SCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ FUNDENI PROIECT DE ABSOLVIRE CONDUITA DE URGENȚĂ ÎN CAZUL PACIENTULUI CU STOP CARDIO -RESPIRATOR ASISTENT MEDICAL… [612427]

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
SCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ FUNDENI

PROIECT DE ABSOLVIRE

CONDUITA DE URGENȚĂ ÎN CAZUL
PACIENTULUI CU
STOP CARDIO -RESPIRATOR
ASISTENT MEDICAL GENERALIST
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

COORDONATOR ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

CUPRINS

MOTTO
ARGUMENT

I. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
1.1 Anatomia aparatului cardiovascular ………………………….. ………………………….. ……………. 7
1.2 Anatomia aparatului respirator ………………………….. ………………………….. …………………. 12
1.3 Noțiuni de fiziologie cardio -respiratorie ………………………….. ………………………….. …….. 16

II. STOPUL CARDIO -RESPIRATOR
2.1 Definiție. Etiologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 20
2.2 Conduita de urgență în stopul cardio -respirator ………………………….. ……………………….. 25
2.3 Particularități de abordare a femeii gravide ………………………….. ………………………….. … 37
2.4 Abordarea pacientului post -resuscitare ………………………….. ………………………….. ………. 38

III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
3.1 Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 40
3.2 Îngrijiri specifice acordate de către asistentul medical ………………………….. ……………… 41
3.3 Tehnici specifice de îngrijire a pacientului în stop cardio -respirator ………………………. 47

IV. CAZUISTICĂ
Procesul de nursing
4.1 Noțiuni generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 57
4.2 Cazul clinic 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 58
4.3 Cazul clinic 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 63
4.4 Cazul clinic 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 67

V. CERCETARE
5.1 Statistică și cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 73

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

„Un bun asistent medical trebuie să fie studios, un bun observator și să dea
dovadă de un deosebit profesionalism. Dacă un asistent medical nu demonstrează spirit de
sacrificiu — dacă el sau ea are înclinații egoiste sau respinge sfatul dat de cadrele
medicale superioare —, atunci acel asistent nu va fi potrivit nici pentru bolnavi, nici
pentru colegi.“
— Rosângela Santos asistent medical în Brazilia.

ARGUMENT

Această lucrare reunește noțiunile teoretice de anatomie și fiziologie a le omului,
deprinderile practice, noțiunile de farmacologie, de medicină internă pe care le -am înglobat în
tehnicile de îngrijire specifice nursing -ului, după modelul conceput de Virginia Henderson
pentru îngrijirea pacientului cu stop cardio – respirator.
Scopul demersului meu este de a evidenția cunoștințele și experiența medicală
dobândite, la patul bolnavului, în cadrul spitalelor unde am făcut practică timp de 3 ani.
În urm a anilor de studiu am învățat că este necesar ca asistentul medical să suplineasc ă
ceea ce lipește pacientului, pentru c a din punct de vedere holistic acesta să fie complet . Din
cauza boli, acesta poate manifesta scăderea forței fizice, în cadrul afecțiunilor somatice, sau
lipsa voinței.
Altfel spus, asistentul trebuie să empatizeze cu pacientul și să transmită dorința de a
trăi pentru cel ce și -a pierdut speranța de viață, să fie glasul pentru cel ce nu poate vorbi .
Din practica la patul bolnavului, reiese faptul că “nursing -ul” își are rădăcinile î n
nevoile fu ndamentale ale individului și am învățat că orice ființă umană sănătoasă sau bolnavă
este animată de dorința de a trăi, de afecțiune, de a avea condiții bune de locuit, de a mânca și
de a se îmbrăca .

7
NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
1.1. ANATOMIA APARATULUI CARDIOVASCULAR
INIMA
Inima este organul central al aparatului cardiovascular. Este situată în mediastin și are
forma unei piramide triunghiulare sau a unui con turtit, culcat pe diafragmă. Axul inimii este
oblic dirijat în jos, la stânga și înainte, astfel că 1/3
din inimă este situată la dreapta și 2/3 la stânga
planului medio -sagital a l corpului. Greutatea inimii
este de 250 – 300 grame, iar volumul este
asemănător pumnului drept.

Mediastinul este o regiune topografica mediană care separă cele două cavități pleurale,
situate lateral. Se întinde:
 de la stern la corpurile vertebrale și
 de la apertura toracică superioară la diafragmă.

Mediastinul conține timusul (glandă endocrină), sacul pericardic, cordul, traheea,
esofagul, formațiuni nervoase și porțiunea inițială sau terminală a principalelor vase sangvine.
În plus, mediastinul servește ca zonă de pasaj pentru formațiuni, cum ar fi esofagul, ductul
toracic și diferite structuri nervoase, care traversează toracele în drumul lor înspre sau dinspre
abdomen.

Sternul
Linia medio -claviculară
Apertură toracică superioară
Sternul
Cavitatea pleurală
dreaptă
Cavitatea pleurală
stângă
Plămânii
Mediastin
Vertebră
Fig.: 1.1
Fig.: 1. 2
CAPITOLUL I

8

CAVITĂȚILE INIMII
Funcțional, cordul este format din două pompe separate complet. Cordul drept primește sânge
neoxigenat din corp și îl propulsează către plămâni. Cordul stâng primește sânge oxigenat de
la plămâni și î l trimite în corp. Fiecare cord e compus dintr -un atriu și un ventricul, separate
prin câte o valvă.
Atriile au formă aproximativ cubică, capacitat e mai mică decât a ventriculelor și
pereții mai subțiri. La nivelul atriului drept se găsesc cinci orificii: orificiul venei cave
superioare, orificiul venei cave inferioare, prevăzut cu valva Eustachio, orificiul sinusului
coronar, prevăzut cu valva Thebesius, orificiul urechiușei drept e si orificiul atrioventricular
drept, prevăzut cu valva tricuspidă.
La nivelul atriului drept se disting două porțiuni: una, între cele doua vene cave, numiă
porțiunea sinusală (care de la începutul dezvoltării este o cameră distinctă de atrii, dar foart e
timpuriu este încorporată în atriul drept); cea de -a doua porțiune este atriul drept propriu -zis,
care prezintă o musculatură specială (mușchii pectinați).
La nivelul atriului stâng sunt patru orificii de deschidere ale venelor pulmonare,
orificiul de de schidere al urechiușei stângi și orificiul atrioventricular prevăzut cu valva
biscuspidă. Cele două atrii sunt separate prin septul interatrial. La nivelul acestuia, în viața
intrauterină exista orificiul Batallo, prin care cele doua atrii comunică între e le. După naștere,
acest orificiu se închide prin apariția fosei ovale.
Dacă orificiul Batallo persistă după naștere, apare sindromul Eisenmenger , datorită
amestecării sângelui arterial cu cel venos. Indivizii au tegumente cianotice , datorită
neoxigenării sângelui arterial.

Apexul
Ventriculul stâng
Sinusul coronar
Atriul stâng
Venele pulmonare
stângi
Artera pulmonară
stângă
Arcul aortei
Vena cavă
superioară
Artera pulmonară
dreaptă
Venele
pulmonare drepte
Atriul drept
Vena cavă
inferioară
Ventriculul drept
Fig.: 1. 3

9
Ventriculele au formă de piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul
atrioventricular. Pereții lor nu sunt netezi, ci prezintă pe fața internă niște trabecule cărnoase.
La baza ventriculilor se află orificiile atrioventriculare (drept și stâng), fiecare
prevăzut cu valva atrioventriculara respectivă, cât și orificiile arteriale prin care ventriculul
stâng comunică cu aorta, iar cel drept cu trunchiul pulmonar. Fiecare orificiu arterial este
prevăzut cu câte o valvă semilunară/sigmoidă (aortică, respectiv pulmonară), formată din câte
trei cuspide concave superior dând aspect de cuib de rândunică.
Cele două ventricule sunt separate prin septul interventricular car e este este alcătuit
din o parte membranoasă (superior ), da r în cea mai mare parte muscular (inferioar ). Partea
membranoasă, mai mică, se îndreaptă spre atrii.

Trunchiul pulmonar
Valva mitrală
Ventriculul stâng
Septul
interventricular
Valva aortică
Ventriculul
drept
Valva
tricuspidă
Valva
pulmonară
Atriul stâng
Fig.: 1. 4

10
STRUCTURA INIMII
Din punct de vedere structural, inima este alcătuită din trei tunici care, de la exterior
spre interior, sunt: epicardul, miocardul și endocardul.
Epicardul este foița viscerală a pericardului seros și acoperă complet exteriorul inimii.
Miocardul cuprinde miocardul adult, contractil (de execuție) și miocardul embrionar,
de comandă (țesutul nodal). Miocardul adult este un mușchi striat din punct de vedere
morfologic, dar are proprietățile mușchiului neted din punct vedere funcțional (contracții
autonome și involuntare); el formează mușchi separați pentru atrii, care sunt mai subțiri și cu
fibre circulare și mușchi separați pentru ventricule, mai groși și cu fibre oblic spiralate.
Endocardul. Încăperile inimii sunt căptușite de o foiță endotelială numită endocard. El
trece fără întrerupere de la atrii spre ventricule, acoperind și valvele, cordajele tendinoase si
mușchii papilari. Endocardul de la nivelul atriilor se continuă cu intima venelor, iar la nivelul
ventriculilor cu intima arterelor. Endocardul inimii drepte este independent de endocardul
inimii stângi.

VASCULARIZAȚIA INIMII
Inima este irigată de cele dou a artere coronare (stângă și dreaptă), cu originea în aorta
ascendentă. Coronara stângă, după un traiect scurt, se împarte în două ramuri: una, numită
interventriculară anterioară, coboară în șanțul interventricular anterior, cealaltă, artera
circumflexă, străbate șanțul coronar stang.
Artera coronară dreaptă se angajează în șanțul coronar drept și apoi coboară prin șanțul
interventricular posterior. Din arterele coronare se desprind ramuri colaterale, care sunt de tip
terminal, irigând anumite teritorii d in miocard și neanastomozându -se cu ramurile colaterale
vecine.
Sângele venos al inimii este colectat de vene, și anume: vena mare a inimii, care urcă
prin șanșul interventricular anterior, vena mijlocie a inimii, care urcă prin șanțul
interventricular po sterior, și vena mică a inimii, care străbate șanțul coronar drept. Sângele
colectat de aceste vene ajunge, în final, în colectorul venos principal al inimii, sinusul
coronar, care se afla in șanțul atrioventricular stâng. Sinusul coronar se deschide în at riul
drept printr -un orificiu prevazut cu valva Thebesius.

11

Artera coronară
stângă
Artera
circumflexă
Artera
intervetriculară
anterioară
Artera coronară
dreaptă
Artera aortă
ascendentă
Vena medie a
inimii
Vena mică a
inimii
Sinusul coronar
Vena mare a
inimii
Fig.: 1. 5
Fig.: 1. 6

12
1.2. ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator cuprinde căile respiratorii și plămânii. Căile respiratorii sunt
reprezentate de cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și bronhii.

CĂILE RESPIRATORII

CAVITATEA NAZALĂ
Este primul segment al căilor respiratorii. Septul nazal desparte cavitatea nazală în
doua fose nazale , cu direcție antero -posterioară, sub baza craniului și deasupra cavității
bucale. Comunică cu exteriorul prin orificiile narina re și cu rinofaringele prin coa ne. În
structura piramidei nazale distingem un schelet osteo -cartilaginos, format din oasele nazale și
porțiunea frontală a osului maxilar în partea superioară a piramidei naz ale, cât și din
cartilajele laterale și cartilajele alare in partea inferioară a piramidei.

FARINGELE
Este un conduct musculo -membranos, dispus de la baza craniului până în dreptul
vertebrei C8, unde se continuă cu esofagul. Are forma unui jgheab deschis anterior, care se
îngustează de sus în jos, cu lungimea de 15 centimetri.

LARINGELE
Este un organ cu dublă funcție: respiratorie și organ al fonației.
Laringele are o formă de piramidă triunghiulară trunchiată cu baza în sus. Baza
comunică cu laringo -faringele printr -un orificiu, care, anterior este delimitat de epiglotă,
posterior de cartilajele aritenoide și lateral de repliurile epiglotico -aritenoidien e, întinse între
epiglotă și cartilajele aritenoide.
Nări
Cartilajele alare mici
Cartilaj alare mare
Cartilaj septal
Fig.: 1. 7

13

Vascularizația laringelui este asigurată de artera laringiană superioară (din carotida
externă) și artera laringiană inferioară (din artera subclavie). Sângele venos ajunge în vena
jugulara internă. Inv ervația laringelui este asigurată de nervul laringian superior și inferior,
ramuri din nervul vag. Nervul laringian inferior inervează mușchii intrinseci ai laringelui,
exceptând mușchiul tirocrico idian. Nervul laringian superior inervează mucoasa laringel ui și
mușchiul tirocricodian.
TRAHEEA
Traheea este un organ sub formă de tub care continuă laringele și se întinde de la
vertebra cervical a C6 până la vertebra toracală T 4, unde se împarte în cele două bronhii. Are o
lungime de 10 – 12 cm și un calibru de 1,6 – 2 cm. Prezintă un segment cervical și unul
toracal.
În strctura traheei se distinge un schelet fibrocartilaginos, format din 15 -20 de inele
cartilaginoase incomplete posterior. Cartilajele sunt unite intre ele prin ligamente
fibroelastice.

A Nazofaringele
B Orofaringele
C Laringofaringele
Cavitatea nazală
A
B
C
A
Limba
Traheea
Esofagul
Epiglota
Intrarea în
laringe
Cornetul superior
Cornetul mijlociu
Cornetul inferior
Fig.: 1. 8
Tab.: 1.1

14
BRONHIILE
La nivelul vertebrei T4, traheea se împarte în cele două bronhii principale (dreaptă și
stângă). Aceste br onhii pătrund în plămân prin hi l, unde se ramifica intrapulmonar, formând
arborele bronșic. Între cele doua bronhii exista o serie de deosebiri. Bronhia dreaptă este
aproape verticală, cea stângă aproape orizontală. Cea stângă este mai lunga (5 cm) față de cea
dreaptă (2,5cm), în schimb bronhia dreaptă are un calibru mai mare (1,5 cm) față de cea
stângă (1 cm).
Structura bronhiilor principale este asemănătoare traheei, bronhiile principale fiind
formate din inele cartilaginoase incomplete posterior (9 – 11 la stânga, 5 – 7 la dreapta).

PLĂMÂNII
Plămânii sunt principalele organe ale respirației. Sunt doi plămâni (stâng și drept),
situați în cavitatea toracică, fiecare fiind acoperit de pleura viscerală. Plămânii au forma unei
jumătăți de con. Culoarea lor variază cu vârsta; la făt este roșu -brună, la c opil gri -rozie, la
adult cenușie mai mult sau mai puțin închis. Greutatea lor este de 700g pentru cel drept și
600g pent ru cel stâng. Capacitatea totală a plămânilor este de 5000 aer. Consistența
plămânilor este elastică, buretoasă.
Traheea
Bronhia principală
dreaptă
Bronhia principală
stângă
Bronhia lobară
Fig.: 1. 9

15
Fața externă a plămânilor este convexă și vine în raport cu coastele. Pe această față se
găsesc șanțuri, care împart plămânii în lobi. Pe fața externă a plămânului drept se găsesc doua
scizuri, una oblică (principală) și una orizontală (secundară) care începe la mijlocul scizurii
oblice. Aceste două scizuri împart plămânul drept în trei lobi (superior, mijlociu și inferior).
Pe fața exter nă a plămânului stâng se găsește o singură scizura (scizura oblică) care împarte
plămânul stâng în doi lobi (superior și inferior).
Baza plămânilor este concavă și vine în raport cu diafragma. Prin intermediul
diafragmei, la dreapta vine în raport cu fața superioară a ficatului, iar la stânga cu fundul
stomacului și cu splina. Vârful plămânului depășește în sus prima coasta și vine în raport cu
organele de la baza gâtului.

STRUCTURA PLĂMÂNILOR
Plămânii sunt constituiți din: arborele bronșic, lobuli, ra mificațiile vaselor pulmonare
și bronșice, nervi și limfaticele, toate cuprinse în țesutul conjunctiv.
Arborele bronșic. Bronhia principală, pătrunzând în plămân prin hil, se împarte
intrapulmona r la dreapta în trei bronhii lo bare (superioară, mijlocie și inferioară), i ar la stânga
în două bronhii lo bare (superioară și inferioară).
Bronhiile lo bare se divid apoi în bronhii segmentare care asigură apariția segmentelor
bronhopulmonare (unități anatomice și patologie ale plămânilor). Ele au limite, aerație,
vascularizație și patologie proprie. Plămânul drept are 10 segmente, iar cel stâng 9, lipsind
segmentul medio -bazal.

VASCULARIZAȚIA PLĂMÂNILOR
Plămânii au o dublă vascularizație: nutritivă și funcțională.
Vascularizația nutritivă este asigurată de arter ele bronșice, ramuri ale arterei toracale,
care duc la plămân sânge cu oxigen pentru arborele bronșic, parenchimul pulmonar și pereții
arterelor pulmonare, deoarece acestea din urmă conțin sânge cu CO2. Arterele bronșice intră
în plămân prin hil și însoțes c arborele bronșic, ajungând numai până la nivelul bronhiolelor
respiratorii, unde se termină în rețeaua capilară, de la care pornesc venele bronșice ce duc
sângele cu CO2 în sistemul venelor, acesta terminându -se în vena cavă superioară.
Vascularizația nu tritivă a plămânului face parte din marea circulație.

16

1.3. NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE CARDIO -RESPIRATORIE

PROPRIETĂȚILE MUȘCHIULUI CARDIAC
Excitabilitatea reprezintă proprietatea celulei musculare de a răspunde printr -o
contracție când este stimulată.
Contractilitatea este proprietatea mușchiului cardiac de a se con tracta când este
stimulat adecvat. Contracțiile miocardului se numesc sistole, iar relaxările se numesc diastole.
În repaus, partea interioară a celulelor mușchiului cardiac (mio cardio citele) este negativă
(„polarizată”), dar atunci când se depolarizează, interiorul devine pozitiv, iar miocitele se
contractă.
Ritmicitatea este proprietatea miocardului de a se contracta succesiv ca urmare a
impulsurilor electrice generate de nodul sino -atrial.
Conductibilitatea reprezintă proprietatea miocardului, în speci al a țesutului nodal de a
conduce unde de contracție de la nodul sino -atrial în întreg cordul.

Pleura parietală
Pleura viscerală
Cavitatea pleurală
Mediastinul
Coasta I
Coasta VIII
Coasta X
Diafragm
Plămânul stâng
Plămânul drept
Fig.: 1. 10

17
Nodul sino -atrial sau Keith -Flack este situat în peretele atriului drept, lângă orificiul
de vărsare al venei cave superioare. Acesta generează impulsu ri elect rice cu o frecvență de 60
– 100 pe minut contractând atriile și expulzând sângele către ventriculi.
În atriul drept este adus sângele prin cele două vene cave (superioară – drenează
sângele din jumătatea superioară a corpului, cap, gât, torace și membrele superioare;
inferioară – aduce sângele din jumătatea inferioară a corpului abdomen, bazin, membre
inferioare). Atriul se contractă sub acțiunea nodului sino -atrial, împingând sângele prin valva
tricuspida în ventriculul drept.
Sistemul de conducere atri al constă din trei centri internodali specialziați din atriul
drept (anterior, mijlociu și posterior) și dintr -un tract de conducere, cunoscut ca fasciculul
Bachmann, care se distribuie în atriul stâng.
Fiind rapidă, trecerea depolarizării prin sistemul de conducere atrial nu se înregireaza
pe EKG, însă depolarizarea miocardului atrial produce unda P de pe EKG. Atunci când
stimulul de depolarizare (care coboară de la atrii) ajunge la Nodul Atrio -Ventricul ar este
încetinit de nodul AV, producând o pauză pe EKG.
Nodul atrio -ventricular. La acest nivel, frecvența descărcărilor este de 40 -60 pe minut.
De aceea, acest centru nu se poate manifesta în mod normal, deși el funcționează permanent și
în paralel cu nodul sino -atrial. Dacă centrul sinusal este scos din funcțiune, comanda inimii
este preluată de nodul atrio -ventricular, care imprimă ritmul nodal sau juncțional (40 batai pe
minut).
După ce trece lent prin nodul AV, depolarizarea se deplasează rapid pr in Fasciculul
His, prin Ramurile Fasciculului și subdiviziunile lor și prin filamentele terminale Purkinje,
distribuind depolarizarea în ventriculul drept, contractându -se împingând sângele prin valvele
semilunare în artera pulmonară în trunchiul pulmonar spre cei doi plămâni.
Trunchiul pulmonar aduce la plămâni sângele încărcat cu CO2. După un scurt traiect
se împarte în artera pulmonară dreaptă și stângă, pătrunzând fiecare în plămânul respectiv,
prin hil . În plămân, arterele pulmonare se divid în ramuri ce însoțesc ramificațiile arborelui
bronșic până în jurul alveolelor, unde formează rețeaua capilara peri -alveolară. La acest nivel,
sângele cedează CO2 și primește O2. De la rețeaua capilară pornesc venele pulmonare (câte
două pentru fiecare plămân). Ele ies din plămân prin hil și se duc spre atriul stâng.
După ce se umple atriul stâng cu sânge se descarcă nodul sino -atrial spre nodul atrio –
vetricular , moment în care atriul stâng expulzează sângele prin valva mitrală în ventriculul
stâng. Depolarizarea t rece lent prin nodul AV, depolarizarea se deplasează rapid prin
Fasciculul His, prin Ramurile Fasciculului și subdiviziunile lor și prin filamentele terminale

18
Purkinje, distribuind depolarizarea în ventriculul stâng, contractându -se împingând sângele
prin valvele semilunare în artera aorta realizându -se circulația sistemica.
Depolarizarea și polarizarea atriilor și ventriculilor nu se realizează simultan, acestea
imprimându -se pe rând. Când repolarizarea atrială are loc, depolarizarea ventriculara se
petre ce.

CICLUL CARDIAC
Impulsul electric generat de nodul Sino -Atrial se propagă mai întâi la mușchiul celor
două atrii pe care îi contractă, realizând sistola atrială cu o durată de 0,10 secunde.
În acest timp ventriculii sunt relaxați pentru a se încărca cu sânge atrial. Fiecare undă
de repolarizare emisă de NSA se răspâ ndește în ambele atrii, producând unda P pe EKG .
Ramura dreaptă a
fasciculului
Filamentele terminale ale
filamentelor Purkinje
Rețeaua Purkinje
Nodul
Atrio -Ventricular
Fasciculul
His
Ramura stângă a
fasciculului
Nodul
Sino-Atrial
Valva tricuspidă
Valva mitrală
Valvele atrio -ventriculare
previn refularea sângelui din
ventricule în atrii și izolează
ventriculele de atrii din punct de
vedere electric….cu excepția
nodului AV, singura cale de
conducere dintre atrii și ventricule.
Fasciculul
Bachmann
Fig.: 1. 11

19
Sistola atrială este urmată de diastola atrială cu o durată de 0,70 secunde, în care atriile
fiind relaxate se pot umple din nou cu sânge provenit din vena cavă inferioară, vena cavă
superioară si venele pu lmonare. Segmentul PR pe EKG este reprezentat repolarizarea atrială.
În paralel și corespunzător diastolei atriale are loc sistola ventricu lară cu durată de
0,30 secunde. Depolarizarea întregului miocard ventricular produce pe EKG un complex
QRS.
Volumul de sânge expulzat din ventriculul stâng în timpul unei sistole se numește
volum bătaie (sau volum sistolic) și este de 75 ml în repaus, ajungând până la 150 – 200 ml în
efort.
Urmează, diastola ventriculară cu durată de 0,50 secunde, când ventriculul se
relaxează pentru a se reumple cu sânge atrial. Unda T reprezintă faza ”rapidă” finală a
repolarizării ventriculare, în cursul căreia are loc, eficient și cu repeziciune, repolari zarea
ventriculară .

Există o perioadă de 0,40 secunde în care atriile și ventriculii se găsesc simultan în
diastolă generală.

unda P
unda R
unda S
segmentul ST
segmentul PR
unda Q
Diastolă
generală
0,40 sec.
Sistolă atrială
0,10 secunde
Sistolă ventriculară
0,30 secunde
Ciclu cardiac
Diastolă ventriculară
0,50 secunde

Diastolă atrială
0,70 secunde
Ritm Sinusal
Concluzie: Un ciclu cardiac este format dintr -o sistolă și o diastolă și are o durată de 0,80 secunde.
Fig.: 1. 12
Schema .: 1.1
unda T

20
STOPUL CARDIO RESPIRATOR

2.1. DEFINIȚIE. ETIOLOGIE

Stopul cardiac apare când inima încetează să se mai contracte și sângele nu mai este
pompat în vase. Fără un aflux de sânge celulele corpului încep să moară deoarece nu mai pot
primi oxigen și substanțe nutritive și nu mai pot elimina deșeurile metabolice. Pe măsură ce
mor celulele apare și afectarea din ce în ce mai gravă a organismului respectiv. Unele organe
sunt mai sensibile decât altele. Suferința cerebrală apare după 4 – 6 minute din momentul
instalării stopului cardiac; între 8 – 10 minute distruger ea poate fi ireversibilă.
Un pacient care este în stop cardiac este inconștient și nu respiră, nu are puls și pare
mort. Indiferent de cauza stopului cardiac tratamentul inițial este același, și anume
Resuscitarea Cardio -Pulmonară.
Obiectivul imediat al resuscitării este restabilirea circulației spontane (RCS). Scopul
principal este supraviețuirea victimei în condițiile păstrării unei funcții neurologie intacte prin
asigurarea unei oxigenări, ventilații și circulații eficiente. Abordarea sistematică presu pune
respectarea suportului vital de bază (Basic Life Support, BLS) și a resuscitării cardiace
avansate (Advanced Cardiac Life Support, ACLS). Un rol deosebit are resuscitarea cardio –
pulmonară de înaltă calitate și defibrilarea precoce (pentru FV si TV făr ă puls).

Stopul cardio -respirator poate avea mai multe cauze:
a) Hipokaliemia – trebuie suspectată la pacienții care urmează tratament diuretic, la cei
cu episoade recente de vomă sau diaree și la pacienții subnutriți (în special la vârstnici și la
consumatorii de alcool).
În stopul cardiac se va administra potasiu în bolus intravenos pentru o repleție mai rapidă.
Se recomandă administrarea concomitentă de magneziu intravenos, deoarece hipokaliemia
este frecvent asociată cu hipomagneziemia. Magneziul este necesar pentru influxul și efluxul
celular de potasiu și stabilizează membrana celulară.
b) Hiperkalie mia – trebuie suspectată la pacienții cu istoric de insuficiență renală, diabet
CAPITOLUL II

21
cu hiperglicemie, dializă recentă, acidoză metabolică sau tratament cu medicamente care
conservă potasiul cum ar fi spironolactonă , inhibitorii enzimei de conversie a angiotens inei
(IECA) sau blocanții receptorilor de angiotensină. Acești pacienti au un risc mai mare de a
dezvolta aritmii fatale. În hiperkalemia severă, pacienții pot intra în stop cardiac, cu un aspect
electrocardiografic sinosoidal (unda P dispare, iar complexu l QRS și unda T fuzionează într –
un model oscilant).
Tratamentul de urgență constă în admin istrarea intravenoasă de clorură de calciu pentru
stabilizarea membranei miocitului cardiac și administrarea intravenoasă de bicarbonat de
sodiu pentru a deplasa pot asiul din spațiul vascular în celule, cu scăderea potasemiei. În
absența stopului cardiac, alte tratamente includ administrarea intravenoasă de insulină și
glucoză sau nebulizarea cu salbutamol pentru a favoriza influxul intracelular de potasiu,
administra rea intravenoasă de furosemid sau dializă pentru creșterea excreției de potasiu.
c) Hipovolemia – trebuie suspectată la pacienții care primesc tratament diuretic sau au un
istoric recent de diaree, vomă, hemoragie gastrointestinală sau altă sursă internă, hem oragie
post-traumatică, sarcină ectopică ruptă, placentă previa, arsuri importante. Semnele clinice
includ: colabarea venelor gâtului, tahicardie, paloare, scăderea presiunii puls ului, tegumente
reci și umede , în final, hipotensiune.
Tratamentul de urgenț ă constă în administrarea rapidă de fluide intravenoase. În cauzele
de hemoragie externă se aplică compresie directă la locul de sângerare. În stopul cardiac,
hipovolemia trebuie considerată ca o potențială cauză, rapid și ușor reversibilă. Masurile de
resuscitare în stopul cardiac sunt ineficiente dacă hipovolemia nu este corectată rapid.
d) Hipoxia – trebuie suspectată la pacienții cu istoric de astm, BPOC sau ICC. Cauzele
de hipoxie includ obstrucția cailor respiratorii, embolia pulmonară, edemul pulmonar,
pleurezia masiva, pneumotoraxul, crizele severe de astm, exacerbările de BPOC și infecțiile
respiratorii. Examenul clinic înainte de instalarea stopului poate evidenția tahicardie, dispnee,
tahipnee, bradicardie, cianoză (nu apare la pacienții anemici).
Tratamentul de urgență constă în menținerea căilor respiratorii libere (prin protezarea
căilor respiratorii, dacă este necesar), admini strarea suplimentară de oxigen ș i ventilație
adecvată. În stopul cardiac, pacienții vor necesita ventilație pe balon cu ma scă și
administrarea suplimentară de oxigen, iar protezarea rapidă se recomandă. Îmbunătățirea
oxigenării crește eficiența manevrelor de resuscitare.
e) Hipotermina – trebuie suspectată la pacienții cu istoric de expunere la temperaturi
scăzute sau de imersi e în apă rece. Pacienții cu extreme de vârstă, cei debilitați și cei cu
intoxicație alcoolică sau medicamentoasă au risc mai mare să dezvolte hipotermie. Pe măsură

22
ce temperatura corporală scade, pe EKG poate apărea unda J sau Osborne (deflexiune
suplimen tară care apare între finalul complexului QRS și începutul segmentului ST), cel mai
bine este vizibilă în derivațiile inferioare (II, III, aVF) și derivațiile precordiale laterale (V4 –
V6). Ritmul cardiac al pacienților hipotermici se poate deteriora ușor î n FV/TV sau asistolă.
Pacientul trebuie extras din medicul rece, iar hainele ude trebuie înlăturate.
Stopul cardiac la pacientul hipotermic trebuie tratat prin RCP de înaltă calitate și prin
defibrilare în caz de FV/TV fără puls. La acest pacient administ rarea adrenalinei sau
vasopresinei în timpul resuscitării și aplicarea șocului electric nu se vor administra daca
temperatura este mai mică de 30 ᵒC, iar dacă temperatura este mai mare de 30 ᵒC se dubleză
timpul de administrare a medicației și a livrării șoc ului. Uneori resuscitarea poate necesita o
perioadă lungă de timp, aceasta continuând până când temperatura corporală este crescută
corespunzător (încălzirea se face cu un grad pe oră). Dacă nu există semne de RCS după
reîncalzirea corpului la o temperatur ă mai mare sau egală cu 35 ᵒC, manevrele de resuscitare
pot fi oprite și poate fi declarat decesul.
f) Acidoză – acidoză metabolică responsivă la tratamentul cu bicarbonat de sodiu trebuie
suspectată la pacienții cu diabet zaharat (cetoacidoză diabetică), ins uficiență renală,
supradozaj medicamentos cu antidepresive triciclice, aspirină, cocaină sau difenhidramină.
Gazometria arterială va pune în evidență scăderea pH -ului, un nivel scăzut de bicarbonat și
valori normale ale (indicând absența compensă rii respiratorii) sau valori crescute ale
(cel mai probabil indicând hiperventilația din tendința de compresare respiratorie).
Pacienții în stop cardiac și acidoză respiratorie sau metabolică necesită ventilare și
oxigenare adecvată. În formele de acidoză cu răspuns la bicarbonat se poate administra
intravenos soluție de bicarbonat de sodiu ca agent tampon pentru creșterea pH -ului plasmatic
și sporirea eficienței manevrelor de resuscitare. Nu se va administra bicarbonat ( ) la
pacienții cu acidoză respiratorie, sugerată de un pH mic, mare și valori normale ale
bicarbonatului plasmatic (indică compresarea cronică metabolică). De asemenea, bicarbonatul
nu se va administra pentru acidoza lactică (acidoza metabolică asociată șocului s au stopului
cardiac prelungit). RCP de înaltă calitate și ventilația adecvată sunt cele mai bune sisteme de
tamponare pentru aceste tipuri de acidoză. Nu există remedii rapide pentru corectarea acidozei
lactice.
g) Pneumotoraxul în tensiune – în mod normal pr esiunea intrapleurală este negativă,
permițând expansiunea pulmonară. Atunci când pleura viscerală este penetrată, aerul pătrunde
în spațiul pleural, se acumulează și, neavând cale de ieșire, creează o presiune pozitivă
intrapleurală. Plămânul este colabat parțial sau complet, cauzând hipoxie, dispnee și, posibil,

23
devierea mediastinului, provocând scăderea debitului cardiac și apariția hipotensiunii.
Pneumotoraxul în tensiune poate apărea spontan la indivizii sănătoși sau la pacienții cu
BPOC, astm, fibroza chistică, cancer pulmonar, infecții pulmonare, tuberculoză, sindrom
Marfan, SIDA sau cei care practică scufundări la adâncime cu aparat autonom de respirat sub
apă. De asemenea, poate apărea în contexul unor traumatisme: fracturi costale, intubație,
venti lație mecanică, montarea cateterelor venoase centrale, puncție hepatică, toracocenteză
sau pericardiocenteză.
Acești pacienți pot suferi stop cardiac prin AEP (activitate electrica fără puls) cu pul s
nedecelabil pe durata RCP și ventilație dificilă. Cel mai probabil, pe EKG se vor evidenția
complexe QRS înguste și bradicardie cauzată de hipoxie. Tratamentul de urgență constă în
decompresia pe ac și montarea tubului de toracostomie. Măsurile de resuscitare vor fi cel mai
probabil ineficiente, daca nu se ef ectuează decompresia rapidă a toracelui.
h) Trombembolismul pulmonar (TEP) – reprezintă obstrucția cu cheaguri a cel puțin
unei artere pulmonare. Majoritatea cheagurilor au o structură hematică, dar ocazional și
substanțe ce pot crea obstrucții embolice, d e exemplu țesutul adipos cu originea în măduva
oaselor fractur ate sau particulele tumorale . Tromboza împiedică hematoza și scade întoarcerea
venoasă în atriul stâng. Când sunt voluminoase, cheagurile pot reduce debitul cardiac și pot
cauza hipoxie și hipoten siune. Tromboza pulmonară trebuie suspectată la pacienții care
dezvoltă tulb urare respiratorie acută cu debu t brusc. Acești pacienți pot avea un istoric
medical de status hipercoagulabil, antecedente de tromboflebită profundă sau de embolii
pulmonare. Aces ti pacienți pot avea FiA sau proteze valvulare fără tratament anticoagulant,
sau pot avea un tratament insuficient cu valori subterapeutice ale INR. Alți factori de risc sunt
reprezentați de contracepția orala, sarcina, imobilizarea, vârsta înaintată, obez itatea,
traumatismele (în special fracturile de oase lungi, leziunile spinale, arsurile severe),
intervențiile chirurgicale (în special în sfera ortopedică), patologia cronică, neoplaziile,
zborurile recente prelungite.
Tratamentul TEP include administrar ea de oxigen, tratament anticoagulant și, posibil,
tratament fibrinolitic. În TEP masivă poate fi necesară intervenția chirurgicală. TEP masive
sunt corelate cu o rată crescută a mortalității prin stop cardiac, manevrele de resuscitare, fiind
cel mai frecv ent, ineficiente.
i) Tromboza coronariană – reprezintă obstrucția fluxului sanguin coronarian printr -un
cheag, provocând instalarea infarctului miocardic. Tromboza coronariană trebuie suspectată la
pacienții care se prezintă cu simptome de angină pectorală, istoric de cardiopatie ischemica,
IM, antecedente de angioplastie coronariana, antecedente de intervenție chirurgicală de

24
revascularizare coronariană, sau la cei cu factori de risc pentru card iopatie ischemică. EKG
poate evidenția inversarea undelor T și subdenivelarea segmentului ST (NON -STEMI) sau
supradenivelare de segment ST (STEMI).
Infarctul miocardic poate determina instalarea șocului cardiogen care necesită suport
hemodiamic și, atunc i când este posibil, revascularizarea rapidă. Un IM masiv poate induce
instalarea stopului cardiac cu o rată mare de mortalitate. Manevrele de resuscitare sunt
frecvent ineficiente în absența efectuării de urgență a angioplastiei coronariene.
j) Tamponada car diacă – este rezultatul acumulării rapide sau excesive de lichid în
sacul pericardic, urmată de comprimarea cavităților cardiace, împiedicând astfel umplerea
ventriculară în diastolă. Tamponada reduce volumul bătaie din sistolă și scade debitul cardiac.
Prezența tamponadei trebuie suspectată după traumatismele toracice penetrante sau
neprenetrante, după IM acute întinse (ruptura peretelui ventricular), sau după suprimarea
firelor epicardice de stimulare cardiacă. De asemenea tamponada cardiacă poate surveni ca o
complicație procedurală în chirurgia cardiacă, cateterismul cardiac. O altă cauză de
tamponadă cardiacă este revărsatul pericardic asociat ICC, nefropatiei severe, infecțiilor,
bolilor neoplazice, pericarditei, coagulopatiilor, bolilor vasculare de c olagen și resuscitării
volemice agresive.
Manevrele de resuscitare în tamponada cardiacă vor fi probabil ineficiente dacă aceasta
nu este indentificată și tratată prompt. Tratamentul de urgență constă în administrarea rapidă
de fluide IV pentru a ameliora umplerea ventriculară până când se poate efectua procedura de
pericardiocenteză.
k) Toxine – supradozajul medicamentos și intoxicațiile pot destabiliza masiv organismul
uman, favorizând instalarea SCR . Agenții frecvent implicați sunt reprezentați de antidep resive
triciclice, benzodiazepinele, opioidele, cocaina, sedativele, amfetaminele, substanțele
antihistaminice, agenții anticolinergici, beta -blocantele, blocantele de canale de calciu,
digoxinul, cianurile. Atunci când pacientul poate oferi informații leg ate de denumirea,
cantiatea, calea de administrare și timpul trecut de la expunerea/ingestia de substanță
(substanțe), aceste informații sunt foarte utile. Intervenția inițială se concentrează pe
menținerea căilor respiratorii libere, asigurarea oxigenării , ventilării, suportului hemodinamic
și evaluarea neurologică. Dacă survin tulburări convulsive, acestea vor fi tratate prompt.
Cunoașterea toxidroamelor (sindroamelor toxice) uzuale și a antidoturilor specifice sunt
indispensabile unei terapii eficiente . Pacienții intoxicați aduși în stop cardiac constituie o
provocare terapeutică, în special atunci când agentul cauzator este necunoscut. Manevrele

25
RCP pot fi ineficiente în absența administrării antidotului sau când nu exista un antidot
cunoscut. Antidotu rile specifice:
1. FLUMAZEMIL – benzodiazepine (diazepam, lorazepam, bromazepam)
2. NALOXONĂ – opiacee (morfină, heroină)
3. ATROPINĂ – organofosforice (insecticide și pesticide)
4. NITRAȚI I.V. (nitroglicerină) – cianuri
5. ACETILCISTEIN Ă – paracetamol

2.2. CONDUITA DE URGENȚĂ ÎN STOPUL
CARDIO -RESPIRATOR

LANȚUL SUPRAVIEȚUIRII
Lanțul supraviețuirii este alcătuit din verigile de bază necesare pentru a salva cel mai
mare număr posibil de pacienți aflați în stop cardio -respirator (SCR). Puterea acestui lanț este
afectată direct de cea mai slabă verigă, astfel ca pentru salvarea unui număr mare de victime
cu SCR, verigile acestui lanț trebuie aplicate corect și în totalitate.
Componentele lanțului supraviețuirii sunt următoarele:
– Recunoașterea precoce și alertarea echipei de resuscitare.
– RCP precoce
– Defibrilare precoce
– Suport post -resuscitare

Fig.: 2.1

26
SIGURANȚA PERSONALULUI MEDI CO-SANITAR
Nu vom putea șt i întotdeauna dacă secrețiile unui pacient conțin agenți infectioși care pot
duce la contaminarea cadrului medical . De aceea se recomandă ca tot personalul medico –
sanitar care acordă primul ajutor să folosească măsurile de protecție universale, considerând
că toți pacienții sunt potențiali purtători de agenți cu transmite re sagvină.
Echipamentul de protecție este definit conform legii ca fiind „bariera între lucrător și
sursa de infecție, utilizată în timpul activităților care presupun risc de infecție”.

RECUNOAȘTEREA PRECOCE
În urgențele cardiovasculare și în stop car dio-respirator cadrele medicale trebuie să
acționeze prompt și competent. Presiunea psihologică asociată acestui tip de intervenție poate
provoca un grad de anxietate cadrului sanitar. Cunoștințele necesare interpretării ritmului
EKG, noțiunile de farmacol ogie și cunoașterea manevrelor de urgență constituie fundamentul
Resuscitării Cardiace Avansate și conferă încredere și competență.

ELECTROCARDIOGRAMA
Este o metodă de investigație care se ocupă cu studiul fenomenelor bioelectrice pe care
le produce ini ma în cursul activității sale. Curenții electrici produși de inima sunt de o
intensitate foarte slabă și se transmit la suprafața tegumentelor prin țesuturi, a căror rezistență
le reduce și mai mult voltajul.

RITMUL SINUSAL
Nodul SA, pacemakerul inimii și centrul dominant al automatismului cardiac,
generează Ritmul Sinusal. Nodul SA stimulează inima în domeniul normal al ratei cardiace,
între 60 și 100/min.

Frecvență: Normală (60 – 100 bătăi/minut)
Ritm: Regulat
Unde P: Normale (Pozitive și uniforme)
Fig.: 2.2

27
TAHICARDIA VENTRICULARĂ
Tahicardia ventriculară (TV) este produsă de un focar de automatism ventricular foarte
iritabil, care începe brusc să descarce o frecvență de 150 până la 250 bătăi pe minut. TV are
paternul caracteristic de c omplexe enorme și consecutive.
Există două tipuri de TV: monomorfă (complexe QRS cu aceeași formă și
amplitudine) și polimorfă (complexele QRS au formă și amplitudine variabilă).

Frecvență: 100 – 250 bătăi/minut
Ritm: Regulat
Unde P: Absente sau necorelate cu QRS

Frecvență: 100 – 250 bătăi/minut
Ritm: Regulat sau neregulat
Unde P: Absente sau necorelate cu QRS

Tahicardia ventriculară este un ritm ce permite administrarea șocului electric.
Pacientul în TV poate prezenta puls, situație în care se va încerca conversia medicamentoasă
sau analgosedarea și aplicarea șocurilor electrice, dar pacientul poate să nu prezi nte puls
moment în care se va aplica protocolul de resuscitare cardio -pulmonară.

Tahicardia ventriculară cu puls
În această situație pacientul poate să fie conștient, iar tratamentul este reprezentat de
conversia medicamentoasă cu antiatritmice sau elect roversie (cardiovesie).
TV monomorfă
TV polimorfă
Fig.: 2.3
Fig.: 2.4

28
Pentru conversia tahicardiilor ventriculare fără manifestări clinice: se va administra
amiodaronă (fiole a 150mg/3ml) doza de încărcare de 300 mg I.V. (timp de 20 -60 min), în
urma eșecului administrării celor 300mg se va continua terpia cu încă 900mg în următoarele
24 ore.
Pentru conversia tahicardiilor ventriculare cu manifestări clinice secvența va fi:
analgosedare cu Midazolam (1mg/ml) – se administrează în bolus 0,05 -0,1mg/kgc și Fentanyl
– opioid major, administrat în bolusur i sau în perfuzie continuă intravenoasă, 25 – 200µg/oră,
apoi electroversie (până la 3 șocu ri sincrone cu 120 până la 150 J ouli) – amiodaronă (300mg
în 10 – 20 minute) – electroversie – amiodaronă (900mg în 24 de ore).

Tahicardia ventriculară fară puls
În această situație pacientul se va afla în stop cardio -respirator, fiind un ritm de
șocabil.
În timpul resuscitării: 300mg I.V. bolus după al treilea șoc (indiferent de faptul că
șocurile sunt consecutive sau întrerupte de 2 minute de RCP); 150mg I.V. s uplimentar după al
cincilea șoc.

Pe EKG cele doua forme clinice ale Tahicardiei ventriculare sunt identice, diferența
fiind făcută de prezența sau absența pulsului.

FIBRILAȚIA VENTRICULARĂ
Este cauzată de descărcările la rată rapidă ale unor numeroase focare ventriculare,
producând o tresărire haotică rapidă a ventriculilor.

Frecvență: 350 – 400bătăi/minut
Ritm: Haotic
Unde P: Absente
În această situație pacientul se va afla în stop car dio-respirator, fiind un ritm șocabil.
Fig.: 2.5

29
ACTIVITATEA ELECTRICĂ FĂRĂ PULS
Deși monitorul EKG captează un ritm electric, nu există semne de activitate cardiacă
mecanică (absența pulsului). AE P este denumită și disociație electro -mecanică (DEM)

Frecvență și undele P: Corespunzăto are ritmului subadiacent
Ritm: sinusal, atrial, juncțional sau ventricular

ASISTOLA
Absența completă a activității electrice ventriculare. Trebuie excluse alte cauze non –
medicale: desprinder ea unui electrod, absența alimentării electrice a aparatului de EKG, sau
existența unui semnal insuficient de puternic pentru a fi afișat de aparat.

Frecvență, ritmul și undele P sunt absente.
În aceste ultime două situații pacientul este în stop cardio -respirator și se va aplica
protocolul de resuscitare, fiind ritmuri ce nu permit administrarea șocurilor electrice
(neșocabile).

După recunoașterea stopului cardio -respirator se va anunța medicul de gardă de pe
secție, iar în funcție de specificul secției se va anunța echipa de resuscitare și s e vor începe
manevrele de resuscitare.

Fig.: 2.6
Fig.: 2.7

30
EVALUAREA PACIENTULUI
Ca asistenți medicali trebuie să analizăm situația, să evaluăm repede starea victimei (în
situații de criză și deseori singuri) și să efectuăm manevre de urgență salvatoare eficiente.
Pentru o mai ușoară memorare a secvențelor în acordarea primului ajutor se folosesc
primele patru litere din alfabet:
 A – căi Aeriene
1. Deschiderea căilor respiratorii
2. Se menține poziția adecvată a capului
3. Se asigură protezarea orofaringiană sau nazofaringiană, dacă este necesar
4. Se asigură protezarea avansată a căilor respiratorii (sonda IOT) , dacă este
necesar
 B – (Breathing) – Respirație
1. Se efectuează ventilația pe balon și mască
2. Se administrează oxigen suplimentar
3. Se monitorizează calitat ea ventilației și oxigenării (se utilizează senzorul
pentru măsurarea saturației de oxigen)
 C – Circulație
1. Se asigură efectuarea unei RCP de înaltă calitate
2. Se monitorizează ritmul cardiac
3. Se inițiază defibrilarea/ conversia electrică promptă atunci când e ste cazul
4. Se asigură accesul vascular I.V./I.O.
5. Se administrează agenți farmacologici, când este necesar
6. Se evaluează periodic starea pacientului
 D – Diagnostic diferențial (disability)
1. Se identifică și tratează potențialele cauze reversibile. Se evaluează H-urile
și T-urile.

H-urile
Hipokalemie/ hiperkalemie
Hipovolemie
Hipoxie
Hipotermie
Ioni de hidrogen (acidoză) T-urile
Pneumotorax în tensiune
Tromboză pulmonară
Tromboză coronariană
Tamponadă cardiacă
Toxine

31

1. Evaluați starea de conștiență a pacientului.
Scuturați ușor pacientul de umeri. Se va întreba: („Sunteți bine?”)

2. Verificați dacă persoana respiră
Pacienții inconștienți au în general că ile respiratorii obstruate. De
cele mai mul te ori obstrucția este cauzată de alunecarea limbii spre
peretele posterior al faringelui. În cele mai multe situații simpla
eliberare a că ilor respiratorii p oate fi suficienta ca victima să -și reia
respirațiile î n mod spontan.

DESCHIDEREA CĂILOR RESPIRATORII
Este obligatorie menținerea unor căi respiratorii libere. Aceasta nu presupune
vizualizarea conținutului cavității bucale, în schimb necesita alinierea unghiului dintre cap și
gât, astfel încât circulația fluxului de aer să nu fie oprită (de exemplu, de limba p acientului).
Tehnica deschiderii căilor respiratorii presupune hiperextensia capului și ridicarea
mandibulei astfel :
Se poziționează pacientul cu fața în sus pe o suprafață dură și dreaptă.
Cu o mână se ridică mentonul, în timp ce cealaltă mână plasată pe fruntea pacientului
împinge ușor capul spre spate.
Când se suspectează o leziune de coloană vertebrală cervicală se va efectua metoda
subluxației mandibulare astfel :
Se poziționează pacientul cu fața în sus pe o
suprafață dură și dreaptă.
Se poziți onează degetele ambelor mâini pe câte o
parte a mandibulei pacientului.
Se ridică mandibula cu ambele mâini.
Mandibula va fi deplasată anterior, deschizând
căile respiratorii.

Fig.: 2.8
Fig.: 2.9

32
VERIFICAREA RESPIRAȚIEI
Verificarea respiraț iei se face p rin trei elemente: „privesc, aud și simt” efectuate in
acelaș i timp. Cu pac ientul aflat in decubit dorsal și menținând calea respiratorie deschisă prin
hiperextensia capului , se apropie obrazul de fața pacientului, urechea de nasul acestuia și cu
privirea orientată spre torace ș i: Privim mișcarea toracelui, Ascultă m zgomotul produs de
trecerea aerului prin tubulatura respiratorie timp de 10
secunde, Simțim suflul de aer produs de respiraț ie
Această verificare trebuie sa dureze 10 secunde
pentru a evita s ituația, când din cauza respiraț iilor rare
verificarea se efectuează între două respirații. Daca î n
maxim 10 secunde nu am constatat semnele unei re spirații
normale , atunci vom demara efectuarea protocolului de
resuscitare cardio -pulmonară .
Daca pacientul inconștient respira eficien t, atunci
ne vom asigura de menț inerea liber ă a căilor respiratorii
prin utilizarea pipei Guedel. În momentul în care funcția respiratorie a pacientului se
alterează, medicul va putea decide protezarea căilor resp iratorii cu ajutorul unei sonde oro –
traheale în urma unei secvențe de inducție rapidă .

Fig.: 2.10
Fig.: 2.11
Fig.: 2.12

33
RESUSCITAREA CARDIO -RESPIRATORIE

RCP constituie totalitatea manevrelor instituite atunci când o persoană nu mai respiră
sau nu mai are activitate cardiacă. Obiectivul RCP este de asigura un debit circulator critic
pentru supraviețuirea cardiacă și cerebrală prin propulsarea sângelui, ca t ransportor de oxigen,
spre creier și cord.
Manevrele de resuscitare nu pot menține victima în viață pe termen nedefinit; totuși
ele vor fi începute cât mai precoce pentru a oferi șanse maxime de supravieț uire pacientului .
Criteriil e sigure de determinare rapidă a morții sunt puține; în aceste situaț ii nu se vor
iniția manevrele de resuscitare. Din acestea putem enumera:
Decapitare – însemnând separarea capului de corp. Î n această situaț ie evident nu mai
exista nici o șansă de salvare a pacientului .
Rigiditate cadaverica – rigidizarea temporară datorită contracturii musculare ce apare
la câteva ore după deces. Prezența acesteia indică decesul pacientului ș i inutilitatea
manevrelor de resuscitare.
Descom punerea tisulară – apare după cel puț in o zi de la deces.
Lividitățile cadaverice – de culoare roșie sau violet, apar în porț iunile declive ale
corpului, aflate î n contact sau aproape de sol. Sunt dete rminate de migrația sângelui în țesuturi
și sunt dependente de gravitație, poziția cadavrului. Apar la câ teva ore de la deces.
Daca o persoană fără activitate cardiacă (deci aflat ă în stop cardio -respirator) prezintă
unul sau mai multe din aceste semne, nu se va iniț ia protocolul de resuscitare.

Protocolul de resuscitare se poate întrerupe în următoarele situații:
Reapariția circulației și ventilației spontane eficiente
Se recunosc criteriile sigure de moarte
În caz de epuizare; mediu ambiant periculos pentru siguranța proprie sau continuarea
resuscitării ar pune în pericol viața celorlalți membri ai echipei.
După 45 de minute de la începerea protocolului fără ca pacientul să dea semne de
revenire.

Pe durata manevrelor RCP se va sigura o cale de acces I.V. (de preferat două) sau I.O.
Se va pregăti medicația (adrena lina și amiodaron a) și se va asigura perfuzie continuă cu fluide
izotone pentru a favoriza întrarea în torentul circulator a medicației mult mai rapid .

34
TEHNICA COMPRESIUNII TORACICE LA ADULT

Pentru efectuarea corectă a compresi unilor toracice pacientul
va sta culcat pe spate, orizo ntal, pe un plan dur, tare. Dacă pacientul
se află culcat pe o suprafață moale (ex. pat) nu se pot efectua
compresiuni toracice eficiente. Excepție o fac paturile de spital ce
au mod pentru RCP.
Cu pacientul așezat pe spa te pe un plan dur se localizează
punctul de compresie la nivelul corpului sternal (linia
intermamelonară). Așeză m podul palmei al unei mâini în locul în care trebuie fă cute
compresiunile toracice.

Așezăm cealaltă mână peste mâna situată anterior fără ca degetele să se sprijine pe
torace. Prin încrucișarea degetelor și ridicarea lor se pot evita complicațiile nedorite.
Este important să se localizeze corect suprafața sternului și să se mențina poziția
mâinilor în timp c e se efectuează compresiunile toracice. Dacă mâ inile sunt aplicate prea sus,
compresiunile toracice nu vor avea ca rez ultat comprimarea cordului, dacă mâ inile sunt prea
jos așezate, forța aplicată î n urma compresiunilor pe apendicele xifoid poate pr oduce l eziuni
hepatice, iar dacă mâinile alunecă lateral, c ompresiunile nu sunt eficiente ș i se pot produce
fracturi costale ș i leziuni pulmonare.
Cu coatele î ntinse, cu bra țele perpendic ular pe stern, linia umerilor să fie paralela cu
linia longitudinală a pac ientului – se fac compresiunile astfel încât sa înfudăm sternul cu o
adâncime de aproximativ 4 -5 cm (numărând cu voce tare de la 1 si
2 si 3 si 4 …si 9, urmând ca de la 10 să nu se mai folosească
auxiliarul „și” ).
Pentru a efectua compresiuni toracice corecte ș i pentru a
economisi energie vom îngenunchia aproape de victima și ne vom
apleca î nainte cu m âinile deasupra pacientului; vom ține spatele
drept și coatele întinse, astfel încât la aplicarea forței sa folosim ș i
greutatea co rpului nu num ai musculatura braț elor. Intre
compresiuni o să păstrăm contactul cu to racele pacientului, dar
relaxăm complet presiunea.
Fig.: 2.13
Fig.: 2.14

35

Compresiunile trebuie să fie ritmice si conti nue; fiecare ciclu de compresiune constă
dintr -o apăsare urmată de o pauza de relaxare astfel încât inima să se poată umple de sâ nge.
Vom efectua 30 de compresiuni toracice externe , iar frecvența lor trebuie sa fie de
100-120/min.

Adrenalina (fiole a 1mg/ml) se va administra în stopul cardio -respirator nediluat ă.
Administrarea de adrenalin ă trebuie să fie urmată de o spălare rapidă cu ser fiziologic pentru a
favoriza deplasarea în circulație a medicamentului. Se va administra în bolus 1mg I.V. la 3 – 5
minute.

DEFIBRILAREA EXTERNĂ AUTOMATĂ
Defibrilatorul descarcă prin intermediul electrozilor curent continuu, care permite
sistemului excito -conductor nodal reluarea rolului fiziolog ic, prin depolarizarea si
repolarizarea celulelor miocardice.

CUM FOLO SIM DEFIBRILATORUL
Pasul 1.
Punem aparatul în funcțiune prin ap ăsarea butonului “ON” Din acest moment apa ratul
începe să indice etapele de lucru.
Pasul 2.
Se atașează electrozii defibril atorului pe toracele victimei.
Se îndepărtează folia protectoare de pe electrozi. Î n par tea
centrala electrozii prezintă o zona îmbibată cu o substanță
conductoare, care va realiza conducerea energiei, iar sp re periferie,
circular, prezintă partea cu adeziv, care va ajuta î n fixarea electrozilor
pe toracele victimei. Fiecare electro d, are imprimat pe partea liberă
locul de fixare.
Unul din electrozi se va fixa pe partea dreapta a toracelui, sub c laviculă , iar cel de-al
doilea electrod se fixează sub mamelonul stâng, uș or exterior.

Fig.: 2.15

36
Pasul 3.
Se analizează ritmul cardiac al pacientului. În momentul în care sunte m pregătiți să analizam
ritmul, se opreș te complet resuscitarea, nefiind permis ca cineva să fie în
contact cu pacientul .
Pentru ca aparatul să efectuez e analiza, operatorul trebuie să
apese butonul pentru analiză . Din acest moment, indiferent că aparatu l
analizează, se încarcă sau defibrilează , este important ca nimeni să nu
fie în contact cu pacientul.
Pentru a ne asigura că nimeni nu este în contact cu pacientul,
operatorul atenționează verbal (Ex. Atenție, nu atingeți pacientul!
Atenție se defibrilează! Atenție, îndepărtați -vă!) și în același timp verifică vizual.

Pasul 4.
Încărcarea și ș ocarea . Atunci când î n urma analizei aparatul recunoaș te ritmul care
trebuie defibrilat (TV fără puls sau FV), se încarcă automat la aproximativ 200 J oule.
Dacă defibrilatorul nu indică necesitatea aplicării socului electric se va continua cu
compresiile toracice până ce acesta va cere o noua evaluare (din două in două minute).

Fig.: 2.16
Fig.: 2.17

37
2.3. PARTICULARITĂȚI DE ABORDARE A FEMEII
GRAVIDE

Sarcina este o stare specială, particulară pentru organismul matern, î n care toate
sistemele fiziologice se modifică î n mod dramatic pentru a permite d ezvoltarea produsului de
concepție.
Modificările din sarcină au trei scopuri:
1. Reglarea metabolismelor materne
2. Susținerea creșterii/dezvoltă rii fetale
3. Pregătirea mamei pentru travaliu, naștere, ală ptare.
Particularitatea abordării orică rei urgente cardiovasculare la femeia gravid ă constă în
consecințe directe asupra fătului din uter. Apariția unei afecț iuni cardiova sculare severe la
femeia gravidă presupune obligatoriu, luarea în discuție a situației fă tului.
Decizia privind operaț ia de ce zariană de urgență, deși dramatică, mai ales î n lip sa
specialistului, trebuie luată rapid, deoarece ea reprezintă uneori cea mai
mare șansă î n salvarea mamei.
În perioada sarcinii, la femeie apar schimbă ri fiziolog ice importante.
Debitul cardiac, volumul s anguin, frecvența respi ratorie și consumul de
oxigen cresc. Î n plus, uterul gravid po ate produce compresie importantă
asupra vaselor iliace si abdominale când mama se află în decubit dorsal avân d
ca rezul tat scăderea debitului cardiac ș i hipotensiune.
Într-o situație de urgență, cea mai simplă manevră poate fi adesea
ignorată . Multe evenimente cardiovascular e asociate sarcinii sunt consecința
interacț iunii între anatomia specifică a gravidei si gravitația. Uterul femeii
gravide, mărit datorita fătului, comprimă vena cavă inferioară și artera aorta
abdominală, reducând sau blocând astfel întoarcerea venoasă. Ca urmare a
scăderii î ntoarcerii ve noase poate apa re hipotensiune și chiar ș oc.

Vena cavă
inferioară
Artera aortă
abdominală
Fig.: 2.18
Fig.: 2.19
Fig.: 2.20

38
Managementu l femeii gravide aflate în suferință include poziționarea în decubit lateral
stâng la un unghi de aproximativ 30 – 45ᵒC.
Tratamentul farmacologic cu adrenalină și amiodaronă pentru gravida în stop cardio –
respirator respectă aceleași criterii prezentate ulterior.

2.4. ABORDAREA PACIENTULUI POST -RESUSCIT ARE

Succesul restabilirii circulației spontane (ROSC) este doar primul pas spre obiectivul
principal, recuperarea completă în urma stopului cardiac. Sindromul post -resuscitare, care
cuprinde lezarea cerebrală, disfuncția miocardică, răspunsul sistemic ischemie/reperfuzie și
persistența patologiilor preexistente, adesea complică f aza post -resuscitare.
Severitatea acestui sindrom va varia în funcție de durata și cauza stopului cardiac.
Sindromul poate să nu apară deloc, daca stopul cardiac a fost de scurtă durată. Leziunea
cerebrală se manifestă sub formă de comă, convulsii, grade diferite de disfuncție
neurocognitivă și moarte cerebrală.
Disfuncția miocardică semnificativă este comună după stopul cardiac, dar se remite în
2 – 3 zile. Ischemia/reperfuzia din întregul corp activează mecanismele imunologice și de
coagulare și contr ibuie la insuficiența multiplă de organe și crește riscul de infecție. Astfel,
sindromul post -resuscitare are multiple manifestări în comun cu sepsisul, inclusiv depleție a
volumului intravascular și vasodilatație.
Este recunoscut faptul că, post -resuscit are, pacienților cu infarct miocardic cu
supradenivelare de segment ST trebuie sa li se efectueze coronarografie de urgență și
angioplastie coronariană, dar, deoarece durerea toracică și/sau supradenivelarea de segment
ST sunt indicatori insuficienți ai o cluziei acute coronare la acești pacienți, aceste intervenții ar
trebui să fie luate în considerare la toți pacienții resuscitați suspectați de a avea o boală
coronariană. Disfuncția miocardică post -resuscitare produce instabilitate hemodinamică, care
se manifestă prin hipotensiune și aritmii.
Convulsiile sau apar în 5 – 15% din pacienții adulți, cărora li se restabilește spontan
circulația și în 10 – 40% din pacienții care rămân comatoși. Convulsiile cresc metabolismul
cerebral până la de 3 ori și pot cau za leziuni cerebrale: tratați prompt și eficient cu
benzodiazepine, fenitoină sau barbiturice.

39
Există o strânsă legătură între nivelul scăzut de glucoză din sânge post -resuscitare și
statusul neurologic deficitar. Hipoglicemia severă este asociată cu o m ortalitate crescută la
pacienții critici. Pacienții comatoși sunt supuși unui risc suplimentar datorat nedepistării
hipoglicemiei. Există câteva dovezi că, indiferent de intervalul țintă, variația glicemiei este
asociată cu mortalitatea. În urma ROSC, trebuie evitată h ipoglicemia. Trebuie implementat un
control strict al glicemiei la pacienții în urma ROSC post -resuscitare datorită riscului crescut
de hipoglicemie.
O perioadă de hipertermie (hiperpirexie) este obișnuită în primele 48 de ore după
stopul car diac. Deși efectul temperaturii crescute asupra evoluției pacientului nu este
demonstrat, pare prudent să fie tratată orice hipertermie apărută post -resuscitare cu
antipiretice sau mijloace de răcire activă.
În caz de bradiaritmii post -resuscitare se admi nistrează Atropină (fiole a 1mg/1ml): Se
administrează titrat câte 0,5 mg I.V. cu urmărirea efectului după fiecare doză. Doza uzuală
maximă fiind de 3 mg I.V. .

40
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA
PACIENTULUI

3.1. INTRODUCERE

Actul de nursing cuprinde toate acțiunile profesionale, și anume: îngrijirile autonome,
interdisciplinare, bazate pe parteneriate și colaborare, care se adresează persoanelor,
familiilor, grupurilor și comunităților pe tot parcursul vieții, persoanelor bolnave sau
sănătoa se, din toate mediile de îngrijire primare, secundare sau terțiare.
Actul îngrijitor medical implică utilizarea raționamentului clinic în evaluarea holistică
și bazată pe dovezi, planificare, implementare și evaluarea îngrijirilor medicale profesionale.
Asistența medicală include promovarea sănătății, educația pentru sănătate și prevenirea
bolilor, îngrijirea persoanelor bolnave, accidente, cu dizabilități și a celor aflate în stadiul
terminal al bolii.
Susținerea, promovarea siguranței pacienților , atât a adulților, cât și a copiilor,
îngrijirile de calitate, îmbunătățirea continuă a calității, efectuarea și utilizarea cercetărilor și a
practicilor bazate pe dovezi, precum și contribuția la politica de sănătate și la managementul
și punerea în aplicare a si stemelor de sănătate, reprezintă responsabilități ale profesiei de
asistent medical.
Actul îngrijitor medical este susținut de valori etice naționale și internaționale și de
coduri care respectă demnitatea, autonomia, justiția, integritatea și unicitatea f iințelor umane
și subliniază datoria asistenților medicali de a se implica în dezvoltarea profesională continuă.
„ACT DE NURSING” – OAMGMAMR și Consiliul European de Nursing

„Codul pentru asistenții medicali ” descrie de asemenea patru responsabilități, care
definesc direcțiile importante și anume:
1. Promovarea sănătății
2. Prevenirea îmbolnăvirilor
3. Restabilirea sănătății
4. Înlăturarea suferinței

CAPITOLUL III

41
3.2. ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE DE CĂTRE
ASISTENTUL MEDICAL

Educația pacientului sau educația terapeutică este un proces de educație gestionat de
personalul medica l instruit în educarea pacienților și care dă posibilitatea pacientului (sau
unui grup de pacienți și familiilor lor) de a fi implicați în managementul propriei boli ș i de a
preveni complicațiile acesteia , concomitent cu menținerea sau îmbunătățirea calității vieții.
Astfel, educația pacientului face parte din competențele profesionale ale asistentului medical.

Cadrul conceptual al Virginei Henderson se bazează pe definirea celor 14 nevoi
fundamentale, cu componentele bio -psiho -sociale, culturale și spirituale ale individului.
Atingerea de către pacient a independenței în satisfacerea acestor nevoi este țelul
profesiei de asistent medical.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginei Henderson, asistent ul trebuie să știe că:
o nevoie fundamentală este o necesitate vitală, esențială a ființei umane pentru a -și asigura
starea de bine, în apărarea fizică și mentală.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. a respira și a avea o bună circulație
2. a elimina
3. a se mișca și a avea o bună postură
4. a dormi și a se odihni
5. a se îmbrăca și dezbrăca
6. a-și menține temperatura în limite normale
7. a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele
8. a evita pericolele
9. a comunica
10. a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia
11. a fi preocupat în vederea realizării
12. a se recrea
13. a învăța cum să -și păstrez e sănătatea
14. a bea și a mânca

Fiecare din aceste nevoi comportă diferite dimensiuni ale ființei umane anume: o
dimensiune biologică, psihologică, socio logică, culturală și spirituală. Cele 14 nevoi
fundamentale îmbracă forme variate după: individ, starea sa de sănătate, maturitatea sa,

42
obiceiuri personale și culturale. Fiecare nevoie prezintă componente bio -fizico -psiho -socio –
culturale.
Cele 14 nevoi for meză un tot: a considera o nevoie făcând abstracție de celelalte
constituie o negație a „holisticului”; a încerca să separi fizicul de psihic e inutil. După
Virginia Henderson, scopul ideal al profesiunii de asistent medical este independența
persoanei în satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale.

EDUCAȚIA PACIENTULUI PENTR U PREVENIREA
APARIȚIEI PATOLOGIEI PREDISPOZANTE
STOPULUI CARDIO -RESPIRATOR

– practicarea exercițiilor fizice, a sportului zilnic, plimbări în aer liber; regim de viață
echilibrat, alternând perioadele de activitate cu perioadele de repaus
– suprimarea fumatului
o nicotina provoacă vasoconstricție a vaselor coronare și periferice
– evitarea consumului de alcool, droguri și cafea
o drogurile în cantități mari pot inhiba centrii respiratori
– evitarea mediului poluat
o alergenii, fumul, substanțele toxice sunt iritante pentru mucoasa căilor
respiratorii
– evitarea contactului cu persoane care prezintă afecțiuni respiratorii
– tratamentul preco ce al afecțiunilor căilor respiratorii superioare și inferioare
– tratamentul afecțiunilor care au răsunet și asupra aparatului respirator:
o anemie
o insuficiența cardiacă
o infecții
– combaterea obezității
o obezitatea duce la reducerea expansiunii cutiei toracice; obezii sunt receptivi la
infecții respiratorii deoarece plămânii nu se dilată în întregime și secrețiile nu

43
sunt mobilizate; în caz de imobilitate la pat prezintă risc crescut de pneumonie
hipostatică.
– alimentația echilibrată: fără exce s de sare și grăsimi , aport de v itamine
– regim de viață echilibrat
– evitarea stresului psihic
– controlul periodic al tensiunii arteriale
– tratamentul afecțiunilor cronice
– asigurarea unui aport corespunzător de lichide
– evitarea consumului de medicamente c u efect diuretic sau nefro toxic , fără prescripție
medicală
– tratarea corespunzătoare a anginei streptococice (previne GNA)
– cunoașterea factorilor favorizanți în apariția și evoluția afecțiunilor renale: oboseala,
frigul, umiditatea, traumatismele, agenții toxici, afecțiuni cardiovasculare.
– evitarea excesului de proteine și sare care suprasolicită funcțional rinichiul.
– administrarea fierului la gravide în a doua parte a sarcinii și, de asemenea, la pacienții
cu gastrectomie, pentru prevenirea anemiei
– prevenirea accidentelor care produc lezări ale vaselor și, deci, hemoragii acute
– educarea întregii populații, pentru a evita supraalimentația și sedentarismul, factori de
risc ai obezității
– dispensarizarea pacienților cu boli de nutriție și metabolism, cu complicații cardiace,
respiratorii, pentru a preveni agravarea acestor stări.

ASIGURAREA CONDIȚIILOR DE SPITALIZARE

Scopul spitalizării bolnavului este videcarea. Se creează condiții pentru creșterea forței de
apărare și regenerare a organismului. Funcțiile organismului sunt controlate și dirijate de
sistemul nervos ce se află înterdependență cu sistemul endocrin . Pacientul este scos din
mediul său și cu ocazia internării pot apărea efecte negative asupra sistemului nervos legate
de spitalizare, de preocuparea pentru boală și investigații.
Protejarea bolnavului se va face prin:
– ambient
o cu saloane luminoase , albe

44
o spații verzi exterioare
o coridoare luminoase, curate
o mobilier adecvat
– foile de observație și temper atură nu vor fi ținute în saloan e
– se va încerca izolarea fonică a saloanelor
– control de securitate și liniște
o pentru personalul administrativ și vizitatori
– pansarea rănilor și acoperirea ulcerațiilor este obligatorie
– se vor folosi dezinfectante fără miros greu, înțepător
– îndepărtarea imediata a ploștilor, puroiului, pans amentelor din salon
– aerisirea salonului
– odihna pacienților: program de odihna

Curățenia corporală este obligatorie la orice bolnav. Practic, dimineața, personalul mediu
se va îngriji și îi va controla pe cei care se pot spăla singuri. Dacă toaleta bolnavu lui nu se
poate efectua decât la pat se vor pregăti următoarele: paravan, prosoape, bureți, tifon, mănuși
de baie, lighean, săpun, pahar, periuță și pastă de dinți, pieptene, lenjerie curată, mușama,
găleți.
Dacă afecțiunea o permite, pacienții vor efectua duș sau baie, a sistentul învițând și
însoțind bolnavii la baie. După ce se efectuează toaleta de dimineață, bolnavul își va schimba
lenjeria.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

REGULI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Administrarea medicamentelor presupune pentru as istentul medical o foarte mare
responsabilitate. Greș elile provenind din nerespectarea dozelor, a că ilor de administrare,
administrarea unor medicamente alterate sau schimbă rile de medicamente pot da na ștere
unor accidente grave, chiar fatale.
Din acest motiv la administrarea medicamentelor asistentul medical va ține seama de
anumite reguli generale:

45
1. Respectarea întocmai a medicametului prescris.
Asistentul nu are voie sa schimbe (tratamentul) medicamentul prescris cu un alt
medicament c u efect asemănător, fără aprobarea prealabilă a medicului. Nu pot fi înlocuite
între ele nici măcar preparatele identice, care circula sub diferite denumiri.

2. Identificarea medicamentelor administrate
Asistentul va verifica eticheta de pe medicamente la pr eluarea acestora, apoi înainte
de administrare la scoaterea sau vărsarea lor din ambalajul respectiv.
În afară de verificarea scriptică de pe etichete asistentul trebuie să recunoască
medicamentele după ambalare, consistenta, mod de cristalizare, culoare, miros, fluiditate.
Orice greșeală poate fi înlăturată dacă asistentul cunoaște bine medicamentele cu care
lucrează și nu administrează nici un fel de medicament asupra căruia are cea mai mica
îndoială.

3. Verificarea calitații medicamentului administrat
Decolorarea sau supracolorarea, precipitațiile în soluții, lichefierea medicamentelor
solide, tulburarea sau opalescenț a lor denota o alterare .
Medicamentele alterate nu vor fi administrate bolnavilor.
Prin alterare unele medicamente î și pierd din eficacit ate, altele însă se transformă în
produse toxice, dăunătoare organismului.

4. Respectarea căilor de administrare
Efectul unor medicamente este legat de calea de administrare. Intensitatea efectului
depinde de calea prin care a fost administrat medicamentul.
Nerespectarea că ilor de administrare duce la periclitarea efectului medicamentelor, la
efecte nedorite, contrarii precum și la complicații locale la locul injectării .

5. Respectarea dozajului prescris
Odată cu identificarea medicamentelor se vor verifica ș i dozele prescrise. Dozele
notate în foile de observație trebuie să corespundă cu cele din condicile de predare și cu
adnotă rile asis tentului de la vizita.
Orice lipsă de concordanț a va fi raportata medicului pentru a preciza doza reală
necesară .

46
6. Respectare a orarului de administrare
Medicamentele vor fi administrate î n ritmul prescris. Nerespectarea orarului poa te
duce la fenomene cumulative și de intoxicaț ii grave sau la ineficacitatea t ratamentului .
Medicamente le se descompun sau se elimină din organism î n anumite limite de timp.
Administra rea la intervale mai scurte decâ t timpul lor de eliminare duce la cumulare
de la doze terapeutice la doze toxice sau chiar letale.

7. Evitarea incompatibilităț ii dintre medicamente
Numeroase medicame nte devin ineficace sau chiar dăună toare prin degradare,
precipitare dacă se amestecă cu altele.

8. Administrarea imediată a medicamentelor deschise
Medicamen tele injectabile nu se păstrează în stare deschisă. Fiolele, odată deschise,
vor fi injectate imediat.(medicamente le sunt sterile; contactul soluțiilor cu aerul poate să scadă
eficacitatea me dicamentului ).

9. Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor
Asistentul va păstra o ordine precisa î n administrarea diferitelor medicamente.
Medicația va î ncepe cu admin istrarea tabletelor, soluțiilor și pică turilor, va continua cu
injecțiile și la sfârșit ovulele vaginale ș i supozitoarele.

10. Luarea medicamentelor î n prezenta asisten tului
La bolnav nu trebuie sa rămână nici un medicament, ele vo r fi administrate personal d e
către asistent.

11. Servirea bolnavului spitalizat cu doze unice de medicamente
Bolnavul va primi deodată numai o doza unica pe care o va lua î n prezenta asistentul .

12. Prevenirea infectiilor intraspitalicesti
La administrarea parenteral ă a medicamentelor se vor păstra condiț ii riguroase ale
asepsiei. Pentru medic amentele injectabile vor utiliza seringi ș i ace sterile , separate pentru
fiecare injecție chiar la acelaș i bolnav.

47
13. Lamurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise
Asistentul va expl ica bolnavul ui ce anume așteaptă medicul de la aceste medicamente
și în cat timp se va instala efectul lor. Va preveni bolnavul asupra eve ntualelor manifestări
secundare care se pot ivi în urma utiliză rii medicamentelor.

14. Raport area imediata catre medicul secției a gr eșelilor de administrare a
medicamentelor
Orice greș eală de administrare se raportează imediat medicului care luând cunoștință
de greșeala comisă, poate lua măsuri pentru a preveni complicaț iile.
Neraportarea în timp a greșelilor poate atrage consecinț e grave sau chiar fatale.

Prevenirea erorilor în administrarea medicației
Înaintea administrării oricărei medicații aceasta trebuie comparată cu medicația
prescrisă de medic din foaia de observație. Se va verifica mental regula celor cinci “P”:
 – pacientul potrivit;
 – medicamentul potrivit;
 – doza potrivită;
 – calea de a dministrare potrivită;
 – timpul (ora) de a dministrare potrivit.

3.3 TEHNICI SPECIFICE DE ÎNGRIJIRE AL E
PACIENTULUI ÎN STOP CARDIO -RESPIRATOR

PREGĂ TIREA PACIENTULUI este una din cele mai importante parți în ex ecutarea
unei tehnici nursing. Îngrijirea pacien tului în stop cardio -respirator reprezintă una din cele
mai complicate procese de îngrijire, deoarece pacientul este inconștient, iar asistentul ce se
ocupă de îngrijire trebuie sa exec ute tehnicile salvatoare fără pregătirea pacientului, din acest
motiv acest pas a fost scos din tehnicile prezentate mai jos. Pregătirea pacientului fiind
necesară în executarea unei tehnici la un pacient conștient.

48
A. MONTAREA BRANULE I
Montarea unei branule presupune inserția unui cateter într -o venă periferică cu scopul
de a avea un acces venos.
Montarea branulei se face în SCOP explorator pentru recoltarea sângelui pentru exa menele
de laborator precum cele biochimice, hematologice, serologice ș i bacteriologice ; iar scopul
terapeutic este pentru a dminist rarea unor medicamente sub forma injecției și a perfuziei
intravenoase , executarea tran sfuziei de sânge sau derivate ale sâ ngelui .
Selectarea tipului de branulă ș i a locului de inserție se va face î n funcție de tipul, durata și
frecvența tratamentului pe care pacientul le are prescrise, accesibilitatea patului venos al
pacientului, vârsta și constituția fizică a pacientului.
Locurile preferate de puncționare venoasă sunt vena cefalică și bazilică a brațului și cele
de pe partea dorsală a mâinii . Se pot aborda și venele de la nivelul piciorului , dar creste riscul
de tromboflebită.
Un cateter perifer ic permite adminstrarea de soluții lichide, sânge și derivate din sânge, și
menț ine accesul venos perman ent.
Inserț ia unui catet er periferic este contraindicată la brațul sau mâna care prezintă leziuni,
edeme, arsuri, la brațul sau mâna corespunzătoare plă gii operatorii la pacientele
mastectomizate.
De obicei, dacă o vena este lezata ( hematom , echimoza etc ) se va ale ge un nou loc de
puncționare î ntotdeauna deasupra zonei lezate, niciodată sub zona lezata.

MATERIALE NECESARE pentru executarea tehnicii se pregătesc din cabinetul
asistenților și se vor pune într -o taviță renală sau pe căruciorul de tratament. Materialele folosite
pentru abordul venos cu branula sunt: paduri alcoolizate , mănuși , garou , cateter pentru vena
periferica(branula) , soluțiile de administrat , seringa cu soluție , perfuzor , stativ , fixator
transparent pentru cateter și comprese sterile.

TEHNICA montării cateterului venos periferic este structurată în pașii simpli și care trebuie
executați într -o ordine logică de către asistentul medical, acestea sunt:
1. Se spală pe mâ ini asistentul medical
2. Se selectează locul puncționă rii. Daca se prevede o tera pie intravenoasă de lungă
durată se va începe cu venele din porțiunea distală pentru a schimba, cu timpul, locul

49
puncționării din ce î n ce mai proxi mal. – Daca trebuie administrată o substanță iritant ă sau un
volum mai mare de lichide, se va alege o vena mare .
3. Se așează pacientul într -o poziție confortabilă, cu brațul sprijinit și poziționat în jos
pentru a permite umplerea venelor brațului și mâ inii
4. Se aplică garoul la aproximativ 5 cm mai sus de locu l de p uncționare, pen tru a dilata
venele.
5. Se palpează o vena cu ajutorul indexulu i si al degetului mijlociu al mâ inii.
6. Se trage de piele pentru a fixa vena .
7. Dacă vena nu se simte bine se va alege alta .
8. Garoul nu se va menține mai mult de 3 minute. Dacă în tot acest timp nu s -a reușit
inserarea cateterulu i se va desface garoul pentru câteva minute ș i se va relua tehnica .
9. Se pun mănuș ile
10. Se dezinfectează locul ales pentru puncționare cu pă duri alcoolizate dinspre interio r
spre exterior si se lăsa să se usuce pi elea (uneori, va fi necesar ca în prealabil sa fie îndepă rtat
parul din zona respectiva la pacienț ii cu pilozitate accentuata)
11. Se va lua branula în mână dominantă și se va ține intre p olice și index, iar cu policele
mâinii non -dominate se va tr age pielea de sub venă pentru a o fixa și a o exprima se va
avertiza pacientul ca va simți o înțepătură.
12. Se va introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximati v 15
grade, direct prin piele până în vena printr -o singura mișcare, verif icând daca apare sânge în
capătul cateterului care confirmă că acesta este în venă.
13. Din momentul în care apare sângele exista mai multe metode de a introduce cat eterul
în venă. Se desface garoul apoi fie se continua împingerea cu grijă (pentru a nu perfora vena
prin celalalt perete) a cateterului până la jumătatea sa, și apoi se scoate acul în același timp cu
împingerea totală a canulei de plastic , atașându -se imediat fie perfuzorul fie seringa , presând
ușor pe venă pentru împiedicarea sângerării; fie se scoate acul imediat după puncționarea
venei și apariția sângelui și se atașează rapid și steril perfuzorul soluției de administrat. Se
pornește perfuzia în timp ce cu o mână se fixează vena și cu cealaltă se împinge canula de
plastic. Este o metodă care nu prezintă riscul perforării venei deoarece cateterul este introdus
fără a mai avea acul in el si deoarece soluția perfuzată dilata vena făcând mai ușoară
avansarea cateterului.
14. După introducerea cateterului se curăță locul cu pad uri alcoolizate, se aruncă acul
cateterului în recipientul de înțepătoare.
15. Se reglează ritmul de administrare a perfuziei.

50
16. Se fixează cateterul cu un fixator transparent și semipermeabil după ce se usucă
dezinfectantul pe piele.
17. Fixatorul se desface în mod steril și se aplică pe loc ul de inserție lipind bin e marginile
pentru a preveni ieșirea accidentala a cateterului.
18. Se fixează si tubul perfuzorului de mâna pacientului avâ nd grija însă să lase libertate
de mișcare și să nu fie fixat în extensie, deoarece poate trage cateterul afară din vena la o
mișcare mai bruscă.
19. Dacă cateterul se află în zona articulațiilor mâinii , de exemplu, se va pune un prosop
rulat sub articulație și se va plasa mâna pe el.

ÎNDEPARTAREA CATETERULUI se terminarea ter apiei intravenoase sau atunci
când v echiul cateter nu mai este funcțional și pacientul necesita î n continuare tratament
intravenos.
Pașii sunt:
1. Se oprește perfuzia și se clampează perfuzorul, îndepărtându -se apoi cu blândeț e
fixatorul de pe branula.
2. Folosind o tehnică sterilă se va deschide o compresă sterilă.
3. Se vor pune mânuși și se lasă compresa sterilă cu o mână peste locul de inserț ie a
cateterului, iar cu cealaltă mână se vă scoate branula printr -o mișcare paralelă cu pielea.
4. Se va inspecta branula scoasă pentru ca sa nu lipsească din ea porțiuni care sa se fi
rupt accidental și să intre în circulația sangvină a pacientului.
5. Se face compresie pe locul puncționării timp de 1 -2 minute, se curață zona și apoi se
aplică un bandaj adeziv.
6. Se va indica pacientului sa -si restrângă pentru 10 minut e activitatea m embrului care a
avut cateterul și să păstreze bandajul adeziv timp de 1 oră de la îndepărtarea branulei.

OBSERVAȚ II
Se vor schimba fixatoarele branulei la pacienții cu terapie intravenoasă îndelungată la
fiecare 48 de ore sau ori de câ te ori acestea se dezlipesc sau se murdă resc.
Se va schimba cateterul la fiecare 72 de ore la pacientii care necesita aceasta si se va
alterna locul de inserț ie a acestuia .
Pacienții care vor fi externaț i cu catetere periferice vor trebui învățați sa -l îngrij ească și
protejeze și cum să identifice eventualele complicații si disfuncționalităț i.

51
Pacientul va trebui s ă-si inspecteze periodic acasă locul de inserție și să anunțe echipa
de îngrijiri dacă apar edeme , roșeață , durere .

ACCIDENTELE și INCIDENTE LE pot apărea din cauza neglijenței asistentului medical în
executarea tehnicii, din cauza materialelor ce nu corespund normelor sau din cauza platoului
genetic al pacientului. Acestea sunt câteva din accidentele și incidentele ce pot apărea în
executarea teh nicii de inserție al unui cateter venos periferic: flebitele , extravazarea soluțiilor ,
impermeabilitatea cateterului , hematom , secționarea cateterului , reacții vasovagale , tromboze ,
infecții sistemice ca septicemia sau bacteriemia , reacții alergice , încărc are circulatorie ,
embolie.

B. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTELALĂ
Reprezintă administrarea medicamentelor prin injecții, introducerea traumatică a
substanțelor medicamentoase sub formă lichidă în organism prin intermediul unui ac adaptat
la seringă.
Medicamentele ce pot fii administrate pe cale parenterală sunt prezentate sub diferite
forme farmaceutice: în fiole, flacoane cu pulbere, soluții preumplute în seringi.
Soluțiile injectabile pot fi: apoase, uleioase sau suspensii.

REGULI GENERAL E DE PREGĂTIRE A INJECȚIILOR
Se verifică:
1. Medicamentul prescris.
2. Doza – concentrația – modul de administrare.
3. Volumul soluției de injectat pentru adaptarea seringii.
4. Integritatea fiolei, a ambalajului.
5. Modul de păstrare și depozitare.
6. Materialul și instrumentarul necesar administrării.
7. Soluția injectabilă.

MATERIALE NECESARE pentru executarea tehnicii se pregătesc din cabinetul
asistenților și se vor pune într -o tăviță renală sau pe căruciorul de tratament. Materialele folosite
pentru administrarea medicamentelor pe cale parenterală sunt: Seringă cu ac adaptate injecției

52
(acele au lungimi diferite și culori convenționale ), soluție de injectat verificată, tampoane cu
alcool pentru dezinfecția tegumentelor, g arou, leucoplast, m ănuși de protecție, mască de
protecție, m aterial pentru protecția patului. tăviță renală. trusă cu medicație de urgență pentru
eventualele accidente.

MONTAREA ȘI ÎNCĂRCAREA SERINGII reprezintă o tehnica importantă, deoarece
dacă este executată greșit, asistentul medical poate altera soluția medicamentoasă, aceștia sunt
pașii de urmat în montarea și înc ărcarea seringii:
1. Se verifică integritatea ambalajului și termenul de valabilitate.
2. Se desface ambalajul de sus în jos.
3. Se înșurubează acul de amboul seringii.
4. Se îndepărtează protecția acului.
5. Se dezinfectează (cu tampon cu alcool) gâtul fiole i și se deschide fiola (după ce
lichidul din gâtul fiolei revine în fiolă prin mișcări de rotație).
6. Se aspiră soluția în seringă
7. Se golește lichidul din vârful fiolei prin mișcari de rotație
8. Se dezinfectează gatul fiolei prin ștergere cu tamponul îmbibat în alcool
9. Se deschide fiola astfel: se ține cu mâna stângă iar cu policele și indexul mâinii
drepte protejate cu o compresă sterilă se deschide partea subțiată a fiolei
10. Se introduce acul în fiola deschisă ,ținută intre policele mâinii drepte si a vând grija ca
bizoul acului să fie permanent acoperit cu soluția de aspirat;
11. Fiola se înclina treptat;
12. Se îndepărtează aerul din seringa, fiind în poziție verticală cu acul îndreptat în sus,
prin împingerea pistonului până la apariția primei picături de soluție prin ac;
13. Se schimbă acul de aspirat
14. Nu se ating pereții fiolei cu acul.

EVALUAREA PROCEDURII
REZULTATE AȘTEPTATE/DORITE
Gâtul fiolei se rupe fără să se spargă
Nu se produc leziuni ale mâinilor la deschiderea fiolei
Pacientul nu are istoric de alergie medicamentoasă

53
REZULTATE NEDORITE
REZULTAT ACȚIUNE
Soluția este precipitată, decolorata sau
expirata. Folosiți altă fiolă .
Cioburile de sticlă cad în fiolă când gâtul
fiolei; se sparge la deschidere . Aruncaț i fiola .
Folosiți altă fiolă .
Pacientul are istoric de alergie la medicament
și trebuie testat . Efectuați testul la indicația și în prezența
medicului .
Pacientul dezvoltă rea cții de sensibilizare la
testare. Interveniți conform prescripției medicale .

TEHNICA GENERALĂ A INJECȚIILOR
1. Injectarea este întotdeauna lentă – pentru a preveni apariția durerilor.
2. Injectarea lentă sau foarte lentă la administrarea intravenoasă previne apariția
complicațiilor.
3. Locul puncției se acoperă cu tampon, iar acul se retrage brusc.
4. După injectare se comprimă ușor locul.
5. În cazul puncției arteriale, se aplică pansament compresiv – mai mult timp.
6. Se desface garoul înaintea injectării soluției.

OBSERVAȚII
 Calea de administrare se alege în funcție de:
1. Hotărârea medicului.
2. Scopul injecției.
3. Rapiditatea asimilării medic amentului.
4. Resorbția și metabolizarea medicamentului.
5. Interacțiuni medicamentoase.
6. Compatibilitatea soluției medicamentoase cu țesuturile.
 Fiola tăiată se administrează imediat.
 Fiolele neetichetate se aruncă.
 Emulsiile injectabile se agită înaintea administrării.
 În cazul tratamentelor de lungă durată este obligatorie alternarea locului injecției.
 Culoarea soluției injectabile diferă funcție de concen trație, diluant sau condiții de

54
păstrare.
 Pentru fiecare injecție se folosește seringă cu ac individual.
 Fiola în care cad cioburi de sticlă la deschidere se aruncă.

C. PERFUZIA ENDOVENOASĂ
Perfuzia este o m etodă de tratament care constă î n introducerea, în organismul unui
pacient pe cale parenterală , a unei cantități de sânge sau de diferite soluții medicamentoase, în
scop terapeutic. Se efectuează într -un ritm lent (picătură cu picătură), pentru a nu dezechilibra
mecanismele de reglare, tensiunea arterială sau schimburile de apă și săruri minerale dintre
sânge și țesuturi.
Perfuziile venoase permit administrarea de medica mente, de soluții electrolitice (sodiu,
potasiu etc.) și/sau glucozate („seruri”), de derivate de sânge sau de produse de hrănire
artificială (pe bază de glucide, de lipide și de acizi aminați).

Montarea perfuziei endovenoas ă se face în următoarele SCOPURI :
1. Hidratarea și mineralizarea organismului.
2. Administrarea medicamentelor la care se urmărește efectul prelungit.
3. Depurativ, diluând și favorizând excreția din organism a produșilor toxici.
4. Completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterală.
5. Alimentarea pe cale parenterală.

PREGATIREA MATERIALELOR NECESARE depinde de rata de adm inistrare, de
tipul terapiei, cât și de specificul soluției care trebuie administrată intravenos.
Exista dou ă tipuri de filtre de picurare pentru perfuzoare care trebuie alese în funcție
de ce se indică la administrare. Astfel, macropicură torul este fol osit pentru administrarea
rapidă a unor cantități mari de soluție prin faptul că permite formarea pică turilor m ari.
Perfuzoarele cu micropicură tor se folosesc pentru uzul pediatric și la adulți care necesită
admin istrarea unor cantități mici de soluție î ntr-un timp mai îndelungat, sub un control atent al
ratei și cantităț ii de admin istrare.
Admi nistrarea intravenoas a prin ataș area unei linii venoase secundar e la una primara,
deja existentă , permite admin istrarea alternativă sau concomitenta a doua soluț ii. Perfuzoarele

55
care au filtru de aer se folosesc pentru soluțiile din sticle, cele fără filtru de aer se folosesc
pentru soluț iile din pungi de plastic sa u la flacoanele care au ele ataș ate filtru de aer.

MATERIALE NECESARE pentru executarea tehnicii se pregătesc din cabinetul
asistenților și se vor pune într -o tăviță renală sau pe căruciorul de tratament. Materialele folosite
pentru perfuzia endovenoasă sunt: soluția de administrare intravenoasă, paduri alcoolizate,
perfuz or, medicamentele prescrise dacă trebuie administrate în perfuzie, mănuși, iar stativul
se găsește la patul pacientului sau trebuie adus de către asistentul medical.

PREGATIREA ECHIPAMENTULUI
– Se verifică data de expirare a soluț iilor de administrat , volumul și tipul soluțiilor
– Se examinează soluțiile (de plastic sau de sticlă ) să nu fie perforate sau sparte
– Se examinează soluț iile pentru a verifica aspectul lor (să nu fie tulburi, precipitate etc)

TEHNICA montării perfuziei endovenoasă este structura tă în pașii simpli și care trebuie
executați într -o ordine logică de către asistentul medical, acestea sunt:
1. Se spală mâinile bine
2. Se pun mănușile
3. Se agață soluția în stativ
4. Se înlătură capacul sau dopul protector și se dezinfectează cu un pad alcoolizat
porțiunea unde va fi introdus perfuzorul.
5. Se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în soluția perfuzabilă dacă acest
lucru este indicat și se va eticheta flaconul specificând medicația introdusă.
6. Se desface perfuzorul și se introduce î n soluție având grijă să nu atingem capătul sau
de nimic pentru a -l păstra steril.
7. Se clampează perfuzorul și apoi se presează camera de umplere până se umple
jumătate.
8. Se declampează perfuzorul și se golește de aer lăsând lichidul să curgă în tăviță până
când nu mai este nici o bulă de aer.
9. Dacă soluția este în flacon de sticla va trebui să se deschidă filtrul de aer pentru ca ea
sa curgă.
10. Se detașează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului și se atașează
perfuzorul la branulă, se eticheteaz ă flaconul de soluție cu data și ora administrării.

56
CALCULUL RITMULUI de administrare a soluț iilor perfuzabile (rata de flux)
a) Formula 1: total soluție/total ore=ml/ora
b) Formula 2: ml/ora x factor picurător=picături/ora
c) Formula 3: total soluție x factor picurător/nr. ore x 60min=picături/min

COMPLICAȚII care pot surveni în cadrul terapiei intravenoase pe cateter periferic trebuie
avute în vedere, prevenite, iar, dacă apar, cunoscute metodele de acționare în aceste situații.
Aceste complicații sunt: flebitele , impermeabilitatea cateterului , hematom , spasme venoase ,
tromboze , infecții sistemice ca septicemia, reacții alergice , încărcare circulatorie , embolie

D. INTUBAȚIA ORO -TRAHEALĂ
Intubația oro -traheală rep rezintă cea mai sigură metoda de protezare a căilor
respiratorii. Procedura presupune trecerea unei sonde IOT printre corzile vocale, în trahee .
Dezavantajul intubației este faptul că necesită experiență și instruire pentru a putea fi
efectuată.

TEHNICA INTUBA ȚIEI ORO -TRAHEALE
Se pregătește trusa de intubație;
Se deschide cavitatea bucală a pacientului și se aspiră secrețiile;
Se ține laringoscopul în mâna stângă, iar lama se introduce în cavitatea bucală pe la
nivelul comisurii drepte. Lama încarcă limba și o împinge spre stânga;
Se exercită o tracțiune pe lama în sus și înainte, mișcare ce ridică limba și maxilarul;
Sonda este ținută în mâna dreaptă, concavitatea se ține în sus, și este introdusă, sub
control vizu al, în orificiul glotic. Balonaș ul sondei de intubaț ie trebuie să treacă dincolo de
corzile vocale;
Se umflă balonașul sondei;
Se verifică poziționarea sondei (absența zgomotelor epigastrice – dacă sunt prezente
este posibil ca sonda să fie in esofag).

57
CAZUISTICĂ

4.1. NOȚIUNI GENERALE

Procesul de nursing este o metodă organizată și sistematică, care permite acordarea de
îngrijiri individualizate. Demersul de îngrijire este centrat pe reacțiile particulare ale fiecărui
individ (sau grup de indivizi) la o modificare reală sau potențială de sănătate.
După Genéviève Déchanoz, procesul de îngrijire reprezintă aplicarea modulului
științific de rezolvare a problemelor, a analizei situației, a îngrijirilor, pentru a răspunde
nevoilor fizice, psihosociale a le persoanei, pentru a renunța la administrarea îngrijirilor
stereotipice și de rutină, bazate pe necesitățile presupuse, în favoarea unor îngrijiri
individualizate, adaptate fiecărui pacient.
Este un mod de a gândi logic, care permite intervenția conștie ntă, planificată a
îngrijirilor, în scopul protejării și promovării sănătății individului.
Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson în procesul de îngrijire ușurează
identificarea nevoilor pacientului pe plan bio -psiho -social, cultural și spir itual și găsirea
surselor de dificultate care împiedică satisfacerea nevoilor. De asemenea, permite stabilirea
intervențiilor capabile să reducă influența acestor surse de dificultate, în scopul de a ajuta
persoana să -și recapete autonomia (pe cât posibil) .

Procesul de îngrijire comportă cinci etape:
1. Culegerea datelor
2. Analiza și interpretarea lor
3. Planificarea îngrijirilor
4. Evaluarea

CAPITOLUL IV

58
4.2. CAZUL CLINIC 1

_______________________ _
PREZENTAREA CAZULUI

Bărbat în vârstă de 27 ani se prezintă la Unitatea de P rimiri Urgențe în ianuarie 2020
acuzând dispnee instalată de câteva zile, progresivă până la dispnee de repaus. Pacientul a mai
fost diagnosticat în 2014 cu glioblastom de ve rmis tratat chirurgical, ulterior cu chimioterapie
și radioterapie.
La examenul clinic actual, la prezentarea în UPU, se observă dispnee de repaus,
tegumente cianotice, murmur vezicular diminuat bilateral, raluri romflante în ambele baze
pulmonare, Sp 82% cu administrare de oxigen pe narine 4 L/min și alură ventriculară de
122/m in, ritmic. Tensiunea arterială la internare a fost 132/86 mmHg.
EKG -ul arată următoarele: ritm sinusal, 120 bpm și unde T negative în teritoriul
infero -lateral.
Ecografia cardiaca este normală.

ANALIZE DE LABORATOR

Analiza Rezultat Inverval
biologic de
referință
Echilibrul acido -bazic
pH 6,9 7,31 – 7,41
p 60 36 – 44
H 24 24
Hemoleucogramă
Hemoglobină 10 12 – 14
Neutrofile 9000 2000 – 8000
Leucocite 12000 >10000
Biochimie
TGO 50 <35
TGP 60 <27
D-Dimeri 0,2 <0.5
VSH 40 >25
Prote ina C reactivă 20 >5
Lactat dehidrogeneză 700 0 – 480
Fig.: 4 .1
Tab.: 4 .1

59
Echilibrul acido -bazicarterial evidențiază acidoză respiratorie acută. Hemograma
efectuează decelează anemie ușoară și leucocitoză cu neutrofilie. Radiografia toracică este
normală (Fig 4.1) . Se ridică suspiciunea unui trombembolism pulmonar și se efectuează
testarea D -dimerilor, cu rezultat negativ. Analizele uzuale arată creșterea markerilor
inflamatori și o ușoară creștere a enzimelor de hepatocitoliză.
Pacientul se internează pe secția de m edicină internă și se solicită CT toracic cu
substanță de contrast, în regim de urgență. Examenul CT toracic arată multiple zone infarctate
la nivelul bazelor ambilor plămâni și se stabilește diagnosticul de trombembolism pulmonar
bilateral.
Se inițiază tr atament anticoagulant și antibiotic cu spectru larg, oxigenoterapie, cu
evoluție favorabilă. Pe parcursul spitalizării, pacientul prezintă secreții bronșice cu caracter
purulent, în cantitate mare, cu tuse ineficientă, fiind aspirat în repetate rânduri.
Două zile mai târziu, bolnavul face stop cardio -respirator, este resuscitat conform
protocoalelor în vigoare, intubat li transferat pe secția de ATI.
Evoluția este favorabilă, pacientul fiind externat 4 săptămâni mai tărziu.

TRATAMENT:
1. Levofloxacin 1cp la 2 4h 10 zile ulterior înlocuit la Azitromicină 500mg
2. Heparină
3. Manitol
4. Omeprazol
5. Acetilcisteină

DIAGNOSTICUL LA EXTERNARE:
1. Trombembolism pulmonar
2. Focare pulmonare infectate
3. Gliolastom de vermis operat, radio – și chimiotratat

60
________________________
PROCESUL DE NURSING
Nevoia
afectată Diagnostic de
nursing Obiective Intervenții Evaluare
autonome și delegate
A respira și
a avea o
bună
circulație Alterarea respirației și a
pulsului determinata de
TEP manifestată prin
tahipnee și tahicardie. Pacientul să prezinte
respirație și puls normal. Hidratarea parenterală cu soluții perfuzabile.
Oxigenoterapie.
Monitorizarea funcțiilor vitale. Pacientul prezintă
frecvență respiratorie 16 –
20/min și puls 60 – 80
bătăi/minut .
A bea și a
mânca Hidratarea inadecvată
prin deficit determinată
de starea de comă
manifestata prin
deshidratare. Pacientul să fie alimentat
parenteral 2 – 3 zile Hidratarea parenterală cu soluții perfuzabile. Pacientul este reechilibrat
hidro -elect rolitic după c ele 2
– 3 zile de perfuzie .
A elimina Eliminare indacevată
prin determinată de starea
de inconștientă
manifestata prin
incontinența de materii
fecale și urină. Pacientul va fi schimbat
ori de câte ori va fi nevoie. Toaleta organelor genitale cu apă și săpun la
fiecare eliminare de materii fecale și urină.
Se va face bilanțul hidric a lichidelor ingerate
și eliminate pentru a preveni oliguria, starea de
deshidratare sau hiperhidratare.
Se va urări evaluarea apariției edemelor.
Se va respe cta intimitatea pacientului. Pacientul are un scaun pe
zi de consistență normală
elimina urina în cantitate,
culoare și densitate normală.
A se mișca
și a avea o
bună
postură Imobilitate determinată
de starea pacientului
manifestată pri n
incapacitat ea de a se
mișca. Pacientul să facă
mobilitate pasivă până la
reluarea activă a
mobilității. Mobilitatea pasivă zilnic de la 10 – 12 prin
masaj pentru menținerea tonusului muscular și
kinetoterapie de la 15 – 17.
Menținerea în ortostatism cu susți nerea pe
plan dur.
Exersarea unor mișcări, repetarea unei
comenzi de mai multe ori. Pacientul își menține
articulațiile mobile prin
kinetoterapie și tonus
muscular prin masaj.
A dormi ș i a
se odihni Alterarea somnului
determinată procesul
patolo gic manifestată
prin agitație. Pacientul să aibă un
somn liniștit Seara se cre ează un microclimat favorabil
pentru somn: cameră aerisită. Pat comod,
poziție comodă, temperatura de 20 – 22ᵒC
umiditate 50%, semiobscuritate, muzică lentă. Pacientul p rezintă un
somn liniștit în timpul
nopții.

61
A se
îmbrăca și
dezbrăca Imposibilita tea de a se
îmbrăca și dezbră ca
determinată de
imobilizare, manifestată
prin scăderea stimei de
sine. Pacientul va fi îmbrăcat
și dezbrăcat la nevoie. Pacientul fi îmbrăcat în pijama lejeră în
funcție de anotimp.
Va fi schimbat cu grijă pentru a evita
eventualele răniri. Pacientul este îmbrăcat și
dezbrăcat la nevoie
A-și
menține
temperatura
corpului în
limite
normale

Monitorizarea temperaturii dimin eața și seara
și notarea în foaia de observație. Pacientul prezintă
temperaturi normale între 36
– 37 ᵒC.
A fi curat,
îngrijit , de a
proteja
tegumentele
și mucoasele Alterarea integrității
tegumentelor ,
determinată de statusul
conștienței manifestat ă
prin imposibilitatea
igienei personale. Pacientul să prezinte
tegumente integre pe
durata perioadei de
inconștiență. Toaleta cu apa și săpun ori de câte ori este
nevoie.
Schimbarea lenjeriei de pat și de corp la
nevoie.
Aplicarea unei creme p rotectoare după
uscarea pielii.
Crearea unui climat care sp asigure
intimitatea pacientului. Pacientul prezintă
tegumente integre.
A evita
pericolele Imposibilitatea de a
evita pericolele
determinată de starea
comatoasă manifestată
prin vulnerabi litate. Pacientul să beneficieze
de un mediu de siguranță
fără accidente și infecții. Se asigură condițiile de mediu adecvate,
pentru a evita pericolele prin accidentare.
Se iau măsuri sporite de evitare a
supra -infectării. Pacientul nu prezintă infecții
asociate tehnicii medicale și
nursing.
A comunica Lipsa comunicării la
nivel senzoriomotor se
manifestă prin
imposibilitatea de
orientare temporospațială
de a-si exprima nevoie,
sentimentele, emoțiile. Pacientul să depășească
starea de inco nștiență
Vorbirea în permanență cu pacientul.
Explicarea tuturor tehnicilor care i se
efectuează, educarea pacientului în a efectua un
gest la comenzi repetate.
Ajutar ea bolnavului să se orienteze în spațiu
și timp.

62
A acționa
conform
propriilor
convingeri
și valori, de
a practica
religia Pacientul să -și păstreze
imaginea pozitivă de sine. Încurajează bolnavul să -și exprime
sentimentele în legătură cu problema sa.
Facilitez satisfacerea convingerilor sale. Pacientul își recâștigă
imaginea pozitivă și stimei
de sine.
A fi
preocupat
în vederea
realizării Pacientul să fie conștient
de propria sa valoare și
competentă. Ascută activ pacientul pentru a -i permite să -și
exprime sentimentele privind dificultatea de a
se realiza.
Sesizează orice formă de interes pentru o
anumită activitate și -l antrenează în
desfășurarea ei. Pacientul își descoperă
hobby -uri noi, dar redevine
interesat și de cele vechi.
A se recrea Pacientul să -și recapete
încrederea în forțele
proprii. Determină pacientul să -și exprime emoțiile și
sentimentele.
Câștigă încrederea bolnavului și -l ajută să
depășească momentele dificile alături de
familie. O bună comunicare si
exprimare a emoțiilor și
sentimentelor față de
familie.
A învața
cum să -și
păstreze
sănătatea Imposibilitatea în
gestionarea sănătății Pacientului i se va
asigura îngrijirile necesare. Va fi înlocuit în efectuarea tehnicilor de
igienă până la revenire. Pacientului i se asigură
îngrijirile necesare.

63
4.3. CAZUL CLINIC 2

________________________
PREZENTAREA CAZULUI

Pacient în vârstă de 60 ani, fost mare fumător (38 pachete/an), diagnosticat în urmă cu
9 luni cu neoplasm pulmonar cu celule mici, tratat cu Cisplatin și Etoposide pe o perioadă de
15 cicluri. În timpul cele i de-a 9-a cure, pacientul a acuzat dureri retrosternare, palpitații,
transpirați reci, și a fost adus de urgență la Unitatea Primiri Urgențe. Electrocardiograma în
repaus a evidențiat supradenivelare de segment ST în derivațiile anterioare (V1 – V6) în
prezența unor markeri de necroză mioca rdică crescuți, sugerând astfel diag nosticul de infarct
miocardic acut cu supradenivelare de segment ST.
ANALIZE DE LABORATOR

Coronarografia de urgență a certificat o stenoză subocluzivă la originea arterei
descendente anterioare – 90%. Având în vedere debutul brusc al durerilor retrosternale și
timpul relativ scurt dintre apariția durerilor ș i internare la spital, s -a decis intervenția prin
implantare de stent activ biologic. Ulterior pacientul a fost mutat pe terapie intensivă
coronariană, unde după 3 ore a făcut stop cardio -respirator, resuscitat cu dificultate după 35
de minute. S -a decis s edarea pacientului pentru o recuperare adecvată. Du pă 4 zile a fost
mutat pe secție , unde la 3 zile a fost externat cu următoarele diag nostice si tratament.
DIAGNOSTICUL LA EXTERNARE
1. Infarct miocardic acut cu
supradenivelare de segment ST în
teritoriul an terior, cu revasculare prin
implantare de stent.
2. Neoplasm pulmonar cu celule mici. TRATAMENTUL LA EXTERNARE
1. Brilique 90mg 1 -0-1 maxim 12 luni
2. Aspenter 75mg 0 -1-0
3. Concor 5mg 1 -0-1
4. Tritace 5mg 0 -0-1
5. Spironolactonă 1 -0-0 maxim 12 luni Analiza Rezultat Inverval biologic
de referință
Biochimie
CK 1264 <308
CK-MB 129 < 24
D-Dimeri 10 <0.5
LDH 1287 135-225
Tab.: 4.2
Fig.: 4.2
Fig.: 4.2

64
___________________ _____
PROCESUL DE NURSING
Nevoia
afectată Diagnostic de
nursing Obiective Intervenții Evaluare
autonome și delegate
A respira și a
avea o bună
circulație Circulație inadecvată
determinată de IMA,
manifestată prin durere
retrosternală. Pacientu l să prezinte căi
respiratorii permeabile și o
bună respirație.
Pacientul să prezinte
circulație adecvată. Învață pacientul să facă exerciții respiratorii,
să facă exerciții de mers, de relaxare, sa aibă
posturi adecvate, care favorizează respirația.
Învață pacientul să înlăture obiceiurile
dăunătoare (tabagism, mese copioase).
Administrează medicația prescrisă.
Urmărește efectul medicamentelor.
Aplică tehnici de favorizare a circulației:
exerciții pasive, active.
Pregătește psihic paci entul, în vederea
aplicării tehnicilor de îngrijire. Pacientul prezintă respirație
eficientă, circulație
adecvată, iar funcțiile vitale
și EKG -ul revin în
parametrii fiziologici.
A bea și a
mânca Alimentație și
hidratare inadecvată
prin deficit, deter minată
de starea comatoasă,
manifestată prin
incapacitatea de a se
alimenta si hidrata. Pacientul să fie echilibrat
prin punct de vedere hidro –
electrolitic . Hidratarea parenterală cu soluții perfuzabile. Pacientul este reechilibrat
hidro -electroli tic după cele 2
– 3 zile de perfuzie.
A elimina Eliminare inadecvată
cauzată de statusul
neurologic, manifestată
prin incontinență de
urina. Pacientul va fi schimbat
ori de câte ori va fi nevoie.
Montarea unei sonde
urinare.
Formarea de scaun e
solide și compacte după
reluarea alimentației
normale. Montarea sondei urinare.
Toaleta organelor genitale cu apa și săpun. Pacientul elimină între
1000 – 1200 ml/ urină cu
aspect normal.

65
A se mișca și
a avea o bună
postură Alterarea mobili tății
cauzată de starea
patologică, manifestată
prin reducerea
mișcărilor. Pacientul să facă
mobilitate pasivă până la
reluarea activă a
mobilizării. Menținerea în ortostatism cu susținerea pe
plan dur.
Pacientul să stea în fotoliu zilnic câteva o re.
Mobilizarea prin kinetoterapie. Pacientul își menține
articulațiile mobile prin
kinetoterapie și tonus
muscular prin masaj.
A dormi și a
se odihni Hiposomnie
determinată de aflarea
diagnosticului medical
manifestată prin
neliniște. Pacient ul să aibă un
somn liniștit fără
întreruperi și coșmaruri. Seara se creează un climat favorabil pentru
somn.
Se face baie caldă înainte de culcare. Pacientul prezintă un
somn liniștit în timpul
nopții.
A se îmbrăca
și dezbrăca Imposibilitatea de a se
îmbrăca și dezbrăca
cauzată de statutul
comatos al pacientului. Pacientul va fi îmbrăcat
și dezbrăcat la nevoie. Va fi schimbat cu grijă pentru a evita
eventualele răni.
Pacientul va fi îmbrăcat lejer si adecvat. Pacientul este îmbrăcat și
dezbrăcat la nevoie.
A-și menține
temperatura
corpului în
limite
normale Alterarea temperaturii
cauzată de patologie și
agitația pacientului,
manifestată prin
hipertermie. Pacientul să revină la
temperatura normală. Monitor izarea temperaturii dimineața și seara
și notarea în foaia de observație.
Administrarea medicației antipiretice la
indicația medicului. Pacientul prezintă
temperaturi normale între 36
– 37 ᵒC.
A fi curat,
îngrijit, de a
proteja
tegumentele
și mucoas ele Alterarea integrității
tegumentelor,
determinată de statusul
conștienței manifestată
prin imposibilitatea
igienei personale. Pacientul să prezinte
tegumente integre pe toată
durata spitalizării. Toaleta cu apa și săpun ori de câte ori este
nevoie.
Schimbarea lenjeriei de pat și de corp la
nevoie. Pacientul prezintă
tegumente integre și curate.
A evita
pericolele Vulnerabilitate
cauzată de alterarea
fluxului sanguin la
nivel cardiac.
manifestată prin durere
retrosternală Pacientul s ă nu mai
prezinte durere. Poziția antalgică
Vasodilatatoare și nitroglicerină la indicația
medicului.
Sedative și calmante la indicația medicului. Pacientul nu mai prezintă
durere.

66
A comunica Comunicare
ineficientă la nivel
senzorial , motor,
intelectual și afectiv,
cauzată de statusul
neurologic, manifestată
prin neliniște. Pacientul să se poată
afirma, să aibă percepție
pozitivă de sine Pune în valoare capacitățile, talentele și
realizările anterioare ale bolnavului
Dă posibilitate pacientului să ia singur
deciziile
Învață pacientul să identifice posibilitățile
sale de a asculta, de a schimba idei cu alții, de a
crea legături semnificative Bolnavul înece treptat să –
și exprime fricile, bucuriile
și temerile familiei si
psihologul ui.
A acționa
conform
propriilor
convingeri și
valori, de a
practica
religia Frustrare cauzată de
mediul spitalicesc
manifestată prin
neîncredere. Pacientul să -și păstreze
imaginea pozitivă de sine
Pacientul să aibă o stare
psihică bună Încura jează bolnavul să-și exprime
sentimentele
Planifică împreună cu bolnavul, activități
care să -i dea sentimentul utilității
Comunică des cu bolnavul
Caută modalități de practicare a religiei Pacientul își recuperează
religia și înțelege necesitat ea
practicării ei.
A fi
preocupat în
vederea
realizării Pacientul să fie conștient
de propria sa valoare și
competentă. Sesizează orice formă de interes pentru o
anumită activitate și -l antrenează în
desfășurarea ei. Pacientul își descoperă
hobb y-uri noi, dar redevine
interesat și de cele vechi.
A se recrea Imposibilitatea de a se
recrea datorată mediului
spitalicesc exprimată
prin anxietate . Pacientul să stea într -un
mediu aerisit ce ii operă o
recreație la nivel spiritual. Camera aeri sită, aromoterapie, meloterapie
pentru favorizarea unui climat relaxant. Pacientul prezintă o stare
de bine.
A învă ța cum
să-și păstreze
sănătatea Imposibilitatea în
gestionarea sănătății . Pacientului i se va
asigura îngrijirile necesare. Va fi înlocuit în efectuarea tehnicilor de
igienă până la revenire. Pacientului i se asigură
îngrijirile necesare.

67
4.4. CAZUL CLINIC 3

________________________
PREZENTAREA CAZULUI

Pacient ă în vârstă de 68 de ani, cunoscută cu diabet zaharat tip II de șase ani, neglijat
terapeutic, cu hepatită cronica cu VHC și fibrilație atrială cronică, se internează pentru
alterarea stării generale și dezorientare temporo -spațială, debutate în urmă cu 2 zile.
Examenul obiectiv evidențiază: pacient afebrilă și normoponde rală, cu tegumente și
mucoase uscate, ulcer varicos în curs de cicatrizare la nivelul gambei stângi, sistem
ganglionar superficial nepalpabil, țesut adipos normal reprezentat, sistem muscular hipoton,
hipokinetic, sistem osteoarticular cu modificări artroz ice degenerative.
 Aparat respirator – murmur vezicular prezent bilateral, raluri crepitante în baza
dreaptă.
 Aparat cardio -vascular – zgomote cardiace i nechidistante, inechipotente, fără edeme
periferice, cu puls diminuat bilateral la nivelul arterelor pe dioase.
 Aparat digestiv – abdomen suplu, mobil cu respirația, nedureros spontan sau la
palpare, ficat cu marginea inferioară la rebordul costal.
 Aparatul uro -genital – diureză 300 mL/12h.
 Examenul neurologic – stare confuzională, dezorientare temporo -spațială, f ără semne
neurologice de focar ș i fără semne de iritație meningeală.

Rezultatele testelor de laborator evidențiază: leucocitoză cu monocitoză, cetoacidoză
diabetică, cultură bacteriană în plaga gambieră scoate în evidență populații de: Klebsiella s pp.
și Enterococcus spp.

ANALIZE DE LABORATOR
Biochimie
Analiza Rezultat Interval biologic de referință
TGO 40 <35
TGP 35 <27
Pa 80 35 – 45
Glicemie 505 80 – 120
Hemograma
Monocite 1758 0-1000
Hemoglobina 13.8 12 – 14
Leucocite 20000 >1000 0

68
Cultură plagă gambieră stângă
Pe mediile de cultura s -au dezvoltat colonii de: Klebsiella spp.
Enterococcus spp.
Antibiogramă
Klebsiella spp. REZISTENT
Ampicilina
Amoxicilina+Acid calvulanic
Eritoromicina E
Gentamicina
Oxacilina
Penicilina P
Claritromicina
Clindamicina
SENSIBIL
Cloramfenicol
Ciprofloxacin
Daptomicina
Fucidic Acid FA
Lovofloxacin
Linezolid
Moxifloxacin
Nitilmicina
Rifampicina
Trimetoprim+Sulfametoxazon
Teicoplanin
Vancomicina
Enterococcus spp. SENSIBIL
Amoxicilina+Acid cla vulanic
Azitromicina
Cefotaxime
Clindamicina
Cefepime
Ceftraxicon
Cefuroxim
Eritromicina
Lovofloxacin
Penicilina P
Tetraciclina
Vancomicina

Radiografia toracică în incidență postero -anterioară
evidențiază bronhopneumonie de lob pulmonar superior drept
cu infiltrat alveolar interstițial. Cordul prezintă calcificări la
nivelul butonului aortic.

69
La examenul CT cu substanță de contrast se observă:
pleurezii etajate, închistate parțial, la nivel postero -bazal drept,
mediastinal drept, prezentând și elemente de condensare
pulmonară ale lobului superior drept si ale lobului superior
stâng.
Ecografia cardiacă evidențiază o insuficiență
tricuspidiană ușoară, lamă discretă de lichid pericardiac,
colecție lichidiană posterior de atriul drept.
S-a solicitat consult de chirurgie toracică cu mențiunea
indicației de toracotomie și de evacuare a empiemului, însă
bilanțul medicului anestezist nu încurajează efectuarea procedurii, starea generală a pacientei
fiind gravă.
Culturile bacteriene ale lichidului pleural sunt ne gative, pacienta a primit anterior
puncției pentru diagonsitului empiemului, 4 doze de antibiotic cu spectru larg.
Pe perioada internării s -a efectuat
tratament antibiotic cu spectru larg timp de 12 zile
și s-a administrat insulină, conform schemei
presc rise de medicul diabetolog, însoțită de
corticosteroizi sistemici, probiotice, protecție
gastrică și hepatică. Evoluția pacientei a fost
nefavorabilă , cu instalarea stopului cardio –
respirator prin TV fără puls.
Resuscitată greu, după aproximativ 30 –
40 minute și mutată pe secția de ATI. Evoluție lent favorabilă, ulterior fiind transferată pe
scrie de medicină internă pentru mai multe investigații. După aproximativ 5 săptămâni
pacienta se externează cu o stare generală bună.
DIAGNOSTICUL LA EXTERNARE
1. Stop cardio -respirator responsiv la manevrele de resuscitare.
2. Empiem pleural.
3. Cetoacidoza diabetică remisă. Diabet zaharat tip II reechilibrat.
4. FiA permanentă cu alura ventriculară medie.
5. Ciroză hepatică cu VHC
6. Lacunarism cerebral.
7. Sindrom varicos

70
____________ ___________
PROCESUL DE NURSING
Nevoia
afectată Diagnostic de
nursing Obiective Intervenții Evaluare
autonome și delegate
A respira și a
avea o bună
circulație Dificultate în
respirație, determinată
de patologia pulmonară
manifestată prin
dispnee .
Alterarea respirației și
a pulsului determinata
de empiemul pleural
manifestată prin
tahipnee și tahicardie. Pacientul să prezinte
căile respiratorii degajate
tot timpul internării.
Pacientul să prezinte
respirație și puls normal. Așezarea în camere curate, aerisite de 2 ori pe
zi.
Poziționarea în poziție de drenaj postural și
semisezândă.
Supravegherea permanenta.
Monitorizarea FR de două ori pe zi și notarea
în foaia de observație.
Hidratarea parenterală cu soluții perfuzabile.
Oxigenoterapie.
Monitorizarea funcțiilor vitale. Pacientul prezintă
frecvență respiratorie 16 –
20/min și puls 60 – 80
bătăi/minut.
Pacientul prezintă:
TA 110/70mmHg,
AV 65 bpm
FR 17 rpm
A bea și a
mânca Hidratarea in adecvată
prin deficit determinată
de starea de comă
manifestata prin
deshidratare. Pacientul să fie alimentat
parenteral 2 – 3 zile Hidratarea parenterală cu soluții perfuzabile. Pacientul este reechilibrat
hidro -electrolitic după cele 2
– 3 zile de perfuzie.
A elimina Eliminare inadecvată
prin deficit, determină
de diminuarea
mobilității manifestată
prin constipație . Pacientul să prezinte un
scaun de consistență
normală pe zi. Sucuri de fructe și pulpă de fructe.
Poziționarea pacient ului în decubit lateral
stâng cu membrele ușor flectate pentru
facilitarea eliminării scaunului.
Mobilitatea pasivă prin kinetoterapie și masaj
al abdomenului pentru accelerarea tranzitului
intestinal.
Clisma evacuatoare sau supozitoare cu
glicerină. Pacientul prezintă un
scaun normal pe zi.
A se mișca și
a avea o bună
postură Alterarea mobilității
active datorată stării
comatoase, manifestată Pacientul să facă
mobilizare pasivă până la
reluarea activă a Mobilizarea pasivă zilnic pentru menținerea
tonsului muscular și kinetorerapie.
Exersarea unor mișcări. Pacientul își menține
articulațiile mobile și
tonusul muscular.

71
prin incapacitatea de a
se mișca. mobil izării. Masaj cu alcool ușor mentolat.
A dormi și a
se odihni Hiposomnie
determinată de mediul
spitalicesc , manifestată
prin neliniște. Pacientul să aibă un
somn linștit. Seara se creează un microclimat favorabil
pentru somn: cameră aerisită. Pat comod,
poziție comodă, temperatura de 20 – 22ᵒC
umiditate 50%, semiobscurit ate, muzică lentă. Pacientul își reduce
anxietatea cauzată de
spitalizare și prezintă un
somn neîntrerupt și liniștit.
A se îmbrăca
și dezbrăca Imposibilitatea de a se
îmbrăca și dezbrăca
determinată de
imobilizare, manifestată
prin scăderea stimei de
sine. Pacientul va fi îmbrăcat
și dezbrăcat la nevoie. Pacientul fi îmbrăcat în pijama lejeră în
funcție de anotimp.
Va fi schimbat cu grijă pentru a evita
eventualele răniri. Pacientul este îmbrăcat și
dezbrăcat la nevoie
A-și menține
temperatura
corpului în
limite
normale Monitorizarea temperaturii dimineața și seara
și notarea în foaia de observație. Pacientul prezintă
temperaturi normale între 36
– 37 ᵒC.
A fi curat,
îngrijit, de a
proteja
tegumentele
și mucoasele Alterarea mucoasei și
tegumentului gambier ,
determinată de procesul
infecțios local
manifestată prin
…………. Pacientul să nu mai
prezinte proces inflamator
și vindecarea treptata a
plăgii. Administrarea medicamentelor sistemice si
topice recomandate.
Educația sanitară privind toaleta plăgii.
Spălarea, dezinfectarea și bandajarea plăgii. Formarea crustei și
începerea procesului
cicatrizator.
A evita
pericolele Vulnerabilitate în a
evita pericolele datorită
imobilizării,
manifestată prin
agitație .
Pacientul să fie asigurat. Securizarea pacientului cu gratii pat dacă este
nevoie de legarea mâinilor și picioarelor. Pacientul este asigurat și
în afara oricărui pericol de
lovire și autovătămare.

72

A comunica Comunicare
ineficientăă datorată
stării comatoase,
manifestată prin
bradilalie. Pacientul să depășească
starea de inconștiență în 2
– 3 zile. Hidratarea parenterală cu soluții perfuzabile
pentru a nu se crea un dezechilibru hidro –
elecrolitic.
Oxigen barbotat.
Monitorizarea funcții lor vitale. Pacientul depășește starea
de inconștiență în 2 zile.
A acționa
conform
propriilor
convingeri și
valori, de a
practica
religia Pacientul să -și păstreze
imaginea p ozitivă de sine.
Pacientul să aibă o stare
psihică bună Încurajează bolnavul să-și exprime
sentimentele
Planifică împreună cu bolnavul, activități
care să -i dea sentimentul utilității .
Comunică des cu bolnavul
Caută modalități de practicare a religiei Pacientul își recâștigă
imaginea pozitivă și stimei
de sine.
A fi
preocupat în
vederea
realizării Imposibilitatea de a
se realiza, datorat ă
spitalizării, exprimată
prin apatie . Să prezinte interes în
vederea realizării. Încurajarea să depășească acest moment cât
mai repede.
Calmante și sedative la indicația medicului.
Organizarea ședințelor cu psihologul
spitalului. Pacientul reușește cu
ajutorul familiei și
personalului speci alizat din
unitatea sanitară să -și
recapete interesul în vederea
realizării.
A se recrea Imposibilitatea de a se
recrea cauzată de
condi țiile hoteliere,
manifest ată prin
anxietate. Determină pacientul să –
și exprime emoțiile și
sentimentele.
Câștigă încrederea
bolnavului și -l ajută să
depășească momentele
dificile alături de familie. O bună comuni care si exprimare a emoțiilor
și sentimentelor față de familie.
A învăța cum
să-și păstreze
sănătatea Imposibilitatea în
gestionarea sănătății. Pacientului i se va
asigura îngrijirile necesare. Va fi înlocuit în efectuarea tehnicilor de
igienă p ână la revenire. Pacientului i se asigură
îngrijirile necesare.

73
CERCETARE

5.1. STATISTICĂ ȘI CERCETARE

Studiul s –a realizat pe un grup de 200 pacienți, care au fost înregistrați la Unitatea de
Primire Urgente și din diverse secții unde a surveni t stopul cardio -respirator î n perioada 10
februarie – 10 martie 2020.

METODA DE STUDIU
Pentru fiecare grup de pacienți s -au luat în studiu gravitatea leziunilor, în dinamică,
complexitatea ma nagementului derulat , gradul de satisfacere a imperativelor terapeutice
impus e de intervalul de timp până la predarea pacientului pentru rezolvarea definit ivă a
leziunilor (timp total de intervenție), acestea fiind centralizate și analizate pentru fiecare
pacient.

CORELAȚII VĂRSTĂ, SEX, MEDII DE PROVENIENȚĂ
Bărbații sunt mai frecvent aduși în stop cardio -respirator din prespital decât femeile,
care, mai frecvent decât bărbații, intră în stop cardio -respirator în UPU.
Dacă ne referim la situația opririi cardiace produsă în secțiile spitalului, raportul între
cele două sexe este net defavorabil bărbaților, care au un risc de 4 ori mai mare decât femeile
pentru această situație.
Din punct de vedere al mediilor de proveniență,
majoritatea pacienților au provenit din mediul urban –128
(69,6 %) pe când din mediul rural au fost aduși doar 56
(30,4 %) fapt explicabil prin adresabilitatea mai redusă .

CAPITOLUL V
Mediu Urban
Mediu Rural

74
CORELAȚII CU FACTORII DE RISC
Corelat cu factorii de risc s -a observat că din totalul de pacienț i 45,7% au fumat, iar
29,3% erau consumatori de alcool.

CORELAȚII CU ETIOLOGIA STOPULUI CARDIO -RESPIRATOR

În ceea ce privește etiologia stopului cardiac intraspitalicesc ,
aceasta este oarecum asemănătoare cu cea din afara spitalului, cu o
rată mai mare a tromboemboliei pulmonare (18% cazuri) .
La unii pacienți în stop cardio -respirator, elucidarea
etiologiei a fost posibilă doar postresuscitare, așa după cum la 11
cazuri ( 6%) după reluarea activității cardio -respiratorii, pe EKG au
apărut semne de SCA (supra /subdenivelare de segmen t ST), dozări
enzimatice, etc.
Uneori, aceste semne au apărut la distanță de resuscitarea
cardio -respiratore, după ce pacientul a părăsit UPU.

CORELAȚII CU VÂRSTA STOPULUI CARDIO -RESPIRATOR

Media de vârstă a pacienților la care stopul
cardio -respirator a rămas ireversibil a fost situată în
decada 5 de viață.
Nr. Cazuri
AVC 18
Disecția de aorta 7
EPA 22
IMA 39
Inec 6
Intoxicație 6
Ocluzie Intestinală 5
Politraumă 32
Sepsis 4
Spânzurare 6
T. Abdominal 9
T. Cranian 8
T. Toracic 12
Altele 26
Fumatori
Nefumatori
Alcoolici
Non-alcoolici
Medie de vârstă
Prespiral
Spital
Neresuscitat
32,4
49,2
55,4

CONCLUZIE

Viața oricărui cetățean poate fi amenințată, la un moment dat, de o suferință apărută
brusc, care -l aduce într -o situație critică acută ce trebuie rezolvată de personalul sanitar cu
promptitudine si deosebită competență.
Dată fiind extrema variabilitate și complexitate de situații precum și implicațiile
deosebite ale fiecărui detaliu de îngrijire și asistare a pacientului cu stop cardio -respirator,
îngrijirea trebuie asigurată permanent de către echipe instruite și special izate în acest tip de
activitate, echipate nu doar cu mijloace tehnice medicale specifice ci și cu centre de simulare
performante, în care să poate fi reproduse și simulate situații practice concrete întâlnite, cât și
scenarii posibile, în diferite circums tanțe și în diferite asocieri lezionale.
Managementul pacientului critic în mediul prespitalicesc, care este in mod substanțial
diferit față de cel spitalicesc, este o provocare pentru echipajele medicale de urgență, acest
mediu fiind solicitant atât din p unct de vedere fizic cât și emoțional. Accesul deseori dificil la
pacient (încarcerat, căzut în spații înguste), echipamentul limitat, lipsa sprijinului imediat,
accidentele cu victime multiple, iluminatul precar cât si condițiile meteorologie extreme sunt
un cumul de factori solicitanți. De o mare importanță este munca în echipă, buna coordonare a
acesteia între medic și asistentul medical.
Competența corpului sanitar, pusă in valoare de o bună organizare și dotare a asistenței
de urgență, impune, din part ea medicilor și a cadrelor medicale medii, o continua pregătire și
perfecționare prin cunoașterea teoretică si practică a întregului arsenal terapeutic. În această
luptă cu moartea, factorul „timp calitativ” este esențial. Prin acesta înțelegem calitatea
măsurilor terapeutice de prim ajutor aplicate competent și în cel mai scurt timp de la debutul
suferinței acute. Cu cât aceste măsuri vor fi aplicate mai prompt și corect, cu atât cresc mai
mult șansele de viață ale bolnavului în stare de urgență.
Lucrarea de față vizează să identifice elementele care condiționează în cel mai înalt
grad, șansa de supraviețuire a pacientului în stop cardio -respirator.
Urgența nu ne dă răgazul să consultăm manualele pentru a acționa cu competența
necesară și, de multe ori, cad rul mediu este pus în situația de acționa singur.
În concluzie, este absolut necesar ca întreg personalul medical să cunoască teoretic și
practic măsurile îngrijire și prim ajutor acordate pacientului aflat în stop cardio -respirator .

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Îngrijiri speciale acordate pacieților de către asistenții medicali – Lucreția Titircă,
Editura Cartea Medicală, 2018 (ISBN : 978-973-160-119-9)
2. Urgențele medico -chiurgicale, sinteze – Lucreția Titircă, Editura Medicală, 2006
(ISBN : 973-39-0566 -6)
3. Urgențele Medicale – Florian Chiru, Editura RCR editorial, 2012
(ISBN : 978-606-8300 -01-6)
4. Anatomia și fiziologia omului, compendiu – Cezar Th. Niculescu, Editura Corint
Educațional, 2014 (ISBN : 978-606-8609 -07-2)
5. Gray’s Anatomy, pen tru studenți (a doua ediție) – Richard L. Drake, Editura Prior &
Books, 2010 (ISBN : 978-606-92506 -0-0)
6. Anestezia în prespital – Sebastian Daniel Trancă, Editura Medicală Callisto, 2018
(ISBN -13: 978 -606-8043 -32-6)
7. Medicină internă pentru cadre medii – Corneliu Borundel, Editura All, 2009
(ISBN: 978 -973-571-925-8)
8. ACLS, CPR și PALS – Shirley A. Jones, Editura Medicală Callisto, 2016
(ISBN: 978 -606-8043 -20-3)
9. Managementul îngrijirii pacientului (ediția a II -a) – Chiru Dănău Adela, Editura RCR
editorial, 2018 (ISBN: 978 -606-745-003-0)
10. Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor
Fundamentale (vol I.) – Lucreția Titircă, Editura Viața Medicală Românească, 2008
(ISBN: 978 -973-460-009-3)
11. Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali (vol. II ) – Lucreția
Titircă, Editura Viața Medicală Românească, 2008 (ISBN: 978-973-160-015-4)
12. Îngrijirea omului bolnav și a omului sănătos (ediția a III -a) – Florian Chiru, Editura
Cison, 2012 (ISBN: 978-973-8301 -23-8)
13. Interpretarea rapidă a EKG -urilor (ediția a șasea) – Dale Dubin, Editura Medicală,
2008 (ISBN: 978 -973-39-0647 -6)
14. Manualul de prim ajutor calificat SMURD – Editura Ministerul Administrației și
Internelor, 2009 (I.S.B.N. 978 -973-0-06993 -8)
15. Manual de nursing – Pentru elevii anului III ai Școlilor Postliceale Sanitare (volumul
III) – Prof. Dr. Marcean Crin, Editura All Educațional, 2012 (I.S.B.N. 978 -973-684-783-7)
16. Ghid de nursing – Violetta Văcariu – Editura Victor Babeș Timișoara, 2012 ( I.S.B.N.
978-606-8054-88-9)
17. Desenele din capitolele I și II sunt create cu ajutorul imaginilor din atlasul de
anatomie: Gray’s Anatomy, pentru studenți (a doua ediție) – Richard L. Drake, Editura Prior
& Books, 2010
18. paginadenursing. ro