Școala ȘI Comunitatea Locală
ȘCOALA ȘI COMUNITATEA LOCALĂ
– parteneriat pentru educație –
CUPRINSUL LUCRĂRII:
Motivația alegerii temei
CAPITOLUL I – SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAȚIA ȘCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ
I.I. ȘCOALA ȘI CONTEXTUL SOCIAL
I.II. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Școala – caracteristici generale
Comunitatea
2.1. Evoluția conceptului de comunitate
2.2. Comunitatea și binele comun
2.3. Spiritul comunitar în România
I.III. PARTENERIATUL ȘCOALĂ COMUNITATE LOCALĂ
Scurtă caracterizare a relației de parteneriat
Necesitatea parteneriatului școală – comunitate
Caracteristici ale parteneriatului școală – comunitate
Blocajele care pot interveni în relația de parteneriat dintre școală și comunitate
Managementul școlii bazat pe comunitatea locală
Probleme educative majore care pot fi abordate în parteneriatul școală – comunitate locală
Concluzii
CAPITOLUL II – ȘCOALA ȘI PARTENERII SĂI
II.I ȘCOALA ȘI FAMILIA
Caracteristici definitorii ale familiei
Funcții ale familiei
Fenomene sociale care influențează evoluția familiei și parteneriatul școală – familie
Implicarea familiei în viața școlii
Educarea părinților pentru un bun parteneriat școală – familie
Forme de organizare ale relației școală – familie
Dimensiunea formală a parteneriatului școală – familie
Concluzii
II.II ȘCOALA ȘI AUTORITĂȚILE LOCALE
Instituțiile autorităților locale, rolul lor social, educativ și responsabilități
Parteneriatul școală – autorități locale din perspectiva respectării drepturilor copilului
Instituții ale autorităților administrației publice cu rol în parteneriatul școală – comunitate
Modalități de colaborare ale autorităților publice centrale, județene și locale
II.III ȘCOALA ȘI POLIȚIA
Roluri educative ale Poliției în comunitate
Domenii și forme ale parteneriatului școală – Poliție
Programe educative comunitare desfășurate de Poliție
II.IV ȘCOALA ȘI UNITĂȚILE SANITARE
Tipuri de unități sanitare, roluri și responsabilități educative ale acestora în comunitate
Domenii și forme ale parteneriatului școală – unităși sanitare
Parteneriatul școală – unitați sanitare din perspectiva relațiilor cu părinții
Programe educative comunitare desfășurate în parteneriatul școală unități sanitare
II. V. ȘCOALA ȘI BISERICA
Scurt istoric al parteneriatului școală – biserică
Roluri educative ale bisericii în comunitate, domenii și forme ale parteneriatului școală – biserică
Programe educative desfășurate de către biserică
II.VI. ȘCOALA ȘI AGENȚII ECONOMICI
Domenii și forme ale parteneriatului școală – agenți economici
II.VIII ȘCOALA ȘI ORGANIZAȚIILE NEGUVERNAMENTALE
Legitimarea parteneriatului școală – organizații negunernamentale prin prisma axei public – privat
Scurtă descriere a domeniului organizațiilor neguvernamentale
Domenii și forme ale parteneriatului școală – organizații neguvernamentale
CAPITOLUL III. EDUCAȚIA ȘI EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAȚIONAL DIN PERSPECTIVA PARTENERIATULUI ȘCOALĂ – COMUNITATE
III.I FORME ALE EDUCAȚIEI
Educația formală
Educația nonformală
Educația informală
III.II INTERACȚIUNEA FORMELOR EDUCAȚIEI DIN PERSPECTIVA PARTENERIATULUI ȘCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ
CAPITOLUL IV. ȘCOALA ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ
IV.I. DESCENTRALIZAREA PREMISĂ A PARTENERIATULUI ȘCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ
Premise teoretice ale descentralizării
2. Domenii ale descentralizării
3. Descentralizarea – șansă sau risc?
4. Caracterizarea sistemului educațional românesc din perspective descentralizării
5. Impactul procesului de descentralizare asupra parteneriatului școală – comunitate locală
6. Blocaje ale descentralizării în învățământul românesc
IV.II DEZVOLTAREA LOCALĂ ȘI INFLUENȚA SA ASUPRA INSTITUȚIEI ȘCOLARE
Dezvoltarea comunitară și efectele ei asupra școlii
Dezvoltarea școlii către o școală comunitară
Propuneri de programe pentru dezvoltarea parteneriatului școală – comunitate locală – cercetare
3.I Obiectivele cercetării
3.II Ipotezele cercetării
3.III Universul cercetării
3.IV Metodede cercetare
3.V Instrumente utilizate în cercetare
3.VI Rezultatele cercetării
Concluzii
V. BIBLIOGRAFIE
Motto:
Omul sfințește locul
(proverb românesc)
Motivația alegerii temei:
Școala și comunitatea sunt două aspecte care i-a preocupat în egală măsură pe pedagogi, sociologi, psihologi, filozofi, antropologi etc., fiecare încercând să surprindă aspectele ce contribuie la mecanismele de funcționare ale acestora, agenții implicați și gradul de implicare al acestora în promovarea educației. Asistăm astăzi la dezvoltarea unui adevărat curent social care are în centrul său comunitatea și dezvoltarea sa. De cele mai multe ori, termenii și expresiile folosite de practicieni, specialiști și chiar oamenii de rând sunt confuzi, ne întâlnim cu o mare diversitate semantică în acestă problematică.
Școala este una din instituțiile centrale ale comunității, are roluri specifice dar nu poate funcționa și nu se poate dezvolta fără a ține cont de specificul comunității în care funcționează.
În acestă lucrare am încercat identificarea punctelor comune în valorile transmise de către școală și comunitate, a unor puncte de dezvoltare comune în vederea creșterii gradului de educație al actorilor comunității (elevi, părinți, diverse categorii sociale etc.).
Lucrarea este structurată în patru părți distincte:
Partea I a lucrării – Școala și contextul social își propune o clarificare a rolurilor sociale ale școlii, o plasare a acesteia în contextul comunitar în care funcționează, delimitaterea conceptelor utilizate în problematica abordată;
Partea a II-a a lucrării – Școala și partenerii săi abordează într-o manieră descriptivă și interpretativă parteneriatul dintre școală și principalii agenți comunitari identificați: părinți, autorități locale, poliție, biserică, unități sanitare, agenți economici, organizații neguvernamentale;
Partea a III-a a lucrării – Educația și extensia câmpului educațional face o analiză a modului în care cele trei forme principale ale educației: formală, nonformală și informală se întrepătrund și crează spațiul necesar manifestării parteneriatului educațional;
Partea a IV-a a lucrării – Școala și dezvoltarea locală analizează aspectele care fac posibilă dezvoltarea locală a școlii, descentralizarea ca premisă a parteneriatului, factorii dezvolotării comunitare, modele de dezvoltare comunitare. În acestă parte sunt cuprinse și rezultatele demersului de cercetare realizat asupra a trei școli care funcționează în contexte comunitare diferite și sugestii privind dezvoltarea acestora.
Motivațiile alegerii temei sunt multiple: generozitatea teme, puținele preocupări teoretice care să ofere un tablou complet al parteneriatului dintre școală și comunitatea locală în care funcționează, asupra agenților comunitari locali, diversitatea semantică folosită atunci când se vorbește despre comunitate și dezvoltarea sa.
Sperăm ca prin demersul întreprins, să fi clarificat măcar o parte din aspectele mai puțin abordate în literatura de specialitate iar sugestiile date reprezentanților școlilor analizate să le fie de folos acestora.
CAPITOLUL I – SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAȚIA ȘCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ
Interogații pedagogice: Care este locul școlii în contextul social în care funcționează? Care sunt acceptiunile termenulului de comunitate? Cum poate fi caracterizată o relație de parteneriat? Care este specificul unui parteneriat educațional? Este necesar parteneriatul dintre școală și comunitate locală? Cine ar trebi să se implice în acest parteneriat, care sunt problemele educative majore pe care se poate baza parteneriatul și care sunt blocajele care pot interveni?
Cuvintele/sintagme cheie: școala, comunitatea, comunitatea locală, binele comun, parteneriat, parteneriat școală – comunitate locală.
I. I. Școala și contextul social
Abordarea temei „Școala și comunitatea locală – parteneriat pentru educație” își găsește legitimarea în tendințele actuale ale extinderii câmpului educațional de la organizația școlară către alți agenți educaționali.
Școala este pe de o parte o instituție care oferă un serviciu social, care este direct influențată de ceea ce se întâmplă în mediul social, transmite cunoștințe, dezvoltă abilități, norme, valori recunoscute și acceptate social; pe de altă parte are o logică internă de dezvoltare, reproduce propriile norme și valori, are propriul sistem de organizare.
Privită dintr-o altă perspectivă, școala, este o instituție care funcționează într-o comunitate alcătuită din mai mulți factori de educație: familie, autorități, organizații guvernamentale și neguvernamentale, agenți economici etc. care au la rândul lor o ofertă educațională explicită și/sau implicită. Organizațiile școlare sunt astfel, supuse presiunii multiplilor factori: a grupurilor ideologice care activează la nivel local, a sistemelor politice, a condițiilor economice și a diverselor tendințe manifestate în societate. Astfel, asupra școlilor sunt manifestate influențe de ordin: economic, politic, culturale și ideologice. Școlile depind de mediul în care funcționează în ceea ce privește: obținerea resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaționale etc.
Școala funcționează într-un context social larg, complex alcătuit din societatea globală, constitută ca sistem social global (național, statal). Influențele contextului social global asupra instituțiilor de învățământ se materializează în: finalități ale educației (scopuri și obiective), conținuturi ale disciplinelor, modul de organizare al sistemului de educație și al instituțiilor, reglementări de ordin juridic și administrative.
Pe de altă parte, școala funcționează într-un context social imediat, într-o comunitate locală și zonală, care furnizează elevii dar care are un set de așteptări cărora instituția școlară trebuie să le răspundă.
I. II. Delimitări conceptuale
Școala – caracteristici generale
Școala este o organizație formală, care are ca scop furnizarea serviciului social de educație în vederea educării, formării, socializării, profesionalizării tinerei generații. Școala funcționează într-o comunitate locală – dar are propriile reguli de funcționare, prescrise, transmite valori acceptate local. Pe de altă parte – școala „prelucrează material uman” din comunitatea locală, cadrele didactice și elevii sunt persoane care trăiesc în comunitate și suportă influențele acesteia.
2. Comunitatea
Abordările conceptuale ale termenului de comunitate au o lungă evoluție în timp.
Sintetizând diversele abordări putem extrage câteva caracteristici ale comunității:
comunitatea reprezintă o entitate socială globală în care legăturile dintre membri sunt foarte strânse, iar sentimentul de ingrup este foarte puternic și are rădăcini în tradiții profunde;
comunitatea este o entitate supraindividuală care are întâietate în raport cu individul izolat în virtutea transcedenței sale de ordin etic și politic;
comunitatea este: depozitara unui bine comun, este element de referință morală pentru individ, promovează valori de bază (prin legile și tradițiile sale) și de referință pentru individ.
În România comunitatea este percepută mai ales ca o noțiune geografică, ca un spațiu fizic delimitat. Deși este un termen „la modă” și se vorbește mult despre dezvoltarea comunitară ca soluție la rezolvarea problemelor locale, legăturile interumane bazate pe sprijinul reciproc se află, în cele mai multe cazuri, la începutul cristalizării. Comunitățile din România trebuie să facă efortul de a deveni comunități adevărate care să-și descopere spațiul comun în care oamenii trebuie să conlucreze pentru a identifica ce nevoi specifice au și care sunt lucrurile pe care le prețuiesc cel mai mult.
I. III. Parteneriatul școală comunitate locală
Noțiunea de parteneriat are un câmp semantic vast.
Din punct de vedere juridic, parteneriatul se definește ca o înțelegere legală în care partenerii definesc împreună scopul general al parteneriatuluicație” își găsește legitimarea în tendințele actuale ale extinderii câmpului educațional de la organizația școlară către alți agenți educaționali.
Școala este pe de o parte o instituție care oferă un serviciu social, care este direct influențată de ceea ce se întâmplă în mediul social, transmite cunoștințe, dezvoltă abilități, norme, valori recunoscute și acceptate social; pe de altă parte are o logică internă de dezvoltare, reproduce propriile norme și valori, are propriul sistem de organizare.
Privită dintr-o altă perspectivă, școala, este o instituție care funcționează într-o comunitate alcătuită din mai mulți factori de educație: familie, autorități, organizații guvernamentale și neguvernamentale, agenți economici etc. care au la rândul lor o ofertă educațională explicită și/sau implicită. Organizațiile școlare sunt astfel, supuse presiunii multiplilor factori: a grupurilor ideologice care activează la nivel local, a sistemelor politice, a condițiilor economice și a diverselor tendințe manifestate în societate. Astfel, asupra școlilor sunt manifestate influențe de ordin: economic, politic, culturale și ideologice. Școlile depind de mediul în care funcționează în ceea ce privește: obținerea resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaționale etc.
Școala funcționează într-un context social larg, complex alcătuit din societatea globală, constitută ca sistem social global (național, statal). Influențele contextului social global asupra instituțiilor de învățământ se materializează în: finalități ale educației (scopuri și obiective), conținuturi ale disciplinelor, modul de organizare al sistemului de educație și al instituțiilor, reglementări de ordin juridic și administrative.
Pe de altă parte, școala funcționează într-un context social imediat, într-o comunitate locală și zonală, care furnizează elevii dar care are un set de așteptări cărora instituția școlară trebuie să le răspundă.
I. II. Delimitări conceptuale
Școala – caracteristici generale
Școala este o organizație formală, care are ca scop furnizarea serviciului social de educație în vederea educării, formării, socializării, profesionalizării tinerei generații. Școala funcționează într-o comunitate locală – dar are propriile reguli de funcționare, prescrise, transmite valori acceptate local. Pe de altă parte – școala „prelucrează material uman” din comunitatea locală, cadrele didactice și elevii sunt persoane care trăiesc în comunitate și suportă influențele acesteia.
2. Comunitatea
Abordările conceptuale ale termenului de comunitate au o lungă evoluție în timp.
Sintetizând diversele abordări putem extrage câteva caracteristici ale comunității:
comunitatea reprezintă o entitate socială globală în care legăturile dintre membri sunt foarte strânse, iar sentimentul de ingrup este foarte puternic și are rădăcini în tradiții profunde;
comunitatea este o entitate supraindividuală care are întâietate în raport cu individul izolat în virtutea transcedenței sale de ordin etic și politic;
comunitatea este: depozitara unui bine comun, este element de referință morală pentru individ, promovează valori de bază (prin legile și tradițiile sale) și de referință pentru individ.
În România comunitatea este percepută mai ales ca o noțiune geografică, ca un spațiu fizic delimitat. Deși este un termen „la modă” și se vorbește mult despre dezvoltarea comunitară ca soluție la rezolvarea problemelor locale, legăturile interumane bazate pe sprijinul reciproc se află, în cele mai multe cazuri, la începutul cristalizării. Comunitățile din România trebuie să facă efortul de a deveni comunități adevărate care să-și descopere spațiul comun în care oamenii trebuie să conlucreze pentru a identifica ce nevoi specifice au și care sunt lucrurile pe care le prețuiesc cel mai mult.
I. III. Parteneriatul școală comunitate locală
Noțiunea de parteneriat are un câmp semantic vast.
Din punct de vedere juridic, parteneriatul se definește ca o înțelegere legală în care partenerii definesc împreună scopul general al parteneriatului.
Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca o modalitate eficientă în realizarea reformei managementului fie prin schimbarea practicilor manageriale, fie prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încât soluționarea lor să devină fezabilă prin parteneriat.
Parteneriatul poate fi o soluție pentru alocarea și folosirea resurselor locale la nivel comunitar, pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor comunitare.
Ideea de parteneriat între școală și comunitate trebuie să se bazeze pe principiul complementarității serviciilor sociale oferite de către diversele organizații care activează în comunitate.
Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini specifice, strategii și cunoștințe pe care părțile implicate trebuie să le cunoscă și să le folosească.
Succesul parteneriatului școală – comunitate locală este bazat pe legătura permanentă, constantă între agenții comunitari și reprezentanții școlii. Se realizează astfel un echilibru între schimbare și continuitate, între specific și global, între împlinirea individuală și exigențele de ordin social.
Școala ca și organizație, pentru a-și atinge obiectivele, are nevoie de un sistem managerial adecvat definit prin funcții specifice: proiectare, decizie, organizare, coordonare, evaluare etc. Managementul școlii trebuie să asigure funcționarea și dezvoltarea școlii ca sistem deschis, aflat în relație permanentă cu mediul său exterior, cu comunitatea în care funcționează și nu numai. Pentru a-și realiza obiectivele propuse școala este nevoită să atragă, aloce, folosească o gamă diversă de resurse: materiale, financiare, umane, informaționale și de timp.
CAPITOLUL II – ȘCOALA ȘI PARTENERII SĂI
Interogații pedagogice: Care sunt agenții comunitari cu rol educativ major? Cum poate colabora școala cu: familia, autoritățile locale, agenții economici, unitățile sanitare, poliția, biserica, organizațiile neguvernamentale?
Cuvintele/sintagme cheie: parteneri ai școlii, familia, autorități locale, agenți economici, unități sanitare, poliție, biserică, organizații neguvernamentale.
II. I. Școala și familia
Parteneriatul școală – familie poate contribui la creșterea factorilor educogeni ai familiei, prin activități specifice părinții pot fi sprijiniți să conștientizeze rolul pe care-l au în educația copiilor lor, să conștientizeze și să îndrepte comportamente și atitudini greșite în familie, să fie sprijiniți să se implice în activități educative.
Fenomenele sociale care influențează evoluția familiei și parteneriatul școală – familie sunt:
– evoluția natalității;
– divorțialotatea;
– migrația forței de muncă;
– trecerea de la familia comunitară la familia societală.
Implicarea familiei în parteneriatul școlii este condiționat de gradul de interes al familiei față de școală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează școala.
Cu cât școala reprezintă o valoare a familiei cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniți de părinți, care au în familie atitudini pro-școală adecvate obțin performanțe școlare ridicate și au un grad de aspirație ridicat față de nivelul de școlarizare pe care doresc să-l atingă. Atitudinea familiei față de școală se transferă și copiilor și se manifestă în gradul de interes față de activitățile școlii, față de teme, față de rezultatele evaluării, față de aprecierile cadrelor didactice etc.
Considerăm că școlile din România nu sunt unitar dezvoltate în ceea ce privește colaborarea școlii cu familia. Dacă pregătirea cadrelor didactice pentru a susține o relație corespunzătoare cu familia este abordată în programele de pregătire inițială și continuă a cadrelor didactice, colaborarea concretă este diferită de la o școală la alta.
Educarea părinților pentru un bun parteneriat școală – familie
Educația părinților poate fi etapizată pe două paliere mari:
– educația viitorilor părinți prin: introducerea unor cursuri de educație sexuală, educație pentru viața de familie etc.;
– educarea părinților care au deja copii în funcție de nevoile acestora. Dacă pentru copiii mici pot fi urmate cursuri privind îngrijirea și dezvoltarea copilului mic, aspecte medicale, juridice etc. pentru părinții copiilor adolescenți pot fi introduse cursuri referitoare la caracteristicile psiholgice ale adolescenților, riscuri și modalități de comunicare cu adolescenții etc. Informarea și formarea părinților în ceea ce privește școlaritatea copilului presupune, cel puțin, ca fiecare părinte să cunoască: obligațiile legale privind educația copilului, drepturile de care dispune pentru educația copilului, importanța atitudinii lui pentru reușita școlară a copilului, metodele de colaborare cu școala.
Forme de organizare ale relației școală – familie
În ceea ce privește relația dintre familie și părinți cele mai frecvente forme de organizare a acestei relații sunt:
Ședințele cu părinții.
Discuții individuale între cadrele didactice și părinți.
Organizarea unor întâlniri cu părinții
Implicarea părinților în manifestări culturale ale școlii și activități recreative
Voluntariatul
Asociațiile de părinți
Dimensiunea formală a parteneriatului școală – familie
Conform Regulamentului școlar părinții au dreptul de a alege unitatea școlară.
La nivelul școlii, părinții sunt implicați în mai multe tipuri formale de organizare:
1. Consiliul reprezentativ al părinților / Asociația de părinți
2. Consiliul clasei
3. Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității în școală
4. Comitetul de părinți ai clasei
Parteneriatul școală – familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către școală și de care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către școală sau în parteneriat cu alte organizații/instituții.
Aceste servicii pot fi: centre de consiliere, centre de sănătate, de practicare a diverselor sporturi, centre pentru supravegherea copiilor la teme după orele de curs (after-school) care pot avea și alte servicii incluse: predarea limbilor străine, sport, miniexcursii, teatre, spectacole, vizite în diverse locuri etc.; centre de voluntariat; cluburi; cantine; seminternate etc.
Oferta de servicii pentru familii prin intermediul școlii reprezintă o strategie de întărire a relațiilor școală familie. Părinții capătă încredere în școală, instituție care devine mai transparentă și mai apropiată de nevoile comunității. Un punct câștigat este coerența serviciilor, părinții nu mai sunt nevoiți să caute prin mijloace proprii să beneficieze de diverse servicii, ei le găsesc în școală. Școala ca furnizor de servicii complexe va face trecerea de la educația instituțională, cu accent pe instituție (care are un program, curriculum la care elevii trebuie să se adapteze) la școala centrată pe elev, pe nevoile acestuia și pe ale comunității.
II.II Școala și autoritățile locale
1. Instituțiile autorităților locale, rolul lor social, educativ și responsabilități
Analiza responsabilităților principalilor reprezentanți ai colectivității locale – primarul și consiliul local, ne arată faptul că aceștia sunt răspunzători de asigurarea unui climat de ordine și liniște pe raza localității pe care o reprezintă, sunt cei care supervizează funcționarea serviciilor specializate destinate cetățenilor, gestionează fondurile la nivel local, sunt răspunzători de patrimioniul local etc.
Se ridică însă unele probleme legate de profesionalizarea administrației publice, de exercitarea influenței politice asupra deciziilor, influența personală a leaderilor informali față de deciziile consiliului local.
Sub influența teoriei birocrației lui Weber este înlocuit sistemul administrației personale cu un sistem impersonal, bazat pe reguli, pe principii, care anulează arbitrariul în decizia administrativă.
Teoriile clasice ale managementului (Weber, Taylor) introduc elemente menite să asigure coerența unui sistem de management precum: specializarea sarcinilor, caracterul impersonal al muncii, realizarea și utilizarea de manuale și proceduri, accentul pe raționalitate și impersonalism.
Începând cu anii 80 prinde contur un nou model managerial (cunoscut cu numele de „managerialism” sau „noul management public” – Hood, 1991) care pune un nou accent pe relațiile dintre gestionarea sectorului public și sectorul de afaceri precum și cel neguvernamental. Noua paradigmă pune accentul pe rezultate, pe satisfacția cetățeanului-client, consumator de servicii publice.
Dacă sistemul tradițional își găsea legitimarea în soliditatea regulilor și procedurilor, predictibilitate și conformitate, noul sistem de management își găsește legitimitatea în eficacitatea acțiunilor, în capacitatea sistemului de a-și îndeplini sarcinile și obiectivele, volorizează schimbarea, inovația, mobilitatea.
În sistemul românesc este greu de precizat în acest moment, unde ne situăm. După o lungă perioadă în care deciziile erau centralizate și supervizate de la un centru de putere s-a trecut la delegarea responsabilităților la nivel local. Pe de o parte, structurile au trebuit să se adapteze din mers, unele responsabilități au fost delegate, altele nu, pe de altă parte mentalitatea oamenilor se schimbă greu, aceștia învață greu să-și asume responsabilitățile. Controlul cetățenilor asupra autorităților publice este de cele mai multe ori inexistent. Organizațiile neguvernamentale ale cetățenilor își exercită prea puțin influența asupra deciziilor administrației locale.
În parteneriatul școală – autorități publice locale este de discutat și relația dintre reprezentanții autorităților și școlile de pe raza acestora de acțiune. Mai ales în orașe, autoritățile locale au în administrare și trebuie să stabilească legături cu mai multe școli. Se știe că, acestea au nevoi diferite (de amenajare, de salubrizare, de întreținere curentă), sunt frecventate de populație școlară diferită, din medii sociale diferite, cu nevoi sociale diferite.
În acest context cum se asigură un echilibru în interesul manifestat de autoritățile locale față de nevoile specifice ale școlilor? Managementul contextual în care resursa urmează nevoia ar putea fi un răspuns.
Inițiativa parteneriatului, deschiderea unor canale de comunicare între reprezentanții școlii și ai autorităților locale sunt de cele mai multe ori abordate de către școli. Se constată o situație bună în școlile care și-au formulat direcții clare de dezvoltare, ai căror reprezentanți (directori, cadre didactice) au luat inițiative de comunicare, de inițiere de parteneriate. Resursele sunt astfel orientate spre cei care își știu nevoile și își promovează interesele. Școlile, aflate în concurență pentru furnizarea de servicii educaționale de calitate, pentru ași atrage elevi vor fi nevoite, din ce în ce mai mult să dezvolte relații de colaborare cu autoritățile, cu părinții, cu organizațiile neguvernamentale, cu unitățile medicale și alte entități reprezentative de la nivel local.
2. Modalități de colaborare ale autorităților publice centrale, județene și locale cu atribuții în domeniul educației
Analiza legislației în vigoare ne indică direcții de acțiune ale colaborării dintre autoritățile centrale, județene și locale cu atribuții în domeniul educației astfel:
în realizarea demersurilor pentru participarea copiilor la învățământul preșcolar și învățământul obligatoriu.
dezvoltarea unor programe de educație pentru părinții tineri.
organizarea unor cursuri de pregătire pentru copiii ce nu pot răspunde cerințelor programei naționale și celor care au abandonat școala, în vederea reintegrării lor școlare.
organizarea și dezvoltarea unor posibilități adecvate de petrecere a timpului liber și odihnă.
realizarea sau inițierea demersurilor necesare pentru prevenirea abandonului școlar din motive economice.
II.III Școala și poliția
1. Roluri educative ale Poliției în comunitate
În comunitate, Poliția reprezintă o instituție de referință pentru locuitorii săi.
Rolurile Poliției în domeniul educațional pot fi împărțite în două mari categorii:
preventive;
de intervenție în situații speciale.
Parteneriatul dintre școală și poliție are la bază îndeplinirea obiectivelor comune.
În comunități, întâlnim practici ale parteneriatului diferite de la o școală la alta. În esență, domeniile în care întâlnim parteneriatul școală – poliție sunt următoarele:
Asigurarea integrității personale a elevilor, cadrelor didactice, a locuitorilor comunității în general;
Prevenirea delincvenței juvenile și a criminalității;
Violența în familie, stradală, în cadrul școlii;
Prevenirea consumului, a traficului de droguri;
Educația rutieră;
Prevenirea prostituție/proxenetism, pedofiliei;
Prevenirea cerșetoriei;
Prevenirea exploatării prin muncă a copiilor;
Promovarea respectului față de lege;
Promovarea drepturilor omului și ale copilului;
Promovarea unui comportamnet civilizat în societate;
Promovarea imaginii pozitive ale Poliției în comunitate și creșterea încrederii în instituție;
Culegerea de informații și date de interes în cazuri speciale;
Menținerea ordinii și liniștii publice în unitățile de învățământ, în afara acestora (perimetrul școlii, traseul de la școală – acasă al elevilor), în comunitate;
Realizarea / proiectarea unor programe/proiecte de parteneriat;
Stabilirea identității persoanelor și educarea copiilor pentru utilizarea actelor care atestă identitatea;
Recrutarea viitoarelor cadre ale instituției.
Școala prin reprezentanții săi, cadre didactice, elevi, personal administrativ trebuie să identifice problemele de comportament ale elevilor, să colaboreze cu poliția în cazul copiilor infractori sau potențial infractori. Desigur, nu numai școala și poliția trebuie să se implice în aceste situații, se impune o colaborare cu reprezentanții serviciilor sociale, cu asistenții sociali, cu familia elevilor.
Este de menționat faptul că pregătirea elevilor trebuie să îmbrace forme diferite, în funcție de nivelul de vârstă, de înțelegere al acestora, de potențialele riscuri ale grupelor de vârstă. Formele de parteneriat sunt multiple și implică nu numai școala și poliția, ci și alți actori comunitari cu rol educațional: părinții, organizațiile neguvernamentale, autoritățile etc.
II.IV Școala și unitățile sanitare
Tipuri de unități sanitare, roluri și responsabilități educative ale acestora în comunitate
La nivelul comunităților locale, un rol important îl au unitățile sanitare. Școlile pot desfășura parteneriate împreună cu acestea în vederea asigurării sănătății mentale și fizice a copiilor și a familiilor acestora.
Parteneriatul școală – unități sanitare poate fi analizat din prisma acestor responsabilități comunitare pe care unitățile sanitare le au.
Unitățile sanitare reprezintă unitățile care asigură populației asistență medicală, curativă și profilactică în sectorul public și privat prin: spitale și ambulatorii de spital și de specialitate, dispensare medicale, policlinici, centre de sănătate, sanatorii TBC, centre de diagnostic și tratament, ambulatorii de spital și specialitate, preventorii, cabinete medicale de familie, cabinete stomatologice, laboratoare medicale, de tehnică dentară, cabinete medicale de specialitate, cabinete medicale școlare/studentești, laboratoare medicale, creșe, farmacii și puncte farmaceutice, depozite farmaceutice, unități medico-sociale, centre de diagnostic și tratament, de specialitate, centre de transfuzie sanguină, sanatorii, preventorii etc.
Rolul unităților sanitare este în principal acela de asigura sănătatea populației.
Fiecare tip de unitate sanitară are însă responsabilități diferite.
Domenii și forme ale parteneriatului școală – unități sanitare
În opinia noastră, cel mai mare rol educativ îl au medicii de familie și cabinetele medicale școlare/studențești. Medicul de familie este acela care, cunoaște pacientul în complexitatea sa, cunoaște familia de proveniență, eventualele probleme genetice, evoluția fizică și psihică a copilui. Acesta poate recomanda familiei și copilului un anumit tip de activități, sau pot informa asupra activităților nerecomandate (ex. activitate sportivă), poate informa, respectând confidențilitatea datelor și drepturile pacientului, cadrele didactice despre problemele copiilor. În cazuri speciale medicii de familie pot recomanda părinților un anumit tip de școală (ex. școala de masă sau cea specială în cazul copiilor cu dizabilități) debutul sau amânarea școlarizării, pot interveni în cazuri de refuz din partea școlii, a cadrelor didactice, a părinților pentru a primi în școală/clasă un copil cu dizabilități, sau boli cronice, pot da explicații, date despre riscuri, precizări privind comportamentul. Inițiativa de a participa la acțiuni școlare poate fi a medicului de familie, a părinților sau chiar a școlii. De asemenea, medicul de familie trebuie să anunțe unitatea școlară în cazul în care constată o boală contagioasă la un copil, la cadrele didactce sau personalul școlii (hepatită, bolile copilăriei, TBC, gripă), care pune în pericol sănătatea colegilor, a cadrelor didactice, să anunțe alte unități sanitare cu responsabilitati specifice (Direcția de Sănătate Publică) și să intervină în colectivitate.
Medicul de familie poate consilia și orienta părinții, atunci când constată probleme care pot afecta activitatea școlară a copiilor, spre alte servicii specializate (ex. cabinete oftalmologice, investigații și intervenții medicale de specialitate, unități sportive de practicare a diverselor sporturi etc.). Medicii de familie pot iniția sau pot participa la acțiunile inițiate de școli, la activități educative pentru copii: educație pentru sănătate, educația reproducerii, prevenirea transmiterii bolilor contagioase, siguranța și sănătatea alimentației etc.
Medicii de familie pot apela, în cazul sesizării unor situații de abuz asupra copiilor, la alți profesioniști din comunitate pentru a sesiza și rezolva cazurile acestora: asistenți sociali, polițiști, alți reprezentanți ai autorităților etc. Medicii pot sesiza abuzurile asupra copiilor, dar, cei care intră mai frecvent în relațiile cu copii sunt cadrele dicatice. Relația de colaborare dintre aceștia este esențială, personalul medical și cadrele didactice trebuie să aibă informații despre semnele prin care pot recunoaște un abuz, despre cum pot interveni în tratarea copiilor, consilierea familiilor sau să apeleze la alți specialiști din rețeaua comunitară.
O situație de discutat este aceea în care, unitățile farmaceutice, sau mai exact marii producători de medicamente inițiază acțiuni, campanii educative în școli, fie pentru că și-au conștientizat rolul social pe care-l au, fie ca o formă mascată de publicitate. În aceste cazuri, se impune o analiză a influențelor educative, a consecințelor acestor acțiuni de către reprezentanții școlii, părinți și copii și să se decidă continuarea sau stoparea unor astfel de acțiuni.
Activități educative și de prevenție pot fi desfășurate în unitățile sanitare, în cabinetele medicale dar și în școli sau în alte medii nonformale.
Un caz special este cel al copiilor care suferă de boli cronice și care sunt nevoiți să-și întrerupă școala. În cazul în care, copilul se află în îngrijirea familiei, personalul medical ar trebui să informeze școala despre posibilitatea ca bonavul să fie școlarizat acasă, care sunt riscurile dar și capacitatea de efort a copilului. În cazul în care, copii bolnavi cronici trebuie să fie internați pe perioade lungi de timp, unitățile sanitare trebuie să asigure posibilitatea copiilor bolnavi să-și continue studiile: să amenajeze spații corespunzătoare, să angajeze personal, să colaboreze cu inspectoratul școlar pentru asigurarea personalului, a materialelor didactice, a manualelor etc.
În toate informațiile și serviciile oferite copiilor trebuie să se țină seama de vârsta copiilor, de nivelul acestora de înțelelegere, de nivelul cunoștințelor acestora.
Temele care pot fi abordate în programele educative pot fi multiple:
igiena personală, a locuinței, a spațiului școlii, a mediului înconjurător;
acordarea de prim ajutor în cazuri de urgență;
educație sexuală și de sănătatea reproducerii;
educația pentru prevenirea consumului de droguri, alcool, tutun;
educația pentru prevenirea îmbolnăvirilor și a accidentelor;
educația pentru practicarea sporturilor;
educația pentru organizarea timpului liber (timp de joacă adecvat, timp pentru sport, timp alocat televizorului și calculatorului, etc.)
educație pentru consum alimentar sănătos etc.
Programe educative comunitare desfășurate în parteneriat școală unități sanitare
Formele generale adoptate pentru diseminarea cunoștințelor se realizează prin campanii de informare și de prevenire. Contribuția unităților sanitare și a personalului medical la succesul acestor acțiuni are un rol decisiv. Personalul medical trebuie să depună eforturi pentru informarea părinților și a copiilor asupra diverselor probleme privind sănătatea și alimentația copiilor, igiena și salubritatea mediului înconjurător, obiceiuri de viață sănătoase etc. Personalul medical poate oferi aceste informații în incinta unităților sanitare sau în munca de teren.
Programele educaționale oferite de către școli pot atrage personalul medical să se implice în: cursuri privind igiena, primul ajutor, educația sexuală, sănătatea reproducerii etc. Pot fi organizate concursuri pentru copii (de desen, de acordare a primului ajutor etc.) în care copiii să capete informații, deprinderi într-o manieră încurajatoare.
II. V. Școala și biserica
1. Scurt istoric al parteneriatului școală – biserică
Una dintre instituțiile cu un mare rol comunitar este biserica. Școala și biserica au colaborat încă din cele mai vechi timpuri. Biserica a fost cea care a înființat primele școli.
Biserica a avut un rol important în constituirea instituțiilor destinate învățământului dar și în promovarea educației de tip moral – religios.
Roluri educative ale bisericii în comunitate, domenii și forme ale parteneriatului școală – biserică
În societatea contemporană rolul bisericii ca instituție comunitară s-a diminuat mult. Cu toate acestea, putem identifica, pe o axă a influenței valori diferite ale impactului bisericii în comunitățile în care funcționează. Dacă în marile aglomerări urbane, influența bisericii este mult diluată, manifestările religioase ale credincioșilor sunt manifestate datorită voinței persoanelor, în mediul rural influența bisericii este semnificativă. Aici sistemul relațiilor interpersonale este unul strâns, instituția este vizibilă, păstrarea obiceiurilor și a tradițiilor religioase este mai evidentă. Cu toate acestea și în mediul rural întâlnim influențe diferite ale bisericii asupra comunității. Acestea, indiferent de mediul la care ne raportăm, sunt puternic influențate de persoanele implicate în instituția bisericii, țin de un anumit marketing comunitar de identificare și implicare în problemele comunităii, de promovare a unei bune imagini a bisericii în comunitatea în care funcționează.
Trebuie făcută însă o distincție între funcționarea instituției bisericii la nivel comunitar și educația religioasă realizată în școli.
Pledăm pentru faptul că biserica și religia au rol important în formare competențelor și atitudinilor moral – sociale ale copiilor. Acestea promovează valori precum: binele, responsabilitatea față de ei și față de alții, toleranța, diversitatea și acceptarea sa, respectarea drepturilor omului, umanismul, solidaritatea, libertatea, promovarea bogăției și identității spirituale, binele comun, etc.
Cele mai frecvente manifestări ale parteneriatului le întâlnim în:
organizarea unor manifestări cultural artistice comune (serbări, expoziții, spectacole etc.) cu ocazia marilor sărbători creștine: Crăciun, Paști, Florii, Ziua eroilor neamului etc.;
participarea reprezentanților bisericii la manifestări organizate de către școală: deschiderea/închiderea anului școlar, sfințirea lăcașului școlii, lectorate cu părinții, întâlniri ale reprezentanților bisericii cu elevii;
organizarea de excursii, pelerinaje la diverse așezăminte bisericești (mănăstiri, schituri);
participarea reprezentanților bisericii la campanii destinate eradicării: violenței, comportamentelor deviante în rândul elevilor, traficului de copii etc.
O importantă misiune educativă și filantropică o au preoții parohi. Astfel, având în vedere valorile creșine pe care le promovează și vocația lor umanitară, preoții pot contribui la:
educarea cu privire la drepturile copilului și la beneficiile pe care respectarea acestora le aduce întregii comunități;
identificarea nevoilor copiilor și familiilor, precum și a situațiilor de risc în care se pot afla acestea;
îndrumarea, informarea și orientarea către diverse servicii;
medierea în vederea restabilirii relațiilor familiale sau în vederea prevenirii abandonului copilului (mediere între mamă și tată, copil și părinți, familie și comunitate, mama singură și familia acesteia) prin promovarea reconcilierii și a iertării greșelilor celorlalți etc.;
sesizarea situațiilor de abuz, neglijare și exploatare;
implicare în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare consultative;
mobilizarea comunității, pentru a sprijini familiile și copiii aflați în nevoie;
implicare în dezvoltarea unor servicii pentru copii și familii la nivelul comunității;
organizarea și implicarea în manifestări culturale ale comunității și ale școlii.
II.VI. Școala și agenții economici
1. Domenii și forme ale parteneriatului școală – agenți economici
În cazul parteneriatului dintre școală și agenții economici plecăm de la premisa care stă la baza lucrării de față, că implicarea comunității largi (părinții, elevii, patronate, sindicate, autorități publice locale, sectorul non-profit, asociațiile profesionale) în mecanismele decizionale și de consultare vor conduce la democratizarea sistemului educațional. Implicarea cât mai multor factori aduce inovația și diversificarea ofertei educaționale și responsabilizarea celor implicați.
În ce privește parteneriatul școală – agenți economici acesta are efecte pe termen lung, în funcție de forma pe care o îmbracă astfel: o mai bună corelație dintre oferta și cererea pe piața muncii (corelarea rețelei școlare: structurată pe filiere, profiluri, specializări și calificări profesionale în funcție de nevoile educaționale locale și naționale), integrarea socială prin diferențiere a absolvenților, în funcție de competențe și opțiuni, transmiterea unor valori precum responsabilitatea, respectul pentru muncă și valorile produse de către aceasta etc. Toate acestea se pot realiza printr-o bună corelare între sistemul economic și social la nivelul macrosistemului și a microsistemului.
Din punct de vedere formal, conform cu legislația în vigoare, agenții economici pot participa la conducerea unei instituții de învățământ prin desemnarea de reprezentanți în Consiliul de administrație al unei școli.
Din punctul de vedere al parteneriatului raportat la ciclurile de școlarizare activitățile desfășurate pot fi multiple:
pentru ciclul primar și gimnazial: vizite la agenții economici, lecții deschise, sponsorizări acordate de agenții economici pentru diverse manifestări, participarea unor reprezentanți ai agentilor economici la lecții care să aibă ca obiectiv educația economică a micilor școlari;
la ciclul gimnazial aceste activități pot fi diversificate prin implicarea elevilor în activități productive care să pună în practică diverse cunoștințe dobândite în școală, consiliere profesională, activități cu scopul orientării școlare și profesionale, prezentarea diverselor meserii etc.;
pentru ciclul liceal activitățile, pe lângă cele menționate anterior, pot fi de practică de specializare în anumite domenii economice conform cu specializarea oferită de către școală. Parteneriatul în acest caz capătă un aspect formal, între unitățile de învățământ, inspectoratele școlare și partenerii agenți economici existând contracte de colaborare clare.
Concret, școala și agenții economici pot colabora prin:
asigurarea de spații și dotări necesare efectuării practicii în cadrul unităților economice, acest lucru ducând la formarea deprinderilor profesionale ale elevilor;
angajarea absolvenților. Sunt agenți economici care, selectează absolvenți în vederea angajării, unii chiar acordând burse elevilor cu rezultate bune condiționând acordarea bursei de angajarea la agentul economic respectiv după terminarea studiilor;
organizarea de stagii de învățare, de întâlniri cu persoane din structura de management a companiilor, modele de succes profesional;
organizarea și desfășurarea de programe de formare continuă pentru angajați în școli sau pentru cadre didactice în unități economice;
realizarea, în partenerait, a unor planuri de dezvoltare a resurselor umane;
organizarea unor târguri ale firmelor de exercițiu, târguri de locuri de muncă pentru absolvenți;
furnizarea unor servicii de informare, orientare și consiliere pentru carieră elevilor.
II.VIII Școala și organizațiile neguvernamentale
1. Legitimarea parteneriatului școală – organizații negunernamentale prin prisma axei public – privat
Școala este o instituție care funcționează într-o comunitate, la intersecția dintre o multitudine de alte organizații. Influențele acestora pot fi unele directe sau indirecte asupra școlii. Unele dintre organizațiile care-și manifestă cel mai activ influența asupra școlilor sunt organizațiile neguvernamentale.
Parteneriatul dintre instituțiile de învățământ și organizațiile neguvernamentale poate fi analizat pe axa public – privat în oferirea de servicii sociale. Educația poate fi considerat un serviciu social de interes general, la fel cum școala poate fi considerată o organizație publică.
Organizațiile publice, printre care și școlile sunt așteptate să devină, ca și cele private antreprenoriate, inovatoare și eficiente, trebuie să răspundă unor sarcini din ce în ce mai complexe, în medii în schimbare. Schimbarea organizațiilor publice este complexă: se produc schimbări în funcționarea lor, în structura de organizare, în tipurile de servicii oferite și în modul în care sunt oferite aceste servicii.
Școala, alături de alte organizații publice, trebuie să facă față concurenței, organizațiile de tip privat au început să ofere servicii similare cu cele publice ale școlii, acestea având o dimensiune mai mică sunt mai flexibile și se pot adapta mai ușor contextelor și cerințelor, organizațiile private pot prelua chiar modelele de funcționare, total sau parțial, de la organizațiile publice. Influența este deci, una reciprocă.
Granița dintre organizațiile publice și cele private este din ce în ce mai flexibilă, acestea intră în rețele adaptabile la probleme și la nevoile reale ale beneficiarilor (clienți, cetățeni).
Școala este o organizație publică, cu un tip aparte de management, cu roluri sociale recunoscute. Parteneriatul impune o schimbare managerială, o redefinire a rolurilor, adoptarea unor noi tipuri de servicii.
Parteneriatul cu organizațiile neguvernamentale poate fi legitimate de mai multe motive:
complementaritatea serviciilor oferite copiilor și familiilor acestora;
crearea unei rețele de servicii care să răspundă nevoilor reale;
dezvoltarea profesională a celor implicați;
satisfacția beneficiarilor: elevi, părinți, comunitatea în ansamblu.
Parteneriatul școlii cu agenții comunitari poate funcționa în mai multe feluri:
punerea în comun a resurselor (materiale, umane, financiare, logistice, de timp, informaționale etc.) pentru binele comun;
activități / proiecte / programe comune;
alocarea de resurse din partea agenților comunitari către școală;
voluntariat și implicare în acțiuni la nivel comunitar;
testarea nevoilor locale;
formarea resurselor umane;
atragerea de resurse către comunitate etc.
Este dificil să facem o descriere a tipurilor de parteneriat dezvoltate de școli cu organizațiile neguvernamentale datorită marii diversități a acestor forme. Vom încerca o clasificare a organizațiilor și a tipurilor de servicii/proiecte derulate după mai multe criterii.
Concret, organizațiile neguvernamentale activează în:
furnizarea de servicii sociale către diverse categorii sociale de personae;
dezvoltarea comunitară: creșterea nivelului de dezvoltare socio-economică în zonele rurale și semi-rurale, revitalizarea spiritului comunitar, implicarea cetățenilor în activități/proiecte/programe de dezvoltare locală, dezvoltare personală;
advocacy și influențarea politicilor publice la nivel național și local (promovarea unor inițiative legislative, a procedurilor de intervenție în diverse cazuri, a drepturilor persoanelor etc.);
protecția mediului: prevenirea deteriorării mediului, supravegherea calității mediului de care beneficiază populația, educația privind protecția mediului și militarea pentru îmbunătățirea acestuia;
parteneriate cu alte organizații (federații, coaliții), cu organizații guvernamentale centrale și locale, cu instituții, cu alte organizații naționale și internaționale etc.
Influența organizațiilor neguvernamentale asupra școlilor se manifestă pe mai multe planuri:
inițierea unor noi forme de organizare ale activităților educative: centre de zi pentru copiii cu dizabilități cu servicii integrate (educație, socializare, recuperare), centre after school (pentru copiii ai căror părinți sunt la muncă, provin din familii sărace etc.). Aici sunt organizate activități educative, sportive și de recreere), clase integrate (copii fără dizabilități împreună cu copii cu dizabilități) etc.;
influențe asupra curriculumului;
profesionalizarea și/sau perfecționarea cadrelor didactice;
implicarea cadrelor didactice / elevilor / părinților / reprezentanților organizațiilor neguvernamentale în diverse activități;
realizarea unor studii, asimilarea rezultatelor în practicile / politicile educaționale;.
influențe asupra politicilor educaționale;
contribuții la îmbunătățirea condițiilor din școli;
promovarea unor modele de activități/proiecte/programe educaționale inovatoare.
Parteneriatul este benefic pentru ambele tipuri de organizații. Organizațiile neguvernamentale își legitimează rolul social, își îndeplinesc misiunea pentru care au fost create, școlile se dezvoltă, își completează aria de servicii oferite beneficiarilor: copii, părinți, comunitate.
CAPITOLUL III. EDUCAȚIA ȘI EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAȚIONAL DIN PERSPECTIVA PARTENERIATULUI ȘCOALĂ – COMUNITATE
Interogații pedagogice: Cum poate fi dezvoltat parteneriatul școală – comunitate locală în cadrul formelor educației: formală, nonformală, informală? Care sunt interferențele formeloe educației care încurajează parteneriatul școală – comunitate locală?
Cuvintele/sintagme cheie: educația formală, educația informală, educația nonformală, interacțiunea formelor educației din perspectiva parteneriatului școală – comunitate locală.
III. I. Forme ale educației
Parteneriatul școală – comunitate poate fi analizat și din perspectiva relațiilor dintre formele educației: educația formală, nonformală, informală.
Raportându-ne la gradul de organizare și de oficializare ale formelor educației, putem delimita astfel trei mari categorii:
educația formală;
educația non-formală;
educația informală.
1.1 Educația formală tinde astăzi să depășească granițele clasice prin care aceasta deținea rolul prioritar. Școala trebuie să se schimbe și să se deschidă în fața problematicii lumii contemporane. Parteneriatul școală – comunitate poate fi susținut printr-o serie de măsuri concrete precum:
descongestionarea programelor de învățământ și a materiei de studiu;
introducerea unor discipline/capitole care să vizeze viața comunității în care școala își desfășoară activitatea care să abordeze aspecte ce țin de dezvoltarea comunităii, istoricul acestei, valorizatea aspectelor pozitive ale comunității etc.;
susținerea elevilor pentru a-și manifesta talentele și aptitudinile prin creșterea și diversificarea ofertei de opționale și de alternative educaționale (pachete de cursuri opținale, alte servicii sociale dezvoltate în școală etc.);
oferirea unor șanse reale pentru fiecare unitate de învățământ de a-și determina propriul curriculum (prin curriculum la decizia școlii);
posibilitatea utilizării flexibile a segmentului neobligatoriu din programe în funcție de nevoile locale de educație și formare;
asigurarea unei conexiuni adecvate între învățarea formală, nonformală și informală, în sensul deschiderii școlii înspre influențele educative nonformale și informale și găsirea modalităților optime de articulare între acestea;
armonizarea politicilor și practicilor privind instruirea initială, și continuă (asigurarea calității și continuității prin conținutul curriculum-ului, evaluare și recunoaștere) și regândirea tuturor nivelurilor și structurilor învățământului din prespectiva educației permanente etc.
1.2 Educația nonformală
Educația nonformală care servește unei mari varietăți de necesități educaționale (mai ales la tineri și adulți) se regăsește sub mai multe forme:
a) educația “complementară”, paralelă cu școala, întâlnită mai ales la elevi;
b) educația “suplimentară, pentru cei care și-au întrerupt prematur studiile;
c) educația de “substituție”, pentru cei care sunt analfabeți.
o altă clasificarea a educației nonformale poate fi făcută în funcție de activitățile desfășuare. Astfel întâlnim:
1) activități extraclasă/extradidactice (cercuri pe disciline, interdisciplinare sau tematice, ansambluri sportive, artistice, concursuri școlare, olimpiade, competiții etc.);
2) activități de educație și instruire extrașcolare, denumite parașcolare și perișcolare.
Activitățile parașcolare se dezvoltă în mediul socio-profesional specific: activități de perfecționare și de reciclare, de formare civică sau profesională.
Activitățile perișcolare sunt desfășurate în mediul socio-cultural ca activități de autoeducație și de petrecere organizată a timpului liber în cadrul universităților populare, al cluburilor sportive, la teatru, în muzee sau în cluburile copiilor, în biblioteci publice, în excursii, acțiuni social-culturale sau în familie ori prin intermediul massmedia.
Toate aceste activități folosesc predominant resurse locale.
Obiectivele educației nonformale sunt multiple și specifice diverselor situații întâlnite. Totuși putem sistematiza câteva dintre acestea:
a) Perfecționarea profesională/recalificarea persoanelor care au nevoie de acest lucru.
b) Pregătirea cetățenilor pentru a cunoaște, folosi mai bine resursele locale
c) Alfabetizarea Este cunoscut faptul că, analfabetismul este sursă de sărăcie, marginalizare socială, conflicte sociale etc.
d) Dezvoltarea unora dintre componentele educației: morală, profesională, fizică, igienică, ecologică, pentru petrecerea timpului liber, interculturală, civică etc.
e) Recreerea și destindrea participanților și petrecerea adecvată a timpului liber;
f) Lărgirea și completarea orizontului cultural al participanților la diverse activități;
g) Exersarea și cultivarea abilităților, aptitudinilor, talentelor, capacităților
Educația nonformală este realizată de o serie de agenți care acționează la nivelul comunității locale: familie, organizații nonguvernamentale, case de cultură și tehnică, muzee, teatre, biserică, poliție, unități sanitare, agenți economici, cinematografe, biblioteci, universități populare etc. cât și prin mass-media.
Din punctul de vedere al parteneriatului școală – comunitate locală, educația nonformală este importantă pentru că:
fiind centrată pe cel care învață, dezvoltă capacități, competențe aptitudini personale care pot fi utilizate în acțiuni la nivel comunitar;
răspunde promt și adecvat unei nevoi concrete de formare acest lucru contribuind la formarea resurselor umane locale;
dispune de un curriculum la alegere, flexibil și variat propunându-le participanților activități diverse și atractive, în funcție de interesele acestora, de aptitudinile speciale și de aspirațiile lor. Așa cum am mai arătat, acest curriculum poate viza, pe lângă aspecte de pregătire personală și aspecte comunitare;
contribuie la lărgirea și îmbogățirea culturii generale și de specialitate a participanților, oferind activități de perfecționare profesională, de completare a studiilor și de sprijinire a categoriilor defavorizate sau de exersare a capacității indivizilor supradotați;
creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber, într-un mod plăcut, urmărind destinderea și refacerea echilibrului psiho-fizic, “supape” din acest punct de vedere pentru membrii comunității;
în cadrul său se pot organiza manifestări de promovarea a comunității locale, prin implicarea membrilor comunității conducând la creșterea coeziunii membrilor comunității;
asigură o rapidă actualizare a informațiilor din diferite domenii;
menține interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă și pregătirii lor profesionale etc.
1.3 Educația informală
Din perspectiva parteneriatului școală – comunitate această formă de educație este deosebit de relevantă. Plecând de la premisa că educația informală se referă la experiențele zilnice ce nu sunt planificate sau organizate și conduc către o învățare informală, Sorin Cristea subliniază faptul că atunci când aceste ”experințe sunt interpretate de către cei mai în vârstă sau de către membrii comunității ele se constituie în educație informală.”
Educatorii informali sunt agenții care acționează la nivel comunitar în relațiile interpersonale dezvoltate de membrii comunității și pot fi: părinții, prietenii, rudele etc. Interacțiunea este una continuă, copilul învață din aceste interacțiuni să se descurce în viața de zi cu zi.
Deschiderea școlii către comunitate vizează aspecte ce țin de valorificarea experiențelor pozitive ale educatorilor informali, orientarea și consilierea acestora. Îmbrăcând forme de educație nonformală, au fost astfel create cursuri speciale pentru părinți în care aceștia pot învăța cum să-i sprijine pe copii la lecții, primesc informații despre psihologia vârstelor, sunt consiliați dar sunt și consultați în probleme care țin de administrarea școlii și a comunității, realizarea programelor de finanțare pentru școală și comunitate etc.
Învățarea de tip informal este o învățare cu caracter pluridisciplinar, informațiile provenind din variate domenii, completându-le pe cele achiziționate prin intermediul celorlalte forme de educație. Această situație îi conferă individului posibilitatea de a interioriza și exterioriza atitudini, comportamente, sentimente etc.
Parteneriatul școală – comunitate asigură puntea de legătură între cele trei forme de educație. Agenții implicați în educație sunt multipli și au influențe specifice celor trei forme de educație.
CAPITOLUL IV. ȘCOALA ȘI DEZVOLTAREA LOCALĂ
Interogații pedagogice: Este descentralizarea o premisă a parteneriatului școală – comunitate locală? Cum influențeză dezvoltarea locală instituția școlară și parteneriatul școlii cu agenții comunitari? Au persoanele implicate în parteneriat percepții diferite legate de parteneriatul școală – comunitate locală (părinți, cadre didactice, elevi, polițiști, agenși economici, medici, preoți, reprezentanți ai autorităților, ai ONG-urilor etc.)
Cuvintele/sintagme cheie: descentralizarea, dezvoltarea locală, direcții de dezvoltare ale parteneriatului școală – comunitate locală.
IV.I. Descentralizarea premisă a parteneriatului școală – comunitate locală
Premise teoretice ale descentralizării
Descentralizarea sistemului educațional este o opțiune de politică educațională necesară din perspectiva democratizării vieții interne și a eficientizării administrației serviciilor publice.
Școala, este o instituție care funcționează într-o comunitate alcătuită din mai mulți factori de educație: familie, autorități, organizații guvernamentale și neguvernamentale, agenți economici, biserică, poliție, unități sanitare etc. Pentru ca parteneriatul școală – comunitate locală să funcționeze adecvat, descentralizarea este absolut necesară. Ea este inevitabilă.
În esență descentralizarea învățământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate, responsabilitate și resurse în privința luării deciziilor și a managementului general și financiar către unitățile de învățământ și comunitatea locală. Se crează astfel cadrul unei colaborări eficiente între școală și comunitate.
Direcția aleasă, pentru politica educaținală din sistemul educațional românesc, este cea a descentralizării. Analiza prevederilor legale și a măsurilor adoptate în cadrul procesului de reformă, ne indică faptul că, cel puțin formal descentralizarea este soluția aleasă.
Descentralizarea în educație presupune:
• redistribuirea responsabilităților, a autorității decizionale și a răspunderii publice pentru funcții educaționale specifice, de la nivel central către nivelul local ;
• participarea factorilor non-administrativi, a reprezentanților societății civile, la procesul de luare a deciziilor (părinți, ONG, mediul de afaceri, asociații profesionale, parteneri sociali etc.).
• transferul competențelor decizionale de la nivelurile centrale către cele locale și/sau organizaționale, pentru a apropia decizia de beneficiarii serviciului public de educație.
Descentralizarea nu este un scop în sine. Este o opțiune de politică educațională care se înscrie în strategia națională de descentralizare.
Succesul descentralizării se bazează în principal pe echilibrul între autoritate și responsabilitate pe de o parte, precum și capacitatea resurselor umane și fluxurile de informații, pe de altă parte.
Descentralizarea conferă școlii rolul de principal factor de decizie, asigurând participarea și consultarea tuturor actorilor sociali interesați din perspectica dezvoltării durabile a comunității în care funcționează, pe de o parte, iar pe de altă parte din perspectiva globalizării educației
Descentralizarea este o politică intersectorială ce vizează și celelalte componente ale socialului (politice, economice, culturale, administrative).
2. Domenii ale descentralizării
2.1 Domeniul legislativ – asigurarea aplicării măsurilor de descentralizare trebuie făcută în primul rând prin prevederi legislative în care să existe o corelație între legislația specifică sistemului de învățământ și celelalte domenii.
2.2 Sincronizarea descentralizării învățământului cu celelalte procese similare în plan politic, economic, administrativ
Descentralizarea prin delegarea unor competențe de decizie sporite în direcția școlii, a partenerilor sociali și economici presupune realizarea unei reforme globale care afectează intreg sistemul educativ. Formarea comunităților locale, cu o politică de dezvoltare locală coerentă și solidă este în măsură să încurajeze descentralizarea sistemului de învățământ. Școala componentă esențială a comunității locale trebuie să dezvolte astfel un parteneriat comunitar. Descentralizarea este un proces desfășurat în toate sectoarele sociale: servicii educaționale, servicii sociale, administrație publică, etc. Funcționalitatea măsurilor de descentralizare este asigurată de sincronizarea acestora în toate domeniile sociale.
2.3 Revizuirea și reelaborarea structurilor de decizie în domeniul educației
Descentralizarea este un process realizat în etape cu o durată mare și vizează atât mecanismele sistemului cât și schimbarea mentalităților. Realizarea unui plan al descentralizării, adoptarea unor strategii de acțiune pe termen mediu și lung sunt condiții esențiale.
4. Caracterizarea sistemului educațional românesc din perspectiva descentalizării
În studiul de diagnoză menționat în Strategia Națională pentru Descentralizarea Sistemului de Învățământ Preuniversitar și dat publicității în 2005, sunt menționate următoarele constatări referitoare la stadiul procesul de descentralizare:
Acțiunile guvernamentale inițiate și realizate în perioada 1997-2004 în vederea modernizării învățământului preuniversitar și al compatibilizării acestuia cu sistemele de învățământ europene s-au materializat, între altele, în adoptarea și aplicarea unui set de acte normative care au asigurat, parțial, transferul de la nivelul central la cel al unităților de învățământ și consiliilor locale al unor responsabilități și atribuții cu privire la conținutul și structura procesului de învățământ, la rețeaua școlară, la finanțarea și administrarea unităților de învățământ și la politicile în domeniul resurselor umane.
Deciziile privind descentralizarea nu au fost coerente și consecvente în perioada menționată. În 2004, prin HG nr. 1942/2004 au fost desemnate 8 județe-pilot în care se aplică prevederile Legii nr. 354/2004 de modificare și completare a Legii învățământului nr. 84/1995 și Legii nr. 349/2004 de modificare și completare a Statutului Personalului Didactic, cu privire la descentralizarea sistemului de finanțare și administrare a școlilor.
Transferul de decizie de la nivelul central la cel local s-a desfășurat în ritmuri diferite pe diversele domenii ale sistemului – curriculum, resurse, administrarea unității de învățământ, politici de personal etc, într-un cadru legislativ în care persistă prevederi contradictorii, generând astfel unele incoerențe și disfuncționalități în sistem.
5. Impactul procesului de descentralizare asupra parteneriatului școală – comunitate locală
Impactul estimat al procesului de descentralizare vizează aspecte importante ale parteneriatului școală – comunitate și anume:
a) la nivelul școlii:
democratizarea vieții școlii;
inovație și diversificare a ofertei școlare;
asumarea responsabilă a deciziilor privind calitatea procesului instructiv-educativ și a condițiilor de realizare a acestuia;
b) la nivelul consiliului local:
implicarea reală și efectivă în funcționarea și dezvoltarea serviciului educațional;
asumarea de către autoritățile locale a responsabilității privind furnizarea de servicii educaționale;
dezvoltarea comunității prin transformarea școlii în centru de informare și dezvoltare pentru comunitate;
c) la nivelul societății:
corelarea mai bună dintre oferta și cererea pe piața muncii;
integrarea socială prin diferențiere a absolvenților, în funcție de competențe și opțiuni;
promovarea valorilor autentice și a tradițiilor specifice.
IV.II Dezvoltarea comunitară și influența sa asupra instituției școlare
Dezvoltarea comunitară și efectele ei asupra dezvoltării școlii
Caracteristicile unei comunități dezvoltate
Școala, alături de alte instituții care funcționează în comunitate este direct influențată de nivelul de dezvoltare comunitară. În esență dezvoltarea comunității vizează evoluția acesteia, un proces de intervenție complexă, planificată, care are ca scop creșterea capacității comunității de a-și pune în practică propria viziune de dezvoltare.
Dezvoltarea comunitară urmărește, promovarea “binelui comun”, încurajează sentimentul de apartenență al individului la aceasta și-l face responsabil de dezvoltare.
În această perspectivă “dezvoltarea comunitară” poate fi definită ca un proces social prin care indivizii dintr-o comunitate controleaza tot mai bine și se adaptează tot mai bine la aspectele specifice ale unei lumi în permanentă schimbare.
Dezvoltarea comunitară este o evoluție planificată în care aspectele economice, sociale, culturale, de mediu, administratice contribuie la realizarea unui mai “bine comun”, la bunăstarea comunității și a oamenilor care fac parte din ea. Membrii comunității acționează colectiv pentru a soluționa problemele comunității, inițiativele variind ca intensitate și întindere de la inițiative luate de grupuri mici până la inițiative majore care implică întreaga comunitate.
1.3 Factorii dezvoltării comunitare
Dezvoltarea comunitară este dependentă de o multitudine de resurse: naturale, umane, financiare, de infrastructură.
Resursele naturale sunt cele furnizate de natură: pământul, apă, aer, minerale și metale de suprafață/subteran, petrol și gaze naturale, păduri, vegetație, viață sălbatică. O bună gestionare și administrare a acestora aduce bunăstare comunității și membrilor săi.
Resursele umane sunt deosebit de importante în dezvoltarea comunitară și vizează: familii și stiluri de viață sănătoase, capacitatea de a construi, educa și pregăti, planificarea carierei, valori și norme etc.
Resursele financiare sunt importante în dezvoltarea comunitară în măsura în care ele sunt localizate, atrase și cheltuite adecvat la nivelul comunității.
Infrastructura este o parte necesară a dezvoltării comunitare. Aici putem include structuri și construcții fizice, transport, sisteme de comunicații, sisteme electrice, hidrotehnice, canalizare, încălzire, curățenie și gestionarea deșeurilor etc.
Nu trebuie să facem însă abstracție de istoria comunității, de contextul socio-economic și istoric în care se dezvoltă o comunitate.
În România dezvoltarea comunitară este diferită de la o regiune la alta și este dependentă de localizarea geografică, de nivelul dezvoltării economice și sociale.
2. Dezvoltarea școlii către o școală comunitară
Dezvoltarea școlii trebuie privită din cel puțin două perspective:
aceea a eforturilor depuse de către comunitate în ansamblu în scopul dezvoltării: autorități active, oameni implicați, nivelul investițiilor crescut, venituri bune pe cap de locuitor, investiții în infrastructură în general și în infrastructura școlii etc.;
eforturi depuse de către școală în scopul adaptării la cerințele comunității: management participativ, conlucrare cu autoritățile, părinții, implicare a cadrelor didactice și pregătirea adecvată a acestora etc.
Dezvoltarea comunității în care funcționează o școală o influențeză decisiv pe acesta din urmă. Fenomene precum: scăderea natalității, migrația forței de muncă tinere, îmbătrânirea populației, schimbarea structurii ocupațiilor etc. influențeză viața școlii, mai ales a perioadei de școlarizare obligatorie. Pe de altă parte, infrastructura nedezvoltată, accesul greu la unitățile școlare, insuficiența spațiilor de învățământ, lipsa spațiilor de cazare pentru copiii ale căror familii locuiesc departe de școală, lipsa de salubritate etc., influențeză viața de zi cu zi a școlii. Într-o comunitate interdependența aspectelor sociale conduce la funcționalitatea sa. Dacă de exemplu, autoritățile nu se preocupă pentru sporirea condițiilor de viață ale locuitorilor (nu gestionează corespunzător: rețelele de apă și canalizare, electricitate, managementul deșeurilor, nu întreține rețeaua de străzi), locurile de muncă lipsesc etc. – tinerii sunt tentați să părăsească localitatea, natalitatea scade și acest lucru poate duce la desființarea unităților școlare.
Relația școală comunitate locală este influențată de o multitudine de factori printre care putem enumera:
mediul social al comunității (rural, urban, mărimea comunității, întindere geografică etc.).
gradul de cultură, nivelul studiilor populației care își trăiește viața în comunitate – influențeză și viața școlii. Modelul social al profesiilor de succes, modelele oferite de către cei apropiați copiilor influențează și gradul acestora de aspirații.
profesiile dominante în comunitate – pot deveni atât modele pentru copii dar pot dicta și o anumită orientare a școlii către pregătirea copiilor în domeniul profesiilor cerute de către comunitate, de agenții economici activi;
dezvoltarea economică și tehnologică a comunității;
reprezentările sociale, mentalitățile și atitudinile privind educația copiilor, nivelul aspirațiilor familiilor față de educația copiilor;
valoarea acordată studiilor și profesiilor;
percepția privind misiunea școlii în comunitate;
componența demografică a comunității: ritmul creșterii demografice, structura pe vârste a populației, tipul de familii, structura ocupațională a locuitorilor etc.
Considerăm că o școală dezvoltată într-o comunitate este motorul dezvoltării comunitare. Inițiativele parteneriatului vin de cele mai multe ori din partea școlii. Parteneriatul școlii cu alți reprezentanți ai comunității se dezvoltă pe acele componente care au responsabilități, interese privind copiii și familiile acestora. Parteneriatul produce efecte benefice atât pentru școală, copii, familii dar și pentru comunitate. Școlile care au acces la mai multe resurse ale comunității (umane, materiale, informaționale, tehnologice) pot dezvolta forme de manifestare ale parteneriatului școală – comunitate diverse și centrate pe nevoile comunității.
Pe de altă parte, gestionarea optimă a problemelor educaționale și sociale identificate de către școală este dependentă de gradul în care școala este responsabilă de propriul management. Prin descentralizarea unităților de învățământ se încearcă sporirea ariei de responsabilitate a școlii în privința propriului management. Cu cât școala are responsabilități mai mari în ceea ce privește propriul management, cu atât parteneriatul este mai posibil.
Dezvoltarea școlii către o școală comunitară presupune un efort de voință din partea celor implicați dar și o opțiune mangerială. În opinia noastră nu putem vorbi de o dezvoltare adecvată a școlii în context comunitar fără a ține seamă de toate aspectele enumerate. Deși investite cu aceleași roluri sociale, școlile funcționează în comunități diferite, gradul de dezvoltare al acestora este dependent de resursele comunității, de tipul de management adoptat de conducerea școlii dar și de nevoile beneficiarilor de servicii educaționale: copii, familii, adulți etc.
O școală dezvoltată este aceea care răspunde adecvat unei game cât mai mari de nevoi ale beneficiarilor săi, dispusă și implicată în parteneriate, flexibilă și cu oameni pregătiți și motivați.
II. 3 PROPUNERI DE PROGRAME PENTRU DEZVOLTAREA PARTENERIATULUI ȘCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ
În realizarea prezentei cercetări am plecat de la premisa că la nivel local, comunitățile se dezvoltă diferit, au caracteristici care le diferențiază. Școala, ca instituție centrală a comunității locale, se dezvoltă și ea conform unor direcții locale. În cercetarea noastră am încercat să aducem argumente care să certifice cele afirmate.
I. OBIECTIVELE CERCETĂRII:
Identificarea rolurilor agenților comunitari din perspectiva parteneriatului școală – comunitate;
Descrierea factorilor care contribuie la creșterea coeziunii din cadrul parteneriatului școală – comunitate locală;
Identificarea posibilelor forme de organizare a parteneriatului școală – comunitate locală.
Identificarea blocajelor care pot apărea în parteneriatul școală – comunitate locală;
Identificarea unor soluții de optimizare a parteneriatului școală – comunitate.
II. IPOTEZELE CERCETĂRII:
Ip. 1 Dacă școala are inițiativa organizării unor forme de parteneriat relevante pentru comunitate atunci, este posibil ca diverși parteneri să se alăture activităților inițiate de către școală;
Ipoteze de lucru:
Parteneriatul se dezvoltă pe componentele comunității care au interes pentru copii;
Dacă parteneriatul școală – agenți comunitari există atunci, produce efecte benefice pentru ambele părți.
Ip. 2 Dacă școala are acces la mai multe resurse ale comunității (umane, materiale, informaționale, tehnologice) atunci, formele de manifestare ale parteneriatului școală – comunitate sunt mai diversificate și mai centrate pe nevoile comunității;
Ipoteze de lucru:
Cu cât școala are responsabilități mai mari în ceea ce privește propriul management cu atât dezvoltarea parteneriatului este mai posibilă;
Parteneriatul instituțional între școală și agenții comunității este mai prezent în mediul urban decât în mediul rural.
III. UNIVERSUL CERCETĂRII
Nu ne propunem ca prin cercetarea noastră să extragem date semnificative statistic la nivel național. Așa cum am mai afirmat, școlile, din perspectiva parteneriatului cu comunitatea locală, se dezvoltă diferit. Fiecare școală funcționează într-un context local diferit din mai multe puncte de vedere: istoric, economic, al resurselor umane (demografie, structură etc.), al resurselor naturale, al perspectivelor de dezvoltare, culturale etc. De aceea, considerăm că, o analiză de tip statistic la nivel național nici nu poate fi posibilă fără să știrbim din specificul local, din „originalitatea” locului. În funcție de acest specific, nevoile de dezvoltare instituțională locală ale școlii sunt diverse. De aceea, pe baza analizei specificului local, utilizând instrumente de analiză proprii, vom creiona câteva direcții de dezvoltare locală pentru fiecare din școlile studiate. Analiza realizată a avut în vedere școli care furnizează educație pentru nivelul de școlarizare obligatoriu (școli generale). În cazul altor tipuri de instituții de învățământ parteneriatul poate avea nuanțe diferite influențate de obiectivele acestor tipuri de școli, de caracteristicile populației școlare etc.
Universul prezentei cercetării cuprinde mai multe domenii:
– instituțional: școli, autorități, instituții locale (unități medicale, poliția, biserica), agenți economici locali, ONG-uri care au dezvoltat programe de parteneriat sau care ar putea fi interesate de astfel de programe.
Instituțiile școlare studiate sunt în număr de 3:
Școala cu clasele I – VIII din localitatea Puiești de jos, com. Puiești, jud. Buzău;
Școala cu clasele I – VIII, din comuna Bălești, jud. Vrancea;
Școala cu clasele I – VIII, nr. 1 „Sfinții Voievozi”, sectorul I, București
Motivațiile alegerii celor 3 școli sunt multiple:
Comunitățile unde acestea funcționează sunt diferite: o școală care funcționează într-o comunitate teritorială întinsă, cu o unitate școlară coordonatoare și alte școli subordonate (7 sate) – Școala cu clasele I – VIII din localitatea Puiești de jos, com. Puiești, jud. Buzău; o școală care funcționează într-o comunitate teritorială compactă, un sat comună – Școala cu clasele I – VIII, din comuna Bălești, jud. Vrancea; o școală care funcționează în mediul urban – Școala cu clasele I – VIII, nr. 1 „Sfinții Voievozi”, sectorul I, București. Realitățile sociale din comunitățile studiate sunt diverse – structura populației diferită, ocupații principale ale populației sunt diferite, posibilități economice și de dezvoltare diferite, resurse locale diferite, istoric specific pentru fiecare școală/comunitate etc.;
2 școli sunt din mediul rural și 1 din mediul urban;
școala din localitatea Bălești, județul Vrancea funcționează într-o comunitate compactă, un sat comună, fiind singura unitate de învățământ din comunitate care are arondată și o unitate de învățământ preșcolară;
școala din Comuna Puiești are arondate mai multe școli mai mici aflate în satele comunei. Comuna Puiești are 7 sate iar unitățile școlare sunt dispuse astfel: Școala cu clasele I – VIII Nicolești (deservește satele Nicolești și Dăscălești), Școala cu clasele I – VIII Puiești de jos (deservește satele: Puiești de jos – centru de comună, Puiești de sus, Lunca, Plopi, Măcrina), Școala cu clasele I-IV Măcrina. Trebuie menționat faptul că pe raza comunei funcționează 5 unități preșcolare (în satele: Măcrina, Puiești de jos, Puiești de sus, Nicolești și Dăscălești).
Diversitatea comunităților studiate ne va ajuta să creionăm o imagine complexă a relației școală – comunitate în contexte sociale diferite.
uman: părinți, elevi, cadre didactice, preoți, medici, reprezentanți ai agenților economici, reprezentanți ai autorităților publice locale (primar, viceprimari, consilieri locali), polițiști;
informațional: statistici, lucrări de specialitate, site-uri, documente administrative, monografii ale școlilor, documente cu caracter istoric etc.
METODE DE CERCETARE
În demersul de cercetare folosesc mai multe metode:
ancheta pe bază de chestionar;
observația;
monografia;
analiza documentelor sociale;
studiul de caz;
interviul structurat;
biografia socială.
V. INSTRUMENTE UTILIZATE IN CERCETARE
V. 1 Principalul instrument de cercetare utilizat a fost: grila de evaluare a școlii prin prisma parteneritului școală comunitate și a gradului de dezvoltare comunitară care a vizat analiza a trei paliere temporale:
– trecut – dimensiunea istorică a școlii și comunității locale;
– prezent – situația școlii și a comunității în prezent;
– viitor – dezvoltarea școlii în context comunitar local.
Pentru obținerea informațiilor necesare completării grilei am utilizat toate metodele de cercetare enunțate: ancheta pe bază de chestionar, observația, monografia, analiza documentelor sociale, studiul de caz, interviul structurat, biografia socială. Toate acestea ne-au ajutat să facem o radiografie a școlilor și comunităților în care acestea funcționează.
Instrumentul I: Grila de evaluare a școlii (ANEXA I)a urmărit următoarele dimensiuni:
Dimensiunea istorică a școlii și comunității
Resurse locale de dezvoltare actuale
Dimensiunea resurse umane
Conducere și management
Resurse informaționale
Comunicare
Cultură
Resurse strategice
Resurse materiale
Resurse financiare
Alte resurse
Programe în parteneriat
Disponibilitatea pentru parteneriat
Instrumentul propune o posibilă grilă de evaluare a școlii prin prisma parteneritului școală comunitate și a gradului de dezvoltare comunitară. Această grilă nu este una exhaustivă, ea poate fi îmbunătățită și nuanțată. Rezultatele unei analize complexe, realizate prin aplicarea criteriilor acestei grile îi poate ajuta atât pe managerii școlari cât și pe ceilalți reprezentanți ai comunității să realizeze o strategie de dezvoltare a școlii coerentă și să o pună în aplicare.
V.2 În cercetare Ancheta pe bază de chestinar este aplicată mai multor agenți comunitari din comunitățile studiate: elevi; părinți; cadre didactice; primari și viceprimari, consilieri locali; medici; polițiști; preoți; reprezentanților agenților economici.
Instrumentul II: Chestionarul
Pentru fiecare categorie de agenți comunitari a fost elaborat un chestionar, urmărind variabile comparabile, care cumulate, pot da o imagine asupra percepției școlii și a rolurilor acesteia în comunitatea locală precum și posibilități de dezvoltare de parteneriate la nivel local.
Chestionarul aplicat elevilor (Anexa II):
Chestionarul a fost aplicat colectiv (în timpul orelor, cu sprijinul cadrelor didactice) și a cuprins 11 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau:
identificarea noțiunilor caracteristice ale școlii, familiei și școlii/familiei (împreună) – (elevilor li se cerea să scrie primele trei cuvinte care le vin în minte atunci când aud aceste cuvinte);
percepția copiilor despre implicare părinților în viața școlii;
identificare activităților extrașcolare/extracurriculare care sunt organizate de către școală (așa cum sunt ele percepute de elevi);
identificarea activităților extrașcolare pe care elevii le au.
Chestionare aplicate părinților (Anexa III):
Chestionarul a fost autoaplicat și a cuprins 26 de întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau:
identificarea noțiunile caracteristice ale școlii, familiei și școlii/familiei (împreună) – (părinților li se cerea să scrie primele trei cuvinte care le vin în minte atunci când aud aceste cuvinte);
identificarea gradului în care părinții sunt mulțumiți de diferite aspecte ale școlii;
Frecvența vizitelor la școală a părinților;
Identificarea persoanelor pe care părinții le contactează atunci când vin la școală;
Implicarea și disponibilitatea părinților în viața școlii;
Procedurile de consultare cu părinții folosite de școală (contactarea părinților, alegerea acestora în structurile representative, alegerea manualelor, a disciplinelor opționale);
Percepția părinților față de colaborarea dintre școală și agenții comunitari.
Chestionare aplicate cadrelor didactice (Anexa IV):
Chestionarul a fost autoaplicat și a cuprins 12 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau:
climatul organizațional al școlii;
identificarea unor practici la nivelul școlii care să ne indice tipul de management întâlnit în școală (identificarea elementelor de management participativ);
formele de perfecționare continuă pe care le-au urmat cadrele dicatice (arată interesul dar și gradul de acces al cadrelor dicatice din mediul rural la activități de perfecționare);
formele de parteneriat și colaborare desfășurate de către școală la nivel local și percepția cadrelor didactice față de acestea precum și posibilitățile de dezvoltare în această direcție.
Chestionarul aplicat reprezentanților autorităților publice locale: primărie și consiliu local (Anexa V)
Chestionarul a fost autoaplicat și a cuprins 19 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau parteneriatul școală – autorități locale și evidențierea următoarelor aspecte:
percepția reprezentanților autorităților locale față de rolurile pe care le îndeplinește școala în comunitate;
percepția reprezentanților autorităților locale față de rolurile pe care le îndeplinesc autoritățile locale față de școală în comunitate;
beneficiile parteneriatului școală – autorități locale;
rolul autorităților locale în parteneriatul școală – comunitate;
disponbiltatea de implicare a celor chestionați;
identificarea formelor de parteneriat școală – autorități locale;
bariere ce stau în calea parteneriatului școală – autorități locale și posibile soluții pentru îmbunătățirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat agenților economici (Anexa VI):
Chestionarul a fost autoaplicat și a cuprins 11 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau parteneriatul școală – agenți economici și evidențierea următoarelor aspecte:
percepția agenții economici față de rolurile pe care le îndeplinește școala în comunitate;
beneficiile parteneriatului școală – agenți economici;
rolul agenților economici în parteneriatul școală – comunitate;
disponbiltatea de implicare a celor chestionați;
identificarea formelor de parteneriat școală – agenți economici;
bariere ce stau în calea parteneriatului școală – agenți economici și posibile soluții pentru îmbunătățirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat reprezentanților bisericii (preoți) (Anexa VII)
Chestionarul a fost autoaplicat și a cuprins 15 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau parteneriatul școală – biserică și evidențierea următoarelor aspecte:
percepția reprezentanților bisericii față de rolurile pe care le îndeplinește școala în comunitate;
beneficiile parteneriatului școală – biserică;
rolul bisericii în parteneriatul școală – comunitate;
disponbiltatea de implicare a celor chestionați;
identificarea formelor de parteneriat școală – biserică;
bariere ce stau în calea parteneriatului școală – biserică și posibile soluții pentru îmbunătățirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat reprezentanților unităților sanitare (medici) (Anexa VIII)
Chestionarul a fost autoaplicat și a cuprins 15 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau parteneriatul școală – unități sanitare și evidențierea următoarelor aspecte:
percepția reprezentanților unităților sanitare față de rolurile pe care le îndeplinește școala în comunitate;
beneficiile parteneriatului școală – unități sanitare;
rolul unităților sanitare în parteneriatul școală – comunitate;
disponbiltatea de implicare a celor chestionați;
identificarea formelor de parteneriat școală – unități sanitare;
bariere ce stau în calea parteneriatului școală – unități sanitare și posibile soluții pentru îmbunătățirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat reprezentanților poliției (Anexa IX)
Chestionarul a fost autoaplicat și a cuprins 13 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau parteneriatul școală – poliție și evidențierea următoarelor aspecte:
perceția reprezentanților poliției față de rolurile pe care le îndeplinește școala în comunitate;
beneficiile parteneriatului școală – poliție;
rolul poliției în parteneriatul școală – comunitate;
disponbiltatea de implicare a celor chestionați;
identificarea formelor de parteneriat școală – poliție;
bariere ce stau în calea parteneriatului școală – poliție și posibile soluții pentru îmbunătățirea parteneriatului.
VI. REZULTATELE CERCETĂRII
VI.1.3 Concluzii și direcții ale dezvoltării Școlii generale cu clasele I – VIII Puiești
Analiza datelor rezultate din efectuarea cercetării ne relevă câteva concluzii cu privire la nivelul de dezvoltare școlară și direcții de acțiune viitoare din perspectiva parteneritului.
Datele adunate, în cazul școlii Puiești confirmă ipotezele cercetării. Școala s-a dezvoltat și a evoluat o dată cu evoluția comunității locale. Viața sa a fost și este influență de ceea ce se întâmplă la nivelul comunei. Formele de parteneriat identificate sunt dezvoltate cu preponderență pe acele componente care au ca principal beneficiar elevul.
Școala analizată este bine dezvoltată, recunoscută pe plan local ca o instituție însemnată. Aceasta confirmă ipoteza conform căreia, accesul la resurse diverse ale comunității, a condus la existența unei școli bine dezvoltate și recunoscute la nivel comunitar.
Buna colaborare cu autoritățile locale a făcut posibil ca școala, cel puțin din punct de vedere material, să aibă o dezvoltare bună.
Reprezentanții primăriei și ai consiliului local au conștientizat faptul că, investiția în infrastructura locală și servicii este unul din motoarele dezvoltării, că locuitorii unei comune sunt cu atât mai motivați să rămână să locuiască, să muncească, să investească în plan local cu cât au acces mai mare la servicii și utilități publice. Astfel, comuna a fost racordată la rețeaua de apă, s-au asfaltat căi de acces, a fost construită o sală de sport modernă, reconstruite / consolidate: clădirile primăriei, 2 biserici, localurile școlilor.
Infuzia de fonduri în infrastructură conduce la creșterea motivației atât pentru personalul didactic cât și al elevilor, familiilor acestora, locuitorilor comunității.
Comunitatea se prezintă ca una în plină dezvoltare, agenții comunitari percep rolul pe care îl au în parteneriat cu școala, conștientizează efectele benefice ale parteneriatului asupra comunității și a reprezentaților acesteia.
În privința școlii, deși sunt făcute eforturi permanente pentru întreținerea / dotarea școlii, acesta mai are o serie de nevoi materiale:
renovarea spațiilor școlilor comunei (în prezent este consolidat și reamenajat localul școlii din Puiești de jos). Existența mai multor localuri ale școlilor și unităților preșcolare pe raza comunei face ca și efortul autorităților locale să fie mai mare. De asemenea, faptul că unele localuri ale școlilor din satele unde nu mai pot fi organizate clase ca urmare a lipsei copiilor sunt dezafectate, impune un efort de conservare al localurilor sau o redistribuire a acestor spații pentru a fi folosite în alte scopuri;
dotarea școlilor și a unităților preșcolare cu materiale și mijloace didactice moderne. Este o nevoie resimțită de cadrele didactice și care condiționează în bună măsură oferirea unei educații de calitate;
dotarea școlilor din satele Dăscălești și Măcrina cu centrale pentru încălzire. Acestă dotare ar oferi un plus de siguranță și confort copiilor și cadrelor didactice dar ar crea și necesitatea alocării unor resurse umane suplimentare care să se ocupe cu întreținerea acestora;
primăria și școala în analizele făcute în plan local semnalează necesitatea susținerii activității de educație preșcolară prin construirea unui local adecvat pentru grădinița din Puiești și funcționarea acesteia cu program prelungit. Acest lucru presupune un efort consistent din partea autorităților locale: construirea spațiilor, dotarea, angajarea de personal pentru susținerea programului prelungit pentru pregătirea și servirea mesei, supravegherea programului de somn. Tinând cont că multe dintre femeile care au copii de vârste preșcolare sunt casnice, că în comunitate copiii mai sunt încă supravegheați de bunici, se impune o analiză atentă a nevoilor pe termen mediu și lung;
sporirea numărului de calculatoare și conectarea acestora la rețeaua de internet. Acest lucru oferă copiilor posibilitatea să învețe, le oferă copiilor și cadrelor didactice posibilitatea de a avea acces mai facil la informații. O posibilă soluție la acestă problemă ar fi solicitarea unei sponsorizări din partea agenților economici care oferă servicii de cablu la nivelul comunei. Acestă solicitare poate veni fie din partea reprezentanților școlii, fie ai autorităților locale sau poate fi o cofinanțare a acestora a costului de acces.
În ce privește resursele umane pot fi desprinse mai multe concluzii:
în satele mai dezvoltate ale comunei rata natalității este relativ constantă ceea ce asigură sustenabilitatea funcționării școlilor pe termen mediu. Școala și autoritățile au identificat ca pe o amenințare faptul că populația comunei are tendințe de îmbătrânire ceea ce conduce la scăderea natalității. Pentru asigurarea populației școlare o posibilă soluție ar fi școlarizarea copiilor de etnie rromă, a căror natalitate este crescută. Problema care se pune este însă că familiile acestor copii nu valorizează educația, abandonul școlar întâlnit este în rândul acestor copii este mare. Se mai întâlnesc încă practici de căsătorie a copiilor minori în rândul acestei populații. Școala și autoritățile în acest caz trebuie să-și unească eforturile. Școala, ca o posibilă soluție la analfabetismul populației de etnie rromă, își propune realizarea unor cursuri de alfabetizare pentru aceasta (majoritatea rromilor sunt analfabeți). Sunt însă două probleme majore: motivarea populației rrome de a participa la aceste cursuri (nu le văd utilitatea) și resursele financiare necesare unui astfel de program. Accesarea unor fonduri nerambursabile, fie în numele școlii sau al autorităților locale, fie înființarea unei organizații neguvernamentale care să poată accesa fonduri nerambursabile (asociație a comunității, asociație de profesioniști etc.) pot fi soluții pentru finanțarea unor cursuri destinate adulților. În ce privește motivarea populației adulte rrome pentru participarea la cursuri, poate trebuie făcută o consultare cu reprezentanții acestora. De asemenea, părinții trebuie informați și consiliați cu privire la efectele abandonului școlar, la căsătoria timpurie a copiilor. În comună populația de etnie rromă este foarte săracă, nu migrează, mijloacele de subzistență fiind asigurate de munca în agricultură, ca zilieri și prin acordarea de ajutoare sociale de la primărie. Un alt fapt de menționat este acela că în rândul acestei populații, mai ales în rândul bărbaților, este frecvent alcoolismul, combaterea și prevenirea acestuia poate fi făcută prin acțiuni concertate ale autorităților, unităților sanitare, școlii, poliției etc.;
o altă problemă sesizată este aceea a numărului mic de copiii la școala din Măcrina, care a impus organizarea de clase cu predare simultană (a I – a cu a III-a și a II-a cu a IV-a). Procesul de învățământ este astfel greoi, rezultatele școlare ale copiilor sunt scăzute. Am identificat două posibile soluții: fie se fac demersurile necesare pentru aprobarea funcționării unor clase cu efectiv redus, fie, copiii să fie transportați în școlile din Puiești de jos și Nicolești;
în rândul copiilor întâlnim și situații în care părinții acestora sunt plecați la muncă în străinătate. Este necesară urmărirea mai îndeaproape a acestor copii, sesizarea situțiilor problematice, care pot apărea, unităților de asistență socială precum și consilierea și informarea părinților cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au față de copii;
în ce privește cadrele didactice, procentul mare de cadre didactice navetiste (40% din totalul cadrelor didactice ale școlii) crește riscul migrării acestora. Acest risc este dublat de procentul asemănător de suplinitori care, de asemenea, pot migra ușor. Din păcate, numărul de ore alocat pentru unele discipline nu asigură normarea în totalitate a unora dintre posturi. Accesul facil în localitate, prezența mijloacelor de transport în comun, a căilor de acces adecvate, apropierea de oraș a localității (la 14 km. de orașul Râmnicu Sărat) fac însă ca naveta cadrelor didactice să fie ușoară, școala să fie atractivă pentru cadrele didactice din afara școlii.
Ca puncte bune în caracterizarea școlii mai putem menționa: faptul că toate cadrele didactice sunt calificate, multe cadre didactice sunt tinere și numai un cadru didactic este pensionar.
o altă problemă pe care o semnalăm este aceea a implicării cadrelor didactice în activități extrașcolare și extracurriculare. Deși se declară deschise pentru implicare, motivația acestora poate fi fluctuantă. Activitățile de acest tip pot fi influențate și de faptul că mulți profesori sunt navetiști. Valorizarea celor imlplicați, evidențierea lor în diverse manifestări culturale, premierea celor cu rezultate pot fi căi de motivare a celor implicați;
analizând punctele strategice menționate în documentele școlii am întâlnit ca punct de referință faptul că școala, ținând cont de datele sale istorice (de faptul că a mai funcționat o astfel de școală în localitatea Nicolești), să înființeze în anul școlar 2007 – 2008 o clasă specifică Școlii de Arte și Meserii în care elevii să fie pregătiți în meserii cerute pe piața locală de forță de muncă: zidar, tâmplar, fierar, croitor etc. Acest lucru nu s-a realizat în perioada menționată. Dacă acest deziderat va fi menținut, școala și autoritățile locale trebuie să identifice posibilitățlie legale pentru un astfel de demers precum, logistica necesară și sursele de finanțare aferente. De asemenea, se impune o analiză a cerințelor locale de forță de muncă precum și a aspirațiilor copiilor și a familiilor acestora.
În strategia de dezvoltare a școlii ca punct slab este menționat faptul că unii copii abandonează școala după cele 8 clase oferite în plan local. Din documentele școlare rezultă că toți cei care absolvă cele opt clase merg mai departe cu pregătirea școlară (liceu, școala de arte și meserii). În cazul copiilor cu risc de abadon, școala, autoritățile, familiile trebuie să-și unească eforturile, să consilieze familiile, să identifice surse pentru acordarea de sprijin material;
deși cazurile de violență școlară nu sunt foarte grave, cadrele didactice menționează o creștere a acesteia în rândul copiilor (din chestionare și din planul strategic). Este o tendință semnalată la nivelul întregii țări. Consilierea copiilor (de către un specialist), informarea despre riscurile și consecințele unor astfel de manifestări, implicarea poliției, reprezentanților unităților sanitare, bisericii etc. în aceste activități pot fi soluții pentru diminuarea violenței;
ca și manifestări de cultură organizațională școala își propune reînvierea tradițiilor culturale prin desfășurarea de activități extrașcolare și extracurriculare prin organizarea de manifestări precum: hora satului (a fost organizată în colaborare cu Primăria), șezători, claca, urări de sărbători etc. Așa cum am văzut, aceste manifestări culturale există, sunt vizibile în comunitatea locală și apreciate.
Pentru întârirea imaginii școlii și marcarea specificului acesteia în comunitate și regiune poate ar fi indicat ca acesta să adopte un nume care să o diferențieze de alte școli precum și a unei zile a școlii în care să fie organizate acțiuni comune cu actorii comunitari (părinți, autorități, polție, biserică etc.).
Un alt punct strategic menționat de către școală este realizarea unei monografii complete a școlii. Este benefic un astfel de demers din perspectiva culturii organizaționale a școlii. De asemenea, în demers pot fi implicate mai multe persoane: cadre didactice, copii, bătrânii satului, persoane reprezentative din comunitate etc.
dacă analizăm componenta informațională constatăm că în curriculum la decizia școlii oferta este puțin variată, unele dintre discipline sunt impuse pentru completarea normei unor cadre didactice. Atât copiii cât și părinții acestora propun ca părinții și elevii să se implice mai mult în alegerea manualelor și a disciplinelor opționale. Acest lucru presupune însă și un comportament adecvat din partea cadrelor didactice, o deschidere către comunicare, informarea și consilierae părinților, diversificarea ofertei educaționale a școlii;
În ce privește relația cu familia, școala își propune colaborarea mai strânsă cu părinții pentru armonizarea opțiunii acestora cu oferta educațională a școlii precum și pentru diversificarea surselor de finanțare (nu se precizează cum), cuprinderea în Consiliul de Administrație al școlii a 1 – 2 reprezentanți ai părinților. Deși formal, Comitetele de părinți există, în plan operațional acestea nu sunt funcționale în totalitate. Așa cum am văzut și din datele furnizate de chestionarea părinților, mulți dintre părinți nu sunt foarte mulțumiți de colaborarea cu școala, mai ales de modalitățile de comunicare cu acesta. Marea majoritate a părinților se declară deschiși colaborării. În opinia noastră, școala ar trebui să regândească procedurile de consultare cu părinții, să organizeze mai des întâlniri cu aceștia, să îi consulte nu numai în probleme care privesc situația școlară a copiilor. Din analiza situației prezente a școlii, din opinia copiilor, reiese că școala desfășoară multe activități extrașcolare, sportive, culturale, foarte apreciate de copii, dar care sunt puțin cunoscute de către părinți. Și din analiza altor date obținute putem trage concluzia că școala este în continuare un spațiu de manifestare al cadrelor didactice și copiilor, familia fiind cea care colaborează mai degrabă tradițional cu aceasta (ședințe, discuții cu profesorii școlii). Copii văd școala ca pe un loc în care socializează, învață dar și ca pe un loc care provoacă stres, frustrare. În ce privește colaborarea cu familiile lor a școlii, deși doresc o mai strânsă colaborare, o implicare concretă a părinților (activități sportive, culturale) văd relația cu școala ca pe una stresantă. Acest lucru poate fi rezultatul practicilor de comunicare cu părinții, aceștia sunt chemați la școală când sunt probleme, la ședințe se discută rezultate școlare, probleme de comportament ale copiilor. Părinții de multe ori resimt ei înșiși acestă relație ca pe una frustrantă;
Ceilalți agenți comunitari, deși au o bună relație de colaborare în plan local, aceasta ține tot de manifestarea unor roluri ale instituțiilor pe care le reprezintă. Este de apreciat însă, că întâlnim la nivelul comunității prezentate, multe practici de colaborare și parteneriat, un climat adecvat și deschis;
Din analiza răspunsurilor la chestionarele aplicate consilierilor locali rezultă că aceștia au mai degrabă o idee vagă față de rolurile pe care le au de îndeplinit în raport cu școala, marea majoritate spunând că acesta trebuie să finanțeze școala. De aceea considerăm că, reprezentanții școlii trebuie să facă lobby pe lângă consilieri, să-i atragă în activități;
Primăria, printr-un contract făcut cu agenții economici care asigură transportul local, finanțează transportul copiilor din satele comunei la și de la școală. Achiziționarea unui mijloc de transport propriu pentru școală paote ar fi o soluție mai bună;
Analiza datelor furnizate din chestionareale aplicate ne arată că, cei chestionați identifică o serie de bariere care stau în calea unei mai bune colaborări dar și posibile soluții.
În concluzie considerăm că, deși parteneriatul școlii cu agenții comunitari în plan local este destul de bine dezvoltat, eforturile pentru îmbunătățirea acestuia trebuie să fie continue.
VI.2.3 Concluzii și direcții ale dezvoltării Școlii generale cu clasele I – VIII Bălești
Din cercetarea efectuată asupra Școlii generale cu clasele I – VIII, Bălești, putem trage câteva concluzii cu privire la nivelul de dezvoltare școlară și direcții de acțiune viitoare din perspectiva parteneritului la nivel local. Realitatea comunității analizate ne confirmă ipoteza conform căreia școala și parteneriatul acesteia cu reprezentanții comunității sunt dependente de nivelul de dezvoltare al comunității și de specificul acesteia.
În primul rând, școala funcționează într-o localitate slab dezvoltată, atât în ce privește resursele cât și serviciile locale. Comuna Bălești este situată la granița județului Vrancea și la aproximativ 19 km. de cea mai apropiată localitate urbană (Râmnicu Sărat). Până în anul 2008 accesul în comună era dificil, între localitatea învecinată (Puiești de jos) și Bălești, drumul de acces era dificil de accesat (drum de piatră). În anul 2008 acest neajuns a fost înlăturat. Accesul greoi, faptul că școala din localitate aparține Inspectoratului Județean Vrancea, distanța mare față de orașul reședință de județ (Focșani) fac școala neatractivă pentru cadrele didactice. Situația ocupării cu personal didactic a școlii (din totalul cadrelor didactice: 6 sunt navetiste, 4 necalificate, 2 pensionare, 8 suplinitori (50%), 8 (50%) au vechime de peste 20 de ani în învățământ) sunt riscuri majore pentru școală. Personalul școlii este fluctuant ceea ce-și pune amprenta asupra calității actului didactic. La acestă situație se adaugă starea de conflict a primarului cu reprezentanții școlii (cadrele didactice au descris diverse situații conflictuale care au avut loc) care conduce la un climat tensionat. Acestă situație însă poate avea rezolvare, primarul în funcție la data realizării cercetării nefiind reales pentru un nou mandat (2008 – 2012).
Calitatea scăzută a terenului arabil, lipsa serviciilor și facilităților (comuna are rețea de apă nefuncțională, nu are acces la internet, mijloacele de transport în comun ajung rar în comună, asistența medicală este redusă), slaba posibilitate de a obține un loc de muncă la nivel local, au condus la migrația masivă a forței de muncă tinere. Acest fapt are efecte directe și asupra școlii, din elevii școlii 13,5% au ambii părinți emigranți, 31,76% trăiesc în familii monoparentale. Acestă situație ridică probleme școlii: este o cauză a absenteismului ridicat (30%), 1/3 dintre elevii școlii nu mai urmează nici o formă de școlarizare după încheierea celor opt clase oferite de școală, unii copii ș-au întors împreună cu părinții din străinătate și doresc reintegrarea școlară.
Pentru diminuarea efectelor acestei situații, la nivel local, școala, alături de alți agenți comunitari trebuie să acționeze. Posibile soluții pot fi:
să apeleze la specialiștii serviciilor sociale (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivel județean) pentru asistena copiilor cu probleme;
consilierea părinților care doresc să plece/au plecat în străinătate, informarea acestora despre efectele acestui fapt asupra copiilor, în colaborarea cu autoritățile, DGASPC, Poliția);
monitorizarea manifestărilor comportamentale ale copiilor în școală și în afara ei și intervenția atunci când este nevoie;
asigurarea siguranței personale și a bunurilor familiilor și copiilor etc.
În comună întâlnim o formă de parteneriat și de valorificare a resurselor umane locale care trebuie continuată. Sunt copii care, din diverse motive nu urmează școala mai departe de cele opt clase absolvite și care învață meserii de la meșterii locali (lemnărie, fierărie). De altfel, meșterii locali sunt recunoscuți ca buni profesioniști în plan local.
Analiza datelor obținute prin realizarea cercetării ne arată că familiile sunt în mare măsură sărace (în școală sunt oferite 140 de alocații complementare), au un nivel de educație scăzut (nivel mediu de 8 clase). Părinții trebuie îndrumați, informați, consiliați și sprijiniți pentru a-i încuraja și trimite pe copii să-și continue școala.
Școala are numeroase nevoi materiale: are calculatoare insuficiente, clădirea trebuie consolidată (se realizează în acest moment), dotarea și mobilierul sunt învechite. Pentru îmbunătățirea bazei materiale eforturile trebuie făcute atât de către școală cât mai ales de către autoritățile locale și județene.
Numărul de copii relativ constant, natalitatea bună de 6‰ reduc riscul ca școala să devină nefuncțională prin număr insuficienmt de elevi.
O problemă majoră este aceea a abandonului școlar, mai ales în rândul copiilor de etnie rromă și frecvența redusă a acestora la școală. Această problemă este întâlnită și în alte școli, posibilele soluții țin de informarea familiilor, de realizarea unor activități valorizante pentru toți copiii. Este dificil de rezolvat o astfel de problemă în condițiile în care susținerea familiilor față de activitatea școlară practic nu există, multe dintre acestea fiind analfabete.
Ca formă de parteneriat local întâlnim colaborarea școlii cu Asociația Saint Leonard – Bălești (ONG cu personalitate juridică). În cadrul acestei colaborări au fost realizate schimburi de experiență între localități (România – Franța) la care au participat copii, cadre didactice, părinți. Biblioteca comunală a fost dotată cu cărți. Din păcate acestă colaborare nu mai este activă de câțiva ani, cadrele didactice și-au exprimat însă dorința de a o reactiva.
Manifestările culturale sunt la nivel local destul de restrânse, serbări, obiceiuri de iarnă. Școala are și o revistă proprie dar care apare destul de rar, în formă xerocopiată și prin efortul unuia dintre învățătorii școlii. Școala nu sărbătorește o zi a școlii și nu are site propriu. Se impun realizarea mai multor demersuri în vederea creșterii manifestărilor culturale ale școlii analizate. Adoptarea unui nume propriu care să o diferențieze de alte școli din zonă, adoptarea unei zile a școlii, organizarea unor manifestări culturale cu prilejul zilei școlii, adoptarea în cadrul orelor de curs a unor teme care să abordeze istoricul local pot contribui, în opinia noastră la creșterea culturii organizaționale a școlii analizate.
Din datele obținute în urma cercetării apreciem că atmosfera din școală permite realizarea de parteneriate locale. De altfel, școala valorifică resursele locale existente, organizează manifestări culturale împreună cu biserica, a beneficiat de sponsorizări din partea agenților economici, are proceduri de comunicare cu părinții (lectorate, ședințe) etc. Starea de conflict cu primarul comunei a făcut ca dorința de implicare a cadrelor didactice în parteneriate să fie destul de redusă. Noul primar ales pentru periada 2008 – 2012 și-a manifestat deschiderea față de școală. Un punct benefic este disponibilitatea la cooperare și parteneriat a agenților comunitari, disponibilitate exprimată în chestionarele cercetării.
Copiii apreciază mult activitățile extrașcolare organizate de școală: concursurile, orele de educație sanitară, activitățile sportive. Copiii din comunitate au posibilități extrem de reduse de petrecere a timpului liber în afara activităților organizate de către școală. Putem spune că, în cazul copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate, școala este singura constantă din viața acestora. Motivarea cadrelor didactice să se implice mai mult, găsirea unor posibilități de finanțare a activităților (sponsorizări, proiecte cu finanțare externă), implicarea concretă și punctuală a diverșilor reprezentanți ai comunității în activități (reprezentanți ai poliției, agenților economici, unităților sanitare etc.) pot fi posibile soluții pentru îmbunătățirea posibilităților oferite copiilor.
Considerăm că școala trebuie să-și realizeze un plan strategic de dezvoltare, cel puțin pe termen mediu. Ca puncte de dezvoltare strategică planul poate viza: atragerea și menținerea cadrelor didactice (asigurarea cazării acestora, decontarea transportului, acordarea de stimulente financiare din resurse locale), consilierea și informarea părinților și copiilor (de etnie rromă, care migrează, care se întorc îmreună cu părinții lor din străinătate), îmbunătățirea relației de comunicare cu autoritățile locale, îmbunătățirea bazei materiale, sprijinirea copiilor cu dificultăți materiale, diversificarea ofertei extracurriculare etc. De asemenea, acesta trebuie să identifice și să valorifice disponibilitatea de parteneriat exprimată de agenții comunitari, implicarea persoanelor resursă și nu în ultimul rând realizarea în cooperare, în urma unor dezbateri, analize ale planului strategic.
VI.2.3 Concluzii și direcții ale dezvoltării Școlii generale cu clasele I – VIII , nr. 1 “Sfinții Voievozi”
Școala nr. 1 „Sfinții Voievozi” sectorul 1, București, reprezintă din multe puncte de vedere un exemplu de bune practici în ceea ce privește parteneriatul și formele de manifestare ale acestuia.
Situată în mediul urban, posibilitățile de acces la servicii și resurse diverse sunt foarte mari. Școala are acces la informații, situată într-o zonă accesibilă a capitalei este foarte atractivă pentru cadrele didactice și părinți, are o bună imagine în zona în care funcționează și printre celelalte unități școlare.
Realitatea școlii analizate confirmă ipoteza conform căreia accesul la resurse multiple ale comunității conduce la o mare diversitate a parteneriatului și răspund unei mai largi palete de nevoi ale elevilor, familiilor acestora, cadrelor didactice.
Dincolo de toate acestea însă, managementul școlii a făcut din aceasta un punct de referință pentru mulți părinți, cadre didactice, elevi, alte școli.
Școala este foarte bine dotată (chiar supradotată cu echipamente uneori insuficient folosite) și oferă servicii diverse copiilor și familiilor acestora: semiinternat, logopedie, consiliere psihopedagogică, asistență medicală, cursuri de alfabetizare pentru copiii care au abandonat școala etc.
Unitatea de învățământ are o imagine proprie promovată în comunitate, are un nume care o diferențiază printre alte școli, organizează multe manifestări care țin de cultura organizațională a școlii (ziua școlii, festivalul primăverii, are revistă proprie, site etc.)
Cu toate acestea, în școală întâlnim și o serie de neajunsuri:
cadrele didactice din școală sunt foarte bine pregătite și se constată o relativă stabilitate a acestora. Supracalificarea cadrelor didactice din ciclul primar (majoritatea sunt institutori), nivelul mic de salarizare al cadrelor didactice, raportat la nivelul de salarizare mediu al orașului, cresc riscul de migrație al personalului didactic;
școala organizează multe activități extrașcolare, se implică în activități de parteneriat, proiecte. Acest lucru presupune un efort suplimentar din partea cadrelor didactice, care, de cele mai multe ori sunt puțin dispuse, în lipsa unei motivații corespunzătoare, să se implice;
activitățile extrașcolare și extracurriculare sunt foarte apreciate de copii dar prea puțin cunoscute de către părinți, mulți dintre cei chestionați declarându-se nemulțumiți de acestea. Cu toate că părinții sunt implicați, consultați în alegerea disciplinelor opționale, activități extrașcolare (excursii, proiecte, spectacole, activități sportive), aceștia ar trebui mai des informați și implicați în activități diverse astfel încât să le cunoască și să le aprecieze;
o altă problemă semnalată de către cadrele didactice o reprezintă copiii de etnie rromă, manifestările comportamentale ale acestora, abandonul școlar, lipsa de cooperare cu familia. Apreciem pozitive eforturile școlii de a oferi acestor copii șansa de a învăța în limba maternă, efortul continuu de integrare al acestora. Dar școala nu poate face singură totul, se impune o strânsă legătură cu reprezentanții serviciilor sociale, cu poliția, cu organizațiile neguvernamentale;
diversitatea parteneriatelor încheiate, activităților derulate în comun cu diverși actori comunitari este benefică, dar în opinia noastră, aceste colaborări ar trebui să fie triate, conform unor priorități identificate de către școală. Altfel, apar riscuri precum: suprasolicitrii cadrelor didactice, implicărea în activități nerelevante.
un alt punct benefic este oferta educațională a școlii. Școala are o ofertă bogată de discipline opționale, cadrele didactice pregătite, dotarea bună a școlii fac posibile aceste lucruri. De asemenea, școala organizează clase cu preadre intensivă a limbii engleze, a informaticii;
Școala nr. 1 „Sfinții Voievozi” se dorește un centru de resurse pentru comunitate. Astfel, pentru a avea un spațiu adecvat, a demarat demersurile pentru construirea unui corp de clădire în care să funcționeze: cabinete (logopedie, consiliere, medicale), semiinternatul, o cantină școlară. Școala este una dintre puținele de la nivelul capitalei care a realizat un astfel de demers și care astăzi oferă elevilor și familiilor o paletă largă de servicii integrate;
Plasarea școlii în mediul urban, într-un oraș cu multe posibilități, le dă copiilor școlii posibilitatea de a petrece timpul liber și de a-și dezvolta potențialul. Mulți dintre copiii chestionați au declarat că profită de aceste oportunități.
Apreciem că, dintre școlile analizate, Școala nr. 1 „Sfinții Voievozi”, este cea mai dezvoltată din punctul de vedere al parteneriatului și al dezvoltării instituționale.
Pentru contracararea punctelor slabe (identificate de școală și rezultate din cercetare) recomandăm câteva direcții de acțiune:
realizarea unei strategii de promovare a imaginii școlii în comunitate. Deși școala desfășoară multiple acțiuni benefice pentru școală, familii, comunitate în general, acestea sunt puțin cunoscute;
stabilirae unor priorități în ce privește realizarea activităților de parteneriat și cooperare;
identificarea unor mecanisme de stimulare a cadrelor didactice care să se implice în activități extrașcolare și extracurriculare.
VI. 4 CONCLUZII
Analiza datelor colectate în realizată vine să confirme ipotezele cercetării.
Școlile cercetate au un grad diferit de dezvoltare. Acesta este influențat de contextual comunitar în care funcționează, de acccesul acestora la resurse și, nu în ultimul rând, de calitatea resurselor umane, a managementului școlii.
Școlile au relații de parteneriat cu diverși actori comunitari locali: familiile elevilor, autorități, poliție, unități sanitare, unități de asistență socială, biserică, agenți economici, organizații neguvernamentale. Parteneriatul și colaborarea sunt diferențiate. Cele mai strânse relații se desfășoară cu cei care sunt cei mai interesați de binele copiilor, cu familiile acestora. Colaborarea cu ceilalți agenți comunitari: poliție, biserică, autorități locale, unități sanitare țin pe de o parte de exercitarea obligațiilor instituționale ale acestor organizații și pe de altă parte de calitatea resurselor umane, de motivația celor implicați, de conștientizarea rolului comunitar pe care îl au.
Colaborările cu autoritățile, instituțiile, organizațiile locale de orice tip țin de cele mai multe ori de manifestarea atribuțiilor legale ale acestora, de rolurile tradiționale percepute de către cei din comunitate. Manifestarea parteneriatului este dependentă de resursele umane implicate, de voința și disponibilitatea acestora de a se implica, de a găsi resurse care să răspundă nevoilor comunității.
Motivațiile care stau la baza inițierii parteneriatului sunt: rezolvarea unor probleme instituționale, administrative; rezolvarea unor probleme specifice beneficiarilor (elevi, părinți, cadre didactice), promovarea rolului educațional al școlii, satisfacția celor implicați, „binele comun” etc.
Parteneriatul școală – comunitate locală se desfășoară mai ales pe acele componente care vizează copiii: educație, sănătate, siguranță, instruire, petrecere a timpului liber, administrarea spațiului școlar etc.
În localitățile în care există o mai mare diversitate de instituții, școala poate colabora cu acestea: biblioteci, palate ale copiilor, alte școli etc. Școlile din mediul rural analizate au semnificativ mai puține forme de manifestare ale parteneriatului comparativ cu școala din mediul urban studiată. Școlile din mediul rural desfășoară parteneriate mai degrabă tradiționale ca forme de manifestare, în școala urbană analizată întâlnim forme mult mai diverse și creative.
Din analiza datelor obținute în urma cercetării putem trage concluzia că există două tipuri de inițiative în ceea ce privește parteneriatul:
inițiative ale școlii care vizează mai ales părinții, apoi autoritățile;
inițiative ale celor interesați de programele educative ale școlii: mai ales ONG-uri.
Școlile sunt cele care, de cele mai multe ori, au inițiativa parteneriatului.
Cu cât cei implicați sunt mai educați, au mai multe informații, au acces la mai multe resurse, cu atât parteneriatul și formele de manifestare ale acestuia sunt mai diverse. Important este ca fiecare dintre cei implicați să-și conștientizeze interesele (personale sau instituționale), să vadă avantajele parteneriatului. Acolo unde, școala vine cu oferte diverse pentru copii, familii, comunitate și face cunoscute aceste oferte, comunitatea, reprezentanții acesteia pot fi mai implicați și mai conștienți de avntajele parteneriatului.
Cumulând datele obținute și comparând școlile din mediul rural cu școala din mediul urban studiate putem concluziona:
școlile din mediul urban funcționează într-un context social larg, au înscriși copii de pe o distanță mai mare, copiii care o frecventază pot fi din cartiere / sectoare diferite;
cei care au influențe asupra școlii sunt cei care au interese directe legate de aceasta;
școlile aflate pe raza de acțiune a unei autorități locale sunt într-o oarecare concurență, atragerea susținerii pentru diversele inițiative ale școlii depinde de cele mai multe ori de abilitatea școlii, a managerilor școlari de a atrage sprijinul autorităților;
în mediul urban oportunitățile de care pot beneficia școlile sunt mult mai mari decât cele din mediul rural: școlile au acces la mai multe informații, copiii pot beneficia de multiple forme de educație nonformală, cadrele didactice sunt mai motivate să funcționeze în școli urbane;
utilități și serviciile din mediul urban sunt mult mai dezvoltate: școlile sunt conectare la rețeaua de internet, la rețeaua de apă și canalizare, la rețeaua de transport în comun. În mediul rural, managerii școlari sunt nevoiți să acopere nevoile de utilități, să manageriaze și activități legate de asigurarea utilităților;
școlile au imagini publice diferite, cele cu o imagine bună reușesc să atragă elevi din familii cu interes pentru școală, au bază materială mai bună, oferă programe extrașcolare diverse, au cadre didactice pregătite și cu rezultate etc.
relațiile dintre diverșii reprezentanți ai comunității (părinți, autorități, poliție, agenți sanitari etc.) sunt mai formalizate în mediul urban decât în mediul rural unde relațiile interpersonale sunt mai frecvente, locuitorii comunității se cunosc între ei;
școlile din mediul urban sunt mai atractive pentru reprezentanții organizațiilor neguvernamentale pentru a desfășura activități în parteneriat, în mediul rural acestea și activitatelor lor sunt cvazinecunoscute, acestea au puține proiecte/activități care se adresează mediului rural;
cadrele didactice din mediul urban au acces mai facil la programe de formare continuă, au posibilitatea să aleagă pe cele pe care le consideră cele mai potrivite;
în mediul rural, relațiile dintre reprezentanții agenților comunitar sunt de cele mai multe ori informale, oamenii se cunosc între ei, în activitatea de colaborare cu școala sunt implicați mai ales cei care au interes direct, au copii care urmează școala. În mediul urban, relațiile sunt formalizate, relațiile interpersonale sunt mai puțin întâlnite.
fiecare dintre agenții implicați în actul educațional direct (elevi, cadre didactice, părinți) și indirect (reprezentanți ai autorităților, ai agenților economici, ai poliției, ai ONG-urilor, ai bisericii etc.) au imagini proprii despre rolurile școlii (în cele mai multe din cazurile anlizate acestea sunt convergente), despre rolurile instituției/organizației pe care o reprezintă le are față de școală, de barierele și soluțiile de optimizare a parteneriatului. Recomandăm managerilor școlari crearea unui sistem propriu de consultare publică. Cei interesați își pot comunica mai bine părerile, pot găsi căi de parteneriat și colaborare. Managerii școlari trebuie să în privința parteneriatului școală – comunitate școlară și să propună celor implicați forme viabile și acceptate de către cei implicați în parteneriat.
școlile au atribuții relativ limitate în ce privește gestionarea propriilor resurse, depind de primărie și consiliu local în ce privește alocarea resurselor materiale, financiare, angajarea personalului administrativ, de inspectoratul școlar în ce privește repartizarea cadrelor didactice. Sunt unele școli care au găsit modalități prin care să atragă resurse către ele (ex. Școala nr. 1 “Sfinții Voievozi”). Plasarea acestora într-o comunitate dezvoltată a făcut posibil acest lucru. Unele școli însă, sunt plasate în comunități sărace, cu slabe posibilități locale. Atribuirea diferențiată a resurselor naționale, în funcție de necesitățile locale, poate fi o soluție pentru acestă problemă. Descentralizarea resurselor, a managementului poate fi premisa unei bune dezvoltări a parteneritului local, de asemenea, atragerea de surse de finanțare la nivel local (mai ales din fonduri structurale). Toate acestea se pot realiza însă, cu o bună pregătire a resurselor umane.
Pe fondul schimbărilor accentuate ale socității contemporane, educația, învățământul, școala este principala instituție care are rolul de refacere a identității sociale și de valorizare a potențialului uman. Considerăm benefic pentru toți cei analizați dezvoltarea parteneriatului între școală și comunitatea locală, ca răspuns la nevoi locale diverse.
În concluzie, putem afirma că parteneriatul dintre școală și comunitate locală trebuie să aibă în vedere crearea unei rețele comunitare. Funcționarea optimă a acestei produce efecte benefice atât asupra celor educați cât și întregii comunități locale.
BIBLIOGRAFIE
*** Autoritate Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor – Ordinul nr. 219 /2006 privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate
*** Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului – Rolul și responsabilitățile asistenților sociali în protecția și promovarea drepturilor copilului, București, Editura Trei, 2006
*** Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului – Rolul și responsabilitățile polițiștilor în protecția și promovarea drepturilor copilului, București, Editura Trei, 2006
*** Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Rolul preoților în protecția și promovarea drepturilor copilului, București, Editura Trei, 2006
*** Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Rolul și responsabilitățile personalului medical în protecți și promovarea drepturilor copilului, București, Editura Trei, 2006
*** Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile – Catalogul Asociațiilor și Fundațiilor din România, 1999
*** Guvernul României, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Programul Operațional Regional, 2007
*** Institutul de Știinte ale Educației, UNICEF – Violența în școală, București, 2005, http://arhiva.ise.ro/evaluare/VIOLENTA.studiu.TOTAL.FINAL.27.04.2005.pdf
*** Ministerul Educației și Cercetării – Strategia descentralizării învățământului preuniversitar
*** Programul de guvernare 2005-2008;
*** Proiectul John Hopkins de Studiere Comparativă a Sectorului Nonprofit: Globalizarea Sectorului Nonprofit – o revizuire, Editura Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, Bucuresti, 1999
*** Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române
*** Strategia actualizată a Guvernului României privind accelerarea reformei în administrația publică 2004-2006 ( H.G. nr.699/2004);
*** Strategia post-aderare 2007–2013 a Ministerul Educației și Cercetării;
*** Strategia privind Descentralizarea Sistemului Învățământului Preuniversitar
*** UNICEF – Manual pentru implementarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea Drepturile Copilului, București, Vanemonde, 2006
Alexiu, Teodor, Mircea; Teodora, Anastăsoaei – Dezvoltare comunitară, Editura Waldpress, 2001
Ausubel, David; Floyd R. – Învățarea în școală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981
Bandura, A., și Walters, R. H. – Social learning and personality development, New York: Holt, 1963 în Davitz, J. R. și Ball, S., Psihologia procesului educațional, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureșt, 1978
Bauman, Zigmunt – Comunitatea Căutarea siguranței într-o lume nesigură – Editura Antet, București, 2001
Bădescu Ilie – Istoria sociologiei, Editura Porto-Franco, Galați, 1994
Băran, Pescaru, Adina – Parteneriat în educație Familie – școală – comunitate, Editura Aramis Print, București, 2004
Bogard, G. – Éducation des adultes et mutations sociales. Rapport intérimaire (1989-1990). Strasbourg, Conseil de l'Europe, Conseil de la Cooperation culturelle, 1991
Bolam, R., Wieringen, F., – Research on educational management in Europe, Waxmann Munster\New York, Munchen, Berlin, 1999
Bontaș, Ioan – Pedagogie, Editura All, București, 1997
Bunescu, Gheorghe – Democratizarea educației și educația părinților, http://www.1educat.ro/resurse/ise/educatia_parintilor.html
Cerghit, Ioan – Formele educației și interdependența lor, în Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr, coord., Curs de pedagogie, Universitatea București, 1988
Cerghit, Ioan – Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri si strategii, Editura Aramis, Bucuresti, 2002
Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr., coord. – Curs de pedagogie, Universitatea București, 1988
Chiriac Dumitru, Stănculescu Manuela Sofia, Humă Cristina – Dezvoltarea comunitară rurală a zonei metropolitane București, ICCV, București, 2000 în www.iccv.ro
Constituția României, Secțiunea a 2-a, art. 119 publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991
Coombs, Philip, H. – La crise mondiale de l’education, Presses Universitaires de France, Paris, 1968
Cosmovici A., Iacob L. (coord) – Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1998
Cozma, Teodor – Educația formală, nonformală și informală, în Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iași, 1997
Cristea, Sorin – Dicționar de pedagogie, Grupul Editorial Litera Educațional, Chișinău, 2002
Cristea, Sorin – Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
Dakova Vera, Dreossi Bianca, Hyatt Jenny, Socolovschi Anca – O prezentare a sectorului ONG românesc: Revigorarea strategiilor donatorilor, Septembrie 2000 în http://www.donorsforum.ro/fdr.php?b=Publicatii&lg=ro
Delors, Jacques – Comoara lăuntrică. Raportul UNESCO al comisiei internaționale pentru educație în secolul XXI – Iași, editura Polirom
Diaconu Mihai, Sociologia educației, Editura ASE, București, 2004
Doise, W., Mugny, G. – Psihologie socială și dezvoltare cognitivă, Editura Polirom, Iași, 1998
Durkheim, Emile, Regulile metodei sociologice, Etitura Polirom, Iași, 2002
Fiszbein, Ariel – Descentralizing Education in Transition Societies. Case Studies from central and Eastern Europe, Washington, The World Bank, 2001
Fred M. Cox, John L. Erlich, Jack Rothman, John E, Tropman – Strategies of Community Organization
Fred M. Cox, John L. Erlich, Jack Rothman, John E, Tropman – Tachtics and techniques of Community Practice – F. E. PEACOCK PUBLISHERS, INC., Ilasca, Illinois, 1989
Frege, X., – Descentralizarea, Editura Humanitas, București, 1991
Georgescu, Marin – Monografia Școlii Generale Nr. 1, București, 1992 – 1972
Ghețău, Vasile, Scăderea numărului populației și îmbătrânirea demografică – una din marile sfidări ale României la începutul secolului XXI, „Populație & Societate”, supliment nr. 1, 2001.
Guthrie, J., Garnes, W., Pierce, L., – School finance and educational policy, Second edition, Allyn and Bacon, 1998
Hotărârea de Guvern nr. 1942/2004, prin care au fost nominalizate 8 județe pilot (Brăila, Cluj, Dolj, Harghita, Iasi, Neamț, Satu-Mare si Sibiu;
Hotărârea de Guvern nr. 2192/2004, privind aprobarea normelor metodologice de administrare si finanțare a unităților de învățământ preuniversitar din județele pilot;
Hotărârea de Guvern nr. 224/2005 privind numirea și salarizarea directorilor și a directorilor adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar;
Hotărârea Guvernului României nr. 1488/2004
Hotărârea Guvernului României nr.1432/2004
Illich, I. – Une societe sans ecole, Edition du Seuil, Paris, 1971
Iosifescu, S. (coord.) – Management educațional pentru instituțiile de învățământ, București, ISE – MEC, 2001
Iosifescu, Șerban – Managementul în contextual descentralizării în Patru exerciții de politică educațională, Editura Educația 2000+, Humanitas Educațional, Colecția Politici Educaționale, București, 2006
Isopescu, V., Raduleac, E. – Concluziile studiului comparativ privind structurile de decizie din sistemul de învățământ, Institutul de Științe ale Educației, București, 1994
Ivan,G., Brâncoveanu, R. – Descentralizarea reformei învățământului, Revista de pedagogie, nr. 9\1991
Jinga Ioan, Istrate Elena – Manual de pedagogie, Editura All Educațional, București, 2001
Kant, Imanuel – Tratat de pedagogie, Iași, Editura Agora, 1992
Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 204/23 aprilie 2001
Legea învățământului nr. 84/1998
Legea nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații) publicată în Monitorul Oficial nr. 27/6 feb. 1924
Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 9 mai 2002
Legea nr. 246 din 18 iulie 2005 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, pubicată în Monitorul Oficial nr. 656/25 iul. 2005
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;
Legea nr. 349/2004 de modificare si completare a Legii nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic;
Legea nr. 354/2004 de modificare si completare a Legii învățământului nr. 84/1995;
Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale
Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006
Macbeth, Al., (coordonator) și colaboratorii, L'enfant entre l'école et sa famille. Rapport sur les relations entre l'école et la famille dans les pays des Communautés Européennes. Bruxelles, Comisia comunităților europene, Colecția Studii, Seria Educație, nr. 13, 1984
Ministerul Educației și Cercetării – Regulamentul școlar
Miroiu, A., (coord.) – Învățământul românesc azi – studiu de diagnoză, Editura Polirom, Iași, 1998
Mitrofan I, Ciupercă C, – Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Edit Press, București, 1998
Mitter, W., – The school in the local community: autonomy and responsibility, General raport, Concil for cultural cooperation Strasburg, 1993
Monteil, J.-M.- Educație și formare, Editura Polirom, Iași, 1997
Neacșu, I., (coord.) – Școala românească în pragul mileniului trei, Editura Paideia, București, 1998
Niel, Mathilda – Drama eliberării femeii, Editura Politică, București, 1994,
Novak, C., (coord.), – Cartea albă a reformei învățământului, Ed. Alternative, București, 1998
Oprea Crenguța Lăcrămioara – Pedagogie. Alternative metodologice interactive interactive în http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf
Ordin al Ministrului Educației Nr.4496 / 11.08.2004
Ordin de ministru comun Ministerul Educației si Cercetării (nr. 5004/31.04.2006) si Ministerul Administrației si Internelor (nr. 1423/31.08.2006), privind organizarea si derularea fazei-pilot a proiectului “Managementul financiar si administrativ al scolii într-un mediu descentralizat”
Ordin de ministru nr. 157/15.01.2007, privind aprobarea Echipei de proiect la nivelul Ministerul Educației si Cercetării si a Echipelor de coordonare la nivel de județ, precum si Planul de acțiuni al proiectului
Ordin de ministru nr. 5671, privind numirea Grupului de Coordonare pentru organizarea si desfăsurarea fazei pilot „Managementul administrativ si financiar al școlii într-un mediu descentralizat”;
Ordonanța de Guvern nr. 26 din 30 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 39/31 ian. 2000
Osterrieth, P., Copilul si familia, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1973
Pârnuță, Gh. – Istoria învățământului și gândirea pedagogică din Țara Românească Secolul XVII – XIX, Editura didactică și pedagogică, București, 1971
Păun, Emil – Școala – o abordare sciopedagogică, Editura Polirom, Iași, 1999
Popescu, Ion; Bondrea, Aurelian; Constantinescu Mădălina – Dezvoltarea durabilă O perspectivă românească, Editura Economică, București, 2005
Potolea Dan (coord.) – Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, Editura Polirom, Iași, 2002
Rădulescu Eleonora, Tîrcă Anca – Școală și comunitate Ghid pentru profesori, Colecția educația 2000+, editura Humanitas Educațional, București 2002
Sandi, A., (coord.) – Analiza structurilor de decizie în vederea descentralizării sistemului românesc de învățământ, Institutul de științele educației, București, 1992-1994
Sandu, Dumitru – Dezvoltare comunitară Cercetare Practică Ideologie, Editura Polirom, Iași, 2005
Sandu, Dumitru (coord.) – Practica dezvoltării comunitare, Editura Polirom, Iași, 2007
Simion Maria – Profilul demografic al României în http://www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2004.1-2.a03.pdf
Stanciu, I. Gh. – Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX, București, E.D.P., 1995
Stăiculescu, Camelia – Solicitarea cu success a fondurilor europene, Forum Media Publishing, București, 2003
Stăiculescu, Camelia – Managementul parteneriatului școală – familie”, în volumul Managementul grupului educat, Editura ASE, București, 2007
Stăiculescu, Camelia – Managementul parteneriatului școală – organizații neguvernamentale, în volumul Schimbarea Paradigmei în Teoria și Practica Educațională, volumul II, Chișinău, Republica Moldova
Stăiculescu, Camelia, Râșnoveanu Adriana – Managementul proiectelor cu finanțare externă în domeniul educațional, în Pleșanu, T.,I., Kraft L. (coord.), Managementul cunoașterii: proiecte, sisteme, tehnologii, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2007
Stăiculescu, Camelia – Managementul parteneriatului școală – comunitate, în Spațiul sud-est european în contextul globalizătii, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2007
Stăiculescu, Camelia – Premise teoretice și practice ale descentralizării sistemului de învățământ în Lefter V., Râpan F., Maloș G., Ciobanu O (coord.), Educație și instruire – calitate, etică, descentralizare, Editura Universității Naționale de Apărare "Carol I", București, 2006
Stăiculescu, Camelia – Managementul parteneriatului școală – familie în Jinga I., Ciobanu O., Managementul grupului educat, Editura ASE, București, 2006
Stănciulescu, Elisabeta – Teorii sociologice ale educației, Editura Polirom, Iași, 1996
Străinescu, Ioan; Ardelean, Ben-Oni – Managementul ONG, Editura Didactică și Pedagogică, R. A., București 2007
Toth Georgiana, Toth Alexandru, Voicu Ovidiu, Mihaela Ștefănescu – Efectele migratiei: copiii rămași acasă, www.soros.ro, București, 2007
Văideanu, George – Educația la frontiera dintre milenii, Editura Politică, București, 1998
Vlăsceanu Mihaela – Organizații și comportament organizațional, Editura Polirom, Iași, 2003
Vlăsceanu Mihaela – Sectorul non-profit. Contexte, organizare, conducere, București, Editura Paideea, 1996
Voiculescu, Florea – Analiza resurse – nevoi și managementul strategic în învățământ, Editura Aramis, 2004
Zamfir C., Vlăsceanu L. – Dicționar de sociologie, Editura Babal, București, 1993
Zamfir Cătălin, Stănescu Simona (coord.) – Enciclopedia dezvoltării sociale, Editura Polirom, Iași, 2007
Zani, Bruna; Palmonari Augusto (coordonatori) – Manual de psihologia comunității, Editura Polirom, Iași, 2003
Webgrafie:
http://arhiva.ise.ro/evaluare/VIOLENTA.studiu.TOTAL.FINAL.27.04.2005.pdf
http://atlas.usv.ro/www/codru_net/CC12/06%20beguni.pdf
http://edu.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Natalitate
http://www.1educat.ro
http://www.afaceriagricole.net/localitate/2135-Balesti.html
http://www.beclocale2008.ro/documm/
http://www.brasov.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=1012&lacas=true
http://www.copii.ro/
http://www.corectonline.ro/stiri.php?id_meniu=1&&id_stire=3515
http://www.crestinortodox.ro/Festivalul_oratoric_Sf__Ioan_Gura_de_Aur_si_a_desemnat_castigatorii-135-6569.html
http://www.donorsforum.ro/fdr.php?b=Publicatii&lg=ro
http://www.edu.ro
http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_8263/Dosar-Natalitatea-in-cadere-libera-in-Romania-si-in-lume.html
http://www.europa.eu.int/comm/education/elearning/
http://www.fundatia-smb.ro/gradinita-si-scoala.php
http://www.guv.ro/obiective/mec/program-educatie-sanatate.pdf
http://www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2004.1-2.a03.pdf
http://www.just.ro/MeniuStanga/PersonnelInformation/tabid/91/Default.aspx
http://www.patriarhia.ro/_upload/documente/statutul_bor.pdf
http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/relatia_cu_ong_urile_2.html
http://www.politiaromana.ro/Prevenire/programe_in_derulare.htm
http://www.recensamant.ro/datepr/tbl6.html
http://www.resurse-ortodoxe.ro/ortodox/scurt-istoric-al-bisericii-ortodoxe-romane/biserica-din-tara-romaneasca-si-moldova-in-evul-mediu/
http://www.see-educoop.net/portal/id_workshop_bukaresta.html
http://www.unesco.org/education/portal/e_learning/index.shtml
http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf
http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf
https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=SAN101A
www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=4564
www.fdsc.ro
www.iccv.ro
www.soros.ro
BIBLIOGRAFIE
*** Autoritate Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor – Ordinul nr. 219 /2006 privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate
*** Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului – Rolul și responsabilitățile asistenților sociali în protecția și promovarea drepturilor copilului, București, Editura Trei, 2006
*** Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului – Rolul și responsabilitățile polițiștilor în protecția și promovarea drepturilor copilului, București, Editura Trei, 2006
*** Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Rolul preoților în protecția și promovarea drepturilor copilului, București, Editura Trei, 2006
*** Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Rolul și responsabilitățile personalului medical în protecți și promovarea drepturilor copilului, București, Editura Trei, 2006
*** Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile – Catalogul Asociațiilor și Fundațiilor din România, 1999
*** Guvernul României, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Programul Operațional Regional, 2007
*** Institutul de Știinte ale Educației, UNICEF – Violența în școală, București, 2005, http://arhiva.ise.ro/evaluare/VIOLENTA.studiu.TOTAL.FINAL.27.04.2005.pdf
*** Ministerul Educației și Cercetării – Strategia descentralizării învățământului preuniversitar
*** Programul de guvernare 2005-2008;
*** Proiectul John Hopkins de Studiere Comparativă a Sectorului Nonprofit: Globalizarea Sectorului Nonprofit – o revizuire, Editura Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, Bucuresti, 1999
*** Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române
*** Strategia actualizată a Guvernului României privind accelerarea reformei în administrația publică 2004-2006 ( H.G. nr.699/2004);
*** Strategia post-aderare 2007–2013 a Ministerul Educației și Cercetării;
*** Strategia privind Descentralizarea Sistemului Învățământului Preuniversitar
*** UNICEF – Manual pentru implementarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea Drepturile Copilului, București, Vanemonde, 2006
Alexiu, Teodor, Mircea; Teodora, Anastăsoaei – Dezvoltare comunitară, Editura Waldpress, 2001
Ausubel, David; Floyd R. – Învățarea în școală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981
Bandura, A., și Walters, R. H. – Social learning and personality development, New York: Holt, 1963 în Davitz, J. R. și Ball, S., Psihologia procesului educațional, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureșt, 1978
Bauman, Zigmunt – Comunitatea Căutarea siguranței într-o lume nesigură – Editura Antet, București, 2001
Bădescu Ilie – Istoria sociologiei, Editura Porto-Franco, Galați, 1994
Băran, Pescaru, Adina – Parteneriat în educație Familie – școală – comunitate, Editura Aramis Print, București, 2004
Bogard, G. – Éducation des adultes et mutations sociales. Rapport intérimaire (1989-1990). Strasbourg, Conseil de l'Europe, Conseil de la Cooperation culturelle, 1991
Bolam, R., Wieringen, F., – Research on educational management in , Waxmann Munster\New York, , 1999
Bontaș, Ioan – Pedagogie, Editura All, București, 1997
Bunescu, Gheorghe – Democratizarea educației și educația părinților, http://www.1educat.ro/resurse/ise/educatia_parintilor.html
Cerghit, Ioan – Formele educației și interdependența lor, în Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr, coord., Curs de pedagogie, Universitatea București, 1988
Cerghit, Ioan – Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri si strategii, Editura Aramis, Bucuresti, 2002
Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr., coord. – Curs de pedagogie, Universitatea București, 1988
Chiriac Dumitru, Stănculescu Manuela Sofia, Humă Cristina – Dezvoltarea comunitară rurală a zonei metropolitane București, ICCV, București, 2000 în www.iccv.ro
Constituția României, Secțiunea a 2-a, art. 119 publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991
Coombs, Philip, H. – La crise mondiale de l’education, Presses Universitaires de France, Paris, 1968
Cosmovici A., Iacob L. (coord) – Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1998
Cozma, Teodor – Educația formală, nonformală și informală, în Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iași, 1997
Cristea, Sorin – Dicționar de pedagogie, Grupul Editorial Litera Educațional, Chișinău, 2002
Cristea, Sorin – Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
Dakova Vera, Dreossi Bianca, Hyatt Jenny, Socolovschi Anca – O prezentare a sectorului ONG românesc: Revigorarea strategiilor donatorilor, Septembrie 2000 în http://www.donorsforum.ro/fdr.php?b=Publicatii&lg=ro
Delors, Jacques – Comoara lăuntrică. Raportul UNESCO al comisiei internaționale pentru educație în secolul XXI – Iași, editura Polirom
Diaconu Mihai, Sociologia educației, Editura ASE, București, 2004
Doise, W., Mugny, G. – Psihologie socială și dezvoltare cognitivă, Editura Polirom, Iași, 1998
Durkheim, Emile, Regulile metodei sociologice, Etitura Polirom, Iași, 2002
Fiszbein, Ariel – Descentralizing Education in Transition Societies. Case Studies from central and Eastern Europe, Washington, The World Bank, 2001
Fred M. Cox, John L. Erlich, Jack Rothman, John E, Tropman – Strategies of Community Organization
Fred M. Cox, John L. Erlich, Jack Rothman, John E, Tropman – Tachtics and techniques of Community Practice – F. E. PEACOCK PUBLISHERS, INC., Ilasca, Illinois, 1989
Frege, X., – Descentralizarea, Editura Humanitas, București, 1991
Georgescu, Marin – Monografia Școlii Generale Nr. 1, București, 1992 – 1972
Ghețău, Vasile, Scăderea numărului populației și îmbătrânirea demografică – una din marile sfidări ale României la începutul secolului XXI, „Populație & Societate”, supliment nr. 1, 2001.
Guthrie, J., Garnes, W., Pierce, L., – School finance and educational policy, Second edition, Allyn and Bacon, 1998
Hotărârea de Guvern nr. 1942/2004, prin care au fost nominalizate 8 județe pilot (, Cluj, Dolj, Harghita, , Neamț, si ;
Hotărârea de Guvern nr. 2192/2004, privind aprobarea normelor metodologice de administrare si finanțare a unităților de învățământ preuniversitar din județele pilot;
Hotărârea de Guvern nr. 224/2005 privind numirea și salarizarea directorilor și a directorilor adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar;
Hotărârea Guvernului României nr. 1488/2004
Hotărârea Guvernului României nr.1432/2004
Illich, I. – Une societe sans ecole, Edition du Seuil, Paris, 1971
Iosifescu, S. (coord.) – Management educațional pentru instituțiile de învățământ, București, ISE – MEC, 2001
Iosifescu, Șerban – Managementul în contextual descentralizării în Patru exerciții de politică educațională, Editura Educația 2000+, Humanitas Educațional, Colecția Politici Educaționale, București, 2006
Isopescu, V., Raduleac, E. – Concluziile studiului comparativ privind structurile de decizie din sistemul de învățământ, Institutul de Științe ale Educației, București, 1994
Ivan,G., Brâncoveanu, R. – Descentralizarea reformei învățământului, Revista de pedagogie, nr. 9\1991
Jinga Ioan, Istrate Elena – Manual de pedagogie, Editura All Educațional, București, 2001
Kant, Imanuel – Tratat de pedagogie, , Editura Agora, 1992
Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 204/23 aprilie 2001
Legea învățământului nr. 84/1998
Legea nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații) publicată în Monitorul Oficial nr. 27/6 feb. 1924
Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 9 mai 2002
Legea nr. 246 din 18 iulie 2005 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, pubicată în Monitorul Oficial nr. 656/25 iul. 2005
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;
Legea nr. 349/2004 de modificare si completare a Legii nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic;
Legea nr. 354/2004 de modificare si completare a Legii învățământului nr. 84/1995;
Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale
Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006
Macbeth, Al., (coordonator) și colaboratorii, L'enfant entre l'école et sa famille. Rapport sur les relations entre l'école et la famille dans les pays des Communautés Européennes. Bruxelles, Comisia comunităților europene, Colecția Studii, Seria Educație, nr. 13, 1984
Ministerul Educației și Cercetării – Regulamentul școlar
Miroiu, A., (coord.) – Învățământul românesc azi – studiu de diagnoză, Editura Polirom, , 1998
Mitrofan I, Ciupercă C, – Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Edit Press, București, 1998
Mitter, W., – The school in the local community: autonomy and responsibility, General raport, Concil for cultural cooperation Strasburg, 1993
Monteil, J.-M.- Educație și formare, Editura Polirom, Iași, 1997
Neacșu, I., (coord.) – Școala românească în pragul mileniului trei, Editura Paideia, București, 1998
Niel, Mathilda – Drama eliberării femeii, Editura Politică, București, 1994,
Novak, C., (coord.), – Cartea albă a reformei învățământului, Ed. Alternative, București, 1998
Oprea Crenguța Lăcrămioara – Pedagogie. Alternative metodologice interactive interactive în http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf
Ordin al Ministrului Educației Nr.4496 / 11.08.2004
Ordin de ministru comun Ministerul Educației si Cercetării (nr. 5004/31.04.2006) si Ministerul Administrației si Internelor (nr. 1423/31.08.2006), privind organizarea si derularea fazei-pilot a proiectului “Managementul financiar si administrativ al scolii într-un mediu descentralizat”
Ordin de ministru nr. 157/15.01.2007, privind aprobarea Echipei de proiect la nivelul Ministerul Educației si Cercetării si a Echipelor de coordonare la nivel de județ, precum si Planul de acțiuni al proiectului
Ordin de ministru nr. 5671, privind numirea Grupului de Coordonare pentru organizarea si desfăsurarea fazei pilot „Managementul administrativ si financiar al școlii într-un mediu descentralizat”;
Ordonanța de Guvern nr. 26 din 30 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 39/31 ian. 2000
Osterrieth, P., Copilul si familia, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1973
Pârnuță, Gh. – Istoria învățământului și gândirea pedagogică din Țara Românească Secolul XVII – XIX, Editura didactică și pedagogică, București, 1971
Păun, Emil – Școala – o abordare sciopedagogică, Editura Polirom, Iași, 1999
Popescu, Ion; Bondrea, Aurelian; Constantinescu Mădălina – Dezvoltarea durabilă O perspectivă românească, Editura Economică, București, 2005
Potolea Dan (coord.) – Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, Editura Polirom, , 2002
Rădulescu Eleonora, Tîrcă Anca – Școală și comunitate Ghid pentru profesori, Colecția educația 2000+, editura Humanitas Educațional, București 2002
Sandi, A., (coord.) – Analiza structurilor de decizie în vederea descentralizării sistemului românesc de învățământ, Institutul de științele educației, București, 1992-1994
Sandu, Dumitru – Dezvoltare comunitară Cercetare Practică Ideologie, Editura Polirom, Iași, 2005
Sandu, Dumitru (coord.) – Practica dezvoltării comunitare, Editura Polirom, Iași, 2007
Simion Maria – Profilul demografic al României în http://www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2004.1-2.a03.pdf
Stanciu, I. Gh. – Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX, București, E.D.P., 1995
Stăiculescu, Camelia – Solicitarea cu success a fondurilor europene, Forum Media Publishing, București, 2003
Stăiculescu, Camelia – Managementul parteneriatului școală – familie”, în volumul Managementul grupului educat, Editura ASE, București, 2007
Stăiculescu, Camelia – Managementul parteneriatului școală – organizații neguvernamentale, în volumul Schimbarea Paradigmei în Teoria și Practica Educațională, volumul II, Chișinău, Republica
Stăiculescu, Camelia, Râșnoveanu Adriana – Managementul proiectelor cu finanțare externă în domeniul educațional, în Pleșanu, T.,I., Kraft L. (coord.), Managementul cunoașterii: proiecte, sisteme, tehnologii, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2007
Stăiculescu, Camelia – Managementul parteneriatului școală – comunitate, în Spațiul sud-est european în contextul globalizătii, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2007
Stăiculescu, Camelia – Premise teoretice și practice ale descentralizării sistemului de învățământ în Lefter V., Râpan F., Maloș G., Ciobanu O (coord.), Educație și instruire – calitate, etică, descentralizare, Editura Universității Naționale de Apărare "Carol I", București, 2006
Stăiculescu, Camelia – Managementul parteneriatului școală – familie în Jinga I., Ciobanu O., Managementul grupului educat, Editura ASE, București, 2006
Stănciulescu, Elisabeta – Teorii sociologice ale educației, Editura Polirom, Iași, 1996
Străinescu, Ioan; Ardelean, Ben-Oni – Managementul ONG, Editura Didactică și Pedagogică, R. A., București 2007
Toth Georgiana, Toth Alexandru, Voicu Ovidiu, Mihaela Ștefănescu – Efectele migratiei: copiii rămași acasă, www.soros.ro, București, 2007
Văideanu, George – Educația la frontiera dintre milenii, Editura Politică, București, 1998
Vlăsceanu Mihaela – Organizații și comportament organizațional, Editura Polirom, , 2003
Vlăsceanu Mihaela – Sectorul non-profit. Contexte, organizare, conducere, București, Editura Paideea, 1996
Voiculescu, Florea – Analiza resurse – nevoi și managementul strategic în învățământ, Editura Aramis, 2004
Zamfir C., Vlăsceanu L. – Dicționar de sociologie, Editura Babal, București, 1993
Zamfir Cătălin, Stănescu Simona (coord.) – Enciclopedia dezvoltării sociale, Editura Polirom, , 2007
Zani, Bruna; Palmonari Augusto (coordonatori) – Manual de psihologia comunității, Editura Polirom, Iași, 2003
Webgrafie:
http://arhiva.ise.ro/evaluare/VIOLENTA.studiu.TOTAL.FINAL.27.04.2005.pdf
http://atlas.usv.ro/www/codru_net/CC12/06%20beguni.pdf
http://edu.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Natalitate
http://www.1educat.ro
http://www.afaceriagricole.net/localitate/2135-Balesti.html
http://www.beclocale2008.ro/documm/
http://www.brasov.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=1012&lacas=true
http://www.copii.ro/
http://www.corectonline.ro/stiri.php?id_meniu=1&&id_stire=3515
http://www.crestinortodox.ro/Festivalul_oratoric_Sf__Ioan_Gura_de_Aur_si_a_desemnat_castigatorii-135-6569.html
http://www.donorsforum.ro/fdr.php?b=Publicatii&lg=ro
http://www.edu.ro
http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_8263/Dosar-Natalitatea-in-cadere-libera-in-Romania-si-in-lume.html
http://www.europa.eu.int/comm/education/elearning/
http://www.fundatia-smb.ro/gradinita-si-scoala.php
http://www.guv.ro/obiective/mec/program-educatie-sanatate.pdf
http://www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2004.1-2.a03.pdf
http://www.just.ro/MeniuStanga/PersonnelInformation/tabid/91/Default.aspx
http://www.patriarhia.ro/_upload/documente/statutul_bor.pdf
http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/relatia_cu_ong_urile_2.html
http://www.politiaromana.ro/Prevenire/programe_in_derulare.htm
http://www.recensamant.ro/datepr/tbl6.html
http://www.resurse-ortodoxe.ro/ortodox/scurt-istoric-al-bisericii-ortodoxe-romane/biserica-din-tara-romaneasca-si-moldova-in-evul-mediu/
http://www.see-educoop.net/portal/id_workshop_bukaresta.html
http://www.unesco.org/education/portal/e_learning/index.shtml
http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf
http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf
https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=SAN101A
www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=4564
www.fdsc.ro
www.iccv.ro
www.soros.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Școala ȘI Comunitatea Locală (ID: 108353)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.