ȘCOALA POSTLICEALĂ „INTELLECTUM” GALAȚI PROIECT PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU OCLUZIE… [625367]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
ȘCOALA POSTLICEALĂ „INTELLECTUM” GALAȚI

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII
PROFESIONALE

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU OCLUZIE INTESTINALĂ

Învățământ Postliceal și Tehnic nivel 5

DOMENIUL: Sănătate și asistență pedagogică

PROFIL: Asistent medical generalist

COORDONATOR: ABSOLVENT: [anonimizat]
2019

1
Cuprins

Motivația

Obiectivul I …………. ……………………………………………………………………………………………… ……………………. 3
NOȚIUNI GENERALE DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A TUBULUI DIGESTIV
I.Intestinul Subțire
II.Intestinul Gros

Obiectivul II ……… ………………………………………………………………………………………………… ………………….. 17
ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND OCLUZIA INTESTINALĂ
Definiție, etiopatogenie și clasificare
Tratamentul

Obiectivul III …………………………………………………………………………………………………… ……………………… 31
Rolul asistentului
Rolul autonom
Rolul delegat

CAZURI CLINICE
Fișa tehnică nr. 1
Fișa tehnică nr.2
Fișa tehnică nr. 3
Fișa tehnică nr. 4
Nevoi fundamenta le după Virginia Henderson
Planul de îngrijire

Obiectivul IV …………….. ………………………………………… ……………. ……………………….. …………………….. ……56
Bibliografie
Obiectivul V …………………. …………………………………………………………………………………………………… …….58
Anexe

2

I.MOTIVAȚIA

„Sunt indispensabile mai multe calități: flexibilitatea, toleranța și răbdarea. De asemenea,
trebuie să fii receptiv, să poți să te înțelegi bine cu colegii tăi și cu celelalte cadre me dicale.
Trebuie să fii gata să -ți însușești noi deprinderi pentru a rămâne un asistent eficient.“ —
Marc Koehler, Franța.

Asistentul medical , prin dăruirea și priceperea lui , stabilește cu pacienții o legătură aparte,
îngrijindu -i ca pe proprii membrii ai familiei, astfel, eu a m ales această temă tocmai din dorința
de a știi cât mai multe despre diagnosticarea corectă și tratamentul precoce al aceste i urgențe
chirurgicale.

3
Obiectiv I

NOȚIUNI GENERALE DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A TUBULUI DIGESTIV

I. Intestinul subțire
a.Anatomia intestinului subțire

Tubul digestiv sau canalul alimentar este alcătuit din mai multe segmente:
cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subțire și intestinul gros. Aceste
segmente se inlănțuie sub forma unui tub continuu de calibru diferit, începând de la orificiul bucal,
pe unde pătrund alimentele, până la orificiul anal .
Intestinul subțire este porți unea din tubul digestiv cuprinsă intre stomac si intestinul gros.Este
un tub elastic si moale de mușchi și membra ne intestinale, care stă strâns rasucit in cavitatea
abdominala. Are o lungime de 6 -8 metri, un diametru de 4 -5 centimetri la nivelul duodenului si 2 –
3 centimetri la nivelul jejuno -ileal și prezintă o porțiune inițială fixă, care descrie un segment de cerc
numită duoden și o porțiune mobilă numită jejun -ileon.

Duodenul.
Duodenul este porțiunea inițială a intestinului subțire și este delimitat la început de pilor, se
îndreaptă spre vezica biliară, unde cotește devenind deșcendent. La acest cot se formează flexura
duodenală superioară. Ajuns la polul inferior al rinichiului drept, cotește din nou, formând
flexura duodenală inferioară. În continuare, trece anterior de coloana vertebrală L4, vena cavă
inferioară și aortă după care cotește a treia oară, devenind ascendent și urcă pe flancul stâng al
coloanei până la L2, unde se termină la nivelul flexurii duodeno -jejunale.
Are o forma de C, fiind situat ca o potcoavă cu concavitatea în sus în care se află capul
pancreasului .
Lungimea sa la adult este de 30 cm, și este impărțit în patru părți:
• porțiunea superioară, între pilor ș i vezică biliară;
• porțiunea descendentă, între vezica biliară și polul superior al
rinichiului drept;

4
• porțiunea transversă ține de polul inferior al rinichiului drept
până la flancul stâng al coloanei vertebrale;
• porțiunea ascendentă continuă porțiunea precedentă și sfârșește
la flexura duodeno -jejunală.

Duodenul I are o lungime de 5 cm, este situat imediat in continuarea pilorului, iar partea sa
inițială se mai numește și bulb duodenal.
Duodenul II măsoară 7 – 10 cm și este in imediata vecină tate a capului de pancreas. La acest
nivel se găsește papila Vater, unde se intâlnesc canalul pancreatic, ce aduce sucul pancreatic în
duoden, și canalul biliar, care aduce bila (fierea) secretată de celulele hepatice.
Duodenul III, de 10 cm., se situează chiar în fața coloanei vertebrale, având de asemenea
vecinătate cu cele mai importante vase din abdomen: vena cavă inferioară și artera aortă.
Duodenul IV, cu o lungime de 5 cm se va situa din nou în vecinătatea pancreasului și se
continuă cu jejunul.
Duodenul, prima parte a intestinului subțire , este extrem de important in desfășurarea
procesului de digestie, pentru că aici este neutralizată aciditatea gastrică, cu ajutorul bicarbonatului
secretat de glandele intestinale și de pancreas. Enzime le digestive nu iși pot desfășura activitatea
decât in mediu alcalin .
Tot aici este locul unde glandele anexe ale tubului digestiv (ficatul si pancreasul) iși varsă
secrețiile, esențiale pentru procesul de digestie si absorbție a substanțelor nutritive. Se realizează,
prin activitatea motorie, de propulsie a conținutului intestinal, amestecul acestuia cu secrețiile
digestive.
Absorbția nutrienților in duoden este minimă, următorul segment al intestinului subțire
(jejunul), fiind cel specializat pentru abso rbția celei mai mari părți din substanțele rezultate din
procesul de digestie.

5
Jejuno -ileonul .
Jejun -ileonul este porțiunea liberă (mobilă) a intestinului subțire care are o lungime de 4 -7 metri
mentinându -se variații intre 3 -l0 metri . Este limitat de unghiul duodeno -jejunal proximal și de
valvula ileo -cecală distal.
Diametrul jejun -ileonului descrește progresiv de la unghiul duodeno -jejunal (3 -4 cm) până
la valvula ileo -cecală(Bauhin) (2 -3 cm). Jejun -ileonul descrie 15 -l6 bucle, numite anse intesti nale,
avand forma de „U ".
Jejunul ocupă aproximativ 2/5 din lungimea intestinului subțire , având dispoziția anselor
predominant orizontală. Ileonul ocupă aproximativ 3/5 din lungimea jejun -ileonului, având
dispoziția anselor predominant verticală.
Jejun -ileonul ocupă spațiul visceral al cavității peritoneale proiectându -se pe peretele
abdominal la 4 -5 cm supraombilical, în sus și la nivelul pubelui, în jos ; 40% din anse sunt
latero -vertebral in stânga, 40% în pelvis și 20% latero -vertebral drept .
Este legat de peretele posterior al duodenului prin mezenter, de unde și numel e de intestin
mezenterial.
Jejuno -ileonul este legat de peretele posterior al abdomenului printr -un lung mezou
peritoneal, numit mezenter.
Raporturile jejun -ileonului se realizează între ansele intestinale și viscerele
invecinate.Fiecare ansă intestinală are două fețe în raport cu ansa vecină. Prezintă o margine
aderentă, concavă pe care se inseră mezenterul (marginea mezenterică sau mezostenică) și o
margine liberă în raport cu cavitatea peritoneală.
Raporturile jejun -ileonului cu viscerele sunt:
• anterior cu omentul mare;
• posterior cu organele retroperitoneale (coloana vertebrala, vasele mari, uretere, plexuri
nerase, pancreas, splina, rinichi stang);
• in sus cu colonul și mezocolonul transvers;
• in jos cu viscerele pelvine ( rect, uter);

6
• in dreapta cu cecul și colonu l ascendent;
• in stânga cu colonul descendent și sigmoid.
Mezenterul este mijlocul de fixare a intestinului subțire la peretele abdominal posterior.
Mezenterul este rezultatul reflexiei peritoneale de pe peretele abdominal pe intestin pentru a
reveni pe peretele abdom ețele sunt anterioară și posterioară. Marginile sunt fixă și liberă.
Marginea fixa (radacina) are intre 15 -18 cm lungime incepe din stanga corpului vertebral
L2 și se intinde până la valvula ileo -cecală.
Rădăcina mezenterului prezintă o bază mai largă de inserție. Astfel intestinul este silizat
și se previne torsionarea sa in jurul pediculului vascular .
Marginea liberă se desface ca un evantai, este lungă și conține jejun -ileonul. Intre cele
două foițe peritoneale ale mezenterului se găseșt e: țesut grăsos, arterele si venele mezenterice
superioare, nervii intestinului subțire , nodurile și vasele limfatice.
Mezenterul este mai lung în porțiunile centrale și are tendința de creștere în lungime în
raport cu vârsta.

b.Structura intestinului subțire

Macroscopic prezintă patru straturi – seroasa, musculara, submucoasa și mucoasa.
Mucoasa ocupă două treimi din grosimea peretelui intestinului subțire . Celelalte trei –
seroasa, musculara si submucoasa doar o treime.
Acest raport este conform cu funcțiile intestinului subțire .
Mucoasa intestinului subțire este stratul situat spre lumen și este alcatuită din:
-epiteliu;
– lamina proprie;
– musculara mucoasei.

7
Epiteliul tapetează vilozitățile intestinale si criptele Lieberkuhn.
În structura epiteliului intră următoarele celule: enterocitele, celulele caliciforme,
celulele Paneth, celulele enterocromafine si celulele nediferențiate (stern).
Enterocitele sunt celule cilindrice care au in zona apicală o margine „in perie \" și au un
nucleu bazal. Sunt responsabile de procesul de absorbție.
Celulele caliciforme sunt prezente la nivelul vilozităților și a criptelor. Secretă mucus
prin mecanism merocrin .
Celulele Paneth sunt localizate la baza criptelor. Funcția lor nu este bine precizată. Par a
avea rol imun și de secreție a enterokinazei.
Celulele enterocromafine sunt localizate in criptele intestinului subțire . Au rol de a
secreta hormoni care au acțiune la distantă prin sânge sau mecanism paracrin.
Celulele nediferențiate (stern) se găsesc la baza criptelor. Reprezintă cel mai frecvent tip
de celule. Au rol in regenerarea epiteliului putând genera orice celulă .
In structura intestinului subțire există și glandele Lieberkuhn. Se admite că secretă un
lichid hidro -electrolitic.
Acest lichid diluează produșii de digestie, ii izotonicizează favorizând absorbtia. Secreția
lor este reglată prin mecanism reflex local, mienteric si umoral.
Duodenul. Peritoneul: prima porțiune din partea superioară a duodenului este învelită de
peritoneu, în rest este extraperitoneal, fiind acoperit de seroasă numai pe fața anterioară. Posterior
se află o fascie de coalescență, rezultată din alipirea peritoneului de peretele posterior al
abdomenului ( fascia Treiz).
Stratul muscular: este format din fibre mus culare netede dispuse în două straturi: unul
extern, mai subțire, format din fibre longitudinale și altul intern, mai gros, din fibre circulare.
Stratul submucos: Este format din țesutul conjunctiv lax și conține vase sangvine, limfatice,
nervi, plexul sub mucos MEISSNER și foliculi limfoizi. Mucoasa duodenală: are culoare cenușie –
roșiatică în perioadele de repaus și devine roșie în timpul digestiei. Pezintă plici circulare și
vilozități.

8
Plicele circulare, numite și valvule conivente KERKRING, sunt cute tr ansversale
permanente. Lipsesc în prima parte a duodenului ți în ileonul terminal. Vilozitățile intestinale se
prezintă ca niște proeminenți cilindrice sau conice, întâlnite de – a lungul întregului intestin subțire .
Jejunul -ileonul. Peritoneul: la nivelul jejuno -ileonului, peritoneul îl învelește complet și
se continuă cu mezenterul. Mezenterul se fixează prin rădăcina sa la peretele posterior al
abdomenului de -a lungul unei linii oblice care pleacă de la flancul stâng al vertebrei L 2 și ajunge
în fosa iliacă dreaptă.
Musculatura jejuno -ileală se aseamănă cu musculatura de la nivelul duodenului.
Submucoasa este formată din țesutul conjunctiv lax și conține vase sangvinice, limfatice,
nervi, plexul submucos Meissner și foliculi limfoiz i.
Mucoasa jejuno – ileonului are o structură asemănătoare cu cea a duodenului. inal
posterior. Se constituie astfel o dublă lamă peritoneală care prezintă două fețe și două margini. F

II. Intestinul gros
a. Anatomia intestinului gros

Intestinul gros se întinde de la tunica ileonului, marcat prin valvula ileocecală, până la
nivelul canalului anal, dar această definiție morfofunctională trebuie să includă apendicele si
valvula Bauhin. Această concepție caută să respingă o unitate funcțională integratoare, dar
individualitatea morfofunctională și patologică a diferitelor porțiuni colice impun studiul anatomic
și patologic pe porțiuni separate.
Lungimea intestinului gros variază intre 100 – 150 c m, cu o medie de 130 – 135, creșterea
in lungime se poate face pe seama intregului colon dar mai ales pe seama unor segmente
separate.Aceste alungiri pot fi congenitale sau câștigate de -a lungul vieții, ducând la dificultăți in
investigația radiologică atâ t in plenitudine cât și in dublu contrast astfel sigmoidul și transversul
au o lungime in jur de 50 cm, ascendentul 12 – 17 cm iar descendentul 14 – 20 cm.

9

Calibrul intestinului gros prezintă o scădere progresivă incepând de la cec spre sigmoid
cu aproxi mativ 5 cm la cec si 2,5 cm la sigmoid dar in mod normal sau condiții patologice, există
modificări de calibru prin spasme sau dilatări, creând astfel dificultăți in investigarea colonului si
mai ales in punerea diagnosticului.
Intestinul gros se deosebeș te de intestinul subțire prin mai multe caracteristici exterioare:
• este mai scurt dar mai voluminos decât intestinul subțire ;
• se dispune sub formă de cadru, de unde și numele de cadru
colic;
• este parcurs de niște benzi musculare, numite teniile colonului,
în număr de trei la cec, colon ascendent, transvers și descendent, două la colonul sigmoid; dispar
la rect;
• prezintă umflături transverse numite haustre, separate între ele
prin șanțuri transverse care proemină în lumenul intestinului sub formă de plici se milunare ale
colonului;
• prezintă ciucuri grăsoși de culoare gălbuie, numiți apendici epiploici, în jurul teniilor
musculare.
Intestinul gros este subîmpărțit în cec, colon și rect. La rândul său colonul în segmente:
colonul ascendent, transversal, descendent și sigmoid.

Cecul. Are formă de sac inchis in interior, iar superior se continuă cu colonul ascendent,
pe peretele postero -intern la unirea dintre cec si ascendent se află joncțiunea ileocecală prevazută
cu un sfincter, numită va lvula lui Bauhil. La aproximativ 2 cm sub aceasta se află inserția
apendicelui vermicular.

10
Cecul poate fi invelit în intregime de către peritoneu, situație intraperitoneală sau poate fi
acoperit numai pe fața anterioară, situație când cecul este situat ret roperitoneal, cu toate acestea
cecul este considerat una dintre cele mai mobile părți ale colonului alaturi de transvers și
sigmoid.
El este situat de obicei in fosa iliacă dreaptă dar poate fi situat și inalt lombar, prerenal
sau jos in micul bazin.
Ca aspect exterior el prezintă trei benzi musculare inguste care iși au punctul de plecare
la nivelul inserției apendicelui și insoțesc colonul pe toată intinderea lui.
Aceste benzi musculare sunt dispuse anterior iar celelalte postero intern și extern.Ac este benzi
determină formarea de boreluri suprapuse sau trei coloane de umflături.
Din punct de vedere radiologic cecul poate fi împărțit în două:
-fundul cecal;
-corpul cecului.
Fața anterioară a cecului vine în raport cu peretele anterior al abdomenului, fața posterioară
vine în raport cu fosa iliacă, mușchiul psoas iliac și nervul femural, care trece la acest nivel.
Prin orificiul ileo -cecal ileonul se deschide în cec, la nivelul acestui orificiu se află valvula
ileocecală cu rol de supapă între intestin ul subțire și gros. La 2 -3 cm sub orificiul ileo -cecal se află
un orificiu oval numit orificiul apendiculo -cecal prin care apendicelese deschide în cec (are și el o
valvulă)
Colonul . Începe la nivelul valvulei ileo -cecale și se termină în dreptul vertebre i S3. Din
fosa iliacă dreaptă urcă spre fața viscerală a ficatului (colon ascendent). La acest nivel cotește
formând flexura colică dreaptă, de la care începe colonul transversal care străbate transversal
cavitatea abdominală până la nivelul splinei. Ajuns la acest nivel, cotește din nou, formând flexura
colică stângă (colon descendent).
Ultima porțiune a colonului, în formă de „S”, coboară în bazin (colonul sigmoid), unde, în
dreptul vertebrei S3, se continuă rectul.
Colonul ascendent măsoară 8 -15 cm lungi me.

11
Este situat intre inserția valvulei ileocecale și a unghiului hepatic. Este situat
retroperitoneal și prin intermediul fasciei lui Toldt vine in contact cu pătratul lombelor și polul
inferior inferior al rinichiului drept.
In afară, interior și anteri or, colonul ascendent vine in contact cu ansele intestinale.
Colonul ascendent este una dintre cele mai fixe porțiuni ale colonului.
Configurația exterioară este asemănătoare cu a cecului, cele trei bandelete musculare
formează boselurile iar in interior ele determină formarea pliurilor falciforme si a cavităților
haustrale.
Colonul transvers are o direcție ușor oblică în sus spre stânga și măsoară 40 -60 cm. Este
cuprins între cele două flexuri ale colonului.
Este partea cea mai mobila a colonului , poseda un mezocolon cu marginea anterioara
inserata pe colon iar cea posterioara fixa, este inserata de la dreapta spre stanga pe portiunea
inferioara a rinichiului, de partea a doua a duodenului, corpul pancreasului si partea superioara a
rinichiului st ang.
Acest mezocolon la extremitate dă naștere la două formațiuni peritoneale și anume
ligamentul frenocolic drept și ligamentul frenocolic stâng care fixează cele două unghiuri colice
la peritoneul parietal.
Ligamentul gastrocolic il solidarizează de sto mac. Configurația interioară și exterioară
este asemănătoare cu cea de la cec și colon ascendent cu singura deosebire că borelurile si haustrele
diminuă ca volum.

Colonul descendent. are o lungime de 14 -20 cm.
Este situat profund retroperitoneal alipit de ansele intestinului subțire , se intinde de la
unghiul splenic până la o limită de demarcație convențională corespunzătoare crestei iliace stângi.
Este segmentul cel mai strâmb al colonului și dispune de o muscu latură puternică.

12
Colonul sigmoid. măsoară 40 -50 cm și prezintă două segmente, unul iliac care ocupă fosa
iliacă și altul plevin care vine în raport, în jos și înainte cu vezica urinară la bărbați, iar la femei cu
uterul și anexele, posterior vine în rapor t cu ampula rectală, iar în sus cu ansele intestinului subțire .
Alături de cec și transvers este una dintre cele mai mobile porțiuni a colonului iar prima
porțiune are o dispunere fixă ca a descendentului.
Prezintă un mezocolon sigmoidal care are o inserți e colică de două ori dând inflexiuni
sigmoidului, asemeni literei S.
Se găsește in fosa iliacă stângă iar porțiunea pelvină vine in raport cu vezica și rectul.
La nivelul sigmoidului există numai bandelete musculare longitudinale și atunci el prezintă
două serii de boseluri diminuate ca volum in raport cu restul segmentului colonului.
Rectul. Rectul se întinde de la locul de terminare a colonului sigmoid până la linia
anorectală care este circulară și desparte zona mucoasă de zona cutanată a rectului.
Lungimea rectului este 11 – 15 cm iar diametrul transversal de 2,5 – 3 cm, in timpul
umplerii cu bariu se pot dubla diametrele și apare fuziform dilatat în porțiunea mijlocie și ingustat
la nivelul joncțiunii rectosigmoidiene și la nivelul porțiunii perirenale.
In sens sagital rectul descrie o curbură superioară cu concavitatea anterior și o curbu ra
inferioară cu concavitatea posterior iar in sens frontal o curbura inferioară cu concavitatea spre
dreapta.
Posterior vine în contact cu sacrul și coccisul, fețele laterale sunt tapetate de peritoneu iar
anterior vine in contact cu organele genitale la femeie, prin fundul de sac al lui Douglas, iar la
bărbat este separet de vezica urinara tot prin același fund de sac.
Porțiunea perineală vine in raport cu fosa isteorectală și uretra la barbat și vaginul la femei.
Rectul nu mai prezintă bandeletele musc ulare lipsind astfel boselurile și haustrele.
Funcționarea normală a anusului și rectului permite evacuarea intestinului atunci când
împrejurările sociale o permit și nu doar când materiile fecale au traversat întregul intestin gros.

13
Anusul. Reprezintă orificiul prin care deșeurilesolide din organism – denumite fecale – sunt
excretate.
Canalul anal are o lungime de aproximativ 3 cm, este delimitat superior de linia anorectala
si inferior de linia anoperineala.
Diferența dintre rect și anus: anusul reprezintă doar un canal îngust și scurt, înconjurat de
un inel muscular care face joncțiunea cu rectul, porțiune inferioară a intestinului gros, pe partea
externă.
Principala funcțiune a anusului este menținerea continenței fecale în timp ce rectul
funcț ioneză ca un rezervor pentru acesta.
Fecalele conțin în mod obișnuit aproximativ 75% apă și 25% materii solide. O parte din
apă provine din mucusul ce lubrifiază canalul alimentar și ușurează eliminarea materiilor fecale
din organism.
Dintre materiile solide, aproximativ o treime sunt bacterii, a treime grăsimi și proteine
nedigerate și o treime celuloză – componenta vegetală nedigerată.
Culoarea fecalelor se datorează pigmenților biliari denumiți stercobilină și bilirubină.
Acești pigmenți b iliari ajută de asemenea la sterilizarea și deodorizarea fecalelor.
Mirosul fecalelor se datorează, în primul rând, acțiunii bacteriilor intestinale care produc o
varietate de compuși azotați și hidrogen sulfurat cu miros de ouă stricate.
La extremitatea canalului anal se găsesc 2 inele musculare – sfincterele intern și extern. În
mod normal cele două sfinctere mențin anusul închis, dar în cursul defecației ele se relaxează,
pentru a permite expulzarea acestora. Sfincterul intern sesizează prezența fecalel or și se relaxează,
permițând intrarea acestora în canalul anal. Sfincterul extern este menținut închis în mod deliberat
până când apare un moment convenabil pentru defecație.

14
b. Structura intestinului gros

Intestinu l gros prezinta aceleasi straturi c a si intestinul subțire , mucoasa, submucoasa si
musculoasa.

Mucoasa

Este mai groasă, lipită de valvule conivente vilozităti și plăci Pyer. Epiteliul este format
din celulele cilindrice, celulele calciforme , corionul este țesut conjunctiv dens, conține elemente
limfoide și glande Lieberkuhn.
Musculatura mucoasei conține două straturi de fibre netede, unul interior circular și al
doilea la exterior longitudinal, iar mucoasa canalului anal este de două tipuri, tip cilindric situat
deasupra liniei a norectale și de tip malpighian situat sub linia anorectala ce face trecerea intre
mucoasa cilindrica si planul cutanat.

Submucoasa
Este formată din țesut conjunctiv, prezintă plexuri vasculare, capilare, limfatice și plexuri
nervoase.
Musculoasa
Prezintă un strat interior de fibre circulare și exterior un strat de fibre longitudinale care
sunt concentrate in bandelete circulare sau tenii între care se găsesc pliurile semilunare sau
falciforme (boselurile).
Canalul anal prezintă o muscul atură deosebită și anume prezintă sfincterul intern care este
compus din fibre musculare striate ce prezintă un fascicol profund, gros și mult mai superficial
subcutanat. Mai prezintă și muschiul ridicător anal care intărește sfincterul extern.

15

Colonul
Peritoneul . În 80% din cazuri peritoneul învelește cecul. Uneori, peritoneul formează un
mezou (mezocec). Mai rar, cecul este acoperit numai anterior de peritoneu ( cec retroperitoneal).
La nivelul apendicelui, peritoneul îl învelește complet și apoi bom bează un mezoapendice care se
fixează pe cec și ileon. La nivelul colonului ascendent și descendent, peritoneul învelește colonul
numai anterior, posterior existând o foscie de coalescență, numită Toldt. Colonul ascendent și cel
descendent sunt astfel retr operitonale. La nivelul colonului transvers și sigmoid, peritoneul
învelește colonul și se reflectă apoi pe peretele posterior al cantității abdominale formându -se astfel
mezocolonul și respectiv mezosigmoidul care conferă mobilitatea colonului transvers ș i sigmoid.

Stratul muscular este constituit din fibre musculare netede, longitudinale în stratul extern
și circulare în stratul intern. Fibrele longitudinale sunt dispuse sub forma celor trei tenii la colonul
ascendent, transvers și descendent și numai sub forma a două tenii la nive lul colonului sigmoid. În
stratul muscular există plexul mienteric Auerbach.
Stratul submucos este format din țesutul conjunctiv lax și conține vase de sânge limfatice,
plexul submucos Meissner și foliculi limfoizi.
Tunica mucoasă este formată dintr -un e piteliu de suprafață unistratificat, din aparat
glandular și din corion. Nu are plici circulare și nici vilozități.

16

Rectul
Peritoneul acoperă numai jumătatea antero -superioară a ampulei rectale, apoi se reflectă la bărbat
pe vezica urinară și la fe mei pe uter. În rest, rectul este învelit de o adventiție formată din țesutul
conjunctiv lax.
Stratul muscular este format din fibre musculare netede, care se disting în : longitudinale
la exterior și circulare la interior. Fibrele longitudinale nu coboar ă toate până la anus.

Stratul circular se găsește profund și se întinde pe toată lungimea rectului. În jurul canalului
anal, fibrele circulare formează sfincterul intern al anusului. În afara lui se află sfincterul extern al
anusului, care are în structura sa fibre striate.

Stratul submucos este format din țesutul conjunctiv lax și este foarte bogat în plexuri
venoase a căror dilatare duce la formarea hemoroizilor.
Mucoasa este formată dintr -un epiteliu de suprafață din glande și corion. Corionu l este
infiltrat de formațiuni limfoide.

17
Obiectiv ul II

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND OCLUZIA INTESTINALĂ

Definiție, etiopatogenie și clasificare

Sindromul de ocluzie intestinală este definit prin întreruperea tranzitului pentru conținutul
intestinal reprezentat de materii fecale și gaze.
Cauzele și mecanismele acestei patologii pot fi extrem de diverse și de aceea clasificarea
ocluziilor se poate face după mai multe criterii.
Clasificare etiopatogenică
Este cea mai amplă și cuprinde diferențierea ocluziilor în mecanice și dinamice.
Ocluzia mecanică
Ocluzia mecanică apare datorită unui obstacol mecanic, acesta putând acționa fie prin
obstrucția lumenului intestinal, fie prin strangularea intestinului.
A. Obstrucția
Obstacolul mecanic poate determina obstrucția lumenului intestinal prin mai multe
mecanisme, fără a fi afectată circulația sanguină.
a) Obstrucția extralumenală
Obstacolul este extrinsec și acționează asupra lumenului intestinal prin comprimare sau
deformare de la ex terior: bridă, formațiune tumorală în vecinătate sau retroperitoneală, aglomerare
de anse intestinale într -un plastron, corpi străini intraperitoneali.
b) Proces care afectează peretele tubului digestiv
În acest caz obstacolul poate fi: tumoră benignă sau malignă cu punct de plecare în peretele
intestinal, stenoză cicatricială sau inflamatorie prin diverticulită, enterită regională, tuberculoză
intestinală, corpi străin intraluminali.

18

c) Obstacol intralumenal
Lumenul intestinului este obstruat prin prezenț a în interiorul său a unui obstacol mecanic:
calcul biliar, fecalom, conglomerat de paraziți sau bezoar.
B. Strangularea
Această modificare a tranzitului intestinal asociază obstacol în calea tranzitului intestinal
și tulburări circulatorii la nivelul inte stinului. Strangularea se produce pe segmentele mobile ale
intestinului și poate fi urmarea următoarelor procese patologice:
a) Volvulare
În acest caz se produce o torsiune a ansei intestinale în jurul unui ax constituit din bride
sau aderențe, proces care comprimă mezoul său.
b) Invaginație
Aceasta apare datorită hiperperistalticii, care determină telescoparea segmentului cranial
în cel distal împreună cu mezoul său.
c) Încarcerare
Lumenul intestinal împreună cu porțiunea de mezou aferent sunt cuprinse în diferite
defecte de perete: eventrații, hernii, fosete peritoneale, breșe mezenterice.
În toate aceste cazuri strangularea determină afectarea circulatorie de diverse grade, până
la întreruperea totală a vascularizației, având drept consecință ischemierea teritoriului aferent, cu
necroză și perforație parietală.
Ocluzia funcțională
Ocluzia dinamică sau funcțională se produce în urma dereglării controlului nervos
vegetativ al motilității intestinale și mai poartă denumirea de ileus. Acest tip de ocluzie se
instalează prin trei mecanisme:
-ileusul paralitic, datorat paraliziei musculaturii intestinale, prin care motilitatea diminuă
sau dispare, iar lumenul se destinde

19
-ileusul spastic, în care se produce un spasm important și persistent al musculat urii
intestinale, cu distensia intestinului situat cranial de obstacol ileusul secundar obstrucției vasculare
prin strangulare, în care intestinul strangulat devine imobil.
Dintre cauzele mai frecvent generatoare de ileus se pot cita: perioada postoperato rie, focare
inflamatorii intraabdominale, hematom intra – sau retroperitoneal, tulburări metabolice constând în
hipoproteinemie, hipokaliemie, hiponatremie, hipomagneziemie, deshidratare, fracturi costale sau
la nivelul coloanei vertebrale, pneumonie bazală , infarct miocardic, septicemii, administrarea unor
medicamente – morfină, antiacide, anticoagulante, propantelină.
În unele situații cauza ocluziei intestinale funcționale nu se poate identifica, motiv pentru
care se încadrează ca “ocluzie criptogenetică” .
Este locul să amintim conceptul de ocluzie mecanoinflamatorie, noțiune neacceptată în
clasificările moderne. În această categorie se încadrau ocluziile cu mecanism mixt, la elementul
mecanic adăugându -se și o componentă funcțională.
Acest proces însoțeș te fenomenele de inflamație acută intraperitoneală la care aglomerarea
de anse aderente se însoțește de pareza intestinală determinată de inflamație.

Clasificare topografică
Ocluzii înalte
În această categorie se încadrează formele clinice în care obstacolul este situat de obicei
pe intestinul subțire .
Ocluzii joase
Acest tip de ocluzie se datorează situării obstacolului la nivelul intestinului gros.
Clasificarea după modul de instalare în t imp
După acest criteriu ocluziile pot fi acute, subacute și cronice.

20

Ocluziile acute
Ocluziile acute se instalează brusc și au evoluție rapidă. Vărsăturile apar precoce, sunt
abundente, iar starea generală se alterează rapid.
Ocluzii subacute
În acest caz fenomenele evoluează mai lent și se poate instala o perioadă de remisiune a
simptomelor. Perioadele de colici, vărsături și întrerupere incompletă a tranzitului alternează cu
perioade de remisiune.
Ocluzii cronice
Sunt cele generate de obstacole incomplete, ceea ce determină o evoluție lentă în timp. Se
caracterizează prin alternanță de constipație cu diaree, pierdere ponderală și degradare progresivă
a stării generale.

Fiziopatologia ocluziilor intestinale

Indiferent de natura obstacolului, elementul inițial al modificărilor fiziopatologice este
reprezentat de distensia intestinului supraiacent, cu acumulare de gaze și lichide. Distensia
peretelui intestinal comprimă circulația venoasă și determină apariția stazei și a modificărilor de
perme abilitate capilară.
În urma acestui proces se produce extravazarea de lichide în lumenul intestinal, în
grosimea peretelui intestinal cu apariția edemului precum și în cavitatea peritoneală cu instalarea
ascitei.

21
Lichidul acumulat în lumen prin acest mec anism se adaugă la lichidele provenite din
secrețiile digestive fiziologice – aproximativ 5 -7 litri pe zi în mod normal, dar produse în exces în
ocluzie și nerezorbite de peretele intestinal edemațiat. Astfel se sustrage din circulație o cantitate
mare de lichide, direct proporțională cu vechimea ocluziei și cu lungimea porțiunii de intestin
destinsă.
Se instalează hipovolemia, la care contribuie și vărsăturile, uneori foarte abundente. Apare
deshidratarea și hemoconcentrația cu hiponatremie, hipocloremie, hiperproteinemie, alcaloză sau
acidoză metabolică, oligurie, hipotensiune, șoc.
Tulburările de circulație arteriale determină apariția de necroze ale peretelui intestinal.
Flora intestinală exacerbată produce gaze și endotoxine.
Dezechilibrul hidroelectro litic și metabolic determină alterarea motilității intestinale cu
diminuarea contractilității, precum și modificări vasomotorii cu afectarea irigării sanguine
sistemice.
În acest fel un proces patologic local, obstrucția intestinală, determină o tulburare
fiziopatologică generală, amplă, cu consecințe volemice, circulatorii și metabolice severe.

Anatomia patologică a ocluziilor intestinale

Modificarea macroscopică este diferită în funcție de mecanismul de producere.
a) Ocluzia funcțională
Dacă mecanismul este paralitic, ansele intestinale apar destinse cu peretele subțiat, pline
cu gaze și lichide. Mezoul apare edemațiat, iar în cavitatatea peritoneală se găsește lichid.
În ileusul spastic ansele au musculatura contractată ceea ce determină reducerea
lumenului și paloarea peretelui intestinal.
b) Ocluzia mecanică
Acest tip de ocluzie se manifestă diferit în funcție de mecanismul de producere.

22
Indiferent de acesta ansa situată cranial față de obstacol apare cianotică, destinsă de
prezența conținutului intestinal acumulat și imobilă.
La nivelul obstacolului se vizualizează procesul care a generat obstrucția: stenoza
parietală, tumoră, calcul, corp străin, fecalom.
În ocluzia prin strangulare se evidențiază leziuni ischemice sau de necroză la nivelul
șanțului de strangulare; mezoul ansei strangulate este edemațiat și friabil.
Volvulusul apare prin răsucirea ansei intestinale în ax transversal și prezintă aceleași
modificări de vascularizație ale mezoului.
Ocluzia prin invaginație in testinală se vizualizează ca o formațiune alungită, infiltrată,
cianotică formată din 3 sau mai mulți cilindri, cu modificări importante ale mezoului.
Examinarea microscopică a peretelui la nivelul obstacolului evidențiază edemul parietal,
modificările de microcirculație și leziunile ischemice – elemente patologice necaracteristice, a
căror severitate depinde de vechimea ocluziei.

Diagnosticul ocluziei intestinale
Simptomatologia clinică
Debutul manifestărilor clinice poate fi brusc sau lent progresiv în timp, în raport cu
etiologia obstrucției.
Durerea apare indiferent de mecanismul ocluziei, dar poate avea caractere diferite. În caz
de ocluzie prin strangulare durerea se instalează brusc, este foarte intensă și continuă.

23
În ocluzia prin obstrucție durerile sunt mai puțin intense, cu aspect colicativ determinat
de momentele de hiperperistaltică.
Localizarea durerii este inițial la sediul obstacolului, apoi devine difuză în tot abdomenul.
În timp durerea se atenuează și se instalează un disconfort abdominal, dar starea generală
se agravează.
Vărsăturile apar ca reflex după durere, dar urmează apoi o perioadă de acalmie, variabilă
în funcție de sediul ocluziei. Vărsăturile frecvente precoce și cu caracter bilios orientează s pre
sediul înalt al ocluziei, iar cele apărute mai tardiv și având caracter fecaloid sunt manifestările
unei ocluzii joase.
Întreruperea tranzitului pentru gaze și materii fecale apare precoce în ocluzia joasă și în
ileusul paralitic și mai tardiv în ocluz ia înaltă. Evacuarea de materii fecale poate avea loc și după
instalarea ocluziei, provenind din intestinul situat mai jos de obstacol.
Durerile colicative urmate de evacuarea de scaune moi semnifică prezența unui obstacol
incomplet.
Examenul obiectiv
Distensia abdominală se instalează tardiv îndeosebi în ileusul paralitic și în obstrucția
joasă; abdomenul poate fi destins în totalitate sau numai parțial, iar peristaltica intestinală este
vizibilă putând indica sediul obstacolului. În ocluziile înalte d istensia poate lipsi, vărsăturile
reușind să degajeze în mare parte presiunea din lumenul instestinal (ocluzie cu abdomen plat).
Examenul clinic pune în evidență uneori prin palpare un zgomot caracteristic produs de
comprimarea anselor intestinale pline c u lichid numit clapotaj. Se poate palpa o formațiune
tumorală sau plastron care constituie cauza ocluziei.
Prin percuție se evidențiază distensia gazoasă a intestinului sau ascită.
Auscultația abdomenului constată fie zgomotele hidroaerice în ocluziile me canice, fie
absența zgomotelor intestinale în ileusul paralitic.

24
Tușeul rectal poate identifica o tumoră în rect, fecalom sau o formațiune în fundul de sac
Douglas. Nu trebuie neglijată examinarea orificiilor herniare pentru diagnosticarea unei hernii
strangulate.
Examenul clinic arată răsunetul sistemic al ocluziei intestinale, cu semne generale de
boală severă: deshidratare, tahicardie, hipotensiune, febră, semne de șoc.

Explorări paraclinice
Modificările metabolice și hemodinamice generate de ocluzie se exprimă prin:
hemoconcentrație cu hematocrit crescut, tulburări electrolitice constând în hiponatremie,
hipokaliemie, hipocloremie. Apare hiperproteinemie cu hiperazotemie și creșterea numărului de
leucocite.
Explorarea radiologică începe obligatoriu pr in efectuarea unei radiografii abdominale
simple. Aceasta evidențiază ansele destinse de acumularea de gaz, cu nivele hidroaerice care,
după dimensiuni și poziție pot sugera sediul obstacolului.
Irigografia poate evidenția fie sediul obstacolului la nivelu l colonului, fie opacifierea
normală a colonului în ocluziile de intestin subțire .
Tranzitul baritat este contraindicat, deoarece bariul poate agrava obstacolul prin
densificarea sa în amonte de acesta. El poate fi înlocuit cu substanțe de contrast iodate
hidrosolubile.
Explorarea se poate completa cu tomografia computerizată abdominală pentru
evidențierea unei tumori care reprezintă cauza ocluziei.

25

Diagnosticul diferențial
Se iau în discuție durerile colicative de altă natură cu origine biliară, salpin giană sau
renoureterală care pot fi confundate cu ocluzia intestinală.
De asemenea patologia chirurgicală include boli diverse care determină întreruperea
tranzitului intestinal datorită ileusului paralitic secundar: peritonita, apendicita acută, pancreatita
acută, colecistita acută, diverticulita acută, etc.

Forme anatomo -patologice de ocluzie intestinală

După mecanismul de producere:
Ocluzia prin obstrucție
Este o ocluzie mecanică instalată progresiv, precedată uneori de tulburări de tranzit.
Intensitatea semnelor de ocluzie crește treptat cu oprirea completă a tranzitului, apariția
durerilor și a vărsăturilor.
Examenul clinic evidențiază peristaltica preze ntă pe un fond de distensie abdominală
localizată sau difuză.
Examenul radiologic evidențiază multiple imagini hidroaerice etajate.

26
Ocluzia prin strangulare
Acest tip de ocluzie mecanică se caracterizează printr -un debut brutal, cu durere intensă și
semne generale severe.
Vărsăturile sunt precoce, urmate de întreruperea tranzitului.
Distensia abdominală este localizată inițial în zona obstacolului, iar peris taltica intestinală
este absentă.
La palpare se reproduce durere vie în punct fix, care semnalează sediul strangulării.
Examenul radiologic poate arăta imagine hidroaerică unică, cu dilatația unei anse
intestinale izolate.
Durerea în fosa iliacă stângă poate sugera volvulusul sigmoidian, imaginea radiologică “în
omega” fiind caracteristică.
Când simptomatologia sugerează prezența unei invaginații se practică irigoscopia baritată,
cu posibilitatea de a evidenția imaginea tipică “în cocardă”. Ea rep rezintă totodată și o metodă
terapeutică de dezinvaginare.

Ocluzia paralitică
Această formă de ocluzie funcțională se caracterizează prin întreruperea tranzitului
asociată cu vărsături, dar cu durere minimă sau absentă.
Distensia abdominală este importa ntă, zgomotele intestinale și peristaltica sunt mult
diminuate.

Ocluzia postoperatorie
În perioada postoperatorie evoluția poate fi grevată de instalarea unei ocluzii intestinale
prin mai multe mecanisme.

27
Astfel postoperator precoce se instalează adesea u n ileus paralitic, manifestându -se timp
de 1-3 zile cu dureri de intensitate medie și cu remisiune spontană sau prin clismă.
Alt mecanism de ocluzie postoperatorie este obstrucția mecanică prin aderențe, bride,
eviscerații, corpi străini sau colecții intr aperitoneale.
Obstrucția mecanică poate fi tardivă, prin stenoze intestinale, eventrații strangulate sau
bride.

Ocluzia pe intestinul subțire
Cele mai frecvente cauze de ocluzie la nivelul intestinului subțire sunt aderențele sau
bridele postoperatorii (până la 80%), herniile încarcerate sau strangulate și tumorile.
De asemenea cauze mai puțin frecvente sunt invaginația, boli inflamatorii intes tinale,
carcinomatoza peritoneală.
Debutul simptomelor este de obicei brusc acut, cu durere intensă cu caracter colicativ.
Vărsăturile apar precoce, sunt abundente, cu caracter bilioalimentar inițial apoi conținut
intestinal cu aspect fecaloid.
Tranzitul se oprește tardiv și nu poate fi localizat exact în timp, deoarece se pot elimina
scaune după instalarea obstacolului prin evacuarea intestinului situat distal de zona de obstrucție.
Examenul clinic arată meteorism abdominal situat cu predominență periomb ilical sau
localizat în fosa iliacă dreaptă.
Prezența unei cicatrici după o intervenție chirurgicală sau evidențierea unei hernii
facilitează diagnosticul.
Bolnavii cu ocluzie de instestin subțire prezintă o alterare rapidă a stării generale.
Radiografi a abdominală simplă evidențiază imagini hidroaerice multiple, etajate,
organizate într -o anumită regiune.

28
Dacă obstrucția este la nivelul jejunului imaginile hidroaerice sunt situate în regiunea
abdominală superioară și au dispoziție orizontală și contur neregulat, în timp ce pentru ocluzia de
ileon le găsim dispuse vertical în abdomenul inferior și au contur neted.

Ocluzia pe colon

Tabloul clinic în obstrucția situată la nivelul colonului este mai puțin dramatică, cu
manifestări sistemice mai p uțin grave.
Cauzele cele mai frecvente sunt tumorile maligne de colon (60%), diverticulita și
volvulusul sigmoidian.
Debutul manifestărilor clinice este insidios.
Vărsăturile apar tardiv și sunt mai puțin frecvente, iar oprirea tranzitului intestinal est e
evidentă.
Evoluția este progresivă în funcție de rapiditatea instalării obstacolului, care poate fi
constituit lent în timp.
Examenul clinic relevă un abdomen destins, iar tușeul rectal poate evidenția sângerare în
lumen.
Examenul radiologic al abdomen ului pe gol evidențiază cadrul colic destins cu diametrul
lumenului colonului proximal peste 5 cm, în timp ce distal nu se vizualizează gaz în colon.
Irigoscopia evidențiază sediul și uneori și natura obstacolului.
Rectosigmoidoscopia pune în evidență ob strucția de colon situată distal, iar colonoscopia
arată localizările înalte.
Tomografia computerizată poate fi utilă pentru stadializarea unui neoplasm de colon dacă
tabloul clinic permite temporizarea intervenției chirurgicale.

29
Tratamentul

Tratamentul bolnavului cu ocluzie intestinală trebuie să înceapă practic o dată cu
internarea, după recoltarea unor probe de sânge pentru determinarea hemoleucogramei,
eletroliților, ureei, creatininei și a grupui de sânge.
De mare importanță atât pentru d iagnostic, dar și pentru tratament este montarea unei
sonde nazo -gastrice de aspirație. Rolul ei este de a decomprima stomacul și a diminua
posibilitatea refluării conținutului acestuia în arborele traheobronșic cu ocazia unei vărsături sau
în momentul int ubației anestezice.
Cantitatea de lichid gastric aspirat ne ajută la calcularea cât mai corectă a pierderilor
lichidiene ale bolnavului. De asemenea aspectul lichidului aspirat poate aduce argumente
decisive (lichid fecaloid) pentru diagnosticul de ocluzie intestinală.
Tot î n scopul monitorizării pierderilor lichidiene, dar și a răsunetului lor asupra
organismului, se montează pacientului o sondă urinară autostatică. Se va urmări diureza orară, care
este unul din mijloacele de apreciere a stării de deshidratare a pacientului.

Tratamentul medical

Trebuie început imediat și constă din administrarea de soluții perfuzabile care vor conține
glucoză, ser fiziologic, electroliți (în special K și Na) care se administrează intravenos, după un
bilanț inițial al pierderilor hidroelec trolitice ale bolnavului.
Administrarea antibioticelor cu spectru larg care să acopere flora ce conține germeni gram
pozitivi și negativi, precum și germenii anaerobi a devenit regula.
De asemenea vor fi corectate orice insuficiențe de organ cunoscute sau depistate
(insuficiență cardiacă, insuficiență respiratorie, etc).

30
De multe ori la bolnavii vârstnici la care cauza ocluziei este o tumoră malignă,vom constata
și anemie, ce trebuie corectată prin administrare de sânge.
Atunci când diagnosticul stabilit es te de ocluzie funcțională se administrează bolnavului în
plus și o medicație parasimpatico -mimetică (Miostin, Prostigmin) care poate duce la reluarea
peristalticii.

Tratamentul chirurgical

Orice ocluzie declarată mecanică reprezintă o indicație chirurgicală de urgență. Atunci
când bănuim că mecanismul de ocluzie este prin obstrucție se poate temporiza intervenți a pentru
câteva ore (până la 24 ), timp necesar completării investigațiilor și refacerii tulburărilor
hidroelectrolitice constatate.
Dacă mecanismul de ocluzie este strangularea atunci intervenția chirurgicală trebuie să fie
urgentă pentru că suferința vasculară va duce la necroza segmentului digestiv implicat, cu toate
consecințele ce decurg de aici (apariția peritonitei prin perforarea ans ei, complicarea tratamentului
prin necesitatea rezecției segmentului necrozat).
Indiferent de tipul de ocluzie, scopul principal al tratamentului chirurgical este de a pune
în evidență obstacolul care va trebui suprimat, sau, dacă acest lucru nu este posib il (de exemplu:
tumori inextirpabile), va trebui scurtcircuitat.

31
Obiectivul III
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
OCLUZIE INTESTINALĂ

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE. NOȚIUNI TEORETICE

Procesul de îngrijire reprezintă un set de acțiuni prin care se îndeplinesc îngrijiri de nursing
de care pacientul are nevoie.
1. Culegerea de date este etapa inițială a procesului de îngrijire, aceasta reunește toate
informațiile necesare îngrijirii unui pacient. Se începe de la internarea pacient ului și reprezintă
primul contact cu pacientul care este foarte important pentru obținerea acceptului colaborării
acestuia.
.
2. Analiza și sinteza datelor presupune:examinarea datelor, clasificarea datelor în
independente și dependente, identificarea resu rselor pacientului, stabilirea problemelor de
îngrijire și a priorităților și stabilirea cauzelor sau a surselor de dificultate.
Asistentul medical trebuie să cunoască exact cauza problemei ca prin acțiunile proprii să
acționeze asupra acestei cauze.
3. Pl anificare îngrijirilor se face prin stabilirea unui plan de acțiune a etapelor,
mijloacelor ce se impun în îngrijire, adică organizarea îngrijirilor conform unei strategii bine
definite ținând cont în mod deosebit de îngrijirile și tratamentele prescrise d e medic.
4. Implementarea sau aplicarea îngrijirilor constituie momentul realizării intervențiilor.
Scopul este aducerea pacientului într -o stare optimă de independență, de satisfacerea nevoilor.
5. Evaluarea constituie aprecierea muncii asistentului medic al în funcție de rezultatele
obținute. Se face evaluarea după o anumită perioadă; în general un obiectiv indică în ce ritm
trebuie făcută evaluarea.

I. ROLUL AUTONOM
ASIGURAREA CONDIȚIILOR DE MEDIU

Îngrijirea pacientului cu ocluzie intestinală necesită o supraveghere și îngrijire foarte atentă,
de aceasta depinzând viața pacientului. De aceea pacientul cu ocluzie intestinală este internat de
urgență și amplasat în serviciul de terapie intensivă. Scopul acestei unități este restabilir ea
funcțiilor vitale ale organismului și reechilibrarea hidroelectrolitică a pacientului, după care
pacientul este transferat în secția de specialitate de care aparține.

32
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN EXAMINAREA CLINICĂ A
PACIENTULUI

Asistentul medi cal are îndatorirea de a observa starea generală a pacient ului încă de la
internarea sa el trebuie să știe să evalueze starea de sănătate a pacientului pentru a transmite
medicului date importante pentru stabilirea diagnosticului și pentru stabilirea îngri jirilor de care
are nevoie pacientul. De aceea, se recurge la examinarea clinică și paraclinică, în care asistentul
medical joacă un rol important.

Sarcinile asistentei în pregătirea și asistarea unui examen clinic medical sunt următoarele:
• pregătirea psihică a pacientului;
• adunarea, verificarea și pregătirea instrumentarului necesar;
• dezbrăcarea și îmbrăcarea pacientului;
• aducerea pacientului în pozițiile adecvate examinărilor;
• asigurarea iluminației necesare la examinările cavităților naturale;
• deservirea medicului cu instrumente;
• ferirea pacientului de traumatisme și răceală;
• așezarea pacientului în pat după examinare și facerea patului.

Adunarea, verificarea și pregătirea instrumentarului necesar examinării clinice med icale.
Pentru examenul clinic medical, obișnuit, asistentul pregătește următoarele:
– o învelitoare ușoară de flanelă;
– stetoscopul și o bucată de tifon pentru auscultație directă;
– spatule linguale sterile, eventual oglinda frontală;
– tensiometrul cu f onendoscop propriu;
– mănuși sterile de cauciuc, vaselină;
– ciocanul de reflexe pentru luarea reflexelor osteo -tendinoase, ace și esteziometrul (pentru
cercetarea sensibilității pielii), o lanternă electrică (pentru examinarea reflexului pupilarși
cercetarea cavităților accesibile);
– un termometru;
-o tăviță renală pentru depunerea mănușilor, compreselor utilizate;
– două prosoape curate și săpun pentru spălarea mâinilor.
Instrumentele vor fi verificate în ceea ce privește starea de funcț iune, apoi vor fi așezate pe o
tavă utilizată numai pentru acest scop și învelite cu un șervet.
Asistentul va sta în fața medicului de cealaltă parte a patului. Tava cu instrumente o depune
pe noptiera pacientului.

33
Dezbrăcarea și îmbrăcarea pacientulu i se vor face după principiile arătate în capitolul
"îngrijirile generale acordate pacientului". Pacientii trebuie dezbrăcați complet, cu ocazia
examinării, însa dezbrăcarea nu trebuie făcută neapărat deodată.
Examinarea organelor toracice se completează cu măsurarea tensiunii arteriale.
Pentru aceasta, imediat după examinarea toracelui, asistentul aplică banda tensiometrului pe
brațul pacientului.
Examenul clinic al abdomenului este făcut de medic prin:
❖ palpar ea abdomenului (dă o senzație de rezistență elastică);
❖ percuția abdomenului (evidențiază timpanism difuz, exagerat, uneori cu matitate fixă pe
flancuri – lichid stagnant în porțiunile intestinale declive);
❖ auscultație abdominală (se aud zgomote hidroaerice , provocate de ansele care se
contractă);
❖ tact rectal (poate evidenția o tumoare anală sau rectală ocluzivă; ampula rectală poate fi
goală sau plină cu materii fecale);
❖ tact vaginal (poate releva uneori formațiuni în abdomenul inferior, care pot fi cauze
determinante ale ocluziei).
Examinarea organelor abdominale se face în decubit dorsal cu brațele întinse și relaxate de -a
lungul corpului, iar membrele inferioare să fie îndoite din genunchi, pentru relaxarea musculaturii
abdominale. În vederea acestui scop , se solicită pacientului să nu încordeze mușchii peretelui
abdominal, pentru a permite medicului palparea organelor intraabdominale.
Pentru tușeul rectal, asistentul va așeza pacientul în decubit lateral stâng, cu coapsele flectate
pe abdomen sau, dacă starea generala a pacientului o permite, î n poziție genupectorală. Asistentul
prezintă medicului mănușă de cauciuc, îl ajuta la îmbrăcarea acesteia, lubrefiază cu vasel ină degetul
cu care urmează să facă tușeul și solicită pacientul să -și relaxeze musculatura anală, respirând
profund în cursul examinării. Pacientul va fi acoperit cu o învelitoare de flanelă, lăsând libere numai
părțile strict necesare pentru examinare.

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI

Ocluzia intestinală, indiferent de ce natură, este o afecțiune care evoluează rapid, alterând
starea generală a pacientului, dacă nu se intervine rapid. În funcție de sediul ocluziei, pacientul
poate resimți efectele scăderii peristaltismului intestinal fie mai lent, fie foarte precoce. Astfel, în
cazul unei ocluziei intestinului subțire , debutul este brutal, cu dureri abdominale puternice și
vărsături precoce.

Asistentul medical va urmări manifestările de dependență pentru evitarea apariție unor
complicații:
Facies – modificarea lui în peritonite acute până la cel hipocratic (obraji subți, nas ascuțit,
buze uscate, ochi înfundați în orbite);
Scăderea ponderală : apare la pacienți cu neoplasme digestive comsumptive sau la cei cu
stări febrile prelungite, vărsături sau diaree, anorexie prelungită.

34
La acești bolnavi poate apare și deshidratarea (pliu cutanat persistent, limbă prăjită). Trebuie
menționat că pacienț ii obeji pot asocia boli precum: steatoza hepatică, litiaza biliară, pancreatite
cronice, etc.
Starea generală : este alterată în sindroame acute de tip: perforații digestive, ocluzii
intestinale, infarct mezenteric,etc.
Poziția antalgică : poziția culcat, n emișcat cu respirații superficiale, în peritonite acute, etc.
Paloarea : apare după hemoragii postoperatorii fiind asociată cu anemii, hipotensiune,
colaps; culoarea palid teroasă apare la cei cu neoplazii digestive (gastrice, pancreatice), etc.
Durerea este totdeauna prezentă într -o ocluzie și se instalează de cele mai multe ori brusc,
uneori fiind foarte intensă. De cele mai multe ori, după o oarecare perioadă de timp spasmul
cedează, lumenul devine suficient pentru a trece prin el din nou conținut intesti nal. Tranzitul
reluându -se, dure rile dispar, pentru ca să reapară peste câtva timp, când conținutul intestinal într –
o cantitate mai mare sau de o consistență mai crescută, ori din cauza unui nou spasm, nu reușește
din nou să învingă obstacolul..
Durerile sunt extrem de puternice atunci când ocluzia se declanșează brusc, fiind cauzată de
bride, încarcerări, volvulus etc., și mai puțin intense atunci când ocluzia este determinată de tumori
și se instalează lent.
Vărsăturile. În ocluziile intestinale, ca în o rice sindrom abdominal, pot apărea vărsături
chiar în momentul instalării ocluziei, datorită reflexelor nervoase pornite de la nivelul ocluziei.
Este vorba de vărsături alimentare sau cu conținut de secreție gastrică. Dacă apar însă și vărsături
cu caracte r de conținut intestinal (vărsături poracee sau fecaloide), situația pacientului este foarte
alarmantă. În contrast cu semnele clinice și subiective alarmante: durerea, vărsăturile, starea de
agitație a pacientului, starea generală și umo rală nu se modifi că în primele zile de la începutul
ocluziei; mai ales în oclu ziile pe intestinul gros.

35
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ALIMENTAȚIE

Pacientul cu ocluzie intestinală, indiferent de cauză (mecanică sau dinamică) are dificultăți
în alimentație. Aceștia prezintă vărsături care le îngreunează alimentația și le alterează starea
generală. În urma acumulării de lichid intestinal de stază, func ția gastrică este încetinită, pacientul
nu se mai alimentează corespunzător sau chiar deloc, și, astfel, gradul de nutriție al acestuia scade.

II. ROLUL DELEGAT

ROLUL ASI STENTULUI MEDICAL ÎN EXAMINAREA PARACLINICĂ

Asistentul medical va recolta toate produsele de laborator indicate de medic și se va îngriji
să i se facă pacientului toate investigațiile necesare și să introducă în foaia de observație a acestuia
buletinele obținute prin examenele efectuate. Este indicat ca aceasta să cu noască rezultatele primite
de la laborator și să știe să le interpreteze mai mult sau mai puțin complet . Examenele de laborator
relevă, în funcție de gravi tatea ocluziei, date importante îndeosebi pentru următoarele
constante:

36
Fișele tehnice

a. Fișa tehnică numărul 1

Pregătirea psihică și fizică a pacientului

Ajunși în secția de chirurgie, pacienților trebuie să li se asigure confort fizic și psihic.
Pacienții internați sunt agitați, speriați, inhibați de teama intervenției chir urgicale, de diagnosticul
imprevizibil, de anestezie, de durere, de moarte.
Asistentul medical are obligația, ca prin comportamentul și atitudinea lui să înlăture starea
de anxietate în care se găsește pacientul înainte de operație:
– să îl ajute pe pacient să -și exprime gândurile, teama, grijile;
– să-i insufle încredere în echipa operatorie;
– să-i explice ce se va întâmpla cu el în timpul transpo rtului și în sala de preanestezie; cum
va fi așezat pe masa de operație; când va părăsi patul; când va primi vizite;
– să-l asigure că va fi însoțit și ajutat.
.
În general, pentru pacient nu există intervenție chirurgicală minoră, o operație fiind o
experiență nouă, pe care o trăiește pacientul. Teama îi face pe unii pacienți să refuze operația, sub
pretextul că ar dori să mai încerce cu tratament medicamentos, sau doresc o amânare pentru
rezolvarea unei probleme personale.
În acest sens, rolul asiste ntului este de a -l liniști pe pacient și de a -i da încredere.
Aceasta se realizează prin:
❖ modul de a vorbi cu pacientul;
❖ asigurarea că anestezia și intervenția sunt benigne;
❖ exemple de reușită a unui operat cu aceeași intervenție;
❖ menținerea calmului, ant renând și vecinii de salon.

b. Fișa tehnică numărul 2

Radiografia abdominală
Radiografia abdominală arată distezia gazoasă a anselor intestinale și imaginile hidro –
aerice(nivelurile Kloibert), care confirmă diagnosticul, variantele acestor imagini putând
indica locul obstructiei și uneori, caracterul ei.
Indici ai ocluziei intestinale:
-Imaginile hidro -aerice rare si in diametrul lateral mare(în colonul ascendent și cec până
la 10cm, în colonul descendent până la 5cm) se intalnesc in ocluziile colonului;

37
-În ocluziile mecanince ale ileonului distense multiple cu imagini hidro -aerice sunt
aranjate in configurație U invers (tuburi de orgă) sau î n „trep te de scară”;
-absența gazelor în colon și distensia anselor ileale și jejunale este su gestivă pentru
ocluzia completă de intestin subțire ;
-digestia gazoasă masivă a colonului este secundară obstrucției rectale sau sigmoidale.

Radiografia abdominală poate descoperi î n tractul intestinal calculi biliari, care pr ovoacă
ocluzia prin obturați e, în acest caz poate fi văzut aerul în canalele biliare intrahepatice.

c. Fișa tehnică numărul 3

Echografia abdominală este tot mai des folosită în diagnosticul ocluziei intestinului
subțire .
Pacientului i se va explica faptul că această tehnică nu presupune nici un fel de
expunere la factori iritativi, i se va scoate în evidență faptul că trebuie să asculte de
indicațiile medicului examinator și că nu trebuie să mănânce nimic în dimineața
examinării ecografice.
În cazul în care pacientul necesită in tervenție chirurgicală, asistenta medicală va avea
în vedere realizarea unei electrocardiograme. Pacientul va trebui instruit să nu facă
eforturi fizice intense, să asculte de indicațiile din timpul efectuării testului (să
respire normal, să nu se miște, s ă fie calm) și, de asemenea, se asigură pacientul de
inofensivitatea examenului.

d.Fișa tehnică numărul 4
Clisma eva cuatoare
Obiectivul procedurii:
-Introducerea prin anus in rect ș i colon a unor lichide pentru indepartarea materiilor fecale

38
Pregă tirea materialelor :
Materiale de protecție: paravan, mușama, aleză.
Materiale sterile: canulă rectală, pară de cauciuc pentru copii, casoletă cu comprese.
Materiale nesterile:
-Stativ pentru irigator, irigatorul și tubul de cauciuc de 1.5 -2 metri lungime și 10mm diametru.
-Taviță renală , bazinet.
-Apă caldă
Medicamente:
-Substanță lubrifiantă (vaselină)
-Soluții medicamentoase in cantitatea și concetrația cerută de medic.

Pregă tirea pacientului:
Psihică :
Se anunță pacientul și se explică tehnica și importanța ei.
Fizică : – asigură m intimitatea pacientului
– Pozitionam pacientul in decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins și
membrul inferior drept flexat
– Așezăm mușamaua și aleza sub bazinul pacientului;
– așezăm bazinetul sub regiunea sacrală și acoperim pacientul cu o invelitoare
Efectuarea tehnicii:
– Verificăm prescripția medicală ;
– Ne spălăm pe mâini cu apă ș i săpun;
– Îmbrăcăm mănuși de unică folosință ;
– Se fixează canula la tubul irigatorului și se î nchide robinetul;

39
– Se verifică temperatura apei;
– Se umple irigatorul;
– Se evacuează aerul și prima coloană de apă ;
– Se lubrifiaza canula;
– Se fixează irigatorul in stativ la o inaltime de 45cm
– Indepartează cu mâna stângă fesele pacientului si introduce canula prin anus in rect
perpendicular pe suprafata subadiacenta, cu varful indepartat inainte in directia vezicii urinare;
– După ce vâ rful canulei a trecut prin sfincte r se ridica extremitatea externă și se indreaptă vârful
în axa ampulei rectale;
– Se introduce canula 10 -12 cm;
– Se deschide robin etul sau pe nsa ș i se reglează viteza de curgere a apei prin ridicarea irigatorului
la aproximativ 58 cm ;
– Pacientul este rugat să respire adânc, să -și regleze musculatura abdominală, să rețină soluț ia 10 –
15 minute;
– Se închid e robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de n ivelul tubului de scurgere; se
îndreaptă canula ș i se aseaza in tavita rena la; pacientul este adus in poziție de decubit dorsal
pentru a ușura pă trunderea apei la adancime mai mare.
– Dacă pacientul se poate deplasa se va merge la toaleta;
– Pentru cei imobilizați se foloseș te bazinetul;
Îngrijirea pacientului:
– După eliminarea sc aunului la pa cienții imobilizaț i se realizează toaleta zonei
Reorganizarea locului de muncă :
– Îndepărtă m paravanul ș i aerisim salonul;
– Îndepărtă m materialele utilizate;
Notarea procedurii:
– Notă m cantitatea, aspectul, culoarea materiil or fecale în foia de temperatură sau în planul de
îngrijire

40
CAZURI CLINICE

Nevoi fundamentale după Virginia Henderson

Fără îndoială, există anumite nevoi fundamentale comune tuturor ființelor umane, care trebuie
satisfăcute pentru a atinge un nivel optim de bunăstare. Cadrul conceptual al Virginiei Henderson
pornește de la existența unor necesități fiziologice și aspirații ale ființei umane, numite nevoi
fundamentale.
Conceptul se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale, cu componentele bio-psiho –
sociale, culturale și spirituale ale individului. Atingerea de către pacient a independenței în
satisfacerea acestor nevoi este țelul profesiei de asistent medical. Pentru a aplica modelul
conceptual al Virginiei Henderson, asistentul medical tre buie să știe că: o nevoie fundamentală
este o necesitate vitală, esențială a ființei umane pentru a -și asigura starea de bine, în apărarea
fizică și mentală.

Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. A respira și a avea o bună circulație
A respira reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurător,
necesar proceselor de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de carbon rezultat din arderile
celulare.

2. Nevoia de a bea și de a mânca
Oricărui organism îi este necesar să inger eze și să absoarbă alimente de bună calitate și în
cantitate suficientă, pentru a -și asigura dezvoltarea, întreținerea țesuturilor și pentru a -și menține
energia indispensabilă unei bune funcționări.

41

3. Nevoia de a elimina
Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanțele
nefolositoare, vătămătoare, rezultate din metabolism. Excreția deșeurilor se realizează prin mai
multe căi:
– Aparat renal – urină
– Piele – transpirație – perspirație
– Aparat respirator
– Aparat digestiv – scaun
– Aparat genital feminin – menstruație
– În stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă, sub formă de vărsături și pe
cale respiratorie – spută

4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură
A se mișca și a avea o bună postură sunt o necesitate a ființei vii de a fi în mișcare, de a -și
mobiliza toate părțile corpului prin mișcări coordonate, de a păstra diferitele părți ale corpului într –
o poziție care să permită eficacitatea funcțiilor organismului. Circulația sângelui este favorizată de
mișcările și activitățile zilnice.

5. Nevoia de a dormi și a se odihni
Este o necesitate a fiecărei ființe umane de a dormi și a se odihni în bune condiții, timp
suficient, astfel încât să -i permită organismului să obțină randamentul m axim.

6. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca
Este o necesitate proprie individului de a purta îmbrăcăminte adecvată după circumstanțe,
temperatura zilei, activitate, pentru a -și proteja corpul de rigorile climei. Veșmintele asigură o bună
exigență si prot ecție a intimității sexuale, au o semnificație aparte pentru un grup, ideologie sau
statut social. Lipsa de îmbrăcăminte poate reprezenta o pierdere a libertății și un mijloc de
pedepsire. Din punct de vedere al psihiatrilor, vestimentația este un semn de sănătate. O
îmbrăcăminte bizară, stridentă, poate însemna chiar o boală psihică.

7. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale
Menținerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului de a conserva o
temperatură la un grad aproximativ constant, pentru a -și menține starea de bine.

42

8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele
A fi curat, îngrijit și a -ți proteja tegumentele și mucoasele sunt o necesitate pentru a -ți
menține o ținută decentă și pi elea sănătoasă, așa încât aceasta să -și poată îndeplini funcțiile.

9. Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a evita pericolele este o necesitate a ființei umane pentru a fi protejată contra
tuturor agresiunilor interne sau externe, pentru menținerea integrității sale fizice și psihice.

10. Nevoia de a comunica
Această nevoie este necesară tuturor persoanelor, pentru a schimba informații cu semenii
săi. Ea pune în mișcare un proces dinamic, verbal și non verbal, permițând persoanelor să se facă
accesibile una alteia, să reușească să pună în comun sentimentele, opiniile, experiențele și
informațiile.

11. Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia
A acționa conform propriilor convingeri/credințe și va lori este o necesitate a individului de
a face/exprima gesturi, acte conforme formației sale, de bine și de rău, de dreptate, de urmare a
unei ideologii.

12. Nevoia de a fi preocupat in vederea realizării
A te preocupa în scopul realizării este o necesitate a oricărui individ de a înfăptui activitați
care-i permit satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalți. Acțiunile pe care le înfăptuiește îi permit
să-și dezvolte simțul creator și să -și folosească potențialul la maxim.

13. Nevoia de a se r ecrea
Recrearea este o necesitate a ființei umane de a se destinde, de a se distra, recurgând pentru
aceasta la activități agreabile, în scopul obținerii unei relaxări fizice și psihice.

43

14. Nevoia de a învăța cum să -ți păstrezi sănătatea
A învăța es te acea necesitate a ființei umane de a acumula cunoștințe, atitudini și deprinderi
pentru modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi comportamente, în scopul
menținerii sau redobândirii sănătății.

Asistentul medical este persoana care poate acorda îngrjiri calificate, cu devotament,
posedând cunoștințe tehnice necesare și având un simț al responsabilității foarte dezvoltat.
Funcțiile ei se concretizează în acordarea acestor îngrijiri com petente persoanelor a căror stare o
necesită, tinând cont de nevoile afective, spirituale și fizice și în observarea și comunicarea către
ceilalți membrii ai echipei de ingriijire a conditiilor ce exercită un efect important asupra sanătății
pacientului.
Asistentul medicală, ca factor important în însănătoșirea pacientului trebuie să aibă în
vedere următoarele puncte importante:
-pregătirea fizică și psihică a bolnavului
-pregătirea generală care cuprinde examenele clinice si paraclinice
-pregătirea pentru operație sau ingrijirile preoperatorii
-ingrijirile după operație sau postoperatorii.
Prin pregătirea fizică și psihică preoperatorie a pacientului, asistentul trebuie să -l indemne
să-și exprime gândurile, griji le, teama,să -i insufle încrederea în echipa operatorie, să -i explice ce
se va întâmpla cu el în timpul transportului și în sala de preanestezie.

44
Planul de îngrijire

DEMERSUL ÎNGRIJIRILOR PENTRU PACIENTA BUȚURCĂ MARIA

CULEGEREA DE DATE
A.Date stabile
Nume: Buțurcă
Prenume: Maria
Data nașterii: 10.09.1945
Naționalitate: română
Religie: greco catolică
Limba vorbită: română
Ocupație: pensionară
Grupa sanguină: A II
B.Date variabile
Domiciliul:
Județul: Sibiu
Localitatea : Sibiu
C. Date legate de starea fizică și psiho -socială :
◘ Temperatura 37,2 0C
◘ Tensiunea arterială: 110/ 70 mm Hg
◘ Respirația: 18 de respirații/ minut
◘ Starea generală: alterată
◘ Tegumentele ș i mucoasele: palide
◘ Tahicardie -puls 70 bătăi /minut
◘ Tranzit intestinal: abolit

45
ISTORIC
Pacienta B. M. , î n vârstă de 70 de ani este o persoană de 1, 63 m inaltime , cu o greutate de 56
kg, cu o fire deschisă și sociabilă.
Este nefumătoare și nu consumă băuturi alcoolice, condițiile de viată bune, alimentație
echilibrată, nu prezintă alergii sau boli ereditare.
Pacienta nu a mai avut alte intervenții chirurgicale și nici probleme grave de sănătate.
Ea afirmă că boala a debutat în urmă cu 5 zile prin dureri abdominale colicative, grețuri,
vărsături alimentare. De 2 zile prezintă oprirea tranzitului digestiv pentru materiile f ecale.
MOTIVELE INTERNĂRII
În data de 05.04.2015, starea generală se altereaza precoce, tranzitul intestinal este complet
abolit incluziv pentru gaze , apare șoc, dureri colicative abdominale intense și continue, vărsături precoce
și intense, balonări a cute cu caracter continuu.
Pacienta este dusă de urgență la Spitalul județean Galați unde este consultată și este internată la
chirurgie pentru investigatii si tratament apoi transferata la ATI .
DIAGNOSTIC MEDICAL
Ocluzie intestinală mecanică prin strangulare intestinală prin bride.
EXAMEN CLINIC ȘI PARACLINIC
La examenul clinic se constată un a bdomen destines, simetric care participă în mod redus la
mișcările respiratorii.
Pacienta prezintă sensibilitate abdomina lă difuz moderată la palpare si apărare musculară difuză
moderată.
Tranzitul digestiv este absent pentru materii fecale și gaze, ficatul si splina nu se palpeaza si
prezinta timpanism generalizat al abdomenului.
La tușeul rectal se constată o ampulă recta lă goală.
Starea generala este ușor alterata, tegumentele și mucoasele sunt palide.

46
Sistemul osteoarticular este integru morfofuncțional, sistem muscular normoton,
normochimetic.
Toracele e normal conformat cu miscari respiratorii simetrice, de amplitu dine normală,
sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular present bilateral.
Zgomotele cardiace sunt normale, ritmice.
Pacienta este orientata temporo -spatial.
La ecografia abdominală se constată:
-ficat fără modificări;
-colecist hipoton, fără calculi;
-cai biliare libere;
-splină de 10 cm, fără modificări;
-rinichi bilateral fără calculi, fără hidronefroză;
-vezica urinara cu mucoasa ingrosata;
-pancreas fără modificări ecografice.
In urma examenului radiologic pe gol constatam : nivele hidroaer ice de dimensiune medie situate
în flancul stâng.
Examene de laborator
Hematologice:
Hematocrit 42% (35 -40% )
Leucocite 10.300/mm³ (4.000 -8.000/mm³)
Timp de sângerare 14 s (12 -16s)
Timp coagulare 5.1 min (4 -6 min)
Biochimie:
Creatinină 0.72 mg% (0.8-1.2 mg/%)

47
Glicemie 98 mg% (80 -120 mg% a)
Ionograma sanguină:
Na 134 mmol Ul (125 -140mmol/m),K 4.2 mmol/l (4.5 -Smmol/l)
DIAGNOSTIC NURSING
Diagnosticul de nursing preoperator
-Disconfort manifestat prin dureri abdominale intense și continue datorita ocluziei.
– Alterarea functiei circulatorii manifestata prin soc, tahicardie, hipotensiune, adinamie;
– Alterarea respirației legată de durere și anxietate;
-Tulburarea eliminarilor manifestat prin balonări, vărsături precoce și intense, orpirea tranzitului
intestinal.
Diagnostic de nursing postoperator
-Disconfort manifestat prin durere datorita interventiei chirurgicale suferite;
– Alimentație insuficientă cantitativ și calitativ leagat de anorexie , grețuri și vărsături ;
– Alterarea eliminărilor intestinale legat de mobilitatea redusă ;
– Tulburări ale somnului manifestată prin insomnie datorita durerii si anxietatii ;
– Alterarea respirației legată de durere și anxietate ;
– Comunicare ineficace la nivel afectiv ;
– Dificultate de a se misca datorita durerii ;
– Deficit de volum lichidian din cauza varsaturilor si a ingestiei insuficiente de lichide ;

48
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Ziua I

DIAGNOSTIC DE
ÎNGRIJIRE OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Deficit de cunoștințe
privind perioada
preoperatorie. Pacientul să fie
informat despre
procedurile
preoperatorii și să fie
bine pregătit
preoperator. -Asigur condiții corespunzătoare
de confort fizic și psihic.
-Prin discuții, insuflu pacientului
încredere în echipa medicală.
-Monitorizez funcțiile vitale ș i
vegetative.
-Instalez sonda de aspirație pentru
combaterea stazei gastrice.
-Recoltez sânge pentru calcularea
bilanțului biologic.
-Corectez tulburările
hidroelectrolitice prin
administrarea de soluții
perfuzabile.
-Pregătesc pacientul pentru
intervenția chirurgicală: toaletă,
ras, pregătirea pielii.
pacientului.
-Recoltarea produselor
de laborator: HLG, uree
sanguină, proteinemie,
ionogramă, glicemie,
timpul de sângerare și
coagulare, timp de
protrombină, colesterol.
-Administrarea de soluții
perfuzabil e pentru
menținerea și corectarea
dezechilibrelor
volemice:
Sol. Ringer, glucoză 5%
-Administrarea unei
medicații preanestezice,
la indicația medicului.
-Efectuarea de EKG.

Pacientul nu prezintă
somn odihnitor din cauza
durerilor.
Pacientul s -a trezit de
multe ori în cursul nopții.

49
Alterarea activității
cardiace datorită
ischemiei
miocardului
manifestată prin TA
= 100/70 mmHg,
P=94/min, palpitații. Pacientul să prezinte o
bună circulație. -Asigur repausul absolut la pat
până la intervenția chirurgicală în
poziție cât mai comodă.
-Monitorizez funcțiile vitale: TA,
puls, respirație.
-Corectez tulburările
hidroelectrolitice conform
ionogramei.
-Calculez bilanțul Ingesta/Excreta
pe 24 de ore.
-Explic pacientului fiecare tehnică
pe care o execut pentru a evita
stresul.
-Instalez sonda de aspirație pentru
combaterea stazei gastrice și
evitarea efortului din timpul
vărsăturii.
-Ajut pacientul în satisfacerea
nevoilor fundamentale pentru a
evita oboseala.
Evaluez efectul medicației
prescrise d e medic.
Educarea pacientul să evite orice
fel de efort (fizic sau psihic).
-Educ membrii familiei să nu
epuizeze pacientul. -Administrarea
oxigenului.
-Supravegherea cu
ajutorul monitorului.
-Administrarea
medicației prescrise de
medic:
Preductal 2 cpr/z i
-Efectuarea EKG.

Pacientul acuză palpitații
cauzate de efort.
Pacientul urmează
tratamentul prescris de
medic, în urma căruia
starea acestuia se menține
stabilă și în limite
normale.
Pacientul este monitorizat
continuu în scopul
prevenirii alterării
activității cardiace.

50
Alterarea nutriției –
deficit datorită
prezenței grețurilor
și vărsăturilor
manifestată prin
inapetență. Pacientul să fie
echilibrat
hidroelectrolitic. -Până la intervenția chirurgicală și
în ziua intervenției se asigură
repaus alimentar și hidric absolut.
-Monitorizez funcțiile vitale: TA,
puls, respirație.
-Urmăresc tegumentele pentru a
evalua gradul de deshidratare.
-Corectez tulburările
hidroelectrolitice conform
ionogramei.
-Calculez bilanțul Ingesta/Excreta
pe 24 de ore.

Administrarea soluțiilor
perfuzabile, la indicația
medicului:
Glucoză 10% 1500 ml
insulină 12 ui
Sol. Ringer 500 ml
Ser fiziologic 500 ml
– clorură de sodiu
5,8 % 40 ml
– clorură de potasiu
7,4 % 20 ml
Vit. B1,B6, C500 – 1f,
Ca gluconic 1f,
Aminosteril 1 fl

Pacientul acuză
inapetență din cauza
vărsăturilor.
Pacientul necesită
alimentare și hidratare
parenterală.
Până la intervenția
chirurgicală, pacientul
este alimentat și hidratat
exclusiv pe cale
parenterală.

51
Ziua II
Pacientul să fie
echilibrat
hidroelectrolitic. După intervenția chirurgicală

-Explic importanța pe care o are
alimentația și hidratarea adecvată.
-Conștientizez pacientul asupra
importanței regimului alimentar în
evoluția postoperatorie.
-După reluarea tranzitului se revine,
treptat, la alimentația obișnuită.
-Prezint alimentele estetic și în
veselă foarte curată, însoțite de
amabilitate și bunăvoință .

Administrez:
Metoclopramid 3f/zi i.m
-Hidratare parenterală

Pacientul a sufe rit
intervenția chirurgicală,
deci alimentația devine
una de cruțare. După
reluarea tranzitului
intestinal, alimentația se
reia treptat, începând de
la cantități mici de
lichide, apoi alimente
semilichide și alimente
ușor digerabile (supe,
piureuri).

52

Alterarea
mobilității din cauza
intoleranței la efort
manifestată prin
fatigabilitate.
Creșterea
gradului de
independență a
pacientului. -Asigur repausul la pat în poziție
Fowler.
-Elaborez împreună cu pacientul
un program adecvat de mobilizare.
-Monit orizez toleranța la efort
(puls, tensiune, respirație).
-Administrez un antialgic înainte
de mobilizare.
-Încurajez pacientul să facă
mișcare activă cât mai curând
posibil.
-Explic pacientului avantajele
mobilizării precoce asupra
procesului de vindecare.
-Solicit colaborarea membrilor
familiei pentru sprijinirea
pacientului la mobilizare,
asigurându -i un climat de
siguranță. Administrez:
Glucoză 10% 1500 ml
+insulină 12 ui
Sol. Ringer 500 ml
Ser fiziologic 500 ml
– clorura de sodiu
5,8 % 40 ml
– clorura de potasiu
7,4 % 20 ml
Vit. B1,B6, C500 – 1f, Ca
gluconic 1f,
Aminosteril 1 fl
Pacientul a suferit
intervenția chirurgicală,
în urma căreia are
repaus alimentar și
hidric absolut.

Pacientului i se
administrează mici
cantități de lichide.

53
Risc de complicații
datorită drenajului
peritoneal, a plăgii
operatorii, a
mediului spitalicesc.
Pacientul să se
vindece fără
complicații -Asigur un climat de liniște și
securitate.
-Folosesc tehnicile aseptice la
recoltări de analize și tratament.
-Mențin un circuit închis cu pungi
pentru drenajul peritoneal,
efectuarea pansamentului cu
respectarea condițiilor de asepsie.
– Notez aspectul și cantitatea
pierderilor pentru fiecare dren în
parte.
-Educ pacientul ca în caz de tuse,
strănut, v ărsături să comprime
plaga operatorie cu mâna în timpul
acestor acte..
-Institui sonda vezicală pentru
monitorizarea diurezei.
-Îndrum pacientul să consume
lichide și să se alimenteze
corespunzător, să se mobilizeze
precoce pentru favorizarea
tranzitului i ntestinal.
-Monitorizez funcțiile vitale și
vegetative.
-Calculez bilanțul hidric pe 24 de
ore. – Pansament aseptic
– Administrarea, la
indicația medicului:
– Augmentin 1 gr. La 8
ore, i.v.
– Gentamicină 1 f la 12
ore
– Metronidazol 1 fl la 12
ore

Urmând regulile de
asepsie necesare
administrării
tratamentului,
recoltărilor și efectuării
pansamentelor,
pacientul a evoluat
favorabil, pacientul s -a
vindecat fără
complicații.

54
Ziua III
Anxietate din cauza
lipsei de informare
manifestată prin
teamă, neliniște. Pacientul să fie
echilibrat psihic. -Evaluez nivelul de anxietate.
-Sprijin pacientul să descopere
sursele de anxietate.
-Încurajez pacientul să gândească
pozitiv.
-Folosesc unele metode de
relaxare.
-Identific cu pacientul cauza
anxietății – teama de moarte.
-Ajut pacientul să -și recunoască
anxietatea.
-Asigur un climat de calm și
securitate.
-Diminuez stimulii auditivi și
vizuali.
-Răspund la întrebările pacientulu i
cu amabilitate și bunăvoință.
-Furnizez explicații clare asupra
îngrijirilor programate.
-Explicarea tuturor procedurilor, a
tratamentelor administrate într -un
mod calm, folosind cuvinte
accesibile (pregătirea psihică a
pacientului).

– Psihoterapia
pacientului.

Pacientul este anxios
încă de la contactul cu
mediul spitalicesc. Printr –
o colaborare strânsă cu
acesta, și -a recunoscut
temerile și sursele de
anxietate și, astfel, prin
discuții convingătoare,
pacientul a asimilat
inform ațiile necesare
înțelegerii tratamentului
instituit.

55
Deficit de
cunoștințe privind
boala, îngrijirile pre –
și postoperatorii,
autoîngrijirea la
domiciliu.

Acumularea de noi
cunoștințe. -Explorez nivelul de
cunoștințe al pacientului privind
boala.
-Stimulez dorința de
cunoaștere.
-Educ pacientu l și familia
privind :
– limitarea eforturilor fizice și
psihice una – două săptămâni, apoi
reluarea eforturilor fizice treptat
până ajunge la normal.
– va anunța medicul dacă are
febră sau tulburări de tranzit
intestinal.
-educ pacientul asupra
respectari i dietei (mese mici și
frecvente), în funcție de tole ranța
digestivă.
-dieta va cuprinde alimente și
preparate ușor digerabile, care să
asigure un aport suficient de
glucide și un aport suficient de
aminoacizi necesari regenerării
celulare.
-va respecta u n orar al
meselor – trei mese principale pe zi
și două gustări între mese – fructe
-va reveni la control după o lună.

Colaborarea cu familia.

Pacientul a fost informat
cu privire la conduita pe
care trebuie să o dețină la
domiciliu. Acesta s -a
arăta interesat de
aspectele care privesc
vindecarea totală și,
astfel, a acumulat
cunoștințele necesare.

56

Obie ctivul IV

Bibliografie

1. ”Urgente Medico Chirurgicale” -Lucretia Titirca, Editura Medicala, 2007;
2. ”Ghid de Nursing” – Lucreti Titirca, Edituira Viata Medicala Romaneasca, 2008;
3. ”Indreptar de Chirurgie” -P.Simici, Editura didactica si pedagogica, Buc, 1986;
4. ”Chirurgie pentru Cadre medii” -Mihai Mihailescu, editura medicala, 2009;
5. ”Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistentii medicali’ -Lucretia Titirca -Editura Viata
medicala Romaneasca, 2006;
6. ”Chirurgie de urgenta” -Prof.Dr.C.Caloghea Editura Litera, 1980;
7. ”Manual de Medicina Interna pentru cadre m edii” -C.Borundel, Bucuresti, 1986;
8. ”Tehnici speciale de ingrijire a bolnavului” -G.Balta Editura Didactică și Pedagogică, București,
1980;
9. ”Chirurgie si Ortopedie” -Al.Varna, Bucuresti 2002;
10. ’’Fiziologia tractului digestiv” -Groza.P, editura Medical a Bucuresti, 1999;
11. ”Ghid de manevre medicale” -M.Beuran, Scripta, Bucuresti, 2002;
12. ”Chirurgie” -M.Mihailescu, Editura medicala, 2009;
13. ”Patologie medicala si mica chirurgie’ – P.Siminica, Bucuresti 2007;
14. ”Tratat de patologie medicala” -E.Proca, Editura medicala, 1998;
15. ”Ingrijirea speciala a bolnavilor” -C.Mozes, Editura Media Sud, Bucuresti, 2004;
16. ”Principii fundamentale ale ingrijirii bolnavului” -V.Henderson, Copenhaga, 2001;

57
17.https://www.scientia.ro/biologie/37 -cum-functioneaza -corpul -omenesc/3395 -intestinul –
subțire .html
18. ”Tehnici de ingrijire generala a bolnavului” -Balta Georgeta, editura didactica si pedagigica
Buc, 1999;
19. ”Anatomia si fiziologia omului” -Carmancu P.,Nic ulescu C, Corint 2007;
20. ”Patologie si nursing chirurgical” -Nicolae Angelescu, Editura medicala Bucuresti, 1998;

58
Obiectivul V

Anexe

Anatomia intestinului subțire

59
Anatomia intestinului gros

60
Radiografia abdominala ce atesta prezența ocluziei intestinale

61