Se îndreaptă mass -media spre un cadru profesional etic cât mai bine conturat sau, [632299]

2
Introducere

Se îndreaptă mass -media spre un cadru profesional etic cât mai bine conturat sau,
dimpotrivă, se îndepărtează de acesta? Respectă jurnalistul în practicarea profesiei sale normele
scrise sau transmise ale deontologiei? Sau se află undeva la mijloc, purtând uneori o mască,
încercând să ascundă că unele fapte și informații transmise publicului respectă mai puțin normele
etice? Toate acestea țin doar de el sau există și presiuni din exterior ce îl obligă să facă anumite
alegeri? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care doresc să ofer un răspuns în cadrul lucrării
de față.
De asemenea, această temă reprezintă o problemă tot mai actuală și din ce în ce mai
vizibilă a societății noastre. Mass -media și practicienii acesteia trebuie să -și desfășoare
activitate a în limitele unui cadru etic și profesional și să respecte o serie de norme. Însă,
realitatea ne arată faptul că suntem într -o perioadă de tranziție spre un cadru mai puțin etic,
manipulativ, influențat de putere. Jurnalistul se află la hotarul eticii pro fesionale, pășind uneori
de cealaltă parte a acestuia, căzând în non -etică. De asemenea, această lucrare dorește să
lămurească, măcar parțial, dacă situația mai sus menționată se întâmplă din cauza strict a
jurnalistului ca individ sau este constrâns de al te puteri, este obligat să procedeze astfel.
În cadrul primului capitol, „ Conceptele cheie din jurul eticii”, voi defini termenul de
etică, cel de morală, precum și distincția dintre cele două, dar și cel de etică și deontologie
profesională. De asemenea, voi realiza o distincție între valorile, normele și principiile morale,
trecând la o fixare concretă a acestora și prin exemple. Astfel, voi realiza o introducere a
termenilor utilizați în lucrarea de față, aceasta fiind și un punct de referință pentru ca pitolele
următoare. Și, nu în ultimul rând , voi aduce în discuție profesiile comunicării, precum și normele
și principiile aplicabile în cadrul acestora. În acest fel , voi realiza o trecere spre cealaltă secțiune
a lucrării.
Cel de -al doilea capitol, „ Etica mass -media și eti ca jurnalistului”, va debuta prin
definirea celor do i termeni din titlul acestuia, d upă care voi analiza rolul jurnalistului în societate,
responsabilitatea socială a acestuia, dar și necesitatea adoptării unor coduri profesionale care să
reglementeze atât rolul său, cât și profesia în sine. În continuare, voi analiza libertatea de

3
expresie a jurnalistului, precum și diferitele regimuri politice care au cenzurat -o sau au respectat –
o, fiind vorba chiar și de presiuni politice, economice, patronale sau de altă natură.
În ultimul capitol, „ Dilemele jurnalistului cu iz etic și juridic ” voi ilustra cu exemple
concrete de ce se află jurnalistul la hotarul eticii profesionale, aducând în atenție o serie de
dileme cu care se confruntă el în mun ca sa și în privința cărora trebuie să ia cele mai bune
decizii. Voi încerca să arăt că acest lucru ține de mai multe variabile, neexistând un cod sau un
model care să ofere rezolvarea sau răspunsul pentru fiecare problemă de natură etică cu care se
întâln ește agentul media. De asemenea, voi prezenta cazul mult discutat al începutului de an,
aparținând lu mii presei, în care protagonistă este jurnalista de investigație Emilia Șercan. Aceasta
suferă o criză de conștiință, cumva provocată chiar de moderatoarea emisiunii la care participă
alături de Cătălin Tolontan. Este vorba despre Eugenia Vodă, prezentatoarea emisiunii „
Profesioniștii ”, difuzată pe TVR1, ediția 1 aprilie 2017. Aceasta este provocată prin întrebări
intenționat alese, să -și aducă aminte de un episod controversat din cariera sa, moment în care are
loc reacția jurnalistei mult așteptată. Ceea ce rămână să fie dezbătut este dacă Emilia Șercan este
o jurnalistă ce a dat dovadă de -a lungul carierei sale , și prin alegerile pe care le -a făcut , de un
comportament etic sau nu, dacă ceea ce s -a întâmplat în platou poate fi încadrat în același cadru
etic și moral și dacă colegii săi s -au arătat a fi personaje cu caracter sau nu.

4

1. Concepte le cheie din jurul eticii
1.1 Etică, morală și deontologie

Termenul de etică provine din grecescul „ ethos ”, însemnând „ obicei”, „ cutumă”, „
datină”, „ obișnuință”, „ morav/ moravuri”. Din explicația etimologică a termenului reiese faptul
că obiectul de studiu al eticii este morala. În viziunea lui Sandu Frunză, etica „ fixează cadrele
generale ale acțiunii, iar morala angajează dimensiunea responsabilității în raport cu acțiunile
întreprinse”.1 Se poate afirma faptul că etica se ocupă de ceea ce trebuie făcut, având „ o funcție
de informare și descriere a realității/ experienței morale”.2 Printre preocupările eticii se află și
ceea ce trebuie să fie sau să devină omul și omenirea în ansamblul său, în înțeles de valoare –
ideal. Așadar, „ etica implică traiectul transformării rațional concepute, simțite, dorite, alese și
voite, pe linie de acțiune a omului – concentrate de convingere, atitudine și comportament”.3 Unii
autor i vorbesc despre natura etică a individului , spunând că noi avem o astfel de tendință spre
moralitate încă de când ne naștem, înainte de a învăța ceea ce este bine sau rău, moral sau imoral.
Stănciugelu Irina aduce mai multe argument e în spijinul ac estei idei, iar unul dintre el ar fi
ilustrat de „ scena originară a moralității: înainte de a fi fost învățați și de a învăța constructele
sociale și regulile promovate social ale comportamentului potrivit, înainte de a ni se permite să
urmăm anumite căi și a ni se interzice în a urma altele, noi ne aflăm deja în situația alegerii
morale. Noi suntem, altfel spus, în mod ineluctabil, existențial, ființe morale: aceasta înseamnă
că noi ne con fruntăm cu provocarea Celuilalt ”.4 De aici reiese faptul că, înaint e de a fi inițiați și
educați cu privire la domeniul de studiu al eticii, noi știm instinctiv cum să ne comportăm cu
ceilalți, ce este bine și moral și ce nu. Un alt argument ține de li bertatea pe care o avem de a
alege între bine și rău. Noi suntem puși în fața acestei alegeri înainte de a ni se spune de către
diverse autorități ceea ce este bun sau rău. A fi moral nu înseamnă neapărat a a lege mereu binele,

1 Sandu Frunză , Comunicare etică și responsabilitate socială , Editura Tritonic, București, 2011, p. 19
2 Carmen Co zma, Elemente de etică și deontologie , Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 1997, p. 13
3 Ibidem , p. 11
4 Irina Stănciugelu, Măștile comunicării. De la etică la manipulare și înapoi , Editura Tritonic, București, 2009, pp.
74-75

5
deoarece uneori te poți confrunta cu consecințele rele ale u nor fapte pentru care tu ai ales să
urmezi calea cea bună. Acesta este unul dintre motivele pentru care etica este încă de actualitate
în societatea contemporană. Chiar dacă acest domeniu a fost inaugurat din timpurile lui Socrate,
el este încă actual dato rită:
a) „ temeiului sociologic, care are în vedere determinarea comportamentelor umane atât de
către fenomenele și faptele existențiale , cât și de rolul educației și concepțiilor morale în
structurarea unor noi relații interumane.”5
b) temeiului antropologic, în centru l căruia este așezată personalitatea umană. În sprijinul
acestei idei sunt aduse diferite concepții ale filosofilor despre ființa umană. Astfel, “
Goethe spunea că << personalitatea este binele suprem >>; Heidegger spunea despre om
că este << ființă pentru moarte >>, dar nu prin faptul că moare , ci în sensul că trăiește
conștiința morții, care -l obligă la o viață demnă; Sartre spunea că << omul este o ființă
blestemată să fie liberă >>; Lucian Blaga susținea că omul este << animal
metamorfozat >>, care trăiește în orizo ntul misterului și al revelării ”.6 Pe lângă acestea,
mai sunt multe alte concepții ce au în vedere ființa umană și toate evidențiază ide ea
conform căreia problematica fundamental ă a filosofiei este problematica umană.
c) temeiului praxiologic, care are în centru, asemenea celorlalte două temeiuri, tot ființa
umană, ce este pusă în permanență să aleagă între bine și rău și să facă tot ce -i stă în
putință pentru îmbunătățirea condiției sale.
În cee a ce privește morala , respectiv domen iul de studiu al eticii, acest termen provine
din latinescul „ mos, mores ”, care înseamnă tot „ obicei”, „ obișnuință”. Pe parcursul evoluției
etimologice a celor doi termeni, primul s -a concretizat drept teorie care are în vedere relațiile
morale dintre o ameni, iar cel de -al doilea evidențiază viața colectivităților de oameni, fiind un
fenomen real. Se poate distinge cu ușurință teoria ( etica) de obiectul ei ( morala). Astfel, ma i pe
scurt, termenul de morală „ desemnează ansamblul de reguli cărora indivi zii trebuie să se
conformeze în c alitate de membri ai societății ”.7 Din acest termen, a derivat și cel de moralitate
care „ reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor, normelor,
regulilor determinate istoric și social, care reglementează comportamentul și raporturile

5 Doru Tompea, Etică, axiologie, deontologie , Editura Tipo Moldova, Iași, 2011, p. 13
6 Ibidem
7 Irina Eugenia Iamandi, Radu Filip, Etică și responsabilitate socială corporativă în afacerile internaționale , Editura
Economică, București, 2008, apud: Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională , Editura Lumen, Iași, 2012,
p. 9

6
indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate, familie, grup, clasă, națiune,
societate ”.8 De aici, reiese faptul că morala dorește crearea de comportamente dezirabile
raportându -se la mor alitate, aceasta din urmă fiind definită prin raportare la codurile de conduită
ce trebuie urmate atât în cadrul individual, cât și în cadrul grupului. Astfel, se dorește crearea
unei conduite mor ale a indivizilor, iar aceasta „ cuprinde o serie de comport amente printre care:
evitarea răului făc ut altora, facerea de bine. Aceste conduit e sunt în general legate de
convingerile indivizilor fie de natură religioasă, fie atee ”.9 Codurile morale sunt transmise de la o
generație la alta, valorificând raportarea l a autoritate, recunoașterea răului și evitarea lui,
loialitatea față de grup. Aceste „ reguli și concept e morale fundamentale sunt puternic
internalizate prin educație, la un nivel de la care nu se evaporă pur și simplu odată cu plecarea
polițistului sau a apropiaților care, de obicei, te cenzurează. ( … ) Efectele educației morale pot fi
realmente de așa natură încât să -i facă pe oameni să vrea să acționeze non -egoist și adesea
reușesc să frâneze, din motive interioa re, un comportament dezgustător ”.10 Așadar, se poate
afirma cu ușurință că atitudi nea și comportamentul moral sunt atât înnăscut e, așa cum am afirmat
anterior, cât și învățat e, influențat e social sau cultural.
La acest nivel , se poate realiza o minimă distincție între etică și morală, chiar dacă am
mai făcut acest lucru și până acum, pe parcursul lucrării. Astfel, Aristotel este primul filosof care
a utilizat termenul de „ etică ” în lucrările sale și tot primul care a făcut o distincție între cei doi
termeni, respectiv „ etică ” și „ morală ”. „ Lucrarea sa , Etica Nicomahică , este u n adevărat
manual de etică, acea sta fiind considerată de către Stagirit a fi domeniu al cunoașterii <<
practice >>; iar morala, înțelepciune și deprindere pract ică manifestate în comportament ”.11 De
aici, se poate extrage ideea conform căreia morala are în vedere comportamentul bazat pe valori
și norme, iar etica este cea care se ocupă de studierea acestor valori și norme morale. Acestea, la
rândul lor, sunt r eglementate de o manieră clară de cătr e domeniul deontologiei. Termenul
provine din limba greacă, fiind format din două părți, rădăcina „ deon ” ce înseamnă „ datorie”, „
obligație” și „ logos ” ce desemnează o „ teorie”, „ cuvânt”, „ noțiune”, „ idee”. Se poate spune că
deontologia cupr inde „ normele de conduit ă și obligațiile etice din cadrul unei profesii și

8 A. Sandu, op. cit. , p. 9
9 Ibidem , p. 10
10 Bernard Williams, Introducere în etică. Moralitatea , traducere de Valentin Mureșan, Editura Alternative,
București, 1993, p. 20
11 C. Cozma, op. cit. , p. 8

7
aplicarea anumitor norme morale part iculare ”.12 În strânsă legătură cu acest domeniu este cel ce
privește etica profesională, respectiv deo ntologia profesională. Aceasta „ reprezintă reflex ia etică
aplicată unui domeniu particular al activității umane, permițând examinarea aprofundată a
problemelor concrete legate de exercitarea unei profesiuni ”.13 Așadar, etica profesională are în
vedere o dimensiune mai restrânsă, mai particular ă, ocupându -se de valorile morale și normele
de conduit ă aplicabile unei singure profesii sau domeniu de activitate. Ea conturează un set de
reguli în baza cărora indivizii care debutează pe o anumită latură profesională trebuie să
acționeze, ocupându -se în același timp și de analiza fundamentelor teoretice și argumentarea lor.
Din această perspec tivă, deontologia profesională „ reprezintă doctrina privind studiul datoriilor
ce conturează cadrul de desfășurare a profesiei, precum și studiul normelor de reglementare a
practicii profesionale ”.14 Ca exemplu de etici și deontologii profesionale sunt cea medical ă,
juridică, inginerească, a jur nalistului, a educatorului, a specialiștilor în PR , acestea având la bază
reguli de comp ortament care să dea dovadă de „ competență profesională”.
Toate aceste concept e se află în legătură, motiv pentru care au fost prezentate în această
primă parte a lucrării, fiind în același timp și un punct de pornire pentru aceasta. Etica și
deontologia „ prezintă o important ă funcție formativă; asigură un minimum de c unoștințe
fundamentale, a bsolut necesare, cu c aracter benefic și util pentru dezvoltarea personalității,
pentru realizarea de sine în termenii libertății și ai integrării armonioase în mediul ( natural și
social), ajutând esențial la luminarea asupra propriului destin prin interio rizarea unor valori și
principii , a idealului de muncă și de viață; respectiv , la asumarea acestora și la acțiunea în
temeiul lo r- factor substanțial de progres individual și social ”.15 De asemenea, studierea acestora
prezintă o importanță deosebită și în c onturarea caracterului unei persoane, acesta fiind dezvăluit
prin obiceiuri, moravuri, deprinderi și practici morale. Omul se confruntă de -a lungul existenței
sale cu problem e dintre cele mai diverse, iar etica și deontologia, prin valorile și normele mora le,
principiile și teoriile pe care le promovează, îl ajută pe acesta să le soluționeze de o manieră cât
mai demnă și onorabilă pentru orice ființă umană. Acestea, odată interiorizate, funcționează ca
un ghid care vine în ajutorul individului, contribu ind la creșterea și dezvoltarea lui frumoasă și
armonioasă. Etica prezintă o importanță deosebită și în conturarea simțului moral, în judecarea

12 A. Sandu, op. cit. , p. 12
13 C. Cozma, op. cit. , p. 20
14 Ibidem
15 Ibidem , p. 23

8
problemelor și situa țiilor în care se află individu l cu maximă obiectivitate. Studierea eticii
înseamnă, în ultimă i nstanță, acumularea de cunoștințe ( valori, norme, principii) cu ajutorul
cărora omul duce o viață civilizată, adică este capabil să -i respecte pe cei din jurul său, precum și
mediul social și natural în care trăiește și astfel să primească la rândul său r espect din partea
celor care îl înconjoară. Astfel, el își dezvoltă spiritu l civic, conștiința morală și își conturează
caracterul și convingerile după care să se ghideze în viață.
De asemenea, și studiul deontologiei prezintă puternice valențe formative p rin finalitățile
pe care le are. „ O deontologie are rostul unui organon în viață; dă ghidul întru cunoaștere și
alegere între valoare și nonvaloare, întru folosirea voinței pentru a opta și a decide cum << se
cade >> în perpetua mișcare a polilor: << plăcere >> și << trebuință >>. În plan profesional,
deontologia demonstrează un aport esențial în determinarea individului de a se dovedi o
personalitate puternică, competent ă, demnă, care își asumă responsabilități știind că regula dintâi
este îndeplinirea datoriei, re alizarea misiunii pe care o are ”.16 Așadar, se poate afirma faptul că
este important pentru orice persoană să dețină un minimum de cultură etică, adică conștiința
binelui și a răului, acestea ajutându -l să ajungă la idealul către care aspiră la un moment dat în
viață, fiind ca o călăuză a acestuia. În plus, prin cultură etică și deontologică, binele este cultivat
și înrădăcinat, în timp ce răul, acolo unde el există, este înfrânat și îndreptat spre calea cea bună
și dreaptă.

1.2 Valori, norme, principii și idealuri morale

În lipsa valorilor, normelor, principiilor și idealurilor morale nu se poate vorbi de o
societate civilizată, iar dacă acestea nu ar exista , conviețuirea indivizilor ar fi imposibilă. În acest
context , nici democrația nu ar fi posibilă, în lipsa cunoașterii de către indivizi a valorilor
supreme – bine și rău -, a principiilor și normelor morale după care să se ghideze și a unor idealuri
morale către atingerea cărora să aspire de -a lungul întregii existenț e.
Valorile morale pot fi puse în discuție doar în corelație cu omul și cu raporturile sale cu
ceilalți oameni, acestea implicând interacțiunea individului cu societatea din care face parte.
Valorile morale supreme sunt binele și răul, fapt care îi permite individului să aleagă în mod

16 Ibidem , p. 27

9
conștient și liber între cele două. „ Valorile morale presupun acțiunea de a ne crea pe noi înșine
ca persoane și personalități morale, de a ne autodepăș i, în perspectiva unor idealuri ”.17 Ca un
avantaj pentru omenire și , din fericire, există o serie de valori morale asupra cărora o mare parte
a indivizilor au căzut de aco rd. Acestea ar fi, după Claude -Jean Bertrand : „ respectul față de viața
umană, preocuparea de a nu face rău nimănui în mod inutil, promovarea dreptății și a drepturilor
omului, îmbunătățirea destinului celui de lângă noi, democrația ”.18 Existența acestor valori
universale se datorează globalizării, însă cu toate acestea , sunt și valori asupra cărora anumite
societăți tradiționale nu sunt de acord, cum ar fi rasismul, democrația, egalitatea femeilor cu
bărbații . Pe lângă acest lucru, fiecare cultură are și anumite particularități, indiferent de stadiul
lor de dezvoltare economică, cum ar fi faptul că nuditatea în țările Europei este ceva normal, în
timp ce în Arabia Saudită acest lucru este de neconceput.
Valorile morale prezintă o importanță deosebită în formarea trăsăturilor de caracter ale
indivizilor, a căror cultivare și, mai ales, afirmare practică, în acțiune, sunt de natură să
descurajeze pornirile noastre negative, imorale și să stimuleze atitudinile noastre pozitive, astfel
încât actele noastre să ducă la cât mai deplina afirmare a umanității din noi înșine și din semenii
noștri.
Normele morale „ sunt propoziții sau enunțuri prescriptive, prin care se indică ce trebuie
să facă sau să nu facă, respectiv cum trebuie să fie sau să nu fie subiectul conștient în situații
repetabile, pentru ca manifestar ea sau felul ei de a fi să fie apreciate ca bune și nu ca rele ”.19 În
viziunea lui Doru Tompea, norma morală este formată din două componente fundamentale: „
expresia calitativă” și „ expresia imperativă”. „ Expresia calitativă indică ce anume trebuie să
faci sau cum anume trebuie să fii ”.20 Aceasta are o dublă implicație, ca de exem plu, norma „
trebuie să -ți ajuți aproapele!” indică atât o însușire a acțiunii subiectului, cât și o însușire a
subietului acți unii. Expresia imperativă este „ cristalizată în for mula << trebuie >> ( … ) Functorul
deontic sau imperativul poate fi luat în două forme de exprimare: una pozitivă și una negativă (
nu trebuie). Prima este activă și stimulativă, a doua este restri ctivă, inhibitivă și coercitivă ”.21 De
asemenea , se cuvine a fi menționat în acest punct că normele morale au un caracter liber

17 D. Tompea, op. cit. , p. 62
18 Claude -Jean Bertrand, Deontologia mijloacelor de comunicare , traducere de Mihaela Gafițescu, Editura Institutul
European, Iași, 2000, p. 54
19 D. Tompea, op. cit. , p. 20
20 Ibidem
21 Ibidem , p. 21

10
intenționat, conștient și rațional. Cu alte cuvinte, adoptarea, însușirea și punerea în practică a
acestora de către indivizi se face în mod rațional și conștient, prin analiza re și interpretare, în
mod liber și intenționat fără a exista o constrângere din exterior, cum ar fi , spre exemplu , în cazul
legilor , unde există o constrângere juridică. Tudor Cătineanu propune o clasificare a acestor
norme:
a) „ norme generale ( universale) , prezente în toate colectivitățile umane, structurând etosul
uman, având sub raportul esențializării o maximă semnificație morală ( << fii cinstit! >>,
<< fii sincer! >>, << fii bun! >>, etc.) ”.22 Aceste tipuri d e norme influențează întreaga
gamă de relații și activități umane, iar pe lângă cele amintite, se mai pot menționa:
demnitatea, curajul, generozitatea, loialitatea.
b) „ norme particulare, care se adresează unor grupuri sau colectivități dete rminate, având
variație în timp ”.23 Acestea influențează relați i sau acti vități umane particulare. Ca
exemplu ar fi normele vieții familiale, normele morale aplicabile în cadrul unei anumite
activități profesionale.
c) „ norme speciale, care se adresează unor grupuri restrânse și vizează relații sau
manifestări specifice ( normele de protocol, normele manierelor el egante, normele
cavalerismului) ”.24 Pe lângă cele menționate , se mai pot adăuga și normele ce țin de
etichetă în afaceri.
Drept „ criterii de analiză și sistematizare a acestor norme morale sunt: forma de expresie,
respectiv dacă este pozitivă sau negativă, modalitatea în care sunt enunțate, respectiv dacă au un
caracter constrângător și obligatoriu, precum și aranjarea de la g eneral la particular individual” .25
O altă modalitate de clasificare împarte normele morale în abstracte și concrete. După
cum sugerează și denumirea, cele abstracte sunt enunțate doar teoretic și individul are cunoștință
de ele, dar numai la acest nivel, iar cele concrete sunt acele norme morale pe care individul și le –
a însușit, le-a interiorizat, aplicându -le în acțiunile sale.
În ceea ce priv ește principiile etice, acestea „ au o semnificație practică și normativă: ele
indică ce trebuie să facem, cum trebuie să procedăm în viață. ( … ) Au deci un sens imperativ,

22 Tudor Cătineanu, Elemente de etică , vol. I , Editura “ Dacia”, Cluj -Napoca, 1982, p.99
23 Ibidem
24 Ibidem
25 D. Tompea, op. cit. , p. 22

11
implicându -l pe << trebuie >>”.26 Din această definiție reiese faptul că principiile ar fi cam același
lucru cu normele, însă tocmai această ispită trebuie evitată. Doru Tom pea, atrage atenția asupra
faptului că „ în relația norme -principii, principiul este o modalitate de decodificare, de
coordonare și de traducere în fapt a unui sistem normativ ori a unui grup de norme, în
conformitate cu un scop sau un sens al acțiunii umane, scop sau sens care se configurează î ntr-un
ideal de viață, ba zat pe o concepție despre viață ”.27 Pe scurt, principiile con țin atât o latură
teoretică, dar și una practică, aplicabilă în acțiunile indivizilor și în viața acestora. Principiile
etice oferă o îndrumare într -un anumit context acți onal, ce are un scop și un sens, o anumită
finalitate. Autorii care se ocupă de acest domeniu al principiilor etice fac distincție între
principiile fundamentale și cele particulare. Ultimele privesc un anumit domeniu profesional,
cum ar fi principiile eti ce ale jurnalistului, ale medicului, ale avocatului, ale omului de afaceri,
etc. În ceea ce privește principiile fundamentale, cunoașterea lor este esențială, acestea fiind în
mare parte universale, general valabile. Însă, acest lucru va fi aborda t într-o manieră mai
detaliată , în cadrul capitolului următor.
Cunoașterea, accesarea și însușirea valorilor morale fundamentale se impun în
dobândirea profesionalismului, ele constituind împreună cu ansamblul normelor și principiilor
morale un adevărat ghid pentru buna desfășurare în exercitarea diferitelor profesii. Doar prin
interiorizarea acestora, individul se poate considera o ființă completă, o personalitate morală și
poate lupta pentru a se autodepăși, tinzând spre atingerea unor idealuri morale.

1.3 Normel e și valorile deontologice în profesiile comunicării

Din punctul de vedere al relațiilor umane se poate spune că a comunica reprezintă un
mod de viață. Ceea ce este și mai important ține de modul în care comunicăm și cât de bine ne
facem înțeleși în fața celorlalți. Dacă pentru un individ acest lucru este esențial în câștigarea
existenței sale, atunci el se poate numi comunicator. Din ce în ce mai mult este răspândită ideea
conform căreia pentru a te putea numi comunicator profesionist, pe lângă cunoștințe le din
domeniul în care activezi, pe care trebuie să le ai în mod obligatoriu, este necesar ca , înainte de
toate , să fii o persoană etică.

26 Ibidem , pp. 23 -24
27 Ibidem, p. 24

12
Acestea fiind aduse în discuție, se cuvine a fi menționat că pentru un comunicator
profesionist, „ Codul Asociației I nternaționale a Comunicatorilor Profesioniști”, reprezintă un
„decalog” pe care trebuie să -l aibă în memorie și să -l respecte în permanență. Acesta „ se
bazează pe interrelaționarea a trei principii distincte ale comunicării profesionale aplicabile în
întreaga lume ( … ) :
1. Comunicarea profesională este legală.
2. Comunicarea profesională este etică.
3. Comunicarea profesion ală este o problemă de bun gust ”.28
Din aceste principii, autorii codului au dezvoltat trei norme de conduită etică, ce trebuie
respectate cu strictețe de oricine se dorește a fi numit comunicator profesionist:
„ 1. Comunicarea nu trebuie să se limiteze doar la respectarea legii, ci trebuie să ia în
considerare și aspectele etice și sensibile ale valorilor culturale și spirituale.
2. Comuni carea trebuie să respecte adevărul, acuratețea și cinstea, acestea fiind cele mai
importante trăsături, pentru ca astfel să fie favorizat respectul mutual în cadrul mesajelor
transmise.
3. Articolele codului deontologic al comunicării profesionale trebuie să aibă autoritate
asupra conștiinței oamenilor din s patele profesiei de comunicator ”.29
De asemenea, trebuie menționat că un astfel de individ își poate exercita profesionalismul ca
purtător de cuvânt, analist politic sau economic, jurnalist, specialist în relații publice, publicitate
sau în domeniul divertismentului. În capitolul de față voi aduce în discuție, într -o manieră mai
detaliată, aspecte legate de ultimele patru profesii.
Astfel, Raluca Nicoleta Radu afirmă faptul că „ jurnaliștii, specialiștii în relații publice, în
publicitate sau în lobby și specialiștii în divertisment și -au câștigat statutul de profesioniști ai
comunicării publice greu, cu eforturi mari și costuri uria șe și mulți, mai ales din categoria
jurnaliștilor, îți apără numele și reputația cu prețul propriei libertăți sau al propriei vieți ”.30
Pentru aceștia, deciziile corecte nu sunt ușor de luat, iar de cele mai multe ori , este greu de
explicat de ce o decizie nu este eronată. Nu există coduri etice scrise care să aibă un răspuns și o
rezolvare pentru toate problemele sau dilemele cu care se întâlnește un comunicator. De aceea,

28 Angela Rogojanu, Deontologia comunicării. Aplicații și studii de caz , Editura ASE, București, 2005, p. 40
29 Ibidem , p. 41
30 Raluca Nicoleta Radu, „ Norme și valori în comunicarea publică”, în: Raluca Nicoleta Radu ( coord.),
Deontologia comunicării publice , Editura Polirom, Iași, 2015, p. 17

13
normele și valorile din acest domeniu, respectiv cel al comunicării, reprezintă un pe rmanent
subiect de discuție. „ Valorile sunt concepții larg răspândite într -o comunitate despre ceea ce este
preferabil sau dezirabil să facă o companie sau un profesionist, care sunt scopurile acțiunilor lor,
iar normele definesc mijloacele considerate le gitime p entru atingerea acestor scopuri ”.31 Cu toate
că aceste profesii fac parte din domeniul comunicării, ele se aliniază unor standarde etice diferite.
Scopul principal al acestora este același, și anume informarea core ctă și onestă a publicului, însă
ceea ce diferă ține de modalitatea în care se realizează această informare în cadrul fiecărei
profesii. „ În cazul jurnalistului, acesta va culege, va prelucra și va face publice informațiile care
sunt de interes pentru publicul său și pentru societate. Mate rialele jurnalistice vor prezenta
informația cât mai exact, din perspectiva mai multor surse. În cazul profesioniștilor în
comunicare comercială, informația prezentată susține perspectiva clientului unui specialist în
relații publice sau publicitate. Mater ialele publicitare pot construi o poveste pentru a prezenta
date factuale ”.32
În ceea ce privește codurile deontologice , este important de menționat faptul că modul în care
este definită o anumită profesie duce la identificarea comportamentului dezirabil sa u nu. De
aceea , un astfel de cod trebuie să înceapă cu definiția clară, exactă și detaliată a profesiei , pentru
ca publicul să poată identifica eventualele abateri sau abuzuri ale profesioniștilor. Aceștia dețin
cunoștințe avansate, au acces la diverse sur se și pot face lucruri la care publicul nici nu poate
spera. Spre exemplu , reprezentanții din domeniul relațiilor publice pot opri circulația de pe o
stradă pentru a organiza un maraton pentru o companie nonprofit, cei din domeniul publicității
pot organiz a o filmare într -un loc în care filmatul și chiar fotografiatul este interzis pentru ceilalți
indivizi, jurnaliștii pot pătrunde în zone de conflict armat și pot lua interviuri ambelor tabere sau
cei din industria divertismentului pot face filme de comedie pe tema rasismului. Acesta este unul
dintre multele motive pentru care „ profesioniștilor comunicării publice și organizațiilor care
funcționează în industriile comunicării li se cere să dea dovadă de responsabilitate socială, adică
să își asume rolul de cetățeni responsabili ai societății, să înțeleagă faptul că o carieră
profesională și profitul trebuie să fie realizate într -un mod corect, prin respectarea unor s tandarde
minime de comportament ”.33 Spre exemplu, în industria divertismentului mult timp nici nu s-a
pus problema necesității unor coduri deontologice, cu toate că nemulțumirile publicului sunt

31 Richard W. Scott, Instituții și organizații , traducere de Alina Radu, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 77
32 R. N. Radu, op. cit. , în: loc. cit ., p. 27
33 Ibidem , p. 29

14
nenumărate și în ceea ce privește acest sector. „ Datorită faptului că divertismentul mediatic
reprezintă o industrie enormă și că nu pare să joace un rol politic, a existat tendința de a nu se
ocupa nimeni de etica sa ”.34 Cu toate acestea, în anii '90, la reacția publicului contra rasismului,
violenței și pornografiei din acest domeniu, s -au luat măsuri de natură să limiteze, atât din punct
de vedere juridic, cât și deontologic, acest sector, respectiv , al divertismentului. „ Legislația
reglementează stabilind:
a) limitele între care se poate desfășura activitatea profesională;
b) actele care reprezintă activități periculoase și care, prin urmare, sunt interzise;
c) sancțiunile pe care le vor suporta cei găsiți vinovați de activități periculoas e, din punct de
vedere legal;
d) instituțiile care judecă și instituțiile care sancționează un comp ortament considerat
indezirabil ”.35
Reglementările aduse unei profesii prin intermediul deontologiei, respectiv , al codurilor
deontologice, ține de autoreglementare. Dacă respectarea legilor impuse de către Stat sunt
obligatorii pentru toți, respectarea normelor și valorilor conținute în codurile profesionale și
impuse prin autoreglementare sunt de cele mai multe ori t recute cu vederea, nu există măsuri
concrete de sancționare a viitoarelor încălcări ale acestora, fiind adoptate în mod voluntar de un
anumit domeniu particular sau de un anumit sector. S -a recurs la această limitare și în cazul
divertismentului, ca și în cazul celorlalte domenii ale comunicării profesionale, deoarece și el are
o importanță crucială în informarea, precum și în formarea individului, acesta putând înv ăța
multe distrându -se. Claude -Jean Bertrand atrage atenția asupra faptului că „ granița dint re
jurnalism și divertisment” trebuie să fie clară, chiar dacă „ cele două tipuri de media informează
și formează, dar este indispensabil ca amândouă să deservească bine publicul. ( … ) Scopurile
urmărite diferă: de o parte, o informare exactă și utilă ș i, de cealaltă, distracția, care să nu fie
nocivă nici pentru individ, nici pentru societate ”.36 Acesta este motivul pentru care codurile
deontologice nu pot fi aceleași pentru divertisment, jurnalism, relații publice și publicitate, chiar
dacă toa te fac pa rte din vastul domeniu al comunicării profesionale. Cu alte cuvinte , se poate
spune că fiecare profesie din acest domeniu are o importanță crucială pentru individ și, mai ales,
pentru informarea corecă și formarea acestuia, însă nici o profesie „ nu este a tât de armonios

34 C. J. Bertrand, op. cit. , p. 35
35 R. N. Radu, op. cit. , în: loc. cit. p. 29
36 C. J. Bertrand, op. cit. , p. 36

15
construită în jurul comunicării precum jurnalismul. Lăsând la o parte complementaritatea
aproape perfectă dintre jurnalist și comunicatorul profesionist, trebuie respectat un principiu de
bază al profesiei de jurnalist: puterea fantastică c are se află în spatele acestei profesii. A patra, a
cincea, a zecea, nu vom putea delimita niciodată cu certitudine, poate, a câta putere în stat este
presa, dar în mod sigur vom fi convinși de existența ei ”.37
În concluzie, domeniul comunicării este unul f oarte vast și prezintă o importanță
deosebită pentru individ, în mod particular, și pentru societate, în ansamblul său. Da că celelalte
profesii: divertisment ul, relații le publice și publici tatea sunt reglementate deontologic și puternic
discutate din acest punct de vedere relativ recent, jurnalismul nu se regăsește în acest caz.
Problemele deontologice ale acestuia sunt dezbătute intens, iar în unele țări, după cum se va
putea observa în următorul capitol, normele și valorile reglementate în coduri etice pr ofesionale
sunt prezente cu foarte mulți ani în urmă.

37 A. Rogojanu, op. cit., pp. 43 -44

16
2. Etica în mass -media și etica jurnalistului
2.1 Definirea eticii în mass -media și a eticii jurnalistului

Mass -media a fost definită de către omul politic și gânditorul englez Edmund Burke, în
secolul a l XVIII – lea, ca fiind „ cea de a patra putere în stat ”.38 În sens larg , mass -media este
definită ca și „ sursă de informații, completă, exactă, adevărată despre probleme de interes
general, prin care guvernele, instituțiile și toți cei care dețin, la un moment dat, autoritate, pot fi
socotiți responsabil i de către public față de stările de lucruri date, precum și față de publicul
însuși ”.39 Dacă aceasta mai poate fi definită astfel sau dacă lucrurile s -au schimbat odată cu
trecerea timpul ui vom observa în cadrul capitolului de față.
Cu toate acestea, importanța mass -media pentru societate, ca ansamblu, este
indiscutabilă. Pentru sectorul economic, politic, religios, educativ, cultural, dar și pentru altele ,
mass -media are un rol fundament al în a edifica și susține comunitatea umană . Spre exemplu , „
comunicațiile sociale susțin afacerile și comerțul; contribuie la promovarea creșterii economice,
a ocupării forței de muncă și a prosperității; încurajează îmbunătățirile în calitate ale bunuri lor și
serviciilor existente, precum și dezvoltarea celor noi; promovează competiția responsabilă, care
este în slujba interesului public și permit persoanelor să facă alegeri conștiente în ce privește
transmiterea informației cu privire la disponibilitate a și caracteristicile produselor ”.40 De
asemenea, „ comunicațiile sociale aduc beneficii societății înlesnind participarea conștientă a
cetățenilor la procesul politic. ( … ) Furnizează informații asupra problemelor și evenimentelor,
asupra funcționarilor și candidaților la funcții publice. P ermit liderilor să comunice rapid și direct
cu publicul asupra problemelor urgente ”.41 Din punct de vedere cultural și religios, acestea oferă
publicului acces la teatru, muzică, literatură, artă, precum și „ informații și știri despre
evenimente, idei și p ersonaje legate de r eligie ”.42

38Tănase Sârbu, Introducere în deontologia comunicării , Editura Universitatea Tehnică Gh. Asachi, Iași, 1998,
p. 135
38 Ibidem
39 Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale, Etica în comunicațiile sociale , traducere de Corneliu Saranci ,
Editura Presa Bună, Iași, 2000, p.11
40 Ibidem , pp. 11 -12
41 Ibidem , p. 13

17
Cu alte cuvinte, pentru o societate democratică mijloacele de comunicare în masă sunt
indispensabile. Acesta este unul dintre motivele, chiar cel mai important, pentru care este adusă
din ce în ce mai des în discuție etica și deontologia în contextul mass -media și a practicanților
acestei profesii, respectiv jurnaliștii. Aceasta presupune „ un ansamblu de principii și reguli,
rezultate din practicarea profesiei, stabilite de preferință în colaborare cu utilizatorii, în scopul de
a răspunde mai bine nevoilor diverselor categorii de populație. ”43 De respectarea acestora
depinde credibilitatea publicului în mass -media, independența sa și dispunerea de puterea pe c are
o deține. Astfel, media trebuie să promoveze un discurs etic și s ă adopte practici jurnalistice
bazate pe etică. Florea Ioncioaia susține faptul că „ presa poate deveni un pericol pentru societate
ca și pentru ea însăși. Poziția sa în interiorul unui câmp cultural se bazează pe un contract de
credibilitate cu publicul. Orice abatere de la acest contract duce inevitabil la subminarea poziției
presei ”.44 În al doilea rând , etica reprezintă o modalitate de autoprotecție a jurnaliștilor, „ în
special contra propriilor excese. Jurnalistul lucrează mereu în criză de timp, în st ructuri
organizaționale ierarhice, care -i pot influența convingerile sau disturba mesajul. O bună cultură
etică îl poate proteja de aceste agresiuni ”.45 Și nu în ultimul rând, din cauza faptului că jurnalistul
se află într -un tumult continuu și deciziile trebuie luate cu aceeași rapiditate, etica fiind un ajutor
pentru acesta în a distinge între bine și rău, între a respecta principiile și valorile morale ale
meseriei și a merge pe calea imoralității, între a respecta sau a încălca normele elementare și de
bun simț.
Așadar, se poate observa faptul că etica are o importanță crucială în domeniul mass –
media și, în special, în munca jurnalistului. Aceasta est e mai mult decât însușirea unor norme sau
a unor coduri de conduită, ea având rolul esențial de a contribui la înrăd ăcinarea unui set de
principii , cu ajutorul cărora să poată fi disparat binele de rău. Însă, aplicarea acestora ține de „
capacitatea fiecăr ui jurnalist în parte, de a respecta setul de valori în diferite situații limită și de a
reda informațiile ținând cont de obiectivitate, adevăr și corectitudine ”.46 De aceeași părere este și
Florea Ioncioaia care afirmă faptul că „ nu există un set de princ ipii etice la care întreaga presă să

42 C. J. Bertrand, op. cit. , p. 22
44 Florea Ioncioaia, Introducere în presa scrisă , Editura Universității „ Al. I. Cuza ”, Iași, 2000, p. 96
45 Ibidem
46 Georgiana Milescu, Etica mass -media, o abordare a codurilor de conduită profesională în jurnalism,
https://sizzlefizzle.wordpress.com /2011/01/26/etica -mass -media -o-abordare -a-codurilor -de-conduita -profesionala –
in-jurnalism/ , accesat la data de 20 mai 2017

18
adere, iar, dacă ar exista, acesta ar fi imposibil de pus în practică ”.47 În același timp „ <<
profesorii de jurnalism >> cred că un bun jurnalism ar trebui să fie unul raționalizat, care să ignore
iraționalitatea gustului și a comportamentului public, dar și constrângerile demersului jurnalistic,
jurnaliștii << practicanți >> cred că fiecare jurnalist are propria etică, în fu ncție de mediul în care
lucrează ”.48 Aceste opinii, aparent contrare la prima vedere, au un punct c omun în faptul că pun
accent pe conștiința jurnalistului și pe capacitatea sa d e a judeca etic fiecare situație .
După cum afirmă și Victor Neumann , „ un jurn alist fără conștiință este o persoană care
poate pune în pericol nu doar publicația la care lucrează, nu numai patronul, dar și publicul
căruia i se adresează ”.49 De aici reiese clar faptul că adoptarea și ap licarea principiilor etice țin în
special de jurnalist și de profesionalismul acestuia. „ În raport cu alte etici profesionale, etica
presei are specificul ei. Ea are un domeniu extins și variat de acțiune, cu multe particularități și
mai ales care se află într -o continuă mișcare. ( … ) Lipsa de pr ofesionalism, presiunea
comercialului, ca și orbirea spiritului de competiție o pot împinge către derapaje grave ”.50 Cu
toate acestea , sunt autori din domeniul eticii și deontologiei mass -media care au oferit planuri
morale după care jurnaliștii să se ghide ze în luarea deciziilor etice, iar alții care au construit
modele de luare a deciziilor etice. Adrian Onciu aduce în discuție trei astfel de planuri morale:
regulile jurnalistice , interesul public și latura umană . „ Primul implică latura profesională, stri ct
legată de codul etic autoimpus ori insuflat de o anumită instituție de presă și de ceea ce se învață
în școlile de jurnalism. ( … ) Un al doilea plan vizează aspectul civic, cetățenesc , potrivit căruia
jurnalistul trebuie să servească așa -zisul << interes public >>. În fine, în al treilea rând, jurnalistul
se confruntă în munca sa cu o latură umană, deloc de neglijat ”.51 Problema ce se pune în această
situație privește îmbinarea acestor planuri sau ierarhizarea lor: Ce plan este mai important? De
care dintre acestea trebuie să se țină seama în mod esențial? Pentru a găsi răspuns la aceste
întrebări, autorul menționat ne aduce în atenție două componente în funcție de care să cântărim
fiecare plan în vederea ierar hizării lor: judecata și moralitatea.
În ce privește cea de -a doua categorie de autori voi aduce în discuție modelul elaborat de
dr. Frank Deaver și cel al lui Christians Clifford. Conform primului model , jurnalistul trebuie să

47 F. Ioncioaia, op. cit. , p. 113
48 Ibidem
49 Victor Neumann, „Jurnalism și conștiință ”, în: Observator cultural , v. 5, nr. 244, octombrie – noiembrie 2004, p. 5
50 F. Ioncioaia, op. cit. , p. 115
51 A. Onciu, Probleme de etică în jurnalism , Editura Asociația Jurnaliștilor Profesioniști din Iași, Iași, 2001, p. 4

19
țină cont de patru abordări în procesul de luare a deciziei: „ autoritatea, afectele precedentul și
logica. ”52

Fig. 1 Model de luare a deciziei ( Dr. Frank Deaver, Etica în mass media )
Dr. Frank Deaver ne atrage atenția asupra faptului că nu ne putem baza deciziile doar pe
un singur element, acestea trebuind să rezulte în urma unor combinații de două, trei sau patru
elemente. Autoritatea este cel mai important factor ce contribuie la procesul de luare a deciziei.
Spre exemplu, legea este „ responsabilă ” de multe dintre deciziile noastre. Pentru alți indivizi
religia și credința în Dumnezeu influențează, văzând în acesta o autoritate sau chiar autoritatea
părintească. De asemenea angajatorul, în cazul per soanelor ce au un loc de muncă, reprezintă o

52 Dr. Frank Deaver, Etica în mass media , traducere de Monica Mitarcă și A nca Irina Ionescu, Editura Silex,
București, 2004, p. 30 Autoritatea Dumnezeu,
legea, părinții,
angajatorul, codurile
( autoritatea externă)
Logica
Rezolvarea problemei
( orientarea spre viitor) Precedentul
Experiența și istoria
( orientarea spre
trecut)
Afectele
Sentimentele și intuiția
personală ( autoritatea
internă)
Decizia

20
autoritate semnificativă sau codurile etice în cadrul unor grupuri de profesioniști. „ Afectele
reprezintă cea mai intangibilă dintre cele patru influențe asupra luării deciziei. În modelul
propus, ea este plasa tă în opoziție cu autoritatea, deoarece cele două elemente sunt opuse.
Autoritatea este definită, sentimentul este resimțit ”.53 Spre exemplu , sunt persoane care își
justifică deciziile spunând că „ Am acționat astfel, deoarece asta mi -a spus inima. ” Însă, d e
reținut este faptul că a ne baza o decizie doar pe afecte este o dovadă de iraționalitate, deoarece
acestea de cele mai multe ori sunt înșelătoare. Precedentul este factorul care privește în trecut
spre a găsi acolo îndrumare. A tunci când luăm o decizie susținând faptul că știm ce trebuie să
facem, deoarece am mai trecut prin această situație sau printr -una asemănătoare, am văzut cum a
procedat un prieten aflându -se la un moment dat într -o astfe l de situație . Și, nu în ultimul rând
este logica, fiind în opoziție cu precedentul care privește spre trecut, iar ea spre viitor. „ Logica
ne face să ne punem întrebarea << Ce-ar fi dacă…? >>. Logica anticipează mai întâi o decizie, apoi
o alta, evaluând din punct de vedere intelectual rezultatele fiecărei alterna tive”.54
Un lucru esențial, ce merită menționat, este faptul că pentru a ajunge la o soluție
satisfăcătoare totul pleacă de la identificarea corectă a problemei după cum se va putea observa
și în cadrul modelului elaborat de Clifford Christians . Autorul propune „ teoria diagra mei Potter,
elaborată de către D r. Ralph Potter de la Harvard Divinity School, prezentând -o ca pe o tehnică
de descoperire a etapelor importante în procesul de luare a unor decizii morale ”.55 Cu ajutorul
diagramei, cei preocupați de e tica mass -media pot învăța să analizeze etapele luării deciziei, să se
concentreze pe nivelurile reale ale conflictului și să ia decizii etice pe baze justificate. Denumit și
„ modelul în trei pași ”, acesta „ cere atenție la probe și detalii , răbdare în re zolvarea unor
probleme complexe, sensibilitate față de chestiunile de morală și o încercare constantă de
îmbunătățire a deprinderilor de argumentare ”.56 De remarcat este faptul că persoane diferite pot
ajunge la concluzii diferite urmând același traseu al m odelului în funcție de valorile pe care le au,
principiile și normele morale pe care se bazează. „ Cutia lui Potter ” cuprinde o serie de etape
logice ce trebuie urmate pas cu pas, însă întoarcerea spre o etapă anterioară este permisă spre a -i
aduce îmbunăt ățiri și chiar recomandată.

53Ibidem , p. 33
54 Ibidem , p. 34
55 Christians G. Clifford, Mark Fackler, Kim B. Rotzoll, Khaty B. McKee, Etica mass -media. Studii de caz ,
traducere de Ruxandra Boicu, Editura Polirom, Iași, 2001, p. 10
56 Christians G. Clifford, Un model în trei pași pentru deciziile etice , în: R. N. Radu ( coord.), op. cit. , p. 43

21

Fig. 2 Modelul de raționament – „ Cutia lui Potter ” (Christians G. Clifford , Mark Fackler, Kim B.
Rotzoll, Kathy B. McKee, Etica mass – media. Studii de caz)
„ Cele două cvadrante din partea stângă care includ valorile , explică ce se întâmplă de fapt. Cele
două din partea dreaptă, care includ principiile etice, se ocupă de ceea ce ar trebui să se întâmple.
Jumătatea stângă a cutiei este descriptivă, cea dreaptă este normativă ”.57 Primul pas constă în
definirea situației, iar pentru a avea rezultatele așteptate, acesta trebuie tratat cu foarte mare
seriozitate. „ Situațiile și problem ele alese trebuie cercetate cu atenție, astfel încât faptele datele
de context și scțiunile principale să fie cunoscute cu acuratețe ”.58 Următorul pas constă în
identificarea și justificarea valorilor asociate cu situația/problema respectivă. Preocuparea pe ntru
acest pas „ ne ajută să prevenim întemeierea deciziilor pe baza unor preferințe personale sau a
unor prejudecăți neexaminate ”.59 În cadrul următorului pas trebuie să identificăm principiile etice
în măsură să clarifice problema discutată. De -a lungul timpului, filosofii au elaborat mai multe
astfel de principii, însă cinci dintre acestea sunt cele mai cunoscute și cel mai des întâl nite.
1. „ Calea de mijloc aristotelică: << Virtutea morală este situarea corespunzătoare între două
extreme >>”.60 Cu alte cuvinte, filosoful ne recomandă evitarea extremelor și găsirea unei
căi de mijloc. De asemenea, susține să dăm dovadă de moderație și cu mpătare în luarea
deciziilor. Spre exemplu, într -o situație dificilă, o persoană care nu acționează în nici un
fel și decide să nu facă nimic se situează la o extremă, iar dacă decide să facă ceva
nesăbuit ce ar putea duce la o situație și mai neplăcută se situează la cealaltă extremă.
Pentru a se situa în limitele căi i de mijloc , decizia ce ar sta la baza rezolvării problemei,
ar trebui să fie luată cu foarte mare cumpătare, evitând riscurile ce ar putea duce spre
extrema excesului. „ În jurnalism, excesul de senzațional este evitat, iar virtuțile

57 Ch. G. Clifford, M. Fackler, K. B. Rotzoll, K. B. McKee , op. cit. , pp. 21 -22
58 Ch. G. Clifford, op. cit. , în: loc cit ., p. 44
59 Ch. G . Clifford, M. Fackler, K. B. Rotzoll, K. B. McKee , op. cit. , p. 20
60 Ibidem , p. 23
Definire Loialități

Valori Principii

22
echilibrului, ale imparțialității și al tratamentului egal ( inclusiv în ceea ce privește durata
intervențiilor televizate) sunt recunoscute ”.61
2. „ Imperativul categoric al lui Kant: << Acționează conform acelei maxime care vrei să
capete valoare de lege universală >>”.62 Acest principiu stă la baza egalității dintre
oameni, putând fi rezumat în proverbul conform căruia „ Ce ție nu -ți place, altuia nu -i
face! ”. Ceea ce consideri că este drept pentru o persoană este drept pentru toți. „ Cu alte
cuvinte, verifică principiile care susțin decizia ta și vezi dacă ai vrea să fie aplicată în
mod universal. Dacă nu ai vrea să fii omorât, de ce ar trebui omorâtă altă ființă
umană? ”.63 În cazul jurnalismului, acest principiu pu ne accentul pe obediență, practica
loială și demnitatea oricărei ființe umane.
3. „ Principiul utilității al lui Mill: << Caută cea mai mare fericire pentru cei mai mulți >>”.64
Cu alte cuvinte, deciziile etice ar trebui să aducă cel mai mare beneficiu unui num ăr cât
mai mare de oameni și, în același timp, să dăuneze unui număr cât mai mic de oameni.
„ În determinarea alegerii bune și a alegerii rele, standardul este cantitatea de bine
promovat și de rău evitat ”.65 De exemplu, dacă în calitate de jurnaliști aduc em la
cunoștința publicului actele de corupție săvârșite de un politician , consecințele favorabile
vor cântări mai mult decât daunele pe care le -am putea produce în urma dezvăluirii unor
astfel de informații.
4. „ Vălul ignoranței la Rawls: << Dreptatea se naște când se negociază fără diferențieri
sociale >>”.66 Acest principiu se bzează pe ideea corectitudinii, putând fi rezumat în
expresia „ a se pune în locul altcuiva ”. Rawls recomandă „ clasicul său << văl al
ignoranței >> cerând ca toate părțile implicate să ia distanță față de împrejurările concrete,
revenind la << poziția inițială >>, în spatele unei bariere unde sunt eliminate rolurile și
diferențele sociale ”.67 Cu alte cuvinte, în deciziile noastre trebuie să ținem cont și de

61 Ch. G. Clifford, op. cit. , în: loc. cit. , p. 47
62 Ch. G. Clifford, M. Fackler, K. B. Rotzoll, K. B. McKee , op. cit. , p. 24
63 Ch. G. Clifford, op. cit. , în:loc. cit ., p. 48
64 Ch. G. Clifford, M. Fackler, K. B. Rotzoll, K. B. McKee , op. cit. , p. 25
65Ch. G. Clifford, op. cit. , în: loc. cit. , p. 49
66 Ch. G. Clifford, M. Fackler, K. B. Rotzoll, K. B. McKee , op. cit. , p. 27
67 Ibidem , pp. 27 -28

23
ceilalți, de interesele, dori nțele și punctele lor de vedere. „ Decizia optimă este cea asupra
căreia toate persoanele implicate ar putea să ajungă la un acord ”.68
5. „ Viziunea iudeo -creștină despre persoane ca scopuri: << Iubește -ți aproapele ca pe tine
însuți! >>”.69 Aceasta are în centru iubirea, iar singurul lucru de care trebuie să ținem
seama în deciziile noastre este reprezentat de iubirea față de Dumnezeu și față de
oameni. „ La fel ca toți oamenii, comunicatorii trebuie să adere la un comandament moral
sau la o virtute morală: să iubească și să respecte umanitatea ”.70 Acest principiu introduce
termenul de „ agape ” reprezentând „ grija lipsită de egoism, orientată spre ceilalți și o
iubire pentru ceilalți, distinctă de prietenie, caritate, bunăvoință sau alte noț iuni mai
atenuate ”.71 În domeniul jurnalismului , acest principiu este puțin aplicabil, deoarece prin
publicarea unui articol este oarecum inevitabil să nu faci rău cuiva, să nu deranjezi pe
cineva.
Revenind la modelul lui Potter, ultimul pas ține de alegere a loialităților. Pentru a lua o
decizie etică și responsabilă trebuie să decidem ce părți vor fi influențate de decizia noastră și pe
care dintre ele ne simțim mai obligați să o susținem. Christians Clifford ne propune cinci
categorii de obligații:
„1. Dat oria față de noi înșine. Menținerea integrității și urmarea căii dictate de conștiință
pot reprezenta cea mai bună alternativă în multe situații.
2. Datoria față de clienți/ abonați/ susținători
3. Datoria față de organizație sau firmă
4. Datoria față de colegii de breaslă
5. Datoria față de societate. Aceasta este o dimensiune din ce în ce mai importantă a eticii
aplicate și a fost eidențiată, în cazul mass -media , sub denumirea de responsabilitate
socială ”.72
Chiar dacă aceste modele nu au o aplicabilitate mare în rândul jurnaliștilor, deoarece totul
se desfășoară contra cronometru, iar parcurgerea unor astfel de modele necesită timp, atenție și
minuțiozitate, luarea în seamă a lor și cunoașterea acestora este esențială. În plus, aplicate

68 Dr. F. Deaver, op. cit. , p. 41
69 Ch. G. Clifford, M. Fackler, K. B. Rotzoll, K. B. McKee , op. cit. , p. 29
70 Dr. F. Deaver, op. cit. , p. 41
71 Ibidem
72 Ch. G. Clifford, M. Fackler, K. B. Rotzoll, K. B. McKee , op. cit. , p. 31

24
sistematic, aceste a nu mai necesită atâtea resurse fizice și temporale ca la început , devenind un
fel de reflexe.
În concluzie, se poate afirma faptul că rolul jurnaliștilor în societate este unul crucial. Ei
ne ajută să fim la curent cu toate informațiile economice, politi ce, civice. De asemenea, ei
îndeplinesc funcția de liant între grupurile de putere și cetățeni, între viața socială și opinia
publică. Acesta este motivul pentru care etica mass -media, etica și responsabilitatea socială a
jurnalistului sunt teme actuale și de interes general. Doar respectând aceste cerințe jurnalistul se
poate pretinde a fi profesionist, iar noi putem fi siguri de calitatea serviciilor pe care le primim.
Apariție acestor șabloane etice în funcție de care jurnalistul să judece dilemele cu ca re se
confruntă zilnic se datorează tot încercării de a satisface cât mai bine obligația de a -i informa
adevărat, obiectiv și exact pe membrii societății. Aplicate sistematic acestea intră în reflexele
sale, astfel dobândind cu adevărat calitatea de profes ionist media responsabil.

2.2 Responsabilitatea socială a jurnalistului și necesitatea codurilor
deontologice în jurnalism

Regimul democratic al unei societăți nu poate exista în lipsa mass -media și, implicit , în
lipsa activității desfășurate de jurnaliști. Acest lucru este susținut și de către Claude -Jean
Bertrand: „ doar democrația poate asigura supraviețuirea civilizației; și nu poate exista
democrație fără cetățeni bine informați; și nu pot exista astfel de cetățeni fără mijloace de
comunicare de calitate ”.73 Pentru ca acest lucru să devină o realitate și pentru ca jurnaliștii să
poată satisface interesele cetățenilor ei trebuie să se încadreze în normele juridice și mai ales în
cele etice: să dea dovadă de c omportament etic, acțiunile desfășurate de aceștia să se încadreze în
acest câmp etic; c u alte cuvinte, ei trebuie să își însușească și să adopte un grad ridicat de
responsabilitate socială. Astfel, „ jurnalistul a avut și are încă, o încărcătură aparte în ce privește
responsabilitatea față de societate, media fiind văzute drept un bastion redutabil al supravegherii
respectării și prezervării drepturilor cetățenești”.74

73 C. J. Bertrand, op. cit. , p. 18
74 C. F. Popescu, op. cit. , pp. 183-184

25
Acest rol al mass -media, precum și denumirea sa metaforică – „ câine de pază al
societăți i”- reies și din condițiile pe care ar trebui să le respecte o organizație pentru a putea
pretinde că dă dovadă de res ponsabilitate socială. A cestea sunt: „ să facă profit, să fie sub
ascultarea legilor, să aibă un comportament etic și să vină în sprijinul unor nevoi sociale ce
derivă din așteptările legitime ale comunității ”.75 Se cuvine a fi menționat faptul că aceste
condiții trebuie îndeplinite simultan. Jurnalistul trebuie să fie atât sub incidența normelor
juridice, cât și sub a celor etice, iar goana după profit nu trebuie să -l deturneze de pe drumul său
principal, respectiv , cel de aducere la cunoștința cetățenilor a informațiilor de interes public în
mod onest, adevărat și obiectiv. „ Un mijloc de manifestare a responsabilității sociale a mass –
media este cel al promovării valorilor sociale. În acest sens comunicarea mediatică trebuie să se
axeze pe crearea unei culturi de masă care, pe lângă asigurarea lucrurilor de care publicul e
interesat, să supună atenției lucrurile care sunt de interes public”76 Cu alte cuvinte, s e poate
spune că mass -media sunt perceput e din ce în ce mai mult ca un factor al schimbării sociale, iar
jurnaliștii ca persoane responsabile de această schimbare.
Termenul de responsabilitate „ desemnează caracteristica agentului de a a cționa în
cunoștință de cauză, dispunând de competență, de maturitate și pregătire, de condiții de libertate,
astfel încât să se recunoască în actele săvârșite și să își asume urmările acestora. ( … ) Or, o etică
a responsabilității privește tocmai rezul tatul acțiunii și presupune ca agentul să fie răspunzător de
cele făptuite, indiferent dacă a vrut sau nu să săvârșească acțiunea respectivă ”.77 De aici reiese
faptul că a da dovadă de responsabilitate ține în primul rând de jurnalist și apoi de trustul media
din care face parte, de valorile morale și normele etice adoptate de către acesta. Însă, cu toate
acestea, jurnalistul este singurul răspunz ător de faptele sale, indiferent că a făcut un lucru cu voie
sau constrâns de patronul media la care lucrează sau de către alte forțe exterioare.
În unele țări s -au înființat societăți și diverse modalități de asigurare a responsabilității
sociale a media . „ MARS (fr. Moyens d ’ Assurer la Responsabilite Sociale des Medias)
constituie cel mai spectaculos efort de autoreglementare al profesioniștilor media, în Franța
anilor ’90 ai secolului al XX -lea”.78 Teoretic , a face față tuturor acestor constrângeri pare relativ
simplu, însă practic , jurnalistul trebuie să depășească foarte multe obstacole de -a lungul carierei

75 S. Frunză, op. cit. , pp. 128 -129
76 Ibidem , p. 137
77 Carmen Cozma și Liviu Măgureanu, Valori etice fundamentale, între constanță și metamorfoză , 2008, apud: A.
Sandu, op. cit. , p. 110
78 C. F. Popescu , op. cit. , p. 208

26
sale, întâlnindu -se și cu foarte multe dileme etice în privința cărora trebuie să ia deciziile cele
mai bune. „ Nici dacă suntem beneficiari ai pro dusului mediatic, nici dacă suntem emițătorii săi
direcți ori indirecți, nu ne vom închipui vreodată că jurnalistul e un soi de cavaler medieval, sans
peur et sans reproche, ori c -ar putea deveni așa ceva, ca -n filmele americane de serie B ”.79 De
aici reies e faptul că jurnalistul este un cetățean asemeni celorlalți, însă pentru a -și îndeplini
misiunea , acesta se supune unor riscuri: „ e mai solicitat, fizic și psihic, dar și mai expus
primejdiilor adulației ca și resentimentului, seducțiilor ca și hărțuielil or de tot soiul, alienării ca și
complexelor – de superioritate ori de inferioritate ”.80 Pentru a depăși astfel de situații sau chiar
pentru a le evita, unii autori găsesc necesar ă întocmirea unui cod deontologic în practicarea
profesiei de jurnalist. Același lucru este susținut și de către Claude -Jean Bertrand care spune că „
în unele țări ale lumii, organizațiile corporative au hotărât că este utilă redactarea unei cărți a
dreptur ilor și obligațiilor ce le revin jurnaliștilor ”.81 În plus, codurile deontologice sunt foarte
importante și din perspectiva faptului că introduc în activitatea jurnalistului problema
responsabilizării și responsabilității sociale. „ Codul etic ( de conduită etică) furnizează
profesioniștilor dintr -un anumit domeniu reguli cu privire la conduita în anumite situații
concrete, apărute în timpul îndeplinirii funcțiilor în instituție, cât și în afara exercitării funcției,
pentru a contribui astfel la menținerea î ncrederii populației în sistem. Aceste reguli sunt menite
să mărească responsabilitatea lor în exercitarea funcției ”.82 ( Anexa 1 )
Se cuvine a fi menționat faptul că termenul cod provine din latinescul codex = culegere și
presupune un „ ansamblu de reguli, de precepte, de prescripții de conduită pentru diversele
aspecte ale v ieții- morale, de drept, socio -profesionale ”.83 Sandu Frunză definește codul etic
spunând că „ poate fi considerat o declarație a convingerilor, principiilor și comportamentelor
acceptabile, făcute de oamenii cu o profesiune comună; ( … ) declarația este considerată de
obicei o definire a practicilor unui grup de profesioniști ”.84 Aceste reguli de etică profesională se
asumă , nu se impun ca în cazul celor juridice. Ele sunt adoptate ca urmare a acordului unanim a
profesioniștilor dintr -un anumit domeniu, aceștia acceptând de bunăvoie să se conformeze
acestor reguli. Aici intervine distincția dintre etic și legal adusă în discuție de către mai mulți

79 C. J. Bertrand, op. cit. , p. 14
80 Ibidem , pp. 14 -15
81 Ibidem , p. 45
82 A. Sandu, op. cit ., pp. 148 -149
83 C. Cozma, op. cit. , p. 119
84 S. Frunză, op. cit. , pp. 45 -46

27
autori preocupați de această problemă. Regulile etice au un caracter prescriptiv, iar cele
juridice imperativ. „ Etica internă a unui grup profesional presup une o sumă de prescripții
autoimpuse. la rândul lor, normele juridice sunt proiecții ale societății. Ele au un caracter
imperativ și obligatoriu pentru toți cetățenii statului respectiv. ( … ) Normele morale în schimb
nu sunt obligatorii în sine ”.85 Sunt alți autori care consideră că normele etice constituie baza
celor juridice. Spre exemplu, „ teoria drepturilor omului are la bază etica antropocentrică a
autonomiei și libertății. Punând omul în centrul universului de valori, societatea a generat un
sistem de protecție a individului și a drepturilor acestuia. Din contră, societățile comuniste care
aveau ca valoare centrală ficțiunea socială numită clasă muncitoare au pus la punct mecanisme
juridice de perpetuare a dominației clasei muncitoare. Dictaturile m ilitare au în genere ca valoare
centrală ideea de ordine socială ”.86 Cu toate acestea , este des întâlnită recomandarea conform
căreia „ orice agenție mass -media tre buie să -și formeze un cod etic prin care să acționeze. Aceste
coduri de conduită sunt diferit e de la agenție la agenție și conțin valorile înrădăcinate în trecutul
publicației respective ”.87 Cu alte cuvinte, chiar dacă aceste coduri pot fi diferite parțial, există o
serie de norme și cerințe ce trebuie regăsite în mod obligatoriu în fiecare cod jurnalistic.
De asemenea, există o serie de norme ce se aplică tuturor profesiilor comunicării, de ci
implicit și domeniului jurnalistic: „ respectul pentru cuvinte, sinceritatea ca normă, ascultarea
simpatetică, respectul pentru oameni, cultul adevărului, alegerea semnificativă, promovarea unui
climat sănătos, etc. ”.88 În majoritatea codurilor de condui tă jurnalistică sunt prezente o serie de
noțiuni importante precum : „ apărarea libertății de informare, accesul liber la surse,
obiectivitatea, exactitatea, veridicitatea și nedeformarea faptelor, responsabilitatea față de public,
față de interesele și dr epturile sale, refuzul calomniei, al acuzațiilor nefondate, al defăimării și
atentării la viața privată, respectarea secretului profesional, dreptul la replică și rectificare ”.89
Acestea au început de curând să fie conturate într-un mod mai temeinic și mai clar. S e observă
din ce în ce mai mult că fiecare societate media își creează propriul cod etic, ceea ce nu
reprezintă în mod obligatoriu un lucru rău. Însă, așa cum observa și Richard Keeble, în domeniul
mass -media „ schimbările nu pot porni de la un sing ur individ/ un singur practician al acestei

85 F. Ioncioaia, op. cit. , pp. 97,100
86 A. Sandu, op. cit. , p. 52
87 G. Milescu, op. cit., accesat la data de 20 mai 2017
88 James A. Jaksa, Michael S. Pritchard, Communication ethics. Methods of Annalysis, Wadsworth Publishing
Company, Belmont, 1994, p. 63, apud: F. Ioncioaia, op. cit., p. 112
89 T. Sârbu, op. cit. , p. 159

28
profesii, ci trebuie să plece de la mai mulți ( ce putere are unul singur când domeniul este foarte
complex și practicat de mii și milioane de oameni de pe tot globul ? )”.90 Astfel, dacă s -ar redacta
un cod etic unic asupra căruia să cadă de acord toți profesioniștii media, calitatea presei ar crește,
iar proporțional cu aceasta s -ar mări și credibilitatea publicului față de ea. „ În ideal, firește că
aplicându -le în mod cons ecvent viața noastră profesională ar fi mai dificilă, dar și calitatea presei
pe care o producem va fi mai înaltă. Și, poate, și lumea în care trăim, o picătură mai curată ”.91
Primele asociații din România care au avut drept obiectiv organizarea corpului
jurnaliștilor prin redactarea unor coduri etice și întemeierea unor „ Consilii de Onoare ” care să
vegheze asupra respectării normelor incluse în acestea au apărut în primii ani de după căderea
regimului comunist: „ Societatea ziariștilor români, Asociația z iariștilor din România, Uniunea
ziariștilor profesioniști ”.92 În anul 1990 , congresul ziariștilor a luat atitudine punân d bazele
primului Consiliu de O noare care să vegheze la respectarea normelor etice de către jurnaliști. Din
anul 1994 funcționează la Buc urești o filială a organizației internaționale „ Freedom House ”,
Clubul Român de Presă. Aceasta a încercat să facă un cod deontologic, însă între timp și -a
schimbat scopul servind mai curând „ ca structură de lobby economic decât ca instanță
profesională ”.93 Florea Ioncioaia atrage atenția asupra faptului că „ absența unei organizații
profesionale eficiente și cu o largă reprezentare este problema numărul unu a jurnalismului
românesc în acest moment ”.94 Acest lucru nu înseamnă că nu avem consilii sau coduri d e
conduită profesională care să reglementeze din punct de vedere moral această profesie ( Anexa
2), însă de cele mai multe ori nu dau dovadă de participare și nici chiar de eficiență sau prezență
în spațiul public.
Înainte de a încheia voi aduce în at enție o serie de sancțiuni aplic abile în cazul încălcării
normelor etice și a nerespectării responsabilității sociale:
„1. Sancțiunea naturală – consistă în ameliorarea morală ce răsplătește pe omul cuminte și
în degradarea cu care este pedepsit cel culpabi l.
2. Sancțiunea socială este aceea a opiniei publice. Ea cuprinde recompensele ce societatea
acordă virtuții precum: stima și admirația, ura și disprețul ce avem pentru viciu. Omul

90 Richard Keeble , Presa scrisă: o introducere critică , traducere de Oana Dan, Editura Polirom,Iași, 2009 , p. 301
91 Miruna Runcan, A patra putere – legislație și etică pentru jurnaliști -, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2002, p. 321
92 F. Ioncioaia, op. cit. , p. 132
93 Ibidem , p. 133
94 Ibidem

29
onest, într -adevăr, se bucură de onoarea și considerația publică, pe când cel neonest este
disprețuit și urât.
3. Sancțiunea legală este totalitatea pedepselor și recompenselor hotărâte de legiuitorul
fiecărui popor.
4. Sancțiunea interioară este aceea a conștiinței noastre. Ea se compune din pedepsele și
recompensele ce ni le a plicăm noi înșine ”.95
În concluzie, responsabilitatea socială a mass -media și a jurnalistului este foarte
importantă în viața societății, contribuind la promovarea valorilor sociale și astfel fiind un factor
al schimbării societății. Din punct de vedere eti c, schimbarea într -un mod pozitiv s e poate realiza
doar prin respectarea unui cod deontologic al practicii profesionale și prin înființarea unor
societăți care să vegheze la buna desfășurare a practicii jurnalistice în conformitate cu normele
deontologice. Însă, din cauza diversității valorilor pe care ar trebui să le reflecte, a menținerii
jurnalismului ca instrument de stat în multe țări ale lumii, a lipsei de unitate de vederi asupra
normelor chiar din partea profesioniștilor înșiși , este imposibilă adop tarea unui adevărat cod
deontologic internațional care să pună capăt tuturor problemelor de interpretare.

2.3 Libertatea jurnalistului, între exigențele proprii
și condiționările mediului socio -politic

Cea mai impo rtantă funcție a jurnalistului este aceea de a exercita libertatea de a
comunica în vederea informării oamenilor cu privire la evenimentele, noutățile prezente în
societate. Într -un sens mai larg libertatea este definită drept „ posibilitatea ( unei ființe, ori a unui
proces, ori a unui grup, etc.) de a -și atinge în mod natural, organic, scopurile și de a -și
perspectiva devenirea fără ca alte ființe, grupuri, procese, elemente exterioare, să devieze vădit
sau să stopeze brutal această devenire ”.96 Cu alte cuvinte, libertatea este echivalentul lipsei
constrângerilor sau a restricțiilor, capacității de luare a deciziilor asupra propriei existențe. De
cele mai multe ori , nu suntem conștienți de existența acestei libertăți, decât atunci când o
pierdem sau când aceasta ne este îngrădită de forțe exterioare nouă, cum a fost , spre exemplu , în

95 Constantin Leonardescu, Etica și conduita civică , Editura Lumina Lex, Iași, 1999, pp. 69 -70
96 M. Runcan, op. cit. , p. 73

30
timpul regimului comunist. „ Libertatea nu poate fi așadar separată de participarea la viața
economică, socială și politică a societății ”.97 Definită într -un sens rest râns, libertatea, cu referire
la cea a jurnalistului, presupune „ nu doar negarea cenzurii politice, ci afirmarea unei sarcini de
îndeplinit: aceea de a satisface dreptul la informare a fiecărui cetățean. Dreptul de a fi bine
informat și, de asemenea, drep tul de a informa ”.98 De aici reiese faptul că libertatea
jurnalistului se află în strânsă legătură cu drepturile și libertățile cetățeanului: dreptul la
conștiință, libertatea de expresie și dreptul de informare .
Aceste drepturi in alienabile ale cetățenilor , care se asigură, mai mult la modul teoretic ,
după cum se va putea observa în continuare, sunt reglementate în Constituție prin articol ele 29,
30 și 31. După cum atrăgea atenția Claude -Jean Bertrand: „ orice drept se cucerește, apoi se
apără fără încetare. Or, în această luptă, dacă nu este informată, ființa umană este dezarmată ”.99
Cu alte cuvinte, munca jurnalistului nu ar mai avea rost în lipsa cetățenilor, libertatea sa nu ar
avea nici un sens dacă aceasta nu s -ar exercita în folosul societății și al informării cetățeanului,
cum nici cetățeanul și nici chiar societatea democratică nu ar putea exist a în lipsa jurnalismului.
Liber tatea de conștiință ( reglementată în Constituție prin articolul 29) stă la baza celorlalte două
drepturi ale cetățeanul ui despre care am amintit anterior. Acesta face referire la opiniile,
credințele și convingerile no astre ce nu pot fi îngrădite sub nici o formă. „ Sunt făcute aici
referiri exprese cu privire la libertatea de manifestare individuală și colectivă a viziuni i asupra
lumii, a convingerilor și a credințelor religioase ”.100
În ceea ce privește libertatea de exprimare reglementată constituțional la articolul 30, ea „
poate fi definită atât în sens negativ, ca fiind negarea cenzurii, cât și în sens pozitiv, ca fi ind
dreptul la comunicare ce garantează accesul egal al indivizilor la exprimarea opiniilor și a
punctelor de vedere în sfera publică ”.101 În cadrul acestui articol sunt incluse atât libertatea
presei, cât și libertatea artistică. Și , nu în ultimul rând, pri n articolul 31 este stipulat dreptul
cetățenilor la informare. „ Libertatea de informare, numită adesea și dreptul de a ști, reprezintă în
zilele noastre unel e dintre punctele nodale ale exercițiului demo cratic al persoanei într -o

97 Alina Thiemann, „ Libertatea de exprimare și de informare. Limitele libertății ”, în: R. N. Radu (coord.), op. cit. ,
p. 76
98 C. J. Bertrand , op. cit., p. 58
99 Ibidem , p. 56
100 M. Runcan, op. cit. , p. 89
101 A. Thiemann, op. cit. , în: loc. cit. , p. 76

31
societate corect și coere nt articulată ”.102 O societate liberală presupune implicit asigurarea
acestor drepturi pentru cetățenii săi și pentru reprezentantul acestora , care este jurnalistul. Acest
lucru este susținut cu tărie și de către Miruna Runcan, care dorește să evidențieze faptul că
asigurarea libertății presei trebuie văzută ca o necesitate a societății în ansamblul său. „ Cu toate
că adesea discursul public, politic sau nu, face referință la libertatea presei, nu trebuie să pierdem
nici o clipă din vedere că mediile de inf ormare nu sunt protejate în sine, ci ele trebuie înțelese ca
instru mente necesare născute din slujirea celor două libertăți gemene ale persoanei umane, cea de
expresie și cea de informare ”.103
În ceea ce privește l ibertatea jurnalistului, ce derivă din liber tatea persoanei de a se
exprima, există o concepție larg răspândită conform căreia acesta ar avea parte și de o serie de
drepturi speciale, însă ar trebui să se țină cont și de faptul că el , spre deosebire de ceilalți , are și o
responsabilitate mai mare. „ În cazul jurnaliștilor, rolul de a patra putere în stat sau de << câine de
pază al democrației >> înseamnă că instituțiile de media sunt obligate să semnaleze și să explice
publicului situațiile în care principiile democratice sunt încălcate. Pentru a duce la îndeplinire
această sarcină, profesioniștii din mass -media au nevoie de libertate, atât din punct de vedere
politic, cât și economic ”.104 Acest aspe ct este argumentat de către Claude -Jean Bertrand, într -o
modalitate directă, spunând că pentru a rămâne li beri și a -și păstra independența, jurnaliștii „ au
nevoie de libertate față de Stat și, de asemenea, au nevoie de o libertate << economică >> : fără un
salariu decent, se sustrage cu dificultate corupției ”.105
Chiar dacă astăzi această libertate a jurnalistu lui este consemnată în documente oficiale și
susținută de către acestea, lucrurile nu au stat dintotdeauna așa. „ Adesea, practica vieții sociale
ne demonstrează că, îngrădind libertatea de expresie și informare oferită de presă, funcția socială
fundamenta lă a acesteia, cea de << câine de pază >>, este puternic stânjenită. ( … ) Pentru ca noi
să ne putem forma liber competența civică, pentru ca noi să ne putem exercita performant
libertatea de gândire și acțiune, reprezentarea societății trebuie să fie cât mai elastic ă, iar noi să
fim, de fapt, coautorii ei reali, asumându -ne destinul ca pe o construcție personală ”.106 Astfel, noi
trebuie să primim din partea mass -media mai multe puncte de vedere asupra unui aspect, lucru

102 M. Runcan, op. cit., p. 93
103 Ibidem
104 A. Thiemann, op. cit ., în: loc. cit. , p. 78
105 C. J. Bertrand, op. cit. , p. 57
106 M. Runcan, op. cit. , pp. 97 -98

32
posibil doar în condițiile libertății jurnalistului, pentru a ne forma singuri propria opinie în urma
analizării mai multor informații adevărate și obiective.
Multe scrieri ne aduc la cunoștință faptul că ani la rând jurnalistul a trecut printr -un
sistem serios de cenzură din partea Statului și a puterilor sale . Altele susțin faptul că nici astăzi
această libertate a sa nu este respectată pe deplin, chiar dacă „ regimul presei libere a început să
funcționeze odată cu instaurarea unui regim politic liberal ”.107 În cadrul diverselor regimuri
politice, libertatea jurnalistului a fost privită diferit de către Stat. De exemplu, „ dictaturile de tip
fascist suprimă libertatea de expresie fără a se atinge de obicei de proprietatea asupra mijloacelor
de comunicare. Regimurile comuniste suprimă libertatea inițiativei, pretinzând că mențin
libertatea de exprimare. Rezultatul este același în ambele cazuri: presa mutilată devine un
instrument de îndobitocire și de îndoctrinare ”.108 Statul, în funcție de regimul politic pe care l -a
adoptat la un moment dat, a procedat asupra mijloacelor de comunicare și a practicanților
profesiei aplicând un sistem de cenzură mai mult sau mai puțin fățiș. „ Cenzura este un complex
de soluții represive, rezultat al acțiunii unei entități politice, religioase, militare ori admini strative
de control preventiv al operelor intelectuale, fie ele jurnalistice, artistice, academice sau de orice
alt fel, în scopul eliminării riscului de diseminare a informațiilor și opiniilor considerate
periculoase ”.109 De menționat este faptul că aceasta „ acționează înaintea publicării ( pe care, de
altfel, o blochează), în vreme ce legile conform cărora sunt stabilite în justiție delictele de presă (
injurie, calomnie, intruziune în viața privată, dar și dezmințirea și dreptul la replică) acționează
după publicare ”.110 De cele mai multe ori, cenzura este aplicată asupra conținutului sau formei în
care se distribuie informațiile, dictând ceea ce trebuie și ceea ce nu trebuie scris și publicat, iar în
unele cazuri mai deosebite retrăgând dreptul de a profesa diverșilor jurnaliști. De asemenea,
cenzura este mai des practicată în cadrul regimurilor totalitare într-o modalitate mai vehementă ,
însă într -o formă mai ușoară îl găsim și în societățile liberale. Pentru a observa mai bine acest
lucru , voi aduce în ate nție o scurtă analiză asupra celor mai importante regimuri politice care au
influențat într -un mod pozitiv sau negativ libertatea jurnalistului.
1. Regimul autoritar , în care, de obicei, „ mijloacele de comunicare rămân întreprinderi
private cu scop lucrativ, însă autoritățile le cenzurează cu strictețe conținutul. Trebuie ca

107 F. Ioncioaia, op. cit. , p. 130
108 C. J. Bertrand, op. cit , pp. 19 -20
109 A. Thiemann, op. cit ., în: loc. cit ., p. 81
110 C. F. Popescu, op. cit. , p. 33

33
ideile vehiculate să fie conforme intereselor puterii. Nu există presă de opoziție, nu există
dezbatere politică. A numite categorii de fapte diverse, semne ale unor disfuncții sunt
interzise ”.111
2. Regimul comunist , în cadrul căruia situația este parțial diferită. „ Mijloacele de
comunicare nu există în afara Statului totalitar care absoarbe toate instituțiile și
industrii le: ele funcționează acolo ca roțile în cadrul unui vast mecanism. Conceptul de
libertate a presei nu are deci nici o relevanță ”.112 Mai multe despre acesta se vor putea
observa prin analizarea situației României din perioada 1947 -1989.
3. Regimul liberal , conform căruia „ toate faptele să fie raportate și toate opiniile să fie
plasate pe << piața ideilor >>. Atunci ființa umană este capabilă să discearnă adevărul și va
tinde să se inspire din acesta în comportamentul său. ( … ) Această iluzie n -a rezistat
comercializării crescânde a presei din secolul XX: devenea bun tot ceea ce era profitabil.
Astfel, puterea de a informa, de a fixa temele dezbaterii naționale, riscă să cadă în mâinile
câtorva proprietari care nu erau nici aleși, nici în mod obligatoriu experți sau preocupați
să se pună în slujba publicului ”.113
4. Regimul „ responsabilității sociale ” aste ca o ex tensie a celui din urmă, însă față de el
introduce termenul de responsabilitate a presei „ față de diverse grupuri sociale: să
răspundă nevoilor și dorințelor acestora. În cazul în care cetățenii sunt nemulțumiți de
serviciul care le este oferit, mijloacel e de comunicare trebuie să reacționeze. De preferat
ar fi ca ele să se corecteze singure, fără a fi nevoie de intervenția Statului ”.114
Așadar, se poate observa faptul că, de cele mai multe ori, libertatea jurnalistului ține prea
puțin de el, de cetățenii în serviciul cărora se află. Acordarea acesteia depinde de Puterile
Statului, de regimul politic pe care îl adoptă, de presiunile politice și economice ce se manifestă
asupra mass -media, presiuni prezente atât în perioada comunistă, cât și astăzi, în cea
democratică.
„ În spațiul românesc, cenzura a avut o lungă istorie, încă de pe vremea Regulamentului
Organic, care delega Agiei ( Ministerului de interne în organizarea de atunci a statului) funcția de

111 C. J. Bertrand, op. cit. , pp. 28 -29
112 Ibidem , p. 29
113 Ibidem , p. 30
114 Ibidem , p. 31

34
control asupra informațiilor și opiniilor ce au sau nu voie să fie făcute publice ”.115 Cu toate
acestea, sistemul de cenzură asupra mass -media a fost aplicat cu mai multă îndârjire sub
conducerea lui Nicolae Ceaușescu. Atunci „ cea dintâi armă a fost naționalizarea mijloacelor de
informare în ansamblul lor, ca ș i a tuturor infrastructurilor tehnice și economice care puteau
contribui la libera circulație a informațiilor și ideilor ”.116 Acestea erau puse în subordinea unor
Comitete ce aveau responsabilitatea de a decide ce, unde și când să fie publicată o anumită
informație. „ Lovitura de teatru a << reformismului ceaușist >> în materie de cenzură apare după
1970. Printr -o rescriere amănunțită a Legii presei și a jurisprudenței și practicilor derivate din ea,
instituția oficială a cenzurii ( direcția de specialitate a CC) este desființată! ”.117 Acest lucru se
produce mai mult la modul teoretic, deoarece tot autoarea menționată mărturisește faptul că „ se
difuzează responsabilitățile instituționale ale cenzurii de la nivelul centralizat al aparatului
piramidal de stat, la cel mult mai pervers, de tip << punctual >> ( conducătorii publicațiilor,
editurilor și instituțiilor de spectacol) și de tip << local >> ( activiștii de partid din județe). ( … )
Secretariatele pentru propagandă ale fiecărui județ răs pund de autorizarea materialelor de
presă ”.118 La acea vreme, mass -media precum și jurnalistul erau foarte criticați, deoarece făceau
propagandă politică folosind un limbaj foarte violent. Funcția presei era mai mult de dezbatere
decât de informare. „ Profesionalizarea jurnalis mului românesc se produce abia către sfârșitul
secolului X IX, odată cu apariția cotidianului de informare, chiar dacă statutul jurnalistului va
rămâne mereu o problemă. Ziaristul era în general văzut ca un simplu mercenar sau un biet fait –
diversier fără co nștiință. Accentul era pus mai mult pe funcția agitatorică a jurnalistului decât pe
obligația sa de a informa corect ”.119 Acest lucru este mărturisit și de către prac ticieni ai profesiei
acelor vremuri: „ ideologia conta mai mult decâ t costul pachetelor de țigări, mai mult decât copiii
vagabonzi, mai mult decât micile afaceri care înfloreau în vremea aceea ”.120 De asemenea,
Lucian Mândruță mai spune și faptul că presa era plină de comentatori ce se considerau
jurnaliști, iar ș tirile erau bazate în mare parte pe dezbatere, pe enunțarea opiniilor diverse și nu pe
informare, capcană în care a căzut și el la începutul carierei: „ Am ajuns în jurnalism din Liga
Studenților, prin 1991. Aveam un singur gând: să schimb lumea ( începând cu guvernu l și

115 M. Runcan, op. cit. , p. 111
116 Ibidem , pp. 111 -112
117 Ibidem , p. 114
118 Ibidem
119 F. Ioncioaia, op. cit. , p. 131
120 Lucian Mândruță, „Jurnalist la oi m -aș duce ”, în: Dilema veche , v.5, nr. 214, martie 2008, p. 4

35
președenția, așa, pentru încălzire). Multă vreme am crezut că informarea oamenilor era evident
mai puțin importantă decât ghidarea lor pe calea cea bună. Chiar nu vedeam faptele ca primul
lucru de enunțat; interpretarea îmi părea cu mult mai important ă”.121
Cu toate că aceste lucruri ni se par de mult trecute și uitate, lucrurile nu stau deloc astfel.
Chiar dacă în momentul actual cenzura de orice fel este interzisă prin Constituție , tot există
presiuni politice și economice ce apasă pe umerii jurnalist ului. Înrebarea ce apare în acest
context privește identificarea surselor ce practică cenzurarea jurnalistului: organismul de presă,
Puterile Statului, Puterile economice sau este vorba despre o autocenzură? Răspunsul pe care ni -l
oferă cei mai mulți speci aliști este că toate patru, dar nu numai. „ Imensa majoritate a practicii
profesionale este una salariată, ceea ce presupune, firește, subordonarea salariatului intereselor
economice și politice ale organismului la care e angajat, recunoașterea și acceptar ea de către el a
direcției prin care organismul de presă înțelege să -și obțină și să -și conserve sau să -și sporească
publicul potențial”.122
Întrebându -ne dacă acest fenomen este unul firesc, răspunsul celor mai mulți este că da.
Primul motiv este acela că jurnalistului i s -au adus la cunoștință înainte de angajare regulamentul
și politica editorială, iar alegerea lui de a se supune acestora a fost de bunăvoie. Iar al doilea
motiv privește tipul de cititori pe care îi are în vedere publicația și în funcție d e care e construită
politica editorial ă, astfel încât să satisfacă mai bine interesele acestora. În ceea ce privește
cenzura aplicată de către Puterile Statului , acest lucru este unul cu care jurnalistul s -a obișnuit,
fiind o realitate ce se menține mai bi ne de câteva secole. Cu ceva timp în urmă, cenzurarea
jurnalistului se aplica mai transparent, iar acum totul este din ce în ce mai puțin vizibil.Voi relata
un scurt caz cu privire la presiunea politică ce s -a aplicat asupra jurnaliștilor american i în
vede rea cenzurării lor . Acesta privește „ decizia luată de Pentagon în 2002 de a interzice
ceremoniile publice pentru soldații americani morți în războaie și de a limita dreptul mass -media
de a relata despre acest subiect ”.123 Autoritățile au motivat acestă dec izie spunând că ar fi o
formă de respect pentru familiile victimelor. Însă au fost cetățeni americani ce nu s -au lăsat
păcăliți de această motivație, oarecum absurdă, deoarece o formă mai mare de respect era lauda
publică, respectivul soldat dându -și viața în război pentru țara sa. Aceștia au spus faptul că
interdicția vine pentru a nu mai aduce la cunoștința cetățenilor numeroasele victime a războaielor

121 Ibidem
122 M. Runcan, op. cit. , p. 115
123 A. Thiemann, op. cit. , în: loc.cit. , pp. 82 -83

36
din Irak și Afganistan, încercând o formă de manipulare prin încălcarea primului amendament al
Constituț iei americane. Dacă lucrurile ar mai fi continuat să fie ca înainte oamenii ar fi protestat,
lucru ce nu era în favoarea puterilor publice. Din fericire, decizia a fost anulată în anul 2009, prin
intervenția președintelui de atunci, Barack Obama. De asemen ea, pe lângă acestea , libertatea
jurnalistului este încălcată și de diverse puteri economice care , prin cenzurare , doresc obținerea
unor avantaje sau ascunderea unor situații de încălcare flagrantă a drepturilor și libertăților
cetățenești.
În ceea ce priv ește autocenzura, aceasta ține strict de motivele interioare ale fiecărui
jurnalist în parte. Agenții media sunt conștienți de jocurile politice, economice sau de altă natură,
ce au loc în societate ș i de influența acestora asupra i nstituțiilor de media , motiv pentru care aleg
în mod conștient să nu dezvăluie unele informații de interes public în posesia cărora intră, pentru
a nu suferi unele consecințe grave ce se pot abate asupra lor. Chiar dacă acest fenomen intră sub
incidența autocenzurii, se poate con sidera și o modalitate de cenzură, deoarece profesioniștii
media acționează astfel constrânși tot de forțe exterioare lor. Spre exemplu, pentru a nu fi
concediat sau pentru a nu pune în pericol siguranța sa și a familiei sale, un jurnalist alege să nu
dezv ăluie o serie de informații privind corupția practicată de un anume politician, cu toate că
aceste date sunt cu siguranță de interes public.
Sunt și autori care consideră că autocenzura nu este neapărat un lucru grav sau negativ. „
Dacă acceptăm faptul că profesioniștii în comunicarea publică trebuie să fie responsabili din
punct de vedere social, atunci cenzurarea unor opinii proprii care pot fi ofensatoare pentru
anumite comunități ( sociale, religioase, etnice, sexuale) înseamnă situarea interesului pub lic
înaintea intereselor personale. În acest caz, autocenzura este justificată de respectul pentru
ceilalți ”.124 Cu toate acestea, Melania Cicea ne atrage atenția asupra faptului că lucrurile se
întâmplă și în sens invers, respectiv , „ o parte a presei și -a făcut, de câțiva ani buni, un « modus
operandi» din fapte imorale și, nu o dată, tangențiale cu penalul: șantaj la șeful unei instituții a
statului, pentru a obține informații cu care să fie șantajați alți oficiali guvernamentali, șantaj
pentru obținerea d e publicitate, șantaj pentru a determina conducerea unei regii a statului să
cedeze acțiuni unui magnat de presă, șantaj la oameni politic i pentru a nu fi divulgate informații
care le -ar putea periclita cariera, șantaj realizat de către jurnaliști pentru c a patronatul să câștige
licitații pentru resurse strategice, presiuni mediatice făcute asupra unor firme pentru a le «

124 Ibidem , p. 85

37
convinge» sa -și facă publicitate, campanii de presă la comandă, presiuni exercitate asupra
deciziei politice, în vederea obținerii de ava ntaje ”.125 Existența acestor practici imorale a fost
anticipată încă din 2002 de către Dumitru Tinu, care „ avertiza în privința riscului pe care îl
presupun concentrările de capital din domeniu « Această situație nu poate decât să ducă la
disfuncții sociale grave, cu consecințe imprevizibile și greu remediabile, libertatea presei fiind
strivită sub impactul conflictelor dintre stat și deținătorii capitalului.» Apare pericolul
concentrărilor de capital în domeni ul mass -media și deturnarea rolului acesteia spr e sprijinirea
unor forțe obscure, care îi asigură mijloacele financiare.”126
Așadar, se poate observa c ă acestă temă a libertății jurnalistului este mult mai complexă
decăt pare la prima vedere, iar codurile deontologice, în forma actuală, nu au nici putere de
îndreptare a problemelor existente, nici de prevenire a altora. Chiar dacă această libertate a fost
cenzurată de -a lungul multor ani prin exercitarea a supra jurnaliștilor a diverselor presiuni
politice, economice sau de altă natură, trebuie să se recuno ască faptul că nici astăzi lucrurile nu
stau mult mai bine în ceea ce privește acest aspect. În plus, se practică și autocenzura, jurnalistul
fiind cumva între cerințele proprii și condițiile impuse de sitemul politic, economic sau chiar
patronal , uneori.

125 Melania Cincea, „Pledoarie pentru o presă curată – libertatea de exprimare nu este sinonimă cu linșajul mediatic”,
în: 22( București), tom An 24, nr. 6, februarie 2013 , pp. 8 -9
126 Carmen Monica Cercelescu, Regimul juridic al presei. Drepturile și obligațiile jurnaliștilor , Editura Teora,
București, 2002, p. 15

38
3. Dilemele jurnalistului cu „ iz” etic și juridic
3.1 Principalele direcții ce trebuie asumate de jurnalist în dobândirea
profesionalismului

De-a lungul carierei sale jurnalistul , are de înfruntat o serie lungă de probleme în privința
cărora trebuie să ia cele mai bune decizii, atât din punct de vedere juridic, dar și din punct de
vedere etic. Atunci când publicul sesizează nenumărate încălcări ale normelor morale, fapte și
evenime nte relatate doar pe jumătate, singurul ce are de suferit este agentul media. Credibilitatea
publicului în aceștia se va diminua, iar prestigiul, precum și profesionalismul jurnalistului vor fi
puse la îndoială, acestea fiind lucruri esențiale pentru el și pentru domeniul în care activează.
Oricum, lucrurile nu stau prea bine, jurnalistul pierzând din încrederea publicului tot mai mult pe
zi ce trece . „ Dacă, în 2006, încrederea în presă se ridica la 60%, în 2014 doar 32% dintre
respondenții sondajului INSCOP îi acordau încredere ridicată ”.127 Chiar dacă munca sa se
desfășoară contra cronometru și presiunile apasă asupra sa din toate părțile, acesta trebuie să țină
cont că se află în serviciul public, iar vocația sa este de a aduce la cunoștința cetățenilo r
informații de interes major despre mediul înconjurător. În relatarea lor, așa cum a fost evidențiat
în capitolele precedente, trebuie să țină seama de o serie de norme, cum ar fi adevărul,
obiectivitatea, echitatea, exact itate, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești. Încălcări ale
acestora, precum calomnia, înșelăciunea, încălcarea dreptului la viață privată, implicarea în
conflicte de interese, insulta, delictele de opinie, ofensa și alte fapte de acest gen nu vor aduce
nimic bun pentru cari era practicianului mass -media, în afara oprobriului public.
Pentru a putea evita astfel de situații, jurnalistul trebuie să cunoască legislația care se
ocupă de reglementarea muncii sale, dar și codurile etice care vin în completarea acesteia, fiind
ca o extensie a sa. Despre importanța cunoașterii n ormelor etice amintește și Antonio Sandu : „
accesarea și însușirea valorilor etice fundamentale se impun în dobândirea profesionalismului,
ele constituindu -se împreună cu ansamblul normelor și principiilor mora le, într -o veritabilă
propedeutică, într -un organon pentru buna desfășurare a mecanismelor implicate de exercitarea

127 Brândușa Armanca, „ Ce << like>> publicul și viitorul mass -media”, în: 22 ( București) , v. An. 25, nr. 1 (1294),
ianuarie 2015, p. 4

39
profesiei ”.128 Una fără cealaltă, nu pot duce la îndeplinirea funcției esențiale a jurnalistului într –
un mod satisfăcător, nerespectând în ace lași timp responsabilitatea socială pe care o are față de
opinia publică. În plus, atunci când asupra sa se exercită presiuni politice, economice, patronale
sau de altă natură , cărora nu le poate face față, singura opțiune pe care o are este de a se
autoap ăra cu ajutorul normelor etice și juridice. Acestea, pe lângă faptul că prescriu o serie de
obligații ale jurnalistului, îi oferă și modalități de protecție fizică și psihică. În lipsa cunoașterii
reglementărilor aduse de cele două domenii, această autopro tecție nu se poate realiza. De
asemenea, dacă jurnaliștii „ nu sunt familiarizați cu legea și cu codurile etice sau le aplică în mod
neglijent sunt responsabili atât față de ei înșiși, cât și față de angajatorul lor, indiferent că au
vechime sau sunt la în ceput de drum ”.129
În ceea ce privește dilemele etice cu care se confruntă jurnalistul, Keeble Richard
consideră că acestea apar strict din cauza lui și a alegerilor pe care le face. El împarte dilemele în
dileme esențiale și secundare, și consideră că cele secundare apar în urma alegerilor pr incipale pe
care le face ziaristul. De exemplu, „ George Orwell a fost unul dintre cei mai buni jurnaliști ai
secolului trecut, un bun cunoscător al importanței deciziilor etice esențiale. Pentru el, presa
convențională nu reprezenta altceva decât foile de propagandă ale patronilor bogați. Astfel,
decizia lui esențială a fost de a -și direcționa producția jurnalistică ( deși nu în întregime) spre
ziare obscure, mai degrabă de stânga ”.130 Cu toate acestea, nu toți jurnaliștii ar proceda astfel și
asta nu este u n lucru rău, deoarece avem nevoie de profesioniști și în celelalte tipuri de presă,
mai populare. Poate unii nu pot renunța la câștigul financiar însemnat pe care îl obțin, la
prestigiul, popularitatea și recunoașterea de care dispun sau poate din alte mot ive și de aceea nu
pot renunța la ceea ce fac și la ziarul/ postul TV în care își pun și ei amprenta. Cu toate acestea ,
observă și ei neregulile ce au loc în jurul lor, dar nu numai, fiind și ei implicați uneori în aces tea.
Întrebarea ce apare acum vi zează modul de comportament, atitudinea ce trebuie adoptată în acele
momente. Răspunsul principal are în centru cunoașterea legislației și a codurilor etice, aplicarea
lor cu strictețe și invocarea acestora în vederea apărării de eventualele abuzuri.
Astfel, j urnalistul „ are datoria primordială de a relata adevărul, indiferent de consecințele
ce le -ar putea avea asupra sa, obligație ce decurge din dreptul constituțional al publicului de a fi

128 A. Sandu, op. cit. , p. 14
129 R. Keeble, op. cit. , p. 311
130 Ibidem , p. 301

40
corect informat ”.131 Pe lângă aceasta se impune, ca și o extensie a sa venind în același timp și ca
o completare a acestei obligații, datoria sa de a relata evenimentele, faptele cu exactitate și
obiectivitate. „ << A spune lucrurile așa cum sunt >> este o responsabilitate esențială a jurnaliștilor
și a instituțiilor de presă. A promova informații greșite reprezintă un deserviciu adus opiniei
publice și o cale sigură de erodare a credibilității jurnalismului ”.132
În orice cod de conduită etică jurnalistică este prezentată încă din primele pagini datoria
jurnalistului de a spune a devărul cu orice preț. ( Anexa 3 ) Opusul acestei condiții este
reprezentat de înșelătorie, „ adică intenția deliberată de a induce în eroare ”133, iar atunci când se
face referire la persoane, „ publicându -se declarații sau concluzii false despre cineva și ca re
afectează reputația acelei persoane ” avem de -a-face cu calomnia sau defăimarea. Pentru a
reprezenta mai bine problemele aduse de încălcarea acestui principiu jurnalistic esențial voi
aduce în discuție cazul „ Profitorilor de pe urma avorturilor ”. 134 În cadrul acestuia sunt prezente
mai multe probleme etice, însă accentul este pus pe intenția de înșelare. „ În mai 1978, Chicago
Sun- Times a primit informații de la o sursă demnă de încredere că femeile din patru clinici de pe
Michigan Avenue urmau proce duri medicale inutile în vederea avortării. Sursa, o oficialitate
guvernamentală care a insistat să rămână anonimă, pretindea că, în fiecare an, su te de femei e rau
fals informate de către personalul clinicilor în privința sarcinii. Aparent, peste 60.000 de avorturi
erau făcute la aceste clinici al căror scop era exclusiv profitul ”.135 În aceste condiții, un grup de
jurnaliști de investigație s -au dus în spital pentru a ve rifica informațiile primite și a le testa
autenticitatea. Pentru a se asigura că vor prim i ceea ce vor și pentru a afla mai multe, ei s -au
angajat în spital, ca infirmiere și consilieri. Una dintre investigatoare, care fusese angajată la o
clinică de pe „ Magnificent Mile din Chicago ” ( erau patru astfel de centre medicale),
descoperise că fem eilor li se spunea că sunt însărcinate, cu toate că testele ieșeau negative, iar la
mai mult de 10% dintre acestea li se recomanda avortul. Chiar dacă jurnaliștii nu erau implicați
în procesul de intervenție chirurgicală, ei intrau în contact cu femeile at ât înainte cât și după
acesta. Astfel, au aflat detalii terifiante: „ pe o perioadă de patru luni, au observat avorturi făcute
unor femei în stadii av ansate de graviditate, anestezice incorect administrate, personal al clinicii
care practica medicina fără licență, fraudă și practici nepotrivite. S -au înregistrat complicații

131 A. Rogojanu, op. cit. , p. 51
132 A. Onciu, op. cit. , p. 18
133 R. Keeble, op. cit. , p. 311
134 Ch. G. Clifford, M. Fackler, K. B. Rotzoll, K. B. McKee, op. cit. , pp. 66 -69
135 Ibidem , p. 66

41
frecvente și chiar mai multe decese ”.136 În ceea ce privește dovezile ce trebuie să vină în sprijinul
observațiilor directe, jurnaliștii au xeroxat peste o sută de fișe medicale din clinic i, acest lucru
reprezentând un fapt de încălcare a legii din Illinois. „ Seria de articole despre profitorii de pe
urma avorturilor a fost publicat în Sun-Times în noiembrie 1978. Consecința a fost că statul a
elaborat legi noi pentru a reglementa activita tea clinicilor de avorturi cu paciente nespecializate.
Două d intre clinicile de pe Michigan A venue au fost închise – una definitiv – și mai mulți medici
implicați au părăsit statul. Un medic a fost trimis la închisoare. Una dintre clinici a dat în
judecată Sun-Times și asociația; procesul a fost apoi anulat ”.137
O situație asemănătoare a avut loc în anul 1887 când „ jurnalista americană Nellie Bly se
interna, la cerere, în ospiciul Blackwell ’s Island. Scopul ei era să afle cum sunt tratate acolo
femeile consi derate bolnave mintal ”.138 Astfel, a descoperit tratamentul șocant ce le era aplicat
acestora, cum ar fi violența fizică, umilințele, izolarea. Acest caz a fost mediatizat de către New
York World , prilej cu care instituția a fost reformată din bani publici. De asemenea, un jurnalist
de origine germană, „ Gunter Wallraff a devenit celebru datorită reportajelor sub acoperire
publicate în presa cotidiană. Pentru a documenta poveștile cuprinse în ultima carte a sa ( Printre
perdanții celei mai bune lumi ) s-a degh izat în imigrant somalez ajuns în Bavaria, în om al străzii
la Frankfurt, în angajat robotizat al unul call -center, în măturător. Pentru Wallraff, deghizarea e o
armă, un instrument de lucru pentru a observa, înțelege, arăta și rezolva inechități sociale ”.139 Și
în prezent se practică această formă de înșelăciune, în Franța difuzându -se o serie de emisiuni
numită Les Infiltres ce provoacă același tip de controverse ca și reportajele amintite mai sus. „ În
centrul atenției nu au fost descoperirile ( cu adevărat) senzaționale ale reporterilor sub acoperire,
ci statutul jurnalistului și limitele profesiei ”.140 Întrebarea ce apare es te dacă această formă de
înșelătorie reprezintă un act etic și legal? Din punct de vedere etic și conform principiilor etice,
părerile sunt împărțite. Conform Codului Deontologic unic adoptat în octombrie 2009, prin
articolul 16, alineatul 1 acest lucru es te permis: „ Ca regulă generală, jurnalistul va obține
informații în mod deschis și transparent. Folosirea tehnicilor speciale de investigație jurnalistică
este justificată atunci când există un interes public și când informațiile nu pot fi obținute prin a lte

136 Ibidem , p. 67
137 Ibidem
138 Martin Matei, „ Infiltrații ”, în: Dilema veche , v. An. 7, nr. 331, iunie 2010, p. 19
139 Ibidem
140 Ibidem

42
mijloace ”.141 De asemenea, potrivit principiului utilitarismului, jurnaliștii au procedat corect,
deoarece prin dezvăluirea acestor informații au produs un bine mai mare în comparație cu răul.
Însă, potrivit lui Kant , încălcarea legii nu este permisă, de oarece din punct de vedere legislativ ,
înșelăciunea este condamnabilă, deci interzisă prin articolul 244 din Legea Penală. Acestea sunt
aplicabile în România, însă în Franța „ un articol din charta jurnaliștilor precizează obligația de a
nu folosi metode n eloiale pentru a obține informații ”.142
Dacă această tehnică este în mare parte acceptată, fiind și larg răspândită, calomnia ,
realizată tot prin nerespectarea principiului adevărului, exactității și obiectivității este de
neconceput. Calomnia este negativă, deoarece reprezintă „ legea majoră care limitează libertatea
exprimării ( în SUA). În esență, calomnia poate fi definită în două cuvinte: prejudicierea
reputației ”.143 În România, calomnia și insulta sunt consider ate infracțiuni, însă definirea lor
creează multe ambiguități. ( Anexa 4) „ Aparent, rigorile/ severitatea pedepsirii delictului de
calomnie ar inhiba libera exprimare, adică, dreptul de a critica. În realitate însă, critica bazată pe
fapte controlabile/ d emonstrabile adevărate, nu intră sub incidența nici unui delict. ( … ) Spre
exemplu, << În opinia mea X este un mincinos >> – este calomnie, pentru că implică un fapt fals. [
În schimb ]: << În opinia mea, X dă dovadă de o ignoranță abisală acceptând învăț ăturile lui Marx
și Lenin >> – nu este calomnie ”.144 Cu alte cuvinte, când critica se bazează pe fapte adevărate,
exacte și se referă la viața publică a unei persoane, nu la cea privată, aceasta nu constituie un act
de calomnie.
În legătură directă cu acest drept al persoanei la reputație se află dreptul la viață privată. „
Din dorința de a satisface cerințele publicului, indiferent de cât de extravangante sau lipsite de
bun gust ar fi acestea, instituțiile media neglijează deseori dreptul individului la via ță privată ”.145
Acest drept este garantat de Constituția României prin articolul 26, alineatul 1 privind Viața
intimă, familială și privată: „ Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și
privată ”.146 De asemenea, și Codul Civil prin ca pitolul II, secțiunea a 3 -a, articolul 71 garantează

141 Cod deontologic unic , http://media.hotnews.ro/media_server1/document -2009 -10-25-6353156 -0-codul –
deontologic -unic.pdf , accesat la data de 25 mai 2017, articolul 16. Tehnici speciale de colectare a informațiilor
142 M. Matei, op. cit. , în: loc. cit.
143 C. F. Popescu, op. cit. , p. 1 86
144 Ibidem , pp. 198 -199
145 A. Onciu , op. cit. , p. 93
146 Constituția României , http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339 , accesat la data de 25 mai 2017, articolul 26 ,
alineatul 1

43
acest drept: „ Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private ”.147 La nivel
internațional, Convenția Europeană a Drepturilor Omului asigură respectarea dreptului în
discuție, prin articolul 8, iar Declarația Universală a Drepturilor Omului prin articolul 12.
Acestea nu sunt singurele documente juridice existând și altele. De aici reiese faptul că acest
drept este unul de importanță crucială. În plus, Codul deontologic unic consemnează garant area
acestui drept prin articolul 9, însă în alineatul 2 este subliniat faptul că „ amestecul în viața
privată este permis numai atunci când interesul public prevalează în fața protecției imaginii
persoanei. În astfel de cazuri, îi este permis jurnalistulu i să prezinte fapte și informații care
privesc viața privată ”.148 Pe lângă toate acestea foarte multe coduri etice aduc în discuție acest
drept. ( Anexa 5) Tot acestea detaliază câteva situații în care încălcarea acestui drept este
justificabilă: „ căutarea sau dezvăluirea unei infracțiuni, protejarea sănătății cetățenilor,
prevenirea comiterii unor ilegalități sau abuzuri ”.149
Pentru exemplificare este binecunoscut cazul Elenei Lavric150 în privința căruia CEDO a
luat o decizie abia în anul 2014. Totul a plecat de la o serie de articole pe care le -ar fi scris u n
jurnalist, în care procurorul Lavric ar fi fost acuzată de diverse lucruri ce țin de viața sa privată și
profesională. Aceasta, „ era procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț și se
ocupa, printre altele, de dosarul unei femei, A.B., pentru care ar fi solicitat începerea urmăririi
penale, << pe nedrept >>, scrie jurnalistul A.S., în cotidianul România Liberă , în do uă cazuri
distincte ”.151 Acesta o acuzase că a primit mită și a falsificat rechizitorii. Procurorul Elena Lavric
se ocupa de situația unui spațiu comercial din Piatra Neamț, aparținând unui individ, S.E., dar pe
care A.B. îl ocupase ilegal, nedorind să -l păr ăsească. Procurorul șef respinge cererea Elenei
Lavric de urmărire a lui A.B., ceea ce îl determină pe jurnalist să lanseze două articole de presă –
„ Corupție judiciară. Procuroarea Lavric a falsificat două rechizitorii ” și „ Elena Lavric –
procuroarea care falsifică rechizitorii ”. Chiar dacă Procurorul șef refuzase urmărirea penală a lui
A.B., Elena Lavric continuă să strângă dovezi împotriva sa, ceea ce îl face pe jurnalist să afirme
că primește mită din partea proprietarei spațiului comercial, S.E., arătâ nd cum aceasta îi aducea

147 Codul Civil , http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/175630 , accesat la data de 25 mai 2017, articolul 71
148 Cod deontologic unic , http://media.hotnews.ro/media_server1/document -2009 -10-25-6353156 -0-codul –
deontologic -unic.pdf , accesat la data de 25 mai 2017, articolul 9
149 A. Onciu, op. cit. , p. 108
150 Otilia Găinar, „ Liberatea de exprimare a jurnalistului vs. dreptul la reputație al magistratului. Verdict: România
condamnată la CEDO” , în: R. N. Radu (coord.), op. cit., pp. 216 -217
151 Ibidem, p. 216

44
acasă produse alimentare. Este refuzată din nou cererea de urmărire penală, S.E. rămâne
propreietară de drept, iar în urma articolelo r publicate de A.S., procurorul are parte de patru
anchete în urma cărora nu se dovedesc adevărate speculațiile jurnalistului. „ Pe motiv că i -au fost
lezate reputația și demnitatea, Elena Lavric înaintează o acțiune în instanță împotriva
jurnalistului pentru calomnie pe 15 aprilie 2002 ”.152 În primă instanță aceasta câștigă, însă la
rejudecarea procesului pierde, lucru ce o face să apeleze la CEDO, înaintând un proces contra
statului român în 2005. În cele din urmă, în anul 2014 reclamanta câștigă procesul,
recunoscându -i-se nerespectarea dr eptului la viață privată din partea jurnalistului.
Astfel, jurnaliștii trebuie să fie foarte atenți atunci când aduc în conținutul agendei
publice informații despre viața privată a unor personalități, vedete, politicieni, autorități. Această
meditație se d esfășoară zilnic în redacțiile profesioniste, în foarte multe situații, mereu sub
presiunea dead line-ului. După cum a evidențiat și cazul precedent, de multe ori, decizia corectă
din punct de vedere etic nu este ușor de luat.
În ceea ce privește conflict ul de interese, acesta este criticabil atât din punct de veder e
juridic, dar și etic. Primul lucru ce ar trebui respectat cu strictețe , de orice jurnalist, privește
îndeplinirea funcției sale, respectiv , datoria de a informa corect publicul, iar acest lucr u poate fi
realizat doar prin mențienerea independenței profesionale. Atunci când apare conflictul de
interese, independența jurnalistului dispare. „ El nu trebuie să se implice în activități ce ar putea
compromite integritatea sau diminua cr edibilitatea l ui, ori a instituț iei de presă la care
lucrează ”.153 Pentru a evita astfel de situații , jurnalistul trebuie să respecte o regulă de bază a
profesiei sale , conform căreia „ jurnaliștii au obligația să -și sevească numai ziarele la care scriu
și cititorii lor ( … ) Jurnalistul nu trebuie să datoreze loialitate nimănui ”.154 Potrivit organizației „
Transparency International ”, conflictul de interese este dat de „ situația în care un individ sau o
entitate pentru care lucrează, fie că este vorba de un guvern ( entitate publică), o companie, o
instituție media sau un ONG, se confruntă cu alegerea între datorie și nevoile slujbei și propriile
interese private ”.155 Din punct de vedere legislativ, în România, conflictul de interese este definit
prin comparație cu actu l de corupție. Acesta „ devine infracțiune dacă s -a consumat, iar celălalt

152 Ibidem
153 A. Onciu, op. cit. , p. 43
154 F. Ioncioaia, op. cit. , p. 123
155 Cecily Rose , Corruption and conflicts of interest in the United Kingdom , Editura Edward Elgar Publishing,
Northampton – Massachusetts, 2014, pp. 151 -152, apud: Manuela Preoteasa, „ Conflictul de interese” , în: R. N. Radu
( coord.), op. cit. , p. 182

45
este blamabil și în condițiile în care este doar potențial ”.156 De asemenea, Codul Penal clarifică
acest aspect prin articolul 301: „ Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s -a obținut, direct sau
indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său , pentru o rudă sau pentru un afin până
la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s -a aflat în raporturi comerciale ori de
muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat sau beneficiază de foloase de orice
natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a
ocupa o funcție publică ”.157 Se stabilește astfel la modul general acest aspect, neexistând un
document cu putere legislativă privind jurnalistul sau instituțiile media. Din punct de vedere etic ,
este reglementat prin articolul 3 potrivit căruia „ jurnalistu l nu trebuie să se afle într -o situație de
conflict de interese ”158, obligația mass -media de a face o distincție clară între activitățile
economice și cele jurnalistice, interzicerea jurnalistului de a face parte dintr -un partid politic și
datoria de a da o dată pe an o declarație de interese spre opinia publică. Acest su biect este unul
foarte complex și -l voi aborda mai pe larg în capitolul următor. În continuare voi prezenta cazul
„ Roșia Montană – interesul public vs. interesul comercial ”.159 Media românești încetează la un
moment dat, după lungi dezbateri în spațiul publi c, să mai scrie sau să publice articole despre
situația din Roșia Montană. Aceasta avea loc în perioada în care se dorea începerea explorării
resurselor de aur din Munții Apuseni. Faptul că nu apăr eau informații noi nu însemna că acolo nu
se mai întâmpla n imic, deoarece reclamele privind Roșia Montană erau întâlnite la tot pasul.
Astfel, presa românească a fost finanțată de către „ Roșia Montană Gold Corporation ( RMGC) ”,
iar în schimbul menținerii acesteia, presa a ales să nu mai pubice informații negative și să nu mai
mediatizeze această situație. Nici o acțiune din cele desfășurate în perioada 2011 -2012 nu a mai
fost adusă la cunoștința publică : „ 2011 este anul în care au început primele lucrări de cercetări
arheologice și anul în care la Roșia Montană a fost construită o stație -pilot de tratare a apelor
acide, finanțată de RMGC, potrivit informațiilor publicate pe site -ul companiei – www.rmgc.ro -.
Tot în acest an, Ministerul Mediului și Pădurilor a supus consultării pu blice documentația de
evaluare a impactului asupra mediului, existând o mulțime de dezbateri aprinse privind acest

156 M. Preoteasa, op. cit. , în: loc. cit. , p. 182
157 Codul Penal , http://legeaz.net/noul -cod-penal/art -301, accesat la data de 25 mai 2017, articolul 301
158 Cod deontologic unic , http://media.hotnews.ro/media_server1/document -2009 -10-25-6353156 -0-codul –
deontologic -unic.pdf , accesat la data de 25 mai 2017, articolul 3
159 Andreea Stoica, „ Cazul Roșia Montană – interesul public vs. interesul comercial” , în: R. N. Radu ( coord.), op.
cit., pp. 226 -228

46
proiect minier. Acadamia Română și -a reafirmat dezacordul total față de proiect („ Precizare ”,
2011). Au existat, de asemenea, mai multe disc uții privind modificările la Legea minelor ,
proteste ale ONG -urilor, precum și inițiative de includere a patrimoniului de la Roșia Montană în
patrimoniul UNESCO ”.160 Motivul este unul foarte simplu: „ RMGC era printre singurele
companii care mai cumpărau spațiu publicitar, iar teama că ar fi existat posibilitatea de a pierde
contractul de publicitate era mare. Un jurnalist povestea atunci că, înainte să apară reclamel e
cumpărate de RMGC, ziarul la care lucra adoptase o poziție împotriva proiectului. ( … ) În plus,
în redacție, șefii puneau direct și clar: nu se poate scrie despre Roșia Montană pentru că RMGC
cumpără publicitate ”.161 Situația nu era una singulară, acest fapt fiind prezent în mai multe
publicații. Totul s -a terminat în anul 2013 , atunci când RMGC nu a mai acordat suficientă
finanțare ziarelor, iar acestea au reînceput să scrie despre evenimentele ce aveau loc la Roșia
Montană și despre protestele ce aveau loc în marile orașe.
Astfel, se ajunge la concluzia potrivit căreia „ în România, presa comercială pare să
urmeze un model liberal, în care scopul principal este obțienerea profitului, iar strategia
întreprinderilor de presă este în concordanță cu acest s cop”.162
Despre relația jurnalistului cu sursele se poate spune că acest aspect este reglementat în
mod explicit atât în legislație, cât și în codurile etice. Prin articolul 15, alineatul 1, din Codul
deontologic unic este asigurată protecția surselor: „ Jurnalistul are obligația de a păstra
confidențialitatea surselor în cazul în care acestea solicită acest lucru, dar și în cazul în care
dezvăluirea identității surselor le poate pune în pericol viața, integritatea fizic ă și psihică sau
locul de muncă ”.163 De aici reiese faptul că acesta este un drept al sursei, ce nu îi poate fi
amputat , stând tot în mâinile sale decizia de a renunța la el. În același timp este și o obligație, dar
și un drept al jurnalistului, ce poate fi invocat în instanță și nu numai, atu nci când i se cere
acestuia să -și dezvăluie sursele. De asemenea, o lege națională care prevede dreptul și obligația
de protecție a sursei este Legea Audioviualului nr.504/2002 . În articolul 7, alineatul 2 se
menționează că , ,Orice jurnalist sau realizator de programe este liber să nu dezvăluie date de

160 Ibidem , p. 227
161 Ibidem
162 Ibidem, pp. 227 -228
163 Cod deontologic unic , http://media.hotnews.ro/media_server1/document -2009 -10-25-6353156 -0-codul –
deontologic -unic.pdf , accesat la data de 25 mai 2017, articolul 15, aline atul 1

47
natură să identifice sursa infomațiilor obținute în legătură cu activitatea sa profesională ”.164 La
nivel internațional, unul dintre documentele în care este reflectat dreptul agenților media de a nu
divulga identitatea surselor se numește Recomandarea nr. R7(2002) a Comitetului de Miniștri ai
Consiliului Europei adoptată în data de 8 martie 2000. În acest articol este consemnat faptul că
protecția surselor de informații reflecă „ ansamblul de norme j uridice, proceduri, structuri, prin
care se garantează și asigură siguranță psihică, fizică, juridică, socială, e conomică a sursei de
informații ”.165 De asemenea, este amintit și faptul că ,,exercitarea de către ziariști a dreptului lor
de a nu divulga surs ele de informații poartă cu sine îndatoriri și responsabilități, exprimate în
Art. 10 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ”.166 În
plus, și Legea nr.8/1996 privind dreptu l de autor și drepturile conexe, invocă acest drept al sursei
prin articolul 9, alineatul 1.
Pe lângă acestea , mai sunt câteva docum ente atât la nivel internațional, cât și național ,
care reglementează acest drept, însă voi continua cu prezentarea unui ca z în care jurnaliștii de la
mai multe redacții încalcă dreptul sursei la confidențialitate, chiar dacă aceasta a precizat de la
început că vrea să rămână anonimă.167 Dan Cohen era însărcinat cu realizarea campaniei
electorale a lui Wheelock Whitney, un repub lican independent, care a candida pentru ocuparea
funcției de guvernator al statului Minnesota. Gary Flakne era procuror districtual și candidat în
fosta legislatură republicană, iar acesta a descoperit înainte de alegeri cu o săptămână, informații
comprom ițătoare despre Marlene Johnson, candidată din partea opoziției. În trecut aceasta a fost
arestată pentru că furase șase dolari. Cohen a decis să dezvăluie această informație jurnaliștilor: „
Am niște documente care s -ar putea să aibă sau nu legătură cu un candidat la viitoarele alegeri.
Dacă dumneavoastră îmi promiteți confidențialitatea , adică îmi promiteți că voi fi tratat ca o
sursă anonimă, că numele meu nu va apărea în nici un material legat de aceste informații și că nu
mă veți forța să -mi dezvălui s ursa, atunci eu vă voi furniza acele documente ”.168 Astfel, acesta ,
în virtutea promisiunii pe care o făcuse ră jurnaliștii de la cele patru edituri că îi vor respecta
anonimatul, a dezvăluit informațiile. Editorii de la Star Tribune , au trimis un jurnalist să verifice

164 Legea Audioviualului nr.504/2002 , http://legislatie.resurse -pentru -democratie.org/legea/504 -2002.php , accesat la
data de 25 mai 2017, articolul 7, alineatul 2
165Reco mandarea nr. R7 privind protecția surselor ,
http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/Protectia -surselor -de-informat55.php , accesat la data de
25 mai 2017
166 Ibidem
167 Ch. G. Clifford, M. Fackler, K. B. Rotzoll, K. B. McKee, op. cit. , pp. 90 -91
168 Ibidem, p. 90

48
dacă aceste informații sunt adevărate, iar numele lui Gary Flakne apărea pe lista ultimelor
persoane care au verificat raportul doamnei candidat la rapoartele judiciare. De asemena, acesta
fiind contactat a recunoscut c ă obținuse acele informații pentru Cohen. Un alt jurnalist al
publicației a fost pus să ia legătura cu Dan Cohen pentru a -l mai întreba o dată dacă poate să îi
fie dezvăluită identitatea, moment în care acesta a refuzat cu vehemență propunerea. Pe 28
noiem brie 1982, ziarul publică un articol cu titlul „ Arestarea lui Marlene Johnson, dezvăluită de
Whitnez Ally ”. Articolul descria în detaliu toate cele săvârșite de către candidată , fiind menționat
și numele lui Cohen drept sursă, precum și faptul că acesta s e ocupă de campania electorală a lui
Wheelock Whitney. Pe lângă acesta și ziarul Dispatch și-a încălcat promisiunea de a respecta
anonimatul sursei, iar celelalte două ziare , Associated Press și WCCO -Tv au decis fie să
dezvăluie știrea, d ar ținându -și prom isiunea făcută sursei, fie să nu relateze nimic despre acest
eveniment. Însă, ziarul Star Tribune nu s-a oprit aici, ci pe 29 octombrie a mai publicat un articol
în care îl critica pe Cohen pentru tertipurile la care a ajuns să apeleze, precum și o caricat ură care
înfățișa un scamator, pe nume David Cohen. Lucrurile nu au rămas fără consecințe, Cohen
intentând un proces prin care îi acuza pe cei de la cele două ziare că nu i -au respectat dreptul de
protecție, exagerând și cu mult lucrurile pe care le spuses e el, distorsionându -le chiar. Opt luni
mai târziu, un juriu i -a oferit câștig de cauză acestuia, considerând că „ ambele ziare avusese ră
relații contractuale cu Cohen, relații pe care le -au încălcat ”.169
Ceea ce se cuvine menționat în acest context este faptul că atât aceste două ziare
condamnate , cât și altele , susțin faptul că relația sursă -reporter nu este una contractuală și că
această chestiune poate fi înțeleasă doar în termeni de libertate a presei, garantată de actele
legislative în vigoare. Însă, nerespectarea acestei norme, dar și a altora , nu aduce nimic bun
pentru ziarul respectiv. În primul rând , credibilitatea publicului în el se va diminua, apoi sursele
se vor gândi de două ori înainte să mai facă dezvăluiri publicației sau chiar o vor evita . Astfel,
redacțiile își asumă prin politica lor editorială faptul că nu vor dezvălui numele surselor, însă
unele au int roduse și căteva excepții în care vor face contrariul. ( Anexa 6)
Acestea reprezintă o mică parte din mulțimea de dileme cu care se confruntă agentul
media zilnic și pentru care trebuie să găsească cea mai potrivită soluție. În mod evident , ele
trebuie să fie atât în limitele legale, cât și în cele etice. Sunt și reglementări care vin în sprijinul
său, însă un act care să conțină răspu nsuri la toate pro bleme le nu există nicăieri în lume și nici nu

169 Ibidem , p. 91

49
poate fi alcătuit un astfel de document. Ține și de simțul etic al fiecărui jurnalist, de pregătire a
acestuia, de conștiința sa, dar după cum s -a putut observa , și de cunoașterea legilor și no rmelor
etice care reglementează domeniul media, ca deciziile unui jurnalist să fie printre cele mai bune.
Legile și principiile etice sunt doar puncte de reper, care , dacă sunt analizate și interpretate
corect , pot conduce munca jurnalistului pe drumul cel bun și o pot ușura în mod semnificativ . În
concluzie, cele două domenii trebuie în mod obligatoriu cunoscute de fiecare jurnalist care se
dorește a fi numit profesionist. Ele prescriu atât obligațiile și datoriile pe care le are agentul
media, dar și drep turile și libertățile de care beneficiază, iar aceastea pot fi invocate în instanță
sau în fața puterilor politice, economice, patronale sau de altă natură pentru a se apăra pe sine,
precum și munca sa.

3.2 Emilia Șercan, o jurnalistă cu conștiința încărc ată

Cazul în care este implicată jurnalista Emilia Șercan este unul ce se încadrează în rândul
conflictelor de interese, dar nu numai, fiind și un caz tipic în care este implicată conștiința unui
astfel de agent media. Așa cum am evidențiat în capitolul anterior, jurnalistul are atât obligația,
cât și responsabilitatea de a da dovadă de loialitate față de instituția media la care lucrează și față
de publicul pe care trebuie să -l înștiințeze în mod adevărat, obiectiv și exact despre cele petrecute
în mediul înconjurător. Chiar dacă presiunile apasă asupra sa din toate părțile, agentul media
trebuie să -și păstreze independența, să nu se lase pradă compromisurilor. Acestea, pe viitor, îl
pot afecta atât la nivel fizic, dar mai ales din punct de vedere psihic, așa cum se va putea observa
și în cazul de față. După cum afirma și „ corespondentul de război al BBC John Simpson: << Tot
ceea ce poți face este să te asiguri că ai conștiința curată în măsura pe care ți -o permite o p rofesie
plină de compromisuri și nesiguranță >>”.170
Emilia Șercan este jurnalist de investigație, începând să lucreze în presa locală în 1996,
iar din 2000 activează în presa centrală. Este doctor î n Știi nțele Comunicării, fiind în prez ent
lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din
București. În perioada 2003 – 2008, a condus un departament de investigații la Evenimentul zilei .

170 R. Keeble, op. cit. , p. 301

50
Din februarie 2008 până în iulie 2009 a coordonat departam entul de i nvestigații în trustul
Realitatea -Cațavencu .171 Aceasta este foarte apreciată atât de publicul său, cât și de către colegii
de breaslă, datorită muncii admirabile pe care o face. Ea a dat în vileag mai multe cazuri de
plagiat ale politicienilor rom âni, precum și alte cazuri de corupție, minciună, înșelătorie. O lungă
perioadă de timp și -a făcut profesia „ ca la carte ”, părând de neînvins în denunțarea cazurilor de
injustețe produse de „ mai marile Puteri ale României ”. Părea plină de siguranță, înde plinindu -și
vocația cu devotament, în conformitate cu legile juridice și normele morale în vigoare. Acest fapt
este confirmat de mai multe articol e, precum și de către colegi ai săi: „… și am toată admirația
pentru ceea ce a reușit să facă Emilia Ș ercan în ultimii ani. A fost << tare>>. S-a luat la trântă cu
mai-marii zilei, a făcut muncă de chinez bătrân care -și petrece viața sculptând, cu migală , o
corabie pe un bob de orez; a strâns probe, a arătat unei Românii întregi că mai-marii zilei,
indiferent de culoare a politica, sunt goi precum împăratul din poveste. Că doctoratele lor sunt <<
copy -paste >>. Plagiate grosolane . A preluat “pietricica” Victor Ponta (care și -a construit întrega
carieră pe baza unui furt intelectual), ș i l-a rostog olit la vale, până a reușit să creeze o avalanșă.
Nu, munț ii nu s -au muta t din loc. Dar politicienii au încetat a se mai înghesui la doctorate luate
<< din pix >>. La scara realității românești, e un succes uriaș ”.172
Însă, aceasta a devenit virală, fiind implicată în foarte multe controverse în urma
participării sale alături de Cătălin Tolontan, la emisiunea Eugeniei Vodă, de pe TVR1 – „
Profesioniștii ”- difuzată pe data de 01 aprilie 2017. Se cuvine a fi menționat faptul că această
emisiune nu este în direct, filmările fiind mult mai lungi decât se arată pe post, însă din ele sunt
luate bucăți de dialog, iar apoi sunt montate fragmentele considerate interesante. Parcă
anticipând oarecum cursul poveștii, Eugenia Vodă o întreabă încă din primele minute pe Emi lia
Șercan dacă este adevărat că pe vremea în care lucra la un trust privat ( aici fiind vorba despre
Realitatea Media deținută pe atunci de către omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu) ar fi câștigat în
jur de 8.500 de euro pe lună. Jurnalista a confirmat acest lucru, adăugând că atunci nu era un
simplu reporter, ci conducea un întreg departament de investigații și avea foarte multe obligații.
Acest lucru se întâmpla în anul 2008, atunci când Emilia Șercan lucra la ziarul Evenimentul Zilei ,

171 Ana Maria Anițoiu, Emilia Șercan explică plecarea din emisiunea ”Profesioniștii”: Am cerut de câteva ori să fie
oprită filmarea, Eugenia Vodă a refuzat , https://www.news.ro/cultura -media/emilia -sercan -explica -plecarea -din-
emisiunea -profesionistii -am-cerut -de-cateva -ori-sa-fie-oprita -filmarea -eugenia -voda -a-refuzat –
1922402610002017040916898803 , accesat la data de 18 iunie 2017
172 Alin Fumurescu, … de ce e „slabă ” Emilia Șercan?Pentru că vrea să fie „tare” în fața unui șantaj ,
http://www.contributors.ro/ cultura/de -ce-e-slaba -emilia -sercan -pentru -ca-vrea-sa-fie-tare-in-fata-unui-santaj/ ,
accesat la date de 18 iunie 2017

51
unde publicase o serie de investigații ce-l vizau pe Sorin Ovidiu Vântu și marele său imperiu.
Aceasta consideră că atunci a realizat „ marele său compromis ”, acceptând să lucreze pentru
afacerist, conducând un departament de investigații, înființat în cadrul trustului menționat, pe
suma amint ită anterior. Dar, să vedem cum a pornit totul.
În urma întrebă rii prezentatoarei, în legătură cu salariul lunar primit de la trustul
Realitatea , întrebare menită clar să trezească un șir de sentimente în sufletul junalistei, Eugenia
Vodă continuă în acela și ton. Aceasta își întreabă invitații despre trecutul lor, și aici mă refer la
copilăria acestora: ce meserie aveau părinții, dacă mai au frați, dacă ei au studii, unde locuiau și
alte întrebări de acest fel, conchizând cu întrebarea ce menționa averea de ținută de către cei doi
jurnaliști. Discuția mai continuă pentru o scurtă perioadă pe alt palier, după care moderatoarea
aduce din nou vor ba despre afacerist și trustul său, spunând că a citit un articol pe internet în care
e notat faptul că pe atunci când jurnalista lucra la Evenimentul zilei a primit de la Vântu, cu
ocazia zilei sale de naștere, un „ coș uriaș cu flori și șase sticle de șampanie Dom Perignon,
împreună cu un bilețel pe care scria: << Sper să ciocniți un pahar de șampanie, cu ocazia zilei
mele!>>”. După acestea , prezentatoarea o întreabă ce a făcut cu ele și dacă îl cunoștea în mod
personal pe Vântu. Emilia îi zice că nu îl cunoștea, însă că scria despre el și despre afacerile sale
și că a returnat tot ceea ce primise. Eugenia Vodă pulsează din nou, parcă neumări nd o reacție
ieșită din comun din partea Emiliei Șercan, cu un ton amuzat, lejer și nevinovat: „ Ca să
terminăm secvența adorabilă a Emiliei care duce șampania și florile înapoi pe strada Paris și le
predă expeditorului, că după câțiva ani, și nu mulți, pr actic oferta superbă de 8.500 de euro pe
lună a venit de la omul care trimisese florile și șampania și te -ai mutat în trustul lui. Această
fractură, cum o explici? ”
Răspunsul venit din partea jurnalistei este unul plin de remușcări: „ Din punct de vedere
moral , acel lucru a fost un mare compromis! ” Pentru a îmbunătăți cumva situația, Cătălin
Tolontan adaugă faptul că „ a fost un compromis de imagine, de fapt, pentru că nu și -a
compromis meseria. Cred că se explică prin norma meseriei, pentru că dacă faci m eseria asta , o
poți face indiferent cine îți este patron. Să fim serioși, nu îți poți alege patronul în toate situațiile
din această lume ”. De asemenea, jurnalista confirmă spusele colegului său și adaugă faptul că în
momentul în care i -au fost blocate cât eva anchete de către deținătorii postului TV, și -a dat
demisia. Discuția mai continuă pentru căteva minute între Eugenia Vodă și Cătălin Tolontan,
când, deodată, Emilia Șercan cere să ia o pauză, lucru ce nu i se îngăduie, motiv pentru care

52
izbucnește acol o în plâns, părăsind ulterior platoul emis iunii, timp în care spune că nu ar fi
trebuit să fie în aceea emisiune. Înainte de a se retrage definitiv , afirmă că: „ În momentul ăsta
mă simt o mare impostoare! Cum să mă pretind eu că sunt o profesionistă a pre sei, din moment
ce eu am făcut marele compromis cu Vântu! Eu l -am investigat pe Vântu! ”. Totuși, emisiunea nu
se oprește nici măcar pentru câteva secunde, continuând cu cei doi rămași în platou, discutând ,
bineînțeles , despre cele întâmplate. Cătălin Tolon tan spune că Emilia s -ar fi compromis, în
situația în care „ odată nepublicată investigaț ia, ar fi continuat să rămână și să lucreze cooptată
fiind de alții ”. Parcă dând dovadă de neprofesionalism, lucru ironic pentru o emisiune ce se
numește „ Profesioniștii ”, Eugenia Vodă spune că „ Emilia a retrăit durerea, a izbucnit în plâns și
a plecat! Și nu o să tai la montaj asta, pentru o dată. Tu ai tăia -o?”, întrebare adresată către
Cătălin Tolontan. Acesta răspunde parcă indiferent la suferința coleg ei sale de breaslă: „ Eu? Aș
difuza tot. Mâine aș da știre, aș da -o pe surse mâine, << Emilia Șercan, criză de conștiință în
studioul TVR >>”. ( Anexa 7)
Astfel, se poate afirma cu ușurință faptul că intenția Eugenia Vodă a fost de la bun
început, lucru de dus din primele întrebările și afirmații ale acesteia, de a provoca o reacție din
partea Emiliei Șercan. Analizând această situație, jurnalista nu a încălcat nici o normă etică sau
juridică. În Codul Deontologic Unic, prin articolul 4, aliniatul 2, se spun e faptul că: „ Jurnalistul
nu va accepta cadouri în bani, în natură sau orice alte avantaje care îi sunt oferite pentru
influențarea actului jurnalistic. Se permite acceptarea de materiale promoționale sau a al tor
obiecte cu valoare simbolică . Dacă un jurnalist participă la deplasări în interes de serviciu la care
a fost invitat, va face publică modalitatea de finanțare a deplasării ”.173 Conform acestuia , Emilia
Șercan nu a acceptat cadoul primit de la Vântu, ceea ce înseamnă că nu a încălcat normele etic e.
Din punct de vedere legal, „ orice cod penal conține articole concrete referitoare la mită, care pot
fi aplicate și în cazul în care cel căzut în greșeală e un jurnalist. Și asta pe bună dreptate, dacă
avem în vedere că, fără să fie asimilat profesional unui funcționar public, ziaristul, mai ales cel
implicat direct în informarea asupra treburilor cetății, face un serviciu public ”.174 Potrivit
articolului 254, alineatul 1: „ Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește
bani sau alt e foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o
respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la

173 Cod deontologic unic , http://media.hotnews.ro/media_server1/document -2009 -10-25-6353156 -0-codul –
deontologic -unic.pdf , accesat la data de 18 iunie 2017, articolul 4, alineatul 2
174 M. Runcan, op. cit. , p. 273

53
îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar ac estor îndatoriri, se pedepsește
cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor d repturi ”.175 Deci, nici din această perspectivă,
jurnalista nu a săvârșit nici un act care ar putea duce la compromiterea sa sau la pierderea
independenței sale. Drept urmare, aceasta nu a acceptat cadoul primit de la afacerist. Însă,
întrebarea este: De ce totuși a a cceptat să lucreze pentru el mai târziu? Fără a avea un răspuns
direct și explicit formulat de către Emilia Șercan, însă datorită afirmației că acesta a fost „
marele compromis ” din cariera sa , se subînțelege faptul că banii au fost unul dintre motive. În
plus, aceasta confirmă spusele Eugeniei Vodă, precum că odată cu alegerea acestui post ar fi
urcat o treaptă în profesia sa. Faptul că ea afirmă, că în momentul în care conducerea trustului i -a
interzis publicarea unor investigații și -a dat demisia contri buie la concluzia conform căreia ea nu
s-a lăsat cumpărată, ci a luptat în continuare pentru a -și păstra independența, onoarea și
credibilitatea în fața publicului său.
Singura sa problemă este reprezentată de mustrările de con știință pe care le are, lucr u pe
care încearcă să -l explice prin ceea ce a publicat după difuzarea emisiunii. Ea scoate la iveală,
din punctul său de vedere, ceea ce s -a întâmplat cu adevărat în timpul filmărilor: „ Nu vreau să
mă justific scriind acest text, ci vreau să povestesc si mplu, fără nuanțe, ce a dus la momentul în
care am clacat în emisiunea «Profesioniștii». Reacția mea a fost suma unor sentimente de toate
felurile, amestecate, acumulate în ani. Întotdeauna am considerat o greșeală faptul că am acceptat
să plec de la Eveni mentul zilei la Realitatea TV . A fost un compromis, așa cum am spus.
Singurul ”.176 Aceasta mărturisește faptul că nu se aștepta la așa ceva din partea Eugeniei Vodă,
mai ales având în vedere denumirea emisiunii. De asemenea, afirmă și ea că scopul invitației sale
la emisiune a fost chiar acesta, anume de a provoca o reacție din partea s a. Pe parcusrul
filmărilor, i sau adresat nenumărate întrebări, menite să -i trezească amintirile acelei perioade,
provocând astfel reacția mult așteptată. În urma punctului culminant, în care jurnalista de
investigație izbucnește în plâns, îi cere moderato arei să oprească pentru o clipă filmările pentru
a-și reface machiajul, lucru refuzat vehement de către aceasta. „ Nicio secundă Eugenia Vodă nu
a cerut să fie oprită filmarea. Nici o secundă nu s -a ridicat de pe scaun, ca gazdă a emisiunii, să
îmi aducă o sticlă cu apă sau șervețele ori să mă întrebe ce s -a întâmplat. Am încercat să mă
liniștesc, iar când m -am apropiat de masă, unde îmi lăsasem geanta, ca să iau șervețele, s -a

175 Codul Penal , http://legeaz.net/cod -penal -actualizat -2011/art -254-cpen , accesat la data de 18 iunie 2017, articolul
254, alineatul 1
176 A. M. Anițoiu, op. cit.

54
consumat episodul văzut de toată lumea.În acel moment, am simțit că mi se face o mare
nedreptate. Am simțit că atitudinea și tonul întrebărilor fuseseră menite să mă transforme într -o
impostoare ”.177 Apoi, întrebată de ce nu a interzis difuzarea acelor i magini delicate în care apare
căzută emoțional, Emilia Șercan răspunde că „ Acel mom ent delicat − când plâng și spun că n -ar
fi trebuit să vin în emisiune − a fost filmat, deci, în afara cadrului formal, în afara interviului la
care fusesem invitată. Acel episod s -a consumat când eram ridicată de pe scaun, însă Eugenia
Vodă a ales să difu zeze imaginile, un moment uman foarte delicat pentru mine – lucru
incalificabil pentru cineva care realizează o emisiune care se cheamă «Profesioniștii» și care știe
că astfel de imagini nu se fac publice ”.178 ( Anexa 8) Într-adevăr, felul încare a procedat Eugenia
Vodă nu este demn de emisiunea pe care o prezintă, încălcând normele morale ce țin de
umanitate, omenie și profesionalism. Acest lucru este susținut și de către Claudiu Lucaci,
moderatorul emisiunii „ Ultima Edi ție” de la TVR1. El a transmis un mesaj prin intermediul
rețelelor de socializare în care a scris că o Comisie de Etică ar putea clarifica ce s -a întâmplat cu
adevărat: „ Nu mă așteptam la o asemenea desfășurare a evenimentelor. Deși am remarcat unele
contradicții. O Comisie de Etică a TVR ar putea clarifica această dilemă deontologică ”.179
Totuși, ceea ce este oarecum intrigant, ironic și parțial în contradictoriu cu spusele
jurnalistei este declarația lui Sorin Ovidiu Vântu. Acesta spune că: „ Exercițiul d e exorcizare în
direct al Emiliei Șercan la emisiunea doamnei Vodă de pe TVR1 a fost o reușită indiscutabilă.
După aproape 10 ani de suferință agonică, suava jună a reușit să se lepede de S atana, scăpând
astfel de stigmatul maleficului. Vă voi prezenta pe scurt faptele care au condus spre acest
deznodământ letal pentru Mef isto dar eliberator pentru jună ”.180 El infirmă spusele Emiliei
conform cărora aceasta și -ar fi dat demisia, afimând că „ c. Trustul de presă o plătește degeaba
câteva luni, după care conduc erea îi sugerează politicos să -și dea demisia, urmare a faptului că
propunerile editoriale ale junei erau cu mult sub standardele profesionale ale postului. d. Suava
se plânge lui S orin Ovidiu Vântu, solicitându -i să-și exercite prerogativele de patron al trustului
de presă, în vederea acceptării materialelor propuse. e. Sorin Ovidiu Vântu refuză să se implice

177 Ibidem
178 Ibidem
179 Roxana Covrig, Comisie de etică a TVR după ”Profesioniștii” cu Emilia Șercan. Claudiu Lucaci: Nu mă
așteptam la o asemenea desfășurare , https://www.dcnews.ro/comisie -de-etica -a-tvr-dupa -profesioni -tii-cu-emilia –
ercan -claudiu -lucaci -nu-ma-a-teptam -la-o-asemenea -desfa -urare_539053.html , accesta la data de 18 iunie 2017
180 Florin Pușcaș, Varianta lui SOV. Vîntu, m esaj pentru Emilia Șercan: 'Ai oferit un spectacol jenant' ,
http://www.stiripesurse.ro/varianta -lui-sov-vintu -mesaj -pentru-emilia -sercan -ai-oferit -un-spectacol –
jenant_1189481.html , accesat la data de 18 iunie 2017

55
în disputa profesională dintre salariații trustului. Acesta este momentul în care suava realizează
că a fost coruptă și apoi abandonată de către in famul S orin Ovidiu Vântu. În inimioara ei
neprihănită și nepervertită încep să apară mugurii unei uri sănătoase și solide. Adevărata față a
lui S orin Ovidiu Vântu începe să -i apară în fața ochilor, nemaifiind blurată de mormanul de bani
încasați drept ono rariu. Este fața lui Mefisto, adică dracu’, așa cum spunea într -un sketch Toma
Caragiu ”.181 De asemenea, adaugă faptul că ea ar trebui să fie mândră că a avut șansa să lucreze
cu astfel de oameni, „ cei mai valoroși jurnaliști ai României ”, și că pentru ea a fost o adevărată
onoare faptul că l -a cunoscut, că el și -a oprit privirea asupra sa și că i -a făcut oferta de a lucra
într-o instituție ce îi aparținea, lucruri chiar vădit iron ice și batjocoritoare. ( Anexa 9 )
În același timp, alte publicații critică, a șa cum am amintit și mai sus, modul de
comportament adoptat de către moderatoarea emisiunii, din partea acesteia neavând până la
momentul actual nici o declarație. Taberele sunt împărțite în ceea ce privește acest subiect , unii
fiind de partea Emiliei Șerc an, alții împotriva sa. Redacția PressOne afirmă că „ Într-o țară în
care niciunul dintre politicienii condamnați la închisoare nu spune "Da, am greșit!" , noi credem
că o persoană publică în stare să -și mărturisească regretele de ordin moral merită să fie susținută
și înțeleasă, cu atât mai mult dacă, după acel compromis, acea persoană a contribuit într -un mod
exemplar la drept atea socială și la binele comun ”.182
În concluzie, se poate afirma faptul că cazul Emiliei Șercan este unul foarte complex, ce
poate fi tratat din perspective multiple. Un lucru clar este faptul că aceasta nu a încălcat normele
etice și legale, deoarece și -a păstrat independența, dând dovadă de profesionalism ( acest fapt
dacă chiar și -a dat demisia și nu a fost concediată). Singura s a problemă ține de conștiința sa
încărcată de episodul în care și -a dat demisia de la Evenimentul zilei și s-a angajat la Realitatea
TV. Acest lucru i -a afectat imaginea, după cum afirmă și Cătălin Tolontan, însă nu i -a afectat
munca pe care o desfășoară .

181 Ibidem
182 PressOne, Emilia Șercan povestește ce nu s -a văzut în emisiunea Eugeniei Vodă , https://pressone.ro/emilia –
sercan -povesteste -ce-nu-s-a-vazut -in-emisiunea -eugeniei -voda/ , accesat la data de 18 iunie 2017

56
Concluzii

Se poate afirma faptul că etica are un statut special în dobândirea profesionalismului
pentru un agent media. Degeaba sunt cunoscute normele legislative ale unei profesii, dacă baza
etică lipsește. Credibilitatea publicului este lucrul ese nțial pentru orice profesionist, iar aceasta
poate fi obținută și apoi menținută doar prin respectarea codurilor deontologice în vigoare, ce
reglementează profesia în cauză. Pentru a veni în sprijinul practicienilor mass -media, adepții
eticii profesionale au adoptat modele specifice de judecare a dilemelor etice. De asemenea, un alt
motiv ține de faptul că nici un cod etic nu poate conține răspunsuri aplicabile tuturor problemelor
zilnice de care se lovește agentul media. Astfel, prin adoptarea și utilizare a acestora se poate
ajunge la rezultate satisfăcătoare, care să fie în conformitate atât cu normele legale, dar mai ales
cu cele etice.
Un alt subiect controversat ține de libertatea jurnalistului, aceasta fiind atât respectată, cât
și încălcată de foarte multe ori de -a lungul timpului, în funcție de regimul politic aflat la putere.
Însă, nu doar statul a limitat libertatea jurnalistului, ci cenzurarea acestuia s -a produs și din cauza
presiunilor economice, patronale sau de altă natură. S -a ajuns până în ac el punct în care agentul
media se autocenzurează pentru a nu suferi consecințe, uneori grave, ale spuselor sale. Un alt
fenomen relativ curios este că și jurnaliștii, la rândul lor, au recurs la metode imorale, ne -etice,
de pe urma cărora au avut de obținu t diverse beneficii, așa cum s -a putut observa. Toate acestea
au loc și acum, când se pretinde faptul că presa este liberă, libertate garantată prin actul
constituțional al țării noastre, iar cenzura de orice fel este strict interzisă, prevedere inclusă în
același document. Dar, indiferent de această situație, nu se poate vorbi de spre libertatea presei
fără manifestarea ei responsabilă față de societate în primul rând și față de instituțiile acesteia.
Nu doar organizația trebuie să fie responsabilă, ci se poate vorbi și despre o responsabilitate
socială a jurnalistului care are patru tipuri de răspunderi: față de instituția din care face parte, față
de publicul său în mod individual și față de societate în mod general, față de legile statului și față
de com unitatea internațională . Așadar, mass -media sunt văzute din ce în ce mai mult ca un factor
al schimbării sociale, iar jurnaliștii ca persoane responsabile de această schimbare. Din punctul

57
de vedere al eticii, schimbarea într -o manieră pozitivă se poate re aliza doar prin respectarea unui
cod deontologic al practicii profesionale .
În ceea ce privește dilemele jurnalistului, așa cum s -a putut observa, ele nu pot fi
rezolvate corespunzător fără respecatarea cadrului juridic, dar mai ales al celui etic și moral .
Astfel, cunoașterea normelor morale cuprinse în coduri se impune în mod necesar, pentru a
putea, în ultimă instanță, să fie aplicate. Agentul media se confruntă cu probleme dintre cele mai
complexe, iar timpul mereu pe fugă, îl obligă la decizii contra c ronometru, ce trebuie în mod
obligatoriu să satisfacă interesul opiniei publice de o manieră corectă.
Nu în ultimul rând, situația în care a fost pusă jurnalista de investigație Emilia Șercan
poate fi discutată din perspective multiple. Dacă moderatoarea E ugenia Vodă a dat dovadă de
caracter etic și profesional? Dacă Emilia Șercan are pe bună dreptate conștiința încărcată? Dacă a
greșit din punct de vedere moral acceptând locul de muncă oferit de către Vântu? Dacă cei doi
rămași în platou în urma plecării E miliei, respectiv, Cătălin Tolontan și Eugenia Vodă au dat
dovadă de comportament moral sau așa cere să te comporți practica acestei profesii? Voi
concluziona, spunând că adevărul general valabil în această situație nu este și nu poate fi
cunoscut, fiecare dintre cei doi protagoniști, Emilia Șercan și Sorin Ovidiu Vântu, având propria
variantă asupra problemei. Însă, dacă lucrurile stau conform celor spuse de jurnalistă, atunci
aceasta nu a încălcat nici o normă morală, încercând să -și păstreze independența , chiar și după ce
s-a angajat la trustul Realitatea TV , prin demisia sa în momentul în care s -a încercat cenzurarea
articolelor sale de investigație. Cu toate acestea faptul că ea a acceptat să lucreze pentru Sorin
Ovidiu Vântu, având părerea pe care o av ea despre el și pe care și -a exprimat -o cât se poate de
deschis prin anchetele pe care le -a desfășurat asupra afacerilor sale, râmăne un lucru de neînțeles.
Conștiința încărcată pe care o are în urma acestui episod este pe bună dreptate, deoarece atunci
când crezi despre un om că este corupt și are un caracter cât se poate de imoral nu poți accepta să
lucrezi pentru el nici pentru toți banii din lume și nici pentru a urca o treaptă în ierarhie, dacă te
consideri o profesionistă și o persoană cu principii et ice. Ziarista a greșit din acest punct de
vedere, însă nu a lăsat lucrurile așa, luând atitudine în momentul în care a observat faptul că
investigațiile sale sunt oprite de către afacerist. Totuși dacă lucrurile stau conform spuselui lui
Vântu, atunci Emil ia Șercan se numără printre acei jurnaliști corupți, imorali, ce nu merită locul
pe care îl dețin în rândul „ paznicilor democrației liberale ”.

58
Așadar, presa se află într -o continuă transformare, dar indiferent de ceea ce se va
întâmpla, o etică ce să vizeze acest domeniu este necesară, deoarece fără ea orice act de
comunicare regresează într -un haos.

59
Bibliografie

Cărți
1. BERTRAND , Claude – Jean, Deontologia mijloacelor de comunicare , traducere de Mihaela
Gafițescu, Editura Institutul European, Iași, 2000
2. CĂTINEANU , Tudor, Elemente de etică , vol. I, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1982
3. CERCELESCU , Monica Carmen, Regimul juridic al presei. Drepturile și obligațiile
jurnaliștilor , Editura Teora, București, 2002
4. CLIFFORD , G. Christians, Mark FACKLER, Kim B. ROTZOLL, Kathy B. MCKEE, Etica
mass -media. Studii de caz , traducere de Ruxandra Boicu, Editura Polirom, Iași, 2 001
5. Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale, Etica în comunicațiile sociale , traducere de
Corneliu Saranci, Editura Presa Bună, Iași, 2000
6. COZMA , Carmen, Elemente de etică și deontologie , Editura Universității Al. I. Cuza, Iași,
1997
7. Dr. DEAVER , Frank, Etica în mass media , traducere de Monica Mitarcă și Anca Irina
Ionescu, Editura Silex, București, 2004
8. FRUNZĂ , Sandu, Comunicare etică și responsabilitate socială , Editura Tritonic, București,
2011
9. IONCIOAIA , Florea, Introducere în presa scrisă , Editura Universității „ Al. I. Cuza ”, Iași,
2000
10. KEEBLE , Richard, Aleen ROD, Cole PETER, Presa scrisă. O introducere critică, traducere
de Oana Dan, Editura Polirom, Iași, 2009
11. LEONARDESCU , Constantin, Etica și conduita civică , Editura Lex, Iași, 1999
12. ONCI U, Adrian, Probleme de etică în jurnalism , Editura Asociația Jurnaliștilor Profesioniști
din Iași, Iași, 2001
13. POPESCU , Florin Cristian, Manual de jurnalism. Tehnicile colectării informației. Jurnalism
specializat. Elemente de etică jurnalistică și legislaț ie a presei , vol. II, Editura Tritonic,
București, 2004
14. RADU , Raluca -Nicoleta( coord.), Deontologia comunicării publice , Editura Polirom, Iași,
2015
15. ROGOJANU , Angela, Deontologia comunicării. Aplicații și studii de caz , Editura ASE,
București, 2005
16. RUNCAN , Miruna, A patra putere – legislație și etică pentru jurnaliști -, Editura Dacia, Cluj –
Napoca, 2002
17. SANDU , Antonio, Etică și deontologie profesională , Editura Lumen, Iași, 2012
18. SÂRBU , Tănase, Introducere în deontologia comunicării , Editura Universitatea Tehn ică Gh.
Asachi, Iași, 1998
19. SCOTT, W . Richard, Instituții și organizații , traducere de Alina Radu, Editura Polirom, Iași,
2004

60
20. STĂNCIUGELU , Irina, Măștile comunicării. De la etică la manipulare și înapoi , Editura
Tritonic, București, 2009
21. TOMPEA , Doru, Etică, axiologie, deontologie , Editura Tipo Moldova, Iași, 2011
22. WILLIAMS Bernard, Introducere în etică. Moralitatea , traducere de Valentin Mureșan,
Editura Alternative, București, 1993
Articole
1. ARMANCA , Brândușa, „ Ce << like>> publicul și viitorul mass -media”, în: 22( București) , v.
An 25, nr. 1 ( 1294), ianuarie 2015
2. CINCEA , Melania, „ Pledoarie pentru o presă curată – libertatea de exprimare nu este
sinonimă cu linșajul mediatic ”, în: 22( București) , tom An 24, nr. 6, februarie 2013
3. MATEI , Martin, „ Infiltrații ”, în: Dilema veche , v. An 7, nr. 331, iunie 2010
4. MÂNDRUȚĂ , Lucian, „ Jurnalist la oi m -aș duce ”, în: Dilema veche , v. 5, nr. 214, martie
2008
5. NEUMANN , Victor, „ Jurnalism și conștiință ”, în: Observator cultural , v. 5, nr. 244,
octombrie – noiembrie 2004
Link-uri
1. ANIȚOIU , Ana Maria, Emilia Șercan explică plecarea din emisiunea ”Profesioniștii”: Am
cerut de câteva ori să fie oprită filmarea, Eugenia Vodă a refuzat , https://www.news.ro/cultura –
media/emilia -sercan -explica -plecarea -din-emisiunea -profesionistii -am-cerut -de-cateva -ori-sa-fie-
oprita -filmarea -eugenia -voda -a-refuzat -1922402610002017040916898803
2. Cod deontologic unic , http://media.hotnews.ro/media_server1/document -2009 -10-25-6353156 -0-
codul -deontologic -unic.pdf
3. Codul Civil , http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/175630
4. Codul Penal , http://legeaz.net/noul -cod-penal/
5. Constituția României , http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
6. COVRIG , Roxana, , Comisie de etică a TVR după ”Profesioniștii” cu Emilia Șercan.
Claudiu Lucaci: Nu mă așteptam la o asemenea desfășurare , https://www.dcnews.ro/comisie –
de-etica -a-tvr-dupa -profesioni -tii-cu-emilia -ercan -claudiu -lucaci -nu-ma-a-teptam -la-o-asemenea –
desfa -urare_539053.html
7. FUMURESCU , Alin, , … de ce e „slabă” Emilia Șercan?Pentru că vrea să fie „tare” în
fața unui șantaj , http://www.contributors.ro/cultura/de -ce-e-slaba -emilia -sercan -pentru -ca-vrea-sa-
fie-tare-in-fata-unui-santaj/
8. Legea audiovizualului nr. 504/2002 , http://legislatie.resurse -pentru -democratie.org/legea/504 –
2002.php
9. MILESCU , Georgiana, Etica mass -media, o abordare a codurilor de condu it profesională în
jurnalism , https://sizzlefizzle.wordpress.com/2011/01/26/etica -mass -media -o-abordare -a-codurilor –
de-conduita -profesionala -in-jurnalism/
10. PressOne, Emilia Șercan povestește ce nu s -a văzut în emisiunea Eugeniei Vodă ,
https://pressone.ro/emilia -sercan -povesteste -ce-nu-s-a-vazut -in-emisiunea -eugeniei -voda/

61
11. PUȘCAȘ , Florin, Varianta lui SOV. Vîntu, mesaj pentru Emilia Șercan: 'Ai oferit un
spectacol jenant' , http://www.stiripesurse.ro/varianta -lui-sov-vintu -mesaj -pentru -emilia -sercan -ai-
oferit -un-spectacol -jenant_1189481.html
12. Recomandarea R.7 privind protecția surselor ,
http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/Protectia -surselor -de-informat55.php