Școala Națională de Studii Politice și Administrative [303768]

Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Facultatea de Comunicare și Relații Publice

Materie: Teoria Argumentării

Campania „Votează. Decide-ți viitorul” Republica Moldova

Prof.: Alexandru Cârlan

Student: [anonimizat], Grupa 2, Comunicare

CUPRINS

Introducere

Analiză

Concluzie

Bibliografie

Anexe

Introducere

Prezenta lucrare reprezintă dovada propriei capacități de însușire a aspectelor studiate la seminarul materiei „Teoria argumentării” [anonimizat] a celor patru clipuri reprezentative ale campaniei de mobilizare a populației din Republica Moldova pentru alegerile legislative de pe 30 noiembrie 2016, „Votează. Decide-ți viitorul”.

[anonimizat] – LEX, o [anonimizat] (parte a Programului pentru Consolidarea Alegerilor Transparente în Moldova) realizate cu scopul de a impulsiona cetățenii moldoveni spre a își exercita dreptul de a vota, pentru a nu le permite celor din jur să le decidă propriul viitor. Potrivit statisticilor Mediafax, "până la ora 22:00 (n. red.: 30 noiembrie 2016) s-au prezentat la urne peste 1.605.000 de cetățeni cu drept de vot sau peste 53% dintre alegători”(Olteanu, 2016), [anonimizat], [anonimizat] a ieșit, [anonimizat], [anonimizat].

Este necesară o analiză detaliată a [anonimizat], într-o [anonimizat] (și exemple) [anonimizat] a publicului ([anonimizat] a vota).

Intrând în discuție spațiul publicitar (și, implicit, [anonimizat]), lucrarea va fi fundamentată pe conceptele de „ancorare” și „releu” [anonimizat].

Analiză

Fiecare dintre cele patru clipuri expune situații din viața cotidiană în contextul cărora indivizii ar fi nemulțumiți dacă ceilalți ar face alegeri în locul lor. [anonimizat], însă, stau diferențele de opinie care evidențiază dezbaterea problemei în cauză.

[anonimizat] o preferă tinerii din Moldova (68% dintre moldoveni preferă muzica din discotecă, 8% [anonimizat] 24% [anonimizat] – [anonimizat], probabil, un procentaj mult prea mic pentru a conta în scopul de a fi transpus statistic). [anonimizat], unindu-se (aici, referirea se face la membrii unui singur grup) [anonimizat] o schimbare așadar se poate menționa că din perspectiva mesajului ce se dorește a [anonimizat]-au atins scopul.

[anonimizat], este expusă diferența de opinie raportată la prejudecățile de gen. Astfel, din cei 48,1 % bărbați moldoveni, 14% cred că femeia ar trebui să stea acasă, 11% că femeia nu e potrivită pentru a șofa, 9% nu sunt de acord cu fustele scurte iar 7% dintre aceștia nu văd femeia ca pe un individ cu drepturi. Cu alte cuvinte, prin expunerea acestei statistici, femeile moldovence sunt trimise la vot pentru a își apăra dreptul de a avea drepturi și pentru a avea un cuvânt de spus cu privire la propriul viitor în detrimentul prejudecăților ce le urmăresc din partea genului opus.

Diferența de opinie etalată în cel de-al treilea video rezidă în alegerile pe care indivizii îi lasă pe cei din jur să le ia în locul lor, fără a avea drept de replică ori caracterizați fiind prin lipsa de reacție. În acest context, alegerea canapelei soacrei de către noră (și acceptarea celei dintâi a alegerii doar pentru confort), alegerea propriului costum de către vecin, alegerea mingei de către bunică (acceptată de protagonist în ciuda imprimeului neadecvat vârstei), alegerea mirelui de către altcineva decât mireasa, alegerea animalului de companie de către altcineva decât proprietarul și alegerea parașutei de către altcineva decât cel care urma să o folosească (singurul expus cu urmări fizice ale acestei alegeri așadar cu un impact vizual intens pentru privitor) sunt cazuri exemplificatoare ce pot fi întâlnite în viața cotidiană, care pot fi regretate din cauza lipsei de reacție la timpul potrivit.

Cel din urmă clip raportează diferența de opinie la proveniența etnică a indivizilor și la drepturile (egale) pe care aceștia trebuie să le aibă. Astfel, indiferent că există bunici și părinți moldoveni ce au copii cu influențe ucrainene, poloneze, bulgărești, grecești, tătare, găgăuze, rome, turcești, armenești, evreiești sau nemțești, toți trebuie să beneficieze de aceleași drepturi inclusiv de cel de a vota. Așadar, clipul îndeamnă părinții și bunicii cu copii în grijă să meargă spre a își exercita dreptul de a vota și, totodată, pentru a hotărî viitorul propriilor copii.

Este observabil că în toate cele patru clipuri sunt reflectate (mai mult sau mai puțin) etapele discuției critice, pornind de la etapa confruntării trecând prin etapa preliminară și prin etapa argumentării până la etapa rezolutivă.

Etapa confruntării este vizibilă la toate cele patru video-uri prin constatarea existenței unei diferențe de opinii între „participanții” pentru care s-a optat. Astfel, în primul clip este vorba despre diferența de opinie a a unor grupuri cu privire la muzica pe care o ascultă, în cel de-al doilea sunt vizate prejudecățile pe care le au bărbații, raportate la femei, în cel de-al treilea video apare motivul lipsei de reacție iar în al patrulea clip este vizibilă chestiunea legată de proveniența etnică a moldovenilor.

Din moment ce există doar o parte a „discuției critice” implicată, doar o perspectivă expusă (respectiv cea a Asociației Promo-LEX) etapa preliminară (ce presupune deciderea unor puncte de vedere comune care să permită evoluția „discuției”) nu se regăsește (pentru că, din perspectivă personală, ar fi trebuit să existe replica celor „acuzați” – respectiv a celor care decid ce muzică trebuie indivizii să asculte, a bărbaților care au prejudecăți față de femei, a celor care fac alegeri importante în viață în numele celorlalți sau a celor care judecă indivizii funcție de proveniența etnică a acestora).

Cu toate acestea, etapa argumentării iese în evidență fie și doar din perspectiva emițătorilor clipurilor. Astfel, în clipul raportat la muzică, argumentul constă în faptul că tinerii cunosc foarte bine ceea ce le place și știu ce vor în așa fel încât nimeni nu le poate influența deciziile însă, în ciuda acestui fapt, nu toți profită de această siguranță de sine pentru a schimba ceva. În clipul legat de prejudecăți, argumentul rezidă în convingerea femeilor că bărbații care au prejudecăți față de acestea vor merge la vot și vor hotărî viitorul propriilor copii în condițiile în care acestea nu își vor expune propriul punct de vedere. Clipul legat de alegerile importante în viață făcute de alții are un dublu argument: pe de o parte cel ce reiese din partea ultimului personaj care, prin discursul său, face referire la toate situațiile prezentate precedent și fortifică faptul că a lăsat alți indivizi să facă în locul său alegeri pe care nu le împărtășea iar pe de altă parte, mesajul de final care arată realitatea faptului că este posibil ca viitorul ales de ceilalți pentru propria persoană să nu fie pe placul celui care a preferat să se rețină în momentul în care ar fi trebuit să acționeze. În clipul privitor la proveniența etnică, argumentul constă în faptul că, indiferent de unde provin, părinții și bunicii moldoveni au dreptul să decidă viitorul propriilor copii prin prezența la vot, motiv primordial al atragerii atenției în cazul fiecăruia din cele patru clipuri (și, de altfel, un substitut al etapei rezolutive – pe principiul că prin prezența la vot pot fi schimbate în bine toate rezultatele situațiilor anterior expuse).

În toate cele patru video-uri, etapa pe care se insistă cel mai mult este cea a argumentării, insistență care poate fi motivată prin scopul pe care clipurile îl au: de a convinge (de a persuada) și de a mobiliza publicul moldovean să meargă la vot – similar oricărei situații de persuadare și în aceste cazuri este nevoie de o serie de „explicații” în favoarea scopului dorit a se atinge (a. „Nu vrei să-ți aleagă alții muzica, votează!”; b. „Nu vrei că deciziile bărbaților să conducă viața copiilor tăi, votează!”; c. „Nu vrei ca alții să ia decizii reprezentative în viața ta, votează!”; d. „Nu vrei ca la conducere să ajungă persoane care să îți conducă urmașii pe un drum greșit din cauza provenienței etnice, votează!”, tuturor acestor situații aducandu-li-se argumentele adecvate).

Din punct de vedere vizual, cea dintâi etapă este cel mai pregnant asociată cu imaginile deoarece are loc ilustrarea confruntării sau, cu alte cuvinte, prezentarea „taberelor”: pentru primul clip, tinerii reprezintă „publicul” descris printr-o anumită plăcere (aceea de a asculta un anumit tip de muzică) iar grupul de vârstnici, „tabăra adversă” (este observabilă apariția celor din urmă în clip la momentul auditiv al termenului „alții”). Primele 25 de secunde ale celui de-al doilea video expun confruntarea feminin – masculin alimentată de prejudecățile bărbaților pe care le au față de femei. Al treilea video este atipic, pentru că nu este vizibil raportul „taberelor” ci „victimele” (posibilii votanți) care apar pe parcursul primelor 30 de secunde „alături” de alegerile pe care ceilalți le-au făcut pentru ei (doamna în vârsta pe canapea, domnul îmbrăcat în costum, tânărul utilizând mingea, tânăra alături de mire, domnul vârstnic alături de câine iar cel din urmă tânăr în ghips). În ultimul clip nu există o confruntare propriu-zisă între două părți ci, mai degrabă, există „tabăra” celor descriși printr-o multitudine de proveniențe etnice și „tabăra” celor ce judecă drepturile acestor indivizi (a doua „tabără” poate fi înțeleasă subtextual, din punct de vedere auditiv, întrucât vizual nu are un corespondent).

În ceea ce privește coloana sonoră, în primul clip aceasta delimitează etapa confruntării de cea a argumentării: fiecărui tip de muzică ascultat și prezentat auditiv – textual îi corespunde, la timpul prezentării sale, o melodie specifică (muzicii de club îi corespunde o melodie de club, muzicii hip – hop un fundal sonor hip – hop, etc) însă în momentul ajungerii la etapa argumentării. pe fundal se aud simultan fragmente din toate cele patru tipuri de muzică abordate). Pe tot parcursul filmulețului legat de prejudecăți coloana sonoră este una de tip „crescendo”, cea mai înaltă notă fiind atinsă în cel mai important punct al argumentării („… să hotărască viitorul copiilor tăi”). Clipul legat de alegerile făcute de alții, indivizilor este descris prin două tipuri de coloană sonoră: în etapa confruntării melodia este una de tip „comedie” până se ajunge la etapa argumentării când un personaj semnalează cu mâna încetarea coloanei sonore existente pentru a se putea exprima, moment în care coloana sonoră devine inexistentă, asupra privitorului având impact doar cuvântul. În cel din urmă video, coloana sonoră este una echilibrată în timpul etapei „confruntării”, diferența făcând-o ridicarea cu un ton a melodiei la incipitul etapei argumentării, care subliniază relevanța argumentelor aduse).

Prin toate cele patru clipuri sunt evidențiate elementele și, implicit, structura argumentării care conduc către același scop (etapa rezolutivă): mobilizarea moldovenilor pentru a își exercita dreptul la vot. Astfel, în fiecare caz s-a apelat la diferența de opinie în discuția din etapa de confruntare, la expunerea unor premise procedurale în etapa de deschidere care au servit drept punct de plecare al clipurilor și la argumentele (explicite și implicite) evidențiate în etapa omonimă pentru ajungerea la punctul concluziv, de rezolvare a situațiilor puse în joc. (Van Eemeren, 2010)

În cazul primului clip, teza sună astfel: „Nimeni (n. red.: dintre tinerii grupurilor prezentate) nu ar lăsa pe alții să (le) aleagă muzica”. Premisele constau în faptul că tinerii „știu foarte bine ce le place” și „știu foarte bine ce vor” însă se ridică totodată și un contraargument al tezei: „… atunci de ce doar 28% dintre tineri merg să voteze?”. Constanta logică „atunci” se identifică în liantul dintre concluzia (teza) prezentă și o teză anterioară (potrivit, probabil, studiilor întreprinse în cazul unor campanii anterioare de votare) prin care se dorește atragerea atenției cu privire la cât de benefică pentru cetățeni ar fi ridicarea acelui procentaj de 28%. Luând în calcul funcția de ancorare a lui Roland Barthes (Barthes, 1964) și în clip se observă că textul, mai exact cifrele statistice transmit ce nu poate imaginea (în ciuda faptului că sunt expuse vizual o multitudine de imagini ce înfățișează un număr ridicat de indivizi, statistica nu poate fi făcută doar privind imaginile (ci printr-o cercetare). Într-adevăr, aici se aplică ideea conform căreia „textul nu mai urmărește identificarea, ci interpretarea, el împiedică proliferarea sensurilor conotate, dirijează cititorul printre semnificațiile posibile ale imaginii, îl determină să renunțe la anumite semnificații și să rețină altele” (Barthes, 1982). În principiu, aici imaginea și cuvântul sunt expuse simultan și complementar (de pildă, săgeata ce indică direcția către vot apare concomitent cu rostirea termenilor (” Nu-i lăsa pe alții să-ți aleagă muzica” – cu alte cuvinte, mergi pe aceeași direcție pentru a contribui și tu la alegerile din propria viață).

Teza celui de-al doilea clip se identifică astfel: „Acești bărbați (n. red. care au prejudecăți legate de tine, ca femeie) s-au pornit să hotărască viitorul copiilor tăi” (cu alte cuvinte, teza s-ar putea reconstrui astfel: bărbații au dreptul să hotărască în numele femeilor). Sugestiv, însă, clipul expune (femeilor) motivațiile prin care să nu se ajungă la acest act, identificate în argumente. Astfel, se ilustrează că nicio femeie nu ar trebui să stea acasă dacă nu vrea, orice femeie este capabilă să șofeze, orice femeie are dreptul să poarte fustă scurtă și, mai presus de toate, fiecare femeie are drepturi. Și în acest caz, imaginea ajută cuvântul (de pildă, în primele 7 secunde sunt expuse cele două tabere, cea a femeilor fiind mai extinsă vizual (aspect concordant cu textul care expune statistic că numărul lor este mai mare decât al bărbaților). De asemenea, pentru fiecare afirmație auzită, bărbații participanți în ilustrarea vizuală indică o întărire a celor auzite – pentru afirmația legată de procentajul bărbaților ce cred că femeile ar trebui să stea acasă se aude fortificator, în fundal un „da, da” venit din partea acestora, din partea bărbaților care cred că femeile nu ar trebui să șofeze se aude un râs ironic, iar din partea celorlalți bărbați se observă vizual credința lor în ceea ce cuvântul spune – adoptă o poziție defensivă și întăresc cele auzite prin negarea gestuală din cap. Totodată, poziția femeilor pe tot acest parcurs este una vizibil deranjată – poziție impunătoare, cu mâinile în șold, indiferent de tipul de femeie (business – woman din rândul al treilea, femeile moderne din față, sau femeia casnică, cu bigudiuri din dreapta primului rând). Finalmente, impactul auditivo – vizual este redat de „plecarea” bărbaților către vot – vizual, sunt expuse cele patru grupuri care dispar din imagine, acțiune asociată cu verbalul (cu alte cuvinte, decizia de către ei a fost luată iar femeia trebuie să acționeze, la rândul sau pentru a nu îi lăsa să își îndeplinească țelul).

„S-a putea să nu-ți placă viitorul pe care ți-l vor alege alții” este cea de-a treia teză a analizei întreprinse. Cel de-al treilea video este singurul dintre cele patru clipuri care expune contactul direct cu privitorul și care nu conține text. Fiecare personaj privește direct în cameră ținând un discurs despre alegerea pe care altcineva a făcut-o pentru el. Cuvintele fiecăruia sunt întărite de imaginea alegerii respective, după cum am menționat la un punct anterior. Personajul singular din final, ce adoptă o poziție frontală, adresându-se direct privitorului și scoțându-l din „comedia” pe care o privise până atunci (până în secunda 32) se identifică în liantul dintre ceea ce a dorit fiecare să înțeleagă și ceea ce era de înțeles, de fapt: gestul de stopare a coloanei sonore și de revenire în realitate și poziția rigidă a acestuia alături de fundalul negru pe care apare sunt alimentate de cuvintele dure, în esență (indicate și prin cenzura existentă, la un moment dat, la nivel auditiv), ale tânărului cu privire la efectele pe care alegerile celorlalți pentru el le-a avut. Cu alte cuvinte, acesta este „purtătorul de cuvânt” al celorlalți dinainte care văd în propriile situații doar partea bună, „de fațadă” însă care nu recunosc substanța contextului de a nu a avea nicio reacție în fața cuvântului celorlalți asupra propriilor vieți.

În cazul ultimului clip teza constă în: „Fiecare dintre ei (n. red. Părinții și bunicii copiilor cu proveniențe etnice distincte) are dreptul să decidă viitorul copilului său”. Abordarea este una preponderent grafică, fiecărui copil „intrat în joc” ilustrandu-i-se proveniența etnică prin expunere grafică rezultată în urma unei cercetări statistice. Cu toate acestea, stilul clipului este unul specific copiilor – jucăuș, colorat, infantil, cu o coloană sonoră amuzantă – care fără cuvânt nu ar transmite la fel de multe. Linia albastră de departajare face diferența, pentru privitor, între copilul cu mai multe proveniențe etnice și ceilalți copii însă egalitatea este dată de întoarcerea acestora în cercul copiilor ulterior prezentării de rigoare. Chiar dacă fiecare din celelalte trei clipuri are impactul său, era imperios ca în conjunctura prezentată (alegerile legislative) să fie luată în calcul și latura sensibilă a publicului prin expunerea copiilor că motivație a moldovenilor pentru a lupta pentru un viitor mai bun al acestora.

Din perspectivă personală, în scopul expunerii celor patru clipuri au fost utilizate mai multe scheme argumentative.

În filmulețul legat de muzică, întrebările critice pe care s-a pus accent au fost dacă există diferențe între cele patru cazuri de grupuri care ascultă muzică diferită (sau între două câte două) care să submineze forța asemănării menționate (asemănarea se identifică în scop – toate vor ca nimeni să nu le ia dreptul de a decide ce muzică să asculte). Distincții nu sunt iar pasiunea pentru muzică (afirmația) este considerată reală (adevărată) în C1, C2, C3 și C4, neexistând cazuri care să fie asemănătoare acestora dar pentru care afirmația să nu fie aceeași (nu se susține nicăieri în clip că există totuși un grup atipic, ce își dorește să se decidă pentru el sau care să nu aibă o suficient de puternică pasiune pentru un anumit tip de muzică), așadar, în acest caz, schema de argumentare utilizată a fost a argumentului bazat pe analogie.

În cazul clipului raportat la proveniența etnică, A poate fi identificat în copii iar B în vot, astfel A este cauza lui B. Una dintre întrebările critice care apar este dacă există o corelație între A și B și, da, există: copiii sunt motivul pentru care părinții și bunicii trebuie să meargă la vot (pentru a schimba – în bine – viitorul celor dintâi). O altă întrebare critică stă în existența sau nu a unei coincidențe identificată în această corelație. Nu, nu este o coincidență ci este un fapt real, cotidian – pentru orice tip de schimbare pornirea trebuie făcută de la un nivel înalt iar contextul trebuie să fie unul complex: un copil poate fi pedepsit pentru o faptă rea la nivel familial (în spațiul micro) însă un viitor mai bun depinde, în primul rând, de cine stă la conducerea statului (spațiul macro). O a treia întrebare critică se referă la posibilă existența a unui al treilea factor, C, care să fie cauză atât a lui A cât și a lui B. Acest factor, C, poate fi identificat într-o aspirare către o stare socială mai bună – motiv pentru copil de a trăi mai bine și, totodată motivație de exercitare din partea adulților a dreptului la vot. În concluzie, schema utilizată în acest caz este cea de argumentare pentru argumentul corelație – cauză (Van Eemeren & Houtlosser, 2001).

Cu privire la clipul legat de prejudecăți, A reprezintă exercitarea de către bărbați a votului. Astfel, dacă acesta are loc, atunci vor apărea și consecințe nedorite, prin raportare la o perioadă îndelungată de timp – implicit, este posibil să fie interzise fustele scurte, femeia la volan, etc. (acesta ar fi răspunsul la una dintre posibilele întrebări critice: cât de puternică este probabilitatea că respectivele consecințe să aibă loc?) O altă întrebare critică face referire la dovezile existente că lucrurile ar sta în această manieră dacă A s-ar petrece. Cu toate că, statistic, bărbații sunt mai puțini decât femeile, schimbările se pot produce (dacă din femei nu votează decât jumătate, spre exemplu). În contextul dat, consecințe de valoare opusă care ar trebui luate în calcul nu există. Luând în calcul cele menționate, schema de argumentare utilizată este cea pentru argumentul bazat pe consecințe negative.

Schema de argumentare a argumentului bazat pe analogie este folosită și în cazul ultimului clip, cel al lipsei de reacție. Sunt șase cazuri între care nu există diferențe care să submineze forța asemănării specificate (în afară de tematică, bineînțeles, care nu schimbă, însă, indicatorul de asemănare – fiecare protagonist a lăsat „exteriorul” să facă alegeri în locul său care, într-o formă sau alta i-a marcat pe fiecare, în parte). A reprezintă existența lipsei de reacție a protagoniștilor în C1, C2, C3, C4, C5, C6, neexistând niciun alt caz, C7, prin care să se înțeleagă că A este falsă (cu alte cuvinte, că nu este vorba despre lipsa de reacție și că un alt motiv stă la baza influențării propriilor alegeri). Diferențele rezidă aici în maniera în care protagoniștii acceptă alegerile pentru propria persoană (acest lucru fiind evident prin intermediul imaginii – vârstnica este satisfăcută, fotbalistul este amuzat, parașutistul este deprimat, viitoarea soție pare dezamăgită, etc).

Pentru cele patru clipuri, audiența este formată atât din publicul care știe exact ce vrea, care are de la bun început decizia luată cu privire la exprimarea sau nu a votului (și mai ales la persoană către care se va îndrepta acesta) cât și din publicul nehotărât, care așteaptă un impuls, o motivație pentru care să merite să își exercite votul. Astfel, filmulețele se adaptează la cerințele (ipotetice) ale audienței, în primul rând, prin exemplificările motivaționale pe care le expun.

În clipuri sunt utilizate și figuri retorice identificabile în mod expres în figurile de construcție prin care este întărită expunerea ideii prin utilizarea chiasmului (Ducrot & Todorov, 1972): „Niște oameni mi-au ales viitorul. Am… când am văzut ce mi-au ales”. De asemenea, mesajul din finalul fiecărui clip este imprimat audienței prin repetarea acelorași cuvinte: „Votează. Decide/alege viitorul!”.

Reprezentativ pentru conjunctura dată, în clipul legat de lipsa de reacție, saltul dialectic se produce de la un nivel de discuție la altul: ulterior dialogului „direct” cu privitorul al fiecărui protagonist, intervine vocea de fundal, conectată de spusele ultimului actor și rămânând în același context: „S-ar putea să nu-ți placă viitorul pe care ți-l vor alege alții”: se modifică topica de discuție dar importantă contextuală între topica veche și cea nouă rămâne), „discuția” astfel purtată fiind una legitimatoare, ce expune motivul pentru care se discută chestiunea respectivă: nu ajunge în situația celor pe care tocmai i-ai văzut pentru că „s-ar putea să nu-ți placă viitorul pe care ți-l vor alege alții”. În acest context, în jurul topicului există o înlănțuire de diverse tipuri de dialog (se termină un tip de dialog și începe altul – enchainment) (Walton, 2004).

Fiind distincte, pentru fiecare clip există un antagonist distinct (imaginat). Astfel, în primul clip, antagonistul este cel ce dorește să influențeze alegerile muzicale ale celorlalți, în al doilea clip acesta se identifică în cel care are prejudecăți față de femei, în al treilea clip, antagonistul este influentatorul vieții celorlalți iar ultimul clip îl expune ca posibil antagonist pe cel care judecă proveniențele etnice ale moldovenilor. Pentru fiecare antagonist, în parte, fiecare clip (prin abordarea perspectivelor expuse la punctele anterioare) încearcă să demonstreze publicului că posibila perspectivă a acestora este una eronată apelând la experiențe de viață pe care este posibil ca și auditoriul să le fi trăit. În acest context, lupta (și implicit, publicul) este pe jumătate câștigată întrucât audiența va transpune ceea ce clipurile îi oferă în viața cotidiană și va lua decizia funcție de conjunctura în care aceasta s-a aflat la un moment sau altul al propriei existențe.

Tuturor celor patru clipuri le este specifică încălcarea primei reguli a discuției critice (Van Eemeren, 2010): nicio parte nu permite celeilalte părți să își expună puncte de vedere personale ori să se îndoiască de punctele de vedere exprimate (regula libertății de opinie). De fapt, nici nu ar fi posibil, întrucât celelalte „tabere” sunt doar sugerate nu prezente efectiv. Obiectivul retoric constă, aici, în expunerea în fața audienței a aspectelor avantajoase pentru scopul clipurilor (acela de a impulsiona audiența să meargă la vot). Cea de-a doua regulă (cea a obligației de a argumenta) se aplică în mod special în cazul clipului legat de prejudecăți: bărbaților care au avansat prejudecățile cu privire la femei li s-au cerut (prin prisma cercetării) să și le susțină. Și cea de-a treia regulă este aplicabilă clipurilor, întrucât atacul unei tabere (cum ar fi bărbații care au prejudecăți, cei care influențează viețile altora sau cei care judecă indivizii funcție de apartenența lor etnică) asupra unei perspective trebuie să fie conectat cu perspectiva înaintată de cealaltă parte. Regulă a patra a, a relevanței, este, din nou, aplicabilă, pentru cele patru filmulețe: se argumentează susținerea votului (apărarea punctului de vedere) printr-o multitudine de susțineri explicative raportate la viața cotidiană. Regula premiselor neexprimate, a cincea, nu este aplicabilă niciunuia din cele patru clipuri întrucât nicio premisă din cele expuse în primă instanță nu este negată ci aceleași puncte de vedere sunt susținute de la început până la sfârșit. În acest caz, obiectivul retoric este de a nu induce publicul în eroare printr-un amalgam de explicații „oximoronice”. A șasea regulă, a punctelor de plecare în argumentare, este aplicabilă întrucât clipurile nu neagă o premisă ce reprezintă un punct de vedere comun. De pildă, nu este negată sau dezmințită perspectiva barbatilor cu prejudecăți față de femei sau a celor care (cred că) au puterea de a influența alegerile muzicale ale indivizilor. A șaptea regulă, a schemei argumentative, este aplicabilă fiecăruia din cele patru clipuri, întrucât există o schemă specifică utilizată de fiecare (schema de argumentare a argumentului bazat pe analogie, schema de argumentare pentru argumentul relație – cauză și schema de argumentare pentru argumentul bazat pe consecințe negative), spre susținerea propriului punct de vedere, conform celor menționate într-o parte anterioară a lucrării. Aplicabilă formelor de argumentare analizate este și cea de-a opta regulă, a validității, deoarece sunt utilizate argumente valide, din perspectivă logică, însoțite și de date concrete, reale, din punct de vedere statistic ce întăresc, la nivel vizual, datele, informațiile și argumentele pe care publicul le aude. Aplicabilitatea celei de-a noua reguli, de încheiere, este incertă, întrucât ar trebui să se aibă acces la rezultatele votului din partea fiecărei categorii în parte pentru a observa dacă „apărarea” a fost sau nu reușită. Regula uzurii termenilor, a zecea, este validă, întrucât formulările expuse sunt concrete, neambigue, pe lângă faptul că nici perspectivele „taberelor adverse” nu sunt prezentate cu mai puțină acuratețe.

Concluzie

Prin raportare la aspectele de ordin dialectic și retoric atinse în punctele anterioare se poate susține că cele patru clipuri ale campaniei de mobilizare a basarabenilor la alegerile legislative se identifică într-o formă creativă de persuadare a potențialilor votanți, în primă instanță, prin argumentele aduse, în vederea atingerii scopului propus.

În toate cele patru clipuri, imaginile sunt complementare mesajului pe care publicul îl aude și textului (identificat în rezultate statistice) pe care acesta îl vede. Figurile retorice utilizate în clipuri fortifică argumentele aduse în prim plan în scopul convingerii auditoriului iar comportamentul/atitudinea protagoniștilor concordă cu ceea ce cuvintele transmit (în mod expres prin gestică). Întrebările critice pe care clipurile le ridică au răspunsuri care validează schemele argumentative utilizate în fiecare dintre acestea.

Pentru fiecare clip, în parte, sunt evidente „taberele”: pe de o parte, Asociația Promo – LEX (care, prin propriile argumente, îndeamnă fiecare categorie de public să meargă la vot – tineri, femei, indivizi influențabili și indivizi cu proveniențe etnice distincte), pe de altă parte antagoniștii imaginați identificabili în cei care se află la polul opus celor pe care Asociația îi are în vedere – vârstnicii care consideră că pot influența tineretul, bărbații, persuasivii și cei care discriminează).

Tipurile distincte de dialog și de adresare către public fac diferența între ceea ce este observabil/vizibil și ceea ce ar trebui înțeles, un rol important, în acest context, având-o și trecerea de la tonalitatea sarcastică la tonalitatea gravă (prin mimică protagoniștilor, prin gestica acestora și prin acutele respectiv gravele coloanei sonore).

Caracterul ludic al clipurilor transpune audiența într-un spațiu confortabil, comod (în mod expres în conjuncturi în care apar copii) însă mesajul final este la fel de pregnant precum în clipurile în care adulții „fac jocul”. Astfel, se dorește o tranziție de la infantilism, copilăresc, la realitatea prezentă în care, pentru „a fi bine” indivizii trebuie să facă alegeri individuale însă atât pentru ei înșiși cât și pentru urmașii lor, fără de care societatea ulterioară nu ar putea exista. Din aceste motive, „Votează. Decide viitorul!” nu rămâne doar un slogan.

Această lucrare a însemnat, din punct de vedere personal, o provocare căreia nu eram sigură că îi voi face față. Cu toate acestea, am încercat ca tot ceea ce am asimilat la curs să transpun, în manieră proprie, în această analiză în primul rând pentru promovare iar în al doilea rând pentru ceea ce viața va aduce – lucrând, am învățat că să știu cum să îmi susțin punctele de vedere poate face diferența între pozitiv și negativ.

În redactarea lucrării am întâmpinat o serie de dificultăți, în general de natură analitică și legate de proprietatea termenilor pe care, prin documentare, am reușit să le depășesc. Strategia minimului optic și a maximului pragmatic mi-a ridicat câteva probleme în abordarea clipurilor din perspectiva cerută însă am încercat să reconstruiesc argumentarea funcție de modelul pragma – dialectic apelând la autorul Roland Barthes și invocând conceptele solicitate. Mi-au mai ridicat probleme cele trei resurse ale manevrării strategice și, în genere, conceptele care nu au fost întru totul aplicabile pe clipurile pe care le-am analizat.

Am încercat să mă concentrez pe ceea ce clipurile au transmis – atât la nivel auditiv, cât și la nivel vizual și la nivel de discurs, lingvistic – și să reliefez interdependența acestora pentru scopul pe care Asociația Promo – LEX l-a avut – mobilizarea moldovenilor în a își exercita dreptul de a vota.

Raportarea la etapele și la regulile discuției critice, la diferențele de opinie care stau drept fundament al clipurilor și la schemele argumentative utilizate în clipuri m-au făcut să realizez aspectele pe care le-am reținut în cea mai mare măsură din cursul la care am luat parte.

În ciuda impedimentelor pe care le-am întâlnit și a blocajelor pe care le-am avut de-a lungul redactării acestei lucrări, am conștientizat cât de importantă este în viața de zi cu zi abilitatea de a susține un argument (același, mai cu seamă) de la început până la sfârșit, indiferent de conjunctură și, implicit cât de important este să se dea atenție nu doar cuvintelor ci și imaginilor, acolo unde este cazul dar mai ales sensurilor ascunse care nu pot fi observabile decât printr-un nivel ridicat de atenție.

Nu consider „Teoria argumentării” doar o materie ci un mijloc prin care drumul către o profesie din zona comunicării poate fi simplificat. Nu am conștientizat acest lucru până a începe să redactez această lucrare dar am învățat că teoria fără practică nu are același impact la fel cum cuvântul, textul și mesajul nu pot fi independente, după cum propria implicare în acest referat m-a învățat.

Bibliografie

Barthes, R. (1982). Myth today. A Barthes Reader, 93–149.

Ducrot, O., & Todorov, T. (1972). Dictionnaire encyclopédique des sciences du langage. Editions du seuil.

Olteanu, M. (2016). ALEGERI Republica Moldova. Igor Dodon, noul președinte: ”În această campanie noi am învins”. Rezultate finale: Igor Dodon – 52,18%, Maia Sandu – 47,82%. Mediafax. Retrieved from http://www.mediafax.ro/externe/alegeri-republica-moldova-igor-dodon-noul-presedinte-in-aceasta-campanie-noi-am-invins-rezultate-finale-igor-dodon-52-18-maia-sandu-47-82-15951808

Van Eemeren, F. H. (2010). Strategic maneuvering in argumentative discourse: Extending the pragma-dialectical theory of argumentation (Vol. 2). John Benjamins Publishing.

Van Eemeren, F. H., & Houtlosser, P. (2001). Managing disagreement: Rhetorical analysis within a dialectical framework. Argumentation and Advocacy, 37(3), 150.

Walton, D. (2004). A new dialectical theory of explanation. Philosophical Explorations, 7(1), 71–89.

Anexe

Clipul 1 – Expunere conform modelului de analiză al lui Paul Van Den Hoven

Clipul 2 – Expunere conform modelului de analiză al lui Paul Van Den Hoven

Clipul 3 – Expunere conform modelului de analiză al lui Paul Van Den Hoven

Clipul 4 – Expunere conform modelului de analiză al lui Paul Van Den Hoven