Scopul lucrării de față: [311130]

Argument

Scopul lucrării de față:

Lucrarea intitulată „Medicația vasodilatatoare în tratamentul anginei pectorale” își propune să dezvăluie o [anonimizat], [anonimizat], care situează țara noastră în topul celor mai negre bilanțuri din lume.

[anonimizat], [anonimizat] o rată de mortalitate de trei ori mai crescută decât cancerul. La fiecare 30 [anonimizat] o [anonimizat]: tutunul, dieta nesănătoasă și inactivitatea fizică. În statisticile Organizației Mondiale a Sănătății, [anonimizat] 17 [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], precum și ce se întâmplă atunci când unul dintre componentele acestui sistem nu funcționează la parametrii optimi. [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], tratamentul anginei pectorale din punct de vedere al prevenției și profilaxiei pentru menținerea la potențial maxim a [anonimizat], cât și prin medicamentația de elecție care să ajute la controlul simptomelor instalate de o astfel de afecțiune.

Totodată, [anonimizat]-[anonimizat], întreaga medicamentație utilizată în patologia cardiacă numită angina pectorală.

[anonimizat], [anonimizat], ce mecanism de acțiune au substanțele medicamentoase din fiecare clasă terapeutică și care sunt reprezentanții de pe piața farmaceutică actuală. Prin analizarea efectelor substanțe de elecție folosite în fiecare etapă a [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat], cu scopul de a ține sub control criza de angină pectorală și de a evita agravarea simptomatologiei.

Cuprins:

Capitolul I: [anonimizat], cât și în ceea ce priveste menținerea homeostaziei ([anonimizat]: [anonimizat]-ul sangvin sau tensiunea arterială).

Aparatul cardiovascular permite circularea sângelui și a limfei la nivelul țesuturilor și organelor, cu scopul de a asigura schimburile nutritive și respiratorii celulare vitale (sânge, nutrienți, gaze și hormoni) precum și de a îndepărta produsele toxice de degradare din corp.

Componentele sistemului circulator

În centrul acestui mecanism se află inima și vasele de sânge, denumite generic – sistem vascular, sau arbore vascular care cuprinde: artere, capilare și vene, răspândite într-o rețea densă prin tot corpul.

Inima

Particularități morfologice ale inimii

Cordul se situează în spatele sternului, în partea centrală a cavității toracice, și este aproape complet înconjurată de plămâni. Inima este asimetrică și are forma unui con turtit, culcat pe diafragmă. Este adăpostită într-un sac fibros numit pericard, fixat de mușchiul diafragm și de organele din jur, iar peretele inimii este format din miocard și endocard. Cavitățile inimii sunt căptușite de o membrană foarte netedă și transparentă, ce poartă denumirea de endocard și se continuă la nivelul vaselor de sânge.

Inima umană începe sa bată încă din perioada intrauterină, iar în medie, de-a lungul vieții, înregistrează aproximativ 100.000 de batăi pe zi, astfel că într-o viață de 70 de

ani, oamenii au în jur de 2,5 miliarde de batăi de inimă. Muschiul inimii este responsabil de aceste bătăi. Miocardul conține țesut muscular striat cardiac, cu structură și proprietăți caracteristice. Cea mai mică grosime de miocard se regăsește în zona atriilor, iar cea mai mare grosime se află în zona ventriculului stâng (aproximativ de 3 ori mai gros decât cea a dreptului), prin prisma nevoii de a avea o putere mai mare pentru a evacua din sânge în circulația sistemică, unde rezistența la curgere este de câteva ori mai mare. Acest mușchi se contractă și se relaxează în permanență, într-un ritm regulat. Vârful inimii este orientat în jos și spre partea stângă a cutiei toracice și se poziționează în spațiul V intercostal. Acest spațiu se intersectează cu linia medioclaviculară stângă și corespunde ventriculului stâng. Baza inimii privește înapoi și la dreapta și corespunde atriilor, iar la nivelul acesteia se observă cele opt vase mari ale inimii.

De la nivelul său placă arterele mari ale inimii (aorta și artera pulmonară) și sosesc venele mari (cele două vene cave și cele patru vene pulmonare).

artera aortă;

artera pulmonară;

vena cavă superioară

vena cavă inferioară

patru vene pulmonare.

Particularități funcționale ale inimii

Inima este un organ tetracameral prevăzut cu două atrii și două ventricule. Un perete longitudinal, numit sept, împarte inima în două jumătăți complet separate:

Inima dreaptă (atriul drept =AD

și ventriculul drept =VD) conține sânge încărcat cu dioxid de carbon adus din organism;

Inima stângă (atriul stâng =AS

și ventriculul stâng =VS) conține sânge oxigenat adus de la plămâni.

(AS comunică cu VS prin orificiul atrioventricular stâng prevăzut cu valvula bicuspidă/mitrală, iar AD comunică cu VD prin orificiul atrioventricular drept prin valvula tricuspidă).

Atriile sunt separate prin septul interatrial, iar ventriculii – prin septul interventricular. Fiecare atriu comunică cu ventriculul corespunzător prin orificiul atrioventricular prevăzut cu o valvulă, susținută de corzi tendinoase care se deschid doar într-un anumit sens. Supapele se deschid mereu spre ventricule, astfel încât sângele poate curge numai într-o direcție și nu se poate întoarce la nivelul atriilor.

La baza arterelor care se desprind din ventriculi se află valvele sigmoide (semilunare). Cele două septuri sunt unul în continuarea celuilalt, formând septul longitudinal care asigură separarea completă a inimii drepte de cea stângă

Aparatul vascular

Vasele sanguine reprezintă un sistem închis de tuburi prin care sângele curge într-un singur sens: inimă – artere (mari – mijlocii – mici) – arteriole (cele mai mici artere) – capilare – venule (cele mai mici vene) – vene (mici – mijlocii – mari) – inimă. Multitudinea de vase tubulare ale sistemului circulator reușește să irige permanent întreg organismul, fără să ocolească nici măcar o celulă, din zecile de miliarde care alcătuiesc corpul uman.  Sistemul vascular este alcătuit din artere, arteriole, capilare, venule și vene, fiecare cu structură, calibru și particularități funcționale caracteristice.

Arterele

Particularități morfofuncționale

Arterele sunt canale mari prin care sângele pleacă de la inimă încărcat cu oxigen (in circulația sistemică) sau cu dioxid de carbon (în circulația pulmonară). Calibrul lor scade de la inimă spre periferie.

În funcție de predominanța țesutului elastic sau muscular din alcătuire și de mărimea lor, acestea se impart în trei categorii:

artere de tip elastic sau mari

artere de tip muscular sau medii

arteriole

Peretele arterelor mari este elastic, iar pereții arterelor mijlocii și mici conțin numeroase fibre musculare netede. Arterele sunt situate în profunzime și sunt protejate de planuri osoase.

Artera aortă

Este cea mai mare arteră a corpului și vasul principal ce pleacă din ventriculul stâng al inimii cu sânge oxigenat. Aorta se curbează deasupra inimii și formează un arc (cârja aortică), apoi urmează un traseu descendent și se extinde până la abdomen, unde se divide în două artere mai mici. Din aortă se desprind numeroase ramuri cu calibrul din ce în ce mai mic (arteriole, capilare), care irigă tot corpul (cap, membre superioare, organele din cavitatea toracică și abdominală, membrele inferioare).

Artera pulmonară

Artera pulmonară pornește din ventriculul drept; se bifurcă în artera pulmonară dreaptă și stângă și duce sânge încărcat cu dioxid de carbon la plămâni, fiind componenta arterială principală a circulației mici. Arterele și arteriolele pornite din aortă descriu circulația arterială mare.

Circulația arterială

Arterele și mai ales arteriolele, sub influența impulsurilor nervoase primite prin nervii simpatici, se dilată sau se contractă schimbând debitul sanguin. Modificările de calibru, influențează debitul irigației tisulare, după nevoile organismului.

Factorul principal al curgerii sângelui prin artere este activitatea mecanică a inimii. Aceasta determină la nivelul sistemului arterial parametri măsurabili, indici importanti ai stării de sănătate din organism.

Capilarele

Capilarele sunt vase cu calibru foarte mic, alcătuit dintr-un singur strat de celule, la nivelul cărora se realizează cele mai importante funcții ale sistemului circulator și anume, schimburile nutritive și ale produșilor de excreție rezultați din procesele catabolice celulare.

Aceste canale minuscule permit trecerea prin pereții lor subțiri, în spațiul interstițial, și de aici în celule și retur (din celule înapoi în circuitul sanguin), a apei, a proteinelor plasmatice cu masă moleculară mică, a unor elemente figurate, a mineralelor ionice, a gazelor, a substanțelor plastice sau energetice, a unor compuși de asimilație sau dezasimilație. Capilarele formează rețele întinse care fac legătura dintre artere și vene.

Circulația capilară

Aceasta se adaptează continuu la nevoile metabolice. În repaus, multe capilare sunt închise, iar atunci când activitatea se intensifică și crește nevoia de sânge în organul respectiv, acestea se deschid. Permeabilitatea este proprietatea ce permite capilarelor să realizeze schimbul de apă și substanțe dizolvate între sânge și tesuturi.

Venele

În cadrul sistemului circulator, sângele este adus înapoi, la inimă, prin componenta venoasă. De la țesuturi prin capilare, sângele revine la cord prin venule, care se unesc și se captează în vene. Venele realizează ȋntoarcerea sângelui la nivelul inimii (a atriului drept). Ele mai sunt denumite și vase de capacitanță datorită volumului mare de sânge pe care ȋl conțin-aproximativ 60% din volumul sanguin total.

Venele prezintă pereți subțiri, capabili să ȋși modifice forma ȋn funcție de volumul de sânge circulant. Calibrul lor crește de la periferie spre inimă. Volumul de sânge este direct proportional cu presiunea venoasă. Când presiune venoasă este scăzută, volumul de sânge din interiorul lor este scăzut, acestea colabându-se. Pe măsură ce presiune venoasă crește, pereții venelor se expandează la fel ca pereții unui balon.

Venele cave

Vena cavă superioară se formează prin unirea venelor brahiocefalice, iar vena cavă inferioară se formează prin unirea venelor iliace comune. Acestea sunt canale colectoare ale sângelui venos al circulației mari și se deschid în atriul drept. Ele transportă sânge dezoxigenat din diferite regiuni ale corpului.

Venele pulmonare

Există patru vene pulmonare care se întind de la atriul stâng până la plămâni.Acestea sunt venele pulmonare dreaptă superioară, stângă superioară, dreaptă inferioară, stângă inferioară. Venele pulmonare transportă sânge oxigenat de la plămâni spre atriul stâng.

Vena portă

Vena care duce spre ficat sânge încărcat cu substanțe nutritive din absorbția intestinală.

Este principala ruta de transport vascular a tractului gastrointestinal.

Circulația venoasă

Venele sunt vasele prin care sângele vine la inimă cu dioxid de carbon (din circulația sistemică) si cu oxigen (din circulația pulmonară). Capacitatea lor este de circa trei ori mai mare decât a arterelor.

Circulația venoasă reprezintă un transport sanguin de întoarcere, care se realizează

într-un mod mai greoi. Acest lucru se petrece, în primul rând, prin prisma faptului că se desfășoară împotriva gravitației, exceptând părțile superioare a corpului. Ȋntoarcerea venoasă necesită o pompă, asemănător inimii, care să faciliteze mișcarea fluxului de sânge de la nivel periferic la nivelul inimii. Principala pompă este reprezentată de musculatura picioarelor, responsabilă de cea mai mare parte a ȋntoarcerii venoase.

Prin intermediul sângelui venos sunt transportați metaboliți de la nivel tisular și sânge ȋncărcat cu dioxid de carbon către camerele drepte ale cordului, inițial la nivelul atriului drept prin intermediul venelor cave superioară, respectiv inferioară.

Din atriul drept sângele venos ajunge la nivelul ventriculului drept și de aici ȋn artera pulmonară, ce ȋl transportă la plămâni, unde dioxidul de carbon este eliminat pe cale respiratorie și este ȋnlocuit cu oxigen.

Sângele oxigenat se întoarce prin intermediul celor patru vene pulmonare la nivelul atriului stâng, ventriculului stâng și ulterior la nivelul aortei, ce face parte din circulația arterială.

Factori de influență ai circulației venoase

Factorii cei mai importanți care asigură desfășurarea optimă a circulației venoase sunt: respirația, contracțiile ventriculare, contracțiile musculaturii scheletice ale membrelor inferioare și pulsațiile arterelor.

Inspirația pulmonară realizează o aspirație a sângelui venos spre cord, mai ales în venele mari, deoarece se creează o presiune intratoracică negativă.

Totodată, inspirația profundă, exercită o presiune asupra organelor abdominale, prin intermediul diafragmei, presiune care se transmite venelor.

Sistemul limfatic

Sistemul limfatic reprezintă o parte a sistemului circulator alcătuită dintr-o rețea de vase paralele cu venele, ce transportă un lichid clar numit limfă, direcțional spre inimă.

Limfa este responsabilă de asigurarea circulației în intregul organism a anumitor nutrienți indispensabili celulelor, precum lipidele, repartizarea limfocitelor și eliminarea rezidurilor celulare.

Pentru a realiza acest proces, limfa foloseste o rețea de vase formată din capilare (cale de acces a lichidului interstitial dar si a proteinelor, bacteriilor, virusurilor, deseurilor celulare, celulelor cancerigene), vase colectoare (formate din fuzionarea capilarelor, sunt analoge venelor) precum și trunchiuri, canale și organe limfatice:

Timusul este un organ limfoid primar si reprezintă sediul maturării

limfocitelor T.

Splina este cel mai mare organ limfoid secundar din intregul organism.

Ganglionii limfatici au rolul de a filtra limfa, evitând pătrunderea în sange și

circularea în organism a bacteriilor, celulelor cancerigene, precum și a altor agenți infecțioși. În plus, ganglionii reprezintă centre de producere și depozitare a limfocitelor, leucocitelor, monocitelor, toate acestea fiind implicate în apărarea imunitară a organismului.

Marea circulație a sistemului cardiovascular

Circulația mare sau sistemică este drumul sângelui de la inimă la celelalte organe și înapoi la inimă.

Începe în ventriculul stâng și este formată din aortă, arterele mari și mici, capilare, venule, vene mijlocii și mari, venele cave, care se varsă în atriul drept; Arterele pleacă de la inimă, iar venele vin spre inimă.

Aorta și ramurile sale transportă sânge bogat în oxigen din ventriculul stâng până la țesuturi (celule).

Aici, prin capilare, oxigenul și substanțele nutritive sunt cedate țesuturilor spre utilizare.

Venulele, care sunt legate de capilarele arterelor, preiau de la celule bioxidul de carbon și deseurile rezultate din metabolism și le transportă, prin vene, până la atriul drept.

Aici se termină circulația mare și începe circulația mică.

Mica circulație a sistemului cardiovascular

Circulația mică sau circulația pulmonară este drumul sângelui de la inimă la plămâni și înapoi la inimă.

Mica circulație începe in ventriculul drept și este alcatuită din artera pulmonară cu ramificațiile ei până la capilarele pulmonare (la nivelul cărora au loc schimburile gazoase), care se continuă cu ramificațiile venei pulmonare, ce se varsă în atriul stâng. Arterele pulmonare se termină în plămâni prin capilare, care cedează plămânului bioxidul de carbon, la nivelul alveolelor, prin membrane alveolo-capilară.

Plămânul elimină bioxidul de carbon prin expirație și aduce oxigen prin inspirație. Venulele care continuă capilarele pulmonare preiau oxigenul din plămân și îl transportă, prin venele pulmonare, până la atriul stâng, care varsă sângele în ventricului stang.

Ventriculul stâng pompează sânge în aorta și ramurile sale.

Apoi ciclul se repetă.

Însă când apar dezechilibre între toți acești paramentrii, atunci apar și problemele de sănătate ale sistemului cardiovascular.

Bolile aparatului cardiovascular

Bolile cardiovasculare sau bolile cardiace sunt o categorie de afecțiuni ce implică tulburări ale funcționării normale a inimii și ale vaselor de sânge din organism. Prezența unei boli la acest nivel are manifestări specifice, în funcție de zona afectată din cord precum și de segmentul vascular implicat.

Tipuri de afecțiuni cardiace

Bolile de inimă includ:

boli coronariene (boli ale vaselor de sânge care irigă mușchiul cardiac)

Bolile coronariene sunt caracterizate prin funcționarea insuficientă a miocardului, respectiv o circulație inadecvată a sângelui ce alimentează mușchiul inimii.

Clasificarea cardiopatiilor ischemice, recomandată de O.M.S.

Forme dureroase: angină pectorală de efort, angină instabilă și infarctul miocardic.

Forme nedureroase: forme asimptomatice clinic cu manifestări nespecifice (insuficiență cardiacă, aritmii și blocuri, moarte subită).

boli cerebrovasculare (boli ale vaselor de sânge care irigă creierul)

Boala cerebrovasculară reprezintă un grup de condiții ce afectează vasele de sânge și fluxul sanguin la nivelul creierului. Dacă are loc un blocaj, iar celulele nervoase nu mai primesc oxigen poate apărea o injurie cerebrală de tipul AVC. Principalele cauze sunt tromboza venoasă profundă și ateroscleroza.

boli arteriale periferice (boli ale vaselor de sânge care irigă brațele și picioarele)

Boala arteriala periferică este dată de un flux sangvin necorespunzator prin artere.
Dacă arterele se îngustează sau se blochează nu vor putea furniza suficient sânge pentru a permite muschilor și organelor o buna functionalitate.

Principalele manifestări ale bolilor cardiovasculare

Dispneea reprezintă respirația conștientă, nedureroasă, dar incomodă, în care efortul respirator este resimțit ca insuficient, și este descris prin sintagma “lipsă de aer”.

In cadrul patologiei cardiace dispneea se întâlnește sub trei forme: dispnee de efort; ortopnee, dispneea paroxistică

Dispneea de efort are un mers progresiv. În evoluția unei boli cardiace (ex. stenoza mitrală) poate apărea precoce, fiind consecința hipertensiunii pulmonare (creșterea presiunii în vasele pulmonare);

Ortopneea reprezintă dificultatea de a respira în poziție culcată. In fazele mai înaintate ale insuficienței cardiace, se produce chiar în repaus. Fenomenul se explică prin faptul că plămânul se încarcă și mai mult cu sânge, fiindu-i stânjenită întoarcerea la inimă

Dispneea paroxistică

(care survine brusc) este o formă care nu trebuie neglijată deoarece apare în situații grave de afectare cardiacă.

Tipuri de dispnee în funcție de gradul de efort fizic

Dispneea de efort se clasifică în funcție de tipul de efort la care apare, după 5 grade principale, caracterizate de la calificativele normal, la foarte grav.

Grad 0: dispnee la eforturi fizice intense;

Grad 1: dispnee la urcarea unui deal/ urcarea rapidă a unor trepte;

Grad 2: mers mai încet decat alții de aceeași vârstă din cauza dispneei/ la mersul în ritmul propriu se opreste să respire;

Grad 3: se oprește să respire după ce merge 100m/ câteva minute pe teren plat;

Grad 4: nu iese din casă/ dispnee la eforturi minime (cand se îmbracă).

Efortul la respirație nu este un simptom întâlnit doar în patologiile cardiace, astfel încât simpla sa prezență nu poate duce la diagnosticare, însă corelată cu alte semne și simptome poate ghida diagnosticul.

Palpitațiile

Palpitațiile sunt definite ca perceperea activității cardiace de către pacient și

cuprind tulburări de semnificație și gravitate foarte variate.

Palpitațiile pot face referire la trei grupe de fenomene distincte: bătăi puternice; bătăi rapide; bătăi neregulate. In funcție de aceste caracteristici percepute de pacient se poate deduce de cele mai multe ori dacă este vorba de o aritmie și care anume sau dacă este vorba de un alt motiv al simptomului supărător.

Durerea

Durerea cardiacă reflectă o stare de ischemie (irigare slabă cu sânge) a mușchiului cardiac (miocard) și se produce atunci când apare un dezechilibru între necesități (activitate cardiacă crescută – efort) și aport (irigare scazută cu sânge a miocardului pe fondul afectării vasului de sânge prin procese obstructive – plăci de aterom, cheaguri de sânge etc.). Uneori poate fi singura manifestare a unei boli de inimă, iar procesul de diagnosticare depinde strict de înregistrarea corectă a acesteia, însă, cu toate acestea, dintre cele trei tipuri de simptome este cel mai dificil de apreciat.

Diagnostic diferențial cu alte afecțiuni noncardiace

Durerea cardiacă intră în diagnostic diferențial cu alte tipuri de durere, ceea ce face etiologia sa dificil de determinat.

Sunt afecțiuni care produc durere sau disconfort toracic; unele cu risc crescut de a conduce la deces (disecția aortei toracice, infarct miocardic acut (IMA), embolism pulmonar, angina instabilă) altele, amenințătoare de viață (neoplasme toracice, pericardită), iar altele care creează disconfort fara a pune în pericol sănătatea (ulcer, boala de reflux gastro-esofagiană, zona zoster).

Durerea toracică prezentă la copiii și adulții tineri (<30 ani) este puțin probabil să fie de cauză cardiacă (ischemie miocardică).

Afecțiunile musculo – scheletale sau pulmonare sunt cauze mai frecvente de durere toracică la aceste grupuri de vârstă, însă cu toate acestea, infarctul miocardic poate surveni inclusiv la vârsta de 20 de ani.

Capitolul II: Angina pectorală

Definiție

Angina pectorală reprezintă cel mai frecvent simptom clinic declanșat de îngustarea arterelor coronare, pe fondul formării plăcilor de aterom în interiorul peretelui arterial (ateroscleroză).

Arterele ce înconjoară inima ca o coroană, devin tot mai înguste în timp, iar pe pereții lor interiori se formează plăci de grăsimi calcificate.

Cu cât arterele coronare se îngustează mai mult pe fondul acestor depuneri, cu atât scade fluxul de sânge care ajunge la inimă.

Diminuarea sau oprirea totală a irigației mușchiului cardiac cu sânge oxigenat și nutrienți necesari organismului se numește ischemie, de unde și denumirea de boală coronariană ischemică sau cardiopatia ischemică (CI).

Aceasta poate fi dureroasă (include angina pectorală stabilă și instabilă, infarctul miocardic) și nedureroasă (moartea subită coronariană, tulburările de ritm și de conducere, insuficiența cardiacă de cauză ischemică).

Etiologie și cauze

Placa de aterom se formează prin acumularea de material reprezentant fie de: colesterol, celule inflamatorii, colagen, calciu sau alte componente organice.

În angina pectorală, stenozarea uneia sau mai multor artere coronare duce la un aport redus de sânge într-un anumit teritoriu al mușchiului inimii.

Astfel, cantitatea de sânge necesară pentru a face față eforturilor cerute de organism nu poate trece prin arterele strangulate ale cordului

Potrivit statisticilor, cauza acestei patologii cardiace este, în peste 90% din cazuri, ateroscleroza coronariană (ATC).

Factori de risc ai apariției anginei pectorale

Factori de risc nemodificabili

Aceștia sunt reprezentanți de: vârsta, sexul și istoricul familial de boală cardiovasculară (BCV), respectiv prezența sau absența manifestarilor aterosclerotice la rudele de gr I, în cazul femeilor cu vârstă mai scăzută de 65 ani și al bărbaților cu o vârstă sub 55 de ani.

Factori de risc modificabili

Categoria include: fumatul, consumul de alcool, obezitatea, dislipidemia, hipertensiunea arterială (HTA), diabetul zaharat etc.

Vârsta și sexul

Conform studiilor la nivel mondial, înaintarea în vârstă este direct proporțională cu incidența și gravitatea bolilor cardio-vasculare.

Deși leziunile aterosclerotice încep să se constituie încă din copilarie, acestea se manifestă clinic după vârstele de 40 de ani, la bărbați și 50 de ani, în cazul femeilor. Chiar dacă afectează ambele sexe, cercetările indică o prevalență ridicată în rândul populației de sex masculin.

La femei, angina pectorală apare foarte rar până la vârsta menopauzei, când efectul protector al estrogenului dispare treptat. În plus, persoanele de sex masculin, de peste 45 de ani și cele de sex feminin, de peste 55 de ani au un risc mai mare de a dezvolta afecțiunea, comparativ cu adulții mai tineri.

Fumatul

Fumatul activ și expunerea, pe termen lung, la fumatul pasiv duce la depunerea de colesterol pe vasele de sânge, ceea ce în timp, provoacă deteriorarea iremediabilă a pereților arterelor și implicit blocarea circulației sângelui, favorizând apariția anginei.

Diabetul

Diabetul se definește prin incapacitatea organismului uman de a produce suficientă insulină (hormon secretat de pancreas, ce permite corpului să folosească glucoza, care este o formă de zahăr din alimente). Prin creșterea valorilor colesterolului din sânge și accelerarea aterosclerozei, această boală prezintă risc de cardiopatie ischemică, ceea ce poate evolua către angină și IMA.

HTA

Tensiunea arterială este determinată de cantitatea de sânge pe care inima o pompează și de rezistența arterelor la fluxul sanguin. In timp, valorile mari ale tensiunii duc la forțarea și în cele din urmă, la deteriorarea arterelor sanguine, accelerând procesul prin care acestea devin rigide.

Hipercolesterolemia și hipertrigliceridemia

Colesterolul reprezintă unul din principalele materiale ce pot să îngusteze arterele din tot organismul, inclusiv pe cele care furnizează inimii sângele necesar funcționării corecte a proceselor din corp. Un nivel mare al colesterolului LDL (lipoproteine de densitate mică sau „colesterol rău”) crește riscul de angină și de IMA. Valorile mari ale trigliceridelor (tip de grăsimi din sânge asociate cu alimentația) reprezintă de asemenea, un factor predispozant.

Istoricul familial al bolilor de inimă

Factorii ereditari prezintă o preponderență ridicată de a dezvolta angina pectorală, într-o familie în care există un membru ce suferă de CI.

Lipsa de activitate fizică

Un stil de viață sedentar contribuie la hipercolesterolemie, HTA, diabetul de tip II și obezitate.

Obezitatea

Un organism cu o greutate mai mare obligă inima să pompeze mai mult pentru a face față proceselor biologice uzuale, dar și pentru a iriga cu sânge excesul de țesut din corp. În asociere cu valorile mari ale colesterolului, cu TA mare și cu diabetul zaharat, obezitatea crește riscul de angină pectorală si de CI.

Condiții de apariție ale durerii angioase

În general, criza dureroasă este declanșată de factorii ce măresc ritmul cardiac și cauzează suprasolicitarea mușchiului inimii, care are nevoie de mai mult sânge și oxigen pentru a susține procesele corpului. În angină, alimentarea cu sânge la inimă poate fi bună în condiții de repaus, dar apare tipic la efort de diferite intesități.

Efortul fizic

Simptomele supărătoare pot surveni în timpul mersului mai alert, în special într-o zi cu temperaturi scăzute și vânt rece, al urcatului pe scări, al activităților sexuale, iar uneori se declanșează chiar și în timpul odihnei de peste zi sau a somnului de pe durata nopții.

În timpul meselor

O altă categorie de pacienți a semnalat apariția manifestărilor pe timpul sau după o masă copioasă (postprandial).

Factori psihoemoționali

Unele persoane au acuzat apariția durerilor în piept în condiții de stres emoțional, la supărare, stare de teamă sau presiunea unei situații extreme.

Un fond emoțional vulnerabil are repercusiuni și asupra organelor.

Stresul, grijile cotidiene, duc la creșterea TA, iar în timp la îngustarea arterelor și agravarea anginei.

Tablou clinic

Durerea din angina pectorală are, în general, manifestări specifice, ce permit recunoașterea și diagnosticarea acestei afecțiuni.

Sediul durerii

Durerea este tipic retrosternală, localizată în regiunea toracică anterioară (în spatele sternului), mai rar precordial sau cu predominanță epigastrică, interscapulară sau numai în zonele de iradiere.

Iradierea durerii

Durerea se resimte, de obicei, în umărul stâng și pe fața internă a brațului, antebrațului și mai jos până la încheietura pumnului sau până la degetele 4 și 5 ale mâinii; la baza gâtului anterior, în ambii umeri, bibrahial, interscapular, laterocervical stâng, în mandibulă, dinți (astfel că poate fi confundată cu o durere de măsea), regiunea faringiană, epigastru. În unele cazuri durerea debutează în zonele de iradiere și apoi se extinde și retrosternal.

Simptome la categorii speciale de pacienți

Femeile, spun specialiștii, sunt mai predispuse să simtă disconfort în zona gâtului, maxilarului, al abdomenului sau spatelui, în timp ce respirația îngreunată este un semn mai frecvent întâlnit la persoanele în vârstă și la pacienții cu diabet.

Slăbiciunea, amețeală și confuzia pot masca semnele și simptomele anginei pectorale în cazul pacienților vârstnici, atrag atenția medicii specialiști.

Senzația dureroasă din angină

Durerea din angină pectorală este una tipică de constricție sau presiune retrosternală sau/și precordială, discomfort greu de definit, resimțit de pacienți adesea ca o „senzație de sufocare, gheară sau arsură". Criza este însoțită uneori de tulburări vegetative cum ar fi: episoade de anxietate, teama de moarte iminentă, transpirații, greață.

Durata și intensitatea durerii

Episodul tipic de angină pectorală are un debut insidios, gradual și atinge intensitatea maximă în decursul a câteva minute. În medie, accesul dureros are o durată între 3-5 minute, iar ca intensitate variază de la jenă sau discomfort la dureri atroce.

După o durată totală maximă sub 20 minute, criza se ameliorează, iar simptomele dispar odată cu îndepărtarea factorului precipitant sau la administrarea de nitroglicerină. Frecvența acceselor anginoase poate fi rară, în jur de un episod dureros pe săptămână sau în cazuri mai grave, crize zilnice de angină pectorală.

Severitatea bolii se clasifică după tipul, durata și frecvența episoadelor anginoase:

Angina de clasa I reprezintă forma cea mai ușoară de manifestare, în care durerea cardiacă apare doar la efort mare, rapid sau susținut. Activitățile zilnice uzuale întreprinse de către pacient nu îi provoacă declanșarea simptomatologiei.

În angina de clasa a II-a, criza apare la unele activități zilnice obișnuite, legate

de: mișcare: mersul sau urcatul rapid al scărilor, urcarea în pantă; masă: postprandial; factorii de mediu înconjurător: temperaturi scăzute, vânt; momentul zilei: primele ore de după trezire sau stres emoțional.

Începând cu cea de-a III-a clasă de angină pectorală, simptomele limitează

destul de mult sfera activităților pe care le poate întreprinde pacientul în decursul unei zile obișnuite, iar criza poate apărea și la urcarea a două etaje (echivalentul a 100-200m).

Angina de clasa a IV-a este forma cea mai gravă, care practic aduce pacientul

în incapacitatea de a mai efectua orice activitate cotidiană. Suferințele coronariene pot să apară chiar și în repaus, cu un caracter mult mai frecvent și episoade prelungite.

Tipuri de angină pectorală

În funcție de simptome și momentul apariției acestora, există două tipuri principale de manifestare ale acestei patologii cardiace:

Angina stabilă (definită) reprezintă cel mai frecvent tip și este caracterizată prin episoade de durere tipică, la eforturi de aceeași intensitate, simptomele supărătoare fiind ameliorate la administrarea de tratament medicamentos și repaus. Durerea care întrunește toate cele 4 caracteristici (localizare, caracter, relația cu efortul, factori agravanți sau de ameliorare) se definește ca angină pectorală tipică. Angina stabilă nu își modifică frecvența și nu se înrautatește odată cu trecerea timpului.

Angina instabilă (probabilă) este acea durere în piept recunoscută după episoadele imprevizibile, care apar în repaus sau fără ca persoana să facă efort fizic sau să fie supusă unui stres considerabil și care se agravează în ce privește frecvența și severitatea. Durerea prezintă mai puțin de trei din cele patru caracteristici și înseamnă, de fapt, ca blocajele din arterele care furnizează inimii sânge și oxigen au ajuns la un nivel critic. Este o formă gravă, cunoscută în domeniul medical și sub denumirea de preinfarct și reprezintă o urgență.

Forme clinice ale anginei pectorale

• Angina cronica stabilă;

• Angina agravată, o forma de angină care și-a modificat caracterele în ultimele zile sau săptămâni, cu accese dureroase mai frecvente și mai intense, care apar și în repaus, iar criza cedează mai greu la administrarea de nitroglicerină sublingual;

• Angina de repaus;

• Angina Prinzmetal, ce apare, de obicei, în repaus, e mai intensă și mai prelungită

• Angina nocturnă apare predominant sau exclusiv noaptea, sau în primele ore ale dimineții (în jurul orei 2-3) și trezește pacientul din somn;

• Angina de novo reprezintă o angină de efort sau repaus, cu debut sub o lună, mai frecvent sub două săptămâni, ce precede un IMA;

• Angina postinfarct apare la 2 săptămâni după IMA și are o semnificație severă;

• Angina instabilă se referă la o angină cronică cu accese dureroase nelegate de condiții speciale de apariție și care răspund greu la tratament;

• Angina atipică definește posibile forme ale căror caracteristici principale diferă de angina tipică, mai ales în ceea ce privește localizarea, caracterul senzației dureroase

Diagnosticarea anginei pectorale

De cele mai multe ori, un istoric medical atent este esențial în diagnosticul de certitudine al anginei pectorale. Preponderent, această afecțiune este descoperită de către specialistul cardiolog, pe baza anamnezei și a simptomatologiei.

Cardiologul poate efectua o serie de verificări pentru a stabili daca este vorba de o problemă cardiacă:

Măsurarea tensiunii arteriale

Calcularea indicelui de masă corporală (IMC)

Măsurarea greutății și a înălțimii

Măsurarea dimensiunilor taliei

Analize de sânge pentru a verifica nivelul grăsimilor din sânge

Investigații clinice

Există un set de investigații suplimentare recomandate în situațiile când diagnosticul nu este clar sau pentru a evalua gravitatea stării pacientului:

– Electrocardiograma (EKG) verifică ritmul cardiac și activitatea electrică a inimii

– Testul de efort EKG arată modificărilor electrocardiografice la efort fizic (covor rulant, cicloergometru) sau farmacologic (dobutamină) în cazul celor incapabili să facă efort fizic.

– Ecocardiograma identifică problemele legate de angina pectorală, inclusiv dacă există zone ale mușchiului inimii care au fost afectate de fluxul sanguin scăzut.

– Angiografia coronariană permite vizualizarea inimii și a vaselor de sânge, după administrarea unei injecții cu substanță de contrast

– Enzime cardiace (troponina, creatinfosfokinaza (CK), creatinfosfokinaza miocardică (CK-MB) aduc informații prin creșterea valorilor sangvine

Complicații în evoluția anginei pectorale

De la angina pectorală, la preinfarct și IMA

Dacă durerea toracică survine în situații noi, durează mai mult de 15-20 de minute și nu se ameliorează la odihnă sau administrarea de nitroglicerină, simptomul supărător ar putea fi semnul unei complicații și a faptului că pacientul se îndreaptă spre afecțiuni mai grave, cum ar fi preinfarctul sau IMA. Preinfarctul sau angina instabilă apare fie atunci când se petrece un blocaj la nivelul unei artere secundare, fie atunci când blocajul nu oprește complet sângele care merge către inimă și slabește muschiul cardiac.

Complicațiile preinfarctului

Lăsat netratat, un preinfarct poate duce la aritmii cardiace, asta pentru ca o parte din mușchiul inimii poate rămâne cu probleme și poate funcționa deficitar, cauzând bătăi neregulate. Dacă în cazul preinfarctului este vorba despre o îngustare a arterelor coronare ori de apariția unui blocaj de-a lungul acestora, atunci când vine vorba despre IMA, arterele sunt complet blocate, iar efectele asupra inimii sunt devastatoare.

Prognostic după IMA

In infarct durerea este de regulă de o intensitate extremă, de lungă durată, însoțită de anxietate și de modificări imediate sau ulterioare, de gravitate variată, mergând până la moarte instantanee. IMA poate fi fatal în primele minute, dacă accesul la servicii medicale nu se face într-un timp util. Cu cât revascularizarea zonei de mușchi cardiac afectate are loc în cel mai scurt timp, cu atât există șanse mai bune de recuperare ale cordului, însă, la polul opus, dacă porțiunea afectată este mare și infarctul evoluează de mult timp, prognosticul către insuficiență cardiacă este foarte ridicat.

Abordări terapeutice ale anginei pectorale

Există multe opțiuni pentru tratamentul anginei pectorale, inclusiv modificări ale stilului de viață, medicamente, angioplastie, implant de stent sau intervenții chirurgicale by-pass coronariene.

Prevenția în angina pectorală

Controlul valorilor colesterolului sanguine

Colesterolul mărit duce frecvent la apariția dislipidemiilor și a aterosclerozei.

Potrivit studiilor medicale, consumul zilnic nu trebuie să depășească 300mg de colesterol, în special în cazul persoanelor care suferă deja de dislipidemii.

Controlul greutății corporale

Pacienții cu probleme cardiace trebuie să acorde o atenție specială aportului de calorii, întrucât pe termen lung, luatul în greutate poate duce la obezitate și riscurile ce derivă din supraponderabilitate. Instituirea unei diete hiposodate ce ar trebui să conțină maxim 2400 mg sare/zi este esențială pentru păstrarea sănătății. Fructele și legumele sunt bogate în fibre vegetale, vitamine și minerale necesare corpului. Majoritatea au un conținut scăzut în lipide, calorii, sodiu și colesterol.

Modificarea stilului de viață

Extremele sunt dăunătoare inimii: sedentarismul încetinește metabolismul și favorizează depunerea grăsimii pe vasele de sânge, iar sportul realizat la nivel de performanță suprasolicită mușchiul inimii și îl deteriorează prematur.

Studiile au arătat că protecția cea mai bună pentru inimă o reprezintă efortul fizic de intensitate moderată, realizat însă pe termen lung.

Persoanele care suferă de angină pectorală pot încerca să includă în programul lor zilnic mișcare de tip mers sau marș ușor, timp de 30 de minute.

Dieta

Un regim alimentar echilibrat poate avea rol atât în prevenirea cât și in ameliorarea bolilor cardiace. O dietă care influențează benefic activitatea sistemului circulator trebuie să respecte piramida alimentelor și să fie bazată pe fibre, cereale, produse animale și vegetale bogate în proteine, lactate și cât mai saracă în lipide (în special cele saturate și colesterol).

Fumatul

Aproximativ 50% dintre pacienții cu IMA sunt fumători, în condițiile în care procentul de fumători în populația adultă este de circa 20-25% în țara noastră. În plus, în cazul fumătorilor pasivi, riscurile cardiovasculare cresc cu 30%.

Tot cercetătorii arată că, renunțarea la fumat este cea mai importantă măsură pentru îmbunătățirea prognosticului, superioară oricărei terapii medicamentoase.

Alcoolul

Desi studiile au demonstrat faptul că există o corelație între consumul unui pahar de vin roșu și efectul protector cardiac al acestuia, limitarea alcoolului este foarte importantă în cazul pacienților cardiaci.

Beneficiile consumului moderat de alcool sunt următoarele: nivel crescut de colesterol "bun" (HDL) și riscuri scăzute de diabet și AVC; în timp ce, efectele negative ale acestuia duc la: mărirea ritmului cardiac, cu bătăi neregulate, tahicardie – la polul opus – bradicardie, precum și creșterea tensiunii arteriale (TA).

Un alt efect al consumului de alcool îl reprezintă încetinirea coagulării sângelui, ceea ce înseamnă că poate opri atacurile de cord, dar poate determina sângerari mai ușoare.

Medicația de urgență în criză

În primă instanță, tratamentul curativ al anginei pectorale vizează medicația ce se administrează în episodul dureros, dar și principalele măsuri pe care pacienții ar trebui să le adopte.

La apariția episodului angios, pacienții sunt sfătuiți să oprească imediat activitatea fizică declanșatoare și să rămână în repaus.

La fel de importantă este administrarea medicației de urgență pentru remiterea acută a simptomelor.

Nitroglicerină, sublingual

Bolnavului de angină nu ar trebui să îi lipsească de la purtător nitroglicerina cu administrare rapidă.

Acestea reprezintă medicația de elecție în criză, modul de administrare fiind unul extrem de eficient, deoarece mucoasa orală este bogat vascularizată și permite trecerea substanțelor direct în circulația sistemică, pentru ca efectul de calmare a simptomelor supărătoare să fie unul cât mai rapid.

La fel de important în managementul crizei angioase este urmărirea ceasului concomitent cu administrarea dozei de urgență.

Dacă în maxim 5 minute după Nitroglicerina administrată sublingual, manifestările nu dispar, se repetă doza.

După administrare, pot apărea hipotensiunea potențială dar și efecte adverse frecvente (cum ar fi cefaleea pronunțată), astfel că este recomandat ca pacientul să se așeze. In cazul în care răspunsul terapeutic întarzie să apară după alte 5 minute, este obligatorie transportarea bolnavului la spital, unde să poate avea parte de îngrijiri de specialitate.

Aspirină, în doză unică

Dacă persoana surprinsă în timpul unui episod dureros de angină, iar criza apare pentru prima dată, aceasta poate apelala mestecarea unui comprimat de aspirină sau orice alt echivalent al acesteia (antiagregant plachetar).

Administrarea se face însă numai în cazul în care nu are contraindicații majore sau antecedente sau cunoștințe de reactii alergice la substanța activă și derivații săi. În plus, nu este recomandată depasirea unei singure doze, pentru că poate provoca reacții adverse de natură gastrointestinală.

Ca alternativă pentru pacienții care nu tolerează acest medicament, se utilizează clopidogrel, cu aceleași efecte terapice.

Tratamentul profilactic și tratamentul curativ în angina pectorală

În farmacoterapia anginei se utilizează, în asociere, următoarele clase de substanțe:

Derivați de nitrați sau nitrați organici

Mecanism de acțiune

Preparatele cu nitrați acționează asupra musculaturii netede vasculare prin eliberarea de oxid nitric (NO) din moleculă și au efect dilatarea vaselor de sânge, cu diminuarea presiunii de umplere diastolică. Cordul se relaxează și implicit, dispare senzația de constricție din piept, permițându-i pacientului să își reia activitățile.

Clasificare

În funcție de durata de acțiune, nitrații se clasifică în două categorii:

Nitrați cu acțiune scurtă: nitroglicerină subling., isosorbid dinitrat subling.

Nitrații cu acțiune lungă: nitroglicerină cu elib. prel., isosorbid dinitrat și mononitrat, tetranitrat de pentaeritritil

Reprezentanți farmacologici ai clasei terapeutice, cu substanța activă și denumirile comerciale aferente:

Nitroglicerină:

Nitroglicerină 0,5mg/subling., Nitromint 0,4mg/doză spray subling., Nitromint 2,6mg/cpr.elib.prel., Nitroglicerină TTS/dispozitive transderm., Nitroderm TTS 5mg/24 ore/plasture transderm., Nitronal 1mg/ml sol.perf.

isosorbid dinitrat și mononitrat:

Isosorbid Mononitrat și Dinitrat 10mg/subling. și oral, Olicard Retard 40,60mg/caps. cu elib. prel., Mononitron EP 60mg/cpr.elib.prel., Isodinit Retard 20mg/cpr.elib.prel.

tetranitrat de pentaeritritil: Nitropector 20mg/cpr.

Antiagregante plachetare sau antitromboticele

Mecanism de acțiune

Antiagregante plachetare ajută la scăderea riscului de formare a cheagurilor de sânge prin inhibarea agregării plachetelor sangvine sau trombocitelor care se alipesc în timpul coagulării sângelui. Acestea acționează prin blocarea substanței sintezei tromboxanului A2 (determină prelungirea timpului de sângerare, în medie, cu aprox. 50 până la 100%) și reușesc menținerea permeabilității vaselor de sânge.

Reprezentanți

acid acetilsalicilic:

Acid Acetilsalicilic și Aspenter de 75,100mg/cpr.gastrorez., Aspirin Cardio și Thrombo ASS de100mg/cpr.gastrorez, Aggrenox 25mg/200mg/caps.elib.modif.

clopidogrel:

Clopidogrel, Plavix, Trombex, Deplatt și Platel de 75mg/cpr.film, Clopixol 25mg/cpr.film.

ticlopidină: Ticlodin și Ipaton de 250mg/ cpr.film.

dipiridamol:

Dipiridamol 25mg/cpr.film. și Aggrenox 25mg/200mg/caps.elib. modif.

Anticoagulante

Mecanism de acțiune

Sângele este format din două componente: unul solid, celular și altul lichid, plasmă. Pentru a transporta substanțe active și oxigen la țesuturi și organe, sângele trebuie să fie cât mai lichid și lipsit de cheaguri. Anticoagulantele sunt substanțe active care inhibă coagularea sângelui și asigură astfel ca procesul descris anterior să se desfășoare în paramentrii cât mai buni.

Clasificare

Antivitaminele K (AVK) pot fi:

cumarinice: warfarina, dicumarolul, acenocumarolul

derivați de indandionă

Fereastra terapeutică îngustă, cu debut întârziat al răspunsului terapeutic și încetarea lentă a efectului anticoagulant la oprirea tratamentului, multiplele interacțiuni medicamentoase și alimentare, dar și variabilitatea foarte mare în relația doză-răspuns prin polimorfismul genic al principalei izoenzime a citocromului P 450 (CYP 2C9) care metabolizează cumarinicile, le fac să nu mai fie atât de utilizate.

Non-antagoniști ai vitaminei K reprezintă noile anticoagulante orale (NOAC)

Aceștia blochează selectiv factori cheie în cascada coagulării, fie ținta directă a trombinei (dabigatran) sau al factorului Xa (rivaroxaban, apixaban, edoxaban).

Au avantajul unui debut rapid al acțiunii, fără suplinirea cu heparine parenterale, au un efect coagulant predictibil fără monitorizarea periodică a coagularii, și riscuri scăzute de efecte adverse și interacțiuni medicamentoase sau alimentare.

Heparinele aparțin anticoagulantelor parenterale și acționează în a doua etapă

a formării cheagurilor, împiedicând cascada coagulării prin inhibarea indirectă (prin intermediul unor cofactori plasmatici) a trombinei (principalul agent de coagulare a sângelui, implicat și în procesul de formare a unor noi vase de sânge).

Reprezentanți

warfarina: Warfarină/tab.

acenocumarolul: Trombostop 2mg/cpr. și Sintrom 4mg/cpr.

dabigatran: Pradaxa 75,110,150mg/caps.

apixaban: Eliquis 2,5,5mg/cpr.film.,

rivaroxaban: Xarelto 2,5,10,15,20mg/cpr.film, Rivaroxaban și Runaplax de 10,15,20mg/cpr.film.

edoxaban: Lixiana 15,30,60mg/cpr.film

Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei(IECA)/inhibitorii ECA

Mecanism de acțiune

Acționează prin inhibarea unei enzime producătoare de angiotensină II (substanță vasoconstrictoare și stimulantă a secreției de aldosteron), mediatorul principal al sistemului renină-angiotensină (SRA). Pe de o parte, determină contractarea vaselor (vasoconstricție), iar pe de alta contribuie la buna funcționare a rinichilor prin eliberarea unei alte substanțe ce provoacă reținerea de sare de către rinichi, în schimbul eliminării potasiului. Prin blocada enzimatică, împiedică producerea angiotensinei II și a efectelor acesteia, cu relaxarea pereților vaselor sanguine (vasodilatație) și afectarea funcției renale, prin acumulare de potasiu în organism.

SRA este un sistem neurohormonal complex, cu rol esențial în controlul TA, structurii și funcționalității aparatului cardiovascular și în menținerea echilibrului hidroelectrolitic. Principalele efecte în organism ale angiotensinei II sunt vasoconstricția, stimularea secreției de aldosteron, reglarea homeostaziei apei și sodiului și stimularea creșterii celulare, mediate prin receptorii de tip I (AT1).

Reprezentanți

enalapril: Enalapril, Enap și Renitec de 5,10,20mg/cpr., Lercaril 10/10,20/20,20/10/cpr.film.

lisinopril: Lisinopril 5,10,20,40mg/cpr., Tonolysin 2,5,5,10,20mg/cpr., Ranolip 5,10,20mg/cpr. și Lisiren 10,20mg/cpr.

captopril: Captopril 25,50mg/cpr.

ramipril: Ramipril, Ampril, Hartil, Tritace, Vivace, Zenra de 2.5,5,10mg/cpr.

fosinopril: Fosinopril și Monopril de 10,20mg/cpr., Fosypril 10mg/cpr.

perindopril: Perindopril și Prestarium de 5,10mg/cpr., Prenessa 2,4,8mg/cpr., Ernyom, Prindex și Trezen de 4,8mg/cpr.

quinapril: Quinapril: 5, 10, 20, 40mg/ cpr.film., Accupro 5,10,20mg/ cpr.film.

trandolapril: Trandolapril: și Gopten de 0,5,2,4mg/caps.

Antagoniști/blocanți ai receptorilor pentru angiotensină II/sartani

Mecanism de acțiune

Sartanii au efecte similare IECA și reprezintă tratamentul de elecție, pentru pacienții care nu tolerează IECA pe fondul reacțiilor adverse (în special tuse seacă, persistentă și angioedem). Sartanii blochează receptorii angiotensinei II: tipul AT1 la adult și tipul AT2, în țesuturile fetale. Împiedică orice efect al hormonului, permițând dilatarea vaselor de sânge (direct, prin blocarea acțiunii angiotensinei II asupra fibrelor musculare netede din peretele vascular, și indirect, prin scăderea producerii de endotelină) și natriureză (direct la nivel renal și indirect prin scăderea secreției de aldosteron și vasopresină) cu scăderea presiunii arteriale. Potența blocării efectelor angiotensinei II este superioară IECA. Studii au arătat că IECA au un efect cardioprotector, în timp ce sartanii oferă protecție pe domeniul cerebrovascular.

Reprezentanți

losartan: Losartan, Lorista și Talosan de 50,100mg/cpr.film.

irbesartan: Irbesartan, Aprovel și Ifirmasta 150,300mg/cpr.film., Converium 75,150,300,mg/cpr.

candesartan:

Candesartan și Tandesar de 8,16mg/cpr., Atacand și Karbis de 8,16,32mg/cpr. și Canzeno 4,8,16,32mg/cpr.

valsartan sau amlodipină:

Valsartan, Avassan,Vapress, Diovan și Vasopentol de 40,80,160mg/cpr.film.

telmisartan: Telmisartan 20,40,80mg/cpr.film., Tezeo, Tolura și Telmark de 40,80mg/cpr.film., Micardis 80mg/cpr.film.

olmesartan:

Santini și Olimestra de 10,20,40mg/cpr.film și combinații Sevikar 40mg/10mg, 40mg/5mg, 20mg/5mg/cpr.film., Salvo 20mg/5mg, 40mg/10mg/ cpr.film., Olssa, Olmetec, Olimestra.

Beta-blocante sau beta-adrenolitice

Mecanism de acțiune

Beta-blocantele anulează activitatea hormonilor adrenalină și noradrenalină (catecolamine), în diferite țesuturi. La nivelul cordului, aceștia au efect de stimulare, cu creșterea frecvenței, conducerii și a forței de contracție a inimii, iar la nivelul vaselor de sânge produce vasodilatație. Astfel, beta-blocantele antagonizează efectele fiziologice ale catecolaminelor și fac inima să bată mai încet (efect bradicartizant) și cu mai puțină forță (efect inotrop negativ), încât să nu se suprasolicite în cazul unui episod de angină. Deși ar trebui să producă și o ușoară vasoconstricție, majoritatea beta-blocantelor au efect vasodilatator. Principalii receptori sunt β1, β2 , α1 și α2.

Clasificare

Blocantele neselective (se leagă în mod egal de receptorii β1, β2): carteolol, propranolol, pindolol, timolol, sotalol

Blocantele selective, pentru receptorii β1, β2 și β3.[7]: acebutolol, bisoprolol, atenolol, esmolol, metoprolol, nebivolol

Beta blocante cu efect și pe receptorii α1

Receptorii β1-adrenergici predomină la nivelul cordului (unde sunt 70% din receptorii beta), de aceea beta-blocantele selective sunt catalogate ca fiind "cardioselective".

Receptorii β2-adrenergici sunt localizați în majoritate în structura plămânilor, tractului gastrointestinal, uterului, ficatului, mușchilor netezi din vase și cei scheletici.[6]

Receptorii β3-adrenergici sunt localizați în adipocite (celulele țesutului adipos).

Reprezentanți

metoprolol: Metoprolol, Betaloc Zok, Egilok, 25,50,100mg/cpr., Bloxan 100mg/cpr., Metosuccinat 47.5,95mg/cpr.elib.mod.

nebivolol: Nebivolol 5mg/cpr., Nebilet 5mg/cpr., Nolet 5mg/cpr., Nebinorm 5mg/cpr.

atenolol: Atenolol 50mg/cpr.

bisoprolol: Bisoprolol și Bisogamma de 5,10mg/cpr., Concor, Borez și Sobyc de 2,5,5,10mg/cpr.film.

propranolol: Propanolol 10/40mg/cpr., Hemangiol INN 3.75 mg/ml, 120 ml/ sol.orală

Alfa-blocante sau alfa-adrenolitice

Mecanism de acțiune

Inhibitoarele adrenergice blochează direct receptorii adrenergici, împiedicând efectele substanțelor simpatomimetice și, în parte, ale stimulării nervilor simpatico (efecte opuse adrenalinei) cu acțiune pe musculatura vaselor de sânge (vasodilatatoare).

Prasozin: Minipress 1,2mg/cpr.

Blocante ale canalelor de calciu (BBC)

Mecanism de acțiune

BBC se folosesc pentru reducerea acceselor anginoase și pentru scăderea valorilor tensiunii arteriale, ca tratament asociat la nitrați și beta-blocante. BCC blochează canalele de calciu voltaj-dependente din cardiomiocite și celulele musculare vasculare, cu reducerea ionilor de Ca2+, micșorarea contractilității celulei musculare vasculare, vasodilatație și scăderea rezistenței vasculare periferice; în cord are loc reducerea ionilor de Ca2+ cu micșorarea contractilității cardiace și scăderea debitului cardiac. În angina pectorală, BCC duc la micșorarea presiunii sangvine și implicit reducerea postsarcinii și scăderea necesității de oxigen.

Clasificare

1. Dihidropiridinele (DHP): 3 generații:

Generația I: Nifedipina

Generația II: Nifedipina SR (slow-release), Nifedipina GITS (gastrointestinal therapeutic system)

Generația III: Amlodipina,Valsartan, lacidipina

Reprezentanți

2. Non-dihidropiridine (non-DHP):

Fenilalchilaminele (2 generații):

Generația I: Verapamil

Generația II: Verapamil SR, Galopamil, Tiopamil, Emopamil

Benzotiazepinele (2 generații):

Generația I: Diltiazem

Generația II: Diltiazem SR, Clendiazem

Generația III: amlodipina

verapamil: Verapamil și Cordamin de 40,80mg/cpr.film., Isoptin 240mg/cpr.elib.prel., Tarka 180,240/2,4mg/cpr.elib.prel.

diltiazem: Diltiazem 60mg/cpr., Dilzem 90mg/cpr.elib.prel.

amlodipină: Norvasc și Tenox de 5,10mg/cpr., Teotard 50,100,200,300mg/caps.elib.prel.

felodipină: Plendil și Auronal de 2,5,5,10mg/cpr.elib.prel., Sistar 5,10mg/cpr.elib.modif

nifedipină: Nifedipin retard 20mg/comprimate cu elib. prelungită

Statine

Mecanism de acțiune

Statinele reduc valorile colesterolului, prin blocarea unui enzime hepatice (HMG-CoA-reductază,) ce ajută la producția acestuia. Consecutiv, scade sinteza de colesterol în ficat și crește nr. receptorilor LDL de la nivelul suprafeței celulare.

atorvastatină:

Atorvastatina, Ascord, Torvacard, Torvazin, Stavra și Sortis de 10,20,40,80mg/cpr.film., Atoris 10,20,40mg/cpr.film., Amicor 10,20mg/cpr.film., Statorva 30,60,80mg/cpr.film.,

fluvastatină:

Fluvastatin 80mg/cpr. cu elib. prel., Lescol/Lescol XL 20,40mg/caps.

lovastatină: Lovastatină 20mg/cpr., Medostatin 20,40mg/cpr.film.

rosuvastatină:

Rosuvastatină, Rostat, Roswera, Crestor, Astrium, Starcrest de 5,10,20,40mg/cpr.film., Rosucard și Rosi de 10,20,40mg/cpr.film.

simvastatină:

Simvastatină 5,10,20,40mg/ cpr.film., Sintenal, Zeplan și Vasilip de 10,20,40mg/cpr.film., Zocor 20mg/cpr.film.

Inhibitori ai nodului sinusal

Mecanism de acțiune

Inhibitorii nodului sinusal reprezintă o alternativă pentru pacienții care au intoleranță de beta-blocante.

Aceste substanțe reduc frecvența cardiacă prin inhibiția directă a canalelor la nivelul nodului sinusal și, în consecință consumul de oxigen al inimii.

ivabradină:

Ivabradine, Corlentor, Procorolan, Felocord, Bixebra, Raenom și Apredonav de 5,7,5mg/cpr.film

Agenți metabolici

Deși nu au efecte hemodinamice, se utilizează ca terapie de rezervă și ameliorează metabolismul celular la nivel miocardic și asociați cu beta – blocantele au efect aditiv.

trimetazidină:

Trimetazidină și Preductal de 20,35mg/cpr.film., Moduxin și Dilatan MR de 35mg/cpr.elib.prel.

ranolizină: Ranexa (fost Latixa) 375,500,750mg/cpr.elib.prel.

Tratamentul chirurgical în angina pectorală

Dacă simptomele se agravează, au o incidență alarmantă și cresc în intensitate, se recomandă (în scop preventiv) sau este necesar (cu titlul de urgență) calea chirurgicală, pentru a evita complicații grave, ce pot pune în pericol viața pacientului.

Există două tipuri de intervenții practicate în cazul anginei pectorale:

Angioplastia coronară

Procedura are ca scop lărgirea zonelor îngustate ale arterelor coronare afectate, prin implantarea unui tub îngust denumit

stent coronarian. Atunci când se realizează în urgență, la pacienții cu IMA, intervenția este salvatoare de viață, restabilind rapid fluxul de sânge către mușchiul cardiac. La pacienții cu angină pectorală și leziuni coronariene identificate prin  (coronarografie), angioplastia are scopul de a îndepărta simptomele de durere în piept și a reduce semnificativ riscul de IMA. Este o intervenție chirurgicală ce necesită spitalizare de scurtă durată.

Bypass Coronarian

Operația de bypass coronarian presupune înlocuirea secțiunilor îngustate ale arterelor coronariene cu alte vase de sânge din corp, de obicei, o venă sau o arteră sănătoasă recoltată din altă parte a corpului, cel mai frecvent din picior și grefată pe artera bolnavă. Pot fi înlocuite până la 4 artere coronare în timpul unei intervenții de bypass. Bypass-ul coronarian este o intervenție de revascularizare folosită pentru a îmbunătăți fluxul sanguin al inimii la pacienții cu afecțiuni severe ale arterelor coronare.

Este o operațiune medicală complicată, ce necesită spitalizare de o săptămână.

Indiferent de tratamentul chirurgical aplicat, ulterior se recomandă continuarea tratamentului medicamentos, cu o schemă dedicată pentru tot restul vieții, în cele mai multe dintre cazurile de angină pectorală.

Capitolul III: Medicația specifică în angina pectorală

Un tratament medicamentos complet înglobează principalele proprietăți terapeutice de la fiecare grupă farmacoterapică utilizată în această patologie, având în vedere și interacțiunile, dar și reacțiile adverse ale substanțelor, pentru a crea o terapie care să țină sub control crizele și să evite agravarea simptomatologiei din angina pectorală.

Tratamentul de elecție în angina pectorală

1. Nitrați: Nitroglicerină sublingual, Olicard Retard

2. Antiagregante plachetare: Aspenter, Plavix

3. Anticoagulante orale: Eliquis, Sintrom

4. IECA: Captopril, Tritace

5. Sartani: Atacand

6. Beta-blocante: Metoprolol, Propranolol

7. Alfa-blocante: Minipress

8. BBC: Verapamil, Plendil

9. Statine: Sortis

10. Inhibitori ai nodului sinusal: Corlentor

11. Agenți metabolici: Preductal

DC: Nitroglicerină 0,5 mg, comprimate sublinguale

Substanța activă: Trinitrat de gliceril/DCI: nitroglycerinum

Grupa farmacoterapică: nitrați organici

Indicații terapeutice

Nitroglicerina sublingual este un nitrat cu acțiune scurtă indicat în întreruperea sau prevenirea, pe termen scurt, a crizelor de angină și în condiții cu risc de angină.

Contraindicații

Nitroglicerina nu se utilizează la pacienții cu alergie sau hipersensibilitate la trinitratul de gliceril, alți nitrați, sau alte substanțe cu potențial alergenic sau la oricare din celelalte componente ale medicamentului. Pentru că poate scădea foarte mult TA, este interzis pacienților cu afectare severă a circulației sângelui și anemie, copiilor, în sarcină și alăptare și celor care se urcă la volan.

Interacțiuni cu alte substanțe

Din aceleași motive, Nitroglicerina nu se administrează în combinație cu inhibitori ai fosfodiesterazei de tip 5 (sildenafil, vardenafil și tadalafil), sau cu medicamente care produc oxid nitric sau care stimulează guanilat ciclaza solubilă (riociguatul).

Mod de administrare și dozaj

Comprimatul se dizolvă sub limbă și după apariția efectului, resturile este recomandat să fie eliminate din gură cu salivă.

Se administrează ½ sau 1 comprimat, curativ, la începutul crizei sau profilactic, cu câteva minute înainte de a planifica o activitate solicitantă. În cazul în care durerea nu cedează în următoarele 5 minute, doza poate fi repetată.

Toleranța

Utilizarea anterioară a nitraților cu acțiune prelungită poate determina toleranță la nitrații cu scurtă durată. Pentru a evita fenomenul, se recomandă administrarea asimetrică a nitraților – dimineața și la prânz sau la prânz și seara. La întreruperea tratamentului poate apărea o agravare a anginei și este indicat transferul progresiv la o formă de terapie alternativă, prin retragerea trinitratului de gliceril și instituirea, concomitentă a viitoarei medicații.

Reacții adverse

Cefaleea persistentă imediat după administrare sau pe timpul acesteia, mai ales în primele 2 săptămâni, este una dintre cele mai frecvente reacții adverse și un indicator pentru reducerea dozajului sau chiar întreruperea tratamentului.

Mai pot apărea din rândul tulburărilor sistemului nervos, roșeața și din sfera tulburărilor gastro-intestinale: greață și vărsături. Supradozajul are ca simptome vasodilatația cu hipotensiune severă și tahicardie reflexă, slăbiciune, cefalee, greață, vertij, anxietate, înroșire, febră și vărsături.

Condiționare

Nitroglicerina este o substanță volatilă cu timp redus de conservare și este necesară înlocuirea din pripă a dozelor compromise. Medicamentul se păstrează la temperaturi sub 25șC, în ambalajul original și nu se lasă la vederea și îndemâna copiilor.

DC: Olicard Retard 40 mg, capsule cu eliberare prelungită

Substanța activă: isosorbid mononitrat/DCI: isosorbidi mononitras

Grupa farmacoterapică: nitrați organic

Indicații terapeutice

Olicard Retard aparține nitraților cu acțiune lungă, indicat în profilaxia și tratarea de durată ale anginei. Tratamentul reduce frecvența și severitatea episoadelor, și poate crește toleranța la efort și îmbunătățirea oxigenării miocardice.

Contraindicații

Nu se utilizează la pacienților alergici sau hipersensibili. Pentru că poate scădea foarte mult TA, este interzis pacienților cu afectare severă a circulației sângelui, anemie severă, TA și hipotensiune arterială severă și ortostatică. Conținutul ridicat în zahăr, îl contraindică la pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la fructoză sau sindrom de malabsorbție la glucoză-galactoză. Medicamentul este destinat exclusiv administrării la adulți și este contraindicat în sarcină, alăptare și condus.

Interacțiuni cu alte substanțe

Administrarea concomitentă cu alte vasodilatatoare, antihipertensive, blocante

P-adrenergice, antagoniști ai canalelor de calciu, neuroleptice, antidepresive triciclice sau alcool etilic poate accentua efectul hipotensor al Olicard. Administrarea cu donori de oxid nitric și sildenafil poe determina o scădere semnificativă a TA.

Mod de administrare și dozaj

Doza recomandată este de 40 mg isosorbid mononitrat – 1 capsulă, 1 dată/zi.

Doza poate fi crescută la 80 mg isosorbid mononitrat – 2 capsule, de 2 ori/zi.

Pentru a menține efectul complet, cea de-a 2 doză nu se administrează mai târziu de 6 ore de la prima priză.

Toleranța

Poate apărea la tratamentul cu doze mari sau poate apăreatoleranță încrucișată cu alți nitroderivați. În scop preventiv, se evită administrarea continuă de doze mari.

Reacții adverse

La începutul tratamentului, cefaleea (caracteristică tratamentului cu nitrați) este frecventă și dispare, după câteva zile. La prima administrare și la creșterea dozei a fost semnalată scăderea TA și/sau hipotensiunea arterială ortostatică, ce pot fi associate tahicardiei reflexe, cu amețeală, somnolență și fatigabilitate.

La supradozaj pot apărea hipotensiune arterială ortostatică, tahicardie reflexă și cefalee, oboseală, vertij, somnolență, congestia feței, greață, vărsături și diaree.

Condiționare

Medicamentul se păstrează la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

DC: Aspenter 100 mg, comprimate filmate gastrorezistente

Substanța activă: acid acetilsalicilic/

DCI: acidum acetylsalicylicum

Grupa farmacoterapică: antiagregante plachetare

Indicații terapeutice

Este recomandat în prevenirea repetării IMA și AVC, precum și reducerea riscului de infarct la pacienții cu angină.

Contraindicații

Nu este indicat pacienților alergici sau hipersensibili, celor cu astm bronșic legat de utilizarea salicilaților sau a substanțelor înrudite, în special AINS, cei cu tendință la sângerări, probleme hematologice, ulcer la nivelul stomacului sau intestinului subțire, întrucât poate provoca sângerări masive.

Interacțiuni cu alte medicamente

Nu se folosește concomitent cu antigregante plachetare, IECA, glucocorticoizi, anticoagulante orale, metotrexat în doze ≥15 mg/săptămână, alcool etilic, poate crește riscul hemoragiilor. Este contraindicat în ultimul trimestru de sarcină.

Mod de administrare și dozaj

Comprimatele se înghit întregi cu suficient lichid, preferabil după masă. În angină pectorală instabilă, doza uzuală este de 1-3 comprimate de 100 mg/zi (100 – 300 mg acid acetilsalicilic). Pentru pacienții vârstnici, dozajul este același, iar la copii și adolescenți sub 16 ani, se folosește doar la indicația medicului. În sarcină și alăptare sunt permise doze de până la 100 mg/zi pentru utilizare obstetrică limitată.

Reacții adverse

La doze terapeutice pot apărea reacții acustice și vestibulare: vertij și zgomote în urechi; reacții gastrointestinale: greață, vărsături. Principala reacție adversă este sângerarea, iar la supradozaj sau administrare necorespunzătoare poate pune în pericol viața pacientului, cu reacții hematologice și limfatice: prelungirea intervalului QT, trombocitopenie, hemoragii digestive; imunitare: hipersensibilitate, scurtarea respirației; respiratorii, toracice și mediastinale: crize de astm bronșic; hepatobiliare și renale. Favorizarea hemoragiilor se menține 4-8 zile după oprirea administrării.

Condiționare: Aspenter se păstrează la temperaturi sub 25șC.

DC: Plavix, 75 mg comprimate filmate

Substanța activă: clopidogrel/DCI: clopidogrelum

Grupa farmacoterapică: antiagregante plachetare

Indicații terapeutice

Plavix se utilizează pentru a preveni problemele cardiace cauzate de cheaguri de sânge la adulți. Este folosit în angină ca alternativă la pacienții cu alergii și hipersensibilitate la acid acetilsalicilic.

Contraindicații

Medicamentul nu se administrează pacienților alergici sau hipersensibili la substanța activă, cu alte agregante plachetare, în insuficiență hepatică severă și ulcerul gastro-duodenal sau hemoragia intracraniană. Plavix este contraindicat în sarcină și alăptare și nu se administrează la copii.

Interacțiuni cu alte substanțe

Anticoagulantele administrate concomitent pot crește riscul de sângerare masivă.

Se evită utilizarea împreună cu acidul acetilsalicilic, heparina, AINS, ISRS și IPP.

Mod de administrare și dozaj

Plavix se administrează oral, cu sau fără alimente, în doză de 75mg/zi, în priză unică.

Reacții adverse

Sângerarea este cea mai frecventă reacție adversă, mai ales în decursul primei luni de tratament. Printre manifestările ce apar la 1 până la 10 pacienți din 100 sunt: tulburări vasculare de tipul hematoamelor, tulburări respiratorii, toracice și mediastinale: epistaxisul și tulburări gastrointestinale: hemoragie, diaree, dureri abdominale, dispepsie. Supradozajul duce la prelungirea timpului de sângerare și hemoragii.

Condiționare: Are un termen de valabilitate de 3 ani

DC Eliquis 2,5 gr, comprimate filmate

Substanța activă: apixaban/DCI: apixabanum

Grupa farmacoterapică: anticoagulante

Indicații

Eliquis este utilizat în prevenirea cheagurilor sanguine la nivelul inimii.

Contraindicații

Medicamentul nu se utilizează la pacienți cu alergie sau hipersensibilitate la substanța activă sau componentele sale. Eliquis este contraindicat persoanelor cu risc crescut de sângerare, cu afecțiuni gastroduodenale sau hepatice, cu TA crescută sau tensiune oscilantă. Nu se recomandă peste 75 de ani, dar nici la copii și adolescenți sub 18 ani.

Nu se administrează în sarcină și alăptare și se recomandă precauție la condus.

Interacțiuni cu alte medicamente

Eliquis nu se administrează concomitent cu anticoagulante, cum ar fi:warfarină, rivaroxaban, dabigatran sau heparină, antifungice (ketoconazol), antivirale pentru HIV/SIDA (ritonavir), alte anticoagulante, AINS sau calmante (acid acetilsalicilic sau naproxen), antihipertensive (diltiazem), ISRS sau IRSN.

Mod de administrare și dozaj

Comprimatul se înghite întreg sau poate fi zdrobit și amestecat cu apă, cu soluție de dextroză 5%, cu suc de mere sau piure de mere, imediat înainte de administrare, cu sau fără alimente, preferabil la același moment al zilei.

Doza recomandată este de 1 comprimat de Eliquis 5mg, de 2 ori/zi.

Reacții adverse

Cele mai frecvente sunt: anemie cu oboseală sau paloare și sângerări, incluzând: vânătăi și umflături și greață. Supradozajul comportă un risc crescut de sângerare.

Condiționare

Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare

DC: Sintrom 4 mg, comprimate

Substanța activă: Acenocumarol/DCI: acenocumarolum

Grupa farmacoterapică: anticoagulante

Indicații terapeutice

Acenocumarolul ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge în vasele sanguine.

Contraindicații

Medicamentul este contraindicat pacienților cu alergie sau hipersensibilitate la substanța activă, la alți derivați cumarinici sau oricare dintre componentele sale, precum și celor care au risc crescut de sângerare, hemofilie, ulcer, sângerări craniene, intestinale sau ale tractului-urogenital, boli hepatice sau renale.

Nu este indicat la vârstnici, persoane senile, persoane alcoolice sau pacienți cu tulburări mentale și este contraindicat în sarcină și alăptare, cu utilizare limitată la copiilor și adolescenților.

Interacțiuni cu alte medicamente

Următoarele substanțe pot crește alarmant riscul de sângerare dacă sunt administrate concomitent cu Sintrom: antibioticele, antiaritmice, heparina, acidul salicilic și substanțele înrudite, clopidogrel, ticlopidin, fenilbutazona sau alți derivați pirazolonici și alte AINS, corticosteroizi, hormoni tiroidieni, statine, IPP, tramadol, antiacide.

Mod de administrare și dozaj

Comprimatele se administrează, în fiecare zi, în același moment al zilei (de exemplu seara, în momentul mesei), cu un pahar cu apă. Doza este stabilită de medic pe baza unor teste de coagulare a sângelui.

Reacții adverse

Sintrom poate provoca frecvent: sângerări nazale inexplicabile sau ale gingiilor în momentul spălării dinților; vânătăi inexplicabile; sângerări masive sau curgeri foarte lente, la nivelul tăieturilor sau rănilor; sângerare menstruală masivă neobișnuită sau neașteptată; sânge în urină; materii fecale cu sânge sau de culoare neagră; tuse sau vărsături cu sânge; durere de cap bruscă, severă.

Supradozajul determina sângerări.

Condiționare

Nu sunt necesare condiții speciale de păstrare

DC: Captopril AC, 50mg, comprimate

Substanța activă: Captopril/ DCI: captoprilum

Grupa farmacoterapică: IECA

Indicații

Are indicații atât în scop preventiv (profilaxia pe termen lung a afectării simptomatice a inimii) cât și în scop curativ, pentru tratarea TA crescute

Contraindicații

Nu se prescrie persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la substanță sau componentele medicamentului, sau a altor IECA, cei cu nivel crescut de potasiu în sânge, cu edem angioneurotic (erupție alergică edematoasă subcutanată) ereditar, idiopatic sau antecedente de edem asociat administrării IECA.

Captopril este contraindicat femeilor însărcinate (mai mult de trei luni de sarcină) și care alăptează, dar și în condus pentru că poate da amețeli.

Nu se utilizează la copii și adolescenți.

Interacțiuni cu alte medicamente

Captopril nu trebuie folosit concomitent cu suplimente sau înlocuitori de sare ce conțin potasiu și se utilizează cu precauție cu medicamente ce afectează funcția renală precum Furosemidul (diuretic de ansă) sau Hidroclorotiazida (diuretic tiazidic).

Mod de administrare și dozaj

Comprimatele se administrează oral cu puțină apă, cu o oră înaintea meselor principale, deoarece alimentele reduc absorbția.

La adulți, se recomandă între 6,25 – 12,5 mg, de 2 – 3 ori/zi.

Ulterior, dozele pot fi crescute progresiv, la intervale de cel puțin 2 săptămâni, până la atingerea dozei eficace – între 50 și 100 mg/zi, în 2-3 prize.

Reacții adverse

IECA sunt bine tolerate, în general, cu efecte adverse puține.

Tusea uscată, persistentă apare la 10%-15% dintre pacienti și se poate mentine timp de câteva săptămâni după oprirea tratamentului.

De asemenea, pot apărea frecvent: amețeală, mâncărime, erupție cutanată tranzitorie, căderea părului, uscarea gurii, tulburări de somn, diaree sau constipație, modificări ale gustului, greață sau vărsături, scurtarea respirației și durere abdominală.

Prezența la camera de gardă este obligatorie în caz de supradozaj.

Condiționare

Medicamentul se păstrează la temperaturi sub 25șC, în ambalajul original și nu se lasă la vederea și îndemâna copiilor.

DCI Tritace 2,5mg, comprimate

Substanța activă: ramipril/DCI: ramiprilum

Grupa farmacoterapică: IECA

Indicații: în tratamentul HTA și al insuficienței cardiace.

Contraindicații

Nu se prescrie alergici sau hipersensibili, celor cu nivel crescut de potasiu în sânge, cu edem angioneurotic (erupție alergică edematoasă subcutanată) ereditar, idiopatic sau antecedente de edem asociat administrării IECA, pacienților dializați, cu diabet sau funcția rinichilor afectată. Este contraindicat în ultimele 6 luni de sarcină, în alăptare și poate avea efecte asupra condusului.

Interacțiuni cu alte medicamente

Tritace este contraindicate utilizării concomitent cu AINS, antihipertensive, diuretice, glucocorticoizi, anticoagulante, antialergice, spironolactonă, alopurinol-06â-09 pentru că pot crește riscul apariției reacțiilor adverse. Consumyul de alcool etilic în timpul tratamentului cu Tritace provoacă amețeli.

Mod de administrare și dozaj

Doza uzuală de început este de 1,25 mg sau 2,5 mg, administrată 1 dată/zi, cu sau fără alimente. Doza maximă este de 10 mg, administrată 1 dată/zi.

Reacții adverse

La începutul tratamentului este mai probabil să apară: dureri de cap, amețeală sau senzație de oboseală, leșin, hipotensiune arterială ortostatică, tuse seacă iritativă, inflamație a sinusurilor sau bronșită, scurtare a respirației. În plus mai pot apărea: dureri intestinale, diaree, indigestie, greață, vărsături, erupții trecătoare pe piele cu sau fără suprafață proeminentă, dureri sau crampe musculare.

Condiționare: Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.

DCI Atacand 8 mg, comprimate

Substanța activă: candesartan/DCI: candesartanum cilexetil

Grupa farmacoterapică: sartani

Indicații

Atacand este indicat în tratarea HTA primare la adulți, copii și adolescenți între 6 și 18 ani, insuficienței cardiacă, atunci când IECA nu sunt tolerați, ca adjuvant la IECA sau când antagoniștii receptorilor de mineralocorticoizi nu pot fi utilizați.

Contraindicații

Hipersensibilitatea la candesartan cilexetil sau excipienți îl contraindică la unele grupe de pacienți. Nu se utilizează în tratamentului insuficienței cardiace la copii și adolescenți cu vârsta între momentul nașterii și 18 ani, în sarcina și alăptare și este interzis copiilor sub 1 an. Poate da amețeli și astenie fiind contraindicat la volan.

Interacțiuni cu alte medicamente

Folosirea concomitentă a Atacand cu medicamente care conțin aliskiren este contraindicată la pacienții cu diabet zaharat sau insuficiență renală.

Mod de administrare și dozaj

Atacand se administrează 1 dată/zi, cu sau fără alimente. Doza inițială recomandată și doza de întreținere este de 8 mg, 1 dată/zi, iar cea mai mare parte a efectului antihipertensiv este obținut în 4 săptămâni.

Reacții adverse

În tratamentul HTA pot apărea frecvent, infecții și infestări respiratorii și tulburări ale sistemului nervos – amețeli, vertij, cefalee. În tratamentul insuficienței cardiace, apar tulburări vasculare, renale și ale căilor urinare.

Condiționare: Are o valabilitate de 3 ani și nu necesită condiții speciale de păstrare.

DC: Metoprolol LPH 50 mg, comprimate

Substanță activă: tartrat de metoprolol/DCI metroprololum

Grupa farmacoterapică: beta-blocante selective

Indicații terapeutice

Se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie, dar se poate reînnoi (prescripția medicală poate fi folosită timp de șase luni din momentul eliberării) și este utilizat în profilaxia crizelor de angină de efort, dar și în tratamentul pe termen lung al anginei pectorale și HTA.

Contraindicații

Medicamentul este contraindicat pacienților cu hipersensibilitate la tartratul de metoprolol sau la oricare dintre excipienți, intoleranță sau sindrom de malabsorbție, antecedente anafilactice, forme severe de astm bronșic și bronhopneumopatie cronică obstructivă; insuficiență cardiacă ce nu răspunde la tratament și hipotensiune arterială. Metoprolol comprimate este interzis la copiii sub 6 ani, în sarcină și alăptare. Metoprololul poate pozitiva testele antidoping și este contraindicat la volan.

Mod de administrare și dozaj

Comprimatele filmate se înghit (nu se sfărâmă și nu se mestecă) cu o cantitate suficientă de apă, cu sau fără alimente. Tratamentul începe cu 50 mg tartrat de metoprolol/zi, în 1-2 prize, pentru profilaxia crizelor de angină de efort, iar în funcție de răspuns clinic, pot fi crescute săptămânal. De întreținere se administrează 200 mg tartrat de metoprolol/zi în 2 prize, dimineața și seara sau în priză unică.

Interacțiuni cu alte substanțe

Nu este recomandată administrarea concomitentă a Metroprolol cu:

amiodarona, tulburări ale contractilității, ale automatismului și ale conducerii

Asocieri care necesită precauții la utilizare sunt cele cu:

BCC (bepridilul, diltiazemul și verapamilul) pot determina tulburări ale

conducerii atrioventriculare și deprimarea excesivă a contractilității miocardice

baclofenul crește efectul antihipertensiv al metoprololului.

cimetidina crește concentrația plasmatică a produsului, cu creșterea acțiunii și efectelor adverse, de exemplu, bradicardie marcată.

Metoprololul poate crește concentrațiile plasmatice ale lidocainei cu eventuala creștere a efectelor ei adverse neurologice și cardiace.

Antiacidele, compuși de aluminiu, de magneziu și carbonatul de calciu scad absorbția metoprololului și trebuie administrate la cel puțin 2 ore distanță

Reacții adverse

Printre cele mai întâlnite manifestări sunt: fatigabilitate, amețeală, vertij, slăbiciune generală, uscăciunea mucoaselor și extremități reci. Alte reacții adverse includ: tulburări ale sistemului nervos: cefalee, stare confuzională. Primele manifestări la supradozaj apar, de obicei, în 20 minute până la 2 ore de la ingerare și includ: greață, vărsături, cianoză, hipoglicemie și, ocazional, hiperkaliemie, bradicardie, bronhospasm, scădere marcată a TA și insuficiență cardiacă, bloc atrioventricular, șoc cardiogen, stop cardiac, comă.

Condiționare: Medicamentul se păstrează la temperaturi sub 25șC

DC: Propanolol 40 mg, comprimate

Substanță activă: clorhidrat de propranolol/DCI propranololum

Grupa farmacoterapică: beta-blocante neselective

Indicații terapeutice

Este utilizat în profilaxia crizelor de angină de efort, dar și în tratarea HTA și post IMA.

Contraindicații

Medicamentul este contraindicat pacienților cu hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienți, cu intoleranță sau malabsorbție, antecedente de reacții anafilactice, forme severe de astm bronșic și bronhopneumopatie cronică obstructivă; insuficiență cardiacă ce nu răspunde la tratament; hipotensiune arterială și angină vasculospastică. Propranolol este interzis la copiii sub 6 ani (prin prisma formei farmaceutice nepotrivite), iar la gravide se poate administra doar dacă beneficiul potențial pentru mamă depășește riscul potențial pentru făt. Poate determina o reacție pozitivă la testele antidoping și influențează condusul, astfel că nu este recomandat.

Interacțiuni cu alte substanțe

Asocierea clorhidratului de propranolol cu antiaritmice (amiodaronă, propafenă, chinidină și disopiramidă), poate determina tulburări de contractilitate, automatism și conductibilitate. Medicamentul crește concentrația plasmatică a lidocainei și implicit riscul reacțiilor adverse (bradicardie marcată), în timp ce, cimentina crește concentrația plamatică a clorhidratului de propranolol prin inhibarea metabolizării hepatice a acestuia, cu aceleași reacții adverse. Asocierea cu BCC (diltiazem, verapamil,) crește riscul deprimării miocardice, iar în combinație cu alte antihipertensive crește efectul medicamentos al acestora.Asocierea cu glucorticoizi și AINS determină scăderea efectului antihipertensiv al clorhidratului de propranolol, prin favorizarea retenției hidrosaline. Asocierea cu baclofen și antidepresive triciclice, neuroleptice crește riscul hipotensiunii arteriale ortostatice. Compușii de magneziu, aluminiu și calciu scad absorbția digestivă a clorhidratului de propranolol.

Mod de administrare și dozaj

Doza inițială este de 80 mg clorhidrat de propranolol/zi, fracționat în 2 prize, apoi doza se crește treptat până la obținerea efectului dorit.

Dozele uzuale sunt de 160 mg clorhidrat de propranolol/zi, în 2 prize.

Reacții adverse

Printre cele mai întâlnite manifestări sunt cele gastro-intestinale: epigastralgii, greață, vărsături, diaree și cele ale sistemului nervos: cefalee, stare confuzională, fatigabilitate, amețeală, vertij, slăbiciune generală. Mai pot apărea tulburări vasculare de tipul uscăciunii mucoaselor și extremităților reci și frecvente tulburări cardiace care pot duce până la bradicardie severă. Supradozajul provoacă bradicardie, amețeli, hipotensiune arterială, dispnee, cianoza extremităților, lipotimie, convulsii.

Condiționare: Medicamentul se păstrează la temperaturi sub 25șC.

DC: Minipress 1mg, comprimate

Substanța activă: prazosin/DCI: prazosinum

Grupa farmacoterapică: alfa – blocante

Indicații: Minipress este indicat în tratarea HTA.

Contraindicații

Nu este indicat persoanelor cu hipersensibilitate sau alergie la quinazoline, prazosin sau la oricare dintre celelalte componente, pacienților cu edem pulmonar acut și insuficiență cardiacă. Minipress nu se utilizează în sarcină și alăptare, și nici la copii sub 12 ani. Provoacă amețeli și somnolență, astfel încât nu este recomandat condusul pe durata tratamentului.

Interacțiuni cu alte substanțe

Minipress se administrează cu precauți împreună cu diuretice, alte medicamente pentru tratamentul HTA și inhibitori ai PDE-5 (ai enzimei fosfodiesterază-5).

Mod de administrare și dozaj Minipress se administrează, seara, înainte de culcare.

Reacții adverse

Pot fi: transpirații excesive, uscăciunea gurii, înroșirea bruscă a feței, erecție prelungită a penisului; umflarea sânilor, scăderea apetitului sexual, stare de slăbiciune, febră, indispoziție, acumularea excesivă a apei în organism sau creșteri ușoare în greutate, hipotensiune arterială, leșin. Simptomele supradozajului constau în: slăbiciune, amețeli și leșin, puls cardiac slab și rapid, piele rece și umedă, posibilă pierdere a cunoștinței. O doză dublă poate determina scăderea excesivă a TA. Renunțarea la Minipress se face treptat, deoarece întrerupt brusc poate crește TA.

Condiționare: Medicamentul se păstrează la temperaturi sub 25șC.

DC: Verapamil 40mg, drajeuri

Substanța activă: verapamil/DCI: verapamilum

Grupa farmacoterapică: BBC

Indicații terapeutice: Verapamil se utilizează în prevenirea și tratarea anginei pectorale stabile, vasospastice și instabile. Are efectul deprimant miocardic cel mai important din toate β-blocantele.

Contraindicații

Este contraindicat pacienților hipersensibili și alergici, în în primul trimestru de sarcină și pe durata alăptării. Verapamil afectează capacitatea de a presta activități care presupun atenție.

Interacțiuni cu alte substanțe

Sunt de evitat medicamentele cu care, administrat concomitent, poate provoca sângerări masive: alfa-blocante: prazosin și terazosin, acid acetilsalicilic, antiaritmice: chinidina,disopiramida, diuretice, antihipertensivde, vasodilatatoare: teofilină, folosită pentru tratamentul astmului .

Nu este indicat cu alcool etilic, deoarece crește concentrația în sânge a alcoolului și timpul necesar organismului să elimine alcoolul. Sunătoarea scade concentrația clorhidratului de verapamil, în timp ce sucul de grepfruit o crește.

Mod de administrare și dozaj

Drajeurile se înghit întregi (nu trebuie supte, divizate, sparte sau mestecate), cu un pahar cu apă. Doza inițială recomandată este de 40 – 80 mg /zi ce poate fi crescută zilnic (în caz de angină instabilă) sau săptămânal, până la obținerea răspunsului clinic optim. Doza zilnică totală recomandată este de 240 mg (în caz de angină de efort) sau de 480 mg (în caz de angină de repaus și angină Prinzmetal).

Reacții adverse

Cele mai frecvente sunt: constipație, cefalee, vertij, slăbiciune, nervozitate, înroșirea feței, greață, vărsături, constipație, diaree, uscăciunea gurii, dispepsie. Simptomele supradozajului depind de cantitatea ingerată, de momentul în timp în care se inițiază măsurile de dezintoxicare și de contractilitatea miocardică (corelată cu vârsta) și pot fi: scăderea TA (uneori la valori nedetectabile), șoc, pierderea conștienței. Ca urmare a supradozajului s-au înregistrat decese.

Condiționare: Medicamentul se păstrează la temperaturi sub 25șC.

DC: Plendil 5mg

Substanța activă: felodipină/DCI: felodipinum

Grupa farmacoterapică: BCC

Indicații terapeutice: în HTA și angina stabilă.

Contraindicații

Este contraindicat pentru grupele de pacienți predispuși la hipersensibilitate și alergie la substanța activă sau excipienți, cei cu insuficiență cardiacă și IMA, în sarcină și alăptare. Poate determina dureri de cap, greață, amețeli sau oboseală, astfel că poate influența capacitatea de a reacționa.

Interacțiuni cu alte substanțe

Următoarele medicamente/remedii din plante pot afecta tratamentul cu Plendil: cimetidina, eritromicina, itraconazol și ketoconazol, carbamazepina, rifampicina, barbiturice, sunătoare și medicamente din plante utilizate pentru tratarea depresiei.

Suc de grapefruit poate crește efectul Plendil și riscul reacțiilor adverse.

Mod de administrare și dozaj

Comprimatul se administrează dimineața, e stomacul gol sau după o masă ușoară, cu conținut scăzut în grăsimi și carbohidrați și trebuie înghițit cu apă.

Doza uzuală este de 5 mg 1 dată/zi, iar doza maximă este de 10 mg, 1 dată/zi.

Reacții adverse

Umflarea gleznelor, dureri de cap, înroșirea feței cu senzație locală de caldură reprezintă principalele simptome adverse ale medicamentului. Plendil poate da și

hipersensibilitate și reacții alergice de tipul: erupțiilor în relief la nivelul pielii (urticarie) sau umflarea feței, buzelor, gurii, limbii sau gâtului.

Condiționare: Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.

DC: Sortis 40 mg, comprimate

Substanța activă: Atorvastatina/ DCI: atorvastatinum

Grupa farmacoterapică: statine

Indicații terapeutice

Sortis este folosit pentru reducerea riscurilor cardiace prin scăderea concentrațiilor de colesterol și trigliceride din sânge, atunci când regimul alimentar și schimbarea modului de viață nu s-au dovedit eficiente.

Contraindicații

Nu se utilizează în caz de alergie și sensibilitate de substanța activă și excipienți, afecțiuni ale ficatului, graviditate și alăptare.

Interacțiuni cu alte substanțe

Există medicamente ce pot modifica efectul Sortis pot fi modificate de către Sortis: ciclosporina, antibiotice/antifungice: eritromicină, ketoconazol, rifampicină, acid fusidic, BCC: amlodipină, dilitiazem, antiaritmice: digoxină, verapamil, amiodaronă, medicamente care reduc colesterolul: ezetimibă, warfarină, CO, calmante: fenazonă , antiacide (aluminiu sau magneziu), sunătoare, grepfruit (mai mult 1-2 pahare mici/zi pot modifica efectele Sortis), alcoolul etilic poate interacționa cu medicamentul.

Mod de administrare și dozaj

Înainte de începerea administrării, este indicat un regim alimentar cu conținut scăzut în colesterol care trebuie urmat și pe durata tratamentului.

Comprimatele se înghit întregi cu apă, cu sau fără alimente, în același moment al zilei. Doza uzuală de început este de 10 mg 1 dată/zi la adulți și copii cu vârsta de 10 ani sau peste, iar doza maximă este de 80 mg 1 dată/zi.

Reacții adverse

Printre cele mai frecvente sunt: inflamația căilor nazale și sângerare, durere în gât, indigestie, dureri articulare, musculare și de spate, valoric crescute ale zahărului și creatin kinazei în sânge. Mai pot apărea reacții de tip alergic.

Condiționare: Nu sunt necesare condiții speciale de păstrare.

DC: Corlentor 5mg, comprimate filmate

Substanța activă: ivabradină/DCI: ivabradinum

Grupa farmacoterapică: Inhibitori ai nodului sinusal

Indicații terapeutice

Este utilizat în tratamentul simptomatic al anginei pectorale cronice stabile, la adulții cu intoleranță sau contraindicație la beta-blocante sau în asociere cu beta-blocante la pacienți insuficient controlați cu o doză optimă de beta-blocant.

Contraindicații

Nu se utilizează în caz de alergie și sensibilitate, în afecțiuni cardiace de tip: șoc cardiogen, IMA, hipotensiune arterială severă sau afecțiuni hepatice și renale.

Interacțiuni cu alte substanțe

Pe fondul reducerii masive a frecvenței cardiace nu se asociază cu: chinidină, disopiramidă, amiodaronă eritromicină intravenous, diuretice tiazidice și de ansă.

Mod de administrare și dozaj

Comprimatele se administrează oral, de 2 ori/zi, dimineața și seara, în timpul meselor

Doza de inițiere nu trebuie să depășească 5 mg de 2 ori/zi la pacienții cu vârsta sub 75 ani. După 3-4 săptămâni de tratament, doza poate fi crescută până la următoarea doză mai mare, la pacienții care primesc 2,5 mg sau 5 mg de 2 ori/zi. Doza de întreținere nu trebuie să depășească 7,5 mg de 2 ori/zi. Dacă simptomele de angină nu se ameliorează în decurs de 3 luni, tratamentul trebuie interupt.

Reacții adverse

Cele mai frecvente sunt: tulburări de ordin cardiac: bradicardie, bloc AV, fibrilație atrială; vascular: TA necontrolată; ocular: vedere încețoșată și ale sistemului nervos: cefalee, în prima lună de tratament, amețeli, posibil legate de bradicardie. Supradozajul poate determina bradicardie severă și prelungită.

Condiționare

Medicamentul are o valabilitate de 3 ani și nu necesită condiții speciale de păstrare.

DC: Preductal 20mg, comprimate filmate

Substanța activă: diclorhidrat de trimetazidină

DCI: trimetazidinum

Grupa farmacoterapică: agenți metabolici

Indicații terapeutice

Acest medicament este destinat utilizării la adulți, în asociere cu alte medicamente pentru tratarea anginei pectorale (durere în piept cauzată de boala coronariană).

Contraindicații

Preductal este contraindicat în caz de alergie și sensibilitate de substanța activă și excipienți, pacienților cu boală Parkinson și celor cu probleme severe ale rinichilor. Nu se prescrie în sarcină, alăptare, la copii și adolescenți sub 18 ani.

Mod de administrare și dozaj

Comprimatele se înghit cu un pahar de apă, în timpul meselor, iar doza recomandată de Preductal 20 mg este 1 comprimat de 3 ori/zi.

Reacții adverse

Cele mai frecvente reacții adverse sunt: amețeli, durere de cap, dureri abdominale, diaree, indigestie, greață, vărsături, erupții trecătoare pe piele, mâncărimi, urticarie și senzație de slăbiciune.

Condiționare

A se păstra la temperaturi sub 30șC în ambalajul original.

Concluzii

Expunerea de față a fost menită să ducă la conștientizarea faptului că sănătatea depinde într-o măsură covârșitoare de fiecare dintre noi.

În primă instanță, un stil de viață sănătos, cu o alimentație corespunzătoare care să conțină principalele substanțe necesare corpului pentru a-și îndeplini funcțiile vitale, ajutat de exerciții fizice adaptate fiecărui organism în parte, ponderarea exceselor și eliminarea factorilor de risc care ar putea duce la declanșarea unor dezechilibre în corp, asimilarea și conștientizarea tuturor acestor informații, toate contribuie la prevenirea apariției unor probleme de sănătate, fie că este vorba despre boli cardiovasculare sau afectarea unor alte aparate din corp.

Modul în care orice persoană are grijă de organismul său se poate reflecta în declanșarea diverselor afecțiuni, care odată ce își manifestă simptomele, sunt mai dificil de controlat, iar uneori, din păcate, este prea târziu pentru a se mai putea interveni.

Angina pectorală odată apărută nu se mai vindecă, însă, poate fi ținută sub control printr-o multitudine de metode expuse în lucrarea prezență. După cum atestă și pronosticurile realizate prin numeroase studii și cercetări la nivel mondial, viața pacientului diagnosticat cu această patologie cardiacă poate fi una obișnuită, atâta timp cât există tratamente care reușesc să îi ofere perspectivele unei existențe uzuale.

Pe de o parte, există medicamentația adresată strict tratării episoadelor dureroase, care acționează extrem de rapid și eficient, ducând la remiterea totală a simptomatologiei. Nitroglicerina sublingual se administrează facil și are efecte terapeutice imediate, fără efecte adverse majore, fiind ușor de folosit pentru toate grupele de pacienți afectați de această boală. Există și alternativa aspirinei, ca înlocuitor, care poate stopa criza angioasă la pacienții nediagnosticați, astfel încât se acoperă cu medicamentație de urgență întreaga plajă a suferinzilor de pe urma acestei boli.

În cazul pacienților diagnosticați, farmacoterapia anginei pectorale pe termen lung asigură controlarea manifestărilor supărătoare și restrângerea simptomelor în timp. Deși a trata pe termen lung, implică mai multe aspecte decât a preveni, multitudinea de alternative terapeutice de pe piața farmaceutică crează premisele încrezătoare pentru viitorul celor afectați de această patologie.

Bibliografie:

Anatomia omului, Splanhnologia, Victor Papilian, ediția XII-a, ed. ALL, 2010, vol II,

Atlas de Biologie: Anatomia Omului, Florica Țibea, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007

Body Basics: Bodies, Anita Ganeri, Editura Alligator, 2012.

Fiziologia sistemului vascular, Fiziologie umană, Ediția a III-a, Ion Haulică, Editura Medică, București, 2007

Sistemul circulator, Histologie generală, Cornelia Amălinei, Editura Corson,

Semiologia arterelor, Semiologie medicală, Ediția a doua revizuită și adăugită, George Ioan Palade, Editura Ars Longa, 2007

Semiologia venelor, Semiologie medicală, Ediția a doua revizuită și adăugită, George Ioan Palade, Editura Ars Longa, 2007

Semiologia limfaticelor, Semiologie medicală, Ediția a doua revizuită și adăugită, George Ioan Palade, Editura Ars Longa, 2007

Corpul omenesc- sistemul limfatic, editura Editions Atlas

Organizatia Mondială a Sanătătți, Bolile Cardiovasculare

Nanda I – Diagnostic de nursing: definiții, clasificări, 2007-2008, Constanța, 2008 ed. Ex. Ponto

Semiologie Medicală de Bază, vol. 1, Stanciu, C., Editura Junimea, 1991.

Medicina internă – Specialități înrudite și terapii paleative, Crângulescu Nicolae

Mic Tratat de Cardiologie”, sub redacția Carmen Ginghina. Editura Academiei Române, 2017

Ghidul european de prevenție a bolilor cardiovasculare în practica clinică (versiunea 2012)

Ghidurile Societății Europene de Cardiologie

Managementul sindroamelor coronariene acute fără supradenivelare persistentă de segment ST NSTEACS din 2015

Managementul anginei stabile, 20113

Ghid ESC de management al anginei pectorale stabile 2013* Grupul de Lucru de management al anginei pectorale stabile din cadrul Societãții Europene de Cardiologie (ESC)

Medicația în bolile cardiovasculare, Ana Mureșan, Mariana Palage, Editura Medicală Universitară „ Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, 2005

Ghidul ESH/ESC. Managementul hipertensiunii arteriale 2013, Romanian Journal of Cardiology, Vol. 23, Supplement C, 2013.

Chimia și tehnologia medicamentelor, Constantin Dănescu, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1994

Chimie farmaceutică, Gheorghe Dănilă, Editura All, București, 1996

Memomed 2011, D. Dobrescu, V. Subțirică, L. Dobrescu, E. Manolescu, A. Drăgan, S. Negreș, Editura Minesan, București, 2011

Pharmacopée Européeune, Ed. 4, 1997

Agenda Medicală 2011: Editura Medicală, București, 2011

Nomenclatorul medicamentelor de uz uman 2011: Editura Medicală, București, 2011

Farmacologie, Ion Fulga‎, Editia a II-a revizuită și adăugită

ANM – Prospect: Nitroglicerină 0,5 mg comprimate sublinguale

ANM – Prospect: Olicard Retard 40,60mg/capsule cu eliberare prelungită

ANM – Prospect: Aspenter 75 mg, comprimate filmate gastrorezistente

ANM – Prospect: Plavix 75mg, comprimate filmate

ANM – Prospect: Captopril 25/50 mg comprimate

ANM – Prospect: Tritace 2,5/5/10mg comprimate

ANM – Prospect: Atacand 8/16/32 mg comprimate

ANM – Prospect: Metoprolol 50 mg comprimate

ANM – Prospect: Propranolol 10/40mg comprimate

ANM – Prospect: Minipress 1/2 mg, comprimate

ANM – Prospect: Verapamil 40/80 mg drajeuri

ANM – Prospect: Plendil 5 mg, comprimate cu eliberare prelungită

ANM – Prospect: Sortis 10,20,30,40 mg/comprimate filmate

ANM – Prospect: Corlentor 5,7,5 mg/comprimate filmate