ȘCOALA NA ȚIONAL Ă DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE [605731]

1
ȘCOALA NA ȚIONAL Ă DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE
FACULTATEA DE ADMINISTRA ȚIE PUBLIC Ă

STILUL DE CONDUCERE AL LUI ADOLF
HITLER

TOTOLAN ANDRA -DIANA
GRUPA 6

BUCURE ȘTI
2017

2
CUPRINS
ABSTRACT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 3
Capitolul I. Stilurile de conducere. ………………………….. ………………………….. …………………….. 4
Definirea stilului de conducere. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..4
Tipologiile stilurilor de conducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. .4
Capitolul II – Stilul de conducere al lui Adolf Hitler ………………………….. ………………………….. . 8
Scurtă biografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 8
Profilul psi hologic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 8
Încadrarea ideologiilor sistemului nazist și ale lui Adolf Hitler în stilul de conducere autoritar ….9
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 10
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 11

3
ABSTRACT

În aceast ă lucrare am ales s ă prezint stilurile de conducere, iar mai apoi s ă încerc s ă îl
încadrez pe Adolf Hitler într-unul dintre aceste stiluri.
Doresc s ă deomonstrez faptul c ă Adolf Hitler și sistemul nazist se pot încadra în stilul de
conducere autoritar, deoarece acesta a transformat țara într-o dictatur ă monopartidist ă bazat ă pe
ideologia totalitarist ă și autoritarist ă. De numele s ău fiind legate numeroase crime împotriva
umanit ății, spre exemplu exterminarea în mas ă a evr eilor, precum și lichidarea adversarilor politici
ai Germaniei.
În argumentarea mea voi folosi diverse lucr ări de specialitate, articole și biografii, în
vederea prezent ării cât mai explicite a stilurilor de conducere și a factorilor care l -au influen țat pe
Adolf Hitler în ascensiunea lui c ătre putere și în via ța sa politic ă.
În primul capitol voi oferi informa ții despre stilurile de conducere, tipurile de conduc ători
și diferen țele între acestea. Voi prezenta c âteva defin ții utiliz ând informa ții primite în cadrul
cursurilor și a seminarelor și utiliz ând, în principal, lucrarea lui M. Zlate – ,,Leadership și
management”.
În cel de -al doilea capitol voi oferi informa ții despre Adolf Hitler. Voi prezenta c âteva
aspect e din via ța personal ă dar și politic ă a acestuia, profilul psihologic și modul s ău de a conduce
Germania.
Voi analiza profilul s ău de conduc ător și modul în care acesta a fost influen țat de via ța sa
personal ă dinainte de a deveni liderul Partidului Muncitoresc German Na țional -Socialist și
conduc ător absolut al Germaniei și voi prezenta ideologiile pe care Hitler împreuna cu sistemul
nazist și autoritar le -au sus ținut.
În finalul lucr ării voi prezenta c âteva concluzii persoanale.

4
Capitolul I. Stilurile de conducere

Definirea stilului de conducere
O dificultate în definirea stilului de conducere este faptul c ă autorii au opinii diferite în
ceea ce priveste no țiunea de stil de conducere. ,,Astfel, unii prefer ă descrierea comportamentelor
implicate în stilul de conducere, clasificarea lor, eviden țierea problematicii stilurilor, dar evit ă
definirea sau macar caracterizarea no țiunii respective. Al ții, care incearc ă și așa ceva, se opresc
asupra unor aspect e diferite și dau, evident, solu ții diferite. (Zlate, M., ,,Leadership și
management” , ed. Polirom, 2004 , p.95. )
Zlate define ște stilul de conducere ca fiind ,,modul concret de jucare a unui rol, deci de
transpunere efectiv ă în plan comportamental a exigen țelor ce deriv ă din statutul de conduc ător.”
Aceste exigen țe, pot fi diferite, pe de o parte datorit ă personalit ăților diferite de la individ la
individ, iar pe de alt ă parte, datorit ă anumitor factori care influen țează stilul (,,imperativele vremii,
particularit ățile social -istorice, stadiul de dezvoltare a grup ului”) .
În Dic ționarul de psihologie social ă din anul 1981, stilul de conducere este definit ca ,, o
variabil ă continu ă care se manifest ă ca interac țiune a tendin țelor dominante de comportament și
de atitudine ale managerilor ”

Tipologiile stilurilor de co nducere
Cercet ările efectuate de diverse organiza ții economice, militare, politice, culturale au dus
la identificarea a numeroase tipologii de stiluri de conducere.
Zlate clasific ă stilurile de conducere în func ție de num ărul de dimensiuni. El sus ține c ă
exist ă tipologii care ,,de și pornesc de la mai multe activit ăți ale conduc ătorului, avantajeaz ă una
dintre acestea, care devine astfel esen țială – acestea sunt tipologiile unidimensionale. Alte tipologii
pornesc de la dou ă sau trei dimensiun i considerate ca fiind determinante în activitatea de conducere
– acestea constituie tipologiile bidimensionale sau tridimensionale.
Una dintre tipologiile unidimensionale este cea propusa de Kurt Lewin în anul 1939,
acesta a identificat trei stiluri de conducere:

5
• Autoritar în care conducătorul determină activitatea grupului, fixează sarcinile de muncă
și metodele de lucru; deși, pe termen scurt, stilul este eficace, generează tensiuni,
nemulțumiri, frustrări, ostilitate și chiar agresivitate;
• Democratic în care condu cătorul discută problemele și adoptă deciziile împreună cu
grupul, chiar dacă face aprecieri obiective și realiste asupra activității celorlalți; stilul este
eficace, asigură interdependența de acțiune a membrilor grupului, precum și stabilirea unor
relați i de bună colaborare și a unui climat socio -afectiv plăcut;
• Liber sau „laissez -faire” când conducătorul lasă subordonaților săi întreaga libertate de
decizie și de acțiune, furnizează anumite informații suplimentare și nu se interesează de
derularea activi tății, deși la început favorizează instalarea unei atmosfere destinse, stilul
generează o eficiență scăzută, deoarece în cadrul grupului se lucrează fără angajare
profundă în muncă și la întâmplare.

J.A.C. Brown descrie în anul 1954 trei tipuri de conduc ători autoritari (strict, binevoitor,
incompetent) și dou ă tipuri de conduc ători democratici (democratul autentic și pseudodemocratul).
Autoritarul strict este sever, dar corect, nu își deleag ă niciodat ă autoritatea, utilizeaz ă
formule de tipul ,,afacerile sunt afaceri”, ,,timpul cost ă bani”, are tendin țe conservatoare, este
generos cu cei din jur care își îndeplinesc con știincios sarcinile, ține la distinc ția dintre conduc ător
și muncitor.
Autoritarul binevoitor este chinuit de con știința faptului c ă sarcina lui nu este doar aceea
de a produce obiecte, ci de a raspunde și de subordona ții care îi sunt încredina țați, prin urmare, se
întereseaz ă de via ța lor extraprofesional ă, de credin țele, moralitatea lor, fapt pentru care este
întotdeauna apreciat.
Autoritarul incompetent este un conducator ,,infantil”, lipsit de scrupule, minte,
brutalizeaz ă, corupe, ia toate m ăsurile care crede ca îl vor ajuta la realizarea scopurilor sale.
Democratul autentic este cel care își deleag ă autoritatea pan ă la eșaloanele cele mai de
jos ale ierarhiei, conduce munca liber aleas ă de oameni, cand lipse ște nu se întampl ă nimic r ău în
grup.

6
Pseudodemocratul nu prea difer ă de autoritarul incompetent, adopta formule verbale
aparent democratice, da r, în esen ță, nu se intereseaz ă de problemele oamenilor, ci își urm ărește
propriile interese.
O tipologie bidimensional ă a stilurilor de conducere foarte raspandit ă este cea elaborat ă
de Robert Blake si Jane Mouton in anul 1964. Cei doi autori pornesc de la premisa c ă în conducerea
organiza țiilor esen țiale sunt dou ă dimensiuni: orientarea conduc ătorilor spre produc ție și
orientarea lor spre personal.
Cei doi autori își concentreaz ă atenția asupra a cinci tipuri de stiluri de conducere:
• Stilul populist susține c ă o mare aten ție acordat ă trebuin țelor salaria ților în
domeniul rela țiilor muncii conduce la stabilirea unui bun climat în întreprindere și
a unui ritm de munc ă agreabil
• Stilul centrat pe grup susține c ă munca este îndeplinit ă de oameni responsa bili,
organiza ția rezolv ă interdependen ța diferitelor departamente legate de acela și
trunchi comun, raporturile sunt fondate pe încredere și respect mutual
• Stilul sec ătuit susține c ă un efort minim pentru a efectua munca este su ficient
pentru a men ține adeziunea personalului întreprinderii.
• Stilul centrat pe sarcin ă se refer ă la faptul c ă eficacitatea este ob ținută grație
condi țiilor muncii care țin cont de un minim de factori psihologici.
• Stilul mediu oscilant susține c ă grație unei bune organiz ări rezultate interesante
sunt ob ținute echilibr ând imperativele produc ției ce men țin un moral ridicat
salaria ților.
În cazul tipologiilor tridimensionale , unii autori pornesc de la tipologia bidimensional ă,
mai adaug ă o dimensiune, iar în acest mod se ajunge la o tipologie tridimensional ă.
În acest mod a construit si W.J. Reddin, în anul 1970 o tipologie tridimensional ă. Pornind
de la cele dou ă dimensiuni tradi ționale (orientarea c ătre sarcin ă și orientarea c ătre personal) Reddin
a adaugat o a treia dimensiun e (orientarea spre randament, spre productivitate sau eficien ță).
Astfel, Reddin ajunge la alte 8 stiluri de conducere, patru fiind eficiente și patru ineficiente.
• Stilul interogator este eficient atunci c ând este adaptat, adecvat și cerut de situa ție. În
cazul în care conduc ătorul se orienteaz ă spre sarcin ă și spre oameni, f ără ca acest lucru s ă

7
fie reclamat de situa ție, stilul va fi ineficient. (Conduc ătorul eficient este numit realizator,
iar cel ineficient ezitant/ îngăduitor).
• Stilul reala ționant este eficient c ând este determinat de interesul autentic pentru oameni,
de încrederea în ei și ineficient c ând se datoreaz ă abordarii paternaliste a oamenilor, acest
lucru sc ăzând spiritul de responsabilitate. (Conduc ătorul eficient este numit promotor, iar
cel ineficient misionar).
• Stilul dedicat este eficient dac ă orientarea excesiv ă pe sarcin ă nu creeaz ă opozi ții din
partea oamenilor și ineficient dac ă practicarea lui se asociaz ă cu o lips ă totală de motivare
a oame nilor. (Conduc ătorul eficient este numit autoritar binevoitor, iar cel ineficient
autocrat).
• Stilul divizat/separat este eficient atunci c ând conduc ătorul sus ține c ă respectarea
regulilor duce la buna func ționare a organiza ției și ineficient atunci c ând co nduc ătorul
manifest ă pasivitate și dezinteres. (Conduc ătorul eficient este numit birocratic, iar cel
ineficient dezertor).

8
Capitolul II – Stilul de conducere al lui Adolf Hitler

Scurt ă biografie
Adolf Hitler s-a născut pe data de 20 aprilie 1889 în Austria și a decedat pe data de 30
aprilie 1945 la Berlin. Acesta a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German
Național -Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut al
Germaniei.
În 19 05, după moartea părinților, s -a mutat la Viena unde a încercat să se înscrie la cursurile
Academiei de Arte Frumoase , unde însă nu a reușit. La Viena, Hitler a făcut cunoștință cu
concepțiile extremiste pe care avea să le pună în aplicar e după ce a devenit cancelar al Germaniei.

Profilul psihologic
Numele Adolf Hitler evocă imaginea unui conducător nebun după putere precum și
imaginea malefică cu o așa mare magnitudine încât milioane de evrei și mulți alți oameni
nevinovați au fost su puși la torturi de neimaginat, teroare și moarte.
Urmărind tipologia weberiană (privind legitimitatea rațională, tradițională și carismatică), Hitler
reprezintă cel mai bun exemplu pentru modelul „liderului carismatic”. El nu era un politician normal, unu l
care promitea, să spunem, reducerea taxelor sau îmbunătățirea sistemului de sănătate, ci un lider cvasi –
religios care promitea națiunii nimic altceva decât Salvarea.
Înainte de Primul Război Mondial, Hitler era un nimeni, un tânăr cu veleități de artist , plin
de ură și prejudecăți, și în același timp un ciudat care nu se putea apropia emoțional de nimeni și
care nu putea să participe la o dezbatere intelectuală. Dar când Hitler a început să vorbească în
public în berăriile din München, după război, slăbi ciunile sale au fost percepute de unii drept
atuuri.
„Omul era atât de carismatic încât oamenii ar fi crezut orice spunea” a declarat Emil Klein,
care l -a auzit pe Hitler vorbind în anii '20. Însă nu toți cei care îl ascultau erau de aceeași părere.
Rees spune că nu toți se lăsau vrăjiți de carisma lui Hitler, ci doar cei predispuși să creadă lucrurile
spuse de Hitler. Adică celor care împărtășeau aceleași idei cu Hitler le era mult mai greu să vadă
ce stă în spatele discursurilor sale violente, în spatele ideilor care aveau să conducă Germania spre
un dezastru încă și mai mare decât cel care -i oferise lui Hitler șansa să se afirme.

9
Potrivit lui Rees, a contat foarte mult că Hitler a promovat intens ideea superiorității rasiale
a germanilor, dându -le astfel impresia că sunt speciali și mai buni decât alții. Acest element ar fi
contribuit enorm la consolidarea relației dintre lideri și supuși.
Hitler nu s -a sfiit să -și ascundă ura și disprețul pentru democrație sau ideea că
violența poate și trebuie folosită în scopuri politice. Și, înainte de toate, el le -a oferit germanilor o
țintă, un vinovat pentru toate greutățile prin care trecea țara: comuniștii și evreii.

Încadrarea ideologiilor sistemului nazist și ale lui Adolf Hitler în stilul de conducere
autoritar

Nazismul a fost ideologia și politica totalitară , naționalistă, rasistă, antisemită și
anticomunistă a Germaniei , care a fost aplicat ă în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în statul german .
Raport ându-mă la aspectele teoretice prezentate mai sus, a ș putea men ționa faptul c ă
sistemul nazist se încadreaz ă în stilul de conducere autoritar, iar despre Adolf Hitler putem spune
că a fost un conduc ător autoritar strict pentru poporul german, cel care îl sus ținea în toate
ideologiile sale. Însă îl mai putem încadra pe Hitler și în tipul conduc ătorului autoritar
incompetent, deoarece folosea toate mijloacele necesare, ajung ând chiar la uciderea a milioane de
oameni nevinova ți, pentru a -și realiza scopul s ău principal, acela de a creea ,,rasa pur ă”.
Nazismul a pus întotdeauna accentul pe manipularea g ândirii oamenilor. În timpul în care
Hitler a fost închis a scris prima sa carte ,,Mein Kampf” (Lupta mea), în care și-a prezentat
ideologiile legate de modul în care dore ște să conduc ă țara și a adus argument e care s ă susțină
ideea lui de a creea o ,,ras ă pură”. ,, Alterarea sângelui și deteriorarea rasei reprezintă singurele
cauze care explică declinul civilizațiilor străvechi; niciodată războiul nu a ruinat națiunile, ci
pierderea puterii lor de rezistență – caracteristica exclusivă a sângelui raselor pure. În această lume,
oricine nu este de origine sănătoasă poate fi considerat pleavă ” (Hitler, A., Mein Kampf ). Ulterior,
aceast ă lucrare devine ,,biblia” sistemului nazist, iar cet ățenii sunt obli gați să cread ă în toate acele
ideologii și să le respecte.

10
Concluzii

În concluzie , nazismul se încadreaz ă în stilul de conducere autoritar, deoarece toat ă
puterea era centrata în mana conduc ătorului, acesta neacord ând cet ățenilor încredere, d ându-le
ordine clare și precise și impun ându-le până și modul în care ace știa trebuiau s ă gândeasc ă. Hitler
a manipulat cet ățenii statului german din acea perioad ă, în vederea satisfacerii propuriului sau
scop. În cazul în care cet ățenii nu se supuneau sau nu erau de acord cu ideologiile sistemului nazist,
aceștia erau pedepsi ți cu brutalitate, ajung ându-se chiar la uciderea acestora.
Hitler a fost, conform teoriei prezentate, un conduc ător autoritar strict și incompetent,
deoarece nu a dat dovad ă de malea bilitate fa ță de ceta țenii pe care îi conducea , nu le -a ascultat
opiniile, acesta lu ând deciziile politico -milit are pe cont propriu, iar persoanele care se opuneau
erau aspru pedepsite.

11
Bibliografie

Cărți:
• Zlate, M., Leadership și management , ed. Polirom, 2004
• Hitler, A., Mein Kampf

Site-uri:
• https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/carisma -lui-hitler -mit-sau-realitate
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Adolf_Hitler#Ideologia_național -socialismului
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Na zism

Autori sponsorizați de o organizație/instituție:
• Stanciu, L., Abordări teoretice ale stilurilor de conducere
• Socarici, G. A., Adolf Hitler – profil psihologic -, Universitatea din Bucure ști, Facultatea
de Psihologie și Științele Educa ției