Școala Națională de Studii Politice și Administrative [622601]

Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Școala Doctorală „Științe Politice – Relații Internaționale”

Interdependența dintre sfera economică și cea politică
în contextul actual
Teză de doctorat

Coordonator științific: prof. univ. dr. Teodor Melescanu
Doctorand: [anonimizat]
2017

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………pagina 1

Capitolul I . GLOBALIZAREA. EFECTELE GLOBALIZĂRII…………………………pagina 7
1.1 Concepte și evoluții……………………………………………………………….……pagina 8
1.2 Dimensiunile și dinamica procesului de globalizare…………………………….…….pagina 15
Dimensiunea economică ………………………………………………….pagina 15
Fațetele globalizării economi ce…………………………………………….pagina 17
Dimensiunea politică ………………………………………………….….pagina 21
Dimensiunea culturală ……………………………………………………..pagina 25
1.3 Efectele și implicațiile globalizării……………………………………………………pagina 29

Capitolul II. CRIZA GLOBALĂ – SPRE UN NOU SISTEM INTERNAȚIONAL……pagina 32
2.1 Criza globală și reconfigurarea relațiilor de putere…………………………….……..pagina 33
2.2 Abordări tradiționale ale Relațiilor Internaționale…………………………….………pagina 40
2.3 Paradigmele puterii: Bipolarism – Unipolaris m – Multipolarism…………….………pagina 48
2.4 Regândirea Sistemului International. Geopolitica si „ hard power ”……………….…pagina 51

Capitolul III. PUTEREA……………………………………………………….………..pagina 58
3.1 Puterea – conceptualizare. Sursele puterii în secolul XXI…………………….… ……pagina 59
3.2 Puterea economică ……………………………………………………………….…..pagina 65
3.2.1 Impactul puterii economice asupra Sistemului International…………..……pagina 66
3.2.2 Economiile emergente. Diplomația economică………………………….…pagina 67
Diplomația economică ……………………………………………………pagina 70

3.2.3 Sisteme integratoare. Studiu de caz
Uniunea Europeană versus Uniunea Economică Eurasiatică………….……pagina 77

3.3 Puterea politică……………………………………………………………………..…pagina 88
3.3.1 Puterea politică și interesul național. De la „ soft power ” la „ smart power ”.pagina 89
3.3.2 Diplomația publică – instrument al puterii politice…………………………….pagina 92
3.3.3 Studiu de caz – Politica Europeană de Securitate și Apărare………………pagina 95

Capitolul IV. RELAȚIA DINTRE PUTEREA ECONOMICĂ ȘI PUTEREA
POLITICĂ…………………………………………………………………………………pagina 98
4.1 Relația dintre puterea economică și cea politică.
Dominație sau interdependență?………………………………………………. …………………………….pagina 98
4.2 Competiția pentru resursele epuizabile (non -regenerabile) și pentru infrastructura
de transport a acestora …………..………………………………………………………pagina 101
4.3 Mecanismul relațional politic -economic care reconfigurează noul sistem
internațional…………………………………………………………………………..…pagina 108
4.4 Proiecția unui nou Sistem International………………………………………..……pagina 112
4.4.1 Lupta pentru putere -mecanismul tradițional de autoreglare al sistemului
internațional……………………………………………………………… ……..………pagina 113
4.4.2 Noile forme ale luptei pentru putere……………………………..……….pagina 115

Capitolul V. STUDIU DE CAZ – FEDERAȚIA RUSĂ, LA INTERSECȚIA DINTRE POLITIC
ȘI ECONOMIC………………………………………………………………….………pagina 116
5.1 Contraoferta la puterea politică și economică a Occidentului………………………pagina 128
Factorul militar al Federației Ruse ……………………….……………pagina 134

UEE, CSI, OTSC …………………………………………………………pagina 141
5.2 Recurs la geopolitică. Reactivarea blocurilor politice și militare post -2014………..pagina 152
Întărirea capacităților militare la confluența dintre Est și Vest …….…..pagina 158
Consolidarea Axei Rusia -Iran…………………………………………..pagina 163
Pivotarea interesului strategic al Rusiei și către China …………………pagina 16 9
5.3 Puterea economică ca instrument, puterea politică ca scop…………………………pagina 184

Concluzii …………………………………………………………………………..……pagina 188
Bibliografie ……………………………………………………………………………..pagina 192

Acronime și Abrevieri

A2/AD – Sistem anti -acces și de interdicție regională
AA – Acordul de Asociere
BFA – Forumul BOAO pentru Asia
BM – Banca Mondială
BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud (Grupul țărilor/economiilor emergente)
CESEC – Conectivitatea Gazului în Europa Centrală și de Sud -Est
CNN – Cable News Network
CNPC – China National Petroleum Corporation
CRDF – Forțe Colective de Desfășurare Rapidă
CS ONU – Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite
CSI – Comunitatea Statelor Independente
CST – Tratatul de Securitate Co lectivă
DCFTA – Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător
EDA – Agenția Europeană de Apărare
EUPM – European Union Police Mission
EurAsEc – Comunitatea Economică Eurasiatică
FMI – Fondul Monetar Internațional
G2 – Grupul celor Două
G20 – Grupul celor douăzeci de miniștri de Finanțe și de guvernatori ai băncilor centrale
G7 – Grupul celor Șapte
G8 – Grupul celor Opt
GATT – Acordul General pentru Tarife și Comerț
GNL – Gaz Natural Lichefiat
GPL – Gaz Petrolier Lichefiat
INF – Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare
IRGC – Corpul Gardienilor Revoluționari ai Iranului
ISD – Investițiile străine directe
ISIS – Statul Islamic din Irak și Siria

MENA – Orientul Mijlociu și Africa de Nord
TPP – Acordul de Parteneriat Transp acific
NAFTA – Acordul Nord -American de Comerț Liber
NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
OCS – Organizația de Cooperare de la Shanghai
OECD – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
OMC – Organizația Mondială a Comerțului
ONU – Organizația Națiunilor Unite
OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
OTSC – Organizația Tratatului de Securitate Colectivă
OTSC – Organizația Tratatului de Securitate Colectivă
PaE – Parteneriatul Estic
PESC – Politica externă și de sec uritate comună
PCI – Proiecte de Interes Comun
PIB – Produsul intern brut
PSAC – Politica de Securitate și Apărare Comună
SEC – Spațiu Economic Comun
SGP – Pactul pentru Stabilitate și Creștere
SUA – Statele Unite ale Americii
TANAP – gazoductul Trans –Anat olian
TAP – gazoductul Trans -Adriatic
TAPI – gazoductul Turkmenistan -Afghanistan -Pakistan -India
THAAD – Terminal High Altitude Area Defense
TTIP – Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț si Investiții
UE – Uniunea Europeană
UEE – Uniunea Economică Eurasiatică
URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
UV – Uniunea Vamală

1
INTRODUCERE

Sistemul internațional traversează o perioadă de schimbări profunde, tectonice, aflându -ne
în fața unei metamorfozări a naturii raporturilor dintre actorii scenei internaționale. Actualmente,
trecerea de la o ordine mondială liberală, bazată pe principii d emocratice, valori morale, ecologie,
drepturile omului, omogenizare, la o ordine mondială conservatoare, tradiționalistă, fundamentată
pe reinstituirea granițelor statelor, pe naționalism, protecționism, este în plin proces. În paralel
tendințele evolutive devoalează o reînclinare către hard power , geopolitic, consolidarea blocurilor
politico -militare, a capacității militare – atât defensive, cât și ofensive – a statelor, o accentuare
spre cronicizare a faliei Est -Vest (totodată a celei Nord -Sud). Divizarea lumii internaționale
politice, sociale, e conomice, militare pe puncte cardinale se face în mod evident prin
„centripetarea” intereselor globale simultan cu „centrifugarea” conflictelor.
Profundele transformări ale sistemului internațional în ansamblul său, a relațiilor de putere
la nivel global, a dispunerii de putere, au determinat apariția unei pluralități de întrebări privind
prezenta reconfigurare a lumii, a momentelor -cheie, de inflexiune, declanșatoare, a manierei
precise prin care lumea se schimbă. Numai printr -o înțelegere comprehensivă ș i exhaustivă a
amplitudinii sistemului internațional la un moment dat, modelat de diverse evenimente marcante,
se pot creiona însemnatele proiecții de viitor, scenariile evolutive, prin intermediul cărora actorii
internaționali, în speță statele, dar nu nu mai, pot anticipa tendințele de evoluție și pot stabili
strategii pe termen scurt, mediu sau lung. Acest fapt se traduce prin securitate națională sporită și
stabilitate. Totodată, folosind un termen din teoria economică, un alt efect ar putea fi dobândire a
unui avantaj competitiv complex și sustenabil, de preferință cu utilitate maximă pe termen scurt și
oportunitate considerabilă pe termen mediu și lung .
În primă fază, prezenta lucrare își propune să realizeze o retrospectivă și o analiză a
evenimentelo r fundamentale petrecute la început de secol XXI, momente care reprezintă substratul
transformărilor actuale ale sistemului global. Cercetarea debutează cu tranșarea fenomenului
globalizării și a modalității în care acesta a schimbat sistemul internațional , a dimensiunilor ce au
fost cel mai puternic penetrate. Vor fi disecate principalele perspective asupra globalizării și
definițiile pe care acest proces le -a primit de -a lungul timpului, vor fi prezentate dimensiunile și
dinamica procesului de globalizare , precum și efectele și implicațiile acestuia. În această primă

2
parte se vor trata și efectele vădit negative, anume exportul riscurilor asimetrice în toate colțurile
lumii.
Cea de -a doua parte a lucrării face trecerea către criza economică și financiară ce a izbucnit
la finele anului 2007 și care a avut un impact colosal și ireversibil asupra economiei globale și a
politicii internaționale. Globalizarea a permis crizei economice să pătrundă în toate palierele
economiei globale. Efectele acesteia „s -au ca pilarizat”, dispersia „răului” având o magnitudine
impresionantă. Din Manhattan și până în cea mai modestă localitate din India, amenintarea
declinului economic s -a ținut de mână cu ruda sa apropiată: sărăcia, eventual pauperizarea
populațiilor vulnerabile . Statele și economiile lor au fost redefinite într -o manieră cuprinzătoare,
totodată efectele crizei au fost și de ordin sistemic, remarcându -se fenomenul redefinirii sistemului
internațional și a modului în care procesele sale constitutive se desfășoară. Fantoma nedisparută a
involuției economice și sociale a alungat de la masă bruma de solidaritate rămasă și a pus în loc
egoismul în toate formele sale de manifestare, inclusiv geopolitice. În cadrul acestui capitol vom
trata și abordările tradiționale al e Relațiilor Internaționale, respectiv realism – liberalism,
neorealism – neoliberalism, precum și paradigmele puterii: bipolarism, unipolarism, multipolarism,
pentru ca la finalul acestei diviziuni să devoalăm tendința de reîntoarcere a sistemului intern ațional
la geopolitică și hard power (în special la constrângere de natură militară și economică).
Capitolul trei își propune să trateze conceptul de putere, „cheia de boltă” a ansamblului
internațional, și să analizeze diferitele fațete ale acestuia, cu exemple concrete din secolul XXI.
Puterea, distribuția puterii, reprezintă fundamentul evoluției sistemului internațional, totodată
determinantul conduitei actorilor pe scena raporturilor mondiale. În diviziunile subsidiare ale
capitolului se vor tranșa do uă dimensiuni fundamentale ale puterii, cea economică și cea politică,
trecându -se în revistă și importanța puterii militare, precum și impactul acestora asupra sistemului
mondial. Aceste subcapitole pătrund mai adânc în valențele celor două tipuri de pute re, pornind de
la conceptualizarea termenilor la exemple concrete de instrumente prin intermediul cărora se
acumulează puterea, prezentând , în mod punctual, și o expunere pe scurt a relației de
interdependență dintre cele două spectre.
Penultimul capitol vizează să redea, cât se poate de cuprinzător, raportul global actual dintre
puterea politică și cea economică. Se relevă o relație de dependență strânsă între cele două, de
complementaritate, de sinergie perfectă, în cadrul căreia spectrul coordonator, c el care
reglementează, totodată care se hrănește din existența și activitatea celorlalte sfere, rămâne

3
politicul. Ouroboros ar putea fi simbolul grafic imaginar al reprezentării acestei dependențe, în care
se remarcă totuși preeminența puterii politice.
Totodată, capitolul caută să analizeze și reconfigurarea noului sistem global pe baza acestui
mecanism relațional, precum și formele luptei pentru putere, caracteristice secolului XXI. Se aduc
mult mai pronunțat în discuție mișcările cavernoase ce caracter izează actualmente scena
internațională și particularitățile sistemului în acest nou ciclu istoric.
Ultimul capitol își propune să realizeze un studiu de caz amplu, o retrospectivă
cuprinzătoare, totodată o analiză a întreprinderilor Federației Ruse pe sce na relațiilor
internaționale, de la destrămarea Uniunii Sovietice și până în actualitate, înspre a evidenția
direcțiile centrale ale politicii externe ruse și a instrumentarului întrebuințat de Moscova în vederea
atingerii obiectivelor proprii. Această par te a lucrării include, de asemenea, o examinare
comparativă a sferelor de putere vizate de Federația Rusă în sistemul global, deopotrivă a
beneficiilor în care se transpun, în final relevându -se și în acest caz prevalența puterii politice în
fața celei eco nomice, în procesul de tranziție către o nouă ordine mondială.
Complexitatea analizei efectuate a determinat optarea pentru metoda calitativă de cercetare,
a analizei de document . Fiecare capitol și subcapitol în parte a necesitat parcurgerea lucrărilor
academice reprezentative, consacrate, ori de actualitate, înspre a analiza perspective diverse asupra
tematicilor și a aduce cercetarea în mod cuprinzător la zi. În primă fază s -au folosit lucrările
științifice consacrate, în vederea realizării unei concep tualizări clare și precise a noțiunilor de
globalizare, criză economică, putere, a noțiunilor tradiționale a relațiilor internaționale (realism,
liberalism, neorealism, neoliberalism), ori a celor ce definesc paradigmele puterii (bipolarism,
unipolarism, m ultipolarism). În acest sens, printre lucrările parcurse și care au reprezentat un punct
de plecare amintim (cu titlu orientativ, nu exhaustiv): „ The clash of civilizations and the remaking
of world order ” (Samuel P. Huntington, Simon and Schuster, New Yor k, 1996), „ Power and
Governance in a Partially Globalized World ” (Robert O. Keohane, Routledge, New York, 2002),
„Global Politics: Globalization and the Nation -State (Mc Grew Anthony, Polity, Cambridge,
1992), „Teoria politicii internationale” (Keneth Walt z, Polirom, București, 2006), „Soft Power:
The Means to Succes in World Politics” (Joseph S. Nye Jr., PublicAffairs, 2005), „The End of
History?” (Francis Fukuyama, The National Interest , Summer 1989), „ Theories of War and
Peace” (Michael E. Brown, MIT Press, Cambridge and London, 1998), totodată „Traité de science

4
politique (1.1). Présentation de l'univers politique. Société, politique et droit” (Georges Burdeau,
Paris, 1979).
Succedând dimensiunea teoretică a cercetării, partea d e analiză a „fronturilor” actuale ale
puterii, incluzând aici studiile de caz din fiecare capitol, a necesitat examinarea unor lucrări
academice recente care să ofere o imagine de ansamblu asupra problematicilor, a numeroase
rapoarte, analize, publicații ș i știri care să transpună autorul în actualitatea evenimentelor și a
orânduirii sistemului internațional. Menționăm și de astă dată câteva lucrări de bază, încă o dată,
doar cu titlu orientativ: The EU's Common Security and Defence Policy: Learning Communi ties in
International Organizations” (Giovanni Faleg, Palgrave Macmillan, Bruxelles, 2016), „The
Future of Power” (Joseph S. Nye Jr, PublicAffairs, New York, 2011), „European Public
Diplomacy: Soft Power at Work (Mai'a K. Davis Cross, Palgrave Macmillan, New York, 2013),
totodată principalele rapoarte/analize publicate de diverse instituții de profil, precum: „The
Eurasian Economic Union: a time of crisis” (de Jan Strzelecki, publicat de Institutul Ośrodek
Studiów Wschodnich, Polonia, 2016), „Competences for Economic Diplomacy and International
Business; Convergence or Divergence?” (de Marjan Svetličič, Univerza of Ljubljana, Faculty of
Social Sciences, Slovenia, 2014), „Armaments, Disarmament and International Security” (de
Pieter D. Wezeman, Stockholm I nternational Peace Research Institute, Suedia, 2013).
Elaborarea studiului de caz al lucrării, „Federația Rusă, la intersecția dintre politic și
economic”, a semnificat o prealabilă și detaliată documentare privind întreprinderile statului rus pe
scena int ernațională, perioada de plecare fiind colapsul Uniunii Sovietice și până în actualitate.
Acest fapt s -a transpus în parcurgerea unui pluralități de volume, publicații, rapoarte, declarații
oficiale, știri, et cetera, care să ofere imaginea generală necesa ră realizării unei retrospective
cuprinzătoare, totodată a unei analize pertinente, ancorată în realitate. Câteva materiale s -au
dovedit a fi totuși de căpătâi: „Russia's Foreign Policy: Change and Continuity in National Identity
4th Edition” (Andrei P. Ts ygankov, Rowman & Littlefield Publishers, Londra, 2016), „Russian
Foreign Policy: The Return of Great Power Politics (Council on Foreign Relations Book) 2nd
Edition” (Jeffrey Mankoff, Rowman & Littlefield Publishers, Londra, 2011), „ A “SOFT
ALLIANCE”? RUSS IA-CHINA RELATIONS AFTER THE UKRAINE CRISIS” (Alexander
Gabuev, publicat de European Council on Foreign Relations), „The construction of ‘geopolitical
spaces’ in Russian foreign policy discourse before and after the Ukraine crisis” (David Svarin,
Journal o f Eurasian Studies, Volumul 7, Nr. 2, iulie 2016), „ Central Asia at a crossroads”

5
(SAFERWORLD Report), și „Cold Peace: Russia's New Imperialism” , (Janusz Bugajski,
Praeger, Washington DC, 2004).
Ca atare, prin intermediul documentației, a cercetării, a evaluării, respectiv a analizei
diferitelor fațete și evoluții ale sistemului internațional la început de secol XXI, precum și a
evidențierii corelării dintre acestea, lucrarea își propune finalment e să ofere un răspuns pertinent
următoarelor interogații:
1. Când s -a conturat tendința de disuadare a puterii economice în fața celei politice?
2. Care sunt resorturile reconfigurării relației politic -economic?
3. Cum a transformat globalizarea politica globală?
4. Care sunt proiecțiile de viitor și nivelul la care se vor așeza interdependența politic –
economic?
Dincolo de intenția de a pune în evidență principalele aspecte ale sistemului internațional
actual, de a contura reașezările fundamentale din scena globală și redefinirea relațiilor de putere,
totodată de a schița eventualele tendințe de evoluție cu referi re la noua ordine mondială, există atât
surse care să confirme sau să infirme opinia autorului. Mai mult, lucrarea este fundamentată pe
marile evenimentele recente și își propune să fie cât se poate de actuală și de extensivă. Fiind vorba
însă de multiple dimensiuni și de o pluritate de perspective abordate, există și limite ale cercetării
de față, în speță în ceea ce privește adâncirea analizei fiecărui palier al relațiilor internaționale adus
în discuție. Acest fapt permite însă preluarea premiselor actu alei cercetări și deschiderea unui
„front” investigativ acelor a interesați de apofundarea prezentei tematici.
Cu toate acestea, lucrarea își dovedește particularitatea, întrucât se înscrie între primele
studii care își propun să contureze în amănunt proble matica noii ordini mondiale, totodată prima
cercetare care realizează acest lucru din perspectiva raportului dintre puterea politică și puterea
economică, considerând tangențial și celelalte spectre ale puterii, atât l a nivel de stat, cât și global
– domen iul militar, cultural, informațional și social. Ca atare, este prima lucrare care probează
transformarea arhitecturii internaționale, implicit a modului de interacțiune dintre actori, pornind
de la elemente declanșatoare ale procesului și până în actualita te, schițând și eventuale tendințe de
evoluție privind reașezarea raporturilor mondial e, dispunerea de putere la nivel internațional și
accentuarea anumitor modalități și tehnici de dobândire a influenței .
„Excentricitatea” materialului este invocată în fapt de necesitatea acestui studiu, întrucât
lumea traversează actualmente un moment extrem de însemnat, de complex, un moment de cotitură

6
al relațiilor internaționale. Așadar, a devenit imperios ca realitate a să fie disecată, explicitată,
cumpănită, tranșată, înspre a se creiona eventualele tendințe de evoluție, indispensabile factor ilor
de decizie ai actorilor globali.
Lucrarea își propune totodată să fie deschizător de drumuri pe acest subiect, precum și pe
tematici conexe. Prezentul studiu vizează să participe la clarificarea realității curente și să genereze
viitoare dezbateri, să dea naștere la noi perspective de interpretare a interogații lor de cercetare
prezentate , precum și la noi întrebări, noi pos ibile răspunsuri, noi problematici analoage ce țin de
sistemul internațional .

7
Capitolul I
GLOBALIZAREA. EFECTELE GLOBALIZĂRII

Capitolul de față își propune să trateze globalizarea și efectele acesteia, analizând diferitele
fațete ale acestui proces, precum și extensiunile sale la nivel politic și economic. Vor fi disecate
principalele perspective asupra globalizării și definițiile pe care acest proces le -a primit de -a lungul
timpului. Globalizarea reprez intă un proces încă în derul are și care a ajuns să se manifeste la
niveluri multiple concomitent, încadrând atât spectrul economic, pe cel politic, cât și pe cel social,
acestea reprezentând domeniile esențiale care facilitează înțelegerea procesului de globalizare.
În prima parte a capitolului sunt abordate principalele direcții conceptuale de cercetare care
au fost adoptate, tratând evoluțiile sau dinamica care au fost articulate pentru înțelegerea
globalizării. Teoretizarea și conceptualizarea globalizării nu sunt unele static e, ele sunt într-o
continuă schimbare și redefinire, motiv pentru care se impune redarea principalelor curente care au
structurat discuțiile legate de globalizare și modul în care ele s -au raportat una la alta.
Cea de -a doua parte a capitolului prezintă dimen siunile și dinamica procesului de
globalizare, întrucât procesul globalizării nu poate fi înțeles în mod izolat, ci printr -o abordare
multidisciplinară. Politicul, economicul și socialul reprezintă sectoarele fără de care dinamica
globalizării nu ar putea fi înțeleasă corespunzător și exhaustiv.
În ultima parte a capitolului sunt redate și prezentate efectele și implicațiile globalizării.
Globalizarea a avut efecte profunde și ample în toate sectoarele societăților și a relațiilor
internaționale, în genere. Astfel, această secțiune își propune să încadreze prin variate teorii și studii
aplicate principalele schimbări pe care globalizarea le -a adus. De asemenea, vor fi trasate
corespondențele de debut cu privire la modul în care relația dintre politic și econ omic a fost
redefinită odată cu lansarea și evoluția epocii globalizării.

8
1.1 Concepte și evoluții

Faptul că trăim într -o epocă a globalizării a devenit nu doar o sintagmă frecvent uzitată, ci
deja un cvasi -truism, redând imaginea unui „global age” unic în istoria umană, c are prezintă
schimbări nemaiîntâlnite.1 Având în vedere amplitudinea și puterea de penetrare a acestui proces,
el a constituit de-a lungul timpului o preocupare pregnantă de cercetare în mediul academic.
Multiplicarea intereselor d e cercetare a determinat înțelesuri, perspective și conceptualizări variate
asupra acestui proces esențial pentru relațiile internaționale.
În cele mai multe abordări teoretice și empirice, globalizarea a fost înțeleasă ca fiind un
proces de incluziune a relațiilor de interdependență și a tranzacțiilor amplificate pe toată suprafața
globului. O mare parte din atenție a fost dedicată fațetei economice a globalizării: ratele
schimburilor economice de la nivel internațional, producția globală, fluxurile de c unoaștere și de
proprietate intelectuală, fluxurile muncii și a le muncitorilor și, mai presus de toate, trendurile de
investiții transnaționale.2 Înainte de a intra în problematica dimensiunilor globalizării este
imperativ necesară o tratare a rădăcinilor intelectuale ale conceptulu i de globalizare. Se impune,
altfel, o contextualizare a acestui concept în istoria filosofiei economice și politice extinse,
respectiv cum acest proces se leagă sau creează bariere față de etapele precedente din istorie.
Definiț iile acestui concept sunt multiple, unele incluzând implicații numeroase, iar altele
încercând să sublinieze o viziune mai parcimonioasă. Pentru George Ritzer, spre exemplu,
globalizarea este corelată cu conceptul de lichiditate elaborat de către Zygmunt B auman. Ritzer
consideră că globalizarea reprezintă un proces trans -planetar sau un set de procese c are includ o
lichiditate crescândă și fluxuri multidirecționale multiple de oameni, obiecte, informații, dar și de
structuri prin intermediul cărora se creea ză elemente permisive sau bariere în fața acestor fluxuri.3
La un prim contur teoretic, globalizarea a fost proiectată în primul rând drept un proces c are
este indisolubil legat de modernitate. Modernitatea și redefinirile ei determină, într -o mare măsură,
apariția globalizării, unde modernitatea lichidă stă la baza acestui proces global și a formei acestuia,
așa cum ni se prezintă în contextul global actu al, cu provocările sale intrinseci.

1 Martin Albrow, „ The Global Age: State and Society Beyond Modernity” , Polity Press, Cambridge, 1996, p. 78
2 John W. Meyer, „ Globalization Theory and Trends” în International Journal of Comparative Sociology 48, nr. 4,
2007, p. 262
3 George Ritzer, „ Globalization: a basic text” , Blackwell Publishing Ltd, Oxford, 2015, p. 2

9
Modernitatea lichidă, așa cum este înțeleasă de Bauman, se referă la o caracteristică nouă a
societăților umane. Spre deosebire de societățile tradiționale, vechi, care erau mult mai rigide, cele
din contemporaneitate su nt mult mai dinamice , mai versatile. În primul rând, modernitatea începe
atunci când spațiul și timpul sunt separate de practica de zi cu zi, fiind teoretizate.4 Ele nu mai
reprezintă simple elemente de reflecție dezorgani zată și metafizică. Mai degrabă ele sunt concepute
astfel încât să corespundă unor legi testabile. Modernitatea își are originea în aplicarea metodei
științifice, unde procesele sunt raționalizate, iar activitățile societăților umane sunt concepute
conform unor rigori științifice concrete.
Viziunea modernității c are a corespuns unor legi testabile a fost articulată în sectoare
multiple din viața umană. Viața nomadă nu a mai reprezentat o viziune dezirabilă, ci mai degrabă
repugnantă, iar statele au început să prindă contur fundamentându -se pe birocrații raționale.5 Ele
erau compozite rigide, bine definite, prin care întreaga planetă era foarte bine demarcată. Totuși,
modernitatea lichidă inaugurează un nou aranjament global, în cadrul căruia societățile
posibilităților infinite și indefinit e sunt tot mai fragile, iar identitățile tot mai volatile.6
Viziunea romantică asupra statului -națiune în care securitatea și ce rtitudinea coabitau
indisolubil a început, astfel, să se disipeze gradual.7 Mișcările de oameni și de informații tot mai
abunden te măresc porozitatea granițelor formale, dar și cele identitare ale societăților și statelor –
națiune. Astfel poate fi înțeleasă globalizarea și manifestarea ei în cadrul lucrărilor lui George
Ritzer și Zygmunt Bauman unde, conform acestora, lumea s -a topi t sau se află în curs de topire,
devenind tot mai lichidă. Globalizarea este caracterizată de fluxuri tot mai ample și percutante, de
fenomene lichide de toate tipurile, oameni, obiecte, informații sau decizii, incluzând rețele
dinamice, schimbătoare sau n oi mobilități.8
Principalele linii ideatice expuse anterior au fost germeni fertili pentru unele teze c are
circumscriu discuția legată de globalizare și de elementele sale conceptuale. Globalizarea
reprezintă, în primul rând, o nouă fațetă a relațiilor int ernaționale și a societăților în genere, unde

4 Zygmunt Bauman, „ Liquid Modernity” , Polity Press, Cambridge, 2000, p. 12
5 Smriti Chand , „Weber’s Bureaucracy: Definition, Features, Benefits, Disadvantages and Problems”, 1/2/2016, data
accesării: 22/03/2016, la http://www.yourarticlelibrary.com/management/webers -bureaucracy -definition –
features -benefits -disadvantages -and-problems/27893/ .
6 Bauman, op.cit. , pp. 79, 178
7 Ibidem , p. 185
8 John Urry, „Global complexity ” , Polity Press, Cambridge, 2003, pp. 4 -5

10
suntem martori și la o redefinire a geografiei sociale.9 Conexiunile dintre oameni și comunități se
diversifică și se multiplică. O a doua asumpție legată de globalizare se referă la amplitudinea ei.
Unele cara cteristici, minore, ar mai putea fi observate și în alte etape din istorie, dar ceea ce este
distinctiv în cadrul trendurilor actuale este legat de viteza, de amplitudinea, de scara la care
actualele procese au impact. O altă teză fundamentală este legată de apariția sau resurgența unor
procese concur ente sau convergente cu dinamici le deja existente. Astfel, pe scena dinamicii
globale, au apărut noi procese și structuri de producție, de guvernanță, de identitate și de
cunoaștere.10
În domeniul educației, spre exemplu, au apărut numeroase astfel de metamorfoze,
globalizarea a creat numeroase oportunități de diseminare și de împărtășire a cunoașterii la nivel
global. Există mult mai multe oportunități de intrare în contact cu informați i noi care pot duce la
metode inovatoare de creștere economică. Astfel, în cadrul noii paradigme a globalizării este
nevoie de noi curricule, de noi metode pedagogice pentru pregătirea tinerilor în vederea gestionării
problemelor de ordin economic și poli tic.11
Deși pot fi identificate numeroase continuități în cadrul procesului de globalizare,
schimbările sunt deosebit de importante. Multe din tre structurile preexistente la nivel social au fost
șterse sau redefinite. Printre aceste structuri se numără ge ografia teritorială, producția capitalistă,
modalitățile de guvernanță întrebuințate de state, identitatea națională sau cunoașterea raționalistă
în deplinătatea ei.
În acest sens, globalizarea a avut unele evoluții interesante care au determinat efecte g reu
de anticipat. Globalizarea a dus la elaborarea unor noi atribuții legate de teritorialitate, capital, stat,
națiune sau raționalitate modernă. Globalizarea a încurajat apariția și ascensiunea unor noi arii și
forme de acumulare, forme non -naționale ide ntitare sau tipuri de cunoaștere non -raționaliste.12
Având în vedere aceste teze legate de globalizare și extensiuni conceptuale, de -a lungul
timpului au apărut o serie de teoretizări. Globalizarea a primit mai multe înțelesuri, iar eforturile
de teoretizare au constat în dezvoltarea unor elemente pe care ac est proces, atât de larg, le include.

9 Jan Aart Scholte, „ Globalization: A Critical Introduction” , Palgrave Macmillan Ltd, New York, 2015, p. 8
10 Narcís Serra și Joseph E. Stiglitz (eds.), „ The Washington Consensus Reconsidered: Towa rds a New Global
Governance” , Oxford University Press, New York, 2008, pp. 11 -16
11 Cheng Yin Cheong, „Fostering local knowledge and human development in globalization of education” în The
International Journal of Educational Management 18, nr. 1, 2004, pp. 7,8
12 Jan Aart Scholte, op.cit., pp. 8 -9

11
Când s -au suspus dezbaterii teorii le legate de globalizare, au fost luate în calcul trei mari
abordări: globaliștii , scepticii și transformaționiștii. Se consideră că teoretizarea asupra globalizării
a căpătat o amplo are mai mare la începutul anilor ’80, și a debutat prin luarea în considerare a
diferitelor sectoare sociale precum cel economic, politic sau cultural. De asemenea, eforturile de
teoretizare au luat în calcul procese precum aneantizarea sau porozitatea cre scândă a granițelor,
schimbarea statelor, a economiilor și a culturilor.
Perspectiva globalistă pune accent pe latura economică a globalizării, iar conform
susținătorilor acestei perspective, globalizarea a adus cu sine schimbări profunde, iar multe dintr e
ele sunt ireversibile pentru societăți, națiuni și state. Pentru globaliști globalizarea se manifestă, în
special, la nivel economic, iar metamorfozele economice se manifestă prin extensiuni deosebit de
importante la nivel politic și cultural. Statele -națiune au pierdut din putere , și chiar o parte
semnificativă din suveranitate. Pentru globaliști, autoritatea guvernelor statelor, mai mici sau mai
mari, mai puternice sau mai slabe , a fost slăbită ca rezultat al schimbărilor tehnologice și din
sectorul financiar. De asemenea, integrarea economică a economiilor naționale într -o singură piață
economică globală a dus la erodarea suveranității și a controlului statelor.13
Globaliștii cons ideră că globalizarea determină dinamici pe care statele nu le mai pot
controla. Astfel, printre aceste dinamici generate de globalizare care nu pot fi gestionate cu succes
de state se numără: dificultăți în gestionarea unor probleme elementare ale economi ei naționale,
menținerea șomajului în cadrul unor marje acceptabile, susținerea creșterii economice, evitarea
volatilității de pe piețele internaționale, controlul asupra dobânzilor și a ratelor de schimb. Toți
acești factori nu reclamă o incompetență tehn ologică a statelor, o decădere morală sau o rea -intenție
politică, iar statele devin simple victime ale economiei de piață globalizate. Rămâne la latitudinea
lor cât de repede și de inteligent vor gestiona aceste fenomene sau cât de eficiente vor fi în găs irea
de soluții profilactice.14
Noile difi cultăți generate de globalizare cu care statele trebuie să se confrunte nu se
manifestă doar la nivel economic. Pentru globaliști , efectele economice ale glob alizării generează
noi dinamici în relațiile de putere in tra-statale. Culturile naționale nu mai exercită o presiune atât
de mare asupra diferențierii comunităților, ci , mai degrab ă, statele și societățile devin mai omogene,

13 Susan Strange, „The Declining Authority of States” în David Held and Anthony McGrew (eds.), The global
transformations reader: an introduction to the globalization debate , Polity Press, Cambridge, 2004, p. 133
14 Strange, op.cit , pp. 132,133

12
generând o cultură globală.15 Diferențele naționale devin tot mai puțin vizibile, deoarec e oamenii
consumă produse ale economiei globalizate și mai puțin ale economiei naționale. Granițele
societăților și ale culturilor sunt tot mai mult penetrate de fluxuri vaste de idei, imagini și informații
care transformă pentru totdeauna caracterul imper meabil al granițelor naționale.
Cea de a doua abordare asupra globalizării se află pe poziții diametral opuse cu cea susținută
de către globalișt i. Asumpțiile de bază promova te de sceptici se opun dinamicilor optimiste asupra
globalizării pe care le promo vează globaliștii. Scepticii consideră că nu există un proces al
globalizării propriu -zis.16 Conform acestora, mari părți din lume nu sunt acoperite de procesele
globalizării, astfel procesele aferente ei nu pot fi catalogate ca fiind întru totul globale. M ai mult,
scepticii consideră că fluxurile globalizării nu sunt atât de penetrante pe cât globaliștii ar fi înclinați
să creadă, iar tocmai aceste fluxuri ar fi, de multe ori, împiedicate de normele impuse de statele –
națiune și de configurațiile regionale p e care aceste state le -au construit.
Scepticii globalizării consideră că asumpțiile globaliștilor sunt foarte abstracte și prea puțin
aplic ate. În fapt, pentru aceștia, componenta empirică a proiectelor de cercetare globaliste este
susținut ă de proces e izolate și greu de generalizat, motiv pentru care scepticii consideră că statele –
națiune continuă să definească și să contureze principalele dinamici internaționale. De asemenea,
statele -națiune sunt principalii agenți care permit existența proceselor tra nsnaționale care stau la
baza globalizării. La nivelul identităților, scepticii consideră că națiunea își prezervă hegemonia.
Identitățile naționale sunt mult mai puternice, având o istorie și un control semnificativ asupra
imaginației colective, în compar ație cu identitățile globale.17
Conform datelor aduse de sceptici, globalizarea nu reprezintă un proces relevant nici măcar
la nivel economic, unde economia globală nu are posibilitate să se manifeste incluziv. Spații
semnificative din lume , precum Africa s ub-sahariană, Maghrebul și într -o oarecare măsură
America de Sud , nu sunt regiuni incluse în cadrul proceselor de globalizare, în schimb, regiunile
privilegiate în acești termeni sunt Europa, America de Nord, Asia de Sud -Est și Australia. Pentru
sceptici, economia lumii este, mai degrabă, internaționalizată decât globală.18 De asemenea,

15 Luke Martell, „The Third Wave in Globalization Theory” în International Studies Review 9, 2007, p. 174
16 George Ritzer, „Globalization: a basic text ” , Blackwell Publishing Ltd, Oxford, 2015, p. 28
17 Martell, op.cit ., p. 174
18 Jurgen Osterhammel și Niels Petersson, „ Globalization: A Short History” , Princeton University Press, Princeton,
2005, pp. 36 -48

13
episoade din istoria lumii în care internaționalizarea a cunoscut niveluri ridicat au putut fi întâlnite
la niveluri ridicate în ultimele decenii și secole.
Scepticii merg ma i departe, criticând unele elemente distinctive ale globalizării. Conform
acestora globalizare a aduce unele disonanțe atât la nivel social, cât și la nivel individual. Aceste
critici subliniază faptul că, precum societățile, culturile și națiunile, la rând ul lor, indivizii resimt o
condiție de anxietate, poate chiar condiționalitățile unei crize. Marketizarea, comunicațiile,
migrația, compresia timpului și a spațiului, dar și efectul „ cultural de supermarket ” fragmentează
identitatea mai amplă de gen, de clasă, de etnicitate, de rasă sau de naționalitate, componente care
au oferit în trecut o modalitate de articulare a unei identități.19
Un alt argument invocat de sceptici este legat de efectele politice dăunătoare ale
globalizării. Ascensiunea alarmantă a partidelor de extremă dreapta, autoritare și anti –
imigraționiste în Uniunea Europeană, dar și discursurile c are încurajează formarea unei „fortărețe
europene” inexpugnabile și exclusiviste sunt determinate de presiunile semnificative ale
globalizării. În a celași sens, fragmentarea adusă de complexitatea organizațională a vieții moderne
și intensificarea globalizării au subminat și coeziunea identităților, care a definit în trecut viețile
oamenilor.20 În acest sens, scepticii identifică o problemă a identităț ilor care erodează procesul
globalizării.
Cel de -al treilea set de teoretizări asupra globalizării se poziționează între globaliști și
sceptici. Aceste perspective se doresc a fi o via media între unele asumpții promovate și susținute
de către globaliști ș i altele promovate de către sceptici. Ei recunosc o bună parte din asumpțiile
ambelor perspective, dar nu doresc să meargă la extreme, așa cum sunt înclinate să o facă cele
două. Transformaționiștii, cea de -a treia perspectivă, sunt de acord cu dovezilor e mpirice
identificate de sceptici, dar consideră că unele efecte identificate de globaliști nu pot fi negate.
Natura globală a instituțiilor care trebuie să gestioneze probleme precum cele de mediu,
crimă organizată, trafic de droguri sau trafic de carne v ie au generat o serie de forumuri cu vocație
globală. În forumuri precum G7 sau G20, forțele politice, economice și cele culturale naționale
sunt transformate, iar suveranitatea este împărtășită cu alte entități internaționale. Desigur,
globalizarea nu est e uniformă și poate declanșa efecte diferite în locuri diferite din lume, în timp

19 S. Hall, „ Formations of Modernity” , Polity Press, Cambridge, 1992, p. 275
20 Alberto Melucci, „ Challenging codes: collective action in the information age” , Cambridge University Press,
Cambridge, 1996, p. 157

14
ce intensitatea acesteia este diferită în funcție de spațiul în care se manifestă, dar și de domeniul
vizat, fie economic, politic sau cultural.21
Transformaționiștii asumă at ât procese de continuitate, dar și de schimbare radicală,
susținând atât perspectivele internaționaliste, cât și pe cele globaliste. Pe de o parte, perspectivele
internaționaliste asumă existența unor schimbări de ordin cantitativ. Activitățile economice a u o
amploare mult mai mare în spațiul transfrontalier. Este, în mod esențial, un proces cantitativ care
duce la activități economice extensive din punct de vedere geografic.22 Pe de altă parte, globalizarea
reprezintă nu doar un proces cantitativ, ci și unu l calitativ, care nu se limitează doar la o amplificare
a activităților economice, dar se extinde și spre o integrare funcțională a acestor activități.
Atât perspectivele internaționaliste, asumate de sceptici, dar și cele globaliste nu sunt
excluse de tr ansformaționiști, care consideră mai curând că ambele perspective pot coexista.23 În
unele cazuri putem vedea o reiterare sau o perpetuare a unor procese vechi, caracteristice
societăților și relațiilor internaționale tradiționale. Pe de altă parte, se pot observa schimbări
inexorabile în cadrul structurilor internaționale și a interacțiunii statelor astfel că, în viziunea
transformaționaliștilor, trăim într -o lume care prezintă o complexitate, o interconexiune și o
volatilitate crescânde , o lume în care vie țile fiecărui individ sunt legate de alte procese care nu mai
sunt dependente de elemente naționale, et nice sau locale, ci mai degrabă de elem ente globale.

21 Martell, op.cit ., p. 176
22 Peter Dicken, „A New Geo -economy” în David Held and Anthony McGrew eds., op.cit. , p. 305
23 Ibidem . p. 305

15
1.2. Dimensiunile și dinamica procesului de globalizare

Dezbaterile și argumentațiile opuse asupra globalizării nu pot fi exhaustive dacă sunt tratate
într-un mod unidimensional. Globalizarea reprezintă un proces complex c are se manifestă la
multiple niveluri concomitent, într -o paradigmă care include mai multe sectoare, redefinind
activități, i dentități și acțiuni. Globalizarea poate include un număr mare de domenii sau de
dimensiuni în care să se manifeste. Totuși pot fi identificate patru dimensiuni ample care ar putea
fi dezbătute : economic, politic, cultural și ecologic. Desigur, ar mai pute a fi incluse dimensiuni
precum c ea tehnologic ă și de gen, însă ele ar putea fi subsumate dimensiunilor de ordin economic
și cultural.
Dimensiunea economică
Una dintre cele mai importante dimensiuni ale globalizării este cea economică. Nu este
defel exagera t a afirma că globalizarea și internaționalizarea economică a u început în Europa, odată
cu revoluția industrială și ma rile descoperiri ale lui Columb și ale lui da Gama. Încă din acea
perioadă, schimbările economice, integrarea și alte fenomene aferente ac estui sector au căpătat un
ritm fără precedent în istoria lumii.24 Astfel, o primă perioadă c are a catalizat globalizarea
economică a avut loc după secolul al XVI -lea, secol care inaugurase o serie de descoperiri care au
determinat noi perspective asupra sectorului economic, într -adevăr globale. După secolul al XVIII –
lea, atunci când Revoluția Industrială a început să penetreze toate capilarele societăților,
globalizarea economică a fost amplificată, iar ritmul acesteia a crescut în termeni semnificativi,
atât cantitativ, dar și calitativ.
Dimensiunea economică a globalizării poate fi observată, mult mai accentuat, încă de la
începutul anilor 80.25 De altfel, se poate spune că din această perioadă avem de a face cu o economie
globalizată veritabilă, unde o e conomie globală este de multe ori definită ca acea economie c are
are capacitatea să funcționeze coordonată și sincronizată în timp real la nivel planetar.26 Aceste
caracteristici au putut fi vizibile în deplinătatea lor abia din anii ‘80 prin aportul semnif icativ adus

24 Ibidem , p. 303
25 Dilip K. Das , „The economic dimensions of globalization” Palgrave Macmillan Ltd., New York, 2004), p. 54
26 Manuel Castells, „Global Informational Capitalism” în David Held and Anthony McGrew eds., op.cit. , p. 311

16
de schimbările tehnologice și de viteza informațiilor. Economia globală a devenit planetară odată
cu apariția unor noi tipuri de infrastructuri generate de fluxurile de informații și de comunicații, dar
și a liberalizării și a de-reglementării economiilor naționale.
Pentru Robert Keohane și Joseph Nye globalizarea reprezintă un fenomen care explică un
proces de continuă dezvoltare a fluxurilor de informații, a capitalului și a producției. Totuși, ei
uzitează conceptul de globalism, acesta reușin d să surprindă atât latura de continuă expansiune, dar
și pe cea de restrângere a proceselor. Globalismul, așa cum este înțeles de către cei doi teoreticieni,
reprezintă o condiție volatilă, de creștere sau de descreștere.
Keohane și Nye consideră că glob alismul economic presupune existența unor fluxuri de
bunuri, servicii și produse, dar și de informații și percepții care însoțesc schimburile din cadrul
piețelor. Aceasta mai implică și organizarea proceselor care stau la baza acestor fluxuri , precum
organ izarea producției în state din Asia pentru piețe din Statele Unite sau Europa.27
Globalismul economic este generat de conexiuni economice multiple între societăți și de
rolul tot mai marcant al corporațiilor multinaționale. Astfel, au fost constituite inter dependențe
economice, care multiplică schimburile transnaționale.28 De asemenea, globalismul economic a
determinat numeroase schimbări, la nivel social, cultural și mai ales politic. În cadrul secțiunilor
următoare va fi tratat pe larg conceptul de interdep endență complexă și modul în care acesta a
schimbat procesele fundamentale ale relațiilor internaționale.
Trecând peste viziunea particulară propusă de Keohane și Nye asupra globalizării și a
globalismului economic, o altă perspectivă importantă este cea a lui Jeffrey Frankel. Pentru acesta,
globalizarea economică are la bază doi factori esențiali. Primul este legat de costurile reduse ale
transporturilor și a le comunicațiilor în sectorul privat. Cel de -al doilea se referă la reducerea tot
mai mare a barierelor tarifare și a celor impuse față de investiții din partea sectorului public.29
Oricum, Frankel consideră că globalizarea economică are încă dimensiuni redus e, iar
extinderea ei este condiționată de mai multe obstacole greu de surmontat. Printre elementele
identificate de Frankel se numără: distanța, factorii lingvistici și coloniali, factorii militari și de
conflict, legăturile politice, ariile de liber schim b sau problemele legate de valută. Astfel,

27 Robert O. Keohane și Joseph S. Nye Jr., „ Globalization: What's new? What's not? (And so what?)” în Foreign
Policy , 2000, nr. 118, p. 106
28 Robert O. Keohane, „ Power and Governance in a Partially Globalized World ”, Routledge, New York, 2002, pp. 2
29 Jeffrey Frankel , „Globalization of the Economy” în Joseph S. Nye Jr. și John D. Donahue (eds.), „Governance in a
globalizing world ”, Brookings Institution și Visions of Governance for the 21st Century, Cambridge, 2000, p. 45

17
globalizarea economică reprezintă un proces c are se manifestă cu o intensitate puternică la nivel
internațional, dar încă pot fi întâlnite bariere în fața extinderii sale.
Fațetele globalizării economice
Un efect economic al globalizării se referă la procesul de globalizare financiară. Acest
proces a dus la unele noi fenomene care au influențat ratele de schimb în întreaga lume. Acordurile
de la Bretton Woods au dus la o accelerare a mobilității capitalului, creând u-se numeroase
probleme legate de ratele de schimb pentru statele care doreau să se integreze în economia
globală.30 Economiile industrializate nu au întâmpinat probleme deosebite în ceea ce privește
aceste procese. Economiile aflate în dezvoltare au întâmp inat cele mai dificile condiții.
Aranjamentele legate ratele de schimb pe care au dorit să le adopte au dus la crize profunde precum
cele din Argentina. Totuși, în timp statele care erau mai fragile în fața fluxurilor globalizării au
adoptat rate de schimb flexibile, care le -au ajutat să se integreze mai ușor în economia globalizată.
Tot la nivel economic, globalizare a determină numeroase efecte faț ă de fiscalitate și față de
venituri le fiscale. Odată cu trecerea timpului, globalizarea a devenit tot mai cup rinzătoare și
percutantă. De asemenea, multe dintre schimbările structurale, instituționale și tehnologice au
influențat în termeni decisivi sistemul de taxare al economiilor globalizate.31
Globalizarea afectează capacitatea statelor de a aduna taxele. Tot uși, ele au fost capabile
să-și ajusteze metodele de colectare în acest sens. Veniturile din taxe au crescut continuu din anii
90 până în prezent.32 Oricum, economiile statelor trebuie să dezvolte căi mult mai sofisticate de
colectare a taxelor și de prevenire a evaziunii fiscale. Globalizarea a încurajat o creștere economică
mult mai mare. Ea permis și amplificarea investițiilor, totuși a generat și noi imbolduri pentru
evitarea sau reducerea taxării.
Un alt element important la nivel economic influențat în termeni decisivi de globalizare
este competiția. Globalizarea a amplificat competiția atât la nivel micro, cât și macro. Un rezultat
direct al ace stor forțe a fost o creștere a eficienței. Globalizarea este determinată, în mare măsură,
de schimbări structurale ample și de inovații tehnologice c are se succed cu o viteză amețitoare. În

30 Bordo, M.D., B. Eichengreen, D. Klingebiel și M.S. Martinez -Peria, „Financial Crises: Lessons from the Past 120
Years” în Economic Policy 45, nr. 4, aprilie 2001, pp. 10 – 36
31 Assaf Razin și Efraim Sadka, „The economics of globalization: policy perspectives from public ”, Cambridge
University Press, Cambridge, 1999, pp. 8 5-86
32 OECD, „Statistiques des recettes publiques 1965 -2007 ”, OECD, 2008, p. 19

18
acest sens, costurile tranzacțiilor au scăzut vertiginos, iar în cadrul economiilor integrate agenț ii
economici au fost implicați în mod automat în procese de competiție mult mai mari.33
Competiția împreună cu internaționalizarea producției au dus la suprimarea cererii pentru
salarii mai mari și au determinat o creștere pronunțată a productivității, astfel au fost reduse
presiunile legate de costurile pentru producție.34
Venituri din taxe ca procent din produsul intern brut, după cum indică tabelele redate mai
jos:

Sursa: OECD, Statistiques des recettes publiques 1965 -2007 , OECD, 2008, p. 19

Venituri le din taxe din 2000 până în 2013 sunt repr ezentate astfel:

33 Dilip K. Das, „ The economic dimensions of globalization” , Palgrave Macmillan Ltd., New York, 2004, p. 80
34 Helmut Wagner, „ Globalization and Unemployment” , Springer -Verlag Berlin Heidelberg, Berlin, 2000, p. 26

19

Sursa: OECD, data accesării: 05/02/2016, http://www.oecd.org/tax/tax -policy/revenue –
statistics -special -feature -2015 -impacts -of-moving -to-2008 -sna.pdf
Un alt tip de competiție intensificat de globalizare este cel legat de infrastructură. Cele mai
multe economii aflate în cadrul proceselor de globalizare încearcă din răsputeri să -și
îmbunătățească infrastructura fizică și să -și construiască cadre de reglemen tare avantajoase pentru
reducere a ineficienței. Prin intermediul acestor ajustări, statele înce arcă să devină mult mai
atractive pentru investițiile directe străine. Astfel, guvernele sunt determinate de procesele
globalizării să depună mai multe eforturi pentru a fi mai atractive în vedere a atragerii de investiții
străine.
Calitatea infrastructurii, amplitudinea ei și sustenabilitatea determină în mod decisiv
deciziile de investiții. O infrastructură superioară calitativ diminuează semnificativ costurile
producției, transportul sau chiar inovarea.35 În acest sens, deciziile de investiții sunt influențate și
de locațiile acestora. Interacțiunea dintre globalizare, infrastructură și investiții este una majoră.
Atunci când statele nu se raliază la exigențele im puse de procesul globalizării, atunci ele pot avea
probleme în ceea ce privește angajarea și creșterea.36
În ceea ce privește acest tip de competiție este important de subliniat rolul fundamental pe
care îl joacă guvernele. Ele sunt principalii actori care creează infrastructura și stimulentele

35 Mumtaz Hussain Shah , „The Significance of Infrastructure for FDI Inflow in Developing Countries” în Journal of Life
Economics 2, 2014, p. 3
36 Farrokh Nourzad, David N. Greenwold și Rui Yang, „The Interaction Betwee n FDI and Infrastructure Capital in The
Development Process” în International Advances in Economic Research 20, nr. 2, 2014, pp. 204,205

20
macroeconomice generice pentru atragerea capitalului, fie el uman sau financiar. Capitalul uman
și cel financiar contribuie la creștere și dezvoltare, dar și la integrarea mai profundă a economiilor
în procesele glob alizării de la nivel economic. În atragerea capitalului uman ce posedă know -how
și capacitate de inovare, împreună cu cel financiar, guvernele joacă rolul central. Ele pot iniția
politici prin care sunt constituite instituții fiabile, exercitând, în același timp o disciplină fiscală
mai mare. O stabilitate economică, cel puțin pe ter men mediu, ar avea capacitatea de a asigura
posibilii investitori de fiabilitatea economiei respective.37
O ultimă fațetă importantă a globalizării economice este legată de transformările pe care
aceasta le aduce statului bunăstării. Interconectarea tot ma i mare dintre state poate avea un impact
dublu la adresa statului bunăstării. În primul rând, globalizarea determină creșterea bunăstării prin
comerțul internațional și prin investiții. În al doilea rând, globalizarea constrânge autonomia
economiilor națio nale și capacitatea lor de elaborare a politicilor sociale.38
Raportul dintre globalizare și statul bunăstării este unul tensionat. De multe ori, globalizarea
duce la restrângerea statului de drept și la limitarea politicilor sociale. Cerințele de competiti vitate
și de creștere în cadrul pieței mondiale duc la ajustarea politicilor caracteristice statului de drept.
Aceste fenomene sunt vizibile în Europa. În cadrul acestui context, statul bunăstării a fost limitat
și erodat de exigențele dinamicilor globaliz ării.39

37 Nuno Limdo și Anthony J. Venables , „Infrastructure, Geographical Disadvantage and Transport Costs” , Banca
Mondială , 1999, data accesării: 9/10/2015,
http://siteresources.worldbank.org/EXTEXPCOMNET/Resources/24 63593 –
1213976610278/01_Infrastructure_geographical_disadvantage_and_transport_costs.pdf .
38 Bo Södersten, „ Globalization and the welfare state” , Palgrave Macmillan, New York, 2004, p. 5
39 A. B. Atkinson, „ The Economic Consequences of Rolling Back the Welfa re State ”, Council of the Center for
Economic Studies of the University of Munich, Munchen, 1996, p. 13 -16

21
Dimensiunea politică
Globalizare a s-a manifestat cu o amplitudine deosebită la nivel economic; totuși, efectele
sale au fost ineluctabile la nivel politic. Extensiunile globalizării au fost ample, iar politicul a fost
unul din tre sectoarele care s -au confruntat cu provocări deosebit de serioase. Statele și puterea celor
aflați la conducerea lor a fost redefinită, iar noii actori au dobândit prerogative mai importante, în
vreme ce alții au devenit nesemnificativi.
Odată cu Pacea de la Westphalia (1648), statul s -a impus ca principal actor al relațiilor
internaționale.40 De asemenea, din secolul al XVIII -lea naționalismul a început să se impună ,
transformând modul în care statele acționau pe scena internațională. Statele -națiune deven eau tot
mai importante, ele fiind capabile să declare război și să încheie tratate de pace în relațiile
internaționale. Monopolul violenței legitime în cadrul unui teritoriu era deținut de state.
Globalizarea politică se referă la intensificarea și la expansiunea tot mai mare a
conexiunilor și a interacțiunilor de ordin politic de -a lungul globului. Toate aceste procese
determină o serie de probleme politice importante care au legătură cu principiul suveranității
statale, impactul tot mai puternic al or ganizațiilor interguvernamentale și perspectivele viitoare ale
guvernanței regionale și globale.41 Globalizarea politică surprinde și o demarcare mai difuză a
sferei politicii interne de cea a politicii externe. Acum problemele internaționale sau cele exter ne
statelor au un impact tot mai puternic în sfera internă. Practic, este tot mai dificilă diferențierea
dintre problemele interne și cele care provin din mediul extern.
La nivel politic, globalizarea determină schimbări profunde în modul în care societăți le sau
colectivitățile se organizează. Statelor le este tot mai greu să controleze unele spații ale activității

40 Principiile fundamentale care au fost elaborate în urma acestui eveniment istoric pentru relațiile internaționale
au fost definite astfel: lumea e ste formată din, respectiv este împărțită în state suverane teritoriale care nu
recunosc nicio autoritate superioară. Procesul de generare a legilor, soluționarea litigiilor și aplicarea legii
reprezintă sarcini exclusive ale statelor. Dreptul internațion al este orientat către stabilirea unor norme minime de
coexistență; crearea de relații de durată este un scop, dar numai în măsura în care aceasta permite statelor să -și
îndeplinească obiectivele. Toate statele sunt egale în fața legii, totuși legea nu țin e cont de asimetriile de putere.
Diferendele dintre state sunt rezolvate de regulă prin forță. Prioritatea statelor ar trebui să fie aceea de a minimiza
impedimentele care s -ar putea interpune în calea libertății statelor. Pentru mai multe detalii se poate consulta
Manfred B. Steger, Globalization: A Very Short Introduction , Oxford University Press, New York, 2009, p. 60
41 Manfred B. Steger, Globalization: „A Very Short Introduction ”, Oxford University Press, New York, 2009, p. 58

22
umane. Globalizarea a determinat o internaționalizare semnificativă a autorității politice asociate
cu globalizarea activității politice.42
Este observabilă o erodare a autorității statului la nivel politic. La un moment dat, statele
erau actorii care controlau piețele, acum situația pare să se fi schimbat la 180 de grade. În multe
aspecte ale guvernării, piețele influențează în termeni decisivi s tatele și autoritatea politică pe care
o reclamă. Diminuarea autorității statelor este reflectată în creșterea tot mai mare a autorității altor
instituții, asociații sau a unor organism e locale sau regionale.43 Declinul statului este strâns legat
de schimb ările profunde de ordin tehnologic și financiar, dar și de integrarea accelerată a
economiilor naționale într -o singură piață globală.44
Astfel, statele devin mult mai poroase. Porozitatea era un fenomen care putea fi întâlnit și
în trecut, dar astăzi el e ste mult mai pregnant. În plus, el este dublat de o creșterea dramatică a
fluxurilor de toate felurile care traversează continuu granițele internaționale.45 De exemplu,
Primăvara Arabă a demonstrat cât de fragilă poate fi autoritatea politică în fața noilor căi de
comunicații generate de globalizare. Cetățenii pot folosi cu ușurință social media pentru a se
mobiliza, pentru a promova sau a scoate la iveală unele probleme, fie pentru a contesta puterea
celor care conduc. Desigur, există și voci care consideră că Primăvara Arabă reprezintă o reacție la
globalizare. Conform acestora, protestele au fost determinate de sistemul globalizării și expunerea
fără protecție la destabilizările mecanismelor create de piața liberă.46
O discuție relevantă legată de relația g lobalizare -politic este reprezentată de democratizare.
Odată cu inaugurarea perioadei de după Războiul Rece, mai mulți teoreticieni și gânditori de marcă
ai relațiilor internaționale concepeau într -o optică optimistă noua perioadă ce avea să înceapă.
Franc is Fukuyama declara că anii 90 nu aduceau doar sfârșitul Războiului Rece, dar și sfârșitul
istoriei, acest fapt însemnând: sfârșitul evoluției ideologice a umanității și universalizarea
democ rației liberale Occidentale ca formă ultimă de guvernare umană.47

42 David Held și Anthony McGrew, „The Great Globalization Debate: An Introduction” în David Held and Anthony
McGrew eds., op.cit. , p. 27
43 Susan Strange, „ The retreat of the state: The diffusion of power in the world economy” , Cambridge University
Press, New York, 1998, p. 4
44 ibidem , pp. 13, 14
45 Ritzer, op.cit., p. 114
46 Ella More, „Was the Arab Spring a Regional Response to Globalisation?” , E-IR, 2/07/2012, data accesării:
12/10/2015, http://www.e -ir.info/2012/07/02/was -the-arab -spring -a-regional -response -to-globalisation/
47 Francis Fukuyama , „The End of History?” în The National Interest , Summer 1989, p. 3

23
În faza incipientă de folosire a termenului de globalizare, acesta a fost coroborat cu procesul
de democratizare. Nu de puține ori a fost nutrită speranța că globalizarea va duce și la o diseminare
a valorilor democratice în toate colțurile lumii. Așa cum poate fi observat, Fukuyama considera că
o astfel de ipoteză este posibilă. De altfel, astfel de deziderate erau vehiculate încă din perioada
interbelică, atunci când așa -numiții utopiști ai relațiilor internaționale considerau că democrația va
reprezenta principala formă de guvernământ în lume.48
Atunci când este tratată relația dintre globalizare și democratizare trebuie înțeles faptul că
democrația este dependentă de aspectele istorice și culturale ale statului respectiv. Democrația are
unele principii de bază, dar ea este dependentă, în mare parte, de specificul societății în care este
articulată. De exemplu, pentru Clive Barnett și Murray Low, democrația și forma acesteia sunt
dependent e într-o mare măsură de geografie și de spațiul în care ea se manifes tă. Conform acestora,
regimurile democratice pot fi înțelese mult mai bine prin referirea la spațiile geografice în care
statele se regăsesc.49
Totuși globalizarea a schimbat perspectivele asupra spațiilor. În multe rânduri este subliniat
faptul că globalizarea a dus la o comprima re a distanțelor. În acest sens și democrațiile, atât de bine
conectate la spațiile în care sunt articulate , au suferit unele modificări. Creșterea multidimensională
și multi -partajată a guvernanței împreună cu erodarea suve ranității statale au deschis noi spații
pentru democratizare. Suveranitatea implică un control unic, exclusiv și neîmpărțit asupra puterii,
pe când democrația se referă la putere orizontală, control asupra puterii, pluralism și participare. În
acest mod, e rodarea suveranității westphalice ar putea oferi unele imbolduri pentru aprofundarea
democrației.50
Globalizarea a adus cu sine noi instrumente prin care guvernele pot fi controlate și
împiedicate să comită abuzuri. Comunicațiile globale au deschis noi opor tunități pentru educație
civică, dezbateri publice și implicarea cetățenilor în procesul de elaborare și de redefinire a
politicilor. Cuvântul cetățenilor este mult mai percutant, iar abuzurile sunt mult mai greu de
întreprins.

48 Martin Griffiths, „ Realism, idealism, and in ternational politics: a reinterpretation ”, Routledge, New York, 2002,
p.41
49 Clive Barnett și Murray Low, „ Geography and Democracy: An Introduction” în Clive Barnett și Murray Low (eds.),
Spaces of Democracy: Geographical Perspectives on Citizenship, Part icipation and Representation , Sage
Publications, Londra, 2004, p. 9
50 Scholte, op.cit., p. 350

24
Există numeroase coresponde nțe între amplificarea relațiilor globale și diseminarea
democrației liberale. De exemplu, campaniile prin care au fost susținute drepturile omului și alte
acțiuni aferente unor asociații ale societății civile au dus la colapsul unor regimuri autoritare di n
America Latină sau Europa Centrală și de Sud -Est.51
Pe lângă aceste forme de promovare a democratizării care au fost generate de fluxurile și
de instrumentele specifice ale globalizării se poate menționa și mass -media globală. Acest timp de
mass -media, cu capacitate de difuzare globală, a promovat în numeroase rânduri cauza unor mișcări
care au militat pentru democratizare. „CNN effect” reprezintă un fenomen c are a atras atenția
asupra războaielor, asupra unor tragedii umanitare, dar asupra mișcărilor care au promovat valorile
democratice.52
Pe lângă mass -media globală, un alt element important care a determinat un val de
democratizare este legat de apariția agențiilor supra -statale. Aceste organisme au oferit, de -a lungul
timpului, susținere pentru eforturi le de democratizare care au fost inițiate de unele state. De
exemplu, Uniunea Europeană a susținut în numeroase rânduri dezvoltarea societății civile în statele
care nu aveau cristalizată o asemenea componentă. Organizația Națiunilor Unite a contribuit la
rândul lor la monitorizarea alegerilor. Această sarcină a fost preluată, în numeroase rânduri, de
către OSCE. De exemplu, OSCE s -a ocupat de monitorizarea alegerilor în numeroase state care nu
au o experiență democratică solidă, precum sunt cazurile Republ icii Moldova, Ucrainei,
Azerbaidjanului sau Muntenegrului.53
Eforturile unor instituții precum Uniunea Europeană sau Organizația Națiunilor Unite au
fost augmentate de acțiuni specifice ale instituțiilor financiare internaționale. Acestea au contribuit
la consolidarea democrației acolo unde aceasta era fragilă. Inst ituțiile financiare internaționale au

51 Thomas Risse and Kathryn Sikkink, „The socialization of international human rights norms into domestic
practices: introduction” în Thomas Risse, Stephen C. Ropp și Kathryn Sikkink, The Power of Human Rights:
International Norms and Domestic Change, Cambri dge University Press, Cambridge, 2007, pp. 2 -6
52 Pentru mai multe detalii referitoare la fenomenul CNN vezi Babak Bahador, The CNN effect in action: how the
news media pushed the West toward war in Kosovo , Palgrave Macmillan Ltd, New York, 2009), pp. 12 -17. Această
lucrare tratează relația dintre efectul CNN și globalizare. Conform autorului, acest fenomen reprezintă un tip de
media nou, conținând numeroase diferențe față de mass -media tradițională. Actualmente, mass -media poate
transmite rapid, este transc ontinentală și mult mai detaliată în informațiile pe care le furnizează. Toate aceste
elemente au fost facilitate de procesele caracteristice globalizării.
53 OSCE, „300 ODIHR Election Observation Missions”, 23 octombrie 2015, data accesării: 10/10/2015,
http://www.osce.org/odihr/elections/193741

25
promovat buna guvernare. Buna guvernare reprezintă un element esențial al regimurilor
democratice. Această componentă relevă gradul de reprezentativitate din cadrul unui stat.
În cadrul programelor sale de bună guverna re, spre exemplu, Fondul Monetar Internațional
(FMI) vizează mai multe componente. Printre elementele promovate de FMI se numără: mărirea
răspunderii celor aflați la conducere, transparentizarea procesului de guvernare, conformitatea cu
standardele interna ționale de transparență, instituirea unor sisteme adecvate de cheltuire a banilor
publici și o mai bună gestionare a resurselor naturale pe care un stat le deține.54
Globalizarea are un efect major în ceea ce privește diseminarea unor elemente caracteristic e
economiei de piață. În mod automat, se poate spune că economia de piață facilitează solidificarea
democrației. Între cele două există o legătură indisolubilă. Conform lui Beetham democrația și piața
liberă merg mână în mână. Economia de piață reprezintă o precondiție necesară pentru dezvoltarea
instituțiilor democratice. De asemenea, liberalizarea economică permite dezvoltarea unui regim
democratic autentic.55
Dimensiunea culturală
Conform argumentelor anterior expuse, globalizarea reprezintă o serie de in terconexiuni
sociale, economice și politice, iar ritmul, intensitatea și profunzimea acestor interconexiuni sunt
cantitativ și calitativ mult mai mar i decât în orice etapă istorică din lumea internațională. Aceste
fenomene determină numeroase mutații și alterații la nivel economic și politic. Un alt aspect
influențat de fenomenul globalizării este reprezentat de cultură.
Desigur, într -o eră a globaliză rii sferele economice, politice și culturale sunt tot mai greu
de separat sau izolat. Astfel, atunci când este avut în vedere procesul globalizării la nivel cultural
trebuie incluse și extensiunile sale de la nivelurile economic și politic. Oricum, dimensi unea
culturală a globalizării se referă, mai degrabă, la influența pe care fluxurile globalizării o au asupra
practicilor și experiențelor pe care oamenii le dețin pentru a construi în mod simbolic înțelesuri.56

54 Fondul Monetar Internațional, „The IMF and Good Governance”, 10 septembrie, 2015, data accesării:
10/10/2015, http://www.imf.org/external/np/exr/facts/gov.htm
55 David Beetham, „ Market economy and democratic polity, Democratization” în Democratization 4, nr. 1, 1997,
p.77
56 John Tomlinson, „ Cultural globalisation: Placing and displacing the west” în The European Journal of
Development Research 8, nr. 2, 1996, p. 23

26
Efectele culturale ale globalizării nu sunt u niforme, deoarece impactul globalizării nu este
uniform la nivelul relațiilor internaționale. Beneficiile și riscurile sunt distribuite neuniform, fiind
resimțite diferit, atât din punct de vedere geografic, dar și de -a lungul diviziunilor sociale, precum
cele de clasă, de gen sau de vârstă. Având în vedere această lipsă de uniformitate a fenomenului
globalizării, se poate spune că efectele sale la nivel cultural nu sunt acelea de generare a unei culturi
globale.
Acolo unde procesul globalizării atinge o i ntensitate mai mare, culturile naționale s unt
redefinite. Aceste dinamici pot determina unele fricțiuni. Unele valori ale globalizării pot fi
acceptate, iar altele pot fi respinse. Oricum, cultura globală este tot mai greu de controlat sau de
respins. Idei le, cuvintele, imaginile, muzica, cărțile tind să fie tot mai mult digitalizate. Acest fapt
le face mult mai ușor transferabile. Ele pot circula mai ușor, pe distanțe mult mai mari.57 Desigur,
nu toate elementele culturale pot fi ușor de diseminat. De exemp lu, componentele culturale ale
marilor puteri sunt mai ușor de diseminat. Valorile Statelor Unite, filmele sale, muzica, ziarele sau
cărțile circulă mult mai repede și în cantități mult mai mari decât ale celor din societățile marginale
ale lumii.
Se poate observa faptul că dimensiunea culturală a globalizării este complexă, ea având
niveluri diferite de manifestare. De asemenea, forma acesteia și conținutul ei diferă, astfel încât nu
suntem martorii unui proces uniform, ci mai degrabă foarte complex și gre u de cuprins în cadrul
unui singur concept. De -a lungul timpului au fost concepute trei mari perspective asupra relației
dintre globalizare și cultură. Cele trei perspective sunt: ciocnirea civilizațiilor, mcdonalizare și
hibridizare.
Prima perspectivă est e sugestivă. Ea se referă la dezbaterea inițiată de lucrarea scrisă de
Samuel Huntington, „Ciocnirea Civilizațiilor.” În cadrul acestei lucrări, Huntington surprinde
latura nefavorabilă a globalizării. Ipoteza sa centrală este aceea că identitățile cultura le, care într –
un sens mai larg se referă la civilizații, modelează tiparele de coeziune, dezintegrare și de conflict
în perioada de după Războiul Rece. Pentru Huntington, noua lume globalizată prezintă un nou tip
de conflict. În această lume, conflictelor nu vor fi între clase sociale, între bogați sau săraci sau

57 George Ritzer, op.cit., p. 206

27
între grupuri definite în mod economic, ci mai degrabă, între oameni care aparțin unor entități
culturale distincte.58
Pentru Huntington, sferele civilizaționale sunt precum plăcile tectonice, iar g ranițele lor
determină fricțiuni care nu mai sunt determinate de ideologie, ci de cultură. De exemplu, acesta
identifică diferite falii de conflict în fost a Iugoslavie, în Africa sau Asia. Samuel Huntington
consideră că globalizarea nu duce la o uniformiza re culturală. Mai degrabă, el subliniază natura
conflictuală a globalizării la nivel cultural. Cu cât globalizarea va face presiuni mai mar i la nivel
economic de uniformizare, cu atât mai mult oamenii vor încerca să se diferențieze la nivel identitar
și în ultimă instanță la nivel cultural.59
Mcdonalizarea este cea de -a doua perspectivă asupra relației dintre globalizare și cultură.
Conform lui George Ritzer este procesul prin care principiile restaurantelor de fast -food vor ajunge
să domine din ce în ce mai multe sectoare din lumea actuală.60 Acest proces se referă la
raționalizarea producție și a consumului. Formula McDonalds este de succes deoarece este
eficientă, calculabilă, predictibilă, controlând forța de muncă și clienții.
Mcdonalizarea nu se referă în mod automat la omogenizarea culturii , ci la apariția unei
varietăți mai mari, de noi forme sociale. De exemplu, la nivel de consum nu avem de a face cu o
dominație neîngrădită a Vestului. Este vorba despre un melanj între Vest și Orient. Pot fi observat e
restaurante specifice din Turcia sau din Orientul Mijlociu în marile orașe Occidentale. Totuși, ceea
ce este distinctiv la acest fenomen la nivel cultural este un mod de a face afaceri.61 Modul în care
sunt văzut e producția și consumul s -a schimbat, acest fapt având numeroase extensiuni la nivel
cultural.
Deși, la prima vedere principiile mcdonaldizării par raționale prin apelul lor la eficientizare,
ele aduc unele efecte negative. De exemplu, mâncarea ieftină vândută în fast -food-uri are o valoare
nutrit ivă mică și poate determina probleme de sănătate , precum diabet sau obezitate. Mai mult,
operațiunile impersonale, de rutină implicate de procesul acestui fenomen , impun unele standarde

58 Samuel P. Huntington, „ The clash of civilizations and the remaking of world order ”, Simon and Schuster, New
York, 1996, pp. 20, 28
59 Jan Nederveen Pieterse, Globalization and culture: global mélange , Rowman & Littlefield Publishers, Maryland,
2009, p. 47
60 George Ritzer, The McDonaldization of Society , Sage, London, 1993, p. 19
61 Nederveen Pieterse, op.cit. , p. 53

28
uniforme de comportament sau de raționare, ceea ce împiedică creativit atea și dezumanizează
relațiile sociale.62
Hibridizarea este o ultimă perspectivă asupra globalizării și a dimensiunii sale culturale.
Hibridizarea nu se referă la un amestec și la sintetizarea elementelor diferite din cadrul culturilor
lumii. Mai degrabă, hibridizarea subliniază existența unor culturi și interacțiunea dintre ele,
generând astfel noi forme și noi conexiuni globale.63 Hibriditatea deschide un al treilea spațiu în
care o serie de elemente se întâlnesc și se transformă reciproc.
Hibriditatea cul turală nu poate fi redusă la o manifestare clară a omogenității sau a
diferențelor. Mai degrabă, cee a ce rezultă este un proces de localizare. Acest proces poate fi definit
ca o interacțiune complexă între local și global caracterizată de diferite împrumut uri culturale.64
Hibridizarea reprezintă o perspectivă care se opune rigorilor de autenticitate și de puritate
de ordin naționalist. Mai degrabă, hibridizarea reflectă o înclinație post -modernă pentru
transgresarea granițelor. Nu se referă la un amestec, ci la o scoatere la suprafață a „cunoașterii
subjugate”.65 O identitate hibridă poate include mai multe elemente distincte. De exemplu, o
identitate hibridizată poate include mai multe naționalități sau mai multe contexte de clasă. O
identitate hibridizată po ate determina armonie, dar și fricțiuni referitoare la loialitățile naționale,
legăturile religioase și solidaritățile de gen.66

62 Manfred B. Steger, Globalization: A Very Short Introduction , Oxford University Press, New York, 2009), p. 73
63 Georgette Wang și Emilie Yueh -yu Yeh, „Globalization and hybridization in cultural products: The cases of Mulan
and Crouching Tiger, Hidden Dragon” în International Journal of Cultural Studies 8, nr.2, 2005, p. 175
64 Steger, op.cit., p. 77
65 Nederveen Pie terse, op.cit., p. 55
66 Scholte, op.cit., p. 252

29
1.3. Efectele și implicațiile globalizării

Subcapitolele anterioare au avut rolul de a prezenta dezbaterile și principalele dimensiuni
ale globalizării, sectoarele sale de manifestare și modul în care ele au fost redefinite de fenomenul
globalizării. Sectorul economic, cel politic și cel cultural au suportat cea mai mare presiune, iar
globalizarea a determinat o sc himbare a dimensiunii, a vitezei și a profunzimii proceselor din cadrul
mediilor politice, economice și culturale. Totuși, unele efecte semnificative pot fi observate la
nivelul securității și a l mediului.
Securitatea statelor și modul în care acestea răs pund noilor provocări izvorâte din procese le
globalizării s -au schimbat marcant. Noi provocări globale pun la încercare capacitatea statelor de
a se apăra și de a preveni unele situații potențial dăunătoare. Se poate spune că globalizarea a adus
cu sine un globalism militar , așa cum este numit de Keohane și Nye. Conform acestora, globalismul
militar se referă la existența unor rețele ample de interdependență în care forța sau amenințarea cu
forța sunt aplicate. Un bun exemplu de globalism militar poate fi reprezentat de „balanța terorii”
dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece. Interdependența strategică
dintre cele două superputeri era un fapt recunoscut în întregul sistem internațional. Fiecare
superputere putea să își foloseas că rachetele balistice intercontinentale pentru a lovi în mai puțin
de 30 de minute cealaltă superputere. Această interdependență este unică din cauza viteze i și a
amplitudinii prin care un conflict poate fi inițiat și desfășurat.67
De asemenea, globalizare a a schimbat decisiv fațetele conflictului . În era informației,
mobilizarea fizică a societăților nu mai reprezint ă o coordonată imperativă. Acum pot fi
întrebuințate forme hibride de conflict în care granițele dintre război și pace, război convențional
sau non -convențional nu mai pot fi clar definite.68 Mai mult, conflictul și modul în care acesta este
perceput depinde de modul în care sunt manipulate informațiile și reportajele mass -media.
Acțiunile Rusiei din Ucraina sunt relevante în acest sens. Rusia a dus și continuă să ducă un război
la mai multe niveluri. Latura informațională a conflictului este esențială pentru Moscova.

67 Robert 0. Keohane și Joseph S. Nye Jr., „Globalization: What's New? What's Not? (And So What?)” în David Held
and Anthony McGrew eds., The global transformations reader: an introduction to the globalizatio n debate
(Cambridge: Polity Press, 2004), p. 76.
68 Graham Allison, „The Impact of Globalization on National and International Security” în Joseph S. Nye Jr. și John
D. Donahue (eds.), Governance in a globalizing world (Cambridge: Brookings Institution și V isions of Governance for
the 21st Century, 2000), p. 78.

30
Pe lângă aceste implicații, se poate spune că terorismul a căpătat o nouă anvergură odată
cu intensificarea proceselor globalizării . Terorismul a existat și există din cele mai vechi timpuri.
Totuși modurile sale de manifestare s -au schimbat de -a lungul timpului. În prezent, globalizarea
determină noi dinamici de manifestare a terorismului.
Tot globalizarea a permis, spre exemplu, gr upărilor teroriste să își propună îndeplinirea
unor scopuri care să se întindă la scală globală.69 Al-Qaeda și Daesh nu se mulțumesc cu trasarea
unor scopuri izolate, locale. Mai degrabă ele încearcă să aibă un impact global. De asemenea,
ideologiile pe ca re le promovează nu mai au menirea de a atrage adepții în unele regiuni restrânse.
Mai degrabă forma ideologiilor lor încurajează o recrutare globală.
Organizațiile teroriste își pot promova mesajele mult mai ușor. Prin intermediul
internetului, a rețelelor sociale și a canalelor criptate, organizațiile teroriste precum Daesh pot avea
o rază foarte mare de cuprindere. Ele pot disemina informații cu o amplitudine semnificativă. De
asemenea, cantitatea de informații și viteza cu care ele pot fi transm ise a crescut la fel de mult.
Un alt efect pervers al globalizării este și răspândirea campaniilor de dezinformare și
manipulare, de tipul fake news . Această măsură cunoscută drept război informațional, violență
informațională, propagandă, dezinformare constă în pervertirea adevărului obiectiv, răstălmăcirea
lui și crearea unei realități alternative pentru ca în final percepția populației vizate să fie schimbată.
Într-o vreme în care informația circulă rapid și ajunge la un număr mare de oameni prin inte rmediul
televiziunii, internetului, mijloacelor de comunicare în masă, percepția maselor este ușor de creat,
de schimbat sau de impus70.
Obiectivul fundamental al campaniilor comunicaționale de dezinformare și manipulare este
acela de a deține controlul as upra deciziilor strategice ale statelor, din perspectiva politicii lor
interne, externe sau de securitate. Iar în statele democratice, ce promovează principiile și valorile
fundamentale specifice societăților deschise, în care mass -media sunt independente, campaniile de
tipul fake news reprezintă o adevărată vulnerabilitate, întrucât acestea nu pot replica cu campanii
similare71.

69 George Ritzer, Globalization: a basic text (Oxford: Blackwell Publishing Ltd, 2015), p. 342.
70 Iulian Chifu, Oazu Nantoi , „Războiul informațional: tipizarea agresiunii informaționale a Federației R use” , Editura
ISPRI, București, 2016, pp. 15 -21
71 Ibidem

31
Un alt efect important care ar putea fi evidențiat este legat de ubicuitatea drepturilor omului .
Încă de la promovarea Declarației Universale pentru Drepturile Omului, aceste valori au început
gradual să capete o amploare globală.72 La baza acestui proces stau trei dinamici fundamentale. În
primul rând, avem de a face cu o extindere considerabilă a instrumentelor c are regle mentează și
promovează drepturile omului. Cea de -a doua dinamică se referă la prezența a tot mai mult or
instituții care se ocupă de supraveghere a implementării drepturilor omului. Globalizarea a permis
înmulțirea actorilor inter -guvernamentali sau non -guve rnamentali care desfășoară astfel de
activități. Cea de -a treia dinamică se referă la puterea tot mai mare a normelor drepturilor omului
care au devenit tot mai puternice în raport cu suveranitatea statală.73 Ele pot prima, în unele cazuri,
în raport cu suv eranitatea statelor. De exemplu, ar putea fi inițiate unele intervenții internaționale,
neținând cont de suveranitatea statului pentru protejarea drepturilor omului.

72 Alma Kadragic, Globalization and human rights (Philadelphia: Chelsea House Publishers, 2006), pp. 7 -12.
73 Michael W. Doyle și Anne -Marie Gardner, „Introduction: Human rights and international order” în Jean -Marc
Coicaud, Michael W. Doyle și Anne -Marie Gardner, The globalization of human rights (Tokyo: United Nations
University Press, 2003), p. 2 -3.

32
Capitolul II
SPRE UN NOU SISTEM INTERNAȚIONAL POST -CRIZĂ

Evenimentele economice din ultimii ani, cu referire la criza economică și financiară c are a
izbucnit la finele anului 2007, au avut un impact colosal asupra economiei globale și a politicii
internaționale, în genere. Un aspect ar fi că la nivel economic, a tât economiile avansate, dar și cele
emergente, au avut probleme greu de surmontat, iar multe dintre aceste provocări nu au fost
soluționate nici până în acest moment, ele adiționând mai multă incertitudine și instabilitate.
Problemele structurale cu care s-au confruntat economiile avansate lovite de criză s -au dovedit a fi
mult mai profunde și mai ample, iar procesul de implementare a reformelor a fost dificil de aplicat.
Perspectivele pentru economiile emergente se prezintă astăzi la fel de sumbre74, creșterea lor fiind
incertă, iar instabilitatea reprezintă un fenomen tot mai des întâlnit. Brazilia, China, Rusia sau
Africa de Sud nu mai sunt acelea și state cu o capacitate neîngrădită de expansiune, ci mai degrabă
criza economică și financiară a dovedit că economiile acestor state sunt încă fragile și
impredictibile.
Globalizarea a permis crizei economice și financiare să pătrundă în toate punctele centrale
ale economiei globale. Statele și economiile lor au fost redefinite într -o manieră cuprinzătoare.
Oricum, efectele crizei nu au fost doar de ordin individual, ci și sistemic. În prezent, putem afirma
că asistăm la o redefinire a sistemului interna țional și a modului în care procesele sale constitutive
se desfășoară.
Capitolul II înglobează patru părți, care încep prin a trata criza globală, și unde principalele
forme de manifestare și apariția crizei vor fi elementele centrale ale analize i. De asemenea, vor fi
analizate și efectele crizei în cadrul economiei globale. Odată cu tratarea acestor aspecte v or fi
deschise argumentele legate de rela ția de cauzalitate dintre criza globală și reconfigurarea rela țiilor
de putere. Astfel, prima sec țiune a acestui capitol va trata impactul crizei globale asupra rela țiilor
de putere de la nivel interna țional.

74 Internati onal Monetary Fund, „World economic outlook: a survey by the staff of the International Monetary
Fund ”, Washington, 2011, p. xv

33
În ce a de-a doua sec țiune vor fi abordate principalele paradigme care fundamentează teoria
relațiilor internaționale până în prezent, urmate de al treilea subcapitol, care surprinde punctual
paradigmele puterii așa cum au fost înțelese de mai bine de jumătate de secol – bipolarism,
unipolarism și multipolarism. Analiza se va axa pe dinamica celor trei aranjamente în cadrul
sistemului interna țional și modul în care criza globală a influen țat aceste configura ții de putere.
Ultima parte a acestui capitol va presupune abordarea sistemului interna țional printr -o nouă
paradigmă, în cadrul căruia s-a reactualizat prezenta geopolitic ă, în speță după momentul 11
septembrie 2001 de la World Trade Center, SUA. Astfel, după analizarea principalelor dinamici și
procese determinate de criza globală la nivelul sistemului interna țional va fi elaborată o nouă
perspectivă asupra acestei configurații de putere.

2.1. Criza globală și reconfigurarea relațiilor de putere

Originile recentei crize financiare și economice sunt astăzi unanim legate de colapsul uneia
dintre cele mai imp ortante bănci de investi ții americane, Lehman Brothers. Astfel, cauzele imediate
ale crizei sunt legate de dificultă țile cu care s -a confruntat segmentul imobiliar din cadrul pie ței
proprietăților din Statele Unite. Instrumentele financiare abstracte care au cuprins a șa-numitele
ipoteci „subprime” și-au pierdut valoarea în mod semnificativ.75 Această devalorizare a fost
determinată de spargerea bulei imobiliare care s -a format în dec urs de 10 ani în Statele Unite. Î n
acest interval de timp, pre țurile la locuințe au crescut exagerat de mult, iar a șteptările că aceste
prețuri vor urma un trend similar au fost la fel de rigide.
Rezumativ, metodele ingenioase folosite de industria bancar ă din domeniul investi țiilor
pentru a facilita achizi ționarea imobilelor de către mai multe persoane nu au luat în calcul cu
acuratețe riscurile unor asemenea scheme. Pia ța imobiliară a crescut la cote alarmante până în
2007, iar conform lui Solow, la înce putul anilor ‘90 a fost începută construcția a 1,2 milioane de
case, respectiv a 1,6 milioane în 2000 și a 2,1 milioane în 2005.76

75 Satyendra Nayak, The Global Financial Crisis: Genesis, Policy Response and Road Ahead , Springer, Londra, 2013,
p. 27
76 Robert M. Solow, „How to Understand the Disaster” în The New York Review of Books , 14 mai 2009, data
accesării: 19/10/2015, http://www.nybooks.com/articles/2009/05/14/how -to-understand -the-disaster/ .

34
Așa cum capitolul precedent a expus, globalizarea nu reprezintă doar un fenomen c are
facilitează transferul de informa ții, de bogăție și de investiții, ci și un generator de efecte nefaste.
Astfel, instabilitatea reprezintă un element pe care globalizarea îl poate disemina cu u șurință pe
toată suprafa ța globului.
Criza din Statele Unite s -a făcut resim țită cu mai multă u șurință în Europa. Interdependen ța
dintre cele două maluri ale Atlanticului nu s -a tradus de -a lungul timpului doar în prosperitate, ci
și în transferul de instabilitate economică. Astfel, după colapsul Lehman Brothers, contagiunea s –
a resimțit în efect de spill-over cu ușurință în Europa, iar la scurt timp a fost generată ceea ce astăzi
este denumită criza datoriilor suverane.
În primul rând, se cuvin făcute câteva remarci în privința dator iilor suverane, pornind de la
principala modalitate prin care statele î și atrag resurse și care constă în taxare, emiterea de bani și
de împrumuturi. Prin împrumuturi excesive se creează datorii împovărătoare, mai ales atunci când
statul nu produce sau nu are capacitatea de a sus ține o creștere pe o perioadă mai lungă de timp.77
Astfel, îndatorarea statelor poate fi internă sau externă, iar datoria externă apare atunci când un
guvern nu este capabil să se folosească de propriile resurse pentru a -și acoperi nevoile. O datorie
la nivel intern poate fi acoperită printr -un proces de redistribu ție. În timp ce în spectrul extern se
presupune ca transferul unei bogă ții să fie efectuat către anumite entită ți externe, o asemenea
acumulare în exces poate genera niveluri nesustenabile ale datoriilor și, în ultimă instan ță, crize.78
Criza din Uniunea Europeană a avut două efecte majore. În primul rând, ea a determinat o
recesiune majoră, a crescut la niveluri nemaiîntâlnite cotele șomajului, dar și deficitele bugetare
ale guvernelor. În al doilea rând, s -a produs o redefinire marcantă a modului în care este în țeles
riscul. În primă fază au fost afectate institu țiile financiare, iar apoi au fost contagiate datoriile
publice, în special cele ale statelor de la periferia Europei.79
Având în vedere aceste considerente, criza economică din Europa a a vut o serie de motivații
fundamentale. În primul rând, unele state din zona euro nu au respectat Pactul pentru Stabilitate și
Creștere ( Stability and Growth Pact – SGP). Dacă statele din zona euro încălcau de trei ori

77 Rudiger Dornbusch; Stanley Fischer; Richard Startz, Macroeconomics , The McGraw -Hill Companies Inc., New
York, 2011, pp. 533 -535
78 Nancy Churchman, David Ricardo on public debt, Palgrave, New York, 2001, p. 37
79 Jay Shambaugh, „The Euro’s Three Crises” în Brookings Papers on Economic Activity , 2012, data accesării:
12/11/2015, p. 156, http://www.brookings.edu/~/media/P rojects/BPEA/Spring%202012/2012a_Shambaugh.pdf .

35
consecutiv regulile SGP, atunci Comisa Europeană ar fi trebuit să intervină prin impunerea unor
sancțiuni care echivalau cu 0,5% din produsul intern brut – Franța și Germania au fost primele state
care au încălcat SGP, dar acest lucru nu a fost pedepsit de către Comisie.80

State Numărul de încălcări a
deficitului bugetar ca propor ție
de PIB (2005 -2012) Numărul de încălcări a datoriei
guvernamentale ca propor ție
din PIB (2005 -2012)
Grecia 8 8
Portugalia 8 7
Spania 5 3
Italia 5 8
Germania 3 8
Franța 5 8
Irlanda 5 4
Sursa: Susmitha Selvaraj, „The Euro Zone Debt Crisis and its Implications for the Global
Economy” Journal of International Economics 6, nr. 1, ianuarie -iunie 2015, p. 7.

Criza din Uniunea Europeană este legată și de sustenabilitatea datoriei, unde statele din
Europa de Sud au avut un acces prea pu țin îngrădit la credite cu o dobândă foarte mică. Dobânda
scăzută a fost determinată de pozi ția privilegiată de a fi membre în cadrul Uniunii Europene, iar
acest trend a condus rapid la acumularea excesivă de datorii î n state precum Italia sau Spania81,
unde companiile și indivizii au împrumutat în exces pentru a -și cumpăra case și automobile.
Considerând individual cazul Greciei, s -a motivat frecvent că la fundamentul crizei din
acest stat rezidă trei motive centrale. Î n primul rând, Grecia traversa deja o perioadă economică
nefastă până la intrarea în zona euro, iar cre șterea sa economică era slabă, în timp ce adoptarea
monedei europene nu s -a tradus în rate de cre șteri mai mari, ci din contră, într -o situație sensibil
mai volatilă. Adoptarea monedei unice a presupus ca Grecia să nu mai poată dispune de control
asupra pr opriei monede. Statul grec nu a mai putut devaloriza moneda, a șa cum proceda în cazul

80 Susmitha Selvaraj, „The Euro Zone Debt Crisis and its Implications for the Global Economy” în Journal of
International Economics 6, nr. 1, Ianuarie -Iunie 2015, pp. 6,7
81 Harvard University, The European F inancial Crisis: Analysis and a Novel Intervention , 2014, data accesării:
12/11/2015, http://scholar.harvard.edu/files/markesposito/files/eurocrisis.pdf?m=14076 44018

36
drahmei – un exemplu al acestei proceduri de devalorizare poate fi observat în 1953, atunci când
Grecia avea capacitatea de a -și menține stabilitatea economică prin acest proces.82
O cauză secundă care a determinat criza din Grecia a fost legată de venituri, Grecia având
deja un istoric nefast în speța veniturilor, concom itent cu sistemul de taxare, colectarea taxelor și
corupția care au oferit un spa țiu propice evaziunii fiscale. Astfel, problemele Greciei legate de
datoria pe care o de ține nu sunt determinate de cheltuieli exorbitante ale guvernului, ci de venituri
insuf iciente cauzate de evaziune fiscală estimată la aproximativ 20 de miliarde de euro pe an.83
Factorul determinant al evaziunii fiscale din Grecia este u șor de identificat. În primul rând trebuie
subliniat faptul că evaziunea fiscală reprezintă o normă social ă puternică în Grecia. Totu și,
persoanele care recurg cel mai des la astfel de metode sunt cetățenii bogați sau persoanele care au
propria afacere și raportează venituri mult mai mici pentru a suporta o taxare diminuată.
Un terț argument care a determinat o criză atât de profundă a economiei elene este legată
de ratele dobânzilor. Dobânzile pe care Grecia a trebuit să le plătească au fost deosebit de mari, iar
agențiile de rating interna țional au oferit calificative slabe statului elen, fapt care a fost urmat de
majorarea semnificativă a dobânzilor. De exemplu, Fitch a men ținut pentru o perioadă îndelungată
ratingul CCC, fapt care a exacerbat criza economică pe care Grecia a traversat -o și o traversează.84
O altă pagină specială dedicată crizei economice din Europa este relevant reprezentată de
către Spania. Fenomenele resim țite de Spania diferă de cele cu care au fost confruntate state precum
Grecia, Portugalia și Italia. Spania nu a avut o datorie consiste ntă, dar guvernul s -a îndatorat
excesiv de mult , asemenea altor state europene.85 După adoptarea monedei euro, economia Spaniei
a cunoscut o ascensiune rapidă, dar o bulă imobiliară a fost generată din pricina împrumuturilor
ieftine. Pre țurile pentru imobil e au crescut cu 44% între 2004 și 2008. Odată cu izbucnirea crizei,
bula a fost spartă, iar economia a intrat rapid în recesiune. De și Spania a avut datorii mici, aceasta

82 Evangelos Ap. Eliades, „Stabilization of the Greek Economy and the 1953 Devaluation of the Drachma” în Staff
Papers 4, International Monetary Fund, nr. 1, Septembrie 1954, pp. 22 -24
83 Matthew Johnston, „Tax Evasion Plagues Greece”, 4/11/2015, data accesării 14/11/2015,
http://www.investopedia.com/articles/investing/090815/tax -evasion -plagues -greece.asp .
84 Fitch, „Fitch Downgrades Greece to 'CCC'”, 30/06/2015, data accesării: 14/11/2015,
https://www.fitchratings.com/site/fitch -home/pressrelease?id=987243 .
85 Eloísa Ortega; Juan Peñalosa, „The Spanish Economic Crisis: Key Factors and Growth Challenges in the Euro Area”
în Documentos Ocasionales ., Nr. 1201, 2012,
http://www.bde.es/f/webbde/SES/Secciones/Publicaciones/PublicacionesSeriadas/DocumentosOcasionales/12/Fic
h/do1201e.pdf . De asemenea, pentru un calendar al crizei din Spania poate fi consulat următorul link:
http://www.telegraph.co.uk/finance/financialcrisis/9319175/Spains -economic -crisis -a-timeline.html .

37
a trebuit să facă împrumuturi majore pentru a acoperi efectele prăbu șirii pieței imob iliare,
recesiunea și ratele excesiv de mari ale șomajului.86
Conform celor prezentate anterior, criza economică și financiară c are a început în anul 2008
a avut efecte extensive în cadrul statelor din sistemul interna țional. Dacă până la acest nivel au fos t
tratate eminamente implica țiile economice, efectele s -au resimțit la fel de percutant și la nivel
politic și din perspectiva aranjamentului puterii din sistemul interna țional. Criza globală a impus
numeroase metamorfoze la nivel politic, stimulând o graduală reconfigurare a rela țiilor de putere.
Pentru a în țelege mai bine legătura intimă dintre reverbera țiile economice și climatul politic este
necesară realiz area unei actualizări a două crize economice majore care au dus la redefiniri majore
a relațiilor de putere din politica interna țională.
Un prim caz ar fi Marea Depresiune din anii ’30, care a dus la crize politice și internaționale
deosebite. Poate cel mai important efect al acestui moment important pentru economia globală a
fost ascensiunea part idelor de extremă dreapta la putere și aneantizarea democra ției în Austria și
în Germania.87 În ultimă instan ță, poate fi considerat că una dintre cauzele importante care au
facilitat izbucnirea celui de -al doilea Război Mondial a fost, cel puțin în câteva privințe , Marea
Depresiune.
Marea infla ție și criza petrolului din anii ‘70 a u adus cu sine perioade lungi de austeritate
în domeniile economic și social. La nivel intern, cele mai afectate de această volatilitate economică
au fost partidele social -democr ate.88 De asemenea, hegemonia Statelor Unite a fost pusă la îndoială
de efectele acestei crize. Mai mult, interesele de cercetare din domeniul rela țiilor interna ționale a
fost profund redefinit, în timp ce relevanța și impactul institu țiilor financiare inte rnaționale au
cunoscut o curbă abrupt ascendentă. Mediul interna țional s -a diversificat tot mai mult, iar puterea
economică și interdependen ța complexă începeau să prevaleze în fa ța puterii tradi ționale, definită
în primul rând ca putere militară.

86 BBC, „Eurozone crisis explained”, 28/09/20 12, data accesării: 16/11/2015, http://www.bbc.com/news/business –
17549970 . O lectură adițională care completează istoricul post -criză este cea a lui William Chislett, „Is Spain
different? The polit ical, economic and social consequences of its crisis” în International Journal of Iberian Studies
28, nr. 2 și 3, pp. 259 -260
87 Johannes Lindvall, „The Political Consequences of the Two Great Crises”, data accesării: 14/11/2015, p. 1,
http://www.parisschoolofeconomics.eu/docs/ydepot/semin/texte1011/LIN2011POL.pdf .
88 Ibidem , p. 2

38
Elementul central al metamorfozei inspirate de criza financiară gravitează însă pe
schimbarea relațiilor de putere interstatale la nivel global, dacă nu radical schimbate, cel puțin
șlefuite de noile realități economice, de puterea economică, dedistribuția puterii economice89, dar
și de noile configurații geopolitice, cu precădere după Primăvara arabă, anexarea Crimeei în 2014
și războiul subsecvent din estul Ucrainei, alternativele energetice ale Europei și resurectarea
vechiului Drum al Mătăsii, sau antago nizarea subită dintre Occident și Federația Rusă.
Ca urmare a fenomenului , dar și a lecțiilor impuse de criză, s -au evidențiat ascensiuni rapide
ale unor puteri regionale asiatice, China și India în special, la care s -a adiționat o fluctuație
descendentă a SUA. Înaintând spre anul 2016 însă, perspectivele clamate despre pierderea
monopului economic al SUA, boom -ul chinez, expansiunea economiei indiene sau coaliția
emergentă și influentă a BRICS au îndrituit scepticii să argumenteze despre artificialitatea vitezei
de creștere a Chinei, dar și reconsiderarea dictoanelor despre cum puterea economică se va impune
în fața celei politice, așa cum se profila încă la nivelul anului 2012, de exemplu, sau despre cum
puterea militară în formele moderne are impact în c omportamentul extern al statelor din nou, sau
asupra bugetelor naționale.
În 2015, s -a înregistrat cel mai scăzut procent din ultimii 25 de ani în economia chineză,
cumulată cu bulversări financiare la bursele de la Londra, New York, Shanghai sau Frankurt, iar la
debutul anului 2016 se întruneau aceleași condiții pentru a reitera o nouă criză financiară. Cauza
efectului de contagiune rezidă tocmai în esența fenomenului globalizării, și anume nivelul ridicat
de integrare al economiilor lumii, unde controlul asupra capitalului, barierele comerciale și
proprietatea statului a u fost surpasat e de proprietatea privată, ca rezultat al corelării dintre
neoliberalism și evoluția rapidă a tehnologiei. Totuși, cu o datorie de aproximativ 1 trilion de dolari,
China are potențialul să afecteze restul economiilor lumii odată ce îi este deranjat propriul circuitul
economic, inclusiv state precum Marea Britanie, care este direct expusă mersului economiei
Chinei, din pricina interconectivității.90

89 Pentru o perspectivă mai nuanțată a influenței economice asupra puterii politice, vezi Adrian -Marius Dobre,
„Reconfigurarea relațiilor de putere în contextul crizei globale sub presiunea factorului economic” în Mirela
Atanasiu, Daniela, Răpan (coord.), Strategii XXI. Complexitatea și dinamismul mediului de securitate , Vol.I, Editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2013, pp.16 -27
90 Larry Elliott, „No global ecnomic crisis yet, but the ingredients are there” în The Guardian , 20-01-2016, data
accesării: 14.03.2016, la https://www.theguardian.com/ business/2016/jan/20/no -global -economic -crisis -yet-but-
the-ingredients -are-there

39
Tentația literaturii de speci alitate post -2008 până spre anul 2014 proclama metamorfoza
radicală a sistemului internațional prin declinul lent , dar sigur al SUA, care ar fi cauționat
ascensiunea în formula N eorealistă a „tigrului asiatic”, China. Preeminența incontestabilă, în
cuvintele lui Kissinger, a SUA, ar fi urmat să fie contestată într -o formulare ciclică, unde
Neoliberalismul care a inspirat globalizarea a fost urmată de un război global împotriva
terorismului – invadarea Afganistanului în 2001, a Ira kului în 2003, diminuarea prestigiului
internațional al SUA și, în fine, a revelării limitelor puterii sale și a erorilor de strategie91, sinerg ic
cumulate cu emergența puteri lor regionale sau medii și cu noi structuri de influență precum BRICS.
Transformă rile c are se proiectau imediat debușeului crizei din 2008 și cu bulversări
economice prelungite până spre anul 2012, păreau să încline spectaculos balanța de putere înspre
regiunea Asia -Pacific, unde China și India, susținute și de sporul demografic alătu ri de revoluția
energetică c are propulsează Asia Centrală, sau proiecte trans -regionale precum Noul Drum al
Mătăsii92, veneau să completeze panoramic o nouă forța motrică a economiei și a politicii în lume,
precum și resurectarea teoriilor geopolitice despr e „insula lumii”, Eurasia. Cursul economiei
globale părea să se încadreze în 2008 în etapele evoluției economice ciclice Kondratieff, respectiv
fluxuri și refluxuri, unde finalul unui ciclu echivala cu începutul altuia, pavând drumul spre o nouă
ordine mon dială.93
Neîndoielnic, cumulul de evenimente cu substrat politic/geopolitic început spre finalul
anului 2013, debut ul anului 2014, va altera, cel puțin pe termen mediu, proiecțiile despre
configurația sistemul internațional și preemința valorilor și a blocurilor economice, și eventual va
întârzia polii de putere asiatici și linearitatea lor, așa cum era proiectată cu doar câț iva ani în urmă.
De altfel, astăzi sunt lansate argumente c are țin nu doar de reabordarea rolului puterii
politice, respectiv „ha rd”, în acest sistem global neoliberal de după criza economică și ramificațiile

91 Luis F. Astorga Gonzalez, „World stage: Transition Towards Multipolarism”, Instituto Espanol de Estudios
Estrategicos, April 2012, IEEE ES, 2012, pp.1 -4, data accesării: 12 -03-2016, la
http://www.ieee.es/en/Galerias/fichero/docs_opinion/2012/DIEEEO36 –
2012_Mundomultipolar_LAstorga_ENGLISH.pdf
92 Proiectele pentru reactualizarea vechiului Drum al Mătăsii au inspirat UE pentru programele TRACECA sau
INOGATE, cu sprijinul declara t al SUA, dar proiecțiile acestora sunt depășite astăzi ca ambiție economică și
strategică de „Silk Road Economic Belt” a Chinei, ca instrument al soft power -ului.
93 Pentru detalierea istoricului, specificului și a implicațiilor ciclurilor Kondratieff, vez i Marin Dinu, Marius Mariniș,
„Transformarea economică a Uniunii Europene în contextul ciclurilor Kondratieff” în Economie Teoretică și Aplicată ,
Nr.8 (503), Academia de Științe Economice, București, 2006, pp.29 -36

40
acesteia, ci și de reabordarea teoriilor economice, de re-examinarea metodelor și a conceptelor care
au permis escladarea crizei financiare globale. Personalități precum Joseph Stiglitz, Nicholas
Georgescu -Roegen sau Frederick Soddy și alții asemenea au pus problema eficienței teoriilor
economice și a restructurării relațiilor monetare la nivel global.94

2.2 Abordări tradiționale ale Relațiilor Internaționale

Evaluarea interdependențelor fenomenelor și a proceselor economice cu restructur area
sistemului internațional de putere solicită o incursiune printre principalele paradigme care
reprezintă reperele în disciplina Relațiilor Internaționale, ceea ce acest sub capitol își propune să
surprindă schematic, încorporând taxonomia rel ativă a actorilor din sistemul internațional, natura
relațiilor stabilite sau fluctuante dintre actorii aceluiași sistem, circuitul de reacție -contrareacție și
interdependențe generate, c um este definit interesul, al cui interes și ce rol au instituțiile.
Alte interogații care vor reprezenta tema celui de -al doilea Subcapitol se referă la modul de
exercitare al puterii de către actorii sistemelor în vederea îndeplinirii obiectivelor lor, care sunt
instrumentele noi ale puterii și care provocări rezidă astăzi în contextul globalizării, al evoluției
tehnologice și informatice sau al retranșării dure a blocurilor geopolitice între Est și Vest.
Cele două mari blocuri de gândire cu rădăcini în secolele anterioare, dar care s -au rafinat în
secolul 20 țin de ș colile realistă și idealistă, pornind de la două principale raportări, respe ctiv
puterea și distribuția puterii. Puterea, ca sinteză la multiplele definiții c are i-au fost subsumate,
surprind e abilitatea unui actor în Relațiile Internaționale de a influența sau controla alt actor, prin
varietatea de capacități fizice și psiho -culturale. Distribuția puterii la nivel global se referă la
abilitatea unui actor de a influeța comportamentul altui ac tor prin combinarea variatelor forme de
putere, prin relația stabilită între actori sau grupurile închegate, capacitățile fizice ale teritor iilor,
legătura dintre comunități umane și teritoriu, elementele culturale și ideologice, grupurile sociale
și puter ea unității politice.95

94 Naveen Madishetty, „Quest for New Parad igm in Economics and Framework for addressing interrelated
challenges” ( a compilation of excerpts from articles published in Cadmus Journal on the need for a new paradigm in
economic theory, also features the author’s commentary on the need for a new paradigm in economic theory) ,
World Academy of Art and Science, Baku, 2014 pp.1 -2, 37, data accesării: 2/06/2016, la
http://www.worldacademy.org/files/Baku/New_paradigm_in_economics_NMadishetty.pdf
95 Vasile Pușcaș, „Relații internaționale/transnaționale ”, Editura Eikon, Cluj -Napoca, 2007, pp. 46,47

41
Pornind de la acest referențial primordial, „marea dezbatere” paradigmatică a secolului 20
a constituit -o antinomia realism -idealism, și paradigmele intermediare dintre acestea, căutând să
răspundă tot mai nuanțat și aplicat proceselor transformatoare specifice globalizării și efectelor
prost -criză globală. Cu origini datând încă din perioada antică, rădăcinile Realismului îi sunt oferite
omului politic atenian, Tucidide, prin lucrarea Istoria războiului peloponesiac, iar dezv oltarea
teoriilor raționale în asigurarea și perpetuarea puterii și securității statului îi este atribuită lui
Niccolo Macchiavelli, cu a sa capitală lucrare, Principele, unde se fundamentează mai structurat și
clar faptul că statele sunt întotdeauna motiv ate de un set de inter ese de putere sau de securitate și
acționează în mod rațional pentru prezervarea acestora sau chiar pentru extinderea puterii.96
De la Arta Războiului a lui Sun Tzu, traseul Realismul clasic a trecut prin completări și
nuanțări prin o perele lui Macchiavelli cu Principele , Thomas Hobbes cu Leviatanul și reluarea
sintagmei latine homo hominis lupus – „omul este lup pentru om”, despre starea naturală, războiul
tuturor împotriva tuturor pentru propria conservare și securizare, transpusă în Relațiile
internaționale, încununând apoi paradigma realistă cu Karl von Clausewitz, în lucrarea Despre
război . Secolul 20 a fost de departe cel mai prolific, unde operele celor mai proeminente figuri au
perpetuat și extins complexitățile viziunii stato -centrice.
Scopul acțiunii actorilor în Sistemul internațional devine astfel unul direcționat pentru
atingerea interesului național, iar arena internațională devine spațiul fertil pentru „lupta pentru
putere”, într -un sistem eminamente anarhic. Puterea, re găsibilă în variatele forme ale școlii de
gândire Realiste, este concomitent un instrument și un obiectiv, iar una din tre temele fundamentale
care caracterizează scopul și starea Sistemului internațional este căutarea sau menținerea
echilibrului de putere.
Această perpetuă stare de reașezare, unde alți actori vor căuta să disuadeze sau să se impună
în fața altui/altor actori, va declanșa o competiție sau rivalitate ca leitmotiv, dar și o aplecare
naturală către generarea unei ierarhii în sistemul internați onal.97 Hans Morghentau prin Politics
Among Nations (1948) deschide drumul Realismul politic în politica externă și în științele sociale,
implementate cu succes de Statele Uni te ale Americii, unde dominanta o reprezintă interesul

96 Ioana Petre, „Machiavelli and the Legitimization of Realism in International Relations ”, Editura Lumen, Iași, 2009,
pp. 38,39
97 Pușcaș, op.cit ., pp.50

42
național, ca „putere printre alte puteri”, alături de George Kennan, E. H. Carr sau Nicholas
Spykman, la întrepătrunderea teoriilor acestora cu paradigmele geopoliticii98.
Astfel, Realismul clasic desemnează importanță centrală acordată securității naționale,
așadar a supravieț uirii entități statale, iar instrumentul în obținerea acestuia este auto -ajutorarea
(self-help). Bipolarismului specific antagoni smului geopolitic Occident -URSS i-a succedat
perioada de după 1990, care a adus valul unor metamorfoze profunde, a fenomenului
transnaționalismului și a globalizării, apariția sau dezvoltarea unor altor actori nonstatali sau
suprastatali, dar sensibil influenți în politica globală. Din scheletul Realismului cl asic s -au
dezvoltat Neorealismul sau Realismul structural, cu reprezenta nți precum Kenneth Waltz sau
Stephen Walt la școala Realismului defensiv, sau John Mearsheimer la cea a Realismului ofensiv.
Acesta a fost mai mult o reacție la transformările socio -economice și internaționale din anii ‘60 și
‘70.
Diferența dintre varianta clasică și cea neorealistă este că ultima constituie o actualizare a
primei, iar distincțiile se așează la nivel de nuanță și nu la cel al pilonilor de bază ai Realismului
clasic. Dintre acestea punctăm structura însăși , natura sistemului – anarhia – care generează
rivalitatea sau competiția, nu ideatica stare naturală a omului. Statele acționează conform aceluiași
principiu self-help, și dobândirea securității le modelează comportamentul în raport cu alți actori
din sistem, și unde poziția cea mai dezirab ilă este cea de hegemon. În paradigma neorealistă,
organizațiile internaționale devin mecanisme utile de promovare a intereselor naționale, iar relațiile
interstatele nu sunt cele dominante, întrucât statele nu pot exhaustiv reglementa acțiunile sau
compor tamentul tuturor actorilor.99
„Dilema securității” este defi nitorie, prin natura câștigurilor sau a pierderilor relative.100
Distri buția capabilităților în sistem cauzate de propriile nevoi pentru auto -ajutorare cauționeză
cooperarea între actori ai sistemul ui. Balanța de putere devine astfel definitorie, iar echilibrul poate
fi atins prin ajustarea fiecărui stat a propriilor capabilități economice și militare.

98 Hans J. Morghentau și Kenneth Thompson, „Politics Among N ations ”, 6th edition, McGraw -Hill, New York, 1985,
p. 165
99 Pușcaș, op.cit ., p.53
100 Vezi lucrarea completă Kenneth Waltz, „Theory of International Politics ”, Addison -Wesley Pub.Co., Michigan,
1979. Acesta s -a inspirat din științele economice și a dezvoltat teoria jocului, despre maximizarea beneficiilor și
minimizarea pierderilor, avansând „teoria alegerii raționale”.

43
În orice caz, abordarea este nuanțată de John Mearsheimer care observă tocmai în noțiunea
de câști g relativ un obstacol în promo varea cooperării internaționale ; sursa obstacolelor ar fi tocmai
proiecțiile acestor câștiguri relative sau ale subterfugiilor, unde ambele își au sursa în logica
anarhiei c are rămâne să caracterizeze starea naturală a sistemului internațional.101 Dintre versiunile
de distribuție a puterii, respectiv dintre unipolarism, bipolarism sau multipolarism, neorealiștii
achiesează la bipolarism, ca fiinf formula cea mai stabilă, mai puțin predispusă la transformări
sistemice sau la războaie între alte „mari puteri”. 102
Un caz particular în acest sens îl reprezintă Uniunea Europeană, redată de adepții școlii
realiste tot în termenii unui instrument de promovare a intereselor naționale, izvorât din precaritatea
situației politice a st atelor europene la finele celui de -al Doilea Război Mondial și care a inspirat o
uniune politică și economică, singura altenativă pentru a contrabalansa ascendența americană, prin
soft-balancing , deși congruența intereselor variate ale statelor în materie de securitate și articularea
unei voci externe are puține șanse de succes, din pricina afinităților lor structurale pentru ideea de
suveranitate.
Cealaltă școală de gândire este reprezentată de idealism, denumit deseori și utopism sau
liberalism, cu origin i datând încă din secolul XVII , debutând cu lucrările lui John Locke, ale lui
Jeremy Bentham, Jean Jacques Rousseau, Immanuel Kant sau utilitarisul John Stuart Mill. În
această paradigmă, accentul a căzut cu precădere pe valorile morale și pe normele legal e, pe „pacea
perpetuă” și „armonia universală”, cu o aplecare spre principii abstracte, dezirabile, idealist, la
antip od cu pragmatismul și factualita tea realității adepților Realismului.
Liberalismul proiectează puterea, interesul național, independența statului drept un efect al
sistemul ui multistat descentralizat, unde wishful thinking surclasează abordarea empirică, astfel că
politica externă inspirată de liberalism a cultivat cu precădere internaționalismul și armonizarea
intereselor unui actor cu ale altora.103
Paradigma internaționalismul liberal a debutat cu „Cele 14 puncte” ale lui Woodrow Wilson
în 1918, la f inele primulului Război Mondial, inspirat tocmai de efectele devastatoare ale
conflagrației. Obiectivul „celor 14 puncte” glorifica dreptul la autodeterminare al popoarelor și

101 John Mearsheimer, „ The False Promise of International Institutions” în International Security 19 (3), 1995, pp. 5 –
49
102 Vezi pentru o analiză extinsă Kenneth Waltz, „ The Stability of a Bipolar World” în Daedalus , Vol. 43, No 3, 1964
103 Pușcaș, op.cit ., pp.50,51

44
promovarea unui sistem politic democratic, și solicita adaptarea liberalismului la modul de
gestionare a sistemului internațional. Liga Națiunilor a fost primul „produs” de acest fel, invitând
statele să -și armoniezeze inte resele și să se „adăpostească” sub umbrela unei securități colective,
pentru a diminua riscul unor alte reconfigurări de putere revanșarde, dar într -un nou context, unde
forța legii și a participării civice este dominantă.104
Critica liberalismului a lansat „marea dezbatere” între realism și idealism în acord cu noile
realități istorice, după rearanjarea ordinii mondiale ulterioare celui de -al Doilea Război Mondial.
Utopismul wilsonian a primit o replică de la realiștii proeminenți ai vremii, acuzând că aces ta nu
operează cu realitatea concretă a sistemului internațional, ci lansează doar proiecții despre cum ar
trebui, ar fi bine să fie. În paralel cu abordările neorealiste, și liberalismul a primit nuanțări, iar
paradigma actualizată a fost numită Neolibera lism sau instituționalism liberal. După cum
terminologia indică, centrul de greutate reflectă rolul instituțiilor internaționale, al
multilateralismului și al rețelei complexe stabilite între acestea, iar rolul cooperării este aprofundat
și dezirabil în re lațiile inter -statale, ca instrument de a -și atinge obiectivele naționale.
Contribuția contextului glob al este evidențiată în lucrările neoliberalilor, fără a eluda teoria
alegerii raționale, iar interdependențele generate sub aceste auspicii s -au regăsit în terminologia de
„interdependență complexă” a lui Joseph Nye. Robert Keohane, în general asociat
instituționalismului liberal, proiectează viziunea realistă asupra cooperării internaționale drept una
pesimistă, pornind de la premisa că omul este în mod natural dotat cu o dorință neobosită pentru a
acapara puterea și a -și urmări interesele, motiv pentru care cooperarea devine un proces dificil, din
moment ce competiția pentru putere amenință status quo -ul.105
În schimb, Joseph Grieco, promotor a l Neorealis mului în dezbaterea di ntre cele două mari
școli de gândire, argumentează că statele sunt poziționale mai degrabă decât atomizate, dar așa cum
sunt interesate în a trișa, acestea sunt în primul rând preocupate cum partenerii lor pot extrage
beneficii din di verse aranjamente de cooperare; sistemul de acțiune și interacțiune dintre state este
unul cu sumă zero, obiectivul statelor va fi întotdeauna ca beneficiile proprii să surpaseze pe cele
ale altora.106

104 Ibidem , pp.52,53
105 Robert O. Keohane, „Neorealism and its critics ”, Columbia University Press, New York, 1986, pp.211,212
106 Joseph Grieco, ”Anarchy and the Limits of Cooperation: A Realist Critique of the newest Liberal Institutionalism”
în International Organization 42 (3), 1988, pp. 485 -507

45
Derivat dintr -o sinteză a celor două mari școli de reflecție a relațiilor internaționale,
Reflectivismul (pozitivismul sau structuralism ul), aduce la lumină școala Constructivismului
social. După cum Emanuel Adler definea, „ contructivismul este perspectiva confor m căreia modul
în care lumea materială modelează și este modelată de către acțiunile umane și interacțiuni
depinde de interpretările normative dinamice și epistemice ale lumii materiale ”107. Esențial,
constructivismul opune școlilor realiste și liberale para digma porivit căreia lumea constituie un
produs al interacțiunilor noastre sociale, iar orice structură rezultată este un efect al agenților umani
(agent -structure ), inclusiv cu scopul de a fi parte integrantă a politicii internaționale.
Aceste linii dire ctoare ale teoriei constructiviste se regăsesc în speță la Alexander Wendt,
în lucrarea Social Theory of International Politics . Astfel, deși societatea anarhică este posibilă,
premise esențiale devin identitatea și valoarea cooperării între state, după cum definirea intereselor
și a identității este influențată de natura interacțiunilor, pozitive sau conflictuale.108 În lucrarea
Constructing International Politics , Wendt pleacă de la ipoteza că structurile relațiilor
internațional e sunt construite social, as tfel acestea sunt modelatorii pentru agenții -structură,
respectiv identitățile și interesele lor în măsură mai mare decât comportamentul propriu -zis.
La distanță de adepții Neorealismului, abordarea constructiviștilor diferă asupra naturii
structurii sist emului. Dacă la primii focalizarea se remarcă aproape exclusiv pe valoarea materială,
altfel spus distribuția capabilităților materiale care privesc structura sistemică, constructiviștii
evidențiază relații le sociale ca centru de gravitație al sistemului, unde valoarea informației și a
schimbului ei, a practicilor și a resurselor materiale constituie pilonii de bază ai sistemului
internațional, care merită mai degrabă o abordare sociologică.109
Tot constructivismul social, alături de neoliberalism, a repreze ntat fundamentul teoretic pe
care s -a așezat construcția Uniunii Europene, proces care apoi a probat empiric rațiunile existenței
și funcționalizării ei începând cu deceniul șase al secolului XX, oferind mai departe argumente
adepților acestor paradigme. A mbele școli, liberală și constructivistă, asociază o relevanță globală
Uniunii, care este reperată fie ca putere soft sau civilă, unde premisele instituționalizării
(liberalism) fundamentează calitatea acestei uniuni suprastatale de cooperare multilaterală , în

107 Emanuel Adler, Communitarian International Relations: The Epistemic Foundations of I nternational Relations,
Routledge, London and New York, 2005, p.90
108 Pușcaș, pp.58, 59
109 Alexander Wendt, „Constructing International Politics” în Theories of War and Peace , editura Michael E. Brown
and others (eds.), MIT Press, Cambridge and London, 1998, pp.416 -418

46
perpetuu ciclu innovator în termeni de valori non -materiale, dar în paradigma resorturilor de
guvernanță globală.

Graficul de putere soft și putere hard a lui Joseph Nye110 :

Coerciție Persuasiune Agenda Atracție
Hard power Soft power

Plecând de la premisa că forța coercitivă pierde teren, dar totuși pentru a prezerva un scut
împotriva amenințărilor de securitate, favorizate de globalizare, conceptul de smart power a
subliniat necesitatea parteneriatelor internaționale într -un cadru ins tituțional reglementat, prin
îmbinarea puterilor soft și hard. Efuziunea acestor piloni conceptuali caracterizează eșafodajul pe
care activează Uniunea Europeană, conceptul smart fiind consacrat ș i prin discursul președintelui
american Barack Obama în 2011 , vorbind despre combinarea pârghiilor de putere nemateriale și
materiale.111
Specificul și car acterul adânc sofisticat al normelor și al birocrației disjunse de aici al
Uniunii Europene a determinat mul ți constructiviști să o proiecteze drept o putere norma tivă, cu
norme create în interior, cu obiective de a soluționa problemele naționale, dar cu pârghii
suprastatale și pe care încearcă să le promoveze și în afara g ranițelor sale, în numele unui „ interes
european”, deci nu național. Prin împărtășirea cunoașt erii și a cooperării inter -statale, a impunerii
unor norme generalizate, de la Politica Externă și de Securitate Comună, până la Politica de
Securitate și Apărare Comună, s -a produs și fenomenul europenizării diplomațiilor naționale prin
achiesarea la o st rategie europeană comună, dar și la o cultură comună, așadar o platformă
asemănătoare cu conceptul de guvernanță globală, atribuit de către constructiviști.
Uniunea Europeană constituie un alt exemplu relevant pentru instituționalism și pentru
interdependența complexă, pentru care au pledat Robert Keohane și Joseph Nye112. Ideea centrală
subliniază diminuarea insecurității și a cooperării între statele sale componente, resort prin care

110 Joseph S. Nye, „Bound to lead. The Changing Nature of American Power ”, Basic Books, New York, 1990, p.267
111 Remarks by the President in the State of Union Address , 25 January 2011, data accesării: 23.04.2016, la
https://www.whitehouse.gov/the -press -office/2011/01/25/remarks -president -state -union -address
112

47
dilema securității este redusă, lim itând strategiile conflictu ale în favoare a intereselor comune c are
le reunesc.
Cu toate acestea, efectele post -criză economică, criza greacă, volatilitatea teritorială de
după anexarea Crimeei, polemicile pentru aplicarea de sancțiuni internaționale Federației Ruse,
fluxul de refug iați/migranți izvorâți din războiul sirian și dezvoltar ea partidelor de extremă dreaptă
în special în centrul și vestul Europei au indicat deopotrivă volatilitatea unui astfel de construct
suprastatal și, mai ales, preemința statului -națiune, respectiv a intereselor naționale, teren fertil
pentru teoriile neorealiste.

48
2.3 Paradigmele puterii: Bipolarism -Unipolarism -Multipolarism

Pornind de la conceptul central în relațiile internaționale, subiect de analiză și în științele
politice și sociale – puterea , perioada Războiului Rece a articulat o nou terminologie dedicată
acesteia, ca resort, în primul rând, de influențare sau de modificare a comportamentului altor actori
din arena internațională. Vorbind de spre doi centri de pu tere profilați imediat după încheierea celui
de-al Doilea Război Mondial, SUA și URSS, și despre o nouă configurație a sistemului
internațional, balansată între două mari puteri, s -a pavat drumul conceptualizării bipolarismului,
pentru ca după implozia URS S-ului să vorbim despre unipolarismul SUA, apoi multipolarism, sub
evoluția puterilor emergente.
Astfel, perioada istorică atribuită bipolarității a fost, în linii mari, flancată de anii 1945 –
1989, perioadă în care neorealistul Kenneth Waltz sublinia cum mapamondul ar fi mult mai sigur
dacă ar fi dominat de un număr cât mai redus de mari puteri, în opoziție cu o lume multipolară,
unde alianțele de state tind să devină mult mai difuze, permisive, iar balanța de putere și securitatea
mai volatile.
Structura de bază a sistemului internațional devine, sub însemnul bipolarității, dominată de
două superputeri, unde statele se aliază cu una dintre cele două, stat care oricum le limitează
propriul comportament național extern, dar absența războiului compensează pr in augmentarea
securității, fiind o dominantă în această tipologie sistemică. Deși frica, suspiciunea și cursa
înarmării caracterizează această lume bipolară, numărul total de conflicte c are au avut loc în ace astă
perioadă s -a ridicat la o cifră mică, 115, majoritatea localizate în Africa și Asia.113
Destructurarea URSS -ului, criza prețului la petrol din anii ’80, subminarea Partidului
Comunist din Rusia, alienarea economiei ruse alăturate valul ui de independență al statelor est –
europene au creat premise favo rabile emancipării unui hegemon la nivel internațional – al SUA,
favorizând un sistem caracterizat de o unică structură, respectiv o singură superputere, cu spațiu
mult mai amplu de manevră, de influență asupra celorlalte state sau organizații internaționa le.

113 Eirik B. Lundestad și Tor G. Jakobsen , „A Unipolar World: Systems and Wars in Three Different Military Eras” în
Popular Social Science , 5 February 2015, data accesării: 2.09.2015, la
http://www.popularsocialscience.com/2013/02/05/a -unipolar -world -systems -and-wars -in-three -different -military –
eras/

49
În logica Realismului structural, defazarea de la balanța de putere globală s -a produs prin
destabilizarea securității la nivel internațional, tocmai prin faptul că o serie de state, începând cu
Federația Rusă sub mandatele lui Vladimir Putin, emergen ța economică și militară a Chinei, sau
alianțele de state sau forme unionale de entități statale, precum ambițiile economice ale UE, sau a
replicii sale asiatice Uniunea Economică Eurasiatică, BRICS114 sau Organizația de Cooperare de
la Shanghai s -au dorit c ontraponderi, în funcție de obiectivul lor particular, de contrabalansare a
puterii hegemonului, în termeni politici, economici, militari, etc.
Însăși existenț a unipolarității determină un „ surmenaj” al statului -hegemon, preocupat să –
și promoveze interesel e naționale, dar direct proporțional supus , și provocări care derivă din
pachetele de beneficii ale extinderii sale globale. Conform aserțiunii lui Jean Jacques Rousseau,
”cel mai puternic nu este niciodată atât de puternic încât să domine .”115 Astfel, alunecarea spre
multipolaritate a părut inevitabilă, manifestată prin rivalitate sporită în viziunea și practica politică
a Occidentului, dar și a statelor eurasiatice și asiatice. Angajarea extensivă a SUA în lume , în
special după 2001 , a atras a utomat și reacții de contestare a acesteia, iar competiția pentru statut
sau influență globală s -a intensificat, după o teorie consacrată de americ anul Paul Kennedy încă
din 1986116.
Lipsa de certitudine despre intențiile sau alianțele statului –rival crește direct proporțional
și probabilitatea unor acțiuni militare sau de subminare economică a celuilalt, determinând o
perpetuă modificare a balanței de putere globale. Astfel, sub influxul puterilor emergente precum
Rusia, China, India, Brazilia, Africa de sud , Japonia, sau a puterilor mijlocii cu pretenții regionale,
precum Turcia, Iran, Arabia Saudită, structura reconfiguratului sistem internațional al anilor 2000
a conturat mai clar multipli centri de putere, dar și cu un antagonism inexorabil încapsulat înt re
câteva dintre aceste reprezentante.

114 Pentru o aprofundare a emergenței statelor asiatice sau a unor structuri internaționale de contrabalansare a
puter ii globale, vezi Transnational Institute, Shifting Power. Critical Perspectives on emerging economies , TNI
Working Papers, Amsterdam, September 2014
115 Jean Jacques Rousseau, The Social Contract (1762) – Excerpts from the Original Electronic Text at the web site of
The Constitution Society, Hanover College, data accesării: 14.05.2016, la
http://history.hanover.edu/courses/excerpts/165rous -sc.html
116 Ioan Mircea Pașcu, ”Dinamica mediului de securitate și intelligence”, Masă Rotundă ”Societate, Democrație,
Intel ligence” – Fundația Culturală Română, Cultura nr.: 197 / 2008 -10-30, data accesării: 23.03.2016, la
http://revistacultura.ro/cultura.php?articol=3289

50
Multipolaritatea a caracterizat, conform teoreticienilor istoriei relațiilor internaționale, și
perioada dintre 1815 (Congresul Marilor Puteri) și 1945, rezultanta fiind un lung ecart al
instabilității și al ambițiil or unor puteri regionale, și unde o sursă adițională de instabilitate și de
conflict a reprezentat -o Războiul din Crimeea dintre 1853 -1856.
La un secol și jumătate distanță, anexarea Crimeei tot de către Rusia (oficial pe 18 martie
2014117) a constituit o altă ocazie de a tranșa mult mai răspicat și dur blocurile geopolitice, de
manifestare a dorinței de subminare a hegemonismului SUA și a preeminenței blocului euro –
atlantic, în paralel cu derularea altor conflicte regionale pe glob, dar ca un relevant mani fest al
destabilizării constante a unui sistem multipolar.
Terminologia variată a impus diverse forme de definire a actualului sistem internațional
într-o schemă de reconfigurare cu discontinuități. De la multipolaritate, noul anarhism, noul
medievalism, d emocrația 2.0, medievalism118 la nonpolaritate, care în orice caz va tinde să
diminueze autoritatea instituțiilor internaționale. Rezoluțiile ONU, spre exemplu, ulterioare
războiului din Nagorno -Karabah (1992 -1994) și încă neimplementate de Armenia, sau deci ziile
formatului de la Minsk II (2015) pentru soluționarea conflictului din Ucraina de est, aflat în
derulare, pun probleme deosebite asupra valabilității, a predictibilității și a autorității deciziilor
luate în formate multilaterale, unde înțelegerile bi laterale între state pot prevala deasupra unor
decizii luate în cvorum în formate cu reprezentare multilaterală, aparent democratice.
Desigur, aceste abordări ale distribuției puterii și a le competiției pentru dobândirea ei în
parametri temporali și -au găsit numeroși critici. Barry Buzan și George Lawson
contraargumentează prin evidențierea unor lacune a teor iilor de relații internaționale și cantonarea
lor în anumite date istorice, precum 1648 și Pacea de la Westphalia, 1919 -1945 sau căderea Cortinei
de fier din 1989, care de fapt ar omite principalele dinamici care au pus bazele ordinii globale
moderne. Nu în sensul în care acest referențial în ani ar fi unul eronat, ci mai degrabă unul inducător
în eroare, întrucât exacerbarea distribuției de putere în t oate paradigmele relațiilor internaționale

117 Address by President of the Russian Federation, 18 March 2014, data accesării: 5.07.2015, la
http://en.kremlin.ru/events/president/news/20603
118 Iulian Chifu, „Transformarea Relațiilor Internaționale: Fracționarism și Anarhism, de la Șah la Go” în Atanasiu,
Răpan (coord.), op.cit ., pp.9,12,13

51
ajunge să neglijeze și modurile de manifestare a puterii la nivel micro, sau dezvoltările sociale care,
în timp și spațiu, au declanșat marile evenimente din anii consacrați.119
Actualmente, se redeschide subiectul nu doar a l securității colective sub PESC, sau sub
cupola NATO sau a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, ci se redefinește și se
accentuează inclusiv conceptul de securitate națională, direct dependent de factori interni și externi,
într-o din amică a globalizării c are persistă.
Echilibrul dinamic dintre aceste două componente a devenit o temă vitală pentru politica
de securitate a statelor, determinată la rândul ei de puterea națională, ca rezultantă a proceselor
politice, economice și sociale ale statului respectiv, dar și a contextului extern care poate diminua
sau spori presiunea asupra statului.120 Astfel, incursiunea spre geopolitică și geostrategie și -a făcut
din nou inserția în actualizarea conceptelor de relații internaționale și în elaborarea unor strategii
de polit ică externă și de securitate adecvate noilor provocări ale anului 2016, respectiv 2017.

2.4. Regândirea Sistemu lui Internațional. Geopolitica ș i „hard power”

Ordinea globală liberală, instituită în urma căderii Cortinei de Fier și a încheierii Războiului
Rece, a potențat procesul globalizării, realitate c are s-a transpus în deschiderea granițelor, în
vederea sporirii schimburilor comerciale, a libertății de circulație a persoanelor, a difuziei culturale.
De asemenea, globalizarea a presupus și schimbarea modului de derulare a conflictelor,
determinând dezvoltarea comprehensivă și extensivă a fațetei informaționale, actualmente fiind
utilizate forme hibride de luptă, asimetrice, în timp ce granița dintre războ i și pace a devenit tot mai
greu de explicitat. Mai mult, latura informațională a ajuns să fie esențială oricărui conflict, în timp
ce porozitatea liniei de demarcație dintre conflictul simetric și cel asimetric s -a intensificat.
Odată cu amplificarea glob alizării , și terorismul a căpătat o nouă întindere și noi dinamici
de manifestare. Grupurile teroriste nu se mai mulțumesc cu trasarea unor scopuri locale, regionale,
ci vizează un impact global. Totodată, ideologiile promovate încurajează o recrutare ubic uă și

119 Barry Buzan și George Lawson, „ The global transformation: the nineteenth century and the making of modern
international relations. International studies quarterly ”, London School of Economics and Political Science – LSE
Research Online, 2012, pp. 1 -3, data accesării: 14.05.2016, la
http://eprint s.lse.ac.uk/44894/
120 Răzvan Nicolae Manoliu, „ Globalizarea – o nouă provocare a securității naționale” în Buletinul Universității
Naționale de Apărare, Iunie 2015, București, p.83

52
formarea de celule pe întreg mapamondul. În plus, în era globalizării și a informației, organizațiile
teroriste își difuzează mesajele în mod facil și rapid, cantitatea de informații și viteza transmiterii
acestora crescând exponențial și beneficiind de o amplă rază de cuprindere.
Sporirea flagelului terorist, atât în zonele unde grupările care fac uz de teroare sunt
implicate în conflict direct, Nordul Africii și Orientul Mijlociu, cât și în afara spațiului MENA,
punerea în aplicare de atentate ter oriste întocmai în inima Europei, precum și amplificarea
volumului imigranților și al refugiaților economici (consecință a continuării și intensificării
conflictului civil din Siria) au condus la dezvoltarea globală a ideologiei naționaliste, pe alocuri a
extremelor politice, la întoarcerea către tradiționalism, către reinstituirea granițelor și înăsprirea
măsurilor de securitate la nivel de stat.
Derularea incidentelor din Ucraina anului 2013/2014, transpuse în anexarea peninsulei
Crimeea de către Federați a Rusă și într -un conflict c are dăinuie în estul statului ucrainean, Donbas,
reprezintă punctul de infle xiune în „jocul de șah” internațional al actorilor statali și supra -statali, la
începutul noului mileniu, o întoarcere la protecționism, naționalism, ge opolitic, reconturarea
extremităților faliei Est -Vest, blocuri politico -militare, putere hard , coercitivă. S-au succedat și alte
măsuri moscovite care stau drept mărturie a metamorfozării raporturilor de putere la nivel global,
totodată a acutizării seriei de întreprinderi ruse, în vederea recăpătării statutului de superputere
internațională a Federației Ruse. În acest sens, se reliefează : resurecția proiectului geopolitic rus
Novorossyia (2014), puternica înarmare a peninsulei Crimeea, pivotarea geo strategică a Rusiei în
Arctica (din 2014 – implică securizarea intereselor geo -economice și geopolitice ale statului prin
instituirea unei baze militare ruse ), implicarea Moscovei în războiul civil din Siria (2015 – în
vederea pătrunderii Rusiei la masa negocierilor internaționale, deopotrivă în vederea asigurării
bazelor militare ruse din Tartus și Latakia cel puțin pe te rmen l ung, dacă nu permanent, și a
controlului asupra unor rute energetice strategice ), consolida rea axei Mosco va – Teheran și, nu în
ultimul rând , pivotar ea strategică a Rusiei în China (din 2014 – în urma impunerii sancțiunilor
economice statului rus de către majoritatea membrilor comunității internaționale ).
Accentuarea reconturării flancului Est -Vest s -a realizat așadar odată cu puternica întărire a
bazelor militare ruse la vest de Federația Rusă, începând din zona Arctică, Kaliningrad și până în
coasta siriană, Tartus și Latakia, incluzând în această linie strategică bazele din Transnistra
(Repub lica Moldova), Crimeea (Ucraina), Belarus, din Abhazia și Osetia de Sud (Georgia),
Armenia, precum și cea din Novoros siisk (Federația Rusă), în paralel cu sporirea prezenței puterilor

53
occidentale și a structurilor euroatlantice în frontiera lor estică, Fla ncul Estic, aceste evoluții
condiționându -se reciproc.
În cadrul Summit -ului și a ministerialei NATO din 2016, s -a hotărât consolidarea graniței
de est a Alianței prin detașarea unor batalioane multinaționale „rotaționale” în partea de nord121.
Un alt punct semnificativ al întâlnirilor din 2016 a fost sporirea prezenței NATO în regiunea Mării
Negre, prin derularea unei brigăzi multinaționale pe uscat, condusă de statul român, pentru ca în
2017 să se adopte decizia completării poziției regionale, opt state al iate angajându -se să participe
cu personal, iar cinci aliați antrenându -se să trimită forțe terestre și aeriene pentru instruire și poliție
aeriană122. Se suprapune decizia introducerii a două măsuri maritime suplimentare – sporirea
prezenței navale a Alianț ei în bazinul pontic pentru exerciții și îmbunătățirea conștientizării
situaționale, plus îmbunătățirea coordonării maritime pentru operațiuni efectuate în tandem cu alte
forțe aliate în această regiune123.
Totodată, SUA și NATO au stabilit desfășurarea unor sisteme de apărare antirachetă în
România și Polonia, în vederea dezvoltării apărării aeriene a extremității estice a lumii euroatlantice
și a Europei per total. Scutul american antirachetă de la Deveselu, România, a fost amplasat, fiind
operațional din 2 016124. Baza de la Deveselu găzduiește trei baterii cu 24 de rachete interceptoare
de tip Standard Missile -3 (SM -3), distrugătoare de rachete balistice, plus interceptor ul Aegis
adaptat pentru uscat, care poate descoperi și urmări rachete cu rază scurtă și m edie de acțiune. Iar
în Polonia, lucrările au început din mai 2016, în timp ce termenul pentru finalizarea lucrărilor este
anul 2018125. În mod evident, Moscova a solicitat în mod insistent renunțarea la aceste planuri de
amplasare a sistemelor americane ant i-balistice în Europa126.

121 Comunicatul Summitului NATO de la Varșovia , „Warsaw Summit Communiqué”, 9 iulie 2016, disponibil la
http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133169.htm, accesat la 19 februarie 2017
Comunicat al Ministerului Afacerilor Externe român, Delegația Permanentă a României la NATO, „Romanian and
US officials inaugurate at Deve selu location to deploy antimissile system” , disponibil la:
https://nato.mae.ro/en/romania -news/561, accesat 10 februarie 2017
122 Ibidem
123 Ibidem
124 Comunicat al Ministerului Afacerilor Externe român, Delegația Permanentă a României la NATO, „Romanian and
US officials inaugurate at Deveselu location to deploy antimissile system” , disponibil la:
https://nato.mae.ro/en/romania -news/561, accesat 10 februarie 2017
125 Ibidem
126 „Russia's threats against Romania, part of an intelligence war ”, 25 iulie 2015, disponibilil la:
http://www.bursa.ro/analysts -russias -threats -against -romania -part -of-an-intelligence -war-
274841&s=english_section&articol=274841.html, accesat 10 februarie 2017

54
În același timp, în Occident a luat naștere o nouă tipologie de sensibilitate politică și
intelectuală. Primul semn în acest sens a fost victoria taberei Brexit în Regatul Unit al Marii Britanii
și al Irlandei de Nord, la care se a lătură semnalele prevestitoare din Germania și Franța, dinspre
partide naționaliste și ultra -naționaliste aflate în ascensiune. Evoluțiile scenei politice din Statele
Unite ale Americii au arătat deopotrivă că marea parte a americanilor nu mai era mulțumit ă de
globalizare, proces care a adus în final mai mult profit Chinei127 și care a umplut lumea occidentală
de imigranți sau de principiul corectitudinii politice.
Venirea unui candidat republican, conservator, tradiționalist la prezidenția Statelor Unite
ale Americii (21 ianuarie 2017) se traduce prin schimbarea ordinii globale, prin modificări
tectonice în relațiile de putere la nivel mondial, reorganizarea lumii, schimbarea regulilor „jocului”
afacerilor internaționale. La începutul mandatului său, Donald Trump a pus accentul pe ideea
conform căreia statele ar trebui să acționeze mai mult pe bază de acțiuni singulare în arhitectura
sistemului global, să își consolideze capacitățile de a acționa pe cont propriu și să nu depindă în
totalitate de o instituție la nivel macro, de un ansamblu. Ca atare, până la momentul actual se
prefigurează o tendință de politică externă americană bazată pe „singularitate”, cel puțin din
perspectivă economică. Spre diferență de globalismul liberal democrat, ideologie centrată p e
protejarea valorilor democratice, a principiilor morale, pe uniformizarea diversității, lumea
americană sub Trump se conturează a fi bazată pe pragmatism, protecționism, mercantilism,
tranzacționism.
Printre primele acțiuni antamate de noul președintele american se numără blocarea
acordului TPP (Parteneriatul Trans -Pacific), retragerea din negocierile pentru TTIP (Parteneriatul
transatlantic pentru comerț și investiții), un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, și
solicitarea renegocierii NAFTA (Aco rdul Nord -American de Comerț Liber)128, prevăzându -se
totodată că se va pune accentul pe o politică externă bazată pe singularitate (fiecare stat pentru el),
în detrimentul diverselor ansambluri. Totodată, o eventuală dezangajare securitară a SUA în
Europa n u poate fi trecută cu vederea în ceea ce privește universul relațional transatlantic, fapt care
denotă că nici colaborarea pe zona de securitate și apărare nu străbate cea mai bună perioadă.

127 William H. Overholt, „China and Globalization” , RAND Corporation, mai 2005, disponibil la:
http://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/testimonies/2005/RAND_CT244.pdf, accesat la 10 februarie 2017
128 Peter Baker , „Trump Abandons Trans -Pacific Partnership, Obama’s Signature Trade Deal” , 23 ianuarie 2017,
disponibil la: https://www.nyt imes.com/2017/01/23/us/politics/tpp -trump -trade -nafta.html, accesat 10 februarie
2017

55
Subiectul NATO devine ca atare cardinal, în campania electorală D onald Trump
categorisind Alianța drept o organizație învechită. Politica externă a Statelor Unite ale Americii
este asumată de președinte, însă proiectată de secretarul de stat american, de secretarul Apărării și
vicepreședintele american, anume de Rex Til lerson, James Mattis și Mike Pence. Iar declarațiile
echipei americane reliefează asumarea acelorași direcții strategice de către SUA, reafirmarea
angajamentului față de NATO, față de aliații țării, considerarea amenințării venite din partea
Federației Rus e și continuarea acordării de sprijin Ucrainei referitor la războiul din Donbas. Donald
Trump și -a exhibat susținerea pentru Alianța Milita ră Nord -Atlantică, totodată sub iectul
recalibrării eforturilor statelor membre în cadrul NATO este readus la lumină. În acest sens,
prezidențiabilul american a subliniat imperativul ca toate statele aliate să contribuie cu 2% din PIB,
iar prin vocea secretarului Apărării, James Mattis, Washingtonul a subliniat importanța aderării
tuturor statelor membre la operațiuni com une, fapt care necesită vădite investiții în vederea sporirii
interoperabilității, în capabilități de ultimă generație.
Realitatea pare să fie mult mai încețoșată și complicată în ceea ce privește stabilirea
direcțiilor magistrale ale noii administrații de la Washington și maniera în care se vor reașeza
relațiile de putere la nivel global. Există momente clare de confuzie în eforturile de planificare ale
NATO, se relevă declarații controversate ale oficialilor militari, concomitent însă mișcările din
teren emană tot mai multă forță (prin derularea unor exerciții comune, prin dislocarea unor structuri
sub umbrela Alianței pe teritoriul statelor estice). Consolidarea Flancului Estic, drept mijloc de
reafirmare a solidarității față de statele aliate aflate în prima linie a acțiunilor provocatoare ale
Federației Ruse, determină temerile să se disipeze treptat, în cele din urmă SUA răspunzând
solicitării statelor aflate în proximitatea liniei roșii a sporirii capacităților militare ale Rusiei.
Totodată, stabilir ea noii Strategii de Apărare Națională a SUA și a Bugetului Apărării,
acțiuni prevăzute pentru anul 2018, vor expune concret viziunea noii administrații de la
Washington pentru NATO. Informațiile premergătoare denotă că, în ciuda tăierilor efectuate de
administrația Obama, președintele Donald Trump favorizează augmentarea bugetului.
Pe de o parte, președintele american promovează colaborarea cu Moscova pe anumite
problematici de interes comun, precum terorismul, pe de altă parte, SUA au intrat în războiul c ivil
sirian împotriva regimului Bashar al Assad – al cărui aliat fundamental este Federația Rusă, prin
lansarea a 59 de rachete de croazieră Tomahawk asupra bazei aeriene de la Shayrat, în noaptea de

56
6 spre 7 aprilie 2017, drept răspuns prompt la un nou at ac chimic realizat de forțele președintelui
sirian asupra civililor129.
Privind normalizarea relațiilor Washington -Moscova, îngrijorarea își are matricea în
declarațiile emise în perioada campaniei electorale, când Donald Trump a declarat la scenă deschisă
că vizează o readucere promptă la normal a relațiilor cu Federația Rusă, teza devenind cu celeritate
tabu. Însă poziționarea secretarului Apărării și a vicepreședintelui american lasă să se înțeleagă că
Washingtonul va porni de pe poziție de forță în dialo gul cu Moscova.
La Conferința de Securitate de la München, ministrul rus de externe, Sergey Lavrov, a
lansat dezideratul unei noi ordini internaționale, o rânduială internațională „post -occidentală”130,
dorința Federației Ruse pentru un sistem internațional în care Occidentul să nu își mai impună în
mod arbitrar voința, să nu mai domine aranjamentele și hotărârile globale, mai precis să nu mai
dețină preeminența strategică, politică, economică și militară globală131. În mod evident, din
această aserțiune transpare acel wishful thinking al Moscovei , dorința Federației Ruse de a -și
recăpăta statutul de superputere, de a negocia pe picior de egalitate cu Statele Unite, eventual în
termeni analogi ordini i bipolare din perioada Războiului Rece.
Formula promovată de șeful diplomației ruse ține de lupta pentru influență, pentru putere
globală, portretizând un joc strategic, nu însă și schimbarea cadrelor fundamentale ale arhitecturii
sistemului internațio nal. Însă ordinea globală într -adevăr se transformă, în sensul că societățile și
politicile se schimbă fundamental, prin renunțarea la modelul ordinii liberale și înclinarea spre
naționalism, protecționism, combinație c are indică intrarea într -un ciclu ist oric bazat pe
geopolitică, geostrategie, hard power , blocuri politico -militare, obturarea granițelor și baricadarea
statelor, potențarea și consolidarea extremităților flancului Est -Vest.
În întărirea acestei idei, totodată a puterii statelor, vine realit atea accentuării luptei pentru
resursele naturale, pentru controlul rutelor energetice și a infrastructurii critice (se adaugă lupta
pentru controlul rutelor comerciale în ansamblul lor, surse de beneficii economice și influență

129 Andrew Buncombe, „Trump orders missile strike on Syria after chemical weapon attack on civilians” , 7 aprilie
2017, disponibil la http://www.independent.co.uk/news/world /americas/us -tomahawk -missiles -syria -reports –
latest -donald -trump -homs -bashar -al-assad -russia -a7671411.html, accesat 10 februarie 2017
130 Lizzie Dearden, „Russia's foreign minister calls for ‘post -West world order’ in speech to global leaders” , 18
februarie 2017, disponibil la: http://www.independent.co.uk/news/world/europe/russia -post -west -world -order –
lavrov -munich -security -conference -nato -trump -putin -ukraine -syria -assad -a7587006.html, accesat 15 martie 2017
131 Ibidem

57
politică). În momentul de f ață, Rusia încearcă să își sporească puterea spectrului energetic prin
implementarea proiectului gaz oductului Nord Stream 2 (cea de a doua conductă de gaz natural c are
unește statul rus de Germania), reînvierea proiectului Turkish Stream (discuțiile cu Ank ara au fost
reluate la începutul lui 2017), construirea a două gazoducte către China – Puterea Siberiei I și II,
blocarea zonei arctice prin instituirea unei baze militare ruse, în vederea exploatării energetice.
Azerbaidjanul încearcă de asemenea să pătru ndă pe piața europeană prin conducta Trans –
Anatoliană (TANAP), statele din Asia Centrală vizează încheierea unor parteneriate bilaterale prin
care să ocolească structurile regionale dominate de Rusia prin intermediul cărora se reglementează
relațiile regio nale, nu în ultimul rând, SUA se prezintă de la începutul anului 2017 drept actor
energetic internațional, prin exportul de GPL către Europa.
Demn de reiterat, deținerea monopolului asupra unei piețe energetice, a controlului rutelor
strategice, deopotrivă comerciale și energetice, și a infrastructurii critice se traduce prin
influență/putere, atât de ordin economic, cât mai ales politic. Iar această putere este acumulată
pentru ca actorii internaționali să dețină capacitatea de a constrânge (putere hard ) în vederea
realizării propriilor deziderate – pe principiul „morcovul și bățul”.

58
Capitolul III
PUTEREA

Capitolul de față își propune să trateze conceptul de putere, în fapt noțiunea -cheie și
baricentrul sistemului internațional, și să analizeze diferitele fațete ale acestuia, cu exemple
concrete din secolul XXI. Puterea, distribuția puterii, reprezintă fundamentul evoluției sistemului
global, totodată determinantul comportamentului actorilor pe scena relațiilor internaționale.
Prima parte a capit olului se va concentra pe principalele teoretizări ale conceptului de
putere, accentul fiind pus pe noutatea ideilor și a perspectivelor abordate, precum și pe clarificările
conceptuale aduse. Noțiunea de putere a fost studiată încă din zorii istoriei, de către Sun Tzu,
Platon, Aristotel, Confucius et c aetera, ceea ce face ca studiul general al conceptului să fie
extraordinar de amplu, totodată incomplet, deoarece lumea se află într -un perpetuu proces de
transformare. Subcapitolul nu are pretenția unei rad iografii conceptuale exhaustive, cu toate acestea
este adusă la actualitate prin prezentarea conceptelor dezvoltate de politologul american Joseph S.
Nye Jr.: puterea soft, puterea hard și puterea smart.
Diviziunea subsidiară a capitolului își propune să trateze două dimensiuni de bază ale
puterii, puterea economică și puterea politică , precum și impactul acestora asupra sistemului
mondial. Pentru a evidenția semnificația spectrului economic asupra arhitecturii internaționale, am
realizat o analiză a dimen siunilor economice pregnante ale debutului noului secol, concret a
puterilor emergente, a diplomației economice, precum și a două structuri economice aparținând
unor lumi diferite: Uniunea Europeană și Uniunea Economică Eurasiatică.
Cea de-a treia și ulti mă parte a capitolului adoptă spectrul politic, însemnătatea puterii
politice în sistemul internațional, raportul dintre politic și celelalte sfere ale oricărei societăți/actor
global, fie că vorbim de actori statali, regionali sau de sistemul internaționa l în integralitatea sa.
Acest subcapitol pătrunde mai adânc în valențele puterii politice, pornind de la conceptualizarea
actuală a noțiunii la exemple concrete de instrumente prin care se acumulează puterea politică,
deopotrivă un instrument și un scop în sine.

59
3.1 Puterea – conceptualizare. Sursele puterii în secolul XXI

Puterea se află în epicentrul sistemului global, este conceptul -cheie al domeniului relațiilor
la nivel mondial. Comportamentul statelor în arhitectura internațională și dinamica acestui sistem
au fost dintotdeauna determinate de distribuția puterii globale. Ca atare, noțiunea de putere
regională, de mare putere, superputere, ori de hiperputere alcătuie ște vocabularul de mare uz al
relațiilor internaționale.
Definirea con ceptului de putere s -a dovedit a fi o misiune complicată de -a lungul timpului,
întrucât puterea/influența este multidimensională, se manifestă ca instrument, dar și ca scop al
statelor, totodată prezintă aspecte multiple, uneori eluzive. Există așadar o di versitate de opinii
privind definirea și măsurarea puterii. Conceptul a fost studiat încă din zorii istoriei de către Platon,
Aristotel, Sun Tzu, Confucius, mai apoi de Machiavelli, Thomas Hobbes, Montesqieu și mulți alți
scriitori, care au abordat diverse le aspecte și categorii ale puterii, din perspectiva vremurilor în care
au trăit și a civilizației căreia au aparținut.
Potrivit paradigmei realiste, puterea este „cheia de boltă” a arhitecturii globale. Teoriile
curentului realist în ansamblul lor statu ează interesul pentru putere, dinamica puterii și balanța de
putere drept componentele motorului afacerilor internaționale, puterea/influența reprezentând
instrumentul prim pentru îndeplinirea intereselor naționale, totodată scopul132. Paradigma realistă
acordă caracter de postulat ideii conform căreia statele se află într -o continuă competiție pentru
putere, în timp ce doar argumentele diferă de la un curent la altul133.
Întemeietorul realismului clasic, numit și „realism al naturii umane”, Hans Morgentha u,
susține că dorința pentru putere a statelor este motivată prin faptul că acești actori internaționali
sunt conduși de ființe umane caracterizabile prin „voință de putere” încă de la naștere, fiind ca atare
într-o permanent ă căutare de oportunități de a -și impune influența asupra altor state134. Dacă în
viziunea lui Morgenthau natura umană este motorul competiției pentru putere, Keneth Waltz,
întemeietorul realismului defensiv, consideră că anarhia sistemului joacă rolul principal în acest

132 Andrei Miroiu, Radu -Sebastian Ungureanu (coordonatori), Daniel Biro, Lucian -Dumitru Dîrdală, Olivia Toderean,
Ionuț Apahideanu, Simona Soare, Stanislav Secrieru, „Manual de Relații Internaționale” , Editura Polirom, București,
2006, p 95
133 Ibidem
134 Hans Morgenthau, „Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace” , Polirom, 2013, pp. 3 -17

60
scop135. Waltz susț ine ca adevăr fundamental faptul că statele urmăresc mai înainte de toate
supraviețuirea în sistem prin menținerea balanței de putere, un comportament eminamente
defensiv. Cu toate acestea, la ivirea unei oportunități, statele profită de stimulentele oferi te de
sistemul internațional înspre a dobândi putere pe seama rivalilor, spune Waltz136.
Realismul ofensiv, întemeiat de John Mearsheimer, se fundamentează pe o aserțiune
similară, considerând că există anumite caracteristici ale sistemului global c are stimulează marile
puteri să lupte pentru putere. Realismul ofensiv postulează ideea că scopul primordial al unui stat
este să devină hegemon să dețină puterea imperioasă dominării tuturor statelor din sistem137.
O altă abordare complexă a conceptului de puter e îi aparține politologului american
Rudolph Rummel, care a elaborat un model matematic al puterii în domeniul relațiilor
internaționale. Rummel a studiat puterea, conflictul și cooperarea din perspectivă sociologică,
extrapolând constatările la nivelul pu terii și al războiului în afacerile globale. Asemenea multor
cercetători din domeniul relațiilor internaționale, acesta s -a aplecat asupra conceptului de putere
raportându -se la definiții sociologice, întrucât, în cele din urmă, arhitectura internațională
reprezintă o comunitate de state, în esență asemănătoare unei comunități umane cu diferența că
părțile componente nu sunt indivizi, ci state națiune.
Rudolph Rummel realizează o diferență clară între puterea potențială și puterea exercitată,
între deținerea resurselor puterii și utilizarea cu rezultate favorabile a acestora, ideea fundamentală
fiind că puterea reprezintă în mod absolut capacitatea de a produce efecte138. Diferența de bază
constă în distincția dintre resursele deținute pentru a exe rcita cu succes puterea și capacitatea de a
o exercita, așadar între resursele puterii și efectele acesteia, între potențialitate și realitate139.
Politologul american a analizat cele trei aspecte fundamentale ale puterii exercitate, statuate
de acesta: motivaț iile, mecanismele și formele de exersare a puterii. Rummel consideră că
interesele pozitive și cele negative, precum și rezultatele acțiunii de constrângere sunt motivațiile
care duc la exercitarea puterii, în timp ce mecanismele cu ajutorul cărora se exer cită puterea sunt

135 Keneth Waltz, „Teoria politicii internationale”, Polirom, 2006, pp. 126 -127
136 Ibidem
137 John Mearsheimer, „ Tragedia politicii de forță” , Antet, 2010, p.20
138 Rudolph Rummel , „Understanding Conflict and War” , Sage Publications, Beverly Hills, California, 1979, „PART III.
THE INTERNATIONAL FIELD” disponibill on -line la: https://www.hawaii.edu/powerkills/NOTE13.HTM, accesat la 16
martie 2017
139 Ibidem

61
promisiunea, persuasiunea, amenințarea, legitimitatea, admirația, deținerea controlului asupra
oportunităților și a situației140. Mai departe, modurile prin care se exercită puterea sunt: puterea
neutră – capacitatea de a produce efecte nei ntenționat, puterea în sine – capabilitatea de a produce
efecte intenționat, puterea fizică (puterea militară în domeniul relațiilor internaționale) –
capacitatea de a afecta intenționat integritatea unei entități, forța – exercitarea puterii hard (militar ă
și economică), capacitatea, puterea indirectă – producerea de efecte prin intermediul altcuiva,
puterea coercitivă – folosirea amenințării, puterea de negociere – folosirea promisiunilor, puterea
intelectuală – folosirea capacității de a convinge, putere a autoritară – apelul la legitimitate pentru
a convinge, puterea bazată pe altruism – capacitatea de a apela la admirație pentru a convinge,
puterea de manipulare – capacitatea de a deține controlul asupra situației și asupra oportunităților
unui individ/e ntități pentru a -i direcționa acțiunile141.
După cum am evocat, majoritatea cercetătorilor agreează faptul că puterea poate fi abordată
din două unghiuri complementare în relațiile internaționale, anume potențialitate și manifestare.
Spre exemplu, prin populație, a vuție națională, suprafață, bogă ția solului, arsenalul militar și multe
altele, statele SUA, Federația Rusă, China și Japonia au un potențial de putere mult mai însemnat
decât Nigeria, Bangladesh sau Turkmenistan. Puterea potențială poate fi de terminată și eventual
sporită prin politici domestice adecvate sau poate suferi reduceri drastice (pe de o parte, cazul
Chinei și al Indiei care prezintă rate ridicate de creștere a puterii potențiale, iar pe de alta, cazul
Federației Ruse a anilor '90).
Politologul american Joseph Nye Jr. abordează aceste două aspecte ale puterii, behavioural
power (puterea ca manifestare ) și resource power ( puterea ca resurse )142. Puterea ca manifestare
are legătură cu finalitatea exersării puterii, reprezentând capabilita tea de a obține rezultatele
dorite143. Nye spune că putem privi behavioural power asemenea unui continuum, ce are la o
extremă puterea de comandă – hard power (capacitatea de a provoca schimbări în comportamentul
celorlalte elemente prin coerciție), urmat de puterea de convingere – inducement (prin forța militară
sau economică), în timp ce, la cealaltă extremă se află puterea de cooptare – soft power (capacitatea
de a influența prin atractivitate). Puterea hard , coercitivă, se transpune în realitate prin inte rmediul

140 Ibidem
141 Ibidem
142 Joseph Nye Jr., „Bound to lead: The Changing Nature of American Power", Basic Books, 1990
143 Ibidem

62
principiului „morcovului și al bățului”, constând în determinarea celorlalte părți să facă o acțiune
împotriva voinței lor. În sens contrar, puterea soft, de cooptare, se realizează prin capacit atea
actorului de a -i determina pe ceilalți să urmărească din proprie voință aceleași rezultate.
În vederea exercitării părții de comandă ( hard ), precum și a celei de cooptare ( soft) a
behavioral power (puterea ca manifestare), sunt necesare resursele. I ntroducem astfel cea de a doua
fațetă a puterii, potrivit lui Jo seph Nye Jr., puterea ca resursă , care ia în considerare instrumentele
pe care se sprijină puterea ca potențialitate. Resource power se referă la deținerea resurselor și a
calităților asociate abilității de a obține rezultatele urmărite – suprafață, populație, tehnologie,
hidrocarburi et c aetera144.
Joseph Nye Jr.a abordat și mai temeinic aceste concepte în următoarele sale analize și a
constatat că pentru a obține rezultatele vizate, există posibilitatea de 1) a constrânge prin
amenințări, 2 ) a convinge prin recompense, 3) a coopta indivizii/entitățile să vizeze aceleași lucruri,
clasificând astfel puterea ca o manifestare în trei categorii generale145. Primele două categorii se
referă la hard power , iar cea de -a treia la soft power .
Societat ea informațională actuală a făcut ca eficacitatea puterii soft să se intensifice
spectaculos, datorită diminuării costurilor comunicațiilor și a intensificării vitezei de propagare a
informației146. Puterea coercitivă, hard, se întemeiază pe forța militară ș i economică, precum și pe
toate celelalte resurse materiale ale puterii unui actor internațional, asigurând securitatea vitală a
acestuia. Efectele puterii hard se concretizează prin coerciție sau recompensă, pe principiul
„morcovului și bățului”, determinând alți actori să realizeze c eea ce nu aveau de gând să facă sau
să nu facă ceea ce plănuiau să realizeze.
Forța militară continuă să fie un factor major al p uterii , după cum demonstrează
evenimentele din Irak, Afganistan, Georgia, Ucraina, Siria putând stabiliza relațiile instabile sau
destabiliza relațiile stabile. Forța economică, capacitatea de a „cumpăra” o manifestare favorabilă
propriilor interese, dețin e de asemenea o influență sporită, interesele econo mice că pătând o
importanță tot mai mare pentru statele moderne. Există, de asemenea, cazuri în care o monedă
puternică poate proiecta mult mai eficient puterea la distanță decât prin transport de oameni și
materiale. Totuși, după cum afirmă și Nye, hard power -ul este vădit singura putere c are are

144 Ibidem
145 Joseph Nye Jr., „ Soft Power: The Means to Succes in World Politics” , PublicAffairs, 2005, pp. 29 – 33
146 Ibidem

63
capacitatea să asigure securitatea fizică și economică a unui stat. În lipsa acestei securități
componenta soft power fiind inutilă.
Puterea soft a unui stat creșt e atunci când politicile sale publice sunt privite ca legitime de
către celelalte state. În relațiile internaționale, soft power -ul se referă la capacitatea culturală,
ideologică și instituțională a unui stat și are drept obiectiv adoptarea unor credințe, valori și
instituții, politici care duc la o agendă comună și la crearea unui cadru favorabil pentru dezbatere.
Spre diferență de influențare sau persuasiune, puterea soft reprezintă capacitatea de a -i atrage pe
ceilalți actori internaționali în a accepta sau a dori imitarea147.
Politologul american oferă exemplul Statelor Unite ale Americii, care dispun de o putere
soft semnificativă în relația cu Europa, cu rădăcini adânci în istorie. SUA sunt percepute de
europeni drept statul care i -a protejat de ostilit atea Germaniei Wilhemiene, de faptele atroce ale
nazismului sau de pericolul căderii Vestului sub influența URSS -ului. După cel de -Al Doilea
Război Mondial, Europa a fost puternic influențată de valorile politice americane. Adoptarea
benevolă și cu celerit ate a modelului societății democratice și liberale atât de către întreaga regiune
a Europei Centrale , cât și a celei de Est, în urma prăbușirii sistemului comunist sovietic, a fost în
mare măsură efectul puterii soft a Americii. Un alt exemplu notoriu de uzitare eficientă a puterii
soft, oferit de politologul Nye, este cinematografia americană, un instrument care a propagat cu
succes valorile SUA, condiționând o atitudine favorabilă intereselor americane atât în Europ a, cât
și în Orientul Îndepărtat. Japonia și Coreea de Sud, spre exemplu, au adoptat modelul democratic
și liberal american pe o arhitectură ideologică și culturală esențialmente diferită tradiției
europene148,149.
Un alt actor internațional caracterizat de o componentă semnificativă de soft power este
Uniunea Europeană. Structura europeană a reușit să convingă unele națiuni să își modifice
credințele sau să transforme în bunăvoință ostilitatea seculară. Pentru a îndeplini cerințele aderării
la Uniunea Europea nă, statele își schimbă sistemele de guvernare și legislative, îndepărtează
barierele protecționiste față de producătorii din alte state. S -a pus și întrebarea dacă profunzimea

147 Ibidem
148 Joseph S. Nye Jr., „The Powers to Lead” , Oxford University Press, New York, 2010, pp. 53 -85
149 În vederea unei lecturi aprofundate pe tematica conceptelor de soft, hard și smart power se recomandă
următoarele volume semnate de Joseph Nye: „Soft Power: The Means To Success In World Politics” , „The Powers to
Lead”, și „The Future of Power”

64
structurii europene este rezultatul puterii soft sau al componentei economice, anume rezultatul
puterii hard150.
În cele din urmă, Joseph Nye Jr. a dezvoltat conceptul de smart power , capacitatea de a crea
strategii eficiente prin îmbinarea resurselor puterii soft cu cele ale puterii hard151. În contextul
secolului XXI, al globalizării și al erei informaționale, puterea inteligentă capătă o însemnătate
exponențială. Actualmente, menținerea preeminenței unui actor statal, non -statal, supra -statal, la
nivel regional sau global, necesită o îmbin are corespunzătoare a capacității militare, economice,
politice, sociale, culturale, diplomatice, informaționale.
Ca atare, actualmente sursele puterii devin de asemenea „smart”, sau, mai bine zis,
folosirea concomitentă și intercorelată a acestora se pre figurează a fi o măsură „inteligentă”.
Transformarea continuă și tot mai rapidă a sistemului internațional a făcut ca o pluritate de domenii
să își sporească însemnătatea în procesul dobândirii și menținerii puterii, finalmente un obiectiv,
dar și un scop. Actualmente puterea hard, de proveniență economică, militară, politică (dacă este
coercitivă), se întrepătrunde în mod optim cu puterea soft, c are are la bază spectrul cultural, social,
diplomatic, informațional, pentru ca în final să rezulte acel instrum entar asimetric, hibrid prin care
un actor internațional își poate spori influența.

150 Joseph S. Nye Jr., „The Powers to Lead”, Oxford University Press, New York, 2010, pp. 53 -85
151Joseph S. Nye Jr., „The Future of Power”, PublicAffairs, 2011,pp. 207 -235

65

3.2 Puterea economică

Faptul că nu există putere acolo unde nu există putere economică a devenit un truism în
perioada liberalismului economic, spectrul economic căpătân d în această perioadă îndelungată o
valență deosebit de importantă. Economicul este un factor generator de bunăstare, în timp ce
puterea economică semnifică o componentă de rezistență a puterii generale, asemenea unei
arhitecturi generatoare de stabilitate , de securitate și de putere.
Un actor internațional put ernic din perspectivă economică este un actor stabil, care își
permite dezvoltarea și implementarea unor inițiative strategice, care va fi întotdeauna ascultat și
respectat la nivel global. Oferim spre exemplu cazul Japoniei, stat care importă aproximativ 90%
din materia primă152, care nu deține așadar aproape deloc resurse naturale, și al Elveției, țară situată
într-o zonă fără resurse, la care se pot adăuga în mod evident și alte exemple.
Indiferent de orânduirea relațiilor de putere la nivel mondial, puterea economică va rămâne
întotde auna suportul de rezistență pe termen lung al unui actor relevant pe scena internațională.
Mai mult, intrarea țărilor BRICS în arena competiției globale, cu toate că nu prezintă capacitatea
de a schimba natura fundamentală a raporturilor, poate să ducă la reconsiderarea monopolului
puterii în sistem.
Ca atare, dimensiunea economică a puterii este una esențială, deoarece atribuie forță și
consistență celorlalte unități de putere: politică, militară, socială, culturală, informațională,
generează suport. La începutul secolului XXI, prin mecanismele promovate de ordinea mondială
liberală, economicul a „scăpat” de presiunea politică a statelor, producându -se fenomenul
internaționalizării spectrului. Acest proces discontinuu și chiar fractal este lăsat totuși în urmă de
istorie, realizându -se treptat o reconfigurare a pilonilor, a arealelor de putere , reliefându -se în mod
fundamental prevalența politicului. Cu toate acestea reiterăm însemnătatea domeniului economic,
de sprijin a puterii politice/generale.

152 Kazuaki Nagata , „Japan needs imports to keep itself fed” , 26 februarie 2008, The Japan Times, disponibil la:
http://www.japantimes.co.jp/news/2008/02/26/reference/japan -needs -imports -to-keep -itself –
fed/#.WQZoVYjyiUk, accesat la 20 februarie 2017

66
3.2.1 Impactul puterii economice asupra Sistemului Internațional

În perioada post -Război Rece s -a urmărit dezetatizarea economicului și a finanțelor ca
măsură de a revigora relațiile internaționale, de a înviora procesul globalizării153. După cum am
menționat în capitolele precedente, globalizarea, în ansamblu, a dus la o ordine globală
caracterizată de uniformizare, de prevalenț ă a economicului, a relaț iilor comerciale multilaterale
bazate pe ansambluri, precum și de norme morale, de drepturile omului.
Succedând căderea Cortinei de Fier, sfera economică a căpătat o atenție tot mai mare la
nivel statal și internațional. Granițele actorilor statali au devenit tot mai poroase, interdependențele
economice s -au intensificat, un accent sporit fiind pus pe acorduri, for umuri, structuri/ansambluri
(politico -) economice, de tipul Uniunii Europene, Uniunii Economice Eurasiatice, Acordul Nord –
American de Comerț Liber (NAFTA), Grupul celor Opt (G8), Grupul celor douăzeci de miniștri ai
finanțelor și ai guvernatorilor băncilor centrale (G20) et c aetera. Totodată, sistemul internațional a
fost transformat de dezvoltarea companiilor multinaționale, de apariția economiilor emergente
grupate în BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), în timp ce totalitatea
instrume ntelor menite să sporească puterea economică au trecut printr -un amplu proces de
dezvoltare, asemenea cazului diplomației economice.
Sfera economică a fost așadar motorul relațiilor internaționale, totodată al transformărilor
arhitecturii globale. Dobândi rea de influență regională sau globală a însemnat, până în criza
economică începută la finele anului 2007, acumularea de putere economică.
Criza economică reprezintă unul din momentele c are au făcut evidentă trecerea către o altă
ordine mondială, în care s e remarcă prevalența politicului în fața economicului. Ocupând chiar și
un loc subsidiar, domeniul economic își păstrează totuși la un anumit nivel însemnătatea, întrucât
este trebuincios susținerii celorlalte sfere – politică, militară, informațională, cu lturală, este
structura de rezistență a acestora.

153 Adrian Casian, „Impactul globalizării asupra sistemului international de securitate” , Buletinul Universității
Naționale de Apărare „Carol I“ , septembrie 2015, disponibil la:
http://www.spodas.ro/revista/index.php/revista/article/viewFile/171/193, accesat 10 februarie 2017

67
3.2.2 Economiile emergente. Diplomația economică

La începutul noului secol, apariția economiilor emergente grupate în BRICS a cauzat o
schimbare în arhitectura internațională, în sfera sa economică , cu reverberații și în sfera politică,
militară și culturală, cel puțin la nivel regional, dacă nu și global. Puterea țărilor BRICS s -a
fundamentat pe creșterea lor economică și pe concentrația de pământ și populație (peste un sfert
din terenul mondial și mai mult de 40% din populația lumii este concentrată în statele BRICS154).
Impactul economiilor emergente asupra redefinirii sistemului politic global a devenit extrem de
important la începutul secolului XXI, prefigurându -se o serie de întrebări: 1) cum s -a schimbat
scenariul internațional odată cu apariția BRICS?, 2) ar putea BRICS eclipsa puterea celor mai
bogate țări ale lumii? și 3) care sunt strategiile BRICS pentru a își proiecta puterea? Prin urmare,
acest subcapitol are ca obiective studiul rolului BRICS în sistemul global, analiza influenței
economice a BRICS în arena internațională și tacticile adop tate de statele BRICS pentru a -și
proiecta puterea la nivel mondial.
În ultimele decenii, lumea a trecut prin multiple schimbări. Noile tehnologii au permis
comunicații mult mai rapide, guvernele au modificat legi care în tr ecut restricționau comerțul
economic și care au permis creșterea fluxurilor de capital, a oamenilor și a cunoștințelor. În acest
context, au apărut noi actori c are au ocupat un rol important în sistemul politic global. Ideea emisă
de McGrew în 1992, potriv it căreia ne aflăm pe marginea unei noi etape istorice, este pertinentă
din nou, la început de secol XXI: „Regionalizarea tot mai mare a economiei mondiale și emergența
unor noi axe de aliniere și conflict fac parte dintr -o serie de evoluții recente care s ugerează că
lumea se află pe marginea unei noi epoci istorice”155.
Iar noua etapă istorică pare a fi și mai complicată decât trecutul. Actualmente există tot mai
mulți actori importanți în arena internațională, precum Uniunea Europeană, ONU, OMC, Federația
Rusă sau China et c aetera. Mai mult, configurația sistemului economic și politic global s -a
modificat odată cu apariția BRICS, rezultând o nouă grupare emergentă c are concentrează 12.8%

154 Transnational Institute W orking Papers, „Shifting Power. Critical perspectives on emerging economies”,
septembrie 2014, disponibil la: https://www.tni.org/files/download/shifting_power.pdf, accesat 10 februarie
155 Mc Grew Anthony, Lewis Paul, „Global Politics: Globalization and the Nation -State ”, Polity, Cambridge, 1992, pp.
1-31

68
din comerțul mondial156. În atare scenariu, puterea BRICS nu poate trece neobservată de
principalele organizații mondiale și reuniuni internaționale (spre exemplu, G -20, G2, G7,
Organizație pentru Cooperare și Dezvoltare Economică/OECD). Mai mult, influența crescândă a
grupului se transpune și în noi tensiuni, întrucât fiecare stat încearcă să obțină cea mai avantajoasă
poziție în sistemul internațional.
De notat, atât țările industrializate, cât și membrii BRICS concurează pentru resursele
naturale ale planetei, un element deosebit de important în continuarea dezvoltării lor industriale și
economice. Spre exemplu, cererea de oțel din partea economiilor BRICS este în creștere și poate
reprezenta o sursă de conflict157. Ca atare, există posibilitatea unui conflict între țările industriale
tradiționale și economiile emergente, înse tate de putere și bogăție la nivel mondial. Preconizata
lume multipolară și multi -civilizațională aduce așadar și o multitudine de provocări și amenințări
la adresa echilibrului de putere și a păcii globale.
Țările BRICS sunt cele mai mari cinci economii din afara granițelor OCDE și singurele
care și -au menținut cursul de dezvoltare în timpul și după criza economică din 2008, având un PIB
anual de peste un trilion de dolari. China a devenit cel mai mare exportator din lume, iar țările
BRICS și -au intensifi cat comerțul bilateral158.
Economiile de piață emergente c are s-au reunit în BRICS joacă un rol important la nivelul
economiei mondiale. Cel mai important factor al însemnătății BRICS în economia globală este,
probabilmente, cota lor de rezerve valutare. Ce le cinci țări se află printre primele cele mai mari 10
state acumulatoare de rezerve, deținând 40% din totalul mondial159. China este de departe cea mai
mare, deținând 2,4 trilioane de dolari, fiind și al doilea cel mai mare creditor net160 din lume, după
Japonia.
Potrivit raportului Goldman Sachs „Dreaming with BRICS: The Path to 2050” , prezentat
în 2003, economiile statelor organizației, laolaltă, ar putea să depășească primele șase țări cele mai
dezvoltate ale lumii în mai puțin de 40 de ani161. Acest lucru î nseamnă că ar fi mai mare decât

156 Centre for WTO Studies , „BRICS Trade Policies, Institutions and Areas for Deepening Cooperation” , martie 2013,
pp. 7 -10, disponibil la: http://wtocentre.iift.ac.in/FA/Brics.pdf, accesat 11 februarie 2017
157 Ibidem
158 Ibidem, pp. 110 -131
159 Ibidem , pp. 3 -14
160Ibidem , pp. 110 -131
161 Goldman Sachs, „Dreaming With BRICs: The Path to 2050” , Global Economics Paper No: 99, disponibil la:
http://www.goldmansachs.com/our -thinking/archive/archive -pdfs/brics -dream.pdf, a ccesat la 11 februarie 2017

69
Grupul celor 6 (G6), care cuprinde Marea Britanie, SUA, Germania de Vest, Japonia, Italia și
Franța. Unii specialiști din domeniul relațiilor internaționale văd în creșterea economică a statelor
BRICS declinul lumii occident ale. Nial Ferguson, spre exemplu, afirmă că la momentul actual ne
aflăm în fața unei reașezări istorice fundamentale, o reechilibrare între Vest și Est, lucru important
pentru țările din Asia, continuă Ferguson, care au îndurat stagnarea de secole: „Faptul că aceste
țări au rate de creștere între 7 și 10 procente în vreme de recesiune, este o veste importantă pentru
Asia”162.
Acesta lansează totodată ideea că influența economiilor emergente este în creștere și că
țările BRICS v or trece în curând de la procesul de fabricare la cel de inovare, fapt ce va pune în
pericol domeniile puternice ale țărilor industrializate, amintind cât de ușor se poate prelua ideea și
conceptul de la inovator163. Marea Britanie a fost inovatorul secolulu i industrial, însă în câțiva ani
ideile au fost împrumutate și îmbunătățite de țări precum Germania. Gândindu -ne la putere în mod
tradițional (forțe armate), China se află mult în spate, însă puterea militară înseamnă și software
sau tehnologie, cibernetic a fiind o zonă din care China și India pot face mize mari. Ferguson pune
totodată accentul pe faptul că trebuie să treacă ani buni până ce armata chineză să poată contesta
armata SUA în luptă deschisă în apele Pacificului, dar că Beijingul ar putea să înch idă decalajul
geopolitic164.
Performanța economică a țărilor BRICS se transpune în diferite tipuri de influență, de la
organizarea de reuniuni anuale și discutarea problemelor majore ale agendei internaționale, la
reformarea Băncii Mondiale, a Fondului Mone tar Internațional, deținerea unui loc activ în G20 și
în proiecții de soft power165. China în special se folosește de puterea soft pentru a atrage a liați și
susținători, pentru a -și spori influența în cât mai multe părți ale lumii. Guvernul chinez promovează
o gamă largă de evenimente în acest sens: World Expo c are a avut loc în Shanghai în perioada mai
– octombrie sau Jocurile Olimpice de la Beijing, 2008, c are au ajutat la promovarea unei Chine
primitoare166. Totodată, Beijingul înființează multe instituții î n întreaga lume pentru a promova
limba și cultura chineză – Thai Chi, filosofia lui Confucius, tratamente medicale, expoziții de artă,

162 Kenneth N Waltz , „Power Shifts, Economic Change and the Decline of the West?” , London School of Economics,
2012, disponibil la: http://www.lse.ac.uk/IDEAS/pdf/COX -Waltz.pdf, accesat 11 februarie 2017
163 Ibidem
164 Ibidem
165 Ibidem
166 Ibidem

70
seminare, festivaluri167. Abilitatea de a atrage susținători se consolidează prin cooperare la nivel
tehnic și acordarea de sprijin financiar țărilor sărace pentru implementarea unor politici de
dezvoltare și de protecție socială pentru populațiile lor, precum construirea de școli și de spitale în
Peru, Ecuador, Africa și în zona BRICS, Brazilia și India168.
În ultimii ani însă creșterea economică din statele emergente a încetinit drastic. În Federația
Rusă, spre exemplu, evoluția este cauzată de scăderea prețului petrolului, deprecierea rublei și
degri ngolada economiei statului per ansamblu. China necesită să își reducă de asemenea
dezechilibrele macroeconomice și financiare, printr -un control sporit al creditelor, prin diminuarea
datoriilor autorităților locale și reducerea supracapacității industriale169. Micșorarea ritmului de
creștere economică al Indiei est e efectul incertitudinilor politice și legislative din stat, al trenării
aprobării și al punerii în aplicare a unor proiecte de investiții , al blocajelor din sistemul energetic,
fapte care se transpun și în frânarea productivității totale170.
Diplomația economică
Crearea instituțiilor Bretton Woods, în urma celui de -Al Doilea Război Mondial, în
principal a Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, crizele petroliere din anii '70,
creșterea datoriilor de țară din anii '80, criza financiară din Asia de Est – anii '90, creșterea
economiilor statelor BRICS, în special a Chinei și a Indiei, de la începutul secolului XXI, sunt
evoluții marcante c are furnizează dovezi privind marile mize ale relațiilor economice
internaționale, precum și însemnătatea lor politică și socială. Aceste desfășurări de evenimente din
sistemul internațional au schimbat modul în care funcționează lumea, implicit maniera de
înțelegere a acesteia, determinând schimbări intelectuale majore în domeniul relațiilor
internaționale, p recum apariția teoriilor de interdependență, declin hegemonic, dezvoltare, tranziție
economică și politică, globalizare. Schimbările intelectuale au direcționat în mod semnificativ
concentrarea c are fusese înclinată către state și problemele securitare căt re analiza interdependenței

167 Trefor Moss, „Soft Power? China Has Plenty ”, 4 iunie 2013, disponibil la: http://thediplomat.com/2013/06/soft –
power -china -has-plenty/, accesat la 15 februarie 2017
168 Ibidem
169 Iulia Monica Oehler -Șincai , „Evoluția Conjuncturii Economice Pe Ansamblul Țărilor Brics”, Romanian Academy –
Institute for World Economy, 2014, disponibil la: https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2764875,
accesat la 15 februarie 2017
170 Ibidem

71
dintre problematicile economice, politice și sociale, precum și către conexiunea strânsă dintre
actorii statali și non -statali în împletitura relațiilor internaționale.
Apariția unor concepte explicite de diplomație economică este un eveniment relativ recent
în studiul domeniului diplomației, datând din anii '80. Problematica teoretică -cheie în studiul
diplomației economice este măsura în care aceasta este legată de interesele publice și de stat sau
dacă se referă la o gamă mai largă de actori sociali și interese. Această dezbatere clasică persistă,
în mod evident, în analiza diplomației per se , aflându -se totodată la rădăcina înțelegerii noastre
privind practica și scopul diplomației economice171.
În timp ce diplomația este strâ ns legată de actorii statali și de interesele acestora, diplomația
economică tinde să fie limitată la utilizarea instrumentelor tradiționale înspre a atinge obiectivele
economice ale statului. Înțeleasă în acest cadru realist, stato -centric, diplomația eco nomică este
considerată înainte de toate ca un mijloc interguvernamental, realizată de oficialii serviciilor de
externe ca instrument de promovare a intereselor economice ale țării în străinătate, în economia
globală172. Această linie de argumentare convenți onală ia în considerare o relație constitutivă între
diplomație și suveranitatea statului, precum și între sistemele diplomatice și sistemul anarhic al
statelor suverane173.
Diplomația economică implică utilizarea unui instrumentar tradițional, precum colec tarea
de informații, activități de lobby , reprezentare, negociere și advocacy, în vederea promovării
politicilor economice externe ale statului, ale intereselor sale economice174. Mai mult, la baza
jocurilor axiale de putere în diplomația economică se află așa-numita artă economică a guvernării,
concept care se referă la utilizarea strategică a sancțiunilor pozitive și negative, de tipul
embargourilor comerciale, programelor de ajutor oferite de actori statali sau supra -statali (ONU)
înspre a desfășura acțiu ni de constrângere175.
În mod ubicuu, diplomația economică reprezintă așadar un braț -cheie al strategiei
diplomatice în integralitatea sa, dezvoltarea unei activități diplomatice integrate devenind

171 Nicholas Bayne, Stephe n Woolcock, Nicholas Bayne, Stephen Woolcock, „The New Economic Diplomacy (Global
Finance)” , Ashgate, 2007, pp. 21 -43
172 Ibidem
173 Ibidem
174 Nicholas Bayne, Stephen Woolcock, Nicholas Bayne, Stephen Woolcock, „The New Economic Diplomacy (Global
Finance)” , Ash gate, 2007
175 Jan Melissen, „Innovation in Diplomatic Practice”, Palgrave Macmillan, New York, 2014, pp.79 -94

72
imperioasă oricărei țări. Această realitate implică o multi tudine de actori constituiți în jurul rețelelor
de politici dezvoltate de mai multe ministere, inclusiv ministerul de externe, dar și a actorilor din
sector civil și privat plasați la nivel național, regional și internațional176. Ca atare, diplomația
economi că poate fi condusă de către ministerul de externe, implicând totodată și actori cu
responsabilități și interese economice din interiorul sau din afara guvernului177.
Restrângând analiza la conceptul sistemul diplomatic național, în redarea structurilor și a
proceselor diplomatice, integrator sau coordonator al diplomației devine ministerul de Externe,
care colaborează cu alte departamente din componența guvernului, grupuri de afaceri, ori grupuri
civile înspre a atinge scopurile diplomatice. Unele țări au d ezvoltat noi structuri instituționale în
cadrul administrației publice, drept modalitate de a formaliza acest mijloc de coordonare. Australia,
Canada, Fiji și Mauritius, spre exemplu, au fuzionat ministerul Comerțului și de Externe într -un
singur departame nt ca mod birocratic de integrare a diplomației. Alte state, precum Marea Britanie
și Republica Cehă au păstrat cele două ministere distincte, însă au creat două organisme comune
pentru a coordona și facilita diplomația integrată178.
În cadrul economiei glo bale, caracterizată de interdependențe, diplomația economică
subsumează mai multe problematici, extinzându -se ca atare numărul potențial al jucătorilor
naționali și sistemici cu interese și responsabilități economice în procesul diplomatic. Este necesar
să se identifice legăturile dintre acest set divers de actori publici și privați și interesele lor, anume
natura rețelelor diplomatice și relațiile dintre public și privat în sistemele diplomatice. Modificările
în practica diplomatică la nivel internațional pot fi înțelese prin prisma schimbărilor realizate în
cadrul rețelelor diplomatice și a sistemului diplomatic din interiorul statelor, care variază în timp
și în funcție de probleme179.
Începând cu finalul secolului XX, prin intermediul procesului globaliză rii, economia
globală a devenit tot mai integrată. Drept urmare, diplomații economici pot fi văzuți ca agenți ai
globalizării, considerând implicarea lor directă în crearea, dezvoltarea și reglarea piețelor și ai
capitalului, prin negocieri comerciale și f inanciare, precum și prin intermediul activității
comerciale. În contextul acestui mediu aflat în schimbare, diplomația economică a determinat și

176 Ibidem , pp. 21 -42.
177 Ibidem , pp.94 -11
178 Ibidem , pp.43 -60
179 Ibidem, pp.21 -43

73
determină în continuare dezvoltarea diferitelor practici diplomatice în forurile economice existente,
precum ș i în cele noi, implică rețele de actori statali și non -statali la toate nivelurile arhitecturii
sistemului internațional, în vederea îndeplinirii intereselor private și publice. I ar aceste rețele
funcționează , influențează și sunt influențate de o economie mondială tot mai integrată și
interdependentă.
Globalizarea economică înseamnă s porirea activității economice la nivelul piețelor
naționale, regionale și internaționale, fundamentată pe creșterea fluxului de capital, de comerț, de
servicii, de idei și de informații între state, firme, persoane et c aetera180. În mod firesc, aceste
schimbări au sporit necesitatea și importanța unei diplomații integrate, înspre a determina
facilitarea și gestionarea guvernării economice și integrarea aprofundată a pieței. Prin urmare, dacă
prin globalizare se înțelege un nivel tot mai ridicat de integrare a unor piețe tot mai competitive,
drept rezultat al creșterii liberalizării comerțului și a finanțelor internaționale, atunci diplomația
economică, în ordinea mondială liberal ă, a devenit un instrument semnificativ pentru gestionarea
riscurilor economice sporite, totodată și a oportunităților. Iar cum globalizarea a cauzat difuziunea
barierelor dintre intern și internațional, agenda diplomației economice a experimentat o estomp are
tot mai accentuată a granițelor dintre relațiile la nivel de stat și cele globale.
Există trei modele -cheie ale diplomației economice, considerate critice pentru gestionarea
procesului globalizării: diplomația comercială, diplomația finanțelor și serv iciile de vize consulare
în legătura cu creșterea fluxurilor de migrație181. Diplomația comercială se concentrează pe
construirea de rețele de diplomați și grupuri de afaceri pentru a promova schimburile comerciale și
investițiile, precum și pentru a sprijin i afacerile ( business advocacy )182. La nivel conceptual, studiul
diplomației comerciale ne îndreaptă înspre rețele organizaționale complexe c are implică ministerul
de Externe, ministerul Comerțului (adesea și agențiile/departamentele de promovare a comerțului)
și de Finanțe. Grupurile de afaceri joacă, de asemenea, rolul de actori -cheie în aceste rețele, fiind
plasate oficial în misiuni și consul ate internaționale, prin programe de detașare. Implicarea
spectrului afacerilor se realizează și prin intermediul altor departamente guvernamentale și prin
legături cu camerele de comerț naționale și internaționale. În conceptualizarea diplomației

180 Ibidem
181 Marjan Svetličič, „Competences for Economic Diplomacy and International Business; Convergence or
Divergence?” , Univerza of Ljubljana, Faculty of Social Sciences, 2014, disponibil la: http://uprava.fu.uni –
lj.si/index.php/IPAR/article/viewFile/170/165, accesat 16 februarie 2017
182 Ibidem

74
comercia le, actorii din sfera business sunt mai degrabă contopiți cu statul decât să funcționeze în
mod autonom, ca atare atât interesele publice, cât și cele private sunt incluse în reprezentarea
diplomatică183.
Diplomația comercială subliniază totodată importanț a actorilor non -statali, a rețelelor,
ideilor și instituțiilor proceselor diplomatice. Noi moduri de a conceptualiza diplomația au reieșit
din studierea comerțului. Printre evoluțiile demne de notat în relațiile comerciale internaționale se
numără: dezvolt area organizațiilor regionale pentru comerț, crearea Organizației Mondiale a
Comerțului (OMC), extinderea agendei de discuții comerciale în vederea includerii de noi aspecte
(spre exemplu a jocurilor de noroc pe internet), toate acestea subliniind nevoia d e a recunoaște și
de a înțelege noii actori, noile subiecte și noile forumuri de diplomație economică, mergând dincolo
de concepția realistă predominantă a diplomației184.
Economia mondială este guvernată actualmente de un set de instituții economice, domin ate
de reguli și proceduri. Odată cu crearea OMC, în 1995, schimburile comerciale dintre state sunt
guvernate tot mai mult de norme internaționale. În primul deceniu din secolul XXI am asistat la o
creștere a numărului de acorduri bilaterale de liber schim b între state, c are au venit în completarea
rețelelor de acorduri comerciale regionale, precum Acordul Nord -American de Liber Schimb,
Uniunea Europeană, Comunitatea de Dezvoltare a Asiei de Sud și Asociația Asiei de Sud pentru
Cooperare Regională, și care extind agenda și nevoia de diplomație a schimburilor comerciale, a
bilateralismului185.
Literatura de specialitate privind diplomația schimburilor comerciale se concentrează
asupra negocierilor multilaterale și, în mod particular, asupra furnizării anumito r conturi detaliate
ale Rundelor GATT/OMC. Diplomația comercială este privită adesea drept un joc de sumă nulă în
cadrul unor negocieri interguvernamentale însemnate între actorii statali, pentru obținerea de
concesii maxime din partea celorlalte părți, în timp ce se urmărește a se concede cât mai puțin186.
Se evidențiază totodată natura conflictuală a intereselor statelor în diplomația schimburilor
comerciale, subliniind caracterul complex și dinamic al relațiilor comerciale în structura economică

183 Nicholas Bayne, Stephen Wo olcock), Nicholas Bayne, Stephen Woolcock, „The New Economic Diplomacy (Global
Finance)” , Ashgate, 2007, pp. 21 -43
184 Ibidem
185 Nicholas Bayne, Stephen Woolcock), Nicholas Bayne, Stephen Woolcock, „The New Economic Diplomacy (Global
Finance)” , Ashgate, 2007
186 John S. Odell , „Negotiating the World Economy”, Cornell University Press, Ithaca, 2000, pp. 204 -223

75
politică internațională aflată într -o perpetuă schimbare. Totodată, aceștia conceptualizează
diplomația economică ca fiind „triunghiulară”, dominată de relații stat – stat, stat – companie,
companie – companie, diplomații afacerilor fiind actori -cheie. Astfel, un s tat cu o strategie de
succes va căuta alianțe cu firme puterni ce pentru a -și spori puterea structurală187.
Guvernanța comerțului internațional este un concept tot mai atacat de la momentul „Bătăliei
de la Seattle”, din 1999, la Reuniunea Ministerială a OMC de la Seattle. Actori precum ONG -uri
și grupuri de protest civile au fost atrași în diplomația schimburilo r comerciale ca urmare a acestei
contestații. Unii dintre aceștia sunt direct implicați în negocieri, spre exemplu Oxfam și Centrul
Internațional pentru Comerț și Dezvoltare Sustenabilă sunt adesea membri ai delegațiilor țărilor
mai mici sau în curs de dez voltare, întrucât pot oferi expertiza și resursele necesare. Alții formează
grupuri de protest extrem de vizibile, contestând întregul proces OMC, considerat nedemocratic și
inacceptabil, sau ideile neo -liberale dominante care, conform acestora, creează să răcie în țările în
curs de dezvoltare și crește inegalitatea între țările puternice, industrializate și țările mai puțin
dezvoltate188.
Un alt domeniu -cheie în economia globală este cel al finanțelor internaționale, iar în
contextul globalizării, diplomația financiară este preocupată în principal de încercările guvernelor
de a crea stabilitate în regimurile cărora le lipsesc normele și legile unui sistem comercial
internațional189. Analog cazurilor menționate anterior , și studiile asupra diplomației financiare mai
au de urmat un drum lung până la conturarea unei conceptualizări ample a diplomației economice,
acestea subliniind rolul actorilor diplomatici non -tradiționali precum ministerele de Finanțe,
băncile naționale, grupurile de afaceri, sectoarele bancare și forumurile diplomatice non –
tradiționale (Forumul Economic Mondial). Activitatea G7, G8, FMI și a BM tinde să consolideze,
de asemenea, o abordare stato -centrică a diplomației financiare. Recentele evoluții precum
reuniunile ministerelor de Finanțe din G 20, întâlnirile periodice ale țărilor în curs de dezvoltare și
ale părților interesate prin intermediul organizației BRICSAM, o rețea de state, ONG -uri și afaceri,

187 Ibidem
188 Brian Hocking, Steven McGuire et all, „Trade Politics: International, Domestic and Regional Perspectives”,
Routledge, Londra, 2004, pp. 162 -178.
189 Nicholas Bayne, Stephen Woolcock „The New Economic Diplomacy (Global Finance)” , Ashgate, 2007

76
au extins analiza asupra diplomației financiare pentru a include rețele de actori statali și non-statali,
precum și noi regimuri190.
O altă caracteristică a globalizării este intensificarea fluxului de persoane peste frontiere.
Creșterea nivelului migrației și a turismului, precum și amenințarea sporită a terorismului au
crescut volumul și importa nța serviciilor consulare de acordare a vizelor. Sistemele diplomatice
răspund astfel mobilității crescute a populației, amenințării terorismului și a crimei organizate prin
localizarea unor forțe de poliție în misiuni -cheie.
Serviciile consulare pentru a cordarea vizelor reprezintă așadar un alt exemplu de extindere
a diplomației care facilitează fuziunea arenelor naționale și internaționale din domeniu. Studiile
din serviciile pentru vize demonstrează din nou modul în care schimbările din economia mondial ă,
precum creșterea fluxului de lucrători imigranți, determină modificarea diplomației și a modului în
care o înțelegem. Considerând amenințarea tran snațională și globală generată de fluxul de
presupuși teroriști, eliberarea vizelor a devenit un instrument diplomatic critic pentru facilitarea
cooperări i. În mod alternativ, neeliberarea vizelor reprezintă un instrument diplomatic menit să
consolideze interesele de securitate ale unui statului sau o parte a unei strategii de diplomație
coercitivă pentru a sem nala protestul191.
În concluzie, în mod empiric, lumea diplomației economice a devenit tot mai extinsă,
acoperind o agendă amplă și un set extins de actori diplomatici. Conceptual, considerăm așadar
diplomația economică drept un ansamblu de procese formale, informale și conexiuni între rețelele
public – privat, cuprinzând actori statali, supra –statali și non –statali.
Odată cu instaurarea noii ordini mondiale, în relațiile internaționale actuale preeminența o
deține politicul, în detrimentul spectrului econom ic. Însă, întrucât economia mondială trebuie să
funcționeze în continuare, aceasta fiind unul dintre motoarele sistemului global, instrumentarul
specific economicului va dăinui, organismele care să vegh eze la buna funcționare a comerțului
internațional, forumurile economice sau alte măsuri de promovare a intereselor economice, precum
diplomația economică, fiind mai departe de însemnătate și necesare.

190 Antkiewicz Cooper, Timothy Shaw, Agata Antkiewicz, „Lessons from/for BRICSAM about North -South Relations
at the Start of the 21st Century: Economic Size Tr umps All Else?” , 2007, disponibil la:
http://maihold.org/mediapool/113/1132142/data/Cooper.pdf, accesat 16 februarie 2017
191 Nicholas Bayne, Stephen Woolcock „The New Economic Diplomacy (Global Finance)” , Ashgate, 2007, pp. 21 -43

77

3.2.3 Sisteme integratoare.
Studiu de caz – Uniunea Europeană versus Uniunea Economică Eurasiatică

În urma încheierii Războiului Rece, globalizarea a luat un avânt deosebit, în timp ce
interdependențele economice au căpătat o amploare nemaiîntâlnită. În vederea sporirii puterii
economice și a reglementării proceselor specifice acestei sfere, s -au dezvoltat o multitudine de
ansambluri/structuri economice, acorduri, parteneriate, forumuri et c aetera. În continuare vom
avaliza două sisteme integratoare, structuri politico -economice cu relevanță la începutul secolului
XXI – Uniunea Europeană și Uniunea Economică Eurasiatică.
Uniunea Europeană (UE) este adesea descrisă drept un gigant economic și cea mai mare
putere comercială din sistemul internațional, capabilă să concureze cu SUA și să poarte negocieri
cu China. Într -adevăr, considerând cifrele reale, raportul este impresionant, cel puțin pentru anul
2007: UE a realizat 40% din comerțul mondial, PIB -ul său a fost aproximativ egal cu cel al SUA,
de două ori mai mare ca cel al Japoniei, și a însumat 25% din PIB -ul mondial, fiind cel mai mare
exportator global de b unuri și servicii192. Structura europeană este cea dea doua putere economică
a lumii, iar producția și comerțul său la nivel global fac ca UE să devină una dintre cele mai bogate
blocuri economice193.
Cea mai mare pondere a PIB -ului structurii europene o au se rviciile, iar cel mai mic
procentaj îl deține agricultura. Referitor la acest indicator, ultimele două extinderi ale organizației
europene au produs modificări simțitoare valorii acestuia, deoarece unele dintre noile state
membre, precum România, dețin o g reutate mai scăzută a serviciilor în PIB (în jur de 5%) și o
pondere mai mare a agriculturii (aproximativ 60%)194. În mod consecvent, evoluția a determinat
reducerea ponderii serviciilor în media UE și creșterea procentului agriculturii195. Iar dacă ne

192 Gabriel -Andrei Donici, Simona Ionel, Cristian Încalțărău, „European Union – World Economic Power” , CES
Working Papers, II, (1), 2010, disponibil la: http://ceswp.uaic.ro/articles/CESWP2010_I1_DON.pdf, accesat 17
februarie 2017
193 Ibidem
194 Ibidem
195 Ibidem

78
raportă m la indicatorul PIB -ul pe cap de locuitor, cel mai reprezentativ instrument de măsurare a
bunăstării populației, Uniunea Europeană este devansată de SUA și Japonia. SUA au un PIB pe
cap de locuitor de circa 1,41 procente mai mare decât cel al UE, fapt car e se datorează în principal
ultimelor două valuri de extindere europeană. Ca urmare a aderării celor 12 noi membri, populația
Uniunii a crescut cu aproximativ 20%, în timp ce PIB -ul doar cu 5 procente, ceea ce adus la o
scădere semnificativă a acestui indi cator196.
Cu toate că Uniunea Europeană beneficiază de o putere economică amplă la nivel global,
structura nu deține suficientă putere pentru a atinge scopuri politice. Acesta este rezultatul limitelor
instituționale și ale opțiunilor de politici ale organi zației, precum și al unei lipse de coordinare între
statele membre, care de cele mai multe ori concurează în vederea realizării intereselor proprii.
Europenii pot observa actualmente valoarea adăugată a geopoliticii comerțului și a diplomației
economice, m ai departe Strategia Globală a UE197 încercând să acorde relațiilor economice
europene o cotă corespunzătoare de importanță strategică pe scena internațională. Uniunea
Europeană și -a definit astfel o strategie comună, comprehensivă și consistentă la nivel gl obal, care
vede dincolo de di mensiunea comerțului, înspre a -și crea noi pârghii de influență internaționale, și
totodată pentru a -și spori securitatea. Pe viitor, Uniunea Europeană poate rămâne cel mai bogat și
mai integrat bloc economic la nivel global, d acă își va exersa pârghiile deținute în a -și atinge
obiectivele politicii interne și externe prin intermediul puterii economice. Acest lucru ar fi în
conformitate și cu necesitatea ca UE să gândească mai strategic privind mijloacele și măsurile de
asigurar e a securității sale economice.
La începutul noului secol, legăturile dintre politica economică și cea externă au devenit tot
mai evidente și mai strânse, fie prin creșterea gradului de conștientizare a dimensiunii externe a
politicilor interne ale UE sau prin dimensiunea internă a politicilor externe ale UE. În această
interacțiune, dileme de lungă durată perturbă capacitatea UE de a se proiecta ca o singură putere
de politică externă. Este necesară o abordare coordonată a oportunităților comerciale și de investiții
între statele membre sau ar trebui să persiste concurența pentru câștigarea de acțiuni pe piață? Ar
trebui să fie uzitate acordurile comerciale pentru a împinge agenda europeană? Ar trebui amplele

196 Ibidem
197 Strategia Globală de Politică Externă și de Securitate a Uniunii Europene, „A Global Strategy for the European
Union’s Foreign And Security Policy” , iunie 2016, disponibil la:
http://eeas.europa.eu/archives/docs/top_stories/pdf/eugs_review_web.pdf , accesat 17 februarie 2017

79
acorduri comerciale să se limiteze la puterea n ormativă sau ar trebui să considere în mod deschis
dimensiunea lor politică? Se ridică câștigurile politice deasupra costului sancțiunilor UE asupra
economiilor statelor membre? Ar trebui să existe reguli de supremație între politică și economie la
nivelul Uniunii?
Aceste dileme reflectă starea sistemului internațional per ansamblu, a provocărilor externe
cu care Bruxelles -ul se confruntă. Spre exemplu, dimensiunea politică a Acordului de Asociere
Ucraina – UE a fost în mod clar subestimată de europeni, până când a fost respinsă de președintele
ucrainean de atunci, Viktor Ianukovici, în noiembrie 2013198. UE nu a reușit să anticipeze rezonanța
politică a acestui instrument privind relațiile externe cu Ucraina și Rusia. Invers proporțional,
intrarea în vigoa re a Acordului comprehensiv și aprofundat de liber schimb Ucraina – Uniunea
Europeană (DCFTA), în ianuarie 2016199, ridică noi probleme în raport cu răspunsul Rusiei, în timp
ce implicațiile politice, dacă nu strategice, sunt clare.
Un alt exemplu poate fi găsit în puterea normativă a comerțului și în utilizarea acordurilor
comerciale și de investiții pentru a stabili norme și standarde globale. Prin construirea
Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), UE și SUA își expuseseră în mod
deschis ambiția de a continua să fie mecanismele c are stabilesc regulile jocului. Totuși, această
hegemonie relativă prin comerț necesită o examinare a percepțiilor țărilor terțe, îngrijorate cu
privire la impunerea unei agende transatlantice. În cele din urmă, venirea noului președinte
american, Donald Trump, republican, tradiționalist, la Washington a însemnat, printre altele,
inițierea unui proces de renegociere radicală sau abandonare completă a acordului TTIP. Așadar,
abordarea generală a parteneriate lor de o atare anvergură, prezente sau viitoare, prin prisma
geopoliticii și nu doar a economiei , este esențială. Orice eșec în a face acest lucru va avea și
repercusiuni directe asupra relațiilor UE cu alte părți ale lumii, în special cu Turcia, Rusia, Ch ina
și cu țările partenere din Africa.
Mai mult, concurența dintre statele membre este acerbă atunci când vine vorba de
maximizarea câștigurilor individuale, atât din relațiile economice din interiorul structurii, cât și
referitor la relațiile externe ale blocului european. Există multiple interese divergente în joc, fie că

198 BBC News, „Ukraine protests after Yanukovych EU deal rejection”, 30 noiembrie 2013, disponibil la:
http://www.bbc.com/news/world -europe -25162563, accesat 17 februarie 2017
199 Huseyn Panahov, „Ukraine signed the FTA with the EU. Now what?”, 14 ianuarie 2016, disponibil la:
http://www.neweasterneurope.eu/interviews/1860 -ukraine -signed -the-fta-with -the-eu-now -what, accesat 17
februarie 2017

80
vorbim de ezitarea Greciei de a impune sancțiuni asupra importurilor de petrol iranian, de rezistența
Germaniei față de sancțiunile economice împotriva Federației Ruse, „excepția cultur ală” 200 a
Franței în mandatul TTIP sau de decizia unilaterală a Marii Britanii de a adera la Banca Asiatică
de Investiții în Infrastructură, cauza fiind de ordin intern.
Toate aceste exemple reflectă lipsa de pregătire conceptuală și instituțională a UE în ceea
ce privește abordarea legăturilor dintre relațiile sale economice externe și obiectivele de politică
externă. În ciuda mecanismelor de coordo nare interdepartamentală existente, a atribuirii clare a
portofoliilor și a rolurilor între Înaltul Reprezent ant, alți comisari și alți generali de directorate și a
importantului rol acordat delegațiilor UE , când vine vorba de proiectarea intereselor economice ale
UE în lume, politicile și procesul de luare a deciziilor este greoi. Iar după cum a arătat succes
politicilor de sancționare a Iranului și Rusiei, o abordare transsectorială a politicii externe este cea
mai bună cale pentru Uniune și pentru statele membre, în vederea atingerii obiectivelor strategice.
Acordurile comerciale sunt considerate încă instrume ntul sacrosanct al proiectării de
influență și al afirmării puterii soft a UE, fapt care se află la originea istorică și constituțională a
blocului european. Capacitatea Europei de a se proiecta la nivel global a rezultat în timp din
interacțiunile sale co merciale cu restul lumii. Indiferent de dinamica puterii și de doctrine, o
constantă a politicii externe europene a fost utilizarea relațiilor comerciale drept instrument pentru
a atinge atât obiectivele politicii interne, cât și a le celei externe. În mul titudinea de exemple se pot
include sancțiunile Bruxelles -ului asupra Iranului, în vederea atingerii unui acord privind
programul său nuclear, și asupra Federației Ruse, înspre a încuraja stabilirea unei soluții pașnice
pentru criza din Ucraina.
Prin intermediul acestei logici tactice, relațiile comerciale au devenit o extensie a politicii
externe. Iar după cum a menționat comisarul UE pentru Comerț, Cecilia Malmstroem, la începutul
lunii ianuarie: „Comerțul este o parte esențială a modului în car e Europa se conectează cu lumea.
Este o parte a istoriei Europei. Este o parte a identității noastre”201. Structura europeană trebuie
așadar să reevalueze modul în care percepe și absoarbe puterea economică internațională, în
particular când vine vorba de tr ansformarea industriilor strategice din Europa.

200 FRANCE 24 , „EU reaches deal on French ‘cultural exception’” , 05-06-2013, disponibil la:
http://www.france24.com/en/20130615 -eu-deal -french -cultural -exception -usa-trade, accesat 17 februarie 2017
201 Gabriel -Andrei Donici, Simona Ionel, Cristian Încalțărău, „EUROPEAN UNION – WORLD ECONOMIC POWER” , CES
Working Papers, II, (1), 2010, disponibil la: http://ceswp.uaic.ro/articles/CESWP2010_I1_DON.pdf, accesat 17
februarie 2017

81
În timp ce schimburile comerciale sunt considerate principalul factor determinat al relațiilor
economice internaționale ale UE, investițiile străine sunt motorul lor. În 2012, Uniunea însumat
mai mult de 40% din acțiunile direcționate către exterior și mai mult de 30% din acțiunile interne
ale indicelui Investițiilor Străine Directe/ISD la nivel global202. Acestea constituie și un instrument
de bază pentru structură și pentru statele membre înspre a -și proiecta influența în exterior.
Indiferent de direcția investițiilor (în interior sau în exterior), capacitatea unei țări sau a unei regiuni
de a atrage sau genera oportunități de investiții este elocventă pentru rolul acestora în economia
globală. Investițiile st răine sunt atât un instrument pentru proiectarea UE în exterior, prin investiții
externe, cât și un indicator al atractivității UE pentru alte puteri globale (investiții interne).
Odată cu schimbările survenite pe scena relațiilor internaționale la începu tul secolului XXI,
Bruxelles -ul a simțit necesitatea revizuirii structurii europene. În acest sens, a dezvoltat o strategie
global ă de politică externă și de securitate, cuprinzătoare, prin care acțiunile Bruxellesului sunt
direcționate pe cinci priorități: securitatea Uniunii Europene, rezistența statelor, a societăților din
partea de sud -est a Uniunii, abordarea unitară a conflicte lor, ordine regională bazată pe cooperare
și guvernanța globală pentru noul secol.
Este necesar totodată ca Uniunea Europeană să depășească viziunea adoptată în perioada
ordinii globale liberale, când asigurarea securității de ansamblu a organizației însemna asigurarea
securității economice. În noua ordine mondială politicul precedă eco nomicul, fapt care înseamnă
că UE trebuie să gândească diferit obiectivele sale de politică externă. Oportunitățile economice
nu ar trebui să fie unica dimensiune care să dicteze obiectivele de politică externă. Cu toate acestea,
obiectivele de politică ex ternă nu ar trebui să neglijeze oportunitățile economice, întrucât ar putea
să se folosească de aceste instrumente înspre a -și avansa obiectivele mult mai sistematic.
Însă dimensiunea și intensitatea problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană în
ultima perioadă naște întrebări cu privire la viitorul său. Considerând neînțe legerile dintre statele
membre cu privire la luarea deciziilor, poziția UE față de Rusia, măsurile economice și soluțiile la
adresa crizei imigranților și a refugiaților economici , intensificarea terorismului, șomajul în
creștere în rândul tinerilor, ideea pierderii încrederii cetățenilor europeni în blocul european devine
tot mai pertinentă. Aceasta în timp ce scenariul noii structuri europene va fi decis până la summit –
ul de fin al al UE pentru 2017, din decembrie.

202 Ibidem

82
În acest context, președintele Comisiei Europene, Jean -Claude Junker, a prezentat „Cartea
Albă” Parlamentului European, un document ce cuprinde cinci posibile scenarii de evoluție, dintre
care scenariul cunoscut drept „ UE cu mai multe viteze”, c are presupune o cooperare mai temeinică
între statele doritoare, în domeniile apărării, securității interne, fiscalității, a problemelor sociale,
precum și cu o aprofundare a pieței unice pentru toți cei 27/28 de membri, este favo ritul Comisiei
Europene203. Astfel, viitorul Summit de la Roma reprezintă prima ocazie oficială pentru șefii de
state și de guverne să dezbată „Certificatul de naștere al Europei”, titlul neoficial al lucrării lui
Junker, c are simbolizează un nou început. Pr ocesul dezbaterii ideilor privind viitorul UE a început
deja, în cadrul Summitului de la Roma, pentru ca forma finală a acordului „noii” structuri europene
să fie parafat în luna decembrie 2017.
Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), creată în 2015 de către Rusia, Kazahstan,
Kârgâzstan, Belarus și Armenia, se pretinde a fi prima inițiativă post -sovietică de succes în
depășirea barierelor comerciale și în promovarea integrării într -o regiune fragmentată și sub –
dezvoltată. Susținătorii proiectului susțin chiar că ar putea fi un mecanism de dialog cu Uniunea
Europeană și alți parteneri internaționali, în timp ce criticii îl descriu drept un proiect menit să
crească influența Rusiei în regiune și care limitează relațiile celorlalți membrii cu Occidentul.
Bruxelles -ul consideră proiectul drept o provocare la adresa alegerilor suve rane în vecinătatea sa
estică, i ar pozițiile Occidentului s -au înăsprit după retragerea Armen iei din Acordul de Asociere
cu UE, inclusiv din zona aprofundată și comprehensivă de liber schim b, și după anexarea peninsulei
Crimeea de către Rusia.
Pe hârtie, UEE este un proiect economic, tehnocrat, care oferă beneficii membrilor, în speță
privind facilitarea comerțului transfrontalier și migrația forței de muncă, dar și riscuri economice,
prin creșterea tarifelor externe și eventuala orientare a economiilor departe de piețele mondiale.
Până în prezent a înregistrat un succes economic slab, deși accesul la piața forței de muncă din
Rusia a fost un important factor motivator c are a determinat un r ezultat pozitiv pentru economiile
post-sovietice. Copleșit de dispute comerciale și de sancțiuni asupra regimurilor, totodată de o criză

203 Comisia Europeană , „WHITE PAPER ON THE FUTURE OF EUROPE. Reflections and scenarios for the EU27 by
2025” , 1 martie, disponibil la: https://ec.europa.eu/commission/site s/beta
political/files/white_paper_on_the_future_of_europe_en.pdf, accesat 1 martie 2017

83
economică regională, comerțul în interiorul EEU a scăzut cu peste 25 de procente după 2014204.
Însă optimiștii au afirmat că statutul juridic al lucrătorilor imigranți în cadrul blocului s -a
îmbunătățit și că vor exista câștiguri pe termen lung de la armonizarea vamală și a normelor
comerciale.
În jurul EEU există și tensiuni politice c are provin din rolul structurii în reg iune. Moscova
nu consideră organizația doar o grupare cu rol economic, ci și un mecanism menit să
instituționalizeze influență asupra vecinilor săi și un bloc rus în construcție într -o nouă ordine
mondială. Acest fapt naște tensiuni în rândul membrilor, du când totodată la ciocniri cu alte
elemente de integrare mondială precum Acordurile de Asociere ale UE, inclusiv zona aprofundată
și cuprinzătoare de liber schimb (AA/DCFTA). Moscova consideră aceste inițiative ale Uniunii
Europene drept invadare a sferei s ale de influență, în timp ce toate statele membre ale EEU, inclusiv
Rusia, au căutat să aprofundeze relațiile cu UE unde există posibilitate.
O integrare economică mai strânsă în cadrul EEU ar trebui să determine scăderea
probabilității conflictelor între membrii săi. Lejeritatea comerțului transfrontalier și a circulației
peste graniță ar putea reduce tensiunile în Asia Centrală, spre exemplu. Însă, există și posibilitatea
ca, în cazul în care Rusia se folosește asiduu de EEU pentru a domina regiunea din p unct de vedere
politic și ca platformă de confruntare Vestul, ceilalți membri să considere organizația drept o
amenințare la adresa independenței și a suveranității lor. Această evoluție ar determina statele
membre să considere mai atractive parteneriatele economice rivale, cu UE sau China, ceea ce încă
o dată poate crea tensiuni.
Referitor la eventuale viitoare raporturi între aceste UEE și UE, viitorul și rolul incert al
structurii eurasiatice, precum și impasul cu Rusia în ceea ce privește Crimeea și es tul Ucrainei,
îngreunează perspectiva unor politici reciproce coerente. Unii oficiali de la Bruxelles și statele
europene se opun oricăror discuții, temându -se că ar legitima astfel politica Rusiei față de vecinii
săi205. Alte voci susțin că angajamentul UE cu UEE reprezintă un posibil canal pentru progres în
relațiile cu Rusia, sau care ar putea măcar construi niște poduri care să ia presiunea de pe umerii

204 Jan Strzelecki, „The Eurasian Economic Union: a time of crisis” , 01 februarie 2016, disponibil la:
https://www.osw.waw.pl/en/publikacje/osw -commentary/2016 -02-01/eur asian -economic -union -a-time -crisis,
accesat la 20 februarie 2017
205 Rilka Dragneva, Kataryna Wolczuk, „The EU and EEU: geopolitical problems cannot be addressed by technocratic
measures” , 3 martie 2015, disponibil la: http://www.europeanleadershipnetwork.or g/the -eu-and-eeu-geopolitical –
problems -cannot -be-addressed -by-technocratic -measures_2490.html, accesat 20 februarie 2017

84
țărilor din vecinătatea estică și din A sia Centrală, mulți dintre aceșt ia plângându -se de a fi prinși
între Moscova și Bruxelles206.
În termeni reali, angajamentul politic între cele două blocuri este nerealist la acest moment,
în special până când condiții precum punerea în aplicare a Acordului de la Minsk privind conflictul
din Ucraina vor fi îndeplinite. În timp ce Moscova și -a exprimat în mod repetat interesul pentru
formalizarea relațiilor, mulți membr ii UE au temeri că un astfel de pas ar produce un proces în gol,
cu un fond aparent de relații normale, dar cu beneficii substanțiale minime.
Publicațiile oficiale ale Uniunii Eurasiatice constau în mare parte în statistici optimiste și
știri tehnice, c are includ ocazional noțiunea de Eurasianism. Filosofi precum Petr Savitsky au
susținut că Rusia nu ar trebui să se considere ca făcând parte din Europa, ci ca centrul Eurasiei, o
regiune c are se întinde de la munții Carpați din Europa la granițele Chinei, definită de o civilizație
distinctă, nici europeană, nici asiatică, ci un amestec de popoare slave și turcice, cu Rusia în centrul
său207. Înviată în anii 199 0, ideea Eurasiei este actualmente un element al retoricii politicii externe
a Federației Ruse208.
Noțiunea nu este clar definită din punct de vedere geografic sau ideologic. În prezent sunt
utilizate cel puțin patru interpretări largi. Ideologii de extremă dreapta, precum cea promovată de
filosoful și politologul Aleksandr Dughin, consideră Eurasianismul atât o campanie globală
împotriva Occidentului, cât și un proces neo -imperial de integrare regională centrat pe Moscova209.
O poziție mai moderată a unor ofi ciali și analiști ruși, cu toate că prezintă conotații naționaliste,
vede Eurasianismul drept o modalitate ca Rusia să își reafirme rolul internațional. Pentru acești
susținători ai integrării eurasiatice, UEE este o modalitate ca Rusia să se pivoteze cătr e Asia și să
se reconecteze Europei prin propriile condiții210. Susținătorii mai liberali ai UEE resping versiunile
naționaliste și subliniază pragmatismul legăturilor dintre integrarea eurasiatică și sistemul

206 Georgi Gotev, „ Juncker opens the door to EU -Eurasian Union rapprochement”, 20 noiembrie 2015, disponibil la:
https://www.euractiv.com /section/europe -s-east/news/juncker -opens -the-door -to-eu-eurasian -union –
rapprochement/, accesat 20 februarie 2017
207 Igor Torbakov, „Rethinking the Nation: Imperial Collapse, Eurasianism, and George Vernadsky’s Historical
Scholarship” , Woodrow Wilson Intern ational Center for Scholars, Kennan Institute, Washington, D.C., 2008,
disponibil la: https://www.files.ethz.ch/isn/93700/OP302.pdf, accesat la 21 februarie 2017
208 Ibidem
209 Ibidem
210 Ibidem

85
economic internațional mai larg, c are cuprinde E stul și Vestul211. Acest Eurasianism tehnocrat are
însă o poziție minoritară.
Kazahstanul are propria sa versiune de Eurasianism, prom ovată de p reședintele Nursultan
Nazarbaev în numeroase publicații și discursuri încă de la formarea statului. Și în acest ca z, sensul
conceptului este alunecos, fiind vorba despre o metaforă menită să evite alegeri dificile pentru
politica externă multi -vectorială a țării, totodată aflându -se în dezacord cu ideologiile ruso –
centrice212. Departe de a promova aspirațiile Rusiei de mare putere, administrația de la Astana
consideră UEE drept o modalitate de a înfrâna Rusia prin intermediul unei organizații
supranaționale. Aceste interpretări variate, de la o ideologie autarhică, neo -imperialistă sau anti –
liberală la un cadru de cooper are inter -etnică ș i integrare economică, fac din E urasianism o
ideologie flexibilă.
În timp ce cadrul său ideologic este disputat, la fel se întâmplă și în cazul semnificației
geopolitice a Uniunii Economice Eurasiatice . Oficialii ruși nu s -au ferit să lege importanța UEE de
viziunea Rusiei pentru redobândirea statutului de s uperputere, însă oficialii din Belarus și
Kazahstan subliniază în mod repetat că structura eurasiatică este o inițiativă economică lipsită de
angajamente politice evidente. Tensiunea dintre aceste puncte de vedere este provocarea centrală
cu care se confru ntă UEE și care va determina direcția viitoare a organizației.
Există trei aspecte însemnate ale conceptului. În primul rând, președintele rus Vladimir
Putin a susținut în mod frecvent că sistemul internațional se va rupe în „regiuni geopolitice”, o
versiune a unei lumi multipolare, și că UEE ar trebui să fie un astfe l de pol/zonă. „Integrarea
eurasiatică” , susține acesta, „este o șansă pentru întreg spațiul post -sovietic, să devină un centru
independent pentru dezvoltare la nivel global, decât să rămână la periferia Europei și a Asiei”213.
Alți oficiali ruși exprimă ace st lucru în termeni aproape existențiali. Consilierul prezidențial Sergei
Glazyev, spre exemplu, susține că „Rusia se confruntă cu o alegere clară: fie să devină un centru
ideologic și civilizațional puternic pe cont propriu, fie să devină parte integrată a unuia dintre

211 Ibidem
212 „Concerning a role of N. Nazarbayev’s idea of Eurasianism in the integration processes of the CIS countries”,
disponibil la: http://e -history.kz/en/expert/view/76 , accesat la 21 februarie 2017
213 David Svarin, „The construction of ‘geopolitical spaces’ in R ussian foreign policy discourse before and after the
Ukraine crisis”, Journal of Eurasian Studies, Volumul 7, Nr. 2, iulie 2016, pp. 129 –140, disponibil la:
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1879366516300033, accesat 22 februarie 2017

86
centrele de putere deja existente și să își piardă identitatea”214. UEE devine așadar un mecanism
de influență rusă într -o sferă de interes special, fostele republici sovietice, unde Rusia se opune
influenței politice sau securitare a Occiden tului, a Chinei, a Turciei.
În al doilea rând, Moscova consideră UEE drept un mecanism care să împiedice țările
vecine în a fi absorbite de blocuri regionale rivale sau de diverse inițiative ale acestora, în special
de Parteneriatul Estic al UE (PaE) sau de proiectele chineze. Cooperarea Uniunii Europene cu
fostele state sovietice este văzută drept o acțiune expansionistă, precursoare invadării regionale a
NATO, un fapt provocator la adresa intereselor de securitate ale Rusiei.
În al treilea rând, o altă v iziune a UEE o prezintă drept nucleul unei grupări regionale mai
mari, o „Eurasia Mare” c are se extinde de la Murmansk la Shanghai215. În iunie 2016, președintele
rus a anunțat sprijinul pentru „un parteneriat eurasiatic extins care să includă țările membre UEE
și statele cu care avem deja un parteneriat strâns – China, India, Pakistan și Iran”216. O mare
parte din aceste inițiative sunt încă la stadiul de retorică, însă ideile pentru o cooperare viitoare cu
China, India și Iran sunt caracteristici comune ale g ândirii eurasianiste.
Există totuși un aspect de gândire politică comună în rândul membrilor organizației
eurasiatice. Belarus, Kazahstan și Rusia privesc cu suspiciune promovarea democrației occidentale
și pledoaria pentru respectarea drepturilor omului în regiune. Însă Minsk și Astana se opun cu
fermitate ideii ca UEE să reprezinte o uniune politică mai strânsă sau un bloc cu o agendă anti –
Vest. Nursultan Nazarbaev și Alexander Lukashenko se pronunță în mod vădit împotriva unei
integrări politice, cum ar fi un parlament sau o monedă comună. Ambele ță ri își consolidează
relațiile cu UE, cu toate acestea se opun în continuare unor discuții de fond asupra drepturilor
omului sau a democratizării217.
Diferențe mai mari în rândul membrilor privind politicile externe ale Moscovei, în special
în ceea ce privește Ucraina, fac ca procesul integrării regionale să fie mai greoi, în timp ce alte
conflicte demonstrează o lipsă de solidaritate politică. Focarul de luptă din jurul regiunii Nagorno –
Karabah, din aprilie 2 016, a expus deopotrivă diferențe puternice. Spre exemplu, Kazahstanul are
relații mai strânse cu Azerbaidjanul, decât cu colegul său din UEE, Armenia. Astfel, un summit al

214 Ibidem
215 Ibidem
216 Ibidem
217 Ibidem

87
UEE programat pentru luna aprilie, în Erevan, a trebuit să fie mutat la Moscova, du pă ce oficialii
din Kazahstan au declarat că nu vor participa la întâlnire atâta vreme cât ostilitățile vor continua în
Nagorno -Karabakh218.
Pentru majoritatea cetățenilor din regiune, UEE se va măsura prin impactul asupra
afacerilor de zi cu zi, prin comer ț și prin migrația forței de muncă. Succesul său pe termen lung va
depinde de capacitatea de a construi instituții eficiente, de progresul înregistrat în liberalizarea
comerțului și de stimularea prosperității economice. Până în prezent UEE a avut un impac t pozitiv
redus. Comerțul a scăzut cu aproape 26% în interiorul blocului, în 2015, și cu 34% cu alte state219.
Schimburile au scăzut din cauza volatilității monedei și a prețului scăzut al petrolului, problemele
economice au compromis încrederea în bloc, iar barierele comerciale au fost reintroduse între unele
state membre c are încercau să își protejeze piețele interne220.

218 Catherine Putz, „Eurasian Economic Union Meeting Delayed and Moved to Moscow” , 8 aprilie 2016, disponibil la:
http://thediplomat.com/2016/04/eurasian -economic -union -meeting -delayed -and-moved -to-moscow/, accesat 22
februarie 2017
219 Rilka Dragneva, Kataryna Wolczuk, „The EU and EEU: geopolitical problems cannot be addressed by technocratic
measures” , 3 martie 2015, disponibil la: http://www.europeanleadershipnetwork.org/the -eu-and-eeu-geopolitical –
problems -cannot -be-addressed -by-technocratic -measures_2490.html, accesat 20 februarie 2017
220

88
3.3 Puterea politică

Puterea politică este o componentă centrală a sistemului politic. De acest subsistem depinde,
într-un procentaj însemnat, funcționarea angrenajului social în integralitatea sa, fapt pentru care
elucidarea raporturilor de putere și a instrumentarului implicat prezintă o semnificație deosebită.
Drept subunitate a puterii sociale și având un rol determinant în reglarea și derularea vieții sociale,
puterea politică constă în capac itatea unor grupuri umane de a -și afirma voința privind organizarea
și conducerea unei societăți221.
Puterea politică este omniprezentă, în sensul că totalitatea fenomenelor c are implică relații
de putere aparțin spectrului politicului. Puterea politică se regăsește specialmente în instituții, prin
intermediul cărora se manifestă în mod unanim, dar și în relațiile sociale, în procese, în fenomene,
în cultură, în ideologii de impact. Iar puterea c are se manifestă sub forma instituțiilor deține
facultatea de a asigura ordinea, progresul social, coerența relațiilor sociale, bunăstarea cetățenilor,
condiția primă fiind exercitarea ei democratică.
Ca element de organizare și de reglementare a vieții so ciale, subsistemul puterii politice
stabilește obiectivele generale ale activității umane, instrumentarul și metodele de îndeplinire a
acestora, precum și strategia care adună totalitatea obiectivelor laolaltă, într -o formă coerentă și
eficientă, și prezin tă modul de acționare. Rolul puterii politice este așadar de a crea acțiuni sociale
organizate, în scopul menținerii ordinii sociale.
Cu toate că rolul puterii politice în societate este predominant, trebuie evidențiată și
interdependența acesteia cu cele lalte două forme de însemnătate ale puterii sociale, de sorginte
economică și militară. În mod cert, o putere politică compatibilă principiilor democratice nu poate
exista fără fundamentul puterii economice, după cum niciun sistem economic nu se poate dezv olta
fără intervenția și sprijinul sferei politice. Totodată, puterea militară poate fi considerată resursă a
puterii politice. Forța militară este utilizată în speță în situațiile arhitectura l-conflictuale, atunci
când faza negocierilor este depășită, dre pt mijloc de bază în desfășurarea războiului, drept forță de
descurajare în vederea realizării unor scopuri politice limitate.

221 Georges Burdeau, „ Traité de science politique (1.1). Présentation de l'univers politique. S ociété, politique et
droit” , 1979, Paris, p. 603

89
3.3.1 Puterea politică și interesul național. De la „soft power” la „smart power”

Însușirile puterii politice, proprii situației interne a unui stat, pot fi extrapolate la nivel
internațional, conceptul fiind adaptat sistemului relațiilor globale. Ținând cont de inexistența unei
autorități centrale care să reglementeze păienjenișul raporturilor actorilor din arhitectura mo ndială,
exercitarea puterii de către state, de către alianțe cu caracter politico -militar, de către blocuri
politico -economice et cetera, îndeplinește în mare un rol analog celui jucat de stat în viața internă
a societății din interiorul granițelor sale.
Sistemul internațional este într -o perpetuă transformare, dovada susținută cel mai bine fiind
existența ciclurilor istorice. Reiterăm aici clasicele modele ale puterii internaționale: modelul
hegemonic, unipolar, care se bazează pe o singură putere dominant ă (spre exemplu „pax romana”,
„pax britanica”, „pax americana”), modelul bipolar, care a presupus separarea lumii în două blocuri
politico -militare, NATO și Tratatul de la Varșovia, p rin căderea Cortinei de Fier și modelul
multipolar, c are presupune mai mu lte centre de putere pe arena internațională (spre exemplu SUA,
Federația Rusă, Republica Populară Chineză, Japonia, Uniunea Europeană).
Secolul XX a adus schimbări majore în sistemul internațional. Printre multe altele, s -a
produs materializarea erei nucl eare, progresul colosal al tehnicilor de comunicare și de călătorie,
avântul puterii economice – s-au dezvoltat relații de schimb și relații monetare, fapt care a dus la
apariția unei dependențe economice strânse, a unei multitudini de organizații internaț ionale și a
unor categorii de sisteme multinaționale, c are domină actualele raporturi globale. Toate aceste
evoluții, deși retrospectiva nu are pretenția unui caracter exhaustiv, și -au lăsat amprenta asupra
interacțiunilor la nivel internațional, asupra relațiilor dintre actorii c are populează în prezent scena
globală, actori statali, non -statali, supra -statali.
Statele au vizat necontenit sporirea puterii lor generale menită să conducă la îndeplinirea
interesului național, fapt care se traduce deopotrivă prin sporirea puterii politice, economice,
culturale și militare, intensitatea variind în funcție de necesitățile impuse de perioada isto rică
tranzitată. Interdependența acestor sfere (politic -economic -militar) a fost puternică încă de la
crearea statelor -națiune, fiind greu de tranșat preeminența vreuneia dintre ele. În perioada
războaielor din secolul XX, a prevalat spectrul militar, sfer a politicului având preponderență în
perioada interbelică și postbelică înspre a se încheia acorduri și a se pune bazele unor organizații

90
la nivel mondial menite să promoveze pacea, cooperarea economică (ONU, UE), pentru ca în
perioada de la sfârșitul seco lului trecut și până la criza economică din 2008, procesul globalizării
să determine o intensificare exponențială a schimburilor economice, fapt care se traduce prin
prevalența sferei economice. Încă o dată, nu trebuie omis e legătura și condiționarea recip rocă dintre
aceste spectre, precum și faptul că puterea politică este cea care coagulează puterea economică și
puterea militară a unui stat/organizații/actor non -statal și le transpune în realitate, totodată că, în
special în privința statelor, puterea pol itică a acestor actori nu s -ar putea manifesta fără fundamentul
prealabil al acumulării și al manifestării puterii economice, militare, mai nou, a l puterii culturale și
informaționale.
Pentru a-și asigura realizarea interesului național, dezvoltarea inte rnă, securitatea, sporirea
influenței și propagarea acesteia la nivel sistemic, statele se folosesc de resortul puterii economice,
militare, culturale, informaționale, ca atare, de puterea soft și de cea hard , reglementate în mod
majoritar prin intermediul sferei politice (acorduri, înțelegeri, parteneriate), anume a puterii
politice. Recent însă, Joseph Nye Jr. a creat conceptul de smart power, al cărui punct de plecare
constă în pierderea de teren de către forța coercitivă, concomitent însă fiind necesară și menținerea
unui scut împotriva amenințărilor de securitate favorizate de globalizare, viziune strategică care
subliniază necesitatea parteneriatelor internaționale într -un cadru instituțional reglementat, prin
efuziunea puterilor soft și hard222.
Exemplul edificator al trecerii la uzitarea „puterii inteligente”, al utilizării concomitente a
unui anumit dozaj de putere soft și hard, este reprezentat de Statele Unite ale Americii. În timp ce
Washingtonul își menține politica de promovare a valorilor politice și a culturii americane,
condiționând astfel o atitudine favorabilă intereselor statului american, SUA se folosesc tot mai
accentuat de resortul puterii hard, pentru a -și îndeplini interesul național. Soft power -ul american
nu a căzut în derizoriu , acesta a intrat doar într -un (eventual temporar) con de umbră, întrucât noua
administrație americană, condusă de președintele republican Donald Trump, conservatoare,
tradiționalistă, pune accentul pe dezvoltarea puterii hard – sporirea capacității milita re a SUA (prin
augmentarea bugetului Apărării), intensificarea câștigurilor economice (prin prevalența
bilateralismului în detrimentul parteneriatelor multilaterale regionale sau intercontinentale, de tipul

222 Joseph S. Nye Jr ., „The Future of Power” , PublicAffairs, New York, 2011, pp. 207 -235

91
Parteneriatul Trans -Pacific/TPP, Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț si Investiț ii/TTIP sau
a Acordului Nord -American de Comerț Liber/NAFTA.
Alt exemplu de înclinare către uzitarea preponderentă a puterii hard, mai exact a forței
armate, de către Statele Unite ale Americii, este resuscitarea in tervenționismului american. La data
de 7 aprilie 2017, SUA au intervenit în războiul civil sirian, prin lansarea unui atac aerian cu rachete
de croazieră asupra unei baze militare aparținând regimului Bashar al Assad223. Lansarea de pe
două portavioane ameri cane din Marea Mediterană a 59 de rachete Tomahawk a survenit drept
răspuns la un eventual atac chimic lansat în Siria, imputat de către prezidențiabilul american
„dictatorului Bashar al -Assad”224. Mai mult, în contextul exacerbării tensiunilor dintre Phenia n si
Washington, șeful statului american a ordonat, tot la începutul lunii aprilie a aceluiași an, navigarea
spre peninsula Coreeană a grupului aeronaval al portavionului USS Carl Vinson225. Menționăm că
Phenianul a testat cinci arme nucleare și că vizează s ă dezvolte rachete intercontinentale apte să
transporte focoase nucleare până în SUA226.

223 Andrew Buncombe, „Trump orders missile strike on Syria after chemical weapon attack on civilians” , 7 aprilie
2017, disponibil la http://www.independent.co.uk/news/world/americas/us -tomahawk -missiles -syria -reports –
latest -donald -trump -homs -bashar -al-assad -russia -a7671411.html, accesat 15 februarie 2017
224 Ibidem
225 Rebecca Kesten , „'Powerful' USS Carl Vinson steams toward North Korea”, 14 aprilie 2017, disponibil la:
http://www.foxnews.com/world/2017/04/14/powerful -uss-carl-vinson -steams -toward -north -korea.html, accesat
la 15 februarie 2017
226 William J. Broad, Kenan Davis, Jugal K. Patel, „North Korea May Be Preparing Its 6 th Nuclear Test” , 24 aprilie
2017, disponibil la: https://www.nytimes.com/interactive/2017/04/12/world/asia/north -korea -nuclear -test.html,
accesat 15 februarie 2017

92

3.3.2 Diplomația publică – instrument al puterii politice

Într-o lume aflată într -un perpetuu proces de transformare, în cadrul căreia păienjenișul
relațiilor internaționale devine tot mai amplu, în vederea atingerii obiectivelor naționale, a
menținerii sau a sporirii puterii actorilor la nivel global, se relevă necesitatea transparenței
politicilor lor externe, totodată a unei apropieri față de populația străină, considerând influența
opiniei publice asupra direcțiilor strategice ale unui actor internațional. Realizarea acestor două
imperative este strâns conecta tă diplomației publice, un mijloc de sporire a puterii politice, prin
dezvoltarea unui instrumentar echilibrat.
Conceptul de „diplomație publică” a fost introdus în sfera academică de cercetătorul și
diplomatul Edmund Guillon, în anul 1965, definind influ ența atitudinii publice exterioare unei țări
în formarea și executarea politicilor sale externe227. Această dimensiune internațională a
diplomației publice transcende limitele diplomației tradiționale, prin procese de formare sau de
influențare a opiniei pub lice din alte țări de către structurile unui stat terț, realizarea interacțiunii
diverselor grupuri de interese din diferite țări, informarea populației din exteriorul granițelor unui
actor internațional cu privire la afacerile globale și influența acestor a asupra politicii lui interne,
prin realizarea procesului comunicării interculturale, ori prin realizarea legăturilor între cei
responsabili cu comunicarea strategică, spre exemplu între diplomați și jurnaliști228.
Ca atare, diplomația publică se referă la eforturile de a forma condițiile de comunicare peste
hotare, unde se desfășoară politica externă a unui actor internațional, în vederea reducerii
scenariului în care erorile de percepție ar putea complica relațiile dintre națiuni/structuri.
Obiectivele un ei națiuni/organizații sunt astfel transmise unui public străin printr -o varietate de
mijloace: emisiuni internaționale, activități culturale, schimburi educaționale, vizite oficiale,
conferințe et c aetera, ținându -se cont în același timp de istoria, cultu ra, laitmotivele, psihologia
popoarelor cu care se intră în contact229.
Înțelegerea conceptului de diplomație publică impune diferențierea acestuia de relații
publice și de propagandă/dezinformare. Propaganda constă în diseminarea unor narațiuni false,

227 Nancy Snow, „Routledge Handbook of Public Diplomacy” , Routledge, New York, 2008, pp.19 -24
228 Ibidem, pp. 50 -57
229 Ibidem, pp. 39 -50

93
idei, informații sau zvonuri, cu scopul ajutării emițătorului în a aduce prejudicii unei cauze opuse
intereselor proprii230, singur punctul comun al celor două procese fiind nevoia de credibilitate din
partea publicului. Partea de relații publice, specifică mini sterelor de Externe, se referă la
comunicarea guvernamentală oficială cu cetățenii țărilor c are emit politici, pentru a înțelege lume
exterioară din perspectiva națională, pentru a spori expunerea rolului global al țării respective și a
serviciului său dip lomatic231. Diferența constă așadar în publicul țintă al comunicării, relațiile
publice fiind orientate către publicul din interior, iar diplomația publică către ascultarea și
convingerea publicului străin, aflat în exteriorul granițelor statului. Cu toate acestea, odată cu
procesul globalizării, al revoluției proceselor de comunicare – prin expunerea sporită a mijloacelor
media, prin dezvoltarea internetului – a început estomparea gradului de diferențiere dintre publicul
țintă ale celor două exerciții, publ icul autohton fiind tot mai expus comunicărilor oficia le menite
publicului exterior, ș i viceversa.
Ca atare, diplomația publică este un instrument vădit de putere politică uzitat în mod ubicuu
de toți actorii scenei internaționale. Vorbim totodată despre u n instrument necesar, deoarece
dezaprobarea populației străine față de politica externă a unui stat/actor internațional, indiferent de
faptul că prezintă valențe economice, militare, politice sau culturale de interes, se poate transpune
în pierderea legiti mității, prin urmare în insuccesul inițiativelor acesteia.
Să luăm, spre exemplu, strategia de comunicare a Uniunii Europene în spațiul european
aflat în afara granițelor structurii (în special în Balcanii de Vest, care au realizat pași considerabili
în procesul de integrare europeană, dar și în Europa de Est, pentru atragerea electoratului din aceste
state către valorile promovate la Bruxelles), menită să diminueze lipsa de interes a cetățenilor față
de integrarea statelor în Uniune, precum și vădita lipsă de informare a acestora. În funcție de gradul
de influență vizat, se pot distinge câteva dimensiuni ale diplomației publice a Uniunii Europene:
1) diplomație publică reacționară (gestionarea volumului de știri negative), 2) comunicare
strategică (mesaje e sențiale privind activitățile planificate) și 3) relashionship building (clădirea
unei mai bune înțelegeri a blocului european și influențarea publicului pe termen lung)232. Referitor
la narațiunile promovate de Uniunea Europeană prin intermediul instrumenta rului diplomației

230 Iulian Chifu, Oazu Nantoi, „Războiul informațional: tipizarea agresiunii informaționale a Federației Ruse” , Editura
ISPRI, București, 2016, pp. 6 -10
231 Nancy Snow, „Routledge Handbook of Public Diplomacy” , Routledg e, New York, 2008, pp.225 -233
232 Mai'a K. Davis Cross, „European Public Diplomacy: Soft Power at Work” , Palgrave Macmillan, New York, 2013,
pp. 57 -85

94
publice, principalele aspecte care se relevă sunt: a) structura europeană ca model universal pentru
pace structurală (cooperarea duce la stabilitate politică și la relații de bună vecinătate, precum și
stimularea creșterii economice) și b ) funcționalitatea instituțională (încrederea în instituțiile
sale)233.
Actualmente însă, Uniunea Europeană pare să traverseze o așa -numită furtună perfectă.
Instituțiile Uniunii sunt reținute pe deplin de problemele interne ale structurii – recuperarea lent ă
din criza economică, criza zonei euro, criza valului migrator, Brexit, atacurile teroriste, criza asupra
legitimității instituțiilor Uniunii, repercusiunile războiul din Ucraina, credibilitatea blocului
european fiind astfel sever afectată, atât la nivel regional, cât și global. În plus, aceste „poli -crize”
creează un sol fertil dezvoltării mișcărilor anti -europene, alegerile din orice stat membru fiind
percepute ca fatidice pentru supraviețuirea structurii însăși. Doar în urma soluționării acestor crize
și a recâștigării încrederii statelor din interiorul organizației în instituțiile sale, Bruxelles -ul va putea
trece ulterior la găsirea de metode de recâștigare a încrederii statelor din exterior în instituție.
Indiferent de faptul că lumea tranzitează la momentul actual un proces de reîntoarcere la
naționalism, protecționism, consolidarea granițelor, politic, geopolitic, blocuri politico -militare și
(o eventuală) cursă a înarmării, în care prevalența puterii hard este implicită, globalizarea a adus
cu sin e o dezvoltare extraordinară a domeniului informațional, fapt pentru care soft power -ul va
rămâne în continuare un instrument necesar actorilor statali/internaționali. Mai mult, la momentul
actual este nevoie de un dozaj optim de măsuri soft și hard pentru ca dezideratele actorilor să fie
realizate, de acel smart power amintit de Joseph S. Nye234.

233 Ibidem
234 Joseph S. Nye Jr., „The Future of Power”, Public Affairs, 2011

95
3.3.3 Studiu de caz – Politica de securitate și apărare comună

Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC) este un pilon, mai exact brațul
operațional, al Politicii Externe și de Securitate Comună (PESC) a Uniunii Europene. PSAC
reprezintă așadar un instrument al spectrului interguve rnamental al Uniunii, c are se află în evoluție
conceptuală încă din 1998, fiind operaționalizat în 2003, odată cu adoptarea Strategiei Europene
de Securitate (SES), moment în care au fost lansate și primele misiuni235.
PSAC a avut o contribuție însemnată la consolidarea securității structurii europene, precum
și a celei internaționale, prin multiplele misiuni de gestionare a crizelor. De la EUPM Bosnia și
Herțegovina, prima misiune civilă din sfera poliției, din 2002, au fost lansate relativ 30 de
operațiu ni militare civile236, Uniunea Europeană consolidându -și în timp reputația de actor apt de
a avea o abordare comprehensivă a gestionării crizelor, în măsură să uziteze instrumente atât din
sfera civilă, cât și din cea militară.
Pe fondul consolidării PSAC, B ruxelles -ul și -a rafinat în mod continuu conceptele și
abordarea față de diverse spații de interes. Ca atare, în concordanță cu Abordarea Cuprinzătoare în
probleme de conflicte externe și crize, structura europeană a abordat un număr de Strategii
regional e: Strategia UE pentru Cornul Africii, pentru Golful Guineei sau pentru Sahel237. Rolul
acestui instrument este ca acțiunile Uniunii să își sporească consistența, eficiența, să determine
dezvoltarea unei abordări strategice în plan extern, care să meargă din colo de implicarea cu misiuni
civile și operațiuni militare în teatrele externe. Astfel, conceptul Abordarea Cuprinzătoare vizează
participarea timpurie a actorilor care pot facilita depășirea crizei în procesul de planificare a
intervenției – statele memb re, actori din spectrul diplomației, din cel militar, umanitar sau al
asistenței pentru dezvoltare, grupuri de lucru specializate238.
În cadrul Consiliului European din decembrie 2013 s -au identificat trei perspective asupra
cărora UE trebuie să se concent reze: 1) Creșterea vizibilității, a eficienței și a impactului PSAC
(prin sporirea capacității de răspuns, a vitezei de trimitere a misiunilor în teatrele externe, printr -o

235 Giovanni Faleg , „The EU's Common Security and Defence Policy: Learning Communities in International
Organizations” , Palgrave Macmillan, Bruxelles, 2016, pp. 65 -77
236 Ibidem , pp. 77 -99
237 Ibidem
238 Ibidem

96
atenție sporită asupra domeniilor: apărare cibernetică, securitate maritimă, manage mentul
frontierelor); 2) aprofundarea colaborării privind dezvoltarea capacităților militare (proiecte în
comun sub auspiciile Agenției Europene de Apărare/EDA privind dezvoltarea sistemelor aeriene,
a sistemelor pentru comunicația guvernamentală, a apărăr ii cibernetice) și 3) consolidarea
industriei europene de apărare (vizându -se ca aceasta să devină integrată, inovativă, sustenabilă și
competitivă)239.
În cadrul Consiliului Afaceri Externe din mai 2015 și a Consiliului European din iunie
2015, liniile de acțiune ale PSAC au fost reiterate, subliniindu -se și necesitatea continuării acestora
în concluziile întrunirilor240. Totodată, în ideile de încheiere ale întâlnirilor menționate, s -a pus un
accent deosebit și pe crearea unei Strategii Globale pentru Politi că Externă și Securitate, până la
jumătatea anului 2016, pe întărirea parteneriatelor cu NATO, OSCE, ONU și Uniunea Africană,
combaterea amenințărilor hibride, sporirea dialogului de securitate între UE și NATO, prelungirea
sprijinirii sferei apărării241.
Noua Strategie Globală pentru Politică Externă și Securitate a fost prezentată la data de 28
iunie 2016. Prevederile noii Strategii fundamentează cinci direcții magistrale de acțiune, ultimele
două având o perspectivă securitară: „Reziliența statelor și a s ocietăților de la estul și sudul
Uniunii, Ordini regionale bazate pe cooperare, Guvernanța globală pentru secolul 21, Securitatea
Uniunii (o Uniune mai puternică), O abordare integrată a conflictelor”242.
În ultimii ani, a devenit tot mai limpede că procesul de implementare a direcțiilor din
domeniul securității și al apărării reprezintă o prioritate majoră pentru Uniunea Europeană, o
perspectivă de însemnătate prin care structura europeană vizează să își sporească puterea politică
la nivel internațional. Ace st fapt se traduce așadar printr -o înclinare accentuată a Bruxelles -ului
spre elementele militare de hard power , partea economică, și ea componentă a acestui concept,

239 Concluziile Consiliului European din 19 -20 decembrie 2013 , „EUROPEAN COUNCIL. 1 9/20 DECEMBER 2013.
CONCLUSIONS” , 20 decembrie 2013, disponibil la http://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST -217-2013 –
INIT/en/pdf, accesat 18 februarie 2017
240 Discursul ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaț iei Române,
„România și provocările de securitate la limitele spațiului european și euro -atlantic. Riscuri, oportunități și acțiune
diplomatică”, disponibil la: https://www.mae.ro/node/33344, accesat la 18 februarie 2017
241 Ibidem
242 Strategia Globală de Pol itică Externă și de Securitate a Uniunii Europene, „A Global Strategy for the European
Union’s Foreign And Security Policy” , iunie 2016, disponibil la:
http://eeas.europa.eu/archives/docs/top_stories/pdf/eugs_review_web.pdf, accesat 18 februarie 2017

97
dominând în mod constant agenda europeană. Argumentul este întărit și de inițiativa Uniun ii din
2016, de a pune bazele unei armate comune243. Cu toate că discuțiile în acest sens s -au blocat, iar
locul prim al agendei problematicilor Bruxelles -ului a fost luat de procesul de reformare a
structurii, ideea unui proiect comun de apărare, c are datea ză încă din anii '50, nu a fost definitiv
abandonată.

243 EURACTIV, „Juncker: NATO is not enough, EU needs an army” , 9 martie 2015, disponibil la:
http://www.euractiv.com/section/global -europe/news/juncker -nato -is-not-enough -eu-needs -an-army/, accesat la
19 februarie 2017

98
CAPITOLUL IV
RELAȚIA DINTRE PUTEREA ECONOMICĂ ȘI PUTEREA POLITICĂ

Penultimul capitol își propune să redea raportul general actual, la nivel internațional, dintre
puterea politică și cea economică. În urma tematicilor tratate anterior, se relevă actualmente o
relație de interdependență între cele două, de sinergie perfect ă, în cadrul căreia spectrul
coordonator, cel care reglementează activitatea celorlalte sfere, rămâne spectrul politic, ca atare,
puterea politică prevalând.
Capitolul analizează și reconfigurarea noului sistem global pe baza acestui mecanism
relațional, precum și formele luptei pentru putere caracteristice secolului XXI. Se aduc mult mai
pronunțat în discuție mișcările fundamentelor scenei internaționale din prezent, tranzitarea lumii
către o nouă ordine mondială și particularitățile sistemului în cadrul acestui nou ciclu istoric.
O atenție sporită este acordată, în cadrul acestei părți a lucrării, luptei pentru resursele
naturale, pentru infrastructura de transport a energiei, pentru racordarea la aceasta sau pentru a
deveni un punct nodal important, în vederea sporirii influenței actorilor internaționali și asigurării
securității lor energetice. Accentul este pus pe influența domeniului energetic asupra politicului,
dar și pe direcționarea politicilor energetice de către sfera politică.

4.1 Relația d intre puterea economică și cea politică. Dominație sau
interdependență?

Amplele raporturi dintre sfera politică și cea economică în societatea internațională relevă
o dependență strânsă între cele două domenii, atât în ceea ce privește orânduirea internă a unui stat,
cât și în complexa arhitectură a relațiilor internaționale. În același timp, este necesar să includem
în această schemă de interdependență statală și sistemică și domeniile militar, cultural, social și
informațional, deoarece palierele unui st at, ale unei organizații internaționale, ori ale sistemului
global în ansamblul său se află într -o puternică interconexiune, condiționându -se reciproc.

99
Este deja un truism să afirmăm că puterea actorilor care alcătuiesc corpusul sistemului
internațional și păienjenișul relațiilor la nivel mondial este rezultanta activității intercorelate a
domeniilor amintite anterior. Urmând firul logic, puterea economică, cea militară, politică,
culturală și informațională sunt sursele, totodată obiectivele actorilor la nivel global, analog unui
lanț trofic, pentru a -și spori influența generală asupra sistemului și asupra celorlalți „jucători”.
Cu toate acestea, sfera politică este domeniul prin care se legiferează organizarea și maniera
de desfășurare a activităților specifice tuturor celorlalte domenii, atât la nivel de stat, cât și sistemic,
prin politici, tratate, memorandumuri, acorduri, par teneriate et caetera. Totodată însă, în lipsa
celorlalte componente ale unei societăți (spectrul economic, militar, cultural, informațional),
politicul nu ar avea ce anume să organizeze, ce să reglementeze. În pofida faptului că la nivel
internațional nu e xistă o autoritate centrală care să stabilească maniera derulării relațiilor pe „tabla
internațională de șah” și să supravegheze „jocul” (Organizația Națiunilor Unite s -a dovedit a nu fi
eficientă în anumite situații, spre exemplu în conflictele din Orient ul Mijlociu), organizațiile
internaționale și tratatele servesc într -o anumită măsură în acest scop. Ca atare, putem afirma că
puterea politică reprezintă instrumentul prin care se statuează însemnătatea și influența generală a
unui actor pe scena internaț ională, reprezentând totodată un scop în sine.
Desigur, succedarea ciclurilor istorice a însemnat și accentuarea diferitelor spectre la nivel
global. Spre exemplu, în timpul procesului globalizării, spectrul economic și cel cultural au
beneficiat în mod v ădit de o atenție sporită, accentul fiind pus pe intensificarea comerțului, a
investițiilor și a schimburilor culturale, așadar pe puterea economică și culturală. Totodată,
estomparea granițelor și dezvoltarea extrem de rapidă a tehnologiei informației au dus, la începutul
secolului XXI, la noi mijloace de comunicare în masă, noi metode de informare a cetățenilor,
accentul fiind pus pe domeniul informațional, așadar pe puterea informațională.
Reiterăm că statuarea influenței/puterii generale a unui actor p e scena internațională,
implicit determinarea relațiilor de subordonare (a altor actori) față de acesta, se poate realiza
maximal doar prin intermediul domeniului politic. Însemnătatea puterii economice, militare sau a
celei informaționale în sistemul glob al crește odată cu transpunerea acestora în putere politică,
creându -se astfel ceea ce am putea denumi drept interdependență perfectă, în care totuși puterea
politică prevalează.
Cele mai pertinente exemple în acest sens sunt Federația Rusă și Statele Unite ale Americii.
Ambele state dețin o putere semnificativă la nivel internațional, care se transpune în influență

100
deosebită asupra sistemului global (a modelării acestuia) și a rel ațiilor dintre actori. Federația Rusă
valorifică întregul său arsenal de resurse și de mijloace pentru a augmenta puterea soft și hard a
Moscovei, pentru a -și recăpăta sfera de influență din fosta Uniune Sovietică, a -și extinde influența
și în alte regiuni , toate acestea fiind subsumate obiectivului prim al statului rus – recăpătarea
statutului de superputere la nivel internațional. Planul înfăptuirii acestui obiectiv suprem al
Moscovei urmează aceeași formulă redată anterior: acumulare simultană de putere economică (în
speță prin domeniul energetic, al vânzării de armament și de echipamente militare), militară
(sporirea numărului și perfecționarea sistemelor militare, deținerea de baze militare în puncte
strategice din afara teritoriului rus), culturală (ră spândirea limbii și a culturii ruse), informațională
(propagarea informațiilor și a mesajelor care să favorizeze realizarea obiectivelor de politică
externă a statului), transpuse ulterior în putere politică, anume în recunoașterea (prin tratate,
acorduri, înțelegeri et caetera) a influenței Federației Ruse la nivel global.
Statele Unite ale Americii uzitează deopotrivă aceeași formulă în vederea menținerii
preeminenței țării în arena internațională244. Referitor la statul american, prevalarea ubicuă a
politicului asupra economicului este evidentă și prin nereluarea cooperării și a forărilor dintre
companiile ExxonMobil (SUA) și Rosneft (Federația Rusă), fapt pricinuit de respingerea cererii
gigantului petrolier american de a acorda o excepție de la embargo d e către administrația Trump245.
Compania americană a cerut o abatere de la sancțiunile economice impuse Moscovei încă din 2014,
în vederea continuării proiectelor energetice cu statul rus, astfel a executării licențelor sale în
regiunea Mării Negre, însă s -a lovit de o poziție intransigentă a administrației Trump față de
Federația Rusă246.

244 Există mai multe puncte de vedere asupra a ctualului sistem internațional. Unele curente de opinie afirmă
continuarea epocii de unipolaritate, de predominare a Statelor Unite ale Americii, fundamentat pe faptul că a reușit
să îmbine cel mai bine componentele puterii – teorie promovată de politologu l american Joseph Nye Jr., spre
exemplu, în timp ce altele statuează existența unei lumi multipolare, caracterizată de economiile emergente –
teoria lumii multipolare a filosofului rus Aleksandr Dughin.
245Ben Kentish , „Donald Trump blocks ExxonMobil from d rilling for oil in Russia”, 22 aprilie 2017, disponibil la:
http://www.independent.co.uk/news/world/americas/donald -trump -exxonmobil -oil-rosneft -russia -sanctions –
waiver -steven -mnuchin -rex-tillerson -a7696841.html, accesat la 19 februarie 2017
246 Ibidem

101
4.2 Competiția pentru resursele epuizabile (non -regenerabile) și pentru
infrastructura de transport a acestora

Resursele energetice, în speță petrolul și gazele naturale, joacă un rol deosebit de important
în balanța de putere de la începutul noului mileniu, în conturarea noii ordini globale și în reașezarea
relațiilor de putere la nivel internațional, precum și în crizele și conflictele ce marchează începutul
secolului XXI. Gradul variat de acces la hidrocarburi afectează astfel raporturile dintre state, mai
ales că vorbim despre resurse epuizabile, non -regenerabile. Se adaugă impactul competiției pentru
controlul infrastructurii de transport a resurselor naturale, pentru dominarea rutelor de transport
energetic, totodată pentru transpunerea actorilor statali în noduri energetice regionale.
O realitate de necontestat a noului secol o reprezintă dependența tot mai accentuată a tuturor
economiilor din lume de resursele energetice, fapt care se transpune și în dependența politicului
față de accesul la hidrocarburi, fie că vorbim de surse directe sau noi rețele de transport. Lupta
pentru resursele naturale domină așad ar sfera politică și geopolitică actuală, iar considerând că sunt
limitate și neuniform repartizate pe mapamond, competiția pentru a le dobândi devine tot mai
aprigă. De o însemnătate echivalentă este și controlul rutelor de transport energetic și posibilitatea
de a deveni hub energic.
Problemele energetice au devenit ca atare probleme de securitate, siguranța alimentării cu
energie căpătând un caracter ubicuu în cadr ul acestei competiții dinamice . Energia este vitală
desfășurării activităților de zi cu zi ale populațiilor, este indispensabilă i ndustriilor în integralitatea
domeniului acestora și deține totodată un rol esențial în derularea activităților militare. Se relevă
astfel încă o dată interdependența crescută dintre tendințele economice de evoluție și cele politico –
militare pe scena globa lă.
Pe când „centrul de gravitate” al producției globale de petrol părea să se mute treptat dinspre
țările puternic industrializate ale Nordului (Canada, Federația Rusă, SUA, țările europene) spre
țările în curs de dezvoltare din Sud (în speță Arabia Saud ită, Iran, Irak, Nigeria, Angola și statele
din bazinul Mării Caspice), Moscova și Washingtonul au adoptat noi măsuri pentru a -și spori
puterea. Pe de o parte, Moscova a construit o bază militară la Polul Nord în vederea securizării mai

102
multor obiective st rategice ruse în zona arctică, printre care și accesul la hidrocarburile regionale247,
și-a asigurat posibilitatea de a exploata combustibilii fosili din zona maritimă a Mării Negre,
obținută prin anexarea peninsulei Crimeea, a reluat discuțiile cu Ankara în vederea construirii
gazoductului Turkish Stream248, derulează negocieri cu Germania pentru construirea conductei de
gaz Nord Stream 2249.
Totodată, Rusia a realizat o pivotare energetică în China, începând cu 2014, momentul
aplicării sancțiunilor de ordin ec onomic la adresa statului rus, cel mai important aspect fiind
cooperarea în speța gazului natural250. Până la momentul actual, trei proiecte au fost menționate în
spațiul public. În primă fază, două conducte care să livreze gaz natural rus din Siberia de Est
(câmpurile Kovykta și Chayanda) și Siberia de Vest (aceeași bază utilizată de Gazprom pentru
clienții europeni), gazoductele Puterea Siberiei I și II251. Problema fundamentală în dezvoltarea
acestor proiecte este prețul hidrocarburilor. Moscova vizează să o bțină prețul pe care îl primește
din Europa, în timp ce Beijingul dorește să negocieze prețul la cel pe care îl plătește pentru gazul
turkmen, din Asia Centrală. Cel de -al treilea proiect de transport gaz ar fi conducta care pornește
din Vladivostok și ajunge în nord -estul Chinei. Însă, în vederea realizării acestui proiect mai este
necesară conectarea insulei producătoare de gaz, Sakhalin, de Vladivostok, prin ins talații de gaz
natural lichefiat sau prin construcția unei noi conducte.
În contrapartidă, Statele Unite ale Americii au efectuat demersuri pentru a extinde pe piața
globală distribuția de gaze naturale lichefiate (GNL) și gaze petroliere lichefiate (GPL), în primă
fază prin construirea unei infrastructuri de transport înspre centrul și sud -estul Europei, regiuni

247 Andrew Osborn, „Putin's Russia in biggest Arctic military push since Soviet fall” , articol publicat de Reuters la 30
ianuarie 2017, disponibil la: http://www.reuters.com/article/us -russia -arctic -insight -idUSKBN15E0W0, accesat la 20
februarie 2017
248 „Russia -Turkey rapprochement revives Turkish Stream pipeline talks” , articol publicat de EURACTIV la 9 august
2016, disponibil la: https://www.euractiv.com/section/energy/news/russia -turkey -rapprochement -revives -turkish –
stream -pipeline -talks/, accesat la 20 februarie 2017
249 „EU executive seeks mandate for talks with Russia over Nord Stream 2” , articol publicat de Reuters la 9 iunie
2017, disponibil la: http://uk.reuters.com/article/uk -eu-gas-russia -idUKKBN1901ZJ, accesat la 20 februarie 2017
250 Alexander Ga buev , „A “SOFT ALLIANCE”? RUSSIA -CHINA RELATIONS AFTER THE UKRAINE CRISIS” , articol
publicat European Council on Foreign Relations în februarie 2015, disponibil la: http://www.ecfr.eu/page/ –
/ECFR126_ -_A_Soft_Alliance_Russia -China_Relations_After_the_Ukrai ne_Crisis.pdf, accesat la 20 februarie 2017
251 Ibidem

103
puternic dependente de importurile din Federația Rusă252. Până la momentul actual, SUA au fost
un importator major de gaze naturale. Începând cu anu l 2017 însă, în urma dezvoltării fracturării
hidraulice în state precum Texas sau Pennsylvania, macazul pare să se schimbe, iar statul american
pare să devină un exportator net253.
Mai mult, în luna iunie a anului curent, președintele american Donald Trump a anunțat
debutul unei „vârste de aur” a dominației americane asupra sectorului energetic global,
fundamentat pe exporturile companiilor americane de gaze naturale, cărbune, petrol, energia
nucleară, energiile regenerabile. Botezată drept „dominanța energe tică”, actuala politica promovată
de prezidențiabilul american vizează în primă fază exportul de GNL și GPL către piețele Europei
și ale Asiei254. Într -adevăr, SUA au înregistrat deja creșteri considerabile în exportul de cărbune
către Europa, India și Coree a de Sud255. Demn de notat este și faptul că, în luna iunie, compania
americană Cheniere Energy Inc a efectuat deja prima livrare de GPL american în Polonia și
Olanda256. Totodată, SUA vizează să exporte și cărbune în Ucraina257, țară a cărei aprovizionare
energ etică este puternic perturbată de conflictul din Donbass.
În ceea ce privește securitatea energetică a Europei, demnă de notat este „Inițiativa celor
Trei Mări”, proiect demarat în august 2016, la Dubrovnic, Croația, care include statele membre UE
situate la confluența dintre Marea Adriatică, Marea Baltică și Marea Neagră258. Mai exact, țările
care fac parte din acest format sunt: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania,

252 Bartosz Bieliszczuk, „Three Seas Initiative: Benefits for Regional Gas Markets and the EU”, articol publicat de The
Polish Institute of International Affairs la 30 iunie 2017, disponibil la: http://www .pism.pl/publications/bulletin/no –
63-1003, accesat la 2 iulie 2017
253 Roberta Rampton, „Asserting 'dominance,' Trump seeks boost for U.S. energy exports”, articol publicat de
Reuters la 27 iunie 2017, disponibil la: http://www.reuters.com/article/us -usa-trump-energy -idUSKBN19I048,
accesat la 2 iulie 2017
254 Ibidem
255 „America’s becoming a world energy leader – even as it leads in the fight against climate change” , articol
publicat de New York Post la 22 iulie 2017, disponibil la: http://nypost.com/2017/07/22/a mericas -becoming -a-
world -energy -leader -even -as-it-leads -in-the-fight -against -climate -change/, accesat 22 iulie 2017
256 „Poland envisages more LNG deals with U.S. producers after Trump's visit” , articol publicat de
EnergyMarketPrice la 27 iunie 2017, disponi bil la: http://www.energymarketprice.com/energy -news/poland –
envisages -more -lng-deals -with -u-s-producers -after -trump -s-visit, accesat la 2 iulie 2017
257 Roberta Rampton, „Asserting 'dominance,' Trump seeks boost for U.S. energy exports”, articol publicat de
Reuters la 27 iunie 2017, disponibil la: http://www.reuters.com/article/us -usa-trump -energy -idUSKBN19I048,
accesat la 2 iulie 2017
258 Bartosz Bieliszczuk, „Three Seas Initiative: Benefits for Regional Gas Markets and the EU”, articol publicat de The
Polish Institute of International Affairs la 30 iunie 2017, disponibil la: http://www.pism.pl/publications/bulletin/no –
63-1003, accesat la 2 iulie 2017

104
Polonia, România, Slovacia, Slov enia și Ungaria. Cele 12 state și -au declarat în mod public
sprijinul pentru inițiativa comună, prin intermediul căreia să se asigure sprijinul politic și măsurile
necesare dezvoltării unor proiecte transfrontaliere și macro -regionale strategice, securitat ea
energetică părând să ocupe locul fundamental259.
Printre principalele provocări la adresa acestor state se numără și consolidarea securității
lor energetice și dezvoltarea unei piețe competitive în acest sector. Ca atare, din prisma securității
energetice , prioritatea statelor menționate anterior constă în construirea de noi gazoducte și
diversificarea surselor de aprovizionare energetică. Absența pluralității de conducte transportoare
de gaz înspre Europa determină dependența extremă a continentului de un singur furnizor,
Federația Rusă. Potrivit surselor media internaționale, în 2014, Bulgaria, Estonia, Ungaria,
Lituania, Letonia și România erau dependente de importul de gaze naturale ruse în proporție de
100%. Privitor la cazul României, o privire mai de taliată ne arată că actualmente numai 20% din
metrii cubi necesari anual statului român sunt asigurați din sursă externă260.
Nu trebuie să omitem nici faptul că statul pe teritoriul căruia trece o importantă magistrală,
Ucraina, este în război cu Rusia, totodată că structurile euro -atlantice sunt considerate de Moscova
drept amenințări la adresa securității Federației Ruse, în v reme ce totalitatea statelor ce au semnat
acordul „Inițiativei celor Trei Mări” sunt membre ale binomului NATO -UE. Majoritatea țărilor ce
fac parte din Grupul celor 12 au fost semnificativ afectate când Rusia a redus aprovizionarea cu
gaze naturale în per ioada 2008 -2009, în timpul unui litigiu cu Ucraina261.
Dominația Moscovei pe piețele interne determină la rândul ei perpetuarea unei
vulnerabilități sporite față de practicile sale monopoliste, ori față de posibile întreruperi de
aprovizionare. O perspectivă deosebit de importantă a problematicii este presiunea politică a
Rusiei, manifestată în multiplele paliere ale statelor de destinație. Dependența de gazele naturale
ruse se declină ca atare în plan economic, privind stabilirea samavolnică a prețurilor, da r și la nivel
securitar și politic, Moscova uzitând contractele de furnizare gaze naturale drept principala pârghie
de influențare a politicului. Aceste practici blamabile ale companiilor ruse din sectorul energetic
au fost confirmate de Comisia Europeană prin dosarul antitrust împotriva Gazprom262.

259 Ibidem
260 Ibidem
261 Ibidem
262 Ibidem

105
Federația Rusă a construit o infrastructură de mare anvergură în Europa, în vederea livrării
de petrol și gaze naturale clienților săi europeni. Ca atare, Moscova consideră Europa drept piața
sa naturală și nu va renunța ușor la aceasta, o realitate cu potențial de risc ridicat la adresa securității
continentului, care, după cum am menționat, se transpune și în pârghii la nivelul sferei politice.
Mai mult de atât, suplimentarea gazoductelor devine necesară dacă se ține cont de anticipata
creștere a cererii de gaze naturale în țările din regiune. Prognozele Comisiei Europene relevă faptul
că cererea de gaz natural va spori cu 14% până în 2030 în Europa Centrală și de Sud -Est, în timp
ce în Uniunea Europeană ca ans amblu va scădea cu aproximativ 4%. Cel mai mare nivel de creștere
a cererii se așteaptă să fie înregistrat în Polonia, Slovenia, Letonia și Austria263.
Dezvoltarea regională a infrastructurii ar permite, de asemenea, consolidarea cooperării
între statele Co munității Energetice Europene, anume a statelor membre UE plus Albania, Bosnia
și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Ucraina și Republica Moldova. Statele
din afara structurii europene ce fac parte din această asociație ar fi obligate să adopte reglementările
energetice ale blocului. Mai mult, statele componente ale „Inițiativei celor trei mări” au granițe
comune cu șase din cele 9 țări non -membre UE, pentru care cooperarea cu Bruxellesul reprezintă
o prioritate esențială. Vorbim fie de c andidații oficiali (Muntenegru, Macedonia, Serbia), fie de
țările semnatare ale Acordului de Asociere cu structura europeană (Bosnia și Herțegovina,
Republica Moldova, Ucraina).
La nivel declarativ, Uniunea Europeană și -a luat angajamentul să sprijine cu i nvestiții
construirea și integrarea noii infrastructuri, acordând statutul de Proiecte de Interes Comun (PCI)
celor care ar spori competitivitatea și ar accentua integrarea infrastructurii și securitatea
aprovizionării264. Statutul PCI accelerează procesul d e obținere a autorizațiilor și permite
organizatorilor să solicite sprijin financiar prin intermediul programului european „Conectarea
Europei”. De notat, din cele aproximativ 80 de proiecte cu statut PCI conexe sectorului gazelor
naturale, circa 50 aparți n țărilor situate la confluența dintre Marea Adriatică, Marea Baltică și
Marea Neagră, o dovadă clară a cererii de investiții în regiune. Mai mult, peste 90% din finanțarea
totală a facilității „Conectarea Europei” pentru proiectele din acest sector sunt destinate statelor
membre „Inițiativei celor trei mări”265.

263 Ibidem
264 Ibidem
265 Ibidem

106
Acțiunile comune ale țărilor în cauză pot contribui la promovarea de noi proiecte de gaze
naturale dincolo de rețelele de transport. Pot fi utilizate fonduri din Planul UE pentru Investiții în
Infra structură, așa numitul plan Junker, care sprijină și investițiile pentru creștere durabilă, pentru
energie regenerabilă și altele asemenea. Așadar, fondurile ar putea fi folosite pentru reducerea
emisiilor poluante, dar și pentru dezvoltarea rețelei de tra nsport gaze naturale266.
„Inițiativa celor Trei Mări” deține potențialul de a îmbunătății infrastructura transportului
de gaze naturale în Europa Centrală și de Sud -Est, o regiune care are nevoie de astfel de investiții.
Totodată, inițiativa reconciliază in teresele regionale, abordează nevoia de investiții și cererea
viitoare de gaz natural, consolidează interesele Uniunii, dar și ale fiecărei țări în parte. Prin crearea
unei alternative de aprovizionare la gazele naturale ruse, securitatea și suveranitatea energetică ale
regiunii sporesc. În plus, cooperarea în acest format va facilita atât realizarea dezideratelor statelor
participante, cât și a celor europene. Dacă pentru Polonia și Lituania critică este diversificarea și
reducerea dependenței de Rusia, st ate ca Bulgaria vizează și statutul de hub energetic267.
Din punct de vedere al securității energetice, necesitatea noii infrastructuri a fost confirmată
și de testele de rezistență realizate de structura europeană268. Ulterior acestora, a fost înființat un
grup la nivel înalt, Conectivitatea Gazului în Europa Centrală și de Sud -Est (CESEC). Scopul său
constă în accelerarea dezvoltării legăturilor între conductele regionale de transport gaze naturale269.
Acest fapt se va traduce și prin posibilitatea Uniunii Euro pene și a tuturor statelor din sud -estul
continentului de a beneficia de conducta Trans -Adriatică (TAP), ce servește drept extensie a
gazoductului Trans –Anatolian (TANAP), care va permite importul de gaze naturale din
Azerbaidjan, potențial și din alte țăr i cu ieșire la Marea Caspică, state care vor să se evidențieze
drept jucători energetici globali.
Referindu -ne la Asia Centrală, considerabilele rezerve de resurse naturale și faptul că se
află la intersecția unor căi energetice au transformat regiunea în centru de interes și arenă de dispute
pentru dobândirea accesului la hidrocarburi, devenind o miză însemnată, atât pentru actorii

266 Ibidem
267 Georgi Gotev, „Bulgaria warns EU is becoming over -dependent on gas transited via Turkey” , articol publicat de
EURACTIV la data de 20 iulie 2017, disponibil la: https://www.euractiv.com/section/energy/news/bulgaria -warns –
eu-is-becoming -over -dependent -on-gas-transited -via-turkey/, accesat la 2 2 iulie 2017
268 Bartosz Bieliszczuk, „Three Seas Initiative: Benefits for Regional Gas Markets and the EU”, articol publicat de The
Polish Institute of International Affairs la 30 iunie 2017, disponibil la: http://www.pism.pl/publications/bulletin/no –
63-1003, accesat la 2 iulie 2017
269 Ibidem

107
internaționali exportatori de hidrocarburi – Federația Rusă, cât și pentru cei importatori de energie
– China și Europa. Trei din țările acestei regiuni – Kazahstan, Turkmenistan și Uzbekistan – dispun
de resurse minerale și hidrocarburi considerabile, anume de petrol, gaze naturale, aur și minerale270.
Principalele state care dețin influență în centrul Asiei sunt Federația Rusă și China, actori care
urmăresc cel puțin statutul de hegemon regional. Ca atare, accesul Moscovei și al Beijingului la
resursele naturale regionale reprezintă o realitate, un obiectiv imediat al celor două state, care
folosește scopului ultim, acela de a își consolida influența în regiune și la nivel mondial.
Un element important al politicii energetice ruse de după destrămarea URSS este
reprezentat de gazul natural venit din Asia Centrală, fiind mai accesibil Moscovei să cumpere gaz
din această regiune, decâ t să investească în câmpurile proprii, situate în nordul țării. De vreme ce
principalele gazoducte din centrul Asiei au tranzitat dintotdeauna teritoriul Rusiei, Moscova a
beneficiat de pârghii considerabile asupra țărilor din regiune, la nivelul economic ului și politicului.
Cu toate că nivelul investițiilor Rusiei în regiune sunt scăzute în comparație cu cel al altor
competitori internaționali, Moscova a reușit să își securizeze contractele cu Asia Centrală pe termen
lung privind aducțiunea de gaz natural pe teritoriul statului rus, în timp ce companiile ruse și -au
asigurat controlul unor părți importante din infrastructura energetică.271
China este un debutant în sectorul hidrocarburilor din Asia Centrală, însă tendințele denotă
o creștere semnificativă a cotei sale de investiții. China prezintă un interes sporit față de spectrul
larg al resurselor din Asia Centrală, orientându -se și spre sectorul minier al non -hidrocarburilor din
Kârgâzstan și Tadjikistan272. Spre exemplu, Beijingul a profitat de criza finan ciară mondială din
2008 pentru a penetra acest sector, oferind împrumuturi în numerar statelor care au întâmpinat
probleme, pentru a încheia acorduri energetice în perioada în care concurența era limitată273.

270„Central Asia at a crossroads” , raport al SAFERWORLD publicat în iunie 2015, disponibil la:
http://www.saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat la 20 februarie
2017
271 Ibidem
272 Ibidem
273 China a semnat o înțelegere „Împrumut pentru petrol” în valoare de 10 miliarde dolari cu statul Kazahstan, în
aprilie 2009, a asigurat încă pe atât în iunie 2009 pentru OCS pentru a ajuta membrii organizației să depășească
stagnarea economică, a cordând ulterior 4 miliarde de dolari și Turkmenistanului pentru dezvoltarea South Yolatan.
Sursa: „ Central Asia at a crossroads” , raport al SAFERWORLD publicat în iunie 2015, disponibil la:
http://www.saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat la 20 februarie
2017

108
Modul în care statele din Asia Centrală percep c reșterea controlului Chinei asupra
resurselor lor este însă o altă chestiune. Turkmenistan, spre exemplu, a fost un puternic susținător
al proiectului conductei de gaz Turkmenistan -Afghanistan -Pakistan -India (TAPI), care ar putea
reduce dependența de China și Rusia pentru exportul de gaz274.
Rămânând în zona Asiei Centrale și a Caucazului de Sud, actori imposibil de eludat din
calculele geopolitice și deloc neînsemnați prin poziționarea lor cheie, în imediata vecinătate a celor
două regiuni, sunt Iranul și Turcia. Cu toate că nu dețin amploar ea puterii actorilor majori, precum
SUA, Rusia sau China, acești actori statali dețin capacitatea de a modela balanța de putere
regională, inclusiv prin intermediul unor proiecte de securitate energetică, anume conducte de gaz
și petrol.
Încrâncenarea tut uror actorilor statali de a -și pune în aplicare strategiile energetice (acces
la hidrocarburi, control al rutelor energetice strategice, control al infrastructurii critice) și
mijloacele utilizate relevă un nou mijloc de reconfigurare a lumii, încă o dată accentul fiind pus pe
geopolitică. Totodată, realizarea dezideratelor energetice se traduce printr -un aport sporit adus
puterii economice a unui stat, analog puterii politice.

4.3 Mecanismul relațional politico -economic care reconfigurează noul
sistem internațional

La începutul secolului XXI, în special odată cu criza economică din 2008, declanșarea
războiului civil din Siria, anexarea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă și izbucnirea
conflictelor directe în Ucraina, ordinea globală liberală a început să intre treptat în umbra istoriei.
Acest ciclu istoric a însemnat globalizare la cote nemaiîntâlnite, deschiderea granițelor în vederea
intensificării schimburilor economice, a celor culturale, a circulației persoanelor, precum și o nouă
amploare a terorismului și a violenței informaționale, a propagandei. Gradual se realizează trecerea
la o nouă ordine mondială care readuce în prim plan geopoliticul , geostrategicul, hard power -ul,
care acordă o atenție sporită blocurilor politico -militare, consoli dării capacităților militare.

274 John C. K. Daly, „ Late to the Game, India Eying Central Asian Energy” , articol publicat la 21 august 2014,
disponibil la: http://www.silkroadreporters.com/2014/08/21/late -game -india -eying -central -asian -energy/, accesat
la 2 iulie 2017

109
Totalitatea actorilor din arhitectura relațiilor internaționale au început să se preocupe tot mai mult
de problematica militară, spre exemplu Uniunea Europeană, o structură eminamente politico –
economică, a vizat dezvoltarea un ei componente militare prin Politica de Securitate și Apărare
Comună (PSAC) și prin inițiativa antamării unei armate comune.
Incidentele din Ucraina (2014) reprezintă punctul de inflexiune în jocul de șah desfășurat
pe tabla relațiilor internaționale. Ulte rior a urmat resurecția proiectului geopolitic rus Novorossyia
(2014), puternica înarmare a Crimeii, pivotarea geostrategică a Moscovei în zona arctică (2014 –
2017, în vederea securizării intereselor geo -economice și geopolitice ale statului rus prin instit uirea
unei baze militare ruse275), implicarea Moscovei în războiul civil din Siria (2015), în vederea
revenirii Rusiei la masa negocierilor internaționale, totodată în vederea asigurării bazelor militare
ruse din Tartus și Latakia cel puțin pe termen lung, dacă nu permanent, consolidarea axei Moscova
– Teheran (concretizată și în vânzarea de armament rus, lansarea de rachete ruse de pe teritoriul
Republicii Islamice Iran), iar nu în ultimul rând, pivotarea geostrategică a Rusiei în China (acorduri
energetice, schimb de tehnologie militară , derularea de exerciții militare comune).
În același timp cu consolidarea bazelor militare ruse la vest de Federația Rusă, începând
din zona Arctică, Kaliningrad și până în coasta siriană, Tartus și Latakia, s -a evidențiat și întărirea
graniței de est a binomului NATO -UE, ceea ce se transpune în reconfigurarea flancului Est -Vest.
NATO și -a sporit prezența în partea de nord a graniței sale estice, prin detașarea unor batalioane
multinaționale, „rotațiunile”, precum și în bazinul Mării Negre, prin derularea unei brigăzi
multinaționale pe uscat, condusă de România, prin sporirea prezenței navale a Alianței pentru
exerciții și îmbunătățirea conștientizării situaționale, plus îmbunătățirea coordonării maritime
pentru operațiuni efectuate în tandem cu alte forțe aliate în această regiune276. SUA și NATO au
desfășurat totodată un sistem de apărare antirachetă în România, în vederea dezvoltării apărării
aeriene, la Deveselu. S -a hotărât și amplasarea unui scut antirachetă în Polonia, funcțional începând
cu 2018277.

275 Stratfor, „Russia's Plans for Arctic Supremacy” , 16 ianuarie 2015, disponibil la:
https://www.stratfor.com/analysis/russias -plans -arctic -supr emacy, accesat 19 februarie 2017
276 Comunicatul Summitului NATO de la Varșovia , „Warsaw Summit Communiqué”, 9 iulie 2016, disponibil la
http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133169.htm, accesat la 19 februarie 2017
277 Comunicat al Ministerului Afa cerilor Externe român, Delegația Permanentă a României la NATO, „Romanian and
US officials inaugurate at Deveselu location to deploy antimissile system” , disponibil la:
https://nato.mae.ro/en/romania -news/561, accesat 19 februarie 2017

110
Efectele Primăverii Arabe și ale întețirii războiului civil din Siria, anume valul de imigranți
și refugiați economici și sporirea flagelului terorist , totodată a actelor teroriste, au declanșat apariția
unei noi tipologii de sensibilitate politică și intele ctuală. Primul semn, în acest sens, a fost victoria
taberei Brexit în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la 23 iunie 2016278, la care se
alătură semnalele ascensiunii partidelor conservatoare, naționaliste și ultra -naționaliste în întreaga
Europă. Evoluțiile politice din SUA au fost în sincron, reliefând nemulțumirea majorității
americanilor față de globalizare, printre altele față de imigranți sau de principiul corectitudinii
politice. Această realitate a determinat alegerea unui candidat re publican, conservator,
tradiționalist, drept președinte al Statelor Unite ale Americii, fapt care se transpune în declanșarea
altor modificări tectonice în relațiile de putere la nivel mondial, în schimbarea regulilor „jocului”
afacerilor internaționale, p olitica acestuia fundamentându -se pe pragmatism, protecționism,
mercantilism, tranzacționism.
Donald Trump a blocat acordul TPP (Parteneriatul Trans -Pacific), s -a retras din negocierile
pentru TTIP (Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții) , un acord de liber schimb cu
Uniunea Europeană, și a solicitat renegocierea NAFTA (Acordul Nord -American de Comerț
Liber). Se prefigurează așadar o disuadare a dezvoltării puterii economice prin intermediul
ansamblurilor, accentul părând a fi pus pe relaț iile economice bilaterale, totodată pe o politică
externă bazată pe singularitate. În ceea ce privește spectrul militar, Donald Trump și întreaga sa
echipă și -au exhibat susținerea pentru NATO și pentru augmentarea bugetelor pentru Apărare, atât
în privinț a SUA, cât și a statelor membre ale Alianței279.
Direcțiile magistrale ale noii administrații de la Washington și maniera în care se vor
reașeza relațiile de putere la nivel global sunt în continuare dificil de elucidat. Limpede este însă
faptul că orânduir ea globală se schimbă, în sensul că societățile și politicile se schimbă
fundamental, prin renunțarea la modelul ordinii liberale și înclinarea spre naționalism,
protecționism, populism, autoritarism, combinație care indică intrarea într -un ciclu istoric b azat pe

278 AGERPRES , „Marea B ritanie: 'Vote Leave' va conduce campania pentru Brexit la referendumul din 23 iunie”, 13
aprilie 2016, disponibil lahttps://www.agerpres.ro/externe/2016/04/13/marea -britanie -vote -leave -va-conduce –
campania -pentru -brexit -la-referendumul -din-23-iunie -18-09-15, accesat 19 februarie 2017
279 Toluse Olorunnipa, „Trump Says NATO Allies Must Meet Defense Spending Obligation” , 12 aprilie 2017,
disponibil la: https://www.bloomberg.com/politics/articles/2017 -04-12/trump -says -nato -allies -must -meet –
defense -spending -obligations, accesat 20 februarie 2017

111
geopolitică, geostrategie, geo -economie, hard power , blocuri politico -militare, obturarea granițelor
și baricadarea statelor, potențarea și consolidarea extremităților flancului Est -Vest.
Reconfigurarea raporturilor dintre palierele sistemului int ernațional devine tot mai limpede.
Evoluțiile prezentate anterior demonstrează că noua ordine mondială înseamnă trecerea de la un
sistem internațional axat eminamente pe spectrul economic, comerț, estomparea granițelor, o
uniformizare generală, la un siste m global care pune accentul de naționalism, granițe,
protecționism, geopolitică, geostrategie, putere militară. Politicul își recapătă așadar preeminența
în fața celorlalte sfere care alcătuiesc societatea internațională – economic, militar, cultural,
informațional, social, fără ca acest lucru să determine diminuarea însemnătății acestora, dar mai
degrabă că spectrul politic își reia poziția de instrument de reglementare a celorlalte domenii, ceea
ce se traduce și prin prevalența puterii politice la nivel m ondial.
Dacă în perioada imediat următoare Războiului Rece și până la criza economică debutată
în 2007 economicul a dominat sistemul internațional, accentul fiind pus pe intensificarea relațiilor
comerciale, pe sporirea vizibilității economice la nivel mo ndial, prin integrarea în diverse structuri
sau prin încheierea de acorduri multilaterale, pe augmentarea puterii economice, după 2007/2008,
sfera politică începe să recâștige teren și să își reia locul la nivel de stat și la nivel internațional,
drept spe ctru coordonator și de reglementare a tuturor celorlalte paliere. Formula se va menține cel
puțin pe termen scurt și mediu, dacă este să analizăm tendințele politice mondiale – de revenire la
naționalism, conservatorism, protecționism, totodată de sporire a securității, fapt care se traduce
implicit și prin consolidarea granițelor.

112
4.4 Proiecția unui nou Sistem Internațional

După cum a fost menționat de -a lungul lucrării, lumea experimentează încă de prin anul
2007 trecerea la o nouă ordine mondială, la un sistem global în care interesul național primează,
deopotrivă factorul politic, identitar, de apartenență, de securitate. Relațiile de putere sunt în plin
proces de reașezare, asemenea tranșării balanței de putere între alianțele politico -militare regiona le
și globale.
Încă de la începutul noului secol s -a relevat o luptă tot mai aprigă pentru putere, indiferent
că este vorba de putere soft sau hard. Cu toate că în noul sistem internațional actorii acordă o
importanță deosebită hard power -ului și geopoliti cii, odată cu fenomenul globalizării sfera
informațională a căpătat amploare, totodată și o însemnătate deosebită, fapt care determină
necesitatea dezvoltării continue a instrumentelor de soft power .
Într-adevăr însă, noua ordine mondială readuce în prim plan politica hard , geopolitica și o
luptă accentuată pentru putere. În acest sens, se relevă în primul rând lupta pentru resursele
naturale, pentru controlul rutelor energetice și a infrastructurii critice, sau cel puțin pentru a deveni
noduri energetice importante. Se suprapune lupta pentru controlul rutelor comerciale în general,
surse de beneficii economice și de influență politică.
Să luăm spre exemplu Rus ia care încearcă să își sporească puterea spectrului energetic prin
implementarea proiectului gazoductului Nord Stream 2 (cea de -a doua conductă de gaz natural ce
unește statul rus de Germania), prin reînvierea proiectului Turkish Stream (discuțiile cu Ank ara
fiind reluate la începutul anului 2017), prin construirea a două gazoducte către China – Puterea
Siberiei I și II, blocarea zonei arctice prin instituirea unei baze militare ruse, în vederea exploatării
energetice.
La toate acestea se adaugă implicare a Rusiei în războiul civil din Siria, o perspectivă demnă
de luat în calcul fiind proiectele de construire a două noi conducte care să pompeze gaz natural
produs în Orientul Mijlociu (în speță Qatar și Iran) către Europa. În acest sens, poziționarea
geogra fică a Siriei, cu aproximativ 200 de kilometri ieșire la Marea Mediterană, o transformă într –

113
un centru atrăgător de export resurse naturale către Europa, porturile sale aflându -se în prezent,
totodată pe termen lung, sub controlul Moscovei280.
Azerbaidjanul încearcă de asemenea să pătrundă pe piața energetică europeană prin
conducta Trans -Anatoliană (TANAP), în timp ce statele din Asia Centrală vizează încheierea unor
parteneriate bilaterale care să ocolească ansamblurile regionale dominate de Rusia (care
reglementează relațiile regionale).
Demn de reiterat, deținerea monopolului asupra unei piețe energetice, a controlului rutelor
strategice, deopotrivă comerciale și energetice, și a infrastructurii critice se traduce prin
influență/putere, atâ t de ordin economic, cât mai ales politic. Iar această putere este acumulată
pentru ca actorii internaționali să dețină capacitatea de a constrânge (putere hard ) în vederea
realizării propriilor deziderate – puterea din domeniul energetic fiind deopotrivă un scop și un
instrument în sine.
Totodată, noul sistem internațional este dominat de sporirea puterii militare, atât la nivel de
stat, cât și al blocurilor politico -militare. Se relevă și o tot mai accentuată cursă a înarmării, în
principal de -a lungul f rancului Est -Vest.

4.4.1 Lupta pentru putere – mecanismul tradițional de autoreglare
al sistemului internațional

Tendințele de evoluție globale demonstrează proiecția unui nou sistem internațional bazat
pe o luptă tot mai accentuată pentru influență mondială, care poate fi cel mai bine privit prin prisma
teoriei realiste/neorealiste. Marea Britanie vizează părăsirea blocului economic european pentru a –
și spori propria putere, Federația Rusă și -a intensificat măsurile din toate sferele societății
internaționale înspre a -și recăpăta statutul de superputere, Turcia vizează să redevină un actor
global, economiile emergent e urmăresc de asemenea să își consolideze puterea, China urmărește
să își extindă influența, iar nu în ultimul rând, SUA, odată cu noua administrație prezidențială,
vizează să își consolideze puterea la nivel global.

280 Constantin Crânganu, „Războiul civil din Siria: Un război al gazoductelor?” , articol publicat de Contributors.ro la
data de 19 octombrie 2015, disponibil la: http://www.contributors.ro/economie/energie -economie/razboiu l-civil-
din-siria-un-razboi -al-gazoductelor/, accesat 20 februarie 2017

114
Puterea, totodată lupta pentru puter e, reprezintă fundamentul sistemului internațional.
Asemenea sistemului politic care se autoreglează prin intermediul propriilor instituții și
mecanisme, sistemul internațional se autoreglează prin intermediul propriului său fundament.
Mai mult, lupta pen tru putere a devenit un truism, deoarece a dominat orice ciclu istoric. În
perioada ordinii mondiale liberale, actorii se luptau în speță pentru dobândirea de putere
economică. În prezent, statele/actorii internaționali se direcționează în special către lu pta pentru
putere politică, dar și pentru putere militară, economică sau informațională, contopite într -o formă
„perfectă” de puterea inteligentă.

115
4.4.2 Noile forme ale luptei pentru putere

Noile forme ale luptei pentru putere reprezintă nu mai mult decât o combinare a celor vechi,
rezultând astfel o nouă formulă de manifestare a acestora, asimetrică, spre exemplu războiul hibrid ,
concept utilizat în spațiul public în special pentru a caracte riza instrumentele de acțiune revizioniste
ale Federației Ruse din prezent. Alături de forța militară, Rusia utilizează și tactici din spectrul
informațional, portretizându -se astfel în fața publicului -țintă drept actor legitim în acțiunile sale
internațio nale. Metodele de tip soft power, caracterizate de măsuri informaționale în media, precum
și în sfera culturală, se îmbină cu politicile hard power , economice și militare. Spre exemplu, în
plan politico -economic, sunt amplu mediatizate ingerințele în mediu l politic din statele vecine prin
acordarea unor foloase materiale liderilor politici locali pentru a le influența deciziile281, ori
utilizarea „armei” energetice în vederea comerțului cu hidrocarburi282. Toate acestea sunt
complementare intervențiilor militar e și informaționale pro -ruse283.
Însă nu doar Rusia utilizează formule noi cu scopul de a se impune pe scena relațiilor
internaționale. Odată cu venirea președintelui republican Donald Trump la Casa Albă, observăm
că și Statele Unite ale Americii, sub deviz a „America First”, manifestă o atitudine virulentă și plină
de pragmatism, în prim -plan fiind interesele naționale ale SUA. Atitudinea promptă față de Coreea
de Nord, cu avertismente clare de a nu încălca o linie roșie, în caz contrar SUA intervenind
milit ar284, precum și loviturile cu rachete de tip Tomahawk din Siria din luna aprilie a anului 2017,
toate acestea reprezintă forme noi ale luptei internaționale pentru putere, nemaiîntâlnite în ultimii
opt ani în politica externă americană. Reacțiile administra ției americane reprezintă, am putem
spune, o „lebădă neagră”, caracteristica de bază a deciziilor leadership -ului american fiind
elementul „surpriză”.

281 B92, „Balkans completely unstable, Russian influence everywhere" , 20 martie 2017, disponibil la:
http://www.b92.net/eng/news/world.php?yyyy=2017&mm=03&dd=20&nav_id=100807, accesat 23 martie 2017.
282 Russia arms its energy weapon, targets Belarus over gas prices , publicat în S&P Global Platts, 19 iulie 2016, link
http://blogs.platts.com/2016/07/19/russia -energy -weapon -belarus -gas-prices/, accesat 28 aprilie 2017
283 Iulian, Chifu, Oazu, Nantoi , „RĂZBOI INFORMAȚIONAL: TIPIZAREA AGRESIUNII INFORMAȚIONALE A FEDERAȚIEI
RUSE” , Editura ISPRI, București, 2016
284 Justin, McCurry, „ Mike Pence warns North Korea: do not test Trump's resolve” , 17 aprilie 2017, disponibil la:
https://www.theguardian .com/world/2017/apr/17/mike -pence -north -korea -missile -nuclear -strategic -patience -is-
over, accesat 23 martie 2017

116
Capitolul V
STUDIU DE CAZ – Federația Rusă, la intersecția dintre politic și economic

Ultimul capitol își propune să realizeze un amplu studiu de caz, o retrospectivă
cuprinzătoare și o analiză a întreprinderilor Federației Ruse pe scena relațiilor internaționale, de la
destrămarea Uniunii Sovietice și până în actualitate, pentr u a evidenția direcțiile centrale ale
politicii externe ruse și a instrumentarului întrebuințat de Moscova în vederea realizării obiectivelor
proprii. Această diviziune a lucrării include, de asemenea, o examinare comparativă a sferelor de
putere vizate de Federația Rusă în sistemul global, deopotrivă a beneficiilor în care se transpun, în
final relevându -se prevalența puterii politice în fața puterii economice, în procesul de tranziție către
o nouă ordine mondială.
În prima parte a capitolului, vor fi pr ezentate măsurile Federației Ruse pentru recăpătarea
influenței Moscovei în spațiul ex -sovietic, succedând momentul terminării Războiului Rece și al
dezmembrării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, drept direcție fundamentală a politicii
externe a s tatului rus încă de la sfârșitul secolului XX. În acest scop, totodată pentru a -și spori
puterea la nivel global, uzitând un instrumentar variat, Federația Rusă a urmărit, încă de la formarea
sa, contrabalansarea Occidentului și reorganizarea sistemului in ternațional unipolar. La începutul
noului mileniu, Federația Rusă poate fi cel mai bine caracterizată drept un stat revizionist,
obiectivul strategic al Moscovei, asumat ca atare, vizând schimbarea ordinii globale fixată prin
încheierea Războiului Rece și restabilirea poziției sale hegemonice în arhitectura relațiilor de putere
la nivel internațional285. Acest prim centru de interes al Rusiei, redobândirea statutului de
superputere la nivel global, reclamă din perspectiva Moscovei, după cum vom vedea în conti nuare,
refacerea sferei sale tradiționale de influență, din Europa de Est și Asia Centrală, dar și
(re)penetrarea și sporirea influenței în alte regiuni din continentul european, în speță în zona de
centru și de sud -est, în Orientul Mijlociu, Asia de Sud ș i Sud -Est, Africa, America Latină, în zona
arctică et c aetera286.

285 Jeffrey Mankoff , „Russian Foreign Policy: The Return of Great Power Politics (Council on Foreign Relations Book)
2nd Edition” , Rowman & Littlefield Publishers, Londra, 2011, pp. 89 -133
286 Ibidem , pp. 263 -281

117
Politica de extindere a puterii statului rus promovată de Moscova, a reunit de la bun început
un melanj de măsuri hibride, un instrumentar complex, aflat într -o perpetuă adaptare287. Aceasta
deoarece dizolvarea Uniunii Sovietice a adus la pachet declararea independenței fostelor republici
sovietice, fapt care s -a tradus prin pierderea a numeroase teritorii de către Moscova, va să zică a
însemnate beneficii. Rusia a depus ca atare efort uri mult idimensionale înspre a -și reface dominația
în aceste zone, în spectrul politic, economic și militar, prevalând însă tot mai învederat beneficiile
politice, pentru ca în final să se urmărească realizarea resure cției proiectului (geopolitic) al unei
așa-numi te „Rusii Mari”288.
Încă din anii '90, Federația Rusă a valorificat strămutările de populație realizate în perioada
Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, sprijinind tendințele segregaționiste ale etnicilor ruși,
rusofonilor sau rusofililor din anumite s tate aparținând spațiul ex -sovietic și dorința lor pentru
dobândirea unei autonomii sporite289. Moscova a oferit sprijin populației ruse prin intermediul așa –
numitelor „trupe de menținere a păcii”, precum și susținere de sorginte economică sau politică290.
Dem ne de notat în acest sens sunt tulburările c are au atins nivelul ciocnirilor violente în Transnistria
(Republica Moldova), Nagorno –Karabah (Azerbaidjan), Osetia de Sud și Abhazia (Georgia),
Tadjikistan – în anii ’90, precum și cele din Georgia și Ucraina ( Donbas, Crimeea), de la începutul
secolului XXI. Conflictele au fost ulterior „înghețate”, cu excepția celui din estul Ucrainei care este
în plină desfășurare, cu menținerea trupelor ruse pe teren. În plus, aceste regiuni separatiste depind
economic de Mos cova, fapt care se transpune în avantaje politice pentru Federația Rusă, în
influență asupra aparatelor de conducere ale autoproclamatelor republici, implicit în pârghii de
înrâurire politică la nivelul autorităților centrale de stat (respectiv la Chișinău , Baku, Erevan,
Tbilisi, Dușanbe, Kiev)291.
În atare mod s -au pus bazele unor regiuni de însemnătate strategică pentru Federația Rusă
în vecinătatea sa imediată și apropiată, trebuincioase Kremlinului în a -și exercita pluridimensional
puterea în statele respective, esențialmente în spectrul politic. Palierele unui stat se află orișicum

287 Janusz Bugajski , „Cold Peace: Russia's New Imperialism” , Praeger, Washington DC, 2004, pp. 1 -29
288 Ibidem, pp. 219 -235
289 Andrei P. Tsygankov , „Russia's Foreign Policy: Change and Conti nuity in National Identity 4th Edition” , Rowman
& Littlefield Publishers, Londra, 2016, pp. 33 -59
290Janusz Bugajski , „Cold Peace: Russia's New Imperialism” , Praeger, Washington DC, 2004, pp. 1 -29
Ibidem, pp. 29 -51
291 Ibidem

118
în dependență reciprocă strânsă, concomitent cu înrâurirea politicii interne a actorilor vizați și cu
dobândirea de beneficii economice, aflate implicit la baza consolidării influenței de ansamblu a
oricărui stat, Moscova vizând și o eventuală direcționare a politicii externe și de securitate a țărilor
aflate în sfera sa tradițională de interes și nu numai, toate acestea transpunându -se în final în putere
politică locală și internaț ională. Prezenta strategie rusă s-a conturat încă de la așezarea ordini i
globale survenite în urma încheierii Războiului Rec e, după cum au afirmat chiar oficialii ruși în
nenumărate ocazii292.
Scopul imediat s -a prefigurat a fi înstrăinarea țărilor de ideea de a adera la structurile
euroatlantice, întrucât Federația Rusă a dezvoltat propriile instrumente de integrare aprofundată în
Eurasia, de sorginte politică, economică și militară, drept contraofertă la binomul occidental
NATO -Uniunea Europeană. Totodată, s -a conturat și vădita temere a statului rus față de crearea
unor structuri regionale din care Rusia să fie exclusă, ori ca re să contravină intereselor acesteia,
întrucât Moscova vizează finalmente întărirea polului eurasiatic sub conducerea sa, etalându -se
drept contrapondere a Occidentului.
Adițional măsurilor de protejare a etnicilor ruși, a rusofonilor ori a rusofililor d in alte țări
(așadar de menținere a afectivității culturale față de statul rus), Federația Rusă a întreprins încă de
la sfârșitul secolului XX și acțiuni de consolidare a unor structuri diverse sub tutela sa, precum
Comunitatea Statelor Independente (CSI), Uniunea Vamală (UV), Comunitatea Economică
Eurasiatică (EURASEC), Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) sau Organizația Tratatului de
Securitate Colectivă (OTSC)293. Organizațiile au fost ab initio menite să contrabalanseze oferta
Occidentului, în speță în Eu rasia, dar și la nivel internațional, să ducă la dezvoltarea regiunii, per
ansamblu, și la sporirea puterii Moscovei, în particular, pentru ca în cele din urmă scopul ultim să
fie redobândirea statutului de hegemon regional pentru Rusia, totodată recăpătar ea statutului de
superputere globală294.
Maniera în care Moscova a tratat și continuă să negocieze cu statele vecine din fosta URSS,
precum și modul în care ace stea răspund sunt indicatori care vor schimba peisajul (securității)
Eurasiei, cu ramificații asu pra relațiilor globale și a balanței de putere la nivel internațional. Privitor

292 Ibidem , pp 1 -29
293 Robert H Don aldson, Joseph L Nogee, „The Foreign Policy of Russia: Changing Systems, Enduring Interests, 2014
5th Edition” , Routledge, New York, 2014, pp. 362 -425
294 Ibidem

119
la regiunile Europa de Est și Asia Centrală, statul rus vizează să rămână puterea externă
preeminentă, atât din perspectiva relațiilor politice și economice, cât și a cooperăr ii militare.
Imperios pentru Moscova este ca mecanismele multilaterale, precum CSI, UEE sau OTSC, să
sprijine obiectivele strategice de bază ale unei Eurasii post -sovietice dominată de Federația Rusă295.
Atitudinea Rusiei față de Organizația de Cooperare de l a Shanghai (OCS), structură controlată de
China, stă drept mărturie. Federația Rusă nu dorește să vadă cum această organizație se transformă
într-un motor eficient de integrare regională, întrucât integrațiunea s -ar realiza în condițiile stabilite
de Beiji ng și nu de cele ale Moscovei296. Iar perspectiva unei Republici Populare Chineze influente
în regiune este contradictorie viziunii Kremlinului pentru Eurasia, în ciuda debutului consolidării
axei Beijing – Moscova297.
După cum am menționat, Rusia a demarat în vecinătatea sa apropiată procese
integraționiste, cu caracter economic, militar și politic, în vederea organizării de interacțiune în
cvasi-toate spectrele de comunicare interstatală, măsurile de coagulare a acestu i spațiu sub umbrela
rusă continuând și la momentul actual. Un prim instrument a fost Comunitatea Statelor
Independente (CSI), înființată la 21 decembrie 1991 de către liderii a 11 state suverane din fosta
URSS, cu excepția Georgiei și a statelor baltice: Federația Rusă, Republica Belarus, Ucraina,
Republica Moldova, Republica Azerbaidjan, Republica Armenia, Republica Kazahstan, Republica
Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan298. Georgia a devenit membru al CSI în 1993,
retrăgându -se în mod ofic ial în 2009, după ce trupele ruse au intervenit în statul georgian pentru a
susține regimurile separatiste abhaze și sud -osetine. Ucraina și Turkmenistanul au refuzat să
semneze, la 22 ianuarie 1993, Statutul Comunității, reieșind că cele două țări nu sunt membre de
iure ale CSI (fiind considerate doar state -fondatoare și -participante)299. Oricum, în urma

295 Ibidem
296 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroads. Russia and China’s changing roles i n the region and the
implications for peace and stability” , iunie 2015, pp. 11 -27, disponibil la:
http://www.saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat 10 martie 2017
297 Ibidem
298 M. Wesley Shoemaker, „Russia and The Commonwealth of Independent States 2014 (World Today)” , Rowman &
Littlefield Publishers, 2014, pp. 133 -145
299 Ibidem

120
declanșării conflictului din Dobas, estul Ucrainei, și a anexării peninsulei Crimeea de către
Federația Rusă, Ucraina cochetează tot mai pronunțat cu ideea părăsirii de facto a CSI300.
O altă organizație de bază creată de Federația Rusă în s pațiul său vecin este proiectul -pilot
Uniunea Economică Eurasiatică (UEE). Ceea ce a început ca o simplă Uniune Vamală (UV) s -a
transformat, la 29 mai 2014, moment c are mar chează semnarea tratatului fondator – intrat în
vigoare la 1 ianuarie 2015, într -un spațiu economic supranațional, actualmente cuprinzând
Federația Rusă, Kazahstan, Belarus, Armenia și Kârgâzstan301. Reiterăm că la 6 ianuarie 1995,
statele Rusia și Belarus a u semnat Acordul de înființare, la scurt timp alăturându -se și Kazahstan,
Kârgâzstan și Tadjikistan302. Ulterior, făcându -se tranziția către o treaptă superioară de integrare,
liderii statelor Belarus, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan au instituit Comunitatea
Economică Eurasiatică (EurAsEc), la data de 10 octombrie 2000, ceea ce presupunea instituirea
unei zone de comerț liber, formarea Uniunii Vamale, precum și a Spațiului Economic Eurasiatic
Unic303. Etapa finală de pregătire a spațiului vamal unic a fost inițiată la 1 iulie 2011, constând în
asigurarea liberei circulații a bunurilor produse în țările Uniunii Vamale, precum și a produselor
aduse din țări terțe304.
Prin intermediul instrumentului UEE, proiect fundamentat pe ideea schemei de integrare a
Uniunii Europene, Moscova a vizat ridicarea barierelor și sporirea relațiilor comerciale, prezentând
beneficii reciproce în regiunea eurasiatică, inclusiv principalelor țări vizate de Parteneriatul Estic
(instrument al UE) – Republica Moldova, Azerbaidja n, Armenia, Belarus, Georgia și Ucraina305.
Entuziasmul pentru UEE lipsește actualmente în Ucraina, în Republica Moldova reîncepe să se

300 „Ukraine quits CIS, sets visa regime with Russia, wants Crimea as 'demilitarized zone'” , articol publicat la 19
martie 2014, disponibil la: https://www.rt.com/news/urkaine -cis-visa-demilitarized -917/, accesat 11 martie 2017
301 Nataliya A. Vasilyeva, Maria L. Lagutina, „The Russian Project of Eurasian Integration: Geopolitical Prospects
(Russian, Eurasian, and Eastern European Politics)” , Lexington Books, London, 2016, pp. 125 -139
302 Ibidem
303 Ibidem
304 Ibidem
305 Mihai Drăghici, „Uniunea Economică Eurasiatică, formată la 1 ianuarie, intenționează să dialogheze cu UE” , 2
ianuarie 2015, disponibil la: http://www.mediafax.ro/economic/uniunea -econo mica -eurasiatica -formata -la-1-
ianuarie -intentioneaza -sa-dialogheze -cu-ue-13745388, accesat 13 martie 2017

121
întrezărească306, iar în Asia Centrală se află în mod ubicuu în degringoladă307, întrucât obiectivele
și intențiile Moscovei a flate la baza Uniunii sunt privite în contextul acțiunilor Rusiei din Ucraina
(anexarea Crimeii, continuarea conflictelor armate în Donbas).
Mai mult, cu toate că Rusia și -a afirmat sprijinul pentru extinderea și consolidarea UEE,
dăinuirea structurii, p e termen mediu sau lung, rămâne sub zodia incertitudinii. Aceasta deoarece
contextul economic al Federației Ruse, marcat de scăderea dramatică a prețului petrolului și de
impactul sancțiunilor occidentale, a avut repercusiuni asupra proiectelor ruse și a b ilateralismului
regional și internațional308.
Din punct de vedere militar, Rusia este un actor puternic în întreg spațiul ex -sovietic. În
Asia Centrală acest fapt este susținut mai degrabă de relațiile bilaterale cu statele regionale, decât
sub auspiciile acordurilor multilaterale regionale, de tipul Organizației Tratatului de Securitate
Colectivă (OTSC)309. De notat, pe teritoriul Tadjikistanului este desfășurat al doilea cel mai mare
contingent militar rus din afara teritoriului propriu, Divizia 201, Gachinskaia, în timp ce primul
este dislocat în Sevastopol, Crimeea. Aproximativ 7.000 de militari se află la baza militară din
apropierea Dușanbe, capitala Tadjikistanului, în trei regimente, în timp ce, în octombrie 2012, a
fost încheiat un acord bilater al între Dușanbe și Moscova, c are prevede chirie gratuită pentru bazele
forțelor ruse până în 2042310. În Kârgâzstan, noul acord pentru extinderea perioadei de găzduire a
instalațiilor militare rusești de la Kant prevede anul 2032. Înțelegerea va rula din 20 17 și stabilește
o bază militară rusă integrată în statul Kârgâz, c are combină diferitele facilități de la Kant și din
restul țării311.
Privind dintr -o perspectivă amplă, implicarea militară a Rusiei în Asia Centrală este vitală
îndeplinirii planurilor sale regionale, urmărind consolidarea perimetrul ui său sudic și a OTSC,

306 Maria Mocanu, „Republica Moldova vrea să adere la Uniunea Euroasiatică” , 8 februarie 2017, disponibil la:
http://www.evz.ro/republica -moldova -vrea -sa-adere -la-uniunea -euroasiatica.html, accesat 14 martie 2017
307 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroads. Russia and China’s changing roles in the region and the
implications for peace and stability” , iunie 2015, pp. 11 -27, disponibil la:
http://www .saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat 10 martie 2017
308 Emanuele Scimia , „Can Russia project power while battered by economic woes?” , 10 februarie 2017, disponibil
la: http://www.atimes.com/can -russia -project -power -battered -economic -woes/, accesat 13 martie 2017
309 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroads. Russia and China’s changing roles in the region and the
implications for peace and stability” , iunie 2015, pp. 11 -27, disponibil la:
http://www.saferwo rld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat 10 martie 2017
310 Ibidem
311 Marlène Laruelle , „Russia in Central Asia: Old History , New Challenges?” , septembrie 2009, disponibil la:
http://www.eucentralasia.eu/fileadmin/user_upl oad/PDF/Working_Papers/WP3 -EN.pdf, accesat 14 martie 2017

122
relațiile bilaterale păstrându -și preeminența în această sfer ă de securitate, cu accent pe legăturile
cu statele Kârgâzstan și Tadjikistan312. Cooperarea militară, pârghiile economice și cele politice
merg mână în mână, un scenariu aplicat în mod ubicuu de Federația Rusă, precum și de alte puteri
internaționale. Însă prin intermediul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, Moscova
rămâne principalul furnizor de securitate ( hard) în Eu rasia, după cum se și promovează, în speță în
cadrul blocului format din Belarus, Armenia, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan.
Structura a fost fondată în 2001, ca succesor al Tratatului de la Tașkent, scopul său declarat fiind
contracararea teror ismului și a separatismului din regiune313, totodată fiind și un mijloc informal
de a neutraliza influența occidentală, dar și pe cea chineză, în această regiune strategică a Rusiei.
Extinderea Alianței Militare Nord -Atlantice și apropierea acesteia de grani țele statului rus au fost
aduse, la începutul anului 2016, la gradul de amenințare la adresa securității naționale a statului
rus, în noua strategie de apărare314. Dincolo de dezvoltarea concomitentă a structurii regionale
concurente, Organizația pentru Coop erare de la Shanghai (OCS – alcătuită din Rusia, China,
Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâzstan)315, viitorul OTSC ține de capacitatea Moscovei
de a stimula capacitatea rapidă de răspuns a blocului în fața provocărilor actuale și a influenței
crescâ nde a unei palete extinse de factori regionali și globali, în zonele organizației și în cele
adiacente.
Partea a doua a capitolului prezintă reverberațiile crizei din Ucraina la nivel sistemic, fiind
unul din momentele -cheie ale noului secol, c are marchea ză deopotrivă intensificarea măsurilor
Federației Ruse pentru a -și redobândi locul la masa superputerilor globale și debutul unui proces
de tranziție către o nouă ordine mondială, o reîntoarcere la geopolitic, politic, o reactualizare a
blocurilor politico -militare, o delimitare accentuată a extremităților flancului Est -Vest, prevalența
spectrului politic în fața celorlalte paliere sistemice. Criza ucraineană a escaladat în scurt timp într –

312 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroads. Russia and China’s changing roles in the region and the
implications for peace and stability” , iunie 2015, pp. 11 -27, disponibil la:
http://www.sa ferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat 10 martie 2017
313 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroads. Russia and China’s changing roles in the region and the
implications for peace and stability” , iunie 2015, pp. 11 -27, disponibil la:
http://www.saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat 10 martie 2017
314 Eugene Rumer, „Russia and the Security of Europe” ,30 iunie 2016, disponibil la:
http://carnegieendowment.org/2016/06/3 0/russia -and-security -of-europe -pub-63990, accesat 13 martie 2017
315 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroads. Russia and China’s changing roles in the region and the
implications for peace and stability” , iunie 2015, pp. 27 -34, disponibil la:
http://www.saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat 10 martie 2017

123
un conflict militar între Ucraina și Federația Rusă, în vreme ce, la 18 martie 2014, statul rus anexa
oficial peninsula Crimeea, luând act de rezultatul referendumului organizat de autoritățile
separatiste regionale, pentru ca ulterior, la 6 aprilie 2014, să izbucnească războiul din Donbas, un
conflict activ și în actualit ate316.
Poziția Occidentului față de Ucraina, a SUA și a NATO, a avut și are un caracter
geostrategic și geopolitic, Washingtonul considerând statul ucrainean și un eventual factor de
atenuare a influenței Rusiei înspre centrul Europei și înspre Balcani, tot odată sprijinind vădit
autonomia și politica de independență a statului ucrainean317. Pentru Rusia însă, „străinătatea
apropiată” reprezintă sfera sa exclusivă de interes, un element de continuitate a politicii Moscovei
din secolul XX și XXI, în timp ce menținerea Ucrainei sub influența rusă este un pilon de bază al
susținerii capacității de influență a Moscovei în Europa de Est, în Europa Centrală și în Balcani318.
Mai mult, Federația Rusă consideră NATO drept o structură politico -militară contestată la ni vel
internațional, o reminiscență a Războiului Rece, o structură c are ar fi trebuit desființată
concomitent cu Tratatul de la Varșovia319.
În urma impunerii sancțiunilor economice de către comunitatea internațională, succedând
criza ucraineană, Moscova a ini țiat un proces de pivotare către Republica Populară Chineză, în
principal în vederea consolidării bilateralismului, dar și a relației politice și militare, prin urmare a
axei Moscova – Beijing320,321. Dependența deplină a statului rus de piața din Vest pentru capital,
tehnologie și exportul de hidrocarburi era „călcâiul lui Ahile” al Federației Ruse, necesitatea unui
nou parteneriat cu un stat puternic intensificându -se, fapt care a determinat Moscova să poziționeze
economia țării către RPC. Redirecționarea eco nomică a statului rus relevă faptul că Moscova a

316 Rajan Menon, Eugene B. Rumer, „Conflict in Ukraine: The Unwinding of the Post -Cold War Order” , The MIT
Press, Massachusetts, 2015, pp. 53 -87
317 NEW YORK TIMES, „Debate: Should NATO Defend Ukraine?”, 9 septembrie 2014, disponibil la:
http://www.atlanticcouncil.org/blogs/natosource/debate -should -nato -defend -ukraine, accesat la 14 martie 2017
318 Janusz Bugajski , „Cold Peace: Russia's New Imperialism” , Praeger, Washington DC, 2004, pp. 79 -109
318 Ibidem, pp. 219 -235
319 „Russia Welcomes Trump Calling NATO 'Obsolete'” , 16 ianuarie 2017, disponibil la:
http://www.rferl.org/a/russia -welcomes -trump -nato -obsolete/28236452.html, accesat 15 martie 2017
320 Alexander Gabuev, Friends With Benefits? Russian -Chinese Relations After the Ukraine Crisis, 29 iunie 2016, link:
http://carnegie.ru/2016/06/29/friends -with -benefits -russian -chinese -relations -after -ukraine -crisis -pub-63953,
accesat la 15 martie 2017
321 Majid Rafizade h, „Ukraine Crisis Bolstering Iran -Russia -China Axis” , 28 martie 2014, disponibil la
http://www.huffingtonpost.com/majid -rafizadeh/ukraine -crisis -bolstering_b_5045450.html, accesat 15 martie
2017

124
încercat în mod nemijlocit să spargă izolarea diplomatică în care a fost forțată să intre în urma
declanșării conflictelor din Ucraina, să își garanteze o piață de desfacere pentru resursele sale
energetice, să obțină acces la credite și la tehnologia chineză. Procesul rus de pivotație către China
a implicat și o dimensiune militară, ca racterizată de exerciții comune și de schimburi mutuale de
piese tehnologice, precum și de un acord de livrare de sisteme rus e anti -rachetă S -400, începând
din 2018322.
Totodată, prioritățile doctrinei de apărare a Federației Ruse de la sfârșitul anului 2014
menționau pentru prima dată protejarea intereselor Moscovei în regiunea arctică323. Consolidarea
prezenței militare ruse la P olul Nord, menită să protejeze granițele de nord ale statului rus, potrivit
președintelui Rusiei, implică desfășurarea unui comandament strategic într -o bază a Flotei
Nordului324. Afirmând adoptarea de măsuri economice, politice și militare de către anumite țări
pentru a pătrunde în Arctica, state care nu ar beneficia de acces direct în această regiune, Serghei
Șoigu, ministrul rus al Apărării, a motivat, în 2015, necesitatea apărării intereselor de stat ale
Federației Ruse în această regiune325. Oficialul mili tar rus a anunțat în mod oficial consolidarea
poziției Moscovei pe toate fronturile în Arctica, militar -politic și economic -financiar, mai ales că
zona se transformă într -un centru global de producție hidrocarburi, totodată într -un nod important
de comunic ații326.
Federația Rusă a dorit să joace și cartea siriană. În cadrul unor analize internaționale se
pune accentul pe obiective precum asigurarea pe termen lung a ieșirii din izolarea internațională,
denunțată de Kremlin, dovedirea statutului de putere glob ală prin proiectarea forței militare în afara
sferei consacrate de influență, estomparea subiectului „Ucraina” la nivel internațional,

322 Alexander Gabuev, „ A “SOFT ALLIANCE”? RUSSIA -CHINA RELATIO NS AFTER THE UKRAINE CRISIS” , link:
http://www.ecfr.eu/page/ -/ECFR126_ -_A_Soft_Alliance_Russia -China_Relations_After_the_Ukraine_Crisis.pdf,
accesat 15 martie 2017
323 Stratfor, „Russia's Plans for Arctic Supremacy” , 16 ianuarie 2015, disponibil la:
https:// www.stratfor.com/analysis/russias -plans -arctic -supremacy, accesat 15 martie 2017
324 Ibidem
325 Paul Ames, „Russia's military is muscling into the Arctic, where melting ice is freeing up resources” , 18 octombrie
2015, disponibil la: https://www.pri.org/stories /2015 -10-18/russias -military -muscling -arctic -where -melting -ice-
freeing -resources, accesat 15 martie 2017
326 Stratfor, „Russia's Plans for Arctic Supremacy” , 16 ianuarie 2015, disponibil la:
https://www.stratfor.com/analysis/russias -plans -arctic -supremacy, a ccesat 15 martie 2015

125
transformarea statului rus în jucător cheie în Siria, precum și în întreg Orientul Mijlociu327,328.
Prezumtivele obiective ex puse de diverse analize de politică internațională nu sunt expuse cu titlu
incontestabil, însă prezintă o anumită doză de pertinență. Ceea ce este categoric este faptul că în
urma jucării cartei siriene, Rusia rămâne cu posibilitatea de a folosi baza milit ară aeriană de la
Hmeimim, regiunea Latakia (vestul Siriei), pe termen nelimitat, și de a transforma instalațiile ruse
de la portul Tartus (nord -vestul Siriei), într -o bază navală rusă permanentă329. Acțiunile Moscovei
în Orientul Mijlociu dezvăluie și de a ceastă dată o paletă largă de interese, de sorginte politică,
militară, precum și economică și informațională, Federația Rusă valorificând deopotrivă
oportunitatea de a reduce influența vestică la nivel internațional și de a avansa încă o dată percepția
Rusiei ca mare putere globală.
În contextul cooperării din Siria, a unei viziuni comune privind ordinea globală actuală și a
criticii politicii occidentale în Orientul Mijlociu și în alte zone de interes, axa Moscova – Teheran
a atins o intensitate fără pre cedent330. Iranul este un stat -aliat extrem de util Rusiei într -o regiune
puternic instabilă, totodată însă o simplă piesă dintr -un mozaic amplu de legături pe care Moscova
le balansează cu atenție. În mod paralel, Rusia oferă Teheranului un instrument criti c pentru
protejarea intereselor sale de securitate regională, în timp ce războiul din Siria se profilează a fi
creuzetul cooperării Moscova -Teheran, cel puțin pe termen scurt, având în vedere centralitatea
subiectului în ambițiile strategice ale ambelor st ate.
Din 2015, Rusia și Iran au intrat într -o nouă fază de cooperare militară, nemaiîntâlnită din
1945 și până în prezent. Succedând intervenția rusă din Siria, forțele armate ale celor două state
planifică actualmente operațiuni comune și luptă laolaltă în sprijinul guvernului Bashar al -Assad.
Mai mult, din august 2016, Federația Rusă a început să lanseze, de la o bază aeriană iraniană, un
val de bombardiere strategice în Siria, fapt care, la nivel internațional, trimite semnalul că ambele

327 Rajan Menon, „What’s Russia Doing in Syria and Why” , disponibil la: http://www.huffingtonpost.com/rajan –
menon/whats -russia -doing -in-syr_b_3375715.html, accesat 15 martie 2017
328 Ishaan Tharoor, „Why Russia is in Syria” , 11 septembrie 2015, disponibil la:
https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2015/09/11/why -russia -is-in-
syria/?utm_term=.cc1dd40b6133, accesat 15 martie 2015
329 Stratfor, „Even As Russians Withdraw, Their Legacy in Syria Remains” , 18 martie 2016, disponibil la:
https://www.stratfor.com/analysis/even -russians -withdraw -their -legacy -syria -remains, accesat 15 martie 2017
330 Ellie Geranmayeh, Kadri Liik, „The new power couple: Russia and Iran in the Middle East” , EUROPEAN COUNCIL
ON FOREIGN RELATIONS, 13 septembrie 2 016, disponibil la http://www.ecfr.eu/page/ -/ECFR_186_ –
_THE_NEW_POWER_COUPLE_RUSSIA_AND_IRAN_IN_THE_MIDDLE_EAST_PDF.pdf, accesat 16 martie 2017

126
state sunt pute rnic angajate în apărarea intereselor lor în Siria (vorbim despre un exemplu rar de
autorizare a utilizării terenului Republicii Islamice de către un alt stat)331. Totodată, cooperarea
pentru Siria reprezintă o aprofundare substanțială a legăturilor politice și de apărare, precum și
economice între cele două țări, bilateralismul Moscova -Teheran fiind reintrodus de către Vladimir
Putin în direcțiile de politică externă ale statului rus, odată cu întoarcerea sa la prezidenția rusă, cât
și de expansiunea comerțu lui cu arme din ultimele decenii332.
În unitățile următoare vom analiza pe larg tematicile prezentate în prezenta introducere a
capitolului. Pornind de la măsurile adoptate de Federația Rusă pentru a-și spori imaginea de
contrapondere la puterea Occidentului , drept contraofertă la structurile euroatlantice, în speță în
vecinătatea sa imediată și apropiată, prin intermediul consolidării întregii palete de relații bilaterale
și a integrării aprofundate în structurile politice, economice și militare dominate de Moscova (CSI,
UEE și OTSC), dar și la nivel global, vom trece ulterior la tematica reașezării relațiilor de putere
la nivel global. Există mai mulți declanșatori privind trecerea către o nouă ordine globală.
Pe de o parte, în urma crizei ucrainene, declan șată în 2014, Federația Rusă și -a sporit
arsenalul militar din peninsula Crimeea, precum și din alte baze ruse aflate în apropierea bazinului
Mării Negre , și a anunțat în mod oficial resurecția proiectului geopolitic Novorossyia, în paralel
consolidându -se capacitățile NATO în Flancul său Estic. S -a revelat încă de atunci o accentuare a
pozițiilor extremităților flancului Est -Vest, o gradată prevalență a g eopoliticului, a geostrategicului,
în fața spectrului economic. Impunerea de sancțiuni economice asupra Rusiei de către Occident, ca
măsură punitivă la adresa actelor din Ucraina, a determinat Moscova să încerce ruperea izolării
diplomatice în care a fost forțată să intre, prin pivotarea sa geostrategică spre Republica Populară
Chineză, prin accentuarea măsurilor de relansare a relațiilor cu statele din vecinătatea apropiată,
precum și a structurilor dominate de Kremlin, prin consolidarea forțelor armate ru se în Arctica, în
vederea securizării potențialelor beneficii geopolitice și economice, prin implicarea sa în conflictul
civil din Siria, prin consolidarea axei Rusia – Iran (beneficii de ordin politic, militar, economic).
Pe de altă parte, războiul din Siria și dezvoltarea flagelului terorist în Africa, Orientul
Mijlociu, Asia Centrală și Asia de Sud au amplificat volumul valului de refugiați și imigranți
economici, fapt care a potențat declanșarea unor bulversări de securitate, poli tice, economice și de
ordin social în Europa. În ultimii trei ani, realitatea Europei a fost caracterizată de accentuarea

331 Ibidem
332 Ibidem

127
procesului de radicalizare islamică, de prezența inamicului în interiorul „cetății” (a teroriștilor
ISIS/Daesh), fapt care a determina t punerea în aplicare a unor atacuri teroriste pe întreg continentul
european, de ridicarea extremelor politice, de intensificarea naționalismului ori a
ultranaționalismului, de accentuarea granițelor și de sporirea bugetelor de apărare pentru a spori
securitatea și, nu în cele din urmă de Brexit.
În finalul capitolului, vom aborda tema devansării puterii economice de către puterea politică,
în cadrul noii ordini mondiale, cea dintâi fiind folosită drept instrument pentru potențarea celei din
urmă, sco pul. Desigur, interdependențele dintre spectrul politic, cel economic, cultural și militar
sunt extreme, cu toate acestea sferele sunt concentrice și au drept punct comun politicul, puterea
politică. Matricea se aplică bineînțeles și în cazul Federației Ru se, stat care folosește un
instrumentar divers privind palierele afacerilor globale, în vederea atingerii scopului ultim, sporirea
puterii politice la nivel mondial, strategie care implică ab initio și dezvoltarea paralelă a puterii
economice, militare, cu lturale, informaționale.

128
5.1 Contraoferta la puterea politică și economică a Occidentului

La Conferința pentru Securitate de la Munchen, desfășurată în perioada 17 -19 februarie 2017,
prin intermediul ministrului rus de Externe, Sergey Lavrov, Federația Rusă a solicitat cu stăruință
trecerea la o nouă ordine globală „post -Vestică”, o lume „mai d emocratică și mai justă”333. Din
discursul înaltului oficial rus reiese că influența globalizării și extinderea structurilor euroatlantice,
UE și NATO, sunt pentru Moscova variabilele responsabile pentru tensiunile existente.
„Președintele Putin v -a avertiza t în 2007 legat de acțiunea și de normativele unilaterale pe care
le impuneți pe scena globală” , a amintit șeful diplomației ruse334. Potrivit acestuia, Statele Unite
ale Americii trebuie să ajungă la un acord asupra punctelor de interes ale Rusiei: încetarea folosirii
globalizării și a NATO în interesul Washingtonului, fap t care s -ar transpune într -o eră de liniște,
fiind totodată necesar ca Alianța Militară Nord -Atlantică să facă un pas înapoi, conchide înaltul
oficial rus335.
Dorința Moscovei pentru o ordine globală „post -Vest” nu este o novita. Încă de la
dezintegrarea URSS, Federația Rus ă a întreprins măsuri pentru a -și recâștiga sfera de influență din
epoca anterioară, trecând ulterior la acțiuni dincolo de fostul teri toriu sovietic, așadar de la a-și
apăra interesele, la a le extinde. De notat, recăpătarea statutului de hegemon global este obiectivul
suprem vizat de Federația Rusă, încă de la sfârșitul secolului XX, realitate lizibilă atât din acțiunile
întreprinse de Moscova, cât și prin intermed iul declarațiilor oficialilor ruși.
Sfârșitul epocii sovietice, survenit odată cu încheierea Războiului Rece și cu dezmembrarea
URSS, a făcut ca fostele republici sovietice să își declare rând pe rând independența, aceasta
însemnând și trecerea teritoriilo r lor și a beneficiilor strategice furnizate Moscovei în competența
capitalelor noilor state. În urma unei analize retrospective a acțiunilor Federației Ruse, reie se că la
sfârșitul secolului XX metropola fostului imperiu sovietic intenționa, prin diverse tertipuri, să își
refacă influența în aceste zone. Demn e de notat în acest sens sunt conflictele directe care au apărut
după prăbușirea Uniunii Sovietice în statele succesoare.

333 The Times of Israel, „Russia calls for end to Western -dominated world order” , 18 februarie 2 017, disponibil la:
http://www.timesofisrael.com/russia -calls -for-end-to-western -dominated -world -order/, accesat 15 martie 2015
334 Lizzie Dearden, „Russia's foreign minister calls for ‘post -West world order’ in speech to global leaders” , 18
februarie 2017, disponibil la: http://www.independent.co.uk/news/world/europe/russia -post -west -world -order –
lavrov -munich -security -conference -nato -trump -putin -ukraine -syria -assad -a7587006.html, accesat 15 martie 2017
335 Ibidem

129
În perioada 1988 – 1989 a izbucnit un război în regiunea Nagorno – Karabah, Az erbaidjan,
care a durat până în 1994, când ostilitățile au fost aduse la o concluzie prin eforturile de mediere
ale Federației Ruse336. Un an mai târziu, în 1990, a urmat izbucnirea unui scurt conflict în Osetia
de Sud, Georgia337. După doi ani, procesul de în cetare a focului, mediat tot de Moscova, a încheiat
ostilitățile pentru o perioadă. Finalul ciocnirilor violente din Osetia de Sud a fost urmat imediat de
un al doilea conflict civil în Georgia, în regiunea Abhazia, c are a luat sfârșit în perioada 1993 –
1994 ca rezultat al medierii ONU și a Federației Ruse.338 În Europa de Est, un conflict aparent mic
derulat între guvernul Republicii Moldova și autoritățile din regiunea transnistreană a escaladat, în
martie 1992, într -un adevărat război civil, durând până î n iulie același an339. Anul 1992 a adus un
război civil și în Tadjikistan, soluționat în 1997 printr -un acord global de pace cu asistența ONU,
a Federației Ruse și a Iranului340. Iar tocmai înaintea debutului secolul XXI, conflictul major din
fosta regiune sovietică a fost războiul din Cecenia, început în 1994, suspendat în 1996, reluat în
perioada 1999 -2000, dar cu insurgențe prelungite până în 2009341.
O succintă analiză a finalului de secol XX relevă că Moscova a mediat sau a participat la
procesul de încet are a focului în cadrul fiecărui conflict derulat pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
În mod predominant, una dintre părțile implicate în conflictele menționate anterior era constituită
din etnici ruși, rusofoni și/sau rusofili stabiliți în teritoriile respective, în urma schimburilor de
populație realizate în vremea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, apărarea acestora servind
drept fundament implicării Moscovei în statele nou formate. Federația Rusă a sprijinit dorința
etnicilor ruși de secesiun e, de dobândire a unei autonomii sporite a regiunilor, cu ajutorul
elementelor c are intră în compoziția instrumentarului hibrid , un melanj de măsuri militare,
economice, politice, întrebuințate în diferite intensităț i de Federația Rusă, pentru a -și redobân di
fosta sa sferă de influență și pentru a -și spori puterea la nivel mondial.
Conflictele menționate anterior, excepție făcând Tadjikistanul, nu au fost soluționate printr –
un acord de pace durabil. Situația conflictuală prelungită din Nagorno -Karabah, Abh azia, Osetia
de Sud și Transnistria a fost dominată de o stare incertă, caracterizată de absența (generală) a

336 Janusz Bugajski , „Cold Peace: Russia's New Im perialism” , Praeger, Washington DC, 2004, pp. 29 -51
337 Ibidem
338 Ibidem
339 Ibidem
340 Ibidem
341 Ibidem

130
ostilităților active, nu însă și de înfăptuirea vreunui progres evident înspre dobândirea păcii. Mai
mult, operațiunile militare directe au fost d eclanșate din nou în Georgia, în cadrul războiului de
cinci zile din 2008, și în Nagorno -Karabah, în 2016342, evenimente care subliniază faptul că absența
unui acord de pace potențează posibilitatea reluării și a escaladării ciocnirilor violente, cu urmări
grave atât la nivel local, regional, cât și internațional.
Conflictele din fostul spațiu al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste au fost „înghețate”
de către Moscova, forțele armate ruse rămânând pe teritoriul noilor state, asemenea unor capete de
pod prin intermediul cărora Federația Rusă și -a exercitat în mod strategic influența. Reiterăm că
Osetia de Sud, Abhazia și Transnistria sunt cazuri de asemenea conflicte înghețate , la care se
adaugă cel din Nagorno –Karabah, recent reîncălzit (cu toate că Ru sia nu este actor beligerant în
teritoriul disputat de azeri și armeni, statul rus furnizează armament ambelor părți implicate343) și
Crimeea, instrumente prin care statul rus a dobândit importante pârghii de influență geopolitică
regională și prin care a în depărtat posibilitatea extinderii structurilor euroatlantice.
Miza implicării Moscovei în ostilitățile directe din fostele republici sovietice, la sfârșitul
secolului XX și începutul secolului XXI, a depășit cu mult eventualele beneficii locale, teritorial e,
ale separării unor regiunii de statele de care aparțin, rolul prim al declanșării conflictelor fiind acela
de a pune bazele unui mecanism de influențare la nivelul administrațiilor țărilor. Ulterior, aceste
mijloace au căpătat valență geopolitică, instr umente de gestionare a intereselor strategice regionale
ale Moscovei: influențarea direcțiilor de politică externă și de gestionare a extinderii NATO și UE
înspre est.
În Rusia noului secol, în speță în era Putin, s -a proliferat tot mai accentuat ideea res taurării a
ceea ce Vladimir Putin denumea drept integralitatea geografică și onoarea statului rus, căutând în
mod constant plasarea Moscovei în fruntea unui bloc multinațional format din fostele republici
sovietice, strâns legate într -un cadru legal și ins tituțional integrat, unitatea de integrare fiind
motivată și de considerente ideologice și pragmatice344. A devenit explicit, în timp, cât de departe

342 ALJAZEERA, „What triggered the conflict in Nagorno -Karabakh?” , 3 aprilie 2016, disponibil la:
http://www.aljazeera.com/programmes/insidestory/2016/04/triggered -conflict -nagorno -karabakh –
160403183955173.html, accesat 16 martie 2017
343 Joseph Larsen, „Russia’s Double Dealing in Armenia and Azerbaijan” , 7 decembrie 2016, disponibil la:
https://intpolic ydigest.org/2016/12/07/russia -s-double -dealing -armenia -azerbaijan/, accesat la 16 martie 2016
344 Andrei P. Tsygankov , „Russia's Foreign Policy: Change and Continuity in National Identity 4th Edition” , Rowman
& Littlefield Publishers, Londra, 2016, pp. 209 -233

131
era dispus să meargă liderul de la Kremlin pentru atingerea dezideratului rapid extrapolat la rang
de obiect iv de țară. Unele dintre aceste proiecte s -au dovedit mai de succes decât altele, însă
tendința generală a procesului de integrare eurasiatică a cunoscut o diminuare a intensității de -a
lungul timpului. Până la momentul actual, Rusia pare să fi beneficiat mai mult decât partenerii săi
din aceste proiecte, însă determinarea precisă a costurilor și a beneficiilor este dificil de estimat.
Actualmente, criza din Ucraina și perpetuarea sa ar putea să oblige Moscova să își modifice din
nou tacticile, dacă nu într eaga sa strategie globală, în vederea asigurării continuării procesului
integrării eurasiatice sub conducere rusă.
Dincolo de ideologie, decidenții ruși au motive întemeiate să promoveze aprofundarea
integrării în spațiul ex -sovietic. Datorită apartenențe i lor de decenii în fostul sistem economic
sovietic, fostele republici sovietice împărtășesc interdependențe profunde privind economiile lor
naționale. Planificatorii din fostele soviete au proiectat fabrici și rețele de transport c are depășesc
limitele ad ministrative, fabrici într -o republică furnizând factori -cheie de producție pentru o altă
fabrică din altă regiune și cu resurse de muncă extrem de mobile, lucrătorii fiind relocați geografic
în vederea optimizării producțiilor345. În acest sens, multe întreprinderi rusești încă primesc
aprovizionare critică, au piețe importante și legături critice cu celelalte foste republici sovietice.
Guvernul rus a reușit doar în parte să reducă aceste interdependențe pentru procesele producțiilor
însemnate, cum ar f i cele legate de apărarea națională346.
Văzând lumea în termeni de competiție acerbă, decidenții politici ruși vizează sporirea
resurselor de putere ale statului rus (poziții strategice, resurse naturale, populație, industrie), înspre
a spori influența glob ală și statutul Federației Ruse în arhitectura internațională. Privind din
perspectiva Moscovei, relațiile cu fostele republici sovietice ar fi cel mai accesibil de aprofundat,
considerând localizarea proximă a acestora, legăturile economice și sociale dej a extinse cu statul
rus, totodată raporturile încă slabe cu puterile concurente – Occident, China, Iran347.
Precis, propunerile pentru aprofundarea integrării în organizațiile dominate de Moscova
păreau să aibă în special scopul de a ține sub supraveghere acele state sovietice care au încercat să
se mențină în afara controlului Kremlinul ui. Un bun exemplu este Ucraina care, în martie 2007, a

345 Janusz Bugajski , „Cold Peace: Russia's New Imperialism” , Praeger, Washington DC, 2004, pp. 29 -51
346 Ibidem
347 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroads. Russia and China’s changing roles in the region and the
implications for peace and stability” , iunie 2015, disponibil la: http://www.saferworld.org.uk/resources/view –
resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat 16 martie 2017

132
început negocierea unui consolidat Acord de Asociere cu UE, menit să înlocuiască Parteneriatul și
Acordul de Cooperar e stabilit în 1998348. În atare caz, oficialii ruși au continuat politica tradițională
de „bețe și morcovi” pentru a ține sub control aceste țări. Spre exemplu, Federația Rusă a oferit
asistență economică și alte beneficii Ucrainei în eventualitatea aderării la Uniunea Vamală,
avertizând totodată că Rusia ar ridica bariere comerciale și alte atare măsuri de protecție împotriva
Kievului, în cazul în care administrația de la Kiev ar fi stabilit un acord de liber schimb cu UE. În
vara anului 2013, când Kievul er a foarte aproape să semneze un acord de asociere cu Bruxelles -ul,
Rusia a aplicat sancțiuni mărfurilor ucrainene și a acordat imediat executivului ucrainean, în
noiembrie 2013, credite în valoare de 15 miliarde de dolari, precum și o reducere de 30% la cos tul
gazelor naturale din Rusia, în momentul când Ucraina a suspendat semnarea acordului349.
Mai mult, Moscova a antamat în 2008 un atac militar asupra Georgiei, în 2010 un asalt
multidimensional, non -militar, asupra statului Kârgâzstan, iar în 2014 a penetr at Ucraina, a
confiscat Crimeea și a participat la războiul civil din Donbas. Siajul evenimentelor derulate în
perioada dintre invazia Georgiei (2008) și preluarea peninsulei Crimeea (2014), au relevat în mod
evident plauzibila reformare a politicii intern e și externe a Federației Ruse înspre a urmări un scop
suprem: crearea unui nou tip de uniune formată din totalitatea fostelor republici sovietice, sub
cârmuirea strictă a Moscovei. Ulterior, semnificația și greutatea măsurii de pătrundere a Rusiei în
Geor gia asupra fixării edificiului politic extins al liderului rus Vladimir Putin a devenit tot mai
evidentă, asemenea cazului Ucrainei (Crimeii).
Intenția de a redresa consecințele colapsului Uniunii Sovietice, din 1991, statuată publicului
de liderul Vladim ir Putin în cadrul unui discurs televizat adresat Parlamentului rus în 2005, când
acesta a numit dezmembrarea URSS drept „dezastrul geopolitic major al secolului”350, a
fundamentat dezbaterile pe tematica noului curs de politică externă a Rusiei. De altfel, doleanța
Moscovei pentru o nouă uniune de republici creată pe teritoriul defunctei URSS, care să debuteze
cu legături economice, ulterior aprofundându -se integrarea politică, securitară și culturală, a fost

348 Ulrich Speck, „Postponing the Trade Agreement With Ukraine: Bad Move, EU” , 30 septembrie 2014, disponibil la:
http: //carnegieeurope.eu/2014/09/30/postponing -trade -agreement -with -ukraine -bad-move -eu-pub-56795,
accesat 16 martie 2017
349 David Svarin, „The construction of ‘geopolitical spaces’ in Russian foreign policy discourse before and after the
Ukraine crisis” , Journa l of Eurasian Studies, Volumul 7, Numărul 2, iulie 2016, pp. 129 –140, disponibil la:
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1879366516300033, accesat 17 martie 2017
350 BBC News, „ Putin deplores collapse of USSR ”, 25 aprilie 2005, disponibil la:
http://news.bbc.co.uk/2/hi/4480745.stm, accesat la 17 martie 2017

133
frecvent reiterată de administrația rusă. Spre exemplu, în urma războiului din 2008 cu Georgia,
președintele rus de atunci, D imitry Medvedev, a declarat în mod explicit că Moscova viza o „sferă
de influență privilegiată” în spațiul ex -sovietic351, fiind evident că Rusia considera imperativ
deținerea controlului asupra fostelor republici soviet ice, având în vedere proximitatea geografică a
acestor țări de statul rus. În mod vădit și exprimat public , Moscova dorește să împiedice alinierea
acestor state cu Occidentul, totodată să dilueze prezența tot mai mare a Chinei în regiune. În acest
sens, un rol extrem de important îl joacă extinderea și consolidarea organizațiilor eurasiatice aflate
sub controlul Moscovei, precum și a relațiilor bilaterale.
În timp ce unii specialiști în domeniul Relațiilor Internaționale au enunțat deosebirile dintre
noua ordine rusă, inițiată odată cu venirea lui Vladimir Putin în fruntea regimului de la Moscova,
și vechea Uniune Sovietică, alții au statuat asemănările dintre trecutul sovietic și imaginea
viitorului Federației Ruse portretizată de șeful statului rus. Oricu m, temeritatea visului său reclamă
o atenție sporită din partea întregului mapamond. Extrem de rar în istorie au existat cazuri în care
imperiile prăbușite au reușit să se reasambleze. Imperiile europene nu au izbutit, deopotrivă , eșuând
încercările Sfântu lui Imperiu Roman, ale Imperiului Persan, ori ale Imperiului Macedonean.
Excepțiile epocii moderne rezidă în reconstituirea teritoriilor fost țariste sub dominația sovietică,
după 1920, și reasamblarea majorității teritoriilor conduse de dinastia Qing în China sub
conducerea lui Mao Zedong, în 1949. De notat însă, succesul inițiativelor s -a datorat în ambele
cazuri unor armate vaste și bin e comandate, pe care atât Vladimir Ilici Lenin, cât și Mao Zedong
le-au avut la dispoziție.
Istoria nu pare să fie de partea aspirațiilor „imperiale” temerare ale Moscovei. Kremlinul a
analizat strategic situația și a evaluat că eșecul inițiativelor statu lui rus în acest scop poate fi evitat
prin 2 direcții/mijloace magistrale. În primul rând, se remarcă intensificarea programelor de
folosire a unei forțe militare masive pentru a construi și a menține noua uniune de state eurasiatice,
totodată pentru a -și spori influența geostrategică. De notat este și faptul că cea mai mare
augmentare a bugetului militar și a atenției către către armată, în Rusia de după 1991, s -a reliefat
sub patronajul lui Vladimir Putin. În subsidiar, dar de o semnificație egală, s -a remarcat o nouă
abordare în tacticile de construire a structurilor eurasiatice (acest fapt nu înseamnă însă excluderea
încrederii acordate forței militare). Instrumentele tactice sunt diverse: energia, rutele de transport,

351 Andrew E. Kramer, „Russia Claims Its Sphere of Influence in the World” , 31 august 2008, disponibil la:
http://www.nytimes.com/2008/09/01/world/europe/01russia.html, accesat 17 martie 2017

134
programe de instruire, credit și finanțe, susținerea grupurilor înrudite din străinătate, politici
monetare, cercetare, politici imigraționiste, investiții.
Se relevă așadar întrebuințarea unor felurite mijloace din spectrul politic, economic, social,
societal, la care se adaugă în mod evident sfera militară, pentru a alcătui acel instrumentar rus
hibrid amintit ubicuu în lumea actuală a relațiilor internaționale. Instrumentele economice,
preponderent cele energetice, alături de cele militare, reprezintă așadar factori de o însemnătate
extraordinară pentru viziunea Moscovei, de întoarcere către un sistem internațional dominat de
politic, geopolitic, blocuri, axe.

Factorul militar al Federației Ruse
Federația Rusă nu a acceptat în niciun moment aranjamentele de după 1989, referitoare la
teritoriul fostului spațiu sovietic. Mai mult, atitudinea Moscovei a devenit în timp tot mai
revizionistă, vizând instituirea unei noi ordini mondiale, ceea ce presupune în mod implicit
revizuirea granițelor post -sovietice ale statului rus, în caz de neces itate, acest deziderat putându -se
efectua și cu ajutorul forței militare352. În întărirea celor precizate, menționăm remarcile grupului
de analiză a Apărării Federației Ruse, din 2012, în cadrul Clubului Internațional de Discuții Valdai,
un forum anual în ca re demnitarii ruși dezbat problemele stringente ale statului alături de
specialiști: „Întregul sistem al statului și al structurii teritoriale, conform Acordurilor de la
Belaveja, care a luat naștere ca rezultat al dezastrului național din 1991, este ilegi tim, haotic,
instabil și, prin urmare, plin de riscuri conflictuale”353.
În urma retragerii finale a Armatei Roșii din Europa de Est și din Asia Centrală, la sfârșitul
secolului XX, ideea unei posibile intervenții militare ruse în aceste regiuni scăzuse sim țitor. Însă,
odată cu dezvoltarea politicii revizioniste de către Rusia, folosirea forței militare a devenit din nou
un element probabil. În plus, aparatul militar și de securitate moștenit de la Uniunea Sovietică a
căutat să își mențină influența asupra b azelor aflate pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice și să se
folosească de acestea. Structura militară rusă, întemeiată în mod formal în 1992, a încercat așadar
să își asigure o prezență importantă în aproape toate fostele republici sovietice, militând con stant

352 Mikhail Barabanov, Konstantin Makienko și Ruslan Pukhov, „ Military Reform: Toward the New Look of the
Russian Army” , Valdai Discussion Club, Analytical Report, Moscova, iulie 2012, disponibil la: http://vid –
1.rian.ru/ig/valdai/Military_reform_eng. Pdf, a ccesat 17 martie 2017
353 Ibidem

135
pe lângă Kremlin în favoarea obținerii unei abordări mai ferme, totodată mai dure în ceea ce
privește „vecinătatea imediată”354.
Mai mult de atât, Federația Rusă continuă să valorifice menținerea de baze militare pe
teritoriul fostei URSS atât în pl an strategic, prin acțiuni militare directe, cât și în plan psihologic,
prin propagandă de tip soft power, menită să confere legitimitate acțiunilor sale militare, bazele
fiind uzitate ca atare drept mijloc de proiectare a puterii. Potrivit mijloacelor med ia internaționale,
Rusia deține actualmente baze militare în Armenia, la Gyumri, pentru trupe terestre, și cea aeriană
din aeroportul Erebuni, în apropiere de Erevan355; în Belarus, lângă orașele Hantsavichy și
Baranovichi, parte a sistemului de avertizare t impurie; în Georgia – în Abhazia și în Osetia de Sud,
totodată un număr semnificativ de trupe staționate în municipalitatea Akhalgori; în Kazahstan –
baza radar Dnepr, de lângă Lacul Balkhash, poligonul de testare a rachetelor balistice Sary Shagan
și cosm odromul de la Baikonur; în Kârgâzstan, baza aeriană Kant; în Republica Moldova, Grupul
Operațional din regiunea separatistă Transnistria, considerat a fi succesorul Armatei a 14 -a; în
Tadjikistan, baze militare în Dushanbe, Qurghonteppa si Kulab, precum și stația de observare
spațială Okno; în Ucraina, baza Flotei Mării Negre din Sevastopol, Crimeea, una dintre cele mai
mari baze rusești din afara granițelor statului rus356. De o însemnătate echivalentă în vederea
realizării dezideratelor Federației Ruse sunt și bazele militare ruse situate în afara teritoriului fostei
Uniuni Sovietice, precum cele din Siria – facilitatea navală din Tartus și baza aeriana Hmeimim,
de lângă Latakia, baza militară rusă din Arctica, Trifoiul Arctic , ori baza din Kaliningrad, prin cipala
bază militară a Federației Ruse din centrul Europei.
Exemplul menționat anterior, menținerea de baze militare ruse pe teritoriul fostelor
republici sovietice, deschiderea de baze noi dincolo de granițele fostei URSS, la care se adaugă
declanșarea u nor conflicte pentru ca Moscova să își poată desfășura bazele militare pe teritoriul
altor state sau pentru a anexa diverse teritorii sunt realități care demonstrează că, în vederea
realizării obiectivelor sale strategice, anume extinderea sferei de influe nță și redobândirea statutului

354 Janusz Bugajski, „ PACEA RECE Noul imperialism al Rusiei” , Editura Casa Radio, București, 2005, Capitolul 2.
Arsenalul de politică externă a Rusiei , pagina 49
355 Andrei Popescu, „Rusia trimite avioane de luptă la baza sa aeriană din Armenia” , articol publicat de The Epoch
Times la data de 21 februarie 2016,disponibil la: http://epochtimes -romania.com/news/rusia -trimite -avioane -de-
lupta -la-baza -sa-aeriana -din-armenia –244192, accesat 17 martie 2017
356 „Prezenta militara rusa in tarile ex -sovietice” , hartă accesibilă la:
https://www.thinglink.com/scene/500306364321497090, accesat 17 martie 2017

136
de superputere globală, Federația Rusă folosește un „arsenal de arme de calibre diferite”. Anumite
pârghii s -au dovedit a fi mai utile și mai eficiente în anumite cazuri, însă de cele mai multe ori,
Moscova apelează la o comb inație de metode și tehnici pentru a își promova interesele, la un
instrumentar hibrid, pentru a extinde și consolida influența Kremlinului, care în cele din urmă se
realizează prin intermediul politicului357.
Revenind la sfera militară, în urma dezintegrăr ii Uniunii Sovietice, a fost necesar ca
strategii militari ruși să vină cu idei creative pentru a depăși multiplele dezavantaje ale aparatului
militar rus vizavi de omologii lor occidentali. În cele din urmă, Moscova a îmbunătățit
promptitudinea și eficaci tatea personalului militar și a forțelor armate. Conducerea de la Kremlin,
evaluând performanța armatei ruse în cele două războaie din Cecenia și în războiul cu Georgia, din
2008, a hotărât ca imperioasă reforma apărării, pentru a putea reiniția o expansiu ne teritorială și a
face față unei posibile competiții militare cu Occidentul. Leadership -ul Federației Ruse a lansat
aserțiunea că doar prin îmbunătățirea performanței Armatei, factorul militar putea fi folosit pentru
a intimida sau a constrânge țări veci ne mari, precum Ucraina, Belarus sau Kazahstan, în
eventualitatea în care acestea ar fi demarat politici divergente intereselor Kremlinului, după cum
s-a și întâmplat în cazul Ucrainei.358
Ca atare, reforma sistemului militar al Federației Ruse, este un pr oces început la sfârșitul
anului 2008, după încheierea campaniei din Georgia. Autoritățile de la Moscova au plănuit
reformele în trei etape: în primă fază, creșterea profesionismului cadrelor militare, a trupelor și a
liderilor, prin revizuirea procesului educațional al acestora; în al doilea rând, îmbunătățirea
promptitudinii de luptă prin optimizarea structurii de comandă, anume accentuarea ierarhizării
acesteia, iar în al treilea rând, reînarmarea și reactualizarea echipamentelor359. Ulterior, pentru a
spori promptitudinea trupelor ruse, au fost intensificate exercițiile tactice, exerciții surpriză la scară
mare desfășurate pentru asigurarea faptului că Federația Rusă poate reacționa în fața unor
împrejurări neprevăzute în vecinătatea imediată și apropia tă. Demn de notat este și faptul că

357 În vederea unei lecturi aprofundate a mijloacelor hibride utilizate de Federația Rusă începând cu sfârșitul
secolului XX, autoru l recomandă Janusz Bugajski , PACEA RECE. Noul imperialism al Rusiei , Editura Casa Radio,
București, 2005
358 Fyodor Lukyanov, „Putin's Foreign Policy” , articol publicat de Russia in Global Affairs la data de 4 mai 2016,
disponibil la: http://eng.globalaffai rs.ru/redcol/Putins -Foreign -Policy -18133, accesat 17 martie 2017
359 Gustav Gressel, „ RUSSIA’S QUIET MILITARY REVOLUTION, AND WHAT IT MEANS FOR EUROPE” , articol publicat
de European Council on Foreign Relations, disponibil la: http://www.ecfr.eu/page/ –
/Russi as_Quiet_Military_Revolution.pdf, accesat 17 martie 2017

137
exercițiile militare desfășurate de Federația Rusă în 2009 (Kavkaz 2009)360 și manevrele militare
de înaltă promptitudine din 2013 (exerciții de amploare desfășurate în Marea Neagră și Marea
Mediterană)361, nu s -au diferenți at cu mult de tactica inițierii conflictului din Ucraina.
Mai mult de atât, de nenumărate ori, guvernanții ruși au anunțat că Federația Rusă va
suspenda multiple acorduri ce țin de controlul armelor convenționale și nucleare, că va menține
rachete nucleare la granița sa de vest și că va desfășura și alte focoase362. Trebuie notat de asemenea
că, încă de la constituirea Federației Ruse, doctrina militară a statului prevede folosirea anumitor
arme nucleare în situația amenințării securității națiunii r use. În aceste sens, Doctrina Militară din
2014, care nu s -a deosebit cu mult de cea adoptată în anul 2010 sau de cea adoptată în anul 2000,
fiind întrebuințate aproximativ aceleași concepte, pune accentul pe capacitatea actorilor
internaționali de a își a sigura propria securitate prin utilizarea armelor nucleare. Federația Rusă își
rezervă ca atare dreptul de a utiliza arme nucleare dacă statul rus sau aliații săi ar fi ținta unor
atacuri convenționale sau nucleare363.
Referitor la ultima doctrina militară adoptată de Federația Rusă, cea din 2014, în timp ce
notează că „probabilitatea unui război de anvergură împotriva Rusiei a scăzut”364, prezintă și un
cumul de amenințări care au luat amploare, ca de exemplu revendicările teritoriale, imixtiunea în
afacerile interne ale altor state sau trimiterea de arme strategice în spațiu365. De asemenea, strategia
militară precizează menținerea forțelor militare convenționale la un nivel înalt de pregătire și
promptitudine, statuând totodată dreptul Federației Ruse de a uti liza arsenalul nuclear în
eventualitatea amenințării securității statului, a inițierii unei agresiuni la adresa Rusiei ori a aliaților
săi366.

360 „Rusia a început exercițiile Kavkaz 2009”, articol publicat de Telegraf la data de 30 iunie 2009, disponibil la:
http://www.telegrafonline.ro/rusia -a-inceput -exercitiile -kavkaz -2009, accesat 17 mar tie 2017
361 „Rusia va efectua exerciții militare de amploare în Marea Neagră și Marea Mediterană. Întreaga flotă rusă va
participa la manevre” , articol publicat de antena3.ro la data de 2 ianuarie 2013, disponibil la:
http://www.antena3.ro/externe/rusia -va-efectua -exercitii -militare -de-amploare -in-marea -neagra -si-marea –
mediterana -intreaga -flota -197714.html, accesat 17 martie 2017
362 Gustav Gressel, „ RUSSIA’S QUIET MILITARY REVOLUTION, AND WHAT IT MEANS FOR EUROPE” , articol publicat
de European Council on Fore ign Relations, disponibil la: http://www.ecfr.eu/page/ –
/Russias_Quiet_Military_Revolution.pdf, accesat 17 martie 2017
363 Dmitri Trenin, „ 2014: Russia’s New Military Doctrine Tells It All” , articol publicat de Carnegie Moscow Center la
data de 29 decembrie 2 014, disponibil la: http://carnegie.ru/commentary/?fa=57607, accesat 17 martie 2017
364 Ibidem
365 Ibidem
366 Ibidem

138
Mai mult de atât, după aprobarea Doctrinei Militare din 2010, Iurii Baluevskii, secretarul
Consiliului de Securita te al Federației Ruse de la vremea respectivă, a subliniat faptul că, în vederea
apărării intereselor naționale și pe cele ale aliaților săi, Moscova își rezervă dreptul de a folosi
instrumente politice, economice, diplomatice și militare367. Totodată, în di scursul său, Baluevskii
a subliniat faptul că Federația Rusă își va păstra întreaga componență a triadei nucleare (terestră,
aeriană și maritimă) și că nu va ezita să o folosească dacă va simți că existența statală și integritatea
sa teritorială sunt ameni nțate368.
În altă ordine de idei, textul doctrinei menționează în multiple ocazii conceptul de apărare
preventivă , ceea ce în limbaj militar se traduce prin faptul că inițierea unor acțiuni de prevenire a
amenințărilor iminente devin legitime. Reiterăm că atât administrația rusă condusă de Dmitri
Medvedev, precum și cea condusă de Vladimir Putin au declarat că vor utiliza armele nucleare ca
instrument militar dacă interesele de securitate națională s -ar afla în pericol.
Moscova se opune extinderii NATO, at ât din considerentul pierderii sferei sale tradiționale
de influență, precum și pentru faptul că se teme că piața rusească de armament s -ar putea prăbuși,
întrucât statele din Sud -Estul Europei s -ar concentra mai mult pe furnizori occidentali, pentru
echip amente compatibile cu cele ce aparțin Alianței Militare Nord -Atlantice. În acest sens, încă de
la alegerea lui Vladimir Putin, Moscova și -a intensificat eforturile pentru recâștigarea piețelor de
armament din fostele sale state satelit și în vederea stabil irii unor legături de dependență militară
cu ajutorul instrumentelor economice369.
Moscova a organizat, implementat, ori a profitat de revoltele din țările CSI, exercitând
presiune pentru ca trupele ruse să fie implementate ca forțe de menținere a păcii pe termen lung. În
totalitatea doctrinelor militare ale Federației Ruse de după căderea Uniunii Sovietice, din 1993,
2000, 2010 și 2014, forțele armate ruse reprezintă un instrument fundamental al politicii externe a
țării, fapt care se poate observa prin pr isma misiunilor de menținere a păcii realizate de Moscova.
Cu toate acestea, camuflate sub ideea de menținere a păcii, intervențiile Federației Ruse nu respectă
regulile cardinale specifice acestor măsuri, reguli care interzic pacificatorilor să ia partea unora

367 Ibidem
368 Ibidem
369 Gustav Gressel, „ RUSSIA’S QUIET MILITARY REVOLUTION, AND WHAT IT MEANS FOR EUROPE” , articol publicat
de European Council on Foreign Relations, link: http://www.ecfr.eu/page/ -/Russias_Quiet_Military_Revolution.pdf,
accesat 17 martie 2017

139
dintre combatanți370. „De multe ori, Moscova avea un interes ascuns în privința continuării unui
nivel «controlat» al violențelor: nici prea ridicat, pentru a nu genera o destabilizare de proporții,
nici prea redus, pentru a nu afecta nevoia unei preze nțe aproape permanente a forțelor rusești în
zona de conflict”371.
Moscova și -a atribuit singură statutul principalei forțe de menținere a păcii pe teritoriul
fostei Uniuni Sovietice, a decis din proprie inițiativă în care dintre conflicte și în ce momente să se
impună ca mediator sau responsabil al gestionării crizei, precum și perioada în care trupele sale să
rămână în teritoriul disputat. Doctrinele militare ale Federației Ruse au prevăzut, la începutul
secolului 21, mai multe planuri de desfășurare a for țelor ruse de menținere a păcii, în special pentru
salvarea etnicilor ruși, în eventualitatea confruntărilor și a conflictelor secesioniste din statele
vecine372. Politica Moscovei a exercitat astfel o presiune puternică asupra guvernelor țărilor vizate,
deoarece acestea au fost nevoite să aleagă între război civil și dezintegrare teritorială, pe de o parte,
sau pătrunderea forțelor ruse de menținere a păcii pe teritoriul lor, pe de cealaltă parte.
În toate regiunile de interes ale Federației Ruse, fie că ne referim la fostele republici
sovietice, la fostele state satelit ale Moscovei sau dincolo de acestea, Kremlinul a încercat să obțină
beneficii în sferele militară, economică, societală, informați onală, pentru ca în final să capete
influență asupra politicilor interne și externe ale statelor. Măsurile sunt menite să stopeze eforturile
țărilor de integrare în structurile occidentale NATO și UE, de încheiere a unor acorduri bilaterale
strategice cu S UA, de coagulare a unor formate regionale de cooperare, măsurile ale căror direcții
pot fi potrivnice obiectivelor strategice ale Rusiei.
Scopul prim al Moscovei constă în influențarea politicilor statelor din vecinătatea imediată
și apropiată statului r us, incluzând aici direcțiile lor interne și externe, cu un accent deosebit pe
politicile de securitate. Federația Rusă vizează să obțină totodată și beneficii economice, precum și
monopolul sectoarelor strategice, controlul infrastructurii critice, în ved erea obținerii unei influențe
substanțiale asupra politicilor economice, financiare, comerciale și de investiții. În altă ordine de
idei, Kremlinul urmărește accentuarea dependenței statelor sau a regiunilor limitrofe statului rus

370 Janisz Bugajski, „ Pacea Rece, Noul imperialism al Rusiei” , Editura Casa Radio, București, 2005, Capitolul 2 .
Arsenalul de politică externă a Rusiei , pagina 58
371 Ibidem
372 Gustav Gressel, „ RUSSIA’S QUIET MILITARY REVOLUTION, AND WHAT IT MEANS FOR EUROPE” , articol publicat
de European Council on Foreign Relations, link: http://www.ecfr.eu/page/ -/Russias_Quiet_Military_Revolution.pdf,
accesat 17 ma rtie 2017

140
față de energia și invest ițiile ruse și transpunerea acesteia în influență interguvernamentală solidă
și de durată.
În cele din urmă, Moscova vizează să utilizeze sfera sa de influență în vederea redobândirii
statutului de superputere globală. Mai întâi se pune problema redobândi rii influenței la nivel
regional, în sfera de influență tradițională a Moscovei, anume cea a fostei Uniuni Sovietice, pentru
ca mai apoi acest deziderat să se transpună în consolidarea polului eurasiatic, aflat sub patronajul
Federației Ruse, ca atare la r ebalansarea puterii în sistemul internațional, între polul euro -atlantic
și polul eurasiatic.

141
UEE, CSI, OTSC

Uniunea Vamală și Uniunea Economică Eurasiatică sunt componente ale unor politici ruse
„pilot” dezvoltate sub liderul Vladimir Putin, în final iterații ale unei aspirații moscovite tot mai
cristalizate c are datează de la prăbușirea blocului sovietic. Programul de reintegrare a fost început
încă din timpul mandatului lui Boris Elțin. Comunitatea Statelor Independente (CSI), formată din
toate fostele republici ale Uniunii Sovietice, exceptând țările baltice, a fost cea mai importantă
instituție eurasiatică de integrare regională după dezintegrarea URSS, în 1991. Rolul inițial al CSI
a fost să asigure un „divorț civilizat” în rândul membrilor să i. Cu toate acestea, în 1995, Elțin a
ranforsat în mod public obiectivul strategic fundamental al guvernului rus și al tuturor
departamentelor sale – reintegrarea, țel care avea să fie ghidat după principiul nelezării intereselor
Federației Ruse. Documentu l reclama în mod clar subordonarea țărilor din vecinătatea statului rus
din punct de vedere economic și militar Moscovei373.
Însă după primii ani, CSI a încetat să mai exercite un impact semnificativ asupra politicilor
fundamentale ale membrilor săi. În ciu da semețelor ambiții, totodată a numeroaselor acorduri
economice, politice și de securitate semnate de guvernele statelor membre, CSI s -a confruntat cu
numeroase dificultăți în implementarea multora dintre acestea. În timp ce urmărea stabilirea unui
spațiu economic comun de cooperare, inclusiv o zonă de comerț liber și o uniune vamală, CIS nu
a obținut suficiente puteri supranaționale de constrângere pentru respectarea politicilor de către
statele independente. Planurile de reformare a structurilor de condu cere au eșuat, iar în anii 2000
celelalte organisme din fosta URSS au început să preia din autoritatea CSI374.
Organizațiile CSI și UEE nu sunt singurele instrumente de reintegrare ale proiectului
prezidențiabilului rus Vladimir Putin. Schița de ansamblu a a vut dintotdeauna și o dimensiune
militară, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), care s -a dezvoltat din Tratatul de
Securitate Colectivă de la Tașkent (CST), din 1992375. Iar leitmotivul acestor proiecte nu a constat
doar în integrare econom ică și militară aprofundată, obiectivul prim vizat fiind puterea politică,
privilegiul suveranității ruse asupra țărilor din CSI, o marcă distinctivă de neo -imperialism și sferă

373 Andrei P. Tsygankov , „Russia's Foreign Policy: Change and Continuity in National Identity 4th Edition” , Rowman
& Littlefield Publishers, Londra, 2016, pp. 59 -97
374 Janusz Bugajski , „Cold Peace: Russia's New Imperialism” , Praeger, Washington DC, 2004, pp. 29 -51
375 Ibidem

142
a politicilor de interese. Iar liderii ruși au afirmat în mod deschis acest lu cru. În perioada imediat
următoare războiului din august 2008, din Georgia, spre exemplu, președintele rus de atunci,
Dmitry Medvedev a subliniat că Federația Rusă nu urmărește doar să revizuiască granițele
anumitor țări sau să intervină în străinătate, to todată solicită și ca Eurasia să fie acceptată în
integralitatea sa ca sferă de influență rusă376.
Se edifică, în atare manieră, motivul pentru care Moscova consideră aderarea fostelor
republici sovietice și chiar a statelor „satelit” de odinioară din Europa de Est în binomul NATO –
UE drept amenințare la adresa suveranității Rusiei, întrucât acest fapt contravine intereselor
strategice ale Federației Ruse. Mai mult chiar, până în 1999, când Putin a devenit prim -ministru,
Kremlinul a insistat ca această politic ă să fie recunoscută de organizații străine precum Uniunea
Europeană și NATO377. Mărturie stă prezentarea oficială a strategiei Rusiei referitor la relația cu
UE, din 1999, realizată de liderul Vladimir Putin. Federația Rusă se prezintă drept o putere
mondia lă, situată pe două continente, care trebuie să își mențină libertatea de a determina și de a
implementa politicile interne și externe ale statului său, precum și avantajele de a fi un stat euro –
asiatic și cea mai mare țară din CSI. Întărirea parteneriatul ui cu Uniunea Europeană este prezentată
ca utilă în vederea consolidării puterii de lider a Rusiei în privința creionării noului sistem de relații
interstatale, politice și economice în spațiul CSI. Totodată, măsurile de neutralizare a oricăror
tentative d e promovare a unor relații speciale între structura europeană și statele regionale
individuale, membre ale CSI, în detrimentul intereselor Rusiei, sunt expuse ca implicite378.
În 2000, după ce CSI s -a dovedit incapabilă să realizeze o integrare economică ade cvată
sau o uniune vamală eficientă, a fost stabilită Comunitatea Economică Eurasiatică (EurAsEc sau
CEE) de către Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia și Tadjikistan379. Uzbekistanul a aderat în
2006, în timp ce Armenia, Republica Moldova și Ucraina aveau statut de observator380. EurAsEc
a încercat să alinieze politicile economice și comerciale ale țărilor de bază, care au format un sistem
economic „soviet” unificat prin reducerea tarifelor vamale, a impozitelor, a taxelor și a altor bariere

376 Andrew E. Kramer, „Russia Claims Its Sphere of Influence in the World” , 31 august 2008, disponibil la:
http://www.nytimes.com/2008/09/01/world/europe/01russia.html, accesat 17 martie 2017
377 Janusz Bugajski , „Cold Peace: Russia's New Imperialism” , Praeger, Washington DC, 2004, pp. 1 -29
378 Ibidem
379 Ibidem
380 Ibidem

143
în calea schimbur ilor economice dintre ele. Eforturile de integrare economică și -au pierdut din
aplomb și nu au reușit să creeze organisme multinaționale de reglementare eficientă.
La sesiunea din octombrie 2007 a Consiliului Interguvernamental EurAsEc din Dușanbe,
Belaru s, Kazahstan și Rusia au convenit să instituie o Uniune Vamală trilaterală care să coordoneze
normele economice, de valută și migrație cu principiile Organizației Mondiale a Comerțului381.
Celelalte trei membre EurAsEc, Kârgâzstan, Tadjikistan și Uzbekistan au fost excluse din
organizația inițială, ca urmare a nivelului lor scăzut de dezvoltare economică, deși primele două
țări își afirmaseră interesul în a se alătura382. De atunci statele membre au desființat multe tarife
comerciale și controale vamale, conco mitent instituind tarife comune împotriva importurilor din
țări terțe. Prima fază a Uniunii Vamale a început la 1 ianuarie 2010 cu introducerea unui tarif extern
uniform bazat în principal pe ratele de tarifare predominante în Rusia. Statele membre au crea t
libera circulație a mărfurilor și au permis libertatea de călătorie a cetățenilor în acest spațiu383. La
19 mai 2011, părțile membre UV au semnat un tratat de integrare a angajamentelor emise de
Organizația Mondială a Comerțului, fapt deosebit de important în urma aderării Rusiei la OMC, în
2013. În timp ce UV acționează în multe domenii aflate în afara OMC, regulile celei din urmă
prevalează obligațiile UV atunci când se intersectează.
La 22 noiembrie 2011, șefii de stat de la vremea respectivă ai Rusiei, Kazahstanului și
Belarusului, respectiv Dmitry Medvedev, Nursultan Nazabayev și Alexander Lukashenko, au
semnat în mod oficial un acord pentru integrarea economiilor statelor lor într -un Spațiu Economic
Comun (SEC/Common Economic Space)384. Mai departe, au creat o Comisie Economică
Eurasiatică, drept organ executiv de gestionare a procesului integrării și o instanță specială pentru
soluționarea litigiilor. Comisia este compusă din 9 membrii, trei din fiecare țară, unul dintre aceștia
servind drept președinte . Comisia decide bugetul propriu, monitorizează implementarea legislației
și poate trimite încălcările acesteia Instanței385.

381 Ibidem
382 Ibidem
383 Stratfor, „Russia's Customs Union to Eurasian Union: An Evolution (Part 1)” , 24 iulie 2012, disponibil la:
https://www.stratfor.com/article/russias -customs -union -eurasian -union -evolution -part -1, accesat 17 martie 2017
384 Ibidem
385 Ibidem

144
Tratatul din 2011 a înlocuit Comisia Uniunii Vamale cu Consiliul Economic Suprem
Eurasiatic, un organism de reglementare pentru dez voltarea și funcționarea UV și a SEC386.
Consiliul asigură punerea în aplicare a tratatelor internaționale, lansează instrumente cu caracter
neobligatoriu drept recomandări și are aproximativ 200 de domenii de competență, variind de la
norme vamale, tarifare , non -tarifare, la politică macroeconomică, energie, migrație și alte domenii
de politici. În timp ce Uniunea Vamală este predominant interguvernamentală, Uniunea Economică
Eurasiatică este reglementată de instituții supranaționale387.
Cu un număr de membri mai mic decât CSI, instrumentele OTSC, EURASEC, Uniunea
Vamală și Uniunea Eurasiatică sunt instrumente mai eficiente în avansarea priorităților regionale
ale Federației Ruse, cadrul legislativ și juridic fiind mult mai substanțial. CSI a generat sute de
acorduri vagi și fragmentate care au rămas neimplementate. În cadrul EURASEC, Rusia se bucură
de o cotă de 40% din drepturile de vot și financiare, iar Kazahstanul, Belarus și Uzbekistan – de
15%, respectiv Kârgâzstan și Tadjikistan – de câte 7,5%388. Dominația Moscovei asupra OTSC
rezultă din faptul că Rusia deține cele mai capabile unități de luptă și din prezența ofițerilor ruși în
posturi -cheie de comandă389. Rusia domină procesul de luare a deciziilor și în cadrul Uniunii
Vamale, beneficiind de maj oritatea voturilor390, unele prevederi ale Uniunii favorizând în mod
evident Rusia. Spre exemplu, toate veniturile derivate din exportul de petrol brut în statele membre
trebuie să se întoarcă la Moscova, inclusiv profitul cu valoare adăugată pe produsele pe care țările
Belarus și Kazahstan le rafinează și le vând ele însele391.
În februarie 2013, Banca Mondială pentru reducerea Sărăciei și Management Economic al
Premiselor Economice a constatat că Uniunea Vamală creează o oportunitate pentru Rusia prin
extind erea exporturilor sale și prin prezența în Asia Centrală în detrimentul exporturilor din alte
țări, precum China sau statele membre UE392. Datorită interconexiunii lor și suprapunerii calității

386 Stratfor, „Russia's Customs Union to Eurasian Union: An Evolution (Part 2)” , 25 iulie 2012, disponibil la:
https://www.stratfor.com/article/russias -customs -union -eurasian -union -evolution -part -2, accesat 17 martie 2017
387 Ibidem
388 Ibidem
389 Ibidem
390 Ibidem
391 Ibidem
392 Francisco G. Carneiro, „What Promises does the Eurasian Customs Union Hold for the Future”, Banca Mondială,
februarie 2013, disponibil la: http://siteresources.worldbank.org/EXTPREMNET/Resources/EP108.pdf, accesat 18
martie 2017

145
de membru, Rusia poate folosi drept pârghii aceste legături în v ederea avansării intereselor sale
regionale economice și de securitate, cu caracter transversal, în Eurasia.
Intențiile Federației Ruse de a -și extinde puterea nu sunt însă ab sconse. Intenția Moscovei
de a-și proiecta influența în vecinătatea sa apropiată a fost relevată prin diferite discursuri ale
oficialilor ruși, spre exemplu prin faptul că prezidențiabilul rus a pus sub semnul întrebării însăși
existența Kazahstanului, care nu a mai luat forma unui stat înainte de 1991, în discursul din Duma,
din mart ie 2014393. Mai mult, ideea refacerii imperiului rus a fost explicitată de o serie de
geopoliticieni și eurasianiști, cel mai proeminent dintre aceștia fiind Aleksandr Dugin394. Există
multiple variațiuni ale aceluiași curent, ideea centrală relevând revenirea Rusiei la statutul de
superputere (Velikaya Derzhava), un imperiu, ceea ce se traduce prin recăpătarea controlului
asupra fostelor țări sovietice395. Exemplu relevant în acest sens este proiectul „Novorossyia”, o
„Nouă Rusie” , care include și teritoriile di n sud -estul Ucrainei, plus Republica Moldova, vizându –
se alipirea lor Rusiei, asemenea cazului Abhaziei și Osetiei de Sud, Crimeii396.
Aceste idei au acompaniat politicile ruse de la începutul secolului XXI și relevă că
fundamentul lor prim se regăsește nu atât în rațiuni economice, cât geopolitice. Stimulul pentru
uniunea economică în Eurasia, c are și-a găsit începutul în sectorul vamal, a fost majoritar politic.
S-au evidențiat și eventuale avantaje economice pentru Rusia, pentru a potența ieșirea din criz a
financiară globală debutată în 2008, însă pluralitatea stimulilor a fost de sorginte politică. În noianul
factorilor politici includem și respingerea de către NATO a unui Tratat de Securitate Europeană
oferit de Moscova397, atragerea statelor ex -sovietice sau a foștilor sateliți înspre Parteneriatul Estic

393 The Moscow Times, „Putin Visits Kazakhstan After Remarks Cause Alarm” , 30 septembrie 2014, disponibil la:
https://themosco wtimes.com/news/putin -visits -kazakhstan -after -remarks -cause -alarm -39944, accesat la 18 martie
2017
394 Mark Bassin, Gonzalo Pozo, „The Politics of Eurasianism: Identity, Popular Culture and Russia's Foreign Policy” ,
Rowman & Littlefield International, Maryl and, 2017, pp. 181 -201
395 Christopher P. Isajiw , „Neo -Nationalism in the Foreign Policy of the Putin/Medvedev Regime”, 22 iunie 2016,
disponibil la http://www.e -ir.info/2016/06/22/neo -nationalism -in-the-foreign -policy -of-the-putinmedvedev –
regime/, accesat l a 18 martie 2017
396 Dina Newman, „Ukraine crisis: What is Novorossiya role? ”, 16 februarie 2015, disponibil la:
http://www.bbc.com/news/world -europe -31490416, accesat la 18 martie 2017
397 Richard Weitz, „The Rise and Fall of Medvedev’s European Security Trea ty”, mai 2012, disponibil la:
http://www.gmfus.org/publications/rise -and-fall-medvedev%E2%80%99s -european -security -treaty, accesat 18
martie 2017

146
al Uniunii Europene398, concomitent cu excluderea Rusiei și eclipsarea economică a Rusiei în Asia
Centrală399. Reamintim că apelul lui Vladimir Putin pentru uniunea economică eurasiatică, piesa
centrală a programului de integrare al Moscovei, a succedat doar cu o săptămână întâlnirea dintre
UE și țările membre ale Parteneriatului Estic, fără Belarus, în 2011, la Varșovia400. După cum
notează chiar liderul rus, uniunea economică se în cadrează perfect în efortu rile Kremlinului de a
contrabalansa activitatea și influența UE în fosta Uniune Sovietică, în Europa Centrală și de Est401.
Formarea unui atare bloc continental devine esențială dezideratului Rusiei de a fi un pol puternic
în ordinea mondială multipolară pe care o proclamă fără încetare.
În același mod, în Asia Centrală, dacă nu și în Asia de Est, forța anti -chineză a proiectului
rus este incontestabilă. Există o conexitate strânsă, pe două direcții, între politica rusă din Asia,
EurAsEc și Uniunea Vamală. M ai întâi, efortul de a reduce sau de a inhiba exhaustiv penetrarea
economică chineză în Asia Centrală, iar în subsidiar, considerentul Moscovei potrivit căruia
eficiența funcționării ca o putere asiatică rezidă în comandarea acestui mare bloc402.
Deși Uniun ea Vamală a deviat comerțul statelor Kazahstan și Kârgâzstan departe de
China403, și în spatele acestor programe economice se află același stimul geopolitic covârșitor.
Rusia încearcă să mențină influența în fosta Uniune Sovietică, limitând totodată oportuni tățile altor
state de a o surclasa ca principal actor în zonă. Dinamica este vizibilă așadar și în Asia Centrală,
unde puterea economică chineză a detronat Rusia ca principal partener comercial și sursă de
investiții, UV încercând să limiteze reorientarea economică a statelor din centrul Asiei în orbita
Beijingului.
Timpul a arătat că, în timp ce problematicile economice produc cea mai mare parte a
angajamentelor pentru o cooperare mai strânsă între regimurile post -sovietice, aspectele securitare

398 „Eastern Partnership” , disponibil la: https://eeas.europa.eu/topics/eastern -partnership_en, accesat 18 marti e
2017
399 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroads. Russia and China’s changing roles in the region and the
implications for peace and stability” , iunie 2015, pp. 36 -39, disponibil la:
http://www.saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat 16 martie 2017
400 „Eastern Partnership” , disponibil la: https://eeas.europa.eu/topics/eastern -partnership_en, accesat 18 martie
2017
401 Mark Bassin, Gonzalo Pozo, „The Politics of Eurasianism: Identity, Popular Culture and Russ ia's Foreign Policy” ,
Rowman & Littlefield International, Maryland, 2017, pp. 181 -201
402 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroads. Russia and China’s changing roles in the region and the
implications for peace and stability” , iunie 2015, pp. 36 -39, disponibil la:
http://www.saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat 16 martie 2017
403 Ibidem, pp. 11 -27

147
constitui e cea mai sensibilă parte a rețelelor. Considerațiile de securitate fundamentează deopotrivă
planurile de integrare ale Moscovei, inclusiv dorința de a promova un complex militar -industrial
integrat între fostele republici sovietice, precum și probabilment e dorința de a uni estul slav, creștin
ortodox, și musulmani moderați din Eurasia împotriva extremismului islamist. Rusia a încercat în
mod constant să fructifice preocupările cvasi -democratice și regimurile mai mult sau mai puțin
autoritare din spațiul po st sovietic, preocupate de provocările interne pentru menținerea puterii,
precum și de suportul extern pentru astfel de provocări, în scopul de a se stabili drept un important
furnizor de securitate.
Într-adevăr, Moscova deține un avantaj incontestabil pr ivind cuantumul de „hard power”
dislocabil, demonstrând în multiple rânduri determinarea și îndemânarea sa în utilizarea forței
militare drept instrument final de politică. Ca atare, este surprinzător cât de puțin succes a
înregistrat Rusia în construirea unor structuri fiabile care să legitimeze și să fundamenteze rolul
său ca furnizor major de securitate în spațiul post -sovietic.
Referitor la dimensiunea militară, OTSC, forma ulterioară a Tratatu l de Securitate
Colectivă (CST) este o măsură de securitate colectivă menită să mențină pe cât de mult posibil
sistemul militar sovietic integrat. În mai 1992, șase state c are fuseseră recent înființate, Armenia,
Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan și Uzbekistan au semnat acordul CST, cunoscut și drept
Trata tul de la Tașkent, în anul următor aderând și statele Azerbaidjan, Belarus și Georgia404. Cinci
ani mai târziu, administrațiile de la Baku, Tbilisi și Tașkent au anunțat retragerea statelor din
structură. În mai 2002, cele șase state rămase au decis să actua lizeze tratatul, creându -se astfel
Organizația Tratatului de Securitate Colectivă405. Uzbekistanu l a aderat din nou la această cv asi-
alianță la mijlocul anului 2006, încheind definitiv apartenența în 2012 -2013406.
Eșecul CST în a asigura securitatea a dus la formarea OTSC, în primul mandat prezidențial
al lui Vladimir Putin. De atunci, administrația rusă s -a concentrat pe aprofundarea cooperării între
țările fost sovietice cele mai strâns aliniate Moscovei. OTSC a dezvoltat și un fundament juridic
comprehensiv și a stabilit mai multe organisme permanente: un Consiliu al Miniștrilor de Externe,
un Consiliu al Miniștrilor de Apărare, Comisia Secretarilor Consiliului de Securitate, un secretariat

404 Conflict Studies Research Centre, „The Collective Security Treaty Organization”, februarie 2005, accesibil l a
https://www.files.ethz.ch/isn/92581/05_Mar.pdf, accesat 18 martie 2017
405 Ibidem
406 Farkhad Tolipov, „Uzbekistan without the CSTO”, Central Asia -Caucasus Analyst, 20 februarie 2013, disponibil la:
http://www.cacianalyst.org/publications/analytical -articles /item/12652, accesat la 19 martie 2016

148
la Moscova, un grup al personalului OTSC și Consiliul de Securitate Colectivă al OTSC, alcătuit
din președințiile statelor membre407. Există totodată un Consiliu Permanent al OTSC, care
coordinează activitățile organizației în sesiunile Consiliului de Securitate Colectivă și Cons iliul
Adunării Parlamentare. În materie de capacități militare, Organizația Tratatului de Securitate
Colectivă a fos t concepută pentru a lă rgi unitatea coaliției multinaționale pe timp de război, sub
comandă comună, accentul fiind pus în ultima vreme pe de zvoltarea unei Forțe Colective de
Desfășurare Rapidă (Collective Rapid Deployment Force/CRDF), o formațiune de înaltă pregătire
care se angajează în exerciții regulate, în special în Asia Centrală408.
Cu toate acestea, față de o alianță militară cu adevăra t funcțională, organizația pare să aibă
mai degrabă o comandă solidă și de control pe hârtie. Mai mult, Moscova folosește OTSC nu doar
ca forță de apărare împotriva invaziei teritoriale, dar și ca pe o forță de respectare a ordinii în țările
membre, un fel de „jandarm regional”, deopotrivă o măsură de contracarare a organizațiilor străine,
precum NATO. Spre exemplu, succedând îndelungi negocieri, în 2006, Uzbekistanul a acordat
Rusiei dreptul de a utiliza aerodromul său de la Navoi ca bază militară, în cond iții speciale. Rusia
putea accesa Navoi doar în situații neprevăzute, de force majeure . În schimb, Rusia furniza statului
uzbec sisteme moderne de navigație și echipamente de apărare aeriană409. Cu alte cuvinte,
Tașkentul urmărea obținerea unei garanții a se curității regimului său și sprijinul Rusiei în cazul
unei crize, însă nu permite prezența militară rusă pe timp de pace. Discernând amenințări la
eforturile de a dezvolta o forță de intervenție reală în OTSC, în cele din urmă, Uzbekistanul a
părăsit organi zația410.
De notat, încă de la debutul său, OTSC nu a participat la nicio situație conflictuală în sau
în vecinătatea Asiei Centrale. Este probabil ca organizația să nici nu fie în măsură să participe la o
luptă directă, întrucât relațiile militare în Asi a Centrală au îmbrăcat preponderent forma relațiilor
bilaterale cu Federația Rusă, prin care Moscova și -a constituit o infrastructură militară

407 Conflict Studies Research Centre, „The Collective Security Treaty Organization” , februarie 2005, accesibil la
https://www.files.ethz.ch/isn/92581/05_Mar.pdf, accesat 18 martie 2017
408 Conflict Studies Research Centre, „The Collective Security Treaty Organization”, februarie 2005, accesibil la
https://www.files.ethz.ch/isn/92581/05_Mar.pdf, accesat 18 martie 2017
409 Farkhad Tolipov, „Uzbekistan without the CSTO” , Central Asia -Caucasus Ana lyst, 20 februarie 2013, disponibil la:
http://www.cacianalyst.org/publications/analytical -articles/item/12652, accesat la 19 martie 2016
410 Ibidem

149
considerabilă în Asia Centrală411. Pe de altă parte însă, Rusia nu a reușit să împiedice Uzbekistanul
în a-și ameni nța toate statele vecine, precum nici ciocnirile armate episodice dintre forțele de poliție
tadjice și kârgâze, problemele de frontieră, în special cele dintre Uzbekistan și vecinii săi,
împiedicând dezvoltarea securității și prosperitatea la nivel regiona l412. Drept urmare, privind
problematica securității în Asia Centrală, în mod vădit OTSC nu funcționează conform obiectivelor
asumate, rolul oficial al organizației părând să rămână un miraj al intențiilor reale ale Rusiei. Ca
atare, deși contingente ruse considerabile se află sub auspiciile OTSC în aceste țări, cu scopul de a
le proteja împotriva terorismului și a multor amenințări care provin din Afganistan, realitatea este
sinuoasă.
OTSC se poziționează drept o organizație regională tradițională c are cuprinde trei complexe
de securitate regională diferite: Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală, cu toate că nu a
jucat un rol semnificativ în niciuna dintre acestea. Perioada post -sovietică a fost turbulentă,
regiunile fiind bogate în conflicte vio lente, iar OTSC a demonstrat a nu fi în măsură să aducă
contribuții. Mai mult, în vestul regiunii, bilateralismul militar solid dintre Rusia și Belarus nu
necesită apendice suplimentar. Spre exemplu, simbolicele exerciții OTSC Vzaimodeistvie
(Interacțiune) , de contra -insurgență, din 2013, au fost redundante în comparație cu exercițiile
bilaterale la scară largă Zapad, 2013413.
În ceea ce privește conflictele din Caucaz, expunerea OTSC prezintă un aspect bizar. În
timp ce Armenia încearcă să prezinte aceast ă quasi -alianță drept garant solid de securitate,
Kazahstanul, având interese energetice importante în Azerbaidjan și Georgia, afirmă o strictă
neutralitate în privința conflictului armeano -azer. Acordurile bilaterale legitimează prezența
militară a Rusiei în Armenia, Moscova cultivând totodată relații de prietenie la cel mai înalt nivel
cu administrația de la Baku. Mai mult, într -un moment în care Rusia a dorit o expresie explicită a
sprijinului OTSC privind evenimentele din statul georgian, în august 2008 , organizația a emis doar

411 Sebastien Peyrouse, „Russia -Central Asia: Advances and Shortcomings of the Military Partnership”, Stephen J.
Blank, Strategic Studies Institute, U.S. Army War College, 2011, pp. 1 -34
412Marcin Andrzej Piotrowski, Konrad Zasztowt , „The Stability of Uzbekistan and Central Asia after the Death of
Islam Karimov” , 26 septembrie 2016, disponibil la: https://www.pism.p l/files/?id_plik=22380, accesat la 18 martie
2017
413 Siarhei Bohdan, „Military Exercises In Belarus: Potential Aggression Or Fighting For Russian Funding?” , 23
septembrie 2013, disponibil la: http://belarusdigest.com/story/military -exercises -belarus -potenti al-aggression -or-
fighting -russian -funding -15566, accesat 19 martie 2017

150
o dezaprobare atent formulată privind comportamentul Georgiei, refuzând să recunoască
independența sau secesiunea de facto a Abhaziei și Osetiei de Sud414.
Demn de menționat, Moscova și -a asigurat baza militară de la Gyumri, Arme nia, până în
2044 și a dislocat rachete dual -capabile Iskander -M în Caucazul de Nord amenințând cu efectuarea
unor atacuri cu rachete, posibil chiar nucleare, împotriva oricăror forțe c are prezintă un potențial
pericol415. Semnificația acumulării militare ru se extinse relevă strategia Moscovei de a rămâne în
frunte din punct de vedere militar în regiunea Caucazului în integralitatea sa, precum și în toate
zonele c are o înconjoară, invocând asistența militară americană și israeliană din Azerbaidjan drept
justificare pentru postura sa. Se suprapune vânzarea de armament către Armenia la prețuri
preferențiale, dar și către Azerbaidjan (doar în 2013, Moscova a devoalat că a vândut arme de înaltă
calitate pentru Baku în valoare de 4 miliarde dolari)416. Prin urmare, R usia înarmează ambele părți
implicate în conflictul din Nagorno -Karabah (c are a prezentat un număr tot mai mare de incidente,
și o reîncălzire în aprilie 2016417), pentru a menține ambele părți dependente de ea și de eforturile
de mediere. Devine așadar tot mai limpede că accentul politicii externe a Moscovei este pus în mod
neîncetat pe portițele de acumulare beneficii militare, economice și politice, prevalând dimensiunea
care statuează puterea unui actor la nivel mondial, puterea politică.
O problemă maj oră pentru OTSC în a îndeplini un rol semnificativ de securitate în Asia
Centrală este caracterul ambivalent al relațiilor sale cu China, stat care se abține din a face
angajamente ferme pentru asigurarea securității în regiune. Moscova încearcă să valorif ice
pluritatea direcțiilor, pe de o parte, prin crearea de legături cu China în Organizația de Cooperare
de la Shanghai, dominată de Beijing, iar de pe altă parte, menținând -o la distanță de regiune prin
sporirea cerințelor față de OTSC, de livrare armamen t și ajutor financiar. Moscova a depus eforturi
și resurse în a moderniza capabilitățile de proiecție a puterii, însă puține din aceste investiții au fost
transmise prin OTSC, fiind preferat mijlocul relațiilor bilaterale. Criza din Ucraina a determinat
Rusia să își consolideze și legăturile militare cu China, iar exercițiile anti -teroriste Misiunea

414 S. Frederick Starr, Svante E. Cornell et all , „Putin’s Grand Strategy: The Eurasian Union and Its Discontents” ,
2014, Central Asia -Caucasus Institute & Silk Road Studies Program, pp. 40-49, disponibil la:
http://www.silkroadstudies.org/resources/1409GrandStrategy.pdf, accesat la 18 martie 2017
415 Ibidem
416 Ibidem
417 ALJAZEERA , „What triggered the conflict in Nagorno -Karabakh?” , 3 aprilie 2016, disponibil la:
http://www.aljazeera.com/prog rammes/insidestory/2016/04/triggered -conflict -nagorno -karabakh –
160403183955173.html, accesat 19 martie 2017

151
Pașnică din august 2014, în provincia chineză Mongolia Interioară, sub egida OCS, au fost menite
să demonstreze domeniul de aplicare extins al cooperării milit are418.
De asemenea, a fost depus un efort politic consistent înspre dobândirea recunoașterii
internaționale a OTSC drept organizație menită să asigure securitatea regională, în special pentru
a fi recunoscută de NATO ca partener legitim și egal. Interacțiunea cu Organizația de Cooperare
de la Shanghai a fost însă limitată de atitudinea rezervată a Chinei, î n timp ce NATO a refuzat în
mod constant să intre în contact cu alianța coordonată de Moscova419. Faptul cert este că și Rusia
continuă să pună accentul pe cultiv area unor relații bilaterale de securitate, reliefându -se inutilitatea
determinării aliaților săi cheie în a construi o cooperare aprofundată în cadrul structurii securitare
eurasiatice. Drept urmare, se pare că OTSC va juca în continuare rolul unei struct uri umbrelă care
menține aparența unui sistem de securitate colectivă, pentru a contrabalansa inițiativele
Occidentului și ale Chinei, pentru a se prezenta drept contraofertă a structurilor acestora și a le
îndepărta cel puțin din regiunile proxime statulu i rus.
Atât declarațiile emise recent de Moscova, cât și acțiunile s ale, demonstrează că în Eurasia
războiul nu este nici de neconceput, nici imposibil. Totodată, nu trebuie omis că legislația Rusiei
permite președintelui să disloce trupe în străinătate pentru apărarea „onoarei și demnității” altor
cetățeni ruși (creați prin intermediul politicii de pașaportizare), fără o dezbatere sau responsabilitate
parlamentară prealabilă420. Această realitate plasează o mină de teren sub suveranitatea și
integritatea t eritorială a fiecărui stat din fosta sferă sovietică, i nclusiv a membrilor fostului Pa ct de
la Varșovia.

418 Richard Weitz, „SCO Military Drills Strengthen Russian -Chinese Regional Hegemony ”, 1 octombrie 2014,
disponibil la: https://www.cacianalyst.org/pu blications/analytical -articles/item/13054 -sco-military -drills –
strengthen -russian -chinese -regional -hegemony.html, accesat la 19 martie 2017
419 S. Frederick Starr, Svante E. Cornell et all , „Putin’s Grand Strategy: The Eurasian Union and Its Discontents” ,
2014, Central Asia -Caucasus Institute & Silk Road Studies Program, pp. 40 -49, disponibil la:
http://www.silkroadstudies.org/resources/1409GrandStrategy.pdf, accesat la 18 martie 2017
419 Ibidem
420 Yuri E. Fedorov, „Medvedev’s Amendments to the Law on Defence: Th e Consequences For Europe”, Finnish
Institute of International Affairs, noiembrie 2009, disponibil la:
http://www.fiia.fi/en/publication/94/medvedev_s_amendments_to_the_law_on_defence/, accesat 19 martie
2017

152
5.2 Recurs la geopolitică. Reactivarea blocurilor politice și militare
post-2014

Odată cu desfășurarea crizei din Ucraina, relațiile dintre Moscova și Washington, respectiv
Moscova și Bruxelles au atins cel mai scăzut nivel de la sfârșitul Războiului Rece. Impactul și
implicațiile acțiunilor Federației Ruse din 2014 se extind însă mult dincolo de Europa și de relațiile
cu SUA, cel mai notabil în Orientul Mijlociu, relația cu Iran, China, precum și în zona arctică,
viitor posibil nod comercial și sursă de hidrocarbur i. Eforturile Kremlinului în a -și reafirma
influența în regiunile sale p roxime au devenit evidente, apogeul fiind reprezentat de anexarea
peninsulei Crimeea și de incursiunile în estul Ucrainei.
Refuzul șefului statului rus de a se conforma cerințelor Uniunii Europene și ale Statelor Unite
ale Americii în a onora integritatea t eritorială a statului ucrainean relevă decesul tentativei de
resetare a relațiilor, inițiativă lansată în 2009, în cadrul summit -ului G20 de la Londra421. În afară
de parafarea unui tratat de reducere a numărului armelor nucleare și a unor accese ocazionale de
cooperare diplomatică, din 2009422, relațiile au fost în plină degringoladă.
Regresia relațiilor nu este deloc surprinzătoare, analizând trendul evoluției politicii externe a
Rusiei sub președintele Vladimir Putin. Invazia Cri meii pare mai degrabă o continuare, deși la o
scară mult mai mare, a unei familiare epopei post -sovietice. Moscova a intervenit în repetate
rânduri, uneori inclusiv prin acțiuni militare, în fostele republici ale URSS, ca modalitate de slăbire
sau subordon are a acestor guverne vecine și de a le menține în afara orbitei Statelor Unite, a
puterilor europene occidentale și a structurilor dezvoltate de acestea. Sprijinirea conflictelor din
Transnistria, invazia Georgiei din 2008 și recentul asalt asupra Ucraine i sunt modele ruse
emblematice de restabilire a hegemoniei Moscovei la scară regională. Cu toate că punerea în
aplicare a strategiei expansioniste a Federației Ruse se află în desfășurare de mai mulți ani,
incursiunea din Ucraina reprezintă o accelerare ma joră.
Încercările lui Putin nu sunt limitate însă la Vecinătatea Apropiată a Federației Ruse. În
Orientul Mijlociu, Rusia și -a dublat, cel puțin, sprijinul pentru aliatul său de decenii, Siria.

421 Sergei Karaganov, „After the reset: Russia -US relations need new agenda” , 5 septembrie 2013, disponibil la:
http://rbth.com/opinion/2013/09/05/after_the_reset_russia -us_relations_need_new_agenda_29519.html,
accesat la 19 martie 2017
422 Ibidem

153
Moscova are, de asemenea, relații politice bune cu Iranul, în cercând să aprofundeze și
bilateralismul cu Egiptul și Iordania423. Resursele energetice ale regiunii Orientului Apropiat și
potențialele piețe industriale și de armament sporesc importanța zonei pentru politica expansionistă
a liderului Vladimir Putin.
Pentru analiștii politici americani și pentru experții în străinătatea apropiată a Rusiei,
ambiția liderului rus de a readuce Rusia în gloria sa sovietică a fost o sursă de îngrijorare crescândă.
Putin a remarcat în multiple rânduri că el consideră căderea Un iunii Sovietice drept cea mai mare
tragedie a secolului XX. Aceasta în timp ce fostele republici sovietice, precum și fostele state satelit
ale Moscovei au trăit sub influența Rusiei, însă în grade diferite, încă din primii lor ani de
independență. Pârghii le ruse s -au diminuat semnificativ în decursul anilor 2000 în 11 state post –
comuniste, care sunt acum membre ale Uniunii Europene, însă au rămas semnificative în fostele
republici ale URSS. Unele dintre aceste state, în special cele din Asia Centrală, sunt deja bine
angrenate sferei de influență a Rusiei. Hegemonia statului rus a fost bine consolidată și asupra
țărilor din Caucazul de Sud – Georgia, Armenia și Azerbaidjan, precum și în țările învecinate direct
Uniunii Europene – Belarus, Republica Moldova, Ucraina, în tonalități diferite.
Din momentul în care Vladimir Putin a revenit la Prezidenția statului rus, Armenia, Georgia,
Republica Moldova și Ucraina, ca atare Europa de Est și Caucazul de Sud, au devenit pioni în jocul
de șah al Occidentului și al Ru siei. Aceste țări aflate în plin proces de tranziție dețin un rol
geopolitic important, conectând Occidentul de Orient, Europa de Asia, însemnând totodată și o
importantă zonă de tampon între Federația Rusă și Europa/Occident. Ucraina în sine reprezintă o
sursă de tranzit energie de cea mai mare însemnătate între Europa și Asia, iar pentru Rusia în mod
special.
Prin urmare, liderul rus a încercat să maximizeze pârghiile geostrategice (economice,
energetice) în țările vecine Federației Ruse. În trecut, lansarea unui embargo asupra produselor din
Georgia, Republica Moldova sau Ucraina a avut efecte considerabile asupra economiilor acestor
țări424. Totodată, creșterea prețurilor la energie sau tăierea completă a surselor de energie pentru

423 Ilya Bourtman, „PUTIN AND RUSSIA'S MIDDLE EASTERN POLICY”, iunie 2006, disponibil la
http://www.rubincenter.org/meria/articles/2006/june/putin -and-russias -middle -eastern -policy.html, accesat 19
martie 2017
424 Janusz Bugajski , „Cold Peace: Russia's New Imperialism” , Praege r, Washington DC, 2004, pp. 79 -109

154
Republica Moldova și Ucraina continuă să servească drept un instrument extrem de eficient425. Mai
mult, asemenea majorității statelor din regiune, aceste țări instabile suferă de problem e de
integritate teritorială, prezența forțelor armate ruse în regiunile lor separatiste fiind o problemă
majoră pentru administrațiile centrale. Rolul de mediator și de element necesar menținerii păcii
jucat de Federația Rusă, auto -alocat, i -a acordat Mos covei un punct de intrare neprețuit la
izbucnirea conflictului din Georgia, în 2008, restul cazurilor din Europa de Est și Caucazul de Sud
fiind analoage. Răspunsul internațional a fost slab, fapt care a potențat percepția lui Putin față de
un Occident slă bit.
Pentru a contracara eforturile de extindere ale structurilor euroatlantice, de la sfârșitul
secolului trecut și începutul secolului actual, înspre est, liderii ruși au creat proiectul Comunității
Statelor Independente, al Uniunii Economice Eurasiatice , succesor al Uniunii Vamale, precum și
al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă. Membrii actuali ai UEE sunt Federația Rusă,
Belarus, Kazahstan, Armenia și Kârgâzstan426, Republica Moldova primind statutul de țară –
observator în cadrul summit -ului structurii de la Bișkek, din aprilie 2017427. De notat, Armenia a
renunțat la semnarea Acordului de Asociere cu UE cu puțin timp înainte de Summitul de la Vilnius,
din 2013, ca urmare a negocierilor cu Moscova, aceasta folosindu -se eficient de conflictul î n curs
de desfășurare dintre Armenia și Azerbaidjan, din Nagorno -Karabah428. Federația Rusă fiind
furnizor de armament pentru Azerbaidjan, a adus în discuțiile bilaterale eventualitatea escaladării
conflictului regional. Aceasta în timp ce OTSC, structură ce reunește șase foste republici sovietice
alături de Rusia și care se prezintă drept contrapondere la NATO, a subliniat în iunie 2014 prin
intermediul Consiliului Miniștrilor de Externe că socotește necesar ca structura să renunțe la
dialogul cu Alianța Mil itară Nord -Atlantică429.

425 Michael Ruehle, Julijus Grubliauskas, „Energy as a Tool of Hybrid Warfare”, NATO Defense College, Roma, Nr.
113, aprilie 2015, disponibil la: https://www.files.ethz.ch/isn/190791/rp_113.pdf, accesat 19 martie 2017
426 S. Frederick Starr, Svante E. Cornell et all , „Putin’s Grand Strategy: The Eurasian Union and Its Discontents” ,
2014, Central Asia -Caucasus Institute & Silk Road Studies Program, pp. 49 -59, disponibil la:
http://www.silkroadstudies.org/resources/1409GrandStra tegy.pdf, accesat la 18 martie 2017
427 East Time, „Results Of The Summit Of EEU Leaders In Bishkek” , 17 aprilie 2017, disponibil la:
http://easttime.info/news/kyrgyzstan/results -summit -eeu-leaders -bishkek, accesat 20 martie 2017
428 Hrant Kostanyan, Richard G iragosian, „EU-Armenian Relations: Seizing the Second Chance” , 31 octombrie 2016,
disponibil la: https://www.ceps.eu/system/files/EU -Armenian%20Relations%20Kostanyan%20Giragosian.pdf,
accesat 20 martie 2017
429 S. Frederick Starr, Svante E. Cornell et all , „Putin’s Grand Strategy: The Eurasian Union and Its Discontents” ,
2014, Central Asia -Caucasus Institute & Silk Road Studies Program, pp. 49 -59, disponibil la:
http://www.silkroadstudies.org/resources/1409GrandStrategy.pdf, accesat la 18 martie 2017

155
Anexarea peninsulei Crimeea și declanșarea conflictelor directe din estul Ucrainei, Donbas,
au reprezentat un moment de inflexiune în relațiile internaționale la început de secol XXI, moment
în care s -a evidențiat un recurs la geopo litică, s -a reconturat în mod accentuat falia Est -Vest, s -a
trecut la reactivarea blocurilor politice și militare. Criza ucraineană a condus așadar la înrăutățirea
semnificativă a relațiilor ruso -americane, punând totodată sub semnul întrebării relațiile d in
interiorul Uniunii Europene, precum și capacitatea SUA și a aliaților europeni de a acționa la
unison, în mod eficient, pentru a găsi o soluție pertinentă. Rezultatele potențiale ale acestei crize
riscă să schimbe în mod semnificativ echilibrul actual a l puterii la nivel mondial, subminând în
continuare influența SUA în, dar și dincolo de Europa Centrală, de Est și în fostele teritorii ale
Uniunii Sovietice430. Înainte de evenimentele din Ucraina, mulți specialiști ar fi respins ideea că
ceva similar Războ iului Rece ar putea fi în cur s de dezvoltare, însă accentuare a jocului de șah dintre
Federația Rusă și Occident se prefigurează tot mai mult drept o reminiscență a Războiului Rece.
Administrația de la Washington a făcut declarații puternice împotriva acți unilor Moscovei
din Ucraina și a impus sancțiuni economice multiple431 asupra Federației Ruse. Mai mult de atât,
majoritatea comunității internaționale, incluzând Statele Unite ale Americii, a condamnat
referendumul din Crimeea, privind decizia ca peninsula să rămână în Ucraina sau să devină parte
a Federației Ruse. În același timp, pluralitatea membrilor Consiliului de Securitate al ONU a
respins acest plebiscit, în urma căruia, potrivit autorităților sprijinite de Rusia din Crimeea, 97%
din cetățenii cu dre pt de vot s -au pronunțat în favoarea secesiunii Crimeii de Ucraina și aderarea la
Federația Rusă432. Drept răspuns, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii s -au angajat în
a augmenta sancțiunile, președintele american de atunci, Barack Obama, semnând un ordin
executiv c are lista persoanele fizice și băncile ruse propuse spre a fi sancționate433.

430 Adria n Basora, Maia Otarashvili, Hannah Lidicker, „Ukraine and the Future of the Western Democratization
Agenda” 21 februarie 2014, disponibil la: http://www.fpri.org/geopoliticus/2014/02/ukraine -and-future -western –
democratization -agenda , accesat 20 martie 2017
431 Ordin Executiv al președintelui american Barack Obama,„Executive Order — Blocking Property of Certain
Persons Contributing to the Situation in Ukraine”, The White House Office of the Press Secretary, 6 martie 2014,
disponibil la:http://www.whitehous e.gov/the -press -office/2014/03/06/executive -order -blocking -property -certain –
persons -contributing -situation, accesat la 20 martie 2017
432 Laura Smith -Spark, Diana Magnay, Nick Paton Walsh, „Ukraine Crisis: Early Results Show Crimea Votes to Join
Russia”, CNN News , 16 martie 2016, disponibil la: http://www.cnn.com/2014/03/16/world/europe/ukraine -crisis/,
accesat 21 martie 2017
433 Ordin Executiv al președintelui american Barack Obama, „Executive Order — Blocking Property of Certain Persons
Contributing to the Si tuation in Ukraine” , The White House Office of the Press Secretary, 6 martie 2014, disponibil

156
În timp ce unii factori de decizie politică din SUA au considerat că prin intermediul
sancțiunilor și al unor eforturi diplomatice aveau să rezolve criza ucrai neană, fractura geopolitică
Est-Vest a continuat să se accentueze, dovadă fiind implicarea Federației Ruse în războiul civil din
Siria434. Cu toate că sancțiunile economice occidentale asupra Rusiei au slăbit semnificativ
economia statului rus, măsura nu a reușit nici până în prezent să trimită un semnal puternic liderilor
de la Moscova sau să facă presiuni asupra administrației ruse să coopereze cu comunitatea
internațională. Mai mult, pentru suplimentarea beneficiilor economice , Moscova s -a repoziționat
către Beijing, cu care a consolidat bilateralismul, în special în domeniul energetic, dar și cooperarea
militară (geostrategie). Reiese că amestecul Rusiei în evenimentele din Ucraina, precum și
implicarea sa în Siria sunt mijloace de a căpăta recunoaștere, influență la nivel internațional, pentru
a consolida percepția unei Federații Ruse ca actor global puternic, evidențiind totodată și
ascensiunea disensiunilor dintre marile puteri, pe falia Est -Vest.
În timp ce demonstrațiile pașnice ale Primăverii Arabe au luat o turnură violentă în vara
anului 2011 în Siria, odată cu reacția regimului de la Damasc, Rusia a devenit tot mai implicată în
chestiunea siriană, atât în plan intern, cât și privind discuțiile la nivel internațional435. Iar mizele
erau mari pentru M oscova: facilitatea navală veche de peste 43 de ani de la Tartus, prelungirea
acordurilor producătorilor de arme ruse, c are au furnizat circ a 48% din importurile siriene pe
parcursul expansiunii de armament din perioada 2006 -2010436, nu în ultimul rând, menținerea celui
din urmă aliat arab de încredere într -o lume post -Război Rece, prin intermediul căruia Rusia viza
să proiecteze influență polit ică în Orientul Mijlociu.
Refuzul lui Obama de a acționa fără aprobarea Congresului american a dat timp și spațiu
Moscovei de a intermedia Rezoluția 2118 a Consiliului de Securitate al ONU, prin care guvernul
sirian a fost de acord să renunțe la arsenalul său chimic sub inspecția Organizației Națiunilor Unite,
sublicitând astfel baza pentru un răspuns armat la utilizarea de arme chimice asupra poporului sirian

la:http://www.whitehouse.gov/the -press -office/2014/03/06/executive -order -blocking -property -certain -persons –
contributing -situation, accesat la 20 martie 2017
434 În vederea conturării unei imagini de ansamblu a implicării Federației Ruse în conflictul civil sirian și a intereselor
Moscovei în Siria, se recomandă Nikolay Kozhanov, „Russia and the Syrian Conflict: Moscow's Domestic, Regional
and Strategic Interests” , Gerlach Press, 2016
435 Nikolay Kozhanov, „Russia and the Syrian Conflict: Moscow's Domestic, Regional and Strategic Interests” ,
Gerlach Press, Berlin, Germania, 2016, pp. 14 -29
436 Pieter D. Wezeman, „Armaments, Disarmament and International Security ”, SIPRI Yearbook 2013, Oxford
University Press, pp. 269

157
de către regimul Assad437. Și în capitalele occidentale, această soluție la criză a fost considerat ă un
compromis de succes, un pas către renașterea spiritului de resetare a relațiilor la nivel global, idee
care, în acea conjunctură, abia mai pâlpâia, ținând cont de disputele privind postura rachetelor de
apărare americane în Europa și de impasurile dip lomatice privind conflictul sirian și programul
nuclear al Iranului.
Recentele câștiguri ale Iranului pe frontul nuclear – reducerea sancțiunilor și cele privind
Siria au fost realizabile în parte pe baza alinierii intereselor Teheranului cu cele ale Mos covei. Încă
din 1995, Rusia a exportat tehnologie militară în Iran, în ciuda protestelor guvernelor occidentale,
care împărtășesc preocupări majore cu privire la programul de energie nucleară al conducătorului
suprem, Ayatollahul Ali Khamenei438. Privind neg ocierile P5+1, ministrul rus de Externe, Serghei
Lavrov, a fost membru marcant în susținerea retragerii sancțiunilor impuse de SUA și Europa
Iranului439. Totodată s -au preconizat negocieri noi privind vânzarea sistemelor de rachete
antiaeriene S -300 Teheranu lui440. Referitor la Siria, veto -ul ferm al ambasadorului rus la ONU,
Vitaly Churkin, apără regimul Assad de acțiuni punitive din partea comunității internaționale441,
reliefându -se încă o dată disponibilitatea dovedită a Rusiei de a oferi acoperire diplomatic ă aliaților
săi.
Amploarea recuplării Rusiei cu Orientul Mijlociu variază de la schimburi comerciale cu
Iordania, respectiv Egipt (vânzare de armament către guvernul militar), la sprijinirea regimurilor
autocratice din Iran și Siria. Comună fiecărei situa ții este mobilizarea Rusiei, atunci când există
spațiu în vederea extinderii influenței proprii și a contracarării obiectivelor Occidentale în regiune.

437 Rezoluția 2118 (2013) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, disponibilă la:
http://www.securitycouncilreport.org/atf/cf/%7B65BFCF9B -6D27 -4E9C -8CD3 -CF6E4FF96FF9%7D/s_res_2118.pdf,
accesat la 20 martie 2017
438 Nikolay Kozhanov, „Russia and the Syrian Conflict: Moscow's Domestic, Regional and Strategic Interests” ,
Gerlach Press, Berli n, Germania, 2016, pp. 54 -69
439 George A. Lopez, „Russia and China: Sabotaging U.N. with vetoes” , 8 februarie 2012, disponibil la:
http://edition.cnn.com/2012/02/08/opinion/lopez -russia -sanctions -cold -war/, accesat la 20 martie 2017
440 The Jerusalem Post , „RUSSIA, IRAN HAVE SIGNED CONTRACT FOR S -300 MISSILE SYSTEM DELIVERY”, 9 noiembrie
2015, disponibil la: http://www.jpost.com/Middle -East/Russia -Iran-have -signed -contract -for-S-300-missile -system –
delivery -432460, accesat la 20 martie 2017
441 Michele Nichols, „Factbox: U.N. Security Council action on the Syrian conflict” , Reuters, 22 februarie
2014, disponibil la: http://www.reuters.com/article/2014/02/22/us -syria -crisis -un-resolutions –
idUSBREA1L0RU20140222 , accesat 21 martie 2017

158
Întărirea capacităților militare la confluența dintre Est și Vest

Unul dintre cele mai importante rezultate ale Summit -ului NATO de la Varșovia (8 -9 iulie
2016) și ale Ministerialei Apărării Alianței de la Bruxelles (26 – 27 octombrie 2016) a consta t în
sporirea securității Flancului de Est al structurii, prin dislocarea a patru batalioane multinaționale,
conduse de Canada, Germania, Marea Britanie și SUA, în partea de nord a graniței de est a Alianței,
anume în statele baltice și Polonia, la început ul anului 2017442. Miniștrii Apărării au luat în
considerare și o prezență extensivă a Alianței în regiunea Mării Negre, precum și hotărârea ca noua
operațiune maritimă a NATO, Sea Guardian, să sprijine operațiunea SOPHIA a Uniunii Europene
prin furnizarea d e sprijin logistic și leadership situațional443. NATO a pus astfel la dispoziție nave
și avioane de patrulare maritimă pentru a susține Operațiunea Sophia în centrul Mediteranei, Jens
Stoltenberg, Secretarul General Alianței, accentuând importanța consolidăr ii relațiilor dintre cele
două instituții444.
Granița de est a binomului euroatlantic NATO -UE, precum și stabilitatea regională,
continentală și internațională au fost afectate de anexarea peninsulei Crimeea de către Federația
Rusă și intensa militarizare a acesteia, de declanșarea conflictelor din estul Ucrainei – Donbas,
totodată de criza valului de refugiați și de imigranți economici, intensificarea flagelului terorist în
Europa, al fenomenului luptătorilor străini și al radicalizării islamist – extremiste. Se suprapune
accentuarea militarizării enclavei ruse Kaliningrad, precum și sporirea puterii militare a Federației
Ruse în Arctica, cu toate că vorbim despre o regiu ne îndepărtată, acțiunea prezintă o însemnătate
mare.
Zona Mării Negre este o regiune strategică deopotrivă pentru Federația Rusă și pentru
binomul NATO – UE, fiind parte a graniței sale de est. În regiunea de coastă a bazinului Mării
Negre și în vecinătatea sa apropiată se remarcă multiple conflicte înghețat e, precum cele din
Transnistria (Republica Moldova), Abhazia și Osetia de Sud (Georgia), mai mult acestea fiind și
zone în care Mosco va deține baze militare. Se adaugă conflictul din Nagorno -Karabah
(Azerbaidjan), dintre etnicii armeni și cei azeri, înghețat în 1994, reaprins în aprilie 2016, Federația

442 Comunicatul Summitului NATO de la Varșovia , „Warsaw Summit Communiqué”, 9 iulie 2016, disponibil la
http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133169.htm, accesat la 20 martie 2017
443 Ibidem
444 Ibidem

159
Rusă livrând armament și muniție ambelor părți combatante, precum și cel din Crimeea , înghețat
odată cu anexarea de facto a peninsulei.
În urma anexării Crimeii, Rusi a controlează sute de kilometri din coasta peninsulei și din
apele adiacente. Iar prin aducerea în peninsulă a unor rachete sol -aer cu rază lungă de acțiune
(SAM), respectiv a unor rachete de croazieră anti -navă (ASCM), Rusia și -a extins astfel capacitatea
sistemelor anti -acces și de interdicție regională (A2/AD)445 de la jumătatea de est a Mării Negre la
aproape întreaga suprafață a sa446. Mai mult, conform programului Moscovei pentru Achiziții de
Armament de Stat pentru 2011 -2020, în 2016, Flota Rusiei la Marea Neagră s -a echipat cu trei
fregate Amiral Grigorovich cu rachete ghidate, șase submarine Kilo și două corvete de rachete
ghidate Bu yan-M, combatanții menționați putând întrebuința rachete de croazieră, precum și
rachete anti -navă supersonice447. Evoluțiile c are au succedat evenimentele din Ucraina, din 2014,
arată că Moscova transformă peninsula Crimeea într -un punct principal de spriji n geopolitic rus,
interzicând accesul NATO sau al oricărei structuri și puteri occidentale în bazinul Mării Negre,
prin utilizarea activelor A2/AD dislocate în regiune.
După cum am menționat deja, în bazinul pontic sau în imediata sa vecinătate, în afara F lotei
Mării Negre, se află și alte baze militare ruse, respectiv în Abhazia și Osetia de Sud (Georgia), în
Armenia, Transnistria (Republica Moldova), ori în Novorossiisk (Federația Rusă). Iar referindu -ne
la sistemele ruse anti -acces și de interdicție regi onală (A2/AD), care pot împiedica sau preveni
desfășurarea de forțe de întărire ale Aliaților în eventualele zone de conflict, acestea sunt situate în
special în regiunea Kaliningrad și în Crimeea, fiind prezente și în regiunea arctică, ori în Siria
incluz ând, printre alte capabilități, arme de apărare aeriană și anti -nave448. În vederea consolidării

445 Rețeaua rusă A2/AD sporește complexitatea operativă a unui mediu deja provoca tor din punct de vedere legal
prin Convenția Montreux, deoarece statele care nu au ieșire la Marea Neagră sunt constrânse în ceea ce privește
numărul navelor lor, tonajul și durata șederii în Marea Neagră (așadar majoritatea navelor NATO). A2/AD sunt
capabilități militare formate din sisteme de apărare aeriană, capacități anti -navă, apărare costieră, precum și în
mod potențial din arme nucleare care ar descuraja o invazie, negând unui atacator oportunitatea de a -și proiecta
puterea militară.
446 Alexander M ercouris, „ Russia Strengthens its Black Sea Fleet” , 12 iunie 2016, disponibil la:
http://theduran.com/russia -strengthens -black -sea-fleet/, accesat 21 martie 2017
447 Ibidem
448 Ian Williams, „ The Russia – NATO A2AD Environment” , 3 ianuarie 2017, CSIS Missile D efense Project, disponibil
la: https://missilethreat.csis.org/russia -nato -a2ad -environment/, accesat la 21 martie 2017

160
militare a graniței vestice a statului rus, se adaugă și exercițiul rus KAVKAZ 2016449, totodată
desfășurarea de către Federația Rusă a sistemelor de rachete Iskan der în Kaliningrad.
În comunicatul de încheiere al ultimelor întâlniri la vârf ale NATO, se specifică că Alianța
nu va accepta constrângeri privind libertatea de mișcare a forțelor sale și că va dezvolta concepte
operaționale și capabilități ofensive și d efensive adecvate pentru a le contracara. Printre măsurile
stabilite în cadrul Summit -ului și a ministerialei NATO din 2016 reamintim batalioanele
multinaționale „rotaționale” în partea de nord a Flancului Estic al Alianței, de 800 -1000 militari
fiecare, î n vederea sporirii rapid ității forței de reacție, menite să respingă un potențial atac în zonă,
Canada, Germania, Marea Britanie și SUA luându -și încă de la începutul anului angajamentul de a
le conduce450. Iar în urma întâlnirilor din 2016 a miniștrilor Apă rării din statele membre NATO și
alți aliați s -au confirmat următoarele: 1) Albania, Italia, Polonia și Slovenia contribuie la batalionul
condus de Canada în Letonia; 2) Belgia, Croația, Franța, Luxemburg, Țările de Jos și Norvegia se
alătură batalionului condus de Germania în Lituania; 3) Danemarca și Franța contribuie la
batalionul condus de Marea Britanie în Estonia; 4) România și Marea Britanie se alătură
batalionului condus de SUA în Polonia451.
Un alt punct semnificativ al întâlnirilor din 2016, c are reliefează încă o dată accentuarea faliei
Est-Vest, a fost hotărârea de consolidare a prezenței NATO și în regiunea Mării Negre. O primă
măsură luată în considerare a fost desfășurarea unei brigăzi multinaționale pe uscat, condusă de
România, precum și disp oziții privind spațiul aerian și maritim, în vederea sporirii prezenței
aliaților în regiunea Mării Negre confirmându -și contribuția Canada, Germania, Țările de Jos,
Polonia, Turcia și SUA452. De notat, direcția următoarei reuniuni a miniștrilor Apărării din statele
membre NATO, februarie 2017, a vizat sporirea prezentei Alianței în bazinul pontic, în vederea

449 Reuters, „New Russia missiles in Kaliningrad are answer to U.S. shield: lawmaker” , disponibil la:
http://www.reuters.com/article/us -russia -missiles -kaliningrad -idUSKBN13G0W9, accesat 21 martie 2017

450 Comunicatul Summitului NATO de la Varșovia , „Warsaw Summit Communiqué”, 9 iulie 2016, disponibil la
http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_1331 69.htm, accesat la 20 martie 2017
451 „Răspunsul NATO la măsurile agresive întreprinse de Rusia. Flancul estic al Alianței întărit. Avioane britanice în
România” , 27 octombrie 2016, disponibil la: http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/politic/23292 -rspunsu l-
nato -la-msurile -agresive -intreprinse -de-rusia -flancul -estic -al-alianei -intrit -avioane -britanice -in-romania.html,
accesat 21 martie 2017
452 Iulian Chifu, „Ministeriala Apărării NATO: „Prezența înaintată avansată” în Marea Neagră sprijină România
maritim, a erian și terestru” , disponibil la: http://www.evz.ro/ministeriala -apararii -nato -prezenta -inaintata –
avansata -in-mare.html, accesat 21 martie 2017

161
creșterii stabilității și a predictibilității în această arie geografică, împrejurare calificată de Federația
Rusă drept o provocare serioasă. În vedere a completării poziției regionale în jurul brigăzii
multinaționale din România, opt state aliate s -au angajat să participe cu personal, iar cinci aliați s –
au antrenat să trimită forțe terestre și aeriene pentru instruire și poliție aeriană453. Se suprapune
decizia introducerii a două măsuri maritime suplimentare, sporirea prezenței navale a Alianței la
Marea Neagră pentru exerciții și îmbunătățirea conștientizării situaționale, plus o funcție pentru
Forțele Navale de Reacție, de coordonare maritimă pentru oper ațiunile efectuate împreună cu alte
forțe aliate în această regiune, precum și decizia NATO ca România să își consolideze cooperarea
militară cu Germania și Cehia454.
Totodată , nu trebuie să omitem amplasarea scutului antirachetă american la Deveselu,
opera țional din 2016, una dintre cele mai însemnate baze americane din Europa concepută pentru
contracararea pericolelor din afara bătrânului continent455. Baza de la Deveselu găzduiește trei
baterii cu 24 de rachete interceptoare de tip Standard Missile -3 (SM -3), distrugătoare de rachete
balistice, plus interceptorul Aegis adaptat pentru uscat , care poate descoperi și urmări rachete cu
rază scurtă și medie de acțiune456. Drept răspuns, Moscova a solicitat insistent renunțarea la
planurile privind amplasarea sistemu lui american anti -balistic în România, potrivit șefului
Departamentului de neproliferare, dezarmare și control al armamentului, parte a Ministerului rus
de Externe, Mihail Ulianov, măsura fiind o încălcare flagrantă a Tratatului Forțelor Nucleare
Intermedi are (INF) de către Statele Unite ale Americii457.

453 Robert Lupițu, „Decizie importantă pentru România: NATO își extinde prezența în Marea Neagră prin crearea
unei unități de antrenament și exerciții” , disponibil la: http://www.caleaeuropeana.ro/decizie -importanta -pentru –
romania -nato -isi-extinde -prezenta -in-marea -neagra -prin-crearea -unei -unitati -de-antrenament -si-exercitii/, accesat
21 martie 2017
454 Ibidem
455 Comun icat al Ministerului Afacerilor Externe român, Delegația Permanentă a României la NATO, „Romanian and
US officials inaugurate at Deveselu location to deploy antimissile system” , disponibil la:
https://nato.mae.ro/en/romania -news/561, accesat 22 martie 2017
456 V. Cozmei, R. Pantazi, „INFOGRAFIC Scutul antiracheta de la Deveselu devine operational de joi – Cum
funcționează, care sunt costurile și care sunt cele mai importante reacții de până acum ale Rusiei” , 11 mai 2016,
disponibil la: http://www.hotnews.ro /stiri -esential -20989217 -infografic -scutul -antiracheta -deveselu -devine –
operational -joi-cum -functioneaza -care -sunt -costurile -care -sunt -cele-mai-importante -reactii -pana -acum -ale-
rusiei.htm, accesat 21 martie 2017
457 Alina Grigoras Butu , „Russia calls on U.S., Romania to give up missile defense systems ‘while it’s not too late’.
Foreign Ministry says accusations are unfounded” , 12 octombrie 2015, disponibil la:
http://www.romaniajournal.ro/russia -calls -on-u-s-romania -to-give-up-missile -defense -systems -while -its-not-too-
late-foreign -ministry -says -accusations -are-unfounded/, accesat la 21 martie 2017

162
Cu toate acestea, scutul american de apărare împotriva rachetelor, amplasat pe teritoriul
statului român, un element geopolitic de o importanță semnificativă pentru părțile combatante, nu
apără Flancul Estic al lumii euroatlantice și de o eventuală confruntare convențională directă, cu
atacuri terestre, aeriene și/sau navale. Ca atare, succedând declanșarea războiului din estul
Ucrainei, prelungirii acestuia și anexării Crimeii de către Federația Rusă, NATO ș i aliații structurii
au decis, după cum am observat, consolidarea graniței estice a structurilor occidentale în
integralitatea sa, de la Marea Baltică la Marea Neagră, fapt care prezintă o greutate strategică
semnificativă pentru întreaga zonă a bazinului pontic.
Puternica militarizare a bazelor ruse la vest de Federația Rusă, începând din zona Arctică,
Kaliningrad și până în coasta siriană, Tartus și Latakia, pe o parte, precum și întărirea capabilităților
structurilor euroatlantice în frontiera lor estic ă, Flancul Estic, pe de cealaltă parte, acțiuni c are se
condiționează reciproc, denotă din nou un recurs la geopolitică, la început de secol XXI, o
reîntoarcere la reliefarea vădită a blocurilor politico -militare. Atenția comunității internaționale a
fost încă o dată redirecționată către zona de confluență dintre Est și Vest, falia Orient – Occident
revenind în centrul agendei tuturor actorilor internaționali, alături de reînnoirea proceselor de
înarmare și de poziționare strategică.
Negocierile și acțiunile debutate la începutul anului 2017 de NATO arată că Alianța Militară
Nord -Atlantică va continua politica de descurajare a eventualelor agresiuni și de protejare a aliaților
săi prin intensificarea unor măsuri complexe, în speță în extremitatea est ică a lumii euroatlantice.
În paralel, Federația Rusă își va continua politica revizionistă, Moscova vizând să redobândească
fosta sa sferă de influență din Uniunea Sovietică și statutul de superputere, reașezarea relațiilor de
putere la nivel internaționa l, în cadrul noii ordi ni mondiale determinând o tatonare accentuat
militară și politică între cele două lumi.

163
Consolidarea Axei Rusia -Iran

Pe fondul cooperării militare din Siria, a unei viziuni comune în ceea ce privește ordinea
globală și a unei criti ci mutuale a politicii occidentale în Orientul Mijlociu, relațiile dintre Moscova
și Teheran au atins un nivel fără precedent458. Iranul este un aliat util Rusiei într -o regiune extrem
de instabilă, totodată însă doar o piesă din mozaicul de legături importa nte pe care Moscova și le
echilibrează cu atenție. Iar Rusia oferă Teheranului un instrument critic de protejare a intereselor
sale de securitate regională. În ciuda diferențelor de opinie, în cadrul conducerii Iranului, privind
valorificarea balansării în tre puterile occidentale și cele din Est, pentru a atinge obiectivele
strategice ale țării, războiul din Siria se profilează drept creuzetul cooperării Moscova -Teheran, cel
puțin pe termen scurt, având în vedere centralitatea subiectului în ambițiile strat egice ale ambelor
părți.
Încă din 2015, Rusia și Iran au intrat într -o nouă fază de cooperare militară, nemaiîntâlnită
de la sfârșitul celui de -Al Doilea Război Mondial459. Ca urmare a intervenției ruse în Siria, forțele
armate ale celor două state planific ă operațiuni comune și luptă împreună în sprijinul guvernului
Bashar al -Assad. Începând din august 2016, Moscova a început să lanseze un val de bombardiere
strategice în Siria, de la o bază aeriană iraniană460, fapt care a trimis un semnal Vestului, potrivit
căruia ambele state sunt angajate în apărarea intereselor lor în Siria, concomitent fiind un exemplu
rar de autorizare a utilizării terenului său de către Republica Islamică. Cooperarea pentru Siria
reprezintă o aprofundare substanțială a legăturilor poli tice și de apărare între cele două țări,
bilateralismul Moscova -Teheran fiind reintrodus de către prezidențiabilul rus Vladimir Putin odată
cu întoarcerea sa la președinția rusă, dar și de expansiunea comerțului cu arme din ultimele trei
decenii461.

458 Marcin Andrzej Piotrowski , „New Phase in Russia’s Relations with Iran: Not Only Syria, Not Only Opportunism”,
14 decembrie 2015, The Polish Institute of Internation al Affairs, disponibil la:
https://www.pism.pl/files/?id_plik=21106, accesat 21 martie 2017
459 Ellie Geranmayeh, Kadri Liik, „The new power couple: Russia and Iran in the Middle East” , 13 septembrie 2016,
disponibil la
http://www.ecfr.eu/publications/summar y/iran_and_russia_middle_east_power_couple_7113#_ftnref94, accesat
22 martie 2017
460 Ibidem
461 Ibidem

164
Consecin țele reapropierii dintre Rusia și Iran în Siria s -au făcut deja simțite: regimul lui
Assad s -a consolidat, violențele au crescut, fapt care s -a transpus în valuri mai mari de refugiați
revărsate în continentul european. Cu toate acestea, solide semne de în trebare rămân cu privire la
dinamica și la durabilitatea relației, dacă se proliferează o alianță strategică sustenabilă care să
remodeleze geopolitica extinsă a Orientului Mijlociu, ori dacă tranzităm apogeul epopeii de
balansare a relațiilor ruso -iranien e, o poveste în care cooperarea va fi constant limitată și pătată de
neîncredere reciprocă.
Alianța dintre cele două țări este susținută de trăsături comune profunde în viziunea lor
extinsă asupra relațiilor internaționale. Iranul și Rusia împărtășesc asp irația comună în a crea și a
menține o ordine mondială bazată pe multipolaritate462, fapt care se transpune în tratarea ambelor
state drept factori de decizie însemnați la nivel internațional. Acesta este unul din obiectivele cu
valență mondială, asumat publ ic de Rusia, care se consideră ca făcând parte din factorii de decizie –
cheie în stabilirea noii ordini globale. Iranul, în schimb, este mult mai axat pe punerea în aplicare
a propriei interpretări privind reașezarea relațiilor de putere în regiunea sa imed iată. Un alt aspect
important este faptul că cele două state sunt unite de ceea ce ambele consideră a fi unilateralismul
SUA. În acest sens, liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a remarcat, în noiembrie
2015, în cadrul unei întâlniri cu președintele rus Vladimir Putin, că planul Statelor Unite ale
Americii pe termen lung se poziționează împotriva intereselor celor d ouă națiuni, putând fi
contracarat printr -o cooperare consolidată463.
Actualmente, Moscova și Teheran se simt confortabil cu perspectivele ideologice reciproce.
Rusia nu găsește ideologia c are stă la baza conducerii iraniene drept periculoasă, în timp ce Ir anul
consideră poziția Kremlinului drept o indicație de pragmatism în politica externă a statului rus. În
ceea ce privește Siria, similitudinile în abordarea afacerilor globale și -au spus cuvântul. Teheranul
a încercat să își asigure interesele sale pan -regionale, subminate de acțiunile americane în Orientul
Mijlociu, în timp ce pentru Rusia, percepția Moscovei privind greșelile Occidentului în Irak și Libia
și dezordinea regională c are a succedat Primăverii Arabe, a contribuit la răspunsul său militar
împo triva acțiunilor occidentale din Siria. Întreprinderile ruse în statul sirian sunt menite să
împiedice schimbarea regimului Bashar al Assad, măsură vizată de Occident.

462 Ibidem
463 Ibidem

165
Rusia consideră Iranul atât un exemplu, cât și un aliat în Orientul Mijlociu. În timp c e alți
lideri arabi tradiționali, din Egipt, Irak sau Siria, au luptat să facă față crizelor interne și tulburărilor
regionale, Iranul este singura țară puternică din punct de vedere intern, îndeosebi prin faptul că a
ținut sub control revoltele „Mișcării Verzi”, din 2009464, precum și la nivel regional. Acest lucru
face ca Iranul să apară drept un actor atractiv și stabil pentru Rusia, un stat funcțional care poate
avansa interesele ruse pe teritoriul statului sirian. Și Arabia Saudită împărtășește aceste ca lități,
însă este aliată opoziției siriene, solicitând în mod neechivoc schimbarea regimului de la Damasc,
în moduri în care Rusia nu poate fi de acord. Mai mult, în pofida unei recente recesiuni a relațiilor
Washington -Riyadh, Arabia Saudită este un aliat tradițional american465.
Conflictul sirian a oferit oportunitatea pentru Rusia și Iran de a își crea o coaliție militară
eficientă în linii mari, interesul comun al celor două state fiind păstrarea regimului Assad, cel puțin
pe termen scurt, ca mijloc de ga rantare a realizării intereselor lor regionale de bază, în consecință
fiind necesară și consolidarea poziției sale în preambulul oricăror potențiale negocieri politice.
Pentru Iran, Siria reprezintă și o conductă de aprovizionare a grupării Hezbollah, sing urul aliat al
Teheranului în vederea atingerii strategiei de securitate vizavi de Israel466. În ultimii ani,
interdependența dintre Iran și Hezbollah privind problematica securității s -a intensificat, în timp ce
pierderea Siriei ar slăbi în mod semnificativ poziția lor regională.
Pentru Rusia, Siria prezintă și o valoare instrumentală, fiind singurul avanpost real din
Orientul Mijlociu. Siria are o valență importantă, de asemenea, în ceea ce privește relațiile
Moscovei cu Washingtonul. Prin intermediul angaj ării militare din Siria, Rusia și -a consolidat
poziția de negociere cu SUA, după anexarea Crimeii. Rusia, de asemenea, intenționează să dea un
exemplu în statul sirian, arătând că cel mai bun mod de a face față turbulențelor interne este „de a

464 ALJAZEERA, „What happened to the Green Movement in Iran?” , 12 iunie 2013, disponibil la:
http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2013/05/201351661225981675.html, accesat 22 martie 2017
465 Patrick Cockburn , „Saudi Arabia’s dream of becoming the dominant Arab and Muslim power in the world has
gone down in flames” , 6 ianuarie 2017, disponibil la: http://www.independent.co.uk/voices/saudi -arabia -syria –
yemen -oil-prince -salman -down -in-flames -a7513636.html, accesat 22 martie 2017
466 „The Hezbollah Connection in Syria and Iran” , 15 februarie 2013, disponibil la:
http://www.cfr.org/iran/hezbollah -connect ion-syria -iran/p30005, accesat 22 martie 2017

166
sprijini lid erul legitim“467. Rezultatele, văzute prin ochii ruși, se compară favorabil față de urmările
intervențiilor Vestului în Irak sau Libia468.
Pe frontul militar din statul sirian, intervenția Moscovei din septembrie 2015 a susținut
poziția lui Assad și operațiunile Corpul Gardienilor Revoluționari ai Iranului (IRGC)469. Teheranul
a încurajat Moscova să intre în teatrul local de război într -un moment în care forțele de opoziție
câștigau teren. În mod similar, în august 2016, Rusia și Iranul au dublat consol idarea militară, prin
intensificarea bombardamentelor și a ofensivei terestre în Alep, după ce grupurile rebele
estompaseră avansurile efectuate de forțele pro -regim470. Răspunsul direct al celor doi aliați la
creșterea sprijinului occidental și regional din vara lui 2016 pentru grupurile de opoziție din teatrele
de luptă din Siria a fost lansarea de bombardiere Tu -22M3, de către Kremlin, din Iran, asupra unor
ținte din Siria471, fapt care a subliniat angajamentul aprofundării eforturilor militare comune.
Deciz ia Teheranului, de a permite forțelor ruse să folosească baza aeriană Shahid Nojeh din
Hamedan, a fost o mișcare fără precedent în Republica Islamică Iran, precum și o dovadă că
asigurarea superiorității în Siria este crucială politicii externe regionale a statului iranian.
Fostul președinte rus, Dmitry Medvedev s -a angajat în politica de resetare a relațiilor dintre
Washington și Moscova, promovată de fostul președinte american, Barack Obama, și a sprijinit
Rezoluția 1929 a CS ONU, deschizând calea pentru sancțiuni internaționale dure împotriva
Teheranului, în plus, Rusia stopând, în mod unilateral, exportul de rachete sol -aer S -300 către Iran,
convenit în 2007472. Cu toate acestea, în urma reale gerii lui Vladimir Putin la Președi nția Rusiei,
în 2012, relați ile dintre cele două state au fost modernizate473.

467 Ellie Geranmayeh, Kadri Liik, „The new power couple: Russia and Iran in the Middle East” , 13 septembrie 2016,
disponibil la
http://www.ecfr.eu/publications/summary/iran_and_russia_middle_east_power_couple_711 3#_ftnref94, accesat
22 martie 2017
468 Ibidem
469 Ibidem
470 Ibidem
471 Ibidem
472 Alexander A. Pikayev, „Why Russia Supported Sanctions Against Iran” , Middlebury Institute of International
Studies at Monterey, James Martin Center for Nonproliferation Studies, 23 i unie 2010, disponibil la:
http://www.nonproliferation.org/why -russia -supported -sanctions -against -iran/, accesat la 23 martie 2017
473 Ellie Geranmayeh, Kadri Liik , „The new power couple: Russia and Iran in the Middle East” , 13 septembrie 2016,
disponibil la
http://www.ecfr.eu/publications/summary/iran_and_russia_middle_east_power_couple_7113#_ftnref94, accesat
22 martie 2017

167
Se sugerează adeseori că sancțiunile occidentale asupra Rusiei privind Ucraina au creat o
nouă afinitate între Moscova și o altă „victimă” a sancțiunilor occidentale – Iranul. În aprilie 2016,
Vladimir Puti n a început să livreze rachete către Teheran, furnizare stabilită în cadrul înțelegerii
din 2007, implementarea completă fiind preconizată pentru anul 2017, mai mult, actualizând
acordul inițial la un model de rachetă avansat, S -300 PMU -2, care sporește și mai mult scutul de
apărare al Iranului împotriva unui potențial atac aerian474. În plus, în timpul negocierilor pentru
programul nuclear, Moscova a insistat pentru inserția unui paragraf vag formulat în Rezoluția 2231
a Consiliului de Securitate al ONU, din 2015, privind vânzările de arme către Iran475. Potrivit
interpretării ruse, rezoluția ridică interdicția prealabilă privind vânzarea de arme non -nucleare,
transpunând chestiunea într -un „mod permisiv”476.
Crizele multiple din Orientul Mijlociu și dorința rec iprocă de a disipa prezența SUA în
regiune sunt susceptibile să ofere platforma pentru continuarea și consolidarea cooperării pe axa
Moscova -Teheran. Pe termen scurt, Siria va rămâne creuzetul relațiilor lor bilaterale. În pofida
unor preocupări divergente , pe termen lung, în Siria, obiectivele lor imediate pentru câștiguri
teritoriale strategice sunt de natură să prelungească durata de viață a operațiunilor militare comune,
cel puțin până când se va stabili echilibrul de putere în statul sirian.
Este puți n probabil ca o eventuală viitoare cooperare economică între cele două state să fie
considerată imperioasă, apropierea fiind condiționată de alte aspecte. Cu toate că Iranul este o piață
profitabilă pentru industria de armament a Rusiei, Teheranul vizează să achiziționeze tehnologia
din spatele produsului sau a procesului de producție, în vederea realizării asamblării pe teritoriul
iranian477, fapt care determină anumite motive de îngrijorare pentru Moscova. Tensiuni similare
există și pe piața energetică, un de se ev ită accesul dominant al Rusiei pe piața Iranului. Între timp,
experții ruși de energie au afirmat că Iranul are nevoie de timp și de investiții pentru a realiza pe

474 Ibidem
475 SPUTNIK, „Lavrov: Russia May Consider Iran's Request on Buying Tanks, Military Jets” , 4 mai 2016, disponibil la:
https://sput niknews.com/military/201605041039075377 -russia -iran-arms -supplies/#ixzz48LWBxPcE, accesat 22
martie 2017
476 Ibidem
477 Ellie Geranmayeh, Kadri Liik , „The new power couple: Russia and Iran in the Middle East” , 13 septembrie 2016,
disponibil la
http://www.ecfr. eu/publications/summary/iran_and_russia_middle_east_power_couple_7113#_ftnref94, accesat
22 martie 2017

168
deplin potențialul său478, ceea ce înseamnă că, pentru moment, concurența nu este o problemă
acută.
Recent, a avut loc un atac al Statelor Unite ale Americii, cu 59 de rachete Tomahawk, asupra
unei baze militare aeriene aparținând lui Bashar al -Assad, în Siria, locul de unde a pornit
încărcătura responsabilă pentru atacul aerian chimic as upra cetățenilor sirieni din Khan Sheikhoun,
în urma căruia Federația Rusă a hotărât sporirea prezenței navale militare în Marea Mediteran ă, în
dreptul portului Tartus479. Moscova a anunțat crearea unui centru de comandă pentru forțele ruse,
iraniene și ale milițiilor șiite pro -Bashar al Assad, pentru a răspunde SUA în cazul în care vor trece
liniile roși stabilite în acordul de cooperare pent ru contracararea ISIS/Daesh. Într -un comunicat
emis de acest centru, Casa Albă este acuzată de a fi trimis trupe militare în Siria pentru a ocupa
țara pe termen lung480.
Ca atare, axa Rusia – Iran (la care se adaugă în mod evident regimul lui Bashar al Assad)
prinde contur tot mai accentuat pe fondul tendințelor de evoluție din Siria, poziționată antagonic
Vestului și structurilor occidentale. Contradicția antagonistă a f ost subliniată în cadrul întâlnirii
tripartite Iran, Siria, Rusia de la Moscova, din 14 aprilie, de către miniștrii de Externe ai statelor,
care au denunțat încă o dată atacul SUA din Siria, au pus problema unei „violări grave” a legilor
internaționale, co nchizând că în acest mod SUA „au subminat eforturile de pace din Siria”481.

478 Ibidem
479 Andrew Buncombe , „Trump orders missile strike on Syria after chemical weapon attack on civilians” , 7 aprilie
2017, disponibil la http://www.i ndependent.co.uk/news/world/americas/us -tomahawk -missiles -syria -reports –
latest -donald -trump -homs -bashar -al-assad -russia -a7671411.html, accesat 22 martie 2017
480 Ahmad Majidyar, „Iran’s Defense Minister Will Meet Russian Counterpart in Moscow Next Week” , 18 aprilie
2017, disponibil la: http://www.mei.edu/content/io/iran -s-defense -minister -will-meet -russian -counterpart –
moscow -next -week, accesat 18 aprilie 2017
481 ALJAZEERA, „Russia, Syria and Iran warn US against further strikes”, 14 aprilie 2017, disponibil la :
http://www.aljazeera.com/news/2017/04/russia -syria -iran-warn -strikes -170414104039905.html, accesat 14 aprilie
2017

169
Pivotarea interesului strategic al Rusiei și către China

Criza din Ucraina a avut drept urmare menționarea, pentru prima dată, a sancțiunilor
economice de către Occident, guvernul rus observând că punctul slab al Rusiei era dependența
deplină de piața din Vest pentru capital, tehnologie și exportul de hidrocarburi482. Moscovei îi era
necesar un nou partener puternic, candidatul evident fiind China, stat care nu intenționa să impună
sancțiuni statului rus. Federația Rusă și -a reorientat economia spre Republica Populară Chineză,
scopul fiind deopotrivă atât consolidarea bilateralismului, cât și a relației politice. Procesul rus de
pivotare către China relevă că Moscova încerca să rupă izolarea diplomatică în care a fost forțată
să intre după declanșarea conflictelor din Ucraina, să îș i garanteze o piață pentru resursele sale
energetice, totodată să obțină acces la credite le și la tehnologia chineze. Scopul ultim al
planificărilor Rusiei era ca statul chinez să devină un cumpărător major al hidrocarburilor siberiene,
iar Shanghai și Hong Kong să înlocuiască Londra și New York în căutarea de capital extern a
companiilor ruse483. Până la momentul actual rezultatele sun t mixte. O interdependență asimetrică
este în curs de dezvoltare, în special în urma reașezării relațiilor de putere la nivel mondial, proces
provocat de venirea președintelui republican Donald Trump la Prezidenția SUA, cu implicații
globale. Totodată, nu trebuie omise nici divergențele dintre cele două state, în speță privind
obiectivele în Asia Centrală484.
Referitor la evenimentele din Ucraina, declanșate în 2013 -2014, China nici nu a spriji nit
acțiunile Moscovei în statul ucrainean, însă nici nu le -a criticat în mod direct, salutând simultan
politica Moscovei de poziționare către Orientul Îndepărtat485. Ruptura dintre Rusia și Occident a
fost considerată de China o garanție potrivit căreia sta tul rus avea să se acomodeze cerințelor
comerciale ale Beijingului și să renunțe la eventualele măsuri de integrare cu Occidentul, un

482 Alexander Gabuev, Friends With Benefits? Russian -Chinese Relations After the Ukraine Crisis, 29 iunie 2016, link:
http://carnegie.ru/2016 /06/29/friends -with -benefits -russian -chinese -relations -after -ukraine -crisis -pub-63953,
accesat la 25 martie 2017
483 Ibidem
484 Alexander Gabuev, A “SOFT ALLIANCE”? RUSSIA -CHINA RELATIONS AFTER THE UKRAINE CRISIS , link:
http://www.ecfr.eu/page/ -/ECFR126_ -_A_So ft_Alliance_Russia -China_Relations_After_the_Ukraine_Crisis.pdf,
accesat la 25 martie 2017
485 Alexander Gabuev, Friends With Benefits? Russian -Chinese Relations After the Ukraine Crisis, 29 iunie 2016, link:
http://carnegie.ru/2016/06/29/friends -with -benefi ts-russian -chinese -relations -after -ukraine -crisis -pub-63953,
accesat la 25 martie 2017

170
scenariu de coșmar pentru chinezi, survenit odată cu politica fostului președinte american, Barack
Obama, de resetare a re lațiilor dintre Washington și Moscova.
Analiza problemelor care blocau de ani buni cooperarea cu Beijingul, efectuată de
establishmentul rus, a dus la eliminarea a trei bariere -cheie. Kremlinul a decis că a fost mult prea
reticent față de vânzarea de armament avansat Beijingului, a revizuit interzicerea de facto a
participării Chinei în marile proiecte de infrastructură și a resurselor natu rale, iar în al treilea rând,
Moscova a reevaluat relația cu China în Asia Centrală, privită preponderent drept competitor486.
Noua abordare a administrației ruse a produs câteva succese în 2014 și 2015487, în timp ce
acordurile încheiate sau în curs de dezbat ere pot genera evoluții semnificative în viitor,
determinând Rusia să accepte rolul de partener în această relație asimetrică.
Ca atare, Moscova poate deveni furnizorul de resurse cruciale și de tehnologie militară al
Beijingului, îi poate oferi acces la piețe noi, stimulându -i Chinei ambiția de a deveni următoarea
superputere mondială, în schimbul unui colac de salvare economică și financiară pentru statul rus.
Concomitent, parteneriatul dintre Moscova și Beijing scoate în evidență interesele complementar e
ale celor două țări: Federația Rusă dispune de hidrocarburi, dar se confruntă cu dificultăți de ordin
economic, iar RPC are o economie mai stabilă, dependentă însă de importul resurselor naturale.
Practic, China și Rusia se sprijină reciproc în vederea a coperirii deficiențelor.
În urma unor deliberări interne, în 2014, Kremlinul a hotărât să promoveze un parteneriat
economic cu RPC488, însemnând că barierele politice care limitau investițiile chineze în Rusia s -au
relaxat. În acest sens, la forumul economic din Krasnoyarsk, din februarie 2015, Akady
Dvorkovich, vicepremierul rus, a afirmat că firmele chineze sunt binevenite să cumpere active în
sectorul rus al resurselor naturale, permițându -li-se totodată să liciteze pentru contracte privind
infrastructura industriilor sensibile (drumuri și căi ferate), protejate de concurență de lobby -urile
ruse489. Astfel, instituțiile financiare chineze au fost informal încurajate să își extindă prezența pe
piața rusă pentru a umple golul lăsat de firmele occidentale.

486 Ibidem
487 Ibidem
488 Alexander Gabuev, „ A “SOFT ALLIANCE”? RUSSIA -CHINA RELATIONS AFTER THE UKRAINE CRISIS” , link:
http://www.ecfr.eu/page/ -/ECFR126_ -_A_Soft_Alliance_Rus sia-China_Relations_After_the_Ukraine_Crisis.pdf,
accesat la 25 martie 2017
489 Ibidem

171
Între timp, Moscova a augmentat mecanismele de comunicare cu Beijingul. În plus față de
comisia interguvernamentală pentru reuniunea prim -miniștrilor, co -prezidată de vicepremierul rus
Dmitri Rogozin și de omologul său chinez Wang Yang, și un dialog strategic stabilit pe
problematici legate de energie, co -prezidat de viceprim -miniștri, o nouă comisie
interguvernamentală a fost fondată490. Aceasta este condusă de Igor Șuvalov, prim -vicepremierul
rus și cel mai puternic om al liderului Vladimir Putin pe probleme economice, și Zhang Dejiang,
unul din cei șapte membri ai Comitetului Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist
Chinez491. Comisia lui Șuvalov a devenit instituția -cheie rusă pentru negocierea proiectelor
bilaterale mari. În plus față de aceste organisme, V ladimir Putin l -a numit pe Gennady Timchenko,
un vechi aliat al său care a fost adăugat de Departamentul Trezoreriei SUA pe lista de sancțiuni, în
urma anexării Crimeii, să prezideze Consiliul de Afaceri Ruso -Chineze492. Astfel, prin plasarea
unui birocrat c u acces direct la președintele rus, Putin a adus agenda de afaceri bilaterală ruso –
chineză la un nou nivel.
Energia este coloana vertebrală a bilateralismului ruso -chinez. Tentativele de sporire radicală
a volumului schimburilor comerciale în domeniul ene rgetic au avut însă rezultate mixte. Exportul
de energie este vital menținerii regimului Vladimir Putin și realizării perspectivelor economice
generale ale Federației Ruse, în timp ce câștigurile din hidrocarburi reprezintă aproximativ 70%
din veniturile b ugetului statului rus493. China a devenit importator net de petrol în 1994, Beijingul
depunând eforturi asidue pentru a asigura accesul țării la noi surse de energie, preferabil prin
conducte, în vederea creșterii puterii economice a statului494. Chiar înainte de regresul creșterii
economice din 2008, subiectul accesului la gazul natural rus a căpătat însemnătate în China, în
contextul tendinței de creștere a cererii interne din RPC, a tentativei de reducere a dependenței de
cărbune și a preocupării față de pol uarea din marile orașe, precum și a efectelor negative cauzate
de modernizarea rapidă a țării495.

490 Ibidem
491 Samuel Oakford, „ China Is Becoming Russia's Economic 'Loan Shark'” , 8 mai 2015, disponibil la::
https://news.vice.com/article/china -is-becoming -russias -economic -loan -shark, accesat 23 martie 2017
492 Ibidem
493 Stratfor , „When Oil Prices Drop, Some Countries Lose” , 4 noiembrie 2014, disponibil la:
https://www.stratfor.com/analysis/when -oil-prices -drop -some -countries -lose, accesat la 23 martie 2017
494 Mathieu Duchâtel, François Godement, „China and Russia: Gaming the West” , 2 noiembrie 2016, disponibil la:
http://www.ecfr.eu/publications/summary/china_and_russia_gaming_the_west7166, accesat la 23 martie 2017
495 Ibidem

172
În sectorul gazului natural există semne de progres, dar slabe. Părțile au semnat un acord în
timpul vizitei președintelui rus la Shanghai, în mai 2014, prin c are s -a stabilit livrarea de gaz din
două câmpuri încă nedezvoltate din estul Siberiei – Kovykta și Chayanda, prin conducta Puterea
Siberiei (Sila Sibiri), menită să pompeze 38 de miliarde metri cubi (mmc) anual până în 2030496.
Proiectul se confruntă actual mente cu provocări semnificative, întrucât Beijingul a refuzat oferirea
unui împrumut de 25 de miliarde de dolari Moscovei, suma fiind necesară derulării construcției
conductei, în timp ce oficialii ruși refuză participarea companiilor chineze la faza de c onstrucție497.
În plus, diverși experți în energie au afirmat că proiectul Puterea Siberiei se poate demonstra a fi
neprofitabil, în eventualitatea în care prețul petrolului nu va parcurge o creștere semnificativă în
următorii cincisprezece ani, însă că gazo ductul ar putea fi folosit pentru un alt viitor contract (după
2030), aducând și profit498. Deși construcția a început pe teritoriile ambelor țări, nu există însă
claritate privind problema împrumutului solicitat de Moscova Chinei. Beijingul continuă să insi ste
pentru acceptarea implicării companiilor sale de construcții în cadrul acestui proiect, înfăptuirea
unui consorțiu ruso -chinez devenind tot mai realizabilă499.
Moscova a propus totodată și un proiect pentru construirea unei conducte care să străbată
munț ii Altai din Xinjiang, conducta Ruta de Vest sau Puterea Siberiei II, cu capacitatea de 30 mmc
de gaz/an500. Gazoductul poate fi construit pe infrastructura existentă, Gazprom putând să pompeze
gaz spre China din câmpurile Siberiei de Vest. După ani de negocieri, un acord -cadru detaliat a
fost semnat în cadrul unei vizite a președintelui chinez Xi la Moscova, în mai 2015, cu toate că un
contract comercial între Gazprom și China National Petroleum Corporation (CNPC), de stabilire a
prețului gazului, nu se preconizează a fi iminent501.

496 Alexander Gabuev, „ Friends With Be nefits? Russian -Chinese Relations After the Ukraine Crisis”, 29 iunie 2016,
disponibil la: http://carnegie.ru/2016/06/29/friends -with -benefits -russian -chinese -relations -after -ukraine -crisis –
pub-63953, accesat la 25 martie 2017
497 Samuel Oakford, „ China Is B ecoming Russia's Economic 'Loan Shark'” , 8 mai 2015,disponibil la:
https://news.vice.com/article/china -is-becoming -russias -economic -loan -shark, accesat 25 martie 2017
498 Ibidem
499 Alexander Gabuev, „ Friends With Benefits? Russian -Chinese Relations After the Ukraine Crisis”, 29 iunie 2016,
disponibil la: http://carnegie.ru/2016/06/29/friends -with -benefits -russian -chinese -relations -after -ukraine -crisis –
pub-63953, accesat la 25 martie 2017
500 Ibidem
501 „Gazprom and CNPC sign Heads of Agreement for gas supply via w estern route”, 8 mai 2015, disponibil la:
http://www.gazprom.com/press/news/2015/may/article226167/, accesat 25 martie 2017

173
Sectorul rus care a înregistrat cele mai bune câștiguri pe piața chineză în 2014 și 2015 este în
mod cert petrolul, prețul acestuia parcurgând ulterior o scădere dramatică. Fundamentul
parteneriatului însă a fost stabilit încă din anul 2005, când compania de stat rusă Rosneft a inițiat
furnizarea de petrol în China, pe calea feroviară, pentru a potența șansele parafării unor acorduri
de împrumut cu RPC502. În 2009, s -au pus bazele unei înțelegeri pentru dezvoltarea proiectului
oleoductului, c are a deschis calea unei augmentări masive a exporturilor de petrol din Rusia către
China, în ciuda disputelor dintre Rosneft și CNPC pentru preț, fapt care a dus ulterior la o pierdere
de 3 miliarde de dolari în veniturile companiei ruse503. În plus, în 2013, Igor Sechin, președintele
Rosneft și un aliat puternic al președintelui, a fost de acord să accepte împrumuturi de la companii
chineze în valoare de 60 miliarde dolari, drept sistem de plată în avans pentru viitoarele livrări de
petrol504. Cre ditul a fost utilizat pentru extinderea internă a Rosneft, incluzând achiziționarea celui
mai mare producător rus de petrol, TNK -BP, în 2013505. Rosneft se luptă acum cu noile provocări
impuse de scăderea dramatică a prețului petrolului, în timp ce își înfăp tuiește obligațiile și livrează
petrolul promis Beijingului. În plus față de creșterea capacității conductei Skovorodino -Mohe,
Rosneft a început să vândă petrol din portul Kozmino, Coasta Pacificului, 60% din producție
mergând tot spre China506. Demn de nota t este faptul că au existat momente în 2015 și 2016 când
Rusia a depășit Arabi Saudită ca prim furnizor al Chinei507.
Schimbări majore tranzitează și cooperarea ruso -chineză în domeniul infrastructurii și al
tehnologiei. Până recent accesul companiilor chine ze la licitarea proiectelor de infrastructură
masive din Rusia era în mod informal blocat. Spre exemplu, în mai 2015, un consorțiu format dintr –
o filială a China Railway Group, denumită China Railway Eryuan Engineering Group, alături de
National Transporta tion Engineering Design Institute of Moscow și Nizhny Novgorod Metro
Design AG a fost singurul ofertant al unui contract de 400 milioane de dolari, în vederea realizării
unei căi feroviare de mare viteză pe ruta Moscova -Kazan508. La 29 aprilie 2016, reprezen tanții
căilor ferate ruse au raportat că RPC era dispusă să ofere până la 6 miliarde de dolari în împrumuturi

502 Ibidem
503 Ibidem
504 Ibidem
505 Ibidem
506 Ibidem
507 Ibidem
508 „China to Lend Over $6Bln for Russia's Moscow -Kazan High Speed Rail”, 29 apr ilie 2016, disponibil la:
https://sputniknews.com/business/201604291038854457 -railway -money -china -russia/, accesat 26 martie 2017

174
pentru desfășurarea proiectului, partea chineză fiind de acord să nu solicite garanții oficiale pentru
împrumut guvernului rus, aparent la cererea președintelui chinez Xi509. Experiențele anterioare pe
axa Moscova -Beijing sugerează că proiectul s -ar putea confrunta cu o întârziere însemnată,
deoarece partenerii chinezi cer ca cel puțin o parte a echipamentelor să fie produse în China. Cu
toate acestea , tonul conversației ruso -chineze marchează o schimbare importantă în atitudinea
Rusiei față de participarea statului chinez în dezvoltarea infrastructurii sale critice.
Criza din Ucraina a determinat totodată o turnură tectonică în zona cea mai sensibilă a
cooperării (tehnologice) dintre Rusia și China – sectorul militar. Rusia a aplicat timp îndelungat o
interdicție informală privind vânzarea celei mai avansate tehnologii ale sale în China. Preocupările
au avut atât valență militară, faptul că armele vân dute ar putea fi folosite cândva chiar împotriva
Federației Ruse, cât și comerciale. În ceea ce privește complexul militar -industrial rus, China are
reputația de a copia echipamentele Rusiei și de a produce propriile versiuni, pentru a concura
ulterior cu producătorii originali de arme pe piețele naturale ale Federației Ruse, precum Myanmar
sau Egipt510.
După 2014, Kremlinul a reconsiderat vechile politici privind bilateralismul ruso -chinez și
posibilele implicații privind extinderea comerțului bilateral cu armament și a luat decizia relaxării
restricțiilor impuse de Federația Rusă. Analiza industriei militare chineze de către statul rus a
indicat că spectrul era mult mai avansat decât se credea, determinând oficialii ruși ai apărării să nu
își pună problema riscului transferului de tehnologie pentru a promova competitorii chinezi pe piața
globală de armament și echipament militar511.
Ca atare, vânzarea de armament avansat rus către China a fost reluată. Printre cele mai
importante acorduri se numără vânzarea d e rachete S -400 Triumf, de apărare aeriană, denumite de
NATO SA -21 Growler, semnat în septembrie 2014 și anunțat public de Anatoly Isaykin, directorul
general al Rosoboronexport, compania c are deține monopolul exporturilor de armament rus, în
aprilie 2015, în ziarul Kommersant512. China va începe să primească primul din cele aproximativ

509Alexander Gabuev, „ A “SOFT ALLIANCE”? RUSSIA -CHINA RELATIONS AFTER THE UKRAINE CRISIS” , disponibil la:
http://www.ecfr.eu/page/ -/ECFR126_ -_A_Soft_Alliance_Russia -China_Relations_After_the_Ukraine_Crisis.pdf,
accesat 26 martie 2017
510 Ibidem
511 Ibidem
512 Ibidem

175
4 – 6 loturi de S -400 în 2018, prețul contractului ajungând la 3 miliarde de dolari513. În plus, Vasily
Kashin, expert rus pe relația militară cu China, a declarat că sistemele S-400 nu pot fi copiate într –
o perioadă scurtă de timp, în timp ce producătorul rus de sisteme de apărare aeriană, Almaz -Antey,
este pe punctul să dezvolte sistemul S -500514.
Consecințele militare și politice ale acordului prezintă o importanță deosebită, d eoarece
capacitățile armatei Republicii Chineze vor spori. Sistemele mobile de interceptare a țintelor cu
rachete sol -aer rusești S -400 au o gamă mult mai mare de identificare a obiectivelor, în plus putând
lovi cu precizie pe o rază de până 400 de kilomet ri, fapt care aduce schimbări semnificative în
peisajul balanței militare a spațiului aerian al Taiwanului și al insulelor Diaoyu/Senkaku515. Astfel,
spațiul aerian al acestor regiuni va fi mult mai ușor de contro lat din pozițiile continentale ale
provinciil or Fujian și Shandong, în timp ce pentru Japonia apărarea insulelor se va dovedi mai
dificilă. Pentru Taiwan, sistemele S -400 pot fi un element de schimbare a jocului, de vreme ce
echipamentul poate doborî avioanele de luptă taiwaneze încă de la decolare. Mai mult, China poate
folosi noul sistem pentru a controla spațiul aerian al apelor aflate în litigiu în Marea Chinei de Sud.
Negocierea privind procesul de vânzare al rachetelor S -400516 a început în urmă cu câțiva ani,
accelerat fiind de criza din Ucraina. Ulterior, accentuarea disensiunilor Rusia –Occident și
reexaminarea contextului strategic al relațiilor ruso -chineze a împins Kremlinul să acorde acceptul
final parafării înțelegerii.
O altă tranzacție de reper în schimburile militare sino -ruse a fost achiziționarea de către China
a 24 de avioane de luptă Su -35, pe care NATO le numește Flanker E, contract semnat la sfârșitul
lui 2015517. De remarcat este faptul că Beijingul a fost primul client străin pentru aceste aeronave518.
Primele avioane Su -35 au fost livrate Chinei la sfârșitul anului 2016 și prezintă o semnificație
militară profundă, printr -o consolidare tot mai pronunțată a dominației poziției chineze asupra

513 Ibidem
514 Ibidem
515 Bob Savic, „Behind China and Russia's 'Special Relationship' ”, 7 decembrie 2017, disponibil la:
http://thediplomat.com/2016/12/behind -china -and-russias -special -relationship/, accesat 26 martie 2017
516 Ibidem
517 „Russia inks contract with China on Su -35 deliveries”, 19 noiembrie 2015, disponibil la:
http://tass.com/defense/837662, accesat 26 martie 2017
518 Ibidem

176
spațiului aerian al Taiwanului, precum și a pozițiilor de luptă chineze în alte potențiale p uncte
fierbinți519.
Opiniile experților ruși cu privire la menținerea acordurilor pentru rachetele S -400 și
avioanele de luptă Su -35 sunt diverse. Demn de menționat este faptul că relansarea cooperării
militare pe axa Moscova -Beijing nu se limitează la aces te două sisteme de luptă. Mijloacele media
internaționale au vehiculat și ideea că Moscova ar putea autoriza vânzarea de submarine nou
dezvoltate, clasa Lada, Chinei520.
De notat este și faptul că vânzările de echipamente militare dintre Rusia și China au a vut loc
în ambele sensuri. După ce Germania a refuzat să vândă Federației Ruse motoare diesel, în vederea
derulării unui nou proiect de dezvoltare a corvetelor Buyan -M, din cauza sancțiunilor occidentale,
Moscova a apelat la Beijing pentru achiziționarea d e motoare din China. Prin urmare, un alt palier
de cooperare sporită este achiziționarea de componente electronice chineze pentru programul
spațial al Rusiei521. Devine evident că aceste acorduri nu ar fi fost posibile fără ruptura relațiilor
dintre Rusia și Occident, mișcările având consecințe extinse asupra echilibrul militar din zona Asia –
Pacific în integralitatea sa.
Un alt aspect al bunei colaborări în domeniul securității este reprezentat de exercițiile militare
comune. O etalare a potențialului militar al ambelor state a avut loc în august 2015, Rusia și China
derulând un exercițiu comun în Marea Japoniei, c are a implicat prezența a 7 nave de război, 5
avioane de luptă, 6 elicoptere, 21 de vehicule de asalt și 200 de pușcași marini, din partea
Beijingul ui, în timp ce Rusia a adus 20 de nave de luptă, 2 submarine, 10 avioane, 9 vehicule de
asalt amfibiu și 200 de pușcași marini522. În plus, drept reacție la eventuala dislocare a sistemului
american antirachetă THAAD în Coreea de Sud, cele două state și -au intensificat exercițiile

519 Alexander Gabuev, „ Friends With Benefits? Russian -Chinese Relations After the Ukraine Crisis”, 29 iunie 2016,
disponibil la: http://carnegie.ru/2016/06/29/friends -with -benefits -russian -chinese -relations -after -ukraine -crisis –
pub-63953, accesat la 26 martie 2017
520 Zachary Keck, „ Russia May Sell China New Advanced Submarines” , 28 martie 2014, disponibil la:
http://thediplomat.com/2014/03/russia -may -sell-china -new -advanced -submarines/, accesat 26 martie 2017
521 Alexander Gabuev, „ Friends With Benefits? Russian -Chinese Relations After the Ukraine Crisis”, 29 iunie 2016,
disponibil la: http://carnegie.ru/2016/06/29/friends -with -benefits -russian -chinese -relations -after -ukraine -crisis –
pub-63953, accesat 26 martie 2017
522 Sam LaGrone, „ Largest Chinese, Russian Joint Pacific Naval Exercise Kicks Off This Week”, 17 august 2015,
disponibil la: https://news.usni.org/2015/08/17/largest -china -russia -pacific -naval -exercise -kicks -off-this-week,
accesat 27 martie 2017

177
militare comune, primele exerciții antirachetă fiind realizate în mai 2016, pentru ca o nouă serie de
exerciții anti-balistice să fie organizată în 2017523.
Contorizând bilateralismul ruso -chinez, la aproape trei ani de la vizita lui Putin la Shanghai,
în 2014, speranțele Moscovei pentru o alternativă chineză rapidă și stabilă la piețele de energie și
de capital occidentale trec printr -o reevaluare serioasă. Comerțul bilateral cu China a scăzut cu
28% în 2015, din cauza efectelor degri ngoladei economiei ruse și a devalorizării rublei524. Multe
dintre acordurile ruso -chineze inaugurate cu fanfară în ultimii ani au rămas pe hârtie, în timp ce
băncile de frunte din China au surprins Kremlinul cu adeziunea strictă la sancțiunile occidentale,
iar piețele de capital din Shanghai și Hong Kong au rămas în mare parte închise emitenților ruși.
Canalele existente pentru acces la împrumuturile chineze (prin intermediul băncilor politice) rămân
deschise doar câtorva companii strategice și membrilor cer cului restrâns al președintelui Vladimir
Putin. Ca atare, este pertinent să afirmăm că se pot prevedea pe termen scurt, mediu sau lung
deziluzii ale Kremlinului cu privire la pivotarea Rusiei în China.
În pofida unor eventualelor eșecuri, se disting și opo rtunități de consolidare comprehensivă
și extensivă a axei Moscova -Beijing. Condițiile fundamentale pentru reapropierea ruso -chineză au
fost prezente cu mult înaintea crizei ucrainene: natura complementară și tot mai interdependentă a
celor două economii, limitarea influenței străine în țară, neintervenția în afacerile reciproce, norme
sociale și valori tradiționaliste și un resentiment al elitelor privind dominarea globală a
Occidentului. Chimia personală dintre liderii celor două state, Vladimir Putin și Xi Jinping, și
campania sancțiunilor occidentale asupra Rusiei au galvanizat parteneriatul, aducându -l la un nivel
superior. Principala tendință evolutivă portretizează Rusia și China ca îndreptându -se către o
interdependență profundă și asimetrică, Beijin gul bucurându -se de o poziție tot mai avantajoasă.
Rusia se confruntă în continuare cu înstrăinarea Occidentului sub forma regimului de sancțiuni,
ceea ce are impact și asupra capacității Moscovei de a construi legături mai strânse cu Asia de Est
și de Sud -Est.
Dacă viitoarele gazoducte și oleoducte provenite din Siberia ajung numai în China, Rusia își
va nega posibilitatea de a se ramifica spre alte potențiale piețe asiatice, via Oceanul Pacific.

523 „Russia, China to Hold 2nd Missile Defense Drill in 2017”, 11 octombrie 2016,disponibil la:
https://sputniknews.com/military/201610111046212661 -russia -china -missile -defense/, accesat 27 martie 2017
524 Alexander Gabuev, „ Friends With Benefits? Russian -Chinese Relations After the Ukraine Crisis”, 29 iunie 2016,
disponibil la: http://carnegie.ru/2016/06/29/friends -with -benefits -russian -chinese -relations -after -ukraine -crisis –
pub-63953, accesat 26 martie 2017

178
Sugestia Gazprom de a renunța la proiectul GNL Vladivostok în favoarea unei alte conducte spre
China, sugerează intenția Rusiei de a se concentra totuși pe RPC. Înainte de criza ucraineană, Rusia
încerca să creeze o infrastructură de conducte care să ajungă la Coasta Pacificului, în timp ce
ramurile conductelor că tre statul chinez erau văzute drept necesare doar în vederea primirii de
finanțări chineze525. Acum conductele către China sunt scopuri în sine, în special în cazul în care
prețurile materiilor prime rămân scăzute și Rusiei continuă să îi lipsească tehnologi a de care are
nevoie pentru a construi centrale GNL.
Prin relaxarea sau ridicarea sancțiunilor occidentale, prețul materiilor prime s -ar recupera, iar
Rusia și -ar spori semnificativ activitatea pentru investitorii străini. Însă acest scenariu rămâne
impro babil, considerând conflictele active din estul Ucrainei, precum și contradicția tot mai
antagonică dintre Est și Vest (în Siria, privind rutele energetice et cetera). Tendința pertinentă de
evoluție prezintă consolidarea relațiilor China -Rusia, Beijingul oferindu -i în continuare Moscovei
un colac de salvare economică, iar Rusia furnizând resursele vitale Chinei – tehnologie militară,
resurse naturale, sprijin diplomatic, inclusiv sprijin în cadrul CS ONU.
Un alt element de însemnătate în evaluarea relație i actuale dintre Federația Rusă și Republica
Populară Chineză, precum și a tendințelor evolutive, este regiunea centrală a Asiei. Statul rus nu
se poate obișnui cu rolul său post -sovietic pe tabla de șah a relațiilor globale, în acest sens, în
vederea redo bândirii statutului de superputere mondială, fiind necesară menținerea preeminenței
în Asia Centrală, atât din perspectiva relațiilor politice, economice, cât și a cooperării militare. În
mod simultan, rolul Chinei drept actor economic în regiune este în c ontinuă expansiune, fapt
evident încă din 2010, de când statul rus nu mai este cel mai important partener comercial al celor
cinci țări regionale, depășit fiind de China, în special în privința Kazahstanului, Kârgâzstanului și
Turkmenistanului526.
Priorităț ile Moscovei în Asia Centrală, precum și în toată vecinătatea Rusiei, imediată sau
apropiată, se concentrează pe patru direcții principale: securitate militară, consolidarea regimului
rus, protecția etnicilor ruși și a limbii ruse și consolidarea structuri lor – Uniunea Economică
Eurasiatică (UEE), Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) și Comunitatea Statelor

525 Ibidem
526 Alexander Cooley, „China’s Changing Role in Central Asia and Impl ications for US Policy:From Trading Partner to
Collective Goods Provider” , 18 martie 2015,disponibil la:
http://www.uscc.gov/sites/default/files/Cooley%20Testimony_3.18.15.pdf, accesat 28 martie 2017

179
Independente (CSI)527. Federația Rusă este de facto cel mai puternic actor militar din Asia Centrală,
având dislocate active militare semnificative în regiune. Tadjikistan și Kârgâzstan se mențin drept
principalele obiective ale angajamentului de securitate rus în regiune528,529, autoritățile ruse
păstrând/rec âștigând totodată un număr de instalații militare din epoca sovietică în Kazahstan,
Kârgâzstan și Tadjikistan530.
Deopotrivă, Moscova vizează să valorifice mecanismele multilaterale (UEE, OTSC, CSI)
pentru a facilita și a legitima realizarea intereselor sa le naționale, Kremlinul urmărind ca aceste
organizații să sprijine obiectivele strategice fundamentale ale unei Eurasii post -sovietice dominate
de Moscova. Faptul este confirmat și de atitudinea Rusiei față de Organizația de Cooperare de la
Shanghai (OCS)531, organizație dominată de China. Administrația de la Moscova se folosește
uneori de OCS pentru a contesta politicile și instituțiile occidentale, însă Federația Rusă nu are
interesul ca această organizație să devină un vehicul eficient și extins de integra re regională,
întrucât condițiile ar fi impuse de Beijing. În plus, perspectiva unui stat chinez influent se află în
contradicție cu viziunea liderului rus Vladimir Putin pentru Eurasia. În acest scop, Kremlinul a
împiedicat eforturile Beijingului de crear e a unei zone de liber schimb și a unei bănci de dezvoltare
a Organizației de Cooperare de la Shanghai, având în vedere poziția dominantă pe care avea să o
aibă China în cadrul acestor acorduri532. Aceasta deoarece orice demers al Beijingului de a realiza
o astfel de inițiativă ar reprezenta un potențial competitor la adresa structurilor dominate de
Federația Rusă533.
Implicarea Chinei în regiunea Asiei Centrale a luat o serie de forme. În primul rând politicile
bancare au fost cele care au determinat investi ții în consolidarea infrastructurii conductelor de gaz

527 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroad”s , iunie 2015, disponibil la:
http://www.saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat 27 februarie
2017
528 Ibidem
529 Marlène Laruelle, „ Russia in Central Asia: Old History , New Challenges?”, septembrie 2009, disponibil la:
http://www.eucentralasia.eu/fileadmin/user_upload/PDF/Working_Papers/WP3 -EN.pdf, accesat27 februarie 2017
530 Ibidem
531 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroad”s , iunie 2015, disponibil la:
http://www.saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -cent ral-asia-at-a-crossroads, accesat 27 februarie
2017
532 Ibidem
533 Virginia Marantidou, Ralph A. Cossa, „ China and Russia's Great Game in Central Asia” , 1 octombrie 2014,
disponibil la: http://nationalinterest.org/blog/the -buzz/china -russias -great -game -central -asia-11385, accesat 28
martie 2017

180
și petrol, a drumurilor și a căilor ferate, proiectate principalmente pentru a conecta China de
bogatele resurse naturale din regiune și pentru a spori accesul Beijingului la piețele regionale,
precum și la cele europene534.
În esență, trei factori fundamentează strategia Republicii Populare Chineze în Asia Centrală:
1. securitatea internă a statului – prevenirea dezvoltării unui mediu transfrontalier care să potențeze
mișcările separatiste, în special în rândul uigurilor din provincia vestică a Chinei, Xinjiang, 2.
extinderea economică în afara țării – menținerea creșterii economiei naționale chineze prin
dezvoltarea producției, a piețelor, precum și a bazei de resurse, și 3. geopolitica – nevoia de a
contracara ori de a atinge echilibrul cu alți jucători importanți în regiune – Washington și
Moscova535. Acești driveri reprezintă diferite lentile de vizualizare a angajamentului trecut, prezent
și viitor al Chinei în Asia Centrală.
Abordarea celor două pute ri privind cooperarea regională în regiunea central -asiatică
întâmpină schimbări profunde. Pe de o parte, Moscova a observat cu neliniște penetrarea
economică rapidă a RPC în regiunea bogată de resurse, iar pe de cealaltă parte, Beijingul a încercat
să res pecte interesele Rusiei în Asia Centrală, evident, luând în considerare, în primul rând,
necesitatea de a securiza situația internă a țării prin realizarea unor legături solide cu statele c are se
învecinează cu instabila regiune Xinjiang, totodată considerând și stimulentul pentru acces la
vastele resurse energetice din regiune.
Președintele chinez Xi Jinping, în 2013, a prezentat la nivel regional proiectul Centura
Economică a Drumului Mătăsii, completat ulterior de o componentă maritimă și devenin d One
Belt, One Road (OBOR)536. Inițiativa reprezintă o încercare multidimensională a Beijingului de a
poziționa geopolitic și geo -economic țările din regiune înspre China, utilizând o pleiadă de
stimulente financiare, de investiții, soft power și instrument e militare. Înalții oficiali chinezi au
recunoscut temerea față de reacția Federației Ruse la inițierea proiectului OBOR, Moscova fiind
reticentă inițial chiar și în privința negocierii unor reguli de bază pentru coexistența proiectului

534 SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroad”s , iunie 2015, disponibil la:
http://www.saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossroads, accesat 28 februarie
2017
535 Ibidem
536 Alexander Gabuev , „Friends With Benefits? Russian -Chinese Relations After the Ukraine Crisis”, 29 iunie 2016,
disponibil la: http://carnegie.ru/2016/06/29/friends -with -benefits -russian -chinese -relations -after -ukraine -crisis –
pub-63953, accesat la 28 martie 2017

181
Uniunii Economice E urasiatice, al președintelui rus, și a inițiativei prezidențiabilului chinez, One
Belt, One Road537. În martie 2015 însă, Igor Shuvalov, prim -vicepremierul rus, a anunțat în cadrul
Forumului BOAO pentru Asia (BFA) că membrii structurii eurasiatice sunt pregă tiți să coopereze
cu OBOR, organizându -se chiar negocierea unui acord -cadru cu China538. Încă de atunci era tot
mai evident că, în mod inevitabil, Beijingul devenea principalul investitor în Asia Centrală, anume
într-o piață majoră de resurse naturale, natur a economiilor din regiune și a Chinei fiind
complementară.
Potrivit administrației ruse, Moscova și Beijingul urmau să depună eforturi comune pentru a
pune bazele unei viziuni stabile în Asia Centrală539. China, cu posibilități extinse de investiții, dar
și nevoie de resurse, reprezenta principalul motor al dezvoltării economice, în timp ce Moscova se
menținea drept furnizor dominant de securitate hard, prin intermediul Organizației Tratatului de
Securitate Colectivă, cimentându -se concomitent rolul structuri i economice eurasiatice ca emitent
de norme privind punerea în aplicare a investițiilor chineze. Ca atare, la 8 mai 2015, liderii celor
două state au semnat o declarație comună de cooperare în vederea coordonării și dezvoltării UEE
și a Centurii Economice a Drumului Mătăsii540. Administrația chineză și cea rusă și -au declarat
dorința de a construi un spațiu economic comun în Eurasia, printr -un acord de liber schimb între
membrii organizației eurasiatice și China541. Documentul releva schimbarea majoră de la ati tudinea
anterioară a Kremlinului în regiune, de concurență și suspiciune, și recunoașterea oficială a Uniunii
Economice Eurasiatice drept potențial partener de negocieri de către Beijing, referitor la zona de
liber schimb și la normele de implementare a pr oiectelor de infrastructură transnaționale.
Realitatea s -a dovedit a fi mult mai complexă și mai complicată decât ambițioasele speranțe.
Organismul supranațional al UEE, Comisia Economică Eurasiatică, a primit mandatul de a începe
negocierile pentru un aco rd comercial și de investiții cu China, din partea membrilor săi542, însă
nivelul înalt al protecționismului rus a făcut ca obiectivul să fie în mod nedeterminabil îndepărtat.
În plus, semnarea declarației bilaterale Rusia -China a atras nemulțumirea partener ilor săi din UEE,

537 Ibidem
538 Ibidem
539 Ibidem
540 Ibidem
541 Ibidem
542 Alexander Gabuev, „ Friends With Benefits? Russian -Chinese Relations After the Ukraine Crisis”, 29 iunie 2016,
disponibil la: http://carnegie.ru/2016/06/29/friends -with -benefits -russian -chinese -relations -after -ukraine -crisis –
pub-63953, accesat la 29 martie 2017

182
în special a Kazahstanului. Astana și alte capitale central asiatice încearcă în mod continuu să
ajungă direct la Beijing pentru investiții, ocolind Kremlinul și birocrația UEE. RPC a rămas, de
asemenea, fidelă vechiului obicei de a înche ia afaceri cu liderii regionali, pe bază bilaterală, fără a
necesita implicarea Moscovei543.
Cel mai probabil tensiuni între Moscova și Beijing în Asia Centrală pot apărea în
eventualitatea în care China ar contesta rolul auto -proclamat al Rusiei, de furniz or de securitate în
regiune. Până la momentul actual, Beijingul a evitat să adopte măsuri care să ignore preeminența
Rusiei ca superputere militară regională, statut fundamentat prin crearea OTSC și prin prezența
militară rusă din Tadjikistan și Kârgâzstan . Mediul principal de întâlnire pentru participarea Chinei
la aranjamentele regionale de securitate este OCS, structură c are a oferit o platformă pentru
manevrele militare ruso -chineze. Cu toate acestea, intensificarea comerțului și a investițiilor RPC
în Asia Centrală, declanșează o extindere a Chinei în regiune, resursele minerale regionale jucând
un rol tot mai important în spectrul securității energetice a țării. În același timp, riscurile de
instabilitate regională cresc din cauza deteriorării situație i de securitate din Afganistan și a creșterii
potențialului extremismului de sorginte islamică. Beijingul este așadar conștient de faptul că este
necesar să își protejeze interesele economice regionale, proiectele de infrastructură OBOR și
investițiile reg ionale însemnând un motiv în plus pentru ca RPC să considere asumarea unui rol
activ în asigurarea securității regionale, în vederea protejării infrastructurii critice.
Conform celui mai probabil scenariu de evoluție amintit și anterior, în vederea menține rii
influenței la nivel regional, în Asia Centrală și în regiunea Asia -Pacific, cât și a contracarării
interesului și a măsurilor Statelor Unite în zonă, Rusia și China vor continua consolidarea
parteneriatului. Un eventual factor schimbător este reprezent at de viitoarele politici ale
administrației Trump în zonele de interes ruso -chineze, atitudine care va determina totodată
parcursul puterilor regionale, în special în ceea ce privește acordul TTP, dislocarea sistemului de
apărare anti -rachetă THAAD în Cor eea de Sud, consolidarea relațiilor cu Japonia și statul sud –
coreean și nu în ultimul rând posibila apropiere Washington -Rusia.
Să nu uităm însă că parteneriatul ch ino-rus se bazează pe interdependențe, relațiile bilaterale
rămânând, cel puțin din perspectivă economică, mai mult pe hârtie, și pe interese comune actuale

543 Sarah Lain, Raffaello Pantucci, „ CHINA AND RUSSIA IN CENTRAL ASIA: COOPERATION AND CONF LICT” , 25 aprilie
2016, disponibil la: http://chinaincentralasia.com/2016/05/02/china_and_russia_in_central_asia/, accesat la 29
martie 2017

183
– dezvoltarea binomului Moscova -China pentru a contrabalansa și a elimina influența americană
din r egiune. Relația China -Rusia este caracterizată și de interese care se suprapun, de divergențe
pe o mulțime de paliere, fiecare stat urmărind să devină marea putere regională, în detrimentul
celeilalte. Aceasta în timp ce noua ordine mondială, noile reașeză ri de putere la nivel global,
politicile noii administrații de la Washington vor avea greutate în ceea ce privește viitorul relației
dintre Republica Populară Chineză și Federația Rusă.

184
5.3 Puterea economică ca instrument, puterea politică ca scop

Realizarea unei analize retrospective a politicii externe a Federației Ruse, de la momentul
dezmembrării Uniunii Sovietice și până în actualitate, cu accent pe perioada c are a succedat
eveni mentele din Ucrai na (2014), reliefează faptul că în vecinătatea sa imediată și apropiată – Asia
Centrală, Caucazul de Sud, Europa de Est – Moscova vizează în primă instanță potențarea relațiilor
economice bilaterale, în speță în spectrul energetic, întocma i până la nivelul deținerii monopolului
strategic, al controlului infrastructurii critice. Aceasta este modalitatea primă utilizată de Moscova
în vederea sporirii puterii sale economice.
Rusia urmărește totodată să își consolideze și relațiile militare, d e apărare, prin menținerea
bazelor ruse pe teritoriul statelor din proximitatea sa, prin derularea unor exerciții militare comune,
prin schimbul de tehnologie și augmentarea vânzării de armament rus, fapt care aduce și un plus
de beneficii de ordin economi c. De asemenea, Moscova caută să penetreze spații noi din punct de
vedere militar, spații strategice, măsurile având beneficii extinse în multiple paliere, spre exemplu
deschiderea bazei militare din Arctica. Mai mult, puterea soft a statului rus se află într -un continuu
proces de dezvoltare, referindu -ne în principal la potențarea legăturilor istorice și culturale cu alte
state, ori cu etnicii ruși, rusofonii și rusofilii de pe întreg mapamondul, precum și la dezvoltarea
legăturilo r diplomatice sau a spectrului informațional, prin degajarea ideologiilor eurasiatice.
În cele din urmă, scopul ultim al măsurilor statului rus, al strategiei moscovite, este
influențarea sferei politice a statelor vizate, a amplei lor palete de politici – economice, financiare,
comerciale, de investiții, externe, de apărare, în vederea exercitării unei influențe
interguvernamentale solide și pe termen lung, fapt care îi creează breșe în direcționarea statelor, în
integralitatea nivelurilor lor, ceea ce se transpune în influență extinsă pentru Federația Rusă, în
special în putere politică la nivel regional și mondial. În același timp, se remarcă interconexiunea
și dependența strânsă dintre mijloacele ruse de dobândire a puterii, de sorginte economică, milit ară,
politică, culturală, informațională, spectrul politic menținându -și totuși prevalența, întrucât, doar
prin transpoziția celorlalte tipuri de putere în putere politică, Federația Rusă, asemenea oricărui alt
actor internațional, își poate spori influența la nivel global. Mai mult de cât atât, noua ordine globală
aflată în plin proces de „așezare”, este eminamente axată pe politic, geopolitic, putere hard – în
speță de sorginte militară, competiție geostrategică pentru hidrocarburi și rute energetice, ceea ce

185
condiționează din fașă repoziționarea Rusiei către aceste perspective, în vederea realizării
obiectivelor de stat.
Contrabalansarea inițiativelor eu roatlantice în regiunile de interes ale Moscovei reprezintă o
altă măsură în vederea îndeplinirii scopului ultim al statului rus – schimbarea ordinii globale de
după sfârșitul Războiului Rece și redobândirea statutului de superputere la nivel internațional . În
acest sens, administrația de la Moscova a lansat proiecte de integrare eurasiatic ă aprofundată.
Inițiativele au debutat începând cu anii '90, au suferit diverse transformări pe parcurs, iar în forma
lor actuală, organizațiile sunt: Comunitatea Statelo r Independente (proiect de integrare politică),
Uniunea Economică Eurasiatică (cu valență economică) și Organizația Tratatului de Securitate
Colectivă (structură pentru garantarea securității regionale, a apărării mutuale). Organizațiile
cimentează relații le bilaterale dintre Federația Rusă și statele membre, totodată extind influența
Moscovei în domeniile lor de activitate, ajutând totodată și la potențarea soft power -ului rus (prin
aprofundarea legăturilor culturale, prin îmbunătățirea relațiilor diplomat ice).
Desigur, atât sferele fundamentale ale unui stat, cât și cele care intră în componența generală
a sistemului internațional, mai exact spectrul economic, politic, militar, cultural, informațional sunt
interdependente, iar în funcție de conjunctură pot fi tangențiale, suprapuse, transversale,
homocentrice et c aetera . Gradul tangenței sferelor poate varia, numai punctul comun, ce ntrul, nu
poate fi altul decât domeniul politic.
Încă de la colapsul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, printr -un noian de măsuri
hibride, Moscova a urmărit și urmărește în continuare schimbarea redistribuirii cotei de putere în
arhitectura sistemu lui global, în vederea maximizării propriei puteri. Vorbim mai întâi despre
obiectivul redobândirii influenței regionale, în sfera de influență tradițională a Moscovei – fostul
teritoriu sovietic, pentru ca împlinirea acestui deziderat să ducă în mod paral el la consolidarea
polului eurasiatic, sub patronajul Federației Ruse, astfel la rebalansarea puterii în sistemul
internațional, între polul euroatlantic și polul eurasiatic. În final, Federația Rusă vizează schimbarea
ordinii internaționale actuală, domin ată de Statele Unite ale Americii și de structurile occidentale,
și redobândirea statutului de hegemon pe tabla de șah internațională, de superputere globală.
Moscova a derulat măsuri încă din anii '90 pentru a menține statele create în urma prăbușirii
Uniunii Sovietice – Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan, Kârgâzstan, Kazahstan, Armenia,
Georgia, Azerbaidjan, Ucraina, Republica Moldova, Belarus, Letonia, Estonia, Lituania – în sfera
sa de influență, inițiative de natură politică, economică , militară, p recum și culturală ori

186
informațională. Federația Rusă a încercat să consolideze relațiile politice cu cele 14 state prin
integrarea acestora în Comunitatea Statelor Independente, prin accentuarea legăturilor diplomatice
cu Moscova, precum și a relațiilor economice, prin acordarea de împrumuturi, prin investiții, prin
intermediul palierului energetic. Deopotrivă, Moscova a menținut legătura cu etnicii ruși, ori cu
rusofilii și rusofonii, din teritoriile noilor state și a intervenit militar atunci când acești a păreau să
fie în pericol sau când și -au exprimat tendința secesionistă, dorința pentru autonomie crescută.
Trupele armate ruse au rămas în teritoriile unde au avut loc ciocn iri violente în vederea apărării
etnicilor ruși, spre exemplu în Transnistria (Re publica Moldova), Abhazia și Osetia de Sud
(Georgia), fapt care se transpune în deținerea de pârghii militare în statele respective, ceea ce
înseamnă totodată dobândirea de pârghii geopolitice (îndepărtează aspirațiile de integrare
euroatlantică ale țărilo r respective), economice (creează mai mult spațiu pentru investitorii ruși) și
politice (direcționarea politicilor interne și externe în interesul Federației Ruse).
Odată cu venirea lui Vladimir Putin la conducerea Rusiei (în 1999 ca șef de stat interimar, în
2000 ca președinte, drept prim -ministru în 2008, din nou drept președinte în 2012), Moscova și -a
intensificat măsurile în vederea revenirii la statutul de superputere pe marea tablă de șah a relațiilor
internaționale. Punctul culminant a fost reprezen tat de evenimentele din Ucraina (2014) – anexarea
Peninsulei Crimeea la Rusia și derularea luptelor directe în estul statului ucrainean, cea dintâi
dovadă pertinentă, dintr -un lung șir de evenimente mondiale, care demonstrează întoarcerea către
geopolitică , geostrategie, către hard power , atât în politica externă a Federației Ruse, cât și privind
noua ordine mondială.
În perioada de apogeu a fenomenului globalizării, economicul a prevalat în mod ubicuu în
păienjenișul raporturilor globale, implicit în cazul Moscovei. Odată cu evenimentele din Ucraina,
Rusia a pus tot mai mult accentul pe geostrategic, asemenea tuturor a ctorilor statali, cu precădere
pe domeniul politico -militar, pe geopolitic, în vederea sporirii exponențiale a puterii sale. Desigur,
sfera economică, de asemenea componentă a puterii hard , a jucat și continuă să joace un rol
important în afacerile globale , fiind parte inseparabilă a unui stat, a sistemului internațional în
ansamblul său, totodată un palier imperios necesar augmentării puterii actorilor pe scena globală,
însă importanța acesteia a scăzut în intensitate.
Drept urmare, sancțiunile comunități i internaționale asupra Federației Ruse au atras după sine
procesul de pivotare a statului rus către China, preponderent din perspective economice, dar și
militare, precum și tentativa de accentuare a legăturilor economice cu Asia Centrală. În același

187
timp, Moscova a realizat o pivotare către Polul Nord, prin hotărârea de a institui o bază militară
rusă în zona arctică, dezvăluită publicului în 2017, o măsură geostrategică, deopotrivă politică,
militară și economică – controlul unor noi rute de tranzit c are se creează odată cu schimbările
climatice, accesul la hidrocarburile regionale, controlul militar al regiunii.
În octombrie 2015, Rusia s -a implicat în războiul civil din Siria, de partea regimului Bashar
al Assad, acțiune prin care, printre altele, și -a consolidat, pe termen lung , dacă nu permanent,
prezența militară în estul Mării Mediterane, prin întărirea bazei navale din Tartus și a bazei aeriene
de la Hmeimim, Latakia. Totodată, Moscova și -a consolidat relațiile cu Republica Islamică Iran,
din punct de vedere militar și economic, ambele state având drept scop comun schimbarea ordinii
globale dominată de Statele Unite ale Americii și de structurile euroatlantice. Și de astă dată
resortul geopolitic al implicării Federației Ruse în Orientul Mijlociu dev ine un truism.
Ca atare, în cadrul noii ordini mondiale și a politicii externe a Rusiei, se relevă tot mai
pronunțat devansarea puterii economice de către puterea politică, de către geopolitic, geostrategic
și militar, cea dintâi fiind folosită drept inst rument pentru atingerea puterii politice, scopul.
Dependențele sunt extreme între domeniul economic, cel militar, politic , cel cultural și
informațional, atât la nivel statal, cât și internațional, însă puterea politică este punctul comun al
tuturor sferel or, fără a ține seamă de gradul tangenței dintre acestea. Matricea se aplică bineînțeles
și în cazul Federației Ruse, stat care folosește un instrumentar amplu în ceea ce privește palierele
afacerilor globale, în vederea atingerii obiectivului suprem, spor irea puterii politice , dobândirea
statutului de superputere la nivel internațional, strategie care implică ab initio și dezvoltarea
paralelă a tuturor palierelor, beneficiile transformându -se în final în puterea politică.

188
Concluzii

Concluzia de bază a prezentului studiu relevă faptul că există mișcări tectonice de redefinire
a sistemului mondial, lumea aflându -se în fața unei transformări substanțiale a naturii relațiilor
internaționale. Globalizarea, un proces de incluziune a relați ilor de interdependență și a
tranzacțiilor amplificate pe toată suprafața globului, a determinat efecte greu de anticipat în spectrul
economic, politic, social, cultural, ecologic, militar, ori informațional. Noile provocări globale au
pus totodată la înce rcare capacitatea statelor de a se apăra și de a preveni unele situații potențial
dăunătoare.
Globalizarea s -a transpus și într -un globalism militar (rețele ample de interdependență în
care forța sau amenințarea cu forța sunt aplicate), a schimbat fațetel e conflictului (aducând cu sine
latura informațională, forme hibride de conflict), a determinat o nouă anvergură terorismului (noi
dinamici de manifestare). Grupurile teroriste nu se mai mulțumesc cu trasarea unor scopuri locale,
regionale, ci vizează un i mpact global, în timp ce ideologiile promovate încurajează o recrutare
ubicuă și formarea de celule teroriste pe întreg mapamondul.
Totodată, fenomenul de transformare a lumii într -o unitate a determinat un impact colosal
al crizei economice și financiare, c are a izbucnit la finele anului 2007, asupra economiei globale și
a politicii internaționale, în genere. Economiile avansate lovite de criză s -au confruntat cu probleme
structurale profunde și ample, procesul de implementare a reformelor deven ind tot mai dificil de
aplicat. Perspectivele pentru economiile emergente s -au prezentat la fel de sumbre, creșterea lor
fiind incertă, în timp ce instabilitatea a devenit un fenomen tot mai des întâlnit. În plus, globalizarea
a permis crizei economice și financiare să penetreze toate palierele economiei globale. Acesta este
un prim punct de inflexiune privind raportul dintre puterea economică și puterea politică, prin care
debutează tendința de prevalare a sferei politice.
Evoluția își va continua parcursu l prin intermediul cumulului de evenimente cu substrat
politic/geopolitic început spre finalul anului 2013/debut 2014, evenimente c are s-au transpus în
anexarea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă și într -un conflict c are dăinuie în estul statului
ucrainean, Donbas. Vorbim despre un alt punct marcant în schimbarea „jocului de șah”
internațional, la nivelul actorilor statali, supra -statali și non -statali, la început de secol XXI.
Resurecția proiectului geopolitic rus Novorossyia (2014), puternica reîn armare a Federației Ruse

189
pe linia sa vestică extinsă, de la zona arctică și până în Siria, pivotarea geostrategică a Rusiei în
Arctica (din 2014), c are implică securizarea intereselor geo -economice și geopolitice ale statului
prin instituirea unei baze mil itare ruse, implicarea Moscovei în războiul civil din Siria (2015), în
vederea revenirii Rusiei la masa negocierilor internaționale, totodată în vederea asigurării bazelor
militare ruse din Tartus și Latakia, cel puțin pe termen lung, dacă nu permanent, to todată a
controlului asupra unor rute energetice strategice, consolidarea axei Moscova – Teheran, nu în
ultimul rând pivotarea economică a Rusiei în China (din 2014), în urma impunerii sancțiunilor
economice statului rus de către majoritatea membrilor comu nității internaționale, o măsură și cu
substrat politic și militar.
În paralel, se remarcă sporirea prezenței puterilor occidentale și a structurilor euroatlantice
în frontiera lor estică, Flancul Estic, cele două tendințe evolutive condiționându -se recipr oc.
Binomul NATO -UE își consolidează granița de răsărit prin detașarea unor batalioane
multinaționale în partea de nord, sporindu -și prezența terestră, maritimă și aeriană și în bazinul
Mării Negre, făcând ca cele două lumi să fie din nou „față în față” di n punct de vedere militar,
strategic. Totodată, SUA și NATO au stabilit desfășurarea unor sisteme de apărare antirachetă în
România și Polonia, în vederea dezvoltării apărării aeriene a extremității estice a lumii
euroatlantice, a Europei per total. Aceste evoluții devoalează așadar o conturare accentuată a
extremităților flancului Est -Vest, totodată o revenire la „cursa înarmărilor”.
Tot la începutul secolului XXI, în Occident s -a prefigurat o nouă tipologie de sensibilitate
politică și intelectuală. Primu l semn a fost victoria taberei Brexit în Marea Britanie, la care se
adaugă alte semnalele prevestitoare în Europa, dinspre partide naționaliste și ultra -naționaliste
aflate în ascensiune. Developarea evoluțiilor scenei politice din Statele Unite ale Americ ii relevă
deopotrivă că majo ritatea americanilor nu mai era mulțumită de globalizare, proces care a adus în
final mai mult profit Republicii Populare Chineze și care a umplut lumea occidentală de imigranți,
sau de principiul corectitudinii politice. Venir ea unui candidat republican, conservator,
tradiționalist la președinția Statelor Unite ale Americii reprezintă un alt punct nodal în procesul
tranzitoriu către o altă ordine globală, în privința reorganizării lumii, a schimbării regulilor
desfășurării afac erilor internaționale. Spre diferență de globalismul liberal democrat, ideologie
centrată pe protejarea valorilor democratice, a principiilor morale, pe comerț și nu în ultimul rând
pe uniformizare, lumea americană sub Trump se conturează a fi fundamentată pe pragmatism,
naționalism, protecționism, mercantilism, tranzacționism.

190
Statul american sub administrația Donald Trump vizează în continuare să își sporească
capacitățile economic e, însă devine tot mai clar că acest deziderat se va realiza pe baza relați ilor
bilaterale și nu a ansamblurilor economice, de tipul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și
Investiții, Acordului de Parteneriat Transpacific, ori a Acordului Nord -American de Comerț Liber.
Totodată, SUA s -a lansat oficial în lupta pentru pieț ele energetice internaționale, vizând să le
„inunde” cu gaz natural lichefiat (GNL). Inițiativa prezintă implicații semnificative asupra
geopoliticii energiei globale, reprezentând și o amenințare majoră la adresa dominației gazului rus
în Europa. Încă o d ată, vorbim despre o măsură c are ține de acumulare și de proiecție geostrategică
a puterii americane.
Realitatea caracteristicilor sistemului internațional actual în ansamblul său continuă să fie
încețoșată, complexă, complicată, maniera în care se vor rea șeza relațiile de putere la nivel global
stând încă sub zodia incertitudinii. Cert este că ordinea globală tranzitează un amplu proces
înnoitor, în sensul că societățile și politicile se schimbă fundamental, prin renunțarea la modelul
liberal și prin înclinarea spre naționalism, protecționism, autoritarism, combinație c are indică
intrarea într -un ciclu istoric fundamentat de politică, geopolitică, geostrategie, hard power ,
întărirea blocuri politico -militare, obturarea granițelor și baricadarea statelor, to todată potențarea
și consolidar ea extremităților flancului Est -Vest, o reîntoarcere la cursa înarmărilor. Această
realitate se traduce prin proiecția unui nou sistem internațional bazat pe o luptă tot mai pronunțată
pentru putere, pe întoarcerea la realism/neorealism.
Cu toate acestea, un actor global puternic rămâne unul care posedă capabilități economice
considerabile, care deține și putere economică. Aceasta deoarece puterea economică este o
componentă de rezistență, o arhitectură generatoare de i nfluență generală pentru orice actor
internațional. În acest sens, cel mai bun exemplu este lupta pentru resursele naturale, pentru rutele
de tranzit ale acestora, deopotrivă pentru principalele rute de tranzit comercial, aspect care ține atât
de spectrul economic, cât și de cel geopolitic, întrucât realizarea dezideratelor politicilor energetice
ale statelor se traduce printr -un aport sporit adus puterii economice, analog puterii politice, în timp
ce deținerea controlului asupra unor rute economice ține de sfera geopoliticului.
Potrivit analizei evoluțiilor recente, proiecțiile de viitor relevă un sistem internațional în
care se remarcă preeminența factorului identitar, a apartenenței, a interesului național, fără ca
factorul economic sau multipolaritatea tradusă în termeni economici să domine politica
internațională. Din perspectiva economică ansamblurile economice vor pierde teren în fața

191
bilateralismului, în timp ce arhitectura globală va fi direcționată în ansamblul său de aspectul
geopolitic. Aceasta î nseamnă totodată o întoarcere la realism/neorealism, cel puțin pe termen scurt
și mediu, până se tranșează și se reașază balanța de putere la nivel de state sau de alianțe politice și
militare regionale, respectiv globale.

192
Bibliografie
Cărți:
➢ ADLER, Emanuel, „Communitarian International Relations: The Epistemic Foundations
of International Relations”, Routledge, London and New York, 2005
➢ ALBROW, Martin, „ The Global Age: State and Society Beyond Modernity” , Polity Press,
Cambridge, 1996
➢ ATKINSON, A. B., „ The Economic Consequences of Rolling Back the Welfare State” ,
Council of the Center for Economic Studies of the University of Munich, Munchen, 1996
➢ BARNETT, Clive; LOW, Murray; „ Spaces of Democracy: Geographical Perspectives on
Citizenshi p, Participation and Representation” , Sage Publications, Londra, 2004
➢ BUGAJSKI, Janusz , „Cold Peace: Russia's New Imperialism” , Praeger, Washington
DC, 2004
➢ BURDEAU, Georges, „ Traité de science politique (1.1). Présentation de l'univers
politique. Société , politique et droit” , Paris, 1979
➢ CAMERON, Fraser , „An Introduction to European Foreign Policy”, Routledge, London,
2002
➢ CHIFU, Iulian; NANTOI, Oazu, „Războiul informațional: tipizarea agresiunii
informaționale a Federației Ruse” , Editura ISPRI, București, 2016
➢ CHURCHMAN, Nancy, „ David Ricardo on public debt”, Palgrave, New York, 2001
➢ COICAUD, Jean -Marc; DOYLE, Michael; GARDNER, Anne -Marie, The globalization
of human rights, United Nations University Press, Tokyo 2003
➢ CROSS, Mai'a K. Davis, „Euro pean Public Diplomacy: Soft Power at Work” , Palgrave
Macmillan, New York, 2013
➢ DAS, Dilip K., „ The economic dimensions of globalization” , Palgrave Macmillan Ltd.,
New York, 2004
➢ DONALDSON, Robert; NOGEE, Joseph, „The Foreign Policy of Russia: Changing
Systems, Enduring Interests, 2014 5th Edition” , Routledge, New York, 2014
➢ FALEG, Giovanni , „The EU's Common Security and Defence Policy: Learning
Communities in International Organizations” , Palgrave Macmillan, Bruxelles, 2016
➢ FUKUYAMA, Francis, „The End of History?” , The National Interest , Summer 1989

193
➢ GRIFFITHS, Martin, „ Realism, idealism, and international politics: a reinterpretation ”,
Routledge, New York, 2002
➢ HALL,S., „ Formations of Modernity” , Polity Press, Cambridge, 1992
➢ HELD, David; MCGREW, Anthony (eds.), The global transformations reader : an
introduction to the globalization debate, Polity Press, Cambridge, 2004
➢ HOCKING, Brian; MCGUIRE, Steven; et all, „Trade Politics: International, Domestic
and Regional Perspectives”, Routledge, Londra, 2004
➢ HUN TINGTON, Samuel P., „ The clash of civilizations and the remaking of world order ”,
Simon and Schuster, New York, 1996
➢ John S. ODELL , „Negotiating the World Economy”, Cornell University Press, Ithaca,
2000
➢ KADRAGIC, Alma, „ Globalization and human rights” , Chelsea House Publishers,
Philadelphia, 2006
➢ KEOHANE, Robert, „ Neorealism and its critics” , Columbia University Press, New York,
1986
➢ KEOHANE, Robert, „ Power and Governance in a Partially Globalized World ”,
Routledge, New York, 2002
➢ KOZHANOV, Nikolay, „Russi a and the Syrian Conflict: Moscow's Domestic, Regional
and Strategic Interests” , Gerlach Press, Berlin, Germania, 2016
➢ MANKOFF, Jeffrey , „Russian Foreign Policy: The Return of Great Power Politics
(Council on Foreign Relations Book) 2nd Edition” , Rowman & Littlefield Publishers,
Londra, 2011
➢ MC GREW, Anthony, LEWIS Paul, „Global Politics: Globalization and the Nation –
State ”, Polity, Cambridge, 1992
➢ MEARSHEIMER, John, „ Tragedia politicii de forță” , Antet, București, 2010
➢ MELISSEN, Jan, „Innovation in Diplomatic Practice”, Palgrave Macmillan, New York,
2014
➢ MELUCCI, Alberto, „ Challenging codes: collective action in the information age” ,
Cambridge University Press, Cambridge, 1996
➢ MENON, Rajan, RUMER, Eugene, „Conflict in Ukraine: The Unw inding of the Post –
Cold War Order” , The MIT Press, Massachusetts, 2015

194
➢ MIROIU, Andrei; UNGUREANU, Radu -Sebastian et all „Manual de Relații
Internaționale” , Editura Polirom, București, 2006
➢ MORGENTHAU, Hans, „Politica intre natiuni. Lupta pentru putere și l upta pentru
pace” , Polirom, București, 2013
➢ NAYAK, Satyendra, „ The Global Financial Crisis: Genesis, Policy Response and Road
Ahead ”, Springer, Londra, 2013
➢ Nicholas BAYNE, Stephen WOOLCOCK, „The New Economic Diplomacy (Global
Finance)” , Ashgate, 2007
➢ NYE JR, Joseph, „ Bound to lead. The Changing Nature of American Power” , Basic
Books, New York, 1990
➢ NYE JR, Joseph, „ Soft Power: The Means to Succes in World Politics” , PublicAffairs,
2005
➢ NYE JR, Joseph , „The Future of Power” , PublicAffairs, New York, 2011
➢ NYE JR, Joseph, „The Powers to Lead”, Oxford University Press, New York, 2010
➢ NYE JR, Joseph; DONAHUE, John (eds.), Governance in a globalizing world , Brookings
Institution și Visions of Governance for the 21st Century, Cambridge, 2000
➢ OSTERHAMMEL ,Jurgen; PETERSSON, Niels, „ Globalization: A Short History” ,
Princeton University Press, Princeton, 2005
➢ PETRE, Ioana, „ Machiavelli and the Legitimization of Realism in International
Relations” , Editura Lumen, Iași, 2009
➢ PIETERSE, Jan Nederveen, „ Globalization and culture : global mélange” , Rowman &
Littlefield Publishers, Maryland , 2009
➢ RAZIN, Assaf; SADKA, Efraim, „ The economics of globalization: policy perspectives
from public” , Cambridge University Press, Cambridge, 1999
➢ RITZER, George, „ Globalization: a basic text” , Blackwell Publishing Ltd, Oxford, 2015
➢ RITZER, George, The McDonaldization of Society , Sage, London, 1993, p. 19
➢ Rudiger DORNBUSCH; Stanley FISCHER; Richard STARTZ, Macroeconomics , The
McGraw -Hill Companies Inc., New York, 2011
➢ Rudolph RUMMEL , „Understanding Conflict and War” , Sage Publications, Beverly
Hills, California, 1979, „PART III. THE INTERNATIONAL FIELD” disponibill on -line
la: https://www.hawaii.edu/powerkills/NOTE13.HTM

195
➢ SCHOLTE, Jan Aart, „ Globalization: A Critical Introduction” , Palgr ave Macmillan Ltd,
New York, 2015
➢ SHOEMAKER, M. Wesley, „Russia and The Commonwealth of Independent States 2014
(World Today)” , Rowman & Littlefield Publishers, 2014
➢ SNOW, Nancy, „Routledge Handbook of Public Diplomacy” , Routledge, New York,
2008
➢ SÖDERSTEN , Bo, „ Globalization and the welfare state” , Palgrave Macmillan, New
York, 2004
➢ STEGER, Manfred B., „ Globalization: A Very Short Introduction” , Oxford University
Press, New York, 2009
➢ STRANGE, Susan, „ The retreat of the state: The diffusion of power in the world
economy” , Cambridge University Press, New York, 1998
➢ TSYGANKOV , Andrei, „Russia's Foreign Policy: Change and Continuity in National
Identity 4th Edition” , Rowman & Littlefield Publishers, Londra, 2016
➢ URRY, John, „ Global complexity ”, Polity Press, C ambridge, 2003
➢ VASILYEVA, Nataliya; LAGUTINA, Maria, „The Russian Project of Eurasian
Integration: Geopolitical Prospects (Russian, Eurasian, and Eastern European Politics)” ,
Lexington Books, London, 2016
➢ WAGNER, Helmut, „ Globalization and Unemployment” , Springer -Verlag Berlin
Heidelberg, Berlin, 2000
➢ WALTZ, Keneth , „Power Shifts, Economic Change and the Decline of the West?” ,
London School of Economics, 2012, disponibil la:
http://www.lse.ac.uk/IDEAS/pdf/COX -Waltz.pdf
➢ WALTZ, Keneth, „Teoria politicii int ernationale”, Polirom, București, 2006
➢ WENDT, Alexander, „Constructing International Politics” în Theories of War and
Peace , ed. Michael E. Brown and others (eds.), MIT Press, Cambridge and London, 1998
➢ RISSE, Thomas; ROPP, Stephen C.; SIKKINK, Kathryn, „ The Power of Human Rights:
International Norms and Domestic Change”, Cambridge University Press, Cambridge,
2007
➢ PUSCAS, Vasile, „ Relații internaționale/transnaționale” , Editura Eikon, Cluj -Napoca,
2007

196
➢ BAUMAN, Zygmunt, „ Liquid Modernity ”, Polity Press, Cambridge, 2000

Rapoarte, analize, publicații:
➢ AMES, Paul, „Russia's military is muscling into the Arctic, where melting ice is freeing
up resources” , 18 octombrie 2015, disponibil la: https://www.pri.org/stories/2015 -10-
18/russias -military -muscling -arctic -where -melting -ice-freeing -resources
➢ ASTORGA GONZALEZ, Luis F., „World stage: Transition Towards Multipolarism” ,
Instituto Espanol de Estudios Estrategicos, April 2012, IEEE ES, 2012, p p.1-4, la
http://www.ieee.es/en/Galerias/fichero/docs_opinion/2012/DIEEEO36 –
2012_Mundomultipolar_LAstorga_ENGLISH.pdf
➢ BASORA, Adrian; OTARASHVILI, Maia; LIDICKER, Hannah, „Ukraine and the
Future of the Western Democratization Agenda” 21 februarie 2014, di sponibil
la: http://www.fpri.org/geopoliticus/2014/02/ukraine -and-future -western -democratization –
agenda
➢ BIELISZCZUK , Bartosz, „Three Seas Initiative: Benefits for Regional Gas Markets and
the EU” , articol publicat de The Polish Institute of International Affairs la 30 iunie 2017,
disponibil la: http://www.pism.pl/publications/bulletin/no -63-1003
➢ BORDO, M.D.; EICHENGREEN, B.; KLINGEBIEl,D.; MARTINEZ -PERIA, M.S.;
„Financial Crises: Lessons from the Past 120 Years” în Economic Policy 45, nr. 4,
aprilie 2001
➢ BOURTMAN, Ilya, „PUTIN AND RUSSIA'S MIDDLE EASTERN POLICY”, iunie 2006,
disponibil la http://www.rubincenter.org/meria/articles/2006/june/putin -and-russias –
middle -eastern -policy.html
➢ BUZAN, Barry; LAWSON, George, „The global transformation: the nineteenth century
and the making of modern international relations. International studies quarterly ”,
London School of Economics and Political Science – LSE Research Online, 2012
➢ CHAND, Smriti, „Weber’s Bureaucracy: Definition, Features, Benefits, Disadvantages
and Problems” , 1/2/2016, disponibil la
http://www.yourarticlelibrary.com/management/webers -bureaucracy -definition -features –
benefits -disadvantages -and-problems/27893/

197
➢ CHEONG, Cheng Yin, „Fostering local knowledge and human development in
globalization of educ ation” , The International Journal of Educational Management 18, nr.
1, 2004
➢ CHISLETT, William, „Is Spain different? The political, economic and social
consequences of its crisis” în International Journal of Iberian Studies 28, nr. 2 și 3
➢ Conflict Studies R esearch Centre, „The Collective Security Treaty Organization”,
februarie 2005, accesibil la https://www.files.ethz.ch/isn/92581/05_Mar.pdf
➢ COOLEY, Alexander , „China’s Changing Role in Central Asia and Implications for US
Policy:From Trading Partner to Coll ective Goods Provider” , 18 martie 2015,disponibil
la: http://www.uscc.gov/sites/default/files/Cooley%20Testimony_3.18.15.pdf
➢ COOPER, Antkiewicz; SHAW, Timothy; ANTKIEWICZ, Agata, „Lessons from/for
BRICSAM about North -South Relations at the Start of the 21 st Century: Economic Size
Trumps All Else?” , 2007, disponibil la:
http://maihold.org/mediapool/113/1132142/data/Cooper.pdf
➢ „Debate: Should NATO Defend Ukraine?”, 9 septembrie 2014, disponibil la:
http://www.atlanticcouncil.org/blogs/natosource/debate -shou ld-nato-defend -ukraine
➢ DINU, Marin; MARIN, Marius ,„Transformarea economică a Uniunii Europene în
contextul ciclurilor Kondratieff” în Economie Teoretică și Aplicată, Nr.8 (503),
Academia de Științe Economice, București, 2006
➢ DOBRE, Adrian -Marius, „Reconfig urarea relațiilor de putere în contextul crizei globale
sub presiunea factorului economic” în Mirela Atanasiu, Daniela, Răpan (coord.),
Strategii XXI. Complexitatea și dinamismul mediului de securitate , Vol.I, Editura
Universității Naționale de Apărare „Ca rol I”, București, 2013
➢ DONICI, Gabriel -Andrei, IONEL, Simona, ÎNCALȚĂRĂU, Cristian, „EUROPEAN
UNION – WORLD ECONOMIC POWER”, CES Working Papers, II, (1), 2010,
disponibil la: http://ceswp.uaic.ro/articles/CESWP2010_I1_DON.pdf
➢ DUCHÂTEL, Mathieu; GODEMENT, François, „China and Russia: Gaming the West” ,
2 noiembrie 2016, disponibil la:
http://www.ecfr.eu/publications/summary/china_and_russia_gaming_the_west7166

198
➢ FEDOROV, Yuri, „Medvedev’s Amendments to the Law on Defence: The Consequences
For Europe”, Finnish Institute of International Affairs, noiembrie 2009, disponibil la:
http://www.fiia.fi/en/publication/94/medvedev_s_amendments_to_the_law_on_defence
➢ GABUEV, Alexander, „ A “SOFT ALLIANCE”? RUSSIA -CHINA RELATIONS AFTER
THE UKRAINE CRISIS” , disponibil la: http://www.ecfr.eu/page/ -/ECFR126_ –
_A_Soft_Alliance_Russia -China_Relations_After_the_Ukraine_Crisis.pdf
➢ GABUEV, Alexander, „ Friends With Benefits? Russian -Chinese Relations After the
Ukraine Crisis”, 29 iunie 2016, disponibil la: http://carnegie.ru/2016/06 /29/friends -with-
benefits -russian -chinese -relations -after-ukraine -crisis -pub-63953
➢ GERANMAYEH, Ellie; LIIK, Kadri, „The new power couple: Russia and Iran in the
Middle East” , EUROPEAN COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS, 13 septembrie
2016, disponibil la http://www.ecfr.eu/page/ -/ECFR_186_ –
_THE_NEW_POWER_COUPLE_RUSSIA_AND_IRAN_IN_THE_MIDDLE_EAST_P
DF.pdf
➢ HARVARD UNIVERSITY, The European Financial Crisis: Analysis and a Novel
Intervention , 2014, disponibil la:
http://scholar.harvard.edu/files/markesposito/fi les/eurocrisis.pdf?m=1407644018
➢ ISAJIW, Christopher P. , „Neo -Nationalism in the Foreign Policy of the Putin/Medvedev
Regime”, 22 iunie 2016, disponibil la http://www.e -ir.info/2016/06/22/neo -nationalism –
in-the-foreign -policy -of-the-putinmedvedev -regime/
➢ JOHN, Tomlinson, , „Cultural globalisation: Placing and displacing the west” , The
European Journal of Development Research 8, nr. 2, 1996
➢ JOHNSTON, Matthew, „Tax Evasion Plagues Greece” , 4/11/2015, disponibil la:
http://www.investopedia.com/articles/investin g/090815/tax -evasion -plagues -greece.asp
➢ KEOHANE, Robert O.; NYE JR., Joseph S., „Globalization: What's new? What's not?
(And so what?)” , Foreign Policy, nr. 118, 2000
➢ KOSTANYAN, Hrant; GIRAGOSIAN, Richard; „EU -Armenian Relations: Seizing the
Second Chance” , 31 octombrie 2016, disponibil la: https://www.ceps.eu/system/files/EU –
Armenian%20Relations%20Kostanyan%20Giragosian.pdf

199
➢ KOSTANYAN, Hrant; GIRAGOSIAN, Richard; „EU -Armenian Relations: Seizing the
Second Chance” , 31 octombrie 2016, disponibil la: https://w ww.ceps.eu/system/files/EU –
Armenian%20Relations%20Kostanyan%20Giragosian.pdf
➢ LARSEN, Joseph „Russia’s Double Dealing in Armenia and Azerbaijan” , 7 decembrie
2016, disponibil la: https://intpolicydigest.org/2016/12/07/russia -s-double -dealing –
armenia -azerbai jan/
➢ LINDVALL, Johannes, „The Political Consequences of the Two Great Crises” , p. 1,
http://www.parisschoolofeconomics.eu/docs/ydepot/semin/texte1011/LIN2011POL.pdf
➢ LUNDESTAD, Eirik B., JAKOBSEN, Tor G. , „A Unipolar World: Systems and Wars in
Three Differ ent Military Eras” în Popular Social Science, 5 February 2015, disponibil la
http://www.popularsocialscience.com/2013/02/05/a -unipolar -world -systems -and-wars -in-
three -different -military -eras/
➢ MADISHETTY, Naveen, „Quest for New Paradigm in Economics and Framework for
addressing interrelated challenges”, World Academy of Art and Science, Baku, 2014,
disponibil la
http://www.worldacademy.org/files/Baku/New_paradigm_in_economics_NMadishetty.pdf
➢ MAJIDYAR, Ahmad, „Iran’ s Defense Minister Will Meet Russian Counterpart in
Moscow Next Week” , 18 aprilie 2017, disponibil la: http://www.mei.edu/content/io/iran -s-
defense -minister -will-meet -russian -counterpart -moscow -next-week
➢ MANOLIU, Răzvan Nicolae , ”Globalizarea – o nouă prov ocare a securității naționale”
în Buletinul Universității Naționale de Apărare , București, iunie 2015
➢ Marlène LARUELLE , „Russia in Central Asia: Old History , New Challenges?” ,
septembrie 2009, disponibil la:
http://www.eucentralasia.eu/fileadmin/user_upl oad/PDF/Working_Papers/WP3 -EN.pdf
➢ MARTELL, Luke, „The Third Wave in Globalization Theory” în International Studies
Review 9, 2007
➢ MEYER, John W. , „ Globalization Theory and Trends” , International Journal of
Comparative Sociology 48, nr. 4, 2007
➢ MORE, Ella , „Was the Arab Spring a Regional Response to Globalisation?” , E-IR,
2/07/2012, http://www.e -ir.info/2012/07/02/was -the-arab-spring -a-regional -response -to-
globalisation/

200
➢ NOURZAD, Farrokh; GREENWOLD, David, YANG, Rui, „The Interaction Between
FDI and Infras tructure Capital in The Development Process” în International Advances
in Economic Research 20, nr. 2, 2014
➢ ORTEGA, Eloísa; PEÑALOSA, Juan, „The Spanish Economic Crisis: Key Factors and
Growth Challenges in the Euro Area” în Documentos Ocasionales., Nr. 12 01, 2012,
http://www.bde.es/f/webbde/SES/Secciones/Publicaciones/PublicacionesSeriadas/Docum
entosOcasionales/12/Fich/do1201e.pdf
➢ PAȘCU, Ioan Mircea, ”Dinamica mediului de securitate și intelligence” , Masă Rotundă
”Societate, Democrație, Intelligence” – Fundația Culturală Română, Cultura nr.: 197 /
2008 -10-30, disponibil la http://revistacultura.ro/cultura.php?articol=3289
➢ PEYROUSE, Sebastien, „Russia -Central Asia: Advances and Shortcomings of the
Military Partnership”, Stephen J. Blank, Strategic Studies Ins titute, U.S. Army War
College, 2011
➢ PIKAYEV, Alexander A., „Why Russia Supported Sanctions Against Iran” , Middlebury
Institute of International Studies at Monterey, James Martin Center for Nonproliferation
Studies, 23 iunie 2010, disponibil la: http://www.nonproliferation.org/why -russia –
supported -sanctions -against -iran/
➢ PIOTROWSKI, Marcin Andrzej , „New Phase in Russia’s Relations with Iran: Not Only
Syria, Not Only Opportunism”, 14 decembrie 2015, The Polish Institute of International
Affairs, di sponibil la: https://www.pism.pl/files/?id_plik=21106
➢ PIOTROWSKI, Marcin Andrzej; ZASZTOWT, Konrad , „The Stability of Uzbekistan and
Central Asia after the Death of Islam Karimov” , 26 septembrie 2016, disponibil la:
https://www.pism.pl/files/?id_plik=22380
➢ ROUSSEAU, Jean Jacques, The Social Contract (1762) – Excerpts from the Original
Electronic Text at the website of The Constitution Society, Hanover College, disponibil la
http://history.hanover.edu/courses/excerpts/165rous -sc.html
➢ RUEHLE, Michael; GRUBLIAUSKAS, Julijus, „Energy as a Tool of Hybrid Warfare”,
NATO Defense College, Roma, Nr. 113, aprilie 2015, disponibil la:
https://www.files.ethz.ch/isn/190791/rp_113.pdf
➢ RUMER, Eugene, „Russia and the Security of Europe” ,30 iunie 2016 , disponibil la:
http://carnegieendowment.org/2016/06/30/russia -and-security -of-europe -pub-63990

201
➢ SAFERWORLD Report, „ Central Asia at a crossroad”s , iunie 2015, disponibil la:
http://www.saferworld.org.uk/resources/view -resource/918 -central -asia-at-a-crossr oads
➢ SELVARAJ, Susmitha, „The Euro Zone Debt Crisis and its Implications for the Global
Economy” în Journal of International Economics 6, nr. 1, Ianuarie -Iunie 2015
➢ SHAH, Mumtaz Hussain, „The Significance of Infrastructure for FDI Inflow in
Developing Cou ntries” , Journal of Life Economics 2, 2014
➢ SHAMBAUGH, Jay, „The Euro’s Three Crises” în Brookings Papers on Economic
Activity, 2012, p. 156,
http://www.brookings.edu/~/media/Projects/BPEA/Spring%202012/2012a_Shambaugh.p
df
➢ SPECK, Ulrich, „Postponing the Tr ade Agreement With Ukraine: Bad Move, EU” , 30
septembrie 2014, disponibil la: http://carnegieeurope.eu/2014/09/30/postponing -trade –
agreement -with-ukraine -bad-move -eu-pub-56795
➢ STARR, S. Frederick, CORNELl, Svante E. et all , „Putin’s Grand Strategy: The
Eurasian Union and Its Discontents” , 2014, Central Asia -Caucasus Institute & Silk Road
Studies Program, pp. 40 -49, disponibil la:
http://www.silkroadstudies.org/resources/1409GrandStrategy.pdf
➢ STRZELECKI, Jan, „The Eurasian Economic Union: a time of crisis” , 01 februarie
2016, disponibil la: https://www.osw.waw.pl/en/publikacje/osw -commentary/2016 -02-
01/eurasian -economic -union -a-time-crisis
➢ SVARIN, David, „The construction of ‘geopolitical spaces’ in Russian foreign policy
discourse before and after the Ukrain e crisis” , Journal of Eurasian Studies, Volumul 7,
Numărul 2, iulie 2016, pp. 129 –140, disponibil la:
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1879366516300033
➢ SVETLIČIČ, Marjan, „Competences for Economic Diplomacy and International
Business; Conv ergence or Divergence?” , Univerza of Ljubljana, Faculty of Social
Sciences, 2014, disponibil la: http://uprava.fu.uni –
lj.si/index.php/IPAR/article/viewFile/170/165
➢ „The Hezbollah Connection in Syria and Iran” , 15 februarie 2013, disponibil la:
http://www.c fr.org/iran/hezbollah -connection -syria -iran/p30005

202
➢ TOLIPOV, Farkhad, „Uzbekistan without the CSTO” , Central Asia -Caucasus Analyst, 20
februarie 2013, disponibil la: http://www.cacianalyst.org/publications/analytical –
articles/item/12652
➢ TORBAKOV, Igor, „Rethinking the Nation: Imperial Collapse, Eurasianism, and
George Vernadsky’s Historical Scholarship” , Woodrow Wilson International Center for
Scholars, Kennan Institute, Washington, D.C., 2008, disponibil la:
https://www.files.ethz.ch/isn/93700/OP302.pdf
➢ TRANSNATIONAL INSTITUTE WORKING PAPERS, „Shifting Power. Critical
perspectives on emerging economies” , septembrie 2014, disponibil la:
https://www.tni.org/files/download/shifting_power.pdf
➢ TRENIN , Dmitri, „2014: Russia’s New Military Doctrine Tells It All ”, articol publicat de
Carnegie Moscow Center la data de 29 decembrie 2014, disponibil la:
http://ca rnegie.ru/commentary/?fa=57607
➢ WALTZ, Kenneth N , „Power Shifts, Economic Change and the Decline of the West?” ,
London School of Economics, 2012, disponibil la:
http://www.lse.ac.uk/IDEAS/pdf/COX -Waltz.pdf
➢ WANG, Georgette; YUEH -YU YEH, Emilie, „Globalization and hybridization in
cultural products: The cases of Mulan and Crouching Tiger, Hidden Dragon” în
International Journal of Cultural Studies 8, nr.2, 2005
➢ WEITZ, Richard, „SCO Military Drills Strengthen Russian -Chinese Regional
Hegemony ”, 1 octombrie 2014, disponibil la:
https://www.cacianalyst.org/publications/analytical -articles/item/13054 -sco-military –
drills -strengthen -russian -chinese -regional -hegemony.h tml
➢ WEITZ, Richard, „The Rise and Fall of Medvedev’s European Security Treaty” , mai
2012, disponibil la: http://www.gmfus.org/publications/rise -and-fall-
medvedev%E2%80%99s -european -security -treaty
➢ WEZEMAN, Pieter, „Armaments, Disarmament and International Security”, SIPRI
Yearbook, Oxford University Press, 2013
➢ WILLIAMS, Ian, „ The Russia – NATO A2AD Environment” , 3 ianuarie 2017, CSIS
Missile Defense Project, disponibil la: https://missilethreat.csis.org/russia -nato-a2ad –
environment/

203

Documente aparținând instituțiilor de stat sau internaționale:
➢ Address by President of the Russian Federation, 18 March 2014, disponibil la
http://en.kremlin.ru/events/president/news/20603
➢ CARNEIRO , Francisco, „What Promises does the Eurasian Customs Union Hold for the
Future ”, Banca Mondială, februarie 2013, disponibil la:
http://siteresources.worldbank.org/EXTPREMNET/Resources/EP108.pdf
➢ Centre for WTO Studies , „BRICS Trade Policies, Institutions and Areas for Deepening
Cooperation” , martie 2013, pp. 7 -10, disponibil la: htt p://wtocentre.iift.ac.in/FA/Brics.pdf
➢ Comisia Europeană, „WHITE PAPER ON THE FUTURE OF EUROPE. Reflections and
scenarios for the EU27 by 2025”, 1 martie, disponibil la:
https://ec.europa.eu/commission/sites/betapolitical/files/white_paper_on_the_future_of_ e
urope_en.pdf
➢ Comunicat al Ministerului Afacerilor Externe român, Delegația Permanentă a României la
NATO, „Romanian and US officials inaugurate at Deveselu location to deploy
antimissile system” , disponibil la: https://nato.mae.ro/en/romania -news/561
➢ Comu nicatul Summitului NATO de la Varșovia , „Warsaw Summit Communiqué”, 9 iulie
2016, disponibil la http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133169.htm
➢ Concluziile Consiliului European din 19 -20 decembrie 2013 , „EUROPEAN COUNCIL.
19/20 DECEMBER 2013. C ONCLUSIONS” , 20 decembrie 2013, disponibil la
http://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST -217-2013 -INIT/en/pdf
➢ Discursul ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu în cadrul Reuniunii Anuale a
Diplomației Române, „România și provocările de securitate la limitele spațiului european
și euro -atlantic. Riscuri, oportunități și acțiune diplomatică”, disponibil la:
https://www.mae.ro/node/33344
➢ ELIADES, Evangelos, „Stabilization of the Greek Economy and the 1953 Devaluation of
the Drachma” în Staff Papers 4 , International Monetary Fund, nr. 1, Septembrie 1954
➢ FITCH, „Fitch Downgrades Greece to 'CCC'” , 30/06/2015, disponibil la:
https://www.fitchratings.com/site/fit ch-home/pressrelease?id=987243

204
➢ Fondul Monetar Internațional, „The IMF and Good Governance” , 10 septembrie, 2015,
disponibil la: http://www.imf.org/external/np/exr/facts/gov.htm
➢ Goldman Sachs, „Dreaming With BRICs: The Path to 2050” , Global Economics Paper
No: 99, disponibil la: http://www.goldmansachs.com/our -thinking/archive/archive –
pdfs/brics -dream.pdf
➢ LIMDO, Nuno; VENABLES, Anthony, „Infrastructure, Geographical Disadvantage and
Transport Costs” , Banca Mondială, 1999, disponibil la:
http://siteresources.worldbank.org/EXTEXPCOMNET/Resources/2463593 –
1213976610278/01_Infrastructure_geographical_disadv antage_and_transport_costs.pdf
➢ OECD, „ Statistiques des recettes publiques 1965 -2007” , OECD, 2008
➢ Ordin Executiv al președintelui american Barack Obama,„Executive Order — Blocking
Property of Certain Persons Contributing to the Situation in Ukraine”, The Wh ite House
Office of the Press Secretary, 6 martie 2014, disponibil
la:http://www.whitehouse.gov/the -press -office/2014/03/06/executive -order -blocking –
property -certain -persons -contributing -situation
➢ OSCE, „300 ODIHR Election Observation Missions” , 23 octombr ie 2015, 10/10/2015,
disponibil la: http://www.osce.org/odihr/elections/193741
➢ Remarks by the President in the State of Union Address , 25 January 2011, la
https://www.whitehouse.gov/the -press -office/2011/01/25/remarks -president -state-union –
address
➢ Rezoluți a 2118 (2013) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite,
disponibilă la: http://www.securitycouncilreport.org/atf/cf/%7B65BFCF9B -6D27 -4E9C –
8CD3 -CF6E4FF96FF9%7D/s_res_2118.pdf
➢ Strategia Globală de Politică Externă și de Securitate a Uniun ii Europene, „A Global
Strategy for the European Union’s Foreign And Security Policy” , iunie 2016, disponibil
la: http://eeas.europa.eu/archives/docs/top_stories/pdf/eugs_review_web.pdf

Articole și analize din mass -media:
➢ AGERPRES , „Marea Britanie: 'Vote Leave' va conduce campania pentru Brexit la
referendumul din 23 iunie”, 13 aprilie 2016, disponibil

205
lahttps://www.agerpres.ro/externe/2016/04/13/marea -britanie -vote-leave -va-conduce –
campania -pentru -brexit -la-referendumul -din-23-iunie -18-09-15
➢ ALJAZEERA, „Russia, Syria and Iran warn US against further strikes”, 14 aprilie 2017,
disponibil la: http://www.aljazeera.com/news/2017/04/russia -syria -iran-warn -strikes –
170414104039905.html
➢ ALJAZEERA, „What happened to the Green Movement in Iran?” , 12 iunie 2013,
disponibil la:
http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2013/05/201351661225981675.html
➢ ALJAZEERA, „What triggered the conflict in Nagorno -Karabakh?” , 3 aprilie 2016,
disponibil la: http://www.aljazeera.com/programmes/insidestory/2016/04/triggered –
conflict -nagorno -karabakh -160403183955173.html
➢ ANTENA3.RO, „Rusia va efectua exerciții militare de amploare în Marea Neagră și
Marea Mediterană. Întreaga flotă rusă va participa la manevre” , articol publicat de
antena3.ro la data de 2 ianuarie 2013, disponibil la: http://www.antena3.ro/externe/rusia –
va-efectua -exercitii -militare -de-amploare -in-marea -neagra -si-marea -mediterana -intreaga –
flota-197714.html
➢ BARABANOV, Mikhail, MAKIENKO, Konstantin și PUKHOV, Ruslan, „Military
Reform: Toward the New Look of the Russian Army” , Valdai Discussion Club, Analytical
Report, Moscova, iulie 2012, disponibil la: http://vid –
1.rian.ru/ig/ valdai/Military_reform_eng. Pdf
➢ B92, „Balkans completely unstable, Russian influence everywhere" , 20 martie 2017,
disponibil la:
http://www.b92.net/eng/news/world.php?yyyy=2017&mm=03&dd=20&nav_id=100807
➢ BAKER, Peter , „Trump Abandons Trans -Pacific Partnership, Obama’s Signature Trade
Deal” , 23 ianuarie 2017, disponibil la:
https://www.nytimes.com/2017/01/23/us/politics/tpp -trump -trade -nafta.html
➢ BBC News, „Eurozone crisis explained” , 28/09/2012, disponibil la:
http://www.bbc.com/news/business -17549970
➢ BBC News, „ Putin deplores collapse of USSR ”, 25 aprilie 2005, disponibil la:
http://news.bbc.co.uk/2/hi/4480745.stm

206
➢ BBC News, „Ukraine protests after Yanukovych EU deal rejection”, 30 noiembrie 2013,
disponibil la: http://www.bbc.com/news/world -europe -25162563, accesat 17 februarie
2017
➢ BOHDAN, Si arhei, „Military Exercises In Belarus: Potential Aggression Or Fighting
For Russian Funding?” , 23 septembrie 2013, disponibil la:
http://belarusdigest.com/story/military -exercises -belarus -potential -aggression -or-fighting –
russian -funding -15566
➢ BROAD, Willia m J.; DAVIS, Kenan; PATEL, Jugal K., „North Korea May Be
Preparing Its 6th Nuclear Test” , 24 aprilie 2017, disponibil la:
https://www.nytimes.com/interactive/2017/04/12/world/asia/north -korea -nuclear -test.html
➢ BUNCOMBE, Andrew, „Trump orders missile strik e on Syria after chemical weapon
attack on civilians” , 7 aprilie 2017, disponibil la
http://www.independent.co.uk/news/world/americas/us -tomahawk -missiles -syria -reports –
latest -donald -trump -homs -bashar -al-assad -russia -a7671411.html
➢ BURSA, „Russia's threats against Romania, part of an intelligence war ”, 25 iulie 2015,
disponibilil la: http://www.bursa.ro/analysts -russias -threats -against -romania -part-of-an-
intelligence -war-274841&s=english_section&articol=274841.html
➢ BUTU , Alina Grigoras, „Russia calls on U.S., Romania to give up missile defense systems
‘while it’s not too late’. Foreign Ministry says accusations are unfounded” , 12 octombrie
2015, disponibil la: http://www.romaniajournal.ro/russia -calls-on-u-s-romania -to-give-up-
missile -defense -systems -while-its-not-too-late-foreign -ministry -says-accusations -are-
unfounded/
➢ CHIFU, Iulian, „Ministeriala Apărării NATO: „Prezența înaintată avansată” în Marea
Neagră sprijină România maritim, aerian și terestru” , disponibil la:
http://www.evz.ro/ministeriala -apara rii-nato-prezenta -inaintata -avansata -in-mare.html
➢ „Concerning a role of N. Nazarbayev’s idea of Eurasianism in the integration processes
of the CIS countries”, disponibil la: http://e -history.kz/en/expert/view/76 , accesat la 21
februarie 2017
➢ COCKBURN, Pat rick, „Saudi Arabia’s dream of becoming the dominant Arab and
Muslim power in the world has gone down in flames” , 6 ianuarie 2017, disponibil la:

207
http://www.independent.co.uk/voices/saudi -arabia -syria -yemen -oil-prince -salman -down –
in-flames -a7513636.html
➢ COZMEI, V.; PANTAZI, R., „INFOGRAFIC Scutul antiracheta de la Deveselu devine
operational de joi – Cum functioneaza, care sunt costurile si care sunt cele mai
importante reactii de pana acum ale Rusiei” , 11 mai 2016, disponibil la:
http://www.hotnews.ro/st iri-esential -20989217 -infografic -scutul -antiracheta -deveselu –
devine -operational -joi-cum-functioneaza -care-sunt-costurile -care-sunt-cele-mai-
importante -reactii -pana -acum -ale-rusiei.htm
➢ DEARDEN, Lizzie, „Russia's foreign minister calls for ‘post -West world o rder’ in
speech to global leaders” , 18 februarie 2017, disponibil la:
http://www.independent.co.uk/news/world/europe/russia -post-west-world -order -lavrov –
munich -security -conference -nato-trump -putin -ukraine -syria -assad -a7587006.html
➢ DRAGNEVA, Rilka, WOLCZUK, Kataryna, „The EU and EEU: geopolitical problems
cannot be addressed by technocratic measures” , 3 martie 2015, disponibil la:
http://www.europeanleadershipnetwork.org/the -eu-and-eeu-geopolitical -problems -cannot –
be-addressed -by-technocratic -measures_2490.h tml
➢ DRĂGHICI, Mihai, „Uniunea Economică Eurasiatică, formată la 1 ianuarie,
intenționează să dialogheze cu UE” , 2 ianuarie 2015, disponibil la:
http://www.mediafax.ro/economic/uniunea -economica -eurasiatica -formata -la-1-ianuarie –
intentioneaza -sa-dialogheze -cu-ue-13745388
➢ EAST TIME, „Results Of The Summit Of EEU Leaders In Bishkek” , 17 aprilie 2017,
disponibil la: http://easttime.info/news/kyrgyzstan/results -summit -eeu-leaders -bishkek
➢ ELLIOTT, Larry, „No global economic crisis yet, but the ingredients are the re” în The
Guardian, 20 -01-2016, la https://www.theguardian.com/business/2016/jan/20/no -global –
economic -crisis -yet-but-the-ingredients -are-there
➢ ENERGYMARKETPRICE, „Poland envisages more LNG deals with U.S. producers
after Trump's visit” , articol publicat de EnergyMarketPrice la 27 iunie 2017, disponibil la:
http://www.energymarketprice.com/energy -news/poland -envisages -more -lng-deals -with-
u-s-producers -after-trump -s-visit

208
➢ EURACTIV, „Juncker: NATO is not enough, EU needs an army” , 9 martie 2015,
disponibil l a: http://www.euractiv.com/section/global -europe/news/juncker -nato-is-not-
enough -eu-needs -an-army/
➢ EURACTIV, „Russia -Turkey rapprochement revives Turkish Stream pipeline talks” ,
articol publicat de EURACTIV la 9 august 2016, disponibil la:
https://www.euractiv.com/section/energy/news/russia -turkey -rapprochement -revives –
turkish -stream -pipeline -talks/
➢ FRANCE 24 , „EU reaches deal on French ‘cultural exception’” , 05-06-2013, disponibil
la: http://www.france24.com/en/20130615 -eu-deal-frenc h-cultu ral-exception -usa-trade
➢ GOTEV, Georgi, „Juncker opens the door to EU -Eurasian Union rapprochement” , 20
noiembrie 2015, disponibil la: https://www.euractiv.com/section/europe -s-
east/news/juncker -opens -the-door-to-eu-eurasian -union -rapprochement/
➢ GOTEV, Geor gi, „Bulgaria warns EU is becoming over -dependent on gas transited via
Turkey” , articol publicat de EURACTIV la data de 20 iulie 2017, disponibil la:
https://www.euractiv.com/section/energy/news/bulgaria -warns -eu-is-becoming -over-
dependent -on-gas-transited -via-turkey/
➢ GRESSEL, Gustav, „RUSSIA’S QUIET MILITARY REVOLUTION, AND WHAT IT
MEANS FOR EUROPE” , articol publicat de European Council on Foreign Rela tions,
disponibil la: http://www.ecfr.eu/page/ -/Russias_Quiet_Military_Revolution.pdf
➢ „Gazprom and CNPC sign Heads of Agreement for gas supply via western route”, 8 mai
2015, disponibil la: http://www.gazprom.com/press/news/2015/may/article226167/
➢ KARAGANO V, Sergei, „After the reset: Russia -US relations need new agenda” , 5
septembrie 2013, disponibil la: http://rbth.com/opinion/2013/09/05/after_the_reset_russia –
us_relations_need_new_agenda_29519.html
➢ KECK, Zachary, „ Russia May Sell China New Advanced Submar ines” , 28 martie 2014,
disponibil la: http://thediplomat.com/2014/03/russia -may-sell-china -new-advanced –
submarines/
➢ KENTISH, Ben , „Donald Trump blocks ExxonMobil from drilling for oil in Russia”, 22
aprilie 2017, disponibil la: http://www.independent.co.uk/news/world/americas/donald –
trump -exxonmobil -oil-rosneft -russia -sanctions -waiver -steven -mnuchin -rex-tillerson –
a7696841.html

209
➢ KESTEN, Rebecca , „'Powerful' USS Carl Vinson steams toward North Korea” , 14
aprilie 2017, disponibil la: http://www.foxnews.com/world/2017/04/14/powerful -uss-carl-
vinson -steams -toward -north -korea.html
➢ LAGRONE, Sam, „ Largest Chinese, Russian Joint Pacific Naval Exercise Kicks Off This
Week”, 17 august 2015, disponibil la: http s://news.usni.org/2015/08/17/largest -china –
russia -pacific -naval -exercise -kicks -off-this-week
➢ LAIN, Sarah; PANTUCCI, Raffaello, „ CHINA AND RUSSIA IN CENTRAL ASIA:
COOPERATION AND CONFLICT” , 25 aprilie 2016, disponibil la:
http://chinaincentralasia.com/2016/ 05/02/china_and_russia_in_central_asia/
➢ LARUELLE, Marlène , „Russia in Central Asia: Old History , New Challenges?” ,
septembrie 2009, disponibil la:
http://www.eucentralasia.eu/fileadmin/user_upload/PDF/Working_Papers/WP3 -EN.pdf
➢ LOPEZ, George A., „Russia an d China: Sabotaging U.N. with vetoes” , 8 februarie 2012,
disponibil la: http://edition.cnn.com/2012/02/08/opinion/lopez -russia -sanctions -cold-war/
➢ LUPIȚU, Robert, „Decizie importantă pentru România: NATO își extinde prezența în
Marea Neagră prin crearea un ei unități de antrenament și exerciții” , disponibil la:
http://www.caleaeuropeana.ro/decizie -importanta -pentru -romania -nato-isi-extinde –
prezenta -in-marea -neagra -prin-crearea -unei-unitati -de-antrenament -si-exercitii/
➢ MARANTIDOU, Virginia; COSSA, Ralph A., „China and Russia's Great Game in
Central Asia” , 1 octombrie 2014, disponibil la: http://nationalinterest.org/blog/the –
buzz/china -russias -great -game -central -asia-11385
➢ MCCURRY, Justi, „ Mike Pence warns North Korea: do not test Trump's resolve” , 17
aprilie 2017, disponibil la: https://www.theguardian.com/world/2017/apr/17/mike -pence –
north -korea -missile -nuclear -strategic -patience -is-over
➢ MENON, Rajan, „What’s Russia Doing in Syria and Why” , disponibil la:
http://www.huffingtonpost.com/rajan -menon/whats -russi a-doing -in-syr_b_3375715.html
➢ MERCOURIS, Alexander, „ Russia Strengthens its Black Sea Fleet” , 12 iunie 2016,
disponibil la: http://theduran.com/russia -strengthens -black -sea-fleet/
➢ MOCANU, Maria, „Republica Moldova vrea să adere la Uniunea Euroasiatică” , 8
februarie 2017, disponibil la: http://www.evz.ro/republica -moldova -vrea-sa-adere -la-
uniunea -euroasiatica.html

210
➢ MOSS, Trefor, „Soft Power? China Has Plenty ”, 4 iunie 2013, disponibil la:
http://thediplomat.com/2013/06/soft -power -china -has-plenty/
➢ MUTAR, Adina, „Războiul conductelor! SUA, Europa, Turcia și Rusia se luptă pentru
Drumul Gazului! De ce are loc „cea mai mare tragedie din timpurile moderne” în Siria”,
19 aprilie 2017, disponibil la: http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/ –
razboiul -conductelor –sua–europa –turcia -si-rusia -se-lupta -pentru -drumul -gazului –de-ce-
are-loc-%E2%80%9Ecea -mai-mare -tragedie -din-timpurile -moderne –in-siria-446792
➢ NEWMAN, Dina, „Ukraine crisis: What is Novorossiya role? ”, 16 februarie 2015,
disponibil la: http://www.bbc.com/news/world -europe -31490416
➢ NEW YORK POST , „America’s becoming a world energy leader – even as it leads in the
fight against climate change” , articol publicat de New York Post la 22 iulie 2017,
disponibil la: http://nypost.com/2017/07/22/americas -becoming -a-world -energy -leader –
even -as-it-leads -in-the-fight -against -climate -change/
➢ NICHOLS, Michele, „Factbox: U.N. Security Council action on the Syrian conflict” ,
Reuters, 22 februarie 2014, disponibil la: http://w ww.reuters.com/article/2014/02/22/us –
syria -crisis -un-resolutions -idUSBREA1L0RU20140222
➢ OAKFORD, Samuel, „ China Is Becoming Russia's Economic 'Loan Shark'” , 8 mai 2015,
disponibil la:: https://news.vice.com/article/china -is-becoming -russias -economic -loan-
shark
➢ OLORUNNIPA, Toluse, „Trump Says NATO Allies Must Meet Defense Spending
Obligation” , 12 aprilie 2017, disponibil la:
https://www.bloomberg.com/politics/articles/2017 -04-12/trump -says-nato-allies -must –
meet -defense -spending -obligations
➢ OSBORN, Andrew, „Putin's Russia in biggest Arctic military push since Soviet fall”,
articol publicat de Reuters la 30 ianuarie 2017, disponibil la:
http://www.reuters.com/article/us -russia -arctic -insight -idUSKBN15E0W0
➢ PANAHOV, Huseyn „Ukraine signed the FTA with the EU. N ow what?”, 14 ianuarie
2016, disponibil la: http://www.neweasterneurope.eu/interviews/1860 -ukraine -signe d-the-
fta-with-the-eu-now-what
➢ POPESCU, Andrei, „Rusia trimite avioane de luptă la baza sa aeriană din Armenia ”,
articol publicat de The Epoch Times la data de 21 februarie 2016,disponibil la:

211
http://epochtimes -romania.com/news/rusia -trimite -avioane -de-lupta -la-baza-sa-aeriana –
din-armenia –244192
➢ „Prezenta militara rusa in tarile ex -sovietice” , hartă accesibilă la:
https://www.thinglink.com/scene/500306364321497090
➢ PUTZ, Catherine, „Eurasian Economic Union Meeting Delayed and Moved to Moscow” ,
8 aprilie 2016, disponibil la: http://thediplomat.com/2016/04/eurasian -economic -union –
meeting -delayed -and-moved -to-mosco w/
➢ RAFIZADEH, Majid, „Ukraine Crisis Bolstering Iran -Russia -China Axis” , 28 martie
2014, disponibil la http://www.huffingtonpost.com/majid -rafizadeh/ukraine -crisis –
bolstering_b_5045450.html
➢ RAMPTON , Roberta, „Asserting 'dominance,' Trump seeks boost for U.S. energy
exports” , articol publicat de Reuters la 27 iunie 2017, disponibil la:
http://www.reuters.com/article/us -usa-trump -energy -idUSKBN19I048
➢ REUTERS, „New Russia missiles in Kaliningrad are answer to U.S. shield: lawmaker” ,
disponibil la: http://www .reuters.com/article/us -russia -missiles -kaliningrad –
idUSKBN13G0W9
➢ REUTERS, „EU executive seeks mandate for talks with Russia over Nord Stream 2”,
articol publicat de Reuters la 9 iunie 2017, disponibil la: http://uk.reuters.com/article/ uk-
eu-gas-russia -idUKKBN1901ZJ
➢ RFERL „Russia Welcomes Trump Calling NATO 'Obsolete'” , 16 ianuarie 2017,
disponibil la: http://www.rferl.org/a/russia -welcomes -trump -nato-obsolete/28236452.html
➢ RGNPRESS „Răspunsul NATO la măsurile agresive întreprinse de Rusia. Flancul estic
al Alianței întărit. Avioane britanice în România” , 27 octombrien2016, disponibil la:
http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/politic/23292 -rspunsul -nato-la-msurile -agresive –
intreprinse -de-rusia -flancul -estic-al-alianei -intrit -avioane -britanice -in-romania.html
➢ RT, „Ukraine quits CIS, sets visa regime with Russia, wants Crimea as 'demilitarized
zone'” , articol publicat la 19 martie 2014, disponibil la: https://www.rt.com/news/urkaine –
cis-visa-demilitarized -917/
➢ S&P GLOBAL PLATTS , Russia arms its energy weapon, targets Belarus over gas
prices, 19 iulie 2016, disponibil la: http://blogs.platts.com/2016/07/19/russia -energy –
weapon -belarus -gas-prices/

212
➢ SAVIC, Bob, „Behind China and Russia's 'Special Relationship' ”, 7 decembrie 2017,
disponibil la: http://thediplomat.com/2016/12/behind -china -and-russias -special –
relationship/
➢ SCIMIA, Emanuele , „Can Russia project power while battered by economic woes?” , 10
februarie 2017, disponibil la: http://www.atimes.com/can -russia -project -power -battered –
economic -woes/
➢ SMITH -SPARK, Laura; MAGNAY, Diana; WALSH, Nick Paton, „Ukraine Crisis:
Early Results Show Crimea Votes to Join Russia”, CNN News , 16 martie 2016, disponibil
la: http://www.cnn.com/2014 /03/16/world/europe/ukraine -crisis/
➢ SOLOW, Robert M., „How to Understand the Disaster” în The New York Review of
Books, 14 mai 2009, http://www.nybooks.com/articles/2009/05/14/how -to-understand –
the-disaster/
➢ SPUTNIK, „ China to Lend Over $6Bln for Russia's Moscow -Kazan High Speed Rail”, 29
aprilie 2016, disponibil la: https://sputniknews.com/business/201604291038854457 –
railway -money -china -russia/
➢ SPUTNIK, „Lavrov: Russia May Consider Iran's Request on Buying Tanks, Military
Jets” , 4 mai 2016, disponibil la: https://sputniknews.com/military/201605041039075377 –
russia -iran-arms -supplies/#ixzz48LWBxPcE
➢ SPUTNIK, „ Russia, China to Hold 2nd Missile Defense Drill in 2017”, 11 octombrie
2016,disponibil la: https://sputniknews.com/military/201610111046212661 -russia -china-
missile -defense/
➢ STRATFOR, „Even As Russians Withdraw, Their Legacy in Syria Remains” , 18 martie
2016, disponibil la: https://www.stratfor.com/analysis/even -russians -withdraw -their-
legacy -syria -remains
➢ STRATFOR, „Russia's Customs Union to Eurasian Unio n: An Evolution (Part 1)” , 24
iulie 2012, disponibil la: https://www.stratfor.com/article/russias -customs -union -eurasian –
union -evolution -part-1
➢ STRATFOR, „Russia's Plans for Arctic Supremacy” , 16 ianuarie 2015, disponibil la:
https://www.stratfor.com/analy sis/russias -plans -arctic -supremacy
➢ STRATFOR , „When Oil Prices Drop, Some Countries Lose” , 4 noiembrie 2014,
disponibil la: https://www.stratfor.com/analysis/when -oil-prices -drop-some -countries -lose

213
➢ TASS, „ Russia inks contract with China on Su -35 deliveries ”, 19 noiembrie 2015,
disponibil la: http://tass.com/defense/837662
➢ THE TELEGRAF , „Rusia a început exercițiile Kavkaz 2009 ”, articol publicat de The
Telegraf la data de 30 iunie 2009, disponibil la: http://www.telegrafonline.ro/rusia -a-
inceput -exercitiile -kavkaz -2009
➢ THAROOR, Ishaan, „Why Russia is in Syria” , 11 septembrie 2015, disponibil la:
https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2015/09/11/why -russia -is-in-
syria/?utm_term=.cc1dd40b6133
➢ THE JERUSALEM POST , „RUSSIA, IRAN HAVE SIGNED CONTRACT FOR S -300
MISSILE SYSTEM DELIVERY”, 9 noiembrie 2015, disponibil la:
http://www.jpost.com/Middle -East/Russia -Iran-have -signed -contract -for-S-300-missile –
system -delivery -432460
➢ THE MOSCOW TIMES, „Putin V isits Kazakhstan After Remarks Cause Alarm” , 30
septembrie 2014, disponibil la: https://themoscowtimes.com/news/putin -visits –
kazakhstan -after-remarks -cause -alarm -39944
➢ THE TIMES OF ISRAEL, „Russia calls for end to Western -dominated world order” , 18
februar ie 2017, disponibil la: http://www.timesofisrael.com/russia -calls-for-end-to-
western -dominated -world -order/