ȘCOALA SOCIOLOGICĂ DE LA BUCUREȘTI O NOUĂ DIRECȚIE ÎN CERCETAREA SOCIOLOGICĂ [305880]

UNIVERSITATEA “BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

CATEDRA DE SOCIOLOGIE

ȘCOALA SOCIOLOGICĂ DE LA BUCUREȘTI – O NOUĂ DIRECȚIE ÎN CERCETAREA SOCIOLOGICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Absolvent: [anonimizat]

2017

Acordul coordonatorului științific al lucrării

Consider că lucrarea intitulată “Școala Sociologică de la București – o nouă direcție în cercetarea sociologică”, scrisă de absolvent: [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat] “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Cluj-Napoca, data….

Titlu academic Prenume Nume Coordonator științific

Semnătura (în original)……………………………….

1

Declarație

Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul “Școala Sociologică de la București – o nouă direcție în cercetarea sociologică” este scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. [anonimizat], [anonimizat], cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:

[anonimizat], sunt scrise între ghilimele și sunt însoțite de referința precisă a sursei;

reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori sunt însoțite de referința precisă;

rezumarea ideilor altor autori este însoțită de referința precisă la textul original.

Cluj-Napoca, data

Absolvent: [anonimizat]

_________________________

(semnătura în original)

2

CUPRINS

Listă tabele …………………………………………………………………………………………………….. 4

3

Lista tabelelor

Tabelul nr. 1– Membrii Consilului Consultativ

Tabelulnr. 2– Statistică Anul școlar 2010-2011

Tabelulnr. 3– Statistică Anul școlar 2011-2012

Tabelulnr. 4– Statistică Anul școlar 2012-2013

Tabelulnr. 5– Statistică Anul școlar 2013-2014

Tabelulnr. 6– Statistică Anul școlar 2014-2015

Tabelulnr. 7– Statistică Anul școlar 2014-2015

Tabelulnr. 8– Statistică ani școlari

4

Introducere

Tema pe care am abordat-o se intitulează „Școala Sociologică de la București – o nouă direcție în cercetarea sociologică” . Ceea ce m-a determinat să scriu despre această temă s-a datorat curiozității. Eram dornică să cunosc evoluția societății și reformele pe care aceasta le-a suferit de-a lungul timpului. Sociologia mi-a [anonimizat]. Într-adevăr pot să afirm faptul că sociologia este știința societății așa cum și Dimitre Gusti afirma: „sociologia, este știința societății ca totalitate și trebuie cercetată în toată complexitatea ei, o stiință a națiunii, chemată să realizeze un amplu program de reforme sociale.” (Gusti D., 1940:42) De-a lungul timpului sociologia a căpătat mai multe definiții. [anonimizat], mulți dintre ei redefinind-o, dându-i direcții noi de cercetare.

Una dintre marile personalități a sociologiei românești a fost Dimitrie Gusti. Acesta a [anonimizat] a [anonimizat]. Școala gustiană a avut o activitate destul de intensă. De-a lungul timpului s-au monografiat 626 de sate, orașe și regiuni, au fost organizate 5000 de case culturale și peste 500 de școli țărănești. Școala a avut numeroase realizări, printre care sunt înființarea Muzeului Național și editarea în 4 volume a lucrării „Enciclopedia României”.

Am structurat lucrarea în 3 capitole, fiecare capitol având și subcapitole.

În primul capitol, am făcut referire strict la ceea ce ține de sociologie ca știință. Am enumerat definițiile ei, am adus aminte despre precursorii care au pus bazele sociologiei. De asemenea am precizat care sunt obiectele și temele de studiu ale sociologiei.

În cel de-al doilea capitol, am scris despre personalitatea științifică a sociologului Dimitrie Gusti, enumerând și contribuțiile aduse de acesta sociologiei românești. Tot în acest capitol am vorbit despre Școala Sociologică înființată de el, despre metodele de cercetare pe care le-a propus, despre cercetările sociologice pe teren.

5

Iar în ultimul capitol, am cercetat activitatea atât din trecut, cât și din prezent a Școlii Gimnaziale „Aurel Peia”, din comuna Ezeriș. Pe baza informațiilor obținute din documente inedite, dar și publicate, prin selectarea acestora, am redactat acest studiu aplicativ.

6

Cap. 1 Sociologia ca știință – fondatori ai acesteia

Apariția sociologiei

Sociologia este una dintre științele care a apărut relativ târziu, în istoria culturii. Ea s-a născut ca demers științific al socialului între deceniile 3-4, ale secolului XIX. Majoritatea istoricilor sociologi afirmă faptul că, părintele și fondatorul sociologiei ca știință, a fost Auguste Comte (1798-1857), prin lucrarea intitulată „Cours de philosophie pozitive”, prin care în anul 1838 se și introduce termenul de "sociologie". Auguste Comte a văzut în sociologie nu doar un simplu exercțiu intelectual, ci un instrument, o unealtă de perfecționare a vieții sociale. (Comte, 1838)

Alți fondatori alături de Auguste Comte ai sociologiei sunt: Karl Marx, care a trăit între anii 1818-1883 și Emil Durkheim (1858-1917), care poate fi considerat primul sociolog autentic. Acesta a realizat primul studiu concret de sociologie (Sinuciderea, 1897), bazându-se pe date statistice și nu numai. Astfel el a făcut o demonstrație practică în ceea ce privește examinarea socialului din câmpul filosofiei (sociale) în cel al cercetării concrete. Ideea principală a gândirii durkheimiene se bazează pe ideea că mediul social modelează comportamentul indivizilor aproape în întregime.

Eduard Shils considera că "sociologia este în prezent un corp nesistematic de cunoștințe, dobândit prin studiul societății ca întreg și a părților sale", iar Achim Mihu oferea următoarea definiție : "Sociologia este în mod esențial studiul explicativ și comprehensiv al realității sociale în totalitatea ei, adică a unei realități sui-generis, precum și a unor părți fenomene și procese ale acestei realități în legăturile lor multiple, variate și complexe cu întregul". (Mihu, 1992:11) .

Unul dintre aspectele surprinse în această definiție a lui Achim Mihu vizează faptul că sociologia cuprinde în studiul său și diferite părți ale realității sociale, dar și diferite subsisteme ale socialului (politic, economic, juridic etc.), surprinzând modul în care acestea interacționează între ele și cu sistemul social global. Pornind de la etimologia cuvântului (latinescul “socius” = asociere, uniune, întovărășire a indivizilor și grecescul “logos”= știință) sociologia este știința societății. Această definiție este cea mai generală și mai cuprinzătoare, nefiind însă singura care i s-a dat disciplinei de-a lungul istoriei sale.

7

Așadar sociologia este știința societății care explorează macrosocialul (clasele și straturile sociale, politica, economia, societatea în ansamblul său etc.), cât și nivelul mediu al socialului (organizațiile, grupurile mijlocii, instituțiile), dar și nivelul microsocial (grupurile mici, actorii sociali etc.), ea având chemarea de a răspunde la întrebările societății, societate care avea ca preocupare realizarea reformelor sociale, pentru a evita catastrofele sociale.

Așadar societatea creează condițiile apariției sociologiei. Ca și obiect de studiu, sociologia, apare în universități destul de târziu. Predarea sociologiei ca disciplină începe în 1906 la Universitatea din Paris, universitate la care Emil Durkheim, devine profesor din anul 1913. Șapte ani mai devreme ia ființă prima catedră de sociologie London School of Economics (Anglia). După primul război mondial, sociologia pătrunde în universitățile din Germania, iar după cel de al doilea război mondial, apare și în țările scandinave.

Promotorul sociologiei românești este Dimitrie Gusti. Sub coordonarea lui, sociologia a fost considerată ca "stiință a națiunii", chemată să realizeze un amplu program de reforme sociale. Școala sociologică de la București (întemeiată de Gusti 1920-1947) a continuat și a perfecționat cercetarea monografică tradițională, bucurându-se de un mare prestigiu național și internațional. (Gusti, 1968)

Sociologia românească a avut un contact permanent cu sociologia occidentală, dar autorii români au avut încercări proprii de analiză a societății românești. Așadar, au fost elaborate câteva teorii sociologice particulare:

-„Solidaritatea omenească” a lui Constantin Dimitrescu-Iași (1849-1923)

-„Sociologia culturii și educației” a lui Virgil I. Bărbat (1879-1931) și George Em. Marica (1904-1982)

-„Sociologia cunoașterii și a culturii” a lui Alexandru Claudian (1858-1962)

În prima jumătate a secolului XX, s-au elaborat sisteme sociologice (seturi relativ complete de principii de bază), care au avut drept creatori și promotori, mari personalități ale sociologiei românești:

– „Sistemul sociologic românesc asupra rolului individului în determinismul social” creat de Dimitrie Drăghicescu (1875-1945);

– Un sistem de psihosociologie, bazat pe teoria elitelor vocaționale creat de Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957);

– Sistemul: „Integralismul sociologic” creat de Petre Andrei (1891-1940);

8

– Sistemul: „Sociologia comparativă” creat de Nicolae Petrescu (1886-1954);

– Sistemul: „Un sistem de sociologie axiologică” creat de Eugeniu Sperantia (1888-1972);

– „Sistemul sociologic gustian” creat de Dimitrie Gusti (1880-1955).

Dimitrie Gusti a avut un cuvânt greu de spus în sociologia românească. Acesta observase că sociologia ca să existe ca știință, nu poate evita realitatea și de aceea, el vede necesară ca societatea să fie analizată concret. Acesta a scris numeroase lucrări de referință și nu numai.

În prima sa lucrare, Gusti s-a ocupat de o problemă fundamentală pentru sociologie. În perioada studenției la Leipzig, acesta afirmă că omul este „conștiința eului”, prin „iubirea de sine”, iar în exterior se afișează prin „actul de simpatie” și „religiozitate”. (Bădina, 1968:73)

În urma teoriilor sale, Gusti își dă seama că nu ar putea face niciodată analiza societății, prin prisma unei sociologii voluntariste, psihologiste. Acesta susține că sociologia, trebuie să se ocupe de analiza manifestărilor, ele fiind grupate în „categorii constitutive” și „categorii regulative”. Din punctul de vedere al lui Dimitrie Gusti, sociologia, este știința „societății ca totalitate și trebuie cercetată în toată complexitatea ei”. (Gusti, 1940:3)

În concepția lui Gusti, obiectul sociologiei, este constituit de viața economică, viața spirituală, viața juridică etc., de care se ocupă științele sociale, particulare, fiind integrate în societate. (Gusti, 1940)

Traian Herseni a fost un alt sociolog care a fost contemporan cu Gusti. La rândul lui și acesta și-a lăsat amprenta asupra sociologiei românești, alături de Mircea Vulcănescu (1904-1952 – Aiud), Victor Ion Popa (1895-1946), Henri H.Stahl (1901-1991), Gheorghe Focșa (1903-1995) etc. Traian Herseni aprecia că definiția conform căreia sociologia este știința societății, este suficientă, din punct de vedere logic, din punct de vedere istoric însă, ea nu este pe deplin satisfăcătoare, deoarece sociologia nu este singura știință care studiază societatea. Mai sunt și alte științe care studiază societatea omenească, dar cele mai numeroase sunt numite sociale, umaniste, antropologice, culturologice etc. Unele din aceste științe se deosebesc foarte ușor de sociologie, deoarece ele nu studiază societatea ca atare, ci doar activități sau produse sociale particulare, de unde și numele de științe sociale particulare (economia,demografia, științele, juridice, politice, culturale etc.). După cum vedem, mulți oameni au fost curioși să studieze societatea omenească, să înțeleagă mecanismele de funcționare ale acesteia etc. (Herseni,1982)

9

Unii au făcut-o într-un fel, alții în alt fel, unii au apelat la aceste științe sociale, au preluat ideologiile altor cercetători, aceștia ajungând să contribuie la perpetuarea și dezvoltarea lor, iar alții au ajuns să fie fondatori ale acestor științe. Obiectele și temele sociologiei sunt tratate mai pe larg în subcapitolul ce urmează. (Herseni, 1982)

1.2. Obiectele și temele sociologiei

Așa cum am precizat mai sus , sociologia este știința care se ocupă cu studiul societății, explorând macrosocialul, cât și nivelul mediu al socialului, dar și nivelul microsocial. Așadar obiectul principal de studiu al sociologiei este societatea. Mai pe larg obiectul sociologiei îl constituie studiul colectivităților umane și al relațiilor interumane în cadrul acestora, dar și comportamentul uman în cadrul social propriu grupurilor și comunităților umane de diferite tipuri . (Constantinescu, Virgil, Stoleru, Paula, Grigorescu, Pompiliu, 1993)

Rolul sociologului este acela de a viza modalitățile de constituire a grupurilor, structurile lor, fenomenele și procesele care au loc în interiorul colectivităților, forțele ce provoacă unitatea și dezbinarea structurilor, grupărilor și indivizilor. Sociologia trebuie să studieze, să cerceteze aspectele care îi reunește pe indivizi, problemele lor comune fundamentale, iar în ultimă instanță, relațiile dintre ei. Sociologia este obligată să tindă spre dezvăluirea relațiilor sociale a raporturilor cauzale cele mai stabile și cele mai extinse.

Societatea reprezintă un întreg, dar care poartă o realitate diferită de cea a părților (indivizii). Așadar societatea nu poate fi redusă la părțile componente, ea fiind ceva mai mult decât suma părților. Faptele care se produc în cadrul societății, chiar dacă se exprimă prin indivizi concreți, apar totodată și ca opere ale colectivităților. Aceasta înseamnă că cei care le-au săvârșit au fost constrânși să respecte anumite credințe, practici, reguli, obligații sociale . (Ionescu, Stan, 1949)

O delimitare precisă și explicită a obiectului de studiu și a temelor sociologiei este o operație foarte grea, deoarece trebuie să ținem cont de complexitatea vieții sociale, a coexistenței aspectelor sale obiective, observabile și măsurabile cu cele subiective, interioare, aceste lucruri fiind greu de surprins și de măsurat. Mai putem spune că obiectul de studiu al societății implică atât aspecte obiective, cât și subiective.

10

Două puncte de vedere care s-au afirmat în sociologie sunt monismul și dualismul. Monismul a dat naștere la dezvoltarea unei sociologii naturaliste, aceasta străduindu-se să realizeze o metodologie centrată pe șablonul științelor exacte și al științelor naturii, în care se acordă o mare importanță tuturor metodelor obiective, cantitative. În dualismul metodologic se consideră că există două categorii de științe, care sunt egal legitime, științe ale culturii și ale naturii sau științe ale realității obiective sau subiective, ale realității legate de viață. În acest sens sociologia poate fi definită ca o știință culturală, diferită calitativ de științele naturii. Dualismul metodoligic consacrează tipicitatea studiului sociologic ca fiind un studiu al faptelor semnificative.

Această concepție redă faptul că indivizii acționeză sub stimulentul unor motivații, care nu se rezumă doar la unele necesități de bază, fundamentale, ci implică și unele necesități superioare, de genul trebuințelor de autorealizare, de atașamenet față de anumite valori înalte. (Rotariu, Iluț, 1986)

Pe lângă motivații, necesități, obiective, subiectivitatea mai presupune faptul că indivizii nu se pot raporta direct la realitate, la lume, decât prin intermediul simbolurilor și a codurilor (de la limba unei culturi la simbolurile și codurile organizațiilor, instituțiilor etc).

Modul în care indivizii acționeză depinde în mare măsură de felul în care ei percep și interpretează realitatea. Așadar actorii sociali (grupuri, indivizi, popoare) sunt cei care construiesc prin intermediul interacțiunii atât realitatea subiectivă, cât și cea obiectivă. Prin urmare, studiul faptelor semnificative, dă naștere obligativității „înțelegerii” acestor fapte, apoi a explicării acestora prin interpretare. Max Weber a încercat să realizeze o sinteză între aceste două mari puncte de vedere. Acesta afirma faptul că sociologia trebuie să fie o știință a „înțelegerii” (comprehensivă), dar și una cauzală, adică explicativă. Conform teoriei lui Weber legătura dintre înțelegere și explicație poate fi explicată și realizată cu ajutorul interpretării, aceasta putând fii motivațională sau cauzală. (Drăgan, 1985)

Alfred Schutz a dezvoltat o sociologie fenomenologică al cărei obiectiv metodologic principal îl constituie depășirea relației dintre înțelegere și explicație prin intermediul instituției fenomenologice de sursă husserliană. (Vlăsceanu,2013)

Cercetătorii, pornind de la diversitatea paradigmelor și preocupărilor sociologilor contemporani, au organizat o anchetă printre sociologi, anchetă care avea ca scop extragerea temelor comune.

11

Așadar avem o “tablă a materiei”, care după concepția lui Alex Inkeles ar trebui să cuprindă următoarele probleme care pot fi considerate ca teme majore ale sociologiei ca știință:

1. Analiza sociologică (Cultura umană și societatea; Perspectiva sociologică; Metoda științifică în știința socială);

2. Unități primare ale vieții sociale (acte și relații sociale; personalitatea individuală; grupurile – inclusiv cele etnice și clasele; comunități urbane și rurale; asociațiile și organizațiile; societatea);

3. Instituțiile sociale de bază (Familia și rudenia; Religia; Educația și știința; Economia; Arta și expresia; Politica și dreptul; Recreația și bunăstarea);

4. Procese sociale fundamentale (diferențierea și stratificarea; cooperarea, acomodarea, asimilarea; conflictele sociale; comunicarea, inclusiv formarea opiniei publice, exprimarea și schimbarea; socializarea și îndoctrinarea; evaluarea socială – studiul valorilor; controlul social; schimbările sociale). (Drăgan, 1985)

În urma celor spuse mai sus putem constata faptul că sociologia cuprinde capitole referitoare la analiza structurală a societății; analiza funcțională, analiza evoluțională, de schimbare și dezvoltare a societății în ansamblu, dar și a părților, a subsistemelor sale, a relațiilor sociale. (Drăgan, 1985:)

1.3. Realitatea socială

Realitatea socială stă la baza constituirii culturii obiective și a instituțiilor unei epoci. Realitatea socială este un sistem complex de manifestări și cadre. Diferența dintre cadre și manifestări este de natură funcțională. (Gusti, 1965)

În viziunea lui Gusti, realitatea socială este o îmbinare a oamenilor, aparținând mai multor categorii sociale exemplificând familiile, satele și orașele, bisericile, școlile, gospodăriile, care sunt „îmbinate felurit în unități mai cuprinzătoare ale neamurilor, statelor, imperiilor”. (Gusti,

1940)

Profesorul Gusti, susține ideea că, cadrele acționează continuu asupra realității sociale, pentru ca aceasta, la rândul ei, să creeze valorile sociale, economice și spirituale, politice și juridice. (Gusti,1940)

12

Concluzia acestei premise, este că realitatea socială, este un mozaic de unități sociale.

Acest mozaic de unități sociale, are ca și motivare cadre, precum : cadrul cosmic, cadrul biologic, cadrul psihic și istoric și, manifestări economice, politice, juridice și spirituale.

(Gusti, Herseni, Stahl, 1999)

13

Cap 2: Profesorul Dimitrie Gusti și contribuțiile acestuia pe plan sociologic

2.1. Date biografice Dimitrie Gusti

Dimitrie Gusti s-a născut pe data de 13 februarie 1880 în Iași și s-a stins din viață pe 30 octombrie 1955, în București. El a fost filozof, sociolog, estetician și profesor; fondator al Școlii de Sociologice de la București; președinte al Academiei Române (2 iunie 1944 – 8 iunie 1946); Ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor între anii 1932-1933; profesor la Universitățile din Iași și București. A inițiat și îndrumat acțiunea de cercetare monografică a satelor din România între anii 1925 – 1948. A fondat și condus Asociația pentru Știința și Reforma Socială (1919 – 1921), Institutul Social Român (1921 – 1939, 1944-1948), Institutul de Științe Sociale al României (1939 – 1944), Consiliul Național de Cercetări Științifice (1947 – 1948). Acesta a obținut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituționaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acțiunea socială practică și cu pedagogia socială. În domeniul literar-științific, Gusti a înființat și a condus revistele „Arhiva pentru știința și reforma socială” (1919 – 1943) și „Sociologie românească” (1936 – 1944). În anul 1936 a fondat împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl și G. Focșa, Muzeul Satului. Dimitrie Gusti a scris versuri și proză, cronici teatrale și a efectuat traduceri. A mai fost publicist și editor, precum și proprietar de tipografie. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Gusti)

OPERE PRICIPALE

Egoismus und Altruismus, 1904

Die soziologischen Betrehungen in der neuen Ethik, 1908

Cosmologia elenă, 1929

Sociologia militans, (volumul I, 1935; volumele I și II, 1946)

Cunoaștere și acțiune în serviciul națiunii, (2 volume), 1939

Problema sociologiei, 1940

La science de la realite sociale, 1941

Enciclopedia României. Vol. I-IV, Bucharest 1938, 1938 1943.

14

2.2. Personalitatea științifică și culturală a lui Dimitrie Gusti – contribuții la dezvoltarea sociologică

Dimitrie Gusti este o personalitate științifică și cultural complexă. El a creat un sistem sociologic original (unic în lume), care a fost recunoscut pe plan mondial, dar și un excelent organizator și conducător de instituții culturale. Contribuțiile lui Gusti pe plan sociologic și nu numai, sunt nenumărate. Activitatea multilaterală pe care el a prestat-o, îl plasează în ipostaza de adevărată instituție culturală. Personalitățile științifice influențează evoluția ulterioară științifică și social-culturală în diferite moduri. Unii influențează prin lucrările scrise lăsate, viața lor, în afara textului rămas, intrând rapid în uitare după moarte. Alții influențează mai mult prin activitatea lor creatoare de instituții și cultură sau, printr-o combinație a celor două. Părerea mea este că acesta a influențat prin combinația celor două. Acesta a avut o contribuție crucială la relansarea sociologiei după război, atât prin lucrările și cercetările pe care el le-a oferit lumii, dar și prin efectele târzii ale instituțiilor, culturii și mișcării sociologice create. Gusti este  întemeietorul Școlii sociologice de la București, este creatorul primului sistem de sociologie științifică. El considera sociologia ca fiind un sistem de cunoaștere a realităților sociale prezente, cunoaștere ce poate fi realizată cu ajutorul metodei monografice. Gusti preciza faptul că societatea este, sub aspect ontologic, un  efort al unor acte de voință. De asemenea el mai afirma faptul că esența realității sociale, este voința socială. În opinia lui D. Gusti, voința socială este elementul primordial care dă manifestărilor sociale (politice, juridice, religioase, economice) un caracter autentic social. Conform ideologiei gustiene socialul este prezentat ca fiind rezultatul unui concurs de împrejurări: spațiale, temporale, vitale și spirituale, acestea formând cadrele vieții sociale (cosmologic, istoric, biologic și  psihologic), sau mai bine zis „mediul”. Mediul conform spuselor de mai sus, formează cadrele secundare ale existenței umane, substratul voinței creatoare.

Dimitrie Gusti a lansat o nouă direcție de dezvoltare a sociologiei. Această nouă direcție s-a dovedit a fi larg acceptată în prezent: dincolo de cadrul teoretic și metodologic general-universal al sociologiei, aceasta este o știință națională. Gusti, care din punctul meu de vedere este un inovator, definea, așa cum am precizat și mai sus, că sociologia este o „știință a națiunii”.

15

Sociologia gustiană s-a axat pe cercetarea empirică a realității românești. Această orientare empirică a însemnat răspunsul la o nevoie vitală a societății românești: să se cunoască pe sine, ea cristalizându-se în obiectivul cercetării monografice.

Unul dintre visele lui Gusti a fost realizarea unei hărți sociale a României prin producerea de monografii pentru toate satele românești.

Această opțiune era complet justificată în contextul societății românești din prima jumătate a secolului XX. Societatea din vremea lui Gusti, era predominant agricolă, aceasta având nevoie de moderinzare. Gusti sugera faptul că acest lucru trebuie realizat nu pe calea dură a capitalismului social, ci prin „ridicarea satului”, prin modernizarea în timp a acestuia, prin preluarea și asimiliarea tehnicilor moderne de agricultură, dar prin modernizarea vieții sociale și culturale în paralel cu dezvoltarea industriei și a orașului. Din nefericire comunismul a înlocuit acest program de dezvoltare a satulului românesc, cu un program forțat de cooperativizare a agriculturii cu mijloace politice. În acest context cercetările monografice au devenit lipsite de sens.

Totuși, în ciuda acestor lucruri, lucrările lui Gusti au fost publicate, acestea având un impact puternic asupra populației. „Valorificarea” (cuvântul de ordine în acea perioadă) contribuției școlii de la București, a devenit o orientare acceptată și chiar stimulantă.

Geniul Dimitrie Gusti a formulat o vocație nouă a sociologiei noastre: angajarea ei în reforma societății românești. Elementul cheie al programului său nu a fost funcția descriptivă și explicativă, ci funcția de angajare în schimbarea socială. Acesta a mai contribuit la relansarea sociologiei prin crearea unei puternice școli sociologice, Școala Sociologică de la București. Gusti a murit în anul 1955 cu un sentiment de dezamăgire față de cursul istoriei și de pesimism față de soarta sociologiei românești. Din fericire mulți membrii ai școlii sale au supraviețuit. Unii din ei au fost condamnați la ani grei de închisoare, iar după eliberare aceștia și-au reluat activitatea. Alții au supraviețuit în diferite instituții, continuându-și activitatea lor profesională, fără să declare că sunt sociologi, dar continuând să practice sociologia, sub alte denumiri acceptate. În ciuda tuturor impedimentelor Școala de la București și-a continuat activitatea. S-au format echipe de cercetare, s-au lansat programe de cercetare, după modelul tradiției, punând bazele unei noi școli, școală care a avut tot mai mulți adepți tineri.

16

2.3. Metode de cercetare propuse de D. Gusti – începuturile monografiilor gustiene

Cercetarea monografică, în sociologie, a debutat în special ca cercetare a mediului social rural. Una din direcțiile fundamentale de studiu în societatea contemporană, se îndreaptă spre sociologia rurală. Ea figurează ca disciplină de studiu, în învățământul superior, aceasta fiind studiată chiar și în unele societăți din care au dispărut satele și civilizația tradițională specifică acestora.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, examinarea monografică a vieții, unităților și activităților sociale, a prins viață. Odată cu trecerea timpului, tot mai mulți sociologi au început să-și consemneze studiile, ideile, experiențele, cercetările în tratate de sociologie rurală, publicații, acestea având rolul de a mediatiza și de a dezvălui factorii și căile dezvoltării durabile a comunităților rurale.

Prin intermediul investigațiilor monografice, se urmărește cunoașterea universului social, aceasta fiind o coordonată caracteristică tuturor demersurilor interprinse în societatea noastră pentru descifrarea și explicarea acesteia. (Bădescu, Cucu-Oancea, 2009)

În anul 1910 profesorul Dimitrie Gusti a fundamentat teoriile legate de cercetările monografice. Cercetările monografice ale Școlii de la București au fost inaugurate în anul 1925 în cadrul Seminarului de Sociologie al Universității din București, aceasta lansând seria monografiilor sociologice ca modalitate de cercetare a vieții sociale. Profesorul Gusti afirma că „sociologia va fi monografică ori nu va fi”. Prin această afirmație, el vroia să relateze faptul că cercetarea realității sociale trebuie să îmbrace un caracter interdisciplinar, menirea sociologului fiind aceea de a explora viața socială prin cercetări de teren. (Bădina, Neamțu, 1969)

Monografia sociologică, după spusele lui Gusti și ale lui Herseni, reprezintă una dintre cele mai complexe modalități științifice de cercetare, deoarece ea implică utilizarea și subordonarea mai multor metode de cercetare, precum: metoda istorică, metoda comparativă, metoda tipologică, metoda statistică, metode prin intermediul cărora se pot realiza studii multilaterale și intensive, asupra unor unități sociale.

Prima campanie monografică fondată de Gusti, a fost la Goicea, județul Dolj, în perioada 25 aprilie – 1 mai 1925. Această campanie a reprezentat momentul primei ieșiri pe teren, a reprezentanților Școlii Sociologice de la București, școală fondată și condusă de Dimitrie Gusti.

După prima campanie monografică, aceea fiind la Goicea, au urmat și altele, precum: Rușețu-Brăila (1926), Nerej-Vrancea (1927), Fundu-Moldovei (1928).

17

Monografiile de tip sociologic, inclusiv Atlasul sociologic rural, au constituit reperele sociologiei gustiene. Proiectarea acestora, prin alcătuirea echipelor interdisciplinare, reprezintă „o sinteză în timp și în spațiu a unui colț de țară”, o vedere de ansamblu, prin care să se cuprindă într-un tot unitar realitățile trecutului și prezentului. (Bădina, Neamțu, 1969).

Gusti a militat, în primul rând, pentru o sociologie acțională, sociologia militans: „Realitatea națională este o condiție hotărâtoare a vieții sociale, prin care se organizează o operă de acțiune a unui stat” „A cunoaște țara este cel mai bun mijloc de a o servi” , această afirmație surprizând caracterul acțional al sistemului sociologiei gustiene. (Herseni, 2007:23)

Pentru a putea cunoaște realitățile sociale existente afirma că „ne trebuie o enciclopedie a satelor și a orașelor, ne trebuie o hartă sociologică a României”. (Herseni, 2007:25)

Caracterul acțional al sociologiei, inițiat de Școala sociologică de la București, este valabil și astăzi. Chemarea sociologului din zilele noastre este să intervină în treburile cetății. Însă, pentru a face acest lucru, sociologul trebuie să cunoască foarte bine problemele cu care se confruntă cetatea. În acest caz, instrumentarul metodologic îi este de foarte mare folos. Cercetările pe zone, pe „plase model”, pe „sate pilot”, erau subordonate proiectului Atlasului social român. Proiectarea unui astfel de atlas sociologic rural implică surprinderea unor schimbări sociale ale realității în timp. Pentru a putea reda cu exactitate situația existentă de-a lungul timpului, este necesară realizarea unor hărți succesive, cât și a unor hărți cumulative. Cu ajutorul hărților succesive putem determina schimbările ce au loc la nivel global, iar cu ajutorul celor cumulative vizăm o schimbare la nivel național sau local. Fondatorul sistemului mondial, Immanuel Wallerstein (1974), afirmă că, pentru a putea determina schimbările regionale, intervalul de timp este 25 de ani, iar pentru periodizarea evoluției sistemului mondial modern acesta utilizează etape precum: 1450–1640, 1600–1750 etc. deci perioade mai mari de timp. În acest termen, hărțile ar trebui să reflecte anumite tiparuri de dezvoltare.(Herseni, 2007)

Elaborarea unui atlas sociologic implică muncă interdisciplinară. Un atlas sociologic presupune ca echipa de cercetare să adune date demografice, economice, socio-ocupaționale sau date privind migrația. Cu ajutorul acestor informații putem reda un aspect al vieții sociale, putem releva anumite schimbări, care se petrec în societatea de zi cu zi. Realitatea socială poate fi surprinsă doar prin redarea stării societății la un moment dat.

18

Funcționarea unei societăți poate fi înțeleasă surprinzând schimbările ce au loc la nivelul structurii sale, acest lucru fiind relevat de hărțile sociale.

Pentru a putea realiza atlasul sociologic nu trebuie să avem în vedere doar prelucrarea datelor, ci și cunoaștere integrală, totală a realității sociale, o pătrundere a sociologului în lumea reală. Această pătrundere în lumea reală se realizează prin intermediul anchetelor de teren și al sondajelor de opinie. Așadar putem surprinde principalele aspecte ale vieții sociale, de la aspectele demografice până la calitatea locuirii și dinamica fenomenelor de migrație. Pentru realizarea sa, mai este nevoie de cercetări sociologice zonale sau regionale. Cercetarea de tip regional sau zonal contribuie la cunoașterea științifică de tip sociospațial.

2.3.1. Cercetarea regională și zonală în cadrul școlii sociologice de la București

Cercetarea zonală urmărește următoarele lucruri: renunțarea la o cercetare exhaustivă și restrângerea cercetării, prin intermediul monografiilor de tip sociologic.

Monografia a fost utilizată pentru prima oară de către școala lui Le Play. Aceștia au folosit monografia ca un instrument pentru studiul familiei. În opinia lui Fr. Le Play, studiul realității sociale începe cu studiul familiei. Familia este celula de bază a societății, unitatea elementară, rezervorul energiilor sociale. „Societatea nefiind decât totalitatea familiilor, studiul societății este studiul concret al familiei, care e redus la stabilirea unui buget de încasări și cheltuieli al familiilor de lucrători”. (Gusti, Herseni, Stahl, 1999:32)

Opera lui Le Play a fost continuată de către Henri de Tourville și apoi de Edmond Demolins. Aceștia au încercat să construiască instrumente de analiză metodică, instrumente capabile să redea o cunoaștere a realității sociale, unul dintre ei folosind ca metodă de lucru „nomenclatorul social” („o listă de fapte, care trebuie observate în ordinea în care se influențează în realitate”) în timp ce al doilea, sesizând defectele folosirii „nomenclatorului social”, devine teoreticianul unei metode de clasificare a societăților din punct de vedere geografic. (Diaconu, Constantinescu, Herseni, 2007)

Metodele de investigare ale realității sociale nu reflectă decât în linii mari metoda monografiei sociologice. Îngreunarea posibilității cunoașterii tuturor problemelor din societate se datorează alegerii unui câmp prea mare de cercetare.

19

Patrick Geddes a fost unul dintre inițiatorii proiectului de cercetare zonală care propunea necesitatea de întemeiere a acțiunii pe o asociere între ecologie, economie, politică și antropologie. Acesta alcătuiește o echipă interdisciplinară din care făcea parte și Edmond Demolins. Patrick Geddes, cu ajutorul echipei, reușește să elaboreze o nouă metodologie, în care acesta îmbină sociologia și geografia. (Stahl, 1975)

Metodologia sa este bazată pe tehnica „simultaneous thinking” (gândirea simultană facilitată de suprapunerea cartogramelor), metodă ce presupune studiul unei regiuni naturale, unde orașul este văzut în legătură cu transformarea ariei sale înconjurătoare. (Diaconu, Constantinescu, Herseni, 2007).

Ștefan Popovici în 1949 a preluat această tehnică de cercetare zonală pe care a folosit-o în cadrul acțiunilor de sistematizare teritorială, acestea fiind organizate sub forma unor monografii sumare. S-au întreprins astfel, cercetări în 1949, în județul Hunedoara și până în 1956, în întreg județul Constanța, Tulcea, bazinul Bistriței și al Argeșului. Promotorii noii direcții de studii ale mediului rural au fost președinții Theodore Roosevelt și, mai târziu, în 1919, președintele Wilson.

Theodore Roosevelt a creat, în 1908, „Country Life Commision”, pentru a cerceta condițiile de viață ale locuitorilor din mediul rural, iar Wilson a înființat, Department of Agriculture, instituția numită „Division of Farm Population and Rural Life”. Meritul sociologiei americane constă în îmbinarea studiilor sociologiei, în special ale sociologiei rurale, cu practicile politicii, propuse de specialiști la nivel de stat. Galpin, fiind unul dintre cei mai buni sociologi împreună cu Dw. Sanderson și C. C. Taylor, au întemeiat un institut de sociologie rurală la Washington. Pentru o viziune integrală a societății, avem nevoie nu doar de culegeri de materiale din realitatea socială, ci și de o fundamentare sociologică.

Descrierea vieții sociale se împletește cu explicația și observația, se îmbină cu cercetarea sistematică și integrală. Aceasta este calea constituirii monografiei sociologice. Așadar, îmbinarea sociologiei cu monografia, a dus la cunoașterea integrală a realității sociale, așa cum preciza Școala Sociologică de la București, condusă de către Dimitrie Gusti. (Dumitrașcu, 2009)

Fără cunoașterea integrală a realității sociale, sociologia nu se poate împlini ca știință „Sociologia monografică este singura cale de realizare a sociologiei ca știință”. (Gusti, Herseni, Stahl, 1999:32)

20

Cercetarea furnizează informații asupra încadrării satului într-o anumită tipologie și asupra ariilor de răspândire a unui anumit tip de sate. Pentru cercetarea zonală sunt identificate mai multe procedee:

– procedeul „satului-pilot”, inaugurat de cercetările de la Nerej, procedeu care urmărește cunoașterea unui anumit tip de așezare și a caracteristicilor lui;

– procedeul studiului direct al zonei, utilizat în 1939 de către Anton Golopenția și Mihai Pop, urmărește cuprinderea problemelor de dezvoltare teritorială și de localități.

Cele două elemente care se au în vedere pentru organizarea spațială a satului și pentru cuprinderea zonală a realităților sociale sunt viziunea teritorială și centrarea monografiilor pe anumite probleme esențiale. (Stahl, 1980)

Cuprinderea zonală a unor probleme poate intra în categoria integrării regionale.

După cum afirma Gusti: „un sat nu este niciodată izolat, el face parte dintr-un grup de sate care își împart folosirea unui teritoriu regional. Așezarea unui sat într-o regiune nu este un fenomen pur spațial. O serie de legături funcționale se regăsesc între un sat și regiunea învecinată”. (Matei, 1980:312)

Ion Conea susținea că un element foarte important în descrierea unui sat este cuprinderea regională a acestuia. Cercetarea regională este foarte importantă, deoarece ea faciliteză cunoașterea realității din punct de vedere sociospațial. Atlasul sociologic rural, fiind un instrument de cunoaștere a vieții sociale, se realizează cu ajutorul datelor de pe teren și a tipologiei satelor.

Așadar în acest mod, putem construi „hărți tipologice” (pe arii culturale, religioase, economice). De asemenea, datele obținute de pe teren se pot trece în baze de date folositoare pentru cercetările ulterioare, dar ele se pot folosi și ca mijloc de documentare științifică.

În opinia lui Gusti, tipologiile sociologice apar, ca niște instrumente care au menirea să ducă la îmbinarea nivelului teoretic cu cel practic, empiric, al cercetării sociologice. (Matei, 1980)

Ca model pentru întocmirea hărților sociale, putem urmări:

– „plasa socială model” și problema sistematizărilor, imprimarea teritorialității și a structurii sociale pe teren;

– problema „arheologiei sociale”;

– problema hărților mentale în geopolitică.

21

2.3.2. Importanța atlasului sociologic și însemnătatea acestuia în cercetarea rurală

Atlasul sociologic are rolul de a reda „pulsul unei comunități”, modul de organizare și dinamica acesteia. Prin intermediul lui, noi putem diagnostica problemele care apar în comunitățile rurale și astfel putem trage un semnal de alarmă în privința unor fenomene grave care se petrec într-un spațiu social.

Dintre obiectivele enumerate în întocmirea unui atlas social amintim:

– fundamentarea și dezvoltarea cercetării regionale, care duce la înfăptuirea

atlasului;

– identificarea principalelor tipuri de locuire pe arii geografice;

– determinarea dinamicii ocupaționale și a nivelului de pregătire școlară;

– determinarea structurii socio-demografice;

– determinarea relației dintre locuință, calitatea vieții, comportamentul demografic și modul de viață.

– identificarea problemelor locale;

– determinarea comportamentului, atitudinilor și sentimentelor religioase ale populației;

– evoluția comportamentului politic de după anii 90;

– determinarea atitudinilor interetnice la nivel regional . (Abraham, 2000)

Una dintre necesitățile realizării atlasului sociologic rural ne este relevat de problemele apărute în mediul rural. Așadar putem spune că atlasul sociologic funcționează ca un barometru social, acesta arătând starea comunități la un moment dat, dar și schimbările care se petrec în timp în interiorul acestor comunității. Problemele care se regăsesc în cadrul comunităților rurale atrag atenția cercetătorului. Problemele grave cu care se confruntă realitatea românească rurală sunt multe. O problemă principală ar fi scăderea natalității și creșterea mortalității infantile, dar și problema șomajului și a migrației. Putem vorbi de o tranziție a mortalității, natalității, fertilității, nupțialității.

Structura pe vârste a României, realizată în ultimii ani, ne arată faptul că procesul de îmbătrânire demografică, determinat de scăderea natalității și a fertilității și o creștere a mortalității infantile, duc la reducerea populației tinere și la creșterea populației vârstnice. Hărțile tipologice, pe zone și regiuni ne pot reda un aspect al vieții sociale, o problemă cu care se confruntă populațiile într-un anumit timp.

22

Așadar, dispunând de aceste instrumente, putem analiza structura și evoluția demografică a unităților sociale, calitatea locuirii, structura pe vârste a populației, identificarea comportamentelor și atitudinilor religioase etc.

Analiza acestora pe arii teritoriale sau regionale, pune în atenția autorităților problemele cu care se confruntă comunitățile rurale într-un anumit timp. Așadar în urma celor spuse, atlasul sociologic este un excelent instrumentar metodologic, instrument după care putem stabili o strategie excelentă de dezvoltare pe arii regionale sau teritoriale.

Construcția atlasului sociologic poate oferi informații prețioase cu privire la modul de organizare ale unor regiuni sau zone geografice, dar și informații referitoare la tipologiile de schimbare ale unor regiuni sau zone geografice.

Problemele care frământă lumea rurală, se pot reda doar prin surprinderea unor colecții de hărți. Aceste colecții de hărți stabilesc clar care este starea unei comunități. De fapt, ele reprezintă o radiografie a vieții rurale, cu toate schimbările care se petrec în cadrul unității. Pentru a putea propune soluții de îmbunatățire a calității vieții, sociologul trebuie să cerceteze diferitele modalități de studiu al ruralului.

Primul volum al Atlasului sociologic rural a fost realizat de Institutul de Sociologie al Academiei Române, avându-i drept coautori pe Gheorghe Șișeștean și Florin Popa, aceștia fiind sub îndrumarea domnului profesor Ilie Bădescu . Atlasul, realizat după sistemul gustian, al cadrelor și manifestărilor, redă „pulsul” unei comunități la un moment dat și transformările prin care trece acesta.

Se are în vedere realizarea unui al doilea volum al Atlasului Sociologic rural, apt să redea într-un mod mult mai amplu și mai adânc punctele critice ale comunităților rurale și care să „miște” specialiști din diferite domenii, în proiectarea unor strategii noi de dezvoltare rurală. (Bădescu, Șișeștean, Popa, 2005)

2.3.3. Cercetările sociologice pe teren, în viziunea lui Dimitrie Gusti

Prin cercetările de teren, științele sociale capătă o nouă viață, viață pe care biblioteca nu le-o poate asigura. Pe această cale, științele sociale câștigă imbolduri și perspective noi. Scopul urmăririi de către cercetările de teren, întrece cu mult strângerea materialului, el atinge toate treptele științifice: de la culegerea și sistematizarea datelor, până la interpretarea acestora și încadrarea lor teoretică.

23

Culegerea datelor, cum ar fi recensământul populației și statistica economică, este o muncă onestă și utilă. Această muncă poate fii facută atât de cercetătorii tineri, cât și de cei cu o pregătire științifică mai sumară. Ea nu trebuie confundată cu știința, care însemnează interpretarea și întrebuințarea teoretică a datelor, ea fiind o treaptă mai înaltă a cunoașterii.

Munca științifică la teren, începe cu fixarea tuturor fenomenelor care urmează să fie cercetate. Sociologia monografică românească, s-a ocupat până de curând de sate, considerate ca unități tipice de viață socială. Acum, munca științifică de teren, își extinde cercetările la regiunile etnice.

Pentru atingerea scopului atribuit științei, trebuie rezolvată problema criteriului, după care se aleg satele sau regiunile. Pentru surprinderea formelor arhaice de viață socială,trebuiesc cercetate unitățile sociale cel mai bine păstrate; mai înainte ca acestea să fie cuprinse în procesul de disoluție sau de prefacere.

Dacă vrem să înlesnim reformele sociale prin planificare sau documentarea științifică a satului, trebuiesc cercetate acele unități sociale de interes politic, care sunt într-un dezechilibru constant; acest dezechilibru fiind provocat de criză. (Bădina, Neamțu, 1968)

Înăuntrul celor două categorii de unități sociale, trebuie alese satele sau regiunile tipice, caracteristice sau reprezentative pentru un număr cât mai mare de fenomene sociale. Odată ce ne-am fixat atenția asupra unei unități sociale, mai rămâne organizarea și mobilizarea echipelor de lucru. O campanie monografică presupune nouă echipe . Ovidiu Bădina și Octavian Neamțu au fost întemeietorii celor nouă echipe de lucru : (Bădina, Neamțu, 1968)

Echipa cosmologică – aceasta implică :

Un cercetător pentru studiul tipurilor de sol și al compozițiilor chimice;

Un cercetător pentru studiul formelor de teren al climatului și al hidrografiei;

Un cercetător pentru studiul așezărilor al circulației și al locuinței;

Câte un cercetător pentru studiul faunei și al florei;

Un cercetător pentru studiul sintetic al raporturilor dintre natură și cultură.(Bădina, Neamțu, 1968)

Echipa biologică :

Un cercetător pentru studiul structurii și mișcării populației;

Un cercetător pentru studiul compoziției rasiale al populației;

24

Un cercetător pentru studiul grupelor sangvine și al mijloacelor de îmbunătățire a rasei pe cale ereditară;

Un cercetător pentru studiul stării sanitare a populației, al organizării sanitare oficiale și al medicinei empirice;

Un cercetător pentru studiul alimentației și igienei individuale și sociale.(Bădina, Neamțu, 1968)

Echipa istorică :

Un cercetător pentru studiul formelor vechi de organizație socială, economică și juridică;

Unul pentru cercetarea trecutului politic, al unității sociale;

Un alt cercetător pentru studiul tradiției sociale;

Un culegător și un interpret de documente.(Bădina, Neamțu, 1968)

Echipa psihologică :

Un cercetător care să se ocupe cu studiul structurii psihice colective a unității sociale;

Un cercetător pentru studiul experimental al variabilelor psihice individuale;(Bădina, Neamțu, 1968)

Echipa economică:

Un cercetător care să aibă cunoștințe în domeniul vieții economice, în genere;

Un cercetător pentru studiul gospodăriei țărănești, al bugetelor și al tehnicii agricole;

Un cercetător pentru studiul industriei casnice, al industriilor țărănești și al meseriilor;

Un cercetător pentru studiul pădurilor, iar altul pentru studiul animalelor domestice.(Bădina, Neamțu, 1968)

Echipa spirituală:

Câte un cercetător pentru : viața religioasă, pentru mitologie și știință populară, pentru magie, pentru arta populară plastică, pentru port, pentru viața literară, pentru viața muzicală, pentru studiul graiului și al ceremoniilor, pentru studiul de ansamblu al vieții spirituale.(Bădina, Neamțu, 1968)

25

Echipa etico-juridică, care presupune:

Un cercetător pentru studiul bunei-cuviințe și al moralității;

Un cercetător pentru obiceiul pământului;

Un cercetător pentru studiul dreptului civil și studiul dreptului penal;(Bădina, Neamțu, 1968)

Echipa politică-administrativă, care implică:

Un cercetător pentru studiul vieții și concepțiilor politice;

Un cercetător pentru viața administrativă;

Un cercetător pentru finanțele locale și fiscalitate;(Bădina, Neamțu, 1968)

Echipa de unități, relații și procese sociale :

Un cercetător pentru studiul comunitățiilor sociale;

Un cercetător pentru studiul instituțiilor sociale;

Un cercetător pentru studiul grupărilor sociale;

Un cercetător pentru studiul relațiilor sociale;

Un cercetător pentru studiul proceselor și tendințelor sociale.(Bădina, Neamțu, 1968)

Numărul cercetătorilor pe care îl putem aloca pentru cercetarea monografică, atârnă de mărimea unității sociale și gradul de adâncime pe care vrem să-l dăm cercetărilor. Pe lângă aceștia se mai pot adăuga tehnicieni, precum fotografi, desenatori, operatori de filme etc. Contactul echipelor cu unitatea socială, este unul hotărâtor pentru cercetare, acesta având o importantă semnificație, deoarece neintegrarea într-un mod necorespunzător unității sociale, poate duce la o pierdere semnificativă de informații, prețioase pentru cercetare. (Bădina, Neamțu, 1968)

Întocmirea unei strategii bine puse la punct, facilitează munca cercetătorilor. Pe teren, conform spuselor celor cu experiență, s-a constatat faptul că cercetătorii tineri nu știu cui să se adreseze. Contactul cu autoritățiile cercetării. De aceea este bine ca cei tineri să urmeze exemplul celor cu experiență, pe teren.

Totuși, aceste informații trebuie întregite cu ceea ce spun cei din unitatea socială cercetată și verificate pe tot parcursul cercetării. Acționând în acest mod, putem obține o viziune generală asupra problemelor cu care se confruntă satul și putem întocmi un inventar al acestora, pentru a facilita cercetarea.

26

În urma procedeului precizat anterior, cercetătorul capătă mai multă siguranță la teren, acesta reușind să-și formuleze liste de întrebări precise.

Pentru controlul informațiilor și nu numai, se recomandă întocmirea unor fișe de informatori, care să cuprindă datele personale ale acestora, precum și originea etnică, starea civilă, starea materială, situația militară, dar și alte date.

”O unealtă” în ”arsenalul” cercetătorului este fișa de material, în care se notează constatările și răspunsurile obținute, aceasta fiind de trei feluri și având valori diferite :

Fișe de constatări – reprezintă faptele văzute și verificate de cercetători, acestea fiind cele mai sigure;

Fișe de interpretări – cuprinde impresiile și aprecierile cercetătorului;

Fișe de opinie – reprezintă opinia informatorului.

Fișele de răspândire și fișele de frecvență sunt de o însemnătate deosebită, deoarece ele sunt menite să arate cât de răspândit este fenomenul studiat și cât de des se ivește acesta. Pe lângă acestea, adăugăm și fișele de circulație, care au rolul de a arăta mecanismul de transmitere al fenomenelor sociale.

Un alt factor important, în cercetarea pe teren, este necesitatea integrării sociologice al cercetătorilor. Fiecare cercetător trebuie să urmărească sursa și legăturile fenomenului studiat, cu întregul din care face parte. Dacă acesta va acționa cu toate mijloacele de cercetare de care dispune, acesta va reuși să surprindă realitatea socială sub toate aspectele ei.( Bădina, Neamțu, 1934)

27

Cap. 3: Studiu aplicativ: Cercetare monografică instituțională – Școala Gimnazială ,,Aurel Peia” Ezeriș

3.1. Metodologia cercetării

Cercetarea realizată, se bazează pe metode de cercetare calitativă, prin aplicarea unei anchete pe bază de interviu structurat aplicat unor cadre didactice din cadrul școlii. Metoda folosită la acest studiu aplicativ, este bazată pe cercetare monografică instituțională. Am ales ca instituție, Școala Gimnazială „Aurel Peia” din Ezeriș, situată în centrul comunei, pe drumul național 58, care leagă orașele Reșița și Lugoj.

Interviul este acea metodă de investigație care permite obținerea de date, informații necesare atingerii obiectivelor unei cercetări sociologice, prin intermediul întrebărilor și al răspunsurilor furnizate la acestea. (Chelcea, 2001)

Reconstituirea imaginii unui sat presupune cunoașterea vetrei sau vetrelor propriu-zise ale așezării sau a spațiului de activitate, evidențierea urmelor activității agricole și meșteșugărești, a drumurilor, a monumentului de cult, a necropolei și nu în ultimul rând a fortificației individuale sau colective.

Cunoașterea integrală a fiecărui segment al habitatului rural oferă informațiile necesare pentru reconstituirea imaginii de ansamblu a unui sat medieval. Am încercat să redau imaginea de ansamblu al unui segment din societatea rurală și anume învățământul. Așadar, am făcut o cercetare asupra școlii de la Ezeriș. Informațiile necesare, mi-au fost furnizate de directorul școlii, prof. Vodiță Simona, precum și de cadrele didactice, prof. Gheju Cosmin Nicolae și prof. Niță Veronica. Datele prezentate în subcapitolul 3.2.1. au fost culese, de la foști profesori ai școlii, acum pensionari (originari din Ezeriș) : Vulpeș Maria și Ilia Ioan.

Metodologia de cercetare folosita, este bazată pe chestionarul lui Stahl. Acesta a fost aplicat în cercetarea monografică a Școlii Sociologice de la București, a lui Dimitrie Gusti. Urmând metoda cercetării monografice, propusă de Gusti, pentru cunoașterea vieții oamenilor dintr-un sat, instituție, am descins pe teren pentru a studia la fața locului, activitățile desfășurate în cadrul școlii din comuna Ezeriș. Scopul cercetării este acela de a reda evoluția învățământului ezerișan încă de la apariția lui, până în zilele noastre, pe baza chestionarului lui Stahl. Cadrele didactice, care mi-au oferit toate informațiile pentru întemeierea cercetării, au fost în număr de 5 persoane.

28

Chestionarul lui Stahl ne oferă un ”set de probleme” care trebuie ”rezolvate”, dacă vrem să cunoaștem evoluția segmentului studiat, apariția lui și conexiunile pe care le are cu alte segmente. Așadar am încercat să răspund la întrebările pe care Stahl le-a formulat în chestionar.

Am rămas surprinsă să descopăr faptul că Împărăteasa Maria Tereza a Austriei și-a lăsat oarecum amprenta asupra învățământului bănățean.

Am încercat să redau și o imagine de ansamblu a comunității si să descriu mediul social, economic al acestuia, pentru a putea avea o privire de ansamblu mai largă asupra învățământului bănățean și pentru a putea înțelege influențele pe care mediul, nivelul de trai, obiceiurile, le au asupra învățământului rural.

Numele școlii provine de la domnul învățător Aurel Peia, care a slujit școala o perioadă îndelungată. Conducerea școlii, alături de Primăria Ezeriș, printr-o hotărâre a Consiliului Local, a denumit școala astfel în semn de prețuire a învățătorului.

Școala este compusă din două corpuri : clădirea veche construită în jurul anului 1911 și cea nouă datând din anul 1980. Ambele corpuri sunt utilizate în activitatea didactică, fiind în bună stare de funcționare. Fiind o unitate școlară cu personalitate juridică, școlii îi aparține ca structură, Școala Primară Soceni.

Școala colaborează permanent cu alte instituții publice ale comunității, prin încheierea de parteneriate, activități extrașcolare. Toate acestea oferă elevilor perspective noi.

Faptul că metoda de cercetare folosită de Dimitrie Gusti și anume, chestionarul lui Stahl, mai poate fi folosit și în prezent pentru o cercetare monografică, constituie rezultatul cercetării mele.

29

3.2. Școala din Ezeriș de la înființare până în prezent (1776-2016)

3.2.1. Istoria școlii

Familia a fost și este prima școală în care viitorul adult este pus în temă cu valorile sociale pe care va trebui să și le însușească, acest lucru ajutându-l a se integra în societate. Școala are și ea un rol important în pregătirea tinerilor, aceasta ajutându-i să facă față cerințelor economice și sociale ale vremii. (Țîrcovnicu, 1970:20)

Unul dintre marii precursori ai pedagogiei învățământului bănățean, George Joandrea, amintea: ,,e lucru notoric, că educațiunea însăși este și trebuie să fie o activitate regulată având un scop anumit, pe când starea sufletească și concepțiunea intelectuală a elevului nu sunt totdeauna de la început adecvate și favorabile educațiunii” . (Ianculescu, Radu,1970: 48)

Scopul principal al școlilor confesionale era acela de a preda cursuri de Religie. În aceste școli, se pregăteau copiii care proveneau din cele mai bogate familii. În baza legii administrative, dată de Curtea de la Viena în 1776, se face organizarea învățământului din Banat.

Toate comunele care au biserică primesc ordin de la guvernatorul României să-și clădească școli. Așadar ia naștere școala comunală, dar aceasta fiind nefrecventată de elevi. În școli trebuiau formați cetățeni ai unui imperiu. Până după 1760 nu se poate vorbi de un sistem oficial de învățământ. După această dată intervin modificări alerte, evoluția fiind punctată de acte normative. (Țîrcovnicu,1978:128-129)

În urma cercetărilor făcute în Arhiva Voivodinei reiese faptul că, Școala din Ezeriș este atestată în anul 1776. (ANEXA 3)

La 14 aprilie 1777 este aprobat de către Maria Tereza, Faimosul decret ,,Ratio educationes totisque rei litterarie perRegnum Hungariae et Provinciae eidem adnexas'', la propunerea lui Teodor Iancovici, care oferă principii referitoare la învățământ din care urma să decurga sistemul școlar din Austria și din țările care se aflau sub coroana habsburgilor.

În acest patent se stabilesc o serie de directive și obligații în privința organizării învățământului, dintre care amintim:

30

școlile se clădesc – acolo unde nu există – și se întrețin de către comună. Tot în sarcina comunei cade angajarea și întreținerea învățătorilor. Plata lor se poate face în bani sau în natură;

învățământul elementar este obligatoriu pentru toți copiii cuprinși între 6 și 12 ani. Orele de școală vor fi de 4 pe zi, în toate zilele săptămânii, în afară de duminici și sărbători;

manualele vor fi cele editate de stat, iar rechizitele se dau gratuit, pe școli, în funcție de numărul elevilor;

se mai precizează cum trebuie să se comporte învățătorii sau cine inspectează școlile.

– se interzicea învățătorilor să se ocupe cu comerțul sau cu meșteșugurile, pentru a-și îndeplini mai bine oficiul lor. Li se permitea însă să dețină și slujba de cântăreț bisericesc.

Regulile Directive stabileau, enumerându-le, ca obiecte de învățământ pentru școlile rurale românești și sârbești deopotrivă, următoarele: citirea, scrierea, cele cinci operații de socotit, religia, îndrumări morale, cântarea bisericească. Școlile încep să fie dotate cu manuale în mod oficial potrivit specificului lor (nivelului de studiu, gradul școlii etc.) asigurându-se toate obiectele de studiu. În acest fel autoritățile puteau nădăjdui că scopul învățământului, așa cum fusese el fixat în concepția reformistă, era asigurat.

Inspectarea școlilor cădea în sarcina organelor civile și bisericești. Preotul și chinezul erau obligați să viziteze școala cel puțin odată pe lună, protopopii odată pe fiecare trimestru, iar episcopii, odată pe an. (Țârcovnicu,1970: 45)

Conform tabelulului în care a fost trecută prima documentare a localităților din Banat, a școlilor și a celor mai vechi învățători amintiți, la poziția 232 întâlnim localitatea Ezeriș din Caraș – Severin, având 242 de case și o școală atestată încă din 1776. Ca învățători îi regăsim, la acea dată și pentru această perioadă, pe Bogdan Vuia (1781) și pe Ion Hațegan. (Țârcovnicu, 1970:49)

Privind calificarea învățătorilor școlii din Ezeriș, la 1792, îl regăsim pe Petrus Draganovici, de 20 de ani, născut la Susani și care a frecventat cursurile ținute de Vasile Nicolici (director școlar și inspector în comitatul Timiș). Aceste cursuri au fost ținute pentru cei care erau dornici să devină învățători. Astfel au avut loc cursuri de metodică, aritmetică, caligrafie, scriere după dictare, ortografie, catehism, îndrumare în comportare morală, cântare bisericească și limba germană. (ANEXA 5)

31

Cântarea bisericească se făcea cu toate clasele de două ori pe săptămână câte ½ oră, iar cântarea națională, tot cu toate clasele, dar numai într-o singură ½ oră pe săptămână. Pentru gimnastică elevii erau împărțiți în două grupe și se efectua în fiecare săptămână câte ½ oră. (Țârcovnicu,1970:177)

În localitățile din comitatul Caraș s-au încheiat de asemenea contracte școlare în anul 1790 în fața directorului Vasile Nicolici. În acestea se prevede că i se va da învățătorului o cameră la școală, ca locuință, între 35 și 40 fl. v.a. bani gata, 10-20 meți porumb, 1 porc gras, 8-12 fonți, lumânări, 2-6 căruțe lemne pentru încălzit.

Dintr-o statistică, ce face referire la rețeaua școlară în perioada 1775-1800, regăsim, despre școala din Ezeriș, următoarele informații: școala făcea parte din comitatul Caraș cu predarea în limba română. H. Wolf, „Das Schulwesen des Temesvarer Banats im 18. Jahrhudert” (Învățământul din Banatul Timișoarei în secolul al XVIII-lea), Baden bei Wien, Viena, 1935.

Din 1785 ne parvine o altă situație asupra școlilor din Caraș, întocmită minuțios de pretorul fiecărui district ce cuprinde informații despre localitățile în care existau școli. Școala din Ezeriș făcea parte componentă din cercul Carașova, alături de Soceni și satele din jur. În sat erau 338 de copii apți pentru școală dintre care, 176 băieți și 162 de fete; dintre aceștia frecventau școala doar 43, toți băieți și nicio fată. Învățător la școală era Ioan Gavrilovici. (Țîrcovnicu, 1970:146-148)

Până la legea din 1907 unii învățători nu au primit regulat și deplin nici sumele, nici produsele agricole. Cât despre frecventarea școlii, ea era oscilantă, în majoritatea cazurilor nesatisfăcătoare, iar de la 1868 până la 1918 aceeași frecvență va crește mereu.

În anul 1911, ungurii au cerut zidirea în Ezeriș a unei noi școli. Nefiind de acord, guvernul a zidit însuși școala de stat. Cheltuielile au fost ulterior rambursate de comună.

De obicei, anul școlar începea la 1 noiembrie și se termina la 31 august. El era împărțit în două semestre, semestrul de iarnă care ținea de la 1 noiembrie până la 31 martie, când toți copiii de la 6 la 12 ani erau obligați să frecventeze școala; semestrul de vară, de la 1 aprilie până la 31 august, când elevii de la 9 la 12 ani puteau fi scutiți de a frecventa școala, pentru a ajuta părinților în gospodărie.

La sfârșitul fiecărui semestru se țineau examene din materia parcursă. În contractele încheiate după anul 1800 sunt prevăzute și obligațiile învățătorului față de comună. (Țîrcovnicu,1970:193)

32

În 1791, în Caraș existau 144 de școli. Școala din Ezeriș, școală în care se preda limba Română, avea aproximativ un număr de 43 copii, deși numărul copiilor care aveau vârsta de școală, era mult mai mare, de 338. Numărul fetelor care frecventau școala era foarte redus în întreg comitatul Caraș. (Radu, Onciulescu, 1977: 268)

Una din principalele cauze a frecvenței neregulate și a școlarizării reduse se datora sistemului social-economic și sărăciei locuitorilor, care nu avea toate resursele necesare pentru a-și putea da copiii la școală. Tot din cauza sărăciei, nu s-au putut construi spații mai mari de școlarizare, comunitățile neputând asigura întreținerea învățătorilor.

Numărul elevilor care frecventau școala din Ezeriș în anul școlar 1788/1789 era de 24, între anii 1795/1796 era de 29, iar în anul școlar 1801/1802, era de 30 de elevi. Acest lucru a fost trecut în tabelul profesorului Ioan Wolf.

Vasile Nicolici, director școlar și inspector în comitatul Timiș, a ținut în anul școlar 1791- 1792 un curs în limba română și germană. 60 de tineri au frecventat cursul, aceștia fiind dornici să devină învățători. Petru Draganovici este unul dintre ei, acesta activând la școala din Ezeriș.

Cursul s-a finalizat cu un examen la fiecare disciplină studiată: aritmetica, caligrafia, dictare, metodica, ortografia, cântarea bisericească, catehismul, limba germană.

Câțiva ani ani târziu, mai exact în anul 1865, s-au fondat sociații profesionale ale învățătorilor. Acestea și-au adus aportul la promovarea culturii în masă, au contribuit la îmbunătățirea procesului instructiv de învățământ, la creșterea solidarității lor.

În data de 9 aprilie 1869 a fost înființată „Reuniunea Învățătorilor Români de la Școlile Confesionale Ortodoxe din Dieceza Caransebeșului”, aceasta având un rol de seamă în îmbunătățirea procesului instructiv de învățământ. Vicepreședinte al primului comitet de conducere executivă al reuniunii a fost Ioan Oprea, ezerișan, învățător în sat până în anul 1893. (Brătescu,1995:97)

Acestuia i-a urmat la catedră învățătorul Iancu Străin până în 1904, apoi Ianăș Străin, care a stat până în 1918. În anul 1927-1928, școala din Ezeriș s-a numit Școală primară de stat, când învățătoare a fost Margareta Lissy. Dascălul Ioan Pătrașcu, din Ezeriș, care a fost și directorul școlii, a predat în anii 1930-1952. Pe lângă acesta au predat și alți învățători: Theodor Turcu (originar din Văliug) între anii 1934-1936, Elisabeta Hramsavlievici 1936/1949 , Rodica Albeanu (1949-1950 ), Elena Rusu (1950-1954), Petru Ienea (1952 – 1954).

33

Între anii 1954-1961 au activat ca învățători Aurel Peia, fiu al satului Ezeriș, dar și soția acestuia, Maria Peia (din Tismana).

Începând din anul școlar 1961- 1962 a luat naștere o școală de 7 ani, iar un an mai târziu 1962-1963 Școala de 8 ani mixtă. Așadar, în anul 1965, a absolvit prima serie de elevi a școlii de 8 ani.

Începând cu anul 1961, învățătorii Peia au predat la ciclul gimnazial. Domnul Peia a ocupat postul de director până la pensionare (1974). Din anul 1971 acesta revine la catedra de învățător până la pensionare (1987), dar ocupă și postul de director al Căminului Cultural din Ezeriș. Deși a fost pensionar, Aurel Peia a continuat ca suplinitor mulți ani, în tot acest timp s-a ocupat de bibliotecă și proiecția cinematografică la Căminul Cultural.

Activitatea pe care soții Peia au prestat-o a fost foarte intensă, atât în școală, cât și în comunitate. Aceștia au servit cu dăruire școala din Ezeriș, au îndrumat cu răbdare și pricepere, multe generații de elevi.

Alt învățător care s-a dedicat activității școlare, din anul 1961, a fost domnul Mîndrea Petru, din Zorlencior. A predat istorie un an, apoi a ocupat funcția de director al Căminului Cultural. A revenit la catedra de învățător în anul școlar 1968- 1969 , 1989- 1997 când s-a pensionat. În perioada 1970-1989 a ocupat diverse funcții în Primăria Comunei Ezeriș.

Alți directori ai școlii din Ezeriș au fost:

Broască Gabriel, profesor biologie (1974-1975)

Berdeiu Petru, profesor matematică (1975-1980)

Fîrcea Maria, profesor limba română (1980-1984)

Cojocaru Elena, profesor geografie – istorie (1984-1988, 1992-1999)

Schinteie Maria, profesor matematică (1988-1992)

Vodiță Simona, profesor matematică (1999-prezent)

Dintre învățătorii care au servit școala mai mulți ani, amintesc următorii : Tănase Ana, Roșoga Ion și Schinteie Constantin (din Soceni), Franț Monica, Mecheți Elena (din Remetea-Pogonici); profesorii: Vulpeș Maria – științe ale naturii, Ilia Ion –fizică, matematică, Olaru Raveca – limba franceză (din Ezeriș), Rusu Violeta – limba română, Schnabel Persida – limba română.

34

3.2.2. Școala în prezent

Școala din Ezeriș, este compusă din două corpuri : clădirea veche (care s-a construit între

anii 1912-1916) și cea nouă (construită între anii 1979-1980). (ANEXA 1-2)

Clădirea veche conține 3 săli de curs, un cabinet de informatică (dotat cu 10 computere),

o sală profesorală și direcțiunea.

Clădirea nouă este formată din parter și etajul 1; conține 4 săli de curs, o bibliotecă (cu 645 de volume), o sală de sport, toalete și o magazie. La construcția acesteia și-au adus contribuția, atât locuitorii comunei, cât și autoritățile locale, Primăria comunei Ezeriș.

De-a lungul timpului, școala din Ezeriș a suferit numeroase modificări, renovări. În 1997 în școală s-a introdus apa curentă, în 2003 s-a asigurat confortul termic printr-o centrală pe lemne, iar doi ani mai târziu s-a înlocuit mobilierul, acesta aflându-se într-o stare avansată de degradare. Cele mai recente au fost în anul 2006, izolarea termică a exteriorului,dar și lucrări în interior, când au fost înlocuite ușile și ferestrele, cu tâmplărie termopan. Toate acestea au fost realizate cu ajutorul Primăriei Ezeriș, prin fonduri europene nerambursabile.

Tot atunci a fost amenajat un teren de sport, dotat cu porți de baschet, de fotbal, iar curtea școlii a fost cimentată. Cu sprijinul brigadierului silvic, Bihoi Ion, au fost plantați în curtea școlii arbuști ornamentali, tuia.

În urma participării cadrelor didactice la cursuri POSDRU (Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane), școala a beneficiat de îmbunătățirea bazei materiale cu planșe didactice, cărți de literatură, table magnetice și alte mijloace de învățământ, utile în activitatea didactică. Profesorii sunt preocupați în permanență de îmbunătățirea bazei materiale a școlii.

„Școala are în proprietate 2,5 hectare de pământ, care este dat în arendă.” (Magiar, 2016:113)

Având în vedere rolul important al colaborării dintre școală și familie în realizarea obiectivelor educaționale și a parteneriatului educațional, se constituie comitetele de părinți pe clasă și Consiliul reprezentativ al părinților pe școală.

Adunarea generală a părinților sub coordonarea Comitelului educativ-școlar a ales în

mod democratic următorul consiliu (anul școlar 2015-2016):

Ștefoni Camelia – președinte, reprezentant părinți CA (Consiliul de Administrație)

35

Bogdan Dănuț – vicepreședinte

Grecu Eugenia – membru

Dănilă Delia – membru

Codrea Angelica – membru

Bugărin Corina – membru

Tîrșu Nicoleta – membru

Consiliului reprezentativ al părinților are următoarele atribuții :

Asigură colaborarea între școală, comunitate, familie, pentru a obține rezultate educaționale ;

Derularea activității pe baza unui program stabilit cu Consiliul consultativ al elevilor și Comitetul educativ – școlar, ținta fiind realizarea parteneriatului educațional ;

Implicarea părinților în îmbunătățirea continuă a procesului instructiv – educativ, a orientării școlare a absolvenților ;

Organizarea și desfășurarea, atât a activităților școlare, cât și extrașcolare.

În cadrul școlii există Consiliul Consultativ al elevilor, destinat promovării intereselor elevilor prin asigurarea unui cadru optim de dezvoltare a personalității și capacității fiecărui elev. Acesta este un grup de elevi aleși democratic care urmărește ca elevii să-și exprime părerea despre problemele școlare care-i afectează și le reprezintă interesele. Promovează cooperarea, parteneriatul , munca în echipă , dezvoltarea personală a elevilor. Apără drepturile și pune în discuție situații când acestea sunt încălcate. Participă la îmbunătățirea disciplinii în școală ( absenteismul , abandonul școlar , delicvența juvenilă ) . Propun, organizează și derulează, desfășoară activități extracurriculare .

36

În anul școlar 2015-2016, Consiliul Consultativ al elevilor are în componență următorii:

Tabelul nr. 1 – Membrii Consilului Consultativ

Sursa : Informații oferite de consilierul educativ, prof. Niță Veronica

Fiind o unitate de învățământ cu personalitate juridică, este condusă alături de director și

de un Consiliu de Administrație. Aceștia colaborează cu consiliul profesoral, cu comitetul de

părinți și cu autoritățile administrației publice locale. Atribuțiile Consiliului de Administrație are următoarele sarcini:

a) votează proiectul de buget și avizează execuția bugetară la nivelul școlii;

b) aprobă planul de dezvoltare instituțională;

c) avizează curriculumul la decizia școlii, la propunerea consiliului profesoral;

d) aprobă planul de încadrare a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic;

e) dezbate și ia măsuri în cazul abaterilor disciplinare, etice sau profesionale ale cadrelor didactice, conform legii;

f) verifică și avizează orarul școlii;

În anul școlar 2015-2016, componența Consiliului de Administrație este următoarea :

Președinte : Prof. Vodiță Simona – director;

Vicepreședinte : Prof. Jurjoniță Ramona – coordonator structură Școala Primară

Soceni;

Membrii : Prof. Voică Tatiana;

Contabil : Aionițoaiei Ana Georgeta – reprezentant al Primăriei;

Dragocea Petru – reprezentant al Consiliului Local;

Ștefoni Camelia – părinte;

Tîrșu Nicoleta – părinte.

37

În prezent predau următoarele cadre didactice :

Vodiță Simona – director, profesor de matematică, titular, grad didactic I;

Lupșasca Loredana – educatoare, titular, grad didactic II;

Gorun Mariana – profesor învățământ primar, titular, grad didactic I;

Niță Veronica – profesor învățământ primar, titular, grad didactic definitivat;

Voică Tatiana – profesor limba română și franceză, titular, grad didactic definitivat;

Gheju Nicolae Cosmin – profesor istorie, geografie, cultură civică și religie, titular, grad didactic I;

Boncalo Elena – profesor fizică și chimie, titular, grad didactic I;

Brăilă Adela – profesor biologie, titular, grad didactic I;

Curescu Andreea – profesor limba engleză, suplinitor debutant;

Popa Gheorghe – profesor educație fizică, suplinitor debutant. (ANEXA 6)

Deoarece populația școlară era în descreștere, clasele de gimnaziu ale școlii Soceni, au fost atașate școlii din Ezeriș, în perioada 1981-1992, 2006 – prezent. Transportul elevilor de la Soceni la Ezeriș se realizează cu ajutorul microbuzului școlar. Tot din anul 2006, Școlii Gimnaziale Aurel Peia Ezeriș îi aparține ca structură, Școala Primară Soceni/Grădinița cu Program Normal Soceni .

Din motivul mai sus menționat, atât clasele primare, cât și cele gimnaziale, sunt în regim simultan. Cauzele reducerii numărului de copii sunt multiple, printre care migrația populației tinere la muncă în străinătate sau în orașele mai apropiate, dar și scăderea natalității.

Cercetând registrele matricole, cataloagele și alte documente școlare, am realizat o statistică a elevilor înscriși, promovați, corigenți, repetenți pentru perioada 2010-2016.

38

Anul școlar 2010-2011

Total elevi ciclul primar: 24

Total elevi ciclul gimnazial: 39

Tabelul nr. 2 – Statistică Anul școlar 2010-2011

Sursa: Registru Matricol, volumul III (1980-2011)

39

Toți absolvenții clasei a.VIII.a au urmat cursurile liceale (doi elevi la Liceul Traian Vuia Reșița, trei elevi Liceul Economic Reșița și doi elevi Colegiu Tehnic Reșița). În prezent, doi elevi sunt studenți la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Arhitectură, respectiv Facultatea de Telecomunicații, iar unul urmează cursurile Școlii Postliceale Reșița, specializarea Turism.

Anul școlar 2011-2012

Total elevi ciclul primar: 23

Total elevi ciclul gimnazial: 53

Tabelul nr. 3 – Statistică Anul școlar 2011-2012

Sursa: Registru Matricol, volumul III (1980-2011) – volumul IV (2011-prezent)

40

Dintre absolvenții clasei a.VIII.a doi au urmat cursurile Liceului Traian Vuia Reșița, trei elevi Liceului Economic Reșița și un elev Colegiului Tehnic Reșița.

Anul școlar 2012-2013

Total elevi ciclul primar: 24

Total elevi ciclul gimnazial: 57

Tabelul nr. 4 – Statistică Anul școlar 2012-2013

Sursa: Registru Matricol, volumul III (1980-2011) – volumul IV (2011-prezent)

41

Patru elevi din clasa a.VIII.a s-au înscris la Liceul Mircea Eliade Reșița, un elev la Liceul Traian Vuia Reșița,altul la Liceul Traian Lalescu Reșița și unul la Liceul Diaconovici Tiestz Reșița.Ceilalți urmând cursurile Liceului Economic Reșița , Colegiului Tehnic Reșița.

Anul școlar 2013-2014

Total elevi ciclul primar: 22

Total elevi ciclul gimnazial: 52

Tabelul nr. 5 – Statistică Anul școlar 2013-2014

Sursa: Registru Matricol, volumul III (1980-2011) – volumul IV (2011-prezent) 42

O elevă care a absolvit clasa a.VIII.a studiază la Liceul Mircea Eliade Reșița,alta la Liceul Traian Lalescu Reșița și doi elevi la Liceul Economic Reșița , restul la Grupul Școlar Sportiv Reșița / școli profesionale.Trei elevi au abandonat liceul, din cauza situației financiare precare.

Ierarhia mediilor (evoluția,involuția) pe anul școlar 2013-2014, pusă la dispoziție de coordonatorul Comisiei pentru Evaluare și Asigurare a Calității, profesorul Cosmin Gheju se află în ANEXA 5.

Anul școlar 2014-2015

Total elevi ciclul primar: 25

Total elevi ciclul gimnazial: 54

43

Tabelul nr. 6 – Statistică Anul școlar 2014-2015

Sursa: Registru Matricol, volumul III (1980-2011) – volumul IV (2011-prezent)

Dintre elevii absolvenți ai clasei a.VIII.a,14 sunt înscriși la următoarele licee: Liceul Mircea Eliade Reșița, Liceul Traian Lalescu Reșița, Liceul Traian Vuia Reșița, Liceul Economic Reșița, Seminarul Teologic Caransebeș, restul la Colegii Tehnice/ școli profesionale.

44

Anul școlar 2015-2016

Total elevi ciclul primar: 27

Total elevi ciclul gimnazial: 47

Tabelul nr. 7 – Statistică Anul școlar 2015-2016

Sursa: Registru Matricol, volumul III (1980-2011) – volumul IV (2011-prezent)

45

Menționez că, din anul școlar 2012-2013, Școala Gimnazială Aurel Peia Ezeriș în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Caraș-Severin au făcut demersurile necesare pentru obținerea unor profesori care să vină în sprijinul elevilor cu cerințe educative speciale. Astfel, doamnele Claudia Tîrziu și Boraci Margareta lucrează cu elevii care întâmpină probleme de adaptare , învățare, etc.

Tabelul nr. 8 – Statistică ani școlari

Sursa: Caiet Statistic, numărul 324/28.06.2015

Dintre elevii școlii care au absolvit în perioada 1990 până în prezent, următorii au urmat studii superioare, specializându-se în diferite domenii :

Barna Mariana – învățătoare;

Barna Nicoleta – medic pediatru;

Berdacicu Emilia – profesor de matematică;

Bihoi Andrei – specialist IT;

Bozu Ramona – profesor religie;

Cercelaru Rebeca – farmacist;

Daba Nicoleta – asistent medical;

Dariciuc Delia – jurist;

Dobre Carina – profesor biologie;

Grecu Florin – economist;

Sârbu Ionela – aistent medical;

Sârbu Marius – agent turism;

Ștefoni Ion – preot;

Ștefoni Lucica – învățătoare;

Trainoschi Nicolae – inginer silvic;

Trainoschi Petru – preot;

Voică Oana – medic.

46

3.3. Concluzii

Din discuțiile purtate cu directorul școlii, prof. Vodiță Simona, dar și cu celelalte cadre didactice, reiese faptul că atât elevii, cât și părinții acestora sunt tot mai puțin interesați
de școală. Una din cauzele atitudinii negative față de școală este slaba preocupare a familiei de a cultiva de timpuriu la copil interesul pentru activitatea intelectuală, neavând ei preocupări intelectuale. Acești părinți sunt indiferenți la rezultatele obținute de copii, la pregătirea lecțiilor după cerințele cadrului didactic, la comportamentul adecvat/neadecvat.

O altă cauză este migrarea unui părinte/ambilor părinți în străinătate, copilul fiind în grija bunicilor, sau a rudelor. Aceștia din dorința de a le oferi un trai mai bun, decât cel pe care l-au avut ei, exagerează, satisfăcându-le toate dorințele, scutindu-i de orice obligație de muncă, inclusiv aceea de învăța.

În 3-4 cazuri, copiilor li se încalcă dreptul la joacă, fiind puși să muncească în gospodărie, să-și îngrijească frații mai mici. Acești copii își desfășoară activitatea intelectuală la întâmplare, pregătindu-și temele la ore improprii.

Deci atitudinea negativă a copiilor față de învățătură, reflectă atitudinea părinților față de școală, de îndatoririle lor.

Pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare și a relației cu părinții, cadrele didactice desfășoară activități interactive, parteneriate, proiecte, vizite la domiciliu. Deși școala nu dispune de serviciile unui psiholog, învățătorii și diriginții consiliază elevii cu probleme, oferindu-le sprijin și soluții.

În urma cercetării monografice aplicată la Școala Gimnazială „Aurel Peia” din Ezeriș, pe baza chestionarului lui Stahl, am constatat faptul că, această metodă de cercetare nu și-a pierdut valoarea în timp. Deși au trecut atât de mulți ani de la apariția acestei metode, este la fel de actuală ca și atunci.

47

Anexa 2

Școala cu clasele I-VIII Ezeriș, în anul 2006, după renovare, curtea școlii și clădirea nouă

49

Anexa 3

Dovada de atestare a școlilor bănățene (1778) în care figurează și școala din Ezeriș

50

Anexa 4

Unul din cele mai vechi cataloage existente în școală, din anii 1892/1893

51

Anexa 5

Ierarhia mediilor pe școală în anul școlar 2013-2014

52

Anexa 6 – BAZA DE DATE

53

ANEXA 7 – Chestionarul lui H.H. Stahl (1)

54

ANEXA 8 – Chestionarul lui H.H. Stahl (2)

55

Referințe bibliografice

1 Abraham, D. (2000). Atlasul sociologic al schimbării sociale din România postcomunistă în Sociologie românească , Traian Herseni în critica vremii, vol. alcătuit de Diaconu, M., Constantinescu, C., Herseni, T., Pitești: Editura Universității din Pitești, nr.1, p

2 Abraham, D., (2000). Sociologie românească. nr. 1, p. 4.

3 Bădescu, I., Cucu-Oancea, O., Șișeștean, Ghe. (2009).Tratat de sociologie rurală. Mica Valahie

4 Bădescu, I., Șișeștean, Ghe., Popa, F. (2005). Atlas sociologic rural. București.

5 Bădina O., Neamțu O., (1934). Sociologia monografică, Știință a realității sociale.București. pp. 140-155.

6 Bădina O., Neamțu O., (1968) . Dimitrie Gusti Opere I. București. pp. 385-395.

7 Bădina, O., Neamțu O., (1968) . Dimitrie Gusti Opere I. București. pp. 40.

8 Brătescu, C., (1995). Episcopul Ioan Popasu și cultura bănățeană, Timișoara: Editura Mitropoliei banatulu, p. 97

9 Chelcea, S., (2001).Metodologia cercetării sociologice. Metode calitative și cantitative. București : Editura Economică, p. 140. 10 Comte, A. (1838). Cours de philosophie pozitive. Paris: Bachelier

11 Constantinescu, Virgil, Stoleru, Paula, Grigorescu, Pompiliu. (1993) Sociologie. București: Editura Didactică și Pedagogică, p.12

12 Drăgan, I. (1985). Sociologie. București: pp. 24-25.

13 Dumitrașcu, V., (2009). Probleme metodologice in domeniul sociologiei rurale.

14 Gusti D., (1965). Sociologia, pp. 318-319

15 Gusti, D., (1940). Problema sociologiei, sistem și metodă. p. 3.

16 Gusti, D., (1940). Problema sociologiei. Sistem și metodă. București.

56

17 Gusti, D., (1968), Opere I, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România.

18 Gusti, D., (1969), Opere, vol. I, texte stabilite, comentarii, note de Bădina, O. și Neamțu, O. București: Editura Academiei, p. 19 Gusti, D., (1980) : Studii critice, îndrumător, Stahl, H. H. București: Editura Ștințifică și Enciclopedică, p. 315.

20 Gusti, D., Cunoaștere și acțiune în serviciul națiunii vol. II, pp. 30-32.

21 Gusti, D., Herseni, T., Stahl, H. H., (1999). p. 32.

22 Gusti, D., Herseni, T., Stahl, H. H. (1999). Monografia – teorie și metodă. București: Editura Paideia. p. 32.

23 Gusti, D., Herseni, T., Stahl, H.H., (1999). pp. 8-11.

24 Herseni, T., (1982). Sociologie , București: Editura Științifică și Enciclopedică, p. 37

25 Herseni, T., (2007) În critica vremii, vol. alcătuit de Diaconu, M., Constantinescu, C., Pitești: Editura Universității din Pitești

26 Ionescu, I., Stan, D., (1949), p.24.

27 Matei, I., (1980) , p. 312.

28 Mihu, A., (1992), Introducere în sociologie, Cluj Napoca: Dacia, p. 11

29 Rotariu, T., Iluț, P., (1986). Sociologie, Cluj Napoca: Mesagerul, p.16

30 Stahl, H. H., (1975). Teoria și practica investigațiilor sociologice vol. 2, București: Editura Științifică și Enciclopedică. p. 43

31 Țîrcovnicu, V., (1970) Contribuții la învățământul românesc din Banat, București, p.45

32 Vlăsceanu, L., (2013) Introducere în metodologia cercetării sociologice, Iași: Polirom, p.67

33 www.https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Gusti accesat în data de 16 mai 2016

57