Sechele Posttraumatice

MATERIAL SI METODA………………………….……………….…4

Sechele posttraumatice ale nervilor periferici…………………………………………..…..4

1.1.1. Definitia sechelelor posttraumatice………………………………….………………….5

1.1.2 Cum se manifesta sechelele………………………………………………………….…..5

1.1.3. Cauze. Tratament……………………………………………….………………………….6

1.1..4. Drenarea hematomului……………………………………………………………..……6

2.2. Sechelele traumatismelor vertebrale cu leziuni mielice……………………………………….7

2.2.1. Anatomia nervului periferic………………………………………………………………9

2.3. Sechele poliomielinice……………………………………………………………….…………..12

2.3.1.Definitia poliomielitei…………………………………………..…………….…………..13

2.4. Spina bifida………………………………………………………………………..……………..14

2.4.1. Definitia spinei bifide……………………………………………………………….……..18

REZULTATE…………………………………………………………..19

CONCLUZII……………………………………………………………20

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………..21

TERMINOLOGIE MEDICALA………………………………………22

INTRODUCERE

Sechelele sunt semne sau simptome cu care individul ramane definitiv, chiar dupa vindecarea bolii. De exemplu, un pacient operat pe creier pentru o tumora sau un hematom, sau un pacient cu un accident vascular poate ramane paralizat sau poate sa faca convulsii toata viata, chiar dupa vindecarea propriu-zisa a bolii. Orice trauma prezinta sechele, urme fizice sau de functionare dupa vindecare. Din cauza incidentei in continua crestere si gravitatii deficitului functional, patologia posttraumatica este tot mai frecvent intalnita in cazuistica sanatoriala unde beneficiaza de conditii optime de asistenta terapeutica si recuperatorie.

Fiecare dintre noi a suferit un traumatism – contuzie, entorsa, poate chiar o fractura, care i-a afectat aparatul locomotor, sistemul nervos o anumita perioada. Dupa traumatism organismul are nevoie de o anumita perioada sa se refaca si sa nu ramana nici o leziune restanta, care sa afecteze buna functionare a organismului. Acest lucru se intampla uneori dar de cele mai multe ori raman modificari sechelele ale muschilor, tendoanelor, ligamentelor, articulatiilor, ale tesutului celular subcutanat, deoarece organismul nu are capacitatea de a le recupera in intregime. Asa se constituie o sechela posttraumatica, un ansamblu de modificari patologice structurale nefavorabile ale aparatului locomotor care raman dupa traumatism si care pot afecta pe termen lung sau chiar definitive pacientul respectiv. Cu cat traumatismul este mai complex, mai sever, cu atat si consecintele acestuia asupra organismului sunt mai importante si exista posibilitatea sa nu se poata recupera in intregime.

Cea mai frecventa sechela posttraumatica este edemul, care apare indiferent de tesut, deci si in tegument si in tesutul subcutanat. Edemul posttraumatic reprezinta prima veriga obligatorie in declansarea proceselor de reparatie locala. El reprezinta o crestere a lichidelor din spatiul intercelular si apare ca o solutie hiperconcetrata de proteine si metaboliti, continuand anticorpi, enzime, aminoacizi, polizaharide, esentiale in restructurarea locala. Transformarea fibroblastica a elementelor celulare locale in mediul creat de edem declanseaza colagenoformarea, deci si cicatrizarea si vindecarea. De aceea, pana in acest moment de derurale a proceselor fiziopatologice, edemul posttraumatic este necesar si nu trebuie combatut. Intr-o evolutie normala, in circa doua saptamani se reface circulatia venoasa si se reia drenajul limfatic ce resorbtia edemului. Aceasta evolutie poate fi perturbata si intarziata de o serie de factori cum ar fi:

gravitatea si intinderea leziunilor traumatice;

durata de imobilizare a segmentului lezat;

posibile complicatii vasculare

MATERIAL SI METODA

Pentru a ajuta la desfasurarea normala a vindecarii este necesara aplicarea unei scheme de recuperare care vizeaza intretinerea circulatiei locale si a troficitatii tesuturilor in vederea mentinerii tonusului muscular si dinamicii articulare. Cateva mijloace fizicale care pot concura la realizarea acestui obiectiv sunt: imobilizarea, masajul trofic, diapulsul.

Edemul – o „simpla” comotie poate provoca un edem, pentru ca odata ce creierul este lovit, cutia craniana sufera un soc. Durata pierderii cunostintei este variabila, in functie de violenta impactului si de leziunile tesutului cerebral.Cel mai adesea, pacientul este mentinut in coma artificiala, de maniera tranzitorie. Deseori, edemul este mai grav si poate atrage dupa sine o coma, mai mult sau mai putin de durata. Aceste leziuni nu sunt intotdeauna vizibile, in ciuda tehnicilor actuale de imagistica medicala.

PUTERILE IMAGISTICII MEDICALE

Scanerul poate dezvalui o eventuala fractura craniana, precum si o contuzie cerebrala, care asociaza o acumulare de sange provocata de o hemoragie cu formarea unui edem post-traumatic. El arata existenta unei sangerari, localizarea sa ( intre meninge si cutia craniana, sub –durala, intracerebrala) si efectele asupra creierului.

Sechele posttraumatice ale nervilor periferici

Definitia sechelelor posttraumatice

In mod normal, creierul este perfect echilibrat in craniu, suspendat in lichidul cefalorahidian, care il protejeaza. Insa, atunci cand capul se loveste foarte puternic de ceva, acest lichid nu mai poate proteja suficient creierul. Astfel, creierul se loveste de craniu, iar atat zona care a intrat in contact cu osul, cat si cea opusa acesteia (care se loveste de craciu atunci cand creierul revine la locul sau) se invineteste.

In functie de impact, creierul se poate roti, aceasta miscare de rasucire intinde si tensioneaza celulele nervoaie din creier, iar astfel, capacitatea lor de a transmite si a primi mesaje de la restul corpului este intrerupta din cauza ca axonii se intind si uneori se inflameaza.Intinderea si inflamarea excesiva a acestor celule nervoase inseamna ca ele isi pierd permanent capacitatea de a comunica cu restul corpului.Prin urmare, o comotie paralizeaza imediat functiile nervoase ale creierului, ceea ce inseamna ca individul nu mai poate simti nimic. Insa, aceasta paralizie este reversibila si dispare la scurt timp dupa impact. De asemenea, nu este neaparat necesar sa fi inconstient pentru a suferi un traumatism crenio cerebral.

Cum se manifesta sechelele

Potrivit cercetatorilor din Missouri, exista trei niveluri de severitate a comotiei:

Atunci cand persoana e constienta dar este confuza si nu poate gandi clar, in acest caz simptomele mentionate dureaza maximum 15 minute;

Atunci cand persoana este inca constienta dar confuza si prezinta pierderi de memorie, in acest caz senzatia de dezorientare dureaza cel putin 15 minute;

In cazul in care persoana este incosntienta, iar atunci cand isi recapata constienta continua sa aiba dificultati n gandire si probleme ale functiilor motorii.

Cauze. Tratament

Pe de o parte, oamenii se vindeca in moduri diferite cand sufera astfel de traumatisme cranio cerebrale de-a lungul timpului, mai ales daca vorbim de o a doua comotie survenita in perioada in care creierul nu s-a vindecat complet, atunci ea poate prezenta probleme neurologice serioase. Celulele nervoase cerebrale au nevoie de timp pentru a se reface si pentru a reneni la activitatea lor normala, iare contuziile multiple impiedica vindecarea rapida a creierului. Contuzia cerebrala este evident mai grava, pentru ca hematomul care este provocat de sangerare si edemul, care comprima creierul, sunt la originea unei hipertensiuni intracraniene, care se manifesta prin dureri violente de cap, voma si anomalii pe fundul ochiului. Pentru a evita ca encefalul sa sufere foarte mult si pentru ca leziunile sa devina ireparabile, este urgent sa se elimine aceasta compresie.

Drenarea hematomului

Potrivit procedurilor international acceptate, chirurgii sunt deseori obligati sa deschida cutia craniana, sa dreneze hematomul, dupa acestea este accesibil. Bolnavul trebuie sa primeasca ingrijiri intr-o unitate de reanimare specializata. In mare, hematomul extradural este principala cauza de mortalitate a victimelor unor traumatisme craniene (deseori din cauza lipsei unui diagnostic precum si lipsa unui tratament primit la timp). Prognosticul depinde, de asemenea, in mare parte de varsta pacientului.

Din acest motiv, dupa astfel de recuperari de pe urma traumatismului urmeaza o lunga perioada de reeducare, care implica atat tulburari motorii si/sau senzitive, cat si functii cognitive (capacitatea de a intelege si de a efectua).

Uneori, dupa primii 2 ani dupa traumatism apare epilepsia. Vertijul, precum si tulburarile fizice deseori semne ale sechelelor unui traumatism cerebral. Pe scurt, este extrem de rar sa se iara fara sechele dintr-un traumatism, indiferent de tipul acestuia: vertebral, cranian, al membrelor.

Recuperarea posttraumatica depinde si de gravitatea si de amploarea leziunilor traumatice, dar si de capacitatea de reparare a organismului afectat. Pacientii tineri, sanatosi, copiii au o capacitate de refacere a organismului foarte buna in timp ce persoanele in varsta, batranii se refac foarte greu sau deloc. Pentru acestia din urma, tratamentul de recuparare dupa traumatisme este obligatoriu.

Sechelele traumatismelor vertebrale cu leziuni mielice

Traumatismele vertebrale, leziuni ale coloanei vertebrale, cea mai mare parte cauzate de accidente multiple, trauma, trafic, violenta, caderea de la inaltime, cauze legate de sport. In al doilea rand, boala este strans legata si de varsta pacientului, si de multe ori insotite de modificari semnificative ale oaselor si tesuturilor moi. Noi consideram ca traumatismele cranio-cerebrale asociate altor leziuni, politraumatismele cu componenta cranio-cerebrala, ridica problemele cele mai dificile din punct de vedere diagnotic si terapeutic. Numai o larga experienta clinica imbinata cu investigatii paraclinice adecvate este in masura sa conduca la un succes real si sa evite pe cat posibil esecurile.

2.4. Definitia poliomielitei

Sechelele poliomielitice, poliomielita, adesea denumita si paralizie infantila, este o boala infectioasa virala acuta, care se raspandeste de la om la om, de obicei pe cale fecal-orala.Virusul patrunde in sistemul nervos central, infectand si distrugand preferential neuronii motori, avand ca efect slabiciune musculara si paralizie. In functie de nervii implicati pot sa apara diferite tipuri de paralizie.Poliomielita este cunoscuta sub denumirera de paralizie infantila, afecteaza in special copiii sub cinci ani. Virusul se transmite prin hrana si apa contaminata si se inmulteste in intestine, de unde invadeaza sistemul nervos central si provoaca paralizii la nivelul membrelor. Neurologic, e o paralizie flasca, membrele cad pur si simplu, irecuperabil in majoritatea cazurilor.

Datorita sechelelor posttraumatice de la nivelul coloanei vertebrale, spina bifida este si ea un defect congenital al coloanei vertebrale care consta in lipsa sudurii complete a arcului vertebral care determina dezvoltarea incompleta a tubului neural din zona lombara sau sacrala.Termenul este generic pentru mai multe afectiuni cu gravitate deosebite intre ele dupa cum urmeaza:

spina bifida oculta (ascunsa), este cea mai usoara forma

spina bifida manifesta:

meningocel

mielomeningocel

In ultimii ani numarul traumatismelor a crescut brusc indeosebi ca urmare a dezvoltarii impetuoase a tehnicii moderne, industrializarii, urbanizarii si mai ales a mijloacelor rutiere de transport. Accidentele de circulatie, in continua crestere, tind sa constituie o adevarata „maladie sociala” ale carei implicatii alarmeaza populatia. Un mare procentaj il dau accidentele de munca, dar mai ales accidentele de circulatie. Acuitatea problemei reiese asadar din marele numar de victime inregistrat in fiecare minut, problema care are o semnificatie majora nu numai medicala, dar si sociala.Este suficient sa amintim ca leziunile cranio-cerebrale reprezinta intre 30% si 50% din toate traumatismele, iar in structura evolutiei letale, ca urmare a traumatismului, ele ocupa primul loc. Trebuie mentionat faptul ca mor cu predilectie copii si persoane pana in 50 de ani.

Componentele principale ale sistemului nervos sunt nervii, care leaga sistemul nervos central de alte parti ale corpului, si ganglionii nervosi, grupe de celule nervoase situate in diverse puncte ale sistemului nervos. Un nerv este un fascicul alcatuit din fibre motorii si senzitive, impreuna cu tesutul conjuctiv si vasele sanguine. Nervii principali, in numar de 43 de perechi, isi au originea in sistemul nervos central: 12 perechi se despind in portiunea inferioara a creierului ( nervii cranieni) si 31 de perechi din maduva spinarii (nervii spinali).

Nervii cranieni inerveaza, in principal, organele de simt si muschii capului , desi un nerv cranian foarte important, vagul, inerveaza organele digestive, inima si caile respiratorii din plamani. Unii nervi cranieni, cum ar fi nervul optic, contin doar fibre senzoriale.

Nervii spinali se desprind la intervale regulate din maduva spinarii si contin intotdeauna atat fibre motorii, cat si senzitive. Ei inerveaza toate regiunile corpului situate mai jos de gat. Fiecare nerv spinal este atasat de maduva spinarii prin intermediul a doua radacini, una alcatuita din fibre motorii si cealalta din fibre senzitive. Dupa unirea radacinilor, cele doua tipuri de radacini se alatura pentru a forma nervul, desi fiecare actioneaza independent de cealalta, ca doua fire a unui cablu electric, in timp ce la nervii cranieni, de asemenea atasati de regiunea inferioara a creierului prin radacini, fibrele senzitive si motorii formeaza, de regula, nervi separati. La mica distanta de maduva spinarii, fiecare nerv spinal se divide in ramuri, care, la randul lor, se divid in numeroase ramuri mai mici, formand o retea care inerveaza tot corpul.

Atat fibrele senzitive, cat si fibrele motorii sunt doar parti ale neuronilor senzitivi si motori. Fibrele motorii si senzitive sunt prelungirile cele mai lungi ale neuronilor respectivi. De exemplu, o fibra motorie a unui neoron din maduva spinarii se poate intinde fara intrerupere pana la muschi al piciorului.Sistemul nervos periferic are doua mari componente: sistemul nervos somatic, care se gaseste sub control constient, si sistemul nervos vegetativ, sub control inconstient.

ANATOMIA NERVULUI PERIFERIC

Nervii periferici sunt formati din fibre nerase motorii, senzitive cu origine in maduva spinarii si fibre simpatice, cu originea in trunchiul ganglionar. Aceste fibre nu merg independent ca simple unitati, ci sunt grupate in fascicule si grupe fasciculare adunate de teci de tesut conjunctiv astfel:

Endonervul – este o teaca fina de tesut conjunctiv ce inconjoara fiecare fibra nerasa. Este format din fibre de colagen, substanta fundamentala si rari fibroblasti.

Perinervul – este o teaca de tesut conjunctiv ce inconjoara mai multe fascicule, formand un grup fascicular. Grosimea perinervului este direct proportionala cu diametrul fasciculului. Perinervul protejeaza trunchiul ners de leziunile de intindere si serveste ca bariera mecanica mentinand o presiune constanta intrafasciculara.

Epinervul – este un strat conjunctiv dens ce aduna impreuna toate grupele fasciculare formand trunchiul ners. Se continua central cu dura mater. In interiorul nervului nu exista o distributie constanta, aceasta fiind continuu modificata de-a lungul nervului. Totusdi, in ciudat aspectului plexiform proximal, fibrele pentru ramurile periferice au un curs localozat in nerv pe disnatnte variabile.

Aparatul vascular al nervului este derivat fie direct din vasele mici ce insotesc trunchiurile nerase, fie indirect prin ramuri din vase musculo-cutanate. Aceste vase se ramifica si formeaza o retea vasculara vizibila in epinerv – vasa nerrum.

Recuperarea posttraumatica depinde si de gravitatea si de amploarea leziunilor traumatice, dar si de capacitatea de reparare al organismului afectat.

Sechelele posttraumatice ale membrelor, vertebrelor, nervilor, intereseaza structuri foarte variate : oase, muschi, articulatii, nervi, vase si dau complicatii vasculo-trofice si psihice.

IN CE CONSTAU SECHELELE POSTTRAUMATICE?

Se considera ca traumatismele cranio-cerebrale asociate altor leziuni, politraumatismele cu componenta cranio-cerebrala, ridica problemele cele mai dificile din punct de vedere diagnotic si terapeutic. Numai o larga experienta clinica imbinata cu investigatii paraclinice adecvate este in masura sa conduca la un succes real si sa evite pe cat posibil esecurile.Aceste sechele se produc ca urmare a actiunii agentului traumatic asupra organismului, dar si ca urmare a imobilizarii care urmeaza traumei si a reactiilor de raspuns ale organismului la agresiune.

Este foarte important si cand incepem recuperarea, pentru ca sunt sechele asupra carora nu mai putem actiona daca a trecut mai mult timp. Tratamentul are eficienta mult mai mare daca este inceput cat mai precoce dupa traumatism, dar trebuie sa urmam indicatiile medicului de recuperare sau ale medicului ortoped – traumatolog pentru a sti exact cand sa il incepem ; altfel, pierdem timp pretios si nu mai avem aceeasi eficienta. Tratamentele cu medicamente se folosesc doar ocazional, ajutator, in recuperarea posttraumatica, procedurile de fizioterapie ocupand primul loc intr-o strategie terapeutica corecta.

O eficienta deosebita pentru refacerea dupa traumatisme o are OZONOTERAPIA. Aceasta terapie novatoare, care consta in administrarea unui amestec de oxigen – ozon, cu o concentratie bine stabilita pe zonele afectate de traumatism conduce la reducerea spectaculoasa a durerii, edemului, la relaxarea musculaturii si cresterea mobilitatii articulare, astefel incat, pacientul isi poate relua rapid activitatea. Un numar de 6 – 10 sedinte de ozonoterapie, alaturi de gimnastica si masaj poate fi suficient pentru recuperarea unei sechele traumatice relativ recente. In plus, ozonoterapia are foarte putine contraindicatii sau efecte adverse si de aceea poate fi aplicata unei categorii largi de pacienti, tineri sau varstnici. Este foarte important ca in urma unui traumatism sa se consulte de urgenta medicul specialist, iar mai apoi sa se recurga la metode de recuperare eficiente in functie de gravitatea traumatismului, acest lucru va ajuta sa se refaca rapid si consecintele vor fi minime asupra organismului.

Manifestari comune, leziuni ale coloanei vertebrale sechele:

Coloana vertebrala trebuie privita ca un tot unitar, realizat prin suprapunerea tuturor vertebrelor. Coloana vertebrala indeplineste mai multe functii:

sustinerea propriei greutati corporale sau a diferitelor sarcini exterioare;

mobilitate, reprezentata de miscarile de flexie, extensie rotatie si inflexiuni( inclinari) laterale la a caror realizare participa muschii, ligamentele si tendoanele care unesc parti ale coloanei intre ele, dar si membrele cu coloana vertebrala;

protectia maduvei spinarii si a nervilor spinali;

control (miscarile fiecarui segment al coloanei sunt controlate activ de musculatura si pasiv de catre ligamente; fara acest control coloana vertebrala este instabila).

Cele mai vulnerabile zone ale coloanei vertebrale sunt: zona cervicala joasa C5-C7, zona mediotoracica T4-T7 si zona toracolombara T10-L2.

Consecintele traumatismelor ce intereseaza, direct sau indirect, coloana vertebrala pot fi:

Intinderi ligamentare (entorse), produse prin incarcare excesiva sau prelungita;

Intinderi musculare, consecutive unor miscari bruste si neasteptate;

Prolaps discal (hernie de disc), prin ruperea inelului fibros, in cazul unor intinderi musculare sau/si ligamentare prelungite, intense;

Subluxatii/luxatii (luxatiile pure sunt rare, mai frecvent fiind asociate fracturilor care intereseaza mai ales coloana lombo-sacrala);

Fracturi produse prin mecanism direct (rar-arma de foc sau arma alba) sau prin mecanism indirect (hiperflexie,hiperextensie,tasare verticala,torsiune, etc-accidente de munca, accident de masina) cel mai frecvent.

Tratamentul recuperator adresat pacientilor ce au suferit traumatisme vertebrale sau vertebro – medulare trebuie sa le asigure acestora o cat mai mare independenta personala, paralel cu imbunatatirea calitatii vietii, din punct de vedere fizic, emotional si social prin cresterea capacitatii de insertie in activitatile casnice si la nivelul societatii. Inceperea tratamentului recuperator trebuie sa fie cat mai precoce si este adecvat tipului de leziune. Mijloacele de recuperare sunt diverse, menite sa se muleze si sa fie benefice pentru fiecare tip de traumatism, pot sa cuprinda: masaj, kinetoterapie, electroterapie, hidroterapie, termoterapie. La pacientii cu traumatisme vertebrale fara interesare neurologica, tratamentul recuperator trebuie sa fie precoce si vizeaza prevenirea atrofiei musculaturii coloanei vertebrale. Pentru pacientii cu traumatisme vertebrale cu interesare neurologica, tratamentul recuperator trebuie sa fie, de asemenea, proecoce si adecvat si va fi structurat in mai multe etape. Kinetoterapia urmareste, in acest caz: asigurarea functiilor respiratorie si circulatorie, reeducarea pacientului pentru autoingrijire, reducerea durerii si a spasticitatii, daca este cazul, posturarea corecta a pacientului, anbtrenarea partilor normale a corpului pentru a compesa musculatura paralizata, recuperarea mersului.

POLIOMIELITA

Poliomielita este o boala infectioasa foarte contagioasa cauza de trei tipuri de poliovirusi. Poliovirusul este un virus cunoscut mai ale prin faptul ca distruge sistemul nervos, cauzand paralizie. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor infectate cu acest virus nu au simptome, iar la ceilalti acestea sunt foarte slabe. Cauze: boala apare datorita infectiei cu virusul poliomielitei.

Cum se raspandeste poliovirusul?

Transmiterea poliovirusului survine cel mai adesea prin traseul oral-anal, datoritei neglijarii spalarii mainilor sau a consumului de apa si mancare contaminata si secretiile respiratorice raspandesc poliovirusul. Scaunul persoanelor infectate poate sa contina excretii cu virusi timp de cateva saptamani. Cea mai periculoasa este intrarea in contact cu persoane care urmeaza sa manifesteze simptome si in perioada imediat urmatoare.

Incubatie: perioada de incubatie este de 7 – 14 zile.

SIMPTOME:

Care sunt simptomele poliomielitei?

Majoritatea persoanelor (90-95%) nu au deloc simptome. Aceste cazuri sunt cunoscute sub numele de infectie inaparenta .Simptomele poliomielitei se manifesta totusi diferit de la o persoana la alta.

Poliomielita abortiva: este o evolutie usoara si scurta a bolii si are urmatoarele simptome:

Febra (peste 39,5 C);

Lipsa poftei de mancare;

Greata si varsaturi;

Dureri in gat;

O stare generala proasta;

Poliomielita nonparalitica: Simptomele ei sunt aceleasi cu ale poliomielitei abortiva, dar durerile de cap, greata si varsaturile pot fi mai accentuate. De asemenea, copilul se poate simti rau cateva zile, dupa care starea lui pare sa se imbunatateasca, pentru ca apoi sa se simpta rau iarasi si sa aiba urmatoarele simptome:

Dureri ale muschilor gatului, ai coloanei, ai bratelor si ale picioarelor;

Intepeneala in ceafa si dealungul coloanei vertebrale.

Poliomielita paralitica: simptomele sale sunt aceleasi cu cele ale poliomielitei nonparalitice si abortive, cu diferenta ca mai pot interveni urmatoarele: Slabirea tuturor muschilor; constipatie severa; epuizarea muschilor;

DIAGNOSTIC:

Alaturi de un examen clinic complet si de o examinare a starii de sanatate din trecut, se pot face urmatoarele analize:

Analiza secretiilor din gat, a urinei si a vezicii urinare;

Examinarea coloanei vertebrale, punctie lombara;

Este importanta pentru diagnostic, cunoasterea faptului ca nu s-a facut vaccinarea sau vaccinarea copilului cu poliovaccin a fost facuta necorespunzator. Trebuie sa se stie daca un copil a fost sau nu vaccinat.

PREVENTIE

Igiena (spalarea mainilor)

Imunizarea impotriva virusului, prin vaccinare

STIATI CA?

In tarile slab dezvoltate si sarace care nu au acces la vaccin, poliomielita este inca o mare problema in special pentru copii si sugari

Organizatia Mondiala a Sanatatii continua eforturile de eradicare a virusului in intreaga lume. Infectiile de poliomielita sunt mai frecvente vara si toamna. Riscul de a ajunge la paralizie creste odata cu varsta. 10-15 % dintre bolnavii cu poliomielita paralitica raman cu deficite motorii nerecuperabile. Deformatiile si atitudinile vicioase rezulta din lipsa miscarilor, sclerozarea si retractiile tendoanelor si ale capsulelor articulare. Dintre tulburarile trofice cele mai de temut sunt acelea care survin la copii in perioada de crestere si care duc la opriri in dezvoltarea scheletului, cu scurtari ale membrului paralizat.

Sechelele musculare constituie gravitatea ulterioara principala a poliomielitei, mai ales la copil; atrofie a muschilor, retractii, defecte de crestere ale unuia sau mai multor membre cu tulburari trofice care necesita interventii de chirurgie ortopedica a membrelor sau a coloanei vertebrale in caz de cifoscolioza. Paraliziile regreseaza mai mult sau mai putin complet, de cele mai multe ori partial, incepand cu a cinsprezecea zi pana la maximum 2 ani.

Aproximativ 40% din persoanele care supravietuiesc poliomielitei paralitice pot dezvolta simptome suplimentare chiar si la varsta de 15-40 ani de la boala initiala – apare slabiciune musculara progresiva, oboseala severa si dureri la nivelul muschilor si articulatiilor.

TRATAMENT

Poliomielita face parte din bolile transmisibile cu declarare nominala obligatorie. Izolarea se face obligatoriu in spital timp de 6 saptamani. Nu exista o medicatie etiologica specifica sau antivirala. Tratamentul se bazeaza pe masuri care sa previna aparitia leziunilor nervoase in formele neparalitice sau sa previna extinderea lor in formele paralitice prin impunerea unui repaus absolut fizic si psihic si evitarea oricaror traumatisme agravante (injectii intramusculare, punctii, transporturi si examinari obositoare, insolatii). Medicatia se compune din analgezice, vitamina C per os, comprese umede si calde pe regiunile dureroase, anxiolitice, tranchilizante, somnifere. Repausul absolut la pat este necesar pentru a se evita orice solicitare neuronala si dureaza pana ce inceteaza pericolul actiunii virusului (10-14) zile. Cauzele de insuficienta respiratorie se trateaza in sectii de terapie intensiva, dotate cu aparate de respiratie asistata, laboratoare de control a indicilor biochimici si personal specializat. La necesitate se recurge la traheostomie cu respiratie asistata. Dezinfectia continua se aplica pentru excretii si secretii nazofaringiene si pentru toate obiectele contaminate de bolnav.

In perioada de regresie, dupa trecerea perioadei acute a bolii se initiaza un program complex de recuperare si de reeducare musculara, care urmareste doua obiective principale:

Pastrarea atitudinii normale musculo – scheletice, cu prevenirea si corectarea deformatiilor si atitudinilor viciioase.

Refacerea grupelor musculare partial afectate sau aflate in stare de nefunctionare prin inhibitie functionala temporara.

Nu exista un tratament antiviral specific al poliomielitei, singura terapeutica fiind reeducarea, care permite limitarea deformatiilor scheletului si ale retractiilor musculare, consecinte ale paraliziilor. Chineziterapia trebuie sa fie intreprinsa precoce, de la disparitia febrei si in mod continuu.

Sechele = paralizii definitive (tetraplegie – paralizia celor patru membre) + atrofii musculare (reducerea masei musculare + tulburari trofice).

Factori de risc pentru paralizie:

deficit imunitar;

sarcina;

indepartarea amigdalelor (amigdalectomie) la pacient imuno-deficient;

efort fizic intens, mediu umded si cald;

alimentatie deficitara, sanitatie precara, surse de apa nepotabila sau infectata;

Analgezice usoare pentru reducerea migrenelor, a durerilor musculare si a spasmelor

Fizioterapie sau chirurgie ortopedica pentru recuperarea functiilor musculare

Nu exista nici un remediu etiologic pentru poliomielita. Exista doar un tratament simptomatic: caldura si kinetoterapie, pentru a stimula muschii si medicamente antispastice date pentru a relaxa musculatura. Terapiile de recuperare pot imbunatati mobilitatea, insa sechelele raman pentru toata viata ! Unii pacienti pot dezvolta si o complicatie numita sindrom post-polio, care se manifesta deobicei dupa mai mult de 30 de ani de infectie. Muschii slabiti initial de poliomielita se deterioreaza si mai mult iar cei neafectati pot da semne de slabiciune.

PROFILAXIE

Vaccinarea este solutia majora de prevenire si eradicare a poliomielitei. Exista doua tipuri de vaccinari poliomielitice: vaccinul injectabil inactinav (Salk), folosit numai in unele tari (Suedia, Finlanda) si vaccinul cu virus viu atenuat (Sabin). Ultimul este un vaccin trivalent de administrare orala (drajee). Vaccinarea primara se efectueaza tuturor copiilor, incepand cu varsta de sase saptamani, cu doua doze, la interval de sase, noua saptamani (optim: opt saptamani). Revaccinarea I se face dupa 10-16 luni de la prima vaccinare, cu o singura doza de vaccin trivalent, revaccinarea a doua se face la varsta de 9 ani cu o singura doza de vaccin cu virus viu atenuat. Pentru prevenirea aparitiei de noi cazuri ori a unei epidemii, este indispensabil ca vaccinarea antipoliomielitica sa cuprinda 90% din populatie. Orice scadere sub acest nivel constituie un risc epidemic.

INTRODUCERE- TRAUMA CRANIOCEREBRALA

Trauma craniocerebrala reprezinta o cauza importanta de mortalitate si morbiditate in cadrul populatiei adulte tinere. Ea poate fi izolata sau componenta a unui politraumatism. Cand nu este asociata cu socul hemoragic, mortalitatea in politrauma depinde numai de severitatea leziunii intracraniene. Exista traumatisme craniene in unele cazuri care pot provoca edeme cerebrale difuze, iar dupa o statistica traumatismele craniene constituie prima cauza de mortalitate la cei de 15-25 de ani, precum principala cauza de handicap sever inaintea implinirii varstei de 45 de ani.

Exista si forme moderate fara consecinte privind viitorul celor care au cazut victime unui astefel de traumatism.

In general, medicii claseaza in trei mari categorii traumatismele craniene:

Traumatisme usoare, fara pierderea cunostintei;

Traumatisme medii, care atrag dupa sine o pierdere a cunostintei initiala, de mai multe minute, si care pot fi insotite de o fractura a craniului;

Traumatisme grave, cu coma si eventuala fractura a craniului.

LEZIUNILE TRAUMATICE SI SECHELELE

Leziunile traumatice si sechelele traumatismelor capului apar inlantuite, dar majoritatea pacientilor se recupereaza pana la normal dupa traumatisme usoare.

Exista probabil o incidenta mare a neatentiei temporare a deficientelor minore de memorie si ale altor functii dupa toate traumatismele, cu exceptia celor mai usoare. Atentia a fost recent concentrata asupra unui substrat structural al oboselii, ametelilor, cefaleei si al dificultatrii de concentrare dupa traumatisme usoare, cunoscut sub numele de sindrom post-comotional. Pe baza modelelor experimentale, unii cercetatori cred ca leziunile subtile de sectionare a axonilor sau alterari biochimice stau la originea acestor simptome, in ciuda unor rezultate normale la explorarea imagistica a creierului si a unor potentiale evocate si trasee EEG normale.

In traumatismele moderate si severe, tulburarile neuropsihice apar in mod obisnuit, totusi, explorarile formale deseori edentiaza deficite care nu sunt importante pentru actitatea obisnuita a creierului. Acest lucru de datoreaza partial tipului de explorare si naturii grupului de control. Rezultatele testelor tind sa se imbunatateasca rapid in primele 6 luni dupa traumatism si apoi, mai lent, ani de zile.

SPINA BIFIDA

Spina bifida (SB) desemneaza o malformatie congenitala osoasa, localizata la nivelul coloanei vertebrale, caracterizata prin dezvoltarea embrionului cu un defect de inchidere a partii anterioare a vertebrelor, care se constituie la sfarsitul primei luni de dezvoltare embrionara.

Cea mai comuna forma este mielomeningocelul ce reprezinta o formatiune chistica ce contine tesut nervos (nervi si maduva) neacoperit de tegument.

Spina bifida este o afectiune care cauzeaza disfunctii ale aparatului loco-motor la copii, aflandu-se pe locul doi in ceea ce priveste incidenta imediat dupa paralizia cerebrala.

FORME

Spina bifida occulta – este forma usoara ca manifestari, foarte adesea asimptomatica, doar cu defect de inchidere a unor vertebre, fara hernie de tesut nervos, relativ frecventa (10% din populatie), fara consecinte, depistabila doar radiologic.Dispare la varsta de 17-18 ani;

Meningocelul pur – (numit curent spina bifida) – cu hernie de tesut medular si nervos – este forma moderat severa, maduva nu este lezata, poate fi rezolvata chirurgical, cu sau fara sechele neurologice la nivelul nervilor spinali;

Mielomeningocel – localizat lombar sau sacral, cea mai severa forma, o portiune din maduva herniaza, in unele cazuri fiind acoperita de tegument, alteori nu, cu expunerea tesuturilor nervoase.

ETIOLOGIE

Exista multi factori care pot duce la aparitia spinei bifide iar predispozitia genetica poate fi favorizata de existenta a numerosi factori de mediu. Mai multe studii au subliniat impactul negativ unui nivel scazut de acid folic in corpul mamei inaintea conceptiei. Utilizarea de catre mama a acidului valproic, impotriva convulsiilor epileptice, poate de asemenea sa induca aceasta malformatie la copii. Recent au fost studiate efectele hipertermiei datorate folosirii saunelor, bailor fierbinti si paturilor electrice ca si febra in timpul primului trimestru de sarcina. Doar baile fierbinti, au parut sa duca la cresterea riscului de aparitie a spinei bifida.

Creierul si maduva se dezvolta in primele 28 de zile ale sarcinii. Din motive necunoscute inca, anumiti factori interfera cu formarea tesutului nervos. Cauzele nu sunt cunoscute cu precizie. Numerosi factori par sa intervina:

Factori geografici sau etnici;

Circumstante particulare ale sarcinii – febra in primele luni, consum de medicamente, carenta nutritionala in zinc si folati (acid folic);

Circa 90% din cazuri pot fi detectate ecografic in primele 3 luni de sarcina.

Manifestari clinice

Spina bifida (SB) este un defect congenital caracterizat prin formarea incompleta a maduvei spinarii si a structurilor ce o protejeaza (la exterior). Acest defect apare in timpul primei luni de sarcina.Manifestarile clinice cele mai frecvente ale mielomeningocelului sunt:

Paraliziile membrelor inferioare;

Tulburarile de sensibilitate cutanata;

Ulcerele cutanate de presiune;

Absenta controlului urinar si al defecatiei;

Pentru alte tipuri de spina bifida, aceste manifestari variaza in functie de gradul si nivelul de interesare/lezare a structurilor nervoase.

Caracteristici comune:

Slabiciune musculara (hipotonie) la nivelul membrelor inferioare;

Paralizie sub nivelul lezional medular pana la paraplegie completa;

Hipo/anestezie sublezionala;

Membrul inferior – tulburari de miscare (motricitate reduca pana la incapacitatea de a merge), reducerea sensibilitatii extero- si proprioceptive, tulburari trofice pana la leziuni tegumentare si escare; Probleme urinare – incontinenta urinara, variatii anormale de volum cu risc de reziduuri, infectii, fibroza vezicala si suferinta renala. Probleme intestinale – incontinenta anala, intestinul terminal: suferinta anala, rectala, constipatie, falsa diaree; Probleme genito-sexuale: perturbari ale sensibilitatii, ale activitatii sexuale; Probleme ortopedice: Apar deformari articulare datorita dezechilibrelor musculare in contextul parezei/paraliziei totale. Chirurgia poate fi indicata numai in situatia in care obiectivul este recuperarea functionala: faculitatea mersului, pozitiei sezand; Piciorul stramb, deformat este prezent la copiii cu leziuni medulare lombare sau mai inalte. Ca si in cazul piciorului stramb congenital, interventia chirurgicala este precedata de manipulari care au ca scop corectarea atitudinilor vicioase si mentinerea acestori corectari; Scolioza poate fi concegitala (datorita malformatiei vertebrale) sau dobandita prin dezechilibrele musculare. Corsetele ortopedice nu amelioreaza progresia scoliozei paraliticre, dar faciliteaza ridicarea in pozitie sezand, mai ales la copii cu leziuni toracice. Datorita paraliziei si imobilizarii prelungite, copiii cu mielomeningocel pot dezvolta osteopenie cu risc crescut de fracturi. Osteopenia reprezinta scaderea densitatii minerale osoase sub nivelul de referinta, insa aceasta scadere a densitatii minerale osoase nu este suficient de scazuta pentru a fi clasificata ca osteoporoza. Prin urmare, osteopenia poate fi considerata o leziune precursoare osteoporozei.

Recuperarea in spina bifida

Evaluarea severitatii afectarilor

Forme benigne

Formele denumite beningne fac sa apara tulburari sfincteriene si deformari ortopedice la nivelul membrelor inferioare in ciuda unor bune capacitati functionale, a unei supravegheri kinetoterapeutice, ergoterapeutice, psihomotrice si educationale astfel incat sunt necesare cunsultatii multidisciplinare pentru a lua decizii operatorii care sa fie in favoarea copilului in functie de deficientele sale, de capacitatile sale psiho-afective, intelectuale si de mediul sau socio-familial.

Forme grave

Formele cele mai grave se prezinta cu o paraplegie senzitivo-motorie completa cu deficienta intelectuala importanta si sunt dificil de gestionat in ambulator. Aceste forme grave pot sa necesite o integrare intr-un centru de reeducare motorie pentru copii. Aceste centre trebuie sa se ocupe de aspectele medicale dar de asemenea de cele de reabilitare si educative cotidiene.

Tratamentul recuperator

Tratamentul trebuie sa fie precoce si se urmareste lupta impotriva paraliziilor, a fracturilor si deformarilor.

Mielimeningocelul

Inca de la nastere, copilul trebuie sa fie mentinut in decubit ventral (pe burta) si leziunea sa fie acoperita de comprese neadezive, aplicate delicat si imbibate in ser fiziologic, pentru a evita uscarea structurilor din care este compusa. Daca copilul trebuie sa fie transportat, trebuie sa se evite contactul plagii neurale cu alte suprafete, izoland cu o protectie speciala de alte suprafete de contact. Mielomeningocelul trebuie sa fie operat, de preferat, in primele 24 ore, tratamentul chirurgical vizand inainte de toate sa reduca riscul de infectie si sa prezerve functia nervoasa.

Hidrocefalia

Inchiderea chirurgicala a mielomeningocelului poate sa aiba ca efect, la majoritatea copiilor, cresterea volumului de lichid cefalorahidian in cavitatile cerebrale (ventriculi, hidrocefalie). LCR este lichidul care circula intre creier si craniu, in cavitatile cerebrale si canalul medular, si serveste la nutritia acestor structuri si la protectia structurilor cerebrale si a maduvei spinarii. O cantitate abundenta de LCR provoaca o dilatare a cavitatilor cerebrale, care determina o presiune asupra tesutului cerebral. La copiii a caror fontanele sunt inca deschise, presiunea crescuta determina o crestere a perimetrului cranian (macrocefalie prin hidrocefalie externa). Printre tulburarile asociate cu mielomeningocelul, hidrocefalia este aceea care se manifesta cel mai precoce si al carei tratament necesita, aproape intotdeauana o interventie chirurgicala. Caracteristica clinica principala, in timpul primelor luni de viata este cresterea volumului cranian, verificat prin masurari zilnice ale perimetrului cranian raportat la graficele standardizate. Daca o dezvoltare anormala a craniului este depistata copilul trebuie sa fie examinat fara intarziere de catre un neurochirurg. Tratamentul chirurgical consta in instalarea unui sunt ventriculo-peritoneal (un tub lung si flexibil cu valva). Acest sistem permite drenarea excesului de LCR din ventriculi spre cavitatea peritoneala unde acesta este rezorbit.

Obiectivele recuperarii pe grupe de varsta in spina bifida

Toti copiii cu mielomeningocel, in cazul leziunilor congenitale ale nervilor si ale maduvei, prezinta o alterare a fortei musculare a membrelor inferioare, si uneori atingere a musculaturii abdominale si a coloanei vertebrale. In ceea ce priveste tratamentul, parintii si profesionistii care lucreaza cu copilul trebuie sa fie constienti ca ameliorarea fortei musculare nu depinde de calitatea sau tipul de exercitii pe care il face copilul, ci mai degraba de gradul de nivel lezional al maduvei si al radacinilor nervoase. Cu cat alterarea miscarii va fi mai redusa, cu atat vor fi mai mari sansele de a fortifica musculatura. Este deci imposibil de crescut forta muschilor atoni sau foarte slabi.

In primii trei ani de viata, independent de tipul de exercitii fizice si de activitatea practicata de catre copil, se produc principalele modificari ale fortei, masei si structurii musculare. Practic, la toti copiii cu mielomeningocel, achizitiile se produc lent, in principal datorita unor forte musculare slabe, cu deformari ale coloanei vertebrale si ale membrelor inferioare. Spre exemplu, un copil cu mielomeningocel, poate sa nu mearga in patru labe decat la varsta de doi ani, in loc de varsta de noua sau zece luni, cum ar fi normal, sau chiar niciodata, din cauza unui musculatori foarte hipotone.

In functie de crestere si dezvoltare, obiectivele de tratament se modifica si in consecinta, tratamentul trebuie sa fie adaptat necesitatilor fiecarui stadiu. Daca copilul se naste cu astfel de tulburari sansele de recuperare sunt practic nule. Daca insa tulburarile apar dupa interventia chirurgicala prin sectionarea filetelor nervoase, inevitabila in cadrul tehnicii operatorii aplicate, exista un grad de recuperare prin gimnastica medicala.

In ceea ce priveste aspectul estetic si cicatricea postoperatorie, acestea difera de la caz la caz, in functie de amploarea defectului si posibilitatile pe care le-a avut neorochirurgul la momentul operator. In scopul retusarii acestora si eventual a unei reinterventii, dupa recomandarea specialistului, ar fi indicat ca intotdeauna sa se adreseze neurochirurgului.

REZULTATE

In ultimii ani, numarul sechelelor posttraumatice a crescut brusc indeosebi ca urmare a dezvoltarii impetuoase a tehnicii moderne, industrializarii, urbanizarii si mai ales a mijloacelor rutiere de transport. Accidentele de circulatie, in continua crestere, tind sa constituie o adevarata „maladie sociala” ale carei implicatii alarmeaza populatia. Un mare procentaj il dau accidentele de munca, dar mai ales accidentele de circulatie. Acuitatea problemei reiese asadar din marele numar de victime inregistrat in fiecare minut, problema care are o semnificatie majora nu numai medicala, dar si sociala.Este suficient sa amintim ca leziunile cranio-cerebrale reprezinta intre 30% si 50% din toate traumatismele, iar in structura evolutiei letale, ca urmare a traumatismului, ele ocupa primul loc. Trebuie mentionat faptul ca mor cu predilectie copii si persoane pana in 50 de ani. Un lucru important de amintit este faptul ca, chirurgia plastica e indispensabila in sechelele posttraumatice. Unii medici considera ca rezolvarea traumatismelor grave este o prioritate.In functie de gravitatea sechelelor, se vor lua masuri care vor necesita operatii ulterioare, de corectare. Sechelele posttraumatice pot fi reprezentate de leziuni ale nervilor si tendoanelor iar interventiile pot fi de urgenta si secundare, la fel se poate recurge si la un tratament recuperator in urma sechelelor posttraumatice, lucru ce ii vizeaza pe kinetoterapeuti si cei specializati in acest domeniu.

Statisticile arata ca un roman ramane cu sechele dupa un traumatism la fiecare 8 minute. Potrivit Societatii pentru Studiul Neuroprotectiei si Neuroplasticitatii, incidenta cazurilor secheloelor cerebrale este de 300 la 100.000 de locuitori. Tot conform datelor de informare publica, traumatismele cranio-cerebrale constituie cauza a aproximativ doua treimi din decesele posttraumatice, fiind si cel mai frecvent generator de handicap posttraumatic.

Medicii atrag astfel atentia ca toti pacientii care sufera astfel de sechele si 75% dintre cei care au suferit o forma medie raman cu dizabilitati fizice si psihice.

Romania are o rata a deceselor survenite in urma accidentelor rutiere de 92 la un milion de locuitori, ocupand primul loc in Europa, unde indicatorul mediu este de 52.

CONCLUZII

Problemele legate de sechelele posttraumatice constituie in prezent tema unora din discutiile cele mai animate in lumea medicala, pe plan international. Cu cat traumatismul este mai complex, mai sever, cu atat si consecintele acestuia asupra organismului sunt mai importante si exista posibilitatea sa nu se poata recupera in intregime. S-a demonstrat ca cea mai frecventa sechela posttraumatica este edemul, care se manifesta prin acumularea excesiva de fluide in tesutul interstitial sau in cavitati preformate.

Fiecare dintre noi a suferit un traumatism – contuzie, entorsa, poate chiar o fractura, care i-a afectat aparatul locomotor si chiar sistemul nervos o anumita perioada. Dupa traumatism, organismul are nevoie de o anumita perioada sa se refaca si sa nu ramana nici o leziune restanta, care sa afecteze buna functionare a organismului. Acest lucru se intampla uneori dar de cele mai multe ori raman modificari sechelele ale muschilor, tendoanelor, ligamentelor, articulatiilor, ale tesutului celular subcutanat, deoarece organismul nu are capacitatea de a le recupera in intregime. In urma sechelelor posttraumatice, apar deficiente neuromotorii cum ar fi paralizii periferice, malformatii congenitale, boli neuromusculare printre care se enumera si spina bifida, care cauzeaza disfunctii ale aparatului loco-motor la copii, aflandu-se pe locul doi in ceea ce priveste incidenta imediat dupa paralizia cerebrala.

IV. BIBLIOGRAFIE

Dr. G. MARINESCU – Sechele posttraumatice

I. NICA- Traumatologia cranio-cerebrala

N. M. CONSTANTINESCU – Recuperarea sechelelor

Dr. N. CAJAL –Poliomielita

http://www.mediculmeu.com/afectiuni-neurologice/traumatisme-craniene-si-ale-coloanei-vertebrale/sechele-neuropsihice-dupa-traumatismele-craniene.php

https://kinetoiniasi.wordpress.com/tag/referat-spina-bifida/

http://www.gorj-domino.ro/kinetoterapia-in-recuperarea-sechelelor-posttraumatice-de-la-nivelul-coloanei-vertebrale/

http://ro.swewe.net/word_show.htm/?1804042_1&Sechele_de_leziuni_ale_coloanei_vertebrale

TERMINOLOGIE MEDICALA

1. SECHELE – este o consecință, tulburare funcțională sau organică durabilă rezultată după o boală, după o intervenție chirurgicală ;

2. TUMOARE – Nume generic dat excrescențelor patologice, constituite dintr-un țesut de formație nouă rezultat dintr-o activitate anormală a celulelor.

3. HEMATOM – Tumoare care conține o aglomerare de sânge închistat, provocată de ruperea spontană sau traumatică a vaselor sangvine.

4. TRAUMATISM – 1. Leziune suferită de un organism viu prin loviri violente, tăieturi, înțepături etc. 2. Stare psihică patologică a unui organism care, nemaiputând să suporte o excitație excesivă, din cauza unei traume suferite, nu mai reacționează în niciun fel, devenind insensibil la orice alt excitant.

5. TENDON – Țesut fibros și rezistent, de culoare albă, cu ajutorul căruia se fixează mușchii de oase; ligament.

6. HEMORAGIE 1. scurgere de sânge cauzată de ruperea unui vas sangvin. 2. pierdere a ceea ce este esențial pentru viața sau bogăția unei țări.

7. EDEM – Umflătură nedureroasă rezultată din infiltrarea unui lichid seros într-un țesut celular subcutanat. ◊ Edem pulmonar = afecțiune cauzată de transvazarea plasmeisanguine în alveolele pulmonare.

8. PARALIZIE -Pierdere totală sau parțială a mobilității și a sensibilității corpului, cauzată de obicei de leziuni pe creier sau în măduva spinării.

9. OZONOTERAPIE – utilizare în scop terapeutic a unui amestec de oxigen cu ozon, prin inhalații, băi sau injecții.

10. ELECTROTERAPIE – Tratament al unor boli bazat pe acțiunea curenților electrici asupra organismului.

11. HIDROTERAPIE – Tratament medical care constă în întrebuințarea apei sub formă de băi, dușuri, aburi etc. la temperaturi diferite.

12. TERMOTERAPIE – Tratament al unei boli făcut cu ajutorul căldurii.

13. ABORTIV 1. Produs înainte de vreme; prematur. 2. Nedezvoltat normal până la capăt.

14. IMUNIZA -. A face sau a deveni imun cu ajutorul unui tratament special sau în urma unei boli.

15. RETRACTIE -Strângere, micșorare a dimensiunilor unui țesut sau ale unui organ

16. TETRAPLEGIE – Paralizie în care sunt lezate toate cele patru membre

17. AMIGDALECTOMIE – Extirpare chirurgicală a amigdalelor; tonsilectomie.

18. PROFILAXIE- Ansamblul măsurilor medico-sanitare care se iau pentru prevenirea apariției și a răspândirii bolilor. ♦ Ramură a medicinei care se ocupă cu studierea și aplicarea măsurilor profilactice.

19. TRAUMA- 1. Traumatism . 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal.

20. SPINA- Proeminență ascuțită a unui os. ◊ Spina bifida = malformație congenitală a coloanei vertebrale caracterizată prin lipsa de sudură a arcurilor vertebrale, situată de obicei în regiunea lombară și sacrală.

21. CHIST- 1. Tumoare benignă de forma unei pungi închise, de obicei cu un conținut lichid sau semilichid. 2. Înveliș protector secretat de unele animale inferioare aflate în condiții de mediu nefavorabile.

22. TEGUMENT- 1. Țesut care constituie învelișul corpului la om și la animale. 2. Membrană care înconjură și protejează un organ. ♦ Înveliș al semințelor plantelor, care dă culoarea și aspectul exterior al seminței.

23. ETIOLOGIE – Ramură a medicinii care studiază cauzele și factorii care determină apariția diverselor boli.

24. FEBRA – 1. Temperatură ridicată a corpului, care constituie reacția organismului la un agent infecțios, toxic etc.; temperatură, căldură, arșiță, fierbințeală. ♦ (Urmat de determinări arătând felul bolii) Nume dat mai multor boli care se manifestă prin temperatură ridicată. ◊ Febră aftoasă . Febră recurentă . Febră musculară = stare de oboseală generală care apare în urma unor eforturi fizice deosebite

25. ULCER -1. Leziune (fără tendință de cicatrizare) care apare pe suprafața pielii sau a mucoaselor (stomacului, duodenului); boală caracterizată prin prezența unor astfel de leziuni; ulcus (1). 2. Boală a arborilor, pricinuită de distrugerea treptată a straturilor lemnoase.

26. DEFECATIE -Evacuare a materiilor fecale din intestin.

27. HIPOTONIE -1) Stare patologică constînd în scăderea tonusului țesuturilor. 2) Tensiune arterială inferioară celei normale; hipotensiune.

28. PARAPLEGIE- Paralizia ambelor membre inferioare.

29. ANESTEZIE -Procedeu medical (realizat prin agenți fizici sau chimici) de diminuare sau de suprimare a sensibilității la dureri.

30. OBEZITATE – Creștere exagerată a greutății corporale ca urmare a acumulării de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor.

31. FIBROZA – Dezvoltare patologica exagerată a țesuturilor conjunctive.

32. CONSTIPATIE- Dificultate sau imposibilitate de eliminare a materiilor fecale.

33. LEZIUNE- Vătămare a unui țesut organic cauzată de o traumă; rană.

34. SCOLIOZA- Boală care constă în deviația laterală a coloanei vertebrale, mai ales în regiunea dorsală, din cauza slăbirii ligamentelor vertebrelor sau a îmbolnăvirii vertebrelor.

35. CORSET-Centură elastică lată (și întărită cu balene), care servește la strângerea taliei. ◊ Corset gipsat (sau medical) = aparat special făcut din ghips sau din alt material, care servește la imobilizarea coloanei vertebrale sau pentru a corecta unele deformații ale sistemului osos.

36. OSTEOPOROZA- Leziune osoasă caracterizată prin subțierea și rarefierea oaselor, cu formarea unor cavități de diverse dimensiuni.

37. DECUBIT- Poziție a corpului când este întins la orizontală. ♦ Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați

38. MADUVA – 1. Substanță moale, de culoare gălbuie sau roșie, aflată în canalul oaselor, care ajută la formarea sângelui și a țesutului osos. ◊Măduva spinării = parte a sistemului nervos central aflată în interiorul coloanei vertebrale, care coordonează reflexele necondiționate somatice și vegetative medulare; rahis.

39. EUROCHIRURGIE -Ramură a chirurgiei având ca obiect bolile sistemului nervos care necesită o intervenție chirurgicală.

40. VENTRICUL-Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe.

41. OSTEOGENEZA . 1. Parte a embriologiei care studiază formarea țesutului osos. 2. Osificare

42. HIDROCEFALIE – Afecțiune caracterizată prin acumularea excesivă de lichid cefalorahidian în membranele creierului, însoțită de atrofia acestuia, iar la copii și de creșterea progresivă a cutiei craniene, incomplet osificată

43. MACROCEFALIE- Malformație congenitală caracterizată prin alungirea craniului și dezvoltarea lui excesivă în comparație cu corpul.

44. ATONIE – Reducere a elasticității unui țesut, în special a mușchilor. ♦ Stare fizică ce se manifestă prin lipsă de putere.

45. FIBROBLAST – Celulă a țesutului conjunctiv, de formă stelată sau alungită.

46. CRANIU- Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă.

47. NEOMICINA- Antibiotic cu spectru larg extras din ciuperca Streptomyces fradiae, activ mai ales asupra stafilococilor patogeni.

48. CHINEZITERAPIE – terapeutică prin diferite activități ce presupun mișcare; chinetoterapie.

49. ERADICA- A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; a stârpi, a desființa.

50. DIABET- Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin poliurie sau glicozurie; boală de zahăr.