ȘCOALA MILITARĂ DE MAIȘTRI MILITARI ȘI SUBOFIȚERI PENTRU [612425]

ȘCOALA MILITARĂ DE MAIȘTRI MILITARI ȘI SUBOFIȚERI PENTRU
COMUNICAȚII, TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI APĂRARE CIBERNETICĂ

Sibiu
2020

REFERAT
SISTEME DE OPERERARE ÎN REȚEA
TEMĂ
OSPF
(Open Shortest Path First )

Realizator ,
Elev : Bibire Daniel
Coordonator ,
Prof. Brote Ioan Victor

Elev
Bibire Daniel

Page 1 of 23

CUPRINS

CAPITOLUL 1. REȚELE DE CALCULATOARE – NOȚIUNI GENERALE …………………… 2
1.1. CONCEPTUL DE REȚEA ………………………….. ………………………….. ……………………….. 2
1.2. TIPURI DE REȚELE DE CALCULATOARE ………………………….. ………………………… 3
1.3. ARHITECTURA REȚELELOR ………………………….. ………………………….. ………………… 4
CAPITOLUL 2. PROTOCOALE ȘI ALGORITMI DE RUTARE ………………………….. ……….. 7
2.1. RUTARE STATICĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 7
2.2. RUTARE DINAMI CĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 7
2.3. TABELA DE RUTARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 9
CAPITOLUL 3. PROTOCOLUL OSPF ………………………….. ………………………….. …………….. 11
3.1 INTRODUCERE IN OSPF ………………………….. ………………………….. ………………………. 11
3.2. CONFIGURAREA DE BAZĂ OSPF ………………………….. ………………………….. ……….. 12
3.3. METRICA OSPF ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 18
3.3. AVANTAJE / DEZAVANTAJE ȘI CONCLUZII OSPF ………………………….. …………. 20
3.3.1. Avantaje ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 20
3.3.2. Dezavantaje ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 20
3.3.3 Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 20
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 22

Elev
Bibire Daniel

Page 2 of 23
CAPITOLUL 1. REȚELE DE CALCULATOARE – NOȚIUNI GENERALE
1.1. CONCEPTUL DE REȚEA
Rețeaua de calculatoare este un ansamblu de calculatoare (sisteme de calcul)
interconectate prin intermediul unor medii de comunicație (cablu coaxial, fibră optică, linie
telefonică, ghid de unde) în scopul utilizării în comun de către mai mulți utilizatori a tuturor
resurselor fizice (h ardware), logice (software de bază și aplicații) și informaționale (baze de
date, fișiere), asociate calculatoarelor din rețea.
În general, toate rețelele au anumite componente, funcții și caracteristici comune,
printre acestea sunt următoarele:
 Servere – calculatoare care oferă resurse partajate pentru utilizatorii rețelei.
 Clienți – calculatoare de lucru (terminale, stații de lucru) care accesează resursele
partajate în rețea de un server.
 Mediu de comunicație – Modul și elementele în care sunt conectate calculatoarele
în rețea.
 Date partajate – Fișiere puse la dispoziție de serverele de rețea.
 Imprimante sau alte periferice partajate.
 Resurse – Fișiere, imprimante și alte componente care pot fi folosite de utilizatorii
rețelei.
Rolul principal al unei reț ele este de a permite partajarea următoarelor trei categorii de
resurse: resurse fizice, resurse logice și resurse informaționale
Partajarea resurselor fizice reprezintă posibilitatea utilizării în comun, de mai mulți
utilizatori, a unităților de discuri, imprimante, scanere. Acest lucru înseamnă că se poate
instala oricare dintre unitățile enumerate mai sus, după care urmează operațiile de partajare
(sharing). În urma declarării partajate a unui echipament, toate calculatoarele din rețea au
acces la acest echipament.
Partajarea resurselor logice (programe). Resursele logice ale unui calculator sunt de
fapt, ansamblul de programe sistem sau de aplicații. Partajarea resurselor informaționale
(baze de date, fișiere).

Elev
Bibire Daniel

Page 3 of 23
1.2. TIPURI DE REȚELE DE CALCULATOARE
În funcție de răspândirea geografică, implicit de dimensiuni, rețelele se clasifică în:
rețele locale (LAN) – lucrează la nivelul unei clădiri sau al unui grup de clădiri, având
distanța între stațiile de lucru de 10 – 1.000 m; rețele teritoriale (WAN) – lucrează la nivelul
unei regiuni, având distanța între stațiile de lucru de ordinul miilor de km; rețele publice
(PDN) – lucrează la nivelul unei regiuni sau la nivel mondial și au acces la diverse rețele
locale, de exemplu: Internet, Usenet și Arpanet (ce rcetare științifică)
Rețelele locale (LAN) se întind pe o suprafață mică, cum ar fi o clădire sau un
campus. Acest tip de rețea este destul de dificil de proiectat, deoarece într -o astfel de rețea se
pot conecta sute de calculatoare, utilizate de utilizato ri cu drepturi foarte diferite. Retelele
locale (LAN) se recomandă pentru aplicații de business și educaționale. Rețele teritoriale
(WAN) cuprind multiple rețele LAN care se află în locuri geografice diferite. Pentru
realizarea comunicațiilor există diferit e soluții, cum ar fi linii telefonice normale sau
închiriate, legături prin satelit, cablu optic, etc.
Rețeaua WAN poate fi de două tipuri: simplă – prevăzută cu modemuri și acces la
servere de la distanță pentru a permite conectarea utilizatorilor; comple xă – prin legarea
sutelor de domenii de rețea la mare distanță, folosind rutere și filtre pentru micșorarea
costurilor și mărirea vitezei de transmisie a datelor.O altă clasificare este în funcție de
complexitatea organizării rețelei: rețele reale și rețel e false.
Rețele peer -to-peer. Se numesc „rețele între egali” întrucât toate calculatoarele sunt
tratate la fel, fără a se mai insista pe faptul că unele sunt mai bune decât altele. Mai sunt
numite și grupuri de lucru, acest termen desemnând un număr mic d e persoane (cel mult zece
calculatoare).
Rețele bazate pe server – au devenit modelul standard pentru interconectarea în rețea.
Un server dedicat este un calculator care funcționează doar ca server, nefiind folosit drept
client sau stație de lucru. Acest c alculator central controlează toate resursele comune (unități
de disc, imprimante, fișiere), asigură securitatea datelor și sistemului, realizează comunicații
între stațiile de lucru. Serverele se numesc „dedicate” deoarece sunt optimizate să
deservească r apid cererile clienților din rețea și să asigure securitatea fișierelor și a
directoarelor.
Principalul avantaj al rețelelor bazate pe server este partajarea resurselor. Un server
este proiectat pentru a oferi acces la mai multe fișiere și imprimante , asigurând în același
timp fiecărui utilizator performanțele și securitatea necesare.

Elev
Bibire Daniel

Page 4 of 23

1.3. ARHITECTURA REȚELELOR
Componentele necesare construirii unei rețele sunt: plăci de rețea (NIC – Network
Interface Card), cabluri de rețea, cutia centrală a rețelei ( Hub) – concentrator, punți, switch,
router, modem, transceiver, terminator și conectori
Placa de rețea (placa de interfață cu rețeaua) este constituită dintr -o placă instalată în
calculator, care suportă funcții de partajare a mediului fizic și de sincroni zare.
Majoritatea rețelelor actuale folosesc cablul coaxial, cablul torsadat sau fibrele optice.
Cablul coaxial constă dintr -un miez de cupru înconjurat de un înveliș izolator, apoi de un strat
de ecranare format dintr -o plasă metalică și o cămașă exterioa ră de protecție. Cablul este de
două tipuri: neecranat și ecranat. Fibrele optice transportă semnale de date digitale sub forma
unor impulsuri luminoase modulate.
Hub-ul este un concentrator de cabluri, ce oferă administratorului rețelei un punct
central d e monitorizare și control de la distanță și, în același timp, un punct de conectare a
unei rețele la o magistrală de mari dimensiuni. În timp, s -au adăugat noi funcții în hub, ca de
exemplu: de asigurare a securității comunicațiilor, de procesare a semnale lor de alarmă, de
operare ca servere, de acționare ca porți, etc. Astfel s -a introdus noțiunea de hub administrat.
La nivel general, hub -urile pot fi caracterizate ca: hub -uri Ethernet cu configurație fixă, hub –
uri Ethernet cu configurație modulară și mult islot, hub -uri multifuncție și mixte.
Puntea conectează două sau mai multe rețele la nivelul de control al accesului la
mediu (MAC – Medium Access Control), care este un subn ivel ce face parte din nivelul
legăturii de d ate, din “stiva ” de protocoale OSI. E a asigură o conectare rapidă și ieftină pentru
platforme de calcul cu construcție și arhitectură asemănătoare. Puntea partiționează rețeaua,
fizic și logic, echilibrând astfel traficul între segmentele separate. O punte de filtrare elimină
traficul non -local, mărind performanțele din fiecare segment. Punțile pot fi cu trecere
(conectează rețele cu nivele MAC identice, asigurând reformatarea electrică a semnalelor și
retransmiterea cadrelor, filtrarea cadrelor și administrarea cozilor de cadre) sau cu conver sie
(conectează rețele cu nivele MAC diferite, făcând conversia începutului <header> și
sfârșitului <trailer -byte de control> cadrelor recepționate). Punțile pot fi conectate local,
direct (IEEE 802.1D), folosind aceeași structură de adrese în cele două re țele, chiar dacă au
MAC -uri diferite sau pot fi conectate la distanță (IEEE 802.1G), printr -un mediu de
interconectare (linie T1, Frame Relay, etc.). Standardul de interconectare cu punți include un
algoritm de arbore divizat (spanning – tree algorithm), c are asigură faptul că topologia rețelei

Elev
Bibire Daniel

Page 5 of 23
este fără bucle, oferind totuși redundanță, ceea ce permite rețelei să continue să asigure
serviciul în cazul defectării unei componente sau punți a rețelei. Există punți ce au și facilități
de dirijare a traficului în rețea, numite broutere.
Switch -ul este un echipament ce se folosește în rețele de trafic mare de date și poate
gestiona mai multe legături deodată.
Ruter -ul asigură dirijarea optimă a pachetelor de date de la un sistem la altul, acolo
unde există căi mu ltiple între sisteme. Spre deosebire de punți, ruter -ele izolează rețelele între
ele. Ele se pot folosi pentru interconectarea unor rețele ce utilizează același protocol de
comunicație sau protocoale de comunicație diferite (ruter -e multiprotocol). Un rute r operează
la Nivelul Rețea al modelului OSI. Algoritmii de dirijare guvernează modul în care ruter -ele
obțin informația necesară pentru a determina căile prin care va fi dirijat traficul. Din motive
de securitate sau de cost, diferite pachete de date pot fi dirijate prin segmente de rețea diferite.
Ruter -ele se pot folosi cu succes atât la interconectarea LAN -urilor aflate la distanță, cât și a
LAN -urilor cu WAN -uri.
Ruter -ul funcționează la nivelul rețea al modelului ISO/OSI și este utilizat pentru
interc onectarea mai multor rețele locale de tipuri diferite, dar care utilizează același protocol
de nivel fizic. Utilizarea lor asigură o mai mare flexibilitate a rețelei în ceea ce privește
topologia.
Diferența între o punte și un ruter este că în timp ce punt ea operează cu adresele fizice
ale calculatoarelor (luate din cadrul MAC) ruterele utilizează adresele logice, de rețea, ale
calculatorului. Ruterul permite rutarea mesajelor de la sursă la destinație atunci când există
mai multe posibilități de comunicare între cele două sisteme.

Elev
Bibire Daniel

Page 6 of 23
Sistem 1 Sistem 2

Fig. 1 . Ruter -ul în raport cu modelul OSI.

În general un ruter utilizează un singur tip de protocol de nivel rețea, și din acest
motiv el nu va putea interconecta decât rețele la care sistemele folosesc același tip de
protocol. De exemplu dacă există două rețele, una utilizând protocolul TCP/IP și alta
protocolul IPX, nu vom putea utiliza un ruter care utilizează TCP/IP. A cest ruter se mai
numește ruter dependent de protocol. Există însă și rutere care au implementate mai multe
protocoale, făcând astfel posibilă rutarea între două rețele care utilizează protocoale diferite,
și care se numesc rutere multiprotocol. Bruter est e un echipament care combină calitățile unei
punți și ale unui repetor. El poate acționa ca ruter pentru un anumit protocol și ca punte
pentru altele. Modem -ul are rolul de a converti semnalele digitale în semnale analogice și
invers. Transceiver – dispozi tiv ce conectează calculatorul în rețea. El transformă fluxul de
date paralel folosit pe magistrala internă a calculatorului, într -un flux de date serial, folosit pe
cablurile care conectează calculatoarele.

Elev
Bibire Daniel

Page 7 of 23
CAPITOLUL 2. PROTOCOALE ȘI ALGORITMI DE RUTARE

2.1. RUTARE STATICĂ
Rutarea este procesul de determinare, comparare și selectare a căilor prin rețea către
orice adresă IP destinație. De obicei funcția de rutare este încorporată în dispozitive special
construite pentru acest lucru, denumite routere. Dar poate fi suportată și de alte dispozitive
sau chiar de servere cu soft de rutare corespunzător. Astfel rutarea este o funcție a unei rețele.
Rutarea se bazează pe protocoale definite astfel încât să îndeplinească funcțiile
esențiale ale rutări i: schimbul de informații despre calculatoarele gazdă și rețelele conectate
local; compararea căilor potențial redundante; convergența către un acord asupra topologiei
unei rețele,
Routerele pot ruta (dirija) pachete în două moduri: utilizând rute statice programate în
prealabil; calculând dinamic rutele folosind unul din protocoalele de rutare dinamică.
Rutele statice sunt cele mai simple forme de rutare. Un router programat static
redirecționează pachete spre exterior folosind porturi predefinite. Sarcina administrării rutelor
rămâne în grija administratorului care va trebui să cunoască perfect topologia rețelelor pentru
a programa rutele statice corect. La orice modificare a rețelei, există riscul ca unele rute
programate să nu mai funcționeze, iar admini stratorul trebuie să intervină să reprogrameze
rutele. Rutarea statică prezintă însă avantaje ca: drumul spre o rețea este întotdeauna același
ceea ce duce la creșterea siguranței comunicației; resursele consumate sunt mai mici, nefiind
nevoie de calculare a rutei și nici de comunicații suplimentare între routere.
Dezavantajele rutării statice: la orice avarie pot apare rute nefuncționale ceea ce
implică un efort continuu de programare a rutelor din partea administratorului, la schimbarea
topologiei rețelei trebuie reprogramate rutele pe toate routerele implicate în topologie.

2.2. RUTARE DINAMICĂ
Există două categorii de principale de rutare dinamică: protocoale bazate pe vectori de
distanțe (distance -vector) și bazate pe starea legăturii (link -state). Principala diferență între
aceste categorii este modul în care ele descoperă și calculează noi rute către destinație.
Rutarea bazată pe vectori de distanțe se bazează pe algoritmi care lucrează cu vectori
de distanțe, numiți și algoritmi Bellman -Ford. Acești algoritmi se bazează pe trimiterea
periodică a propriei tab ele de rutare către vecinii din imediata apropiere. Fiecare destinatar
adaugă în tabelă un vector de distanță, sau propria valoare pentru distanță și retrimite tabela

Elev
Bibire Daniel

Page 8 of 23
în imediata vecinătate. Acest proces are loc în toate direcțiile, între toate routerele c are se
învecinează direct. Astfel fiecare router află informații despre celelalte routere și își formează
o perspectivă cumulativă asupra distanțelor din rețea. Tabela cumulativă este folosită apoi
pentru a -și actualiza propria tabelă de rutare.
Inconvenie nte ale rutării bazate pe vectori de distanțe: o defecțiune în rețea sau o altă
schimbare necesită din partea routerelor un anumit timp pentru a converge către o nouă
reprezentare a topologiei rețelei. În timpul procesului de convergență, rețeaua este vuln erabilă
la rutări inconsistente sau chiar la rutări în buclă. Din acest motiv aceste protocoale nu sunt
recomandate în rețele WAN mari și complexe; acești algoritmi nu țin cont de distanța fizică
între noduri și nici de lățimea de bandă pentru o anumită ru tă. Singurul criteriu de apreciere a
distanței este numărul de hopuri până la destinație.
Avantaje ale rutării bazate pe starea legăturilor: se adaptează ușor la orice tip și
dimensiune de rețea; într -o rețea bine proiectată, un astfel de protocol va trece cu bine peste
orice schimbare neașteptată de topologie; aceste protocoale permit o mai bună scalabilitate a
rețelei. Cel mai utilizat protocol bazat pe starea legăturilor este OSPF (Open Shortest Path
First). OSPF a fost proiectat pentru a fi utilizat exc lusiv pentru rutarea datagramelor IP. Nu
este indicat în cazul în care rețeaua trebuie să suporte și alte protocoale rutabile (ex: IPX sau
AppleTalk). Fiecare ruter OSPF menține o bază de date identică ce urmărește stările
legăturilor din rețea. Pe baza ac estor date sunt „calculate” deciziile de rutare. Actualizările
tabelelor de rutare se fac prin LSA (Link -State Advertisement) iar procesul se numește
inundare (flood), dar protocolul converge foarte rapid a.î. inundarea nu duce la scăderea
drastică a perfo rmanțelor rețelei.
Ori de câte ori se produce o schimbare în topologia rețelei, toate routerele din rețea
trebuie să -și formeze o nouă reprezentare a topologiei rețelei. Acest proces are loc și în
colaborare și independent, routerele trebuie să calculeze i ndependent efectele schimbărilor de
topologie asupra propriilor rute. Routerele trebuie să cadă de acord în mod comun asupra noii
topologii, independent și din perspective diferite, se spune că ele converg spre acest consens.
Într-un sistem bazat pe comuta rea de pachete prin „rutare” (routing) se înțelege
procesul de alegere a unei căi pe care se va trimite pachetul pentru o anumită destinație; iar
„router” este orice stație care poate lua o astfel de decizie. Algoritmul de rutare IP trebuie să
aleagă modul în care se va trimite un datagram prin o multitudine de rețele fizice.

Elev
Bibire Daniel

Page 9 of 23
2.3. TABELA DE RUTARE
Algoritmul de rutare uzual folosit folosește o „tabelă de rutare Internet” (Internet
routing table) pe fiecare mașină care stochează informații despre posibil ele destinații și cum
se ajunge la ele. Deoarece atât stațiile cât și gateway -urile rutează datagram -e, ambele vor
avea tabele de rutare.
Pentru a ascunde informațiile despre stațiile destinație, pentru a menține tabela de
rutare de dimensiuni mici și pen tru a face rutarea eficientă, software -ul de rutare IP păstrează
doar informații despre adresele de rețea pentru destinații și nu despre stațiile destinație. Tipic,
un tabel de rutare conține perechi (N, G), unde N este adresa IP a rețelei destinație, iar G este
adresa IP a următorului gateway în calea spre destinație. Acest gateway trebuie să fie legat la
aceeași rețea fizică cu stația în a cărei tabelă de rutare este prezent.
Folosirea adreselor de rețea în tabelele de rutare are următoarele consecințe: tot
traficul pentru o anumită rețea destinație va urma aceeași cale, deci chiar dacă există mai
multe căi acestea nu vor fi folosite concurent și nici nu țin seama de întârzierea pe celelalte
căi care ar exista; deoarece doar ultimul gateway poate comunica direct cu destinația, numai
acesta poate determina dacă stația destinație există sau nu și dacă este operațională. Deoarece
fiecare gateway rutează datagram -ele independent este posibil ca datagram -ele trimise de o
stație A spre o altă stație B să urmeze altă cale decât cele trimise de stația B spre stația A.
O altă tehnică de a ascunde informația și de a păstra tabela de rutare mică constă în
strângerea intrărilor multiple într -o intrare „default”. Se va folosi un gateway implicit pentru
acele destinații care nu apar în tabela de rutare. Aceste rute implicite sunt utile în cazul site –
urilor cu un număr mic de adrese locale și cu o singură conexiune cu exteriorul.
În tabela de rutare pot exista și intrări pentru adrese de stații destinație, numite rute
specifice. Acestea oferă administratorului de rețea un control mai mare asupra folosirii rețelei
și pot fi folosite și pentru securitate.
Când o stație recepționează un datagram, software -ul de rețea îl transmite software –
ului IP pentru procesare. Dacă adr esa destinație a datagram -ului coincide cu adresa IP a
stației, datagram -ul este acceptat și este trimis spre procesare nivelului imediat superior. Dacă
adresele nu se potrivesc datagram -ul va fi eliminat. În cazul gateway -urilor dacă adresa IP
destinație din datagram nu coincide cu cea proprie, datagram -ul este trimis software -ului de
rutare IP, care va realiza transmiterea mai departe a datagram -ului.
În acest sistem de comunicație neorientat pe conexiune pe care l -am descris în
capitolele precedente, fi ecare gateway lucrează autonom, iar un datagram este transmis de la

Elev
Bibire Daniel

Page 10 of 23
un gateway la altul până acesta ajunge la destinație. Acest sistem funcționează atâta timp cât
toate mașinile din sistem funcționează corect. Pe lângă erorile de comunicație sau defectarea
stațiilor, care pot apare în realitate, distribuirea de datagram -e nu este posibilă nici în cazul în
care stația destinație este decuplată de la rețeaua fizică. Pentru aceste situații este nevoie de
un nou protocol pe baza căruia o mașină (gateway) care i ntervine în rutarea unui datagram, să
poată comunica stației transmițătoare, motivul pentru care datagram -ul nu a reușit să fie
trimis stației destinație.
Pentru a permite unui gateway să raporteze erorile sau să ofere informații despre
anumite condiții n eașteptate, proiectanții TCP/IP au adăugat un mecanism de comunicare a
mesajelor de uz special. Acest mecanism este cunoscut sub numele de „Internet Control
Message Protocol” (ICMP). ICMP permite gateway -urilor să trimită mesaje de eroare sau de
control al tor gateway -uri sau stații; ICMP oferă o modalitate de comunicație între software -ul
IP de pe o mașină și software -ul IP de pe o alta. ICMP doar raportează situațiile de eroare
apărute, urmând ca stația sursă să se ocupe de corectarea acestor erori.

Fig. 2 Mesaj ICMP încapsulat într -un datagram

Elev
Bibire Daniel

Page 11 of 23
CAPITOLUL 3. PROTOCOLUL OSPF

3.1 INTRODUCERE IN OSPF
OSPF este un protocol standardizat, ajuns la versiunea 3, care conține modificările
aduse OSPF pentru a fi un protocol de rutare IPv6. OSPF este un protocol de rutare link -state
și intră în categoria protocoalelor de rutare interne. A apărut în 1987, iar p rima versiune a
apărut în 1989. În 1991 apare OSPFv2 publicat în RFC 1247 și actualizat în 1998 în RFC
2328. În 1999, OSPFv3 a fost publicat în RFC 2740
OSPF este un protocol IGP, clasless (trimite NM), de tip link -state, adica trimite în
unele din mesaje sale informații despre linkuri (interfețe direct conectate), împreună cu
descrierea lor (ex: tip, IP, NM, cost, sa). Aceste informații, obținute de la toate routerele din
aceeași arie, alcăuiesc LSDB -ul (Link State DataBase). Alte protocoale link -state su nt IS -IS
(pentru CLNS și IPv4/v6), DNA Phave IV (pentru DECNET), NLSP (pentru IPX).
Se folosește algoritmul Dijkstra (Edsger Dijkstra) sau SPF (Shortest Path First) pentru
alegerea căilor optime, același ca și pentru protocolul ISO IS -IS.
Folosește arii p entru reducerea resurselor hardware necesare, utile într -o interrețea de
dimensiuni mari: RAM – dimensiunii LSDB și a RIB, CPU – timp și resurse procesor
necesare găsirii căilor optime prin analiza unui LSDB (mai redus), BW/RAM/CPU –
reducerea numărului de mesaje OSPF trimise dintr -o arie în alta prin posibile sumarizări sau/
și filtrări pe routerele ce separă ariile OSPF, BW/RAM/CPU – prin reprezentarea
informațiilor dense de routare dintr -o arie (LSA 1 și 2) în altă arie prin LSAuri de tip 3 –
informații tip distance vector, ce necesită mai puține resurse CPU pentru analiza, avantaj
semnificativ, mai ales în condițiile unui link ce face flapping în aria de origine.
OSPF Trimite mesaje cu IP destinație multicast (224.0.0.5 sau 224.0.0.6) sau unicast,
TTL d in headerul IP este 1 (în afara tunelării și a bridgeing -ului, nu este posibilă forwardarea
acestor mesaje de echip de L3+) , IP sursa este IP -ul principal al interfeței de iesire, Protocol
Number este 89.
Fiecare mesaj OSPF conține un header OSPF alcătuit din câmpurile: Version, Type –
tipul mesajului. Are valoarea 1 – Hello, 2 – DBD, 3 – LSR, 4 – LSU, 5 – LSAck, Length –
dimensiunea in bytes a payloadului OSPF, Router ID –ul unic al routerului, Area ID este area
number unic asociat prin configurație de administratorul acestei interfețe. Are forma unei
adrese IP sau a unui număr zecimal pe 32 de biți. Se configureaza cu: Router(config -router)#
network <IP> <NM> area <area -id> și Router(config -if)# ip ospf <PI D> area <area -id>.

Elev
Bibire Daniel

Page 12 of 23
Checksum verifică integritatea payload -ului OSPF. Authentification Type ș i Data – se redă
tipul autentificării: null, text, md5 și detalii legate de aceasta.

3.2. CONFIGURAREA DE BAZĂ OSPF
Imediat după inițializarea IOS -ului se poate intra în unul dintre cele două moduri
EXEC:
•User -EXEC mode (intră automat dacă nu a fost configurată o parolă de login)
•Privileged -EXEC mode (se intră din modul User -EXEC prin comanda enable)
• Din Privileged -EXEC mode se poate intra în modul global de configurare.
• Din modul global de configurare se poate intra în unul din modurile: Interface mode,
Line mode, Router mode, Subinterface mode, Controller mode.

Schimbările în configurația unui router sunt făcute din modul global de configurare:
Router# co nfigure terminal
Router(config)#
• Pot fi accesate alte moduri de configurare mai specifice
• Promptul routerului se schimbă în funcție de modul de configurare în care se
operează
• Exit va aduce routerul în modul global de configurare

Configurarea numel ui pentru ruter:
• In modul global de configurare
Router(config)# hostname Tokyo
Tokyo(config)#
• Promptul se schimbă și va folosi noul nume

Elev
Bibire Daniel

Page 13 of 23

Parolele restricționează accesul la ruter pentru:
• virtual terminal lines
• console line
• privileged EXEC
• Enable password și enable secret resticționează accesul la modul privilegiat:
• Enable password se folosește când enable secret nu e setat
• Enable secret realizează criptare cu un algoritm MD5 hash
• Enable password nu e criptată
• Este de dorit să se cri pteze parolele în output -ul comenzilor

Configurarea parolelor:
Console password
• Router(config)# line console 0
Router(config -line)# password cisco
Router(config -line)# login
• Terminal password
• Router(config)# line vty 0 4
Router(config -line)# passwor d cisco
Router(config -line)# login
• Enable password
• Router(config)# enable password san -fran
• Password encryption

Elev
Bibire Daniel

Page 14 of 23
• Router(config)# service password -encryption
Router(config)# no service passwordencryption

Comenzile show
Folosite pentru examinarea fiș ierelor ruterului
• Folosite pentru trubleshooting
•show interfaces – statistici pentru interfețele ruterului
•show controllers serial –informații specifice controlerelor hardware
•show flash – informații despre memoria flash și despre imaginile IOS conținute
•show version – informații despre ruter și IOS
•show startup -configuration –configurația din NVRAM
•show running -configuration –configurația care rulează în RAM

Configurarea unei interfete seriale
Se accesează modul global de configurare
• Se accesează modul de configurare al interfeței.
• Se specifică adresa interfeței și masca de rețea.
• Se setează clock rate dacă interfața este DCE. Dacă interfata este DTE acest pas nu
se aplică.
• Se activează interfața.

Configurarea unei interfețe ethern et:
Se accesează modul global de configurare

Elev
Bibire Daniel

Page 15 of 23
• Se accesează modul de configurare al intefeței
• Se specifică adresa interfeței și masca de rețea
• Se activează interfața

Comenzi pentru configurarea interfețelor:
In următoarele comenzi, argumentul type poa te fi: serial, ethernet, fastethernet, token
ring și altele
–Router(config)#interface type port
Router(config)#interface type port/slot
• Următoarea comandă este folosită pentru a opri o interfață:
–Router(config -if)# shutdown
• Următoarea comandă este fol osită pentru a reactiva o interfață care este oprită
–Router(config -if)# no shutdown
• Următoarea comandă este folosită pentru a ieși din modul curent de configurare a
interfeței
–Router(config -if)# exit
Router(config)#

Schimbarea configurației
Afișarea configurației:
Router# show running -config
– Router# show startup -config
• Ștergerea configurației:

Elev
Bibire Daniel

Page 16 of 23
Router# erase startup -config
Router# reload
• Salvarea configurației:
Router#copy running -config startup -config
Router#copy running -config startup -config

Descrierea interfeței
Folosită pentru identificarea unor informații:
–Un ruter aflat la distanță
–Un număr de circuit
–Un segment de rețea
• Descrierea are rolul unui comentariu pentru interfață
• Descrierea nu afectează operarea unui ruter

Configurarea de scrierii pe interfață
Se accesează modul global de configurare :
–Router# configure terminal
• Se accesează modul de configurare a interfeței:
–Router(config)# interface ethernet 0
• Se introduce descrierea
–Router(config -if)# description string
• Exit în modul privilegiat
Router(config -if)# ctrl -Z.

Elev
Bibire Daniel

Page 17 of 23
• Se salvează schimbările de configurație în NVRAM
–Router# copy running -config startup -config

Login banner
Este un mesaj afișat la login
• Folositor pentru mesajele care îi vizeaza pe toți utilizatorii rețelei
• Poate fi văzut de oricine
• Trebuie acordată atenție formulării acestor mesaje: “Welcome” – poate fi considerat
o invitație pentru accesarea ruterului
• Login banner trebuie să fie un avertizment împotriva accesului neautorizat:
“This is a secure system , authorized access only!”

Configurarea login banner
Se accesează modul global de configurare Router# configure terminal.
• Se execută comanda banner motd
Router(config)# The message of the day
• Se salvează schimbările
–Router# copy running -config startu p-config

Host name resolution
Folosit pentru a asocia un host name cu adresa IP
• Host names sunt semnificative numai pe mașina locală

Elev
Bibire Daniel

Page 18 of 23
• Va permite administratorului să tasteze fie host name -ul fie adresa IP pentru telnet
pe host -ul respectiv

Configurarea tabelelor de host -uri
• Se accesează modul global de configurare
• Se folosește comanda ip host
Router(config)# ip host Beirut 192.168.53.1
• Se adaugă toate IP -urile asociate cu ruterul respectiv
• Se foloseste comanda pentru fiecare ruter di n rețea
• Se salvează configurația în NVRAM

Copierea configurației
O copie a configurației poate fi stocată pe un server TFTP:
Router# copy running -config tftp
• Un fișier de configurare din rețea poate fi folosit pentru configurarea ruterului
Router# copy tftp running -config

3.3. METRICA OSPF
OSPF foloseste cost ca metrică. Rutele cele mai bune vor avea cel mai mic cost.
Costul e calculat cu formula 108 / bandwidth. Valorile de bandwidth sunt standard și sunt
diferite de cele adevărate.

Elev
Bibire Daniel

Page 19 of 23

Elev
Bibire Daniel

Page 20 of 23
3.3. AVANTAJE / DEZAVANTAJE ȘI CONCLUZII OSPF
3.3.1 . Avantaje
• Mecanismul de evitare a buclelor de rutare
• Adaptarea rapidă la schimbările de topologie
• Utilizare redusă a lățimii de bandă
• Acceptă VlSM și CIDR
• Implementează căi multiple
• O alegere optimă a rutelor
• Autentificare
• Convergență rapidă

3.3.2. Dezavantaje
• Solicită mai multă memorie datorită bazelor de date
• Routerele au nevoie de procesoare mai puternice pentru a calcula rutele
• Este mai complex de înțeles și configurat

3.3.3 Concluzii
Analizând caracteristicile protocolului, tipurile de pachete folosite de acest protocol,
structura lui și rutele folosite, astfel ne -am familiarizat cu principiul de funcționare a acestuia.
OSPF este unul dintre cele mai folosite protocoale IGP în rețelele de dimensiuni mari.
Folosește pachete speciale, mici ca dimensiuni care nu ocupă o lățime de bandă mare. OSPF
este folosit mai ales în rețele Enterprise.
Avantajele folosirii acestui protocol sunt mecanismul de evitare a buclelor de rutare,
adaptarea rapi dă la schimbările de topologie, utilizare redusă a lățimii de bandă, acceptă
VlSM și CIDR, implementează căi multiple, o alegere optimă a rutelor, autentificare,
convergență rapidă, dar prezintă și dezavantaje, deoarece solicită mai multă memorie datorită
bazelor de date, routerele au nevoie de procesoare mai puternice pentru a calcula rutele, este
mai complex de înțeles și configurat.
Rețelele au cunsocut o dezvoltare accentuată datorită sarcinilor complexe pe care le
pot îndeplinii și a prețului din ce în ce mai scăzut. Datorită numărului tot mare de noduri pe

Elev
Bibire Daniel

Page 21 of 23
care le poate avea o rețea, dezvoltarea protocoalelor de rutare care să sat isfacă cerințele
acesteia devine o temă de cercetare extrem de interesantă dar și de dificilă.
Am înțeles ce presupune rutarea pachetelor – este o funcție releu, prin care pachetele
sunt trimise de la o locație la alta. Mecanismul de rutare răspunde de înv îțarea și întreținerea
informațiilor despre topologia rețelei . Routerele funcționează după modelul „hop -după -hop‟
și realizează ”best effort packet delivery”, pachetul este livrat routerului aval, considerat de
routerul care trimite pachetul ca fiind cel m ai apropiat de destinație. Procesul de rutare
transmite pachetul și numai pachetul de la un capăt la altul prin rețea, descărcând headerele și
trailerele nivelului Data Link pe parcurs.
Nivelul de rețea procesează livrarea pachetului end -to-end, utilizând headere și
trailere succesive numai pentru a face ca pachetul să ajungă la ruterul sau gazda următoare de
pe cale.
Deoarece ruterele construiesc noi headere și trailere ale nivelului Data Link și deoarece noile
headere conțin adrese MAC (Data Link), PC -urile și ruterele trebuie să aibă o modalitate de a
decida ce adrese MAC trebuie să utilizeze. Un exemplu este protocolul ARP (Adress
Resolution Protocol), care asigură învățarea dinamică a adreselor MAC ale gazdelor IP
conectate la un LAN.
Inter -rețelele TC P/IP moderne, mari, pot conține mii de rutere. Pentru a gestiona mai
bine rutarea într -un astfel de mediu, ruterele sunt grupate în sisteme autonome. Fiecare AS
constă dintr -un grup de rutere gestionat independent de o entitate sau o organizație
particular ă. Toate aceste fiind spuse putem spune cu siguranță că protocoalele pentru rutare
au un rol extrem de important în funcționarea rețelelor de comunicații, mai ales în condițiile
actuale cînd informatizarea a atins așa înălțimi.

Elev
Bibire Daniel

Page 22 of 23

BIBLIOGRAFIE
1. http://tet.pub.ro/pages/RC/Retele%20de%20Calculatoare%20 -%20Curs.pdf
2. Acostăchioaei, D., Administrarea și configurarea sistemelor Linux, Editura
Polirom, Iași, 2002
3. Dobrotă, V. , Rețele digitale în Telecomunicații . Volumul III: OSI și TCP/IP,
Editia a II -a, Editura Mediamira, Cluj -Napoca, 2003
4. https://www.cisco.com/c/en/us/td/docs/ios –
xml/ios/iproute_ospf/configuration/xe -16/iro -xe-16-book/iro -cfg.html
5. https://www.techrepublic.com/article/how -to-configure -basic -ospf/