ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ FUNDENI BUCUREȘTI [614592]

1
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “FUNDENI” BUCUREȘTI
CENTRUL DE PERFECȚIONARE

LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ PENTRU
OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,
PROF. DR. CRIN MARCEAN

CANDIDAT: [anonimizat]. RARU -DARIE C. BOGDAN
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă
Băbeni ,Vâlcea

BUCUREȘTI
2019

2
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “FUNDENI” BUCUREȘTI
CENTRUL DE PERFECȚIONARE

LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ PENTRU
OBȚ INEREA GRADULUI DIDACTIC I

MET ODE DE EVALUARE LA MODULUL
REUMATOLOGIE ȘI NURSING ÎN REUMATOLOGIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,
PROF. DR. CRIN MARCEAN

CANDIDAT: [anonimizat]. RARU -DARIE C. BOGDAN
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă
Băbeni ,Vâlcea

BUCUREȘTI
2019

3

CUPRINS

ARGUMENT …………………………………………… ……………… ..….. pag.4
CAPITOLUL I MODULUL REUMATOLOGIE ȘI NURSING ÎN
REUMATOLOGIE… ……………………………………………………………………… ………pag.5
1.1. Modul ul Reumato logie și nursing în reumatologie – criteriile de performanță
prevăzute în Standardul de pregătire profesionala la Asistent Medical Generalist
anul II ………… ………………………..………………………………… ..….pag.6
1.2.Conținuturi ce vizează asimilarea noțiuni lor și f ormarea deprinderilor de
asistență medicală în patologia reumatică……………………… ……………….pag.7
1.3. Strategii didactice recomandate ………………………………………….pag.45
CAPITOLUL II EVALUAREA – COMP ONENTĂ FUNDAMENTALĂ ÎN
CADRUL PROCESULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ……………………… ..……pag.4 7
2.1.Evaluar ea în pr ocesul de înv ățământ. ………………………………….. …………….. pag.48
2.2 Obiectivele și func țiile evalu ării școlare …………………………… …….pag.50
2.3. Strategii de evaluare a randamentului școlar ………………………… …………. …pag.5 4
2.4. Modalit ăți de elaborare a probelor de evaluare și a ite milor ……………..pag.6 0
CAPITOLUL III -METODE DE EVALUARE TRADIȚIONALE ȘI MODERNE
UTILIZATE ÎN MODUL UL REUMATOLOGIE SI NURSING ÎN
REUMATOLOGIE ………………………………………………………….. pag.6 4
3.1. Metode de evaluare a rezultatelor școlare: metode „tradiționale” și metode
“complementare” ……………………… …………………………………….. pag. 65
3.2. Exempl u de evaluare la Modulul Reumatologie și Nursing în
Reumatologi e …… ..…… ……………………………………………………. pag. 79
CONCLUZII …………… ………………………….… …………………..…. pag. 87
BIBL IOGRAFIE …………………………………………………………….. pag. 88
Declarație de autenticitate ……………… …………………………………… pag.9 0

4
ARGUMENT

Am ale s pentru lucrarea metodico -știițifică pentru o bținerea gra dului didactic I
tema ”Metode de evaluare la Modulul de Reumatologie și Nursing în Reumatologie ”
din urm ătoarele mot ive:

• În prezent afecțiunile reumatice sunt fo arte fecvente iar unele dintre acestea d au
complicații invalidante dacă nu sunt depisate din timp;
• Specializarea mea ca și asist ent medical este cea de balne ofizioterapie și recuperare
medical ă si faptul că sunt si profe sor metodist în cadrul Inspectoratului Școlar
Județean Vâlcea p e disciplinele psihologie si asistență medicală ;
• Județul Vâlce a în care locu iesc și îmi desfășor activi tatea didactică este unul dintre
cele mai de zvoltate din țară î n ceea ce privește recuperarea medicală. Aici există
stațiuni balneoclimate rice foarte cunoscute : Călimănești – Căciulata , Băile Govora ,
Băile Olănești , O cnele Mari , Voineasa.
• Multi cunos cuți prezintă diverse forme de afecțiuni reumatismale și urmează
tratame nte specif ice , predominant de balneofiziokinetoterapie , inclusiv subsemnatul.

5

CAPITOLUL I
MODULUL REUMATOLOGIE ȘI NU RSING ÎN RE UMATOLOGIE

6
1.1. Modulul Reumatologie și nursing în reumatologie – criteriil e de perfor manță
prev ăzute în Standardul de pregătire pr ofesional ă la A.M.G. anul II

REUMATO LOGIA este ramura medicinii care studiază bolile reumatis male, afecțiuni
caracterizate din punt de ve dere clinic prin manifestări articulare și care au ca substrat
anatomo patologic o leziune a tesutului conjunctiv.
”Reumatism ” vine de la cuv ântul grec ”rheuma ” = curgere, cuprinde un grup de
afecțiuni car e intereseaz ă predominent articulațiile. Termenul vrea s ă sugereze caracterul
curgator, fluxionar s au chiar migrator al manife starilor a rticulare. Manifestarile reumatice
sunt foarte variate și sunt deter minate de cauze microbiene sau nemicrobiene, cauze
autoimune sau necunoscute.
Modulul REUMATOLOGIE SI NURSIN G IN REUMATOLOGIE face parte din
pregatirea de specialitate din anul I I, pentru calificarea: asistent medical generalist.
In modulul REUMATOLOGIE S I NURSI NG IN REUMATOLOGIE se regăsesc
abilitatile di n unitatea d e competenta specializata REUMATOLOGIE ȘI NU RSING ÎN
REUMATOLOGIE. Modulul are alocate 60 de ore din care 24 de o re de teor ie si 36 de ore
de pregatire practica. Prin parcurgerea programei sc olare s e asigura dobandirea competentelor
descrise i n standardel e de pregatire profesionala.
Programa școla ră se va utiliza împreună cu standardul de pregatire profesională
specific calif icarii , conform Curriculumului Asistent medical generalist aprobat prin Anexei
nr. 3 la OMEdC nr. 2713 /2007 care a intr at în lichid are cu anul II și III având în vedere că înc epînd cu
anul școlar 2018 -2019 se aplică , din anul I , Ordinul nr. 3 499/2018 privind aprobarea
standardului de pregătire profesională, a pla nului d e învățământ și a programelor școlare
pentru califi carea profes ională Asistent medical generalist, nivel 5, al Cadrului național al
calificărilor pentru care se asigură pregătir ea prin în vățământul preuniversitar postliceal.
Lista competențelor spe cifice unității de competență corespunzatoare modulului:
1. Analizează se mnele și simp tomele specifice afecțiunilor r eumatismale
2. Identifică problemele de dependență și stabilește diagnost icele de î ngrijire
(nursing) la pacienții cu afecțiuni reumatismale
3. Elaborează planul de î ngrijire (planul nursing)
4. Aplică interve nțiile propr ii și delegate

7
5. Evaluează rezultatele îngriji rilor aplicate

Prin parcurgerea pr ogramei școlare se asigură dobân direa comp etențelor descrise în
standardele de pregă tire profesională.
Modul ul are ca sc op familiarizarea elevilor cu noțiunile și activitățile privi nd
afecțiuni le reum atice pe care ei le vor î nvăța în aces t modul.

1.2 Conținuturi le ce vizează asimilarea noțiunilor și fo rmar ea deprin derilor de
asistenț ă medicală în patologia r eumat ică

În patologia reumatică întâlnim foart e multe afecțiuni u nele dintre acestea au caracter
invalidant.
Predarea acest ui modul este o activitate predominantă a profesorului și o variabilă
cauzală de care d epinde, într -o măsură preponderentă de star ea de pregăt ire a e levilor.
Abordările m oderne s-au axat pe o re prezentare duală a predării:
– una ded uctivă, care b eneficiază de unele suporturi teor etice a le teoriilor învățării
de tip cognitiv și umani st;
– alta inductivă, dezvoltată prin aport ul para digmatic al etnometodologiei, este
axată p e obs ervarea faptelor de pred are, a situațiilor și a mod elelor de comp ortament
comune cadrelor didactice ca ans amblu de comportamente didactice speci fice.
Pentru acest prioect am ales de dezbătut afecț iunea care are incidență maximă la
femei , înce pând de la 40 de an i, și poate avea caracter invalidant.

1. Defini ție
Gonartroz a este boa la artrozică localizată la nive lul genunchiului, care interesează
inițial fie unul din compartimente (artroza femuro -patelară, artroz a femuro -tibială ), fie
ambele secto are (fe muro -patelo -tibial) uni sau bilateral.
Boala afectează cu predilecție femeile, mai ales după 40 -50 de ani, aso ciind frecvent
supraîncărcarea pondera lă și tul burări ale circulației de întoarcere.

8
2. Clasific area gonartrozelor.
Gonartrozel e se c lasific ă în :
• gonar troze primare , care debutează în general între 40 și 50 de ani, în s pecial la femei la
menopauză, o beze și cu varice la membrele inferioa re. Leziu nile artrozice sunt bilaterale
și benefi ciază d e trat amente conservatoare .
• gonartroze secun dare , care debuteaz ă mai precoce, sunt în majoritatea cazurilor
unilaterale ș i necesită frecvent intervenții chirurgic ale.
Dintre cauzele incriminate în go nartrozel e secundare sunt de menționat:
• traumatis mele (sechele de fracturi, luxații, entorse, leziun i de me nisc) care l asă după ele
leziuni și dezechilibre osteo -articulare și c apsul o-ligamentare, favorizând apariția
procesului degenerativ de tip artrozic ;
• tulburăr ile stat ice: dezaxarea axei femuro -tibiale cu s olicit ările în varus sau valgus
consti tuie u n stres mecanic car e poate iniția artroza;
• dintre factorii generali care fav orizează a pariția leziunilor artrozice su nt de reținut:
– tulburările endocrine (insufici ența ovariană , menopauza);
– tulburările m etaboli ce (în special obezi tatea, care acțion ează a tât pri n alterarea
cartilajului articular prin supraîncărcarea ponderală și h iperlaxita tea ligamentară);
• unii factori genetici (fragilitatea genetică a cart ilajelor articulare, d isplaziile rotuliene și
femuro-tibiale).
3.Stadializarea gonartrozei :
• Prim ul stad iu al gonart rozei se caracterizează prin dureri la nivelul genunchiulu i, de
obicei la mers prelungit sau urcatu l – coborâtul scărilor excesiv, poziți i monoton e
prelungite fie în ortostatism, fie în șezut ( sindro m rotulian).
• În stadiul de evol uție durerile se intensif ică, atât la ortostatism cât și la mers și se asociază
elementele cl inico-funcționale obiective: mo dificări de volum ale genunchiului,
cracmente, uneori reacție inflamatorie sinovială de tip me canic, schițe de flexum,
hipotonie cu hipotr ofie de cvadriceps și instabilitatea articulară. La palpare se evidențiază
puncte durer oase de -a lungul ligamentelor ș i tendoanelor solicitate, la nivelul r otulei,
interliniului articular sau în fosa popli tee.
• Stadiul de gonartroză avansată este car acteri zată de prezența du rerilor ac centuate,
aproape permanente, care dovedesc ș i o decompens are inflamatorie care impune ad optarea
unui flexum de genunchi (iniți al este r eductibil, dar care neglijat poate deven i iredu ctibil ),
cu deteriorarea marcată a ech ilibru lui gru pelor muscul are agonist -antagoniste din jurul

9
genunchiului, cu ortosta tism dific il și mersul modificat, fiind p osibil cu ajutorul unor
mijloace tehni ce de des cărcare (cârje, baston, cadru de mers).
4. Investiga țiile clinice
Evaluarea pacient ului: tratame ntul gonartr ozei trebuie precedat de un examen clinic
complet și de in vestigații paraclinice necesare stabiliri i diagnosticului.
Anamneza presupune i nterogato riul asupra antecedentelor personale est e oblig atoriu
nu numai din punct de vedere al preci zării d iagnos ticulu i, ci și în scopul de a contura cât mai
precis prognosticu l afecțiun ii actuale. În cazul gonatrozei e important de știut dacă pacientul
suferă de: hipertensiune arterială, diabet zaharat , boli ale ci rculației venoase, dacă a efectu at
tratamente de recupera re, precum și intervențiile ortopedico -chirurgicale care a u fost
necesare. Se va insista nu numai a supra traumatismelor majore, cauze ale gonartro zelor post –
traumatice ci și asupra micro -trauma tismel or (eventual profesionale).
Este imp ortant pentru a apr ecia gradul afectării din punct de vedere funcțional al
genunchiului . Acest examen cuprinde examenu l aparatului locomotor, urmărindu -se în special
starea genunchiului .
Sarcinile asistent ului me dical în pregătirea și asi starea unui examen clinic medical
sunt următoarele: pregătirea psihică a bolnavului, adunarea, verificare a și pregătirea
instrumentarulu i necesar, dezbrăcarea și îmbrăcarea b olnavului , aducerea bolnavului în
pozițiile adecv ate exa minăr ilor, asigurarea iluminației nece sare l a exami nările cavit ăților
naturale, deservirea medicului cu instrumente, feri rea bolnav ului de traumatisme și răceală.
Colaborarea la examinarea clinică a b olnavului este una din sar cinile importante ale
asistent ului. Ajutorul acordat medicului și bo lnavul ui în c ursul examin ării clinice degrevează
pe acesta din urmă de eforturi fiz ice, îi pr evine o serie de suferințe inut ile, contribuie la
crearea unui climat favorabi l între bolnav și medic, face accesibil ă medicu lui ex plorarea
tuturor regiunilor orga nismul ui, ser vindu -l și c u instrumentarul necesar, toate acestea
intervenind pen tru scurtarea timpului expunerii bolnavului în stare gravă la traumatismul
examină rilor. În acest fel, ajutorul asistentului medic al la ex aminăr ile cl inice , este
indispensabil în caz ul boln avilor în st are gravă: astenici, adinamici, somnolenți, inconștienți,
imobilizaț i etc. și foarte utilă în cazul tuturor bolnavilor.

10
În legătură cu vi zita, asi stentul medical are următoarele sarcin i:
• Pregăt ește salonul și bolnavii.
• Asistentul va supr aveghea îngrijitoar ele și infirmierele ca, până la începerea vizitei,
saloane le să fie curățite și așezate în ordine, bolnavii să fie reîntorși de la labora toare
sau săli de tratamente și să fie culcați în paturi le lor.
• Pregătește și distribuie foi le de ob servaț ie, foile de temperatură, precum și adnotările
relativ la medicația și alimentați a bolnavilor. Se îngrijește ca până la ora vizitei
rezultatele de lab orator și ale celorlalte examinări să fie aduse și ataș ate la foile de
observație ale bolna vilor.
• Pregăteș te și c ontro lează starea de func ționare a instrumentelor și materialel or
necesar e pentru vizită. Aceste instrum ente și materiale sunt identice cu ace lea utili zate
pentru examenul clinic.
Adunarea, verifica re și pregătirea instrumentarului ne cesar ex aminări i clini ce
medicale. Pentru examenul clinic medical, obiș nuit, asistent ul pregăte ște urmă toarele: o
învelitoare ușoară de flanelă, stetoscopul și o bu cată de t ifon pentru auscultație directă, spatu le
lingua le sterile, eventual oglinda frontal ă, tensiometrul cu fonendos cop propriu, mânuși sterile
de cauciuc, vaselină, ciocanul de reflex e pentru luarea reflexelor oste o-tendinoase, un
termometru, o panglic ă-metru d e măsurat pentru determinarea circumfe rinței ab dome nului în
caz de ascite, o tăvită renală pentru depunerea mâ nușilor, compreselor uzate, două prosoape
curate și săpun pentru spă larea mâinilor.
Instrumentele vor fi verificate în ceea ce privește s tarea de funcțiune, apoi vor fi
așezate pe o ta vă utiliz ată numa i pentru acest scop și învel ite cu u n șerve t. Asistentu l va sta în
fața medicului de cealaltă parte a patului. Ta va cu inst rumente o depune pe noptiera
bolnavului.
Dezbrăcarea și îmbrăcarea bo lnavului. Bolnavul trebuie dezbrăcat complet, c u
ocazia exam inării, însă dezbrăcarea nu trebui e făcu tă neap ărat deodată .
Aducerea bolnavului în poziția adecvată examinării și sprijini rea lui ușurează mul t,
atât munca m edicului cât și eforturile bolnavului. În cursu l examinării, pledurile și plăpumile
vor fi împ ăturite la capătul distal al patului. Examin area se începe prin luarea anamnezei. În
acest timp, bolnavul ca sta în poziț ia cea mai comodă pentru el.

11
Pentru efect uarea examenului clinic obiectiv sunt necesare 4 metode clinice:
• Inspecție
• Palpare
• Percuție
• Auscultație
Inspecția este o – metodă c are ad uce cel e mai multe informații. Se face după un plan
prestabilit prin care se observă in mod simetric și comparativ eve ntualele modificări obiective.
Este d e 2 tipur i:
– GENERALĂ (de ansamblu) e xaminare a vizuală a pa cientului , tipului constituțional,
aspec tul fiz ic, modul de menținere al ortostatismului.
– LOCALĂ examinarea detali ată a fiec ărui aparat și sistem începând cu:
1. tegumente și mucoase
2. sistem osteo -articular
3. sistemul ganglionar și lim fatic
4. aparatul respirator
5. aparatul cardio vascu lar
6. aparatul di gestiv
7. aparatul renal
8. sistemul nervos
9. sistemul en docrin
5. Semnele și simptomele prezent e în gonartoză
a. Simptomele subiective
• Durerea
Între puseurile inflamatorii, gonalgi ile sunt d e tip mecanic (calmate de repaus și
exacerba te la r idicarea de pe scaun, la suit -coborât scările, la genuflexii și la mer s). În pu seul
acut, gonalgiil e sunt de ti p inflamator (persistente și în repaus ). Pe măs ura avansării leziunilor
artrozice, g onalgiile devin persiste nte.

12
Topografia dureril or est e în fu ncție de art iculația artrozată (artroză femurorotuliană,
femurotibială sau globa lă) și de interesarea st ructuri lor periarticulare, meniscale sau
ligamentare.
Predominanța durerilor pe fața inter nă sau ext ernă a genunch iului poate însă să țină de
coafectar ea ligamente lor laterale sau a unor inserții tendinoase. Palp area sist ematică și
provocarea de dure ri prin anum ite manevre permite localizarea exactă a proces ului. Situațiile
care provoacă/accent uează dure rea: ortostati smul, mersul pe teren ac cident at sau pe scări,
ridicare de greutăți ; durerea se calmează prin rep aus și po ziția de descărcare
articular ă: “caracter ul mecanic al durerii”.
• Redoarea artic ulară
Reprezintă senzația subiectivă de „arti culație țe apăn ă”, greu m obilizabilă, dar care
cedează după câ teva mi nute de mișcări active. În gonartroză redoarea este predominant
matinală sau/și după repaus articular și nu durează mai mult de 30 de minute.
• Impotență funcțion ală (r ealizarea cu dificulta te/ imposi bilitate în realizarea
mișcărilor ), în difer ite gra de
Examenul clinic al unui bolnav artrozic poate pune în evidență:
– sensibilitat e la palparea marginilor osoase și a interliniului articular;
– mărirea de vol um a articulațiilor (prin modificări pr oliferativ e ale osului subcondral);
– tumefacția d iscret ă a păr ților m oi;
– cracmente articulare ș i crepitații articulare determinate d e frecarea unor suprafețe rugoase;
– limita rea mișcărilor active și pasive, defor mări arti culare (luxații, subluxații);
– anchilo ze.
Testel e de evaluare sunt scoruri clinico -funcționa le rezu ltate în urm a anamnezei,
examenului clinic și eventual investigațiilor paraclinice, care stabilesc nivelul afec tării
funcționale și ghidează indicați ile de tr atament.
b. Simptomele obiective
1. Tum efacția ge nunc hiului
Este p rezentă în gonartroz e acti vate ( sinovită acut ă secundară g onatrozei, uneori cu
reacții hidartrozice rep etate); pr ocesul inflamator poate interes a și ligamentele sau tendoanele
periar ticulare.
Mărirea de volum a genunchiului poa te însă să țină uneori de o hipertrofie adipoasă
(lipo gonartr oze).

13
2. At rofia musculaturii periarticulare
În stadiile tardive a le gonartr ozei, capsula articulară și lig amentele se pot ingroșa
printr -un proc es de fib roză și se pot retracta. Toate acest e modifică ri, care duc în timp la
îngustarea spaț iului articul ar, subluxaț ii, deformări și uneori anchiloze, constituie esența
expre siei morfo logice a procesului artrozic .
3. Sindroamele de instabilitate ale ge nunchiulu i
Sunt prezente la aproape 40% din cazurile de gonatroze însoțite de laxitate sau d e
leziuni deg enerative al e ligamentelor colaterale (în instabilitatea laterală a ge nunch iului), ale
ligamentelor încrucișate (în instabilitate a anteroposterioară) sau de l eziunea combinată a
ligamente lor col aterale și a ligamentelor încrucișate (instabilit atea r otatori e a genunchi ului).
Ele se traduc clinic printr -o senzatie „de nesigura nță” pe genunchiul respectiv în anumite faze
ale încărcări i sau poziții ale ar ticulație i.

4. Deviațiile axiale la nivelul genunchiului
5. Limitarea mobilității genunchiul ui artro zic
Această limit are este prog resivă. Afectarea frecventă a rotulei prin p rocesul at rozic
diminuează forța cvadricep sului, încă de la debutul artrozei fe muropatela re, cu extensia
incompletă a genunc hiului.
În gonatrozele avansate, contractura cvadrice psului blochează sa u limitează f lexia
genunchiului. Mersul se însoțește de î nclinare a nterioară și laterală a corpului , cu piciorul în
rotație externă, pen tru a nu l ovi obstacolele.
6.Investigații pa raclinice
Funcțiile cu caracter dependent/delega t permit asistentului medic al aplicarea
metodelor de tratament și de recuperare necesate în t ratamentul bolii (pentru care es te
calificat) numai la indicația medi cului, asi stentul medical având obligația de a anunța med icul
pentru orice modificare semnifi cativă în evoluția pacientu lui.
La recomandarea medicului, asistentul medical va efe ctua pregă tirea pacientului
pentru diverse investigații .
Asistentul medical va recolta pr oduse biologice și patologice, va a dministra
tratamentul recomandat de medic, va monitoriza funcț iile v itale a le pacientului, la intervalul

14
recomandat de medic, va asi sta medicu l în efectuarea procedurilor leg ate de diagnostic și
tratament.
Exame nul radiol ogic
Examenul radiologic permite s tudiul morfo logiei și al funcționării organelo r interne,
compl etănd alte me tode de investigație.
O radiografie este înregistrarea, pe film fo tografic special, a imaginii str ucturale a
unui obiect, obținută cu a jutorul ra diațiilor X sau gamma. Radiografia permite exam inarea
obiectelor netransparente p entru lumi nă, pe baza proprie tății acestor radiații de a f i mult mai
penetrante.
Pregă tirea psihică a pacientul ui- se anunță pac ientului și i se explică necesitatea
tehnicii, precum și condițiile în care se efe ctuează.
Pregătirea pacienților presupune:
• pregă tirea condiții lor de mediu: temperatura de circa 20°C, core spunzătoare bolnavului
dezbrăcat;
• pregătirea psihic ă a bolnavului: o face asistentu l de salon, lămurind bolnavul a supra
modului de pregătire și desfă șurar e a exa menului;
• completarea biletului de tr imitere : se fa ce de către a sistentul medical care scoate din foaia
de observație dat ele person ale și de spitalizare ale bolnav ului, înainte de a duce bolnavul la
serviciul d e radiologie, biletul se va prezent a medicului de salon pentru a trece diagnosticul
prezumt iv și eventu ale obs ervații speciale privind examinarea bolnavului;
• înștiința rea servi ciului de radiologie pentru plani ficarea urgențelo r în ordine;
• pregăti rea bol navilor se face în f uncție de examinar ea cerută;
• transportul bolnavilor se face în fun cție de starea bolnavului. Asistentul de salon însoțește
bolnavul și alăt uri de bile tul de tri mitere ace sta va lua și foaia de observație ;
• acom odarea la obscuritat ea camerei de examinare;
• ajutorul acordat în timpul exami nării: bolnavul va fi dezbrăcat în r egiunea examin ată, iar
bijuteriile vor fi îndepărtate. Bolnavul va fi adus în poziți ile adecva te tot de către asistent .
• Pregăt irea f izică a pacientului – se dezbrac ă regiunea ce urmează a fi examinată, se
admi nistrează pa cientului un medicament analgezic, î n cazul în car e mișcările î i provoacă
dureri, se administrează s ubstanțe de contrast după ce î n preal abil s -a făcut testarea
pacientului, sau se umple cavitatea ar ticulară c u aer sau oxigen, pentru evidențier ea

15
cartilaje lor articulare, se ajută pacientul s ă se așe ze și să păs treze p oziția indicată de medic în
funcție de regiunea ce se exa minează.
Îngrijirea după tehnică -se ajută pacientul să se ridice de pe masa de radiografi e și să se
îmbrace, pacientul este condus la pa t.
Radiografia standard arată pe partea afe ctată:
– o pensare a interliniului articular ;
– osteofitoză pe zonele marginale ale capului femural ;
– osteoscleroză cu osteocond ensare de o parte și de alta a pensă rii în zo na de presiu ne
maximă ;
-osteoporoză s ub formă de ge ode în capul femural și în cotil.
Se vor observa osteofitoza, osteop oroza uneo ri geodică și osteoscleroza cu î ngroșarea
sprâncenei cotiloide și sub țierea lin iei interarticulare. Examinările ra diologice au scopul de a
contribui cu elemente o biective deose bit de valoro ase la stabilirea diagnosticului, urmăririi
evoluției uno r boli și a procesului de vindecare.
Timpu l de iradiere este foarte mic.
Artros copia studiează suprafața articulațiilor și ț esuturile mo i ce le înconjoară, cum ar
fi țesutu l ce lea gă oas ele între ele (ligamente), prec um și țesuturile solide ce acoperă cape tele
oasel or (cartilagiul) și formează o z onă tampon între acestea. Această pro cedură poa te fi
utilizată pentru diagnosticar ea problemel or articulațiilor, efectuarea unei i ntervenț ii
chirurgicale pen tru rezolvarea pro blemelor articulațiilor, pentru îndepăr tarea corp urilor străine
sau pentru monito rizarea unei boli sau a eficacității unui trata ment.
Artroscopia este efectuată, în mod obișn uit, la nivelul genunchiului, umărul ui și
gleznei.

În timpu l artroscopiei, artroscopul este introdus în corp prin in termediul unei incizii
mici în piele. Artr oscopul are o sursă de lumină și o ca meră video atașată de el. Imaginile de Figura nr 1 Artroscopia

16
la cam eră pot fi v ăzute pe un monitor. Aceste imagini mărite furnize ază o imagine foarte clară
a încheieturii. În timpul artroscopiei se p oate colec ta o mostră de țesut pentru biop sie. Dacă se
face o intervenție chiru rgicală se vor face alte incizii mici prin ca re vor fi in troduse
instrumentele.
Artroscopia g enunchiu lui permite studiul endoscopic al cartilajului articular, al
meniscurilor (l eziuni, ru pturi atipice, meniscoze atrofic e) și al sinovialei (inflamații, infe cții
acute , tuberculoză, infecții fungice, tu mori, sinovi tă vilonodulară), cu posibilitatea d e
prelev are bi optică a unor fragment e pentru examenul histologic și biologic și uneo ri de
tratament intraarticular (lavaj).
Tomografia computerizată (CT) folos ește razel e X pentru a crea imagini detaliate a
structuri lor din interiorul corpului.
În timpul testu lui pa cientul va st a întins pe o suprafață plană (masă) ce este legată la
scaner; ace sta are forma cilindrică. Scaner ul trimite pulsuri de raze X spre ace a parte a
corpului ce se dorește investigată. O parte a a paratului este mobilă, astfel încât poate ef ectua
imagini din m ai multe poziții. Imaginile sunt memorate în computer.
Tomografia computerizată este folosită pent ru a investiga dife rite părți ale cor pului
precum pieptul, abdomenul, pelvisul sau membrele. D e asemenea, poate realiza imagini al e
organe lor, p recum ficatul , pancreasul, intestinele, rinichii, glandele suprarenale , plămânii și
inima. De asemenea, poate of eri informații asupra vaselor sanguin e, oaselor și coloanei
vertebrale. În timpul scanării se poate folosi și fluoroscopia, metoda ce folo sește un fas cicul
stabil de raze X, pe ntru a vizualiza motilitatea și aspect ul diferit elor părți ale organismului,
chirurgical ce permite doctorului sa vad ă articula tiile corpului cu ajutorul unei cam ere video
miniaturale, subțiri, numită artroscop .
Tomog rafia computerizată este selectivă și super localizată, durata examinării est e în
medie de 30 minute, iradierea pacient ului este minimă și se efectuează cu și fără substanță de
contrast și obligatoriu testarea la substanța de contrast.
Imagistica pr in Rezon anță M agneti că (IRM ) – este un test care folosește un câmp
magnetic și un pu ls de radi ofrecvență, pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și
țesutu ri ale c orpului omenesc. IRM oferă imagini ca re nu pot fi vizualizate prin alte metode
imagis tice (ec ograf ie, radiografi e, CT). Este utilă în utilă în diagnosticul unor tumori, boli
vascu lare, boli ale sistemulu i osteo -articular, sângerări).

17
În vederea efectuării t estului paci entul își va scoate toa te obiecte d e metal (ceas,
carduri, agrafe, biju terii) d eoarec e există riscul ca acestea să fie atrase de magnet. Dacă
pacientul a s uferit ant erior proceduri medicale sau int ervenții și are fragmente metalice în corp
se face eventual o radiografie anterior IRM, pentru a vedea dacă acesta poate efectua t estul. Î n
cazul efectuării testului pacientul se dezbracă complet (în funcție de ari a inve stigată), imbracă
halatul de spital și va fi așezat în decubit dorsal pe masa disp ozitivului, care reprezintă
scaneru l aparatului .Capul, toracele și membrele pot fi fixate c u nișt e cure le pentru menținerea
pacientului nemișcat.un dispozitiv în formă de colac va fi plasat peste sau în jurul regiunii ce
va fi scanată. Pacientu l poate auzi diverse zgomote care rezultă în ur ma scanării. Fiind închis
în camera de scanat pa cientul poate comunica prin tr-un microfon. În cazul admnistrării
substanței de contr ast, aceas ta va fi administrată în vene le periferice ale brațului, timpul de
administrare este 1 -2 minut. Durata investigați ei este de 3 0-60 minute până la 2 ore. Câmpul
magnetic n u prod uce durer i. Pacientul poate fi speriat sau iritat, iar în cazul admini strării
substanțelor de contrast poate apă rea senzația de cădură sau răceală.
Testul de o steoporoză
Testul care determină de nsitatea oso asă este un bun predictor al risculu i de
fractură. Anumi te pers oane prezintă un risc cresc ut de pierdere a masei osoase, afecțiune
denumită osteoporoză, oasele pr ezentând un risc crescut de fractur ă.
Osteodens itometria este investigatia paracli nica de masu rare a densitatii osoase prin
care s e poate pune d iagnosticul d e osteoporoza.
Osteodensitometria DEXA este cea mai mode rnă și fol osește raze X de densităț i
difer ite ce străbat osul, permițâ nd apreci erea gradu lui de reducere a densității osoase ; nu este
dureroasă ș i se poate efectua la mai m ulte niv ele, c el mai frecve nt la nivelul ș oldului (col
femural – cel mai expus fract urării ost eoporotice ), coloanei vertebrale lombare și antebraț ului.
Scoru rile o bținute pe rmit diagnosticarea osteopeniei sau osteoporoze i, ce beneficiază de
abordare terape utică di ferită . Osteodensit ometria se recomandă tuturor femeilor după
instalarea men opauzei, i ar frecvenț a controlui ulterior o stabileș te medicul specialist. Și
bărbații po t suferi de osteoporoză, î n special fumătorii ș i cei cu boli cronice ce primesc
tratament c ortizo nic, iar indi cația de osteodensitometrie o stabileș te medicul curant. Nu este
necesară nici o pregătire specială înaintea efectuă rii unei osteodensit ometrii .
Osteodensitometria este o investigaț ie important ă din perspectiva diagnosticării cât
mai pre coce a osteoporozei , deoarece există metode de stopare a pierderii masei oso ase, deci

18
de fragilizare a osului și scăde re consecutivă a risc ului de fracturi . Un os os teoporotic
(rarefi at) se fractureaz ă mult mai u șor, iar recuperarea după fracturi e ste înta rziată , cu p rețul
unor dureri mari și a imobilizării prelungite ce poate ant rena a lte complicații (atrofii
musculare, complicatii tromboembol ice, escare de decubit e tc.).

Recoltarea sâng elui.
Bolnavul trebuie să fie pregăt it pentru r ecolt are, iar a sistentul are rolul de a -l convinge
pe acesta că recoltarea se face în interesul vindecării afecțiun ii lui, a stabilirii diagnosticului și
tratament ului.
– VSH
– Fibrinogen
– Proteina C react iva
– Elecrof oreza (alfa 2 globuline)
– Determ inare a numărulu i de leuco cite
Viteza de sedimentare VSH
VSH -ul reprezintă rata la ca re sedimen tează hematiile dint r-o probă de sânge anticoagulat
într-o ora. Cu câ t hematii le sedimentează mai repede, cu atât VSH -ul este ma i mare, fiind un
indicato r de răs puns de faza ac uta. O creștere a VSH -ului apare la c el puțin 24 ore dupa
inițierea ră spunsului inflamator, iar d upă încheierea răspunsului de faza acută scade cu un
timp de înjumatățire de 96 -144 ore.
Pregătir e pac ient -a jeun /postprandial, o masă lipidic ă poa te determi na alterări
plasmatice.
Specimen reco ltat- sânge venos.
Recipient de r ecoltare – vacutainer de culoar e negru cu citrat de sodiu 3,8% tamponat.
Figura nr 2 –Imagine
radiolo gică DEXA

19
Cantit ate recoltată – cât permite vacuumul, raportul sânge/anticoa gulant trebuie să fie
4/1.
Fibr inogen
Fibrino genul (factorul I al coagulării) este o glicoproteină dimerică cu greu tate
molec ulară de aproximativ 340kD, prezentă în plasma și în α-granulele plac hetare. Este
sintetizat în ficat la o rată de 1.7-5 g/zi. T impul de înjumătățire al fibrinog enului este de 3-
5zile.
Pregătire pacient – a jeun
Specimen recoltat -sânge venos
Recipient de r ecoltare – vacutainer de culoare bleu cu citrat de Na 0,105M.
Cantitat e recoltată -cât permite vacuumul, pentru a pre veni coagular ea parțială a probei
se va asigur a ames tecul cor ect al sângelui cu anticoagulantul, pr in mișcări de inversiune a
tubul .
Protein a C reactivă CRP est e o proteină neglicozilată cu structură pentamer ică care
migrează electroforetic în apropierea zonei gamma. Este un reactant de fază acută c are cr ește
rapid, dar nespecific, ca răspuns la leziu ni tisulare și inflamație, fiind un indica tor mai sensibil
și mai prompt decât VS H.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate).
Specimen recoltat – sânge veno s.
Recipient de recoltare – vacutainer de culo are ro șu sau po rtocaliu fără anticoagulant
cu/fără ge l separator
Prelucrare necesară după recol tare – se separă seru l prin centrifugare.
Volum proba – minim 0.5 mL ser
Cauze de respingere a probei – specimen in tens lipemic sau intens hemolizat.
Electrofore za
Pregătire pacient – à jeun (pe nem âncate) sau postprandial.

20
Specim en recolta t – sânge.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/ fără gel separator.
Prelucrare necesară după r ecolt are – se separă serul prin cen trifugare.
Volum probă – minim 0, 5 ml ser.
Complementul C4
Pregătire pacient -a jeun
Specimen r ecoltat -sânge venos
Recipient r ecoltat -vacutainer fără anticoagulant cu/fără ge l separator
Leucocitele sau celulele albe, s unt c elule al e sistemului imunitar care apără
organi smul de b oli infecțioase și corpuri străine. Ex istă mai multe tipuri de leu cocite, toate
fiind produse de celu le din măduva osoasă. Leucocitele se găsesc în t ot corpul, inclusiv în
sânge și în sistemul li mfati c.
Pregătire pacient – Se recoltează a je un (pe nemâncat e) sau pos tprandial (trebuie totuși
evitate mesele bogate în lipid e care pot int erfera cu anumiți par ametri ai hemogramei). Sexul,
vârst a pacientului , precum și anumite condiții cum ar fi: starea de șoc, vărs ăturile incoercibile,
administrar ea mas ivă de li chide i.v . care pot duce la deshidrat area, respectiv hiperhidratarea
pacientulu i, precum și anumite tratamente urmate de pacient trebuie comunicate laboratorului.
Este de preferat evitarea pe câ t pos ibil a s tresului în momentul recoltării. În caz ul
monito rizării re gulate (zilnic sau la două z ile) a anumitor parametri, p roba de sânge pentru
efectuarea hem ogramei trebuie obținută în același moment al zi lei (datorită fluctuațiilor
fiziologice circad iene ale unor parametri).
Specimen recoltat – sânge venos; la copii mic i se poate recolta sâ nge cap ilar din
deget/calcâi.
Recipient de recolt are – vacutainer ce c onține EDTA ca anticoagulant
tripotassium/dipot asium/disodium (vacutainer cu capac mov/roz – K3 EDTA); în cazul
copiilor mici se folosește un mi crotainer cu hepari na.

21
Cantitate recoltată – tubul trebuie să fie ump lut cel p uțin trei sferturi pentru ca ra portul
sânge/anticoagulant să fie optim (concent rația recomandata de EDTA este de 1.2 – 2.0 mg /mL
de sânge) .

Markeri boli reumatismal e
Anti corpi ant i-AND dublu catenar Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală
inflamatorie cronică autoimună car e apare predominant la femei de vârstă reproduct ivă.
Anticorpii anti-ADN dublu catenar (anti -ADNdc) reprezi ntă marca acestei afecțiuni.
Dete cția anticorpil or îndreptați împotriva ADN este importantă atât în diagnosticul lupusului
eritematos sistemic cât ș i în evaluarea activității b olii, în special la pacienții cu nefrită lupică.
Un rezultat negat iv nu exclude boala lupică. Anticorpii anti -ADN dubl u catenar mai pot
apărea, într -un procent sc ăzut și în alte boli reumatismale ( <1% din ca zurile de poliartrita
reumatoidă și <10% din cazu rile de sindrom Sjög ren primar și boala mixtă de țesut
conjunctiv) , hep atita cronică activă, ciroză biliară, mon onucle oză infec țioasă.
Pregătire pacient – a jeun sau postprandial
Specimen recoltat – sânge veno s
Recipient de recolt are- vacutainer fără anticoagulant cu/ fără gel separator.
Anticorpi anti -centromer
Anticorpi i anti-centro mer sunt îndreptați în principal împotr iva a 3 p roteine localizate
în zona centromeric ă a cromozomilor: CENP -A, CENP -B și CENP -C. Anticorpii anti –
centromer constituie un marker serologic pentru sin dromul CREST , o formă limitată de
sclerodermie (prevalența 70-90%). Clinic, sindromul CREST se car acterizea ză prin:
calcificări cutanate, sindrom Raynaud, tulburări de motilitat e a esofag ului, sclerodactilie,
telangiectazii. Anticorpii anti -Scl-70 sunt foa rte rar depistați la acești pacienți. Spre deo sebir e
Figura nr 3
Vacuete pentru recoltarea
sângelui

22
de pac ienții cu scleroză sistemică și a nti-Scl-70 pozi tivi, pacienții având anticorpi anti –
centromer au în general o evoluți e benignă a bolii și un prognos tic relativ favorabil . Cu
toate acestea, s -a con stat că detectarea anticorpilor anti -centromer împr eună cu anticorp ii anti –
histone reprezint ă un f actor de risc pentru afectare vasculară și pulm onară severă.
Acest tip de auto anticorpi mai poate apărea în s indromul Raynaud și în ciroza
biliară primitivă. Detectarea anticorpilor anti – centromer la pa cienț ii cu si ndrom Raynau d are
o valoare predi ctivă pozitivă mare pent ru apariția altor simptome as ociate sclerodermiei. În
10-20% din cazuri , acești anticorpi po t apărea în ciroza biliară primitivă, în special la
persoanele care prezintă co ncomitent și si mptom e asocia te scleroder miei.
Pregătire pacie nt- a jeun sau posprandial
Specimen recoltat – sânge v enos
Recipient de recoltare – vacutainer fă ră anticoagulant cu / fără gel separator.
Volum probă – minim 0, 5 ml s er.
Factor reumatoid Factorii r eumatoizi sunt un gr up heter ogen de autoanticorpi. De
obicei sunt a nticorpi de tip Ig M, dar pot fi și de tip Ig G sau Ig A. Nivelul seric al fact orului
reumatoid este crescut î n peste 70% din cazurile de poliartrita reumatoi dă, având un rol
important în p roducerea manif estăr ilor ext raarticulare . Factorul reumatoid preced e debutul
bolii uneori cu mai mulți ani. În pre zența sa, riscul de apariție a a rtritei re umatoide este de 5 –
40 de ori mai mare decât la persoanele seronegativ e. Nu este implicat în inițiere a procesului
inflama tor care cauzează artrita reumatoidă, dar proba bil deter mină perpetuarea și
amplificarea acest uia.
În funcție de prezența sau absența fa ctorului reumatoid, p oliartrita reumatoidă este
clasificată în 2 cate gorii: ser opozitivă sau seroneg ativă. Pacienți i seropozitiv i au un risc mai
mare decât cei s eroneg ativi de a dezvolta artrită erozivă cu impotenț ă funcțională articulară și
mani festări ex traarticulare cum ar fi: noduli reumatoizi, determinare pulmonară de boală,
vasculită, polineuropati e, etc
Factoru l reu matoid n u este specific pentru poliartrit a reum atoidă, f iind întâ lnit și în
alte boli ale țesu tului conjunctiv, precum și în i nfecții cr onice (endocardită, t uberculoză,
hepatita B)

23
Recomandări pentru dete rminarea factorului reumatoid – diagnosticul d iferențial și
prognos ticul afecțiunilor inflam atorii articula re (artrite);
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate).
Specimen rec oltat – sânge venos.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/ fără gel separator.
Volum probă – minim 0.5 mL ser.

7. Evoluția și prognosticul b olii
Evoluția gonartrozei este lentă, dar progresivă, cu degradarea tot mai accentuat ă a
articulației, cu permanenti zarea durerilor, agravar ea instabilității, defor marea genunchiului și
reducerea perimetrului d e mer s.
Leziunile artrozice, localizate iniți al, de obicei, într-un singur compartiment articular,
se generalizează, determinând o invalidit ate severă.
Studiile făcute pe durată lungă au arătat că nu există o corelație strânsă între evoluția
clinică și c ea radiologic ă a gonartrozei. În general ameli orarea radiolo gică este rară, pe când
deteriorarea es te comună. În schimb, evoluția s imptomelor este foarte variabil ă, ele putându –
se ameliora tranzitoriu într -un procent important de cazuri.
Prognosticul poate fi influenț at de an umiți factori: obezitate a, modi ficările de ax
anatomic ș i bilateralitatea , cresc progresia bolii; afectarea ar trozică m ultiplă (poliartroza)
crește rata de deteriorare a articulației.
8.Tratamentul gonartrozei
Remediile terapeutice ut ile în tratam entul artrozei genunchiului sunt de natură diver să;
în ge neral cele mai bune rezultate se obțin cu o abordare „integra tă” ce țin e cont d e diversele
Figura nr 4,5
Recoltarea sângelui
în sistem
vcutainer;Ace și
holde re folosit e

24
posibilități de intervenție.
Tratamentul gonartro zei beneficiază de mijloace ortopedice, medica mento ase,
fizioterapeutice, prescripții igieni co-dietetice, k inetoterapeutice și chirurgicale.

Căile de administrare a medicamente lor
– calea digestivă -orală, subl inguală, gastrică, intestin ală, rectală
– local – pe tegumente și mucoase
– respiratorie
– urinară
– parent ală – sub forma injecțiilor intradermice, subcu tanate, i ntramusculare,
intravenoase (executate de asistentul medical ) și injec ții intraa teriale, intracardiac e,
intrarahidiene, intraosoase (executate de med ic)
– calea de administrare este aleasă de medic , în funcție de scopu l urmărit, capacitatea de
absor bție a că ii respec tive, acțiu nea m edicamentelor asupra mucoaselor, necesitatea
unei acțiu ni mai lente s au mai rapide, toleranța organismului față de medicamen t,
particularităț ile (anatomice, fiziologice a le organismul ui)
Reguli le de administrare a me dicame ntelor : prin respecarea unor reguli, se evită g reșelile
care pot avea efecte ne dorite asupra pacientului, uneo ri efecte mortale.
Asistentul :
– respectă medicame ntul prescris de medic
– identifică medicamentul prescris dup ă etichetă, forma de prezentare, culoar e,
miros, consistență
– verifică calitatea medica mentelor, observând integ ritatea , culoarea medicamentelor
solid e; sedimentarea, tulburarea, opalescența medicam entelor sub formă de soluție
– respectă căile de admi nistrare prescrise de medic
– respectă ora rul și ritmul d e adminis trare a medicamentelor pentru a se menține
concentrația const antă în sâ nge, având în vedere timpul și căile de eliminare a
medicamentelor
– respectă doza de medicament – doza unică și doza /24 h
– respect ă somnul fiziologic al pacientulu i – organizează administ rarea în afara
orelor de somn (se trezește pacientul în cazul administr ării antibioticelor,
chimioterapicelor cu ore fixe de administrare)

25
– evită incompatibilitățile medicamentoase datora te as ocierilo r unor soluții
medicamentoase în aceeaș i seringă , în acel ași pahar
– servește pacientul cu doza unică de me dicament pent ru adminis trarea pe cale orală
– respectă următoarele succesiuni în administrarea medicamentelor: pe cale orală –
solide, lichi de, apoi inje cții, după care administrează ovu le vag inale, su pozitoare
– informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce priveș te efectul
urmărit și efectele secundare
– anunță imediat medicul privi nd greșelile produse în admi nistrarea medicame ntelo r
legate de doză, calea și tehnica de adm inistr are
– admin istrează imediat soluțiile injectabile aspirate din fiole, flacoane
– respectă măs urile de asepsie , de igienă, pentru a preveni infecții le intraspitali cești
Administrarea de medicamente antiinflama toare și anta lgice tr ebuie făcută cu mult
discernămâ nt la bol navii cu gonartroza, deoarece “acoperi rea” durerilor pe cale
medicamen toasă lasă pacientului o falsă și periculoasă imagine asupra mersului bolii sa le.
Durerea este mult timp semnul relevant al bolii și chia r mai tâ rziu, când deja s -a
insta lat limitarea d e mișcare, tot durerea rămâne simptomu l cel mai supărător.
Orice trata ment antal gic îl va face pe bol nav să -și subestimeze boala si mai ales,
potenți alul e i evolutiv. Din acest motiv, foarte mulț i aut ori cont raindică administrarea
medicament elor în gonartr oză, lăsând durerea să acționeze ca un adevărat instrument de
aprecier e și măsur ă a abaterilor bolnav ului de la regulile de protecție ale genunchiulu i.
Apariția sau intensificarea durerilor genun chiul ui trebu ie să arate bolnavului că a
prelu ngit p rea mult ortostatismul sau mersul, că a crescut prea mult în greutate, că a mer s pe
teren accidentat etc.
Admi nistrarea medicației este desigur necesară în an umite momente. În primul rând
perioadele de ac utizare cu de compesare algică și dinamică, cân d boln avul va t rebui să
respecte repausul la pat pent ru câteva zile și se vor adminis tra antiin flamatoare.
De asemen ea, când bolnavul este obligat la unele activită ți deosebite profesionale sau
familiale în an umite zile, p oate să recurgă la tratamantul me dicame ntos.
Aceste medicamente pot fi:
• Paracetamolul 3 – 4 grame/zi;
• AINS (se prefer ă generați a nouă de A ntiinflama toare nesteroidiene ). În cazul folosirii
medicam entației antiinflamatoare se recomandă regim h iposo dat;
• Substanțele miorelaxante (mydocalm; cloroz oxazona 2 -3 comprimate pe zi) pot fi utile
în gonartroza dureroasă, în care exi stă și o c ontractură musculară.

26
Infiltrațiile (peri) articulare sunt:
• Infiltraț ii intraa rticulare sau periarticulare cu corti zon – acetat 25 mg în asociere cu
xilină 1%.
• În ceea ce prive ște infiltrațiile articulare cu prepar are cortizonice, ele sunt discut abile
datorită pericol ului unei necroze aseptice a capului femural. Nici admini strarea
cortizonului pe cale generală nu este frecv ent indi cată în gonartroza din aceleași
motive .

Tratam entul prin terapia intra -articulară
Terapia intra -articulară vizează r ealizarea unei concentrații spo rite de medicament
intra-articular. Metoda este utilizată în sc opul obținerii unui efect local maxi mal, cu
consecințe nefavorabile minime. A rticul ația genu nchiului este cel mai frecvent supusă
infiltrațiilor, iar dintre subst anțele cel mai des folosite se numără:
Corticoizii intraarticulari : sunt utili mai ales dacă există sinovită și reacție
inflam atorie. Admi nistrarea lor este cu atât mai in dicată cu cât a rtrocenteza în sine (evacuarea
lichidu lui) are efect benefic. Administ rările rep etate însă accentueaz ă condrorezorbția și
determină alter ări suplimen tare ale car tilajului articular.
Hialuronatul : se știe că în artic ulațiile artrozice, conce ntrați a și dime nsiunile
hialuronatului sunt reduse. De aceea, administrarea intraarti culară a a cestuia este justific ată,
studiile arătând o reducere sem nificativă a durerilor î n cazul gonartrozei.
Anticorpii mon oclonali ant i IL-1 sau antagoniștii receptori lor de IL-1 administrați
intra-articular reprezintă o nouă perspectivă în terapia gon artrozei, bazată pe rolul impor tant
pe care IL -1 îl are în procesul patogenic a l acestei boli.
Participarea asistentului medi cal la efect uarea puncției articulare
Puncți a arti culară re prezintă pătrunderea cu ajutorul unui ac sau trocar în cavitatea
articulară.
Scop/Indicații
– puner ea în evidență a lichidului articula r (seros, pu rulent, sanghinolent);
– recoltarea lichidului pentru stab ilirea diagnosticului și orientar ea tra tamentulu i;
– evacuarea lichidului când jeneaz ă mișcarea, produce disconfort, în traumat isme articulare cu
hemartroză;
– adminis trarea de medicamente în art roze (acute și cronice).

27
Materiale necesare
– aleză, mușa ma pentr u protecția patului;
– materia le de dez onfecție:
– tampoane;
– betadină;
– comprese;
– materiale pentru p uncție:
– ace de 4 -5 cm lungim e;
– seringă de 5 ml pentru anestezie;
– ace d e 8-10 cm lungime cu diametrul de 0.5 -2 mm pen tru aspirație ;
– seringă pentru aspirarea lic hidulu i;
– pense;
– mănuși sterile;
– comprese ste rile;
– eprubete pentru colecta rea lichid ului;
– medicamente anestezice, antiinflamatorii antibiotice, substa nțe de contrast (dacă este cazul);
– romplast ;
– tăviță r enală;
– pahar conic gradat.
Pregătir ea pacie ntului
– se informează pacientul cu pr ivire l a scopul și modul de deru lare a pro cedurii;
– se inform ează pacientul cu privire la efectuarea puncției sub anestezie locală;
– se cere consimțământ ul informat a l pacientului;
– se așează pacie ntul î ntr-o poz iție care să p ermită efectuarea puncți ei, dac ă este cazul, cu
articula ția pe o p ernă.
Participarea a sistentului medical la procedură
Procedura este de competența medicului.
– se identifică pac ientu l;
– se verifică recomandarea medicală;
– se așează pa cientul î n funcție de articulația afec tată. E ste ajutat să își mențină poziția, dacă
nu poate singur;
– se fizează locul (articulația genunchiului, umărului, cotului, sau gleznei, după caz) în z ona
de maximă fluctue nță;

28
– se dezinfectează zona, medicul e fectuează aneste zia locală;
– se așea ză câmpul steril sub locul puncț iei și se dezinfectează încă o dată locul;
– medicul execută puncția;
– asistentul medical primește lichidul extras și îl t ransf eră în e prubete;
– asistentul medical tr imite proba la laborator pentru examen citologic sau bacteriologic;
– se măsoară can titatea de lichid și se observă aspectul (seros, purulent, sanghinolent);
– se extrage acul , se dezinfectează locul înțepăt urii și se copresea ză cu un tampon steril;
– rezultatul pu ncției se notează în foaia de observaț ie.
Îngrijirea pacientului după puncție
– se aplică un bandaj compresiv la locul p uncției;
– se asigura repa usul articulației pe care s -a aplicat procedura;
– la reco mandarea med icului articulația se poate imobiliz a cu atelă;
– bandajul compresiv și i mobilizarea se mențin 24 -48 ore;
– se sup ravegheazăstarea gene rală;
– se observă eventualele semne de infecți e.
Tratamentul igieno -ortopedic
Pacienții cu go nartroză tr ebuie în vățați cum să se poarte p entru a bloca s au încetini
evoluț ia bolii. Astfel, în cazul gonartrozei se vor respec ta următoa rele reguli de igienă
ortopedică :
• Se va evita creșterea ponderală;
• Se recomandă mersul cu sprijin în baston;
• Se vor e vita tocuri le înalte;
• Se vor evita ortostati smul p relungit și mersul pe teren accidentat. Mersul pe
bicicletă este favorabil;
• Se vor evita pozițiile de flexie a ccentuată a genunchiului (poziția ghemuită,
poziția mahomedană , etc);
• Se va evita păstrarea prel ungită a un ui același u nghi de flexie a genu nchiul ui
(la statul pe scaun, pe fotoliu);
• Se va evit a purtarea îndelungată a pantofi lor cu toc uri înalte;
• Se vor ev ita traumatismele și microtraumatismele directe;
• Se vor corecta eventualele tulburări de statică ale picior ului;
• Se va menține o forță muscu lară b ună a cva dricepsul ui;

29

Tratamentul ortopedico -chirurgical
Tratamentul ortoped ic are la baza pricipiul imobil izării articulației genunchiului pentru
mișcăril e dureroase și a menținerii mișcărilor în axul anatomic fiz iologic. Aceasta se
realizează pr in dif erite tip uri de orteze.
Chirurgia joacă un rol foarte important în gon artrozele secundare și în cele avansate.
Cele mai importante tipuri de intervenții opera torii sunt:
1. Osteotomiile . Pot fi considerate si ngurul trat ament etiologic al gonartrozei se cundar e
dezaxăr ilor. Au fost introduse în practica or topedochirurgicală de 20 de ani de
Jackson . Principiul este de a reaxa femurul cu tibia prin scoaterea unei „pe ne”
triunghiula re supracon dilian femural sau tib ial. Osteot omia tibială este cea mai
utiliza tă. În afară de refacere a valgului sau varului, prin aceasta ameliorând repartiția
presiunilor intraarticulare, oste otomia are și un efect vascular benefic prin hip eremia
pe care o produce, prin îndepărtarea staz ei venoase metafizoepifizare și, deci, prin
amelio rarea nut riției os -cartilaj.
2. Operația intraart iculară (emodajul) reprezintă de fapt o „c urățire” a genunchiul ui de
o serie de elemente anatomice, expresie a degeneră rii articulare, ca:
– osteofite, zone de d egenerescen ță cartilaginoasă;
– corpi străini intraarticular i (cartilaj , fragmente de menisc, os);
– menisc uri rupte.

Emodajul este asociat ap roape întotdeauna cu forajul suprafețelor articulare spre epifiză.
Aceste canale se umplu cu țesut conjunctiv care f ormează mugu rii de f ibrocartilaj, care prin
extensi e vor aco peri suprafața articulară denudată.
3. Artroplastia . Dintre cele trei tip uri de art roplastii cele mai im portante sunt protezele de
genunchi, care pot fi parțiale sau totale.
4. Proteza parțială are ca i ndicație: di strugere articulară moderată, dur eri pe rsistente ,
aparat ligamentar integru, deviați i axiale sub 20o, pacient peste 60 de ani. A rtroplastia
parțială poate înlocui condilii femurali sau, mai ales, u nul sau ambele platouri tibiale.
5. Proteza total ă este indic ată în: gonartroze decompensate, care l ezează to ate
eleme ntele articulare, deviații axiale mari, flexum ireductibil, i nstabilită ți marcate,
dureroase .

30
Pregătirea preoperatorie și îngrijiri postop eratorii
Pregătirea preoperatorie
1. Pregătire a fizică și psihică a pacientului
2. Pregătir ea gen erală: A. Bilanț clinic
B. Bilanț paraclinic
3. Pregătirea prentr u operație (sau îngrijiri preop eratorii)
Scop:
– pregătirea pacientului înainte a intervenții chirurgicale est e un element
majo r de preveni re a infecțiilor postoperatorii. De ea depinde r eușita
operației și evoluția postopera torie
– neutralizarea surselor de suprainfec ție, care au origine; la nivelul pielii;
la distanță
– reducerea posibi lităților de contaminare a pielii, prin utiliza rea de
antis eptice
– depistarea și semnalarea u nor le ziunii cu tanate, infecții orl sau urinare
recen te ori vindecate, paraziții exte rni, posib ilități de alergie
Ajunși în secția de chirurgie oncologică pacienți lor trebuie să li se asigure confort
fizic și p sihic.
Pacienții sunt agitați, speriați de t eama i ntervenți ei chirur gicale, de diagnosticul
impre vizibil, de anestezie, de durere , de moart e.
Asistentul medica l are obligația, ca prin comportamentul și atitu dinea lui să
înlăture starea de anxietate în ca re se găseșt e pacien tul înainte de operație:
– să îl ajute să-și exprime gâ ndurile, grijile, teama
– să-i insufle încredere în echipa operatori e
– să-i explice ce se va întâmpla cu el în timpul transportului și în sala de
preaznestezie; cum va f i așezat pe masa de operație ; cand v a părăsi
patul; când va p rimi v izite; et c.
– să îl asigure că va fi însoțit și a jutat

31
Asistentul medical trebui e să răspu ndă cu amabilitate, p rofesionalism, siguranță și
promptitud ine la sol icitările tuturor pacienților, încât acestea să capete încr edere în serviciul în
care a f ost internat. Prin aptitudinea lu i, nici distantă, dar n ici familiară, nici dur ă dar nic i cu
slăbiciune, binevoitoare, dar și autoritară, va reuși cu siguranță , să ins pire înc redere.
PREGĂTIREA GENERALĂ
Bilanț cli nic general:
Asistentul medical , printr -o observa ție clinică justă și susținută asupra pacientul ui, are
obligația:
– să observe și să cons emneze aspectul gener al al pacientului, înalțimea și greutatea sa , vârsta
aparentă și reală, aspectul pielii, ținuta , faciesul, mersul, starea psihică
– să urmăr ească necesitățile pacientului și manifestările acest uia
– să ia cunoștință de situaț ia globală în care se află paci entul și într -o manieră selectivă, să
remarce de taliile imp ortante
– să culeagă date din divers e surse: foi a de obeservație, foaia de temper atură, familia, etc.
– Toate datele privind starea g enerală a pacientului și evoluți a bolii ac estuia se notează
permanent în F.O și planul de îngrijire
Culegerea d e date privind antecedentele pacientului:
a) Familiale: dacă î n famili e au fost bolnavi c u neop lasme, diabet, H.T.A,
cardiopatii, tuberculoză, etc.
b) Chirurgicale: dacă a mai suferit intervenț ii, au avut evoluție bună, au fost
complicații
c) Patologice: se vor not a bolile care au influență asupra anesteziei și
intervenție i, dacă a avut afecțiuni pulmonar e și d acă este fumător, afecți uni
cardiace, diabet, e tilism, epilepsie
Urmărirea și m ăsurarea f uncțiilor vitale și v egetative :
Se vor urmări, măsura și nota tensiu nii arteriale, pulsul, respirația, t emperatura,
diureza, sc aunul

32
Examenul clinic pe aparate
Este făcut de medic pri n inspecție, palpare, percuți e, auscultație
Bilanțul paraclin ic
– completează examenul clin ic, permite o aprecier e exactă a stării viitoare i operate,
rezultatele examenelor paraclinice depin d de pro fesionalismul și corectitudinea p roduse lor
biolo gice și patologice recoltate
Examene d e rutină: sunt examene de labora tor, oblig atorii înaintea tutur or
intervențiilor chirurgicale, indiferent de ti mpul avut la dispoziție pentru pregătirea și
indiferent de starea generală a pacientului: ti mpul d e sângera re și de coagulare, determinarea
grupe i sanguine, hematocrit, gl icemie , uree san guină
Examene complet e: hemoleucograma completă, V.S.H, ionograma, E. A.B,
coagulograma completă, probe de disprote inemie , protei nemie, transaminaze, examen de
urină, e lectrocar diogramă, radiografie sau radioscopie pulmonară
Examene speciale : sunt în funcți e de aparatul sau organul pe care se intervine
– explorarea aparatulu i respirator : radioscopia sau radiografia pulm onară , explor area
funcției pulmonare: spirom etrie
– explorar ea aparatului cardiovascular : electroc ardiograma, examene radiol ogice:
arteriogr afie, angiocardiograf ie, flebografie
– examenul funcției hepatice : TGP, TGO, probe de disproteinemie
– explorarea f uncți ei de co agulare : coagulograma completă, f ibrino gen
– explorarea funcției metabolice : electrofo reză, dozare de proteine, lipide, coleste rol,
glicemie
– explo rarea funcției renale : examenul de urină complet , urocultură, ADDIS,
examen ul de sânge; uree, acid uric, cr eatinină, ionograma, echilibrul a cido-bazic (EAB )
PREGĂTIREA PENTRU OPERAȚIE
Se face în funcție de timpul avut la dis poziție și de starea generală a pacienților

33
În ziua precedentă:
– repaus
– regim alimentar: ușor digerabil, consum de lichid e
– alte preg ătiri pentru intervenții speciale : anti bioterapi e cand se anticipează apariția
unei in fecții postoperatorii, spălături repetate cu soluții antiseptic e
În seara zilei precedente:
– pregătirea pielii : duș , inclusiv spălatul părului, se verifică regiu nea ingh inală,
ombilicul, axilele, unghii le, p icioarele, spațiile interdigitale, toaleta bucod entară, toaleta
nasului, ras cât mai apoap e posibil de momentul intervenției, cât mai larg, pansament
antisepti c uscat.
– în cameră (salon) : se îndepărtează bijuteriile, se îndepărtează proteza dentară
mobilă, se îmbra că pacientul cu lenjerie curată, se pr egătesc documentele: F.O, analiz e,
radiogr afii, care vor însoți i pacientul
– transportul pacientului : se face n umai însoț it de asistentul medical , care are d atoria
de a p reda pacientul, asistentului de a nestez ie, împre ună cu toată documentația, se face cu
brancarda, patul rulant, cărucio r, în func ție de stare generală , trebui e să fie așezat confortabil
și acoperit
– în sala de preanestezie : se verifică regiune a ras ă, se ve rifică s tarea de c urățenie a
corpului, se verifi că dacă s -a îndepărtat proteza dentară , se pregătesc zonele pentru per fuzie,
instalarea sonde i urinar e, după spălatul chirurgical.
– În sala de opera ție: se instalează și fixează pacientul pe mas a de operație ,
monito rizarea funcțiilor vitale , obți nerea unu i abord venos, pregătirea câmpului ope rator
Rolul moral al asistentulu i medical
Pentru pacien t nu exi stă intervenție chirurgicală ,, minoră”, o opera ție fiind o
experiență nouă pe care o trăiește bolnavul.
Teama îi face pe unii pacienți să r efuze operația, sub pret extul că ar dori să mai
încer ce un tratament medicamentos, sa u că dores c o amânare p entru re zolvarea unor probleme
personale.

34
În acest sens rolul al asistentului medical este de a -i liniști pe paci enți și de a -i da
încredere prin:
– modul de a vor bi
– asigurarea că anestezia și interve nția sunt cu finalizare pozitivă asupra st ării de
sănătate
– exem ple de reușită a unui operate cu același tip de intervenție
– menținerea calmului antrenând și b olnav ii din s alon

De evitat:
– contactul cu paci enți o perați, care s unt obosi ți, le este rău, au comp licații pentru a
nu-i permite să aibă te rmen de comparație
– folosirea unui limbaj neadecvat cu pacientul sau f amilia acestuia
– nu este potrivit ca asistentul să fac ă apre cieri personale asupra chirurgului,
anest ezistul ui, intervenției și diagnosticului. La î ntrebări dificile se va răspun de cu:
,,va trebui să întrebăm me dicul”
– nu este potrivit să se pună în același salon, împreună două pacienți operați î n
aceia și zi, cu ace iași intervenție.
Supravegherea pos topera torie ș i îngri jirile acordate pacienților opera ți începe din
momentul termină rii interv enției chirurgicale, de ci înainte ca paciențul să fie transportat în
cameră. Din acest moment, operatul devine obie ctul un ei ate nții constante, până la părăsirea
spitalu lui.
I. REÎNTOARCEREA ÎN SALON . În general, pac ientul este adus în cameră îns oțit de
medicul anestezist și de asistentul de anestezie, care va urmări respir ația, ca și modul în care
este trans portat și așezat în pat .
Transportul pacientului operat:
– este indicat a se face cu patul rulant sau cărucioru l
– pacientul va fi acoperit, pentru a f i ferit de curenți de a er sau de sch imbări de
temperatură. Asistentul medical care il însoțește se va asigura că pa cientul stă comod, că este
în siguranță și c ă eventuala tubul atură (dren, sonde, perfuzii) nu este co mprimată.

35
– Patul sau cărucior ul va fi m anevrat cu atenție, fer it de smucituri și opri ri sau porniri
bruște
– Poziția pe cărucior este decubit dorsal, cu capul î ntr-o parte, pentru a nu -și înghiti
event ualele vomism ente
– În timpul transportului, asisten tul medical va urmări: aspectul feței (ci anoza),
respirația, pul sul, perfuzia

Instalarea operatului:
– se va face intr -o cameră cu mobilier redus și ușor lavabil, care va fi curată, bine
aerisită, liniști tă, în semi obscuritate, având temperatura cuprinsă în tre 18 și 20 °C prevăzută
cu instalați i de oxigen montate în pe rete, cu prize în stare de funcționare și cu aparatură pentru
aspirație.
– Patul va fi acc esibil di n toate părțile – aparatele de încălzit n u vor fi lăsate niciodată
în contact cu un operat ado rmit, pentru a se evita risc ul unor arsuri grave. Căldura exces ivă a
patului produce transpirație, ceea ce duce la pierderi de apă, iar s enzația de frig duce la
apariția frisoanelor.
– Patul va fi prevăz ut cu mușam a și aleză bine întin să, fără pernă și, da că este cazul,
salteaua va f i anties cară
Pozițiile pacientului în pat:
– transferul de pe cărucior pe pat v a fi efectuat de către trei persoane , ale căro r mișcări
trebuie să fie sincrone, pentru a evita brusca rea o peratului
– poziția pacientului în pat est e variabilă, în funcție de tipul inter venției chirurgicale.
– Cea mai frecventă poziție este decubit dorsal , cu capul într -o parte, până cand își
recapăt ă cunoști ința. Pentru a favoriza irigarea centrilo r cere brali, câteodată, patul va fi ușor
înclinat

36
– În foarte multe cazuri, pozi ția este decubit lateral drept sau s tâng, care se va schimba
din 30 în 30 min, p entru a ușura drenajul căilor respiratorii. Ac eastă poz iție împiedică lichidul
de vărsătură să p ătrund ă în căile aeriene.
– În cazul particulare (obe zi, cardiaci, operații la s ân, etc.) o peratul va fi așezat în
poziție semișezând poziția FOWLER, cu genunch ii flectați cu un sul sub ei.
Supravegherea op eratului este o sarcin a foarte importantă a asiste ntului medi cal.
Supravegherea este permanentă, în ved erea depistării precoce a i ncidentelor și complicațiilor
postoperatorii.
Date clinice:
1.Aspectul genera l al operatului: – colorația pielii, sesizând pa loarea și cianoza;
– colorația unghiilor, urmărin d apar iția cianozei ; starea extremitățiilor, paloarea sau răcirea
nasului, urec hilor, mâi nilor și picioarelor
– starea mucoaselor – limba uscată sau umedă, sa burală sau curată – indică starea de hidra tare
a operatul ui
– starea de calm sau agitație, știind că tor opeala sau agitația extremă exprimă o compli cație
chirurgica lă
2.Diferiț i paramet ri fiziol ogici
– tensiunea a rterială (T.A) se măsoară ori de câte ori este nevoie în primele 2 ore după
operație , din 15 în 15 min, din 30 în 30 min în următoarele șase ore ș i din oră în oră pentru
următoarele 16 ore, not ând datele în foaia de rea nimare
– pulsul se măsoară la 10 -15 m in, urmărind frecvența, ritmic itatea, ampl itudinea, care se
notează. În cazul în care apar modifică ri ale pulsului se va sesiza medicul rean imator
– respirația se notează frecvent, amplitudinea , ritmicitate a și se sesiz ează, de a semenea,
medicul în caz de tuse sau expectorație. Cea mai mică modifi care a r espirației va fi semnalată
anestezistulu i, care î n funcție de caz, va indica o aspirație p entru îndepărtarea mucozitățile din
faringe sau va re comanda admin istrarea de o xigen.

37
Datele clin ice și biologice vo r fi consemnate de asistenta m edicală în f oaia de
temp eratură sau în foaia de reanimare, f apt ce pe rmite întocmirea unei vederi de ansamblu a
evoluției postoperatorii a bolnavului.
În afara ro lului său în îngrijirea op eratului, asistent a medicală are obli gația de a
completa, corect și la timp, ac este foi , oferind echipei chirurgicale, prin sim pla lectu ră sau o
„aruncătură de ochi”, informații privi nd starea de sănătate postoperatorie a pacientu lui.

Foaia d e temperat ură
Este indispensab ilă în toate cazuri le chirurgicale, indiferent de ampl oarea intervenției.
Pe foaia de temperatură, se va no ta: -tempe ratura, dimineața și seara, pulsul, valor ile
tensiunii arteriale; diureza, scaunul; ziua opera ției, urmând apoi număr ătoarea zi lelor; ziua
operației nu se nu merotează, fiind denumită „ziua chirurg ului”; medi camente administrate
înainte și după in tervenția chirurgicală, precum și dozele; alte îngr ijiri pre- și postoperatorii

ÎNGRIJIRILE ACORDATE PACIENȚILOR OPERAȚI
De calitatea și minuțiozitatea acestor îngrijiri depinde în mare măsură, evolu ția postoperatorie
și absența complicațiilor. În evolu tia po stopera torie se disting 3 perioade:
Perioada I – in primele 24 de ore; în acest interval, complic atiile care pot surve ni sunt:
-socul
-urmările anesteziei
-hemoragia.
Bolnavul va fi supravegheat până la trezirea din anestezie. Se vor controla pulsul,
tensi unea ar terială, respirația. Daca bolnavul pr ezintă vărsături, va fi ajutat pentru a evita
aspiraț ia lor. Ca tratament, dacă este ne cesar, se administrează an aleptice cardiovasculare,
transfuzii de sânge, plasmă, seruri clorurate si glucozate. Se comb ate du rerea a dministrand
analgezice. Se continua a dministrarea discontinuă a oxigenului.

38
În aceasta per ioadă, bolnavul nu părăs ește patul , fiind permise miscarile în pat.
Alimentarea: hidrozaharată (ceai in dulcit, ap a în cantitati moderate și fracționate).
În mo mentul trezirii și până la aceasta, asistent ul medi cal va supraveghea,
permanent, operatul pentru a împi edica eventualele incidente și urmările lor:
– vărsăt urile – asistentul medical va așeza operatu l cu capul într -o parte, fără pernă, pentru
evitar ea tre cerii a cestora în căile aeriene
– agitația – prezența asistent ului medical este obligatorie lângă pacient; la trezire, în starea de
semico nștiență, operatul tinde să bea apă (în acest caz asistentul este cea care -i va da sa bea 1 –
2 lingurițe de apă, după t rezire, dacă acesta nu a vomat în ultimele d ouă ore), sau ca membri
ai fami liei aflați lângă paci ent să -i dea sa bea fără discernăm ânt
Imediat după trezire asistentul :
– va menține pacientul în decubi t dorsal primele ore, decubit la teral dreapta sau stânga ,
apoi semișezând, exceptând pacienții opera ți cu rahianestezie
– va asigura confortul plasându -i bine perna, verificând de mai mul te ori pe zi, ca
cearșaful să nu aibă cute, îndreptând bine așternutu l seara, înainte de culcare, îi va curața gura,
menținân d-o ume dă în permanență
– toaleta zilnică es te comp letată cu pieptănat ul și periatul pă rului, neuitând toaleta
cavității bucale, bărbieritul de 3 -4 ori în 24 de ore
– lenjeria de corp va fi schimbată zilnic, sau imediat după ce a trans pirat și de cât e ori
este ne voie
– bazinetul va fi pus cu blândeț e, după ce, în prealabil, a fost încal zit la temperatura
corpului, iar după f olosire se va fac e, obligatoriu, toa leta perineală
– va urmări ca atmosfera din jurul bolnavului să fie cal mă, să fie liniște, fă ră
conversați i zgomo toase, fără vizitatori mulți
– va încuraja pacientul să se miște din pat, să se întoarcă singură de pe o pa rte pe alt a,
să-și miște picioarele, mâinile, să se ridice în poziție semișezân d pentru a pregăti sculatul din
pat precoce, în pr ima zi după o perație , exceptând cazurile în care e ste contraindicat
– va căuta să respecte mi cile obișnuințe ale fiecărui pacie nt

39
Primele zile p ostoperatorii sunt cele mai dificile pentru pacient și datorit ă faptului
că, în aceste zile, îngrijirile sunt fo arte n umeroas e.
Aceste îngrijiri sunt de ordin ge neral și de ordin local – plăgile și pansam entul
Toaleta plăgii se face prin curățarea plăgii prin turnare în jet, cu apă sterilă (fiartă și
răcită ), ser f iziologic, antiseptic neiritante (cloramină 0,2 -0,4 %, p ermanga nat de potasiu
1/4000, culoare roz pa l), apă oxigenată 3%. Acestea au rolu l de a îndepărta cu ajutorul jetului,
în mod mecan ic, imp uritățile, iar anti septicele de a dezinfecta plaga; tamponarea plăgii nu
comprese și tamp oane de tifon sterile. Dezinf ecția t egum entului în jurul plăgii se face d in nou
cu tinctură de iod, apoi cu alco ol. Aceste dezinfectante să nu irite plaga.
Acoperirea plăgii:
– acoperir ea plăgii se face cu comprese sterile (din pachetele emetic î nchise), care
trebuie să depășea scă marginile plăgii cu 2 -3 cm
– compresele vor fi astfel manevrate, încât să nu se atingă cu mâinile suprafețele ce vin
în con tact cu pl aga
Fixarea pansamentului:
– se face cu galifix, leucoplast sau prin înfăsurare (bandajare), în funcție de regiunea
unde se află pl aga, de întinderea ei și de eventuale le ei complicații
– în îngrjirea plăgilor se va urmări prevenirea infectării acestora
– este necesară spălarea pe mâini înaintea începerii m anevrelor
– respectarea cu strictețe a măsurilor de asepsie consti tuie succesul vindecării rapide și
fără complicați i
– înaintea efectuarii pansamentului se administrează antalgice (algocalmin) eventual și
sedative, pentru calmar ea durerilor și liniștirea bolnavei
Perioad a a-II-a postopertorie – durează până în ziua a tre ia, când de o bicei se reia
funcț ia intestinală. În aceasta perioad ă, complicațiile de temut țin de nerestabilirea funcției
vezicii urinar e sau intestinale, prin pa reză.

40
În aceasta perioada bolnavul trebuie sondat, dacă nu urinează spontan. Combaterea
durer ii tre ce pe primul plan: se administrează î n doze suficinete pentr u sedarea durerii. Încă
din aceasta perioada se mobilizează b olnavul, c are nu va părăsi însă came ra în care este izolat .
Mobilizarea produce o diminuare a stazei pulmonare, o stimulare a circulati ei de î ntoarcere a
membrelor inferioare; sti mulare a sistemului nervos, cardio -vascul ar. Hidratarea se face prin
administ rarea de sucuri d e fruc te, limonada, zeama de compot, în cantităț i sufi ciente, dar
nedepășind 1000 ml î n 24 de ore.
În ziua a dou a, dac a apare balonarea abdominală, se introduce u n tub de gaze. El este
un tub de cauciuc semirigid, de 30 -35 cm lungime și 8 -12 mm diam etru, c u marginile
extremi tăților rotunjite ș i ajută la eliminarea ga zelor din colon în caz d e meteorism abdominal
(imp osibil itatea de a evacua gazele în mod spontan).
În a treia zi se face o clismă evacuatoar e.
Alimentația se îmbogățeste trepta t, trecând u-se la supe sărate, iar d upă primul scaun se
introduce progresiv pâi ne prajită, carne fiartă, brânza de vaci, iau rt, smântan ă. Se c ontinuă
calmarea durerii, dacă mai es te necesar, cu metode cât mai simple.
Perioada a -III-a durează până în ziua a șaptea – a opta, când de obicei se scot firele
de sutură. Este dominată de pr imejdia infecțiilor: peritoneale, plăgii operatori i, flebite.
Aceasta este o perioada de convalescen ță. Alimentația devine completă, variată,
vitaminizată. Mobilizarea se face m ai intens, permiț ându -se deplasarea în sala de mese. Se
poate incepe gimnastica medicală.
În aceasta perioadă se urmareș te fu ncția intestinală , curba termică , evoluția plăgii
operatorii; dacă este necesar, s e instituie t ratam entul cu antibiotice, întrebuin țarea prev entivă a
acestora nu es te recomandabilă decât în cazuri speci ale, în care au existat timpi septici, s -au
facut decolă ri largi de țes uturi s au bolnavul prezinta o stare d e anemi e pronu nțată favorabil
dezvoltării infecției.
9. Rolul a sistentulu i medi cal
Activitatea asi stentului medical vizează aprecierea cât ma i corectă a stării de sănătate a
pacientulu i în ve derea identif icării problemelor actuale sau potenț iale. Examinarea unui caz
este necesar să se desfășoare după un sistem precis de intero gare și examinare, însușit cât mai
exact astfel încât să ne asigurăm că nu au fost omise date imp ortante.

41
Obișnuința c âștiga tă treb uie cul tivată și perfecționată printr -o practică continuă la
patul bolnavului.
Prin anamneză (ascultați a, interog atoriul , chestionarul) și prin examen obi ectiv,
asistentul medical va identifica acuzele subiective (simptomele) confru ntându -le cu
modificările obiective (semnele) pent ru a putea recunoaște boala.
Organizarea datelor culese în vederea întocmirii planului de îngrijire se poate face
conform modelului conceptual al Virginiei Henderson. Responsabilitățile esențiale ale
asiste ntului medic al sunt: promovarea și păstrarea sănă tății; prevenirea îmbolnăvirilor;
restaur area sănătăț ii; înlăturarea suferinț ei.
Asiste ntul me dical crează o ambi anță în cadrul căreia valorile, obiceiurile , religia ,
credinț a individu lui sunt respectate, e ste le gată pr in secr etul profesional ș i analizeaz ă
îndeap roape informațiile deținute despre bolnav, în ce măsură ș i cui s ă le comunice.
Asistent ul medical va avea mereu dreptul la intervenț ii autonome, dar mai ales la cele
delegate pe care medicul le presc rie.
Nu trebu ie să ia niciodată deciziile singur, ci sub strictă îndrumare a unui medic cu
care trebuie să se consulte îndeapro ape pentr u sănăta tea și m ai presus v iața pacienț ilor.
Va fi întotdeauna ală turi de pacient, indiferent d e starea acestuia, va în cerca să-i
asigure o bună postur ă, și mai ales un confort psihic și înț elegere.
PROBLEME ET ICE LEGATE DE NURSING
Parte importan tă a echi pei de îngrijire a pacientu lui, asistentul medical este implicat
activ în luarea deciziilor și se poate confrunta cu num eroase proble me etice. Se impune
precizarea unor principii etice fundamentale în desfășurar ea procesului de nursing:
1. respect area auto nomiei pacientului
• pacie nții conștienți, informați, au dreptul să r efuze anumite intervenții medicale ce
le-au fost recoman date, a legând alte alternative posibile.
• conceptul de autonomie definește dreptul i ndividului de a lua singur decizii, fără a fi
supus nici unei constrânge ri din exterior.
2. acționarea spre binele pacientului • acționarea pentru binele pacientului , nu d oar
pentru a evita lezarea lui.
3. confidenț ialitatea

42
• implică respectarea dreptului la intimitate,
• presupune că infor mațiile ob ținute de la pacient nu vo r fi dezvăluite unei alte
persoane decât dacă ele reprezintă o amenințare directă la binele s ocietă ții.
4. dublu efect
• conștientizarea faptul ui că anumi te intervenții tera peutice ben efice includ și riscuri
sau efecte a dverse (ex emplu: efectele secundare ale medicamentelor).
5. fidelitate
• îndato rirea personalului medical de a nu face promisiuni ce nu pot fi respectate și de
a-și îndeplini prom isiunile făcute.
6. ,,a nu face rău’’
7. respectul față de individ
8. respect ul față de viață
9. îndatorirea de a spune adevărul, de a nu minți sau înșela p e alții. Respectând aceste
principii etice, asiste ntul m edical poate oferi pacientului informații de spre natura îngrijirilor
propuse, despre alternative, despre riscuril e și ben eficiile acestora și despre posibile
consecințe. Va folosi un limbaj adecvat ce este accesibil gradului de pregătire și în țeleger e al
pacientu lui.
10. Îngrijiri de nursing specif ice pacientului cu gonartroză
1. Internarea pacientului în spital
Internarea bo lnavulu i cu gonartroză se face în secția de recuperare sau medica lă,
pentru a putea fi instituit tratamentul de specia litate , care trebuie început chiar de la
domiciliu .
Acest prim contact constituie un ev enim ent important în viața bolnavului, d eoarece el
se des parte de mediul sau obișnuit și este nevoit să decurgă la ajut orul oamenilor străini.
Internarea în spital a pac ientul ui, se face pe baza buletinului de identitat e, a biletului
de trimitere eliberat de: cabinet medical individual care reco manda inte rnarea sau de la
medicul d in ambulatoriul sau pe baza biletului de tr ansfer eliberat de alt spita l.

43
În vederea examina rii bo lnavulu i de catre medic, asistentul va ajut a bolnavul să se
dezbrace și îi va a sigura condiții necesare unei bune derul ari a exam inarii.
Examinarea clinic a poate fi completata de prelevari de produ se biologice și patologice
și de un examen radiologic.

2. Asigurarea condițiilor de spitalizare
În sec ția de recuperare, asigurarea condiții lor de spitalizare a bolnavilor are un rol
foarte imp ortant.
Bolnavii in ternati aici trebuie să se simtă cât mai c onfortabili de aceea se vor asigura
saloane cu condiți optime. Saloanele trebuie sa fie de dimensiuni m ici (2-3), sau rez erve cu
un pat, să fie bine aerisite, linistite. Pentru ca bolnav ii stau majoritatea timpul ui spitalizarii în
pat acesta trebuie să ai ba anumite calitții: să fie comod, să prezi nte dimensiuni potrivite care
să satisfacă atât cerintele de confort ale bolnav ului cât și ale personalului de îngrijire, să -i
permită bolnavulu i să se poată mișca în voi e, să nu limiteze mișcările. De asemenea, s e va
asigura schimbarea lenje riei de pat de câte ori este nevoie.
3. Asigurarea condițiilor igienice pa cienților internați
1 Asigurare a igienei personale, corporale și ve stimentare a pacientului
Asigurarea igienei generale și corporale este importan ta în evoluția unei boli, de aceea
asistent ul medical trebuie să fie foarte atent cu respectarea reguli lor de igienă.
În cazul bolnavului cu gonartroză, asigurarea igienei gener ale și cor porale este în
majoritatea cazurilor bună, deoarece acesta poate să s e spele singur..
2.Observarea poziției pacientului în pat
Asistentul medical trebuie să urmar ească, să supravegh eze poziția bolnavu lui în pat
pentru ca în foarte multe bolii, bo lnavii, pentru a -și protej a partea bolnavă, adoptă poziții care
să le diminueze durerea. Totuși se poate urmării poziția bolnavului pentru a sesiza eventualele
modificări s urvenite în timpul tratamentului.
De asemenea este foarte importantă de ur marit și f aciesul bolnavului
3.Prega tirea patului și accesoriile lui
Patul este mobilierul cel mai important din salon, aici petrecându -și bolnavul
majoritatea timpului de boala și c onva lescență. Patul trebuie sa fie com od, de dimensiuni
potrivite, ușor de manipulat și ușor de curățat, pentr u ca îngrijirile, investigațile și
tratamen tele aplicate bolnavului să f ie ușor de efectuat.
Accesoriile patului sunt: salteaua, perna, pătura, le njeria, cearșaful, cearșaful plic, faț a
de perna.

44

4.Schimbarea lenjeriei de pat
Este o pr oblema în asigurare a conditiilor de confort pentru odihna și î ngrijirea
bolnavilor.
La intrarea în salon bolnavul găsește patul pregătit cu lenjerie curată, salonul bine
aerisit. Schimbarea lenjeriei se face de câte ori este nevoie și pe p arcursul i nternăr ii.
5. Supraveghere a funcțiilor vitale și vegetative.
Urmărire a funcți ilor vitale este o sarcină foarte importantă pentru asistentul medical,
atât pentru a urmări ev oluția boli, cât si pentru a urmări ev oluția tratamentului , deoarece unele
medicamen te pot influența aceste fu ncții. Ele vor fi măsurate de mai multe ori pe zi, și vor fi
notate în foaia de observație.
6. Alimentația bolnavului
Alimentația bolnav ului cu gonartroz ă, este o alimentați e hiposodată, deoarece
pacientul i -a antiinfla matori nesteroidiene.
7. Administrarea medicamentelor și hidr atarea organismului
1. În spital medicamentele sunt prescrise de medicul curant fiind consemnate în
rubrica ,,tratament,, din foaia de observ atie, cu data calendaristică, forma de prezent are (fiola,
tablete) doza pe 24 h, calea de administrare, doza unică și orarul.
Medicamentele sunt substanțe de origine minerală, animală, vegetală sau ch imică de
sinteză, transformate prin operații farmaceutic e într -o formă de administrare (comp rimat,
fiolă) folosită pentru preven irea, ameliorarea sau vindecarea bolilor.
La indicația medicului, asistentul medical administrează medicamentele, prescrise,
ținând cont de reguli le de administrare a medicamentelor.
2. În cazul bolnavului cu gonartroză se adminis trează urmatoarele medicam ente:
• Paracetamolul 3 – 4 grame/zi;
• AINS ( Movalis 1 fiolă/ zi ).
În cazul folosirii medicamentației antiinflamatoare se recomandă regim hiposoda t;
• Substanțele miorelaxante (mydocalm; clorozoxazona 2 -3 comprimate pe zi ) pot fi
utile în gonartroza dureroa să, în care există și o contractură muscula ră.
Infiltrațiile (peri) articulare sunt:
• Infiltrații intraarticulare sau periarticulare cu cortizon – acetat 25 mg, în asociere cu
xilină 1 %.

45
8. Educație pentru sănătate
Boala este o afecțiune cronică degen erativă a articulației genunchiului. Restab ilirea
completă a bolnavului nu poate fi concepută, decât prin îndepartarea cauzelor, care au
determina t-o și evitarea efortului fizic prelun git.
Asistentul trebuie să -și desfa soare în a șa fel activitatea educați onal sanitară, încât
aceasta să constituie un factor de influentă pozitivă asupra ps ihicului bolnavului, să constituie
la crearea unor emoții pozi tive, care urmaresc optimismul și încr ederea bolnavului în medic și
asiste ntul medi cal și în eficacitatea măs urilor terapeutice. Trebuie să dezvoltă m în crederea
bolnavului în vindecarea sau ame liorarea stării lui, dacă va respecta conștiincios și riguros
prescipțiile și recomandările medicale .
Cuvântul medicului și al asistent ului, joac ă un rol important în întă rirea psihicului său.
Măsurile de educație sanitară se încadrează tendințelor mereu actuale ale asistentului
de tip comunitar. În acest scop toți mem brii unei echipe terapeutice trebu ie sa sensibilizeze
anturajul famili al și prof esional în legatură cu mod alitățile de debut, evoluție și cu
particul aritățile etapei terapeutice reabilitativ e.
Readaptarea pacientului la noul stil de viață, depinde în mare parte și de familia, care îl
îngrijește.
Profilaxia bolii ,, dușmanu l cunos cut este p e jumatate învins". Pentru a o depista din
vreme, pentru a o p reveni este bine ca fiecare să -și cunoasc ă bine manifestarile, pentru a lua
din vreme măsurile preventi ve care se impun. Elementul principal cade pe trei elemente
principale asu pra cărora trebui e să insistăm: întă rirea sănătății, psihoprofilaxia și organi zarea
activității, atât în ce privește re gimul de munca cât și regimul de odihnă.

1.3 Strategii dida ctice recomandate pentru parcurgerea conținuturilor referitoare la
modulul Reumatolo gie și nur sing în reumatologie

Pentru atingerea competențelor la m odulul de reumatologie se vor reali za activități
de invățare cu caracter interactiv și practic aplicat iv.
Se recoma ndă c a metode: expunerea, conversația, dezbaterea, munca i ndependent ă,
lucrul în grup, observația, descoperirea, demonstrația, problemati zarea, proiec tul, planul de
îngrijire, iar pentru atingerea competențelor cu caracter practic aplicativ: exerciții de efect uare
a culegerii de date, exerciții de identificare a problemelo r de depe ndență, plan de îngrijire,
studiu de caz.

46
Pregătirea practic ă (stagiu clinic) se va realiza în unități sanitare cu o bună dotare
materială, und e se urmăreste aplicarea cunoștințel or la probleme reale, existente.
Evaluarea trebuie să fie corela tă cu cri teriile de performanță și cu tipul probe lor de
evaluare care sunt precizate în Standardul de pregătire profesională. Modul de evaluare are în
vede re nivelul de preg ătire pe care trebu ie să-l demonstreze elevul.
Din punctul de vedere al finalități lor urmăr ite, metodele sunt definite drept modalități
practice de acțiune cu ajutorul cărora, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent,
elevii ac hiziționează cunoș tințe, își form ează priceperi și deprinderi, capacități și atitudini,
personalitate a autonom ă și creativă.
Din punctul de vedere al exigențelor autoins truirii și autoeducației, metoda poate fi
considerată drept o cale pe care profesorul o urmează pentru a da posibilitat ea elevilor să
găsească ei înșiși calea proprie unor noi a devăruri, a elaboră rii unor noi cunoștințe și forme
comportamentale, a găsirii unor răspunsu ri la situațiile problematice de învățare cu care se
confruntă. În versiu ne cibernetică, me toda este un fe l de tehnică de execuție a acțiunii,
încorporând elemente de program are a ope rațiilor, comandă și dirijare, conexiune inversă
(feedback), evaluare și corectare progresivă a mersului învățării
Pe parcursul modulului se reali zează evaluarea fo rmativă, iar la sfarșitul lui se
realizează evaluarea sumativă, pentru ve rificarea atingerii competențelor. Ca instrumente de
evaluare se pot folosi: fi șe de autoevaluare, fișe de observație, teste de evaluare (orale, scrise),
realizarea unui proiect.

47

CAPITOLUL II
EVALUA REA – COMPONENTĂ FUNDAMENTALĂ ÎN CADR UL
PROCESULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

48
2.1 Evaluarea în procesul de învatamânt
În sensul sau cel mai larg, evaluarea surprinde eficienta functionarii unu i sistem
raportat l a sine insu și și, în egal ă masur ă, la celelalte componente ale macrosist emului din
care face parte.
Evaluarea didactic ă cuprinde 3 momente:
• măsurarea consecintelor instruirii – const ă în atribuirea unor simboluri menite s ă
cuantifice achizi ționarea unor comportamente de c ătre elevi.
• aprecierea – semnific ă emiter ea unei ju decati de valoare privitor la un comportament
observabil raportat la un cadru de referint ă.
• decizia – prelungeste actul aprecierii într-o not ă, caracterizare, etc. și recoman dă
măsuri de ameliorare a activit ății didactice ulterioare.
Aceste 3 m omente sun t strâns relationate între ele, fapt ce reiese și din etapizarea
procesului evalu ării, propus ă de Tyler:
• definirea obiectivelor procesului de învătamânt.
• crearea situatiilo r de învătare care s ă permit ă elevilor achizitionarea
comportamentelor preconiza te prin obiective.
• selectarea metodelor și instrumentelor de evalua re necesare.
• desf ășurarea procesului de m ăsurare a cunostintelor achizitionate.
• evaluarea și interpreta rea date lor obtinute.
• concluzii și aprecieri diagnostice și prognos tice
Evaluarea este o component ă a procesului instructiv – educativ.
Procesu l de învățământ este abordat deseori ca o relatie între predare -ânvătare-
evaluare, altfel spus e valuarea es te „punc tul final într-o succesiune de evenimente" ce
urmăresc crearea unui comp ortament dezirabil la elevi în situatii diverse.
În mod curent prin evaluare în învățământ se intelege actul didactic complex
integrat întregului proces de învățământ care asi gură evidentierea cantitatii cuno știntelor
dobândite și valoarea, nive lul perfor mantelor și eficien ța acestora la un moment dat
oferind solutii de pe rfectionare a actului de predare -învățare.
Evaluarea are rolul de a m ăsura și aprecia, în func ție de obiect ive, efi ciența procesului
de predare – învățare, raportata la îndeplin irea func țiilor ei, la cerin țele economice și culturale
ale societ ățatii contempo rane. Sistemul de evaluare din învățământ vizeaz ă:
• Evaluarea obiectivelor curriculare și a str ategiilo r educa ționale utilizate în scopul
rezolv ării acestora.

49
• Evaluarea activ ității de predare -învățare, a strategiilor didactice și a metodelor de
învățământ
• Evaluarea nivelului structurilor psihice ale elevilor (cognitive, opera ționale,
psihomotri ce, atitu dinal -valorice).
• Evaluarea performan țelor profesionale.
• Evaluarea întregului s istem de învățământ .
• Informarea elevilor, a p ărinților și a societ ății cu privire la rezultatele obtinute și
asupra cauzelor nerealiz ării obiectivelor curriculare propuse.
• Diver sificarea metodelor și tehnicilor de evaluare, pri n utilizarea un or proced ee
alternative.
A evalua înseamn ă deci a determina m ăsura în care obie ctivele programului de
instruire au fost atinse precum și eficien ța metodelor de predare -învățare folosi te.
Term enul de evaluare școlar ă desemneaz ă actul prin car e – referitor l a o prest ație
orală, scris ă sau practic ă – se formuleaz ă o judecat ă prin prisma unor criterii. Evaluarea și
notarea școlar ă alcătuiesc o modalitate de codare numeric ă – însoțită de ap recieri calitative – a
rezultatelor ob ținute de elevi, ser vindu -se de sca ra de la 1 la 10.
Prin evaluare se înțelege m ăsurarea și apreciere cantitativ ă a efectelor învățării
școlare.
Evaluarea este aplicabil ă în dou ă planuri:
1. cu referire la efec tele învățării
2. cu referire la însuși procesul instructiv -educat iv
Primul plan vizeaz ă relația profesor -elev: nivelul de preg ătire a elevilor și evolu /ia
acestuia în timp, în func ție de posibilit ățile lor reale de învățare prin raportare a
performan țelor obținute de școala la cele a șteptate de societate.
Al doilea plan vizeaz ă autoes timarea p rofesorului, factorii de îndrumare și control ai
învățământului în ved erea asigur ării unei verific ări sistematice și integrale a performan țelor
elevilor, a conceperii și real izării unui proces instructiv -educativ capabil să cultive interesul
pentru studiu al elevilor.
Verificarea și aprecierea cuno ștințelor dob ândite de elevi în școală dețin o pondere
însemnat ă în munca profesorului la clas ă. Pe lang ă prezentarea metodelo r de predare,
pregati rea psihopedagogic ă trebuie s ă includă și familiarizarea cu tehnic ile de examinare și
notare.
În vederea surprinderii nivelului de preg ătire teoretic ă și practic ă a elevilor trebuie
făcută distinc ția între verificarea și evaluarea d idactic ă, desi aceste două componente sunt

50
indisolubil legate între ele. Astfel, din punc tul de vedere al con ținutului, verificarea este ,,o
opera ție de examina re și controlare a abilita ților intelectuale și practice ale elevilor", iar din
cel al scopului ,,o op erație de raportare a nivelului cognitiv al elev ului la cerin țele programe i
școlar e". Evaluarea didactic ă reprezint ă o activitate prin care evaluatorul p relucreaz ă
informa țiile ob ținute în urma verific ării și emite judec ăți de valoare asupra perform anțelor
școlare ale e levului. Se impune totu și precizar ea că, aceast ă distinc ție se aprop ie de triada
măsurare/apreciere/decizie, at ât timp c ât măsurarea își găsește echivalentul în verificare, iar
aprecierea și decizia – în evaluarea propriu -zisă.
2.2. Obiect ivele și func țiile ev aluării școlare
În ceea ce prive ște obiectivele evalu ării, se remarc ă o tranzi ție de la problematica
preciziei, garantat ă prin m ăsurare, la o problematica a raport ării calitative, prin luarea în
considera ție a fundamentelor form ării el evului. Cand se au în vedere activit ăți și capacit ăți
superioare, evaluarea anali tică, care pleac ă de la taxonomiile obiectivelor, pare a deveni
inadecvat ă. Doa r primele obiective, cele cognitive, se preteaz ă mai bine unei evaluari analitice
(dobândirea de cunost ințe, înțelege rea, aplica ția). Louis aminte ște de anumite efecte ascunse
ale tehni cilor analitice, în sensul c ă o atare evaluare este inoperant ă pentru o capacitate de
sintez ă. În acela și timp, putem observa o orientare a obiectivelor spre modalit ățile car e
favorizează dezvoltarea autonomiei e levilor.
Centrarea evalu ării asupra obiecti velor vizeaz ă o reu șită cât mai rapid ă, cu un
consum financia r și de timp c ât mai mic. Acest demers privilegiaz ă reușita, în detrimentul
mijloacelor de a aju nge, eventual pe cont propriu, la reu șită.
Se cunoa ște că obiectivele opera țional e constitu ie un re per fundamental în evaluarea
randamentului școlar.
Evaluarea nu se restr ânge numai la aprecierea rezultatelor elevilor, ci se extinde
asupra unor ansambluri de elemente mai v aste. Un ii autori propun un tip prospe ctiv al
evalu ării, care pu ne problem a evalu ării prealabile a unui proiect sau asezam ânt școlar. Situatia
este bizar ă, pentru c ă se încearca evaluarea a ceva ce nu exista încă (de pilda, o lege sau o
formă școlar ă). Dar acest demers investigativ este deosebit de necesar pen tru reu șita unui
proiect.
Obiectivele si func țiile evalu ării sunt ‘’rescrise" pe parcursul evalu ării, în func ție de
transform ările previzibile sau imprevizibile.
Scopul evalu ării nu este de a par veni la anumi te date, ci de a perfec ționa procesul
educativ. Nu este v orba numai de a s tabili o judecat ă asupra randamentului școlar, ci de a
stabili ac țiuni precise pentru a adapta necontenit strategiile educative la particularit ățile

51
situa ției didactice, la p articula ritățile elevilor , la condi țiile economice și institu ționale
existente. Pl ecând de la evaluare ar trebui s ă se determine de fi ecare dat ă în ce masur ă putem
transforma situa ția educa țional ă într-o realitate convenabil ă, ade cvată obiectivelor în extensie
ale școlii.
Evalua rea este o component ă esențială a proces ului de învățământ îndeplinind
anumite func ții:
a) Func ția de constat are și diagnosticare a performan țelor ob ținute de elevi, explicate
prin factorii și condi țiile c are au condus la succ esul sau ins uccesul școlar (fa ctori psihologici,
de natur ă pedagogic ă, social ă, factor i stresanti), sunt puse în eviden ță și cauzele unei e ficien țe
scăzute a pred ării și a învățării.
b) Functia de reglare si perfectionare continua a me todologiei instruirii , pe baza
informatiilor obtinu te din explicarea factorilor s i a condit iilor care au de terminat rezultatele la
invatatura; aceasta functie s e realizeaza prin feed -back.
c) Functia de informare a parintilor elevilor si a societatii cu pr ivire la rezultatele si
evolutia pregatirii elevilo r in scoala pentru integrarea lor socio -profesionala.
d) Func ția motiva țional ă, de stimulare a interesului pe ntru învățare, pentru
autocunoa ștere și autoapreciere corect ă, în raport cu obiectivele învățării școlare.
e) Func ția de predic ție (prognostic ă) și de decizie privind desf ășurarea în viit or a
activit ății inst ructiv -educative în scopul ameliorarii ei, pe ba za cunoa șterii cauzelor
ineficien ței.
f) Func ția de selec ționare și clasificare a elevilor în raport cu rezultatele școlare
obținute.
g) Func ția formativ -educativ ă, de ameliorar e a metode lor de învățare folos ite de elevi
de stimulare și optimizare a învățării și de consolidare a competen țelor școlare.
h) Func ția de perfec ționare și inovare a întregul ui sistem școlar.
Raportându-ne la derularea unei secven țe de învățare, sau prin relaționare la un
ansamblu str ucturat de activit ăți de formare, am putea disce rne trei func ții ale evalu ării:
1. verificarea sau identificarea achizi țiilor școlare;
2. perfec ționar ea și regula rizarea c ăilor de formare a indivizilor, identif icarea cel or
mai lesnicioase și pertinen țe căi de instruc ție și de educa ție;
3. sancționarea sau recunoa șterea social ă a schimb ărilor operate asupra indivizilor
aflați în form are.
Dacă ne raport ăm la nivelul unei clase , este indicat s ă ținem cont de trei funcțiuni
ale evalu ării, ca rep ere principale pentru reglarea ac țiunilor educat ive:

52
1. orientarea deciziilor de natur ă pedagogic ă în vederea asigur ării unui progres
armonios și continuu în dezvolt area elevulu i, prin stabi lirea celor mai bune c ăi de incorpo rare a
cunoștințelor și deprind erilor ;
2. informarea elevilor și a părinților a supra stadiului form ării și asupra progreselor
actuale sau posibile;
3. stabilirea unei ierarhi i, implicit ă sau expl icită, prin atribuirea, în func ție de
rezultate, a unui loc sau rang v aloric .
Corobor ând nivelurile macro – și microsistemice , unde pot fi d egajate obiective
specifice , vom sugera 6 func ții ale evalu ării:
1. de a constata dac ă o activit ate instructiv ă s-a derulat ori a avut loc în condi ții
optime, o cunostin ță a fos t incorpor ată, o deprindere a f ost achizitiona ță;
2. de informare a societ ății, în diferite forme, privind stadiul si evolu ția preg ătirii
popula ției școlare ;
3. de diagnostica re a cauzelor care au condus la o slabă pregat ire și la o eficien ța
scazut ă a acțiunilor ed ucative ;.
4. de progn osticare a nevoilor și disponibilit ăților viitoa re ale elevilor sau ale
institu țiilor de învățământ;
5. de decizie asupra pozi ției sau asupra in tegrării unui elev într-o ierarhi e sau într-o
form ă ori un nivel al preg ătirii sa le;
6. pedagogic ă, în perspecti va elevului (stimulativ ă, de întărire a rezultat elor,
formarea de abilita ții, de con știentizare a posibilit ăților, de orientare școlar ă și profe sional ă)
și în perspe ctiva profes orului (pentr u a ști ce a facut și ce are de rea lizat în continuare ).
Func îiile evalu ării apar și se actualizeaz ă diferen țiat. Toate func țiile invocate se pot
întrez ări, mai mult sau mai pu țin, în toate situa țiile de evalua re. De pild ă, dup ă sistem ul de
referintă, un examen poate dob ândi mai multe func ții, plec ând de la inten țiile di verse ale:
– profesorilor , de a controla achizi țiile școlare la începutul unui ciclu școlar, de a
decide asupra promov ărilor;
– elevilor , de a lua cunostin ță de reu șitele și progresele lor;
– parin ților, de a se informa asup ra direc țiilor de dezvoltare a copiilor, în scopul de a –
i orienta școlar și profesional în cuno ștință de cauza;
– directorilor de școli, de a controla profesorii, plec ând de la standardele asupra
cărora s -a cazut de acord, de a identifica sc ăderi în activ itatea școlii;
– societ ății, de a se informa asupra modific ărilor ap ărute în cerințele și dezideratele
tinerei genera ții.

53
În desf ășurarea lec ției sau a altor forme de activit ate, controlul și evaluarea
cuno ștințelor și deprinderilor îndeplinesc o seam ă de funcții:
Moment al conexiunii inverse în procesul de instruire . Procesul de învățământ
face solidare dou ă activit ăți: pe de o parte actul transmiterii sau comunic ării de in forma ție, pe
de al ta – actul recep tării și însușirii acesteia. Profesorul urmeaz ă sa-și dea seama despre
rezultat ele activita ții de predare, s ă culeag ă o informa ție despre modul de receptare a datelor
oferite, despre dificult ăți și lacune în asimilare. O as emenea informa ție trebuie să aibă un
caracter sistematic și continuu pentru a "ro tunji" cic lul pred ării și a " închide" configura ția.
Altfel, dirijarea procesulu i didactic ar avea loc pe baza unei logici concepute de profesor mai
mult sau mai pu țin speculat e, far ă un suport real. Pe de alt ă parte, elevul are nevoie de
"sanc ționarea" cor ectitudini i noțiunilor și raționamentelor însușite, de corectarea gre șelilor
etc. Aceast ă "sanc ționare " închide ciclul învățării, al însușirii. Adesea, elevii au sentimentul
validit ății cu priv ire la cuno ștințele incorect fixate. Exerci țiul, repetarea ca a tare, far ă
cunoa șterea rezulta telor – deci far ă un moment de verificare și eval uare -nu este formativ.
Repeti ția singura poate lasa nemodificate erori instalate încă la începu tul secven ței de
învățare. Reies e că reglarea procesului de instruire presupune f uncționare a contin ăa a
"conexi unii inverse".
Măsurare a progresului realizat d e elevi – este o func ție important ă a verific ării și
notării este m ăsurarea randamentului școlar, a progresului r ealizat de elev i pentru a ști cât mai
corect unde se situeaz ă aceștia pe firul obiectivelor pr evăzute ale instruirii. Cerin țe de ordin
practic , social extind nevoia m ăsurarii de la m ărimile fizice spre sfera psihologic ă. Ceea ce
face obie ctul evalu ării sun t rezultate, pr estații, performan țe produse ale activita ții, et c. din
care se "citesc" apoi ca pacita ți, interese, atitudini.
Valoarea motiv țtională a evaluarii . Verificarea / ascultarea ritmic ă face pe elev s ă
invețe cu regularitate; între frecven ța ascult ării la lecție și reusita școlar ă exist ă o corela ție
direct ă.
Evaluarea a re o valoare motiva țională; dorin ța de succes, respectiv teama de e șec
sunt imbolduri importante în învățare. Succesul sistematic înscrie motiva ția învățării pe o
spirală ascendent ă în timp ce eșecul poate duce la " demotivare".
Moment al autoev aluării, al form ării constiin ței de sine . Aprecierea obtinut ă în
școală este asim ilată, interioriz ării de elev, devenind reper în autoapreciere, în formarea
imaginii de sine. No tele școlare sunt privite, de re gulă, ca și note de inteligen ță; disocierea
dintr e acestea în ochii elevilor se produce abia în clasele mari. Pe de alt ă parte, aprecierea

54
profesorului este insu șită de grupul -clasă, se resfr ânge în sfera rela țiilor interper sonale, în
statutu l sociometric al elevului.
Factor de reglare . Datele verific ării și eva luării constituie un factor de reglare a
activit ății :
• pentru profe sor: cum s ă-și dozeze materialul, ce trebuie reluat în părți mai mici,
eviden ța surselor de eroa re, etc. ;
• pentr u elevi: indic iu în reglarea efortului de învățare ;
• pentru părinți: o bază de predic ții sau garan ție a reu șitei în viitor, indiciu pentru
acordarea de sprijin. Presiunea familiei împinge uneori la supramotivare, în timp ce teama de e șec
a copilului îl face să aspire la "mai pu țin", deci presiunea spre "mai mult" a re drept e fect aspira ția
spre "mai pu țin", p entru a evita decep ția.
În concluzie, se poate aprecia c ă, principalele atribu ții ale evalu ării constau în
măsurarea eficien ței și aut oreglarea procesul ui de învățământ, profesorii put ând controla
achizi țiile școlar e, elevii luând cuno ștință de reu ăitele ăi progresele lor, iar comunitatea de a
se informa asupra direc ției în care evolueaz ă școala și orient ării tinerei genera ții. În acest sens,
se vorbeste despre eval uarea eficien ței învățământului, dar este la fel de necesar, s ă fie
asigurat ă eficien ța evalu ării. Acest ultim aspect are o importa nță deosebit ă, deoarece el poate
fi cel mai elocvent confirmat prin trecerea de la control/evalu are la autocontrol /autoevalua re,
ceea ce sus ține în plan mai larg trecerea de la determinar e și tutel ă la o autodeterminare
motivat ă permanent.
2.3. Strategii de eva luare a randamentului școlar
Diversitatea situa țiilor didactice, precum și multitudinea de obiec tive ale evalu ării
presupun c onceperea și aplicarea unor strategii diferite, dintre care men ționez:
Creșterea eficien ței procesului de predare -învățare presupune o mai bun ă integrare a
actului de evaluare în desfa șurarea activit ății didactice prin:
• Verificarea și evaluarea sistemat ică a tutur or elevilo r, pe c ât posibil dup ă fiecare
modul .
• Raportarea la obie ctivele g enerale și opera ționale ale acesteia.
• Verificarea eficien ței programului de instruire și corel area mediilor din cat aloage cu
rezultatele ob ținute de elevi la probele externe ( examene de admitere, concursuri, olimpiade).
După modul de integrare a evalu ării și verific ării în procesul de învățământ distingem
trei forme de evaluare mai importante:
a) Evalu area initial ă. Performantele viitoare ale elevilor depind și de cun oștințele
anterioar e, element pe baza c ăruia va trebui s ă se alcatuiasc ă progra mul de in struire.

55
b) Evaluarea sumativ ă (cumulativ ă) este evaluarea tradi țional ă, efectuat ă de cadrele
didacti ce periodic, pri n verific ări de sondaj și globale, la înche ierea un ui semest ru sau an
școlar. Întruc ât nu este o evaluare sistemic ă, notele nu ref lectă, de multe ori adevaratul nivel
al performan țelor elevilor și ca urmare nu are un caracter stimulati v și nu ofer ă suficie nte date
asupra eficien ței programului de i nstruire .
c) Eval uarea cont inuă (formativ ă) – acest tip de evaluare se desfasoar ă pe to t parcurs ul
programului de instruire în cadrul lec țiilor și la încheierea unui capitol, acoperind întregul
conținut, conform p rogramei. Aceast ă evaluare ritmic ă, pe baza unui fe ed-back c ontinuu, c are
genereaz ă relații de cooperare între profesor și elevi, oferă elevilor informa ții cu privire la
eficien ța metodelor de învățare folosite și creeaz ă posibi litatea amelior ării continue a
procesului de învâțământ.
Este recomanda t să imbinăm cele trei form e de evaluare, folosind cu precadere
evaluarea formativ ă, care permit e dezv ăluirea cauzelor e șecului școlar, are un caracter
proiectiv și vizeaz ă dezvoltarea capacit ăților intelectuale.
Metodele și tehnicile de evaluare îngăduie o anumit ă clasificare, dac ă plecam de la
doua repere principale :
• cantitatea de informație sau experien ța incorporabil ă de către elevi;
• axa temporal ă la care se raporteaz ă verificar ea.
În func ție de primul cri teriu , anali știi au stabilit dou ă tipuri:
• evaluar e parțială, în care se verific ă elemente cognitive sau comportamentale
secven țiale (prin ascultarea curent ă, extemporale, probe practice curente);
• evaluarea global ă, în care s e verific ă o cantitate mare de cuno ștințe și deprinderi
obținute prin c umulare (prin exam ene și concursuri).
Din perspectiva temporal ă, putem identifica:
• evaluarea ini țială, care se face la începutul unei etape de instruire (prin teste
docimologice, conc ursuri etc.);
• evaluarea co ntinu ă, care se face în timpul secven ței de instrui re (prin t ehnici
curente de ascultare și teze);
• evaluarea final ă, care se rea lizeaz ă la sf ârșitul unei perioade de formare (prin
examene).

Prin coroborarea celor dou ă criteri i se poate ajunge la o alt ă clasificare, devenit ă
clasic ă:
• evaluarea cumulati vă (sau su mativ ă);

56
• evaluarea continu ă (sau formativ ă).
O analiz ă comparati vă pune în eviden ță următoarele note și caracteristici ale celor
două mari strategi i:
– evaluarea cumulativ ă se realizeaz ă prin verificari par țiale, încheiate cu aprecieri de
bilan ț asupra rezultatelor, pe c ând evaluarea continu ă se face prin verific ări siste matice, pe
parcursul programului, pe secven țe mai mici;
– evaluarea cumulativ ă opereaz ă prin verific ări , prin sondaj în rândul elevilor și în
materie, pe c ând verificar ea conti năa are loc prin verificarea tuturor elevilor și asupra întregii
materii, dat ă fiind circumstan ța ăa nu to ți elevii învață un con ținut la fel de bine;
Prima stra tegie vizeaz ă în principal e valuarea rezultatelor, av ând însă efecte reduse
pentru amel iorarea procesului, pe c ând a doua strategie are drept scop ameliorarea procesului,
scurtând considerabil intervalul dintre evaluarea rezultatelor și perfec ționarea acti vității.
În evaluarea sumati vă se apreciaz ă rezultatele, prin compararea lor cu scopuri le
gener ale ale disciplinei, iar în evaluarea continu ă se pleac ă de la obiectivele oper aționale
concrete;
Evaluarea sumativ ă exercit ă, în principal, func ția de constatar e a rezultatelor și de
clasificare a elevilor, pe c ând evaluarea formativ ă are func ția priorita ră de clasificare, dar nu
definitiv ă, prin lasarea unui c âmp deschis sanc ționărilor apreciative viitoare;
Primul tip de evaluare genereaz ă atitudini de nelini ște si stres la elevi, iar al d oilea tip
determin ă relații de cooperare între profesori și elevi, cultivând simultan capacitatea de
evaluare și autoevaluare la nivelul elevilor;
Sub aspectul folosirii timpului, prima form ă utilizeaz ă o parte considerabil ă din
timpul instruirii, pe c ând a doua form ă spore ște timpul alocat instruirii prin diminua rea celu i
afectat evalu ării.
Observ că ambele strategii presupun at ât avantaje, c ât și dezavantaje, încât cele dou ă
moduri nu trebuie s ă fie utilizate în chip exhausti v, ci prin îmbinare și compl ementaritate.
Ceea ce se pierde, eventual, printr -o strategie , se cas tigă prin cealalt ă.
Cele mai reprezentative metode și tehnici de evaluare ar fi următoarele:
Observa ția. Aceasta presupune urm ărirea atent ă a modului în care e levii particip ă la
lecții în diferitele momente ale acestora, precum și a celui în care își indep linesc diversele
sarcini formulate de c ătre dasc ăli (munca independent ă, manier a de implicare în activit ățile
didactice, etc.). De re gulă, aceast ă metod ă este folosit ă pentru a surprinde aspectele greu
cuantificabile din comportamentul elevilor și se înche ie cu formularea unor aprecieri verbale
sau scrise. Profesorii pot face recurs la aceast ă metod ă atunci c ând doresc s ă determine

57
,,reacția" elevilor fa ță de in forma țiile noi transmise, f ără de metodele pe care le folosesc în
predare; constat ările p ot fi co municate verbal sau notate în caietul de observa ție.
Verificarea orală const ă în realizarea unei conversa ții prin care profesoru l urmărește
identificarea canti tății și calit ății instruc ției. Conversa ția poate fi individual ă, frontal ă sau
combinat ă. Avantaj ele constau în aceea c ă se realizeaz ă o comunicare deplin ă între profesor și
clasa de elevi, iar feed -back -ul este mult mai rapid. Me toda favorizeaz ă dezvoltar ea
capacit ăților de exprimar e ale elevilor. De multe ori însă obiectivitatea ascult ării orale est e
periclitat ă, datorit ă interven ției unei multitudini de variabile: starea de m oment a educatorului,
gradul diferit de dificultate a întreb ărilor puse, starea psihic ă a evaluatilor etc. în acelasi timp,
nu to ți elevii pot fi verifica ți, ascultarea fiind re alizată prin sondaj.
Chestionarea oral ă este o form ă de conversa ție prin care s e urm ărește volumul și
calitatea cuno ștințelor, pricep erilor și deprinderilor ac hiziționate, precum și capac itatea
elevilor de a opera practic cu ele. Chestionarea poate fi indi vidual ă si frontal ă, preferabil ă
fiind prima variant ă; întreb ările pot fi de me morie (viz ând fidelitatea reproducerii
materialului) și de g ândire (urm ărind cap acitatea de prelucrare a mat erialului), preferabil ă
fiind combinarea celor doua tipuri de întreb ări. În practica școlar ă cotidian ă se recomand ă un
numar mai mare de examinar i până la acordarea unei n ote.
Verificarea scris ă apelează la anumite suporturi scrise, concretizate în teste de
evaluare. Elevii au șansa s ă-și prezinte achizi țiile educa ției far ă interven ția profesorului, în
absen ța unui contact direct cu acest a. Anonimatul lucr ării, us or de realizat, îngăduie o
diminuare a subiectivit ății profesorului. Ca avantaje, mai con semn ăm po sibilitatea verific ării
unui numar relativ mare de elevi într-un i nterval de t imp determinate de raportarea
rezultatelor la un criteriu unic de validare constitu it din con ținutul lucr ării scrise, avantajarea
unor elevi timizi sau care se exprim ă defectuos pe cale orala etc. Verificarea scris ă implic ă
feed-back m ai slab, în sensul c ă unele erori sau ne împliniri nu pot fi eliminate operati v, prin
interven ția profes orului. Cum este și firesc, ambele variante de verificare se cer a fi
desfășurate oportun și optim de către profesori.
Acest ă metod ă prezint ă avantajul c ă permit e verificarea u nui numar mare de elevi în
acela și interval de timp, a u un grad mai mare de obie ctivitate și favorizeaz ă elevii mai timizi
care au dificulta ți în exprimare, conferindu -le tu turor pos ibilitatea de a -și expune ideile în
mod independent și de a -și dezvolta abilit ățile cognitive. Aceste probe pot lua forma testelor
curente ori a celo r de la sfârșitul unui modul . Î n întocmirea acestor probe , profeso rii trebuie
să acorde o aten ție deosebit ă reprezentativit ății itemilor compone nți care s ă acopere întreaga
materie a unui modul și să fie relevan ți din punct de vedere ped agogic.

58
Examinarea prin prob e practice se realizeaz ă la o serie de discipline specifice și
vizeaz ă identificarea capacit ăților de aplicare în practica a cuno ștințelor dob ândite , a grad ului
de incorporare a unor priceperi și deprin deri, ipostaziate în anumi te suporturi obiectuale sau
activita ți materiale.
Probele practice presupun aplicarea cu noștintel or teoretice însușite precum și
deprinderilor și priceperilor anterior formate . Concre t, este vorba despre executarea unor
Tehnici de îngrijire a pacienților.
Scările de apreciere . Ele presupun distribuirea rezultatelor pe un interval av ând mai
multe repere cuprinse între o l imită superioar ă și una in ferioar ă. Este recomandabil a se folosi
un numar par de variabile, astfel evit ându-se ten dința cen trală. Aceasta metod ă se aplic ă la
disciplinele unde nu exist ă date suficiente care s ă permit ă o evaluare obiectiv ă.
Verificarea cu ajutorul calculatorului . Proba se bazeaza pe dispozitive informat ice
prin intermediul c ărora se adm inistreaz ă programul de verificare și se înregistreaz ă
răspunsurile elevilor, convertite apoi în note școlare. Eficien ța acestei met ode depinde
hotar âtor de v aloarea programului conceput , precum și de modul s ău de utilizar e. De
exemplu, în cazul v erific ării asistate de calculator, programul poate s ă includ ă itemi cu
alegere binar ă sau multiple , itemi care presupun completarea de spa ții libere, ș.a.m.d.,
administrarea și interpretarea rezultatelor put ând oferi info rmații v aloroa se despre
performan țele școlare ale elevilor. Limitele de ordin economic ale metodei su nt date de
dificultatea achizition ării de c ătre școli a tehnologiei și software -ului, iar cele de ordin
didactic – de re ținerea pe care actorii educa țional i încă o mai au față de nou, pre cum și de
faptul c ă un asemenea procedeu evaluativ las ă loc destul de pu țin ex prim ării libere a
personalit ății elevului.
Evaluarea prin proiecte . Este o meto dă ce în viziunea curricular ă modern ă are o
valoare formativ ă deosebită, deoarece las ă elevului o mai larg ă posibilitate de a -și valorifica
poten țialul creativ. Proiectul este o tem ă de cercetare orientat ă spre un scop bine preciz at care
se realizeaz ă prin imbinarea cuno ștințelor teo retice și practice. Proiectele se pot concreti za în
lucrări, dispoziti ve etc, și pot f i prezentate la diferite sesiuni sau simpozioane. Varietatea
temelor de proiect e dat ă de complexitatea rela ției ,, învățare-proiectare -cerceta re". Pentru
exemplificare, s unt cunoscute sesiunile de comunic ări ale elev ilor în care aceștia își prezint ă
rezultatele cercet ărilor anterioare sau proiecte pentru noi demersuri investigative.
Portofoliul este repreze ntat de ,,mapa" sau ,,dosa rul" elevului . Aici vor fi c onsemnate
toate realiz ările elevilor care s ă oglin deasc ă activitatea l or stiin țifică la o materie școlar ă.

59
Testul didactic . Este considerat de majo ritatea speciali știlor ca fiind cea mai obiectiv ă
meto dă de evaluare . Afirma ția este sus ținută de defini ția testului v ăzut ca un ansamblu de
sarcini de lucru (itemi) care permit determinarea gradului de cunoaștere a cuno ștințelor și
posibilitatea de a opera c u ele în practic ă, prin raportarea r ăspunsurilor la o scară de apreciere
standar d, anterior elaborat ă.
Aprec ierea școlar ă, ca atribuire a unei judec ăți de valoare, se fa ce fie pr in apelul la
anumite expresii verbale, fie prin folosirea unor simboluri numit e note. Aprecierea verbal ă
este des folosit ă și are un rol dinamizator, c ălăuzitor în învățarea școlar ă.
Aprecierea rezultatelor școlare se concretizeaz ă de cele m ai mul te ori pr in notare.
Notarea este un act de ata șare a unei etichete, a unui semn, la un anumit rezultat al învățării.
Nota este un indice care corespunde unei anumite r ealiz ări a randamentului școlar.
Nota poate îndeplini mai multe func ții:
• rol de informare, pentru elevi, parin ți, profesori;
• rol de reglare a proces ului de învățare;
• rol educativ, datorit ă interiori zării aprecierii;
• cata lizator al unui nivel optim al aspira țiilor elevului;
• rol terapeutic, dinamizator pen tru a numi te cazuri – prin acordarea de puncte ”în
plus", dar și
• rol patogen, întruc ât nota induce stres și disconfort psihic la elev, mai ales în situa țiile
de ins ucces.
În teoria și practica notării s-au încetățenit trei modele de notare: notarea prin
raportare la grup, notarea prin raportarea la standarde fixe si notarea individualizat ă.
• Modelul not ării prin raportare la grup se bazea za pe aprecierea facut ă prin
compararea elevilor între ei sau prin raportarea rezultatelor la un anumit standard me diu.
Acest ni vel de exigen ță așteptat poate fi dinainte stabilit sau str ucturat în chip conjunctural, în
chiar practica evalua tivă, realizat ă la o anumi ta clas ă.
• Modelul not ării prin raportare la standarde unice se bazeaz ă pe luarea în calcul a
obiectivelor opera ționale ale lec ției ca sistem fundamental de referin ță.
• Modelul not ării individualizate se caracterizeaz ă prin încercarea de raportare a
rezultatelor ob ținute de elevi la alte rezultate individuale, realizate de aceia și elevi, în timp.
Nota va masu ra achiz iții educa ționale prin raportarea lor la alte achizi ții ant erioare.
Modalitatea individuali zată de notare servest e concretiz ării unor progr ame de instruire
diferen țiate. Norma de referin ță este unic ă, iar profesorului îi revine sarcina s ă o structu reze și
să o actualizeze ori de c âte ori este nevoie.

60
Ca sisteme de notare amint esc notarea numeric ă, prin folosirea cifre lor, notarea
literal ă, notarea prin calificative, notarea prin culori . Cea mai utilizat ă form ă de notare este
cea r ealizata cu ajutoru l cifrel or, în variante ce țin de unele particularita ți și tradi ții
educa ționale.
Nota rea dup ă bareme are avantajul c ă standardizeaz ă criteriile m ăsurarii și apreci erii.
Ea se bazeaz ă pe atri buirea unui punctaj fix pen tru fiecare secven ță îndep linită. Sol uția est e
propus ă des la examene și concursuri.
Notarea analiti că presupune o compart imentare a cuantumului de cuno ștințe,
deprinderi, atitudini verificate, prin d etalierea unor c âmpuri de p robleme ce urmeaz ă a fi
apreciate
În concluzie, aprecie rea fac ută de profesor și asumat ă de elev devine autoapreciere si
are ca efect reglarea activit ății acestuia pentru realizarea unui randament școlar sporit precum
și o contribu ție semnificativ ă la formarea personalit ății.
Nota este o etichet ă aplicat ă unui anumit randame nt școlar, unui r ăspuns la o proba
scrisă sau practic ă. În func ție de mod ul în care se răsfrânge în con știința elevului, nota
dobândește o valoare de inf orma ție și prin aceasta capa tă o func ție de reglare a conduitei, a
efortului.

2.4. Modalita ți de el abor are a probelor de evaluare și a itemilor
Testul de cuno știnte sau deprinderi este o prob ă complex ă aplicat ă oral, scris sau
practic, cu ajutorul c ăruia se maso ară cu mai mare precizie per forman țele școlare în raport cu
obiectivele și con ținutul. Te stele au un grad mare de fi delitate, pot fi corectate și repetate
oferind posibilitat ea de a controla condi țiile de aplicare. Daca se are în vedere momentul
interven ției teste le pot fi inițiale, de progres si finale.
Testele ini țiale sunt folosite în scopul realizării unei evalu ări in ițiale, fiind
administrate la începutul unui program de in struire /modul .
Testele de progres sau formative se administreaz ă pe tot parcursul proces ului de
predare -învățare, du pă fiecare capitol sau dup ă un numar de lec ții mai difici le, dar impor tante
pentru înțelegerea celor care urmeaz ă. Rezultatele ob ținute dau profes orului informa ții cu
privire la eficien ța metodologiei aplicate, permi țând reluare a unor probleme nein țelese,
organizarea unor activita ți didactice diferen țiate.
Teste le finale sau d e sintez ă sunt fol osite dup ă parcurgerea unui modul , la încheierea
unui se mestru sau an școlar. Întreb ările din cadrul lor vor fi centrate pe obiectivele di dactice

61
majore ale programul ui de instruire, viz ând mai multe elemente esen țiale și capacitatea
elevilor de a opera cu cuno ștințele asimilate .
Testul docimologic este o alter nativ ă și o cale de eficientizare a examin ării
tradiționale. Testul es te o prob ă standar dizat ă care asigur ă o obiectivitate mai mare în
procesul d e evaluare. Testarea se refe ră la probarea m ăsurii satisfacerii cerin țelor școlii,
exigent circumscrise de sco purile și obiectivele educa ției.
Elementele definitorii ale t estului d ocimologic sunt :
• realizeaz ă măsurarea în condi ții foarte asemanatoare sit uațiilor experimenta le;
• înregistrarea comportamentului declan șat la subiect este precis ă și obiectiv ă;
• com portamentul înregistrat este evaluat statistic prin raportare la cel a l unui grup
determ inat de indivizi;
• scopul final al testului este clasific area subiectului exa minat, p rin raportarea la grupul
de referin ță.
Testele docimol ogice se deosebesc de examen e prin aceea c ă ele presupun un
travaliu de pregatire meticul os, iar s ecven țele procedur ale sunt foarte stricte. Ele permit însă
standardizarea co ndițiilor de examina re, a mo dalitaților de notare, aduc ând un spor de
obiectivitat e. În acela și timp, ele prez intă o tripl ă identitate: identitatea de con ținut, identitate a
de cond iții de aplicare și identitatea criteriilor de apreciere.

Testele au avantajul c ă permit v erificarea întregii clase într-un timp foarte scurt,
încearc ă să cuprind ă ceea ce este esen țial în întreaga materie de asimilat, determin ă la elevi
formarea u nor deprinderi de învățare s istematic ă. Ca dezavantaj amintim faptul c ă testele
favorizea ză o învățare care ape lează la detalii, la secven țe informa ționale izolate și nu
stimu lează formarea unor capacita ți de prelucrare a acestora, de sintez ă sau de crea ție.
Elaborarea unui test doci mologic constituie o activitate dificil ă și presupune
parcurg erea mai multor etape :
• P recizarea obiectivelor, realizarea unei concordan țe între acestea și con ținutul
învățămân tului;
• Documentarea științifică, identificarea și folosirea surselor care co nduc la o mai
bună cunoa ștere a problematicii vizate;
• Avan sarea uno r ipoteze, pr in con ceperea sau selec ționarea problemelor
reprezentative pentr u întreaga materie asupra c ăreia se face verificarea.
Profesorii trebuie sa cunoa scă, foarte bine con ținutul de verificat și posibilit ățile
elevilor.

62

Aplicarea efectiv ă a testului la o popul atie școlar ă.
În func ție de felul răspunsurilor la întreb ările puse, testele pot fi cu răspunsu ri
deschise si cu răspunsuri închise .
Primul tip stimuleaz ă creativitatea, judecata și spiritul critic. R ăspunsurile sunt
formulate în întregime de c ătre elevi. Acest tip îngăduie fie itemi sub f orma de redactare, în
sensul c ă elevii au ocazia s ă desfasoar e o te ma, fie itemi cu r ăspunsuri scurte, prin recurgerea la
propozi ții sau fraze nu p rea lungi. R ăspunsu rile cerute pot avea aspectul unor exprim ări
descriptive , interpretări, evalu ări etc.
– Testele cu raspunsuri închise cunosc trei variante:
1. itemi t ip „alege ri multiple ", prin care se ofer ă mai multe solu ții din care numai una
este co rectă;
2. itemi tip adevarat -fals;
3. „itemi pereche ", în care elevii sunt puși să găseasc ă noțiuni sau idei corelate cu
cele prezentate în întreb ări, să potriveasc ă sau să asocie ze no țiuni sau idei etc.
Punctajele acordate pentru fiecare item vor fi dimensionate în func ție de dificultatea
presupus ă în răspuns, implicarea creativ ă a elevului, valoarea operati onală a solu țiilor date etc.
Punctajele vor fi “c ântărite" cu grij ă de c ătre eval uator și ele vor da se mnala gradul de
competen ță și tactul pedagogic al educatorului.
Orice test docimologic de evalu are este corect construit da că este:
– relevant și valid
– obiectiv
– se încadreaz ă în timp
– corectarea s ă poată fi facut ă rapid și automatizat, prin aceea și procedur ă de
măsurare p entru toți elevii testati .
Concret, etapele care trebuie parcurse pentru elaborarea unui t est didacti c sunt
urmatoarele:
A) Precizarea cu claritate a obiectivelor (informa tive și formative) Aceast ă etapă
prevede descrierea comportamentelor pe care elev ul trebu ie să și le însușească, respectiv a
conținuturilor prev ăzute de acestea.
B) Documentare a prealabilă și stabilirea materiei din care se va sus ține testarea.
C) Stabilirea varian telor de itemi și elaborarea acestora. În acest caz s e impune stabilir ea
unei rela ții precise între obiectivele opera ționale – sarcinile de învătare

63
– itemii din te stul didactic. Acesti itemi se impart în: subiectivi – răspunsul este
construit de elevi, av ând avantajul c ă le ofer ă posibilitatea s ă-și exprime liber o pinia, da r fiind
mai greu de cuantificat, obiectivi (cu alegere binar ă sau multipl ă, ,,perechi", de ord onare),
respectiv semi -obiectivi;
– sunt mai usor cuantificabili , dar limiteaz ă posibilita țile de exprimare. În elaborarea
itemilor unui test tre buie avu t grij ă ca ace știa să măsoare exact performan țele prev ăzute de
obiectivul opera țional vizat și să fie identici pentru to ți elevii;
D) Organizarea testului. E șalonarea itemilor, prezentarea instr ucțiunilor de lucru etc.
E) Cuantificarea testului. A tribuire a unui pu nctaj pentru fiecare item în functie de
gradul de dificultate al r ăspunsului, implicarea poten țialului creativ al elevilor, valoarea
practic ă a solu țiilor ofe rite etc., precum și convert irea acestui punctaj în note și calificative.
F) Experimenta rea testu lui. Aplicarea sa pe o popula ție determinat ă urmat ă de analiza
statistic ă și ameliorarea event ualelor deficien țe. În acest scop, pot fi calculate indicele de
dificultate (put ându-se astf el evita probele prea grele sau prea u șoare), resp ectiv cel d e
discrim inare (care face diferen țierea între elevii buni și slabi). Nu vor fi re ținuti decât itemii
care satisfac toate standardele men ționate.
G) Aplicarea pe scar ă largă a testului didactic.
Complexitatea procesului de verificare și evaluare oblig ă profesorii la utilizarea unui
repertoriu c ât mai divers de metode și tehnici. Aceast ă necesitate este întarită și de
complementaritatea avantajelor unora și limitele altor a, dasc ălului fiindu -i contr aindicat s ă
abuzeze doar de o singur ă metod ă, fară a le lua în calcul și pe celelalte.
Tehnici de notare folosite în practica evalu ării rezultatelo r școlare s unt:
• Notarea prin cifre de la 10 la 1 sau prin calificative: foarte bine, bine, suficient,
insuf icient.
• Bareme de notare unde nota general ă este rezultatul punctaj ului ob ținut la fiecare
secven ță didactic ă de învățare.
• Notarea analitic ă, tot cu punct aj pentru îndeplinirea unor criterii specifice (se au in
vedere con ținutul, stilul și originalitatea ).
• Teste gril ă, unde evaluarea se face cu mijloace electronice, cu alegerea c âmpului
corect din mai mu lte răspunsuri date.
• Corectarea în ech ipă a lucr ărilor scrise la examenul de ad mitere.
• Scale de evaluare folosite în examenele orale și concursuri sau olim piade școlare,
unde rezultatele sunt distribuite pe mai mul te trepte: insuficient, bine, foarte b ine.

64
CAPITOLUL III

METODE DE EVALUARE TRADIȚIONALE ȘI MODERNE
UTILIZATE ÎN MODULU L
REUMATOLOGIE ȘI NURSING ÎN REUMATOLOGIE

65
3.1. Metode de evaluare a rezultatelor școlare: metode „tradiționale” și metode
“complementare”
Fiecare categorie de metode de evaluare prezin tă atât avantaje, c ât și limit e, astfel încât
nici un a dintre ele nu trebuie utilizată exclusiv, deoarece, în aces t caz, aprecierea rezultatelor
obținute de elevi ar fi afectată. Utilizarea metodele de evaluar e trebuie să se fundamenteze pe
o serie de prem ise precum:
• metodel e de evalua re sunt complementare, fără a se putea afirma că metodele
tradiționale sunt „depășit e”, iar cele alternative reprezintă unicul reper metodologic;
• ele trebuie utilizate în strânsă legătură cu obiectivele educați onale vizate și în acord cu
tipul d e rezultate ale învățării/natura a chizițiilor ce s e doresc a fi surprinse (cognitive,
afective, psihomotorii);
• metodele de evaluare trebuie să ofere atât cadrului didactic, cât și elevilor informații
relevante cu privire la nivelul de p regătire a elevilor , și, impli cit la calitatea proces ului de
învățămâ nt.

3.1.1. Metode de evaluare tradiționale
Tipologia metodelor tradiționale de evaluare este bine-cunoscută în spațiul educațional
și include probe de evaluare orale, scr ise și practice (Radu, 2000; Lițoiu , 2001; Cuc oș,
2008) .
A. Probele orale sunt cele mai fr ecvente și se concretizează în examinăr i ale elevilor
din lecția de zi și, eventual, di n lecțiile anterioare pe care elevii le -au parcurs și ale căror
conținuturi po t avea corelații cu ale lecției cur ente.
Dacă aceste examinări orale sunt realizate corect de către cadrul didactic, ele pot oferi
informații relevante referitoare la nivelul de pregătire a elevilor, lucru datorat avantajelor
speci fice ale acestor metode dintre care mai i mportante sunt urmă toarele:
1) Evaluatorul are posibi litatea să surprindă volumul sau cantitatea de cunoștințe
asimilate de către elev în urma instruirii și, impl icit, să depisteze unele lacune, unele minusuri
care trebuie completate prin a ctivități de rat rapare sau de recup erare;
2) În cadrul acestor evalu ări, examinatorul are posibilitatea să surprindă profunzimea
sau adâncimea cunoștințelor asimilate de către e levi sau, altfel spus, nivelul de semnificare a
respe ctivelor cunoștințe.

66
3) Aceste evaluări orale permit cadrul ui didactic să aprecieze capacitat ea de
argumentare a elevului, de a construi o serie de rațion amente și de a le susține în mod cât mai
conving ător;
4) Aceste evaluări orale permit cadrului didact ic să constate nu numai c e cunoștințe au
dobândit elevii, da r și ce ati tudini și -au format ca urmar e a achizițiilor acumulate în cadrul
procesului de instr uire-învățare;
5) În evaluările orale, cadrul di dactic poate oferi un suport elevului în elaborarea
răspunsurilor prin adresar ea unor întrebăr i suplimentare, cee a ce consti tuie un mare ajutor
pentru elevii aflați în dificultate în fața examinatorului.
În concluzie, probele orale prezintă îndeosebi următ oarele avantaje :
➢ flexibilitatea;
➢ posibilitatea de a a lterna tipul întrebărilor și gradul lor d e dificultate, în f uncție de
calitatea răspunsurilor oferite de către elev;
➢ posibilitatea de a clarifica și corect a imediat eventualele erori sau neînțelegeri ale
elevului în raport de un conținut specific;
➢ formular ea răspunsurilor potrivit logicii și dina micii unui discurs oral;
➢ interacțiunea directă între evaluator și evaluat (profesor și elev).

Dincolo de aceste avantaje incontestabile, metodelor de examinare orală le sunt
specifice și o serie de limite care tre buie cunoscute foarte bin e de utilizatori , tocmai în ideea
de a le dimi nua la ma xim consecințe le negative care pot influența modul de desfășurare a
activit ății evaluative. Dintre aceste dezavantaje, mai semnificative sunt următoarele:
1) Utilizând acest e metode, se examinează m ai puțini elevi pe unitatea de timp , iar acest
impedime nt este mai vi zibil în cazul disciplinelor de învățământ cărora le sunt alo cate ore
puține în planul de învățământ (de exem plu, disciplinelor cu o singură oră pe săptămână).
2) Prin utilizarea acestor metode, se eval uează o cantitate m ică din mat eria pe c are
elevii tre buie s -o asimileze în întregime. Altfel spus, prin intermediu l acestor metode materia
se verifică prin sondaj , existând posibilitatea ca unii elevi să înregistrez e lacune în cunoștințe,
care cu dificulta te vor fi eliminate în etapele ulterioa re ale instrui rii.

67
3) În cadrul examinărilor orale, factorii perturbatori ai aprecierii rezultatelor școlare
pot avea un i mpact semnificativ mai ales în cazul în care examinat orii nu depun eforturi
pentru eliminarea efectelor negative ale acestor a.
4) În cadrul evaluă rilor orale este greu să se păstreze același nivel de exigenț ă pe
durata întregii examinări, existând dovezi certe că evaluatorul este mai exigent la începutul
acestei activități și mult mai indulgent sp re sfârșitul ei, ac est lucru d atorându -se stării de
oboseală, plictiselii, unor constrângeri de natură temporală e tc.
5) Alt dezavantaj al acestor metode se conc retizează în imposibilitatea de a echilibra,
sub aspe ctul dificultății, conțin uturile care fac obiectul activităț ii de evalu are. În a cest sens,
este arhicunoscut faptul că unele conținuturi, prin natura și sp ecificul lor, sunt mai dificile,
putând crea pro bleme și dificultăți elevilor care trebuie să demonst reze că le -au asimilat, î n
timp ce altele sunt mai facile, c u grad mai mic de co mplexitate, fa vorizându -i pe elevii puși să
le reproducă în fața profesorul ui evaluator.
6) Metodele de examinare orală cr eează dificultăți elevilor (subiecților) introvertiți și
celor care au un echi libru emoțional precar. Toți acești elevi, dar și alții , cărora le li psește
inițiativa în comunicare, pot să se blocheze în fața e xaminatorului și, implicit, să nu poată
demonstr a ce achiziții au dobândit în cadrul procesului de in struire.
Pentru a elimin a urmările acest ui dezavantaj, eval uatorul trebuie să manifeste
preca uție în examinarea acestor elevi, să creeze un climat de dest indere, să -i motiveze în
elaborarea răspunsurilo r, să -i ajute să depășească unele momente delicate, s ă-i facă
încrezători că ei pot să onorez e exigențele actulu i de eva luare în care sunt implica ți.
Pentru a diminua dezavantajele examinării orale și pentr u a-i conferi mai multă
rigoare, evaluatorul po ate să utilizeze o fișă de evaluare orală care să con țină o serie de repere
care ghidează într egul demers evaluat iv, el iminându -se astfel posibil itatea ca această metodă
de examinare să fie alterată de mult ă subiectivitate.
Fișa de evaluare orală pe car e o preluăm de la I. Jinga și colab. (1996, pp. 46 -47)
cuprinde următoarele re pere:
a) conținu tul răspunsului (evaluatoru l va trebui să aprecieze corectitudinea acestuia și
completitudinea lui cu raportare l a obiectivele pedagogice vizate și la conținutur ile predate);
b) organizarea conținutului (evaluatoru l va ține seama de modul cum este structu rat
conținutul și d e coerența existentă între element ele acestuia);

68
c) prezentarea conținutului (evaluatorul va ț ine seama de claritatea , siguranța și
acuratețea modului de prezentare a cunoștințelor).
Aici, evide nt, pot fi avute în veder e și elementele de originalitate pe care exami natul
le poate etala și care trebuie cotate de către examinatori.
În concluzie dintr e dezavantajele majore ale metodelor de evaluare orală menționăm:
➢ influența în obiectivitatea evaluăr ii și efectele acestora;
➢ nivelul scăzut d e validitate și fid elitate.

B. Probele scrise se po t concretiza în mai multe tipuri de lucrări, pe care M.
Manol escu (2002, p. 172) le clasifică în felul următ or:
• probe scrise de control curent (extemporale) care cuprind întrebări din le cția curentă și
cărora li se afecte ază 10 – 15 minute;
• lucrări de con trol la sfârșitul unui capitol, prin intermediul cărora elevi i sunt puși să
probeze ce achiziții au dobândit ca urmare a parcurgerii respectivului capitol; deoare ce
obiectivul vizat este mai complex și t impul alocat aceste i forme est e mai extins, în
major itatea cazurilor aceste lucrări de control se efectuează pe p arcursul unei ore de curs;
• lucrări scrise semest riale pregătite, de obicei, prin lecții de recapitula re, care pot releva la
ce nivel se situea ză achizițiile elev ului la o a numită disciplină la sf ârșitul semestrului
reprezentând, cum ușor se poate deduce, o modalitate de realizare a evaluării sumative.
Ca și metodele de examinare orală și cele de examinare scrisă prezintă atât ava ntaje, cât și
limite, ceea ce însea mnă că și u nele și celelalte trebu ie foarte bine cunoscute de către
evaluatori.
Dintre avantaje , cele cu relevanță maximă sunt următoarele:
1) Înlătură sau diminuează subiectivitatea notării, pent ru că lucrările pot fi se cretizate,
asigu rându -se astfel ano nimatul cel or care le -au elaborat.
2) Se evaluează un număr mare de elevi și o cantitate mare din materia care a fost
parcursă.
3) Subiectele pot fi echilibrate în privința gradului de dificulta te, ceea ce înseamnă că
unii elevi nu mai pot fi favorizați pentru că p rimesc la examinare sub iecte cu grad mai mic de
dificultate.

69
4) Metodele de examina re scrisă respectă în mai mare măsură ritmurile individuale de
lucru ale elevilor, ceea ce înseamnă c ă fiecare elev își elabor ează răspunsuril e în tempoul care
îl caracteri zează.
5) Ajută elev ii introvertiți și pe cei timizi să probeze cu mai mare ușuri nță calitatea
cunoștințelor dobândite.
În concl uzie, accentuăm următoarele avantaje ale probelor sc rise:
➢ eficientizarea proc esului de instru ire și creșterea gr adului de o biectivitate în aprecie re
➢ economia de timp în cadrul bugetului alocat relației preda re-învățare -evaluare
➢ evaluarea unui număr mare d e elevi într -un timp relativ scurt
➢ acoperirea unitară , ca volum și profunzime, asigurată la ni velul e valuării.
Dincolo de a ceste avantaje trebuie avute în vedere și unele limite , dintre care mai
semnificativ e sunt următoarele:
1) Elevii nu pot primi sprij in din partea examinatorului pentru a -și elabora
răspunsurile, existând și ris cul ca unele lac une în cunoștințe, unele neînț elegeri ale elevilor să
nu poată fi remediate.
2) Exprimarea în scris este mai cont rângătoare pentru că este reglementată de
respec tarea unor reguli gramaticale, ceea ce înseamnă că el evii vor trebui să depună eforturi
atât î n redar ea cunoștinț elor, cât ș i în realizarea unei fo rme de prezentare cât mai
convingătoare.
3) În unele cazuri, elevii nu pot proba profunzimea cunoștințelor d obândite și nici
corelarea acestora cu alte tipuri de cunoștințe asimilate, ev entual, în alte context e de instrui re.
4) Ex aminările scrise sunt m ai costisitoare, pentru că, de multe ori, implică 2 – 3
exami natori, cum se întâmplă în cazul unor examene de o importanță deosebită. (Testele
naționale sau Exame nul de Bacalaureat)
5) U n alt dezavantaj este relativa întâ rziere în t imp a momentului în car e se realizează
corectarea unor greșeli sau completarea unor lacune identificate.
C. Probele practice sunt mo dalități prin intermediul cărora elevii trebuie să
demonstreze că pot transpun e în practică an umite c unoștințe, c ă le pot ob iectiva în diverse
obiecte, instrumente, unelte etc.

70
În privința frecvenței, examină rile practice sunt mai des întâlnite la educație -fizică, la
lucrările de laborator, în lucrările din ateliere.
Pentru probele practice accent uam înd eosebi, avan tajul refer itor la posibilitatea oferită
elevului de a demonstra gradul de stăpânire a priceper ilor și a deprinderilor de ordin practic iar
dezavantajele acestor probe sunt generate de necesitatea asigurării unor condiții specifice, dar și
de m odul de apli care a bare mului de notare.

3.1.2. Metode de evaluare complementare
Alături de modalitățile de evaluare tradiționale pe care le -am analizat în paginile
anterioare, la ora actuală se utilizează ș i modalități alternativ e sau complement are de evaluare
a căror ponder e devine tot mai semnif icativă în paleta activităților evaluative desfășurate la
nivelul întregului sistem de învățământ.
Cum ușor s e poate anticipa, aceste modalități nu au fost conceput e în ideea de a le
înlocui pe cele clas ice, ci în dorința de a face e valuarea mai flexibilă și, de ce nu, mai
atractivă, atât pentru evaluatori, cât și p entru cei care fac obiectul evaluării: elevi, st udenți,
persoane care participă la diverse programe de instruire.
Preocuparea psihopedagogilor pentru aceste moda lități alte rnative de evaluare est e în
creștere, iar lucrările mai recente de specialitate reze rvă deja spații pentru tratarea acestui
subiect de maximă actualitate, iar exemplele sunt ușor de găsit , deoarece autori precu m D.
Ungureanu ( 2001), C. Cucoș (20 02), M. Man olescu (2002), X. Roegi ers (2004) identifică atât
avantajele cât și limitele specifi ce acestor modalități.
Metodele complementare/al ternative de evaluare care vor fi sistematic abordate î n
această u nitate temat ică sunt:
1) refera tul;
2) investigația;
3) proiectul;
4) portofoliul;
5) autoevalua rea;

71
A.Referatul. Acest instrument de evaluare alternativă c onferă o serie de avantaje care
pot fi valorific ate de cadrele didactice în măsura în care există o apetență apreciabilă a ele vilor
care sunt puși în situația să le elabore ze.
Dintre avantajele specifice acestei modalități de evaluare, mai importante sunt
următoarele:
a) Oferă indicii referitoare la motivația pe care o au elevii pentru o disciplină sau alta
din curriculum -ul școlar, iar acest aspect este import ant, deoare ce elevii nu se raporte ază la fel
față de toate disciplinele pe care le parcurg la u n anumit nivel de școlaritate;
b) Oferă elevilo r posibilitatea de a demonstra bogăția, varietate a și profun zimea
cunoștințel or pe care le po sedă pe o anumită t emă sau sub iect care sunt abordate prin
intermediul referatului, lucru care nu este posibil în cazul altor modalități de evaluare;
c) Refer atul oferă elevilor posibilitatea de a stabili o s erie de cor elații între cuno ștințele
diverse lor discipline școl are și de a exersa interdisciplina ritatea ca modalitate de abordare a
unor teme sau subiecte de maximă importanță și de mare actualitate;
d) Referatul oferă elevilor ocazia de a -și demonstra c apacitățile creative și imag inative
și, impl icit de a -și proiec ta subiecti vitatea în tratarea tem elor care fac obiectul referatelor
elaborate iar acest lucru este benefic pentru evoluția și dezvoltarea pers onalității elevilor;
e) Referatul are o pronunțată dimensiune formativă, deoar ece îi familiari zează pe elevi
cu anumite tehn ici de investigare, îi obișnuiește să caute informațiile acolo unde trebuie, îi
abilitează să realizeze analize, comparații, general izări, să utilizeze diverse tipuri de
raționamente , să tragă concluzii pertine nte în urma desf ășurării unui demer s cognitiv etc.
f) Referatul gener ează o formă de învățare activă, motivantă pentru elev, cu co nsecințe
benefice pe termen lung, deoarece cunoș tințele asimilate și exersate se fixează mai bine în
memoria de lungă durată, au o valoare fu ncțională mai mare și se react ivează mai ușor când
este vorba ca ele să fie utilizate în rezolvarea unor sarcini s au în desfășurarea unor activități.
g) Referatul poate familiariza și apropia elevii de teme sau s ubiecte căr ora nu li s -a
acordat un spațiu suficient în docum entele de p roiectare curriculară ș i, în special, în
programele analitice, respectiv în manualel e școlare, astfel încât elevii să -și lărgească s fera de
cunoaștere și să diminueze unele lacune ge nerate de p roiectarea curric ulară.

72
Dincolo d e aceste calități a le referatu lui care -i conferă o se rie de avantaje în
comparație cu alte metode de evaluare, tre buie avute în vedere și o serie de neajunsuri ca re
trebuie să fie cunoscute de cadrele didactice ș i din rându l cărora le menți onăm pe
următoar ele:
• Referatul nu e ste pretabi l la toate nivelurile d e școlaritate, fiind de la sine înțeles că el
poate fi utiliz at cu rezultate bune la elevii claselor mari car e au suficiente cunoștințe și
informații și variat e experienț e de învățare car e le permit elab orarea acestor refe rate, dar n u
același lucru este va labil în cazul elevilor din clasele mici care sunt încă în fa za de acumulare
cognitivă și care nu au încă sti luri de învățare bine structurate.
• Referatul nu es te compatib il tuturor elevil or, ci numai ace lora care sunt bine motivați
pentru diversele discipl ine care intră în structura curriculum -ului școlar. Elevii ca re nu sunt
suficient motivați, evită în general să elaboreze referate, iar dacă sunt obligați, per cep această
sarcină ca pe o corvoadă și, în consecință, o trate ază cu supe rficialitate.
• Referatul este mai dificil de evaluat, nefiind un instrument standardi zat, motiv pentru care
cadrele didactice trebuie să reflecteze bine anterior elaborării acestora î n legătură cu criteriile
în funcție de care se va face aprecier ea lor.
Evident, există multe crit erii care pot fi avute în vedere, dar dintre toate, mai relev ante
ni se par următoarele:
1) noutatea temei luate în discuție;
2) rigurozitatea științifică demonstrat ă în tratarea temei;
3) calitat ea surselor de i nformare;
4) calitatea corelațiil or interdisciplinare;
5) existența elementelor de originalitate și creativitate;
6) releva nța concluziilor detașate de autor.

B.Investiga ția reprezintă un instrument în cadrul căruia elevii pot aplica în mod
creator cunoștințele și experiențele de în vățare pe c are le -au dobândit în i nstruirile anterioare,
putându -se realiza pe o temă propusă d e profesor sau de elevii înșiși, în cazul în car e aceștia
nutresc anumite interese față de di versele aspecte ale realității.
Putându -se reali za și individual, d ar și în co lectiv, investigația se poate desfășura pe o
perioadă de timp care diferăîn funcție de specificul subiectului abordat și, implicit, de
dificultățile c are decurg din realizarea s arcinilor pe care trebuie să le î ntreprindă elevi i.

73
Ca orice modali tate de eva luare alternativă, inve stigația se distinge printr -o serie de
caracteristici, din râ ndul cărora C. Cucoș (2002, p. 386) menționează:
a) are un pronunțat caracter formativ ;
b) are un p rofund caracter integrator, atât pentru procesele de învățare anteri oare,
cât și pentru metodologia in formării și a cercetării științifice, fiind în acest fel o
modalitate de evaluare foarte sugestivă, precisă, intuitivă și predi ctivă ;
c) are un caracter sum ativ, angrenând cunoștințe, price peri, abilități și atitudini
divers e, constitu ite pe parcursul unei p erioade mai îndelungate de învățare;
d) se pot exersa în mod org anizat activități de cercetare utile în formarea
ulterioară și în educația permanentă;
După c e investigația s -a finalizat, în evaluarea aceste ia pot să se aibă î n vedere ma i
multe criterii din râ ndul cărora menționăm:
• Noutatea temei sau a subiectului care a făcut obiectul investigației;
• Originalitatea s trategiei utilizat e în demersul investigativ;
• Modul de aplicare a cunoștințelo r necesare în re alizarea investigaț iei;
• Calita tea prelucrării datelor obținute;
• Modul de prezentare și argumentare a rezultatelor obținute în desfășurarea
investigației;
• Atitudin ea elevilor pe perioada desfășurării investig ației.

C. Proiectul reprezintă o metodă mai comp lexă de evaluare ca re poate fu rniza
informații mai bo gate în legătură cu competențele elevilor și, în general, cu progresele pe care
ei le-au făcut de -a lungul u nei perioade mai îndelungate de timp.
Teme le pe care se realizează proiectele p ot fi oferite de către profesor, da r, în anumi te
cazuri, ele pot fi p ropuse și de către elevii care elaborează aceste proiecte.
Informațiile pe care le poate obține evaluatorul sunt variate și, în esență, fac referire la
următoarele aspecte:
a) motivația pe care o are el evul față de domeni ul din peri metrul căruia a delimit at
sau selectat tema;
b) capacitatea elevului de a se infor ma și de a utiliza o bibliografie centrată pe n evoile
de tratare a subiectului luat în di scuție;

74
c) capacitatea elevului de a concepe un parcu rs investigativ și de a utiliz a o serie de
metode car e să-l ajute să atingă obiectivele pe care și le -a propus;
d) modalitatea de organizare, prelucrare și preze ntare a informațiilor dobândite ca
urmare a utilizării diverselor metode de cer cetare;
e) calit atea produsului (pr oduselor) o bținute în urma finaliz ării proiectului, care se pot
distinge prin originalitate, fu ncționalitate, calități estetice deosebite.
Ca și în cazul altor metode alternative de e valuare, și în cazul proiectului treb uie avuți
în ved ere o serie de dete rminanți, c um sunt vârsta elevilor , motivația acestora pentru un
anumit domeniu de cunoaștere, varietatea experiențelor de învățare pe care le -au acumulat în
timp elevii, rezistența ac estora la efort etc.
D. Portofoliul este definit astfel: ,,Un portof oliu este un dosar elaborat de către elev,
fie că este vorba de un adult în formare, de un student, sau de că tre un elev. Acest dosar
cuprinde în mod esențial un ansamblu de documente ela borate de către el, cu alte cuvinte,
produse p ersonale: probleme, ese uri, contribuții mai mult sau mai puțin reușite. În mod
secun dar, dosarul poate să cuprindă documente ca re nu sunt produse personale, dar pe care
elevul le -a selecționat în funcție de uti litatea lor în î nvățările sale (o grilă de aut oevaluare, o
schemă, o sinteză …). Aceste documente sunt prezentate într -o manieră s tructurată și
organizată”.
Funcțiile portof oliului pot fi abordate astfel: 1) portofo liul ca suport în învățare și 2)
sursă de informație pent ru validarea achizițiilor dobâ ndite de către elev.
Portofoliul ca suport al învățării. Această funcție se explică prin faptul că, prin
elementele (produsele) pe c are le conține, le reunește, portofol iul susține învățarea devenind
un autenti c suport al aces teia.
Direcțiile în c are se concretizează progresele determinate de p ortofoliu sunt:
a) mobiliza re cognitivă este susținută de o serie de producții reali zate de elev, cum sunt
exerciț iile și problemele rezo lvate de acesta, compunerile și sintezele pe care le elaborea ză,
planurile de învățare pe care și le structur ează.
b) mobilizare metacognitivă este s usținută de producții cum sunt grilele de autoevaluare pe
care le -a elaborat elevul sau pe care el le -a comple tat, de comentarii personale asupra metodei
sale de lucru, de reflecții asupra unor procedee și tehnici de lu cru pe care le utilzează în
învățare

75
c) mobilizare afectivă este susținută prin r eferirea la prog resele pe care le -a făcut elev ul, la
unele exemple ca re îi sunt deosebit de evidente, la unele creații originale p e care el le -a
realizat, la unele produse referi toare la trecutul său personal.
d) mobil izare conativă este susținută de indicii referitoare la u nele proiecte personale, de
contracte de activitate p entru a elimina sau diminua o anumită lacună, o anumită caren ță.
Portofoliul c a instrument pentru validarea a chizițiilor. În perspectiva celei de -a doua
funcții, portofoliul este un instr ument care valid ează achizițiile dobândite de către elevi ca
urmare a implicării lor în activitatea de instruire și învățare.
În consecință, produ cțiile realizate de către elevi nu mai sunt considerate ca suporturi
ale învățării, ci ca probe sau dovezi al e acesteia iar î n această privință se poate af irma că
portofoliul est e un instrument foarte important pentru strângerea informații lor referitoare l a
certificarea achizițiilor dob ândite de către elevi.

Avantajele și limitele portofoliului
Ca oricare alt in strument de eval uare alternativă, și portofoli ul prezintă atât avanta je,
cât și limite, iar toate acestea trebuie cunoscute de cad rele didactice pe ntru a le maximiza pe
primele ș i a le diminua substanțial pe ultimel e.
Avantajele portofoliului :
a) individualizar ea demersului învățării , pe care îl sprijină, pe care îl susține, iar acest atu
este determinat în s pecial de prima funcție pe care o îndeplinește portofoliul, și anume aceea
de suport al învățării;
b) faciliteaz ă legătura dintr e învățare și punerea în proie ct, adică facilitează c onsiderabil o
punte majoră între teorie și practică;
c) determin ă învățarea organ izării, a clarității și a rigor ii și, într -o măsură semnificativă,
familiari zează elevii cu tehnicile de munc ă intelectuală;
d) vehiculează o importantă dimen siune metacognitivă.
Ca dezavantaje acestea sunt reperabile la ni velul fiecărei funcții pe care o îndeplinește
portofoliul, iar la ni velul primei funcții mai importante sunt următoarele:
a) necesitatea de a crea, de a conce pe un context de respon sabilizare a elevului, misiune
care nu este întotdeauna ușoar ă, motiv pentru c are autorul menționat consideră că ,,portofoliul
este mai mult o sta re de spirit decât un instrument de evalu are”;

76
b) în cazul e levului neexersat (cu puțină e xperiență), partea de autoevaluare râmâne redusă,
iar profesorului îi va fi dificil să deducă reglăr ile (corecțiile) necesare care ar trebui operate;
c) timpul care trebui e alocat pentru o elaborare riguroasă a p ortofoliului, cerință care nu
întotdeauna poat e fi onorată în mod cor espunzător.
În privința celei de -a doua funcții, limitele mai importante sunt următoarele:
a) dificultatea privi toare la originea probelor, pentru că , de multe ori, nu se știe dacă este
vorba de o producție personală, de o producție a u nui părinte, a unui fra te sau chiar a unui
prieten;
b) durata necesară pentru examenul portofoliului, datorată dificultăților de standa rdizare a
procedurilor de corectare ș i apreciere a producțiilor (realizărilor) elevilor; porto foliile,
necesită un timp mult mai mare de evaluare î n comparație cu lucrările obișnuite (extemporale,
teze, teste de cunoștințe) sau cu cele de sinteză, de genul compunerilor sau referatelor;
c) dificu ltatea de a acoperi ansamblul obiectivelo r învățării, pentru că oricât de voluminos și
de consistent ar fi po rtofoliul acesta nu poate atinge toate obiectivele și, deci, nu poate asigura
o învățare complinită.
Avantaje le și limitele portofoliului ca instr ument de evaluare sunt scoase în evidență și
de alți auto ri, astfel încât utilizatorii pot să facă toate demer surile pentru a le maximiza pe
primele și pentru a le diminu a, în limita posibilului, pe ultimele.
Alte avantaje ale portofoliului sunt:
a) Ameliorează validitatea. Câștigul în validitate ț ine mai ales de faptul că portofoliul
privilegiază realiz area s arcinilor complexe și contextualizate al căror p rodus este susceptibil
de a fi integr at în portofoliu (evaluare autentică);
b) Informează pe dive rșii interesați. Examinarea po rtofoliului permite p ersoanei care îl
consultă să vadă direct (concret) ceea c e poat e să facă sau să realizeze un elev fără a trebui să
interpreteze un scor.
c) Portofoliul poate fi arătat părinților, unui profeso r din ciclul sup erior de învățământ, unui
even tual patron, fiecare examinându -l din punctul său de vedere;
d) Evidențiază progr esul e levilor în învățare. Cum portofoliul este un ins trument care
însoțește elevul pe parc ursul învățărilor sale, este posibil să s e adopte o persp ectivă
longitudinală și să se urmărească elevul în evoluția sa în instruire;
e) Motivează elevii pentru activit atea d e învățare . Majoritatea profesorilor care utiliz ează
portofoliul pot mărturisi intere sul pe care -l suscită elaborarea acestuia în rândul elevi lor
comparativ cu alte activit ăți mai tradiționale care îi motivează în mai mică măsură;

77
f) Dezvoltă metacunoaș terea iar acest lucru se explică prin faptul că elabor area portofoliului
implică exercitare a unei judecăți critice a elevului asupra realizărilor sa le pe care dorește să le
inclu dă în acest document.
În privința limitelor portofoliului, autorul menționat e numeră următoarele aspecte,
după cum urmează:
a) Nu toate competențele sunt evaluabile prin in termediul portofoliului. La modul general se
admite că po rtofoliul favorizează scoatere a în evidență a compe tențelor redate prin
intermediul scrisului, prin intermed iul ex primării scrise, dar sunt și competențe care nu sunt
favorizate de această modalitate .
b) Portofoliul pune un accent deosebit pe abilitățile de p rezentare, ceea ce înseamnă că de
multe ori forma d e prezentare poate crea o impresie mai bună decât conținu tul po rtofoliului
sau, mai bine zis, forma de prezenta re bună a portofoliului să distragă a tenția asupra calităților
materialelor pr ezentate.
c) În con cluzie, portofoliul favorizează aspectele de prezen tare în detrim entul calităților de
conținut.
d) Alocarea unui tim p mai mare elevilor de către profesor atât în elaborarea portofoliilor,
cât și în evaluarea ac estora, pentru că aceștia treb uie îndrumați în perman ență asupra modului
de selectare a materialelor care in tră în componența portofoliului și, implicit, asupra c alității și
relevanței acestora.
În pofida acestor neajunsuri, portofoliul est e și rămâne un i nstrument alternativ de
evalua re pe care cadrele dida ctice trebuie să -l utilizeze ori de câte ori contextele de in struire
facilitează evaluarea printr -o astfel de modalitate.

E.Autoevaluarea este într -o legătură directă cu noile orientări din didactica
contemporană, când se pune tot m ai mult accent pe dezvo ltarea metacogniției prin implicarea
tot mai ev identă a elevu lui în a reflecta asupra proceselor sale de învă țare și, implicit, asupra
obstac olelor care o obstrucționează.

78

Metodele c omplementare de evaluare prezintă ur mătoarele avantaje :
➢ pot fi utilizate atât pentr u evaluarea procesului, cât și a produselor realizate de elevi;
➢ surprind atât obiectivări comp ortamentale ale domeniului cog nitiv, cât și ale domen iilor
afectiv și psihomo tor;
➢ oferă posibilitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoștințele și deprind erile însușite,
în situații no i și variate;
➢ reduc gradul de tensiune emoționa lă, în comparați e cu metodele tradiționale.

Metodele complementare d e evaluare prezintă urmă toarele dezavantaje:
➢ sunt mari consu matoare de timp;
➢ unele metode nu au o cotă ridi cată de obiectivitate, cu rep ercursiuni asupra fidelității
evaluării.

79

3.2 Exempl u de evaluare în Modulul Reumatologie și Nursing în Reumatologi e

Proiect de lecț ie Evaluarea form ativă

ȘCOALA Postliceală Sanitară Râmnicu Vâlcea
AN Ș COL AR 2018/2019
PROFESOR: Raru -Darie Bogdan
CLASA: AMG anul II
Data: 28.05.2019
PROIECTARE A DIDACTICĂ
Modulu l: Reumatologie și nursing în reu matologie
Subiectul lecț iei: Îngrijiri acordate bolnavulu i cu afecțiuni reumatismale
Tipul de lecț ie: Evaluar ea cuno ștințelor, priceperilor și deprinderilor – Evaluarea formativă
Durata : 1 h
Scopul lecț iei: Verificarea dobâ ndirii de pri ceperi ș i deprin deri profesionale legate de
îngrijirea bolnavului cu afecțiuni reumatismale
Locul de desfăș urare : Sala de de monstra ție
Obiectiv pedagogic: Însușirea cunostint elor referitoare la îngrijiri acordate pacienților cu
afecți uni reumatismale
Obiective operati onale : Elevii vor fi capabili:
C1 – să cunoască și să analizeze i nformațiile (semnele și simptomele – obținut e prin
culegerea de date ), care apar în afecțiuni r eumatismale
C2 – să recunoască și să enumere manifestă rile de dependen ță car e apar în afecți unile
reumatismale
C3 – să cunoască pregătirea pacientu lui pentru investigațiile paraclinice, folosite în
diagnosti cul afecțiunilor reumatismale
C4 – să cunoas că și să poată efectua, toate tipurile de activități specifi ce fiecărei tehnic i
folosite în i ntervențiile din cursul îngrijirii pacientului cu afecțiu ni reumatismale

80

Strategia didactică :
a) Resurse ( metod e și mi jloace) : expunere, conversație, manechin ad ult, materiale
medicale specifice
b) Moduri de activitate cu el evii: frontal, ind ividual, pe pere chi
c) Evaluare: formativă pe tot parcursul activității p rin:
A. probe orale: conversația de verificare, evalua rea ora lă cu suport vizual
B. probe scrise : scrisă prin test docimologic
a) Surse informationale :
-Borundel, C. “Medicina interna”, Ed. All, Bucures ti,2008
– Dorobanțu E. , 2000 , 1150 Teste de nursing , Editura Românească Medicală ,
București
– Marcean, C. “Tratat de Nursing”, Ed. Medicală, 2010
– Marc ean C și Colaboratorii , 2012 ”Manual de Nursing pentru elevii din anul III ai
Școlilor Sanitare Po stliceale” – Volumul II , Editura ALL, București
– Titirca, L. “Ingrijiri speciale acordate pacientilor de căt re asistentii medicali”, Ed.
Viata Medicală R omânea scă, Bucuresti,2003
Secven țele lec ției:
3. Moment organizatoric – notarea absenț elor – Nr. Elevi 30, Nr. Elevi a bsenț i 2
Activitatea profesorului :
– verificarea materialului didactic
– comunicarea ti tlului lectiei – Îngrijiri acordate bolnavului cu afecțiuni
reumatismale ; Evaluarea cunoștințel or, priceperilor și deprinderilor
Activitatea elev ului : pregăti rea elevului pentru elaborarea testului
4. Verificarea cunostintelor dobandite in le ctia precedenta prin intrebari orale
Pregă tirea ele vilor pentru test. Pentru verificarea cunoștin țelor însușite în lecțiile
anter ioare, se adrese ază elevilor urm ătoarele întrebări :
– Explicaț i ce informații pot fi analizate din culegerea de date.
– Definiți m anifestarea de independență și manife starea de depe ndență și
exemplificați la pacienții cu afecți uni reumatismale

81
– Enumerați probl emele de depende nță și sursele d e dificultate la pacienții cu
afecțiuni reumatismale
– Precizați obiectivele de îngrijire și descrieți câteva dintre intervențiile asi stentei
medica le în proc esul de î ngrijire la pacienții cu af ecțiuni reumatismale
5. Dirijarea i nvățării Profeso rul anunță o eva luare scrisă a cunoștințelor noi
dobândite. Se va fixa timpul de lucru, toți elevii având aceea și evaluare. Se
antrenează elevii în discutarea ulterioară a lucrărilor.
6. Prezentarea testului (vezi test și barem)
7. Asigurarea con exiunii inverse Profesorul va fa ce aprecierile generale și
individuale referitor la pregătirea elevilor pentru lecție cât și im plicarea lor în
predarea noilor cunoș tințe.
8. Eval uarea rezultatelor învățării Profesorul adresează câteva întrebari, cu privire
la testul anterior . Profesorul va face aprecierile generale și individuale referitor la
pregătirea elevilor pentru lecție cât și implicarea lor pe parcursul orei.
9. Tem a pentru acasă Se anun ță și se explică tema pentru acasă : Realizarea unui
plan de îngrijire al unui pacient cu afecțiuni re umatismale, pe un studiu de caz la
alegere

82

ȘCOALA POSTLICEAL Ă SANITARĂ RÂMNICU VÂLCEA

NUMELE________________________
ANUL _________ __________________
DATA _________________________ __

TEST DE EVALUARE FORMATIVĂ LA MODULUL
REUM ATOLOGIE ȘI NURS ING ÎN REUMATOLOGIE
Notă :
Toate subiectele sunt obligatorii
Punctajul este 4 punct e pentru fiecare item (25 x 4=100 puncte )
Nu se aco rdă punta je intermediare pentru răspunsurile greșite
Nu se acordă 1 punct din oficiu

I.Încercuiți răspuns ul corect:
1. În educația pentru sănătate privind pre venirea RAA și complicațiilor sale se va a vea în
vedere:
a) tratarea corectă a anginelor stre ptococice;
b) evitarea ortostatismului prelungit;
c) asanarea focarelor de inf ecție – amigdali ene, dentare.

2. Examenul endoscopic articular poartă numele de:
a) endoscopie; b) artroscopie; c) sinovialosc opie.

3. Pentru cercetarea factorului reumatoid se recoltează:
a. sânge venos; b. urină; c. lichid sinovial

83
4. Pentru prevenire a artrozelor fie care individ tre buie să cunoască factorii predispozanți:
a) alimenta ția echilibrată;
b) factorii poluanți din m ediul înconjurător;
c)traumatismele și suprasolicit ările mecanice.

5. Faceți corespondența datelor din prima și a doua coloană:
a) RAA 1. dureri articulare la mâini și picioare
b) PR 2. dureri la articulațiile ma ri cu caracter migrator
c) SA 3. imobilitatea colo anei vertebrale
4. febră.

6. Faceți corespondența datelor din prima și a d oua coloană:
a) RAA 1. repaus absolut la pat
b) PR 2. antibioter apie
c) SA 3. corticoterapie
4. gimnastică recuperatorie.

7. Alim entația pacientului cu RAA prezintă următoarele car acteristici:
a) este desodată pe perioada tra tamentului cu co rtizon;
b) este hiperproteică;
c) este hidrozaharată pe perioada febrilă a bolii.

8. Durerile în RAA au următoarele caracteristici:
a) afectează articulațiile mici de la mâini și picioare;
b) au caracter migrator afectând a rticulațiile mar i;
c) se instale ază numai la mobilizare.

84
9. În timpul administrării cortizonului, în bolile reumati smale asist enta va supraveghea în mod
deosebit:
a) alimentația și greutatea pacientului;
b) TA și somnul;
c) scaunul, vărsăturile.

10. Pent ru asigurarea re pausului pacient ului cu spondilită anchilozantă asistenta pregătește:
a) pat tare, neted;
b) trei per ne mari și o pernă cilindrică;
c) scaun dur cu spătar înalt.

11. Problemele pacientului cu spondilită anchilo zantă, în fazele terminale su nt următoarele, cu
excepția:
a) alterarea mobilității;
b) instalarea stării comatoase;
c) reducerea autonomiei.

12. Pe ntru inj ecția intraarticulară cu medicație antiinflamatoare , unui pacient cu artroza
umărului,
asistenta med icală pregătește materialele următoare, cu ex cepția:
a) serin gă, ace, soluție medicamentoasă, soluții dezinfectante;
b) eprubete sterile, pahar coni c gradat ;
c) material de protecție, tampoane și comprese st erile.

13. Obiectivul principal în îngrijirea pa cientului cu artroză îl const ituie:
a) păstra rea mobilității articulare;
b) menținerea greutății corporale;
c)reintegrarea socială a pacientului.

85

14. Cefal eea, amețelile, pot fi manifestări de dependență al e pacientului cu:
a) spondiloză lombară;
b) spond iloză dorsală;
c)spondiloză c ervicală.

15. O biectivele îngri jirilor pacientului cu PR sunt, în afară de:
a) diminuarea durerilor articulare;
b) menținerea temperaturii corporale în limitele 36 -37°C;
c) păst rarea mobilității.

II.Indicați dacă următoarele afirmații sunt adevărate sau false. Notați -le cu A sau F:

16. Pacientul cu RAA are nevoie de repaus la pat numai în perioada când prezintă dureri.
17. Efec tele secunda re ale corticoterapiei sunt dureri epig astrice, HTA, insomnie.
18. În PR durerile articu lare încep la articulațiile m ari portante.
19. Pacientul cu P R în stadiile 3 -4 prezintă pierderea capacității de autoservire.
20. Antrenarea pacientului cu poliartrită în activități care să mobilizeze articu lațiile mici ale
mâinii este absolut necesară.
21. În SA durerile lombare irad iază pe traiectu l nervului sciat ic.
22. În stadiile avansate, pacientul cu spondilită prezintă capacitate ventilatorie pulmonar ă
redusă.
23. Pers oanele cu obezitate, sedentare nu sunt expuse producerii artrozelor.
24. Pacientul cu spondiloză cervicală prez intă amețeli, ce falee.
25. Gonio metria este o metodă de explorare a mobilității articulare.

86
BAREM – TEST DE EVALUARE FORMATI VĂ LA MODULUL
REUMATOLOGIE ȘI NURSING ÎN REUMATOLOG IE

Nr. item test Răspuns corect Punctaj Punctaj realizat
1 A,C 4
2 B 4
3 A 4
4 C 4
5 A-2,4 / B -1/C-3 4
6 A-1,2,3 / B -3,4 /C -3,4 4
7 A,C 4
8 B 4
9 A,B 4
10 A,C 4
11 B 4
12 B 4
13 A 4
14 C 4
15 B 4
16 F 4
17 A 4
18 F 4
19 A 4
20 A 4
21 F 4
22 A 4
23 F 4
24 A 4
25 A 4
Punctaj
total: 100 Punctaj re alizat :
_______

87

CONCLUZII

În urma aplicării metodelor de evaluare s -a observant îmbunătățirea performan țelor
elevilor, aceștia însușindu -și foarte bine n oțiunile medicale la modulul de Reumatologie și
Nursing în Reumatologie.
Metodele activ -participativ e si diversele metode de evaluare aplicate în cadrul acestui
modul i-au determinat pe elevi să gândeasc ă, demonstrându -le că au aplicabilitate practică,
iar noțiu nile studiate au înșiruire logică.
Este foarte important ca la orele de practic ă, noț iunile predate s ă fie evaluate
corespunzător , numai a șa pot fi înțelese de către fiecare elev în parte. Este f oarte important ca
în timpul orelor de practică, pr ofesorul să utilizeze metode didactice, care să stimuleze elevii
să participe activ dar și met ode de evaluare tradiționale și moderne pentru a ajuta l a o formare
a gândir i logic e și o mai bună deprindere p ractică oferindu -le instrumente de lucru atât
teore tice cât și practice.
Metodele participativ -active și abordarea metodelor de evaluare diverse folosite pe
parcursul modulului de Reumatologie și Nursing în Reumatologie au fost foarte eficiente, fapt
demonstrat prin rezultatele obținute. Noțiunile teoret ice și d eprinderile practice ale elevilor
evaluat e prin aceste metode de sunt foarte bine evid ențiate , elevii obținînd competențele la
acest modul.

88
BIBLIOGRAFIE
1. Anexă ,, Proceduri de practică p entru asistenții medicali generaliști”
2. Balint T., Diaco nu I.,Moise A, 2007 ,,Evaluarea aparatului locomotor –Bilanț
articular, B ilanț muscular, Teste funcțional e”, Tehnopress, Iași
3. Baltă G., coordonator, 1983, Tehnici de îngrijire generală a bolnavilor , Editura
Didactică și Pedagogică, București
4. Borundel C., 2000, ,,Manual de medicină int ernă pentru cadre medii” Editu ra BIC
ALL, Bucu rești
5. Constantin Cucoș , 2006 , Pedagogie , Ediția a -II-a revizuită și adăugită , Editura
Polirom , Bucu rești
6. Doroban țu E. , 2000 , 1150 Teste de nursin g , Editu ra Românească Medical ă ,
Bucur ești
7. Chiotan M . Dr, 2011 ,, Boli infecțioase ” Editura Național B ucurești
8. Chiș V, Ionescu M, 1995, Strategii de predare – învățare, Editura Stiințifică București,
9. Gherasim L , 1996 ,, Medicină internă vol II ” Editura Medicală , București
10. Gherguț, A. (2005), Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentr u concursu ri și
examene de obtinere a gradelor didactice, Editura Polir om, Iași.
11. Ghidul serviciilor medicale al l aboratoarelor Synevo, Ediția 2007 -2008 , XXX
12. Golu P, 1985 , Învățar ea și dezvoltarea , Editura București
13. Henderson Virginia , 19 90 ”Princi pii Fun damentale ale În grijirii Bolnavului ”
Traducere I.C.N. – Consiliul Internațional al Asistenților Medicali , Editura Medicală
București
14. Hărlăuanu H, 2017,, Biofizică și imagistică medicală pentru asistenții medicali ” ,
Editura ALL, București
15. Marcean C și Colaboratorii , 2 012 ”Manual de Nursing pentru elevii din anul II ai
Școlilor Sanitare Postliceale ”- Volumul II Editura ALL, Bu curești
16. Marcean C, Manta Mihăilescu V, 2013 ,, Ghid de farmacologie pentru asistenți
medicali și asistenți de farmacie” Editura ALL, București
17. Marcean C, Pârlog M, 1999, Fundamente de nursing, Editura Athena
18. Marcean C, Tratat de nursin g “ Ingri jirea O mului Sănătos și Bolnav’’ , 2010
Editura Medicală , București
19. Manolescu M, Potolea D.,2006 , Teoria și metodologia curriculumu lui, MEN -PIR

89
20. Manolescu M, 2010, Teoria și metodologia evaluării , Editura Universitară, București
21. Manolesc u M, Potole a D., 20 05, Teoria și practică evaluării educaționale , MEN-
PIR
22. Moldoveanu M, Dr., 2012 ,, Virusologie, Bacteriologie și Parazitologie pentru
asistenți medicali” Editura ALL, București
23. Mózes C, 1997, Tehnica îngrijirii bolnavului Ediția a V-a, Editura M edicală
București
24. Niculescu Th, Cârmaciu R,Voiculescu B, S ălăvăstru C, Niță C, Ciornei C, 2009,
Anatomia și fiziologia omului – Compendi u , ediția a dou a, Editura Corint București.
25. Neacșu I.,1990, Instruire și învățare, Editura Stiințifică București
26. Neacșu I , 1990, Metode și tehnici de învățare eficientă , Editura Militară
27. Popovici C, Stanciu T ., 2012, ,,Metode și tehnici de invățare”, Editura Bucureș ti
28. Roșculescu E, 2009 ,,Kinetoterapia în recuperarea afe cțiunilor reumatologice ”
Editura Universitar ia , Cra iova
29. Teodorescu D, 1982, Mic Atlas de anatomia omu lui, Editura Didactică și
Pedagogică, București
30. I. Teodorescu E , Prof. Univ dr, 1984, Biolog ie- Anatomia și fiziologia omului –
manual pentru clasa a X I-a, Editura didactică și Pedagogică, Bucureș ti
31. Timof te M, As. Med Licențiat , Iordache L As. Med Licenți at,. Gheorghe N Dr, ,
Gherghina V , Dr, 2006 ,,GHID DE NURSING” OAMMR, Bucureșt i
32. Titircă L, 20 08, Breviar de explorări funcționale și îngrijiri speciale acordate
bolnavului, Editura Viața Medicală Româneas că București
33. Titircă L, 2008, Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare
nevoilor fundamentale , Edit ura Viața Medica lă Românească București
34. Țitircă L, 2007, Îngrijiri specia le acordate pacienților de asistenții medical i- Editu ra
Viața Medicală Românească București
35. Țitircă L,1998, Urgențe medico -chirurgicale – Ediția a III -a, Editura Vi ața Medicală
Române ască București
36. Thomas V, 2003, ,,Profilaxia și controlul infecțiilor – Ghid pentru asistenți medicali ”
Editura ALL, Bu curești
37. Vasile M, Moldoveanu M, 2011, „Semiologie medicală pentru asistenți medicali”
Editura ALL, București

90

Declarație de autenticitate

Subsemnat ul Raru -Darie Bogdan , cadru didactic la Centrul Școlar pentru Educație
Incluzivă Băbeni , V âlcea înscris la exa menul de acordare a gradului didactic I, seria 2018 –
2020, cunoscând dispozi țiile articolul ui 326 Cod pe nal, cu privire la falsul în declarații,
declar pe propria r ăspundere:
a. lucrarea a fost elab orată personal și îmi aparține î n întregime;
b. nu am folosi t alte surse decât cele menționate în bibliog rafie;
c. nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse fără a
fi citate și fără a fi precizată sursa preluării specificat e în bibliografie ;
d. lucrar ea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.
Dau prezenta declarație fiindu -mi neces ară la pred area lucrării metodico -știinífice în
vederea avizării de către coordonatorul științific domnul prof. dr.Crin M arcean .

Declarant,
Raru -Darie Bogdan