ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE [302294]

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

TEZĂ DE DOCTORAT

„CRIZA REFUGIAȚILOR DIN GERMANIA

O PERSPECTIVĂ POLITICĂ EUROSCEPTICĂ”

Coordonator științific:

Prof.univ.dr. Alina Bârgăoanu

Doctorand: [anonimizat] – Georgiana Zalupca

BUCUREȘTI, 2017

[anonimizat] / de modificat pagina

Argument / de modificat pagina

Euroscepticismul: actuala provocare politică a Uniunii Europene / de modificat pagina

Conceptul de „euroscepticism” / de modificat pagina

Tipuri de „euroscepticism” / de modificat pagina

Creșterea euroscepticismului în Uniunea Europeană / de modificat pagina

Profilul partidelor eurosceptice din statele membre ale Uniunii Europene /

Statele vechi membre ale Uniunii Europene: Germania, Franța, [anonimizat], Olanda și Belgia /

Statele nordice membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia și Finlanda /

Statele debitoare membre ale Uniunii Europene: Italia, Spania și Grecia /

Statele din Europa Centrală și de Est membre ale Uniunii Europene: Polonia și Ungaria /

1.5. Evoluția gradului de încredere în Uniunea Europeană în statele membre eurosceptice conform Eurobarometrelor Standard în intervalul 2007-2017 / [anonimizat]2016 primăvară și toamnă și EB2017 primăvară

1.5.1. Metodologia cercetării / de modificat pagina

1.5.2. Analiza și interpretarea datelor / de modificat pagina

2. Criza refugiaților în Germania în perioada 2015-2016 / de modificat pagina

Criza refugiaților în Uniunea Europeană / de modificat pagina

Criza refugiaților în Germania / de modificat pagina

Reacții politice în Germania la criza refugiaților / de modificat pagina

AfD / de modificat pagina

PEGIDA / de modificat pagina

Mișcarea Identitară / de modificat pagina

Încadrarea politică și ideologică a AfD, a PEGIDA și a Mișcării Identitare pe scena politică germană / de modificat pagina

Criza refugiaților în România: vizibilitatea și încadrarea mediatică online / [anonimizat], teoria încadrării și tonul știrilor (engl. tone of voice) / de modificat pagina

Metodologia cercetării / de modificat pagina

Scheme de categorii. Măsurători / de modificat pagina

Analiza și interpretarea datelor / de modificat pagina

Vizibilitatea știrilor despre subiectul crizei refugiaților în Uniunea Europeană în mediul online / de modificat pagina

Proeminența știrilor despre subiectul crizei refugiaților în Uniunea Europeană în mediul online / de modificat pagina

Tonul știrilor (engl. tone of voice) despre subiectul crizei refugiaților în Uniunea Europeană în mediul online / de modificat pagina

Interpretarea rezultatelor cercetării / de modificat pagina

Concluziile cercetării / de modificat pagina

Considerații finale / de modificat pagina

Concluzii / de modificat pagina

Bibliografie / de modificat pagina

Anexe / de modificat pagina

Grila online / de modificat pagina

Coding book online / [anonimizat] I.1.: „Evoluția curentului eurosceptic în Germania” / Sursa datelor: EB67-EB84

Grafic I.2.: „Nivelul de încredere/neîncredere în Uniunea Europeană” / Sursa datelor: EB3 și EB84

Grafic I.3.: „Nivelul de încredere în instituțiile naționale” / Sursa datelor: EB83 și EB84

Grafic I.4.: „Nivelul de neîncredere în instituțiile naționale” / Sursa datelor: EB83 și EB84

Grafic I.5.: „Întrebarea8a.13. Înclinați să aveți încredere/neîncredere în Uniunea Europeană?”/ Sursa datelor: EB67-EB84

Grafic I.6.: „Întrebarea8a.13. Înclinați să aveți încredere în Uniunea Europeană?”/ Sursa datelor: EB67-EB84

Grafic I.7.: „Întrebarea8a.13. Înclinați să aveți neîncredere în Uniunea Europeană?”/ Sursa datelor: EB67-EB84

Grafic I.8.: „Încrederea în instituțiile naționale – Parlament”/ Sursa datelor: EB67-EB84

Grafic I.9.: „Încrederea în instituțiile naționale – Guvern”/ Sursa datelor: EB67-EB84

Grafic I.10.: „Încrederea în Uniunea Europeană”/ Sursa datelor: EB67-EB84

Grafic I.11.: „Care sunt principalele interese cu care se confruntă Europa în prezent?”/ Sursa datelor: EB67-EB84

Grafic I.12.: „Care sunt așteptările pentru următoarele 12 luni la nivelul Europei?” / Sursa datelor: EB67-EB84

Grafic I.13.: „Care este situația economiei în Uniunea Europeană, la nivel UE28 și per țară? – Bine” / Sursa datelor: EB67-EB84

Grafic I.14.: „Care este sprijinul pentru moneda unică europeană? – EURO” / Sursa datelor: EB67-EB84

Grafic I.15.: „Sprijinul pentru o dictatură autoritară de dreapta în intervalul 2002-2016” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Grafic I.16.: „Evoluția curentului xenofob în intervalul 2002-2016” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Grafic I.17.: „Evoluția extremei dreapta în Germania în intervalul 2002-2016” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Grafic I.18.: „Sprijin pentru obiectivele PEGIDA și islamofobie” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Figura I.1.: „Votul pentru AfD în Land-ul Baden-Württemberg per oraș” / Sursa datelor: Stat, oficiul de stat, 14 martie 2016

Figura I.2.: „Votul pentru AfD în Land-ul Saxonia per oraș” / Sursa datelor: Stat, oficiul de stat, 14 martie 2016

Figura I.3.: „Care este situația dumneavoastră financiară în prezent?” / Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016, 1 026 de persoane

Figura I.4.: „Sunteți de acord că cei din clasa politică au făcut oricum ce doresc?”/ Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016, 1 026 de persoane

Figura I.5.: „Cât de mulțumiți sunteți de politica de azil și refugiați a Angelei Merkel?” / Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016, 1 026 de persoane

Figura I.6.: „Germania a devenit mai liberală, prin emanciparea femeilor și prin egalitatea de gen. Credeți că se îndreaptă în direcția potrivită?” / Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016, 1 026 de persoane

Figura I.7.: „Vă puteți imagina că ați alege din principiu AfD?” / Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016, 1 026 de persoane

Figura I.8.: „Considerați că alegătorii AfD sunt de extremă dreaptă?” / Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016, 1 026 de persoane

Figura I.9.: „Votul pentru AfD în Land-ul Mecklenburg – Vorpommern” / Sursa datelor: Der Postillon, 5 septembrie 2016

Figura I.10.: „Mai devreme negru, azi albastru în orașul Rostock, Land-ul Mecklenburg-Vorpommern” / Sursa datelor: Oficiul de stat pentru administrație internă Mecklenburg-Vorpommern, 5 septembrie 2016

Figura I.11.: „Votul în procente, Land-ul Mecklenburg-Vorpommern” / Sursa datelor: Oficiul de stat pentru administrație internă Mecklenburg-Vorpommern, 5 septembrie 2016

Figura I.12.: „Câștigători și pierdanți, Land-ul Mecklenburg-Vorpommern” / Sursa datelor: Oficiul de stat pentru administrație internă Mecklenburg-Vorpommern, 5 septembrie 2016

Figura I.13.: „Estimarea regiunilor câștigate în turul al doilea electoral al alegerilor regionale din 2015 / Sursa datelor: www.tagesschau.de

Figura I.14.: „Postare Nigel Farage” / Sursa datelor: Twitter

Figura I.15.: „Postare Marine Le Pen” / Sursa datelor: Twitter

Figura I.16.: „GermanForeignOffice” / Sursa datelor: Twitter

Figura I.17.: „Care sunt principalele interese cu care se confruntă țara dumneavoastră în prezent?” / Sursa datelor: EB83 și EB84

Figura I.18.: „Care sunt principalele interese cu care se confruntă țara dumneavoastră în prezent?” / Sursa datelor: EB83 și EB84

Figura I.19.:„Care sunt principalele interese cu care se confruntă Europa în prezent?” / Sursa datelor: EB83 și EB84

Figura I.20.: „Care sunt principalele interese cu care se confruntă Europa în prezent?” / Sursa datelor: EB83 și EB84

Figura I.21.: „Migrația persoanelor din alte state membre ale Uniunii Europene” / Sursa datelor: EB84

Figura I.22.: „Migrația persoanelor din afara Uniunii Europene” / Sursa datelor: EB84

Figura I.23.: „Ar trebui luate măsuri speciale pentru a combate migrația persoanelor care provin din afara Uniunii Europene?” / Sursa datelor: EB84

Figura I.24.: „Politică comună privind migrația la nivelul Uniunii Europene” / Sursa datelor: EB84

Figura I.25.: „Sprijinul pentru o dictatură autoritară de dreapta” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Figura I.26.: „Xenofobia” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Figura I.27.: „Sunteți de acord cu afirmația: „Republica Federală Germania se află în pericol datorită numărului mare de străini” și care sunt partidele dumneavoastră preferate” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Figura I.28.: „Sunteți de acord cu afirmația: „Din cauza prezenței atâtor musulmani aici, mă simt ca un străin țara mea” și care sunt partidele dumneavoastră preferate” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Figura I.29.: „Sunteți de acord cu afirmația: „Majoritatea solicitanților de azil nu se teme să fie persecutată cu adevărat în țara lor de origine” și care sunt partidele dumneavoastră preferate” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Figura I.30.: „Sprijin pentru obiectivele PEGIDA și pentru noțiunea de democrație” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Figura I.31.: „Sprijin pentru obiectivele PEGIDA și respingerea dictaturii” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Figura I.32.: „Sprijin pentru obiectivele PEGIDA și respingerea existenței unui singur partid puternic” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Figura I.33.: „Mesaj PEGIDA” / Sursa datelor: Pegidaoffiziell.wordpress

Figura I.34.: „Vârsta” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.35.: „Sexul” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.36.: „Situația familială” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.37.: „Cel mai înalt nivel de învățământ absolvit” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.38.: „Situația ocupării forței de muncă” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.39.: „Categoriile forței de muncă” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.40.: „Comparație între vârsta respondeților” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.41.: „Sunteți mulțumit cu democrația?” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.42.: „Unde urmăriți activitățile PEGIDA?” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.43.: „De cât timp participați la activitățile PEGIDA?” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.44.: „Dacă astăzi ar avea loc alegeri parlamentare, cu cine ați vota?” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.45.: „Cu cine ați votat la ultimele alegeri parlamentare?” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.46.:„ Harta structurii identitare germane” / Sursa datelor: Identitaere-Bewegung, 2016

Figura I.47.: „Valorile Mișcării Identitare” / Sursa datelor: Facebook, 2016

Figura I.48.: „Logo-ul Mișcării Identitare” / Sursa datelor: Diskurswerfer, 2016

Figura I.49.: „Adolf Hitler – Volk braucht Dich” / Sursa datelor: trutzgauer-bote.info, 2016

Figura I.50.: „Modelul Hovland-Janis-Kelley” / Sursa datelor: Marketing politic și electoral

Figura I.51.: „Distribuția articolelor și editorialelor pe perioada analizată”

Figura I.52.: „Distribuția știrilor pe fiecare portal”

Figura I.53.: „Distribuția tipului de știre pe fiecare portal”

Figura I.54.: „Distribuția tipului de știre pe hotnews.ro pe perioada analizată”

Figura I.55.: „Distribuția tipului de știre pe ziare.com pe perioada analizată”

Figura I.56.: „Distribuția tipului de știre pe mediafax.ro pe perioada analizată”

Figura I.57.: „Distribuția tipului de știre pe agerpres.ro pe perioada analizată”

Figura I.58.: „Distribuția articolelor pe fiecare portal”

Figura I.59.: „Distribuția editorialelor pe fiecare portal”

Figura I.60.: „Distribuția știrilor despre criză pe fiecare portal”

Figura I.61.: „Distribuția numărului știrilor despre criză pe fiecare portal”

Figura I.62.: „Distribuția articolelor și editorialelor despre criză pe fiecare portal”

Figura I.63.: „Distribuția articolelor despre criză pe fiecare portal”

Figura I.64.: „Ponderea știrilor legate de criză”

Figura I.65.: „Ponderea știrilor legate de criză pe fiecare portal”

Figura I.66.: „Evoluția vizibilității știrilor în perioada 1 – 30 septembrie 2015”

Figura I.67.: „Evoluția vizibilității pe fiecare portal, în perioada 1 – 30 septembrie 2015”

Figura I.68.: „Evoluția vizibilității articolelor și editorialelor pe fiecare portal, în perioada 1 – 30 septembrie 2015”

Figura I.69.: „Evoluția vizibilității știrilor despre criza refugiaților în perioada 1 – 30 septembrie 2015”

Figura I.70.: „Evoluția vizibilității știrilor despre criza refugiaților

Figura I.71.: „Evoluția vizibilității articolelor despre criza refugiaților pe fiecare portal, în perioada 1 – 30 septembrie 2015”

Figura I.72.: „Distribuția domeniului știrii”

Figura I.73.: „Distribuția domeniului știrii pe www.hotnews.ro”

Figura I.74.: „Distribuția domeniului știrii pe www.ziare.com”

Figura I.75.: „Distribuția domeniului știrii pe www.mediafax.ro”

Figura I.76.: „Distribuția domeniului știrii pe www.agerpres.ro”

Figura I.77.: „Distribuția domeniilor articolelor pe www.hotnews.ro”

Figura I.78.: „Distribuția domeniilor articolelor pe www.ziare.com”

Figura I.79.: „Distribuția domeniilor articolelor pe www.mediafax.ro”

Figura I.80.: „Distribuția domeniilor articolelor pe www.agerpres.ro”

Figura I.81.: „Distribuția domeniilor editorialelor pe www.hotnews.ro”

Figura I.82.: „Distribuția domeniilor editorialelor pe www.ziare.com”

Figura I.83.: „Distribuția domeniului știrii despre criză”

Figura I.84.: „Distribuția domeniilor știrilor despre criză pe www.hotnews.ro”

Figura I.85.: „Distribuția domeniilor știrilor despre criză pe www.ziare.com”

Figura I.86.: „Distribuția domeniilor știrilor despre criză pe www.mediafax.ro”

Figura I.87.: „Distribuția domeniilor știrilor despre criză pe www.agerpres.ro”

Figura I.88.: „Distribuția domeniilor articolelor despre criză pe www.hotnews.ro”

Figura I.89.: „Distribuția domeniilor articolelor despre criză pe www.ziare.com”

Figura I.90.: „Distribuția domeniilor articolelor despre criză pe www.mediafax,ro”

Figura I.91.: „Distribuția domeniilor articolelor despre criză pe www.agerpres.ro”

Figura I.92.: „Distribuția domeniilor editorialelor despre criză pe www.ziare.com”

Figura I.93.: „Distribuția subdomeniului știrii”

Figura I.94.: „Distribuția subdomeniilor știrilor pe www.hotnews.ro”

Figura I.95.: „Distribuția subdomeniilor știrilor pe www.ziare.com”

Figura I.96.: „Distribuția subdomeniilor știrilor pe www.mediafax.ro”

Figura I.97.: „Distribuția subdomeniilor știrilor pe www.agerpres.ro”

Figura I.98.: „Distribuția subdomeniilor articolelor pe www.hotnews.ro”

Figura I.99.: „Distribuția subdomeniilor articolelor pe www.ziare.com”

Figura I.100.: „Distribuția subdomeniilor articolelor pe www.mediafax.ro”

Figura I.101.: „Distribuția subdomeniilor articolelor pe www.agerpres.ro”

Figura I.102.: „Distribuția subdomeniilor editorialelor pe www.hotnews.ro”

Figura I.103.: „Distribuția subdomeniilor editorialelor pe www.ziare.com”

Figura I.104.: „Distribuția subdomeniilor știrilor despre criză”

Figura I.105.: „Distribuția subdomeniilor știrilor despre criză pe www.hotnews.ro”

Figura I.106.: „Distribuția subdomeniilor știrilor despre criză pe www.ziare.com”

Figura I.107.: „Distribuția subdomeniilor știrilor despre criză pe www.mediafax.ro”

Figura I.108.: „Distribuția subdomeniilor știrilor despre criză pe www.agerpres.ro”

Figura I.109.: „Distribuția subdomeniilor articolelor despre criză pe www.hotnews.ro”

Figura I.110.: „Distribuția subdomeniilor articolelor despre criză pe www.ziare.com”

Figura I.111.: „Distribuția subdomeniilor articolelor despre criză pe www.mediafax,ro”

Figura I.112.: „Distribuția subdomeniilor articolelor despre criză pe www.agerpres,ro”

Figura I.113.: „Distribuția subdomeniilor editorialelor despre criză pe www.ziare.com”

Figura I.114.: „Medie număr de cuvinte pe știre, pentru site-urile analizate”

Figura I.115.: „Medie număr de cuvinte în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.116.: „Sumă număr de cuvinte pe știri, pentru site-urile analizate”

Figura I.117.: „Sumă număr de cuvinte în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.118.: „Sumă număr de cuvinte în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.119.: „Medie număr de cuvinte în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.120.: „Sumă număr de cuvinte pe articole și editoriale, pentru site-urile analizate”

Figura I.121.: „Medie număr de cuvinte în articole și editoriale, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.122.: „Medie număr de vizualizări pe știre, pentru site-urile analizate”

Figura I.123.: „Sumă număr de vizualizări pe știre, pentru site-urile analizate”

Figura I.124.: „Medie număr de vizualizări în articole și editoriale, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.125.: „Sumă număr de vizualizări în articole și editoriale, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.126.: „Medie număr de vizualizări în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.127.: „Sumă număr de vizualizări în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.128.: „Sumă număr de vizualizări în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.129.: „Medie număr de vizualizări în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.130.: „Medie număr de comentarii pe știre, pentru site-urile analizate”

Figura I.131.: „Sumă număr de comentarii pe știre, pentru site-urile analizate”

Figura I.132.: „Sumă număr de comentarii pe articole și editoriale, pentru site-urile analizate”

Figura I.133.: „Medie număr de comentarii în articole și editoriale, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.134.: „Medie număr de comentarii în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.135.: „Sumă număr de comentarii în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.136.: „Sumă număr de comentarii în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal”

Figura I.137.: „Medie număr de comentarii în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Tabel I.1.: Sprijin pentru Uniunea Europeană

Tabel I.2. Tipologii de euroscepticism

Tabel I.3. Euroscepticismul german în relație cu Uniunea Europeană

Tabel I.4. Evoluția AfD la alegeri (2013-2016)

Tabel I.5. Indicatori ai încrederii în Uniunea Europeană rezultați din Eurobarometrele Standard din intervalul 2007 (EB67) – 2015 (EB84)

Tabel I.6. Indicatori ai încrederii în Uniunea Europeană / Sursa datelor: EB84

Tabel I.7. Detecțiile de treceri ilegale la granițe per naționalități / FRONTEX, 2016

Tabel I.8. Detecțiile de treceri ilegale la granițe per rute / FRONTEX, 2016

Tabel I.9. Cota de alocare a solicitanților de azil pentru 2016 / Formula Königstein / Sursa datelor: Ministerul german pentru migrație și refugiați

Tabel I.10. Dictatura autoritară și xenofobia în estul și vestul Germaniei pe grupe de vârstă / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Tabel I.11. Evoluția atitudinii față de musulmani în intervalul 2012-2016 / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Tabel I.12. Evoluția atitudinii față de azilanți în intervalul 2012-2014 / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Tabel I.13. Ce aleg extremiștii de dreapta? / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Tabel I.14.: „Factorii care determină susținerea PEGIDA” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Tabel I.15. Numărul participanților la mitingurile PEGIDA din Dresda în intervalul 2014-2016 / Sursa datelor: Poliția din Dresda

Tabel I.16. Numărul participanților la mitingurile împotriva PEGIDA din Dresda în intervalul 2014-2016 / Sursa datelor: Poliția din Dresda

Tabel I.17. Numărul participanților la mitingurile penrtu și împotriva PEGIDA în afara Germaniei în intervalul 2015-2016

Tabel I.18. Funcțiile și disfuncțiile sistemului comunicării în masa conform lui Melvin L. De Fleur

Tabel I.19. Schema sinoptică a mass media conform lui Charles R. Wright

Tabel I.20. Categorii de răspuns

Tabel I.21. Date generale privind rezultatele finale ale cercetării

Tabel I.22. Distribuția tipului de știre pe fiecare portal

Tabel I.23. Distribuția tipului de știre și totalul știrilor pe fiecare portal

Tabel I.24. Distribuția tipului de știre și totalul știrilorîn care este menționat subiectul crizei refugiaților din Europa pe fiecare portal

Tabel I.25. Număr cuvinte în total știri

Tabel I.26. Număr cuvinte în total articole

Tabel I.27. Număr cuvinte în total editorial

Tabel I.28. Număr cuvinte știrile despre criză

Tabel I.29. Număr cuvinte articolele despre criză

Tabel I.30. Număr cuvinte editorialele despre criză

Tabel I.31. Număr vizualizări în total știri

Tabel I.32. Număr vizualizări în total articole

Tabel I.32. Număr vizualizări în total editoriale

Tabel I.33. Număr vizualizări în știrile despre criză

Tabel I.34. Număr vizualizări în articolele despre criză

Tabel I.35. Număr vizualizări în editorialele despre criză

Tabel I.36. Număr comentarii în total știri

Tabel I.37. Număr comentarii în total articole

Tabel I.38. Număr comentarii în total editoriale

Tabel I.39. Număr comentarii în știrile despre criză

Tabel I.40. Număr comentarii în articolele despre criză

Tabel I.41. Număr comentarii în editorialele despre criză

Tabel I.42. Proeminența știrilor pe portalurile analizate

Tabel I.43. Proeminența articolelor pe portalurile analizate

Tabel I.44. Proeminența editorialelor pe portalurile analizate

ARGUMENT

Criza economică din zona euro din 2008, criza refugiaților din 2015-2016, precum și Brexit-ul din iunie 2016 și alegerea lui Donald Trump drept al 45-lea președinte american pe 8 noiembrie 2016 au pus Uniunea Europeană și Germania în fața unei noi provocări, și anume demonstrarea faptului că Europa poate să fie unită și este capabilă să apere valorile, suvernatitatea statală, identitatea națională, cultura și civilizația fiecărui stat membru, și să asigure sprijin financiar statelor membre neperformante și creștere economică progresivă pentru ca bătrânul continent să prospere.

Pericolul reprezentat de valul de imigranți musulmani proveniți din Orientul Mijlociu și statele africane constituie în momentul de față obiectul unui posibil pericol al islamizării Germaniei. De ce Germania? Pentru că Germania a primit în acest interval peste un milion de refugiați din zonele de război din Orientul Mijlociu și este principala țară de destinație a acestora datorită ajutoarelor sociale foarte ridicate și a nivelului de trai crescut.

În prezenta teză de doctorat ne-am propus să analizăm care este implicația curentului eurosceptic în statele membre ale Uniunii Europene cu tradiție, să măsurăm gradul de încredere și de neîncredere în Uniunea Europeană, în moneda unică europeană și în instuțiile naționale, dar și cum se poziționează acestea din perspectiva nivelului de dezvoltare și profit economic similar. De aceea, cele trei state alese pentru această analiză sunt Germania, Marea Britanie și Franța, deoarece sunt membrele fondatoare ale Uniunii Europene, se găsesc localizate în centrul și nordul continentului european, se confruntă cu un grad de euroscepticism relativ apropiat din punct de vedere valoric, iar economiile lor sunt performante.

Nucleul acestei lucrări se bazează pe Germania, pe analiza gradului de euroscepticism al germanilor, pe ceea ce a însemnat pentru Germania conducerea, coordonarea și gestionarea crizei refugiaților de către cancelarul Angela Merkel, acceptarea și procesul de integrare al refugiaților musulmani în societatea germană, evoluția partidului eurosceptic AfD, a organizației anti-Islam și anti-imigrație PEGIDA și a Mișcării Identitare pe scena politică germană, încadrarea politică și ideologică a acestora, precum și ce reprezintă pericolul islamizării Germaniei prin absorbția a peste un milion de musulmani într-o țară în proporție de peste 65% creștină și 5% musulmană.

Conotațiile termenului de euroscepticism s-au schimbat considerabil ca urmare a trecerii crizei economice și a izbucnirii crizei refugiaților. Europenii se simt, în momentul de față, amenințați de pericolul islamizării Europei prin permiterea accesului atâtor musulmani pe teritoriile țărilor membre ale Uniunii Europene, de pierdera identității culturale, a limbii naționale, a suveranității statale, a centralizării puterii executive de la nivelul conducerii statului către Bruxelles și a valorilor naționale prin integrarea acelor imigranți în rândul populației indigene. De aceea, acești factori au contribuit la accentuarea curentului eurosceptic în Germania, transformându-se dintr-o poziție anti-moneda unică europeană către o poziție anti-Bruxelles și anti-Islamizare. Asftel, pe acest teren fertil, și stipulând greșelile politice întreprinse de partidele politice tradiționale germane, cum sunt CDU (germ. Christlich Demokratische Union Deutschlands; rom. Uniunea Democrat Creștină Germană), SPD (germ. Sozial Demokreatischepartei Deutschlands; rom. Partidul Social-democrat German), FDP (germ. Freie Demokratische Partei; rom. Partidul Democrat Liber), Verzii (germ. Die Grünen) și CSU (germ. Christlich-Soziale Union; rom. Uniunea Creștin-socială), a luat naștere și a obținut rezultate zdrobitoare la alegerile regionale din primăvara și toamna lui 2016, partidul AfD (germ. Alternative für Deutschland, rom. Alternativă pentru Germania). Majoritatea germanilor se identifică și se simte reprezentată de către acest partid și este în acord cu programul politic al acestuia și cu pozițiile pe care acesta le ia în ceea ce privește deciziile guvernului CDU/CSU condus de cancelarul, Angela Merkel. Pe lângă AfD, și-au făcut loc și au câștigat mulți simpatizanți organizația populistă de dreapta PEGIDA (germ. Patriotische Europäer gegen die Islamisierung des Abendlandes, rom. Patrioții Europeni împotriva Islamizării Vestului) și gruparea socio-politică pan-europeană Mișcarea Identitară (germ. Identitäre Bewegung). În mobilizarea cetățenilor germani și în influențarea opiniilor acestora, un rol semnificativ îl joacă Facebook-ul, canalul de socializare, pe care toate aceste trei organizații îl folosesc pentru a discuta teme comune precum posibila islamizare a Germaniei, gestionarea defectuoasă de către Merkel a crizei refugiaților, acceptarea și integrarea musulmanilor în societatea germană, ajutoarele pe care aceștia le primesc de la stat fără să muncească și să contribuie la fondurile de pensii, șomaj și sănătate, precum și pericolul pierderii identițății culturale și a valorilor naționale, dar și pentru a organiza manifeste de protest pentru apărarea valorilor creștine europene. Similaritățile dintre cele trei grupări sunt extrem de importante, deoarece ne ajută să înțelegem de ce sentimentul naționalist german a renăscut, de ce germanii simt nevoia existenței unui lider adevărat și de ce țara lor să fie condusă cu mână de fier în interesul cetățenilor și pentru bunăstarea acestora. Extremismul de dreapta este cel care unește doctrinar aceste organizații, având drept grijă primordială viitorul unității statului de drept, al conservării limbii naționale, a identității culturale, a valorilor și a civilizației seculare.

De asemenea, în analiza evoluției gradului de încredere/neîncredere în Uniunea Europeană am ales statele cu tradiție și vechime la nivel european, dar și la nivelul comunicării politice cu Statele Unite ale Americii, și anume Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Spania, Grecia, Polonia și Ungaria. Fiecare din aceste țări se confruntă de câtva timp încoace cu aceleași probleme majore: număr mare de imigranți musulmani și presiune de la Bruxelles pentru revizuirea internă a politicii de imigrație, dar și existența celor mai vociferante și credibile partide eurosceptice din întreaga Uniune Europeană.

Marea Britanie, prin votul pozitiv înregistrat la Brexit în iunie 2016, a ales să își comtinue drumul de una singură în Europa fără a mai fi membră a Uniunii Europene deoarece britanicii s-au simțit nereprezentați și nesprijiniți de către Bruxelles, iar presiunea adoptării monedei unice europene, euro, în defavoarea lirei sterline, și impunerea de cote obligatorii de refugiați prin Regulamentul Dublin au reprezentat punctul culminant al deciziei favorabile pentru această ieșire. Franța, marcată de atentatele teroriste de la Paris din 2015 și 2016, dar și de o crescută rată a șomajului și de un număr extrem de mare de migranți musulmani, este foarte predispusă către euroscepticism prin Frontul Național, vorbindu-se de asemenea și de un posibil Frexit. Austria a fost principala țară de tranzit a refugiaților către Germania, confruntându-se cu numeroase proteste de stradă și cu refuzul cetățenilor de a accepta acești refugiați. Partidul Libertății din Austria (germ. Freiheitliche Partei Österreichs/FPÖ) a devenit principala forță politică a țării prin pozițiile sale anti-imigrație și anti-Islam. Olanda a devenit foarte eurosceptică deoarece țara nu beneficiază de fonduri suficiente de la Bruxelles deși este o contribuitoare majoră la capitalul european. Partidul eurosceptic olandez, Partidul pentru Libertate (oland. Partij voor de Vrijheid/PVV) condus de Geert Wilders pledează pentru ieșerea Olandei din Uniunea Europeană, adoptând un discurs politic similar cu cel al lui Farage. Belgia a fost, asemenea Franței, ținta unor atacuri teroriste violente pe 22 martie 2016 efectuate de către Statul Islamic. Sentimentul de insecuritate al belgienilor produs de către existența unei minorități musulmane pe teritoriul belgian a ajutat la creșterea euroscepticismului. Țările scandinave, Danemarca, Suedia și Finlanda, au fost intens solicitate pe timpul crizei economice să sprijine țările sudice profund afectate de criză. Iar o dată cu declanșarea crizei refugiaților în Europa s-au opus alocării de cote obligatorii și primirii de refugiați. Italia, Spania și Grecia sunt statele membre ale Uniunii Europene care au fost cel mai profund afectate de criza economică. Efectele crizei se fac prezente și astăzi în aceste țări, confruntându-se destul de des cu crize politice. Partidele de extremă dreaptă sunt foarte îndrăgite de către cetățeni, iar promisiunile acestora că economiile vor produce locuri de muncă sunt percepute ca niște realități care se pot întâmpla numai dacă țările lor primesc mai mult ajutor de la Bruxelles și se pune capăt migrației. Stabilitatea democratică a centrului și estului Europei este pusă la încercare de Polonia și Ungaria, care adoptă poziții de forță fîn ceea ce privește adoptarea monedei unice europen și a cotelor obigatorii de refugiați. Pe fondul acestor nemulțumiri, în fiecare din aceste țări a prins aripi câte un partid eurosceptic, deoarece oamenii s-au identificat cu politica respectivelor partide și s-au văzut reprezentați de către acestea conform așteptărilor lor.

Analiza Eurobarometrelor Standard și a studiilor politice de profil ne oferă dovezi eleocvente ale unei realități alarmante – europenii nu mai au încredere în proiectul Uniunii Europene, în instituțiile sale și nici în capacitatea sa de a face față provocărilor politice și demografice. În acest sens, o perspectivă comunicațională, politică, socială și religioasă asupra crizei refugiaților din Uniunea Europeană și în Germania în mod special pare a fi un pas firesc făcut în direcția remedierii problemei centrale – criza identitară. Iar noțiunea de multiculturalism este complet depășită și neaplicabilă, făcând loc discriminării și intoleranței.

Cercetarea se axează pe vizibilitatea și încadrarea mediatică online a crizei refugiaților în perioada de vârf 1-30 septembrie 2016 ân România, dar și pe identificarea tonului știrilor (engl. tone of voice) folosit de către portalele românești de știri, www.hotnews.ro și www.ziare.com și cele două agenții de presă naționale, www.mediafax.ro și www.agerpres.ro în relatarea acestui subiect.

Abordând criza refugiaților din Uniunea Europeană și din Germania în termeni comunicaționali, politici, sociali și religioși încercăm să găsim acele soluții care să ne scoată din criză. Care sunt alternativele pe care le au Germania și Uniunea Europeană pentru a scoate continentul din criză și a-l apăra? Anul electoral 2017 din Germania pentru cancelaria de la Berlin este decisiv pentru creionarea viitorului Uniunii și pentru ce se va întâmpla cu toți acești refugiați.

Pentru Uniunea Europeană, și pentru Germania în mod deosebit, criza refugiaților este, în primul rând, o criză identitară și de valori și un pericol religios reprezentat de islamizarea țării. Uniunea Europeană trebuie să facă pasul către conștientizarea actualei situații și a pericolului pe care îl reprezintă acceptarea acestui val de imigranți musulmani în rândul nostru. În condițiile în care toate previziunile experților în istoria religiilor opinează că islamul va deveni în anul 2030 principala religie a continentului nostru european. Având aceste informații la îndemână, politica migraționistă și de acordare a azilului politic trebuie să fie revizuită și ajustată corespunzător, astfel încât doar cazurilor justificate să le fie acordate permisul de ședere în Europa. Prin acceptarea fără justificare și fără raționament a unui număr atât de mare de refugiați, ne punem singuri secura deasupra capului și ne întrebăm dacă noi, ca europeni creștini, vom mai exista ca generații în secolele care vin, fiind în prezent martorii morții treptate a visului de Europă unită.

EUROSCEPTICISMUL: ACTUALA PROVOCARE POLITICĂ A UNIUNII EUROPENE

Uniunea Europeană și-a extins, de la înființarea sa în 1957 și până în prezent, influența și puterea economică, politică, socială și culturală prin acceptarea de noi state de pe întreg continentul european. În acest context de extindere, a crescut și interesul opiniei publice față de Uniunea Europeană și întregul proiect de integrare europeană. Elitele europene au susținut, la început, proiectul de integrare europeană și de extindere a granițelor Uniunii, bucurându-se de sprijinul opiniei publice de promovare a acestei noțiuni în rândul populației statelor membre. Opinia publică a contribuit semnificativ la influențarea alegerilor cetățenilor europeni în ceea ce privește viitorul Europei, dar nu a determinat evoluția unitară a proiectului european în toate statele membre.

Începând cu anii 1990 și până în prezent, euroscepticismul a devenit din ce în ce mai prezent în toate formele de discurs politic și pe agenda opiniei publice datorită crizei economice izbucnite în 2008 și a crizei refugiaților din 2015 în Europa. Pe fondul acestor două crize cu care s-a confruntat și încă se luptă Uniunea Europeană, curentul eurosceptic s-a accentuat. Fenomenul este marcat și de evoluția partidelor politice eurosceptice la nivel național și european, prin creșterea numărului de simpatizanți. Se aduce din ce în ce mai des în discuție încrederea cetățenilor europeni în guvernele naționale și în instituțiile europene, pentru că politicile economice și sociale influențează în mod direct atitudinile și opiniile europenilor. De aceea, este relevant de identificat în ce măsură se păstrează și se cultivă identitățile naționale ale fiecărui stat membru al Uniunii, și se asimilează și integrează în societate noi culturi, cum este cazul refugiaților din Africa și Orientul Mijlociu.

În următoarele subcapitole, vom prezenta literatura de specialitate care a stat la baza analizei curentului eurosceptic, natura și cauzele euroscepticismului, tipurile de euroscepticism, analiza Eurobarometrelor Standard cu privire la încrederea și neîncrederea cetățenilor europeni în instituțiile Uniunii Europene, precum și prezența euroscepticismului în statele membre influente ale Uniunii (Germania, Marea Britanie și Franța).

1.1. Conceptul de „euroscepticism”

Uniunea Europeană are câștigătorii și perdanții ei. Întregul proces de acceptare de noi state, precum și continua lor integrare în Uniunea Europeană a presupus eforturi financiare considerabile din partea statelor cu tradiție, dar și multă răbdare, pentru că fiecare națiune are specificul ei și se comportă diferit, unele adaptându-se mai repede, altele mai încet. Pe lângă euforia caracteristică și bucuria de a fi cetățean european, această europenizare impune și multă reticență la ceea ce este nou și la schimbare. Pe acest fond, al trăirii unor traume și dezamăgiri ca urmare a statutului de stat membru al Uniunii Europene, a luat naștere curentul eurosceptic.

Euroscepticismul este perceput ca o acțiune de apărare care se opune proiectului național de identitate și democrație, care profită de pe urma conflictelor dintre instituțiile europene și instituțiile statelor membre sau de pe urma neînțelegerilor la nivel înalt. Referindu-ne numai la criza economică și la criza refugiaților din interiorul Uniunii Europene, ne putem da seama că Europa celor 28 de state membre nu a fost pregătită să facă față acestor crize, producând neliniște și alimentând sentimentul de teamă și de nesiguranță pe care cetățenii săi îl au în prezent în fața pericolului islamizării Europei, și a creșterii diferențelor între statele bogate și statele sărace ale Uniunii.

Euroscepticismul este privit mai degrabă ca un fenomen politic și social, care prinde contur în diferite momente cheie cu care se confruntă Uniunea Europeană. Astfel, conotațiile cuvântului se modelează în funcție de context și de actorii implicați. Termenul de euroscepticism își are originile la începuturile anilor 1980 în Marea Britanie, când era folosit mai ales în presa scrisă și era întâlnit sub denumirea de „anticomercial” (engl. „anti-marketeer”) pe fondul definirii unei piețe unice europene și a unui întreg proces de schimbare și reinventare europeană. Această opoziție britanică rezidă în reticența participării la proiectul de integrare europeană demarat în anii 1960. Fenomenul de euroscepticism a explodat la propriu în anii 1990 în discursul public european și național.

Din punct de vedere semantic, se pare că există o corelație între cele două cuvinte care compun cuvântul „euroscepticism”. „Euro” se referă la Uniunea Europeană și precursorii ei, dar are și legătură cu anumite formulări specifice de cooperare propuse de Uniunea Europeană. „Sceptic” este interpretat ca „o atitudine de îndoială sau dispoziție de neîncredere”. Pe lângă această definiție semantică, există diferite definiții ale fenomenului, care fie critică anumite aspecte ale Uniunii Europene, dar empatizează cu totul cu ideea de integrare europeană, fie resping această idee.

Euroscepticii sunt cetățeni sau politicieni care se prezintă ca fiind sceptici și critici la adresa Uniunii Europene și care afirmă că aceasta preia puterea de la guvernele naționale, reprezintând o amenințare la adresa suveranității statelor naționale.

Termenul de euroscepticism a suferit de-a lungul timpului mai multe conotații, poate și datorită contextelor diferite în care a fost folosit de mai mulți autori. Semnificația cuvântului se referă la o atitudine neutră sau negativă față de Europa – în acest caz, Uniunea Europeană. În interpretările diferitor autori, termenul devine din ce în ce mai precis și dobândește semnificații diferite. În lucrarea sa „A Touchstone of Dissent: Euroscepticism in Contemporary Western European Party System” din 1998, Taggart a identificat euroscepticismul ca fiind „o piatră de încercare de disidență” în Europa. Foarte multe cărți au fost scrise pentru a risipi mitul ce a fost cultivat de-a lungul ultimilor treizeci de ani, cum că euroscepticii britanici sunt naționaliști și uneori xenofobi, aceștia fiind denumiți chiar „little Englanders“ de către Anthony O’Hear în articolul „Civilized Euroscepticism” din 2000. Desigur că există o serie de posibile atitudini și comportamente care pot fi etichetate drept eurosceptice, de la o atitudine moderată față de aderarea la Uniunea Europeană până la respingerea dreptului unui stat de a deveni membru al Uniunii.

Taggart a fost primul care a definit conceptul de euroscepticism drept „ideea unei opoziții contingente și calificate, precum și incorporarea unei opoziții deschise și necalificate față de procesul de integrare europeană.” De asemenea, conform lui Taggart, euroscepticismul poate fi înțeles făcând referire la trei poziții diferite față de Uniunea Europeană:

– poziția anti-integrare europeană a acelora care se opun ideii de integrare europeană și, drept consecință, se opun Uniunii Europene;

– a doua poziție este adoptată de cei care nu sunt de acord cu integrarea europeană și cred că Uniunea acumulează mult prea multe interese și presiuni;

– cea de a treia poziție aparține celor care cred că Uniunea Europeană este exclusivistă din punct de vedere geografic și social.

Conform lui Kopecky și Mudde, „euroscepticismul este un termen atribuit în mod eronat partidelor și ideologiilor care sunt, în esență, pro-europene, precum și celor care sunt în mod deschis anti-europene.” Astfel, cei doi propun o altă abordare a termenului de euroscepticism din perspectiva partidelor politice, cuprinzând patru tipuri ideale de poziții ale partidelor cu privire la Uniunea Europeană, și anume:

– euroentuziaștii, combină ajutorul ideologic eurofil pentru conceptul de Europă din persepctiva procesului de integrare cu acceptarea existenței Uniunii Europene;

– euroscepticii, sprijină ideea generală de integrare europeană, dar sunt pesimiști în ceea ce privește reflecția actuală sau viitoare a acestor planuri;

– europragmaticii, nu sprijină, dar nici nu se opun ideii de integrare europeană. Aceștia acceptă Uniunea Europeană ca un element necesar al acestui aranjament european, și îl consideră ca fiind favorabil din punct de vedere economic pentru țara lor;

– euronegativiștii, combină pozițiile eurofobe și pesimismul față de Uniunea Europeană, și nici nu se simt comfortabil cu ideea de integrare în Uniunea Europeană sau cu statutul Uniunii Europene.

În cele ce urmează vom prezenta grafic tipologiile de euroscepticism ale lui Kopecky și Mudde:

Tabel I.1.: Sprijin pentru Uniunea Europeană

Acest set de definiții prezintă marele avantaj că permite distingerea unei diversități de gândiri eurosceptice, europragmatice și euronegativiste. În timp ce acest cuvânt a câștigat teren în literatură, este și criticat în numeroase rânduri. Există, de asemenea, riscul să apară și reversul medaliei, și anume o atitudine pozitivă față de Uniunea Europeană, prin euroentuziaștii, aceia care susțin proiectul european și sunt de acord cu toate deciziile luate de instituțiile Uniunii. Euroentuziaștii percep integrarea europeană ca un ideal către care foarte multe state non-membre aspiră și văd Uniunea Europeană ca un set de instituții care guvernează la buna gestionare a politicilor economice, sociale, culturale și de securitate ale statelor membre, asigurând suveranitatea europeană.

În accepțiunea lui Conti, euroscepticismul poate fi privit însă și ca parte a unui spectru european ce adoptă o atitudine sceptică și pune sub semnul întrebării toate convingerile acceptate. Drept urmare, astfel de forme de scepticism există în toate sferele politice. Xenofobia și eurofobia sunt considerate ca fiind cele mai extreme expresii ale euroscepticismului. Eurorealismul, populismul sau critica la adresa Uniunii sunt considerate ca fiind niște forme moderate.

În concepția lui Shermer, euroscepticismul este un proces al descoperirii adevărului și susține că existența euroscepticismului este benefică fiecărui stat în parte, fiind perceput nu numai ca un fenomen britanic, ci ca un curent care se răspândește cu repeziciune în Europa.

Abordarea lui Flood referitoare la euroscepticism este de „îndoială și neîncredere față de subiectul integrării europene”. Harmsen este de părere că „euroscepticismul este doar o opoziție fundamentală față de Uniunea Europeană, care își are rădăcinile în Marea Britanie, fiind un fenomen intens, ce îmbracă alte forme față de manifestările de pe continent.”

În vorbirea curentă și în studiile de specialitate, termenul de euroscepticism este folosit cu larghețe pentru a defini, la modul general, opoziția față de integrarea europeană, față de funcționarea Uniunii Europene, față de anumite aspecte sau politici ale integrării, precum și față de o paletă largă de variații atitudinale și comportamentale. Unii cercetători în domeniu s-au delimitat de această confuzie terminologică și au operat distincții extrem de necesare pentru înțelegerea corectă a conceptului.

Sumarizând, euroscepticismul reprezintă dezaprobare și rețineri care au caracter durabil și se referă fie la întreaga Uniune Europeană, fie la domenii speciale de politici sau dezvoltare. Dincolo de eforturile de a conceptualiza corect euroscepticismul, studiile de specialitate se concentrează asupra implicațiilor practice, care dau relevanță unui subiect altminteri pur academic.

1.2. Tipuri de „euroscepticism”

În literatura de specialitate, s-au dezvoltat câteva modele detaliate și concise de euroscepticism, pe care le vom descrie în cele ce urmează.

Conform lui Paul Taggart și Aleks Szczerbiak, există două forme de euroscepticism: hard și soft.

Euroscepticismul hard reprezintă opoziția la statutul de membru și la existența Uniunii Europene. Euroscepticismul hard se opune integrării în Uniunea Europeană a unor noi state și poate fi regăsit în concepția acelor partide care consideră că țările lor ar trebui să se retragă din Uniune sau, pur și simplu, trebuie să se opună întregului plan de integrare europeană. În Parlamentul European, există grupul Libertății și Democrației Europei, care include Partidul Independent din Marea Britanie (engl. United Kingdom Independence Party-UKIP) care face parte din curentul euroscepticismului hard.

Euroscepticismul soft sau reformist sprijină existența Uniunii Europene și a statutului de membru al Uniunii, dar se opune politicilor viitoare de integrare în Uniunea Europeană și ideii unei Europe federale. Grupul european al Conservatorilor și Reformiștilor, incluzând partidul Britanic Conservator, Uniunea de Stânga-Nord a Alianței Verzilor, AfD și Fidesz pot fi descrise ca fiind de un euroscepticism soft.

Conti extinde analiza categoriilor lui Taggart și Szczerbiak într-o direcție pozitivă, și anume:

– „europenismul funcțional” în care suportul pentru integrarea europeană poate fi regândit drept o strategie, servind anumitor interese domestice sau scopurilor unui partid. Nu este niciun fel de angajament pentru o integrare viitoare, atâta timp cât nu se dovedește că va servi astfel de interese. În altă ordine de idei, angajamentul față o posibilă integrare europeană este perceput inițial cu precauție.

– „europenismul identitar” sprijină integrarea Europeană și aderarea la Uniunea Europeană. Se consideră că se pot delega competențele de la nivel național la nivel supranațional, că se poate vorbi de o Europă federală și de cetățenia europeană. Viitoarea integrare este percepută ca un scop primordial al partidului.

Flood și Usherwood au propus spre dezbatere șase categorii care încearcă să diferențieze nuanțe ale euroscepticismului și euro-optimismului, având la bază doar termeni convenționali aplicați în științele politice, care încep cu Uniunea Europeană.

1. Maximalist: poziție în favoarea continuării cu procesele existente cât de repede se poate în scopul atingerii unor niveluri superioare de integrare (fie la nivelul întregii structuri, fie doar la nivelul unor politici specifice);

2. Reformist: poziție care acceptă integrarea în avans combinată cu o critică constructivă. Ajutorul pentru integrare este subiect pentru remedierea a ceea ce deja s-a realizat;

3. Gradualist: poziție care acceptă integrarea în avans (peste tot și specific) atâta timp cât este lentă și graduală.

4. Minimalist: poziție care acceptă status quo, dar respinge orice fel de înaintare în procesul de integrare;

5. Revizionist: poziția în favoarea reîntoarcerii la statutul anterior, de obicei la cel de dinaintea revizuirii unui tratat major (ex. Tratatul de la Maastricht din 1992, Tratatul de la Lisabona din 2007, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009);

6. Rejecționist: poziție de opoziție atât față de statutul de stat membru, cât și față de integrarea europeană propriu-zisă.

Această clasificare face distincția, în mod evident, între diferitele grade de ajutor pentru Uniunea Europeană și pentru proiectul de integrare europeană, acceptând un proces lent, dar sigur, în care partidele politice și oamenii nu reușesc să creioneze până în detaliu fiecare nevoie și aspirație necesare pentru a se simți incluși în procesul european.

Cercetătoarea daneză Catharina Sørensen consideră că „sentimentele puternice și de lungă durată de dezaprobare față de Uniunea Europeană reprezintă cea mai des întâlnită problemă a procesului de integrare europeană, dând naștere astfel euroscepticismului contemporan.”

Sørensen conceptualizează euroscepticismul contemporan corelând perspectivele teoretice cu indicatorii empirici ai opiniei publice. În tabelul de mai jos, sunt prezentate cele patru tipuri independente și coerente de euroscepticism:

– euroscepticismul economic;

– euroscepticismul suveran;

– euroscepticismul democratic;

– eurosceptiscimul social.

Aceste tipuri de euroscepticism sunt rezultatul revizuirii literaturii de specialitate despre opinia publică în Uniunea Europeană și legitimitatea Uniunii, în mod special.

Tabel I.2. Tipologii de euroscepticism

După cum se poate observa, Sørensen preia clasificarea făcută de Taggart și Szczerbiak, și anume, de euroscepticism soft și hard, adăugând ramurile de analiză ale acestuia, economic, suveran, democratic și social. În concepția lui Sørensen, euroscepticismul soft este nesatisfăcut de profitul financiar al Uniunii Europene, nu acceptă ideea de aderare de noi state și este nemulțumit de actuala organizare a instituțiilor europene. Euroscepticismul hard este axat pe ideea de a părăsi Uniunea Europeană deoarece integritatea națională este pusă în pericol de monopolul instituțiilor europene și relația dintre Uniunea Europeană și statele membre este distantă și nedemocratică. Clasificarea este utilă deoarece oferă informații directe cu referire la reacțiile opiniei publice cu privire la integrarea europeană, la integritatea națională și la implicațiile economice ale statutului de membru. De asemenea, se demonstrează că euroscepticismul este un fenomen uniform care poate fi comparat ca evoluție și manifestare în fiecare stat sau la fiecare nivel de categorie socială, în funcție de cum este perceput și interpretat la nivel de grup și/sau individual.

Gabel și Palmer au dezvoltat în 1995 modelul utilitarist al suportului public pentru integrarea europeană. Euroscepticismul utilitarist pornește de la ideea că motivațiile utilitare stau la baza deciziilor și măsurilor întreprinse de Uniunea Europeană referitoare la situația economică și socială a cetățenilor săi. Acestea se află spre dezbatere pe agenda zilnică a opiniei publice cu precădere în preajma ratificării vreunui tratat european sau a campaniilor electorale pentru alegerile europarlamentare. Utilitarismul reprezintă practic calculul previziunilor estimative ale câștigurilor și pierderilor economice oferite de statutul de stat membru al Uniunii. Uniunea Europeană are propria agendă economică, iar cetățenii europeni evaluează Uniunea Europeană în concordanță cu realizările economice. Cetățenii europeni evaluează singuri costurile și beneficiile statutului de membru al Uniunii Europene, fiind ulteriori factori decisivi în planurile de acțiune întreprinse de Uniune pentru schimbarea de strategie economică și socială. Cu alte cuvinte, vocea cetățenilor de mulțumire sau nemulțumire se face prezentă fie prin sondajele de opinie bianuale comandate de Comisia Europeană, Eurobarometrele, fie prin rezultatele de la alegerile europarlamentare sau cele naționale. În consecință, acei cetățeni care consideră că Uniunea Europeană le deservește interesele și le asigură stabilitatea nevoilor zilnice vor susține Uniunea Europeană. În același timp, indivizii care consideră că a fi cetățean european este un dezavantaj pentru propriile beneficii, vor dezaproba Uniunea Europeană. Gabel consideră că „liberalizarea pieței unice este principalul obiectiv al Uniunii Europene și oferă beneficii diferite pentru cetățenii europeni, în funcție de proximitatea fizică față de alte piețe europene și capitalul uman și financiar (venituri, educație, ocupații etc.), iar acestea sunt asociate fie cu sprijin față de Uniune, fie cu atitudine sceptică față de integrarea europeană.” Utilitarismul poate fi, deci, un factor care poate să sprijine susținerea cetățenilor referitoare la statutul de membru al Uniunii, dar poate reprezenta și o atitudine sceptică față de integrarea europeană și măsurile economice și sociale întreprinse de aceasta. De asemenea, reprezintă și un răspuns la criza economică începută în 2008 și la problemele financiare cu care se confruntă statele din sudul Europei, precum Italia, Grecia, Spania și Portugalia.

Euroscepticismul politic are la bază „neîncrederea cetățenilor în sistemul instituțional supranațional și în delegarea de puteri către instituțiile Uniunii Europene.” Euroscepticismul politic este ilustrat cel mai bine în discursul fostului prim-ministru britanic, Margaret Thatcher. Thatcher a ținut un discurs, cunoscut sub titlul de „Discursul de la Bruges” (engl. „The Bruges Speech”), pe 20 septembrie 1988 la Colegiul European din Bruges, Belgia, în care a fost dezbătută pentru prima dată tema identității europene. „Destinul Marii Britanii este legat de Europa […] a colabora strâns nu presupune ca necesară centralizarea puterii la Bruxelles sau ca deciziile să fie luate de către o birocrație numită. […] Nu am restabilit cu succes granițele Marii Britanii doar pentru a le vedea redefinite la nivel european de un stat care exercită o noua dominație de la Bruxelles. […] Comunitatea Europeană este o manifestare a identității europene, dar nu este singura. Comunitatea Europeană aparține tuturor membrilor ei și trebuie să reflecte tradițiile și idealurile tuturor membrilor ei. ”

Pornind de la discursul lui Thatcher din 1988, se observă că euroscepticismul politic era cuprins în atitudinea primului ministru al Marii Britanii, cu mult timp înainte ca acest curent să devină atât de influent pe continentul european, să prindă contur și să fie popular o dată cu izbucnirea crizei economice în Uniunea Europeană în 2008. Ideea de stat suveran al Marii Britanii este menționată cât se poate de clar în aceste fragmente desprinse din discursul lui Thatcher.

Atitudinile ostile ale cetățenilor europeni față de proiectul de integrare europeană au la bază teama de a-și pierde identitatea națională și suveranitatea statală în favoarea unui mare stat european. În acest sens, sprijinul public al cetățenilor față de proiectul european și față de orice inițiativă a Bruxelles-ului este limitat. Prin studiul său din 2004, McLaren definește euroscepticismul identitar drept „opoziție față de proiectul european care are la bază mai degrabă teama legată de amenințările simbolice la adresa comunității naționale, decât o poziție ostilă față de instituțiile europene sau grijile privind pierderile personale, economice și financiare.” Din acest context, rezultă cât de important este pentru cetățenii europeni să se simtă că aparțin unui grup și sunt integrați și asimilați corespunzător, fără ca identitatea lor să se piardă. Acest aspect este de analizat din perspectiva crizei refugiaților din toamna lui 2015 în Europa.

Euroscepticismul cultural sau euroscepticismul anti-european își are originile, conform lui Leconte, în „scepticismul față de Europa ca civilizație și entitate istorică și culturală. Scepticismul Uniunii Europene este înrădăcinat în scepticismul cultural european.” Mergând mai departe, Leconte identifică două variații ale formei de scepticism, și anume:

– prima variație conform căreia „Europa în sine nu există. Prin încercarea de a aduce împreună oameni care nu împart nicio istorie comună și nicio o cultură politică comună, nu se reușește să se realizeze o Europă unită. În absența unei identități etnice comune între popoarele europene, nu are sens să se vorbească de integrare la nivel economic.”

– cea de a doua variație „portretizează Europa sau, mai degrabă, continentul european ca o entitate cu valori, norme și preferințe omogene care sunt incompatibile cu preferințele naționale și tradițiile. Din această perspectivă, integrarea europeană este o expresie a procesului larg de europenizare/omogenizare/globalizare care va fi respins pentru că poate dăuna valorilor naționale.”

Deficitul democratic este o formă de euroscepticism și este definit de către McCormick drept „diferența dintre puterile instituțiilor europene și abilitatea cetățenilor europeni de a influența munca și deciziile lor”. În suportul afirmației lui McCormick, vine și Rohrschneider, care constată că „deficitul democratic influențează suportul public și scepticismul față de Uniunea Europeană. Percepția deficitului democratic se focusează pe cât de reprezentat se simte publicul de către Uniunea Europeană și cum acest aspect influențează ajutorul venit din partea acestora. Majoritatea cetățenilor Uniunii Europene nu se simte reprezentată de Uniunea Europeană.”

Euroscepticismul suveran se referă la scepticismul față de viitoarea integrare europeană și pesimismul față de reflecțiile viitoare ale Uniunii Europene. Tot McCormick afirmă că „dorința de a crește competențele europene conduce la o posibilă slăbire a suveranității naționale, și cu siguranță și a identității naționale”.

În urma analizei diferitelor tipuri de euroscepticism, se poate observa că cetățenii europeni adoptă atitudini și poziții sceptice față de instituțiile europene și întregul proiect european datorită temerilor existente referitoare la pericolul pierderii identității naționale, a amenințării suveranității naționale și a creșterii eforturilor financiare pe care statele europene dezvoltate trebuie să le depună pentru a sprijini statele afectate de criza economică. Mai mult decât atât, euroscepticismul îmbracî o nouă formă de teamă și de reținere față de proiectul european o dată cu valul de refugiați din toamna anului 2015 și a noii situații în care sunt puși cetățenii europeni de a accepta, fără a fi însă de acord în majoritate, acești refugiați.

1.3. Creșterea euroscepticismului în Uniunea Europeană

În contextul actual al crizei refugiaților proveniți din Africa și Orientul Mijlociu, cu precădere din Irak și Siria, care a izbucnit în Europa în luna septembrie 2015 și pe fondul atentatelor teroriste de la Paris din 2015-2016 și Bruxelles din 2016 revendicate de gruparea statului Islamic – ISIS, curentul eurosceptic începe să prindă din ce în ce mai mult avânt printre cetățenii europeni. Criza refugiaților se va agrava în următoarele luni și fiecare stat european va fi nevoit să adopte măsuri speciale de ajutoare sociale pentru aceștia, obligați fiind de normele și directivele Uniunii Europene, și să asigure, în același timp, coeziune socială în rândul cetățenilor proprii.

Anul 2016 a fost un an decisiv pentru stabilitatea Uniunii Europene și pentru menținerea acesteia în actuala formulă, de 28 de state membre. Criza refugiaților, obligativitatea fiecărui stat membru de a adopta și întreține financiar și social un anumit număr de refugiați, planificata trecere a Poloniei la moneda euro, poziția Ungariei de a stopa prin orice mijloace posibile valul de refugiați care traversează teritoriul ungar spre a ajunge în vestul Europei, cu precădere în Germania, dorința Turciei de a deveni membră a Uniunii Europene și negocierile dure pe care le conduce cu Uniunea Europeană privind aderarea, decizia Marii Britanii prin Brexit-ul din luna iunie de a părăsi Uniunea Europeană, situația economică firavă cu care se confruntă în continuare țări precum Grecia, Portugalia, Spania, Italia, sunt factori care amenință unitatea Europei. Începând cu 2017, Uniunea Europeană va funcționa fără Marea Britanie, iar cele 27 state membre rămase vor fi puse din nou în fața situației de a găsi soluții propice la criza refugiaților, de a se asigura că băncile italiene nu vor intra în faliment pentru a preveni o nouă criză economică europeană și de a găsi un plan de conlucrare eficient cu Turcia, prevenind amenințările acesteia că va da drumul la mai mulți refugiați spre Europa. Ceea ce este evident este că sentimentul anti-Uniunea Europeană se dezvoltă în fiecare stat membru sub diferite forme. Statele din vestul Europei devin din ce în ce mai eurosceptice. De asemenea, anul 2017 este decisiv pentru viitoarea politică a Uniunii Europene, deoarece în Germania vor avea loc alegeri pentru președenția și cancelaria acestei țări și în Franța vor avea loc alegeri prezidențiale. Rămâne de văzut dacă Angela Merkel va reuși să obțină un nou mandat de cancelar, ân condițiile în care cetățenii apreciază ce a realizat Merkel din punct de vedere economic pentru Germania, dar sunt în dezacord cu acceptarea și integrarea refugiașilor în societatea germană, iar partidele politice germane din opoziție, în special AfD beneficiază de susținerea germanilor deoarecce sunt văzuți drept salvatorii țării. În Franța, cele mai mari șanse de a deveni președinte le are reprezantanta Frontului Național, partidul extremist francez, Marine Le Pen. Deși sunt doar speculații, dacă Le Pen va câștiga președenția Franței, este foarte probabil ca Uniunea Europeană să se mai despartă de un stat membru important. Cum va arata și funcționa Uniunea Europeană după alegerile din Germania și Franța și fără Marea Britanie rămâne de văzut în anii ce urmează. Este din ce în ce mai dificil să găsești un stat european care să fie 100% pro-Uniunea Europeană. Statele est-europene au fost, o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, principalele beneficiare ale fondurilor și programelor europene de dezvoltare, dar și ale dreptului la muncă în oricare stat al Uniunii. Acest ultim drept care le facilitează dreptul la mobilitate pe piața muncii europene îi obligă, în prezent, să primească o cotă parte din totalul de refugiați proveniți din Africa și Orientul Mijlociu.

În inima Uniunii Europene, Germania și cancelarul Angela Merkel se confruntă cu creșterea popularității curentului eurosceptic și a influenței partidului AfD (germ. Alternative für Deutschland, rom. Alternativă pentru Germania) în rândul populației, în special în mediul academic și cel financiar. Acest partid performează la fiecare alegeri din ce în ce mai bine. Criza economică din cadrul Uniunii Europene a fost înlocuită cu criza politică. Întreaga Europă se confruntă cu probleme de securitate ale spațiului Schengen și cu refugiații care au invadat pur și simplu statele vest-europene. Europa este acum ținta preferată a statului Islamic – ISIS, având deja de-a face cu atacurile teroriste din Franța (13 noiembrie 2015) și Belgia (22 martie 2016), dar și cu atentatele teroriste dejucate de la Hanovra, Berlin și München, Germania (decembrie 2015). Se naște o nouă provocare pentru Bruxelles, și anume elaborarea de planuri de adaptare și integrare la cultura și civilizația europeană a refugiaților, la stilul de viață liber al europenilor, ținând cont de barierele lingvistice, religiile diferite, Creștinism versus Islamism, identitățile și mentalitățile care trebuie păstrate totuși intacte, pentru că reprezintă amprenta fiecărui cetățean non-european. Pe fondul tuturor acestor evenimente politice care au zdruncinat scena politică și socială europeană, prinde din ce în ce mai mult avânt curentul eurosceptic. Partidele eurosceptice europene au mulți simpatizanți și membrii, obținând în urma alegerilor multe locuri în Parlamentul European, dar și în parlamentele propriilor țări. Europenii sunt reticenți la planurile mărețe ale Bruxelles-ului de integrare a refugiaților în societățile europene și își pun speranța în partidele eurosceptice care au devenit vocea lor în opinia publică europeană.

Se spune despre euroscepticism că s-a răspândit în întreaga Uniune ca un virus și că este o „creație” britanică. Însă, în prezent, încrederea în proiectul Uniunii Europene înregistrează un trend descendent negativ în fiecare stat membru. Situațiile cu care s-a confruntat Uniunea Europeană în 2008 – criza economică, în 2015 – criza refugiaților și atentatele teroriste de la Paris și în 2016 – atentatele teroriste de la Bruxelles și Brexit-ul trebuie să ne îngrijoreze deoarece periclitează viitorul Uniunii Europene. Oare visul de Europă unită se va nărui? În anii ce vor veni, vom fi cu siguranță martorii unor schimbări majore pe scenele politice europene.

Euroscepticismul are la bază existența unui deficit democratic în Uniunea Europeană. Deciziile erau luate de către diferite instituții și nu de către guvernele naționale alese în mod democratic de către cetățeni. Criza care a zdruncinat Uniunea Europeană nu s-a născut însă dintr-un conflict între Bruxelles și statele membre ale Uniunii, ci dintr-un conflict al idealurilor democratice ale cetățenilor din nordul și sudul Europei. Se poate observa că statele care au fost cel mai puternic afectate de criza economică au fost statele din sudul Europei, și anume: Grecia, Spania, Portugalia, Italia. Statele care au înregistrat creșteri economice și au trecut cu bine de criza din zona euro au fost Germania, Franța, Marea Britanie și țările nordice. Ambele zone europene se folosesc de instituțiile Uniunii Europene pentru a-și scoate în evidență interesele proprii și pentru a putea supraviețui în actualul context european. Mai ales că această criză a refugiaților afectează toate statele membre ale Uniunii. De unde rezultă și dinamica evoluției Eurobarometrelor Standard din perspectiva situației economice a unor state și a valului de migrație care a invadat Uniunea Europeană.

Continentul european a avut, timp de mulți ani, drept temă a agendei publice criza economică din zona euro și non-euro. În acel moment, a prins avânt și curentul eurosceptic, răspândindu-se încet, dar sigur, în mai toate țările europene, membre ale Uniunii sau candidate la aderare la Uniunea Europeană. Deciziile luate de Banca Central – Europeană (engl. European Central Bank – ECB) cu privire la reformele interne pe care trebuia să le adopte fiecare stat membru au avut drept scop menținerea sub control a ratei inflației la nivel european și un mecanism foarte bine pus la punct de gestionare a sistemului de pensii, de taxe și impozite, de salarizare, solicitând, acolo unde a fost cazul, măsuri de austeritate. Astfel, rata șomajului a putut fi controlată, evident existând iar diferențe între zonele de nord și cele de sud ale Europei. Nordul, având o economie robustă și în dezvoltare, exportând mult către țările din Asia și BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) are o rată a șomajului scăzută și o piață a muncii bogată în oferte de locuri de muncă. Sudul Europei are și în prezent o rată ridicată a șomajului, în special în rândul tinerilor. Această nevoie a condus și la liberalizarea pieței muncii la 1 ianuarie 2014, oferind astfel posibilitatea fiecărui cetățean european la mobilitate. Totuși, euroscepticii din nordul Europei opinează că toată situația privind reformele în țările sudice europene a fost scăpată de sub control și a eșuat, ei fiind cei care trebuie să susțină financiar eșecurile politicilor economice aplicate greșit în aceste țări. Politicul interferează puternic cu economicul, iar în aceste state deciziile au fost luate mai mult în interes politic, în scopul de a rămâne la guvernare, decât în scop economic, de a asigura progresul țării și bunăstarea cetățenilor. Oamenii simt nevoia ca ei să decidă pentru țara lor. Acest sentiment al cetățenilor europeni de a putea lua decizii în interesul țărilor lor a dispărut. O parte considerabilă a democrației a dispărut la nivel național și nu a fost recreată la nivel european, așa cum ar fi fost normal. Într-un sistem politic ideal și funcțional, partidele politice ar putea fi capabile să expună temerile cetățenilor care i-au ales din diferite perspective. Dar, exact acest lucru lipsește sistemului politic european și nu poate să livreze rezultate pe măsura așteptărilor cetățenilor. Cetățenii încă simt că nu există partide politice adevărate, că nu beneficiază de o guvernare eficientă, și că sfera publică a Uniunii Europene nu poate compensa eșecurile înregistrate de către democrațiile naționale. Eficient ar fi fost, ca pe scena politică europeană, să aibă loc o bătălie a ideilor care să pună pe primul loc interesele cetățeanului, ale alegătorului. Pe acest fond, s-a conturat euroscepticismul, iar încrederea în Uniunea Europeană și în instituțiile acesteia a fost afectată. Entuziasmul față de Uniunea Europeană nu se va schimba decât dacă Uniunea decide să schimbe felul în care își gestionează relațiile cu statele membre și cu cetățenii acestora.

2016 este anul în care curentul eurosceptic a prins aripi în Europa o dată cu votul britanicilor de a părăsi Europa prin Brexit și cu victoria lui Donald Trump la președenția Statelor Unite ale Americii. În 2017, două state membre ale Uniunii Europene se pregătesc de alegeri prezidențiale, Olanda în martie și Franța în mai, iar șansele ca populiștii și euroscepticii să ajungă la putere sunt foarte ridicate. Astfel, sondajele de opinie preliminare îi dau deja drept câștigători pe Geert Wilders în Olanda din partea Partidului pentru Libertate și pe Marine Le Pen în Franța din partea Frontului Național. Wilders și Le Pen intenționează să copieze modelul britanic și să organizeze imediat un referendum pentru a decide ieșirea din Uniunea Europeană a Olandei și Franței. Germania, la rândul ei, va avea alegeri pentru cancelaria țării în octombrie 2017, iar Angela Merkel, cancelarul ân funcție, și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat, dar are o concurență serioasă din partea SPD și AfD. În Polonia, partidul naționalist-conservativ de extremă dreaptă, Lege și Ordine (pol. Prawo i Sprawiedliwość/PiS) a devenit cel mai mare partid din Parlament, obținând la alegerile din 2016, 272 de locuri. De asemenea, președintele polonez în funcție, Andrzej Duda, a fost membru al aceluiași partid până la alegeri, astfel încât Polonia este în momentul de față o țară preponderent eurosceptică. În decembrie 2016, Italia a ales prin referendum să fie împotriva modificării constituției pentru a permite luarea unor decizii economice care ar fi putut scoate țara din criza bancară cu care se confruntă în prezent. Demisia prim-ministrului Matteo Renzi înseamnă pentru partidele eurosceptice italiene o victorie foarte importantă, dar pentru Uniunea Europeană este un semnal de alarmă că un alt stat se îndreaptă către părăsirea Uniunii. De aceea, este extrem de interesant de observat cum sunt împărțite partidele eurosceptice pe harta Uniunii Europene și ce procentaje au obținut acestea la alegerile pentru propriile parlamente pentru a putea obține o imagine de ansamblu a răspândirii acestui curent pe continentul european și a putea înțelege de ce aceste partide au devenit forțe politice reale și formatoare de opinie în țările lor. Pornind de la harta realizată de jurnalista Antje Pieper de la postul național de televiziune german, ZDF, vom analiza în cele ce urmează care este situația în fiecare țară marcată de creșterea euroscepticismului și populismului, fiind extrem de relevant pentru a înțelege care este starea actuală de fapt a Uniunii Europene.

Figura I.12.: „Partidele politice eurosceptice pe harta politică a Uniunii Europene” / Sursa datelor: www.zdf.de

Liderii europeni trebuie să gestioneze cu calm această situație, iar următoarele luni vor fi decisive pentru a stabili care este soarta Uniunii Europene. Rezultatele Eurobarometrelor Standard au arătat clar că europenii tind să devină din ce în ce mai eurosceptici și că partidele de extremă dreaptă din Europa sunt acum cele care influențează și decid politicile interne și externe ale țărilor lor. Ziua pronunțării rezultatelor Brexit-ului reprezintă o zi neagră pentru Europa, iar viitorul Uniunii Europene este pus sub semnul întrebării. Astfel, ne este demonstrat că vocea poporului contează și deciziile nu trebuie luate numai la Bruxelles, ci mai întâi la nivel național și în consultare directă cu guvernele statelor membre, pentru a asigura stabilitate și coeziune socială. Uniunea Europeană a pierdut singurul membru care deținea o prezență globală reală, din punct de vedere militar, diplomatic și economic.

În cele ce urmează vom schița contextul fiecărui stat membru selectat – Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Spania, Grecia, Polonia și Ungaria – și gradul de prezență al încrederii cetățenilor acestor țări în Uniunea Europeană. Toate aceste aspecte conduc la crearea unei imagini de ansamblu a ceea ce reprezintă euroscepticismul în acest moment în cele mai importante state din Uniunea Europeană.

1.4. Profilul partidelor eurosceptice din statele membre ale Uniunii Europene

Popularitatea și influența partidelor eurosceptice este în continuă creștere la nivelul Uniunii Europene. Cum am mai menționat, criza economică din 2008 și perioada de recesiune sunt factorii declanșatori ai nașterii și creșterii acestor partide pe scenele politice europene. Criza refugiaților din 2015-2016 și atentatele teroriste din 2015 și 2016 au oferit o nouă perspectivă a euroscepticismului politic, trecând economicul pe planul secund. Politicul și socialul sunt acum factorii cei mai decisivi care influențează opțiunile politice ale cetățenilor din statele membre ale Uniunii Europene cele mai afectate de aceste evenimente.

Profilul partidelor eurosceptice din statele membre ale Uniunii Europene diferă de la țară la țară în funcție de factorii care au marcat și influențat cel mai mult țara respectivă. Aceste partide au mesaje politice diferite și sunt afiliate politic fie către dreapta, fie către stânga, adoptănd poziții moderate sau radicale în funcție de context. Influența lor directă după rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European din 2014 sau alegerile locale, respectiv parlamentare din interiorul propriei țări și posibila lor influență prin stabilirea agendei setting a opiniei publice și a cetățenilor sunt foarte diferite. Totuși, toate aceste partide sunt unite de un singur factor, și anume respingerea înființării unor instituții politice naționale. Partidele eurosceptice resping viitori pași privin integrarea europeană și nu sunt de acord cu aderarea de noi state la Uniune. O mare parte dintre partide critică actuala situație a zonei euro, iar țări precum Polonia și Ungaria nu sunt încă de acord să adopte moneda unică europeană, temându-se că prețurile vor exploda, iar puterea de cumpărare a cetățenilor va scădea considerabil. Euroscepticii susțin schimbarea politicii monetare comune și solicită ca fiecare stat să se reîntoarcă la propria lui monedă națională. Dar ceea ce este în prezent cel mai important factor care unește aceste partide este necesitatea existenței și adoptării unei politici comune a migrației care să fie corectă și legitimă pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene. Se poate observa, că partidele eurosceptice și-au schimbat discursul politic și se axează în prezent pe tema migrației deoarece aceasta este cea care îngrijorează cetățenii europeni cel mai mult. Partidele au în comun lupta pentru un anumit obiectiv, iar ceea ce macină acum Uniunea Europeană este avalanșa de refugiați din Orientul Mijlociu și Africa. Efectele evoluției partidelor eurosceptice sunt evidente deoarece în foarte multe țări, partidele tradiționale, pentru a se putea bucura în continuare de sprijinul cetățenilor, sunt nevoite să pună pe primul loc interesele naționale și să își schimbe discursul politic în funcție de ceea ce își dorește poporul. Însă, în Parlamentul European, partidele eurosceptice nu sunt vizibile deoarce activează independent și nu au format alianțe care să le permită adoptarea de poziții comune pentru a determina luarea de anumite decizii favorabile principiilor lor.

Partidele eurosceptice din zona euro au crescut foarte mult în sondajele de opinie și au devenit influente la nivel național o dată cu izbucnirea crizei economice în 2008 sau pe perioada recesiunii, au speculat la momentul oportun evenimentele dificile cu care țările lor s-au confruntat și s-au folosit de puterea canalelor de comunicare online (Facebook, Twitter, WordPress) prin intermediul cărora au câștigat foarte mulți susținători.

Uniunea Europeană este supusă unui nou test, și anume acela al trecerii cu bine peste presiunea care este exercitată din exterior și din interiorul Parlamentului European de către partidele eurosceptice. Scopul Uniunii este acela de integrare europeană, dar se află în antiteză cu principiile euroscepticilor: împărțirea suveranității, autoritate supranațională, compromisuri între diferite interese și toleranță mutuală. Valorile Uniunii Europene sunt la bază liberale, promovând dignitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, respectarea legilor și a drepturilor omului. De aceea, pentru ca proiectul de Europă unită să supraviețuiască, statele membre ale Uniunii Europene nu trebuie să renunțe la cultivarea și prezervarea acestor valori în detrimentul adoptării valorilor eurosceptice, care văd o Europă divizată. Ideologia eurosceptică este incompatibilă cu proiectul Uniunii Europene, deoarece pune liderii de la Bruxelles în dificultate în ceea ce privește reacțiile la această nouă provocare – autoritatea supranațională -, atât la nivel comunitar, cât și la nivel național.

În cele ce urmează, pentru a putea înțelege și interpreta evoluția gradului de încredere în Uniunea Europeană vom prezenta pe scurt contextul actual al fiecărei țări și partidele eurosceptice care au devenit lideri de opinie și alternativele salvatoare la partidele tradiționale.

1.4.1. Statele vechi membre ale Uniunii Europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda și Belgia

Germania se află sub stare de șoc după atentatul terorist revendicat de Statul Islam asupra Pieței de Crăciun de la Berlin din 19 decembrie 2016. Așadar cea mai mare putere europeană, țara care a acceptat peste un milion de refugiați musulmani în ultimii doi ani și care are o politică de imigrație favorabilă acordării azilului este zdruncinată din rădăcini de acest act terorist. Germanii sunt în momentul de față cei mai vulnerabili cetățeni europeni datorită faptului că au fost ținta unui atac terorist și din cauza crizei din zona euro din 2008. Aceștia se tem că li se va solicita să plătească taxe mai mari sau să accepte niveluri mai mari ale inflației doar pentru a salva moneda unică europeană și se simț amenințați în propria lor țară de pericolul islamizării prin acceptarea a peste un milion de refugiați numai în 2015 proveniți din zonele de conflict din Orientul Mijlociu și Africa. Doar 28% dintre germani au încredere în Uniunea Europeană la sfârșitul anului 2015, în timp ce 63% nu au încredere deloc. Majoritatea partidelor politice susține în continuare moneda euro și trei sferturi din populația Germaniei este împotriva părăsirii zonei euro. Interesant este că pe scena politică a luat naștere un partid anti–euro, cu o doctrină eurosceptică, și anume Alternativa pentru Germania (germ. Alternative für Deutschland/AfD). Acestui partid i s-au dat la început foarte puține șanse de a-și face un nume în politica germană dominată ani la rând de partidele grele, CDU, CSU și SPD. Suprinzător, AfD se bucură de foarte mulți simpatizanți, obținând locuri în Parlamentul European, dar și în parlamentele regionale. AfD va fi tratat detaliat într-un subcapitol separat din această lucrare.

De la declanșarea crizei economice, situația încrederii în Uniunea Europeană a francezilor a scăzut, de la 51% în 2007 la 26% în 2015. Neîncrederea francezilor în Uniunea Europeană este de 63% la sfârșitul anului 2015. Această atitudine negativă a impactat deja sfera politică franceză, creând un drum favorabil partidului Frontul Național condus de radicalul de stânga, Marine Le Pen. Partidul Frontul Național a fost înființat în 1972, dar în 2011, sub conducerea lui Le Pen a cunoscut asccensiunea pe scena politică franceză. Partidul este încadrat în spectrul extremei drepte, incluzând în discursul său politic teme precum imigrația, globalizarea, renunțarea la moneda unică europeană și părăsirea Uniunii Europene de către Franța cât mai curând posibil. Totuși, francezii sunt concentrați pe reducerea datoriilor externe, pe elaborarea de strategii de investiții, de politici de dezvoltare și pe prosperitatea lor ca și stat, pentru a-și întări poziția de principal aliat al liderului Uniunii Europene, Germania. Partidul Frontul Național nu a știut să speculeze perioada scurtă între atentatele de la Paris din 13 noiembrie 2015 și alegerile regionale din 13 decembrie 2015 și a pierdut aceste alegeri în detrimentul partidului conservator condus de fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy. Acest partid nu a câștigat în nicio regiune franceză, iar conservatorii au obținut 42% din voturi. În discursurile pre-alegeri, partidul Frontul Național a dezbătut problema refugiaților și a reiterat frica față de terorismul islamic. Primul ministru francez, Manuel Valls, afirmă că, deși extrema dreaptă franceză a pierdut aceste alegeri, aceasta încă reprezintă un pericol iminent la adresa curentului pro-Uniunea Europeană în Franța. Acesta le solicită francezilor să fie și mai uniți după aceste alegeri regionale. Aceste alegeri regionale reprezintă ultimele alegeri înainte de alegerile prezidențiale din 2017. Le Pen își dorește să câștige alegerile prezidențiale din 2017 și să devină președinta Franței.

Figura I.13.: „Estimarea regiunilor câștigate în turul al doilea electoral al alegerilor regionale din 2015 / Sursa datelor: www.tagesschau.de

În Marea Britanie, mai mult decât în orice altă țară europeană, curentul eurosceptic este cel mai răspândit. Partidul conservativ de extremă dreaptă, Partidul Independent al Marii Britanii (engl. United Kingdom Independent Party/UKIP) și Nigel Farage, liderul acestuia, au înregistrat, pe 23 iunie 2016, cea mai mare victorie din istoria Marii Britanii, prin rezultatele înregistrate la Brexit. 51.9% dintre britanici, adică 17.410.742 de voturi, s-au pronunanțat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în timp ce 48.1%, adică 16.141.241 de voturi, au votat pentru ca Regatul Unit să rămână membră a Uniunii Europene. Nigel Farage a declarat la scurt timp după oficializarea rezultatelor pentru Sky News: „"Este o zi fantastică și este o zi a victoriei, nu pentru mine (…), ci pentru oamenii de rând, cu bun simț, care au (…) câștigat (…). Ne transformăm într-o țară normală. Sunt 183 de țări în lume care au zile ale independenței. Astăzi (vineri – 24 iunie 2016) am devenit a 184-a. Țările normale își aleg propriii lor lideri, care fac propriile lor legi, au propriile lor tribunale, își controlează propriile lor granițe. Asta fac țările normale", iar pe contul său de Twitter a scris: „Am lăsat în urma noastră o uniune politică care a eșuat. Acum putem să ne realăturăm lumii ca o națiune independentă și cu guvernare proprie.”

Figura I.14.: „Postare Nigel Farage” / Sursa datelor: Twitter

Scoția dorește să rămână în Uniunea Europeană, iar Irlanda de Nord, prin vocea partidului Sinn Fein, dorește organizarea unui referendum pentru unirea cu Irlanda, crearea unui singur stat irlandez și rămânerea în Uniunea Europeană. Anglia și Țara Galilor au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Astfel, după 43 de ani, britanicii au ales să se despartă de Europa, iar proiectul de Europă unită este în pericol. Referendumul din Marea Britranie este și un efect al crizei de identitate britanice și al dorinței fiecărei țări să fie independentă. Impactul economic este considerabil, deoarece bursele din Europa s-au deschis pe minus în dimineața de vineri, 24 iunie 2016, iar bursele din Asia s-au închis pe minus. De asemenea, victoria partidului eurosceptic britanic, UKIP, a dat aripi și olandezilor și francezilor. Toate partidele eurosceptice din Europa au prezentat Brexit-ul drept un exemplu de urmat pentru țările lor, iar partidele moderate aflate la guvernare se simt deja presați să facă propuneri similare. Co-președintele partidului eurosceptic german AfD, Joerg Meuthen, a susținut că și Germania ar trebui să organizeze un referendum pentru a decide apartenența la blocul comunitar. Liderul olandez al partidului anti-imigrație, Partidul Libertății, Geert Wilders, a solicitat organizarea unui referendum asemănător pentru a decide apartenența Olandei la Uniunea Europeană. Liderul partidului Frontul Național din Franța, Marine Le Pen, a postat pe Twitter un mesaj extrem de sugestiv: „Victorie a libertății! Eu solicit acest lucru de ani buni, acum este momentul ca același referendum să aibă loc în Franța și în toate țările membre ale Uniunii Europene. Marine Le Pen”

Figura I.15.: „Postare Marine Le Pen” / Sursa datelor: Twitter

Iar ministrul de externe german, Frank-Walter Steinmeier, a declarat pe Twitter că: „este o zi tristă pentru Europa.”

Figura I.16.: „GermanForeignOffice” / Sursa datelor: Twitter

Președintele francez, Francois Hollande, a precizat că este de datoria Franței și a Germaniei să continue proiectul european și să îl consolideze de acum înainte fără Marea Britanie: „Este responsabilitatea Franței și Germaniei să preia inițiativa,pentru că s-a demonstrat că din suferințe, orori și război am fost capabili să construim o prietenie puternică […] Fiind separați, există riscul să fim divizați, afectați de disensiuni și conflicte. […] Împreună, putem câștiga nu doar pacea, ci și stima oamenilor din această uniune frumoasă numită Europa.” Declarația lui Hollande tinde să liniștească pe moment Europa, dar nu va fi ușor să țină sub control 27 de state membre.

Organizația Open Europe, cu sediul la Londra, a calculat că partidele anti-Uniunea Europeană, printre care și AfD, ar putea câștiga 31% din voturi în toată Europa, ceea ce le-ar acorda 218 locuri din 751 în Parlamentul European. La alegerile din mai 2014, stânga a obținut 214 locuri în Parlamentul European, în timp ce partidul eurosceptic UKIP din Marea Britanie a obținut 27% din voturile cetățenilor britanici și, deci, primul loc în preferințele acestora, devansându-i pe Conservatori cu 24% și Laburiști cu 25%. Astfel, ca urmare a acestui rezultat, aceste grupuri au început conlucreze efectiv în Parlamentul European deoarece reprezintă aproape o treime din numărul total de voturi. Deși prezența la vot a fost scăzută, liderii și oficialii europeni nu ar trebui să ignore aceste rezultate și ar trebui să se întrebe de ce votanții euroscepticilor sunt dezamăgiți de proiectul european. Ca și în cazul Germaniei, majoritatea cetățenilor va sprijini partidele pro-Uniunea Europeană, dar dacă Uniunea Europeană nu va întări moneda euro și nu va duce o politică fiscală sănătoasă, atunci acest curent al euroscepticismului va crește considerabil.

Partidul Libertății din Austria (germ. Freiheitliche Partei Österreichs/FPÖ) a fost fondat în 1955, fiind cel mai vechi partid eurosceptic din grupul partidelor analizate. De-a lungul timpului, partidul și-a schimbat radical doctrina, adoptând în 2005, o poziție strictă împotriva imigrației, a integrării de noi state în Uniunea Europeană, dar a și atenționat că există pericolul unei viitoare islamizări a Austriei în condițiile în care se acceptă acordarea de azil atâtor refugiați musulmani proveniți din zonele conflictuale din Orientul Mijlociu. De asemeneam, partidul adoptă o poziție eurosceptică deoarece consideră că Austriei i-ar fi mult mai bine dacă nu ar mai fi membră a Uniunii Europene, susținând că este benefic pentru Austria să aibă o politică economică și monetară proprie, independentă de alte monede naționale și euro prin reducerea de taxe și impozite. Totodată, partidul dorește ca Austria să voteze prin referendum ieșirea țării din spațiul Schengen și limitarea libertății de mișcare a cetățenilor din statele membre ale Uniunii în cadrul spațiului comunitar. Aceste poziții critice față de problema imigrației musulmane, libertății de mișcare în spațiul Uniunii Europene și moneda euro au adus partidului susținerea civică și evident o creștere a popularitărții sae în rândul austriecilor, astfel încât acesta a foarte aproape să câștige alegerile prezidențiale din Austria din 2016. Iar pozițiile radicale ale austriecilor sunt din ce în ce mai evidente, țara fiind la un pas de a fi guvernată de eurosceptici.

Olandezii au respins acum 10 ani constituția Uniunii Europene, dar, la puțin timp după, la 13 decembrie 2007, a fost adoptat Tratatul de la Lisabona, intrat efectiv în vigoare la 1 decembrie 2009. Olanda este din ce în ce mai vehementă în argumentație în ceea ce privește extinderea Uniunii Europene și primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen, fiind împotriva acceptări acestor două state în Schengen. Opinia publică olandeză și-a propus o dezbatere publică cu privire la viitorul rol al Olandei în Uniunea Europeană. Votanții olandezi își doresc să aibă în viitor mai multă influență asupra transferurilor de putere dinspre Olanda către Uniunea Europeană și să aibă loc referendumuri în cazul în care se preconizează o extindere a Uniunii. Se cunoaște foarte bine atitudinea olandezilor privind liberalizarea pieții muncii în această țară, acordarea de locuri de muncă pentru români și bulgari și nu numai, dar și integrarea acestor două state în spațiul Schengen. Olandezii privesc Europa din perspectiva slabei performanțe a Uniunii Europene în gestionarea crizei economice și mai ales cea a monedei euro, dar susțin totuși statutul de membru al țării lor în Uniune și sunt optimiști în ceea ce privește viitorul economiei naționale. Încrederea în Uniunea Europeană se situează la 47% în 2015 versus 46% în 2014, iar neîncrederea la 42% în 2015 versus 45% în 2014. În acest context, a luat naștere în 2006, Partidul pentru Libertate (oland. Partij voor de Vrijheid/PVV) care poate fi încadrat în categoria partidelor eurosceptice de dreapta, opunându-se cu preț imigrației și Uniunii Europene. Liderul său, Geert Wilders se bucură de atenția mass media și a reușit, prin discursul său politic anti-imigrație și anti-Uniunea Europeană, să aducă partidului său 15 locuri în Parlamentul olandez și patru locuri în Parlamentul European. Wilders, ca și AfD în Germania, ridică problema pericolului reprezentat de Islamizarea Olandei și de valul imigraționist care vine atât din Estul Europei, dar și din Orientul Mijlociu, Africa și India, născând un resentiment puterninc cu predilecție față de cetățenii musulmani.

Belgia, ca și în cazul Franței, a început să adopte o poziție radicală și anti-Europa după atentatele teroriste de la Bruxelles din 2016. Înființat ân 2004, Partidul Interesul Flamand (flamandă Vlaams Belang) este încadrat în curentul extremei dreapta și este axat pe apărarea naționalismului flamand. Partidul consideră că este fundamentală păstrarea identității și culturii apusene a teritoriul flamand, străinii fiind obligați să își manifeste loialitatea față de valorile flamande prin renunțarea la dubla cetățenie și încadrarea rapidă în societate. De asemenea, acesta este și un militant împotriva imigrației, a accesului pe piața muncii a cetățenilor est europeni și a posibilei islamizări a Belgiei. Partidul se bucură de numeroși susținători, opiniile sale fiind împărtășite de un număr din ce în ce mai mare de belgieni.

Se observă că aceste țări au în comun foarte multe teme, precum părăsirea Uniunii Europene, renunțarea la moneda unică europeană în favoarea propriilor monede naționale, stoparea fenomenului migraționist, restricționarea pe piața muncii autohtone a străinilor și semnalizează posibilul pericol al islamizării vestului european prin acceptarea atâtor musulmani pe teritoriile acestor state. Aceste țări, prin partidele eurosceptice, și-au schimbat radical mesajul politic și discursul retoric, mizând pe pierderea identității culturale și a valorilor naționale datorită viitoarei islamizări a Europei.

1.4.2. Statele nordice membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia și Finlanda

Danemarca se confruntă cu aceeași creștere a sentimentului eurosceptic, datorită faptului că Uniunea Europeană a gestionat greșit criza economică din Grecia și repetă aceleași greșeli și în gestionarea crizei refugiaților din toamna anului 2015. În Danemarca, încrederea în Uniunea Europeană a crescut cu 6%, fiind la 57% în 2015 față de 51% în 2014. Totuși, Danemarca se implică și depune eforturi de integrare în Uniunea Europeană numai cu ajutorul referendumurilor. Euroscepticismul este foarte popular printre danezi, de aceea Danemarca nu se poate alinia cu țările din zona euro într-o uniune bancară, fiscală și politică. Mișcarea Poporului împotriva Uniunii Europene (daneză Folkebevægelsen mod EU) este o asociație politică care militează împotriva Uniunii Europene formată în 1972 și care militează pentru retragerea Danemarcei din Uniunea Europeană. De asemenea, între 1992 și 2009, Mișcarea Iunie (daneză Juni Bevægelsen) a existat pe scena politică daneză, fiind încadrată în euroscepticismul soft deoarece a militat împotriva procesului de integrare europeană și de aderare de noi state. Partidul Poporului Danez (daneză Dansk Folkeparti/DF) a fost fondat în 1995. Partidul eurosceptic și de extremă dreaptă are drept obiective protejarea libertății și a moștenirii culturale a poporului danez, precum familia, monarhia și Biserica Luterană, promulgarea de legi stricte, transformarea Danemarcei într-o societate multiculturală prin stoparea imigrației și dezvoltarea economiei daneze. Prin acest program politic, partidul se bucură de susținerea danezilor, deținând locuri atât în Parlamentul European, cât și în consiliie municipale și regionale.

Suedia se confruntă cu același puternic curent eurosceptic, punând din ce în ce mai des sub semnul întrebării statutul său de membru al Uniunii Europene. Pe de o parte, Suedia este presată de Bruxelles să adopte moneda unică europeană, pe de altă parte a fost printre țările puternic afectate de criza refugiaților, deoarece foarte multe persoane și-au dorit să emigreze în țările nordice datorită sistemului de ajutor social foarte bun. În acest context, cele două partide eurosceptice, Partidul de Stânga (sued. Vänsterpartiet) și Partidul Democraților Suedezi (sued. Sverigedemokraterna) sunt împotriva statutului de membru al Uniunii Europene al Suediei și își doresc ca Suedia să părăsească Uniunea Europeană cît mai repede. De aceea, gradul de încredere al suedizilir în Uniunea Europeană este în continuă scădere.

Finlanda se confruntă cu atitudini contradictoriii față de Uniunea Europeană. Pe de-o parte sunt atitudini față de statutul de țară membră a Uniunii și moneda unică europeană, pe de altă parte nivelurile de încredere în Uniunea Europeană sunt în creștere relativă, 58% în 2015 față de 54% în 2014. De asemenea, printre cetățeni este foarte puțin prezent sentimentul de identitate europeană. Criza economică a deținut primul loc pe scena dezbaterilor publice deoarece nu se dorea ajutorarea țărilor sudice afectate de criză. Euroscepticismul a luat naștere în Finlanda în 1995 prin apariția pe scena politică a Partidului Finlandezilor Adevărați (fin. Perussuomalaiset) având rădăcini naționaliste. Acest partid este al treilea partid ca mărime în momentul de față în Parlamentul finlandez, obținând 39 de locuri în urma alegerilor din 2011. Totuși acest avânt al poziționării critice față de Uniunea Europeană a condus și la întărirea sentimentelor pro Uniune în rândul finlandezilor, chiar dacă acest partid câștigă capital politic pe zi ce trece. Partidul militează împotriva euro și solicită apărarea identității naționale prin întărirea poziției Finlandei la nivel european.

Țările nordice sunt caracterizate de poziția critică împotriva monedei unice europene, deoarece economiile proprii sunt profitabile ceea ce determină un excedent la bugetele de stat, împotriva imigrației și susțin ca țările lor să părăsească Uniunea Europeană. Criza refugiaților din 2015 a accentuat și mai mult curentul eurosceptic și a întărit poziția acestor partide pe scenele politice naționale.

1.4.3. Statele debitoare membre ale Uniunii Europene: Italia, Spania și Grecia

Austeritatea este principalul factor care schimbă percepția italienilor față de Uniunea Europeană, mai ales în rândul tinerilor, din care 40% sunt șomeri. Rezultatele ultimelor alegeri parlamentare din Italia, din 24-25 februarie 2013, demonstrează că italienii și-au pierdut încrederea în Uniunea Europeană. De asemenea, atitudinea italienilor este similară cu cea a grecilor. Italienii nu mai cred în sfârșitul crizei economice. Încrederea în Uniunea Europeană este de 36% în 2015, în creștere cu 7% față de 2014, 29%. Neîncrederea în Uniunea Europeană a scăzut la 44% în 2015, față de 54% în 2014. Încrederea în Uniunea Europeană a crescut în rândul cetățenilor italieni, aceștia identificându-se ca fiind cetățeni europeni și ca parte a Europei. În schimb, comunitatea oamenilor de afaceri italieni își dorește o uniune politică adevărată, care să fie democratică și socială. Rezultatele alegerilor au arătat că italienii nu vor o Europă mai mică, ci mai degrabă o Europă diferită, o Europă flexibilă, dinamică, simetrică, mai puțin focusată pe măsuri de austeritate prin impunerea de tăieri bugetare și de reduceri de personal în instituțiile de stat, și mai mult axată pe investiții reale în economie. În Italia, Mișcarea de 5 Stele (ital. Movimento 5 Stelle), Liga Nord (ital. Lega Nord) și Forza Italia critică privilegiile de care beneficiază politicienii italieni și prezența corporațiilor pe piața muncii, militează pentru federalizarea Italiei și refuză imigranții din statele membre ale Uniunii Europene și din statele npn-membre ale Uniunii. Toate aceste trei partide sunt considerate eurosceptice și prin pozițiile ferme pe care le adoptă sunt încadrate în extremismul de dreapta.

Înainte de izbucnirea crizei economice în 2008, grecii percepeau și asociau statutul de stat membru al Uniunii Europene cu progresul economic, dezvoltare și modernizare. Din 2008 și până în prezent, Grecia s-a confruntat cu recesiune, măsuri severe de austeritate, reforme structurale, șomaj, micșorarea salariilor, crize bancare, lipsa de lichidități, mișcări de stradă, nemulțumiri sociale, măsuri structurale care fost aplicate însă fără niciun succes, alegeri anticipate și prezența mai multor guverne la putere. Încrederea grecilor în Uniunea Europeană este de 26% în 2015, cu o creștere de 3% față de 2014, 23%. Neîncrederea în Uniunea Europeană se situează la 73% în 2015, cu o scădere de -3% față de 2014, când se afla la 76%. Acest indicator de neîncredere în Uniunea Europeană este cel mai mare la nivelul statelor membre. Partidul radical Syriza a profitat din plin de acest context negativ și de cumulul de frustrări și nemulțumiri ale cetățenilor față de guvern și clasa politică elenă, care avea o poziție pro Uniunea Europeană. Syriza, sub conducerea lui Alexis Tsipras, a câștigat ultimele alegeri legislative din 20 septembrie 2015 și deține majoritatea parlamentară. Tsipras este de altfel și actualul premier al Greciei. În campania electorală, Tsipras a mizat pe un discurs împotriva programelor de austeritate impuse Greciei de către Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Central Europeană, reiterând necesitatea Greciei de a-și păstra moneda sa națională. Curentul eurosceptic este foarte răspândit în Grecia. Partidul Comunist al Greciei are o doctrină marxist-leninistă și este cel mai simpatizat partid comunist din Europa, bucurându-se de un număr foarte mare de membrii. De asemenea, și partidul neo-nazist Zorii Aurii (gr. Laïkós Sýndesmos – Chrysí Avgí) este reprezentat în Parlament cu 21 de locuri. Aceste trei partide promovează poziția eurosceptică a Greciei și influențează opinia publică elenă, determinând gradul de neîncredere în Uniunea Europeană și instituțiile acesteia.

Spania s-a bucurat pentru prima dată după izbucnirea crizei euro, de o creștere a Produsului Intern Brut în august, în ultima lună a celui de al doilea trimestru din 2015, de 1%, iar în lunile octombrie și noiembrie din al treilea trimestru din 2015, de 0.8%.

Figura I.7. : „Creșterea ratei produsului intern brut al Spaniei 1995-2015 / Sursa datelor:

www.tradingeconomics.com

Încrederea spaniolilor în Uniunea Europeană a crescut la 35% în 2015, cu 5% mai mult decât în 2014, 30%. În timp ce neîncrederea în Uniunea Europeană a scăzut de la 61% în 2014 cu 7% în 2015, la 54%. Acest nivel de neîncredere ridicat nu reprezintă doar un rezultat al măsurilor de austeritate întreprinse de guvern, ci are în spate și efortul considerabil și susținut pe care l-au depus spaniolii pentru a fi admiși în Uniunea Europeană. Spaniolii nu consideră că Uniunea Europeană este vinovată pentru criză și nici nu își doresc să părăsească zona euro. Spania își dorește ca Uniunea Europeană să adopte politici clare de redresare și dezvoltare economică, care să și dea rezultate. Spaniolii nu sunt eurosceptici, ci au devenit doar eurocritici. În martie 2014 a luat naștere Mișcarea Putem (span. Podemos), având la bază o doctrină de stânga care promovează interesele poporului împotriva castei politice. Mișcarea nu promovează ieșirea Spaniei din Uniunea Europeană și nici renunțarea la euro, fiind concentrată pe găsirea de soluții pentru a crește profitabilitatea economiei naționale.

Cele trei țări sudice, Italia, Spania și Grecia, sunt caracterizate printr-o poziție comună prin care solicit renegocierea datoriilor către Uniunea Europeană și prin dorința de a rămâne membre ale Uniunii Europene.

1.4.4. Statele din Europa Centrală și de Est membre ale Uniunii Europene: Polonia și Ungaria

În Polonia, indicatorul de încredere în Uniunea Europeană este de 48% în 2015, în scădere cu 1% față de 2014, 49%. În timp ce indicatorul de neîncredere în Uniunea Europeană este de 33% în 2015, în creștere cu 4% procente față de 2014, 29%. Pe fondul actual al situației politice poloneze, Uniunea Europeană și-a pierdut reputația de principal factor de stabilitate în această țară care este supusă unui proces enorm de transformare socială și economică. Polonezii sunt sceptici în ceea ce privește viitorul euro, numărul celor care își doresc adoptarea monedei euro fiind din ce în ce mai scăzut. Această poziție a cetățenilor de rând se află în antiteză cu dorința politcienilor polonezi de a fi în centrul puterii din Europa. Polonia este principala piață de desfacere a produselor și serviciilor germane, și cel mai mare beneficiar al investițiilor germane în economia europeană. În această ipostază, Polonia joacă un rol important în apărarea integrității întregului program european.

Ungaria, prin premierul Viktor Orban, liderul partidului eurosceptic soft Fidesz (maghiară Fidesz – Magyar Polgári Szövetség), adoptă o poziție radicală împotriva Uniunii Europene, fiind un militant convins împotriva imigrației, a impunerii de cote obligatorii și de adoptare a euro. De altfel, Orban a fost liderul est european cel mai vehement în momentul declanșării crizei refugiaților în Uniunea Europeană, opunându-se ca țara sa să se transforme în zonă de tranzit pentru refugiați, prin ridicarea de ziduri la granițele Ungariei cu țările vecine.

Astfel, pozițiile celor două țări est europene, Polonia și Ungaria sunt similare, ambele fiind împotriva imigrației, alocării de cote obligatorii conform Regulamentului Dublin și adoptării euro, considerând că sunt factori dăunători integrității naționale.

1.5. Evoluția gradului de încredere în Uniunea Europeană în statele membre eurosceptice conform Eurobarometrelor Standard în intervalul 2007-2017

1.5.1. Metodologia cercetării

Cercetarea de față își propune să analizeze, din perspectiva Eurobatrometrelor Standard din 2007 și până în primăvara lui 2017, care este gradul de încredere/neîncredere în Uniunea Europeană a Germaniei, Franței, Marii Britanii, Austriei, Olandei, Belgiei, Danemarcei, Suediei, Finlandei, Italiei, Spaniei, Greciei, Poloniei și Ungariei înainte de declanșarea crizei economice în 2008 și a crizei refugiaților din perioada 2015-2016. pe timpul recesiunii și care este starea Uniunii Europene în primăvara lui 2017 după Brexit și înainte de ieșirea definitivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Aceste țări au fost alese deoarece fiecare se confruntă cu o situație politică comună, și anume partidele eurosceptice din aceste țări sunt cele care se bucură de cel mai mare grad de încredere al cetățenilor și beneficiază de simpatia și susținerea acestora deoarece se implică activ în gestionarea situațiilor și problemelor cu care fiecare stat se confruntă. Dar și datorită faptului că aceste țări se numără printre membrele fondatoare ale Uniunii Europene, sunt cele mai influente la nivelul Uniunii, au datorii financiare la Uniunea Europeană (Italia, Spania și Grecia) și au cele mai profitabile economii. Germania are o economie stabilă și cea mai profitabilă din Uniunea Europeană, cu un excedent la bugetul național provenit din taxe și impozite, dar criza refugiaților și-a pus amprenta asupra societății germane, deoarece această țară a primit numai în 2015 peste un milion de refugiați, fără a fi întrebați de cancelaria de la Berlin dacă sunt de acord cu acest aspect. Drept urmare, cetățenii se simt „străini” în propria țară , sunt nesiguri de securitatea lor, punânând sub semnul întrebării viitorul lor ca națiune, în condițiile în care pericolul islamizării și numărul ridicat de musulmani sunt cele mai mari amenințari ale Germaniei. Franța este puternic traumatizată în urma numeroaselor atentate teroriste ale Statului Islamic și de rata ridicată a șomajului, identificând în președinta partidului extremist Frontul național, Marine Le Pen, drept acel lider care poată să reînvie sentimentul de securitatea în Franța și să readucă economia franceză pe plus, posibil în afara Uniunii Europene dacă aceasta va câștiga președenția Franței. Marea Britanie prin rezultatul Brexit-ului este primul stat cu tradiție al Uniunii care a decis să își separe drumul de Uniune, alegând să nu mai fie membru al Uniunii și să nu mai depindă de deciziile luate de Bruxelles. Astfel, Marea Britanie va putea să respingă cotele obligatorii de refugiați temperând crescutul val imigraționist cu care se confruntă, să impună noi reguli privind acordarea permiselor de muncă și de ședere ale cetățenilor membrii ai Uniunii, facilitând posibilitatea ocupării locurilor de muncă de către britanici și este pusă în situația de a renogocia tratatele economice și schimburile de bunuri cu țările membre ale Uniunii. Austria se confruntă cu problema imigranților, Olanda nu dorește accesul pe piața muncii a străinilor, Belgia este încă în stare de șoc după atentatele teroriste, țările nordice resping moneda unică europeană, țările sudice cer reeșalonarea datoriilor către Bruxelles, iar Polonia și Ungaria se confuntă cu poziții radicale în ceea ce privește statutul lor în Uniune, amenințând cu părăsirea Uniunii dacă li se impun cote obligatorii de refugiați și moneda unică europeană.

Pentru a putea avea o vedere de ansamblu a tuturor factorilor care determină și influențează încrederea și neîncrederea în Uniunea Europeană, vom analiza rezultatele Eurobarometrelor Standard din intervalul 2007 (EB67) – 2017 (EB87). În acest scop, pentru analizarea evoluției avântului curentului eurosceptic la nivelul Uniunii Europene am ales toate Eurobarometrele Standard cu titlul „Opinia publică în Uniunea Europeană” având următoarele teme: „Principalele preocupări ale europenilor”, „Europenii și instituțiile politice”, „Situația economică”, „Prioritățile politice ale Uniunii Europene” și „Cetățenia europeană”.

Din punct de vedere metodologic, vom analiza și compara indicatorii de încredere în Uniunea Europeană ai Germaniei în corelație cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Spania, Grecia, Polonia și Ungaria. De aceea, am ales spre analiză următoarele întrebări din Eurobarometrele Standard:

– din capitolul „Principalele probleme ale europenilor”:

1. Tema „Principalele probleme la nivel european: evoluții”, întrebarea QA5: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană în acest moment?”

2. Tema „Principalele probleme la nivel european: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?”

– din capitolul „Europenii și instituțiile politice”:

1. Tema „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: tendințe”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Uniunea Europeană.

2. Tema „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în guvern și parlament.

3. Tema „Viitorul Uniunii Europene: tendințe”, întrebarea QA20: „Sunteți foarte optimist, mai degrabă pesimist sau foarte pesimist în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene?”

4. Tema „Viitorul Uniunii Europene: rezultate naționale”, întrebarea QA20: „Sunteți foarte optimist în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene?”

– din capitolul „Situația economică”:

1. Tema „Actuala situație a economiei la nivel național: rezultate naționale și evoluții”, întrebarea QA1a.1: „Cum ați judeca actuala situație în acest context: Situația economiei naționale (%)?”

– din capitolul „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”:

1. Tema „Suport pentru euro”, întrebarea QA17.1: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O uniune economică și monetară cu o singură monedă, euro (%).

2. Tema „Problemele migrației”, întrebarea QA17.6: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O politică europeană comună a migrației (% – EU).

– din capitolul „Cetățenia europeană”:

1. Tema „A te simți cetățean al Uniunii Europene: rezultate naționale”, întrebarea QD1.1: „Pentru fiecare situație, vă rog să îmi spuneți care corespunde sau nu opiniei dumneavoastră. Vă simțiți că sunteți un cetățean al Uniunii Europene. (%).

Sintetizat, gradul de încredere în Uniunea Europeană poate fi regăsit în tabelul de mai jos:

Tabel I.5. Indicatori ai încrederii în Uniunea Europeană rezultați din Eurobarometrele Standard din intervalul 2007 (EB67) – 2017 (EB87)

Scopul cercetării este acela de a analiza evoluția încrederii în Uniunea Europeană în intervalul 2007-2017 în funcție de principalele preocupări ale europenilor, încrederea în instituțiile politice naționale, guvern și parlament, viitorul Uniunii Europene, situația economică, prioritățile politice ale Uniunii, adică suportul pentru euro și o politică comună a migrației și sentimentul de cetățean european. De aceea se pornește de la două întrebări de cercetare:

1. Care este evoluția încrederii în Uniunea Europeană a Germaniei, în contextul crizei economice din 2008, recesiunii și crizei refugiaților din 2015-2016?

2. Care este evoluția încrederii în Uniunea Europeană a Franței, Marii Britanii, Austriei, Olandei, Belgiei, Danemarcei, Suediei, Finlandei, Italiei, Spaniei, Greciei, Poloniei și Ungariei în contextul crizei economice din 2008, recesiunii și crizei refugiaților din 2015-2016?

Rezultatele cercetării vor evidenția:

1. Evoluția indicatorilor de încredere în Uniunea Europeană ai Germaniei, Franței, Marii Britanii, Austriei, Olandei, Belgiei, Danemarcei, Suediei, Finlandei, Italiei, Spaniei, Greciei, Poloniei și Ungariei și implicit a indicatorilor de euroscepticism din ultimii ani înregistrați de aceste țări în contextul crizei economice, crizei refugiaților, atentatelor teroriste și rezultatelor Brexit-ului.

2. Similarități între Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Spania, Grecia, Polonia și Ungaria în ceea ce privește încrederea în instituțiile naționale cele mai reprezentative, Parlament și Guvern, considerațiile față de prioritățile politice ale Uniunii Europene, necesitatea existenței unei politici a migrației unitare la nivelul Uniunii, suportul pentru euro și sentimentul de a fi cetățean european.

3. Distincții evidente între situațiile economice din aceste țări și care sunt principalele probleme ale cetățenilor din fiecare țară.

Pentru analiza acestor supoziții am selectat cele mai reprezentative state membre ale Uniunii Europene și anume: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Spania, Grecia, Polonia și Ungaria pe baza următoarelor criterii:

– sunt state membre fondatoare ale Uniunii Europene: Germania, Franța, Belgia, Olanda și Italia – 1957;

– sunt state care au aderat la Uniunea Europeană: Marea Britanie (1973), Danemarca (1975), Grecia (1981), Spania (1986), Austria, Suedia și Finlanda (1995), Polonia și Ungaria (2004);

– sunt poziționate georgrafic: în nordul Europei – Germania, Franța, Olanda, Danemarca, Suedia și Finlanda pe continent, iar Marea Britanie pe insulă; în centrul și estul Europei – Austria, Belgia, Polonia și Ungaria; în sudul Europei – Italia, Spania și Grecia;

– sunt țări democratice: Germania, Franța, Austria, Belgia, Finlanda, Italia, Spania, Grecia, Polonia și Ungaria;

– sunt țări monarhice: Marea Britanie, Olanda, Danemarca și Suedia;

– sunt stabile din punct de vedere social – toate;

– au economii profitabile: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Polonia și Ungaria;

– sunt țări debitoare: Italia, Spania și Grecia;

– au monede naționale: lira sterlină în Marea Britanie, coroana daneză în Danemarca, coroana sudeză în Suedia, forintul maghiar în Ungaria, zlotul polonez în Polonia;

– au euro: Germania, Franța, Austria, Olanda, Belgia, Finlanda, Italia, Spania, Grecia;

– sunt cele mai vizate țări de destinație de către imigranți: Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Spania;

– sunt țări de tranzit pentru imigranți în drumul lor spre țările bogate ale Uniunii Europene: Austria, Grecia, Polonia și Ungaria;

– este încadrată în tipul curentului eurosceptic hard: Marea Britanie (țara în care s-a născut de altfel curentul eurosceptic);

– sunt încadrate în tipul curentului eurosceptic soft – Germania, Franța, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Spania, Grecia, Polonia și Ungaria.

Totodată, Marea Britanie a votat în iunie 2016 pentru ieșirea sa din Uniunea Europeană, Franța intenționează să facă același pas dacă Marine Le Pen, liderul partidului extremist și eurosceptic Frontul Național, va câștiga alegerile prezidențiale din 2017, în timp ce viitorul politic al Germaniei va fi decis în toamna lui 2017, când germanii vor avea de ales între actualul cancelar, Angela Merkel de la CDU-CSU, Martin Schulz de la SPD și Frauke Petry de la AfD.

În cele ce urmează, vom analiza și intepreta datele cercetării așa cum rezultă din analiza Eurobarometrelor Standard din perioada 2007 și 2017.

1.5.2. Analiza și interpretarea datelor

Programul „Eurobarometru Standard” a fost lansat de către Comisia Europeană la începuturile anilor 1970 sub forma unor sondaje de opinie bianuale care se derulează în toate statele membre ale Uniunii Europene. Sondajele de opinie se focusează pe probleme legate de Uniunea Europeană din statele membre ale Uniunii, dar și din statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană.

Eurobarometrele monitorizează opiniile și atitudinile sociale și politice ale cetățenilor din statele membre ale Uniunii, și au drept rol eficientizarea strategiei comunicării informațiilor transmise de către Uniunea Europeană către cetățeni și reprezintă un mijloc de măsurare a statusului adevăratei opinii publice europene.

Aceste sondaje de opinie sunt solicitate și coordonate de către Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) și sunt realizate de către TNS opinion & social.

Eurobarometrele Standard cuprind un set cu întrebări recurente pe un eșantion bine definit, la care participă atât cetățeni din statele membre ale Uniunii Europene, cât și cetățeni din statele care sunt candidate la aderare la Uniunea Europeană.

Concetrându-ne pe analiza Eurobarometrelor din perioada 2007-2017 obervăm că principalele preocupări ale cetățenilor europeni sunt în strânsă corelație cu evenimentele care au avut loc în cadrul Uniunii Europene și au influențat în mod direct deciziile luate de către instituțiile europene și naționale pentru a veni în sprijinul soluționării situațiilor de criză. Eurobarometrul Standard nr. 67 (EB67) a avut loc între 10 aprilie și 15 mai 2007 și a fost efectuat pe perioada când Germania a deținut președenția Consiliului Uniunii Europene începând cu ianuarie 2007 și a depus eforturi majore de a reforma tratatele Uniunii Europene. Tot în acceași perioadă, a fost ales drept președinte al Franței și Nicolas Sarkozy. Sondajul de opinie a evidențiat faptul că cetățenii europeni erau mulțumiți de statutul economiilor naționale și de bunăstarea proprie, dar și de o rată a șomajului foarte scăzută. Eurobarometrul Standard nr. 68 (EB68) s-a desfășurat între 22 septembrie și 3 noiembrie 2007 și a evidențiat diferențe majore față de rezultatele EB67 din primăvara lui 2007. EB68 este plin de neliniște și îngrijorare, deoarece rata inflației la nivelul Uniunii a crescut semnficabil, iar prețurile la energie au explodat. De asemenea, efectele crizei financiare din Statele Unite din vara lui 2007 s-au reflectat abia în acest sondaj de opinie, dând naștere unui sentiment de panică în rândul cetățenilor Uniunii. Astfel, aceste rezultate au transmis sentimentul de insecuritate și de nesiguranță în ceea ce privește viitorul Uniunii. Eurobarometrul Standard nr. 69 (EB69) s-a desfășurat de la sfârșitul lunii martie până la începutul lunii mai 2008 și a reflectat schimbarea radicală a opiniilor și percepțiilor europenilor despre economia Uniunii Europene, deoarece efectele crizei economice din Statele Unite ale Americii au fost evidente și au impactat direct economiile europene, dar a influențat și rata șomajului. Eurobarometrul Standard nr. 70 (EB70) s-a desfășurat între 6 octombrie și 6 noiembrie 2008 și a preconizat faptul că economiile europene vor intra în recesiune în 2009, iar produsul intern brut al fiecărei țări va scădea. De asemenea, sondajul e evidențiat nesiguranța pe care au o cetățenii europeni cu privire la situația financiară proprie și a economiei propriei lor țări, dar și neliniștea provocată de creșterea ratei șomajului deoarece economiile nu mai performează corespunzător, conducând la o scădere a nivelului de trai. Eurobarometrul Standard nr. 71 (EB71) s-a desfășurat între 12 iunie și 16 iulie 2009 și a înregistrat schimbări semnificative în ceea ce privește opnia publică europeană, deoarece factorul economic este cel care a influențat în mod direct percepțiile și opiniile europenilor. Grijile referitoare la situația economică și la șomaj au crescut semnificativ, în timp ce indicatorul referitor la satisfacția vieții a devenit mai variabil. Eurobarometrul Standard nr. 72 (EB72) s-a desfășurat între 23 octombrie și 18 noiembrie 2009, iar rezultatele acestuia au reflectat efectele crize economice înregistrate în toamna lui 2009. Pentru prima dată de la izbucnirea crizei, economia Uniunii Europene a crescut din nou, singurele îngrijorări fiind referitoare la piața muncii și la finanțele publice. Eurobarometrul Standard nr. 73 (EB73) a avut loc între 5 și 28 mai 2010, în momentul în care pachetul de măsuri de stabilizare economică nu era încă complet operațional. Respectivul pachet de măsuri financiare efectuat de către instituțiile Uniunii Europene, Fondul Monetar Internațional și țările din zona euro a devenit operațional abia în luna iunie. Grecia s-a confurntat cu cele mai mari probleme bugetare în primele luni ale lui 2010 și a existat riscul ca această situație financiară critică a Greciei să influențeze și celelalte țări membre ale Uniunii Europene. În schimb, rata șomajului în țările din zona euro a înregistrat cel mai mare nivel de la nașterea monedei unice europene. Eurobarometrul Standard nr. 74 (EB74) a fost efectuat la mijlocul lunii noiembrie 2010 și a evidențiat o creștere sensibilă a încrederii europenilor în drumul bun pe care se află economiile naționale, dar îngrijorarea cu privire la șomaj este la fel de mare. Eurobarometrul Standard nr. 75 (EB75) a fost efectuat între 6 și 26 mai 2011 și se axează pe două teme: criza economică și cum este percepută aceasta de către europeni și sprijinul cetățenilor europeni pentru strategia Europa 2020. Rezultatele EB75 evidențiază nevoia europenilor ca Bruxelles să soluționeze criza economică și sunt optimiști în ceea ce privește realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020. Eurobarometrul Standard nr. 76 (EB76) a fost efectuat între 5 și 20 noiembrie 2011 pe fondul alegerilor din Spania și a numirii unor prim-miniștrii noi în Italia și Grecia. Acesta a evidențiat o scădere a optimismului cetățenilor europeni în posibila îmbunătățire a situației economice a Uniunii. Totodată, încrederea în instituțiile naționale și europene a înregistrat o scădere minoră. Eurobarometrul Standard nr. 77 (EB77) a fost efectuat între 12 și 27 mai 2012. În februarie 2012, înainte ca acest sondaj să fie efectuat, Comisia Europeană a publicat primele rezultate economice interimare care au evidențiat o stagnare a economiei Uniunii Europene și o recesiune moderată în țările din zona euro, dar au preconizat o revenire în a doua jumătate a lui 2012. De asemenea, cu puțin timp ca acest sondaj să fie efectuat, Grecia s-a confruntat cu o criză politică majoră, iar în Franța a fost ales François Hollande, primul președinte socialist de după François Mitterrand (1981-1995). Eurobarometrul Standard nr. 78 (EB78) a fost efectuat între 3 și 18 noiembrie 2012 și înregistrează o ușoară creștere a încrederii în economia Uniunii Europene a cetățenilor europeni datorită faptului că Germania a fost de acord și a semnat Mecanismul de Stabilitate Europeană pe 27 septembrie 2012. Eurobarometrul Standard nr. 79 (EB79) s-a desfășurat între 10 și 26 mai 2013 și este anul european al cetățenilor fiind marcat de o creștere a sentimentului de apartenență a cetățean al Uniunii. Eurobarometrul Standard nr. 80 (EB80) s-a desfășurat între 2 și 17 noiembrie 2013, după ce au avut loc alegeri în Germania și a evidențiat o creștere a indicatorilor referitori la percepția opiniei publice și a situației economice la nivelul Uniunii. Eurobarometrul Standard nr. 81 (EB81) s-a desfășurat între 31 mai și 14 iunie 2014 și este marcat de o creștere a optimismului în ceea ce privește indicatorii economici și de o creștere ușoară în ceea ce privește suportul față de Uniunea Europeană. Perioada de desfășurare a sondajului de opinie – Eurobarometrul Standard nr. 82 (EB82) – a fost între 8 și 17 noiembrie 2014 în 35 de țări și teritorii: cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cele șase țări candidate (Macedonia, Turcia, Islanda, Muntenegru, Serbia și Albania) și comunitatea turco-cipriotă din partea necontrolată de guvernul statului Cipru. Acest sondaj a avut loc la câteva săptămâni după investitura noii Comisii Europene de către Consiliul Europei la 23 octombrie 2014. Comisia și-a început mandatul la 1 noiembrie 2014 sub conducerea lui Jean-Claude Juncker.

Cele zece priorități politice ale noii Comisii Europene prezentate în cadrul Parlamentului European în data de 15 iulie 2015 și care sunt incluse în agenda lui Juncker, și anume „Locuri de muncă, creștere, egalitate și schimbare democratică” sunt următoarele:

Un impuls pentru locuri de muncă, creștere și investiții;

O piață digitală unică și interconectată;

O uniune comună a energiei pentru a dezvolta politica schimbării climatului;

O piață internă de desfacere care trebuie să se axeze pe industrie;

O uniune monetară și economică;

Un pact de schimb comercial corect cu Statele Unite ale Americii;

O zonă a justiției și drepturilor fundamentale bazate pe încredere reciprocă;

O nouă politică a migrației;

Scopul Uniunii Europene este de a deveni un puternic actor global;

O uniune a schimbului democratic.

Eurobarometrul Standard nr. 83 (EB83) din primăvara anului 2015 s-a desfășurat între 16 și 27 mai 2015 în 34 de țări și teritorii: cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cele cinci țări candidate (Macedonia, Turcia, Muntenegru, Serbia și Albania) și comunitatea turco-cipriotă din partea necontrolată de guvernul statului Cipru. Sondajul de opinie s-a desfășurat la scurt timp după ce Comisia Europeană a publicat estimările economice pentru primăvara lui 2015, din care a reieșit că Uniunea Europeană și-a revenit din punct de vedere economic. Creșterea Produsului Intern Brut (PIB) a fost estimată la 1.8% în Uniunea Europeană și la 1.5% în zona euro în 2015. Rata șomajului se menține în continuare ridicată la nivelul Uniunii Europene, dar a scăzut sub 10%. Șomajul a scăzut în Germania (de la 5% în aprilie 2014 la 4.7% în aprilie 2015) și în Marea Britanie (de la 6.7% în aprilie 2014 la 5.4% în aprilie 2015). Rata șomajului a crescut în Franța (de la 10.1% în aprilie 2014 la 10.5% în aprilie 2015).

De asemenea, în Consiliul Europei din 23 aprilie 2015 s-a discutat fenomenul migrației și s-au analizat presiunile asupra țărilor de la Marea Mediterană. Pe 13 mai 2015, Comisia Europeană a prezentat „Agenda europeană a migrației”, în care se reiterează nevoia îmbunătățirii gestionării managementului migrației.

Eurobarometrul Standard nr. 84 (EB84) din toamna anului 2015 s-a desfășurat între 7 și 17 noiembrie 2015 în 34 de țări și teritorii: cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cele cinci țări candidate (Macedonia, Turcia, Muntenegru, Serbia și Albania) și comunitatea turco-cipriotă din partea necontrolată de guvernul statului Cipru. Rezultatele furnizate de nr. 84 al Eurobarometrului Standard furnizează o varietate de rezultate axate pe actuala situație politică din Uniunea Europeană și pe economia europeană, în general. Eurobarometrul a fost realizat la câteva zile distanță după ce Comisia Europeană a publicat în toamna lui 2015 previziunile economice care au confirmat ceea ce era deja cunoscut că întreaga economie a Uniunii Europene se află într-un proces de redresare. Valoarea totală a Produsului Intern Brut (PIB) a anului 2015 se situează la 1.9% în Uniunea Europeană și la 1.6% în țările din zona euro. Se remarcă evident o îmbunătățire în comparație cu rezultatele preconizate în toamna lui 2014, de 1.5% creștere a PIB-ului în Uniunea Europeană, respectiv de 1.1% creștere a PIB-ului în zona euro). Pentru anul 2016, se estimează creșteri și mai mari ale PIB-ului de 2.0% în Uniunea Europeană și 1.8% în țările din zona euro. Rata șomajului își continuă trendul descendent început în 2013, ajungând în octombrie 2015 la 9.3%. De remarcat că rata șomajului în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene este situată la 9.3%, scăzând cu 0.8% în comparație cu luna octombrie din 2014, 10.1%. O scădere asemănătoare se poate observa și în zona euro, unde se înregistrează o rată a șomajului de 10.8%, în scădere cu 0.8% față de 11.5% în octombrie 2014.

Eurobarometrul Standard nr. 84 se focuzează și pe criza refugiaților care a devenit critică în vara lui 2015, deoarece aproape în fiecare lună, august, septembrie și octombrie 2015 au venit pe mare către Europa peste 100.000 de refugiați. Conform datelor oficiale, peste 900.000 de refugiați și imigranți au intrat în Uniunea Europeană pe mare în anul 2015, în timp ce în 2014, numărul acestora a fost de doar 216.054. Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a ținut să menționeze în cadrul discursului său din 9 septembrie 2015, cât de importantă este în momentul de față tema migrației pentru întreaga Uniune Europeană: „prioritatea acestei zilei este și trebuie să fie gestionarea crizei refugiaților”. Criza refugiaților a fost de alftel îndelung dezbătută la nivel internațional, dar și în Consiliul Europei din 15 octombrie 2015, încercându-se de fiecare dată să se găsească soluții și abordări potrivite pentru a putea ajuta atât refugiații, dar și țările care i-au primit pe aceștia.

Parisul, capitala uneia dintre cele mai influente țări membre a Uniunii Europene, a fost lovită pe 13 noiembrie 2015 de cel mai cumplit atac terorist din istoria Franței de după cel de-al Doilea Război Mondial, înregistrând 130 de persoane decedate. Aceste atacuri teroriste au fost revendicate de ISIS. La câteva zile după ce s-a desfășurat sondajul de opinie, Franța a organizat Conferința Părților sub egida ONU pe tema schimbărilor climatice la Paris (COP 21) din 30.11. în 11.12.2015. La reuniunea internațională la nivel înalt au participat 145 de șefi de stat și de guvern din întreaga lume. Acesta a reprezentat un moment delicat pentru Franța și pentru securitatea atâtor șefi de stat și de guvern, deoarece memoria colectiva a atacurilor teroriste era încă proaspătă în mintea francezilor.

Eurobarometrul Standard nr. 85 (EB85) a fost efectuat între 21 și 31 mai 2016 la nivelul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene și celor cinci țări candidate (Macedonia, Turcia, Muntenegru, Serbia și Albania) și comunitatea turco-cipriotă din partea necontrolată de guvernul statului Cipru. EB85 din primăvara lui 2016 a fost realizat la scurt timp după ce Comisia Europeană a publicat primele preconizări economice ale lui 2016, cu o rată a șomajului în continuă scădere, pentru prima dată dupa 2009 (8.7%) sub 9% la nivelul celor 28 de state membre ale Uniunii și de 10.2% (-0.8%) la nivelul țărilor din zona euroși cu o creștere a produsului intern brut. În timp ce creșterea economică este așteptată să fie de 1.8% la nivelul Uniunii Europene și de 1.6% în țările din zona euro. Acest sondaj de opinie este esențial deoarece este primul sondaj oficial realizat de Comisia Europeană după ce criza refugiaților din 2015 a produs multă neliniște la nivelul Uniunii. După vârful crizei înregistrat în lunile august, septembrie și octombrie 2015, numărul refugiaților acre a intrat în Europa a scăzut de la lună la lună. Pe 18 amrtie 2016, șefii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord final cu Turcia, menit să stopeze fluxul migraționist din Turcia către Uniunea Europeană. Sondajul încorporează primele opinii și percepții ale cetățenilor europeni cu privire la criza refugiaților. Între EB84 și EB85, Bruxelles-ul a fost ținta unor atacuri teroriste soldate cu mulți morți pe 22 martie 2016, la stația de metrou Maelbaek și la aeroportul Zaventem. Aceste noi atentate teoriste au fost produse tot de Statul Islamic și le-au precedat pe cele de la Paris și Copenhaga din 2015. De asemenea, alegeri naționale au avut loc în Germania, Spania, Irlanda și Slovacia, alegeri prezindețiale au avut loc în Portugalia și Austria și alegeri parlamentare au avut loc în Cipru, pe 22 mai 2016. Totodată, EB85 s-a derulat pe parcursul campaniei referendumului din Marea Britanie referitor la statutul de stat membru al acesteia în Uniunea Europeană. Referendumul a avut loc pe 23 iunie 2016, la trei săptămâni după efectuarea EB85 și a decis ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. Efectele Brexit-ului vor fi vizibile în EB86 și EB87.

Eurobarometrul Standard nr. 86 (EB86) s-a desfășurat în toamna anului 2016, în intervalul 3-16 noiembrie și furmizează primele informații cu privire la situația politică actuală a Uniunii Europene, situația economică și semnificația statului de cetățean european.

EB86 a fost efectuat la scurt timp după ce Comisia Europeană a publicat primele previziuni privind situația economiilor naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene în a doua jumătate a anului 2016. Astfel, se așteaptă o creștere a Produsului Intern Brut de 1.8% în Uniunea Europeană și de 1.7% în țările din zona euro. De asemenea, se preconizează creșteri ale Produsului Intern Brut de 1.6% pentru SUA, 0.7% pentru Japonia, 6.6% pentru China și 3% la nivel mondial. Totodată, situația șomajului s-a îmbunătățit pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Rata șomajului în Uniunea Europeană a scăzut cu 0.8%, situându-se la 8.3% în toamna lui 2016, față de aceeași perioadă a anului 2015 când era de 9.1%. Țările din zona euro au înregistrat o scădere istorică a ratei șomajului pentru prima dată după aprilie 2011, coborând sub pragul de 10%. Astfel, rata șomajului în țările zonei euro este de 9.8%, față de 10.6% în octombrie 2015. Rezultatele sunt îmbucurătoare deoarece evidenșiază creșterile economiilor naționale și stabilitatea sistemelor bancare naționale.

Eurobarometrul Standard 86 are și o semnificație istorică deoarece este primul sondaj european realizat după ce Marea Britanie a votat la 23 iunie 2016 pentru părăsirea Uniunii Europene și evident pierderea statutului de stat membru al acesteia. Pe 14 iulie 2016 a avut loc din nou un atac terorist pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. Atacul terorist de la Nisa, Franța a fost produs de un adept al organizației Statului Islamic și s-a soldat cu 86 de morți și 434 de răniți. Franța a mai fost scena unor atacuri teroriste minore la Magnanville (13 iunie) și Saint-Étienne-du-Rouvray (26 iulie). Germania a fost și ea scena unor atacuri teroriste, și anume pe 18 iulie la Würzburg și 24 iulie la Ansbach, ambele orașe fiind situate în Bavaria. În Spania, Croația și Lituania au avut loc alegeri naționale, iar în Bulgaria și Estonia au avut loc alegeri prezidențiale. Pe timpul desfășurării sondajului au avut loc pe 4 decembrie în Italia un referendum privind amendarea constituției și în Austria alegeri pentru desemnarea noului președinte. Interesant este că pe 8 noiembrie a fost ales al 58-lea președinte american, republicanul Donald Trump. Toate aceste evenimente au contribuit semnificativ la creionarea acestor rezultate, urmând ca EB87 să prezinte situația Germaniei de după atentatul terorist de la Berlin din 19 decembrie 2016 și după primele luni de președenție ale lui Trump în America, în strânsă legatură cu politicile externe pe care statele membre ale Uniunii Europene trebuie să le adopte în noua relație cu Washington-ul.

Pornind de la datele furnizate de către Eurobarometrele Standard din 2007-2017 vom analiza în cele ce urmează factorii care influențează și determină în mod direct curentul eurosceptic în Germania, Franța Marea Britanie, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Spania, Grecia, Polonia și Ungaria.

La nivelul întregii Uniuni Europene, cetățenii europeni consideră că imigrația (de la 15%, EB67, 2007 la 45%, EB86, 2016), terorismul (de la 12%, EB67, 2007 la 32%, EB86, 2016), situația economică (20%, EB67, 2007 și 20%, EB86, 2016) și șomajul (de la 34%, EB67, 2007 la 16%, EB86, 2016) sunt principalele probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană. Dinamica ordinii problemelor variază de la an la an, fiind marcată de apogeul crizei financiare în Uniunea Europeană în 2010, când se observă o grijă crescută față de situația economică de 42% (EB76, 2011) și șomaj (49%, EB71, 2009). O dată cu declanșarea crizei refugiaților în 2015, imigrația a ocupat primul loc în rândul problemelor europenilor cu 58% (EB84, 2015) și 48% (EB85, 2016), iar teama față de atacurile teroriste a înregistrat apogeul de 39% (EB85, 2016) și 32% (EB86, 2016).

Grafic I.11.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel european: evoluții”, întrebarea QA5: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană în acest moment?” / Sursa datelor. EB67-EB87

Din rezultatele naționale, se poate observa că prioritățile europenilor s-au schimbat radical pe fondul izbucnirii crizei refugiaților și a atentatelor teroriste din Berlin, Paris și Bruxelles. În 2007, imigrația era doar în proporție de 15% grija europenilor, ajungând în 2016 la 48%. La fel se întâmplă și cu terorismul, de la 12% în 2007 a ajuns la 39% în 2016. Șomajul și situația economică sunt acum pe poziții secundare, europenii fiind preocupați de fenomenul migraționist și de pericolul terorist. Nevoia de securitate și controlul imigrației trebuie să reprezinte prioritățile Uniunii Europene pentru a putea asigura coeziunea socială.

În cele ce urmează, vom prezenta principalele probleme ale cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene din Germania, Franța, Marea Brotanie, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Spania, Grecia, Polonia și Ungaria conform rezultatelor naționale înregistrate de la EB67 la EB87.

Observăm că germanii erau în anul 2007, înainte de declanșarea crizei economice foarte îngrijiorați de șomaj (58%) și de situația economică (15%), deoarece la momentul respectiv redresarea economiei și pieței muncii est germane erau prioritățile guvernului de la Berlin. Imigrația cu 8% și terorismul cu 7% erau teme nesemnificative la EB67. Anii 2008, 2009 și 2010 au confirmat șomajul și situația economiei drept problemele prioritare ale germanilor. Criza economică atinsese deja apogeul, iar guvernul german mărise taxele și impozitele pentru populație pentru a asigura venituri constante și consistente la bugetul de stat. De asemenea, în perioada respectivă, în 2009-2010, mari concerne precum Nokia Siemens, Siemens, Daimler, Volkswagen au decis să reducă investițiile și numărul locurilor de muncă, conducând la o ușoară creștere a șomajului în Land-urile sudice ale Germaniei. În perioada 2011-2014, șomajul, imigrația, situația economică și teororismul au avut valori similare, fiind la fel de importante pentru germani. EB83 și EB84 din 2015 și EB85 și EB86 din 2016 au arătat că germanii sunt extrem de îngrijorați de imigrație, 55%, 76%, 56%, 45% și de terorism, 30%, 15%, 26%, 28% deoarece peste un milion de refugiați au venit în Germania numai în 2015. Germania a fost și ea ținta unor atacuri teroriste dejucate, iar organizațiile de extremă dreaptă, gen AfD, PEGIDA și Mișcarea Identitară au câștigat mulți susținători pe fondul slabei gestionări a crizei refugiaților de către guvernul Merkel. Germanii s-au văzut puși în fața unui val de imigranți musulmani fără a fi consultați înainte dacă sunt de acord cu acest lucru. De aici, rezultă și imigrația drept teama numărul unu a germanilor.

Grafic I.12.: „Principalele preocupări ale europenilor”: „Principalele preocupări la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Germania / Sursa datelor. EB67-EB87

Șomajul a fost și rămâne principala problemă a francezilor, indiferent de perioada interogată (EB67 cu 51%, EB71 cu 62%, EB79 cu 66%, EB85 cu 52% și EB86 cu 49%). În schimb, francezii se preocupă în mod moderat de situația economică a țării, de la 23% în EB67 la 16% în EB86. Deși șomajul și economia se află în strânsă legătură, francezii percep cele două probleme în mod diferit, prioritizându-le altfel. O dată cu atentatele Statului Islamic de la Paris din 2015 și Nisa din 2016, terorismul a devenit principala teamă a francezilor. În 2007, doar 6% dintre francezi se preocopau de terorism. După atacul înarmat de la Charlie Hebdo din 7 ianuarie 2015, în primăvara aceluiași an, 15% (EB83) dintre francezi a început să perceapă terorismul ca un real pericol. Panica produsă de atentatele din 13 noiembrie 2015 de la Paris, soldate cu 130 de morți și sute de răniți și atentatele de la Nisa din 14 iulie 2016 și-au pus amprenta pe EB84 (27%), EB85 (30%) și EB86 (31%). Totuși, sunt niște rezultate moderate și neașteptate în condițiile în care atentatele teroriste ale Statului Islamic au fost extrem de sângeroase. Fenomenul migraționist este însă acela care reprezintă principala grijă a francezilor în ultimii ani. EB67 măsura doar 10%. În 2015, anul de vârf al crizei refugiaților, 36% (EB83) și 49% (EB84) dintre francezi erau îngrijorați de valul de refugiați. În 2016, rezultatele privitoare la problema imigrației au scăzut la 14% (EB85) și 19% (EB86).

Grafic I.13.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Franța / Sursa datelor. EB67-EB87

Se observă că britanicii se preocupă cel mai mult de problema imigrației, de la EB67 cu 32% și până la EB81 cu 41%, EB83 cu 34, EB84 cu 61%, EB85 cu 38% și EB86 cu 25%. Doar în doi ani, 2013, EB80 cu 6% și 2014, EB82 cu 9%, imigrația nu a fost principala îngrijorare a britanicilor. Marea Britanie este preferată pentru imigrație de către foarte mulți cetățeni deorece are o economie stabilă și oferă foarte multe locuri de muncă, iar limba engleză poate fi foarte rapid învățată. Cei mai mulți imigranți din Anglia sunt cetățeni indieni, 776,603, polonezi, 703,050, pakistanezi, 540,495 și irlandezi, 503,288. De asemenea, după atentatele teroriste din Londra din 7 iulie 2005, terorismul a devenit o problemă majoră pentru britanici. Conform EB67, 25% dintre britanici se temeau de atentate teroriste. Numărul celor care se îngrijorează de propria lor securitate a crescut în 2015 la 34% (EB84) și în 2016 la 23% (EB85), scăzând la 15% la EB86. Șomajul nu îi prea preocupă pe britanici, după cum evidențiază EB67 cu 8% și EB86 cu 15%. În schimb, situația economică a devenit foarte importantă în ultimii ani, pornind de la 6% (EB67) și atingând vârful în 2010 la EB73 cu 38% și scăzând la 11% în 2016 la EB85. După Brexit, îngrijorarea britanicilor față de viitorul economiei naționale a crescut la 18%, observându-se o lejeră conștientizare a impactului pe care îl are pierderea statutului de stat membru al Uniunii Europene în ceea ce privește profitabilitatea economiei.

Grafic I.14.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Marea Britanie / Sursa datelor. EB67-EB87

Precum francezii și britanicii, austriecii se îngrijorează cel mai mult de șomaj și imigrație și mai puțin de situația economică a țării și de terorism. Fiind la granița cu Germania, Austria a fost și este în continuare considerată o țară de tranzit pentru refugiații din Orientul Mijlociu care doresc să ajungă în Germania. Totodată, datorită condițiilor sociale foarte bune pe care statul austriac le acordă tuturor cetățenilor săi, dar și celor care depun cererile de azil în această țară, Asutria a fost preferată mult timp de către est europeni pentru imigrație. De aici, se naște și teama pe care o austriecii cînd vina vorba de șomaj sau de imigrație. Mulți austrieci și-au pierdut locurile de muncă în favoarea forței de muncă ieftine din Estul Europei. Se observă astfel că pe toată perioada analizată procentul austriecilor care au identificat șomajul drept una din principalele probleme ale țării a rămas constant. În 2007, la EB67, 37% dintre austrieci se îngrijorau de siguranța locului de muncă și se temeau că vor rămâne fără serviciu. Pe timpul crizei economice, procentul celor care se temeau de șomaj a crescut la 43% (EB71 și EB72 din 2009) și a scăzut în 2010 la 38% (EB73), ajungând la sfârșitul lui 2016 la 30% (EB86). În ceea ce privește imigrația, se poate o observa o creștere considerabilă de la 20% (EB67, 2007) la 31% (EB83, 2015), 56% (EB84, 2015), 41% (EB85, 2016) și 36% (EB86, 2016). Fenomenul este explicabil deoarece reprezintă perioada de vârf a izbucnirii și acutizării crizei refugiaților în Uniunea Europeană, Austria fiind, după cum am explicat anterior, țara de tranzit a acestora către destinația finală, Germania. Pe parcursul crizei economice, doar 2% (EB72, 2009) și 1% (EB73, 2010) dintre austrieci se îngrijorau de imigrație. În acel interval, toată atenția austriecilor s-a îndreptat către situația economiei naționale, Austria fiind afectată de către criza economică, numărând multe firme care au intrat în faliment. Astfel, în intervalul 2008-2013, austriecii în proporție de 30% (EB70, 2008), 43% (EB71, 2009), 36% (EB72, 2009), 39% (EB73, 2009), 25% (EB74, 2010), 27% (EB75, 2011), 39% (EB76, 2011), 35% (EB77, 2012), 32% (EB78, 2012), 30% (EB79, 2013) și 28% (EB80, 2013) își făceau griji privind situația economică a țării și profitabilitatea companiilor private. După 2013 se observă o descreștere a îngrijorării față de economia națională, ajungând în 2016 la 14% (EB85) și 16% (EB86). În ceea ce privește terorismul, austriecii nu își fac foarte multe griji, considerând că țara lor este foarte sigură din acest punct de vedere. 4% din austrieci conform EB67 percepeau teorismul ca o problemă, în timp ce în 2016, doar 9% (EB85) și 8% (EB86) văd în terorism un pericol pentru țara lor.

Grafic I.15.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Austria / Sursa datelor. EB67-EB87

În perioada 2007-2008, șomajul era pentru 6% (EB67), respectiv 4% (EB68, EB69, EB70) dintre olandezi nesemnificativ. În 2009, după declanșarea crizei economice, olandezii au început să se teamă că își pot pierde locurile de muncă în proporții ridicate, precum 43% (EB71) și 32% (EB72). În 2010, problema șomajului a scăzut la 6% (EB74), urmând să crească din nou în 2013 la 51% (EB79) și 48% (EB80), iar în 2014 la 46% (EB81) și 31% (EB82). Această creștere se datorează liberalizării pieței muncii pentru români și bulgari ân 2013, iar olandezii s-au speriat că aceștia vor veni în Olanda și le vor lua locurile de muncă. Ulterior, teama privind șomajul s-a temperat, mențindu-se la 15% în 2016. În ceea ce privește problema imigrației, se observă fluctuații între 2007-2008, când 13% și 15%, respectiv 18% și 11% din olandezi se temeau de imigranți, dar și între 2010-2011, cu 17% (EB74), respectiv 14% și 11% în 2011. Între aceste perioade se observă scăderi ale interesului olandezilor privind problema imigrației de 3% (EB72, 2009) și 2% (EB80, 2010). În momentil declanșării crizei refugiaților se observă o creștere bruscă a temei privind problema imigrației de 23% (EB830) și 56% (EB84) în 2015, respectiv de 46% (EB85) și 34% (EB86). Situația economică a țării a reprezentat de la bun început principala problemă a olandezilor, îngrijorarea acestora menținându-se la valori constante pe toată perioada cercetată. Astfel, în 2007, 22% dintre olandezi percepeau economia națională drept o o problemă a statului, culminând la valori de 64% (EB70, 2008), 59% (EB71, 2009), 50% (EB72, 2009) și 52% (EB73, 2010) în momentul declanșării crizei economice (2008) și pe perioada recesiunii. Valorile au rămas în continuare crescute, apogeul fiind atins în 2011 la EB76 cu 65%. Pericolul reprezentat de liberalizarea pieței muncii pentru români și bulgari a impactat creșterea îngrijorării olandezilor în ceea ce privește situația economică a țării, observându-se valori de 56% și 55% în 2012, respectiv de 50% și 53% în 2013. Faptul că economia țării nu a fost afectată de liberalizarea pieței muncii a condus la diminuarea temei privind viitorul economic al Olandei, astfel încât ân 2016, 14%, respectiv 12% din olandezi se temeau de această problemă. Problema terorismului pentru olandezi a rămas la valori constante între începutul perioadei analizate, de 16% (EB67, 2007), 9% (EB68, 2007) și 16% (EB69, 2008) și sfârșitul perioadei analizate de 9% și 12% în 2015, respectiv de 22% și 18% în 2016. Creșterea din 2015 și 2016 se datorează atât crizei refugiaților, cât și atentatelor teroriste care au avut loc în țările vecine Olandei, adică Franța, Belgia și Germania. Între aceste perioade de vârf, valorile referitoare la pericolul reprezentat de terorism au fost foarte scăzute, iar în 2012 au fost chiar de 0%.

Grafic I.16.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Olanda / Sursa datelor. EB67-EB87

Belgienii, precum vecinii lor olandezii, consideră că șomajul este problema majoră a țării lor. 39% dintre belgieni se temeaun 2007 că își pot pierde locul de muncă. Aceste valori s-au menținut la valori constante pe perioada analizată fiind influențate atât de criza economică (2008), de recesiune, de liberalizarea pieței muncii pentru români și bulgari, dar și de izbucnirea crizei refugiaților. Astfel, în intervalul 2009-2010, peste 40% dintre belgieni se temeau de șomaj, cea mai mare valoare fiind înregistrată la EB79 din 2009 de 49%. În intervalul 2012-2015, problema șomajului a cunoscut iarăși valori ridicate, de 44% (EB78, 2012), 39% și 49% în 2013, 48% și 42% în 2014, iar în 2015 de 45% (EB83). A doua jumătate a lui 2015 și 2016 au arătat o revenire la valori normale, de 29%, 21% și 22%, demonstrând că temerile belgienilor nu au fost atât de întemeiate. Valorile privind problema imigrației au fost constante, de la 19% (2007) la 16% (2014), cunoscând creșteri în momentul declanșării crizei refugiaților, 23% și 38% în 2015, respectiv de 27% în 2016. Problema situației economice a Belgiei a îneput cu 12% ân 2007 și s-a terminat tot cu 12% în 2016, dar a cunoscut pe timpul crizei economice, a recesiunii și liberalizării pieței muncii creșteri semnificative, atingând vârful de 45% în 2008 (EB70) și 2011 (EB76). Teama reprezentată de pericolul terorist s-a menținut la valori cuprinse ântre 1% și 9% în intervalul 2007-2015, crescând brusc la 33% și 23% în 2016 după ce a fost comis atentatul la Bruxelles de către Statul Islamic.

Grafic I.17.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Belgia / Sursa datelor. EB67-EB87

În perioada 2007-2008, procentul danezilor care au perceput șomajul drept o problemă majoră s-a menținut la valori foarte scăzute de 5% și 4% în 2007 și de 3% și 6% în 2008. O dată cu declanșarea crizei economice în 2008, 41% dintre danezi și-au văzut amenințate locurile de muncă. Același lucru s-a întâmplat și pe perioada recesiunii și după terminarea acesteia când valorile au oscilat între 27% în 2010 la EB74 și 61% la EB78 din 2012 și EB79 din 2013. Îngrijorarea privind problema șomajului a scăzut ulterior la 11% și 18% în 2016. Valorile privind imigrația s-au menținut de-a lungul intervalului analizat constante. Este cunoscut faptul că economiile țărilor nordice se numără printre cele mai performante ale Uniunii Europene, iar ajutoarele sociale pe care aceste state le acordă sunt printre cele mai bune din toată Europa. Acești factori influențează foarte mult fenomenul imigraționist din aceste țări. Astfel, danezii au perceput de la început imigrația ca o problemă deloc de ignorat de către autorități. Între 2007 și 2014, procentele s-au situat între 5% și 22%, crescând în mod semnificativ la 34% în 2014, 35% și 60% în 2015, 57% și 41% în 2016. Procentele mari sunt înregistrate în perioada desfășurării crizei refugiaților, când măsurile erau luate de către guvernul național și de către Bruxelles în favoarea refugiaților. După ce situația s-a mai calmat, a scăzut și teama că țara va fi invadată de imigranți. Deși economia națională este profitabilă și țara nu a fost afectată de criza economică, danezii se tem de situația economică a țării lor. Cea mai mare valoare a fost de 65% la EB76 în 2011. În ceea ce privește terorismul, cel mai mare procent de danezi care se temeau de pericolul terorist 18% a fost ân 2007 la EB67. Perioada 2015-2016 a cunoscut valori moderate între 11% și 16%.

Grafic I.18.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Danemarca / Sursa datelor. EB67-EB87

Pentru suedezi, problema șomajului este cea mai importantă deoarece aceștia se tem să își piardă locurile de muncă în defavoarea imigranților. Astfel, în 2007, 43% dintre suedezi erau îngrijorați de șomaj. Criza economică, recesiunea și criza refugiaților și-au pus amprenta pe valorile ridicate ale problemei șomajului, situându-se între 28% și 65% în intervalul 2008-2015. Cel mai mare procent de 65% a fost înregistrat de EB78 (2012) și EB79 (2013). În ceea ce privește problema imigrației, aceasta a cunoscut valorile cele mai mari în 2015, 28% și 53%, respectiv în 2016, 44% și 35%. Faptul este explicabil prin izbucnirea crizei refugiaților în Uniunea Europeană și valul necontrolat de imigranți care a avut drept țintă țările bogate ale Uniunii. Suedezii nu s-au prea temut de faptul că economia țării lor nu ar mai performa, demonstrând că au avut încredere în deciziile luate de propriul guvern. Singurul vârf este cel de 43% la EB70, 2008 și EB71, 2009, explicabil de altfel prin declanșarea crizei economice în Europa. Încrederea pe care o au suedezii în securitatea națională, în poliție și armată rezultă din faptul că singurul procent mare de 6% (EB85, 2016) se teme de terorism.

Grafic I.19.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Suedia / Sursa datelor. EB67-EB87

În pofida unei economii performante și al unui sistem de asigurări sociale și de sănătate foarte bun, finlandezii se tem că pot ajunge într-o bună zi șomeri. La începutul perioadei analizate, 37% dintre finlandezi se temeau de șomaj, diminuându-se lejer la 19% (EB68), 17% (EB69) și 21% (EB70). Aceiași factori, precum criza economică, recesiunea și valul de imigranți au determinat creșterea valorilor în ceea ce privește șomajul Astfel, în 2009, 54% și 58% dintre finlandezi se îngrijorau de șomaj. Ulterior valorile au scăzut, situându-se ântre 36% și 49%. Problema imigrației a cunoscut variații pe timpul perioadei analizate. În intervalele 2007-2009 s-a situat între 4% și 8% și 2011-2015 între 3% și 8%. Singurele perioade cu valori mari au fost 2009-2011, cu un vârf de 16% și 2015-2016 cu un vârf de 41% în toamna lui 2015 (EB84). Cel mai mare procent referitor la problema situației economiei naționale s-a înregistrat în 2015, 37% (EB83). Iar problema terorismului este aproape nesemnificativă pentru finlandezi, având valori cuprinse ântre 0% și 3%. Nici măcar atentatele de la Paris și Bruxelles nu i-au speriat pe finlandezi.

Grafic I.20.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Finlanda / Sursa datelor. EB67-EB87

Italia a fost puternic afectată de criza economică, nereușind să își redreseze economia și sistemul bancar deși guvernul de la Roma a primit sprijin financiar considerabil de la Bruxelles. În 2016, câteva bănci italiene au tras un semnal de alarmă Uniunii Europene deoarece se află în pragul falimentului. Acești factori i-au determinat pe italieni să își facă griji în privința șomajului, imigrației și situației economiei naționale. Dacă în perioada 2007 și 2009, doar între 27% și 29% din italieni se temeau că își vor pierde locurile de muncă, o dată cu nedepășirea crizei economice, slaba performanță a guvernelor italiene, numeroasele crize politice și creșterea datoriilor externe s-a ajuns la creșterea sentimentului insecurității locului de muncă, adică 58% și 56% în 2013 sau 65% în 2014. În toamna lui 2015, 46% se temeau de șomaj, iar în 2016 procentele au ajuns la 42% și 47%. În ceea ce privește imigrația, italienii s-au arătat a fi foarte preocupați în 2016, în proporție de 42% (EB86), după ce numeroase tabere de refugiați au fost organizate în sudul Italiei pentru refugiații veniți pe mare pentru a le oferi acestora o cazare temporară. Economia națională rămâne principala problemă a italienilor, astfel încât în 2011, 61% dintre aceștia se temeau că țara lor nu va depăși nicioadată criza economică. Sentimentul a rămas și în 2016, când 29% (EB85) consideră că Italia nu are nicio șansă să revină la normalitate. Problema terorismului are valori moderate care oscilează între 1% (2012-2013) și 13% (EB85, 2016).

Grafic I.21.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Italia / Sursa datelor. EB67-EB87

La fel ca și italienii, spaniolii au fost puternic afectați de criza economică determinând creșterea ratei șomajului și falimentul multor companii. Dacă înainte de izbucnirea crizei economice doar 19% (EB67, 2007) dintre spanioli se temeau că își vor pierde locul de muncă, o dată cu declinul economiei naționale, îngrijorarea privind șomajul a crescut considerabil. Astfel, perioada de vârf este cuprinsă între 2008 și 2016, de la 45% (EB70) la 81% (EB76). În strânsă legătură cu șomajul se află situația economiei naționale care a cunoscut de asemenea fluactuații majore, de la 9% în 2007 la 65% (EB76) în 2011. Imigrația a fost o problemă pentru spanioli doar în anii de explozie economică ai țării, spre exemplu în 2007, 36%. Dezinteresul față de problema imigrației a scăzut la 8% (EB86, 2016). Atentatele sângeroase din 11 martie 2004 de la Madrid, precum și atentatele sporadice ale grupării ETA (bască. Euskadi Ta Askatasuna, rom. Țara Bascilor și Libertate) și-au pus amprenta asupra fricii spaniolilor față de terorism. 47% dintre spanioli se temeau în 2007 de pericolele reprezentate de atentatele teroriste. În 2016, doar 4% dintre aceștia se mai tem de terorism.

Grafic I.22.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Spania / Sursa datelor. EB67-EB87

Grecii au fost cei mai afectați de criza economică din cadrul Uniunii Europene, determinând instabilitate socială, greve și foarte multe crize politice. Începând cu 2007, 51% dintre greci erau îngrijorați de șomaj, culminând cu 2013 când 65% dintre aceștia se temeau că vor rămâne fără un loc de muncă. 2015 și 2016 au adus o stabilitate în ceea ce privește valorile, menținându-se între 54% și 56%. Pe lângă șomaj, grecii sunt foarte îngrijorați de economie. Ceea ce este și explicabil, în condițiile în care țara are datorii uriașe către Uniunea Europeană. Cele mai mari valori s-au înregistrat în intervalul 2010-2011, de 72% și 68%, respectiv de 67% și 75%. Imigrația a început să îi intereseze pe greci o dată cu declanșarea crizei refugiaților. Asemenea Italiei, pe teritoriul Greciei sunt foarte multe tabere de refugiați care așteaptă unda verde spre Vestul Europei. Astfel în perioada 2015-2016, între 11% și 20% din greci se temeau de imigrație. Cât privește terorismul, grija este extrem de scăzută, menținându-se între cote de 0% și 3%.

Grafic I.23.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Grecia / Sursa datelor. EB67-EB87

Polonia și Ungaria se confruntă amândouă cu aceeși teamă privind șomajul și economiile naționale. Astfel, 69% dintre polonezi își pierduseră certitudinea păstrării locului de muncă în 2013. Între 2015 și 2016, îngrijorarea polonezilor privind șomajul a scăzut la 37% (EB84), respectiv la 21% (EB86). 58% dintre polonezi au fost ângrijorați în 2012 de economia națională, procentul acestora scăzând la 18% în 2016. Imigrația și terorismul sunt probleme minore pentru polonezi, înregsitrând valori mic de 16% și 11% în 2016, respectiv 10% și 5% în 2016. 62% dintre ungurii identificau în 2011 șomajul ca fiind cea mai importantă problemă a țării lor. Același lucru s-a întâmplat și cu situația economiei naționale care a oscilat între 23% în 2015 și 51% în 2009. Deși premierul maghiar Viktor Orban a decis să construiască ziduri la granițele Ungariei cu Serbia pentru a stopa valul de refugiați, a crescut teama față de imigrație a maghiarilor de la 2% în 2007 la 34% în 2015. Cât privește terorismul maghiarii nu își fac griji că pe teritoriul lor va avea loc vreun atac terorist.

Grafic I.24.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Polonia / Sursa datelor. EB67-EB87

Grafic I.25.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel național: rezultate naționale”, întrebarea QA3a: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă țara dumneavoastră în acest moment?” – Ungaria / Sursa datelor. EB67-EB87

Prin urmare, problemele cetățenilor din statele membre vechi ale Uniunii Europene diferă de la caz la caz. Germanii și britanicii se tem de imigrație, francezii de șomaj, austriecii, olandezii și belgienii de șomaj, imigrație și situația economică. Problemele cetățenilor țărilor nordice sunt șomajul, imigrația și situația economiei naționale, fiind foarte puțin îngrijorați de pericolul terorist. În cadrul grupului țărilor debitoare, italienii se tem de șomaj, imigrație și situația economică, iar spaniolii și grecii se tem de șomaj și de economia națională. Polonezii și maghiarii se tem că țările lor vor fi puternic afectate de șomaj și că economia națională va avea de suferit în momentul în care țările lor vor adopta euro.

Evoluția gradului de încredere în Uniunea Europeană a cetățenilor europeni din cele 28 de state membre a cunoscut de-a lungul timpului diferite variații fiind influențată în mod direct de evenimentele care au avut loc în cadrul Uniunii Europene. Înainte de izbucnirea crizei economice în Uniunea Europeană (2008), europenii aveau încredere în proiectul de Europă unită în proporție de 57% (EB67). Piața financiară americană s-a clătinat încă din toamna lui 2007, preconizând dezastrul care avea loc să urmeze în 2008 prin falimentul Lehman Brothers. Economia europeană a fost atunci puternic afectată, iar efectele scăderii exporturilor și a situației fragile a burselor europene s-a văzut în EB68, când încrederea în Uniune era de doar 48%. Pe timpul crizei economice, încrederea în Uniunea Europeană s-a menținut la 47% (EB69, EB70 și EB71) și 48% (EB72). Perioada de recesiune și-a pus amprenta asupra multor state din Uniunea Europeană. Sudul Uniunii a fost cel mai puternic afectat. Țări precum Grecia, Spania, Italia și Portugalia nu au reușit să gestioneze criza financiară în mod corespunzător, ajungându-se ca acestea să beneficieze de sprijin din partea Uniunii pentru ca băncile să nu intre în faliment, iar sistemul bugetar de stat să nu mai fie operativ. Astfel, toți acești factori au influențat negativ încrederea europenilor în Uniune, evidențiată printr-o scădere semnificativă în sondaje, 42% (EB73), 43% (EB74), 41% (EB75), 34% (EB76), 31% (EB72), 33% (EB78), 31% (EB79, EB80, EB81 și EB82) și 40% (EB83). Gestionarea necorespunzătoare a crizei refugiaților de la bun început de către Bruxelles este vizibilă în rezultatele din 2015 de EB83 (40%) și EB84 (32%) și EB85 (33%) și EB86 (36%). Scăderile încrederii în Uniunea Europeană sunt de înțeles, deoarece cetățenii au așteptat de la Uniunea Europeană să gestioneze bine toate crizele, astfel încât niciun stat să nu aibă de suferit din punct de vedere economic (recesiune) sau social (număr mare de șomeri și un număr mare de refugiați care trebuie să beneficieze de ajutor social).

Grafic I.26.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: tendințe”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Uniunea Europeană / Sursa datelor: EB67-EB87

În ceea ce privește evoluția tendinței încrederii în Uniunea Europeană în grupurile de țări selectate pentru cercetarea de față, aceasta a cunoscut variații semnificative pe durata perioadei analizate. În cadrul grupului statelor membre vechi ale Uniunii Europene se poate observa că doar Marea Britanie este singura țară care a rămas constant eurosceptică, de la EB67 la EB87. Celelalte state au pornit cu un grad de încredere în Uniunea Europeană foarte ridicat, dar ulterior, pe măsură ce Uniunea s-a confruntat cu diverse evenimente și a trebuit să le gestioneze echitabil și în favoarea cetățenilor săi, nivelul de încredere al acestora a scăzut în mod considerabil.

Grafic I.27.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Uniunea Europeană în statele vechi membre ale Uniunii Europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda și Belgia / Sursa datelor: EB67-EB87

De exemplu, în Germania, conform EB67 din 2007, nivelul de încredere înregistra 56%, menținându-se la 30% timp de trei ani, de la EB76 (2011) la EB78 (2012), apoi 29% în 2013 și ajungând la 39% în (EB83), respectiv 28% (EB84, 2015 și EB85, 2016). În schimb, EB86 din toamna lui 2016 a adus o lejeră creștere, la 37% a încrederii germanilor în Uniunea Europeană datorită faptului că Uniunea Europeană a luat decizia să înființeze tabere de refugiați pe teritoriile Italiei, Greciei, Serbiei și Ungariei, ne mai permițând atât de ușor accesul refugiaților pe oricare din teritoriile statelor membre. Scăderea încrederii germanilor în Uniunea Europeană se justifică prin declanșsarea crizei economice în Europa în 2008 și ca răspuns la politica Uniunii Europene de a ajuta țările din sudul Europei afectate de criză prin solicitarea de ajutor financiar de la statele cu economie puternică. Economia Germaniei a avut foarte puțin de suferit ca urmare a crizei, deoarece măsurile întreprinse de cabinetul Merkel au fost inteligente și populația a înțeles că este în interesul ei să fie adoptate măsuri pentru a putea oferi stabilitate financiară și creștere economică pe termen lung. De asemenea, scăderea de 11% înregistrată în 2015 și 2016 între cele două sondaje de opinie, ne arată cât de vulnerabilă este opinia publică ca răspuns la slaba gestionare a valului de imigranți din luna septembrie. În Marea Britanie, evoluția încrederii în Uniunea Europeană este constantă, de la 36% (EB67, 2007) la 29% (EB83), 23% (EB84) în 2015 și 30% (EB85) în 2016. În anii de apogeu ai crizei economice în Uniunea Europeană și pe fondul planurilor de ajutorare a statelor din sudul Europei, și în Marea Britanie s-au înregistrat scăderi ale încrederii, de 20% (EB74, EB75 ambele din 2010, EB79, 2012, EB79, 2013), și de 17% (EB76, 2011) și 16% (EB77, 2012 și EB81, 2014). Se observă deci, cât de eurosceptici sunt britanicii și cât de reticenți sunt la ideea proiectului european. Deși la EB85 încrederea britanicilor era de 30%, aceștia au votat în luna iunie 2016 să iasă din Uniune. Conform EB86 realizat după Brexit 31% dintre britanici aveau încredere în Uniunea Europeană fiind o creștere minoră de doar 1% între cele două sondaje, înainte și după Brexit. În Franța, încrederea în Uniunea Europeană, a fost de 51% (EB67 și EB68, 2007), ajungând la 32% (EB83), respectiv 26% în 2015 și în 2016. Din toate cele trei state analizate, cea mică tendință de încredere în Uniunea Europeană este înregistrată în Marea Britanie (23%, EB84), fiind deci cea mai eurosceptică țară a Uniunii.

În cazul Austriei, observăm aceeași scădere a încrederii ân Uniunea Europeană de-a lungul perioadei analizate. Astfel, în 2007 înainte de declanșarea crizei economice, 46% dintre austrieci se declarau încrezători în Uniunea Europeană. Ulterior, după ce țara s-a confruntat cu probleme ale sistemului bancar, iar companiile multinaționale austriece au trebuit să își închidă o mare parte din filialele din Europa Centrală și de Est pentru a nu intra în insolvență, încrederea austriecilor în sprijinul oferit de Bruxelles pentru depășirea acestor probleme a scăzut la 23% în 2014. Anul 2016 aduce o creștere relativ ușoară, de 33% și 35% a austriecilor în Uniunea Europeană, cu siguranță datorită faptului că un nou președinte austriac a fost ales, iar țara se vede oarecum ferită de valul migraționist din momentul în care Ungaria și-a închis granițele.

Din grupul statelor vechi membre ale Uniunii Europene, Olanda și Belgia sunt țările care pornit în 2007 cu cea mai mare încredere în Uniune, de 69%, respectiv 73%. Olandezii au devenit însă pe parcurs eurosceptici, nefiind de acord cu prevederile Tratatului de la Lisabona și cu aderararea României și Bulgariei la spațiul Schengen, dorindu-și o autonomie mai mare față de Bruxelles. O dată cu liberalizarea pieței muncii pentru români și bulgari, olandezii au manifestat cea mai scăzută rată a încrederii în Uniunea Europeană, de 37% și 28% în 2013. Văzând însă că țara lor nu a fost atât de afectată de această liberalizare, olandezilor le-a revenit încrederea în Bruxelles, atingând o cotă de 42% la EB86 din 2016. În cazul belgienilor, s-au observat însă două momente când valorile încrederii în Uniunea Europeană au scăzut semnificativ. Prima dată, la puțin după izbucnirea crizei economice, aceasta ajunsese la 21 (EB72, 2009) și 20% (EB73, 2010). A doua oară, ca și în cazul olandezilor, belgienii s-au speriat de liberalizarea pieței muncii pentru români și bulgari și încrederea lor a scăzut la 26% (EB80, 2013) și 29% (EB81, 2010). Atentatele de la Bruxelles din primăvara lui 2016 nu au influențat încrederea belgienilor în Uniunea Europeană, aceasta situându-se la valoare de 48% conform lui EB86 din 2016.

Țările nordice, Danemarca, Suedia și Finlanda, sunt foarte asemănătoare în ceea ce privește valorile încrederii în Uniunea Europeană. Toate cele trei țări au pornit de la valori ridicate în 2007, de 65%, 56% și 61% și au revenit la același plafon între 2013 și 2016. Suedia și Finlanda și-au menținut tendința de scădere la valori aproximativ similare, Danemarca fiind singura țară care a rămas cu valori constante.

Grafic I.28.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Uniunea Europeană în statele nordice membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia și Finlanda / Sursa datelor: EB67-EB87

În ceea ce privește încrederea Italiei, Spaniei și Greciei în Uniunea Europeană se observă similarități. Toate cele trei țări aveau încredere deplină în Uniunea Europeană înainte de izbucnirea crizei econimice în 2008. La începutul analizei noastre, saondajele din 2007 arătau că 58% dintre italieni, 65% dintre spanioli și 63% dintre greci credeau că Uniunea Europeană este un lucru benefic pentru țările lor. O dată cu declanșarea crizei economice în 2008 și perioada de recesiune de după aceasta, încrederea celor trei țări în Uniunea Europeană a început să scadă progresiv. De exemplu, conform EB69 din 2008, 40% din italieni credeau în Uniunea Europeană, ajungând ca EB80 din 2013 să măsoare 7% și EB81 din 2014 să măsoare 6%. Cu aceleași situații s-au confruntat și spaniolii, de la 66% (EB69, 2008), la 6% (EB80, 2013) și 7% (EB81, 2014) și grecii, de la 59% (EB69, 2008), la 4% (EB80, 2013) și 9% (EB81, 2014). Perioada 2014-2016 a adus o creștere în Uniunea Europeană datorită faptului că datoriile au fost reeșalonate, economia Spaniei a cunoscut o creștere ușoară, iar state precum Germania s-au arătat dornice să sprijine Grecia. Valorile ajungând astfel din nou la cote mai mari, precum 30% în Italia, 34% în Spania și 20% în Grecia conform EB86 din 2016.

Grafic I.29.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Uniunea Europeană în statele debitoare membre ale Uniunii Europene: Italia, Suedia și Finlanda / Sursa datelor: EB67-EB87

Și în cazul Poloniei și Ungariei, se observă același mers în tandem în ceea ce privește încrederea pe care ambele state o au în Uniunea Europeană de la EB67 din 2007 cu 68%, respectiv 61%. În 2009, încrederea a scăzut brusc în ambele state la 7% și 9% (EB72), după ce a fost declanșată criza economică în Uniune, iar economiile lor au avut de suferit deoarece a scăzut numărul investițiilor. Situația însă s-a redresat, astfel încât în anii ce au urmat, 2010-2014, încrederea a crescut de la 15% la 45% în Polonia și de la 29% la 42% în Ungaria.

Grafic I.30.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Uniunea Europeană în statele din Europa Centrală și de Est membre ale Uniunii Europene: Polonia și Ungaria / Sursa datelor: EB67-EB87

Tendința neîncrederii în Uniunea Europeană variază de la țară la țară. Situația neîncrederii în grupurile selectate spre analiză prezintă foarte multe similarități. Astfel, în grupul statelor vechi membre ale Uniunii Europene se observă că doar Germania, Franța și Austria din toate cele șase state analizate au pornit în 2007 la începutul analizei cu un nivel de neîncredere relativ egal. În Germania, neîncrederea se situa la 44% (EB67, 2007), culminând cu 70% (EB76, EB77 și EB78) și 79% (EB79 și EB80), scăzând la 60% (EB85, 2016). În Franța, neîncrederea a pornit de la 49% (EB67, 2007) și a crescut de-a lungul anilor la 59% (EB85, 2016). Iar în Austria, 43% dintre cetățeni se declarau neîncrezători în Uniunea Europeană, culminând cu creșteri la EB77 din 2012 de 61%, la EB81 din 2014 de 72% și la EB84 din 2015 de 65%. Pe tot restul perioadei valorile neîncrederii s-au menținut în Austria la valori în jur de 50%, fiind în 2016 de 56%, respectiv 58%. Marea Britanie a pornit de la 64% (EB67, 2007), ajungând la 83% (EB76, 2011) și 84% (EB77 și EB81), scăzând la 59% (EB85, 2016). Olanda este țara cu cea mai scăzută rată a neîncrederii în 2007, de numai 11%. Dar acest nivel nu a putut fi menținut de-a lungul timpului din cauza numeroșilor factori care au influențat creșterea neîncrederii olandezilor în Uniunea Europeană, mai ales pe fondul liberalizării pieței muncii pentru români și bulgari. Aceste rezultate se reflectă în EB79 de 55% și EB80 de 59% în 2013 și de 70% la EB81 din 2014. Ulterior în 2016, valorile s-au stabilizat la 51%. Urmând exemplul olandezilor, neîncrederea belgienilor în Uniunea Europeană a cunoscut același parcurs, de la 25% în 2007 la EB79 de 52% și EB80 de 72% în 2013, de 66% la EB81 din 2014 și de 49% în 2016 pe fondul atacurilor teroriste de la Bruxelles. Creșterea progresivă a neîncrederii în Uniunea Europeană se observă în Germania, Franța, Austria, Olanda și Belgia de la EB67, 2007 la EB86, 2016 pe fondul crizei refugiaților, liberalizarea pieței muncii și atacurilor teroriste de la Paris și Bruxelles. Numai în Marea Britanie, se observă o scădere de 8% de la EB67, 2007 la EB86, 2016.

Grafic I.31.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Neîncredere în Uniunea Europeană în statele vechi membre ale Uniunii Europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda și Belgia / Sursa datelor: EB67-EB87

În ceea ce privește evoluția gradului de neîncredere în Uniunea Europeană, se observă similarități în cadrul grupului țărilor nordice. Astfel, Danemarca a pornit de la 29% grad de neîncredere în 2007, iar Suedia și Finlanda au pornit ambele de la 35%. Pe timpul recesiunii, se observă că doar danezii au avut încredere că Uniunea Europeană îi va ajuta să treacă cu bine peste această perioadă. 46% (EB72, 2009) și 49% (EB73, 2010) dintre danezi nu erau încrezători în Uniune, în timp ce suedezii (64%, EB72, 2009 și 61% EB73, 2010) și finlandezii (71%, EB72, 2009 și 67p% EB73, 2010) erau neîncrezători în planurile de redresare ale economiilor naționale realizate de Bruxelles. Începând de la EB75 din 2011, valorile neîncrederii în cele trei țări au început să fie similare până în 2016 (48% în Danemarca și Suedia și 43% în Finlanda) deoarece cele trei state s-au confruntat cu un flux crescut al imigrației, dar și cu creșterea influenței partidelor eurosceptice.

Grafic I.32.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Neîncredere în Uniunea Europeană în statele nordice membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia și Finlanda / Sursa datelor: EB67-EB87

Evoluția gradului de neîncredere în Uniunea Europeană în cadrul grupului țărilor cu datorii financiare mari către Uniunea Europeană este asemănătoare cu situația din țările scandinave. Toate cele trei țări, Italia, Spania și Grecia au pornit în 2017 de la valori de 28%, 23% și 37%. În momentul în care țările au fost afectate puternic de problemele economice și financiare, iar firmele private au intrat în insolvență și sistemele bancare au început să se zbată pentru supraviețuire, neîncrederea sudicilor în Uniunea Europeană a scăzut brusc la 75% (EB72, 2009), 72% (EB73, 2010), 87% (EB80, 2013) și 89% (EB81, 2014) în Italia, 80% (EB72, 2009), 82% (EB73, 2010), 93% (EB80, 2013) și 92% (EB81, 2014) în Spania și 81% (EB72, 2009), 91% (EB73, 2010), 94% (EB80, 2013) și 93% (EB81, 2014) în Grecia. Pe măsură ce cetățenii au observat că măsurile de redresare economică luate de Uniunea Europeană sunt eficiente pentru țările lor, a început să scadă și neîncrederea în Bruxelles. Acest proces se manifestă doar în Italia și Spania, cu valori de 58%, respectiv 54% în 2016. Gradul de neîncredere rămâne însă ridicat în Grecia, cu valori de peste 70% începând cu 2014.

Grafic I.33.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Neîncredere în Uniunea Europeană în statele debitoare membre ale Uniunii Europene: Italia, Spania și Grecia / Sursa datelor: EB67-EB87

Polonia și Ungaria au aderat ambele în 2004 la Uniunea Europeană. La gtrei ani după aderare, Polonia avea în 2007 numai 18% neîncredere în Uniunea Europeană și Ungaria 29%. Pe măsură ce ambele țări au trebuit să se conformeze politicilor și directivelor de la Bruxelles, neîncrederea cetățenilor a început să crească, ajungând la 42%, respectiv 50% în 2016.

Grafic I.34.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Neîncredere în Uniunea Europeană în statele din Europa Centrală și de Est membre ale Uniunii Europene: Polonia și Ungaria / Sursa datelor: EB67-EB87

Cetățenii țărilor alese spre analiză au încredere în instituțiile naționale, Parlament și Guvern, în mod diferit. De exemplu, încrederea în Parlament în grupul statelor membre vechi ale Uniunii Europene, pornește de la 51% în 2007 (EB67) și scade la 42% în 2015 (EB84) și 41% în 2016 (EB85), în Germania, deoarece cetățenii au observat că această instituție nu a gestionat corespunzător criza refugiaților din 2015, permițând unui număr de peste un milion de refugiați să își găsească adăpost în Germania. EB86 din toaman lui 2016 constată o revenire a încrederii germanilor în propriul Parlament de 55% datorită schimbării politicii de gestionare a acceptării refugiaților pe teritoriul Germaniei. Contribuția Parlamentului și Guvernului la luarea deciziei de a implementa la nivelul Uniunii Europene organizarea de tabere pentru refugiați în insulele grecești și în sudul Italiei a fost benefică pentru recâștigarea încrderii și îmbunătățirea imaginii acestor două instituții. În Franța de la 44% în 2007 (EB67) la 18% (EB85) și 19% (EB86) în 2016 după atentatele teroriste de la Paris și conflictele cu refugiații din tabăra de la Calais. În Marea Britanie, însă, încrederea în Parlament a scăzut de la 41% în 2007 (EB67) la 35% (EB85) în 2016 pe fondul campaniei dinaintea Brexit-ului. După Brexit, încrederea britanicilor în Parlament a crescut cu doar 2% la 37% (EB86). Austriecii, olandezii și belgienii sunt cei care au în continuare cea mai mare încredere în Parlamentele naționale, fiind convinși că cei pe care i-au ales le reprezintă interesele în favoarea lor. Deși în Austria încrederea în Parlament a scăzut de la EB67, 57% la EB86, 49%, valorile au rămas constante pe timpul perioadei cercetate, rezultând că evenimentele cu care Austria și Uniunea Europeană s-au confruntat nu au impactat atât de mult încrederea în propriul Parlament. 77% dintre olandezi erau încrezători în propriul Parlament în 2007. Chiar dacă olandezii au crezut că țara lor va fi cea mai afectată de liberalizarea pieței muncii pentru români și bulgari, au continuat să aibă încredere în Parlament și că acesta nu va permite ca populația să aibă de suferit. Anul 2016 măsura 61% încredere în această instituție în rândul olandezilor. Belgia a înregistrat o scădere mai mare a încrederii în Parlament între 2007, 66% și 2016, 43%. Cele 23% în minus sunt influențate în mare parte de atacurile teroriste de la Bruxelles din 2016, când populația a simțit nevoia să tragă la răspundere instutuțiile statului deoarece au permis acceptarea atâtor musulmani pe teritoriul propriei țări.

Grafic I.35.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă neîncredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Parlament în statele vechi membre ale Uniunii Europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda și Belgia / Sursa datelor: EB67-EB87

Cetățenii țărilor nordice, Danemarca, Suedia și Finlanda, sunt cei care au cea mai mare încredere în Parlamentele naționale. În 2007, 85% dintre danezi, 70% dintre suedezi și 77% dintre finlandezi aveau încredere că instituția statului, Parlamentul, le reprezintă interesele ân mod corespunzător. Pe tot parcursul perioadei analizate se observă o constanță a încrederii ân această instituție, chiar dacă în 2016 valorile au ajuns la 58%, 66% și 63%.

Grafic I.36.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă neîncredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Parlament în statele nordice membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia și Finlanda / Sursa datelor: EB67-EB87

În cazul țărilor debitoare, Italia, Spania și Grecia, se observă aceași evoluție descendentă a gradului încrederii în Uniunea Europeană. În 2007, 39% dintre italieni, 52% dintre spanioli și 53% dintre greci aveau încredere în Parlamentele naționale. Criza economică și recesiunea au declanșat însă crize politice în aceste țări, determinând schimbarea guvernelor și construirea diferitor alianțe politice în Parlament pentru a avea majoritatea parlamentară și a impune guvernele. Astfel, intervalul 2012-2014 a consemnat cele mai drastice scăderi ale încrederii în această instituție națională în Spania, de la 11% la 8%. În Italia și Grecia, situația a fost inversă, de la 8% la 14%, respectiv de la 12% la 16%. Totuși valorile sunt foarte mici, menținându-se până în 2016 la 15% în Italia, 17% în Spania și 12% în Grecia.

Grafic I.37.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă neîncredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Parlament în statele debitoare membre ale Uniunii Europene: Italia, Spania și Grecia / Sursa datelor: EB67-EB87

Polonezii și ungurii sunt cei mai neâncrezători în Parlamentele naționale, nesimțindu-se reprezentați de cei cărora le-au dat votul. 15% dintre polonezi și 26% dintre unguri aveau încrederea în Parlament în 2007. Valorile s-au menținut scăzute pe timpul perioadei analizate, cunoscând creșteri mici spre finalul perioadei, o dată ce au avut loc alegeri parlamentare în fiecare stat și noi partide politice au obținut majoritatea, spre exemplu: partidul naționalist-conservativ de extremă dreaptă, Lege și Ordine (pol. Prawo i Sprawiedliwość/PiS) în Polonia și partidul eurosceptic soft Fidesz (maghiară Fidesz – Magyar Polgári Szövetség). În 2016 valorile au atins cotele de 23% și 30%.

Grafic I.38.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă neîncredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Parlament în statele din Europa Centrală și Est membre ale Uniunii Europene: Polonia și Ungaria / Sursa datelor: EB67-EB87

Încrederea în Guvern, a scăzut cu 11% de la 49% în 2007 (EB67) la 39% în 2016 (EB85) în Germania, deoarece germanii o văd pe Angela Merkel, șefa cancelariei de la Berlin, principala vinovată pentru slaba gestionare a crizei refugiaților. Conform EB86, 51% dintre germani și-au recâștigat încrederea în Guvern, deoarece cancelarul Merkel a dispus luarea de noi decizii privind acordarea azilului în Germania și controale stricte privind permiterea accesului refugiaților pe teritoriul țării. În Franța, încrederea în Guvern a scăzut considerabil de la 36% în 2007 (EB67) la 17% în 2016 (EB85), cu 19% pe fondul unei crescute rate a șomajului în rândul francezilor și a atacurilor teroriste de la Paris și Nisa. Încrederea în Guvern a rămas la 34% în 2007 (EB67) și în 2016 (EB85) și 35% (EB86) în Marea Britanie chair și după Brexit și după ce premierul May a preluat conducerea cabinetului de la Londra. În Austria, Olanda și Belgia se observă aceeași scădere a încrederii în Guvernele naționale ca și în celelalte state. Austriecii, olandezii și belgienii consideră că guvernele țărilor lor sunt responsabile pentru rata șomajului, liberalizarea pieței muncii și atentatele teroriste. Astfel, în Austria, încrederea a scăzut de la 57% în 2007 la 40% în 2016, înregistrând cel mai mic nivel de 33% în 2014, la scurt timp după liberalizarea pieței muncii și 2015, după izbucnirea crizei refugiaților. Același lucru s-a întâmplat și în Olanda, cu o scădere de 14%, de la 73% în 2007 la 59% în 2016 și în Belgia de 21% de la 62% la 41%.

Grafic I.39.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă neîncredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Guvern în statele vechi membre ale Uniunii Europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda și Belgia / Sursa datelor: EB67-EB87

Țările nordice au cunoscut aceași scădere a încrederii pe care o au cetățenii în Guvern, influențați fiind de aceiași factori care au determinat și scăderea încrederii în Parlamentele naționale. Spre exemplu, în Danemarca s-a înregistrat o scădere de la 67% la 46%, cea mai mică cotă fiind de 36% în 2014. În Suedia, încrederea în Guvern s-a menținut la valori constante de la 55% (EB67) la 41% (EB68), la 65% (EB75) și revenind la 56% (EB86). În 2007, finlandezii erau cei mai încrezători în Guvern, în proporție de 75%. Anul 2016, a marcat însă o scădere la 41% după ce criza refugiaților a luat amploare în Europa și a înregistrat o ușoară creștere la EB86 de 58%.

Grafic I.40.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă neîncredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Guvern în statele nordice membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia și Finlanda / Sursa datelor: EB67-EB87

Italienii, spaniolii și grecii sunt cei mai dezamăgiți de guvernele naționale și le consideră responsabile pentru rata mare a șomajului, pentru neeficiența economiilor naționale și pentru necreșterile salariilor în sectoarele bugetare. Acești factori au determinat existența unor numeroase crize guvernamentele și premieri succesivi la conducerea cabinetelor respective. Astfel, în Italia încrederea în Guvern a scăzut cu 22%, de la 37% în 2007 la 15% în 2016 pe când Matteo Renzi încă era premier. Cea mai scăzută valoare a fost înregistrată în 2013, de 10%. În Spania, încrederea în Guvern a scăzut cu 32% de la 52% în 2007 la 20% în 2016, cu cele mai mici rate de 3% și 9% în 2013. 2013 a fost anul în care spaniolii au crezut că nu își vor mai reveni niciodată din criza economică. Încrederea grecilor în Guvern a avut cea mai spectaculoasă scădere de 32% de la 41% ăn 2007 la 9% în 2016 datorită acelorași factori, criza economică, șomaj, creșterea datoriilor externe, reducerea salariilor în sectorul bugetar, crize politice și economia neperformantă. Grecii au sancționat astfel Guvernul. În 2012, doar 2% dintre greci credeau în Guvern.

Grafic I.41.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă neîncredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Guvern în statele debitoare membre ale Uniunii Europene: Italia, Spania și Grecia / Sursa datelor: EB67-EB87

În Polonia și Ungaria, în comparație cu celelalte state, se observă o creștere a încrederii în Guvernele naționale de la primul sondaj analizat din 2007, cu 17%, respectiv 27% la ultimul sondaj din 2016, de 26% și 35% datorită faptului că cetățenii acestor țări au fost mulțumiți de cum Guvernele au condus țările, crescând rata investițiilor străine, scăzând șomajul, asigurând locuri de muncă și creșteri salariale, dar și datorită politicii externe foarte bune prin luarea de poziții ferme în ceea ce privește neacceptarea primirii de cote obligatorii de refugiați.

Grafic I.42.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: rezultate naționale”, întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă neîncredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere în Guvern în statele din Europa Centrală și Est membre ale Uniunii Europene: Polonia și Ungaria / Sursa datelor: EB67-EB87

În ceea ce privește optimismul cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la viitorul Uniunii se observă scăderi considerabile. În anul 2007, EB67 măsura optimismul în proporție de 69%, reușind să se mențină pe perioada crizei economice din 2008, la cote similare, cum ar fi EB70 cu 63% din 2008, EB71 cu 64% și EB72 cu 66% din 2009. După ce criza economică a luat sfârșit și economia europeană a intrat în recesiune, optimismul cetățenilor a scăzut la 57% (EB73) și 59% (EB74) din 2010, la 58% (EB75) și la 48% (EB76) din 2011, la 49% (EB77) și 50% (EB78) din 2012, până la 50% (EB85 și EB86) din 2016. Gradul de optimism în viitorul Uniunii Europene este scăzut și explicabil deoarece țările cu economii profitabile au trebuit să ajute țările din sudul continentului pentru a trece cu bine peste recesiune, iar votul britanicilor prin Brexit marchează dorința cetățenilor britanici de a se rupe de Uniune și de a-și continua drumul fără compromisuri sau legi impuse de Bruxelles.

Grafic I.43.: „Europenii și instituțiile politice”: „Viitorul Uniunii Europene: tendințe”, întrebarea QA20: „Sunteți foarte optimist, mai degrabă pesimist sau foarte pesimist în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene?” / Sursa datelor: EB67-EB85

75% dintre germanii erau în 2007 conform EB67 cei mai optimiști în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene. O dată cu declanșarea crizei economice și a intensificării presiunii depuse asupra economiei germane și a băncilor de a ajuta financiar țările din sudul Europei, optimismul germanilor a scăzut la 54% (EB73 din 2010). Criza refugiaților din 2015-2016 și asumarea de către cancelarul Merkel a soluționării acestei crizei prin acceptarea a peste un milion de refugiați pe teritoriul Germaniei și-a pus amprenta pe gradul de optimism al populației, astfel încât doar 50% dintre aceștia conform EB86 din 2016 erau convinși că vittorul Uniunii este unul sigur. Francezii erau foarte optimiști în 2007, în proporție de 57%, iar o dată cu atacurile teroriste din 2015 și 2016, optimismul francezilor în viitorul Uniunii Europene și în ajutorul pe care aceasta ar putea să îl ofere în materie de securitate a scăzut la 41% (EB86, 2016). Britanicii erau optimiști în proporție de 61% în 2007. Dar pe măsură ce discrepanțele dintre Bruxelles și Londra au luat amploare s-a ajuns ca în 2016 doar 44% dintre britanici să fie optimiști (EB85). După Brexit-ul din iunie 2016 când Marea Britanie a decis să părăsească Uniunea Europeană, doar 40% (EB86) dintre britanici mai credeau că Uniunea Europeană va exista în continuare.n rândul austriecilor se observă însă o situație inversă. Optimismul populației austriece în viitorul Uniunii Europene a crescut de la 36% în 2007 la 48% în 2016, iar pe timpul întregii perioade analizate valorile s-au menținut constante în jurul a peste 40% și 50%, ceea ce semnifică că austrieci se văd mai departe în cadrul Uniunii Europene. În cazul olandezilor și belgienilor se observă o scădere a optimismului în viitorul Uniunii Europene pe timpul perioadei analizate. Astfel, în intervalul 2007-2008, 76% dintre olandezi erau optimiști că Uniunea Europeană va reuși să existe. Însă, pe parcurs, optimismul a scăzut, ajungând la 54% în 2016. Între 2007 și 2008, și Belgia a înregistrat un grad de optimism ridicat în rândul cetățenilor săi, cu valori de 70%, 75% și 71%. Scăderea optimismului a fost progresivă, până la 56% în 2016. Aceste variații au fost determinate de aceiași factori precum criza economică, recesiunea, liberalizarea pieței muncii, șomajul, atentatele teroriste și criza refugiaților. De precizat că în anul 2008, în EB70 nu a fost inclusă această întrebare.

Grafic I.44.: „Europenii și instituțiile politice”: „Viitorul Uniunii Europene: rezultate naționale”, întrebarea QA20: „Sunteți foarte optimist în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene?” – Statele vechi membre ale Uniunii Europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda și Belgia / Sursa datelor: EB67-EB87

Evoluția gradului de optimism în rândul cetățenilor danezi a fost una descrescătoare. Daca în anii 2007-2015, peste 70% dintre aceștia erau optimiști că Uniunea Europeană are un viitor, în 2016, pe măsură ce Uniunea a fost zdruncinată de numeroase evenimente, în special criza refugiaților, și asupra Copenhagăi s-au exercitat multe presiuni ca să adopte euro, optimismul danezilor a scăzut treptat, până la 54% în 2016. Suedezii însă au înregsitrat doar câteva momente de vârf al nivelului de optimism ân Uniunea Europeană, între 2007 și 2011. Pe măsură ce veneau presiuni de la Bruxelles să adopte euro și țara a fost și ea ținta refugiaților, suedezii au început să devină pesimiști, astfel încât doar 49% dintre aceștia mai credeau că Uniunea ân formula actuală mai are un viitor. Despre finlandezi, putem spune că a vut loc un proce invers. La începuturi, în 2007, 42% dintre finlandezi erau optimiști, pe parcursul perioadei s-au observat creșteri, până la 58% în 2016. Oricum grupul țărilor nordice este un grup aparte, acestea fiind poate cele mai stabile țări din punct de vedere economic, cu cele mai bune sisteme de asigurări sociale și de sănătate, cu un sistem educațional adaptat la necesitățile cererii de pe piața muncii și cu condiții de acordare a azilului mai permisive decât în celelalte state ale Uniunii.

Grafic I.45.: „Europenii și instituțiile politice”: „Viitorul Uniunii Europene: rezultate naționale”, întrebarea QA20: „Sunteți foarte optimist în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene?” – Statele nordice membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia și Finlanda / Sursa datelor: EB67-EB87

Înainte să fie lovite puternic de criza economică, Italia, Spania și Grecia erau foarte optimiste cu privire la rolul și viitorul lor în Uniunea Europeană. Dar, după ce criza economică a avut efecte devastatoare asupra economiilor naționale, iar perioade de recesiune nu a făcut decât să înrăutățească situația, cei mai mulți dintre cei chestionați au început să creadă că Uniunea Europeană se va destrăma, iar fiecare stat va fi cont propriu. Acest lucru ar fi fost grav pentru economiile Italiei, Spaniei și Greciei, deoarece ajutoarele financiare de la Bruxelles i-au făcut cât de cât să supraviețuiască. Astfel, optimismul acestora a scăzut vertiginos la 42% în Italia, 57% în Spania și 30% în Grecia în 2016 față de 51%, 73% și 55% în 2007.

Grafic I.46.: „Europenii și instituțiile politice”: „Viitorul Uniunii Europene: rezultate naționale”, întrebarea QA20: „Sunteți foarte optimist în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene?” – Statele debitoare membre ale Uniunii Europene: Italia, Spania și Grecia / Sursa datelor: EB67-EB87

Fiind membre noi ale Uniunii Europene (2004), Polonia și Ungaria au avut grade diferite de optimism în Uniunea Europeană. Polonia a fost foarte favorizată de investițiile germane în economia națională, astfel încât au fost create noi locuri de muncă și a crescut nivelul de trai al acestora. De aceea, polonezii au simțit că este benefic să fie membrii ai Uniunii și este în favoarea lor ca aceasta să aibă un viitor ân formula unită. Media optimisului polonezilor în viitorul Uniunii a fost pe toată perioada analizată de 69%. Ungaria a manifestat la început un optimism scăzut față de viitorul Uniunii Europene de numai 37%, crescând puțin peste pragul de 50% între 2007 și 2011 și revenind la 53% în 2016. Media optimismului maghiarilor a fost de 49% pe toată perioada analizată, justificat prin faptul că țara a fost tranzitată în ultimii ani de foarte mulți refugiați determinându-l pe premierul Orban să ia măsuri extreme pentru apărarea țării.

Grafic I.47.: „Europenii și instituțiile politice”: „Viitorul Uniunii Europene: rezultate naționale”, întrebarea QA20: „Sunteți foarte optimist în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene?” – Statele din Europa Centrală și de Est membre ale Uniunii Europene: Polonia și Ungaria / Sursa datelor: EB67-EB87

La nivelul general al Uniunii Europene, situația economiei naționale este în scădere de la 52% (EB67, 2007) la 41% (EB86, 2016). Referitor la economia națională, cei mai optimiști care consideră că economia lor se află în direcția cea mai bună sunt germanii cu o creștere considerabilă de la 64% (EB67, 2007) la 87% (EB85, 2016). Germania a încheiat anul 2016 cu un excedent bugetar, fiind singura țară din zona euro care a reușit să fie stabilă din punct de vedere monetar. Germanii sunt mulțumiți de economia proprie deoarece țara are excedent bugetar datorită taxelor și impozitelor încasate de la populație și exporturilor, iar piața muncii oferă mai multe locuri de muncă decât pot fi ocupate. Francezii sunt însă pesimiști, încrederea în bunul mers al economiei naționale scăzând de la 30% (EB67, 2007) la 15% (EB86, 2016). . Francezii se confruntă cu o rată a șomajului ridicată, de unde și statutul de economie non-performantă. Britanicii de la 49% (EB67, 2007) la 51% (EB86, 2016). Iar britanicii profită de pe urma lirei sterline și a faptului că țara are printre cele mai mari salarii din Europa datorită economiei stabile și investițiilor. Între 2007 și 2008, o medie de 68.25% dintre austrieci era convinsă că economia națională este stabilă și funcțională. O dată însă cu declanșarea crizei economice, multe firme austriece au avut probleme de capital și au intrat în insolvență, astfel încât economia a devenit fragilă. Totuși, măsurile luate de către guvern au recâștigat încrederea în economia națională, crescând și la 86% în 2012. Încrederea olandezilor în situația economiei naționale a avut o evoluție ascendentă, de la 73% la 81%, de unde rezultă că olandezilor nu le-a fost frică că firmele vor intra în insolvență. Belgienii au cunoscut variații cu privire la încrederea lor în situația economiei națioanle, plecând de la 57% în 2007, atingând apogeul de 82% (EB68) și scăzând progresiv la 49% în 2016.

Grafic I.48.: „Situația economică”: „Actuala situație a economiei la nivel național: rezultate naționale și evoluții”, întrebarea QA1a.1: „Cum ați judeca actuala situație în acest context: Situația economiei naționale (%)?”- Statele vechi membre ale Uniunii Europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda și Belgia / Sursa datelor: EB67-EB87

Din grupul celor trei state nordice, doar Danemarca și Suedia sunt cele care au avut valori constante în ceea ce privește bunul mers al economiei națioanele, cu valori de la 67% (2007) la 79% (2016). Surprinzător, în 2008, 93% dintre danezi credeau că economia lor este pe drumul cel bun. Suedezii au manaifestat și ei aceași constanță, cu o medie de 75% a încrederii că economia națională merge bine. Finlandezii, în schimb, au avut o încredere descendentă, de la 74% în 2007 la 40% în 2016. Această scădere a fost influențată de problemele financiare pe care le-a avut cea mai mare companie privată a țării, Nokia, în 2009-201, când a fost nevoită să își vândă un număr mare de acțiuni către Siemens și să desființeze multe locuri de muncă în Finlanda pentru a reduce costurile. De altfel, economiile țărilor nordice sunt atât de performante datorită faptului că companiile private sunt cele mai profitabile, suedezii și danezii dominând clasementul celor mai bogate firme nordice.

Grafic I.49.: „Situația economică”: „Actuala situație a economiei la nivel național: rezultate naționale și evoluții”, întrebarea QA1a.1: „Cum ați judeca actuala situație în acest context: Situația economiei naționale (%)?”- Statele nordice membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia și Finlanda / Sursa datelor: EB67-EB87

Cât privește încrederea pe care o au țările debitoare, Italia, Spania și Grecia, în bunul mers al economiilor naționale observăm că aceasta este situată la cote foarte mici. Rezultatele sunt influențate de rata crescută a șomajului, falimentul multor firme private, investițiilor străine scăzute, datoriile foarte mari către Banca Central Europeană și fragilitatea sistemului bancar. Astfel, în 2016, doar 13% dintre italieni, 11% dintre spanioli și 3% dintre greci credeau că economiile naționale sunt pe drumul cel bun.

Grafic I.50.: „Situația economică”: „Actuala situație a economiei la nivel național: rezultate naționale și evoluții”, întrebarea QA1a.1: „Cum ați judeca actuala situație în acest context: Situația economiei naționale (%)?”- Statele debitoare membre ale Uniunii Europene: Italia, Spania și Grecia / Sursa datelor: EB67-EB87

Polonia ajutată fiind de masivele investiții germane în mai toate sectoarele economice a reușit să treacă cu bine peste recesiune, astfel încăt o medie de 34.4% de polonezi consideră că economia națională este profitabilă. În schimb, o medie de 16.6% dintre maghiari consideră că economia națională este profitabilă, țara lor nefiind atât de atractivă pentru investițiile germane.

Grafic I.51.: „Situația economică”: „Actuala situație a economiei la nivel național: rezultate naționale și evoluții”, întrebarea QA1a.1: „Cum ați judeca actuala situație în acest context: Situația economiei naționale (%)?”- Statele din Europa Centrală și de Est membre ale Uniunii Europene: Polonia și Ungaria / Sursa datelor: EB67-EB87

Sprijinul pentru moneda unică europeană (euro), la nivelul general al Uniunii Europene scade cu 14% de la 70% (EB67, 2007) la 58% (EB85, 2016). În Germania, sprijinul pentru euro crește de la 66% (EB67, 2007) la 81% (EB85, 2016), beneficiind chiar și pe timpul crizei economice de încrederea deplină a germanilor, cu o medie de 69.45% pe toată perioada analizată. În Franța, sprijinul pentru euro a scăzut de la 76% (EB67, 2007) la 68% (EB85, 2016). Britanicii sunt pesimiști, încrederea în euro scăzând de la 24% (EB67, 2007) la 17% (EB85, 2016), motiv pentru care și britanicii nu au renunțat la moneda lor națională, lira sterlină. Brexit-ul a adus o creștere a suportului britanicilor pentru euro, de 24% deoarece repercursiunile ieșirii Marii Britanii din Uniune nu sunt cunoscute încă. Austriecii, olandezii și belgienii sunt susținători constanți ai monedei unice europene.

Grafic I.52.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Suport pentru euro”, întrebarea QA17.1: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O uniune economică și monetară cu o singură monedă, euro (%). – Statele vechi membre ale Uniunii Europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda și Belgia / Sursa datelor: EB67-EB87

Deși nu au renunțat la propriile monede naționale și au votat prin referendumuri naționale că sunt împotriva adoptării monedei unice europene de către țările lor, grupul țărilor nordice susține puternic euro, văzând în existența acestei monede un factor de câștig pentru economiile naționale. În 2016, 78% dintre finlandezi cred că euro este benefic pentru economia lor națională.

Grafic I.53.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Suport pentru euro”, întrebarea QA17.1: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O uniune economică și monetară cu o singură monedă, euro (%). – Statele nordice membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia și Finlanda / Sursa datelor: EB67-EB87

Cu toate că italieniii, spaniolii și grecii nu cred că economiile lor naționale sunt profitabile și că Uniunea Europeană nu le acordă ajutorul financiar de care au nevoie pentru a depăși problemele financiare, aceștia sprijină moneda unică europeană într-un procent foarte mare, de chiar 71% în Spania în 2016.

Grafic I.54.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Suport pentru euro”, întrebarea QA17.1: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O uniune economică și monetară cu o singură monedă, euro (%). – Statele debitoare membre ale Uniunii Europene: Italia, Spania și Grecia / Sursa datelor: EB67-EB87

Polonia și Ungaria încă nu au renunțat la monedele naționale, urmând să adere la moneda unică europeană nu mai devreme de 2020. Prim-miniștrii ambelor țări amână cât de mult pot acest moment temându-se ca adoptarea euro să nu aibă repercursiuni negative asupra economiilor naționale. Astfel, evoluția sprijinului pentru euro este descendentă în cele două țări, cu valori în 2016 de 34% în Polonia și 52% în Ungaria.

Grafic I.55.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Suport pentru euro”, întrebarea QA17.1: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O uniune economică și monetară cu o singură monedă, euro (%). – Statele din Europa Centrală și de Est membre ale Uniunii Europene: Polonia și Ungaria / Sursa datelor: EB67-EB87

Ca urmare a apogeului atins de criza refugiaților în toamna lui 2015, Uniunea Europeană și cetățenii săi au realizat cât este de important și de necesar ca la nivelul întregii Uniuni Europene să existe o politică a migrației commune. Deși există Regulamentul Dublin, care permite alocarea de cote obligatorii de imigranți către fiecare stat membru al Uniunii în funcție de situația economică și șomaj, multe țări s-au opus acestui aspect, amenințând că preferă să părăsească Uniunea Europeană decât să primească acești refugiați. Ungaria organizînd chiar un referendum national pentru a vota împotriva alocării de cote obligatorii. Astfel, 98% dintre maghiari fiind împotriva acestei prevederi. Cetățenii statelor membre ale Uniunii speră, încă din 2007, în proporție de 74%, și până în 2016, în proporție de 69%, că o politică comună a migrației va pune capăt acestei probleme și va stopa numărul imigranților, atât a celor care vin din Orientul Mijlociu, Africa, Asia sau America de Sud, dar și al acelora din state precum Polonia, România, Bulgaria, Ungaria, Cehia care preferă să muncească în alte țări din Vest decât în cele natale. Am arătat mai sus că polonezii sunt printre cei mai mulți imigranți europeni din Marea Britanie. Situația se va schimba cu siguranță după ce se vor finalize procedurile de ieșire a Marii Britanii din Uniune, când este posibil ca europenii să aibă nevoie din nou de permise de muncă și de ședere pentru a putea lucra și locui în această țară. Migrația ca fenomen trebuie văzută fie din perspectivă economică, fie din perspectiva războaielor și a foametei. Cetățenii europeni migrează în interiorul Uniunii datorită locurilor de muncă, ajutoarelor sociale și a condițiilor mai bune de trai din unele state. În schimb ce imigranții din Orientul Mijlociu și din Africa fug din calea războiului și a foametei. Iar cei din Asia și America de Sud din cauza sărăciei. Între 2011 și 2014, problema migrației nu a fost măsurată de către Eurobarometrele Standard. 82% dintre germani în 2007 și 85% dintre aceștia în 2016 consideră că o politică comună a migrației este absolut necesară, țara confruntându-se cu cel mai mare val migraționist din istorie. La fel consideră și francezii, 69%, britanicii, 56%, austriecii, 55%, olandezii, 83% și belgienii, 71%. Majoritatea este reprezentată de către germani deoarece această țară a fost cea mai afectată de către valul de imigranți în perioada 2015-2016.

Grafic I.56.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Problemele migrației”, întrebarea QA17.6: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O politică europeană comună a migrației (% – EU). – Statele vechi membre ale Uniunii Europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda și Belgia / Sursa datelor: EB67-EB87

Același sprijin pentru elaborarea unei politice comune a migrației este observabil în toate statele membre ale Uniunii Europene analizate în această cercetare. Țările nordice oferă cele mai bune condiții financiare pentru solicitanții de azil, dar doresc ca problema migrației să fie reglementată de către Bruxelles în favoarea țărilor primitoare de refugiați. Suedia este susținătoarea principală a acestei politici, cu 76%.

Grafic I.57.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Problemele migrației”, întrebarea QA17.6: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O politică europeană comună a migrației (% – EU). – Statele nordice membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia și Finlanda / Sursa datelor: EB67-EB87

Italia, Spania și Grecia susțin și ele necesitatea elaborării acestei politici. Italia și Spania s-au confruntat în ultimii ani cu un val mare de imigranți români, poate și datorită înrudirii celor trei limbi. Pentru a stopa accesul refugiaților în celelalte state ale Uniunii, s-a luat decizia ca Grecia să fie o destinație temporară pentru refugiați, găzduind numeroase tabere de refugiați. Astfel, 82% dintre spanioli și 77% dintre greci văd ca necesară existența acestei legi.

Grafic I.58.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Problemele migrației”, întrebarea QA17.6: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O politică europeană comună a migrației (% – EU). – Statele debitoare membre ale Uniunii Europene: Italia, Spania și Grecia / Sursa datelor: EB67-EB87

Polonia și Ungaria susțin de asemenea necesitatea existenței acestei politici comune a migrației. Ungaria a fost o țară tampon pe ruta refugiaților către țările din Vest, fiind nevoită să construiască ziduri la granițele cu Serbia. Totodată, Viltor Orban a solicitat în mod constant liderilor de la Bruxelles reintroducerea controalelor la granițe pe teritoriile statelor membre Schengen.

Grafic I.59.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Problemele migrației”, întrebarea QA17.6: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O politică europeană comună a migrației (% – EU). – Statele din Europa Centrală și de Est membre ale Uniunii Europene: Polonia și Ungaria / Sursa datelor: EB67-EB87

Libertatea de mișcare a populației și schimbul bunurilor și serviciilor între statele membre ale Uniunii Europene, pacea din cadrul Uniunii, moneda unică europeană, programul de schimb educațional pentru studenți, Erasmus, influența politică și diplomatică a Uniunii Europene în celelalte țări ale lumii, puterea economică a Uniunii Europene, sistemul de asigurări sociale, de pensii, de sănătate și cel educațional sunt factori care contribuie la întărirea sentimentului de a fi cetățean european. 67% dintre europeni se simt cetățeni europeni conform EB85 din 2016. EB74 din 2010 EB76 din 2011 nu măsoară gradul sentimentului de a fi cetățean european. 78% dintre germani au sentimental că sunt cetățeni ai Uniunii Europene, în timp ce doar 67% dintre francezi și 53% dintre britanici împart același sentiment conform rezultatelor EB85 din 2016. Procentajul britanicilor este explicabil deoarece Marea Britania a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. O medie de 52% dintre austrieci se simt cetățeni europeni, în timp ce atașamentul față de Uniunea Europeană al olandezilor este în medie de 63.16% și al belgienilor de 64.72%.

Grafic I.60.: „Cetățenia europeană”: „A te simți cetățean al Uniunii Europene: rezultate naționale”, întrebarea QD1.1: „Pentru fiecare situație, vă rog să îmi spuneți care corespunde sau nu opiniei dumneavoastră. Vă simțiți că sunteți un cetățean al Uniunii Europeene. (%). – Statele vechi membre ale Uniunii Europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda și Belgia / Sursa datelor: EB67-EB87

Același atașament ridicat față de Uniunea Europeană se măsoară și în celelalte țări, făcând astfel abstracție de problemele cu care fiecare dintre acestea se confruntă. Se observă că danezii sunt cei mai atașați de Uniune, cu o medie de 67.27%.

Grafic I.61.: „Cetățenia europeană”: „A te simți cetățean al Uniunii Europene: rezultate naționale”, întrebarea QD1.1: „Pentru fiecare situație, vă rog să îmi spuneți care corespunde sau nu opiniei dumneavoastră. Vă simțiți că sunteți un cetățean al Uniunii Europeene. (%). – Statele nordice membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia și Finlanda / Sursa datelor: EB67-EB87

Spaniolii, din cadrul grupului de state debitoare, sunt cei mai atașati de Uniune și sunt cei mai mândri că țara lor este membră a Uniunii Europene, cu o medie de 66.61%.

Grafic I.62.: „Cetățenia europeană”: „A te simți cetățean al Uniunii Europene: rezultate naționale”, întrebarea QD1.1: „Pentru fiecare situație, vă rog să îmi spuneți care corespunde sau nu opiniei dumneavoastră. Vă simțiți că sunteți un cetățean al Uniunii Europeene. (%). – Statele debitoare membre ale Uniunii Europene: Italia, Spania și Grecia / Sursa datelor: EB67-EB87

Polonezii au cel mai puternic sentiment de a fi cetățean european, cu o medie de 64.27%.

Grafic I.63.: „Cetățenia europeană”: „A te simți cetățean al Uniunii Europene: rezultate naționale”, întrebarea QD1.1: „Pentru fiecare situație, vă rog să îmi spuneți care corespunde sau nu opiniei dumneavoastră. Vă simțiți că sunteți un cetățean al Uniunii Europeene. (%). – Statele din Europa Centrală și de Est membre ale Uniunii Europene: Polonia și Ungaria / Sursa datelor: EB67-EB87

Din analiza istoriei Eurobarometrelor Standard ân intervalul 2007 (EB67) – 2017 (EB87) rezultă că șomajul, în medie de 35.4% și situația economică, în medie 28.45% sunt principalele probleme care îi îngrijorează pe cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene. Imigrația, în medie de 16.45% și terorismul, în medie de 9.1% sunt probleme importante doar pentru țările care s-au confruntat cel mai des cu aceste fenomene. La nivelul grupurilor selectate în această cercetare, se observă că țările membre fondatoare ale Uniunii Europene, Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Olanda și Belgia, consideră că șomajul în medie de 45% în Franța și 36.3% în Belgia, situația economică în medie de 38.8% în Olanda, imigrația în medie de 28.8% în Marea Britanie și terorismul în medie de 11.4% în Marea Britanie sunt cele mai mari probleme pe care le au. O medie de 44.85% din suedezi consideră șomajul drept principala problemă a țării lor, în timp ce situația economică (29.5%), imigrația (21.8%) și terorismul (7.7%) sunt importante pentru danezi. O medie de 64.65% dintre greci se teme de șomaj, ân timp ce o medie de 15.3% dintre italieni se teme de imigranți. Spaniolii sunt cei care se îngrijorează cel mai mult de situația economică a țării lor, în medie de 52.7%, considerând că este foarte important ca țara să își revină din criză. Terorismul este o problemă doar pentru greci, 10.85%, poate și datorită faptului că pe teritoriul Greciei se află în prezent cele mai multe tabere de refugiați. Ungurii se îngrijorează cel mai mult de șomaj (46.25%), situația economică (38.05%) și imigrație (8.55%), iar polonezii se tem de terorism (2.3%).

Grafic I.64.: „Principalele probleme ale europenilor”: „Principalele probleme la nivel european: evoluții”: Concluzii: întrebările QA5 și QA3: „Care considerați că sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană/țara dumneavoastră în acest moment?” – Medie / Sursa datelor. EB67-EB87

O medie de 39.6% dintre europeni au încredere în Uniunea Europeană, ân timp ce 48.55% dintre aceștia nu au încredere în Uniune. Danezii (51.2%), urmați de belgieni (47.65%) și olandezi (46.7%) au cea mai mare încredere în proiectul Uniunii Europene. Britanicii, în medie de 23.55% au cea mai puțină încredere în Uniunea Europeană și cu p medie de 74.55% neîncredere, fapt manifestat și prin decizia de a părăsi Uniunea în iunie 2016.

Grafic I.65.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: tendințe”: Concluzii: întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere și neîncredere în Uniunea Europeană – Medie / Sursa datelor. EB67-EB87

Încrederea în instituțiile naționale, Parlament și Guvern, este cea mai mare ân țările nordice astfel încât în medie suedezii (66.6%), danezii (66.55%) și finlandezii (62.1%) au încredere în cei pe care i-au votat în Parlamentele naționale. La fel se întâmplă și cu încrederea în Guverne, tot nordicii fiind cei care cred cei mai mult că sunt conduși bine, cu o medie de 55.8% în rândul finlandezilor, 55.55% în rândul suedezilor și 49.5% în rândul danezilor. Olandezii ocupă locul patru în ambele clasamente, iar codașii sunt polonezii, cu o medie de 18.5% încredere în Parlament și ungurii, cu o medie de 19.1% încredere în Guvern.

Grafic I.66.: „Europenii și instituțiile politice”: „Încredere în guvernele și parlamentele naționale și în Uniunea Europeană: tendințe”: Concluzii: întrebarea QA8a: „Aș dori să vă întreb câtă încredere aveți în anumite instituții. Pentru următoarele instituții (Uniunea Europeană, guvern, parlament), vă rog să îmi spuneți dacă aveți sau nu aveți încredere.” – Încredere și neîncredere în Parlament și Guvern – Medie / Sursa datelor. EB67-EB87

O medie de 72% dintre cetățenii danezi este cea mai optimistă în ceea ce privește faptul că Uniunea Europeană are un viitor. Îi urmează polonezii (69.42%) și olandezii (66.32%), iar pe ultimele locuri se situează ungurii (48.26%), britanicii (45.84%) și grecii (42.53%).

Grafic I.67.: „Europenii și instituțiile politice”: „Viitorul Uniunii Europene: tendințe”: Concluzii: întrebarea QA20: „Sunteți foarte optimist, mai degrabă pesimist sau foarte pesimist în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene?” – Medie / Sursa datelor: EB67-EB87

În ceea ce privește situația economiei naționale, o medie de 75% dintre suedezi, 66.7% dintre olandezi și 66.3% dintre germani consideră că economiile propriilor țări se află într-un stadiu bun. Cei mai dezamăgiți de starea economiilor naționale sunt italienii (15.2%), spaniolii (11.85%) și grecii (6.2%).

Grafic I.68.: „Situația economică”: „Actuala situație a economiei la nivel național: rezultate naționale și evoluții”: Concluzii: întrebarea QA1a.1: „Cum ați judeca actuala situație în acest context: Situația economiei naționale (%)?”- Medie / Sursa datelor: EB67-EB87

Belgienii în medie de 78.35% sprijină existența monedei unice europene, urmați fiind de finlandezi (77.2%) și de olandezi (75.9%). La extremă se află danezii (38.85%), suedezii (32.55%) și britanicii (20.8%).

Grafic I.69.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Suport pentru euro”: Concluzii: întrebarea QA17.1: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O uniune economică și monetară cu o singură monedă, euro (%).- Medie / Sursa datelor: EB67-EB87

Existența unei politici comune a migrației aplicabile unitar pe întreg teritoriul Uniunii Europene este văzută ca necesară și obligatorie de o medie de 82% dintre olandezi, 79.86% dintre spanioli și 77.57% dintre greci. Austriecii (61.43%), finlandezii (58.57%) și britanicii (55.43%) sunt cei care consideră că politica comună a migrației nu reprezintă o prioritate pentru Uniunea Europeană.

Grafic I.70.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Problemele migrației”: Concluzii: întrebarea QA17.6: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O politică europeană comună a migrației (% – EU). – Medie / Sursa datelor: EB67-EB87

Spaniolii în medie de 66.61%, danezii (66.28%) și belgienii (64.72%) se simt că sunt cetățeni ai Uniunii Europene. Britanicii se află din nou pe ultimul loc, doar 36.78% dintre ei au acest sentiment că sunt cetățeni ai Uniunii Europeni.

Grafic I.71.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Problemele migrației”: Concluzii: întrebarea QA17.6: „Care este părerea dumneavoastră referitoare la oricare din aceste subiecte? Vă rog să îmi spuneți pentru fiecare subiect dacă sunteți pentru sau împotrivă. O politică europeană comună a migrației (% – EU). – Medie / Sursa datelor: EB67-EB87

În urma rezultatelor, se observă că nordicii sunt cei care susțin cel mai mult Uniunea Europeană, urmați de olandezi și belgieni. Britanicii sunt cei care se află pe ultimul loc aproape în fiecare clasificare, rezultate oarecum așteptate ținând cont de decizia lor de a părăsi Uniunea Europeană în iunie 2016. Se observă că europenii își doresc elaborarea cât mai urgentă a unei politici comune a migrației manifestând sentimente pozitive față de imigranții care provin din interiorul Uniunii Europene, dar migrația cetățenilor din afara Uniunii Europene le provoacă sentimente negative. Totodată, este important de menționat că există prezența unui puternic sentiment de a fi cetățean al Uniunii Europene și că europenii își recapată după Brexit încrederea în Uniunea Europeană..

CRIZA REFUGIAȚILOR ÎN GERMANIA ÎN PERIOADA 2015-2016

Începând cu 1990 încoace, după unificarea celor două Germanii, de Est și de Vest, societatea germană a fost martora unor schimbări atitudinale considerabile din partea cetățenilor săi, cu tentă discriminatorie față de imigranții veniți la vremea respectivă din țările din estul Europei (Ungaria, Polonia, România, Cehia, Slovacia, Rusia, Bulgaria), din Balcani, din statele din fostul spațiu sovietic și Turcia, iar în intervalul 2015-2016 cu precădere din Africa și Orientul Mijlociu. Aceste comportamente violente față de imigranți au devenit și mai evidente și frecvente o dată ce criza refugiaților a atins apogeul în lunile august, septembrie și octombrie 2015 în Europa, în special în Germania, cu evenimentele care au avut loc în noaptea de revelion 2015-2016 când femeile germane au fost agresate de cetățeni arabi și cu atacurile teroriste din orașele Würzbug, Ansbach și Berlin. Din ce în ce mai mulți cetățeni germani sunt reticenți la ideea acceptării altor naționalități printre ei, din teama că își pot pierde locurile de muncă sau că aceștia pot trăi în Germania doar din ajutoarele sociale. Guvernul german a confirmat în cadrul Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Rasiale organizat de Națiunile Unite de la Geneva din mai 2015 că „rasismul în Germania se întâlnește nu numai în cercurile de extremă dreaptă, ci în toate structurile societății.” De asemenea, cultura germană de primire a refugiaților (germ. Willkommenkultur) lansată de Merkel este criticată de Berthold Kohler, redactor al ziarului Frankfurter Allgemeine în termeni duri: „Securitatea și viitorul acestei Republici depind de persoanele pe care decidem să le primim și să le păstrăm.”

Germanii se tem în primul rând de securitatea lor, dar și de viitorul și de direcția în care se îndreaptă țara. În ultimele luni din 2015 și în 2016, politicienii germani, și în special cancelarul Angela Merkel, au fost puși la zid atât de opoziția reprezentată de partidul AfD, de organizația PEGIDA și de Mișcarea Identitară, cât și de opinia publică în contextul în care numai în câteva luni în Germania au venit peste un milion de imigranți în 2015. Iar numărul acestora este în continuă creștere în 2016 datorită zonelor de război și a conflictelor din Orientul Mijlociu, dar și a foametei și sărăciei din Africa. Societatea civilă germană nu poate să înțeleagă de ce Merkel le-a permis acestor imigranți să vină în Germania și le-a acceptat cererile de azil cu atâta lejeritate, în condițiile în care există atât de multe diferențe educaționale, culturale și civilizaționale, cum ar fi lipsa cunoașterii limbii germane, culturi diferite, europeană versus arabă, religii diferite, creștinism versus islamism, grade de civilizație și de educație diferite. Toți acești factori contribuie la construirea unei atitudini rezervate în momentul în care acești imigranți trebuie asimilați și integrați în societatea germană. Teama germanilor este de înțeles, deoarece le este frică că își vor pierde atât identitatea națională, suveranitatea statală, credința creștină, cât și puterea dominantă datorită absorbției musulmanilor în societate. De asemenea, există pericolul islamizării Germaniei, de aceea și poziția fermă a AfD, PEGIDEI și Mișcării Identitare în acest sens, prin promovarea inițierii unui proiect de lege care presupune interzicerea islamismului ca religie în Germania. Abordarea politică a Angelei Merkel în legătură cu criza refugiaților și politica de azil a Germaniei din ultimele luni a fost deja vizibilă prin rezultatele alegerilor din martie 2016, și va fi determinantă pentru alegerile pentru cancelaria Germaniei din toamna lui 2017. Chiar și principalul aliat al lui Merkel la guvernare, partidul CSU din Land-ul Bavaria, se gândește să își retragă sprijinul politic pentru guvernul condus de aceasta, precum și o politică nouă și severă de acordare a azilului. Bavaria este cel mai bogat Land al Germaniei și prinicipalul contribuitor la bugetul de stat, având cea mai mică rată a șomajului. Horst Seehofer, liderul social democraților bavarezi și primul-ministru al Land-ului, tinde să adopte o atitudine din ce în ce mai eurosceptică vis-a-vis de planurile lui Merkel privind imigrația. Bavarezii doresc, de asemenea, reintroducerea controalelor de securitate la graniță pentru a preveni și limita valul de imigrație ilegală, precum și posibilele acte teroriste. Acest aspect este încă dezbătut și probabil că va fi și adoptat în Parlamentul Land-ului.

Europa, ca și continent, și Uniunea Europeană ca și uniune economico-politică, compusă din 28 de state membre, joacă un rol extrem de important și determinant în procesul de globalizare și de migrație, având sarcina de a integra și asimila noi culturi, religii și civilzații, fiind totuși precaute în ceea ce privește păstrarea suveranității, identității și independenței fiecărui stat în parte.

Este o certitudine că noi europenii trăim, în prezent, într-o societate multiculturală, iar dinamica schimbării este uluitoare, fiind nevoiți să acceptăm faptul că cetățeni de alte naționalități și rase trăiesc alături de noi. Societatea multiculturală reprezintă viitorul Europei și datorită faptului că rata natalității în rândul cetățenilor europeni este în scădere, iar numărul persoanelor în vârstă este în creștere. Cum putem asigura deci viitorul și progresul Europei? Prin acceptarea acestor imigranți în rândul nostru și prin a învăța să fim toleranți. Desigur, factorii economici primează, iar factorii sociali sunt și ei relevanți. Dar dacă Europa nu are forță de muncă aptă, calificată și necalificată, economiile statelor membre nu mai produc, și deci, nu mai există profit și venit la bugetele de stat și la bugetul comunitar. Acest proces este însă unul de durată. Uniunea Europeană a cunoscut relativ recent, abia în toamna lui 2015, cum este să fii lovit de un val de imigranți. Astfel, Europa nu a fost pregătită și nici măsurile întreprinse la nivelul Uniunii și guvernelor naționale nu au fost cele potrivite. S-au născut tensiuni politice între statele din sud-estul Europei, Croația, Serbia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Grecia, Bulgaria, România și țările din vestul Europei, Germania, Franța, Austria, Italia, dar și în interiorul acestora. Statele din estul Europei au fost așa numitele state tampon, fiind principala poartă de intrare a acestor imigranți în Europa. Acestea au gestionat așa cum știut și putut criza refugiaților, fiind depășite de numărul mare de imigranți. De asemenea, au avut loc și multe acte de violență, poliția fiind nevoită să intervină pentru a tempera situațiile conflictuale. Fiind doar țări de tranzit, acestea nu au avut de-a face foarte mult timp cu acești refugiați. Destinația lor principală a fost și este vestul și nord-vestul bogat al Europei, țări precum Marea Britanie, Danemarca, Suedia și Norvegia. Dar ținta lor principală este reprezentată de Germania, cel mai bogat stat european, unde sistemul de asigurări sociale le poate permite un trai lunar decent. Uniunea Europeană și guvernele fiecărui stat membru trebuie să adopte măsuri echitabile privind alocarea de cote obligatorii, dar trebuie să se asigure și că proprii cetățeni trăiesc în siguranță. Cetățenii europeni sunt de părere că guvernele propriilor lor țări nu fac absolut nimic pentru ei, iar această atitudine conduce către euroscepticism și naționalism. Aceste atitudini nasc dezbateri publice aprinse privind permiterea șederii acestor imigranți în Europa și la respingerea lor de către societate.

Fiecare societate are propriile reguli și seturi de valori și de comportamente, fiind transmisibile din generație în generație și sunt foarte bine înrădăcinate în cadrul fiecărei comunități. Grupurile socio-demografice naționale sunt deja construite și consolidate, iar pentru imigranți sau expați este foarte dificil, la început, să pătrundă în astfel de grupuri și să fie acceptați cu drepturi egale. Acești oameni au fugit din calea războiului și a foametei, de teama persecuției, în speranța că vor avea un trai mai bun și pace în țara de adopție. Avantajul noilor locuitori este că pot învăța alte limbi străine decât cea maternă, pot descoperi noi tradiții și alte religii. Teama de a-și pierde identitatea națională și suvernatitatea, barajele lingvistice sau frica de a rămâne fără locuri de muncă reprezintă cele mai des întâlnite dezavantaje ale unei societăți multiculturale. În ultimele luni, violența imigranților față de cetățenii de rând, atacurile teroriste de la Paris, Bruxelles și Berlin, dar și lipsa măsurilor de securitate i-a determinat pe oamenii de rând să își creeze singuri un zid de apărare, manifestat prin respingerea celorlalte naționalități printre ei, neținând cont de faptul că aceștia pot fi oameni decenți și pașnici. Printr-un astfel de comportament manifestăm intoleranță și discrimare și se conduce la izolare și se naște sentimentul în rândul imigranților de a se simți străini și inegali în drepturi cu populația nativă, deși cu toții, indiferent de rasă, etnie, sex, religie ne naștem liberi și cu drepturi egale. Însă, trebuie respectate și niște reguli de bază ca să poată fi integrați și acceptați, astfel încât să se poată produce coeziunea socială. Anul 1997 a fost declarat de către Uniunea Europeană drept anul împotriva rasismului. Articolul 6a al Tratatului de la Amsterdam (1997) menționează că „Fără a aduce atingere celorlalte dispoziții ale prezentului tratat și în limitele competențelor conferite de această Comunitate, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, poate lua măsuri adecvate pentru combaterea discriminării bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală”. Această declarație comună a tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene reprezintă piatra de temelie în lupta împotriva discriminării și lipsei de toleranță care se resfrâng asupra grupurilor sau indivizilor datorită caracteristicilor etnice, mediului cultural, religiei, genului, orientării sexuale, vârstei sau dizabilităților.

Este extrem de important, în actualul context al crizei refugiaților, ca fiecare stat european să respecte niște reguli de bază de acceptare și de integrare a acestor indivizi. Astfel, fiecare individ sau fiecare grup trebuie să fie perceput diferit pentru că nu toți sunt răi sau violenți și dăunează comunității în care trăiesc. Există și excepții, dar acestea se manifestă ca atare datorită convingerilor religioase extremiste sau sunt influențați și manipulați de forțe rău voitoare. Acest proces de acceptare și de integrare a imigranților din Africa și Orientul Mijlociu este de lungă durată, dar necesită implicarea guvernelor naționale, a Comisiei Europene, a opiniei publice astfel încât cetățenii eruopeni să perceapă acest fapt ca un lucru normal, benefic și nepericulos. Este nevoie de multe concesii și înțelegere, dar tot efortul merită pentru că astfel sunt ajutați oameni disperați și li se oferă posibilitatea unui viitor mai bun și pașnic, chiar dacă unul dintre atentatorii de la Paris a fost solicitant de azil politic cu pașaport sirian sau atentatorul de la Berlin era de orgine tunisiană și solicitase azil în Germania, iar ambii au avut legături dovedite cu Statul Islamic.

Având aceste aspecte explicate deja, vom descrie în continuare criza refugiaților în Europa făcând referire la contextul, cauzele, numărul imigranților, politica de migrație a Uniunii Europene, viitorul Uniunii Europene din perspectiva crizei refugiaților și a spațiului Schengen, dar și prevedirile Regulamentului Dublin din 2003. De asemenea, vom prezenta situația actuală a imigranților în Germania, abordările politice și ideologice în ceea ce privește politica de azil și de imigrație, poziția cancelarului Angela Merkel față de imigranți, evoluția partidului politic eurosceptic german, Alternativă pentru Germania, în actualul context economic, social și politic al țării și ce poziție adoptă organizația populistă de dreapta PEGIDA și Mișcarea Identitară când vine vorba de integrarea acestor imigranți musulmani în societatea germană.

2.1. Criza refugiaților în Uniunea Europeană

La baza declanșării crizei refugiaților stau războiul civil din Siria, început în 2011 și conflictele din țările din nordul Africii și din Orientul Mijlociu. Oamenii fug din calea războiului și a foametei, dorind să trăiască liber, fără dictatură și în pace. După 2011, un număr foarte mare de imigranți fără forme legale au trecut ilegal granițele dintre Turcia și Grecia. Ajungând astfel în Europa. Astfel, Uniunea Europeană este obligată să găsească măsuri imediate pentru reducerea fluxului de imigranți până nu este prea târziu. Unele state membre ale Uniunii Europene au luat deja măsuri radicale pentru stoparea valului de refugiați, prin ridicarea unor ziduri la granițele lor. Această modalitate de protecție a fost asociată de către opinia publică internațională și de statele occidentale cu perioada din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și cu lagărele de concentrare naziste în care victime au fost evreii. Ungaria a ridicat la granița sa cu Serbia ziduri de protecție, Bulgaria la granița sa cu Turcia, Macedonia la granița sa cu Grecia și Austria la granița sa cu Slovenia. Dar aceste țări nu au făcut decât să se apere de acest val de imigranți și au trebuit să intervină de foarte multe ori în forță cu poliția când refugiații au devenit violenți în locurile special amenajate pentru ei. De asemenea, statele membre ale Grupului de la Vișegrad au fost cele mai vehemente împotriva alocării cotelor obligatorii de refugiați, adică împărțirea echitabilă între statele membre ale Uniunii Europene a refugiaților, așa cum au propus Germania, Austria și Suedia. Evident, de toate aceste evenimente au știut să profite pentru a câștiga capital politic, partidele eurosceptice, naționaliste și extremiste din aceste țări, cel mai bun exemplu fiind premierul maghiar, Viktor Orban. Măsurile luate de acești lideri au fost percepute de cetățeni ca fiind luate pentru ei și pentru țara lor. Aceste manifestări ne demonstrează că Europa nu este încă pregătită pentru diversitatea de naționalități și de religii, fiind în continuare foarte reticenți la schimbare și conservatori.

Conform datelor culese din raportul FRONTEX pe 2015 ca urmare a cifrelor raportate de statele membre ale Uniunii Europene, reiese că peste un milion de oameni au ajuns în Europa, mai precis a fost raportat un număr 1.82 milioane de treceri ilegale ale frontierelor cu Europa. Relevant este că această cifră este de șase ori mai mare decât în anul 2014. Un număr semnificativ de treceri ilegale s-a înregistrat pe ruta din estul Mării Mediterane către insulele grecești venind dinspre Turcia, și anume de 885 400 de oameni. Mai mult de 90% dintre interceptări, adică 803 000 de persoane, au fost raportate în a doua jumătate a anului 2015. Marea majoritate a acestora este reprezentată de sirieni, fiind urmați de afgani și de irakieni. 764 000 de refugiați au fost înregistrați pe ruta Balcanilor de Vest, mai ales la granițele Ungariei și Croației cu Serbia. De asemenea, și numărul africanilor din vestul continentului negru a crescut la 42%, adică 108 000 de persoane. Majoritatea africanilor este de naționalitate eritreană. Traficanții de persoane au fost în jur de 12 000 fiind de origine marocană, spaniolă, albaneză sau siriană. Cererile de azil în 2015 au atins un record de 1.32 milioane, dintre care statele membre ale Uniunii Europene au decis ca 286 700 dintre aceștia să se întoarcă în țările de origine. Dintre cei trimiși înapoi acasă, 17% au fost albanezi, 8.6% ucrainieni și 5.8% kosovari.

Datele statistice privind numărul de refugiați ajunși în Europa de la începerea conflictelor în Siria și până în 2015 rezultă că 33% dintre sirieni au venit în Europa în 2015, în timp ce 2% au provenit din Eritrea și 15% au provenit din Afganistan.

Tabel I.7. Detecțiile de treceri ilegale la granițe per naționalități / FRONTEX, 2016

Tot FRONTEX, ne furnizează și date statistice privind trecerile ilegale ale frontierelor pe rute. Refugiații și-au ales drept rute preferate în 2015 pe cele din estul Mării Mediterane, ale Balcanilor de Vest și din centrul Mării Mediterane. Dinamica este cât se poate de relevantă și îngrijorătoare.

Tabel I.8. Detecțiile de treceri ilegale la granițe per rute / FRONTEX, 2016

Aproximativ cinci milioane de sirieni au fugit din calea războiului de la declanșarea acestuia în 2011. De vină sunt oprimarea civililor nevinovați de către regimul dicatorial condus de Bashar-al-Assad, dar și gruparea Stat Islamic care îi omoară, torturează, crucifică, sau care practică sclavagismul sexual. Pe lângă criza refugiaților declanșată de război, există și criza refugiaților economici, care își părăsesc țările de origine pentru a asigura un viitor mai bun pentru ei și familiile lor în țări bogate, de preferință țările din nord-vestul Europei. Toți imigranții iau această decizie din disperare și știu că drumul spre libertate este presărat de pericole și de în cele mai multe cazur, de moarte.

Europa este pusă în fața unei adevărate crize, pe care până în prezent nu a gestionat-o corespunzător, creându-se tensiuni între estul și vestul Europei, multe state susținând că mai bine ies din Uniunea Europeană decât să primească cotele obligatorii de refugiați impuse de Bruxelles. Pe de altă parte, atentatele de la Paris, Bruxelles, Nisa și Berlin au contribuit semnificativ la amplificarea stării de teamă în rândul europenilor, iar mesajele de amenințare venite din partea Statului Islamic sunt îngrijorătoare pentru siguranța Europei și cetățenilor săi.

De aceea este foarte important ca acordul Schengen să fie păstrat, pentru că securitatea frontierelor este prioritară pentru prevenirea atentatelor teroriste și asigurarea securității cetățenilor Uniunii Europene. Țările noi membre ale Uniunii Europene care nu au semnat acordul Schengen sunt obligate să respecte reglementările acestuia și să se asigure că frontierele sale sunt dotate conform cerințelor europene. De asemenea, cetățenii statelor non-membre ale Uniunii Europene sunt obligați în continuare să intre cu viză în unele state europene, acolo unde nu există acorduri bilaterale. Ca măsură de securitate, la începutul lui 2016, a fost reintrodus controlul strict la granițe în șase state Schengen: Austria, Danemarca, Franța, Germania, Norvegia și Suedia în scopul de a se asigura că cei care intră în Europa nu sunt membrii ai Statului Islamic sau a altor grupări teroriste, dar și pentru a preveni migrația ilegală și traficul de persoane. Ceea ce este important pentru europeni, este să se simtă în siguranță în propriile lor țări. Existența acestui sentiment conduce evident și la acceptarea treptată a străinilor și a ridicării stigmatului că toți cetățenii arabi sunt de exemplu teroriști.

Controlul imigrației reprezintă o provocare pentru Uniunea Europeană și este prioritatea anului 2016. În acest sens, procesul de acordare a azilului în statele membre ale Uniunii a suferit schimbări radicale, având termene limită precise pentru îndeplinirea cerințelor. Cele mai relevante schimbări constau în revizuirea întregului sistem Dublin prin impunerea unor noi procese de acces și prin implementarea unor proceduri rapide și eficiente în ceea ce privește controlul vamal al solicitanților vulnerabili și al acelora care au nevoie de un control special. Modificările Regulamentului Dublin au fost aprobate de Comisia Europeană la 30 ianuarie 2014 și sunt aplicabile începând cu 9 februarie 2014, fiind efective de la 1 ianuarie 2014. Regulamentul Dublin se referă efectiv la „stabilirea criteriilor și mecanismelor de determinare a statutului de membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid (Reformare) [COM(2008) 820 final/2 – Nepublicată în Jurnalul Oficial] […] Criteriile sunt obiective și ierarhizate și implică: principiul unității familiei, eliberarea permiselor de ședere sau a vizelor, intrarea sau șederea ilegală într-un stat membru, cererea formulată într-o zonă de tranzit internațional al unui aeroport.” Regulamentul Dublin presupune opțiuni suplimentarea pentru reîntregirea familiei, pentru alocarea solicitanților de azil în mod egal către statele membre ale Uniunii Europene ținând cont de disponibilitatea acestora, condițiile de cazare și posibilitățile financiare, precum și asigurarea garanției protecției minorilor, prin identificarea familiilor lor. În acest sens, se urmărește și depistarea și prevenirea traficului de minori. De aceea, criza refugiaților a născut atâtea tensiuni în interiorul Uniunii Europene pentru că fiecare stat membru trebuie să se supună aplicării Regulamentului Dublin, și implict să fie responsabil de fiecare persoană care solicită azil și care a intrat legal sau ilegal în acea țară și să accepte cotele obligatorii determinate de Bruxelles.

Gestionarea crizei refugiaților presupune o colaborare coordonată, sistematică și structurată între Uniunea Europeană și țările partenere. Uniunea Europeană trebuie să își reorienteze abordarea și să încheie parteneriate cu țările cheie de origine sau doar de tranzit din lumea a treia prin oferirea de pachete financiare atractive astfel încât acestea să poată să fie capabile să analizeze care este cauza migrației ilegale. Relațiile diplomatice dintre statele membre ale Uniunii Europene și aceste state contribuie la facilitarea furnizării de date esențiale de verificare a solicitanților de azil și obținerii unor rezultate rapide de stopare a migrației ilegale.

Aceste parteneriate pe problema migrației se realizează prin:

– încheierea de partneriate cu fiecare țară (Iordania, Nigeria, Senegal, Liban, Etiopia, Nigeria, Mali) conform specificului acesteia;

– depistarea migrației ilegale și gestionarea acesteia prin politici pe termen mediu și lung;

– crearea de rute legale pentru migrație;

– concentrarea pe reîntoarcerea, readmisia (acorduri existente cu țări partenere: Hong Kong, Macao, Sri Lanka, Albania, Rusia, Ucraina, Macedonia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Moldova, Pakistan, Georgia, Armenia, Azerbaijan, Turcia, Republica Capului Verde) și reintegrarea imigranților;

– salvarea de vieți pe mare și lupta împotriva traficanților de persoane;

– politici de recompense financiare echitabile;

– coordonare mai eficientă între Uniunea Europeană și statele membre;

– noi instrumente financiare;

– respectarea drepturilor omului și a legilor internaționale.

De asemenea, Eurobarometrele Standard nr.83 și nr.84 din 2015 și Eurobarometrele Standard nr.85 și nr.86 din 2016 ne oferă date concludente privind perceperea fenomenului migrației în contextul crizei refugiaților din Uniunea Europeană din 2015 și evoluția ulterioară a acesteia în 2016. Migrația cetățenilor din alte state membre ale Uniunii Europene către alte state membre ale Uniunii dă naștere unor sentimente pozitive în rândul cetățenilor Uniunii Europene, astfel încât 61% dintre aceștia sunt de acord cu acest fenomen. În schimb, migrașia cetățenilor din state din afara Uniunii Europene este perecepută negativ, 59% dintre aceștia nefiind de acord cu acest fenomen, Vom prezenta grafic care este proporția sentimentelor pozitive și negative referitoare la migrația persoanelor în interiorul Uniunii și migrația acestora din afara Uniunii.

Grafic I.72.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Problemele migrației”: întrebarea QB4.: „Vă rog să îmi spuneți care dintre aceste declarații dau naștere unui sentiment pozitiv sau negativ pentru dumneavoastră. (% – UE) – Imigrația persoanelor din alte state membre ale Uniunii Europene” / Sursa datelor. EB83-EB86

Grafic I.73.: „Prioritățile politice ale Uniunii Europene”: „Problemele migrației”: întrebarea QB4.: „Vă rog să îmi spuneți care dintre aceste declarații dau naștere unui sentiment pozitiv sau negativ pentru dumneavoastră. (% – UE) – Imigrația persoanelor din afara Uniunii Europene” / Sursa datelor. EB83-EB86

Suedezii (83%), Luxemburg (82%) și Irlanda (81%) sunt țările cu atitudinea pozitivă privind migrația persoanelor din alte state membre ale Uniunii Europene. Ciprioții (54%), cehii (51%) și italienii (51%) și letonienii (49%) au sentimente negative față de acest fenomen. Germanii (71%), britanicii (58%) și slovacii (54%) sunt cei care sunt de acord cu prezența imigranților din alte țări din afara Uniunii în propriile lor țări. Letonienii (83%), cehii (82%), estonienii (81%) și maghiarii (81%) manifestă o atitudine negativă față de imigrația persoanelor provenite din afara Uniunii Europene. Aceste procente ridicate de repulsie se datorează și faptului că aceste țări au fost țările de tranzit pe ruta Balcanilor pentru refugiați. Astfel, lupta împotriva migrației ilegale trebuie să presupună mai multă implicare din partea Comisiei Europene și a statelor membre ale Uniunii, Imigrația rămâne deci un subiect delicat pentru Uniunea Europeană, iar combaterea migrației ilegale și acceptarea cotelor obligatorii de refugiați presupun un efort coroborat al tuturor statelor membre. Este un moment dificil, dar Europa unită poate să reușească, fără ca acel sentiment de a-și dori ieșirea din Uniune să mai existe. Criza refugiaților pune la încercare coeziunea statelor membre și încrederea acestora în viitorul proiectului european.

2.2. Criza refugiaților în Germania

Începând cu 2003, Germania a jucat un rol important în întreg procesul de armonizare a actelor legislative privind acordarea azilului și protecției refugiaților în Europa așa cum se regăsesc ele în prezent. Dezvoltarea Sistemului Comun European al Azilului (engl. Common European Asylum System (CEAS)) reprezintă componenta de bază a introducerii unei proceduri comune de azil și al unui statut uniform de protecție pentru refugiați pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Dezvoltarea spațiului Schengen prin desfințarea controalelor la granițe și nevoia de a asigura securitatea internă a propriilor cetățeni au condus la garantarea libertății de circulație a persoanelor pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, asftel încât și politicile de azil și de imigrație au fost îmbunătățite. Politica europeană privind azilul cuprinde cinci componente de bază: Directiva condițiilor de recepție, Directiva calificării, Directiva procedurii de azil, Regulamentul Dublin III și Regulamentul Eurodac. Germania, ca și membră a Uniunii Europene, se supune acestor directive și ține cont de acestea în procedura legislativă internă de acordare a azilului. La 18 iulie 2014, ministrul de interne a creat o procedură de primire a refugiaților din Siria în concordanță cu secțiunea 23, subsecțiunea 2 a actului german de rezidență (germ. AufenthG) având drept prioritate primirea sirienilor care au deja rude în Germania. Doi ani mai târziu, Germania se confruntă cu cel mai mare val de refugiați din istoria sa postbelică, iar deciziile clasei politice privind acordarea cu atâta ușurință a azilului au fost sancționate de către germani.

Germania, principala putere economică a Europei și liderul informal al Uniunii Europene, a acceptat, numai în 2015, să primească peste un milion de refugiați pe teritoriul său, marea majoritate a acestora fiind de origine siriană. În august 2015, Germania a suspendat temporar aplicarea regulamentului Dublin, permițând numai imigranților sirieni să aplice direct pentru azil în Germania. Ulterior, începând cu 21 octombrie 2015, ministrul de interne german, Thomas de Maizière, a anunțat că Germania reaplică Regulamentul Dublin pentru toți cetățenii țărilor din afara Uniunii Europene și pentru cei ai statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția Greciei. Acest fapt a implicat ca refugiații sirieni care au ajuns în Germania și au aplicat pentru azil să fie returnați în țara membră a Uniunii Europene prin care au intrat prima dată și unde s-a dovedit că s-au înregistrat.

Criza refugiaților a reprezentat cu siguranță pentru Germania o provocare socială, politică și culturală atât în interiorul țării, cât și în cadrul Uniunii Europene. Cancelarul german, Angela Merkel, a fost pusă în fața unei situații extrem de dificile și greu de gestionat. Pe de-o parte, în Germania, partidele AfD, CDU, CSU, SPD, NPD și FDP au făcut front comun și au susținut că este nevoie de o politică a migrației concretă și imediată pentru ca Germania să nu ajungă să preia toți refugiații din zonele de conflict. Astfel țara riscă să fie suprapopulată, iar efortul financiar și social al germanilor să fie și mai mare, conducând la mărirea taxelor și impozitelor și reducerea ajutoarelor sociale și împovărarea propriilor cetățeni. Pe de altă parte, la nivel european, Germania împreună cu Franța joacă rolul de prinicpali negociatori între Uniunea Europeană și Turcia privind acceptarea integrării acesteia în Uniunea Europeană, dar și de mediatori între țările din nord-vestul Europei și cele din centrul și sud-estul Europei, unde situațiile conflictuale la nivel diplomatic au escaladat datorită faptului că acestea au fost folosite drept rute și destinații temporare de ședere de către imigranți în drumul lor spre Germania și țările bogate ale Uniunii. Totodată în toamna lui 2015 s-au impus și cote obligatorii de către Bruxelles fără o consultare prealabilă cu guvernele statelor membre.

Guvernul german condus de Merkel depune, de la izbucnirea crizei refugiaților până în prezent, eforturi considerabile pentru reducerea numărului de refugiați în Germania. Angela Merkel, declara la sfârșitul lunii august 2015, în momentul de apogeu al crizei refugiaților: „Vom reuși”. Cu alte cuvinte, Merkel se referă că în viitor „noi” (germanii) vom reuși să depășim cu bine criza refugiaților. Câteva luni mai târziu, în discursul său de Anul Nou, cancelarul german, Angela Merkel, este foarte optimist, și transmite un apel la unitate către toți germanii, precizând că refugiații reprezintă o șansă pentru Germania și nu trebuie să fie urâți. Merkel le amintește germanilor că își propune să reducă numărul refugiaților la nivel internațional astfel încât Germania să nu mai fie afectată de numărul mare de solicitanți de azil. Mesajul deosebit de sugestiv și repetitiv folosit de Merkel, și anume: „Vom reuși, pentru că Germania este o țară puternică […] nu ne lăsăm dezbinați” și asigurarea că valorile, tradițiile, legile, regulile și limba germană vor rămâne intacte în viitor nu a fost suficient de credibilă pentru germani. În numai câteva luni, cetățenii germani au devenit reticenți la schimbarea cerută de Merkel și resping ideea aceeptării acestor refugiați în societatea germană. Cel mai evident mijloc de protest și de sancționare a politicii de refugiați a lui Merkel au fost rezultatele înregistrate în primăvara lui 2016 de către partidul eurosceptic și de extremă dreaptă, AfD, la alegerile din Baden-Württemberg, Rheinland-Pfalz și Saxonia. Victoria AfD reprezintă un succes împotriva întregii gestionări a crizei refugiaților de către Merkel. Vom vedea într-un capitol separat din această lucrare care este evoluția electorală a AfD în Germania de la înființarea sa și până în prezent.

Totuși, Angela Merkel, și-a propus un plan structurat de eficientizare a gestionării crizei refugiaților prin efectuarea de întâlniri cu actorii cheie și decisivi ai crizei astfel încât să se determine care sunt următorii pași de acțiune în această situație. În ianuarie 2016, cancelaria germană s-a întâlnit pentru prima dată cu președintele Erdogan al Turciei pentru a discuta ce ajutor poate primi această țară pentru a-i putea menține ân continuare pe refugiați în taberele de la granița turco-siriană. La 4 februarie 2016 a avut loc o conferință internațională umanitară în scopul strângerii de fonduri pentru ajutorarea sirienilor aflați încă în zonele de război. De asemenea, cele mai importante întâlniri la nivelul Uniunii Europene au avut loc între 18-19 februarie și 17-18 martie 2016, pentru a vedea cum poate Uniunea Europeană să controleze criza imigranților și cum trebuie să evolueze relația cu Turcia în următoarea perioadă. Astfel, Uniunea Europeană a decis să se organizeze tabere de refugiați pe teritoriile Greciei, Serbiei, Ungariei și Italiei pentru a veni în ajutorul acelora care fug din zonele de conflict pe mare. Totodată, s-a cerut finanțarea taberelor de refugiați deja existente din Liban și Iordania.

Din cei peste un milion și jumătate de oameni care au intrat ilegal pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene în 2015, un număr semnificativ a tranzitat Turcia. De aceea, la propunerea Angelei Merkel, Uniunea Europeană și Turcia au încheiat în luna noiembrie 2015, un pact prin care Bruxelles-ul acceptă candidatura Turciei la Uniunea Europeană, prin acordarea de sprijin politic și financiar de trei miliarde de euro. În schimb, Turcia se obligă să întărească frontierele maritime și terestre, ne mai permițând tranzitul refugiaților. Inițiativa lui Merkel a dat rezultate, observându-se că în prezent în jur de două mii de refugiați trec Marea Egee pe zi, o cifră relativ mică în comparație cu afluxul din 2015. De asemenea, Germania a avut inițiativa de a crea în Italia și Grecia 11 puncte de primire a refugiaților care vin către Europa pe Marea Mediterană. În acest sens, numărul refugiaților este ținut sub control de către autorități, iar controalele la granițe sunt stricte.

Provocarea lui Merkel pentru 2017 este reprezentată de înăsprirea condițiilor de acordare a azilului în Germania. De asemenea, Germania aplică și restricții stricte pe piața muncii pentru cetățenii non-europeni, permisele de muncă și cele de ședere fiind acordate după un control prealabil riguros.Coaliția de la guvernare și celelalte partide politice au căzut de acord că o nouă politică de acordare a azilului în Germania este obligatorie și urgentă. În acest sens, ministerul german pentru migrație și refugiați (germ. Budesamt für Migration und Flüchtlinge), cel care prelucrează toate cererile de azil, a avut nevoie să angajeze personal pentru ca procedurile de procesare a acestor cereri să fie urgentate. La sfârșitul lui 2016, se preconizează că ministerul va avea 7 300 de angajați, dublu față de numărul celor angajați în prezent. Majoritatea posturilor se adresează traducătorilor de arabă, kurdă, dari și farsi. Cele 365 000 de cereri nerezolvate până acum vor fi închise în trimestrul al treilea al lui 2016.

Sloganul Ministerului German pentru Migrație și Refugiați este „Să ne concentrăm pe oameni, să ii protejăm și să îi integrăm” (germ.„ Den Menschen im Blick. Schützen. Integrieren.”). Astfel, Germania acordă azil politic tuturor persoanelor persecutate politic în conformitate cu articolul 16a al legii fundamentale (germ. Grundgesetz) și cu Convenția de la Geneva pentru Refugiați (1951). Acesta este singurul drept care are statut constituțional și se aplică numai cetățenilor străini. Dacă se dovedește că indivizii solicitanți de azil sunt într-adevăr persecutați politic, adică drepturile omului au fost violate deoarece au alte convingeri politice sau au altă religie și și-o manifestă ca atare, aceștia primesc acceptul de ședere în Germania pentru că prin azil li se protejează demnitatea umană. De asemenea, și situațiile de calamitate cum ar fi sărăcia, războaiele civile și dezastrele naturale sunt motive pentru care se poate acorda azilul în Germania. Important de precizat este că dacă solicitantul de azil politic a intrat mai întâi într-o țară considerată sigură și apoi a venit în Germania, statul german își rezervă dreptul de a-l returna pe acesta în țara prin care a intrat pentru prima dată. Pentru a se putea asigura protecție și a se garanta statutul de azilant, o persoană este recunoscută drept refugiată, dacă a suferit persecuții din cauza: rasei, religiei, naționalității, convingerilor politice și apartenenței la un anumit grup social conform secțiunii 3, subsecțiunea 1 din procedura de azil (germ. AsylVfG). Aceștia pot fi persecutați de către stat, de un partid politic sau de organizații care controlează statul sau părți mari ale statului. Persecuțiile pot fi de mai mlte tipuri: violență fizică și psihică, incluzând agresiunile sexuale, măsuri legale, administrative și/sau juridice care au caracter discriminatoriu, fapte care sunt asociate cu sexul persoanei persecutate sau sunt împotriva copiilor.

Distribuția solicitanților de azil în Germania se face conform sistemului EASY, dar și respectând Regulamentul Dublin. Sistemul EASY permite alocarea electronică de solicitanți în centrele care au locuri disponibile pentru refugiați. Aceste centre se găsesc pe tot teritoriul Germaniei. Această alocare ține cont, evident, de actuala capacitate a centrului de primire a refugiaților. De asemenea, se aplică și cote de acceptare pentru fiecare Land în parte. Aceste cote determină ce procentaj de solicitanți de azil este obligat fiecare Land în parte să accepte și sunt decise conform formulei Königstein (germ. „Königsteiner Schlüssel”). Formula Königstein stabilește câți solicitanți de azil poate să preia fiecare Land și se calculează anual în funcție de veniturile fiscale (2/3) și de populație (1/3). Din tabelul de mai jos, se poate observa că Landul Nordrhein-Westfalia primește cea mai mare cotă, 21,21010%, în timp ce mai mică cote este primită de Bremen, 0,95688% în 2016.

Grafic I.74.: Cotă de alocare a solicitanților de azil pentru 2016 – Formula Königstein / Sursa datelor: Ministerul German pentru Migrație și Refugiați

Concret, conform bilanțului oficial privind solicitările de azil în Germania în 2016 publicat pe 11 ianuarie 2017 de către Ministerul German pentru Migrație și Refugiați pe pagina sa oficială de Internet, rezultă că au fost primite 745 545 de solicitări din care 695 733 au fost acceptate. În comparație cu anul 2015 este o creștere de 146% după cum rezultă din datele din tabelul de mai jos.

Grafic I.75.: Cifrele de azil: Bilanțul anului 2016 / Sursa datelor: Ministerul German pentru Migrație și Refugiați

Astfel, în 2016 în Germania 256 136 de persoane au primit statutul și drepturile unui refugiat conform Convenției de la Geneva (36.8% din solicitanții de azil), 153 700 de persoane (22.1% din solicitanții de azil) au primit protecția subsidiară (acele persoane care au fost vătămate grav în țara lor de origine și aceasta nu le-a putut acorda protecția necesară) și 24 084 (3.5% din solicitanții de azil) au primit dreptul de deportare.

Conform datelor oficiale ale Ministerului German al Muncii (germ. Bundesagentur für Arbeit), aproximativ 215 000 de refugiați sunt deja înregistrați la agențiile pentru plasarea forței de muncă. Ministerul de resort a realizat un clasament referitor la orașele din Germania pe care refugiații le preferă pentru a se stabili. Principalul criteriu pe care aceștia îl iau în considerare este acela că membrii ai familiei, cunoscuți sau conaționali locuiesc deja acolo. Refugiații proveniți din Eritreea trăiesc în Frankfurt am Main, sirienii aleg să își întemeieze o casă în Berlin, iar iranienii și irakienii aleg orașele mari, precum Köln sau Bielefeld din Land-ul Nordrhein-Westfalia. Cei mai mulți dintre refugiați, indiferent de naționalitatea lor, se stabilesc în orașele mari germane, gen München în Bavaria, Hannover în Saxonia Inferioară, Bremen sau Hamburg în nordul țării. Estul Germaniei nu reprezintă niciun interes pentru aceștia. Din aceste date oficiale, se poate deduce de ce germanii au preferat să voteze cu AfD la alegerile din 2016 efectuate în câteva din aceste Land-uri. Această temă va fi tratată însă într-un subcapitol separat din această lucrare.

De notat este poziția fostul cancelar al Germaniei, Helmut Kohl, care este de părere că „Soluția se regăsește în regiunile afectate. Rezolvarea crizei refugiaților nu se află în Europa. Europa nu poată să devină noul domiciliu pentru milioane de oameni care se află în pericol […] Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene trebuie să își motiveze proprii cetățeni prin a-i aduce îmrpeună, nu unii împotriva celorlalți, prin a le câștiga încrederea nu neîncrederea, mai multă flexibiliate în ceea ce privește conviețuirea.” Kohl a criticat dur deschiderea granițelor Europei pentru refugiați și politica de refugiați pe care succesoarea sa, Angela Merkel, o conduce, considerând a fi o imensă greșeală invitația lansată de Merkel în septembrie 2015 către toți refugiații prezenți pe teritoriul Ungariei de a veni în Germania. Iar datorită poziției ferme pe care a adoptat-o cu privire la ridicarea gardurilor de jur împrejurul graniței ungare cu vecinii săi pentru a nu mai permite refugiaților să intre în Ungaria, Kohl l-a numit pe primul-ministru maghiar, Viktor Orban, prietenul său. Uniunea Europeană se află pusă în fața unui test atât la nivel național prin menținerea vie a dorinței cetățenilor să facă parte din Uniune, cât și la nivel european, deoarece pacea și libertatea cetățenilor europeni sunt puse în pericol de acești refugiați. Liderii Uniunii Europene au reacționat din perspectivă umanitară, dar nu s-au gândit mai întâi cât este de important să protejeze interesele culturale, politice și de securitate ale Uniunii și nu au ținut cont că la baza întregii societăți europene stă religia creștină, iar cei care vin acum în Europa nu împărtășesc aceeași religie, ceea ce conduce la conflicte religioase și sociale.

Continuând ideile fostului cancelar creștin-democrat german, Helmut Kohl, și în contextul manifestării crizei refugiaților în Germania, dintr-un sondaj de opinie dat publicității pe 12 mai 2016 și efectuat de Infratest Dimap în zilele de 2 și 3 mai 2016, pe 1 000 de persoane, a rezultat că 64% din cei chestionați au opinat că Islamul nu aparține Germaniei și menționează că musulmanii reprezintă un adevărat pericol pentru o viitoare posibilă Islamizare a Germaniei. De asemenea, 94% dintre simpatizanții partidului eurosceptic AfD resping Islamul, iar fraza sugestivă din programa partidului: „Islamul nu aparține Germaniei” tinde să întărească aceste convingeri și explică atitudinile față de musulmanii refugiați din Germania. 58% dintre germanii participanți la sondaj sunt de părere că partidele tradiționale CDU/CSU, SPD, Verzii, cei de Stânga sau FDP nu se preocupă suficient să alunge grijile oamenilor de rând cu privire la pericolul pe care aceștia l-au identificat în Islam. 52% dintre cei chestionați opinează că refugiații reprezintă cauza principală care conduce la

Islamizarea Germaniei, deoarece aceștia se tem că refugiații musulmani vor pune stăpânire peste Germania (44%) sau că aceștia vor produce atentate teroriste (72%).

În schimb, sirienii și turcii care locuiesc deja în Germania, au încredere deplină în această țară. Studiul realizat de Universtitatea din Münster pentru Institutul de Sondare a Opiniei Publice Emnid oferă informații importante despre părerea sirienilor și turcilor din Germania cu privire la criza refugiaților și conaționalii lor. Majoritatea sirienilor chestionați are aceleași temeri ca și germanii. Sondajul a fost realizat de către sociologul Detlef Pollack în perioada decembrie 2015-martie 2016 pe un eșantion de 500 de imigranți sirieni care trăiesc în Germania de 20 de ani sau de cel puțin un an. Concluziile rezultate în urma chestionarului sunt următoarele:

1. Încrederea în Germania este enormă. Sirienii au încredere deplină în capacitatea Germaniei de a gestiona criza refugiaților. 71% dintre cei chestionați consideră că Germania paote să depășească problema absorbției de refugiați prin nevoia urgentă ca societatea și statul să se schimbe. De asemenea, sirienii care trăiesc deja în Germania au o atitudine pozitivă față de conaționalii lor care abia acum au sosit și se consideră foarte bine asimilați și integrați în societatea germană.

2. Jumătate din numărul celor chestionați își dorește existența unui plafon. Acest lucru înseamnă trasarea unei limitări a numărului de refugiați.

3. Teama că ei vor avea de pierdut datorită venirii noilor refugiați. Una din trei persoane chestionate se teme că situația ei personală va avea de suferit din cauza venirii acestor refugiați în Germania. Majoritatea sirienilor crede că aceștia nu vor rămâne permanent în Germania, 71% dintre ei fiind de părere că o dată ce se va termina războiul aceștia se vor reîntoarce în Siria.

4. Teama de terorism este foarte răspândită. Aproape jumătate din sirieni, adică 46%, se întreabă dacă printre refugiați nu se află și teroriști, poate și datorită faptului că presa și experții în securitate au avertizat asupra acestui aspect.

Sociologul german si-a dorit astfel să afle care este părerea sirienilor și turcilor din Germania din perspectiva integrării acestora în societate, a discriminării, a religiei și a fundamentalismului Islamic. Ceea ce rezultă este că cei care locuiesc de atâția ani în Germania sunt acceptați și asimilați de către germani, numai cei noi care vin sunt respinși.

Pentru a veni în sprijinul refugiaților, 96 de firme germane împreună cu angajații acestora au lansat un proiect foarte interesant, și anume o pagină web intitulată „Noi-împreună” (germ. Wir zusammen). Acești refugiați, fie că sunt adulți sau copii, că sunt singuri sau sunt cu familia, că sunt elevi, studenți sau muncitori, vin în Germania pentru că au trebuit să își părăsească propria țară din cauza războiului sau a foametei și încearcă să își clădească un viitor în siguranță. „Noi-împreună” aduce o contribuție pozitivă procesului de integrare și de asimilare a acestora în societatea germană, oferind o altă perspectivă asupra imigrației din Germania. Această iniațivă își propune:

– să creeze o nouă perspectivă oamenilor care au trebuit să fugă de război și de persecuție;

– să ajute acești oameni pe perioada șederii lor în Germania să participe activ la viața germanilor;

– să creeze un cadru tolerant și deschis pentru ca aceștia să se simtă cu adevărat acceptați de către societete;

– să asigure acestor refugiați acces egal la educație și la locuri de muncă, pentru că numai astfel poate să se producă integrarea;

– să le facă germanilor cunoscute oportunitățile pe termen lung în ciuda faptului că sunt provocări enorme;

– să conștientizeze în opinia colectivă că obiectivele proiectului sunt realizabile numai datorită responsabilității sociale a firmelor.

Printre firmele implicate în proiectele de integrare a refugiaților în societate se numără:

– echipa de fotbal FC Köln GmbH & Co. KGaA care oferă începând cu toamna lui 2015 șansa copiilor refugiați cu vârste cuprinse între opt și 14 ani să participe săptămânal la antrenamente grupelor de juniori ale clubului sau

– compania internațională de outsourcing Accenture care organizează grupuri de lucru pentru a-i ajuta pe refugiați să învețe cum să își scrie un curriculum vitae sau cum să se prezinte la un interviu de angajare.

Platforma electronică „Noi-împreună” prezintă deci proiectele de integrare a refugiaților și lista companiilor deja participante la acest proiect și oferă posibilitatea și altor companii să se implice în campanii similare. Acest proiect de reponsabilitate socială ajută foarte mult deoarece aduce la cunoștința cetățenilor de rând că se poate face și ceva bun pentru acești refugiați. Rămâne însă de văzut dacă acest proiect de integrare va cuprinde întreaga societate germană.

În subcapitolul următor, vom prezenta care sunt reacțiile politice în Germania ca urmare a declanșării crizei refugiaților în toamna lui 2015, a acutizării acesteia în 2016 și a implicației cancelarului Merkel în gestionarea acestei crize la nivelul Uniunii și în Germania.

2.3. Reacții politice în Germania la criza refugiaților

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania și-a dezvoltat identitatea ca aparținând Europei, contribuind la construcția și fundamentarea proiectului european. Clasa politică creștin-democrată și social-democrată germană sprijină Uniunea Europeană și consideră că datorită Uniunii, Germania a reușit să depășească toate greutățile și apăsările trecutului istoric.

Totuși, criza zonei euro a inițiat o deschidere către euroscepticism a Germaniei, astfel încât țara a devenit un teren fertil pentru acest curent. În momentul în care s-a născut euro, au existat foarte multe garanții conform cărora statele din Uniune nu vor prelua din datoriile celorlalte state. În acest context însă, Germania a sprijinit planuri de salvare pentru țări precum Grecia, Irlanda și Portugalia. Dar teama a cuprins progresiv statul german și s-a ajuns în situația în care banii câștigați foarte greu de cetățenii germani susțineau economiile neperformante ale statelor din sudul Europei. Așa a luat naștere partidul politic AfD, având la bază mediul academic și privat care susțineau că moneda euro a fost o alegere greșită pentru Germania. Ulterior, Europa s-a confruntat și cu criza refugiaților, AfD fiind un partid activ pe scena politică germană, militând pentru evacuarea imigranților din Germania. În următoarele subcapitole, vom prezenta istoricul formării partidului AfD, evoluția acestuia la alegerile federale și regionale din 2013 până în 2016, platforma politică a acestuia, precum și profilul electoratului său, vom descrie mișcarea anti-imigrație PEGIDA (germ. Patriotische Europäer gegen die Islamisierung des Abendlandes, rom. Patrioții Europeni împotriva Islamizării Vestului) și influența acesteia pe scena politică germană, dar și asupra societății civile, dar și rolul pe care îl joacă Mișcarea Identitară (germ. Identitüre Bewegung) în contextul crizei refugiaților.

2.3.1. AfD

Pentru analiza concretă a curentului eurosceptic german, folosim ca bază teoretică clasificarea tipologiilor euroscepticismului efectuată de Taggart și Szczerbiak, și analiza lui Sørensen privind nivelurile de manifestare ale acestui curent politic.

Din punct de vedere teoretic în accepția lui Taggart și Szczerbiak, euroscepticismul german este încadrat în tipologia euroscepticismului soft, susținând existența Uniunii Europene, monedei euro și a statutului de membru al Uniunii fiind însă în dezacord cu politicile viitoare de integrare în Uniunea Europeană a unor noi state membre. Kamil Marchinkiewicz, coordonator științific la Universitatea din Hamburg, este de părere că germanii sunt, în mare măsură, entuziaști față de de Uniunea Europeană, menționând că AfD este un partid ce aparține eurosceptiscismului soft, fiind foarte diferit de partidul britanic UKIP, de exemplu. În opinia lui Marchinkiewicz, germanii sunt sceptici în ceea ce privește euroscepticismul britanic de tip hard. Britanicii consideră că Germania beneficiază cel mai mult de pe urma Uniunii Europene în special datorită exporturilor. Germanii sunt mai rezervați în legătură cu șansele pe care le-ar putea avea țara lor în afara Uniunii Europene, chiar dacă Germania este cea mai puternică țară din punct de vedere economic și financiar din Europa. Germanii își subestimează într-un anumit fel propria putere și nu înțeleg de ce Marea Britanie, care este o țară mult mai mică, își supraestimează șansele de a reuși în afara Uniunii într-o lume globalizată. Se poate spune că euroscepticismul hard a câstigat în Marea Britanie în momentul în care britanicii au decis prin Brexit-ul din 23 iunie 2016 să părăsească Uniunea Europeană. Astfel, Marea Britanie și-a asumat riscurile existenței viitoare a unor noi tratate economice și de schimb al mărfurilor cu Uniunea Europeană, precum și impunerea unor noi reguli privind imigrarea în Marea Britanie și acordarea permisului de ședere și a celui de muncă pentru toți cetățenii de alte naționalități. Pe lângă implicațiile economice, financiare și libertatea de mișcare, Brexit este o lovitură pentru Uniunea Europeană pe termen lung. Din punct de vedere politic, creșterea sentimentului anti-Uniunea Europeană în vestul european este alarmantă și poate conduce în anii ce urmează la decizia și altor state de a ieși din Uniune și la un sfârșit al proiectului de Europă unită. De menționat că însăși Germania, prin vocea AfD dorește acest lucru, chiar dacă cancelarul Merkel susține constant că este responsabilitatea Germaniei să asigure existența Uniunii Europene. În concepția lui Sørensen, euroscepticismul german de tip soft cunoaște o evoluție economică crescătoare, germanii fiind mulțumiți de economia performantă a țării datorată în mare parte exporturilor, dar nu sunt de acord ca Germania să plătească datoriile țărilor debitoare din sud-estul Europei. Din punct de vedere al euroscepticismului suveran, politica externă a Germaniei este orientată către extinderea Uniunii Europene, accentul fiind pe pus pe necesitatea aderării Turciei. Totuși, posibila aderare a Turciei la Uniunea Europeană face o excepție de la convingerile euroscepticismului soft german, deoarece politica externă a Germaniei susține candidatura Turciei la Uniunea Europeană. Germania susține aderarea Turciei datorită avantajelor pe care Turcia le are din punct de vedere al poziției geo-strategice (97% din teritoriul său este în Asia și are granițe directe cu Siria, Iran și Irak, deci oferă un control mai bun și o stopare a imigrației din aceste țări către Europa), statutului de aliat fidel al NATO contribuind la întărirea securității Europei și al economiei sale, fiind cea mai puternică economie din sud-estul Europei. În ceea ce privește euroscepticismul democratic, evoluția este descrescătoare, deoarece germanii își pun problema, după ce Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană, ca alte țări să îi urmeze exemplul, cele mai probabile sunt Franța și Olanda. Din punct de vedere al euroscepticismului social, evoluția este stabilă, deoarece s-a observat că germanii manifestă un puternic sentiment de a fi cetățean al Uniunii Europene.

Tabel I.3. Tipologiile de euroscepticism german în relație cu Uniunea Europeană

În strânsă concordanță cu clasificarea lui Sørensen se găsesc și Eurobarometrele Standard ale Comisiei Europene care măsoară evoluția curentului eurosceptic în Germania. Acesta a cunoscut tendințe crescătoare în ceea ce privește situația economiei naționale, de la 64% (EB67, 2007) la 87% (EB86, 2016), demonstrând că germanii sunt mulțumiți de bunul mers al propriei economii, acest lucru reflectându-se și în relația cu Uniunea Europeană. Euroscepticismul suveran (neîncrederea în Uniunea Europeană) a cunoscut, de asemenea, o creștere de la 44% (EB67, 2007) la 53% (EB86, 2016), în timp ce euroscepticismul democratic (încrederea în Uniunea Europeană) a înregistrat o scădere de la 56% (EB67, 2007) la 37% (EB86, 2016), fiind în mare parte influențată de criza refugiaților din septembrie 2015 și modul în care aceasta a fost gestionată la nivelul Uniunii Europene de către guvernul cancelarului Merkel. Plus valoarea analizei este adusă de faptul că germanii se simt cetățeni europeni și că aparțin unei Europe sociale, euroscepticismul social evoluând de la 65% (EB67, 2007) la 77% (EB86, 2016).

Grafic I.76.: „Evoluția curentului eurosceptic în Germania” / Sursa datelor: EB67-EB84

Fiecare factor, economic, suveran, democratic și social contribuie la creionarea imaginii curentului eurosceptic în Germania și ne ajută să înțelegem de ce partidul de eurosceptic, AfD, a devenit atât de prezent printre cetățenii germani, indiferent de grupul socio-demografic din care fac parte și a câștigat teren într-un timp relativ scurt la capitolele popularitate și încredere, în defavoarea partidelor tradiționale germane, CDU, CSU, SPD și FDP.

Ca și partid politic, AfD, se diferențiază de celelalte partide politice prin:

– apartenența ideologico-politică și platforma program: partid eurosceptic, a cărui platformă program se axează pe economie și suveranitatea statului de drept, conservarea originilor, identității, limbii, civilizației și culturii naționale;

– istoricul partidului: partid foarte tânăr, are doar patru ani vechime, înființat ca urmare a nașterii monedei unice europene, evoluând pe seama nemulțumirilor și fricii germanilor în ceea ce privește viitorul țării și ca răspuns la politica defectuoasă a clasei politice tradiționale germane;

– structura organizatorică: în prezent există doi președinți de partid;

– membrii și simpatizanții partidului: aparțin clasei de mijloc, sunt oameni cultivați care provin în cea mai mare parte din mediul de afaceri privat și cel academic;

– scopul partidului: este acela de a fi acea alternativă politică de succes pentru Germania, de a lupta împotriva Islamizării Germaniei și a se asigura că viitorul acestei țări presupune existența unui stat unic în Europa și în lume.

AfD a devenit și mai popular datorită prezenței sale active în social media. Principalul canal de comunicare între AfD și simpatizanții săi este Facebook. Pagina oficială de Facebook a AfD numără 301 417 like-uri (conform situației din 25 ianuarie 2017).

Prin intermediul Facebook, AfD își mobilizează simpatizanții și potențialii susținători să aleagă AfD la alegeri și îi implică pe aceștia în discuții interactive pe teme de actualitate. Se poate spune că AfD a câștigat alegerile din ultima perioadă datorită Facebook care oferă posibiliatea creării de evenimente, dar și inițierea unor discuții care ridică multe întrebări dar care primesc foarte multe comentarii în timp real. Astfel, Facebook funcționează pentru AfD ca o platformă de comunicare și de promovare. AfD își face cunoscute pe pagina sa oficială de Facebook următoarele politici:

– o politică monetară a Germaniei fără moneda euro și solicită o nouă ordine monetară la nivelul Uniunii Europene, menționând de nenumărate ori că Germania nu are nevoie de moneda euro;

– o politică europeană care să înlăture birocrația de la Bruxelles și să asigure Germaniei o conviețuire în prietenie și bună vecinătate cu celelalte state;

– unitatea statului de drept și democratic, care trebuie să dețină o putere suverană, iar partidele politice trebuie să se dezvolte independent și liber;

– taxele și impozitele pe care cetățenii germani le plătesc nu mai trebuie să constituie un „colac de salvare” pentru statele afectate de criza economică; cu alte cuvinte, cetățeanul german nu trebuie să plătească pentru ceilalți europeni taxe și impozite mai mari, doar pentru ca aceștia să nu fie împovărați de taxe și impozite ridicate în propriile țări;

– asigurarea bătrânilor și a familiei prin mărirea pensiilor, asigurărilor medicale, ajutoarelor îngrijirii bolnavilor și indemnizațiilor de maternitate și alocațiilor pentru copii, astfel se încurajează natalitatea în rândul populației germane;

– sistemul de învățământ trebuie să fie unitar în toată Germania și orientat către formarea universitară și practică a studenților conform cerințelor existente pe piața muncii, pentru a evita creșterea numărului de șomeri;

– politica energetică trebuie să se bazeze pe un concept de energie econom, astfel încât toată populația Germaniei să poată să își plătească facturile la energie;

– politica de integrare a imigranților și angajaților străini trebuie să fie identică cu modelul canadian, astfel încât cei care solicită azil să fie capabili după o anumită perioadă să muncească, să contribuie la asigurările sociale și medicale, și să nu trăiască din banii statului german.

Politica AfD împotriva monedei euro este cel mai bine exemplificată prin sloganul „Schluss mit diesem Euro!” (rom. „Să terminăm cu acest euro!”). Acest mesaj radical se datorează faptului că cetățenii germani sunt împovărați de taxe și impozite mari pentru a putea contribui cu sume mari la bugetul comunitar astfel încât statele din sud-estul Europei cu economii neperformante să poată fi ajutate să își revină din punct de vedere financiar. Partidul consideră că moneda euro nu a adus nimic bun Germaniei de la introducerea acesteia, dând mereu exemplul Marii Britanii, care este membru al Uniunii, dar care are încă moneda sa proprie, lira sterlină.

Pentru a putea înțelege întreaga gândire a AfD, ce înseamnă cu adevărat acest partid și care sunt convingerile care l-au crescut în rândul cetățenilor este necesar să parcurgem platforma program a partidului. Platforma program a partidului eurosceptic, AfD, versiunea din 2016, este structurată î câteva teme de bază:

1. Cetățenia germană:

– Democrația și valorile fundamentale: AfD își propune să reformeze Germania și să stabilească care sunt principiile și factorii care au condus de-a lungul anilor la succesul economic și social al țării. Germania, ca și aparat de stat a dezvoltat, între timp, un stil de viață nesănătos. Distribuția puterilor nu mai este în conformitate cu principiul separării puterilor în stat. În plus, sectorul public s-a dezvoltat peste limitele adecvate. Ca parte a politicii sale, AfD reamintește organelor de stat că trebuie să se gândească în primul rând la ordinea și sarcinile din interiorul lor. Prin acordul Schengen (1985) și tratatele de la Maastricht (1993) și Lisabona (2008) s-a creat o ficțiune cum că suveranitatea poporului reprezintă fundamentul statului de drept. Suveranitatea secretă este o grupă de conducere politică mică, dar puternică din interiorul partidelor politice. Aceasta este răspunzătoare pentru eșecurile din ultimii ani, fiind creatoarea unei clase politice care este interesată numai de propriul statut și de propria bunăstare financiară. Poporul german este singurul care poate să pună capăt acestei situații ilegitime.

– Cultură, limbă și identitate: Germania este una dintre cele mai importante națiuni culturale europene. Scriitori și filozofi, muzicieni, artiști și arhitecți, mai nou designeri și realizatori de film germani au contribuit semnificativ în domeniile fiecăruia de activitate pentru evoluția globala a culturii și artei. Scopul politic al AfD este acela de a păstra acest mare patrimoniu cultural pentru generațiile următoare, și de a-l cultiva în epoca globalizării și digitalizării. AfD se regăsește în cultura germană și în cele trei surse ale sale: creștinismul, tradițiile științice și umaniste, ale căror rădăcini provin din Renaștere și Iluminism, precum și dreptul roman care stă la baza statului de drept german. Aceste tradiții stau la baza organizării libere și democratice a Germaniei, și caracterizează oamenii obișnuiți care conviețuiesc zi de zi, raportul între sexe și comportamentul părinților cu copii lor. Ideologia multiculturalismului, influențează tradițiile culturale și valorile împrumutate din istorie reprezântând o amenințare la pacea socială și unitatea culturală a Germaniei. Statul german și societatea civilă trebuie să apere identitatea culturală a țării. Elementul central al identității germane este limba germană. AfD solictă un plan de acțiune pentru ca limba germană să fie consolidată și să fie considerată una dintre principalele limbi de comunicare în interiorul Uniunii Europene. De aceea, există Institutul Goethe, postul de radio și de televiziune Deutsche Welle și alte instrumente cultural-politice pentru ca limba germană să fie propagată și învățată peste tot în lume, prin desfășurarea unor programe de studii intense. În Germania, AfD se opune tuturor tendințelor ca limba germană să nu mai fie folosită ca limbă de comunicare pentru autoritățile locale, la universitate sau în cadrul companiilor în contextul „internaționalizării” limbii engleze. AfD respinge orice preferință de limbă. În ceea ce privește integrarea imigranților în societatea germană, este obligatoriu ca aceștia să învețe și să vorbească limba germană. La nivelul Uniunii Europene este necesar ca limba germană să fie folosită alături de franceză și engleză în practica zilnică. De asemenea, AfD menționează foarte clar că islamul nu aparține ca și religie Germaniei, opunându-se existenței acestei religii pe teritoriul țării, și implict a musulmanilor. Construcția moscheilor din fondurile de la bugetul de stat trebuie blocată, iar orice organizație islamică trebuie interzisă.

2. Euro și Europa:

– Euro și Europa: Varietatea mare a diferitelor tradiții culturale naționale și regionale reprezintă specificitatea continentului nostru. AfD se opune transformării Uniunii Europene într-un stat centralizat. De aceea, partidul susține că Uniunea Europeană trebuie să devină o comunitate economică și să apere interesele statelor suverane, așa cum au fost ele la început. Poporul german dorește să trăiască în pace și prietenie cu popoarele vecine. AfD respinge noțiunea de „State Unite ale Europei”, precum și faptul că un stat nu poate să decidă singur să iasă din Uniunea Europa. Scopul AfD este existența unei Germanii suverane, care să garanteze libertatea și securitatea cetățenilor săi, care promovează prosperitatea și care contribuie la o Europă pașnică și bogată. De asemenea, partidul solicită ca experimentul monedei unice europene, euro, să se termine. Dacă Parlamentul german nu va lua această decizie de a renunța la euro prin votul său, atunci este necesar să se organizeze un referendum astfel încât cetățenii să decidă dacă renunță la euro.

– Politica externă și de securitate: Germania are, în prezent, o politică de ajustare dezorientată. Drept rezultat, celelalte state și instituții influențează și conduc politica externă și de securitate a Germaniei. Deciziile de politică de securitate ale Germaniei și întregii Europe sunt complet erodate. De aceea, Germania este tot mai dependentă de sprijinul aliaților săi, în special de cel al SUA, și nu își poate apăra interesele în mod corespunzător. Prin urmare, AfD pledează pentru eloborarea unei strategii globale pe termen lung pentru politica externă și de securitate a Germaniei. Interesele naționale și bunăstarea poporului german trebuie să reprezinte punctul principal al acestora. Fiind una dintre cele mai mari puteri economice ale lumii, este în interesul Germaniei să dezvolte și să păstreze relații bune cu celelalte state. Alianțele internaționale împreună cu relațiile interguvernamentale reprezintă piatra de temelie pentru politica externă și de securitate a Germaniei.

3. Familie și educație:

– Familia și copiii: AfD protejează și perpetuează tradițiile culturale și regionale. Acestea dau oamenilor sentimentul de sprijin, devenind astfel loiali. Căsătoria și familia sunt celule embrionare ale societății garantând perpetuarea generațiilor. De aceea, protecția socială din partea statului este atât de importantă pentru ca familiile să rămână unite, copii să beneficieze de educație, iar pensionarii să aibă o viață decentă.

– Școală, universitate și cercetare: AfD susține că cercetarea și studiul trebuie să fie libere și independente, menționând că școlile, liceele și universitățile trebuie să decidă singure care este programa de studiu, iar tot studiul trebuie să se desfășoare în limba germană.

4. Situația economică și socială:

– Piața muncii și politica de protecție socială: Piața muncii reprezintă inima societăților moderne. Doar economiile extrem de performante sunt în măsură să asigure condiții decente de viață pentru toți cetățenii săi. Acestea stau baza civilizațiilor și culturilor foarte evoluate și foarte puține țări constituie un cadru propice pentru această dezvoltare. Germania este însă acest stat. Sistemele de învățământ germane sunt mereu orientate către cererea de pe piața muncii. O piață a muncii stabile, un șomaj scăzut, existența unei oferte de locuri de muncă mai mare decât a cererii, sprijinirea dezvoltării firmelor mici și mijlocii contribuie la stabilitatea sistemului de protecție socială, asigurând un trai decent pensionarilor, familiilor cu mai mulți copii, șomerilor, persoanelor cu handicap, dar și siguranța unui viitor prosper.

– Economia, lumea digitală și protecția consumatorilor: AfD consideră că monopolul de stat trebuie să fie desființat, astfel încât și firmele particulare să poată să înregistreze profit și să garanteze siguranța locurilor de muncă. AfD susține că nicio privatizare nu trebuie să aibă loc fără ca cetățenii să fie intrebați. De asemenea, partidul este pro libertatea de exprimare în mediul virtual, astfel încât toți germanii să fie informați și să comunice liber. Referitor la alimentație și la bunurile de larg consum, AfD cere controale stricte și teste de siguranță pentru ca viața cetățenilor să nu fie pusă în pericol. Partidul militează pentru folosirea produselor fabricate în Germania, favorizând astfel creșterea cererii de produse provenite de la fabricile germane.

– Finanțe și taxe: AfD dorește reformarea Germaniei, și acest lucru nu poate să se întâmple dacă nu se efectuează o reformă drastică a sistemului de taxe și impozite. Sistemul de impozitare trebuie să fie simplu și echitabil, astfel încât germanii cu venituri mici și medii să nu mai fie împovărați de taxe și impozite care să le diminueze veniturile.

– Politica energetică: AfD este un militant activ în ceea ce privește protecția mediului înconjurător, susținând reducerea emisiilor de CO2 și desființarea organizațiilor din domeniu care sunt complet inutile.

– Natura și protecția mediului, agricultură și silvicultură: Răspunderea AfD este să se asigure că natura rămâne intactă, astfel încât următoarele generații să beneficieze de un mediu curat ca oamenii să trăiască sănătos.

– Infrastructura, locuințe și transport: AfD sprijină construcția și modernizarea infrastructurii deja existente (străzi, poduri, liniile ferate, autostrăzi, aeroporturi) și a clădirilor școlilor, universităților, spitalelor, centrelor sportive și culturale. Germanii trebuie să aibă dreptul de a circula in siguranță pe drumurile naționale prin impunerea de noi limite de viteză, și să fie sprijiniți de către stat în construcția de noi locuințe și apărați în lupta cu proprietarii de imobile în ceea ce privește creșterea prețurilor chiriilor.

5. Justiția:

– Securitatea internă și justiția: AfD solicită o „autorizație de securitate” pentru ca cetățenii germani să fie protejați. Sistemul trebuie schimbat astfel încât autoritățile de imigrare, poliția și celelalte organe să asigure o protecție maximă. Justiția și poliția trebuie să se afle în subordinea poporului și să lucreze pentru el. Oamenii trebuie să se simtă în siguranță în propria lor țară și să beneficieze de tratament și drepturi egale.

6. Imigrația, integrarea și azilul:

– Imigrația, integrarea și azilul: Temele azilului și imigrației solicită un climat ideologic bazat pe „corectitudinea politică” a interdicției de limbă și regulilor de vorbire. Încălcările pot conduce la stigmatizare socială, și parțial chiar și la dezavantaje profesionale; acest tip de manipulare fiind în trecut tipic pentru statele totalitare, dar nu este specifică democrațiilor libere. Greșelile dinn domeniile azilului și imigrației trebuie să fie discutate de către opinia publică și trebuie să fie asumate de către partidele politice aflat la guvernare în ultimii ani. Toate acestea conduc la suspiciuni neadecvate împotriva majorității, a cetățenilor străini integrați deja în societatea germană și care respectă legea și a solicitanților de azil legali. Partidul eurosceptic solicită, în acest sens, dreptul tuturor cetățenilor liberi la o comunicare liberă. Nimănui nu trebuie să îi fie frică să își exprime părerea cu privire la politicile de azil și de imigrație. Dreptul la libera exprimare referitor la aceste subiecte trebuie să fie permis din nou. Germania, datorită poziției sale geografice, a istoriei sale, a populației și densității sale, nu este o țară clasică pentru o imigrație abundentă așa cum a avut loc în 2015. Cu toate acestea, de foarte mulți ani încoace, Germania reprezintă țara în care cei mai mulți oameni își doresc să imigreze și să înceapă o nouă viață. În acest scop, este obligatoriu ca Germania să aibă politici de azil și de imigrație concrete și concise cu accent pe protecția socială, piața muncii și dreptul la educație, de preferabil după modelul Canadei sau Australiei. „Calea specială” germană a condus, până în prezent la o imigrație mai degrabă către sistemul social decât către piața muncii calificate. Cu alte cuvinte, imigranții vin în Germania ca să trăiască bine din ajutoarele sociale de la stat, și nu să muncească, ca să aibă o independență financiară proprie. AfD își propune schimbarea acestei abordări în problema azilului, mișcarea liberă a persoanelor în cadrul și în afara Uniunii Europene, dar și integrarea imigranților în societate. De asemenea, AfD solictă un control strict al cetățenilor din Uniunea Europeană care doresc să imigreze în Germania, pentru a se asigura că aceștia nu vin să trăiască din ajutoarele sociale, ci vin să lucreze.

Programul politic al AfD din 2016 este astfel conceput încât să sprijine cetățenii germani, să păstreze identitatea culturală și națională a țării, să apere libertatea de exprimare și să se asigure că Germania rămâne un stat liber și democratic. Originea temelor prezentate în platforma program a partidului este național-conservatoare, cu accente neoliberale, în ceea ce privește economia, mergând spre radicalismul religios, când este vorba de pericolul reprezentat de islam. Poziția conservatoare adoptată de AfD în legătură cu integrarea europeană din perspectiva contextului național și socio-politic impune existența unui stat disciplinat și ordonat, ceea ce amintește de ideile de ordine și critica europeană a ordoliberalilor din anii 1950. Programul partidului este o combinație dintre naționalismul politic și gandirea cosmopolită a economiei, exponând toate nemulțumirile și grijile întregii societăți germane, fiind „partidul protest al germanilor”.

Partidul a fost înființat în 2013, de aceea considerăm că este esențial să cunoaștem de unde a pornit AfD în sondajele de opinie și unde a ajuns efectiv în 2017. Potrivit unui sondaj de opinie publicat în data de 9 aprilie 2013 pe site-ul oficial al Frankfurter Allgemeine Zeitung, a rezultat că euroscepticismul în Germania a scăzut semnificativ. Forsa a intervievat la acest sondaj 1 003 persoane în zilele de 2 și 3 aprilie 2013, iar respondenților le-a fost adresată următoarea întrebare: „Ar trebui să se întoarcă Germania la folosirea monedei D-Mark?” Astfel, „69% din cetățenii germani intervievați sunt de acord cu păstrarea euro ca monedă unică europeană, în timp ce 27% dintre ei își doresc reîntoarcerea la D-Mark”. În anul 2012, doar jumătate din numărul participanților la sondaj a fost de acord cu acest lucru. Susținerea germanilor față de moneda euro se datorează în cea mai mare măsură faptului că prosperitatea lor personală a crescut. Aceștia se bucură de venituri lunare nete de peste 3 000 de euro, ceea ce le asigură un trai decent. De asemenea, cei care au fost pro-euro sunt simpatizanți ai partidelor politice aflate în coaliție la guvernare, și anume CDU, CSU și FDP.

Conform unui articol apărut pe site-ul www.euractiv.de în data de 6 ianuarie 2014, primul-ministru al Land-ului Bavaria și liderul CSU, Horst Seehofer, adoptă o atitudine fermă referitoare la cei care nu vin în Germania să muncească cinstit, ci doar să trăiască din ajutoarele sociale și de pe urma muncii cinstite a cetățenilor germani. Acesta a afirmat că cei care nu muncesc cinstit, ci doar așteaptă mila statului german, vor fi evacuați din țară, Germania neavând nevoie de astfel de cetățeni. Seehofer menționează că afirmația: „Cine înșală, pleacă” nu este deloc o amenințare la adresa străinilor, ci este pur și simplu o modalitate de a se asigura că cine vine în Germania, vine să muncească cinstit sau să studieze și să își câștige existența prin forțele proprii. Principiile ordinii și disciplinei domină de secole mentalitatea și existența poporului german, iar acestea au condus la evoluția acestei țări către statutul de principal motor economic al Europei. Seehofer și-a păstrat poziția intactă patru mai tîrziu, solicitând ân cadrul alianței de la guvernare introducerea unor controale severe la graniță și solicită redactarea unei politici a migrației. Austeritatea și deprecierile interne ale economiilor vulnerabile au început să cultive resentimente și în rândul germanilor. În Italia, o țară care se află din nou în recesiune, partidul Forza Italia a folosit în campania electorală sloganul „Mai mult Italia, mai puțin Germania”. AfD a speculat momentul și a reușit să câștige repede audiență în Germania, o țară în care 30% din oameni rămân nostalgici mărcii germane.

Într-un articol publicat pe data de 7 mai 2014, în BBC News Europe, editorul Gavin Hewitt abordează subiectul euroscepticismului german ca fiind momentan un curent moderat. Hewitt a participat la o conferință a unui profesor de economie care discuta pe tema: „de ce euro a fost rău pentru Germania și pentru Europa”. Acesta este de fapt euroscepticismul german și este adus la cunoștiința opiniei publice prin intermediul partidului AfD. Angela Merkel, cancelarul Germaniei, vine însă să asigure că Germania a trecut de faza dificilă în care se afla și că moneda euro a câștigat din nou încredere de sine. Merkel a susținut că au fost momente dificile pentru moneda euro, dar celelalte țări au fost nevoite să-și aducă propria contribuție ca să devină rentabile din punct de vedere economic. Germania le-a oferit solidaritate, dar numai dacă și celelalte țări au făcut vreun efort în acest sens.

Într-un articol, scris de Martin Debes pe 27 iunie 2014, cu titlul „AfD-Chef Lucke will nur auf Deutsch eingeladen werden” (rom. „Șeful AfD Lucke vrea să fie invitat numai în limba germană”) apărut în Thüringer Allgemeine, într-un moment în care nici nu se constituise încă noul Parlamentul European, s-a și declanșat primul conflict între liderul AfD, Bernd Lucke, și viitorul președinte al Parlamentului European, Martin Schulz. Bernd Lucke a trimis o scrisoare oficială în care reclama faptul că a primit invitația de participare la deschiderea oficială a Parlamentului European numai în limbile engleză și franceză și nu în limba germană așa cum ar fi fost normal. Conform sloganului „Mut zu Deutschland” (rom. Curaj pentru Germania), Lucke susținea folosirea limbii germane în astfel de situații, deoarece cultura și limba germană sunt parte a Europei. Lucke susține că această declarație a sa nu are deloc o tentă naționalistă dominantă, ci doar i se pare normal ca fiecare invitație la un astfel de eveniment să fie adresată în limba maternă a participantului, pentru că există suficient de mulți traducători de limbă germană angajați la Parlamentul European. În plus, liderul AfD a declarat că el „încurajează” arborarea nu numai a steagului Uniunii Europene, dar, și a steagurilor tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene în ajunul deschiderii sesiunii Parlamentului European. Lucke nu a primit niciun răspuns oficial din partea lui Martin Schulz la această sesizare.

În actualul context politic (criza refugiaților începând cu toamna lui 2015 și până în 2016) și economic (criza economică din 2008 și perioada de recesiune de după aceasta) al Uniunii Europene, Germania se transformă într-o țară eurosceptică, populistă și naționalistă cu puternice tendințe spre extrema dreaptă. Înainte de alegerile regionale și federale din 2013, ca răspuns la criza din zona euro și la politica economică a Germaniei în interiorul Uniunii Europene, de susținere a economiilor neperformante ale Italiei, Spaniei, Portugaliei și Greciei Alexander Gauland, fostul secretar de stat al Land-ului Hessen, Bernd Lucke, economist și Konrad Adam, fost editor al ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung și corespondent al ziarului Die Welt, au decis să înființeze grupul politic Alternativa Electorală 2013 (germ. Wahlalternative 2013) în septembrie 2012. La acel moment, mișcarea politică a numărat 68 de membri, fiind de profesie economiști, jurnaliști sau oameni de afaceri, cu studii universitare. AfD este văzut de către Bernd Lucke, unul dintre fondatorii partidului, „ca un nou tip de partid, al elitelor și al personalităților marcante care se poziționează ca un purtător de cuvânt al oamenilor dezamăgiți și înșelați. Partidul nu se rupe de clasa de mijloc ci este pregătit să salveze prin politicienii săi zona euro. AfD este un partid de dreapta parțial populist căruia îi lipsește momentul populist potrivit.” Politica partidului s-a axat pe ideea că moneda unică europeană, euro, și implicit întreaga zonă euro, nu sunt datoare să acopere pierderile unor economii slabe și că țările din sudul Europei se scufundă în sărăcie sub presiunea competitivă a euro. Câteva luni mai târziu, pe 6 februarie 2013, a fost fondat partidul AfD (germ. Alternative für Deutschland, rom. Alternativă pentru Germania), iar pe 14 aprilie 2013, AfD a organizat prima conferință publică la Berlin, alegându-și conducerea (Bernd Lucke, Frauke Petry și Konrad Adam) și lansând platforma politică a partidului anti- euro, dar pro-Europa în fața a 7 000 de persoane. Printre aceștia s-au numărat și noi membri, 400 de la FDP, 350 de la SPD și 70 de la Verzi. De asemenea, peste 1 000 de membri ai partidului Angelei Merkel, CDU, au trecut la AfD. În 2016, liderii partidului sunt Frauke Petry, originară din Dresda, de profesie chimist, și Jörg Meuthen, originar din Essen, profesor de economie politică și finanțe la Academia din Kehl. Dintre cei doi lideri ai partidului, Petry este vocea cea mai vehementă a partidului. Partidul populist de dreapta și eurosceptic AfD și-a reorientat platforma electorală și și-a axat discursul politic, în ultimele luni din 2015 și începutul lui 2016, pe tema crizei refugiaților, pe dreptul refugiaților de a fi primiți în Germania și pe ideea că Germania este și trebuie să rămână o țară puternică, în care cei ce au altă naționalitate decât cea germană, nu au niciun drept de a trăi în această țară, abordând o poziție radicală față de musulmanii din Germania.

Liderul AfD, Bernd Lucke, a precizat de mai multe ori că partidul său nu este anti-Uniunea Europeană și a respins orice alianță cu Nigel Farage și UKIP, cu partidul lui Marine Le Pen din Franța sau cu cel al lui Geert Wilders din Olanda, care militează pentru ieșirea din Uniunea Europeană și renunțarea la moneda euro. Ulterior, în anul 2017, cele trei partide, AfD, Frontul Național și Partidul pentru Libertate și-au dat mâna într-o conferință comună care a avut loc pe 21 ianuarie la Koblenz, Germania, declarând că a venit momentul unei restructurări a Uniunii Europene și al unui nou început. Sloganul lui Wilders la conferința de la Koblenz: „Europa are nevoie de Frauke în locul Angelei” (germ. „Europa braucht Frauke statt Angela”) este cât se poate de sugestiv, reiterând sprijinul de care beneficiază lidera AfD din partea partidelor europene surori de extrema dreaptă în cursa pentru cancelaria Germaniei din toamna lui 2017. Wilders susține astfel că Frauke Petry este cea care trebuie să conducă Europa în locul cancelarului Angela Merkel, astfel încât toate problemele precum imigrația în masă să fie rezolvate. Totodată, mesajul lui Wilders vine ca o continuare a sloganului PEGIDA: „Merkel trebuie să plece. Merkel trebuie să plece” (germ. „Merkel muss weg, Merkel muss weg.”) care este scandat la fiecare manifestație PEGIDA. Venind în susținerea declarației lui Wilders, vine și declarația lui Le Pen: „Trăim sfârșitul unei lumi și nașterea uneia noi” (germ. „Wir erleben das Ende einer Welt und die Geburt einer neuen.”) care reiterează faptul că este momentul ca Merkel să părăsească conducerea cancelariei germane și să lase locul lui Petry. Le Pen nu este de acord ca Merkel să fie percepută de media franceze drept eroina umanitară a Europei datorită acceptării atâtor refugiați, ci punctează că germanii trebuie să fie întrebați ce consideră ei despre această politică a imigrației. AfD reprezintă „acceptul tacit al populației germane care pune din ce în ce mai des sub semnul întrebării viitorul procesului de integarre europeană.”

Evoluția la alegerilor locale, regionale și pentru Parlamentul European a AfD este un adevărat fenomen politic. Fiind un partid tânăr, AfD a obținut 4.7% din voturile electoratului german la alegerile federale din 2013, neatingând pragul electoral care era necesar pentru a intra în Bundestag. La alegerile regionale din același an, 2013, AfD nu a participat în Land-ul Bavaria, dar a câștigat un loc în Parlamentul Regional prin faptul că Jochen Paulus, a trecut de la FDP la AfD. La alegerile pentru Parlamentul European din 22-25 mai 2014, AfD a reușit să obțină șapte locuri de europarlamentari, cu un scor de 7.10%, întrecând astfel estimările preelectorale, potrivit rezultatelor finale publicate în data de 25 iulie 2014 pe site-ul oficial al Parlamentului European. Alianța de la guvernare formată din CDU și CSU a obținut un procent de 35.30% și 34 de locuri, SPD cu 27.30% și 27 de locuri, Verzii cu 10.70% și 11 locuri, die Linke cu 7.40% și șapte locuri, și AfD cu 7.10% și șapte locuri.

Pe lângă rezultatul foarte bun obținut la alegerile europarlamentare din mai 2014, AfD a câștigat și alegerile în Parlamentul de Stat din regiunea Saxonia din 31 august 2014. A fost pentru prima dată, de la reunificarea din 3 octombrie 1990 a celor două Germanii, Germania de Vest cu Germania de Est, când partidul cancelarului Angela Merkel, CDU, a fost învins. AfD, un partid care militează împotriva monedei euro, mai degrabă decât împotriva Europei, a câștigat aproximativ 9.7% din voturi, adică 14 locuri de parlamentari regionali. Rezultatele estimate din Saxonia, un Land din estul Germaniei, indică un rezultat mult mai bun la urna de vot decât a fost prezis. Corespondentul BBC la Berlin, Damian McGuiness afirmă că „Este pentru prima dată când un partid care este anti-euro a câștigat locuri în parlamentul unui Land german, ceea ce reprezintă cu adevărat o surpriză într-o țară unde suportul pentru Uniunea Europeană este ridicat”. McGuiness precizează că AfD a obținut voturi și din partea unor conservatori care consideră că politica Angelei Merkel s-a îndreptat mai mult către centru. Partidul este deja controversat, fiind acuzat că promovează sentimente naționaliste și atrage extremiștii de dreapta. Angela Merkel a precizat că nu va face nicio coaliție pe viitor cu AfD în Saxonia. După victoria din Saxonia, AfD a mai câștigat voturi la alegerile pentru Parlamentul de Stat în Land-ul Thuringia cu 10.6% și 12.2% în Land-ul Branderburg. La alegerile pentru Parlamentul de Stat din 15 februarie 2015, AfD a obținut 6.1% din voturi ân Hamburg, câștigând 8 locuri în Parlamentul din Hamburg, fiind primele locuri deținute în vestul Germaniei. Câteva luni mai târziu, la 10 mai 2015, AfD a câștigat 5.5% din voturi în Parlamentul de Stat din Bremen. Victoria din nordul Germaniei, o zonă puternic industrializată, unde se află cele mai mari porturi ale Germaniei, a reprezentat pentru AfD un succes deosebit, deoarece AfD a câștigat în fieful creștin-democraților și al social-democraților. Pe 13 martie 2016 au avut loc alegeri pentru Parlamentul de Stat. Rezultatele preliminarii ale sondajelor preelectorale din 13 ianuarie 2016 efectuate în cea mai importantă regiune germană, Bavaria, arată că, dacă ar avea loc aceste alegeri acum, CSU ar obține 47%, deci ar deține majoritatea, urmat de SPD cu 16%, Verzii cu 12% și AfD cu 8%. Câștigatorul simbolic al acestor alegeri este AfD. Militând pentru neacceptarea refugiaților și a prezenței străinilor în Germania, AfD a obținut la urna de vot 24.2% în Saxonia (24 de mandate), 15.1% în Baden-Württemberg (23 de mandate) și 12.6% în Rheinland-Pfalz (14 mandate).

Pentru a putea observa progresul AfD, prezentăm rezultatele obținute de acest partid la alegerile pentru Parlamentul Federal și pentru Parlamentul European din 2013 până în toamna lui 2016, când au avut loc ultimele alegeri.. Se observă că anul 2016 a fost anul în care partidul a obținut cele mai mari scoruri. Este interesant ce rezultate va obține partidul la alegerile pentru cancelaria Germaniei în 2017.

Tabel I.4. Evoluția AfD la alegeri (2013-2016)

Germania, ca orice alt stat din lume, este împărțită din punct de vedere al preferințelor politice. Este relevant pentru explicarea rezultatelor la alegeri ale partidului AfD, să știm care sunt regiunile în care acest partid are succes și unde este popular. În anul eletoral 2016, AfD a profitat la maxim de criza refugiaților în toate cele trei Land-uri în care au avut loc alegeri, obținând rezultate foarte bune. Deși pînă la alegerile din 2016, AfD era preferat cu predilecție de est-germani și se spunea că fieful extremei dreapta este în Estul încă frustrat de progresul Vestului, surpriza o reprezintă valorile ridicate înregistrate de acest partid în Land-urile din fosta Germanie de Vest, tradițional creștin-democrată. Mai jos, vom detalia rezultatele votului în Baden-Württemberg (Land din fosta Germanie de Vest) și Saxonia (Land din fosta Germanie de Est). AfD a câștigat în Baden-Württemberg două mandate directe, prin scorurile foarte bune realizat în orașele Pforzheim (24.2%) și Mannheim (23%). În Freiburg (8.4%) și Stuttgart (7%) a înregistrat rezultate slabe în favoarea Verzilor, cu 39% în Freiburg și 42.4% în Stuttgart.

Figura I.1.: „Votul pentru AfD în Land-ul Baden-Württemberg per oraș” / Sursa datelor: Stat, oficiul de stat, 14 martie 2016

AfD a câștigat în Saxonia în orașul Bitterfeld 31.9% și în Halle 12.9%. CDU a obținut cele mai multe voturi.

Figura I.2.: „Votul pentru AfD în Land-ul Saxonia per oraș” / Sursa datelor: Stat, oficiul de stat, 14 martie 2016

Alegerile din 13 martie 2016 din cele trei Land-uri, Brandenburg, Rheinland-Pfalz și Baden-Württemberg ne furnizează informații concrete privind trasarea profilului celui/celor care votează cu AfD. Criteriile folosite pentru analiza acestui/acestor alegători ai partidului eurosceptic sunt următoarele:

– serviciu: partidul este sprijinit de muncitori și de șomeri, și foarte puțin de pensionari. În cazul Land-ului Baden-Württemberg, muncitorii, în proporție de 30% și șomerii, în proporție de 32%, au votat cu AfD. În Land-ul Sachsen-Anhalt, 37% dintre muncitori și șomeri și 19% dintre bugetari au votat cu AfD. În Land-ul Rheinland-Pflaz, 26% dintre șomeri și doar 1% dintre bugetari au votat cu AfD;

– gen: preferințele pentru AfD țin cont foarte mult și de genul alegătorului, partidul fiind îndrăgit de majoritatea bărbaților, având o popularitate redusă în rândul femeilor. În Land-ul Sachsen-Anhalt, 18% dintre femei și 27% dintre bărbați au votat cu AfD;

– vârsta: AfD este simpatizat de bărbații tineri și de vârstă medie, în comparație cu CDU și SPD care este preferat de bărbații mai în vârstă.

Cei care au votat cu AfD sunt tineri, bărbați și dezamăgiți (categoria șomerilor) de politica dusă în ultimii ani de coaliția CDU/CSU, majoritatea fiind nemulțumită de cum funcționează statul democratic. Mulți dintre cei care au votat în 2016 cu AfD au fost, în trecut, simpatizanți ai celorlalte partide, dar au fost, între timp, dezamăgiți de către acestea, fiind manifestul lor de protest față de gestionarea crizei refugiaților și a crizei economice. Grija principală a acestora este viitorul Germaniei în actualul context al crizei refugiaților și poziționarea țării lor în cadrul Uniunii Europene vis-a-vis de celelalte state. Legătura dintre partidul politic eurosceptic AfD și electoratul său se realizează printr-o analiză culturală diversificată urmărind criteriile socio-demografice, economice, religioase, educaționale determinând atitudinile și comportamentele la vot ale acestora. Acest lucru ajută la schițarea profilului alegătorului și/sau simpatizantului AfD.

Votanții AfD de la alegerile din 2016 nu au niciun fel de probleme financiare, fiind foarte mulțumiți de statutul lor economic la fel ca și votanții celorlalte partide, după cum se poate observa din graficul de mai jos din datele culese de TNS pentru Spiegel, în intervalul 15-16 martie 2016, pe un eșantion de 1 026 de persoane peste 18 ani, intervievate telefonic:

Figura I.3.: „Care este situația dumneavoastră financiară în prezent?” / Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016, 1 026 de persoane

Critica referitoare la politica de azil și gestionarea crizei refugiaților de către guvernul Merkel vine din partea AfD (88%), a est germanilor (64%) și a muncitorilor (74%).

Figura I.4.: „Sunteți de acord că cei din clasa politică au făcut oricum ce doresc?”/ Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016, 1 026 de persoane

Criza refugiaților este un factor important și persuasiv în ceea ce privește determinarea opțiunii de vot a germanilor. Doar un procent din susținătorii AfD este mulțumit de politica de azil a lui Merkel și de felul în care guvernul condus de aceasta a gestionat criza refugiaților. Felul în care partidul a mobilizat cetățenii să adopte această poziție anti azilanți și refugiați este condiționat de scepticismul acestora (88%). Estul Germaniei respinge de asemenea politica de lui Merkel din ultima perioadă (37%).

Figura I.5.: „Cât de mulțumiți sunteți de politica de azil și refugiați a Angelei Merkel?” / Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016, 1 026 de persoane

Doar 67% din simpatizanții AfD sunt de părere că Germania se află pe drumul cel bun în ceea ce privește emanciparea femeii și a drepturilor egale ale homosexualilor în societate, fiind cei mai reticenți la ideea că aceasta este cea mai bună abordare din partea guvernanților.

Figura I.6.: „Germania a devenit mai liberală, prin emanciparea femeilor și prin egalitatea de gen. Credeți că se îndreaptă în direcția potrivită?” / Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016, 1 026 de persoane

Cetățenii care percep într-adevăr AfD ca o alternativă la celelalte partide politice sunt în procent de 35%. 65% dintre cei intervievați telefonic nu ar vota cu AfD. Partidul este popular în Germania de Est (45%), este mai îndrăgit de bărbați decât de femei (40%), de cei din categoria de vârstă 30-44 ani (43%) și de către muncitori (57%). Acesta este profilul celor care ar vota cu AfD dacă ar avea loc alegeri acum.

Figura I.7.: „Vă puteți imagina că ați alege din principiu AfD?” / Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016,

1 026 de persoane

Cei intervievați consideră că 32% din susținătorii AfD sunt de extremă dreaptă, adică o treime, ceea ce reprezintă o cifră destul mare, ținând cont de doctrina politică și de orientarea partidului.

Figura I.8.: „Considerați că alegătorii AfD sunt de extremă dreaptă?” / Sursa datelor: TNS, 15-16 martie 2016, 1 026 de persoane

Din aceste informații se poate contura profilul alegătorului AfD. Profilul celor care votează sau simpatizează cu AfD este cât se poate de variat. Fiind dezamăgiți de-a lungul anilor de către celelalte partide, mulți germani au găsit în AfD acel partid care îi reprezintă cu adevărat, acea voce a lor pe scena politică și în fața opiniei publice. Excelenta gestionare a crizei refugiaților de către AfD, prin adoptarea poziției ferme de a nu îi primi pe aceștia în Germania și prin renașterea sentimentelor de frică față de toți străinii, în general, a condus la manifestarea unui proces de neacceptare și de repulsie față de orice alt cetățean care nu este german. Această teamă a cetățenilor a fost speculată de AfD la momentul potrivit, reușind să câștige atât de mulți simpatizanți încât opinia publică se sperie ca nu cumva Germania să cadă iar în extrema cealaltă, de dinainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Evident, trăim într-o lume civilizată, într-o Europă multiculturală, în care toți indivizii, indiferent de etnie, rasă, religie, orientare sexuală, cultură, nivel de educație sau limbă, trebuie să se tolereze și să conviețuiască, dar acest val de diversitate a fost prea brusc și prea puternic pentru o societate rigidă, bazată pe reguli stricte și niște obiceiuri bine împământenite. Guvernul condus de Angela Merkel a abordat o poziție pro-refugiați, acceptând peste un milion de persoane numai în 2015. Germanii au răspuns așa cum au știut ei mai bine și se fac auziți prin AfD nemanifestând toleranță, ci discriminare și repulsie față de celelalte naționalități.

La alegerile din 4 septembrie 2016 din Land-ul Mecklenburg-Vorpommern, situat în nordul Germaniei, la granița germano-poloneză cu aproximativ 1.33 milioane alegători eligibili, partidul de dreapta AfD a obținut un procent de 20.8%, devansând partidul cancelarului Merkel, CDU, care a obținut doar 19%. Câștigătorul alegerilor a fost partidul SPD cu 30.8%.

Figura I.9.: „Votul pentru AfD în Land-ul Mecklenburg – Vorpommern” / Sursa datelor: Der Postillon, 5 septembrie 2016

AfD a obținut astfel 18 mandate, iar SPD 26 de mandate, justificându-și succesul prin frustrarea și furia manifestate de către alegători față de atitudinea pe care celelalte partide politice au adoptat-o în privința gestionării crizei refugiaților. Ceea ce este interesant de observat la profilul alegătorului actual al AfD este preferința lui politică anterioară. În cele ce urmează vom detalia schimbarea profilului electoral de la CDU la AfD în ultimii ani în această regiune, făcând referire la alegerile din 2006 și 2011.

Figura I.10.: „Mai devreme negru, azi albastru în orașul Rostock, Land-ul Mecklenburg-Vorpommern” / Sursa datelor: Oficiul de stat pentru administrație internă Mecklenburg-Vorpommern, 5 septembrie 2016

Se observă în mod evident cum voturile pentru partidele tradiționale din anii anteriori au migrat în 2016 către AfD în principalul oraș al Land-ului, Rostock..

Diferențele rezultatelor dintre alegerile din 2011 și cele din 2016 sunt notabile:

Figura I.11.: „Votul în procente, Land-ul Mecklenburg-Vorpommern” / Sursa datelor: Oficiul de stat pentru administrație internă Mecklenburg-Vorpommern, 5 septembrie 2016

Figura I.12.: „Câștigători și pierdanți, Land-ul Mecklenburg-Vorpommern” / Sursa datelor: Oficiul de stat pentru administrație internă Mecklenburg-Vorpommern, 5 septembrie 2016

Stânga a pierdut 5.2%, SPD 5% și CDU 4% în numai cinci ani. Toate aceste procente ajungând în anul 2016 la AfD, un partid care a cunoscut o evoluție considerabilă pe scena partidelor politice germane.

Rezultatele de la alegerile din primăvara și toamna lui 2016 reprezintă și un status intermediar pentru ceea ce se estimează că va fi scorul alegerilor pentru cancelaria germană din intervalul octombrie 2017. De asemenea, profilul alegătorului AfD este foarte bine creionat, iar pe fondul acestei sensibiltăți generate de criza refugiaților și de viitorul Uniunii Europene, se prea poate ca și alți votanți să își schimbe ulterior opțiunea de vot.

Pe măsură ce criza din zona euro evoluează, și criza refugiaților a explodat în Europa, Germania fiind țara care a primit cei mai mulți refugiați. AfD s-a poziționat în campaniile sale electorale pentru controale mult mai stricte ale autorităților în ceea ce privește imigrația și evacuarea din Germania a imigranților ilegali. În Germania, există riscul ca acest partid eurosceptic moderat să capete, destul de repede, fie un statut de partid de dreapta, fie de partid extremist, poziționându-ne astfel la anii 2015 și 2016.

Gradul de susținere a unui regim politic și implicit a unui partid politic este un factor integrator al paradigmei culturii politice. Valorile democratice sunt cele care stau la baza susținerii partidului politic. Acesta este și cazul nostru, în care AfD susține existența statului democratic prin dreptul la liberă exprimare a opiniilor și egalitatea de drepturi a cetățenilor germani. Partidul violează însă dreptul la a avea propria religie, prin poziția radicală pe care o are față de islam și musulmani. Oamenii se identifică însă cu partidul și cu ideologia acestuia, adoptând valorile morale și actele normative ale acestuia. Actuala cultură politică a germanilor poate fi relaționată și cu schimbul de generații, cu mutarea comunicării politice din presa scrisă, radio și televiziune, în mediile de socializare online, Facebook și Twitter. AfD este un partid modern, al secolului al XXI-lea, iar acest lucru se observă prin felul în care interacționează cu simpatizanții săi și cum mobilizează masele în momentele cheie ale societății germane.

AfD reprezintă, în momentul de față, într-adevăr, o alternativă politică credibilă pentru Germania la partidele cu tradiție germane, CDU (germ. Christlich Demokratische Union Deutschlands; rom. Uniunea Democrat Creștină Germană), SPD (germ. Sozial Demokreatischepartei Deutschlands; rom. Partidul Social-democrat German), FDP (germ. Freie Demokratische Partei; rom. Partidul Democrat Liber), Verzii (germ. Die Grünen) și CSU (germ. Christlich-Soziale Union; rom. Uniunea Creștin-socială).

Popularitatea partidului este în continuă creștere și se bucură de un număr foarte mare de simpatizanți, dar și de o prezență activă pe scena politică, în Parlamentul german, în Parlamentele de Stat, precum și în Parlamentul European. Liderii partidului adoptă o poziție fermă cu privire la interesele și la bunăstarea cetățenilor germani, cultivând astfel sentimentul că identitatea germanilor și cultura acestora rămân intacte, nefiind afectate de prezența străinilor în Germania. Cu siguranță, acest partid relativ tânăr va produce multe schimbări în atitudinile și comportamentele germanilor în perioada următoare. AfD știe să speculeze momente cheie din viața publică și politică germană, cum ar fi criza refugiaților, negocierea aderării Turciei la Uniunea Europeană, posibila islamizare a Germaniei prin prezența și acceptarea atâtor musulmani pe teritoriul ei, criza economică din Grecia și suportul pe care Germania îl acordă acestei țări, câștigând astfel încredere și beneficiind de susținerea multor germani. Ce poate fi mai evident în acest caz decât rezultatele de la alegerile din ultimii doi ani, în urma cărora se observă că nu numai est germanii sunt în majoritate eurosceptici, ci și vest germanii tind să adopte aceeași poziție eurosceptică. Viitorul Germaniei depinde de o bună guvernare și gestionare a acestor situații, menținând astfel siguranța locurilor de muncă, diversitatea religioasă, gradul de civilizație al cetățenilor, educația celor tineri, precum și creșterea întregii economii prin exporturi. Euro este un avantaj pentru Germania, deoarece majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene reprezintă principala piață de desfacere pentru firmele germane. Stabilitatea bugetară și buna funcționare a instituțiilor de stat, precum și încurajarea și sprijinirea antreprenorilor și firmelor mici și mijlocii aduc un plus de valoare economiei germane, și anume independența financiară. Germania se dorește a fi o țară multiculturală, care a renăscut din propria cenușă după terminarea războiului, demonstrând prin unificarea celor două Germanii, de Est și de Vest, la 3 octombrie 1990, că numai uniți și motivați, țara progresează și prosperă. AfD încearcă să mențină și să ducă mai departe aceste țeluri ale germanilor, pentru ca națiunea că rămână și să domine Europa, să fie principala putere a Uniunii Europene și să concureze la nivel mondial pentru supremație cu puteri precum China, SUA sau Japonia, pentru ca economia să performeze și cetățenii să trăiască în pace și prosperitate.

Partidul eurosceptic a crescut în popularitate în ultimele luni din 2015 și începutul lui 2016 datorită unor campanii puternice desfășurate în mediul online, în special pe Facebook, și datorită unei comunicări eficiente și interactive pe această platformă de socializare cu susținătorii ei. AfD susține că „noi (adică germanii) suntem cetățeni liberi ai țării noastre, nu subiecte, suntem liberali și conservatori, suntem democrați convinși. […] Vom investi întreaga noastră putere în spiritul libertății și democrației acestei țări pentru a reînnoi și reafirma aceste principii fundamentale. Suntem deschiși către lume, dar dorim să fim și să rămânem germani. Obiectivele noastre vor devini realitate în momentul în care statul și instituțiile acestuia se vor reîntoarce în serviciul cetățenilor, așa cum este prevăzut în legea fundamentală (germ. Grundgesetz) și cum este stipulat și în jurământul susținut la depunerea mandatului de către toți membrii guvernului: „Jur să îmi dăruiesc toate eforturile pentru bunăstarea poporului german, să fiu util, să îl apăr la greu, să păstrez și să apăr legea fundamentală și celelalte legi ale statului, să mi îndeplinesc atribuțiile în mod conștiincios, și să fac dreptate pentru toți.” Dorim să păstrăm și cultivăm demnitatea oamenilor, a familiilor cu copii, a culturii noastre occidentale și creștine, identitatea istorico-culturală a țării noastre și o Germanie suverană, ca stat național al poporului german și o conviețuire pașnică și de durată cu celelalte popoare.” Acest mesaj extrem de persuasiv și mobilizator, oferă germanilor curaj și certitudinea că națiunea lor este într-adevăr apărată de orice factori care pot conduce la destabilizare și la pierderea identității. Sloganul partidului, germ. „Mut zu Deutschland” (rom. Curaj pentru Germania) este sugestiv în acest sens, pentru că dă speranța germanilor că lucrurile se îndreaptă în direcția dorită, și anume o țară democratică și creștină.

2.3.2. PEGIDA

Ca formă de protest împotriva politicii pro-imigranți condusă de guvernul Merkel și pe fondul violențelor sexuale produse de imigranți în noaptea de revelion 2015-2016, foarte mulți germani au ales să își exprime indignarea și au ieșit să protesteze în stradă în principalele orașe germane München, Köln, Dresda, Berlin, Frankfurt am Main și Düsseldorf în fiecare zi a lunii ianuarie 2016. Drept motor de mobilizare a acestor acțiuni de protest a stat pagina oficială de Facebook a mișcării PEGIDA.

Pe 11 octombrie 2014, Lutz Bachmann a creat pe Facebook un grup închis intitulată Europenii Pașnici împotriva Islamizării Vestului pentru a pleda împotriva mitingului de solidaritate care a avut loc în centrul Dresdei pentru Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) interzis în Germania și a luptei acestuia împotriva Statului Islamic. Câteva zile mai târziu, pe 16 octombrie 2014, i s-a alăturat și Siegfried Däbritz, fost membru și candidat la primăria orașului Meissen din partea FDP care a solicitat demonstrații împotriva islamizării progresive a Germaniei și a războielor religioase care au loc pe străzile din orașele germane conduse de puteri teroriste islamice, cum ar fi Statul Islamic și al-Qaida. Däbritz era de părere că germanii trebuie să respingă noțiunea de „politică corectă” condusă de guvern, să nu se mai lase numiți naziști și să folosească sloganul demonstranților din fosta Germanie de Est din 1998-1990, „Noi suntem poporul” (germ. Wir sind das Volk). Astfel, scopul grupului de pe Facebook a fost acela să fie considerați drept patrioți pentru că vor să apere Germania, și nu naziști datorită poziției pe care o au.

Din acest grup cu acces restricționat de pe Facebook a rezultat PEGIDA (germ. Patriotische Europäer gegen die Islamisierung des Abendlandes, rom. Patrioții Europeni împotriva Islamizării Vestului). Aceasta este o organizație populistă de dreapta, anti-Islam și anti-imigranți care a fost înființată pe 20 octombrie 2014 în Dresda ca urmare a protestelor împotriva potențialului pericol reprezentat de islamizarea Germaniei și a întregii Europe și împotriva politicii europene și germane de azil și imigrație pe care guvernul german o aplică. La momentul respectiv, aceste proteste aveau loc în mod regulat și au fost răspândite în întreaga Germanie adunând toți extremiștii de dreapta, fie grupuri sau persoane.

PEGIDA este condusă în momentul de față de Lutz Bachmann, directorul unei agenții de publicitate, și mai este formată din Vicky Bachmann, soția acestuia, Thomas Hiemann, patronul unei echipe de hochei, Tom Balazs, Stephan Baumann, Siegfried Däbritz, fost candidat la primăria orașului Meissen din partea FDP, Frank Ingo Friedmann, conducător al unui club sportiv din Dresda, Rene Jan, proprietarul unui service auto, Kathrin Oertel, expert contabil, Achim Exner, membru al organizației partidului AfD din Dresda, Bernd-Volker Linke, expert contabil, Thomas Tallacker, fost primar din partea CDU al orașului Meissen, și Tatjana Festerling.

Conducărorul PEGIDA, Lutz Bachmann, a declarat public pe 13 iunie 2016, că a depus actele pentru înființarea unui partid politic, și anume Partidul Poporului liber direct democrat (germ. Freiheitliche Direktdemokratische Volkspartei (FDDV)). Acest partid politic nu reprezintă o concurență pentru AfD și este varianta legitimă a PEGIDA.

Particularitatea mitingurilor organizate de PEGIDA este simbolizată de fiecare dată printr-o plimbare liberă și pașnică, alcoolul fiind interzis, fără a se înregistra acte de violență. Organizatorii mitingurilor văd în această formă pașnică de protest o invitație la dialog pentru autorități artătând că oamenii sunt deschiși la comunicare.

Sloganul organizației care a strâns atât de mulți simpatizanți este extrem de sugestiv: „Nu suntem violenți, dar suntem uniți în credință și suntem împotriva războiului pe teritoriul Germaniei”. Mișcarea anti-Islam și anti-imigranți și-a atins deci scopul, deoarece se bucură de un număr extrem de mare de participanți la mișcările de protest. De asemenea, pagina oficială de Facebook a PEGIDA are 204 458 de like-uri (statusul din 30 iunie 2016).

Figura I.33.: „Mesaj PEGIDA” / Sursa datelor: Pegidaoffiziell.wordpress

De asemenea, PEGIDA solicită în mod constant guvernului german o continuă creștere și protecție a identității și culturii germane.

Conform datelor furnizate de poliția din Dresda, în decursul anilor, numărul participanților la mitinguri a crescut în mod semnificativ, de la 350 de participanți pe 20 aprilie 2014 la peste 25 000 pe 12 ianuarie 2015.

De pus in grafice pentru a se vedea evoluția

Tabel I.15. Numărul participanților la mitingurile PEGIDA din Dresda în intervalul 2014-2016 / Sursa datelor: Poliția din Dresda

În schimb, numărul celor care au participat la demonstratții împotriva PEGIDA este constant, de la 200 în 2014 la 550 în 2016, cu 22 000 în 2015, cel mai mare număr înregistrat.

Tabel I.16. Numărul participanților la mitingurile împotriva PEGIDA din Dresda în intervalul 2014-2016 / Sursa datelor: Poliția din Dresda

PEGIDA există și în Europa, și se bucură de un număr relativ mare de simpatizanți, care îi împărtășesc crezul, dar aplicabil pentru situația propriilor lor țări în relația cu imigranții și musulmanii.

Tabel I.17. Numărul participanților la mitingurile penrtu și împotriva PEGIDA în afara Germaniei în intervalul 2015-2016

Programul PEGIDA include următoarele 19 teme:

1. PEGIDA este pentru acceptarea refugiaților de război și a persoanelor persecutate politic și religios. Este o faptă umanitară!

2. PEGIDA este pentru includerea în Constitușia Germaniei a dreptului și datoriei la integrare (până în prezent este menționat doar dreptul la azil).

3. PEGIDA este pentru descentralizarea adăpostirii refugiaților de război și persoanelor persecutate, în loc ca aceștia să fie adăpostiți în case parțial inumane.

4. PEGIDA este pentru de distribuție echitabilă a refugiaților între toate statele member ale Uniunii Europene!

5. PEGIDA este pentru reducerea numărului îngrijitorilor alocați solicitanților de azil.

6. PEGIDA este pentru implementarea ăn Germania a modelului olandez sau elvețian de acordare a azilului.

7. PEGIDA este pentru creșterea finanțării fondurilor pentru poliție.

8. PEGIDA este pentru utilizarea și punerea în aplicare a legilor existente
pentru azil și deportare!

9. PEGIDA este pentru o politică de toleranțî zero față de infractorii sau migranții solicitanți de azil.

10. PEGIDA este pentru o opoziție față de o ideologie politică misogină și violentă, dar nu și împotriva musulmanilor care trăiesc aici deja și sunt integrați.

11. PEGIDA este pentru adoptarea modelului de imigrație conform celui din Elveția, Australia, Canada și Africa de Sud.

12. PEGIDA este pentru auto-determinarea sexuală.

13. PEGIDA este pentru conservarea și păstrarea culurii creștine și evreiești din Occident.

14. PEGIDA este pentru introducerea deciziilor cetățenilor după modelul elvețian.

15. PEGIDA este împortiva transporturilor de arme și muniții.

16. PEGIDA este împotriva permiterii și tolerării existenței unei societăți și instanțe paralele, cum este Sharia (legea islamică) în cadrul societății germane.

17. PEGIDA este împotriva sintagmei „integrării perspectivei de gen”.

18. PEGIDA este împotriva radicalismului religios și politic.

19. PEGIDA este împotriva instigatorilor la ură indiferent cărei religii îi aparțin.

Se poate deci observa că programul PEGIDA are câteva teme în comun cu programul politic al AfD și anume: păstrarea și conservarea valorilor culturale creștine, pericolul islamizării Germaniei prin permiterea și tolerarea existenței paralele a Shariei, o politică de acordarea a azilului corectă, dar și acordarea de fonduri mai mari pentru poliție. Toate aceste puncte determină conlucrarea PEGIDA și AfD pe plan ideologic.

Academicieni, politicieni, reprezentanți ai cultelor și a altor organizații ale societății civile avertizează asupra pericolului cultivării naționalismului, islamofobiei, xenofobiei și rasismului care rezidă în aceste demonstrații. În accepția politologilor, „PEGIDA nu este un fenomen al clasei de mijloc, ci este o mișcare care mobilizează oameni foarte educați și care au venituri financiare peste media locală […] Faptul că simpatizanții PEGIDA sunt majoritari din clasa de mijloc demonstrează că ideile naționaliste și teama de a-și pierde identitatea națională nu pot fi deduse din poziția lor în societate.”

Profesorii universitari doctori Oliver Decker, Johannes Kiess și Elmar Brähler de la Universitatea din Leipzig au realizat, pe fondul existenței crizei refugiaților în Germania, un studiu deosebit de relevant dedicat extremei drepte din Germania urmărind teme precum xenofobia, sprijinul pentru o dictatură autoritară de dreapta, simpatia față de extrema dreaptă, atitudinea față de musulmani și azilanți și susținerea PEGIDA. Cercetarea a avut loc în prima jumătate a anului 2016, pe două eșantioane, unul în vestul Germaniei, compus din 1 917 persoane și celălalt în estul Germaniei, compus din 503 persoane cu vârste cuprinse între 14 și 93 de ani. Un capitol separat al studiului este dedicat atitudinii politice și susținerii față de PEGIDA. Cei trei cercetători germani au identificat factorii care îî determină pe cei supuși studiului să susțină PEGIDA:

Tabel I.14.: „Factorii care determină susținerea PEGIDA” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

79.9% din participanți susțin că se simt străini datorită prezenței musulmanilor și 75.9% sunt de acord că imigrația musulmanilor trebuie oprită imediat. În timp ce doar 19.3% nu sunt de acord cu stoparea imigrației musulmanilor în Germania.

Grafic I.18.: „Sprijin pentru obiectivele PEGIDA și islamofobie” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

87.7% din subiecții cercetării sunt deloc de acord cu noțiunea de democrație și susțin obicetivele PEGIDA, iar 30.3% sunt de acord cu democrația și sprijină PEGIDA.

Figura I.30.: „Sprijin pentru obiectivele PEGIDA și pentru noțiunea de democrație” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

87% sunt deloc de acord cu respingerea dictaturii, în timp ce pentru 26.8% este indiferent și 14.1% sunt de acord cu existența unui regim dictatorial în Germania.

Figura I.31.: „Sprijin pentru obiectivele PEGIDA și respingerea dictaturii” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

75.7% sunt deloc de acord cu respingerea existenței unui singur partid puternic, în timp ce pentru 33% este indiferent și 52.2% își doresc să existe un partid puternic în Germania.

Figura I.32.: „Sprijin pentru obiectivele PEGIDA și respingerea existenței unui singur partid puternic” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Sociologul german, Heinz Bude, consideră că „PEGIDA este un fenomen local al dezamăgirilor de după 1989”, făcând deci referire la trecutul comunist al Germaniei de Est. Sloganul „Noi suntem poporul” (germ. Wir sind das Volk) oglindește pierderea identității naționale din moment ce o dată cu unificarea celor două Germanii din 1990, Germania de Est a dispărut complet. PEGIDA are simpatizanți și în Germania de Vest, aceștia împărtășind aceeași temere ca și est germanii. Teoria lui Bude este perfect aplicabilă în acest context, pronind de la prezumția că xenofobia nu poate să se dezvolte în cazul în care un individ încă simte că are o casă sau o țară. Sentimentul opus ia naștere în momentul în care individul își simte amenințat propriul loc, este invadat și societatea nu îi mai oferă siguranța apartenenței la grupul respectiv.

Geiges, Stine și Franz percep PEGIDA ca un rezultat „al lipsei de adăpost mentale, calității de orfan organizațional și o pierdere a reprezentării politice […] PEGIDA nu este un produs al lipsei persoanelor fără adăpost, ci este mai degrabă o construcție naționalistă care stabilește că țara de origine, Germania, este amenințată de islamizare, azilanți și străini, în general.”

Fenomenul PEGIDA reprezintă o adevărată provocare pentru sociologii și politologii de la Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, care au decis să efectueze o cercetare prin metoda observației directe și prin distribuirea de chestionare învelite în plic cu mențiunea să fie returnate la institut pe 30 noiembrie 2015, în Dresda, la un miting la care au participat între 3 500 și 5 000 de persoane. De asemenea, aceiași cercetători au folosit în ianuarie 2015 o altă metodă menită să exploreze anatomia, atitudinea și obiectivele protestatarilor printr-un sondaj online. Din peste 1 800 de chestionare împărțite la miting, cercetătorii au primit 610 de chestionare completate înapoi, oamenii dorind să specifice motivele pentru care simpatizează PEGIDA și participă la aceste mitinguri.

Rezulatetele obținute în urma analizei chestionarelor sunt semnificative și sunt clasificate în felul următor:

1. Structura pe sex și vârstă: Peste 50% din simpatizanții PEGIDA au vârsta de 46 de ani sau un pic peste. Femeile în proporție de 26% simpatizează cu PEGIDA, ceea ce este suprinzător deoarece până acum majoritatea (72%) era reprezentată de bărbați. De asemenea, două treimi sunt căsătoriți și nu au nicio religie.

Figura I.34.: „Vârsta” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.35.: „Sexul” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.36.: „Situația familială” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

2. Structura educațională și a forței de muncă: 23.8% din cei chestionați sunt absolvenți ai celui mai înalt nivel de educație, 32.3% sunt absolvenți de școală, 33,9% sunt pensionari, 51% sunt angajați cu normă întreagă, 48% sunt angajați, 28% sunt muncitori.

Figura I.37.: „Cel mai înalt nivel de învățământ absolvit” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.38.: „Situația ocupării forței de muncă” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.39.: „Categoriile forței de muncă” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

3. Comparație între vârsta respondeților: Există un grup nou politizat care are un mediu de viață diferit. Societatea civilă a înregistrat o creștere continuă în zona de angajament, dar nu cum și-au dorit cercetătorii și teoreticienii.

Figura I.40.: „Comparație între vârsta respondeților” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

4. Sunteți mulțumiți de manifestele PEGIDA? Cei care participă la protestele de stradă sunt foarte mulțumiți cu situația lor socială și economică, dar sunt complet nesatisfăcuți de direcția către care se îndreaptă țara lor. 59.34% sunt foarte nemulțumiți de cum funcționează democrația în Germania, pentru 32.13% este relativ convenabil cum este definit conceptul de democrație în constituția Germaniei, iar 36.7% sunt mulțumiți de ideea de democrație în general.

Figura I.41.: „Sunteți mulțumit cu democrația?” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.42.: „Unde urmăriți activitățile PEGIDA?” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.43.: „De cât timp participați la activitățile PEGIDA?” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

5. Comportamentul la vot: Din rezultatele chestionaului, se observă evidenta preferință a participanților la mitingurile PEGIDA pentru partidul eurosceptic, AfD. 77.4% ar vota cu AfD dacă astăzi ar avea loc alegeri parlamentare în Germania, în timo ce cu CDU/CSU doar 0.3%. La ultimele alegeri parlamentare, 31.8% au ales AfD și 26.7% au votat cu CDU/CSU.

Figura I.44.: „Dacă astăzi ar avea loc alegeri parlamentare, cu cine ați vota?” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Figura I.45.: „Cu cine ați votat la ultimele alegeri parlamentare?” / Sursa datelor: Institutul Göttinger pentru Cercetarea Democrației, 2015

Acest studiu contribuie semnificativ la analiza profilului publicului PEGIDA care votează la alegeri cu AfD, deoarece se identifică cu platforma program a acestui partid și împărtășesc multe puncte comune.

Această mișcare anti-Islam și anti-imigrație joacă un rol foarte activ și important pe scena politică germană, fiind susținut și de partidul de extremă dreaptă eurosceptic AfD, influențând agenda opiniei publice. Următoarele luni vor fi relevante fie pentru a întări convingerea cetățenilor că politica pro-imigranți a lui Merkel este benefică pentru Germania, fie pentru a conduce la o nouă abordare în ceea ce privește acordarea azilului politic și permiterea șederii imigranților musulmani în Germania. În acest sens, PEGIDA este principalul motor care îi va determina pe oameni să adopte o atitudine anti-Islam și anti-imigranți și poate să exercite presiune asupra clasei politice germane deoarece stradaeste nemulțumită de măsurile pe care le ia guvernul german în ceea ce privește criza refugiaților. Recent, a prins avânt și Mișcarea Identitară, descrisă în cele ce urmează.

2.3.3. Mișcarea Identitară

Gruparea socio-politică pan-europeană Mișcarea Identitară (germ. Identitäre Bewegung) își are originile în Franța, în anul 2002. Aceasta a fost creată ca o mișcare de dreapta a tinerilor care a derivat din Generația Identitară a Noii Drepte franceze (fran. Nouvelle Droite Génération Identitaire) și a partidului Blocul Identitar (fran. Bloc Identitaire). Mișcarea s-a răspândit cu repeziciune atât în state din Europa, precum Germania, Austria, Elveția, Cehia, Italia, Olanda, dar și în America de Nord.

În Germania, Mișcarea Identitară (germ. Identitäre Bewegung) a luat naștere în anul 2014, este prezentă în toate Land-urile și se identifică ca o latură metapolitică și activistă a Noii Drrepte. Pe pagina oficială de internet, în tabul „Cine suntem noi” (germ. Wer wir sind), Mișcarea Identitară se descrie ca fiind: „prima putere liberă și patriotică, care se implică în mod activ și cu succes în apărarea patriei, libertății și tradiției germane.”

În prezent, Mișcarea Identitară numără aproximativ 400 de membrii și a fost inițial o grupă închisă pe Facebook, care a adunat încet încet membrii prin mesajele sugestive propagate referitoare la faptul că Germania nu va face față imigranților.

Membrii Mișcării Identitare susțin păstrarea identităților, culturilor și tradițiilor locale, regionale, naționale și europene și luptă împotriva imigrației în masă și islamizării, dar și a degradării morale a democrației și a întregii societăți germane.

Mișcarea Identitară se delimitează însă foarte ferm de laturile Vechii Drepte (naționaliștii, rasiștii și neonaziștii), și se bazează pe conceptul etnopluralismului: „recunoașterea și respectarea fiecărei etnii și culturi, dar și a suveranității respectivului teritoriu. Noi (n.b. Mișcarea Identitară) pledăm atât pentru popoarele din Asia sau populația din teritoriul amozonian, dar și pentru popoarele din Africa și Europa. Noi (n.b. Mișcarea Identitară) respingem universalismul vestic-liberal împreună cu ideea sa de globalizare, precum și alte utopii religioase sau politice, pe care restul lumii încearcă să le impună ca și concepte de viață, pentru a distruge și influența moralitatea și tradițiile entonoculturale.”

Mișcarea Identitară are următoarele solicitări pe care le-a adresat guvernului german:

– conservarea și menținerea intactă a diversităților etnice și culturale. De aceea, Mișcarea Identitară respinge ideea a permite perpetuarea imigrației în masă către Europa, simțindu-se amenințați de musulmanii radicali.

– sfârșitul islamizării Europei și acțiuni ferme și urgente pentru prevenirea creșterii activităților teroriste ale musulmanilor radicali.

– existența unei Europe fortificate, care își apără în mod corect granițele, dar care poate sa și ajute la nevoie, pe cei care sunt în pericol.

Se poate observa deci câte similitudini există între platforma program a AfD, principiile PEGIDA și solictările Mișcării Identitare. PEGIDA și Mișcarea Identitară s-au înființat ambele ca grupuri cu acces restricționat pe Facebook. Aceste trei organizații au deja o influență semnificativă asupra poporului german, inducând exact acea percepție că țoți musulmanii sunt răi și toți trebuie expulzați, că există pericolul islamizării Germaniei și limba, cultura și traidițiile germane vor dispărea și vor fi înlocuite în scurt timp de cele musulmane.

Mișcarea Identitară se poziționează în opoziție, împotriva guvernului german și protestează și se face auzită acolo unde oamenii ăși doresc să îi audă. Mișcarea și-a găsit confirmarea și acceptanța politică prin demonstrații și acțiuni de protest prin intemediul cărora luptă pentru păstrarea tradiției etnoculturale germane, a democrației și a libertății statului de drept.

Mișcarea Identitară se ocupă, de asemenea, cu instruirea și școlarizarea membrilor săi în filozofie și politică. Astfel, gruparea colaborează strâns cu reviste precum „Secesiune” (germ. Sezession, http://www.sezession.de/) și „Narcisa albastră” (germ. Blaue Narzisse, http://www.blauenarzisse.de/,), dar și cu Institutul pentru Politica Statutului (germ. Institut für Staatspolitik, http://staatspolitik.de/).

Această organiziție pune foarte mult accentul pe noțiunea de identitate a cetățeanului german. În imaginea următoare este prezentat acest manifest identitar:

Figura I.46.:„ Harta structurii identitare germane” / Sursa datelor: Identitaere-Bewegung, 2016

La fel ca și AfD și PEGIDA, Mișcarea Identitară este și ea prezentă pe Facebook, având propria pagină cu numele Identitäre Bewegung-Deutschland, având 35 629 de persoane care au dat like acestei pagini. Poza titlu a paginii este extrem de sugestivă, având în centru cele trei valori ale mișcării: patrie-libertate-tradiție (germ. Heimat-Freiheit-Traidtion).

Figura I.47.: „Valorile Mișcării Identitare” / Sursa datelor: Facebook, 2016

Comunicarea pe Facebook între Mișcarea Identitară și simpatizanții săi este extrem de interactivă, mobilizarea acestora pentru a participa la diferite manifestări fiind foarte eficace.

Logo-ul organizației, litera galbenă grecească Lambda pe fundal negru, a fost ales de către Danijel Majic pentru a simboliza lupta europenilor – armata spartană – împotriva non-europenilor – perșii- în bătălia de la Termopile.

Figura I.48.: „Logo-ul Mișcării Identitare” / Sursa datelor: Diskurswerfer, 2016

Lupta împotriva islamizării Germaniei și a conservării tradițiilor, limbii și culturii germane reprezintă noul fenomen care a luat naștere în Germania, și care este mult mai periculos decât teama de a-și pierde locurile de muncă în fața străinilor, în marea lor majoritate, bulgari, români, cehi, slovaci și polonezi. Pentru că această frică duce la atitudini radicale față de orice alt cetățean care nu este de origine germană, iar multiculturalismul lui Merkel nici nu mai există, fiind înlocuit printr-o manipulare fină și acțiuni propagandistice subtile cu extremismul și radicalizarea.

2.3.4. Încadrarea politică și ideologică a AfD, a PEGIDA și a Mișcării Identitare în Germania

Din punct de vedere politic, cele trei grupări, partidul eurosceptic AfD, organizația populistă de dreapta, anti-Islam și anti-imigranți PEGIDA și Mișcarea Identitară, au în comun, în momentul de față, faptul că reprezintă noul curent al extremei drepte în Germania, având la bază aceași ideologie, lupta împotriva izlamizării Germaniei, păstrării limbii germane ca limbă unică a țării, apărarea identității culturale și conservarea valorilor tradiționale, fiind complet împotriva multiculturalismului promovat de cancelarul Angela Merkel.

Germania are un trecut politic turbulent, pornind de la propaganda și doctrina politică a partidului nazist, de la atrocitățile național socialiștilor din perioada celor două războaie mondiale, și ajungând la istoria recentă, marcată de reunificarea celor două Germanii, de Vest și de Est, la 3 octombrie 1990, de perioada lungă de integrare și de adaptare a estului la valorile vestului german, și culminând cu criza refugiaților din anii 2015-2016 și valul invadator de musulmani care a lovit Germania democrată. S-a crezut foarte mult timp că germanii au trecut cu bine peste trecutul lor marcat de ură și acțiuni inumane asupra evreilor, dar realitatea actuală este cu totul și cu totul diferită. Pe de o parte, statul german, puterea actuală reprezentată de cancelarul Angela Merkel, încearcă prin orice mijloace să ofere un adăpost sigur acestor refugiați musulmani care au fugit din calea războiului în propriile țări, promițând că vor fi integrați cu bine în societatea germană. Însă, atât măsurile greșite și pripite luate de guvernarea Merkel, dar și faptele refugiaților împotriva cetățenilor germani, au condus la ură și reprezintă un pământ prielnic pentru dezvoltarea și cultivarea atitudinilor anti-Islam, xenofobe și rasiste ale germanilor. Trăim într-o societate modernă, în care canalele de socializare, Facebook și Twitter, ne dictează ceea ce să gândim și ne formează și modelează atât de ușor opiniile, stabilindu-ne practice agenda zilnică. Astfel, prin aceste mijloace de comunicare, se crează o nouă influență a maselor, fiind foarte ușor de manipulat și de receptivi la toate mesajele persuasive care circulă în mediul online. Acesta este publicul care răspunde la mesajele AfD, PEGIDA și a Mișcării Identitare. S-a ajuns chiar, și nu este deloc o glumă, să fie invocat Adolf Hitler ca salvator al Germaniei actuale, printr-un mesaj absolut de persuasiv, dar și disperat: „Dispărut din 1945. Adolf, te rugăm să dai un semn! Germania are nevoie de tine! Poporul german. (germ. Vermisst seit 1945. Adolf, bitte melde Dich! Deutschland braucht Dich! Das Deutsche Volk)”

Figura I.49.: „Adolf Hitler – Volk braucht Dich” / Sursa datelor: trutzgauer-bote.info, 2016

Cultura politică germană este marcată de un prezent tumultuos, deoarece valorile creștin-democrate și social-democrate se văd amenințate de apariția, într-o formă moderată, a curentului extremei drepte.

Extrema dreaptă în Germania are drept bază fundamentală naturalizarea politicii și a societății. Germanii au crezut în lideri, în lupta pentru suprameție și supraviețuire, în ideea că popoarele trebuie separate și că fiecare om trebuie să se identifice cu poporul lui. Aceste credințe legitimează ideologia politică actuală a extremei drepte.

Autorii cărții „Political culture in Germany”, Dirk Berg-Schlosser, profesor de științe politice la Universitatea Philipps din Marburg, Germania și Ralf Rytlewski, profesor de științe politice la Universitatea Liberă din Berlin, Germania, consideră că „extrema dreaptă din Germania poate fi analizată din punct de vedere politic în relație cu sistemul politic și cu partidele politice concurente, iar din perspectivă socio-psihologică ca o analiză a declinului structurilor tradționale sociale, a conceptelor morale și a deschiderii persoanelor tinere către extrema dreaptă.”

Astfel, extrema dreaptă este acea care combate valorile democratice, apără identitatea națională și controlează relația cu lumea exterioară. Aceste concepte sunt regăsite atât în platforma program a AfD, dar și în ideile promovate de PEGIDA și Mișcarea Idenditară. De aceea, cele trei grupări sunt atât de similare ți în unele circumstanțe și opinii identice, împărtășind un public relative comun.

Profesorii universitari doctori Oliver Decker, Johannes Kiess și Elmar Brähler de la Universitatea din Leipzig au realizat, pe fondul existenței crizei refugiaților în Germania, un studiu deosebit de relevant dedicat extremei drepte din Germania urmărind teme precum xenofobia, sprijinul pentru o dictatură autoritară de dreapta, simpatia față de extrema dreaptă, atitudinea față de musulmani și azilanți și susținerea PEGIDA. Cercetarea a avut loc în prima jumătate a anului 2016, pe două eșantioane, unul în vestul Germaniei, compus din 1 917 persoane și celălalt în estul Germaniei, compus din 503 persoane cu vârste cuprinse între 14 și 93 de ani.

Din graficele de mai jos, se observă predilecția est germanilor către o Germanie autoritară, condusă cu strictețe, în proporție de 25.5%. De asemenea, 35.2% dintre est germani își dorește ca străinii să plece acasă dacă situația în Germania se înrăutățește. Atitudinile xenofobe sunt îngrijorătoare, deoarece sunt un teren fertil pentru avântul mișcării anti-imigrație, PEGIDA. Datele rezulatete se află în deplină corelație cu statisticile ministerului muncii german din care reieșea că refugiații preferă să se stabilească în vestul decât în estul Germaniei.

Figura I.25.: „Sprijinul pentru o dictatură autoritară de dreapta” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Figura I.26.: „Xenofobia” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

De asemenea, pentru ca analiza să fie viabilă, cercetătorii germani au evidențiat grafic care a fost sprijinul pentru dictatura autoritară în intervalul 2002-2016. Se observă că tendința este, în general, în scădere, de la 8.9% în 2002 la 7.6% în 2016 în estul Germaniei și de la 6.5% în 2002 la 4.3% în vestul Germaniei.

Grafic I.15.: „Sprijinul pentru o dictatură autoritară de dreapta în intervalul 2002-2016” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

La fel este și cazul evoluției curentului xenofob în rândul germanilor în intervalul 2002-2016 care înregistrează o scădere de la 30.2% în 2002 la 22.7% în 2016 în estul Germaniei și de la 23.7% în 2002 la 19.8% în vestul Germaniei.

Grafic I.16.: „Evoluția curentului xenofob în intervalul 2002-2016” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Extrema dreaptă în Germania se află, de asemenea, în scădere, de la 8.1% în 2002 la 4.8% în 2016 în estul Germaniei și de la 11.3% în 2002 la 7.6% în vestul Germaniei.

Grafic I.17.: „Evoluția extremei dreapta în Germania în intervalul 2002-2016” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Preferința ca Germania să se îndrepte către o dictatură autoritară este înregistrată pe grupa de vârstă 14-30 ani cu 8.3% și la cea peste 61 ani cu 11.2% în estul Germaniei. În timp, ce persoanele cu vârste cuprinse între 14-30 ani în procent de 23.7 și cei între 31-60 ani în procent de 23.8 din estul Germaniei sunt xenofobi. Iar cei vest germanii peste 61 ani sunt xenofobi în proporție de 25.1%.

Tabel I.10. Dictatura autoritară și xenofobia în estul și vestul Germaniei pe grupe de vârstă / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Același studiu prezintă și evoluția poziției față de musulmani, având drept bază anii 2014 și 2016. După ce criza refugiaților a luat amploare în 2015, iar Germania a fost țara care a primit cei mai mulți imigranți, majoritari musulmani, germanii în proporție de 41.4% își doresc ca imigrația acestora să fie pur și simplu interzisă. Prezența musulmanilor pe teritoriul Germaniei le induce acestora sentimentul că se simt străni în propria lor țară. 50% dintre germani simt acest lucru în 2016 și se manifestă ca atare.

Tabel I.11. Evoluția atitudinii față de musulmani în intervalul 2012-2016 / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

În 2016, 80.9% dintre germanii consideră că statul nu ar trebui să mai acorde cu atâta ușurință dreptul la ședere și să trateze cu strictețe cererile de azil. Iar solicitanții de azil nu se tem să fie persecutați în propria țară în procent de 59.9. Totuși, aceștia aleg să-și părăsească propriile țări din cauza războiului sau foametei.

Tabel I.12. Evoluția atitudinii față de azilanți în intervalul 2012-2014 / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

71.7% din cei care au participat la studiu preferă AfD drept partid politic, și sunt implicit de acord că țara lor este în pericol din cauza numărului foarte mare de azilanți. Partidele tradiționale germane, gen SPD cu 31.9%, FDP cu 29.4% și coaliția de la guvernare CDU/CSU cu 27.2% se află în decădere în ceea ce privește încrederea pe care au germanii în acestea, deoarece nu au știut să gestioneze criza refugiaților corespunzător și au permis acest aflux de imigranți în Germania. Politica de acordare a azilului a guvernului Merkel este sancționată de către cetățenii de rând care își manifestă atitudinile negative față de refugiați extrem de intens.

Figura I.27.: „Sunteți de acord cu afirmația: „Republica Federală Germania se află în pericol datorită numărului mare de străini” și care sunt partidele dumneavoastră preferate” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Germanii se simt străini în propria lor țară din cauza prezenței musulmanilor în proporție de 85.9% și sunt de partea partidului eurosceptic AfD care a câștigat foarte mult capital electoral datorită faptului că a adoptat o poziție radicală față de imigranți pe timpul crizei și a criticat constant guvernul Merkel.

Figura I.28.: „Sunteți de acord cu afirmația: „Din cauza prezenței atâtor musulmani aici, mă simt ca un străin țara mea” și care sunt partidele dumneavoastră preferate” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

88.4% dintre participanții la studiu sunt de părere că cei care solicită azil în Germania nu sunt persecutați la ei în țară, și deci sunt de partea AfD.

Figura I.29.: „Sunteți de acord cu afirmația: „Majoritatea solicitanților de azil nu se teme să fie persecutată cu adevărat în țara lor de origine” și care sunt partidele dumneavoastră preferate” / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

În 2014, 21.4% din germani alegeau CDU/CSU, 24.6% erau pentru SPD, în timp ce pentru AfD erau doar 6.3%. Doi ani mai târziu, în 2016, în plină criză a refugiaților, situația s-a schimbat radical. 34.9% dintre cei care au participat la studiu sunt acum în favoarea AfD, 15.1% pentru SPD și doar 11.3% susțin CDU/CSU.

Tabel I.13. Ce aleg extremiștii de dreapta? / Sursa datelor: Universitatea din Leipzig, 2016

Rezultatele cercetării sunt deosebit de relevante, deoarece se observă că nu există creșteri semnificative în ceea ce privește atitudinea față de extrema dreaptă, dar există creșteri ale agresiunilor față de musulmani și solicitanții de azil. Simpatizanții extremei drepte au găsit în AfD acel partid care se mapează perfect cu ideologiile și crezul lor politic, iar susținătorii PEGIDA întăresc poziția extremei dreapta în Germania. Se observă și divizarea între estici și vestici în ceea ce privește atitudinea favorabilă extremei drepte. O mare parte din tinerii est germani sunt adepții extremei drepte. Aceste informații ne vor ajuta să descriem în capitolul următor de ce PEGIDA a câștigat atât de mult capital în Germania într-un interval relativ scurt de timp.

51 de profesori și studenți germani de la universități de renume din Berlin și Chemnitz, specializați în sociologie, au supus studiului în lucrarea „Protestforschung am Limit. Eine soziologische Annäherung an Pegida” (rom. „Protestul de cercetare este la limită. O abordare sociologică a PEGIDA”) din 2015 poziția PEGIDA față de extremismul de dreapta. Cercetarea este foarte relevantă deoarece datele se pot aplica și pentru scopul pentru care militează AfD sau Mișcarea Identitară prin simpla existență a două sintagme: „Wir sollten einen Führer haben, der Deutschland zum Wohle aller mit starker Hand reagiert” (rom. „Ar trebui să avem un lider care să conducă Germania cu mână de fier”) și „Der Nazionalismus hatte auch seine guten Seiten” (rom. „Naționalismul a avut și părțile lui bune”), „Wir sollten endlich wieder Mut zu einem starken Nationalgefühl haben” (rom. „Ar trebui să avem din nou curajul pentru un sentiment național puternic”). Aceste fraze caracterizează poziția de extremă dreaptă a simpatizanților PEGIDA și dorința lor de a fi reprezentați de un lider adevărat care să apere interesele poporului său, renăscând astfel puternice sentimente naționaliste în rândul celor prezenți la mitinguri.

Cas Mudde (1996) consideră că „încercarea de a defini și clasifica partidele, mișcările și ideologiile extremei drepte pot conduce foarte ușor la un război al cuvintelor”. Și are dreptate, deoarece extremei drepte îi sunt atribuite foarte multe definiții, clasificări și terminologii.

Termenul de populism este foarte des folosit în sfera publică și sfera politică, dar și în discursurile politice, fiind definit de mediul academic ca fiind „un nou stil politic, o tendință de a ierarhiza structurile organizaționale în interiorul partidelor și prin prezența unui lider carismatic capabil să fie vocea poporului.” În timp ce Michael Kazin (1995), definește populismul drept „un stil inconsistent de retorică politică ce ăși are originile în secolul al XIX-lea, dar și o mișcare care oscilează de la dreapta la stânga și poate demonstra toleranță sau intoleranță.”

Pornind de la aserțiunea că partidele și/sau mișcările populiste sunt reprezentative pentru popor, Flecker (2007) consideră că termenul de „populist” este folosit pentru a caracteriza o tendință ideologică, o mișcare sau un partid care se referă în mod explicit la oameni ca fiind entități importante și relevante pentru nucleul societății.

Astfel, populismul este caracterizat ca fiind:

– o ideologie naționalistă mai mult sau mai puțin accentuată;

– o retorică anti-imigrație mai mult sau mai puțin virulentă;

– o poziție împotriva intervenției statului asupra economiei mai mult sau mai puțin liberală;

– mai mult sau mai puțin atașat de caracterul individual sau antreprenorial;

– o poziție anti-sistem și anti-elite;

– o atitudine mai mult sau mai puțin orientată către lege și ordine.

De asemenea, Kitschelt (1995) propune o nouă clasificare ideologică a partidelor și mișcărilor extremei drepte din următoarele perspective:

– noua dreaptă radicală este o combinație între credințe neo-liberale, xenofobe și sociale conservative care se află în strânsă corelație cu mișcările libertariene de stânga și cu societățile multiculturale;

– populismul anti-statal care sprijină o ideologie neo-liberală puternică dar o xenofobie moderată și nu manifestă credințe socio-conservative puternice;

– populismul șovinist bogat se manifestă atunci când xenofobia și conservatismul sunt asociate cu apărarea bogăției propriului stat.

Clasificarea lui Betz (1993) este relevantă pentru înacadrarea politică a AfD, a PEGIDA și a Mișcării Identitare deoarece distinge două categorii de populism bazate pe gradul de importanță pe care partidul poltic sau mișcările politice le atribuie celor trei caracteristici esențiale ale programelor lor, și anume anti-imigrație, naționalism și economie:

– populismul neo-liberal sau libertarian tinde să fie concentrat pe economia neo-liberală;

– populismul autoritar sau național se axează pe programul de securitate națională și socială.

Sintetizând, extream dreaptă are următoarele elemente ideologice:

– naționalismul;

– militarismul;

– autoritalismul;

– leadership-ul (germ. Führerturm).

Aceste elemente caracterizează acțiunile, credințele și programele AfD, PEGIDA și Mișcării Identitare. Deoarece tot ceea ce fac sau spun, sunt fapte în numele poporului german, reprezentând vocea poporului la nivel politic înalt, acolo unde omul de rând nu are acces. Mai exact, populismul extremei drepte germane se manifestă prin identitatea politică proprie și unică în opoziție cu grupurile politice de interese care invocă interesele comune ale acelei actegorii care nu mai are aceleași interese cu majoritatea populației și clasa politică, dar care are o identitate comună ca bază a reperentării politice și a politicii derulate. Cele trei grupări propagă o platformă ideologică comună tipică extremei drepte, caracterizată prin noțiunea de cetățean unic, de comunitate culturală omogenă și de apărare a celor care au contribuit la bunăstarea statului. De aici se observă că există o distincție fină între populismul de extremă dreapta și extremismul de dreapta.

În opinia lui Alberto Spektorowski, cercetător la Departamentul de Științe Politice al Universității din Tel Aviv, etnopluralismul pune bazele „unei noi teorii de dreapta europene care se află în contrast cu multiculturalismul liberal.” Etnopluraliștii se folosesc de conceptul de diversitate culturală pentru a avea permisiunea de a oferi dreptul la diferențiere și a putea dezbate politicile regionale ale separitismului etnic sau ale separatismului rasial. Și revenim aici la aserțiunea lui Merkel cum că „multiculturalismul în Germania a eșuat.” Și este un fapt demonstrat prin evenimentele care se petrec în ultima perioadă în această țară. Au fost acceptați peste un milion de refugiați de religie musulmană, dintre care câțiva dintre aceștia au fost implicați în agresiuni sexuale față de cetățenii germani și atacuri teroriste în locuri publice (Ansbach, 24 iulie 2016, Würzburg, 18 iulie 2016, Essen, 16 aprilie 2016, Hannover, 26 februarie 2016), Berlin (19 decembrie 2016) determinându-i pe nemți să adopte o atitudine sfidătoare și respingătoare față de imigranții de origine arabă. Atentatul sinucigaș terorist de la Ansbach a fost primul atentat islamist din Germania în urma căruia au murit 15 persoane. De menționat că autorii atacurilor teroriste au avut legături cu Statul Islamic și erau islamiști convinși.

De aceea, fenomenul migraționist și politica „Willkommen” a lui Merkel sunt intens dezbătute și respinse de cetățeanul de rând care nu dorește să trăiască într-un mediu multicultural în care valorile lui europene se simt amenințate de valorile musulmane. Opinia majorității este că cei care au decis să trăiască în Europa trebuie să se adapteze la ceea ce înseamnă Europa, și anume libertate de mișcare, de exprimare, drepturi egale în societate pentru femei și bărbați, protecția bătrânilor și copiilor, dreptul la educație și egalitate de șanse și socială.

Germania secolului XXI este defintă prin spiritul său pacifist, prin democrație, prin politică liberă, prin economie prosperă, prin protecția socială și prin valorile umane pe care le propagă, și nu prin trecutul său marcat de divergențe etnice, ideologice și religioase și război. Dar aceste valori nu legitimează întreaga populație germană, care nu este atât de deschisă, așa cum s-a crezut, către o varietate multiculturală, și în special către musulmani.

Germania nu este încă pregătită să asimileze alte culturi în cadrul propriei culturi, iar dacă ar fi să fie posibil acest lucru, este de preferat ca cei care decid să trăiască în Germania să facă acele compromisuri care le pot oferi o acceptanță relativă în cadrul societății.

În Germania, multiculturalismul ca fenomen este perceput în strânsă legătură cu extremismul de dreapta și este asociat cu politica migraționistă a statului și cu criza refugiaților din 2015-2016.

Multiculturalismul se referă la ce înțelege și cum răspunde societatea la noua provocare reprezentată de diversitatea culturală și religioasă. Germania, ca și stat modern, este organizată ca și stat în jurul unor norme lingvistice și culturale ale grupurilor dominante, adică cetățenii germani, care pun foarte mult accentul pe rădăcinile istorice ale poporului. Membrii unor grupuri culturale minoritare trebuie să reușească să își impună identitatea culturală în relație cu practicile sociale ale grupurilor dominante ale societății.

Gutman (2003), Taylor (1992) și Young (1990) consideră că multiculturalismul este asociat și cu identitatea politică, cu politica de diferențiere și cu politica de recunoaștere, pentru a schimba modelele reprezentative dominante ale societății și a accelera procesul de comunicare pentru a preveni marginalizarea anumitor grupuri în societate. Astfel, viziunea cancelarului german, Angela Merkel, că Germania este o țară multiculturală se află în perfectă antiteză cu viziunile AfD, PEGIDA și Mișcării Identitare. Deoarece multiculturalismul se referă nu numai la identitate și cultura națională, ci și la remedierea dezavantajelor politice și economice pe care oamenii le suportă ca urmare a faptului că sunt un grup marginalizat și respins de societatea. Merkel își dorește integrarea acestor imigranți în societate, însă grupările de extremă dreaptă sunt complet împotriva acestei măsuri. Iar majoritatea dictează și este cât se poate de evident că Germania se îndreaptă încet, dar sigur către intoleranță față de străini, iar extrema dreaptă este foarte influentă în rândul cetățenilor.

Din perspectiva încadrării în curentul eurosceptic, cele trei grupări, AfD, PEGIDA și Mișcarea Identitară fac parte din euroscepticismul soft, deoarece acestea nu au ca scop principal obiecția împotriva procesului de integrare europeană și nu contestă statutul de stat membru al Uniunii Europene, ci sunt focusați pe apărarea identității, limbii și culturii germane în cadrul granițelor Uniunii Europene.

Încheiem acest subcapitol cu un citat extrem de semnificativ și subtil al lui Benazir Bhutto, fostul prim-ministru al Pakistanului: „un popor inspirat de democrație, de drepturile omului și de șansele economice, va întoarce spatele extremismului în mod decisiv.”

Acestea sunt și așteptările clasei politice aflate la guvernare în Germania, ale cancelarului Merkel, în mod special, în relație cu actuala situație politică și socială din Germania. Însă, lunile și anii ce vin vor dovedi dacă acea frază celebră a lui Merkel, „Vom reuși” (germ. Wir schaffen das”) rostită în august 2015 și august 2016 va avea efectul scontat asupra politicii Germaniei și Uniunii Europene și asupra situației din interiorul țării. Faptele manifestate, cuvintele rostite și evenimentele derulate până la momentul finalizării redactării acestei teze de doctorat ne conduc însă spre concluzia că Germania încă nu este pregătită spre diversitate culturală și spre acceptanța altor religii și culturi în această țară. De aceea, toată această problemă a migrației și avântul curentului eurosceptic și curentului extremei drepte reprezintă o adevărată provocare pentru clasa politică germană în strânsă relație cu percepția și gândirea cetățeanului de rând.

CRIZA REFUGIAȚILOR ÎN ROMÂNIA: TONUL ȘTIRILOR (ENGL. TONE OF VOICE), VIZIBILITATEA ȘI ÎNCADRAREA MEDIATICĂ ONLINE

Criza refugiaților din Uniunea Europeană a fost un subiect aflat constant pe agenda publică din România în luna septeMbrie 2015. Mediatizarea crizei refugiaților reprezintă un proiect inedit de cercetare pe cele mai vizitate media online din România.

Această cercetare se focusează pe analiza mediului online ca mijloc de informare despre criza refugiaților la nivel european și național. Televiziunea reprezintă sursa cea mai des folosită pentru obținerea informațiilor cotidiene potrivit Alinei Bârgăoanu în cartea „Examenul Schengen. În căutarea sferei publice europene”. În rândurile populației tinere și educate (între 18 și 35 de ani, cu studii superioare), 75% dintre aceștia se uită zilnic la TV, în timp ce 85% dintre aceștia folosesc zilnic internetul (idem). În ceea ce privește știrile, 50% dintre aceștia urmăresc zilnic știrile TV și 40% urmăresc zilnic știrile online. Drept urmare, mediul online este mijlocul predilect de informare pentru publicul tânăr și educat, ceea ce înseamnă că cercetarea de față este relevantă în special în relație cu acest tip de public.

Astfel, ne-a interesat să analizăm mediatizarea online a unui subiect european de importanță națională – criza refugiaților din Orientul Mijlociu și Africa din luna de vârf a manifestării acesteia, septembrie 2015.

Aspectele pe care le-am avut în vedere în cercetarea noastră sunt legate de vizibilitatea, tematizarea și proeminența crizei refugiaților în cadrul tuturor știrilor postate în luna de foc pentru întreaga Europă, septembrie 2015 de cele mai importante portaluri online de știri din România: www.hotnews.com, www.ziare.com, www.mediafax.ro și www.agerpres.ro. Celelalte aspecte analizate au fost tonul știrilor (engl. tone of voice) față de refugiați, față de Uniunea Europeană, față de Germania și Germaniei față de refugiați/migranți în contextul crizei refugiaților deoarece se află în strânsă corelație cu tema prezentată în subcapitolele precedente, criza refugiaților în Europa și criza refugiaților în Germania cu toate manifestările și implicațiile acesteia. Proiectarea cercetării a fost realizată pe baza dovezilor științifice oferite de două teorii relaționate: teoria agenda-setting și teoria framing sau a încadrării, dar și pe baza conceptualizării tonului știrilor (engl. tone of voice).

3.1. Aspecte teoretice – teoria agenda setting, teoria încadrării și tonul știrilor (engl. tone of voice)

Cadrul în care reprezentarea mass media se produce este foarte bine definit, limitat spațial și conceptual, și se află într-o strânsă dependență față de contextul în care apar informațiile. Termenul „issue framing” (încadrare) desemnează faptul că același stimul, item, argument, eveniment, aceeași idee etc., puse în cadre de referință diferite, provoacă percepții, interpretări, atitudini și reacții diferite din partea subiecților receptori.

William G. Jacoby este de părere că efectul de „încadrare” înseamnă „prezentarea diferită a unei probleme care generează reacții diferite din partea celor cărora li se expune respectiva problemă.” Conform lui Robert Entman, „a încadra” înseamnă „a selecta anumite aspecte din realitatea percepută și a le scoate în evidență prin comunicare, astfel încât să dea o anumită definiție problemelor, o interpretare cauzală, o evaluare morală.”

Încadrarea presupune selecția unui număr redus de atribute legate tematic de politic și social în vederea includerii în agenda mass media atunci când se discută despre un anumit subiect din viața politică sau din societatea civilă care reprezintă un punct de interes pentru cetățeni.

Prin procesul de încadrare, o sursă de comunicare, o instituție media (în cazul de față, un portal de știri), de exemplu, definește și construiește o problemă politică și socială sau o controversă publică.

Încadrarea poate fi privită din două sensuri:

– sociologic – încadrarea presupune utilizarea unor simboluri și stereotipuri specifice, acestea devenind factori interpretativi precondiționați;

– psihologic – încadrarea descrie influența conceptelor și valorilor individuale promovate în context pozitiv; astfel, sunt schematizate atitudinile și prejudecățile comportamentale.

Tehnicile de încadrare folosite sunt:

– încadrarea episodică – descrierea unor situații individuale dramatice;

– încadrarea tematică – descrierea unor situații de ansamblu, cu caracter general, în care sunt scoase în evidență implicarea și vinovăția societății.

Tehnicile încadrării sunt procedee jurnalistice standard și devin tehnici fundamentale ale obiectivității. Astfel, Max Weber a propus o distincție între obiectivitate, ca rezultat al prezentării faptelor și afirmarea opiniilor, a considerațiilor personale. Potrivit sociologului german, totul trebuie să se reducă la prezentarea faptelor și a datelor așa cum se produc ele sau la confruntarea dintre pozițiile opuse. Fiind un rezultat al formulelor încadrării, obiectivitatea a fost impusă în practica jurnalismului ca o garanție a neutralității informațiilor. Jurnaliștii trebuie să se limiteze la prezentarea faptelor și a datelor concrete, provenite exclusiv din surse sigure și demne de încredere.

Politicienii au nevoie de mass media pentru că acestea exercită numeroase influențe asupra opiniei publice, care, la rândul ei, transmite cetățenilor, prin liderii de opinie formali (parlamentari, jurnaliști, profesori, preoți etc.) și informali (persoanele foarte charismatice care se evidențiază în cadrul unui grup), anumite informații.

Când vine vorba de opinia publică, mass media îndeplinesc patru funcții fundamentale:

cristalizarea opiniilor individuale și de grup;

construirea curentelor de opinie;

medierea între opinia publică și guvernare;

modificarea opiniei publice.

Mass media influențează opiniile, atitudinile și comportamentele indivizilor și grupurilor. De asemenea, mass media propun un tip de model politic, pe care majoritatea cetățenilor îl adoptă. Walter Lippmann (1922), în faimoasa sa lucrare „Public Opinion”, lansa ideea că „mass media reprezintă sursele principale ale imaginilor din mintea noastră („pictures in our heads”).” Mass media au capacitatea de a crea o reprezentare a lumii și a realității care poate fi adevărată, falsă, sau o combinație a celor două, dar, oamenii acționează și gândesc în baza imaginilor create de media și care se întipăresc în mintea lor. Omul nu poate să înțeleagă mediul în care trăiește, de aceea are nevoie de ajutorul nemijlocit al media care îi construiește o reprezentare a lumii adecvată nivelului său de înțelegere și de interpretare.

Bernard C. Cohen (1963) nota că presa „este posibil să nu aibă succes, în cea mai mare parte a timpului, în a le spune oamenilor ce să gândească, dar ea are un succes surprinzător spunându-le cititorilor la ce să se gândească”. Mass media nu le spun oamenilor „cum” să gândească, ci „la ce” să se gândească. Media au capacitatea și puterea de a le arăta oamenilor care este „relieful evenimentelor din spațiul public”, le stabilește ordinea de zi a discuțiilor: ordinea de zi a mass media (gradul de atenție acordat problemelor) devine ordinea de zi a publicului.

Mass media pot să ordoneze și să organizeze mental lumea în locul nostru. Media constituie un subsistem funcțional al societății globale, de așa natură încât sistemul global impune comunicatorilor o anumită orientare în acțiunea lor mediatizatoare.

Media au, ca destinație funcțională în sistemul social, producerea și difuzarea unor mesaje care fac legătura între diferitele sectoare ale societății, susținând reglarea lor funcțională.

Kurt Luang și Gladys E. Lang (1966) observau: „Mass media influențează atenția acordată anumitor probleme sau persoane. Mass media construiesc imaginea publică a personalităților politice. Mass media prezintă constant lucrurile, sugerând despre ce anume să gândească, despre ce să cunoască și despre ce sau cine să își formeze cetățenii simpatii și sentimente”. Mass media fabrică probleme „artificiale” sau ”pseudoevenimente”, independent de realitățile și prioritățile publice. Mass media au tendința de a prezenta nu întreaga realitate, ci numai o parte a ei susceptibilă de a face obiectul unor știri de „atracție”.

Fluxul mesajelor din sfera crizei refugiaților a ajuns la cetățeni prin mass media, acestea reprezentând principala sursă de informare cu privire la ceea ce s-a întâmplat în Europa începând cu septembrie 2015.

Instituțiile de presă nu apreciază întotdeauna semnificația lor de instituții nonpartizane. Prezentarea știrilor nu poate fi considerată ca o acțiune pasivă din perspectivă politică: știrile și modul în care acestea sunt prezentate în presa scrisă și în presa audiovizuală au un impact semnificativ asupra cetățenilor și ajută la formarea unor noi opinii, a unui mod gândire care se răsfrânge asupra tututor indivizilor care intră în contact în mediul în care activează. Publicul nu acordă atenție numai materiei prezentărilor, ci și tonului acestora sau se lasă impresionați de imaginile pe care le văd. Produsul jurnalistic trebuie să capteze atenția publicului țintă atunci când este vorba de subiectul unei informații. Important este de precizat că jurnaliștii sunt la rândul lor oameni, iar munca lor nu poate fi separată de sentimentele ce apar pe parcursul desfășurării unui eveniment.

Media descriu și ajută publicul să înțeleagă ceea ce se întâmplă în viața politică și socială, dar și în comunitatea din care indivizii fac parte. În acest caz, media joacă rolul de prezentator.

Rolul presei a crescut semnificativ în politică și viața socială, iar jurnaliștii pot ajunge chiar să-și abandoneze propriul public și să intre în rândul actorilor – politicieni sau formatori de opinie. Mass media decid care politicieni sunt credibili, ce probleme sunt importante, ce evenimente sunt interesante, care partide politice își merită simpatii și care partide politice își merită antipatii. Publicul, dacă beneficiază de capacități deosebite, poate să interpreteze singur informațiile, să urmărească ce post de televiziune dorește sau să citească ce ziar îi place mai mult, indiferent dacă este un susținător al puterii sau al opoziției. Cetățenii, de asemenea, evaluează calitatea informațiilor pe care mijloacele de informare le oferă.

Politicienii iau legătura cu publicul prin intermediul mass media. Publicul este foarte norocos că media există, deoarece are acces la transmisiunile în timp real ale evenimentelor, la conferințele de presă, la evenimentele speciale organizate de instituțiile politice sau, la ceea ce este mult mai important, informații.

Analistul politic Harold Laswell consideră că presa îndeplinește următoarele funcții:

– de supraveghere a lumii, cu scopul de a relata evenimentele care au loc;

– de interpretare a înțelesului acestor evenimente;

– de socializare a indivizilor în mediul lor cultural.

Modul în care funcțiile mass media se manifestă afectează existența indivizilor, a grupurilor, a organizațiilor guvernamentale și nonguvernamentale, precum și desfășurarea politicii interne și externe a unei țări.

Mass media, exercitând funcția de supraveghere, trebuie „să relateze evenimente, fapte, situații noi, interesante, reprezentative, care vorbesc de la sine despre o tendință, o stare, o evoluție.” Funcția de supraveghere implică nu numai selecția faptelor, ci și a celor mai importante și mai reprezentative evenimente pentru o anumită comunitate sau categorie socială.

Supravegherea este de două feluri:

– supravegherea publică;

– supravegherea privată.

Supravegherea publică se manifestă în comunitatea politică și socială și are drept scop poziționarea evenimentului respectiv asupra unor indivizi, organizații și evenimente care au fost selecționate de către mass media. Acest tip de publicitate poate transforma problemele respective în preocupările politicienilor și marelui public, dar, în același timp, determină expunerea nevoilor politice și sociale ale cetățenilor și ajută la concretizarea acestora.

Supravegherea publică are relevanță politică, deoarece ridică probleme civice și stimulează trecerea imediată a clasei politice la acțiune și la rezolvarea lor. Jurnaliștii sunt cei care determină care sunt „știrile momentului” și ce evenimente trebuie urmărite cu atenție sporită sau trebuie, pur și simplu, ignorate. Opțiunea mass media afectează persoanele și întâmplările care nu vor avea șansa să intre în centrul atenției pentru discuțiile și activitățile politice. Dacă evenimentele și persoanele care constituie subiectul știrilor nu beneficiază de spațiu mai mare în buletinele informative și de mai multă atenție din partea mass media, riscă să treacă neobservate sau să aibă consecințe reduse în procesul decizional în care sunt implicați indivizii.

Mass media nu numai că aduc problemele politice sau sociale în atenția publicului, dar pot să și condamne anumiți oameni sau anumite evenimente la anonimat, neacordându-le atenție. Lipsa prezentării poate fi determinată de fluxul prea mare de informații, iar procesul de selecție se desfășoară prea lent. Ziarele au un spațiu strict limitat pentru știri, iar posturile de radio și televiziune sunt confruntate și mai puternic cu lipsa spațiului și a timpului. Unii proprietari media consideră că este mult mai profitabil să acorde timp și spațiu reclamelor decât știrilor. De asemenea, mass media ignoră unele probleme care nu par a fi interesante și nu merită să fie transmise pe baza unor criterii jurnalistice general acceptate sau pentru că, pur și simplu, nu captează atenția jurnaliștilor. Limitarea aparițiilor în ziare, la radio sau la televizor poate să fie determinată și de suprimarea informațiilor pe criterii ideologice sau politice.

Jurnaliștii neagă orice acuzație referitoare la selecția știrilor pe criterii politice și își apără deciziile în baza criteriilor generale a ceea ce înseamnă relevanță în procesul informării. De aceea, mass media oferă publicului acele chestiuni care sunt strict legate de interesul public și au un nivel de importanță crescut. Temele cele mai semnificative și interesante sunt prezentate pe larg, pe prima pagină, cu titluri mari și bogat ilustrate, ori ca emisiuni speciale de radio și de televiziune. Problemele mai puțin importante sunt prezentate pe ultimele pagini ale ziarelor sau beneficiază de un spațiu minim în buletinele informative de la radio și televiziune. Oricum, toate prezentările evenimentelor fie sunt scurte și nu prea dezvoltate, fie sunt axate numai pe subiectele de interes public.

Mass media pot conferi un statut persoanelor sau instituțiilor pe care le prezintă. Mass media funcționează în principal ca agenți de legitimare socială, ca forțe prin intermediul cărora sunt reafirmate valori și standarde politice și sociale. În contextul în care atenția acordată de mass media este fundamentală pentru succesul politic, actorii de pe scena politică creează, frecvent, cu bună-știință situații care pot atrage atenția și reprezentarea media. Pseudoevenimentele, create special pentru a atrage atenția media asupra politicienilor, pot fi conferințe de presă, acțiuni caritabile sau de familie, care nu necesită o importanță așa de mare.

Mulți jurnaliști nu sunt de acord cu ceea ce este publicat în ziare sau difuzat la radio și televizor și nu consideră toate evenimentele politice sau sociale ca fiind potențiale știri de primă pagină sau de ultimă oră. Unele evenimente, datorită semnificației pe care o au, nu pot fi ocolite și ignorate, mai ales dacă și concurența le acordă spații importante. Astfel, știrile referitoare la persoanele marcante sau evenimente importante din mediul intern sau internațional trebuie să fie prezentate, cu atât mai mult cu cât sunt deja „head news” pe canalele media importante din străinătate.

Puterea presei de a stabili anumite priorități în relatarea evenimentelor nu este controlată de un sistem formal de verificare așa cum se întâmplă cu puterea la diferite niveluri ale guvernării. Iar mass media nu sunt supuse analizării periodice prin procesul electoral așa cum se întâmplă cu partidele politice. Mass media sunt controlate zilnic de publicul țintă care are puterea să dea verdictele în legătură cu obiectivitatea media. Dacă mass media fac afirmații incorecte sau prezintă informații false, aceste fapte se pot remedia prin dreptul la replică acordat celor lezați. Dar mass media nu trebuie controlate, pentru că atunci intervin cenzura și lipsa de libertate a presei. De asemenea, asupra mass media nu trebuie exercitate influențe sau presiuni de natură politică sau economică, toate aceste lucruri însemnând manipularea sistemului informațional.

Supravegherea privată are rolul de a informa cetățenii în legătură cu evenimentele aflate în desfășurare. Deși poate conduce la activități politice, funcția primară a supravegherii private este de a răspunde nevoilor și întrebărilor unor persoane.

Marshal McLuhan considera că „mass media sunt extensii senzoriale ale indivizilor care nu pot să observe în mod personal și direct majoritatea evenimentelor care îi interesează pe ei și comunitatea din care fac parte.” Cetățeanul obișnuit poate să ignore impactul știrilor pe care le citește, le ascultă sau le vede, dar folosește mijloacele de comunicare în masă pentru a păstra contactul strâns cu ceea ce ei consideră a fi important. Mass media reprezintă pentru acești oameni:

– „ochii și urechile de care dispun în raport cu lumea”;

– mijlocul lor de a supraveghea lumea;

– mijlocul lor de informare referitor la economie, meteo, sport, modă, cultură, viața socială, politică, sănătate, știință, viața publică și privată a oamenilor celebri.

Fiind informați în permanență, oamenii se simt în siguranță, chiar dacă își amintesc sau nu ce au citit, au ascultat sau au văzut. Știrile le oferă certitudinea că sistemul politic continuă să funcționeze în pofida crizelor permanente prin care trece și a greșelilor constante pe care le face. Atâta timp cât cetățenii știu că mass media veghează ca politicienii să-și facă corect datoria față de stat, ei stau liniștiți, iar sistemul politic se bucură de stabilitate și guvernul poate să funcționeze.

Supravegherea privată a mass media implică o serie de funcții de bază:

– divertisment;

– companie;

– eliberarea tensiunilor;

– oferirea unei modalități ieftine și convenabile de petrecere a timpului liber cu un minim de efort fizic și psihic.

Prin mijloacele de comunicare în masă și prin știrile prezentate de acestea, oamenii pot participa activ la evenimentele politice ale momentului, la cele sportive și muzicale sau la viețile celebrităților. Mass media supraveghează desfășurarea evenimentelor cotidiene și le aduc în atenția publicului, le interpretează sensul, le așează în context și speculează cu privire la posibilele consecințe ale acestora. Majoritatea evenimentelor au parte de o multitudine de interpretări în funcție de valorile și experiența jurnalistului care face acest lucru. Tipul de interpretare influențează de cele mai multe ori consecințele politice ale prezentărilor din mass media. Presa nu se limtează la a furniza informații numai despre un eveniment și merge mai departe, făcând referire la cauzele sale, plasează evenimentul într-un anumit context unde îi sunt evaluate consecințele și impactul asupra opiniei publice. Astfel, media induc o percepție socială a evenimentului, modelează opinia publică și influențează atitudinile oamenilor.

Socializarea, cea de a treia funcție principală a mass media menționată de Laswell, presupune învățarea principalelor valori elementare și a direcțiilor fundamentale pentru pregătirea individului în scopul acțiunii de integrare în mediul cultural. Media se implică din ce în ce mai mult în procesul de socializare și resocializare a oamenilor, reușind să schimbe mentalități legate de religie, etnie, orientări sexuale sau simpatii politice.

Paul Lazarsfeld și Robert K. Merton relevă trei funcții principale ale mass media:

– funcția care conferă poziție (statut) socială – mass media conferă statut problemelor publice, persoanelor, organizațiilor și mișcărilor sociale;

– impunerea normelor sociale – mijloacele de comunicare în masă pot iniția acțiuni sociale organizate, demascând condiții care sunt în dezacord cu morala publică;

– funcția anormală de narcotizare – nu este în interesul societății moderne ca mase largi ale populației să fie apatice și inerte din punct de vedere politic.

Wilbur Schramm reține trei funcții fundamentale ale sistemului comunicării în masă:

– funcția de supraveghetor – mass media sunt mereu la curent cu ceea ce se întâmplă și observă fiecare acțiune a politicienilor, informându-i prompt pe telespectatori;

– funcția de forum – mass media sunt scena dezbaterilor politice atât în timpul campaniei electorale, cât și în timpul guvernării, prezentând opiniile politicienilor și ale cetățenilor, în cadrul unor dezbateri deschise, de tipul talk – show – urilor, moderate de jurnaliști și de analiști politici;

– funcția de învățător – cetățenii culeg din mass media informațiile care îi interesează și sunt capabili să își formeze propriile opinii și preferințe politice.

Melvin L. De Fleur oferă o imagine mai operațională a funcțiilor și disfuncțiilor sistemului comunicării în masă după cum urmează:

Tabel I.18. Funcțiile și disfuncțiile sistemului comunicării în masa conform lui Melvin L. De Fleur

Marea majoritate a teoreticienilor comunicării de masă rețin următoarele trei funcții ale mass media ca expresii ale unor nevoi și așteptări umane:

– mass media oferă o lume simbolică în care oamenii își găsesc temporar evadarea;

– mass media oferă receptorilor posibilitatea unor contacte speciale cu oameni pe care nu îi pot aborda în realitate (politicieni, vedete etc.);

– mass media oferă publicului elemente pentru susținerea și îmbogățirea contactelor interpersonale. (Gerhard Malehzke)

În raportul elaborat de Comisia Internațională UNESCO pentru studiul problemelor comunicării în societatea contemporană sunt definite cinci funcții principale ale mass media, exercitate la nivel individual, social și informațional:

– funcția de informare propriu – zisă – se referă la colectarea și tratamentul informațiilor, garantează libertatea de exprimare, libertatea presei și independența jurnaliștilor, facilitează transparența raporturilor sociale și este strict legată de procesul democratic;

– funcția de persuasiune, funcția de motivație și funcția de interpretare – sunt legate de exercitarea controlului social, politic și economic asupra mass media, organizarea activităților colective și este inseparabilă de eforturile pentru dezvoltarea economică și socială;

– funcția de educație și funcția de transmitere a moștenirii sociale și culturale – trebuie exercitate în spiritul finalităților proprii informării și educației;

– funcția de socializare – este destinată să faciliteze participarea indivizilor, a grupurilor și colectivităților la viața publică, la elaborarea și luarea deciziilor;

– funcția de loisir – constă în producerea destinderii și a amuzamentului (independent de orice efect instrumental) și funcția de divertisment – transmite mesaje care ocupă timpul liber.

Potrivit lui Gustave Tarde, principalele funcții ale mijloacelor de informare colectivă în raport cu opinia publică sunt:

– formarea (cristalizarea) opiniilor individuale și de grup, prin difuzarea știrilor;

– exprimarea și difuzarea opiniilor;

– medierea influenței opiniei publice asupra vieții sociale și politice;

– structurarea opiniilor (individuale, de grup și publice) și modificarea atitudinilor și comportamentelor (culturale, economice etc.).

Schema sinoptică a lui Charles R. Wright cu privire la mass media este prezentată după cum urmează:

Tabel I.19. Schema sinoptică a mass media conform lui Charles R. Wright

Tot Charles R. Wright concretizează analiza funcțională a rolului mass media la trei niveluri:

– nivelul societății;

– nivelul individului;

– nivelul grupurilor specifice (particulare).

La nivelul societății, distingem atât funcții, cât și disfuncții:

– funcția de avertisment – informațiile furnizate previn populația asupra unor pericole (catastrofe, război, atacuri, terorism etc.) și o mobilizează pentru a le putea face față;

– funcția instrumentală – mass media difuzează informații despre mediul social (date cu caracter informativ despre oferte de bunuri și servicii, prețuri, orarele mijloacelor de transport etc.);

– funcția etică – prin difuzarea informațiilor referitoare la indivizii devianți, periculoși etc.;

– disfuncții: crearea și întreținerea panicii, întreținerea unei imagini catastrofale despre situația economică, socială și politică.

La nivelul individului se manifestă, de asemenea, funcții și disfuncții:

– funcția de supraveghere – furnizarea unor elemente de avertizare pentru prevenirea indivizilor și pentru reacții de apărare;

– funcția de personalizare – cei mai bine informați indivizi au șansa de a dobândi un statut de lider de opinie în comunitățile lor;

– disfuncții: anxietate și izolare.

La nivelul subgrupurilor, mass media exercită funcții importante în ceea ce privește formarea și orientarea conduitelor subgrupurilor care constituie ceea ce psihologii numesc „clasa politică” și formarea curentelor de opinie publică. În categoria disfuncțiilor intră informațiile care pot deveni o amenințare pentru putere sau pentru anumiți lideri politici.

Ca urmare a cercetărilor în domeniu, s-a descoperit că mass media produc o serie de efecte (atotputernice, minore (limitate), punctuale, directe, pe termen scurt, difuze, indirecte, pe termen lung) asupra opiniei publice și oamenilor în funcție de durata și de natutra expunerii la media.

Denis McQuail propune următoarea distincție între:

efecte (effects) – se referă la consecințe în general;

eficiență (effectivness) – se referă la capacitatea de a atinge un anumit obiectiv.

Nivelul la care efectele mass media asupra publicului se pot produce poate fi:

individual;

de grup;

instituțional;

societal.

Obiectivul efectului mass media poate fi:

– opinia sau convingerea individuală sau de grup;

– organizarea instituțională;

– societatea;

– cultura.

J. Klapper propune două tipuri de efecte ale mass media asupra audienței țintă, și anume:

efectele de confirmare (întărire) ale media;

efectele de convertire implică schimbarea opiniilor și atitudinilor.

Mass media pot acționa în direcția schimbării opiniilor și atitudinilor în cazul când sunt împlinite următoarele condiții:

– factorii de mediere sunt inoperanți și atunci efectul media este direct;

– factorii de mediere, care în mod normal favorizează întărirea, se relevă a fi în favoarea schimbării.

Conform lui McQuail, comunicarea de masă comportă câteva consecințe politice:

– campania politică directă (face-to-face) scade în importanță, deoarece politicienii preferă să-ți facă campanie electorală prin mass media;

– personalitățile liderilor politice câștigă valoare media;

– deplasarea accentului spre forme de competiție între partide care favorizează performanța media în defavoarea ideologiei;

– apropierea și convergența obiectivelor politice ale diferitelor partide;

– depolitizarea conducerilor centrale și locale;

– sporirea atenției acordate de politicieni opiniilor electoratului.

În schema conceptuală de analiză, triada „comunicare – putere – societate” implică trei niveluri ale organizării sociale:

– nivelul asocierii informale;

– nivelul organizării formale, instituționale;

– nivelul societății globale (totale).

În timpul campaniilor electorale, mass media pot deveni canale de persuasiune și mobilizare, instrumente ale propagandei și manipulării. Astfel, media creează și mențin un anumit public și o anumită opinie publică prin definirea „actualității” („newsworthiness”) și a stării opiniei (opinia majoritară / minoritară / dominantă / dominată).

Teoria agenda setting sau stabilirea „ordinei de zi publice” susține ideea că „conținutul mass media influențează opinia publică, dar conferă și vizibilitate socială problemelor și temelor (funcția de conferire a status-ului)”. De asemenea, agenda setting este „capacitatea mass media” de a ordona și a organiza mental lumea în locul nostru. Conform lui Paul Dobrescu și Alinei Bârgăoanu, efectul de agenda setting reprezintă „rezultatul cumulat al gradului de expunere la media, mijlocului de comunicare frecventat, interesului pentru politică, legăturii dintre evenimente și preocupările personale, nevoii de orientare, intensității comunicării interpersonale.” Această teorie relevă faptul că mass-media are efecte asupra opiniei publice prin simplul fapt că acordă atenție unor probleme neglijându-le pe altele. Max McCombs și Donald Shaw (1972) au pus în practică mai multe experimente, printre care și Studiul Charlotte realizat în 1972 în Statele Unite ale Americii în cadrul alegerilor prezindețiale în care s-au confruntat Nixon și McGovern, și au elaborat o serie de concluzii, îmbogățind conceptual teoria. Potrivit acestora, publicul află despre problemele publice prin intermediul mass-media. Potrivit Nicoletei Corbu și coautorilor articolului Setting the public agenda on the European Union: the 2009 elections for the European Parliament în Romania”, „procesul de agenda setting (stabilirea agendei publice) se referă la alocarea de relevanță (de semnificații) unui subiect, mizând pe faptul că audiența va semnala această atenție sporită și o va percepe ca atare.”

Media au capacitatea de a stabili „calendarul” și „ierarhia” problemelor de actualitate, de a defini consensul asupra problemelor de interes public, direcționând atenția către anumite probleme, soluții, persoane care devin astfel prioritate („the setting of the agenda”).

Este important de reținut, în urma analizării funcțiilor și efectelor mass media asupra politicii și cetățenilor, că mijloacele de comunicare în masă reprezintă nucleul central al supravegherii mediului politic, social, economic sau cultural. Mass media au capacitatea de a atribui statut indivizilor și conferă legitimitate problemelor, persoanelor, instituțiilor, activităților care intră și devin parte componentă a sferei publice. Mass media direcționează atenția către anumite probleme, soluții, persoane care devin astfel o prioritate.

În strânsă legătură cu teoria agenda setting și cu teoria încadrării se află și atitudinile rezultate ca urmare a recepționării știrii, prelucrării și expunerii acesteia publicului larg de către media. Atitudinile reprezintă răspunsuri retorice la problem controversate prin justificarea propriei poziții și prin criticarea poziției adverse prin argumente. Indivizii sau grupurile iau atitudine în momentul în care îmbrățișează poziții pro și contra indiferent de subiectul temei dezbătute. Cu alte cuvinte, o atitudine reprezintă o luare de poziție ce se referă la o problemă de dezbatere publică și care implică dezacordul între părți. Hovland și Sherif sunt de părere că „atitudinea față de un obiect, persoană, grup sau problem social nu poate fi observată în mod direct, ci este dedusă din reacția persistentă față de un stimul sau o clasă de stimuli. O trăsătură esențială a reacției atitudinale este procesul de categorizare (operația mentală prin care plasăm obiectele în categorii sau clase de obiecte favorabile sau nefavorabile acceptabile sau neacceptabile) ce se manifestă indiferent dacă individual este conștient sau emite o judecată.” Rezultatele cercetării au relevant faptul că schimbarea opiniei reprezintă una din cauzele schimbării atitudinale. În concepția lui Gordon W. Allport, „o atitudine este o stare de pregătire mintală și neurală, organizată prin experiență, care exercită o influență diriguitoare sau dinamizatoare asupra răspunsului individului la toate obiectele și situațiile cu care este în relație.” Așadar, atitudinile sunt strâns corelate cu opiniile, gradul de dependenâă fiind extrem de ridicat astfel încât în funcție de tipul de opinie manifestat se naște și atitudinea (pozitivă, negativă sau prejudecata, neutră). Modalitatea în care autorul știrii prezintă informația determină atitudinea celui care primește informația și îi formează opinia cu privire la subiectul respective.

În concepția lui Dragoș Iliescu, pornind de la definiția lui Allport privind atitudinile, desprinde câteva elemente fundamentale care stau la baza studiului atitudinilor:

– o atitudine este o stare de pregătire mentală/neurală, fiind deci imposibil de observat sau de măsurat direct. Atitudinile unei persoane sunt deobicei deduse prin inferențe ce pleacă de la observarea sau autodescrierea credințelor, sentimentelor și comportomanteleor sale;

– atitudinile nu sunt înăscute, ci se achiziționează în cursul vieții printr-un proces de învățare, adică prin acumularea continuă de experiențe de către fiecare individ;

– atitudinile nu generează în mod direct comportamente, ele exercită o influență diriguitoare sau dinamizatoare asupra acestor comportamente, constituindu-se în mediatori, care, chiar dacă nu generează actțiune, determină direcția repsectivei acțiuni;

– atitudinile se manifestă în raportul dintre individ și toate obictele sau situașiile cu care acesta este în relație. Nu există atitudini fără obiect, ci doar atitudini raportate la entități bine definite.

Mergând mai departe, același Dragoș Iliescu este de acord că atitudinile se structurează pe baza unui model trifactorial. Modelul trifactorial a fost demonstrat prin analiză statistică de către Breckler în 1984 și presupune că o atitudine are la bază trei componente: cognitivă, afectivă și comportamentală.

Componenta cognitivă se referă la informațiile relevante pe care le cunoaștem despre obiectul atitudinii. De accea, este extrem de important să avem o anumită atitudine despre subiectele cercetării noastre: despre refugiați, despre Uniunea Europeană, despre Germania și Germania față de refugiați/migranți: sunt oameni harnici, nu sunt teroriști, sunt profund marcați de război, și Germania este deschisă să primească și să gazduiască acești refugiați și să ajute toate țările membre ale Uniunii Europene să aibă o poziție pozitivă față de acceptarea acestor refugiați. Toate aceste cunoștințe conduc la alte seturi de atitudini decât cele produse de corpul de cunoștințe privind acei refugiați care nu sunt harnici, care pot avea posibile legături cu organizațiile teroriste sau Germania în sine nu dorește să ajute refugiații și să îi adopte în țara respectivă. De asemenea, este important să se facă o destructurare corectă a acelei atitudini formate în baza acumulării unor cunoștințe corecte astfel încât să poată facilita comunicarea cu cealaltă componentă, și anume cea afectivă. De aceea, componenta cognitivă este și fundamentul atitudinilor.

Componenta afectivă este acel element evaluativ al atitudinii. Un individ poate să își exprime propria opinie, fie că este favorabilă, fie că este nefavorabilă în privința unui obiect, doar aflându-se în cunoștință de cauză în ceea ce privește cunoștințele și informațiile pe care le dețin despre obiectul atitudinii. Astfel, individul sau indivzii se pot pronunța prin a accepta sau a respinge o anumită situație, un anumit element sau eveniment, sau prin a plăcea sau displăcea acel lucru. Atitudinea afectivă reprezintă reacții emoționale la adresa subiectului care face tema respectivului obiect.

Componenta comportamentală este doar o tendință a individului de a acționa și trebuie să fie tratată separat de comportamentul în sine. Această componentă comportamentală se referă la gânduri și credințe pe care un individ le manifestă față de obiectul atitudinii.

Cele trei componente stau la baza atitudinii și interacționează reciproc, formând o structură compactă, cu modalități diferite de răspuns, după cum exemplifică și modelul de mai jos:

Tabel I.20. Categorii de răspuns

Astfel se nasc și diferitele grade ale atitudinii, pozitiv, negativ și neutru, după cum a clasificat Rajecki în 1990 care a făcut mai mult referire la faptul că „atitudinea pozitivă față de actele cu caracter umanitar se bazează pe atitudinea față de religie sau credință, care se bazează pe atitudinea față de Dumnezeu etc.”

Relevamtă este și schimbarea atitudinală care este analizată din perspectiva teoriei behaviorismului (stimul-răspuns). Teoria behavioristă se referă la capacitatea fiecărui individ de a prelucra stimuli și de a răspunde la respectivii stimuli prin generarea unui anumit tip de comportament sau de reacție cu un diferit grad de diversitate.

De aceea, modelul Hovland-Janis-Kelley în 1953 la Universitatea Yale presupune că „reacția unui individ la un demers de schimbare atitudinală este condiționată de captarea atenției asupra mesajului, înțelegerea mesajului și acceptarea mesajului.

Figura I.50.: „Modelul Hovland-Janis-Kelley” / Sursa datelor: Marketing politic și electoral

Astfel, din schema acestui model, deducem cât este de important ca individul care este supus percepției informației să primească acest stimul fiind atent la mesaj, înțelegând mesajul șia cceptând mesajul astfel încât să poată avea loc schimbarea atitudinală, adică răspunsul. Percepția mesajului poate fi însă foarte influențată de credibilitatea sursei, iar efectele asupra modificării atitudinii pot fi semnificative.

În cazul analizei noastre, media au prezentat sistematic problema refugiaților veniți din zonele de conflict din Orientul Mijlociu și Africa în Europa pentru a-și găsi pacea alocând acestui subiect o importanță semnificativă, deoarece consecințele crizei refugiaților au determinat tensiuni politice la nivelul Uniunii Europene, dar și la nivel național, precum și o schimbare a politicii externe a multor state cu toate că cele 28 de state membre au trebuit să se conformeze Regulamentului Dublin. Astfel, audiența a fost extrem de interesată să vadă cum este gestionată și rezolvată problema refugiaților de către Bruxelles și guvernele naționale, în timp ce atitudinile față de acest subiect au fost modelate de către media în interesul partidelor politice și politicienilor care au gestionat criza.

3.2. Metodologia cercetării

Metoda de cercetare utilizată pentru a urmări mediatizarea crizei refugiaților din Europa a fost analiza de conținut, având drept unitate de înregistrare și de context știrea online. Corpusul de cercetare cuprinde toate știrile publicate de către cele patru portaluri – www.hotnews.ro, www.ziare.com, www.mediafax.ro și www.agerpres.ro – în perioada analizată, 1-30 septembrie 2015. La nivelul acestei perioade, a fost analizat un număr total de 729 de știri, care însumează 306.011 de cuvinte. Numărul total de vizualizări online pentru toate știrile analizate a fost de 1.718.154 și un total de 6.214 comentarii. Știrile sunt compuse din articole și editoriale. Mai jos este prezentat un sumar al rezultatelor analizei:

Date generale:

Tabel I.21. Date generale privind rezultatele finale ale cercetării

Tabel I.22. Distribuția tipului de știre pe fiecare portal

Știrile au fost codate de un număr de 3 studenți ai Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, care au fost instruiți în mai multe etape în ceea ce privește modalitatea de codare. De asemenea, a fost constituit un grup de discuții cu ajutorul căruia au fost discutate și lămurite toate problemele legate de grila de analiză și de schemele de categorii. Grila de codare a fost pretestată, varianta finală a acesteia încorporând toate revizuirile făcute în urma etapei de pretestare.

Cercetarea vizează trei aspecte fundamentale și complementare:

1. vizibilitatea crizei refugiaților;

2. proeminența știrilor despre criza refugiaților în cadrul portalelor analizate și

3. atitudinile față de refugiați, atitudinea față de Uniunea Europeană, atitudinea față de Germania și atitudinea Germaniei față de refugiați/migranți.

Aceste domenii vor fi tratate în mod diferit, pentru că metodologiile de analiză a datelor utilizate diferă în mod substanțial. Identificarea atitudinilor manifestate de către media online în abordarea crizei refugiaților face obiectul unei analize factoriale, care va fi dezbătută ulterior.

Întrebările de cercetare de la care am pornit sunt următoarele:

IC1. Cât de vizibil este subiectul crizei refugiaților în media online în perioada de vârf a izbucnirii acesteia în Europa și a desfășurării ei în cele două 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu precădere în Germania?

Vizibilitatea subiectului crizei refugiaților apare raportat la vizibilitatea domeniilor și subdomeniilor tematice pe care știrile le-au oefrit ăn perioada menționată, oferind și o perspectivă a evoluției știrilor despre criza refugiaților pe fiecare canal media online analizat.

IC2. Cât de proeminente sunt știrile referitoare la criza refugiaților în media online în perioada de vârf a izbucnirii acesteia în Europa și a desfășurării ei în cele două 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu precădere în Germania?

Proeminența va fi discutată în funcție de numărul de cuvinte, numărul de vizualizări și numărul de comentarii aferente fiecărei știri, dar și de încadrarea fiecărei știri pe doemniu și subdomeniu pe mediul online.

IC3. Care sunt domeniile și subdomeniile în care se încadrează știrile referitoare la criza refugiaților în media online în perioada de vârf a izbucnirii acesteia în Europa și a desfășurării ei în cele două 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu precădere în Germania?

S-a urmărit identificarea domeniilor și subdomeniilor în care sunt încadrate știrile despre criza refugiaților de către media online.

IC4. Care este atitudinea față de refugiați, atitudinea față de Uniunea Europeană, atitudinea față de Germania și atitudinea Germaniei față de refugiați/migranți în știrile despre criza refugiaților în perioada de vârf a izbucnirii acesteia în Europa și a desfășurării ei în cele două 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu precădere în Germania?

Prin intermediul acestei întrebări de cercetare , urmărim practic să identificăm tipul de atitudine manifestat față de refugiați, față de Uniunea Europeană, față de Germania și ce atitudine adoptă Germania față de refugiați/migranți (pozitivă, negativă, neutră) și dacă în știre nu este menționată Germania.

Întrebarea de cercetare referitoare la atitudinile cele mai vizibile (IC4) se referă la identificarea modului în care UE, și în special Germania sunt personalizate în știrile despre criză – în ce măsură UE și Germania sunt asociate cu atitudinea față de refugiați/migranți.

3.2.1. Scheme de categorii. Măsurători

Așa cum am precizat deja, logica analizei de conținut a urmărit trei aspecte distincte – vizibilitatea știrilor crizei refugiaților, proeminența lor și atitudinile manifestate. Pentru a facilita prezentarea datelor, este important să precizăm modalitatea în care am construit variabilele care măsoară cele trei dimensiuni vizate de către cercetare.

Deoarece am ales corpusul online, vizibilitatea subiectului crizei refugiaților în Europa a fost măsurată folosind estimări ale numărului total mediu de știri (articole și editoriale) difuzate într-o zi în domeniile oferite de cele patru site-uri analizate, pentru a vedea ponderea știrilor pe tema crizei refugiaților în Europa în raport cu numărul total de știri publicate, dar și evoluția prezentării subiectului pe cele patru portale analizate.

Proeminența știrilor a fost măsurată în mediul online prin cunatificarea numărului de vizualizări ale articolelor și editorialelor, a numărului de cuvinte și a numărului de comentarii.

Încadrarea știrilor s-a făcut în funcție de domeniile și subdomeniile în care au apărut știrile respective.

În ceea ce privește atitudinile, au fost codate în cadrul știrilor atitudinile față de refugiați, față de Uniunea Europeană, față de Germania și ce atitudine adoptă Germania față de refugiați/migranți (pozitivă, negativă, neutră) și dacă în știre nu este menționată Germania.

Pentru realizarea cercetării prin codare, am pregătit și utilizat o grilă de codare organizată în trei secțiuni:

1. Secțiunea A: Informații generale, unde au fost completate informații legate de: portal (s-a codat cu 1 portalul www.hotnews.ro, cu 2 portalul www.ziare.com, cu 3 portalul www.mediafax.ro și cu 4 portalul www.agerpres.ro), codul zilei (șase cifre: anul/luna/ziua), numărul de cuvinte al articolului (în cifre), tipul de știre (s-a codat cu 1 articolul și cu 2 editorialul), număr de vizualizări (în cifre), număr de comentarii (în cifre), domeniul știrii, subdomeniul știrii.

2. Secțiunea B: Tonul vocii, s-a codat în funcție de atitudinea caracteristică știrii. La punctele 9, 10 și 11 s-a codat atitudinea știrii/jurnalistului față de chestiunile menționate, în timp ce la punctul 12 se codează atitudinea Germaniei față de refugiați/migranți, așa cum rezultă din articol/editorial.

3. Secțiunea C: Subiectul știrii (o frază).

Secțiunea A a fost completată pentru toate cele 729 de știri codate. Secțiunile B și C au fost codate doar pentru știrile care au îndeplinit următoarele criterii:

1. evenimentele legate de criza refugiaților au fost menționate în cel puțin două fraze în textul știrii (au fost aspecte legate de subdomeniile menționate la Secțiunea A din grila online sau alte aspecte, care au legătură cu criza refugiaților din Europa);

2. subiectul abordat are o legătură evidentă cu criza refugiaților (poate analiza diferite aspecte ale crizei, poate indica soluții pentru ieșirea din criză, măsuri luate de către institușiile Uniunii Europene sau de către cele 28 de state membre ale Uniunii Europene pentru depășirea și soluționarea cât mai urgentă a crizei, poate arăta atitudinea manifestată față de refugiați, față de Uniunea Europeană, față de Germania și ce atitudine adoptă Germania față de refugiați/migranți (pozitivă, negativă, neutră) și dacă în știre nu este menționată Germania);

3. au fost păstrate știrile în limba engleză (cinci știri).

Nu a existat condiția ca în știre să apară în mod explicit cuvintele „criză”, „refugiat”, „migrant”, „Germania” pentru ca aceasta să fie aleasă pentru analiza detaliată. Au fost identificate și codate complet (secțiunea B) 43 de știri despre criza refugiaților. Căutarea pe cele patru portaluri s-a efectuat după cuvintele „refugiați”, „cote obligatorii”, „imigranți”, „emigranți”, „migranți”, având grijă ca știrile codate să nu se dubleze și să fie eliminate la final. În ceea ce privește atitudinile identificate, am pornit de la premisa că o atitudine este parte esențială a conținutului unei știri. Pentru a fi considerată o atitudine, trebuie să fie o reacție la eveniment și/sau instituție/grup/individ care să fie prezentat(ă) și menționat(ă) cel puțin o dată /// menționat(ă) de cel puțin două ori /// sau citat cel puțin o dată.

Lucrare Loredana Radu pagina 164

3.3. Analiza datelor și interpretarea datelor

3.3.1. Vizibilitatea știrilor despre subiectul crizei refugiaților în Europa în mediul online

Știrile legate de subiectul crizei refugiaților în Europa în mediul online – www.hotnews.ro, www.ziare.com, www.mediafax.ro și www.agerpres.ro – în perioada analizată, 1-30 septembrie 2015 sunt compuse din articole și editoriale.

Articolele și editorialele sunt distribuite după cum urmează:

Tabel I.23. Distribuția tipului de știre și totalul știrilor pe fiecare portal

Cel mai mare după număr de articole despre subiectul crizei refugiaților în Europa este înregistrat pe www.agerpres.ro cu 262 articole, urmat de www.mediafax.ro cu 200 articole și www.ziare.com cu 132 articole. Cele mai puține articole au fost pe www.hotnews.ro cu 115 articole.

Cele mai multe editoriale au apărut pe www.ziare.com în număr de 16 și pe www.hotnews.ro în număr de patru. Pe www.mediafax.ro și www.agerpres.ro nu a apărut niciun editorial.

Astfel, cele mai multe știri au fost prezente pe www.agerpres.ro cu 262, www.mediafax.ro cu 200, www.ziare.com cu 148 și www.hotnews.ro cu 119. În total, am numărat 729 de știri, dintre care 709 articole și 20 editoriale, astfel încât distribuția lor procentuală arată în felul următor:

Figura I.51.: „Distribuția articolelor și editorialelor pe perioada analizată”

Rezultă că 97.26% au fost articole și 2.74% au fost editoriale.

Distribuția procentuală a știrilor pe fiecare portal în parte este prezentată astfel:

Figura I.52.: „Distribuția știrilor pe fiecare portal”

Astfel, cel mai mare procentaj al știrilor a fost înregsitrat pe www.agerpres.ro cu 35.94%, www.mediafax.ro cu 24.43%, www.ziare.com cu 20.30% și www.hotnews.ro cu 16.32%.

Distribuția tipului de știre pe fiecare portal este exemplificată grafic după cum urmează:

Figura I.53.: „Distribuția tipului de știre pe fiecare portal”

Figura I.54.: „Distribuția tipului de știre pe hotnews.ro pe perioada analizată”

Figura I.55.: „Distribuția tipului de știre pe ziare.com pe perioada analizată”

Figura I.56.: „Distribuția tipului de știre pe mediafax.ro pe perioada analizată”

Figura I.57.: „Distribuția tipului de știre pe agerpres.ro pe perioada analizată”

Distribuția procentuală a articolelor pe fiecare portal este următoarea: www.agerpres.ro cu 36.95%, www.mediafax.ro cu 28.21%, www.ziare.com cu 18.62% și www.hotnews.ro cu 16.22%.

Figura I.58.: „Distribuția articolelor pe fiecare portal”

Distribuția procentuală a editorialelor pe fiecare portal este următoarea: www.agerpres.ro cu 0%, www.mediafax.ro cu 0%, www.ziare.com cu 80% și www.hotnews.ro cu 20%.

Figura I.59.: „Distribuția editorialelor pe fiecare portal”

Articolele și editorialele în care subiectul este doar criza refugiaților din Europa sunt distribuite după cum urmează:

Tabel I.24. Distribuția tipului de știre și totalul știrilorîn care este menționat subiectul crizei refugiaților din Europa pe fiecare portal

Cele mai multe articole în care subiectul este doar criza refugiaților din Europa sunt pe www.agerpres.ro cu 14 articole, în timp ce pe www.mediafax.ro avem 11 articole, pe www.ziare.com nouă articole și pe www.hotnews.ro opt articole. Singurul editorial a apărut pe www.ziare.com în număr de unu.

Astfel, cele mai multe știri în care subiectul este doar criza refugiaților din Europa au fost prezente pe www.agerpres.ro cu 14, www.mediafax.ro cu 11, www.ziare.com cu 10 și www.hotnews.ro cu opt. Din totatul de 729 de știri, în 43 de știri este menționată criza refugiaților, dintre care 42 articole și un editorial.

Distribuția procentuală a știrilor în care subiectul este doar criza refugiaților din Europa pe fiecare portal în parte este prezentată astfel:

Figura I.60.: „Distribuția știrilor despre criză pe fiecare portal”

Figura I.61.: „Distribuția numărului știrilor despre criză pe fiecare portal”

Astfel, cel mai mare procentaj al știrilor a fost înregistrat pe www.agerpres.ro cu 32.56%, din 14, www.mediafax.ro cu 25.58% din 11, www.ziare.com cu 23.26% din 10 și www.hotnews.ro cu 18.60% din opt.

Distribuția procentuală a articolelor și editorialelor despre criză pe fiecare portal este exemplificată mai jus:

Figura I.62.: „Distribuția articolelor și editorialelor despre criză pe fiecare portal”

Distribuția procentulă a articolelor în care subiectul este doar criza refugiaților din Europa este prezentată mai jos:

Figura I.63.: „Distribuția articolelor despre criză pe fiecare portal”

De unde rezultă, că 33.33% din articole au fost pe www.agerpress.ro, 26.19% pe www.mediafax.ro, 21.43% pe www.ziare.com și 19.05% pe www.hotnews.ro. În ceea ce privește editorialele, acestea au fost prezente în procentaj de 100% pe www.ziare.ro.

Ponderea știrilor în care subiectul este doar criza refugiaților din Europa este de 5.9% din 43 de știri, în timp ce 94.1% din 686 de știri se referă și la alte teme ce au legătură cu criza refugiaților, gen măsuri împotriva traficanților de imigranți, Regulamentul Dublin și alte acorduri internaționale etc.

Figura I.64.: „Ponderea știrilor legate de criză”

În timp ce ponderea știrilor în care subiectul este doar criza refugiaților din Europa și a celorlalte știri care au legătură cu criza refugiaților pe fiecare portal în parte este exemplificată astfel:

Figura I.65.: „Ponderea știrilor legate de criză pe fiecare portal”

Astfel 5.3% din știrile de pe www.agerpres.ro sunt doar despre subiectul crizei refugiaților în Europa, în timp ce 94.7% se referă și alte teme care au legătură cu această criză. La fel se întâmplă și pe www.mediafax.ro unde procentele sunt de 5.5% cu 94.5%, pe www.ziare.com unde avem 6.8% cu 93.2%. Cele mai mari procente sunt întâlnite pe www.hotnews.ro cu 6.7% și 93.3%.

Așadar, observăm că pe portalul agenției naționale de presă, www.agerpres.ro, sunt prezente cele mai multe știri care au legătură sau se referă direct la criza refugiaților din Europa în perioada monitorizată, 1-30 septembrie 2015. Iar pe www.ziare.com sunt întâlnite cele mai multe editoriale, 16 la număr care se referă direct la criza refugiaților din Europa, din care unul singur este despre subiectul crizei refugiaților în Europa.

Agenția privată de presă, www.mediafax.ro se află pe locul al doilea, cu 200 de știri despre acest subiect, urmată de site-ul ziarului www.ziare.com și de site-ul de știri românești, www.hotnews.ro.

În ceea ce privește evoluția vizibilității știrilor pe perioada monitorizată, observăm că vârful a fost atins pe 3 septembrie 2015 cu 40 de știri, urmat de 8 septembrie 2015 cu 39 de știri și de 4 septembrie 2015 cu 37 de știri.

Figura I.66.: „Evoluția vizibilității știrilor în perioada 1 – 30 septembrie 2015”

Evoluția vizibilității știrilor pe fiecare portal, în perioada 1 – 30 septembrie 2015 este prezentată mai jos:

Figura I.67.: „Evoluția vizibilității pe fiecare portal, în perioada 1 – 30 septembrie 2015”

Pe www.hotnews.ro, vârful a fost atins pe 10 septembrie 2015 cu opt știri, pe 8 și 15 septembrie 2015 cu șapte știri și pe 9 septembrie cu șase știri. Pe www.ziare.com, apogeul a fost atins pe 3 și 8 septembrie 2015 cu 10 știri, pe 11 septembrie cu nouă știri și pe 2, 18 și 21 septembrie 2015 cu opt știri. Pe www.mediafax.ro, în zilele de 4 și 16 septembrie 2015 s-a atins vârful, cu 11 știri, apoi pe 7, 8 și 9 septembrie 2015 cu 10 știri și pe 3, 10, 17 și 28 septembrie 2015 cu nouă știri. Pe www.agerpres.ro, pe 3 și 4 septembrie 2015 a fost atins punctul culminant cu 16 știri, pe 9 septembrie 2015 cu 15 știri și pe 14, 16 și 17 septembrie 2015 cu 14 știri.

Referitor la evoluția vizibilității articolelor și editorialelor pe fiecare portal, în perioada 1 – 30 septembrie 2015, avem următorul tablou:

Figura I.68.: „Evoluția vizibilității articolelor și editorialelor pe fiecare portal, în perioada 1 – 30 septembrie 2015”

Vârful evoluției vizibilității articolelor pe www.hotnews.ro a fost atins pe 8, 10 și 15 septembrie 2015 cu șapte articole, pe 14 septembrie au fost doar șase articole, iar pe 1, 3,5, 7, 18 șsi 23 septembrie au fost cinci articole, în timp ce pe 9 septembrie 2015 au fost două editoriale și pe 10 și 16 septembrie 2016 a fost câte un editorial. Pe www.ziare.com, apogeul articolelor a fost atins pe 3 septembrie 2015 au fost 10 articole, pe 8 septembrie 2015 cu nouă articole și pe 2 și 13 septembrie 2015 cu șapye articole, iar pe 11 septembrie 2015 cu 11 editoriale, pe 17. 18 și 21 septembrie cu două editoriale și câte un editorial pe 2, 4, 8,9, 16,27 și 28 septembrie 2015. Pe www.mediafax.ro, pe 4 și 16 septembrie 2015 s-a atins vârful, cu 11 știri, apoi pe 7, 8 și 9 septembrie 2015 cu 10 știri și pe 3, 10, 17 și 28 septembrie 2015 cu nouă știri. Pe www.agerpres.ro, pe 3 și 4 septembrie 2015 a fost atins punctul culminant cu 16 știri, pe 9 septembrie 2015 cu 15 știri și pe 14, 16 și 17 septembrie 2015 cu 14 știri. Mediafax și Agerpres nu au înregistrat nicio vizibilitate pentru editorial.

Evoluția vizibilității știrilor în care subiectul crizei refugiaților în perioada 1 – 30 septembrie 2015 a fost abordat direct este următoarea:

Figura I.69.: „Evoluția vizibilității știrilor despre criza refugiaților în perioada 1 – 30 septembrie 2015”

Se poate observa că pe 22 septembrie 2015 au fost patru știri, apoi pe 4, 10, 16 și 17 au fost trei știri, iar în restul zilelor au fost fie câte două știri, fie câte o știre.

Referitor la evoluția vizibilității știrilor în care este menționat subiectul crizei refugiaților pe fiecare portal în parte, situația este următoarea:

Figura I.70.: „Evoluția vizibilității știrilor despre criza refugiaților pe fiecare portal, în perioada 1 – 30 septembrie 2015”

Pe www.hotnews.ro, a fost aproape în fiecare zi, 1, 8, 10, 11, 21, 22, 23 și 29 septembrie 2015, câte o știre, în timp ce pe www.ziare.com în zilele de 22 și 28 septembrie 2015 au fost două știri, iar în celelalte zile a fost câte o știre, 2, 9, 12, 17, 18, 24 septembrie 2015. Pe www.mediafax.ro au fost o singură dată două știri pe 16 septembrie 2016, și câte o știre pe 6, 7, 8, 10,11, 14, 21, 22 și 25 septembrie 2015. Agenția națională de presă, Agerpres, a avut trei știri pe 2 septembrie 2015, două știri pe 3 și 17 septembrie 2015 ți câte o știre pe 2, 10, 14, 16, 20, 23 și 25 septembrie 2015. Din aceste date rezultă că cea mai bună acoperire și frecvență a subiectului a fost pe www.agerpres.ro.

În ceea ce privește evoluția vizibilității articolelor și editorialelor în care este menționat subiectul crizei refugiaților pe fiecare portal în parte, avem următorul tablou:

Figura I.71.: „Evoluția vizibilității articolelor despre criza refugiaților pe fiecare portal, în perioada 1 – 30 septembrie 2015”

Pe www.hotnews.ro, a fost pe 1, 8, 10, 11, 21, 22, 23 și 29 septembrie 2015, câte un articol, în total opt articole, în timp ce pe www.ziare.com în ziua de 28 septembrie 2015 a fost un editorial, iar în celelalte zile a fost câte un articol 2, 9, 12, 17, 18, 24 și 28 septembrie 2015, iar pe 22 septembrie au fost două articole. Pe www.mediafax.ro au fost o singură dată două articole pe 16 septembrie 2016, și câte un articol pe 6, 7, 8, 10,11, 14, 21, 22 și 25 septembrie 2015. Agenția națională de presă, Agerpres, a avut trei articole pe 2 septembrie 2015, două articole pe 3 și 17 septembrie 2015 ți câte un articol pe 2, 10, 14, 16, 20, 23 și 25 septembrie 2015. Se observă, că www.ziare.com a fost singurul care a scris un editorial despre acest subiect.

Domeniul știrii este foarte relevant pentru cercetarea de față, deoarece ne ajută să înțelegem în ce domeniu a fost încadrată orice știre care are legătură sau în care este menționat subiectul crizei refugiaților de către autorii știrilor pe fiecare portal în parte.

Din totalul de 729 știri monitorizate, observăm din graficul de mai jos, că 41.84% din știri au fost încadrate în domeniul externe, 31.14% în domeniul actualitate, 12.35% în domeniul politic, 4.94% în domeniul social, 3.70% în domeniul comunicate și 1.65% în domeniul revista presei. Aceste încadrări sunt perfect corecte și în conformitate cu subiectul știrii tratate. De asemenea, știri în procentaj de sub 1% au fost încadrate în domenii cum ar fi business, cultură, economic, engleză, justiție, life show, life-inedit, lifestyle, sport, știrile zilei (doar 0.14%) sau nu au un domeniu al știrii specificat.

Figura I.72.: „Distribuția domeniului știrii”

Domeniile știrii sunt distribuite pe fiecare portal în parte după cum urmează:

Figura I.73.: „Distribuția domeniului știrii pe www.hotnews.ro”

Figura I.74.: „Distribuția domeniului știrii pe www.ziare.com”

Figura I.75.: „Distribuția domeniului știrii pe www.mediafax.ro”

Figura I.76.: „Distribuția domeniului știrii pe www.agerpres.ro”

Din analiza noastră, rezultă că pe www.hotnews.ro, 91.60% din știri sunt încadrate în domeniul actualitate, 5.88% în domeniul revista presei și 0.84% în sport, economic sau nu au domeniul specificat. Pe www.ziare.com, 79.73% din știri sunt încadrate în domeniul actualitate, 15.54% în domeniul politic, 3.38% în domeniul business și 1.35% în domeniul life show. Mediafax încadrează 64% din știri în domeniul externe, 17.50% în domeniul politic, 14% în domeniul social, 1.50% în domeniile cultură și economic, 1% în domeniul life-inedit și 0.50% în sport. Agerpres încadrează, de asemenea, cea mai parte a știrilor, 67.56% în domeniul externe, 12.21% în politic, 10.31% în comunicate, 3.05% în social, 1.91% în revista presei și engleză, 0.76% în cultură și sport și 0.38% în economic, justiție, lifestyle și știrile zilei. Cea mai parte a știrilor este încadrată fie în domeniul actualitate pe Hotnews și Ziare.com, fie în domeniul externe pe cele două agenții de presă, Mediafax și Agerpres și ăn domeniul politic pe Ziare.com, Mediafax și Agerpres.

Distribuția articolelor pe fiecare portal în parte în funcție de domeniul încadrării în domeniul știrii este după cum urmează:

Figura I.77.: „Distribuția domeniilor articolelor pe www.hotnews.ro”

Figura I.78.: „Distribuția domeniilor articolelor pe www.ziare.com”

Figura I.79.: „Distribuția domeniilor articolelor pe www.mediafax.ro”

Figura I.80.: „Distribuția domeniilor articolelor pe www.agerpres.ro”

Pe www.hotnews.ro, 91.30% din articole sunt încadrate în domeniul actualitate, 6.09% în domeniul revista presei și 0.87% în sport, economic sau nu au domeniul specificat. Ziare.com, încadrează 80.30% din articole în domeniul actualitate, 15.15% în domeniul politic, 3.03% în domeniul business și 1.52% în domeniul life show. Mediafax și Agerpres își mențin aceleași încadrări ale articolelor precum este și încadrarea știrilor în domeniile respective.

Domeniile de încadrare ale editorialelor sunt prezente doar pe Hotnews, 100% în domeniul actualitate și Ziare.com, 75% în domeniul actualitate, 18.75% în domeniul politic și 6.25% în domeniul business. Tabloul editorialelor se găsește mai jos:

Figura I.81.: „Distribuția domeniilor editorialelor pe www.hotnews.ro”

Figura I.82.: „Distribuția domeniilor editorialelor pe www.ziare.com”

Știrile în care este menționat subiectul crizei refugiaților în Europa sunt distribuite pe domenii după cum urmează:

Figura I.83.: „Distribuția domeniului știrii despre criză”

30.23% din aceste știri despre criză sunt încadrate în domeniul actualitate, 27.91% în externe, 20.93% în politic, 16.28% în revista presei și 2.33% în comunicate și social.

Situația distribuției domeniilor știrilor despre criză pe fiecare portal în parte arată în felul următor:

Figura I.84.: „Distribuția domeniilor știrilor despre criză pe www.hotnews.ro”

Figura I.85.: „Distribuția domeniilor știrilor despre criză pe www.ziare.com”

Figura I.86.: „Distribuția domeniilor știrilor despre criză pe www.mediafax.ro”

Figura I.87.: „Distribuția domeniilor știrilor despre criză pe www.agerpres.ro”

Pe Hotnews, 75% din aceste știri sunt încadrate în domeniul actualitate și 25% în revista presei. Ziare.com încadrează 70% în domeniul actualitate și 30% în domeniul politic. Mediafax încadrează 63.64% în domeniul externe, 27.27% în domeniul politic și 9.09% în domeniul social. Agerpres încadrează în mod egal, 35.71% în domeniile externe și revista presei, 21.43% în domeniul politic și 7.14% în domeniul comunicate. Reiese că Hotnews li Ziare.com încadrează cea mai mare majoritate în domeniul actualitate, în timp ce agențiile de presă, Mediafax și Agerpress, se focusează pe domeniul externe.

Domeniile articolelor despre criza refugiaților sunt încadrate în proporție de 75% în domeniul actualitate și 25% în revista presei pe www.hotnews.ro. Pe Ziare.com, acestea sunt încadrate 77.78% în domeniul actualitate și 22.22% în domeniul politic. Cele două agenții de presă încadrează articolele în domenii precum știrile.

Figura I.88.: „Distribuția domeniilor articolelor despre criză pe www.hotnews.ro”

Figura I.89.: „Distribuția domeniilor articolelor despre criză pe www.ziare.com”

Figura I.90.: „Distribuția domeniilor articolelor despre criză pe www.mediafax,ro”

Figura I.91.: „Distribuția domeniilor articolelor despre criză pe www.agerpres.ro”

Avem un singur editorial, pe www.ziare.com, încadrat în proporție de 100% în domeniul politic.

Figura I.92.: „Distribuția domeniilor editorialelor despre criză pe www.ziare.com”

Pentru subdomeniile știrii am monitorizat tot 729 de știri, din care a rezultat că majoritatea, 62.96%, nu are un subdomeniu al știrii specificat, iar 10.56% sunt încadrate în subdomeniile internațional și invazie imigranți, 3.29% în subdomeniul esențial, 2.06% în subdomeniul invazie imigranți-ungaria, 1.51% în subdomeniul invazie imigranți-europa, 1.23% în subdomeniul politic, 1.10% în subdomeniul invazie imigranți-românia, 0.69% în subdomeniul invazie imigranți-germania, 0.55% în subdomeniul radio tv, 0.41% în subdomeniile internațional-statul islamic, klaus iohannis, media, opinii, traian băsescu, 0.27% în subdomeniile bogdan aurescu, invazie-imigranți franța, invazie imigranți-turcia și subiectele zilei și 0.14% în subdomeniile angela merkel-cancelar german, business, cristian preda, documentare, eurofonduri, europa-germania, europa-țări europa, europa-ungaria, fotbal, internațional-turcia, invazie imigranți-grecia, invazie imigranți-italia, invazie imigranți-siria, monica macovei, vasile blaga. Așadar, Germania, principala destinație a imigranților, este încadrată într-un procentaj redus în subdomeniile știrilor.

Figura I.93.: „Distribuția subdomeniului știrii”

Referitor la distribuția subdomeniilor pe fiecare portal în parte, avem următoarea situație:

Figura I.94.: „Distribuția subdomeniilor știrilor pe www.hotnews.ro”

Figura I.95.: „Distribuția subdomeniilor știrilor pe www.ziare.com”

Figura I.96.: „Distribuția subdomeniilor știrilor pe www.mediafax.ro”

Figura I.97.: „Distribuția subdomeniilor știrilor pe www.agerpres.ro”

Cele mai multe subdomenii sunt distribuite pe www.ziare.com, apoi pe www.hotnews.ro, și foarte puțin, două subdomenii pe www.mediafax.eo și trei subdomenii pe www.agerpres.ro.

Hotnews a alocat 63.87% subdomeniului internațional, 20.17% subdomeniului esențial și în proporții mai mici, cum ar fi 5.04% subdomeniului politic, 3.36% subdomeniului radio tv, 2.52% subdomeniului opinii, 1.68% subdomeniului subiectul zilei, și 0.84% subdomeniilor fotbal și business sau nu au un subdomeniu specificat. Ziare.com a distribuit 53.03% din știri în subdomeniul invazie-imigranți, apoi în subdomeniul invazie imigranți-ungaria 10.14%, în subdomeniul invazie-imigranți europa 7.43%, în subdomeniul invazie imigranți-românia 5.41%, în subdomeniul invazie imigranți-germania 3.38%, în subdomeniile internațional-statul islamic, klaus iohannis, politic și traian băsescu câte 2.03%, în subdomeniile bogdan aurescu, invazie imigranți-franța și invazie imigranți-turcia câte 1.35% și în subdomeniile angela merkel-cancelar german, cristian preda, europa-germania, europa-țări europa, europa-ungaria, internațional, internațional-turcia, invazie imigranți-grecia, invazie imigranți-italia, invazie imigranți-siria, monica macovei, vasile blaga, vedet și victor ponta câte 0.68%. Pe mediafax.ro avem știri fără un subdomeniu specificat în proporție de 99% și 1% sunt distribuite în subdomeniul media. Agenția națională de presă, Agerpres, a distribuit în subdomeniile documentare și media câte 0.38% din știri și 99.24% din știri nu au un subdomeniu specificat. Se obervă că doar pe Ziare.com au apărut subdomenii ale știrilor precum angela merkel-cancelar german, europa-germania și invazie imigranți-germania care au legătură directă cu cercetarea noastră, în timp ce Agerpres nu folosește subdomenii în proporție de 99.24% și Mediafax în proporție de 99%.

Tablouriile distribuției subdomeniilor articolelor pe fiecare portal în parte sunt ilustrate în cele ce urmează:

Figura I.98.: „Distribuția subdomeniilor articolelor pe www.hotnews.ro”

Figura I.99.: „Distribuția subdomeniilor articolelor pe www.ziare.com”

Figura I.100.: „Distribuția subdomeniilor articolelor pe www.mediafax.ro”

Figura I.101.: „Distribuția subdomeniilor articolelor pe www.agerpres.ro”

Pe www.hotnews.ro avem 66.09% din articole încadrate în subdomeniul internațional, 20% în subdomeniul esențial și în proporții mai mici, cum ar fi 5.22% în subdomeniul politic, 3.48% în subdomeniul radio tv, 2.52% în subdomeniul opinii, 1.74% în subdomeniul subiectul zilei, și 0.84% în subdomeniile fotbal și business sau nu au un subdomeniu specificat. Ziare.com a distribuit 54.55% din articole în subdomeniul invazie-imigranți, apoi în subdomeniul invazie imigranți-ungaria 11.36%, în subdomeniul invazie imigranți-românia 5.30%, în subdomeniul invazie-imigranți europa 4.55%, în subdomeniul invazie imigranți-germania 3.79%, în subdomeniile bogdan aurescu, internațional statul islamic, invazie imigranți-franța, invazie imigranți-turcia, klaus iohannis și subiectele zilei cu 1.52% și câte 0.76% în subdomeniile angela merkel-cancelar german, cristian preda, europa-germania, europa-țări europa, europa-ungaria, internațional, internațional-turcia, invazie imigranți-grecia, invazie imigranți-italia, invazie imigranți-siria, monica macovei, vasile blaga, vedet și victor ponta. Pe mediafax.ro avem articole fără un subdomeniu specificat în proporție de 99% și 1% sunt distribuite în subdomeniul media. Agenția națională de presă, Agerpres, a distribuit în subdomeniile documentare și media câte 0.38% din articole și 99.24% din articole nu au un subdomeniu specificat. Se obervă că doar pe Ziare.com au apărut subdomenii ale știrilor precum angela merkel-cancelar german, europa-germania și invazie imigranți-germania care au legătură directă cu cercetarea noastră, în timp ce Agerpres nu folosește subdomenii în proporție de 99.24% și Mediafax în proporție de 99%.

Distribuția editorialelor pe www.hotnews.ro este de 100% în subdomeniul opinii.

Figura I.102.: „Distribuția subdomeniilor editorialelor pe www.hotnews.ro”

Distribuția editorialelor pe www.ziare.com este după cum urmează: 31.25% în subdomeniile invazie imigranți și invazie imigranți-europa, 12.50% în subdomeniul politic și câte 6.25% în subdomeniile internațional-statul islamic, invazie imigranți-românia, klaus iohannis și traian băsescu.

Figura I.103.: „Distribuția subdomeniilor editorialelor pe www.ziare.com”

Distribuția știrilor despre criză a subdomeniilor este următoarea:

Figura I.104.: „Distribuția subdomeniilor știrilor despre criză”

58.14% din știrile despre criza refugiaților nu au un domeniu specificat, 16.28% sunt încadrate în subdomeniul invazie imigranți, 13/95% în subdomeniul internațional și 2.33% în subdomeniile business, esențial, ivazie imigranți-românia, klaus iohannis și radio tv.

Distribuția știrilor despre criză pe www.hotnews.ro este de 62.50% în subdomeniul internațional și câte 12.50% în subodmeniile business, esențial și radio tv.

Figura I.105.: „Distribuția subdomeniilor știrilor despre criză pe www.hotnews.ro”

Pe Ziare.com, avem o distribuție asemănătoare, adică 70% din știrile despre criză sunt încadrate în subdomeniul invazie imigranți și câte 10% din aceleași știri sunt încadrate în subdomeniile internațional, invazie imigranți-românia și klaus iohannis.

Figura I.106.: „Distribuția subdomeniilor știrilor despre criză pe www.ziare.com”

Mediafax și Agerpres au știri despre criza refugiaților în proporție de 100% care nu au un subdomeniu specificat.

Figura I.107.: „Distribuția subdomeniilor știrilor despre criză pe www.mediafax.ro”

Figura I.108.: „Distribuția subdomeniilor știrilor despre criză pe www.agerpres.ro”

Subdomeniile articolelor despre criza refugiaților sunt distribuite pe www.hotnews.ro, www.mediafax.ro și www.agerpres.ro la fel ca și știrile despre același subiect. Singura diferență este pe www.ziare.com unde avem o distribuție în proporții diferite a articolelor, 78% în subdomeniul invazie imigranți și 11% în internațional și invazie imigranți-românia, și a editorialelor, 100% în subdomeniul klaus iohannis.

Figura I.109.: „Distribuția subdomeniilor articolelor despre criză pe www.hotnews.ro”

Figura I.110.: „Distribuția subdomeniilor articolelor despre criză pe www.ziare.com”

Figura I.111.: „Distribuția subdomeniilor articolelor despre criză pe www.mediafax,ro”

Figura I.112.: „Distribuția subdomeniilor articolelor despre criză pe www.agerpres,ro”

Figura I.113.: „Distribuția subdomeniilor editorialelor despre criză pe www.ziare.com”

Pentru mediul online, analiza fiecărui site în parte arată o constanță a prezenței mediatice a subiectului cu vârfurile sale, atât pe portalele celor două agenții de presă, cât și pe pe cele două site-uri de știri românești, cu o mai bunî acoperire pe Agerpres și o foarte bună încadrare în domenii și subdomenii pe Ziare.com.

3.3.2. Proeminența știrilor despre subiectul crizei refugiaților în Europa în mediul online

Evoluția numărului mediu de cuvinte/știri între 1 și 30 septembrie 2015 a fost pozitivă, de la un număr mediu de 430,61 de cuvinte/știri la un număr mediu de 885,70 de cuvinte/știri despre criză. Acest aspect se datorează numărului de articole, semnificativ mai mare decât numărul de editoriale. Comparativ cu media de cuvinte calculată pentru toate știrile din corpusul de analiză observăm că știrile despre criză au beneficiat de un spațiu editorial mai vast. A se reține că „N” reprezintă numărul de știri în fiecare tabel de mai jos.

Astfel, cele 729 de știri monitorizate însumează în total 306 011 de cuvinte cu o medie de 430,61 și o deviație de 476,041. Cele 119 de știri de pe hotnews.ro însumează 54 788 de cuvinte cu o medie de 460,40 și o deviație de 699,15. Cele 148 de știri de pe ziare.com au 71 814 de cuvinte cu o medie de 485,23 și o deviație de 358,270. Mediafax și cele 200 de știri numără în total 77 801 de cuvinte cu o medie de 389,01 și o deviație de 307.583. Agerpres este cea care a publicat cele mai multe știri, în număr de 262, însumând 101 608 de cuvinte cu o medie de 387,82 și o deviație de 511,600.

Tabel I.25. Număr cuvinte în total știri

În ceea ce privește articolele, în număr de 709, pe toate cele trei portalele, avem un total de 283 941 de cuvinte, cu o medie de 400,48 și o deviație de 461,949. Pe hotnews.ro ave, 115 de articole, cu 49 178 de cuvinte cu o medie de 427,63 și o deviație de 684,275. Cele 232 de articole de pe ziare.com au 55 354 de cuvinte cu o medie de 419,35 și o deviație de 281,312. Mediafax numără 200 de articole, cu 77 801 de cuvinte cu o medie de 389,01 și o deviație de 307.583. Agenția națională de presă, Agerpres, este cea care a publicat cele mai multe articole, în număr de 262, însumând 101 608 de cuvinte cu o medie de 387,82 și o deviație de 511,600.

Tabel I.26. Număr cuvinte în total articole

Cele 20 de editoriale de pe cele patru site-uri au 22 070 de cuvinte, cu o medie de 1103,50 și o deviație de 474,443. Editoriale au fost publicate doar de hotnews.ro, patru șa număr, având 5 610 cuvinte, cu o medie de 1402,50 și o deviație de 457,421. Ziare.com are cel mai mare număr de editoriale publicate, 16, având 16 460 de cuvinte, cu o medie de 1028,65 și o deviație de 462,033.

Tabel I.27. Număr cuvinte în total editorial

Cele 43 de știri în care este menționată direct criza refugiaților numără 38 085 de cuvinte, cu o medie de 885,70 și o deviație de 1081,568. Cele mai puține știri, opt la număr, având 5 117, cu o medie de 639,63 și o deviație de 655,715 sunt pe hotnews,ro. Ziare.com a publicat doar zece știri, adică 6 286 de cuvinte, cu o medie de 628,60 și o deviație de 433,559. Mediafax.ro are 11 știri, 5 472 de cuvinte, cu o medie de 497,45 și o deviație de 687,007. Agerpres are din nou cel mai mare număr de știri, 14, având 21 210 cuvinte, cu o medie de 1515,00 și o deviație de 1553,213.

Tabel I.28. Număr cuvinte știrile despre criză

În cazul articolelor, 43, în care este menționată direct criza refugiaților, avem doar pe ziare.com o situație diferită față de statusul știrilor, deoarece pe acest site a fost publicat și un editorial pe această temă. Astfel, cele nouă articole numără 5 480 de cuvinte, cu o medie de 608,89 și o deviație de 455,081.

Tabel I.29. Număr cuvinte articolele despre criză

Editorialul de pe ziare.com are 806,00 de cuvinte și o medie de 806,00.

Tabel I.30. Număr cuvinte editorialele despre criză

De aici reiese, că Agerpres a avut cele mai multe articole despre criza refugiaților, 14, iar Hotnews.ro și Ziare.com au fost singurele care au publicat și editorial.

În cele ce urmează vom exemplifica grafic mediile numărului de cuvinte pe știre, pentru site-urile analizate, dar și mediile numărului de cuvinte în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat. Cea mai mare medie a numărului de cuvinte pe știre este de 485,23 ăe www.ziare.com, în timp ce cea mai mare medie a numărului de cuvinte în știrile despre criză este pe www.hotnews.ro, 639,63. Cele mai mici medii sunt pe www.agerpres.ro, de 387,82 a numărului de cuvinte pe știre și pe www.mediafax.ro cu 497,454 a numărului de cuvinte în știrile despre criză.

Figura I.114.: „Medie număr de cuvinte pe știre, pentru site-urile analizate”

Figura I.115.: „Medie număr de cuvinte în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Pe www.agerpres.ro, avem cea mai mare sumă de cuvinte pe știre, 101 608 și cel mai mare număr de cuvinte în știrile despre criză, 21 210. În timp ce cea mai mică sumă de cuvinte pe știre, 54 788 și cea mai mică sumă de cuvinte în știrile despre criză, 5 117 sunt regăsite pe www.hotnews.ro.

Figura I.116.: „Sumă număr de cuvinte pe știri, pentru site-urile analizate”

Figura I.117.: „Sumă număr de cuvinte în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Suma numărului de cuvinte în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat sunt prezentate mai jos, cu mențiunea că ziare.com este singurul care a publicat și un editorial, cu 806 cuvinte, iar cele mai multe cuvinte sunt pe www.agerpres.ro, 21 210 de cuvinte.

Figura I.118.: „Sumă număr de cuvinte în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Media numărului de cuvinte în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat arată că cea mai mare medie este pe www.agerpres.ro de1515, iar la editoriale este pe www.ziare.com de 806.

Figura I.119.: „Medie număr de cuvinte în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Suma numărului de cuvinte pe articole și editoriale, pentru site-urile analizate, este cea mai mare la capitolul articole pe www.agerpres.ro, cu 101 608 de cuvinte, iar la editoriale pe www.ziare.com cu 16 460 de cuvinte.

Figura I.120.: „Sumă număr de cuvinte pe articole și editoriale, pentru site-urile analizate”

Media numărului de cuvinte în articole și editoriale este cea mai mare la ambele tipuri de știre pe www.hotnews.ro cu 427,63 pentru articole, respectiv 1402,50 pentru editoriale.

Figura I.121.: „Medie număr de cuvinte în articole și editoriale, pentru fiecare portal analizat”

Numărul de vizualizări în total știri -729- este de 1 718 154 pe toate cele patru portale analizate, cu o medie de 2356,86 și o deviație de 4648,590. Cele mai multe vizualizări sunt pe www.ziare.com, 635 564, cu o medie de 4294,35 și o deviație de 3732,507, urmat de www.hotnews.ro, 586 745, cu o medie de 4930,63 și o deviație de 6920,752, www.mediafax.ro, 378 056, cu o medie de 1890,28 și o deviație de 5330,397, și www.agerpres.ro, 117 789, cu o medie de 449,58 și o deviație de 377,343. Așadar, la capitolul popularitate, pe primul loc se află Ziare.com ale cărui știri au fost cele mai vizualizate de către cititorii online. În timp ce știrile agenției naționale de presă, Agerpres, au fost cele mai puțin vizualizate în mediul online.

Tabel I.31. Număr vizualizări în total știri

Figura I.122.: „Medie număr de vizualizări pe știre, pentru site-urile analizate”

Figura I.123.: „Sumă număr de vizualizări pe știre, pentru site-urile analizate”

Numărul de vizualizări în total articole -709-, este de 1 541 583, cu o medie de 2174,31 și o deviație de 4387,315 pe toate cele patru site-uri supuse monitorizării. Cele mai multe vizualizări le-au avut articolele postate pe www.hotnews.ro, 527 083, cu o medie de 4583,33 și o deviație de 6169,601. Apoi urmează articolele de pe www.ziare.com cu 518 655 vizualizări, cu o medie de 3929,20 și o deviație de 3631,796. Articolele publicate de www.mediafax.ro au avut 378 056 vizualizări, cu o medie de 1890,28 și o deviație de 533-, 397. Iar articolele publicate de www.agerpres.ro au fost vizualizate de 117 789 de ori, cu o medie de 449,58 și o deviație de 377,343. Numărul de vizualizări în total editoriale -20- este de 176 571, cu o medie de 8828,55 și o deviație de 8828,55. Cele patru editoriale publicate de către Hotnews.ro au fost vizualizate de 59 662 de ori, cu o medie de 14915,50 și o deviație de 17319,251. Editorialele, 16 la număr, de pe Ziare.com au avut mai mult succes, fiind vizualizate de 116 909, cu o medie de 7306,81 și o deviație de 3237,963.

Tabel I.32. Număr vizualizări în total articole

Tabel I.32. Număr vizualizări în total editoriale

Figura I.124.: „Medie număr de vizualizări în articole și editoriale, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.125.: „Sumă număr de vizualizări în articole și editoriale, pentru fiecare portal analizat”

Numărul de vizualizări în știrile despre criză -43- este de 90 552, cu o medie de 2105,86 și o deviație de 4280. Cele mai multe știri în care este menționată direct criza refugiaților au avut și cele mai puține vizualizări, 4 607, cu o medie de 329,07 și o deviație de 110,327 pe site-ul Agerpres. Cele mai puține știri în care este menționată direct criza refugiaților au avut și cele mai multe vizualizări, 37 125, cu o medie de 4640,63 și o deviație de 8599,729 pe site-ul Hotnews.ro. Știrile în care este menționată direct criza refugiaților de pe Ziare.com, în număr de 10, au fost vizualizate de 36 558 de ori, cu o medie de 3655,80 și o deviație de 3295,104. Cele 11 știri în care este menționată direct criza refugiaților publicate de Mediafax au fost vizualizate de 12 262 de ori, cu o medie de 1114,73 și o deviație de 1529,085.

Tabel I.33. Număr vizualizări în știrile despre criză

Numărul de vizualizări în articolele despre criză -42- este de 78 286 pe toate portalele, cu o medie de 1863,95 și o deviație de 4023,366. Doar pe Ziare.com avem o situație diferită, deoarece din cele 10 știri, nouă sunt articole și unul este editorial. Atfel, articolele au fost vizualizate de 24 292 de ori, cu o medie de 2699,11 și o deviație de 1385,034. Celelalte date rămân neschimbate pentru cele trei site-uri rămase.

Tabel I.34. Număr vizualizări în articolele despre criză

Figura I.126.: „Medie număr de vizualizări în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.127.: „Sumă număr de vizualizări în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Iar singurul editorial cu referire directă la criza refugiaților de pe Ziare.com a fost vizualizat de 12 266 de ori, cu o medie de 12 266.

Tabel I.35. Număr vizualizări în editorialele despre criză

Figura I.128.: „Sumă număr de vizualizări în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.129.: „Medie număr de vizualizări în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Cele mai vizualizate știri -148- au fost cele publicate în mediul online de către Ziare.com, cu 635 564, urmate de Hotnews.ro și de agenția de presă privată, Mediafax. Agenția națională de presă, Agerpres, a avut cele mai multe știri publicate pe acest subiect, 262 la număr, cu 117 789 vizualizări. În ceea ce privește articolele, putem observa că Hotnews.ro a avut cele mai puține articole publicate în mediul online, 115, dar cele mai vizualizate 527 083, urmate de cele 132 articole de pe Ziare.com cu 518 655 vizualizări, de Mediafax și Agerpres. Ziare.com a publicat 16 editoriale cu 116 909 vizualizări, iar Hotnews a avut patru editorial cu 59 662 vizualizări. La fel se întâmplă și cu știrile, respective articolele care au legătură directă cu criza refugiaților, unde Hotnews.ro a avut opt știri care au fost vizualizate de 37 125 ori, urmate de Ziare.com, Mediafax și Agerpres, în timp ce singurul editorial a fost pe Ziare.com și vizualizat de 12 266 de ori. Așadar, cele mai multe știri au fost publicate de către Agerpres, dar au fost și cele mai puțin vizualizate.

În continuare, vom vedea care este situația comentariilor știrilor online care stau la baza cercetării noastre. Cele mai multe comentarii la știrile monitorizate au fost pe Mediafax, în număr de 2740 la 200 de știri, cu o medie de 13,70 și o deviație de 26,130. Cele 119 știri de pe Hotnews au primit 2019 comentarii, cu o medie de 16,97 și o deviație de 31,988. Cele 148 știri de pe Ziare.com au avut 1420 comentarii, cu o medie de 9,59 și o deviație de 9,685. Cele mai puține, 35, comentarii au primit cele 262 de știri publicate de Agerpres, cu o medie de 0,13 și o deviație de 0,620. Per total, cele 729 de știri au avut 6214 comentarii, cu o medie de 8,52 și o deviație de 20,400.

Tabel I.36. Număr comentarii în total știri

Figura I.130.: „Medie număr de comentarii pe știre, pentru site-urile analizate”

Figura I.131.: „Sumă număr de comentarii pe știre, pentru site-urile analizate”

În ceea ce privește numărul de comentarii date articolelor, singurele site-uri unde avem diferențe față de știri, sunt Hotnews, cu cele 115 articole care au primit 1911 comentarii, cu o medie de 16,62 și o deviație de 32,090 și cele 132 articole de pe Ziare.com, care au fost comentate de 1165 de ori, cu o medie de 8,83 și o deviație de 9,245. Iar în total, cele 709 de articole au primit 5851 comentarii, cu o medie de 8.25 și o deviație de 20,442. Mediafax și Agerpres rămân neschimbate în ceea ce privește numărul de comentarii față de situația de la știri.

Tabel I.37. Număr comentarii în total articole

În legătură cu numărul de editoriale comentate, singurele portaluri unde avem diferențe față de știri, sunt Hotnews, cu cele patru editoriale care au primit 108 comentarii, cu o medie de 27 și o deviație de 31,273 și cele 16 editoriale de pe Ziare.com, care au fost comentate de 255 de ori, cu o medie de 15,94 și o deviație de 11,168. În total, cele 20 de editoriale au fost comentate de 363 de ori, cu o medie de 18.15 și o deviație de 16,538. Mediafax și Agerpres nu au avut niciun editorial publicat, deci niciun comentariu

Tabel I.38. Număr comentarii în total editoriale

Figura I.132.: „Sumă număr de comentarii pe articole și editoriale, pentru site-urile analizate”

Figura I.133.: „Medie număr de comentarii în articole și editoriale, pentru fiecare portal analizat”

Cele 43 de știri despre criză au fost comentate de 355 de ori, cu o medie 8,26 și o deviație de 20,032. Cele mai multe comentarii le-au primit cele 10 știri de pe Ziare.com, în număr de 163, cu o medie de 16,30 și o deviație de 11,748. Apoi cele opt știri ale Hotnwes au fost comentate de 138 de ori, cu o medie de 17,25 și o deviație de 42,808. Mediafax a avut 11 știri, care au fost comentate de 54 de ori, cu o medie de 4,91 și o deviație de 6,426. Iar știrile Agerpres, 16 la număr, nu au avut niciun comentariu.

Tabel I.39. Număr comentarii în știrile despre criză

Figura I.134.: „Medie număr de comentarii în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.135.: „Sumă număr de comentarii în știrile despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Cele 42 de articole despre criză au avut un număr total de comentarii de 323, cu o medie de 7,69 și o deviație de 19,925. Singura diferență față de situația știrilor este pe Ziare.com deoarece avem nouă articole cu 131 de comentarii, cu o medie de 14,56 și o deviație de 11,001 și un editorial, cu 32 de comentarii și o medie de 32.

Tabel I.40. Număr comentarii în articolele despre criză

Tabel I.41. Număr comentarii în editorialele despre criză

Figura I.136.: „Sumă număr de comentarii în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Figura I.137.: „Medie număr de comentarii în articolele și editorialele despre criză, pentru fiecare portal analizat”

Așadar, cele mai multe comentarii le-au avut știrile publicate de Ziare.com, iar cele mai puține le-au avut știrile publicate de Agerpres.

Astfel, în media online, proeminența știrilor monitorizate în intervalul 1-30 septembrie 2015 este dată de numărul de vizualizări și numărul de comentarii. De aceea, am realizat acest tablouuri compacte al numărului de vizualizări și comentarii pentru știrile, articolele și editorialele noastre.

Tabel I.42. Proeminența știrilor pe portalurile analizate

Tabel I.43. Proeminența articolelor pe portalurile analizate

Tabel I.44. Proeminența editorialelor pe portalurile analizate

3.3.3. Tonul știrilor (engl. tone of voice) despre subiectul crizei refugiaților în Uniunea Europeană în mediul online

Excelurile pentru cele 4 atitudini (9, 10, 11, 12)

3.3.4. Interpretarea rezultatelor cercetării

Concluziile cercetării vezi p. 122 din cartea Alinei

Considerații finale

CONCLUZII

Scopul acestor capitole din teza de doctorat este acela de a obține o înțelegere profundă și o analiză detaliată a fenomenului euroscepticismului în cele mai puternice și influente state membre ale Uniunii Europene, și anume: Germania, Marea Britanie și Franța în contextul crizei economice din 2008 și crizei refugiaților din 2015-2016, rezultatele Brexit-ului din Marea Britanie din 2016 și impactul acestuia asupra viitorului Uniunii Europene, precum și de a descrie evoluția partidului eurosceptic AfD, a organizației anti-Islam și anti-imigrație PEGIDA și a Mișcării Identitare pe scena politică germană și care este încadrarea politică și ideologică a acestora. Eurobarometrele Standard din intervalul 2007-2016 au evidențiat nivelul de încredere și de neîncredere în Uniunea Europeană, nivelul de încredere și de neîncredere în instituțiile naționale, susținerea monedei unice europene, euro, principalele interese ale germanilor, britanicilor și francezilor, așteptările europenilor privind bunăstarea lor ca și cetățeni membrii ai Uniunii Europene, dar și percepțiile referitoare la starea economiei Uniunii Europene și cea a economiei naționale. Alături de Germania au fost selectate spre analiză și Marea Britanie și Franța deoarece sunt țări vechi cu tradiție, sunt fondatoarele Uniunii Europene, sunt situate toate trei statele în nordul Europei, economiile lor sunt puternice și stabile, iar rata șomajului este scăzută. De asemenea, situația curentă a Marii Britanii după Brexit este foarte relevantă pentru analiza noastră, deoarece noua structură a Uniunii Europene este redefinită după ce britanicii au ales, prin votul poporului, să părăsească Europa. Curentul eurosceptic a luat naștere în Marea Britanie în anii 1980, și s-a dezvoltat începând cu 2009, vocea acestuia fiind partidul UKIP, prin Nigel Farage. De asemenea, în Germania a fost fondat în 2013 partidul eurosceptic AfD și în doar câțiva ani a crescut în popularitate în mod semnificativ. Pe lângă AfD, și-au făcut apariția pe scena politică germană PEGIDA și Mișcarea Identitară, care au o influență semnificativă în estul Germaniei. Alianța AfD-PEGIDA este privită de către germani ca o alternativă credibilă la alianțele politice tradiționale, gen CDU/CSU sau SPD/FDP. Franța este și ea la rândul ei o țară în care euroscepticismul prinde aripi prin partidul Frontul Național, iar acum se vorbește de un Frexit. Liderul Le Pen are șanse considerabile să devină noul președinte francez în 2017. Rezultatele analizei au demonstrat că germanii au cea mai mare încredere în Uniunea Europeană, în moneda unică europeană și în instituțiile statului, în timp ce britanicii și francezii sunt cei mai puțin încrezători în proiectul european, în moneda euro și în instituțiile statului. Prin Brexit, britanicii vor părăsi Uniunea în 2018. Interesant este faptul că germanii și britanicii sunt preocupați de tema imigrației, iar francezii sunt preocupați de șomaj. Germania este principala țară vizată de refugiații din Orientul Mijlociu, iar cancelarul Angela Merkel este cea care gestionează atât la nivel național, cât și la nivel european criza refugiaților din 2015-2016 din Uniunea Europeană, fiind coordonatoarea întregului proces de alocare a cotelor de refugiați în țările membre și conduce negocierile cu Turcia. Marea Britanie este și ea preferată de imigranți deoarece nivelul de trai din insulă și ajutoarele sociale oferite de stat sunt foarte generoase pentru solicitanții de azil în Regatul Unit. Franța este țara cea mai puternic afectată de problema șomajului din grupul celor trei, de acea șomajul reprezintă principala preocupare a francezilor. Analiza Eurobarometrelor Standard se va extinde asupra celor două din 2016 imediat ce acestea vor fi publicate pe site-ul Comisiei Europene.

Cetățenii europeni joacă un rol semnificativ în dezvoltarea proiectului de integrare europeană. Din această perspectivă, este foarte important pentru clasa politică europeană să înțeleagă de ce crește atitudinea eurosceptică față de Uniunea Europeană, de ce europenii își simt din ce în ce mai amenințată păstrarea propriei identități naționale și culturale în actualul context social, politic și economic, de ce statele europene se tem că suveranitatea lor națională este pusă în pericol de proiectul european, de ce germanii se tem de islamizarea Germaniei și a Europei, iar neîncrederea în instituțiile de la Bruxelles se situează în continuare la cote destul de ridicate. În acest context, pe fondul crizei economice din 2008 și a izbucnirii crizei refugiaților în 2015 în Europa, partidul eurosceptic german, AfD a devenit un partid important pe scena partidelor politice germane, crescând foarte mult în popularitate în rândul cetățenilor germani. AfD este încadrat de către specialiști în curentul euroscepticismului soft. La scurt timp de la înființare, în 2013, partidul a obținut la alegerile locale și regionale, dar și la cele pentru Parlamentul European un scor de 7%. Trei ani mai târziu, în martie 2016, la alegerile locale și regionale din Land-ul Saxonia, AfD a obținut 24% de voturi. Acest rezultat spectaculos s-a înregistrat deoarece AfD este văzut de către germani ca o alternativă viabilă la partidele politice cu tradiție germane, CDU, CSU, SPD și FDP, fiind singurul partid care a avut o atitudine fermă referitoare la valul de refugiați care a lovit Germania începând cu luna septembrie 2015. Poziția radicală a AfD față de refugiați a fost susținută și de primul-ministru al Land-ului Bavaria și liderul CSU, Horst Seehofer. AfD este foarte prezent în mediile de socializare online, în special pe Facebook, unde și-a desfășurat o campanie electorală extrem de interactivă, înregistrând foarte multe comentarii pozitive din partea fanilor săi. Rezultatele de la alegerile locale șă regionale din 2016 reprezintă un status intermediar pentru situația alegerilor pentru cancelaria Germaniei din toamna lui 2017.

Capitolele s-au concentrat pe investigarea extinderii fenomenului eurosceptic ca și concept multidimensional în Germania, și pe analiza poziției Germaniei față de celelalte două puteri dominante ale Uniunii Europene, Marea Britanie și Franța în ceea ce privește viitorul Uniunii și atitudinea față de deciziile comunitare de aderare de noi state, în special Turcia, și de gestionare a crizei economice și a crizei refugiaților. De asemenea, Europa esre pusă la încercare și de decizia finală a Marii Britanii de a părăsi Uniunea, și de extinderea tot mai mare a partidelor eurosceptice în Europa, pe fondul slăbirii încrederii în partidele tradiționale și guvernele naționale.

Încheiem cu citatul lui Hans-Jörg Trenz, profesor-cercetător, ARENA Centre for European Studies, Universitatea din Oslo:

„Cu cât Europa încearcă mai mult să se legitimeze, cu cât mai mult încearcă să își spună propria poveste de success, cu atât mai mult provoacă reacții eurosceptice.”

În esență, euroscepticismul reprezintă îndoiala sau lipsa de satisfacție față de proiectul Uniunii Europene, precum și teama pierderii identității naționale, a propriilor culturii, și a dispariției Europei în sine prin islamizarea acesteia.

BIBLIOGRAFIE

Bârgăoanu, Alina. Negrea, Elena (coord.). (2011). „Comunicarea în Uniunea Europeană: modele teoretice și aspecte practice” , (p. 175). București: Editura comunicare.ro.

Bârgăoanu, Alina. Negrea, Elena (coord.). (2011). „Comunicarea în Uniunea Europeană: modele teoretice și aspecte practice” , (p. 171). București: Editura comunicare.ro apud Kopecky, Petr. Mudde, Cas. (2002). „The two slides of Euroscepticism. Party Positions on European Integration in East Central Europe”, (pp. 297-326), European Union Politics, 3(3).

Bârgăoanu, Alina. (2011). „Examenul Schengen. În căutarea sferei publice europene”, (p. 101). București: Editura comunicare.ro.

Beck, Friederike. (2016). „Die geheime Migrationsagenda”. Rottenburg: Kopp Verlag.

Berg-Schlosser, Dirk. Rytlewski, Rald. (1993). „Political culture in Germany”, (p. 127). New York: Editura Palgrave Macmillan.

Chelcea, Septimiu. (2002). „Opinia publică. Gândesc masele despre ce și cum vor elitele?”, (pp. 110-111, pp. 116-117, pp. 121-122). București: Editura Economică.

Chelcea, Septimiu. (2003). „Cum să redactăm o lucrare de diplomă, o teză de doctorat, un articol științific în domeniul științelor socioumane”. (Ediția a 2 – a revizuită). București: Editura comunicare.ro.

Chelcea, Septimiu. (2001). „Psihologie socială”, (p. 38). București: Editura comunicare.ro.

Conti, Nicolò. (2003). „Party Attitudes to European Integration: A Longitudinal Analysis of the Italian Case EPERN Working Paper No 13”. Sussex: Sussex European Institute. P. 16-17

Corbu, Nicoleta. Frunzaru, Valeriu. Boțan, Mădălina. Schifirneț, Constantin. (2011). „Setting the public agenda on the European Union: the 2009 elections for the European Parliament în Romania”, (p. 302) în Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XXII, nr. 3–4.

Daphi, Priska. Kocyba, Piotr. Neuber, Michael. Roose, Jochen. Rucht, Dieter. Scholl, Franziska. Sommer, Moritz. Stuppert, Wolfgang. Zajak, Sabrina. Teune, Simon. (2015). „Protestforschung am Limit. Eine soziologische Annäherung an Pegida”, (p.27). Berlin: Wissenschaftszentrum Berlin für Sozialforschung, Friedrich-Ebert-Stiftung, Otto Brenner-Stiftung șiTechnische Universität Chemnitz.

Dobrescu, Paul. (2013). „Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente”. București, Editura comunicare.ro.

Dobrescu, Paul. Bârgăoanu, Alina. (2004). „Mass media și societatea”, (p. 32, p. 128, p. 129, p. 105, p. 156, p. 159). București: Editura comunicare.ro.

Dobrescu, Paul. Bârgăoanu, Alina. Corbu, Nicoleta. (2007). „Istoria comunicării”, (p. 103, p. 160). București, Editura comunicare.ro.

Drăgan, Ion. (2002). „Sociologia comunicării în masă”, (pp. 114-120, p. 143, p. 147, pp. 151-157, p. 151). București: Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

Flecker, Jörg. (2007). „Changing working life and the appeal of the extreme right” , (p. 11). Farnham: Editura Ashgate Publishing apud Mudde, Cas. (1996). „The War of Words: Defining the Extreme Right Party Family”, Greencastle: Editura DePauw University.

Flecker, Jörg. (2007). „Changing working life and the appeal of the extreme right” , (p. 11, p. 12, p. 13). Farnham: Editura Ashgate Publishing.

Flecker, Jörg. (2007). „Changing working life and the appeal of the extreme right” , (p. 11). Farnham: Editura Ashgate Publishing apud Mudde, Cas. (1996). „The War of Words: Defining the Extreme Right Party Family”, Greencastle: Editura DePauw University.

Flecker, Jörg. (2007). „Changing working life and the appeal of the extreme right” , (p. 11). Farnham: Editura Ashgate Publishing.

Flecker, Jörg. (2007). „Changing working life and the appeal of the extreme right” , (pp. 11-12). Farnham: Editura Ashgate Publishing apud Kazin, Michael. (1995). „The populist persuasion. An American history”, Ithaca: Editura Cornell University Press.

Flecker, Jörg. (2007). „Changing working life and the appeal of the extreme right” , (p. 12). Farnham: Editura Ashgate Publishing.

Flecker, Jörg. (2007). „Changing working life and the appeal of the extreme right” , (pp. 11-12). Farnham: Editura Ashgate Publishing apud Kitschelt, Herbert. (1995). „The Radical Right in Western Europe. A Comparative Analysis”, Michigan: Editura University of Michigan Press.

Flecker, Jörg. (2007). „Changing working life and the appeal of the extreme right” , (pp. 11-12). Farnham: Editura Ashgate Publishing apud Betz, Hans-George. (1993). „The new politics of resentment: radical right-wing populist parties in Western Europe”, (pp. 413-427). New York: Editura City University of New York.

Flood, Christopher. (2002). „The Challenge of Euroscepticism”, (pp. 73-84) în „The European Union Handbook”, a doua ediție, Londra: Fitzroy Dearborn Publishers, http://www.academia.edu/976416/The_challenge_of_Euroscepticism [accesat la data de 28 ianuarie 2015]

Flood, Christopher. Usherwood, Simon. (2005). „Positions, Disposition, Transitions: A model of Group Alignment on EU integration”, lucrare prezentată la Conferința Anuală nr. 55 a Asociației de Studii Politice, Universitatea din Leeds, Marea Britanie, aprilie 2005, http://s3.amazonaws.com/academia.edu.documents/30359132/flood.pdf?AWSAccessKeyId=AKIAJ56TQJRTWSMTNPEA&Expires=1478876921&Signature=O3cPSv2m3ZbJT%2FyXqJw08o8BNMs%3D&response-content-disposition=inline%3B%20filename%3DPositions_Dispositions_Transitions_A_Mod.pdf, accesat la data de 31 mai 2016]

Fuchs, Dieter. (2002). „Das Demokratiedefizit der Europäischen Union und die politische Integration Europas: Eine Analyse der Einstellungen der Bürger in Westeuropa” , (pp. 3-4). Berlin: Wissenschaftszentrum Berlin für Sozialforschung gGmbH (WZB) apud Almond, Gabriel A. (1989). „The Intellectual History of the Civic Culture Concept”, (pp. 1-36) în Almond, Gabriel A./Verba, Sidney (Hrsg.). (1980). „The Civic Culture Revisited”. Boston: Little, Brown and Company.

Gabel, Matthew. (1998), „Public support for European Integration: An Empirical test of five Theories”, (pp. 336-337) în Journal of Politics, vol. 60, nr. 2, mai 1998, Cambridge: Cambridge University Press în numele Southern Political Science Association, http://is.muni.cz/el/1423/podzim2015/EVS185/um/Gabel_1998_Public_Support_for_European_Integration_An_Empirical_Test_of_Five_Theories.pdf?lang=cs [accesat la data de 28 ianuarie 2015]

Gaffney, John. Kolinsky, Eva. (1991). „Political culture in France and Germany”, (p. 7). Londra: Routledge Library Editions.

Gebhardt, Richard. (2013). „Eine „Partei neuen Typs"? Die Alternative für Deutschland (AfD) vor den Bundestagswahlen”, (p. 90) în Forschungsjournal Soziale Bewegungen 3/2013, Stuttgart: Editura Lucius&Lucius.

Geiges, Lars. Stine, Marg. Franz, Walter. (2015). „Pegida – die schmutzige Seite der Zivilgesellschaft?” , (p.186). Bielefeld: Transcript Verlag.

Gutmann, Amy. (2003). „Identity in Democracy”, Princeton: Princeton University Press.

Harmsen, Robert. (2005). „A Dual Exceptionalism?: British and French Patterns of Euroscepticism in Wider Comparative Perspective”, (p. 2), lucrare prezentată la Workshop-ul Identitatea națională și euroscepticismul: O comparație între Franța și Marea Britanie, Oxford, mai 2005.

Häusler, Alexander. (2016). „Die Alternative für Deutschland. Programmatik, Entwicklung und politische Verortung ”, (p. 8). Düsseldorf: Editura Springer VS.

Hooghe, Liesbet. Marks, Gary. (2007). „Sources of Euroscepticism”, (p.119) în Acta Politica nr. 42.

Iliescu, Dragoș în Teodorescu, Bogdan. (2001). „Marketing politic și electoral”, (p. 104). București: Editura comunicare.ro. apud Rajecki, D,W. (1990). „Attitudes”. Massachusetts.

Iliescu, Dragoș în Teodorescu, Bogdan. (2001). „Marketing politic și electoral”, (p. 104). București: Editura comunicare.ro. apud Hovland, Carl. Janis, Irving. Kelley, Harold. (1953). „Communication and Persuasion: Psychological Studies of Opinion Change”. New Haven: Yale University Press.

Kiess, Johannes. Decker, Oliver. Brähler, Elmar. (2016). „German perspectives on right-wing extremism. Challenges for comparative analysis”, New York: Routledge.

Leconte, Celile. (2010). „Understanding Euroscepticism”, (p. 61). New York: Palgrave Macmillan, https://books.google.de/books?id=RQMdBQAAQBAJ&pg=PR3&lpg=PR3&dq=understanding+euroscepticism+cecile+leconte&source=bl&ots=UnJAPN9xER&sig=0gh3O62FPTKvCwKRx6KmbriWJvU&hl=de&sa=X&ved=0ahUKEwjT27WNoOXJAhVDpg4KHRjmDBIQ6AEIMzAG#v=onepage&q=understanding%20euroscepticism%20cecile%20leconte&f=false [accesat la data de 23 decembrie 2015]

McLaren, Lauren. (2005). „Explaining Mass-Level Eurosketicism: Identity, Interests, and Institutional Distrust”, (pp. 5-6). Notthingam: Universitatea Notthingam, Școala Politică, http://www.cesruc.org/uploads/soft/130221/1-130221194636.pdf [accesat la data de 23 decembrie 2015]

McCormick, John. (2005). „Understanding the European Union – a concise introduction”, (p. 10, p. 135). New York: Palgrave Macmillan.

O’Hear, Anthony. „Civilized Euroscepticism”, (pp. 8-9) în The European Journal, volumul 8, nr. 2, noiembrie/decembrie 2000.

Pieper, Morten. Haußner, Stefan. Kaeding, Michael. (2015). „Die Vermessung des Euroskeptizismus der Alternative für Deutschland (AfD) im Frühjahr 2014”, (p. 150). Wiesbaden: EdituraSpringer Fachmedien Wiesbaden.

Plehwe, Dieter. Schlögl, Matthias. (2014). „Europäische und zivilgesellschaftliche Hintergründe der euro(pa)skeptischen Partei Alternative für Deutschland (AfD)”, (p. 31). Berlin: Editura Wissenschaftszentrum Berlin für Sozialforschung gGmbH.

Pop, Doru. (2001). „Mass media și democrația”, (p. 147, pp. 147-148, pp. 194-195, p. 197). Iași: Editura Polirom.

Pratkanis, Anthony. Breckler, Steven. Greenwald, Anthony. (1989). „Attitude, structure and function”, (p. 243). Hillsdale, New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates, Inc., Publishers.

Rohrschneider, Robert. (2002). „The Democratic Deficit and Mass Support for an EU-wide Government”, (p. 463) în American Journal of Political Science, vol. 46.

Sørensen, Catharina. (2008). „Danish Euroscepticism: Unique or Part of Broader Patterns?”. (p. 85, p. 86, p. 87, pp. 89-90). Copenhaga: Danish Institute for International Studies, https://www.files.ethz.ch/isn/91280/DIIS_Yearbook_2008.pdf, [accesat la data de 31 mai 2016]

Spektorowski, Alberto. (2003). „The New Right: Ethno-regionalism, ethno-pluralism and the emergence of a neo-fascist 'Third Way” în Journal of Political Ideologies, Volume 8, 2003 – Issue 1, Londra: Informa Group plc, http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/13569310306084, [accesat la data de 31 august 2016]

Szczerbiak, Aleks. Taggart, Paul. (2008). „Opposing Europe? The Comparative Party Politics of Euroscepticism. Volume 1. Case Studies and Country Surveys”, (p. 8). Oxford: Oxford University Press.

Taggart, Paul. (1998). „A Touchstone of Dissent: Euroscepticism in Contemporary Western European Party Systems”, (pp. 363-388, pp. 365-366). Sussex: School of Social Sciences, University of Sussex, Brighton, Marea Britanie.

Taggart, Paul. Szczerbiak, Aleks. (2002). „The Party Politics of Euroscepticism in EU Member and Candidate State”, (pp. 4-6, pp. 7-8). Sussex: Sussex European Institute.

Taylor, Charles. (1992). „Multiculturalism”, Princeton: Princeton University Press.

Teodorescu, Bogdan. (2001). „Marketing politic și electoral”, (p. 102). București: Editura comunicare.ro.

Thatcher, Margaret. (20 septembrie 1988). „Speech to the College of Europe ("The Bruges Speech"). Bruges: Fundația Margaret Thatcher, http://www.margaretthatcher.org/document/107332 [accesat la data de 21 decembrie 2015]

Theveßen, Elmar. (2016). „Terror in Deutschland. Die tödliche Strategie der Islamisten”, (p. 6). München/Berlin: Piper Verlag GmbH.

Thran, Malte. Boehnke, Lukas. (2015). „The value-based Nationalism of Pegida”, (pp. 181-182) în Journal for Deradicalization 3/2015, Stuttgart: German Institute on Radicalization and Deradicalization Studies.

Trenz, Hans-Jörg. (2014). „The Saga of Europeanisation On the Narrative Construction of a European Society”, (p. 13). Oslo: Editura ARENA Working Paper, http://www.sv.uio.no/arena/english/research/publications/arena-working-papers/2014/wp7-14.pdf [accesat la data de 7 iunie 2016]

Vorländer, Hans. Herold, Maik. Schäller, Steven. (2015). „Wer geht zu PEGIDA und warum? Eine empirische Untersuchung von PEGIDA­Demonstranten in Dresden” , (p. 10). Göttingen: Zentrum für Verfassungs­ und Demokratieforschung.

Young, Iris Mairon. (1990). „ Justice and the Politics of Difference”, Princeton: Princeton University Press.

Wegmann, Milene (2002). „Früher Neoliberalismus und europäische Integration”. Baden-Baden: Editura Nomos.

***, „Grundsatzprogramm der Alternative für Deutschland. Leitantrag der Bundesprogrammkommission und des Bundesvorstandes”, Alternativefuer.de, 30 aprilie 2016, (pp. 1-2, pp. 3-74), https://www.alternativefuer.de/wp-content/uploads/sites/7/2016/03/Leitantrag-Grundsatzprogramm-AfD.pdf [accesat la data de 3 iunie 2016]

***, „Aufnahmeverfahren syrischer Flüchtlinge”, Bamf.de, 30 octombrie 2014, http://www.bamf.de/DE/Migration/AufnahmeSyrien/aufnahmeverfahren-syrien-node.html [accesat la data de 15 iunie 2016]

***, „Flüchtlingsschutz”, Bamf.de, 22 mai 2014, http://www.bamf.de/DE/Migration/AsylFluechtlinge/Fluechtlingsschutz/fluechtlingsschutz-node.html [accesat la data de 15 iunie 2016]

***, „Harmonisierung des Asylrechts in Europa”, Bamf.de, 22 mai 2015 http://www.bamf.de/DE/Migration/AsylFluechtlinge/EuropaKontext/Harmonisierung/harmonisierung-node.html [accesat la data de 15 iunie 2016]

***, „Politisch Verfolgte genießen Asyl”, Bamf.de, 2 mai 2011 http://www.bamf.de/DE/Migration/AsylFluechtlinge/Asylrecht/asylrecht-node.html [accesat la data de 15 iunie 2016]

***, „Verteilung der Asylbewerber”, Bamf.de, 1 ianuarie 2016 http://www.bamf.de/DE/Migration/AsylFluechtlinge/Asylverfahren/Verteilung/verteilung-node.html [accesat la data de 15 iunie 2016

***, „Wir suchen Dolmetscher”, Bamf.de, 2016, http://www.bamf.de/DE/DasBAMF/BerufKarriere/Dolmetscher/dolmetscher-node.html [accesat la data de 15 iunie 2016]

***, „Is Germany becoming more Eurosceptic?”, BBC News Inside Europe Blog, 25 aprilie 2014, http://www.bbc.com/news/blogs-eu-27155893 [accesat la data de 25 aprilie 2014]

***, „Eurosceptic earthquake rocks EU elections”, BBC World News, 26 mai 2014, http://www.bbc.com/news/world-europe-27559714 [accesat la data de 26 mai 2014]

***, „German Eurosceptic party AfD wins Saxony state seats”, BBC News Europe, 31 august 2014, http://www.bbc.com/news/world-europe-29006799 [accesat la data de 31 august 2014]

***, „German Euroscepticism – a milder variety”, BBC News Europe, 7 mai 2014, http://www.bbc.com/news/world-europe-27316198 [accesat la data de 28 mai 2015]

***, „Merkel says German multicultural society has failed”, BBC News World, 17 octombrie 2010, http://www.bbc.com/news/world-europe-11559451 [accesat la data de 14 septembrie 2016]

***, „Alternative für Deutschland – Aktuelle Wahlergebnisse”, Bpb.de, 18 septembrie 2016, http://www.bpb.de/politik/grundfragen/parteien-in-deutschland/211108/afd [accesat la data de 11 octombrie 2016]

***, Sondajele Eurobarometru Standard din intervalul 2007 (EB67) – 2014 (EB82) – Standard Eurobarometer (67-82) „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2007 – 2015, http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb_arch_en.htm [accesat la data de 9 decembrie 2015]

***, „European Economic Forecast”, ISSN 1725-3217 (online), ISSN 0379-0991 (print), Comisia Europeană – Directoratul General pentru Afaceri Economice și Financiare – Divizia de Comunicare (Directorate – General for Economic and Financial Affairs – Unit Communication), primăvara lui 2015, Bruxelles, Belgia, http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/european_economy/2015/pdf/ee2_en.pdf [accesat la data de 9 decembrie 2015]

***, „European Economic Forecast”, ISSN 2443-8014 (online), Comisia Europeană – Directoratul General pentru Afaceri Economice și Financiare – Divizia de Comunicare (Directorate – General for Economic and Financial Affairs – Unit Communication), noiembrie 2015, Bruxelles, Belgia, http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/eeip/pdf/ip011_en.pdf [accesat la data de 19 mai 2016]

***, „Communication from the commission to the european parliament, the council, the european economic and social committee and the committee of the regions a european agenda on migration” COM (2015) 240 final, Comisia Europeană, 2015, http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/european-agenda-migration/background – Bruxelles, Belgia, 13 mai 2015 apud information/docs/communication_on_the_european_agenda_on_migration_en.pdf [accesat la data de 9 decembrie 2015]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din iunie 2007 (EB67) – Standard Eurobarometer 67 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2007, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/617 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din mai 2008 (EB68) – Standard Eurobarometer 68 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2008, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/664 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din iunie 2008 (EB69) – Standard Eurobarometer 69 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2008, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/742 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din iunie 2010 (EB70) – Standard Eurobarometer 70 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2010, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/832 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din septembrie 2009 (EB71) – Standard Eurobarometer 71 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2009, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/829 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din decembrie 2009 (EB72) – Standard Eurobarometer 72 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2009, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/831 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din august 2010 (EB73) – Standard Eurobarometer 73 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2010, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/917 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din februarie 2011 (EB74) – Standard Eurobarometer 74 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2011, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/918 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din august 2011 (EB75) – Standard Eurobarometer 75 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2011, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/1019 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din decembrie 2011 (EB76) – Standard Eurobarometer 76 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2011, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/1020 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din iulie 2012 (EB77) – Standard Eurobarometer 77 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2012, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/1063 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din decembrie 2012 (EB78) – Standard Eurobarometer 78 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2012, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/1069 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din iulie 2013 (EB79) – Standard Eurobarometer 79 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2013, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/1120 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din decembrie 2013 (EB80) – Standard Eurobarometer 80 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2013, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/1123 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din iulie 2014 (EB81) – Standard Eurobarometer 81 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2014, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/2040RD/surveyKy/1123 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din decembrie 2014 (EB82) – Standard Eurobarometer 82 „Public opinion in the European Union”, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2014, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/2041 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din primăvara anului 2015 (EB83) – Standard Eurobarometer 83 „Public opinion in the European Union” – numărul proiectului 2015.5284, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2015, (p. 3, pp. 66-73, p. 106, pp. 107-108, p. 110), http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb83/eb83_publ_en.pdf [accesat la data de 9 decembrie 2015]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din noiembrie 2015 (EB84) – Standard Eurobarometer 84 „Public opinion in the European Union” – numărul proiectului 2015.6899, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2015, (p. 3, p. 17, p. 18, p. 25, p. 27, p. 28, p. 29), http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/PublicOpinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/2098 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Sondajul Eurobarometru Standard din mai 2015 (EB85) – Standard Eurobarometer 85 „Public opinion in the European Union” – numărul proiectului 2016.5319, Comisia Europeană – Directoratul General pentru Comunicare (DG COMM Divizia „Strategie, acțiuni de comunicare corporativă și Eurobarometre” – „Strategy, Corporate Communication Actions and Eurobarometer” Unit) – TNS opinion & social, 2016, http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/2130 [accesat la data de 19 mai 2016]

***, Eurobarometrul Standard 84 – Indicatorii cheie – Germania, Marea Britanie și Franța, Comisia Europeană, 2015, (p. 1, p. 2, p. 15, p. 16, p. 17), http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/PublicOpinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/2098 [accesat la data de 24 mai 2016]

***, „State of the Union 2015: Time for Honesty, Unity and Solidarity” (discursul lui Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene), Comisia Europeană, 9 septembrie 2015, Strasbourg, Franța, http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-15-5614_en.htm [accesat la data de 19 mai 2016]

***, „Managing the refugee crisis a new partnership framework”, Comisia Europeană, 7 iunie 2016, (pp. 1-3), http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/european-agenda-migration/background-information/docs/20160607/factsheet_managing_refugee_crisis_new_partnership_framework_en.pdf [accesat la data de 9 iunie 2016]

***, „European council conclusions”, Consiliul Uniunii Europene, 15 octombrie 2015, http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2015/10/16-euco-conclusions/ [accesat la data de 19 mai 2016]

***, „Conferința ONU de la Paris privind schimbările climatice, 30/11-12/12/2015”, Consiliul Uniunii Europene, 2015, http://www.consilium.europa.eu/ro/meetings/international-summit/2015/11/30/ [accesat la data de 19 mai 2016]

***, „AfD bei 20,8%: Mecklenburg-Vorpommerns Ausländer erwägt wegzuziehen”, der-postillon.com, 5 septembrie 2016, http://www.der-postillon.com/2016/09/afd-mecklenburg-vorpommern.html [accesat la data de 6 septembrie 2016]

***, „Logo Identitaere Bewegung”, Diskurswerfer, https://diskuswerfer.files.wordpress.com/2012/11/logo-identitc3a4r.jpg, [accesat la data de 30 august 2016]

***, „Anti-euro party makes big leap in Thuringia, Brandenburg state elections”, Dw.com, 14 septembrie 2014 http://www.dw.com/en/anti-euro-party-makes-big-leap-in-thuringia-brandenburg-state-elections/a-17921282 [accesat la data de 2 iunie 2016]

***, „Racism in Germany in all parts of society, UN review shows”, Dw.com, 5 mai 2015, http://www.dw.com/en/racism-in-germany-in-all-parts-of-society-un-review-shows/a-18430680 [accesat la data de 7 iunie 2016]

***, „Setback for SPD after narrow win in Bremen”, Dw.com, 11 mai 2015, http://www.dw.com/en/setback-for-spd-after-narrow-win-in-bremen/a-18442780 [accesat la data de 2 iunie 2016]

***, „Temporary Reintroduction of Border Control”, Ec.europa.eu, 2016, http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/borders-and-visas/schengen/reintroduction-border-control/index_en.htm [accesat la data de 9 iunie 2016]

***, „Euroscepticism: More than a British phenomenon”, EurActiv.com, 25.ianuarie 2013, http://www.euractiv.com/sections/eu-elections-2014/euroscepticism-more-british-phenomenon-286609 [accesat la data de 25 ianuarie 2013]

***, „Macht sich in der Bundesregierung „Euroskepsis” breit?”, EurActiv.de, 6 ianuarie 2014, http://www.euractiv.de/soziales-europa/artikel/macht-sich-in-der-bundesregierung-euroskepsis-breit-008391 [accesat la data de 25 mai 2015]

***, „S-a dus cultura „Willkommen”. Germania aplică din nou Acordul de la Dublin pentru refugiații sirieni”, EurActiv.ro, 11 noiembrie 2015, http://www.euractiv.ro/extern/s-a-dus-cultura-5c-willkommen-5c-.germania-aplica-din-nou-acordul-de-la-dublin-pentru-refugiatii-sirieni-2439 [accesat la data de 13 iunie 2016]

***, „Regulamentul Dublin II”, EUR-Lex, 18 noiembrie 2011, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Al33153 [accesat la data de 9 iunie 2016]

***, „European Parliament/Results of the 2014 European elections”, Europarl.europa.eu, 1 iulie 2014, http://www.results-elections2014.eu/en/country-results-de-2014.html [accesat la data de 25 iulie 2014]

***, „Annual Report on the Situation of Asylum in the European Union 2012”, European Asylum Support Office, Statewatch.org, 2013, p. 39, http://www.statewatch.org/news/2013/jul/eu-easo-annual-report.pdf [accesat la data de 9 iunie 2016]

***, „Eurostat newsrelease euroindicators April 2015”, 98/2015, Ec.europa.eu, 3 iunie 2015, http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/6862104/3-03062015-BP-EN.pdf/ [accesat la data de 9 decembrie 2015]

***, „Eurostat statistics explained – unemployment statistics”, Ec.europa.eu, 31 mai 2016, http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Unemployment_statistics#Main_statistical_findings [accesat la data de 19 mai 2016]

***, „Treaty of Amsterdam. Amending the treaty on European Union, the treaties establishing the European Communities and certain related acts”, Europarl.europa.eu, 1997, Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, p. 26, http://www.europarl.europa.eu/topics/treaty/pdf/amst-en.pdf [accesat la data de 8 iunie 2016]

***, „Alternative für Deutschland AfD”, Facebook.com, 2016, https://www.facebook.com/alternativefuerde/info/?tab=page_info [accesat la data de 16 ianuarie 2016]

***, „Pegida”, Facebook.com, 2016, https://www.facebook.com/pegidaevdresden [accesat la data de 30 iunie 2016]

***, „Identitaere”, Facebook.com, https://www.facebook.com/identitaere/, [accesat la data de 30 august 2016]

***, „Euro-Skepsis in Deutschland sinkt”, FAZ.NET, Frankfurter Allgemeine Zeitung, 9 aprilie 2013, http://www.faz.net/aktuell/wirtschaft/eurokrise/ueberraschende-umfrage-euro-skepsis-in-deutschland-sinkt-12142426.html [accesat la data de 26 mai 2015]

***, „Gründungsparteitag der AFD Aufstand gegen Merkels „alternativlose Politik””, FAZ.NET, Frankfurter Allgemeine Zeitung, 14 aprilie 2013, http://www.faz.net/aktuell/wirtschaft/wirtschaftspolitik/gruendungsparteitag-der-afd-aufstand-gegen-merkels-alternativlose-politik-12148549.html [accesat la data de 2 iunie 2016]

***, „Das Menetekel von Köln”, FAZ.NET, Frankfurter Allgemeine Zeitung, 9 ianuarie 2016, http://www.faz.net/aktuell/politik/fluechtlingskrise/das-menetekel-von-koeln-ein-kommentar-14004278.html [accesat la data de 27 iunie 2016]

***, „Der (un)bekannte AfD-Wähler: Jung, männlich – und enttäuscht!”, FAZ.NET, Frankfurter Allgemeine Zeitung, 14 martie 2016, http://www.faz.net/aktuell/politik/afd-waehler-jung-maennlich-und-enttaeuscht-14123702.html [accesat la data de 3 iunie 2016]

***, „Neueste Rechte”, Frankfurter Rundschau, 11 noiembrie 2012, http://www.fr-online.de/die-neue-rechte/rechtsextremismus-neueste-rechte,10834438,20843510.html, [accesat la data de 30 august 2016]

***, „Regionalwahl in Frankreich. Erste Prognosen: Front National gewinnt keine einzige Region”, Focus.de, 13 decembrie 2015, http://m.focus.de/politik/ausland/regionalwahlen-in-frankreich-front-national-gewinnt-keine-einzigeregion_id_5151692.html?utm_campaign=facebook-focus-onlineunterhaltung&fbc=facebook-focus-online-unterhaltung&ts=201512132010 [accesat la data de 13 decembrie 2015]

***, „Parteiprogramm aufgetaucht "echte Flüchtlinge" und "falsche Migranten": So macht die AfD Flüchtlingspolitik”, Focus.de, 21 martie 2016, http://www.focus.de/politik/deutschland/parteien-bericht-afd-will-laut-programm-echte-fluechtlinge-schuetzen_id_5373247.html [accesat la data de 30 iunie 2016]

***, „Vertrauen in Deutschland ist erstaunlich! Wie Syrer über ihre neue Heimat denken”, Focus.de, 7 aprilie 2016, http://www.focus.de/politik/deutschland/das-vertrauen-in-deutschland-ist-erstaunlich-obergrenze-rechtsstaat-rueckkehr-was-syrer-wirklich-ueber-ihre-neue-heimat-denken_id_5416649.html?utm_campaign=facebook-focus-online-politik&fbc=facebook-focus-online-politik&ts=201604071935 [accesat la data de 29 iunie 2016]

***, „Risk analysis for 2016”, Frontex.europa.eu, 5 aprilie 2016, (p. 16), http://frontex.europa.eu/assets/Publications/Risk_Analysis/Annula_Risk_Analysis_2016.pdf [accesat la data de 8 iunie 2016]

***, „Risk analysis for 2015”, Frontex.europa.eu, 5 aprilie 2015, (p. 45), http://frontex.europa.eu/assets/Publications/Risk_Analysis/Annual_Risk_Analysis_2015.pdf [accesat la data de 9 iunie 2016]

***, „Wer wir sind”, Identitaere-Bewegung.de, http://www.identitaere-bewegung.de/wer-wir-sind/, [accesat la data de 30 august 2016]

***, „Idee & Tat”, Identitaere-Bewegung.de, http://www.identitaere-bewegung.de/idee-tat/, [accesat la data de 30 august 2016]

***, „Struktur”, Identitaere-Bewegung.de, http://www.identitaere-bewegung.de/struktur/, [accesat la data de 30 august 2016]

***, „Pegida gründet eigene Partei”, Jungefreiheit.de, 19 iulie 2016, https://jungefreiheit.de/politik/deutschland/2016/pegida-gruendet-eigene-partei/ [accesat la data de 10 octombrie 2016]

***, „Acord între Franța și Germania să preia inițiativa unei Uniuni Europene puternice. Hollande: Suntem capabili să construim o prietenie puternică”, Mediafax.ro, 26 iunie 2016, http://www.mediafax.ro/externe/hollande-franta-si-germania-trebuie-sa-preia-initiativa-unei-uniuni-europene-puternice-15508142 [accesat la data de 27 iunie 2016]

***, „Pegida gewinnt an Zulauf”, Morgenweb.de, 13 decembrie 2014, http://www.morgenweb.de/nachrichten/politik/pegida-gewinnt-an-zulauf-1.2019191 [accesat la data de 30 iunie 2016]

***, „Sonntagsfrage: CSU erzielt absolute Mehrheit, AfD zieht ins Parlament” („Sondaj de opinie: CSU ar obține majoritatea absolută, AfD ar intra în Parlament”, Munchen.tv, 13 ianuarie 2016, https://www.muenchen.tv/sonntagsfrage-csu-erzielt-absolute-mehrheit-afd-zieht-ins-parlament-146795/ [accesat la data de 16 ianuarie 2016]

***, „Demonstrationen und Pegida Gruppen”, Pegidaoffiziell.wordpress, 2015, https://pegidaoffiziell.wordpress.com/2015/01/22/demonstrationen-und-pegida-gruppen/#more-227 [accesat la data de 30 iunie 2016]

***, „Pegida-Positionspapier”, Schiebener.net, decembrie 2014, hhttp://www.schiebener.net/wordpress/wp-content/uploads/2014/12/PegidaPositionspapierKritikkomplett.pdf [accesat la data de 11 octombrie 2016]

***, „Gründung der "Wahlalternative 2013": CDU verliert Politiker an Freie Wähler” , Spiegel.de, 4 octombrie 2012, http://www.spiegel.de/politik/deutschland/parteiprofil-cdu-verliert-politiker-an-freie-waehler-a-859380.html [accesat la data de 2 iunie 2016]

***, „Studie über Pegida-Anhänger: Männlich, über 50, verheiratet, konfessionslos”, Spiegel.de, 31 ianuarie 2016, http://www.spiegel.de/politik/deutschland/pegida-wer-geht-zu-den-demos-und-warum-gehen-sie-auf-die-strasse-a-1074028.html [accesat la data de 1 iulie 2016]

***, „SPIEGEL-Umfrage zur AfD: Frust ohne Not”, Spiegel.de, 25 martie 2016, http://www.spiegel.de/politik/deutschland/afd-nur-wenige-anhaenger-haben-existenzaengste-umfrage-a-1083692.html [accesat la data de 2 iunie 2016]

***, „Narrow Failure: Will Germany's Anti-Euro AFD Party Implode?”, Spiegel.de, 25 septembrie 2013, http://www.spiegel.de/international/germany/german-euroskeptic-party-afd-could-unravel-after-election-a-924498.html [accesat la data de 2 iunie 2016]

***, „German Euro-Skeptic Party Gaining Ground”, Spiegel.de, 5 iulie 2013, http://www.spiegel.de/international/germany/new-party-alternative-for-germany-draws-new-members-away-from-rivals-a-898524.html [accesat la data de 2 iunie 2016]

***, „Identitäre Bewegung: Die rechten Likes-Fänger”, Spiegel.de, 13 august 2016, http://www.spiegel.de/panorama/justiz/identitaere-bewegung-wie-die-gruppierung-jugendliche-anspricht-a-1107442.html , [accesat la data de 30 august 2016]

***, „Der Überblick: Die sechs Datenanalysen zur Wahl”, Spiegel.de, 14 martie 2016, http://www.spiegel.de/politik/deutschland/landtagswahlen-2016-die-sechs-datenanalysen-zur-wahl-a-1082240.html [accesat la data de 2 iunie 2016]

***, „Wahlanalyse: Die Hochburgen der AfD”, Spiegel.de, 14 martie 2016, http://www.spiegel.de/politik/deutschland/landtagswahlen-2016-das-sind-die-hochburgen-der-afd-a-1082181.html [accesat la data de 3 iunie 2016]

***, „The ABC Model of Attitudes: Affect, Behavior & Cognition”, Study.com, http://study.com/academy/lesson/the-abc-model-of-attitudes-affect-behavior-cognition.html [accesat la data de 12 octombrie 2016]

***, „Lösung der Flüchtlingskrise liegt nicht in Europa”, Tagesspiegel.de, 16 aprilie 2016, http://www.tagesspiegel.de/politik/helmut-kohl-loesung-der-fluechtlingskrise-liegt-nicht-in-europa/13456870.html [accesat la data de 29 iunie 2016]

***, „Alle Ergebnisse”, Spiegel.de, 5 septembrie 2016, http://www.spiegel.de/politik/deutschland/landtagswahl-in-mecklenburg-vorpommern-2016-alle-ergebnisse-a-1107978.html [accesat la data de 6 septembrie 2016]

***, „Mecklenburg-Vorpommern Wo die AfD die anderen Parteien deklassierte”, Spiegel.de, 6 septembrie 2016, http://www.spiegel.de/politik/deutschland/afd-in-mecklenburg-vorpommern-die-hochburgen-der-rechtspopulisten-a-1110955.html [accesat la data de 6 septembrie 2016]

***, „1,000 Germans abandon Angela Merkel for Eurosceptic party”, Telegraph.co.uk, 14 aprilie 2013, http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/germany/9993390/1000-Germans-abandon-Angela-Merkel-for-Eurosceptic-party.html [accesat la data de 2 iunie 2016]

***, „A people inspired by democracy, human rights and economic opportunity will turn their back decisively against extremism” Benazir Bhutto, the stringer.com, 16 mai 2015, http://thestringer.com.au/a-people-inspired-by-democracy-human-rights-and-economic-opportunity-will-turn-their-back-decisively-against-extremism-benazir-bhutto-10274#.V9lBCa0qyyw [accesat la data de 14 septembrie 2016]

***, „AfD-Chef Lucke will nur auf Deutsch eingeladen werden”, Thüringer-Allgemeine.de, 27 iunie 2014, http://www.thueringer-allgemeine.de/web/zgt/politik/detail/-/specific/AfD-Chef-Lucke-will-nur-auf-Deutsch-eingeladen-werden-1654317279 [accesat la data de 27 iunie 2014]

***, „Vermisst seit 1945. Adolf, bitte melde Dich! Deutschland braucht Dich! Das Deutsche Volk”, trutzgauer-hote.info, http://trutzgauer-bote.info/wp-content/uploads/2015/07/AH.jpg [accesat la data de 13 septembrie 2016]

***, „Refugees/Migrants Emergency Response – Mediterranean”, UNHCR, Agenția pentru Refugiați a Națiunilor Unite, 2016, http://data.unhcr.org/mediterranean/regional.php [accesat la data de 19 mai 2016]

***, „Europe's refugee crisis, explained”, Vox.com, 5 septembrie 2015, http://www.vox.com/2015/9/5/9265501/refugee-crisis-europe-syria [accesat la data de 13 iunie 2016]

***, „Anti-Euro-Partei geißelt die Politik der Kanzlerin”, Welt.de, 3 martie 2013, http://www.welt.de/politik/deutschland/article114091447/Anti-Euro-Partei-geisselt-die-Politik-der-Kanzlerin.html [accesat la data de 2 iunie 2016]

***, „Wer bei Scholz Führung bestellt, wird sie bekommen”, Welt.de, 15 februarie 2015, http://www.welt.de/politik/deutschland/article137487106/Wer-bei-Scholz-Fuehrung-bestellt-wird-sie-bekommen.html [accesat la data de 2 iunie 2016]

***, „Wir dürfen uns nicht spalten lassen”, Welt.de, 31 decembrie 2015, http://www.welt.de/politik/deutschland/article150488993/Wir-duerfen-uns-nicht-spalten-lassen.html [accesat la data de 27 iunie 2016]

***, „Das sind die Ballungszentren der Flüchtlinge in Deutschland”, Welt.de, 13 ianuarie 2016, http://www.welt.de/wirtschaft/article150973911/Das-sind-die-Ballungszentren-der-Fluechtlinge-in-Deutschland.html [accesat la data de 27 iunie 2016]

***, „Merkels Wettlauf gegen die Zeit – das hat sie vor”, Welt.de, 19 ianuarie 2016, http://www.welt.de/politik/deutschland/article151202819/Merkels-Wettlauf-gegen-die-Zeit-das-hat-sie-vor.html [accesat la data de 15 iunie 2016]

***, „Für 60 Prozent gehört der Islam nicht zu Deutschland”, Welt.de, 12 mai 2016, http://www.welt.de/politik/deutschland/article155279501/Fuer-60-Prozent-gehoert-der-Islam-nicht-zu-Deutschland.html [accesat la data de 29 iunie 2016]

***, „Das Jahr, in dem Merkel die Deutschen verlor”, Welt.de, 6 septembrie 2016, http://www.msn.com/de-de/nachrichten/politik/das-jahr-in-dem-merkel-die-deutschen-verlor/ar-AAixQ5a?li=AAaxdRI#page=1 [accesat la data de 6 septembrie 2016]

***, „AfD lehnt Petry als alleinige Spitzenkandidatin ab”, Welt.de, 19 noiembrie 2016, https://www.welt.de/politik/deutschland/article159604341/AfD-lehnt-Petry-als-alleinige-Spitzenkandidatin-ab.html [accesat la data de 25 noiembrie 2016]

***, „Wir zusammen”, Wir-zusammen.de, 2016, https://www.wir-zusammen.de/home [accesat la data de 30 iunie 2016]

***, „Wir zusammen”, Wir-zusammen.de, 2016, https://www.wir-zusammen.de/patenschaften [accesat la data de 30 iunie 2016]

***, „Marea Britanie iese din UE LIVE: Cameron se retrage, caderi dramatice la bursele international”, Ziare.com, 24 iunie 2016, http://www.ziare.com/brexit/marea-britanie/marea-britanie-iese-din-ue-live-ce-se-intampla-dupa-brexit-1426733 [accesat la data de 24 iunie 2016]

ANEXE

6.1. GRILA ONLINE

Secțiunea A

Informații generale

1. Portalul

1. www.hotnews.ro

2. www.ziare.com

3. www.mediafax.ro

4. www.agerpress.ro

2. Codul zilei (șase cifre: anul/luna/ziua)

___________

3. Numărul de cuvinte al articolului (în cifre)

___________

4. Tipul de știre

1. articol

2. editorial

5. Număr de vizualizări (în cifre)

___________

6. Număr de comentarii (în cifre)

___________

7. Domeniul știrii, cum apare în ziar (primul domeniu menționat; cel mare) – de scris în cuvinte

___________

8. Subdomeniul știrii, cum apare în ziar (dupa domeniul codat la 7) – de scris în cuvinte

___________

Secțiunea B

9. Atitudinea față de refugiați este mai degrabă

1. Pozitivă

2. Negativă

3. Neutră

10. Atitudinea față de Uniunea Europeană este mai degrabă

1. Pozitivă

2. Negativă

3. Neutră

4. În știre nu este menționată Uniunea Europeană

11. Atitudinea față de Germania este mai degrabă

1. Pozitivă

2. Negativă

3. Neutră

4. În știre nu este menționată Germania

12. Atitudinea Germaniei față de refugiați/migranți este mai degrabă

1. Pozitivă

2. Negativă

3. Neutră

4. În știre nu este menționată Germania

Secțiunea C

B1. Subiectul știrii (o frază)

………………………………………………………………………………………………………………………..

CODING BOOK ONLINE

[Tot ceea ce se completează în excel în litere, se scrie fără diacritice. În afară de frazele complete de la D1, totul se scrie numai cu litere mici, chiar dacă este început de cuvânt]

I. PERIOADA

Se codează perioada 1-30 septembrie 2015.

II. CUM SE SELECTEAZĂ CORPUSUL

Pasul 1: Se identifică în arhivele www.hotnews.ro, www.ziare.com, www.agerpress.com, www.mediafax.ro știrile despre criza refugiaților publicate în perioada menționată. Se dă căutare după cuvintele „refugiați”, „cote obligatorii”, „imigranți”, „emigranți”, „migranți”, având grijă ca știrile codate să nu se dubleze.

Pasul 2: Se completează pentru fiecare știre identificată toată Grila online.

III. INSTRUCȚIUNI DE COMPLETARE

2. Codul zilei (șase cifre: anul/luna/ziua)

Spre exemplu, o știre apărută pe 1 sept 2015, va primi codul zilei de 201591.

7. Domeniul știrii

Se codează prima temă în care este încadrată știrea în portalul analizat. Ex: Politic: Criza refugiaților (se codează: politic); Actualitate: Esențial (se codează: actualitate) etc.

9, 10, 11 și 12 – Tonul vocii

Se codează în funcție de atitudinea caracteristică știrii. Atenție! La punctele 9, 10 și 11 se codează atitudinea știrii/jurnalistului față de chestiunile menționate, în timp ce la punctul 12 se codează atitudinea Germaniei față de criza refugiaților, așa cum rezultă din articol/editorial.