SCURT ISTORIC AL PROGRAMULUI PREUNIVERSITAR [631506]

Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Arhitectur ă

– EURISTICA –

SCURT ISTORIC AL PROGRAMULUI PREUNIVERSITAR

STUDENT: F ĂLCUȚESCU VIRGIL ANDREI
GRUPA 601

CUPRINS:
I. Introducere ……………………………………………………………… …….pag. 1
II. Organizarea școlii din Antichitate. Relația de unicitate “un îndrumător – un
elev” ………………………………………………………………… …….. pag. 2
III. Apariția și dezvoltarea învățământului colectiv ………………………………….pag . 3
IV. Dezvoltarea planimetriei școlilor în secolul al XIX -lea ………………………..pag. 4
V. Concluz ii ……………………………………………………………………….pag. 5
VI. Bibliografie …………………………………………………………………….pag. 6

1
Introducere
Organizarea de către societate a instituțiilor destinate să asigure instruirea
tinerilor a determinat pentru arhitectură contura rea unui program funcțional specific
și anume școala.
”Copilul, născut neputincios și neștiutor este opus culturii încorporate în viața
grupului care îl înconjoară, în scopul modelării acestuia într -un membru activ al
nucleului social. Acest fapt se realiz ează pe măsură ce se maturizează fizic, prin
dobândirea treptată a cunoștințelor în condițiile trăirii în cadrul și împreună cu grupul.
Individul adoptă prin intermediul educatorului procesul psihic de acțiune si gândire al
grupului. 1”. Copilul este dotat cu o forța iesită din comun de acumulare, într -un
interval incredibil de scurt. În perioada gimnazială, este momentul apariției
aspectelor esențiale ale personalității umane, adică nevoia de comunicare, de
frumos, de varietate, impulsul de a realiza ceva util, nou, diferit.
Dezvoltarea conceptului de educație este relativ târzie în istorie, această
apariție generând nașterea programului arhitectural destinat educației. În secolul al
XVIII -lea, Jean Jacques Rousseau susține promovarea premizelor favorabi le de la
nașterea copilului prin educație. 2
În aceeași perioadă cu Rousseau, Friederick Obelin începe în Germania o
nouă inițiativă și anume construirea primelor școli pentru copii. Acesta este motivat
de necesitatea socială, necesitatea dezvoltării conc eptului educației și evoluării
acestuia o dată cu situația istorico -socială.
Unul dintre primele gesturi de relaționare a clădirii cu mediul înconjurător este
reprezentat de ”școala deschisă ”, noțiune apărută pentru prima oară în secolul al
XX-lea, o nou tate pentru această perioadă din punct de vedere al organizării sălilor
de clasă, aflate în dialog cu spațiul exterior.

1‘ Silvia Păun – Arhitectura programelor școlare, Editura Tehnică, Bucuresti 1981
2 L Emile este considerat un roman al educației, în care autorul J. Rousseau propune un sistem de educare în
care copilul trebuie crescut la țară, departe de oraș. Sub îndrumarea unui pedagog, își va dezvolta candoarea și
bunătatea pănă la vârsta de 20 de ani, când se va intoarce în sânul societații.

2
Organizarea școlii din Antichitate. Relația de unicitate “un îndrumător –
un elev ”
Societatea realizează în Antichitate un salt im portant în ceea ce privește
dezvoltarea programului de școală, punându -se mult accent pe ideea relației
îndrumător -elev. Școala reprezintă o activitate socială conturată, caracterul ei este
intersubiectiv, întrucât elevul este dotat cu o forța ieșită din c omun de acumulare,
într-un interval incredibil de scurt, apelându -se la psihicul elevului.
Primele școli organizate apar la Dur -Sarukin, Babilon și Ninive, în această
zonă a Eufratului, școlile fiind destinate scribilor3. Scribii se angajau ca funcționari ai
administrației templelor, astfel c ă în secolul al XVIII -lea, au apărut biblioteci cu
arhive impresionante, cu peste două zeci de mii de tăblițe, aceste biblioteci fiind
anexate școlilor.
În Grecia Antică, familia este în strânsă relație cu școala, toat e tratatele
didactice sunt exprimate ca sfaturi și învățături ale părinților către copiii lor. Ideea de
familie este puternic sugerată în fiecare tratat . Sistemul de educație spartan este
total diferit de cel atenian, mentalitațile și obiceiurile fiind tot al diferite și contrastante.
Educația spartană însemna o întreagă activitate, exerciții fizice extrem de
solicitante. Acest antrenament militar, în concepția spartanilor , avea rolul de a oferi
copilului disciplina extrem de rigidă, insuflarea dorinței d e supunere necondiționată.
Condițiile erau asemenei regimului militar: o hrană insuficientă, dormind pe o saltea
de trestie, o educatie fizică intensă în dauna celei intelectuale, constând în câteva
noțiuni de scris și citit, aritmetica, muzica militară. A ici și fetele primeau o educație
premilitară, constând din alergări, luptă, aruncarea discului și a suliței. Copilul
aparținea familiei până la vârsta de șapte ani, fiind considerat la dispoziția statului
până la vârsta de 60 de ani.
În Atena, băieții me rgeau la școală, statul plătind și asigurând toate
necesitățile școlarului, mai ales în cazul celor orfani de r ăzboi, care erau privilegiați.
Orele de curs erau desfășurate pe o perioadă de cinci sau șapte ani în aer liber sau
în casa învățătorului și cons tau în noțiuni de scris și citit, aritmetic ă, literatur ă și
muzic ă. După 13 -15 ani, locul public destinat pentru practicarea gimnasticii și a
luptelor era palestra, dotată cu vestiare, băi și săli de odihnă. Școlile, situate înafara

3 Funcționar inferior având atribuții de contabil ș i de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor
sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic

3
orașului, erau locuri d e plimbare, aveau grădini publice, adevărate complexe sportive
de mari dimensiuni, cu bazine de înot, portice, fântâni și statui. Educația intelectuală
a tinerilor era completată prin lecții de filosofie în aer liber sau în casa învățătorilor,
aceste prele geri fiind destinate numai copiilor din familiile bogate, cei săraci
nebeneficiind de aceleași privilegii.
La Atena au existat trei gimnazii:
 Academia, Platon punând bazele școlii de filosofie, lângă gimnaziul închinat
eroului mitologic Academos. Organiza rea școlii era asemănătoare societăților
pitagoreice, cu o ierarhie bine structurată. Școala funcționa de aproape 1000
de ani, unul dintre obiectivele ei cele mai importante fiind acela de a contribui
la pregătirea politică a oamenilor politici.
 Lyceum, construit pe locul unui templu al lui Apollo Lykeios unde tinerii
ascultau prelegerile lui Aristotel. Majoritatea prelegerilor erau despre filosofie
și știință, dezvoltarea acestor domenii fiind resimțită în acea perioadă . Se
spune c ă Aristotel, în timp ce își transmitea învățăturile elevilor săi, se plimba
prin curtea ș colii înconjurat de discipoli.
 Cinosarges, probabil un gimnaziu al metecilor și locul de întâlnire și discuții al
filosofilor cunoscuți sub numele de „cinici”. Fi ecare polis avea cel puțin un
gimnaziu. În fiecare oraș exista un teatru și o școală gimnazială.
Educația reprezintă în epoca elenistică o importanță majoră pentru formarea
personalității tânărului elev, studiile cuprinzând poemele homerice. Gimnaziul era
considerat unul din principalele obiective orășenești, fiind amplasat central, în
apropierea teatrului și templului, în vecinătatea agorei. Muzicii și retoricii li se
acordau mai puțină importanță, principalele materii predate fiind medicina și filosofia,
susținute și subvenționate de către monarhi În această epocă apar primele biblioteci
publice, dar și primele muzee (museion -templul muzelo r) și primele colecții de artă –
marile biblioteci publice de la : Alexandria, Pergam, Rhodos, Efes.

Apariția și dezvo ltarea învățământului colectiv
În Evul Mediu, percepția asupra rolului elevului este total diferită, el este
perceput de către societate ca un simplu obiect, incapabil să ia o decizie sau o
inițiativă. Dacă în epocile anterioare, se punea accent pe relați a “un îndrumător -un
elev”, Evul Mediu dezvoltă ideea de învățământ colectiv.

4
În numeroase șco li mânăstirești apare relația “ profesor – un grup de elevi”,
astfel că necesitatea unui spațiu colectiv, unui spațiu educativ, se resimte tot mai
mult. Planimetri a școlilor din perioada Evului Mediu are la bază modelul școlilor din
antichitate. Se păstrează ideea de curte interioară, în perfectă relație cu sentimentul
de claustrare specific Evului Mediu.
Învățământul primar și preuniversitar avea un caracter impro vizat, spontan,
cu rezolvări în forme diferite de la o comunitate la alta. Învățământul organizat,
instituționalizat, a apărut la granița dintre milenii în forma universităților de pe lângă
catedrale și abații. Cea mai veche pare să fi fost Universitatea d in Bologna (1088),
urmată de Oxford (1096 -1167), Cambridge (1209 ).
Odată cu dezvoltarea orașului medieval, școala orășenească cunoaște o
perioadă înfloritoare în secolul al XIV -lea. Aceasta era adăpostită în locuința
învățătorului și avea o durată de aprox imativ trei ani, principalele învățături fiind
scrisul ș i cititul. O școală medievală conținea un atelier, procesul educativ
desfășurăndu -se astfel: copiii erau așezați pe câte o latură a încăperii, în funcție de
vârstă. Toți copiii, indiferent de locul oc upat, erau îndrumați de același învățător,
cunoscut sub numele de grămătic, slujbaș la cancelaria domnească, însărcinat cu
scrierea uricelor.

Dezvoltarea planimetriei școlilor în secolul al XIX -lea
Renașterea reprezintă un mom ent prielnic pentru dezvolta rea
învățământului, astfel că, începând cu secolul al XVI -lea, apar construcții grandioase
în orașe, amenajate pentru nivelele primar și gimnazial. Universitatea “Sapienta” din
Roma este remarcabilă prin modul de mobilare a sălilor de clasă, săli de altfel foarte
bine definite spațial, dezvoltate în jurul unei curți interioare. Borromini realizează
Capela Sant Ivo, elementul compozițional principal al Mânăstirii.
„Este de analizat cum era tratată educația în Evul Mediu (ea se petrecea
spontan, fără ca vreo auoritate să se ocupe în mod programatic de ea) și cum era ea
tratată în Renaștere (când educația a trecut pe primul plan al preocupărilor oficiale).
Și astăzi, e de remarcat cât sunt de dispuse sau de puțin dispuse diversele
comunități să prețuiască educa ția – în realitate și nu în discursurile politicienilor. Iar
bunele intenții ale politicii de stat trebuie nuanțate în funcție de situația specifică a

5
zonei.”4 . Este prima oară cand aceste construcții, comparativ cu școlile din Evul
Mediu, nu se relațione ază în nici un fel și nu funcționează în cadrul mânăstirilor, nici
măcar din motive administrative.
Secolul al XIX -lea este important din punct de vedere a l dezvoltării
planimetriei școlilor, apărând exemple de interpretare a le programului arhitectural,
prezente până în zilele noastre. Apar o serie de noi funcțiuni specializate
programului de școală – sala de sport, laboratoare pentru studiu, de asemenea
cămine pentru elevi, cantină etc.
Apar noi variante de planuri:
 Planul clasic academic – articulat în ju rul unei curți interioare, asemnănator
școlilor din Evul Mediu. De exemplu, Gimnaziul academic din Viena din
anul 1886, cu sală de sport la parter și laborator la etaj.
 Planul compact academic, caracteristic pentru a doua jumătate a secolului
al XIX -lea. U n exemplu este Gimnaziul din Frankfurt, cu o simetrie
riguroasă, fără curte interioară, comparativ cu planul clasic academic. Sunt
amenajate laboratoare de chimie, fizică, geografie, săli de artă și de
examinare.
 Planul “tip popular” reprezintă o adaptar e a cerințelor apărute datorită
fenomenului de industrializare destul de masivă. Apar școli de dimensiuni
reduse, amplasate în zonele periferice sau în orașele mici.

Concluzii
Incă din Antichitate societatea a pus accent pe ideea relației îndru mător –
elev. Școala reprezintă o activitate socială conturată, caracterul ei este
intersubiectiv, întrucât elevul este dotat cu o forța ieșită din comun de acumulare,
într-un interval incredibil de scurt, apelându -se la psihicul elevului.
Ideea de relaționare între functiuni și de creare a unor spații flexibile de
configurare printr -o serie de variante a reprezentat dintotdeauna o reală provocare
pentru arhitecți în configurarea și rezolvarea programului de școală.

4 Radu Tănăsoiu, Arhitectura construcțiilor școlare, Ed. Tehnică, București, 1979

6
Bibliografie
-Programe de arhitectura, Ghoerghe V ais, Ed Tehnica , 2008
-Silvia Păun – Arhitectura programelor școlare, Editura Tehnica, Bucuresti 1981
-Radu Tănăsoiu, Arhitectura construcțiilor școlare, Ed. Tehnică, București, 1979
-Școli Naționale în arhitectură, Mircea Lupu, Editura Tehnică, 1987
-Fran cois Chamous, Civilizație elenistică, Ed. Meridiane, 1985