Sectiune de Test Ascultare, Clasa a Ii a

Secțiune de test – ascultare, clasa a ii-a

CE VERIFICĂM?

Poate procesa texte rostite clar și rar

Poate înțelege texte la nivel global și local

Poate repera anumite informații explicite (timp, loc, personaje etc.) din texte variate

Poate identifica cuvintele-cheie dintr-un text

Poate răspunde la întrebări despre textul audiat și poate să-l repovestească cu ajutorul lor

Poate deduce /aproxima sensul unui cuvânt cu ajutorul contextului

Poate înțelege referințele din texte (pronume personale, demonstrative, substantive)

Poate sesiza relațiile simple (de scop, de cauzalitate etc.) între ideile exprimate în text, dacă acestea sunt marcate cu ajutorul conectorilor

Poate face inferențe logice și explicative

Poate folosi contextul, cunoștințele generale despre lume și experiența personală pentru a interpreta mesajul textului

Poate recunoaște funcțiile comunicative exprimate cu ajutorul enunțurilor/structurilor simple în contexte de comunicare familiare

CE TIPURI DE TEXTE?

Texte narative simple (povești fantastice și populare, povestiri, fabule, legende), în care întâmplările se desfășoară în ordine cronologică, iar naratorul este extern; personajele nu sunt numeroase, dialogurile sunt frecvente, și apar conectori care facilitează înțelegerea textului (structurează informația, marchează avansarea progresivă a acțiunii sau răsturnările de situație);

Texte scurte, semi-științifice pe domenii de interes (Cum se fabrică…?/ animale/ natură)

Dialoguri semi-improvizate, cu 2 participanți, cu replici parțial suprapuse

TIMP DE LUCRU: 20 de minute

A. Ascultați dialogul dintre doi copii și trageți linii de la nume la persoanele din imagine, după model.

B. Ascultați un fragment dintr-o povestire despre albinuțe și decideți dacă propozițiile sunt adevărate (A) sau false (F):

Mugurii copacilor s-au desfăcut în floricele gingașe.

Ele i-au cerut mărului de mâncare.

Acesta le-a trimis la vișin.

Vișinul le-a ajutat pentru că avea florile deschise.

Violeta plină de nectar a oferit albinelor hrană.

C. Ascultați cu atenție un fragment dintr-un articol despre oamenii lumii și completați spațiile libere cu răspunsul potrivit:

Locuitorii zonei polare se numesc 1 …………… .

Iglu-urile sunt case rotunde făcute din blocuri de 2 ………………… .

Ei comunicau prin semne trase cu 3 …………… și prin semnale de 4 ………….. .

5 …………… trăiau în colibe mici construite din ramuri elastice legate unele de altele cu liane.

Ascultați cu atenție o poveste despre trei purceluși. Ordonați imaginile de mai jos astfel încât să reconstituiți povestea. Scrieți în casetele de mai jos litera corespunzătoare fiecărei imagini.

1 2 3

4 5

Transcrierea textelor

A. Ascultați dialogul dintre doi copii și trageți linii de la nume la persoanele din imagine, după model.

Ana: Alo! Salut! Ce faci Maria?

Maria: Bună, Ana! După cum ți-am spus, azi am grijă de copiii vecinilor.

Ana: O! Și cum e?

Maria: E mai greu decât mi-am imaginat.

Ana: De ce? Unde sunteți?

Maria: Am promis că vom merge la un teren de joacă.

Ana: Și te-ai ținut de promisiune?

Maria: Da. Suntem în parc. Vremea este plăcută. Emil tocmai a înălțat un zmeu.

Ana: Foarte frumos. E și fratele tău, Iustin, cu voi?

Maria: Da. El stă liniștit pe bancă și privește zmeul. Cea mai gălăgioasă însă e Daria, care țipă din leagăn.

Ana: De ce țipă?

Maria: Nu știu. Cred că e bucuroasă. Sau poate de emoție.

Ana: Aha. Și Erica doarme în cărucior?

Maria: Nu. Cum să doarmă? E în brațele mele. Stă liniștită și se uită curioasă la ceilalți copii.

Ana: Mai sunt și alți copii?

Maria: Da. Mai este Cristi care se plimbă cu trotineta și mulți alți copii. E plin parcul.

Ana: Maria, mi-aș fi dorit să mai vorbim, dar cred că îți este greu să-i supraveghezi pe toți.

Maria: Așa e. Te sun eu mai târziu.

Ana: La revedere!

B. Ascultați un fragment dintr-o povestire despre albinuțe și decideți dacă propozițiile sunt adevărate (A) sau false (F):

Albinuțele își caută hrană

după Konstantin Ușinski

Sosise primăvara. Pe crengile copacilor mugurii se desfăceau în frunzulițele gingașe. Iată că după somnul lung de iarnă s-au trezit și albinuțele. Ies din stup și zboară spre un măr:

– Nu cumva, mărule, ai ceva pentru bietele albinuțe? Toată iarna n-am avut ce mânca.

– Nu, le zice mărul, prea devreme ați venit la mine. Florile mele stau încă ascunse în muguri. Încercați la vișin.

– Dragă vișinule! N-ai cumva o floricică pentru niște albinuțe flămînde?

– Treceți mâine pe aici, drăguțelor, le răspunse vișinul. Astăzi n-am nicio floare desfăcută. Îndată ce o să înflorească, voi fi bucuros de oaspeți.

Triste și flămânde, albinuțele se pregăteau să se întoarcă acasă, când deodată au zărit sub un tufiș o floricică sfioasă de un albastru deschis. Era o violetă care și-a desfăcut pentru ele cupa-i plină de nectar.

Au băut și au mâncat pe săturate albinuțele și apoi, vesele și jucăușe, și-au luat zborul spre casă.

C. Ascultați cu atenție un fragment dintr-un articol despre oamenii lumii și completați spațiile libere cu răspunsul potrivit:

Oamenii lumii

Între popoarele lumii există o mulțime de deosebiri, de la culoarea pielii, statură până la stilul de viață, tradiții și obiceiuri.

Eschimoșii sunt locuitori ai zonei polare. Casele lor sunt rotunde, făcute din blocuri de gheață numite iglu-uri care îi protejează de frigul năprasnic (-45˚ C). Se deplasează în sănii trase de câini (husky).

Indienii din America erau împărțiți în triburi. Locuiau pe tot teritoriul Americii:

– cei din nord trăiau ca eschimoșii;

– cei din păduri cultivau pământul;

– cei din preerii și zonele de deal vânau bizoni de la care mâncau carnea, și din piele confecționau haine frumoase și construiau corturi numite tipi.

Nu știau să scrie și să citească și comunicau prin semne trase cu vopsea și prin semnale de fum.

Pigmeii trăiesc în pădurile virgine din Africa. Ei sunt cei mai scunzi oameni de pe planetă (1,20-1,50 m). Sunt vânători curajoși. Casele pigmeilor sunt mici colibe construite din ramuri elastice legate unele de altele cu liane. Acoperișul e făcut din frunze mari de bananier. Păturile sunt simple culcușuri din ferigi.

Între popoarele lumii există o mulțime de deosebiri, de la culoarea pielii, statură până la stilul de viață, tradiții și obiceiuri.

Ascultați cu atenție o poveste despre trei purceluși. Ordonați imaginile de mai jos astfel încât să reconstituiți povestea. Scrieți în casetele de mai jos litera corespunzătoare fiecărei imagini.

Povestea celor trei purceluși

după Serghei Mihailov

Trăiau odată, într-o pădure, trei purceluși: Nif-Nif, Nuf-Nuf și Naf-Naf.

Cât a fost vara de lungă, purcelușii s-au jucat, însă după un timp soarele începu să nu mai încălzească cu aceeași putere și peste tot erau frunze îngălbenite. Venise toamna!

– E vremea să ne construim o căsuță, spuse într-o zi Naf-Naf.

  Dar frații lui nu doreau să se apuce de muncă.

– Mai avem destul timp până la iarnă, spuse Nif-Nif, mezinul.

– Când va sosi vremea, am să-mi construiesc singur o căsuță, se lăudă și Nuf-Nuf.

– Cum vreți, le răspunse Naf-Naf. Eu unul n-am de gând să aștept ninsoarea ca să mă apuc de lucru. Și plecă…

Zilele treceau iar Nuf-Nuf și Nif-Nif umblau hai-hui prin pădure cât era ziulica de lungă. Nici gând de construit căsuțe.

Într-o dimineață însă, purcelușii văzură o băltoacă acoperită cu o pojghiță subțire de gheață și, de-abia atunci, se apucară, în sfârșit, de construit.

Nif-Nif era un mare leneș. Așa că se gândi că ar fi mult mai simplu dacă și-ar ridica o căsuță din paie. Se apucă de treabă și spre seară coliba era gata!

Nu prea departe, fratele lui, Nuf-Nuf își construia și el o căsuță asemănătoare dar din nuiele. Nuf-Nuf se străduia din răsputeri să isprăvească cât mai repede cu această treabă plicticoasă.

Nici nu sfârși bine căsuța, când de după tufiș țâșni Nif-Nif.

– Hai să vedem dacă Naf-Naf și-a terminat și el căsuța!

Nif-Nif și Nuf-Nuf îl găsiră pe fratele lor lucrând. Își construia o casă din piatră și cărămidă, cu ferestre, obloane și uși. Avea tare mult de lucru.

– Ce construiești acolo? întrebă amuzat Nuf-Nuf. O cetate?

– Casa purcelușului trebuie să fie ca o cetate, răspunse calm, fratele cel mare.

– Și de ce, mă rog? întrebă și mijlociul, Nuf-Nuf. Îți e frică de cineva?

– Cu toții ne ferim de lupul cel rău!

– Auzi, se teme de lup! E un fricos!

Cei doi purceluși leneși și gălăgioși voiau să îl necăjească pe Naf-Naf, dar acesta nu îi băga în seamă. Continua să lucreze.

Așa că Nif-Nif și Nuf-Nuf plecară să hoinărească, cântând prin pădure.

– Hm! De unde vine zarva asta? mârâi supărat lupul cel rău și flămând și porni spre locul din care răsuna guițatul celor doi purceluși mici și fără minte.

– Auzi, cine a mai pomenit lupi în pădurea noastră? zise Nif-Nif, care nu mai văzuse lupi decât în cărțile cu poze.

– Și dacă ne întâlnim cu el, ce? comentă și Nuf-Nuf, care nici el nu mai văzuse un lup viu.

Deodată însă, apăru chiar lupul cel mare și rău. Ochii îi străluceau ca doi tăciuni încinși, iar colții îi erau atât de mari încât nu putea să-și țină gura închisă din cauza lor. Văzându-l, cei doi purceluși se făcură albi ca varul și o rupseră la fugă într-o clipă. Nif-Nif, după care fugea lupul, ajunse primul la căsuța lui din paie. Intră și se închise înăuntru.

– Deschide ușa! urlă lupul. De nu, am să suflu din toate puterile, iar casa ta se va preface în mici fărâme!

Atunci, lupul nu mai stătu mult pe gânduri, trase adânc aer în piept și suflă: “Fffuuuuu!”. Până când, casa lui Nif-Nif zbură în toate direcțiile, spulberată parcă de un uragan.

Lupul era cât pe ce să-l înhațe pe mezin, dar acesta o rupse la sănătoasa spre casa purcelușului mijlociu, Nuf-Nuf.

Cei doi frați de-abia apucară să închidă ușa în urma lor, când auziră din nou glasul lupului:

– Gând la gând cu bucurie! zise lupul. Acum am să vă mănânc pe amândoi!

Și se porni din nou să sufle. Casa din surcele a lui Nuf-Nuf însă era ceva mai rezistentă. Dar lupul cel mare și rău suflă până când casa se prăvăli.

Purcelușii o rupseră din nou la fugă înspăimântați spre casa fratelui lor mai mare. Când ajunseră acolo, Naf-Naf le dădu drumul înăuntru și trase zăvorul după ei. Ghicise că frații lui sunt urmăriți de lup, dar știa că nu aveau de ce să se teamă în casa lui din cărămidă.

Nu trecu mult și auzi o bubuitură în ușă:

– Cine-i acolo? întrebă, calm, Naf-Naf.

– Deschide ușa! răcni cât putu de tare lupul cel mare și rău.

– Nici nu mă gândesc! – răspunse Naf-Naf.

– Bine! Atunci am să vă mănânc pe toți trei! urlă lupul.

După care trase adânc aer în piept și începu să sufle. Zadarnic. Nici cea mai mică piatră nu se mișca din loc. De atâta efort, lupul se învinețise, dar căsuța era de neclintit.

Supărat, lupul vru să plece, dar zări hornul de pe acoperiș.

– Iată pe unde voi putea intra în casă! se bucură lupul.

Mai întâi, se cățără pe acoperiș și apoi începu să coboare pe horn, lingându-se pe bot cu gândul la purceluși.

Dar Naf-Naf auzi un fâsâit și dădu capacul la o parte iar lupul, căzu direct în cazanul cu apă clocotită.

Niciodată în viața lui nu mai simțise o durere mai mare! Cu un urlet sălbatic, lupul zbură prin horn, se rostogoli pe acoperiș, căzu pe pământ și se pierdu în pădure.

De atunci, cei trei frați au trăit împreună, sub același acoperiș, cel al căsuței de cărămidă.