Școala Națională de Studii Politice și Administrative [608742]

Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană
Analiză și soluționarea conflictelor
Analiză de politică externă

Rațiunile politice din spatele veto -ului
rusesc

”Gentleman, the vote is 11 to 1, and the 1 has it!”
(Abraham Lincoln)

Conf. Univ. dr. George Anglițoiu
Bogdan Popescu
Masterand: [anonimizat], 2015 –

1

Conflictul sirian a depășit expectanțele din perspectiva duratei, intensității, numărului de
victime și de refugiați, transformându -se rapid în cel mai sângeros episod istoric al Orientului
Mijlociu contemporan. Structura confesională și caracteristicile regimului politic conducător sunt
elemente ce fac din statul arab o structură fr agilă, supusă demontării. Denumirea Siriei de Inimă
a Levantului devine sugestivă în contextul luptei pentru putere de la nivel internațional. Un stat
important din perspectivă geopolitică, Siria a devenit punct de interes atât la nivel regional, cât și
la nivel internațional, formându -se rapid coaliții politice, în funcție de dorințele de promovare a
intereselor naționale. Fiind un conflict cu implicații internaționale, problema războiului civil din
Siria a fost abordată și în cadrul Consiliului de Securit ate al Națiunilor Unite. Lucrarea de față își
propune să analizeze decizia de politică externă a Federației Ruse de a -și folos i dreptul de veto,
pentru a bloca intervenția militară în Siria. În acest sens, lucrarea prezintă aparatul decizional,
tipul unit ății decizionale și rațiunile politice ce au stat la baza deciziei de politică externă,
racordată la obiectivele asumate ale Federației Ruse prin documente programatice .

2

CUPRINS

Organizarea puterii în Federația Rusă ………………………….. ………………………….. ………………. 3
Unitatea decizională rusească ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 4
Obiectivele prioritare ale politicii externe ………………………….. ………………………….. ………….. 6
Implicarea rusească în războiul civil din Siria ………………………….. ………………………….. ……. 7
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 11
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 12

3 Organizarea puterii în Federația Rusă
Federația Rusă este un stat democratic federativ bazat pe drept, cu o formă republicană de
guvernare , în care puterea executivă este împărțită între președinte, ales pe o perioadă de 6 ani,
primul ministru și Guvernul, numiți de președinte și confirmați de Duma de Stat. Capitolul IV al
Constituției Federației Ru se stabilește prin articolul 80 prerogativele președintelui. Garantul
Constituției, al respectării drepturilor și libertăților cetățenești, este investit cu puterea de a
implementa politici prin care să asigure suveranitatea, independența și integritatea statală, să
asigure funcționarea coordonată și integrată a organelor de stat. Președint ele Federației Ruse este
cel care stabilește direcțiile de acțiune atât al politicilor pe plan intern, cât și pe plan extern, fiind
reprezentantul statului în probleme de politică externă. Vladimir Putin a devenit președinte
interimar al Federației Ruse în 1999, ca urmare a demisiei lui Boris Elțîn. În anul 2000 a câștigat
alegerile prezidențiale, iar în anul 2004 a fost reales pentru un al doilea mandat. Întrucât
Constituția Federației Ruse prevede ca număr maxim de mandate consecutive două, Vladimir
Putin nu a mai putut candida în anul 2008. Si -a oferit sprijinul politic lui Dmitri Medvedev, care
a câștigat alegerile prezidențiale în 2008. Pe perioada mandatului lui Medvedev, Putin a ocupat
funcția de prim -ministru al Federației Ruse , menținându -și o poziț ie cheie la nivelul executivului .
În 2012 a câștigat alegerile prezidențiale pentru perioada extinsă de șase ani.
Actualul prim ministru al Federației Ruse este fostul președinte, Dmitri Medvedev.
Înainte de a deveni președinte, a ocupat funcția de prim -vicepremier și director al Gazpromului.
În perioada mandatului său prezidențial, au existat dezbateri asupra modului în care este
distribuită puterea și cine este adevăratul nucleu în corpusul decizional rusesc. Un sondaj de
opinie efectuat de Levada Center în anul 2009 la care au participat 1600 de cetățeni ruși de pe
întreg teritoriul Federației Ruse, a relevat faptul că doar 13% credeau ca puterea este deținută de
președintele în funcție, comparativ cu 32% care considerau că Putin este omul din umbră, car e ia
în realitate deciziile. 48% dintre răspunsuri considerau ca cei doi oameni politici reprezintă un
cuplu de putere în cadrul căruia deciziile se iau în consens.1

1 ***, Medveded and Putin: who holds the po wer? Медведев и Путин в чьих руках власть , Levada Center,
Septembrie 2009, accesibil la http://www.levada.ru/press/2009092804.html, ultima accesare 17.01.2015, 14:21

4 Unitatea decizională rusească
În Who Makes Foreign Policy Decisions and How , Margaret și Charles Hermann
identifică trei tipuri distincte de unități decizionale, în cadrul cărora procesul efectiv de luare a
deciziei, mecanismele și factorii de influență se manifestă diferit.
Din perspectiva mea, corpusul decizional în Federația Rusă, conform c lasificărilor făcute
de Hermann2, poate fi încadrat ca fiind un grup singular. În această situație, puterea de decizie
aparține unui colectiv, în cadrul căruia viziunea politică asupra unui anumit eveniment este
comună. Elementul cel mai important de anali zat în această situație este rapiditatea cu care
grupul ajunge la consens.
Probabilitatea ca în cadrul grupului să se ajungă rapid la o opinie unică este determinată
de mai mulți factori. În primul rând, este vorba de o ideologie comună . Astfel spus, de u n set de
valori comun, pe care membrii grupului analizat îl împărtășesc. Baza ideologică în cazul
Federației Ruse are surse doctrinare și istorice, rușii fiind dominați de un puternic sentiment
naționalist și de dorința de a recupera imaginea de superputer e la nivel internațional. Întreaga
politică rusească gravitează în jurul ideii de consolidare a guvernului central, de dezvoltare
economică și de recuperare a Rusiei dintâi – nostalgia imperială3. În cazul unei probleme de
politică externă, cum este cazul discutat în lucrarea de față, percepția asupra amenințării și
entității care o cauzează trebuie să fie comună. Aceste elemente determină modelul în baza
căruia factorii decizionali aleg abordarea conflictului: intervenție, non -intervenție, sprijin. Cu cât
grupul este mai mic , cu atât probabilitatea ca opinia asupra problemei discutate să fie comună
crește. În ceea ce privește Federația Rusă, p roblema dezbaterilor la nivelul grupului singular nu
se ridică, având în vedere influența pe care li derul o are în cadrul grupului4. ”Putin comandă cu o
autoritate nemaiîntâlnită de la moartea lui Stalin din 1953.”5 Deși putem considera unitatea
decizională ca fiind grupul singular, în cadrul acestuia, liderul își manifestă puterea dominantă .

2 Margaret G. Hermann, Charles F. Hermann, Who Makes Foreign Policy Decisions and How: An Empirical
Inquiry , International Studies Quarterly, vol. 33, no. 4, 1989, pp. 361 -387
3 George Anglițoiu, Strategia de securitate energetică a Uniunii Europene, Cadran Politic, 2007, accesibil la
www.cadranpolitic.ro/?p=3300 , ultima accesare 25.01.2015, 17:30
4 La nivelul c orpusul decizional, s -a remarcat o creștere a influenței liderului Vladimir Putin și o tendința a acestuia
către autocrație. Cercul de încredere, format din aliați și consilieri pare că s -a limitat la aceia, ale căror viziuni sunt
comune cu cele ale lideru lui. Tehnocrații precum Ministrul de Externe Serghei Lavrov și Ministrul Apărăii Serghei
Shoigu au avut un rol puternic diminuat în decizia de anexare a Crimeei.
5 Bobo Lo, Vladimir Putin and the Evolution of the Russian Foreign Policy. London: Blackwell Publishing, 2003,
p.2

5 A abordat problemele din perspectivă ideologică și a făcut apel la istoria națiunii, însă a
acționat întotdeauna rațional, în baza unui calcul al avantajelor. Deși a consultat opinii variate, de
la economistul liberal Alexei Kudrin la politicianul Vladislav Surkov, decizia i -a aparținut
întotdeauna . Vladimir Putin este o figură emblematică a statului rus, a cărui putere a fost
consolidată gradual de -a lungul timpului pe perioad a mandatelor sale prezidențiale. Pe lângă
politicile de dezvoltare în plan intern, prin reformele economice și politice, Putin a dus o politică
externă destul de controversată. A devenit exponentul singular al politicii externe a Rusiei, fiind
cel care pla nifică, îndeplinește obiective și împiedică derularea unor cursuri de acțiune estimate
ca fiind nefavorabile, reușind să domine în totalitate procesul decizional rus.
Direcția strategică rusă este dictată de o singură voce, cei care amenință sau provoacă
autoritatea sa, sunt eliminați – le consensus, c’est moi . Putin nu este însă un lider dominant prin
excelență, orientarea sa politică și mediul în care este plasat creând contextul în care acesta
acceptă într -o oarecare măsu ră idei și opinii din exterior. Prin prisma acestui lucru, putem spune
că Putin este mai degrabă un lider pragmatic, decât unul dominant. În cazul unui lider dominant,
a cărui influență se exercită pregnant la nivelul corpusul decizional și care reprezintă însuși
politica externă a unui stat, este important să cunoaștem și să înțelegem caracteristicile liderului,
în cadrul cărora se dezvoltă anumite tendințe și înclinații: cum reacționează la stimuli externi, în
ce scală evaluează gradul de pericol, cum percepe activitatea executivă la n ivel ideatic. Statul rus
a fost întotdeauna unul ermetic din acest punct de vedere. Deciziile de politică externă au fost de
cele mai multe ori surprinzătoare și cu cât gradul de surpriză, de incertitudine a fost mai mare, cu
atât actorii sistemului intern ațional au avut o întârziere mare în răspunsurile oferite.
Printre primele și cele mai importante lucrări care au abordat problema tiparului de
acțiune rusesc este Metoda Codului Operațional6, al lui Nathan Leites. Acesta a căutat să
identifice pattern -urile schemelor cognitive ale liderilor, și modul în care acestea sunt influențate
de nevoile sale de afiliere, putere și realizare. Deși lucrarea lui Leites nu îl studiază pe liderul rus
actual, Vladimir Putin, consider relevante rezultatele obținute de ace sta pentru analiza de față ,
întrucât Putin nu este un fenomen izolat, ci este mai degrabă un produs al mediului rus.
Instinctele și convingerile sale politice au fost modelate de experiențele transformărilor masive

6 Nathan Leites, The Operational Code of the Politburo , NY: McGraw -Hill Book Company, inc., 1951, pp. 11 -15

6 pe care societatea rusă le -a suferit, sta tutului puterii de la Kremlin și mișcarea acesteia în cadrul
sistemului internațional, eșecurile și succesele predecesorilor săi și bias -urile cognitive proprii.7
Dominat de un puternic sentiment patriotic, Putin a considerat ”destrămarea Uniunii
Sovietic e ca cel mai mare dezastru geopolitic al secolului XX”8. Știa că refacerea acesteia era un
obiectiv imposibil, așa că prin politica sa, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, a căutat să
consolideze poziția Federației Ruse de superputere la nivel regional/global. Politica sa a fost
bazată pe o decizie rațională, din care suma costurilor era depășită de avantaje. S-a observat că,
în situația unor interese comune, liderul de la Kremlin consideră cooperarea a fi un mecanism
eficient și nu apelează la auto-izolare. Poate cele mai relevante exemple derivă din relația sa cu
Statele Unite. În urma atacurilor de la 11 septembrie, aflați în fața unui dușman comun și anonim
– terorismul, cele două state au cooperat pe linia schimbului de intelligence (need t o share)9.
Această politică poate fi întâlnită și în relația sa cu Japonia, cu care se află în conflict de câteva
decenii asupra Teritoriilor din Nord (rapprochement) .10

Obiectivele prioritare ale politicii externe
În ceea ce privește obiective le politicii duse de Putin, ace stea sunt incluse î n Noua
Concepție de Securitate Națională, adoptată la 28 iunie 200011 de președintele Vladimir Putin .
Concept 2000 oferă transparență și predictabilitate în ceea ce privește politica externă, în
termenii realismului politic12 și o sistematizează în funcție de interesele naționale și beneficiile
proprii . Conștient de modificările sistemului internațional și de schimbare a focusului de la
războiului de tip tradițional la cel de tip economic, în care dezvoltarea economică devine
dezideratul oricărui stat, statul rus caută să obțină prosperitate financiară. Prin obținerea
stabilității financiare, dorește să devină un pol de influență într -o lume multipolară și să își
redobândească statutul de putere. În ceea ce privește pol itica externă, Kremlinul dorește crearea

7 Bobo Lo, Vladimir Putin and the Evolution of the Russian Foreign Policy , London: Blackwell Publishing, 2003,
pp. 25 – 27
8 Mark Galeotti, Andrew S. Bowen, Putin s Empire of Mind, Foreign Policy , apr. 2014 , accesibil la
http://foreignpolicy.com/2014/04/21/putins -empire -of-the-mind/ , ultima accesare: 20.01.2015, 17:22
9 Sherman Kent , Strategic Intelligence for American World Policy, Princeton University Press, 1966, p. 37
10 Joseph Ferguson , Japanese -Russian Relations,1907 -2007, Routledge Contemporary Japan Series, 2008, p. 79
11 ***, The Foreign Policy Concept of the Russian Federation, 2000, accesibi l la
http://www.fas.org/nuke/guide/russia/doctrine/econcept.htm , ultima accesare 20.01.2015,18:28
12 Igor Ivanov, Politica externă a Rusiei în epoca globalizării, Ed. Fundației Culturale Române, București, 2003, p.
161

7 unui sistem internațional stabil, în care rolul organizațiilor internațional e și puterea acestora sunt
sporite . Aceste direcții sunt continuate de doctrina din 200813.
Având în vedere faptul că lucrarea de față tratează relația dintre Siria și Federația Rusă,
prin prisma veto -ului celei din urmă în cadrul Consiliului de Securitate , mă voi focusa pe zona de
interes, și anume Orientul Mijlociu . Doctrina din 2008 tratează în articolele 14 și 15 problema
diferențelor culturale, făcând referire directă la MENA , o regiune în care procesul globalizării
pare să se fi inversat, accentul căzând pe procesul de redobândire a id entității civilizației. Dorința
de revenire la rădăcinile culturale și afirmare a valorilor islamice a fost din ce în ce mai
pregnantă în regiune , iar recurența acestui tip de proces și în alte regiuni a determinat guvernul
de la Kremlin să o considere o p rioritate pentru politica mondială. Având în vedere procentul
semnificativ din populația Federația Rusă de religie islamică14, Moscova dorește să demonstreze
capacitatea statului rus de a -i integra fără a induce o schimbare valorică sau identitară, în sens
religios. În aceste condiții, blamează impunerea unei ierarhii și a unei forme de guvernare de
către o entitate externă, considerând acest fapt ca fiind generator de conflicte, xenofobie,
intoleranță și tensiuni în relațiile internaționale. Doctrina identifică ca un principal element de
instabilitate mondială dorința de a gestiona conflictele prin sancțiuni, măsuri coercitive și
intervenții militare unilaterale, în afara Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Dorința de
consolidare a puterii organizațiilor militare este astfel reite rată, însă orice interpretare arbitrară a
rezoluțiilor Consiliului este considerată ilegitimă. Anticipând parcă situația Primăverii Arabe,
Federația Rusă pledează pentru o formă de mediere pașnică, fiind i dentificate utilizarea
măsurilor coercitive și forța militară ca principali factori catalizatori ai violenței intra și
interstatale.

Implicarea rusească în r ăzboiul civil din Siria
În acest context, p roblema stat ului sirian devine , din perspectiva procesului decizonal ,
una relativ simplă, membrii grupului singular împărtășind viziunea liderului. Consensul este
atins rapid, bazându -se pe legăturile istorice ale Kremlinului cu Orientul Mijlociu și racordându –

13 ***, The Foreign Policy Concept of the Russian Federation, 2008, accesibil la http://www.mid.ru/ns –
osndoc.nsf/1e5f0de28fe77fdcc32575d900298676/869c9d2b87ad8014c32575d9002b1c38?OpenDocument , ultima
accesare 20.01.2015, 18:33
14 10-15% (est. 2006) conform CIA Wor ld Factbook, accesibil la https://www.cia.gov/library/publications/the –
world -factbook/geos/rs.html , ultima accesare 25.01.2015, 16:25

8 se la obiectivele de politică externă asuma te. În lupta pentru putere dintre forțele guvernamentale
conduse de Bashar al Assad și rebeli, rușii sunt alături de regimul Assad . Obiectivele politice
rusești în conflictele Primăverii Arabe se bazează și pe legăturile istorice Kremlinului în regiune.
Deși Orientul Mijlociu nu a reprezentat o zonă de interes pentru Rusia pre -sovietă sau
pentru Imperiul Rusesc, acest lucru s -a schimbat o dată cu sfârșitul celui de -al Doilea Război
Mondial. Ambițiile geopolitce rusești vizau lumea arabă, și în special, Orie ntul Mijlociu.
Uniunea sovietică a încercat să se apropie de statele arabe ale căror regimuri și orientări politice
erau apropiate de viziunea proprie: au fost elaborate modelele orientării socialiste și al
dezvoltării non -capitaliste, prin care se explica atractivitatea modelului sovietic în statele arabe.
În anul 1980 s -a semnat un Tratat de Prietenie și Cooperare cu Hafez al -Assad, prin care cele
Rusia și Siria stabileau legături strategice. Implementarea perestroika în 1985 a destabilizat
poziția statel or arabe în politica rusească, trecând din ipostaza de element central în element
periferic15.
Rusia post -sovietică nu mai dispunea de resursele necesare menținerii relațiilor cu
Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, Siria a rămas un pion important în viziu nea Kremlinului.
Încă din anul 2000, Putin a căutat redobândirea influenței rusești în Orientul Mijlociu. Fără
succes, aceste eforturi au obținut direcționalitate o dată cu declanșarea valului revoluționar.
Moscova a încercat nu doar să mențină moștenirea Uniunii Sovietice, dar și să dezvolte noi
strategii și tactici care să permită reafirmarea Rusiei ca putere regională. În deciziile la nivel
internațional începând cu anul 2011, Putin a manifestat continuitate în politica externă și
perseverență în atinger ea obiectivelor propuse, a acționat în baza unui plan coerent și rațional, ce
dorea limitarea accesului occidental și obținerea de influență în zonele considerate cheie.
Acționând metodic, conform doctrinei neo -imperialiste a lui Putin, Rusia a căutat să d evină un
pol distinct de influență într -o lume multipolară. În Orientul Mijlociu, motivațiile rusești nu s -au
concentrat în jurul rezervelor energetice masive, ci în dorința de a consolida puncte strategice
cheie. Sprijinul oferit de Rusia regimului Assad reprezintă viziunea pragmatică a Kremlinului,
care a perceput revoluția ca fiind o oportunitate, a cărei exploatare corectă ar putea determina
creșterea influenței regionale.

15 Alexei Malashenko, Russia and the Arab Spring, Carnegie Moscow Center, 2013, p. 12

9 Pentru atingerea acestui obiectiv , Federația Rusă a considerat necesară menținerea
regimului Assad la conducere. Posibilitatea căderii regimului și o dată cu acesta, și a partidului
Baas ar fi însemnat o rupere în relațiile geostrategice pe care Rusia le avea stabilite cu Siria16.

Creșterea capitalului de imagine
Principalul motiv invocat de Federația Rusă prin care își justifica decizia veto -ului17 au
fost precedentele istorice ale intervențiilor militare aprobate de ONU. Afghanistan, Irak, Kosovo,
Libia sunt situații în care soluțiile identificate pentru pacificarea regiuni i au determinat o reacție
contrară și au degenerat în conflicte majore declanșatoare de instabilitate regională. Rusia era
direct interesată de menținerea stabilității în zonă, iar inte rvențiile conduse sub egida ONU și-au
demonstrat eficiența în îndepărta rea regimului, dar nu și în implementarea unuia stabil, care să
ducă la consolidarea statului. Rusia a adoptat o poziție de mediator în acest conflict, prin care să
își consolideze imaginea de ”singurul adult responsabil” la nivel mondial. Atacul adus asup ra
responsabilității de a proteja18 face referire la primordialitatea propriilor interese în detrimentul
bunăstării generale pe care americanii pretind că o asigură. Dar dincolo de lupta de putere,
Federația Rusă a avut o serie de obiective mai pragmatice de atins.

Portul Tartus – ultima bază militară în afara teritoriului fostei URSS și singurul port de
alimentare al vaselor rusești din Mediterana, este un punct important geostrategic19 pentru
Kremlin. În 2008, Assad a fost de acord cu convertirea portului într -o bază rusească permanentă
pentru vasele de război cu încărcătură nucleară. În 2009, RIA Novosti20 a raportat că portul va
deveni operaținal și din punctul d e vedere al operațiunilor anti -piraterie, servind ca bază pentru
proiectilele direcționale și portavioane. Tot în 2009, rușii au demarat un proiect de renovare al
portul ui, care să permită accesul unor vase mai mari, servind ca avanpost permanent al prezen ței

16 M. Dickson, O. Eminue, The United Nations Resolutions on Syria: exploration of motivation from Russia and
China, International Affairs and Global Strategy, 2013, pp. 7 -8
17 ***, Vetourile Consiliului de Securitate ONU accesibil la http://research.un.org/en/docs/sc/quick ultima a ccesare
24.01.2015, 6:07
18 ***, Mission Statement, United Nations: Office of the special adviser on the prevention of genocide, 2012,
accesibil la http://www.un.org/en/preventgenocide/adviser/index.shtml, ultima accesare 24.01.2015, 17:54
19 A. Kreutz, Syria: Russia ‘s best asset in the Middle East, IFRI, 2010, p. 23
20 ***, Russia set to build up its naval facilities in Syria, RIA Novosti, 2009, accesibil la
http://www.globalsecurity.org/military/library/news/2009/07/mil -090720 -rianovosti03.htm , ultima accesare
24.01.2015, 14:23

10 rusești în Mediterana. Căderea regimului Assad și posibilitatea venirii la conducere a unui regim
contrar intereselor Kremlinului ar fi putut determina pierderea portului Tartus de către ruși.

Radicalizarea islamiștilor ruși din zona Caucazului de Nord și regiunii Volga este o
problemă pe care liderii politici ruși și -au pus -o, o dată cu izbucnirea conflictelor din Primăvara
Arabă. Triumful islamiștilor în Orientul Mijlociu a rezonat cu populația musulmană rusească,
încurajând dezvoltarea unei mișcă ri de opoziție21.

Livrarea de armament – Orientul Mijlociu a fost un epicentru de conflict pentru o perioadă
îndelungată de timp și de aceea, a devenit una dintre zonele de interes pentru Federația Rusă în
ceea ce privește exportul de armament22. Începând cu 1950, Kremlinul a semnat înțelegeri cu
statele din regiune, ce prevedeau prezența consultanților rusești și implicarea acestora direct în
conflict. Prin aceste acorduri și -a urmărit interesele strategice în regiune, obținând acces la
infrastructura mili tară. După destrămarea Uniunii Sovietice, și -a pierdut o parte din relațiile din
Orientul Mijlociu, principalii clienți rămânând Siria și Iran. Valoarea totală a contractelor
semnate de guvernul Assad și Moscova (Industria de apărare rusească, Rosoboronexp ort)
depășește 4 miliarde USD. Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace Stockholm a estimat
că suma obținută din vânzarea de armament rusesc pe teritoriul sirian se ridică la 162 milioane
USD în 200923, 700 milioane USD în 2010 și 960 milioane în 201124.

21 Mișcările islamiste din Caucazul de Nord, simpatizante ale Frăției Musulmane, au condamnat violența regimului
sirian și și -au arătat respectul și sprijinul față de ”Frații” lor, vicitime ale casei Assad, organizând în februarie 2013 o
demonstrație la Makhachkala, la care au participat 700 de persoane. (Vladislav Maltsev, Islam is being cleansed of
illegal immigrants, NG Religiya, 2013) Regiunea Volga a fost și ea supusă procesului de ”caucaziere”.
22 O. Bagno, Z, Magen, S. Yiftah , Russian arms exports to the Middle East: a means or an end, Strategic
Assessment, vol. 13, no. 2, 2010, pp. 85 -97
23 Yakoov Katz, Russia sells dozens of combat aircrafts to Damascus, The Jerusalem Post, 2012
24 Holly Yan, Syria allies: why Russia, Iran and China are standing by the regime , CNN, 2013 accesibil la
http://edition.cnn.com/2013/08/29/world/meast/syria -iran-china -russia -supporters/ ultima accesare 20.01.2015,
19:43

11

CONCLUZII

În gestionare a conflictului din Siria, Rusia și -a formulat politica externă bazându -se pe
răspunsurile la două întrebări: cine va domina Siria și cine va deveni noul pol de putere la nivel
regional. Regimul Assad a fost un aliat strategic25. Temerile Rusiei privind inter venția militară și
schimbarea regimului depășesc ideea unei posibile alianțe a noului regim cu Statele Unite și fac
referire mai degrabă la gradul de instabilitate ridicat, la imposibilitatea tinerilor revoluționari de a
menține elementele democratice obți nute cu sânge și la existența unor sisteme organizate,
fundamentaliste, gata să preia puterea. Rusia nu doar că ar pierde, în cazul căderii lui Bashar, un
partener de afaceri și o zonă de influență, dar ar obține în schimb un factor perturbator la adresa
securității proprii. În prezent, Statul Islamic pare să concretizeze acest scenariu al Federației
Ruse. Rapiditatea cu care a obținut puterea, sistemul bine organizat și modus -ul operandi sunt
elemente care ar fi determinat ca, în urma organizării alegerilo r democratice în Siria, Statul
Islamic să câștige voturile populației. În acest context, veto -ul rusesc a scăzut probabilitatea
acestui scenariu.

25 Arabia Saudită și Qatar au avut proiecte de construcție a unor gazoducte regio nale Doha -Istanbul, care să treacă
prin Arabia Saudită, Siria și Iordania. Acest proiect a fost blocat de răspunsul negativ primit din partea lui Bashar al –
Assad.

12 BIBLIOGRAFIE

 Anglițoiu, George, Strategia de securitate energetică a Uniunii Europene, Cadran Politic, 2007,
accesibil la www.cadranpolitic.ro/?p=3300
 Bagno, O., Magen, Z., Yiftah, S., Russian arms exports to the Middle East: a means or an end,
Strategic Assessment, vol. 13, no. 2, 2010
 Dickson, M., Eminue, O., The United Nations Resolutions on Syria: expl oration of motivation
from Russia and China, International Affairs and Global Strategy, 2013
 Ferguson, Joseph, Japanese -Russian Relations,1907 -2007 , Routledge Contemporary Japan
Series, 2008
 Galeotti, Mark, Bowen, Andrew S., Putin s Empire of Mind, Foreign Policy, apr. 2014, accesibil
la http://foreignpolicy.com/2014/04/21/putins -empire -of-the-mind/
 Hermann, Margaret G., Hermann, Charles F., Who Makes Foreign Policy Decisions and How: An
Empirical Inquiry , International Studies Quarterly, vol. 33, no. 4, 1 989
 Ivanov , Igor, Politica externă a Rusiei în epoca globalizării, Ed. Fundației Culturale Române,
București, 2003
 Kent, Sherman, Strategic Intelligence for American World Policy , Princeton University Press,
1966
 Kreutz, A., Syria: Russia ‘s best asset in the Middle East, IFRI, 2010
 Leites, Nathan, The Operational Code of the Politburo , NY: McGraw -Hill Book Company, inc.,
1951
 Lo, Bobo, Vladimir Putin and the Evolution of the Russian Foreign Policy. London: Blackwell
Publishin g, 2003
 Malashenko, Alexei, Russia and the Arab Spring, Carnegie Moscow Center, 2013
 Maltsev, Vladislav, Islam is being cleansed of illegal immigrants, NG Religiya, 2013
 Yan, Holly, Syria allies: why Russia, Iran and China are standing by the regime , CNN, 2013
accesibil la http://edition.cnn.com/2013/08/29/world/meast/syria -iran-china -russia -supporters/
 ***, Medveded and Putin: who holds the power? Медведев и Путин в чьих руках власть ,
Levada Center, Septembrie 2009, accesibil la http://www.levada.ru/press/2009092804.html
 ***, Mission Statement, UN: Office of the special adviser on the prevention o f genocide, 2012,
accesibil la http://www.un.org/en/preventgenocide/adviser/index.shtml
 ***, Russia set to build up its naval facilities in Syria, RIA Novosti, 2009, accesibil la
http://www.globalsecurity.org/military/library/news/2009/07/mil -090720 -rianovosti03.htm

13  ***, The Foreign Policy Concept of the Russian Federation, 2000, accesibil la
http://www.fas.org/nuke/guide/russia/doctrine/econcept.htm
 ***, The Foreign Policy Concept of the Russian Federation, 2008, accesibil la
http://www.mid.ru/ns –
osndoc.nsf/1e5f0de28fe77fdcc32575d900298676/869c9d2b87ad8014c32575d9002b1c38?OpenD
ocument
 ***, Vetourile Consiliului de Securitate ONU accesibil la http://research.un.org/en/docs/sc/quick
 CIA World Factbook, accesibil la https://www.cia.gov/library/publications/the -world –
factbook/geos/rs.html