Scopul final al judo -ului este s ă îți creeze o disciplin ă [612026]

Motto
''Scopul final al judo -ului este s ă îți creeze o disciplin ă
perfect ă care s ă te ajute s ă faci lumea mai bun ă."
Jigoro -Kano

2
CUPRINS

Introducere ……………………………………………………………………………. ………. ………… 3
Motivația alegerii temei…………………………………………………………………. …………… 4
Actualitatea și importanța temei în literatura de specialitate ……………………… 4

CAPITOLUL I
Fundamentare științifică și metodologică a temei ……………………………………….. 6
I.1. Scurt istoric al judoului ……………………………………………………………………….. 6
I.2. Tehnica ……………………. ……………………………………………………………………….. 12
I.3. Tactica ………………………………………………………………………………………. ……… 13

CAPITOLUL II
II.1. Tehnica în judo ……………………………………………………………………………….. 14
II.1.1. Metodica învățării tehnicilor din nage WAZA ………………………………… 22
II.1.2. Metodica învățării tehnicilor din NE WAZA ………………………………….. 28

II.2. Tactica în judo …………………………………….. ………………………………………….. 32
II.2.1. Planul tactic …………………………………………………………………………………… 36
II.2.2. Acțiunea tactică …………………………………………… ………………………………… 39
II.2.3. Sisteme tactice de luptă ………………………………………………………………….. 40
II.2.4. Mjloacele tacticii ………………………………………………………….. ……………….. 42

CAPITOLUL III
Considerații personale privind aspectele tehnico -tactice ……………………………. 45
III.1. Pregătirea modernă, ca ansamblu ……………………………………………………. 46
III.2. Exercitii pentru dezvoltarea motricitătii în artele martiale ………………. 47
III.2.1. Descrierea exercitiilor de viteza …………………………………………………….. 47
III.2.2. Descrierea exercitiilor specifice de îndemânar e …………………………….. 57
III.2.3. Descrierea exerci țiilor de rezisten ță ………………………………………………. 60
III.2.3. Descrierea exerci țiilor de . forță ……………………………………………………. 64

Concluzii ………………………………………………………………………………………. ………… 69
Glosar terminologic ………………………………………………………………………………… 70
Bibliografie ………………………………………………………………………………………. …….. 71

3

INTRODUCERE

Procesul de scientizare a judoului a dus la o impresionantă creștere a
performanțelor, la răspândirea lui c a arie de practicare (peste 200 de țări au federații
naționale de judo) cât și ca număr de practicanți: tineri și vârstnici, bărbați și femei.
Practic area judoului pe baze științifice a dus la o mai bună aplicare și înțelegere a
principiilor ce -l călăuzesc, l -au făcut mai accesibil, mai dinamic și s pectaculos, mai
puțin periculos din punct de vedere al accidentelor ce pot surveni, prin eliminarea
tehnic ilor care erau cotate cu un grad înalt de risc: uchi mata makikomi, kani
basami etc.
Judo este o disciplină sportivă cu un pronunțat caracter de luptă care „nu -ți
oprește creșterea și nici nu -ți rupe oasele ” ci din contră te dezvoltă multilateral,
fizic, mental, moral și te socializează .
Judo, una dintre ramurile de bază ale artelor marțiale japoneze poate
îmbrăca și un pronunțat caracter utilitar în autoapărare cât și -n practicarea
unor meserii în care factorii de risc prin violență pot fi anihilați prin metode și
tehnici specifice judoului : armată, poliție, servicii speciale antitero, body
guard etc.
Scopul acestei lucrări de licență este de a aduce o îmbunătățire în ceea ce
privește metodica pregătirii copiilor în judo, eficientizarea muncii antrenoril or, prin
căutarea evitării unor greșeli tehnico -tactice sau dacă acestea apar totuși, să poată
și să fie îndepărtate definitiv.

4
MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Am ales această temă deoarece am practicat acest sport la nivel de înaltă
performanță și întotdeau na m -a preocupat învățarea și perfecționarea tehnicilor din
judo la nivelul copiilor, deoarece succesul în competiții se datorează în mare parte
tehnicii, iar aceasta se învață la nivelul de începători, acest nivel fiind cel al
copiilor. Totodată sunt antr enor secund la unul din cele mai titrate cluburi de judo
pentru copii, Voinicelul București, club unde mi -am început și eu activitatea
sportivă la disciplina judo. Dacă tehnica este învățată greșit de la început
corectarea ei va cere un timp mai îndelungat după aceea iar succesul în competiții
nu va fi cel dorit.

ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA TEMEI
ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE

Se cunosc mai bine de 1000 de arte mar țiale răspândite prin toată lumea și
care datează de mai bine de 2000 de ani. Momentul și locu l de început al artelor
marțiale este necunoscut. În cultura vestică putem data dezvoltarea artelor marțiale
cum ar fi: tragerea cu arcul și luptele încă din Grecia Antică. Totuși se pot gasii
dovezi că artele mar țiale erau practicate încă din vechiul Babi lon.
În orientul îndepărtat dezvoltarea artelor mar țiale este un pic mai obscură.
Este acceptat faptul că artele mar țiale își au radăcinile în vechea Chină alături de
călugării care foloseau tehnici de luptă fîră arme pentru a se proteja. Nu sunt
cunoscute primele tehnici de luptă fără arme. Combina țiile între diferite forme de
luptă erau necunoscute. În ciuda dorin ței clasei conducătoare de a păstra tehnicile
de luptă fără arme secrete, artele mar țiale s -au raspândit din China în tot Orientul,
prin comer ț și emigrare. Cea mai veche cronică referitoare la artele marțiale este
Nihon Shoki , care vorbe ște despre luptele japoneze și datează din anul 720. De
atunci artele mar țiale s -au dezvoltat într-o mare varietate de sisteme care au fost

5
predecesoarele artelor marțiale existente astăzi. În ciuda dezvoltării mai multor
tipuri de arme, luptele corp la corp rămân un stil practicat în toată lumea.
De aceea putem afirma că spre deosebire de alte sporturi, l iteratura de
specialitate privind artele mar țiale nu este foarte bogată , deoarece nu prea întâlnim
scris despre această temă nici în tară nici în afară.
În schimb s -a scris de spre tehnică și tactică la m odul general, adică ce
presupun acest ea, cum ar trebui să se deruleze o tehnică perfectă dar nu și
modalitățile m etodice de învățare și perfecționare a lor și care sunt cele mai dese
greșeli făcute de către sportivi sau din ce cauză se produc acestea .
În literatura românească de specialitate, au scris mai aproape de tema în
cauză: Prof. Univ. Dr. Hantău Ioan, Prof. A nton Muraru, Prof. Ștefănuț Stelian iar
din autorii consacrați din străinătate: Tadao Inogai din Japonia, Roland Habersetzer
din Franța etc.

6

CAPITOLUL I
FUNDAMENTARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI METODOLOGICĂ
A TEMEI

I.1. SCURT ISTORIC AL JUDOULUI

Originea artelo r mar țiale japoneze este foarte vagă și lucrurile cunoscute
astăzi sunt mai mult legendă decât adevăr.. 1Totu și, sistemul artelor naționale
takenouchi -ryu fondat în 1532 este considerat 2începutul formelor de jujutsu
japonez. Fondatorul sistemului preda ju jutsu într -o manieră bine structurată.
În următorii câteva sute de ani, artele mar țiale au fost perfecționate de
samurai care studiau toată via ța 20 -30 de forme de arte mar țiale. Dintre toate,
numai una singură era bazată pe autoapărarea neînarmată -jujutsu . Păna la
jumătatea secolului al XIX – lea, există un număr de 700 de forme diferite de
jujutsu. Cele mai populare erau takenouchi -ryu, jikishin -ryu, kyushin -ryu, yoshin –
ryu, mirua -ryu, sekiguchi -ryu, kito -ryu și tenshin -shinyo -ryu, ultimele doua
contribui nd la dezvoltarea judo -ului.
În această perioadă politica japoneză a devenit un haos. Vizita lui
Commodore Perry în Japonia în anul 1855 a schimbat de asemenea civiliza ția
japoneză prin deschiderea unei noi lumi. În anul 1868 conducerea imperială a fost
restaurată (Restaurarea Meiji), și declinul clasei Samurailor a început alături de un
declin rapid în toate artele mar țiale. Cu toate că guvernul nu a interzis oficial artele
marțiale, oamenii nu erau încurajați să învețe sau să le practice deoarece statul era
considerat mai important decât individul. Ceea ce era odata gloria samurailor acum
nu era bine privit, iar multe școli bune de jujutsu au început să dispară.

1 Brian N. Watson,(2008), Judo memoirs of Jigoro Kano, Editura Trafford Publishing.
2. http://clubdejudo.ro/judo -istorie.php [accesat la 03.03.2015]

7
Pentru a supravie țuii în timpul Restaurației Meiji, judo s -a modificat,
devenind o unealtă de a cultiva individul și a îl face o persoana mai bună pentru
binele tuturor. Ca rezultat, judo și-a găsit loc în educa ție fizică și sport. Sportul
oferea lucrul în echipă care era benefic pentru to ți și de asemenea dezvolta
individul. Era o educa ție fizică c ompletă și nu doar un joc. Dr. Jigoro Kano este
acreditat pentru supravie țuirea jujutsu în timpul Restaurației Meiji. El a preluat
jujutsu și l-a adaptat nevoilor vremii. Noua sa metodologie a fost numită judo.
În anul 1882 , Dr. Jigoro Kano (Părintele Judo -ului) a făcut un studiu
referitor la aceste tehnici străvechi de autoapărare și pe cele mai bune le -a înglobat
într-un sport cunoscut sub numele de Kodokan Judo.
Judo sau „calea supleței ” face parte din marea familie a artelor marțiale,
budo „arta războiu lui” care are astăzi un pronunțat caracter sportiv, fiind disciplină
olimpică încă din 1964 cu ocazia J.O. de la Tokyo.
Fiecare popor și -a dezvoltat de -a lungul timpului o formă specifică de luptă
care conținea elemente mai mult sau mai puțin periculoase î nsă niciunde în lume
aceste tehnici de luptă nu s -au dezvoltat mai mult ca -n Japonia ! Condițiile
specifice din această parte a lumii (concentrare mare de locui adversarul pe o
suprafață restrânsă cât și resurse naturale limitate) au făcut ca lupta pentru
existență să capete aspecte dramatice astfel că cel ce deținea cât mai multe și
eficiente metode de luptă avea șansele cele mai mari de supraviețuire, de a -și
impune asupra celorlalți dreptul de „viață sau moarte ”.
Samuraii (clasă conducătoare în Japonia fe udală, sec. XII -XVIII, mai precis
în timpul perioadei Kamakura, erau cei ce luptau după un cod etic numit Bushido
„Calea samurailor ” 1185 -1333, până în Epoca Edo, vechiul nume al capitalei de
azi, Tokyo, 1603 -1868 erau cei ce conduceau Japonia în numele sh ogunului (cel
mai puternic și bogat general). Samuraii au dezvoltat din vechiul sumo (luptă de
esență religioasă shintoistă desfășurată în prezența împăratului pentru îmbunarea
zeităților în obținerea de recolte bogate, acum mai bine de 2000 de ani) o form ă de
luptă războinică (joran zumo) care a devenit jujutsu sau „știința supleței ” o
formă războinică de luptă pe viață și pe moarte cu sau fără folosirea armelor

8
tradiționale (lancea, sabia, sulița, arcul, cuțitul etc), prin adăugarea de procedee și
tehnici de luptă de origine chineză (kempo -lupta cu pumnii) cât și tehnici folosite
de locuitorii din insula Okinawa (cărora le erau interzise portul armelor, fiind
nevoiți să lupte cu mâinile goale împotriva dușmanilor lor). Printre cele mai
renumite școli de ju jutsu a fost și cea condusă de medicul Shirobei Akyama numită
Yoshin Ryu „Școala inimii de salcie ” care a aplicat principiul supleței „ju ” pentru
prima dată.
Amestec de curaj, spirit războinic, de luptă și sacrificiu, cruzime și violență
dar și de înțelepc iune, spirit de observație, demnitate, loialitate, ju – jutsu a ajuns să
fie o fascinantă „artă a luptei ” pe care toți samuraii o practicau zilnic cu
perseverență. Codul samurailor „Bushido ” constituia morala, conduita, preceptele
după care se ghidau acești a în luptă și -n viața de zi cu zi. Severitatea codului reiese
din procedura „ seppuku sau harakiri ” care însemna autoexterminarea, în cazul în
care un samurai încălca regulile acestui cod pentru a putea restabili onoarea
familiei sale altfel, aceasta cădea în dizgrație. Inazo Nitobe descrie în Bushido, un
ceremonial de execuție prin seppuku astfel: „ Cu foarte mare grijă, după cum este
obiceiul, Taki Zenzaburo și -a așezat mânecile hainei sub genunchi, pentru a
preveni căderea pe spate, deoarece un nobil japon ez trebuie să moară căzând
înainte. Apoi, cu o mână hotărâtă, apucă sabia ce era așezată înaintea sa, o privi cu
ochii aprinși, aproape cu drag. Pentru o clipă el își concentră gândirea pentru cea
din urmă dată și își împlântă vârful sabiei adânc, în parte a stângă a mijlocului,
trăgând apoi încet sabia de -a lungul abdomenului, către partea dreaptă și la urmă
răsuci sabia în rană.În timpul acestei operațiuni, extrem de dureroasă, nu a mișcat
nici un mușchi al feței. Când își trase sabia afară, se aplecă înai nte și întinse către
noi ceafa. O expresie de durere străbătu pentru prima dată fața sa, dar el nu scoase
nici un țipăt. În același timp, Kaishaku, care sta alături și urmărea cu strângere de
inimă mișcările condamnatului, ridică sabia sa în aer. Se auzi î n același moment o
lovitură și capul retezat de trup al lui Taki Zenzaburo se rostogoli pe pardoseală. O
tăcere mormântală a urmat, tulburată numai de zgomotul sângelui ce țâșnea din
trupul aceluia care, o clipă mai înainte, fusese un mândru cavaler ”.

9
În Ep oca Meiji ( perioada modernă„luminoasă ”) Japonia lasă deschise porțile
pentru pătrunderea civilizațiilor occidentale, dezvoltarea comerțului, industriei,
politicii și vieții sociale. Acum se permite portul armelor de foc (1871) și se
desființează oficial ca sta samurailor, jujutsu căzând în dizgrație. Această formă de
luptă se mai practica sporadic în unele școli care abia mai supraviețuiau cât și de
unii japonezi certați cu legea care -l foloseau la comiterea de infracțiuni, jafuri etc.
Percepția negativă a acestui sistem de luptă altădată excelent, a fost
reabilitată de marele profesor și om de stat japonez Jigoro Kano (1860 -1938) care
a pus bazele unei noi metode de luptă numită Judo prin eliminarea tehnicilor
violente, periculoase din vechiul jujutsu. Kano a studiat în cadrul mai multor școli
aceste tehnici (Tenjin Shinyo Ryu cu Fukuda, H., și Iso, M., Kito Ryu cu Iikubo,
T.,) și a preluat de la acestea cele mai bune și eficiente principii pe care le -a
prelucrat și îmbunătățit, adăugându -le altele noi și ef iciente pentru „educația fizică
și mentală ” nu pentru lupta propriu -zisă. Această transformare s -a petrecut în
februarie 1882 când Kano își deschide primul dojo (sală de antrenament în artele
marțiale, „loc de perfecționare fizică și spirituală ”) într -un vechi templu shintoist,
Eihoji din Tokyo. La început Kano a predat noua sa metodă la numai 9 elevi care
au devenit după un an, toți centuri negre (mari maeștri).
Școala se dezvoltă rapid datorită interesului imens pentru această nouă
metodă; Sala se mută în tr-un alt spațiu mult mai mare care putea primi peste 600
de discipoli. În 1895 Kano sistematizează tehnicile pe bazele celor „cinci clase ”-
go kyu – o clasificare a celor mai reprezentative procedee din judo: proiectări,
fixări, acțiuni articulare sau stra ngulări, care sunt valabile și astăzi în învățarea
tehnicii judoului. Tot acum apare și codul judoka , valabil și azi, după mai bine de
o sută de ani, care prescrie modul de a te comporta în dojo cât și -n afara sa.
Iată „decalogul ” ce trebuie respectat de orice judoka de pretutindeni:
1. „Voi fi mereu stăpânul gândurilor mele și voi cultiva numai gânduri bune. În
sala de judo îmi voi stăpâni stările sufletești pentru a nu îngreuna munca
colegilor mei și pe a mea.

10
2. Întotdeauna îmi voi păzi limba pentru a nu ro sti cuvinte disprețuitoare sau
supărătoare. Întotdeauna voi spune numai adevărul. Vreau să ascult de două
ori și apoi să vorbesc. Pentru aceasta am două urechi și numai o singură
gură.
3. Vreau să -mi supraveghez faptele mele. Voi lupta numai pentru adevăr,
frumos și bine. Niciodată nu am să păgubesc pe cineva prin faptele mele.
4. Voi glumi și voi râde cu colegii mei, dar niciodată n -am să iau nimic în
derâdere, n -am să stric momente solemne. Vreau să mă bucur de tot ce este
frumos.
5. Voi asculta sfaturile an trenorilor mei și a judoka mai bine pregătiți și voi
încerca să le aplic. În situații serioase voi rămâne serios. Dacă am alte păreri
le voi arăta pe față.
6. La orele de antrenament nu voi practica decât sportul nostru : judo. Vreau să –
mi concord toate gându rile numai asupra judo -ului. Vreau să ajut și pe alții
să cunoască judo -ul în splendida sa frumusețe.
7. În timpul concursurilor voi lupta curajos și cinstit. Voi stima adversarul meu.
Mă voi strădui mereu să obțin victorii pentru țara și echipa mea. Ca
învingător nu mă voi înfumura, iar ca învins voi munci înzecit pentru a mă
pregăti mai bine.
8. La dureri nu mă tângui, demonstrând tărie și stăpânire de sine. Nu îmi voi
indispune colegii prin urlete și jeluiri. Voi ierta pe cel ce cu sau fără voia lui
mi-a pricinuit durerile acestea.
9. Voi lupta cinstit și corect și nu mă voi lăuda. Nu -mi voi da aere de vedetă și
nu voi căuta să ies în evidență. Dacă voi fi silit să mă apăr sau să -i apăr pe
alții în cazul unui pericol, nu voi porni ca un sălbatic, ci voi folos i forța și
cunoștințele mele numai pentru a înfăptui binele și a apăra adevărul.
10. “Înțeleptul cedează ”, spune un vechi proverb. Vreau ca în viața de toate
zilele, ca și la antrenamente să cedez pentru a învinge. Niciodată n -am să fug
din lașitate și nu vo i ocoli primejdia arătându -i spatele ”.

11
Printre primii judoka pregătiți de Kano s -au numărat: Yoshiaki Yamashita
(prima centură neagră 10dan, grad superior) obținută în 1935, Shiro Saigo și
Sakujiro Yokoyama, toți având renumele de invincibili și care câști gă meciuri
pentru judo în fața reprezentanților jujustului, în 1886 într -o confruntare sub
auspiciile poliției metropolitane din Tokyo. În 1920 Kano resistematizează Go
Kyu și-i adaugă noi tehnici. Face numeroase demonstrații de popularizare și ține
confer ințe atât în Japonia (chiar și -n fața împăratului Hirohito) cât și -n
străinătate:Franța, la Marsilia și Paris (1889), Anglia, Italia, Germania, Cehia etc.
Vin să popularizeze judo cei mai străluciți judoka japonezi în SUA unde chiar
Theodor Rouswelt Președ intele de atunci al SUA (1900) ia lecții de la Y.
Yamashita;
În 1922 Kano înființează Kodokan, renumita școală de judo la Tokyo fiind
și azi cel mai mare centru din lume pentru studiul acestei arte de luptă cât și
sportive. În 1937 se instalează la Paris Mikonosuke Kawaishi cel care deschide
larg porțile pentru judo în Franța (el propune sistemul centurilor colorate pentru
începători). Aici au loc în 1943 primele campionate naționale de judo. Perioada
războiului este nefastă și pentru judo, abia în 1951 ar e loc la Paris primul
Campionat european de judo în care Franța învinge în finală Anglia. Judo devine
sport obligatoriu în școlile japoneze iar în 1956 are loc la Tokyo primul Campionat
mondial de judo unde Natsui îl învinge în finală pe Yoshimatsu. În 195 8 tot la
Tokyo are loc cel de -al doilea Campionat mondial de judo unde Sone îl învinge pe
Kaminaga în marea finală.
La cel de -al treilea Campionat mondial desfășurat la Paris în 1961, olandezul
Anton Geesink (130 kg) devine campion mondial învingându -l în finală pe Sone.
Se adoptă trei categorii de greutate. La Olimpiada de la Tokyo din 1964 la
categoria greilor, olandezul îl înfrânge în finală pe Kaminaga prin imobilizare și
dovedește că judo devenise universal, nu mai era doar apanajul japonezilor! Din
1982 au loc primele Campionate europene feminine la judo iar din 1992 la
Olimpiada de la Barcelona se acordă primele medalii olimpice feminine. Judo se
dispută astăzi la 7 categorii de greutate atât la masculin cât și la feminin.

12
Perspectivele judoului sunt azi nelimitate; Judo este folosit în scop de întreținere și
sanogenetic, de dezvoltare fizică armonioasă, pentru autoapărare și utilitar în
practicarea unor meserii cu risc crescut din punct de vedere al actelor de violență,
pentru educarea tinerilor pent ru muncă și disciplină etc. Judo a fost practicat și se
practică și azi de mari celebrități ale lumii mondene: fizicianul Juliot Marie Curie,
celebrul fotbalist Pele, Președintele Rusiei, Vladimir Putin etc.

I.2. TEHNICA

„Tehnica reprezintă un sistem de structuri motrice specifice efectuate
rațional și economic în vederea obținerii randamentului maxim în competiții.
Tehnica cuprinde totalitatea actelor ș i acțiunilor motrice executate ideal din punct
de vedere al eficienței acestora . Ea este cea care dife rențiază o disciplină sportivă
de alta în modul cel mai evident .”.3
COMPONENTELE TEHNICII
 Elementul tehnic -reprezintă structura mo trică fundamentală ce stă la baza
practicări unei ramuri de sport.
 Procedeul tehnic – concretizează elementul tehnic, îl partic ularizează și
reprezintă modul specific de efectuare al unui element tehnic ;
 Stilul -este modul particular sau amprenta personală de efectuare a unui
procedeu tehnic (despre stil se vorbește numai la sportivii de performantă –centuri
negre – care nu denature ază mecanismul de bază al mișcării ci îl particularizează la
execuții unice specifice .
 Mecanismul de bază al tehnicii – reprezintă succesiunea logică de acte motrice
legate în forme biomecanice obiective , necesare efectuării procedeului tehnic.

3 Deliu, D., 2003.3

13
I.3. TACTI CA

Tactica este un important factor de realizare a scopului urmărit în concurs:
victoria care în judo se obține prin realizarea unui i ppon (victorie absolută) sau a
unui avantaj de minim un punct (kinsa) ! Este modul în care un sportiv reușește să
pună în aplicare tehnicile învățate și perfecționate, funcție de momentele oportune
pe care caută să și le creeze.
Tactica se regăsește sub forma combinațiilor tehnice între procedee diferite
(renraku waza) sau aceleași dar repetate (renzoku waza) , a contraatacuri lor (kaes hi
waza) , a atacurilor cu fentă (kyo), a planurilor tactice care reunesc elementele sau
procedeele tehnice pe care judoka caută să le valorifice în shiai (lupta sportivă de
concurs ).
Fazele desfășurăii acțiunilor tactice sunt:
1. Perceperea și analiz a rapidă a situației competiționale.
2. Rezolvarea mentală a situației competiționale și elaborarea unei
strategii de acțiune și luarea deciziei optime.
3. Aplicarea practică sau concretă a deciziei.
4. Analiza efectelor acțiunii tactice.
Tactica poate fi:
 -indivi duală
 -colectivă
Specifică judoului este cea individuală deoarece este un sport individual dar
se desfășoară întâlniri și pe echipe pe categorii de greutate unde se trasează diverse
sarcini tactice comune tuturor membrilor echipei .

14
CAPITOLUL II

II.1. T EHNICA ÎN JUDO

Pregătirea tehnică are un rol deosebit în obținerea performanțelor sportive în
judo. Importanța ei este foarte mare în judo datorită numărului foarte mare de
elemente și proceede tehnice , iar condițiile de folosire a acestora în timpul
anga jărilor sunt foarte variate și mereu schimbătoare.
La baza unei pregătiri tehnice superioare stă însușirea corectă și temeinică a
elementelor fundamentale din tehnica judoului. SHIZENTAI (poziția
fundamentală), SHINTAI (deplasările), KUMI KATA (prizele), K UZUSHI
(dezechilibrările) și UKEMI (căderile).
După învățarea acestor elemente, concomitent cu perfecționarea lor, se trece
la învățarea progresivă a procedeelor tehnice de proiectare, imobilizare etc, funcție
de vârsta practicanților, concepția de pregăti re și altele .
Ținând seama de importanța tehnici i, se va acorda o deosebită atenție
însușirii corecte a elementelor și procedeelor tehnice, mai ales în perioada inițială
de instruire, când se pun bazele deprinderilor motrice specifice judoului. În această
perioadă nu este admisă nici măcar o greșeală privind corectitudinea execuției
procedeelor tehnice, deoarece datorită lipsei de experiență a începătorilor, ei pot
denatura tehnica însușindu -și incorect mecanismul de bază al procedeelor. Acest
lucru atrage după sine imposibilitatea legării procedeelor greșit învățate, de alte
procedee în combinații tehnico -tactice și nici aplicarea lor separată cu succes în
shiai . În procesul de instruire, judoka trebuie să -și îmbogățească continuu
cunoștințele și deprinderi le tehnice însușindu -și procedee noi cât mai variate și alte
variante ale procedeelor deja cunoscute.
După învățarea procedeelor de bază, pentru perfecționarea acestora în
vederea folosirii lor în condiții de concurs, se va trece prin mai multe faze:

15
1. înlăturarea mișcărilor inutile în timpul execuției procedeului pentru a se asigura
o structură cât mai rațională a procedeelor și o execuție cu un consum minim
de energie ;
2. execuția procedeelor în condiții cât mai variate, prin folosirea unui număr cât
mai mare de parteneri și prin crearea artificială a unor situații noi pe care
judokanul să le dezvolte.
3. dezvoltarea și perfecționarea calităților motrice specifice necesare pentru
execuția cât mai eficientă a procedeelor. De asemenea se va asigura
dezvoltarea cores punzătoare a grupelor musculare care acționează în timpul
execuției acestora.
4. perfecționarea calităților psih ice necesare judoka pentru a executa cu succes
procedeele mai grele, pentru a le folosi în condiții de concurs (curaj, hotărăre,
perseverență, înc redere în posibilitățile proprii).
Pentru învățarea oricărui procedeu în judo se va respecta o anumită
succesiune în predarea acțiunilor motrice care compun procedeul. Această
succesiune este reprezentată de :
1. -cẳderi (UKEMI)
2. -poziții (SHIZENTHAI)
3. -deplasă ri (SHINTHAI)
4. -prizele (KUMI KATA)
5. -dezechilibrare și intrare la procedeu (KUZUSHI -TSUKURI)
6. -aruncare (KAKE)
7. -asigurare (ANZEN).
1. Căderile (UKEMI) . Toate procedeele tehnice din cadrul luptei din
picioare (NAGE -WAZA) sunt urmate de căderi mai mult sau mai puțin dure, chiar
în primele lecții, tinerii începă adversarul vor fi învățați să cadă, să se autoasigure
pentru a evita șocurile provocate de căderi.
Principiul de bază în învățarea și perfecționarea căderilor îl constituie
contactul succesiv cu salteaua a diferitelor părti ale corpului celui care cade.
Contactul corpului cu salteaua, se aseamăna cu mișcarea de rulare a unui semicerc,

16
mișcare care anulează în mare parte forțe de izbire în căderi, deci șocul căderii.
Forma curbată a corpului în cădere se re alizează prin rulare de la gambă și coapsă
spre ceafă, adăugându -se aici lovitura cu brațele pe suprafața saltelei, săltând
omoplații. În cazul nerespectării acestui principiu, primul contact cu salteaua se va
realiza cu bazinul. Acest contact va provoca u n șoc, o zguduire care se va transmite
coloanei vertebrale și prin aceasta pâna la nivelul occipitalului. Aceste șocuri
repetate vor avea repercursiuni asupra creierului și asupra unor organe iar cel mai
afectat este rinichiul. Învățarea căderilor va încep e prin însușirea tehnicii execuției
bătaii cu brațele în saltea din culcat dorsal. Este foarte important ca tehnica lovirii
saltelei cu brațele să se învete corect de la început, aceasta realizându -se cu brațele
perfect întinse, palmele orientate spre salt ea, lovitura fiind foarte scurtă și rapidă.
Foarte important este de asemenea momentul lovirii cu brațele care trebuie să ia
contact cu salteaua cu o fracțiune de secundă înaintea spatelui. În felul acesta, tot
șocul căderii se va transmite în brațe. Se va realiza astfel, o bătaie cu brațele nu o
cădere pe brațe, care duce la traumatisme la nivelul articulațiilor (mână, cot, umăr).
Întotdeauna, în momentul căderii pe saltea se va băga bărbia în piept pentru
a nu izbi cu ceafa în saltea, iar bazinul va fi s ăltat pentru a evita șocurile. Tehnicile
de cădere sunt multiple și variate, putându -se executa în diferite direcții și din
diferite poziții. Respectând principiul sistematizării, se va începe învățarea celor
mai simple căderi din poziție sezând. Din aceas tă poziție se vor executa căderi prin
rulare: înapoi, lateral -dreapta, lateral -stânga, oblic -înapoi -dreapta, oblic -înapoi –
stânga. Se vor executa apoi, aceleași căderi din poziția ghemuit ajungându -se pâna
la căderile înainte, înapoi și lateral din poziție de gardă.
2. Pozițiile (SHIZENTAI) . Ca și în celelalte discipline sportive, și în judo,
învățarea tehnicii se începe cu poziția inițială, denumită în sporturile de luptă,
“poziție de gardă ”. Judoul este o luptă continuă de menținere a echilibrului propriu
și de dezechilibrare a adeversarului. Pentru asigurarea unei cât mai bune stabilități,
a unui echilibru cât mai aproape de cel stabil, un rol foarte important îl are
însușirea de la început a unei poziții de gardă cât mai corecte.

17
Învățarea acestui elemen t tehnic nu ridică probleme deosebite datorită
simplității lui. Cu toate acestea, o poziție de gardă greșită duce la imposibilitatea
execuției unui atac corect și la posibilitatea contraatacului din partea adversarului.
Cu cât poziția de gardă este mai îna ltă cu atât suprafața de sprijin este mai mică și
deci, echilibrul mai instabil; poziția de gardă joasă mărește suprafața de sprijin și
deci și echilibrul. În această privință există unele limite, în sensul că îndoirea și
depărtarea exagerată a picioarelor în lateral asigură un echilibru foarte bun în plan
frontal în schimb, în plan sagital, posibilitățile de echilibru sunt reduse, tot așa cum
depărtarea exagerată a picioarelor înainte -înapoi asigură un echilibru bun în plan
sagital în detrimentul echilibru lui în plan frontal.
Fiecare judokan are o poziție de gardă optimă care îi asigură un echilibru
bun în toate direcțiile. Această poziție este determinată de particularitățile
anatomice, de calitățile fizice și de gradul de însușire a tehnicii judo -ului. As tfel
avem poziția înaltă, ofensivă (SHIZENTHAI), folosită de către judokani care
posedă o viteză de reacție și de execuție destul de bună și poziția de gardă,
defensivă (JIGOTAI) preferată de către judokanii care nu au o viteză de reacție
destul de bună da r care sunt mai puternici. Această poziție de gardă defensivă oferă
un echilibru mult mai bun și o apărare eficace dar reduce simțitor posibilitatea de a
ataca și contraataca în viteză. Atât poziția de gardă ofensivă cât și cea defensivă se
recomandă a se învăța încă de la început, atât pe partea dreaptă cât și pe partea
stângă. Acest lucru va permite viitorului judokan să se poziționeze, în așa fel față
de adversar, încât să poată anihila acțiunile de atac ale acestuia și să execute cu mai
multă ușurință ș i rapiditate contraatacurile.
3. Deplasările (SHINTHAI ). Majoritatea procedeelor tehnice de judo se pot
executa, în condiții de luptă, numai din mișcare. Obligând adversarul, prin diferite
manevre, să se deplaseze înainte, înapoi sau lateral, judoka își cr eeazǎ situații și
momente favorabile execuției diferitelor procedee tehnice și combinații tactice.
Deplasările pe saltea se execută în trei forme :
 -pași normali de mers înainte și înapoi (AYUMI -ASHI);
 -pași adǎugați lateral și înainte -înapoi (TSUGI -ASHI);

18
 -prin pivotare spre stanga sau dreapta (TAI -SABAKI).
Oricare din aceste forme de deplasare, se folosesc în funcție de intențiile și
acțiunile judokanului, precum și ale adversarului.
Învațarea deplasǎrilor pe saltea se recomandǎ a se incepe cu prima formǎ,
adicǎ, prin deplasarea cu pași înainte și înapoi (AYUMI -ASHI), fiind cea mai
simpl ǎ și mai naturalǎ formǎ de deplasare. Deplasarea se va face menținându -se tot
timpul poziția de gardǎ, pǎșirea fiind foarte puternicǎ, fǎrǎ ridicarea exageratǎ a
piciorului de pe saltea. Contactul cu salteaua se va lua întâi cu vârful piciorului
apoi cu talpa și cǎlcâiul.
În succesiunea metodic ǎ a învățării deplasărilor, urmează deplasarea prin
pași adăugați (TSUGI -ASHI) care se execută în toate direcțiile fiind foarte mult
utilizată în antrenament și competiție. Întotdeauna deplasarea se va începe
efectuându -se primul pas cu piciorul din direcția de deplasare pentru a evita
apropierea sau încrucișarea picioarelor, ceea ce ar duce la micșorarea suprafeței de
sprijin și deci la reducera stabilității judoka. Se va acorda o atenție deosebită
efectuării primului pas deoarece acesta este momentul favorabil declanșării
contraatacului de către adversar. Primul pas se va face foarte aproape de suprafața
saltelei, fără ridicarea picioru lui, contactul cu salteaua luându -se, de asemenea, în
primul rând cu degetele apoi cu talpa și cǎlcâiul. Pasul cu celălalt picior se va
executa foarte repede pentru restabilirea poziției de gardă și a echilibrului.
Aceste două forme de deplasare sunt relat iv simple din punct de vedere al
tehnicii, de aceea, se va demonstra integral, urmând ca sportivii s -o repete global.
Deplasarea prin pivotare (TAI -SABAKI) este mai dificilă, necesitând orientarea în
spațiu și un simț crescut al echilibrului. De aceea, ace astă deplasare se va invăța pe
parcursul a 3 -4 lecții, punându -se la început accentul pe însușirea ei foarte corecte.
Deși la prima vedere se aseamănă cu deplasarea din baschet tehnica este total
diferită. Mișcările de pivotare sunt foarte frecvente în tim pul angajărilor, atât
pentru inițierea procedeelor de atac cât și pentru apărare.

19
4. Prizele (KUMI KATA) . Judoka acționează în mod mecanic , în
adevăratul sens al cuvântului, asupra corpului adversarului, prin aplicarea
diferitelor prize , apucări ale kimon oului . Împingerile, tracțiunile și diversele
procedee tehnice se realizează prin intermediul prizelor. Prin priză sau kumi kata
întelegem apucarea bluzei uke sau a unui segment al acestuia cu una sau ambele
mâini. În lupta la sol există prize specifice, fo losite pentru a schimba pozița
adversarului și a -l orienta spre intrarea în situatii care favorizează declanșarea
acțiuni ofensive. Asemenea prize pot fi numite acțiuni pregătitoare, de apărare și
nespecifice, acestea din urmă sunt corelate cu ansamblul ac tivităților care nu sunt
legate de executarea procedeelor tehnice.
Toate aceste precizări au relevat frec vența deosebită a așa numitelor acțiuni
secundare, foarte importante în judo. Așa numita priză fundamentală sau de bază
constă în a apuca cu mâna dreap tă reverul stâng al kimonoului executantului , cu
policele în interior și celelalte patru degete deasupra, în timp ce mâna stânga apucă
mâneca dreaptă a lui uke la nivelui cotului drept. Tori poate excuta cu mâna
dreaptă prin priză, fie o împingere, fie o t racțiune, în timp ce cu mâna stângă îl
dirijează pe uke prin tracțiune î n arc de cerc înainte sau lateral sau prin împingere
înapoi. Priza descrisă se numeste hon kumi kata(priza fundamentală) . Se poate face
priză și invers, adica mâna dreaptă apucă mâna s tânga a lui uke la nivelul cotului și
mâna stângă îi apucă reverul drept al kimonoului. Nivelul la c are se efectuează
priza unui judoka este condiționat de diferitele situații speciale tactice fiecărei
tehnici sau de talia lui uke .
Interesant de menținut c ă atât în lupta competițională cât și la antrenament,
distanța optimă diferă în funcție de tipul de priză și acest lucru se po ate determina
după ce se capătă e xperiență. Aproape toți judoka japonezi sau din alte țări
efectuează în concurs într -o manieră pr oprie anumite prize favorite, adaptate pentru
o tehnică anume, prize favorabile pentru competiție numite kenka yotsu . Asemena
prize sunt greu de descris, pentru că sunt proprii fiecărui judoka.
În lupta la sol (ne -waza),varietatea prizeleor este mult mai m are decât în
picioare (nage -waza) ; acest lucru îi dă unui judoka posibilitatea să găsească cele

20
mai eficiente prize, aplicabile la procedeele favorite (tokui waza), adegvate
situației create și ținând cont de faptul că la sol viteza de execuție este mai mi că.
De asemene aceasta formă gândită de priză se potrivește mai bine cu acei sportivi
care, înaintând în vârstă, pierd progresiv din viteza de execuție dar câștigă în
suplețea finalizării.
Atunci când se execută kumi kata, tori trebuie sa urmărească întotd eauna trei
aspecte :
 să-l întreacă, să -l dep ășească pe uke cu luarea prizei ;
 să profite de ocaziile favorabile ;
 să nu piardă ofensiva, până în momentul în care este la sol, adică să -și
conserve inițiativa.
5. Dezechilibrarea și intrarea la procedeu (KUZUSHI , TSUKURI) .
Acestea constituie momentul hotărâtor în execuția unui procedeu, aceste două
elemente executându -se simultan.De aceea, în cadrul instruirii, se va pune un
accent deosebit pe însușirea corectă a tehnicii de execuție a acestora, precum și pe
form area și dezvoltarea la tinerii judokani a “simțului momentului ” când și cum
trebuie să se acționeze pentru execuția lor. Dezechilibrările se execută în cele patru
direcții principale: înainte, înapoi, dreapta și stânga, precum și în direcțiile
intermediare . Dar pentru executarea unei aruncări, direcțiile de dezechilibrare vor
fi întotdeauna combinate.
Astfel, pentru executarea procedeului “secerarea mare interioară ” (O-UCHI –
GARI), dezechilibrarea se va executa spre înapoi -lateral și jos, iar pentru
executa rea procedeului “aruncarea peste umăr ” (SEOI -NAGE) dezechilibrarea se
va executa spre înainte -lateral și în sus.
Învațarea dezechilibrărilor se va face inițial, ca tehnică de sine stătătoare,
începându -se cu cele mai simple în care ambele mâini acționează în aceeași
direcție.Se vor învăța apoi, dezechilibrările mai dificile în care brațele acționează
diferit ca direcție sau moment. Atât dezechilibrǎrile simple, cât și cele mai diferite
se vor înv ǎța inițial de pe loc, cu partener care nu opune rezistență pe ntru ca
perfecționarea lor să se facă din deplasare. Dezechilibrările specifice fiecărui

21
procedeu se vor învăța odată cu învățarea procedeului respectiv, însușirea lor
făcându -se concomitent cu cea a intrărilor specifice.
Prin execuția corectă și oportună a dezechilibrărilor se realizează “maximum
de randament cu minimum de forță , de efort , ” principiul de bază al judoului :
seiryoku zenio . În acest sens începătorii trebuie învățați din primele lecții să simtă
mișcarea, să acționeze întotdeauna în direcția d e mișcare a partenerului. Astfel
dacă partenerul împinge, executantul va trage, iar dacă partenerul trage executantul
va împinge. În felul acesta executantul va folosi în favoarea sa forța și inerția în
mișcare a partenerului cu alte cuvinte, va acționa pe reacția adversarului. Pentru
executarea oricărui procedeu tehnic, începutul dezechilibrării va fi foarte lent,
urmând ca mișcarea să se accelereze până la execuția aruncării.
Numai în cazul mișcărilor false, în scopul provocării reacției adversarului,
acțiunea de dezechilibrare și intrare va fi de la început foarte rapidă. Se va acționa
cu maximum de viteză și în cazul în care dezechilibrarea se execută pe direcția de
mișcare a adversarului.
Învățarea și perfecționarea prizelor, dezechilibrărilor și intr ărilor,se ușurează
prin folosirea unor structuri de exerciții metodice specifice acestor elemente
tehnice, cum sunt :
 -executarea prizelor cu parteneri pasivi și semi -activi
 -luptă pentru fixarea diferitelor prize
 -fixarea prizelor și execuția unei dezechil ibrări cu partener pasiv etc
6. Aruncarea propriuzisă (KAKE) . Aruncările se fac cu ajutorul brațelor și
umerilor, a șoldurilor, a picioarelor și prin sacrificarea propriului echilibru. Se
realizează prin forțele proprii atacantului (tori), cu ajutorul forț ei de inerție a lui
uke și cu ajutorul gravitației, sau toate la un loc. Se dezvoltă pe traiectorii de cele
mai multe ori circulare sau parabolice, mai mici sau mai mari ca amplitudine, cu
viteză, forță și neapărat cu control din partea executantului. Pent ru o proiectare
perfectă, punctată de Ippon uke trebuie să cadă pe spate pe tatami.
7. Asigurarea (ANZEN) . Controlul căderii adversarului este obligatoriu în
judoul sportiv și constă în conducerea uke astfel încât să nu i se pericliteze

22
integritatea fizică în urma impactului cu tatami. Practic, tori menține priza de la cot
asupra kimonoului lui uke prin care o parte din șocul căderii este preluat de acesta.

II.1.1. METODICA ÎNVĂȚĂRII TEHNICILOR DIN
NAGE WAZA

Tehnicile care alcătuiesc subgrupa tehnicilor d e proiectare este deosebit de
amplă, complexă, și nu există un consens cu privire la metodica de învățare a
acestora cât și succesiunea învățării lor.
Sistemul japonez (go kyu ) a fost aspru contestat și criticat de nejaponezi
întrucât impune însușirea uno r tehnici necompetiționale deci inutilizabile astăzi în
luptă! Tot acest sistem nu -ți permite să treci de la un kyu la altul dacă nu ai
demonstrat că știi toate tehnicile din acel kyu! Fiecare federație națională de judo a
operat modificări majore în privi nța tehnicilor ce trebuie învățate de judoka proprii,
fie în cadrul tehnicilor din lupta din picioare cât și -n cea de la sol. Astăzi cei mai
mulți specialiști ai domeniului sunt de acord că pentru fiecare subgrupă de tehnici
există unul sau chiar două proc edee tehnice care însumează marea majoritate a
caracteristicilor tehnicilor din acea subgrupă și este cel mai ușor de învățat.
Acesta se numește procedeu de bază și cu el se începe studiul tehnicilor din
subgrupa respectivă. Astfel pentru tehnicile de pro iectare cu ajutorul picioarelor
ashi waza se începe studiul „măturărilor ” cu de ashi barai (măturarea piciorului
care înaintează) iar din grupa secerărilor cu o soto gari (marea secerare exterioară)
sau o uchi gari (marea secerare interioară). Pentru tehni cile de proiectare cu
ajutorul șoldului, koshi waza se pornește de la aruncarea peste șold , uki goshi ,
pentru tehnicile de proiectare cu ajutorul brațelor reprezentativ este ippon seoi
nage (aruncarea peste umăr cu un braț), pentru cele de sacrificiu sutem i waza se
învață tomoe nage (aruncarea circulară) etc.
Algoritmul general al învățării tehnicilor de proiectare din judo, nage
waza se prezintă astfel : explicația și demonstrația clară a situației globale în

23
care poate fi aplicată tehnica respectivă de căt re care judoka și contra căror
adversari, explicația și demonstrația momentelor cheie ale acesteia, fazele
procedeului: poziția inițială, prizele specifice, direcția în care se execută
dezechilibrarea, intrarea (modul de apropiere de centrul de greutate al lui
uke), proiectarea propriu zisă ( forțele și traiectoriile acesteia, viteza și precizia,
amplitudinea, cuplul de forțe care asigură reușita ei, grupele musculare implicate,
plasarea centrului de greutate etc) asigurarea și autoasigurarea . Se trece la
exersarea parțială sau globală a tehnicii în condiții ușurate „în gol ” fără adversar,
tendoku renshu sau cu un adversar pasiv, uchi komi , tehnica executându -se lent
la început și fără prea multă forță; Execuțiile se opresc mai întâi la faza de intrare
și dup ă ce sunt stăpânite toate elementele de bază se aplică tehnica integrală ( nage
komi).
Se lucrează mai întâi de pe loc apoi din deplasare cu uke pasiv și apoi
semiactiv. Atunci când programul motric generalizat a fost însușit și unde este
cazul, corectat , se trece la aplicarea lui în condiții din ce în ce mai apropiate de
situația de luptă, dar cu anumite măsuri de protejare prin echipament (tatami) sau
reguli stricte de protecție și autoprotecție (ukemi, asigurare etc). La greșeli majore
se reia printr -o nouă explicație și demonstrație detaliată a momentului sau fazei
mișcării incorect însușite.
Odată însușit pe baza exersării în condiții din ce în ce mai apropiate de
situația reală se va trece la o luptă cu temă în care rolul de tori (cel care atacă) este
schimbat rând pe rând cât și partenerii (aite) astfel ca cel ce execută tehnica să
poată să o aplice în condiții cât mai variate pentru că și particularitățile celor cu
care lucrează în cât mai multe schimburi sunt foarte diferite și ajută foarte mult la
mărirea gradului de fixare a tehnicii nu în mod abstract ci cât mai aproape de
eficacitatea maximă.
Tehnicile se învață pe ambele părți! În cazul unor procedee mai dificile,
mai greu de însușit, se apelează la exerciții ajutătoare care facilitează
învățar ea acestora. Tehnicile din judo se perfecționează prin repetări multiple
(sute, mii și chiar zeci de mii)se învață variante ale procedeului respectiv,

24
contraatacuri și combinații cu alte tehnici deja cunoscute. Acesta este în
general algoritmul învățării u nei tehnici de judo din nage waza.
Copiii învață mai puțin bine și mai lent decât adulții, dificultățile de învățare
constau în faptul că ei sunt mai puțin eficienți în prelucrarea informațiilor și în
special, în situațiile mereu schimbătoare sau în cele în care trebuie făcute opțiuni
pe parcursul desfășurării unei acțiuni.
Profesorul va căuta să -i ajute prin adaptarea cerințelor unor sarcini foarte
dificile la nivelul puterii lor de prelucrare, să nu întâmpine dificultăți în selectarea
răspunsurilor sau în identificarea sarcinii propuse a fi însușite.
Să analizăm câteva dintre caracteristicile unor subgrupe de tehnici și particularități
legate de însușirea și perfecționarea acestora:
Grupa tehnicilor de ashi waza (de proiectare cu ajutorul picioarelor) s e
caracterizează prin: dinamism crescut, viteză mare, spectaculozitate , cere din
partea executanților acestor procedee să posede un echilibru foarte bun (fiind
execuții cu sprijin unilateral, pe un picior, celălalt fiind implicat în proiectare deci
nu ne sp rijinim pe acesta ), simțul oportunității, reacție rapidă mobilitate coxo –
femurală și o mare coordonare. Din această grupă fac parte tehnicile de
măturare, secerare, agățare și blocare cu ajutorul picioarelor.
Orice tehnică elementară (de bază) din ashi waz a va fi mai întâi demonstrată
de profesor sau de unii judoka mai experimentați (centuri superioare) și se vor da
explicații clare, sugestive, după care se trece la repetarea ei cu tot colectivul de
elevi; Acolo unde este cazul se explică pe părți sau se in sistă pe acele aspecte ale
tehnicii care nu au fost suficient de clar înțelese sau chiar se apelează la exerciții
pregătitoare.
Încă de acum trebuie să învățăm deplasările circulare căci ne vom folosi de
acestea la tehnici ca: uchi mata (secerarea coapsei interioare), ashi guruma (roata
peste picior) etc. Pasul pivotat (tai sabaki) este o formă particulară a pasului
adăugat ce se poate executa : înainte pentru executarea unor tehnici de atac cu
spatele la adversar (mae tai sabaki, de exemplu: uchi mata, ipp on seoi nage, uki
goshi etc) prin ducerea unui picior pe diagonală în față pe pingea și pivotare 180°

25
pe acesta cu ducerea prin spate a celuilalt picior până la distanța avută înainte de
pivotare;
Ushiro tai sabaki (pivotare înapoi) prin pivotare pe pinge aua unui picior și
ducerea celuilalt picior înapoi astfel că deplasarea corpului se face cu 90° în spate
față de poziția inițială; yoko tai sabaki (pivotare laterală) prin deplasarea laterală a
unui picior cu pivotare 90° și ducerea celuilalt picior la o d istanță egală cu cea din
vechea poziție.
Pasul pivotat este caracteristic tuturor artelor marțiale japoneze și este folosit
atât pentru atac cât și -n apărare (pentru a evita o tehnică a adversarului scoțând
corpul de pe linia de atac, de exemplu cele două forme descrise ultimele mai sus).
Trebuie să ținem cont că atunci când trebuie să pivotăm va trebui să adoptăm și
prizele corespunzătoare noii direcții (pe dreapta sau pe stânga). Dintre exercițiile
pregătitoare folosite la învățarea tehnicilor din ashi w aza amintim: balansări de
picior înainte și înapoi sau dinainte înapoi, laterale, imitarea măturărilor (piciorul
de atac sub formă de “crosă ” în pronație cu degetul mic atingând tatami, vom face
mișcări asemănătoare cu cea a unei mături care strânge gunoiu l, punem copii să
deplaseze hârtii, mingii medicinale, diferite alte obiecte cu “crosa ”, planta
piciorului, pe diferite direcții!).
Mișcările pregătitoare pot fi combinate cu pasul pivotat și cu acțiuni de
dezechilibrare cu brațele în diferite direcții, fă ră partener. Cuplul de forțe este
format din forța de atac a piciorului activ sub centrul de greutate și -n sens
contrar acesteia acționează deasupra centrului de greutate al executantului ,
forța brațelor lui tori, acțiune ce trebuie perfect coordonată și s imultan
aplicată.
Grupa tehnicilor de aruncare cu brațele (te waza) și cea a tehnicilor de
koshi waza (de proiectare peste șold) prezintă particularități comune și de aceea
le vom analiza împreună. Cele mai multe dintre aceste tehnici se execută cu sprijin
bilateral și cu spatele la adversar deci necesită curaj (nu este deloc ușor să lupți cu
spatele fără să ai un control vizual permanent asupra a ceea ce face adversarul).

26
Cu cât spiritul de conservare este mai mare (frica este mai mare) cu atât
spiritul d e sacrificiu (curajul) este mai mic ! Capul nu privește pe adversar în
timpul aplicării tehnicii ci va fi îndreptat în direcția de proiectare.
Procedeele din grupele de mai sus necesită o forță mai mare din partea celor
ce le aplică și -n general sunt pref erate de cei mai scunzi când luptă cu adversari
mai înalți pentru a putea să “intre mai ușor ” sub centrul de greutate al acestora și
să-i proiecteze mai rapid.
Fiind de amplitudine mai mare tehnicile de proiectare cu brațele dar și cele
de “șold” sunt mai lente față de cele de aruncare cu picioarele, dar toate foarte
spectaculoase ! În execuția lor se caută ca tori să intre în contact cu uke pe o
suprafață cât mai mare pentru a avea un control cât mai bun asupra acestuia pe
toată durata acțiunii și să aib e baza de susținere chiar între picioarele adversarului.
Se va pune un accent deosebit pe acțiunea de kuzushi (dezechilibrare) în
sensul traiectoriei proiectării căci altfel adversarii pot contraataca foarte periculos.
Este indicat să se folosească cât ma i mult din forța adversarului deci când acesta
împinge (principiul ju), este momentul optim de declanșare a tehnicii.
Sincronizarea acțiunii de dezechilibrare, intrare cu pas pivotat sub adversar și
înclinarea corpului spre înainte odată cu extensia putern ică a “triplei extensii ”
mușchii extensori ai gambei, coapsei și fesierii, este hotărâtoare pentru reușita
acestor procedee.
Învățarea și perfecționarea tehnicilor de proiectare cu brațele și șoldul se
face după algoritmul general descris la începutul acestui curs.
Proiectările prin sacrificiu (sutemi waza) reprezintă un capitol special în
cadrul tehnicilor de proiectare căci pentru a reuși un astfel de procedeu, tori se
aruncă deliberat (voluntar) pe spate (sacrificiu pe spate) sau pe o latură (sacrificiu
în lateral), deci își sacrifică propriul echilibru pentru a -l proiecta pe adversar (sunt
foarte riscante pentru că nereușita lor duce la reușita adversarului!). Acest mod
deosebit de proiectare sintetizează spiritul de luptă specific samurailor și urmașilo r
acestora care luptau fără teamă, chiar acceptând conștient să moară pentru a
învinge!

27
Dacă izbucnea un conflict armat, bătrânii obișnuiau să -și facă Seppuku astfel
ca tinerii care plecau la luptă să fie fără grija lor și moartea acestora să -i determine
să fie și mai îndârjiți pe câmpul de luptă!!!
Tehnicile de sutemi necesită deci mult curaj în aplicarea lor, spirit de
sacrificiu, viteză de decizie și de execuție, cunoașterea foarte bună a luptei la
sol, fiind preferate de judoka scunzi și cu centrul de greutate mai jos decât cel
al adversarilor lor.
La aceste tehnici deoarece adversarul cade și el nu mai poate da
asigurare lui uke deci lipsește faza de anzen și de aici marele grad de risc de
accidentare dacă nu se cunoaște perfect tehnica de ukemi waza (mai ales
căderile prin rostogolire înainte: mae mawari ukemi).
Din aceste motive tehnicile acestei grupe se învață mult mai târziu cam după
unul doi ani de practicare sistematică a judoului (kyu 3 și 2 corespunzător
centurilor verzi și albastre) când refl exele de autoprotecție specifică s -au
perfecționat suficient pentru a nu pune în pericol integritatea practicanților.
Tehnicile de sutemi, după maniera de execuție pot fi împărțite în clasice (cel
ce efectuează tehnica va lua primul contactul cu tatami și cele de „ makikomi ”, de
cădere cu și peste adversar, deci cel ce execută sacrificiul cu makikomi va atinge
tatami după ce uke a luat contact cu aceasta. Practic tori se aruncă cu toată
greutatea și viteza în execuție și -l urmează pe uke până la sol.

28
II.1.2. METODICA ÎNVĂȚĂRII TEHNICILOR
DIN NE WAZA

Lupta la sol a căpătat, în ultimii ani, o importanță deosebită datorită
eficacității acestor procedee tehnice, datorită posibilităților pe care le oferă
judokanilor tehnica la sol de a câștiga întâlnirile îna inte de limită.
Stăpânirea tehnicii luptei la sol, conferă judokanului multă siguranță și
încredere în forțele proprii și în cadrul luptei în picioare. Acesta nu va evita să
declanșeze atacuri, deoarece în cazul nereușitei lor, nu se teme de trecerea la lu pta
la sol.
Tehnica de control, cum mai este denumită tehnica la sol, în toate cele trei
forme ale ei: imobilizări, ștrangulări și luxări, nu ridică probleme de echilibru care
să îngreuneze procesul de învățare.Astfel începătorul își poate controla poziția
corectă a corpului față de cea a partenerului, plasarea corectă a centrului de
greutate în raport cu acțiunile partenerului, execuția corectă a prizelor și nu în
ultimul rănd menținerea acestuia în poziția respectivă. O caracteristică a luptei la
sol este aceea că majoritatea prizelor si acțiunilor ambilor combatanți se efectuează
în scop de atac. Atât judokanul aflat deasupra cât și cel de dedesubt, prin acțiunile
pe care le execută caută să anihileze atacurile adversarului, în același timp însă
atacă și el. Deci întreaga luptă la sol, este o luptă de atac , în această situație
nepermițându -se momente de relaxare sau acțiuni rezumate doar la apărare.
Ansamblul de procedee cuprinse în tehnica la sol (NE -WAZA) cuprinde
trei grupe care se deosebesc atât ca te hnică de execuție cât și ca modalitate de
finalizare:
 -tehnica imobilizărilor (OSAE -KOMI WAZA)
 -tehnica strangulărilor (SHIME -WAZA)
 -tehnica articulară (KANSETSU -WAZA)

29
Grupa tehnicilor de imobilizare : instruirea în tehnica de sol se începe
întotdeauna cu tehnici de imobilizare deoarece aceastea constituie baza tehnicii de
sol, din ele derivând celelalte două tehnici de ștrangulare și articulare.
Prin aceste procedee tehnice se urmărește menținerea adversarului cu
spatele pe saltea timp de 25 secunde în vederea realizării ippon -ului. Această
menținere a adversarului presupune din partea executantului o însușire perfectă a
tehnicii procedeelor de imobilizare și un foarte bun simț în ceea ce privește
plasamentul corpului pe saltea.
Spre deosebire de ștrang ulări și luxări, în cazul imobilizărilor, atacantul
(TORI) va fi întotdeauna deasupra, iar partenerul (UKE) va fi dedesubt cu spatele
pe saltea.
În executarea imobilizărilor se deosebesc mai multe faze care se succed în
ordinea următoare:
 ducerea adversaru lui la saltea printr -un procedeu de aruncare
 -continuarea atacului din lateral,față sau din prelungire
 -execuția procedeului propriu -zis de imobilizare
 -menținerea im obilizării respective timp de 25 secunde sau trecerea într -o
tehnică de ștrangulare sau articulară pentru a obliga adversarul să
abandoneze lupta. Reușita procedeelor de imobilizare impune un contact
permanent al atacantului cu adversarul.
Învățarea tehnicii imobilizărilor se va începe cu învățarea procedeelor de
bază din cadrul fiecărei subg rupe, ele reprezentând mecanismul de bază și pentru
celelalte variante.
Odată cu învățarea unui procedeu de imobilizare se va învăța și apărarea și
contraatacul. În caz contrar va fi dificilă perfecționarea procedeului deoarece
partenerul, neștiind să se a pere sau să contraatace, nu poate crea dificultăți
executantului, nu se poate executa procedeul în condiții tot mai apropiate de cele
din cadrul competițiilor.

30
Deși, ca structură tehnică, procedeele de imobilizare sunt mai simple decât
procedeele de arunca re, și în învățarea lor se recomandă folosirea unor exerciții
metodice cum ar fi:
 fixarea prizelor specifice procedeului de imobilizare asupra unui
partener pasiv;
 -fixarea prizelor și plasarea corpului în funcție de mișcările partenerului;
 -angajare cu te mă la sol, urmându -se execuția imobilizării învățate etc;
Pentru schimbarea condițiilor de execuție se recomandă schimbarea
periodică a partenerului de lucru.
Grupa tehnicilor de s trangulare ;acestea se învață după o perioadă de
aproximativ un an de instrui re, la nivel de centură verde.Acest lucru este
determinat de necesitatea asigurării unei pregătiri fizice specifice corespunzătoare
suportării efectelor acțiunilor de ștrangulare cât și formării și dezvoltării
corespunzătoare a simțului execuției acestor p rocedee.
Pentru asigurarea reușitei acțiunilor de ștrangulare este necesar să se
respecte unele condiții cum sunt:
 -acțiunile de strangulare se vor iniția din poziții care să asigure totală
libertate de mișcare a corpului;
 -adversarul trebuie inițial dus î ntr-o poziție în care rezistența lui este
minimă și în care, acesta este controlat cu ușurință;
 -strangularea să se execute cât mai rapid;
De la început elevii trebuie să cunoască diferitele feluri de ștrangulări,
modul în care se execută ele, precum și ef ectul pe care îl produce asupra celui
ștrangulat. În acest sens se va arăta cum se execută o ștrangulare respiratorie prin
presiune asupra carotidelor și o ștrangulare nervoasă prin presiune asupra punctelor
nervoase din porțiunea mjlocie a mușchiului ster no-chido -mastudian
Strangularile se pot efectua cu diferite segmente ale corpului executantului
cum sunt:
 executate cu brațele
 executate cu un braț

31
 executate cu reverele
 executate cu un braț și un picior
 executate cu picioarele
Indiferent de felul de ștra ngulări sau de segmentele cu care aceasta se
execută, o ștrangulare bună este aceea în care efectul se simte din prima clipă a
declanșării acțiunii. În felul acesta adversarul nu va avea nici o posibilitate de
evitare a abandonului.
Și în cazul tehnicilor de ștrangulare, instruirea se face folosind, într -o
ordine metodică structuri de exerciții menite să asigure succesul, cum sunt:
 -fixarea prizelor asupra unui partener pasiv;
 -fixarea prizelor de ștrangulare și luarea celei mai favorabile poziții;
 -fixare a prizelor și execuția ștrangularii cu 1/2 -3/4 din forță,
partenerul încercând să se degajeze etc;
Grupa tehnicilor articulare
Aplicarea tehnicilor articulare determină adversarul să abandoneze lupta
datorită durerii provocate de extensia sau hiperextensia cotului.Conform
regulamentului competițional, articulația cotului este singura articulație asupra
căreia este permisă acțiunea, deoarece drumul parcurs de braț este relativ mare,
durerea apare destul de repede și efortul de extensie poate fi dozat cu prud ență,
micșorând astfel la minimum riscul accidentărilor.
Reușita unei tehnici articulare corecte nu depinde numai de acțiunea asupra
brațului adversarului ci și de modul în care este controlat corpul acestuia.Un
control bun asupra adversarului permite efec tuarea cu maximum de eficacitate a
acțiunii articulare în condițiile în care atacantul este degajat de adversar.

32
II.2. TACTICA Î N JUDO

Pregătirea tactică constituie însușirea și perfecționarea de către sportivi în
mod creator, a posibilităților și modal ităților de utilizare în timpul luptei a
procedeelor tehnice, a calităților fizice și psihice, precum și a cunoștiințelor
teoretico -metodice, în funcție de particularitățile proprii și ale adversarului, în
scopul obținerii victoriei.
Tactica judoului se ba zează pe aptitudini psiho -fizice, pe abilități tehnice și
pe capacități cognitive și are drept obiect „comportamentul optim în competiție
datorită utilizării tuturor aptitudinilor și abilităților individuale ”(Weineck. I.,
1983 citat de Hasntău, I., 2005 ). Judoka folosește în timpul luptei o gamă variată
de procedee tehnice, valorificându -și viteza,forța sau rezistența în funcție de
solicitările întrecerii cu condiția ca acestea să fie foarte bine însușite, perfecționate
sau dezvoltate, judokanul își va pune adversarul în imposibilitatea de a se apăra sau
contraataca, obținând în final victoria.
Iată deci, că pregătirea tactică nu se reduce numai la măiestria cu care
judokanul folosește în luptă diferite procedee tehnice ; nu este suficient să aibă
“rafinamentul și forța creatoare a unui artist ” (K. Mifune, 1952) ci această
măiestrie să se sprijine pe postamentul unei pregătiri fizice generale și speciale
solide, pe cunostințe teoretico -metodice cât mai vaste și nu în ultimul rând, pe
calitățile moral e și volitive coresp unzătoare. Toate aceste aspecte și fiecare în
parte, influențează desfășurarea unei lupte din primul și până în ultimul minut,
asigurând o bună organizare și desfășurare a mijloacelor tactice de care dispune
judoka.
Însușirea și perfecț ionarea tacticii se va face în mod progresiv în strânsă
legătură cu însușirea și perfecționarea tehnicii,în această relație tehnica reprezintă
factorul determinant.Astfel,în timpul învățării unor procedee tehnice se vor
sublinia aspecte legate de modalitat ea folosirii lo r în timpul angajării,cum ar fi :
 -prizele care favorizează execuția procedeului;

33
 -calitățile fizice și psihice necesare execuției lui ;
 -la ce caracteristici ale adversarului se poate folosi procedeul (talie,
lungimea seg mentelor, calități fi zice etc);
 -posibilele combinații și înlănțuiri cu alte procedee deja cunoscute ;
 -ce greșeli ale adversarului facilitează execuția procedeului în cauză etc.
Aceste aspecte ale relației dintre pregătirea tehnică și cea tactică sunt
valabile atât în lupta d in picioare (NAGE -WAZA) cât și în lupta la sol (NE –
WAZA).Tactica presupune, pe lângă aspectele evidențiate mai sus, și capacitatea
judokanului de a -și impune lupta preferată.
Folosirea diferitelor procedee în timpul luptei, este determinată de o
mulțime de facadversarul printre care :
 -situația tactică din momentul respectiv
 -particularitățile morfologice ale adversarului
 -valoarea calităților fizice ale acestuia
 -poziția adversaru lui în timpul luptei (înaltă, joasă, pe dreapta sau pe stânga etc)
 -prizele efectuate pe adversar
 -poziția proprie sau a adversarului față de saltea (tatami).
Chiar dacă aceste condiții sunt favorabile pentru efectuarea atacului cu un
anumit procedeu, judoka îl va folosi numai dacă acest procedeu este însușit corect
și perfecțio nat în antrenament în condiții de RANDORI. În caz contrar riscă să
execute greșit atacul și să fie contaatacat cu ușurință. Nici procedeele perfect
învățate, perfecționate și automatizate nu vor fi folosite fără o pregătire tactică
prealabilă, prin aceasta întelegându -se crearea prin diferite prize, deplasări și
dezechilibrări a celor mai favorabile situații de declanșare a atacului.
Iată câteva din cele mai indicate momente de declanșare a unui atac:
 imediat după începerea luptei, prin surprinderea adversa rului
 în momentul în care adversarul fixează o anumită priză
 la schimbarea prizelor
 după un atac nereușit al adversarului
 după un atac fals la care adversarul reacționează etc.

34
Majoritatea judoka își perfecționează un număr de două -trei procedee din
picioare și două -trei procedee la sol, constituindu -se în tehnica lui preferată
(TOKUI -WAZA). Aceasta este de fapt un obiectiv fundamental al pregătirii
tehnice la vâ rsta junioratului. Drept urmare și combinațiile tehnico -tactice sunt
legate, în special, de un ul dintre aceste procedee, ca tehnică de finalizare și
pregătirea tactică se va baza pe folosirea procedeelor din TOKUI -WAZA cu
condiția ca aceste procedee să fie astfel perfecționate încât să poată fi folosite cu
orice adversar în orice condiții.
Tactica SHIAI (tactica unei lupte) cuprinde ansamblul de măsuri pe care și
le ia judocanul atât înainte cât și în timpul desfășurării luptei pentru a -și asigura
superioritatea asupra adversarului. Preconizarea mijloacelor tactice din timpul
angajării, precum și a formei de angajare sunt determinate de gradul de cunoaștere
a adversarului. Dacă adversarul este un judocan cunoscut, fie din urmărirea lui în
diferite concursuri anterioare, fie din întâlniri directe, stabilirea tacticii luptei este
mult ușurată, ea bazân du-se pe «specularea» și «valorificarea» laturilor mai slabe
ale pregătirii acestuia. Se vor folosi procedee împotriva cărora se știe că adversarul
se apară mai greu si se va impune un ritm de luptă neconvenabil acestuia.Asigura
că aceste cunoștinte despre adversar trebuie valorificate în primele minute ale
luptei, acesta putându -și, la rândul lui, schimba maniera de abordare a meciului.
În cazul în care adversarul este necunoscut, tactica luptei se va baza pe
valorificarea la maximum a atacurilor sportivul ui. Recunoașterea adversarului se
va face direct în luptã, urm ărind din primele momente să descoperim tehnicile
preferate ale acestuia, calitățile fizice pe care își bazează lupta, intențiile lui tactice,
căutând totodată să mascăm propria noastră tactică. Declanșarea unui atac se va
face, în această situație, numai printr -o pregătire minuțioasă a atacului care să -i
confere un grad crescut de siguranță.
Pentru funcționarea tacticii luptei, în cadrul antrenamentelor se folosesc
diferite forme de RANDORI cu t emă. Prin particularitățile lui, partenerul ales la
RANDORI poate crea situații tactice concrete pe care judocanul le va întâlni în
lupta cu anumiți adversari.

35
Dacă judocanul urmează să întâlnească un adversar cu forță deosebită va
folosi un partener cu a ceeași forță sau unul mai greu, dacă adversarul execută o
anumită tehnică (UCHI -MATA de exemplu) partenerul trebuie să cunoască bine și
să atace mereu cu acest procedeu.
Dacă în grupă nu sunt judocani care să execute bine procedeul în cauză
(UCHI -MATA) în condiții concrete de luptă, acestora li se vor ușura condițiile de
execuție, permițându -li-se fixarea prizelor favorabile și declanșarea atacului,
urmând ca judocanul care exersează tema tactică respectivă să se apere sau să
contraatace numai după aceste f aze.
Temele stabilite în angajările de antrenament urmăresc și perfecționarea
diferitelor situații tactice ce apar pe parcursul luptei și pe care judocanul trebuie să
le rezolve. Asemenea situații pot fi :
 menținerea avantajului când partenerul atacă insi stent.
 recuperarea diferenței de puncte și luarea avantajului prin atacuri susținute
(RANDORI cu handicap).
 menținerea prizelor și pozițiilor de luptă avantajoase.
 ducerea partenerului în poziții de luptă prielnice execuției diferitelor procedee.
Tactica d e concurs sau tactica participării în competiție vizează un
ansamblu mai larg de aspecte care, studiate și prelucrate, definesc strategia
participării în competiția respectivă.
Stabilirea tacticii de concurs se face pe baza prelucrării unui număr de
inform ații referitoare la :
 -data și locul desfășurării competiției
 -ora la care se efectueazã cântarul oficial
 -programul de desfãșurare al concursului
 -sistemul de disputare
 -țările sau cluburile participante
 -condițiile de transport, hrană și cazare etc.
Pe lâ ngă aceste informații preliminare, interesează și alte informații pe care
antrenorul le află numai după sosirea la locul concursului, cum sunt :

36
 -numele participanților
 -categoria de greutate la care se luptă diferiți judoka ;
 -adversarii stabiliți prin trag ere la sorți (pentru primul tur) etc.
În funcție de toate aceste informații, precum și altele, care se obțin pe
parcursul competiției (câștigătorii tururilor eliminatorii în ordine, comportarea
câștigătorilor, următorii adversari etc.), antrenorul împreună cu sportivii stabilesc
sarcini concrete pentru fiecare etapă a concursului, pentru fiecare meci în parte,
sarcini care pot să corespundă strategiei inițiale de participare în concurs sau să se
schimbe, adaptându -se la condițiile noi, neprevăzute, impuse d e desfășurarea
întrecerilor.

II.2.1. PLANUL TACTIC

Desfășurarea planurilor de atac, apărare și contaatac din timpul SHIAI se
va face pe baza unui plan tactic conceput înaintea intrării pe tatami; planurile
tactice concretizează concepția de concurs (de l uptă) a judoka și sunt diferite de la
un meci la altul, în funcție de adversarul care urmează a fi întâlnit.
Planurile tactice se stabilesc de antrenor, de antrenor și sportiv sau chiar
numai de sportiv, cea mai adecvată variantă fiind aceea când ele se în tocmesc de
antrenor împreună cu sportivul.
Profesorul stabilește programa ce trebuie parcursă -aplicată la
particularitățile colectivului cu care lucrează, a fiecărui individ în parte, el
stabilește ce, cât și cum trebuie să învețe fiecare judoka , care sunt rezultatele
optime (evaluarea reală a învățării) selectează și aplică metodele cele mai eficiente
pentru învățarea acțiunilor motrice specifice. Tot profesorul (sensei) trebuie să
sădească în practicant dorința de a învăța și a progresa, să coreleze sarci nile
învățării cu aptitudinile și posibilitățile motrice și psihice ale sportivilor.
Sistemul recompenselor (verbale, atitudinale, materiale, etc) și al
pedepselor, profesorul orientează afectiv, emoțional și stimulează învățarea,

37
crează o atmosferă speci fică lucrului în lecția de judo caracterizată prin : disciplină,
seriozitate, calm și cooperare, toate acestea ducând la o eficiență maximă a
învățării cu risc minim de accidentări.
Organizarea procesului de învățare în judo trebuie să fie adecvat la sarci na
propusă de a fi însușită cât și la condițiile materiale (echipament, sală, etc) în care
se desfășoară acest proces.
Folosirea mijloacelor intuitive în învățare (planșe, filme, diafilme, benzi
video, kinograme etc.) pot duce la reprezentări clare , corec te ale tehnicilor ce
trebuiesc însușite cât și contextul în care trebuie aplicate acestea. Pe baza reflexului
de orientare și a unei motivații adecvate de însăși finalitatea acțiunii de învățare,
judoka vor fi atenți și receptivi la expunerile teoretice și practice și dacă acestea
sunt propuse spre analiză și învățare pe cât mai multe canale, recep adversarul
(vizual, auditiv, tactil, etc.) va duce implicit la o scurtare a timpului de însușire a
acestora.
Folosirea intuiției în învățarea tehnicilor de judo t rebuie să fie reprezentată
proporțional cu procesul de abstractizare și generalizare astfel ca rezultatele
învățării să fie optime. Cu cât cei cu care se lucrează sunt mai mari ca vârstă și deci
cu un nivel de înțelegere mai înalt ,cu atât procentul de elem ente abstracte și
generalizate va fi mai mare față de cel al folosirii mijloacelor intuitive specific
începătorilor de vârstă mică(6 -7 ani).
Îndrumarea verbală ca al doilea sistem de semnalizare are prin cuvânt un
rol sporit în fixarea rapidă și obiectivă a noțiunilor și reprezentărilor legate de
tehnicile de judo. Modelul intuitiv al mișcării se realizează printr -o demonstrație a
profesorului cât mai fidelă cu realitatea din concursuri (tehnica de atac, de apărare
în condiții de viteză, precizie și forță) care prin legarea acesteia în contextul tactic,
vine și dă o notă globală, orientativă a sarcinii ce trebuie realizată sau învățată.
Intuiția ca proces perceptiv dirijat și utilizat în învățare și instruire va avea un rol
major la grupele de elevi de vârs tă mai mică (6 -7ani).
Planul tactic va fi elaborat în funcție de unele cerințe specifice
concursurilor de judo :

38
 antrenorul trebuie să cunoască bine experiența de concurs a judocanului și
cunostiițele acestuia privind : regulamentul de concurs, sistemul de arbitraj,
acordarea victoriei, sancțiunile pentru diferite abateri de la regulament etc.
 să stimuleze creativitatea judocanilor în timpul întrecerilor
 să cunoască capacitatea acestora de a aplica în luptă planul tactic adoptat sau
să-l restructureze în fun cție de situațiile apărute neprevăzut
 să cunoască particularitațile și posibilitățile fizice și tehnico -tactice ale
adversarilor
Întocmirea oricărui plan tactic de luptă este determinat de cunoașterea sau
necunoașterea viitorului adversar.
În cazul unor ad versari cunoscuți întocmirea planului tactic se va baza pe
valorificarea posibilităților proprii în raport cu deficiențele adversarului.
Când adversarul este necunoscut, întocmirea planului tactic se va baza
numai pe valorificarea posibilităților și partic ularităților proprii. În acest caz,
planul trebuie să fie mai elastic, prevăzându -se mai multe soluții prin care să se
asigure posibilitatea execuției diferitelor procedee și, în final, obținerea victoriei.
Situațiile concrete din timpul luptei nu pot fi i ntegral prevăzute de către
sportiv nici chiar în cazul adversarilor cunoscuți. De aceea, trebuie dezvoltată la
judocani capacitatea de a -și schimba planurile tactice inițiale la începutul angajării
sau pe parcursul desfășurării ei. Se vor organiza angajări cu temă folosind parteneri
cărora li se vor impune sarcini pe care judocanul nu le cunoaște. De exemplu, unui
partener (pentru care s -a întocmit planul tactic) care duce o luptă “deschisă ”, în
pozitie de gardă înaltă, i se indica lupte în poziție de gardă foarte joasă și să
folosească alte tehnici decât cele folosite de obicei. Astfel, judocanul va fi obligat
să-și schimbe planul tactic de luptă și să se adapteze la noile condiții.
În cadrul angajărilor cu temă, în vederea perfecționării tactice, antrenoru l
va interveni pe parcursul angajării și se va opri lupta pentru a da indicațiile
necesare și a corecta eventualele greșeli. În fazele superioare de pregătire (în
special în etapele competiționale) antrenorul își va nota observațiile, urmând să le
discute cu judocanii la sfârșitul antrenamentului. Asemenea discuții se vor organiza

39
și după competiții, sportivii fiind puși să -și analizeze singuri modul de comportare
și de respectare a planului tactic de luptă după care antrenorul intervine cu
completările nec esare, în felul acesta se vor forma sportivi cu o gândire creatoare
capabili să rezolve, fără intervenția antrenorului situațiile tot mai complexe pe care
le vor întâlni în angajările de concurs, în fazele superioare de pregătire.

II.2.2. ACȚIUNEA TACTICĂ
Acțiunile tactice constituie componentele concrete ale tacticii,
instrumentele practice prin care se realizează concepția tactică de luptă și planul
tactic întocmit pentru fiecare SHIAI. Acțiunea tactică include un sistem de
structuri, de acțiuni înlănțui te sub forma combinațiilor tehnico -tactice care au
scopuri tactice precise. Ele sunt gândite înainte sau în timpul intrărilor și sunt
concepute pe baza cunostințelor tehnico -tactice ale judocanilor, pe baza valorii
pregătirii lor fizice, psihice și intelec tuale dar și pe baza particularităților
adversarului întâlnit.
Conform celor arătate de D.Harre, 1971, acțiunile tactice se desfășoară în
trei faze :
I. perceperea și analiza situației competiției impune judoka ca din
primele momente ale luptei să -și dea seama cu ce adversar are de -a face : puternic,
foarte tehnic, mai puțin tehnic, ce poziție de luptă adoptă, merge pe atacuri sau mai
mult pe apărări și contraatacuri etc.
II. rezolvarea mentală a sarcinii tactice speciale, care este determinată
fundamental de corect iudinea fazei anterioare, adică a analizei corecte a situației de
pe tatami. Judoka va opta pentru acțiunile tactice care să -i asigure, cu o cât mai
mare certitudine, succesul. Exemplu: dacă simte că are în față un adversar foarte
puternic dar mai rigid și cu mai puțină viteză va recurge la combinații tactice cât
mai variate prin care să -și ducă adversarul în poziții favorabile declanșării unor
atacuri prin tehnici preferate (TUKUI -WAZA).

40
III. soluționarea din punct de vedere motric a acțiunii tactice, prin
alegerea celei mai optime combinații de atac, care să -i asigure victoria.

II.2.3. SISTEME TACTICE DE LUPTĂ

Prin sistem tactic definim modul de gândire, organizare și ducere a luptei
(SHIAI) de către judoka în raport cu gradul de stăpânire a atacului, conta atacului
sau apărării cu valoarea calităților fizice și psihice solicitate și cu posibilitățile
proprii de susținere a eforturilor impuse de desfășurarea luptei. Fiecare judoka
adoptă în timpul luptei acel sistem tactic pe care îl consideră cel mai avantaj os în
raport cu particularitățile și posibilitățile proprii dar și ale adversarului. Cele mai
utilizate sisteme tactice în judo sunt :
1. Sistemul tactic bazat pe utilizarea unei game variate de procedee si
combinații tehnico -tactic e în atac, apărare și conta atac. Judocanii care și -au
însușit bine un număr de procedee tehnice de atac, contaatac și apărare, vor adopta
sistemul tactic de luptă bazat pe îmbinarea judicioasă a acestor procedee în
combinații tehnico -tactice variate, trecând de la un procedeu la alt ul în funcție de
situațiile impuse de desfășurarea luptei. Cu aceeași usurință acești sportivi trec din
NAGE -WAZA în NE -WAZA prin cunoașterea unor combinații eficiente între
procedeele din cele două grupe tehnice.
2. Sistemul tehnic bazat pe folosirea unor procedee ”cheie ”din
TUKUI -WAZA. Sportivii care dispun de un bagaj tehnic mai redus vor folosi în
timpul angajărilor de concurs un număr mic de procedee sau, uneori, chiar un
singur procedeu ”cheie ”. Folosirea acestui sistem tactic presupune utilizarea unei
game variate de acțiuni ajutătoare, de pregătire a atacului (deplasări, dezechilibrări,
atacuri false etc), care asigură ducerea adversarului în poziții prielnice declanșării
atacului printr -un procedeu «cheie» și execuția acestor procedee cu orice adversar

41
și în orice condiții. Dar succesele vor fi de scurtă durată, deoarece după un anumit
timp toți adversarii vor cunoaște aceste “arme de atac ” și se vor pregăti în mod
special pentru contraatac sau apărare. De aceea, este contraindicată orientarea
pregătiri i tactice a copiilor spre acest sistem tactic de luptă.
3. Sistemul tactic combinat . Cel mai avantajos sistem tactic constă în
îmbinarea celor două sisteme tactice descrise mai sus. Însușindu -și o gamă largă de
procedee și combinații tehnico -tactice, judoka l e va perfecționa pe cele care se
adaptează cel mai bine la particularitățile sale, acestea devenind procedee ”cheie ”.
Acest sistem combinat dă posibilitatea sportivilor să folosească procedee și
combinații tehnico -tactice în funcție de situațiile concrete din timpul luptei și în
funcție de adversarii întâlniți. De asemenea, va putea finaliza diferitele combinații
prin procedee ”cheie ” care să -i asigure victoria înainte de limită. Este recomandat
ca fiecare judocan să -și perfecționeze două -trei procedee din lupta din picioare și
două -trei din lupta la sol, dar fiecare procedeu să fie din grupe tehnice diferite.
Toate aceste trei sisteme tactice se vor concretiza în timpul luptei, prin
stilurile (manierele) proprii de luptă ale fiecărui judoka, dintre care cel e mai
frecvent utilizate sunt :
 -lupta ofensiv ă bazată pe atacuri continue sau repetate la intervale
scurte. Se folosesc diferite procedee și combinații tehnico -tactice prin care se
urmărește realizarea ipponului, a unui avantaj cât mai substanțial sau obți nerea
avantajului și a victoriei prin penalizarea adversarului până la descalificare
(HANSOKU -MAKE). Acest stil de luptă presupune, pe langă valoarea tehnică
ridicată, o pregătire fizică specifică foarte bună.
 -lupta combinată , ofensivă și defensivă bazată pe atacuri, apărări și
contraatacuri. Presupune cunoașterea unei game mari de procedee atât de atac cât
și de contaatac, având posibilități multiple de a surprinde adversarul. Se

42
recomandă acest stil de luptă în primele minute ale angajării, atunci când
adversarul este necunoscut sau foarte puțin cunoscut.
 -lupta defensivă bazată pe contraatacuri executate prin surprindere. Se
utilizează această formă de luptă atunci când judocanul nu posedă o pregătire
fizică specifică corespunzătoare datorită unor întrer uperi a pregătirii din diferite
motive : boală, plecări din localitate, perioade de teze sau examene etc.

II.2.4. MJLOACELE TACTICII

Abordarea unui anumit stil de luptă, încadrat într -unul din sistemele tactice
amintite mai sus, este condiționată de mijl oacele de care dispune fiecare judoka și
de capacitatea lui de a le utiliza în condițiile luptei cu adversari atât de diferiți.
Dezechilibrările constituie unul din principalele mijloace prin care se pot
crea poziții favorabile execuției unor procedee teh nice. Prin diferite tracțiuni,
împingeri, torsionări etc. executate cu mare finețe, adversarul este scos din poziția
sa optimă de echilibru, fiind pus în imposibilitatea de a se apăra sau de a
contraataca.
Acțiunile înșelătoare (manevrele) constau în difer ite mișcări false cu
picioarele (deplasări în special prin TAI -SABAKI), cu brațele (schimbări de prize,
prize derutante) cu bazinul sau cu trunchiul prin care adversarul este determinat să
reacționeze. De multe ori reacțiile adversarului, la asemenea manev re, constituie
condiții optime pentru declanșarea unor atacuri.
Provocarea adversarului la atac se realizează prin adaptarea unor poziții de
luptă sau a unor prize aparent favorabile adversarului, dar din care se contraatacă
fulgerător atunci când acesta a tacă. Desigur că, asemenea mijloace tactice se vor
putea utiliza mult mai greu în fața unor adversari cu o experiență competițională
bogată.

43
Pentru pregătirea unui judoka, în vederea participării cu succes în marile
competiții, pregătirea tactică trebuie o rientată spre însușirea și respectarea în
timpul luptei a urmatoarelor principii:
 -SEN – luarea de la începutul angajării a inițiativei în atac și impunerea stilului
propriu de luptă. Adversarul, fiind dominat, nu -și va putea valorifica atuurile.
Orice int enție de atac a acestuia este anihilată prin inițiativa proprie, intuind
intențiile adversarului.
 -ATO -NO-SEN – prevenirea atacului adversarului printr -un procedeu de
contraatac, datorită intuirii intenției de atac a acestuia. Este o inițiativă din
defensiv ă care poate fi valorificată atunci când sunt cunoscute modalitățile de
atac ale adversarului. Exemplu : adversarul atacă prin UCHI -MATA, iar
judocanul intuiește atacul, face o eschivă și contrează prin TAI -OTOSHI.
 -GO-NO-SEN – preluarea inițiativei, după bl ocarea unui atac al adversarului,
printr -un atac rapid. Dacă adversarul atacă prin O -SOTO -GARI, intuind acest
atac, judoka îl blochează cu brațele și cu pieptul executând contraatac prin
același procedeu (O -SOTO -GARI).
 -SEN -NO-SEN – este o formă superioară de inițiativă, care are un nivel superior
de pregătire tehnico -tactică și intelectuală și o mare experiență competițională.
Presupune o perfecționare a “simțului luptei ” care să permită sesizarea tuturor
acțiunilor adversarului și inițiativa permanentă atâ t în atac cât și în apărare.
Acțiunile de atac ale adversarului sunt zădărnicite prin contraatacuri rapide.
Stabilind și perfecționând, pentru fiecare judocan, cel mai potrivit sistem
tactic, folosind în procesul de instruire cele mai eficace mijloace tact ice și
respectând indicațiile privind însusirea și perfecționarea tacticii, se vor forma
judocani de mare valoare, capabili să rezolve favorabil orice situație tactică ivită în
timpul luptei.

44
Pe baza tuturor aspectelor, arătate mai sus, privind pregătirea tactică a
judoka, concluzionăm că o bună pregătire tactică asigură:
 Analiza corectă a situației de pe tatami
 Alegerea celei mai potrivite soluții practice (atac, apărare, contaatac) pe care
o impune un anumit moment al luptei
 Economisirea forțelor și repar tizarea lor rațională pe tot parcursul luptei
 Îndeplinirea planului tactic propus sau restructurarea lui în funcție de
situațiile ivite pe parcursul luptei
 Formarea capacității judoka de a elabora singuri planuri tactice înainte de
luptă sau de a le adopta în timpul luptei

45

CAPITOLUL III
CONSIDERAȚII PERSONALE PRIVIND ASPECTELE
TEHNICO -TACTICE

Pregătirea tehnică are un rol deosebit în obținerea performanțelor sportive
indiferent de ramura de sport practicată. În judo însă aceasta este mult mai
importantă datorită numarului foarte mare de procedee și de complexitatea
acestora, ea impl icând următoarele faze care alcă tuiesc un procedeu:
dezechilibrarea, intrarea,proiectare, asigurare a și autoasigurare a.
Fiind atât de complexă se impune o învățare continuă a t ehnicii ,a
procedeelor încă din primele zile de antrenament până la încetarea practicări
acestui sport. În ceea ce privește predarea acestei tehnici la copii, părerile sunt
multe și diferite fiecare antrenor având modalitatea proprie de inițiere și învățate a
tehnicii.
Din punctul meu de vedere consider că la această vârstă trebuie să se pună
accent pe formarea și consolidarea unor deprinderi motrice specifice pentru ca, mai
tărziu ,pe baza acestora și pe baza unei pregătiri motrice corespunzătoare să se
atingă cele mai înalte performanțe. Desigur această tehnică trebuie perfecționată și
îmbunătățită continuu folosind variante ale procedeelor deja cunoscute pentru a
avea și unele elemente surpriză pentru adversarii ce vor fi întălniți în competiții.
Din punct de vedere al tacticii, ea este reprezentată de aplicarea selectivă de
către sportiv a procedeelor tehnice adecvate în vederea soluționării momentelor
neprevăzute din cadrul competițiilor. În ceea ce privește legătura tacticii cu tehnica
trebuie subliniat f aptul că tactica este în totalitate condiționată de tehnică. Nu se
poate concepe o desfășurare corespunzătoare a acțiunilor tactice fără ca judoka să
posede cel puțin deprinderile tehnice de bază. La această vărsta perfectionarea
tactici trebuie să se facă în strănsă legtură cu tehnica. Astfel în timpul predării unui
anumit procedeu tebuie menționat si demonstrat aspecte legate de modalitatea
folosirii lor în competiții.Se vor menționa:

46
 -prizele care favorizează execuția procedeului;
 calitățile fizice nece sare executării;
 -la ce caracteristici ale adversarului se poate folosi acest procedeu;
 -posibilele combinații cu procedeele deja cunoscute;
 -ce greșeli ale adversarului facilitează execuția procedeului respectiv etc.
În concluzie la această categorie de v ărstă e bine ca în momentul învățării
unu anumit procedeu tehnic să se demonstreze și menționeze și acele aspecte care
țin de tactică deoarece acești copii au o memorie și o imaginație foarte bogată ei
asociind aceste procedee cu diferite lucruri și găsesc noi combinați sau alternative
de executare a procedeelor și astfel îi solicităm și pe partea mentalului ceea ce duce
la dezvoltarea creativitătii care este foarte importantă în momentele imprevizibile
care se ivesc în cadrul competițiilor de judo.

III.1. PREGĂTIREA MODERNĂ, CA ANSAMBLU

Din studiul efectuat pe anumiți subiecți rezultă o bază a tacticii
antrenamentului în ansamblu, cu precădere aplicabilă și în ședințele de
antrenament de arte marțiale. Părerea noastră înclină spre următoarele puncte de
reper, astfel:
A.Antrenamentul se va baza pe triada tactic -tehnic -specific;
B. Antrenamentul fizic trebuie să aibă drept scop dezvoltarea tuturor
calităților motrice ale luptătorului;
C. Alimentația trebuie să confere un randament optim al organismului
precum și o reconstrucție celulară rapidă;
D. Antrenamentul mental trebuie să asigure suportul necesar eliminării
stress -ului, temei, cât și să ajute la dezvoltarea puterii de concentrare, a dăruirii și
inițiativei;
E. Îngrijirea medicală a luptătorului îi v a permite recuperarea și prevenirea
accidentelor;

47
III.2. EXERCITII PENTRU DEZVOLTAREA
MOTRICITĂTII ÎN ARTELE MARTIALE

III.2.2. DESCRIEREA EXERCITIILOR SPECIFICE DE
ÎNDEMÂNARE

Acestea se pot manifesta sub mai multe categorii:
a)viteza de reacție;
b)vitez a de execuție;
c) viteza de repetiție;
d) viteza de deplasare.

a) Exemple de exerciții pentru viteza de reacție:
Exercitiul 1
a) denumirea tehnică: Tehnică de atac și apărare cu bratele ;
b)poziția inițială : SHIZEN – TAI;
c) semnalul de plecare : semnal sonor;
d)durata : 60 secunde;
e) tempo : 75 %;
f) număr de serii : 4;
g) pauză : 45 secunde;
h) formația de lucru : pe două rânduri, față în față;
i) descrierea tehnicii : tori execută lovituri circulare de braț la nivelul
capului lui uke în mod aleatoriu; uke blochează b rațul lui tori cu blocaj prin
exteriorul brațului acestuia -brațul care blochează este simetric cu cel care atacă (se
urmărește surprinderea adversarului).
Exercitiul 2
a) denumirea tehnicii : Tehnică de blocai la atacul de picior direct, urmat

48
de eschivă în lateral;
b) poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d) durata : 45 secunde;
e) tempo : 100%;
f) număr de serii : 3 serii a câte 25 de repetări pentru fiecare poziție de
gardă (stânga -dreapta);
g)pauză : 30 secunde (activă -streching);
h) forma ția de lucru : pe două rânduri față în față.
i) descrierea tehnicii : tori execută tehnica directă de picior (mae -geri) cu
piciorul din spate alternativ stânga -dreapta. Uke blochează de la exterior la interior
(SUKUI -UKE) cu brațul opus piciorului de atac , tehnica de picior și prin pivotarea
piciorului avansat, execută eschivă în lateral. Piciorul din spate descrie un arc de
cerc și se deplasează pe aceeași parte cu piciorul care a atacat.
Exercitiul 3
a) denumirea tehnică : Tehnică de blocai la atacul de picior circular. urmat
de eschivă;
b) poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d) durata : 45secunde;
e) tempo : 100 %;
f) număr de serii : 3 serii a 25 repetări pe fiecare parte, stânga -dreapta;
g) pauză : 30 secunde (activă -extensii -NOGARE);
h) formația de lucru : pe două rânduri față în față;
i) descrierea tehnicii : tori execută MA W ASHI -GERI cu piciorul din
spate (varianta A) sau cu piciorul din față (varianta B). Uke blochează cu brațul
opus piciorului de atac și execută eschiva în interior ul poziției lui tori prin pivotare
pe piciorul avansat și mutarea piciorului din spate prin deplasare circulară în sensul
opus direcției de atac. În altă variantă, uke blochează cu același braț ca și piciorul
lui tori deplasând piciorul din față către adve rsar prin extensia poziției de gardă.

49
Exercitiul 4
a) denumirea tehnicii: Tehnica de deplasare în KAMAE;
b) poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d) timpul : 60 secunde;
e) tempo : 100 %;
f) număr de serii : 4;
g) pauză : 30 secunde;
h) formația de lucru : pe două rânduri față în față;
i) descrierea exercițiului : tori execută deplasări în cele 4 direcții în mod
aleatoriu. Uke se deplasează, urrnărindu -1 pe tori păstrând o distanță constantă.
Tori execută același exercițiu ca mai sus la care se adaugă și schimbarea poziției de
gardă. Uke urmărește păstrarea distanței și a poziției de gardă față de tori.
Exercitiul 5
a) denumirea tehnicii : Tehnici de braț si picior la punct indicat ;
b) poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d) durata : 60 secunde;
e) tempo : 100%;
f) număr de serii : 3;
g) pauză : 30 secunde;
h) formația de lucru : pe două rânduri față în față;
i) descrierea exercițiului : uke indică prin orientarea palmei locul și
tehnica de lovire pe care tori trebuie să o execu te stabilind, în prealabil, forma
mâinii pentru fiecare tehnică în parte. Se aleg maxim două tehnici de braț și două –
trei tehnici pentru picior.
b) Exemple de exerciții pentru viteza de execuție
Exercitiul l
a) denumirea tehnicii : Tehnica de lovire cu braț ul direct -înainte:
b)poziția inițială : SHIZEN -TAI;

50
c) semnalul de plecare : sonor; d) durată: 30 secunde;
d) tempo : 100 %;
g) serii: 3; pauză: 30 secunde (activă -NOGARE);
h) formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii: la comanda s onoră se execută 3 tehnici de braț,
alternativ, fără deplasare, cu semnal sonor la fiecare secundă.
Exercitiul 2
a) denumirea tehnicii: Tehnica de lovire cu piciorul MAE -GERI (KEAGE
sau KEKOMI);
b)poziția inițială: SHIZEN -TAI; c) semnal de plecare: sonor ;
d) durată: 30 secunde;
e)tempo: 100 %;
f) serii: 3;
g)pauza: activă (extensii -NOGARE);
h) formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii: la comanda sonoră, se execută două tehnici de
picior alternativ stânga -dreapta, cu dou ă execuții pe secundă.
Exercitiul 3
a) denumirea tehnicii : Combinație de brațe cu deplasare prin pas adăugat
b) poziția inițială: KAMAE;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durată: 30 secunde; e) tempo: 100 %;
f) număr de serii: 3, a 15 pașI;
g)pauză: 30 secu nde;
h)formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : se execută combinația de brațe simultan cu
deplasarea la un pas astfel încât tehnica de finalizare sa fie simultană cu punerea
piciorului pe sol.
Exemple de combinații de braț e: KlTZAMI TSUKI -GY AKU TSUKI;
URAKEN UCRI -GY AKU TSUKI; GY AKU TSUKI -URAKEN UCRI.

51
Exercitiul 4
a) denumirea tehnicii : Combinații de brațe la un pas cu revenire în poziția
inițială;
b) poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d)durata : 30 s ecunde;
e) tempo : 100%;
f)serii: 3, a 15 repetări;
g)pauză : 30 secunde;
h) formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : se execută tehnica de brațe simultan, cu deplasarea
piciorului avansat, după care se revine în poziția iniția lă.
Exercitiul 5
a) denumirea tehnicii : Tehnici de picior cu deplasare la un pas;
b) poziția inițială: KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d) durata : 40 secunde;
e) tempo : 100 %;
f) număr de serii : 3, a 15 pași; g)pauză: 45 secunde (activă -extensii);
h) formația de lucru : pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii: se execută tehnicile de picior alternativ, stângul –
dreptul, cu piciorul din față sau din spate, la alegere. Tehnicile de picior aplicabile
în competiții,
Exemple de tehnici de pici or: MAE -GERI ;MA W ASHI -GERI; URA –
MAWASHI -GERI; YOKO -GERI;
Exercitiul 6
a)denumirea tehnicii: Combinații de picioare;
b)poziția inițială: KAMAE;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durata: 30 secunde;

52
e) tempo: 100%;
f)număr de serii: 3 serii a două repetări;
g)pauză: 20 secunde (activă -streching);
h) formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii: se execută fiecare tehnică pe picioare diferite cu
deplasare frontală și revenire în poziția de gardă după finalizarea combinației.
Exemple de com binații de picioare: MAE -MAWASHI -YOKO GERI
MAE -MA W ASHI -URA MA W ASHI GERI MAE -URA MA W ASHI GERI
MA W ASHI -URA MA W ASHI GERI
Exercitiul 7
a)denumirea tehnicii: combinații de brațe si picioare în deplasare;
b)poziția inițială: KAMAE;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durata : 30 secunde;
e) tempo : 100 %;
f)număr de serii: 3 serii a 6 repetări;
g)pauză : 20 secunde -extensii;
h) formația de lucru : pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : se execută combinațiile de brațe și picioare în mod
înlănțuit, astf el încât să nu existe pauze între tehnici Combinații de brațe și
picioare.
Exemple de combinații de brațe și picioare: – GY AKU TSUKI -KITZAMI
MA W ASHI; KITZAMI TSUKI -GY AKU TSUKI -MA W ASHI; YORI ASHI –
KITZAMI MAE GERI -KITZAMI TSUKI -GY AKU TSUKI; GY AKU T SUKI –
GY AKU URA MA W ASHI; KITZAMI MA W ASHI (nivel GEDAN -JODAN)
și GY AKU TSUKI;
Exercitiul 8
a)denumirea tehnicii : tehnică de braț:
b)poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;

53
d)durata : 30 secunde;
e) tempo : 100%;
f)număr de serii : 3 serii a 15 -20 repetări stânga și dreapta;
g)pauză : 30 secunde între serii;
h)formația de lucru : pe două rânduri față în față;
i) descrierea tehnicii : din poziția de gardă , tori prin YORI ASHI execută
tehnica de braț și revine în KAMAE; uke contraatacă imediat,obligându -l pe tori să
se retragă rapid. Exercițiul are ca scop atacul și revenirea rapidă în KAMAE.
Exemple de tehnică de brațe : KITZAMI TSUKI la KITZAMI TSUKI; GY
AKU TSUKI la GY AKU TSUKI
Exercitiul 9
a)denumirea acțiunii: Tehnica de picior cu partener
b)poziția inițială: KAMAE;
c) semnalul de plecare: sonor;
d) durata: 30 secunde;
e) e)tempo: 100%;
f) număr de serii : 3 serii a 15 -20 repetări;
g)pauză: 30 secunde (activă -elongații);
h) formația de lucru: pe două rânduri față în față;
i) descrierea tehnicii: tori atacă cu piciorul din spate după care revine în
KAMAE. Uke contraatacă identic cu dversarul; distanta de lucru este la limita
contactului.
Exemple de tehnici de picior: MAE GERI la MAE GERI -nivel CHUDAN;
MA W ASHI GERI la MA W ASHI GERI -nivel JODAN;
Exercit iul 10
a)denumirea tehnicii: Tehnică de picior din formatie;
b)poziția inițială: KAMAE;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durata: 30 secunde;
e) tempo: 100%;

54
f)număr de serii: trei serii a 15 -20 repetări;
g)pauză: 35 secunde (activă -streching);
h)formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : din KAMAE se execută lovitura de picior cu
piciorul din spate și se revine în poziția inițială -obligatoriu -prin săritură se schimbă
poziția de gardă și se execută tehnica de picior pe partea cealaltă.
Exemple de tehnici de picior: MAEGERI; MA W ASHI GERI; USHIRO
GERI.
Exercitiul 11
a)denumirea tehnicii : Combinații de brațe;
b)poziția de plecare : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d)durata : 30 secunde;
e) tempo : 100%;
f)număr de serii : trei serii a 10 -15 repe tări;
g)pauză : 30 secunde (activă -extensii);
h) formația de lucru : pe două rânduri față în față;
i) descrierea tehnicii : din KAMAE, tori execută prin pas adăugat
combinația de brațe, retrăgându -se imediat. Uke contraatacă imediat ce tori și-a
finalizat co mbinatia.
Exemple de combinații de brațe: KITZAMI TSUKI -GY AKU TSUKI; GY
AKU TSUKI -URAKEN.
Exercitiul 12
a)denumirea tehnicii : Combinații de braț și picior;
b) poziția inițială : KAMAE; c) semnalul de plecare: sonor;
c) durata : 30 secunde;
d)tempo : 100 %;
i) număr de serii : 3 serii a 10 combinații pe fiecare parte, pentru fiecare
subiect;
f) pauză : 40 secunde (activă -extensii -NOGARE);

55
g) formația de lucru : pe două rânduri față în față;
i) descrierea tehnicii : din KAMAE, tori execută o combinație revenind
rapid în KAMAE. Uke contraatacă imediat cu aceeași combinație revenind rapid în
KAMAE ș.a.m.d.
Combinații de brațe și picior: GY AKU TSUKI -MA W ASHI GERI; GY
AKU TSUKI -URA MA W ASHI GERI; MAE GERI -KITZAMI TSUKI; DE
ASHIBARAI -GY AKU TSUKI; KITZAMI TSUKI -GY AKU TSUK1 -MA W
ASHI GERI.
d) exemple de exerciții pentru viteza de deplasare
Exercitiul 1
a)denumirea tehnicii : Deplasări în poziții clasice;
b)poziția inițială : SHIZEN – TAI;
c) semnalul de plecare : sonor;
d)durata : 30 secunde;
e) tempo : 100%;
f)număr de serii : 3 serii a 10 repetări, stângul -dreptul;
g)pauză : 20 secunde între serii;
h) formația de lucru : pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : deplasare frontală la 5 pași cu brațele pe șold apoi
retragere până la poziția de plecare.
Exemple de poziți i clasice: ZENKUTSU DACHI; OKUTSU DACHI; KIBA
DACHI; FUDO DACHI.
Exercitiul 2
a) denumirea tehnicii: Deplasare în KAMAE cu ușoară deplasare înainte –
înapoi și schimbare de gardă;
b)poziția inițială: KAMAE;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durata: 30 secunde;
e) tempo: 100%;
f) 3 serii cu 50 -70 repetări;

56
g)pauză: 45 secunde;
h) formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii: deplasare față -spate și prin deplasarea piciorului din
față către înapoi și lateral, se schimbă poziția piciorului a vansat. Schimbarea
poziției de gardă se execută la al doilea semnal sonor.
Exercitiul 3
a)denumirea tehnicii: Deplasare frontală cu pas adăugat ;
b)poziția inițială: KAMAE;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durata: 30 secunde;
e) tempo: 100 %;
f)număr de serii: 3 serii a 50 repetări;
g) pauză: 60 secunde (activă -extensii -NOGARE);
h) formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii: deplasarea se face prin aruncarea piciorului din față
cu cel puțin un pas și aducerea imediată a piciorului din sp ate, astfel încât să se
refacă poziția inițială de plecare.

57
III.2.2. DESCRIEREA EXERCITIILOR SPECIFICE DE
ÎNDEMÂNARE

Exercitiul 1
a)denumirea acțiunii : Tehnici de brațe în 4 direcții (SHIHO TSUKI);
b) poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor,
d) durata: 35 secunde;
e) tempo : 75 %;
f) număr de serii : 3 serii a 12 repetări;
g) pauză : 45 secunde (NOGARE);
h) formația de lucru : pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : din poziție de gardă se execută GY AKU TSUKI în
4 direcții: înainte, spate, lateral dreapta sau stânga, în funcție de poziția de gardă.
Exercitiul 2
a) denumirea tehnicii : Combinații de picior executate în direcții diferite
fără punerea piciorului pe sol (SAN GERI);
b) poziția inițială : plecare din KAMAE; c) semnalul de pl ecare: sonor;
c) durata : 30 secunde;
d)tempo : 50 % (1), 75 % (2), 100 % (3);
e) număr de serii : 3 serii pe fiecare picior, alternativ stângul -dreptul;
f)pauză : 45 secunde;
h) formația de lucru : pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : din poziția de gardă se execută 2 -3 tehnici de picior
fără punerea piciorului pe sol.
Exemple de combinații de picior:
– MAE GERI -MAWASHI GERI; MAE GERI -YOKO GERI; MAE GERI –
YOKO GERI -MAWASHI GERI; MAE GERI -YOKO GERI -USHIRO GERI.

58
Exercitiul 3
a) denumirea tehnicii : Combinații de braț și picior cu partener ;
b) poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d) durata : 45 secunde;
e) tempo : 50 % (1), 75 % (2), 100 % (3);
f) număr de serii : 3 serii a 12 repetări;
g) pauză : 60 secunde (activă -streching -NOGARE) ;
h) formația de lucru : pe două rânduri față în față;
i) descrierea tehnicii : ambii parteneri în poziție de gardă. Tori atacă
combinația aleasă iar uke este pe post de țintă. Combinațiile se execută în
permanentă mișcare, exact ca în regim de concurs.
Exemple de combinații de braț și picior: GYAKUTSUKI -MAWASHI
GERI -GYAKU TSUKI; GY AKU TSUKI -URA MA W ASHI GERI; MAE GERI –
MA W ASHI GERI (pe același picior) -GY AKU TSUKI; MA W ASHI GERI
(GEDAN -JODAN), pe același picior -GY AKU TSUKI.
Exercitiul 4
a)denumirea tehnicii : Tehnici de braț pentru precizie ;
b)poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d)durata : 35 secunde;
e) tempo : 50 % (1), 75 % (2), 100 % (3);
f) număr de serii : 3 serii a 50 -80 repetări;
g) pauză : pasivă (NOGARE);
h) formația de lucru : pe două rânduri față în față;
i) descrierea tehnicii : din poziția de KAMAE, tori execută tehnici de braț
la nivel JODAN și CHUDAN, uke fiind în poziție de KAMAE. Tehnicile trebuie
executate cu precizie, cât mai aproape de țintă fără a atinge partenerul,în p unctele
stabilite.
Exemple de tehnici de braț : KlTZAMI TSUKl; GY AKU TSUKl;

59
URAKEN; KlTZAMI TSUKl -GY AKU TSUKl; GY AKU TSUKl -URAKEN.
Exercitiul 5
a) denumirea tehnicii : Tehnici de picior pentru precizie :
b) poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor; d) durata: 35 secunde;
e) tempo: 50 % (1), 75 % (2), 100 % (3);
f)număr de serii : 3 serii a. 50 repetări;
g) pauză : 45 secunde (activă -elongații);
h) formația de lucru : pe două rânduri față în față;
i) descrierea tehnicii : din poziția de KAMAE, tori execută tehnici de
picior la nivel CHUDAN și JODAN, uke fiind în poziție de KAMAE permanent.
Tehnicile se execută în punctele stabilite cu precizie cât mai aproape de țintă tară a
atinge partenerul.
Exemple de tehnici de picior : MAEGERI; MA W ASHI GERI ; URA MA
W ASHI GERI; USHIRO GERI.
Exercitiul 6
a)denumirea tehnicii : Combinatii de braț si picior pentru precizie ;
b)poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d)durata : 30 secunde;
e) tempo : 50 %(1), 75 % (2), 100 %(3);
f)serii: 3 serii a 40 repetă ri;
g) pauză : 60 secunde (activă -streching -NOGARE);
h) formația de lucru : pe două rânduri față în față;
i) descrierea tehnicii : din poziția de KAMAE, tori execută combinații de
braț și picior, altemând atât nivelul de atac JODAN sau CHUDAN cât și tehnicile
de braț și picior,astfel încât se realizează surprinderea lui tori. Uke este în poziție
de KAMAE pe post de țintă. Combinația se execută cu precizie,rapid fără a atinge
partenerul.
Exemple de combinații de braț și picior: GY AKU TSUKI -MA W ASHI

60
GERI; GY A KU TSUKI -URA MA W ASHI GERI; KITZAMI TSUKI -GY AKU
TSUKI -MA W ASHI GERI; MAE GERI -MA W ASHI GERI -GY AKU TSUKI;
GY AKU TSUKI -URAKEN -GY AKU TSUKI.

III.2.3. DESCRIEREA EXERCI ȚIILOR DE REZISTEN ȚĂ

Din perspectiva specificității rezistenței, întâlnim:
A. rezis tență generală;
B. rezistență specifică.

A. EXERCIȚII PENTRU REZISTENȚA GENERALĂ:
Exercitiul 1
a)denumirea tehnicii: Alergare 1500 m;
b) poziția inițială: start din picioare;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durata: 4 minute;
e) tempo: 75 %;
f) număr de serii: 3 serii;
g) pauză: 90 secunde (activă -streching -NOGARE);
h) formația de lucru: alergare de grup pe stadion;
i) descrierea tehnicii: Alergare în grup compact cu intensitate medie
constantă, respectând metodica din atletism.
Exercitiul 2
a) denumirea tehnicii: Alergare 1500 m în teren variat
b) poziția inițială: start din picioare;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)d) durata: 5-6 minute;
e) tempo: 75 %;

61
f) număr de serii: 3 serii; g)
g) pauză: 90 secunde;
h)formația de lucru: grup compact;
i) descrierea tehnicii: alergare cu respectarea metodicii din atletism pentru
distanța de 1500 m.
Exercitiul 3
a)denumirea tehnicii: Alergare de trepte;
b)poziția inițială: start din picioare;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durata: 30 secunde;
e) tempo: 75 %;
f)număr de serii: 5 serii a 60 trepte;
g)pauză: 60 secunde (streching -NOGARE);
h) formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii: plecare la 10 secunde pentru fiecare serie de 3
subiecți cu intensitate constantă.
Exercitiul 4
a)denumirea tehnicii : Alergare cu pas sărit
b)poziția inițială: start din picioare;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durata: 40 secunde;
e) tempo: 75 %;
f) număr de serii: 5 serii a 500 m;
g)pauză: 60 secunde (streching -NOGARE);
h) formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți cu plecare l a interval de
10 secunde, câte doi;
i) descrierea tehnicii: alergare cu pas sărit pe distanța stabilită,
respectându – se tehnica pasului sărit pe toată distanța propusă.
Exercitiul 5
a) denumirea tehnicii: Sărituri cu coarda;

62
b) poziția inițială: specifi că săriturii cu coarda;
c) semnalul de plecare: sonor;
d) durata: 3 minute;
e) tempo: 75 %;
f) număr de serii: 4 serii; g) pauză: 60 secunde;
h) formația de lucru: grupul de 5 -7 subiecți vor executa serii de exerciții
în circuit, cu pauză de 3 minute după e xecutarea fiecărui circuit;
i) descrierea tehnicii : exercițiile, vor fi executate cu intensitate de 75%
urmărindu -se activitatea de rulare a exercitiilor de circuit.

B. EXERCIȚII PENTRU REZISTENȚA SPECIFICĂ
Exercitiul 1
a)denumirea tehnicii : Combinații de b raț si picior:
b)poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d)durata : două minute;
e) tempo : 75 %;
f)număr de serii : 3 serii a 60 de repetări;
g) pauză : 60 secunde activă (streching -NOGARE);
h) formația de lucru : pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descr ierea tehnicii : combinațiile care au fost prezentate la exercițiile de
viteză și îndemânare executate în tempo mediu (75%) pe distanțe lungi de 30 -40
pași.
Exercitiul 2
a)denumirea tehnicii: Luptă liberă cu 2 -3 adversari, consecutivi;
b)poziția inițială : KA MAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d)durata : 10 minute;
e) tempo : 75 %;
f)număr de serii : 2-3 serii;

63
g)pauză : 20 secunde;
h) formația de lucru : perechi;
i) descrierea tehnicii : perechi de doi luptători, cu schimbarea partenerului
sau cu același partener. Se ex ecută luptă liberă în regim de concurs.
Exercitiul 3
a)denumirea tehnicii: Tehnici de braț și pi cior executate la sacul de box
b)poziția inițială: KAMAE;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durată: două minute;
e) tempo: 75 %;
f)număr de serii: 3 serii;
g)pauză: 60 se cunde;
h) formația de lucru: exerciții executate în sistem circuit;
i) descrierea tehnicii: tehnicile se execută în combinații de 2 -3, altemând
loviturile de braț și picior în succesiune logică conform combinațiilor aplicabile în
competiții.

64
III.2.3 . DESCRIEREA EXERCI ȚIILOR DE . FOR ȚĂ

Forța implică două subcategorii:
A. Forța generală;
B. – Forța specifică.

A. EXERCIȚII PENTRU FORȚA GENERALĂ
Exercitiul 1
a) denumirea tehnicii: Exerciții pentru pectorali și brațe: flotări;
b) poziția inițială: poziția specifică flotărilor;
c) semnalul de plecare: sonor;
d) durata: 20 secunde;
e) tempo: 75 %;
f) număr de serii: 3 serii a 30 repetări;
g) pauză: 60 secunde;
h) formația de lucru: două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : se execută în regim de viteză, având coatele lipit e
de trunchi, brațele au contact cu solul prin palme sau cu pumnii.
Exercitiul 2
a) denumirea tehnicii : Tractiuni la bară fixă;
b) poziția inițială : atârnat la bară fixă;
c) semnalul de plecare : sonor;
d) durata: 20 secunde;
e) tempo : 75 %;
f)număr de seri i: 3 serii a 15 repetări;
g) pauză : 45 secunde;
h) formația de lucru : circuit de 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : exercițiile se vor executa în mai multe variante:
supinație, pronație, mixt (un braț supinație și unul pronație) sau tracțiuni la ceafă
(cu priză depărtată sau apropiată).

65
Exercitiul 3
a)denumirea tehnicii : Flotări la paralele;
b)poziția inițială : stând în brațe, vertical, suspendat;
c) semnalul de plecare : sonor;
d)durata : 20-30 secunde;
e) tempo : 75 %;
f)număr de serii: 3 serii a 15 repetări;
g)pauză: 30 secunde;
h) formația de lucru : circuit de 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : exercițiile se vor executa cu coborârea corpului prin
flexia brațelor pe lângă corp.
Exercitiul 4
a)denumirea tehnicii : Genoflexiuni;
b)poziția inițială : SHIZEN -TAI;
c) semn alul de plecare: sonor;
d)durata: 30 secunde;
e) tempo: 75 %;
f)număr de serii: trei serii a 50 de repetări;
g) pauză: 30 secunde (activă -extensii -NOGARE);
h) formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii: exercițiile se execută având tălpile paralele și
coborând bazinul la maxim.
Exercitiul 5
a)denumirea tehnicii: Dezvoltarea mușchilor abdominali (lucru la plan
înclinat);
b)poziția inițială: întins pe bancă, în plan înclinat;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durata: 45 secunde;
e) tempo: 75 % ;
f)număr de serii: 3 serii a 50 repetări;

66
g)pauză: 60 secunde (activă -extensii);
h) formația de lucru: circuit de 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii: exercițiile se execută respectând pozițiile inițiale și
finale pe toată durata seriei.
Exercitiul 6
a) denumirea tehnicii: dezvoltarea musculatur ii abdominale -lucru la
spalier.
b) poziția inițială: stând suspendat în brațe cu spatele la
spalier, fără sprijin pe sol;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durata: 90 secunde;
e) tempo: 75 %;
f) număr de serii : 3 serii a 25 repetări;
g)pauză : 60 secunde, pasivă;
h) formația de lucru : circuit de 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : exercițiile se execută ridicând picioarele întinse,
circular, până la atingerea cu vârful degetelor a spalierului. Coborârea picioarelor
se va face lent.
B. Exerciții pentru forța specifică
Exercitiul 1
a)denumirea tehnicii : Tehnici de braț cu greutăți atasate;
b)poziția inițială : SHIZEN -TAI;
c) semnalul de plecare : sonor;
d)durată : 60 secunde;
e) tempo : 75 %;
f) număr de serii : 3 serii a 100 repetări ;
g)pauză : 45 secunde (pasivă -NOGARE);
h) formația de lucru : pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii : se execută tehnicile având greutăți de 500 gr. pe
fiecare brat.

67
Exemple de tehnici de braț: CHOKUTSUKI; URAKEN; GY AKU
TSUKI (din KAMAE).
Exercitiul 2
a)denumirea tehnicii : Tehnici de braț cu atasare de corzi elastice;
b)poziția inițială : KAMAE;
c) semnalul de plecare : sonor;
d)durata: 60 secunde;
e) tempo: 75 %;
f)număr de serii: 3 serii a 100 repetări;
g)pauză: 60 secunde;
h) formația de lucru: circuit de 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii: se execută tehnicile specifice utilizând corzile
elastice (a se vedea anexele).
Exemple de tehnici de braț: KITZAMITSUKI; URAKEN; GY AKU
TSUKI
Exercitiul 3
a)denumirea tehnicii: Genuflexiuni cu tehnici de pici or;
b)poziția inițială: SHIZEN -TAI;
c) semnalul de plecare: sonor;
d)durata: 60 secunde;
e) tempo: 75 %;
f)număr de serii: 3 serii a 50 repetări;
g)pauză: 60 secunde (activă -streching);
h) formația de lucru: pe două rânduri a 5 subiecți;
i) descrierea tehnicii: tehnicile se execută în momentul extensiei
picioarelor, executând tehnica complet, cu revenire în poziția de plecare.
Exemple de tehnici de picior: MAEGERI; MA W ASHI GERI; YOKO
GERI.
Exercitiul 4
a) denumirea acțiunii: Tehnici de picior cu greutăți ad iționale;

68
b)poziția inițială: KAMAE;
c) semnalul de plecare: sonor;
d) durata: 45 secunde; e) tempo: 75 %;
e) număr de serii: 3 serii a 25 repetări cu stângul, 25 repetări cu dreptul;
f) pauză: 60 secunde (streching -NOGARE); h) formația de lucru: circuit
de 5 subi ecți;
g)descrierea tehnicii: tehnicile se execută cu greutăți de la 500 g -1000 g
pentru fiecare picior, cu schimbarea alternativă a picioarelor prin săritură.
Exemple de tehnici de picior: -MAEGERI;

69
CONCLUZII

Consultand literatura de specialitate , studiind materialul bibliografic ,
rezultatele obtinute la testari si competitii am ajuns la urmatoarele concluzii:
1) În orice sport de performanta ,si in judo , pentru obtinerea unor
performante trebuie lucrat la un nivel ridicat al tuturor calitatilor motri ce,in
corelare cu factorii antrenamentului , in mod deosebit cu accent pe calitatea motrica
rezsitenta , sub toate formele ei de manifetsre in judo.
2) În procesul de pregatire trebuie acordata o atentie deosebita asupra
factorilor antrenamentului sportiv (fizi c, tehnic , tactic )dezvoltarii rezistentei in
regim de viteza , stiut faptul ca un meci intr -o poate dura intre3 -4 minute de lupta
efectiva ,iar in cursul unei sigure zile de concurs sportuvl judoka poate sustine 4 -6
meciuri. Deci pe parcursul unei zile de co ncurs el trebuie sa aiba aceea capacitate
fizica dea executa pe fond de oboseala , in viteza maxima , si aici putem aimnti
importantul rol pe carwe al are in judo viteza de executie si vitezea de repetitie
ambele pe fond de rezistenta. Dar nu putem vorbi num ai de de acea rezistenta
fizica si de o rezistenta a sistemului nervos ,pe fond de oboseala , care trebuie sa
faca fata tuturor factorilor perturba adversarul specifici concursurilor si
competitiilor cu miza (pentru intrarea in cap de serie, pentru ocuparea lo cului
3,pentru meciuriole de recalificari). In acele momente sportivul are nevoie de o
gandire logica , rapida , capabil sa gaseasca solutia optima oentru situatiile aparute,
sa foloseasca momentul oportun declansarii atacului ,contraatacului , blocaje
eschive , fente , toate avans un singur scop – victoria;
3) Trebuie sa se asigure atentie efortului si mai ales dozarii acestuia in
lucrul cu juniorii II , avanf in vedere particularitatile functionale si somatice
specifice varstei.
4) Pe intreaga perioada de pregatire est e bine sa fie supravegheat modul
de functionarea unor indici fiziologici , fracventa cardiaca , tensuinea cardiaca,
frecventa respiratorie , capacitatea vitala , greutatea corporala , in general starea de
sanatate a sportivului , care este hataratoare pentru toa te perioadele de pregatire.

70
GLOSAR TERMINOLOGIC

1. Atemi Lovitură
2. Dojo Sală cu tatami.
3. Gatame A controla
4. Guruma Roată.
5. Hajime Începe ți.
6. Hidari Stânga.
7. Ichi Unu
8. Ippon 10 puncte , punct,victorie.
9. Jigoro Kano Fondator Judo
10. Judo Calea blâ ndă.
11. Judogi Kimono , Costum de judo.
12. Judoka Persoană, sportiv care practică judo.
13. Kata -Gruma Procedeu de bra ț si umăr.
14. Ko Lectură,studiu.
15. Komi A trage.
16. Kuzushi Dezechilibrare.
17. Kyo Grupă.
18. Mate Vă opri ți.
19. Midgi Dreapta.
20. Morote Cu am bele mâini.
21. Morote – Gari Procedeu de bra ț.
22. Nage A arunca,a proiecta.
23. Nage – Komi Intrări repetate la un pocedeu cu proiectare.
24. Ne – Waza Luptă la sol.
25. Obi Centură.
26. Osae – Waza Tehnică la sol.
27. Osaekomi Fixare.
28. Randori Antrenament fă ră aplicarea regulamentului
29. Sensei Profesor.
30. Tori Cel care execută.
31. Uke Cel căruia i se execută.
32. Yoshi Continua ți.

71
BIBLIOGRAFIE
1. Adrian Dragnea ,(2008), Pregătirea sportivă teoretică , Editura CD Press.
2. Alexe N., 1993, Antrenamentul sportiv mo dern, Editura Editis, Bucuresti.
3. Avram,Ioan L, (1971), Judo, Editura Stadion.
4. Avram,Ioan L,( 1977), Judo , Editura Sport -Turism.
5. Bocioacă, L. – Analiza curbei forță -timp in judo, Sesiunea anuală de comunicări
științifice, ANEFS, București, 2001.
6. Bocioacă, L . – Bioenergetica și schimburile cardio -respiratorii in judo,
7. Bocioacă, L . – Puterea in judo, Ed. BREN, București, 2003.
8. Bogdan C – Judo.Bazele antrenamentului. Arad, 1995
9. Bordea C., 1999, Pregatirea tehnica a tinerilor judoka pe baza perfectionarii
functi ei de echilibru.
10. Bota C., 2000, Ergofiziologie, Editura Globus, Bucuresti.
11. Brian N. Watson,( 2008), Judo memoirs of Jigoro Kano, Editura Trafford Publishing.
12. Coche Jean -Paul, Jean -Francois Renault – Judo la technique, la tactique,
l’entrainement. Paris, Edi tura Reobert Laffont, 1975
13. Colibaba E.D.,Bota I. Teoria si metodica antrenamentului sportive, jocuri sportive,
Bucuresti 1995.
14. Demeter A., 1972, Fiziologia sporturilor, Editura Stadion, Bucuresti.
15. Dragan I., 1982, Medicina sportive, Editura Sport – Turism, Bucuresti.
16. Dragnea A., 1977, Antrenamentul sportiv, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti.
17. Epuran M., 1982, Ghidul psihologic al antrenorului, Editura MEI / IEFS, Bucuresti.
18. F.F.J.D.A . – Bulletin of the Association for the Scientific Studies on Judo K odokan – vol.
III, 1969, vol. IV, 1972, vol. V, 1978
19. F.F.J.D.A . – Corso di Lezioni. Roma, Academia Națională de Judo
20. F.F.J.D.A . – Kodokan Judo. Tokyo, Editura Kodanska, 1963
21. Florian.F. (1972) , Judo de la centura albă la neagră , Editura Militară.
22. FRJ, 200 2, Documente si regulamente.
23. FRJ, 2005, Documente si regulamente.
24. H.Hausenne , (1962), Le judo. Les editions de la table ronde, Paris,
25. Hantau I. – Judo. Curs pentru specializare. Partea II. București, 1980.
26. Hantău I.( 1998), Pregătirea fizică și tehnică, Ed itura Universității din Pitești.
27. Hantau I., 1980, Judo curs pentru specializare M.E.I. I.E.F.S. Bucuresti.
28. Hantau I., 1989, Instruirea copiilor si juniorilor, Editura IEFS, Bucuresti.
29. Hantău, I. – Structura antrenamentului la judo, Ed. Printech, București,
30. Hantău, I., Bocioacă, L . – Antrenamentul in judo, Ed. Univ. Pitești, 1998.
31. Henri C. – Le Judo. Paris, Editura Noel, 1974
32. Hikoichi Aida (1956 ), Le judo. Paris , Editura Chiron
33. Inogai T, Habersetzer R, (1983),Judo pratique. Paris , Editura Amphora.
34. Inokuma Isao,Sato Nobuyuki, (1980), Best Judo.Tokyo, Editura Kodansha
International.
35. Ioan L.Avram, Anton Muraru, (1970) , Judo, Editura Sport -Turism.
36. Ion Avram, (1969), Judo, Editura CNEFS.
37. Jean Pujol, (1963),Judo Moderne,Editura ,,La Diane Francaise”, Nice.
38. Kazu zo Kudo, (1968), Dynamic Judo.Throwing Techniques, Editura Dai Nippon
Printing Co Ltd, Tokyo.
39. Luis Robert,( 1964),Le Judo, Editura Gerard & Co Belgique.
40. Mazilu V., Wilk E., Focsaneanu A., 1973, Selectia copiilor si juniorilor in vederea
pregatirii lor pentr u activitatea sportive de performanta, Editura CNEFS,
Bucuresti.

72
41. Munteanu N., 1970, Baza selectiei sportive in scoala, Editura Educatie Fizica si
Sport, Bucuresti.
42. Muraru A. (1975), Lectii de judo, Editura Sport -Turism.
43. Muraru. A, (1985) , Judo, Editura Sp ort-Turism.
44. Muraru.A. , (1988) , Judo pregătirea juniorilor, Editura Sport -Turism.
45. Rabolu Emilian, (2008),Strategii metodologice privind instruirea juniorilor în judo, Teză
de doctorat – Pitești.
46. Radut C., 1967, Criterii de selectie, Editura CNEFS, Bucurest i.
47. Robert Lasserre, (1954), Judo.Manuel pratique. Paris , Editura Chiron.
48. Stelian Ștefănuț, (1983), Judo.Antrenamentul sportiv în judo, Editura Scrisul Românesc.
49. Tadao Otaki, Donn F.Draeger (1965), Judo for Young Men, Editura Kodansha
International Ltd Toky o.
50. Tudor O. Bompa 2003 Totul despre pregatirea tinerilor campioni, Editura EX
Ponto Bucuresti.
51. Tudor O. Bompa, 2002, Periodizarea: Teoria si metodologia antrenamentului.
Editura EX Ponto Bucuresti.
52. V.Popovici , (1972) , Judo.Centurile colorate, Editura Sta dion.
53. Vlad -Grigore Lascu , Vasile Gotelet , (1981) , Judo.Tehn ici de luptă la sol, Editura
Sport -Turism.