Scriitura Feminina Vs. Scriitura Masculina Ghideu Alexandra [616713]

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

SCRIITURĂ FEMININĂ VERSUS SCRIITURĂ
MASCULINĂ

Prof. coordonator,
Prof.univ.dr., BODIȘTEAN FLORICA

Doctorand: [anonimizat]
2017

Planul referatului

CAPITOLUL I – SCRIITURA FEMININĂ VERSUS SCRIITURA MASCULINĂ

1.1 Problematica ,,genului ” în literatură. Feminin versus masculin…………… …………………. p. 1
1.2 Delimitări conceptuale: literatura scrisă de femei, literatura feministă și literatura
feminină……………………………………………………………………………………………………… ……………..p. 9
1.3 Imaginarul femini n. Diversitate tematică și de viziune în scriitura feminină românească
interbelică…………………………………………………………………………………………………… ……………p. 16
1.4 Receptarea critică a literaturii sc rise de femei în România…………………………………… .p. 23
1.5 Valoare estetică: imaginar feminin/imaginar masculin și stil feminin/stil masculin în
literatură……………………………………………………………………….. …………………………………………p. 30
CONCLUZII…………………………………………………………………………………………………….. ……..p. 35
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………… ….p. 36

1

1.1.Problematica ,,genului” în literatură . Feminin versus masculin .

Abordarea literaturii în funcție de apartenența (mai mare sau mai mi că) la unul dintre genuri
(masculin sau feminin) reprezintă , în viziunea studiilor de gen, un soi de exercițiu mental, de
analiză și de perspectivă obiectivă sau subiectivă asupra operelor literare, indiferent că
discutăm despre proză, poezie sau teatru.
Că scrisul este o îndeletnicire bărbatească (cel puțin în faza incipientă) o afirmă cu tărie
istoria literară , și nu numai . Datorită accesului la e ducație refuzat îndelung timp femeilor,
bărbații au fost aceia care au stabilit fundamentele literaturii, iar acest fapt nu îl reneagă nimeni.
Ceea ce este dificil însă în zilele noastre este să recunoaștem și să diferenț iem din perspectivă
estetică scriitura feminină de cea masculină , acest lucru datorându -se unor prejudecăți care iau
naștere în momentul în care abordăm literatura având la bază studiile de gen. Aceste studii de
gen au în vedere și ,,analizează reprezentarea, drepturile și statutul fe meilor și ale bărbaților1”,
filonul central fiind analiza interdisciplinară a subiectului și orientarea sa către identitatea de
gen.
Putem discuta d espre un ,,gen” al literaturii sau mai bine spus, are literatura ,,gen”? Într-o
primă fază, întrebarea pare a fi retorică. Dacă extindem însă câmpul ei de acțiune și avem în
vedere toate aspectele pe care ea le implică, vom reuși, cel mai probabil, să demonstrăm faptul
că lite ratura implică și probleme legate de gen, de cele mai multe ori. În cartea intitulată
Literature and Gender (1996) (Literatură și gen) scrisă de Lizbeth Goodman, o profesoară din
cadrul universității din Dublin , Irlanda care a cercetat în decursul timpului subiectul referitor
la legătura dintre literatură și gen, din perspectiva studiilor de gen, sunt explicat e amănunțit
diferențele dintre literatură – gen literar – gen, reieșind faptul că genul, ca și procedeu de
interpretare a scrierilor literare , nu implică numai modalități de reprezentare a oamenilor sau a
situațiilor având la bază doar diferențele de ordin sexual ori o analiză literară a textelor ținând
cont de sexul scriitorilor, ci mai degrabă presupune un studiu amănunțit a unor text e literare în
funcție de felul î n care ele sunt scrise, citite și interpre tate în diverse culturi, de către femei sau

1Lizbeth Goodman, Literature and gender, Routledge, New York, 1996, p. 11.

2
bărbați deopotrivă2. Prin urmare, nu pute m identifica genul autorului unei opere decât făcând
o cercetare amănunțită a fondului social și istoric al perioadei în care aceasta a fost scrisă, iar
abia apoi urmează în etapele următoare să stabilim teme, motive sau tehnici de scriere specifice
scriitorilor, respectiv scriitoarelor.
Diferențele de perspectivă în scriitura masculină și cea feminină nu sunt determinat e
exclusiv de apartenența la un anumit gen, fie el mas culin sau feminin, care nu reprezintă altceva
decât un ,,un produs, un construct influențat de stereotipuri ”, ci ele implică necesitatea unei
analize amănunțite a gradului de interiorizare și de reflectare personală a autorului, care, fiind
ori femeie, ori bărbat, transmite emoții diverse. În acest punct cititorul joacă un rol deosebit
deoarece prin ochii săi se va face tranziția între particularitățile genuri lor, dintre cele două
tipuri de scriituri sau scriitori. În momentul în care lectura se va face ,,a vând pe ordinea de zi
genul3”, intervin modificări și în privința raportării cititorului la opera respectivă, ceea ce
produce totodată și o revalorificare a noțiunii de canon, canon care are în centrul său o
sumedenie de opere scrise de către bărbați. În acest sens, atrage atenția și Goodman, criticii
literari feminiști au fost principalii oponenți ai canonului dominat de către scriitori, încercând
prin eforturi susținute să redobândească locul meritat lângă elita literară masculi nă. Astăzi
lucrurile s -au simplificat vizibil deoarece rolul scriitoarelor a început să fie din ce în ce mai
important , acestea câștigând în cele din urmă încrederea criti cilor, iar lectura cărților având la
bază studiile de gen a devenit o altă modalitate de interpretare a unor ope re literare4, de
identificare a unor caracteristici semnificative ale scriitorilor sau ale scriit oarelor, iar această
modalitate de a citi literatura necesită un grad de implicare major din partea cititorului. Nu este
suficient să cunoaștem sexul autorului pentru a stabili în cele din urmă genul, deoarece avem
drept exemplu arhicunoscute le cazuri în care diverse scriitoare au folos it un pseudonim
bărbătesc pentru a -și publica opera (de pildă , surorile Brontë ) fapt care le -a permis, într -un fel
sau altul, să facă față presiunii social e la care au fost supuse și totodată s -a confirmat ideea
conform căreia ,,o scriere calitativă nu tre buie să dezvălui e sexul autorului ei5”.

2Ibidem.

3Ibidem , p. 8.
4Ibidem , p. 12.
5,Ibidem, ,,Good fiction need not betray it’s author sex ”, p. 5.

3
Lizbeth Goodman așază categoria genului într -o perspectivă receptivă, dar și intrinsecă a
operei, iar în prim -plan aduce în discuție relația care se stabilește între vocea auctorială și
personaje, între subiectul pro priu-zis a l scrierii și felul în care ace sta este expus prin
intermediul cuvintelor6, remarcându -se în acest sens scriitoarele care au tendința de a stabili o
relație mult mai puternică cu personajele lor, relație care se evidențiază nu doar prin subiectul
propriu -zis, ci și prin atenția deosebită pe care o acordă limbajului, evident mai puțin ,,criptat”
decât în cazul scriitorilor. Jane Eyre (1847) sc risă de Charlotte Brontë este un exemplu evident
în acest caz dacă e să ținem seama mai ales de relația puternică care se stabilește între autor și
personajul principal, relație care este pusă în lumină și prin multitudinea experiențelor cărora
protagonist a trebuie să le facă față, situații -limită pe care în cele din urmă aceasta reușește să
le înfrunte. Rădăcinile subiectului se află mai mult decât singur în realitatea imediată, poate
chiar în experiența de viața a scriitoarei. Și literatura română este bo gată în astfel de exem ple,
fiind cunoscut romanul Voica (1924) a lui Henriette Yvonne Stahl, scriitoare care reușește să
surprindă cu fascinație viața țăranilor român i în ciuda faptului că ea nu aparținea acestei lumi.
Preocuparea pentru munca câmpului, me ntalitatea țărănească, obiceiuri și atmosfera primitivă
a satului precum și a oamenilor care locuiesc aici sunt surp rinse cu finețe și transpuse în cuvinte
care reușesc să stabilizez e relația cu cititorul.
Pe lângă acest aspect referitor la legătura dintre narator și personaje, subiect și limbaj,
Goodman mai atrage atenția și asupra numărului de personaje feminine, respectiv masculine
care se regăsesc în operel e unor scriitori sau scriitoare, fapt care permite cititorului să abordeze
opera având pe o rdinea de zi genul. În acest sens, teoria ei este cât se poate de sugestivă și
concisă: la scriitoare primează personajele feminine, în timp ce în partea opusă avem de -a face
cu un număr semnificativ de personaje masculine. De asemenea, este important de analizat și
rolul pe care acestea îl ocupă în operă, importanța pe care o au, dar mai ales felul în care reușesc
să influențeze evoluția acțiunii. Probabil un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă (cel
puțin în literatura română) romanele lui Camil Petrescu unde este observabilă simpatia
excesivă pentru protagonișt ii masculini care manifest ă în permanență tendința de a subjuga
personajele feminine, cu ajutorul cărorar reușesc, poate fără intenție și în necunoștință de
cauză , să capteze atenția cititorului. Atât în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
(1930), cât și în Patul lui Procust (1933) întâlnim protagoniști care își construiesc povestea

6Ibidem , p. 10.

4
având la bază femeia, care este fie ,,studenta răzvrătită”, ,,femeia ușoară” sau ,,doamna de
nestăpânit”. Cum reușim, în calitate de cititori, să ne dăm seama că romanele au fost scrise de
către un el și nu de către o ea? Evident, prin analiza amănunțită a trăirilor interioare ale
personajelor, ale felului lor de a fi, de a gândi și de a acționa, dar nu în ultimul rând, prin
raportul care se stabilește între person ajele masculine și feminine, un raport care nu încetează
nici măcar pentru un moment să nu fie unul de subordonare și dominare. De exemplu, în cazul
unui protagonist de talia lui Ștefan Gheorghidiu, eroul camilpetrescian, absolvent al Facultății
de Filosof ie, căsătorit cu Ela, studenta de la Litere, este mai mult decât evident faptul că acesta
a fost creionat de către un scriitor, nicidecum de cătr e o scriitoare. Este evidentă intenția
autorului de a surprinde prin intermediul personajului său luciditatea e xcesivă specific
masculină, inaccesibilă femeii. Nu poate trece neobservată abilitatea de care dispune Camil
Petrescu de a -și construi personajele masculine astfel încât ele să domine prezența feminină,
nu prin forța dragostei, ci mai degrabă prin capacita tea de analiză detaliată pe care aceștia în
permanență o posedă. Se pare că toate ,,tulburările, îndoielile, dilemele pe care Ștefan
Gheorghidiu și le asumă provin, în primul rând, din absolutizarea conștiinței7”, el fiind în
permanență condus de propriile sale concepții despre viață și dragoste, fapt care îi îngreunează
existența, punându -l în permanență î n opoziție cu propria sa soție.
Un alt aspect deosebit de important în privința genului literaturii îl reprezintă, după cum
era de așteptat, specificitatea și preponderența unor teme în literatura scrisă de femei , respectiv
cea masculină. De -a lungul istoriei literare s -au identificat o suită de teme regăsite cu precădere
în operele femeilor, al căror scop principal era acela de transmite ideea conform căreia pentru
femei scrisul nu reprezintă o simplă îndeletnicire sau o muncă, ci mai degrabă o modalitate de
a-și dezvălui propria identitate8, confirmată prin intermediul operei scrise. Subiecte precum
viața domestică a femeilor, opresiunile sociale la care acestea au fost supuse, nebunia sau
suicidul9, reprezintă principalele teme și motive în ficțiunea feminină, și nu numai. În timp ce
scriito rii bărbați abordează probleme existențiale profunde elaborând opere care au în centrul
lor personaje aflate într -o permanentă luptă cu sinele și cu lumea, scriitoarele manifestă un real
interes pentru spiritualitate și interiorul ființei, drept pentru car e se afirmă faptul că operele lor

7Radu, G., Țeposu, Viața și opiniile personajelor, Editura Cartea Românească, Bacău, 1983, p. 65.
8Ibidem , p. 110.
9Ibidem , p. 109 -110.

5
sunt mult prea încărcate emoțional și afectiv. Dacă e să ținem cont și de de stilul propriu al
autorilor, vom identifica cu ușurință particularități care permit încadrarea operelor într -un
anumit gen, dat fiind faptul că există o sumedenie de voci care confirmă încadrarea într -un
anumit tipar a scrisului feminin și a celui masculin. De pildă, printre cele mai des întâlnite
particularități de scriere feminină se regăsesc următoarele: lipsa de liniaritatea a acțiunii,
putere a sugestiei, simbolismul unor obiecte sau a unor stări și delicatețea exprimării10. În
opoziție cu stilul empatic feminin se regăsește stilul masculin care are următoarele
caracteristici: este puternic, încrezător, direct, foarte clar și concentrat pe lini aritatea acțiunii11.
Nu este dificil de observat faptul că cele doua stiluri de scriere, specifice celor două genuri –
masculin și feminin – se află într -un puternic constrast, cel puțin din perspectiva criticii, lucru
care le face să fie ușor identificabile și analizabile.
Cu toate astea, există scrieri în cazul cărora nu este foarte simplu să abordezi problematica
legată de gen, cel puțin din perspectivă tematică. Romanul Acasă, pe câmpia Armaghedonului
(2011) al scriitoarei Marta Petreu repr ezintă un exemplu potrivit în acest sens. Conținutul sau
construcția personajelor nu trădează nici măcar pentru un moment o scriere feminină. Tema în
sine – viața complicată de familie expusă metaforic (prin aluzia la Apocalipsă) – nu poate fi
considerată e minamente feminină, iar narațiunea homodiegetică scoate în evidență o afinitatea
pentru confesiune.
În ciuda afirmațiilor conform cărora proza este singura accesibilă femeilor, în timp ce în
poezie și teatru primează elita masculină, este suprinzător fapt ul că și în aceste cazuri putem
identifica aceleaș i diferențe de ordin tematic specifice genului feminin și masculin. Așadar,
preferința pentru simplitate și lirism specifică poeziei feminine contrastează puternic libertatea
și efuziunea specifică poeziei masculin e, mult mai răsunăto are și hotărât ă. Același lucru se
manifestă și în teatru, unde prezența feminină se remarcă mai mult în calitatea de actor decât
în calitatea de autor. Nu s -a născut un egal al lui Shakespear, mai ales sub identitatea unei
femei, iar acest lucru s -a dovedit odată cu trecerea timpului.
Drept urmare, existența unor difer ențe de ordin structural și tematic între operele unor
scriitori și scriitoare, așa cum au fost ele identificate succint în paginile anterioare, reprezintă
o dovadă clară a faptului că putem discuta despre un gen al literaturii, fie că este el masculin

10Ibidem , p. 27.
11Ibidem.

6
sau feminin. Interesant ă este însă și ideea că cel care poate identifica genul unei opere es te,
indubitabil, lectorul, care prin precizia analizei poate scoate la iveală o serie de trăsături care
să permită identificarea unei opere fie cu genul masculin, fie cu cel feminin, în funcție de caz.
Cartea intitulată 50 Key Concepts in Gender Studies (Cincizeci de concepte -cheie în
studiile de gen , 2004 ) scrisă de Jane Pilcher (sociolog în cadrul Universității Leicester, Anglia)
și Imelda Whelehan ( profesor de Studii Feminine în Marea Britanie) abordează problematica
studiilor de gen, sintetizând într -o formă extrem de utilă cele mai importante noțiuni referitoare
la acest subiect. Așadar, se evidențiază faptul că studiile de gen, după cum am precizat și la
început, reprezintă o disciplină comple xă care reflectă problemele pe care le implică abordarea
artei, implicit a literaturii, din această perspectivă. Conceptul nou pe care îl promovează cartea
celor două profesoare este referitor la Women’s Studies (Studii feminine), ,,o nou domeniu
academic care și -a făcut simțită prezența în timpul celui de -al doilea val al feminismului, fiind
un pas important în afirmarea epistemologiei feministe12” și care urmărește să stabilească o
legătură între lumea academică și mișcarea socială a femeilor. Jane Pilche r afirmă că ,,în
literatură se resimte o tendință puternică de a exclude femeia -scriitor13” care critică dur
hegemonia masculină a canonului literar, lucru care a determinat necesitatea apariției studiilor
de gen, dar și a studiilor feminine. Prin urmare, i ndependența intelectuală a femeii este posibilă
odată cu apariția studiilor feminine prin intermediul cărora se încearcă o revalorificare a nevoii
de cultivare intelectuală a femeii.
Ellen Moers, o cunoscută profesoară de literatură din America implicat ă activ în tot ceea
ce presupun studiile feminine, respectiv studiile de gen, prezintă prin intermediul cărții sale
intitulată Literary Women (Femeile și literatura, 19 77) un concept inedit referitor la relația care
se stabilește între femeia -scriitor și literatură. În subcapitolul numit Women’s Literary
Traditions and Their Individual Talent (Tradițiile literare ale femeilor și talentul lor individual)
Moers subliniază id eea conform căreia pentru o femeie aproprierea de literatură a fost
inaccesibilă foarte mult timp, asta datorându -se restricțiilor sociale la care aceasta a fost
supusă, restricții care au determinat în timp apropierea puternică dintre femei și literatură14”.
În viziunea ei, principala sursă de inspirație a femeilor -scriitor a reprezentat -o operele scrise

12Jane Pilcher, Imelda Whelehan, Fifty Key Concepts in Gender Studies, Sage Publications, London, 2004, p. 176.
13Ibidem, p. 10.
14Ellen Moers, Literary Women, Anchor Books, New York, 1977, p. 496.

7
tot de femei, dar din perioade diferite. Aceasta este principala modalitate prin care ia naștere
literatura scrisă de femei, despre care se spune în perman ență că este de inspirație masculină ,
având un fundament tematic și stilistic determinat de scrierile masculine. Femeile nu au avut
drept sursă de inspirație doar operele scriitorilor, prin urmare, nu putem spune că din punct de
vedere stilistic există foa rte multe asemănări între scrierile celor doi. Încărcătura afectivă din
operele scrise de femei nu reprezintă în mod exclusiv o particularitate a stilului acestora, ci mai
degrabă, afirmă Ellen Moers, ,,o modalitate de a se diferenția de tot ceea ce înseam nă stil
masculin, sobru și intransigent15”, dar și o încercare a scriitoarelor de a oferi o identitate
propriei scriituri.
Valoarea estetică a literaturii, fie că discutăm despre literatura masculină sau literatura
scrisă de femei, este determinată, după c um susține și criticul literar Tudor Vianu, ,,de produsul
finalist, înzestrat cu valoare, al unui agent moral, care folosind un material și integrând o
multiplicitate, introduce în realitate un obiect calitativ nou16”, prin urmare, opera propriu -zisă.
Viziu nile referitoare la valoarea estetică a unei scrieri sunt împărțite, deoarece, nu de puține
ori, pe lângă criteriul stilistic, mai intervine și apartenența la un anumit gen. Diferența între
literatură calitativă și literatură slabă nu se face prin prisma apartenenței la gen (literatură
masculină sau feminină), ci strict din punct de vedere estetic. Paradoxal, putem începe cu o
concluzie: ,,există o singură literatură a cărei autori sunt de două feluri: femei și bărbați17”.
Criticul literar contemporan Dan C. Mihăilescu trasează niște coordonate importante ale
literaturii feminine mai ales în ceea ce privește tematica abordată. Astfel că, ,,senzualismul
ardent acaparator, mate rnitatea, execesul de sensibilitate, grație și fragilitate18” reprezintă
atribute exclusiv ale literaturii feminine, literatură pe care criticul nu o consideră ,,o precaritate,
o inferioritate sau o minimalizare, ci doar precizarea unor teme și motive liter are19”. La fel cum
am menționat și anterior, există teme și motive literare care diferențiază literatura feminină de
cea masculină, dar nu din punct de vedere calitativ. Literatura scrisă de femei iese la lumină,
cel puțin în literatura română, în perioada interbelică, moment în care , după cum știm deja, se
remarcă prezențe feminine în cadrul cenaclurilor literare și astfel literatura acestora ,,intră cu

15Ibidem, p. 497.
16Tudor Vianu, Estetica, Studiu de Ion Ianoși, Editura pentru Literatură, București, 1968, p. 47.
17Lia Faur și Șerban Axinte ,,Declasificarea ” unui dosar tabu , în Cum citesc bărbații cărțile femeilor, Volum
coordonat de Lia Faur și Șerban Axinte, Editura Polirom, Iași, 2017, p. 9 -10.
18Dan C. Mihăilescu, Metaforele obsedante , în Cum citesc bărbații cărțile femeilor, ed. cit ., p. 21.
19Ibidem, p. 24.

8
drepturi depline în istoria literaturii, cu drepturi depline, adică în funcție de meritele estetice20”.
Este o certitudine faptul că există egalitate de șanse între bărbat și femeie în ceea ce privește
literatura, iar aceasta din urmă ,,definită ca performanță estetică, nu are sex, nu este
democratică, nici corectă politic […] mai precis: nu există o legătur ă demonstrabilă între sexul
autorului/autoarei și calitatea literară a textului21”. Acest lucru însă nu combate ideea conform
căreia femeile au avut acces tardiv la tot ceea ce înseamnă cultură și cunoaștere, dar mai ales
faptul că literatura acestora era deseori marginalizată. Ieșită din conul de umbră, literatura
femeilor prezintă tendința de emancipare nu numai prin abordare sau tematică, ci și prin stil
autonom.
Ce înseamnă, de fapt, stil autentic? Cei mai mulți dintre scriitorii și criticii literari
contemporani consideră că literatura adevărată, cea care depășește granițele interpretărilor
critice, este aceea valoroasă din punct de vedere stilistic. Când discutăm despre stil, nu
discutăm despre un stil feminin sau stil masculin , ci doar despre un sti l valabil din punct de
vedere estetic, care depășește toate prejudecățile de receptare. De fapt, problema aici apare, în
momentul în care discutăm despre felul în care este receptată opera, intervenind aici importanța
cititorului (după cum am discutat și l a Goodman), a fondului său social și intelectual. Să nu
uităm că, pe lângă critici, cei care citesc sunt oamenii de rând, și prin intermediul lor ,,se cerne”
literatura. Cu toate acest ea, antiteza literatură scrisă de femei – literatură masculină, cel puți n
din perspectivă estetică nu este valabilă, din simplul motiv că nu există dominante care să
încadreze una dintre cele două literaturi într -o anum ită categorie a esteticului.
Prin urmare, nu este valabilă o c lasificare a scriiturii feminine și cea masculine având la
baza criteriul estetic, ci doar anumite particularități legate de teme și motive literare , raportul
dintre vocea auctorial ă și personaje, transparența scrierii, liniaritatea sau non -liniaritatea
acțiunii, precum și capacitatea au torilor de a folosi cât mai nuanțat limbajul, de a dispune de
acesta cu scopul de a scoate la lumină propria identitate.

20Bogdan Crețu, Literatura scrisă de femei. Moduri de utilizare , în Cum citesc bărb ații cărțile femeilor, ed. cit ., p.
26.
21Ibidem, p. 33.

9
1.2. Delimitări conceptuale: literatu ra scrisă de femei , literatura feministă și literatura
feminină

Cele trei concept e pe care urmează să le discut – literatura scrisă de femei , literatura
feminis tă și literatura feminină – presupun un exercițiu de analiză și de interpretare a factorilor
care stau la baza actului de creație literară feminin ă, precum și la difer ențele care există între
acești factori , la specificitatea lor sau la interdependența dintre ei . Cu toate că există diferențe
între literatu ra feminină, feministă și literatura scrisă de femei , trebuie să acceptăm faptul că
între ele se stabilește și o legătură p uternică marcată printr -un filon transparent determinat de
evoluția s ocială a femeii -scriitor. Fiind o ,,vocație bărbătească22” după cum o declară și criticul
literar Eugen Lovinescu, literatura are la bază anumite particularități care în primă fază sunt
inaccesibile femeilor, în acest mod explicân du-se accesul tardiv al acestora în cetatea literelor.
Abordată și în paginile precedente, literatura scrisă de femei se referă la acele opere care
aparțin reprezentantelor genului având drept scop o reconsiderar e a ființei și o regăsire a
propriei identități prin intermediul unor tehnici discursive, a unor teme și motive specifice, a
unui limbaj mai puțin abstractizat, dar mai ales printr -o întrebuințare productivă a acestuia .
Supusă celei masculine, ,,marginaliz ată23” semnificativ în anumi te perioade, literatura femeilor
reușește să supraviețuiască unor damnări critice care o exclud intrasingent din canonul literar,
condamnând -o astfel să trăiască în umbra unor creații masculine notabile. Afirmarea literaturii
scrise de femei în România se resimte în perioada interbelică prin intermediul unor scriitoare
precum Hortensia Papadat -Bengescu, Lucia Demetrius, Henriette Yvonne Stahl sau Ioana
Postelnicu a căror literatură, marginalizată la început, reușește să depăș ească anumite așteptări
ale criticii. Un punct de reper pentru începuturile creșterii pe sc ara valorică a scriiturii femeilor
îl reprezintă opera Hortensiei Papadat -Bengescu , romaciera deosebit de apreciată în rândul
celor care frecventau cenaclul Sburător ul, a căror scrieri ilustrează efortul susținut și geniul
creator al sufletului feminin.

22Eugen Lovinescu, Aqua forte, Editura Contemporan ă, București, 1941, p.317.
23Bianca Bur ța-Cernat, Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică, Editura Cartea
Românească, București, 2011, p. 8.

10
Așa cum am mai precizat , fundam entul literaturii scrise de femei îl reprezintă o însușire
statornică a valorilor culturale existente deja, dar mai ales nevoia acerbă de a da frâu liber
instinctualității feminine care a zăcut în amorțire o lungă perioadă de timp.
Literatura scrisă de femei , în condițiile în care acestora li s -a exclus orice fel de vocație
literară, are rolul de a determina un soi de reintegrarea socială a femeilor, scoțându -le astfel
din umbra în care s -au aflat pentru foarte mult timp. Considerată a fi numai ,,o imitație a
literaturii bărbaților deoarece este imposibilă desprinderea de acest model și ghidarea după
propriile impulsuri24”, literatura scris ă de femei se confruntă în permanență cu o reticiență
gravă din partea criticii care o acuză de cele mai multe ori de lirism excesiv, determinat de
,,supunerea la individualitate, la sex și la condițiile lui25” căreia femeia -scriitor încearcă să îi
supravie țuiască.
Așteptările pe care critica le are de la o femeie care scrie literatură nu sunt ieșite din comun,
dar ele șochează prin faptul că reiterează clișeele și prejudecățile legate de raportul dintre
literatură și genul scriitorului, despre care am dis cutat mai pe larg anterior. Astfel că, din
moment ce opera este scrisă de către o femeie, valoarea ei este semnificativ diminuată, atât din
punct de vedere estetic, cât și tematic. Acest lucru nu demonstrează faptul că literatura scrisă
de femei este valor ic mai puțin importantă decât cea scrisă de bărbați, ci transmite ideea
conform căreia cartea este judecată, în primul rând, după sexul autorului ei, cu toate că se
susține ideea că ,,arta nu trebuie să cunoască legile sexelor26”. Prin urmare, vorbim despre o
poezie sau o proză feminină, ,,edulcorată, lipsită de vitalitate, neautentică” deoarece copiază
literatura ,,virilă, plină de forță27” specific masculină.
Receptarea critică se face, în cazul unei opere scrise de o femei e, numai prin raportare la
sexul acesteia, deoarece preconcepțiile legate de capacitatea creativă literară a femeii s -au
adâncit. O dovadă clară este atitudinea rezervată pe care o manifestă scriitorii atunci când
trebuie să își exprime punctul de vedere cu privire la creația unei femei, creație care, deși scrisă
de o femeie, pare a fi opera unui bărbat. Acestea aspecte sunt observabile mai ales în istoria

24John Stuart Mill, Supunerea femeilor , Traducere de Cristina Dumitru, Studiu introductiv de Mihaela Mudure,
Editura Limes, Cluj, 2013, p.116.
25Bianca Burța -Cernat, op. cit., p. 78.
26Eugen Lovinescu, Notă asupra literaturii noastre fe minine, în Revista Fundațiilor Regale, anul VI, nr. 7, 1 iulie
1939, p. 180.
27Mariana Codru ț în Divanul scriitoarei, Volum coordonat de Mihaela Ursa, Editura Limes, Cluj -Napoca, 2010, p.
70.

11
literaturii române unde, dacă aruncăm o privire asupra opiniilor unor critici precum Garabet
Ibrăileanu, George Călinescu, Pompiliu Con stantinescu sau Eugen Lovinescu, putem observa
tendința acestora de a desconsidera creația feminină, de a o asocia cu subiectivitatea și lirismul
excesiv. Voi încheia ideea citându -l pe Eugen Lovinescu care reușește să sintetizeze răspicat
caracterul lite raturii scrise de femeie, dincolo de prejudecățile aferente: ,,Literatura femeilor
nu e exclusiv feminină, adică o literatură în care se valorifică elementele esențiale ale
feminității, ci poate avea și alte caractere, întrucât arta nu trebuie să cunoască legile sexelor28”.
Dacă prin literatur a scrisă de femei facem referire la o manieră literară în care se resimte
puternic amprenta personală a acestora, prin conceptul de litera tură feministă orizontul se
schimbă deoarece intervin în discuție o serie de factori sociali sau istorici care influențează în
mod direct sau indirect gustul pentru literatură. Literatura feministă se află în legătură directă
cu feminismul, ,,o reacție defensivă și ofensivă față de misoginism și sexism ambele universal
răspândite în timp și spațiu29”. Principiul de bază al mișcării îl constituie dreptul la egalitate
,,în fața normelor, instituțiilor și a practicilor publice și private, indiferent de gen, de șanse
egale la exercitarea autonomiei și în autoafirmarea persoanei30” punându -se accent pe
promovarea emancipării masei feminine, desconsiderată în decursul istoriei.
Pe lângă principiul egalității promovat de feminism, se mai regăsește și încercarea de a
combate m isoginismul excesiv care ilustrează ,,teama, ura și disprețul față de femei” a cărui
sursă o reprezintă ,,ideologia determinismului biologic și a interpretării diferențelor naturale
ca surse de handicap (mai ales intelectual) pentru femei”, aspecte care se regăsesc, de altfel, și
în operele unor scriitori (Camil Petrescu, spre exemplu) . Conceptele care stau la baza
asocierilor total nepotrivite dintre femei și simplitatea lor intelectuală este capacitatea acestora
de a da viață, fapt care le apropie de natu ră, determinând latura lor emoțională, irațională,
imprevizibilă și ilogică, devenind în cele din urmă de neînțeles31, dife rențiindu -se astfel de cei
,,înțeleși”.
În decursul său, mișcarea feministă cunoaște mai multe etape, ,,valuri”, determinate de
particularitățile sociale ale fiecărei perioade, fapt concretizat într -o serie de cărți menite să

28Eugen Lovinescu, Notă asupra literaturii noastre feminine, în Revista Fundațiilor Regale, anul VI, nr. 7, 1 iulie
1939, p. 180.
29Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 27.
30Ibidem, p. 28.
31Ibidem.

12
construiască un prototip feminin valabil. Între anii 1400 și 1600 se resimte feminismul aflat
sub influența Christinei de Pizan care abordează problema identi tății femeilor, atât în plan
social, cât și politic, ,,Cartea Cetății Doamnelor” (1405) constituind o piatră de temelie în ceea
ce privește afirmarea feminină incipientă și refuzul discret al misoginismului extrem, având în
vedere rigorile vremii respectiv e. Povestea alegorică captivează prin transcendența gândirii,
îndrăzneala de a imagina o lume doar a femeilor din simplul fapt că ,,toate lucrurile bune și
virtuoase se găsesc în femei32”.
Probabil afirmarea definitivă a mișcării feminine pentru emancipare se resimte între anii
1750 – 1800, în timpul feminismului iluminist, când Mary Wollstonecraft introduce termenii –
cheie care vor fi folosiți în dezbaterile feministe ulterioare: femeie, feminin, feminitate, virtute,
rațiune, forță, independență, egalitate. Cartea A vindication of the rights of woman (În apărarea
drepturilor femeii, 1792) este o prelegere fină despre statutul femeii în societatea dominată de
masculin, dar mai ales despre tangențele care există între cei doi poli, în condițiile în care
femeia apărea deseori demistificată. Mary Woolstonecraft, spre deosebire de Christine de
Pizan, nu -și imaginează un tărâm al doamnelor, perfect, dar utopic, ci delimitează
semnificațiile femininului detașându -l de tot ceea ce înseamnă sensibil, slăbiciune și frică.
Atributul principal pe care ea îl acordă femeilor este determinat de rațiune, nicidecum de
candoare, tocmai pentru a ,,resuscita” valorile îngropate ale femeilor din nevoia de a le încuraja
pe acestea să aibă încredere în propriile forțe: „sper ca femeile să mă scuze dacă le tratez ca pe
niște ființe raționale, în loc să le admir farmecul fascinant, tratându -le ca și cum ar fi într -o
stare de copilărie eternă, incapabile să se bazeze pe ele însele33”.
Restabilirea gândirii sociale în privința diferen țelor de gen este o altă particularitate a
feminismului promovat de Mary Woolstonecraft având în vedere concepția scriitoarei care
afirmă statornic faptul că femeia nu îi este inferioară bărbatului în mod natural, ceea ce o
plasează în inferioritate este e ducația primită, refuzată de cele mai multe ori în detrimentul
bărbatului.
În altă ordine de idei, literatura feministă ia naștere din nevoia unor scriitoare de a promova
anumite idei legate de evoluția și de condiția socială a femeii , subjugată în timp, d ar care

32Christine de Pizan, Cartea Cet ății Doamnelor, Ediție bilingv ă, Traducere, studiu introductiv și note de Reghina
Dascăl, Editura Polirom, Iași, 2015, p. 423.
33Mary Woolstonecraft, În apărarea drepturilor femeii, Traducere din limba engleză și note de Anca Costea, Editura
Herald, București, 2017, p. 22.

13
reușește în ce le din urmă să capete acreditare publică . Lizbeth Goodman afirmă în cartea sa,
Literatura și genul faptul că pentru a desluși tainele unei scrieri feministe, cititorul este nevoit
ca, înainte de toate, să cunoască intențiile scriitoar ei. De asemenea, aceasta subliniază distincția
dintre literatura care este citită și interpretată ca fiind feministă (aceea care are un impact asupra
cititorilor ei fără să fie scrisă de o feministă , spre exemplu, Jane Eyre de Charlotte Brontë ) și
literatura feministă propriu -zisă, între cele două existând doar diferența legată de intenția pe
care o are autorul ei34”.
De pildă, cartea scriitoarei britanice Virginia Woolf intitulată A room of one’s own (O
cameră separată, 1929) este considerată a fi una pur feministă tocmai din cauza faptului că
accentul este pus pe ilustrarea unor particularități ale femeii scriitor, dar și ale femeii în general,
Woolf fiind de părere că o scriitoare are obligatoriu nevoie de ,,o cameră se parată” pentru a da
naștere operei sale. Un exemplu concret de literatură feministă autentică contemporană îl
reprezintă scrierile Simonei de Beauvoir, o promotoare a feminismului care prin cartea sa
intitulată Al doilea sex (1949) oferă publicului larg po sibilitatea de a analiza cu mai multă
atenție problematica femeii și a statutului ei social, precum și a raportului dintre cele două
genuri. Al doilea sex este o ,,B iblie” a femeilor din simplul motiv că ilustrează conversia
spiritului acestora, de la copi lă, tânără, mamă, femeie matură, maturitate deplină; însumând, în
același timp, o serie de ipostaze pe care femeia și le poate asuma în decursul vieții sale:
narcisistă, lesbiană, îndrăgostită, femeie mistică, respectiv femeie independentă. Ceea ce face
din opera lui de Beauvoir o scriere remarcabilă este nonșalanța exprimării și preocuparea
pentru ilustrarea a cât mai multor particularități ale femeii, fără a face însă aluzii nefondate la
partea masculină.
Este mai mult decât evident faptul că literatura feministă, cu toate că este fundamentată pe
o serie de concepte și teorii feministe , iar caracterul său este considerat a fi ,,tendențios și
programatic35”, are, în sens larg, un impact deosebit de puternic asupra realității sociale, fiind
totodată singura armă potrivită femeilor care militează pentru emancipare.
Semnificația termenului ,,feminin” este binecunoscută de către fiecare dintre noi deoarece
acest cuvânt face referire la toate aspectele care au în centrul lor femeia, ceea ce este specific

34Lizbeth Good man, ed. cit., p. 12.
35Eugen Lovinescu, Notă asupra literaturii noastre feminine, în Revista Fundațiilor Regale, anul VI, nr. 7, 1 iulie
1939, p. 180.

14
femeilor, privitor la femei, iar din acest motiv sintagma literatu ră feminină , cel puțin la prima
vedere, nu reprezintă o problemă de nerezolvat. Ciudat sau nu, conc eptul de literatură feminină
este fie refuzat, fie privit ca o iluzie optică.
Articolul lui Bogdan Crețu intitulat Există o literatură feminină? publicat în Ziarul de Iași
în 2011, abordează această problemă spinoasă a scriiturii feminine, problemă care în ultimul
timp a fost frecvent dezbătută de critica literară. Viziunea acestuia este destul de concretă și
oportună, el afirmând faptul că nevoia revendicări i unei literaturi feminine, în sensul propriu
al cuvântului, este determinată de ,,o tradiție a virilității, care nu respinge contribuțiile
feminine, dar le acceptă cumva din generozitate, fără a le da șansa de a se impune ca normă36”.
Cu alte cuvinte, asum area unei literaturi strict feminine are în centrul său refuzul constant cu
care se confruntă femeile în ceea ce privește validarea viziunilor artistice ale acestora.
Potrivit lui Bogdan Crețu, acceptarea existenței unei literaturi feminine atrage după sin e o
acceptare ,,a literaturii homosexualilor, a celor cu pistrui, a diabeticilor, a șchiopilor sau a
eunucilor37”, iar acest lucru este irealizabil. Indiferent că plecăm de la premisa potrivit căreia
este observabilă o anumită gingășie, o anumită percepție a lumii în scriitura feminină, nu
trebuie să privim aceste atribute ca fiind ,,virtuți ale literaturității”, deoarece sunt pe departe de
a fi. Exponențial este, nu sexul autorului ei, ci ,,expresivitatea artistică a literaturii care e
impasibilă la diferen țele de gen”. Din acest motiv, el promovează în rândul scriitoarelor o
competiție a literaturii nu în sens ideologic, ci în sens axiologic, fapt care exclude orice scriitură
care nu se încadrează în sfera valorică impusă de critică.
O altă părere plauzibil ă legată de (in)existența literaturii feminine este dezbătută de Felix
Nicolau în articolul Bărbații spun lucruri trăsnite , publicat în volumul coordonat de Lia Faur
și Șerban Axinte, Cum citesc bărbații cărțile femeilor, care identifică un soi de literatu ră
feminină la Mircea Cărtărescu, acesta din urmă arătând o afinitate față de detaliu și insistența
pe anumite viziuni, aspecte care efeminează scriitura sa. Prin urmare, se dovedește că literatura
feminină nu este scrisă exclusiv de către femei, deoarece există și scriitori în ale cărror opere
se regăsesc anumite atribute ale feminității. Clarificarea conceptelor de literatură scrisă de
femei, literatură feministă, respectiv, literatură feminină, reprezintă o necesitate, având în

36Bogdan Crețu, Există o literatură feminină? în Ziarul de Iași, 28.02.2011.
37Ibidem.

15
vedere că întreg conținutul tezei pornește de ale aceasta problematică legată de scriitura
feminină sau scriitura femeilor.

16
1.3. Imaginarul feminin. Diversitate tematică și de viziune în proza feminină românească
interbelică.
După cum am discutat și anterior, este o certitudine faptul că scriitura feminină se
diferențiază – într-o mai mare sau mai mică măsură – de scriitura masculină, tocmai datorită
temelor abordate, dar și a viziunii desăvârșite cu ajutorul căre ia scriitoarele își construiesc
opera. Este nevoie de o scurtă analiză din punct de vedere tematic a operelor feminine, tocmai
pentru a observa valabilitatea criteriului estetic în anumite cazuri, criteriu invocat de cele mai
multe ori atunci când vine vor ba despre importanța valorică a unor scrieri feminine.
În literatura universală se observă în decursul timpului – după cum am amintit și în
subcapitolul intitulat Problematica ,,genului” în literatură – intenția unor scriitoare de a se
emancipa prin interm ediul scrisului, sintetizând în operele lor diverse teme cotidiene, cum ar
fi: rolul femeii în societate, femeia și viața domestică, femeia -mamă, importanța femeii în
decursul istoriei, dragostea etc., teme care au lăsat posterității o serie de opere impor tante nu
doar datorită impactului pe care îl au asupra cititorului, ci și datorită schimbării de viziune pe
care o determină. Iată cum scriitoare precum Virginia Woolf, Mary Woolstonecraft, Jane
Austen, surorile Brontë , Agatha Christie, Simone de Be auvoir și multe alte nume importante ,
au reușit să pătrundă acest tărâm al literaturii, aducând cu ele o multitudine de concepte și
percepții diferite asupra vieții umane, dar și asupra individualității feminine.
Dacă restrângem sfera de interes doar asupra lite raturii române, vom descoperi o paleta
tematică diversă, în care subiectivitatea se îmbină cu obiectivitatea, liniaritatea cu non –
liniaritatea, i ar la un moment dat literatura scrisă de femei transcende prejudecățile criticii
devenind astfel un pilon impor tant pentru cultura literară românească.
În timp ce cultura universală prezintă o tradiție milenară în ceea ce privește literatura scrisă
de femei , în literatura română discutăm despre primul roman scris de către o femeie abia în
anul 1902. Romanul Patimi al Sofiei Nădejde (1856 -1946) nu cuprinde un subiect foarte dificil
sau legat de probleme existențiale după cum pare să îi sugereze și numele, din contră, el
reprezintă ,,un roman social de moravuri, marcat de ideologia tradiționalistă în care este
povesti tă istoria unei femeie adulterine care își pierde familia și, ulterior, statutul social38”.
Impresionant, dacă e să ținem seama de perioada la care ne raportăm , dar totodată vag deoarece

38Elena Zaharia -Filipaș, Studii de literatură feminină, Editura Paideia, București, 2004, p. 93.

17
scrierile Sofiei Nădejde sunt ,,inspirate în mare parte din tensiunile lumii rurale a sfârșitului de
veac39”, iar tendința resimțită în această perioadă, dar și în cea care urmează este aceea de
preamări viața la țară și de a blama orașul care nu reprezintă altceva decât ,,o sursă a poluării
morale și a îndepărtării omului de natură40”.
Dincolo de preocupările pe care le manifestă scriitoarea în primul roman feminin –
cotidiene, de altfel – apar în viitorul apropiat și nume mai puțin cunoscute precum Constanța
Hodoș (1860 -1934), Smaranda Gheorghiu (1857 -1944), Bucura Dumbravă ( 1868 -1926) dar și
regretata fiică a lui Bogdan Petriceicu -Hașdeu, Iulia Hașdeu (1869 -1888), ipostaze ale scriiturii
feminine care promovează prin intermediul operelor lor teme ceva mai surprinzătoare: analiza
interiorității feminine, aventura sufletului fe minin, interesul cultivat pentru diaristică sau
memorialistică. Captivante sau nu, temele abordate de aceste ,,literate ale noastre41” pot
constitui, într -o anume măsură, un punct de plecare pentru proza feminină interbelică, moment
în care se remarcă adevă rate valori ale scriiturii feminine.
Nu este o noutate faptul că perioada interbelică este cea care a scos la iveală numele unor
scriitoare care au manifestat o tendință pozitivă în ceea ce privește sincronizarea literaturii
române cu literatura universală prin abordarea unor teme și motive literare variate, dar de
actualitate, prin tehnicile narative folosite, dar și prin respectarea criteriului estet ic des invocat
de către critici.
Hortensia Papadat -Bengescu (1876 -1955) reprezintă unul dintre principalii ,,ctitori ai
romanului românesc modern42” deoarece scrierile ei se remarcă din punct de vedere estetic cu
toate c ă, la început, chiar și operele autoarei Ciclului Hal lipilor au fost receptate tendențios, ca
proză de factură exclusiv feminină, (fără a cădea însă în patosul descrierii unor simple
experiențe feminine) atât prin stil, cât și prin conținut. Pe de altă parte, o manifestare recurentă
în proza scriitoarei interbelice este legată de încercarea de ,,a înțelege mentalități, mecanisme
de gândire, prejudecăți referitoare la imagini stereotipe ale feminității43” căror a reușește să le
facă față .

39Bianca Burța -Cernat, op. cit., p. 19.
40Elena Zaharia -Filipaș, op. cit., p. 95.
41Bianca Burța -Cernat, op. cit., p. 20.
42Elena Zaharia -Filipa ș, op. cit., p. 29.
43Bianca Burța -Cernat, op. cit., p. 90.

18
Bianca Burța -Cernat remarcă în operele Hortensiei Papadat -Bengescu un interese vădit
pentru corporalitate, mai mult în sens metafizic decât în sens p ropriu, ceea ce determină, de
altfel, și drama personajelor sale feminine. Aspectul captivant este reprezentat de ideea
,,captivității în propriul corp, în propria familie44”, dar mai ales în propria mentalitate din care
scriitoarea încearcă să evadeze prin intermediul personajelor sale, dar și a scrierii în sine. Cert
este că, deși receptată diferit de către critică (Eugen Lovinescu apreciază spiritul evolutiv și
critic al acesteia, în timp ce George Călinescu afirmă că ,,originalitatea operelor scriitoarei
constă în platitudine45”) literatura Hortensiei Papadat -Bengescu reprezintă punctul de plecare
pentru întreaga literatură feminină ulterioară.
,,O situație specială în literatura noastră nouă o reprezintă Ticu Archip (1891 -1965)46” în
viziune lovinesciană, scriitoare interbelică care pune în evidență o tendință nouă, surprinzând
prin ,,mijloace simple o altfel de impresie de complexitate, încât originalitatea scriitoarei stă
în acest contrast47”, contrast remarcabil în Colecționarul de pietre prețioase (1926) și Aventura
(1929). Nuvelele semnate de Ticu Sevastia Archip se află sub semnul autenticității, dar o
autenticitate paradoxală, după cum o intuiește și Bianca Burța -Cernat în studiu l său dedicat
prozatoarelor interbelice , deoarec e autoarea refuză mărturisirea propriei identități din pricina
,,neîncrederii în capacitatea cuvântului scris de a depozita esența unei existențe, de a reprezenta
inaparentul, impalpabilul48. Este mai degrabă o tehnică de sugestie, deoarece intenția este ac eea
de a crea ficțiune autentică, concretă, asumată, ,,o minciună onestă” fără a povesti întâmplări
legate de propria existență a autoarei, de aceea ,,ea va scrie despre sine indirect, scriind despre
alții – și nu istorii întâmplate, ci istorii inventate49”. Temele prezente în opera scriitoarei se
situează în sfera excentricului , a predilecției pentru psihologie și analiză interio ară a ființei,
nebunie sau chiar moarte , fiind ilustrate prin intermediul unor personaje aflate în situații -limită:
preotul care ucide o femeie străină, servitoarea care locuiește într -o casă în compania unei
stăpâne lun atice sau maestrul care transformă în rubin o picătură de sânge. Prin urmare,
viziunea artistică a lui Ticu Arch ip este una inovatoare, impresionând prin diversitate a

44Ibidem , p. 92.
45George Călinescu , Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Editura Fundația Regală
pentru Literatură și Artă, 1941, p. 653.
46Eugen Lovinescu, Istoria literaturii rom âne contemporane, 1900 -1937, Postfață de Eugen Simion, Editura
Minerva, București, 1989, p. 222.
47Ibidem.
48Bianca Burța -Cernat, op. cit., p. 118.
49Ibidem, p. 119.

19
subiectelor, personaje, dar și tehnica folosită folosită, cea mai importantă fiind, după cum am
mai specificat, aceea a sugestiei.
Prin operele Sandei Movilă (1900 -1970) literatura română capătă o altă nuanță vizionară,
cu note la fel de grave, zugrăvite atent și dispuse astfel încât să ofere impresia unei evadări din
cotidian. Chiar și Bianca Burța -Cernat identifică în scriitura Sandei Movilă ,,o revanșă
împotriva ființei terne care este ea însăși în viața de zi cu zi, aceasta scriind pentru a trăi o al tă
viață50”. Autoarea romanului Desfigurații (1935) reflectă prin intermediul personajelor sale
câte puțin din propria ei personalitate ,,structura ei psihologică, sensibilitatea ei, uneori și ceva
din înfățișarea exterioară, însă nu și propria -i viață, nu și coordonatele precise ale existenței
sale51”. Din acest motiv, prin Ada Udrescu, protagoniste romanului, autoarea ilustrează o
infimă parte a existenței sale, ,,a luptei dintre mentalitatea patriarhalismul ui și lumea nebună
din anii 20’52” în ca re s-a regă sit la un moment dat, dar mai ales impactul pe care îl are războiul
asupra unei persoane. Cu toate astea, opera este percepută de critică ca fiind complet lipsită de
liniaritate , haotică, acest aspect oferindu -i, de fapt, originalitatea.
Deloc de neglijat este și opera scrisă de Henriette Yvonne Stahl (1900 -1984) considerată
a fi ,,după Hortensia Papadat -Bengescu, scriitoarea cu cea mai mare notorietate în lumea
literară interbelică53” pentru care ,, scrisul înseamnă o cale de acces către idee, către
problematizarea unor situații existențiale cruciale54”, explicându -se în acest fel și apariția
romanului său intitulat Voica (1924) în care scriitoarea acordă o notă aparte analizei amănunțite
a sufletului feminin, ceea ce determină ulterior ,,autenticitate a viziunii și a detaliilor de viață55”,
aceasta primă etapă a scrierilor sale fiind dominată de maternitate și patriarhialism.
Trecerea de la ,,o anchetă psihologică în viața sătească56” la o preocupare semnificativă
pentru cunoaștere metafizică se face pri n intermediul romanului Între z i și noapte (1942) care
inițial este perceput ca un roman tipic feminin, fiind o carte despre ,,păcat, damnare,
compasiune și solidaritate57”, dar care totodată trangresează acest tărâm al suferinței feminine

50Ibidem, p. 145.
51Ibidem.
52Ibidem, p. 151.
53Ibidem, p. 161.
54Ibidem , p. 164.
55Elena Zaharia -Filipaș, op. cit., p. 70.
56Pompiliu Constantinescu, Scrieri, Volumul IV, Ediție îngrijită de Constanța Constantinescu, cu o prefață de Victor
Felea, Editura Minerva, București, 1970, p. 606.
57Bianca Bur ța-Cernat, op. cit., p. 182.

20
reușind să surprindă prin precizia scrierii, dar și prin capacitatea de a păstra cititorul într -o
continuă stare de tensiune cu privire la destinul Martei, fapt care scoate în evidență ,,i nteligența
analitică a scriitoarei58”. Impresionant este și faptul că Henriette Yvonne Stahl dispune de o
tehnică narativă iscusită care este evidențiată mai ales prin intermediul acestui roman care,
după cum am afirmat și anterior, marchează o trecere clar ă de la modelul unei ,,confesiuni
dense”, după părerea criticului literar Pompiliu Constantinescu, la un model în care
obiectivitatea și complexitatea viziunii auctoriale primează.
Un alt de aer creator se resimte în literatura română odată cu apariția romanului Tinerețe
(1936) scris de Lucia Demetrius (1910 -1992), o tânără care intrigă lumea literară de la
începutul anilor 30’, dar mai ales pe pretențiosul Eugen Lovinescu care remarcă înd ată
,,prospețimea talentului scriitoarei de esență exclusiv feminină59”. Prin urmare, literatura
tinerei scriitoare nu mai prezintă urme de obiectivitate analitică și complexitate stilistică, așa
cum eram obișnuiți în cazul Hortensiei Papadat -Bengescu, ci reprezintă ,,un scris feminin,
impresionist, de notații ușor descusute , în care predomină însă o serie de imagini originale,
aproape poetice60” ceea ce confirmă aplecarea spre subiectivitate și lirism, ,,epicul fiind aici
redus la minimum61”. Cu toate astea, romanul nu constituie doar o încercare de a analiza (sau
de a autoanaliza) stări umane complexe, ci mai degrabă urmărește destinul unei tinere aflate la
răscruce de drumuri, în conflict cu propria ființă , Natalia, ,,ființa lucidă, nemulțumită de ea
însăși62” prin intermediul căreia se ilustrează ,,drama izolării specifică cărților de proză
feminină dintre cele două războaie mondiale63”.
Un roman al observației lucide este Pânza de păianjen (1938) al Cellei Serghi (1907 -1992) ,
scriitoare dominată de un ,,tale nt numai parțial și chiar aparent feminin64” care ulterior dă
naștere unui roman feminin datorită preocupării excesive față de fericire, implicit față de
împlinirea dragostei. Nu e de mirarea faptul că prin confesiunea la persoana I și zbuciumul
interior al Dianei, ,,fata plină de sensibilitate și frivolitate65”, romanul aduce cu ușurință aminte

58Pompiliu C onstantinescu, op. cit., p. 619.
59Eugen Lovinescu, Aqua forte, ed. cit ., p. 323.
60Ibidem .
61Bianca Burța -Cernat, op. cit., p. 201.
62Ibidem , p. 202.
63Ibidem .
64Eugen Lovinescu, Aqua forte, ed. cit ., p. 325.
65Ibidem .

21
de Patul lui Procust (1933) a lui Camil Petrescu, mai exact de drama doamnei T. Ceea ce o
propulsează pe Cella Serghi în rândul scriitoarelor valoroase este succesul imens pe care
povestea Dianei l -a avut în rândul publicului larg, nu atât valoarea estetică sau stilistică a
romanului, deoarece discursul narativ pr ezent în roman nu era o noutate printre scriitorii vremii
respective.
Literatura considerată un ,,imperati v al existenței66” va fi vizibilă prin intermediul
romanului Bogdana (1939) al Ioanei Postelnicu (1910 -2004) apreciat de Eugen Lovinescu ca
fiind ,,de o maturitate de expresie artistică destul de rară67”, cu toate că nu se încadrează în
tiparele romanului do minat de un epic pur. Iese la iveală subiectivitatea trăirilor interioare duse
la extrem, în care corpul joacă din nou un rol important (având o dimensiune erotică mult mai
accentuată decât în cazul romanelor Hortensiei Papadat -Bengescu) . Predominantă aici nu este
analiza exhaustivă a acțiunii sau a personajului, c i, după cum apreciază și Lovinescu, buna
știință cu care scriitoarea reușește să izoleze anumite momente esențiale, iar apoi să le descrie
cititorului din nou, atent, preocupată de calitatea limba jului care pare adâncit în lirism și
confesiune , opera transformându -se astfel într -un ,,roman al interiorității feminine68”.
Conversația dintre Eugen Lovinescu și Sorana Gurian reprodusă în Aqua forte de către
criticul literar influențează într -o anumită măsură cititorul, mai ales în ceea ce privește
atitudinea acestei scriitoare. Această ,,fata care scrie, dar nu știe cum să scrie69” se va remarca
în rândul sburătoriștilor printr -o atitudine extravagantă, chiar superioară, determinată cel mai
probabil de s tudiile sale. (,,Sunt licențiată în Litere de la Iași și am studiat la Sorbona70”, îi
mărturișește ea lui Eugen Lovinescu). În scriitura sa se remarcă un erotism asumat, o viziune
plenară asupra existenței, fără ca miza să fie ilustrarea unor impresii apart e despre viață, în
general. Zilele nu se întorc niciodată conturează complexit atea unei concepții despre viață –
eros și thanatos , care, consideră criticul literar Vladimir Streinu, se află la granița unei influențe
literare engleze și franceze71. Ancorat puternic în absurditatea trăirilor zilnice, subiectul cărții
este construit pornind de la premisa că orice clipă trebuie trăită la maximă intensitate , fără a

66Ibidem , p. 317.
67Ibidem , p. 320.
68Bianca Burța -Cernat, op. cit., p. 292.
69Eugen Lovinescu, Aqua forte, ed. cit ., p. 335.
70Ibidem.
71Vezi Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Istoria literaturii române modern, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1971.

22
ține cont de urmările propriilor acțiuni. Se regăsește aici o doza din biografia autoarei a cărei
existență a fost zguduită de o serie de implicații politice nepotrivite și inutile, dar care, în
esență, au determinat apariția unor scrieri în care nu pot trece neremarcate complexitatea
discursului narativ și diversitatea tematică.
Litera tura românească scrisă de femei nu se rezumă numai la aceste nume sonore despre
ale căror tematică și viziune am vorbit anterior care, după cum se poate observa, impresionează
la momentul oportun publicul larg prin creațiile lor dominate de patos, trăire și nevoie de
afirmare, ci mai numim literatură scrisă de femei și operele unor autoare precum Veronica
Micle, Adela Xenopol, Martha Bibescu, Lucia Mantu, Agatha Bacovia72 (soția poe tului
simbolist George Bacovia) sau Jeni Acterian, personalități feminine care traversează diverse
perioade literare remarcându -se, la rândul lor, prin exuberanț a trăirilor și strădania de evide nția
pozitiv capacitățile lor literare . Cert este că toate aceste ,,analiste ale sufletului femini n73”
aparțin un ei categorii sociale importante ceea ce determină, probabil, egocentrismul,
inteligența, respectiv dorința de emancipare și de cultivare specifică. Prin scriitură, femeile au
posibilitatea de a evada din periferia socialului, reușind să se afirme și să se redescopere pe ele
însele într -o lume literară care, până la momentul respectiv, era accesibilă numai bărbaților.

72Referiri la operel e acestora se pot găsi în antologia Margăritei Miller -Verghy și Ecaterina Săndulescu, Evoluția
scrisului feminine în România, Editura Bucovina, București, 1935.
73Elena Zaharia -Filipaș, op. cit., p. 165.

23
1.4. Receptare a critică a literaturii scrise de femei în România

Supusă un or rigori estetice semnificative din partea criti cii literare a tuturor timpurilor , dar
mai ales denigrată din pricina valențelor ei sentim entaliste, literatura scrisă de femei a
impresionat nu doar prin tematică, ci și prin valo area ei pentru evoluția literaturii române.
Astăzi, în istoria literaturii române, putem identifica nume le unor scriitoare care au lăsat în
urma lor literatură veritabilă, autentică, fără inserții considerate ,,feminine” sau ,,feministe”,
dar, înainte de toate, s -au angajat într -o luptă ace rbă de emancipare și afirmare a femeii -scriitor.
Reticient în primă fază la orice fel de abordare feminină a literaturii pe care o consideră o
îndeletnicire exclusiv bărbătească, criticul literar Eugen Lovinescu (1881 -1943) sintetizează
principalele caract eristici ale scrierii feminine, ale sufletului feminin, așa cum pot fie ele
desprinse din opere le unor femei care frecventează în perioada interbelică cenaclul Sburătorul
(de exemplu, Hortensia Papadat -Bengescu, Sanda Movilă, Lucia Demetrius, Cella Serghi,
Ioana Postelnicu ș.a). Punând accent major pe importanța stilului propriu și a criteriului estetic
în aprecierea calitativă a unei opere, criticul semnalează ideea potrivit căreia literatura,
indiferent de autorul ei, trebuie să corespundă și să se supună nevoilor vr emii. Pentru acesta,
literatura feminină reprezintă, înain te de toate, o încercare, o tendință cu care scriitoarele
încearcă să țină pasul.
Atât în Critice (1919 -1920), cât și în Istoria literaturii române contemporane (1924 -1929)
sau Aqua forte (1941) , regăsim cele mai importante particularități ale scrisului feminin așa
cum apar ele în concepția lui Lovinescu. Instinctualitatea reprezintă o caracteristică a sufletului
feminin pe care criticul o descoperă cu precădere în opera Hortens iei Papadat -Bengescu pe
care o consideră a fi un pion foarte important pentru ,,traiectoria literaturii române înseși74”,
nu doar a celei feminine. Alături de aceasta mai regăsim și pudoarea feminină care e
determinată de ,,reflexul vieții sociale și al edu cației75” caracteristic ă întâlnită cu preponderență
în operele scrise de femei . Romantismul sau sentimentalismul excesiv reprezintă atribute
regăsite foarte des în literatura feminină, încărcată până la refuz de trăiri interioare complexe,
iubiri imposibile sau neîndeplinite care împiedică astfel abordarea rațională a problemei,
specific masculină. Pentru Lovinescu, o dovadă clară a depășirii excesului de sentimentalism

74Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contempo rane, Volumul III, Editura Minerva, București, 1981.
75Elena Zaharia -Filipaș, op. cit., p. 8.

24
al operelor feminine este reprezentată de ,,obiectivarea literaturii, moment în care scriitorul
reușește să își domine temperamentul prin reflecție76”, lăsând în urmă lirismul și
subiectivitatea. De aseme nea, lirismul și subiectivitatea reprezintă o altă coordonată esențială
a literaturii fem inine în concepție lovinesciană, acesta fiind principalul motiv din cauza căruia
acestei literaturi îi lipsește doza de originalitate: ,,notă esențială a unei mari păr ți a literaturii
noastre, lirismul n -ar putea, desigur, constitui o originalitate77”. În multe situații în care se
analizează opera unor scriitoare, cea mai des invocată trăsătură o reprezintă lirismul ș i tendința
spre subiectivitate, ambele fiind asociate ideii de feminitate văzută ,,ca o formă larvară a
lirismului78”. De exemplu, în cazul Hortensiei Papadat Bengescu criticu l apreciază capacitatea
ei de a evolua dinspre liric spre epic, acest lucru simbolizând maturitatea literară: ,, Literatura
Hortensiei Papadat -Bengescu a început prin a fi feminină, cu o expresie de o violență lirică
rămasă vie în amintirea cititorilor [ … ] urmând a se îndrepta sigur spre o creație obiectivă79”.
Din păcate, această transgresiune de la liric la epic nu este valabilă în c azul tuturor
scriito arelor, drept pentru care părer ile exprimate ale critic ului nu sunt tocmai apreciative la
adresa operelor unor scriitoare . Într -un articol publicat în Revista Fundațiilor Regale din anul
1939 , Eugen Lovinescu atrage atenția asupra opere lor unor scriitoare precum Ioana Postelnicu,
Cella Serghi sau Lucia Demetrius, decelând predispoziția acestora spre trăirism și identificând
totodată anumite accente lirice, dar și încercări de epicizare a stilului.
În definitiv, conceptele lovinesciene cu privire la importanța valorică a literaturii noastre
feminine generează mai mult optimism decât aprecierile făcute de către criticul literar Mihail
Sebastian (1907 -1945) care, tot într -un articol publicat în Revista Fundațiilor Regale
desființ ează literatura scriitoarelor noastre. Patetismul limbajului și accentele grave, dar și lipsa
de frivolitate a literaturii feminine sunt principalele obiecții ale criticului pentru care literatura
scrisă de femei nu este dominată de nimic altceva decât de niște tră iri exagerate, sentimentale,
puternice, motiv pentru care, afirmă el, ,,chiar și ironia lor, și ingenuitatea lor au un gust de
melancolie80”. Analizând amănunțit romanul Tinerețe al Luciei Demetrius, Mihaile Sebastian

76Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Vol. III, ed. cit ., p. 225.
77Ibidem , p. 226.
78Eugen Lovinescu, Notă asupra literaturii noastre feminine, în Revista Fundațiilor Regale, anul VI, nr. 7, 1 iulie
1939, p. 181.
79Ibidem , p. 181.

80Mihail Sebastian , Notă la un roman feminin, în Revista Fundațiilor Regale, anul III, nr. 5, 1 mai 1936 , p. 402.

25
scoate la iveală o serie de trăsături c are trădează faptul că scrierea este opera unei femei. La o
primă vedere, stilul este unul exaltat, dominat de o ,,fervoare directă și excesivă81” care
predomină în tot restul romanului susținând ,,un fel de tensiune patetică care uimește prin
sinceritate82”. Pentru critic, ceea ce face din roman o scriere exclusiv feminină este chiar felul
de a comunica al personajelor care par ,,că vorbesc cu sufletul la gură, din nevoia de a a crede
și a se face crezute”, pe lângă lamentațiile excesive sau sensibilitatea t răirilor. În tot articolul
său, Mihail Sebastian nu face nicio clipă referire la trăiri lirice sau laocolire a epicului pur,
epicul reprezentând, de fapt, trăsătura eminamente masculină a literaturii. Singura nemulțumire
pe care o manifestă criticul este ac eea legată de expansiunea trăirilor interioare intense
specifică literaturii feminine în genere, care plictisește la un moment dat auditoriul.
În volumele intitulate Scrieri, criticul literar Pompil iu Constantinescu (1901 -1946)
propune anumite teme de actualitate legate de fundamentul romanului românesc,
problematizând totodată tehnicile folosite de scriitori, respectiv scriitoare și subliniind faptul
că ,,romanul e genul literar în care se reflectă cel mai mult societatea83”, încercând astfel să
justifi ce predispoziția autorilor de a imita în permanență realitatea imediată. Ceea ce mi s -a
părut a fi impresionant e faptul că nu am întâlnit nici măcar pentru un moment sintagma
literatură feminină, cu toate că există analize amănunțite ale operelor unor scr iitoare.
De pildă, scrierile Hortensiei Papadat -Bengescu, numită și ,,romanciera femeilor84” nu mai
sunt privite doar ca fiind rezultatul muncii intelectuale a unei femei, ci ele sunt analizate cu
atenție pentru a scoate la iveală particularități ale opere i care o determină să fie una veritabilă.
Așadar, în viziunea criticului, scriitura doamnei Bengescu contribuie, ,,prin lirism și
rafinament, la urbanizarea prozei românești85”, acesteia fiindu -i recunoscute meritele în ceea
ce privește saltul (despre care vorbea și Eugen Lovinescu) dinspre liric, spre epic. Această
trecere nu este privită neaparat cu admirație de către critic, ci la un moment dat acesta lasă
impresia că în scrierile oricărui prozator este obligatorie desprinderea de subiectivitatea
excesivă . O trăsătură a literaturii scrise de femei pe care o descoperim în scrierile lui

81Ibidem , p. 403.
82Ibidem .
83Pompiliu Constantinescu, Scrieri, Volumul VI, Edi ție îngrijită de Constanța Constantinescu, Prefață de Victor
Felea, Editura Minerva, București, 1972, p. 12.
84Pompiliu Constantinescu, Scrieri, Volumul IV, Ediție îngrijită de Constanța Consta ntinescu, Prefață de Victor
Felea, Editura Minerva, București, 1970, p. 149.
85Pompiliu Constantinescu, Scrieri, Volumul VI, ed. cit., p. 19.

26
Constantinescu este intuiția . Intuiția reprezintă o calitate totală și proprie a scriiturii feminine,
deoarece ea izvorăște tocmai din ,,adevăratul strat al amorului86”, un amor dus la extrem, o
sentimentalitate excesivă (așa cum afirma și Mihail Sebastian) care nu este accesibilă decât
femeilor.
Pe lângă intuiția specific feminină pe care criticul o remarcă în opera prozatoarei
interbelice, mai este adusă în discuție și aptitudinea de a observa și de a analiza a scriitoarelor,
în discuția cu privire la romanul Voica a lui Henriette Yvonne Stahl. Aici, autoarea joacă mai
mult rolul unui regizor, suprinzând prin unitatea compoziției și prin alternanța fragmentelor
descri ptive cu cele narative. Prin acest roman , considera criticul, devine evident spiritul analitic
și psihologic pe alocuri, ca racteristic scriiturii feminine .
Plecând tot de la ideea de intuiție feminină, scriitorul Camil Petrescu (1894 -1957) își
construiește un discurs privitor la romanul feminin într -un articol publicat în Revista
Fundațiilor Regale din anul 1937. În afară de intuiția foarte dezvoltată și vizi bilă din operele
feminine, romancierul mai identifică și ,,autenticitatea epică87” în ceea ce privește romanul
intitulat Călător din noaptea de Ajun (1936) al Anișoarei Odeanu (1912 -1972), roman care
mai impresionează și prin cultul excesiv al povestirii. D e asemenea, mai sunt identificabile aici
și preferința pentru descriptiv (pe alocuri), dar și pentru menținerea unui ritm alert al pov estirii
care să nu plictisească cititorul și să îi menț ină atenția . Aprecieri neobișnuite, dacă e să ținem
seama de faptul că ele vin din partea unui scriitor care nu manifestă un real interes pentru
scrisul feminin pe care îl consideră a fi ,,produsul faptului că femeile au mai mult timp liber
decât bărbații și s -au dovedit a fi mai receptive88”.
Dacă răsfoim studiul aprofund at intitulat Istoria literaturii române de la origini până în
prezent (1941) scris de George Călinescu (1899 -1965) vom observa reticiența criticului când
vine vorba despre valoarea este tică a scriiturii feminine, el condamnând , înainte de toate,
aprecierea excesivă a roma nciere i femeilor, Hortensia Papadat -Bengescu. Pentru Călinescu,
scrierile prozatoarei interbelice nu suprind nici prin analiză, nici prin autenticitate sau stil, ele

86Pompiliu Constantinescu, Scrieri, Volumul IV, ed. cit., p. 149.
87Camil Petrescu, Notă despre romanul nostru feminin, în Revista Fundațiilor Regale, anul IV, nr. 2, 1 februarie
1937, p. 401.
88Ibidem , p. 400.

27
fiind ,,volume cu neputință de citit89” care nu aduc niciun fel de valoare estetică literaturii
române în general, iar toate acestea se datorează ,,superficialității și inconsistenței notațiilor90”.
Pe lângă această observație, criticul acuză literatura doamnei Bengescu ca fiind exclusiv
dominată de sentimente tipic feminine , cee a ce o transformă într -o literatură ,,fundamental
feminină, fără nicio scăpare din cercul închis al condiției sexuale”. Și stângăciile limbajului îi
sunt reproșate scriitoarei care folosește o exprimare agasantă, cu alte cuvinte, ,,un limbaj de
femei91”, inclusiv în romanul Concert din muzică de Bach (1927) pe care criticul îl evaluează
ca ,,o lentă mișcare în viața unei familii”. Prin urmare, întreg elogiul pe care Lovinescu îl
închină autoarei pălește în fața criticii reci pe care o manifestă George Călinescu. Opoziția față
de valoarea literaturii feminine se manifestă inclusiv în ceea ce o privește pe scriitoarea
romanului Voica, Henriette Yvonhe Stahl, ale cărei opere sunt centrate strict ,,pe problema
fericirii femeii92”, motiv pentru care este devalorizată direct de către scriitor. De fapt, nucleul
centr al al problematicii pe care o ridică Călinescu în ceea ce privește valoarea literaturii
feminine românești are la bază principiile de estetică formulate de către acesta în lucrarea cu
același titlu publicată în 1939.
Nici critica contemporană nu manifestă un spirit pacifist în ceea ce privește receptarea
literaturii scrise de femei. Criticul literar Nicolae Manolescu (n. 1939) depre ciază literatura
scrisă de acestea în Istoria critică a literaturii române (1990) insistând asupra caracterului său
marginal, d ar pu nctând totodată ideea că aceste opere de o calitate mediocră sunt cele care
asigură, de fapt, propulsarea literaturii cu adevărat valoroase.
De asemenea, în capitolul închinat Hortensiei Papadat – Bengescu din Arca lui Noe (1980 –
1983) acesta remarcă preferința pentru exteriorizarea lirică și interiorizare a lumii în textele
scriitoarei, încadrându -i opera în sfera ionicului ,,prin capacitatea de a deosebi obiectivitatea
față de valori de obiectivitatea față de personaje93”. Este interesantă însă părerea criticului
referitoare la clasificarea prozei feminine în funcție de apartenența la subiectivitate sau
obiectivitate, concepție de sorginte lovinesciană, despre care, afirmă Nicolae Manolescu ,,este

89George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Fundația Regală pentru
Literatură și Artă, Bu curești, 1941, p. 653.
90Ibidem.
91Ibidem , p. 656.
92Ibidem .
93Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Editura Gramar, București, 2001, p. 307.

28
o confuzie între o accepție istorică și una structurală94”. Prin urmare, în viziunea criticului
literar, nu există noțiuni clare care să delimiteze subiectivul de obiectiv la Eugen Lovinescu
deoarece acesta nu explicitează întrebuințarea concretă a acestor termeni. Socotirea unei
literaturi ca fiind obiectivă sau subiectivă doar din prisma caracterului confesiv și liric al
acesteia, opus celui de observare a relațiilor exterioare, nu este suficientă.
Într-un articol publicat în ziarul Adevărul, intitulat Unde sunt femeile de altădată? , Nicolae
Manolescu enumeră principalele atribute ale feminității care, în viziunea sa, nu se mai regăsesc
în zilele noastre: ,,Nu știu ce cred alții, dar eu am fost totdeauna convins că feminitatea se poate
succint defini prin tandrețe, delicatețe, spirit de finețe, gust, devotament, frumusețe și
farmec95”. Iată cum, printr -o aluzie la spiritul feminin criticul reușește, de fapt, să sintetizeze
trăsăturile care, în opinia lui, part icularizează scrisul feminin. Deosebit de reticient când vine
vorba despre li teratura scrisă de femei, el pune deseori sub semnul întrebării originalitatea
viziunii literare a acestora considerând că, de fapt, autoarele nu fac altceva decât să imite scrisul
masculin.
Dacă Nicolae Manolescu deosebește literatura scrisă de femei, – decadentă și plictisitoare
– de aceea a bărbaților – mult mai valoroasă din punct de vedere estetic și tematic – criticul
literar Eugen Negrici ( n. 1941) nu consideră că cele două tipuri de literaturi chiar există. În
cartea sa intitulată Iluziile literat urii române (2008) el vorbește despre ,,literatura feminină”
doar ca ,,urmare a consecințelor unui banal transfer psihologic, ale proiectării în plan artistic
al portretului standard al femeii96”, făcând totodată referire și la concepția lovinesciană despre
acest fel de literatură. Cu alte cuvinte, în accepțiunea lui Eugen Negrici, literatura feminină nu
este nimic altceva decât un concept efemer, o iluzie optică deoarece ,,nici stilul, nici viziunea
artistică și nici planul moralei actului creator nu furniz ează destule argumente viabile pentru a
atașa un anumit sex literaturii97”.
Nu doar diferențierea literaturii (masculină/feminină) îl deranjează pe critic, ci și opoziția
subiectiv -obiectiv în ceea ce privește clasificarea valorică a unor opere. Așadar, în concepția
lui, ,,teza subiectivității care ar guverna rău aceste produse feminine modeste a intrat într -o

94Ibidem, p. 307.
95Nicolae Manolescu, Unde sunt femeile de altădată? în Adevărul, 25.09.2015.
96Eugen Negrici, Iluziile literaturii române, Editura Cartea Românească, București, 2008, p. 202.
97Ibidem, p. 204.

29
dublă contradicție cu f aptele realității imediate98” ceea ce înseamnă că nu toate scriiturile
subiective alcătuiesc periferia literaturii române, dar mai ales, nu toată proza subiectivă este
exclusiv scrisă de femei (în acest sens, criticul folosește drept exemplu cărțile lui Mir cea
Eliade, Anton Holban sau Max Blecher). Din cele câteva pagini dedicate clarificării
conceptului de literatură feminină, rezultă o afinitate a criticului pentru opera Hortensiei
Papadat – Bengescu pe care o consideră ,,celebrată și receptată triumfal de către criti că99”, dar
mai ales ,,un ghid și un centru de emulație” pentru scriitoarele perioadei interbelice. Fără a face
o distincție evidentă între scrisul feminin și cel masculin, Eugen Negrici izolează oarecum
tematica preponderentă în scriitura femini nă reducând -o la ,,simbol și predilecție pentru
metafizic și spiritual”.
Potrivit opiniilor criticilor aduși în discuție (Eugen Lovinescu, Mihail Sebastian, Pompiliu
Constantinescu, Camil Petrescu, George Călinescu, Nicolae Manolescu ) se certifi că faptul că
literatura scrisă de femei prezintă anumite valențe care o difer ențiază de scriitura masculină
(dintre acestea, cele mai notabile fiind: instinctualitatea, lirismul, subiectivitatea, excesul de
pudoare, predilecția pentru descriptiv, dar mai ales lipsa unei valori estetice ) dar, în același
timp, există opinii care exclud orice fel de opoziție între cele două tipuri de literaturi (spre
exemplu, Eugen Negrici). Adevărul, evident, este situat undeva la mijloc deoarece indiferent
că alegem să abordăm diferit sau nu literatura femeilor și cea a bărbaților, anumite diferențe
între cele două pot fi scoase în evidență. Important este însă să nu analizăm operele pornind de
la acest criteriu al opoziției feminin -masculin (din punct de vedere tematic sau estetic), c i să
încercăm să aducem la suprafață adevărata valoare a unui text numai prin raportare la
conținutul său, nu și la autor.

98Ibidem, p. 203.
99Ibidem.

30
1.5. Valoare estetică: imaginar feminin/imaginar masculin și stil feminin/stil masculin în
literatură

Prin valoarea estetică a unei opere se înțelege, în primul rând, includerea acesteia în
canonul literar. Prin canon literar înțelegem o listă de opere semnificative pentru evoluția
literaturii, dar și criteriile după care acestea au fost selectate. Indiferent cum interpretăm aces t
lucru, e o certitudine că de -a lungul timpului , în decursul evoluției sale, literatura a primit alte
valențe, cel puțin din punct de vedere estetic ,,desprinzându -se astfel de elementele cu care se
afla în simbioză100 ’’.
Valoarea estetică a unei opere es te stabilită, înainte de toate, de critica literară care
analizează textul oferindu -i diverse interpretări, ceea ce face ca, ulterior, acesta să fie
recunoscut public drept o opera valoroasă. După cum am mai precizat și în paginile anterioare,
între litera tura scrisă de femei și cea scrisă de bărbați s -a format o adevărată dispută care se
datorează, mai mult decât sigur, unei abordări diferite din partea criticii, dar și a cititorului.
Felul în care literatura este receptată de către critică și de către cit itor o face să devină meritoasă
din punct de vedere estetic.
Imaginarul feminin este diferit de cel masculin, asta datorându -se unor nepotriviri de ordin
social și istoric între evoluția femeii și cea a bărbatului. Din nou menționez accesul tardiv la
educație al femeilor, precum și lipsa de interacțiune a acestora cu tot ceea ce înseamnă cultură.
Aceste obiceiuri permise numai bărbaților au determinat un reflux cultural pentru marea
majoritate feminină, care, în decursul timpului, a întreprins o adevărată luptă pentru
emancipare.
Temele întâlnite în operele scrise de femei nu sunt exclusiv de natură feminină și ele nu
urmează un anumit tipar, din contră, s -a remarcat în timp o afinitate pentru tematica considerată
specific masculină: moartea, războiul ș.a. Acest lucru se datorează și faptului că literatura, în
fond, este un fenomen social și se află în diverse raporturi cu societatea propriu -zisă,
,,adresându -se unui public, adică unui mediu social, căruia îi comunică și îi sugerează stări
sufletești, emoți i, care trec peste individ și interesează colectivitatea, literatura având o latură
socială și morală101”.

100Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Vol. III, ed. cit ., p. 395.
101Ibidem, p. 396.

31
Din acest motiv este discriminatorie asocierea scriiturilor feminine cu literatura periferică,
neimportantă estetic, cea masculină devenind astfel sin gura valabilă din acest punct de vedere .
Este cert faptul că există o constanță între cele două, iar această constanță se datorează tematicii
abordate. În ceea ce privește natura imaginarului feminin în literatură, nu este o noutate faptul
că, la femei, ceea ce primează este dragostea. Jane Eyre scris de Charlotte Brontë se potrivește
în acest caz, și nu numai. În majoritatea scrierilor vom observa această predilecție pentru tema
iubirii care va deveni în cele din urmă reprezentativă. Cu toate astea, nu pu tem neglija faptul
că tendința de emancipare feminină atât prin intermediul scrisului, cât și prin temele abordate
a determinat, în plan universal, apariția unor scriitoare a căror principală armă de luptă era
scrisul. Virginia Woolf este un exemplu potriv it aici deoarece prin intermediul camerei
separate schimbă traiectoria scrisului fem inin din și după acea perioadă.
Un studiu interesant pe această temă privitoare la valoarea estetică a literaturii scrise de
femei și cea scrisă de bărbați îi aparține Liei Faur și lui Șerban Axinte și se intitulează Cum
citesc bărbații cărțile femeilor , iar conținutul său poate răspunde cu ușurință unor întrebări
legate de i maginarul feminin/masculin, respectiv stilul feminin/masculin.
În concepția criticului literar conte mporan Iulian Boldea este nepotrivită includerea
operelor scriitoarelor în sfera ,,literaturii feminine” deoarece chiar și acest lucru reprezintă o
tendință discriminatorie. Conform acestuia, literatura căreia îi lipsește filigranul estetic nu
poate fi aso ciată numai femeilor, pentru că o literatură valabilă estetic și autentică
,,transgresează orice limitări, bariere sau tipologii, fie că ele se găsesc sub zodia femininului
sau nu, neexistând o diferență fundamentală între operele scrise de femei și cele a parținând
bărbaților102”. Opinia este impresionantă, dacă ținem cont că ea aparține unui bărbat.
Nina Corcinschi aduce în discuție o altă modalitate de raportare la operă și anume, prin
intermediul cititorului. Am precizat și anterior faptul că un criteriu de selecție în cazul operelor
îl reprezintă impactul pe care acestea îl au asupra cititorului. Așa rezultă că ,,un cititor cu
prejudecăți misogine sau patriarhaliste va neîndreptăți textul literar judecându -l în modul
reducționist al mentalității sale, în timp ce un cititor cult și echilibrat va citi un text detașat,
asexual, apreciindu -l ca valoare literară103”. Este și cazul unor scriitoare din cadrul

102Iulian Boldea, De la dihotomie la relevanță estetică, în Cum citesc bărbații cărțile femeilor, ed. cit ., p. 89.
103Nina Corcinschi, Regula lecturii senzuale, în Cum citesc bărbații cărțile femeilor, ed. cit ., p. 80 -81.

32
Sburătorului a căror opere, aparent neimportante pentru critică, au ajuns să fie extrem de
apreciate de pub lic, fapt care le -a oferit un oarecare avânt literar.
O abordare de altă factură vine din partea Danei Pârvan care subliniază nevoia existenței
unor diferențe între cele două tipuri de scriituri, dar în același timp consideră că ,,egalitatea nu
trebuie să implice nivelarea acestor diferențe104”. Într -o altă ordine de idei, ea este de opinie că
deosebirile dintre literatura scrisă de femei și cea scrisă de bărbați există în mod i ndiscutabil,
iar acestea sunt dovada clară că ,,acum femeile apar în literatură prin ele însele și scriu despre
ele așa cum nu se mai scrisese, explorând particularitățile propriului sex, textul devenind
deseori depozitar al emoțiilor personale105”, ceea ce le așază pe o treaptă distinctă de cea a
bărbaților, dar nu obligatoriu din punct de vedere valoric deoarece există atât ,,o originalitate
feminină, cât și una masculină, fără ca vreuna să fie superioară”.
Simona Preda susține ideea conform căreia din pun ct de vedere tematic este tangibilă o
preferință a autoarelor: ,,concepte precum rațiune, simț critic, idee, teză, eficacitate, luciditate,
fermitate se plasează într -o anumită direcție, în timp ce termeni ca descriptiv, dramă, lirism,
senzualitate, instin ctualitate și sentiment merg către direcția opusă106”, dar acest lucru nu
poziționează scriitura feminină pe o treaptă inferioară celei masculine. Din contră, datorită
posibilității de a se plasa într -un spațiu al visării și al abstractizării, literatura scrisă de femei
prezintă mai multe avantaje comparativ cu cea masculină, deoarece bărbații ,,intuiesc mai ușor
limitele până unde merge abstractizarea și nu o forțează107”.
,,Literatura înseamnă experiență filtrată intelectual și afectiv108” afirmă Doris Mir onescu,
și tocmai acesta este motivul pentru care și literatura scrisă de femei trebuie să primească
aceeași legitimitate precum cea scrisă de bărbați, deoarece ilustrează experiențe exclusiv
feminine. Privită altfel, noțiunea cuprinde o idee mai mult decâ t esențială: imaginarul feminin
este la fel de echilibrat și diversificat precum cel masculin, de aceea validitatea critică a temelor
feminității este obligatorie.
În încercarea de a găsi un răspuns cât mai obiectiv întrebării referitoare la importanța
estetică a literaturii scrise de femei, respectiv a celei scrise de bărbați, Melinda Crăciun propune

104Dana Pârvan, Firescul unei anumite diferențe, în Cum citesc bărbații cărțile femeilor, ed. cit ., p. 78.
105Ibidem, p. 75.
106Simona Preda, Condeiul nucleelor bovarice, în Cum citesc bărbații cărțile femeilor, ed. cit ., p. 58.
107Ibidem, p. 60.
108Doris Mironescu, Androginul și maimuța, în Cum citesc bărbații cărțile femeilor, ed. cit ., p. 49.

33
o abordare intrinsecă a problemei prin ,,eliberarea de conotații sexuale a feminității și a
masculinității109”, astfel reușind să scoată la i veală faptul că s e poate construi ,,o paradigmă a
scrisului feminin” care păstrează trăsăturile conferite de apartenența la clasa sexuală a femeii,
lăsând în urmă orice fel de conotație sexuală. Prin urmare, datorită acestei paradigme, putem
discuta în literatură despre ma sculin sau feminin doar dacă ,,le eliberăm de orice fel de
conotație sexuală și acceptăm că ambele se pot manifesta în scris, indiferent dacă autorul e
bărbat sau femeie110”. Concluzionând, scriitoarea susține ideea că valoarea estetică a literaturii
nu este dată niciodată de sexul autorului ei.
Aliona Grati observă o schimbare de viziune în ceea ce privește receptarea critică a
literaturii scrise de femei, dar, în ciuda acestui fapt, nu toate prejudecățile au dispărut complet.
În opinia acesteia, atitudinea rezervată a criticii în ceea ce privește scriitura feminină dovedește
,,o tendențiozitate conservativă, responsabilă de generalizările și părerile preconcepute care
răzbat mai vădit sau mai voalat în discursul oricărei epoci111”. Prin urmare, critica este c ea
care, în mod obligatoriu și responsabil, trebuie să excludă orice formă de conservatorism pentru
a renunța astfel, treptat, la diverse stereotipii.
Pentru Robert Șerban lectura unei cărți scrise de o femeie nu reprezintă un lucru simplist
sau întâmplăt or, ci, după cum mărturisește chiar el ,,când e vorba despre o femeie (cartea unei
femei) atenția mea pare a fi mai distributivă. Răbdarea – mai generoasă. Curiozitatea, mai
extinsă. […] Sunt parcă mai bărbat atunci când citesc un text scris de o repreze ntantă a sexului
frumos112”. Se resimte, în opinia acestuia, o mai mare implicare în arta scrisului din partea
femeilor, ceea ce va conduce în viitor la o echilibrarea a balanței, dar și la o creștere a calității
literaturii, această ,,palmă fierbinte pe obr azul nebărbierit și tot mai gros al acestei lumi113”.
Psiholog de profesie, Liviu Antoanesei filtrează importanța valorică a scriiturii feminine,
respectiv masculine, precum și valabilitatea celor două stiluri, prin prisma științei cu care se
ocupă, susținâ nd că în acest domeniu ,,nu reiese de nicăieri că ar fi existat deosebiri esențiale
între bărbați și femei în ceea ce privește trăsăturile de personalitate, de la temperament la

109Melinda Crăciun, Despre o posibilă paradigmă a scrisului feminin, în Cum citesc bărbații cărțile femeilor, ed.
cit., p. 155 -156.
110Ibidem.
111Aliona Grati, O ecuație cu mai multe necunoscute, în Cum citesc bărbații cărțile femeilor, ed. cit ., p. 133.
112Robert Șerban, Delicată, dar fierbinte, în Cum citesc bărbații cărțile femeilor, ed. cit ., p. 210.
113Ibidem, p. 211.

34
imaginație și de la inteligență la forță creativă114”. Pentru el, diferențele în tre feminin și
masculin (cel puțin în privința scriiturii) se datorează inițiativelor unor adepți ai studiilor de
gen care au la bază diferite statistici neconcludente referitoare la înzestrarea intelectuală a
femeilor și a bărbaților deopotrivă, statistic i care adâncesc problematica legată de
particularitățile sexelor. În fond, valoarea estetică a literaturii nu e determinată de un anume
stil, fie el feminin sau masculin, ci, în opinia lui Liviu Antoanesei ,,contează dacă este vorba
despre o literatură bun ă, de calitate, sau una de nivel redus, mediocră sau proastă, iar asta nu
ține de starea civilă a autorilor, de gen, vârstă, mediu de proveniență, nici măcar de limba în
care scriu autorii, bărbați sau femei115”.
Potrivit tuturor opiniilor prezentate mai sus, dar nu numai, consider că este concludent
faptul că nu putem valoriza estetic exclusiv literatura scrisă de femei sau cea scrisă de bărbați.
Anumite diferențe între cele două referitoare la viziune sau imagina r este evident că există, iar
motivele au fost enumerate anterior. În ciuda acestor deosebiri, este o îndrăzneală să asociem
oricare dintre aceste scriituri (feminină sau masculină) cu literatura neimportantă din punct de
vedere estetic sau tematic, dat fi ind faptul că nu putem discuta decât despre o singură literatură,
aceasta fiind fie una valoroasă, fie una mediocră.

114Liviu Antoanesei, Cum percep eu literature scrisă de femei? , în Cum citesc bărbații cărțile femeilor, ed. cit .,
p.224 -225.
115Ibidem, p. 222.

35
Concluzii

Prin urmare, având în vedere toate aspectele prezentate până acum, dar și punctul de plecare
al prezentului referat , și anume, interpretarea literaturii dintr -o perspectivă gender (sau mai
bine zis, există un gen al literaturii?) , se evidențiază faptul că atât scriiturii feminine, cât și
celei masculine li se atribuie anumite particularități, de către critică sau de către cititor, dar
acest lucru nu le diferențiază concret din punct de vedere estetic. O interpretare a literaturii din
perspectiva studiilor de gen este posibilă doar prin raportare intrinsecă la nivelul operei, adică
la tot ceea ce ține de temă, motive, raportul dintre autor și personaje sau compoziția propriu –
zisă a textului.
Așa cum am precizat și la începutul discu ției, o delimitare între literatura scrisă de femei și
cea scrisă de bărbați nu se poate face concret, mai ales din persepctivă estetică. Cu toate că în
decursul timpului s -a manifestat tendința de a subjuga și a denigra scriitura femei lor, luând în
calcul diversele aprecieri critice (din perioada interbelică și până în zilele noastre) care nu au
fost tocmai încurajatoare, este u imitor faptul că, odată cu trecerea timpului, s -a resimțit un
avânt favorabil în literatura femeilor care se datorează, în mare mă sură, apariției literaturii
feministe. Nu mă refer aici strict la literatura feministă, ci mai degrabă la toate schimbările de
viziune pe care apariția acestei literaturi le produce. Este momentul în care femeia -scriitor
primește imboldul de care avea nevo ie, dar înainte de toate, susținerea morală care lipsea cu
precădere.
Asocierea unor trăsături scrisului feminin precum subiectivitatea, lirismul,
instinctualitatea, pudoarea sau frivolitatea , nu modifică în niciun fel valoarea pur estetică a
operei, deoarece, la fel cum afirma și criticul literar Nicoale Manolescu, există, deopotrivă, și
opere subiective sau obiective la fel de valoroase. Ca să putem discuta despre o vârstă a
maturității depline în literatură este nevoie de o raportare la criteriile e stetic e, nicidecum la
sexul autorului, și tocmai aceasta este principala idee în jurul căreia gravitează tot conținutul
referatului meu.

36
BIBLIOGRAFIE

TEORIE, CRITICĂ ȘI ISTORIE LITERARĂ
Axinte, Șerban, Faur, Lia, Cum citesc bărbații cărțile femeilor, Iași, Editura Polirom, 2017.
Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Editura Fundația
Regală pentru Literatură și Artă, 1941.
Cioculescu, Șerban, Streinu, Vladimir, Vianu, Tudor, Istoria literaturii române moderne, București,
Editura Didactică și Pedagogică, 1971.
Cernat, Burța, Bianca, Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică, București,
Editura Cartea românească, 2011.
Constantinescu, Pompiliu, Scrieri, Volumul al II -lea, Ediție îngrijită de Constanța Constantinescu, Prefață
de Aurel Felea, București, Editura pentru Literatură, 1967.
Constantinescu, Pompiliu, Scrieri, Volumul IV, Ediție îngrijită de Co nstanța Constantinescu, Prefață de
Victor Felea, București, Editura Minerva, 1970.
Constantinescu, Pompiliu, Scrieri, Volumul V, Ediție îngrijită de Constanța Constantinescu, Prefață de
Victor Felea, București, Editura Minerva, 1971.
Constantinescu, Pompi liu, Scrieri, Volumul VI, Ediție îngrijită de Constanța Constantinescu, Prefață de
Victor Felea, București, Editura Minerva, 1972.
Constantinescu, Pompiliu, Romanul românesc interbelic, Antologie, postfață și prefață de Gheorghe
Gheorghiță, București, Edit ura Minerva, 1977.
Cozea, Liana, Al doilea eu, București, Editura Cartea Românească, 2013.
Lovinescu, Eugen, Aquaforte, București, Editura Contemporană, 1941.
Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Volumul I, București, Editura Minerva, 1981.
Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Volumul al II -lea, București, Editura Minerva,
1981.
Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Volumul al III -lea, București, Editura
Minerva, 1981.
Manolescu, Nicol ae, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, București, Editura Gramar, 2001.
Negrici, Eugen, Iluziile literaturii române, București, Editura Cartea românească, 2008.
Țeposu, G. Radu, Viața și opiniile personajelor, Bacău, Editura Cartea Românească, 1983.

37
Vianu, Tudor, Estetica, Studiu de Ion Ianoși, București, Editura pentru Literatură, 1968.
STUDII DE LITERATURĂ FEMININĂ
Filipaș, Zaharia. Elena, Studii de literatură feminină, București, Editura Paideia, 2004.
Ursa, Mihaela, Divanul scriitoarei, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2010.
ANTOLOGII DE TEXTE
Verghy – Miller, Marg., Săndulescu, Ecaterina, Evoluția scrisului feminin în România, București, Editura
Bucovina, 1935.
ESEURI ȘI ARTICOLE
Ciocoi, Tatiana, Virilitate și feminism în literatură, în Contrafort, nr. 7-8 (105 -106), iulie -august.
Crețu Bogdan, Există o literatură feminină? , în Ziarul de Iași, 28.02.2011
Lovinescu, Eugen, Notă asupra literaturii noastre feminine, în Revista Fundațiilor Regale, anul VI, nr. 7,
1 iulie 1939.
Manolescu, Nic olae, Unde sunt femeile de altădată? în Adevărul, 25.09.2015.
Petrescu, Camil, Notă despre romanul nostru feminin, în Revista Fundațiilor Regale, anul IV, nr. 2, 1
februarie 1937.
Sebastian, Mihail, Notă la un roman feminin, în Revista Fundațiilor Regale, anul III, nr. 5, 1 mai 1936.
STUDII DE GEN/ STUDII FEMININE
De Pizan, Christine, Cartea cetății doamnelor, Ediție Bilingvă, Traducere, studiu introductiv și
note de Reghina Dascăl, Iași, Editura Polirom, 2015.
Goodman, Lizabeth, Literature and Gender, Routledge, New York, 1996 .
Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Iași, Editura Polirom, 2004.
Moers, Ellen, Literary Women, New York, Oxford University Press, 1985.
Pilcher, Jane, Whelehan, Imelda, Fifty Key Concepts in Gender Studies, Sage Publications, London, 2004.
Wolstonecraft, Mary, În apărarea drepturilor femeii, Traducere din limba engleză și note de Anca Costea,
București, Editura Herald, 2017.
TEZE DE DOCTORAT
Filote, Panait, Elena, Strategii și tipare discursive în proza feminină interbelică. De la memorialistică la
roman, Conducător științific prof.univ.dr. Doinița Milea, Universitatea ,,Dunărea de Jos”, Galați, 2015, 410
p.