Secolul XX a fost supranumit și „secolul vitezei” datorită apariției, dezvoltării frenetice și folosirii pe scară largă a unor mașinării capabile să… [309022]

I N T R O D U C E R E

Secolul XX a fost supranumit și "secolul vitezei" [anonimizat] a unor mașinării capabile să acopere distanțe mari într-o [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] a [anonimizat], acela de accident de circulație.

Noțiunea de accident de circulație și-a [anonimizat] 1900, când a fost inventat mototrul în 4 timpi și s-a început producția în serie de automobile în SUA și Franța.

La începutul secolului XX asistăm la o dezvoltare fără precedent a industriei automobilului mai ales în țările dezvoltate. Astfel, [anonimizat], cunosc o dezvoltare rapidă fără precedent. Standardizarea, utilizarea judicioasă a forței de muncă și concentrarea micilor producători în mari corporații devin factori ai prosperității americane. În 1901 este lansat primul automobil în serie American, "Oldsmobile Curved Dash". Între 1908 și 1927, automobilul Ford Model T [anonimizat], cât mai ales prin producția de mare serie în care este realizat și aceasta folosind o [anonimizat] 1914 să fie vandute 250 000 de bucăți.1 ( Figura 0.1 )

figura 1.

1http://ro.wikipedia.org/wiki/istoria automobilului#Automobilele electrice

Acest moment a marcat cursul istoriei cu privire la două aspecte. [anonimizat]. Deși mașinile cu abur au apărut în anul 1769, [anonimizat].

[anonimizat] a mai multor insituții în vederea ținerii acesteia sub control.

[anonimizat]. În fiecare an se efectuează statistici pentru a [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] 1892, al treile urmand după 7 ani în Statele Unite ale Americii.

La nivelul anului 2000, potrivit unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății, în 16 țări dm Europa “s-au înregistrat peste 80.000 de morți și aproape 2.500.000 răniți. Zilnic, în întreaga lume își pierd viața în accidente rutiere peste 3.200 de persoane. [anonimizat], zilnic sunt înregistrate peste 3.200 persoane decedate și aproape 50.000 de răniți. Peste 75% [anonimizat] 32% din totalul numărului de vehicule."”2

Deși în 2012 și 2013, în urma eforturilor de prevenire a accidentelor la nivel European s-au înregistrat scăderi cu cate 8 % față de anul 2010, în 2014 însă, acestea au scăzut doar cu 1 %, ceea ce duce la concluzia că se impune o reevaluare a cauzelor care conduc la producerea accidentelor de circulație.

Cu o rată de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori, Romania este depășită doar de Letonia (106 de persoane decedate/un

2L.l. TĂUT, Metodologia investigării criminalistice a accidentelor de trafic rutier, Ed. Universul Juridic, București, 2011, pag. 8

milion de locuitori) în randul statelor membre UE în ceea ce privește
numărul de morți din accidente rutiere în 2014, informează un
document publicat în 24 martie 2015 de Comisia Europeană.3
La nivelul țării noastre, dezvoltarea explozivă a traficului rutier
după 1990, a condus la dublarea numărului de accidente rutiere grave.
Impactul deosebit al accidentelor rutiere asupra persoanelor,
consecințele deosebit de grave ale acestora, Ae că e vorba de un deces
sau de o vătămare corporală, amploarea acestora oblige autoritățile
competente în domeniu, dar și societatea civilă, în egală măsură, să fie
într-o continua căutare a unor metode e6ciente de analizare a acestor
evenimente rutiere nefericite și la găsirea unor soluții eficiente de
prevenire a producerii acestora pe viitor.
În vederea emiterii unor astfel de soluții preventive, este
imperativ să se studieze cauzele și condițiile care au determinat sau
favorizat înregistrarea unor astfel de evenimente, avandu-se în vedere
în acest sens factorul uman, starea vehiculului și a carosabilului. 4
În lucrarea de față, mi-am propus să ating punctele esențiale care
privesc particularitățile în metodologia privind investigarea
accidentelor de trafic rutier, cu trimiteri practice, pentru ca în concluzii
să emit păreri cu privire la modalitatea în care se desfășoară cercetarea
penală în aceste cazuri și să formulez propuneri de lege ferenda.

3http://www.agerpres.ro/social/2015/03/24/romania-locul-doi-in-ue-dupa-numarul-de-mortî-
din-accidente-rutiere-15-28-46
4 L.I. TĂUT, op.cit., pag.

A S P E C T E I N T R O D U C T I V E

Definirea conceptelor

Înainte de discuta despre metodologia investigării accidentelor
rutiere, considerăm că se impune o deănire a noțiunilor care stau la baza
acestui stuchu.
În doctrină, accidentul de circulație a fost debit ca fiind "un
eveniment produs pe drumurile publice, constand în coliziunea a aouă
sau mai multe vehicule ori a unui vehicul cu un alt obstacol, lovirea
sau călcarea pietonilor ș.a., avand ca rezultat vătămarea integrității
corporale ori moartea uneia sau mai multor persoane, pagube
materiale, precum și stanjenirea circulației"5 sau ca fiind "evenimentul
produs într-un ansamblu de împrejurări proprii circulației publice,
care au drept consecință uciderea unei persoane sau a mai multora,
păgubirea avutului public sau privat, vătămarea corporală a unei
persoane sau a mai multora" 6
Din cele două definiții expuse anterior se poate extrage
următoarea informație, și anume, faptul că există două tipuri de
accidente rutiere:

a) Accidente rutiere soldate cu victime
b) Accidente rutiere soldate numai cu pagube material

Simpla denumire a acestora este însăși o explicație a modului
acestora de producere, fapt pentru care nu vom insista asupra acesui
aspect, menționand doar următoarele trăsături.
În prima categorie se regăsesc coliziunile între vehicule, între
vehicule și pietoni, precum și între vehicule și animale ori obstacole
fixe. De asemenea, se includ aici și accidentele în care a fost. implicat
un singur autovehicul sau oricare alt participant la traăc.
În cea de a doua categorie sunt incluse accidentele în care unul
sau mai multe vehicule implicate au fost avariate ori au provocat nuinai
pagube materiale.7

5 C. SUCIU, Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972, p. 640
6 I. BOLOCAN, I. STANCA, Accidentul de circulație, Ed. Militară, București, 1977, p. 21.
7 L.l. TĂUT, op.cit., pag. 11-12

Conform art. 75 din OUG 195/2002, pentru a fi vorba despre un
accident rutier, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții, cea de a patra
fiind abrogată prin modificarea survenită în 28 iunie 2007. Aceste
conditii sunt :

a) accidentul de circulație să se fi produs pe un drum deschis
circulației publice ori să își fi avut originea într-un asemenea loc;

b) accidentul să fi avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai
multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube
materiale;

c) în eveniment să fi fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare;

În ceea ce privește cea dea a doua condiție, respectiv, decesul,
rănirea persoanelor, avarierea vehiculului sau producerea unor alte
pagube materiale, se impune definirea acestor noțiuni astfel cum sunt
prevăzute în Instrucțiunile M.A.I. nr. 766/1998 privind raportarea,
înregistrarea și evidența accidentelor rutiere.
Necesitatea definirii acestor noțiuni s-a impus în vederea
realizării unei înregistrări corecte, aflată în concordanță cu criteriile
utilizate de majoritatea țărilor europene.

Persoana decedată este persoana care a murit la locul accidentului sau în cel mult 30 de zile de la producerea acestllia, datorită
vătămărilor suferite;

Persoana rănită grav este persoana care în urma acciăentului a
suferit facturi, comoții, leziuni interne, striviri, tăieturi și rupturi grave
care necesită spitalizare sau tratament medical mai mult ăe 24 de ore,
ori a suferit o vătămare corporală care a determinat pierderea unui simț
sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă
fizică sau psihică, sluțirea, avortul, sau, care, din cauza leziunilor
suferite, a decedat după a 30-a zi de la data producerii acestuia;

Persoana rănită ușor este persoana care a suferit răniri
secundare ce nu au necesitat spitalizarea sau care a fost internată pentru
o ăurată de timp ăe pană la 24 de ore;

Pagubele materiale reprezintă daunele provocate prin avarierea vehiculului implicat într-un accident de circulație rutieră, precum și prin distrugerea sau degradarea altor bunuri ca urmare a producerii evenimentului.

Odată ce am înțeles noțiunea de accident rutier, este importat să

cunoastem si semnificatia cuvantului vehicul si autovehicul.

Vehicul — mijloc de transport, cu sau fara autopropulsie, destinat deplasării pe o cale de comunicație terestră, subterană, acvatică,
aeriană, cosmică.

Autovehicul — vehicul autopropulsat suspendat pe roți, șenile, tălpi de alunecare sau pernă de aer, care servește la transportul pasagerilor și/sau bunurilor, la tractarea de remorci, semiremorci și utilaje, precum și la efectuarea unor lucrări speciale (în agricultură, construcții, amenajări de terenuri etc.).8

De asemenea, este important să oferim și definirea noțiunii de
"drum public", întrucat accidentele de circulație pe drumurile publice
fac obiectul cercetării de față.9

Definirea noțiunii o regăsim în OUG 195/ 2002, în varianta actualizată din 2015, la art. 6 pct 14, care prevede faptul că, drumul public reprezintă "orice cale de comunicație terestră, cu excepia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile".

8https://newpartsauto.wordpress.com/2012/07/17/notiuni-si-definitii-despre-autovehiculele-
rutiere/

9 Prima porțiune de drum asemănătoare unei autostrăzi (înțelegănd drum destinat circulației
autovehiculelor, și nu autostrăzile actuale), a fost așa numita AVUS (Automobil-Verkehrs- und
Ubungs-Strage) din Berlin, privat finanțată și inaugurată la data de 24 septembrie 1921 ca pistă
pentru teste și viteză.— https://ro.wikipedia.org/wiki/Autostrad/oC4/o83
Italianul Piero Puricelli, fondatorul societății Strade e Cava, construiește prima veritabilă
autostradă din lume (același înțeles) în 1924, așa numita "Autostrada dei Laghi". Aceasta lega
Milan și Varesse, în Italia, avănd o lungime de 85 kilometri și o singură bandă de mers.
http://www.linternaute.com/histoire/categorie/95/a/1/1/histoire de I automobile.shtml

1.2. Clasificarea cauzelor accidentelor de circulatie

Ceea ce este caracteristic accidentelor de circulație este multitudinea de necunoscute care conlucrează la producerea unui eveniment de acest gen, multitudinea de factori implicați, astfel încat niciodată două accidente de circulație nu o să fie identice. Tocmai din acest motiv, este deosebit de important să se analizeze cu minuțiozitate toate elementele care contribuie la producerea unui accident rutier. Unul din elementele vitale instrumentării unui accident rutier îl reprezintă descoperirea și studierea cauzelor care au condus la producerea acestuia.

In doctrină se regăsesc trei mari categorii de factori care contribuie la survenirea accidentelor rutiere, de la aceste trei categorii subramificandu-se și altele.

In cele ce urmează, voi proceda la descrierea celor trei categorii de factori care intervin de regulă în producerea unui accident rutier.

1.2.1. Accidentele datorate factorului uman

Această cauză a accidentelor rutiere este cea mai &ecventă din păcate pe de-o parte întrucat nesăbuința și neatenția oamenilor determină consecințe dintre cele mai grave, iar din fericire, pe de altă parte, întrucat prin educarea populației și aplicarea unor măsuri de prevenire, se vor putea micșora accidentele provocate în acest mod. Accidentele datorate factorului uman se întalnesc în acele situații în care șoferul nu este atent întrucat ori vorbește la telefon, ori discută cu cineva din interiorul mașinii sau în cazurile în care pietonii traversează neregulamentar sau necorespunzător strada ori în desele situații în care persoanele consumă alcool și ulterior conduc autovehiculul în aceaa stare critică.

Be asemenea este foarte importantă sănătatea conducătorului auto. 0 bună stare de sănătate (psiho-somatică) este o condiție sine qua non a conducerii autovehiculului în condiții de siguranță, a unui mod de reacție optim, direct proportional cu particularitățile traficului rutier. Be aici pornește și necesitatea consultului medical înainte susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere, control medical care poate pune în evidență diverse boli, incompatibile cu calitatea de șofer.

Totdată, trebuie specificat că fiecare individ conduce autovehiculul așa cum trăiește, ceea ce face ca aforismul "cine se așează la volan își scoate masca" să fie perfect valabil.10

Se poate afirma că imprudența, ignoranța, neglijența, egoismul sunt adevărate cauze ale evenimentelor rutiere, care au de cele mai multe ori un deznodămănt tragic.

Deși în permanență se încearcă o stopare a cauzelor datorate factorului uman prin aplicarea de amenzi de către poliție, lumea nu pare să conștientizeze importanța respectării regulilor de circulație, considerand în mod ușuratic că este imposibil să fie victimele ulterioare ale unui accident rutier. Probabil că nu a existat niciodată o persoană care să se fi gandit că își va găsi sfarșitul într-un accident rutier. Cu toate acestea, astfel cum indică statisticile, în medie, pe an, mor aproximativ 150.000 de oameni în accidente rutiere.

1.2.2. Accidentele datorate factorilor tehnici

Cănd vorbim de factorii tehnici, avem în vedere acele situații în care accidentul de circulație este produs din cauza unor defecțiuni ale autovehiculelor, defecțiuni privind sistemul de franare, direcția, explozia pneurilor sau alte asemenea cazuri care determină imposibilitatea șoferului de a evita accidental.11 Deși de cele mai multe ori acești factori sunt independenți de factorul uman, există anumite situații cand persoanele care dețin autovehiculele neglijează să efectueze periodic inspecția tehică a automobilului sau cumpără piese de proastă calitate și astfel ajung într-o situație de iminentă producere a unui accident rutier.

1.2.3. Accidentele datorate factorilor rutieri

Factorii rutieri sunt deosebit de importanți în ceea ce privește siguranța traficului rutier. Există foarte multe zone în care șoselele sunt de proastă calitate, din cauza materialelor folosite. Bin acest motiv, în zilele ploioase, șoseaua devine foarte alunecoasă și autoturismele derapează la cea mai mica manevră. De asemenea, vegetația care crește pe marginea drumului, împiedică uneori șoferii să se poată asigura corespunzător cand intră în depășire.

10V.IFTENIE, D.DEMERGIU, Medicină legală, Ed. C.H BECK, București, 2009, pag. 128
11C. SUCIU, ep.cit., pag. 57

Alteori, sunt diverse probleme cu semnalizarea curbelor deosebit
de periculoase sau a sensurilor giratorii, făcand astfel dificilă obsevarea
acestora din timp.12
In momentul în care se analizează cauzele care au condus la
apariția accidentului rutier, trebuie să se analizeze cu atenție și acești
factori rutieri, întrucat pot fi cauza determinantă a acestora.

1.3. Elemente premergatoare cercetarii la fata locului 13

Inainte de a se trece la cercetarea la fața locului propriu-zisă, se impune stabilirea unor elemente esențiale, care constituie punctul de plecare al cercetărilor. Această etapă premergătoare se realizează la randul ei în mai multe etape.

În cele ce urmează vom proceda la enumerarea acestor etape și la explicarea pe scurt a ceea ce reprezintă fiecare.

Conform art. 77 din OUG 195/2002:

"(1) Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei.

(2) Orice persoană care este implicată sau are cunoștință de producerea unui accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, precum și în situația în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunțe de îndată poliția și să apeleze numărul național unic pentru apeluri de urgență 112, existent în rețelele de telefonie din Romania.

(3) Este interzis oricărei persoane să schimbe poziția vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să șteargă urmele accidentului fară încuviințarea poliției care cercetează accidentul."

12 E.STANCU, 7urztrzt 8e crvrnineliistică, Ediția a IV a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2007, pag. 617

13E.STANCU, op.cit, pag. 617

Astfel, imediat după anunțarea poliției de către persoanele implicate în accidentul rutier sau de către persoanele prezente la fața locului, se prezintă un echipaj de poliție, serviciul de ambulanță și descarcerare la nevoie.

In cazul accidentelor de circulație, cu ocazia examinării locului faptei, mai mult ca în alte situații, se observă, interferența dintre faza statică și faza dinamică, activitățile specifice fiecărei faze desîașurandu-se de foarte multe ori, concomitent. Practica judiciară evidențiază mai multe situații care pot fi întalnite în accidentele de circulație:

– autovehiculul angajat în accident și conducătorul auto au rămas la fața
locului sau au revenit după transportarea victimelor la spital;
– autovehiculul cu care s-a produs accidentul a fost abandonat de
conducătorul auto la fața locului ori în imediata apropiere, iar el a

dispărut;

– conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului a părăsit locul
accidentului cu autovehiculul implicat;

– conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului a părăsit locul
accidentului abandonand acolo autovehiculul implicat;
– victima însăși părăsește locul faptei

Modul în care se va efectua cercetarea locului accidentului depinde de la caz la caz, în funcție de aceste situații, de natura faptei și a locului de cercetat, de urmările produse, dispunerea urmelor și a mijloacelor materiale de probă. Dintre fazele premergătoare cercetării la fața locului, următoarele sunt indispensabile.

1.3.1. Stabilirea cauzelor care au determinat producerea accidentului de traffic rutier si a imprejurarilor in care a avut loc

În primul rand se determină împrejurările în care a avut loc accidentul rutier, respectiv, localizarea exactă a vehiculelor și timpul producerii acestuia, viteza posibilă de rulare a acestora, direcția de deplasare a vehiculelor/pietonilor, starea drumului, luminozitatea, factorii de mediu, avariile produse în urma accidentului/leziunile suferite de pasageri/pietoni etc.

Ulterior, se încearcă găsirea unor posibile cauze ale accidentului, astfel cum rezultă dintr-o primă privire asupra cazului.

Cauzele vor fi determinate și explicate conform clasificării

efectuate la punctul anterior.

1.3.2. Dispozitiile legale care au fost incalcate

Din situația de fapt se identifică regulile de circulație care au fost
încălcate și se procedează la stabilirea culpei șoferilor/pietonilor, în
fucție de urmele găsite la fața locului.

Se stabilește care sunt semnele de circulație din zona respectivă,
care este drumul cu prioritate, dacă funcționează semnalele luminoase,
dacă însemenele de pe pavaj erau vizibile sau nu etc.

1.3.3. Cine este aparent răspunzător

Se procedează la identificarea persoanei aparent responsabile pentru producerea accidentului rutier. Acest lucru trebuie stabilit imediat, întrucat pot exista situații în care șoferii responsabili de producerea accidentului se sperie și părăsesc locul accidentului.

l.3.4. Cosecințele accidentului 14

Se verifică persoanele implicate în accident pentru a vedea care
sunt leziunile suferite de către acestea. Se identifică care sunt
șoferii/pasagerii/pietonii și locul ocupat de fiecare în momentul
accidentului rutier pentru a se stabili atitudinea acestora raportat la
incidentul respectiv.

Ulterior se verifică daunele materiale produse vehiculelor.

Verificarea stării tehnice a autovehiculelor se efectueaza cu
ocazia cercetării la fața locului, vizandu-se stabilirea următoarelor
aspecte :

-starea tehnică a sistemelor de franare, direcție și iluminare–semnalizare;

-starea sistemului de închidere-deschidere a ușilor;

-poziția acului de kilometraj, a manetei schimbatorului de viteze și a ștergătoarelor de parbriz;

-temperatura apei din radiator și cea din baia de ulei;

-presiunea în pneuri, s.a.

14 E.STANCU, op.cit., pag. 625

Așa cum am punctat și anterior, verificarea acestor aspecte de către echipajul de poliție care se prezintă la fața locului este foarte importană deoarece pe baza acestor date și fotografii, urmează ca expertul tehnic auto să reconstituiască virtual accidentul cu ajutorul programelor specializate în acest sens. Be asemenea, aceste date urmează a fi corelate cu starea și caracteristicile drumului, condițiile de vizibilitate și ale carosabilului, pentru a se putea descoperi eventuale circumstanțe care să reechilibreze situația.

CERCETAREA PROPRU-ZISA LA FATA LOCULUI

In ceea ce privește modalitatea de efectuare a unei cercetări la fața locului, de-a lungul timpului a curs multă cerneală, iar cazul accidentelor de circulație nu face nicio excepție.

Astfel cum era și de așteptat, și în cazul accidentelor rutiere, cercetarea la fața locului presupune parcurgerea anumitor pași, care se regăsesc și în cercetarea la fața locului în cazul altor in&acțiuni. Cu toate acestea, astfel cum vom vedea în cele ce urmează, există unele elemente specifice doar acestui tip de cercetare la fața locului.

Se poate concluziona că cercetarea la fața locului are drept obiective descoperirea urmelor și evidențierea împrejurărilor apte să conducă la identificarea făptuitorului, la clarificarea circumstanțelor în care s-a săvarșit infracțiunea, la descoperirea corpurilor delicte, precum și desprinderea de concluzii referitoare la modalitatea de săvarșire a faptei și la persoana infractorului, prin cunoașterea și studierea nemijlocită a locului faptei.

Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor rutiere are două paliere. Primul este cel descris anterior și care se concentrează pe stabilirea elementelor care țin de identificarea și înțelegerea împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier și găsirea cauzelor care au determinat apariția acestuia. Cel de-al doilea palier, include descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor formate cu ocazia producerii accidentului.15

Eficiența și obiectivitatea cercetării la fața locului sunt condiționate în mod nemijlocit de cunoașterea și respectarea cu strictețe a unor reguli tactice, reguli ce au un caracter general și se aplică indiferent de fapta întamplată sau de urmările produse. Aceste reguli tactice sunt următoarele:

a) operativitate, imediat după sesizare, pentru a se preveni degradarea ori distrugerea urmelor și a mijloacelor materiale de probă, fie datorită fenomenelor atmosferice, fie persoanelor interesate în cauză, fie datorită intervenției altora.

15N.BUZATU, D.CORNEAN, C.CĂRPINEAN, Criminalistică, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2003, pag. 75

Urgența maximă a cercetării În cazul accidentelor de circulatie este impusă de specificul aparte al acestui eveniment care se produce pe o cale de comunicație destinată traficului rutier ori pietonal.

Cu cat intervalul de timp dintre producerea accidentului și efectuarea cercetării este mai mare, cu atat mai mult există pericolul pierderii detaliilor, distrugerii ori degradării urmelor create, astfel încat cercetările ulterioare sunt îngreunate considerabil, dacă nu imposibile, iar cercetarea la fața locului începe să prezinte risc de pierdere a eficienței sale și implicit de clarificare a celor petrecute în evenimentul respectiv.

b) obiectivitate și conștiinciozitate, sub toate aspectele indiferent de părerea inițială ori de versiunile membrilor echipei de cercetare formulate preliminar. Este recomandabil sa fie căutate, relevate și ridicate toate urmele existente în campul infracțional, îară a se miza pe rutină ori experiență, avandu-se în vedere că niciun accident de circulație nu seamănă cu altul, iar particularitățile locului de cercetat sunt mereu altele.

c) detaliere, reținerea tuturor particularităților, indiferent de importanța lor. Chiar dacă unele urme la Început ar părea să nu prezinte importanță, ridicarea și exploatarea acestora pot avea importanță deosebită în soluționarea accidentului de circulație. Urmele, detaliile acestora și particularitățile locului cercetat vor fi descrise în mod amănunțit, dar vor fi fixate și prin fotografiere, atat în ansamblu, cat și în detaliu.

d) etica pe tot timpul cercetării este o regulă de bază, deontologică a membrilor echipei de cercetare care trebuie să dovedească seriozitate, să nu facă ori să nu admită glume pe seama evenimentului, a victimelor ori chiar a autorului. Prin conduita și comportamentul manifestat, organele judiciare nu trebuie să lezeze onoarea și demnitatea celor prezenți, indiferent de calitatea acestora.

e) organizarea și conducerea planificată — imperativ care condiționează calitatea activităților desfașurate. În funcție de specificul și particularitățile evenimentului cercetat, planul va cuprinde sarcini concrete ce revin fiecărui membru al echipei cu privire la căutarea, examinarea, ridicarea urmelor, ascultarea persoanelor, dar și alte activități operative

care vor fi desfașurate concomitent cu această activitate tactică .

2.l. Măsuri inițiale

La fața locului, în primul rand ajung echiapajele de poliție, care sunt anunțate de obicei de persoanele care au fost martore la producerea accidentului de circulație sau chiar de către persoanele implicate în accident în cazul în care leziunile suferite sunt minore și nu se află în stare de șoc.

Echipajele de poliție sunt instruite să ia de urgență anumite măsuri pentru a acorda primul ajutor persoanelor implicate în accident și pentru a conserva cat mai eficient locul săvarșirii faptei.

Astfel, în ordinea priorității, echipajul de poliție se va ocupa de

următoarele aspecte:

2.1.1. Acordarea primului ajutor victimelor accidentului rutier

Poliția va chema ambulanța și va ajuta la descarcerarea persoanelor din autovehicule dacă ambulanța nu ajunsese deja, va încerca să identifice persoanele implicate în accident și locul ocupat de către aceștia în fiecare autoturism sau din contra, calitatea acestora de pietoni.

Be cele mai multe ori victimele sunt transportate la spital, iar anunțarea organelor judiciare o realizează personalul medical. Imperativul deplasării urgente la fața locului este determinat de specificul accidentelor de circulație care, în toate situațiile, se produc pe arterele rutiere ori în imediata apropiere a acestora, iar urmele materiale pot fi distruse de reluarea circulației pe tronsoanele respective sau de trecătorii curioși .16

Acordarea primului ajutor medical victimelor unui accident de circulație se realizează concomitent cu evaluarea stării acestora sub raport termodinamic și cardio-respirator și efectuarea manevrelor necesare pentru restabilirea funcțiilor vitale, care cuprind 17 :

16 C AIONITOAIE V BERCHEȘAN T BUTOI I MARCU, E.R. PĂLĂCEANU, C. PLETEA, I.E. SANDU, Em.
STANCU, Tratat de tactică criminallistică, Editia a II-a revăzută și adăugită, Editura Carpați, Craiova, 1992, p. 36

17 Ibidem

– degajarea căilor respiratorii;

– scoaterea victimei din stop cardiac;

– oprirea hemoragiilor grave;

– calmarea victimei (în situația în care aceasta este conștientă).

In situațiile în care victimele nu au suferit leziuni grave și au rămas la fața locului, se impune, după ce li s-a acordat ajutorul medical necesar, să fie ascultate cu privire la împrejurările producerii accidentului, caracteristicile de identificare ale autovehiculului, direcția de deplasare a acestuia, precum și orice alte aspecte ce pot ajuta la identificarea îaptuitorului. Este recomandabil ca primul ajutor să fie acordat victimelor de către persoane cu pregătire în domeniul medical, dar în lipsa unor asemenea persoane, chiar polițistul sosit primul la fața locului trebuie să fie în măsură să cunoască și să aplice noțiuni elementare cu privire la oprirea hemoragiilor, prevenirea unor infecții, aplicarea unor atele în cazul fracturilor, interdicția mișcării victimei suspecte de fractura coloanei vertebrale pană la sosirea echipajelor cu specialist ș.a.

In unele cazuri se impune ascultarea personalului medical care supraveghează victimele, întrucat acesta poate furniza date relatate de victime în scurtele perioade cand devin conștiente și povestesc ce li s-a întamplat. Printre măsurile ce trebuie întreprinse de primul lucrător de poliție ajuns la locul accidentului de circulație al cărui autor a părăsit locul faptei, de o reală importanță este îndepărtarea din campul infracțional și din imediata apropiere a acestuia, a oricăror persoane, eliminand astfel riscul degradării sau dispariției urmelor care pot constitui elemente edificatoare în activitatea de cercetare desfășurată în scopul stabilirii adevărului. Importanța acestui aspect este evidențiată în practica judiciară de situațiile în care, pe fondul unei insuficiente pregătiri și experiențe, unii polițiști ajunși primii la fața locului, neglijează această măsură, fapt ce poate favoriza producerea unor modificări ale poziției elementelor din campul infracțional, deprecierea unor urme ori chiar distrugerea lor intenționată de către persoane interesate.

2.1.2. Asigurarea pazei locului producerii accidentului

Această pază se asigură prin împiedicarea persoanelor curioase
să intre în raza pe care s-a produs accidentul, pentru a nu se strica
urmele produse de către accident.

Această asigurare a locului săvarșirii faptei trebuie să se facă cat mai repede întrucat există situații cand doar urmele respective pot conduce la aflarea identității unui șofer implicat într-un accident și care a părăsit locul accidentului.

Prin "loc al faptei" în cazul accidentelor de circulație, se înțelege nu numai locul propriu-zis al producerii accidentului de circulație, ci și perimetrul în limitele căruia se pot afla probele materiale create cu ocazia evenimentului sau alte locuri din care se pot desprinde date referitoare la faptă sau consecințele ei. Prin urmare, la accidentele de circulație, locul de cercetat îl constituie (figura 2.1.) :

-locul impactului (auto)vehicul-pieton;

-locul impactului (auto)vehicul – (auto)vehicul;

-locul impactului autovehicul – obstacol de pe calea de rulare sau de pe marginea acesteia;

-locul unde pasagerul sau însoțitorul a căzut din autovehicul, din cabină, de pe scară, din remorcă;portiunea de carosabil pe care a fost tarată victima;

-traseul parcurs de autovehicul din momentul impactului sau coliziunii pană la oprire;

-toate părțile componente ale drumului public sau chiar dincolo de acestea, acolo unde se găsesc urme și mijloace materiale de probă provenite din accident;

-locul în care a oprit autovehiculul pentru ca autorul accidentului sa înlăture urmele de pe autovehicul.18

Figura 2.1.

18 0 POP I ANGHELESCU L COMAN I R CONSTANTIN M CONSTANTINESCU I GRIGORESCU A.H.HASNAS, V. LĂPĂDUȘI, Tratat practic de crirninallistica, vol. I, Ministerul de Interne, București, 1976, p. 439

In condițiile în care în accidentul de circulație au fost implicate autovehicule care transportă materiale sau substanțe periculoase ori inflamabile și au rămas la fața locului în poziții care pot genera iminente pericole, iar principalii vinovați au părăsit cu autovehiculele lor locul faptei, de îndată vor fi luate măsuri pentru a interzice pătrunderea în zonă a altor vehicule și persoane, dirijarea circulației pe rute ocolitoare sau oprirea circulației din ambele sensuri și solicitarea deplasării la fața locului a unor specialiști.19

2.1.3. Identificarea martorilor ocular

Polițistul, ajuns primul la fața locului, trebuie, de asemenea, cu operativitate, să efectueze investigații în randul persoanelor aflate în apropierea locului accidentului, pentru a obține în mod deosebit informații cu privire la:

împrejurările în care s-a produs accidentul;

– caracteristicile de identificare ale autovehiculului și direcția de
deplasare după accident;

– avariile vizibile produse autovehiculului și localizarea acestora;
– eventuale semnalmente ale conducătorului auto (varstă, sex,
îmbrăcăminte, fizionomie ș.a.) ;

– modificările produse la fața locului pană la sosirea sa;
– ora la care a avut loc accidentul;

– stabilirea persoanelor care au transportat victimele la spital;
– identificarea conducătorilor autovehiculelor care au ajuns la locul
accidentului imediat după producerea sa, indiferent de direcția de unde
au venit .

Este foarte important să se identifice martorii oculari, întrucat se
poate întampla ca aceștia să se grăbească sau să le fie teamă să relateze
cele întamplate și să părăsească locul producerii accidentului.

În soluționarea cazurilor de genul acesta este foarte important pentru stabilirea situației de fapt și a culpei să se identifice cat mai mulți martori oculari și acestora să li se ia o primă declarație imediat după producerea accidentului, cand sunt proaspete amintirile legate de producerea accidentului.

19G. Popescu, LV. Bălănescu, Prevenirea incendiilor la autovehicule, Editura Ministerului
Administrației și Internelor, București, 2005, p. 135.

Au fost cazuri în practică în care s-au identificat mașinile
implicate în accident și care părăsiseră locul faptei doar din declarațiile
martorilor oculari, fiind în acest caz deosebit de utile.

2.1.4. Raportarea evenimentului

In cazuri grave, se impune ca echipajul de poliție să solicite ca cercetarea să fie efectuată de o chipă specializată, în cazul în care urmele de la locul in&acțiunii sunt numeroase sau sunt implicate multe vehicule și ar dura mult prea mult procesarea locului faptei.

2.1.5. Decongestionarea traficului rutier

Chiar dacă în acel loc a avut loc un accident rutier și trebuie procesate toate urmele de la locul faptei, este totuși important să se creeze un spațiu prin care să se poată permite reluarea circulației, măcar pe un sens de circulație, întrucat un accident rutier poate produce blocaje de cațiva km, care ulterior pot da naștere la alte accidente rutiere din cauza faptului că șoferii sunt grăbiți, obosiți sau nervoși de întarziere.

2.2. Pregătirea locului faptei

După ce s-au luat măsurile premergătoare cercetării la fața locului de către echipajul de poliție, se impune să se înceapă și cercetarea propriu zisă. La cercetarea la fața locului participă, de regulă, pe langă lucrărtorii serviciului circulației și specialiști criminaliști, iar în caz de necesitate, medicul legist.20

În cazurile mai dificile, se va deplasa la fața locului și procurorul pentru a supraveghea modalitatea în care se desfășoară cercetarea la fața locului,

După ce a ajuns la fața locului, echipa de criminaliști verifică dacă măsurile luate de către lucrătorii de poliție au fost cele necesare în situația dată, și în cazul în care se impune completarea măsurilor, dispun cele necesare.

20 L. I. TĂUT op. cit. , pag 37

Totodată, procedează la rândul lor la conservarea urmelor. Se poate întâmpla ca de la sosirea echipajului de poliție pană la sosirea echipei de criminaliști condițiile meteorologice să se deprecieze și, astfel, să fie necesare o serie de demersuri pentru a proteja locul săvarșirii faptei de contaminare.

Ulterior, se verifică dacă delimitarea locului accidentului a fost corect demarcată de către echipajul de poliție și se extinde această zonă în cazul în care se descoperă și alte piese sau elemente aparținând autovehiculelor implicate în accident, sau, în cazurile triste urme materiale de țesut uman.

După ce se fac aceste prime verificări a modalității în care a asigurat echipajul de poliție locul faptei, se procedează la schimbul de informații între aceștia cu privire la modalitatea în care a avut loc accidentul rutier.

In urma acestor clarificări, se decide de unde se face începe cercetarea la fața locului de către echipa de criminaliști, se stabilesc care vor fi metodele tehnico-științifice care urmează a fi folosite și se impart cu exactitate sarcinile, astfel încat cercetarea la fața locului să fie una organizată și operativă.

2.3. Cercetarea propriu-zisă

Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor rutiere nu diferă din punct de vedere al etapelor de cele prevăzute în cazul altor fapte, urmand cele două etape clasice, și anume etapa statică și etapa dinamică.

Faza statică

Faza statică cuprinde acele demersuri care conduc la examinare și fixarea locului faptei, a urmelor prezente la fața locului, stabilirea poziției autovehiculelor și a victimelor, a posibilei viteze de rulare, a locului exact al impactului și a eventualelor ricoșări. 21 (figura 2.2)

Aceasta constă în examinarea generală de către echipa de cercetare, a întregului loc al faptei, fară schimbarea poziției obiectelor din locurile în care se află, după care se trece la examinarea, porțiune cu porțiune, în vederea descoperirii urmelor și a poziției fiecărui obiect în raport cu altele din imediata apropiere, fară să se miște nimic.

21G.NAGHI, Criminalistică — Fundamente, Ed. Universul Juridic, București, 2014, pag. 230

Figura 2.2

Concret, ea cuprinde orientarea de ansamblu, stabilirea și marcarea drumului de acces în perimetrul locului săvarșirii infracțiunii si a punctului de iesire din limitele acestuia, împărțirea pe sectoare a locului faptei, pentru o mai sistematică cercetare, examinarea cu prioritate a urmelor care se află în pericol de degradare, descoperirea și fixarea obiectelor și a urmelor, interpretarea acestora, comparandu-se între ele.

In această etapă se efectuează fotografiile judiciare. Se pornește de la fotograf1ile panoramice, care indică cu exactitate care este locul în care a avut loc impactul și raportul de poziționare între diferitele obiecte, continuandu-se cu fotografȚile de pe poziții încrucișate, a obiectelor principale, ulterior efectuandu-se unde este necesar și fotografii de detaliu.

Un aspect deosebit de 1mportant în cazul accidentelor rutiere este măsurarea urmelor de franare, care constituie elemental principal al cercetărilor întrucat în funcție de viteza de deplasare și de locul în care s-a început franarea se determină de cele mai multe ori cui aparține culpa pentru săvarșirea accidentului de circulație.

b. Faza dinamică

În cadrul fazei dinamice se efectuează tot ceea ce ține de

cercetarea la fața locului propriu-zisă.

Se procedează la identificarea tuturor obiectelor care se află în raport de cauzalitate cu accidentul produs, se identifică urmele și se ridică, în funcție de specificul fiecăreia.22

Aceasta este etapa cea mai laborioasă a cercetării unui eveniment rutier și cuprinde examinarea în detaliu a locului, a urmelor și obiectelor mișcandu-le de la locul și din poziția în care au fost găsite, folosindu-se metode și mijloace tehnice adecvate.

În cazul accidentelor de circulație, se pot găsi următoarele tipuri

de urme:

a) Urme ale sistemului de rulare — care se formează în raport
de natura suprafeței pe care se rulează, de modul de mișcare
(rulare normală, &anare, derapare) și tipul de bandaj sau șină.

Aceste tipuri de urme diferă în funcție de natura
vehiculului creator și a traseului pe care se imprimă, avand o
mare varietate influențată de unele caracteristici individuale
ale anvelopelor, respectiv: gradul de uzură al desenului
antiderapant, uzura lateral, găuri, tăieturi, urme ale folosirii
lanțurilor, urme de pietricele pătrunse în șanțurile dintre
desenele antiderapante. Aceste elemente reprezintă elemente
caracteristice care individualizează urma benzii de rulare de
altele de același fel. Ele prezintă importanță în efectuarea
constatărilor sau expertizelor traseologice pentru identificare
autovehicului care a creat urmele rămase la fața locului.

Spre exemplu, au existat situații cand organele de
cercetare penală au considerat că urma respective aparține
autovehiculului în cauză, dar la un studiu minuțios al
anvelopelor autoturismului implicat în accident și a urmelor
găsite la fața locului, s-a determinat că respectiva urmă nu
avea cum să aparțină acestuia. Formarea urmelor de rulare
diferă de o multitudine de factori, fiind esențial să se
procedeze la un studiu în amănunt. (Figura 2.1)
În mod obișnuit, în zonele unde soșeaua este tare, la o
rulare normală, pneurile nu lasă urme. Există doar puține
cazuri în care pneurile lasă urme și pot fi verificate.

22A.C.MOISE, E.STANCU, Criminalistica — Elemente de tehnică și de tactică a investigației penale, Ed. Universul Juridic, București, 2014, pag. 130

Aceste situații sunt la accelerări foarte mari de la plecarea de pe loc, la viraje stranse sau viraje bruște în timp ce se rulează cu viteză foarte mare sau la franele puternice ori la derapare. Pentru a obține rezultate obiective, se impune să se efectueze o verificare amănunțită a urmelor pneurilor în raport cu modul în care au fost acestea descrise în actele de constatare și din ceea ce s-a observat prin propriile simțuri.

Urmele de demarare sunt cele care apar în situația în care se pleacă de pe loc cu accelerație foarte mare. Acestea au o lungime maximă de 2-3 m, fiind foarte clar delimitate în partea inițială datorită particulelor de cauciuc și slabe spre final. În raport de aceste urme se poate delimita care este locul de plecare al autovehiculului. ( figura 2.3 )

Figura 2.3. Figura 2.4.

Urmele care apar în virajele stranse determină apariția urmelor pneurilor în special de la roțile din exteriorul curbei de virare, întrucat forța ccentrifugă este mai mare decat forța datorată aderenței. In această situație, urmele au marginile neclare, fără un contur precis și sunt distincte cele de la roțile din față, de cele de la roțile din spate. (figura 2.4. )

b) Urme ale unor părti de caroseri sau subansambluri — care
rezultă din impactul cu celălalt vehicul, cu victima sau cu alte
obiecte din cadrul respectiv.

Se găsesc frecvent părți din caroserie, ale diverselor subansamble (bară de protecție, masca radiatorului, capotă etc.) formate prin diverse modalități, cum sunt lovirile, tamponările sau frecările. 23
Aceste tipuri de urme ajută expertul tehnic să determine unde a avut mai exact locul impactului, în funcție de ornamentele mașinii din zona de impact și de asemenea la determinarea vitezei de deplasare a autvehiculului.

c) Urme sub forma de resturi de obiecte materiale — cioburi

de parbriz sau far, resturi de vopsea, resturi metalice desprinse

din caroserie, urme de ulei, motorină, benzină etc. Aceste

urme își dovedesc utilitatea în cercetarea criminalistică,

îndeosebi atunci cand prin natura lor se poate stabili tipul,

modelul, marca autovehiculului care după producerea

acccidentului a părăsit locul faptei. Prin expertiză tehnică se

poate ajunge pană la determinarea apartenenței de grup, iar în

coroborare cu alte probe se poate realiza identificarea propriu

zisă.

Cioburile apar, de regulă, în cazul unor tamponări violente, puternice cu diferite obiecte. În această situație, la fața locului răman doar o parte a cioburilor provenite din spargerea parbrizelor, farurilor, geamurilor laterale.24

Fixarea și ridicarea corespunzătoare a acestora va da

posibilitatea formulării unei concluzii cu privire la autovehiculul căruia îi aparțin. In accidentele de circulație mai pot fi găsite, cu ocazia cercetării locului faptei, și diferite părți sau resturi desprinse din caroserie, respectiv din bara de protecție, mască, far, oglindă retrovizoare, care vor fi descrise în procesul verbal și fixate prin fotografiere de detaliu, iar apoi ridicate cu mare grijă pentru a putea fi folosite la identificarea autovehiculelor de la care provin.

23.C.NEDELCU, Criminalistica — Tehnica și tactica crimininalistică, Ed. Hamangiu, 2014, pag.32
24 Ibidem

Urmele sau petele de ulei, vaselină, benzină și alte substanțe pot fi, de asemenea folosite în scopul identificării autovehiculului implicat în accident, în special a celui care a părăsit locul faptei, deoarece pe baza unor analize ale acestor substanțe, se poate stabili autovehiculul care a produs accidentul de circulație. ( figura 2.4 a)

figura 2.4.a

d) Urme biologice de natura umana — urme de sange, fire de

păr, organe interne, urme digitale etc. Acestea contribuie semnificativ la realizarea scopului final al cercetării crimiinalistice, prin elucidarea și clarificarea unor aspect, de real interes. Urmele de sange de la fața locului se găsesc de cele mai multe ori pe șosea, pe autovehiculul participant sau pe corpul victimei. Se pot observa pete, picături, stropi, scurgeri, cruste. După locul în care se găsesc aceste urme, se poate stabili care era poziția victimei din timpul lovirii, avand o formă și o dimensiune diferită. 25

Astfel, picăturile de sange căzute de la distanță iasă pe șosea urme cu margni negulate și cu un diametru mai mic decat al aceleiași picături de sange în cazul în care acestea cad de la o înălțime mai mare.

25 C. NEDELCU , op cit., pag. 50

Urmele de sange iau forma semnului exclamării dacă suprafața pe care au căzut are o poziție oblică sau dacă sunt create în timp ce autovehiculul de pe care se scurg astfel de urme era în mișcare.

De asemenea, un aspect foarte important îl reprezintă faptul că urmele de sange se transformă în maro în decurs de 1-2 zile, fiind influențate de prezența oxigenului și a razelor solare. Aceeși transformare însă poate dura 5-6 zile atunci cand temperatura exterioară este moderată și pană la 12-20 zile pe timp răcoros sau dacă nu sunt expuse razelor solare.

Fixarea urmelor de sange se face prin descriere în procesul-verbal și prin fotografiere color, iar în raport de locul în care au fost găsite, ridicarea urmelor de sange se poate face prin mai multe procedee ( în eprubete, prin tamponare, prin răzuire dacă este uscat etc. )

Tot la fața locului pot 6 găsite și fire de păr pe faruri, portiere, mască sau în alte locuri în care s-a produs impactul.

e) Urme sub formă de resturi de imbrăcăminte sau încăltăimte — în urma impactului hainele și încălțămintea victimei se poate sfașia și se găsește în acele locuri în care a avut loc impactul de regulă. Aceste urme sunt deosebit de importante întrucat ajută exepertul care va efectua expertiza tehnică auto să determine mecanismul de producer al accidentului rutier. In momentul în care victima este mișcată de la locul accidentului sau i se acordă asistență medicală la fața locului, trebuie să se aibă în vedere care sunt obiectele care au dispărut sau au apărut în campul de lucru și care nu mai pot fi avute în vedere la analizarea mecanismului producerii accidentului, întrucat ar conduce la un rezultat eronat.

f) Urme de impact – O caracteristică proprie a urmelor de impact ale mijloacelor de transport o constituie faptul că se formează pe ambele obiecte venite în contact prin ciocnire.

Pentru evidențierea și fixarea urmelor din această categorie se impune examinarea cu atenție a autovehiculelor implicate înaccident pentru a se stabili locul, porțiunea și înălțimea acestora, natura, forma, culoarea, adancimea, eventuale urme de sange, păr, țesut organic care se pot găsi pe diferite subansambluri ori pe obiectele din jur.

De regulă, victima unui accident rutier va suferi leziuni la cap, torace și abdomen. Lovirea corpului părții vătămate se datorează faptului că aceasta a fost tarată pe șosea un anumit număr de metrii sau a fost proiectată în anumite obiecte, cum ar fi o altă mașină, o glisieră, un perete etc.

Locul de impact în general este cel mai afectat. Se vor regăsi hematoame și ehimoze de mari dimensiuni deoarece în acel loc s-au produs scurgeri sanguine abundente.

Există situații în care victima e tarată pe distanțe lungi pe carosabil. In acest caz pe corpul acesteia vor apărea leziuni specifice, sub formă de zgarieturi sub formă de benzi, numeroase echimoze și plăgi contuze.

Locul în care sunt amplasate aceste leziuni ne indică foarte precis modalitatea în care persoana accidentată a fost lovită. Astfel, în situația în care partea vătămată este lovită cu bara mașinii, leziunile apar cu preponderență pe zona membrelor inferioare. Din zona afectată, se poate determina care era orientarea pietonului față de autovehicul și care este mecanismul impactului. Atunci cand victim este rănită la abdomen sau la coaste, este foarte probabil că a fost rănită cu aripa mașinii, iar atunci cand este rănită la cap sau în zona superioară a toracelui este posibil să fi fost lovit cu parbrizul.

Se mai poate întampla ca din cauza vitezei, victima să fie proiectată pe o distanță foarte lungă. Această distanță de proiectare este direct proporțională cu viteza pe care o avea autovehiculul și cu greutatea și înălțimea persoanei. In această situație particular, se vor remarca leziuni similare celor cauzate de căderile de la înălțime. Bin nefericire, mai sunt dăți cand partea vătămată se afla pe trecerea de pietoni cand atovehiculul a călcat la propriu peste aceasta, pe corp apărandu-i leziuni grave de zdrobire si strivire a tesuturilor.

Urmele găsite la locul faptei sunt identificate, analizate cu rigurozitate și ridicate pentru a fi analizate ulterior la laborator.

Aceastea sunt deosebit de importante26, întrucat există situații cand unul din participanții la accidentul rutier părăsesc locul accidentului și trebuie identificați după urmele de transfer de vopsea, după urmele de franare lăsate pe carosabil sau din părțile de caroserie care s-au desprins urmare a impactului.

Toate aceste urme sunt fixate și ridicate prin intermediul fotografiei, procesului-verbal și schiței. De preferat este ca în accidentele mai complexe să se procedeze și la filmarea video pentru a putea fi clarificate și alte aspecte ulterior.

Examinarea victimelor și a hainelor acestora se face cu necesitate de către medical legist, ca în cazul oricărei morți violente.

Obiectele purtătoare de urme care pot fi ridicate vor fi ambalate cu grijă și transportate la laboratoarele criminalistice pentru o mai eficiență exploatare.

Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate, prin urmă a mijloacelor de transport se înțelege orice modificare produsă de sistemul de rulare, de celelalte componente, pe obiectele sau suprafețele cu care vehiculul a venit în contact.

Faza statică va cuprinde, de asemenea, înregistrarea video a locului accidentului și efectuarea măsurătorilor pentru întocmirea schiței evenimentului. În faza statică a cercetării locului accidentului de circulație se desfășoară o activitate multilaterală de percepere generală a locului evenimentului, de reținere în același timp și a particularităților sale

2.4. Fixarea cercetarii la fata locului in cazul accidentelor de circulatie

Principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor cercetării locului faptei este potrivit prevederilor art. 195 din Codul de procedură penală procesul-verbal, căruia îi pot 6 anexate schițe, desene, fotografii ori alte asemenea lucrări.

Întreaga activitate desfășurată de echipa de cercetare la fața locului se descrie în amănunt în procesul verbal. Descrierea se poate realiza treptat, în mod succesiv pe măsura executării diverselor

26 C.NEDELCU , op cit., pag.40

activități sau la finalizarea întregii operațiuni. Cele mai precise procese-verbale de cercetare la fața locului sunt cele realizate treptat, întrucat sunt consemnate mult mai multe lucruri importante, pe cand cele Întocmite la finalul cercetării la fața locului, cand organele de cercetare : și-au pierdut din concetrare pot conține multe lacune.

In practică, procesele-verbale de cercetare la fața locului au fost denumite și "înscrisuri caracterizate", în cuprinsul cărora sunt consemnate date și elemente de fapt constatate direct de organul de cercetare penală.27

Procesul-verbal de cercetare la fața locului constituie mijloc de probă28, iar spre deosebire de alte înscrisuri este Întocmit în mod special pentru a servi în acest scop.

Anexele procesului-verbal, constand în schițe, desene și fotografii pot fi determinante în stabilirea mecanismului de producere al accidentului rutier în momentul efectuării expertizei tehnice auto, și, pe cale de consecință, determinare culpei procesuale. Proceșele-verbale, altui de expertiză și de alte înscrisuri, reprezintă puncte :cheie ale dosarelor de urmarire penala.

Modalitatea în care sunt întocmi)e :variază de la caz 1a caz și în

funcție de acest lucru se determiriă și căt sunt de utile soluționării cauzei.

În momențul efectuării cercetării la fața locului, organul de

cercetare penală trebuie să fie cat mai responsabil și să conștientizeze

importanța acestuit înscris, care trebuie să reflecte situația de fapt

într-un mod cat mai obiectiv.

Pentru a exemplifica importanța unui proces-verbal în cadrul unui dosar penal, voi apela la un caz practic și voi descrie valoarea probantă a procesului-verbal de cercetare la fata locului întocmit de agentul constator.

27V. BERCHEȘAN, I.N. DUMITRAȘCU, Probele și mijloacele de probă, Editura M.l., București, 1994, p.83.

28Art. 97 alin.2 lit. e CPP: "Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă.'

In situația aleasă, acest proces-verbal joacă un rol deosebit de
important întrucat în cadrul respectivului document se relatează exact
situația la cald, respectiv se detaliază modalitatea de săvarșire a faptei,
normele și regulile de circulație încălcate și se anexează planșele foto
aferente.

Pe baza acestui proces-verbal se va efectua și expertiza tehnică
auto, motiv pentru care datele indicate în cadrul acestui act trebuie să
fie cat mai exacte și detaliate.

Indicarea greșită a unor elemente de măsurătoare efectuate sau a
vreunui indicator de circulație rutieră, poate determina un cu totul alt
mecanism de producere decat cel care s-a petrecut în realitate, iar
scopul urmării penale este descoperirea adevărului în cauză și tragerea
la răspundere a persoanelor culpabile.

După ce s-a efectuat procesul-verbal de cercetare la fața locului,
se poate afirma că s-a încheiat cercetarea la fața locului.29

În continuarea lucrării, mă voi referi la celelalte acte de urmărire
penală care se efectuează în instrumentarea unui dosar penal ce are ca
obiect un accident de circulație rutieră.

29V.BERCHEȘAN, I.N.DUMITRAȘCU, op.cit., pag. 83

3 . EFECTUAREA ALTOR ACTE DE URMARIRE PENALA

Pe langă analizarea locului faptei descrisă anterior, se procedează
și la alte acte de urmărire penală care au menirea de a completa și
definitiva cercetarea la fața locului.

3.1. Ascultarea martorilor oculari 30

Martorul este persoana care are cunoștință despre o împrejurare determinantă în legătură cu fapta prevăzută de legea penală săvarșită de o altă persoană și care poate fi ascultată de către organele judiciare într-o cauză penală.

Prima dintre aceste activități a fost menționată și anterior, și anume, ascultarea martorilor oculari. De cele mai multe ori, polițiștii ascultă deja martorii pană la sosirea criminaliștilor sau a procurorului. Este util în anumite cauze să se mai audieze încă o dată martorii pentru a se verifica dacă aceștia mai au ceva de declarat. E important să se țină seama de posibilitățile acestora de percepție a anumitor fapte, deoarece uneori martorii se influențează unii pe alții și amintirea despre accident este astfel distorsionată. Totodată, factorii de mediu, cat și cei personali pot conduce la amintirea eronată a unor anumite aspecte legate de accident, cum ar fi condițiile meteorologice neprielnice sau purtarea ochelarilor de vedere etc.31

De la martorii oculari ai unui accident rutier se pot obține

urmatoarele informații:

modalitatea în care a avut loc accidentul rutier

persoanele implicate în respectivul accident

caracteristicile autovehiculelor implicate sau ale șoferului
( în special în situațiile în care conducătorul autovehicului fuge de la
locul accidentului )

comportamentul persoanelor implicate în accident în
momentele premergătoare accidentului și imediat după

30 A.CIOPRAGA, Evaluarea Probei Testimoniale În Procesul Penal, Ed. Junimea, lași, 1979, pag. 16 și urm.

31 Ibidem

condițiile de vizibilitate si meteorologice de la momentul

accidentului

locul exact al impactului

eventualele modificări aduse în perimetrul accidentului
și cine a efectuat aceste modificări

Potrivit Noului Cod de Procedură Penală pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în calitate de organe de constatare sau de comandanții de nave și aeronave potrivit competențelor specifice ale acestora.

Declarațiile martorilor pot fi obținute prin con&untare sau ascultare. În funcție de modalitatea utilizată și aprecierea probei obținute se face în consecință.

In ceea ce privește factorii care influențează atat prima declarație
a martorului ocular, cat și pe cele ulterioare, voi efectua o prezentare pe
scurt a acestora, în funcție de cele trei etape caracteristice oricărei
mărturii.

– recepția senzorială;

– prelucrarea, decodarea și stocarea informațiilor

– reactivarea informațiilor recepționate, decodate cu prilejul
acelui eveniment

Fiecare persoană, în mod obișnuit nu poate percepe senzații izolate întrucat organele noastre senzoriale acționează concomitant. Atunci cand observăm un obiect, informațiile obținute despre respectivul obiect provin pe toate canalele de recepție senzorială.

Tot ceea ce percepe o persoană este puternic influențat de sistemul cognitiv, afectiv și volitiv.

Este cunoscut faptul că organele noastre de simț funcționează corespunzător în anumite limite, limite care dacă sunt depășite creează erori în percepție. Mai mult, pot apărea o serie de boli care afectează aceste organe și care împiedică în mod real o recepție corectă.

Cu titlu exemplificativ, percepțiile vizuale pot fi influențate de anumite afecțiuni ale ochilor ( miopia, strabismul, daltonismul ), starea de oboseală a acestora, sau a organismului, unele stări febrile, consumul de băuturi alcoolice sau a medicamentelor tranchilizante.

Atunci cand asistăm la un anumit eveniment, acesta este perceput
în principal la nivel vizual și auditiv, fiind de la caz la caz predominantă
una dintre acestea. Pentru o mai bună percepere, se poate apela și la
celelalte simțuri, însă aceste situații sunt rar întalnite în practică.

De regulă, mărturiile care au la bază un eveniment care a fost
perceput prin simțul vizual sunt mult mai folositoare organului de
urmărire penală, întrucat conferă mult mai multe informații, fiind
superior celorlalte simțuri. Totuși, factorii meteorologiei pot afecta
informațiile obținute.

La lumina diurnă se percep corect formele, umbrele și mai ales
nuanțele cromatice ale vestimentației, ale părului, pielii, ochilor
persoanelor. La lumina artificială, îndeosebi cea de neon, dacă formele
și umbrele se percep relativ corect, este afectată percepția cromatică. În
condițiile de intensitate scăzută a luminii ( în zori sau amurg ) se
perturbă perceperea culorilor și, în plus cea a spațiului și a mișcării.

Mărturiile bazate pe o percepție în condițiile unei lumini crepusculare
și, în general, într-un mediu iluminat slab au o valoare relativă.

Totodată, percepția vizuală este influențată și de trecerile bruște
de la întuneric la lumină sau de la un grad mai scăzut de lumină, la un
grad foarte puternic.

Fiecare persoană are tendința de a devein subiectiv cu privire la
informațiile percepute, în sensul în care deformează realitatea în mod
involuntar.

Există o multitudine de iluzii, însă voi exemplifica cateva dintre
cele mai des Întalnite: iluzia optică a Întalnirii liniilor paralele, iluzia
inegalitaății unor mărimi egale ca urmare a contextului În care acestea
sunt amplasate, deformarea distanțelor, a proporțiilor obiectelor și
persoanelor aflate pe un culoar.

Cunoașterea legităților care guvernează fenomenul iluziilor este
deosebit de important, întrucat în anumite situații, unele mărimi sau
culori pot apărea cu totul altfel decat în realitate, în funcție de o serie
de parametrii pe care creierul nostru nu le conștientizează. Tocmai de
aceea, mărturiile care conțin date precise cu privire la Îmbrăcăminte,
sau vopseaua autovehiculului trebuie luate cu titlu de inventor și
coroborate cu alte probe din dosar.

De asemenea, influența experienței anterioare este puternic
resimțită în procesul receptiv.

În virtutea acesteia, adesea completăm cu unele date, percepțiile
unei anume realități încat o considerăm ca veridică.

Uneori în baza recepționării numai a anumitor caracteristici ale obiectului sau persoanei rezultă o imagine asupra integrității acestora. De exemplu, martorul afirmă că a văzut respectiva persoană participand la evenimentele care constituie obiectul cauzei penale. Întrebat fiind de instanța de judecată dacă 1-a văzut „cu adevărat", martorul afirmă că nu 1-a văzut „cu adevărat", dar era cu „siguranță" persoana respectivă, deoarece îndepărtandu-se în fugă de la locul faptei „aducea" ca alură generală cu persoana suspectată. 0 asemenea depozitie nu poate fi demnă de încredere.

In condiții de vizibilitate normală, vederea rămane intactă la distanțe de maximum 150 m. După această distanță, apar deformări ale obiectelor.

Pentru evitarea erorilor, este imperios necesar ca în declarațiile martorilor să fie riguros analizate informațiile și din acest punct de vedere. Culorile obiectelor sau vestimentației persoanelor implicate în evenimentul perceput reprezintă de asemenea un factor cu efect asupra percepției vizuale. De exemplu, obiectele viu colorate apar mai apropiate și mai mari, spre deosebire de cele cu nuanțe și tonuri închise.

Persoanele îmbrăcate în alb sau alte culori deschise par mai înalte și mai corpolente decat cele îmbrăcate în negru sau alte culori sobre; dungile verticale ale îmbrăcăminții creează impresia că persoana respectiva este mai înaltă, în timp ce dungile orizontale o fac sa pară mai mică.

De foarte multe ori recepția senzorială este afectată de capacitatea persoanei de a se concentra. Dacă acesta nu se poate concentra nici 30 minute

Receptarea evenimentului, cu tot conținutul informațional este în mod firesc distorsionată și de unele particularități ce țin de sfera afectivă. Emotivii reactionează în mod exagerat la evenimentele ce au loc în jur.

Emotivitatea afectand în mod direct, procesele perceptive, evenimentele vor fi recepționate cu lacune, diminuări sau amplificări. Emotivii pot, pe de o parte, percepe realitatea în mod deformat, iar pe de alta parte poate apărea și o disfuncție în stocarea imaginilor percepute. Acest lucru se poate întampla și persoanelor echilibrate emoțional, care nu se emoționează ușor. În aceste situații depoziția poate fi influențată prin adăugarea sau omiterea de nuanțe, care în proces pot avea o pondere considerabilă.

Recepția senzorială a evenimentului judiciar poate fi distorsionată și fenomenul expectanței – starea de asteptare, pregătire și orientare pentru a recepționa anumite situații și a filtra altele.

Starea de expectanță anticipează apariția unor fenomene și tinde să interpreteze ambianța în sensul așteptării. In general, mai vedem lucrurile așa cum ne-ar plăcea să fie, nu așa cum sunt în realitate. Astfel, atat dorința pozitivă, cat și efectul negativ provocate de ceea ce vedem pot face ca subiectul să perceapă detalii sau ansambluri în direcția dorințelor sau fricii provocate; fenomenul de expectanță este cel care declanșează asemenea distorsiuni.

Factor distorsionant în procesul perceptiv poate fi considerat și fenomenul cunoscut sub denumirea de „efect halo". Acesta constă în tendința de a extinde un detaliu în mod neadecvat asupra ansamblului.32

Pe langă factorii susceptibili a influența perceperea senzorială a
unui eveniment, se impune să analizăm și cei implicați în memorarea
și reactualizarea informațiilor stocate.

Ințelegerea și clarificarea unor aspecte caracteristice mărturiei sunt dependente de funcționalitatea memoriei, proces cu desfașurare fazică: memorare, păstrare și reactualizare.

Memorarea este concepută ca un proces activ de organizare și reorgaruzare a informațiilor pe măsură ce subiectul asimileaza altele mai noi.

Capacitatea de memorare nu este aceeași pentru diferitele categorii de informații. Unii își întipăresc cu precădere informații vizuale, alții sunt mai receptivi pe plan auditiv verbal, deci, rețin și stochează cu prioritate secvențe de eveniment astfel recepționate. Ajunși în postura de martori, persoanele care au o memorie vizuală mai bună, vor oferi informații calitative superioare referitoare la modul cum au acționat participanții la evenimentul infracțional. Persoanele care au o memorie auditivă mai bună, vor excela în a reda discuțiile care au avut loc.

In majoritatea evenimentelor judiciare intervine memorarea involuntară deoarece martorii sunt, în cele mai multe situații, participanți „ocazionali" la evenimentele la care se referă în proces.

32http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/PARTICULARITATILE-PSIHOLOGICE-83.php

Prin urmare, ei memorează, prelucrează și rețin selectiv din noianul de informații ai situației infracționale, cu precădere pe acelea care se raportează direct la anumite cerințe subiective proprii: curiozitate, dorințe, interese, gradul de implicare emoționala și de înțelegere a fenomenului perceput. Aceste variabile exercită o influență asupra modului în care martorul va procesa informația percepută. Astfel, în cazul unor stimuli inediti sau cand evenimentele sunt traumatizante are loc o reactivare mai puternică a structurilor cognitive implicate în procesarea informației (receptare, prelucrare, stocare) ceea ce are ca rezultat o mai buna reținere de către martor a procesualității situației.

Prin urmare, în unele cazuri, cu toate că s-a perceput în întregime evenimentul judiciar, declarațiile pot fi vagi în anumite împrejurări, în timp ce altele sunt detailate cu multă exactitate.

Informațiile furnizate de martori sunt influențate și de capacitatea de păstrare în memoria de scurtă durată sau de lungă durata cunoscut fiind că unele se stocheaza doar cateva secunde iar altele timp de mai multe ore, zile sau un timp mai îndelungat. Factorul timp afectează oricum claritatea memorării. La început se „șterg" din memorie detaliile esențiale, apoi, tot mai mult, sunt vizate aspectele esențiale, pentru ca treptat să intervină uitarea. Cu trecerea timpului, datele stocate în memorie suportă o serie de modificări cum ar fi: schematizarea, reducerea la forme cunoscute sau adaptarea unor atitudini în sensul dorit. Beci, factorul timp trebuie luat în considerare cand se procedeaza la ascultarea martorilor. În general cu cat distanța dintre momentul participării la eveniment și depunerea mărturiei este mai mare, cu atat ne așteptăm la efecte negative mai importante.

Efect asupra stocării informației are și factorul afectiv. Bacă acesta este pozitiv, favorizează păstrarea mai îndelungată, contracarand eroziunea determinată de timp. În schimb, efectul negativ slăbește asociațiile formate, determinand denaturări ale fidelității informațiilor.33

Între momentul de memorare și momentul de actualizare a faptelor sub forma reproducerii și recunoașterii se situează momentul conservării în memorie pentru un anumit interval de timp a informațiilod dobandite de martor.

33Ibidem

Păstrarea nu se idetifică cu conservarea pasivă a informațiilor, ci dimpotrivă, constituie un proces dinamic în cursul căruia informațiile percepute de martor nu se păstrează în forma în care au fost dobandite, ci sunt supuse unor necontenite restructurări, reorganizări, regrupări, ceea ce, virtual, include în sine posibilitatea ivirii unor denaturări.

Cu trecerea timpului, mai curand sau mai tarziu, în informațiile păstrate se înregistrează, în mod necesar scăderi, pierderi, datorate procesului uitării.

Uitarea constituie reversul păstrării și se manifestă sub forma neputinței reaminitirii unor date memorate ori în imposibilitatea recunoașterii unor evenimente trăite la o nouă confruntare cu acestea sau în reproducerea ori recunoașterea lor eronată.

Cunoașterea legităților ce guvernează fenomenul uitării se dovedește de reală utilitate pentru organele judiciare atat la obținerea cat și la evaluarea mărturiei, deoarece este de natură a le orienta pe o de o parte asupra alegerii celui mai propice moment pentru obținerea mărturiei, iar pe de altă parte, de natură a aprecia exact fidelitatea mărturiei obținute la intevale mari de timp din momentul percepției.

In același sens se repecutează asupra mărutriei tonul afectiv, însușirile emoționale ale informațiilor dobandite. E de observație curentă faptul că se păstrează un timp mai îndelungat acele întamplări de care se leagă sentimente puternice, care au trezit un anumit ecou în psihicul nostru.

Se consideră că experiența agreabilă, sentimentele plăcute se repercutează într-un sens univoc, întotdeauna favorizator asupra memorării; faptele care în momentul producerii lor au provocat sentimente pozitive vor mai ușor evocate și recunoscute. Faptele care au trezit sentimente de repulsie, dezagreabile, tind să fie uitate, refulate cu multă ușurință.

Evocarea faptelor, a împrejurărilor legate de comitere a unei
infracțiuni reprezintă momentul cel mai important al oricărei mărturii.

Reactualizarea constă în revalorificarea datelor păstrate în memorie și se realizează prin recunoaștere și reproducere.

Reproducerea se realizează prin relatarea, de către martor, oral
sau în scris, a celor percepute cu ocazia evenimentului care a avut loc.

Valoarea acestor informații este foarte importantă pentru elucidarea cazului, de multe ori chiar decisivă. Momentul reproducerii situează martorul în contact nemijlocit cu persoanele și modul în care are loc audierea (instanța judecătorească, prezența inculpatului, a persoanei vătămate, a apărătorului, a publicului etc.). Această împrejurare poate avea un efect inhibitor asupra capacității de reproducere și a comunicării.

Reproucerea exactă a faptelor este condiționată atat de plenitudinea și fidelitatea perceperii și memorării, cat și de capacitatea de verbalizare, de modalitatea de exprimare a informațiilor. Inteligența, nivelul cultural, ușurința de a expune fapte curente constituie factorii care influențează pozitiv fidelitatea mărturiei.

Reproducerea faptelor poate fi distorsionată. Sunt menționate
patru categorii de denaturări: prin adiție, omisiune, substituire și prin
transformare (Ciopraga, 1979).

Denaturarile prin aditie constau în adăugarea la faptele reale percepute a unor elemente care depășesc sfera informațiilor reținute de martori, cu ocazia pmducerii evenimentului la care au asistat.

Denaturarile prin omisie, constau în relatarea unor informații mai puține decat au fost percepute în mod real, deci au un caracter incomplet ce nu acoperă integral sfera faptelor întamplate.

Denaturarile prin substituire constau în operarea unor modificări în structura informațiilor obținute de martori, prin aceea că faptelor reale percepute le sunt alăturate sau chiar sunt înlocuite cu altele, anterior percepute.

Denaturarile prin transformare se datoresc caracterului selectiv al memorării, prelucrării și stocării; situații în cursul căreia datele sunt supuse unei permanente reorganizării și restructurării în timp și spațiu.34

Toate aceste distorsiuni pot fi întalnite și în depozițiile martorilor de bună credință, care în mod involuntar denaturează realitatea, ei fiind convinși că depoziția este conformă cu adevărul.

Depozițiile pot fi denaturate și prin sugestibilitatea interogativă-utilizandu-se întrebări sugestive și amăgitoare.

34http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/PARTICULARITATILE-PSIHOLOGICE-83.php

Reproducerea poate fi obținută prin 3 metode:

– sub forma relatării libere
– sub forma interogatoriului
– în scris de către martor

Forma de obținere a mărturiei exercită o influență marcată asupra valorii sale deoarece oricare din aceastea se repercutează într-o măsură mai mult sau mai puțin însemnată asupra întinderii și fidelității, consecințe ce nu pot fi nesocotite la aprecierea mărturiei. Considerate izolat, oricare din aceastea prezintă o seamă de neajunsuri ce nu pot fi înlăturate decat printr-o aplicare a lor combinată, mixtă.

Cercetările experimentale precum și practica judiciară confirmă existența unor sensibile diferențieri sub raportul fidelității și întinderii mărturiei după cum aceasta e obținută prin mijlocirea relatării libere sau a interogatoriului.

Relatarea liberă se resimte mai puțin de pe urma sugestiei și pune martorul la adăpost de multe alte cauze de influențare. Martorul evocă numai acele fapte, împrejurări care s-au conservat nealterat în memorie, de care își amintește singur, cu ușurință. Intinderea mai redusă a mărturiei obținute pe calea relatării spontane se poate datora nu numai unor reale dificultăți de reamintire a unor fapt, cat și împrejurările că martorul ignoră importanța unor aspecte pentru soluționarea cauzei și de aceea nu le amintește.

Mai larga extensie a mărturiei obținută prin adresarea de întrebări, de datorează efectului său stimulator asupra memoriei, care face posibilă evocarea și a acelor împrejurări ce păreau uitate.

Interogatoriul înlătură de mai multe ori sentimentul de incertitudine, reticențele, îndeamnă martorul să vorbească, îl determină să devină mai comunicativ, mai volubil.

Totodată, întrebările adresate martorului îi dirijează atenția asupra acelor împrejurări care deși percepute și memorate nu au fost totuși evocate cu ocazia reproducerii libere, deoarece acestuia nu-i erau cunoscute adevăratele raporturi în care se află cu pricina dată, nu cunoștea importanța, semnificația lor.

Cel mai mare neajuns al mărturiei obținute prin interogatoriu, îl constituie coeficientul mult sporit de erori.

În sfarșit, cand martorul este de rea-credință, interogatoriul prezintă și un alt neajuns: din întrebările puse, martorul își poate da seama de tactica ce urmează a fi adoptată de organul de urmărire penală.

Pentru a se aprecia credibilitatea răspunsurilor, pentru a se aprecia în ce măsură tonul întrebării, forma au influențat fidelitatea răspunsurilor, este indispensabilă consemnarea întrebărilor. În practică însă nu este întotdeauna posibilă o delimitare netă a acelor părți ale depoziției obținute pe calea relatării liber, de cele obținute pe calea interogatoriului.

Reproducerea faptelor poate îmbrăca și forma declarației consemnate personal de martor. La aceasta se recurge atunci cand datorită tipului temperamental căruia aparține sau altor împrejurări circumscrise cadrului nefamiliar în care urmează a avea loc reproducerea, martorul acuză o anumită incapacitate de a expune faptele oral, neajuns complinit însă de o facilitate reală de a-și ordona mai ușor ideile în scris, precum și atunci cand consideră că varietatea, multitudinea de aspecte și nuanțe la care se referă depoziția, deopotrivă importante pentru soluționarea pricinii, vor fi mai fidel consemnate în declarația scrisă personal.

Recunoașterea este un proces mai simplu și mai ușor de realizat decat reproducerea deoarece se realizează în prezența obiectului sau evenimentului despre care trebuie furnizată informația. In esență, ea poate lua forma recunoașterii unor persoana și obiecte pentru a se stabili, prin identificare, dacă sunt aceleași cu cele care au fost percepute în condițiile săvarșirii infracțiunii sau în orice alte împrejurări, anterior sau ulterior acelui moment.

3.2. Ascultarea suspectului 35

Cea de-a doua activitate constă în ascultarea persoanelor implicate în accident. Atunci cand se ascultă șoferii implicați în accident, trebuie să se țină seama că indiferent dacă sunt în culpă sau nu, aceștia au suferit un șoc și este posibil să nu își aducă aminte ce s-a întămplat suferind de amnezie posttraumatică sau să denatureze adevărul pentru că nu conștientizează ce anume s-a întamplat.

În cazul însă în care aceștia sunt lucizi și pot comunica corespunzător cu organul de cercetare penală, este util să se ia declarația acestora cat mai repede pentru a nu interveni uitarea.

35M. UDROIU, op.cit., pag. 312

În cazul accidentelor rutiere, trebuie să se țină cont de faptul că respectiva persoană a comis respectiva faptă penală din culpa, fie pentru că nu era atent la drum, fie pentru că nu a adaptat viteza de mers la condițiile exterioare sau nu a analizat corespunzător posibilitățile de evitare a respectivului impact. Bat fiind că nu avem de a face cu adevărați infractori, consider că audierea acestora ar trebui să se efectueze într-un cadru solemn, dar mai puțin formal, respectiv în biroul organului de urmărire penală, și nu într-o sală special amenajată în vederea audierilor.

Audierea suspectului, respectiv a inculpatului se face cu respectarea anumitor etape.

In primul rand, se verifică identitatea părții, după care i se aduc la cunoștință drepturile și obligațiile acesuia în funcție de calitatea pe care o are. După semnarea procesului-verbal de aducere la cunoștință a acestor drepturi și obligații, se procedează la audierea propriu-zisă a acestuia.

I se pune în vedere să relateze liber ceea ce s-a întamplat, după care se trece la următoarea etapă, cea a întrebărilor. Intrebările adresate sunt foarte importante, întrucat ele au pe de-o parte rolul de a ajuta suspectul/inculpatul să își aducă aminte anumite detalii pe care poate nu le considera relevante sau de care uitase și pe de altă parte se verifică și sinceritatea acestuia.

In unele cazuri se apelează la arătarea unor planșe fotografice de la fața locului pentru ca inculpatul să își poată aduce aminte mai bine ceea ce s-a întămplat și să indice pe fotografii anumite elemente.

In urma audierii suspectului într-un dosar avand ca obiect un

accident rutier trebuie să se obțină informații cu privire la următoarele

aspecte:

momentul și distanța de la care a observat victima;

dacă a consumat băuturi alcoolice, substanțe psihoactive
sau este sub vreun tratament medicamentos care afectează capacitatea
de a conduce

comportarea conducătorului auto în momentele
premergătoare accidentului și imediat ulterioare acestuia;

comportarea victimei înainte de producerea accidentului;

locul exact al impactului și modalitatea în care a fost
lovită victima

aflarea posibililor factori perturbatori

viteza cu care a ciculat;36

ce posibilități ar fi avut de

persoanele cu care se afla în mașină

dacă a observat prezența vreunui martor ocular

3.3. Ascultarea partii vatamate/partii civile

In ceea ce privește aprecierea declarațiilor persoanei vătămate
sau a părții civile în cauză trebuie să aducem în discuție faptul că la fel
ca și nculpatul, persoana vătămată se află de cealaltă parte a baricadei,
fiind de asemenea subiectivă.

Ne putem confrunta cu persoane vătămate care sunt emotive sau
care au fost afectate pshiho-emoțional atat de puternic încat nu mai sunt
capabile să descrie faptele cu acuratețe.

Este evident că și în aceste situații se impune să coroborăm aceste declarații cu alte probe din dosar, întrucăt o condamnare sau achitare bazate strict pe afirmațiile persoanei vătămate sau părții civile nu respectă cerințele unui proces echitabil.

Pe de altă parte, pot exista și persoane răzbunătoare, care chiar dacă nu au suferit o vătămare foarte mare, exagerează declarațiile pe care le dau în fața organelor de urmărire penală, în speranța că vor agrava situația faptuitorilor.

Din întrebările pe care organul de urmărire penală le adresează
persoanei vătămate se poate forma o opinie cu privire la motivația care
stă în spatele declarației date.

De asemenea, trebuie să se acorde o atenție foarte mare atunci

cand persoana vătămată este un minor.

Minorii nu au capacitatea de a reda ceea ce li s-a întămplat
asemenea unui adult, neștiind care sunt elementele care prezintă
importanță pentru organele de urmărire penală.

36În decizia de speță nr. 2375/2000, Curtea supremă de Justiție s-a pronunțat în sensul în care "Viteza excesivă în conducerea autovehiculului, neremedierea defecțiunilor la sistemul de frănare, neatenția și reacția tardivă, datorate consumului de băuturi alcoolice, și aparitia pe carosabil a victimei care a traversat drumul în fugă și în loc nepermis, fără a se asigura, constituie împrejurări ce impun reținerea vinovăției conducătorului de autovehicul, în condițiile culpei comune."

Consider că și o declarație a unei persoane vătămate minore
poate fi deosebit de utilă dacă este instrumentată corect de către
organele de urmărire penală.

In concluzie, la fel ca și în cazul declarațiilor suspecului sau inculpatului, și în cazul declarațiilor persoanei vătămate/ părții civile considerăm că se impune coroborarea cu alte probe pentru o justă soluționarea a cauzei, nefiind suficientă părerea unei singure părți subiective din dosar.

3.4. Expertiza medico- legala

Expertiza medico-legală se efectuează deopotrivă la victimele care sunt în viață în urma accidentului rutier, cat și la cele decedate. Expertiza medico-legală în cazul persoanelor în viață are menirea de a stabili numărul de zile de îngrijiri medicale.

Numărul de zile de îngrijiri medicale reprezintă numărul de zile prin care se estimează în mod direct, din punct de vedere medico-legal, gravitatea unei/unor leziuni sau boli posttraumatice.

Stabilirea numărului de zile de îngrijire medicală ține cont de:

– criteriul diagonistic-tipul, localizarea, mărimea și numărul leziunilor traumatice

– criteriul therapeutic-prognostic — perioada de timp necesară aplicării unei terapii — fie în ambulatoriu, fie prin internare în spital, pentru leziunea traumatică respective.

– criteriul antecedentelor patologice — starea de sănătate anterioară traumatismului suferit de victimă (varstă, boli preexistente, stare de nutriție, particularități legate de sex etc.)

Această noțiune medical-jurdiică de "zile de îngrijire medicală" nu trebuie confundată cu timpul de vindecare normal, timpul de incapacitate temporară de muncă sau perioada de spitalizare.

In situația în care medical legist constată, cu ocazia examinării medico-legală întarzieri în aplicarea tratamentului, deficiențe terapeutice sau agravarea intenționată a leziunilor, toate acestea crescand numărul de zile de îngrijiri medicale, este obligat să menționeze, în concluziile documentului medico-legal, aspectele care ar fi fost acordate dacă aceste împrejurări nu ar fi existat.

Necropsia are menirea de a stabili cauza morții, mecanismul prin
care s-au format leziunile respective, mecanism care poate conduce la
determinarea vitezei de deplasare a autovehiculului sau a modului în
care s-a produs impactul. Be asemenea trebuie stabilit dacă există
legătură de cauzalitate între accidentul rutier produs și leziunile suferite
de către victimă. Tot în cadrul expertizei medico-legale se stabilește și
alcoolemia de la momentul producerii accidentului ori starea de
sănătate a conducătorului auto ori a pietonului, pentru a determina dacă
există cumva o cauză de natură medicamentoasă care a determinat
producerea accidentului.

Bupă ce se efectuează expertiza medico-legală, expertul va
întocmi un raport de expertiză ce va cuprinde în mod obligatoriu
următoarele părți37:
– partea introductivă — date cu privire la instituția statului care a
dispus efectarea acestei expertize, data la care s-a dispus efectuarea
acesteia, numele și prenumele expertului, data și locul unde a fost
efectuată aceasta, data întocmirii raportului, obiectul expertizei cu
obiectivele expres stabilite, materialul care a fost avut în vedere la
întocmirea expertizei, prezența sau absența părților de la efectuarea
expertizei și care au fost mențiunile acestora
– descrierea amănunțită a operațiilor de efectuare a expertizei,
obiecțiile părților, lămuririle date de acestea
– concluziile — partea cea mai importantă de altfel, care cuprinde
practice un set de răspunsuri la obiectivele stabilite în cadrul adresei
către IML. Chiar și în situația în care sunt mai mulți experți se
procedează la întocmirea unui singur raport de expertiză. În cazul în
care sunt păreri diferite între experți, se pot formula oricand opinii
separate.

Astfel cum am menționat și anterior, expertiza medico-legală are
o influență foarte mare asupra celorlate probe din dosar, în special
asupra expertizei tehnice auto. Niciodată un organ de urmărire penală
nu va dispune efectuarea unei expertize tehnice auto înainte de
efectuarea expertizei medico-legale, întrucat doar prin utilizarea
informațiilor cuprinse în raportul de expertiză medico-legală se poate
afla care a fost mecanismul de producere al accidentului.

37 V. IFTENIE, D.DEMERGIU, op.cit., pag. 127

Dacă se consideră necesar de către organul de urmărire penală sau de către părți ca expertul să lămurească anumite chestiuni din cadrul expertizei medico-legale, se poate solicita expertului să răspundă la cateva întrebări completatoare, sub forma unui supliment la expertiză.

Be asemenea, organul de urmărire penală poate considera că este oportună și utilă cauzei, audierea expertului din cauză, conform prevederilor de la audierea martorilor pentru lămurirea anumitor aspecte, nefiind neapărat necesară completarea expertizei.

În unele situații, se poate întampla, ca din diverse motive, oganul de urmărire penală să aibă îndoieli cu privire la exactiteatea concluziilor raportului de expertiză. Aceste îndoieli pot apărea atunci cană concluziile raportului de expertiză par să fie subiective prin raportare la modalitatea în care a avut loc accidentul. În acest caz, organul de urmărire penală poate dispune efectuarea unei expertize noi.

In timp ce din punct de vedere juridic, traumatismele generate de traficul rutier pot fi susținute și prin declarațiile martorilor, datele de anchetă consemnate în procesul-verbal etc., din punct de vedere medico-legal numai constatarea (cu ocazia examinării de către medicul legist a victimei și/sau a documentelor medicale ce aparțin acesteia) existenței unor leziuni traumatice, concordate cu datele de anchetă poate permite, în mod obiectiv, probarea traumatismului afirmat. Organele de urmărire penală trebuie să aibă în vedere faptul că leziunile traumatice produse prin precipitarea sau/și căderea se aseamănă cu cele din cazul traumatismelor rutiere. Din acest motiv, printre obiectivele la care urmează să răspundă medicul legist este și acela de a indica "circumstantele si data la care a avut loc evenimentul rutier respectiv." Î3in nefericire, există cazuri în care s-a încercat disimularea unei crime într-un accident rutier.

Geneza leziunilor traumatice, constatate la victimele traumatismelor de traffic rutier, poate fi explicate prin trei categorii de mecanisme de producer, și anume:38

Mecanisme simple— ce traduc o singură acțiune a agentului traumatic mecanic asupra corpului uman. Sunt mai rar întalnite în mod singular. În această categorie sunt incluse următoarele mecanisme:

38V. IFTENIE, D.DEMERGIU, op.cit., pag. 129

– Lovirea (izbirea) — acessta este cel mai frecvent mecanism de producere a accidentului rutier. Lovirea se produce prin contactul violent dintre un corp dur reprezentat de cele mai multe ori de o parte componentă a autovehiculului și corpul uman.

În astfel de situații, leziunile traumatice sunt unipolare, fiind constatate la locul de impact. Frecvent, în cazul pietonilor, sunt întalnite pe partea lateral sau posterioară a corpului, iar în cazul ocupanților, la extremitatea cefalică sau la genunchi. Gravitatea leziunilor traumatice produse prin lovire este de regulă redusă. De cele mai multe ori se constată leziuni traumatice elementare (echimoze, excoriații, plăgi) și leziuni osteo-articulare. Fracturile, atunci cană se produc, interesează cu precădere membrele pelvine, în cazul pietonilor sau ansamblul cap-torace, în cazul ocupanților aflați în interiorul mij locului de transport.

Bacă victim poartă haine groase, viteza de lovire este redusă, iar suprafața de lovire este mare, leziunile traumatice pot lipsi. În general, la aceeași viteză de lovire, impactul cu o suprafață mare determină leziuni traumatice mai puțin grave, față de lovirea cu o suprafață mica, ce poate genera leziuni traumatice severe. In situația în care lovirea se realizează cu o anumită viteză, sub centrul de greutate al corpului, se produce de regulă rotirea post impact a corpului cu apariția unor leziuni secundare, în partea contralateră prin lovirea cu caroseria sau cu solul. Cănd lovirea se produce deasupra centrului de greutate, se induce și o mișcare de translație a corpului urmată, în funcție de viteza de lovire, de cădere sau de proiectare.

– Căderea — acest mecanism constă în lovirea pasivă a corpului atras de forța gravitațională de un corp dur. Este întalnit aproape în exclusivitate în cazul ocupanților fie cand se accelerează, fie cand se

decelerează brusc. Intr-o atare situație, leziunile traumatice sunt consecința contactului violent al corpului cu un plan dur cum ar fi solul ori alt vehicul de dimensiuni mai mici, staționat sau care se află în mișcare. Situația ipotetică a căderii unui pieton, fie ca urmare a suflului, a coloanei de aer în mișcare antrenată de trecerea prin apropiere și cu mare viteză a unui autovehicul ori pentru că s-a speriat și, în dorința de a se feri de autovehicul s-a împiedicat și a căzut.

În funcție de caracteristicile planului pe care are loc căderea, respective orizontal sau înclinat, neted sau rugos, denivelat, de distanța pană la sol și de viteza de deplasare a mijlocului de transport din care se produce căderea, leziunile traumatice vor fi mai mult sau mai puțin grave dar, de regulă, unipolare, iar cele elementare cvasiconstante.

Incidența fracturilor este crescută, În timp ce leziunile organelor

interne este scăzută.

– Proiectarea — este un mecanism simplu des întalnit, atat în cazul pietonilor, cat și al ocupanților, pasagerilor. Dacă în situația pietonilor proiectarea este precedată de lovire (constituind astfel un mecanism asociat), în cazul ocupanților/pasagerilor, acesta se poate realiza și fără lovire inițială. Ocupanții pot fi proiectați în interiorul autovhiculului, cum se întamplă frecvent la dec elerări bruște, izbindu-se de părțile interioare ale autovehiculului sau de ceilalți ocupanți (într-un autoturism pasagerul din spate este proiectat în capul celui din față, cu producerea de leziuni traumatice cranio-cerebrale ambilor) sau în exterior, cum ar fi, spre exemplu la o curbă abordată cu viteză, cu proiectarea în decor a pasagerilor.

Dacă leziunile traumatice externe, deși întinse în suprafață, multiple, diverse și multipolare, sunt totuși de gravitate redusă, cele interne au localizare diversă și sunt grave, putand fi reprezentate prin fracture, efracții viscerale și hemoragie, fiind în majoritatea cazurilor mortale. In cazul pietonilor la care, așa cum am precizat proiectarea este precedată de lovire, trebuie decelată leziunea de impact primar, consecutivă lovirii active, situată de obicei în partea inferioară a corpului. Această leziune trebuie căutată cu atenție, printr-o examinare amănunțită mai ales atunci cănd este inclusă într-un polimorfism lezional, deoarece numai prin individualizarea unei astfel de leziuni traumatice se poate diferenția traumatismul produs în împrejurările unui eveniment rutier de unul survenit prin precipitare, circumstanțe distincte, cu conotații juridice diferite.

– Comprimarea — acest mecanism simplu presupune strivirea corpului între două planuri dure reprezentate prin: o parte a mijlocului de transport, dar alta decat sistemul de rulare, și un plan dur, cum ar fi: un perete, un pom, solul sau alt autovehicul, în cazul comprimărilor exterioare, ori Între reliefurile sau componentele habitaclului, în comprimările interioare.

In mod &ecvent, în comprimările exterioare realizate între autovehicul și sol, se supraadaugă și mecanismul de tarâre. Pe langă urmele de ulei, de vopsea, de pămant ce vor putea fi constatate de obicei pe hainele victimei, la nivelul corpului se vor decela o serie de leziuni traumatice a căror particularitate o constituie bipolaritatea, determinate de cele două planuri dure și opuse între care se realizează comprimarea.

In comprimare, leziunile traumatice externe, deși reduse numeric, au o localizare bine determinate, respectiv în zonele unde a fost exercitată forța de presiune, fiind reprezentate prin echimoze, excoriații, plăgi generate de profile metalice ale autovehiculelor și/sau neregularități ale planului de contact. Față de acestea, leziunile traumatice interne sunt de gravitate crescută, uneori mortale, frecvent întalnite fiind: fracturile costale bilaterale, de regulă pe mai multe planuri de fractură, facturile duble de bazin, fractura bazei de craniu.

La o comprimare severă apar și efracțiile viscerale (hepatice, splenice etc.) cu hemoragie internă consecutivă. In comprimare trebuie să existe un corespondent lezional între leziunile traumatice externe și cele interne, leziunile traumatice elementare situandu-se supraiacent celor interne. Ori de cate ori acest element lipsește, mecanismul comprimării devine incert.

— Tararea — acest mecanism este rar întalnit ca mecanism de sine stătător, fiind de regulă inclus în mecanismele associate sau complexe. Tararea constă în agățarea victimei de autovehicul și tragerea acesteia pe o suprafață dură. Fie că inițial a ocupat un loc în autovehicul, de unde a fost ejectată, fie că se afla în afara mijlocului de transport, odată ancorată de autovehiculul în mișcare, victima va fi tarată pe o distanță variabilă, ceea ce va determina producerea unor leziuni traumatice elementare multiple și întinse ca suprafață. În funcție de distanța și de asperitățile planului pe care s-a realizat tarârea, de viteza de deplasare a autovehiculului și de îmbrăcămintea victimei, leziunile traumatice externe, de regulă bipolare, pot fi reprezentate prin:

– excoriații paralele, sub formă de dungi, generate de frecarea pielii de planul pe care se realizează tararea; acestea sunt mai bine conturate pe partea opusă direcției de deplasare a acestuia; cand planul de tarare este accentuat neregulat, cu multiple și variate asperități, se produc zone excoriate întinse în suprafață ce imită aspectul leziunilor traumatice externe consecutive arsurilor, de care pot fi differentiate prin aspectul firului de păr, modificat specific în arsuri.

– plăgi superficiale de dimensiuni reduse, ce apar sub forma unor striații neregulate dispuse perpendicular pe direcția de tarare; sunt explicate prin întmderea și pleznirea ulterioară a pielii.

Cand tararea se realizează cu mare viteză și mai ales atunci cănd direcția de deplasare nu este liniară, se produc &ecvent și leziuni traumatice interne care, atunci cană afectează capul sunt de cele mai multe ori mortale (&acturi craniene, hemoragie și dilacerare cerebrală).

In astfel de situați, prin rostogolirea corpului în jurul axului de tracțiune, leziunile traumatice vor fi multipolare.

— Călcarea — este unul din mecanismele simple destul de frecvent întalnite în geneza leziunilor traumatice de trafic rutier și semnifică trecerea oeste vicimă a sistemului de rulare al autovehiculului.

In călcare se realizează o comprimare a corpului între, pe de-o parte sistemul de rulare al mijlocului de transport, iar pe de altă parte, planul de rulare, ceea ce diferențiază călcarea de comprimare în care, așa cum am arătat, strivirea corpului se produce între o parte a autovehiculului, dar alta decat sistemul de rulare, și un plan dur.

Călcarea se poate produce în orice zonă corporală determinand leziuni traumatice de gravitate diferită, de cele mai multe ori mortale, atunci cand au loc zdrobiri de organe sau secționarea unor vase mari de sange, cu hemoragie externă și/sau internă. Be regulă, pielea își păstrează integritatea, uneori chiar și în cazul în care călcarea s-a realizat cu o roată metalică, îară cauciuc, datorită elasticității tegumentului.

În funcție de sistemul de rulare care trece peste corpul victimei, pot fi întalnite leziuni traumatice cu anumite particularități:

– echimoze în zig-zag, sub forma unor dungi situate în sensul de înaintare a roții sau echimoze în "tablă de șah" asemănătoare unor contururi poliedrice ce reproduce șanțurile de pe suprafața anvelopei; aceste leziuni traumatice, ce apar atunci cand forța de comprimare nu este atat de mare încat să determine zdrobirea/strivirea corpului, sunt explicate prin împingerea țesutului moale și ruperea consecutive a unor vase de sange, în șanțurile ce alcătuiesc desenul anvelopei.

– imprimarea prin același mecanism descris anterior, a profilului anvelopei atunci cand roata calcă tangential; în astfel de situații, de regulă se pot observa excoriații sau zone excoriate.

– rupture ale tegumentului și, consecutive, "plăgi în buzunar", "în lambou" sau chiar scalpate, atunci cand roata alunecă inițial, pană să aibă loc călcarea propriu-zisă.

– zone excoriate late, care la cadavru apar pergamentate,
explicate prin frecarea roții de piele înaninte ca aceasta să treacă peste
corp.

-fracturi, pe două sau mai multe linii, la nivelul toracelui și
bazinului; la nivelul capului se produc fracture ecuatoriale.

Mai frecvent decat la celelalte mecanisme simple menționate, în cazul mecanismului călcării se pune problema diferențierii leziunilor traumatice produse victimei în timpul vieții ăe cele produse postmortem. Caracterul vital al leziunilor traumatice devine elementul cardinal în diferențierea, spre exemplu, dintre un omor săvarșit în alte împrejurări cu plasarea ulterioară a cadavrului pe un drum public sau pe o cale ferată și un deces survenit ca urmare a evenimentului rutier, ori în situația în care un pieton, după ce a fost lovit ăe un autovehicul și a căzut pe șosea, unăe a fost abandonat în stare de inconștiență este călcat, de această dată mortal, de un autovehicul.

In majoritatea cazurilor printr-o medico-legală necropsică amănunțită se va putea evidenția reacția vitală (atat cantitativ, cat și calitativ) astfel încat să se poată face aprecieri pertinente asupra succesiunii producerii leziunilor traumatice și a împrejurărilor în care a survenit decesul.

— Hiperextensia si/sau hiperflexia coloanei vertebrale — dacă celelalte mecanisme simple erau răspunzătoare de leziunile traumatice de trafic consecutive contactului ăirect al agentului traumatic cu corpul uman, prin acest mecanism pot fi proăuse leziuni traumatice fără a se realiza acest contact. Acest mecanism mai poartă și denumirea de "whiplash", întalnit cu precădere la ocupanți/pasageri, în cazul decelerației sau accelerației intempestive, brutale.

Acest mecanism poate fi:

– monofazic, cand se produce numai hiperflezia ori numai

hiperextensia

— bifazic, cand cele două mișcări se proăuc succesiv

În ambele situații sunt generate leziuni traumatice care, în funcție de amplitudinea mișcării, pot consta în &acturi de coloană vertebrală. Cele prin hiperflexie sunt frecvent cuneiforme (tasare anterioară), iar cele prin hiperextensie, influențează pe langă elemente vertebrale

posterioare și sistemul ligamentar și/sau luxații-dislocări ale coloanei,
cu importante consecințe neurologice sau chiar mortale, prin afectarea
măduvei spinale subiacente.

Cele mai expuse zone, considerate "centrele traumatice" ale coloanei vertebrale sunt situate la nivel C1-C2, C5-C6 și T11-L2, respectiv acolo unde curbura coloanei se inversează și unde se realizează contact între vertebre cu tipuri de mobilitate diferită.

Figura 3.1.

In figura 3.1. sunt redate poziții succesive ale corpului ocupantului în timpul impactului din spate, care explică mecanismul vătămării gatului (Whiplash) :

— 0 ms: este momentul inițial al impactului, poziția ocupantului
relativ la scaun este staționară, asupra ocupantului nu acționează nici o
forță;

– 100 ms: scaunul împinge trunchiul ocupantului spre înainte iar capul are o poziție staționară datorită inerției;

— 150 ms: trunchiul ocupantului este puternic accelerat de către scaun, partea inferioară a gatului se deplasează odată cu trunchiul determinand mișcarea de rotație spre spate a capului, iar gatul este în extensie;

— 175 ms: capul se mișcă spre înapoi, spătarul scaunului începe să se deplaseze spre înainte în faza de revenire la poziția inițială

accelerand suplimentar trunchiul spre înainte, gatul este în extensie
maximă;39

— 300 ms: capul și trunchiul au o mișcare accelerată spre înainte,
care determină flexia colonei vertebrale, și în special a gatului.

Mecanisme asociate — reunesc două mecanisme simple.

Cele mai frecvente mecanisme asociate sunt:

– lovire-cădere

– lovire-proiectare
– lovire-comprimare
– proiectare-călcare
– proiectare-comprimare
– proiectare-tarare
– călcare-comprimare
– călcare-tarare

Leziunile traumatice consecutive traumatismului rutier determinate prin mecanisme asociate sunt mai grave și reunesc caracteristicile leziunilor traumatice prosuse prin mecanisme simple.

c) Mecanisme complexe — reunesc trei sau mai multe

mecanisme simple.

Acestea se caracterizează prin:

– gravitate mare, în majoritatea cazurilor victimele decedand
– prezența obligatorie a leziunilor osteo-articulare
– multipolaritate

Cele mai frecvent intalnite sunt:

– lovire-proiectare-călcare

– lovire-proiectare-comprimare/călcare
– proiectare-comprimare/călcare-tarare
– lovire-basculare-cădere-comprimare/călcare

39www.lnjuryResources.com

3.5. Expertiza tehnica auto

Tot în cadrul acestor alte acte de urmărire penală se încadrează și dispunerea efectuării expertizei tehnice, expertizei criminalistice și expertizei medico-legale.

Expertiza tehnică auto are ca scop examinarea stării mecanice a autovehiculului, a sistemului de franare, de direcție, pentru a determina dacă la baza accidentului a stat o cauză mecanică/tehnică sau una umană.

Expertiza criminalistică urmărește lămurirea și clarificarea aspectelor raportat la producerea accidentului, identificarea autovehiculelor, a persoanelor implicate pentru a determina cine este vinovatul pentru producerea accidentului rutier. Tot în cadrul expertizei criminalistice se analizează și urmele ridicate de la fața locului pentru a identifica care este mașina care a părăsit locul accidentului.

In general, obiectivele stabilite de către organele de urmărire
penală în acord cu părțile implicate în accidentul rutier se rezumă la
următoarele patru chestiuni :

– stabilirea dinamicii producerii accidentului
– stabilirea vitezei/vitezelor autovehiculului/autovehiculelor
– stabilirea locului impactului

– stabilirea posibilităților de evitare a accidentului

Aceste patru aspecte pot fi determinate de către expertul tehnic auto, care în urma xerocopierii întregului dosar de urmărire penală și a studiului acestuia, va merge la fața locului pentru a face propriile măsurători și pentru aș da seama mai exact cum s-a petrecut accidentul rutier. Părțile dosarului au dreptul de a beneficia de alegerea unui expert parte care să formuleze un set de obiecțiuni avizate.

S-au întalnit situații în practică în care concluziile expertului numit și concluziile experților parte erau diferite. In aceste situații, organul de urmărire penală și ulterior instanța de judecată pot alege să solicite efectuarea unei noi expertize sau a unei completări la expertiza inițială pentru a ajunge la un consens.

În determinarea dinamicii producerii accidentului rutier, experții tehnici auto, utilizează de cațiva ani o serie de programe tehnice electronice, care ușurează munca expertului și elimină subiectivismul involuntar care inevitabil poate apărea.

Cu titlu exemplificativ, unul dintre cele mai uzitate programe tehnice în practică este PC CRASH. Ceea ce este însă important de cunoscut, este faptul că aceste programe pot fi utilizate doar de persoanele care au dobandit licență în acest sens. Licența se poate obține în urma participării la anumite cursuri de pregătire în acest sens.

figura 3.2. -40-

ln urme introducerii datelor relevante în cadrul programului mai sus Inenționat, acesta generează mai multe posibilități prin care s-ar Ți putut produce accidentul. In figura nr. 3.2., se pot observa daunele prcduse mașinilor în urma impactului și de asemenea modul în care accstca S-BU izbit una dc cealaltă în 3B. lrnaglnea poatc fl pI'ivită din toate unghiurile, fiind mult mai ușor de ~nțeles mecanismul producerii accidentului.

Figura 3.3.

În cea de a doua figură, figura nr. 3.3., în funcție de leziunile
motociclistului și urmele de pe cadrul motocicletei, s-a reconstituit
accidentul pe calculator cu ajutorul acestui program.

40 http://www.pccrash.cz/? page_id=9

figura 3.3.a

ln figura 3.3.a, se indică momentul exact în care șcferli aveau. posibilitatea de a se vedea unul pe celălalt în campul vizual. Această determinare este foarte impcrtantă în stabili~ea posibilităților de evitare a accidentului rutier și a culpei.

Intr-un interval de ordinul a 70 pană la 200 ms, ln urma impactului, se produce atat deformarea din coliziune, cat și vătămarea pietcnilcr ori a ocupanților. 6 anumită parte din energia cinetică a acestor pre cese este transformată în energie de deformare.

ln instrumentarea dosarului de urmărire penală avand ca obiect un incident rutier, mijloacele de probă vor gravita in jurul celor trei faze ale accidentului, și anume:

– Faza ante-coliziune – care reprezintă faza imediat anterioară producerii accidentului de circulație.

Ca șl delimitare temporală, aceasta se încadrează între molnentul declanșărli stării de pericol iminent și momentul inițial al impactului. Această fază este tensioantă, dar nu presune contactul dintre vechicule sau dintre vehicule și pietoni. Importanța analizării acestei faze constă în evaluarea pcsibilităților de evitare a accidentului.

– Faza de coliziune — din punct de vedere temportal se situează între
momentul primului contact și cel al separării lor.

In cadrul acestei faze se prcduc o serie de variații a vitezelor
autcvehlculelcr, se produce transformarea energiei cinetice în energie
de deformare, în cele două etape: cea a compresiunii și a restituirii.

Importanța acestei faze în mecanismul de producere a accidentului rutier constă în posibilitatea calculului vitezei autovehiculului/autovehiculelor din timpul respectivului incident. În fucție de informațiile obținute cu privire la viteză, se pot trage anumite concluzii incipiente cu privire la culpa făptuitorului.

Măsurarea deformațiilolor autovehiculului implicat în coliziune prin tehnica fotogrametrice presupune modelarea profilului deformat pe baza fotografiilor autovehiculului avariat și apoi determinarea deformațiilor prin comparație cu profilul nedeformat al aceleiași mărci și model de autovehicul pozat. Această modelare se poate realiza cu ajutorul programului PhotoModeler Scaner 6.2.2. 41

– Faza post-coliziune — din punct de vedere temporal începe la momentul separării autovehiculelor și durează pană la oprirea acestora.

In cadrul acestei faze, expertul tehnic auto, pe baza măsurătorilor din cadrul procesului-verbal de cercetare la fața locului și a schiței locului accidentului rutier, avand în vedere și planșele fotografice realizate, va putea determina regimul de mișcare a a utovehiculului/autovehiculelor pană la oprire, utilizand ecuația de mișcare. Importanța studierii acestei faze, constă în aceea că se va putea determina locul impactului și alte informații care conturează mecanismul de producere al incidentului rutier și care urmează a fi explicate pe larg în cadrul raportului de expertiză tehnică auto.

3.6. Reconstituiri

De la caz la caz, se obișnuiește să se procedeze și la reconstituiri, pentru o mai bună înțelegere a situției de fapt, pe baza declarațiilor date de părți și de martor. În zilele noastre, tehnologia a avasat suficient de mult încat pe baza datelor introduse în program să se poată proceda la o reconstituire video a accidentului pe calculator, reconstituire care reproduce în mod fidel incidentul auto.

41 Ing. V. POPA, Stabilirea dinamicii accidentelor rutiere în funcție de mărimea avariilor și

gravitatea leziunilor înregistrate la ocupanții autovehiculelor, Universitatea Transilvania din

Brașov, Brașov, 2012,

Cercetarea la fața locului este deosebit de importantă și atunci cană în cauză se dorește să se apeleze la reconstituirea retrospectivă a accidentului rutier. Aceasta se face pe baza datelor primare obținute și consemnate în cadrul procesului-verbal, date care privesc:

– geometria ariei de producere a accidentului rutier în funcție de urmele găsite la fața locului

– poziția finală a autovehiculelor implicate în accident și a victimelor

– consecințele accidentului prin raportare la daunele material

– leziunile suferite de către părțile vătămate

Trebuie menționat faptul că nu în toate cazurile se procedează la etapa reconstituirii pentru a determina cui aparține culpa în producerea incidentului rutier. Există unele situații cand din coroborarea probelor administrate în cauză reiese în mod evident dacă ne aflăm în situația culpei exclusive sau a culpei comune. In opinia mea, este mult mai util din punct de vedere procedural să administrezi proba cu reconstituirea înainte de a dispune efectuarea expertizei tehnice auto, întrucat informațiile obținute din reconstituire ar putea fi folositoare expertului judiciar. Astfel, s-ar putea evita unele cazuri în care expertul ar dori să afle de la părțile implicate în incident mai multe detalii.

Pe de altă parte, consider și că ne-am putea imagina reconstituirea și într-o modalitate mai complex, în care expertul tehnic auto să ia parte. În acest mod, cred că s-ar reduce timpii de rezolvare a mecanismului de producere a accidentului și s-ar ajunge la un rezultat obiectiv și argumentat.

4 APRECIEREA PROBELOR IN FORMAREA CONVINGERII ORGANULUI DE URMARIRE PENALA

Proba, astfel cum este ea definită în Dicționarul explicativ al

limbii romane, o reprczintă confirmarca unui adevar.

Pornind de la această definiție, orice probă obținută de către organele de urmărire penală ar trebui să conducă la confirmarea unui adevăr. Dacă privim probele din această perspectivă, se impune să considerăm că valoarea probantă a acestora trebuie să fie egală, întrucat toate contribuie în mod egal la descoperirea adevărului în cauză.

Bin punct de vedere judiric, probele sunt definite ca fiind " elementele de fapt care servesc la constatarea existentei sau inexistentei unei infr acțiuni, la identificarea persoanei care a săvarșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentrujusta solutionare a unei cauze și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal " 42 Aceasta este definiția pe care însăși CPP o oferă.

Din cuprinsul CPP se poate observa faptul că nu se face o enumerare a probelor și de asemenea nici a mijloacelor de probă. Bin cuprinsul art. 97 alin.2 lit.f CPP remarcăm faptul că în limitele principiului legalității, orice mijloc de probă este permis.

Această deschidere către noi mijloace de probă care ar putea apărea cu timpul este binevenită și are menirea de a acoperi acele situații în care o anumită infracțiune nu ar putea fi probată cu mijloacele de probă tradiționale. În acele situații, orice alt mijloc de probă care se circumscrie principiului legalității ar putea fi utilizat pentru a acoperi golul legislativ și a descoperi adevărul în cauză.

Așadar, se impune să se facă o diferențiere clară între cele 4

noțiuni care guvernează materia probelor, și anume:

1. Proba — fapta sau împrejurarea în sine — exemplu vătămarea
corporală a unei persoane

2. Mijlocul de probă — declarația suspectului/inculpatului sau declarația
martorilor

42 http://legeaz.net/dictionar-juridic/mijloace-de-proba

3. Procedeul probator — audierea suspectului/inculpatului sau audierea
martorilor

4. Probatoriul — ansamblul probelor administrate Într-o cauză

Atunci cană facem vorbire despre aprecierea probelor, avem de fapt în vedere ansamblul proceselor intelective de evaluare a tuturor probelor administrate de organele judiciare în vederea aflării adevărului într-o cauză penală.43

In dreptul romanesc aprecierea probelor, în mod teoretic se face conform principiului liberei aprecieri a probelor, acestea neavand o anumită valoare de dinainte stabilită de legiuitor.

Organele de urmărire penală, din oficiu sau la cererea suspectului, a persoanei vătămate și a părților, dispun administrarea sau strangerea probelor legale, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei. Organele de urmărire penală au obligația procedurală pozitivă de a face toate demersurile necesare în vederea descoperirii probelor ce trebuie administrate În cauză.

In cazul în care organul de urmărire penală a încuviințat administrarea unei probe, poate reveni motivat ulterior în cursul procesului asupra acestei măsuri în cazul în care se constată că porba anterior încuviințată este neconcludentă sau inutilă sau că administrarea probei nu este posibilă.

Administrarea probelor de către orgenale de urmărire peală și apoi de către organele judiaciare se face cu respectarea a două principii deosebit de importante pentru garantarea unui proces echitabil în lumina art. 6 CEDO.

Aceste principii sunt pricipiul legalității și al loialității administrării probelor de către organele de urmărire penală.

Principiul legalității administrării probelor este acea regulă potrivit căreia în procesul penal trebuie administrate probele obținute cu respectarea dispozițiilor legale din mijloacele de probă prevăzute de lege.

43 M. Udroiu, Procedura Penala — Parte Generala, Ed. C.H.Beck, Ediția a 4-a, 2014, pag. 223

Principiul loialității administrării probelor este regula potrivit căreia este interzisă utilizarea oricărei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea, cu rea-credință, a unui mijloc de probă sau care are ca efect provocarea comiterii unei infracțiuni în vederea obținerii unui mijloc de probă, dacă prin aceste mijloace se aduce atingere demnității persoanei, drepturilor acesteia la un proces echitabil sau la viață privată. Astfel sunt protejate implicit și alte drepturi fundamentale ale omului.

Loialitatea decurge din dreptul la un proces echitabil și implică o anumită moralitate procedural a organelor de urmărire penală în activitatea de strangere a probelor aptă de a asigura credibilitatea actului de justiție și aflarea adevărului. Loialitatea procesuală se Înfățișează ca și un principiu corector al principiului libertății probelor, astfel cum acesta rezultă din art. 97 alin.1 CPP, care permite folosirea oricăror mijloace de probă care nu sunt interzise de lege. 44

Aprecierea probelor, astfel cum este ea definită În doctrina de specialitate, reprezintă ansamblul proceselor intellective de evaluare a tuturor probelor administrate de organele judiciare în vederea aflării adevărului într-o cauză penală. Art.62 CPP prevede obligativitatea organelor de urmărire penală de a lămuri toate aspectele cauzei penale, pe bază de probe, în vederea aflării adevărului.

Probele nu au o valoare prestabilită de legiuitor, nu există așadar o ierarhie a probelor per se, fiind guvernate de principiul liberei aprecieri a probelor. Libertatea organului de urmărire penală în aprecierea probelor nu Înseamnă bunul plac, ci numai libertatea de a alege dintr-un complex de probe, acele dovezi care le-au inspirit sentimental certitudinii asupra adevărului. Cu toate aceste, În procesul de formare a convingerii personale a organului de urmărire penală vom arăta faptul că există totuși o ierarhie a probelor, care rezultă după studiul amănunțit al dosarului de urmărire penală. Cei care instrumentează cauza penală nu pot să își întemeieze convingerea personal decat pe toate probele administrate în cauză, examinate cu cel mai înalt grad de responsabilitate pe care ii cere profesia. 45

44 M. Udroiu, op.cit;, pag. 224

45B. MREJERU, Th. MREJERU, Probele în Procesul Penal — Aspecte teoretice și jurisprudență în materie, Ediția a II-a revizuită, Ed. Nomia Lex, București, 2010, pag. 26

Întrucat tema ce face obiectul prezentei lucrări evidențiază particularitățile metodologice în instrumentarea cauzelor ce au ca obiect accidentele rutiere, vom recurge în continuare la un exemplu din practică pentru a arăta cum se formează convingerea organului de urmărire penală pe măsură ce sunt administrate probele în cadrul respectivului dosar penal.

Pornim de la următoarea speță:

La marginea orașului Orșova, într-o zonă cu foarte multe curbe, o persoană în varstă de 60 ani ce mergea pe acostament ținand de ghidon o bicicletă, a fost acroșată de un microbuz ce transporta pe o platformă un automobil. În microbuz se afla șoferul și 4 pasageri, prieteni ai acestuia. În afară de persoanele din microbuz, la fața locului nu s-a aflat niciun martor ocular. Poliția a fost chemată de către pasagerii unei mașini care a ajuns la fața locului după accident.

În cadrul acestui dosar, probele ce au putut fi adunate au fost în număr redus, iar agentul care a întocmit procesul-verbal de cercetare la fața locului a omis o serie de informații relevante în soluționarea corectă a dosarului. Acesta a descris sumar elementele găsite la fața locului și a omis să efectueze o schiță a locului accidentului, care în cele mai multe cazuri se dovedește a fi mai utilă decat descrierea din cadrul procesului-verbal.

S-a procedat la testarea șoferului cu etilotestul, dovedindu-se faptul că acesta nu consumase alcool la momentul producerii accidentului. Persoana decedată, astfel cum a rezultat din raportul de necropsie, avea o alcoolemie de 1,20 g/1 alcool pur în sange.

Conducătorul auto, fiind de naționalitate bulgară, a dat o declarație prin intermediul unui translator, menționand faptul că mergea foarte încet la momentul la care a avut loc impactul și că nu este culpa acestuia întrucat victima, în momentul în care autovehiculul se afla la aproximativ 2 m de el, s-a deplasat brusc spre partea stangă, intrand pe carosabil. Beclarația conducătorului auto a fost susținută și de cei 4 pasageri din microbuz, care susțineau, tot prin intermediul translatorului faptul că șoferul conducea cu viteza de 50 km/h, fiind în viteza a treia și că toți au văzut momentul în care victima a luat-o brusc spre stanga intrand pe carosabil.

După punerea în mișcare a acțiunii penale, suspectul a fost chemat din nou la audiere, pentru a i se lua o nouă declarație în calitate de inculpat.

De data aceasta, i s-au adresat cateva întrebări de către avocatul părților civile din dosar. Una dintre întrebările adresate a avut un impact foarte important asupra declarațiilor date de către martori, din următoarele motive.

Conducătorul auto a fost Întrebat dacă în momentele premergătoare accidentului, persoanele aflate în microbuz discutau cu el sau îl deranjau în vreun anumit mod. La această întrebare, conducătorul auto a declarat faptul că persoana care se afla pe scaunul din dreapta dormea, iar cele 3 persoane din spate vorbeau despre un anumit lucru, dar nu erau atente la drum.

Prin răspunsul dat de către inculpat, declarațiile martorilor și-au pierdut din veridicitate. Un alt aspect care punea sub semnul întrebării corectitudinea și sinceritatea acestora, îl reprezenta faptul că fiecare dintre martori a dat exact aceeași declarație, utilizand aceleași expresii și detalii concrete. Or, în momentul în care ești în mașină și ai parcurs un drum lung este greu de crezut că ai mereu în vedere exact viteza în care este mașina și observi exact aceleași elemente.

In cauză s-a dispus efectuare unei expertize tehnice auto. S-a numit un expert tehnic auto a cărui varstă Îi permitea cu greu să mai analizeze în mod obiectiv cauza. Astfel cum am menționat și anterior, procesul-verbal de la fața locului avea elemente importante lipsă, nu exista nici vreo schiță a locului accidentului, pozele cu obiectele principale nu erau făcute cu un aparat foto performant, fapt pentru care era foarte dificil să se determine locul impactului și dacă victima chiar a pătruns pe carosabil sau circula rectiliniu pe acostament.

Determinantă pentru realizarea expertizei tehnice auto în acest dosar a fost raportul de necropsie efectuat de către Institutul de Medicină Legală. Din descrierea leziunilor suferite de către victimă s-a putut determina faptul că impactul s-a produs cu victima din spate și nu din lateral. Toate leziunile victimei se aflau pe partea de jos a picioarelor și mai pregnant pe partea a dreapta a corpului, în special la cap unde fusese lovit prin impactul cu parbrizul. Din leziunile victimei și din urmele de impact de pe microbuz, s-a putut determina de către expertul-parte al părților civile din dosar, utilizand programul PC CRASH, faptul că impactul a avut loc pe acostament din spate. Expertul numit de către organele de urmărire penală, fiind în varstă și îară cunoștințe tehnice la zi, a concluzionat faptul că victim accidentului rutier a luat-o spre stanga, pe carosabil, întrucat avea o alcoolemie ridicată și martorii din microbuz au declarat astfel.

In cauza de față, organul de urmărire penală a avut în vedere
obiecțiunile formulate de către expertul-parte al părților civile, și fiind
în dubiu cu privire la modalitatea în care s-a efectuat expertiza, a dispus
efectuarea unei noi expertize tehnice auto în cauză, de către un alt
expert.

Cel de-al doilea expert numit, a achiesat la concluziile
expertului-parte, întrucat acestea se coroborau și cu celelalte probe din
dosar. Declarațiile martorilor nu mai puteau fi avute în vedere, dat fiind
faptul că era evident pregătită mărturia de dinainte cu privire la
modalitatea în care s-a săvarșit accidentul și dat fiind răspunsul
inculpatului la întrebarea avocatului părților civile. Din moment ce
martorul din dreapta conducătorului auto dormea în secundele
premergătoare accidentului, iar cei din spate nu erau atenți la drum,
discutand între ei, este evident că niciunul dintre aceștia nu a perceput
prin propriile simțuri că victim a luat-o către stanga deodată pe
carosabil.

Un alt element care a ajutat la reținerea corectă a situației de fapt
de către al doilea expert a fost analizarea urmelor de pe bicicleta pe care
victima o ținea de ghidon la momentul producerii accidentului. Din
urmele aflate pe bicicletă s-a putut trage concluzia că impactul cu
victim s-a produs din spate și nu din lateral stanga, astfel cum declara
șoferul.

De asemenea, s-a concluzionat faptul că șoferul ar fi avut
posibilități de evitare a impactului prin pătrunderea ușoară pe
contrasens, întrucat din declarațiile conducătorului auto reieșea faptul
că nu venea nicio mașină de pe contrasens.

In concluzie, pe măsura administrării probatoriului în cadrul
acestui dosar în vederea formării unei convingeri a organului de
urmărire penală cu privire la modalitatea în care a avut loc acccidentul
rutier, s-a realizat o ierarhizare involuntară a mijloacelor de probă.

Dacă în faza incipientă declarațiile martorilor ocular ar fi părut
că ajută mult la rezolvarea acestei cauze și că se coroborează cu
alcoolemia victimei și cu declarația șoferului, expertiza medico-legală
a răsturnat această situație prin detalii obiective, incontestabile. Aceste
detalii au ajutat și cel de-al doilea expert tehnic auto să descopere
modalitatea în care a avut loc accidentul rutier. Cu toate acestea, de
reținut din acest caz este faptul că nu întotdeauna o expertiză are o
valoare probatorie mai mare decat o declarație.

Primul expert tehnic auto ajunsese la o concluzie eronată, din cauza lipsei pregătirii profesionale și a ideilor preconcepute, care nu își au locul în astfel de situații. Expertul este persoana care ar trebui să fie cat mai obiectivă și să își argumenteze concluzii pe dovezi clare.

Avand în vedere cele menționate mai sus, putem trage

următoarele concluzii:

Probatoriul în cadrul unui dosar penal este cheia aflării

adevărului judiciar

Aceleași probe, administrate de două persoane diferite, pot
conduce la concluzii diferite în funcție de gandirea și dăruirea organului de urmărire penală

Nu există per se o ierarhie a forței probante a mijloacelor de probă, dar în cadrul fiecărui dosar această ierarhie există în formarea convingerii personale a organului de urmărire penală

Atunci cand nu există suficiente probe în cadrul unui dosar penal, organul de urmărire penală trebuie să apeleze la modalități precum confruntarea, comparația etc. pentru a descoperi alte elemente noi

Indiferent cat de importantă ar părea o probă, este absolut necesar să verificăm dacă se coroborează cu celelalte probe

Organul de cercetare penală trebuie să fie întotdeauna pregătit pentru răstunări de situație în funcție de noile probe descoperite în dosar și să nu fie fixat pe o singură teorie

CONCLUZII

Accidentele rutiere prezintă un interes foarte mare de studio, prin raportare la frecvența cu care survin. Oeși se încearcă în permanență să se găsească diverse metode de stopare și prevenire a acestora, nu s-a ajuns la diminuarea semnificativă a numărului acestora.

Studiul aprofundat al particularităților metodologice cu privire la investigarea in&acțiunilor privind traficul rutier prezintă o importanță deosebită întrucat întotdeauna în astfel de situații este esențial pe de-o parte ca organele de cercetare la fața locului să efectueze cercetările cu celeritate, iar pe de altă parte, să acorde toată seriozitatea în lucrările realizate.

Fiecare persoană însărcinată să efectueze o anumită parte din cercetarea unui accident rutier are un rol determinant, întrucat în astfel de situații, este suficient să reții în mod greșit un anumit parametru și calculele efectuate ulterior vor fi denaturate și compromise. Astfel, responsabilitatea organelor de urmărire penală este extrem de mare dacă avem în vedere faptul că în fimcție de elementele reținute de către acestea se determină cine este culpabil de respectivul accident rutier și astfel se pot atrage consecințe juridice importante.

Este necesară întotdeauna întocmirea unui plan înainte de a se trece propriu-zis la cercetarea la fața locului a accidentului rutier, deoarece un astfel de plan are menirea de a reliefa cu exactitate ce anume trebuie urmărit în cadrul procedurilor care vor avea loc în cazul respectiv. Se poate întampla ca odată ajuns la fața locului, să fii copleșit de tragicul eveniment și să nu mai dispui de aceeași putere de concentrare ca la început. Și organele de urmărire penală sunt oameni și prin urmare empatizează cu victimele accidentului și uneori chiar și cu membrii de familie care ajung imediat la fața locului.

Consider că studiul metodologiei investigării in&acțiunilor privind accidentele de trafic rutier ar trebui să ocupe un loc important în pregătirea organelor de urmărire penală, întrucat în practică este de dorit ca la locul săvarșirii accidentului rutier să se prezinte numai adevărați profesioniști pe acest palier. Utile în acest sens ar fi și organizarea unor cursuri periodice care să aibă ca scop prezentarea noutăților din această materie din alte țări și efectuarea unor studii de fezabilitate pentru țara noastră.

Baza de date a poliției arată că majoritate incidentelor rutiere se
petrec în intervalul orar 17-19. Cu toate acestea, între 19-23 se produc
cele mai multe accidente mortale.

Din punct de vedere al zilelor săptămanii, s-a constatat faptul deloc surprinzător, că vinerea este cea mai grea zi a săptămanii, 67% din accidente petrecandu-se în această zi.

Avand în vedere faptul că se fac periodic astfel de statistici, cred că se pot găsi metode de a preveni producerea unor noi accidente rutiere prin amplasarea a mai multor echipaje de poliție în zonele cu trafic mai intens în perioadele respective de timp. S-a demonstrat de-a lungul timpului faptul că prezența poliției într-o anumită zonă scade riscul producerii accidentelor rutiere, conducătorii auto fiind mai vigilenți în aceste situații.

De remarcat este și faptul că deși s-au făcut multe presiuni de către diverse organizații non-guvernamentale în sensul introducerii Educației Rutiere în școli, aceste solicitări au rămas îară niciun rezultat. Elevii studiază în continuare materii precum Desenul, Muzica și Educația Religioasă, dar Educația Rutieră nu este considerată importantă. Cu toate acestea, anual un număr foarte mare de copii sunt accidentați pe șoselele din orașe și sate, întrucat nu se angajează în traversarea șoselei într-o zonă sigură, nu cunosc regulile de circulație sau nu apreciază în mod corect care este viteza de deplasare a autovehiculului. Din punctul meu de vedere, lipsa acestei educații este unul din motivele principale pentru care sunt accidentați copiii.

În alte state, această strategie de educare a elevilor, a redus numărul victimelor cu 50%. Un exemplu în acest sens îl constituie Suedia sau Franța.

Din experiența de avocat, al cărui obiect de activitate include și reprezentarea părților civile în dosarele privind accidentele rutiere, pot afirma faptul că modalitatea de efectuare a investigării accidentelor de circulație de către organele de urmărire penală diferă în mod substanțial de la o zonă a țării la alta, și chiar și de la un organ de cercetare la altul. Spre exemplu, există zone ale țării unde dosarele cu victime ce au supraviețuit accidentului rutier au prioritate, întrucat se consider că acestea au nevoie mai mare de o rezolvare a cauzei cu celeritate. În schimb, dosarele în urma cărora persoana vătămată a decedat sunt lăsate în nelucrare uneori și cativa ani de zile.

Un alt aspect pe care 1-am remarcat a fost acela că se prioritizează cauzele și în funcție de cele în care părțile sunt reprezentate de avocat.

Această modalitate de rezolvare a cauzelor penale se poate datora și faptului că organului de urmărire penală îi este mult mai ușor să comunice cu un alt specialist al dreptului decat cu un justițiabil, fiind probabil preferate aceste dosare.

Din cuprinsul prezentei lucrări, s-a putut observa faptul că deși de-a lungul timpului s-au încercat o serie de tehnici pentru a diminua numărul accidentelor de circulație, acestea nu au scăzut la cotele dorite de către autorități și nu numai.

Întrucat este foarte greu să schimbi mentalitatea persoanelor în ceea ce privește condusul preventiv, neconsumarea băuturilor alcoolice atunci cand ești la volan, atenția sporită la drum și nu la telefonul mobil, am considerat ca fiind o variantă viabilă ajustarea autovehiculelor, astfel încat acestea să suplinească disfuncțiile oamenilor.

Constructorii de autovehicule americane consideră drept un termen posibil pentru introducerea pe șosele a mașinilor care se conduc singure în 2018. Această soluție cred că este pe de-o parte benefică întrucat elimină acele situații de risc la care oamenii se expun din cauza neglijenței sau a egoismului, dar pe de altă parte, o mașină care se conduce singură are la bază un soft care cu siguranță, cel puțin la primele modele create poate da erori.

Figura 4.1.

Google a testat mașini care se conduc singure de mai mulți ani, dar încă nu au fost introduse pe piață pentru cosumatori. Oficialii Google sunt convinși că aceste mașini care se conduc singure ar putea injumătăți numărul de accidente rutiere și ar putea reprezenta o soluție la decongestionarea traficului.

De asemenea, compania Audi a prezentat la Consumer Electronics Show 2015 din Las Vegas viitorul Audi A8 care va fi capabil să se conducă singur pană la viteze de 65 de km/h, precum și să își caute singur loc de parcare și să parcheze 100% autonom, conform tehnologiilor prezentate deja de Audi.46

Deși sunt o susținătoare a noilor tehnologii, consider că nu este o soluție transformarea autovehiculelor de astăzi în roboți. Personal, aș alege o cale de mijloc, respectiv un autovehicul care se conduce în mod obișnuit, dar care în anumite situații critice poate evalua care este modalitatea cea mai bună de a evita impactul sau de a &ana și să intervină în acel moment pentru a suplini timpul de reacție al conducătorului auto.

Este cunoscut faptul că există un timp de reacție între momentul În care observăm pericolul și acțiunea pe care o Întreprindem pentru a-1 evita. În aceste situații, un "pilot automat" ar fi benefic. Be asemenea, am imaginat un sistem în care mașina detectează faptul că ai consumat alcool, prin testarea aerului expirat și își blochează automat funcțiile, astfel încat să împiedice conducătorul auto să conducă după ce a consumat băuturi alcoolice.

Un alt aspect care în viziunea mea ar contribui la reducerea numărului de accidente rutiere il constituie situația șoselelor, care de cele mai multe ori din nefericire sunt determinante în producerea accidentelor. În mod ideal, o șosea ar trebui să conțină în mod obligatoriu elementele prezentate în figura de mai jos:

Figura 4.2.

46http://www.4tuning.ro/inovatii-auto/masinile-fara-sofer-mai-aproape-de-realitate-ca-
13204.html

Totuși, din lipsa fondurilor sau din cauza nepriceperii persoanelor care se ocupă de respectiva lucrare, șoselele sunt construite fără a se respecta această structură sau prin utilizarea unor materiale de proastă calitate. Acest fapt conduce la acele situații în care mașina nu mai poate fi controlată de către conducătorul auto, întrucat șoseaua nu corespunde normelor prevăzute în proiect.

Din acest motiv, consider că ar fi oportun să se efectueze controale tehnice de specialitate cu strictețe, pentru a combate această practică de a sări peste anumite etape importante în construcția unei șosele.

Ca o concluzie generală în urma studiului particularităților metodologice privind investigarea accidentelor de trafic rutier, pot afirma faptul că situația actuală din Romania în acest domeniu poate fi îmbunătățită. Îmbunătățirile care trebuie efectuate pot fi structurate pe trei paliere: educația cetățenilor în sensul conducerii preventive, investirea în infrastructura șoselelor și în indicatoarele utilizate, iar la nivel științific, crearea unor echipamente tehnice care să anihileze timpul de reacție al conducătorului auto.

BIBLIOGRAFIE

. C. AIONIȚOAIE, V. BERCHEȘAN, T. BUTOI, I. MARCU, E.R. PĂLĂCEANU, C. PLETEA, I.E. SANDU, Em. STANCU, Tratat de tactică criminalistică, Editia a II-a revăzută și adăugită, Editura Carpați, Craiova, 1992

. V. BERCHEȘAN, I.N. DUMITRAȘCU, Probele și mijloacele de probă, Editura M.I., București, 1994

. BOLOCAN, I. STANCA, Accidentul de circulație, Ed. Militară, București, 1977

. N.BUZATU, D.CORNEAN, C.CĂRPINEAN, Criminalistică, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2003

. A.CIOPRAGA, Evaluarea Probei Testimoniale În Procesul Penal, Ed. Junimea, Iași, 1979

. V.IFTENIE, D.DEMERGIU, Medicină legală, Ed. C.H BECK,

București, 2009

. G.NAGHI, Criminalistică — Fundamente, Ed. Universul Juridic,

București, 2014

. C.NEDELCU, Criminalistica — Tehnica și tactica crimininalistică, Ed. Hamangiu, 2014

. A.C.MOISE, E.STANCU, Criminalistica — Elemente de tehnică
și de tactică a investigației penale, Ed. Universul Juridic, București, 2014

. O. POP, I. ANGHELESCU, L. COMAN, I.R. CONSTANTIN, M. CONSTANTINESCU, I. GRIGORESCU, A.H.HASNAS, V. LĂPĂDUȘI, Tratat practic de criminalistica, vol. I, Ministerul de Interne, București, 1976

. C. SUCIU, Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică,

București, 1972

. E.STANCU, Tratat de criminalistică, Ediția a IV a, revizuită și

adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2007

. L.I. TĂUT, Metodologia inverstigării criminalistice a

accidentelor de trafic rutier, Ed. Universul Juridic, București, 2014

. M. Udroiu, Procedură Penală — Parte Generală, Ed. C.H.Beck,

Ediția a 4-a, 2014

Surse web

. htt ://ro.wikipedia.or wiki/Istoria_automobilului#Automobilele electrice

. htt ://www.agepres.ro/social/2015/03/24/romania-locul-doi-in-

ue-dupa-numarul-de-morti-din-accidente-rutiere-15-28-46

. htt ://www.linternaute.com/histoire/cate orie/95/a/1/1/histoire_

de _1_automobile.shtml

. http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/PARTICULARI
TATILE-PSIHOLOGICE-83.php

. www.InjuryResources.com

. http://www.pccrash.cz/?page_id=9

. htt ://legeaz.net/dictionar-juridic/mijloace-de-proba

. http://www.4tuning.ro/inovatii-auto/masinile-fara-sofer-mai-
aproape-de-realitate-ca-13204.html