Scurt istoric al județului Brăila [310209]

Capitolul. I – Istoricul cercetărilor județului Brăila.

Scurt istoric al județului Brăila

Istoricul cercetărilor județului Brăila

Profesorul Grigore Tocilescu a fost primul care a [anonimizat] s-a tipărit. Cu toate acestea el a servit la redactarea capitolului “Istoricul Orașului” din “Marele Dicționar al României”, apărut în 1892.

[anonimizat]. După anul 1900 [anonimizat].

În anul 1929, a fost înființată revista “Analele Brăilei” de către Gh. T. Marinescu, unde au fost publicate numeroase studii geografice și istorice despre județul Braila. Tot în anul 1929, a fost publicată lucrarea “Album” de către Gh. T. Marinescu, [anonimizat].

Cel care a [anonimizat] “Unde e istoria Brăilei” (Analele Brăilei- 1929), :Caracteristici ale brăilenilor” (Analele Brăilei – 1931) ș.a., a fost Nicolae Iorga. Alte personalități care au scris despre istoria județului și orașului Brăila au fost: Nae A. Vasilescu, N. C. Istrate, I. C. Bacila, A. D. Xenopol, Constantin G. Giurescu.

Cel din urmă ( Constantin G. Giurescu), a publicat în anul 1968 lucrarea “Istoricul orașului Brăila”, unde este prezentat un rezumat al istoriei orașului din cele mai vechi timpuri și până în prezent.

[anonimizat] 1828, [anonimizat], în Analele Brăilei în anul 1932 sub numele de “Cartografia din 1828 a orașului și județului Brăila”.

Profesorul brăilean Radu Perianu s-a ocupat de raiaua Brăila în “Anuarul de antropogeografie și geografie” (1911).

Au fost realizate două lucrări despre stațiunea Lacu Sărat de către I. G. Apostoleanu, una în anul 1884, intitulată “Băile Lacu Sărat”, iar a doua în anul 1889, intitulată “Descrierea stațiunii balneare Lacu Sărat Brăila”.

[anonimizat] ( descrierea cadrului natural din județul Brăila – „România-geografie fizică” (1926), „Dealurile și câmpiile româniei” (1966) ), G. Murgoci ( lucrarea „Câmpia Română și Delta Dunării în Opere Alese” (1957) ), George Vâlsan ( „Câmpia Română” – 1915), A. Banu („Bărăganul” -1964), Petre Gâștescu ( prezintă o analiză completă a județului Brăila în cartea intitulată „Județul Brăila” – 1973).

[anonimizat] o legendă a Bărăganului și a Dunării, reprezentând unul dintre cele mai vechi orașe ale țării.

Județul Brăila a [anonimizat] (1955-1975). Aici s-au descoperit trei așezări neolitice ce aparțin culturii Boian și o [anonimizat].

Tot în cartierul Brăilița a fost descoperită o necropolă de inhumație ce cuprindea 307 de mormite și numeroase piese funerare ca: [anonimizat], cochilii de scoici; unelte.

Județul Brăila datează încă de la înființarea Țării Românești (1330), fiind una dintre cele mai arhaice unități administrativ-teritoriale ale țării. Acesta era situat la locul intersecției a trei provincii istorice: Moldova, Dobrogea și Țara Românească. Ca veridicitate geografico-economică, județul a existat înainte de 1300 și a fost înființat de Basarab I, acesta având atribuții administrative, militare și judecătorești. Așadar, „ toată istoria acestei zone s-a desfășurat în jurul orașului Brăila; toate sunt ale Brăilei: câmpia, balta, județul.”(Georgeta Moraru, Zonarea etnografică a județului Brăila în Studii de etnografie și folclor din zona Brăilei, Brăila, 1977, p.41).

Acest județ a adoptat numele reședinței sale, Brăila, ca o dovadă a importanței deosebite pe care această reședință o avea. Pornind de la acest considerent, Nicolae Iorga afirma: „Nu Brăila este fiica principatului Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat.” Prima atestare documentară certă a orașului a fost dată în 20 ianuarie 1368, județul fiind menționat mai târziu, în 1481. O altă atestare documentară datează din 1487, aceasta fiind făcută într-un act domnesc al Țării Românești, de Vlad Călugărul.

În 1538, o parte din județ a fost ocupat de turci, căpătând un regim de raia, timp de aproape trei veacuri. Nicolae Iorga afirma în „Din viața socială a Brăilei supt Turci”: „Un adânc întuneric acoperea perioada în care Turcii au fost stăpâni în al lor Ibrail.” În primăvara anului 1595, domnitorul Mihai Viteazul trimite sub comanda banului Manta și a căpitanului Albert Kiraly obștile și reușec să recupereze cetatea și orașul, turcii părăsindu-l în aprilie. Dar în 1601, după moartea lui Mihai Viteazul, Brăila intră din nou sub stăpânire turcească.

Județul Brăila revine la administrația românească în anul 1828 și legalizată prin tratatul de la Adrianopole din 1829.

În 1831, satele erau grupate astfel: Plasa Vădeni (20 de sate) și Plasa Balta (18 sate).

În 1923, județul Brăila era împărțit în 4 plase: Plasa Silistraru, Plasa Viziru, Plasa Ianca și Plasa Călmățui.

În perioada Primului Război Mondial, Brăila a fost ocupată de germani din 23 decembrie 1916 și până la 29 octombrie/11 noiembrie 1918.

Nicolae Iorga afirma că „Brăila, oraș și județ, e un punct de voiciune și de energie în viața țării. Acolo s-au putut ține întâi, sub turci, numai români de o vitejie și de o răbdare deosebită. După eliberare, numai astfel de oameni au alergat acolo, care s-au simțit în stare să fie cititori a(i) noii ordini de lucruri și apărători ai ei. Astfel s-a creat o rasă brăileană.”

Capitolul. II – Elemente de favorabilitate ale cadrului natural în județul Brăila

Județul Brăila este localizat în sud-estul României (fig. 2.1.), în Câmpia Română.

Fig. 2.1. Localizarea județului Brăila (Sursa: http://braila.einformatii.ro/)

Este un județ mic, ce reprezintă 2% din suprafața totală a țării. Se învecinează la nord cu județele Vrancea și Galați, în sud cu județul Ialomița, în est cu județele Tulcea și Constanța, iar în vest cu județul Buzău.

Județul Brăila este compus din 4 orașe : Brăila – reședință de județ, Ianca, Făurei și Însurăței; și din 40 de comune: Bărăganul, Berteștii de Jos, Bordei Verde, Cazasu, Chișcani, Ciocile, Cireșu, Dudești, Frecăței, Galbenu, Gemenele, Gradiștea, Gropeni, Jirlău, Mărașu, Măxineni, Mircea Vodă, Movila Miresii, Racovița, Râmnicelu, Romanu, Roșiori, Salcia Tudor, Scorțaru Nou, Siliștea, Stăncuța, Surdila-Găiseanca, Surdila-Greci, Șuțești, Tichilești, Traian, Tudor Vladimirescu, Tufești, Ulmu, Unirea, Vădeni, Victoria, Vișani, Viziru, Zăvoaia.

Relieful

Județul Brăila prezintă un relief (fig. 2.2) monoton, cu varietăți insesizabile de înălțime, singurele accidente fiind lacurile/cursurile apelor și movilele, martori de eroziune, sau tumulii. [12]

Fig. 2.2. Relieful județului Brăila (Sursa: http://www.cazare10.ro/judetul-braila/)

În cadrul județului distingem următoarele unități de relief: Bărăganul Central (Câmpia Călmățuiului), Bărăganul de Nord (Câmpia Brăilei), Balta Brăilei, Lunca Siretului, Lunca Buzăului și Lunca Călmățuiului.

Clima

Județul Brăila are un climat temperat continental, cu ierni reci cu un strat de zăpadă instabil și variabil din cauza influenței anticiclonului siberian și cu veri calde și uscate.

Regimul temperaturii aerului prin valorile medii lunare și în special prin amplitudinea absolută, reflectă cel mai clar caracteristicile climatului temperat continental, cu nuanțe excesive. Temperatura medie anuală variază între 10,3°C și 10,5șC. Numai în lungul Dunării temperatura este mai ridicată (Brăila 11,1°C). Temperaturile medii lunare multianuale cele mai mici se realizează în ianuarie, luna cea mai rece, când în aer se înregistrează -3șC (-2,1°C Brăila). Luna cea mai caldă este iulie, când temperaturile medii multianuale variază între 22,1șC la Ion Sion și 23,1°C la Brăila. [40]

Precipitațiile atmosferice totalizează în cursul unui an sub 500 mm. Ca și regimul termic, și cel al precipitațiilor reflectă caracterul continental al climei, în sensul că acestea cad în cantități variabile de la un an la altul și sunt repartizate inegal în timpul anului.

În partea de sud a județului (Câmpia Călmățuiului) cantitatea de precipitații se apropie de 500mm/an, iar în Câmpia Brăilei acestea variază între 400-490 mm/an. [40]

Vânturile reprezintă un element climatic de mare importanță pentru această zonă. Cele mai frecvente sunt vânturile din N – NV. Viteza medie a vântului este de 3m/sec., dar vântul din directia N poate ajunge la maxime de peste 100 km/ora. Iarna bate Crivățul, un vânt uscat și rece provocat de anticiclonul siberian. În oraș se înregistrează o perioadă de calm de 12% anual, cu frecvență mai ridicată în lunile septembrie – octombrie, ianuarie și iulie. [24]

Viscolul este un risc climatic de iarnă ce este dat de vitezele mari ale vântului (peste 11 m/s caracteristice viscolelor puternice și >15 m/s, caracteristice viscolelor violente) și de antitatea de zăpadă căzută, care poate forma un strat continuu de 25-50 cm sau troiene de 1-4 m înălțime, care provoacă pagube mari și dezechilibre de mediu.

Seceta este un risc climatic de vară care determină uscăciune.

Hidrografia

Brăila poartă amprenta climatului temperat-continental și a reliefului, format din câmpuri relativ netede pe care sunt schițate văi largi și depresiuni închise în care se găsesc lacuri temporare sau permanente.[12]

Arterele hidrografice de maximă importanță de pe teritoriul județului Brăila sunt: Dunărea, Siret, Buzău și Călmățui, toate având un caracter tranzitoriu (fig. 2.3.).

Fig. 2.3. Harta hidrografică a județului Brăila (Sursa: http://www.primariabraila.ro/Documente%20Pdf/AS/PUG%20Braila-%20Studiu%20Mediu%202011/SF%20PUG%20Braila%20-%20mediu.pdf)

Lipsa scurgerii superficiale pe spațiile interfluviale cvasiorizontale și prezența depozitelor loessoide, pe grosimi de 10-30 m, au condus, prin procesul de tasare (sufoziune mecanică și chimică), la formarea depresiunilor denumite crovuri, unde s-au format lacuri, care, în mod curent au caracter temporar.

În subteran, teritoriul județului Brăila prezintă importante rezerve de apă freatică și de adâncime cu diferite direcții de drenare. Așadar, principalele categorii ale resurselor de apă sunt apele subterane, râurile și lacurile.[8]

Apele de suprafață

Rețeaua hidrografică a județului Brăila poartă amprenta climatului temperat – continental și al reliefului, alcătuit din câmpuri relativ netede, în cuprinsul cărora sunt schițate văi largi și depresiuni închise, în care se găsesc lacuri temporare sau permanente. Prin volumul care se scurge în cursul unui an, râurile reprezintă resursele de apă cele mai importante ale județului Brăila. Arterele hidrografice sunt Dunărea, Siret, Buzău și Călmățui. Dunărea este principala arteră hidrografică a zonei. Dunărea în cadrul județului este reprezentată prin brațele principale – Cremenea și Măcin (Dunărea Veche) – și brațele secundare – Vâlciu, Mănusoaia, Pasca, Calia, Arapu – în arealul Bălții Brăilei – și prin Dunărea propriu-zisă din dreptul municipiului Brăila și până la confluența cu Siretul. Dunărea Veche sau brațul Măcin, care formează și limita estică a județului, are 96 Km lungime, un coeficient mare de meandrare (1,24) și o lățime medie de 250 m. Panta mică, ca urmare a gradului mare de meandrare, face ca acest braț să transporte o cantitate mică de apă (13%) din debitul total de la Hârșova (5949 m3/s). Brațul Cremenea, cel mai important, are o lungime mai mică (70 Km), o pantă de scurgere mai mare și o lățime medie de 500 m. Dacă caracteristica brațului Măcin este gradul de meandrare, cea a brațului Cremenea este gradul de despletire. Din brațul Măcin (numai la 2 Km de la bifurcație) se desprinde brațul Vâlciu care se varsă apoi în Cremenea.[40]

Apele subterane

În subteran, teritoriul județului Brăila prezintă importante rezerve de apă freatică și de adâncime cu diferite direcții de drenare. Adâncimea apelor freatice variază de la 0, în luncile joase, până la 20 m pe câmpurile acoperite cu nisipuri. În zona municipiului Brăila apa freatică se situează la adâncimi ce variază între 5 – 20 m. Datorită variațiilor mari a cantității de precipitații din cursul anului (principala sursă de alimentare a apelor freatice), nivelul hidrostatic înregistrează variații de 1 – 2m. Apele freatice din județul Brăila nu constituie o sursă importantă pentru alimentarea cu apă a populației, pentru industrie sau pentru irigații, atât sub aspectul variației cantitative în timpul anului, cât și sub cel al gradului redus de potabilitate.

Vegetația și fauna

În preajma orașului Brăila predomină vegetația de stepă, cea arborescentă fiind reprezentată de salcâm, localitatea fiind cunoscută și sub denumirea de „orașul cu salcâmi”. Mai întâlnim și stejari, tei, ulmi și plopi în oraș și prin pădurile județului. Astfel, la Viișoara există o pădure de salcâmi și stejari de 1300 ha, la Camnița una de 500 ha de plopi, salcâmi și stejari, la Lacu Sărat sunt 450 ha, de stejar, iar în baltă, în rezervația naturală „Insula Mare a Brăilei”, peste 12000 ha de salcie și plopi. Dintre plantele de cultură se cultivă: grâul, orzul, porumbul, floarea soarelui. Dintre celelalte plante remarcam: coada șoricelului, traista ciobanului, costreiul, iar dintre arbuști: măceșul, migdalul și altele. În zonele de baltă crește: trestia, păpura, pipirigul, iar în zonele sărăturoase ca acelea de lângă Lacu Sărat, sărățica și ghiranul.

În privința faunei, aceasta este bine reprezentată în câmpiile din jurul orașului. Întâlnim rozătoare ca: popândăul, hârciogul și șoarecele de câmp.

Iepurele reprezintă cel mai numeros animal din regiune, iar prin pădurile înconjurătoare, vara se întâlnesc peste 2000 de căprioare. Din rândul păsărilor menționăm pescărușii și alte specii specifice Dunării cum ar fi: turturica, carstreiul, prepelițele, potârnichile și ciocârliile. Din Insula Mare și Mică mai vin în treacăt: rațe, cocori, gârlițe sau fazani, care caută hrană prin holdele înconjuratoare orașului. În grădina zoologică a orașului se găsesc și specii mai rare de păsări și animale.

În zona acvatică se pot pescui: somnul, crapul, bibanul, știuca, carasul sau șalăul.În unii ani reușesc să ajungă până la Brăila și unele specii de sturioni.[25]

Solul

Prezența pe suprafețe întinse foarte slab înclinate sau orizontale a depozitelor loessoide, lipsite în cea mai mare parte de un drenaj superficial, condițiile climatice semiaride, cu o umiditate deficitară și existența asociațiilor vegetale ierboase de stepă, au determinat formarea solurilor cernoziomice în diferite faze de evoluție, pe cea mai mare parte a teritoriului județului Brăila. Pe fondul general al cernoziomurilor, în condițiile unor stagnări de apă, ca urmare a ridicării nivelului hidrostatic, s-au format lacoviști, iar în acele depresiuni de tasare sau lunci, unde evaporația apei este puternică, au apărut solonceacurile și solonețurile.[8]

Solurile halomorfe , cunoscute sub denumirea populară de sărături, reprezentate prin solonceacuri și solonețuri, sunt răspândite insular în județul Brăila, în deosebi în arealul crovurilor, către care se produce o spălare superficială, convergentă, deci o acumulare de săruri de la suprafața solurilor.[8]

Capitolul. III – Obiective turistice în județul Brăila

III.1. Rezervații și monumente ale naturii

Județul Brăila dispune de o serie importantă de rezervații și monumente ale naturii (fig. 3.1), datorită poziției sale favorabile, pe malul stâng al Dunării.

Fig.3.1.Resurse turistice naturale în județul Brăila

(Sursa: http://www.cjbraila.ro/Portal/Braila/CJBraila/portal.nsf/All/E1F42BEFBCD9B11AC2257656002A4F98/$FILE/TURISM.pdf)

Rezervația naturală Insula Mică a Brăilei/Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

Insula Mică a Brăilei, cea mai importantă sub aspect științific și turistic din salba celor 7 insule, are o suprafață de 9559 ha, din care 6566 ha pădure și 2921 ha luciu de apă (include 18 iezere).

Accesul cel mai ușor este prin Stăncuța DJ 212, 4 km, Gropeni DJ 212, Giurgeni sau Hârșova E60.

Din punct de vedere al activității turistice, prezintă un interes deosebit partea din aval a insulei, zona Popa, și jumătatea din amonte a Insulei Mici: zona de protecție specială Egreta.[28]

S-au întreprins studii pentru fundamentarea unor măsuri de protecție a păsărilor, pentru a determina o stabilitate a populațiilor mai dense ale păsărilor de baltă pe tot timpul anului, cât și măsuri de protecție a zonei umede, la început prin marcare, aplicare de pancarte indicatoare, până la măsuri mai severe de control al acțiunii pesticidelor și îngrășămintelor din zonele agricole, de limitare a acțiunii omului în insulă. Dar, nefiind un termen legal, pentru întreaga supafață a fondului Vâlciu se restrânge aria la 5 335 ha.[1]

Parcul a fost desemnat ca arie umedă de importanță internațională ca habitat al păsărilor de apă de către Secretariatul Convenției Ramsar.

Pădurile nu sunt repartizate uniform. În structura arboretelor predomină sălciile (fig.3.2.) – salcia albă și salcia fragedă. Acestea rezistă cel mai bine inundațiilor îndelungate. Bogăția ramificațiilor și prezența scorburilor sunt favorabile cuibăririi păsărilor. Sunt și suprafețe cu plop euroamerican plantat, valoros economic, dar cu rol ecologic scăzut.[16]

Fig.3.2. Rezervația Balta Mică a Brăilei – salcia albă

(Sursa: http://romanianturism.com/2013/11/25/parcul-natural-balta-mica-a-brailei-braila/)

Habitate

Pe teritoriul parcului au fost identificate 19 tipuri de habitate, dintre care amintim: păduri de sălcii, lacuri eutrofe naturale, zăvoaie cu plopi și sălcii, mlastini cu Typha, tufărișuri (zălog, rachită), mlăștini cu Phragmites, pajiști umede de luncă, pajiști stepice. Din cele 19 tipuri de habitate identificate, în Balta Mică a Brăilei, 9 sunt pe Lista Directivei Habitate Faună și Floră. Dintre ecosistemele identificate aici, 50% sunt naturale, 30% sunt seminaturale și 20% sunt antropizate.

Datorită faptului că teritoriul parcului este supus în fiecare an unor perioade de inundație și unor perioade de retragere a apelor, cele 2 tipuri de ecosisteme, terestre și acvatice, sunt interdependente, creând un biom specific Dunării. Între aceste tipuri de ecosisteme nu există o delimitare teritorială și temporală strictă, existând o succesiune și o înlocuire periodică. Atunci când viitura este foarte mare, acolo unde era un ecosistem terestru va apare unul acvatic, iar în perioadele de secetă prelungită, ecosistemele acvatice vor fi înlocuite de unele terestre.[28]

Flora

În sistemul de insule și lacuri din Balta Mică a Brăilei a fost identificat până în prezent un număr de 218 specii de plante superioare. Speciile lemnoase sunt cele caracteristice zonelor de luncă inundabilă, fiind reprezentate de esențe moi, cele mai răspandite fiind: salcia (Salix alba, Salix cinerea, Salix fragilis), plopul (Populus alba, Populus nigra), ulmul (Ulmus foliacea), cătina mică (Myricaria germanica), murul (Rubus caesius).

În mlăștinile cu stuf, speciile de plante mai des întâlnite sunt: stuful (Phragmites australis), papura (Typha latifolia, Typha angustifolia), Scirpus lacustris, Lythrum salicaria, Galium palustre, Euphorbia palustris, Solanum dulcamara, Sium latifolium, Glyceria maxima, Stachys palustris, Butomus umbellatus, Iris pseudacorus.

Dintre plantele inferioare, cel mai bine reprezentate sunt algele verzi, albastre și silicioase, ca organisme specifice zonelor umede, precum și fungii (ciupercile).

O vegetatie deosebita se afla pe nisipuri (Tragus racemosus, Cynodon dactylon etc.).[28]

Fauna

Locuri bune de cuibărit și adăpost pentru ornitofauna sunt stufăriile și mlaștinile cu rogoz. Dintre speciile de păsări amintim: privighetoarea de zăvoi, aușelul, rața mare, gârlița mare, lăcarul, chira de baltă, stârcul cenușiu, chirighița, stârcul pitic, stârcul roșu, eretele de stuf, egreta mică, pițigoi, lopătarul, stârcul de noapte, nagâțul, lișița, cârsteiul, rața cârâitoare, rața roșie, găinușa de baltă, gâsca de vară, becațina, fluierarul cu picioare roșii, porumbelul gulerat, porumbelul de scorbură ș.a

Dintre mamifere se întâlnesc: pisica sălbatică ocrotită de lege, mistrețul, vulpea. În zona lacurilor Dobrele, Curcubeu și Sbenghiosu se întâlnește vidra, ocrotită de lege. Numeroși sunt bizamii.[16]

Rezervația forestieră Pădurea Viișoara

La o distanță de 50 km de Brăila și la 10 km sud-est de orașul Însurăței, se află Pădurea Viișoara (fig.3.3.), în Lunca Călmățuiului.[1]

Fig.3.3. Pădurea Viișoara (Sursa: http://adevarul.ro/locale/braila/cele-mai-frumoase-locuri-judetul-braila-1_55c484f8f5eaafab2c559e53/index.html)

Rezervația Naturală Pădurea Viișoara are o suprafață de 1.898 ha. Rezervația forestieră, declarată în 1979, este o relicvă a codrilor de stejar, care creșteau în nisipurile de origine fluviatilă de pe malul drept al râului Călmățui. Pădurea s-a regenerat natural în decursul a sute de ani, iar pentru a proteja cele patru-cinci exemplare de arbori de 350-400 de ani, o parte din arie, 40 ha, este și rezervație seminologică.[30]

În rezervație sunt patru exemplare de stejar brumăriu, care au atins vârsta de 350-400 de ani, dintre care: Stejarul „prințesei” (fig.3.4.) de 400 de ani- se zice după credința populară că ar fi fost plantat de Ștefan cel Mare – și se află izolat în câmp. Din punct de vedere geologic, substratul pedologic este constituit din depozite fluviatile din cuaternar (halocenul inferior), format din depozite loessoide, peste care vânturile au depus straturi de nisip, a căror grosime variază între 0,5-4 m, dându-i aspectul văluit.[1]

Fig.3.4. Pădurea Viișoara – Stejarul Prințesei

(Sursa: https://csimion80.wordpress.com/specii-rare-de-arbori-si-arbusti-din-braila/)

Pădurea Viișoara se caracterizează printr-un climat continental excesiv și un regim termic ce variază în funcție de anotimp. Vara, temperatura este mai puțin ridicată decât în plina câmpie. În schimb, factorul limitativ este apa din sol. Precipitațiile: cca. 450 mm/an, cu observația că în iunie sunt mai abundente, iar în iulie, când pădurea are nevoie imperios de apă din cauza temperaturilor ridicate din câmpie, sunt sărace, în schimb, evapotranspirația este mai mare în iulie-august.[1]

Pădurea Viișoara este importantă nu numai pentru că oferă material de sămânță selecționat, dar ea este un ecosistem natural, ce trebuie menținut ca o oază verde în mijlocul unui câmp stepic, cu rol atât în protecția solului de fixare a nisipului semimobil, cât și de scut în calea vânturilor.[1]

Pădurea Camnița – zonă protejată

La numai 45 km de Brăila, în Lunca Buzăului, pe teritoriul comunei Șuțești, lângă satul Constantinești, se află pădurea Camnița (fig.3. 5.), ce ocupă o suprafață de 809 ha.[1]

Fig. 3.5. Pădurea Camnița (Sursa: http://www.skytrip.ro/rezervatia-naturala-padurea-camnita-din-judetul-braila-ob-1273.html)

Suprafața protejată este doar de 1,2 ha de arboret pur de frasin, având vârsta de doar 40 de ani. În rest, crește amestec cu specii de plop alb (44%), salcie (20%), salcâm (29%), iar 7% diverse specii: frasin, stejar, ulm.[1]

Primele intenții de conservare a patrimoniului natural din Pădurea Camnița datează din perioada anilor `90. Zona a fost declarată zonă naturală protejată prin Hotărârea nr.20/1994 a Consiliului Județean Brăila. Bogăția floristică și faunistică a zonei a fost recunoscută de Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, Secțiunea a III-a, zone protejate, fiind desemnată arie naturală protejată de interes național.[26]

Datorită rarității ei de pădure de frasin pură, Pădurea Camnița are o mare importanță ecologică. Din această pădure, se recoltează doar sămânța selecționată, nu și lemnul.

Arboretul de frasin din rezervația Pădurea Camnița nu corespunde niciunui habitat natural din România.[7]

Zona de protecție hidrogeologică Lacu Sărat Brăila

Lacu Sărat (fig.3.6.) se găsește pe teritoriul comunei Chișcani, la 5,5 km în sud-vestul orașului și este legat de acesta printr-o șosea asfaltată și o linie de tramvai, cu o suprafață de 175 ha. Are o orientare nord-est, sud-vest, alcătuit din două compartimente: unul nordic și altul sudic, ce comunică între ele. [1]

Fig. 3.6. Lacu Sărat (Sursa: http://www.efemeride.ro/destinatie-romania-lacu-sarat-de-langa-braila-locul-miraculos-unde-tepes-isi-vindeca-ostenii)

Lacul cu salinitate crescută este format pe un vechi curs al Dunării, acum complet izolat. Fundul lacului este acoperit pe întreaga suprafață de un nămol cu un aport ridicat de mineralizare. Calitățile terapeutice ale apei și nămolului din Lacu Sărat sunt cunoscute de multă vreme locuitorilor din împrejurimi și nu numai, anual înregistrându-se un mare număr de turiști, sosiri pentru tratament. Lacu Sărat prezintă importante rezerve de nămol sapropelic și apă minerală hipertonică. [23]

În jurul lacului, sărurile rămân la suprafața sub formă de cruste și contribuie la saraturarea solurilor.

Așezat la o altitudine de 25 m, beneficiază de un bioclimat excitant-solicitant de stepă sub aspect bioclimatic, fapt ce determină ca 290 zile din an să fie senine și să existe temperaturi mari în iulie –august, când evaporația este foarte mare și nu sunt precipitații.[1]

Pădurea din jurul lacului are un rol deosebit pentru viața și existența lui, ca barieră în calea vânturilor, dar și pădure pentru recreere.[1]

Popina Blasova – Monument al naturii – Martor de eroziune

Popina Blasova este o stânca (fig.3.7.) , de 43 m înălțime și reprezintă un monument al naturii de interes județean. Popina este localizată în Estul Bălții Brăilei, în dreptul localității Turcoaia (Dobrogea).

Fig.3.7. Popina Blasova (Sursa: http://www.panoramio.com/user/2151587)

Denumirea de “Popina Blasova” și-o primește după însăși explicația originii, atât a popinei cât și a lacului. [1]

Zona unde se găsește „Popina Blasova”, între culmea Pricopanului și Balta Brăilei (Insula Mare a Brăilei), a fost o platformă largă cu mici denivelări, erodată de-un vechi meandru al Dunării. În urma cercetărilor s-a demonstrat că în Balta Brăilei, sub nivelul actual al Dunării, s-au găsit terase aluviale cuaternare, fapt ce a concluzionat afirmația înălțării recente a nivelului de bază. Popina stă mărturie peste timp a unor lanțuri de munți, ce se întindeau către nord în lungul Moldovei, făcând legătura cu munții Poloniei, Boemiei și cei din inima Franței.[1]

Flora, similară celei din Munții Măcinului, este reprezentată de două specii endemice și anume: clopoțel albastru și coada șoricelului.

Fluviul Dunărea

Dunărea (fig.3.8.) în cadrul județului este reprezentată prin brațele principale – Cremenea și Măcin (Dunărea Veche) – și brațele secundare – Vâlciu, Mănușoaia, Pasca, Calia, Arapu – în arealul Bălții Brăilei – și prin Dunărea propriu-zisă din dreptul municipiului Brăila și până la confluența cu Siretul.[43]

Fluviul Dunărea are un potențial turistic mare, reprezentat din fondul piscicol, fondul forestier, luciul de apă, faună și navigabilitatea fluviului în scop turistic.

F

Fig. 3.8.Fluviul Dunărea (Sursa: http://www.infoest.ro/stiri/cultura-brailei/ziua-dunarii-muzeu-braila.htm)

III.2. Stațiuni balneoclimaterice

Județul Brăila dispune de o salbă de lacuri, multe dintre ele fiind bogate în săruri cu calități terapeutice. Cele mai importante lacuri din județ (fig.3.9.) sunt: Lacu Sărat, Lacul Câineni și Lacul Movila Miresii.

Fig.3.9. Harta lacurilor cu potențial balnear din Județul Brăila

(Sursa: http://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/37.pdf)

Stațiunea balneoclimaterică Lacu Sărat – Brăila

Stațiunea este situată pe teritoriul Comunei Chișcani (fig.3.10.), la o altitudine de 25 m. Atracția principală o constituie lacul (fig.3.11.) cu apă sărată, lung de circa 2 km, lat de 200-300 m și cu o adâncime de 1 – 1,5 m.[13]

Fig.3.10. Localizare Lacu Sărat pe harta Județului Brăila (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lacu_S%C4%83rat,_Br%C4%83ila)

Fig.3.11. Lacu Sărat (Sursa: arhivă personală)

Lacu Sărat este o stațiune cunoscută de mai bine de o sută de ani, primul studiu asupra apei minerale a lacului fiind făcut în 1861. Primele două cabine pentru băi calde au fost construite în 1875.[18]

Căi de acces: – feroviare: gara Lacu Sărat sau gara Brăila

-rutiere: DN 2 B de la Buzău, DN 21 de la Slobozia, DN 22 de la Râmnicu Sărat, DN 2 B de la Galați (până la Brăila). [4]

Factorii naturali de cură: ape minerale, sulfatate, clorurate sodice, magneziene, concentrate din lacul aflat în stațiune; nămol sapropelic, bioclimat excitant de stepă.[19]

Posibilități de tratament: – Aerohelioterapie

– Băi în lac

– Oncțiuni cu nămol rece (cură naturistă)

– Băi calde cu apă minerală, în căzi și bazin acoperit

– Împachetări cu nămol cald; [4]

Indicații terapeutice: – afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală și lombară, artroze, poliartroze);

afecțiuni reumatismale inflamatorii (stări algice articulare după reumatism articular acut sau după infecții de focar);

afecțiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrita scapulohumerală);

afecțiuni post-traumatice (tări după operații pe mușchi, tenoane, oase și articulații, stări după entorse, luxații și fracturi);

afecțiuni neurologice periferice (pareze ușoare și sechele minore după polineuropatii, cervicite cronice);

afecțiuni ginecologice;

afecțiuni dermatologice;

afecțiuni endocrine. [4]

Instalații de tratament: – Instalații pentru băi calde cu apă minerală la vană

– Instalații pentru împachetări calde cu nămol

– Amenajări pentru aerohelioterapie și pentru ungeri cu nămol rece urmate de băi în lac

– Instalații de electroterapie și hidroterapie

– Săli pentru gimnastică medicală

– Bazin pentru chinetoterapie; [14]

Stațiunea balneară Câineni-Băi

Stațiunea balneară Câineni-Băi (fig.3.12.) este situată pe raza comunei Vișani, județul Brăila, pe malul lacului cu același nume.

Fig.3.12. Localizarea stațiunii balneare Câineni-Băi pe harta județului Brăila

(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2ineni-B%C4%83i,_Br%C4%83ila#/media/File:Romania_Braila_Location_map.jpg)

Factori naturali de cură: ape minerale clorurate, sulfatate sodice, magneziene, calcice, provenite din lacul din localitate; nămol sapropelic, bioclimat excitant, de stepă.

Indicații terapeutice: afecțiuni reumatismale degenerative, inflamatorii și abarticulare, afecțiuni post-traumatice, afecțiuni neurologice periferice, afecțiuni ginecologice, afecțiuni dermatologice. [19]

Microstațiunea balneară Movila Miresii

Apa lacului este clorurată, bromurată, sulfatată, sodică și magneziană cu concentrație mare, iar nămolul este sapropelic, cu o compoziție apropiată de cel al lacului Câineni. În sezonul cald, zona lacului este indicată pentru aerohelioterapie și ungeri cu nămol rece.[41]