Școala Postliceală HIPOCRATE Constanța. [308231]

[anonimizat],Tineretului si Sportului

Școala Postliceală „HIPOCRATE” Constanța.

Desloratadina,[anonimizat]-

Prof. Coordonator :

Sirofcu Nicoleta

Absolvent(ă):

Jianu Oana

Anexa 2

DECLARAȚIE

Subsemnatul/subsemnata___________________________-absolvent/absolventă __________________________________________,promotia_________________[anonimizat]____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Avand coordonator știimțific pe domnul/doamna:Sirofcu Nicoleta

A [anonimizat],nu a mai fost prezentată la o altă instituție de învațămant.

[anonimizat]:

-[anonimizat],cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului sau autoplagiatul.

[anonimizat].

Absolvent(ă):

Numele si Prenumele:Jianu Oana

Semnătură__________________

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………….…..…….4

Capitolul I:Sistemul Imunitar…………………………………………………………………..…6

1.Caracterizare Generală………………………………………………………………..9

2.Proprietățile Sistemului Imunitar…………………………………………………….10

3.Componența umorală specifică imunității……………………………………….…..13

4.Componența Celulară nespecifică a Sistemului Imunitar……………………………14

5.Componența Celulară specifică a Sistemului Imunitar…………………….………..16

Capitolul II: Alergiile……………………………………………………………………………..20

1.Simtome si Cauze…………………………………………………………………….24

2.Teste Cutanate………………………………………………………………………..29

3.Teste Serologice………………………………………………………………..…….31

4.Tratament…………………………………………………………………………….34

Capitolul III: Desloratadina Indicații si contraindicații…………………………………..………35

1.Desloratadina în potriva loratadinei……………………………………….………..38

2.Interacțiuni medicamentoase ale desloratadinei……………………………………..40

3.Caracteristici farmacologice…………………………………………………….…..42

Concluziile……………………………………………………………………………….….…….47

Bibliografia…………………………….………………………………………………….………49

[anonimizat]ã agresiunii permanente a agenților infecțioși (microorganisme și virusuri). Omul adult poartã pe suprafața mucoaselor și a tegumentului, un numãr uriaș de celule bacteriene (circa 1014), [anonimizat] a iniția procese infecțioase.

[anonimizat], Imunologia studiazã [anonimizat], mecanismele elaborãrii rã[anonimizat]ã[anonimizat]ã starea de imunitate. [anonimizat]ã a organismului fațã [anonimizat]. [anonimizat] s-a dezvoltat ca un domeniu al Microbiologiei.

În concepția modernã, funcția imunitarã se definește ca o proprietate biologicã esențialã a [anonimizat]ã în capacitatea de a [anonimizat] cele strãine.

Funcția imunitarã are un rol determinant pentru pãstrarea homeostaziei mediului intern și a individualitãții chimice a fiecãrui organism, prin faptul cã sistemul imunitar recunoaște și tolereazã moleculele proprii, dar se activeazã la contactul cu substanțele strãine care se abat de la programul biochimic tolerat.

Stãrile de hipersensibilitate definesc o stare de reactivitate imunitarã crescutã și se caracterizeazã prin aceea cã, la primul contact cu o substanțã nonself, nu se produce un rãspuns imun detectabil, ci organismul dobândește o stare specialã de sensibilizare imunitarã fațã de un antigen. La contactul secundar ulterior, chiar cu cantitãți foarte mici ale antigenului sensibilizant, organismul rãspunde cu manifestãri patologice de intensitãți variabile, al cãror rezultat final poate fi fatal. Așa se întâmplã în stãrile de hipersensibilitate (alergii) la polen, la diferite medicamente (de exemplu, penicilina), la veninul insectelor sau la diferite substanțe alimentare. Modificãrile patologice consecutive alergiilor pot fi locale sau generalizate.

Se estimează că aproximativ 10% dintre persoanele care apelează la medic o fac pentru probleme determinate de alergii sau intoleranțe.Alergiile alimentare sunt in crestere.In cursul ultimului deceniu s-a produs o crestere de cinci ori a reacțiilor adverse la alimente cum ar fi nucile,pestele,grâul,laptele,ouăle și într-o masură crescând la legumele si fructele crude.

Alergiile alimentare pot să provoace mari suferinte.Însă din cauza că mulți se descriu in mod eronat ca fiind alergici la alimente, este posibil ca gravitatea afecțiunii sa fie subestimata .

– prietenii ,furnizorii de produse alimentare si chiar si medicii fiind sceptici in privinta cazurilor autentice.

Alergia este o reacție alimentară alergică care reprezintă un raspuns prompt, necorespunzator si advers la ingrediente alimentare altminteri inofensive , raspuns generat de sistemul imunitar ,adică alergia reprezinta o aparare exagerată a sistemului imunitar al organismului față de o substanță inofensiva altfel substanța responsabilă este denumită alergen.

Desloratadina este un triciclic H 1 -antihistamine care este utilizat pentru tratarea alergiilor . Este un activ metabolit al loratadinei .

Desloratadina este utilizat pentru tratarea rinitei alergice și congestie nazală . Acesta este principalul metabolit al loratadinei și cele două medicamente sunt similare în privința siguranței și eficienței. Desloratadina este disponibil în mai multe forme de dozare și sub mai multe denumiri comerciale la nivel mondial.  O indicație în curs de dezvoltare pentru desloratadinei este în tratamentul acneei , ca adjuvant ieftin la isotretinoin și , eventual , ca terapie de întreținere sau monoterapie.  Efecte secundare Cele mai frecvente sunt oboseala , uscăciunea gurii, dureri de cap, vărsături și tulburări gastro -intestinale.Ea prezintă activitate doar periferică , deoarece nu traversează ușor bariera hematoencefalică ; prin urmare, nu provoacă somnolență , deoarece nu intră cu ușurință în sistemul nervos central .  Are un efect de durată lungă și este eficace în doze moderate și mici.

Capitolul I:Sistemul imunitar

Sistemul imunitar este diferit de alte sisteme din organism prin aceea că nu este o structură fizică, ci un ansamblu de interacțiuni complexe care implică diferite organe, structuri și substanțe, printre care globulele albe, măduva spinării, vasele limfatice și organele, celulele specializate din anumite țesuturi ale organismului  și substanțe specializate numite factori de ser, care sunt prezente în sânge.
Ideal, toate aceste componente conlucrează pentru a proteja organismul împotriva bolilor și a infecțiilor. Sistemul imunitar luptă împotriva microorganismelor care produc boli și care îngreunează procesul de vindecare. Sistemul imunitar este cheia luptei împotriva oricărei probleme a organismului, începând cu micile zgârieturi de la bărbierit și pînă la virusurile mutante care abundă în zilele noastre. Chiar și procesul de îmbatrânire poate fi asociat mai degrabă cu funcționarea sistemului imunitar decât cu trecerea timpului.
Înțelegând anumite elemente de bază ale sistemului imunitar și ale modului în care funcționează, înțelegem cât de important este rolul jucat de acesta în sănătatea noastră și putem să fim responsabili în privința menținerii propriei sănătăți.
Mai simplu spus, sarcina sistemului imunitar este să identifice lucrurile care se găsesc, în mod natural, în organism și pe cele care reprezintă material dăunător, iar apoi să neutralizeze sau să distrugă tot ce este străin. Sistemul imunitar uman este funcțional la naștere, însă nu la capacitate maximă. Acest lucru se numește imunitate înnăscută, adică imunitatea cu care te naști.
Funcția imunitară se dezvoltă și devine mai sofisticată odată cu maturizarea sistemului și pe măsură ce organismul învață să se apere singur împotriva diferiților invadatori străini numiți antigeni. Aceasta se numește imunitate adaptativă. Însă imunitatea dobândita poate fi sprijinită și modelată, fie prin contactul cu un antigen, fie prin vaccinare.
Așa cum fenomenul de îmbătrânire afectează sistemul cardiorespirator și celelalte organe, la fel se  întâmplă și cu sistemul imunitar. Deși memoria imunologică devine mult mai bogată, organele limfoide se uzează odată cu înaintarea în vârstă. Darorită rolului lor crucial în toate aspectele imunității, globulele albe sunt considerate un factor principal în apărarea organismului. În primul rând, globulele albe sunt mai mari decât globulele roșii. Apoi, acestea se pot mișca independent în fluxul sanguin și au posibilitatea de a trece prin pereții celulelor. Acest lucru le face să ajungă repede la locul rănirii sau al infecției. 
Există mai multe categorii de globule albe, fiecare cu funcții specifice, și anume:  granulocitele (rol de distrugere a bacteriilor), limfocitele (responsabile de dezvoltarea unei imunități specifice)  și monocitele (numite și gunoierii organismului pentru că înghit și digeră particulele străine, la fel cum fac și în cazul celelelor afectate îmbătrânite, inclusiv cele tumorale). O altă componentă importantă a imunității este sistemul limfatic, format din organe (splina, timusul, nodulii limfatici și amigdale) și dintr-un fluid numit limfă, care circulă prin vasele limfatice și care scaldă celulele organismului. Rolul sistemului limfatic este de a curăța în permanență corpul la nivel celular, de a elimina toxinele și alte elemente dăunătoare din țesuturi.
Splina are rolul de a filtra sângele și de a alimina celulele roșii care trebuie înlocuoite. Din acest motiv, persoanele a căror splină a fost scoasă sunt mai predispuse la boli, pentru că aceste funcții importante nu mai sunt îndeplinite. Celulele T care populează splina joacă, de asemenea, un rol important în imunitate prin secretarea interleukinei-1, a interleukinei-2 și a interferonului, cât și prin activarea celulelor care produc anticorpi (celulele B). Aceste secreții sunt cunoscute sub numele de citokine și sunt esențiale pentru supraviețuire.
Însă, câteodată sunt secretate prea multe și creează un sistem imunitar mult prea încărcat. De exemplu, obezitatea provoacă eliberarea în exces a citokinelor și plasează organismul în stare inflamatorie, făcându-l să fie mai expus la boli de inimă și diabet.
Măduva osoasă are rolul de a produce noi globule albe care, la rândul lor, sunt făcute din celulel stem. Celulele stem sunt celule embrionare care au capacitatea de a se maturiza în practic orice tip de celulă. Unele globule albe care iau naștere din măduva osoasă o părăsesc și se maturizează în altă parte a organismului, în timp ce restul celulelor se maturizează acolo unde iau naștere, susținând sistemul imunitar. Toate celulele sistemului imunitar provin, de fapt, de la măduvă.Apendicele și amigdalele susțin, de asemenea, sistemul imunitar.Slăbirea sistemului imunitar are drept rezultat o sensibilitate crescută la orice tip de boală.

Printre simptomele comune ale funcționării precare a sistemului imunitar se află:

-oboseala

-apatia

-infecțiile repetate ( care se manifestă prin răceli fregvente ,infecții urinare,episoade fregvente de herpes etc.)

-inflamațiile

-reacțiile alergice

-vindecarea lentă a răniilor

-diareea cronică

Sistemul imunitar se descurcă singur doar dacă este îngrijit cum trebuie. Acest lucru presupune ca organismul să primească toți nutrienții necesari și un mediu sănătos, evitând acele lucruri care scad imunitatea.
Multe elemente ale mediului în care trăim astăzi distrug capacitatea sistemului imunitar de a lupta. Substanțele de curățat din gospodărie, folosirea excesivă a antibioticelor și a altor medicamente, pesticidele și aditivii din mâncarea pe care o consumăm, expunerea la poluanții din mediu, toate suprasolicită sistemul imuniar.
Un alt factor care contribuie la slăbirea sistemului imunitar este stresul. Stresul rezultă din evenimentele biochimice care suprimă activitățile normale ale globulelor albe și care suprasolicită sistemul endocrine, la fel cum elimină și nutrienții necesari organismului. Rezultatul este slăbirea capacității de vindecare și de apărare în fața infecției.
Un factor la fel de important în slăbirea sistemului imunitar este sedentarismul și alimentația lipsită de vitamine și minerale esențiale, dar bogată în grăsimi și alimente rafinate și procesate.

Alimentația corectă este bariera de temut a microorganismelor, prin urmare încercați să includeți în dietă necesarul de nutrienți (vitamina A, C, E, zinc), care constă în consumul de fructe și legume proaspete, oleaginoase, alge, condimente:

-Dormiți suficient si pe cât de mult posibil evitați stresul,

-Faaceți miscare moderată si regulat.Exercițiile reduc stresul si îmbunatățesc starea de spirit ,ceea ce are un efect benefic asupra sistemului imunitar. În plus,producția de limfocite este stimulată de mișcare.

-Evitați fumatul și consumul de băuturi alcoolice in exces.

-Nu luați antibiotice decât dacă vă sunt prescrise de medic și respectați întogmai modul de administrare.

1)Caracterizare Generală.

Proprietăți Sistemul imunitar este un organ difuz, sui generis, de aprox. 900 g la om, adesea ignorat datorită dispersiei sale în organism, ca celule și molecule libere în umorile organismului și fixe, în țesuturi și organe limfoide, care alcătuiesc sistemul limfoid.

Numeroase date din patologia Sistemului Imunitar demonstrează că este un organ vital, fără de care organismul nu poate supraviețui, în condițiile în care acesta este supus în permanență unor agresiuni (virusuri, bacterii, microfungi, paraziți). Deși numărul celulelor (1012 limfocite) și moleculelor ( 1020 molecule de anticorpi) sistemul imunitar este imens, acesta nu reflectă potențialul real de apărare, deoarece după stimularea antigenică are loc o amplificare enormă a unor subpopulații sau clone de limfocite și sinteza unui număr enorm de molecule de anticorpi specifici, la care se adaugă și potențialul de refacere și mobilizare; de ex:un om produce zilnic aprox. 10 miliarde de limfocite. Celulele și moleculele Sistemului Imunitar au capacitatea de circulare și recirculare prin rețeaua vaselor de sânge și limfatice, astfel că patrulează și asigură detectarea substanțelor străine, mobilizându-se pentru anihilarea acestora.

Teoretic, capacitatea de recunoaștere este imensă, respectiv -1030 molecule diferite structural care formează repertoriul sistemului imunitar, reprezentat de unități de recunoaștere și cuplare a antigenului, codificate genetic ca receptori celulari și paratopi (situsurile combinative ale anticorpilor). Repertoriul real este mai mic (107 – 1011, după diferiți autori), oricum este imens, cu mult mai mare decât numărul proteinelor din organism. Acest repertoriu dă organismelor posibilitatea de a recunoaște nu numai toate antigenele naturale, dar chiar orice altă substanță artificială, sintetizată până în prezent sau care ar putea fi sintetizată în viitor. Combinarea specifică dintre Ag și Ac a fost adesea descrisă ca o reacție de tip lacăt-cheie, în care cheia este Ac-ul, iar regiunea complementară acesteia, respectiv lacătul este Ag-ul (sau mai precis, un epitop din structura acestuia); în acești termeni, ar însemna că repertoriul receptorilor de pe limfocitele T și al moleculelor de Ig formează un set imens de chei pregătite dinainte, între care există o cheie potrivită pentru orice lacăt teoretic posibil.

Explicatia: capacitatea genelor care codifica Ig-le de a se combina și de a suferi mutații somatice în cursul proliferării și diferențierii dependente de Ag a limfocitelor B, care vor avea o informație genetică (pentru regiunile variabile ale moleculelor de recunoaștere: Ac liberi și receptori), diferită de cea a celulelor-stem de origine.

2)Proprietățile sistemului imunitar.

Organizarea Sistemului Imunitar în plan biologic este teleonomică, în sensul că este perfect organizat pentru a-și îndeplini funcția sa esențială: diferențierea self-ului de non-self. Sistemul imunitar are următoarele particularități:

-Are o structură în rețea, ai cărei constituenți sunt situați mai ales la zonele de contact cu substanțele străine, la porțile de intrare în organism. În această rețea, celulele sistemului imunitar își îndeplinesc rolul fiziologic prin interacțiuni cu alte celule și mecanisme fiziologice, inclusiv cu cele nespecifice, neadaptative, acestea reprezentând prima linie de apărare , pe când cele specifice, adaptative, fac parte din linia a II-a de aparare, care acționează după o perioadă de latență.

-Reprezentarea schematică a primei linii de apărare a organismului (după Roitt, 1991).

-Recepționează informații din mediul extern, le recunoaște și reacționează față de acestea, ocupând din acest punct de vedere, locul al II-lea după sistemul nervos. Sistemul imunitar apare ca un organ de simț pentru stimuli (de natură chimică – macromolecule) care nu sunt recunoscuți de sistemul senzorial clasic.

-Celulele specifice ale sistemului imunitar poartă pe suprafața lor un număr mare de receptori membranari. De ex:o clonă de limfocite are receptori pentru Ag, cu situsuri de combinare identice, care diferă de receptorii altor clone; rezultă că o clonă diferă de alta și prin natura antigenului pe care îl poate recunoaște și de care poate fi activată.

-Capacitatea de a răspunde la toate antigenele pe care virtual le poate întâlni în natură, datorată repertoriului imens de subpopulații sau clone diferite, fiecare purtând receptori pentru anumite antigene, fiind deci imunocompetente. După pătrunderea în organism, un antigen interacționează, teoretic, numai cu o clonă limfocitară, deci cu un număr mic de celule. Din acest punct de vedere există o redundanță, care este benefică, pentru că deși numărul celulelor imunocompetente este mult mai mare, nu sunt utilizate decât câteva la un moment dat, astfel ca apărarea organismului se realizează cu mare economie de mijloace. După stimularea realizată prin contactul cu antigenul, clona respectivă este activată și intră într-un proces de proliferare intensă și de diferențiere funcțională, celulele devenind efectoare, angajate , Ag-reactive. La baza răspunsului imun se află selecția clonală, care determină marea eficiență a acestui răspuns, derivată din capacitatea de amplificare a efectelor sale, consecutivă stimulării antigenice .

-Activitatea de supraveghere a sistemului imunitar este facilitată de capacitatea de circulare și recirculare a limfocitelor, din sânge în organele limfoide secundare (ganglioni limfatici, splină, amigdale, plăci Peyer) care reprezintă locul de întâlnire dintre limfocite și Ag, și invers.

-Memoria imunologică, netransmisibilă ereditar, determină un răspuns imun mai rapid, mai intens, mai durabil, la a doua întâlnire și urmatoarele, cu același antigen -răspuns anamnestic sau fără uitare (gr. ana-mnesis =amintirea celor din trecut sau an-a-mnesis=nene-uitare) , pe această proprietate bazându-se procedeul imunoprofilaxiei prin vaccinare.

-Schema procesului de selecție clonală a limfocitelor imunocompetente, consecutiv stimulării antigenice.

-Dinamica răspunsului imun primar și secundar.

Legenda: ––Titrul IgM

_ο_ο_ο_ Titrul IgG

____Nivelul total al Ig-lor .

Sistemul imunitar al vertebratelor poate fi asimilat celorlalte sisteme și poate fi considerat integrat acestora, sistemului nervos în primul rând, ceea ce explică scăderea capacității de apărare a sistemului imunitar, sub influența stresului prelungit. De asemenea, orice disfuncție a sistemului imunitar, perturbă funcțiile celorlalte sisteme. În medicină se folosește expresia de status imunologic, investigat și în cazul unor boli ale altor sisteme, deoarece este dovedit faptul că multe afecțiuni au o componentă imună.

De altfel, există numeroase analogii între sistemul imunitar și sistemul nervos: complexitate funcțională și structură în rețea ( creier mobil), capacitatea de a răspunde diferențiat la o varietate de stimuli, o serie de dichotomii și dualități: ambele sisteme primesc și transmit semnale, utilizează semnale excitatorii și inhibitorii, prezența unor organe limfoide primare și secundare (similar celor nervoase: centrale și periferice).

Răspunsul imun este o reacție adaptativă a sistemului imunitar, spre deosebire de mecanismele de rezistență naturală sau imunitate înnăscută, răspunsul imun are caracter adaptativ, fiind îndreptat spre o anumită substanță non-self și realizat prin mobilizarea anumitor celule preprogramate, care așteaptă să fie activate de un anumit antigen specific.

3)Componenta umorală specifică imunității

Imunoglobulinele-glicoproteine a căror sinteză este indusă de prezența în organism a unor substanțe straine sau antigenice, care au functie de anticorpi și rol determinant în reacțiile de imunitate umorală.

În 1930, Tiselius a realizat separarea proteinelor serice prin migrarea în câmp electric, stabilind că proteinele cu funcție de anticorpi migrează în fracția γ , realizare pentru care a primit premiul Nobel în 1937. Există și γ -globuline fără funcții de Ac, respectiv proteinele Bence-Jones.

În 1970, un comitet de experți O.M.S. a decis includerea anticorpilor în categoria imunoglobulinelor, pentru că aceste molecule au funcții imunitare și sunt proteine globulare.

Ac-molecule care posedă situsuri de recunoaștere și combinare specifice cu Ag, legate de o structură cu funcții efectoare. Anticorpii naturali sunt heterogeni, pentru că și antigenele sunt complexe, heterogene, astfel că după injectarea unui antigen se obține un ser imun care conține anticorpi cu specificități foarte diferite, datorită diversității epitopilor.

Ig -o grupă de proteine înrudite, cu funcție de Ac, care există sub formă de molecule libere sau de receptori membranari pentru Ag, prezenți pe suprafața limfocitelor B, care sunt celulele efectoare ale răspunsului imun mediat umoral, secretoare de Ac în faza lor finală de diferențiere, care poartă denumirea de plasmocit. Migrează electroforetic în zona γ -globulinelor și mai puțin în zona β-globulinelor.

– Reprezentarea schematică a principalelor fracții electroforetice ale proteinelor plasmatice.

Se găsesc în plasmă, reprezentând 20% din proteinele plasmatice, ca și în lichidele extravasculare și în diferite secreții exocrine. O parte din molecule se fixează pe receptorii Fc de pe membrana macrofagelor, limfocitelor B, granulocitelor PMN neutrofile, bazofile și mastocite, constituind anticorpii citofili.

În afară de moleculele de Ig (Ac liberi), în organism există și alte molecule de recunoaștere: receptorii celulari de pe LT (TCR), receptorii imunoglobulinici de pe LB – cu rol de receptori pentru Ag, moleculele CMH cls. I și II etc. Toate aceste molecule alcătuiesc superfamilia Ig-lor, toate având în structura lor 1 – n fragmente sau domenii polipeptidice, identice cu domeniul, ca unitate de bază a moleculelor de Ig.

4)Componentă Celulară Nespecifică a Sistemului Imunitar.

Răspunsul imun celular (RIC) este implicat în eliminarea a două categorii de celule: singenice (self) și alogenice (străine, transplantate). Celulele proprii pot deveni antigenice prin uzură, infectare cu virusuri și bacterii parazite intracelular, malignizare.Componenta celulară a sistemului imunitar este reprezentată de celule nespecifice = fagocite (PMN și macrofage, numite și celule accesorii ale S.I.) și celule specifice: limfocite T și B, ca și celule limfoide non- T, non– B = NK, K (nespecifice). Aceste elemente celulare sunt prezente atât în organele limfoide, cât și în sângele periferic și pot fi evidențiate pe frotiul de sânge.

-Elementele figurate ale sângelui, între care și celulele sistemului imunitar, observabile pe frotiul de sânge; 1) monocit; 2) trombocite; 3) PMN neutrofil segmentat; 4) PMN bazofil; 5) limfocit; 6) PMN eozinofil; 7) hematie; 8) monocit; 9) PMN neutrofil nesegmentat.

-Valorile normale ale formulei leucocitare la adult: neutrofile nesegmentate- 1- 4%, neutrofile segmentate – 60-70%, eozinofile – 1 -4 %, bazofile –0 -1%, limfocite – 25 -30%, monocite – 4 -8%, plasmocite – 0- 0,5%; de menționat că la copilul mic proporțiile de PMNN și limfocite sunt inversate (Țițeica și col., 1984).

Sistemul fagocitar si fagocitoza.

Fenomenul de fagocitoză a fost descoperit în 1882 de către Metchnikoff, care a dat numele generic de fagocite -celule care mănâncă, celulelor libere și fixe, care au capacitatea de a îngloba în citoplasmă particulele fine cu care vin în contact și de a le distruge prin digestie intracelulară, ori de câte ori natura chimică a acestora le face accesibile enzimelor fagocitului. Fagocitoza este foarte răspândită pe scara animală, funcția de apărare a acestui proces derivând din funcția de nutriție, pe care o are la protozoare și metazoarele primitive. În afară de aceasta, fagocitele sunt implicate în metamorfoza nevertebratelor și a vertebratelor inferioare, realizând resorbția celulelor distruse. La organismele superioare sunt implicate în procesul de remaniere a oaselor și joacă rolul de ,,măturător,, prin aceea că înglobează și digeră celulele devenite inutile (uzate), pe cele cu viață scurtă și pe cele moarte sub acțiunea unui agent patogen. Astfel fagocitele contribuie la eliminarea unor resturi nefolositoare și la reintroducerea în economia generală a organismului a unor constituienți chimici. Fagocitele se grupează în două categorii majore:

Fagocite profesioniste- adaptate prin definiție să ingere particule străine în stadiul matur și purtătoare de receptori specifici pentru opsonine: C3b și IgG și capabile de opsonofagocitoză (fagocitoză imună):

– Sistemul fagocitar mononuclear -S.F.M. (monocite și macrofage);

-polimorfonuclear -S.F.P.M.N. (neutrofile, eozinofile).

Fagocite neprofesioniste – exercită această funcție facultativ, ingerând cantități mici de particule străine și fără intervenția receptorilor pentru opsonine; sunt reprezentate de celule reticulare dendritice din organele limfoide secundare, fibroblaști și celule endoteliale. Celulele dendritice sunt răspândite în toate țesuturile corpului cu excepția creierului și prezente în număr mare în piele și în cortexul nodulilor limfatici, fiind o populație de celule monocitare (similare macrofagelor); cele din piele poartă denumirea de celule Langerhans, fiind celule ce prezintă prelungiri citoplasmatice filamentoase, lungi și fără proprietăți fagocitare.

5)Componență Celulară Specifică a Sistemului Imunitar.

Sistemul limfoid.

Limfocitele sunt celulele efectoare esențiale, specifice ale răspunsului imun, fiind generate, stocate și educate la nivelul țesuturilor și organelor limfoide specializate, structuri cunoscute ca sistem limfoid, substratul morfologic și funcțional al Sistemul Imunitar, care asigură imunostazia organismului.

Principala funcție biologică a celulelor Sistemului Imunitr. și în special a celulelor limfoide imunocompetente este recunoașterea specifică a Ag-lor și dezvoltarea de reacții specifice, a răspunsului imun prin care Ag este anihilat și eliminat.

Țesutul limfoid este format dintr-un reticul fibrilar în ale cărui ochiuri se găsesc celule libere.

Reticulul este alcătuit din fibre reticulare, celule reticulare sau dendritice și macrofage fixe. Celulele libere – limfocite (majoritatea) în diferite stadii de diferențiere și maturare, macrofage. Organele limfoide, după modul de apariție în embriogeneză și după funcțiile lor, se împart în două grupe: primare și secundare.

La vertebratele superioare:

– organele limfoide primare apar inițial în evoluția filogenetică și în embriogeneză:

– timusul – pentru LT;

– bursa lui Fabricius – pentru LB, la păsări;

– măduva osoasă (echivalentul bursal) – la mamifere.

– organele limfoide secundare- ganglionii limfatici, splina, plăcile Peyer, amigdalele, apendicele vermiform, vegetațiile adenoide, celulele limfoide izolate din piele și mucoase, limfocitele libere din sânge și limfă.

Organele limfoide primare și secundare au caracteristici care le deosebesc fundamental. În cele primare limfocitele suferă transformări care conduc la maturarea lor functională, iar cele secundare sunt populate cu limfocite instruite în cele primare, la acest nivel având loc majoritatea reacțiilor imunitare. Celulele care pot realiza potențial un răspuns imun față de un Ag, se numesc imunocompetente, iar cele care au fost stimulate și reacționează față de un anumit Ag, se numesc celule angajate, Ag-reactive.

Funcția limfopoietică a organelor limfoide primare este condiționată de popularea lor cu celule tinere, imature, progenitoare, derivate din celulele sușă, matcă sau stem, de la nivelul măduvei osoase. Organele limfoide secundare sunt populate cu celule limfoide educate în cele primare.

Ontogenia și rolul diferitelor subpopulații de limfocite T.

Limfocitele T se dezvoltă in 3 stadii succesive:

1) stadiul pretimic (în măduva osoasă);

2) stadiul intratimic (LT sunt educate la acest nivel și își dobândesc imunocompetența), aceste prime 2 stadii fiind independente de Ag;

3) stadiul posttimic, la nivelul organelor limfoide secundare, după migrarea limfocitelor (educate în timus) și întâlnirea cu Ag, diferențierea se face sub influența Ag-lui.

Caracterizarea generală a principalelor subpopulații funcționale de LT.

Studiul corelativ al particularităților fenotipice/funcționale ale LT periferice a dus la împărțirea lor, în funcție de exprimarea Ag-lor CD4 și CD8, în 2 subpopulații celulare, care sunt din punct devedere funcțional mutual exclusive. Limfocitele Th. Limfocitele care prezintă markerul membranar CD4 sau T4, se notează ca celule CD4+ sau T4+ și așa sunt desemnate limfocitele acestei subpopulații, înainte de întâlnirea cu antigenul specific. Celulele latente activate de către Ag specific prezentat de către celulele prezentatoare de antigen (CPA) în asociere cu molecule CMH cls. II, proliferează (expansiunea clonală) și se diferențiază la celule efectoare numite LT ajutătoare = Th (engl. helper).

Funcțiile Th– stimulează LB să prolifereze și să se diferențieze la plasmocite, secretoare de Ac; -Tc–să acționeze asupra celulelor-țintă: celule tumorale, infectate cu virusuri.

-Ts – să-și exercite funcțiile de modulare a răspunsului imun;

-activitatea celulelor NK;

– interacționează cu macrofagele (CPA) în cursul răspunsului imun;

-stimulate, produc IL-2 – limfokină care activează alte subpopulații celulare.

Rezultă rolul central al limfocitelor Th în declanșarea răspunsului imun mediat celular și umoral, majoritatea antigenelor naturale fiind timodependente și necesitând interacțiunea Th – LB, pentru sinteza de Ac.

Limfocitele Tc/s

Tc = celule de tip efector, care determină liza celulelor străine: infectate cu virusuri, tumorale, grefe incompatibile.

Ts = celule rol în supresia răspunsului imun, contribuie la inducerea toleranței față de self, desăvârșesc educația LT din timus; în caz de deficit al acestor celule, se produc boli de tip autoimun. Deoarece toate organismele conțin aceleași sisteme embrionare de gene pentru Ig și TCR și deci au același potențial de răspuns imun, este evident că toleranța față de self trebuie dobândită – în timus- unde are loc educația limfocitelor pentru a discrimina self-ul de non-self), proprietate-cheie a sistemului imunitar (S. Tonegawa – premiul Nobel 1987, pentru conceptul de educație a limfocitelor, ca și pentru elucidarea structurii TCR).

Celulele Tc/s = T8 = CD8+ recunosc moleculele CMH I, în asociere cu Ag străin -recunoaștere asociată, dublă, cu restricție genetică.

Concluzii. LT recunosc Ag expuse pe suprafața celulelor, produc limfokine (IL, IFN, factori de creștere și de diferențiere a diferitelor celule imunitare), induc sinteza și exprimarea receptorilor pentru limfokine, dezvoltă funcții citotoxice. LT mature au o importanță fundamentală: activitate antivirală, antifungică, antitumorală și de respingere a grefelor– reacții ale imunității mediate celular.

Limfocitele B își au originea în celulele stem din măduva osoasă. Etapa inițială de diferențiere, independentă de Ag trece prin stadiile de celule B medulare, celule pre-B, celule B mature imunocompetente. În etapa a II-a, ca urmare a întâlnirii cu Ag, LB mature sunt activate și suferă un proces de proliferare intensă, de expansiune clonală, proces asociat cu o diferențiere dependentă de Ag (stimulată de Th și reglată de Ts), la celule terminale -plasmocite secretoare de Ac , și LB de memorie, cu viață lungă. Fiecare LB matur, în repaus (înainte de întâlnirea cu Ag) sintetizează cantități mici dintr-un tip de Ig caracteristice, care rămân legate de membrana LB (Ig M, IgD), ca molecule-receptor pentru Ag (BCR), asemănătoare unor antene de detectare a Ag-lor. Fiecare clona de LB este programată genetic să producă un anumit tip de Ig și capabile să recunoască un anumit Ag. În repaus, LB au receptori de mică afinitate pentru IL-2, dar după stimulare exprimă receptori de mare afinitate pentru IL-2 care determină proliferarea LB și secreția de IgM.

Etapa de diferențiere independentă de Ag. La nivelul măduvei, din celulele stem derivă precursorii LB, dintre care supraviețuiesc numai cei care își rearanjează eficient linia germinală și care se acumulează în spațiile sinusoidale, aproape de sinusul central, de unde trec în circulație ca celule mature, virgine. Majoritatea mor în măduvă (95% la oaie), fiind rapid fagocitate, precursorii fiind supuși aici primei selecții la care rezistă doar cele care sintetizează intracitoplasmatic lanțul µ, apoi L și δ și care în final exprimă receptorii IgM și IgD.

În circulație LB sunt supuse la a II-a selecție, majoritatea având viață scurtă, fiind omorâte și depozitate în splină (în pulpa roșie). Celulele care rezistă ajung în ariile B-dependente din ganglioni și splină unde trăiesc 6-8 săptămăni. Dacă nu întâlnesc Ag corespunzător mor, fiind înlocuite cu altele. Dacă întâlnesc Ag-ul urmează a III-a selecție, și etapa de diferențiere dependentă de Ag în care au loc hipermutații somatice, cu evoluție spre plasmocite și LB de memorie.

-Etapele diferentierii (ontogenia) LB (dupa Zarnea, 1990).

– Reprezentarea schematică a unui plasmocit. Plasmocitele secretă Ac liberi în circulație, solubili, identici ca specificitate cu IgM (BCR=receptorul pentru Ag) (teoretic, pentru că practic afinitatea Ac secretați pentru Ag corespunzător este mai mare). Plasmocitele au o durată de viață de 2-3 zile. Celulele care evoluează spre plasmocit încep să-și dezvolte mașinăria de sinteză a Ac-lor: își pierd receptorii de membrană, se dezvoltă reticulul endoplasmic, aparatul Golgi, crește numărul poliribosomilor, ceea ce demonstrează că funcția esențială a LB este cea de sinteză și secreție de Ig. La început sintetizează IgM, apoi se comută clasa la IgG. Capacitatea de sinteză este foarte mare: 10.000 molecule de Ig/sec. După formare, au loc reacții Ag-Ac, care conduc la neutralizarea și eliminarea Ag-lor și a celulelor care le poartă (prin fagocitoză opsonică sau activarea SC).

Au fost evidențiate și LB prezentatoare de Ag (CPA) și LB supresoare, ceea ce înseamnă că LB intervin în procese de cooperare și reglare ale răspunsului imun. Distribuția LB în organele limfoide este diferită și opusă celei LT. Antigenele care stimulează LB sunt reprezentate de diferite molecule din alimente, de MO ale microbiotei normale sau invadante.

Capitolul II : Alergiile

Alergia este o reacție anormală a organismului la una sau mai multe substanțe, inofensive în general pentru marea majoritate a oamenilor. Substanțele care provoacă reacții alergice poartă denumirea de alergeni. Alergia este în esență o afecțiune fizică dar factorii psiho-emoționali (stresul, frica, furia, etc.) pot determina sau agrava simptomatologia. Cele mai comune surse pentru alergii sunt: polenul copacilor, ierburilor si gramineelor, praful de casă, mucegaiurile, animalele, anumite alimente și medicamente, precum și înțepăturile de insecte.

Alergia alimentară este un răspuns anormal la un aliment, mediat de sistemul imun. In mod obișnuit, sistemul imun contribuie la menținerea sănătății prin apărarea organismului împotriva atacului dăunător al bacteriilor si virușilor. In cazul unei alergii alimentare, sistemul imun identifică anumite alimente ca fiind dăunătoare si produce o reacție in momentul ingestiei lor. 
Alergiile alimentare se întâlnesc mai frecvent la copii decât la adulți. Un procent cuprins intre 6% si 8% in cazul copiilor, dar doar 2% in cazul adulților, au astfel de alergii. Alergiile alimentare apar in special la persoanele cu teren atipic, ceea ce înseamnă ca au o tendința moștenita de a dezvolta reacții alergice. Aceste persoane sunt predispuse sa facă astmă, diferite alergii si o afecțiunea a pielii, numita dermatita atopică .

Orice aliment poate cauza o reacție alergică, multe din alergiile alimentare apărând in primii ani de viață. Ingestia anumitor alimente la un individ alergic poate determina rapid manifestari cutanate, respiratorii, gastrointestinale chiar anafilaxie. Alergiile alimentare afecteaza 2,2% până la 5,5% din copiii până intr-un an de viață, până la 8% din copiii până in 5 ani si aprox 3,5% din populația generală. La mulți copii, alergia alimentara coexistă cu alte manifestari atopice ca dermatita atopica, astmul sau rinita alergica. 
Copiii sunt mai afectați decât adulții, majoritatea copiilor vor deveni toleranți in cațiva ani, cu excepția cazurilor de alergie la arahide, nuci, fructe de mare. Alergia alimentară trebuie deosebită de reacții adverse la alimente ce nu au mecanisme imune, dar mimează alergia alimentară in ceea ce priveste manifestarile clinice. 
Reacțiile adverse alimentare cuprind o varietate de reacții post ingestie alimentară. AAAI a definit reactia adversă alimentară ca fiind orice reactie neobisnuită ce apare post ingestie de alimente sau aditivi alimentari (salicilați, amine biogene, nichel, acid benzoic, antioxidanți, coloranți, glutamat monosodic si arome).

Aceste reacții pot fi imparțite in 2 tipuri: 
– alergie alimentară;
– intoleranta alimentară.

Alte forme de alergii:

Alergia la acarienii din praf poate si ea să provoace greutate in respirație, sa agraveze neurodermita, putând sa evolueze chiar in astm.Si in cazul alergiilor la părul de animale reacțiile pot să varieze de la inrosirea pielii la greutate in respirație.

Alergiile de contact se manifestă de cele mai multe ori prin eczeme –cu precadere pielea afectată de neurodermită va reactiona foarte sensibil la parfumuri, plante medicinale sau produse cosmetice.Astfel, accesoriile de genul piercing, tatuajele sau machiajul permanent nu sunt recomandate tuturor – in cazul unor proceduri necorespunzatoare, pot aparea alergii.In cazul alergiei solare, pielea reactionează prin pistrui mici la expunerea la razele ultraviolete.Si medicamentele pot provoca alergii ale pielii sau ale tractului gastrointestinal – inclusiv stresul poate agrava alergiile deja existente.

Alergiile la alimente cum ar fi alergia la albusul de ou nu sunt atat de des intalnite, insa pot provoca diferite probleme de digestie, fiind diferite de intoleranta la lactoză, mai frecventă.Alergiile la veninul insectelor sunt mai rare însă ca urmare a reacției puternice imunitare pot conduce la atacuri cardiace. Alergia alimentara este reacția adversa datorata unui mecanism imunologic (IgE mediat si/sau non IgE mediat). 
In contrast, intoleranta alimentara este o reacție adversa datorata unui mecanism neimunologic (de ex: greața si vărsătura induse de tiamina din carnea de peste sau vita marinata sau afumata, stricata, învechita; toxine rezultate din manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare: histamina in cazul intoxicației scombroide).

Reacții IgE mediate (simptomele apar in cateva minute/ore): 
Cutanate: sunt cele mai comune manifestari; ex: urticarie acuta si angioedem; urticaria cronică nu este aproape niciodată cauzată de alergia alimentară. 
Gastrointestinale: reprezentate de greața, varsatură, diaree, dureri abdominale si crampe.

Sindromul de alergie orala (SAO): pacienții alergici la anumite polenuri pot avea reacții post ingestie alimentara din cauza unor reacții incrucisate; se caracterizeaza prin prurit lingual, faringian, palatin si al urechilor. Poate sa apara insa edemul buzelor, limbii si faringelui, simptome care pun viața in pericol si necesita tratament de urgență. Exemplu: a aparut SAO după ingestia de mere, morcov, pastarnac, țelină, cartofi, pere, kiwi crude sau alune la pacienții sensibilizați la polenul de mesteacan (Betulla verrucosa). Nu toți pacienții alergici la polen dezvoltă alergii alimentare. Există insă indicii ca după imunoterapia specifică pentru polen se pot ameliora si anumite alergii alimentare.

Respirator: reprezentate de stranut, rinoree, prurit ocular, otic, palatin, bronhospasm, edem laringian; 
Anafilaxie: simptomele anafilaxiei indusă alimentar cuprind prurit orofaringian, edem laringian, stridor, tuse, dispnee, wheezing si disfonie. 
Anafilaxia alimentară indusă de exercitiu: sindrom caracterizat prin hipertemie, eritem, prurit ce poate progresa fulminant cu urticarie generalizată, edem laringian, bronhospasm, simptome gastrointestinale, hipotensiune si colaps vascular. Simptomatologia apare dacă pacientul, la 2-6 ore după ingestie alimentară, face exercițiu fizic. Unii pacienți dezvoltă această simptomatologie doar in asociere cu ingestia anumitor alimente, ca de ex țelina sau crustacee.

Reacții non Ig E mediate (simptomele apar intre 4-72 ore): enterocolita indusa de proteine alimentare (la copiii de 4-6 luni hraniți cu formule de lapte, nu apare la copiii hraniți la sân), colita alergică (frecvent la copiii pana la 6 luni), boala celiacă, dermatita herpetiformă (frecvent la copiii intre 2 si 7 ani).Desi orice aliment poate cauza o reacție alergică, câteva alimente sunt incriminate in 90% din cazuri la adulți: arahide, nuci, peste si fructe de mare, iar la copii: oua, lapte de vaca, arahide, soia, grâu (în țarile scandinave si peștele). 
Laptele de vacă: cea mai comuna alergie alimentară la copiii mici; pana la 4-5 ani pot deveni toleranți. Există reacții încrucisate între proteinele din laptele de vacă si cele din laptele de capră. Copilului cu alergie la laptele de vacă nu i se va da lapte de capră. 
Ouă: gălbenusul este mai puțin alergenic decât albusul. 
Arahide: cea mai comuna alergie alimentara la copii peste 4 ani în societățile industrializate.
Nuci: nucile provoacă cele mai importante reactii (34%), urmate de acaju, migdale, nuci pecan si fistic. In ultima perioada alergia la susan a devenit din ce in ce mai frecventă. 
Pestele reprezintă una din cele mai frecvente cauze de alergie alimentară atât la adult cât si la copil. Spre deosebire de alte alergene alimentare, fracțiunile proteice din peste par a fi mai susceptibile la manipulare (gătire prin coacere). Pacientul alergic la ton gatit proaspăt poate ingera fară probleme ton conservat.Fructe de mare: cauza majora de alergie alimentară la adulti, reprezentate de moluste (melci, midii, stridii, melci, calamar si caracatiță) si crustacee (homari, crabi, creveți).

Există doua tipuri de reacții de hipersensibilitate : hipersensibilitatea imediata (cea mai fregventă ) și hipersensibilitatea întârziată(in special in cazul alergiei de contact).

Hipersensibilitatea imediată .

La primul contact cu un alergen (polen,păr,etc) apare un răspuns al organismului fată de această substantă. In asceastă primă fază,organismul produce anticori,lgE,specifici pentru acel alergen.Acesti anticorpi se fixează la suprafața celulelor din mucoase (nas,ochi,gat,tract digestiv).Un nou contact cu alergenul favorizează întâlnirea alergenului cu celule purtatoare de lgE(mastocite),pe care le stimulează,determinând eliberarea de mediatori ai inflamației,cum ar fi histamina.Această reacție inflamatorie provoacă manifestări caracteristici:curgerea nasului(rinoree),mâncărime (prurit),strănut,uneori asociată cu diminuarea sau pierderea mirosului.Alergia debutează de obicei in copilărie sau la începutul vieții de adult si poate dispărea odată cu înaintarea in varstă.Alergia poate provoca oboseala si insomnie.

Hipersensibilitatea intârziată.

Spre deosebire de hipersensibilitatea imediată,hipersensibilitatea intarziată nu implică formarea de anticorpi.Această apare in dermatită sau eczema de contact.La primul contact,alergenul patrunde prin piele si se fixează la nivelul celulelor numite celule Langherans. Aceste celule indentifică alergenul,apoi migrează in ganglionii limfatici unde alergenul este prezentat altor celule(limfocite T CD4+).La al doilea contact cu alergenul celulele Langerhans migrează către limfocitele deja activate .Limfocitele migrează la nivelul pielii(zona care a venit in contact cu alergenul) si formează vezicule intradermice,care sunt vizibile la 48-72 de ore după contactul cu alergenul.

Prinicipalele tipuri de alergeni.

Alergenii alimentari:poarta de intrare este tractul digestiv si cuprinde produsele din lactate,carne,pește ,oua,căpșuni,arahide,etc.Termenul de alergen alimentar se referă acel antigen care este absorbit prin tubul digestiv si are capacitatea de a declansa o reactie imunologică.In ceea ce priveste produsele alimentare,este necesar să se clarifice faptul că unele dintre acestea nu sunt alergeni,ci mai degrabă pseudo-alergeni,adică ele sunt substante care determină simptome similare cu alergia deoarece stimulează secretie de histamina. Aceste alimente sunt în principal de bază,bauturile fermentate,conservele.

Pneumolergenii:poarta de intrare in organism este tractul respirator.Cele mai cunoscute sunt praful(conțin acarieni),părul animalelor,penele,polenul,mucegaiul si unii poluanți proveniți din industria chimica.Mai precis pneumolergenii sunt substanta alergene care au capacitatea de a declansa,in cazul în care ajung în plămâni(este inhalat),reacții alergice.Acestea include astmul bronsic,febra fanului.

1) Simptome si cauze

Gama de alergii posibile este uriașă – fie ca vorbim de polen, ierburi, par de animale, alimente, produse cosmetice sau parfumuri: atunci când sistemul imunitar se declanșează împotriva acestor substanțe din mediu,  inofensive pana la urma, neplăcerile create sunt numeroase: ochii încep sa ardă, nasul sa curgă, se instalează senzația de mâncărime, cei cu alergii grave au chiar probleme cu respirația. Pentru a reduce simptomele alergiilor, soluția impusa este de multe ori abstinenta sau schimbări ale comportamentelor obișnuite. In cazul anumitor alergii, hipersensibilizarea poate atenua senzațiile de disconfort.

Procesul unei reacții alergice

Atunci când sistemul imunitar reacționează exagerat la contactul cu substanțe inofensive in mod normal, interpretând-le ca inamici si producând anticorpi, următorul contact cu substanța respectiva va provoca o reacție alergica. Anticorpii, precum imunoglobulina E, sunt responsabile pentru eliberarea de substanțe declanșatoare, agresive de către substanțele proprii corpului. Histamina si alte substanțe mesager conduc la inflamații, urticarii si vase de sânge dilatate. Aceasta reacție poate fi limitata local sau poate apărea la nivelul întregului corp – fie ca este afectat nasul, pielea, bronhiile sau sistemul circulator.Pe lângă reacțiile anticorpilor, care apar de regula la interval de numai câteva minute după contactul cu substanța „ostila” (alergen), sistemul imunitar are posibilitatea de a permite anumitor celule (celule T) sa reacționeze la aceste substanțe – acesta ar fi procesul de desfășurare al alergiilor de contact.  Reacția in aceste cazuri apare după câteva ore sau chiar zile.

Cauzele alergiilor.

Cele mai frecvente cauze care provoacă alergie la copii sunt: polenul (conduce la apariția rinitei sezoniere), sporii de mucegai, parul de pisica sau de câine, gândacii de bucătărie, acarienii (care se adăpostesc in mochete, saltele, perne, covoare), alimentele (ouăle, ciocolata, unele prăjituri, pestele, drojdia, proteinele din laptele de vaca sau de soia, țelina, arahidele, căpșunile, fructele de pădure, portocalele, merele, kiwi, nucile, roșiile), veninul provenit din mușcături de șerpi, înțepături de insecte (albine, viespi sau păianjeni), medicamente (penicilina) sau vaccinuri (vaccinul antitetanic, vaccinul împotriva tusei convulsive, vaccinul împotriva pneumoniei pneumococice), produse cosmetice si detergenți (cu conținut de clor, soda caustica sau fosfați) folosiți pentru igiena copilului sau a casei, diverse substanțe iritante etc. Un tip special de alergie, care apare mai ales la sugari (2-3%), este alergia la lapte. Ea dispare de cele mai multe ori pe la vârsta de 4-5 ani si este cauzata in principal de laptele de vaca, oaie sau capra si foarte rar de cel de mama. Alergia este cauzata de proteina din lapte, care conduce la deranjament stomacal, manifestat prin scaune moi, colici, urticarie, agitație si iritabilitate. Aceasta nu trebuie confundata cu intoleranta la lactoza, care apare la vârste mult mai mari si este cauzata de incapacitatea organismului de a digera lactoza.

Alergiile sunt produse, la organismele sensibilizate, de antigene exogene (provenite din mediul extern) numite alergene. Majoritatea alergenelor sunt proteine, glico-proteine și, mai rar, glucide pure, substanțe chimice cu moleculă mică (izocianați, anhidride sau formaldehidă), precum și unele metale (de exemplu crom și nichel).

Alergenele sunt conținute și/sau vehiculate de diverși factori din mediul extern:

-factori fizici: căldura, frigul (crioalergene)

-factori chimici: substanțe chimice, substanțe folosite în industria alimentară, medicamente, produse cosmetice, veninuri de animale și insecte, latex etc.

-factori biologici: bacterii, virusuri, paraziți, toxine microbiene, insecte, polen, fructe (căpșuni, zmeură, kiwi, ananas, etc.) praf, fulgi, păr și scuame de animale, seruri heterologe, vaccinuri etc.

Cauzele reacției alergice spontane a sistemului imunitar sunt încă necunoscute. Alergiile sunt in continua creștere la nivel mondial – sunt vehiculate ipoteze potrivit cărora, pe lângă factorul genetic, poluarea in continua creștere sau contactul microbian prea scăzut din primii ani de viată ar putea juca un rol. In total sunt cunoscute peste 20 000 de substanțe declanșatoare de alergii: acestea pot fi inhalate, ingerate sub forma de alimente sau medicamente sau prin contact la nivelul pielii – chiar si involuntar prin înțepăturile viespilor.

Exista însă o diferența intre reacția alergica si pseudo alergia: aceasta din urma prezinta simptome asemănătoare cu cele ale alergiei, însă deja de la primul contact al corpului cu substanța – fără a producere însă anticorpi. Acesta este modul in care oamenii reacționează la salicilați (inclusiv ASS), de cele mai multe ori prin pseudo alergii. In schimb, in cazul alergiilor încrucișate, corpul reacționează la substanțe asemănătoare celor împotriva cărora a creat anticorpi. Astfel de reacții apar la mere si alune in rândul persoanelor cu alergii la polenul de mesteacăn.

Simptome tipice ale alergiilor

Alergiile pot fi însoțite de o multitudine de simptome: inflamații, senzații de mâncărime, înroșirea ochilor datorata dilatării vaselor de sânge, iritații ale mucoaselor, strănutul, inflamarea mucoasei nazale, dificultate la respirație. Atunci când reacționează si plămânii, vorbim deja de astmă: in bronhiile încărcate, inflamate se formează un mucus gros, care cu greu poate fi expectorat. Pielea persoanelor care suferă de alergii prezinta mâncărimi, înroșire, edem si o erupție caracteristica papulo-eritematoasa (bășicuțe pe piele, de culoare roșie). De asemenea pielea este uscata si roșie: in perimetrul eczemei, pielea își schimba aspectul de la fin la aspru (in special in cazul neurodermitei). Problemele de digestie cum ar fi diareea, balonările sau constipațiile, senzația de plin in zona tactului gastrointestinal sunt si ele posibile. In plus, dilatarea vaselor de sânge poate provoca probleme serioase ale sistemului circulator- atunci când sângele se acumulează in cazul unei reacții extinse in întregul corp, pot apărea probleme cardiovasculare. Această situație care poate pune in pericol viată persoanei afectate se numește soc anafilactic. Apare de cele mai multe ori in cazul alergiilor la insecte sau odată cu administrarea intravenoasa a anumitor medicamente.

Alergii: diagnostic

Diagnosticul incepe cu istoricul medical, examinarea fizică si determinari de laborator. Standardul de aur in diagnostic este efectuarea unui test de provocare cu alimentul incriminat. 
Alte etape de diagnostic: 
-jurnalul alimentar, 
-dieta de eliminare; 
-prick test: mai folositor pentru a exclude o alergie IgE mediata, doar sugestiv pentru prezenta alergiei alimentare exprimate clinic; 
-atopy patch test: folosire limitată pentru diagnosticul alergiei alimentare non Ig E mediată;

Ig E specifice: valori peste cut-off indică faptul ca pacientul are risc peste 95% de a face reacție alergica la ingerarea alimentului respective. Daca constatați ca anumite alimente sau băuturi vă produc disconfort, ar trebui sa evitati consumul acestora.
Anamneza (aflarea istoriei bolii): Toate senzațiile de disconfort pot fi izolate prin adresarea unor întrebări specifice, orientate inspiră obiectiv. Cu toate acestea stabilirea diagnosticul pentru alergii rămâne o munca de detectiv. Astfel, senzația de nas înfundat poate fi pusa de multe ori pe seama alergiilor la praful menajer sau la animalele de companie.Diferitele teste de piele permit testarea de substanțe diferite – înroșirea, mâncărimea si inflamațiile indica reacția sistemului imunitar la diversele substanțe. Din păcate, testele de piele nu sunt întotdeauna sigure.

Testele de sânge: Concentrația de imunoglobulina E in sânge demonstrează prezenta sau absenta unei alergii. Sunt disponibile mai multe tipuri de teste: teste pentru screening-ul atopiei(Phadiatop și Phadiatop Infant), teste pentru diverse amestecuri de alergeni (praf amestec, fungi amestec, polen graminee etc.) si teste pentru alergeni individuali (lapte de vaca, gluten etc ) Este nevoie doar de o singura proba de sânge din care se pot determina cantitativ, cu precizie, anticorpii IgE specifici unui anumit alergen. Aceeași proba de sânge poate fi folosita pentru a testa si alți alergeni suspectați.

Alergii: Rinita alergica este cea mai intalnita forma

Cea mai întâlnita forma de alergie este rinita alergica provocata de polen. Pe lângă polenul de mesteacăn, arin, alun si ierburi, recent s-a constatat ca si polenul de ambrozie si frasin provoacă senzația de nas încărcat si ochi roșii. Atunci când sunt afectați si plămânii, vorbim deja de astmă, care poate apărea deja si in rândul copiilor. Pe lângă polen si mucegai, concentrația mare de substanțe toxice din aer, particulele de praf si ozonul pot provoca apariția astmului sau înrăutățirea  tabloului clinic. Pe lângă acestea, mai exista multe alte forme de alergii.

Alergii: evitarea stărilor de disconfort.

Atunci când suferiți de o alergie este de preferat sa evitați alergenii care o provoacă – ușor de zis, greu de făcut. In cazul alergiilor la acarienii de praf, posibilitățile de menținere a acarienilor intr-un număr cat mai mic sunt diverse: pe lângă sfaturile de igiena, exista așternuturi de praf speciale si chiar sprayuri cu extract de azadirachta indica (Neem).In perioadele de polenizare, celor afectați li se recomanda sa petreacă mai mult timp in interior, sa mențină nasul umed sau sa protejeze mucoasa nazala cu un spray cu pudra. Concentrația  înalta de substanțe toxice din aer agravează disconfortul respirator, de aceea in cazul înregistrării unor valori înalte ale ozonului, se recomanda persoanelor afectate sa rămână in spatii închise. Conținutul alimentelor trebuie menționat in detaliu pe ambalaj, astfel încât, in cazul persoanelor afectate de neurodermite, de intoleranta la lactoza sau de alergii la anumite alimente, sa fie posibila alegerea unei alimentații potrivite.

Evitarea alergiilor in cazul copiilor

Deși igiena exagerata poate conduce la o creștere a alergiilor in rândul copiilor, bebelușii si copiii nu ar trebui expuși substanțelor iritante – fumatul facilitează apariția alergiilor iar animalele de companie sunt recomandate numai izolat (atunci când părinții nu sunt alergici). Aportul de bacterii de acid lactic pe perioada sarcinii si a alăptării este benefica florei intestinale a bebelușului, astfel ca frecventa alergiilor de mai târziu va fi mai redusa.

Alergii: Atenuarea starilor de disconfort

Pentru a proteja mucoasele nazale si bronhiale împotriva alergenilor, sunt folosite diverse medicamente – unele dintre acestea reduc percepția, astfel ca nu se recomanda conducerea de vehicule după administrarea acestora. Inclusiv participarea la trafic in calitate de pieton necesita o atenție deosebita după administrarea acestor medicamente.

Pe lângă dusul nazal, inflamarea mucoasei poate fi combătuta cu cortizon, însă in cazul astmului, tratamentul are diferite aspecte printre care se numără si sportul. Vaccinul împotriva alergiilor (hipersensibilizarea)  necesita o perioada îndelungata, însă poate conduce la eliminarea pe termen lung a senzațiilor de disconfort. In cazul rinitei alergice, folosirea zincului s-a dovedit a fi benefica.

Bineînțeles ca pentru fiecare caz de afecțiune se impune o abordare speciala cu carente ale alergenilor, sfaturi si medicamente – mai multe detalii disponibile la afecțiunile respective.

2)Teste cutanate

Se bazează pe folosirea unei doze mici de alergen, care se amplasează pe piele sau se injectează intradermic pentru a urmări dacă apare o reacție alergică locală. Sunt disponibile trei tipuri de teste cutanate:

Testul prick: se plasează pe piele o picătură de soluție diluată de alergen și se efectuează scarificarea sau înțeparea tegumentului subiacent, pentru a permite pătrunderea soluției în piele. Testul este pozitiv pentru alergenul respectiv dacă apare o indurație sau înroșire pruriginoasă a pielii la locul de contact.

Testul intradermic: Se injectează intradermic o cantitate mică de soluție diluată de alergen și se urmărește dacă apare sau nu o reacție inflamatorie locală, similară cu cea descrisă la testul prick. Este un test mai sensibil decât testul prick, dar cu un procent mai mare de reacții fals pozitive.

Testul patch: se aplică pe piele un plasture pe care s-a plasat o doză mică de alergen și se menține pe piele timp de 24-72 de ore, urmărind apariția reacției cutanate locale.

Testul cutanat pe spate .

Avantajele testelor cutanate

-sunt ușor de realizat la domiciliu, sau în cabinetul medical și nu necesită utilaj complicat și costisitor;

-au o sensibilitate mai mare față de anumite tipuri de alergene, cum sunt cele ale dermatitelor de contact;

-rezultatele sunt disponibile în 24-48 de ore după încheierea testării.

Dezavantajele testelor cutanate.

-Sunt teste invazive și provoacă urticarii și jenă la locul reacțiilor pozitive;

-există pericol de infectare a plăgilor de testare;

-prezintă riscul de a declanșa o reacție alergică severă, numită anafilaxie, care poate merge pâna la șoc anafilactic și deces. Deși astfel de accidente sunt rare, acest tip de teste necesită disponibilitatea asistenței medicale de urgență, în eventualitatea apariției reacțiilor cu potențial fatal;

-sunt influențate de administrarea anumitor medicamente (antidepresive, antihistaminice ș.a.) și de aceea nu pot fi folosite la bolnavii la care nu este posibilă întreruperea medicației;

-nu pot depista alergiile la diverse alimente, pentru care poate fi necesară efectuarea unor investigații suplimentare;

-interpretarea lor este influențată de prezența unor afecțiuni dermatologice preexistente (eczeme, urticarie etc.)

3)Teste serologice

Alergenele pecifice IgE (cod CPT: 86421 pentru <5 antigeni, CPT: 86422 pentru 6+ antigeni) sunt teste indirecte, bazate pe detectarea și titrarea în sânge a anticorpilor de tip IgE produși de organism ca răspuns față de un alergen specific. Spre deosebire de determinarea titrului de IgE total , care nu este diagnostic pentru o alergie, titrul de IgE specific poate folosi ca referent diagnostic calitativ și cantitativ al stării alergice a pacientului.

Există două tipuri de teste de identificare a alergenelor, în funcție de metoda de măsurare, radiometrică (radioactivă) sau colorimetrică/fluorometrică: RAST (radioallergosorbent test – radioimunoabsorbție („RAST Test” este Marca Depusă a concernului Pharmacia) , teste de imunocaptare, de imunofluorescență, testarea antigenică multiplă simultană și reacția ELISA (imunoabsorbția enzimelor linkate). Un test serologic se consideră pozitiv dacă titrul (concentrația) IgE pentru un tip specific de alergen este de peste 4 ori mai mare față de valorile normale.

Spre deosebire de testele cutanate, ale căror rezultate pot fi interpretate subiectiv, gen «da», «nu», «dubios», testele serologice dau rezultate cantitative, cu posibilitatea de a calcula statistic pertinența testului, sensibilitatea și specificitatea (testele de calcul binar „2×2", sau curba ROC (engleză Relative Operating Characteristic curve). Pe baza unor studii pe un mare număr de analize testele serologice dau o sensibilitate de aproximativ 70.8% și o pozitivitate predictivă de 72.6%.[6]

Avantajele testelor serologice

-Se pot folosi în cazurile în care, din diverse motive, nu se pot efectua teste cutanate (boli dermatologice preexistente, anafilaxie severă în antecedente, medicație care nu poate fi întreruptă etc.).

-Nu sunt afectate de administrarea de medicamente (de ex. antidepresive, antihistaminice) și se pot folosi la bolnavii la care nu se poate întrerupe medicația pentru a efectua testarea.

-Nu prezintă risc de a provoca reacții alergice, nefiind teste invazive. Se pot folosi și la persoanele care au prezentat reacții alergice severe în antecedente.

-Se pot folosi pentru depistarea alergiei față de latex (înainte de intervenții chirurgicale, dacă au existat expuneri frecvente în antecedente).

-Sunt mai eficiente în depistarea alergiilor alimentare, respiratorii, la substanțe chimice și medicamentoase, etc., comparativ cu testele cutanate.

-Scăderea titrului de IgE după un tratament de desensibilizare demonstrează eficiența tratamentului.

-Față de numărul relativ redus de antigeni care pot fi folosiți la testele cutanate, testele serologice controlează peste 700 de alergeni.

-Promptitudine – laboratoarele moderne pot elibera sute de rezultate serologice în câteva ore.

-Sunt mai sensibile decât testele cutanate (uneori testele cutanate pot fi fals-pozitive, iar testul serologic negativ).

Dezavantajele testelor serologice

-Necesită laboratoare specializate, dotate cu aparataj performant și sub un eficient control de calitate.

Teste hematologice

Analizele de laborator hematologice ALCAT sunt relativ recente și se execută în mai puțin de 20 de țări (SUA, Anglia, Germania, Danemarca, Israel, Italia, Mexico, Spania etc). Aceste analize hematologice, centrate pe alergiile provocate de alimente spară alergiile alimentare de intoleranțele (sensibilitățile) alimentare.

Intoleranțele (sensibilitățile) alimentare

Spre deosebire de alergiile alimentare, care sunt caracterizate prin reacții acute la contactul cu un alergen, cascada alergică pe substrat histaminic, care poate duce la șoc anafilactic și deces, intoleranțele (sensibilitățile) alimentare (și chimice) se referă la imposibilitatea congenitală a organismului de a tolera alimente și factori din mediul înconjurător, care duce la activarea cronică a sistemului imunitar, cu o sintetizare excesivă de mediatori inflamatorii, însoțită de procese inflamatorii cronice: turburări digestive, migrene, obezitate, stare de oboseală cronică, urticarie, boli de piele, artrite ș.a.Analizele hematologice se bazează pe reacția acompaniată de degranulația celulelor mast și a globulelor albe bazofile, proces mediat de imunoglobulina E (IgE).

Metoda testului ALCAT

Se preludează pe anticoagulant o mică priză de sânge periferic venos din care se face o numărătoare de globule albe, apoi se adaugă un extras purificat și standardizat de substanță chimică, sau aliment incriminat. După o scurtă incubație se repetă numărătoarea de globule, urmărind procesul de degranulare. Analiza se execută cu un aparat automat dedicat acestui test.Producătorii testului ALCAT au standardizat un barem de peste 300 alimente, substanțe chimice și alți factori cu potențial inflamatoriu.

4)Tratament

Tratamentul antialergic este un tratament complex, care poate include măsuri specifice sau nespecifice. Tratamentul medicamentos constituie numai o parte din măsurile terapeutice care se pot aplica în cazul unei alergii.

Tratamentul specific

-Tratamentul specific al alergiei vizează alergenul sau anticorpii.

Măsuri terapeutice care vizează alergenul: îndepărtarea alergenului sau evitarea contactului cu acesta.Regim dietetic, în cazul alergiilor alimentare, cu suprimarea alimentului incriminat sau doar bănuit. Cele mai cunoscute alimente alergizante sunt: laptele de vacă și derivatele sale, preparatele ce conțin ouă, arahide, nuci, susan, mac, acaju, soia, pește, cerealele ce conțin gluten (grâu, secară, orz), unele fructe (kiwi, căpșuni, ananas, cocos), ciocolata, cafeaua, alcoolul. Modul de preparare al alimentelor este de asemenea important: de exemplu prăjirea poate crește efectul alergizant al unor alimente (semințe, nuci, alune și mai ales arahide). Se vor evita deci prăjelile, rântașurile, cremele.Chimioterapie antimicrobiană, antifungică sau antiparazitară, pentru îndepărtarea alergenului în cazul unor endoalergii (infecții microbiene sau fungice, infestații parazitare). Există și situații în care alergenul nu poate fi identificat sau nu se poate elimina total din mediul de viață al bolnavului, iar contactul cu acesta nu poate fi evitat.

Măsuri terapeutice care vizează anticorpii: hiposensibilizarea specifică.

Tratamentul nespecific

Are ca scop diminuarea sau eliminarea consecințelor imediate ale reacției alergen-anticorp (eliberarea și fixarea mediatorilor chimici), sau combaterea fenomenelor patologice de la nivelul organelor țintă.

Capitolul III:Desloratadina,Indicații și contraindicații

Desloratadina este un medicament antihistaminic utilizat pentru tratarea alergiilor . Acesta este un metabolit activ loratadina , care este , de asemenea , pe piață. Desloratadina (C19H19N2Cl) ( de asemenea , cunoscut descarboetoxiloratadinei) blochează selectiv receptorii histaminergici H1 , deoarece substanța nu penetreze sistemul nervos central. Se absoarbe rapid și aproape în întregime după administrare orală, plasma a apărut la 30 de minute de concentrațiile de administrare. Ea nu interacționează cu sistemul de transport de P-glicoproteinei în celulele mucoasei tractului digestiv, sau cu citocromele metabolismul hepatic. De asemenea, nu interacționează cu alte medicamente. Aceasta prezice concentrația ridicată de plasmă după administrare. Se leagă de proteinele plasmatice (83-87%). Jumătatea – viata este de 26,9 ore. Pentru o jumătate relativ prelungită – viața de eliminare și debut rapid de actiune, este necesar să se administreze medicamentul o dată pe zi.

Desloratadina comprimate.

Desloratadinei nici primul pasaj hepatic și generează câțiva metaboliți. Acesta este metabolizat în principal prin hidroxilare. La doze terapeutice desloratadină nu afectează funcțiile cognitive, spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu alte antihistaminice de primă generație. Excreția are loc prin urină și fecale cu 51%. Un mic procent din medicament este excretat nemodificat prin materiile fecale (6,7%) și urină (1,7%), iar restul este excretat sub formă de metaboliți. În ceea ce privește solubilitatea în apă, în comparație cu loratadina este de 7 ori,desloratadină 0.35mg / ml loratadină <0,05 mg / ml. Disponibilitatea poate schimba în diferite regiuni ale lumii, de la loratadina ,are patru formulări disponibile comercial: tabletă conținând 5 mg desloratadină; sirop care conține desloratadină 0,5 mg / ml; tabletă solubilă deloratadina oral, conținând 2,5 mg sau 5 mg, precum tabletele cu eliberare prelungită care conțin 2,5 mg desloratadină plus sulfat de pseudoefedrina 120 mg și 5 mg desloratadină plus sulfat de pseudoefedrina 240 mg. În caz de supradozaj trebuie considerate măsuri normale pentru a extrage substanța activă care nu a fost absorbit. Se recomandă tratamentul simptomatic și de susținere. Pe baza studiilor clinice la adolescenți și adulți, cu doze multiple, care a fost administrat 45 mg de desloratadină (de 9 ori doza clinică recomandată), a fost determinată absența efectelor secundare semnificative. Desloratadina nu este eliminată prin hemodializă; Nu se știe dacă poate fi eliminată prin dializă peritoneală.

Desloratadina este indicat pentru ameliorarea simptomelor asociate cu rinita alergica, cum ar fi rinoree (curgerea nasului), strănut și prurit nazal (mâncărimi nazale), senzație de arsură și prurit ocular (mâncărime la nivelul ochilor), ochi umezi, mâncărimi la nivelul palatului (cu mâncărime cerul gurii) și tuse. Semnele și simptomele oculare și nazale sunt ameliorate rapid după administrarea orală a medicamentului. Acest sirop este de asemenea indicat pentru ameliorarea semnelor și simptomelor de urticarie și alte alergii ale pielii.

Desloratadina solutie orala.

Desloratadina previne histamină (cauzând substanța alergie) poate acționa (previne eliberarea acestuia, blochează acțiunea în loc de alergie si previne inflamația din cauza răspunsului alergic) și astfel combate simptomele rinitei alergice intermitentă și persistentă, urticarie și alte alergii.

Desloratadina  este un derivat al loratadina al care este metabolitul activ, antagonist puternic și selectiv al receptorilor H1 periferici, acțiune de lungă durată. Desloratadina este comercializat în Italia de compania farmaceutica Merck Sharp &-Desloratadina Dohme sub numele de Aerius , precum și alte companii cu alte nume , cum ar fi, de exemplu, NEOCLARITYN , Claramax , CLARINEX , Larinex și Delot . Desloratadina este disponibil sub forma farmaceutică de comprimate, comprimate orodispersabile de absorbție rapidă.

Formula schematică a desloratadinei.

Desloratadina este un antihistaminic a doua generație, non-sedativ și durată lungă de acțiune, cu afinitate mare pentru receptorii H 1 periferici. Medicamentul nu traversează bariera hematoencefalică și , prin urmare , nu se răspândește în sistemul nervos central (SNC). In studiile in vitro , desloratadina a demonstrat inhibarea capacității de secreție de citokine proinflamatorii (în special interleukinele IL-4, IL-6, IL-8 și IL-13) din celulele mastocite și bazofile .  Se pare că se poate inhiba , de asemenea , expresia moleculei de adeziune P-selectin pe celulele endoteliale. Penetrarea scăzută în SNC explică reticența la somnolenta la subiectii tratati cu droguri. In unele studii ale desloratadinei la o doză de 7,5 mg o dată pe zi nu a fost demonstrat de a reduce capacitatea mentală și fizică a jucătorilor. În alte studii în care medicamentul a fost administrat la o doză de 5 mg , care nu se văd schimbări în performanțele de zbor, sau a statului de atenție individuală. Administrarea concomitentă deși alcoolul nu provoacă o agravare a capacităților mentale și fizice ale pacientului și chiar accentuarea stării de somnolență.  La pacienții cu rinită alergică, desloratadina a fost eficace timp de cel puțin 24 de ore în atenuarea multe dintre simptomele care însoțesc , cum ar fi strănutul , secreții nazale , mâncărimi ale nasului, prurit ocular, lăcrimarea și înroșirea. În studiile clinice controlate efectuate la pacienți cu urticarie idiopatică cronică, desloratadina a dovedit eficace în ameliorarea pruritului și numărul sau dimensiunea de pustule. Chiar și în aceste studii au confirmat eficacitatea timp de 24 de ore. S – a demonstrat , de asemenea , în cursul tratamentului unei interferențe reduse cu somnul și activitățile zilnice.

După administrarea orală a desloratadinei este bine absorbit din tractul gastrointestinal. Concentrația plasmatică maximă este detectată la aproximativ 3 ore după administrare. Timpul de înjumătățire al medicamentului este de aproximativ 27 de ore. Desloratadina se leagă moderat de proteinele plasmatice într-o măsură variabilă între 83% și 87%. După doze multiple timp de 2 săptămâni nu pare medicația pentru a construi în mod semnificativ. Atât mâncarea (mesele bogate și conținutul mediu de lipide) , care sucul de grapefruit nu au nici un efect asupra biodisponibilității desloratadinei. Metabolizarea desloratadinei nu a fost încă pe deplin clarificat, prin urmare, unele interacțiuni cu alte medicamente nu poate fi complet exclusă. Desigur , desloratadina nu inhibă CYP3A4 precum CYP2D6 și nu este nici substrat , nici inhibitor al glicoproteinei-P. Medicamentul este indicat pentru tratamentul simptomatic al rinitei alergice ,  cronică urticarieidiopatică  și febra fânului .

Cele mai frecvente reacții adverse raportate sunt oboseala, uscăciunea gurii , o durere de cap . Cu frecvență mult mai mici pot să apară dispepsie , greață , vărsături , dureri abdominale , diaree , insomnie , halucinații , hiperactivitate psihomotorie, convulsii , creșterea AST și ALT , creșterea bilirubinei , hepatită .

Contraindicatii:

Medicamentul este contraindicat la pacienții cu hipersensibilitate la substanța activă sau la loratadină.

1)Desloratadina în potriva loratadinei:

Desloratadina este principalul metabolit al loratadinei . Există studii efectuate prin eșantionare pe cele două medicamente. Un studiu al pacienților nemulțumiți de loratadina publicat în august 2003 de , aduce o satisfacție mai mare în cazul în care nu de satisfacție egală la pacienții tratați cu desloratadină , concluzionând:După confirmarea bolii, prin intermediul analizei, a găsit un model care sugerează un nivel mai ridicat de satisfacție în rândul pacienților nemulțumiți cu loratadina care sa convertit la desloratadină. De fapt, ea include rezultate semnificative statistic obținute prin însumarea efectelor negative, trezirea nocturnă din cauza simptomelor și severitatea simptomelor, chiar înainte de următoarea doză, și satisfacția generală.

În noiembrie 2003,un articol publicat in revista medic american de familie cu privire la , tolerabilitatea, siguranța, eficacitatea, prețul și simplitatea desloratadinei a concluzionat că:  „Desloratadina este similară în eficacitate fexofenadină și este de așteptat să producă rezultate similare cu loratadină și alte antihistaminice non-sedative. Nu există nici un avantaj clinic pentru pacientii care trec de la loratadina la desloratadină. Cu toate acestea, ea poate fi o opțiune convenabilă pentru acei pacienți a căror asigurare medicală nu mai acoperă loratadina în cazul în care rata de plată este mai mică decât costul produsului .Intr-un studiu din 2004 este raportat că pacienții care au fost transformate în desloratadinei de la loratadină, fexofenadină sau cetirizină ar prezenta o satisfacție mai mare pentru un astfel de tratament. În Canada , desloratadina este disponibil fără prescripție medicală și ca un medicament generic . Pretul este comparabil cu cel al loratadină.

Reacțiile adverse ale desloratadinei.

În plus față de efectele necesare pentru tratamentul, medicamente poate provoca efecte nedorite. Deși nu toate aceste evenimente adverse apar, ar trebui să solicite asistență medicală în cazul în care oricare dintre ele apar.

La majoritatea copiilor și adulților, evenimente adverse cu desloratadina au fost la fel de mult ca și cu soluția de tabletă sau placebo. Cu toate acestea, evenimentele adverse frecvente la copii sub 2 ani au fost diareea, febra și insomnie în timp ce la adulți, oboseala, uscăciunea gurii și durerea de cap (cefalee) au fost raportate mai frecvent decât tablete placebo.

3D dezloratadina.

Desloratadina – Bull de medicina

Desloratadina cu dozare, indicații, efecte secundare, interacțiuni și alte informații.

Toate informațiile conținute în eticheta desloratadina este destinat să informeze și să educe,nu sunt destinate în niciun fel să înlocuiască sfatul unui profesionist ,domeniul medical se va servi ca recomandare pentru orice tip de tratament. Deciziile privind tratamentul pacienților cu desloratadina ar trebui să fie luate către profesioniști autorizați, luând considerare caracteristicile fiecărui pacient.

Prezentarea Desloratadina.

Sirop. Ambalaj flacoane conținând 60 ml sau 100 ml , însoțite de seringă de dozare. 

Compoziție.
Fiecare 1 ml conține: 
Desloratadină ………………………….. ………………………………… 0,5 mg 
qs Vehicul ….. ………………………………………….. ………………. 1 ml 
(acid citric, aromă de căpșuni, benzoat de sodiu, citrat de sodiu dihidrat, edetat disodic, glicerol; hietelose, sorbitol, sucraloză ; apă deionizată)

Indicații.

Acest medicament este indicat pentru ameliorarea rapida a simptomelor asociate rinitei alergice inclusiv rinită alergică intermitentă și persistentă , inclusiv strănut, secreții nazale, mâncărimi și congestie nazală, precum prurit ocular, lăcrimarea și înroșirea ochilor, mâncărimi ale palatului și tuse . Desloratadina Siropul este de asemenea indicat pentru ameliorarea simptomelor asociate cu urticarie și prurit reducând mărimea și numărul de erupții cutanate.

Contraindicații ale desloratadinei.

Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre componentele sale.

Avertismente.

In timpul tratam entului, pacientul nu trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje , deoarece abilitate și atenția lor poate fi afectată. 
Acest produs nu conține zahăr și fără coloranți.

2)Interacțiuni medicamentoase ale desloratadinei.

Nu a existat nici o schimbare în distribuția de desloratadina , în prezența de suc de alimente sau de grapefruit. 
Acest medicament administrat concomitent cu alcoolul etilic nu a potențat efectele nocive asupra performanței cauzate de alcool.

Reacțiile adverse / efecte secundare desloratadinei

Într – un studiu clinic efectuat la o populație pediatrică, desloratadina sirop a fost administrat la un total de 246 copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni la 11 ani.Incidența globară a evenimentelor adverse a fost similară si pentru grupurile de desloratină sirop si placebo.  La copii între 6 și 23 de luni, evenimentele adverse cel mai frecvent raportate, superioara comparativ cu placebo au fost diareea (3,7%), febra (2,3%) și insomnia (2,3%). 
Cazuri rare de reacții alergice (inclusiv anafilaxia și erupții cutanate), tahicardie, palpitații, hiperactivitate psihomotorie, convulsii, cresteri ale enzimelor hepatice, hepatită , și creșterea bilirubinei pot să apară.

Dozarea:

-la copii între 6 și 11 luni- 2 ml (1 mg) o dată pe zi, indiferent de hrana, pentru ameliorarea simptomelor asociate rinitei alergice (inclusiv rinită alergică intermitentă și persistentă) și urticarie.

– la copii cu vârsta cuprinsă între 1 și 5 ani: 2,5 ml (1,25 mg) o dată pe zi, indiferent de hrana, pentru ameliorarea simptomelor asociate rinitei alergice (inclusiv rinită alergică intermitentă și persistentă) și urticarie.

-Copii cu vârsta între 6 și 11 ani: 5 ml (2,5 mg) o dată pe zi, indiferent de hrana, pentru ameliorarea simptomelor asociate rinitei alergice (inclusiv rinită alergică intermitentă și persistentă) și urticarie. 
-Adulți și adolescenți (mai mare sau egală cu 12 ani): 10 ml (5 mg) o dată pe zi, indiferent de hrana, pentru ameliorarea simptomelor asociate rinitei alergice (inclusiv rinită alergică intermitentă și persistentă) și urticarie.

Rinita alergică intermitentă: prezența simptomelor timp de mai puțin de 4 zile pe săptămână sau mai puțin de patru săptămâni pe an. Pacientul trebuie tratat în conformitate cu evaluarea istoriei pacientului daca este boala,tratamentul poate fi întrerupt după rezoluția simptomelor și reluat cu reapariția la fel.

Rinită alergică persistentă: prezența simptomelor timp de 4 zile sau mai mult pe săptămână , timp de mai mult de patru săptămâni pe an, pot fi oferite continuarea tratamentului pacienților în timpul perioadelor de expunere la alergeni.

Supradoză.

În caz de supradozaj, trebuie avute în vedere măsurile standard pentru a extrage substanța activă care nu a fost absorbit.Pe baza unui studiu clinic cu doză multiplă la adulți și adolescenți, care au fost administrate la 45 mg desloratadină ( de 9 ori doza clinică), au fost observate efecte clinice semnificative. Desloratadina nu este eliminată prin hemodializă; nu se cunoaște dacă există eliminarea prin dializă peritoneală.

3)Caracteristici farmacologice.

Desloratadina este un nesedativ antagonist histaminic, lung – antagonist care acționează cu activitate puternic selectivă H1 periferic al receptorului histaminic. Desloratadina a demonstrat o activitate anti-alergic, anti-histaminic și anti-inflamator. 
In plus la activitatea antihistaminică, desloratadina a demonstrat activitate antialergică și antiinflamatorie în mai multe studii in vitro (efectuate in cele mai multe celule umane) și in vivo. Aceste studii au arătat că desloratadina inhibă cascada mare de evenimente care inițiază și propagă inflamații alergice, incluzând:

– eliberarea de citokine pro-inflamatorii , printre care IL-4, IL-6, 
IL-8, IL-13; 
– eliberarea chemokinelor pro-inflamatorii importante , cum ar fi RANTES (activitatea de reglementare normală de celule T exprimate și secretate);

– producția de anion superoxid de către neutrofilele polimorfonucleare activate;

– adeziunea și chemotaxia eozinofile;

– exprimarea moleculelor de adeziune , cum ar fi P-selectin;

– eliberarea de histamină, prostaglandine (PGD2) , și leukotriene (LTC4), IgE – dependent;

– răspuns acut bronhoconstrictor alergică și tuse alergică la modelele animale.

Proprietăți farmacodinamice după administrarea orală, desloratadinei blochează selectiv H1 periferic – receptori, deoarece medicamentul este efectiv exclus de la intrarea sistemului nervos central (SNC). 
Securitatea Desloratadina Siropul a fost demonstrată în trei studii pediatrice. Copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 11 ani , cu o istorie dovedită a rinitei alergice (AR) și urticarie idiopatică cronică (UIC) , care au fost candidati pentru terapia antihistaminică au primit o doză zilnică de 1 mg (vârsta cuprinsă între 6 și 11 luni) , 1,25 mg (1 la 5 ani) sau 2,5 mg ( între 6 și 11 ani). Tratamentul a fost bine tolerat ca documentate prin teste clinice de laborator, semnele vitale , și datele referitoare la intervalele ECG, inclusiv QTc. Atunci când este administrată în dozele recomandate, farmacocinetica activității desloratadina a fost comparabilă la copii și adulți. Prin urmare, ca tratamentul RA / UIC si profilul desloratadinei sunt similare la pacienții adulți și copii, datele privind eficacitatea desloratadinei la adulți pot fi extrapolate la populația pediatrică.

În studii cu doze multiple, cu administrarea zilnică de 20 mg desloratadina timp de 14 zile, au fost observate efecte cardiovasculare statistic sau clinic semnificative. Intr – un studiu farmacologic în care desloratadina a fost administrat la o doză de 45 mg pe zi ( de nouă ori doza terapeutică) , timp de zece zile , nu sa observat prelungirea intervalului QTc. Desloratadina nu pătrunde cu ușurință în sistemul nervos central. La doza recomandată de 5 mg pe zi, nu a existat o incidență excesivă a somnolenței, comparativ cu placebo. Chiar și la o doză de 7,5 mg pe zi desloratadina sirop nu a afectat performanțele psihomotorii în studiile clinice. O singură doză de 5 mg desloratadina nu a avut nici un efect asupra evaluărilor standardizate de pilotaj , inclusiv exacerbarea stării subiective de somnolență , sau activitățile legate de pilotaj. Au fost observate concentrații plasmatice de modificări clinic semnificative Desloratadina , studiile de interacțiuni medicamentoase cu doze multiple realizate cu ketoconazol, eritromicină, azitromicină, cimetidina , și fluoxetina. In studiile de farmacologie clinică, cu administrarea de alcool nu a crescut degradarea performanței indusă de alcool sau a crescut somnolență. Nu au existat diferențe semnificative în rezultatele testelor psihomotorii între grupurile care au primit desloratadină și placebo administrat singur sau cu alcool.

Farmacocinetică.

Concentrațiile plasmatice ale desloratadinei pot fi detectate în decurs de 30 minute după administrare. Desloratadina este bine absorbit cu concentrația plasmatică maximă obținută după aproximativ 3 ore; timp de înjumătățire în faza terminală este de aproximativ 27 ore. Nivelul de acumulare a desloratadinei a fost în concordanță cu timpul de înjumătățire plasmatică (aproximativ 27 ore) și frecvența dozei de o dată pe zi. La adulți și adolescenți, biodisponibilitatea a fost proporțională cu doza în intervalul de la 5 mg până la 20 mg.

Desloratadina este moderat legat de proteinele plasmatice (83% – 87%). Există dovezi relevante acumulării medicamentului după doze zilnice de clinic desloratadina (5 mg până la 20 mg) timp de 14 zile. 
Enzima responsabilă de metabolizarea desloratadinei nu a fost încă identificată și , prin urmare , nu se poate exclude complet posibilitatea unor interacțiuni cu alte medicamente. 
Studiile in vivo cu inhibitori specifici ai CYP3A4 și CYP2D6 a demonstrat că aceste enzime nu sunt importante în metabolizarea desloratadinei . Desloratadina nu inhibă CYP3A4 și CYP2D6 , și nu este un substrat sau inhibitor al glicoproteinei-P. 
Într – un studiu cu o singură doză de 7,5 mg desloratadină , nici un efect al alimentelor (conținut ridicat de grăsimi și mic dejun caloric) distribuirea desloratadinei . 
În studiile cu doză unică separate , la dozele recomandate, pacienții copii au prezentat ASC și Cmax valori Desloratadina comparabile cu adulții care au primit 5 mg de desloratadină sirop.

Rezultatele privind eficacitatea

În plus , la clasificările stabilite ca sezoniere și perene, rinita alergică poate fi clasificată alternativ în rinită alergică intermitentă și rinită alergică persistentă , în funcție de durata simptomelor. Rinita alergică intermitentă se definește ca prezența simptomelor pentru mai puțin de 4 zile pe săptămână sau mai puțin de patru săptămâni pe an. Rinita alergică persistentă se definește ca prezența simptomelor timp de 4 zile sau mai mult pe săptămână și mai mult de 4 săptămâni / an. 
In 2-4 – studii săptămâni , la pacienții cu rinită alergică (AR) și astm concomitent, desloratadina a fost eficace în reducerea simptomelor de RA si astm, reducerea utilizării beta 2 agonist FEV1. Ameliorarea simptomelor, cu nici o scădere a funcției pulmonare, susține siguranța administrării desloratadina la pacienții cu astm sezonier AR și concomitent ușoară până la moderată. 
Urticarie idiopatică cronică a fost studiată ca un model clinic pentru condițiile urticariene, deoarece fiziopatologia lor este similară, indiferent de etiologie, și deoarece pacienții pot fi recrutați prospectiv mai ușor. Deoarece eliberarea de histamină este un factor cauzal pentru toate afecțiunile urticariene, este de așteptat ca desloratadină este eficientă în asigurarea ameliorării simptomatice a altor condiții urticariene, în plus față de urticaria cronică idiopatică, așa cum în ghidurile clinice. 
Acest medicament a fost eficace în ameliorarea disconfortul rinitei alergice , după cum arată scorul total al chestionarului de calitate a vieții rinoconjuntivites. O mare imbunatatire a fost demonstrată în domeniile legate de situațiile de zi cu zi și activitățile zilnice limitate de aceste simptome.

Utilizarea la vârstnici, copii și alte grupuri de risc.

Utilizarea în timpul sarcinii și alăptării: efectele nu sunt observate ale desloratadinei asupra fertilității la șobolani, la o expoziție de 34 de ori mai mare decât expunerea umană la doza clinică recomandată. Nu au existat studii pe animale teratogene, mutagene sau cu desloratadina . 
Deoarece nu există date clinice ale femeilor gravide expuse la desloratadina , nu a fost stabilită utilizarea acestui medicament în timpul sarcinii. Desloratadina sirop nu trebuie utilizat în timpul sarcinii , cu excepția cazului în care beneficiile potențiale depășesc riscul. Desloratadină se excretă în laptele matern. Astfel, utilizarea acestui medicament nu este recomandat pentru femeile care alăptează.

Categoria C: Acest medicament nu trebuie utilizat de către femeile gravide fără chirurg medicale sau stomatologice.

Medicamentul nu trebuie utilizat in timpul sarcinii.

Utilizarea la copii: eficacitatea și siguranța desloratadina nu a fost stabilită la copiii sub vârsta de 6 luni.

Depozitare.

Acest medicament trebuie păstrat la temperatura camerei (între 15 și 30 ° C). Data de expirare este de 24 de luni de la data fabricației imprimată pe ambalajul exterior al produsului.

Formularea juridică:

-vanzare sub prescriție medicală;
-data fabricatiei, data expirării și numărul lotului: A se vedea cartuș;
-Farm. Resp: Dr. Miriam Onoda Fujisawa – CRF-SP Nr 10,640;
-MS – 1.0181.0624;
-Medley industria farmaceutică Ltda;
-Rua Costa Macedo, 55 – Campinas – SP ;
-CNPJ 50929710 / 0001-79 – Industrie brazilian;

Cum se utilizează:

Desloratadina sirop este indicat pentru uz oral și trebuie utilizat în conformitate cu instrucțiunile de dozare element.

Instrucțiuni pentru utilizarea seringii dozatoare și adaptorul flaconului:

Desloratadină Sandoz.

– deschideți flaconul de medicament și dezarhivați seringa dozatoare și flaconul adaptor.

-așezați adaptorul pentru flacon pe duza ferm.

-reglarea seringii dozatoare la adaptorul flaconului.

-întoarceți flaconul și suge în măsura dorită. Trageți cu grijă pistonul, măsurarea cantității exacte în ml ca doza recomandată de către medicul lor.

-scoateți seringa dozatoare.

-goliți seringa încet în gură, cu capul înclinat înapoi.

-cap sticla fără a îndepărta adaptorul.

-se clătește seringa de dozare cu apă.

Observații:

-seringa dozatoare adaptorul este utilizat exclusiv pentru administrarea desloratadinei oral.

-manipularea seringii de dozare trebuie să fie făcută numai de către adulți.

-urmați îndrumarea medicului dumneavoastră, respectând întotdeauna orare, dozele și durata tratamentului.

-nu întrerupeți tratamentul fără cunoștința medicului dumneavoastră.

-nu utilizați medicamentul cu data de expirare.

-înainte de a utiliza nota aspectul de medicina.

Pe lângă efectele necesare pentru tratamentul lor, medicamente pot provoca efecte nedorite. Deși nu toate dintre aceste reacții adverse apar, ar trebui să solicite asistență medicală în cazul în care oricare dintre ele apar.

Păstrarea produsului.
-cest medicament trebuie păstrat la temperatura camerei (între 15 și 30 ° C).

– data de expirare este de 24 de luni de la data fabricației imprimată pe ambalajul exterior al produsului.

Concluzii

-Dacă nu se consideră alergiile ca și posibile cauze a unor boli, atunci se pune un diagnostic gresit, si se va administra un tratament gresit.

-Copiii care au alergii sunt predispusi si la astm, dar nu oricine are alergii face astm și nu orice astm este de origine alergică. Tocmai de aceea, alergiile și astmul se pot confunda.

-Alergiile tind si au de-a face cu sistemul imun. In mare parte a timpului, sistemul nostru imun lupta impotriva germenilor și bacteriilor pentru a ne pastra sănătatea, dar, in cazul alergiilor, sistemul imun tratează alergenii (de exemplu polenul) ca și cum ar invada corpul nostru, la fel ca virusii si bacteriile.

-Când sistemul imun reacționeaza la invazia de alergeni, corpul elibereaza substanțe (histamine) care declansează semnele alergiei: curge nasul, ochi inrositi, mâncărimi etc. Unii copii pot dezvolta și simptome de astm: tuse, wheezing, senzație de constricție in piept (il strânge ceva de piept).

-Imunitatea este rezultatul sistemului imunitar și se formează în procesul de interacțiune într-o varietate de microbi sau fragmente ale acestora.

-La copii, sistemul imunitar are o serie de caracteristici și deficiențe care fac copiii mai susceptibili împotriva multor infecții.

-Creșterea imunității este necesară în toate cazurile de imunodeficienta (de scadere a sistemului imunitar). imunodeficientei Copiii pot fi: dieta săracă, stres, deficiente de vitamine, boli cronice ale organelor interne.

-Pentru a stimula imunitatea la copii petrec de corecție a puterii, călire multivitamine tratament și medicamente imunostimulatoare. 

-Sugari și copii de până la 6 luni, protejate de mai multe imunoglobuline infecții, care pătrund în sângele lor în timpul dezvoltării fetale din sângele mamei.

-Ca creștere și dezvoltare (în principal din cauza vaccinării) copilul se confruntă cu o varietate de microbi și le primește imunitate specifică. imunitatea non-specifică la copii protejează împotriva multor infecții pe care un copil se confruntă în fiecare zi. Starea de imunitate nespecifice depinde de predispozitia copilului la diferite boli.

-Copiii cu un sistem imunitar slabit suferă mai mulți copii cu imunitate puternică. 

-Deci, trebuie să respecte normele întări sistemul imunitar, atat in timpul sarcinii si dupa nastere pentru a crește în mod corespunzător un copil, la 3-6 luni pentru a-i permite să lupta împotriva bolilor infecțioase.

-Antihistaminicele H1 reduc semnificativ simptomele de rinită alergică și ameliorează calitatea vieții pacienților.

-Antihistaminicele H1, Levocetirizina și Desloratadina, ca și terapie de durată reduc inflamația sistemică.

-Levocetirizina prezintă un efect antiinflamator mai accentuat asupra citokinelor proinflamatorii față de Desloratadină.

Bibliografie

– Catherine Sheehan – Introducere în imunologie, în: Imunologie clinică, principii și diagnostic de laborator 2, ed., MS Lippincott-Raven 1997.

– Ivan Roitt, Jonathan Brostoff, David Male – Celule implicate în răspunsul imun, In: Immunology, ed. 5, Mosby, 1998.

– Mekori YA, Metcalfe DD – Celule mamare în imunitate înnăscută, Immunol Rev, feb. 2000, 173, pag. 131-40.

– Song WC, Sarrias MR, Lambris JD – Complement și imunitate înnăscută, Immunopharmacol, 1999, 49 (1-2), p. 187-98.

-Jacobs, David S, Kasten, Bernard L, Demott, Waine R & Wolfson, William L .: Laboratorul de testare Handbook , ed. Lexi-Comp / Mosby, p. 369405, 1988.

-Sfatulmedicului.ro: Teste alergologice

-Moira Crawford „Alergiile” ( Corint , Bucuresti , 2005)

-Din ce cauze se pot agrava alergiile, 20 mai 2012, Alina Boghiceanu, Adevărul

-Horak F și colab. Efectul desloratadinei comparativ cu placebo asupra fluxului de aer nazal o masuri sujective de obstrucție nazală la subiecții cu rinită alergică la polen de iarba indusă într – o unitate de alergen-expunere. J Allergy Clin Immunol 2002; 109 : 956-61.

– Meltzer EO și colab. Eficacitatea și siguranța deloratadine 5mg o data pe zi, un antagonist al receptorilor H1 histaminic potent, la pacienții cu rinită alergică sezonieră. Evaluarea în timpul primăverii o scădere sezoane alergie. Clinical Investigation Drug 2001; 21 : 25-32.

-Simons FE și colab. Eficacitatea și siguranța desloratadinei în tratment de rinita alergica perena. J Allergy Clin Immunol 2003; 111 : 617-22..

– Schenkel E și colab. Eficacitatea o data pe zi desloratadină / pseudoefedrină pentru ameliorarea congestiei nazale. Allergy Astmul Proc 2002; 23 : 325-30.

-Wilson AM și colab. Efectele fexofenadină și desloratadinei privind măsurile subiective și obiective ale congestiei nazale în rinita alergică sezonieră. Clin Exp Alergie 2002; 32 : 1504-9.

– Inel J și colab. desloratadină O dată pe zi imbunatateste semnele si simptomele de urticarie idiopatică cronică: a, dublu-orb, studiu randomizat , controlat cu placebo. Int J Dermatol 2001; 40 : 72-6.