ȘCOALA POSTLICEALĂ ,,HENRI COANDĂ CONSTANȚA [620246]

1
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
ȘCOALA POSTLICEALĂ ,,HENRI COANDĂ’’ CONSTANȚA

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A
COMPETENȚELOR PROFESIONALE – NIVEL 5
CALIFICAREA: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

ÎNDRUMĂTOR PROIECT:
FARM. GĂNESCU MIHAELA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

2

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
ȘCOALA POSTLICEALĂ ,,HENRI COANDĂ” CONSTANȚA

PROIECT

FORME MODERNE DE TRATAMENT ALE VENINULUI DE ALBINE

ÎNDRUMĂTOR PROIECT,
FARM. GĂNESCU MIHAELA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

3

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………..…………………… …………….5
CAPITOLUL I – APITERAPIA ……………………………………………………… ….…..6
I.1 ALBINA …………..………………………… .……………………..……………..… …….6
I.2 PRODUSE ALE STUPULUI …… ……… .…………………..………. ………… ………….7
I.3 VENINUL DE ALBINE …….….……………………………….. …..…….…… ………….7
3.1 Generalități ……… ……………….………………..…………………..…… …..…… ……7
3.2 Recoltarea veninului de albine ………… …………..…… .……………… ………….. …..8
3.3 Metode de obținere a veninului de albine …………… …….………..…… …..……… ….9
3.4 Depozitarea și păstrarea veninului de albine …… ..…… ……………… ……….……… 11
3.5 Proprietățile fizice și organoleptice ale veninului de albine ……..… ..….….… ………11
3.6 Compoziția chimică a veninului de albine …… …….….……….… ………… .……. ….12
3.7 Proprietățile farmacologice ale veninului de albine ……… ……… ………… .………..13
3.8 Proprietățile terapeutice ale veni nului de albine ….…………… .…………… ………..14
CAPITOLUL II – PROTOCOLUL DE TRATAMENT CU VENIN DE
ALBINE ………………………… .………………………………………… …………..……..1 6
II.1 CONTRAINDICAȚIILE VENINULUI DE ALBINE …………….. …………….. ……….16
II.2 PREGĂTIREA BOLNAVULUI ÎNAINTEA ADMINISTRĂRII VENINULUI DE
ALBINE …………………… …………………………………..…… ..……………..… ………17
CAPITOLUL III FORME FARMACEUTICE – MODERNE ALE VENIN ULUI DE
ALBINE ……………… …………………………………………… .……………………… …21
III.1 VENINUL DE ALBINE PUR …… ……… …………… .………..…….…….… ……..21
III.2 VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ
INJECTABIL Ă……… ………….……………………………….… .…………………… ….21
III.3 VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ IONIZATĂ …… .……..………….… .…….22
III.4 VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ DE UNGUEN T….………….. .……………..22
III.5 VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ DE AEROSOLI ….………………… ………22
III.6 VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ DE TABL ETE …… ….……..…..…… .……23
III.7VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ INJECTABILĂ ..…… …….………..…… ….23
III.8 VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ DE CATAPLAS ME……..…… …………….23

4
III.9VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ DE SOLUȚIE
ORALĂ ……… …………………………………………………………. ………………………………. ………… ……2 3
III.10 MEDICAMENTE FOLOSITE ÎN TERAPIA CU VENIN DE
ALBINE ……………………………………… …………………………………. ……… .……23
10.1 Apireven unguent ……….…… ……… ……………..…..……… ..………… ..…… …..24
10.2 Apireven cremă …………… ………. ………… …………………… ….……… …………..25
10.3 Propoderm 5.66% ……………………………….. …………………….. ………………… ………………… 26
10.4 Veninul de albine în produse de bază (homeopatice) …… ……….……………… ….27
10.5 Alifie cu frunze de frasin și venin de albine ……… …..….…… ……..…………… ….28
III.11 AFECȚIUNI TRATATE CU VENIN DE ALBINE .…… ….…… .……….. …… ….28
CONCLUZII ………………………………………… ………………………………….. ….32
BIBLIOGRAFIE …………… ……………………………….……………………..………..33

5
INTRODUCERE

Se presupune că apicultura și apiterapia organizată au apărut acum 7000 de ani și au
fost inițiate de către egiptenii antici. Menționarea de mai multe ori a unor tratamente cu miere
în unele scrieri au dus la concluzia folosirii acestora de către faraonii din Egiptul antic.În
cimitirul din orașul Tiba, unde era îngropată a nouăsprezecea familie de faraoni care a
guvernat Egipt ul antic între 1320 -1200 î.Hr. s -a găsit un fagure cu ceară de albine care
conținea și polen, iar în mormântul lui Tut -Ankh -Amon au fost identificare vase de lut cu
inscripția “miere bună”.
Egiptenii foloseau mierea de albine pentru a -și conserva alimentele, de asemenea ei au
fost și primii care au făcut creme din mierea de albine pentru a le proteja pielea de razele
arzătoare ale soarelui.
La noi în țară apicultura și apiterapia sunt cunoscute de pe vremea dacilor.În zilele
noastre, apicultu ra și apiterapia din România sunt cunoscute la nivel global datorită
oamenilor de știință români foarte importanți. Mai ales în ultimii 50 de ani, această știință a
atins un prag înalt de dezvoltare, în unele țări produsele apicole fiind considerate produs e
farmaceutice, fiind comercializate în farmacii.
Apiterapia este deja o știință; ea are la bază date științifice puternice, în practică
trebuind să cuno ști cu exactitate ce se întâmplă când tratezi un pacient; este nevoie de un
diagnostic corect, trebuie să ști exact care sunt cele mai bune metode pentru administrarea
medicamentelor și de asemenea trebuie să le dozezi corespunzător.
Foarte multe cercetări făcute până în prezent arată că veninul de albine are o structură
complexă,prezentând atât substanțe d e natură organică cât și anorganică,substanțe ce îl
transformă într -un produs cu proprietăți particulare,specifice.
Produsele stupului au proprietăți farmacologice complexe și exercită as upra
organismelor vii efecte și acțiuni la nivelul funcțiilor mai mul tor organe și aparate.
Cercetări încă se mai fac începând cu albina și terminând cu fiecare produs rezultat
din munca familiilor de albine, deoarece mai sunt multe de descoperit.

6
CAPITOLUL I – APITERAPIA

I.1 ALBINA
Albinele fac parte din superfamilia Apoidea, în cadrul subordinului Apocrita, fiind
insecte zburătoare care se hrănesc cu polenul și nectarul florilor.
Acestea sunt considerate cele mai importante insecte polenizatoare.
Albinele le întâln im pe întreg globul, excepție făcând zonele cu altitudine înaltă
sau cu o temperatură scăzută cum sunt zonele polare.În regiunile calde, aride, întâlnim cea
mai mare diversitate a speciilor.
1.1. Aspectul.
Albinele sunt divers colorate, putem întâlni albine de culoare neagră sau gri, dar și
galben sau roșie.
1.2. Durata de viață.
O albină lucrătoare trăiește numai 40 de zile, dacă aceasta a fost eclozată în
sezonul activ (primăvară -vară), iar cea eclozată în toamnă trăiește până la 6 -9 luni.
Durata de viață a trântor ilor depinde de sezon și de zona geografică și variază între
2 și 8 săptămâni.
Matca este cea mai longevivă, putând trăi până la 8 ani, însă este eficientă doar un
an sau doi. Este activă pe toată durata vieții, putând să depună de la 1500 -3000 de ouă în 24
de ore , în sezonul activ (luna iunie).
1.3. Specii de albine.
Se cunosc aproximativ 20000 de specii, dar, posibil, sunt foarte multe ce nu s -au
descoperit încă.
Albina europeană este cea mai cunoscută specie de albine.
1.4. Sexe.
Femelele de albină sunt de mai multe tipuri, numite caste:
– Matcă (regina) ;
– Albine cu rol de a hrăni și îngriji regina ;
– Albine cu rol de a ventila stupul ;
– Albine lucrătoare.
Cele din urmă au corpul oval, prezintă ac și saci polenici pe membre.
Regina are o formă alungită a corpului, fiind singura care depune ouă.

7
Masculii de albină, denumiți popular „trântori”, sunt de un singur fel. Rolul lor
foarte importan t, de altfel,este acela de a fecunda matca .
Regina poate fi fecundată de până la 20 de ori pe zi de fiecare trântor în parte.
Masculii mai participă, de asemenea, la ventilarea stupului și încălzirea
puietului.În perioada iernii aceștia sunt iz goniți din stup, majoritatea murind de îngheț sau
foamete.
1.5. Structura corporală.
Albinele prezintă câte două perechi de aripi, cele anterioare fiind mai mari. Unele
caste pot prezenta aripi mai mici care sunt, însă, nefuncționale.
De aseme nea au antene compuse din douăsprezece segmente la femele, iar la
masculi treisprezece.

I.2 PRODUSE ALE STUPULUI
Prin secreția sau producerea de substanțe de către albine, prin culegerea,
transformarea, prelucrarea și depozitarea unor substanțe natu rale, rezultă p rodusele apicole,
pe care omul l e colectează din stup sau direct de la albină (veninul). Produsele apicole sunt
considerate medicamente și se folosesc în apiterapie.În prezent sunt cunoscute următoarele
produse apicole:
– Mierea ;
– Polenul ;
– Păstura ;
– Propolisul ;
– Lăptișorul de matcă ;
– Ceara de albine ;
– Veninul de albine ;
– Apilarnilul ;
– Căpăceala.

I.3 VENINUL DE ALBINE
3.1. Generalități
Veninul de albine reprezintă substanța biologică și specifică a acesteia, produsă de
albină. Veninul de albine nu este inclus în categoria substanțelor culese din plante, așa cum
sunt propolisul, polenul, mierea, etc.

8
Înțepăturile albinelor sunt un act reflex de autoapărare, împotriva dușmanilor
(regine fără familii care vor să preia stupul, a albinelor din alte stupuri ce vor să fure
produsele familiei, a animalelor iubitoare de miere sau alți prădători) și se produce prin
folosirea organului specializat „acul”, ce este compus din segmentul vulnerant, cu punga de
venin, partea motoare și gla ndele ce secretă veninul. (Fig.1) Într -o înțepătură se poate elimina
circa 0.3 mg de venin lichid, echivalentul a 0.1 mg substanță uscată. Această cantitate este
influențată de vârsta albinei, hrană sau sezon. Astfel o albină de 2 -3 zile are în punga de
venin o cantitate de 0.004 mg în timp ce o alta ajunsă la vârsta de 15 -20 de zile are o secreție
maximă a glandei de venin. Veninul are în compoziția sa substa nța numită apitoxină, aceasta
produce iritarea, inflamarea locului injectat, în timp ce celelalte s ubstanțe sunt volatile în
prezența aerului.

Fig.I .1.-Sacul cu venin și acul albinei melifere

3.2. Recoltarea veninului de albine
Recoltarea veninului de albine depinde de mai mulți factori care determină
cantitatea de venin eliminată de albine, astfel:

9
3.2.1. Vârsta albinei.
Imediat după ecloziune, sacii care depozitează veninul sunt goi; la 2 -3 zile conțin
0.004 mg ven in, la 11 zile 0.21 mg, iar la 15 -20 de zile au un conținut complet de 0.3 mg
venin lichid sau 0.1 mg venin uscat. După vârsta de 20 de zile, secreția glandelor se
diminuează. Pentru a obține 1 gram de venin sunt necesare 20000 de albine lucrătoare.
3.2.2. Anotimpul.
Primăvara, datorită apariției florilor care se deschid și conțin o cantitate mare de
polen, are loc o secreție abundentă de venin, cantitatea fiind mai mare. Vara și toamna,
secreția de venin este mai mică. Primăvara, în zilele senine, ar e loc recoltarea celui mai pur
venin.
3.2.3. Cantitatea și calitatea hranei.
Albina hrănită natural, cu polen și nectar din flori, va avea o secreție mai mare de
venin, acesta având o calitate superioară, în timp ce cantitatea și calitatea veninului obținut de
la o albină hrănită artificial, sunt inferioare.
3.2.4. Specia.
De la o specie la alta, chiar și de la un individ la altul, aparținând aceleiași specii,
cantitatea și calitatea veninului vor fi diferite.
Entomologul Muller a elaborat în anul 1938 o teorie prin care afirma că punga de
venin odată eliminată nu se va mai umple pe tot restul vieții. Alți cercetători, însă, au
descoperit că după eliminarea prin înțepare a veninului, rezerva se va reface, cu condiția ca
integritatea organul ui (acul) să nu fie deteriorată, iar albina să fie lăsată în repaus cel puțin 2
zile.De obicei, prin înțeparea directă, acul este smuls împreună cu organele interne ale
albinei, ceea ce conduce la moartea acesteia.
3.3. Metode de obținere a veninului de al bine
Pentru a obține veninul de albine, sunt cunoscute următoarele metode:
3.3.1. Metoda recoltării individuale.
Într-un vas se pune apă distilată, iar deasupra lui se leagă o membrană de piele pe
care sunt aplicate albinele cu scopul de a fi î nțepată. Astfel veninul se scurge în apa distilată,
de unde, prin fierbere și evaporare, se recuperează sub formă de precipitat. Metoda prezintă
avantajul obținerii de venin pur, însă este o metodă foarte greoaie. (Fig.2)

10

Fig. I.2. -Recoltarea individuală a veninului de albine.
3.3.2. Narcotizarea albinelor.
Prin această metodă, albinele sunt puse într -un vas de sticlă peste care se așează
hârtie de filtru îmbibată în eter. Veninul este depus pe pereții vasului, de către albi ne, de unde
este recuperat prin spălare, filtrare și evaporare, obținându -se venin sub formă de precipitat.
După ce își revin, albinele, sunt integrate din nou în familie. Randamentul
operației este relativ scăzut, astfel, de la 1000 de albine obținându -se aproximativ 50 -57 mg
venin, având și dezavantajul contaminării acestuia cu diferite materii de pe cor pul albinelor.
3.3.3. Aparatul electric pentru recoltarea veninului de albine
Instalarea la urdiniș (zona îngustă, pe unde intră și ies albinele din stup) a unor
dispozitive ce produc un șoc electric este cea de -a treia metodă de obținere a veninului .
Aparatura este compusă din: generator de impulsuri, sursa electrică, grila de
excitație cu caseta colectoare de venin și conductorii de legătură.
Aparatul produce șocuri electrice asupra lor, provocându -le instinctul de înțepare.
(Fig.3)
Dezavantajele acestei proceduri sunt:
– Veninul este contaminat cu diferite impurități adunate de albină în timpul muncii;
– Fiind sensibil la razele soarelui, veninul se descompune și își pierde calitățile
terapeutice și farmacologice.

11

Fig. I.3.-Aparatul electric pentru recoltarea veninului de albine.
3.4. Depozitarea și păstrarea veninului de albine
Flacoanele închise la culoare, cu dop rodat, cu filet, ermetic închise sunt ideale
pentru conservare și pentru a evita fotodescompunerea (Fig.4). Depozitarea trebuie făcută la o
temperatură joasă, sub 0°C, astfel menținându -și calitățile terapeutice. Veninul în formă
solidă se poate păstra și la temperatura camerei fără să îi afecteze calitățile, trebuie însă ferit
de lumină și umiditate.
Fiind un foarte bun conservant, mierea de albine, este folosită în păstrarea
veninului în timp, astfel într -un litru de miere de albine se pot depozita 250g de venin.
Pentru cei ce lucrează cu veninul de albine, se impun metode drastice de protecție
a muncii. Veninul este manipulat doar cu mănuși de cauciuc și măști de protecție, astfel, după
fiecare opera țiune ce necesită contactul cu flacoanele de venin, spălarea pe mâini este
obligatorie.

Fig. I.4.-Recipiente pentru păstrarea veninului de albine.

3.5. Proprietățile fizice și organoleptice ale veninului de albine
Proprietățile fizice și organo leptice ale formei lichide și celei solide de venin sunt
diferite.

12
3.5.1. Veninul de albine sub formă lichidă
– Consistență: este un lichid dens;
– Culoare: incolor, uneori gălbui;
– Miros: specific, înțepător;
– Gust: acid, amărui, astringent, arzător;
– PH-ul este ușor acid, datorită substanțelor volatile pe care le are în componență, fiind
cuprins între 4.5 -5.5;
– Solubilitatea: este greu solubil în alcool de 60° și ușor solubil în apă.
3.5.2. Veninul de albine cristalizat (sub formă solidă)
– Consistență: pulbere afânată, fină;
– Culoare: alb -mat, ușor cenușie;
– Miros: iritant;
– Gust: amar, înțepător;
– PH-ul: alcalin, cuprins între 10 -11;
– Solubilitatea: este solubil în apă și insolubil în alcool și sulfat de amoniu.
3.6. Compoziția chimică a veninului de albine
Compoziția chimică a veninului a fost necunoscută până în anii 1950. Veninul de
albine lichid, proaspăt conține 80 -90% apă.
3.6.1. Compoziția veninului de albine:
– Proteine în procent de 65 -75%;
– Peptide;
– Amine active: hist amină, dopamină, serotonină, noradrenalină;
– Apă: veninul proaspăt conține 60 -90% apă, în timp ce substanța solidă conține 6 –
7%apă;
– Săruri minerale: calciu, cupru, mangan, magneziu;
– Zaharuri: zaharoză, fructoză, glucoză;
– Acizi organici volatili ;
– Acizi nucleici (ADN, ARN);
– Lipide: colesterol, fosfolipide;
– Hormoni;
– Baze;
– Uleiuri și alte substanțe volatile;
– Neurotoxine: ponerina, mirmicina, apitoxina.

13
3.7. Proprietățile farmacologice ale veninului de albine
Având o structură și o comp oziție chimică complexă, din punct de vedere
farmacologic, veninul de albine este foarte important. Are următoarele proprietăți și acțiuni:
1. Acțiune antiinfecțioasă bactericidă și bacteriostatică;
2. Acțiune antiinflamatoare de 100 de ori mai mare decât hidrocortizonul;
3. Acțiune antivirală, antimicotică și antifungică asupra unor ciuperci, fungi, virusuri,
etc;
4. Acțiune analgezică dată de adolapină (substanța proteică) care reduce durerea cu o
mai mare eficientă decât opiaceele (morfină);
5. Acțiune antireumatismală, acționând în sensul refacerii cartilajului articulației;
6. Acțiune imunostimulatoare;
7. Acționează împotriva febrei tot prin intermediul adolapinei care este de cinci ori
mai eficientă decât acidul acetilsalicilic;
8. Acțiune spastică -prin acțiunea metilinei și a histaminei se produce contracția
mușchilor netezi;
9. Accelerează creșterea oaselor;
10. Acțiune antisclerotică;
11. Îmbunătățește circulația sangvină periferică și cerebrală;
12. Acțiune astmatiformă cu apariția spasmelor și a crizelor astmatice;
13. Acțiune vasodilatatoare ce duce la hipotensiune prin dilatarea vaselor cerebrale și
coronariene;
14. Reglează ritmul și frecvența cardiacă, întărește mușchiul cardiac;
15. Acțiune antitumorală;
16. Acțiune antianemică;
17. Acțiune a nticoagulantă, cu reducerea vâscozității sângelui;
18. Reduce colesterolul;
19. Crește excitabilitatea nervoasă ;
20. Acțiune trofică, mărește schimburile de substanțe hrănitoare și oxigen dintre
țesuturi și sânge;
21. Acțiune antiradiantă prin scăderea efe ctelor dăunătoare ale radiațiilor X asupra
organismului;
22. Reglează nivelul de dopamină din creier, acțiunea fiind benefică în cazuri de
persoane suferinde de bolile Parkinson și Alzheimer;
23.La nivelul țesuturilor și oaselor reactivează sistemul conjun ctiv;

14
24. Crește toate secr ețiile din organism: secreția la crimară, salivară, gastrică,
digestivă, pancreatică, de histamină, etc;
25. Stimulează sistemul adrenergic pituitar, scăzând efectul alergenic;
26. Acțiune sterilizantă și dezinfectantă a rănilor ș i plăgilor.
3.8. Proprietăți terapeutice ale veninului de albine
Încă din Egiptul antic, de pe vremea faraonilor, și până în prezent, veninul de
albine a fost folosit în tratarea diferitelor afecțiuni. De -a lungul timpului cercetătorii au
acumulat ex periență, purtând din neam în neam cunoștințele, ajungând ca în prezent, în toată
lumea, să fie utilizat veninul de albine atât în scop curativ cât și în scop profilactic.
Utilizând ve ninul de albine ca medicament acesta are ca țintă următoarele
obiective:
– Creșterea longevității organismului;
– Îmbunătățirea forței intelectuale;
– Creșterea tonusului fizic și psihic, întărind starea generală a organismului;
– Îmbunătățirea activității sistemului imunitar;
– Protejarea organismului de razele X;
– Îmbunătățirea circulației sanguine la nivel central și periferic;
– Îmbunătățirea funcțiilor sistemului nervos central și periferic;
– Mărirea secreției de cortizon;
– Stimularea proceselor dezinfectante, antiseptice, antiinfecțioase, antiinflamatorii, etc .
3.8.1. Indicații terapeutice ale veninului de albine
– Boli ale sistemului imunitar: poliartrite reumatoide, alergii, scleroză multiplă;
– Boli cardiovasculare: cardiopatie ischemică, boli venoase, circulație deficitară
centrală și periferică, fibrilații , aritmii, hipertensiune arterială;
– Boli neuropsihice: demență, cefalee, comă, migrene, nervozitate, boala Parkinson și
Alzheimer;
– Boli al e sistemului muscular și osos: m ioză, reumatism articular, sciatică,
lombosciatică, artrite, poliartrite reumatoid e;
– Boli endocrine: tulburări ale secreției de cortizon, hipertiroidism, dereglări și dureri
menstruale, sindrom de menopauză, hipoglicemie;
– Boli ginecologice: disfuncții menstruale și chisturi ovariene;
– Boli infecțioase: virale, fungice, bacteriene;
– Boli canceroase: neoplasme și diferite stadii evolutive ale tumorilor;

15
– Boli oftalmologice: glaucom, cataractă, infecții conjunctivale, diferite afecțiuni ale
globului ocular;
– Boli ale sistemului respirator: astm, pneumonie, bronșită, laringită, displ azie
pulmonară, gripă;
– Boli ale sistemului digestiv: colici abdominale, diaree, constipație, colecistită,
candidoză bucală, hepatită;
– Boli urogenitale: litiază renală, cistite, impotență, sterilitate, adenom de prostată,
tulburări menstruale sau de men opauză, dismenoree, chisturi, fibroame;
– Boli metabolice: hipoglicemie , dislipidemii, acidoză;
– Dependența de alcool sau alte substanțe;
– Boli hematologice: endocardită, anemie;
– Boli dermatologice: psoriazis, acnee, dermatite, etc.

16
CAPITOLUL II – PROTOCOLUL DE TRATAMENT CU VENIN DE
ALBINE

Fiind o substanță cu toxicit ate ridicată la inițierea unui tratament se are în vedere
apariția unor riscuri, de aceea, acesta trebuie realizat în clinici speciale, cu personal
specializat, fiind pregătit în orice moment de intervenție în caz de urgențe.
Tratamentul cu venin se face după reguli stricte și protocoale adecvate influențate
de anumiți factori, cum sunt: starea particulară a pacientului (gravide, mame care alăptează,
copii s au vârstnici), formă psihică și fizică în care se află pacientul, boala, vârsta, sexul,
cantitatea de substanță, doza necesară, forma farmaceutică a veninului, etc.
Veninul de albine se poate administra singur sau împreună cu alte substanțe
medicamen toase, naturale sau a lte produse apicole (polen, mană , păst ură).
Apiterapeutul trebuie să știe foarte bine datele pacientului și particularitățile sale,
tratamentul cu venin trebuie să fie unul sigur, inițializând protocoalele specifice, urmărind
toate etapele:
– Se stabilesc formele farmaceutice de venin de albine ce urmează a fi administrate
pacientului;
– Se amintesc contraindicațiile formei farmaceutice respective și se pregătește
antidotul necesar;
– Se discută despre reacțiile adverse și complic ațiile ce pot apărea în momentul
administrării formei farmaceutice respective;
– Se pregătește pacientul;
– Se pregătesc părțile corpului bolnavului unde se va aplica tratamentul (radere,
ștergere, dezinfectare, etc.);
– Rememorarea protocoalelor și procedurilor pentru inițierea tratamentului cu venin de
albine;
– Stabilirea limitelor pentru procedeul respectiv.

II.1 CONTRAINDICAȚIILE VENINULUI DE ALBINE.
Veninul de albine nu se administrează, următoarelor categorii de persoane:
– Persoanele al ergice la veninul de albine;
– Femei gravide și mame care alăptează;
– Persoanelor cu infecții acute, cu plăgi purulente, abcese sau febră;

17
– Persoane cu hepatită sau pancreatită;
– Persoanelor cu tuberculoză;
– Persoanelor cu afecțiuni nefrologice: nefroz e, nefrite;
– Persoanelor cu boli hematologice: anemie, trombopenie, etc.;
-Persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare: boli cardiovasculare congenitale,
insuficiență cardiacă, miocardită, arterioscleroză cu risc mare de accident vascular cerebral,
endocard ită, infarct miocardic, bloc atrio -ventricular, fibrilație ventriculară, etc.;
– La persoanele cu diabet zaharat dependente de insulină;
– La persoanele cu tumori mari: dacă tumora este mai mică, injecția cu venin de albine
se face la 15 cm distanță de ace asta.
– Persoanelor care au suferit implanturi, în chirurgia plastică, postoperator sau
preoperator;
– La persoanele în stare de epuizare fizică și psihică;
– La persoanele cu boli cu transmitere sexuală: Hepatita B și C, HIV;
– Persoanelor cu boli neurops ihice: depresie severă sub tratament cu antidepresive,
encefalită, psihoză;
– La persoanele sub tratament cu: antiinflamatoare steroidiene sau nesteroidiene, beta –
adrenolitice, corticosteroizi, imunosupresoare, etc.;
– Copiilor sub 12 ani.

II.2 PREGĂTIREA BOLNAVULUI ÎNAINTEA ADMINISTRĂRII
VENINULUI DE ALBINE
Bolnavul este pregătit atât înaintea începerii tratamentului cu venin de albine, dar
și în timpul tratamentului cu venin de albine.
2.1. Pregătirea pacientului înaintea începerii tratamentului cu venin de albine
Se vor face cure de detoxifiere a organismului, prin folosirea în alimentația zilnică
de miere de albine, polen, păstură, propolis, lăptișor de matcă.
Se administrează un regim alimentar lipsit de sare, bogat în fructe și legum e, cu
mai puține glucide, mai puține brânzeturi și lactate, multe lichide, mai ales apă și ceaiuri de
plante, fără alcool și tutun.
Se va opri administrarea de medicamente antiinflamatoare steroidiene sau
nesteroidiene, înainte cu cel puțin 3 luni de începerea tratamentului cu veninul de albine.
2.2. Pregătirea pacientului în timpul administrării tratamentului cu venin de albine

18
În timp ce se administrează tratamentul cu venin de albine bolnavul trebuie să fie
relaxat din punct de vedere psihic, dar și fizic.
Dacă pacientul prezintă boli complexe, precum: boli musculare, boli
osteoarticulare sau boli neurologice, conco mitent se pot administra și tratamente adjuvante
(fizioterapie).
Se va administra complexul de vitamine B (B1, B6, B12).
Se stimulează glandele suprarenale pentru a produce cortizon prin administrarea
de vitami na C, 500mg/zi, având de asemenea rol de antioxidant și antitoxic.
2.3. Zonele în care se pot aplica înțepăturile de albine sau injecțiile cu apitoxină
A) Injectarea la nivelul articulațiilor mari: glezne, șolduri, genunchi, umeri, coate,
pumni, se va face intraarticular sau prin înț epături directe ale albinelor la nivelul articulaților.
B) Injectarea la nivelul coloanei verteb rale. Fiecare segment de coloană vertebrală
corespunde anumitor organe interne, astfel:
– Segmentul cervical este alcătuit din 7 vertebre și corespunde cu glandele
mandibulare, glandele salivare, urechile, nasul și glandele lacrimale;
– Segmentul toracal este format din 12 vertebre și corespunde cu: inima, plămânii,
ficatul, pancreasul, stomacul, glandele suprarenale, intestinul subțire și colonul;
– Segmen tul lombar este alcătuit din 5 vertebre și corespunde cu colonul, rinichii,
vezica urinară și organele genitale;
– Segmentul de coloană sacrală este alcătuită din 5 vertebre și corespunde, de
asemenea , cu colonul, rinichii, vezica urinară și organele genit ale;
C) Injectarea în zona posterioară a urechilor face legătura cu nervul auditiv.
D) Injectarea la nivelul articulației temporomaxilară face legătura cu nervii faciali
și cu ochii.
E) La nivelul punctelor de acupunctură face legătura cu punctele energetice din
organismul pacientului.
F) Injectarea zonei țintă prin înțeparea sau injectarea directă a zonei afectate, în
tratamentul diferitelor dureri, al sinuzite i, al durerilor lombare, sciatice și cervicale,
hemoroizi, varice, etc.
2.4. Proceduri practice și protocoale de tratament
A) Înainte de administrarea tratamentului cu venin de albine, în mod obligatoriu,
se va face testul de alergie prin folosirea aparatului „MTM" sau manual, astfel:
-Dacă se va aplica ulterior un tratam ent cu venin de albine injectabil, testul de alergie
se va face prin injectarea subdermică sau intradermică a u nei zecimi, 1:10 părți, din doza

19
farmaco logică normală și se va așteapta în jur de 10 -15 minute, până la apariția semnelor de
alergie.
– Dacă se va aplica ulterior un tratament cu venin de albine prin înțepături directe,
testul de alergie se va face prin înțeparea directă a pacientului, de către o albină la nivelul
cotului, al genunchilor sau în zona lombară; se va aștepta cam 3 -5 minute, se va scoate apoi
acul albinei rămas în piele și se vor urmări încă 30 de minute apariția semnelor alergenice;
dacă se formează o zonă roșie de 2 -3 cm, înseamnă că pacientul nu este alergic și se poate
începe tratamentul cu venin de albine; dacă se formea ză o zonă roșie, mai mare de 3 cm,
înseamnă că pacientul este alergic și nu se va mai administra tratamentul cu venin de albine.
Totuși, pentru a se putea injecta venin de albine se va începe desensibilizarea
pacientului, putând sau nu să aibe efect . Dacă pacientul nu a dezvoltat alergie se continuă
procedurile de tratament.
B) Alegerea zonelor sau punctelor de înțepat;
C) Dezinfectarea zonei sau punctelor cu apă călduță și săpun și apoi uscarea cu o
compresă sterilă; nu este indicată fol osirea betadinei, iodului, spirtului medicinal, pentru că
sunt iritante pentru albine, iar apitoxina este neutralizată de alcool;
D) Albinele lucrătoare care vor participa la injectarea directă, vor fi pregătite pentru acest
procedeu, fiind închise î n recipiente de culoare brun și hrănite cu miere timp de 3 zile. Albina
se extrage din borcan cu o pensetă și este așezată direct pe zona de înțepat;
F) Albina înțeapă pacientul prin intermediul acului, care rămâne în piele, iar
veninul intră imedia t în circulația sangvină;
G) Prin înțepare, acul albinei rămâne în piele, albina moare datorită faptului că
odată cu acul sunt smulse și organele ei interne. Prin contractare acul injectează în piele tot
veninul din sacul veninos al albinei, de aceea acesta trebuie lăsat în piele circa 3 -5 minute;
I) Acul se va extrage din piele cu o pensetă;
J) Pe zona înțepată se va pune gheață sau compresă cu apă rece, miere de albine
sau un unguent antihistaminic;
K) După terminarea tratamentului cu venin de albine, pacientul trebuie să se
relaxeze și să se odihnească.
2.4.1. Alte protocoalele practicate în tratamentul cu venin de albine
Protocolul 1 : se face testul de alergie, se pregătește trusa de urgență și se începe
tratamentul cu venin:
– În prima zi se face o singură înțepătură; în a doua zi, două înțepături; și apoi din a
treia zi până la a zecea zi se fac câte 3 înțepături pe zi;

20
– După 50 de înțepături, se face o pauză de 3 -4 zile, după care, se reî ncepe, timp de 45
de zile, până când numărul de înțepături ajunge la 180 -200;
Protocolul 2 : se face testul de alergie, se pregătește trusa de urgență și se începe
tratamentul cu venin:
– În prima zi, se face o înțepătură; în a doua zi, se face o în țepătură; în a treia zi, se fac
2 înțepături; în a patra zi, se fac 3 înțepături; în a cincea zi, se fac 2 înțepături; în a șasea zi, se
ajunge din nou la o înțepătură;
– Se face o pauză de 5 -6 zile, după care tratamentul se reia la fel.
Protocolul 3 : se face testul de alergie, se pregătește trusa de urgență și se începe
tratamentul cu venin:
– Tratamentul constă în aplicații locale, masaj, ungere, cu unguente sau creme ce
conțin venin de albine pe zonele de acupunctură sau presopunctură;
– Dacă ace st tratament prin aplicații locale cu unguente nu este eficient, se trece la
injectarea subdermică, intradermică, intraarticulară;
– Dacă nici acest tratament injectabil nu este eficient, se trece la tratamentul cu
înțepături directe; se fac în jur de 10 -12 înțepături pe lună; de asemenea se poate folosi în
același timp și tratamentul cu unguente și creme pe bază de venin de albine, prin
presopunctură și masaj;
Protocolul 4 : se face testul de alergie, se pregătește trusa de urgență și se începe
tratam entul cu venin; a fost testat pentru prima dată, în anul 2001, în SUA, și vizează
membrele superioare și inferioare:
– Se fac 8 înțepături între umărul drept și cotul drept; se fac alte 8 înțepături între cotul
drept și articulația pumnului drept; se repe tă la măna stânga:
– Se fac 8 înțepături între șoldul drept și genunchiul drept; se fac 8 înțepături între
genunchiul drept și glezna dreaptă; se procedează la fel și cu piciorul stâng.
– Înțepăturile se fac în mai multe ședințe, intraarticular, o singură articulație pe zi.
Această metodă este eficientă pentru tratamentul bolilor de orice natură, dar și pentru
stimularea imunității.
Protocolul 5 : se administrează 1 -2 înțepături din 2 în 2 zile și apoi se mărește
progresiv numărul de înțepături, de la o săptămână la alta.

21
CAPITOLUL III – FORME MODERNE DE TRATAMENT CU VENIN
DE ALBINE

III.1 VENINUL DE ALBINE PUR
Veninul de albine pur, este acela produs direct de albine, prin înțepături directe pe
piele, tratamentul făcându -se prin poziționarea albinelor direct pe zonele care trebuiesc
înțepate. Albinele sunt iritate , astfel ele vor înțepa anumite puncte ale pielii, și anume zona
țintă sau în puncte de acupunctură. Această metodă de tratament, prin înțepături directe, se
numește apipunctură.
Cel mai bun venin este cel produs de albine primăvara, datorită apariției florilor ce
conțin polen, nectar, cu care albinele se hrănesc în abundență, în zilele cu soare de după iarna
grea. Cel mai bun tratament, prin înțepături directe, cu venin de calitate superioară și
eficient, este primăvara. Veninul produs de albine vara, toamna și iarna nu este la fel de bun
calitativ, fiind, de asemenea și mai puțin eficient.
Mulți cercetători au arătat în studiile lor că, t ratarea cu venin de albine pur prin
înțepături directe este mult mai bună și eficientă decât tratamentul prin injectare cu soluție de
substanță uscată sau prin aplicarea altor forme farmaceutice obținute din veninul de albine.
Aceasta se datorează faptului că prin injectarea directă, de cătr e albine, nu se pierde nimic din
compoziția chimică a veninului de albine, cum ar fi substanțele volat ile, care în contact cu
aerul sa u prin prelucrare se pot deteriora, astfel veninul pierzându -și din proprietățile
farmacologice (acizii organici, acidul f ormic, acidul clorhidric, eterurile volatile, uleiurile
volatile).
Dezavantajul acestei metode este faptul că nu se poate determina cantitatea exactă
injectată de către albine, acestea, la vârsta de 15 – 20 de zile, primăvara, putând secreta o
canti tate de venin între 0,1 mg și 0,3 mg pe înțepătură, spre deosebire de cazul în care prin
administrarea unei forme injectabile, se cunoaște doza exactă.

III.2 VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ DE SOLUȚIE INJECTABILĂ
Tratamentul prin injectare cu soluție di n substanță solidă din venin de albine este o
metodă standard pentru aplicarea veninului de albine. Această soluție se obțin e din venin de
albine pur, dizolvat în apă distilată. Se poate folosi și ca metodă homeopată de tratament.
Injectarea soluției de venin de albine ar e o eficiență destul de mare , principala metodă fiind
cea a înțepăturilor directe.

22
Administrarea se face prin injectarea subdermică sau intradermică a soluției de
venin de albine încercându -se imitarea înțepăturilor directe ale albinelor. La fiecare înțepătură
se administrează echivalentul conținutului unui sac cu venin, adică, aproximativ 0,3 mg de
venin lichid pur.
Apiacupunctura sau api punctura este o metodă specifică, prin care înțepăturile cu
venin de albină trebuie să fie în punctele destinate acupuncturii, în funcție de afecțiunea
pacientului. Se poate folosi fie veninul pur, fie soluția injectabilă.

III.3 VENINUL DE ALBINE SUB FOR MĂ IONIZATĂ
Veninul de albine îl întâlnim sub următoarele forme farmaceutice: soluția de
venin, unguente, creme, poțiuni, emulsii, folosite în difer ite metode de fizioterapie care
utilizează apitoxina (substanța chimică, toxică a veninului), sub form ă ionizată, prin
inducerea unor ultrasunete (ultrasonografia sau fonoforeza) sau a unor cu renți electrici
(electroforeză). Aceste metode se bazează pe administrarea sistemică a veninului de albine, în
cantități mici, la nivelul dermului. Avantajele acestei metode sunt: administrarea este ușoară,
nedureroasă, netraumatizantă, spre deosebire de injectarea directă sau injectarea soluției de
venin.

III.4 VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ DE UNGUENT
Veninul de albine este ușor de încorporat în di verse baze de un guent, rezultând
preparate și diferite forme farmaceutice, precum: unguente, emulsii, poțiuni, creme, alifii, etc.
Administrarea acestora este foarte ușoară, se face la nivelul pielii, prin badijonaj,
ungere, masaj sau acupresură.

III.5 VENINUL DE A LBINE SUB FORMĂ DE AEROSOLI
Aerosolii se efectuează cu aparatul numit nebulizator. Această metodă, însă, nu
este atât de indicată, deoarece este considerată riscantă, periculoasă, putând afecta căile
respiratorii.

23
III.6 VENINUL DE ALBINE SUB FO RMĂ DE TABLETE
Veninul de albine poate intra de asemenea în compoziția unor tablete, singur, sau
încorporat în miere de albine, administrarea făcându -se per oral. Cele mai indicate și util izate
sunt granulele homeopate ce se administrează sublingual intrând direct în circulația sanguină.
Tabletele administrate per os prin înghițire sunt dezactivate de sucul gastric, având o eficientă
scăzută.

III.7 VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ INJECTABILĂ
Veninul folosit sub formă de injecții intraarticulare sau intramusculare nu sunt la
fel de eficiente ca și cele subdermice sau intradermice, deși sunt administrare soluții obținute
prin dizolvarea veninului în stare solidă.
Pentru tratamentul varicelor se fac injecții intravenoase (direct în venă).

III.8 VENINUL DE ALBINE SUB FORMA DE CATAPLASME
Veninul încorporat în diverse paste cu aplicare locală, se numesc cataplasme sau
pansamente.

III.9 VENINUL DE ALBINE SUB FORMĂ DE SOLUȚIE ORALĂ
Veninu l de albine poate fi, de asemenea , întâlnit și sub formă de ser sau soluție
extractivă apoasă, administrându -se sublingual la persoanele alergice, la copii, la bătrâni, etc.

III.10 MEDICAMENTE FOLOSITE ÎN TERAPIA CU VENIN DE ALBINE
În anul 1980, în țara noastră s -au obținut do uă produse farmaceutic e având la bază
venin de albine, și anume: Apireven unguent și Apireven liniment. Ele sunt folosite și astăzi
cu mare succes în tratamentul poliartritei reumatoide.
Efectele terapeutice ale acestor forme farmaceutice:
– Micșorează durerile musculatur ii striate;
– Reduce durerile din zona sciatică, cervicală, lombară, intercostală, sacrală;
– Micșorează mialgiile tuturor încheieturilor, etc.
Prin tratamentul local sau injectabil cu venin de albine, au fost vindecate flebite,
tromboflebite, acțiun ea făcându -se prin creșterea temperaturii în locul unde s -a aplicat venin
și intensificând circulația sangvină.

24
Veninul este deosebit de eficient în durerile nervului sciatic și asupra
neuromialgiilor din diferite cauze, reducând considerabil intensi tatea durerilor osoase sau
musculare.
În poliartrită reumatoidă s -au obținut rezultate remarcabile prin asocierea terapiei
cu venin de albine (injectabilă sau orală) și administrarea de vitamine. Prin această sinergie,
efectele analgezice obținute au fost superioare, mai ales în cazurile pacienților cu poliartr ită
reumatoidă, dependenți de cortizon.
Veninul de albine folosit topic, sub formă de unguent, se administrează 4 -5zile
după care se ia o pauză de 2 -3 zile, apoi iar se aplică local 4 -5 zile, și așa mai departe, putând
fi administrat timp îndelungat.
În homeopatie, veninul de albine este un exemplu de elită, o substanță, în cantități
mici, poate produce efectele unei boli, aceasta putând deveni medicamentul acelei boli. De
exemplu, r eumatismul se manifestă prin durere la locul respectiv, inflamație și edem. Prin
aplicarea topică sau prin injectarea veninului de albine (sau chiar înțepătura albinei) se
produc aceleași efecte.
10.1. Apireven unguent
Compoziție:
– 0,015 g (15 mg) v enin de albine;
– 1 g nicotinat de metil;
– 3 g camfor;
– 3 g extract fluid de ardei iute;
– 2 g extract pro oleum hyosciamidecemplex (ulei de măselariță);
– 100 g bază de unguent;
Acțiune terapeutică:
Veninul de albine este utilizat cu bune rezultate în tratamentul reumatismului acut și
cronic, al durerilor reumatismale, musculare și articulare. Alături de celelalte componente cu
acțiune revulsivă, veninul de albine produce o creștere a temperaturii cutanate, intensifică
irigarea sanguină pân ă în profunzimea mușchiului, corectând lipsa de oxigen din zona
dureroasă și având în același timp o importantă acțiune antiinflamatoare. Produsele
alergogene ale metabolismului sunt eliminate, durerile dispărând rapid.
Indicații:
– Artrită;
– Degeră turi;
– Dureri articulare;

25
– Dureri musculare;
– Dureri reumatismale;
– Gută;
– Inflamații articulare;
– Nevralgie postherpetică;
– Nevralgii;
– Psoriazis;
– Sciatică;
– Se poate folosi și pentru masajul sportivilor.
Mod de administrare:
Apireven ung uent se aplică pe zonele dureroase, pe articulațiile bolnave sau în
apropierea acestora. În funcție de suprafața care trebuie tratată, se aplică 1 -3 cm de unguent,
care se întinde și se lasă în repaus 2 -5 minute. După aceea, zona se frecționează bine și se
acoperă pentru a păstra căldura. Fricționarea se repetă seara, cu aceeași cantitate de unguent.
În ziua următoare se dublează cantitatea de unguent și se repetă fricționarea de 1 – 2 ori pe zi.
Se recomandă spălarea mâinilor cu apă și săpun după fiecare administrare pentru a se evita
apariția iritațiilor la nivelul ochilor și al mucoaselor. După 4 zile de tratament se recomandă o
pauză de 1 zi.
10.2. Apireven cremă (Fig.5)
Ingrediente:
– Extract de propolis;
– Lanolină;
– Ceară de albine;
– Cetaceu ;
– Ulei de parafină;
– Camfor;
– Extract de Capsici;
– Nipagin;
– Borax;
– Nicotinat de metil;
– Soluție venin de albine.
Recomandări:
Este o cremă pentru masaj, ajută la menținerea stării de confort a mușchilor și
articulațiilor, asigurând relaxarea musculară. Activează circulația sanguină periferică și este

26
eficientă, de asemenea, în întinderi musculare. Crema se aplică în cantități mic i pe suprafața
de masat, se face masaj ușor, fără presiuni pe țesuturi. Zona masată se acoperă cu fibre
naturale (lână).

Fig. III.5. -Apireven cremă.

10.3. Propoderm 5,66%
Ingrediente:
– 10 g extract de propolis;
– 10 g lanolină anhidră;
– 9,5 g acid boric;
– 5 g ceară de albine;
– 12,5 g apă distilată;
– 100 g vaselină albă.
Mod de preparare:
Se topesc la bai nmarie ceara, lanolina și vaselina , în topitură se adaugă extractul de
propolis, se fierbe aproximativ 10 minute. Apa distilată se ame stecă cu acidul boric, iar la 10
minute după ce a fiert preparatul se adaugă soluția boricată. Preparatul se ia de pe foc
(bainmarie) și se amestecă foarte bine, până la omogenizare a completă.
În acest unguent cu propolis se poate încorpora apoi veni n de albine.
Indicații:
– Radiodermite (boala cutanată provocată de radiații);
– Arsuri;

27
– Ulcer varicos;
– Hemoroizi;
– Fisuri perianale;
– Eczeme.

10.4. Veninul de albine în produse de bază (homeopatice)
Albinele folosesc veninul pentru apărarea coloniei.
În produse, veninul e utilizat și procesat în trei forme diferite: Apis melifica, Apis
virus sau veninul de albine, Apis venenum purum sau veninul pur de albine.
Apis melifica este o tin ctură ce se obține prin punerea unui număr de albine într -o
sticlă curată cu dop, după care sunt iritate, eliberând veninul.Se adaugă apoi o cantitate
specifică de solvent, iar amestecul va fi lăsat să macereze timp de 8 -10 zile, amestecând de
două ori pe parcursul fiecărei zi. Soluția va fi apoi filtrată și strecurată. Tăria tincturii diferă
în funcție de vârsta albinelor, sezonul în care au fost obținute, sursele de nectar și de polen.
Tinctura va fi diluată ulterior până la potența dorită. Mai este cunos cută și ca extract din
întregul corp al albinei sau ca tinctura -mamă.

Conține :
– Venin de albine;
– Miere;
– Polen;
– Fluide animale.
Prepararea tincturii -mamă:
Apis melifica 1/5 din greutatea diluanților, glicerină 225 ml, apă distilată 225 ml,
alcool 425 ml.
Tăria tincturii: 1:10 (1 parte tinctură va fi diluată cu 10 părți solvent).
Medicația: 1:1000 sau mai mare.
Tinctura -mamă, diluată și potențată , este folosită la prepararea capsulelor,
cremelor, picăturilor, frecțiilo r, granulelor, injecțiilor, alifiilor, unguentelor, tabletelor etc.
Indicații:
– Naturopatie
– Homeopatie și homeocupunctură.
Apis virus este veninul de albine obținut de la albine vii prin scoaterea acului
împreună cu sacul de venin. Un număr d e saci cu venin se vor introduce într -un tub de sticlă,

28
unde aceștia sunt storși și amestecați cu lactoză. După ce tot veninul s -a încorporat în zahăr,
este triturat și convertit în potențe ale lichidului.
Preparare (tabletă): 500 saci cu venin, 67 g lactoză.
Medicație: 1:1000.

10.5. Alifie cu frunze de frasin și venin de albine
Nu știi cum să mai tratezi durerile de reumatism sau alte junghiuri? Îți poți prepara
acasă propriul unguent pe bază de venin de albine.
Ingrediente:
– 500 g unt;
– un mănunchi de frunze de frasin;
– o lingură de lanolină;
– 50 mg (0,05 g) venin de albine.
Mod de preparare:
Se topesc împreună untul și lanolina, iar în lichidul obținut se fierb frunzele de frasin
până sfârâie. Se ia compoziția de pe foc. A doua și a treia zi se va încălzi preparatul până la
topire, după care se amestecă bine. După cea de -a treia zi de preparare, topitura se strecoară. I
se pot adăuga și alți auxiliari cum sunt: ceara de albine, unt de cacao, unt de shea, câte o
lingur ă din fiecare. Aceste ingrediente se vor topi separat și se vor amesteca bine cu
unguentul topit. La sfârșit se adaugă veninul de albine. Este de preferat ca veninul de albine
să fie dizolvat în prealabil în apă distilată. Pentru un miros plăcut, unguentul ui topit, i se pot
adăuga uleiuri volatile: mentă, eucalipt, lavandă, ienupăr, rozmarin, brad, etc.

III.11 AFECȚIUNI TRATATE CU VENIN DE ALBINE
11.1. Neoplasmele tratate cu venin de albine
Veninul de albine prezintă în structura sa metilina și are e fect imunomodulator,
acționând asupra celulelor canceroase ce produce o schimbare favorabilă la nivelul tumorii,
încetinind răspândirea acesteia.
11.2. Afecțiunile imunologice tratate cu venin de albine
Apitoxina, componenta principală a veninului de albine, poate să scadă reacțiile
imunitare și inflamatorii ale organismului sau în bolile autoimune. Veninul de albine este
indicat în tratarea afecțiunilor, precum: artrite, alergii, deficit de imunoglobina G (IgG), șoc
anafilactic, SIDA, etc.

29
11.3. Afec țiuni ale sângelui tratate cu venin de albine
Metilina și factorul heparină conținute de veninul de albine, inhibă coagularea
sângelui, având rezultate pozitive în tratamentul trombozelor.De asemenea crește eritropoieza
(sinteza globulelor roșii) și scade eozinofilele din sânge.
11.4. Afecțiuni ale glandelor endocrine tratate cu veninul de albine
Datorită acidului formic, acidul hidrocloric, acidul ortofosforic, substanțelor
volatile, antibiotice, minerale, aminoacizi, fosfolipaza A și B, conțin ute de veninul de albine,
se realizează o stimulare a secreției de cortizon la nivelul glandei hipofiză și suprarenală.
Veninul ajută la tratarea următoarelor afecțiuni: sindromul premenstrual, dureri menstruale,
dismenoree, hipertiroidism, hipoglicemi e.
11.5. Afecțiuni ale sistemului locomotor tratate cu veninul de albine
Datorită componentelor chimice conținute de venin, s -a observat că apicultorii
expuși la înțepăturile de albine nu se îmbolnăves c de reumatism, fiind de asemenea eficient în
artrite, artroze, având acțiune antiinflamatoare și analgezică.
Veninul ajută la mărirea secreției de cortizon la nivelul glandelor suprarenale,
cortizonul fiind un antiinflamator natural.
Aplicat local (creme, unguente, etc.), veninul de albine d iminuează durerile
osteoarticulare, este indicat în tratarea artritelor de toate felurile: lombosciatică, reumatism
articular, periartrite, artroze ale coloanei, ale șoldurilor, ale genunchilor, în toate durerile
cauzate de boli ale sistemului locomotor.
11.6. Afecțiuni ale sistemului nervos tratate cu veninul de albine
Prin prezența, în compoziția sa, a catecolaminel or (noradrenalină,
adrenalină,d opamină), lipoproteinelor, polipeptidelor, veninul de albine se folosește în
tratamentul bolilor neuropsi hice, având acțiune anticonvulsivantă, analgezică, antipiretică,
anestezică, antibacteriană, antiinflamatoare, anticoagulantă, etc.
Bolile neuropsihice în care este indicat veninul de albine sunt: scleroza în plăci
sau scleroza multiplă, cefalee, mig rene, demență, depresie, furie, ne rvozitate, epilepsie, comă,
bola Alzheimer, boala Parkinson, etc.
11.7. Afecțiuni oftalmologice tratate cu veninul de albine
Cu ajutorul veninului de albine se pot trata boli ale globului ocular (inflamații,
infecții fungice, virale, bacteriene, răni, conjunctivită, etc.), uscăciunea ochilor sau lăcrimarea
abundentă, cataractă, edemul pleoapelor, miopia, glaucomul, fotofobia, tulburări de vedere
(oboseală vizuală, senzația de nisip în ochi, etc.); toate acestea datori tă proprietăților

30
antifungice, antibacteriene, dezinfectante, antiinflamatoare, cicatrizante, analgezic e, pe care
le posedă veninul de albine.
11.8. Boli cardiovasculare tratate cu veninul de albine
Datorită compoziției foarte complexe și a proprietă ților farmacologice și
terapeutice, veninul de albine este indicat în tratarea diverselor afecțiuni cardiovasculare:
-Scade presiunea arterială și o crește ce cea venoasă rezultând scăderea tensiunii
arteriale;
-Mărește ritmul cardiac și crește forța de c ontracție a inimii și crește nivelul energetic
al miocardului rezultând proprietăți antianginoase, antihipertensive, antiaritmice.
Veninul de albine permite creșterea permeabilității vaselor capilare și a schimbului
de oxigen și substanțe nutritive d intre țesuturi și sânge.
În compoziția sa, veninul de albine, conține o substanță asemănătoare heparinei, în
plus, în organism având proprietatea de a stimula secreția de heparină, rezultând efecte
anticoagulante.
De asemenea , veninul, are rol de scădere a colesterolului rău (LDL), prevenind
ateroscleroza.
Totuși tratamentul cu venin de albine trebui e atent supravegheat, de asemenea
dozarea, pentru ca, în cantități mari, acesta poate produce distrugerea hematiilor (hemoliză).
11.9. Boli al e aparatului respirator tratate cu veninul de albine
Prin înțepături directe cu venin de albine sau injectarea cu soluții de venin
liofilizat se pot ameliora crizele din astmul bronșic, în multe cazuri fiind înlocuită terapia cu
cortizon sau antiinfl amatoare.
11.10. Boli ale aparatului digestiv tratate cu veninul de albine
Prin tratamentul cu venin de albine scade secreția de suc gastric precum și
aciditatea acestuia, astfel este folosit în afecțiuni ale aparatului digestiv, precum: lipsa poftei
de mâncare, anorexia, colici abdominale, paraziți intestinali, diaree cronică, ulcer
gastroduodenal, diferite colite, hiperaciditate gastrică, hemoroizi, etc.
11.11. Afecțiuni hepatobiliare tratate cu veninul de albine
Prin tratamentul cu înțepături directe cu venin de albine pur sau injectarea cu
soluție cu apitoxină sunt ameliorate simptomele hepatitei B cronice și a cirozei hepatice,
reduse stările de oboseală, apatie, somnolentă și îmbunătățește starea fizică generală a
bolnavului.

31
11.12. Afecț iuni urogenitale tratate cu veninul de albine
Tratamentul cu venin de albine este benefic în cazuri de adenom de prostată,
inflamația acesteia, în prostatită, cancer de prostată, libidoul scăzut, etc.
De asemenea administrarea de venin de albin e pur sau soluții cu apitoxină în
tumori benigne și maligne, infecții ale aparatului urogenital, s -a dovedit a fi foarte eficient.Se
mai poate folosi și în cazuri de: cistite, infecții, impotență, litiază renală, sterilitate, chist,
tulburări de menopauză, dismenoree, fibrom uterin, etc.
11.13. Boli dermatologice tratate cu veninul de albi e
Veninul de albine are proprietatea de a proteja dermul împotriva razelor X, fiind
folosit și în: dermatite, psoriazis, acnee, pitiriazis verzi color, etc.

32

CONCLUZII

Veninul de albine este componenta albinei special adaptată pentru apărarea lor și a
coloniilor . Veninul este secretat în glandele de venin ale mătcii și albinelor lucrătoare și
păstrat în sac ii de venin. Atunci când se produce înțeparea este eliberat prin ac, sub formă
lichidă.
Veninul de albine este un produs biologic ce aparține albinei și nu intră în rândul
principiilor active transmise de la plante.
Componentele active conținute de veninul de albine (î n cantități mici), pot aduce multe
beneficii pentru sănătatea oamenilor, fiind administrate de către persoane le specializate in
acest domeniu, într -un mod individual fiecarei persoane . Administrat în mod greșit, veninul
de albine poate provoca, la unele pe rsoane, reacții alergice ș i iritații. De aceea se impun toate
măsurile de protecție a pacientului (testare la alergie, dozare corectă) înainte de începerea
tratamentului și de protecție a muncii, apiterapeutul se asigură întotdeauna că manipulează în
sigur anță veninul de albine .
În general,administrarea de forme farmaceutice pe bază de venin de albine , în doze mici,
repetate, stimulează activitatea nervoasă și hormona lă a întregului organism, măreste
capacitatea de apăra re împotriva infecțiilor, creșt e reactivitatea sistemului conjunctiv,
favorizând leucocitoza și realizând u-se o mai bună permeabilitate a unor țesuturi sclerozate.
Cu toate acestea, utilizarea formelor farmaceutice cu venin de albine se va face numai cu
avizul medicilor reumat ologi și cardiologi, care sunt specializați și în apiterapie.
În cazul bolnavilor de diabet, de ficat și pancreas, cu afecțiuni cardiovasculare de tipul
infarctului miocardic, endocardite și miocardite, arterioscleroză avansată, cei cu nefrită și
nefroză , cei cu t uberculoză, sifilis , cei cu epilepsie, encefalite și gravidelor, nu se va
administra veninul de albine.

33

BIBLIOGRAFIE

Pentru realizarea acestui proiect s -au folosit materiale informative din diverse surse,
manuale de apicultură, broșuri informative, reviste, site -uri de specialitate, forumuri etc.
– Marghitas, L. (2005) – Albinele și produsele lor , Ed. Ceres, București.
– Jouveaux, J. (1988) – Albinele și creșterea lor , Ed. Apimondia, București.
– Petrus, V., Oprisan, I. (1965) – Apicultura și baza meliferă , Ed. Agro -Silvica,
București.
-(2000) – Manualul apicultorului , ediția a VII -a, revăzut ă și adăugată, Ed. Apimondia,
București.
– (1997 -2006) – Colecția Revistei România apicolă , București.
-http://www.daciccool.ro/sanatate -si-frumusete/remedii -naturale/6452 -totul-despre –
veninul -de-albine
-https://apimond.ro/veninul -de-albine.