Scurt Istoric al Sistemului de Pensii

Scurt istoric al sistemului de pensii

NOTA SUBSOL

Autor 1 C. Zamfir, Autor 2 L. Vlăsceanu, Titlu Dicționar de sociologie, Oraș București, Editura Babel, 2009, p. 45.

Sfârșitul secolului XIX a găsit Romania in plină dezvoltare a capitalismului, fapt ce a constat în creșterea din punct de vedere numeric a proletariatului. Aceste împrejurări cat și contextul securității sociale din celelalte state europene, au actualizat revendicările sociale și economice ale României, fiind astfel instituite primele masuri de asigurare socială a muncitorilor.

Statutele muncitorești și sprijinul mutual între muncitori au reprezentat forma inițiala de asigurări sociale, dar in scurt timp aceste cutume s-au instituționalizat prin intermediul unor legi care garantau aceste drepturi.

În anul 1895, s-a adoptat, legea minelor, care a legalizat asigurările sociale obligatorii pentru mineri și muncitorii din industria petrolieră. Prin acest act normativ fiind instituit dreptul la indemnizație în cazul accidentelor de muncă sau boli profesionale și dreptul la pensie , tot atunci au fost înființate primele case de pensii și de ajutor social, care funcționau prin contribuția egala a angajatorilor și a angajaților.

În anul 1902, s-a adoptat legea Missir, care prevedea organizarea meseriilor după un nomenclator, acordarea unui brevet de meseriaș, înființarea unui sistem de asigurări sociale pentru meseriași pe baze corporatiste. Articolul 56. al acestei legi prevedea înființarea caselor de asigurări sau asigurarea muncitorilor la societăți de asigurare contra bolilor, accidentelor și, deceselor.

În anul 1912 era adoptată legea Nenițescu cunoscuta si ca „primul Cod al muncii român” , pentru organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor muncitorești. Legea a instituit principiul asigurării obligatorii pentru accidente, boli și bătrânețe a tuturor salariaților care făceau parte din corporații. Tot prin această lege au fost reglementate primele contracte de muncă, sub denumirea de „act scris de învoiala”. Tot prin aceasta modificare era stabilită limita de vârstă la 65 de ani, iar perioada maximă de cotizare de 23 ani. De asemenea, legea prevedea obligația patronului de a reține și vira contribuția pentru asigurare "contra boalei".

Perioada interbelică 1918-1939

În anul 1920, prin Decretul-lege nr. 1327 s-a înființat Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale ce avea drept scop pregătirea, aplicarea si supravegherea aplicării tuturor legilor și regulamentelor de asigurare socială ,asistența socială precum și a oricăror alte legi și regulamente de și de ocrotire  socială .

În anul 1933 era adoptată legea nr. 55 „Ioanițescu” , prin care s-a unificat sistemul de pensii. Conducerea sistemului de asigurări revine statului și patronilor, aceasta lege excludea din sistem agricultorii, pensiile de bătrânețe și a ajutorului de șomaj. Aceasta lege a continuat de fapt sistemul de asigurări sociale de tip comutativ, avându-se în vedere doar salariații și meseriașii. Principalele măsuri ale legii au fost:

stabilirea cotei de contribuție pentru asigurări sociale de 6% calculată supra salariului și suportat în părți egale de către patroni și salariați;

acordarea îngrijiri medicale, medicamente și accesorii medicale; ajutoare bănești de boală, accident, maternitate și deces; pensii de invaliditate din boală sau accident; pensii de urmaș

În anul 1938 a fost instituită dictatura regală, fapt ce a condus la modificarea legislativă precedentă, stabilindu-se cotizația unica de 8 % asupra salariului mediu al clasei de cotizare respective (erau stabilite 8 clase de cotizare) plătibilă în parți egale de salariați si patroni.

După anul 1944, sistemul de asigurări sociale si modifica forma si modul de o organizare datorita instaurării regimului comunist.

În anul 1949, au s-au fondat asigurările sociale de stat, având la bază legea nr.10 pentru organizarea asigurărilor sociale de stat. Masurile nou adoptate vizau constituirea fondurilor în totalitate de către stat. Cuantumurile pensiei de bătrânețe era de 50- 80% din salariu, cea de invaliditate era de 33-100 % din aceasta. Pensia urmașilor reprezenta 50 – 100% din pensia susținătorului decedat in funcție de numărul urmașilor. Datorita grupelor I și II de muncă, muncitorii puteau să reducă vârsta de pensionare la 50 de ani

În anul 1953, erau stabilite cote diferențiate de cotizație pe ramuri de activitate, variind între 5% și 15% din fondul de salarii realizat de unitățile in cauză. Câteva dintre contribuția la asigurările sociale de stat erau următoarele pe ramuri de activitate :

5% personal casnic angajat

6,5% silvicultura

8,2% învățământul superior

13,3% industria siderurgica

15 % industria cărbunelui

Legea nr.27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat si pensia suplimentara. Aceasta lege aducea modificări benefice stemului de pensii pana atunci existent:

dreptul la pensie fiind garantat de stat;

erau introduse grupele de munca,

vârstele de pensionare pentru femei se reduc cu: 1 an pentru 3 copii născuți, cu 2 ani pentru 4 copii născuți , 3 ani pentru 5 copii născuți;

pensionarii invalizi gradul III, mai aveau dreptul la munca in condițiile legi.

Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistenta sociala. Aduce puține modificări la vechia legislație după cum urmează:

creste stagiul de vechime în muncă la 30 ani bărbații și 25 ani femeile, dar scade limita de vârstă, la 62 ani bărbații și 57 ani femeile, cu o prelungire de maxim 3 ani;

pensia nu este impozabila iar dreptul la pensie este imprescriptibil ;

acordarea de sporuri la pensie pentru anii munciți peste vechimea(1% pentru fiecare an) ;

contribuțiile la sistem erau de 14% din fondul de salarii al angajatorului,

Legea nr.4/1977 ,privind pensiile si alte drepturi de asigurări sociale ale membrilor cooperativelor agricole de producție, acordate in raport de munca prestata de fiecare cooperator, de vechimea in munca, precum si de rezultatele obținute .

Fondurile necesare plații pensiilor si celorlalte drepturi de asigurări sociale ale membrilor cooperativelor agricole de producție se compuneau din:

contribuția cooperativelor agricole de producție, era de 8% din valoarea producției globale;

contribuția personala a cooperatorilor pentru pensia suplimentara, de 10, 15 sau 20 lei lunar;

contribuția statului, de 2% din valoarea produselor agricole livrate la fondul de stat, si de 2,5% la valoarea produselor livrate peste plan;

Vechimea în muncă era de 30 de ani pentru bărbați si 25 de ani pentru femei, iar un an necesita 200 zile lucrătoare.

Definirea termenilor, a expresiilor si a principiilor specifice, sistemului de pensii

Asiguratul este orice persoana fizică care a încheiat un contract de asigurare socială in baza căruia angajatorul retine și virează contribuția la buget, sau o virează chiar el in nume propriu;

Casele de pensii sectoriale își desfășoară activitatea în subordinea M.Ap.N. ,M.A.I. și S.R.I. respectând legislația pensiilor in vigoare dar și protecția informațiilor clasificate;

Contract de asigurare socială este actul încheiat intre persoanele fizice și casele de pensii in vederea participării la sistemul public de asigurare socială, act ce cuprinde datele de identificare a parților, condițiile, obligațiile Casei și ale asiguraților și clauze contractuale(model Anexa 1);

Declarația individuală de asigurare este folosita pentru înregistrarea in sistemul public de pensii persoanele care desfășoară activități independente și asigurate obligatoriu prin efectul legii.

Declarație nominală de asigurare este folosită pentru a înregistra și controla obligațiile de plată cantitativ și calitativ ale asiguraților către bugetul asigurărilor sociale de stat;

Locurile de muncă in condiții deosebite/speciale/alte condiții- au o influenta negativa asupra personalului muncitor și a sănătății acestuia expunândul la factorii de risc profesional(de diferite grade) sau la condițiile specifice serviciilor de ordine publică, apărare și siguranță națională, pe toată durata timpului normal de muncă, ducând in timp la apariția bolilor profesionale.

Punctajul lunar este calculat prin raportarea câștigului salarial brut lunar/soldei brute lunare, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de I.N.S.;

Principiile sistemului public de pensii in baza cărora el se organizează și funcționează conform art.2 L.263sunt:

„a) principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleași norme de drept, pentru toți participanții la sistem;

b) principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitanduse corelativ cu indeplinirea obligatiilor

c) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se in temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite;

d) principiul egalității, prin care se asigură tuturor participanților la sistemul public de pensii, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, intre persoane aflate in aceeași situatie juridica drepturile și obligațiile prevăzute de lege;

e) principiul repartiției, pe baza căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligațiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii;

f) principiul solidarității sociale, conform căruia participanții la sistemul public de pensii iși asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau inlăturarea riscurilor asigurate prevăzute de lege;

g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public de pensii, conform legii;

h) principiul imprescriptibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;

i) principiul incesibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat total sau partial.”

Prin aplicarea noilor principii impuse de L.263 s-a reușit obținerea unor rezultate dupa cum urmează:

asigurarea protecției de bază contribuabililor si garantarea de către stat a fondurilor constituite

conformarea la standardele Uniunii Europene in domeniul pensiilor, oferirea posibilității de asigurare a cetățenilor romani la sistemele de pensii partenere sistemului de pensii romanesc, dar totodată si cetățenilor străini de a se asigura la sistemul romanesc de pensii

elaborarea unei formule de calcul performanta care ține cont de contribuția asiguratului pe toata perioada de cotizație, de salariul mediu corespunzător perioadei de raportare, a indicelui de inflație și a altor parametri care asigura corelarea cat mai realista intre volumul contribuțiilor plătite si valoarea prestațiilor cuvenite

creșterea vârstei standard de pensionare si a stagiilor de cotizare

Istoricul sistemului de protecție socială

Protecție și asigurări sociale – Noțiuni introductive (Legea asistentei sociale)

Definirea conceptului de protecție socială

În primul capitol este prezentat și delimitat conceptul de protecție socială. De asemenea sunt definite conceptele de politica, securitate și protecția socială. Întrebările la care răspunde primul capitol sunt:

– Ce este politica socială și care sunt obiectivele sale?

– Ce este securitatea socială?

– Cum este definită protecția socială și care sunt domeniile pe care le cuprinde?

– Cum s-a dezvoltat protecția socială în România? Care a fost cadrul legislativ?

– Care este situația României in comparație cu alte state europene, în ce privește bugetul asigurărilor sociale?

– Care sunt formele protecției sociale în România și de care legi sunt ele reglementate?

– Cum sunt constituite și utilizate fondurilor de protecție socială?

Politica socială este parte integrată a politicilor publice a fiecărui stat, ea este influențată de economia și tradițiile statului de proveniență, dar și de diferitele modele implementate la nivel regional, de uniune de state sau chiar de continent. În ceea ce privește statele europene, au existat preocupări comune, dispoziții și recomandări în ceea ce privește mobilitatea lucrătorilor europeni în Comunitate, îmbunătățirea condițiilor de muncă și respectarea principiului egalității de tratament și salarizare între femei și bărbați.

„Securitatea socială este un drept fundamental al omului și un factor de stabilitate economică și socială”

Biroul Internațional al Muncii(B.I.M) definește securitatea socială ca fiind protecția integrală pe care statul o conferă cetățenilor săi prin punerea în aplicare a politicilor de securitate socială destinate să contracareze efectele produse de riscurile economice și sociale care îi amenință pe cetățeni în cazul pierderii sau reducerii veniturilor datorită șomajului, accidentului de muncă, invalidității, bolii, maternității, bătrâneții sau a decesului susținătorului de familie dar și de impactul unor calamități naturale cum ar fi inundațiile, secetele și incendiile naturale.

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniuni Europene admite dreptul elementar al tuturor cetățenilor, de a beneficia conform cadrului legislativ, de prestațiile securității sociale prin intermediul instrumentelor juridice naționale și internaționale. Factorii care stau la baza necesitații unui sistem de securitate socială sunt îmbătrânirea populației, șomajul și migrația.

Sistemul de securitate socială înglobează în general conceptele de asigurări sociale, asigurări de sănătate, asigurări de șomaj, servicii sociale și asistența socială, integrate într-un program complex de colectare și utilizare a fondurilor constituite, prin „scheme universale și complementare cu rol compensatoriu sau suplimentar”. Sistemul de securitate socială nu oferă doar drepturi, acesta impune și obligații individuale asumate colectiv, de a ne asigura și a contribui, în vederea asigurării echilibrului social.

Sistemul actual de securitate socială este compus din doua mari direcții complementare și anume sistemul de asigurări sociale și sistemul de protecție socială care înglobează în el sistemul de asistență socială, servicii sociale și beneficii sociale, aflate în interdependență și echilibru, reprezentat prin „scheme universale și complementare cu rol compensatoriu sau de suplimentare”. Este important să se înțeleagă ca schemele de protecție socială pot fi considerate cu ușurință, fonduri de investiții pentru viitor, generatoare de siguranță personală și securitate socială, susținând creșterea economica, îmbunătățirea calității vieții și reducerea sărăciei într-un orizont mai mare de timp.

Performanța sistemului de securitate socială vine din capacitatea acestuia de a acoperi o sferă cât mai mare de riscuri sociale, având structuri și programe specializate pe categorii de riscuri. După durata lor temporală riscurile se împart în riscuri pe termen scurt cum sunt șomajul, incapacitatea temporară de muncă și concediile de maternitate precum și în riscuri pe termen lung cum sunt pensiile de bătrânețe, de invaliditate și de urmaș.

Politica socială, cuprinde programe de protecție socială, ce au stabilite obiective, termene, resurse, modalități si mecanisme de redistribuire toate integrate în sistemul de protecție socială. Un aspect foarte important al sistemului de protecție sunt domeniile și categoriile componente. Viorel Crăciuneanu, identifică opt domenii vaste, care asigură protecția tuturor cetățenilor la nivelul unui stat.

Protecția șomerilor care este realizată prin:

indemnizație de șomaj-sumă acordată șomerilor, pentru o perioada de timp și reprezintă un procent din veniturile salariale câștigate înainte de concediere

asistența de șomaj-se acordă pentru perioada de timp după încetarea acordării indemnizației de șomaj

ajutor de șomaj-se primește după încetarea indemnizației și a asistenței de șomaj, de către persoanele cu o situație precară

Protecția persoanelor în vârstă prin asigurarea de pensii și a programelor speciale persoanelor vârstnice cu nevoi speciale.

Protecția mediului prin respectarea normelor și standardelor ecologice dar și masuri de combatere a poluării. Acest domeniu nu se limitează doar la mediul natural, el presupune și asigurarea unui mediu adecvat de muncă, asigurarea de condiții optime de muncă precum si respectarea Codului Muncii.

Protecția consumatorului se realizează implementarea de standarde și tehnologii moderne care să asigure obținerea de alimente și produse de consum sănătoase pentru consumatori.

Protecția sănătății se realizează atât prin combinarea elementelor de protecție a mediului și a consumatorului cât și prin sistemul medical de sănătate.

Protecția persoanelor cu dezabilități prin crearea de centre specializate de învățământ, dar și prin crearea si susținerea angajării persoanelor respective.

Protecția copilului și tineretului izvorăște din nevoia de asigurare a condițiilor optime de creștere, dezvoltare și integrare în societate vitregite de abuzurile, violența și sărăcia din familie sau din abandonurile ori lipsa de supraveghere a părinților.

Protecția socială complementară asigurată la locurile de muncă, de către angajator venind în completarea programului de stat. Ea contă în ajutoare și prime pentru evenimente deosebite cum ar fi decesul, boală, incapacitate de muncă, etc.

Protecția socială este asigurată de fiecare stat prin materializarea politicilor sociale și statale iar punerea ei în aplicare are ca efect îmbunătățirea condițiilor de viață prin prevenirea, diminuarea, înlăturarea sau combaterea consecințelor cauzate de riscurile sociale dar mai ales soluționarea problemei sărăciei și a inegalității sociale.

Principala funcție a sistemului de protecție socială o prezintă scopul final urmărit de acesta și anume protejarea cetățenilor statului împotriva principalelor riscuri sociale identificate. Domeniile de protecție socială au fost concepute în concordanță cu riscurile identificate la nivel european de către European System of Integrated Social Protection Statistics (ESSPROS), după cum apar și în următoarea schemă:

Din punct de vedere al implicării statului și al alocării de resurse financiare pentru reducerea problemelor sociale și asigurarea nivelului optim de protecție socială a categoriilor vulnerabile, România se poziționează pe ultimele poziții ale clasamentului european, alături de țări precum Lituania, Estonia, Bulgaria și Turcia. Ponderea cheltuielilor cu protecția socială, raportate la PIB situându-se aproximativ la jumătate din ponderea mediei la nivel european. Diferitele modalități de redistribuire fondurilor colectate nu reflectă în mod clar nivelul de dezvoltare economică al statelor, dar dezvoltarea economică a statelor poate fi reliefată de amploarea și nivelul de implicare a statului în confruntarea cu diferitele tipuri de probleme sociale (sărăcie, inegalitate economică, șomaj etc.). La nivelul Uniunii Europene au fost încheiate convenții și reglementari ale politicilor sociale și se au în vedere conlucrarea și preocuparea comună a statelor europene pentru problematica socială. Din tabelul de mai jos se poate observa efortul redus al României în anul 2007 dar și creșterea acestuia odată cu aderarea la U.E., România aliniindu-se la standardele impuse de Uniune. Criza economică ce a urmat a necesitat alocarea de fonduri tot mai mari datorită nevoilor sociale crescânde, până in anul 2011, când statul s-a aflat în imposibilitatea de a plăti, reducând astfel nivelul fondurilor alocate și implementând ample reforme economice, fiscale și sociale.

Sursa: EUROSTAT

În România sistemul de securitate socială a fost proiectat în funcție de categoriile de riscuri sociale existente, concretizându-se în sisteme complexe de protecție socială, adresate diverselor categorii sociale, ca de exemplu:

Sistemul de asigurări sociale

Sistemul de asistență socială

Sistemul de servicii sociale

Sistemul de beneficiile sociale

Asigurările sociale

Primele modele ale sistemelor de asigurare socială au fost modelul Bismarck(1889) de tip redistributiv având ca bază contribuțiile voluntare ale salariaților și modelul Beveridge(1942) având ca bază bugetul de stat, incluzând întreaga populație oferindu-le asigurări sociale, asigurări de sănătate și accidente de muncă, asistență familială și asigurări de șomaj. În prezent toate statele folosesc un sistem care integrează ambele modele.

Asigurările sociale reprezintă cea mai extinsă componentă a sistemului de securitate romanesc, ele încadrând și cel mai mare număr de beneficiari ce se bucură de compensații în bani sau servicii pentru perioadele(limitate și nelimitate) în care se află în imposibilitatea de a realiza câștiguri salariale. Asigurările sociale nu sunt cu titlu gratuit, de beneficiile lor se bucură doar asigurații care sunt sau au fost populație activă și au contribuit anterior producerii riscului apărut. Distribuția acestor beneficii se face in baza cuantumului obținut de asigurat, cuantum care este direct proporțional cu perioada contribuției, cu mărimea veniturilor realizate. Statul a facilitat și dezvoltarea sistemelor private de asigurare ca de exemplu fondurile private de pensii și asigurările de sănătate private, la care cetățenii pot adera, contribuind suplimentar, în vederea extinderii ariei de asigurare a riscurilor. Principalele tipuri de asigurări sociale sunt asigurările de pensii, de șomaj, de accidente/boli profesionale și fondul de risc și accidente.

Prin implementarea lor, asigurările sociale au contribuit, la întărirea disciplinei în muncă, la creșterea productivității muncii, la promovarea echității sociale, la dezvoltare socială, și nu în ultimul rând la dezvoltare economică.

Pensia conferă unui individ recunoașterea socială pentru munca prestată în cadrul comunității, prin ea asigurându-se solidaritatea socială, diminuarea sărăciei și promovarea incluziunii sociale.

Somaj…

Sistemul de asistență socială

Protecția socială este definita de L.292/2011(Legea asistenței sociale) ca fiind un ansamblu de măsuri, standarde reguli și proceduri ce au la bază principii sociale, valori și tradiții pe baza cărora sunt fundamentate relații de solidaritate între indivizii unui stat, fiind astfel garantat un nivel de bunăstare și securitate socială pentru toată populația, dar în mod special pentru categoriile defavorizate.

Odată cu aprobarea L.292/2011 a luat naștere Sistemul național de asistență socială compus din sistemul de beneficii de asistență socială și sistemul de servicii sociale, prin instituțiile căruia, statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale acționează încercând sa diminueze, să înlăture ori să stopeze fenomenele de excluziune socială, marginalizare și discriminare, ajutând persoanele sau comunitățile în cauză să se integreze social.

Structura organizatorică a sistemului de asistență socială în România este concepută la nivel central și local de către administrația publică și instituțiilor publice și a instituțiilor private specializate. La nivelul central există o strânsă colaborare între ministerele și instituțiile cu competențe în domeniul asistenței sociale, ministerele cu competențe în domeniu sunt: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției sociale și Persoanelor Vârstnice; Ministerul Educației Naționale și Cercetării; Ministerul Sănătății, Comitetul Român pentru Adopții, Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, etc. La nivel local măsurile asistenței sociale sunt implementate prin autoritățile administrației publice locale, persoanele vizate beneficiind de redistribuirea fondurilor, a beneficiilor și serviciilor necesare.

După cum se poate observa și din schema de mai sus, Ministerul Munci, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice are cele mai mari responsabilități în domeniu, el având rol în coordonarea și punerea în aplicare a politicilor sociale elaborate de Guvern, bazându-se pe o structură diversificată și specializată în domeniile muncii, familiei, egalității de șanse și protecției sociale.

În subordinea M.M.F.P.S.P.V. funcționează următoarele instituții: Inspecția Muncii, Organisme Intermediare Regionale pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Agenția Naționala pentru Protecție și Inspecție Socială, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați.

Sub autoritatea M.M.F.P.S.P.V. funcționează Casa Națională de Pensii Publice și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, dar ministerul are si instituții care îl ajută în coordonarea activității, cum sunt Institutul Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției Sociale, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Muncii.

În exercitarea rolului sau MMFPS îndeplinește o serie de funcții importante, cum ar fi:

de elaborare a strategiilor și a proiectelor de acte normative în vederea punerii în aplicare a Programului de guvernare și a obiectivelor strategice în domeniul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice;

de elaborare a programelor în domeniul muncii, protecției, securității și coeziunii sociale de armonizare a cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;

de conducere a Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" și șef de misiune pentru Fondul Social European;

de administrare a bunurilor și de gestionare a bugetelor și fondurilor alocate;

de reprezentare, a Guvernului României și al statului român, pe plan intern și extern în domeniul său de activitate;

de control și monitorizare a respectării reglementărilor legale în domeniul și a funcționării instituțiilor din subordine;

M.M.F.P.S.P.V. îndeplinește următoarele atribuții specifice, în domeniile:

Adopții; Asistență socială și incluziune socială; Egalitatea de șanse; Fonduri europene; Legislația muncii; Ocuparea forței de muncă și formarea profesională; Pensii și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special; Protecția drepturilor copilului; Protecția familiei; Protecția persoanelor cu handicap; Protecția persoanelor vârstnice; Salarizare; Securitatea și sănătatea în muncă.

Măsurile prin care statul încearcă să sprijine persoanele sau familiile care nu-și pot acoperi nevoile de bază prin propriile mijloace și eforturi, constau în beneficii materiale, financiare(alocații, indemnizații și ajutoare sociale) și alte facilități, menite sa asigure un nivel minim de trai, necesar integrării în societate și creșterii calității vieții. Pentru a beneficia de aceste măsuri de asistență socială persoanele și familiile sunt evaluate conform unor teste standardizate, de către comisii specializate, în vederea stabilirii mijloacelor de subzistență (venituri, proprietăți) sau a nevoilor și constrângerilor (handicap, boli, faptul că sunt victime ale violenței, etc.).

Sistemul de asistență socială este finanțat de la bugetul de stat, de la bugetele locale, din donații sponsorizări, fonduri externe rambursabile și nerambursabile sau alte surse legale în limita resurselor disponibile.

Sistemul de servicii sociale

Sistemul de servicii sociale constituie totalitatea activităților realizate pentru a soluționa nevoile sociale, oferă sprijin și ajutor cetățenilor să depășească situațiile dificile, previne și combate riscul excluziunii sociale, aplică măsuri de incluziune socială și crește calitatea vieții. Serviciile sociale sunt de interes general, ele posedă un caracter pro-activ analizând nevoile oamenilor, din perspectivă socioeconomică, în relație cu nivelul educației, starea de sănătate și mediul de viață al acestora.

Responsabilitățile administrației publice la nivel central sunt de elaborare a politicilor, a programelor și strategiilor sociale, reglementarea, coordonarea și controlul aplicării lor, precum și evaluarea, monitorizarea calității serviciilor sociale, iar responsabilitățile administrației publice locale sunt de organizare, administrare și acordarea serviciilor sociale la nivelul comunității.

Pentru a beneficia de serviciile sociale, persoanele trebuie să se adreseze serviciului public de asistență socială din localitatea de reședință sau chiar la furnizorii de servicii de asistență socială cu care încheie un contract. Conform art.47 Din L.292, etapele acordării serviciilor de asistență socială sunt următoarele:

a) evaluarea inițială;

b) elaborarea planului de intervenție;

c) evaluarea complexă;

d) elaborarea planului individualizat de asistență și îngrijire;

e) implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenție și în planul individualizat;

f) monitorizarea și evaluarea acordării serviciilor.

Beneficiile de asistență socială

Beneficiile de asistență socială completează sau înlocuiesc a veniturile individuale sau familiale realizate prin muncă, cu scopul de a conferi un nivel minim de coabitare, acordând susținere în scopul promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții.

După condițiile de eligibilitate, beneficiile de asistență socială se împart în 3 categorii și anume universale, selective și categoriale fiind acordate sub formă de alocații, indemnizații și ajutoare. De beneficiile universale pot beneficia toți cetățenii indiferent din ce categorii sociale fac parte, furnizarea lor nu este determinată de evaluarea și testarea mijloacelor de trai. Prin statutul de cetățean, statul acordă dreptul gratuit la educație, la sănătate și servicii medicale de urgență și la alocația pentru copii. De beneficiile de asistență socială selective, pot beneficia doar cetățenii care îndeplinesc condițiile necesare verificate prin testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau a familiei în cauză. De beneficiile de asistență socială categoriale, beneficiază anumite clase de beneficiari, cu sau fără testarea mijloacelor de trai ale persoanei ori familiei în cauză.

sursa: legea 293/2011

O persoană poate accesa beneficiile de asistență socială, prin depunerea unui formular tipizat completat(date personale, componența familiei, venituri, etc.) și documente doveditoare aferente, la primăria din a cărei raze teritoriale aparține. Autoritățile publice centrale sau locale(după caz), verifică îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pe baza formularul și a documentelor. Dacă sunt îndeplinite condițiile necesare, este emis un act administrativ de decizie, de către autoritatea administrativă, beneficiarul putând intra în posesia drepturilor din luna următoare a emiterii deciziei, plata drepturilor putându-se face prin mandat poștal sau virament bancar.

Prezentarea celor mai importante forme de beneficii sociale

Ajutorul sociale de venitul minim garantat

Actele normative care reglementează venitul minim garantat sunt Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și Hotărârea Guvernului nr 50/2001 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 416/2001. Prin intermediul acestor acte normative, cetățenilor de pe teritoriul statului care îndeplinesc condițiile necesare, le sunt acordate beneficiile de venit minim garantat, ca formă de protecție socială, în baza principiului solidarității.

Valoarea ajutorului social se calculează prin scăderea tuturor veniturilor nete ale individului sau ale familiei și nivelul venitului minim garantat raportat la indicatorul social de referință(I.S.R.) stabilit prin lege.

Nivelul venitului minim garantat este prezentat în următorul tabel.

Tabel nr.

Sursa: Legea 416/2001 – Venitul minim garantat, art. 4 alin. 2

Valoarea indicatorului social de referință este de 500 lei

Obligațiile care revin persoanelor ce beneficiază de venit minim garantat sunt de a declara pe proprie răspundere la primăria de care aparțin, totalitatea veniturilor nete realizate de familie, componența familiei și persoanele apte de muncă care fac dovada că sunt evidențiați la A.J.O.F.M. cărora le revine și obligația de a presta muncă în folosul comunității la solicitarea primăriei. Plata venitului minim garantat este suspendată atunci când beneficiarul nu își achită taxele și impozitele locale la primărie pentru anul în curs, până la începerea noului an; de asemenea plata încetează atunci când nu se mai îndeplinesc condițiile legale de acordare.

Alocații

Alocația de stat pentru copii

Actele normative care reglementează acest beneficiu sunt Legea nr. 66/1993 privind alocația de stat pentru copii și O.U.G. 124/2011. De acest drept beneficiază toți copii de pe teritoriul României, până la vârsta de 18 ani, sau până la terminarea învățământului liceal. Titular al acestui drept acordat de stat este copilul, dar plata alocației se face către unul dintre părinți până când copilul împlinește vârsta de 14 ani și poate încasa banii în numele lui. Documentele necesare pe baza cărora se beneficiază de alocație sunt: cerea completă de reprezentantul legal al copilului, actul lui de identitate, certificatul de naștere a copilului în original și copie depuse și înregistrate la primăria de care aparțin.

Valoarea alocației este calculată ca pondere aplicată indicatorului social de referință astfel:

Titlu nr tabel

Sursă: Legea 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, Republicată in Monitorul Oficial nr. 767 din 14 noiembrie 2012

Alocația pentru susținerea familiei

Actele normative care reglementează acest beneficiu sunt Legea nr. 277/2010, privind alocația pentru susținerea familiei și O.U.G. nr 124/2011. Acest beneficiu a fost creat pentru a veni în sprijinul familiilor sărace sau cu venituri reduse, ce au în întreținere copii cu vârsta de până la 18 ani, acordând un venit complementar care să asigure condiții favorabile de creștere, educație și dezvoltare a copiilor. De această alocație beneficiază familiile cu venituri de până la 0,74 ISR(370lei), care au copii ce frecventează o formă de învățământ și au media la purtare peste 8. Documentele necesare acordării alocației sunt cererea de solicitare, acte ce dovedesc structura familială, totalitatea veniturilor și documente care sa ateste frecventarea unei scoli.

Nr tabel

Sursa: OUG nr. 111/2010

Indemnizația pentru creșterea copilului

Actele normative care reglementează această indemnizație sunt OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, O.U.G. nr 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor și OUG 124/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenta socială.

Analiza Sistemului de protecție socială

Din punct de vedere al implicării statului și al alocării de resurse financiare pentru reducerea problemelor sociale și asigurarea nivelului optim de protecție socială a categoriilor vulnerabile, România se poziționează pe ultimele poziții ale clasamentului european, alături de țări precum Lituania, Estonia, Bulgaria și Turcia. Ponderea cheltuielilor cu protecția socială, raportate la PIB situându-se aproximativ la jumătate din ponderea mediei la nivel european. Diferitele modalități de redistribuire fondurilor colectate nu reflectă în mod clar nivelul de dezvoltare economică al statelor, dar dezvoltarea economică a statelor poate fi reliefată de amploarea și nivelul de implicare a statului în confruntarea cu diferitele tipuri de probleme sociale (sărăcie, inegalitate economică, șomaj etc.). La nivelul Uniunii Europene au fost încheiate convenții și reglementari ale politicilor sociale și se au în vedere conlucrarea și preocuparea comună a statelor europene pentru problematica socială. Din tabelul de mai jos se poate observa efortul redus al României în anul 2007 dar și creșterea acestuia odată cu aderarea la U.E., România aliniindu-se la standardele impuse de Uniune. Criza economică ce a urmat a necesitat alocarea de fonduri tot mai mari datorită nevoilor sociale crescânde, până in anul 2011, când statul s-a aflat în imposibilitatea de a plăti, reducând astfel nivelul fondurilor alocate și implementând ample reforme economice, fiscale și sociale.

Sursa: EUROSTAT

Indicatorul de valoare absolută, cheltuieli de protecție socială pe cap de locuitor, arată pe de o parte creșterea susținută de 321% într-o perioadă de 9 ani, din anul 2003 de la 318euro/loc la 1023 euro/loc în anul 2012, , dar pe de altă parte se observă nivelul de peste 7 ori mai scăzut față de media europeană care era de 7,558euro/loc în anul 2012.

În anul 2014, în România populația activă număra 9,43 milioane persoane din care 8,82 milioane era populație ocupată și 615 mii șomeri dar și un număr de peste 4,48 milioane pensionari. Din aceste date se pot extrage următoarele concluzii:

rata de ocupare a forței de muncă a fost de 62,89%

rata șomajului a fost de 6,51%

rata de dependență a pensionarilor față de salariați a fost de 78,93%( în continua creștere)

În ceea ce privește structura cheltuielilor sociale, România deține o formă apropiată de cea a statelor europene în cazul a câtorva indicatori sociali, dar și diferențe foarte mari în cazul altora. Ponderea cea mai importantă a efortului bugetar, constă în beneficiile acordate vârstnicilor care includ toate tipurile de pensii, ajutoare bănești, întreținere, însoțitori și asigurări de sănătate, însumând 78 % din totalul cheltuielilor sociale. La nivelul României, aceste cheltuieli sunt cu 10% mai mari decât media statelor europene fapt generat de numărul crescut al beneficiarilor și de fenomenul de „îmbătrânire” al populației . Și cheltuielile cu familia se situează pete media europeană, fapt datorat caracterului universalist al alocației de stat pentru un număr foarte mare de copii. În ceea ce privește șomajul și cheltuielile cu locuințele sociale și excluziunea socială, în România, ponderea acestora în P.I.B. este foarte scăzută, comparativ cu media statelor europene. Nivelul cheltuielilor cu ajutorul de șomaj este de 5 ori mai mic comparativ cu media europeană. Capitolul la care România se situează cel mai bine este cel de cheltuieli administrative, statistica Eurostat arată ca ponderea acestor cheltuieli în țara noastră erau în anul 2012 de 1,05%, comparativ cu media europeană de 3%.

Domenii și categorii de protecție socială

Asigurat social care contribuie la Sistemul de securitate sociala beneficiază in mod obligatoriu de următoarele forme de protecție socială pentru:

Reformele sistemului de pensii in Romania

Prima etapa – perioada de tranziție – 1990-2000

Odată cu căderea sistemului comunist atât asigurările sociale, cât si asistenta sociala au început un amplu proces de schimbare privind organizarea și finanțarea. La început reformele au avut o evoluție lenta si anevoioasa, fiind afectate de criza economica si de trecerea la economia de piața. Era folosita in continuare Legea nr3-1977 ,dar cu modificări necesare, astfel a fost stabilita cota unica de asigurări sociale la 20%, suportata de persoanele juridice, cota ce a crescut în 1991 la 22%, datorita in special compensări preturilor medicamentelor care erau continua creștere.

Reformele aplicate in perioada 1990-2000 se pot caracteriza prin următoarele efecte :

separarea bugetului de asigurări sociale de bugetul de stat, în anul 1991;

aplicarea unor cote diferențiate în funcție de grupa de muncă, anterior acestei perioade, contribuția de asigurări sociale era aceeași, indiferent de grupa de muncă încadrată;

dublarea numărului total de pensionari și reducerea numărului de contribuabili la aproape jumătate;

creșterea contribuțiilor pentru pensii de la 14% în 1990 la peste 30% în 2000;

îmbunătățirea prestațiilor și acordarea unor prestații noi pentru cei care au avut de suferit în perioada comunistă

scăderea raportului pensie/salariu, precum și a puterii reale de cumpărare a pensiilor datorita devalorizării si creșterii inflației.

În perioada 2000 -2005 a avut loc o accelerare a reformei sistemului românesc de pensii, prin:

elaborarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale (primul pilon de asigurări sociale), ce urmarea diversificarea resurselor de asigurări de bătrânețe; aceasta lege este fundamentul reformei sistemului public de pensii, deoarece a fost construita din temelii pe baza principiilor occidentale de asigurare sociala;

elaborarea Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cea de-a doua componenta a sistemului de pensii (pilonul II);

elaborarea Legii nr.249/2004 privind pensiile ocupaționale, cea de-a treia componenta a sistemului de pensii (pilonul III) ;

cheltuielile cu pensiile agricultorilor au trecut la bugetul de stat;

Principalele elemente de noutate introduse în interesul reformării sistemului de asigurări sociale sunt:

implementarea unor principii moderne cum ar fi principiul: unicității, egalității, solidarității, obligativității, contributivității, repartiției si al autonomiei.

înființare in anul 2000 a Casei Naționale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) si a Caselor județene de pensii

creșterea vârstei standard de pensionare de la 57 la 60 de ani pentru femei si de la 62 la 65 de ani pentru bărbați, într-o perspectiva de 13 ani, precum si creșterea stagiului minim de cotizare de la 10 la 15 ani, dar și a stagiului complet de cotizare cu 5 ani ajungându-se la 30 ani femeile si 35 ani bărbați;

introducerea posibilității de pensionare anticipată cu 5 ani a vârstelor standard, în condițiile penalizării pensiilor în funcție de numărul total al lunilor de anticipare;

extinderea grupului de asigurați si beneficiari si o mai precisa definire a sferei de acoperire a beneficiilor;

introducerea de prevederi restrictive pentru încadrarea locurilor de munca în categoria celor cu condiții deosebite si a celor cu condiții speciale;

introducerea calculării pensiei, pe baza de punctaj, in funcție de contribuțiile plătite în fiecare an de munca. Cuantumul pensiei se calculează înmulțind punctajul mediu anual cu valoarea punctului de pensie din luna pensionarii.

înființarea, organizarea și funcționarea sistemului fondurilor de pensii private, conduse de administratori privați și supravegherea activității lor de entități implicate în acest domeniu; scopul acestui sistem de pensii private este asigurarea unei pensii distincte care să suplimenteze pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării și investirii, a unei părți din contribuția încasată;

înființarea si dezvoltarea pilonului III, pentru asigurarea pensiilor suplimentare si opționale la nivel de ramura de activitate cu acordarea unor facilitați fiscale substanțiale.

Începând cu anul 2005 a fost realizată a III-a etapă de reformă a pensiilor

care a constat în:

– finalizarea și implementarea legislației privind cadrul multipilon de pensii, în mod special crearea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), implementarea Pilonului II, reprezentând fondurile de pensii administrate privat și a Pilonului III privind pensiile facultative administrate privat;

– consolidarea primului pilon, reprezentat de sistemul pensiilor publice. Un element cheie al acestei consolidări a fost eliminarea prestațiilor noncontributive din sfera de cuprindere a pensiilor publice, cum ar fi: plata pensiilor agricultorilor a fost transferată la bugetul de stat începând cu anul 2005;

plata indemnizațiilor de creștere și îngrijire a copiilor sub doi ani și plata concediilor medicale au fost transferate bugetului de stat, respectiv bugetului asigurărilor de sănătate, începând cu anul 2006;

– recalcularea tuturor pensiilor aflate în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (circa 4,5 milioane de pensii) în sistemul de puncte prevăzut de noua lege;

– introducerea pensiei sociale minime garantate, finanțată în întregime de la bugetul de stat. Pensia socială este plătită la circa 645.000 de persoane și se așteaptă ca acest număr să crească în anii următori.

Ultima etapă de reforme începe cu anul 2010. Pentru evitarea unor evoluții negative ale sistemului de pensii publice și pentru realizarea sustenabilității acestuia a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care, în principal, prevede:

creșterea vârstelor standard de pensionare pentru bărbați și femei;

creșterea vârstelor de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale;

reevaluarea vârstelor standard de pensionare pentru persoanele ce vor fi integrate în sistemul unitar de pensii din magistratură, diplomație, pentru personalul auxiliar din instanțele de judecată, funcționari publici parlamentari etc.;

integrarea persoanelor aparținând sistemelor speciale de pensii în sistemul unitar de pensii publice;

creșterea numărului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice cu cei care realizează venituri din profesii liberale, asociații familiale, manageri etc.;

descurajarea numărului de pensionări anticipate parțiale;

descurajarea pensionărilor de invaliditate abuzive, nejustificate medical;

finanțarea indemnizației de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I din bugetul de stat.

termenul „pensie socială minimă garantată” a fost înlocuit cu „indemnizație socială pentru pensionari”