ȘCOALA NAȚIONALĂ DE S TUDII POLITICE ȘI AD MINISTRATIVE [607165]

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE S TUDII POLITICE ȘI AD MINISTRATIVE
DEPARTEMENTUL DE RELAȚII INTERNAȚIONA LE ȘI INTEGRARE EURO PEANĂ
Conflictul ruso -cecen
Conflictul de tip asimetric , vertical . Analiza conform
implicării celei de -a treia parte

Briceag Iuliana , A.S.C., an. I

15.02.2012

Conflictele violente au fost un dezechilibru al societății umane de la începuturile
existenței umane , dar în epoca modernă apariția și consecințele conflictelor au schimbat
radical . Războiul de exemplu , a devin tot mai costisitor în ceea ce a privește fata litățile ,
valoarea bunurilor distruse și degradarea socială și suferința umană . Prin eforturi sporite ,
comunitatea internațională a devenit mai eficientă în rezolvarea conflictelor internaționale, iar
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a observat o scădere de trei ori a
numărului de decese legate de conflictele interstatale în 1990 , comparativ cu 1980 .
Cu toate acestea, același raport , de asemenea, afirmă că au fost 3.6 milioane de decese în
legătură cu conflictele interne sau intra-statale din anii 1990 . Prin urmare , aceste statistici
ilustreaz ă un eșec total al comunității internaționale pentru a preveni actuala
apariția a conflictelor militare . În plus , dezvoltarea aparent pozitivă cu privire la victimele în
conflictele internaționale, ar trebui să fi văzută ținând seama de conflictele interne de multe
ori mult mai brutale și violente , dintre care Rwanda , Nigeria și Cecenia, sunt exemplele care
spun cel mai mult .
Un alt factor care contribuie la schimbarea conflictelor moderne este atenția mică
dedicată conflictelor militare tradiționale , sau aspectelor militare ale unui conflict . Situația
este agravată nu numai de lipsa interesului față de conflictele interne, dar și de o atenție
limitată acordată (re)-apariției amenințăril or de securitate non -tradiționale, în era post
războiul ui rece, adică amenințăril or non-militare . Amenințările non-tradiționale cuprind, de
exemplu , problemele de mediu , sărăcia și foamea , dezvoltarea economică eșuată , crima
organizată și violența po litică a actori non -statali .
Este evident că pe agenda problemelor internaționale, rezolvarea conflictelor are o
prioritate înaltă. Este și mai importantă prevenirea acestora, înainte de agravare.
Managementul conflictelor nu salvează doar vieți umane, ci creează încredere între actori și
salvează un număr mare de resurse care ar fi fost epuizate altfel prin distrugere militară.

Tipologia conflictului din Cecenia
Din punct de vedere social conflictul poate fi tratat ca unul inter -etnic sau religios. Fostul
spațiu sovietic, cât și moștenitoar ea URSS cuprind peste 150 de grupuri etnice: mai multe de
o jumătate a URSS. Toate aceste grupuri etnice au fost puse la un loc, pe un teritoriu comun,
sub aceeași lozincă și aceleași valori, pe timpul sovietic. Acest lucru a generat o serie de
conflicte d e-a lungul timpului. Fiind vorba de grupuri etnice diferite, conflictele diferă de la
caz la caz și pot fi încadrate în diferite tipologii.
Cea mai des întâlnită și ușor de explicat este cea a naționalismului sub formă de
matrioșkă, evidențiind ierarhia u nităților etno -teritoriale ale spațiului în cadrul foste URSS,
dar și în cazul moștenitoarei URSS – Federația Rusă.
Galina Starovitova 1 identifică 5 sfere principale de conflict în URSS:
1. Relațiile dintre autoritățile centrale ale Uniunii și republicile s ovietice
2. Relațiile dintre republicile sovietice
3. Relațiile dintre guvernul unei republici și formațiunile etno -teritoriale
autonome din cadrul acestei republici
4. Statutul și problemele minorităților etnice care nu au o formațiune teritorială în
cadrul unei r epublici
5. Statutul și problemele etniilor divizate
Tocmai din cauza acestor tipuri de conflict, există și în fosta URSS, conflicte înghețate și
nerezolvate. De la destrămarea URSS, practic aceleași tipuri de conflicte au rămas,
schimbându -se doar centrul pu terii locale, care în conflictele de astăzi se află înafara
granițelor (cazul fostelor republici), sau în interiorul Federației Ruse (în oblast sau regiunii cu
o populație identitară diferită, devenind conflicte interne)
Conflictele etnice din fosta URSS sunt, în mare parte, de tip vertical. Conflictul ruso –
cecen nu s -a format în jurul dilemei puterii centrale, deci nu este unul politic. Nu este nici un
conflict orizontal între două grupuri etnice luptând pentru păstrarea identității lor culturale sau
luarea de poziții, valori sau resurse ale puterii locale.
Tocmai de aceea conflictul ruso -cecen este vertical: între autoritățile centrale ale
Federației Ruse și o unitate definită constituțional drept membră a Federației, care luptă
pentru dreptul de autodete rminare. Este un conflict între un popor indigen concentrat
teritorial, cu o istorie a unei suveranități politice care are întâietate față de anexarea forțată a
statului care pretinde integritate teritorială împotriva cererilor secesioniste și de divizare.

1 Adel Safty, Leadership and Conflict Resolution, The International Leadership Series, Ed. Universal Publishers,
2003

Lupta cecenilor este practic o luptă din inerție, din tradiție. Cecenii au depus o continuă
rezistență împotriva Rusiei încă din secolele 18 și 19. Cecenii au fost întotdeauna uniți și
nesupuși Imperiului Rus. Au dus un război sângeros la anexarea lor fo rțată în 1859, timp de
30 de ani. Pentru așa numitele ghe rile de luptători ascunse în mun ții Caucazului, F ederația
Rusă nu este doar moștenitoar ea URSS ci și a Imperiului Rus, deci lupta pe care o duc este în
continuu motivată de același impuls: decoloniza rea.
Guvernul cecen, cel aflat în exil, face referire la rezoluția Națiunilor Unite din 1960, care
acorda independență țărilor coloniale în baza principiului autodetermin ării. Această rezoluț ie
stipuleaz ă: ”Subjugarea popoarelor de subjugări stră ine, domi nare și exploatare constituie
negarea drepturilor fundamentale ale oamenilor, fiind contrar ă Cartei Na țiunilor Unite și este
un impediment pentru promovarea p ăcii mondiale și cooper ării… To ți oamenii au dreptul la
autodeterminare, în virtutea acestui dre pt ei pot s ă-și determine în mod liber statutul lor politic
și să-și urm ăreasc ă în mod liber dezvoltarea lor economic ă, social ă și cultural ă”. Cu toate
acestea, aceea și rezolu ție a Na țiunilor Unite, declar ă: ”Orice încercare de separare total ă sau
parțială de unitatea na țional ă de baz ă și integritatea teritorial ă a unei țări este incompatibil ă cu
scopurile și principiile Cartei Na țiunilor Unite ”, parte care se refer ă și legitimeaz ă poziția
Rusiei în acest conflict. Astfel, ru șii arat ă că în Rusia ar trebui să fie sus ținut dreptul la
autodeterminarea popoarelor, cu excep ția celor care doresc separarea de Rusia. Mai mult
decât atât, pozi ția Rusiei este c ă popoarele care au făcut parte din Uniunea Sovietic ă au avut
ocazia s ă devin ă independente în momentul destrămării acesteia. Ast ăzi, Rusia are dreptul
legitim de a -și apăra statutul ei actual și să ia poziție împotriva provoc ărilor externe și interne.
Pe de alt ă parte, Rusia poate doar accepta ca Cecenia s ă-și realizeze dreptul la
autodeterminare sub forma unei autonomii politice extinse, contrar voin ței cecenilor care
susțin că au dreptul s ă-și realizeze dreptul la autodeterminare doar în cadrul unui stat
independent.

În viziunea Rusiei, Cecenia este percepută ca o amenințare a terorismului și nu o victimă
a agresiunii rusești. Ambele războaie au fost izolate în cadrul vieții politice, Rusia acordând o
importanță minoră acestora. Devenind „piatra funerară” a puterii rusești, Cecenia a servit,
pentru o perioadă, din 1999, drept creuzetul pentru restabilirea acel ei puteri. În Manifestul
Sfârșitului de Mileniu , Putin a subliniat că Cecenia face parte din viitorul Rusiei. Într -o
declara ie de presă din 2000, acesta arăta: „În opinia mea, suportul nostru activ pentru
acțiunile din Caucaz se datorează nu numai unei id entită ți naționale lezate, dar ș i unui
sentiment vag că statul a devenit slăbit și trebuie să devină puternic”. Pentru Putin, ră zboiul

cecen amenința Rusia cu dezintegrarea ș i asocierea cu alte pierderi mai mari. Teama că zona
de insecuritate di n Cecenia s -ar muta spre Volga ș i s-ar răspândi spre alte republici, rezultând
o „yugoslavizare” a Rusiei, a provocat cel de al doilea război ruso -cecen.
După atacurile din 11 septembrie din Statele Uni te ale Americii, Putin a evidenț iat rapid
legătura dintre Osama bin Laden ș i rebelii din Cecenia, identificând fundamentalismul islamic
radical drept amenin țarea comună împotriva vestului, declarând că Rusia ș i Statele Unite ale
Americii au un inamic comun, acceptând să participe la campania americană. După 11
septembr ie, Rusia devine parte a coali ției interna ționale împotriva terorismului, iar criticile cu
privire la implicarea acesteia în Cecenia trec în umbră.
Departe de specula țiile și argumentele de fațadă ale Rusiei, motivele pentru care Ceceniei
nu i -a fost acord ată independenț a sunt de ordin geopolitic și economic. Alte motive
subsecvente care rezultă din acestea pot fi urmă toarele:
1. Rusia nu a acceptat niciodat ă separarea Ceceniei din frica de a nu încuraja și
alte republici să-i urmeze calea;
2. anarhia rezultată î n Cecenia a întărit credinț a Rusiei c ă regiunea nu trebuie să
fie independentă și să submineze îns ăși integrita tea teritorială a Rusiei;
3. petrolul este un factor destul de important pentru Rusia, având în vedere
interesul pentru principalele con ducte de pet rol care traversează Groznâi, dar și
temerile față de implicarea vestului în problema petrolului din regiune.

Implicarea celei de -a treia părți
Fiind un conflict asimetric,
cazul Cecenia nu poate fi rezolvat
într-o situație win -win. Cele două
părți implicate nu vor ajunge la
acelașii nivel de legitimitate
niciodată. Rusia este the top dog, și
Cecenia the under -dog. Desigur,
interesul Rusiei este să își mențină
poziția și liderii rebeli realizează
aceast aspect. Partea cecenă era
evident încă de la început că nu e
dispusă să cedeze, am explic at asta și mai sus prin trectul lor.
Fiind catalogat drept un conflict intern, ce privește în mod particular Federația Rusă,
războiul ruso -cecen a primit cele mai pasive reacții, dintre toate conflictele care se desfășoară
la ora actuală în lume. Încă de la început, liderii occidentali au ezitat să intervină în conflictul
ruso-cecen, pentru a nu afecta relațiile cu Federația Rus ă. Președintele american Bill Clinton
compara războiul din Cecenia cu războiul civil american, iar acest război nu putea strica
relațiile sale cu președintele rus Boris Elțîn, în opinia sa. Reacția Statelor Unite ale Americii
față de primul război a fost foarte slabă, deși, dacă acestea se implicau încă de la început,
existau șanse ca cel de al doilea război ă fie prevenit. Chiar și în momentul intensificării
conflictului, în 1994, când intervenția militară a Rusiei era mai mult decât sigură , guvernele
occidentale nu au apelat la nici un instrument internaț ional pentru a aduna informaț ii despre
conflict sau pentru a recurge la măsuri de diplomație preventivă și mediere.
Abia la întâlnirea liderilor OSCE din 1999, administra ia Clinton a admis că ră zboiu l
ruso-cecen nu mai este o criză inter nă, ci una internațională . Deși Statele Unite ale Americii
își exprimaseră , în sfârșit , dorinț a de a interveni ăi de a contribui la rezolvarea confli ctului,
acest lucru a început să irite Rusia ăi mai mult. În mod direct, Statele Unite nu au dorit
niciodată să se implice, diplomat ic sau militar, în Cecenia, însă nu puteau fi indiferente când
era vorba de încălcările convențiilor internaționale de că tre Rusia.
Criticile față de cel de al doilea ră zboi era u îndreptate spre brutalitatea ș i atrocitatea cu
care comandamentele militare ruse acț ionau în Cecenia, liderii occidentali realizând abia
acum cât de grave sunt încă lcările drepturi lor omului, în special ale cetăț enilor ceceni din

zonă. În Congresul american ră sunau voci c are propuneau expulzarea Federaț iei Ruse din G8.
După mai multe presiuni făcute de preș edintele Bill Clinton pentru monitorizarea războiului
prin intermediul altor părți terț e, Putin a acceptat, în cele din urm ă, vizita câtorva organisme și
personalităț i pe teritoriul Ceceniei – Ministrul extern al OSCE, comisarul Naț iunilor Unite
pentru drepturile omului ș i Crucea Roș ie.
Cu toată brutalitatea ș i severitatea campaniei ruse în Cecenia, Rusia î și continua relațiile
pe plan interna țional cu toate insti tuțiile din care făcea parte, fă ră remușcă ri sau atenționă ri
din partea altor membri, beneficiind chiar de fonduri mari din partea FMI, pentru
reconstrucț ie.
În timpul ambelor r ăzboa ie ruso -cecene au avut loc violă ri masive ale dreptului umanitar
internaț ional și ale drepturilor om ului. Drept urile omului constau din convenț ii internaționale
și declaraț ii, dintre care multe au fost incluse în dreptul interna țional obținut, unind mai multe
state și având o aplicabilitate interna țională . Dreptul umanitar internaț ional se aplic ă doar
conflicte lor armate, interne sau internaț ionale. Num ărul convențiilo r internaționale și al altor
documente relevante este foarte mare. Acestea includ: Declara ția Universală a Drepturilor
Omului (1948), Conven ția pentru prevenirea ș i pedeapsa crimelor și genocidului (1948),
Acordul Internaț ional cu privire la drepturile politice și civile (1966), Convenț ia împotriva
torturii și altor atrocită ți, tratamentului inuman sau pedepselor degradante (1984), Convenț ia
cu privire la statutul refugia ților din 1951 și protocolul ei adi țional din 1967 , Convenț ia
pentru drepturile copilului (1989).
În context regional, mai exist ă câteva convenții în baza aderă rii Rusiei la Consiliul
Europei, în 1966 : Statutul Consiliului Europei; Convenția Europeană a drepturilor omului și
Convenț ia Europeană împotriva torturii și a tratamentului degradant (1987).
În lucrarea ” Russia, Chechnya and the OSCE – a relationship embedded in ambiguity ”,
Maria Raquel Freire, 2 de la Universitatea Coimbra, explică tentativa de implicare a OSCE ca
și promoter al dialogului și a încrederii în spațiul caucazian. Oricum, activitatea OSCE în
spațiul ruses c/fost-sovietic este afectată de atitudinea Rusiei față de organizație. În timp ce
OSCE trebuie să promoveze principiile și procedurile sale de reconcilier e, trebuie de
asemenea să țină cont și de principiile Rusiei – interesele naționale, aspirațiile și scopurile sale
care pot fi ireconciliabili. Să nu uităm că Rusia pretinde a fi o democrație, în timp ce nu
permite națiunilor din cadrul teritoriului său să aibă parte de autonomie.

2 Maria Raquel Freire , Russia, Chechnya and the OSCE – a relationship embedded in
ambiguity , UNISCI Discussion Papers:9, Octombrie, 2005

Relația Rusia -OSCE:
1. Care este rolul OSCE în regiunile constrânse de c ătre Federația Rusă?
2. Poate OSCE constrânge Rusia de la anumite acțiuni asupra Ceceniei?
3. De ce ține cont Rusia în pol itica sa de mediere a conflictului: de promisiunile
față de organizațiile internaționale de menținere a păcii, sau de interesele proprii?

I.Soluționarea cu ajutorul celei de a treia părți, con form figurii 1 și modelului de
soluționare a conflictului prin multi -tracks :3

II. Ce s-a întâmplat în realitate:
Rusia s -a purtat de -a lungul timpul într -un mod ambiguu față de OSCE. A fost și
cooperativă în acțiunile de consolida re a Organizației pe plan internațional, dar și suspicioasă
față de puterea sa de decizie. Această ambiguitate a fost clară mai ales din moment ul în care
OSCE s -a implicat a ca a treia parte în conflictul din Cecenia.
În contextul instabilității din zonă, O SCE a delegat Grupul de Asistență pentru Cecenia,
în aprilie 1995. Mandatul OSCE a inclus două dimensiuni principale care implicau activități

3 Oliver Ramsbotham, Contemporary Conflict Resolution , ediția 3, Ed. Polity Press , UK, 2011

umane și un rol de gestionare a crizelor . Grupul a fost încredințat să promoveze respectarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale , să încurajeze instituțiile și procesele
democratice , care asistă în regăsirea de posibile noi aranjamente constituționale și
monitorizarea alegerilor, să asigure întoarcerea în siguranță a refugiaților , și să faciliteze
acorda rea ajutorului umanitar . În ceea ce privește rolul său de gestionare al crizei , Grupul
OSCE era implicat în activități de mediere , împreună cu Federația Rusă și autoritățile locale,
vizând promovării unei rezoluții pașnice a crizei și stabilizării situație i. Acest lucru trebuie să
fie realizat prin dialog , respect pentru integritatea teritorială a Rusiei și, în conformitate cu
principiile OSCE .
La început, autoritățile cecene au fost satisfăcuți față de Grupului de Asistență
activitățile , exprimându -și interesul în sprijinul Grupului în ceea ce privește reabilitarea post-
conflict , în special, de reconstrucție a economiei și a infrastructurilor , precum și formarea
profesională a funcționarilor publici . Cu toate acestea, în curând , această atitudine pozitivă a
dat loc pentru critici dure . În timp ce cecenii au salutat prezența OSCE, ca o modalitate de
internaționaliz are a cauzei lor , ei au criticat organizația pentru susținerea unei soluții care
respectă integritatea teritorială a Federației Ruse , ignorând astfel independența regiunii . Mai
mult decât atât , lipsa de acțiune vizibilă a OSCE și criticile directe față de încălcările
drepturilor omului de către Rusia în republică a înfuriat conducerea cecenă În 1997,
personalul OSCE a primit un ordin de a pleca din republică , dat de către ceceni , după ce șeful
Grupului OSCE , Tim Guldiman , care a făcut un comentariu despre Cecenia, ca parte a
Federației Ruse .
Al doilea război a creat și mai multe dificultăți pentru implicarea OSCE. În timp ce în
primul război, acțiu nile OSCE au fost clare, nu poate fi același lucru și după 1999, când
organizației i s -au pus impedimente de a lua decizii chiar de către Moscova. Astfel, Grupul a
început să aibă dificultăți și o putere limitată pentru a -și desfășura activitățile de manag ement
al crizei.
Rusia a introdus multe restricții pentru rolul de mediator al OSCE, preferând ca Grupul să
se ocupe mai multe de ajutoare umanitare și grija față de refugiați, lăsând partea politică a
conflictului deoparte .
Eforturile OSCE pentru soluți onare erau limitate. Partea politică a deciziilor OSCE
precum și cea lipsită de utilizare a forței ar putea să faciliteze dialogul între cele două părți,
dar nu are nici o metodă concretă de a pune presiune asupra celor două părți sau de a influența
în vre un fel o înțelegere mutuală. Doar dacă ar găsi o cale de mijloc, una în care nici o parte

să nu facă un compromis, sau să -și piardă din ”prestigiu” . Rusia continuă cu poziția sa de
respingere a oricăror negocieri cu ”teroriștii”.
Astfel, în urma încercă rilor eșuate, cea de -a treia parte în procesul de soluționare a
conflictului, și anume mediatorul, s -a retras de pe teritoriul cecen.

O potențială soluționare a conflictului
Cele două războaie ruso -cecene au costat enorm de mult. Deși, în mod normal, în cazul
conflictelor asimetrice the u nderdog suferă cele mai multe pierderi, în cazul de față ambele
părți au fost afectate de război. Primul conflict armat, în 94 -95 a fost căștigat de către ceceni,
spre uimirea opiniei publice internaționale. Drept urmare, aceștia și -au câștigat dreptul la
autodeterminare, care urma să fie aplicat până în anul 2001. Spre sfărșitul anului 99 ănsă rușii
au declanșat al doilea răzoi, care s -a soldat cu multe victime din partea cecenilor, mai ales
femei și copii. Al doilea războ i a fost dus în sate și localități populate de civili. Cecenia și în
prezent își repară încă pagubele materiale, capitala Grozny având cartiere devastate rămase
așa de zeci de ani. Economia și infrastructura regiunii e la pământ din cauza războaielor
trecu te și luptei care continuă și în prezent. Sărăcia a cuprins întregul teritoriu cecen, iar
oamenii au ajuns să își alimenteze din asta ura și dorința de răzbunare. În 2004, peste 60% din
populația de sub 1,5 mil, era șomeră și supraviețuia din contrabandă, furt de petrol, șantaj,
răpiri, delapidări de fonduri provenite din ajutoare externe, etc. 4
Război ul a fost un dezastru și pentru Rusia, pentru pozi ția ei în lume, pentru for țele sale
armate și pentru economie. Mult mai important, război ul a fost un deza stru pentru dezvoltarea
democratică a Rusiei, sl ăbind for țele democratice guvernamentale și întărindu -le pe cele ale
președintelui. Pe de altă parte, au fost și reac ții pozitive din partea societă ții civile, care i -a
manifestat nemul țumirile fa ță de război prin intermediul pres ei ruseș ti. Partidele nu au reușit
să facă prea mult pentru rezolvarea conflictului, iar criticile din pres ă s-au diminuat treptat,
din cauza intereselor în declin și a presiunilor politice și financiare.
În ciuda acestor fapte, speranța de încetare a conflictului este mică. Moscova nu pare să
vrea să -i asigure conducerii separatiste cecene independența, nici măcar un statut autonom
regiunii, bazat pe o oarecare înțelegere favo rabilă ambelor părți.

Conform unor surse din Rusia, o soluție ar fi posib ilă numai prin înfăptuirea unor
instituții locale conform Constituției, control asupra dinamismului economiei, reducerea ratei
șomajului și a sărăciei și restructurarea infrastr ucturilor de bază care ar asigura un stil de viață
decent populației.
Situația s-a schim bat oricum enorm de mult după ră zboi, populația vrea pace, în ciuda
proce sului î ncet și greu de a elimina activitățile ilegale din regiune și corupția. Poziția Rusiei
rămâne însă inflexibilă cu privire la negocierea cu separatiștii.

BIBLIOGRAFIE:
1. Oliver Ramsbotham, Contemporary Conflict Resolution , ediția 3, Ed. Polity Press ,
UK, 2011
2. Adel Safty, Leadership and Conflict Resolution, The International Leadership Series,
Ed. Universal Publishers, 2003
3. Maria Raquel Freire , Russia, Chechnya and the OSCE – a relationship embedded in
ambiguity , UNISCI Discussion Papers:9, Octombrie, 2005
4. Niklas Swanström , Conflict Prevention and Conflict Management , Central Asia –
Caucasus Institute , 2005