Școala Na țională de Studii Politice și Administrative [626016]

Școala Na țională de Studii Politice și Administrative
Facultatea de Comunicare și Relații Publice

Statul Islamic – începuturi, organiz are și răpiri

Prioteasa Andreea -Cosmina
Grupa 7
Comunicare

O miliție a terorii, care în drumul său lasă în urmă numai sânge. O entitate politică ce impune
impozite, oferă servicii sau ocupații. O idee islamică suprateritorială. O grupare mafiotă care
jefuiește bănci, face ravagii și răpește copii pentru care cere răscumpărare. O corporație bogată
ale cărei afaceri se întinde de la industria petrolieră la come rțul cu antichități. Lista cu ceea ce
înseamnă S tatul Islamic ar putea continua, cu toate co ntradicțiile pe care le implică, pe de o part e
un fel de ev mediu metaforic, omul cu sabia în mână care ucide totul în cale, pe de altă parte, o
rețea de comunicare eficientă grație mediilor moderne. Întrebarea care poate preocupă cel mai
mult este cât de mult Islam se regăsește în ceea ce reprezintă IS. (Manea, n.d. )
Fiind constituită încă din 1999, gruparea teroristă a Statului Islamic și -a luat de -a lungul timpului
diferite nume. Inițial a purtat numele de Organizația Monoteismului și a Jihadului (Jama'at al –
Tawhid wal -Jihad), pentru ca apoi să fie redenumită de Osama Bin Landen Organizația jihadului
cu baza în Țara dintre Râuri (cunoscută mai mult sub d enumirea de Al -Qaeda în Irak). Din
ianuarie 2006, grupul terorist a început să se dist anțeze de ideologia Al -Qaeda, organizația
teroristă din care s -a desprins. Se pare că motivul acestei distanțări a fost erorile comise de al –
Zarqawi, părintele spiritual al SIIL. Dintre aceste erori, cea mai notabilă a fost seria de atentate
cu bombă din 2 005 la cele 3 hoteluri de la Amman (Grand Hyatt Hotel, Radisson SAS Hotel,
Days Inn). Tot din 2006, grupul a început să se intituleze Consiliul Mujahedinilor Shura.
Gruparea teroristă promitea să lupte împotriva șiiților. Pe 13 octombrie 2006, islamiștii radicali
din Irak proclamă Statul Islamic din Irak (SII) sub comanda egipteanului Abu Ayyub al -Masri și
irakianului Abu Hamza al -Baghdadi. După ce cei doi lideri ai SII sunt uciși într -un raid
american, în aprilie 2010, conducerea organizației teroriste es te preluată de Abu Bakr al –
Baghdadi, actualul calif al SIIL. Denumirea de Stat Islamic din Irak și Levant este adoptată pe 8
aprilie 2013, după ce grupul terorist condus de Abu Bakr al -Baghdadi ocupă teritorii în Siria, în
contextul războiului civil sirian . Pe fondul ocupării de vaste teritorii în nordul Irakului, SIIL se
declară califat, schimbându -și din nou numele în Statul Islamic (SI). (Danilov, n.d. )
Statul Islamic funcționeazã în baza unei organigrame, liderul suprem fiind Abu Bakr al -Bagdadi,
autoproclamat califul Ibrahim după ce SI a declarat înființarea unui califat islamic în nordul
Bagdadului. El are doi adjuncți, unul responsabil de operațiunile din Siria, celãlalt de acțiunile
din Irak. Mulți dintre liderii Statului Islamic sunt foști ofițeri din armata lui Saddam Hus sein,

care și -au consolidat instruirea militară cu tehnici teroriste, învățate în anii în care au luptat cu
armata americană. (Alexandru, 2015 )
Statul Islamic are și un grup de consilieri care arbitrează diferendele religioase, ordonă execuțiile
și se asigură că toate acțiu nile și strategiile sunt în conformitate cu doctrina Statului Islamic.
Urmãtorul palier de putere este ocupat de un „cabinet” care supervizează departamente precum
finanțe, securitate, media, ostatici și recrutare. Apoi sunt liderii locali, cel puțin 12 î mprăștiați în
Siria și Irak, foști ofițeri în armata lui Saddam. Aceștia raportează direct în fața celor doi adjuncți
ai lui Abu Bakr al -Bagdadi. Irakianul Samir Abd Muhammad al -Khlifaw a fost strategul din
umbră al grupării, fost colonel în serviciul secret al forțelor aeriene – regimul lui Saddam
Hussein. Samir a murit în 2014 într -un schimb de focuri cu rebelii sirieni. El făcea parte din
conducerea din umbră a grupării teroriste, fără să se știe rolul său exact. (Alexandru, 2015 )
Nucleul S tatului Islamic are o struct ură celulară, de comando, conceput pentru a răspândi frica.
De la bun început, planul a propus ca serviciile secrete jihadiste să funcționeze în paralel, chiar și
la nivel de provincie. Un department general de informații secrete a fost structurat încât to ată
lumea stătea cu ochii pe toată lumea, singurul scop fiind supravegherea și controlul. (Alexandru,
2015 )
CIA estimează că Statul Islamic are între 20.000 și 31.500 de luptători în Irak și Siria.
Aproximativ 15.000 fiind recruți din străinătate (tunisieni, arabi, turci, e gipteni și, în număr mai
mic, ceceni, europeni, americani și indonezieni). Datoritã campaniei puternice de social -media,
SI a atras aproximativ 18.000 de luptãtori strãini din aproximativ 90 de țãri. În Siria, majoritatea
combatanților de pe teren sunt sir ieni, dar comandanții vin deseori din străinătate, cu o experiență
căpătată în Irak, Cecenia, Afganistan și pe alte fronturi. În Irak, majoritatea combatanților sunt
irakieni. Potrivit specialistului în islam Romain Caillet, numeroși lideri militari sunt i rakieni sau
libieni, în timp ce liderii religioși sunt mai degrabă saudiți sau tunisieni. Organizația numără și
sute de combatanți francofoni, între care francezi, belgieni sau cetățeni din Africa subsahariană.
(Alexandru, 2015 )
După unele estimă ri, armata Statului Islamic pare a avea în total aproximativ 200.000 de
luptãtori, organizația asigurându -le hrana și cazarea. Se pare că Statul Islamic oferă cele mai
mari salarii pentru luptătorii săi dintre toate grupările de acest tip, dar nu este sigur că toți își

primesc salari ul. De asemenea, se cunosc și cazuri de “l upi singuratici” care acționează în
diferite zone ale globului în numele Statului Islamic. (Alexandru, 2015 )
Statul Islamic a schimbat modul în care era perceput terorismul modern. Teroarea este transmisã
în timp real, adepții SI fi ind utilizatori activi ai blogurilor, site -urilor cu materiale video, iar
campania lor media subliniazã că teroarea poate fi transmisă și vândută prin imagini grafice,
mesaje audio și muzică. Această strategie este un instrument eficient pentru operațiile cu impact
psihologic și de recrutare. Social -media pe rmite atingerea unui public tână r și uneo ri destul de
naiv. Propaganda făcută de Statul Islamic este un mecanism fabulos ce a reușit într -un timp
destul de scurt (doi -trei ani) să adune sute de mii de ad epți din întreaga lume. (Alexandru, 2015 )
Deși s -a rupt fizic de conducerea Al -Qaeeda, IS continuă să profite de comunicațiile dezvoltate
ale Al Qae eda, fiind o grupare parazită ce știe să profite de fiecare resursă în scopul atingerii
obiectivelor proprii. (Alexandru, 2015 )
Armamentul este procurat în special prin captur are. După ce au cucerit Mosul în Irak, au intrat în
posesia unui imens depozit de armament. Surse majore de înarmare pentru SI sunt stocurile
irakiene ale lui Saddam din 2003, armele forțelor guvernamentale și de opoziție din Rãzboiul
Civil Sirian, armele insurgenței irakiene de dupã retragerea americanã. Armele capturate,
inclusiv armurã, rachete sol -aer și chiar avioane au permis o creștere teritorială rapidă și au
facilitat captarea unor echipamente suplimentare. Organizați a utilizeazã camioane și autoturisme
capcane, atentatori sinucigași și a folosit arme chimice în Irak și Siria. SI a capturat materiale
nucleare de la Universitatea din Mosul în iulie 2014, dar conform specialiștilor este puțin
probabil să fie în măsură să le transforme în arme. (Alexandru, 2015 )
Statul Islamic este cea mai bogată grupare teroristă din lume, finanțându -se în principal din
contrabanda cu petr ol și gaze naturale, din finanță ri externe, dar și furând bani și bunuri din
instituții pe care le capturează. Gruparea prezintă anumite contraste referitoare la practica sa ,
acționând ca o grupare mafiotă care ocupă , jefuiește, rãpește, cere taxe și recompense, dar
funcționează și ca o corporație bogată cu afaceri care se î ntind de la industria petrolieră la
comerțul cu antichitãți. Potrivit datelor furnizate de Pentagon doar o mică parte din veniturile de
care dispune SI provine din donații. Statul Islamic nu pare să beneficieze de susținerea deschisă a
vreunui stat și, potrivit analiștilor, gruparea primește ajutoare financiare din partea unor donatori

individuali, cei mai mulți din Golful Persic, Arabia Sauditã și Qatar, dar procentul nu depãșește
10% din venitul total al grupãrii. Averea SI este estimată undeva la 2 miliarde de dolari.
Producția de cereale, răpirile, traficul de ființe umane, furturi , trafic cu antichită ți, răscumpărare,
asigurare de protecție, furturi de la refugiați, taxe, afaceri cu petrol și gaze naturale din teritoriile
exploatate, strângerea de fonduri prin intermediul rețelelor de com unicații moderne, sunt cele
mai consisente s urse de finanțare ale grupă rii. (Alexandru, 2015 )
Un oficial american al Trezoreriei SUA a estimat că SI câștiga 1 milion dolari pe zi din exportul
de petrol, mare parte fiind vândut ilegal în Turcia. În 2014 analiștii din Dubai a u estimat
producția irakiano -sirianã de petrol la valoarea de 3 mili oane dolari pe zi. În 2015, după că derea
Tikritului, SI a pierdut controlul asupra a trei câmpu ri petroliere, ceea ce semnifică reducerea
veniturilor din vânzarea i legalã a petrolului. SI se ocupă și de vânzarea energiei electrice de la
centralele electrice capturate în nordul Siriei, o parte din aceasta fiind vândută înapoi chiar
guvernului sirian. Vânzarea artefactelor reprezintă a doua cea mai importantã sursã de finanțare a
Statului Isl amic, mai mult de o treime din siturile arheologice importante din Irak fiind sub
controlul lor. Manuscrise și tă blițe ale celor mai vechi civilizații au fost f urate și vândute pe piața
neagră cu sute de milioane de dolari. (Alexandru, 2015 )
Statul Islamic este un grup extremist care se ghidează după principiile jihadului. Aceștia
promovează fanatismul religios prin violență, iar toți cei care nu sunt de acord cu politica lor
asupritoare sunt considerați infideli. Statul Islamic îi datorează e xistența lui Abu Musab al
Zarqawi, acesta a înființat în anul 2002 Tawhid wa al -Jihad , jurându -i credință lui Osama bin
Laden la un an după ce Statele Unite ale Americii au invadat Irakul , și a creat al -Qaeda în Irak.
Al Zarqawi s -a dovedit a fi un jihadis t sângeros, care era interesat de decapitări și transmiterea
lor prin către lumea occidentală prin inter mediul mass -media, așa cum procedează și membrii
ISIS de astăzi.
În ultimii ani în Europa au fost o serie de atentate teroriste, revendicate de gruparea Statul
Islamic. Pe 13 noiembrie 2015 în capitala Franței au avut loc 6 atacuri teroriste în urma cărora au
murit 130 de oameni, iar alți peste 350 au fost răniți. Acesta este doar unul dintre multele atacuri
provocate de jihadiști asupra lumii occidentale , astfel acțiunile Statului Islamic au devenit o
problemă pentru înt regul glob. Crimele isla miștilor comise asupra civililor au îngrozit întreaga
lume, iar decapitările celor doi jurnaliști americani, James Foley și Steven Sotloff au evidențiat

barbaria de care sunt capabili membrii ISIS, călăuziți doar de fanatismul lor. Anihilarea armatei
jihadiste constă în colaborarea dintre SUA și celelalte state pentru a stabili și a menține pacea și
securitatea internațională.
Vicepreședintele american, Joe Biden, a s usținut în august 2015 că forțele locale pot anihila
Statul Islamic și fără participarea trupelor terestre americane. Ca dovadă, vicepreședintele
american a menționat ofensiva trupelor kurde, care au reușit să recupereze aria din jurul barajului
Mossul avâ nd ca sprijin aviația americană. Recucerirea orașului Mossul, al doilea oraș ca
mărime din Irak, este însă cu mult mai anevoioasă, având în vedere că are o populație de aproape
2 milioane de locuitori. SI a reușit să -și implanteze aici structuri de admini strație destul de
solide. În plus, islamiștii radicali ai Statului Islami c nu sunt doar simpli teroriști, treptat ei au luat
forma de organizare a unor miliții. Statul Islamic a reușit să anihileze rezistența locală și să -și
instaleze structuri de conducer e cel puțin în Fallujah și alte orașe din regiunea Anbar. Ca dovadă
putem cita eșecul trupelor guvernamentale irakiene în bătălia care a avut ca obiectiv recucerirea
orașului Tikrit. Pentru a anihila SI, o armata va fi nevoită să lupte împotriva radicalilo r islamici
clădire cu clădire și stradă cu stradă, în orașele provinciilor Ninewa, Anbar și Salah. Populația
locală din aceste orașe este în majoritate sunită. Chiar dacă liderii tribali suniți și -au exprimat
formal opoziția față de SI, comunitatea sunită nu s-a grăbit să provoace la luptă pe radicalii
islamici. Având în vedere că trupele guvernamentale sunt formate în mare parte din șiiți și kurzi,
este puțin probabil ca acești suniți să -și ofere sprijinul. O strategie ar fi ca, după eliberarea
orașelor su nite din Nord, guvernul irakian să accepte prezența unei forțe internaționale de poliție
alcătuită din militari suniți. În caz contrar, victoriile forțelor guvern amentale vor fi doar
temporare. Pentru o anihilare totală a Statului Islamic, va fi necesară d istrugerea posesiunilor lor
din Siria. (Danilov, n.d. )
Înainte de a interveni în teritoriile controlate de SI în estul Siriei, SUA va trebui să distrugă
sistemul de apărare aeriană al Siriei. O altă preocupare pentru administrația americană este ca
oricare din teritoriil e recuperate de la Statul Islamic să revină sub controlul Coaliției Opoziției
Siriene din Allep, organizația pe care SUA o recunoaște ca fiind reprezentativă pentru poporul
sirian asuprit de dictatura lui Assad. Chiar dacă SI va fi învins, în teritoriile e liberate va fi
necesară restaurarea imediată a legii și ordinii, precum și refacerea administrațiilor locale, care
să se ocupe de reconstrucția așezărilor afectate de r ăzboi și de programele sociale. În concluzie,

SUA va fi nevoită în final să formeze o a lianță împotriva Statului slamic și să intervină la nivel
terestru pentru a soluționa în totalitate problema. Doar operațiunil e aeriene nu vor fi suficiente.
(Danilov, n.d. )
Departe de a fi omogenă, organizația etalează un vast inventar de sisteme de credință și de
educație, de la oportuniști fără Dumnezeu, la profitori de pe urma războiului și de la membrii
pragmatici ai triburilor, la takfiri co nvinși. ( Weiss, Hassan, 2016, p. 199)
În Si ria, Statul Islamic a dus răpirile la un alt nivel, transformându -le într -un instrument de
propagandă foarte puternic și, în cele din urmă, într -unul de politcă externă. Conducerea sa
definitivase pro babil strategia aceasta cu ani î n urmă, când Abu Bakr -al Baghdadi era închis în
lagărul Bucca și plănuia ridicarea la putere a Califatului împreună cu foștii membrii ai serviciilor
de informații militare ale lui Saddam Hussein. Bărbații aceștia, care aveau să devină elita
conducătoare a noului stat, se alăturas eră jihadiștilor lui Zarqawi în 2003, la scurt timp după ce
Paul Bremer lansase programul de de -baasificare. Printre sarcinile strategice pe care urma să și le
asume ISIS avea să se numere reducerea la tăcere a mass -mediei din Siria. În timpul regimului
lui Saddam Hussein, baașiștii acumulează într -adevăr o experiență vastă la acest capitol. Deși în
anii 1960 mass -media irakiană se numărase printre cele mai liberale din lumea arabă, Saddam
Hussein a distrus -o introducând un sistem instituționalizat de repre siuni și cenzură. În Siria, ISIS
a reprodus modelul acela violent, utilizând răpirile, detențiile prelungite, torturile și chiar
execuțiile jurnaliștilor. Reporterul sirian Milad al -Shihabi din Agenția de presă Shahba a fost
martor la astfel de brutalităț i. (Napoleoni, 2016, p. 195)
În timp ce ISIS acționa pentru reducerea la tăcere a mass -mediei arabe, insurgența i -a vizat pe
jurnaliști i străini pentru a -i răpi în schimbul unor răscumpărări. Câteve rețele de spioni și
informatori au pozat ca intermediari, șoferi sau membri ai Armatei Siriene Libere în orașele
turcești de lângă frontiera siriană, de unde puteau ademeni reporteri străini în Siria, oferindu -le
exclusivități false despre războiul civil și insurgență. Așa s -a întâmplat cu echipa lui Richard
Enge l, care a fost răpită în Siria, în decembrie 2012, imediat după ce trecuse granița. Deși
jurnaliști profesioniști ca Engel au căzut în capcana aceasta, majoritatea victimelor răpirilor au
fost free -lanceri ca reporterul american Theo Padnos, răpit în toamn a anului 2012. ( Napoleoni,
2016, p. 197)

Sfârșitul anului 2012 a însemnat începutul sezonului de ,,fuziuni jihadiste” în Siria, pe măsură ce
tot mai multe grupări au decis să se alăture Statului Islamic. Unii comandanți din al -Nusra au
adus ostatici străin i în negocieri ca pe un fel de bonificații umane. Printre ei s -au numărat John
Cantlie și James Foley. La momentul acela ISIS era pregătit să acționeze pentru reducrera la
tăcere a mass -mediei străine și la utilizarea ostaticilor ca instrument al politicii sale externe. În
numai câteve luni, Echipa de securitate și informații a vizat câțiva ziariști și activiști umanitari.
Alții au fost cumpărați din Siria de pe piața secundară de ostatici, de la grupări mici specializate
în răpiri. Până în prezent John Can tlie este singurul oststic din acel grup inițial de străini
capturați între sfârșitul anului 2012 și începutul anului 2014, care continuă să fie prizonierul
ststului islamic. În mod interesant el nu a fost decapitat, ci transformat într -un reporter din
interiorul Califatului, trnsmițând orice dorește ISIS să credem noi.( Napoleoni, 2016, p. 199)
Guvernele occidentale îi prezintă pe toți ostaticii ca pe niște eroi, mai ales dacă poartă uniformă.
Militarii au rangul cel mai înalt. Ei sunt cei mai bravi: răpiți în timp ce îți făceau datoria de a -și
apăra patria. Aceasta este descrierea care justifică decizia de a -i salva cu orice preț, inclusiv
negocierea cu teroriștii. Niciun guvern nu poate ignora aranjamentul acesta, nici chiar SUA.
Poate că explicația cea mai bună a motivului pentru care, în circumstanțe corecte, toate țările
negociază cu răpitorii este cea oferită de președintele Obama: ,,Statele Unite ale Americii nu își
abandonează oamenii în uniformă”. Afirmația aceasta a fost făcută la 31 mai 2014, în Rose
Garden, unde Barack Obama a anunțat eliberarea sergentului Bowe Bergdahl. Pe atunci în vârstă
de 28 de ani, militarul fusese răpit de talibani în Afganistan, cu aproape 5 ani în urmă, pe 30
iunie 2009 . În discursul său președintele a dezvăluit că pentru a -l elibera pe ostatic, SUA
fuseseră de acord să transfere cinci deținuți din lagărul de detenție de la Guantanamo în Qatar,
țara care ajutase la încheierea înțelegerii. ( Napoleoni, 2016, p. 173)
Indifer ent ce versiune falsă ar folosi, toți negociază în cele din urmă cu răpitorii și teroriștii.
Unele țări ca Italia, plătesc răscumpărări excepțional de mari, pe când altele , ca SUA, schimbă
ostaticii cu luptători inamici capturați. Pentru guverne, ostatici i sunt mărfuri politice. Ei pot
reprezenta procente în sondajele de opinie sau instrumente în implementarea unor strategii de
politică externă. (Napoleoni, 2016, p. 190)
În anul 2015, 1,8 milioane de persoane au intrat în Uniunea Europeană, iar numărul lor va crește
în viitorul apropiat. Europenii sunt pur și simplu copleșiți de cel mai mare exod de după al

Doilea Război M ondial, o afacere care generează peste 1 miliard de euro pe an, bani care se
îndreaptă spre o nebuloasă de bande criminale locale. În afar a granițelor Uniunii Europene, mici
grupări criminale și criminal jihadiste le furnizează zilnic traficanților europeni marfa umană.
Bandele acelea se aleg cu sume similare cu ale omologilor europeni. (Napoleoni, 2016, p.235)
La fel ca răpirea de străini, traficarea migranților a fost profitabilă pentru grupări jihadiste mari,
ca Statul Islamic, care controlează punctele de frontieră esențiale de pe ruta migranților spre
Europa. În 2015 și 2016, au existat trei fluxuri majore de migrare. Dintre acestea, rut a est –
mediteraneeană trece din Siria via Turcia prin Grecia și intră în Balcani. Este de departe ruta cea
mai animată spre UE. În 2015 au folosit -o aproape 1,5 milioane de oameni, în majoritate sirieni,
dar și persoaane din Afghanistan, Bangladesh și Afric a de Est. Rutele mai puțin aglomerate
travereseză centrul Meditaranei, din Maroc spre Spania. (Napoleoni, 2016, p.236 -237)
Traficanții sunt preocupați să câștige bani de pe urma celor care fug din calea campaniei de
bombardamente a coaliției americane și a forțelor aeriene ale lui Putin. Companiile non -profit și
pentru profit asigură cazare acestor persoane, iar ambele tipuri de activități sunt plătite de
contribuabili. Pentru a justifica scenariul acesta suprareal, economiștii și politicienii susțin că
afluxul brusc al unei noi forțe de muncă este bun pentru Europa. Cu alte cuvinte, Uniunea
Europeană poate profita de pe urma acestei tragedii umane. (Napoleoni, 2016, p.247)
Departe de a fi privit ca o tragedie umană, cel mai mare exod de după al Doilea Războ i Mondial
este pentru liderii europeni un bumerang politic care se apropie rapid . Cei aflați pe traiectoria sa
vor fi doborâți. La orizont nu apare nicio soluție simplă. Încheierea bombardamentelor din Siria
nu va face decât să ofere Rusiei mai multă puter e pentru a consolida regimul lui Assad, fără a -i
opri pe oameni să fugă din casele lor. Deschiderea granițelor s -a dovedit dezastruoasă din cauza
numărului uriaș de refugiați și migranți care sosesc. Potrivit Uniunii Europene, unica soluție este
de a proc eda ca Berlusconi și Prodi: să -i oprească pe migranți la porțile Europei cu ajutorul unui
stat prieten, Turcia. Migranții vor fi blocați în interiorul Turciei și închiși în tabere pentru
refugiați, de unde se va naște următoarea generație de răpitori, jiha diști și criminali. În rândurile
lor, Califatul va găsi destui luptători. (Napoleoni, 2016, p.249 -250)

Părerea personală
Statul Islamic este cea mai de temut organizație teroristă din lume, este recunoscută pentru
răpirile și decapitările transmise prin ma ss-media care cutremură o lume întreagă de fiecare dată
și, de asemenea, este responsabilă de cele mai sângeroase atacuri teroriste care s -au petrecut în
ultimii ani. Membrii ISIS sunt ghidați de un fanatism religios , iar principalul mijloc prin care vor
să prezinte lumii întregi credințele și convingerile lor este teroarea. Acționând după principiile
jihadiste, această grupare dă dovadă de o cruzime greu de imaginat, copiii sunt răpiți pentru a fi
convertiți la islam, iar mai apoi sunt învățați cum să folo sească o armă, să comită un atac t erorist
sau chiar să decapiteze oameni. Consider că ISIS are un puternic impact asupra tinerilor care sunt
marginalizați de societate sau care simt că nu se regăsesc în lumea din care fac parte, ei
reprezintă principalele ținte ale jihadiș tilor în procesul de recrutare și vor exista întotdeauna
persoane dornice să se alăture unor astfel de grupări. Totodată, sunt de părere că ISIS nu urmează
principiile islamului întrucât acesta nu se bazează pe terorism, ci pe compasiune ș i credința într –
un singur Dumnezeu. Actele de terorism comise de gruparea jihadistă nu se află în
conconordanță cu valorile promovate de islam.
În concluzie, lumea occidentală trebuie să își unească forțele pentru a învinge ISIS, este nevoie
de o strategie bine pusă la punct pentru combaterea acestui flagel care a dus la moartea a atât de
multor oameni, pentru ca străzile Europei și ale Statelor Unite ale Americii să nu fie transformate
în teatre de război sau pătate cu sângele unor oameni nevinovați.

Bibliografie:
Alexandru, I. (2015, May 21). Statul Islamic – organizare, componență, logistică și finanțare.
Retrieved January 07, 2018, from http://geopolitics.ro/statul -islamic -organizare -component a-
logistica -si-finantare/
Danilov, A. (n.d.). Amenințarea Statului Islamic la adresa securității internaționale. Retrieved
January 07, 2018, from h ttps://www.historia.ro/sectiune/general/articol/amenintarea -statului –
islamic -la-adresa -securitatii -internationale
Manea, I. (n.d.). Statul Islamic, o istorie a violenței. Retrieved January 07, 2018, from
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/statul -islamic -o-istorie -a-violentei
Napoleoni , L. (2016). ISIS – Negustorii de oameni: refugiați, răpiri și afaceri de miliarde.
București: Corint Books.
Weiss, M & Hassan, H. (2016). ISIS: Armata jihadului . București: Corint Books