artificiale.
sprijină integrarea teoriei cu practica.
transforma învățarea intr-un fapt relevant si util pentru elevi, prin stabilirea conexiunii cu lumea din afara clasei/scolii, tratând teme de interes.
Avantajele învățării prin metoda proiectului sunt:
Încurajarea spiritului investigativ și a gândirii de nivel superior (Thomas, 1998)
O participare mai bună, sporirea încrederii în sine și ameliorarea atitudinii cu privire la învățare (Thomas, 2000)
Achizițiile în domeniile cunoașterii sunt egale sau mai bune decât cele generate de alte metode, iar elevii implicați în proiecte își asumă o responsabilitate mai mare în ceea ce privește propriul studiu decât pe parcursul activităților didactice tradiționale (Boaler, 1999; SRI, 2000)
Oportunități de formare a unor competențe complexe, cum ar fi capacități de gândire de nivel superior, rezolvare de probleme, abilități de colaborare și competențe de comunicare (SRI)
Accesul la o gamă mai largă de oportunități de învățare în clasă, constituind o strategie de implicare a elevilor care provin din diverse medii culturale (Railsback, 2002).
Dezavantajele acestei metode sunt:
elevii pot pierde concentrarea asupra ceea ce fac, daca durata proiectului este prea mare si tema prea puțin interesanta.
elevii pot avea probleme cu atingerea termenelor de finalizare.
elevii pot fi dezavantajați de unele obstacole venite din lumea reala.
necesita timp special pentru organizare, desfășurare.
II.5.7 METODA CHIORCHINELUI
Este o metodă de brainstorming neliniară care dezvoltă gândirea critică, relațiile dintre idei, crearea unor clasificări și legături de cunoștințe, utilizând informații din diferite surse. Este o metodă atractivă ce poate fi utilizată pentru reținerea informației dintr-un text, dar și pentru observarea și comentarea unei imagini. Poate fi utilizată individual sau în grup, constând în evidențierea de către elevi a legăturilor dintre idei, pe baza găsirii altor sensuri ale acestora și a relevării unor noi asociații.
Utilizabilitatea TIC se bazează pe o proiectare a tehnologiei centrată pe om, orientată către nevoile și interesele utilizatorului. Unul dintre scopurile ergonomiei cognitive este tocmai obținerea unei tehnologii comprehensibile și utilizabile. Interfața om-calculator este utilizabilă dacă consideră următoarele condiții: utilizarea ei este ușor de învățat și reamintit, este eficientă, adică se pot efectua rapid acțiuni complexe, este consistentă, unitară, flexibilă, confortabilă.
Proiectarea interfețelor utilizabile, prietenoase și personalizate impune considerarea mai multor principii de ergonomie cognitivă: coerenței, caracterul unitar al constituenților interfeței, conciziunii, asigurarea unei economii cognitive, conexiunii inverse (feedback-ului), asigurarea unei reacții la orice interacțiune pentru a furniza informații utilizatorului asupra funcționării sistemului în scopul înțelegerii cât mai ușoare a stării curente și detectarea situațiilor nedorite.
Pe o planșă sau pe tablă se desenează un cerc, iar în mijlocul acestuia se scrie un cuvânt, o sintagmă care să reprezinte subiectul. Pe măsură ce copiii enunță idei, se formează „ramuri” care se trec în cercuri mai mici pe lateral, legate de tema principală prin linii. Aceste cercuri pot avea, la rândul lor ’’sateliți”. O temă poate avea numeroase ramuri, iar o ramură numeroși sateliți.
Este o metodă interactivă, utilă și eficientă în predarea noțiunilor de TIC.
Etape ale aplicării metodei:
se scrie un cuvânt nucleu sau o propoziție în mijlocul tablei sau a unei planșe, al unei pagini de caiet;
elevii scriu cuvinte sau sintagme care le vin în minte referitoare la tema dată;
se trasează unele corespondențe (linii) de la termenul sau propoziția de bază la cuvintele sau sintagmele noi, stabilindu-se legături între acestea;
ideile pot fi scrise până la expirarea timpului stabilit.
Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în perechi. În acest fel se îmbogățesc și se sintetizează cunoștințele.
Rezultatele grupurilor se comunică profesorului care le notează la tablă într-un ciorchine fără a comenta sau judeca. În etapa finală a lecției, ciorchinele poate fi reorganizat utilizându-se anumite concepte supraordonate găsite de elevi sau de profesor.
De exemplu, la disciplina T.I.C., unitatea tematică „Excel–program de calcul
tabelar” se poate cere realizarea următorului ciorchine, pornind de la întrebările profesorului:
1. Cum se numesc fișierele Excel?
2. Ce extensie au fișierele Excel?
3. Din ce este format un registru de calcul?
4. O foaie de lucru este formată din …………….. și ……………………
5. Intersecția unui rând cu o coloană se numește ……………………
6. Aplicația Excel se utilizează pentru realizarea: ……………………………..
7. Aplicația Excel face parte din pachetul ……………………… etc.
Figura II.V.2 – Metoda Ciorchinelui
Acest ciorchine poate fi completat de un altul ce va avea ca noțiune centrală „Operații în foile de calcul”. Această metodă este un bun mod de sintetizare a informației și de evaluare a cunoștințelor. Acești ciorchini pot fi folosiți și pentru identificarea deosebirilor și asemănărilor dintre aplicația Microsoft Excel și aplicația Microsoft Word (de exemplu), la final realizându-se o diagramă Venn, pentru a pune în evidență aceste asemănări și deosebiri.
Avantajele metodei sunt:
– se încurajează participarea întregii clase;
– poate fi folosită cu succes la evaluarea unei unități de conținut, dar și pe parcursul predării, făcându-se apel la cunoștințele dobândite de elevi;
– stimulează conexiunile dintre idei;
– pune în evidență modul propriu de a înțelege o temă anume;
– realizează asociații noi de idei sau relevă noi sensuri ale ideilor;
– caută căi de acces spre propriile cunoștințe.
Dezavantajele metodei sunt:
– tratarea temelor necesită mai mult timp decât dacă lecția ar fi explicată de către profesor;
– activizarea este mai accentuată doar în cazul elevilor buni și foarte buni.
– poate deveni ineficientă când echipele nu sunt aproximativ egale numeric și valoric sau conținuturile de învățare nu sunt accesibile vârstei elevilor.
II.5.8 METODA INTERVIULUI ÎN TREI TREPTE
Bazată pe colaborarea între elevi metoda interviului în trei trepte se realizează în grupuri de trei sau patru elevi în care fiecare este intervievat de elevul dinaintea lui și îl va intervieva pe elevul de după el. Astfel într-un grup alcătuit din trei elevi interviul în trei trepte se realizează în trei pași:
Pasul I: Primul elev îl intervievează pe cel de-al doilea elev în timp ce al treilea elev notează principalele idei.
Pasul II: Al doilea elev îl intervievează pe cel de-al treilea elev în timp ce primul elev notează principalele idei.
Pasul III: Al treilea elev îl intervievează pe primul elev în timp ce al doilea elev notează principalele idei.
Aplicată la clasă metoda începe cu activitatea profesorului care aduce în discuție o problemă ce trebuie soluționată de grupurile de lucru alcătuite din trei sau patru elevi. După ce fiecare grup și-a conturat soluția la această problemă începe interviul în trei trepte după modelul prezentat mai sus. (Dacă grupul este alcătuit din patru elevi se lucrează în perechi, aceștia intervievându-se reciproc). După terminarea interviurilor se elaborează o soluție finală a grupului ce va fi comunicată profesorului și celorlalte grupuri de lucru. Activitatea se poate încheia cu o dezbatere asupra soluțiilor avansate de grupurile de lucru.
Avantajele acestei metode sunt:
formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
dezvoltarea competențelor de relaționare;
dezvoltarea competențelor de comunicare;
participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor propuse;
stimularea eforturilor de intercunoaștere și autocunoaștere;
formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă;
dezvoltarea capacității argumentative;
formarea și dezvoltarea competențelor de evaluare și autoevaluare;
formarea și dezvoltarea competențelor metacognitive etc.
Dezavantajele acestei metode sunt:
ironizarea unor elevi,
instalarea complexului de inferioritate sau superioritate în cazul unor elevi;
,,contaminarea” sau gândirea asemănătoare;
dezinteres, neseriozitate manifestată de unii elevi;
devierea interviului de la tema propusă;
manifestarea și preluarea unor comportamente negative etc.
II.5.9 METODA CREIOANELOR LA MIJLOC
Reprezintă o tehnică de învățare prin colaborare, care asigură, o dată în plus, implicarea fiecărui elev în activitatea de grup.
Aplicarea acestei tehnici necesită respectarea următoarelor etape și reguli:
1. Constituirea grupurilor de învățare prin colaborare – se formează grupuri compuse din 3-7 membri.
2. Precizarea sarcinii de învățare și a regulilor specifice activității în grup
– se specifică sarcina de lucru;
– se anunță regulile ce trebuie respectate (Steele, Meredith, Temple, 1998b, 41):
expunerea ideilor de către fiecare elev din grupul de învățare prin colaborare este însoțită de plasarea creionului pe masă (bancă);
elevul care a luat cuvântul o dată, nu mai are dreptul să intervină decât după ce toate creioanele se află pe masă (în acest moment fiind evident faptul că fiecare membru al grupului a avut prilejul să-și exprime punctul de vedere asupra temei dezbătute sau problemei propuse spre rezolvare);
toți membrii grupului sunt egali și nimeni nu are voie să domine.
3. Cooperarea pentru realizarea sarcinii de învățare – elevii se implică în mod egal și colaborează pentru realizarea sarcinii propuse, respectând regulile menționate de către profesor.
4. Prezentarea și evaluarea rezultatelor învățării
– se prezintă rezultatele/produsele fiecărui grup de învățare prin colaborare;
– tehnica poate dobândi și valențe evaluative, caz în care profesorul poate alege un creion și poate întreba în ce a constat contribuția posesorului acelui creion la rezolvarea sarcinii de lucru.
Principalele avantaje ale utilizării acestei tehnici sunt următoarele:
formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
dezvoltarea competențelor de relaționare;
dezvoltarea competențelor de comunicare;
participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor propuse; stimularea eforturilor de intercunoaștere și autocunoaștere;
formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă;
dezvoltarea capacității argumentative;
dezvoltarea competențelor cognitive;
dezvoltarea inteligenței interpersonale; promovarea inter-învățării;
formarea și dezvoltarea capacității reflective;
dezvoltarea gândirii critice și creative;
dezvoltarea bazei motivaționale a învățării;
consolidarea încrederii în propriile forțe;
dezvoltarea responsabilității individuale etc..
În absența monitorizării atente a lucrului în grup, este posibil să se manifeste și anumite dezavantaje în utilizarea acestei tehnici:
abordarea superficială a sarcinii de învățare;
apariția unor conflicte între membrii grupurilor;
dependența de grup a unora dintre elevi;
marginalizarea celor care au alte opinii;
crearea unui climat educațional caracterizat printr-o aparentă dezordine etc..
În Anexa 6 este prezentat proiectul didactic cu titlul ”Mediul grafic de programare SCRATCH. Calculul mediei aritmetice” în care s-a aplicat metoda sus prezentată și fișa de lucru asociată acesteia.
CAPITOLUL III
PLATFORME ELEARNING
III.1 ELEMENTELE UNEI PLATFORME ELEARNING
În România, învățământul asistat de calculator cunoaște un ritm alert de dezvoltare. După anii 1990, marile firme IT din plan mondial s-au făcut prezente pe piața românească prin soluții informatice în domeniul e-learning. În anul 1999 a fost înființată prima academie Cisco, cu scopul instruirii în domeniul rețelelor de calculatoare.
Învățământul electronic sau e-learning reprezintă o modalitate actuală de dezvoltare a educației, în concordanță cu descoperirile tehnologice. În sens larg, prin elearning (sau e-learning) se înțelege totalitatea situațiilor educaționale în care se utilizează semnificativ mijloacele Tehnologiei Informației și Comunicării (TIC). Termenul este utilizat în zilele noastre și ca termen unificator pentru o multitudine de tehnici de învățare, instruire prin mijloace asistate de calculator. Învățământul electronic se referă la utilizarea tehnologiilor Internetului pentru a furniza un vast șir de soluții care amplifică performanța și cunoștințele. În general, termenul de e-learning este sinonim cu online learning.
Pornind de la conceptul că formarea resurselor umane pregătite pentru noua economie reprezintă o investiție pe termen lung ale cărei costuri se vor amortiza prin calitatea și nivelul de competență ale tinerei generații, în anul 2001, MECTS (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), numit atunci MEC (Ministerul Educației și Cercetării), a demarat programul Sistem de Educație Informatizat – SEI.
Platformele electronice pentru e-learning oferă facilități de derulare a unor activități de învățare utilizând în mod exlusiv Internetul. Platformele electronice cooperative oferă în plus o serie de facilități referitoare la partajarea informațiilor între cursanți, posibilități de lucru în cooperare, posibilități de a crea discuții de grup pe diferite teme etc. Structura, funcționalitatea și facilitățile oferite de astfel de platforme sunt foarte complexe și pot fi diferite de la o platformă la alta. În general însă, orice platformă electronică trebuie să includă un spațiu public, care poate fi vizualizat de toți utilizatorii care beneficiază de un cont deschis pe platformă, în acest spațiu putând fi stocate documente cu caracter general sau informații de ultimă oră. În același timp, platformele electronice prezintă însă și spații de lucru private atât pentru cursanți, cât și pentru profesori și personalul care administrează platforma.
Elemente caracteristice ale învățământului electronic :
● procesul de învățare este orientat către cel instruit și se realizează într-o locație virtuală;
● resursele educaționale sunt accesibile pe Web și distribuite (prin utilizarea, integrarea accesarea bibliotecilor electronice și materialelor multimedia, prin antrenarea specialiștilor în discuțiile subiecților);
● instruiții beneficiază de orientarea unui tutore (instructor, moderator) care planifică activitatea grupului de participanți, supune dezbaterii acestora aspecte ale cursului în conferințe asincrone (forum-uri de discuții, blog-uri) sau sincrone (chat, clasă virtuală), furnizează resurse auxiliare, comentează temele, impune direcții;
● prin interacțiune și colaborare, grupul de participanți formează pe parcursul cursului, de multe ori și după, o comunitate virtuală; aceștia pot fi caracterizați prin așa numita “fluiditate a rolurilor”, prin balansul continuu al rolului instructor-instruit în grupul de învățare.
● materialul cursului are o componentă statică, cea pregătită de tutore împreună cu o echipă specializată, și una dinamică, rezultată din interacțiunea participanților, din sugestiile, comentariile, resursele aduse de aceștia;
● cele mai multe medii de e-learning permit monitorizarea activității participanților, iar unele și simulări, lucrul pe grupuri, interacțiunea audio, video.
În plus, în cazul platformelor electronice cooperative, utilizatorii mai au la dispoziție posibilitatea de a crea anumite spații de lucru (foldere/directoare) în care pot partaja informații cu alți utilizatori, care au același subiect de interes. În aceste spații se pot lansa dezbateri tematice și utilizatorii pot lucra cu documente partajate. Cu alte cuvinte, autorul unui director poate invita alte persoane în spațiul său de lucru, acestea obținând astfel accesul la directorul partajat.
Facilitățile generale de personalizare oferite fiecărui utilizator implică faptul că de la o sesiune la alta, modificările făcute de fiecare utilizator în cadrul spațiului său privat de lucru vor fi păstrate, atât din punct de vedere al informațiilor oferite cât și din punct de vedere al designului (schimbarea schemei de culori, schimbarea ordinii de prezentare a informațiilor, termenele stabilite în calendarul propriu etc.).
III.2 AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE
PLATFORMELOR ELEARNING
Avantajele acestui tip de învățare sunt următoarele: accesibilitate, flexibilitate, confortabilitate, utilizatorul putând hotărî singur, data și ora la care se implică în activitatea de instruire.
Față de sistemul tradițional de învățământ, e-learning-ul prezintă numeroase avantaje:
● independența geografică, mobilitatea – posibilitatea de a accesa conținutul materialului educațional de oriunde și oricând, cu ajutorul computerului personal și a rețelei;
● accesibilitate online – o caracteristică importantă specifică acestui tip de educație, prin care se înțelege accesul la educație prin Internet în timp real, de oriunde și oricând, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână; nu există dependență de timp;
● prezentare concisă și selectivă a conținutului educațional;
● individualizarea procesului de învățare – fiecare instruit are un ritm și stil propriu de asimilare și se bazează pe un anume tip de memorie în procesul de învățare (auditivă sau vizuală), parcurgerea cursurilor poate fi făcută treptat și repetat, controlându-și rapid progresele, beneficiind de un feedback rapid și permanent; unii subiecți au un randament mai bun în weekend, alții la primele ore ale dimineții;
● metode pedagogice diverse – programele e-learning trebuie să aibă la bază diverse metode pedagogice, care să ghideze subiecții pe tot parcursul procesului de învățare: de la parcurgerea materialelor didactice, la realizarea proiectelor, la evaluarea online și până la certificarea programului, dacă este cazul; o serie de experimente care studiază efectul pe care îl au utilizarea diverselor medii în însușirea cunoștiințelor au dus la concluzia că, în general, un material educațional diversificat este reținut în proporție de 80% prin ascultare, vizionare și interactivitate;
● administrarea online – utilizarea sistemelor e-learning necesită asigurarea securității utilizatorilor, înregistrarea acestora, monitorizarea studenților și a serviciilor oferite în rețea;
● costuri reduse de distribuție – software-ul educațional sau soluțiile electronice de învățare nu sunt ieftine. Totuși, costurile lor sunt mai reduse decât cele implicate de o sesiune de învățare “clasică”, deoarece sunt eliminate cheltuielile de deplasare, închirierea spațiilor pentru cursuri, cazarea și masa subiecților;
● timp redus de studiu – în unele cazuri, în funcție de soluția de tehnică adoptată, și timpul poate fi trecut la categoria reducerea costurilor: subiectul nu va întrerupe activitatea profesională pentru a urma un curs, ci va “pierde” doar câteva ore zilnic pentru a învăța online sau offline, pe computer;
● interacțiuni sincrone și asincrone – cele două tipuri de interacțiuni dintre instructori și instruiți se pot complete. Instruirea sincronă este instruirea care se desfășoară în cadrul unei săli de clasă virtuale, în care instruiții și instructorii se întâlnesc și acționează ca și cum s-ar afla fizic în același loc. Exemple de instruire medii de instruire sincronă sunt clasele virtuale, video sau audio conferințele, comunicația dublă prin Internet. Instruirea asincronă, în care participanții nu sunt conectați în același timp la rețea, este opusul instruirii sincrone.
● tehnologii dinamice diverse – acestea permit un feedback pronunțat, în timp real, și evaluări formative și sumative, calitative și cantitative, realizate într-un mod facil și de către evaluatorii cei mai avizați;
● dacă învățământul tradițional este organizat pe grupe de vârstă, cel online este organizat pe subiecte; într-o clasă virtuală pot fi reuniți subiecți de toate vârstele, cu pregătiri diferite, neglijând granițele spațiale.
Dezavantajele educației de tip e-learning sunt:
● rata mare de abandon a studenților – acest tip de educație la distanță necesită eforturi consistente și susținute din partea tuturor participanților la procesul instrucțional. Elevii trebuie să fie extrem de motivați, altfel se instalează fenomenul de abandon care este mult mai frecvent în educația la distanță decât în învățământul tradițional.
● necesită experiență în domeniul utilizării calculatoarelor – cursanților li se solicită anumite cunoștințe în domeniul IT.
● costuri mari pentru proiectare și întreținere – acestea includ și cheltuieli cu tehnologia, transmiterea informaților în rețea, întreținerea echipamentului, producerea materialelor necesare.
Comparativ, însă, cu toate costurile pe care le implică procesul educațional clasic, costurile e-Learning sunt net mai mici.
Cu toate aceste dezavantaje sau limitări, experiența platformelor e-learning deja funcționale a demonstrat faptul că participanții la educație prin intermediul noilor tehnologii e-learning se familiarizează în scurt timp cu mediul virtual și intră relativ repede în ritmul natural al transmiterii și, respectiv, însușirii de cunoștințe prin acest modern și eficient tip de educație.
Pentru învățământul românesc, e-learning se dovedește a fi un instrument excelent, perioada actuală cunoscând o serie de eforturi de cercetare în domeniul educației prin intermediul mediilor electronice. Inițial, conceptul de e-learning a înlocuit metodologia clasică de învățământ la distanță, materialele scrise fiind pe CD-uri. Ulterior, posibilitățile de conectare la Internet au facilitat realizarea unor medii colaborative, săli de clase virtuale, instruire sincronă și asincronă.
III.3 PLATFORMA ELEARNING AEL
AEL (AeL) este o platformă integrată completă de instruire asistată de calculator și gestiune a conținutului, produs al firmei SIVECO, lansat în anul 2001. Oferă suport pentru predare și învățare, testare și evaluare, administrarea conținutului, monitorizarea procesului de învățământ și concepție curriculară.
AeL este un sistem prin excelență flexibil, putând fi folosit în diferite limbi, regiuni, pe niveluri de studiu și tipuri de instituții de învățământ. Biblioteca virtuală AeL eContent este una dintre cele mai bogate și mai atractive colecții de conținut educațional din lume, ce cuprinde 45.000 de obiecte de învățare, pentru zeci de materii școlare.
Principalele beneficii oferite de utilizarea platformei AeL în procesul de predare, învățare și evaluare sunt:
● pune la dispoziția profesorilor un instrument complementar, flexibil și eficient, sprijinind astfel procesul didactic;
● permite monitorizarea rezultatelor obținute de elevi, atât pe perioada cursurilor, cât și după finalizarea acestora;
● facilitează planificarea eficientă a resurselor (profesori, săli de curs);
● implică creșterea gradului de receptivitate și asimilare al cunoștințelor prin stimularea multisenzorială în prezentarea informației, activitatea de explorare/căutare individuală a informației și de operare asupra ei, lucrul în echipă în rezolvarea unor sarcini de lucru, diversitatea surselor de informație;
● stimulează colaborarea în cadrul unor activități de grup;
● realizează trecerea de la învățarea bazată pe memorarea mecanică a informației (learning by memorizing), la învățarea bazată pe experiment, pe descoperire, (learning by doing).
Cu foarte mare succes se folosește în cadrul orelor de matematică, la clasa a VIII-a, în cadrul orelor de geometrie.
AEL este un sistem integrat de predare/învățare și management al conținutului menit să sprijine profesorii/tutorii, elevii, dezvoltatorii de conținut, precum și alți participanți la actul educațional.
AEL este un instrument modern de predare/învățare ce are capabilități de administrare și livrare a diverselor tipuri de conținut educațional: materiale interactive multimedia, tutoriale, exerciții, simulări, jocuri educaționale etc. adresându-se în special învățământului preuniversitar.
AeL Educațional nu este doar software, ci un instrument de lucru util pentru elevi și pentru profesori deopotrivă, facilitează înțelegerea materiilor predate și crește eficiența învățării. Ca interfață și structură, este prietenos, flexibil și ușor de transpus în orice limbă.
TIC în educație – "Cunoștințele de bază în utilizarea calculatorului sunt esențiale pentru societatea de azi. Și totuși, nu tehnologiile utilizate ajută la creșterea calității nivelului educațional, ci metodele pedagogice moderne care reușesc să implice elevii în crearea propriei cunoașteri. Soluțiile de eLearning și lecțiile interactive vin astfel să sprijine dezvoltarea unui sistem de învățământ modern" (Chișinău 2008, Conferința Internațională "Calitatea Învățământului – Teoria și practica utilizării Tehnologiilor Informaționale și Comunicaționale în Educație".)
În cadrul unității de învățare Algoritmi, la disciplina Informatică și TIC, clasa a V-a, Platforma AeL oferă un real suport în predarea lecției ”Noțiunea de algoritm.
Figura II.2 – Platforma AeL – Algoritmi
Proprietăți”, unde elevii sunt provocați să realizeze diferite sarcini în care apare algoritmul, ordinea strictă a pașilor ce urmează să îi realizeze. Proiectul didactic este prezentat în Anexa 7.
CAPITOLUL IV
JOCUL DIDACTIC
IV.1 JOCUL DIDACTIC – METODĂ DE ÎNVĂȚARE
PRIN COOPERARE ȘI COLABORARE
Jocul constituie o formă de manifestare întâlnită la copiii tuturor popoarelor lumii din cele mai vechi timpuri. El este esența și rațiunea de a fi a elevăriei. În activitatea de fiecare zi a elevului, jocul ocupă un loc important deoarece, jucându-se, elevul își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a transpune în diferite roluri și situații care îl apropie de realitatea înconjurătoare.
Pentru elev aproape orice activitate este joc: „Jocul este munca, este binele este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze”., tocmai prin joc el ghicește și anticipează conduitele superioare.
Jocurile didactice sunt metode active care solicita integral personalitatea elevului iar sub raport psihologic orice tip de joc reprezintă o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv-motivaționale. Pedagogia tratează jocul nu doar ca pe un simplu exercițiu pregătitor ci, ca pe o valoare, in intenția de a imprima un caracter mai viu si mai atrăgător activităților școlare in care acesta tinde sa fie integrat. Aceasta optica a dus la dezvoltarea diferitelor tipuri de jocuri educative sau jocuri didactice care presupun îmbinarea intre toate elementele distractive si cele instructive, in ideea ca treptat efortul de studiu conștiincios va fi dus la bun sfârșit. Pe lângă facilitarea efortului intelectual, jocul didactic contribuie si la dezvoltarea personalității elevilor prin valorificarea dinamicii de grup; participarea totala la joc angajează atât elevii timizi cat si pe cei mai puțin pregătiți ceea ce duce la creșterea gradului de coeziune in colectivul clasei.
Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la valorificarea creatoare a deprinderilor si cunoștințelor achiziționate, la realizarea transferurilor intre acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoștințe. Ele angajează întreaga personalitate a elevului, constituind adevărate mijloace de evidențiere a capacitaților creatoare, dar si metode de stimulare a potențialului creativ al elevului, referire la creativitatea de tip școlar manifestata de elev in procesul de învățământ dar care pregătește si anticipează creațiile pe diferite coordonate.
Raportat la activitatea pedagogica, cuvântul ,,joc” este folosit fie in accepția lui obișnuită, fie in sens metaforic.
În pedagogia științifică, este acceptată următoarea clasificare a jocurilor:
• jocuri didactice;
• jocuri de creativitate;
• jocuri logice.
Jocurile didactice pot „însoți” fiecare obiect de învățământ, fiecare lecție luând și forma unor întreceri, concursuri între toți elevii, între rânduri de bănci, grupe de elevi etc. Jocurile de creativitate trebuie să urmărească cunoașterea, stimularea, educarea si dezvoltarea tuturor factorilor implicați în procesul creației. O sarcină didactică ce pot fi realizată prin intermediul unor astfel de jocuri este crearea unor exerciții și probleme care să includă anumite numere sau operații; realizarea unor desene pornind de la anumite figuri geometrice simple; etc.
Jocurile logice sunt mult mai îndrăgite de către elevii . Dintre ele fac parte jocurile de perspicacitate, de flexibilitate și fluiditate (găsirea a cât mai multor cuvinte care să înceapă cu o anumită literă, să aibă un anumit număr de litere sau de silabe), alte jocuri (șah, domino, go etc.).
Gama jocurilor ce pot și trebuie să fie organizate cu elevii este variată, începând de la cele de creație cu subiecte din viața cotidiană, jocurile constructive, didactice, până Ia cele de mișcare, recreativ – distractive, muzicale etc.
„Lumea jocului este lumea basmului vieții, lumea subliniată în visul și aspirațiile elevăriei și prin aceasta cu virtuți educative – adică integratoare deosebite. Este mai mult decât anticamera lumii reale, este partea integrantă din ea. Ea se dezvoltă pentru fiecare individ in parte, odată cu înaintarea în vârstă, dar rămâne mai departe pentru elevăria veșnică” .
Jocul didactic este o metodă inovativă de învățare prin cooperare și colaborare, de dezvoltarea spiritului a de solidaritate, a personalității.
IV.2 FUNCTIILE JOCULUI DIDACTIC
Jocul didactic dezvoltă funcțiile latente, ființa cea mai bine înzestrată fiind aceea care se joacă cel mai mult. A devenit astăzi un fapt banal semnalarea rolului capital al jocului în dezvoltarea elevului și chiar al adultului. „Omul nu este întreg, decât atunci când se joacă”, scria Schiller.
Istoria jocului infantil este istoria personalității care se dezvoltă și a voinței care se formează treptat. După împlinirea vârstei de șase ani, în viața elevului începe procesul de integrare în viața școlară ca o necesitate obiectivă determinată de cerințele dezvoltării sale multilaterale. De la această vârstă o bună parte din timp este rezervată școlii, activității de învățare care devine o preocupare majoră, în programul zilnic intervin schimbări care nu diminuează dorința de joc a elevului, deoarece jocul rămâne o problemă majoră în timpul întregii elevării.
Cunoscând locul pe care îl ocupă jocul în viața elevului este ușor de înțeles eficiența folosirii lui în procesul instructiv – educativ. Folosirea jocului didactic în procesul instructiv – educativ face ca elevul să învețe cu plăcere, să devină interesat față de activitatea ce se desfășoară, face ca cei timizi să devină mai volubili, mai activi, mai curajoși, să capete mai multă încredere în capacitățile lor.
Și în activitatea școlară se pleacă de la principiul just potrivit căruia elevul nu face bine decât ceea ce-i place să facă. Pentru o percepție justă în memorie și rațiune cel ce învață are nevoie de un puternic obiectiv involuntar, adică trebuie să fie motivat intrinsec. Dacă lipsește această motivație, va lipsi și o bună parte din atenția necesară învățării. Învățarea și interesul obiectiv sunt deci reciproc coordonate. Atenția obținută prin constrângere poate avea efecte secundare.
În școală motivația intrinsecă pentru învățătură nu apare la comandă. Din această cauză, în cazul proceselor instructive, trebuie să se revină la alte premise până ce se fondează potențialul necesar și între acestea jocul constituie un ajutor neprețuit pentru a învăța fără constrângere.
Folosirea jocului printre elementele de sprijin ale învățării este importantă nu numai prin prisma lipsei intereselor obiective, ci si datorită altor motive.
Astfel, după un anumit timp, în cadrul activităților didactice, traiectoria concentrării coboară la toți elevii, aptitudinea de a se concentra devine tot mai redusă odată cu creșterea curbei oboselii. Monotonia, produsă de formele stereotipice ale exercițiilor, de exemplu, produce plictiseală care influențează, la rândul său, dorința de a învăța. Dacă devine o stare permanentă aceasta împovărare, aceasta se poate transforma într-un invincibil refuz de a învăța. Pe drept cuvânt, Herbert a apostrofat plictiseala, calificând-o „păcatul de moarte”’ al predării.
J-Bruner spunea că jocul constituie o admirabilă modalitate de a-i face pe elevi să participe activ la procesul de învățare. Elevii simt nevoia să stabilească o relație între gândirea abstractă și gestul concret, tocmai ceea ce-și propune jocul. El valorifică avantajele dinamicii de grup.
Independența si spiritul de cooperare, participarea afectivă și totală la joc, angajează atât pe elevii timizi, cât și pe cei slabi, stimulează curentul de influențe reciproce, ceea ce duce la creșterea gradului de coeziune în colectivul clasei.
Jocul didactic poate fi folosit cu succes la captarea atenției elevilor pe tot parcursul activității didactice și înlăturarea plictiselii, dezinteresului.
Plăcerea funcțională ce acționează în timpul jocului va crea o nouă formă de interes, de participare din partea elevilor, mult superioară atenției realizată prin constrângere, aceasta si datorită faptului că elevul solicitat la joc va avea o comportare activă.
Dacă subliniem și unele dintre efectele funcționale secundare ale jocului în general si, implicit, ale jocului didactic în special, tendința de repetare, destindere și odihnă, înțelegem rolul jocului în înlăturarea plictiselii ce amenință unele activități didactice
Toate cele arătate despre joc întăresc importanța folosirii jocului didactic ca mijloc instructiv. Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizare a elevului cu viața înconjurătoare, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorizarea lor creatoare.
Jocul este un mijloc de educație indirect. Cu ajutorul lui elevul poate fi influențat prin intermediul situației ludice. Astfel se știe că fiecare joc are un obiect al său, o structură și reguli, sub forma unor succesiuni ordonate. Rolul regulii este acela de a păstra structura și desfășurarea jocului. Jucătorul se află în fața acestor raporturi complexe și reciproce, între obiectul, structura și regulile jocului.
Pe lângă aptitudinea de a se conforma regulilor jocului mai trebuie să existe și voința de a le realiza. Jocul este adesea obositor, câteodată chiar istovitor. Astfel, departe de a se naște din lene, jocul se naște din voință. Există un raport mutual între joc și muncă. Jocul nu exersează numai mușchii, ci în cea mai mare parte inteligența, el aduce acea stăpânire de sine fără de care poți fi o ființă umană fără a fi cu adevărat om.
Disciplinarea cerută de structura și regulile jocului nu este considerată supărătoare de cel care se joacă. Jocurile disciplinează fără constrângere pe jucător atât sub aspectul desfășurării acțiunilor obiective (coordonarea mișcării, concentrarea), cât și sub aspectul comportamentului social. Această disciplinare funcțională nu rămâne superficială, adică nu reprezintă o reacție ce este acceptată de cel care se joacă.
Prin intermediul jocului elevul ia contact cu alții, se obișnuiește să țină seama de punctul de vedere al altora și să iasă din egocentrismul său original, jocul fiind și o activitate de grup. În cazul jocului de grup, a jocului colectiv, fiecare ține seama de celălalt. Acest lucru reclamă de la fiecare elev o continuă trecere de la coordonare la subordonare, un „spirit de echipă”, cum se spune în limbaj sportiv. Important în jocul colectiv este, de asemenea, faptul că această atitudine de coordonare și subordonare nu poate fi realizată prin constrângere, ci numai în mod activ de către elevi în desfășurarea jocului. În acest fel, se realizează în joc o interiorizare a normelor pe care o întâlnim, de regulă, doar fragmentar în alte situații pedagogice.
De asemenea, nu trebuie uitat faptul că institutorul se poate folosi de joc pentru a cunoaște elevul. Știm că orice elev se angajează în jocul său fiindcă jocul îi servește pentru a-și afirma întreaga sa personalitate. Fiecare elev are un stil propriu de joc, așa cum fiecare artist are stilul său caracteristic. Elevul își arată în joc inteligența, voința, caracterul dominant, într-un cuvânt personalitatea.
Jocul constituie o formă de activitate specifică pentru elev și hotărâtoare pentru dezvoltarea sa psihică. Sub influența jocului se formează, se dezvoltă și se restructurează întreaga activitate psihică a elevului.
Prin jocul didactic elevul își angajează întreg potențialul psihic, își ascute observația, își cultivă inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă ș. a.
Totodată prin joc se creează condiții favorabile pentru activitatea intelectuală a elevului. Prin joc, cadrul didactic consolidează, precizează și chiar verifică cunoștințele elevilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, antrenându-le capacitățile creatoare.
Utilizat, deci, în procesul de învățământ, jocul asigură participarea activă a elevului la lecții, sporește interesul de cunoaștere față de conținutul lecțiilor, dovedind astfel funcții psihopedagogie.
Rolul formativ pe care îl are jocul constă în faptul că prin intermediul lui elevul devine stăpân pe procedee accesibile de reconstituire a unor variate conținuturi cu ajutorul acțiunilor obiectuale, externe, materializate. Există deci o legătură între acțiunile materiale de joc și acțiunile mintale psihice, derivate din cele dintâi.
Jocul constituie un mecanism specific de asimilare a influențelor mediului social-uman. Aceste influențe nu acționează întâmplător, ci sunt dirijate de către adulți. In acest fel, jocul reprezintă pentru adult un important mijloc de a exercita asupra elevului un sistem de influențe instructiv – educative și pe această cale devine posibilă dezvoltarea elevului din punct de vedere fizic, intelectual, moral și estetic.
IV.3 IMPORTANȚA JOCULUI DIDACTIC
Prin joc elevul învață cu plăcere, devine interesat de activitatea ce se desfășoară, cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoși, și capătă mai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsuri. Jocurile didactice educă atenția, capacitățile fizice intelectuale, perseverența, promptitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei.
Prin joc se realizează cunoașterea realității, se exersează funcțiile psihomotrice și socioafective, el are rolul de a bucura, destinde, delecta, de a crea confort spiritual, de a compensa terapeutic tensiunea și neîmplinirile individuale.
Atunci când este rațional integrat în procesul instructiv-educativ, jocul didactic are importante funcții pedagogice: funcție formativă, de relaxare, de adaptare la activitatea de învățare, de dezvolare psiho-motrică, de simulare a realului în activitatea proprie a elevului.
Munca în grupuri stă la baza activităților didactice. Aceste activități urmăresc să dezvolte la copii un simț al identității și prețuirii de sine, cooperarea, respectul și integrarea în comunitatea elevilor. Modalitățile de lucru și metodele aplicate cer moduri diferite de dispunere a mobilierului și organizarea elevilor în formații de lucru de diferite mărimi. Se ține cont de nivelul de dezvoltare al fiecărui elev prin metodologia didactică utilizată care vizează abordarea individualizată a elevilor clasei. Pentru a arăta că utilizarea jocului didactic asigură optimizarea performantelor școlare ale elevilor de gimnaziu, am realizat un proiect pe care l-am aplicat pe un lot de subiecți aleși și clasificați după următoarele criterii:
vârsta :
Figura IV.1 – Diagrama elevilor pe vârste
gen:
Figura IV.2 – Diagrama elevilor în funcție de gen
mediu rezidențial:
Figura IV.3 – Diagrama elevilor în funcție de mediu rezidențial
performanțe școlare:
Figura IV.4 – Diagrama elevilor în funcție de performanțelor școlare
Metodologia investigației constă în joc didactic și test docimologic. Testul docimologic este un instrument de evaluare complex format dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (probe sau întrebări – numite itemi), ce permit măsurarea și aprecierea nivelului de pregătire al elevilor precum și a nivelului de formare și dezvoltare a unor capacități și competențe de diverse naturi. Rezultatele testului docimologic pun în evidență progresul sau regresul înregistrat de elev într-o perioadă de timp, constituind și un indicator de eficiență a activității profesorului, deoarece oferă, pe baza unor măsurători și aprecieri, informații pertinente cu privire la modul de realizare a obiectivelor didactice, la direcțiile de intervenție de perspectivă a cadrelor didactice pentru ameliorarea și/sau optimizarea demersurilor instructiv-educative. (Se aplica testul docimologic prezentat în Anexa 2).
Înregistrarea rezultatelor este prezentată în tabelul de mai jos:
Figura IV.5 – Rezultatele obținute de elevi în urma testării
Reprezentarea grafică a rezultatelor este prezentată în diagrama următoare:
Figura IV.6 – Diagrama cu rezultatele obținute de elevi în urma testării
După analizarea și interpretarea rezultatelor obținute, progresul elevilor este vizibil semnificativ între etapa inițială și cea finală.
Deci, prin joc poate fi transmisă o mare parte din informațiile cuprinse în programele școlare, acesta oferind cadrului didactic prilejul de a atinge obiective importante ce țin de latura formativă, dar și de cea informativă în dezvoltarea personalității elevului.
CAPITOLUL V
VÂNĂTOAREA DE COMORI
V.1 JOCUL DIDACTIC – VÂNĂTOAREA DE COMORI
Importanța instructiv – educativă a jocului este destul de mare. Pe lângă caracterul lor afectiv si competitiv, jocurile au darul de a-i stimula pe elevi la căutări, la folosirea unor strategii de gândire, dezvoltându-le în același timp spiritul de echipă.
Practica si teoria educației au demonstrat că jocul locul ocupă un loc important în viața elevului, în activitatea de instruire și educare a acestuia. Prin intermediul jocului, copiii își îmbogățesc experiența cognitiva, își educa voința si pe aceasta baza formativă își conturează profilul personalității.
”Vânătoarea de comori” este una dintre metodele educației nonformale, care stimulează interesul și motivația elevilor pentru activitățile educative și să le dezvolte potențialul cognitiv și creativ având ca obiective principale:
– dezvoltarea spiritului de echipă în cadrul grupului;
– mișcarea în aer liber;
– dezvoltarea spiritului de observație ;
– dobândirea abilităților de a se orienta în spațiu;
– consolidarea deprinderilor de a se orienta pe hartă ;
– promovarea valorilor cultural-istorice;
– optimizarea performantelor școlare;
– activizarea si optimizarea potențialului intelectual si fizic;
– dobândirea unor însușiri sociale;
– învățarea prin descoperire.
Prin intermediul jocului didactic, copiii ies „din anonimat” și ni se înfățișează ca ființe cu personalitatea în formare, care gândesc, acționează motivat după posibilități și aspiră la perfecționare.
Jocul didactic este o forma de activitate distractivă și accesibila elevului, prin care se realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative în instituțiile școlare.
Această metodă a avut un real succes în rândul elevilor din comunitatea didactică în care lucrez. Ea constă în simbolizarea sub formă de joc cu mai multe probe, în care elevii au ocazia să-și dezvolte competențe cognitive, afective și sociale prin exersarea unor demersuri, comportamente, stări și convingeri. Folosită ca metodă didactică, vânătoarea de comori presupune o abordare transdisciplinară, probele și indiciile folosite de cadrul didactic fiind inepuizabile și depinzând doar de imaginația acestuia.
”Vânătoarea de comori” este o metodă inovativă de învățare prin colaborare și cooperare folosind tehnologii actuale, foarte apreciate de elevi. În acest sens se îmbină tehnologia cu divertismentul în scop educativ. Probele folosite într-o vânătoare de comori sunt extrem de variate: de logică, perspicacitate,de îndemânare și forță fizică cuprinzând cunoștințele dobândite din diferite discipline școlare, cuprinse într-un joc-concurs interdisciplinar.
Activitățile propuse în cadrul concursului vor să antreneze un număr cât mai mare de elevi în desfășurarea de jocuri în vederea:
rezolvării problemelor de perspicacitate și de logică;
sporirii interesului elevilor pentru aprofundarea și aplicarea cunoștințelor teoretice în activitățile practice de teren, dezvoltarea creativității, a spiritului competitiv și de echipa;
cultivării relațiilor de prietenie, de colaborare, a inițiativei și imaginației creatoare;
fortificării organismului și sporirea capacității de muncă intelectuală a elevilor;
valorificării deprinderilor și priceperilor însușite în orele de curs aplicate într-o competiție;
satisfacerii dragostei pentru mișcare și joc în aer liber;
formării de deprinderi de organizare în mod util și reconfortant a timpului liber;
dezvoltării trăsăturilor pozitive ale caracterului și personalității elevului.
V.2 DESCRIEREA JOCULUI DIDACTIC
”VÂNĂTOAREA DE COMORI”
Pentru desfășurarea concursului se formează echipe de câte patru elevii din clasele V-VIII, unul fiind declarat liderul echipei. Fiecare echipă este dotată cu un smartphone sau tabletă conectată la internet, pentru accesarea probelor, probe regăsite în aplicația ”Vânătoarea de comori”, instalată în prealabil din Google Play.
Aplicația permite familiarizarea cu probele din concurs, existând în cadrul acesteia opțiunea de Antrenament – opțiune care simulează condițiile din timpul jocului. De asemenea este prezentat regulamentul și regulile după care acesta se desfășoară.
Figura V.1 – ”Vânătoarea de comori” în Google Play
Probele vizează gândirea logică, perspicacitatea, îndemânarea, forța fizică, observarea detaliilor și orientarea pe baza unor indicații, cunoștințe din toate clasele ciclului gimnazial, motiv pentru care toți elevii sunt implicați în mod activ, cooperând între ei. În desfășurarea concursului sunt 12 probe principale, însă exista și sarcini suplimentare, în final toate ducând la o probă fizică sau de îndemânare (baschet, pescuit sportiv, popice, golf, rezolvarea unui puzzle, aruncare la țintă cu cerculețe, darts, ștafetă, parcurgerea unui traseu contratimp cu trotineta etc.).
Figura V.2- Probe din ”Vânătoarea de comori”
Fiecare echipă își alege un nume care să îi reprezinte, nume folosit ulterior pentru logare în aplicație. Startul concursului, reprezintă prima probă din joc, unde fiecare lider trebuie să găsească parola asociată numelui echipei, parola de acces în aplicație.
De exemplu, în ediția trecută s-au folosit:
Figura V.3- Logare în ”Vânătoarea de comori”
Fiecare echipă își stabilește ordinea rezolvării probelor. Fiecare răspuns la problemele de logică, perspicacitate, matematică sau orientare este folosit ca parola sau indiciu pentru redirecționarea echipei spre următoarea probă, precizată în aplicație.
Figura V.4 – Redirectare în ”Vânătoarea de comori”
Liderul de echipa desemnează membrul din echipa care îndeplinește proba fizică. Proba fizică se face doar o singură dată. La fiecare probă fizică, primelor zece rezultate ca valoare, li se atribuie un punctaj în ordinea descrescătoare a rezultatului obținut de echipă (Ex: Cel mai bun rezultat – 10 puncte, al doilea rezultat 9 puncte, al treilea 8 puncte, ș.a.m.d.) iar diferența de minute dintre momentul terminării probelor până la 120 se transformă de asemenea în puncte. Totalul punctelor obținute reprezintă punctajul final, punctaj după care se stabilesc câștigătorii.
Numărul mare de elevi participanți, peste 200, denotă popularitatea jocului în rândul acestora. Punctele tari ale jocului-concurs ”Vânătoarea de comori” sunt:
interesul copiilor pentru utilizarea tehnologiei informației si comunicării (TIC);
dezvoltării spiritului de lucrul în echipă;
este o activitate distractivă, cu miză și rezultat concret simultan;
creează mediul potrivit în care oamenii să socializeze, să fie transparenți și autentici;
căutarea indiciilor este un exercițiu fizic în sine și în același timp stimulează adrenalina și simțul de aventură al participanților;
promovarea formării aptitudinilor si atitudinilor;
dezvoltarea activității conștiente și responsabile care are drept scop îmbunătățirea comunicării și colaborării între elevi.
V.3 ”VÂNĂTOAREA DE COMORI” – DATE STATISTICE
Evoluția fiecărei echipe în timpul concursului este monitorizată, aplicația asociată jocului trimițând informații organizatorului cu progresul și probele rezolvate, ordinea acestora și durata alocată fiecăreia. Ordinea de rezolvare a probelor fiind stabilită de fiecare echipă.
Pe baza datelor furnizate de aplicația asociată jocului ”Vânătoarea de comori”, a chestionarului completat de elevii și cadrele didactice participante la sfârșitul concursului și a datelor înregistrate de arbitri probelor fizice, cei 220 de elevi au fost distribuiți astfel:
Tabelul VI.3.1 – Repartiția elevilor participanți pe clase
Reprezentarea grafică pe clase și gen:
Graficul VI.3.2. – Diagrama elevilor participanți pe clase și gen
Datorită gradului de dificultate al problemelor și timpului impus desfășurării jocului, nu toate echipele au rezolvat toate probele. Probele care au fost cele mai îndrăgite de elevi au fost cele de căutare elemente prin curtea școlii, observare detalii și perspicacitate.
Tabelul VI.3.2 – Numărul echipelor care au rezolvat probele
Ele activizează elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv și acțional, presupunând angajare individuală dar și comunicare și interacțiune între coechipieri (asumarea de răspunderi în cadrul grupului, delegarea de responsabilități), implicare și creativitate în dezlegarea misterelor și rezolvarea diferitelor probe, concurență între echipe prin parcurgerea contra timp a unor trasee comune, antrenează spiritul de observație și capacitatea de interpretare a informațiilor.
Graficul VI.3.3. – Diagrama cu numărul echipelor care au rezolvat probele
Chestionarul aplicat elevilor după terminarea jocului-concurs este prezentat în Anexa 5. El a fost aplicat pe un lot de 100 de elevi, 30 lideri de echipe și 70 participanți la joc.
La întrebarea ” Care crezi ca au fost punctele tari/forte ale proiectului?”, elevii au ales, făcând abstracție de recompensele jocului, activitățile proiectului, activități care implică cooperare și colaborare între ei. (P1 – punctul forte 1, P2 – punctul forte 2, ș.a.m.d.).
Tabelul VI.3.3. – Numărul echipelor care au rezolvat probele
Am adăugat un cod fiecărei opțiuni pentru a reprezenta grafic răspunsurile:
Graficul VI.3.4. – Aprecierea proiectului de către elevi
În cadrul chestionarului elevii și-au autoevaluat spiritul de cooperare, colaborare și integrare în cadrul unui grup. S-a folosit o scala Likert cu opțiunile: Întotdeauna, Deseori, Uneori, Rareori, Niciodată, la afirmațiile de mai jos:
Tabelul VI.3.4. – Lista întrebărilor din chestionarul de evaluare elevi
Fiecărei afirmații i-am atribuit un cod pentru ale putea reprezenta grafic (A1-prima afirmație, A2-a doua afirmație, ș.a.m.d.)
Graficul VI.3.5. – Chestionarul de autoevaluare a spiritului de cooperare al elevilor
Ideea vânătorii de comori a fost folosită cu succes în practici de învățare, atingând obiective esențiale în dezvoltarea elevilor, de la cele fizice (mișcarea în natură, relaxare, distracție), până la cele mentale (cooperare,gândirea critică, atenția pentru detalii, căutarea de soluții) și afective (respect față de natură, față de comunitatea din care fac parte, față de partenerul cu care fac echipă, etc.).
CAPITOLUL VI
IMPORTANȚA APLICĂRII METODELOR DE ÎNVĂȚARE PRIN COOPERARE
Scopul cercetării a fost stabilirea frecvenței utilizării metodelor de învățare prin cooperare și importanței acestora de către cadrele didactice și aplicarea acestora în funcție de vechimea în învățământ, de mediu, gradul didactic și avantajele și dezavantajele metodelor.
Obiectivele principale ale cercetării au fost:
analiza frecvenței folosirii metodelor de învățare prin cooperare în funcție de nivelul de importanță al acestora, de vechime și mediu.
analiza percepției cadrelor didactice privind avantajele și dezavantajele aplicării metodelor de învățare prin cooperare.
Întrebările cercetării au fost:
Care este percepția cadrelor didactice privind frecvența folosirii metodelor didactice în funcție de importanța acestora și mediu?
Există diferențe în ceea ce privește vechimea în învățământ a cadrelor didactice și frecvența aplicării metodelor de învățare prin cooperare?
Metodele de învățare prin cooperare sunt mai puțin folosite de către cadrele didactice din mediul rural, decât cadrele didactice din mediul urban?
Cercetarea a pornit de la ipotezele care afirmă că:
cu cât crește nivelul de importanță al metodelor cu atât crește frecvența folosirii în predare a acestora.
cu cât crește vechimea în învățământ a cadrelor didactice cu atât scade frecvența folosiri metodelor de învățare prin cooperare.
metodele de învățare prin cooperare sunt mai puțin folosite de către cadrele didactice din mediul rural, decât cadrele didactice din mediul urban.
Pentru a studia și analiza ipotezele s-a realizat o cercetare cantitativă folosindu-se ca tehnică metoda anchetei. Pentru culegerea datelor s-a folosit drept instrument chestionarul prezentat în Anexa 8, aplicat pentru identificarea percepției cadrelor didactice referitoare la importanța, frecvența, avantajele și dezavantajele folosirii metodelor de învățare prin cooperare, în funcție de mediu, vechime și grad didactic.
Chestionarul cuprinde 24 itemi, dintre care 19 sunt construiți sub forma scalei Likert, iar 5 dintre ei reprezentând datele demografice.
Chestionarul a fost aplicat pe un eșantion de 40 de cadre didactice atât din învățământul rural, cât și urban, cu grade didactice, gen, vechime și studii diferite.
Lotului de subiecți în funcție de genul acestora este prezentat mai jos:
Graficul VI.1- Repartiția cadrelor didactice în funcție de gen
La cercetare a participat un lot de 40 de cadre didactice, dintre care 75% sunt de gen feminin iar 25 % de gen masculin.
Graficul VI.2 – Repartiția participanților în funcție de mediul de proveniență
Se observă conform graficului nr.2 că 20% dintre participanți provin din mediul rural (8 cadre didactice) și 80% din mediul urban (32 de cadre didactice) .
Gradele didactice ale lotului chestionat sunt:
Graficul VI.3 – Repartiția cadrelor didactice în funcție gradul didactic
Conform graficului 3 se observă că profesorii participanți la cercetare au grade didactice diferite. Astfel, 10% sunt debutanți (4 cadre didactice), 15% au definitivatul (6 cadre didactice), 12,50% au gradul didactic II (5 cadre didactice) și 62,50% au gradul didactic I (25 cadre didactice). Așadar, predomină cadrele didactice care au gradul I în învățământ.
În funcție de variabila vechimea în învățământ avem reprezentarea grafică:
Graficul VI.4 – Repartiția participanților în funcția de vechimea în învățământ.
Conform graficului VI.4 se observă că vechimea în învățământ este variată. Astfel, 12,50% dintre participanți au o vechime cuprinsă între 0 și 5 ani (5 cadre didactice), 12,5% o vechime cuprinsă între 5 și 10 ani (5 cadre didactice), 12,50% o vechime cuprinsă între 10 și 15 ani (5 cadre didactice), 37,50% între 15 și 20 de ani (15 cadre didactice) și 25% cu o vechime cuprinsă între 20 și 30 de ani (10 cadre didactice). Predomină vechimea cuprinsă între 15 și 20 ani, urmată de cea cuprinsă între 20 și 30 de ani.
În funcție de forma de învățământ absolvită de cadrele didactice avem:
Graficul VI.5 – Repartiția participanților în funcție forma de învățământ absolvit
Din reprezentarea grafică se observă că lotul de chestionat este format din :14 învățători, 23 de profesori, 2 ingineri și un cadru didactic cu alte studii.
Pe baza informațiilor înregistrate din chestionare am realizat că există o corelație semnificativă între frecvența utilizării metodelor și importanța utilizării metodelor de învățare prin cooperare.
Cu alte cuvinte, rezultatele au arătat că frecvența utilizării metodelor de învățare prin cooperare crește pe măsură ce crește și nivelul de importanță al acestora.
Rezultatul analizei legat de faptul că creșterea vechimii în învățământ a cadrelor didactice influențează scăderea frecvenței folosirii metodelor de învățare prin cooperare la clasă a indicat că nu există o corelație semnificativă între cele două variabile. Așadar, frecvența folosirii metodelor de învățate prin cooperare nu scade pe măsură ce vechimea în învățământ crește.
Pe baza valorilor înregistrate din chestionar s-a observat că nu există diferențe semnificative statistic între mediul rural și mediul urban privind frecvența folosirii metodelor de învățare prin cooperare.
Reprezentarea grafică a mediilor celor două grupe este prezentată mai jos:
Graficul VI.6 – Reprezentarea grafică a frecvenței utilizării în funcție de mediu
Răspunsurilor la chestionar legat de folosirea metodelor de învățare prin cooperare au avut pentru Acord total: 2 puncte, Acord: 1 punct, Indiferent: 0 puncte, Dezacord: -1 punct, Dezacord total: -2 puncte, putând astfel să se creeze o ”privire” de ansamblu asupra modului de utilizare a cadrului didactic, a metodelor de învățare prin cooperare.
Răspunsurile lotului chestionat referitoare la avantajele folosirii metodelor de învățare prin cooperare exprimate în procente sunt centralizate astfel:
Tabel VI.1- Avantajele învățării prin cooperare exprimate în procente
Fiecărui întrebări i s-a atribuit un cod pentru a putea reprezenta grafic rezultatele obținute.
Graficul VI.7- Reprezentarea grafică a avantajelor aplicării metodelor de
învățare prin cooperare.
Așa cum se observă din Graficul VI.7, cadrele didactice sunt total de acord că folosind metodele de învățare prin cooperare se dezvoltă capacități cognitive complexe, că se dezvoltă sociabilitatea, apare o influență pozitivă a motivației elevilor în ceea ce privește autoeficiența, conștientizarea scopului, învățării și evaluarea intrinsecă a sarcinilor de învățare.
Pe lângă avantaje, aplicarea acestor metode prezintă și dezavantaje. Răspunsurile lotului chestionat referitoare la dezavantajele folosirii metodelor de învățare prin cooperare exprimate în procente arată astfel:
Tabel VI.2 – Avantajele învățării prin cooperare exprimate în procente
Fiecărui întrebări i s-a atribuit un cod pentru a putea reprezenta grafic rezultatele obținute.
Graficul VI.8 – Dezavantajele învățării prin cooperare exprimate în procente
Așa cum se poate observa din Graficul VI.8, dezavantajele cu care se întâlnesc cadrele didactice cel mai des sunt acelea care se referă la scăderea interesului pentru consultarea surselor de informare în format fizic ( 85%) și tendința elevului de a apela la calculator și de a prelua informațiile fără a le mai trece prin filtrul propriei gândiri (75%).
Dezavantajele folosirii metodelor de învățare prin cooperare în procente în funcție de mediu sunt exprimate astfel:
Tabel VI.3 – Dezavantajele învățării prin cooperare exprimate în procente în mediul urban
Iar reprezentarea grafică a acestora este:
Graficul VI.9 – Dezavantajele învățării prin cooperare în mediul urban
În mediul rural, cadrele didactice se lovesc de alte limite ale aplicării metodelor de învățare prin cooperare. Rezultatele obținute sunt prezentate în tabel, iar cea mai mare frecvență a acestora este prezentată în Graficul VI. 10.
Tabel VI.4- Dezavantajele învățării prin cooperare exprimate în procente în mediul rural
Iar reprezentarea grafică a acestora este:
Graficul VI.10 – Dezavantajele învățării prin cooperare în mediul rural
Datorită faptului că în mediul urban clasele de elevi sunt numeroase, cadrele didactice se lovesc des de aceste limite care predomină.
Diferențele dintre cele două medii sunt evidențiate în următorul grafic:
Graficul VI.11 – Diferențele dintre medii privind dezavantajele aplicării metodelor de învățare prin colaborare
Diferențele dintre medii sunt foarte mici, în ambele medii regăsindu-se limite cu procentaj foarte apropiat, ceea ce indică faptul că
Astfel, cadrele didactice din mediul rural aplică cu aproape aceeași frecvență metodele de învățare prin cooperare precum cele din mediul urban. Prin urmare, se poate afirma că mediul nu influențează foarte tare frecvența aplicării metodelor de învățare prin cooperare, ceea ce dovedește că și cadrele din mediul rural cunosc și utilizează aceste metode la fel de frecvent ca cele din mediul urban, că se perfecționează și sunt interesate de calitatea procesului de predare-învățare.
CONCLUZII
În lucrare am prezentat rezultatul unei cercetări privind metodele de învățare prin cooperare, metode inovatoare în vederea dezvoltării capacităților intelectuale ale elevilor.
Metodele didactice folosite în procesul instructiv-educativ, fie tradiționale, fie activ participative, au ca țintă precisă formarea și dezvoltarea elevului.
Cel care are ca menire alegerea și folosirea celor mai eficiente metode în procesul de formare continuă a elevilor este cadrul didactic. Acesta, prin abilitățile pe care le deține, poate sau nu să contribuie la bunul mers al actului didactic.
Metodele de învățare prin cooperare sunt, modalități moderne de stimulare, de activizare a actului didactic. Acestea presupun învățarea prin comunicare, colaborare, confruntare de idei, opinii și argumente, iar elevii sunt incluși în situații de învățare care răspund capacităților lor, nivelului lor de dezvoltare intelectuală și personală.
Eficiența acestor metode este dată de rezultatul demersului didactic. De aceea, calitățile și disponibilitățile care definesc un cadru didactic sunt: receptivitatea la nou, posibilitatea de adaptare a stilului didactic la orice provocare, capacitate de mobilizare, dorință de cunoaștere, gândire modernă și creativă și nu în ultimul rând empatie.
Datorită transformării continue a educației, a accesului nelimitat la informație și resurse, cadrul didactic trebuie să-și construiască demersul didactic în funcție de acestea.
Școala are o orientare spre viitor și nu spre trecut, ea pregătește elevii pentru ceea ce omenirea va fi mai târziu. Pregătirea elevului va fi mai temeinică dacă cel care face această muncă va folosi cele mai adecvate metode. Materialele de specialitate studiate au reliefat ideea că metodele de învățare prin cooperare sunt cele care sprijină și ajută cel mai bine la formarea elevului. Societatea are și va avea nevoie de oameni care gândesc, care au inițiativă, care au spirit critic, spirit de echipă și calități morale valoroase.
Prin cercetarea realizată am urmărit analiza percepției cadrelor didactice referitoare la importanța aplicării metodelor de învățare prin cooperare, la frecvența cu care sunt folosite, la avantajele și dezavantajele pe care le impun în funcție de mai mulți factori.
Reușita schimburilor intelectuale si verbale dintre elevi, se face prin obișnuirea acestora cu practicile participative de cooperare, de a lucra și învăța împreună, de a reflecta, de a se asculta reciproc, de a argumenta pentru a convinge ceea ce susțin, de a repartiza sarcinile de lucru.
Elevii trebuie sa accepte diferențele dintre ei, dar si să descopere complementaritățile, în toate acțiunile lor prevalând interesul echipei, al comunității educaționale în care ei învață și se formează.
În învățarea prin cooperare, profesorul trebuie să fie o prezentă discreta pentru a lăsa inițiativa de acțiune grupurilor, fără a-și impune prezenta, acordându-le sprijinul necesar.
Învățarea prin cooperare stimulează elevii la plăcerea de a participa la confruntări intelectuale, la schimburi de idei și de puncte de vedere cu scopul de a le valoriza.
Așadar, rezultatele obținute au evidențiat lipsa diferențelor majore în funcție de mediu, de vechime, a frecvenței utilizării metodelor de învățare prin cooperare. Cadrele didactice din mediul rural folosind la fel de frecvent metodele de învățare prin cooperare precum cele din mediul urban.
Eficiența unei metode moderne depinde de momentul în care este aplicată, de măiestria cadrului didactic, de implicarea emoțională a acestuia, dar și a elevului, de materialul didactic pe care-l folosește, de disciplina de învățământ, dar și de particularitățile de vârstă și individuale ale elevului.
BIBLIOGRAFIE
Balan B., Cosmovici A., (2005). Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactic’, Editura Polirom
Bocoș M., (2007), Teoria și practica cercetării pedagogice, Ed. a II-a, Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca.
Bocoș M., Catalano H., Avram I., Someșan E., (2009). Pedagogia învățământului preșcolar, Instrumente didactice, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
Bocoș M., Catalano H., (2008). Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Cercetări, acțiune, Vol. 1, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
Bocoș M., (2007). Teoria și practica cercetării pedagogice, Ed. a II-a, Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca.
Breben S., Goncea E., ( 2002). Metode de învățare prin cooperare de grup, Editura Arves
Breben S., Gongea E., Ruiu G., Fulga M., (2007). Metode interactive de grup, Ghid metodic, Editura Arves, Craiova.
Cerghit I., (1980). Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Cerghit I. (1983). Perfecționarea lecției în școala modernă, Editura Didactică și Pedagogică, București
Cerghit I. (1997). Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București
I. Huet, O.R. Pacheco, J. Tavares, G. Weir, (2004). Chalenges in Teaching and Learning in higher Education. University of Aveiro.
Chiș, V., (2002). Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca. 7. Chiș, V., Stan, C., Bocoș, M., Albulescu, I., (2006), Tradiții valori și perspective în pedagogia învățământului preșcolar”. Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.
Cojocariu V., (2002). Teoria și metodologia instruirii, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Comarnic L., (2015). TIC pas cu pas, Editura Rovimed, Bacău.
Cucoș, C. (2006). Pedagogie , Editura Polirom, Iași.
Cucoș C.. (coord.). (2008). Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, ed. a II-a revăzută și adăugită. Iași: Editura Polirom.
Dottrens R.( 1970). A educa și a instrui, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Dragomir M. (2002). Managementul activității didactice – eficiență și calitate, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca.
Drăghicescu L., Petrescu A.M.. (2007). Învățarea prin cooperare – garant al unei învățări de calitate. În volumul Conferinței Științifice Internaționale Perspective ale educației sociale și emoționale, Analele Universității din Oradea, Fascicula departamentului pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului Didactic, Psihologie și Psihopedagogie Specială-Pedagogie-Metodică, Tom XI, Partea I. Oradea: Editura Universității din Oradea, pp. 375 – 385.
Dulamă M., (2002). Modele, strategii și tehnici didactice activizante, Editura Clusium, Cluj-Napoca,
Galina Braguța , (2013). Tehnologii Informaționale , Chișinău,42 pag.
Ion Al.Dumitru, (2000). Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă, Editura de Vest, Timișoara,.
Ionescu M., Radu I., (2010). Didactica modernă, Editura Dacia,
Joița E., (1994). Didactica aplicată, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova
Pierre Chauve, Gilles Ferréol, Adrian Neculau, (2005).Learning and Teaching in the communication society. Council of Europe Publishing, F-67075 Strasbourg Cedex,
Neacșu I. (1990). Metode și tehnici de învățare eficientă, Ed. Militară, București
Nicola I. (1996). Tratat de pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București
Negreț -Dobridor I., Pânișoară I. O.. (2005). Știința învățării. De la teorie la practică. Iași: Editura Polirom. Olimpius Istrate, (2013),
Olimpius Istrate, (2013). eLearning in Romania: abordări teoretice, preocupări, experiențe, Editura Universitară,
Nicola I. (1994). Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București
Oprea C.L.. (2006). Strategii didactice interactive. București: E.D.P..
Pânișoară I. O., (2008). Comunicarea eficientă, ed. a III-a, revăzută și adăugită. Iași: Editura Polirom.
Programul SEI. De la reformă la dezvoltare. (2001–2007), Ministerul Educației și Cercetării.
Radu Jugureanu (coord.), (2007).Manual de instruire a profesorilor pentru utilizarea platformelor de e-Learning. Litera Internațional,
Mândru E., Borbeli L. (2010). Strategii didactice interde învățare prin cooperare, Editura Didactica Publishing House
Musata B., Miron I., (2017), Tratat de didactică modernă, Editura Paralela 45, Pitești.
Steele J.L., Meredith K.S., Temple C.. (1998). Lectura și scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice, vol. I. Cluj-Napoca: Casa de Editură și Tipografia GLORIA.
Văideanu G.(1986). Pedagogie-ghid pentru profesori, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași
Documente Web
http://www.unesco.org/education/educprog/lwf/dl/edict.pdf;accessed
http://www.armyacademy.ro/biblioteca/anuare/2003/UTILIZAREA.pdf
www.elearning.ro
http://unesdoc.unesco.org/images/0012/001295/129538e.pdf
http://ec.europa.eu/education/index_en.htm
http://www.dkms.com/papers/firestoneoklc.pdf
http://www.macroinnovation.com/images/KnlgLifeCycle.pdf
http://www.adelaide.edu.au/clpd/resources/leap/leapinto/LifelongLearning.pdf
http://www.racai.ro/media/Referatul1-IulianaDobre.pdf
http://depmath.ulbsibiu.ro/chair2/craciunas/model%20standard%20platforma%20eLearning.pdf
http://www.bscw.de/english/index.html
http://public.bscw.de/bscw_help-4.5/english/
http://www.slideshare.net/louisdoruh/moodle-romania-4513827
http://www.moodle.ro/
http://www.lifehack.org/articles/lifestyle/15-steps-to-cultivate-lifelong-learning.html
http://www.businessdictionary.com/definition/information-utility-IU.html
http://www.lpcube.com/knowledge-lifecycle/
www.lemill.net
www.moodle.org
www.blackboard.com
http://www.elearning.ro/resurse/EduTIC2009_Raport.pdf
http://www.jurnalul.ro/stiinta-tehnica/tehnica/windows-netmeeting-9990.html
http://www.scritub.com/stiinta/informatica/Proiectarea-organizarea-si-des163245154.php
http://unesdoc.unesco.org/images/0012/001295/129538e.pdf
https://www.academia.edu/22637097/Metode_%C5%9Fi_mijloace_valorizate_prin_utilizarea_TIC_1…._Conversa%C8%9Bia_euristic%C4%83
www.didactic.ro
http://www.revistatus.ro
http://educatie.inmures.ro
pshihopedagogie.blogspot.com
ANEXE
ANEXA 1
Dispozitive periferice
ANEXA 2
ANEXA 3
PROIECT DIDACTIC
Disciplina: Tehnologia informației și comunicării;
Unitatea de învățare: Mijloace moderne de comunicare – Internetul
Tema: Securitate în internet
Tipul lecției: Lecție mixtă
Clasa: a V-a
Timpul lecției: 50 min;
Obiective operaționale:
obiective cognitive:
O1 să identifice principalele noțiuni teoretice legate de Internet prin completarea unui rebus tematic
O2 sa definească cele trei tipuri de malware întâlniți in rețeaua internet
O3 sa enumere modalitățile de protecție împotriva programelor de tip malware,
O4 sa identifice modalități de invadare a confidențialității
O5 sa realizeze o scurta prezentare te tip cauza-efect in vederea descrierii „comportamentului” unui calculator virusat
obiective psihomotorii
formarea deprinderii de a sintetiza cunoștințele
obiective afective:
– formarea convingerii că identificarea corecta a atacurilor produse in rețeaua internet duc la o mai buna prevenție a deteriorării calculatorului.
Strategii didactice:
metode de învățământ:
metode de comunicare orală:
expunerea;
conversația;
metode active:
organizatorii grafici
predare-învățare reciproca
învățarea prin descoperire;
învățare prin colaborare;
procedee de instruire:
conversația introductivă (în etapa de reactualizare a noțiunilor deja predate);
conversația de consolidare (în etapa de fixare a cunoștințelor însușite);
forme de organizare a activității instructive:
pe perechi
pe grupe neomogene
resurse materiale:
caiet de notițe;
tabla
fișa de lucru
metode de evaluare:
mozaicul
evaluarea continuă:
dezlegarea unui rebus (în etapa de reactualizare a cunoștințelor);
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
Momentul organizatoric:
pregătirea lecției:
pregătirea setului de fise
organizarea și pregătirea clasei:
verificarea frecvenței elevilor;
verificarea existenței resurselor materiale;
Captarea atenției clasei:
anunțarea și scrierea pe tablă a titlului lecției Securitate in internet
anunțarea obiectivelor operaționale prin precizarea planului de idei
explicarea modului de desfășurare a activității.
FIȘA DE LUCRU
Rezolvați următorul rebus și aflați cuvântul colorat pe verticală::
ORIZONTAL
enciclopedie online liberă cu acces gratuit, dezvoltată în mod colaborativ de către voluntari.
aplicație gratuită de mesagerie instantanee.
grup de discuție deschis pe Internet unde puteți vorbi cu alți utilizatori în timp real, folosind un pseudonim.
persoană care încearcă să obțină, în mod ilegal, controlul unui sistem de securitate, computer sau rețea.
comunitate în care mai multe persoane se înregistrează și discută despre un anumit lucru.
condiție care rezultă atunci când o persoană se angajează într-o acțiune, care poate fi plăcută, dar continuarea acesteia devine compulsivă
site care permite încărcarea și vizualizarea videoclipurilor distribuite de utilizatorii săi
8) folosirea cuvintelor, ideilor sau figurilor create de alte persoane fără a menționa sursa sau proprietatea intelectuală a respectivilor autori.
ANEXA 4
PROIECT DIDACTIC
Disciplina: Informatică și T.I.C.
Clasa: a V-a
Unitatea de învățare: Sisteme de operare
Tema activității: Interfața unui sistem de operare
Tipul lecției: dobândire de noi cunoștințe
Durata: 50 min
Competente generale:
1. Utilizarea responsabilă și eficientă a tehnicii de calcul și de comunicații
2. Elaborarea creativă de produse informatice care să valorifice conexiunile dintre disciplina Informatică și TIC și societate
Competențe specifice:
1. definirea noțiunii de interfață grafică
2. recunoașterea elementelor interfeței grafice
3. exersarea utilizării elementelor de interfață, într-o aplicație specifică sistemului de operare folosit
Obiective operaționale:
– să identifice principalele pictograme de pe Desktop
– să definească rolul elementelor de pe Desktop
– să cunoască rolul butonului de Start si al Taskbar-ului
Strategii didactice:
– Metode și procedee didactice: conversația, observația, explicația, metoda starbursting, metoda compară și diferențiază (diagrama Venn).
– Resurse materiale: Calculatoare, videoproiector,conexiune la Internet,fișe de lucru, flipchart sau tablă pentru prezentarea ideilor
– Forme de organizare: frontală, pe grupe, individual
Bibliografie:
Informatică și TIC – Manual pentru clasa a V-a
Informatică pentru gimnaziu, Emanuela Cerchez, Marinel Șerban
DESFĂȘURAREA LECȚIEI
Material folosit în cadrul momentelor lecției
Interfața cu utilizatorul este formată din totalitatea mijloacelor prin care utilizatorii interacționează cu calculatorul, cu un dispozitiv periferic sau cu un program. Prin intermediul interfeței, utilizatorii introduc date și primesc răspunsuri, adică interacționează cu sistemul.
Există două tipuri de interfețe cu utilizatorul:
1. Interfețe de tip linie de comandă – utilizatorul introduce comenzile de tip text, iar rezultatul se afișează, deasemenea, sub forma unui text. Sunt folosite pentru operații de administrare și aproape toate sistemele de operare cuprind o interfață de tip linie de comandă: unele mai evoluate (sistemele Unix) și altele mai primitive (DOS și Windows)
2. Interfețe grafice – reprezintă un sistem de interacțiune bazat pe ferestre, icon-uri, meniuri etc.
Avantaje:
interfața grafică atractivă și ușor de utilizat
include facilitatea multitasking (execuția simultană a mai multor programe)
oferă facilitați Plug and Play ( constă în posibilitatea de instalare și configurare automată a dispozitivelor hard)
Desktopul – suprafața de lucru a calculatorului
Principalele elemente ale unei interfețe grafice:
cursorul (pointer-ul) – indică poziția mouse-lui
fereastra (window) – este un dreptunghi afișat pe ecran care dispune de elemente caracteristice pentru executarea unor operații. Orice fereastră este compusă din următoarele elemente:
Bara de titlu care conține titlul aplicației
Butoane: butonul de minimizare (micșorează la minimum), butonul de maximizare (mărește la maximum) și butonul de închidere (închide)
Bara de meniuri – conține meniurile FILE (Fișier), EDIT (Editare), SEARCH (Căutare), HELP (Asistență)
Bara de defilare (derulare) pe verticală și orizontală – apare atunci când în interiorul ferestrei există mai multe date decât pot fi afișate.
Suprafața de lucru – aici se afișează textul supus prelucrării.
pictogramele (icons) – sunt simboluri grafice
care pot fi asociate unor aplicații sau grupuri de aplicații și care permit lansarea în execuție sau deschiderea acestora direct de pe desktop (My Computer, My Documents, Recycle Bin, My Network Places etc.);
butonul Start – prin acționarea căruia se deschide un meniu ce conține comenzi și scurtături pentru lansarea de programe sau deschiderea de directoare prin care se poate realiza aproape orice acțiune pe calculator;
meniul – este o listă de operații pe care calculatorul le poate executa
Taskbar-ul (Bara de sarcini sau aplicații) – zona în care sunt vizualizate aplicațiile pornite automat odată cu pornirea calculatorului (Volume, Clock etc.) și cele lansate de utilizator.
ANEXA 5
ANEXA 6
PROIECT DIDACTIC
Titlul lecției: Mediul grafic de programare SCRATCH. Calculul mediei aritmetice
Tipul lecției: Lecție de consolidare și evaluare a cunoștințelor
Clasa : a V -a A
Durata : 50 min
Scopul lecției : Consolidarea cunoștințelor legate de mediul grafic de programare în SCRATCH
Competențe generale:
1. Utilizarea responsabilă și eficientă a tehnologiei informației și comunicațiilor
2. Rezolvarea unor probleme elementare prin metode intuitive de prelucrare a informației
3. Elaborarea creativă de mini proiecte care vizează aspecte sociale, culturale și personale, respectând creditarea informației și drepturile de autor
Competențe specifice:
1.2. Utilizarea eficientă a unor componente software
2.1. Identificarea unor modalități algoritmice pentru rezolvarea unor situații din viața cotidiană, exprimate în limbaj natural
2.2. Identificarea datelor cu care lucrează algoritmii în scopul utilizării acestora în prelucrări
2.3. Descrierea în limbaj natural a unor algoritmi cu ajutorul secvențelor de operații și a deciziilor pentru rezolvarea unor probleme simple
3.2. Implementarea unui algoritm care conține structura secvențială și/sau alternativă într-un mediu grafic interactiv
3.3. Manifestarea creativă prin utilizarea unor aplicații simple de construire a unor jocuri digitale
Obiective operaționale : La finalul lecției elevul este capabil :
1. Să scrie un algoritm cu ajutorul blocurilor grafice dintr-un mediu grafic de programare SCRATCH
2. Să lanseze în execuție scriptul creat
3. Să utilizeze blocurile de instrucțiuni specifice mediului grafic SCRATCH 2.0
4. Să configureze un personaj cu mai multe costume
5. Să creeze o variabilă și să efectueze operații cu aceasta
6. Să utilizeze operatori aritmetici , relaționali și logici
DESFĂȘURAREA LECȚIEI:
FIȘA DE LUCRU
1. Se deschide un nou fișier în SCRATCH.
2. Se creează cele două personaje: RUBY, cu două costume , și MAYA, cu un singur costum, prin inserarea lor din biblioteca de costume a programului.
3. Se creează cele patru decoruri astfel: decor1 și decor2 , se vor desena din SCRATCH, iar school1 se va insera din bibliotecă, iar SALA DE CLASĂ , se va descărca de pe internet un desen cu o sală de clasă .
4. Se începe adăugarea blocurilor în SCRTACH, astfel:
a). în prima etapă , se va selecta primul personaj, RUBY, se vor adăuga blocurile grafice corespunzătoare acțiunilor acestui personaj . Trecerea de la un personaj la altul se va face utilizând expedierea de mesaje .
b). în a doua etapă se va selecta personajul MAYA, și se vor adăuga blocurile grafice corespunzătoare acțiunilor acestui personaj. Acesta va primi mesaj1, iar la finalizarea dialogului, se va schimba decorul la sala de clasă, și va trimite mesaj2.
c). În a treia etapă, se ve trece din nou la personajul RUBY, care va primi mesaj2, și își va schimba costumul, va continua dialogul și apoi va transmite mesaj3.
d). Se va trece din nou la personajul MAYA, care va primi mesajul3, și va continua dialogul, expediind mesaj4 și mesaj5.
e). RUBY va primi mesaj5 și va continua dialogul, apoi va expedia mesaj6.
f. Personajul MAYA, va primi mesaj6 și va calcula media aritmetică a trei numere reale date. Se va expedia mesaj7.
g. Personajul RUBY primește mesaj7, și la finalizarea dialogului transmite mesaj8.
h. Personajul MAYA primește mesaj8, și rotunjește media aritmetică la o valoare întreagă, și afișează MEDIA. Se va schimba apoi decorul la decor2, care este decorul de final, și se va adăuga din nou un sunet.
ANEXA 7
PROIECT DIDACTIC
Disciplina: Informatică și TIC
Clasa: a V-a
Unitatea de învățare: Algoritmi
Titlul lecției: 1. Noțiunea de algoritm. Proprietăți.
Tipul lecției: mixtă (predare-învățare/consolidare și aplicativă)
Durata lecției: 1 oră
Scopul lecției: Prezentarea aspectelor semnificative referitoare la algoritmi, cu exemplificări din viața reală, fixarea și evaluarea cunoștințelor asimilate și a deprinderilor aplicative formate de elevi, prin activități de învățare asociate
Competențe specifice:
2.1. Descrierea în limbaj natural a unor algoritmi pentru rezolvarea unor situații din viața cotidiană
1.3. Utilizarea eficientă și în siguranță a Internetului ca sursă de documentare
Activități de învățare asociate
– Prezentarea unor algoritmi întâlniți în viața cotidiană, bazați pe o secvență de operații.
– Analizarea unor formulări, în scopul identificării proprietăților algoritmilor și respectării acestora.
Obiectivele operaționale:
O1. Definirea, caracterizarea și reprezentarea algoritmilor.
O2. Identificarea/formularea unei probleme, a datelor ei de intrare și de ieșire și a etapelor ei de rezolvare.
Strategia didactică (metode, mijloace, forme de organizare)
Metode:
Conversația (euristică, de examinare și de fixare)
Demonstrația
Învățarea prin cooperare
Problematizarea
Exercițiul aplicativ
Modelarea grafică și iconică
Mijloace:
Manual (scris, digitale în versiune online sau tipărită
Auxiliare didactice
Fișe de lucru
Tutoriale online
Filme didactice (de ex.: Eticheta ceaiului și prepararea corectă a acestuia –ghttps://www.youtube.com/watch?v=_5DMseCj2dc)
Prospecte tehnice (de ex.: Asamblarea unei mașini de tocat carne –http://www.heinner.ro/uploads/support/ro/4251b-Manual-G12TASH–5lb.pdf)
Imagini și texte descriptive pentru diverși algoritmi din viața cotidiană
Forme de organizare:
– Frontală (teoretică)
– Individuală, în echipe de 2 elevi sau/și pe grupe de elevi (aplicativă, practică)
DESFĂȘURAREA LECȚIEI
ANEXA 8
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Securitate în internet, se poate aplica această metodă astfel: [308818] (ID: 308818)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.