ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ CAROL DAVILA [630329]

I
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ” CAROL DAVILA ”
BAIA MARE, JUDEȚUL MARAMUREȘ

PROIECT DE CERT IFICARE A
CALIFICĂRII PROFESIONALE

Domeniul : SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ
Calificarea profesională : ASISTENT MEDICAL FARMACIE
Forma de învățământ : ZI

COORDONATOR : BRĂILESCU DELIA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

II
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ” CAROL DAVILA ”
BAIA MARE, JUDEȚUL MARAMUREȘ

PROIECT DE CERTIFICARE A
CALIFICĂRII PROFESIONALE

Domeniul : SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ
Calificarea profesională : ASISTENT MEDICAL FARMACIE
Forma de învățământ : ZI

TITLUL LUCRĂRII : MEDICAȚIA APARATULUI
RESPIRATOR – ANTITUSIVE ȘI EXPECTORANTE

COORDONATOR : BRĂILESCU DELIA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

III
CUPRINS

Capitolul I
1.1 Introducere ………………………………………………………………………………. ………….. I
Capitolul II Aparatul Respirator si Afectiunile sale
2.1 Aparatul respirator. Structura și funcțiile sale………………………………………. …IV
2.2A paratului respirator ………………………………………………………… ……………….. ..VII
2.3 Afectiuni ale aparatului respirator ………………………………… …………………….. …X
2.4 Medicatia bolilor alergice ………………………………. ………………………………… …XIV
2.5 Antitusive și expectorante ……………………………………………. ………………. …….XXXI
2.6 Medicamente naturiste ………………………………………….. ………………………….. ….XXXII
Capitolul III
3.1 Concluzii …………………………………. …………. ………………………………… ……..XXXV III

Bibliografie
………………………………………………………………………… ……………………. XXX IX

IV

Motto
„Sănătatea este calitatea ce a mai meritorie a corpului”
Aristotel

V
Capitolul I Indroducere

Mi-am ales această temă Medicația aparatului respirator deoarece constituie totalitatea
organelor care servesc la schimbul gazos între organism și mediu.
Aparatul respirator afectează oamenii indiferent de etnie sau vârstă. Adesea, as tmul bronșic
apare in timpul copilăriei și este cea mai răspândită cauză a absenteismului școlar.
Bolile aparatului respirator reprezinta una din cele mai frecvente boli intâlnite în practica
medicală, atât la copii cât și la adulți

VI

Capitolul II Aparatul respirator si afectiunile sale
2.1 Aparatul respirator. Structura și funcțiile sale

Aerul este un amestec de gaze: azot 79%, oxigen 20%, gaze nobile (argon, heliu, neon) 1%,
bioxid de carbon 0,03%, urme de amoniac. Din acest ameste c organismul utilizează numai
oxigenul de care are nevoie pentru susținerea proceselor vitale. Pentru a folosi oxigenul din
atmosferă, să -l introducă în organism și să elibereze gazele rezultate din arderi, omul dispune
de aparatul respirator, format din c ăile aeriene superioare (nasul, faringele și laringele) și
căile respiratorii inferioare (traheea, bronhiile și alveolele pulmonare).

Primul organ prin care trece aerul inspirat este nasul. Cavitățile nasului, căptușite cu o
membrană mucoasă bogată în va se de sânge, joacă rolul unui radiator. În drumul de la nări
până la amigdale, aerul se poate încălzi cu până la 30%. Numeroasele glande mucoase fac în
așa fel încât comunicarea nasului cu ochii (lacrimile se scurg în nas prin canalul lacrimo –
nazal) și alt e mecanisme asigură permanenta umezire a aerului. Nasul constituie un filtru
eficace: perii de la intrarea nasului, firișoarele fine de pe suprafața mucoasei, precum și
mucusul secretat rețin particulele de praf și microbii purificând aerul.

VII
Mucoasa tuturor căilor aeriene până la alveole este acoperită cu cili, niște firișoare fine
dispuse ca un covor, care au o mișcare vibratilă continuă de la interior spre exterior, în ritm
de 12 mișcări pe secundă, semănând cu un lan de grâu în bătaia vântu lui.
Acest covor de cili deplasează pelicula fină de mucus de pe suprafața lor o dată cu
corpurile străine fine și le elimină cu o forță de neînchipuit.
Un cm2 de cili vibratili ridică cu un milimetru în fiecare minut 6 grame putând să
urnească o greut ate de până la 360 grame.
Se înțelege importanța deosebită a acestor sisteme de curățire dacă ne gândim că în
fiecare minut omul inspiră câteva milioane de particule de praf.
Nasul reglează reflex reacția aparatului respirator față de aerul atmosferic.
Din nas, aerul trece prin faringe, aflat în regiunea unde căile respiratorii se despart de
cele digestive, acolo unde cavitatea nazală comunică cu cavitatea bucală. Între faringe și
trahee, la capătul superior al acestora, se află un aparat format din ca rtilaje, oscioare și
mușchi, laringele, care se astupă cu un căpăcel când înghițim și se deschide când respirăm.
Grație unor coarde fine dispuse în calea aerului, laringele este și organul vocii.
Sub laringe se află un tub lung de circa 15 cm format din i nele cartilaginoase denumit
trahee. În partea inferioară, cam în dreptul inimii, traheea se bifurcă în cele două bronhii, care
la rândul lor se ramifică aidoma unui arbore în aproape 25 de milioane de rămurele din ce în
ce mai înguste până la diametrul de 0,5 mm.
În afara rolului de “căi” aeriene, de conducte prin care trece aerul în expirație și inspirație,
bronhiile mai îndeplinesc câteva funcții.
Fiecare rămurică se desparte ca perii unei pensule în 10 -20 de ramuri terminale, la
capătul cărora se află a lveolele pulmonare, niște cămăruțe dispuse pe ramurile terminale ca
boabele de struguri pe un ciorchine.
Canalele aeriene din ce în ce mai înguste (bronhii, bronhiole) și alveolele formează
țesătura fină a plămânului, un organ ca un burete, un schelet de fibre elastice, plin cu aer și
vase de sânge așezat în cușca toracică.
Atât plămânul drept (format din trei lobi), cât și plămânul drept (format din doi lobi)
sunt înveliți într -o dublă foiță subțire, pleura. În mod normal, grație unei fine linii de lic hid
aflat între ele, aceste foițe sunt aderente (ca un pahar care rămâne lipit de farfurie când

VIII
intenționăm să -l ridicăm de pe o farfurie udă). Una din aceste foițe învelește plămânii,
cealaltă căptușește toracele și diafragmul (care separă toracele de abd omen) și care este cel
mai puternic mușchi al respirației.
Prin dilatarea toracelui și coborârea diafragmului plămânii se umflă ca o armonică și
aerul atmosferic pătrunde în alveolele destinse (inspirație); prin îngustarea toracelui și
ridicarea bolții di afragmului aerul este dat afară din plămâni (expirație).
Odată ce căile aeriene se ramifică și marile artere ce aduc de la inima dreaptă la
plămâni sângele conținând bioxid de carbon și venele care duc de la plămâni spre inima
stângă sângele primenit cu o xigen.
Aceste vase se despart și ele în milioane de rămurele și împreună cu ramurile terminale
ale arborelui respirator se desfac în capilare sangvine care îmbracă cele aproximativ 400 de
milioane de alveole ca țesătura unei plase de târguieli. Globula ro șie de sânge se plimbă în
jurul unei alveole timp de o secundă în care pe de o parte ea fixează oxigenul din aerul
atmosferic aflat în alveole spre a -l duce țesuturilor, iar pe de altă parte descarcă bioxidul de
carbon (rezultat al arderilor din organism) în aerul din alveolă, ce urmează a fi expulzat în
aerul atmosferic prin expirație.
Într-o inspirație profundă, cele 400 de milioane de alveole se desfășoară pe o suprafață
de până la 400 m2, adică de circa 200 de ori mai mare decât suprafața corpului ome nesc,
suprafață prin care se fac schimburile gazoase dintre atmosferă și organism. De obicei
plămânii sunt umpluți cu circa 3 litri de aer la care se mai adaugă 0,5 litri la o inspirație
obișnuită. Aceasta înseamnă că în mod normal 1/6 din aerul plămânilor se primenește, în
repaus omul ventilează prin plămâni aproximativ 8 litri de aer pe minut, iar cel care aleargă
50 de litri pe minut. În 24 de ore, omul ventilează cam 20.000 de litri de aer, cifră care
variază funcție de activitatea susținută și de const ituție.
În sistemul nervos central, și anume în bulb se află centrul nervos care reglează
mișcările respirației prin nervii ce se distribuie în musculatura toracelui, motorul mișcărilor
respirației.
Prin voință pot fi accelerate sau încetinite mișcările respiratorii.
În realitate însă, centrul respirator este excitat automat de o serie de factori, printre care
cei chimici (O 2 și CO 2) sunt cei mai importanți. Introducând numai oxigen în sângele unui

IX
animal mișcările respiratorii încetează; animalul nu mai poate respira deoarece centrul lui
respirator numai trimite comenzi spre musculatura toracelui.
Respirația se adaptează nevoilor de oxigen ale organismului, care ori de câte ori sunt
crescute (o ac tivitate musculară intensă, efort, febră, unele boli) sunt urmate de o creștere a
frecvenței respirației.
Aparatul respirator este așadar format din căi aeriene (sistem de canale alcătuit din
bronhii și bronhiole) prin care pătrund în și se elimină din al veole aer și produse vehiculate
pe calea aerului și din lobuli
și alveole, în care are loc amestecul gazelor respiratorii (în lobuli) și schimburile de gaze
dintre spațiile aeriene intralobulare și sângele din capilarele alveolare (aflate în pereții
alveo lelor), precum și teritorii intralobulare în care se află conductele aeriene dinaintea
lobulilor, căile sangvine necesare schimbului gazos, dar și hrănirii aparatului, precum și
circulația limfatică.
Respirația este o funcție datorită căreia organismul îș i procură oxigenul necesar.
Aparatul respirator îndeplinește funcția de respirație externă grație tuburilor de conducere și
suprafețelor de schimb gazos la nivelul cărora se face hematoza.
Respirația internă, la care aparatul respirator nu mai participă d irect, are loc în țesuturi
și celule, unde se petrece un al doilea schimb gazos între gazele din sânge și celule în cadrul
procesului chimic complex de arderi (oxidări și metabolism) necesare vieții.

2.2 Medicatia aparatului respirator

Medicația aparatului respirator cuprinde multe grupe de substanțe medi camentoase folosite în
cadrul unui complex terapeutic (medicamentos, fizio terapeutic, igienodietetic, chirurgical)
diferențial și individualizat în funcție de boală și bolnav.
Unele dintre acest e substanțe medicamentoase se adresează etiologiei bolii (tratament
etiologic), altele mecanismelor patogenetice (tratament patogenetic), iar altele simptomelor
supărătoare (tratament simptomatic).
Medicația aparatului respirator cuprinde multe grupe de s ubstanțe medi camentoase folosite în
cadrul unui complex terapeutic (medicamentos, fizio terapeutic, igienodietetic, chirurgical)
diferențial și individualizat în funcție de boală și bolnav.

X
Unele dintre aceste substanțe medicamentoase se adresează etiolo giei bolii (tratament
etiologic), altele mecanismelor patogenetice (tratament patogenetic), iar altele simptomelor
supărătoare (tratament simptomatic).

Analeptice respiratorii în concentrație de 2 -5% influențează respirația atât pe cale
directă (excitând centrul respirator blocat), cât și pe cale reflexă (excitând chemoreceptorii
periferici). În concentrație de 5% (în aerul inspirat) produce hipnee.
Antitusive. Tusea este un act reflex de apărare a organismului cu rol de a curăța căile
respiratorii de s ecreții. Tusea reprezintă simptomul cel mai frecvent întâlnit în multe boli ale
aparatului respirator, putând fi provocată de tulburări localizate la orice nivel al tractului
respirator (de la faringe la bronhiole).
Majoritatea substanțelor care calmează tusea acționează asupra centrului tusei pe care -l
deprimă electiv, făcându -l mai puțin sensibil.

Substanțele secretostimulante cresc expectorația prin stimularea secreției glandelor
mucoasei respiratorii. Acțiunea lor este fie directă (datorită eliminăr ii prin mucoasa căilor
respiratorii), fie reflexă (declanșată de acțiunea iritantă gastrică).

Substanțele secretolitice acționează asupra secrețiilor traheo -bronșice, scăzându -le
vâscozitatea sau fluidificându -le și favorizând astfel eliminarea lor. Ele sunt utile când
secrețiile sunt uscate, vâscoase, aderente și mai ales la bolnavii cu reflex de tuse diminuat.

Substanțele bronhodilatatoare , numite și antiastmatice sunt folosite în tratamentul
bronhospasmului (și deci al dispneei provocate de aces ta), frecvent în multe afecțiuni
respiratorii sau extrarespiratorii
(de exemplu, bronșite, pneumonii, astmă bronșic, emfizem pulmonar, insuficiență cardiacă
dreaptă, alergii etc.).
Îngustarea calibrului bronhiilor nu este provocată numai de contracția an ormală a
musculaturii bronșice, dar și de edemul și infla mația mucoasei bronșice, precum și de retenția
de secreție în bronhii.

XI
Substanțe simpatomimetice :
• Adrenalina , având un efect bronhospasmolitic intens, efect vasoconstrictror și
de scădere a permeabilității capilare (diminuând edemul mucoasei bronșice) ar părea foarte
utilă pentru combaterea bronhospasmului, mai ales în accesul de astmă bronșic. Produsul
Adrenalină este prezentat sub formă de fiole de 1 ml, conținând soluție injectabilă 1‰ (1
mg/fiolă).
• Efedrina , are acțiune bronhodilatatoare și vasoconstrictoare mai puțin intensă
decât adrenalina, dar ceva mai prelungită.
Produsul Efedrină este prezentat sub fo rmă de comprimate de 0,05g și sub formă de fiole
de 1 ml cu 0,01g/fiolă.

Derivați xantinici . În afara acțiunii bronhodilatatoare are și acțiune de stimulare a
centrului respirator și mai puțin a centrilor vasomotori din bulb, în cadrul acțiunii excitante
nervos centrale.
Ca și alți derivați xantinici, poseda și multe alte acțiuni farmacologice , după cum
urmează: acțiune excitantă asupra sistemului nervos central, acțiune de stimulare a cordului și
de creștere a debitului cardiac, acțiune vasodilatatoare (mai ales în teritoriul cranian, pulmonar
și în marea circulație), acțiune de stimulare a se creției gastrice, acțiune diuretică slabă.
Pentru efectul bronhodilatator sunt indicați în tratamentul formelor ușoare și moderate
ale astmului bronșic și al altor stări patologice însoțite de bronhospasm.

Hormonii glucorticoizi – deși nu au o acțiune bronhodilatatoare directă, ei sunt folosiți
pentru diminuarea bronhospasmului și a obstrucției bronșice datorită efectului lo antiinflamator
și antialergic, scăzând edemul și diminuând reacțiile vasomotorii.
În accesele severe de astmă bronșic hormonii glucorticoizi reprezintă o medicație de
necesitate și adeseori singura eficientă. După acces, tratamentul poate fi continuat sau se trece
la altă medicație. În accesul de astmă bronșic, glucorticoizii se administrează pe cale
intravenoasă (hemisuccinat de hidrocortizon) în doză de 0,1 -0,3g. Apoi este indicat să se
continue cu medicația obișnuită și numai în cazul insuficienței acesteia să se administreze doze
mici de Prednison pe cale orală (0,01 -0,03g/zi).
Medicația bronhodilatatoare dispune de preparate valoroase mai ales pentru tratamentul
accidentelor acute (de exemplu, acces de astm bronșic, reacție anafilactică).

XII
În ceea ce privește tratamentul de fond al afecțiunilor cu bron hospasm (astmă bronșic),
acesta este complex, incluzând pe lângă medicația bronhodilatatoare, medicația sedativă,
antisecretoare, modifi catoare a secrețiilor bronșice, antiin flamatorie, tratamentul etiologic,
igienodietetic.

2.3 Afectiuni ale aparatului respirator

Bolile aparatului respirator apar ori de câte ori survin alterări anatomice ale organelor
și țesuturilor care iau parte la formarea acestui aparat și ori de câte ori funcția
aparatului respirator (de ventilare a aerului, de amestec gazos și de transfer al gazelor
din alveole în sânge sau invers) este mod ificată, stânjenită sau suprimată.
Deși traheea, bronhiile și plămânii sunt organe interne (intra toracice), datorită
structurii lor tubulare – canaliculare, ele sunt în contact direct cu lumea exterioară, cu
atmosfera. De aceea aceste organe sunt ușor ac cesibile numeroșilor factori nocivi
existenți în atmosferă și supuse acțiunii acestora.
Cauzele bolilor aparatului respirator sunt numeroase și foarte variate. Rar se
întâlnesc izolate. De cele mai multe ori ne aflăm în fața a două sau mai multor cauze
care provoacă simultan sau succesiv o boală a aparatului respirator.
Infecția este una din numeroasele cauze ce determină apariția bolilor aparatului
respirator.
În mucoasa căilor aeriene pot să se cuibărească și înmulțească numeroși
microbi, care sunt oas peți obișnuiți ai căilor aeriene superioare (nas, gură, gât) și care
în mod normal sunt inofensivi. În anumite împrejurări se rupe echilibrul biologic general
sau local în apărarea împotriva infecției. Scăderea rezistenței generale la infecții în
stări de denutriție , boli metabolice (diabet), insuficiență renală, boli infecțioase (pojar,
tuse convulsivă etc.), răceală (în sensul expunerii la temperaturi scăzute),
tratamentele care diminuează sau suprimă imunitatea (chimioterapie, corticoterapie),
tratamentele hormonal, deficiențele endocrine constituie cauze care pot favoriza
infecția.
Cauzele favorizante ale bolilor infecțioase care determină reacții congestive ale
mucoasei traheii și bronhiolelor, ale alveolelor și pleurei micșo rând rezistența și
puterea de apărare locală a acestor organe, ajutând sau declanșând acțiunea
microorganismelor. “Răceala” este o noțiune care trebuie înțeleasă ca o acțiune
directă a aerului rece asupra mucoasei respiratorii. Este vorba mai ales de răcir ea

XIII
suprafețelor corpului sub acțiunea umezelii și răcelii la picioare, ceea ce a făcut pe un
clinician francez să afirme că “omul răcește prin corp și nu prin respirație”.
Prin aceste mecanisme se explică și caracterul sezonier al numeroaselor boli
respi ratorii a căror frecvență este maximă în sezonul umed și rece. Practic, orice
răceală începe cu guturai, cea mai frecventă boală a nasului. Când picioarele sunt reci
și umede, aparatul de încălzire și umezire a aerului din nas se contractă; aerul rămâne
rece, uscat, microbii trec nestingheriți și astfel are loc inflamarea mucoasei nazale și
a faringelui, în gât. Adesea, împreună cu mucoasa nasului, faringelui și a traheii se
congestionează și mucoasa laringelui, apărând laringita, caracterizată prin tuse
uscată și răgușeală, până la stingerea vocii.
O altă cauză favorizantă o constituie acțiunea factorilor iritanți asupra
mucoaselor respiratorii și anume a agenților care exercită o acțiune iritantă, mecanică
(praf, pulberi, fum, tutun) sau clinică (gaze iri tante, vapori, gaze toxice).
Acțiunea acestora se continuă cu cea a microbilor, ceea ce face ca procesul
patologic rezultat să se agraveze.
Cauzele predispozante sunt factori care înlesnesc producerea inflamației
mucoaselor respiratorii, prin crearea un or condiții ce pun organismul într -o stare de
rezistență scăzută împotriva cauzelor determinante și favorizante. Sunt considerați
factori predispozanți:
– Defecte nazale (deviații de sept), care constituie o oarecare piedică în
respirație, în încălzirea și umezirea aerului inspirat;
– Focarele infecțioase cronice (rinite, faringite, amigdalite, sinuzite, supurații,
focare septice dentare) care pot provoca sau întreține inflamațiile bronhiilor și
plămânilor prin infectarea din vecinătate sau de la distanță (prin inhalare sau
pe cale limfatică);
– Stări debilitante pentru organism, cum am văzut că pot fi anumite boli
infecțioase, subnutriția, surmenajul, debilitatea generală, alcoolismul, sifilisul,
tuberculoza, bolile cronice de inimă și rinichi, gut ă, obezitatea, diabetul,
uremia, tabagismul și stările alergice.
Persoanele care suferă de aceste boli pot face recidive.
Ca factori predispozanți mai pot fi menționate eforturile respiratorii repetate
(suflători, cântăreți), abaterile de la regulile ban ale de igienă (băuturi de la gheață,
respiratul pe gură când este frig și umed, ieșitul de la căldură la frig cu o îmbrăcăminte
sumară), precum și existența epidemiilor (pojar, gripă etc.).

XIV
Există și o predispoziție individuală, care joacă un oarecare ro l în apariția unor
boli ale aparatului respirator. Dovada cea mai bună este faptul că nu toate persoanele
expuse factorilor amintiți se îmbolnăvesc.
De asemenea, există oameni care la cea mai mică “răceală” fac guturai, iar alții,
cu ocazia celui mai mic guturai fac traheite, bronșite, pneumonii.
Microbii de toate felurile pot să dea infecții ale organelor aparatului respirator la
care ajung pe mai multe căi. Cea mai frecvent utilizată poartă de intrare este cea
directă, descendentă, calea aeriană comună, prin inhalare direct din atmosferă, din
sfera nasului, gurii și gâtului (focare infecțioase). Alte căi sunt cea limfatică (de la un
focar infecțios apropiat), cea sangvină (de la focare infecțioase aflate la distanță sau
în cazul unei infecții generalizat e, prin tromboflebită) și din aproape în aproape.
Aspectul tabloului general și local al infecției depinde de factori de apărare
generală și împotriva infecției, de situațiile în care acesta este declanșat (din exterior,
din interior, moderată, brutală), de leziuni supraadăugate (traumatisme, distrugeri de
țesuturi, leziuni chimice, existența corpilor străini) și firește de natura microor –
ganismului.
O categorie specială o constituie flora microbiană anaerobă ce se dezvoltă pe
modificări locale care scad oxigenarea țesuturilor, cum ar fi traumatisme, distrugeri de
țesuturi, hematoame, prezența corpilor străini, cavități închise, diminuarea circulației
prin substanțe care determină construcția vaselor în contextul unei deficiențe generale
de apărare.
Pe lâ ngă toxine, germenii elimină și în aceste zone substanțe care amplifică
agresiunea conferind infecției un caracter grav, astfel sunt factori hipercoagulizanți,
enzime (fermenți), substanțe toxice solubile care permit colonizarea directă a
mucoasei.

Alergia. În afara bolilor care au ca mecanism de producere infecția, există și boli
alergice, cu un mecanism simplificat de producere. Unii oameni au o sensibilitate
deosebită față de anumite substanțe anorganice și organice (alimente, medi camente,
produse mi crobiene și parazitare, produse de origine animală sau vegetală ca fânul,
penele, polenul). Ori de câte ori vin în contact cu acea substanță (pe cale digestivă,
prin piele sau inhalare) ei reacționează într -un mod neobișnuit, mai mult sau mai puțin
violent . Pe lângă tulburări digestive și erupții cutanate, pot apărea tulburări din partea
aparatului respirator ca tuse, expectorație, dispnee (greutate în respirație).

XV

Bronhopneumonia obstructivă cronică (BPOC) este un termen generic
pentru boli pulmonare c ronice caracterizate printr -o obstrucție difuză, variată a
mecanismului de producere, localizată în diverse regiuni ale căilor aeriene și care se
manifestă printr -o greutate în expirație, tuse și expectorație mai mult sau mai puțin
accentuată, pe intervale prelungite având variate cauze, multipli factori determinanți
și favorizanți. Deși au mecanisme diferite de producere, în BPOC au fost înglobate
bronșita cronică, emfizemul și astmul bronșic.
Mortalitatea crește cu vârsta, mai ales la bărbați, fiind și mai mare la fumători
(3/4 din decesele prin BPOC de datorează fumatului), având tendința de creștere și
predominând în anotimpul rece și umed.
Mai mult de 10% din populația adultă (mai mult decât tuberculoza pulmonară și
cancerul pulmonar la un loc) este afectată de BPOC, care survine mai ales la fumători,
la indivizi expuși bolilor profesionale (inhalare de pulberi sau vapori iritanți), în zonele
intens industrializate, intemperiilor (frig, umezeală) și care este cauza unei proporții
însemnate în incapac itatea de muncă temporară sau definitivă.
Infecția microbiană joacă un rol de prim ordin.
Puseurile infecțioase din anotimpul rece și umed determinate de virusuri sau
bacterii localizate pe căile aeriene superioare (rinofaringite, traheite, amigdalite,
laringite) se manifestă prin intensificarea tusei, creșterea cantității de spută și a
caracterului purulent al acesteia, cât și alte semne ale infecției (febră, alterarea stării
generale).
O caracteristică a BPOC este hiperactivitatea bronhiilor, marea sen sibilitate a
căilor aeriene la anumiți stimuli (fizici, chimici, farmacologici) care duce la o importantă
obstrucție bronșică prin o contracție anormală a musculaturii bronșice.
Activitatea bronșică este crescută de infecțiile virotice severe, de expunerile la
agenții chimici excitanți.
Simptomatologia BPOC va fi variată în ceea ce privește dispneea, tusea,
expectorația, cât și în privința aspectelor radiologice bronhiologice.

Emfizemul pulmonar (gr. emfision). Este o stare a plămân ului caracterizată prin
creșterea anormală a spațiilor aeriene spre periferia bronhiolei terminale, fir prin
dilatarea acestor spații, fie prin ruperea pereților alveolari și a țesutului conjuctiv elastic
de susținere a alveolelor. Sunt excluse emfizemul c ompensator (al plămânului restant

XVI
după extirparea unuia sau a doi lobi) și emfizemul obstructiv lobular din copilărie,
forme în care nu există destrucție de țesuturi.
Factorii cauzali sunt diferiți: bronșita cronică, poluarea atmosferică, iritația
provoc ată de unele gaze, de fumul de țigară, astmul bronșic sever, infecții bacteriene
virotice frecvente, vârsta, condiții climaterice, precum și tușitul cronic și profesii ca
instrumentiști, suflători, cântăreți sau suflători de sticlă.
Emfizemul se poate constitui pe porțiuni reduse. Dilatarea alveolelor și procesele
destructive duc la formarea unor cavități care, mărindu -se dau naștere la bule care se
contopesc.

Astmul bronșic – este o stare de dispnee paroxistică, în care toracele e ste fixat
în inspirație cu expirație foarte grea, determinată de sugestie (edem), hipersecreția
mucoasei bronșice până în cele mai fine bronhiole și de contracția spastică acută
reversibilă a musculaturii pereților bronhiilor prin cauze variate și multiple de
intensitate și durată variată. Se manifestă prin accese de dispnee cu respirație
șuierătoare, tuse cianoză, fenomene care încetează de la sine sau în urma intervenției
terapeutice. Accesul de astmă poate să apară brusc fiind precedat de o stare de
hiperumflare a plămânului, tensiune în torace, de sugestia mucoasei nazale, accese
de tuse. Survine de obicei spre mijlocul nopții, trezit din somn dă o senzație de “cerc
de fier” în jurul toracelui și de lipsă de aer, bolnavul fiind obligat să stea „în sus” ș i să-
și sprijine brațele pe masă sau pe spătarul scaunului, că să -și poată pune mai ușor în
mișcare musculatura abdominală în ritmul respirației. Bolnavul are expresia de om
înspăimântat, anxios. În cazurile extreme fața și extremitățile sunt cianozate.

Supurațiile bronșice și pulmonare se caracterizează prin inflamația și
supurația acută sau cronică a plămânilor și bronhiilor și prin eliminarea unor cantități
mari de secreție bronșică purulentă.
Sursa acestora este reprezentată de infecții ale cavităț ii bucale din sfera ORL,
infecții genitale, intestinale, ale aparatului urinar (pe cale sanguină) sau prin aspirarea
de particule infectate (corpi străini, alimente, puroi, sânge, mucus, țesuturi distruse).
O formă foarte gravă de supurație este gangrena pulmonară care poate surveni
metastatic, pe cale bronșică, în boli infecțioase, în contuzii toracice (cu sau fără leziuni
perforante).

XVII
Infecția este datorată microbilor anaerobi, iar tabloul clinic este dramatic, cu
pronostic întunecat.

Pneumonia – este inflamația țesutului alveolar și interstițial al plămânului,
provocată de bacterii, virusuri cu fenomene clinice și manifestare radiologică și
survenind izolat sau în epidemii.
Pneumoniile cu bacterii se datorează în 50% din cauze pneumococului, favoriz at
de expunerea la frig, oboseală, boli de inimă, alcoolism, bronșită, scleroze pulmonare
sau infecții.
Germenii anaerobi dau forme foarte grave. Intervin uneori și ciuperci
microscopice, pneumoniile fungice apărând la copii, bătrâni, mai ales după tratam ente
antibiotice, când este exaltată virulența ciupercilor care trăiau într -un echilibru ecologic
cu flora bucală și din căile aeriene superioare.
Cel mai adesea boala debutează brusc cu frisoane, febră mare și se manifestă
cu un junghi toracic, expector ație, stare generală proastă, față congestionată , cianoza
buzelor și a unghiilor.

Tuberculoza pulmonară . Prin pătrunderea și dezvoltarea în organism a
bacilului Koch iau naștere diferite leziuni inflamatorii destructive sau cicatriceale (prin
vindecare) care caracterizează tuberculoza. Boală generală cu localizare
predominantă în organele aparatului respirator (mai ales plămânii și bronhiile),
tuberculoza este contagioasă și poate afecta persoane de orice vârstă.
Copiii care consumă lapte nefiert prove nit de la vaci bolnave de tuberculoză, ca
și persoanele care consumă alimente cu mâinile murdare, infectate cu bacili Koch se
pot infecta și pe cale digestivă. Mai rare sunt căile de pătrundere ca pielea, amigdalele,
ochii sau organele genitale.
Tubercul oza nu este o boală ereditară, ci dobândită.
Nu toți oamenii sunt infectați cu bacilul Koch. Există zone pe Terra fără
tuberculoză (junglele ecuatoriale, regiunile foarte înalte) unde locuitorii nu sunt
infectați.
Nu toți oamenii care se infectează cu b acili Koch se îmbolnăvesc de tuberculoză,
de unde se desprind noțiunile de infecție (fără boală) și boală.
Alergia joacă un rol însemnat în determinarea apariției și evoluției și a formelor
bolii.

XVIII
Toxinele bacililor Koch determină modificări anatomice î n diverse organe și
aparate, precum și tulburări funcționale, încât se poate afirma că tuberculoza este o
boală generală (a întregului organism), cu o localizare preponderent pulmonară.
Gripa este o infecție generală determinată de virusuri localizate cu predilecție în
unul sau mai multe organe ale aparatului respirator. Formele clinice deosebit de
variate se manifestă ca simple guturaiuri, rinofaringite, laringite, traheite, bronșite sau
combinații de tipul “rino -faringo -laringo -traheo -bronșită” care se poate complica în
pneumonie, forme pentru care nu există un tratament specific.
Ca măsuri profilactice se recomandă vaccinarea antigripală, evitarea
aglomerațiilor, a persoanelor bolnave, a expunerii neraționale la frig și umezeală.
Antibioticele nu sunt eficace și se administrează numai la recomandarea medicului în
cazul în care apar complicații.

Rinita alergică reprezintă îmbolnăvirea mucoasei nazale prin reacții de
sensibilizare induse antigenic și mediate prin anticorpi circu lanți.
Rinita alergică mediată este datorată reacției antigenului cu anticorpii fixați pe
suprafața mastocitului din țesutul nazal, ceea ce duce la eliberarea unor mediatori
chimici: histamină, bradikinină.
Simptomele rinitei alergice includ congestia nazală (senzația de nas înfundat),
rinoree seroasă sau sero -mucoasă și strănut. Se poate adăuga și pruritul nazal,
conjunctival și lăcrimare.
Alergenii cei mai importanți în rinita alergică sunt cuprinși în gr upul de alergo –
alergeni, și anume: polenul, praful de casă, fungii, părul animalelor, alimentele .

2.4 Medica ția bolilor alergice

AERINAZE 2,5mg/120mg x 10 cp filmate

XIX
AERIUS 0,5mg/ml sirop x 120 ml
AERIUS 2,5mg x 30 cp – este un medicament antialergic care nu produce somnolență.
Ajută la controlul reacției alergice și a simptomelor acesteia.
AERIUS sirop 0,5mg/ml x 60ml – ameliorează simptomele asociate cu rinita alergică,
precum strănutul, secreția abundentă sau senzația de mânc ărime nazală.

ALERID 10mg x 10 cp – ajută în tratamentul afecțiunii alergice, respiratorii, rinitei
alergice sezoniere sau perenă, manifestări alergice cutanate, riniconjunctivita alergică.
Compoziție:

Un comprimat filmat contine diclorhidrat de cet irizina 10 mg și ex cipienți: nucleu lactoza
monohidrat, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, talc, stearat de magneziu; –
hipromeloza (E 15), talc, propilenglicol, dioxid de titan (E 171).

Indicații:

Adulți: Tratamentul simptomatic al a fectiunilor alergice: respiratorii – rinita alergica sezoniera
sau perena; cutanate – manifestari alergice cutanate insotite de prurit si rash, in special in
urticarie; oftalmologie – conjunctivita, rinoconjunctivita alergica.
Copii peste 6 ani
Tratament ul simptomatic al rinitei alergice sezoniere si perene si al urticariei.

XX
Contraindica ții:
Hipersensibilitate la cetirizina, la hidroxizina sau la oricare dintre excipientii
produsului. Insuficienta renala.

Mod de administrare:

Produsul este destinat administrarii la adulti si copii peste 6 ani. Se recomanda ca
administrarea sa se faca in priza unica, seara la culcare.
Adulti si copii cu varsta peste 12 ani: doza uzuala este de un comprimat Alerid (10mg
cetirizina) pe zi. Copii cu varsta cupr insa intre 6 si 12 ani: doza uzuala este de un comprimat
Alerid (10mg cetirizina) pe zi. in doza unica sau in 2 prize.
Alerid nu se administreaza copiilor cu varsta sub 6 ani (datorita formei farmaceutice).

Reac ții adverse:

Ocazional, s -au raportat reac tii adverse usoare si tranzitorii, cum sunt cefalee, sedare (indeosebi
la copii, somnolenta), vertij, uscaciunea gurii si disconfort gastro -intestinal.

Precautii:

Datorita continutului in lactoza, Alerid nu se recomanda in caz de galactozemie congenitala ,
deficit de lactaza si sindrom de malabsorbtie la glucoza si galactoza.
Interac țiuni:

Pana in prezent nu se cunosc interactiuni ale cetirizinei cu alte medicamente. Desi studiile
efectuate au evidentiat ca efectul alcoolului etilic nu este potentat de ca tre cetirizina, totusi, se
recomanda evitarea consumului de alcool etilic in timpul tratamentului cu Alerid.

Aten ționări speciale:

Insuficienta hepatica, insuficienta renala. Sunt necesare prudenta si reducerea dozei zilnice la
pacientii cu insuficienta renala si hepatica.
Copii: Cetirizina este eficace si bine tolerata la copii peste 6 ani. La copii sub 6 ani se
recomanda administrarea unor forme farmaceutice adecvate varstei.

XXI
Vârstnici :
La varstnici, cetirizina se excreta mai lent si de aceea, uneori, este necesara ajustarea dozei la
pacientii varstnici.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Deoarece in timpul tratamentului cu Alerid pot sa apara vertij si somnolenta, medicamentul
poate sa afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Sarcina si al ăptarea:

Studiile efectuate la animale nu au evidentiat efecte teratogene. La femeile insarcinate nu s -au
efectuat studii specifice. Ca masura de precautie, Alerid nu este recomandat in timpul sarcinii.
Cu toate ca cetirizina se excreta in cantitati mici in laptele matern, utilizarea sa nu este
recomandata la femeile care alapteaza.
Supradozaj:

In caz de supradozaj pot sa apara manifestari cum sunt stare de neliniste si de iritabilitate,
urmata de somnolenta. Similar celorlalte antihistaminice, cetirizina nu are un antidot.
In caz de supradozaj, se recomanda provocarea varsaturilor, efectuarea de spalaturi gastrice,
tratament simptomatic si de sustinere a functiilor vitale adecvat.

Păstrare:
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. A se pastra la temperaturi sub 25
grade C, in ambalajul original. A nu se lasa la indemana copiilor.

Ambalaj, prezentare:
Cutie cu un blister din PVC/AI a 10 comprimate filmate.
ALLER sirop x 118 ,5ml
ALLER x 60 cp

XXII

BORENAR 20mg x 10cp
BORENAR 20mg x 30 cp

CELERG 10mg x 20 cp filmate

CLARITINE sirop 0,1% x 120 ml – este indicat în ameliorarea simptomelor asociate
cu rinita alergică, cum sunt strănutul, rinoreea, prurit nazal, precum și pr uritul și senzația de
usturime la nivel ocular, congestia conjunctivală
CLARITINE sirop 0,1% x 60 ml
CLARITINE 10mg x 10 cp

XXIII
Descriere
Compozi ție:
Substanta activa este loratadina. Celelalte componente sunt: lac toza monohidrat,
amidon de porumb, stearat de magneziu.

Indica ții:
Claritine apartine unei clase de produse medicamentoase cunos cute ca antihistaminice.
Antihistaminicele ajuta la reducerea simptomelor alergiei impiedicand efectele unei substante
numita histamina, care este produsa in corpul nostru. Claritine amelioreaza simptomatologia
asociata rinitelor alergice (de exemplu: febra fanului), cum ar fi stranutul, hiper secretia sau
pruritul nazal, usturimile sau pruritul ocular. Claritine poate fi, de asemenea, utilizat pentr u
reducerea simptomelor de urticarie (pru ritul, roseata, precum si numarul si dimensiunile
elementelor cutanate eruptive). Ameliorarea acestor simptome se mentine pe intreaga pe rioada
a zilei si va ajuta sa va reluati activitatile zilnice obisnuite si sa dormiti in mod normal.

Contraindica ții:

Nu utilizati Claritine daca sunteti alergic (hipersensibil) la loratadina sau la oricare
dintre celelalte componente ale Claritine.
Reactii adverse: Ca toate medicamentele, Claritine poate determina reactii adve rse, in cazul
aparitiei oricarei reactii la Claritine care se prelungeste, este suparatoare sau pe care o
considerati severa, luati legatura cu un medic sau un farmacist. Cele mai frecvente reactii
adverse mentionate la copiii cu varste intre 2 si 12 ani s unt durerile de cap, nervozitatea si
oboseala. Cele mai frecvente reactii adverse mentionate la adulti si adolescenti constau in
somnolenta, dureri de cap, cresterea apetitului si tulburari ale somnului. Pe perioada de
introducere pe piata a produsului Cla ritine foarte rar au fost raportate cazuri de reactii alergice
severe, somnolenta, palpitatii, greata (stare de rau), uscaciune a gurii, indigestie, probleme
hepatice, pierderea parului, eruptii cutanate sau oboseala. Daca observati aparitia oricarui efect
nedorit care nu este mentionat in acest prospect, va rugam sa anuntati medicul dumneavoastra
sau farmacistul.

Mod de administrare:

Luati intotdeauna Claritine asa cum v -a prescris medicul dum neavoastra. Daca nu sunteti
siguri, adresati -va medicului d umnea voastra sau farmacistului. Adulti si copii cu varsta de
peste 12 ani: Doza recomandata este de un comprimat Claritine 10 mg (10 mg loratadina) o
data pe zi, cu un pahar cu apa, fara legatura cu mesele. Copii cu varsta intre 2 si 12 ani:
Greutate corp orala mai mare de 30 kg: Doza reco mandata este de un comprimat Claritine 10

XXIV
mg (10 mg loratadina) o data pe zi, cu un pahar cu apa, fara legatura cu mesele. Pa cienti cu
insuficienta hepatica severa: Adulti si copii cu greutate mai mare de 30 kg: Doza
recomandata este de un comprimat Claritine 10 mg (10 mg loratadina) o data pe zi, cu un
pahar cu apa, fara legatura cu mesele
Claritine nu este recomandat la copii mai mici de 2 ani.

Precau ții:

Inainte de a utiliza Claritine, informati medicul dumnea voastra sau farmacistul daca aveti
vreo afectiune hepatica.

Sarcin ă si alăptarea:

Daca sunteti insarcinata, nu este recomandata administrarea de Claritine. Pe perioada sarcinii,
cereti sfatul medicului dumneavoastra sau farmacistului inainte de a utiliza orice
medicament.Daca alaptati, nu este recomandata administrarea de Claritine. Pe perioada in care
alaptati, cereti sfatul medicului sau farmacistului dvs. inainte de a folosi orice medicament.

Forma de prezentare:

Claritine este ambalat in cut ii ce contin un blister a 10 comprimate.
CLOROFENIRAMIN 4mg x 20 cp – este un tratament simptomatic folosit în unele
afecțiuni alergice: rinite, conjunctivite, urticarie, prurit, dermatoze alergice pruriginoase, boala
serului, febra fânului, alergii post -medicamentoase.

XXV

FARES sirop antialergic x 100 ml

FLONIDAN 10mg x 10 cp, 10mg x 20 cp sau 1 mg/ml suspensie orală x 120ml – este
indicat în tratamentul preventiv curativ în rinita alergică sezonieră și perenă și în conjunctivite
alergice.

KEFLEX 125mg/5ml suspensie orală x 60ml, 250mg/5ml granule suspensie orală x
60ml – este indicat în tratamentul următoarelor infecții determinate de tulpini susceptibile ale
microorganismelor evidențiate: sinuzite bacteriene cauzate de strepto coci.

KETOF 1mg x 20 cp, 1mg x 5ml soluție orală x 100 ml – este indicat pentru profilaxia
crizelor de astmă bronșic, în special în astmul bronșic alergic. De asemene, Ketof poate fi
folosit pentru tratamentul altor afecțiuni alergice: rinite, conjuncti vite, dermatite și febra
fânului.

XXVI
Compozi ție:

100 ml solutie orala contin kelolifen 20 mg sub forma de hidrogenfumarat ketotifen 27,6 mg
si excipienti: acid citric anhidru, p -Hidroxibenzoat de propil, p – Hidroxibenzoat de metil, alcool
etilic, hidrogenofo sfat de disodiu, aroma de capsuni, aroma Contramarun, sorbitol, apa
distilata.
Indica ții:

Ketof este indicat pentru profilaxia crizelor de astm bronsic, in special in astmul bronsic
alergic. De asemenea, Ketof poate fi folosit pentru tratamentul altor afectiuni alergice: rinite,
conjunctivite. dermatite si febra fanului.
Contraindica ții:

– hipersensibilitate la ketotifen sau la oricare dintre celelalte componente ale produsului;
– intoleranta ereditara la sorbitol, respectiv la fructoza (pentru Ketof® solutie orala).

Mod de administrare:

Solutia orala se poate administra ca atare sau diluata in lichide (ceai sau suc de fructe).
Nota pentru Ketof® solutie orala
Masura dozatoare are o gradatie pentru 2,5 ml solutie orala (echivalent cu 0,5 mg ketotifen) si
o gradatie pentru 5 ml solutie orala (echivalent cu 1 mg ketotifen).
Reactii adverse:

Administrarea de ketotifen poate fi insotita de simptome de obo seala, sedare, uscaciune a gurii,
ameteala, cefalee, greata si consti patie. Prelungind durata administrarii, aceste efecte pot
disparea. Este posibila o crestere a greutatii corporale ca rezultat al cresterii apetitului
alimentar.
Izolat au tost observate, dupa administrarea de ketotifen, exanteme de natura alergica si
urticarie. Rareori au fost observate stari do exci tatie, iritabilitate, insomnie si nervozitate, mai
ales la copii. Pe baza continutului in alchil -4-hidroxibenzoat pot aparea la anumiti pacienti
reactii de hipersensibilitate.

XXVII
Interac țiuni:
Administrarea concomitenta a alcoolului etilic si a ketotifenului creste efectul sedativ; se
recomanda evitarea consumului de bauturi alcoolice si a medicamentelor ce contin alcool etilic
in timpul trata mentului.
Atropina si alte medicamente cu pro prietati parasimpatolitice (anti depresive triciclice,
antiparkinsoniene anticolinergice, disopiramida si neuroleptice fenotiazinice): risc de aditie a
reactiilor adverse de tip atropinic.
Asocierea cu alte deprimante ale sistemului nervos central (a ntide presive sedative,
hipnotice, anxiolitice, analgezice opioide, neuroleptice, clonidina si talidomida) creste riscul
deprimarii centrale. La administrarea concomitenta de Ketof® si antidiabetice orale s -a
raportat rareori trombocitopenie reversibila. P ana la clarificarea acestor observatii, trebuie
evitata asocierea Ketof® cu aceste preparate.

XXVIII
Aten ționări speciale:

Nu se recomanda administrarea la copii sub 6 luni. Ketof® nu este indicat pentru tratamentul
crizelor acute de astm bronsic. Terapiile antiastmatice anterioare nu trebuie intrerupte brusc la
initierea trata mentului cu ketotifen, deoarece efectul acestuie se instaleaza lent.
Atentionari pentru diabetici: 5 ml solutie orala contin 3 g sorbitol corespunzator cu 0,25 unit ati
glucidice. La copii Ketof® solutie orala se administreaza numai dupa excluderea prealabila a
unei intolerante congenitale la sorbitol, respectiv la fructoza (nediagnosticate inca).
Ketof® solutie orala contine alcool etilic 2,4% (v/v).
Efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Ketotifenul poate produce reactii adverse nervos centrale, mai ales in conditiile consumului de
alcool etilic; capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi influentata
negati v.
Sarci nă șsi alăptarea:

Ketotifenul nu a prezentat efecte embriotoxice si teratogene la animalele de laborator, in
absenta studiilor controlate la om, nu se recomanda administrarea Ketof® in perioada de
sarcina si alaptare.
Supradozaj:

Simptome
Pana i n prezent au fost observate urmatoarele semne si simptome in caz de supradozaj
accidental (pana la 120 mg ketotifen): oboseala, somnolenta, confuzie, dezorientare, bradi – sau
tahicardie, hipotensiune arteriala, tahi – sau bradipnee, dispnee, cianoza, hiperr eactivitate si
convulsii (in special la copii), coma. La aceste doze nu s -au observat insa efecte letale.
Tratament
Eliminarea substantelor neabsorbite din tractul gastrointestinal prin:
– spalaturi gastrice:
– administrarea de carbune activat;
– admi nistrarea de laxative saline.
Ketotifenul nu este dializabil. Un tratament specific sau simptomatic trebuie sa cuprinda
urmatoarele masuri:
– sustinerea functiilor cardiovasculare si respiratorii;
– in cazul convulsiilor se administreaza barbiturice sau benzo diazepine.

XXIX
Păstrare :
A nu se păstra dup ă data de expirare inscris ă pe ambalaj.
A se pastr ă la temperaturi între 15 -25°C, in ambalajul original.
A nu se l ăsa la îndem âna copiilor.

KETOTIFEN 1mg x 20 cp – este indicat în profilaxia pe termen lung: a astmului bronșic
(toate formele, incluzând formele mixte); a bronșitelor alergice; a simptomelor astmatice
asociate cu febra de fân. Poate dura mai multe săptămâni până când efectul terapeutic al
Ketotifenului este a tins. Ketotifenul nu este eficace în întreruperea atacurilor de astm.
Prevenirea și tratamentul: alergiilor multisistemice; rinitelor alergice; dermatozelor alergice.
KETOTIFEN LPH 1mg x 20 cp – tratamentul profilactic al astmului bronșic alergic
sau a co mponentei alergice a astmului bronșic infecțios -alergic.

LEVOCETIRIZINA 5mg x 10 cp filmate

SYMBIOCORT turbuhaler 80/4,5cmg x 60 doze

XXX

SYMPHORAL 10mg x 10cp, sirop 1mg/ml x 120ml – rinite alergice sezoniere și perene;
conjunctivite alergice; urt icarie cronică idiopatică și alte dermatoze alergice.
SYMPHORAL sirop 1mg/ml x 120ml – aparține unei clase de medicamente cunoscute
sub numele de antihistaminice, care ajută la reducerea simptomelor alergiei împiedicând
efectele unei substanțe numită hist amină, care este produsă de corpul uman.

TAVEGYL 1mg x 20 cp – este indicat în febra fânului și în alte rinopatii alergice,
urticarie de diferite cauze, inclusiv urticarie dermatografică, prurit, dermatoze pruriginoase; ca
adjuvant în eczeme acute și cr onice, dermatite de contact și erupții provocate de medicamente.

TELFAST 120mg x 10 cp filmate, 180mg x 10 cp filmate – conține clorhidrat de
fexofenadină, care este un antihistaminic.
Antihistaminicele ameliorează simptome cum sunt strănutul, senzați a de mâncărime,
curgerea nasului, senzația de mâncărime a ochilor, ochi înroșiți sau înlăcrimați, senzația de

XXXI
mâncărime a boltei palatine sau a gâtului, sugestia nazală, reacții provocate de febra fânului
(rinite alergice sezoniere).

XYZAL 5mg x 10 cp filmate, 5mg x 30 cp filmate
XYZAL soluție orală 5mg/ml x 20ml – levocetirizina este indicată în tratamentul
simptomelor asociate cu reacții alergice, cum ar fi: rinite alergice sezoniere (inclusiv simptome
oculare), rinite alergice perene, urticarie cronică.

ZYRTEC 10 mg x 7 cp filmate

LORASTAMIN 10mg x 10 cp

LORATADINĂ sirop 5mg/5ml x 100ml

XXXII

NAZOMER ALERGO STOP CU NEBULIZATOR x 30ml

PERITOL sirop 2mg/5ml x 100ml, 4mg x 20cp – se administrează în caz de urticarie
acută și cro nică, rinită vasomotorie, alergii medicamentoase, prurit, anorexie de regimuri
diferite (anorexie nervoasă), stări de slăbiciune, sindrom carcinoid.

XXXIII
ROLETRA 10mg x 30cp – este indicat în tratamentul simptomatic în: rinite alergice
sezoniere și pere ne, urticarie și alte dermatoze aler gice.

ROMERGAN sirop 0,124% x 50ml – se administrează în tratamentul rinitelor alergice,
conjunctivite, urticarie, prurit, dermatoze alergice și pruriginoase, fenomene histaminice
provocate de medicamente.

XXXIV
2.4 Antitu sive și expectorante

Antitusivele
Antitusivele sunt medicamente ce diminuă sau suprimă tusea, acționând la nivelul
centrului bulbucar al tusei sau asupra altor verigi ale arcului reflex al tusei.
Farmacoterapia tusei cuprinde două grupe de medicamente, ce actionează la două nivele
alea arcului ref lex al tusei :
– Inhibitoarele centrului tusei ;
– Medicamente cu ac țiune periferi c, pe celelalte verigi ale arcului reflex al tusei.
A) .Inhibitoarele centrului tusei:
– opoide : naturale ( codeina, morfina), semisintetice ( codetilina= dionina), sintetice (
levopropoxifen, dextrometorfan ) ;
– neopoide : ( oxeladina, noscapine, glaucina, butamirate, clobutinol, pentoxiverina,
benzonatatul ).
B) Substanțe cu acțiune periferică:
– mucilaginoase ( au propr ietăți hidrofile, lubrefiază mucoasa faringiană și diminuă
sensibilitatea terminațiilor nervoase) ;
– antiseptice și descongestionante nazale ( au acțiune etiotropă și patogenică ) ;
– anestezice locale, clofenadol, benzonatul ( diminuă iritația receptorilor ) ;
– expectorantele ( favorizează fluidificarea și eliminarea stupei, diminuând factorul
iritativ local) ;
– bronhospasmoliticele ( diminuă indi rect iritația receptorilor) .

Opiul ( din familia Papaveraceae )

XXXV
Principalul constituent al opiului este alcaloidul denumit morfină , aflat de regulă în raport
de 10:1 cu codeina, alcaloid care imprimă opiului o acțiune analgezică; pe lângă această
acțiune analgezică mai are și acțiune antispastică (datorată papaverinei), antitusivă (datorată
codeinei ), dar și ac țiune narcotică.
Expectorante
Expectorantele produc fluidificarea stupei, prin mărirea secreției glandelor bronșice,
modificarea proprietăților fizico -chimice ale secreției vâscoase,stimularea mecanismelor de
eliminare a stupei ( mișcăriile cililor,peristaltismul bronhiilor).
Fluidificarea stupei are consecințe:
– Ușurarea elimină rii stupei;
– Deblocarea cililor, cu favorizarea activității lor pendulare;
– Eliberarea celulelor glandulare, cu imbunătățirea activității lor.

Sărurile de amoniu : prin iritarea mucoasei gastrice stimulează reflex secretia bronșică
datorită NH4 . La doze mari pot apărea iritații gastrice până la vomă sau epigastralgii,
stimularea Sistemului Nervos Central până la convulsii.

2.5 Medicamente Naturiste

Ciuboțica cucului (Primula officinalis)

XXXVI

Are acțiune antispastică, emolientă, fluidifiant al secrețiilor bronșice, secretolitică,
diaforetică, calmantă, sedativă, cicatrizantă, sudorifică.
Este recomandat în caz de bronșite, pneumonie, astm bronșic, tuse, gripă, disfuncții
gastro -intestinale, cefalee, migrene, nevralgii, tu lburări nervoase, insomnie, boli cardiace,
combate nevrozele cardiace, previne formarea calculilor vezicali .

Lemn dulce (Glycyrrhiza glabra)

Lemnul dulce nu se utilizează de către bolnavii hipertensivi. Fluidizează secrețiile
traheobronhice și faringiene, are acțiune diuretică, antispasmodică, antiinflamatoare și
antiulceroasă în ulcerul gastric, laxativ și purgativ funcție de doza administrată.

Ghimbirul (Zingiber officinale )

XXXVII
Ghimbirul este benefic in tratarea inflamației cronice. Acesta are substanțe care ajută la
eliminarea durerii cauzate de inflamație și, datorită ciclooxigenazei și enzimelor, ceaiul de
ghimbir este un ajutor important pentru persoanele care sufera de inflamarea colonului.

Pătlagina (Plantago )

Patlagina calmeaza tusea deoarece contine cantitati mari de mucilagii. Mucilagiile
formeaza un lichid vascos de racire, linistitor care acopera membranele mucoase si ajuta la
calmarea inflamatiei. Mucilagiile din patlagina au si proprietati de sustinere a imunitatii,
astfel incat nu numai ca ajuta la linistirea durerilor de gat si calmarea tusei, dar stimuleaza si
raspunsul imun.

XXXVIII
Capitolul III CONCLUZII

3.1 Concluzii
Infecțiile respiratorii sunt cele mai frecvente afecțiuni ale sezonului rece și, pentru
anumite persoane, ele se pot dovedi a fi fatale. Pentru a prevenii infecțiile respiratorii,
cuvintele cheie sunt t: igiena, evitarea aglomerațiilor, creșterea apor tului de vitamine.
Infecțiile respiratorii se pot transmite pe mai multe căi:
– mici particule de fluid patogen transmise pe cale aeriana prin tuse sau strănut
– contact indirect: o persoana infetată poate transmite infecția prin secreție oculară s au nazală
unei alte persoane care foloseste același obiect ulterior (atingerea ochilor sau a nasului inainte
de folosirea obiectelor de uz comun – tastatura, clanta unei usi, bara dintr -un mijloc de
transport).

Cel mai eficient mijloc de prevenție rămâne igiena personală, precum spălarea mâinilor
cu săpun și apă din abundență.

XXXIX
Bibliografie

Sub Redactia AURELIA NICOLEA CRISTEA , TRATAT DE
FARMACOLOGIE , editia I .
Victor Duță , Leacuri și tratamente cu plante medicinale , Editura
Ștefan, 2012 .
Paul Leophonte, Bolile aparatului respirator , Editura Corint .P.
Groza, Fiziologie umană , Editura Medicală, 1982