Secția: Română -Engleză [611525]

1
Universitatea din Craiova
Facultatea de Litere
Secția: Română -Engleză

Lucrare de licențã

Coordonator Științific: Candidat: [anonimizat]. univ. dr . Silvia Pitiriciu Ionela Diaconu

Craiova
2010

2

Universitatea din Craiova
Facultatea de Litere
Secția: Română -Engleză

Verbele de mișcare
în limba română

Coordonator Științific: Candidat: [anonimizat]. univ. dr . Silvia Pitiriciu Ionela Diaconu

Craiova
2010

3

Cuprins:

Introducere :………………………………………………… …………………………………… ……………………. ..4
Verbul în limba română . Definiți e .Caracteristici …………… …………………………. .5
Clasificare :…………………………………………………………………………. ……………. ……………………… …6
Categorii gramaticale :……………………………………… ………………………………………………. …….. .9
Diatez a…………………………………………………………. ………………………… ………………….. …….9
Modul …………………………………………………………………………… …………… ….10
Timpul ……………………………………………………………………………………… ……………………. .12
Numărul …………………………………………………………………………………….. ………………… ..14
Persoana ……………………………………………………………………………………. …………………. .14
Verbele de mișcare . Polisemia verbelor de mișcare ……….. …………………………. …16
Proveniența verbelor de mișcare ……………………………………….. …………………….. .20
Semantismul verbelor de mișcare ………………………………………. ……………………. ..21
Criterii de clasificare a verbelor de miș care………………………….. …………………. ..23
Concluzii ……………………………………………………………………………………. ……………………………..4 3
Bibliografie …………………………………………………………………………………………… ..46

4
Introducere

Lucrarea de față intitulată Verbe de mișcare în limba română are ca obiect de
investigație o clasă de cuvinte care ocupă un loc cu totul aparte în sistemul limbii,
verbul.
Cu toate că importanța funcțională a verbului a fost revelată în majoritatea
tratatelor de gramatică și lingvistică generală, această parte de v orbire ridică în fața
cercetătorilor o serie de probleme pe care voi încerca să le soluționez pe parcursul
acestei lucrări.
Așa cum am menționat mai sus, în opinia mea, tema acestei lucrări de licență,
Verbele de mișcare în limba română, prezin tă o importanță majoră, idee pe care voi
încerca să o argumentez în cele ce urmează.
În primul rând, verbele sunt cheia comunicării. Nu există nicio propoziție fără
veb. În lumea înconjurătoare se desfășoară acțiuni, procese, evenimente, reprez entate
din punct de vedere gramatical prin verbe.
În al doilea rând, o categorie numeroasă a verbelor din limba română este dată
de verbele de mișcare. Afirm acest lucru întrucât totul este într -o continuă mișcare, iar
pentru a reprezenta acest proces este nevoie de o categorie gramaticală și semantică
aparte.
Sper ca ideile expuse mai sus să -și găsească justificarea în lucrarea de față.

5
Verbul în limba română

1.Definiții. Caracteristici generale .

Verbul1 este o clas ă lexico -gramatical ă având urmă toarele caracteristici :
-morfologic : se individualizează printr -o flexiune specifică numit ă conjugare ;
-sintactico -sema ntic: are calitatea de a primi actanț i/argument , de a le atribui
roluri /cazuri și a le impune r estricții de form ă sau de topică ;
-semantic : exprim ă acțiuni/activități și stări înfățiș ate ca procese momentane sau
durative;
-semantico -pragmatic : este componentul propoziț iei prin care se face referire la
evenimentul extralingvistic, dispunând de categorii ș i mecanisme î n stare s ă transforme
organizarea sintactic ă într -un fapt de enunț are.
Din punct de vedere morfologic , verbul este partea de vorbire flexibil ă, fiindu -i
caracteristic un tip special de flexiune –conjugarea , adic ă schimbarea formei verbului în
funcț ie de mod , timp, aspect, persoan ă, număr, diatez ă.
Din punct de vedere sintactic și semantico – sintactic , verbul este centrul grupului
verbal și astfel își atrage actanț ii, reprezentan ți prin nominale și le impune restric ții de
formă.
Sub aspect pragmatic , verbului î i sunt prop rii categoriile de timp , mod, persoana,
diatez ă.

1 GALR, vol I, Cuvântul, București, Editura Academiei Române, 2008, p. 323.

6
1.2 Clasificarea verbului2 se face :
După structur ă: verbe simple (a mânca, a ști)
verbe compuse (a pream ări, a supra înălța)
După relațiile sintactice și posibilit ățile combinatorii:
-după posibilitatea de a forma singure (sau nu) nucleul comunic ării:
Verbe predicative : (a pleca , a cere, a scrie)
Exemplu: ”Sus, pe bolta adâ ncă, stelele au pălit în haosul albastru,
luceafă rul sclipe ște tainic, strălucitor.” (Emil Gâ rleanu , „Singuraticii ”)
verbe nepredicative : (a fi, a deveni)
Exemplu : „ A fost un tânăr î mpărat-
De la miș ei a smuls averea…
Cei tari au zis :„ A fost miș el !
Ne-a prigonit prea mult ă vreme .”
Clasificarea sintactic ă în funcț ie de num ărul de determinare obligatorie:
verbe zerovalente/avalente : a tuna, a fulgera, a se întuneca;
verbe monovalente : a plânge, a alerga , a înota;
Exemplu: Copilul plânge.
verbe bivalente – se caracterizeaz ă prin combinarea a dou ă vecin ătăți actanț iale
obligatorii ( a explica, a citi , a vinde) ;
Exemplu: Ion vinde c ărți.

2 Ion Toma, Limba română contemporană. Privire general, 1996, p. 172
Alexandru Metea, Limba română actuală, 2008, p.123 -127

7
verbe trivalente – se caracterizeaz ă prin combinarea a trei vecin ătăți actan țiale
obligatorii (a da , a întreba);
Exemplu : Profesorul î mi recomand ă o carte.
În unele cazuri , se poate produce o alunecare semantic ă metaforic ă antren ând
accidental atrage rea verbului î n altă clasă sintactic ă3 .
Exemplu : Profesorul tună și fulger ă. ( monovalen t )
În func ție de pozi ția complementului direct se realizeaz ă distinc ția tranzitiv /intranzitiv
Verbele tranzitive sunt cele care primesc C.D și prepozi ția pe.
Exemplu : Profesorul îl ajut ă pe elev .
Mă bizui pe prietenul meu .
El citește ( o carte ) .
Verbe intranzitive:
De tipul : nereflexixe : a înota, a tuși , a cădea;
reflexive : a se cuminți, a se domoli, a se văicări ;
verbe copulative : a deveni , a apărea, a fi, a însemna, a ajunge ;
verbele de mișcare : a alerga, a merge, a sosi ;
verbe care arată existența : a fi, a se afla, a exista ;
verbe însoti țe de pronume reflexive în acuzativ : a se gândi, a se hotărî , a se
mira, a se speria;
verbele la diateza pasivă : a fi lăudat, a fi pedepsit, a fi văzut ;

3 Alf Lombard, Le verb roumain, I, 1954, p. 207

8
După relația verbului cu subiectul exprimat :
Verbe personale : a medita, a citi, a înv ăța;
Verbe impersonale : a tuși, a fugi ;
După particulărități le de fl exiune :
-după caracterul paradigmei : verbe integrale (a lucra)
verbe defective (a diverge)
-după caracterul radicalului : verbe regulate (a cânta)
verbe neregulate (a fi)

9
1.3 Categorii gramaticale ale verbului
Verbul se fl exionează în funcție de diateză, mod, timp , persoană și număr .
1.3.1 Diateza
Diateza este categoria gramaticală care exprimă raportul dintre acțiune și subiectul
gramatical.
În limba română sunt urmă toarele diateze: diateza activă, diateza pasivă,
diateza reflexivă4.
Diateza activă arată că acțiunea este făcută de subiectul gramatical , acțiune ce
se poate răstrânge asupra unor persoane sau obiecte care au calitatea de
complemente directe. ( Citesc o carte.) sau indirect (Îi dau fratelui meu cartea) ori poate
fi urmată de împrejurările în care ea se desfășoară –complemente circumstanțial e
(Merge la gară ).
Diateza pasivă se formează cu ajutorul verbului auxiliar a fi + participiul
verbu lui de conjugat: eu sunt ajutat , eu sunt privită etc .
OBSERVAȚII:
1. Numai verbele tranzitive au diateză pasivă.

2. Diateza pasivă se poate forma și c u ajutorul pronumelui reflexiv se ; în context apare
sau se susubînțelege un complement de agent:

Cărțile se procură (de cei interesați) de la librărie .
Se știe (de către oricine ) că prietenul la nevoie te ajută .

Diateza reflexivă : se formează din diateza activă + pronume reflexiv sau dativ ,
care nu are funcție sintactică ( pronumele reflexiv nu poate fi înlocuit cu un pronume
personal în același caz ) :

4 Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a Limbii Române, I, Morfologia, 1999, p 506

10
el își închipuie = el îmi închipuie
el se gândește = el mă gândește
Exemplu: El își cumpără cărți.
El se îmbolnăvește.
Radu îsi vede colegii.
1.3.2 .Modul
Modul este categoria gramaticală pe care o ia verbul pentru a arăta felul cum
consideră vorbitorul acțiunea exprimată de acesta ( de verb) .
Modurile verbale în limba romană se c lasifică în :
– personale (verbele își schimbă forma în timpul conjugării după persoan ă) și
nepersonale ( verbele a căror formă nu se schimbă în funcție de persoan ă):
– predicativ e (în prop oziție verbul are funcția sintactică de predicat verbal cu
excepția verbelor copulative) și nepredicative (verbele nu pot îndep lini funcția de
predicat verbal) .
MODURILE PERSONALE sunt: indicativul, conjuctivul , condițional –optativul,
imperativul, prezumtivul.
Modul ind icativ exprimă o acțiune reală: eu ajut, văd , privesc etc.
Exemplu : Voi merge la cinema.
Citesc o carte.
Modul conjuctiv exprimă o acțiune nesigură, dar posibilă: eu să ajut , să văd, să
fac, să privesc, să hotărăsc etc .
Exemplu : Să merg sau să nu merg ?
Nu-i atât de prost să meargă acolo.

11
Modul condițional –optativ exprimă o acțiune realizabilă, posibilă sau dorită: aș
face, aș hotărî , aș privi etc .
Exemplu: Dacă aș avea bani, aș merge la cinema .
Aș merge acolo, dacă îmi dai voie .
La timpul pe rfect exprimă o acțiune ireală: aș fi ajutat, aș fi văzut , aș fi privit etc.
Exemplu : Aș fi privit filmul , dacă aș fi fost acasă .
Modul imperativ exprim ă acțiunea sub formă de poruncă, sfat, rugăminte : ajută! ,
privește ! , fă! , hotărăște !
Exemplu : Stai jos! Deschide ușa!
Intră, te rog, în sală !
Modu l prezumtiv exprimă o acțiune ipotetică : eu voi fi ajutând , voi fi făcând etc.
Exemplu : Nu știu cât de mare va fi fând talentul lui de scriitor.

MODURILE NEPERSONALE sunt: infinitivul, gerunziul , participiul și supinul .
Modul infinitiv denumește acțiunea: a ajuta, a vedea, a privi etc.
Exemplu : Știe a citi.
Are intenția de a sta aici.
Modul gerunziu exprimă ac țiunea în desfășurare: ajutând, făcând , privind etc.
Exemplu : Venind aici, am văzut pe Ion.
Modul participiu denumește acțiunea sufer ita sau îndeplinităde un obiect:
ajutat, văzut, făcut , privit etc.
Exemplu: .

12
Modul supin denume ște acțiunea verbal : de ajutat, de citit, de văzut ,
de privit etc.
Exemplu : De citit pentru m âine opera!
1.3.3 . Timpul
Timpul este o categorie gramaticală specifică verbului care indică fixarea
desfășurării unui proces în raport cu actul enunțăr ii si se manifestă prin existenț a unor
asamblări sau seturi de forme verbale.
Timpurile indicativului :
Prezentul : Azi plec la mare .
Lucrările de specialitate deosebesc mai multe tipuri de prezent:
Propriu – zis ( citesc , mănânc )
Gnomic sau etern : Soarele răsare și apune.
Doi plus doi fac patru.
Iterative : Ziua de lucru incepe la 7.
Imperfectul exprimă o acțiune nedeterminată care se petrece în trecut.
Exemplu:Când tu ai venit , eu citeam lecția.
Perfectul simplu:
Exemplu : Citii chiar acum lecția.
Perfectul compus : exprimă o acțiune desfășurată și terminate în trecut , mai malt sau
mai puțin apropiată de momentul vorbirii.
Exemplu : Am cumpărat o mașină.
Am citit lecția.

13
Mai mult ca perfectul exprimă acți une încheiată în trecut înaintea alteia din trecut:
Exemplu : Când ai ajuns la mine , eu terminasem de gătit.
Viitorul exprimă o acțiune care se va petrece după momentul vorbirii , mai apropiată sau
mai îndepărtată de aceasta:
Exemplu : Voi pleca în Germania. ; Voi fi citit lecția .( viitor anterior )
Timpurile conjunctivului :
Prezent : Acum vreau să merg la plimbare .
Conjunctivul prezent poate avea valori de imperativ ( Să stai unde spun eu) și de
condițional ( Să ajung în locul lui , aș ști să – mi spun părerile ) .
Perfectul exprimă o acțiune situată în momentul vorbirii :
Exemplu : Nu știu să se fi întâmplat acest lucru.
Timpurile condiționalului – optativ
Prezentul exprimă o acțiune care se poate realiza în pr ezent :
Exemplu : Aș merge la el .
Mâine s-ar duce la cinema .
Perfectul exprimă o acțiune care s -a realizat în trecut :
Exemplu : Dacă aș fi avut timp , aș fi mers la bunica .
Ieri aș fi mâncat o prajitură .
Timpurile infinitivului
Prezentul exprimă acțiuni care se petrec într -nu prezent real , un prezent transpus în
trecut .
Exemplu : A învățat a citi .

14
Perfectul exprimă acțiuni care se desfășoară în trecut :
Exemplu : A plecat fără a fi zis nimănui .
1.3.4 . Numărul
Numărul este conceput drept expresie lingvistică a raportului dint re numărul
autorilor și proces . De asemenea , numărul este o categorie gramaticală exprimată
simultan cu persoana i ncluzând sistemul de opoziție singular/ plural5. Formele de
persoana I si a II -a a verbelor rep rezintă niște plurale inclusive , în opoziție cu cele d e
persoana a VI -a pentru plural :
Exemplu:Va vizita Parisul .(plural )
A parcur s un drum anevoios .(s ingular)
Pluralul poate fi folosit în locul singularului prin diferite valori:
Pluralul polității : Sunteți invitat în biroul domnului director !
Pluralul autorului : Vom analiza acest conținut .
Pluralul autorită ții : Noi, ( președintele României ), decidem să micșorăm numărul
burselor .

1.3.5. Persoana
Persoana exprimă raportul dintre locu tor, interl ocutor și non -locutor și proces .
Este categoria gramaticală care se manifestă în mod simultan cu categoria numărului ,
numai la modurile persoanele6.

5 Silvia Pitiriciu, Morfologia limbii române, Editura Sitech, Craiova, 2004 , 78
6 Ibidem , p. 79

15
Conform GALR, există :
-pentru singular :
Persoana I : Eu sunt în excursie .
Persoana a II -a: Ești un prieten bun!
Persoana a III -a: Este un bun co nfident.
-pentru plural :
Persoana a IV-a: Avem cei mai silitori elevi.
Persoana a V -a: Decideți cine va câștiga!
Persoana a VI -a: Plecau întotdeuna împreună .

16
2. Verbe le de mișcare . Polisemia verbelor de mi șcare

Verbele de mișcare ocupă un loc central în spațiul semantic, importanța lor
rezultă din numărul mare de lexeme ce intră în acest grup din varietatea lor structurală,
din valențele semantice, sintactice și stilistice.
Verbele de mișcare arată autodeplasarea în spațiu ( a merge, a se plimba,
a alerga, a veni, a sosi, a pleca etc ).
Tranzitive sunt verbele de mișcare la diateza reflexivă și pasivă, când arată că
obiectul real al acțiunii este subiec tul gramatical al propoziției: Casa este construită de
muncitori.; Copilul se spală în fiecare dimineață.
Polisemia este capacitatea unuia și aceluiași semn lingvistic de a reda mai multe
sensuri.
H.Kronasser remarcă faptul că „polisemia este o consecinț ă a necesității de
stăpâni o infinitate de fenomene printr -un număr finit de simboluri.7”
„Polisemia nu permite să explorăm în mod rațional potențialul cuvintelor
atașându -le mai multe sensuri8.”
Verbul ocupă unul dintre primele locuri printre părțile de vorbire cu o polisemie
dezvoltată, rivalizând cu substantivul.
Unele din verbele mai frecvent folosite în limba română au un număr
impresionant de sensuri.(verbul de mișcare a lua are 33 de sensuri, iar a lega -15
sensuri).
Verbul a tăia în construcți ile a tăia un copac din pădure, a tăia pâinea cu cuțitul,a
tăia un buștean cu fierăstrăul, a tăia unghiile cu foarfeca , pentru majoritatea vorbitorilor
limbii române, va însemna, probabil unul și același lucru, deși, în realitate în toate cele

7 H.Kronasser, Handbuch der Semasiologie, Heidelberg, 1952, p 82
8 St.Ullm an, Precis de semantique francaise , ed. a -IV-a, Berne,1969

17
patru contex te avem acțiuni ce diferă prin instrumentul acțiunii ( topor, fierăstrău,
foarfecă ), prin obiecte supuse acțiunii ( copac, pâine, buștean, unghii ).
O structură polisemantică, influențată de prezența sau absența complementului
de obiect, o întâlnim la ver bele care arată deplasarea. Când sunt însoțite de un
complement direct , ele exprimă un sens cauzativ , iar în construcții intranzitive indică o
autodeplasare sau aflarea subiectului într -o stare de mișcare:
-a alerga pe cineva = a fugări;
-a alunga = a goni (intranzitiv);
-a coborî ( pe cineva) = a coborî (intranzitiv);
-a opri (o mașină) = a opri (intranzitiv);
Există verbe de mișcare ce arată punerea în mișcare a obiectului, forma reflexivă
fiind arătată în automișcare:
-a clătina un copac = copacul se clatină ;
-a deplasa un obiect = obiectul se deplasează ;
-a învârti o roată = roata se învârtește ;
Verbele de mișcare cu un subiect animat indică o acțiune de deplasare; atunci
când subiectul este un lucru imobil, verbele capătă un sens pozițional:
-a ieși: Omul a ieșit din casă. / Cornișa iese în afară.
-a intra: Elevul intră în clasă . / Poteca intră în pădure.
-a trece: Copilul trece strada . / Șoseaua trece pe lângă casă.
-a traversa: Am traversat strada. / Munții traversează toată țara.
Verbele din grupul a acoperi, a cuprinde , când sunt folosite cu un subiect
însuflețit și un complement instrumental arată acțiuni. Când complementul instrumental
ocupă locul substantivului, verbele respective capătă o valoare pozițională:

18
-a acoperi faț a cu o batistă -batista acoperă fața;
-a împrejmui curtea cu un gard – gardul împrejmuiește curtea;
Verbele din grupul a închide , când sunt folosite cu subiect neînsuflețit, indică
așezarea obiectului sau destinația lui:
-a astupa sticla cu un dop -dopul astupă sticla;
-a baricadat ușa cu un dulap -dulapul baricadeză ușa.
Verbele din grupul a lucra , când sunt folosite cu un substantiv indicând
mecanisme sau instituții, exprimă sensul „ a fi în stare de funcționare ”:
-Omul lucrează la fabrică./Fabrica nu lucrează azi.
-Copilul merge pe stradă. /Ceasul merge.
Verbul manifestă cea mai mare maleabilitate față de context, putând fi utilizat în
diverse construcții sintactice, dar modificările de context se repercutează asupra
sensului lexemului verbal determinâ nd anumite prefaceri calitative ale structurii sale
interne.
Varietatea tipurilor de sensuri cuprinse în sfera verbelor polisemantice și
caracterul instabil al structurilor nu exclud a numite legități în alcătuirea polisemiei
verbale.
A aduna: Adună vreascuri pentru foc.(a strâ nge)
A aluneca: A alunecat pe z ăpada și și-a fracturat m âna.
Zăpada alunec ă de pe crestele mun ților.
*Încet, încet a alunecat în abisul singur ătății.

A aprinde: A aprins flacă ra pasiunii dintre ei cu un simplu gest.
A aprins at ât de u șor focul de tab ără.

19
A arunca: Soarele își arunc ă razele fierbin ți pe fa ța pamantului.
Oamenii arunc ă cu semin țe pe ogor.
A aruncat cu piatra asupra ei.
*Arunc ă puțin la voce cu tat ăl ei.
A bate: Se bate cu pumnii î n piept din cauza c ă a greșit.
Lebada bate din aripi ș i își ia zborul.
Afară bate vâ ntul cu putere.
A cădea: A căzut o stea de pe cer.
A căzut pe capul lor din senin,pe neaș teptate.
*A că zut la datorie.
A merge: Ion merge agal e de-a lungul drumului.(a se miș ca)
Maria merge la rudele ei la B ucurești .(a pleca)
Carmen merge cu Ana la doctor.(a însoț i)
A prinde: Într-un final, l -a prins din urm ă.(a ajunge)
A prins mingea în mâ na.(a apuca)
*A prins de veste ca îl mintea amarnic.(a lua la cuno ștință )

A ridica: L-a ridicat cu brațele lui puternice.
Când va sulfa vântul ,vom ridica un zmeu.(a înalț a)
Și-a ridicat o casă cu mare e fort.(a construi)

20
A strâ nge: L-a strâns în braț e cu putere.
Și-a strâ ns nasturii de la că mașa.
A urca : Cu mare ușurință se urc ăîn podul casei.(se c ățără)
Avionul cu pasageri urc ă din ce î n ce mai sus .
*Și-a urcat vocea cu o tonalitate.
*Anul acesta preturile la maș ini au ur cat vertigino s.

21
3. Proveniența verbelor de mișcare
Verbe de mișcare împrumutate din limba latină
A apărea, A descheia, A cufunda,
A ascuți , A culege, A înnota,
A astupa, A atinge, A descoase,
A acoperi A bate, A desprinde
A adia, A cădea, A descuia
A încălța A ara A dezlega
A agăța, A atinge, A descoase,
A așterne A descăleca, A dezbrăca,
A vâsli , A încaleca, A cutreiera,
A ara, A călca, A frânge
A curăța A despica A cutreiera
A închide a șchiopăta A descărca
A juca, A lua, A merge,
A străbate A rupe A pisa
A strânge A săpa A pluti
A strecura A sălta a împleti
A suda A sări A priponi
A toarece A brăzda A ieși,
A trece A scutura A ridica

22
4. Semantismul verbelor de mișcare

Deși importanța funcțională a verbului a fost relevată în majoritatea tratatelor de
gramatică și lingvistică generală, această parte de vorbire ridică în fața cercetătorilor o
serie de probleme, dintre care multe continuă să rămână nerezolvate până în prezent.
Actualitatea temei investigate este determinată atât de interesul sporit al
cercetătorilor față de seman tica și sintagmatica verbului, cât și de lipsa unui studiu de
sinteză privind verbele de mișcare în limba română.
Configurația în cauză continuă să suscite discuții și, totodată, contribuții noi, dat
fiind faptul că cercetătorii n -au ajuns încă la un conse ns în privința modului de a le
interpreta. Printre ele se numără și grupul lexico -semantic al verbelor de mișcare
reflectă diferite ipostaze existențiale ale obiectelor, starea sau modul de a fi al
participanților la proces. Cu toate că această clasă d e verbe a fost supusă cercetării,
atât din perspectivă semantică (I. Evseev, R. Chiricuță -Marinovici etc.), cât și din
perspectivă morfo -sintactică (E. Constantinovici, D. Irimia, L. Vasiliev,T.Kilidibekova
etc.), nu există un studiu cuprinzător care ar an aliza aceste lexeme din punct de vedere
semantic, sintactic și funcțional.
Verbele de mișcare posedă însușiri de ordin semantic și sintactic distincte, care
permit delimitarea lor de alte categorii de verbe.
Categoria verbelor de mișcare în limba română es te una deschisă în virtutea
caracterului funcțional -dinamic al sistemului limbii, al maleabilității funcționale a verbului,
precum și a transformărilor sociale9.
Verbele de mișcare ocupă un loc deosebit în spațiul semantic al procesualității
prin numărul i mpunător de lexeme, prin varietatea lor structurală și multiplele valențe
semantice și sintactice10.

9, Ivan Evseev, Semantica verbului, Editura Facla, București, 1974, p.87.

23
În centrul câmpului lexico -semantic al grupului verbelor de mișcare în limba
română se află verbul „ a fi”, la care se adaugă și alte verbe.
Verbele de mis șcare care nu au nevoie de o limit ă extern ă desfășurării acț iunii
pe care o exprim ă, dar care implic ă anumite coord onate semantic , expri mate sintactic
prin circumstanțiale: a veni , a pleca, a zbura , a sta, a pluti, a intra, a ieș i, a alerga, a
alerga, a întâ rzia.
Exemplu: “Ei trec ca vijelia cu aripile fără numă r
Căci caii lor alearg ă alăturea -nspăimântaț i”.
(Mihai Eminescu)
Verbele de miscare, dar si alte verbe intranz itive pot primi în anumite condiț ii
complement direct.
Exemplu : Am mers (am colindat) tot satul dar nici urm ă de el.
L-am alergat până a că zut fr ânt de oboseal ă.
-când obiectul actiunii este de fapt un complement intern:
Exemplu: “Ați luptat lupta deș artă ați vânat ț inta nebun ă.”

10 Lucia Vaina -Pușca, Les verbs de vue semantique, 1973, p. 93 – 96

24
5. Clasificarea lexico – semantică a verbelor de mișcare

Se demonstrează că verbul alcătuiește un câmp aparte în planul conținutului
limbii, datorită specificului categoriilor sale semantice, iar categoria de „proces” este
dominanta semantică prezentă în sfera fiecărui verb. Aici se generalizează cercetările
din domeniu vizând perspectivele de cercetare și finalitățile studiului.
În literatura lingvistică se constată un interes deosebit față de lexicul verbal.
Semanticienii tind spre o analiză detaliată a particularităților semantic e ale lexemelor
verbale. Cercetătoarea clujeană Chiricuță -Marinovici R., susț ine pe bună dreptate, că
,,cu cât se atacă din mai multe fronturi studierea conținutului semantic al verbelor, cu
atât ne apropiem mai mult de o descriere și o sistematizare mai riguroasă a verbelor”.
Valoarea funcțional -semantică a verbului este marcată d e aspectul calitativ care
vizează structura semică a verbului; aspectul cantitativ ce se referă la trăsăturile
aspectual – temporale ale verbului; aspectul relațional reprezentând structura actanțială,
capacitatea verbului de a deschide poziții libere, ocup ate de actanți și circumstanțe.
Termenul de ,,localism” este definit ca fiind tendința de a exprima diversele
determinari ale acțiunilor , proceselor și a obiectelor prin intermediul categoriilor
spațiale.
Orice limbă evoluată, chiar dacă nu posedă anumite forme speciale în
paradigmele gramaticale ale cuvintelor prin care să redea determinările locale ,
continuă să poarte ampremta unui ,, localism” pronunțat în modul de reflectare a
realității.
Determinările spațiale ocupă un loc important mai ales în sfera semnificațiilor verbale.
Importanța pe care vorbitorii o acordă determinările locale ale acțiunilor se
reflectă în numărul mare de lexeme verbale care indică deplasările corpurilor în spațiu
(a merge , a pleca, a urca, a zbura , a veni ), poziția lor cu alte obiecte ( a se afla, a se
suprapune , a se înalța ), în varietatea și frecvența determinanților circum stanțiali cu

25
valoare locativă ( a sta jos, a sta sus, a sta alături, a sta lângă , a sta sub ), în varietatea
prefixelo rv cu sens local ( a alătura , a alipi, a desprind e,, a îinorpora , a suprapune , a
subscribe ).
În sistemul lexical al limbii , valorile spațiale figurează printre principalele
coordonate care grupeaz ă cuvintele în serii sinonimice , perechi antonimi ce și grupuri
tematice. Astfel , principalele direcții de deplasare pot fi exprimate prin variate mijloace
sinonimice : a se urca, a se sui, a se cățăra , a se cocoța , a se ridica , a escalada, a se
înălța, a coborî, a se da jos , a descende , a se lăsa jos.
În alc ătuirea paradigmelor antonimice un rol important îl au semele spațile :
a ieși – a intra ,
a decola –a ateriza ,
a pleca – a veni ,
a se sui – a coborî ,
a înainta – a se retrage ,
a se apropia – a se îndepărta .
Verbele de mișcare ocupă un loc central în spațiul semantic, importanța lor
rezultă din numărul mare de lexeme ce intră în acest grup din varietatea lor structural,
din valențaele semantice, sintactice și stilistice.
Tranzitive sunt verbele de mișcare la diateza reflexivă și pasivă,când arată că
obiectul r eal al acțiunii este subiectul grammatical al propoziție:
Exemplu: Casa este construită de muncitori.
Copilul se spală în fiecare dimineață .

26
Determinările semantice pot fi incluse în sfera semantic ă fără a fi marcate formal
prin intermedi ul structurii lor morfematice. Aceste determinări semantice pot fi
identificate prin int ermediul analizei componențiale , bazată pe descompunerea sensului
lexical în unități minimale de conținut.
Verbele de mișcare se numără printre verbele care conțin constant diverse
seme spațiale . Lexemele din acest grup constituie un microsistem care a atras atenția
cercetătorilor prin varietatea relațiilor ce caracterizează raporturile dintre cuvinte în
cadrul grupului.
Liliana Ionescu în studiul Construcția ve rbelor de mișcare analizează verbele
de mișcare din punct de vedere descriptiv – sincronic sau comparativ .
De asemenea , Sandra Reinheimer în Schița de descriere structurală verbelor de
mișcare se referă la sfera verbelor de mișcare care include de obic ei cuvinte care
exprimă deplasări ale obiectelor în spațiu.
,,Deplasarea “ este constanta semantic ă a verbelor din această categorie , în timp
ce restul semelor prezente în sfera semantic ă a verbelor servesc la diferențierea
cuvintelor putând fi numite seme distinctive .
Verbe precum: a urca, a coborî fac parte din grupa verbelor de mișcare prin
faptul că ambele verbe indică o deplasare.
Aceste verbe se opun pentru că a urca arată o deplasare de jos în sus , în timp
ce verbul a coborî indică o deplasare în sens invers.
Exemplu: El urcă dealul cu dificultate.
El coboară foarte ușor din pod.
Grupa verbelor de mișcare este alcătui tă din aproximativ 200 lexeme , care prin
frecvența lor , au un rol important în determina rea specificului sistemului lexical și
gramatical al limbii.

27
Acest microsistem al verbelor de mișcare este organizat în jurul unui număr
relative finit de coo rdonate semantice care vizează aspecte ale deplasării. Aceste
aspecte se pot clasific ă astfel:
-Aspectul spațial
-Aspectul calitativ
În funcție de orientarea mișcării , avem:
Mișcare orientată spre un anumit punct din spațiu : a merge, a fugi, a ieși, a intra,
a înainta , a se îndepă rta, a sui , a cobor î etc ;
Mișcare neorientată : a umbla, a hoinări, a alerga, a peregrina , a pribegi.
Opoziția mișcare orientată – mișcare neorientată nu este atât de important ă în
limba română ca în alte limbi . Această opoziție este relevantă în cadrul perechilor:
a merge -a umbla ,
a alerga -a fugi , deș i sunt multe cazuri de neutralizare a acestei opoziții :
Exemplu : Mama merge î n Germania ./ Mama umblă prin Germania.
Iepurele fuge speriat./ Iepurele aleargă grăbit.
În funcție de raportarea la punctul inițial al mișcării avem:
-părăsir ea punctului inițial: a pleca, a ieși, a decola, a evada, a extrage, a părăsi .
Exemplu : Am plecat cu inima împă cată de acolo .
A ieșit cam șifonat după încăierere.
-revenire la punctul inițial : a se înapoia, a se întoarce , a reintra, a se
reîntoarce , a reveni etc.
Exemplu: S -a reîntors unde s -a născut.
A reintrat în Cartea Recordurilor.

28
În funcție d e raportarea mișcării la punctu l terminus :
-apropier ea de punctul terminus : a se apropia , a veni
Exemplu : A venit în vizită pe la noi .
-atingerea pu nctului terminus: a ajunge , a acosta , a ameriza, a aseliniza, a ateriza, a
sosi,etc
Exemplu : A aterizat forțat din cauza furtunii.
A sosit Victor pe la noi .
Raportarea la un anumit punct situat pe traiectoria mișcării :
-trecerea pe lâ ngă obiect : a trece, a înconjura , a ocoli etc ;
Exemplu : A trecut în mare grabă pe aici.
-trecerea peste obiect : a traversa , a trece ( peste ), a escalada , a survola etc ;
Exemplu : Au traver sat mări și ț ări până au ajuns la destinație.
-străpungerea obiectului : a străpunge , a trece etc
Exemplu : Cupidon a străpuns inima fetei cu săgeata lui .
Raportarea la poziția unui obiect cu alt obiect :
Mișcare paralelă : a însoți, a acompania, a întovărăși , a escorta etc;
Exemplu : M-a escortat până am ajuns la destinație.
L- am întovărășit în acea lungă călătorie.
Mișcare în urma obiectului mobil : a urma, a urmări , a fugări etc ;
Exemplu : L-am urmat o bună bucată de timp.
L-am urmărit până a cotit la dreapta pe o stradă întunecată.

29
Depășirea obiectului mobil : a depăși , a întrece, a lăsa( în urmă) etc ;
Exemplu : Pentru c a are o mașină mai nouă ca a mea , m -a întrecut imediat.
L- a depă șit pe ultima sută de metri.
Verbelor ce exprimă poziția corpurilor în spațiu le este caracteristică, mai ales,
trăsătura semantică / a se afla într -o anumită poziție/, care este semul integrator,
exprimată prin diverse seme diferențiatoare: /poziție dominantă /, /poziție verticală/,
/poziție orizontală/, /poziție șezând/, /poziție atârnând/,/deplasare prin îndoire/, /direcția
deplasării către un punct pe axa spațială / dinspre un punct pe axa spațială/, /mișcare
fără modificarea poziției în spațiu/ .11
Raportarea la axa verticală
Mișcare pe linia verticală de sus în jos : a coborî , a c ădea , a (se) prăvăli, a pica,
a picura , a (se ) prăbuși etc.
EXEMPLU : A căzut din copac .
S- a prăvălit pe jos de durere.
Mișcare pe linia verticală de jos în su s : a (se) înălța, a (se) ridica, a(se)urca , a
(se) sui , a se sălta etc ;
Exemplu : Am înălțat un zmeu.
S-a ridicat imediat în picioare și și -a continuat activitatea.
Raportarea la un spațiu închis
Pătrunderea într –un spațiu înc his :a intra , a pătrunde , a (se ) introduce , a (se )
baga , a (se) vârî etc ;
Exemplu : Razele Soarelui intră în casă .
A introdus mâna în acel spațiu întunecos.

11 Ivan Evseev, Semantica verbului, Editura Facla, București, 1974, p.89.

30
Părăsirea unui spațiu inchis :a ieși , a scoate etc;
Exemplu : Seara este momentul potrivit pentru a ieși la plimbare.
Lui îi place să scoată capul pe fereastră.
Extinderea mișcării în spațiu:
Mișcare centrifugă : a (se )dispersa , a (se ) împrăștia , a (se ) risipi a
(se)răspândi etc;
Exemplu : M irosul parfumat de flori se răspândește în aer.
Mi -a împrăștiat hainele prin toată casa.
Mișcare centripetă : a (se) aduna , a (se) concen tra , a (se ) îngrămădi , a (se )
strânge etc;
Exemplu:A strâns până și ultimul ban și a p lecat în Franța.
Raportare la poziția corpului aflat în mișcare :
Mișcare înainte : a înainta , a avansa etc ;
Exemplu :La auzirea zgomotului înaintă grăbit.
Mișcare înapoi : a da înapoi ,a se înapoia , a se retrage.
Exemplu: La semnalul coma ndantului , soldații se retrag.
După cele întâmplate, a hotărât să le înapoieze casa.
Raportare la poziția vorbitorului :
Apropiere de vorbitor – marcată de sensulverbului a veni ,în special când este
folosit la forma im perativă : Vino aici!
În funcție de tipul traiectoriei distingem :
Traiectorie dreaptă :a se îndrepta , a merge drept ;

31
Exemplu : Merge drept înainte.
Se îndreaptă spre necunoscut.
Traiectorie deviată : a se abate , a cîrmi , a coti , a devia ;
Exemplu : S – a abătut din drum iar pentru asta era s ă platească cu propria
lui viață.
Traiectorie circulară : a (se) roti , a (se) învârti a (se) răsuci ;
Exemplu : Se învârte în jurul casei încercând să – i cunoască locatarii .
La cea de -a doua categorie privind aspectele calitative ale mișcării se referă
semele incluse în sfera verbelor de mișcare .Astfel , se diferențiază verbele în funcție de
modalitățile în care se desfășoară deplasarea ( cu automobilul , pe jos ) , de viteza cu
carese desfășoară ( repede , încet) , de mediul deplasării (aer , apă , uscat ).
În structura verbelor de mișcare românești sunt pertine nte următoarele aspect e
calitative ale mișcării:
Caracterul independent / dependent al deplasării:
Autodeplasarea :a merge , a fugi , a se tîrî
Deplasarea obiectului est e cauzată de altcineva :a mișca, a căra , a duce , a
transporta , a purta .
Verbele di n prima categorie sunt intranzitive .Substanța aflată în mișcare este
reprezentată de subiectul acțiunii .
Verbele din cea de -a doua categorie sunt tranzitive , deplasarea afectează în
ptimul rând obiectul acțiunii : a ridica o minge de jos.
Deplasarea o biectului presupune în același timp și deplasarea subiectului care
cauzează acțiune.
Exemplu :Maria duce caietul la professor.

32
Verbele intră în opoziții semantic de tipul cauzativ – neacuzativ: a fugări – a fugi,
a alunga – a pleca , a clătina – a se clăt ina , a transporta – a fi transportat.
Opoziția se realizează cel mai frecvent prin intermediul opunerii verbului active
tranzitiv cu valoare cauzativă formei reflexive a verbului care retrage acțiunea la sfera
subiectului : a duce – a se duce , a aduna – a se aduna , a îndrepta – a se îndrepta.
Mai există cazuri în care două valori fac parte din structura unui verb
polisemantic fără a se diferenția formal. Aici este vorba de acele lexeme , verbe la care
morfemul poate fi omis.
Exemplu : Am oprit o mașină / Am oprit la intersecție.
A coborât un sac din pod / El a coborât din pod .
Se mai poate vorbi despre o desfășurare a acțiunii prin raportare la fazele
desfășurării acțiunii:
Trecerea din starea de r epaus la mișcare : a porni , a se urni , a decola ,a pleca
, a părăsi .
În limba română , începutul acțiunii se exprimă prin folosirea unor construcții : a
se pune pe fugă , a porni la drum .
De la mișcare la repaus : a acosta , a ameriza , a se porni , a aseleniza.
Exemplu : A pornit la drum după ce și -a refăcut forțele.
Din punct de vedere al intensității vitezei de desfășurare:
Mișcare rapidă: alerga, a fugi, a goni , a se nă pusti, a săgeta, a zbughi etc .
Exemplu : Gonește ca nebunul pe autostrasă.
Mișcare încetinită : a se tîrî , a merge agale, a merge încet, a păși ușor.
Exemplu : Șarpele se tîrăște la picioarele lui.
În funcție de mijlocul de transport :

33
Deplasare pe jos : a alerga , a fugi , a păși , a șchiopăta etc .
Deplasare cu un vehicul : a demara , a transporta , a vira , a tranzita etc .
Deplasare cu un aparat de zbor : a zbura , a ateriza , a decola etc .
Depasare cu schiurile / patinele : a schia / a patin a
Deplasare cu sania :a sănia
Deplasare călare: a călări , a galopa
Exemplu : Îi place să galopeze .
Deplasa re cu o ambarcațiune : a acosta, a ancora, a luntri, a naviga , a pluti etc .
Exemplu : Au ancorat la malul mării.
Deși aspectul de mai sus include un nu măr considerabil de sub ascpecte ,
diferențierile în funcție de mijlocul de transport folisit nu creează în sistemul limbii
române opoziții constant. Unul și acelaș i lexem poate fi folosit pentru mai multe tipuri de
deplasare :a transporta în spinare / a transporta cu avionul.
În funcție de mediul în care se desfășoară acțiunea , avem :
Mișcare pe uscat : a umbla , a alerga , a călca ,a păși , a mărșălui , a se tîrî etc .
Exemplu : Calcă cu pași mărunți în urma lui.
Mișcare prin văzduh / spațiu cosmic : a zbura , a panta , a survola , a ameriza , a
aseleniza etc.
Exemplu : Cosmonauții americani au amerizat cu succes.
Mișcare pe apă :a înota , a naviga , a luntri , a pluti etc .
Exemplu : Barca plutește în larg .
Înoată de la vârsta de cinci ani .

34
Prin raportare la o mișcare sau fază efectuată anterior :
Mișcarea nu presupune o altă mișcare efectuată anterior : o duce , a intra , a
veni , a merge etc .
Exemplu : A intrat în încăperea întunecoasă.
Duce în spate un sac de grâu.
Presupune o altă mișcare efectuată anterior : a se înapoia , a se reîntoarce , a
se returna , a reveni etc .
Exemplu : A revenit la soție după o scurtă rătăcire.
Mișcare repetată la anumite int ervale : a se clătina , a pendula ,a picura , a
flutura , a (se) legăna etc .
Exemplu : Steagul flutură în vârful muntelui .
Se clatină dintr- o parte în alta.
În funcție de efortul care se depune pentru efectuarea acțiunii avem :ă
Mișcare desfășurată fără efort : a aluneca , a planta , a pluti etc .
Exemplu : Sania alunecă cu mare rapiditate în josul dealului.
Un obiect neidentificat plutește în largul mării.
Mișcare ce necesită efort în vederea învingerii unor obstacole : a (se ) cățăra , a
răzbi , a străpunge , a smulge .

Exemplu : Pisica se cațără cu mare ușurință în copac.
A răzbit foametea și setea pentru a ajunge înapoi acasă.
În funcție de caracterul organizat sau dezorganizat al mișcării :

35
Mișcare organizată după anumite reguli : a defila , a escorta , a mărșălui , a
patrula etc.
Exemplu :Cu ocazia zilelor naționale, armata va defila pe străzile capitalei.
Mișcare dezorganizată , haotică : a se foi , a se forfoti , a se îmbulzi , a mișuna
etc .
Mișcare discretă : a se furișa , a se fofila , a se strecura etc .
Exemplu : Hoțul s -a furișat pe ușa din spate.
S- a strecurat fără prea multă bătaie de cap în casă.
În funcție de natura substanței ( subiect ) care se deplasează :
Subiectul este omul sau o altă fiintă : a merge , a umbl a , a păși a alerga , a
fugări , etc.
Exemplu : Omul pășește grăbit pe cărările încurcate ale vieții.
Lupul umblă mereu după pradă .
Subiectul este vehicul : a demara , a circula , a transporta , a decola , a ancora ,
a naviga etc .
Exemplu : Mașina circulă pe autostradă cu viteză redusă.

Oamenii sunt transportați cu ajutorul avionului de la Viena la Londra. .
Avionul decolează din București cu 123 de pasageri cu destinația Paris.

Mișcarea substanței lichide : a curge , a inunda , a picura , a se revărsa , a se
scurge , a se prelinge .
Exemplu : De pe strașina casei picură din când în câte un strop de apă.

36
Apele au inundat foarte multe locuințe anul acesta.
Mișcarea unei mulțimi de subiecte : a se îmbulzi , a invada , a mișuna , a roi etc .
Exemplu : Mulțimea se îmbulzea la intrarea în parc.
Furnicile mișună prin iarba verde.
În funcție de natura obiectului spre care tinde deplasarea :
Atingerea pământului : a ateriza
Atingerea apei : a ameriza
Atingerea lunii : a aseleniza
La nivelul vorbirii este m ult mai vizibilă preponderența semelor spațiale.Fiecare
limbă are legi și norme proprii de selectare a verbelor pentru descrierea actelor
concrete de deplasare.
Există trei categorii de verbe de mișcare în sistemul limbii , fiind grupate în
funcție de tip urile de seme cuprinse în sensul lor :
-verbe care conțin numai seme spațiale : a intra , a ieși , a pleca , a veni , a
sosi etc .
-verbe care conțin numai seme calitative : a zbura , a înota , a naviga , a
călători , a șchiopăta etc .
-verbe cu o structură semantic combinată : a ateriza , a ancora , a decola
etc .
În limba română posibilitatea de a combina semele spațiale cu cele ale efectuării
deplasării este limitată prin faptul că verbele dis pun de un număr relati redus de prefixe
cu valoare locală.
Prefixe care ajută la formarea verbelor de mișcare
a – : a ateriza , a ameriza , a aseleniza

37
de – : a debarca , a decola , a depărta , a deșira , a deșuruba
des – : a desprinde , a descălec a
dez – : a dezbrăca a dezgropa , a dezumfla ,a dezlega , a dezlipi
in – : a introduce etc .
im- : a implanta , a importa etc
în – : a înnoda , a îndopa etc
ex – : a extrage , a exporta etc
răs – : a răsturna ,
re – : a reacoperi , a reintra , a reamplasa a reansambla etc
trans – : a transborda , a transporta etc.
Prefixexele au în general o productivitate redusă în cadrul derivării verbale
românești , ceea ce limitează sfera verbelor cu o structură semică combinată.
Verbe de mișcare format e prin compunere : a se automutila
Verbe de mișcare formate cu ajutorul sufixelor :
-a: a brăzda , a înnoda, a îndopa etc .
-i: a coti, a roti , a mânui etc.
-ui: a mânui etc.
Verbele de mișcare românești au un character abstract , ele sunt mai ,, aerate
din punct de vedere semic în comparație cu verbele rusești. De aici însă nu trebuie să
tragem concluyia că în limba română actele de deplasare nu se reflectă în mod
complet.
Atunci când este folosit în verbele de mișcare ,,spațiale, precizările pr ivind modul
de efectuare a deplasării pot fi exprimate prin intermediul unor determinații
circumstanțiali ai verbelor pe jos , în fugă , în zbor .
Exemplu : ,, Mai ușoară ca o păsărică veni în fugă lângă el .

38
Precizările locale sunt exprimate cu ajutoru l adverbelor și prepozițiilor care
introduc complementul circumstanțial de loc : Fata fugi în casă la bătrână.
Trăsăturile generale și diferențiale ale celor trei clase de verbe: verbe de
mișcar e, verbe de devenire și verbe de stare. Astfel, conform anal izelor moderne de
semantică a verbului, distincția între aceste trei clase semantice se face în funcție de
trăsăturile [Schimbare],[Agentivitate]. Cercetările ulterioare au demonstrat faptul că
verbele de stare, caracterizate prin [ – Schimbare, – Agentivit ate], se opun, pe de o
parte, celor de acțiune, caracterizate prin [+ Schimbare, + Agentivitate], iar, pe de alta,
celor de devenire, caracterizate prin [+ Schimbare, – Agentivitate].
Verbele de stare se aseamănă cu cele de devenire prin faptul că acțiunea se
consumă în sfera subiectului, dar se deosebesc prin aceea că cele din urmă, fiind lipsite
de un subiect activ, semnifică procese evolutive, marcând trecerea de la o stare la alta.
De exemplu, a amorți – înseamnă trecerea dintr -o stare normală la o star e de
insensibilitate.
Imposibilitatea de a se asocia cu ideea unei acțiuni terminate, este criteriul după
care verbele de stare se deosebesc de verbele de acțiune.
Corelația dintre aceste categorii semantice de verbe se relevă în cadrul
paradigmelor lexi cale, lexico -gramaticale și la nivelul unor categorii semasiologice.
Cele trei trepte ale procesualității ontice se reflectă în limbă în cadrul unor
paradigme de tipul:
a așeza / a se așeza / a ședea ;
a adormi (pe cineva) / a adormi / a dormi ;
a îmbolnăvi (pe cineva) / a se îmbolnăvi / a boli etc.
Se susține că fiind, de cele mai multe ori polisemantice, verbele se pot încadra
concomitent, printr -un sens sau altul, în clasa verbelor de acțiune, de devenire sau de
stare. Drept exemplu poate servi verbul deri vat de la adjectivul cromatic albastru – a
albăstri :

39
Ana s-a albăstrit la față. (verb dedevenire);
Ana a albăstrit rufele. (verb de acțiune);
Departe, departe în fund albăstrește un șir dințat de coline (verb de stare)
În opinia cercetătorului I. Evseev, „unele verbe de mișcare , în anumite contexte,
pot fi folosite pentru că indică o stare. Comutarea sensului active tranzitiv cu un sens de
stare se realizează prin procedeul reflexivizării ( a situa – a se situa ), prin punerea
verbului la forma pasivă ( a arunca – a fi aruncat ), prin convertirea lui într -un verb
intranzitiv ( a fierbe apa – apa fierbe ) sau prin folosirea lui pe lângă un subiect
neînsuflețit ( omul iese din casă – cornișa iese în afară )” 12
S-a stabilit că prin mutații semantice sau în legătură cu dezvoltarea unor sensuri
gramaticale categoriale, sau cu dezvoltarea unor relații sintactice, verbele trec dintr -o
clasă în alta:
Bunica a îmbătrânit . (verb de devenire),
Zicea că l -a îmbătrâni t necazul. (verb de acțiune);
Maria s-a plictisit. (verb de stare),
Pe Ion l – a plictisit drumețul. (verb de acțiune).

Verbele de mișcare alcătuiesc o clasă foarte bine reprezentată în limba română
actuală. Locul deosebit pe care -l ocupă în spațiul semantic al procesualității rezultă din
numărul impunător de lexeme ce intră în acest grup, din varietatea lor structurală și
multiplele valențe semantice și sintactice.
Așadar, structura semantică a fiecărei subclase de verbe dispune de trăsături
comune, însă fiecare semem verbal comportă în structura sa semantică câte o trăsătură

12 I. Evseev , Semantica verbului, Editura Facla, București, 1974, p.100
.

40
semantică relevantă, numită sem integrator, care întrunește lexemele în subgrupul dat
și constituie baza semantică a ace stuia.
Listă a verbelor provenite din substantive:
Verbe de mișcare provenite din substantive:
-arac > a arăci;
-bici > a biciui;
-daltă > a dăltui;
-greblă > a grebla;
-lopată > a lopăta;
-luntre > a luntri;
-mătură > a mătura;
-parașută > a parașuta;
-patină > a patina;
-perie > a peria;
-pieptene > a pieptăna;
-pilă > a pili;
-seceră > a secera;
-zăvor > a zăvorî;
-vâslă > a vâsli.
Verbe de mișcare ce reflectă raportul dintre acțiune și obiectul ei:
-a așchia (lemnul) ;

41
-a bucăți (carnea) ;
-a ciobi (un pahar) ;
-a fărâma (o construcție) ;
-a găuri (un perete) ;
-a stivui (lemne) ;
-a valsa (un dans) ;
-a autopsia (un cadavru) ;
-a colinda (casele) ;
Verbe de mișcare ce prezintă acțiuni de transformare a calității obiectelor:
-a despăduri (o suprafață forestieră) ;
-a goli (un recipient) ;
-a albi (rufele) .
Verbe de mișcare care au în vedere producerea unui obiect nou din substanțe
preexistente actului:
-a construi (o casă din cărămidă) ;
-a confecționa (o haină dintr -un material) ;
-a coace (o prăjitură din aluat dospit) .
Verbe de mișcare ce au în ve dere modifica rea obiectelor:
-a lungi;
-a vopsi;
-a tăia.

42
Verbe de mișcare ce au în vedere m odificarea poziției obiectelor:
-a căra (lemne de la pădure) ;
-a muta (o piesă de mobilier);
-a transporta (pacienții la spital) .

43
Concluzii

După cum am menționat în Argumentul introductiv al lucrării mele de licență,
acord o deosebită importanță acestei teme intitulate Verbele de mișcare în limba
română.
Țin să specific faptul că scopul de bază al lucrării constă în identificarea și
analiza trăsăturilor semantice ale potențialului sintagmatic al verbelor de mișcare.
Lucrarea de față este structurată în cinci capitole după cum urmează:
În prima parte a acestei lucrări, intitulată Verbul în limba română , am
încercat să definesc conceptul de verb și să prezint câteva caracteristici generale ale
acestei părți de vorbire.Am dezbătut pe larg această noțiune din punct de vede re
morfologic, sintactic,semantic și pragmatic, oferind exemplele necesare în vederea
argumentării ideilor expuse. Am realizat câteva clasificări ale verbului, după următoarele
criterii: după structură( simple și compuse),după relațiile sintactice și posib ilitățile
combinatorii ale acestora (de tipul predicative /nepredicative, zerovalente / avalente,
monovalente,bivalente,trivalente; tranzitive/intranzitive, personale/ impersonale), după
flexiune (de tipul integrale /defective , regulate /neregulate), după modu l în care se
desfășoară acțiunea (momentane, durative,ș.a). În continuare, am prezentat categoriile
gramaticale ale verbului: modul, timpul, persoana, diateza, numărul.
În cel de -al doilea capitol , Verbele de mișcare. Polisemia verbelor de mișcare ,
am defi nit și prezentat verbele de mișcare, preocupându -mă în mod deosebit de
problema polisemiei acestora.Am oferit câteva exemple cu scopul da reliefa
multitudinea de sensuri ale verbelor de mișcare și faptul că un rol foarte important în
stabilirea sensului unui verb aparține contextului în care acesta este plasat.
Cel de -al treilea capitol al lucrării mele are în vedere Proveniența verbelor de
mișcare. În cadrul acestui capitol, am enumerat verbe de mișcare împrumutate din limba
latină.

44
Următorul capitol trat ează problema Semantismului verbelor de mișcare,
abordată greșit sau insuficient în anumite studii de specialitate. Am încercat să
argumentez faptul că verbele de mișcare se diferențiază de celelalte categorii de verbe
prin anumite însușiri de ordin semant ic și sintactic. Am menționat totodată și categoria
tranzitivității verbelor de mișcare, comună cu a altor tipuri de verbe.
În cel de -al cincilea capitol, am realizat o Clasificare lexico -semantică a verbelor
de mișcare. este prezentată analiza situației în domeniu privind semantica verbelor,în
general, și a verbelor de mișcar e, în particular. Analiza este elaborată prin prisma
cercetărilor realizate în ultimul timp, realizânde -se o caracterizare generală a
structurii semantice a verbului în limba română, abordând mai multe aspect ce vizează
problematica dată .Se demonstrează că verbul alcătuiește un câmp aparte în planul
conținutului limbii, datorită specificului categoriilor sale semantice, iar categoria de
„proces” este dominanta semantică p rezentă în sfera fiecărui verb. Aici se
generalizează cercetările din domeniu vizând perspectivele de cercetare și finalitățile
studiului.
În capitolele mai sus menționate, am încercat să identific și să soluționez
problemele întâmpinate pe parcursul aces tei cercetări , tema acestei lucrări având o
importanță majoră.

45

BIBLIOGRAFIE

Avram,Mioara, Brîncuș, Grigore, Bulgăr,Gh, Ciumpec, Georgeta, Diaconescu, Ion,
Hristea,Theodor(coordonator), Sinteze de limba română , ediția a III – a revăzută și
îmbogățită, Editura Albatros, București, 1984 .
Avram , Mioara, Gramatica pentru toți , ed.I.,Editura Humanitas, București, 2001 .
Bărbuță, I. , Semantica și sintagmatica verbului în limba română , În Revista de
lingvistică și și știință literară, 1996, nr. 3 , p. 57 -65.
Bărbuță, I., Constantinovici, E, Structura actanțială a verbelor în limba română, Revista
de lingvistică și știință literară, 1997, nr.,4, p.40 -49.
Bejan, D, Gramatica limbii române ,Cluj, Editura Echinox, Chișinău, 1997, p. 414 .
Berejan, S, Limba română , vol 2, Chișinău,1992, p.,260 .
Bidu-Vrânceanu, A, Paradigmatic și sintagmatic în semantică , 1980 nr., 1, p. 4 -5.
Brâncuș, Grigore, Saramandu, Manuela, Gramatica limbii române –Morfologia , Editura
Atos, București, 1999 .
Canarache, A., O particu laritate a unor verbe de mișcare , În Limbă și literatură, 1969 .
Constantinescu – Dobridor, Gh ., Morfologia limbii române , EȘ , București, 1974 .
Constantinovici, E., Semantica și morfosintaxa verbuluiîn limba română , Chișinău,
2007 .
Coteanu, Ion , Gramatica de bază a limbii române , Editura Albatros, București, 1982 .
Dimitrie, Corneliu, Tratat de lingvistică a limbii române – Morfologia , Institutul European,
Iași,1999 .

46
Dumitrescu, F., Studii și cercetări lingvistice , Editura Univers Enciclopedic, 1978 .
Evseev, Ivan, Semantica verbului , Editura Facla, Timișoara, 1974 .
Gandelman, R., Verbul, București, Editura Științifică,1974 .
Gencărău, Ștefan, Exerciții de gramatică , Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1993 .
Guțu Romalo, Valeria, Morfologia structurală a limbii române , Editura Academiei RSR,
București, 1968 .
Hristea ,Theodor(coordonator), Sinteze de limba română , ediția a III – a revăzută și din
nou îmbogățită, Editura Albatros, București, 1984 .
Iordan , Iorgu, Robu, Vladimir, Limba română contemporană , E. D. P., Bucureș ti, 1978 .
Irimia, D., Gramatica limbii române , Editura Polirom, Iași, 1997 .
Irimia, D., Structura gramaticală a limbii române.Verbul , Editura Junimea, Iași, 1976 .
Liliana, Ionescu, Construcția verbelor de mișcare în limba română actuală ,
AUB,XII,1963, nr.28 .
Popescu, Ștefania, Gramatica practică a limbii române cu o culegere de exerciții, ediția
a-V-a revăzută, București, Ed. Orizonturi, 1995 .
Pușca Vaina, Lucia, Les verbes de mouvement du point de vue semantique ,
CLTA,1973 .
Reinheimer,S., Schița de scr iere structurală a verbelor de mișcare , 1965 .
Sala, Marius, De la latină la română , , București,1998 .
Sala, Marius, Introducere în etimologia limbii române Editura Univers Enciclopedic,
București, 1999 .
Toșa, Al., Elemente de morfologie , Editura Didactică și Enciclopedică, București, 1983 .

47
Sigle
DEX= Dicționarul explicativ al limbii române , ediția a -II-a, București, Univers
Enciclopedic, 1996.
DLR= Dicționarul limbii române, București, Academia Română , 1913 -1948.
DOOM1=Dicționarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii române , București, EA,
1982 .
DOOM2=Dicționarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii române , ediția a -II-a,
București, EA, 2005.
DSL= Dicționar de științe ale limbii , București, Ed. Nemira, 2001 .
GA=Gramatica limbii române , Vol I, II, ediția a -II-a revăzută și adăugită. Tiraj nou,
București, EA, 1966 .
GALR= Gramatica limbii române, Vol I, Cuvântul, II, Enunțul , Tiraj nou, revizuit,
București, EAR, 2008 .

48