Școala Națională de Studii Politice și Administrative [619342]

Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Departame ntul de Relații Internaționale ș i Integrare Europeană

Disertație

Coordonator științific
Prof. univ. dr. George VOICU

Masterand ă
Maria Cristina CIOCAN
(fostă SCRIECIU )

București
2020

Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Departame ntul de Relații Internaționale ș i Integrare Europeană

Disertație

Cetățenia europeană. Spre o nouă identitate

Coordonator științific
Prof. univ. dr. George VOICU

Masterandă
Maria Cristina CIOCAN
(fostă SCRIECIU)

București
2020

Referat

Subsemnatul, George Voicu, coordonator științific al lucrării de disertație
intitulate Cetățenia europeană. Spre o nouă identitate , realizată de masteranda Maria
Cristina Ciocan (fostă Scrieciu), sunt de acord ca aceasta să fie depusă spre a fi
susținută î n fața comisiei. Lucrarea este solid documentată, ingenios construită,
redactată potrivit normelor academice și îngrijită stilistic.
Recomand comisiei ca lucrarea sus -menționată să primească nota 10.

8 iunie 2020

George Voicu
ss

Rezumat

Actualitatea și importanța studierii problemei. Această lucrare a fost
elaborată în cadrul masterului Relații Internaționale ș i Integrare Europeană , cu titlul
Cetățenia europeană. Spre o nouă identitate . Cetățenia, ca instituție a dreptului
constituțional, pare a fi simplă la prima vedere, dar în realitate, după natura sa juridică
și raporturile juridice create, este multiaspectuală și complexă.
Cetățenia poate fi națională și europeană, dublă și multiplă , federală și
republicană, înnăscută și dobândită etc. Aceasta poate fi : de onoare; acordată;
conferită; pierdută; retrasă; iar în unele state – cumpărată. Pentru aceste considerente
cetățenia poate fi privită nu doar ca o instituție de stat și de drept, c i și ca o instituție
social -culturală și moral -psihologică.
Cetățenia este vectorul personalității umane grație faptului că reprezintă și o
situație c are rezultă din raporturile juridice care intervin între o persoană fizică și un
anumit stat, exprimând a partenența persoanei la statul respectiv. Actualitatea temei
abordate este marcată atât de incertitudinea, cât și de imprevizibilitatea impactului
lărgirii cercului de persoane care dețin mai multe cetățenii asupra suveranității statelor
și con figurației geopolitice în lume.
Tema cetățeniei este actuală nu numai pentru statul nostru, dar și pentru
celelalte state europene care au acceptat v ectorul de integrare în UE .
Scopul și obiectivele lucrării de disertație . Analiza instituției cetățeniei prin
prisma cadrului normativ int ernațional reprezintă scopul acestei lucrări care s-a vrut a
fi atins prin realizarea următoarelor obiective:
 elucidarea gradului de cercetare a instituției cetățeniei în literatura de
specialitate națională și internațională;
 definirea și determinarea trăsăturilor specifice ale cetățeniei europene ;
 analiza trăsăturilor specifice ale statutului juridic al persoanei care
deține cetățenia europeană per se ;
 cercetarea circumstanțelor dobândirii cetățeniei europene și cetățeniei
americane ;
 investigarea , identificarea și analiza instituției cetățeniei UE .
Suportul metodologic și teoretico -științific. În context metodologic , la
elaborarea prezentei lucrări, s -au aplicat și îmbinat integru un comple x de metode

teoretice și empirice, care au permis investigarea problematicilor propuse. În lucrarea
de disertație se realizează o expunere referențială a teoriilor majore care definesc
cetățenia eur opeană .
Inovația științifică a lucrării de disertație . Caracterul inovator al lucrării
rezidă din realizarea oportunității de a construi un tablou care să integreze cercetările
întreprinse anterior în domeniu, evidențiind complexitatea, dinamica și importanța
conceptului de cetățenie, dar și unele tendințe și aspecte noi specifice pentru actuala
etapă de de zvoltare a comunității europene . Lucrarea este elaborată într -o tentă ușor
opozabilă, punând itemi paradigmatici și empirici diametrali opuși (sau uneori în
relație simbiotică) în balanță.
Această filtrare a perspectivelor de analiză, interpretare și prognozare este
evidențiată în special prin perechile și comparați ile emergente din discursul academic,
printre acestea având: ide ea de construcție a identității sau agenției individuale – statut
juridic și regle mentări din practicile de drept comun; național european – continental
sau american; instituțiile unioniste sau americane – global.
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării de disertație .
Valorificarea tradiției și experienței europene în c eea ce privește gestionarea și
promovarea drepturilor persoanelor , care aspiră la dobândirea cetățeniei altor state ,
explică actualitatea și oportunitatea temei investigate.
Legislația UE în domeniul cetățeniei a fost elaborată ținându -se cont de
tratatele internaționale, adoptându -se o politică constructivă și tolerantă atât față de
proprii cetățeni, cât și față de cetățenii str ăini și apatrizi.
Semnificația epistemică și pragmatică a lucrării derivă din rezultatele și
concluziile obținute în rez ultatul cercetării cu titlul Cetățenia europeană. Spre o
nouă identitate . Tocmai acest cumul de texte cu caracter normat iv și paradigmatic,
poate servi drept baza unor extrapolări conceptuale și empirice alternative, atât pentru
conturarea de noi acte legislative cât și în definirea agenției demos -ului în viața sa de
zi cu zi, dacă este pus în balanță cu cetățenia americană, așa cum este ea construită
formal și informal. În acest sens lucrarea putând servi drept sursă bibliografică și
metodologico -didactică în procesul pregătirii elevilor din învățământul preuniversitar,
precum și al studenților și masteranzilor de la specializările: științe politice, rel ații
internaționale și studii europene etc.

Structura lucrării de disertație . Ca structură a lucrării, a fost preferată una
standard, folosită în cele mai multe situații. Lucrarea este compusă în context
structural din : rezumat; introducere; patru capitole tematice; concluzii și bibliografie.
Aprobarea rezultatelor obținute. Concluziile, tezele fund amentale ale
lucrării de disertație , dar și concepțiile principale formulate , reprezintă rezultatul
cercetărilor realizate. Manuscrisul lucrării de disertație a fost elaborat în cadrul Școlii
Naționale de Studii Politice și Administrative, Departamentul de Relații Internaționale
și Integrare Europeană .
Sumarul capitolelor. Prezenta lucrare de disertație a fost structurată astfel:
– Rezumatul – conține o descriere pe scurt a tem ei lucrării, obiectivele de bază
ale acesteia, o prezentare pe scurt a conținutului capitolelor lucrării (structura
argumentării), principalele concluzii ale lucrării .
– Introducerea – în care sunt elucidate aspectele generale ale i nvestigației, și
anume: actualitatea și importanța problemei abordate privind cetățenia europeană ;
scopul și obiectivele tezei; ipoteza de la care se pleacă î n această lucrare de disertație;
noutatea științifică a rezultatelor obținute ; problema științifică importantă soluționată
în domeniul cetățeniei europene ; importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării;
aprobarea rezultatelor ș i sumarul compartimentelor lucrării de disertație .
– Lista de abrevieri folosite în lucrare – conține lista abrevierilor utilizate în
lucrare.
– Compartimentele tematice :
 în primul capitol ul – Conceptul de „cetățenie europeană” și evoluția
acestuia – este abordat ă o temă care suscită încă un viu interes, atâta vreme cât
cetățenia este percepută ca o problemă a destinului uman, individual și colectiv .
Cetățenia este un concept sensibil la schimbările istorice și faptul că oferă drepturi cu
statut universal – drepturi pe care toată lumea este îndreptățită să le exercite – face ca
reconstituirea sa să in cite mereu interesul. Capitolul conține două subcapitole. În
primul subcapitol sunt inserate rezultatele cercetărilor efectuate și conține o analiză a
materialelor științifice legate de – Contextul cultural și istoric al cetățeniei – de
asemenea, sunt explicate etapele apariției și dezvoltă rii cetățeniei UE și sunt abordate
succint principalele teorii cu privire la cetățenie, pe care doctrina le -a pus în evidență
de-a lungul timpului. În subcapi tolul al doilea – Noțiunea de cetățenie națională și
europe ană – este descrisă evoluția conceptelor de cetățenie europeană , sunt enunțate

tratatele internaționale cu referire la cetățenia europeană și a celei unioniste . Fiecare
subcapitol se încheie cu concluziile de rigoare.
 în cadrul celui de -al doilea capitol – Statutul juridic al cetățeniei
europene – este studiat s tatutul juridic al cetățeniei europene . Capitolul conține două
subcapitole. În primul subcapitol – Dreptul fundamental al omului la cetățenie – este
analizat ă evoluția dreptului fundamental al omului la cetățenie, cadrul legal și
principalele instrumente juridice cu caracter național, cât și internațional, care vizează
promovarea drepturilor omului. În subcapitolul al doilea – Moduri de dobândire și de
pierdere a cetățeniei – sunt analizate p rincipiil e și modurile care sta u la baza
dobândirii și pierderii cetățeniei. Fiecare subcapitol se încheie cu concluziile de
rigoare.
 în capitolul trei – Cetățenia europeană în contextul Tratatului de la
Lisabona – este prezentată cetățenia europeană și a UE în contextul Tratatului de la
Lisabona , printr -o expunere simplificată a trăsăturilor esențiale ale UE, înainte și după
intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona . Capitolul conține două subcapitole. În
primul subcapitol – Cetățenia europeană înainte de Tratatul de la Lisabona – este
realizată o trecere în revistă a principalelor trăsături și tratate ale UE înaintea intrării
în vigoare , la 1 decembrie 2009, a Tratatului de la Lisabona . În subcapitolul al doilea
– Cetățenia e uropeană potrivit Tratatului de la Lisabona – se face referire la
prerogativele pe care cetățenii UE le au ca urmare a a cestui tratat. Fiecare subcapitol
se încheie cu concluziile de rigoare.
 în capitolul al patrulea – Cetățenia europeană în comparație cu
cetățenia americană – studiu de caz – este prezentat un studiu de caz prin care este
analizată cetățenia europeană , ca și ideal respectiv cea a UE ca și element legislativ, în
comparație cu cetățenia americană . Capitolul conține două subcapitole. În primul
subcapitol – Comparație între Constituția S.U.A. și „Constituția ” UE – sunt
examinate comparativ Constituția S.U.A. și „Constituția ” UE în domeniul cetățeniei.
În subcapitolul al doilea – Cetățenia europeană în comparație cu cetățenia americană
– este realizat ă o paralelă într e modelul de cetățenie de pe continentu l european și cel
american. Fiecare subcapitol se încheie cu concluziile de rigoare.
– Concluzii – în acest capitol sunt argumentate concluziile de rigoare,
generalizările care se impun din investigația realizată și sunt formulate unele
recomandări , în domeniul dat , de ordin teoretic și aplicativ, pent ru continuarea

investigațiilor , pe mai departe , a problemei abordate și implementarea rezultatelor
obținute.
– Bibliografia conține o listă de 135 de titluri, oglindind izvoarele informative
studiate, este variată, actuală și reprezentativă pentru problematica abordată
finalizează parcursul teoretic și metacognitiv realizat cu seriozitate, responsabilitate și
profesionalism și este structurată conform cerințelor academice, astfel: I.
Cărți/Tratate/Dicți onare; II. Studii și articole; III. Documente oficiale/Rapoarte; IV.
Pagini web/Surse electronice (site -uri).

Cuprins

Rezumat

Lista de abrevieri folosite în lucrare ………………………………………………… .. p. 01

Introducere …………………………………………………………. …………………………. p. 02

Capitolul 1. Conceptul de „cetățenie europeană” și evoluția acestuia ……. p. 08
1.1. Contextul cultural și istoric al cetățeniei ………………………………….. …. p. 08
1.2. Noțiunea de cetățenie națională și europeană …………………………. ……. p. 18

Capitolul 2. Statutul juridic al cetățeniei europene …………………………… …. p. 25
2.1. Dreptul fundamental al omului la cetățenie …………… …………………….. p. 25
2.2. Moduri de dobândire și de pierdere a cetățeniei …… ………………. ……… p. 30

Capitolul 3. Cetățenia europeană în contextul Tratatului de la Lisabona .. p. 36
3.1. Cetățenia europeană înainte de Tratatul de la Lisabona ………………… p. 36
3.2. Cetățenia europeană potrivit Tratatului de la Lisabona …………………. p. 41

Capitolul 4. Cetățenia europeană în comparație cu cetățenia americană – studiu
de caz …………………………………………………………………………….. ……………………….. p. 47
4.1. Comparație între Constituția S.U.A. și „Constituția ” UE ……………… .. p. 47
4.2. Cetățenia europeană în comparație cu cetățenia americană ……………. p. 54

Concluzii ………………………………………………………………………. ………………. p. 62

Bibliografie ………………………………………………………….. ……………………….. p . 68

1
Lista d e abrevieri folosite în lucrare

Anglia /Marea Britanie – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
alin. – alineatul
art. – articolul
CE – Comunitatea Europe ană
CEE – Comunitatea Economică Europeană
CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CIG – Conferința Interguvernamentală
ECOSOC – Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite
etc. – et caetera
ex. – exemplu
î.Hr. – înainte de Hristos
JAI – Justiție și Afaceri Interne
MD – Maryland
M. Of. – Monitorul Oficial
nr. – numărul
ONG – Organizație Non guvernamentală
ONU – Organizația Națiunilor Unite
PESC – Politica Externă și de Securitate Comună
p. – pagina
pp. – paginile
part. – partea
pct. – punctul
SNSPA – Școala Națională de Studii Politice și Administrative
S.U.A. – Statele Unite ale Americii
Rusia – Federația Rusă
TCE – Tratatului de instituire a Comunității Europene
TFUE – Tratatul privind F uncționarea Uniunii Europene
TUE – Tratatul privind Uniunea Europeană
UE – Uniunea Europeană
UEM – Uniunea Economică și Monetară
vol. – volumul
vs. – versus

2
Introducere

UE se confruntă , în demersurile sale de consolidare și de evoluție , în planul
relațiilor internaționale , cu încercări, care în ultimul timp par a testa însăși consistența
și viabilitatea Uniunii. Cetățenia, ca instituție a dreptului constituțional, pare a fi
simplă la prima vedere, dar în realitate, după natura sa juridică și raporturile juridice
create, est e multiaspectuală și complexă. Cetățenia poate fi : națională și europeană;
dublă și multiplă; federală și republicană; înnăscută și dobândită etc. Aceasta poate fi :
de onoare; acordată; conferită; pierdută; retrasă; cumpărată (în unele state) . Din aceste
considerente , cetățenia poate fi privită nu doar ca o instituție de stat și de drept, ci și
ca o instituție social -culturală și moral -psihologică. Cetățenia este vectorul
personalității umane grație faptului că reprezintă și o situație juridică ce rezultă din
raporturile juridice , care intervin între o persoană fizică și un anumit stat, exprimând
apartenența persoanei la statul respectiv. Această situație este caracterizată prin
multitudinea de drepturi și obligații reciproce stabilite prin lege.
Necesitate a realizării acestei lucrări de disertație derivă atât din inovațiile
paradigmatice sau conceptuale apărute de -a lungul timpului, cât și din transform ările
profunde suferite de mediul național și internațional, relaționarea sistemică devenind
cât se poate de complexă. În acest context, sunt concludente așa -zisele „războaie ale
cetățeniilor”, precum cele din regiunile Osetia de Sud și Abhazia din Georgia , sau din
partea stângă a Nistrului din Republica Moldova, duse de Rusia cu scopul dominării
asupra acesto r teritorii. Nu mai puțin elocvent este exemplul Ucrainei, unde Rusia , ca
urmare a numărului mare de cetățeni ucraineni care dețin concomitent și cetățenia
rusă, invocă moti ve de interese geopolitice în Crimeea și Donbas. Astăzi, tema
cetățeniei este actua lă nu numai pentru statul român , dar și pentru celelalte state
europene care au acceptat vectorul d e integrare în UE . Se poate menționa faptul că
pluralitatea de cetățenii este actuală și pentru unele state , care sunt deja membre ale
UE. În acest sens, sun t elocvente tratativele duse până în prezent la cel mai înalt nivel
între România și Spania cu privire la dreptul românilor care dobândesc cetățenia
Spaniei de a -și păstra și cetățenia originară.
Trăim într -o epocă de adânci și dinamice transformări, iar construcția
europeană reprezintă o mărturie de netăgăduit a semnificației și dinamismului
fenomenelor cunoscute în ultimii ani. Așadar, instituția cetățeniei cu tentă europeană

3
este un fe nomen relativ nou pentru UE comparativ cu cetățenia națională. Astfel, acest
fenomen necesită un studiu profund pentru elucidarea tuturor aspectelor sale. După
cum afirmă Cezar Bî rzea, instituția cetățeniei europene reprezintă o „provocare”
pentru teoria și practica cetățeniei1. Întrucât, este de facto o cetățenie supranațională,
care, pentru prima dată , se raportează la o pa letă de valori și instituții, nu aparține unui
teritoriu, unei culturi și unui stat național. Cetățenia europeană vine să consolideze
construcția comunității pol itice europene transfrontaliere și să creeze un spațiu public
comunitar. Din acest punct de vedere cercetarea noului concept de cetățenie
europeană este indispensabil ă.
Prin cetățenia cu valență europeană se încearcă apropierea Europei , ca un tot
întreg , de fiecare cetățean sau reziden t al UE . Instituția cetățen iei a parcur s o
dezvoltare dinamică de la Tratatul de la Maastricht2, în care a fost stipulată oficial
pentru prima dată, până la Tratatul de la Lisabona3, în care i se conferă noi nuanțări .
Un fapt care demonstrează actualitatea temei investigate este că în Tratatul de la
Lisabona această instituție, nu a fost trecută cu vederea, ci a fost fortificată prin
adăugarea unor noi drepturi la cele deja existente . Pornind de la noțiunea clasică de
cetățenie, care este o legătură între stat și individ, cetățenia europeană vine să asigure
legătura între poporul european și UE – ca personalitate juridică . Totodată ,
consa crarea unei cetățenii a UE în tratatele de bază , amintește importanța acesteia
pentru om, ea consolidând personalitatea sa socială, care îi permite să acționeze fie
direct, fie prin împuternicire. Ca această împuternicire să funcționeze peste frontierele
statului poate reprezenta o șansă istorică, deoarece a constitui o cetățenie multip lă al
cărei rezultat să se situeze la nivel de un continent este un eveniment , care deschide o
nouă perioadă , pentru istoria omenirii. Cetățenia europeană , ca și idee de desăvârșire a
unității continentale, este rezultatul integrării europene și un răspuns la problemele pe
care această integrare le -a adus. În același timp, natura specifică a conceptului de
cetățenie europeană se poate vedea în analiza drepturilor specifice, deși nu dezvăluie
natura reală a acestui fenomen. În acest s ens cetățenii din țările UE au responsabilități
și drep turi în viața politică a UE, dar au și un rol determinant în dezvoltarea în viitor a

1 Bîrzea, C., Cetățenia europeană , Editura POLITEIA – SNSPA, București, 2005, pp. 15 -17;
https://www.academia.edu/10073047/Cezar_B%C3%AErzea_CET%C4%82%C5%A2ENIA_EUROP
EAN%C4%82, accesat în data de 23.01.2020.
2https://www.europarl.europa.eu/about -parliament/ro/in -the-past/the -parliament -and-the-
treaties/maastricht -treaty , accesat în data de 23.01.2020.
3 https://www.mae.ro/sites/default/files/file/2009.11.21_brosura_tratatul_lisabona.pdf , accesat în data
de 24.01.2020.

4
acesteia. Dinamica evoluției relațiilor comunitare și a vieții , în general , este de natură
să marcheze o reacție științifică, doctrinară , la schimbările care se produc în lumea
contemporană, prin conștientizarea și fundamentarea lor științifică.
Ipoteza , de la care se pleacă în această lucrare de disertație, are în vedere
faptul că instituțiile au fost și sunt considerate a fi constructe socia le cu un rol
important în asigurarea stabilității unei societății, iar acest aspect poate fi observat cu
ușurință mai ales în ultimele decenii, printr -o analiză a evoluției și a rolului
instituțiilor europene . Robert Godin include instituțiile în mai mult e sfere, astfel: sfera
instituțiilor de familie și rudenie; sfera educației; sfera economică; sfera politicilor;
sfera stratificării; vorbește și despre rolul economic al instituțiilor în ceea ce privește
reducerea costur ilor asociate4. Se poate constata fa ptul că societatea , de astăzi , nu
poate funcționa fără instituții, deoarece instituțiile crează și dau formă societății, iar
cel mai potrivit ex. este cel al instituțiilor europene. Aceste constructe europene,
apărute ca urmare a nevoii de organizare a CEE , au ajuns să dea forma actuală a
întregii societăți europene nu doar a UE. Practic, instituțiile au ajuns să schimbe
vechile perspective, să instituie noi realități, reguli și reglementări . Deși Jean Monnet
ar fi dorit ca Europa să înceapă printr -o constr ucție culturală: mentalități; atitudini;
instituții ; valori convergente; integrarea europeană ; s-a realizat ca un proiect
economic5, dar astăzi s -a ajuns în situația în care instituțiile sunt elementele de bază
ale construcției europene . De altfel, institu ționalismul6 a fost definit ca fiind un proces

4 Goodin, R. E., The Theory of Institutional Design , Publisher Cambridge Univerity Press, Cambridge,
1996, pp. 22 -23.
5 Bîrzea, C., Politicile și Instituțiile Uniunii Europene , București, 2000, p. 69;
https://ro.scribd.com/document/387596806/BirzeaPoliticiinstitEu -pdf-pdf, accesat în data de
24.01.2020.
6 „Istituționalismul s -a dezvoltat în Statele Unite ale Americii la sfârșitul secolului al XIX -lea și în
primele trei decenii ale secolului al XX -lea. Format sub influența Școlii istorice germane , el a preluat și
a dezvoltat orientările teoretice și metodologice ale acesteia, pe care le -a aplicat la problematica social –
economică din S.U.A.
Prin conceptul de instituție, adepții acestui curent înțelegeau totalitatea normelor juridice și de
comportament care reglementau acțiunea indivizilor, întreprinderilor, grupurilor sociale și
administrațiilor publice și private. Studierea instituțiilor urma să țină seama atât de marea lor
diversitate, cât și de evoluția lor în timp. Activitatea agenților economici era analizată nu în mod izolat,
ci în cadrul instituțiilor din care aceștia făceau parte. Pentru explicarea tendințelor de evoluție ale
instituțiilor și, prin aceasta, a modului de acțiune și a regu lilor de conduită care urmau să fie adoptate
de agenții economici, se recomandă studienrea unei cantități cât mai mari de date și fapte. Dintre
exponenții instituționalismului s -au remarcat T. Veblen și W. Mitchell.
Thorstein Veblen (1857 -1929), întemeie torul curentului instituționalist și -a expus opiniile în lucrările:
Teoria clasei neproductive (1893), Teoria întreprinderii de afaceri (1904) și altele. Natura umană,
considera T. Veblen, nu putea fi înțeleasă numai din perspectiva unor legi economice imu abile, în care
caracterul ei atât feroce, cât și creativ sunt prezentate în mod rațional; ea ar putea fi studiată și înțeleasă
mult mai bine dacă s -ar utiliza metodele antropologului sau ale psihologului, care privesc omul ca pe o

5
prin care organizații și proceduri dobândesc valoare și stabilitate7, acest lucru se poate
observa cu uș urință , în prezent, deoarece instituțiile europene au ajuns să reprezinte o
garanție a stabilității. Instituționalismul are , din punct de vedere istoric , rolul de a
studia efectul pe termen lung produs de instituții și de evoluția lor în timp. Astfel,
instituțiile ajung să fie privite ca entități cu interese, activități și agende proprii, dar
care au un rol m ajor asupra desfășurării și asupra rezultatelor procesului politic8.
În privința gradul ui de investigație, s-a realizat o cercetare a literaturii de
specialitate din dom eniu, prin evidențierea diversității opiniilor și concepțiilor privind
instituția cetăț eniei europene. Astfel, suportul juridico -doctrinar al cercetării este bazat
și pe lucrările de valoare ale savanților relațiilor internaționale, juriști etc., care au
studiat domeniul.
În scopul atingerii obiectivului investigat, urmărind abordarea gradua lă a
problemelor enunțate, în procesul elaborării lucrării de disertație, a fost selectat
materialul doctrinar teoretic, normativ -legislativ, precum și cel referitor la concepțiile
în materia cetățeniei europene și a celei de natură unionistă . Suportul normativ –
legisla tiv constituie tratatele UE (Tratatul de la Maastricht , Tratatul de la
Amsterdam ,9 Tratatul de la Nisa ,10 Tratatul de la Lisabona ), convenții internaționale,
decizii, directive, precum și jurisprudența UE . UE fiind declarată și o „Europă a
cetățenilor ”11, având ca scop studierea instituției cetățeniei europene , dar și a

ființă cu porniri instinc tuale și iraționale.”; https://conspecte.com/Institutionalismul -si-
radicalismul/institutionalismul.html , accesat în data de 24.01.2020.
7 Huntington, S. P., Political Order in Changing Societies , Publisher Yale University Press, London,
1968, pp. 12 -13.
8 Bărbulescu, I. Gh., Noua Europă, Identitate și model european , Editura Polirom, Iași, 2015, p. 105.
9 https://eur -lex.europa.eu/legal -content/ro/LSU/?uri=CELEX:11997D/TXT , accesat în data de
24.01.2020.
10 https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/4/tratatul -de-la-nisa-si-conventia -privind -viitorul –
europei , accesat în data de 24.01.2020.
11 „Ideea de Europă a cetățenilor este foarte nouă. Existau deja, desigur, câteva simboluri ale unei
identităț i europene comune, cum ar fi pașaportul european, în uz încă din 1985. UE are și un motto,
Uniți în diversitate , iar la 9 mai se sărbătorește Ziua Europei . Imnul european (parte din Oda bucuriei a
lui Beethoven) și drapelul european (un cerc format din 12 stele aurii pe fundal albastru) au fost
adoptate în 1985 drept cele mai importante simboluri ale UE. Dacă doresc, statele membre, autoritățile
locale și cetățenii individuali pot folosi aceste simboluri. Totuși, oamenii nu pot să simtă că „aparțin”
UE decâ t dacă sunt conștienți de lucrurile pe care le face UE și de motivația din spatele acestora.
Instituțiile UE și statele membre ar trebui probabil să facă mai multe eforturi pentru a se apropia de
cetățeni, care au adesea sentimentul că UE este o entitate î ndepărtată și greu accesibilă. De asemenea,
oamenii au nevoie să vadă că UE are o contribuție tangibilă la viețile lor. În acest sens, utilizarea
zilnică a bancnotelor și monedelor euro începând din 2002 a avut un impact major. (…) Controalele la
frontie re au fost abolite între majoritatea țărilor din UE în urma Acordului Schengen , iar aceasta le
oferă oamenilor sentimentul apartenenței la o zonă geografică comună, unificată. Dar sentimentul
apartenenței vine, mai presus de orice, din cel al implicării pe rsonale în procesul decizional din UE.
Fiecare cetățean adult al UE are dreptul de a candida și de a vota la alegerile pentru Parlamentul
European, iar acest lucru este important pentru legitimitatea democratică a UE. Alegerea indirectă a

6
interdependenței acesteia cu organismele europene, cu cetățenia națională, aceasta
prezentând interes atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.
Scopul principal al lucrării de disertație se referă la analiza detaliată a
concepțiilor, ideilor, opiniilor doctrinare ale cercetătorilor în domeniu atâ t din statele
membre ale UE , cât și ale celor din alte state privind : conceptul cetățeniei europene;
evoluția instituției cetă țeniei europene; conținutul statutului j uridic al cetățeanului
european și al celui al UE; precum și noua sa abordare în Tratatul de la Lisabona , dar
și cetățenia europeană în comparație cu cetățenia americană – studiu de caz . Totuși ,
obiectivul cel mai el ocvent îl constituie conferi rea unei noi dimensiuni acestui
fenomen atât novato r, cât și integrator al UE .
Pentru realizarea obiectivului menționat se pot trasa anumite probleme care
sunt propulsate de fenomenul european al integrări i:
 elucidarea elementelor de bază și istoricului evoluției instituției cetățeniei;
 precizarea valorii și rolului cetățeniei europene în procesul de integrare
europeană;
 fundamentarea importanței cetățeniei euro pene pentru consolidarea UE ;
 analiza drepturilor și obligați ilor cetățeniei europene;
 studierea modalităților de protejare a drepturilor cetățenilor europeni;
 evidențierea noilor trăsături ale acestei instituții.
Ce însea mnă să fii cetățean al Europei? Care sunt drepturile și
responsabilitățile care definesc de facto cetățenia europeană? Este oare suficientă
deținerea actelor civile ale naționalității unui stat membru al UE? Ce fel de identitate
colectivă este cetățenia UE? Care sunt sistemele sale de legitimare și mobilizare
civică? Aceste întrebări generice si ntetizează premisele conceptuale ale acestei lucrări
de disertație .

președintelui Com isiei Europene în timpul alegerilor europene din mai 2014, în decursul cărora
partidele politice au combătut în campania electorală cu candidatul propriu pentru acel post, a fost un
alt pas înspre reducerea, în timp, a ceea ce este numit uneori „deficitul democratic”. (…) UE a fost
creată pentru a servi popoarele Europei, iar viitorul său trebuie modelat prin implicarea activă a
oamenilor din toate categoriile sociale. Părinții fondatori ai UE erau deja perfect conștienți de acest
fapt. „Nu coalizăm state, ci unim oameni”, afirma Jean Monnet în 1952. Creșterea nivelului de
informare a publicului cu privire la UE și implicarea cetățenilor în toate activitățile sale este în
continuare una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă nu doar instituțiile UE, ci și
autoritățile naționale și societatea civilă.” Comisia Europeană, 12 lecții despre Europa , Oficiul pentru
Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2017, pp. 78 -79;
http://publications.europa.eu/resource/cellar/009305e8 -2a43 -11e7 -ab65 –
01aa75ed71a1.0009.01/DOC_1 , accesat în data de 24.01.2020.

7
Astfel , prezenta lucrare de disertație vine să întregească cercetările întreprinse
anterior în domeniu, evidențiind unele tendințe și aspecte noi , specifice pentru actuala
etapă de dezvolt are a comunității europene.

8
Capitolul 1. Conceptul de „cetățenie europeană” și evoluția acestuia

1.1. Contextul cultural și istoric al cetățeniei
Teoreticienii consideră că cetățenia din democrația clasică poate f i apreciată
drept una „ideală”. Pentru democrația clasică există doi poli de referință: democrația
greacă, ateniană, și Republica romană. Astfel, „cetățeanul” – polites (la greci) sau
civis (la romani) – este definit ca membru al polisului atenian sau al res publicii
romane (ca forme de asociere interumană)12.
În literatura de specialitate, cetățenia este definită ca fiind „legătura juridică și
politică permanentă dintre o persoană fizică și un stat, care generează și exprimă
drepturile și obligațiile reciproce dintre acea persoană și statul al căru i cetățean este”
(Pușcă , Bertone , 2001: 236)13. Bazele cetățeniei moderne le regăsim în Declarația
Drepturilor Omului și ale Cetățeanului , adoptată în timpul Revoluției franceze , din
178914. Conceptul de cetățenie a suferit numeroase modificări datorate transformărilor
sociale, economice și mai ales politice , apărute de -a lungul timpului. Asistăm, astfel,
la apariția unei noi noțiuni cea de cetățenie europeană , care este considerată o mare
inovație constituțională.
Cetățenia eu ropeană este un concept complex, care reunește elemente local e,
naționale și supranaționale, dar este o cetățenie incompletă, deoarece conține un
catalog elaborat de drepturi, cu singura obligație, aceea de a deține în prealabi l
cetățenia unui a din statele membre ale UE, aflându -se într-o permanentă evoluție și
transformare, o face greu de definit și încadrat teoretic. În forma actuală, cetățenia
europeană poate fi considerată originală , dar și rezultatul unei preocupări mai vec hi a
elitelor politice pentru a crea unitate între popoarele europene și atașament față de
valorile comunitare. Modalitatea de atingere a acestor scopuri o reprezintă implicare a
indivizilor în viața economică și politică a UE, prin recunoașterea oficială a unei serii
de drepturi de care aceștia se pot bucura , indiferent de cetățenia națională și indiferent

12 Asztalos, C. F., Regimul juridic al cetățeniei în dreptul internațional public , Editura Pro
Universitaria, București, 2012, p. 13.
13 Pușcă, B., Drept constituțional și instituții politice , vol. I, Editura Fundației Academice Danubius,
Galați, 2001, p. 236.
14 https://www.unitischimbam.ro/declaratia -drepturilor -omului -si-ale-cetateanului -26-august -1789/ ,
accesat în data de 24.01.2020.

9
de statul membru în care se află , cu singura obligație ca titularii să fie resortisanți ai
statelor membre ale UE15.
Cetățen ia europeană este văzută ca fiind stâlpul Europei politice în devenire,
„ca o nouă etapă a procesului de realizare a unei Uniuni din ce în ce mai strânse între
popoarele Europei.” (Zaldea, Teodor a Elena, 2018: 150)16. Astfel , cetățenia se află în
centrul dezbaterilor contemporane. Acest concept controversat , dar și mobilizator , are
meritul de a exprima chintesenț a gândirii politice dintr -o epocă istorică și de a
sintetiza an samblul problemelor care rezultă din relația stat-cetățeni . Este un termen
paradigmatic, care se poate caracteriza astfel :
a) este o construcție culturală , specifică anumitor valori și semnificații ;
b) are o evoluție istorică , în funcție de tipul de societate și modul de guvernare
cu care a fost asociat;
c) este expre sia dominaț iei occidentale, fiind rezultatul gândirii politice
europene care s -a impus în toată lumea;
d) are un conț inut contradictoriu, fiind capabil să desemneze atât drepturile cât
și obligațiile , să încorporeze atât o viziune individuală cât și una colectivă asupra
societăț ii17.
Indiferent de perspectiva teoretică , din care este abordată, cetățenia se referă
atât la relația dintre comunitatea organizată statal și individ, cât și la relația dintr e
indivizi priviți singuri. Ace ste legături implică două abordări: una teoretică, prin care
se analizează cum ar trebui să fie relația amintită ; și una empirică, care examinează
semnificația acestei relații pornind de la o generalizare inductivă.
În orice context teoriile au ca punct comun faptul că cetățen ia ar trebui văzută
ca un concept unificat, cu aspecte civile, p insolitice și sociale , care au un impact
neîntrerupt , unul asupra celuilalt. Există și o legătură teoretică între toate aceste
aspecte deoarece ele sunt construite pe principiul egalității de statut prin drepturi18.

15 https://ideeaeuropeanaugal.files.wordpress.com/2015/12/cetatenie -europeana -vs-cetatenie –
nationala.pdf , accesat în data de 24.01.2020.
16 Tratatul asupra Uniunii Europene de la Maastricht , modificat prin Tratatul de la Amsterdam ,
articolul 1; http://eur -lex.europa.eu/en/treaties/dat/11992M/htm/11992M.html ; apud Zaldea, Teodora
Elena, Cetățenia europeană – componentă a Uniunii fondată pe drept , p. 150, în „Revista de Ș tiințe
Juridice”, vol. 32, nr. 1, Editura Universul Juridic, Craiova, 2018, pp. 148 -169;
https://www.academia.edu/40675866/Cet %C4%83%C8%9Benia_european%C4%83_ –
_component%C4%83_a_UE_fondat%C4%83_pe_drept , accesat în data de 24.01.2020.
17 http://www.qreferat.com/referate/stiinte -politice/Cetatenia -Uniunii -Europene959.php, accesat în data
de 25.01.2020.
18 Lister, M.; Pia, Emily, Citizenship in Contemporary Europe , Publisher Edinburgh University Press,
London, 2008, p. 2.

10
Referindu -se la aceste drepturi teoreticianul și sociolog ul Thomas Humphrey Marshall
(în Citizenship and Social Class ) pune accentul pe natura unitară a cetățeniei și pe
necesitatea de a considera drepturile civile, politice și socia le, în deplină corelație
unele cu altele și nu în mod izolat19.
În continuare sunt abordate succint principalele teorii cu privire la cetățenie , pe
care doctrina le -a pus în evidență de -a lungul timpului.
 Prima teorie – concepția liberală , care, îl p ozițion ează pe individ ca
element principal în jurul căruia toate argumentele sunt prezentate. Teoria liberală a
cetățeniei subliniază egalitatea de drepturi pe care fiecare cetățean o deține și cum
doar această egalitate permite persoanelor să își urmăre ască sco purile și obiectivele.
Astfel, pentru liberali, un sistem de drepturi și de libertăți diferențiate nu reprezintă
libertatea pentru toți, întrucât legea și implicit drepturile trebuie să fie universale20.
 A doua teorie – cea comunitară , este total opusă cele i liberale sub
numeroase aspecte, deoarece, pentru comunitari, individul nu se află înainte de
comunitate. Ca atare, ei susțin că teoria liberală nu reușește să considere îndeajuns
impo rtanța datoriei sau a loialită ții față de societate, ignoră natura socială a indivizilor
și, în accentuarea drepturilor, ignoră responsabilitățile și obligațiile datorate
comunității. Argumentul esențial îl constituie faptul că teoriile liberale ale cetățeniei
permit exercitarea unor s copuri individuale fără limitări în detrimentul formării
sociale de ansamblu și a comunității.
 Cea de -a treia teorie – cea republicană , definește participarea la
guvernare ca principalul fundament pentru promovarea binelui civic. Este critică atât
din pers pectivă liberală, pe care o consideră prea fragmentară, cât și din perspectivă
comunitară, deoarece aceasta nu acceptă ca identitatea individuală să fie plasată mai
sus de obiectivele civice21.
În ceea ce privește apariția acestor teorii, se poate preciza f aptul că cetățenia
liberală s -a dezvoltat în opoziție cu doctrina absolutistă a secolelor al XVI -lea și al
XVII -lea, în timp ce com unitarismul ar putea fi văzut ca o reacție față de problemele
de coeziune socială , care au început să se resimtă în jurul ani lor 1960 -1970, iar
republicanismul modern reprezintă , în multe privințe , un răspuns la declinul

19 Marshall, T. H., Citizenship and Social Class , Publisher Cambridge University Press, London, 1950,
128p; http://www.jura.unibielefeld.de/lehrstuehle/davy/wustldata/1950_Marshall_Citzenship_and_Soci
al_Class_OCR.pdf , accesat în data de 26.01.2020.
20 Hobhouse, L., Liberalism , Publisher Oxford University Press, London, 1964, 144 p.
21 Lister, M.; Pia, Emily, Op. cit ., p. 4.

11
participării active a cetățenilor. În centrul atenției liberalilor se află drepturile
cetățenilor, în timp ce pentru comunitari importante su nt obligațiile cetă țenilor și
identitatea pe care aceștia o afirmă în comunitate, iar în teoriile republicane esențială
este participarea activă în societate prin exercitarea drepturilor politice.
Ca o reacție recentă la aceste teorii „clasice”, critica multiculturală infirm ă
instituțiile directoare ale acestor ideologii deoarece cetățenia, în această concepție, nu
ar trebui să fie altceva decât o reflecție a identității grupurilor dominante. Se impune ,
astfel , necesitatea diferențierii cetățeniei prin luarea în considerare ș i respectarea
diferențelor culturale, etnice și rasiale , dar și prin includerea egalitară a tutur or
indivizilor în societate.
Conceptul de cetățenie are o istorie bogată, fiind unul din prin cipiile de bază
ale epocii modern e și ale regimului democratic. Cetățenia este strâns legată de
naționalitate și de stat, astfel încât cetățenia europeană este un concept nou, o noțiune
specială datorită caracterului său supranațional22. Noțiunea de cetățenie europeană ar
putea să fie bazată pe aceste drepturi și obliga ții corespondente. Ea imp lică faptul că
cetățenii UE beneficiază, în această calitate, de aceleași drepturi care sunt acordate, în
mod tradițional, propriilor cetățeni în ordinea juridică internă , rezultând formatul care
se aproprie cel mai mult de acest i deal. Aceste drepturi corespund, aproape în
totalitate, cu ceea ce în anii 1975 -1985 erau „drepturi speciale”, rezervate statelor
membre ale Comunității. Trebuie r eținut faptul că structura UE implică exercitarea
anumi tor drepturi la nivelul UE , dar și exercitarea alt ora la nivelul statelor membre.
Cetățenia europeană este un concept recent, născut dintr -o idee mai vech e (datând
aproximativ din anii 19 40) și a fost definită prin Tratatul asupra UE , semna t în 1992
la Maastricht. Incluzâ nd drepturi, ob ligații , dar și participarea la viața politică,
cetățenia europeană vizează consolidarea i maginii și a identității UE și implicarea mai
profundă a cetățeanului în procesul de integrare europeană23.
Noțiunea de cetă țenie a apărut în A ntichit ate, odată cu cea de democrație și a
fost influențată, pe parcursul istoriei, de schimbările sociale, economice și politice,
ajungând ca treptat, în timpurile moderne, să influențeze ea aceste schimbări.
„Noțiunea de cetățenie își găsește originea în dreptul intern. Potriv it concepției

22 Vieriu, Eufemia; Vieriu, D., Cetă ṭenia română și cetă ṭenia europeană, Editura Pro Universitaria,
București, 2010, p. 94.
23 Vieriu, Eufemia, Cetățenia europeană consolidată d e Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene , p. 39, în „Revista Doctrină și jurisprudență”, nr. 3 -4, Editura Hamangiu, București, 2016,
pp. 38 -43.

12
propuse de Aristotel, cetățeanul se definea, prin participarea la funcțiile judiciare și la
cele publice în general. În dreptul pozitiv, cetățenia continua să desemneze calitatea
juridică ce permite unei persoane să ia parte la viața statului , bucurându -se de drepturi
civice și politice și fiind supusă, în schimb, anumitor obligații cum ar fi votul
obligatoriu sau serviciul militar. Ca regulă, cetățenia e recunoscută de către stat
cetățenilor să i care, ca membrii ai Cetății, participă la guver narea Cetății.” (Voicu,
Marin, 2007: 110)24.
Dezbaterea lui Aristotel25, despre cetățenie , pornea de la premisa că problema
crucială o constituie asigurarea unei guvernări stabile și reglementate de legi, în care
oamenii să fie dornici să dețină funcții publice și își propunea să descopere care sunt
persoanele care puteau să concureze la funcți i, fără să dea naștere la războaie civile.
Viața în polis era considerată supremul bine pământesc pentru om, iar calitatea de bun
cetățean, o parte componentă a celei mai desăvârșite calități umane26. Exista , astfel , o
dublă identitate: ca cetățean al repub licii și ca grec, membru al diasporei (ansamblul
comunităților grecești, reunite anual în cadrul jocurilor olimpice).
În Roma antică statutul de cetățean roman ( civitas ) conferea dreptul de
mobilitate și drepturi civice ( de ex.: participarea publică) acord ate inclusiv populației
din teritoriile ocupate (de ex.: Saul din Tarsus care a devenit Apostolul Pavel). Pentru
a-i diferenția, romanii au introdus două categorii de cetățeni: cei care proveneau din
metropolă și noii cetățeni, fără drept de vot ( civitas s ine suffragio ). Romanii au păstrat
cele trei caracteristici inițiale (apartenența, participarea, identitatea), cărora le -au
adăugat o codificare elaborată (dreptul roman) și virtutea civică ( virtus ), un ideal
moral care promova patriotismul și devoț iunea față de interesul general. Marcus
Tullius Cicero , Marcus Porcius Cato și Titus Livius au exacer bat acest sentiment al
loialităț ii și altruismului, prelua t ulterior ca o valoare centrală a Renașterii italiene și a
Romantismului german27.
Iluminismul – după o „uitare ” de aproape o mie de ani, cetățenia revine în
atenția gândirii politice.

24 Voicu, M., Introducere în dreptul european , Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 110.
25 „Aristotel va readuce problema cetățeniei în centrul discuției, însă dintr -o perspectivă diferită de cea
formulată de predecesorii săi. Astfel, în Politica , o adevărată istorie a polisului , regăsim „idealul”
atenian al cetățeniei clasice.” Miller, D., Enciclopedia Blackwell a Gândirii Politice , Editura
Humanitas, București, 2000, p. 102.
26 Aristotel, Politica , Editura IRI, București, 2001, 522 p.;
https://ro.scribd.com/docum ent/49277979/12832684 -aristotel -politica , accesat în data de 25.01.2020.
27 Bîrzea, C., Op. cit ., pp. 15 -17.

13
Niccolò di Bernardo dei Machiavelli a relansat republica ca alternativă la
guvernarea autocratică . Charles -Louis de Secondat, Baron de La Brède et de
Montesquieu , a reluat te za participă rii populare. Jean Jacques Rousseau s -a inspira t
din modelul cetățeniei , la scară redusă , din cetățile antice, propunând micro –
comunităț i politice de tip contractual.
Revoluția franceză a asociat cetățenia cu drepturile omului ( Declaraț ia
Drepturilor Omului și ale Cetăț eanului , 1789).
Liberalismul , reprezentat de John Stuart Mill, a acce ntuat această dimensiune:
cetățenia înseamnă , în primul râ nd, drepturi și libertăț i acordate individului (d iferit de
abordarea colectivistă din republica at eniană , unde prevala interesul comun).
Naționalismul , specific secolelor al XVIII -lea și al XIX-lea, a asociat cetățenia
de o construcție politică și cultural nouă, naț iunea. Sta tele teritoriale dev enind state
naționale ( natio – comunitate omogenă având o identitate culturală unică, care adoptă
un sis tem comun de organizare politică ). Drepturile civile și po litice erau acorda te în
funcț ie de apartenen ța la națiunea dominantă. Erau folosite două criterii de acordare a
cetățeniei : jus sangvinis (dreptul descendenț ilor) și jus soli (dreptul celor născuț i pe
teritoriul naț ional)28. Această schemă a fost perturbată de migrațiile umane, î ndeosebi
în cadrul marilor imperii coloniale, dar și după dispariț ia acestora, în anii 1960. Ius
soli (în latină jus soli , „dreptul pământului", sau în limba română: dreptul pământean,
cu referire la locul nașterii) este unul din cele două sisteme de acordare a cetățeniei,
alături de ius sangvinis (în latină jus sangvinis , „dreptul sângelui” , sau în limba
română: dreptul strămo șesc, cu referire la originea etnică a cetățenilor). Conform ius
soli, cetățenia unui stat se dobândește automat prin nașterea pe teritoriul acelui stat.
Pot fi impuse condiții cum ar fi ca cel puțin unul dintre părinți să aibă rezidență legală
în statul r espectiv, în cazul în care părinții sunt cunoscuți. Acest sistem definește
națiunea ca populația unui anumit teritoriu, indiferent de etnie, limbă sau religie.
Sistemul ius sangvinis prevede ca noului născut să i se acorde cetățenia genitorului
(părintelui ), indiferent de locul nașterii. Națiunea este definită în acest sistem prin
etnie, prin apartenența istorico -lingvistică și culturală a strămoșilor29.

28 Erler, E. J.; West, T. G.; Marini, J. A., The Founders on Citizenship and Immigration: Principles and
Challenges in America . Publisher Rowman & Littlefield, Lanham, MD, 2007, p. 67;
http://books.google.com/books?id=yTA0NyesVbcC&pg=PA67&vq=wong+kim+ark&dq=%22The+Fo
unders+on+Citizenship+and+Immigration%22&sig=u1mgbto2nyHjAog9wxFCVlHwcSA, accesat în
data de 25.01.2020.
29 Vincent, A., Nationalism and particularity , Publisher Cambridge University Press, New York, 2002,
300 p.

14
Comunismul a promovat interesul general, altruismul și colectivismul, în
dauna drepturilor omului. Cetățenia sovietică , de ex. , a fost o fo rmă supranațională de
civitate, justificată ideologic. Spațiul public de referință era partidul -stat ceea ce
anula, practic, societatea civilă și pluralismul politic30.
Cetățe nia europeană este o idee, un concept, o r ealitate. Ideea de a
împământeni un nou tip de cetățe nie, care să aparți nă mai multor popoare , nu este
nouă. Încă din iunie 1940, Charles de Gaulle, Jean Monnet și Sir Winston Leonard
Spencer Churchill , o considerau posibilă în cadrul unei un iuni franco -britanice. Ca
idee, ea simbolizează comunitatea de obiective și de mijloace care se co nstruiește
între statele membre ale UE . Ea derivă din ideea de bază a construcți ei europene:
aceea de a asigura pacea, permițân d popoarelor să tră iască laolal tă în virtutea unor
reguli și instituții comune, liber consimți te. Conceptul de cetățenie este utilizat în
accepțiunea lui juridică, dar și în sens politic, atunci când este tradus ca apartenență a
unui individ la o colectivitate umană (națiune, popor), or ganizată în stat31. Din punct
de vedere juridic, noțiunea de cetățenie poate fi examinată în două accepțiuni: ca
instituție juridică ; dar și ca termen desemnând condiția juridică , sau statutul , care se
creează prin normele dreptului acelor persoane care au calitatea de cetățean32. În
această evoluție a conceptului, un rol fundamental îl au noile realități politico –
diplomatice, în care se înscrie și conceptul de cetățenie europeană, o nouă provocare
pentru teoria și practica cetățeniei și, în particular, pentr u relația acesteia cu statul.
După Războiul Rece redefinirea statelor naționale , în inima Europei , nu a
diminuat turbulențele politice, ci, dimpotrivă, a generat unele noi. Reapariția
mișcărilor naționaliste în Europa de Est, tensiunile create de o populație din ce în ce
mai diversă, din punct de vedere cultural și rasial, în Europa Occidentală, ostili tatea
față de statul bunăstării în Anglia și eșecul politicilor de mediu, bazate pe cooperarea
voluntară a cetățenilor, au readus în atenție conceptul de cetățenie. Secolul al XXI -lea
a debutat cu evenimente care au influențat hotărâtor relațiile internați onale și au
condus la adoptarea de noi măsuri juridice în relația dintre stat și cetățean33.
Evenimentele secolului al XXI-lea au demonstrat că avant ajele cetățeniei depind atât
de prezența comunității internaționale, cât și de voința , dar și de capacitatea acesteia

30 https://vdocuments.site/cetatenia -europeana -55a759a8744e7.html , accesat în data de 25.01.2020.
31 Muraru, I.; Tănăsescu, Elena Simina, Drept Constituțional și Instituții Politice , ediția a X -a revăzută
și completată, Editura Lumina Lex, București, 2002, p. 127.
32 Deleanu, I., Instituții și proceduri constituționale – în dreptul comparat și în dreptul rom ân – tratat ,
Editura Servo -Sat, Arad, 2001, p. 273.
33 Asztalos, C. F., Op. cit. , p. 10.

15
de a securiza aceste avantaje. Necesitatea de a securiza avantajele cetățeniei a depășit
granițele statului și impune noi instrumente la nivelul dreptului internațional public.
Funcționarea și stabilitatea unei democrații moderne nu depind doar d e caracterul
„structuri i de bază” (Rawls, John, 1993: 291)34, ci și de aptitudinile și de atitudinile
cetățenilor ei.
Formele sub care este este analizată cetățenia s -au materializat diferit de -a
lungul timpului, această instituție fiind recunoscută ori ca un statut juridic, un sistem
de drepturi, fundamentul manifestării politice, ori ca o formă de identitate. Astfel,
cetățenia ia forma statutului juridic în urma nașterii relației specifice dintre individ și
organizarea statală, acesta rezultând doar dintr -o participare politică activă. De
asemenea, importanța ei a fo st confirmată fie prin posibilit atea îndeplinirii unei justiții
individuale, fie prin accentuarea problemelor identității colective, acestea fiind cele
care ar trebui să primeze35.
Cetățenia este asociată în mod tradiți onal cu exercitarea drepturilor și
posibilitatea dobândirii oricăror altor drepturi recuno scute de către legislația unui stat.
Conceptualizarea cetățeniei ca posesie de drepturi a fost puternic influențată în
doctrină de teoriile an alizate de Thomas Humphrey Marshall (în Citizenship and
Social Class ). Thomas Humphrey Marshall consideră că cetățenia reprezintă calea
prin care fiecare persoană este tratată ca un m embru deplin și egal al societăț ii; acest
lucru materializându -se prin capacitatea unei persoane de a fi titulara unui număr
nelimitat de drepturi.
Cetățenia concepută ca participare politică are o lungă istorie în teoria pol itică.
Aristotel (în Politica ) construiește tiparul juridic al cetățeanului atenian pornind de la
principiul fundamental potrivit căruia fiecare este egal în virtutea calității de cârmuitor
al legii sau de creator al ei. Împreună cu scrierile adepților și analiștilor politicii ai
Republicii romane , din anii 510 -27 î.H r., modelul grec și variantele sale rep ublicane
romane au inspirat acele teorii ale cetățeniei care subliniază participarea politică ca
element definitoriu al ei36. Modelul roman al cetățeniei este structurat în jurul
principiului conform căruia toți sunt egali sub puterea legii, semnificație ca re va fi
tradusă mai târziu în abordările doctrinarilor care acordă statutului juridic egal ca fiind

34 Rawls, J., Political Liberalism , Publisher Columbia University Press, New York, 1993, p. 291.
35 Kelly, D., Multicultural Citizenship: The Limitations of Liberal Democracy , în „The Political
Quarterly”, vol. 71, nr. 1, January 2000, pp. 31 -41.
36 Bellamy, R., Citizenship: A Very Short Introduction , Publisher Oxford University Press, London,
2008, p. 29.

16
atributul suprem al cetățeniei. „ Evident, cetățean este individul care poate avea în
adunarea publică și la tribunal vot deliberativ, oricare ar fi de alt fel statul, al cărui
membru este .” (Aristotel , 2008: 98)37.
Această noțiune a cetățeniei a fost dezvoltată mai târziu în statele latine ale
secolul ui al XI-lea și a fost prezentată de Niccolò di Bernardo dei Machiavelli (în
Principele ), pentru care cetățenia a fost unul dintre ele mentele centrale ale politicii.
Pentru grecii antici cetățenia a fost indispensabil corelată cu noțiunea de polis ,
iar pentru romani punctul de emergență al tuturor instituțiilor create în Senat era
imperiul, în timp ce în politica modernă comunitatea se afirmă prin statul -națiune.
Pentru unii te oreticieni, printre care se numă ră și Duncan Kelly, statul este acel locus
potrivit creării instituției cetățeniei, însă mulți analiști insistă asupra faptului că
cetățenia devine , din ce în c e mai mult , o noțiune c are se afirmă dincolo de frontierele
naționale. Această formă de participare politică a fost caracterizată ca activism
transnaționa l și este compusă din „activitățile miș cărilor soci ale, ale organizațiilor
societăț ilor civile și ale indivizilor care se manifestă global” (Kelly, George
Armstrong , 1979: 21)38.
Un alt aspect important al cetățeniei este definit prin funcția de i dentificare pe
care aceasta o are, în urma căreia se naște sentimentul de apartenență a individului la
societate , dar și la valorile pe care aceasta le are. În acest co ntext se remarcă latura
emotivă a cetățeniei și modul în care oamenii dezvoltă legături afective de solidaritate
cu un anumit grup prin perceperea apartenenței la o colectivita te. Cu referire la acest
aspect Aristotel a presupus că un acord tacit, așa -numita harmonia , depindea de o
formă de prietenie civică în rândul cetățenilor , care ar fi putut să își e xprime voința și
să poată trăi î mpreună doar într -o comunitate strâns legată. Astfel, se naște o condiție
sine-qua-non ca cetățenii să se cunoască, să î mpărtășească aceleași valori și să aibă
interese comune. Numai atunci când ei sunt atât de apropiați pot să fie capabili să
decidă care sunt calitățile cele mai bune pentru ocuparea locurilor în Senat, să
selecteze oamenii potriviți, să rezolve armonios drepturile contestate și să adopte
politicile colective în unanimitate39.
Având în vedere toate aceste aspecte teoretice se poate afirma că cetățenia
reprezintă, fără îndoială, atât o instituție fundamentală, cât și o condiție juridică cu

37 Aristotel, Politica , Editura Semne, București, 2008, p. 98.
38 Kelly, G. A., Who Needs a Theory of Citizenship , în „Journal Daedalus”, vol. 108, nr. 4, Publisher
The MIT Press on behalf of American Academy of Arts & Sciences, New York, 1979, pp. 21 -36.
39 Aristotel, Op. cit ., p. 80.

17
implicații în viața individului. Pentru a o putea defini trebuie să se pornească de la
faptul că ea are un conținut și o finalitate c are se corelează cu rea lități economice,
sociale și culturale concrete într -o anumită societate.
Referitor la noțiune a de cetățenie, în doctrina româ nească s -a statuat asupra
faptului că regulile referitoare la aceasta se integrează , în mare măsură , dreptului
constituțional, care, prin definiție, reglementează raporturile dintre stat și cetățean,
prin stabilirea principalelor drepturi, libertăți și îndatoriri ale acestuia din urmă,
precum și prin fixarea condițiilor c are trebuie întrunite pentru a f i ales sau desemnat
într-o funcție de conducere sau reprezentare40.
În consens cu analiza fă cută de Ștefan Deaconu (în comentariu l la Constituția
României41), noțiunea de cetățenie are două accepțiuni:
 instituție juridică , adică totalitatea regulilor de dre pt care au ca obiect
de reglem entare modul de dobândire și de pierdere a cetățeniei, dar și condiția
juridică, adică situația rezultată din raporturile juridi ce statornicite între o persoană
fizică și stat, exprimând apar tenența acestuia la statul al că rui cetățean este. Astfel,
cetățenia reprezintă o categ orie legată de dreptul obiectiv;
 subiect de drept , în acest sens, cetățenia este situația juridică rezultând
din apartenența unei persoane fizice la un stat determinat, caracterizată prin faptul că
acest a are plenitudinea drepturilor și obligațiilor pr evăzute de constituție și legi,
inclusiv polit ice, obligația de fidelitate faț ă de patr ie și cea de apărare a ei42.
Se poate concluziona faptul că, d in punctul de vedere al naturii juridice,
cetățenia a fost considerată, dea lungul timpului , un statut personal, un contract tacit
sinalagmatic, un contract unilateral de putere publică, o situație juridică, un raport
contractual, un raport juridic , o parte a stării civile a persoanei etc.43. Se mai poate
considera că în stabilirea naturii juridice a cetățeniei trebuie să se plece de la categoria
de subiect al raporturilor juridice, astfel cetățenia ia naștere ca parte integrantă a
capacității juridice ce îi conferă subiectului de drept aptitudinea de a dobândi anum ite
drepturi și obligații. Cetățenia (ca și concept ) are un conți nut atât politic (definind

40 Muraru, I.; Tănăsescu, Elena Simi na; Apostol Tofan, Dana, Deaconu Șt., Constituția României:
comentariu pe articole , Editura C. H. Beck, București, 2008;
https://lege5.ro/Gratuit/gi4 dsnrrgy3a/constitutia -romaniei -comentariu -pe-articole -editia -1, accesat în
data de 31.01.2020.
41 Idem .
42 Muraru, I.; Tănăsescu, Elena Simina, Drept constituțional și instituții politice , vol. I, Editura C. H.
Beck, București, 2011, p. 6, 115.
43 Ibidem , p. 116.

18
statutul personal al unui individ) , cât și juridic (referitor la ansamblul de drepturi
subiective pe care un individ le poate invoca). Condiția existențială a cerățe niei este
capacitatea de a avea drepturi (drepturi subiective , conform teoriei pozitive a
dreptului) și de a le putea pune în aplicare. Astfel , cetățe nia europeană există în
măsura în care titularii săi se pot bucura de drepturile care derivă din acest statut44.

1.2. Noț iunea de cetățenie națională și europeană
Percy B. Lehning și Albert Weale (în Citizenship, Democracy and Justice in
the new Europe ), considerau faptul că această construcția europeană este î nainte de
toate o provocare c are stârnește speranț e și temeri, aspiraț ii și resentimente. Pentru
unii, proiectul european va aduce unitate continent ului prin intermediul diversității
locale; pentru alț ii, UE este un g igant economic , care va domina piața mondială ;
pentru uni i, UE va asigura libera circulaț ie a persoanelor și ideilor; pentru alț ii,
constr ucția europe ană erodează particularităț ile locale c are conferă popoarelor
europene o identitate proprie45. La prima vedere, raportul dintre naționalit ate și
cetățenie europeană impune o ecuați e destul de simplă. Există două posibilită ṭi:
 supra -poziți onarea – cetățenia europeană este o cetățe nie nouă, care fie
o eclipsează pe cea nați onală, fie îi este subordonată, caz în care nu ar mai avea nici o
valoare;
 super -poziți onarea – înțelegând prin aceasta că c etățe nia european ă
este un complement al celei nați onale46.
Espen D. H. Olsen (în The origins of European citizenship in the first two
decades of European integration ) a defini t cetățenia ca fiind un statut de indivizi
legați de o unitate politică. În acest sens, conceptul de cetățenie implică probleme atât
de individualitate, cât și de colectivit ate47. Cetățenia nu ar avea niciun sens dacă ar fi
lipsită de o componentă colectivă – este întotdeauna acor dată de o anumită unitate

44 Vieriu, Eufemia; Vieriu, D., Drept constituțional și instituți i politice , Editura Pro Universitaria,
București, 2010, p. 238.
45 Lehning, P. B., Citizenship, democracy and justice in the new Europe , in „Citizenship, Democracy
and Justice in the new E urope”, Publisher Routledge, London/New York, 1997, pp. 175 –199.
46 Vieriu, Eufemia; Vieriu, D., Cetă ṭenia română și cetă ṭenia europeană , Editura Pro Universitaria,
București, 2010, p. 103 .
47 Heater, D., What is Citizenship? , Publisher Polity Press, Cambrid ge, 1999, 208 p.; apud Olsen, E. D.
H., The origins of European citizenship in the first two decades of European integration , p. 42, in
„Journal of European Public Policy”, Publisher Taylor & Francis (Routledge), Oslo, 2008, pp. 40 -57.

19
politică48. De fapt, tocmai la interfața raportată a individului cu o unitate politică apar
concepții despre cetățenie49. Dar, odată cu statul modern și cu dezvoltarea principiului
naționalităților, juriștii au încercat să facă o de limitare renunțând la cuvântul
naționalitate, acesta fiind înlocuit cu cel de cetățean deoarece naționalitatea exprimă
apartenența la un corp social fondat pe alte reguli, în timp ce cetățenia exprimă
apartenența juridică la un stat. „Naționalitatea, la re censământ ți -o poți alege, poți
spune – sunt de naționalitatea cutare, însă nu poți spune că sunt de cetățenia cutare,
dacă nu prezinți un document în acest sens.” (Muraru, Ioan; Tănăsescu, Elena Simina;
Iancu, Gheorghe; Deaconu, Șt efan; Cuc, Mihai Horia, 2003: 2)50. Convenția privitoare
la cetățenie folosește uneori și termenul de naționalitate pentru că în anumite state cele
două cuvinte (cetățenie și naționalitate) sunt sinonime.
Deoarece naționalitatea exprimă apartenența la un corp social fondat pe alte
reguli, în timp ce cetățenia exprimă apartenența juridică la un stat, d octrina juridică
francez ă a fost cea care a fundamentat diferenț a dintre conceptele de cetățenie și
naționalitate . Astfel, sunt des utilizate exprimă ri precum : cetățeni români; cetățeni
străini; apatrizi. Cetățeanul româ n este cel care are cetățenie română. Cetățeanul stră in
este persoa na, de ex.: de cetățenie franceză aflată pe teritoriul Româ niei. Apatridul
este persoana care nu are nici o cetățenie . Există însă și păreri potrivit cărora cetățenia
și naționalitatea sunt dependente una de cealaltă, dar nu sunt congruente. Majoritatea
constituțiilor precizează faptul că naționalitatea singură nu stabilește nici drepturi și
nici obligații în sarcina indivi dului. Totuși, în unele constituții reprezintă condiția
necesară pentru obținerea unor drepturi sau o bligații precum: dreptul de vot; serviciul
militar etc.51.
Conceptul de cetățenie europeană este de asemenea subiect de controverse.
Pentru mulț i, cetățenia depinde de un anum it grad de omogenitate culturală sau
națională ; din acest punct de vedere, cetățenia europeană este: fie un c onstruct
imposibil de realizat într -o diversitate de state -națiune, fie presupune impunerea unei
uniformiză ri. Condiția existențială a cetățeniei este capacitatea de a avea drepturi
(drepturi subiective conform teoriei pozitive a dreptului) și de a le putea pune în

48 Walzer, M., Sphe res of Justice: A Defense Of Pluralism And Equality , Publisher Basic Books, New
York, 2008, 364 p.; apud Olsen, E. D. H., Idem .
49 Olsen, E. D. H., Idem .
50 Muraru, I.; Tănăsescu, Elena Simina; Iancu, Gh.; Deaconu, Șt.; Cuc, M. H., Cetățenia europeană ,
Editu ra C. H. Beck, București, 2003, p. 2.
51 Kadelbach, St., Union Citizenship , Publisher University School of Law, New York, 2003, pp. 10 -11;
https://jeanmonnetprogram.org/archive/papers/03/030901 -04.pdf , accesat în data de 26.01.2020.

20
aplicare. Astfel , cetățenia europeană există în măsura în care titularii să i se pot bucura
de drepturile care derivă din acest statut. În realitate, chestiunea nu este c hiar atât de
simplă, mai ales că termenii: „ naționalitate” și „ identitate” , sunt la rândul lor ambig ui
și controversați . În prima variantă a acestei „ ecuați i” se găsesc la extreme pe de o
parte na ționaliș tii (extremiștii mai ales) și euroscepticii, iar de cealaltă parte, pro –
europenii care cred într -o estompare din ce în ce mai pronun țată a statului națiune. Cei
care neagă existența unei cetăț enii europene contest ă însuși fundamentul și pertinența
UE. Din punctul lor de vedere, ar fi imposibi l să conciliezi sentimentele de
apartenență naṭională cu aspirațiile „ unioniste”. În realitate nu ar exista o adev ărată
comunita te de interese, deoarece informați a ajunge foarte dificil la cetăț eni, este
trunch iată și greu de înțe les, în plus ea este și foarte puțin atrăgătoare pentru viața
cotidiană a indivizilor. La cealaltă extremă, susți nătorii cei mai entuziaști a i cetățe niei
europ ene afirmă sfârșitul statului -națiune, considerând depășită epoca na ționalism ului.
Europa O ccidentală se găsește , deja, într-un stadiu în care procesul de integrare
națională s-a încheiat , de multă vreme , și deci ar părea mai mult decât normal să se
treacă la un stadiu superior de integrare, acela de postna ționalist sau suprana țional52.
Cetățenia europeană , ca format paradigmatic, a fost consfințită prin Tratat ul
asupra UE , semnat în 1992 la Maastricht , reprezentând o inovație conceptuală majoră
și conturând o bază legală pentru aceasta . Incluzând drepturi, obligaț ii și participarea
la viața politică , cetățenia europeană vizează consolidarea imaginii și a identității UE ,
dar și implicarea mai profundă a cetăț eanului în procesul de integrare europeană .
În anul 1990, Jürgen Habermas a identificat trei procese de dezvoltare , care
redau relația profundă și problematică dintre identitatea națională și cetățenie:
 în primul rând, viitorul statelor naționale a devenit pe neașteptate de
actualitate, în pragul unificării Germaniei, al eliberării țărilor Central și Est Europene
și al conflictelor naționale care au străbătut Europa de Est;
 în al doilea rân d, faptul că statele UE evoluează împreună, ca urmare a
dezvoltării pieței comune și a introducerii monedei unice, clarifică într -o oarecare
măsură relația dintre statele naționale și democrație, determinând conștientizarea
caracterului supr anațional al structurii UE ;

52 Vieriu, Eufemia, Tratat de drept constitu ṭional și institu ṭii politice , Editura Pro Universitaria,
București, 2016, p. 99.

21
 în al treilea rând, valul mare de imigranți din regiunile sărace ale
Europei de Est și Sud va duce la confruntări, ridicând o serie de noi probleme privind
azilul53.
Tratatul instituind CE E54 defineș te cetățeanul european ca fiind o persoană
care are naționalitatea unui stat m embru . Cu toate aces tea, printr -o Declaraț ie anexată,
în anul 1992 , Tratatului de la Maastricht , cu ocazia Conferinț ei Interguvernamentale ,
se reamintește faptul că, de fiecare dată când se face referire la cetățenii statelor
membre, problema de a ș ti dacă o persoană are cetățenia unui stat membru , sau a
altuia , nu se va rezolva decât fă cându -se referire la dreptul naț ional al statului membru
în cauză55. Cetățenia europeană , în literatura de specialitate , a fost concepută : fie ca o
simplă legătură î ntre un individ și un anumit stat; fie ca o legătură politică; ori ca o
calitate a pe rsoanei ; iar o altă opinie precizează că cetățenia „poate fi definită ca fiind
legătura juridică dintre cei care fac parte dintr -un stat și acel stat” (Fuerea, Augustin,
2006: 46)56.
În doctrina de specialitate conceptul de cetățenie este a similat celui de
naționalitate deoarece cele două concepte se referă la condiț ia sau la statutul persoanei
fizice sau juridice în raportul să u cu statul, deci aceste două noțiuni sunt folo site ca
sinonime, dar în urma Tratatului de la Maastricht s-a avut în vedere și deosebirea
dintre aceste două noțiuni . Tratatul de la Maastricht a introdus termenul de cetățenie
europeană în scopul întăririi existente între UE și cetățenii statelor membre57.
Dacă Tratatul de la Maastricht introduce cetățenia e uropeană atunci putem
observa că Tratatul de la Amsterdam face distincția între cetățenia europeană și
cetățenia națională. Trebuie înțeles faptul că cetățenii UE , care se aproprie cel mai

53 Habermas, J., Citizenship and Natio nal Identity. Some reflections on the Future of Europe , in Beiner,
R., „Theorizing Citizenship”, Publisher State University of New York Press, Albany, 1995; apud
Asztalos, C. F., Op. cit. , p. 9.
54 „Tratatului instituind Comunitatea Economică Europeană , sem nat la Roma, la 25 martie 1957, intrat
în vigoare la 1 ianuarie 1958. După semnare, tratatul a fost modificat în primul rînd prin Actul Unic
European din 17 -28 februarie 1986 și prin Tratatul privind Uniunea Europeană (cunoscut ca Tratatul
de la Maastricht ) din 7 februarie 1992, cât și prin numeroase acte normative speciale, ca Tratatul de
fuziune a executivelor din 1965, Tratatele care modifică anumite poziții bugetare. Tratatul a mai fost
modificat cu ocazia celor patru lărgiri a Comunităților Europene, p rin Actele de Adeziune din 22
ianuarie 1972 (adeziunea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și al
Irlandei de Nord), din 28 mai 1979 (aderarea Republicii Elene), din 12 iunie 1985 (aderarea Regatului
Spaniei și a Republici i Portugheze), și din 24 iunie 1994 (aderarea Republicii Austriei, a Republicii
Finlandei și a Regatului Suediei) și prin diverse alte acte.”; https://lege5.ro/Gratuit/heztsnrx/tratatul -de-
instituire -a-comunitatii -europene -din-25031957 , accesat în data de 31.01.2020.
55 Fuerea, A., Drept comunitar al afacerilor , ediția a II -a revăzută și adaugită, Editura Universul
Juridic, București, 2006, p. 44.
56 Ibidem , p. 46.
57 Rudăreanu, Mariana, Drept comunitar , Editura Fundației România de Mâine, București, 2007, p. 65.

22
mult de conceptualizarea mai largă, beneficiază de o dublă cetățenie, la cetățenia
statului membru adăugându -se cetățenia UE. „În principiu, cele două tipuri de
cetățenie n -ar trebui să se confunde. Cetățenia europeană este reglementată de dreptul
Uniunii Europene (dreptul comunitar european), în care -și găsește izvoarele; iar
cetățenia națională aparține exclusiv dreptului naț ional.” (Voicu, Marin, 2007: 112)58.
„Cetățenia europeană este un corolar al naț ionalității unui stat membru”, iar cetățean
al UE este „orice persoană având cetățenia unui sta t membru” Voicu, Marin, 2007:
112)59.
Introducer ea noțiunii de cetățe nie a UE nu înlocuiește, desigur, pe cea de
cetățenie națională , este o completare a acesteia. Cetățe nia UE dă un sens mai profund
și mai real apa rtenenț ei la UE. În plus, cetățenia europeană , ca formă doctrinară
respectiv ramura ei programtică, are la bază principiil e comune ale statelor membre60:
– principiul libertății;
– principiul democrației;
– principiul respectării drepturilor omului și al libertăților fundamentale ;
– principiul statului de drept.
Drepturile fundamentale și valorile democratice sunt respectate în state le
membre ale UE, acestea fiind semnatare ale unor texte precum:
 Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1950);
 Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948);
 Carta Socială Europeană (1962);
 Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor
(1996).
Angajamentul UE a fost reafirmat, în mod oficial, în decembrie 2001, când a
fost proclamată Carta Drepturilor Fundamentale a UE61. Acest document definește
valorile fundamentale ale UE și drepturile civile, politice, economice și social e, ale
cetățeanului european. Primele capitole ale Cartei sunt dedicate demnității umane,
dreptului la viață, dreptului la integritatea persoanei, libertății de exprimare și libertății
de conștiință. În capitolul Solidaritatea sunt introduse drepturile soc iale-economice
precum:

58 Voicu, M., Op. cit ., p. 112.
59 Ibidem , p. 113.
60 Vieriu, Eufemia, Op. cit ., p. 109.
61 https://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:12012P/TXT&from=EN , accesat
în data de 31.01.2020.

23
o dreptul la grevă;
o dreptul salariaților la informație și la consultări;
o dreptul de a avea atât viață de familie, cât și viață profesională;
o dreptul la protecția socială și la serviciile sociale din interiorul UE,
protecția sănătății.
Carta Drepturilor Fundamentale a UE promovează, de asemenea, egalitatea
între sexe și introduce drepturi precum:
 protecția da telor;
 interzicerea practicării eugeniei ș i a clonajului ființelor umane;
 dreptul la un mediu protejat;
 drepturile copilul ui și a le persoanelor în vârstă;
 dreptul la o bună administrare.
Cetățenia UE oferă drepturi cetățenilor statelor membre și consolidează
protecția intereselor acestora62:
 dreptul la libertatea circulației, dreptul de sejur, de stabilire, dreptul la
muncă și studiu în ce lelalte state membre ale UE; legislația UE stabilește, numeroase
condiții pentru exercitarea acestor drepturi. Pentru un sejur , mai lung de 3 luni , este
necesar un certificat de sejur. Intrarea pe teritoriul altui stat membru nu poate fi
interzisă de cât din rațiuni de securitate și de sănătate publică, iar interzicerea trebuie
să fie justificată (la fel și pentru expulzare);
 dreptul la vot și dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul
European și la alegerile locale în statul de rezidență, în aceleași condiții cu cetățenii
statului respectiv;
 dreptul de a beneficia pe t eritoriul unui stat terț (s tat care nu este
membru al UE ) de protecție consulară din partea autorităților diplomatice ale unui alt
stat membru, în cazul în care statul din car e provine nu are reprezentanță diplomatică
sau consulară în statul terț respectiv;
 dreptul de petiție în fața Parlamentului European și dreptul de a apela la
Ombudsmanul European63 pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasă
din partea instituți ilor și organismelor comunitare.

62 Vieriu, Eufemia; Vieriu, D., Drept constitu ṭional și institu ṭii politice , Editura Economică, București,
2005, p. 89.
63 „Ombudsmanul European investighează plângerile cu privire la cazuri de administrare defectuoasă
de către instituțiile și organismele UE. Plângerile pot fi înaintate de cetățeni ai sta telor membre sau de
rezidenți pe teritoriul Uniunii ori de asociații și întreprinderi cu sediul în UE.”;

24
UE și statele sale membre sunt deci obligate să respecte aceste valori,
organismele care veghează la respectarea lor fiind tribunalele naționale și Curtea
Europeană de Justiție64. Dacă un stat membru încalcă drepturile funda mentale și
valorile democratice în mod flagrant și sistematic , UE poate să îi impună sancțiuni
politice sau economice65.
Se poate concluziona faptul că c etățenii statelor membre UE sunt simultan
cetățeni ai țărilor lor și ai UE. Cetățenia europeană , la nivel de noțiune, completează
cetățenia națională , acordând fiecă rui individ drepturi specifice prin formatele
legislative ale UE. Cetățenia europeană este un hibrid, deoarece ea comportă în
acela și timp un element supranaț ional (drepturi politice pentru cetățenii europeni), un
element național, dar și un element local (care le -ar permite cetățenilor europeni să fie
înscri și într-o cetățenie de rezidență ). Problema acestei abordări ar fi însă că titularii
cetățeniei europene nu sunt î ntotdeauna uș or identificabili, ceea ce ridică riscul
discriminării unora dintre ei. Sunt vizați mai ales acei rezidenți de origine extra –
comunitară dintr -un stat membru. Ioan Muraru, precizează că cetățenia este „ legătură
politică și juridică permanentă dintre o persoană fizică și un anumit stat. Această
legătură se poate exprima prin totalitatea drepturilor și a obligaț iilor reciproce dintre o
persoana și statul al că rui cetățean este și, mai mult, este o legătură juridică specială,
reflectat ă pe plan extern, păstrată și prelungită oriunde s -ar gă si persoana, în statul să u
de origine, în alt stat, pe mare, în cer sau în cosmos” (Muraru, Ioan; T ănăsescu, Elena
Simina, 2001: 136)66. Cetățenia europeană poate fi înțeleasă ca reprezentând
conceptualizarea unui alt tip de identitate colectivă. Ea nu se mai raportează la un
anumit stat și este „decuplată” de teritoriu și naționalitate.

https://europa.eu/european -union/about -eu/instituti ons-bodies/european -ombudsman_ro , accesat în data
de 31.01.2020.
64 https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/court -justice_ro , accesat în dat a de
31.01.2020.
65 Vieriu, Eufemia, Cetățenia europeană consolidată de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene , p. 41, în „Revista Doctrină și jurisprudență”, nr. 3 -4, Editura Hamangiu, București, 2016,
pp. 38 -43.
66 Muraru, I.; Tănăsescu, Elena S imina , Drept constituțional și instituții politice , ediția a IX -a, revăzută
și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2001, p. 136.

25
Capitolul 2. Statutul juridic al cetățeniei europene

2.1. Dreptul fundamental al omului la cetățenie
Protecția drepturilor omului a cunoscut pe parcursul timpului , îndeosebi în ultima
perioadă, o dezvoltare deosebită, devenind o i nstituție juridică complexă, c are ține atâ t
de ordinea juridică intern ă, cât și de cea internațională. A fost instituit un anumit
standard car e determină statele , dar și comunitatea internațională , să promoveze și să
respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului67. Cetățenia reprezintă instituția
juridică care cuprinde ansamblul normelor juridice, prin care se reglementează legătura
politico -juridică dintre o persoană fizică, în calitate de cetățean și statul a cărui
cetățenie o poartă, în temeiul căreia persoana fizică este titularul anumitor drepturi și
obligații care formează statutul sau condiția sa juridică68.
Populația, ca element constitu tiv al statului, cuprinde , deci, comunitatea
națională a acelui stat, reprezentată de persoanele fizice legate de stat prin cetățenie,
indiferent dacă locuiesc pe teritoriul acelui stat ori se află în alte state. Alături de
proprii cetățeni , pe teritoriul unui stat se pot afla și străini, fie pe o bază, în general,
permanentă (cetățeni ai altor state , dar cu domiciliu de bază în statul de reședință,
indivizi fără cetățenie și refugiați), fie în mod temporar (tu riști, oameni de afaceri
etc.). „ Populația unui stat cuprinde totalitatea persoanelor – cetățeni străini, persoane
fără cetățenie ori cu dublă c etățenie, refugiați sau persoane strămutate – care trăiesc pe
teritoriul statului respectiv și sunt supuse jurisdicției sale .” (Diaconu, Ion, 2010:
143)69.
Statutul diferitelor categorii de persoane este determinat prin reglementări
juridice ale fiecărui s tat. Astfel, în cadrul exercitării competenței sale suverane,
fiecare stat stabilește situația juridică a populației sale reglementând prin acte
legislative interne, statutul juridic, drepturile și obligațiile tuturor categoriilor de
persoane care formează populația sa. De la această regulă fac excepție persoanele
având statutul diplomatic , care se bucură de anumite imunități, jurisdicția statului
asupra acestora fiind limitată. Există , însă, unele probleme referitoare la populație , la
anumite categorii ale acesteia , care reclamă cooperarea statelor în cadrul creat prin
încheierea unor trat ate și acorduri internaționale. Astfel de probleme privesc

67 Buruiană, I., Protecția europeană a drepturilor omului , Editura Print -Caro, Chișinău, 2013, p. 5.
68 Purdă, N.; Diaconu, Nicoleta, Protecția juridică a drepturilor omului , Editura Universul Juridic,
București, 2011, pp.199 -200.
69 Diaconu, I., Drept internațional public , Editura Lumina Lex, București, 2010, p. 143.

26
cooperarea internațională în domeniul drepturilor omului, protecția diplomatică,
bipatridia și apatridia, precum și regimul juridic al străinilor, dreptul de azil, situația
refugiaților etc70.
Dobândirea orig inară a cetățeniei leagă statul de două mari principii: jus
sangvinis și jus soli. Dobândirea originară nu presupune un acord de voință al
individului care o primește, acesta este prezent în cazul dobândirii cetățeniei prin
mijloacele derivate, cum ar fi cazul dobândirii cetățeniei p rin căsătorie. Ambele
principii: jus sangvinis (fiind caracteristic mai mult pentru Europa, America Latina,
dar și state în care s e vorbește oficial în engleză ), dar și jus soli – sunt principii
unanim acceptate , de către doctrinarii de drept internațional public , în domeniul
reglementării cetățeniei. În cazul aplicării principiului de jus sangvinis , statul oferă
copilului cetățenia în baza cetățeniei părinților, astfel că locul nașterii copilului nu
reprezintă importanță pentru stat71.
TUE a introdus în partea a doua, in titulată Cetățenia Uniunii72, cuprinzâ nd
art.8(17) -8E(22) și conform dispoziț iilor art. 8( 17) par. 1, o cetățenie a UE. Drepturile
care decurg din calitatea de cetățean european, pot fi clasificate în urmă toarele
catego rii: drepturi politice, libertăț i cu caracter economic și drepturile garanții.
Din categoria drepturilor politice fac parte:
– dreptul de vot și de a fi ales la alegerile locale ;
– dreptul de vot și de a fi ales la aleger ile pentru Parlamentul European.
Din categoria libertăț ilor cu caracter economic fac parte:
o dreptul la liberă circulaț ie și dreptul la sejur;
o libera circulație a lucră torilor și accesul liber la locurile de muncă
salariate ;
o libertatea de stabilire pe teritoriul orică rui stat membru car e presupune

70http://europa2020.spiruharet.ro/wp -content/uploads/2015/04/CAPITOLUL -5.-Popula%C5%A3ia.pdf ,
accesat în data de 01.02.2020.
71 Zaharia, Virginia, Abordări conceptuale cu privire la cetățenie prin prisma protecției diplomatice a
naționalilor în dreptul internațional public și asigurarea drepturilor omului , p. 225, în „Dezvoltarea
inovativă, colaborativă, incluzivă a cooperativelor: teorie, practică, perspective”, conferință științifico –
practică internațională, Editura Universității Cooperatist -Comerciale, Chișinău, 2018, pp. 222 -229.
72 „Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) marchează o nouă etapă în procesul de integrare
europeană, deoarece permite demararea integrării politice. Acesta instit uie o Uniune Europeană fondată
pe trei piloni: Comunitățile Europene, politica externă și de securitate comună (PESC) și cooperarea în
domeniul polițienesc și judiciar în materie penală (JAI). Tratatul: instituie o cetățenie europeană,
consolidează puteril e Parlamentului European și lansează Uniunea Economică și Monetară (UEM). Pe
de altă parte, CEE devine Comunitatea Europeană (CE).”;
http://publications.europa.eu/resourc e/cellar/23e2e276 -05ee -49f6-b3ca d6db7e3b2738.0014.02/DOC_2,
accesat în data de 01.02.2020.

27
accesul la activităț ile nesalarial e precum și înființ area și administrarea
întreprinderilor.
Din categoria drepturilor -garan ții fac parte:
 dreptul de petiț ionare ;
 dreptul de a se adresa mediatorului european73.
Dreptul la cetățenie este reglementat atât prin instrumente juridice cu caracter
național, cât și prin instrumente juridice internaționale.
a) Declarația Universală a Drepturilor Omului afirmă dreptul la cetățenie prin
dispozițiile art. 15, conform cărora fiecare indi vid are dreptul la o cetățenie. Nimeni
nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa nici de dreptul de a -și schimba
cetățenia74.
b) Pactul internațional cu privir e la drepturile civile și politice dispune în art.
24 pct. 3 că orice copil are dreptul de a dobândi o cetățenie75.
c) Convenția de la Haga privind reglementarea unor probleme ce țin de
conflictul d e legi cu privire la cetățenie, din anul 1930, reglementeaz ă cea de -a doua
situație genera lă de dublă cetățenie. Art. 5 al Convenției prevede că „pe teritoriul unui
stat terț, individul care beneficiază de pluricetățenie este tratat ca fiind cetățeanul unui
singur stat, fără prejudicierea normelor de drept din dom eniul statului personal
aplicabile pe teritoriul statului terț și sub rezerva convențiilor în vigoare. Statul terț va
recunoaște în exclusivitate pe teritoriul său fie cetățenia statului în care individul își
are reședința sau domiciliul permanent, fie cet ățenia statului cu care, luând în
considerare toate circumstanțele, individu l are cele mai strânse legături” ( Mazilu,
Daniel, 2015: 66)76. Convenția , deși pare a fi în susținerea principiului cetățeniei
efective, nu prevede expres aplicarea acestei reguli în scopul protecției diplomatice,
dar nici nu exclude această posibilitate77.
d) Declarația privind drepturile persoanelor care nu sunt cetățeni ai țării în
care trăiesc, adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 40/144 din 13

73 http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/drepturi -cetatean -european , accesat în data de 02.02.2020.
74 https://www.roaep.ro/legislatie/instrumente -juritice/declaratia -universala -a-drepturilor -omului/,
accesat în data de 02.02.2020.
75 http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=63815 , accesat în data de 02.02.2020.
76 Mazilu, D., Rolul cetățeniei – condiție generală a protecției diplomatice , p. 66, în „Revista Universul
Juridic”, nr. 10, Editura Universul Juridic, București, 2015, pp. 64 -77;
http://revista.universuljuridic.ro/rolul -cetateniei -conditie -generala -a-protectiei -diplomatice/#f8, accesat
în data de 02.02.2020.
77 Cucoș, Diana, Protecția Diplomatică: Metodă contemporană de protecție a drepturilor cetățenilor ,
p. 11, în „Revista Moldovenească de Drept Internațional”, nr. 2, Editura Polirom, Iași, 2006, pp. 11 -16.

28
decembrie 1985 , reglementează drepturile și obligațiile acest ei categorii de persoane
fizice78.
e) Convenția referitoare la statutul juridic al persoanelor fără cetățenie
(apatrizilor) , adoptată prin Rezoluția ECOSOC nr. 526 (XVII) din 26 aprilie 1954 ,
reflectă preocuparea ONU pentru a asigura acestei categorii de persoane fizice cea
mai largă posibilitate de exercitare a drepturilo r și libertăților fundamentale.
Convenția dispune că persoanele fără cetățenie trebuie să beneficieze de drepturile și
libertățile recunoscute în general străinilor, fără discriminări de orice natură. Potrivit
dispozițiilor convenție i, termenul apatrid desemnează o persoană pe care niciun stat
nu o consideră ca resortisant al său prin aplicarea legislației sale . Pentru aceste
persoane, Convenția stabilește obligația generală de a se conforma, în țara în care se
găsesc, legilor și regulamentelor, precum și măsurilor luate pe ntru menținerea ordinii
publice și creează un regim juridic al apatrizilor corespunzător unui tratament um an
similar cu cel al refugiaților, în cele mai multe ca zuri, ori cu cel al străinilor.
Convenția nu stabilește nicio măsură pentru reducerea cazurilor de apatridie79.
f) Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie adoptată în 1961 pe
baza Rezoluției Generale ONU nr. 896 (IX) din 4 decembrie 1954, intrată în vigoare
la 13 decembrie 1975 , afirmă dorința statelor membre ale ONU de a limita cazurile
persoanelor fără cetățenie și de a acționa pentru reducerea acestora80.
g) Tratatul de la Maastricht introdu ce noțiunea de „cetățenie europeană”, în
sensul că cetățenii statelor membr e dobândesc și cetățenia UE , care le conferă un
ansamblu de drepturi și obligații comunitare81.
h) Prin Tratatul de la Amsterdam (semna t în 1997, intrat în vigoare în 1999),
ca o garanție a recunoașterii cetățeniei UE , se reafirmă faptul că UE este întemeiată pe
principiile libertății, ale respectului drepturilor și libertăților fundamentale, precum și
ale statului de drept, principii comune tuturor statelor membre; res pectul drepturilor
omului fiind o condiție a apartenenței unui stat la UE (art. 49 TUE ). Aceste principii
formează, în același timp, și patrimoniul comun de valori enunțat de statutul

78 http://www.un.org/documents/ga/res/40/a40r144.htm , accesat în data de 02.02.2020.
79 https://www.unhcr.org/ro/192 -conventiile -privind -apatridia.html , accesat în data de 02.02.2020.
80 https://lege5.ro/Gratuit/heztsobv/conventia -privind -reducerea -cazurilor -de-apatridie -din-30081961 ,
accesat în data de 02.02.2020.
81 Bădescu, V. S., Requiem -ul cetățeniei naționale în contextul dreptului constituțional al Uniunii
Europene?! , p. 318, în„ Revista Acta Universitatis George Bacovia. Juridica”, vol. 5, nr. 2, Editura
Universității George Bacovia, Bacău, 2016, pp. 301 -342.

29
Consiliului Europei și de Convenția europeană a drepturilor omului82.
i) Tratatul de la Nisa . Angajamentul UE față de drepturile fundamentale și
valor ile democratice consacrate în convențiile menționate anterior a fost reafirmat, în
mod oficial, la 7 decembrie 2000, când a fost proclamată oficial Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene de către Parlamentul European, Consiliu și
Comisia , cu ocazia CIG83 asupra Tratatului de la Nisa. Carta a fost adoptată la 12
decembrie 2007, la Strasbourg (cu o zi înaint e de a fi semnat Tratatul de la Lisabona ).
Toate dispozițiile menți onate , de la intrarea lor în vigoare, au fost urmate de directive,
în marea lor majoritate deja transpuse în sistemele juridice ale statelor membre, care
au influențat semnificativ domenii importante ale vieți i politice și juridice europene84.
î) În pre zent, potrivit Tratatului de la Lisabona , cetățenia UE este
reglementată de mai multe dispoziții (care vor fi studiate în Capitolul 3. Cetățenia
europeană în contextul Tratatului de la Lisabona ).
În timp ce Conve nția europeană pentru protecția drepturilor omului și a
libertăților fundamentale prezintă metode reale de protecție pentru europeni, este
dificil de afirmat existe nța unor astfel de prevederi în Convenția americană privind
drepturile omului sau Harta africană a drept urilor omului și popoarelor . Pe lângă
aceasta, o mare par te a populației care se afla în regiunea asiatică nu es te cuprinsă în
sfera de acțiune a convenției regionale c u privire la drepturile omului85. Convențiile
universale cu privire la drepturile omului nu asigură indivizilor metode ef ective de
protecție a drepturilor sale, iar susținerea contrariului nu înse amnă altceva decât
apelarea la fantezii care nu își au locul în drept86.
Se poate concluziona faptul că î n fața unor astfel de provocări, a devenit clar
că este nevoie de noi tipuri de cetățeni: cetățeni care nu sunt doar informați și care își
înțeleg respons abilitățile formale de cetățeni; ci și activi – capabili să contribuie în

82 Militaru, Ioana Nely, Cetățenia Uniunii Europene potrivit Tratatului de la Lisabona , p. 71, în
„Revista Tribuna juridică”, vol. 1, nr. 1, Editura Societății de Știinte Juridice și Administrative,
București, 2011, pp. 71 -82.
83 „Acest termen se folosește pentru a descrie negocierile desfășurate între guvernele Statelor Membre
în scopul amendării Tratat elor. CIG are o mare importanță pentru integrarea europeană. Schimbarile
operate în structura instituțională și juridică sau pur și simplu în conținutul Tratatelor au fost
întotdeauna rezultatul conferințelor interguvernamentale (de exemplu: Actul Unic Eur opean și Tratatul
asupra Uniunii Europene ).”;
http://www.euroavocatura.ro/dictionar/335064/Conferinta_Interguvernamentala__CIG__, accesat în
data de 02.02.2020.
84 Bădescu, V. S., Op. cit ., p. 322.
85 Dugard, J. R., Diplomatic protection and human rights: th e draft articles of the International Law
Commission , vol. 24, Publisher Australian Year Book of International Law, Canberra, 2005, pp. 75 –91.
86 Cucoș, Diana, Op. cit., p. 12.

30
mod liber la viața comunității lor, a țării lor și a întregii lumi. Cetăț enia europeană este
o provocare pentru teoria și practica cetățeniei. Ea vizează o cetățenie postnațională
care, pentru prima dată , se refer ă la un set de valori și instituț ii, în locul apartenenț ei
obligatorii la un teritoriu, la o cultură și la un stat național. Ea îș i propune să
construiască o comunitate politică transteritorială și să facă din UE un spaț iu public
comunitar.

2.2. Moduri de dobândire și de pierdere a cetățeniei
Norme le juridice europene nu fac decât să consacre și să garanteze dreptu rile
care sunt considerate indi spensabile ființei umane. Totodată , este de menționat faptul
că doar unele Convenții internaționale , precum CEDO , au elaborat un mecanism
jurisdicțional internațional de control a drepturilor garante. Odată ce raportul juridic
se naște, în primul râ nd, înt re stat și individ, este firesc ca primul nivel la care trebuie
să se realizeze protecția drepturilor omului este cel național. Astfel, statul este obligat
să elaboreze și să aplice normele interne pr ivitoare la drepturile omului. Î nsă, în
virtutea suveran ității absolute a statului drepturile omului ar putea să fie ignorate și
disprețuite, de aceia statele și -au autolimitat suveranitatea prin înche ierea unor
convenții internaționale în domeniul drepturilor omului. Prin intermediul acestor
instrumente juridi ce au fost create siste me de protecție internațională. În cadrul
tratatelor , în materie , statele nu se obligă între ele, ci față de indivizii care se află sub
jurisdicția lor . Protecția drepturilor trebuie realizată, în primul rând în interiorul
statului î n baza sistemului său de drept. Doar în cazul în care drepturil e individului au
fost încălcate , acesta se poate adresa instanțelor internaționale, odată ce căile interne
de atac au fost epuizate87. Din moment ce titularii drepturilor sunt persoanele , iar cei
obligați sunt statele se impune recunoașterea calității procesuale active și a calității de
subiect de drept internațional pentru a crea posibilitatea protecției drepturilor sale la
nivel inte rnațional88.
La fel ca și cetățenia națională, cetățeni a UE desemnează un raport între
cetățean și UE, caracterizat prin drepturi, îndatoriri și participare politică. Acest raport
are scopul de a estompa decalajul tot mai mare generat de faptul că acțiunea UE are
un impact crescând asupra cetățeni lor săi, în t imp ce exercitarea drepturilor
(fundamentale), îndeplinirea îndatoririlor și participarea la procesele democratice au

87 Buruiană, I., Op. cit ., pp. 7 -8.
88 Sudre, F., Drept european și internațional al drepturilor omului , Editura Polirom, Iași, 2006, p. 117.

31
loc aproape exclusiv la nivel național89.
În dreptul internațional, au fost form ulate reguli prin care statele s -au angajat
să reglementeze problemele legate de cetățenie, î ntr-un anumit fel; în afară de
adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului , au fost încheiate următoarele
convenții: Convenția privind statutul persoanelor fără cetățenie (1954), Convenția
privind unele probleme referitoare la conflictul de legi în materie de cetățenie (Haga,
1930), Convenția asupra cetățeniei (Montevideo, 1933), Convenția asupra cetățeniei
femeii (Montevideo, 1934), Convenția asupra cetățeniei femeii măritate (New York,
1958), Convenția asupra re ducerii cazurilor de pluralitate de cetățenii și asupra
obligațiilor militare în caz de pluralitate de cetățenii (Strasbourg, 1963) și Convenția
europeană asupra cetățeniei (Strasbourg, 1997). În afară de documentele menționate
anterior, prin care se regle mentează în m od direct, problema cetățeniei, se pot
menționa și cele care prin reflex, au vizat această problemă și au influențat modul ei
de abordare: Convenția asupra drepturilor politice ale femeii (1952); Convenția
asupra tuturor formelor de discrimina re față de femei (1979); Convenția privind
consimțământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie (1968) ; dar și cele două
Pacte internaționale (privind drepturile civile și politice și drepturile economice,
sociale și politice)90.
O justificare morală puternică pentru unificarea europeană a fost oferită încă
din 1933 de către Julien Benda91. În discursul său către națiunea europeană, Julien
Benda a afirmat că: „chiar și o Europă impunătoare va fi neapărat mai puțin
impunătoare decât națiunea. Pentru că solicită devotamentul omului față de un grup
mai puțin precis, mai puțin individualizat și, prin urmare, mai puțin iubit de om, mai
puțin îmbrățișat. Europeanul va fi inevitabil mai puțin atașat de Europa decât
francezul de Franța sau germanul de Germania. El se va simți mult mai puțin definit
de sol, mai puțin credincios pământului.” (Müller, Jan -Werner , 2008: 550)92.
Rolul cetățeniei europene ca instrument de integ rare este o problemă
principală, pe care o dezbate Zeynep Yanasmayan (în European citizenship: a tool for

89 https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/145/cetatenii -uniunii-și-drepturile -lor, accesat în
data de 02.02.2020.
90 Anghel, I. M., Implicațiile generate de situațiile de dublă cetățenie în cazul României , în „Revista
Punctul critic. Geopolitica vecinătății”, nr. 01 (11), Editura Fundația Culturală Ideea Europeană ,
București, 2014, pp. 65 -120.
91 Müller, J. W., A European Constitutional Patriotism? The Case Restated , in „European Law
Journal”, vol. 14, nr. 5, Publisher Blackwell, Oxford, 2008, pp. 542 –557.
92 Ibidem , p. 550.

32
integration? ), considerând că cetățenia europeană face față diversității culturale, iar
asigurarea integrării resortisanțilo r non -europeni este o provocare majoră pentru
majoritatea societăților occidentale. În ciuda cooperării în privința migrației, statele
membre ale UE s-au dovedit a fi destul de reticente în a-și împă rtăși suveranitatea din
momentul în care se vorbește despre domeniul integrăr ii. Zeynep Yanasmayan ia ca
punct de plecare necesitatea unei implicări ulterioare a UE și, astfel, se concentrează
asupra cetățeniei europene ca instrument de integrare. Aceasta , consid eră Zeynep
Yanasmayan , ar constitui o mișcare majoră spre un proces ma i democratic și o Europă
incluzivă93.
În unele state, precum : Franța; Suedia; Japonia; Filipine; copilul dobândește
prin naștere cetățenia părinților; în alte țări , precum : Argentina; Paragu ay; se aplică
„dreptul solului”. Există state (ca de ex.: Anglia și S.U.A.) care folosesc un „sistem
mixt” rezultat din aplicarea celor două principii menționate. Dubla cetățenie apare în
cazul lipsei de concordanță între legislațiile statelor, în principal, pe două căi: în
situația dobândirii cetățeniei prin naștere și î n aceea a naturalizării. Astfel, copilul
născut din părinți cetățeni ai unui stat în care se aplică principiul jus sangvinis , pe
teritoriul altui stat a cărui legislație consacră principiul jus soli , va căpăta cetățenia
ambelor state. Prin naturalizare, du bla cetățenie apare dacă persoana care dobândește
la cerere, prin căsătorie, înfiere etc. , o nouă cetățenie și nu pierde concomitent vechea
sa cetățenie.
În sistemul român de drept, aspectele privind cetățenia sunt reglementate prin
următoarele acte normative:
a) Constituția României include aspectele privind cetățenia în cadrul
principiilor generale, cuprinse în titlul I . Astfel, conform dispozițiilor art. 5 – intitulat
„Cetățenia”, cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde, în condi țiile
prevăzute de legea organică. Cetățenia română nu poate fi retrasă aceluia care a
dobândit -o prin naștere. În titlul II din Constituție , în cadrul dispozițiilor referit oare la
drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, sunt stabilite reglementări cu
caracter constituțional privind drepturile cetățenilor români în străinătate (art. 17) și
drepturile recunoscute cetățenilor străini și apatrizilor (art. 18)94.

93 Yanasmayan, Zeynep, European citizenship : a tool for integration? ,, in „Illiberal liberal states:
immigration, citizenship and integration in the EU”, Publisher Routledge, London/New York, 2016, pp.
79–97.
94 http://www.cdep.ro/pls/dic/s ite.page?id=339 , accesat în data de 07.02.2020.

33
b) Legea nr. 2 1/1991 privind cetățenia română reprezintă legea o rganică
care reglementează toate aspectele privind dobândirea, pierderea și prerogativele pe
care le implică cetățenia română. Legea română aplică principiul jus sangvinis , în
sensul că sunt cetățeni români copii născuți pe teritoriul României din părinți cetățeni
români95.
c) Legea nr. 119/1996 cu pr ivire la actele de stare civilă conține și
dispozițiile relative la cetățenie în cazul căsătoriei, filiației, adopției96.
d) Codul civil conține reglementări relative la calificarea instituției
cetățeniei97.
Dobândirea cetățeniei prin naturalizare, are loc la cererea persoanei interesate
și pe baza deciziei autorităților competente ale statului solicitant. Legislațiile naționale
prevăd o serie de condiții pentru acordarea cetățeni ei la cererea persoanei. C ondițiile
pentru acordarea cetățeniei sunt: reședința solicitantului pe o perioadă de timp (între 3
și 10 ani) pe teritoriul statului respectiv (unele excepții de la această cerință sunt
prevăzute de lege); buna moralitate; cunoașterea limbii naționale; îndepl inirea unui
serviciu guvernamental ; precum și cerința de a dispune de mijloace de existență. Un
aspect al naturalizării îl constituie și dobândirea cetățeniei unei persoane prin căsătoria
cu un străin. Legislația tradițională a unor state , în trecut , consa cra obligația femeii
care se căsătorea cu un străin să adopte cetățenia soțului, ceea ce era expresia
statutului de inegalitate a femeii față de bărbat.
Cetățenia poate fi dobândită și prin înfiere. Înfierea unui copil fără cetățenie ,
sau cu cetățenie str ăină, atrage după sine, de obicei, dobândirea de către copil a
cetățeniei adoptorului. Potrivit legii române în cazul în care numai unul dintre înfietori
este cetățean român, cetățenia înfiatului minor va fi hotărâtă de comun acord de către
înfietori. În s ituația în care înfietorii nu cad de acord, instanța judecătorească, care are
competența să încuviințeze înfierea va decide asupra cetățeniei minorului, ținând
seama de interesele acestuia. Pentru copilul care a împlinit 14 ani este necesar
consimțământul lui. Dacă în statul celui care adoptă sau a adoptatului nu se recunoaște
înfierea, cetățenia copilului este aceea a statului pe al cărui teritoriu locuiește.
Problema dobândirii cetățeniei se pune în situațiile în care are loc fie un
transfer de teritoriu , fie de populație de la un stat la altul. Când intervine un transfer de

95 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/121439 , accesat în data de 07.02.2020.
96 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/8624 , accesat în data de 07.02.2020.
97 http://www.imliasi.ro/noul -cod-civil.pdf , accesat în data de 07.02.2020.

34
teritoriu, persoanele care locuiesc pe teritoriul respectiv au dreptul de a opta în sensul
manifestării de voință privind alegerea unei cetățenii și anume : fie a statului căruia i -a
aparținu t teritoriul; fie a noului stat. Transferul de populație , dintr -un stat în altul, pe
baza unor tratate produce consecințe cu privire la cetățenia persoanelor strămutate. În
baza tratatului, aceste persoane pot opta pentru cetățenia unuia din cele do uă state sau
dobândesc în mod automat cetățenia statului pe teritoriul căruia s -au transferat.
Deosebirile existente cu privire la modurile diferite de dobândire și pierdere a
cetățeniei , în practica statelor , dau naștere la situații și probleme care implică
interesele mai multor state. Sunt, astfel, generate situațiile de: bipatridie și apatridie98.
Preocupările de reducere a cazurilor de bipatridie au debutat la Conferința de la Haga
din anul 1930, care, în ac tul său final, stabilea ca persoanele cu dublă cetățenie să aibă
posibilitatea de a opta pentru una dintre acestea și, atunci când o persoană dobândește
o nouă cetățenie, să piardă automat cetățenia anterioară99. În același scop, a fost
adoptată în cadrul Consiliului Europei Convenția privind reducerea cazurilor de
pluricetățenie și privind obligațiile militare în cazul pluricetățeniei , din anul 1963100.
Dimitry Kochenov și Justin Lindeboom (în The Oxymoron of „Market
Citizenship” and the Future of the Union )101 fac o evaluare a legalităț ii retragerii
cetățeniei UE , care este dependentă de normele unei țări terțe cu privire la
naționalitate, ceea ce pune afirmația din perspectiva autonomiei dreptului UE .
Cetățenia UE împuternicește cu ajutorul drepturi lor garanta te în întreaga UE , nu doar
în statul lor membru vizând, în primul rând, crearea unei surse de legi timitate pentru
stratul supranaț ional de reglementare din Europa. Legitimitatea populară presupune
întoarcerea către oameni și tratarea lor – inclusiv nemulțu mirile lor, uneori iraționale –
cu respect.
UE nu are competență asupra cetățeniei și, prin urm are, legislația UE nu
reglementează dobândirea sau pierderea naționalității unui stat membru, care intră sub
jurisdicția exclusivă a statelor membre (Hotărârea Micheletti , pct. 10)102. Cu toate
acest ea, în conformitate cu art. 20(1) din TFUE , „Un cetățean al Uniunii este orice

98 https://dreptmd.wordpress.com/cursuri -universitare/drept -international -public/populatia -in-dreptul-
international/ , accesat în data de 07.02.2020.
99 Niciu, M., Drept internațional public , Editura Servo Sat, Arad, 1997, p. 180.
100 Adoptată la 6 mai 1963, modificată prin Protocolul din 24 noiembrie 1977.
101 Kochenov, D.; Lindeboom, J., The Internal Mark et and the Future of European Integration: Essays
in Honour of Laurence W. Gormley , Publisher Cambridge University Press, Cambridge, 2019, pp. 217 –
230.
102 Hotărârea din 7 iulie 1992, Mario Vicente Micheletti și alții, Delegación del Gobierno en Cantabria,
C-369/90, EU:C:1992:295, pct. 10.

35
persoană care are naționalitatea unui stat membru”103. În consecință, decizia de a
retrage cetățenia unui stat membru de la o persoană care nu are, în alt mod, cetățenia
unui alt stat membru, determină ca această persoană să fie, de asemenea, lipsită de
statutul de cetățean al UE . Prin urmare, o astfel de decizie intră în domeniul d e
aplicare al dreptului UE104.
Se poate concluziona faptul că statele, f iind libere să decidă modul de acordare
a cetățeniei, r eglementează, de asemenea, pierderea și retragerea cetățeniei; cele mai
multe state admit ca motive de pierdere a cetățeniei: renunțarea persoanei interesate;
obținerea unei noi cetățenii (în cazul în care nu se admite dubla cetățenie) ; dar și
retragerea (cu titlu de sancțiune, inclusiv pe motive penale). Nu se creează totuși, un
caz de dublă cetățenie, în ipote za acordării cetățeniei UE105; avem un caz de cetățenie
multiplă, într -adevăr, dar nu din categoria cunoscută a două fenomene paralele
similare, care se află în opoziție și se resping reciproc; cetățenia unui sta t membru al
UE și cetățenia UE sunt complementare și nu identice, spre a se exclude una pe alta;
mai mult, cetățenia statului mem bru constituie premisa necesară însă, și pentru
accederea la cetățenia continentală ; deci, o completare a statutului, iar pentru titularul
lor, constituie o completare și o potențare a statutului de cetățean, care are acum un
conținut mult mai larg și o di mensiune care decur ge din calitatea de membru al UE a
statului a cărui cetățenie o are persoana în cauză. În acest caz, apartenența nu se mai
raportează numai la statul național, ci și la UE , cu care statul membru împarte o serie
de competențe; cetățeniile împreună oferă o sumă de drepturi (similare celor
prevăzute de către S.U.A. în documentele sale fundamentale) .

103 ***, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (versiune consolidată) , în „Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene”, seria C, 2012, pp. 56 -57; https://eur –
lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf -a3f8-4ab2 -b506 –
fd71826e6da6.0001.02/DOC_2&format=PDF, accesat în data de 08.02.2020.
104 Platon, S., L’insoutenable légèreté de la citoyenneté de l’Union européenne: l’arrêt Tjebbes et la
perte de nationalité pour les personnes résidant à l’étrange , in „Journal d'actualité des droits
européens”, nr. 18, Éditeur Université de Bordeaux, Bordeaux, 2019; https://revue –
jade.eu/article/view/2535, accesat în data de 08.02.2020.
105 Anghel, I. M., Dreptul diplomatic și dreptul consular , Editura Universul Juridic, B ucurești, 2011,
pp. 202 -203 și pp. 630 -631; Țâncu, D., Drept comunitar european , Editura Lumina Lex, București,
2007, pp. 31 -38; Diaconu, I., Tratat de Drept Internațional Public , vol. II, Editura Lumina Lex,
București, 2003, p. 375 -376.

36
Capitolul 3. Cetățenia europeană în cont extul Tratatului de la
Lisabona

3.1. Cetățenia europeană înainte de Tratatul de la Lisabona
Se consideră că cetățenia europeană, în formatul ei abstract, își formează baza
în conferirea resortisanților UE drepturile și libertățile fundamentale definite în Carta
Drepturilor Fundamentale a UE și în Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Cetățenii UE trebuie să își poată
exercita aceste drepturi , atât pe terit oriul UE, cât și în afara aceste ia, știind că l e este
respectată viața privată . Europa drepturilor trebuie să fie un spațiu în care:
 cetățenii , dar și familiile acestora , își pot exercita pe deplin dreptul la
liberă circulație;
 diversitatea este respectată, iar grupurile de persoane cele mai
vulnerabile (copiii, minoritățile precum : rromii; victimele violenței etc.) sunt
protejate, în același timp fiind abordată problema rasismului și a xenofobiei;
 drepturile persoanelor suspectate și acuzate sunt protejate în cadrul
procedurilor penale;
 cetățenia UE promovează participarea cetățenilor la viața democratică a
UE prin transparența procesului decizion al, accesul la documente și buna
administrare, garantând , totodată , cetățenilor dreptul la protecție consulară în afara
UE106.
Construirea Europei unite a ridicat și ridică anumite probleme politice , care
prin prisma subiectului abordat se dezvă luie, astfel: instituțiile cetățeniei au fost
întotdeauna naționale ; deși practicile cetățeniei nu sunt exercitate , tot timpul , într-un
cadru național . Ideea introducerii cetățeniei europene a fost discut ată, în anul 1974, la
întrunirea la nivel î nalt de la Paris (10 -11 decembrie) și a fost adoptat un document
final, în care ș efii de state și de guverne ai celor nouă state membre ale Comunității

106 Diaconu, Nicolet a, Drepturile fundamentale ale cetățenilor în Uniunea Europeană – curs, Editura
Universul Juridic, București, 2011, p. 6;
http://www.cnaicurs.ro/public /uploads/files/Drepturile%20omului%20in%20UE%20 -%20CNAI.pdf ,
accesat în data de 09.02.2020.

37
Europene au propus elaborarea unei liste de drepturi, care ar trebui atribuite
cetățenilor , drepturi provenite din calitatea de cetățeni ai statelor comunitare107.
În 19 70, Raymond Aron susținea faptul că nu există nicio ființă care să poată
fi numită cetățean european , ci doar cetățeni francezi, germani, italieni108. Într -adevăr,
cetățenia este pusă în relație cu noțiuni fundamentale, precum : identitate; națiuni;
drepturi politice; suveranitate; egalitate; apartenență; democrație etc. Totuși, apariția
și dezvoltarea conceptului de cetățenie europeană , în ultimul deceniu , este o realitate
și constituie un element -cheie al p rocesului de integrare. Conceptul de cetățenie
europeană este fundamentat juridic în Tratatele de la : Maastricht ; Amsterdam ; Nisa,
Lisabona ; figurează și în Proiectul de Constituție a UE , existența lui fiind una cât se
poate de reală. În plus, el a început și să producă efecte vizibile prin drepturile care le
sunt acordate cetățenilor europeni109.
Jean Monnet, unul dintre arhitec ții primei Comunități europene , și, implicit,
unul dintre fondatorii conceptului UE, afirma: „Comunitatea pe care am creat -o nu
reprezintă un scop în sine. Este un proces de schimbare. Este imposibil să prevezi
astăzi deciziile care ar trebui luate într -un nou context mâine” (Mătușescu, Constanța,
2007: 263)110. Admitea, astfel, că entitatea nou creată este dinamică și va fi într -o
perma nentă evoluție, neavând cum să fie determinată direcția ei exactă, realitatea
socială fiind ea însăși într -o continuă schimbare.
Tratatele conferă cetățenilor europeni dreptul la liberă circulație, dreptul la sejur și
stabilire, dreptul la muncă și la stud iu în toate statele membre. Primul drept menționat
poate fi considerat motorul cetățeniei europene, deoarece, în absența lui, celelalte
drepturi nu ar putea fi exercitate. În consecință, cetățenii europeni capătă și o serie de
drepturi politice – dreptul d e a alege prin vot și de a fi aleși la alegerile municipale și
la cele europene, în statul de rezidență, pe de o parte, și în cel de apartenență, pe de
altă parte. Asemănător principiului după care funcționează acest tip de cetățenie,
dreptul de a alege și de a fi ales , în cadrul alegerilor din statul de rezidență , nu se
substituie dreptului de a participa la alegerile din statul de apa rtenență, ci se adaugă

107_https://www.studocu.com/ro/document/universitatea -din-oradea/european –
construction/practic/limitarile -cetateniei -uniunii -europene/3875814/view , accesat în data de
09.02.2020.
108 Aron, R., Is multicultural citizenship possible? , Social Research, 41 (4), 1974 , pp. 638 -656; apud
Sarcinschi, Alexandra; Bogzeanu, Cristina, Europa: granițe, cetățenie, securitate , Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2009, p. 28.
109 Ibidem , pp. 28 -29.
110 Monnet, J., Mémoires , Éditeur Fayard, Paris, 1976, 6 42 p.; apud Mătușescu, Constanța, Construcția
Europeană – Evoluția ideii de unitate europeană , Editura Biblioteca, Târgoviște, 2007, p. 263.

38
acestuia111. Pe de altă parte, statele au dreptul de a dispune ca anumite funcții de
execuție să fie ocupate exclusiv de cetățenii lor naționali, în virtutea necesității de a
proteja anumite interese.
Deși este complementară cetățeniei naționale acordată de fiecare st at membru
și nu poate exista independent de aceasta, cetățenia europeană , prin prisma
reproducției sale empirice, produce efecte în plan juridic și politic. Drepturile acordate
în virtutea statutului de cetățean european nu afectează cu nimic statutul cetă țeanului
pe teritoriul statului de apartenență ( deoarece cetățenia de natură europeană este
secundară celei naționale), dar ele generează efecte considerabile pe alte trei planuri.
Este vorba despre legislațiile altor state membre (libera circulație), legi slația
comunitară (dreptul de petiție) și legislația internațională (protecția consulară).
În plus, cetățenia europeană, adițională cetățeniil or naționale, poate fi
surprinsă în specificul paradoxal al UE, cuprins între diversitatea adusă de fiecare stat
membru și efort urile de a identifica sau crea un plan comun de funcționare pentru
acestea. Drepturile politice și civile generate de instituirea cetățeniei europene sunt
exercitate fără a exista , în prealabil , un fundament al identității colective.
Fragme ntarea este definitorie și în planul cetățeniei. Indivizi care se percep diferiți din
punct de vedere cultural, național, identitar etc., se bucură de aceleași drepturi
conferite în virtutea apartenenței la o comunitate economică și politică. La nivel
comu nitar, interdependența dintre cetățenie și naționalitate nu există, ceea ce
înseamnă că europenii sunt incluși în viața politică a UE, pot influența și participa la
funcționarea instituțiilor comunitare, fac par te din spațiul public al UE în virtutea
alege rii, și nu în virtutea drepturilor primite prin naștere. Statutul de cetățean european
se juxtapune celui de cetățean național și produce efecte doar în afara legislației
naționale.
Pe de altă parte, cetățenia europeană aduce o dimensiune post-națională
conceptului în cauză. Până la momentul instituirii acesteia, cetățenia a fost definită
numai în termenii identității naționale și a fost percepută numai prin prisma legăturii
ei indisolubile cu ideea de națiune, presupunând o limbă, o istorie, o tradiție, o cultură
comune pentru toți indivizii aparținând unui stat112.

111 „Directiva 94/80/CE a Consiliului din 19 decembrie 1994 de stabilire a normelor de exercitare a
dreptului de a al ege și de a fi ales la alegerile locale pentru cetățenii Uniunii care au reședința într -un
stat membru a cărui cetățenie nu o dețin”; https://eur -lex.europa.eu/le gal-
content/RO/TXT/?uri=CELEX:01994L0080 -20130701 , accesat în data de 14.02.2020.
112 Sarcinschi, Alexandra; Bogzeanu, Cristina, Op. cit ., pp. 30 -31.

39
A fi cetățean european înseamnă a fi membrul unei comunități politice noi.
Tocmai în acest context, încă din 1975 Comisia Europeană definea noțiunea de
cetățenie comunitară. Ea implică, pe de o parte, existența unor instituții politice
supranaționale rezultate din alegeri și, pe de altă parte, existența normelor juridice, și
cele supranaționale, care creau drepturi și obligații între cetățenii statelor membre și
entitatea supranațională113.
Prima c onvenție cu privire la cetățenia UE a fost introdusă de Tratatul de la
Maastricht , semnat în an ul 1992 , care prevede a expres că se instituie o cetățenie a UE.
Astfel, în art. 17 se prevede a faptul că este cetățean al UE orice persoană având
naționalitatea unuia dintre Statele Membre, conform legilor în vigoare în statul
respectiv114.
La baza cetățeniei europene sunt situate principiile comune ale Statelor
Membre, incluse în Tratatul de la Amsterdam : principiul libertății; principiul
democrației; principiul re spectării drepturilor omului fundamentale ; principiul statului
de drept. Intrat în vigoare la 1 mai 1999, Tratatul de la Amsterdam întărește protecția
drepturilor fundamentale, condamnă orice formă de discriminare și recunoaște dreptul
la informație și pro tecția consumatorilor115.
Angajamentul UE față de drepturile fundamentale și valorile democratice
consacrate , în convențiile menționate anterior , a fost reafirmat, în mod oficial, la 7
decembrie 2000, când a fost proclamată oficial Carta dr epturilor fundamentale a UE
de către Parlamentul European, Consiliu ș i Comisia cu ocazia CIG asupra Tratatului
de la Nisa . Carta a fost adaptat ă la 12 decembrie 2007, la Strasbourg (cu o zi înainte
de a fi semnat Tratatul de la Lisabona ).
Toate dispozițiile menționa te anterior, de la intrarea lor în vigoare, au fost
urmate de directive, în marea lor majoritate , deja, transpuse în sistemele juridice ale

113 Magnette, P., Europa Politică -cetățenie, constituție, democrație , Editura Institutului European, Iași,
2003, p. 12.
114 Convenția europeană privind cetățenia (adoptată de Consiliul Europei la Strasbourg la data de
06.11.1997, intrată în vigoare la 01.03.2000), ratificată de România (prin Legea nr. 396/2002, publicată
în M. Of. partea a I, nr. 490/9.07.2002), nu definește cetățenia, dar o explică, arătând că ce tățenia
înseamnă legătura juridică dintre o persoană și un stat, și nu indică originea etnică a persoanei;
https://lege5.ro/Gratuit/gm4dsmbq/legea -nr-396-2002 -pentru -ratificarea -conventiei -europene -asupra –
cetateniei -adoptata -la-strasbourg -la-6-noiembrie -1997, accesat în data de 15.02.2020.
115 Iov, Claudia Anamaria; Luțai, Raluca; Ivan, A. L., Ghidul Uniunii Europene pentru elevi și
profesori. Educație pentru Cetățenie, Democrație și Diversitate într -o Europă a tinerilor , Editura CA
Publishing, Cluj -Napoca, 2 016, p. 114.

40
statelor membre, care au influențat semnificativ domenii importante ale vieții politice
și juridice europene116.
În comparație cu cetățenia națională, cetățenia europeană preia un format
structural destul de diversificat . Cetățenia națională se formează în interiorul spațiul ui
public național, fiind caracterizată atât prin cele trei mari puteri: executivă; legislativă ;
juridică; cât și prin relațiile stabilite între stat și societatea civilă. În schimb, cetățenia
europeană vine cu o problemă , care constă în fapt ul că: „cetățeanul de rând este
derutat de faptul că, deși guvernele naționale rămân puternice și foarte vizibi le, statele
naționale acceptă totuși deciziile unor instituții supranaționale care le limitează
suveranitatea. Deși știm încă din școală că cetățenia nu are existență juridică decât în
interiorul propriului stat, cetățeanul trebuie să admită că există un c orp de drepturi
europene și instrumente de protecție care se aplică direc t, în deplină logică federală.”
(Bîrzea, Cezar, 2005: 163)117. Condiția de cetățean se baz ează pe o relație contractuală
între stat și indiv izi, în care statul recunoaște drepturile fundamentale ale indiv idului ,
dar pretinde în schimb obligații civ ice, loialitate și participare. A nsamblul acestor
drepturi , recunoscute de stat , reprezintă statutul juridic de cetățean , consfințit în setul
de documente ofici ale care însoțesc cetățean ul pe toată durata vieții: certificat de
naștere ; buletin sau carte de identitate ; pașaport; certificat de deces etc.118.
Aderarea unui nou stat la UE nu înseamnă că acesta trebuie să adopte o
identitate europeană deja formată. Fie care nou stat membru adaugă la identitatea
europeană noi elemente din identitatea sa națională. Puterea politică a fiecărui popor
aparținând unui stat membru UE se exprimă într -o formă de organizare statală
distinctă. Din acestă perspectivă, fiecare stat m embru UE va deține puterea de a
exprima și realiza voința poporului său. Altfel spus, se presupune realizarea unei
identități colective europene, privită ca o afiliere socială, aptă să modeleze cetățeanul
european, care s -ar concepe pe sine ca fiind parte a unui grup de europeni și care ar
acționa ca atare în sfera socială119.

116 Directiva 2004/38/CE privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor member
pentru cetățenii UE și membrii familiilor, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de
abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CE E, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,
90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE; Directiva 93/109/EC (6 decembrie 1993) privind detalii legate
de exercitarea dreptului de vot și a dreptului de a candida în alegerile Parlamentului european pentru
cetăț enii Uniunii Europene ce au rezidența în alt stat decât cel a cărui naționalitate o au.
117 Bîrzea, C., Op. cit ., p. 163.
118 Ibidem , p. 56.
119 Antonescu, Mădălina Virginia, Instituțiile Uniunii Europene în perioada Post -Nisa, Editura Lumen,
Iași, 2009, pp. 80 -83.

41
Întocmirea unei identități comune nu va reprezenta nimic d acă nu va fi însoțită
de un aut entic, original proiect politic care s ă le propună cetățenilor UE să redevină
actori ai propriul ui destin. Identitatea europeană este o idee, pe care fiecare o
interpretează în funcție de interesele sale, depinzând în mare parte de gradul de
devotament față de valorile naționale.
Se poate concluziona faptul că cetățenia european ă, prin modalitățile s ale de
implementare, poate fi interpretată în două sensuri. Pe de o parte, ea păstrează sensul
inițial al cetățeniei, văzut ca și o relație directă între cet ățenii statelor membre și UE ,
iar pe de altă parte, reflectă ideea pr in care a fi cetățean al UE presupune să fii
membrul unei noi comunități politice. În acest sens, se poate spune că, cetățenia
europeană constituie un nou tip de identitate colectivă, care oferă garanția legăturii
politice și culturale între statele membre, precum și între acestea ș i instituțiile
supranaționale ; iar prin punerea în analiză duală alături de cetățenia americană capătă
noi valențe .

3.2. Cetățenia europeană potrivit Tratatului de la Lisabona
Originile Tratatului de la Lisabona se regăsesc, după unele opinii120, în Actul
Unic European din 1986 care a operat prima mare modificare a tratatelor originare
(constitutive) ale comunităților economice europene. Actul Unic European a fost, la
momentul intrării sale în vigoare (la 1 iulie 1987 ), tot un tratat modificator.
Principale le sale elemente de noutate au constat în : reforma insti tuțiilor comunitare
(extinderea votului cu majoritate calificată, recunoașterea o ficială a Consiliului
European, consacrarea denumirii de „Parlament European”, asocierea acestuia din
urmă la procesul legislativ prin introducerea procedurii d e cooperare cu Consiliul UE
și Comisia Europeană, crearea Tribunalului de Primă Instanță); lărgirea competențelor
comunitare (în princ ipal, în domeniul social) ; codificarea dispozițiilor privin d
Cooperarea Politică Europeană , care exista de facto din 1970, pe baza căreia Tratatul
de la Maastricht a introdus PESC121. Alți specialiști consideră că depin de foarte mult
cum este privită succesiunea evenimentelor care au vizat r eforma instituțională a UE
din acest deceniu: semnarea Declarației de la Laeken din decembrie 2001, declarație

120 Popescu, A., Tratatul de la Lisabona – un tratat modificator și reformator al Uniunii Europene , în
„Buletin de informare legislativă”, nr. 1/2008, Consiliul Legislativ, p. 4; : www.clr.ro , accesat în data
de 18.02.2020.
121 Aramă, Elena; Popescu, Maria, Tratatul de la Lisabona din perspectiva dreptului constitutional , p.
5, în „Revista Națională de Drept”, nr. 10 (156), Editura CEP USM, Chișinău, 2013, pp. 5 -8;
https://uspee.md/wp -content/uploads/2016/08/RND_nr_10 -1.pdf , accesat în data de 18.02.2020.

42
care a lansat lucrările pentru elabor area Tratatului Constituțional , CIG și Convenția
Europeană din 2003 -2004, eșecul Tratatului Constituțional din 2005 prin votul
negativ al francezilor și olandezilor, exprimat cu ocazia referendumurilor organizate
pentru ratificarea noului tratat. Sau momentul zero poate fi considerat chiar
anivers area a 50 de ani de existență a UE , respectiv 25 martie 2007. Cu ocazia acestei
aniversări au fost reluate discuțiile politice pentru a da un nou impuls construcției
europene. Î n aceeași zi a fost semnat ă Declarația de la Berlin , care reprezi ntă
asumarea politică a acestui obiectiv. Așadar toate statele membre susțin rela nsarea
reformei UE și fina lizarea acestui proces înaintea alegerilor europarlamentare din
iunie 2009. Eșuarea proiectului de Constituție europeană nu a însemnat și oprirea
reformei. Totuși a fost un regres. În următoarea perioadă Europa a încercat să aducă
problemele UE mai aproape de cetățeni. Comisia Europeană a propus , în 2006 , în
cadrul inițiativei „Agenda Cetățenilor” ca modificările instituționale și agenda politică
să se deruleze în paralel122.
Tratatul de la Lisabona123 de modificare a TUE și a TCE, intrat în vigoare la 1
decembrie 2009124. Este primul tratat al UE semnat de România în calitat e de stat
membru . Documentul amendează tra tatele actuale în vigoare, fără a le înlocui125.
Sintetic, se poate afirma că Tratatul de la Lisabona redefinește rolul UE într-o lume
globalizată. UE se va putea astfel , mai bine , afirma pe arena internațională. Ea
reprezintă, la ora actuală, un puternic actor – ca dimensiune și forță economică – iar
Tratatul de la Lisabona îi asigură noi instrumente de acțiune pe plan extern . Referitor
la Tratatul Constituțional și Tratatul de la Lisabona , apare nt, între cele două texte nu

122 Popescu, Maria, Tratatul de la Lisabona – arhitect al unei noi structuri instituționale europene , pp.
102-103, în „Revista Tribuna Juri dică”, vol. 3, nr. 1, Editura Academiei de Studii Economice,
București, 2013, pp. 101 -115; http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An3v1/art6.pdf, accesat în data de
19.02.2020.
123 Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind UE și a Tratatului d e instituire a
Comunității Europene , este un tratat prin care statele membre recunosc de comun acord că tratatele
existente nu îi ofereau UE instrumentele de care avea nevoie pentru a face față noilor provocări și
pentru a înfrunta schimbările. Tratatul de la Lisabona modifică și actualizează tratatele UE anterioare;
simplifică și eficientizează procesul decizional european; asigură protecția drepturile prin Carta
drepturilor fundamentale ; consolidează rolul Parlamentului European și acordă noi puteri
parla mentelor naționale; acordă personalitate juridică UE; asigură mai multă coerență pe plan extern
prin crearea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate;
protejează drepturile fiecărui stat membru, în special în domenii sensibile, precum fiscalitatea și
apărarea. Ciongaru, E.; Niemesch, M., Suveranitatea – evoluție conceptuală în contextul aderării la
Uniunea Europeană , pp. 235 -236, în „Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire. Dimensiuni și
tendințe”, Editura Facultății de Drept, București, 2018, pp. 234 -238.
124 https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/5/tratatul -de-la-lisabona , accesat în data de
19.02 .2020.
125 https://www.mae.ro/sites/default/files/file/2009.11.21_brosura_tratatul_lisabona.pdf , accesat în data
de 20.02.2020.

43
sunt diferențe majore: UE capătă personalitate juridică; este numit un Înalt
Reprezentant pentru Politică E xternă (numit anterior ministru pentru afaceri externe);
Carta drepturilor fundamentale este inclusă în legislația primară; se introduce
opțiunea stat elor membre de a părăsi UE ; cetățenii pot influența procesul poli tic prin
inițiativa cetățenilor etc.126.
Conform modificărilor aduse de Tratatul de la Lisabona , Tratatul privind
Funcționarea UE dedică înt reaga parte a II -a cetățeniei UE, cu titlul Nediscriminarea
și cetățenia Uniunii .
Astfel, conform art. 18 din Tratatul de Funcționare a UE , în domeniul de
aplicare a tratatelor și fără a se aduce atingere dispoziț iilor speciale pe care le prevede,
se interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie sau naționalitate. Parlamentul
European și C onsiliul, hotărând în conformi tate cu procedura legislativă ordinară, pot
adopta orice nor me în vederea interzicerii acesto r discriminări.
Potrivit art. 19, fără a a duce atingere celorlalte dispo ziții din tratate și în
limitele competențelor p e care acesta le conferă UE , Consiliul, hotărând în
unanimitate, în conformitate cu o procedură l egislativă specială și cu apro barea
Parlamentului European, poate lua măsurile necesare în vederea combaterii oricărei
discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe re ligie sau convingeri religioase ,
pe handi cap, vârstă sau orientare sexuală etc.127.
Prin derogare de la dispozițiile alin. precedent, Parlamentul European și
Consiliul, a hotărât în conformi tate cu procedura legislativă ordinară, că se pot adopta
principiile de bază ale unor măsuri de încurajare ale UE , cu ex cepția oricărei
armonizări a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale st atelor membre,
menite să susți nă acțiunile întreprinse de statele membre pentru realizarea obiectivelor
menționate.
Prin art. 20 din Tratatul de Funcționare a UE se instituie cetățenia UE. Este
cetățean al UE orice persoană car e are cetățenia un ui stat membru. Cetățenia UE nu
înlocuiește cetățenia na țională, ci se adaugă acesteia. Cetățenii UE au drepturile și
obligațiile prevăzute în tratate. Aceste drepturi se exercită în condițiile și limitele
definite prin tratate și prin mă surile adoptate pentru punerea în aplicare a acestora128.

126 Popescu, A., Idem .
127 Balica (Popescu), Maria, Cetățenia europeană în contextul Tratatului de la Lisabona , p. 61, în
„Revista Națională de Drept”, nr. 12 (158), Editura Universității „Spiru Haret”, București, 2013, pp.
59-66.
128 Dragomir, E.; Niță, D., Cetățenia europeană , Editura Nom ina Lex, București, 2010, 278 p.

44
Drepturile c are decurg din calitatea de cetățean european pot fi clasificate în
următoare le categorii: drepturi politice; libertăți cu caracter economic ; drepturi
garanții129.
Principiile pe care UE le respectă în aplicarea aces tor drepturi sunt:
a) principiul egalității ce tățenilor uniunii , potrivit că ruia cetățenii
beneficiază de o atenție egală din par tea insti tuțiilor, organelor, oficiilor și agențiilo r
sale. Este cetățean al UE orice persoană ca re are cetățenia unui stat mem bru. Cetățenia
UE se adaugă cetățeniei naționale și nu o înlocuiește pe acea sta (art. 9 din Tratatul UE
nou);
b) principiul democrației reprezentative , potrivit că ruia cetățenii sunt
repreze ntați direct, la nivelul UE , în Parlamentul European. Statele membre sunt
reprezentate în Consiliul European , de șefii lor de stat sau de guvern, dar și în
Consiliu, de guvernele lor, c are, la rândul lor, răspund de mocratic fie în fața
parlamentel or naționale, fie în fața cetă țenilor lor (art. 10 din Tratatul UE nou)130.
Se poate preciza faptul că dreptul UE nu prevede un sistem pro priu de
atribuire a cetățeniei UE , aceasta decurge auto mat din cetățenia unui stat membru131.
Cetățenia UE nu înlocuiește cetățenia națională, ci se adaugă la acea sta (art. 20 alin.
(1) Tratatul de Funcționare a U E).
Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a consolidat statu tul cetățeniei
UE și a completat drepturile legate de acesta, inclusiv prin introducerea unui nou
drept, inițiativa cetățenilor, care permite unui milion de cetățeni dintr -un număr
semnificativ de state membre să ceară Comisiei să prezinte o propunere în oricare
dintre domeniile de competență ale UE132.
Carta Drepturilor Fundamentale este un document separat de Tratatul de la
Lisabona , dar căruia Tratatul îi recunoaște valoarea juridică obligatorie. Carta
reprezintă documentul prin care UE își confirmă atașamentul la unul din pri ncipiile
sale de bază, și anume respec tarea drepturilor fundamentale. Carta reunește pentru
prima dată, în cadrul unui tex t unitar, principalele drepturi (politice, civi le,
economice, sociale etc.) de care beneficiază l ocuitorii UE , conferindu -le o vizibilitate

129 Ispas, G. L., Uniunea Europeană: evoluție, instituții, mecanisme , Editura Universul Juridic,
București, 2012, 222 p.
130 Militaru, Nelly Ioana, Op. cit ., pp. 58 -70.
131 Popescu, A.; Diaconu, I., Organizații europene și euro-atlantice , Editura Universul Juridic,
București, 2009, p. 278.
132 http://www.cdep.ro/afaceri_europene/CE/2011/COM_2011_489_RO_ACTE_f.pdf , accesat în data
de 21.02.20 20.

45
mai puternică și subliniindu -le astfel importanța . Carta preia drepturile înscrise în
texte de ja consacrate (precum : Convenția Europea nă a Drepturilor Omului ) sau în
alte do cumente europene ( Carta socială europeană , Carta comunitară a drepturilor
sociale fundamentale ale muncitorilor , Convenți ile Consiliului Europei privind
drepturile omului și biomedicina și respectiv protejarea persoanelor față de
preluc rarea automatizată a datelor cu caracter personal ). Drept urile menționate sunt
structurate într-un preambul și 6 capitole: demnitate; libertăți; egalitate; solidaritate;
cetățenie; justiție. Acestora li se adaugă o secțiune pri vind prevederile generale. Cele
șase capitole ale Cartei cuprind:
o drepturi civile și politice : dreptul la viață ; interdicția torturii; libertatea
de expresie; de reuniune și asociere etc.;
o drepturi c are decurg din calitatea de cetățean eu ropean : dreptul de a
alege și a fi ales , la alegerile europene și municipale; libertatea de c irculație și de
ședere ; dreptul de petiție etc.;
o drepturi economice și sociale : dreptul la pr oprietate; dreptul la
negociere și acțiune colectivă; protecția în caz de conced iere nejustificată; securitatea
socială și asistența socială; accesul l a serviciile de interes economic general etc.;
o dreptur i legate de evoluția societății și dezvoltarea noilor tehnologii de
comunicație ș i a biotehnologiei : dreptul la integritatea persoanei; protecția datelor cu
caracter personal etc.;
o drepturi procedurale : dreptul la un recurs efe ctiv; prezumția de
nevinovăție; dreptul la apărare etc .133.
Se poate concluziona faptul că Tratatul de la Lisabona asigură baza ju ridică
intrării în vigoare a numeroase prevederi menite să asigure accesul cetățenilor la
drepturile lor, exercitarea aces tora și participarea cetățenea scă activă la procesul
decizio nal, furn izând, de ex. , prin apelul la Carta Drepturilor Fundamentale a UE ,
lista acestor drepturi. Probl ema cetățeniei europene ridică o serie de chestiuni
esențiale pentru viitorul UE , care poate fi transpusă, într -o tentă comparativă, cu cea
de pe continentul american . Tratatul de la Lisabona dezvoltă conceptul de cetățenie
europeană, adăugân d alte drepturi specifice aces teia (care deși avea u și înainte bază
juridică sunt pentru prima dată enunțate expres în rândul drepturilor cetățenești
europene). De altfel, includerea în textul tratatului a Cartei drepturilor fundamentale

133 https://www.mae.ro/sites/default/files/file/2009.11.21_brosura_tratatul_lisabona.pdf , accesat în data
de 21.02.2020.

46
a UE este o dovadă în plus a voinței de a crea de facto o uniune politică pentru
cetățeni, în care aceștia să joace rolul primordial.

47
Capitolul 4. Cetățenia europeană în comparație cu cetățenia
americană – studiu de caz

4.1. Comparație între Constituția S.U.A. și „Constituția ” UE134
Există unele păreri referitoare la faptul că, din punct de vedere juridic, S.U.A.
și UE sunt complet diferite. Probabil au dreptate, dar din punct de vedere al
cetățenilor, asemănările din viața lor de zi cu zi sunt numeroase, chiar dacă mai rămân
unele diferențe fundamentale. În S.U.A., ca și în unele țări din Europa , cetățenii
folosesc o monedă identică cu moneda statelor vecine: moneda unică. Frontierele
dintre state sunt, de asemenea, complet deschise în interiorul UE. La fel ca în Europa,
în S.U.A., o serie de decizii r ămân în sarcina statelor cum ar fi: codul rutier; anumit e
taxe; asistența socială; salariile minime; anumite domenii ale justiției (de ex.,
legislația privind căsătoria, drogurile sau armele) etc. Există, de asemenea, proceduri
de renunțare la anumite legislații la nivel federal (de ex., renunțarea la anumite p ărți
ale reformei sistemului de sănătate condus de Barack Hussein Obama al II -lea – al 44 –
lea președinte al S.U.A.). La nivel politic, unii solicită o independență mai mare a
statelor în raport cu guvernul federal, în timp ce alții doresc un control mai ma re al
UE. Guvernatorii, senatorii și alți reprezentanți locali din statele S.U.A. păstrează într –
adevăr o mare importanță în viața de zi cu zi135.
Există și diferențe istorice, astfel S.U.A. s -au născut în urmă cu mai bine de
200 de ani, din dorința coloniil or britanice de a se elibera de Coroana Britanică.
Europa, dimpotrivă, a fost construită acum mai puțin de un secol, puțin câte puțin

134 „Orice organizare socială are o Constituție. Constituția este modalitatea prin care este definită
structura unui sistem politic: ea specifică relația dintre diferitele componente ale sistemului și sistemul
în ansamblu, definește obiectivele comune și stabilește regulile de adoptare a u nor decizii cu caracter
obligatoriu. Având în vedere că Uniunea Europeană este o asociație de state căreia i s -au atribuit o serie
de sarcini și funcții specifice, Constituția acesteia trebuie să fie în măsură să abordeze aceleași aspecte
ca o Constituție națională.
În statele membre, organismele politice sunt guvernate de două principii fundamentale: statul de drept
și democrația. Pentru a respecta cerințele fundamentale ale dreptului și democrației, toate activitățile
Uniunii trebuie să fie legitime atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere democratic:
elementele pe care se întemeiază, structura, competențele Uniunii, modul în care funcționează, poziția
statelor membre și a instituțiilor acestora și poziția cetățenilor.
În urma eșecului Tratatului de instituire a unei Constituții din 29 octombrie 2004, „Constituția” UE nu
a fost redactată, ca majoritatea Constituțiilor statelor membre, sub forma unui document unitar cu rol
de Constituție. Aceasta reiese din totalitatea normelor și valoril or fundamentale pe care autoritățile le
percep ca având caracter obligatoriu. Aceste norme se regăsesc parțial în tratatele europene sau în
instrumentele juridice puse în aplicare de instituțiile Uniunii, însă în parte se bazează și pe cutumă.”
https://op.europa.eu/webpub/com/abc -of-eu-law/ro/ , accesat în data de 24.02.2020.
135 https://op.europa.eu/webpub/com/eu -in-12-lessons/ro/ , accesat în data de 24.02.2020.

48
(mai întâi de cărbune și oțel, apoi de o zonă economică etc.136). Ceea ce încă lipsește
Europei pentru a -și unifica toți cet ățenii este alegerea prin vot universal a unui
președinte. În 2008, alegerile președintelui american au reunit toți americanii. Pe de
altă parte, în UE, alegerile parlamentare sunt marcate de o scădere a ratei de
participare. Euro -entuziaștii137 solicită par tide politice create din listele transnaționale
și propunerea unui candidat la președinția Comisiei, în momentul campaniei
parlamentare, pentru a politiza puternic dezbaterea. Max Silberschmidt, încearcă să
schițeze relațiile dintre S.U.A. și Europa în con textul mai larg al istoriei mondiale.
Doar așa, consideră el, pot fi reliefate mai pregnant istoriile lor comune, dar și căile
separate pe care au apucat138.
O altă diferență fundamentală între S.U.A. și UE o reprezintă limba – chiar
dacă pluralitatea accent elor (uneori diferite la punctul de a fi aproape de neînțeles
pentru celălalt) este reală – limba engleză este standardul în S.U.A. pe tot teritoriul
american, pe când în Europa coexistă 24 de limbi oficiale139. Legătura dintre cetățeni
cu „Părinții fondator i”140 este, de asemenea, foarte diferită, în S.U.A. este comun să se
refere la ei în discuții politice, în timp ce în UE puțini cetățeni cunosc numele
membrilor fondatorii141 și cu atât mai puțin principiile care i -au ghidat. În sfârșit,

136 „După Al Doilea Război Mondial, mișcarea întegrării europene a fost văzută de mulți ca o scăpare
din formele extreme de naționalism care a devastat continentul de două o ri. Una din aceste încercări de
a-i uni pe europeni a fost Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelul ui care a fost declarată drept
„primul pas către o Europă federală”, pornind cu dorința de a elimina orice posibilitate de războaie
viitoare între statel e membre prin intermediul schimburilor între industriile grele naționale.”;
https://biblioteca.regielive.ro/referate/geografie/pr ocesul -european -de-integrare -stiinte -politice –
276711.html , accesat în data de 24.02.2020.
137 „Părinții UE au vrut să creeze o Europa croită după modelul S.U.A., cu un guvern central federal.
Dar tratatele semnate în ultimele șase decenii și care au condus c ătre apariția UE au forțat im punerea
unei structuri hibride. Sunt multe argumente care pot să ateste ideea că UE este o organizație
internațională în care statele constituente sunt principalii actori care elaborează deciziile. Într-un fel, da,
UE seamănă c u un sistem federal. Euro -entuziaștii speră că, în timp, angajamentul de a creea o uniune
și mai strânsă, un principiu scris cu litere de aur în Tratatul de la Maastricht , va transforma Europa
dintr -o uniune națională într -o uniune statală.”; https://europolitics.ro/stiri/ce -ii-lipseste -uniunii –
europene -ca-sa-fie-unita/ , accesat în data de 25.02.2020.
138 Silberschmidt, M., The United States and Europe. Rivals and partners , Publisher Harcourt Brace
Jovanovich, New York, 1972, pp.7 -8.
139 https://ec.europa.eu/eurostat/statistics -explained/index.php/Foreign_language_learning_statistics,
accesat în data de 25.02.2020.
140http://dictionnaire.sensagent.leparisien.fr/P%C4%83rin%C8%9Bii%20fondatori%20ai%20Statelor%
20Unite%20ale%20Americii/ro -ro/, accesat în data de 25.02.2020.
141 „Membrii fondatori ai Comunității au fost: Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos și
Germania de Vest. Primii susținători ai Comunității au fost Jean Monnet, Robert Schuman, Paul -Henri
Spaak, Alcide De Gasperi și Konrad Adenauer. În 1957, șase s tate au semnat Tratatul de la Roma , care
extinde cooperarea anterioară din cadrul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și creează
Comunitatea Economică Europeană, înființând o uniune vamală și Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice pentru cooper area în dezvoltarea energiei nucleare. Tratatul a intrat în vigoare în 1958”;
https://www.unitischimbam.ro/uniunea -europeana/ , accesat în data de 25.02.2020.

49
cetățeanul american se simte complet american, în timp ce, dimpotrivă, europeanul se
simte mai întâi aparținând statului său de origine.
Constituția S.U.A. , numită „federalistă”, conține inovații notabile.
Federalismul astfel instituit este acela al unei duble comunități, fieca re cetățean
aparținând în același timp statului său și Uniunii federale. Reluând ceea ce articolele
Confederației schițaseră în 1781, Constituția le-a atașat unei situații politice concrete,
nu unor principii abstracte. Cele două facțiuni opuse, centralișt ii și federaliștii, au
trebuit să ajungă, în cele din urmă, la un compromis: un sistem fondat pe o concepție
a federalismului, care combina un executiv federal puternic, două Camere – una
reprezentând națiunea, cealaltă statele –, un gardian juridic al Constituției federale și o
largă garanție a drepturilor și libertăților civice pentru cetățean (după votul primelor
10 amendamente, United States Bill of Rights , adăugate Constituției în 1791).
Constituția nu se mărginea la stabilirea apărării și a securități i, ci avea în vedere și
economia națională. Acest concept al federalismului se sprijină pe noțiunea dublei
comunități, locală și globală, concepută astfel încât să favorizeze armonizarea lor și să
permită funcționarea eficientă a guvernării locale.
The Fe deralist , expunând acest sistem, cu tot ceea ce ține de noul tip de
federalism, a avut o influență majoră, nu doar asupra americanilor, ci asupra
federaliștilor din întreaga lume. Influența sa a fost considerabilă, în special pentru că
reușește să combine armonios federalismul cu principiul constituțional al separației
puterilor. Într -un anume sens, acest nou federalism induce o separație teritorială, spre
deosebire de separarea funcțională a puterilor: el are în vedere controlul implicit al
unui nivel de c ătre celălalt142. Deși federalizarea europeană are loc la peste 200 de ani
distanță de cea americană, în anumite privințe se poate spune că istoria se repetă.
În ambele cazuri, Constituția143 a înlocuit ceva: în S.U.A. – articolele
Confederației, baza cooperăr ii statelor unionale; în Europa – tratatele existente ale

142 Tindall, G. B.; Shi, D. E., Amer ica. O istorie narativă , vol. I, Editura Enciclopedică, București,
1996, pp. 1022 -1023; apud Bălan, D., Istoria relațiilor Europei cu SUA în epoca modernă. Note de
curs, Suceava, 2015, p. 39;
https://www.academia.edu/26214664/Istoria_rela%C5%A3iilor_Europei_cu_SUA_%C3%AEn_epoca
_modern%C4%83._Note_de_curs , accesat în data de 26.02.2020.
143 „Constituția , ca ansamblu de reguli fundam entale de organizare și exercitare a puterii, se poate
spune că s -a manifestat încă de la începutul existenței fiecărui stat, sub forma, de cele mai multe ori, a
unor practici cutumiare. Marea Britanie cunoaște astfel o Constituție cutumiară, completată cu anumite
texte fundamentale scrise, cum ar fi Magna Charta Libertatum (1215), Bill of Rights (1627), Habeas
Corpus (1679) etc. Noțiunea modernă a constituției, mult timp de natură cutumiară, își trage originea
din Revoluțiile americană și franceză. Prima Constituție modernă, scrisă, este cea americană din 1787,
iar în Europa Constituția Poloniei din mai 1791 și Constituția Franței din noiembrie 1791, urmate de

50
UE; cu următoarea diferență – Constituția americană a schimbat în profunzime
articolele, instituind un guvern central puternic, în timp ce „Constituția ” europeană
nu anulează prevederile tratatelor anterioare, ci doar se dorea să fie reunite într-un
singur document. Redactarea constituțiilor s -a efectuat în cadrul unor convenții
(Convenția de la Philadelphia , din 1787144, și Convenția asupra Viitorului Europei ,
din 2002 -2003145), cu deosebirea că nici Convenția de la Philadelphia , nici Convenția
asupra Viitorului Europei nu au avut drept scop inițial redactarea unei constituții.
Dimpotrivă, în momentul în care a devenit evident faptul că se va ține Convenția de la
Philadelphia , Congresul a aprobat o rez oluție prin care a încercat să limiteze
Convenția la revizuirea articolelor Confederației. Aceasta era a doua Convenție
convocată, iar scopul ei fusese dezbaterea situației statelor Uniunii și luarea măsurilor
necesare adecvării Constituției Guvernului Fed eral la exigențele Uniunii. Prima
Convenție fusese convocată la îndemnul lui James Madison și a statului Virginia, la
Annapolis, în toamna lui 1786, pentru a discuta subiecte legate de comerț. Numai 5
state au dat curs chemării, Conferința fiind un eșec. Î n privința Convenției asupra
Viitorului Europei , scopul acesteia era să vină cu niște soluții pentru dezirabilitatea
formulată în Declarația de la Laecken de a aduce cetățenii UE mai aproape de
instituțiile și de designul european, sau pentru a face UE mai democratică, mai
transparentă, mai eficientă146.
Cadrul pentru desfășurarea Convenției și obiectivele ei au fost trasate pentru
prima dată în Tratatul de la Nisa . Prin urmare, nimic care să prevestească o
constituție. În fiecare dintre cele două cazuri mer itul revine celor care, profitând de
circumstanțe, au știut să promoveze ideea constituțională. Fără eforturile și ideile lui
James Madison, Constituția S.U.A. ar fi fost un alt tip de document, iar
guvernul/guvernele ar fi fost mult diferite. Fără Alexand er Hamilton, Convenția
Constituțională care s -a întrunit la Philadelphia, în 1787, poate că nici nu ar fi avut
loc. Fără modelul de tratat asupra noilor constituții ale statelor al lui John Adams nu
ar fi existat o sursă de inspirație pentru ceea ce a luat naștere din Convenția de la

constituții adoptate în multe alte state europene, printre care și România.”; https://legeaz.net/dictionar –
juridic/teoria -constitutiei , accesat în data de 26.02.2020.
144 https://teachi ngamericanhistory.org/resources/convention/intro/ , accesat în data de 26.02.2020.
145 https://drept.unibuc.ro/Gheorghe -IANCU -Aparitia -si-evolutia -ideii-de-integrare -europeana -si-a-
Uniunii -Europene. -Contextul -constitutional -european -actual -s158 -a291 -ro.htm , accesat în data de
26.02.2020.
146 Gusilov, Gina, Neofuncționalismul euro pean , în „Revista Sfera Politicii”, nr. 116 -117, Editura
Fundației „Societatea Civilă”, București, 2005; http://revistasferapoliticii.ro/sfera/116 -117/art9 –
gusilov.html, accesat în data de 27.02.2020.

51
Philadelphia . Dintre toți, Alexander Hamilton și James Madison au avut rolul de
lideri în promovarea ideii de înlocuire a articolelor Confederației cu o nouă
Constituție care ar întări puterea guvernului central. În cazul europ ean, un rol
important l -a avut, cu siguranță, președintele Convenției , Valéry Marie René Georges
Giscard d'Estaing. Creditul revine însă miezului integraționist din rândul celor 105
membri ai Convenției , observatori și colaboratori la lucrările acesteia. Î n ambele
cazuri, convențiile și -au depășit atribuțiile și, în loc să vină cu o listă de recomandări
sau propuneri, au pus pe tapet o constituție, respectiv un proiect de constituție. În cel
de-al doilea caz, meritul revine și acelor șefi de stat și de guve rn care au sprijinit
federalizarea și care, pe 29 octombrie 2004, reuniți la Roma, au semnat în
unanimitate Tratatul privind Constituția147.
Tratatul de instituire a unei Constițutii pentru Europa („Constituția”
europeană ) a fost semnat la Roma la 29 octombrie 2004, după un lung proces de
dezbatere care a implicat diverși actori ai scenei politice europene. Deși de aces t tratat
s-au legat mari speranț e de schimbare a modului în care funcționează UE, datorită
respingerii sale în prim ăvara anului 2005 în două refer endumuri ținute în Franța ș i
Olanda procesul de adoptare a fost îngheț at148. Ulterior, ținându -se cont că se aș teptau
probl eme cu privire la adoptarea sa ș i din partea altor țări, s -a renunțat la încercarea de
a se găsi o soluție pentru ca tratatu l să intre î n vigoare și s -a apelat la soluț ia unui nou
Tratat de reformă , numit ș i Tratatul de la Lisabona149.
La fel ca și americanii, care au trebuit să aleagă între mai multe proiecte
diferite ( Planul Virginia – o Uniune puternică, Planul New Jersey – o Confederație
revizuită, Planul Hamilton – Modelul britanic), europenii au avut mai multe
propuneri, polarizate în jurul celor două viziuni antagonice: interguvernamentalism și
federalism. Proiectele în formula interguvernamentală promovate de Franța ș i de
Marea Britanie doreau roluri proeminente pentru Consiliul European și pentru
Consiliul de Miniștri. Formula federalistă, susținută de Germania și de state mici ca

147 Marius, D. A., Privire asupra Constituției americane și a celei europene , p. 79, în „Revista
Națională de Drept”, nr. 9 -10 (120 -121), Editura CEP USM, Chișinău, 2010, pp. 76 -81.
148 https://biblio teca.regielive.ro/referate/stiinte -politice/constitutia -uniunii -europene -204462.html ,
accesat în data de 27.02.2020.
149 „Titulatura sa oficială este Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea
Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene .
Ratificarea Tratatului de la Lisabona a fost finalizată la 13 noiembrie 2009. România a fost unul dintre
primele state membre care au ratificat Tratatul, Parlamentul român finalizând procedura de ratificare la
data de 4 februarie 200 8. Tratatul a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.”;
https://www.mae.ro/node/1532 , accesat în data de 27.02.2020.

52
Olanda, accentuează Comisia Europeană și președintele ei ales. Dezbaterea asupra
viitoru lui Europei a pus față în față cele două teorii rivale – realism vs. idealism;
respectiv instrumentele politice ale acestora – cooperare interguvernamentală vs.
federalizare150.
Poziția celor trei „grei” ai UE (Germania, Marea Britanie și Franța) în această
dezbatere s -a conturat în felul următor: propunerea germană a fost expusă în cadrul
unui proiect de document prezentat de Gerhard Fritz Kurt Schröder (cancelarul
german) la Convenția partidului Partidul Social Democrat din Germania din
noiembrie 2001. Planul Schröder 2001 viza consolidarea Parlamentului și a Comisiei
Europene. Ministrul de externe german, Joschka Fischer, a venit cu ideea unui
președinte direct ales al Comisiei. Printre propunerile lui Joschka Fischer legate de
structura viitoare a federației se mai numărau: crearea unui parlament bicameral
(prima camera incluzând reprezentanți ai parlamentelor naționale, iar cea de -a doua –
un consiliu federal, asemănător Bundes rat-ului151) și un guvern rezultat din structura
actuală a Comisiei152. Propunerea franceză exprimată de președint ele Jacques René
Chirac, care a pledat pentru o „federație a statelor -națiune”, dar și ca președintele
Consiliului să fie numit pe o perioada de 5 ani. Prim -ministrul de atunci al Franței,
Lionel Jospin, a susținut ideea unui Consiliu permanent de Miniștri sub supravegherea
unui „congres” al parlamentelor naționale, precum și abilitarea Consiliului European
de a dizolva parlamentul la propunerea Com isiei sau a statelor membre. Ministrul
pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, Jack Straw, propunea un Consiliu Superior al
Miniștrilor, o EU Supremo aleasă de guvernele naționale, o a doua cameră
parlamentară care să supravegheze aplicarea subsidiarităț ii, precum și un președinte al
Consiliului European numit pe o perioada de 1 sau 2 ani153.
În crearea sistemului politic federal, americanii au transpus viziunea lui
Charles -Louis de Secondat, Baron de La Brède și de Montesquieu (din lucrarea
Spiritul legil or), conform căreia puterile: legislativă; executivă; judecătorească;
trebuie să fie separate și distincte. La aceasta, părinții fondatori ai S.U.A. au adăugat
concepția conform căreia fiecare dintre cele trei puteri guvernamentale ar trebui să se
verifice și să se contrabalanseze reciproc.

150 Gusilov, Gina, Idem .
151 Lijphart, A., Modele ale democrației. Forme de guvernare și funcționar e în treizeci și șase de țări ,
Editura Polirom, Iași, 2000, p. 193.
152 Pascariu, Gabriela Carmen, Integrare economică europeană , Editura Universității „Alexandru Ioan
Cuza”, Iași, 2002, p. 31.
153 Marius, D. A., Op. cit ., p. 79.

53
Cezar Bîrzea (în Cetățenia europeană ) considera faptul că un important
moment de ruptură în evoluția apartenenței este cel al Revoluției Americane .
„Declarația de I ndependență a fost de fapt o negare a servituții și a obligațiilor fiscale
față de Coroana Britanică. Din acest motiv, una din primele schimbări aduse de
Constituția Federală (1787) a fost înlocuirea termenului de supus („subject”) cu cel de
cetățean. Din acel moment, apartenența cetățenilor americani nu se mai raportează
nici la teritoriul propriu -zis, nici la ordinea colonială, ci la o nouă simbolistică
identitară centrată pe valorile textului constituțional. Este ceea ce Bellah (1975) a
numit „ religie ci vilă” iar Anthony Smith (1986) adesemnat prin „ naționalism civic ”
(deosebit de naționalismul etnic al statului național). Statul se eliberează astfel de
atributul „național”, devenind o comunitate politică a cetățenilor titulari de drepturi și
obligații. Î n acest fel, naționalitatea (apartenența la un anumit stat) a fost combinată cu
identitatea și participarea în cadrul conceptului modern de cetățenie („citizenship”).
Așa cum remarcă Parsons (1971, p. 13)154, cetățenia înlocuiește fundamentele
tradiționale a le coeziunii sociale (religia, etnicitatea și teritoriul) cu o platformă
seculară comună care îmbină naționalitatea cu identitatea .” (Bîrzea, Cezar, 2005:
31)155.
Se poate concluziona faptul că de -a lungul timpului, țările europene și non –
europene și -au manifestat dorința de a avea o lege fundamentală cu scopul de a se
ghida pe teritoriul țării de origine. Astfel, a apărut termenul de Constituție și definiția
sa, ca re spune că aceasta este legea fundamentală a unui stat, în aceasta fiind
consemnate principiile de bază ale organizării statului, drepturile ș i îndatoririle
cetățenilor etc. Eșuarea proiectului de „Constituție” europeană nu a însemnat și
oprirea reformei, a fost totuși un regres. În următoarea perioadă Europa a încercat să
aducă problemele UE mai aproape de cetățeni156. După eșecul ratificării Tratatului de
instituire a unei Constituții pentru Europa , cunoscut sub numele de Tratatul
Constituțional , un pas important în reluarea procesului de reformare a Tratatelor UE a
fost reprezentat de elaborarea și adoptarea Declarației de la Berlin pentru aniversarea
a 50 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma157. În prezent, Constițuia S.U.A .

154 Parsons, T., The System of M odern Societies , Publisher Englewood Cliffs, Prentice Hall, 1971, p.
13.
155 Bîrzea, C., Op. cit ., p. 31.
156 Popescu, Maria, Ibidem , p. 102.
157 „Documentul, adoptat la 25 martie 2007 de cele 27 de state membre și de instituțiile Uniunii,
subliniază realizările Uniunii de la crearea sa și reafirmă solidaritatea statelor membre în jurul unor

54
este cea mai v eche Constițuie de tip federal din lume, fiind în vigoare de peste 228 de
ani și în acelaș i timp cu o funcționare neîntreruptă de la adoptarea sa158.

4.2. Cetățenia europeană în comparație cu cetățenia americană
Conceptul de cetățenie a UE, introdus prin Tratatul de la Maastricht , în 1992,
a adăugat integrării europene o nouă dimensiune, politică, care până în acel moment
avea o natură preponderent economică. Orice persoană care deține cetățenia unui stat
membru al UE este acum, în mod automat, și cetățean al UE. Cetățenia UE nu
înlocuiește cetățenia națională, ci conferă tuturor cetățenilor UE un set suplimentar de
drepturi, garantate de tratatele UE, care se află în centrul existenței lor cotidiene.
Drepturile pe care le implică cetățenia UE sunt ferm anc orate în legislația
primară a UE și sunt dezvoltate în mod substanțial în legislația secundară. Persoanele
care valorifică proiectul european prin extinderea unor aspecte ale vieții lor dincolo de
frontierele naționale, prin intermediul călătoriilor, al st udiilor, al contractelor de
muncă, al căsătoriei, al pensionării, al achiziționării sau moștenirii de bunuri, al
dreptului de vot sau doar al cumpărăturilor efectuate electronic de la societăți stabilite
în alte state membre, ar trebui să se bucure pe depl in de drepturile conferite acestora
prin tratate159.
Cu toate acestea, rămâne un decalaj între normele de drept aplicabile și
realitatea cu care se confruntă cetățenii în viața lor de zi cu zi, în special în situații
transfrontaliere. Numărul mare de plânger i și întrebări pe care le primește Comisia
Europeană în fiecare an160, studiile recente de tip Eurobarometru , discuțiile cu părțile
interesate, rezultatul unei consultări publice încheiate la 15 iunie 2010 și o Conferință
privind Drepturile cetățenilor UE – calea de urmat , care a avut loc pe 1 și 2 iulie

proiecte și obiective comune pentru viitor.”; https://www.mae.ro/node/1532 , accesat în data de
29.02.2020.
158 https://www.academia.edu/25705379/Comparatii_Constitutii_Mandiuc_ Diana_Andreea , accesat în
data de 29.02.2020.
159 https://eur -lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:325:0001:0008:RO:PDF ,
accesat în data de 29.02.2020.
160 În 2009, centrul de contact Europe Direct a primit 25 721 de întrebări de la cetățeni privind aspecte
transfrontaliere (legate de călătorii, vânzare sau cumpărare, studii în alte state membre sau legate de
faptul de a munci sau a locui în alt e state membre): raportul de activitate anual al centrului de contact
Europe Direct pe anul 2009; http://ec.europa.eu/europedirect/docs/statistics/edcc –
report_year_2009_light.pdf, accesat în data de 29.02.2020.

55
2010, aduc dovezi ample ale numeroaselor obstacole care îngrădesc exercitarea
drepturilor cetățenilor161.
Importanța eficientizării în practică a statutului de cetățean al UE a fost
subliniată în mai multe rând uri. În raportul său intitulat „Cetățenii și aplicarea
dreptului comunitar”, din 8 iunie 2008162, Alain Lamassoure, deputat în Parlamentul
European, a ilustrat cu claritate obstacolele cu care se confruntă europenii, atunci când
încearcă să își exercite drep turile. Raportul descrie diverse obstacole administrative și
concluzionează că politicile europene ar trebui să fie construite în jurul drepturilor și
nevoilor cetățenilor UE și să permită obținerea de rezultate concrete.
În plus, în raportul Parlamentulu i European privind „Problematica și
perspectivele cetățeniei europene”, din 20 martie 2009, au fost detaliate obstacolele
persistente în calea exercitării transfrontaliere a drepturilor. Prin intermediul
raportului, Comisia Europeană a fost invitată să en umere aceste obstacole și să facă
propuneri concrete pentru rezolvarea lor, după consultarea societății civile. În cele din
urmă, Programul Stockholm163, a marcat prioritățile pentru dezvoltarea libertății,
securității și justiției, ca răspuns la preocuparea statelor UE. Tema centrală a fost „O
Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora” și
„Construirea unei Europe a cetățenilor”. Acest program a stabilit drepturile cetățenilor
(o Europă a drepturilor ), facilitarea vieții cetățenilor ( o Europă a justiției ), protejarea
cetățenilor ( o Europă care protejează ), accesul în Europa într -o lume globalizată,
solidaritate și parteneriate în materie de migrație și de azil ( o Europă solidară )164.
În momentul de față, UE constituită în prezent din 28 state , a ajuns la o
populație de 511.805.088 de locuitori (1 ianuarie 2017 – Eurostat )165, în cadrul căreia
au avut loc numeroase valuri de aderare: 1951 (Luxemburg, Franța, Belgia, Olanda,
Italia și Germania); 1973 (Danemarca, Irlanda și Mare a Britanie – care a părăsit

161 https://eur -lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:0603:FIN:RO:PDF , accesat în
data de 02.03.2020.
162 http://www.alainlamassoure.eu/liens/975.pdf, accesat în data de 02.03.2020.
163 http://eur -lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:115:0001:0038:RO:PDF,
accesat în data de 02.03.2020.
164 „Programul de la Stockholm stabilește prioritățile Uniunii Europene (UE) pentru spațiul de justiție,
libertate și securitate pentru peri oada 2010 -2014. Pe baza realizărilor programelor de la Tampere și
Haga, acest program vizează abordarea provocărilor viitoare și continuarea consolidării spațiului de
justiție, a libertății și a securității, prin acțiuni axate pe interesele și nevoile cetă țenilor.”; https://eur –
lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Ajl0034 , accesat în data de 02.03.2020.
165https://ec.europa.eu/eurostat/statistics –
explained/index.php?title=Migration_and_migrant_population_statistics/ro , accesat în data de
02.03.2020.

56
UE166); 1981 (Grecia); 1986 (Spania și Portugalia); 1995 (Austria, Finlanda și
Suedia); 2004 (Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia,
Slovenia, Ungaria); 2007 (România, Bulgaria); 2013 (Croația). Obiectivul politic al
Comisiei Europene îl reprezintă progresele privind cetățenia UE, astfel încât cetățenia
europeană să devină o realitate concretă în viața persoanelor de zi cu zi. Acesta este
motivul pentru care președintele José Manuel Du rão Barroso, în orientările politice
pentru noua Comisie Europeană, prezentate la 3 septembrie 2009167, a subliniat
necesitatea de a consolida cetățenia UE, prin revitalizarea legăturii dintre cetățeni și
UE și prin conferirea unui efect real drepturilor ace stora168.
Conform Constituției S.U.A. dreptul la cetățenie provine dintr -un amestec de
jus soli (legea teritoriului, cei născuți pe teritoriu american) și jus sangvinis (născuți
din părinți americani). Legea americană stipulează faptul că o persoană născută pe
teritoriile aflate sub jurisdicție americană (inclusiv: Puerto Rico; Guam; Insulele
Virgine Americane și Insulele Mariana de Nord) devine automat cetățean american.
De asemenea, dar nu automat (există excepții), copii născuți din părinți americani
aflați pe teritorii străine169. Condițiile pentru obținerea cetățeniei americane sunt
numeroase, procesul pentru a deveni cetățean al S.U.A. fiind deseori îndelungat. Una
dintre cele mai ușoare căi este câștigarea loteriei vizelor , dar și atunci timpul de
aștepta re pentru obținerea cetățeniei americane definitive se extinde pe câțiva ani. În
S.U.A., naționalitatea copiilor poate deriva din locul nașterii sau din etnie. Toate
persoanele născute în S.U.A. sunt cetățeni americani, indiferent de statutul părinților.
Excepție fac copiii diplomaților. Un copil născut în afara S.U.A. poate primi cetățenia
americană dacă unul sau amândoi părinții sunt cetățeni -rezidenți ai S.U.A. În 2000,
Congresul american a votat Legea Cetățeniei pentru Copii , permițând astfel oricărui
copil cu vârsta sub 18 ani, care a fost adoptat de un cetățean american și imigrează în
S.U.A., să i se acorde cetățenie americană imediată170.

166 „La data de 31 ianuarie 2020, Mare a Britanie a părăsit în mod oficial Uniunea Europeană.
Retragerea se efectuează în conformitate cu Acordul de Retragere, fiind urmată de o perioadă de
tranziție până la data de 31 decembrie 2020. Sfârșitul perioadei de tranziție va marca încetarea aplicări i
legislației europene în Marea Britanie.”; https://londra.mae.ro/node/2171 , accesat în data de
02.03.2020.
167http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P6 -TA-2009 –
0204&language=RO&ring=A6 -2009 -0182 , accesat în data de 02 .03.2020.
168 ***, Raport privind cetățenia în UE în 2010, Eliminarea obstacolelor din calea drepturilor
cetățenilor UE , Editura Comisiei Europene, Bruxelles, 2010, pp. 2 -3.
169 Erler, E. J.; West, T. G.; Marini, J. A., Idem .
170 https://www.ssa.gov/legislation/ legis_bulletin_110200.html, accesat în data de 03.03.2020.

57
Naturalizarea este procesul prin care cetățenia americană este acordată unui
străin după care s -a supus cerințelor stabilite de Congresul american prin Legea
Imigrației și Naționalității . Cerințele pentru o naturalizare administrativă sunt171:
 persoana să aibă rezidență permanentă legală;
 persoana care solicită cetățenie americană să aibă peste 18 ani;
 persoana să fi locuit în S.U.A. timp de cel puțin cinci ani (sau trei ani
de rezidență permanentă obținută prin căsătoria cu un cetățean american) înaintea
solicitării de cetățenie;
 persoana să fie capabilă să vorbească, să citească și să scrie în limba
engleză;
 persoa na trebuie să cunoască și să înțeleagă fundamentele istoriei
americane, dar și principiile și forma guvernului american;
 persoana să cunoască principiile Constituției S.U.A. ;
 persoana trebuie să aibă caracter moral (este nevoie de documente prin
care să d emonstreze că nu a fost niciodată condamnată pentru crimă sau pentru
infracțiuni timp de cinci ani, sau trei ani dacă aplicantul este căsătorit cu un cetățean
american, sau un an dacă aplicantul a servit în Forțele Armate S.U.A. înainte de
solicitarea cetă țeniei)172.
Cetățenia se dobândește de drept atunci când, prin simpla producere a unui
anumit fapt material juridic, fără să mai fie necesară manifestarea de voință a vreunui
organ de stat sau intervenită pe baza solicitării celui interesat, acesta devine în temeiul
legii cetățean al statului. Astfel, dobândirea cetățeniei în baza unor efecte de drept este
de fapt dobândirea cetățeniei prin naștere173. Definiția normativ -materială a instituției
cetățeniei a evoluat ca urmare a discuțiilor din literatura de spec ialitate la acest
subiect. La definirea teoretică a instituției cetățeniei una dintre divergențele apărute
între autori, în literatura de specialitate, se referă la rolul cetățeniei pentru persoană:
relație; legătură; calitate; situație juridică; raport ju ridic; raport politic; raport
contractual. Victor Popa definește rolul cetățeniei pentru persoană ca o „leg ătură
politică și juridică permanentă, nelimitată în timp și spațiu, dintre persoanele fizice și

171 https://www.refworld.org/pdfid/3df4be4fe.pdf , accesat în data de 03.03.2020.
172 https://ro.usembassy.gov/ro/u -s-citizen -services -ro/citizenship -services -ro/, accesat în data de
04.03.2020.
173 Rotaru, Raluca, Dobândirea și redobândirea cetățeniei Teoria și practica statelor cu sisteme de
drept roman o-germanice (continentale), Teză de doctor în drept, Chișinău, 2014, p. 58.

58
stat” (Popa, Victor, 1998: 286)174. Tudor Drăganu definește cetățenia ca fiind „situația
juridică rezultând din apartenența unei persoane fizice la un stat determinat,
caracterizată prin faptul că acesta are plenitudinea drepturilor și obligațiilor prevăzute
de Constituție și legi, inclusi v drepturile politice, obligația de fidelitate față de patrie
și cea de apărare a ei” (Tudor, Drăganu, 2000: 132)175. Ca situație juridică cetățenia
este tratată și de Ion Deleanu176. Cetățenia este definită ca o calitate a persoanei fizice
de către: Genoveva Vrabie177; Ioan Muraru178; Alexandru Arseni și Leontie
Suholitco179.
Dobândirea cetățeniei prin naștere impune nu un acord al statului, ci o
obligație a acestuia de a recunoaște persoanei această calitate. Și dobândirea cetățeniei
prin naturalizare, considerată ca „acordare la cerere”, într -o societate democratică,
dacă persoana corespunde tuturor rigorilor, nu depinde de voința statului, ea devenind
și în acest caz o obligație a statului180.
Noile modificări în atitudinea organismelor internaționale și a statelor față de
individ și drepturile sale poate fi considerată o altă cauză a răspândirii fenomenului
pluralității de cetățenii în lume. Or, în opinia unor autori, „însăși existența cetățeanului
condiționează o atitudine distinctă a statului, a organelor și a fun cționarilor acestuia în
vederea realizării drepturilor, libertăților și intereselor cetățeanului, precum și a
asigurării bunăstării acestuia” (Costachi, Gheorghe; Pânzaru, Tudor, 2013: 21)181.
Astfel, inițial statele membre ale Consiliului Europei pledau pen tru interzicerea
pluralității de cetățenii. La 6 mai 1963, la Strasbourg, a fost adoptată Convenția
europeană cu privire la reducerea cazurilor de pluralitate de cetățenii și despre
serviciul militar în cazul pluralității de cetățenii182, în care se observă faptul că

174 Popa, V., Dreptul public , Editura Presa, Chișinău, 1998, p. 286.
175 Drăganu, T., Drept constituțional și instituții politice , vol. I, Editura Lumina LEX, București, 2000,
p. 132.
176 Deleanu, I., Drept constituțional și instituții politice , vol. II, Editura Nova, București, 1996, p. 24.
177 Vrabie, Genoveva, Drept constituțional și instituții politice , vol. II, Editura Cugetarea, Iași, 1999, p.
416.
178 Moraru, I., Drept constituțional ș i instituții politice , Editura Actami, București, 1997, p.153.
179 Arseni, A.; Suholitco, L., Cetățenia – o nouă viziune și reglementare europeană , Editura Litera,
Chișinău, 2002, p. 8.
180 Zaporojan, Livia, Cetățenia, un atribut al statalității , p. 67, în „Re vista Națională de Drept”, nr. 2
(101), Editura CEP USM, Chișinău, 2009, pp. 66 -68.
181 Costachi, Gh.; Pânzaru, T., Rolul legii și al cetățeanului în statul de drept , p. 21, în „Revista
Națională de Drept”, nr. 3, Editura CEP USM, Chișinău, 2013. pp. 19 -23.
182 Convenția asupra reducerii cazurilor de pluralitate a cetățeniei și asupra obligației militare în cazul
pluralității cetățeniei de la 06.05.1963 la Strasbourg, https://lege5.ro/Gratuit/geztinrv/conventia –
europeana -asupra -cetateniei -strasbourg -6-noiembrie -1997 -din-06111997 , accesat în data de
05.03.2020.

59
statele -parte la Convenție au decis ca cetățenii care au atins majoratul, care au
dobândit prin naturalizare, opțiune sau reintegrare cetățenia unui alt stat parte, își
pierd cetățenia anterioară. Acestora nu li se permite să -și păstreze cetățeni a
anterioară183. Contrar așteptărilor, unele state, precum Marea Britanie și Irlanda, au
ratificat numai partea Convenției ce se referă la serviciul militar, altele, precum
Elveția și Finlanda, nici nu au declanșat procedurile de ratificare, iar altele, prec um
Germania, au ratificat -o, dar ulterior au denunțat -o.
O persoană poate deveni cetățean al mai multor țări, deoarece la nivel
normativ statele, și nu persoanele, decid cine poate deveni cetățean prin reglementarea
modurilor de dobândire a cetățeniei. Per soanele aleg doar să dobândească cetățenia
dorită în conformitate cu prevederile legale. Astfel, cetățenii americani nu au nici o
restricție dacă o altă țară le acordă cetățenia automat. În același sens, unele state
recunosc pluralitatea de cetățenii pentr u a crește șansele cetățenilor săi să fie
competitivi pe plan internațional și să -și lărgească arealul cultural184.
Este interesantă evoluția istorică a conceptului pluralității de cetățenii în
S.U.A., datorită faptului că aceasta țară a fost colonie engleză , locuită preponderent de
britanici. La începutul existenței sale, în S.U.A. instanțele au luat ca punct de plecare
moștenirea britanică a dreptului comun. Această abordare s -a dovedit extrem de
„ciudată” în primele decenii ale vieții lor naționale, pentru că legislația britanică a
aderat la teoria de „credință perpetuă” la suveranitatea statului. Numai Regele putea
elibera „subiectele” de la legăturile lor de naționalitate. Regele George al III -lea185 a
fost de acord cu o astfel de despărțire în ceea ce priv ește coloniștii rebeli printr -o
clauză -parte a Tratatului de Pace de la Versaille , din 1783186, încheiat în timpul
Revoluției Americane187. La scurt timp au izbucnit din nou controverse, care implicau

183 Arseni, A., Drept constituțional și instituții politice: tratat , vol. 2, Editura CEP USM, Chișinău,
2014, p. 128.
184http://dspace.usm.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/2005/Autoreferat_Zaporoja n2.pdf?se
quence=1&isAllowed=y , accesat în data de 05.03.2020.
185 George William Frederick a fost Rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei și Rege al
Hanovrei.
186 „Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 și ratificat de Congresul
Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revoluționar
American între Regatul Unit al Marii Britanii și Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de
Nord care s -au răsculat împotriva conducerii b ritanice în 1776. Destul de frecvent, în special în
literatura istorică de limbă engleză, Tratatul de la Paris din 1783 este cunoscut sub numele de Al Doilea
Tratat de la Paris pentru a crea o distincție între acesta și Tratatul de la Paris din 1763, care a fost
evident anterior acestuia cu 20 de ani.”; https://www.unitischimbam.ro/tratatul -de-la-paris -3-
septembrie -1783/, accesat în data de 06.03.2020.
187 „Revoluția americană (1775 -1783), eveniment major al epocii moderne, desfășurat sub forma unui
război în tre cele 13 colonii britanice din America de Nord și țara lor originară, Marea Britanie.

60
aceleași două țări. De data aceasta, conflictul a fost decl anșat de tratamentul Marii
Britanii adus unui grup de americani naturalizați, care au aderat la mișcarea Fenian în
lupta pentru independența irlandeză188. Acești „scandalagii” de origine americană au
fost supuși unor pedepse aplicabile cetățenilor Marii Brit anii pentru opiniile pe care le
împărtășeau și acest incident a făcut ca opinia publică a americanilor să se îndrepte
din nou spre problema cetățeniei. Această acțiune a trezit proteste diplomatice din
partea S.U.A., care se axau preponderent pe faptul că într-un stat suveran trebuie
recunoscută cetățenia americană189.
S.U.A. se înscrie în rândul statelor ale căror legislații nu fac trimitere expresă
la pluralitatea de cetățenii, dar care nu interzic cetățenilor să dispună de două sau mai
multe cetățenii. Din practica existentă în S.U.A., inclusiv cea a Curții Supreme, au
fost constatate modalitățile în care o persoană poate ajunge să aibă două sau mai
multe cetățenii. Astfel, în S.U.A. o persoană poate obține două sau mai multe cetățenii
prin una din următoar ele căi:
 prin nașterea pe teritoriul S.U.A. din părinți imigranți;
 prin naștere în afara teritoriului S.U.A. dintr -un părinte care este
cetățean al S.U.A. și un alt părinte care este cetățean al unui alt stat;
 prin naturalizarea de cetățean al S.U.A. cu me nținerea în același timp a
cetățeniei unui alt stat;
 prin redobândirea cetățeniei în țara de origine după ce o persoană a fost
naturalizată ca cetățean al S.U.A.190.

Revoluția americană a avut două consecințe importante: cucerirea independenței celor 13 colonii față
de Marea Britanie, recunoscută oficial prin Tratatul de la Versail les (1783), și formarea unui
guvernământ bazat pe Constituția din 1787 care punea bazele unei republici federale, Statele Unite ale
Americii, bazată pe suveranitatea poporului și separarea puterilor în stat. Revoluția americană a fost,
cronologic, a doua m are revoluție a epocii moderne, fiind precedată de Revoluția engleză și urmată
apoi de Revoluția franceză .”; https://biblioteca.regielive.ro/referate/istorie -universala/revolutia –
americana -84547.html, accesat în data de 06.03.2020.
188 „Mișcarea Feniană a fost o campanie revoluționară irlandeză care urmărea să răstoarne guvernarea
britanică a Irlandei în ultima jumătate a secolului al XIX -lea. Fenienii au planificat o revoltă în Irlanda,
care a fost înfrântă când planurile pentru aceasta au fost descoperite d e britanici. Cu toate acestea,
mișcarea a continuat să exercite o influență susținută asupra naționaliștilor irlandezi, care s -au extins
până la începutul secolului al XX -lea. Fenianii au reușit să părăsească terenul pentru rebelii irlandezi,
operând pe am bele maluri ale Atlanticului. Părinții irlandezi exiliați care lucrează împotriva Marii
Britanii ar putea opera deschis în Statele Unite. Și fienienii americani au mers atât de departe încât să
încerce o invazie necorespunzătoare a Canadei la scurt timp du pă Războiul Civil .”;
https://ro.eferrit.com/miscarea -feniana/, accesat în data de 06.03.2020.
189http://dspace.usm.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/2004/Teza.pdf?sequence=1&isAllow
ed=y , accesat în data de 06.03.2020.
190 https://ro.usembassy.gov/ro/u -s-citizen -services -ro/citizenship -services -ro/, accesat în data de
06.03.2020.

61
Totodată, S.U.A. nu adoptă nici un fel de măsuri sau atitudini împotriva
pluralității de cet ățenii, atât din punct de vedere legal, cât și politic. Prin urmare, un
cetățean american nu va pierde cetățenia sa dacă va obține cetățenia altui stat. Aceasta
este valabil chiar și dacă persoana călătorește cu un pașaport străin, votează în alt stat
sau este angajat într -o funcție publică în alt stat.
Se poate concluziona , prin prisma punerii în balanță a perechii cu caracter
opus cetățenia S.U.A. – cetățenia europeană și a UE , faptul că cetățenia rămâne un
termen amplu și controversat asupra căruia nu ex istă încă o teorie exhaustivă, care să
acopere toate aspectele. Este posibil ca, la fel ca în cazul altor „obiecte” complexe și
în acest domeniu se va opera în continuare cu definiții pragmatice, modele sau teorii
parțiale. Oricum, se poate spune că fiecar e sistem sau teorie politică majoră include
deja cetățenia și explicarea sa ca o componentă de bază. Aceasta demonstrează faptul
că este nevoie de analiza și înțelegerea cetățeniei ca fenomen general, care traversează
practic toate activitățile umane. Potr ivit definiției cetățeniei UE din TFUE, cetățenia
UE nu este opțională, deoarece nu permite individului să aleagă dacă dorește sau nu să
fie cetățean al UE. Dobândirea cetățeniei UE este domeniul de competență al statului –
națiune, care prin legile sale det ermină cine poate dobândi cetățenia și în ce condiții,
iar UE nu are autoritatea de a desemna cine ar putea fi cetățenii săi. O persoană poate
dobândi cetățenia americană ȋn mai multe moduri prin: naștere ȋn S.U.A. și ȋn
străinate, din părinți cu cetățenie americană; la cerere, prin procesul de naturalizare.
Pentru fiecare dintre acestea, există o serie de prevederi legale specifice care trebuiesc
ȋndeplinite.

62
Concluzii

Lucrarea de disertație abordează un subiect aflat în plină ascensiune în
domeniul Relaț iilor Internaționale și Integr ării Europene . În considerarea celor
examinate și opinate prin această lucrare, se poate emite concluzia centrală în sensul
că, per ansamblu, cetățenia europeană suis generis, respectiv cetățenia UE , a
înregistra t o riguroasă mobilizare a resurselor și capacităților organismelor naționale
și internaționale, decidente, dar și civile (organizații neguvernamentale cu obiect de
activitate în domeniul drepturilor omului). Potrivit definiției cetățeniei UE din TFUE ,
cetățenia UE nu este opțională, deoarece nu permite individului să aleagă dacă dorește
sau nu să fie cetățean al UE. Dobândirea cetățeniei UE este domeniul de competență
al statului -națiune, care prin legile sale determină cine poate dobândi cetățenia și în ce
condiții, iar UE nu are autoritatea de a desemna cine ar putea fi cetățenii săi.
Conceptul de cetățenie a UE este , în prezent , la un niv el rudimentar și are limite .
Dobândirea și pierderea cetățeniei UE este posibilă numai prin cetățenia națională ș i,
prin urmare, ea încă nu poate exista fără conexiunea cu statul -națiune. Livia
Zaporojan (în Cetățenia Uniunii Europene în raport cu cetățenia națională )191
considera că cetățenia UE este încă un concept în evoluție. Pe măsură ce UE se
transformă, cetățeni a UE va continua să se dezvolte în mod corespunzător.
Necesitatea de a înțelege maniera în care identitatea europeană se dezvoltă sau
eșuează în a progresa, nu caracterizează doar temele majore vizând UE , ci însăși
societatea globalizată a secolului al XXI -lea care a dus la apariția comunităților mai
extinse decât națiunea , în special prin prisma comparării evoluției sa le cu cea a
cetățeniei statului ce continuă să aibă aspirații asupra hegemoniei mondiale: S.U.A .
Identitățile colective și formele acestora sunt cruciale pentru menținerea unei entități
politice . În contextul specific european, în cadrul sferei publice și a instituțiilor statale
se manifestă tot mai pregnant nevoia unui cadru al convențiilor și comporta mentelor
(încredere, principiul reciproci tății și al corectitudinii etc.) pe care să s e sprijine
reglementările UE , normele legale sau salvgardarea drepturilor cetățenilor europeni. O
bază esențială formată d in asumpții culturale, politice sau juridice , împărtășite la nivel
individual este absolut necesară pentru a face din UE o entitate economică, socială și

191 Zaporojan, Livia, Cetățenia Uniunii Europene în raport cu cetățenia națională , în „Materiale ale
conferinței științifice a cadrelor didactice a F acultății Relații Internaționale, Științe Politice și
Administrative, Departamentul Științe Politice și Administrative ”, Editura CEP USM, Chișinău, 2017,
pp. 21 -29.

63
politică funcțională (comparabilă în dimensiune și putere cu cea a „monolitului” de pe
„noul continent”) ; aceste asumpții împărtășite constituie totodată elemente
indispensabile dezvoltării unui simț al ident ității, al intersectării dintre sinele
individual și structura socială.
Principalele limite ale cercetării , care pot fi desprinse, sunt îndr eptate în
următoarele direcții:
 cetățenia europeană reprezintă un domeniu de cercetare foarte complex
și imperios, și modelul propus, care vizează instituțiile europene ce se referă la
transformarea cetățeniei europene dintr -un ideal într -o realitate, în condițiile în care
totul se găsește într -o continuă miș care, nu este unul exhaustiv. Crearea unei
solidarități între popoarele statelor membre ale UE este dificilă din cauza diversității
culturilor naționale, a p rocesului de extindere a UE iar lista poate continua .
Menținerea diversității a fost recunoscută în toate documentele oficiale ale UE, fiind
considerată o condiție firească a dezvoltării și progresului într -o Europă unită . În
acest sens, modelul poate fi îmbunătățit, dezvoltat și perfecționat î n contextul ariei de
cercetare;
 studiul este unul de tip exploratoriu, prin intermediul observ ării
institu ționale de natură comparativă, introducând în prim plan balansarea celor două
cetățenii . Tema cercetată a fost nouă și complexă, s -a abordat o metodologie de studiu
limitată și empirică, concretizată prin tr-un studiu de caz, care obligă la recunoașterea
faptului că alegerea acestei abor dări, deși calitativă, este mai dificil de generalizat , dat
fiind faptul că procesele de dezvoltare a cetățeniei de ambele părți ale Atlanticului
sunt complexe și afectează întrea ga fibră societală ;
 proiectarea globală cu multe fațete de cercetare independente, poartă
unele limitări teoretice. Fenomenele din lumea re ală tind , în general , să fie prea
complexe datorită relației cauză -efect .
O UE , un mecanism instituțional , care să facă față provocărilor globale
presupun participarea permanentă a cetățenilor la viața publică europeană. Tratatul de
la Lisabona a acordat cetățenilor europeni un drept indirect de a participa la procesul
decizional european. Prin exercitarea dre ptului de inițiativă legislativă se urmărește
implicarea mai activă a cetățenilor î n crearea politicilor europene, care afectează viața
acestora, ducând astfel la creșterea gradului lor de interes, de conștientizare și acțiune
în domeniile ce îi vizează di rect. Acțiunile din cadrul procesului inițiativelor
cetățenești trebuie să fie supuse controlului jurisdicțional al Curții de Justiție a UE,

64
precum și controlului exercitat de Ombudsman ul European pentru a garanta
respectarea dreptului cetățenilor de a par ticipa la procesul decizional european. Chiar
dacă UE se bazează pe democrația reprezentati vă, unde cetățenii pot alege în mod
direct membrii Parlamentului European și pot adresa petiții aceleiași instituții,
inițiativa legislativă le oferă posibilitatea de a influența deciziile instituțiilor UE, prin
intermediul democrației participative. Se poate considera că inițiativa cetățenilor va
stimula activismul societății civile din statele membre ale UE, va duce la crearea unei
noi dimensiuni în activitatea ONG -urilor în direcția inițiativelor europene. Succesul
unor prime inițiative va întări încrederea cetățenilor europeni în democrația
participativă .
Instituțion alismul , a evoluat în timp și în spațiu, a părut pe la sfârșitul secolului
al XIX -lea în S .U.A., într -o perioadă relativ scurtă de timp, el devine un curent de
gândire economică mondial, căpătând o largă răspândire în: Franța; Suedia;
Germania; Marea Britanie; Italia etc . În calitate de curent de gândire econ omică,
instituționalismul are următoarele trăsături definitorii:
 o atitudine critică față de un șir de aspecte negative ale economiei de
piață, precum și față de unel e concepte teoretice clasice și neoclasice;
 calificarea instituțiilor drept forță motrice a dezvoltării economic e și
sociale;
 justificarea intervenției statului în economie în scopul evitării crizelor,
șomajului, precum și al obținerii veniturilor nelegitime;
 în sol uționarea problemelor economice trebuie să predom ine principiul
relativității ș i nu al absoluti zării fenomenelor și proceselor analizate192.
Cetățenii UE „sunt nu numai acto ri ai construcției europene, ci reprezintă ei
înșiși scopul final, chiar dacă nu își dau întotdeauna seama de impactul pe care îl au
deciziile luate de către instan țele de la Bruxelles asupra vieți i lor personale și
profesionale” (Ferréol, Gilles, 2001: 34)193.
Numeroasele transformări suferite de conceptul de cetățenie de la apariția sa și
până în prezent se datorează schimbărilor sociale, economice și nu în ultimul r ând
politice care au apărut, ma i ales, în ultimul secol. Astfel, asistăm , în prezent , la
apariția unui „nou” concept și anume acela de „cetățenie europeană” care trebuie însă

192 Blanovschi, A., Instituționalismul: conceptul, evoluția și actualitatea , p. 61, în „Revis ta
Administrarea Publică”, nr. 1 (73), Editura Academiei de Administrare Publică de pe lângă
Președintele Republicii Moldova, Chișinău, 2012, pp. 61 -68.
193 Ferréol, G., Dicționarul Uniunii Europene , Editura Polirom, Iași, 2001, p. 34.

65
delimitat în mod clar de cel de „cetățenie în Europa”, deoarece, chiar dacă cele două
concepte relaționează, conceptul de cetățenie europeană este considerat a fi o mare
inovație constituțională fiind stâlpul Europei politice în devenire, pe când cetățenia în
Europa se referă doar la modurile de dobândire a cetățeniei specifice fiecăru i stat
membru .
Cetățenia este principiul care stă la baza legitimității politice și constituie sursa
unei legături juridico -politice existente între stat și cetățean. Dar acesta nu este un
principiu static, ci o construcție istorică, care ia forme concrete diferite în timp și în
spațiu. Societățile s -au schimbat în mod radical și odată cu ele au evoluat și
concepțiile teoretice, dar și modalit ățile de aplicare a cetățeniei. Lucrare a de disertație
a avut ca obiectiv cercetarea instituției cetățeniei prin prisma normelor de drept
internațional public, dar și prin analiza reglementărilor la nivel național și
internațional, dar și în contextul jurisprudenței C EDO194.
Intensificarea colaborării internaționale și amplificarea relațiilor comerciale a u
modificat esențial societatea internațională , putându -se sumariza că atât cetățenia
europeană cât și cea americană sunt în plin proces de transcendență de la național
către global. În acest sens, accentuar ea decalajelor în diferite zone ale globului cu
privire la standardele de viață ale populației, precum și variația opțiunilor privind
locul de muncă, instituția de instruire și țara de reședință au implicații în domeniul
raporturilor juridice internaționale. Dreptul persoanelor de a se s tabili într -o altă țară,
libera circulație a oamenilor, libertatea de comunicare între oameni, perfectarea
căsăto riilor încheiate între persoane având cetățenii diferi te generează numeroase
probleme cu care se confruntă popu lația în dreptul internațional. Această circulați e
globală a persoanelor, alături de cea a bunurilor, capitalului și informației, fiind, de
altfel, avantajoasă pentru statele implicate, fixează anumite legături de
interdependență între state, iar în unele situații reprezint ă și izvorul anumitor
conflicte195.
UE este o construcție sui generis care urmărește să -și asume poziția și rol ul pe
diferite planuri: politic; economic; social; cultural ; dar și să-și transpună în viață
proiectul politic și de societate. Lărgirea și aprofundarea coeziunii dintre statele
membre sunt cele două axe de d ezvoltare și întărire a UE . Preocuparea pentru a oferi

194 https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/85 -96_2.pdf , accesat în data de 14.03.2020.
195 Anghel, I. M., Dreptul diplomatic și consular , ediția a II -a, vol. I, Editura Lumina Lex, București,
2002, pp. 247 -248.

66
identitate Europei vine din convingerea că, pentru a se putea manifesta, indivizii au
nevoie de sentimentul apartenenței și din conștientizarea faptului că Europa unită nu
mai poate fi susținută doar la nivelul elitelor.
Cetățenia, în mod tradițional, constituie un status uzual și reprezintă calitatea
de membru al unui stat -națiune, fiind conferită la naștere sau prin proceduri juridice
specifice în cazuri de emigrare dintr -un stat î n altul. Cetățenia este definită , astăzi , din
perspectiva drepturilor și îndatoririlor pe care le au cetățenii196. Statutul juridic al
persoanelor care posedă multiple cetăț enii în cadrul UE este determinat de raportul
dintre cetățeanul deținător al multiplei c etățenii și stat, primul fiind obligat să -și
exercite îndatoririle constituționale față de statele a căror cetățenie o deține cu
loialitate. Cetățenia UE oferă persoanelor ce o dețin dre pturi suplimentare în raport cu
cetățenia statului -națiu ne, garantându -le și protecția simultană a tuturor celor 28 de
state membre.
Cercetările în perspectivă sunt direcționate spre:
a) identificarea unor mecanisme noi de consolidare a instit uției cetățeniei
europene prin studierea dinamicii internaționale în acest domeniu;
b) cercetarea aspe ctelor privind cetățenia UE în vederea asigurării securității
statului și a individului;
c) investigarea pluralității de cetățenii în domeniul prote cției diplomatice și
consulare, privind problema recrutării, impozitarea etc.
Avantajele elaborărilor propuse consistă în elucidarea esenței și a
particularităților cetățeniei europene , prin prisma punerii în balanță a elementelor
cheie și punților de legătură dintre aceasta și cea americană , iar concluziile formulate
vin să ates te o serie de aspecte pozitive și deficiențe în acest domeniu, exprimând u-se
în propuneri de optimizare .
Impactul asupra științei și culturii. Prin rezultatele, co ncluziile și
recomandările sale științifice, lucrarea de disertație contribuie semnificativ l a
elucidarea problematicii cetățeniei europene și la consolidarea acesteia , pe de o parte,
iar pe de cealaltă relevă similaritățile sau diferențele ce pot fi extrase prin comparația
cu cetățenia americană conducând la posibilitatea de a contura modele de evoluți e,
learning curves și schimb de bune practici între cele două . În același timp, prin
conținutul său, lucrarea de disertație este de natură să prefigureze noi direcții de

196 Anastasiu, C.; Bădescu, I.; Bulai, A.; Zamfir, C.; Vlăsceanu, L., Dicționar de sociologie: urmat de
indicatori demografici, economici, sociali și sociologici , Editura Babel, București, 1998, p. 94.

67
cercetare științifică în domeniul cetățeniei europene , în special prin împrumut ul de
experiențe critice, programtice și punctuale din demersurile americane .
.

68
Bibliografie
I. Cărți/Tratate/Dicționare
1. Anastasiu, C.; Bădescu, I.; Bulai, A.; Zamfir, C.; Vlăsceanu, L, ,
Dicționar de sociologie: urmat de indicatori demografici, economici, sociali și
sociologici , Editura Babel, București, 1998 .
2. Anghel, I. M., Dreptul diplomatic și dreptul consular , Editura
Universul Juridic, București, 2011 .
3. Anghel, I. M., Dreptul diplomatic și consular , ediția a II-a, vol. I,
Editura Lumina Lex, București, 2002.
4. Antonescu, Mădălina Virginia, Instituțiile Uniunii Europene în
perioada Post -Nisa, Editura Lumen, Iași, 2009.
5. Aristotel, Politica , Editura Semne, București, 2008 .
6. Aristotel, Politica , Editura IRI, București, 2001 .
7. Arseni , A., Drept constituțional și instituții politice: tratat , vol. 2,
Editura CEP USM, Chișinău, 2014 .
8. Arseni, A.; Suholitco, L., Cetățenia – o nouă viziune și reglementare
europeană , Editura Litera, Chișinău, 2002 .
9. Asztalos, C. F. , Regimul juridic a l cetățeniei în dreptul internaț ional
public , Editura Pro Universitaria, București, 2012.
10. Bălan, D., Istoria relațiilor Europei cu SUA în epoca modernă. Note de
curs, Suceava, 2015 .
11. Bărbulescu, I. Gh., Noua Europă, Identitate și model european , Editura
Polirom, Iași, 2015.
12. Bellamy, R. , Citizenship: A Very Short Introduction , Publisher O xford
University Press, London , 2008 .
13. Bîrzea, C. , Cetățenia europeană , Editura POLITEIA – SNSPA,
București, 2005 .
14. Bîrzea, C., Politicile și Instituțiile Uniunii Europene , București, 2000 .
15. Buruiană, I., Protecția europeană a drepturilor omului , Editura Print –
Caro, Chișinău, 2013.
16. Deleanu, I. , Instituții și proceduri constituționale – în dreptul comparat
și în dreptul român – tratat , Editura Servo -Sat, Arad, 2001 .

69
17. Deleanu, I. , Drept constituțional și instituții politice , vol. II, Editura
Nova, București, 1996.
18. Diaconu, I. , Drept internațional public , Editura Lumina Lex, București,
2010 .
19. Diaconu, I. , Tratat de Drept Internațional Public , vol. II, Editura
Lumina Lex, București, 2003.
20. Diaconu, Nicoleta, Drepturile fundamentale ale cetățenilor în Uniunea
Europeană – curs, Editura Universul Juridic, București, 2011 .
21. Dragomir, E.; Niță, D. , Cetățenia europeană , Editura Nomina L ex,
București, 2010.
22. Drăganu, T. , Drept constituțional și instituții politice , vol. I, Editura
Lumi na LEX, București, 2000.
23. Dugard, J. R., Diplomatic protection and human rights: the draft
articles of the International Law Commission , vol. 24, Publisher Australian Year
Book of Internationa l Law, Canberra, 2005.
24. Erler, E. J.; West, T. G.; Marini, J. A., The Founders on Citizenship
and Immigration: Principles and Challenges în America , Publisher Rowman &
Littlefield, Lanham, MD, 2007.
25. Ferréol, G. , Dicționarul Uniunii Europene , Editura Polirom, Iași, 2001 .
26. Fuerea, A. , Drept comunitar al afacerilor , ediția a II -a revăzută și
adaugită, Ed itura Universul Juridic, Bucureș ti, 2006 .
27. Goodin, R. E., The Theory of Institutional Design , Publisher
Cambridge Univerity Press, Cambridge, 1996 .
28. Heater, D., What is Citizenship? , Publisher Polity Press, Cambridge,
1999.
29. Hobhouse, L. , Liberalism , Publisher O xford University Press, London ,
1964.
30. Huntington, S. P., Political Order in Changing Societies , Publisher
Yale University Press, London, 1968 .
31. Iov, Claudia Anama ria; Luțai, Raluca; Ivan, A. L. , Ghidul Uniunii
Europene pentru elevi și profesori. Educație pentru Cetățenie, Democrație și
Diversitate într -o Europă a tinerilor , Editura CA Publishing, Cluj -Napoca, 2016 .
32. Ispas, G. L., Uniunea Europeană: evoluție, instituții, mecanisme ,
Editura Universul Juridic, București , 2012.

70
33. Kadelbach, St. , Union Citizenship , Publisher Universit y School of
Law, New York, 2003.
34. Kochenov, D.; Lindeboom, J., The Internal Market and the Future of
European Integration: Essays în Honour of Laurence W. Gormley , Publisher
Cambridge University Press, Cambridge, 2019.
35. Lijphart, A. , Modele ale democrației. Forme de guvernare și
funcționare în treizeci și șase de țări , Editura Polirom, Iași, 2000 .
36. Lister, M. ; Pia, Emily, Citizenship în Contemporary Europe , Publisher
Edin burgh University Press, London , 2008.
37. Magnette, P. , Europa Politică -cetățenie, constituție, democrație ,
Editura Institutului European, Iași, 2003 .
38. Marshall, T. H. , Citizenship and Social Class , Publisher Cambridge
University Pres s, London , 1950.
39. Mătușescu, Constanța, Construcți a Europeană – Evoluția ideii de
unitate europeană , Editu ra Biblioteca, Târgoviște, 2007.
40. Miller, D. , Enciclopedia Blackwell a Gândirii Politice , Edi tura
Humanitas, București, 2000.
41. Monnet, J. , Mémoires , Éditeur Fayard, Paris, 1976 .
42. Moraru, I., Drept constituțional și instituții politice , Editura Actami,
București, 1997 .
43. Muraru, I. ; Tănăsescu, Elena Simina, Drept constituțional și instituții
politice , vol. I, Edit ura C. H. Beck, București, 2011.
44. Muraru, I. ; Tănăsescu, Elena Simina; Ap ostol Tofan, Dana, Deaconu
Șt., Constituția României: comentariu pe articole , Editura C. H. Beck, București,
2008 .
45. Muraru, I. ; Tănăsescu, Elena Simina; Iancu, Gh.; Deaconu, Șt.; Cuc,
M. H. , Cetățenia europeană , Editura C. H. Beck, București, 2003 .
46. Muraru, I. ; Tănăsescu, Elena Simina, Drept Constituțional și instituții
politice , ediția a X -a revăzută și completată, Editura Lumina Lex, București, 2002 .
47. Muraru, I. ; Tănăsescu, Elena Simina , Drept constituțional și instituții
politice , ediția a IX -a, revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001 .
48. Müller, J. W. , A European Constitutional Patriotism? The Case
Restated , în „European Law Journal”, vol. 14, nr. 5, Pu blisher Blackwell, Oxford,
2008.

71
49. Niciu, M., Drept internațional public , Editu ra Servo Sat, Arad, 1997 .
50. Pascariu, Gabriela Carmen, Integrare economică europeană , Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2002 .
51. Parsons, T. , The System of Modern Societies , Publisher Englew ood
Cliffs, Prentice Hall, 1971.
52. Popa, V. , Dreptul public , Editura Presa, Chișinău, 1998.
53. Popescu, A.; Diaconu, I. , Organizații europene și euro -atlantice ,
Editura Universul Juridic, București, 2009 .
54. Purdă, N.; Diaconu, Nicoleta, Protecția juridică a drepturilor omului ,
Editu ra Universul Juridic, București, 2011.
55. Pușcă, B. , Drept constituțional și instituții politice , vol. I, Editura
Fundației A cademice Danubius, Galați, 2001.
56. Rawls, J., Political Liberalism , Publisher Columbia U niversity Press,
New York, 1993.
57. Rotaru, Raluca, Dobândirea și redobândirea cetățeniei Teoria și
practica statelor cu sisteme de drept romano -germanice (continentale) , Teză de
doctor în drept, Chișinău, 2014.
58. Rudăreanu, Mariana, Drept comunitar , Editura Fundației România de
Mâine, București, 2007 .
59. Sarcinschi, Alexandra; Bogzeanu, Cristina, Europa: granițe, cetățenie,
securitate , Editura Universității Naționale de Apă rare „Carol I”, București, 2009.
60. Silberschmidt, M. , The United States and Europe. Rivals and partners ,
Publisher Harcourt B race Jovanovich, New York, 1972.
61. Sudre, F. , Drept european și internațional al drepturilor omului ,
Editura Polirom, Iași, 2006.
62. Tindall, G. B.; Shi, D. E. , America. O istorie narativă , vol. I, Editura
Enciclopedică, București, 1996 .
63. Țâncu, D. , Drept comunitar european , Edit ura Lumina Lex, București,
2007.
64. Vrabie, Genoveva, Drept constituțional și instituții politice , vol. II,
Editura Cugetarea, Iași, 1999 .
65. Vieriu, Eufemia, Tratat de drept constituțional și instituți i politice ,
Editura Pro Universitaria, București, 2016 .

72
66. Vieriu, Eufemia; Vieriu, D. , Cetă ṭenia română și c etăṭenia e uropeană,
Editura Pro Universitaria, București, 2010 .
67. Vieriu, Eufemia; Vieriu, D., Drept constitu ṭional și institu ṭii politice ,
Editura Pro Universitaria, București, 2010 .
68. Vieriu, Eufemia; Vieriu, D. , Drept constitu ṭional și institu ṭii politice ,
Editura Economică, București, 2005 .
69. Vincent, A., Nationalism and particularity , Publisher Cambridge
University Press, New York, 2002 .
70. Voicu, M. , Introducere în dreptul european , Editura Uni versul Juridic,
București, 2007.
71. Walzer, M., Spheres of Justice: A Defense Of Pluralism And Equality ,
Publishe r Basic Books, New York, 2008.
II. Studii și articole
1. Anghel, I. M., Implicațiile generate de situațiile de dublă cetățenie în
cazul României , în „Revista Punctul critic. Geopolitica vecinătății”, nr. 01 (11),
Editura Fundația Culturală Ideea Europeană , București, 2014, pp. 65 -120.
2. Aramă, Elena; Pop escu, Maria, Tratatul de la Lisabona din perspectiva
dreptului constitutional , în „Revista Națională de Drept”, nr. 10 (156), Editura CEP
USM, Chișinău , 2013, pp. 5 -8.
3. Aron, R. , Is multicultural citizenship possible? , Social Research, 41
(4), 1974, pp. 638 -656.
4. Balica (Popescu), Maria, Cetățenia europeană în contextul Tratatului
de la Lisabona , în „Revista Națională de Drept”, nr. 12 (158), Editura Universității
„Spiru Haret”, București, 2013, pp. 59 -66.
5. Bădescu, V. S., Requiem -ul cetățeniei naționale în contextul dreptului
constituțional al Uniunii Europene? v, în„ Revista Acta Universitatis George Bacovia.
Juridica”, vol. 5, nr. 2, Editura Universității George Bacovia , Bacău, 2016, pp. 301 –
342.
6. Blanovschi, A. , Instituționalismul:conceptul,evoluția și actualitatea , în
„Revista Administrarea Publică”, nr. 1 (73), Editura Academiei de Administrare
Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova, Chișinău, 2012, pp. 61 -68.
7. Ciongaru, E.; Niemesch, M., Suveranitatea – evoluție conceptuală în
contextul aderării la Uniunea Europeană , în „Dreptul românesc la 100 de ani de la

73
Marea Unire. Dimensiuni și tendințe”, Editura Facultății de Drept, București, 2018,
pp. 234 -238.
8. Costachi, Gh.; Pânzaru, T., Rolul legii și al cetățeanului în statul de
drept , în „Revista Națională de Drept”, nr. 3, Editura CEP USM, Chișinău, 2013. pp.
19-23.
9. Cucoș, Diana, Protecția Diplomatică: Metodă contemporană de
protecție a drepturilor cetățenilor , în „Revista Moldovenească de Drept
Internațional”, nr. 2, Editura Polirom, Iași, 2006, pp. 11 -16.
10. Gusilov, Gina, Neofuncționalismul european , în „Revista Sfera
Politicii”, nr. 116 -117, Editura Fundației „Societatea Civilă”, București, 2005;
http://revistasfer apoliticii.ro/sfera/116 -117/art9 -gusilov.html .
11. Habermas, J., Citizenship and National Identity. Some reflections on
the Future of Europe , în Beiner, R., „Theorizing Citizenship”, Publisher State
University of New York Press, Albany, 1995.
12. Kelly, D., Multicultural Citizenship: The Limitations of Liberal
Democracy , în „The Political Quarterly”, vol. 71, nr. 1, January 2000, pp. 31 -41.
13. Kelly, G. A., Who Needs a Theory of Citizenship , în „Journal
Daedalus”, vol. 108, nr. 4, Publisher The MIT Press on behalf of American Academy
of Arts ț Sciences, New York, 1979, pp. 21 -36.
14. Lehning, P. B., Citizenship, democracy and justice în the new Europe ,
în „Citizenship, Democracy and Justice în the new Europe”, Publisher Routledge,
London/New York , 1997, pp. 175 –199.
15. Marius, D. A., Privire asupra Constituției americane și a celei
europene , în „Revista Națională de Drept”, nr. 9 -10 (120 -121), Editura CEP USM,
Chișinău, 2010, pp. 76 -81.
16. Mazilu, D. , Rolul cetățeniei – condiție generală a protecției
diplomatice , în „Revista Universul Juridic”, nr. 10, Editura Universul Juri dic,
București, 2015, pp. 64 -77.
17. Militaru, Ioana Nely, Cetățenia Uniunii Europene potrivit Tratatului
de la Lisabona , în „Revista Tribuna juridică”, vol. 1, nr. 1, Editura Societăți i de
Știinte Juridice și Administrative, București, 2011, pp. 71 -82.
18. Olsen, E. D. H., The origins of European citizenship în the first two
decades of European integration , în „Journal of European Public Policy”, Publisher
Taylor ț Francis (Routledge), Oslo , 2008, pp. 40 – 57.

74
19. Platon, S., Lninsoutenable légèreté de la citoyenneté de l nUnion
européenne: l narrêt Tjebbes et la perte de nationalité pour les personnes résidant à
lnétrange , în „Journal d nactualité des droits européens”, nr. 18, Éditeur Université de
Bordeaux, Bordeaux, 2019 .
20. Popescu, A., Tratatul de la Lisabona – un tratat modificator și
reformator al Uniunii Europene , în „Buletin de informare legislativă”, nr. 1/2008,
Consiliul Legislativ, consultați: www.clr.ro .
21. Popescu, Maria, Tratatul de la Lisabona – arhitect al unei noi structuri
instituționale europene , în „Revista Tribuna Juridică”, vol. 3, nr. 1, Editura Academiei
de Studii Economice, București, 2013, pp. 101 -115.
22. Vieriu, Eufemia, Cetățenia europeană consol idată de Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene , în „Revista Doctrină și
jurisprudență”, nr. 3 -4, Editura Hamang iu, București, 2016, pp. 38 -43.
23. Yanasmayan, Zeynep, European citizenship: a tool for integration? , în
„Illiberal liberal states: immigration, citizenship and integration în the EU”, Publisher
Routledge, London/New York, 2016, pp. 79 –97.
24. Zaharia, Virginia, Abordări conceptuale cu privire la cetățenie prin
prisma protecției diplomatice a naționalilor în dre ptul internațional public și
asigurarea drepturilor omului , în „Dezvoltarea inovativă, colaborativă, incluzivă a
cooperativelor: teorie, practică, perspective”, conferință știin țifico -practică
internațională , Editura Universității Cooperatist -Comerciale, Chișinău, 2018, pp. 222 –
229.
25. Zaldea, Teodora Elena, Cetățenia europeană – componentă a Uniunii
fondată pe drept , în „Revista de Științe Juridice”, vol. 32, nr. 1, Editura Universul
Juridic, Craiova, 2018, pp. 148 -169.
26. Zaporojan, Livia, Cetățenia Uniunii Europene în raport cu cetățenia
națională , în „Materiale ale conferinței științifice a cadrelor didactice a Facultății
Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Departamentul Științe
Politice și Administrative ”, Editura CEP USM, Chișinău, 2017, pp. 21 -29.
27. Zaporojan, Livia, Cetățenia, un atribut al statalității , în „Revista
Națională de Drept”, nr. 2 (101), Editura CEP USM, Chișinău, 2009, pp. 66 -68.
III. Documente oficiale/Rapoarte
1. ***, Raport privind cetățenia în UE în 2010, Eliminarea obstacolelor
din calea drepturilor cetățenilor UE , Editura Comisiei Europene, Bruxelles, 2010 .

75
2. ***, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (versiune
consolidată) , în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, seria C, 2012 .
3. Comisia Europeană, 12 lecții despre Europa , Oficiul pentru Publicații
al Uniunii Europene, Luxemburg, 2017.
4. http://cetatenie.just.ro/ .
5. http://ec.europa.eu/.
6. https://europa.eu/european -union.
7. https://eur -lex.europa.eu/ .
8. https://lege5.ro/ .
9. http://legislatie.just.ro/ .
10. https://legeaz.net/ .
11. https://londra.mae.ro/.
12. http://publications.europa.eu/ .
13. https://ro.usembassy.gov/.
14. http://www.cdep.ro/ .
15. https://www.europarl.europa.eu/.
16. http://www.imliasi.ro/noul -cod-civil.pdf.
17. https://www.mae.ro/ .
18. https://www.roaep.ro/legislatie/ .
19. https://www.ssa.gov/legislation/legis_bulletin_110200.html.
IV. Pagini web/Surse electronice (site -uri)
1. https://biblioteca.regielive.ro/ .
2. http://books.google.com/ .
3. https://conspecte.com/ .
4. http://dictionnaire.sensagent.leparisien.fr/ .
5. https://dreptmd.wordpress.com/ .
6. https://drept.unibuc.ro/ .
7. http://dspace.usm.md:8080/.
8. https://ec.europa.eu/.
9. https://eur -lex.europa.eu/legal -content/ro/ .
10. http://eur -lex.europa.eu/en/treaties/dat/11992M/htm/11992M.html .
11. https://europolitics.ro/ .
12. https://ibn.idsi.md/.
13. https://ideeaeuropeanaugal.files.wordpress.com/ .

76
14. https://op.europa.eu/.
15. http://publications.europa.eu/ .
16. http://revista.universuljuridic.ro/ .
17. https://revue -jade.eu/ .
18. https://ro.eferrit.com/ .
19. https://ro.scribd.com/ .
20. https://teachingamericanhistory.org/.
21. https://uspee.md/wp -content/.
22. https://vdocuments.site/cetatenia -europeana -55a759a8744e7.html .
23. http://www.alainlamassoure.eu/.
24. https://www.academia.edu/ .
25. http://www.cnaicurs.ro/.
26. http://www.euroavocatura.ro/.
27. https://www.europarl.europa.eu/about -parliament/ro/ .
28. https://www.europarl.europa.eu/ .
29. http://europa2020.spiruharet.ro/.
30. http://www.qreferat.com/ .
31. http://www.jura.uni -bielefeld.de/ .
32. https://www.refworld.org/.
33. https://ro.scribd.com/.
34. https://www.studocu.com/.
35. http://www.tribunajuridica.eu/.
36. http://www.un.org/documents/ .
37. https://www.unhcr.org/.
38. https://www.unitischimbam.ro/.