Școala Tehnică Postliceală „Henri Coandă” Constanța PROIECTPROIECT FARMACOTERAPIA DEPRESIEIFARMACOTERAPIA DEPRESIEI Îndrumător: Prof. ȘTEFAN DOINA… [621737]

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
Școala Tehnică Postliceală „Henri Coandă”
Constanța
PROIECTPROIECT
FARMACOTERAPIA DEPRESIEIFARMACOTERAPIA DEPRESIEI
Îndrumător:
Prof. ȘTEFAN DOINA
Absolvent: [anonimizat], 2012
1

MOTTO:
“ Eu nu te intreb de ce rasă ești, nici de ce religie, ci numai
de suferințele tale … trebuie să dau ajutor oricărei ființe în suferință,
fără să mă intereseze rangul, averea, vârsta, frumusețea, inteligența
sau dacă este chinez ori barbar, prieten sau dușman”.
SUEN SEU MO (sec. al VII – lea)
2

MOTIVAȚIE
Orice asistentă încadrată în muncă trebuie să știe că are responsabilități precise, și
anume: responsabilitate disciplinară, administrativă, etică, juridică și că, indiferent de formă,
responsabilitatea asistentului farmacist este publică, deschisă, solidară cu a întregului corp
medical. Responsabilitatea este în același timp personală, individuală, antrenând neliniștea,
remușcările, satisfacțiile, dezacordul sau acordul cu sine însăși și credința în viața profesională
și socială.
Atât responsabilitatea publică, cât și cea intimă, au ca sursă conștința moral-
profesională și grija pentru bolnav. Dragostea pentru om implică din partea asistentului
farmacist o mare exigență pentru muncă, comportare, o atitudine critică față de lipsuri și
dorința de slujire nelimitată a omului suferind. Apărarea vieții și sănătății implică, competență,
prudență și atenție maximă.
Competența înseamnă pregătire profesională și aceasta este incompatibilă cu vanitatea
și orgoliul, cu refuzul colaborării. Munca într-o farmacie nu poate fi efectuată azi în afara
echipei, ca virtute a colegialității este necesar ca fiecare membru să-și cunoască îndatoririle și
răspunderile, să evite riscul, să depersonalizeze sau să diminueze răspunderea proprie.
Având cunoștințele necesare, căpătate în timpul celor trei ani de studiu, mă pot
considera util acordând în orice moment cel mai mic ajutor și pentru prevenirea unor
complicații care pot fi fatale bolnavului.
Deoarece am avut posibilitatea să urmez cursurile acestei școli, țin să aduc mulțumiri
celor care ne-au creat condiții corespunzătoare de studiu în acești trei ani la nivelul cerințelor
actuale.
3

CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………… …..pag 5
CAP I. Inhibitori neselectivi ai recaptarii monoaminelor…………………….14
CAP II. Inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei…………………………..41
CAP III. Alte antidepresive……………………………………………………….62
CAP IV. Inhibitori de monoaminoxidază… ……………………………………………….65
CONCLUZII………………………………………………………………80
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………….81
4

INTRODUCERE
Farmacologia este știința care studiază diferite aspecte legate de medicament, ca:
originea, compoziția, proprietățile fizico-chimice, traseul substanțelor medicamentoase de la
ingerare până la eliminare, efec tele farmacodinamice, indicații terapeutice, reacții adverse,
contraindicații, cât și alte aspecte legate de farmacografie și manipularea medicamentului.
Etimologic: cuvântul farmacologie derivă de la cuvintele din limba greacă:
pharmacon = medicament, leac, remediu etc.
logos = știință, învățătură
Istoric
Interesul pentru tratarea diferitelor afecțiuni a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri.
Timp de milenii, actul terapeutic se baza pe empirism. Ideea obținerii principiului activ dintr-
un produs vegetal, substanță responsabilă de efectul farmacodinamic a apărut în perioada
experimentală și a fost emisă pentru prima dată de Paracelsius ( sec. XV-XVI d. Hristos). După
această perioadă a urmat perioada științifică, în care s-a dezvoltat în mod deosebit: chimia,
industria chimică, sintetizându-se noi substanțe chimice, astfel încât problemele legate de
medicament s-au pus într-o nouă conjunctură. Preocuparea inițială a fost obținerea unor
produse tipizate bine dozate, cu fișe tehnice de preparare și control bine puse la punct. O
deosebită dezvoltare în domeniul medical și farmaceutic a avut loc începând cu secolul XIX.
În decada a VI-a a secolului XX au apărut multe medicamente noi. O parte din aceste
medicamente, nefiind studiate corespunzător, au dat reacții adverse nebănuite. Ca urmare
acestui fapt, se dezvoltă noi ramuri ale farmacologiei, și anume: farmacocinetica,
farmacodinamia, farmacotoxicologia farmacoepidemiologia etc., cât și o nouă disciplină de
graniță între tehnologia farmaceutică și farmacologie, disciplină numită Biofarmacia (1961).
Odată cu dezvoltarea intensă a științelor biologice (mai ales în ultimii 15 ani) a avut loc o
dezvoltare deosebită a farmacologiei, atât din punct de vedere al ramurilor cu caracter
fundamental, cât și a celor cu aspect aplicativ. Astfel, mai ales în ultimii ani, s-au pus la punct o
5

serie de aspecte legate de farmacologia generală, discipilnă care împărțită în mai multe ramuri,
fiecare din ele studiind aspecte importante atât cu caracter fundamental cât și aplicativ.
Noțiuni generale despre medicament. Substanță medicamentoasă.
Formă farmaceutică.
Definiție
Substanța medicamentoasă este o structură chimică capabilă să producă un efect
farmacodinamic.
Forma farmaceutică este modul de prezentare a unei substanțe medicamentoase
asociată cu substanțe auxiliare potrivite cu scopul de a fi administrată pe o anumită cale în
interes terapeutic.
Medicamentul este o substanță medicamentoasă, o formă farmaceutică sau un produs
tipizat care se poate administra în interes terapeutic după o anumită posologie.
Din punct de vedere chimic, medicamentul nu se poate delimita net de alte substanțe cu
semnificație biologică, ca de exemplu de:
aminoacizi, glucide, săruri minerale și alte componente ale alimentelor care se folosesc
uneori ca medicamente;
substanțe biologice endogene cum sunt: hormonii, enzimele, diferiți mediatori chimici
care se utilizează uneori ca medicamente.
Un alt aspect care trebuie luat în calcul în cazul medicamentelor este doza care poate
să producă un efect farmacodinamic. La doze mari, medicamentele pot deveni toxice.
Substanțele toxice sunt produse cu scopul de a provoca tulburări funcționale sau chiar
moartea organismului după administrare. Ținând cont de acest aspect, administrarea
medicamentelor necesită o atenție deosebită.
6

DEPRESIA
MOTTO
“Asistența primarã este cea dintâi în contact cu oamenii. Integrarea
sãnãtãții mentale în asistența primarã este cel mai trainic mod de a
asigura accesul populației la îngrijiri de sãnãtate mentalã, atunci când
aceasta are nevoie de ele. Astfel, serviciile de sãnãtate mentalã se
apropie de oameni, permițând familiilor desfãșurarea normalã a vieții și
activitãții zilnice. De asemenea se evitã costurile indirecte necesare
accesãrii unui specialist aflat la o mai mare distanțã. Îngrijirile de
sãnãtate mentalã oferite în asistența primarã, micșoreazã stigmatul și
discriminarea și îndepãrteazã riscul violãrii
drepturilor omului.”
Organizația Mondialã a Sãnãtãții,
Organizația Mondialã a Medicilor de Familie.
Integrarea sãnãtãții mintale în asistența primarã.
Geneva, OMS, 2008
Depresia este foarte frecventă. Poate să apară în viața oricui, indiferent de vârstă.
Depresia (în latină – inhibiție, tristețe) este o afecțiune psihică, caracterizată printr-o perturbare
serioasă a echilibrului emoțional și o diminuare considerabilă a calității vieții, pe o perioadă
lungă de timp (activitatea profesională, relațiile personale etc.). Depresia este o problemă de
sănătate publică majoră care ne afectează, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe toți, cel
puțin o dată în viațǎ. Ea ocupă locul doi pe lista celor mai întâlnite afecțiuni medicale, fiind
depășitǎ doar de hipertensiunea arterială. Se estimează că cel puțin unul din zece pacienți care
se prezintă la medic suferă de depresie. Din nefericire, majoritatea cazurilor rămân nerezolvate.
Constituind o problemă majoră de sănătate publică, această durere morală, psihică
este deosebit de intensă, asociindu-se în general cu anxietatea. Pacientul depresiv trăiește cu
impresia de neputințǎ, de inutilitate, de fatalitate disperată, de culpabilitate și adesea tinde să se
auto deprecieze și de asemenea pot apărea gândurile de suicid ce pot fi finalizate.
7

Depresia este un fenomen răspândit pe întreaga planetă și de aceea mulți oameni de
științǎ au fost și sunt preocupați de studiul acesteia. În literatura de specialitate depresia este
definită ca fiind o „maladie mentală caracterizată printr-o modificare profundă a stării timice, a
dispoziției, în sensul tristeții, al suferinței morale și încetinirii psihomotorii” (J. Postel, p.178).
Această stare de dispoziție poate fi determinată de diverse cauze (atât biologice, cât și
psihologice), cele mai frecvențe fiind: tulburări la nivelul neurotransmițătorilor, travaliul
doliului, lipsa afecțiunii în copilărie, eșecul profesional, viața de cuplu nesatisfăcătoare sau
lipsa unei relații de cuplu, absența unui suport social, tulburări depresive sau alcoolism în
familie, lipsa stimei de sine pe o perioadă lungă de timp, etc. Toate acestea conduc la un
comportament dezadaptativ (neglijarea aspectului fizic, lipsa interesului și a sentimentului
plăcerii, slabă capacitate de concentrare, indecizie, autocritică, tendințǎ de retragere,
culpabilitate, tulburarea somnului), implicit la degradarea personalității. Conceptul de depresie
este întâlnit într-o varietate de domenii cum ar fi: psihiatrie, farmacologie, neurofiziologie,
fiziopatologie, psihanalizǎ, teoria cognitiv-comportamentalǎ. Deoarece această lucrare tratează
tema ameliorării depresiei prin metoda terapiei, relatez punctele de vedere ale psihanaliștilor și
cognitiv-comportamentaliștilor cu privire la tulburarea de dispoziție.
Pentru psihanaliști depresia poate fi comparată cu travaliul doliului care nu se
realizează, Eul se identifică cu „obiectul pierdut”, luând pe seama să sentimentele ambivalente
(cel de dragoste și mai ales de ură) fațǎ de obiect. S. Freud în “Doliu și melancolie” (1915)
spune că „umbra obiectului cade astfel pe Eu, care poate fi în acest caz judecat de o instanțǎ
specială ca un obiect abandonat. În felul acesta, pierderea obiectului se transformă într-o
pierdere a Eului, iar conflictul dintre Eu și persoana iubită se transformă într-o sciziune între
critică Eului și Eul modificat prin identificare”. Astfel, depresivul trebuie să înfrunte o pierdere
imaginară și își adresează sieși agresivitatea și reproșurile destinate în mod firesc obiectului
pierdut.
Cognitiviștii G. A. Kelly și A. T. Beck înțeleg depresia ca fiind o perturbare a
proceselor cognitive (stilistic, semantic și logic) spunând că acestea sunt inadecvate și
afectează trei domenii: Eul, lumea exterioară și viitorul, care, la rândul lor perturbǎ
reprezentările legate de ele. Celor trei procese cognitive le corespund erori particulare:
inferențe arbitrare (elimină explicațiile plauzibile), abstracții selective (concentrează atenția
asupra unui detaliu luat din afara contextului), generalizări abuzive, supra sau subestimări și
8

denumiri inadecvate. Pacientul trebuie să își corecteze concepțiile eronate, distorsiunile și
ipotezele dezadaptative cu scopul de a corecta viziunea inadecvată a evenimentelor și a Eului.
Fiecare din aceste abordări contribuie la eficiența tratamentului pacientului depresiv,
și în funcție de acesta trebuie aleasǎ metoda propice pentru vindecarea sa.
Depresia reprezintă o trăire de suferință și tristețe profundă. Aceasta afecțiune
influențează apetitul pacienților, somnul și părerile lui asupra lumii în general. Depresia este
mai mult decât o dispoziție proastă de moment, mai mult decât o stare de rău care poate fi
învinsă prin dorința de a trăi. Persoanele care suferă de depresie nu pot, pur și simplu, să facă
față situației, să treacă peste ceea ce este rău și să se simtă bine. Fără tratament simptomele pot
să dureze săptămâni, luni sau chiar ani.
Nu există un răspuns clar la întrebarea despre cauzele depresiei. Depresia este de obicei
declanșată de o combinație de factori biologici, psihologici și factori din mediu. Unele trăsături
psihologice pot crește vulnerabilitatea față de depresie. Persoanele care au o părere proastă
despre ei, o viziune pesimistă asupra lumii sau care sunt expuși la stres au un risc mai mare de
a dezvolta o depresie. Stările depresive pot fi declanșate de pierderi importante, de afecțiuni
cronice, de dificultăți de relație sau financiare sau de schimbări nefavorabile apărute în viață.
Pacienții care suferă de depresie trăiesc de obicei o stare de îngrijorare și de tristețe. Ei se simt
nefericiți, lipsiți de ajutor și abandonați. Ei sunt nemulțumiți de lucrurile din jurul lor și nimic
nu-i poate face fericiți. Alte semne ale depresiei sunt: lipsă sau scăderea apetitului, perturbări
ale somnului (dificultăți de adormire, trezire matinală, somn neodihnitor sau chiar coșmar),
pierderea interesului pentru lumea exterioară, lipsa de putere și de entuziasm, oboseala
constantă, sentimente de inutilitate și neajutorare, gânduri de suicid și moarte, sentimente de
vinovăție.
Simptomele depresiei :
§Tristețe continuă, teamă puternică, neliniște, sentimentul de deșertăciune
§Lipsa de speranță, pesimism, trecutul și viitorul sunt văzute în culori întunecate
§Sentimente de vinovăție, părere de sine proastă, neajutorare
§Pierderea plăcerii pentru activități care-i aduceau bucurie și plăcere, inclusiv viața
sexuală
9

§Tulburări de somn: trezirea matinală cu sentimentul de teamă și stupoare; îmbunătățire
ușoară a dispoziției spre seară
§Pierderea apetitului și scădere în greutate
§Scăderea energiei, dinamismului; oboseala și senzația de lentoare
§Gânduri despre moarte, sinucidere și chiar tentative de suicid
§Neastâmpăr, neliniște, iritabilitate
§Dificultăți de concentrare, memorare și în luarea deciziilor
Uneori pacienții cu depresie pot prezenta multe semne de rău fizic. Plângerile cele mai
frecvente sunt: dureri de cap, amețeli, disconfort gastric sau toracic, dureri articulare,
constipație sau diaree, perturbări menstruale, scaderea performantelor sexuale.
Tipuri de depresie
Depresie reactivă
Se pare că depresia reactiva este cel mai obișnuit tip de depresie. Aceasta este declanșată de
un eveniment traumatic, dificil sau stresant al vieții. Persoanele afectate se simt rău, nervoase,
anxioase sau chiar furioase. Acest tip de depresie mai poate apărea după o perioadă prelungită
de stres și chiar la mult timp după sfârșitul acestei perioade. Cauzele variază enorm de la o
persoană la alta, fiind vorba uneori de schimbarea locuinței sau de pierderea unui părinte în
copilărie până la incapacitatea de a realiza ceva o lungă perioadă de timp, o pierdere grea sau
un divorț.
Depresia endogenă
Acest tip de depresie nu este întotdeauna cauzat de un eveniment stresant din viață, ci mai
repede poate fi vorba de un dezechilibru al reacțiilor chimice ale creierului. Acest tip de
depresie apare cel mai adesea din cauza problemelor legate de familie.
Depresia maniacă
Cel puțin o persoană dintr-o sută va experimenta genul acesta de depresie cel puțin o
dată în viața ei. Acest tip de depresie – cunoscută și că depresia bipolară – este foarte diferită de
toate celelalte tipuri de depresie. În afară sentimentului de nefericire care o urmărește tot
timpul, persoana afectată experimentează o creștere exagerată de energie și stări de exaltare
10

urmate de scăderi bruște și de disperare cumplită. Aceste urcușuri și coborâșuri de stare pot
dura chiar și câteva luni la rând. De asemenea, persoanele afectate pot suferi de deziluzii și
halucinații – văd și aud lucruri care nu există. Cei mai mulți din cei afectați de acest tip de
depresie suferă de aceasta în adolescență și în jurul vârstei de 20 de ani. Ca și în cazul
celorlalte tipuri de depresie, se poate da vina pe un întreg amestec de factori fizici și de
ambient. Nu s-a confirmat că ar exista vreo legătură cu determinarea genetică; dacă unul din
părinți suferă de această afecțiune, există șanse de 10% că această boală să vă afecteze.
Depresia post-natala
Aceasta este o foarte bine cunoscută formă de depresie care afectează între 10 și 20%
dintre femeile care dau naștere unui copil. A nu se confunda cu o altă afecțiune denumită
"baby-blues" – o scurtă perioadă de timp de nefericire care apare la trei sau patru zile după
naștere. Aceasta afecțiune poate provoca un plâns inexplicabil și sentimentul de singurătate
pentru câteva zile de la naștere. Depresia post-natala este o afecțiune cu mult mai serioasă care
apare după două sau chiar trei săptămâni de la naștere și care se dezvoltă încet, ceea ce face să
fie foarte greu de diagnosticat. De asemenea, poate fi foarte dificil chiar și pentru mama să își
dea seama că suferă de depresie, ceea ce îngreunează cu mult situația. Acest tip de depresie
este cauzat de un dezechilibru hormonal în creier.
Tulburări afective de sezon
Acest tip de depresie apare odată cu apropierea iernii și se pare că se datorează lipsei de
lumină a zilei în lunile de iarnă. Această lipsă de lumină a zilei limitează producerea
serotoninei, un hormon al fericirii produs de creierul nostru, provocând sentimente de
nefericire. Acest tip de depresie poate fi tratat cu terapie prin lumina.
Datele statistice arata ca două din trei persoane suferind de depresie nu au primi
diagnosticată. Depresia se poate trata .
Este foarte important ca pacientul să privească depresia că pe oricare altă boala.
Schimbările frecvente de dispoziție, chiar în cursul aceleași zile, starea de slăbiciune,
somnolenta sau oboseala apărută la eforturi mici, iritabilitatea, perturbări ale somnului sau
apetitului, ca și senzațiile inexplicabile de disconfort sau durere apărute la nivelul diferitelor
părți ale corpului – toate acestea pot face parte din tabloul clinic de depresie, care deasemenea
trebuie privită cu seriozitate.
11

În timpul unei consultații, pacienții descriu și insistă pe unul dintre simptome, dar
prezintă la fel de complet simptomele mai puțin supărătoare. De aceea, o descriere cât mai
exactă a stării pacientului, poate ajuta mult medicul în alegerea cea mai corectă a tratamentului.
Fiți atenți la modificările, chiar minore, apărute în starea dumneavoastră și informați-vă
medicul despre ele. Colaborarea cât mai bună medic – pacient face că diagnosticul să fie mai
rapid și starea de rău poate fi tratată mai repede.
Pentru a diagnostica o depresie, un specialist utilizează datele prezentate de pacient în
timpul consultației, observațiile clinice, precum și datele obținute de la familia pacientului.
Testele psihometrice speciale pot fi de asemenea utilizate.
În comparație cu alte afecțiuni mentale, tratamentul depresiei are cele mai favorabile
rezultate. Aproximativ 80% dintre pacienți – tratați corespunzător (cu antidepresive) – sunt
complet vindecați.
Tratamentul farmacologic rămâne principală metodă de terapie. Medicamentele
utilizate în tratarea depresiei sunt: antidepresivele triciclice , modulatori ai recaptarii
serotoninei și inhibitori ai metabolizării serotoninei sau altor mediatori .
Durata tratamentului este de cel puțin 5-8 săptămâni; dacă rezultatele la tratament sunt
bune, este recomandat că tratamentul antidepresiv să fie menținut chiar mai mult timp (6 luni
sau mai mult), pentru a preveni revenirea simptomelor.
Medicul psihiatru ține cont, în stabilirea tratamentului, nu doar de trăsăturile particulare
ale afecțiunii pacientului, dar și de vârstă și sexul pacientului, de debutul afecțiunii, de
răspunsul individual la tratament, de eventualele afecțiuni asociate.
Există multe metode de psihoterapie, dar ele se bazează pe atenția și suportul acordat
pacientului la nevoie. Conștientizarea, suportul și sfatul venite de la o persoană disponibilă
asigura cele mai bune rezultate.
Pacientul poate fi deasemenea asistat în ceea ce privește soluționarea problemelor sale
sociale. Pacienții au nevoie de suportul celor apropiați, dacă conflictele în familie și
instabilitatea socială sunt principalii factori care ar putea grăbi vindecarea.
Activitatea fizică este deasemenea benefică pentru îmbunătățirea dispoziției. Efortul fizic poate
determina eliberarea de substanțe naturale – endorfine. Efectele endorfinelor sunt similare cu
cele ale preparatelor antidepresive sau neuroleptice.
12

Mecanismul de acțiune al antidepresivelor
Conform teoriei monoaminelor propusă în 1965, depresia este rezultatul deficitului
monoaminergic funcțional la nivelul sistemului nervos central (scad monoaminele cerebrale
noradrenalina și serotonina, precum și transmiterea sinaptică la nivelul creierului). Studii
biochimice efectuate pe pacienți depresivi nu confirmă în totalitate ipoteza monoamnergică.
Deși ipoteza monoaminergică în forma sa simplă nu poate explica în totalitate
patogenia depresiilor, eficacitatea clinică a medicamentelor antidepresive este corelată cu
potențialul de inhibare o recaptării Na și/sau a serotoninei în neuronii centrali. Aceste
medicamente acționează inhibând transportorul membranar specific care asigură trecerea
noradrenalinei din fanta sinaptică în terminațiile adrenergice. Antidepresivele triciclice (ADT)
inhibă atât recaptarea neuronală a noradrenalinei cât și a serotoninei, în timp ce antidepresivele
atipice împiedică selectiv recaptarea serotoninei. Inhibarea recaptării neuronale a
noradrenalinei și serotoninei crește disponibilul monoaminelor cerebrale în creier, care este
scăzut în depresie.
Se consideră că ameliorarea simptomelor emoțional afective apare ca urmare a
amplificării transmisiei serotononergice, în timp ce simptomele biologice sunt diminuate
datorită facilitării transmiterii sinaptice noradrenergice. Se pare că la efectul antidepresiv ar
contribui și procesul de down-regulation al receptorilo β și al receptorilor 5-HT2 cerebrali,
produs de unele ADT.
Pe lângă efectul lor asupra recaptării monoaminelor cerebrale majoritatea ADT
acționează și asupra receptorilor muscarinici, histaminergici și serotoninergici; blocarea
receptorilor muscarinice este responsabilă de efectele adverse M-colinolitice pe care le au
majoritatea ADT.
Clasificarea medicamentelor antidepresive
CAP I ~ Antidepresive triciclice (ADT)
CAP II ~ Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)
CAP III ~ Inhibitorii de monoaminoxidază (IMAO)
13

CAP IV ~ Antidepresive atipice și tetraciclice.
CAP I
ANTIDEPRESIVE TRICICLICE ȘI SUBSTANȚE INRUDITE
( ADT )
ADT sunt structural asemănătoare cu fenotiazinele, structura lor chimică diferă de cea a
fenotiazinelor prin prezența unui atom în plus în nucleul central.
Efecte farmacologice
1. Efectul antidepresiv
La omul normal administrarea ADT provoacă sedare, confuzie, anxietate, încoordonare
motorie, hipotensiune arterială și tulburări de vedere.
În cazul bolnavilor depresivi, ADT determină ameliorarea dispoziției afective, efect vizibil
la bolnavii depresivi după un tratament de 2-3 săptămâni. Sunt înlăturate inhibiția, apatia și
pesimismul dureros caracteristice depresiei. În unele cazuri tratamentul prelungit poate produce
inversarea dispoziției afective, cu trecerea spre manifestări maniacale.
Unele ADT au efect sedativ și anxiolitic care poate fi util în depresiile cu note anxioase.
Efectul sedativ este mai pregnant la începutul tratamentului și uneori apare ca și efect advers.
Unele ADT au proprietăți psihotone și psihostimulante util în depresiile cu inhibiție
psihomotorie.
2. Efectele vegetative
ADT au importante efecte de tip M-colinolitic și α1 –adrenolitice.
Efectele vegetative sunt mai pronunțate la aminele terțiare, de intensitate redusă la aminele
secundare și nu apar la antidepresivele atipice.
3. Toxicitatea cardiacă
ADT în doze mari deprimă miocardul, scăzând forța de contracție și prelungind
conducerea atrioventriculară a impulsurilor. De asemenea pot produce aritmii ventriculare
14

grave. Pe ECG în mod caracteristic produc aplatizarea sau inversarea undei T, prelungirea
intervalelor PR și QT.
Toxicitatea cardiacă se manifestă cu precădere la bolnavii cu tulburări cardiace
preexistente, astfel încât folosirea antidepresivelor la bolnavii cardiaci impune foarte multă
prudență.
Farmacocinetică
ADT se absorb bine după administrarea orală însă biodisponibilitatea lor variază
datorită fenomenului primului pasaj hepatic. Se leagă în proporție mare de proteinele
plasmatice și se distribuie larg în țesuturi. Epurarea lor se face mai ales prin metabolizare
hepatică, compușii rezultați în urma metabolizării fiind activi. Metabolizarea hepatică prezintă
variații interindividuale mari, ceea ce explică diferențele mari în concentrațiile plasmatice
pentru aceeași doză de medicament. Timpul de înjumătățire este lung, ceea ce permite
administrarea lor în doză unică în tratamentul cronic.
Tratamentul antidepresiv se face în mod obișnuit pe cale orală, în 2-3 prize, ultima doză
fiind administrată la distanță de ora de culcare. Efectul antidepresiv se instalează lent, după 2-3
săptămâni.
Indicații clinice:
1.Depresii reactive
2.Depresii endogene
3.Depresii bipolare (faza depresivă a psihozei maniaco-depresive)
4.Obsesii / fobii
5.Dureri cronice rebele (nevralgii severe, nevrită diabetică, zona Zoster, adjuvante în
cancer)
6.Enurezis nocturn
7. Ticuri
8.Tulburări anxioase paroxistice (atacul de panică, agorafobia, stări anxioase
posttraumatice)
9.Tulburări psihice obsesional compulsive
10.Sindrom de deficit de atenție la copii (encefalopatie infantilă sechelară)
11.Fobia școlară
12.Narcolepsie
15

Reacții adverse:
M-colinolitice: xerostomie, tulburări de vedere, constipație, retenție urinară .
Hipotensiune arterială ortostatică.
Sedare, oboseală.
Agitație, insomnie.
Efecte cardiotoxice la doze mari, acțiune deprimantă miocardică de tip
chinidinic, tulburări de conducere, blocuri atrioventriculare, aritmii
Tahicardie .
Tremor.
Inversarea dispoziției afective cu trecerea spre manifestări maniacale.
Modificarea pragului convulsivant .
Contraindicații:
Glaucom cu unghi închis.
Adenom de prostată.
Vârstnici (prudență).
Boli cardiace.
Hipotensiune arterială.
Nu se asociază cu IMAO.
Nu se asociază cu ISRS.
Intoxicația acută:
Este o intoxicație relativ frecventă, se produce mai ales în scop suicidar. Doza letală
este în jur de 2 g. Intoxicația acută se manifestă inițial prin fenomene de excitație, tulburări
motorii extrapiramidale, convulsii tonico-clonice, febră, tulburări cardiace, dezechilibru hidro-
electrolitic, comă. Moartea se produce prin deprimarea respiratorie și colaps circulator.
Tratamentul este simptomatic și constă în administrarea de Diazepam i.v., Lidocaină,
Propranolol sau alte antiaritmice, reechilibrare hidro-electrolitică. Pentru combaterea
fenomenelor M-colinolitice se poate administra fizostigmină, însă aceasta la rândul ei are
toxicitate mare, raportul risc beneficiu fiind discutabil.
Interacțiuni medicamentoase
16

ADT pot intra în competiție cu alte medicamente pentru locurile de legare pa albumine,
ceea ce poate crește concentrația formei libere a ADT și toxicitatea acestora. Astfel pot
interacționa cu fenilbutazona, fenitoina, aspirina și fenotiazinele. Concentrația formei libere
poate fi modificată prin interacțiuni la nivelul procesului de metabolizare hepatică; astfel unele
medicamente cum sunt barbituricele, carbamazepina sau fumul de țigară reduc eficacitatea
ADT, în timp ce fenotiazinele inhibă metabolizarea ADT și cresc toxicitatea acestora.
Nu se asociază cu medicamente M-colinolitice sau deprimante miocardice din cauza
potențării efectelor.
Reprezentanți
a)Amine terțiare
§IMIPRAMINA (Antideprin+)
§CLOMIPRAMINA (Anafranil®)
§TRIMIPRAMINA (Surmontil®)
§AMITRIPTILINA (Amitriptilină +)
§DOXEPINA (Doxepin+)
.
b) Amine secundare
§NORTRIPTILINA (Nortriptilină+) .
§MAPROTILINA (Ludiomil®)
§DESIPRAMINA (Pertrofan®)
§AMOXAPINA (Moxadil®)
1.CLOMIPRAMINA
Produse comerciale : Clomipramil 25mg si Anafranil de 10 mg si 25 mg.
Compoziți: Un drajeu conține clorhidrat de clomipramină 25 mg și excipienți.
Grupa farmacoterapeutică : sistem nervos, psihoanaleptice, antidepresive, inhibitori
neselectivi ai recaptării monoaminelor.
17

Indicații terapeutice
oEpisoade depresive majore;
oTulburări obsesiv-compulsive;
oPrevenirea atacurilor de panică cu sau fără agorafobie;
oAnumite stări depresive care apar în schizofrenie, în asociere cu un
tratament neuroleptic;
oDureri neuropatice la adult.
Contraindicații
oHipersensibilitate la clomipramină sau la oricare dintre excipienții
produsului.
oInfarct miocardic recent.
oGlaucom cu unghi închis.
oRisc de retenție urinară determinată de afecțiuni uretro-prostatice.
oAsocierea cu inhibitori neselectivi de monoaminooxidază (IMAO) și
sultopridă.
Precauții
Datorită conținutului de lactoză, acest medicament nu este recomandat pacienților cu
galactozemie congenitală, sindrom de malabsorbție a glucozei și galactozei, deficit de lactază.
Tratamentul de lungă durată cu Clomipramin 25 mg determină creșterea incidenței
cariei dentare.
La întreruperea tratamentului au fost observate rare cazuri de sindrom de sevraj
(cefalee, stare de rău, greață, anxietate, tulburări de somn). Se recomandă scăderea progresivă a
dozelor și supravegherea clinică a pacienților.
Insomnia sau nervozitatea apărute la începutul tratamentului pot justifica scăderea
dozelor sau administrarea unui tratament simptomatic de scurtă durată.
În caz de viraj maniacal franc, tratamentul cu clomipramină trebuie întrerupt. Se
recomandă administrarea unui sedativ neuroleptic.
În timpul tratamentului de lungă durată cu antidepresive triciclice se recomandă
monitorizarea funcțiilor hepatică și renală.
Interacțiuni
18

Anumite medicamente ( litiu) sau supradozajul anumitor medicamente pot determina
apariția sindromului serotoninergic, ceea ce justifică întreruperea imediată a medicamentului.
Sindromul serotoninergic se manifestă prin apariția (eventual bruscă) simultană sau secvențială
a unui ansamblu de simptome care necesită spitalizare sau determină decesul. Aceste simptome
sunt:
opsihice (agitație, confuzie, hipomanie);
ovegetative (hipo- sau hipertensiune arterială, tahicardie, frisoane,
transpirații, eventual comă, hipertermie);
omotorii (mioclonii, tremurături, hiperreflexie, rigiditate, hiperactivitate);
odigestive (diaree). Respectarea strictă a dozelor recomandate constituie un
factor esențial pentru prevenirea apariției acestui sindrom.
Asocieri contraindicate :
IMAO neselective (iproniazidă, nialamidă): risc de apariție a
sindromului serotoninergic.
Sultopridă (neuroleptic benzamidic): risc major de apariție a
tulburărilor de ritm ventricular, în special torsada vârfurilor.
Asocieri nerecomandate :
Alcool etilic: alcoolul etilic crește efectul sedativ al clomipraminei.
IMAO-A selective (moclobemidă, toloxatonă).
 Simpatomimetice alfa și beta (adrenalină, noradrenalină, dopamină): hipertensiune
arterială paroxistică cu posibilitatea apariției tulburărilor de ritm cardiac.
Linezolidă: risc de apariție a sindromului serotoninergic.
Asocieri care necesită prudență
Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (citalopram, fluoxetină, fluvoxamină,
paroxetină, sertralină): cresc concentrația plasmatică a clomipraminei cu risc de apariție
a convulsiilor și cresc frecvența reacțiilor adverse. Se recomandă monitorizare clinică
și, dacă este necesar, scăderea dozelor.
Tioridazină (neuroleptic fenotiazinic): risc de creștere a frecvenței reacțiilor adverse ale
clomipraminei prin scăderea metabolizării hepatice. Se recomandă monitorizare clinică
19

și, dacă este necesar, scăderea dozelor de clomipramină în timpul tratamentului cu
tioridazină.
Antiepileptice.
Carbamazepină.
Acid valproic.
Bupropionă:
Antihipertensive centrale (cu excepția clonidinei și guanfacinei): efect antihipertensiv și
risc de hipotensiune arterială ortostatică majoră (efect aditiv).
Atropină și alte substanțe atropinice (sedative antihistaminice H1, antiparkinsoniene
anticolinergice, antispastice atropinice, disopiramidă, neuroleptice fenotiazinice
Alte depresoare ale SNC: derivați morfinici (analgezice, antitusive și tratament de
substituție), barbiturice, sedative (amitriptilină, doxepină, mianserină, mirtazapină,
trimipramină), benzodiazepine, anxiolitice altele decât benzodiazepine, hipnotice,
neuroleptice, sedative antihistaminice H1, antihipertensive centrale, baclofen,
talidomidă, pizotifenă: accentuarea deprimării centrale.
La pacienții hipertiroidieni administrarea de clomipramină poate crește riscul apariției
agranulocitozei și toxicității cardiovasculare.
Nu se recomandă asocierea clomipraminei cu IMAO-A (moclobemidă, toloxatonă), alcool
etilic, clonidină și guanfacină, simpatomimetice alfa și beta (adrenalină, noradrenalină,
dopamină), linezolidă.
Clomipramin 25 mg trebuie utilizat cu prudență:
a.la pacienții vârstnici
b.la pacienții cu anumite afecțiuni cardiovasculare.
c.la pacienții cu insuficiență hepatică și renală.
Copii
Nu se recomandă administrarea la copii cu vârste sub 12 ani pentru depresie .
Sarcina și alăptarea
Studiile la animale nu au evidențiat efecte teratogene.
În consecință:
20

a.în sarcină trebuie evaluat tratamentul antidepresiv administrat, și dacă este
posibil, se recomandă administrarea în monoterapie;
b.riscul teratogen, dacă există, pare scăzut;
c.dacă este posibil, se recomandă scăderea dozelor la sfârșitul sarcinii datorită
efectelor atropinice ale antidepresivelor;
d.se recomandă supravegherea funcției neurologice și digestive a nou-născutului.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Clomipramin 25 mg poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje.
Doze și mod de administrare
Doza uzuală pentru tratamentul depresiei variază între 3-6 drajeuri Clomipramin 25 mg
(75-150 mg clomipramină) pe zi.
Durata tratamentului: tratamentul cu antidepresive este simptomatic. Tratamentul unui
episod depresiv este de câteva luni (de obicei 6 luni), pentru a preveni riscul recăderii
episodului depresiv.
Prevenirea atacurilor de panică :
Clomipramina nu tratează criza de angoasă (se recomandă tratament anxiolitic) dar
previne recidiva și complicațiile ei (agorafobie) în cadrul tulburării de panică. Tratamentul
trebuie inițiat progresiv, cu doze cuprinse între 1-6 drajeuri Clomipramin 25 mg (25-150 mg
clomipramină) pe zi, administrate în priză unică. La începutul tratamentului poate să apară o
recădere pasageră a tulburărilor.
Durata tratamentului este de câteva săptămâni, până la dispariția tulburărilor și doza
trebuie scăzută progresiv.
Dureri neuropatice la adult :
Doza inițială este de 1 drajeu Clomipramin 25 mg (25 mg clomipramină) pe zi, timp de
o săptămână.
Populații cu risc
Vârstnici: tratamentul trebuie inițiat cu doze mici (doza minimă recomandată)..
Copii: Nu se recomandă administrarea la copii cu vârste sub 12 ani pentru depresie și
sub 10 ani pentru tulburări obsesiv-compulsive.
21

Reacții adverse
Reacții adverse periferice : Acestea sunt de obicei ușoare și reversibile la întreruperea
tratamentului sau scăderea dozelor:
oefecte anticolinergice (în ordine descrescătoare): uscăciunea gurii, constipație,
tulburări de acomodare, tahicardie, transpirații, tulburări de micțiune, eventual
retenție urinară;
oefecte adrenolitice: hipotensiune arterială ortostatică, impotență.
Reacții adverse centrale :
ofrecvente: somnolență sau sedare (efect antihistaminic), mai severă la începutul
tratamentului;
omai puțin frecvente: tremurături, crize convulsive la pacienți predispuși, stări
confuzionale tranzitorii, sindrom serotoninergic (în asociere). Riscul apariției
convulsiilor crește cu doza și mai ales la doze mai mari de 250 mg
clomipramină pe zi.
Reacții adverse datorate depresiei:
ocreșterea inhibării psihomotorii, cu risc suicidar;
oinversie afectivă cu apariția episoadelor maniacale;
oreactivarea delirului la pacienții psihotici;
omanifestări paroxistice de angoasă.
Alte reacții adverse:
ocreștere în greutate;
otulburări de conducere sau ale ritmului cardiac (la doze mari);
otulburări endocrine: hipertrofie mamară, galactoree;
osenzație de căldură;
oreacții cutanate alergice;
odisartrie;
ofoarte rar, hepatită citolitică sau colestatică;
otulburări hematologice: hipereozinofilie, leucopenie, agranulocitoză,
trombopenie;
22

osincopă, anumite reacții adverse pot fi prevenite sau combătute prin tratamente
adjuvante sau scăderea dozelor.
2.IMIPRAMINA
Produse comerciale: Antideprin, Tofranil, Janimine este de 25mg
Compoziție: Drajeuri continand 25 mg de Clorhidrat de imipramin.
Acțiune terapeutică:
Antideprinul este un timoanaleptic antidepresor cu acțiune centrală de creștere a
nivelului activității neuropsihice. Electroencefalograma relevă creșterea undelor,
hipersincronism și tendința la trasee de tipiritativ. În afara acțiunii centrale. Antideprinul
posedă și efecte antihistaminice periferice.
Indicații
Melancolie, depresiuni de climacterium, stări depresive, bază organică în
arterioscleroza cerebrală și senilitate cu simptome depresive, surmenaj, nevroze astenice cu
elemente depresive, depresii evoluand pe fond psihopatic, stări disforice de tip ipohondric în
schizofrenie. .
Mod de administrare :
Tratamentul se face prin asociație de fiole cu drajeuri, fie numai cu drajeuri.
Administrarea parenterală este rezervată de obicei bolnavilor spitalizați. Modul de
administrare, doza zilnică și durata tratamentului se stabilesc de către medicul specialist pentru
fiecare caz în parte.
Tratamentul cu drajeuri:
Se începe cu doze zilnice de 75-100 mg (3-4 drajeuri) pe zi. După gravitatea și evoluția
bolii, doza poate fi mărită progresiv până la 200-300 mg pe zi (8-12 drajeuri), în mai multe
prize. Se revine apoi progresiv la doza de întreținere de 50-150 mg pe zi.
Tratamentul combinat – drajeuri cu fiole:
a) faza initiala (numai fiole) :
Se începe cu 75 mg (3 fiole) marind doza zilnică cu 25 mg (1 fiola) până în ziua a 6-a;
23

b) faza intermediara (fiole și drajeuri) :
Se continuă marirea dozei cu 25 mg pe zi până la 300-350 mg, înlocuind din ziua a 7-a,
1 fiola prin drajeuri;
c) faza de întreținere (numai drajeuri) :
Se reduce progresiv doza cu 25 mg pe zi, până se ajunge la doza de întreținere de 100-
150 mg care va fi menținută până la terminarea tratamentului. Doza zilnică se va administra în
3-4 prize a 25 mg sau 50 mg.
Injecțiile se vor administra intramuscular de preferință în fesă
.
Contraindicații
Glaucom; epilepsie; hipertrofie de prostată; insuficiență renală. Se va administra cu
multă prudență la bolnavii cu tulburări coronariene sau hipertensiune arterială, precum și în
nevrozele cu predominanța tulburărilor neuro-vegetative. Administrarea produsului este
interzisă femeilor gravide.
Reacții adverse
Desi produsul este foarte puțin toxic s-au semnalat rar intoleranțe, uneori pot apărea
tulburări generale ca: cefalee și uscăciunea gurii, amețeli, stări de astenie, insomnii, transpirații,
tremurături, stări de neliniște, parestezii, tahicardie. Aceste fenomene sunt mai frecvente la
începutul tratamentului și de obicei dispar de la sine. Controlul medical al tratamentului trebuie
extins și asupra fenomenelor secundare mai ales dacă intensitatea și caracterul lor sunt
neobișnuite.
Imipramina este un antidepresiv triciclic cu componența psihomotorie stabilizatoare
(sedare slabă sau absentă). Există un risc crescut de sinucideri mai ales la inceputul
tratamentului deoarece înainte ca ideile delirante și anxietatea să fi dispărut apare acțiunea
dinamizantă care dă bolnavului forța necesară sinuciderii.
Antidepresivele triciclice determină:
blocarea recaptării sinaptice a noradrenalinei și serotoninei;
blocarea receptorilor muscarinici centrali și periferici;
blocarea receptorilor histaminici (H1 sau H2);
blocarea receptorilor alfaadrenergici și serotoninergici.
Cardiotoxicitatea este consecința sinergismului a patru efecte toxodinamice:
24

 anticolinergice (tahicardie);
 blocarea recaptării adrenalinei, care pe fondul tahicardiei generează aritmii;
efecte stabilizante de membrana diminuând conducerea intracardiacă și
deprimând miocardul, într-o manieră similară cu chinidina.
blocaj alfa-adrenergic, cu scăderea rezistenței periferice, determinând
hipotensiune ortostatică și declanșând aritmie.
Important este faptul că gradul toxicității cardiovasculare nu poate fi prevăzut cu
ușurință din severitatea simptomelor neurologice ale pacientului.
Noile antidepresive triciclice, ca amoxapin, conduc la o incidență semnificativă a
convulsiilor și o incidență scazută a aritmiei cardiace (spre deosebire de cele vechi).
Efectele toxice ale antidepresivelor triciclice sunt crescute de aspirina, cloramfenicol,
haloperidol, clorpromazina, perfenazina, diazepam.
Riscul aritmiei cardiace datorate antidepresivelor triciclice este crescut în prezența de
levodopa, guanetidina, betanidină și la administrarea de hormoni tiroidieni .
Efectul nortriptilinei este crescut de hidrocortizon și perfenazina.
Amitriptilina crește absorbția anticoagulantelor cumarinice.
Supradozarea antidepresivelor triciclice pune în pericol viața individului .
Diagnostic clinic – semnele clinice debutează în circa 4 ore de la ingestie și se manifestă printr-
o asociere de tulburări cardiovasculare, ale sistemului nervos central și anticolinergice
periferice.
Caracteristicile intoxicatiei acute cu antidepresive triciclice:
1. Manifestari SNC:
hipotermie sau hipertermie (în cazul imipraminei, și constituie un semn de gravitate);
 deprimare respiratorie;
 convulsii;
 reflexe osteotendinoase anormale;
 dezorientare;
 agitație;
mioclonii; comă;
 semne piramidal.
2. Manifestari cardiovasculare:  tahicardie;
25

cresterea intervalului QT;
 aritmii;
blocuri de ramura;
hipotensiune;
 colaps circulator;
 stop cardiac.
3. Manifestari anticolinergice:
vedere estompata;
 tahicardie;
 vasodilatatie;
 retentie urinara;
scaderea motilitatii tubului
digestiv;
 scaderea secretiilor bronsice;
 tegumente si mucoase uscate.
26

În forme grave pot coexista tulburările de conducere cardiace, aritmii ventriculare,
hipotensiune, convulsii și deprimare respiratorie. Cea mai frecventă tulburare a
echilibrului acidobazic este acidoza, care agravează tulburările cardiace.
Intoxicatia cronica
Consumul cronic de antidepresive triciclice este caracterizat de:
1. Dependența psihică – de fapt singura caracteristică, atât necesară cât și suficientă
pentru a defini dependența de drog. Dependența fizică și toleranța pot fi prezente, dar
niciuna nu este nici necesară, nici suficientă, prin ea însăși pentru a defini dependența de
drog. Dependența psihică reprezintă necesitatea de ordin psihologic de a lua drogul,
denumită în terminologia actuală "craving"(dorința intensă de a retrăi efectele substanței
psihoactive), și reprezintă cauza recăderilor după perioade lungi de abstinență.
2. Dependența fizică – Implică dezvoltarea toleranței și asimptomelor de retragere
(abstinența) la încetarea folosirii drogului, că o consecință a adaptării organismului la
prezență continuă a unui drog. În cadrul sindromului de dependență fizică reprezintă
factorul de condiționare secundară, legat de teamă de privare de drog și de încercarea
permanentă de a evita senzațiile neplăcute cauzate de absența drogului.
Dependența fizică se dezvoltă ca rezultat al unei adaptări a organismului în ceea ce
privește răspunsul la administrarea repetată aunei substanțe (drog), aceasta afectând
echilibrul a diverse sisteme; ca rezultat, aceste sisteme suferă adaptări pentru a ajunge la
un nou echilibru, pe fondul intervenției repetate a substanței respective. În acord cu
aceste mecanisme, dependența fizică este definită ca o stare de adaptare a organismului în
care efectele primare ale unei substanțe (drog) și recontroalele generate de organism se
echilibrează deasemenea maniera încât nu funcționează normal decât în conditiile
prizelor regulate de substanță (drog). La oprirea brutală a administrării, recontroalele nu
mai sunt compensate de efectele substanței, conducând la o tulburare funcțională, adesea

cu manifestări clinice zgmomotoase, care pot îmbrăca aspecte periculoase, cu risc vital –
sindromul de retragere.
3. Sindrom de abstinență – este caracterizat prin simptomele (încadrare și grad de
severitate variabile) care apar la încetarea sau reducerea dozei unui drog, în special
narcotic, la care individul este adictiv și care a fost consumată în mod repetat, obișnuit, pe
o perioadă prelungită și/sau în doze mari. Există tendința ca în prezent să se înlocuiască
termenul de"sindrom de abstinență" cu "sindrom de retragere". Sindromul de retragere,
expresie a dependenței fizice, este unul din indicatorii sindromului de dependență.
La întreruperea tratamentului se recomandă scăderea treptată a dozelor pentru evitarea
sindromului de retragere.
Tratamentul intoxicației acute
Stabilizarea
Se efectuează într-o secție de terapie intensivă, datorită riscului deteriorării rapide
a pacientului intoxicat. Se administrează glucoza, naloxona și tiamina pacienților cu
alterări ale conștienței. Acidoza este corectată cu bicarbonat de sodiu , care, experimental,
reduce cardiotoxicitatea antidepresivelor triciclice.
Tulburările de conducere beneficiază de tratament cu fenitoină, care crește
conducerea intra cardiacă și contractilitatea.
Lidocaina este o alternativă pentru tratamentul tulburărilor de ritm ventriculare.
Pentru tratamentul hipotensiunii se poate recurge la administrarea de vasopresoare cu
acțiune directă. Noradrenalina este preferată dopaminei dacă perfuziile nu reușesc să
crească presiunea sanguină. Convulsiile sunt tratate cu diazepam i.v. sau cu lorazepam, ca
a doua opțiune.
Insuficiența respiratorie, inclusiv edemul pulmonar acut non-cardiogen necesită
intubație și ventilație cu presiune pozitivă la sfarșitul expirului.

Decontaminarea
Decontaminarea digestivă se practică în limitele a 4-6 ore de la ingestie, pentru
îndepărtarea antidepresivelor triciclice de la nivelul tubului digestiv.
Spălătura gastrică – această metodă rămâne utilă deoarece în intoxicația acută cu
antidepresive triciclice este contraindicată emeza (datorită riscului declanșării
convulsiilor). Protecția căilor respiratorii se realizează prin sonda orotraheală sau
nasotraheală. Dacă pacientul este conștient, cu reflexe păstrate, nu se practică intubarea și
se așează în decubit lateral stâng cu capul în poziție declivă. Se inseră un tub orogastric,
pe care se introduc 200-250 ml soluție salină caldă, care se lasă în stomac 1 minut, după
care se drenează pasiv. Lavajul complet se efectuează cu circa 2 litri de lichid.
Administrarea seriată (repetată) a carbunelui activat – după spalatura gastrică se
recomandă carbunele activat care, prin remarcabila sa proprietate de a absorbi un numar
important de toxice, previne absorbția digestivă a acestora. Doza uzuală de carbune activ
este cuprinsă între 30-100g sub formă de suspensie apoasă de cel puțin 1/4.
Administrarea de purgative osmotice – pentru încheierea procedurilor de
decontaminare digestivă se recomandă purgative saline sau sorbitol, după carbunele
activat. Purgativele menționate nu interferă cu proprietățile adsorbante ale cărbunelui
activate.
Nu există antidot specific.
3.AMITRIPTYLINUM
Produse comerciale : Amitriptilin 25/ 50 / 75mg retard – drajeuri, comprimate ,
comprimate filmate.
Compoziție: Un comprimat filmat conține clorhidrat de amitriptilină 25 mg și excipienți.
Indicații terapeutice
depresiilor cu componentă anxioasă (mai ales când este necesară sedarea);
enurezisului nocturn la copii, după excluderea etiologiei organice;
durerilor cronice rebele, neurogene și al migrenei.
Contraindicații

Hipersensibilitate la amitriptilină sau la oricare dintre excipienții medicamentului.
Infarct miocardic recent.
Aritmii, îndeosebi bloc cardiac (indiferent de grad).
Manie.
Afecțiuni hepatice grave.
Glaucom cu unghi închis.
Retenție urinară, hiperplazie benignă de prostată.
Copii sub 6 ani.
Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit de lactază
(Lapp) sau sindrom de malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament, datorită conținutului în lactoză.
Precauții
Amitriptilina se utilizează numai sub supraveghere medicală. La începutul
tratamentului pot să apară insomnie și nervozitate, necesitând reducerea dozelor sau
terapie simptomatică.
În cazul inversării dispoziției afective, cu trecerea spre manifestări maniacale,
tratamentul cu amitriptilină va fi înterupt și se va administra un neuroleptic sedativ.
În cazul intervențiilor chirurgicale planificate, se recomandă întreruperea
tratamentului cu amitriptilină, cu câteva zile înainte de intervenție.
Interacțiuni
Este contraindicată asocierea amitriptilinei cu inhibitorii neselectivi ai
monoaminooxidazei (IMAO), datorită riscului apariției sindromului serotoninergic
(manifestat prin agitație, confuzie, hipomanie, eventual comă, hipotensiune sau
hipertensiune arterială, tahicardie, frisoane, hipertermie, hipersudorație, mioclonii,
tremor, hipereflexie, rigiditate, hiperactivitate, diaree).
De asemenea, este contraindicată utilizarea concomitentă cu sultoprida, datorită
riscului crescut de aritmii ventriculare.
Amitriptilina poate antagoniza acțiunea antihipertensivă a guanetidinei,
debrisochinei, betanidinei și posibil a clonidinei.

Nu se recomandă asocierea amitriptilinei cu simpatomimetice (adrenalina,
noradrenalina, efedrina, epinefrina, izoprenalina).
Atenționări speciale
Amitriptilina poate reactiva delirul la pacienții cu psihoză. La pacienții cu
epilepsie sau cu convulsii în antecedente, se recomandă monitorizare clinică și
electrocardiografică sporită, datorită posibilității de scădere a pragului convulsivant.
Apariția crizelor convulsive impune întreruperea tratamentului cu amitriptilină.
Amitriptilina trebuie utilizată cu prudență în următoarele cazuri:
la vârstnici care prezintă risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică
(se recomandă control regulat al tensiunii arteriale), sedare, constipație
cronică (cu posibilitate de producere a ileusului paralitic);
la pacienții cu anumite afecțiuni cardiovasculare, datorită proprietăților
chinidinice, tahicardizante și hipotensoare ale amitriptilinei;
la cei cu hipertiroidie sau la cei tratați cu hormoni tiroidieni (supraveghere
atentă și ajustarea dozelor ambelor tipuri de medicamente);
la pacienții cu insuficiență hepatică și/sau renală, datorită riscului de
supradozaj;
la cei cu glaucom cu unghi deschis.
Sarcina și alăptarea
Nu s-a stabilit siguranța utilizării amitriptilinei în timpul sarcinii. Amitriptilina și
metabolitul său activ se excretă în laptele matern. Datorită potențialului de reacții adverse
grave pentru sugar, în funcție de importanța tratamentului pentru mamă, se va decide fie
întreruperea alăptării, fie a administrării medicamentului.
Doze și mod de administrare
Depresii cu componentă anxioasă
Adulți
Tratamentul trebuie început cu o doză mică, care va fi crescută treptat, în funcție
de răspunsul clinic și tolerabilitatea individuală. De regulă, doza inițială recomandată este
de 3 comprimate filmate Amitriptilină 25 mg (75 mg clorhidrat de amitriptilină) pe zi.
Doza de întreținere uzuală este de 2–4 comprimate filmate Amitriptilină 25 mg
(50-100 mg clorhidrat de amitriptilină) pe zi, administrată în doză unică, preferabil seara,

la culcare. După obținerea efectului terapeutic, doza trebuie redusă la cea mai mică doză
eficace. Tratamentul trebuie continuat timp de 3 luni sau mai mult, pentru prevenirea
recăderilor.
Vârstnici
Tratamentul se va începe cu jumătate din doza inițială recomandată la adulți. Doza
totală zilnică se poate administra fie fracționat, în mai multe prize, fie în priză unică,
preferabil seara, la culcare. Creșterea dozei se va face treptat, sub supraveghere clinică.
Insuficiență hepatică și renală
La acești pacienți poate fi necesară scăderea dozei.
Copii cu vârsta cuprinsă între 11 și 16 ani
Doza recomandată este de 1–2 comprimate filmate Amitriptilină 25 mg (25-50 mg
clorhidrat de amitriptilină), administrată seara, la culcare. Tratamentul nu trebuie să
depășească 3 luni.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Doza recomandată fiind de 10–20 mg clorhidrat de amitriptilină pe zi, se vor utiliza alte
produse cu concentrație adecvată.
Dureri cronice rebele, neurogene, migrenă
Doza recomandată este de 1 comprimat filmat Amitriptilină 25 mg (25 mg clorhidrat de
amitriptilină) de 3 ori pe zi.
Reacții adverse
În general, amitriptilina este bine tolerată. În timpul tratamentului cu amitriptilină
se pot manifesta următoarele efecte secundare:
oefecte anticolinergice – uscăciunea mucoasei bucale, constipație, tulburări
de acomodare, tahicardie, hipersudorație, tulburări de micțiune, eventual
retenție urinară;
oefecte adrenolitice – hipotensiune ortostatică, impotență.
ofrecvente – somnolență sau sedare (efect antihistaminic) mai intensă la
începutul tratamentului;
omai puțin frecvente – tremor, crize convulsive la pacienții cu
predispoziție, stări confuzionale tranzitorii, sindrom serotoninergic.
Amitriptilina poate determina:

oîndepărtarea stării de inhibiție, cu risc suicidar;
oinversarea dispoziției afective, cu trecerea spre manifestări maniacale;
oreactivarea delirului la pacienții cu psihoză.
De asemenea, pot să apară următoarele reacții adverse:
ocardiovasculare – sincopă, tulburări de conducere sau de ritm (la doze
mari);
onervos-centrale – disartrie;
oalergice – erupții cutanate, prurit, urticarie;
ohematologice – hipereozinofilie, leucopenie, agranulocitoză,
trombocitopenie;
ogastro-intestinale – hepatită citolitică sau, foarte rar, colestatică;
oendocrine – hipertrofie mamară, galactoree;
oalte reacții adverse – creștere în greutate, bufeuri. Deoarece comprimatele
filmate de Amitriptilină 25 mg conțin roșu de Cochenille lac, pot să apară
reacții alergice.
.
4.TRIMIPRAMINA
Produse comerciale : Surmontil, Sapilent, Izoprenalina se gasesc sub forma de
comprimate de 25, 100mg și fiole de 25 mg/ml.
Indicații
Boala depresivă, îndeosebi când sunt prezente anxietatea, agitația, insomnia,
nevralgii rebele, migrena.
Reacții adverse.
Uneori sedare, uscăciunea gurii, constipație, micțiune dificilă, tahicardie, tulburări
de acomodare, tremor, rareori hipotensiune arterială, sudorație, foarte rar tulburări
extrapiramidale, discrazii sanguine, convulsii. În starile depresive poate crește riscul
suicidar, prin dezinhibiție (este necesară supravegherea bolnavului); uneori se produce o
inversare rapidă a dispozitiei, cu fenomene maniacale, la psihotici (schizofrenie,
paranoia) favorizează uneori apariția delirului.

Mod de administrare
Oral, în depresia ușoară-moderată, ambulator, 50-70 mg cu 2 ore înainte de
culcare; în depresia moderată-severă se începe cu 75 mg/zi (într-o singură doză, seara,
sau 50 mg seara și 25 mg dimineața), crescând până la doza optimă, obișnuit 150-300
mg/zi (în 2-3 prize, doza mai mare la culcare), care se administrează 4-6 saptamâni, apoi
scazând pâna la doza de întreținere, obișnuit 75-150 mg/zi, care se administrează 2-3
luni;
Contraindicații
Alergia la trimipramina, infarctul miocardic (in perioada de refacere), aritmiile,
blocul cardiac de diferite grade, insuficiența hepatică gravă, glaucomul cu unghi îngust,
adenomul de prostată , psihoza maniacală reprezintă contraindicații.
Se va evita în primul trimestru de sarcină, în timpul alăptării și la copiii sub 6 ani.
Prudență la epileptici (favorizează crizele convulsive), hepatici, cardiaci, coronarieni,
hipertiroidieni. Prudență în tratamentul ambulator la șoferi, muncitori care lucrează cu
aparate de precizie etc. (diminuează performanțele psihomotorii).
Folosirea băuturilor alcoolice trebuie evitată.
Prudență în asocierea cu hipnotice, tranchilizante și alte deprimante centrale
(potențare).
Nu se asociază cu IMAO (reacții toxice grave), asocierea cu alte antidepresive
impune multă prudență.
5.DOXEPINUM
Compoziție: Drajeuri, conținând 25 mg doxepina (28,26 mg clorhidrat de doxepina).
Fiole de 2 ml continand 25 mg sau 50 mg doxepina (28,26 mg, respectiv 56,52 mg
clorhidrat de doxepină).
Acțiune terapeutică
Antidepresiv triciclic cu proprietăți sedative, antianxioase și anticolinergice.

Indicații
Sindroame depresive cu componența anxioasă; psihoze/nevroze endogene sau de
involuție; stare depresivă postpartum sau în sindromul de abstinență la alcool, sedative
sau hipnotice; afecțiuni somatice însoțite de anxietate; psihoza maniaco-depresivă.
Mod de administrare
Doza se stabilește în funcție de gravitatea afecțiunii și de răspunsul individual al
pacientului 75-150 mg/zi în tratamentul ambulator și max. 300 mg/zi la bolnavii
spitalizați. Pentru pacienții în vârstă de peste 60 de ani, doza utilizată va fi jumătate din
cea a adultului. În cazul pacienților cu simptomatologie severă, se administrează i.m. sau
perfuzii i.v. 1-2fiole (25-50 mg), în 250-500 ml ser izotonic glucozat; la nevoie, doza se
repetă. Dupa ameliorarea simptomatologiei, tratamentul se poate continua pe cale orală
(drajeuri), doza uzuală fiind de 75-150 mg/zi, repartizată în 2-3 prize sau doza unică de
maximum 100 mg seara, înainte de culcare.
Contraindicații
Hipersensibilitate la doxepina, glaucom cu unghi îngust, afecțiuni însoțite de
retenție urinară, insuficiență hepatică gravă, copii sub 12 ani.
Precauții
Pacienții depresivi tratați cu doxepina vor fi supravegheați îndeaproape în perioada
de început a tratamentului (risc crescut de suicid). Doxepin se va administra cu deosebită
prudență persoanelor în vârstă, bolnavilor aflați în tratament cu alte medicamente
(îndeosebi cu efecte anticolinergice) și pacienților cu: epilepsie (favorizează crizele
convulsive), infarct miocardic recent, hipertiroidism, afecțiuni hepatice și intercurente. În
timpul tratamentului nu se consumă bauturi alcoolice!
Sarcina și alăptare
Doxepin nu se administrează în perioada de sarcină decât dacă este imperios
necesar. Datorita faptului că doxepina este excretată în laptele matern, se recomandă
intreruperea alăptării la începerea tratamentului. Efecte asupra capacității de conducere
auto sau de exploatare a altor mașini Se va evita conducerea de autovehicule sau
exploatarea unor mașini cu grad crescut de periclitate pe durata tratamentului deoarece
doxepina diminuează performanțele psihomotorii ale bolnavului.
Reacții adverse

Anticolinergice – uscăciune a gurii, tulburări de vedere , constipație, transpirație,
retenție urinară.
Cardiovasculare: hipo- sau hipertensiune, tahicardie, aritmii.
Gastrointestinale: greață, vomă, indigestie, tulburări gustative, diaree, anorexie.
 Endocrine: tulburări ale libidoului, ginecomastie, tumefacția sânilor și galactoree
la femei, scăderea glicemiei.
SNC: frecvent – amețeală, rar – confuzie, dezorientare, halucinații, parestezie,
ataxie, tulburări extrapiramidale, tremor, convulsii.
Hematologice: discrazii sanguine (eozinofilie, leucopenie, agranulocitoză,
trombocitopenie, purpură).
Alergice: mâncărimi ale pielii, edem facial, fotosensibilitate, erupție.
6.NORTRIPTILINA
Reprezentanti comerciali : Nortriptilina de 10 mg
Compoziție: Drajeul conține 10 mg clorhidrat de nortriptilină.
Acțiune terapeutică
Antidepresiv triciclic cu proprietăți sedative și antianxioase; anticolinergic
periferic și central.
Indicații
Tratament simptomatic al stărilor depresive; este de ales în depresiile endogene și
atunci când manifestările depresive sunt însoțite de anxietate (de ex. simptome de sevraj
la alcoolici).
Doze și mod de administrare
Doza uzuală este de 20-40 mg/zi. Adolescenți și bătrâni: 30-50 mg/zi. Stabilirea
dozelor se face sub supraveghere medicală.
Contraindicații
Glaucom cu unghi îngust, adenom de prostată și retenție urinară, miastenie,
hipotensiune arterială, insuficiență cardiacă, infarct miocardic recent, aritmii, tulburări de
conducere la nivelul inimii, boli hepatice grave, psihoza maniacală și la persoanele cu

alergie la nortriptilina și antidepresive triciclice , schizofrenie, copii sub 6 ani.
Masuri de precauție
Prudența la hipertiroidieni (risc crescut de aritmii), la epileptici (favorizează
convulsiile), prudență la bătrâni. Se recomandă că tratamentul să fie întrerupt cu câteva
zile înaintea intervențiilor chirurgicale.
Sarcina și alăptare :
Nu se administrează în sarcină (în special în primul trimestru de sarcină) și se va
evita în timpul alăptării. Efecte asupra capacității de conducere auto sau de exploatare a
altor mașini: prudență în tratamentul ambulator, deoarece nortriptilina diminuează
performanțele psihomotorii ale bolnavului.
Reacții adverse
Uneori sedare excesivă, somnolența, oboseală sau iritație și insomnie, amețeli,
tremor, tulburări ușoare de coordonare motorie, sudorație, uscăciunea gurii, constipație,
dificultate în micțiune, tulburări de vedere prin deficit de acomodare, tahicardie,
palpitații, hipotensiune arterială (la doze mari); rareori febră, erupții cutanate, căderea
părului, tinitus, tumefacția sânilor, galactoree, reacții extrapiramidale sau convulsii (doze
mari), nevrita periferică; foarte rar icter colestatic, agranulocitoza. Tratamentul
antidepresiv impune supraveghere datorită riscului suicidar crescut (prin dezinhibiție
psihomotorie) sau posibilități de inversare rapidă a dispoziției (episod maniacal).
Anumite psihoze (schizofrenie, paranoia) pot fi agravate. Întreruperea tratamentului
prelungit este urmată uneori de insomnie, iritabilitate, transpirație, greață, cefalee, stare
de rău.
7.MAPROTILIMUN
Produsul commercial se numeste Ludiomil de 10 si 25 mg, Maprolu-50, Siprotilin
(25mg) si Maprotilin (de 25 mg).
Acțiune terapeutică
Antidepresiv tetraciclic din grupa dibenzo-biciclo-octadienilor.

Indicații
Depresie endogenă, depresie întarziată, depresie de origine psihică: depresie
reactivă și nevrotică și depresie ca rezultat al epuizării, depresie de origine somatică
(organică și simptomatică), depresie mascată, depresie în urma menopauzei. Alte
tulburări de origine depresivă, caracterizate prin anxietate, disforie sau iritabilitate, stări
de apatie (mai ales la persoanele în vârstă), simptome psihosomatice și somatice care au
la baza o stare depresivă și/sau anxioasă, depresie și tulburări care țin de starea de spirit la
copii și adolescenți.
Mod de administrare
În timpul tratamentului cu Ludiomil, pacienții vor fi ținuți sub supraveghere
medicală. Schema posologică va fi stabilită individual și adaptată în funcție de starea și
reacția pacientului, mărind doza gradat. Acest lucru se aplica mai ales în cazul
tratamentului administrat pacienților care sunt încă în creștere sau persoanelor depresive
în vârstă, cu un sistem nervos autonominstabil, întrucât aceștia au o reacție mai
pronunțată la ludiomil decât pacienții aparținând grupei de vârstă medie.
Tabletele de ludiomil vor fi înghițite întregi, cu puțin lichid.
Copii și adolescenți : Tratamentul va fi progresiv. Se va începe cu o o doză de 10 mg, de
trei ori pe zi, sau 25 mg în priză unică. Dacă este necesar, doza zilnică va fi mărită treptat,
până la 25 mg, în trei prize pe zi, sau 75 mg, o dată pe zi, în funcție de reacția pacientului.
Vârstnici: Se recomandă administrarea unor doze progresive: tratamentul va fi început cu
10 mg, de trei ori pe zi, sau 25 mg in priza unica. Dacă este necesar, doza va fi marită
treptat până la 25 mg, de trei ori pe zi, sau 75 mg în priză unică, în funcție de reacția
pacientului.
Contraindicații
Hipersensibilitate cunoscutî la maprotilina. Ludiomil nu va fi administrat
pacienților cu epilepsie cunoscută sau presupusă, celor cu un recent infarct de miocard ,
sau în prezența unor deficiente de conducere bundle-branch, glaucom cu unghi închis sau
retenție urinară (ex., datorită afecțiunilor de prostată). Ludiomil-ul nu va fi utilizat, sau
tratamentul va fi întrerupt, în cazul unor intoxicații acute cu alcool, hipnotice, analgezice
sau medicamente psihotrope.

Precauții
Ludiomil va fi utilizat cu atenție în cazul pacienților cu afecțiuni ale funcției
renale sau hepatice, cu dificultăți de eliminare a urinei sau cu antecedente de tensiune
intraoculară. La pacienții cu afecțiuni cardiace, sau cu infarct de miocard, cât și în cazul
pacienților în vârstă, Ludiomil-ul va fi administrat cu atenție și sub supraveghere
medicală.
Se va evita administrarea Ludiomil-ului împreună cu un IMAO , întrucât nu
dispunem de o experiență clinică adecvată în ceea ce privește acest tratament. Deși s-au
constatat modificări ale formulei sanguine numai în rare cazuri, este cunoscut faptul că
medicamentele antidepresive pot produce dereglări ale acesteia.
Sarcina și alăptare
Studiile efectuate pe animale gestante nu au scos în evidență riscuri pentru făt dar,
întrucât nu există studii controlate în cazul femeilor gravide, se recomandă ca Ludiomil-
ul să nu fie administrat în timpul sarcinii. Substanța activă a Ludiomil-ului trece în laptele
matern. Până în prezent nu s-au constatat reacții adverse la sugar. Mamele care iau
Ludiomil pot alapta.
Reacții adverse
Unele dintre efectele adverse ale Ludiomil-ului sunt tranzitorii, de intensitate
moderată și dispar de obicei după o perioadă de tratament sau atunci cand se micșorează
doza. Uneori este greu să se facă deosebirea între reacțiile adverse și simptomele stărilor
depresive tratate (ex.: oboseală, tulburări ale somnului, agitație, anxietate, constipație,
senzație de uscăciune a gurii). În cazul apariției unor reacții adverse grave, ca ex. cele de
tip neurologic sau psihic, se va întrerupe tratamentul cu Ludiomil. Pacienții în vârstă sunt
deosebit de sensibili la reacțiile anticolinergice, neurologice, psihice sau cardiovasculare.
Sistemul nervos central:
Efecte neurologice:
oOcazional sau frecvent dureri de cap, amețeli. Rar convulsii,
tulburări extrapiramidale ( tremor, mioclonii, ataxie).
oCazuri izolate: disartrie, slabiciune, parestezie (amorțeală,
furnicături).
Efecte psihice:

oOcazional sau frecvent oboseală pasageră, sedare diurnăî,
somnolență.
oRar tulburări ale somnului, agitație, anxietate.
o. Cazuri izolate: coșmaruri, stări de confuzie, delir, halucinații,
hipomanie, manie.
Anticolinergice:
oOcazional sau frecvent senzație de uscăciune a gurii. Rar
vedere tulbure.
oOcazional retenție urinară.
oCazuri izolate de stomatită.
S-a constatat creșterea riscului apariției cariilor la pacienții care au beneficiat de
un tratament pe termen lung cu antidepresive, prin urmare, se recomandă controale
stomatologice regulate în cazul tratamentelor de lungă durată.
§Piele:
oOcazional reacții cutanate (erupții, urticarie), uneori însotite de febră.
o Cazuri izolate: vasculita cutanată, mâncărime, purpură,
fotosensibilitate, edem.
§Digestiv:
oOcazional greață, vomă.
oRar sau ocazional constipație.
§Cardiovascular:
oRar sau ocazional hipotensiune posturală, tahicardie, aritmie cardiacă.
oCazuri izolate: tulburări de conducere (ex., bloc A-V), palpitații,
hipertensiune, sincopa.
§Respirator:
oCazuri izolate: alveolita alergică cu sau fără eozinofilie.
§Hepatic:
oRar creșterea transaminazelor serice.
oCazuri izolate: hepatita icterică sau anicterică.
§Sânge: Cazuri izolate: leucopenie, agranulocitoză, eozinofilie.

§Organe de simt:
oCazuri izolate: tinitus, modificări ale gustului.
§Endocrin:
oCazuri izolate: mărirea sanilor, galactoree flushing, căderea parului
sau alopecie.
Alte reacții adverse: Ocazional transpirație, creștere în greutate. Rar tulburări sexuale.
8.DESIPRAMINA
Ca produs comercial avem Nortimil de 25 mg comprimate și fiole de 2ml și Pertrofan.
Este un metabolit al imipraminei cu efecte anticolinergice reduse. Provoacă rar
hipotensiune ortostatică. Se preferă la vârstnici.
9.AMOXAPINA
Produs commercial Moxadil
Pe lângă efectul antidepresiv are și efect antipsihotic, fiind folosită în depresiile
însoțite de manifestări psihotice. Produce hipotensiune ortostatică și tulburări
extrapiramidale.

CAP II
INHIBITORI SELECTIVI AI RECAPTĂRII SEROTONINEI
( ISRS )
Sunt cele mai prescrise antidepresive la ora actuală. Se mai utilizează și în tulburări
anxioase, atac de panică, tulburări obsesiv-compulsive.
Această grupă de antidepresive nu provoacă reacții adverse de tip M-colinolitic și
cardiovasculare. De asemenea toxicitatea lor acută este mult mai mică decât a ADT
riscul intoxicațiilor acute fiind mic.
Eficacitatea lor este comparabilă cu a ADT și IMAO în tratamentul depresiilor de
intensitate moderată fiind inferioare acestora în tratamentul depresiilor severe.
Farmacocinetică: Se absorb bine pe cale digestivă, au T1/2 lung. Efectul antidepresiv
apare după 2-4 săptămâni de tratament. Se elimină renal.
Reacții adverse:
§Greață, insomnie, scăderea libidoului, disfuncții sexuale
§Crește agresivitatea, crește violența (la fluoxetină)
§Nu se asociază cu IMAO pentru că provoacă „sindromul serotoninic”
manifestat prin tremor, hipertermie, colaps, rigiditate musculară, cu evoluție
gravă, chiar letală.
Reprezentanți
1. FLUOXETINA (Prozac®) caps. 20 mg.

Antidepresiv lipsit de efect sedativ la ora actuală. Are și efecte euforizante fiind
folosit și ca substanță de abuz. Poate produce erupții cutanate care impun oprirea
medicației.
2. FLUVOXAMINA (Fevarin®) cpr. 50 și 100 mg .
3. SERTRALINE (Zoloft ®) caps.50 , 100 mg.
4. PAROXETINE (Seroxat®) caps 20 mg.
5. CITALOPRANUM ( Cipramil ) caps 20 mg.
6. ESCITALOPRAMUM (Cipralex) caps 5, 10, 20 mg.
Toți acești compuși sunt antidepresive de ultimă generație fără efecte M-
colinolitice, sedative și toxice cardiace. Se administrează în doză unică zilnică, având T 1/2
lung.
1.FLUOXETINUM
Reprezentanți comerciali: Anxetin, Fluocim, Prozac, Framex si Nagrilan de 20
mg cu exceptia Floxet care este de 10 mg.
Compozitie
Fluoxetina clorhidrat este un antidepresiv cu administrare orală; din punct de
vedere chimic nu este înrudit cu agenții antidepresivi triciclici, tetraciclici sau cu alte
antidepresive. Are o greutate moleculară 345,79. Fluoxetina clorhidrat este o substanță
solidă cristalină, de culoare alb până la alb-gălbui, cu o solubilitate în apă de 14 mg/ml.
Capsulele conțin pe lângă substanța activă următoarele componente: F, D și C Blue No.1,
gelatină, oxid de fier, silicon, amidon, bioxid de titan și alți ingredienți inactivi.
Formă de prezentare:
Prozac 20 mg: capsule conținând fluoxetină clorhidrat echivalent cu 20 mg (64,7
micromol) de fluoxetină.
Proprietăți farmacodinamice:
Fluoxetina este un inhibitor selectiv al recaptării de serotonină. Se presupune că
acțiunea antidepresivă a fluoxetinei este legată de inhibiția recaptării neuronale de
serotonină la nivelul SNC.

Proprietăți farmacocinetice :
După administrarea dozelor orale unice, concentrațiile plasmatice de vârf ale
fluoxetinei apar după 6-8 ore. Alimentele nu par să afecteze biodisponibilitatea sistemică
a fluoxetinei. Fluoxetina este în mare parte metabolizată în ficat până la norfluoxetină și
alți metaboliți. Calea principală de eliminare este prin metabolismul hepatic, sub formă
de metaboliți inactivi, excretați apoi de rinichi. Fluoxetina este larg distribuită în tot
organismul și se leagă în mare parte de proteinele plasmatice. Concentrații plasmatice
stabile sunt atinse numai după săptămâni de tratament. Insuficiența hepatică poate afecta
eliminarea fluoxetinei. Acumularea de fluoxetină sau a metaboliților săi poate să apară în
cazul pacienților cu insuficiență renală gravă.
Indicații terapeutice :
Depresie: Prozac este indicat în tratamentul depresiei. Eficacitatea Prozac-ului a
fost stabilită prin studii clinice cu durata de 5-6 săptămâni, cu pacienți depresivi
nespitalizați (în vârstă de peste 18 ani), al căror diagnostic corespunde îndeaproape cu
categoria DSM-IV de tulburări depresive majore (MDD: Major Depressive Disorder). Un
episod depresiv major presupune o stare depresivă pronunțată și relativ persistentă sau o
dispoziție disforică, afectând de obicei activitatea zilnică; trebuie să includă cel puțin
patru dintre următoarele opt simptome: modificări ale apetitului, tulburări de somn,
agitație sau încetinire psihomotorie, pierderea interesului pentru activitățile obișnuite,
reducerea dinamicii sexuale, oboseală accentuată, sentimente de vinovăție și inutilitate,
gândire încetinită sau dificultăți de concentrare și tentativă de suicid sau ideatizarea
suicidului. Prozac este indicat pentru tratamentul obsesiilor și compulsiilor. Tulburarea
obsesiv-compulsivă este caracterizată de recurența și persistența ideilor, gândurilor,
impulsurilor sau imaginilor (obsesiile), care sunt ego-distonice și/sau repetitive,
deliberate și de comportamentul intențional – compulsiile, care sunt recunoscute de
persoană ca fiind excesive și iraționale.
Posologie :
Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 80 mg.
Copii: Nu a fost încă stabilită siguranța și eficacitatea utilizării fluoxetinei la
copii; nu se recomandă utilizarea de fluoxetină în acest caz.
Persoane în vârstă: Se recomandă o doză de 20 mg/zi.

Contraindicații:
Hipersensibilitatea la fluoxetină. Prozac nu trebuie administrat în combinație cu
un inhibitor al monoaminoxidazei (IMAO) și nici în intervalul de 14 zile de la
întreruperea tratamentului cu un IMAO. (Trebuie să existe o pauză de cel puțin 5
săptămâni de la încetarea tratamentului cu fluoxetină și inițierea celui cu un IMAO.)
Precauții speciale:
Reacții sistemice serioase, posibil legate de vasculită, s-au dezvoltat la pacienții
care prezentau erupții eritematoase în urma tratamentului cu fluoxetină. Deși foarte rar, s-
au raportat și cazuri mortale în urma acestor reacții. Dacă apar manifestări de genul
erupțiilor sau altor posibile fenomene alergice în timpul tratamentului cu fluoxetină,
pentru care nici o altă etiologie nu poate fi identificată, tratamentul cu fluoxetină trebuie
oprit.
Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiuni :
Trebuie multă grijă dacă este necesară utilizarea concomitentă a fluoxetinei și
altor medicamente active pe SNC, inclusiv litiul. Pot să apară nivele scăzute sau crescute
de litiu dacă acesta este administrat împreuna cu fluoxetina. Pacienții care primesc doze
stabile (de întreținere) de fenitoină au prezentat concentrații plasmatice crescute ale
acesteia și fenomene clinice de intoxicare cu fenitoină după inițierea administrării
concomitente de fluoxetină. După inițierea administrării de fluoxetină concomitent cu
antidepresive ciclice, nivelul plasmatic al acestora a crescut de peste două ori comparativ
cu nivelul precedând introducerea fluoxetinei. La pacienții cu diabet, hipoglicemia a
apărut în timpul terapiei cu fluoxetină, iar hiperglicemia a apărut după încetarea
tratamentului. În acest caz se ajustează fie doza de insulină, fie aceea a
hipoglicemiantelor orale .
Sarcină și alăptare :
Nu s-a stabilit siguranța utilizării acestui medicament în timpul sarcinii la femeie.
Fluoxetina este excretată în laptele uman, deci trebuie administrată cu multă grijă în cazul
femeilor care alăptează.
Reacții adverse:
Cele mai frecvent observate reacții asociate cu fluoxetina includ anxietatea,
nervozitatea, insomnia, astenia, somnolența, tremorul, transpirația, anorexia, greața,

diareea și amețeala. Mai puțin frecvent se întâlnesc reacții ca: dureri de cap, gură uscată,
dispepsie și vărsături.
2.FLUVOXAMINA
Produse comerciale: Deprivox, Fevarin, Fluoxamin teva de 50 respectiv 100mg
Acțiune terapeutică:
Fevarin acționează prin inhibiția specifică a recaptării de serotonină în neuronii de la
nivelul sistemului nervos central, având în același timp o interferență minimă cu
mecanismele de transmitere noradrenergică.
Dozare și mod de administrare:
Doza inițială recomandată este de 50 sau 100 mg, într-o singură priză, seara. Doza
zilnică uzuală de Fevarin variază între 100 și 200 mg și trebuie adaptată în funcție de
răspunsul individual al pacientului la tratament, doza maximă fiind de 300 mg pe zi.
Reacții adverse:
Fevarin este bine tolerat. Pacienții cu tulburări afective acuză deseori simptome
vegetative, cum ar fi vederea încețoșată și uscăciunea gurii. Greața însoțită uneori de
vărsături sunt cele mai frecvente simptome descrise în cursul tratamentului cu fluvoxamină.
Acestea diminuează de obicei în primele două săptămâni de tratament.
Contraindicații și precauții:
Pacienții nu trebuie să primească Fevarin împreună cu IMAO sau într-un interval mai
mic de două săptămâni de la întreruperea tratamentului cu IMAO. Pacienții care suferă de
insuficiență hepatică trebuie să înceapă cu o doză scăzută și trebuie atent monitorizați. Deși
există o oarecare experiență la copii, Fevarin nu este încă recomandat acestui grup de vârstă.
Fevarin singur nu are efecte asupra capacităților psihomotorii necesare conducerii
vehiculelor sau manevrării utilajelor . Totuși, în combinație cu alcoolul pot apărea unele
tulburări.

Sarcină și alăptare:
Studii au demonstrat lipsa dovezilor privind afectarea fertilității, a funcției de
reproducere sau a efectelor teratogene asupra urmașilor. Deoarece fluvoxamina este aproape
sigur eliminată prin laptele matern, Fevarin nu trebuie administrat femeilor care alăptează.
Interacțiuni cu alte medicamente:
În studii s-au observat niveluri plasmatice crescute de propranolol și warfarină în
timpul administrării concomitente de Fevarin. Deși producătorul nu o recomandă, Fevarin a
fost folosit în asociație cu alte antidepresive. Trebuie notat că Fevarin în asociație cu
antidepresivele triciclice poate crește nivelurile plasmatice anterior stabile. Fevarin a fost
utilizat în asociere cu litiul la pacienții cu depresie severă, rezistentă la tratament.
3.SERTRALINE
Reprezentanți comerciali : Asenta, Serlift, Sertina, Stimuloton, în concentrații de 50,
100mg și Zoloft comprimate 50, 100mg și 20 mg sol.
Indicații terapeutice:
Sertralina este indicată în tratamentul simptomelor tulburărilor depresive, inclusiv
depresia acompaniată de anxietate, la pacienți cu sau fără manifestări maniacale în
antecedente. După obținerea unui răspuns satisfăcător inițial, sertralina s-a dovedit a fi
eficientă atât în prevenirea recidivei episodului inițial depresiv cât și în reapariția unor
episoade depresive ulterioare. Sertralina este de asemenea indicată în tratamentul
sindromului obsesiv-compulsiv (OCD). După obținerea unui răspuns satisfăcător inițial,
sertralina s-a dovedit a avea eficacitate susținută, siguranță și tolerabilitate în tratamentul
de durată al sindromului obsesiv-compulsiv, timp de cel puțin doi ani. Sertralina este
indicată și în tratamentul atacului de panică, cu sau fară agorafobie.
Proprietăți farmacodinamice:

Sertralina este un inhibitor puternic și specific al captării neuronale de serotonină
(5-HT) in vitro, care are ca rezultat potențarea efectelor 5-HT la animale. Sertralina are
efecte foarte slabe asupra recaptării neuronale de norepinefrină și dopamină. La doze
clinice, sertralina blochează captarea de serotonină în trombocitele umane. La animale
este lipsit de activitate stimulentă, sedativă sau anticolinergică și nu este cardiotoxic. În
studii controlate pe voluntari sănătoși, sertralina nu a produs sedare și nu a interferat cu
performanța psihomotorieSertralina nu are afinitate pentru receptorii muscarinici
(colinergici), serotoninici, dopaminergici, adrenergici, histaminici, GABA (acid gama-
aminobutiric) sau benzodiazepinici.
Proprietăți farmacocinetice:
Sertralina prezintă o farmacocinetică proporțională cu doza, în intervalul de dozaj
cuprins între 50 și 200 mg. La bărbați, în urma administrării unei doze orale unice zilnice
de 50 până la 200 mg timp de 14 zile, concentrațiile plasmatice de vârf ale sertralinei
(Cmax) apar la aproximativ 4,5 până la 8,4 ore după administrare. Profilul farmacocinetic
la adolescenți sau persoane vârstnice nu este diferit semnificativ de cel al adulților între
18 și 65 de ani. Timpul mediu de înjumătățire al sertralinei la bărbații tineri sau la bătrâni
și la femei este de 22-36 ore. În concordanță cu timpul de înjumătățire se produce o
acumulare până la atingerea concentrației de echilibru, care apare după 1 săptămână de
administrare a unei doze unice zilnice. Aproximativ 98% din medicamentul circulant este
legat de proteinele plasmatice. Sertralina suferă o metabolizare extensivă la primul pasaj
hepatic. Principalul metabolit plasmatic, N-desmetilsertralină, este substanțial mai puțin
activ in vitro decât sertralina (de aproximativ 20 de ori) și nu pare a avea vreo activitate
în modelele de depresie in vivo. Timpul de înjumătătire al N-desmetilsertralinei este de 62
-104 ore. Atât sertralina cât și N-desmetilsertralina sunt metabolizate extensiv la om iar
metaboliții rezultați sunt excretați în fecale și urină în cantități egale. Doar o mică parte
( 0,2%) de sertralină nemetabolizată este excretată în urină. Alimentația nu modifică
semnificativ biodisponibilitatea tabletelor de sertralină.
Posologie și mod de administrare:
Sertralina se va administra o dată pe zi, dimineața sau seara.. Doza zilnică pentru
toate indicațiile poate fi crescută cu 50 mg în decurs de câteva săptămâni. Doza maximă

recomandată de sertralină este de 200 mg pe zi. Instalarea efectului terapeutic se poate
observa după 7 zile. În studii clinice pe pacienți cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani cu
diagnostic de depresie sau sindrom obsesiv-compulsiv, sertralina a avut un profil
farmacocinetic similar cu cel observat la adulți.
Contraindicații:
Este contraindicată administrarea la pacienții care sunt în tratament cu inhibitori
de monoamino oxidază (IMAO). Sertralina este contraindicată la pacienții cu
hipersensibilitate cunoscută la sertralină.
Avertismente și precauții speciale:
Inhibitorii de monoamino oxidază . S-au raportat cazuri de reacții adverse majore,
uneori fatale, la pacienții care au primit concomitent sertralină și un inhibitor de
monoamino oxidază (IMAO), inclusiv IMAO selectivi (selegilin) sau IMAO reversibili
( moclobemid).
oAlte medicamente serotoninergice .
oSchimbarea terapiei antidepresive sau antiobsesive .
oConvulsii.
oSuicidul.
oFolosirea în insuficiența hepatică .
oFolosirea în insuficiența renală .
oSarcină și alăptare:
oSarcină: Datorită faptului că studiile de reproducere la animale nu prevăd
întotdeauna cu exactitate răspunsul uman, sertralina se va folosi în timpul
sarcinii doar dacă beneficiile estimate depășesc riscul.
Efecte secundare:

Efectele secundare care au apărut semnificativ mai frecvent la administrarea de
sertralină decât la placebo, în studii cu doze multiple pentru depresie și sindrom obsesiv-
compulsiv au fost: greață, diaree/scaune moi, anorexie, dispepsie, tremor, amețeală,
insomnie, somnolență, transpirații, uscăciunea mucoasei bucale și disfuncții sexuale .
4.ESCITALOPRAMUM
Produse comerciale: Escitalopram, Cipralex comprimate filmate de 5, 10 si 20 mg
Cipralex conține escitalopram și este utilizat în tratamentul depresiei (episoade
majore de depresie) și tulburărilor de anxietate (cum sunt tulburările de panică cu sau ură
agorafobie, tulburările de anxietate socială, tulburările de anxietate generalizată și
tulburările obsesiv-compulsive).
Escitalopramul aparține unui grup de antidepresive denumit inhibitori selectivi ai
recaptării serotoninei (ISRS). Aceste medicamente acționează asupra sistemului
serotoninergic din creier prin creșterea concentrației de serotonină. Tulburările de la
nivelul sistemului serotoninergic sunt considerate un factor important în instalarea
depresiei și afecțiunilor înrudite.
Nu luați Cipralex:
dacă sunteți alergic (hipersensibil) la escitalopram sau la oricare dintre celelalte
componente ale Cipralex .
dacă luați alte medicamente care aparțin unui grup numit inhibitori MAO,
incluzând selegilina (utilizată în tratamentul Bolii Parkinson), moclobemida
(utilizată în tratamentul depresiei) și linezolid (un antibiotic).
Aveți grijă deosebită când utilizați Cipralex
Dacă aveți epilepsie.
Dacă suferiți de afectarea funcțiilor hepatice sau renale.
Dacă aveți diabet zaharat.
Dacă aveți concentrație scăzută de sodiu în sânge.

Dacă aveți tendința de a manifesta cu ușurință sângerări sau vânătăi.
Dacă primiți tratament electroconvulsivant.
Dacă aveți boală coronariană.
Atenționare
Unii pacienți cu boală maniaco-depresivă pot intra într-o fază de manie. Aceasta
este caracterizată prin idei neobișnuite și rapid schimbătoare, stare de fericire exagerată și
activitate fizică excesivă. Dacă manifestați astfel de simptome, adresați-vă medicului.
Simptome cum sunt stare de neliniște sau dificultăți de a sta așezat sau în picioare
pot să apară și în primele săptămâni de tratament. Spuneți imediat medicului
dumneavoastră dacă aveți astfel de simptome.
Gânduri desinucidere si agravarea starii dvs de depresie sau anxietate anxietate
Depresia și/sau tulburarile de anxietate de care suferitisi va pot provoca uneori idei de
auto-vătămare sau sinucidere. Acestea se pot accentua la începerea tratamentului cu
medicamente antidepresive, deoarece acțiunea tuturor acestor medicamente se produce în
timp, de obicei în aproximativ 2 săptămâni și câteodată și mai mult. Sunteți mai înclinat
spre astfel de idei:
Dacă ați avut anterior gânduri de sinucidere sau auto-vătămare.
Utilizare la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani în mod normal, Cipralex nu
trebuie utilizat la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.
Utilizarea altor medicamente
„Inhibitori neselectivi ai monoaminooxidazei (IMA0), conținând ca substanță
activă fenelzină, iproniazidă, izocarboxazidă, nialamidă sau tranilcipromină.
„Inhibitori selectivi, reversibili ai MAO-A”, conținând moclobemidă (utilizată în
tratamentul depresiei).
„Inhibitori ireversibili ai MAO-B”, conținând selegilină (utilizați în tratamentul
bolii Parkinson). Aceștia cresc riscul reacțiilor adverse.
Antibioticul linezolid

Litiu (folosit în tratamentul tulburărilor maniaco-depresive) și trîptofan.
Imipramină și desipramină (ambele utilizate în tratamentul depresiei).
Sumatriptan și medicamente similare acestuia (utilizate în tratamentul migrenei)
și tramadol (utilizat împotriva durerilor severe). Acestea cresc riscul reacțiilor
adverse.
Cimetidina și omeprazol (utilizate în tratamentul ulcerului gastric), fluvoxamină
(antidepresiv) și ticlopidină (utilizată pentru a reduce riscul de accidente vasculare
cerebrale). Acestea pot produce creșterea concentrației de Ciparelx în sânge.
Sunătoare {Hypericum perforatum)- o plantă care se utilizează împotriva stărilor
depresive.
Acid acetilsalicilic și antiinflamatoare nesteroidiene (medicamente utilizate pentru
a reduce durerea sau pentru a fluidiza sângele, așa- numitele anticoagulante).
Warfarină, dipiridamol și fenprocumon utilizate pentru a fluidiza sângele, așa-
numitele anticoagulante).
Mefloquină (utilizată în tratamentul malariei), bupropionă (utilizată în tratamentul
depresiei) și tramadol (utilizat în tratamentul durerilor puternice), datorită riscului
de a reduce pragul convulsivant.
Neuroleptice (medicamente pentru tratamentul schizofreniei, al psihozelor
datorită riscului posibil de a reducepragul convulsivant, și antidepresive.
Flecainidă, propafenonă și metoprolol (utilizate în boli cardiovasculare)
clomipramină și nortriptilină (antidepresive) și risperidonă, tioridazină și
haloperidol (antipsihotice). Poate fi necesară modificarea dozelor de Cipralex.
Sarcina și alăptarea
lnformați-1 pe medicul dumneavoastră dacă sunteți sau intenționați să rămâneți
gravidă. Nu utilizați Cipralex dacă sunteți gravidă, decât dacă ați discutat cu medicul
dumneavoastră riscurile și beneficiile implicate. Dacă utilizați Cipralex în timpul
ultimelor 3 luni de sarcină trebuie să știți că nou-născutul dumneavoastră va putea
prezenta următoarele manifestări: tulburări de respirație, piele albăstruie, convulsii,
modificări ale temperaturii corpului, dificultăți de supt, vărsături, hipoglicemie, rigiditate
musculară sau musculatură flască, reflexe exagerate, tremor, neastâmpăr, iritabilitate,
letargie, plâns persistent, insomnie și dificultăți de adormire. Nu utilizați Cipralex dacă

alăptați decât dacă ați discutat cu medicul dumneavoastră despre riscurile și beneficiile
implicate de această situație.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Sunteți sfătuit să nu conduceți vehicule și să nu folosiți utilaje până ce veți ști
dacă Cipralex vă afectează.
CUM SA LUAȚI CIPRALEX
Utilizați întotdeauna Cipralex exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră.
Trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Adulți/ Depresie
Doza de Cipralex recomandată uzual este de 10 mg pe zi, administrată într-o
singură priză. Doza poate fi crescută de către medicul dumneavoastră până la maximum
20 mg pe zi.
Tulburări de panică
Doza Inițială de Cipralex este de 5 mg pe zi, administrată într-o singură
priză, în prima săptămână, înainte de a crește doza la 10 mg pe zi. Doza poate fi crescută
ulterior de către medicul dumneavoastră până la maximum 20 mg pe zi.
Tulburări de anxietate sociala
Doza de Cipralex recomandată uzual este de 10 mg pe zi administrată într-o
singură priză. Medicul dumneavoastră poate fie să scadă doza la 5 mg pe zi, fie să o
crească până la maximum 20 mg pe zi, în funcție de cum răspundeți la medicament.
Tulburări de anxietate generalizata
Doza de Cipralex recomandată uzual este de 10 mg pe zi administrată într-o
singură priză. Doza poate fi crescută de medicul dumneavoastră la maximum 20 mg pe
zi.
Tulburări obsesiv- compulsive
Doza de Cipralex recomandată uzual este de 10 mg pe zi administrată într-o
singură priză. Doza poate fi crescută de medicul dumneavoastră la maximum 20 mg pe
zi.

Pacienți vârstnici (cu vârsta peste 65 ani)
Doza uzuală de început de Cipralex este de 5 mg pe zi administrată într-o singură
priză.
Copii și adolescenți (cu vârsta sub 18 ani)
De regulă, Cipralex nu trebuie administrat copiilor și adolescenților.
5.CITALOPRAMUM
Produse comerciale : Cipramil, Citalec, Citalamerde, Delsan, Linisan se găsesc în
concentrații de 10, 20, 40 mg
Indicații terapeutice : Tratamentul episoadelor depresive majore.
Reacții adverse :
tulburări psihice
confuzie
tulburări ale sistemului nervos
tulburări cardiace
tulburări vasculare
tulburări gastro-intestinale
tulburări ale micțiunii. poliurie
scădere în greutate.
crestere în greutate
creșteri ale valorilor
concentratiilor plasmatice ale
enzimelor hepatice.
rinita.
 sinuzita.
 tuse
insuficiență ejaculatorie.
 anorgarmie feminina. dismenoree.
impotență.
galactoree
hipersudorație.
eruptie cutanată. prurit.
fotosensibilitate.
angioedem
tulburări de acomodare.
tulburări vizuale
tulburări ale gustului
tinitus
mialgii- artralgii.
Astenie-oboseală-căscat.
reacții alergice.
 sincopa.
stare generală de rău.
reacții anafilactoide

Contraindicații :
Hipersensibilitate la citalopram sau la oricare dintre excipienți. Citalopramul nu
trebuie administrat la pacienții care primesc inhibitori ai monoaminooxidazei (IMAO)
inclusiv selegilina în doze zilnice care depășesc 10 mg/zi.
Simptomele unei interacțiuni între substanța activă și un IMAO includ:
hipertermie, rigiditate, mioclonii, instabilitate vegetativă cu posibile fluctuații rapide ale
semnelor vitale, modificari ale statusului mental care includ confuzie, iritabilitate și
agitație extremă care progresează catre delir și comă.
Citalopramul nu trebuie utilizat concomitent cu medicamente cu efecte
serotoninergice.
La pacienții cu diabet zaharat. tratamentul cu un ISRS poate altera controlul
glicemiei;
Au fost raportate cazuri de creștere a timpului de sângerare și/sau de apariție a
anomaliilor de sângerare cum ar fi echimoze, hemoragii ginecologice.,sângerări gastro-
intestinale și alte tipuri de sângerare cutanată sau la nivelul mucoaselor în cazul utilizării
ISRS.
Nu este recomandata utilizarea citalopramului la copii si adolescenti cu varsta sub
18 ani.
Nu este recomandată utilizarea citalopramului la pacienții cu insuficiență renală
severă (clearance al creatininei sub 20 ml/min).
Citalopramul este excretat în laptele matern în cantități mici. Avantajele
alăptatului trebuiesc evaluate în funcție de riscurile posibile la sugar.
Mod administrare :
adulți:
odoza initială recomandată este de 20 mg/zi.
odacă este necesar. doza poate fi crescută până la 40 mg/zi. în funcție de
răspunsul terapeutic individual al pacientului.
odoza maximă este de 60 mg/zi .
vârstnici (>65 ani):
odoza trebuie redusă la jumatate față de cea recomandată la adulți. de
exemplu 10-20 mg/zi.

odoza poate fi crescută în funcție de răspunsul terapeutic individual al
pacientului .
copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani :
onu este recomandată administrarea citalopramului
insuficiență renală:
onu este necesară ajustarea dozelor dacă pacientul are insuficiență renală
ușoară până la moderată.
onu sunt disponibile informații referitoare la tratamentul pacienților cu
insuficiență renală severă (clearance al creatininei sub 20 ml/min).
insuficiență hepatică :
opacienții cu insuficiență hepatică trebuie să primească o doză inițială de 10
mg citalopram pe zi.
odoza nu trebuie să depașeasca 30 mg citalopram pe zi.
oacești pacienți trebuiesc monitorizați clinic.
Interacțiuni :
Utilizarea concomitentă a citalopramului și a inhibitorilor monoaminooxidazei
poate determina reacții adverse severe. Inclusiv sindrom serotoninergic.
Efectul serotoninergic al sumatriptanului poate fi potențat de către inhibitorii
selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS0): sumatriptani și alți triptani.
Este necesară precauție în cazul pacienților care efectuează tratament concomitent
cu anticoagulante. Medicamente care afectează funcția plachetară. Cum ar fi AINS,
acidul acetilsalicilic, dipiridamolul și ticlopidina sau alte medicamente (de exemplu
antipsihotice atipice. Fenotiazine. Antidepresive triciclice) care pot crește riscul
hemoragic.
Reacțiile adverse pot fi mai frecvente în cazul utilizării concomitente a
citalopramului cu medicamente pe bază de plante care conțin sunătoare.
Metoprololul. Cimetidina. Litiu sau triptofan.
6.PAROXETINUM

Produse comerciale : Seroxat, Rexetin, Paxeten,de 20 mg si Arketis comprimate filmate
de 10, 20 30 si 40 mg.
Grupa farmacoterapeutică : Antidepresive, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei.
Indicații terapeutice
Episoade depresive majore,
Tulburări obsesiv-compulsive,
Atac de panică cu sau fără agorafobie,
Tulburări de anxietate socială / fobie socială,
Tulburări de anxietate generalizată,
Sindrom de stress post-traumatic.
Mecanism de acțiune
Paroxetina este un inhibitor puternic și selectiv al recaptării de 5-
hidroxitriptamină (5-HT, serotonină) și efectul său antidepresiv și eficiența sa în
tratamentul TOC, tulburării de anxietate socială / fobiei sociale, tulburării de anxietate
generalizată, sindromului de stres post-traumatic și atacului de panică se consideră că
sunt legate de inhibarea specifică a recaptării de serotonină la nivelul neuronilor
cerebrali. Paroxetina nu este înrudită chimic cu antidepresivele triciclice, tetraciclice sau
alte antidepresive disponibile. Paroxetina are afinitate scăzută pentru receptorii
colinergici muscarinici și studiile la animale au evidențiat doar un efect slab
anticolinergicAceastă lipsă de interacțiune in vitro cu receptorii post – sinaptici este
confirmată de către studiile in vivo care demonstrează lipsa efectelor deprimante la
nivelul SNC și a acțiunii hipotensoare.
Efecte farmacodinamice
Paroxetina nu afectează funcțiile psihomotorii și nu potențează efectele
inhibitoare ale etanolului. Studiile la animale indică faptul că paroxetina este bine tolerată

la nivel cardio-vascular.Nu produce modificări clinice semnificative ale tensiunii
arteriale, frecvenței cardiace și EKG după administrarea la voluntari sănătoși.
În cadrul tratamentului tulburărilor depresive, paroxetina a demonstrat o
eficacitate comparabilă cu cea a antidepresivelor standard. Există de asemenea unele
dovezi că paroxetina poate avea valoare terapeutică la pacienții care nu au răspuns la
terapia standard.
Proprietăți farmacocinetice
Absorbția
Paroxetina are absorbție bună după administrarea pe cale orală și suferă
fenomenul de prim pasaj hepatic. Datorită efectului de prim pasaj hepatic, cantitatea de
paroxetină care ajunge în circulația sistemică este mai mică decât cea absorbită din tractul
gastro-intestinal. Efectul de saturare parțială a primului pasaj hepatic și de reducere a
clearance-ului plasmatic apar pe măsură ce crește concentrația din organism prin doză
unică mare sau prin doze multiple. Aceasta duce la creșteri disproporționate ale
concentrației plasmatice de paroxetină și ca urmare, parametrii farmacocinetici nu sunt
constanți, rezultând o cinetică neliniară. Totuși, neliniaritatea este în general redusă și este
restrânsă la acei subiecți la care se obțin concentrații plasmatice mici la doze mici.
Concentrația plasmatică la faza de echilibru este atinsă între ziua 7 și ziua 14 de la
inițierea tratamentului cu formele de condiționare cu eliberare imediată sau întârziată, iar
farmacocinetica pare să nu se modifice în cursul terapiei de lungă durată.
Distribuția
Paroxetina este larg distribuită în țesuturi și calculele farmacocinetice indică
faptul că doar aproximativ 1% din paroxetina din organism se regăsește la nivel
plasmatic. Aproximativ 95% din paroxetina plasmatică se leagă de proteine la
concentrațiile terapeutice. Nu a fost stabilită nici o corelație între concentrațiile
plasmatice de paroxetină și efectele clinice (reacții adverse și eficacitate). Doar cantități
mici de paroxetină trec în laptele matern uman și la fetus la animalele de laborator.
Metabolizare

Principalii metaboliți ai paroxetinei sunt produșii polari și conjugați ai oxidării și
metilării, care sunt rapid eliminați. Având în vedere relativa lipsă a activității lor
farmacologice, este improbabil ca ei să contribuie la efectele terapeutice ale paroxetinei.
Metabolizarea nu interferă cu acțiunea selectivă a paroxetinei de recaptare a 5-HT
neuronale.
Excreție
Excreția urinară a paroxetinei nemodificate este în general mai mică de 2% din
doză, iar cea a metaboliților este de aproximativ 64% din doză. Aproximativ 36% din
doză este eliminată prin materiile fecale, probabil pe cale biliară, din care paroxetina
nemodificată reprezintă mai puțin de 1% din doză. Astfel, paroxetina este eliminată
aproape exclusiv prin metabolizare. Excreția metaboliților este bifazică, reprezentând
inițial rezultatul primului pasaj hepatic și ulterior fiind controlată prin eliminarea
sistemică a paroxetinei. Timpul de înjumătățire plasmatică este variabil, dar în general
este de aproximativ 1 zi.
Doze și mod de administrare
Se recomandă administrarea paroxetinei o dată pe zi, dimineața, în timpul mesei..
Contraindicații
Hipersensibilitate la paroxetină sau la oricare dintre excipienți.
Administrarea în asociere cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO).
Tratamentul cu paroxetină poate fi început: la două săptămâni de la oprirea unui
IMAO ireversibil, sau la cel puțin 24 de ore după oprirea unui IMAO reversibil
(de exemplu moclobemid).
Trebuie să treacă cel puțin o săptămână între oprirea tratamentului cu paroxetină
și inițierea tratamentului cu orice IMAO.
Administrarea în asociere cu tioridazina, deoarece, ca și alte medicamente care
inhibă enzima hepatică CYP450 2D6, paroxetina poate determina concentrații
plasmatice crescute de tioridazină . Administrarea de tioridazină singură poate
duce la prelungirea intervalului QT, cu asocierea de aritmii ventriculare grave ca
de exemplu torsada vârfurilor și moartea subită.
Copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.
Atenționări și precauții speciale pentru utilizare

Tratamentul cu paroxetină trebuie inițiat cu atenție, la două săptămâni după
oprirea tratamentului cu un IMAO ireversibil sau la 24 de ore după oprirea tratamentului
cu un IMAO reversibil. Doza de paroxetină trebuie crescută treptat până la obținerea unui
răspuns optim.
Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
Medicamente serotoninergice
Ca și în cazul altor ISRS, administrarea concomitentă cu medicamente
serotoninergice (inclusiv IMAO, L-triptofan, triptani, tramadol, linezolid, ISRS, litiu și
preparate pe bază de sunătoare – Hypericum perforatum) poate determina apariția
efectelor excesului de 5-HT (sindrom serotoninergic).Se recomandă prudență și este
necesară o supraveghere clinică mai atentă în cazul asocierii acestor medicamente cu
paroxetina.
Inhibitori / inductori enzimatici
Metabolismul și farmacocinetica paroxetinei pot fi afectate de inducția sau
inhibarea enzimelor care metabolizează medicamentul. Când paroxetina este administrată
concomitent cu un medicament inhibitor enzimatic, trebuie folosite dozele minime de
paroxetină recomandate. Nu se consideră necesară ajustarea dozei inițiale când
paroxetina este administrată împreună cu medicamente inductoare enzimatic (de exemplu
carbamazepina, rifampicina, fenobarbitalul, fenitoina). Orice ajustare ulterioară a dozei
trebuie efectuată în funcție de efectul clinic (toleranța și eficacitatea).
Prociclidina
Administrarea zilnică de paroxetină crește în mod semnificativ nivelele
plasmatice de prociclidină. În cazul apariției efectelor anticolinergice, doza de
prociclidină trebuie redusă.
Anticonvulsivante
Carbamazepina, fenitoina, valproatul de sodiu. Administrarea concomitentă nu
pare să afecteze în nici un fel profilul farmacocinetic / farmacodinamic la pacienții cu
epilepsie.
Alcool etilic

Cu toate că paroxetina nu determină accentuarea afectării abilităților motorii și
mentale produse de alcoolul etilic, ca și în cazul altor medicamente psihotrope, pacienții
trebuie sfătuiți să evite consumul de alcool etilic în timpul tratamentului cu paroxetină.
Anticoagulante orale
Poate apare o interacțiune farmacodinamică între paroxetină și anticoagulantele
orale. Administrarea concomitentă de paroxetină și anticoagulante orale poate duce la
creșterea activității anticoagulante și risc hemoragic. De aceea, paroxetina trebuie
administrată cu prudență la pacienții tratați cu anticoagulante orale (vezi pct. 4.4
Atenționări și precauții speciale).
AINS, acid acetil salicilic și alți agenți antiplachetari
Poate apare o interacțiune farmacodinamică între paroxetină și AINS / acid acetil
salicilic. Administrarea concomitentă de paroxetină și AINS / acid acetil salicilic poate
duce la creșterea riscului hemoragic. Se recomandă prudență la pacienții care primesc
ISRS concomitent cu anticoagulante orale, medicamente care afectează funcția plachetară
sau cresc riscul de sângerare (de exemplu antipsihotice atipice cum ar fi clozapina,
fenotiazinele, majoritatea ADT, acid acetil salicilic, AINS, inhibitori de COX-2) precum
și la pacienți cu istoric de tulburări de coagulare sau afecțiuni care predispun la sângerare.
Sarcina și alăptarea
Un studiu al efectelor asupra sarcinii după expunerea maternă la antidepresive în
primul trimestru a sugerat o posibilă creștere ușoară a riscului de malformații congenitale,
cum ar fi defectul de sept ventricular, la copiii mamelor tratate cu paroxetină în perioada
de graviditate.
Paroxetina trebuie utilizată în sarcină doar dacă acest lucru este absolut
necesar.Cantități mici de paroxetină sunt excretate în laptele matern.
Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Experiența clinică a demonstrat că terapia cu paroxetină nu se asociază cu
afectarea funcțiilor cognitive sau psihomotorii
Reacții adverse

Intensitatea și frecvența unora dintre reacțiile adverse se pot reduce în cursul
tratamentului continuu și nu necesită întreruperea tratamentului.
Tulburări hematologice și limfatice
Tulburări ale sistemului imunitar
Tulburări endocrine
Tulburări metabolice și de nutriție
Tulburări psihice
Tulburări ale sistemului nervos
Tulburări oculare
Tulburări cardiace
Tulburări vasculare.
Tulburări respiratorii, toracice și mediastinale
Tulburări gastro-intestinale
Tulburări hepato – biliare
Tulburări renale și ale căilor urinare
Tulburări ale aparatului genital și sânului
Tulburări musculo – scheletice și ale țesutului conjuctiv
Tulburări generale și la nivelul locului de administrare
Tulburări cutanate și ale țesutului subcutanat
Oprirea tratamentului cu paroxetină (mai ales dacă se face brusc) duce adesea la
apariția de simptome de sevraj.
Au fost raportate amețeli, tulburări senzoriale (inclusiv parestezii și senzație de
curentare), tulburări de somn (inclusiv vise intense), agitație sau anxietate, greață, tremor,
confuzie, transpirații, cefalee, diaree, palpitații, instabilitate emoțională, iritabilitate și
tulburări vizuale.
În general, aceste simptome sunt ușoare – moderate și auto – limitate, deși la unii
pacienți pot fi severe și / sau prelungite. Se recomandă deci oprirea gradată prin scăderea
treptată a dozei când tratamentul cu paroxetină nu mai este necesar .

CAP III
Inhibitorii de monoaminoxidază
(IMAO)
Sunt o grupă de antidepresive înrudite cu amfetaminele care inhibă
monoaminoxidazele. Au efect antidepresiv de intensitate medie, care apare la 2-3
săptămâni după începerea tratamentului. La ora actuală, sunt în mare parte înlocuite de
celelalte clase de medicamente antidepresive în tratamentul depresiilor, datorită efectelor
secundare.
MAO este o enzimă care se găsește în majoritatea țesuturilor organismului,
localizată intracelular în mitocondrii. Există două izoenzime: MAO-A și MAO-B. MAO
are două funcții principale:
în terminațiile nervoase presinaptice, MAO reglează concentrația
intracelulară de noradrenalină și serotonină, nefiind implicată în
inactivarea neurotransmițătorilor eliberați în fanta sinaptică.
produce inactivarea monoaminelor endogene sau exogene, de exemplu
tiramina.
MAO-A are ca substrat principal serotonina și este responsabilă pentru efectul
antidepresiv al acestei clase de medicamente . MAO-B dezaminează feniletilamina,
ambele enzime acționând asupra noradrenalinei și dopaminei.
Există compuși de generație nouă care inhibă selectiv MAO-A. Refacerea
activității enzimatice durează 2 săptămâni, după sinteza de noi molecule de enzimă.
IMAO nu au acțiune specifică, acționând și asupra altor enzime, unele dintre
acestea fiind implicate în metabolizarea altor medicamente, ceea ce explică numeroasele
interacțiuni medicamentoase ale acestei clase de medicamente.
La omul normal IMAO determină creșterea activității motorii, hiperexcitabilitate
și euforie.

La pacienții depresivi, IMAO determină ameliorarea dispoziției afective, după un
interval de latență de 2-3 săptămâni.
IMAO includ furazolidonul, nialamida, pargilina, procarbazina, tranilcipromina,
fenelzina și izocarboxazida. Acești agenți blochează monoaminoxidaza, inhibând astfel o
cale majoră a caolismului unor neurotransmițători cum sunt: dopamină, norepinefrina și
serotonină. Toxicitatea este consecința acumulării neurotransmițătorilor și de aici a
potențării acțiunii lor.
IMAO se absorb bine gastrointestinal. Volumul de distribuție nu este cunoscut,
dar este probabil mare. Medicamentele se elimină predominant prin meolizare hepatică,
mai puțin de 5% fiind excretate nemodificate prin urină. Timpul de înjumătățire
plasmatică a fenelzinei și tranilciprominei, la doze terapeutice, este de 24 de ore.
Simptomatologie clinică. Efectele se pot instala la 6-l2 ore de la ingestie și pot să nu
atingă nivelul maxim decât la 24 de ore după aceasta. Efectele inițiale sunt midriaza,
hiper-pirexia, tahicardia, hipertensiunea și tahipneea.
Reacții adverse.
hipotensiune ortostatică
fenomene M-colinolitice. Sunt mai puțin exprimate decât în cazul ADT.
creștere în greutate
stimulare SNC: tremor, neliniște, insomnie, convulsii la doze mari
leziuni hepatice
Interacțiuni medicamentoase și alimentare
Interacțiunile medicamentelor din această clasă cu alte medicamente sau cu
alimentele au limitat mult utilizarea lor terapeutică.
Reacția la caș este consecința inhibiției MAO și apare la consumul unor alimente
care conțin tiramină (amină biogenă produsă în timpul procesului de fermentație). Astfel
de alimente sunt: brânzeturile fermentate, vinul roșu, berea etc. În mod normal tiramina
este metabolizată de către MAO în peretele intestinal și în ficat, cantități minime
ajungând în circulația generală. Datorită inhibiției MAO după administrarea IMAO,
tiramina nu mai este metabolizată, astfel încât cantități mari ajung în circulația generală
determinând răspunsuri severe hipertensive, cefalee, în cazurile grave chiar hemoragie

cerebrală. Pentru producerea acestor crize hipertensive grave sunt suficiente 10 mg de
tiramină.
Administrarea unor simpatomimetice indirecte (amfetamină, efedrină) în timpul
tratamentului cu IMAO produce de asemenea crize hipertensive severe.
Episoade hipertensive severe, hiperexcitabilitate și insomnie se produc și dacă se
asociază IMAO cu ADT în tratamentul depresiilor.
Asocierea IMAO cu petidina determină hiperpirexie, agitație și hipotensiune
arterială severă, comă; mecanismul de producere al acestei reacții nu este cunoscut.
În timpul tratamentului cu IMAO nu se consumă alcool. În general pe durata
tratamentului cu IMAO nu se recomandă folosirea altor medicamente.
Reprezentanți
1. TRANILCIPROMINA
Compus chimic înrudit cu amfetamina; are efect antidepresiv și stimulant
psihomotor de tip amfetaminic.
2. FENELZINA este asemănătoare are efecte de durată mai lungă.
3. MOCLOBEMIDA (Aurorix®) cpr. 100 și 150 mg.
Este un derivat de benzamidă care inhibă selectiv MAO-A. Reacțiile adverse sunt
mai reduse decât în cazul celorlalte IMAO, interacțiunile medicamentoase de asemenea
puțin importante.

CAP IV
ANTIDEPRESIVELE ATIPICE
( ADA)
Reprezintă un grup heterogen de compuși cu proprietăți asemănătoare ADT, față
de care prezintă unele avantaje:
reacții adverse mai rare, sunt mai bine suportate ca ADT .
toxicitate acută mai redusă.
debutul efectului este mai rapid, perioada de latență mai mică.
sunt eficace la pacienții care nu răspund la ADT sau IMAO.
Nu au mecanism de acțiune comun, unele inhibă recaptarea neuronală a
monoaminelor.
Antidepresivele atipice pot fi împărțite în două categorii:
compuși cu structură non-ciclică, acționează similar ADT prin blocarea
recaptării noradrenalinei. Nu influențează recaptarea serotoninei.
(Nomifensina, Venlafaxina).
Medicamente care nu influențează recaptarea neuronală a monoaminelor
cerebrale, având mecanism de acțiune necunoscut. (Mianserina, Trazodona,
Bupropionul).
Reprezentanți
VENLAFAXINA (Efectin®)) cpr. 37,5 mg ,75 mg. Și 150 mg.
Nu are efect sedativ, hipotensiv, acțiuni anticolinergice și deprimante miocardice.
Debutul efectului antidepresiv este mai rapid față de ADT.
TRAZODONA (Trittico®) cpr. retard 75 și 150 mg.
Acționează prin mecanism necunoscut. Are efect sedativ marcat util în depresiile
însoțite de insomnie.
MIANSERINA (Lerivon®) cpr.10, 20, 30 și 60 mg.

Compus cu proprietăți antidepresive marcate și efect mai rapid decât ADT. Nu
este cardiotoxică, efectele secundare sunt mai reduse. Poate produce inversiune afectivă .
BUPROPIONUL (Wellbutrin®) cpr. retard 100 mg și 150 mg.
Acționează prin mecanism necunoscut. Pe lângă stările depresive se folosește și în
tratamentul dependenței la nicotină ca suport al renunțării la fumat. Modifică pragul
convulsivant. Ca reacții adverse poate produce febră, tahicardie, hipotensiune ortostatică,
convulsii.
MIRZAPINUM ( Mirzaten®) cpr. 15mg, 30mg si 45 mg
TIANEPTINUM ( Coaxil) cpr. 12.5 mg.
Preparatele din plante : Remotiv, Felis, Hyperici herba (sunatoarea).
Deoarece studiile preclinice și clinice au arătat că stimularea cronică a sistemului
serotoninergic afectează sistemul noradrenergic și invers, a renăscut interesul față de rolul
celorlalte sisteme de neurotransmițători. Dezvoltarea noii generații de antidepresive –
venlafaxine, trazodon, mirtazapine, poate influența benefic efectul terapeutic cu o
incidență mai scăzută a efectelor adverse.
Antagoniștii receptorilor 5-HT2 – trazodone și nefazodone au un posibil efect de
antagonizare a receptorilor 5-HT2A și 5-HT2C ce determină o reglare paradoxală a 5-
HT2 explicând astfel efectul antidepresiv. Ambele medicamente au și un efect de inhibare
a recaptării serotoninei care, deși redus, poate avea o semnificație clinică. De asemenea
există dovezi ale stimulării receptorilor 5-HT1A considerați a deține un rol în depresie,
anxietate și comportamentul agresiv. Metabolitul activ al ambelor medicamente este un
agonist al serotoninei, în special la nivelul receptorilor 5-HT2, ceea ce poate contribui
atât la eficacitatea cât și la apariția efectelor adverse.
Venlafaxine este un antidepresiv având o eficiență și un mecanism de acțiune
similar cu ATC dar fără profilul de efecte adverse al acestora. Mecanismul de acțiune este
reprezentat în principal de inhibarea selectivă a recaptării serotoninei și moderat a
noradrenalinei.
Duloxetine este un nou antidepresiv cu mecanism dual de inhibare a recaptării,
mai potent decât venlafaxina și având o afinitate redusă pentru receptorii muscarinici și
histaminici.

Reboxetine este un inhibitor selectiv al recaptării noradrenalinei. Există dovezi
care atestă faptul că reboxetine modulează direct activitatea cerebrală la nivelul locus
coeruleus. Multe simptome ale depresiei par a fi mai strâns legate de funcția
noradrenergică decât de cea serotoninergică: oboseala, hipersomnia, lentoarea
psihomotorie și anhedonia par a fi determinate în special de disfuncția noradrenergică. În
ce măsură un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei este mai util în anumite tipuri de
depresie rămâne încă de studiat.
Mirtazapine are un mecanism de acțiune diferit față de al antidepresivelor
existente prin antagonizarea receptorilor presinaptici alfa2 adrenergici centrali. Efectul
antagonizării acestora determină creșterea nivelului noradrenalinei și prin stimularea
consecutivă a receptorilor alfa1 de la nivelul celulelor serotoninergice apare creșterea
eliberării de 5-HT. De asemenea are și un efect de blocare a receptorilor 5-HT2 și 5-HT3
ceea ce îi conferă o mai bună tolerabilitate.
Bupropion este un antidepresiv cu un mecanism de acțiune mai puțin elucidat. S-a
emis ipoteza că ar acționa prin blocarea recaptării dopaminei, în acest sens pledând și
faptul că nivelul plasmatic al acidului homovanilic (metabolitul principal al dopaminei)
scade la pacienții care răspund la bupropion dar nu și la cei care nu răspund (Golden et
al., 1988). În ultimii ani s-au adus dovezi și în ceea ce privește efectul noradrenergic al
bupropionului, o dovadă indirectă a acestui fapt fiind și faptul că acesta determină
scăderea excreției metaboliților noradrenalinei pe 24 de ore.
Tianeptine este un antidepresiv cu un mecanism de acțiune „atipic” și anume
creșterea recaptării serotoninei. Studiile mai recente au arătat că această substanță
acționează predominant prin contracararea efectelor stresului la nivelul hipocampului
(plasticitatea neuronală).
Având în vedere mecanismele de acțiune ale antidepresivelor existente nu există
nici o îndoială asupra importanței sistemelor noradrenergic și serotoninergic în
fiziopatologia depresiei.
Totuși, în ultimii ani, noile direcții de cercetare asupra substratului fiziopatologic
al depresiei constituie o provocare pentru crearea de noi molecule antidepresive, cu un
mecanism de acțiune diferit de cele existente în prezent.

Diferitele modificări endocrine, cum sunt cele ale cortizolemiei, hormonului de
creștere (GH) sau hormonilor tiroidieni indică existența unor modificări la nivelul axei
hipotalamo-hipofizosuprarenaliene și/sau ale funcției tiroidiene în depresie. Nivelul
crescut al cortizolemiei la un număr semnificativ de pacienți depresivi a determinat
lărgirea investigațiilor asupra sistemului hipotalamosuprarenalian în depresie. S-a
constatat astfel o hipersecreție a CRH, niveluri crescute ale cortizolului și o supresie
inadecvată a axei ca răspuns la administratrea de glucocorticoizi exogeni.
În prezent sunt investigați o serie de compuși anticortizolici dintre care agenții
antagoniști ai CRH și antagoniștii receptorilor pentru glucocorticoizi au dovedit
proprietăți antidepresive dar sunt încă în primele faze ale cercetării.
O altă direcție a cercetării în prezent este dată de utilizarea antagoniștilor
hormonilor peptidici, inclusiv a antagoniștilor substanței P ca antidepresive. Un studiu
dublu-orb efectuat cu un antagonist al substanței P a arătat că acesta era superior placebo
și similar ca efect paroxetinei (Kramer et.al 1998). Alte peptide investigate în vederea
dezvoltării de molecule cu efecte antidepresive sunt somatostatina și cholecistokinina.
Altă ipoteză privind fiziopatologia și tratamentul depresiei implică adaptarea și
plasticitatea neuronală. Depresia ar putea astfel rezulta din incapacitatea de a elabora un
răspuns adaptativ adecvat la stres sau alți stimuli nocivi iar antidepresivele ar putea
acționa fie direct prin corectarea acestei disfuncții, fie prin inducerea răspunsului
adaptativ adecvat. În acest sens s-a dovedit că administrarea cronică de tianeptină
determină blocarea remodelării dendritice induse de stres la nivelul neuronilor piramidali
din hipocampus.
Deși noile clase de antidepresive utilizate în prezent au un profil mai favorabil de
efecte secundare și o mai bună tolerabilitate decât vechea generație totuși nu s-au dovedit
mai eficiente decât acestea și nici latența de instalare a răspunsului clinic nu a fost
rezolvată. În continuare rămâne un procent semnificativ de pacienți care nu răspund la
nici un trial cu antidepresive și sunt în continuare necesare în medie trei săptămâni pentru
instalarea răspunsului terapeutic. Din acest motiv reducerea latenței de instalare a
efectului antidepresiv și îmbunătățirea eficacității rămân obiective principale ale
cercetării ulterioare.

1.VENLAFAXINA
Reprezentanți comerciali: Venlafaxina Actavis, Efectin, Exefor, Velaxin sunt cpr cu
eliberare prelungita de 37.5mg, 75mg si 150mg.
Compoziție: Ingredient activ – venlafaxin clorhidrat contin 37,5 mg sau 75 mg
venlafaxin.
Indicații: Simptome ale bolilor depresive, inclusiv boli depresive asociate cu anxietate.
Precauții
Nu trebuie administrat Efectin în caz de: sarcină și alăptare; alergie la oricare din
ingrediente; la pacienți sub 18 ani; dacă a urmat în ultimele două săptămâni un tratament
cu alte antidepresive din grupa inhibitorilor de monoaminooxidaze (IMAO). Trebuie
informat medicul în caz de boli hepatice sau renale.
Reacții adverse
Efectin poate determina efecte nedorite: reacții alergice; dureri de cap, disconfort
abdominal; frecvență cardiacă neregulată sau crescută; schimbări ale apetitului, indigestii,
flatulență, greață, vomă; creștere în greutate ; schimbări de dispoziție, anxietate, amețeală,
insomnie, scăderea apetitului sexual , impotență, slabiciune, tremur; transpirații, gura
uscată; senzații ciudate la nivelul pielii ca înțepături sau arsuri; schimbări ale vederii;
tulburări de ejaculare/orgasm.
Mod de administrare
Doza obișnuită de început este de o tabletă de 37,5 mg de două ori pe zi. Trebuie
administrată o tabletă dimineața și una seara. Totuși medicul poate decide dacă o altă
doză este mai adecvată..
2.TRAZODONA

Reprezentanți comerciali: Trazodona si Trittico AC comprimate cu eliberare prelungită
de 150 mg.
Compoziție:
Un comprimat cu eliberare prelungită de TRITTICO AC conține 150 mg
clorhidrat de trazodonă.
Grupa farmacoterapeutică : psihoanaleptice. alte antidepresive
Trazodona este un antidepresiv atipic în doze terapeutice, trazodona prezintă
efecte sedative marcate și ușoare efecte anxiolitice, în special în prezenta tulburărilor de
dispoziție, a anxietății, apatiei și tulburărilor de somn. Trazodona nu prezintă risc de
dependență.
Contraindicații:
Hipersensibilitate la clorhidrat de trazodona sau la celelalte componente ale
produsului.
Administrare:
În formele ușoare sau medii, Trittico AC se administrează într-o singură doză,
seara. În formele grave de depresie, care necesită doze mai mari, Trittico AC se va
administra de două ori pe zi, la prânz și seara. Se recomandă ca administrarea să se facă
după o masă ușoară.
Efecte adverse:
Somnolența, cefalee, astenie, vertij și episoade de hipotensiune arterială datorate
efectului simpatolitic slab al medicamentului. Rar, s-au semnalat tulburări digestive:
greață, vărsături, scăderea apetitului. Ca și în cazul altor medicamente alfa-adrenolitice,
administrarea trazodonei a fost asociată, rareori, cu apariția priapismului (erecție
patologică). În acest caz, se impune oprirea imediată a tratamentului.
Precauții:
Afectări hepatice și renale grave, tratament antihipertensiv, insuficientă cardiacă
(risc de aritmii), Datorită activității sale simpatolitice, trazodona poate produce
hipotensiune arterială, inclusiv hipotensiune ortostatică. Deoarece starea psihică poate să
nu se amelioreze imediat, în primele săptămâni de tratament pacienții trebuie urmăriți

atent; riscul unei tentative de suicid este foarte mare în depresie și poate să persiste până
la apariția ameliorării semnificative.
3.MIANSERINA
Reprezentanți comerciali : Mianserin si Miansin, drajeuri de 10 si 30mg.
Indicații: Mianserin se recomanda in tratamentul depresiilor.
Contraindicații:
Hipersensibilitate la clorhidratul de mianserina sau la oricare dintre
excipienții produsului
Boli hepatice severe, tulburări hematologice, mânie, epilepsie.
Tratament concomitent cu inhibitori de monoaminooxidaza (IMAO).
Reacții adverse:
frecvent somnolență, mai ales în primele zile de tratament .
rareori, supresie medulară (granulocitopenie, chiar agranulocitoza – se
recomandă controlul lunar al hemoleucogramei în primele luni de
tratament) .
creșterea enzimelor hepatice, icter, ginecomastie, galactoree, amețeli,
hipotensiune posturală, poliartropatii, hipersudoratie, tremor, erupții
cutanate .
alte reacții adverse ce pot să apară: cefalee, astenie, edeme, stomatite,
uscăciunea gurii, greață, vărsături, constipație, crize convulsive.
poate exacerba manifestarile psihotice (mânie, delir paranoid) .
poate declanșa simptome hipomaniacale în psihozele afective bipolare .
poate crește riscul suicid la depresivi.
Mod de administrare :
Doza recomandată este de 30-40 mg clorhidrat de mianserina pe zi, timp de
câteva zile, apoi se crește până la doza uzuală de 30-60 mg clorhidrat de mianserina pe zi
în depresiile ușoare-moderate și 60-90 mg clorhidrat de mianserina pe zi în depresiile

moderate-severe; se administrează ân priză unică, seara la culcare sau fracționat în mai
multe doze.
Precauții:
Ca și în cazul tuturor antidepresivelor, la începutul tratamentului cu Mianserin se
menține riscul suicidar deoarece inhibiția psihomotorie poate să dispară înaintea apariției
acțiunii antidepresive.
Mianserin, ca și alte antidepresive, poate produce hipomanie la subiecți sensibili,
cu psihoză bipolară. În acest caz, tratamentul cu Mianserin trebuie întrerupt.
La începutul tratamentului pot să apară insomnie sau nervozitate, ce necesită tratament
simptomatic.
Sarcina și alăptarea:
Datele despre administrarea la om care indică faptul că mianserina nu afectează
fătul sau nou-născutul sunt limitate. De aceea, Mianserin se administrează în timpul
sarcinii numai după evaluarea raportului beneficiu matern/risc potențial la făt sau la
sugar. Clorhidratul de mianserina este excretat în laptele matern în cantități foarte mici.
Se recomandă întreruperea alăptării în timpul tratamentului
4.BUPROPIONUL

Reprezentanți comerciali : Wellbutrin SR si Zyban sub forma de cpr filmate cu eliberare
prelungită de 150 mg.
Compoziție
Wellbutrin SR este disponibil sub forma: tablete continand 150 mg bupropion
hydrochloride si tablete continand 100 mg bupropion hydrochloride.
Acțiune terapeutică
Proprietăți farmacodinamice: bupropion este un inhibitor selectiv al reabsorbției
neuronale a catecolaminelor ( noradrenalina și dopamina) cu efect minim asupra
reabsorbției indolaminelor ( serotonina), și nu inhibă monoaminooxidaza. Având în vedere

că mecanismul de acțiune al bupropionului, ca și al altor antidepresive este necunoscut,
se presupune că aceasta acțiune este mediată prin mecanism noradrenergic și/sau
dopaminergic.
Proprietăți farmacocinetice :
Absorbție : urmărind administrarea orală a tabletelor de bupropion la persoanele
sănătoase voluntare, vârful concentratiei plasmatice a bupropion a fost atins în 3 ore.
Bupropion și metaboliții săi prezintă o cinetică liniara, urmărind administrarea cronică a
150-300 mg/zi. Absorbția bupropion nu este influențată semnificativ de ingerarea de
alimente.
Distribuție: Bupropion este larg distribuit cu un volum aparent de distribuție de
aproximativ 2 000 l. Bupropion și hidroxibupropion sunt legați moderat de proteinele
plasmatice (84%, respectiv 77%). Legarea de proteine a metabolitului treohidrobupropion
este aproximativ jumătate din cea a bupropion.
Metabolism : Bupropion este intens metabolizat în organismul uman. Au fost
identificați în plasma trei metaboliți farmacologic activi: hidroxibupropion și izomerii
amino-alcool, treohidrobupropion și eritrohidrobupropion. Aceștia pot avea importanță
clinică, având în vedere concentrațiile lor plasmatice care sunt la fel sau mai mari ca ale
bupropionului. Vârful concentrațiilor plasmatice ale hidroxibupropion și
treohidrobupropion sunt atinse la aproximativ 6 ore după administrarea unei singure doze
de Wellbutrin SR. Eritrohidrobupropion nu poate fi măsurat în plasma după doar o
singură doză de Wellbutrin SR. Metaboliții activi sunt metabolizați mai departe până la
metaboliți inactivi și excretați prin urină.
Eliminare: urmărind administrarea orală a 200 mg de C- bupropion la oameni,
87% și respectiv 10% din doza radioactivă a fost observată în urină și respectiv materii
fecale. Numai 0,5% din doza de bupropion a fost eliminată nemodificată.
Doze și mod de administrare
Tratament inițial. Doza inițială este de 150 mg, administrată o singură dată. Ca și
în cazul celorlalte antidepresive, efectul antidepresiv al Wellbutrin SR va fi evident după

câteva săptămâni de tratament. Pacienții care nu răspund adecvat la o doza de 150 mg/zi,
pot beneficia de creșterea dozei până la maxim 300 mg/zi.
Copii și adolescenți: siguranță și eficacitatea tabletelor de Wellbutrin SR la
pacienți sub 18 ani nu au fost stabilite.
Contraindicatii
Wellbutrin SR este contraindicat la pacientii cu hipersensibilitate la bupropion
sau la oricare din componentele preparatului.
Administrarea concomitentă a wellbutrin SR cu inhibitori de monoaminooxidaza
(IMAO) este contraindicată. Trebuie să treacă minim 14 zile între întreruperea
tratamentului cu IMAO și inițierea tratamentului cu wellbutrin SR.
Administrarea Wellbutrin SR la pacienții ce primesc levodopa trebuie
supravegheată cu atenție. Utilizarea concomitentă a Wellbutrin SR și Nicotine
Transdermal System (NTS) poate determina creșterea presiunii sanguine.
Sarcina și alăptare :
Siguranța administrării Wellbutrin SR în timpul sarcinii nu a fost stabilită. Având
în vedere că bupropion și metabolitii săi sunt excretați în laptele matern, trebuie
recomandat mamelor să nu alăpteze în timpul tratamentului cu Wellbutrin SR.
Efecte asupra capacității de a conduce și de a manipula utilaje :
Ca și ăn cazul altor medicamente cu acțiune asupra SNC, bupropion poate afecta
capacitatea de a îndeplini acțiuni ce necesită discernamant sau aptitudini motorii sau
cognitive. Înainte de a conduce sau de a manipula utilaje, pacienții trebuie să verifice cu
atenție dacă Wellbutrin SR nu are efecte adverse asupra performanțelor.
Reacții adverse
Informații asupra reacțiilor adverse identificate de-a lungul experienței clinice,
clasificate pe sisteme.
Corp (general). Febră, dureri toracice, astenie.
Cardiovascular. Tahicardie, vasodilatație, hipotensiune posturala , creșterea presiunii
sanguine, înroșirea feței, sincope.

SNC. Crize convulsive, insomnie, tremor, perturbarea concentrarii, dureri de cap,
amețeală, depresie, confuzie, agitație, anxietate.
Endocrin și metabolic. Anorexie, pierdere în greutate.
Gastrointestinal. Uscăciunea gurii, afectare gastrointestinală incluzând greață și
vărsături, durere abdominală, constipație.
Tegumente/ Hipersensibilitate. Rar, prurit, transpirație. Reacții de hipersensibilitate
de la urticarie la angioedem, dispnee/bronhospasm și rar șoc anafilactic.
 Artralgia, mialgia și febra au fost de asemenea raportate în asociere cu rash-ul și alte
simptome ce sugerează hipersensibilitatea de tip întârziat.
Eritemul multiform și sindromul Stevens – Johnson au fost de asemenea rar observate.
Senzorial. Acufene, afectarea vederii, afectarea gustului.
5.MIRZAPINUM
Reprezentanți comerciali : Mirzaten, Mirzapina, Remeran.
Un comprimat filmat conține mirtazapină 30 mg.
Grupa farmacoterapeutică : antidepresive, alte antidepresive.
Indicații terapeutice : Tratamentul episoadelor depresive majore.
Proprietăți farmacocinetice
Absorbție
După administrarea orală a comprimatelor filmate de mirtazapină, substanța
activă este bine și rapid absorbită (biodisponibilitate de aproximativ 50%), atingând
concentrația plasmatică maximă după aproximativ 2 ore de la administrare. Consumul de
alimente nu are influență asupra profilului farmacocinetic al mirtazapinei.
Distribuție
Aproximativ 85% din cantitatea absorbită de mirtazapină se leagă de proteinele
plasmatice. Concentrațiile plasmatice la starea de echilibru sunt atinse după 3-4 zile, fără
acumulare ulterioară. Utilizată în doze terapeutice, mirtazapina prezintă un profil
farmacocinetic liniar.
Metabolizare și eliminare

Valoarea medie a timpului de înjumătățire prin eliminare este de 20-40 ore; rareori
au fost observate valori mai mari ale timpilor de înjumătățire pană la 65 ore dar la
bărbații mai tineri valorile timpilor de înjumătățire au fost mai mici. Mirzapina este
metabolizată eficient și este eliminată în urină și materiile fecale în decursul câtorva zile.
Doze și mod de administrare
Comprimatele filmate trebuie înghițite întregi, fără a fi mestecate, cu o cantitate
suficientă de lichid, indiferent de orarul meselor.
Adulți : Doza inițială este de 15 – 30 mg mirtazapină, administrată, de preferat, seara.
Doza de întreținere este, de obicei, cuprinsă între 15 mg și 45 mg mirtazapină pe zi.
Vârstnici : Doza recomandată este aceeași ca la adulți. Modificările dozei, mai ales
creșterea acesteia, trebuie făcute cu precauție și sub supraveghere medicală atentă.
Copii și adolescenți (vârstă <18 ani): Deoarece siguranța și eficacitatea administrării
mirtazapinei nu au fost investigate la acești pacienți, nu este recomandată utilizarea
acesteia la acest grup de pacienți .
Contraindicații
Hipersensibilitate la mirtazapină sau la oricare dintre excipienți.
Administrarea concomitentă cu inhibitori ai monoaminooxidazei (IMAO)
sau în interval de 2 săptămâni după întreruperea terapiei cu acești agenți
IMAO
Atenționări speciale și precauții speciale pentru utilizare
Deprimarea funcției măduvei osoase hematogene, manifestată de obicei prin
granulocitopenie sau agranulocitoză, a fost raportată la pacienții în tratament cu
mirtazapină. Acest efect este observat, de obicei, după 4-6 săptămâni de tratament, dar
dispare, de obicei, după întreruperea tratamentului. Agranulocitoza reversibilă a fost, de
asemenea, raportată în cazuri rare în studiile clinice cu mirtazapină. Medicul curant
trebuie să fie atent la apariția febrei, durerii în gât, stomatitei și a altor semne și simptome
care sugerează apariția unei infecții. Dacă apar aceste manifestări, tratamentul trebuie
întrerupt și trebuie efectuată o hemogramă completă.
Medicamentul trebuie utilizat cu precauție și trebuie efectuată monitorizarea atentă a
pacienților cu:

epilepsie sau sindrom cerebral organic , deși experiența clinică arată că apariția
convulsiilor epileptice este rară în timpul tratamentului cu mirtazapină.
insuficiență hepatică sau renală
boală cardiacă, cum ar fi tulburări de conducere, angina pectorală sau infarctul
miocardic recent, care necesită măsuri standard de precauție și prudență în timpul
administrării concomitente a altor medicamente
hipotensiune arterială
Ca în cazul altor antidepresive, administrarea medicamentului trebuie făcută cu
precauție la pacienții cu:
tulburări ale micțiunii , cum ar fi cele datorate hiperplaziei prostatei (deși
mirtazapina are doar efect slab anticolinergic)
glaucom acut cu unghi îngust și presiune intraoculară crescută (în timpul
tratamentului cu mirtazapină, riscul acestor afecțiuni este foarte scăzut datorită
efectului slab anticolinergic al mirtazapinei)
diabet zaharat. La pacienții cu diabet zaharat antidepresivele pot afecta controlul
glicemiei. Poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină și/sau antidiabetice orale
și se recomandă o monitorizare atentă.
Interacțiuni farmacodinamice
Mirtazapina nu trebuie administrată în asociere cu inhibitori ai
monoaminooxidazei (MAO) sau în decurs de două săptămâni după întreruperea
tratamentului cu inhibitori MAO.
Mirtazapina poate intensifica proprietățile sedative ale benzodiazepinelor și ale
altor sedative. Asocierea acestor medicamente cu mirtazapina trebuie făcută cu precauție.
Mirtazapina poate intensifica efectul de deprimare a activității SNC al alcoolului
etilic. De aceea, pacienții trebuie sfătuiți să nu consume băuturi care conțin alcool etilic.
Dacă alte medicamente serotoninergice (de exemplu ISRS) sunt utilizate
concomitent cu mirtazapina, există riscul unei interacțiuni care poate evolua cu apariția
unui sindrom serotoninergic.
Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Mirtazapina poate afecta moderat capacitatea de concentrare și de reacție, mai
ales la începutul tratamentului. Aceasta trebuie avută în vedere înainte de a efectua

acțiuni care necesită capacitate de concentrare și reacție deosebită, cum ar fi conducerea
vehiculelor și folosirea utilajelor.
Reacții adverse
Pacienții depresivi prezintă un număr de semne și simptome asociate bolii de
fond. De aceea, este, uneori, dificilă diferențierea între simptomele bolii și cele
determinate de tratamentul cu mirtazapină.
Anxietatea și insomnia, care pot fi simptome ale depresiei, pot să apară și să se
agraveze în timpul tratamentului cu mirtazapină. Apariția și agravarea anxietății și
insomniei au fost raportate foarte rar..
Deși mirtazapina nu determină dependență, experiența de după punerea pe piață a
medicamentului arată că întreruperea bruscă a tratamentului după o perioadă lungă de
administrare poate determina, uneori, apariția sindromului de întrerupere. Majoritatea
simptomelor acestuia sunt ușoare și autolimitante. Dintre diferitele simptome ale
sindromului de întrerupere raportate, cele mai frecvente au fost greața, anxietatea și
agitația.
6.TIANEPTINUM
Reprezentanți comerciali: Coaxil
Compoziție: Fiecare drajeu contine: tianeptina (DCI), sare de sodiu 12,5 mg.
Indicații: Antidepresiv anxiolitic si redinamizant.
Coaxilul este indicat în tratamentul stărilor depresive, stărilor anxio-depresive cu
tulburări digestive, stărilor anxio-depresive la alcoolici, în special în perioada de sevraj.
Contraindicații:
Coaxilul nu poate fi utilizat în cazurile următoare: sarcina și alăptare, la copiii sub
15 ani, în asociere cu I.M.A.O.
Precauții:
În caz de anestezie generală, este recomandat să se prevină anestezistul
reanimator și să se oprească tratamentul 24 sau 48 ore, înainte de intervenție. Nu se poate

opri brusc tratamentul, se diminuează posologia timp de 7 -14 zile.
Interacțiuni medicamentoase
Se informează medicul sau farmacistul dacă luați un alt medicament.
Efecte asupra capacitatii de condus a vehiculelor sau utilizării altor mașini. La anumiți
pacienți se poate manifesta o scădere a vigilenței. Poate apărea somnolență la
conducătorii de vehicule sau alte mașini.
Reacții adverse:
Coaxilul poate da efecte mai mult sau mai puțin jenante: dureri abdominale,
grețuri, vărsături, constipație, uscăciunea gurii, pierderea apetitului, insomnie,
somnolență, oboseală, palpitații, dureri de cap, vertije, amețeli, jena respiratorie, dureri
musculare sau articulare. Se avertizează medicul
Administrare:
Conform prescriptiei medicului .
Posologia actuală este de 3 comprimate pe zi, 1 comprimat dimineața, la prânz și
seara, înaintea meselor.
La persoanele alcoolice, cirotice sau nu, nici o adaptare posologică nu este
necesară.
La persoane mai în vârstă de 70 de ani și în caz de insuficiență renală, posologia
poate fi redusă la 2 comprimate pe zi.

CONCLUZII
Complexitatea mecanismelor biologice ce stau la baza tulburărilor afective constituie
o provocare pentru crearea de noi molecule în domeniul medical.
Antidepresivele existente în prezent (atât cele „vechi”, cât și cele „noi”) determină o
creștere a concentrației sinaptice de amine neurotransmițătoare, fie prin inhibarea
metabolizării lor, fie prin inhibarea recaptării neuronale sau acționând la nivelul receptorilor
presinaptici. Deși sistemul monoaminergic rămâne unul din mecanismele de bază implicat în
fiziopatologia depresiei, interacțiunile multiple cu alte sisteme cerebrale și cu sistemele de
reglare de la nivelul sistemului nervos central trebuiesc luate în considerare.
Acest proiect este o trecere în revistă a conceptelor actuale asupra fiziopatologiei
depresiei și asupra acțiunii farmacoterapice a diferitelor clase de antidepresive.
Noile antidepresive au o bună eficiență terapeutică, dar nu cu mult față de cele din
generațiile mai vechi, cele de acum 40-50 de ani. Noile antidepresive au un profil mai bun de
efecte secundare, îmbunătățind în mod prognostic complianța pacienților depresivi de astăzi.
De asemenea, grație progreselor în studiul actual al circuitelor cerebrale și al
neuroștiințelor, o multitudine de tulburări anxioase au profitat de un beneficiu real, cum e
cazul cu tulburarea de panică anxioasă prin observațiile de mare perspicacitate clinică, făcute
în urmă cu mai bine de 30 de ani de Donald F. Klein.
Și acesta este doar unul din exemplele noilor orientări și piste ce se deschid în noile
abordări, în descoperirea noilor ținte, a noilor acțiuni farmacologice a antidepresivelor
conducând la modificări în mesagerii secundari, la expresia genelor precocissime, a sintezei
proteinelor, a modificărilor în sinaptogeneză, neurogeneză, a secreției hormonului de stress,
etc.
Descoperirea medicamentelor antidepresive și investigarea mecanismelor lor de
acțiune au revoluționat conceptele asupra modificărilor neurofiziologice ce stau la baza
tulburărilor depresive.

BIBLIOGRAFIE
“Agenda Medicală 2000”, Editura Medicală, București, 165, 2000.
DUMITRU DOBRESCU ȘI ALȚII "Memomed 98" – Ediția III, Editura Minesan,
București, 97, 1998.
GOODMAN GILMAN: “The pharmacological basis of therapeutics.” Editura
McGraw-Hill, Med. Div. New York, 2001.
GHEORGHE DĂNILĂ, “Chimie Farmaceutică" – Curs, Vol. I, U. M. F. "Gr. T.
Popa", Iași, 66 – 120, 1997.
Huber, W. (1997). Psihoterapiile. Terapia potrivita fiecarui pacient. Bucuresti,
Editura stiinta si tehnica.
Fava M., Davidson K.G. (1996) “Definition and epidemiology of treatment-resistant
depression”, Psychiatr. Clin. North. AM., 19: 179-200.
Grecu, Gh., Gabos-Grecu, I., Gabos Grecu, M., 2000 – “Depresia: aspecte istorice,
etiopatogenetice, clinice și terapeutico-profilactice” , Ed. Ardealul, Tg-Mureș, 335-
456.
Akiskal HS, 1995 – “Toward a temperament-based approach to depression:
implications for neurobiologic research. Adv. Biochem. Psychopharmacol.”, 49, 99.
http:// www. depression.com/Depr_ActionPlan.pdf
http:// www.depression-screening.org/
internet