Școala Gimnazială ,, Zaharia Stancu [309524]
[anonimizat] I
Coordonator științific:
Candidat: [anonimizat] ,, Zaharia Stancu”
[anonimizat]
2017
TEMA :,, [anonimizat]-EDUCATIV,,
CUPRINS
ARGUMENT
INTRODUCERE
Capitolul I. IMPORTANȚA PLANTELOR MEDICINALE
1.1.Aspecte generale
1.2 Cultura plantelor medicinale în țara noastră
1.3 Forme farmaceutice sub care se administrează plantele medicinale
1.3.1 Uz intern
1.3.2 Uz extern
Capitolul II. Plante medicinale existente în Municipiul Roșiorii de Vede și particularitățile morfostructurale ale acestora
2.1.Echinaceea (Echinaceae purpurea (L.)Moench.)
2.2.Coada-ṣoricelului ( Achillea milefolium L.)
2.3 .Degeṭelul roșu (Digitalis purpurea L.)
2.4. Isopul (Hyssopus officinalis L.)
2.5. Degețelul lânos (Digitalis lanata L.)
2.6. Armurariul (Sylibum marianum [L.]GARTN.
2.7. Gălbenelele (Calendula officinalis L.)
2.8. Ghinṭura galbenă (Gențiana lutea L.)
2.9. Lavanda (Lavandula angustifolia L.)
2.10.Muṣeṭelul(Matricaria chamomilla L.)
2.11.Mătrăguna(Atropa belladonna L.)
2.12. Menta (Mentha crispa L.)
2.13.Valeriana (Valeriana officinalis L.)
2.14. Pătlagina ȋngustă (Plantago lanceolata L.)
2.15. Sunătoarea (Hypericum perforatum L.)
Capitolul III. Forme de organizare a activității didactice și modalități de utilizare a informațiilor despre plantele medicinale
3.1 Lecția – formă principală de organizare a procesului de învățământ la disciplina Biologie
3.2 Tipuri de lecții utilizate la disciplina biologie
3.3 Alte forme de organizare a [anonimizat]. Aspecte originale privind învățarea centrată pe elev în cadrul cercetării întreprinse
4.1 [anonimizat]
4.2 Exemple de fișe de lucru diferențiate
PARTEA EXPERIMENTALĂ
Capitolul V. Cercetarea pedagogică
5.1. Scopul cercetării
5.2. Obiectivele cercetării
5.3. Ipoteza cercetării
5.4. Metodologia cercetării
5.5. Organizarea și desfășurarea experimentului
5.6. Prezentarea și interpretarea rezultatelor
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ARGUMENT
„[anonimizat] a-[anonimizat], [anonimizat].”
(Tom Peters)
[anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat], tot ce ne cade în mâna sau în gură. [anonimizat], suntem receptivi la tot ce este nou. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] să ne influențeze în mod esențial învățarea, să o folosim mai mult și mai eficient în învățare.
Cercetările efectuate în ultimul timp arată că pasivitatea din clasă (înțeleasă ca rezultat al învățării tradiționale, în care actorul principal este profesorul nu are ca rezultat învățarea decât în mică măsură, adică:
Elevii sunt atenți doar 40% din timpul afectat prelegerii (Pollio, 1984);
Elevii rețin doar 70% din conținuturile prezentate în primele 10 minute și numai 20% din cele prezentate în ultimele 10 minute ale prelegerii (Mc Keachie, 1986);
Atenția descrește cu fiecare minut care trece;
Prelegerea este potrivita pentru persoanele cu inteligență auditivă.
Din perspectiva mea, ca profesor cu dublă specializare, biologie-agricultură, învățarea tradițională nu este suficientă în ultimul timp, ea trebuie adaptată nevoilor fiecarui individ, un individ al unei societăți în continuă schimbare, deci centrată pe elev. Trebuie să stim că învățarea se realizează la nivelul creierului, care nu funcționează ca un casetofon sau un DVD, el nu este un simplu receptor de informație ci un procesator de informație!
Creierul uman funcționează asemeni unui computer ( de fapt computerul a fost modelat după modul de fucționare a creierului). Dacă ne gândim la acest lucru ne dăm seama cu ușurință că dacă învățarea este pasivă, practic butonul de pornire al calculatorului este închis; dacă computerul are nevoie de un soft adecvat pentru a interpreta datele introduse, așa și creierul nostru are nevoie să lege ceea ce este predat de modul său propriu de operare, să poată citi și procesa informația; dacă pentru a reține informația computerul are butonul „SAVE”, creierul nostru trebuie să testeze informația, să o înțeleagă sau să o explice altcuiva pentru a o stoca. De aceea consider că elevii au nevoie și de discipline care să le stârnească mai mult curiozitatea de cercetare individuală.
Scopul acestei lucrări constă în prezentarea importanței identificării plantelor medicinale și în tratarea unor boli atât la om cât și la animale și cunoașterea de către elevi a celor mai frecvente plante medicinale din Municipiul Roșiorii de vede, astfel încât să le poată recolta și folosi în mod cât mai rațional, fără riscul de a produce intoxicații sau chiar otrăviri și fără riscul de a produce dezechilibre naturale prin recoltarea lor excesivă a unor specii pe cale de dispariție,care ar trebui ocrotite și recoltate numai din culturi.
Obiective:
În această lucrare mi-am propus să constitui un conspect al plantelelor medicinale cel mai des întâlnite din Municipiul Roșiorii de Vede care pot fi folosite în tratamentul unor boli atât la om cât și la animale. Prin acest conspect să dovedesc care sunt posibilitățile terapeutice de care se pot beneficia .
Prin acest concept doresc să demonstrez care sunt oportunitățile terapeutice de care poate beneficia Municipiul Municipiul Roșiorii de Vede ținând cont de caracteristicile sale fizico-geografice, cunoscută fiind legatura dintre plante și mediul lor de viață, biotic și abiotic.
Un alt obiectiv propus este acela de a realiza o prezentare a celor mai reprezentative dintre speciile de plante medicinale și aromatice din Municipiul Roșiorii de Vede, arătând pentru aceasta forma farmaceutică sub care pot fi folosite și afecțiunile în care efectul lor este benefic.
Pentru a evidenția scopul propus consider că școala este cel mai potrivit mediu, pentru că elevii se implică cu mult entuziasm în observarea și cercetarea naturii și a avantajelor pe care aceasta ni le oferă. Ca urmare voi informa elevii despre rezultatele cercetărilor noastre și le voi lua în considerație și părerile lor. Mai mult voi încerca să implic câți mai mulți elevii la cunoașterea naturii înconjurătoare și implicit a plantelor , astfel încât ei însiși să descopere frumusețea și utilitatea acestor plante prin îmbogățirea bagajului lor de cunoștinte despre aceste plante tămăduitoare.
INTRODUCERE
În zilele noastre, la nivel mondial, se acordă o importanță destul de mare terapiei naturiste, revenindu-se în mod spectaculos la medicina homeopată, ce are scopul de a completa arsenalul medicamentelor folosite, împreună cu chimioterapia, fizioterapia, electroterapia, igiena alimentației.
Încă de la începutul mileniului s-a resimțit intens ritmul alert al tehnicizării și pulsul unei vieți stresante, care prezintă efecte negative asupra organismului uman, împreună cu factorii poluanți și cei de risc, conducând la îmbolnăvire. Dezechilibrul ce apare între om și mediul exterior poate fi remediat apelând la terapia naturistă, însă nu trebuie să se exagereze. Este total greșită excluderea din acțiunea terapeutică, a plantelor medicinale și a produselor fitofarmaceutice obținute, utilizându-se doar preparatele de sinteză ori invers, excluderea chimioterapicelor sau a altor medicamente de sinteză, adoptându-se doar fitoterapia.
De asemenea, o importanță accentuată este dată și cultivării plantelor medicinale în scop ornamental, melifer și ameliorativ al solurilor degradate.
Asistăm în zilele noastre la un paradox: în timp ce folosirea plantelor medicinale se află într-o vertiginoasă asccensiune (atât ca materie primă în cadrul industriei de medicamente, cât și sub forme simple, casnice), tot mai puțini sunt aceia care le pot recunoaște și recolta. Necesitatea cultivării plantelor medicinale și aromatice reuese și din faptul că, în flora spontană, diversele specii cresc răzlețit, pe areale întinse, uneori dificil de accesat, încât depistarea, culegerea și transportul lor se face în mod dificil, neasigurând un ritm corespunzător, iar prețul de cost al materiei prime devine foarte mare.
Anumite plante medicinale nu cresc spontan în România, altele existente în flora spontană, fiind rare – constituie monumente ale naturii -, iar altele – cu toxicitate crescută – sunt eliminate sistematic din pajiști; astfel că, pentru aceste specii, materia primă vegetală poate fi obținută doar prin cultivarea lor.
În decursul dezvoltării istorice a omenirii, plantele au avut influență cu privire la economie, cultură, politică și chiar orânduirile sociale. Această influență este activă și în zilele noastre, accentuându-se problemele extrem de importante referitoare la: sursa de alimente cu proteine (situația preconizării algelor ca sursă pentru alimentare a viitorului); apoi folosirea celulei vegetale, ca test pentru determinarea activității citostatice a produselor naturale ori de sinteză; utilizarea țesuturilor vegetale în studiul genezei tumorilor; folosirea plantelor ca protectoare ale mediului; creearea zonelor de recreere nepoluante; contribuția plantelor pentru purificarea aerului și a apei și chiar utilizarea acestora ca detectori ai nivelului de poluare.
Capitolul I
IMPORTANȚA PLANTELOR MEDICINALE
Aspecte generale
Plantele medicinale ṣi aromatice reprezintă surse inepuizabile de materii prime pentru industria alimentară ṣi medicamente. De la ȋnceputul existenṭei sale omul folosit resursele naturale. El a găsit ȋn lumea vegetală dar si animală mijloace de existenṭă, hrană, ȋmbrăcăminte , iar pentru a remedia suferinṭele ṣi-a sporit mereu tezaurul de plante medicinale. Ȋndeletnicirea vindecării suferinṭelor umane nu s-a putut despărṭi de plantele medicinale si aromatice. Unitatea structurală si funcṭională a lumii vii –celula vegetală- sursa ṣi resursa vieṭii-crează ṣi reȋnoieṣte neȋntreruptă, inestimabilă rezervă a principiilor active, ȋnmănunchiate ȋn imensitatea de rădăcini, frunze,flori,etc.
Ȋn medicina modernă,din totalul medicamentelor utilizate sunt de origine vegetală sau au ȋn compoziṭia lor principii active extrase din plante ( uleiuri volatile, alcaloizi, glicozide,etc) fiind folosite ȋn tratamentul unor boli grave ( de inimă, stomac,sistem nervos etc). Principiile actuale ȋn medicină sunt fixate tot mai mult pe utilizarea fitoterapiei, limitȃnd explozia de folosire a medicamentelor de sinteză doar la strictul necesar.
Fitoterapia constituie astăzi o reală posibilitate ȋn terapeutica modernă , alături de chimioterapie, igiena alimntaṭiei ,etc.
Plantele medicinale ṣi /sau aromatice , condimentare ṣi tinctoriale sunt apreciate datorită lipsei de toxicitate la folosirea ȋndelungată, deci ele constituie materia primă în industria alimentară,de arome, cosmetică, a săpunurilor, coloranṭilor, lacurilor , etc.
Țara noastră are conditii foarte variate de climă ṣi sol ṣi de aceea flora este diversificată ṣi bogată.
Flora spontană nu poate asigura necesarul de materie primă vegetală ȋn continuă creṣtere ṣi de aceea s-a trecut ȋncet la cultivarea unui număr ȋnsemnat de specii de plante medicinale ṣi aromatice. Necesitatea cultivării lor decurge ṣi din faptul că, ȋn flora spontană, diferite specii cresc răsleṭ, pe areale mari, uneori greu de ajuns la ele, ȋncȃt culegerea ṣi tranportul lor se face foarte greu.
În fitoterapie, o contribuție semnificativă o are Linné, care a înlesnit dezvoltarea farmacognoziei (denumită în vremea sa „materia medica”), indirect (prin lucrările de nomenclatură științifică) și direct prin cadrul lucrărilor de specialitate: „Plantae oficinalis”, „Amoenitatea academicae”, în opt volume (considerate ca bază a farmacognoziei științifice), iar „Materia medica” având în cuprinsul lor 563 specii vegetale folosite și astăzi. A descoperit noi plante medicinale și a înlăturat din farmacopeea timpului său, foarte multe leacuri mistice
La nivel mondial situația pentru principalele 12 țări producătoare este următoarea:
Tabel 1.1.
Situația pentru principalele 12 țări producătoare de plante medicinale în anul 2016
Sursă: INTERNATIONAL TRADE IN MEDICINAL AND AROMATIC PLANTS, Actors, volumes and commodities de DAGMAR LANGE de la University Koblenz-Landau, Campus Landau, Department of Biology
În concluzie, plantele medicinale folosite mai mult pe bază de tradiție reprezintă, în anumite țări europene, obiectul unor cercetări referitoare la activitatea terapeutică și la stabilirea substanțelor ce răspund de această acțiune.
1.2 . Cultura plantelor medicinale în țara noastră
Odată cu înființarea primei stațiuni experimentale din lume, specializată în studiul plantelor medicinale s-au pus bazele cercetării în acest domeniu. Datorită faptului că necesarul de materie primă este în permanentă asccensiune (acesta neputându-se asigura doar din flora spontană) s-a trecut ușor la cultivarea unui număr apreciabil de specii medicinale. Introducerea în cultură are ca obiectiv și rezolvarea anumitor inconveniente ca de exemplu:
specii diverse cresc răzlețit, pe areale întinse, de multe ori dificil de accesat, încât depistarea, culegerea și transportul sunt dificile;
nerespectarea momentului potrivit de recoltare, prețul de cost al materiei prime devenind foarte mare;
impurificarea materiei prime și recoltarea unui produs sărac în principii active generată de necunoașterea momentului de recoltare, folosirea de personal ocazional, nespecializat în domeniul acesta;
Cercetările efectuate în aria cultivării plantelor medicinale soluționează anumite aspecte legate de:
mecanizarea lucrării de recoltare în situația speciilor: Chimion, Mac, Mentă, Mușețel, Lavandă, asigurându-se diminuarea timpului pentru recoltare, scăderea pierderilor și a riscurilor din prisma diminuării conținutului în principii active;
protejarea bazinelor naturale cu specii medicinale din flora spontană, garantându-se menținera genofondului natural, evitându-se recoltarea în mod irațional;
menținerea în flora spontană a plantelor ce se consider a fi monumente ale naturii;
se impune cultivarea speciilor a căror materie primă vegetală deține toxicitate mare, acestea fiind eliminate sistematic din pajiști;
cultivarea anumitor specii ce nu se întâlnesc în flora spontană, însă care sunt solicitate de către industria farmaceutică – Degețel roșu, Jaleș, Lavandă, Valeriană;
realizarea lucrării de recoltare, în momentul în care se înregistrează conținutul maxim în principii active;
uscarea plantelor imediat după recoltare ori prelucrarea materiei prime vegetale în stare proaspătă, cu ajutorul unor instalații speciale;
garantarea industriei de medicamente cu materie primă omogenă, sub aspectul compoziției chimice, eliminându-se astfel neajunsurile ce se datorează variabilității fitochimice, ce caracterizează materia primă extrasă din flora spontană;
aclimatizarea anumitor specii noi, care nu cresc spontan în România;
importanța ameliorativă, prin punerea în valoare a terenurilor mai puțin favorabile altor culturi ca de exemplu: nisipurile (se cultivă Lemnul dulce, Ipcărigea, Isopul); semisărăturile (Mușețelul); lăcoviștile (Obligeana); solurile erodate (Lavanda, Măceșul, Salvia).
Luarea în cultură a unui număr tot mai semnificativ de plante a fost generată de aceste avantaje, pe care le deține cultivarea plantelor medicinale și aromatice, în comparație cu posibilitățile oferite de flora spontană. Ca efect a cultivării anumitor populații și soiuri ameliorate, poziționării în condiții pedoclimatice corespunzătoare și a aplicării unor tehnologii de cultură performante, plantele medicinale și aromatice au înregistrat producții mai ridicate, comparativ cu formele spontane ale acestora. Prin punerea în aplicare a unor tehnologii de cultură diferențiată, ținându-se cont de biologia și relația plantelor cu factorii de vegetație s-au obținut producții semnificative de materie primă, cu un conținut bogat în principii active. Grație cererii unei cantități din ce în ce mai mare de materie primă vegetală, atât de către industria chimico-farmaceutică cât și de alți beneficiari, suprafețele cultivate au cunoscut o ascensiune treptată și o diversificare amplă a sortimentului prin luarea în cultură:
a anumitor specii existente în flora spontană a României (Mătrăguna, Saschiul, Chimionul, Degețelul lânos, Lemnul dulce), ale căror bazine existente nu pot să asigure cantități îndestulătoare de materie primă;
a unor specii rare – ocrotite – ce se consideră a fi monumente ale naturii (Angelica, Ghințura galbenă, Arnica);
a unor specii din alte zone, aclimatizate în România (Laurul păros, Degețelul roșu, Lavanda, Armurariul);
crearea soiurilor mai productive, în comparație cu populațiile locale introduse inițial în cultură, la anumite specii precum: Menta bună, Menta creață, Degețelul lânos, Macul, Mușețelul, Valeriana;
introducerea în cultură a anumitor soiuri importante din import;
practicarea culturii „in vitro” cu efecte spectaculoase unde produșii ce rezultă în urma proceselor metabolice – principiile active – se acumulează în vacuolele celulelor, în loc să fie eliminate în mediul de cultură. Prin această tehnică se pot obține soiuri care se înmulțesc mai dificil prin metodele convenționale, de pildă, speciile: Saschiu, Mătrăguna, Laurul păros, Mușețel, Lavanda, Rozmarin.
Conexiunea realizată între ameliorare și tehnologie (stabilirea epocilor și modalităților de recoltare și condiționare a materiei prime) a dus la creșterea productivității și la ridicarea nivelului calitativ al producției. Numărul de specii de plante medicinale și aromatice cultivate s-a mărit de la 14 (în anul 1959) la peste 50, azi și cu tendință de mărire în scopul asigurării cantității necesare solicitată atât în cadrul pieței interne, însă, mai ales, cu privire la valorificarea prin export, a anumitor produse ale acestor plante; randamentul pentru aceste culturi este unul crescut, iar investițiile inițiale nu sunt foarte ridicate.
Tabel 1.2
Dinamica producției de plante medicinale și aromatice în România
Sursa: 2011 – 2016 – Date Anuarul Statistic al României
După cum putem remarca, anul 2012 a constituit un vârf în ceea ce privește atât suprafața cultivată (23,7 mii ha) cât și producția totală (17 mii tone). În anul imediat următor s-a inregistrat o prăbușire atât a suprafeței cultivate (de 3 ori mai mică) cât și a producției realizate (de circa 6 ori mai mică).
Datele înregistrate în anul 2016 indică o îmbunătățire a productivității în domeniul de cultivare al plantelor medicinale și aromatice.
Importanța cultivării plantelor medicinal nu reiese din suprafața pe care o dețin, „cât prin valorificarea lor specifică, produsul fiecăreia din acestea, în principiu, neputând să fie înlocuit”. Sunt specii ce se cultivă anual de-abia pe câteva ha (10-20), însă, din producția de pe fiecare ha pot fi obținute de la zeci de mii, până la milioane de doze de medicamente, necesare pentru apărarea sănătății ori chiar salvarea vieții oamenești. Lucrul acesta contribuie la menținerea în cultură a unui număr semnificativ de specii pe suprafețe mici.
Un rol semnificativ în creșterea producției de plante medicinale și aromatice cultivate este deținut de cercetarea științifică în domeniul bioecologiei, ameliorării și a tehnologiilor de cultivare. Cercetările în domeniul plantelor medicinale și aromatice se realizează în câmpurile și laboratoarele SCPMA, în alte stațiuni de cercetări agricole din țară, poziționate în condiții ecologice distincte, în institute de învătământ superior agronomic, în institute pentru controlul de stat al medicamentelor și cercetării farmaceutice, în cadrul întreprinderilor Plafar, etc.
În ultimii ani a fost reorganizată industria medicamentului vegetal în România, concretizată în apariția noilor unități de producție și punere în valoare a plantelor medicinale și aromatice, la fel și a medicamentului vegetal, în condiții de exigență ridicată în autorizarea spațiilor pentru producție, laboratoarelor de analiză la standarde de calitate a produselor medicinale vegetale.
Importanța rezultatelor obținute ca efect al cercetărilor realizate în acest domeniu este evidențiată în cadrul revistelor de specialitate:”Herba Romanica”, ’’Planta Medica’’, Farmacia’’, „Hameiul și plantele medicinale”, ’’Practica farmaceutică’’, în Analele și Buletinele științifice ale Universităților din țară și din străinătate, ale unităților de cercetare, în teze de doctorat importante.
1.3 Forme farmaceutice sub care se administrează plantele medicinale
Pentru ca plantele medicinale să fie accesibile persoanelor ce utilizează, s-a recurs la forme de folosire a acestora în condiții casnice, fără nici un fel de dificultate.
Pentru obținerea substanțelor medicamentoase din droguri, se pot folosi diverse procedee de preparare cum este: infuzia, decocția, macerația, tincturi, etc. care, de regulă, se bazează pe extracția principiului ori a grupului de principii active, utilizându-se dizolvanți precum: apa, vinul, alcoolul, oțetul, uleiul, etc. Odată cu principiul activ sunt extrase și anumite substanțe secundare, care uneori dețin proprietatea de a crește efectul terapeutic al drogului.
1.3.1 Uz intern
Cele mai simple modalități de folosire în uz intern ale plantelor medicinale sunt:
a. Ceaiurile medicinale care pot fi preparate prin infuzie, decoct și macerare.
Infuzia reprezintă forma cea mai cunoscută pentru extracție a substanțelor active din plantele medicinale. Acesta este de două feluri: infuzie la rece și infuzie la cald.
Infuzia la rece se pregătește lăsând planta proaspătă ori uscată fărâmițată să stea acoperită cu apă rece timp de 6 până la 16 ore. După aceea, se amestecă conținutul și se strecoară. Se consumă rece ori ușor încălzit.
Infuzia fierbinte. Pentru aceasta se acoperă planta proaspătă ori uscată cu apă clocotită. Se acoperă vasul și se lasă să infuzeze cu planta 3-10 minute, după care se strecoară.
Este recomandat ca infuzia să fie preparată din flori ori părți de plantă cu țesuturi friabile. Anumite droguri ca florile de tei, mușețel, frunze de mentă, etc. se prepară doar prin infuzie, datorită faptului că, prin fierbere principiul lor activ (uleiul volatil) dispare.
Maceratul reprezintă soluția extractivă apoasă cea mai ușoară, ce se obține din plante la temperature mediului ambiant. Procedeul acesta este indicat pentru speciile ce se extrag la rece, ca de pildă: valeriană, nalbă, vâsc, etc. Materia primă vegetală fragmentată ori întreagă se menține în contact cu cantitatea de apă potabilă prescrisă un timp de 1-12 ore, agitând din când în când. După aceea, este filtrată prin tifon și se administrează în aceeași zi.
Decoctul constituie tot o soluție extractivă apoasă care este obținută la cald din materia primă vegetală fragmentată, dar menținută la fierbere cu cantitatea de apă prescrisă timp de 30 minute, în funcție de plantă. Soluția extractivă apoasă astfel obținută se filtrează fierbinte, după care, peste plantă se adăugă o cantitate de apă fierbinte pentru completarea pierderilor prin evaporare. Se lasă, după aceea, să mai infuzeze încă 10 minute. Procedeul acesta se întrebuințează, mai ales, în situația materiilor prime vegetale cu consistență dură: rădăcini, scoarțe, unele fructe și semințe.
b. Tinctura reprezintă o soluție extractivă hidroalcolică obținută la temperatura camerei.
În medicina casnică, această modalitate farmaceutică este obținută prin macerarea materiei prime vegetale în alcool etilic de 40-70 grade.
Pentru prepararea tincturii este utilizată planta proaspătă ori uscată, cu excepția valerianei și cerențelului. Este de preferat ca, pentru prepararea tincturii să se folosească planta proaspătă. Planta este tăiată bucăți, rădăcina se taie felii, florile sunt desfăcute petală cu petală, fructele se strivesc încet. După toate acestea, se pun într-un vas, care se poate închide ermetic, se acoperă planta cu alcool. Se lasă vasul la temperatură moderată și se agită în fiecare zi. Se lasă la macerat potrivit prescripțiilor. După aceea planta este presată și se strecoară dacă este necesar. Chiar dacă tinctura se poate păstra timp îndelungat, este recomandat, totuși, să se prepare în fiecare an. Se administrează sub formă de picături, luate cu apă, ceai ori pe zahăr.
c. Pulberea de plantă este obținută pisând planta într-un mojar ori măcinând-o în râșniță, dacă dorim să obținem o pulbere mai fină. Pulberea nu se păstrează pentru foarte mult timp, datorită faptului că, substanțele aromatice conținute se evaporă cu ușurință. Pulberea se administrează, de regulă, dizolvată în apă, lapte, supă ori alte lichide.
d. Siropurile medicinale reprezintă soluții extractive apoase la care se adaugă zahăr (640g zahăr la 360ml lichid). De regulă, siropurile din plante medicinale sunt preparate prin dizolvarea zahărului într-o soluție ce cuprinde substanțele medicamentoase aflate în drog (macerate, infuzii, decocturi).
Dizolvarea zahărului se realizează la rece ori la cald. Siropul este preparat în vase smălțuite. Apa care se evaporă în timpul fierberii este completată cu apă fierbinte. Siropurile se strecoară (filtrează) fierbinți prin tifon, direct în sticle uscate, de capacitate mică, se completează bine și se astupă imediat. Se păstrează la rece.
e. Vinul medicinal reprezintă o formă farmaceutică ce se obține din materii prime vegetale fragmentate, însă macerate în vin. Se utilizează 30-50g de drog la un litru de vin vechi și de bună calitate. Macerarea se realizează la temperatura camerei. După 7-8 zile se strecoară. Se lasă în repaus ore, după care se adaugă zahărul după gust. Vinurile medicinale sunt destinate uzului intern, mai ales, pentru stimularea poftei de mâncare, în care scop se administrează cu jumătate de oră înainte de masă. Nu se recomandă persoanelor care suferă de gastrite hiperacide, hipertensivilor și celor cu afecțiuni hepatice. De asemenea, nu se administrează copiilor.
1.3.2 Uz extern
Ca forme de uz extern întâlnim următoarele modalități de administrare ale plantelor
medicinale:
a. Oțeturile medicinale (aromatice). Sunt preparate prin macerarea plantelor medicinale mărunțite în oțet de vin, în cantitate de 50-100g plante la un litru de oțet. Timpul pentru macerare este de 7-8 zile după care se filtrează prin tifon, iar la final conținutul tifonului se presează. Oțeturile medicinale sunt administrate numai în uz extern.
b. Uleiurile medicinale. Pentru realizarea extractelor uleioase de plante medicinale, se folosesc, în special, florile. Cu excepția scopurilor medicinale, uleiurile sunt întrebuințate și pentru îngrijirea pielii. Cel mai valoros ulei este acela de sunătoare, însă se poate prepara și din flori de mușețel, levănțică, cimbrișor, rozmarin și sovârv. Extractele uleioase pot să fie amestecate câte două ori câte trei. Uleiurile sunt păstrate în recipiente etanșe. Pentru realizarea extractelor uleioase se întrebuințează numai ulei de măsline ori de floarea-soarelui, de bună calitate, obținute prin presarea la cald. Vasul, în care au fost puse la macerat florile, se așează într-un loc ferit de soare, timp de 4-6 săptămâni, agitându-se conținutul în fiacre zi.
După trecerea timpului necesar se presează plantele și uleiul este strecurat prin pânză. Uleiul rămas se lasă să se sedimenteze. Se păstrează la loc răcăros și întunecat.
c. Inhalația este obținută din plante medicinale bogate în uleiuri volatile care se pun în vase smălțuite ori de porțelan, peste care este adăugată o anumită cantitate de apă clocotită. Vaporii de apă saturați în uleiuri volatile acționează când pătrund prin inhalare în căile respiratorii.
d. Gargarisme. Se prepară ca infuzie ori decoct din plante medicinale utilizându-se sub formă de gargară în stomatite, afte, amigdalită, abcese dentare, etc.
e. Cataplasmele, prișnițele ori compresele sunt destinate uzului extern și sunt obținute din diverse soluții extractive apoase ori hidroalcoolice, cu care se îmbibă un tifon ori o bucată de pânză de bumbac curată. Cataplasma este aplicată direct pe piele pentru obținerea unui efect revulsiv, emolient ori antiinflamator. Prin această modalitate de folosire se aplică și anumite măști cosmetice.
f. Băile fitoterapeutice reprezintă forme de folosire a plantelor medicinale în uzul extern (sub formă de băi).
Pentru obținerea unui amestec de plante pentru băi (ceaiuri balneologice), plantele
fragmentate sunt introduse într-un săculeț din tifon dublu. După umectare, săculețul cu plante este necesar a fi fiert, potrivit indicației, 10-30 minute, la foc domol, în 3-5l apă, care se pune apoi în cada de baie cu apă la o temperatură corespunzătoare.
g. Băile locale.
Acestea sunt preparate la fel ca băile fitoterapeutice, însă în cantități mai mici de lichid și sunt recomandate în situația unor plăgi purulente, hemoroizi, etc.
Pentru ca plantele medicinale să-și păstreze calitățile și efectul asupra organismului, se impune a fi preparate în mod corespunzător și potrivit scopului vizat, acest aspect prezentând mai multă importanță decât cantitatea pe care o administrăm.
CAPITOLUL II.
PLANTE MEDICINALE EXISTENTE ÎN ROȘIORII DE VEDE ȘI PARTICULARITĂȚI MORFOSTRUCTURALE ALE ACESTORA
2.1.Echinacea(Echinacea purpurea [L.] Moench.
În America nordică, aproape toate cunoștiințele actuale despre plantele de Echinacea sunt de la Smith și Gilmore, cei care la începutul secolului XX, au strâns materialul informativ. De asemenea, sunt disponibile și documente arheologice ce se referă la folosirea Echinaceelor de idienii din America nordică.
Figura 1. Echinacea (Echinacea purpurea [L.] Moench.
În SUA, în cadrul medicinei moderne, speciile de Echinacea sunt introduse începând din anul 1955, după o perioadă lunga de neglijare, din cauza orientării spre antibiotice și chimioterapie, când interesul în valoarea terapeutică crește.
În țara noastră, începând cu anul 1982 s-au studiat, speciile de Echinacea, de UMF Cluj-Napoca, într-o colaborare cu U.S.A.M.V.Cluj-Napoca, unde a început să se aclimatizeze și cultiveze, cu un material semincer ce vine din Italia.
În instituțiile acestea s-au efectuat:
➢ primele studii în biologie;
➢ o dinamică a formării organelor vegetative și generative în anii I-III de vegetație;
➢ determinări de acumulare ce aparțin principiilor active;
➢ cele mai principale măsuri tehnologice de cultivare.
Speciile de Echinacea se găsesc în flora spontană și în stare cultivată (continentul Americii, este furnizorul principal al produsului de medicamente). Prin aclimatizare, speciile acestea sunt introduse în cultură și în alte state din Europa Centrală, la fel și în Australia sau Noua Zeelandă. În țara noastră se află în colecția grădinilor botanice și se mai găsesc și ca plante ornamentale, si în cultură, inclusiv în Roșiorii de Vede.
De la speciile de Echinacea ce sunt cultivate în România se folosesc rădăcinile (radix Echinacea pallida, angustifolia, purpurea) și partea din aer (herba Echinacea purpurea). Cu ajutorul compoziției chimice (polizaharide, fitosterine, saponine, echinaceine, ulei volatil, taninuri), diferită de la specie la specie și organul utilizat (in special sub aspect cantitativ) au fost efectuate studii ample în privința acțiunii farmacologice ce este caracteristică fiecărui principiu activ, astfel s-a ajuns la concluzia că, este antivirală, cicatrizantă, antitumorală, imunostimulatoare, antiinflamatoare, diuretică.
Astfel, preparatele medicamentoase ce conțin pulbere vegetală ori extracte din speciile de Echinacea se pot recomanda pentru potențarea sistemului ce ajuta in autoapărarea organismului, prevenirea infecțiilor virale sau chiar si microbiene.
Chiar după recoltarea rădăcinilor și recoltarea herbei se pot îndepărta impuritățile, după aceea materialul vegetal se va usuca într-un strat subțire, printr-o cale naturală ori artificială la 35-45°C.
Randamentul în privința uscării este de 3: 1 pentru rădăcini și de 4: 1 pentru herba. Randamentul de herba proaspătă este de 50 q /ha în anul doi de vegetație și de 100-120 q /ha în anul al treilea de cultură și de rădăcini, de 50 q /ha, în privința speciilor Echinacea pallida Nutt. și Echinacea angustifolia D.C.
În privința speciei de Echinacea purpurea L. Moench., în anul al doilea de vegetație, producția de herba proaspătă poate sa ajungă la 100 q /ha, iar în următorii ani, la 200 q /ha. În parcelele semincere se pot obține 4 q /ha fructe – achene de Echinacea.
2.2. Coada-soricelului ( Achillea milefolium L.)
Reprezintă una dintre cele mai cunoscute plante medicinale ce exista atât în România cât si peste tot în lume. Este o planta ierboasa, ce are tulpina de 20-60cm ori chiar mai mult.
Frunzele sunt împărțite într-un număr mare diviziuni și subdiviziuni, aparent rezultă mii de frunze mici, astfel si aspectul caracteristic, încretit. Florile mici ce au culoare albă, se pot grupa în inflorescențe destul de dense, ce se pot vedea de la distanță.
Figura 2. Coada-soricelului (Achillea milefolium L.)
Pentru a se obține preparatele medicinale din aceasta plantă, majoritatea autorilor au recomandat folosirea florilor (Flos Millefolii); există și alții ce consideră cu toate astea ca toată partea ce se află în aer cum sunt tulpina, frunzele, poate să fie recoltată cum sunt florile albe și mãrunte, dispuse îninflorescențe ( Herba Millefolii).
Planta are gustul amar și miroase aromatic caracteristic.
Planta și mai ales florile au în componență uleiul volatil ce include azulene (camazulenã), camfor, alfa și beta pinen, borneol, eugenol, sabinen, limonen și alte substanțe. Planta conține și glucide, taninuri, flavonoizi, principii amare, proteine, substante minerale.
Această planta are proprietăți calmante, stomahice, antiinflamatoare, astringente, antiinflamatoare, cicatrizante, antiseptice, antispastice.
Camazulena, camforul, eugenolul, cvercitina și variate alte substanțe au efect sinergic ce contribuie la diminuarea inflamației și la calmarea durerii. De asemenea, terpineolul, taninurile și cineolul au efecte antiseptice.
Coada-soricelului se întrebuințează date fiind efectele ei benefice în afecțiunile digestive, enterite, enterocolite, în colicile abdominale, în bolile diareice, în tratamentul hemoroizilor. În amestec cu diferite plante ce au o acțiune asemănătoare, este folosită pentru stimularea digestiei în cazul de hipo- sau anaciditate gastrică. Aceasta se recomandă și în tratamentul afecțiunilor din sfera genitalala a femeii, în inflamațiile cronice ale anexelor dar și în calmarea durerilor din perioada menstruală, ce se datorează spasmelor musculaturii uterine. Preparatele ce provin din coada-șoricelului au o valoare deosebită asupra vindecării plăgilor, inclusiv a arsurilor.
În cazul administrării interne, infuzia din coada-șoricelului se poate face din două linguri de flori la două căni de apă. Cantitatea se bea toată, dar în reprize multiple, pe tot parcursul acelei zile. În cazul bolilor diareice, enterite sau enterocolite, infuzia acestei plante deține efecte asemănătoare cu cele ale preparatelor de mușețel.
Pentru uzul extern precum sunt plãgile, arsurile, eczemele sau hemoroizii se aplică pansament îmbibat cu o infuzia ce se poate obține din 2 linguri de flori la o singură cană de apã. În cazul hemoroizilor este recomandată utilizarea de bai locale cu o infuzie mai concentrată preparatã din 30-50 g de flori la 1 litru de apă. Intră și în compoziția ceaiului antiastmatic, anticolitic, contracolicilor, gastric, hepatic nr. 2, laxativ și antihemoroidal, a loțiunii nutritive Hebe.
În anumite zone, frunzele care sunt tinere se utilizează în alimentatie ca ingredient în salate, supe de verdeturi ori drept condiment la prepararea chiftelelor din cartofi. Denumirea latina, Achillea milefolium, poate aduce aminte de Ahile,a cărui rana ce sângera, spune legenda, a fost ingrijita de colegul sau de lupta chiar cu frunzele marunte ale plantei acesteia. Daca ar fi avut la îndemânã aceasta planta atunci când a fost ranit la călcâi, punctul sau vulnerabil, poate ca ar fi supravietuit razboiului ce a fost descris de Homer. Mai târziu, ostasii romani sunt învățați de Dioscorides sa îsi vindece ranile cu aceeasi planta de leac. De fapt, chiar si în zilele noastre, coad soricelului, se foloseste pentru proprietatile sale vulnerare.
2.3.DEGEȚELUL ROȘU (Digitalis purpurea L.)
Degețelul roșu se poate întâlni atât în flora spontană, în Europa de vest, cat și în stare cultivată în: Rusia, Olanda, Marea Britanie, Ungaria, Polonia, Bulgaria, la fel și în S.U.A, Chile, sudul Australiei. În țara noastră, planta este introdusă în cultură în anul 1904 în Cluj. În ziua de azi se întâlnește spontan pe soluri pietroase, sărace, cu o umiditate atmosferică ridicată și în luminișurile pădurii în județe precum Teleorman, Suceava, Dâmbovița, Botoșani, Hunedoara sau Vâlcea. În aceste zone secetoase, cultura poate sa se înființeze doar în condiții de irigare.
Figura 3. Degețelul roșu (Digitalis purpurea L.)
Degețelul roșu se cultivă datorită frunzelor fără pețiol (folium Digitalis purpureae), ce conțin heterozide cardiotonice (0,1-0,4%). În compoziția cardenolidelor se găsesc mai mult de 30 glicozide din grupele:
• A (cu aglicon digitoxigenină – purpureaglicozida A 9,6-120 mg %) la formele cultivate;
• B (cu aglicon gitoxigenină – purpureaglicozida B 3-80 mg %) la plantele ce cresc spontan;
• C (cu aglicon digoxigenină );
• D (cu aglicon diginatigenină);
• E (cu aglicon 16 – formilgitoxigenină); Glicozidele se diferențiaza în funcție de :
➢ Așezarea frunzelor de pe tulpină (cele de la baza conțin mult cardenolide, în comparație cu cele apicale);
➢ tratamentele semințelor prin razele gama;
➢ factorii ecologici și tehnologici.
În frunze se mai pot întâlni: streoli, saponine, ceruri, flavone, pigmenți antocianici, enzime, săruri minerale, mucilagii, vitamina C 73-114 mg %. Glicozidele din frunzele Degețelului lânos sunt mai active, în comparație cu cele din compoziția Degețelului roșu, pentru că se află într-o cantitate mai amplă, sunt mai termostabile, au rezistența la acțiunea enzimatică, au o eficacitate destul de rapidă și sunt recomandate în toate formele de insuficiență cardiacă.
În Farmaciile din România figurează o mulțime de substanțe pure ori preparate din această specie, astfel: Digitalis purpureaae folium (frunză de digitală); Tinctura Digitalis (tinctura de digitală); Digitalis purpureae pulvis titratus (pulbere titrată de digitală).
Din cauza creșterii incidenței și gravității bolilor cardiovasculare, glicozidele cardiotonice joacă un rol foarte important în tratamentul afecțiunilor acestora, și sunt indicate în totalitatea formelor de insuficiență cardiacă (congestivă, ce au un ritm normal ori puțin accelerat, cea din infarctul miocardic ori cea care este semnalată la copii și bătrâni). Ca urmare a instalării incete, prelungite, a acțiunii cardiotonice a digitoxinei, produsele din România sau cele din afara se utilizează in tratarea insuficienței cardiace însoțită de fibrilație arterială.
Degețelul roșu este recunoscută și ca plantă ornamentală ori cu utilizare mixtă, medicinală și ornamentală. Degețelul roșu reprezinta o specie meliferă, valoroasă care oferă albinelor culesuri de polen și nectar (0,8-5mg/floare/24 ore), astfel se obține o producție de miere, de 200 kg/ha.
În spațiile dendrofloricole, prin urmarea diversității culorii petalelor (albe, roz, galbene, roșii-purpurii) se pot întâlnii pe peluze, marginea aleilor sau pe platbande combinate cu diferite specii floricole.
Bolile ce se întâlnesc în cultura de Degețel roșu sunt :
➢ antracnoza (Colletotrichum fuscum), ce se manifestă pe frunze, prin niște pete mici, circulare, cu o culoare brună-deschis și înconjurate de o aureolă purpurie ori brună-roșiatică. Transmiterea se face prin sămânță. Aceasta se poate combate prin dezinfectarea semințelor cu Formalină 40 % într-o concentrație de 0,25 %, timp de 4 ore ori printr-un tratament la plante, cu zeamă bordeleză 1 %, Shavit F 72 WDG 0,2 % 2 kg/ha, Cuprosan, Super D 5-5,5 kg/ha;
➢ septorioza (Septoria digitalis) ia naștere pe frunzele bazale, care sunt îmbătrânite și se extinde la cele din rozetă. Se combate prin tratarea semințelor cu Topsin M-70 4 kg/t, si în vegetație, prin 2 stropiri cu Topsin 500 SC 0,07 % 0,7 l/ha, Cuprosan, Super D 5-5,5 kg/ha, Brestan 2,8-3,0 kg/ha;
➢ putregaiul umed al rădăcinilor (Erwinia carotovora) au acțiune asupra plantelor, ce sunt mai puțin viguroase pe timp de iarnă, iar primăvara au frunzele ofilite, uscate și la prima atingere se pot desprinde de la colet. Aceasta se poate combate prin măsuri: preventive precum respectarea rotației, executarea cum trebuie a secvențelor tehnologice și curative (2 tratamente la plante, cu Benlate 0,1 %);
➢ putregaiul rădăcinilor și coletului (Sclerotinia sclerotiorum) se întâlnește primăvara, în special atunci când plantele cresc pe solurile ce au exces de umiditate. În zona coletului și pe rădăcină se poate remarca o pâslă miceliană albicioasă, cu scleroții ciupercii si plantele atacate devin galbene și apoi se usucă;
➢ virusul mozaicului castraveților, mozaicului Tutunului, mozaicului X al Cartofului. Plantele devin mici, chircite și pe frunzele răsucite încep să apară zone mozaicate, cu o culoare galben – deschis.
Printre dăunătorii des întâlniți amintim: • larvele cărăbușului de mai (Melolontha melolontha) și viermii sârmă (Agriotes sp.), ce se combat preventiv, prin îndeplinirea rotației (nu este recomandăta Lucerna și Trifoiul ca plante premergătoare) și curativ prin aplicarea tratamentelor pe sol și pe sămânță.
2.4. ISOPUL (Hyssopus officinalis L.)
Denumirea genului reprezintă o formă latinizată a grecescului ’’hyssopos’’, ce derivă ori din ebraicul ’’ezob’’, ori din arabul ’’azzof’’, și are înțelesul de plantă sfântă. Este o plantă populară încă din antichitate, si este prezentată în lucrările lui Theophrast, Dioscorides, Columella sau Plinius cel Batran și chiar in Biblie (psalmul 50 al împăratului David). B.Páter, 1923, unde se menționează că, ’’Isopul figureaza între plantele ce au fost luate în studiu in Stațiunea de Plante Medicinale din Cluj ’’.
Figura 4. Isopul (Hyssopus officinalis L.)
Acestea provin din zona mediteraneeană, cresc spontan în sudul Europei si în Asia vestica și se cultivă în mai multe țări din Europa (pe suprafețe intinse în zonele mediteraneene), de asemenea și în Africa de nord. În tara noastră se cultivă pe suprafețe de 60-70 ha in fiecare an, în județele Teleroman, Prahova, Buzău, Giurgiu, Călărași, Olt si Dolj. Se întâlnesc spontan, pe unele creste calcaroase, cu soare din Dobrogea și pe dealurile din Moldova, cu ajutorul sistemului radicular ce este foarte dezvoltat se manifestă un efect antierozional. Ca plante ornamentale se găsesc în parcuri, grădini școlare sau spații verzi.
Isopul se cultivă datorită părții din aer (herba Hyssopi), și are o utilizare terapeutică în cadrul medicinei, date fiind acțiunile farmacologice: antiseptică, expectorantă, hipotensivă, vasodilatatoare arterială, bronhodilatatoare, sudorifică, diuretică, carminativă.
Părțile plantei au în componență ulei volatil, în cantitate de 0,07-0,29 % în herba proaspată și de 0,2-1,5 % în cea uscată. Herba care se recoltează vara are un conținut mai mare în această substanța, în comparație cu cea care se recoltează toamna (cca. 33 %). În compoziția acestei substanțe se întâlnesc pinocamfona, pinenul, terpinenul și pinocamfeolul. Florile și ramificațiile tulpinale au în componență derivați flavonoidici, glucide, lipide, taninuri, o substanță amară de natură lactonică – marubiina, săruri minerale, mucilagii și saponine.
Date fiind principiile active ce le au în componență florile, cercetările efectuate în România sugerează că, această plantă poate intra în compoziția ceaiurilor: Antiastmatic, Pectoral nr. 2 și Sudorific. Din cauza prezentei cetonelor- pinocamfona și izopinocamfona – în uleiul volatil nu se recomandă persoanelor ce au afecțiuni în cadrul sistemului nervos, pentru că substanțele acelea au efecte neurotoxice.
De asemenea, este recunoscută de o perioadă mai mare de timp, ca fiind o plantă condimentară, ornamentală (cultivată în parcuri sau grădini sub formă unor garduri vii), meliferă (dau albinelor culesuri de nectar și polen). Se mai utilizează și în lucrările antierozionale, în cadrul fixarii pantelor, coastelor erodate și a nisipurilor mobile.
2.5. DEGEȚELUL LÂNOS (Digitalis lanata L.)
Numele Digitalis vine de la latinescul ’’digitus’’ = degetar, deget, dată fiind forma corolei; lanata, din latinescul ’’lanatus’’ ce înseamnă acoperit cu lână și este o aluzie la lobul median al corolei, ce este pubescent și la caliciul ce are un strat dens, cu aspect lânos. Denumirea genului este dată de Tragus în anul 1535 (Klaus-Tylor) ori de Fuchsius în 1542-1543(A. Mihalea, 1969). Dacii au numit-o diessathela, diezățolă, ziezățea, din care mai târziu derivand numele de degețea.
Figura 5. Degețelul lânos (Digitalis lanata L.)
Degețelul lânos este recunoscut ca fiind o plantă medicinală, doar după primul război mondial. Primele culturi experimentale se înființează în anul 1917, în California – S.U.A.
Degețelul lânos se găsește atât în flora spontană, în Europa de vest, cat și în stare cultivată în state precum Olanda, Austria, Elveția, Cehia, Slovacia, Germania, Rusia, Franța sau S.U.A. În țara noastră aceasta se dezvoltă spontan în locuri pietroase, în poieni sau tufărișuri. Aceasta este introdusă în cultură în 1945, iar începând cu anul 1965 are loc o creștere simțitoare a suprafețelor ce sunt cultivate. În ziua de azi se cultivă în condiții de irigare, în zonele destul de favorabile din Câmpia Crișurilor, Podișul Transilvaniei, Câmpia Bărăganulul sau Burnazului.
Degețelul lânos este cultivat datorită frunzelor (folium Digitalis lanatae), ce conțin heterozide cardiotonice (0,4-1,7 %).
În conținutul cardenolidelor se găsesc mai mult de 70 glicozide din grupele :
• A (cu aglicon digitoxigenină – lanatozida A 80 -240 mg %) ;
• B (cu aglicon gitoxigenină – digitalinum verum 20 -120 mg %);
• C (cu aglicon digoxigenină – lanatozida C 80 -240 mg %) ;
• D (cu aglicon diginatigenină – lanatozida D 2 -10 mg %) ; Glicozidele sunt diferite dupa următoarele criterii :
➢ locul frunzelor de pe tulpină (cele de la baza sunt mai bogate în cardenolide, în comparație cu cele apicale);
➢ tratamentul semințelor cu razele gama;
➢ factori ecologici și factori tehnologici. Frunzele mai conțin: enzime, saponine, steroli, flavone,săruri minerale, vitamina C 73-114 mg %. Glicozidele din frunzele Degețelului lânos sunt mult mai active, în comparație cu cele din compoziția Degețelului roșu, pentru că se află în cantitate mult mai mare, sunt mai termostabile, au rezistență la acțiunea enzimatică, au o acțiune rapidă și sunt recomandate pentru toate formele de insuficiență cardiacă.
În Farmaciile din România figurează multiple substanțe pure ori preparate din această specie. Glicozidele cardiotonice se găsește în compoziția următoarelor medicamente: Digoxin (comprimate sau soluție injectabilă); Dilacor (comprimate sau soluție injectabilă); Novodigal (comprimate sau soluție injectabilă); Lanatozid C (drajeuri); Deslanozid; Corlan (doar soluții injectabile); Lanitop; Sandolan; Allocor. Degețelul lânos reprezintă o specie meliferă cu o pondere economico-apicolă redusă. Mierea produsă este de 100-140 kg/ha. În spațiile dendrofloricole se găsește pe peluze, marginea aleilor sau pe platbande în combinație cu diferite specii floricole.
2.6.ARMURARIUL (Sylibum marianum [L.]GARTN.
Armurariul reprezintă o specie ce se utilizează în medicină din vremea lui Hyeronimus Bosch (1595). Este de origine din zona mediteraneană și din Asia Centrală. Date fiind proprietățile hepatobiliare, începând din secolul al XVIII-lea a avut o largă extindere în cultură.
Figura 6. Armurariul (Sylibum marianum [L.]GARTN.
Armurariul se găsește atât în flora spontană, în areale variate (chiar din câmpie până în zona cu dealuri), cat și cultivată pe continente precum sunt Europa, America și în sudul Australiei. Statele ce furnizează cantități ample de produs vegetal sunt: Italia, Polonia, Germania, Franta, Ungaria. În țara noastră, zonele mai favorabile pentru cultură sunt: Câmpia Bărăganului, Burnazului, Olteniei și a Timișului. Suprafața ce este cultivată în sudul Romaniei ajunge până la 2000 ha.
Armurariul este cultivat mai rar pentru partea aeriană a plantei (herba mariae Cardui), este cultivata mai ales pentru fructe (fructus mariae Cardui), ce au în compoziție ulei volatil, ulei gras, pactine, saponozide, fitosteroni, mucilagii. Din principiile active, cele care au o importanță mai mare sunt: silibina și silimarina, din ele obținându-se produsul farmaceutic cu numele de Silimarină.
Preparatele ce sunt extrase din fructe îi oferă plantei, proprietăți hepatoprotectoare, antioxidante, eupeptice, tonic-amare și sunt folosite pentru tratarea afecțiunilor hepatice precum este insuficiența hepatică sau hepatita și ciroza; în intoxicațiile cu metale grele; indigestii; intoxicațiile cu amaitină și faloidină ce se găsesc în ciupercile otrăvitoare. Fructele pot să intre în compoziția medicamentelor precum sunt: Legalon, Silimarină, Durasylimarin și Slipide.
Dat fiind faptul că florile oferă albinelor culesuri de nectar sau polen, pe o perioadă destul de lungă, Armurariul se poate încadra în categoria plantelor melifere. Armurariul se poate cultiva după plante ce lasă solul curat de buruieni sau lipsit de resturi vegetale și cu o cantitate multiplă a elementelor nutritive. Plante premergătoare ce se recomandă: Porumbul pentru siloz, cerealele de toamnă, prășitoarele, plantele perene de nutreț.
Revine pe acelasi pământ după 4-5 ani, astfel evitându-se monocultura. Nu sunt recomandate ca plante premergătoare a culturii Armurariului specii precum: Soia, Floarea-soarelui, Rapița, pentru că acestea pot sa fie atacate de putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum). La rândul său reprezintă o plantă premergătoare, în cazul Sfeclei de zahăr sau a Porumbului pentru boabe. Nu eate recomandat să se cultive după Armurariu, plantele de: Grâu, Orz, Secară, deoarece se separă îngreunat semințele rezultate din samulastra, ce răsare după scuturarea semințelor.
Cele mai întâlnite boli sunt: făinarea (Erysiphe cichoracearum); putregaiul rădăcinilor (Sclerotinia sclerotiorum); ofilirea pedunculului floral (Botritys cinerea). Este recomandat să se respecte metodele preventive ce se referă la: efectuarea în condiții optime a lucrărilor solului, rotație, lucrărilor de îngrijire.
2.7. GĂLBENELELE (Calendula officinalis L.)
Denumirea genului derivă din latinescul ’’calendae’’ și diminutivul ’’ula’’, ce înseamnă calendar mic, pentru ca florile plantei se deschid cand răsare soarele și se închid la apus, astfel indică mișcările soarelui, precum un calendar. Sunt opinii variate cu referie la această specie. Dacă Botanistul cunoscut Magnus Albertus o numește în lucrările sale‚’’sponsa solis’’(mireasa soarelui), Hieronymus Bock crede că, aceasta planta era folosită ca mijloc de a obliga pe cineva să te iubească. Conform anumitor tradiții este o plantă ce ajută in meteorologie (barometru pentru evoluția vremii), pentru ca prevestește vremea. Dacă la 7 dimineața aceasta planta are petalele închise, înseamnă că o să plouă, iar dacă între orele 6 și 7 dimineața, capitulele sunt deschise, în ziua respectivă, vremea o sa fie frumoasă.
Figura 7. Gălbenelele (Calendula officinalis L.)
Planta este populară încă din antichitate, si din secolul al XII-lea a început sa se cultive pe scară largă, avand scopuri ornamentale, medicinale și melifere. Provine din zona mediteraneeană și este răspândită în diferite țări din Europa, se cutivă pe suprafețe întinse în zonele mediteraneene, iar din furnizorii principali ai produsului medicamentos sunt: Polonia, Rusia, Ungaria, Germania, Bulgaria, Siria și Egipt. În țara noastră poate sa fie cultivată în toate zonele agicole, cu excepția zonelor de munte. Ca plantă ornamentală se găsește în parcuri, grădini școlare sau spații verzi.
Gălbenelele sunt cultivate pentru florile ligulate (flos Calendulae) și cele care au receptacul (flos cum receptaculis Calendulae), ce au în componență saponozide triterpenice, carotenoide (alfa, beta caroten si xantofila, licopina) cca.3 %; flavonoizi și glicozizi flavonici, vitamina C, substanțe amare, gumi-rezine, mucilagii, substanțe proteice, acid malic.
Uleiul volatil se găsește în cantitate de 0,12 % în florile ligulate și până la 0,4 % în receptacul. Florile de Gălbenele au o acțiune farmacologică: antiinflamatoare, epurativă, calmantă, coleretic-colagogă, cicatrizantă. Date fiind principiile active ce intră în conținutul florilor, cercetările efectuate în Romania arată că, extractele liofilizate de plante ligulate inhibă creșterea stafilococului auriu Oxford, Escherichiei coli și Candidei albicans, la fel și a ciupercii Trichomonas vaginalis. Planta este recunoscută de o perioadă lungă de timp, ca un component din medicamentele ce se utilizează în tratamentul pentru cancerul stomacal. În Rusia intră în tabletele ’’KN’’ ce se folosesc în formele ce nu se pot opera de cancer, și elimina simptomele de dispepsie, greață sau vomă.
Se obțin rezultate însemnate "in vitro’’, se constatează acțiunea inhibitoare din extractele de Gălbenele pentru virusul HIV. Extractele de Calendulae flos se află în compoziția anumitor medicamente (Galov G, Tarbedol), ce se utilizează în afecțiunile gastrointestinale, hepatobiliare și (Armon, Naturland, Calendula, Hemogal), ce se folosesc în afecțiuni dermatologice. În urma acțiunii cicatrizante intră în componența Ceaiului Gastric sau Duodenal. Preparatele ce se obțin din florile de Gălbenele se utilizează atât în uzul intern (adjuvant pentru tratamentul ulcerului gastric și duodenal, dispepsii, pancreatopatii cronice), dar și în uzul extern (în tratamentul plăgilor, ulceraților pielii, sindromului varicos, arsurilor, degerăturilor ușoare).
Se folosesc și în cosmetică, iar dat fiind mirosul, florile se recomandă și ca insectifug pentru încăperi. Dintre bolile populare sunt: făinarea (Sphaerotheca fulliginea);pătarea cenușie (Cercospora calendulae), pătarea brună a frunzelor (Etyloma calendulae), și din dăunători mai des întâlniți sunt larvele defoliatoare ale speciilor de Mamestra; Ptinus fur și Atropus pulsatoriu, insecte ce atacă materia primă vegetală din depozite. Dacă se respectă măsurile preventive (igena culturală, rotația, sămânța de calitate) nu vor aparea boli ori dăunători ce pot afecta producția.
2.8.GHINȚURA GALBENĂ (Gentiana lutea L.)
Ghințura galbenă(Gentiana lutea L.) reprezintă o specie ce provine din regiunea muntoasă a Europei și Asiei Mici. Se găsește atât în flora spontană, pe soluri scheletice sau pajiștile din zona alpină (altitudine pana la 2.500 m) dar și în cultură. În țara noastră, în general crește spontan în zonele muntoase (altitudine până la 2000 m). De asemenea, se cultivă în zonele subcarpatice precum sunt județele Brașov, Sibiu, Neamț, Prahova, Covasna, dar si in Oltenia și Teleorman. Este ocrotită prin lege și nu este legală recoltarea din flora spontană, din cauza numărului redus de plante din aceasta specie. Este considerată un monument al naturii și se dorește extinderea în cultură pe suprafețe mai ample, ca urmare a cerințelor mari, de materie primă.
Figura 8. Ghințura galbenă (Gentiana lutea L.)
Ghințura galbenă se cultivă datorită rizomilor și rădăcinilor (rhizoma et radix Gentianae), ce se recoltează când planta are vârsta minim de 3 ani, sunt utilizate atât în industria alimentelor în aromatizarea anumitor băuturi alcoolice, dar și în industria farmaceutică.
Planta poate să fie decorativă prin portul și florile sale, se cultivă în spațiile verzi din regiunea alpină sau montană. Rizomii și rădăcinile au în componență glicozide amare (gențiopicrozidul 1-3 %, amarogențina), alcaloidul gentianina, substanțe colorante, tanante, steroli, glucide, lipide, săruri minerale (în funcție de locație, tipul sau vârsta rădăcinilor, fenofaza de vegetație și condițiile de cultură).
Glicozidele amare și celelalte componente au o acțiune: tonic-amară, eupeptică, coleretic-colagogă, febrifugă si antihelmintică. Principiile active ce sunt componente stimulează pofta de mâncare, secreția salivei, a sucurilor gastrice și intestinale, digestia, combat colicile stomacale, biliare, anorexia. În Farmacopeea din România găsesc: Gentianae radix (rădăcină și rizomi de Gențiană) dar și Tinctura Gentianae (tinctură de Gențiană). Este o specie perenă astfel se recomandă să se cultive în afara asolamentului.
Cele mai utile premergătoare pentru aceasta sunt: leguminoasele pentru boabe, cerealele, prășitoarele fertilizate organic (curata terenul devreme, îl curață de buruieni, afânat, plin de elemente nutritive și cu o umiditate suficientă). Ghințura galbenă revine pe acelasi pământ după 5-6 ani. Imediat după ce răsar plantele (semințele acesteia răsar destul de greu) se va efectua combaterea buruienilor, prin prașile mecanice sau manuale și pliviri între plante pe rând, de fiecare data când este necesar, pentru a se menține solul curat și afânat.
Toamna, dar în special primăvara se execută rărirea plantelor la o distanță de 15-20 cm între fiecare plantă, pe rând. Dacă, cultura se înființează prin răsad se face o prașilă de afânare a solului tasat cu aceasta ocazie a plantării, după aceea se face completerea golurilor (după 7-10 zile). Printe-o cale chimică, buruienile se vor combate prin aplicarea de erbicide. În culturile semincere se va efectua purificarea biologică, eliminându-se astfel plantele netipice soiului și cele ce sunt atacate de agenții patogeni.
2.9. LAVANDA ( Lavandula angustifolia L.)
Se găsește ca plantă spontană, pe coastele mediteraneene însorite, fiind de origine din regiunile calcaroase sau muntoase, iar în stare cultivată se găsește după primul război mondial. Dacă până în 1960, cea mai amplă cantitate a uleiului eteric de Lavandă era asigurată din florile ce creșteau spontan, raportul se va inversa după această perioadă ajungand în favoarea culturilor. Suprafețe mari cu Lavandă se gasesc în sudul Franței, Rusiei, Spaniei, Bulgariei, Italiei, Serbiei dar și Algeriei – țări ce asigură și cea mai amplă cantitate a produsului vegetal. În țara noastră, la început se cultiva mai mult în grădini (cu scop ornamental sau aromatic), prin aducerea plantei de către grădinarii din Bulgaria, după asta suprafețele cultivate s-au extins și cuprid zonele cu soare, slab productive. Primele experiențe cu aceasta plantă au fost făcute la Măgurele, de către Evdochia Coiciu, după aceea, Traian Săvulescu, în anul 1955, la Moara Domnească pune bazele cercetării experimentale, ca scop având să obțina unui soi autohton. În ziua de azi, cele mai favorabile zone de cultură se găsesc în Câmpiile Timișului, Olteniei, Burnazului, Bărăganului și Dealurile Vestice, Podișurile Transilvaniei și podișul Dobrogei. Lavanda se cultivă datorită inflorescențelor (Flores Spicae Lavandulae) ce prezintă un miros plăcut, caracteristic și oferă note de prospețime.
Figura 9.Lavanda ( Lavandula angustifolia L.)
Uleiul volatil ce are componentul principal linalolul liber (40-60 %) ori sub formă de acetat de linalil (40-50 %) se folosește în medicină. În compoziția uleiului volatil se mai găsesc și alți alcooli liberi ori esterificați (geraniol, lavandulol, borneol, citronelol si terpinen), acizi (acetic, butiric si izovalerianic), aldehide, fenoli și cetone (compuși oxigenați care constituie 74,2 % din total) și hidrocarburi triterpenice de tipul: alfa și beta pinen, limonen, camfen, beta mircen (25, 8 %). Date fiind acțiunile antiseptice, diuretice, cicatrizante, carminative, sedative, aromatizante, uleiul volatil se utilizează în tratarea unor tulburări digestive precum și a cefaleelor, reumatismului, rănilor, afecțiunilor hepato-biliare sau renale, și pentru uzul extern (sub forma unor inhalații sau fricțiuni), în cazul răcelii, gripei.
Intră și în componența țigărilor antiasmatice. Este vazută ca fiind una din cele mai tonice plante în privința sistemului nervos, pentru că ajută la combaterea stărilor depresive. În urma distilării inflorescențelor proaspete se face uleiul volatil (0,7-1,4 %), cu utilizări ample în industria săpunurilor, parfumurilor, produselor cosmetice, detergenților și porțelanurilor, este un dizolvant bun și fixează vopsele pentru realizarea unor picturi manuale.
Date fiind proprietățile aromatice, antimicrobiene și antifungice, uleiul volatil se folosește în parfumarea hainelor, lenjeriei și ca insecticid, ajutând la combaterea molilor. Se cultivată pe pante abrupte, cu soare, calcaroase, și este utilizată în scop antierozional. Este o plantă meliferă, nectaro-poliferă valoroasă, se obțin din aceasta circa 50-100 kg /ha de miere, cu o aromă specifică, cu un gust deosebit de plăcut, de culoare galben-închis și cu noanțe verzui. Poate să se cultive în scop ornamental, în parcuri, grădini, solitară ori în diferite compoziții floristice.
2.10. MUȘEȚELUL (Matricaria chamomilla L.)
Planta provine din Europa de Sud și Europa de Est, dar și din Asia vestică. A trecut printr-o largă extindere în întreaga zona europeană, în America de Nord dar și Australia. Cele mai ample cantități a materiei primă vegetală se exportă din: Argentina, Cehia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Germania și Spania. În țara noastră se găsește în flora spontană din pajiști, margini de drumuri, locuri însorite, lanuri dar și cultivat în Oltenia, Câmpia din Vest, Muntenia, Moldova, Dobrogea, pe diferie tipuri de sol, dar în special în Delta Dunării.
Figura 10. Mușețelul (Matricaria chamomilla L.)
De la această plantă se folosesc: inflorescențele (flos Chamommillae), ce conțin 0,5-1,5 % ulei volatil cu o culoare albastră (bisabolol, cca 50 % și chamazulene între 1,5-15 %); flavonoide 8 % (apigenină și loteolină); cumarine (umbeliferonă, herniarină); mucilagii; polizaharide; acizi fenolici; acizi grași; vitaminele B, C și partea din aer, în faza înfloririi (herba Chamomillae), în cazul extragerii uleiului volatil.
Principiile active ce se găsesc în părțile aeriene ale plantei îi oferă acțiune:
• antispastică;
• carminativă;
• anestezică;
•dezinfectantă;
•antiinflamatoare;
•emolientă.
Intră în componența ceaiurilor: Gastric, pentru gargară, sudorific, împotriva colicilor pentru copii, Anticolitic.
Extractele Mușețelului se folosesc atât în cazul uzului intern (inflamațiile mucoasei tubului digestiv) dar și extern (afecțiuni otorinolaringologice, dermatoze, erupții cutanate, durerile de dinți, igena ochiului).
Prezintă diferite utilizări în industria cosmetică (in îngrijirea tenului, ochilor sau a părului), contribuie la extinderea gamei de produselor cosmetice naturiste. După recoltare se vor îndepărta impuritățile din inflorescențe, și materialul vegetal se va usca prin cale naturală, în camere aerisite și curate, într-un strat subțire, pe o pânză ori pe o hârtie albă (nu sunt recomandate ziarele, revistele, deoarece materialul vegetal poate sa absoarbă cerneala tipografică, aceasta fiind toxică), în absența directa a luminii soarelui. Trebuie sa se evite transpirația, mucegăirea sau fermentarea prin încingerea inflorescențelor. Când există o cantitate ampla de materie primă vegetală se va usca artificial la 30-35°C, și se păstreaza astfel culoarea florilor.
Randamentul după uscare este de 5 : 1 pentru inflorescențe, și în privinta herbei de 3-4 : 1. Se evită întoarcerea plantelor pe parcusul uscării, astfel se previne sfărâmarea inflorescențelor sau degradarea valorii comerciale. Producții ce sunt obținute: 40-60 q/ha inflorescențe proaspete ori 8-15 q/ha inflorescențe uscate, în condiții satisfăcătoare de cultură. În loturile semincere se pot obține 2-3 q/ha achene.
2.11. MĂTRĂGUNA (Atropa belladonna L.)
Aceasta se găsește atât în flora spontană (zona pădurilor subalpine și alpine din regiunea Europeană, Asiatica vestică și nordică) cat și în forma cultivată în: Olanda, Franța, Marea Britanie, Rusia, Polonia, Bulgaria, Ungaria.
Figura 11. Mătrăguna (Atropa belladonna L.)
În țara noastră crește spontan în păduri umbroase, poieni și tăieturi de fag din regiunile de munte si se cultivă în județele precum: Teleorman, Caraș-Severin, Suceava, Neamț, Harghita, Brașov, Mureș,Vâlcea, Prahova si Vrancea.
Mătrăguna se cultivă datorită frunzelor (folium Belladonnae), rădăcinilor (radix Belladonnae) ori pentru partea din aer (herba Belladonnae ), ce conține alcaloizi tropanici (0,13-1,04 %), printre care se numără și hiosciamină 78-98 %, atropină, scopolamină 1,7-21,4 % , atropamină, beladonină, dupa varietate, soi, proveniență și condițiile culturii. În herba se mai găsesc: piridină, acizii aspartic și glutamic, arginină, lizină, flavone, cumarine, laucina, săruri minerale, și în flori, componența în alcaloizi este de 0,4- 0,77 %.
Raportat la materia primă uscată, în fructe se află alcaloizi 0,6- 0,76 %, și în semințe 0,83-0,86 %. Cantitatea cea mai amplă de alcaloizi în frunze se va acumula în momentul în care se întrerupe înflorirea și fructificarea. Alcaloizii tropanici ce se utilizează în medicină: acționează în cadrul sistemului nervos central (inhibeza terminațiile nervoase parasimpatice), intensifică ritmul cardiac, micșorează secrețiile și peristaltismul intestinal, are acțiune antispasmodică, midriatică (prin dilatarea pupilei). Intră în componența anumitor produse farmaceutice de genul/Bergonal, Foladon, Fobenal, Distonocalm, Lizadon, Sulfat de atropină, și în componența țigărilor antiasmatice se află pulberea de frunze.
În Farmacopeea din România se află: Extractum belladonnae siccum (Extract uscat din beladonă), cu 1,5 % alcaloizi totali exprimați în hiosciamină; Tinctura belladonnae sau Tinctură de beladonă cu 0,03 % alcaloizi totali exprimați în hiosciamină; Siropus belladonnae sau Sirop de beladonă care are în conținut 5 g % tinctură de beladonă. Planta este în întregime otrăvitoare, 10-20 de fructe provoacă decesul unui om, și pentru aproape toate animalele este toxică, cu exceptia iepurilor, ce se hrănesc cu frunze și nu se intoxică. Fructele au în conținut un colorant ce este utilizat în industria picturii. Fiind o specie toxică are nevoie de măsuri speciale de protecție în cadrul perioadei de vegetație și în timpul recoltării, condiționării și păstrării.
2.12. MENTA (Mentha crispa L.)
Menta se găsește pe întreg globul. În 1883, Japonia era pricipalul exportator de mentol de pe întreagul glob. Primele culturi de Mentă sunt înființate în Anglia, în zona cu numele de Mitcham, în 1750; iar mai tărziu se extinde în cultură, în Europa și după în toată lumea. Se crede că, acest hibrid (hibrid steril între două feluri de Mentă și anume: Mentha aquarica și Mentha spicata) s-a creat în bazinul mediteraneean și vine din înmulțirea vegetativă, din hibridul apărut în Marea Britanie.
Figura 12.Menta (Mentha crispa L.)
În ziua de azi, Menta se crește pe aproape întreg globul, cele mai ample suprafețe se situează în S.U.A., Rusia, Bulgaria, Franța, Ungaria, Polonia, Germania, Italia, Cehia, Slovacia si Spania, după care Maroc, Egipt, Algeria, India, Afganistan si Bangladeș. În țara noastră, primele culturi de Mentă sunt formate la Brașov, cu stoloni ce au fost aduși din Anglia și din Italia. În anul 1929 suprafața ce este cultivată cu această specie depășeste 240 ha, astfel se obțin circa 7.100 kg de ulei volatil, la distilăria de la Bod (E.Păun, 1986). Dar, pentru prima dată s-a experimentat în Cluj (în 1908, de către B. Páter), cultura Mentăi, pe o arie de 88 m2, cu stoloni din Ungaria.
Astăzi, cultura Mentei se concentrează în trei bazine situate în Banat, Prahova-Buzău și județele Călărași, Teleorman, Ialomița. În anul 1985, suprafața ce era cultivată avea 3.000 ha.
Menta se crește datorita frunzelor (folium Menthae) ori pentru partea aeriană (herba Menthae), ce conține ulei volatil (0,2-0,4 % în frunzele proaspete și 1-3 % în cele uscate), diferit de la varietate, soi, proveniență sau condițiile de cultură. În herba, cantitatea de ulei (1,75-2,25 %) este influențată de înălțimea de tăiere în așa fel: cu cât înălțimea tăierii este mai mare sub inflorescențe, cu atât cantitatea de ulei volatil este mai scăzut.
În tulpina groasă se află o cantitate mai redusă de ulei volatil. În uleiul volatil de Mentă se află 26 de compuși chimici, iar cel mai important este mentolul (47-73,6 %), apoi mentona (7,4-25,4 %) și mentofuran (2-5 %). Mentona se poate găsi în cantitate ampla în herba, la plantele umbrite și în anii cu multă ploaie, iar mentolul predomină în organele generative din planta, cantitatea acestuia se reduce în condițiile de umiditate in exces. Uleiul eteric de Mentă mai are in compoziție si: limonen, felandren, pinen, acizii acetic, izovalerianic și timol. Frunzele tinere, superioare au de 1-2 ori mai mult ulei volatil, în comparație cu cele inferioare.
Florile sunt mai bogate în ulei volatil în comparație cu frunzele, uleiul este însă mai sărac în mentol dar este mai bogat în mentonă și mentofuran. Menta creață are 1-3 % ulei volatil, în care compușii principali sunt reprezentați de carvona (până la 70 % din ulei), diversa între biotipuri și linalolul (până la 65 % din ulei), este lipsit de mentol. Uleiul volatil de Mentă și diversele componente au o acțiune: stomahica, carminativă, antivomitivă, coleretică, cardiotonică, analgezică, antispastică.
Se folosește pentru corectarea gustului anumitor medicamente, în dispepsii, vărsături sau greață, inflamații biliare, în frecții și în inhalații, de cantitățiile mari de mentol pot să producă intoxicații, ce se manifestă prin dureri abdominale, greață sau vărsături, încetinirea respirației, rigiditate musculară câteva zile, asfixie și chiar moarte. Uleiul volatil se găsește în conținutul variatelor ceaiuri medicinale: Antiasmatic, Gastric, Anticolitic, Antidiareic, Dietetic, Hepatic nr.2, contra tulburărilor cardiace; a diverselor produse farmaceutice din România: Carbocif, Boldocolin, Saliform, Colebil, Rowachol, Cholagogum, Natterman (medicamete colagoge); Ulcerotrat, Gastricard (ca tratamente gastointestinale); Inhalant, Metorin (tratamentele unor afecțiuni respiratorii); Esberi-Nervin (hepato-sedative).
Date fiind proprietățile antiseptice, sau corectării gustului și mirosului, uleiul de Mentă se utilizeaza in prepararea lichiorurilor, bomboanelor, a anumitor paste de dinți sau apei de gură, astfel le imprimă un miros și un gust plăcut, răcoritor. Datorită conținutului în proteină (18 %) și grăsimi brute (49 %), după extragerea uleiului, deșeurile sunt un furaj valoros. Totodată, acestea pot să se folosească ca și îngrășământ organic (după compostare cu gunoi de grajd), folosit în special la culturile înființate în sistemul ecologic. Menta se include în categoria speciilor melifere, cu o pondere economico-apicolă mijlocie și cu o producție de 100-200 kg/ha miere. Planta are rol decorativ prin frunze și flori si se cultivă prin parcuri și grădini publice
2.13.VALERIANA (Valeriana officinalis L.)
Valeriana (Valeriana officinalis L.) se găsește în flora spontană în Europa, în regiunile ce sunt răcoroase, păduri, depresiuni sau pajiși umede. Arealul său de creștere și dezvoltare corespunde zonei de deal și zonei de munte, și ajunge până la 2400 m altitudine în munții Alpi. Din cauza cerințelor ample de materie primă s-a impus extinderea în cultură în țările următoare: Rusia, Japonia, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Germania, Belgia, Olanda, Franța și SUA. În țara noastră se întâlnește în Podișul Transilvaniei (județele: Cluj, Alba, Mureș, Brașov); în depresiunile din Harghita în Subcarpații Răsăriteni (județele: Suceava, Neamț), in Câmpia Moldovei, în Teleorman și Olt.
Figura 13.Valeriana (Valeriana officinalis L.)
Valeriana (Valeriana officinalis L.) se găsește în flora spontană în Europa, în regiunile ce sunt răcoroase, păduri, depresiuni sau pajiși umede. Arealul său de creștere și dezvoltare corespunde zonei de deal și zonei de munte, și ajunge până la 2400 m altitudine în munții Alpi. Din cauza cerințelor ample de materie primă s-a impus extinderea în cultură în țările următoare: Rusia, Japonia, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Germania, Belgia, Olanda, Franța și SUA. În țara noastră se întâlnește în Podișul Transilvaniei (județele: Cluj, Alba, Mureș, Brașov); în depresiunile din Harghita în Subcarpații Răsăriteni (județele: Suceava, Neamț), in Câmpia Moldovei, în Teleorman și Olt.
Valeriana este cultivată pentru rizomi și rădăcini (rhizoma et radicibus Valerianae), ce reprezintă materie primă ce este utilizată în industria farmaceutică. Rizomii și rădăcinile proaspete au în componență ulei volatil 0,05- 0,22 %, iar cele ce sunt uscate 0,2-2,43 % după specie, zonă, fenofaza de vegetație și condițiile culturii.
Cel mai important component al uleiului volatil este reprezentat de izovalerianatul de bornil (9,54 %), care imprimă mirosul specific materiei prime. În compoziția rădăcinilor mai există acizii valerenic, izovalerianic, formic, butiric, alcaloizi, tanin, alcooli, antibiotice, malic, enzime, săruri minerale. Uleiul volatil ca și componentele celelalte are o acțiune: antispastică, antivomitivă și sedativă asupra sistemului nervos și cardiac. Principiile active intră în componenta Extraveralului, la fel și în unele ceaiuri: Calmant, Sedativ, Gastric si Calmant contra tulburărilor cardiace. În Farmacopeea din țara noastră figurează: Valerianae rhizoma cum radicibus (rădăcină și rizomi de Valeriană), Tinctura Valerianae (tinctură de Valeriană), Extractunm Valerianae spissum (Extract moale de Valeriană), Tinctura Valerianae aetherea (tinctură eterată de Valeriană).VALERIANA (Valeriana officinalis L.).
2.14. PĂTLAGINA ÎNGUSTĂ (Plantago lanceolata L.)
Această plantă provine din Europa de Est, la fel și din vestul Asiei. Cunoaște o largă extindere pe tot continentul european. Cele mai ample cantități de materie primă vegetală se exportă din Bulgaria, Ungaria, Germania, Polonia, Rusia și Olanda. În țara noastră se găsește în flora spontană din pajiști, lanuri și margini de drumuri, cu soare, din zonle cu câmpie până la cele cu munte (prezintă o plasticitate ecologică mare), dar și în stare cultivată, în Câmpia Transilvaniei, Câmpia de Vest, arii cu silvostepă din sudul și din vestul României, în special pe tipuri diferite de cernoziom.
Figura 14. Pătlagina (Plantago lanceolata L.)
Această plantă provine din Europa de Est, la fel și din vestul Asiei. Cunoaște o largă extindere pe tot continentul european. Cele mai ample cantități de materie primă vegetală se exportă din Bulgaria, Ungaria, Germania, Polonia, Rusia și Olanda. În țara noastră se găsește în flora spontană din pajiști, lanuri și margini de drumuri, cu soare, din zonle cu câmpie până la cele cu munte (prezintă o plasticitate ecologică mare), dar și în stare cultivată, în Câmpia Transilvaniei, Câmpia de Vest, arii cu silvostepă din sudul și din vestul României, în special pe tipuri diferite de cernoziom.
De la Pătlagină se pot recolta frunzele celor trei specii: Pătlagină îngustă, Pătlagină moale si Pătlagină lată (folium Plantaginis) ce conțin 1-3 % aucubozidă, catalpozidă, poliglucide, mucilagii, flavonoide, taninuri, pectine, acizi organici, săruri minerale și vitamine: A, C, K. Principiile active ce se regăsesc în frunze îi oferă acțiune:
• stiumulatiare a imunității; antibacteriană;
• protectoarea ficatului; astringentă ;
• diuretică; antiinflamatoare; emolientă.
Intră în componența Ceaiului Antibronșitic nr. 2, Gastric, a Siropului de Pătlagină și a medicamentelor precum sunt Calunofluid, Bronchostud si Tusinum.
Extractele din aceasta plantă se folosesc atât în uzul intern (inflamațiile mucoasei tubului digestiv, afecțiuni ale aparatului respirator), dar și în cel extern (răni, si echimoze). Dat fiind faptul că, frunzele de Pătlagină îngustă sunt asemănătoare cu cele de Degețel lânos trebuie sa se acorde atenție sporită în momentul amplasării culturii (să se evite cultivarea în aceeași zonă ori într-o zonă alăturat), recoltării, uscării, ambalării și depozitării materiei vegetale. Se diferențiază în acest mod: frunzele Pătlaginei înguste prezintă pețiol și nervațiuni paralele, și cele ale Degețelului lânos au o nervațiune penată și sunt mai sesile.
2.15.SUNĂTOAREA (Hypericum perforatum L.)
Sunătoarea provine din Europa și Asia vestică. În ziua de azi se găsește aproape pe tot globul (Europa, America de Nord și de Sud, Asia). Statele ce furnizează cantitate amplă de material vegetal sunt situate în Europa vestică. Prezeintă o plasticitate ecologică mare, în țara noastră se găsește în flora spontană din Transilvania, Moldova,Oltenia, Teleorman, Muntenia și Dobrogea, de la zona de câmpie până în zona de munte, în tăieturi de pădure, marginea drumurilor, pădurilor, fanete, în locuri necultivate. Din perspective legate de ocrotirea naturii și date fiind cerințele mari de materie primă, Sunătoarea se dorește extinsă în cultură.
Figura 15.Sunătoarea (Hypericum perforatum L.)
De la Sunătoare se folosesc ramificațiile înflorite cu lungimea cuprinsă înte 20-30 cm (herba Hyperici), ce conțin taninuri (12 %), substanțe minerale (4-5 %), ulei volatil (0,12-0,36 %,) și glicozide flavonice (hiperina, rutina), ce se localizează în epiderma tulpinilor și epiderma frunzelor, în petale și în flori se afla hipericina – un pigment de culoare violet – negru (0,2-0,3 %). Uleiul se identifică în punctele transparente din frunze, și conținutul maxim se poate găsi în faza de butonizare-înflorire.
Hipericina (0,06-0,75 %) se localizează în punctele negre din suprafața plantei. Principiile active îi oferă o acțiune cicatrizantă (hipericina), spasmolitică (uleiul volatil), astrigentă(taninul), împotriva depresiei (hiperforina), impotriva inflamațiilor și virozei, hepatoprotectoare și sedativă. Este recomandată în tratarea plăgilor, arsurilor, infecțiilor ce sunt produse de Escherichia coli, Staphylococcus aureus și Streptococcus mutans, afecțiunilor hepato-biliare și afecțiunilor tubului digestiv, în virusul Epstein-Barr, vgripal de tip A și B.
Se localizează în componența ceaiurilor: Hepatic nr.2, Anticolitic, Gastric nr. 2. Hipericina intră în componența anumitor medicamente antidepresive (Hyperforat – drajeuri, picături și fiole; Jarsin – drajeuri; Psychotonin sub forma de tinctură), și extractele standardizate în hipericină, flavone și hiperforină se utilizează în preparatul împotriva depresiei Laif 600. Incoturina și Rahoival (drajeuri si picături), folosite în tulburările de micțiune, conțin produsul vegetal al acestei specii( U. Stănescu și colab., 2004). Sunătoarea genereaza fotosensibilitate, deci, persoanele ce folosesc preparatele sub diferite forme nu trebuie să fie expuse radiațiilor solare prelungite, pentru că pot apărea edeme, prurit, umflarea buzelor și a pleoapelor, roșeața pielii sau conjunctivită.
CAPITOLUL III
FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITATII DIDACTICE ȘI MODALITĂȚI DE
UTILIZARE A INFORMAȚIILOR DESPRE PLANTELE MEDICINALE
3.1 Lecția – formă principală de organizare a procesului de învățământ la disciplina Biologie
Termenul de lecție vine din latinescul “lectio”, derivat din cuvântul “legere”, care înseamnă “a citi cu glas tare un manuscris important”, “a audia”, “a lectura”, “a medita”.
În timp, sensul și conținutul acestui concept a evoluat, în dicționarul de pedagogie, lecția fiind o formă de “activitate a elevilor sub îndrumarea profesorului în vederea asimilării cunoștințelor și formării deprinderilor prevăzute de o temă din programa școlară, într-un timp determinat-se constituie ca unitate didactică cu scop precis, în care se realizează interacțiunea optimă între factorii procesului de invățământ-scop,elev,profesor,continut, metodă, tehnologie didactică; este forma de bază a organizării procesului de învățământ; prin lecție se realizează deopotrivă instrucție și educație, informare și formare”.(Dicționar de pedagogie, 1979, p. 247)
Lecția este forma organizatorică principală în care se desfășoară activitatea de predare-învățare, variantele structural-funcționale ale acesteia fiind impuse de obiectivele instruirii, conținuturile (cognitive, afectiv-voliționale, psihomotrice, trăsăturile de personalitate și de caracter) prin intermediul cărora se vor atinge obiectivele, resursele materiale și umane diponibile.(Jinga, 2001,p. 310)
Ca microsistem pedagogic, lectia redă imaginea procesului de învățământ, ca macrostructură pedagogică, de la care împrumută componentele, caracteristicile și concepția didactică. (Cerghit, 1983, p.14.)
Lecția are cel puțin trei părți: obiectivele, secvențele care conduc la realizarea acestora și evaluarea ce reprezintă confirmarea faptului că obiectivele respective au fost realizate. Astăzi ea este ințeleasă ca un dialog între profesori și elevi subordonat obiectivelor generale și specifice ale procesului de învățământ operaționalizate la nivelul colectivului de elevi. Mai mult lecția modernă se constituie într-un program didactic, respectiv un sistem de procedee de lucru și acțiuni comune ale profesorului și elevilor structurate și organizate în vederea atingerii obiectivelor propuse și activizării elevilor în procesul didactic.(Lazăr,2007,p.74)
Lecția tradiționala a cuprins o multitudine de disfuncționalități, care pot fi inlăturate prin dorința cadrelor didactice de a face un învățământ modern și de calitate. Câteva modalități de modernizare a lecțiilor pot fi:
Acordarea unui grad de autonomie elevilor (activitatea din timpul lecției centrată pe elev), cadrului didactic revenindu-i un rol de mediator, îndrumător în procesul de învățare;
Organizarea conținutului informațional după cerințele și necesitățile elevilor;
Stimularea motivației învățării și evidențierea potențialului formator al disciplinelor specifice învățământului gimnazial;
Antrenarea tuturor elevilor în sarcini de învățare care să le solicite efortul de cunoaștere și să le stimuleze forțele creatoare(imaginația, gândirea critică);
Crearea momentelor propice pentru stimularea strategiilor cognitive, deprinderilor intelectuale, creativității;
Raționalizarea timpului disponibil, astfel încât accentul să poată fi deplasat de la învățarea acasă spre învățarea în clasă;
Dezvoltarea unei atitudini și gândiri pozitive de către toți elevii, prin crearea unui climat favorabil în clasă.(Albulescu, 2000,p.37)
Lecția este o unitate sistemică formată dintr-un complex de variabile: scopul și obiectivele instructiv-educative prestabilite, activitatea comună a agenților(profesor-elevi), conținutul științific, strategia didactică (metodele, procedeele, materialele și mijloacele), modalitățile de grupare a elevilor, procesele de predare-învățare, timpul disponibil, tipul de relațiiprofesor elevi, rezultatele obținute, micromediul fizic.
Evenimentele unei lecții sunt:
Captarea atenției;
Reactualizarea cunoștințelor anterioare:
Enunțarea noului conținut și a obiectivelor operaționale;
Transmiterea noului continut;
Dirijarea învățării;
Obtinerea performanței;
Realizarea conexiunii inverse;
Evaluarea performanței;
Intensificarea retenției;
Transferul cunoștințelor.
În timp, practica și cercetarea pedagogică au determinat optimizarea lecției, aceasta prezentând în raport cu alte forme de organizare o serie de avantaje ca: posibilitătile pentru dezvoltarea capacităților de cunoastere și creație, asigură însușirea sistemică a informației și aplicarea ei în practică, posibilitatea creată elevilor de a-și forma și consolida trăsăturile de caracter.
Tipuri de lecții utilizate la disciplina Biologie
Neacșu I. propune o clasificare a lecțiilor în funcție de obiective, structură și sarcina dominantă astfel:
Lecția de transmitere și însușire a noilor cunoștințe (predare-invățare)
Lecția de formare a priceperilor și deprinderilor;
Lecția de recapitulare, sistematizare și cosolidare a cunoștițelor;
Lecția de verificare, evaluare, notare;
Lecția mixtă.
Lecția de transmitere și însușire a noilor cunoștințe (predare-invățare) are ca și obiectiv fudamental achiziția de cunoștințe noi (principii, legi, noțiuni, date concrete) precum și formarea la elevi de capacități și deprinderi de a folosi aceste achiziții.
Etapele lecției de predare-învățare sunt (Petruța, p.205);
momentul organizatoric;
reactualizarea cunoștințelor;
pregătirea psihologică a elevilor pentru receptarea noilor cunoștințe;
anunțarea titlului și a obiectivelor lecției;
comunicarea/însușirea noilor cunoștințe;
fixarea și sistematizarea cunoștințelor;
anunțarea și explicarea temei pentru acasă.
Ponderea temporal a acestor etape variază în funcție de fiecare propunător în parte, unele etape putând fi comprimate pentru a se asigura o durată mai mare etapei de comunicare/însușire a noilor cunoștințe.
Lecția de formare a priceperilor și deprinderilor se folosește în cadrul unor domenii de studiu diverse, în special la biologie și urmărește formarea la elevi a unor abilități practice necesare realizării lucrărilor practice și experimentelor, automatisme în rezolvarea unor sarcini, priceperi și deprinderi practice de mânuire a instrumentelor și aparatelor de laborator.
Etapele lecției:
momentul organizatoric;
recapitularea cunoștințelor;
anunțarea titlului, scopului, obiectivelor;
explicarea și demonstrarea lucrării practice de către profesor;
realizarea lucrării practice de către elevi;
prelucrarea rezultatelor;
concluzii, notarea acestora;
tema pentru acasă;
momentul organizatoric (curățarea instrumentelor și meselor de lucru).
Acest tip de lectie poate prezenta mai multe variante:
lucrări practice de laborator
lucrări practice la coltul de natură vie
lecția excursie
lecția de formare de deprinderi intelectuale
Lecția de recapitulare, sistematizare și cosolidare a cunoștițelor
Acest tip de lecție vizează sistematizarea, aprofundarea cunoștințelor și completarea unor lacune. Este foarte important în această lecție “redimensionarea conținuturilor în jurul unor idei de valoare cognitivă relevantă”(Cucoș, C, 2002, p.309), astfel încăât elevii să poată face conexiuni cognitive și să realizeze aplicații optime,
Se realizează semestrial sau după un capitol / o unitate de învățare, pe baza unui plan de recapitulare anunțat.
Pentru realizarea ei:
stabilim conținutul de recapitulat;
stabilim ordinea recapitulării cunoștințelor (nu trebuie repetat modul de structurare a cunoștințelor folosit deja la lecția de comunicare);
elaborăm un plan de recapitulare.
Etapele lecției de recapitulare:
momentul organizatoric;
anunțarea titlului, scopului, obiectivelor;
controlul planului de recapitulare;
recapitularea propriu-zisă;
concluzii, notarea acestora;
tema pentru acasă.
Necesitatea lecției de recapitulare:
consolidarea cunoștințelor, competențelor;
cunoștințele și competențele deja însușite trebuie să fie amenajate, sistematizate, ordonate, cu sublinierea aceea ce este esențial;
sistematizarea se face după anumite reguli sau idei-ancoră (conceptele biologice fundamentale).
Variantele acestui tip de lecție sunt:
lecția de consolidare-se realizează după câteva lecții de predare-învățare, în care au fost prezentate ideile de bază;
lecția sinteză-se realizează la sfârșitul unor unități mari de conținut(capitol, trimestru, an școlar) și are rolul de a valorifica superior achizițiile elevilor pe o perioadă de timp;
lecția de recapitulare-se realizează la sfârșitul unei unități de învățare, a unui capitol, pe baza unui plan dat sau alcătuit de profesor împreună cu elevii.
Lecția de verificare, evaluare, notare
Acest tip de lecție are ca obiectiv principal identificarea nivelului de pregătire al elevilor în vederea optimizării activității instructive-educative desfășurată în perioada următoare dar și stabilirea unor măsuri recuperatorii, dacă este cazul.
Etapele lecției:
momentul organizatoric;
anunțarea titlului, scopului, obiectivelor;
verificarea propriu–zisă ( fișe cu probele de evaluare);
concluzii, notare;
tema pentru acasă.
Este foarte important ca profesorul să anunțe din timp conținutul de evaluat ca elevii să poată recapitula anumite teme.
Variantele acestui tip de lecție sunt:
lecție de evaluare orală;
lecție de evaluare prin lucrări scrise;
lecție de evaluare prin lucrări practice;
lecție de evaluare cu ajutorul computerului.
Lecția mixtă
Acest tip de lectie, dupa părerea multor pedagogi este cel mai frecvet întâlnit în practică pentru că ea conțineși etapa de comunicare, de fixare, sistematizare și de verificare.
Are o structură asemănătoare lecției de predare-învătare, dar spre deosebire de aceasta timpul alocat comunicării noilor cunoștințe este mai mic, deci volumul informațional este mai mic.
Asemănarea cu lecția de predare-învățare, elementele comune cu aceasta, i-a determinat pe unii pedagogi să o elimine din taxonomia amintită.
Opțiunea pentru o formă de lecție sau alta are loc în funcție de o varietate de factori între care: conținutul temei sau unității de învățare, obiectivele operționale ale temei, nivelul acumulărilor elevilor, particularitățile clasei, mărimea ei, resursele materiale disponibile, stilul propriu al profesorului etc.
Din perspectiva predării lecțiile reflectă accentele pe care profesorul le pune pe scopurile și funcțiile predării rezultând următoarele tipuri de lecții( Cerghit I., 1983, p. 117).
O lecție o putem considera eficientă dacă ea contribuie efectiv la sporirea cunostințelor, creșterea abilităților, formarea deprinderilor și priceperilor.
Practic, se observă o trecere de la profesorul solist în predarea tradițională la profesorul dirijor în predarea modernă.
În cadrul noului curriculum național accentul în activitatea didactică s-a mutat dinspre cadrul didactic și predare spre elev și învățare, formare de deprinderi și priceperi practice.
Alte forme de organizare a activității instructiv-educative
Lecția nu este singura formă de organizare a activității instructiv-educative, deși este cel mai des utilizată. Procesul de învățământ, foarte complex, obiectivele diferite pe care le vizează, aptitudinile diferite și interesele elevilor determină obligatoriu și folosirea altor forme de organizare in procesul de instruire și educare.
Sistemele biologice trebuie, pentru a fi cunoscute în condiții optime, să fie studiate în relație cu factorii de mediu și cu celelalte sisteme. De aceea , pe lângă lecțiile din clase și laboratoare, unde se studiază în mod secvențial structuri și funcții, elevii trebuie să își întregească sistemul de concepte și competențe prin studierea sistemelor biologice în condițiile naturale.
De asemenea, pentru că observațiile realizate în mediu depășesc, din punct de vedere al necesităților spațio-temporale, limitele orelor de clasă se recomandă abordarea acestora în cadrul unor activități de cerc.
Iar pentru a integra cunoștințele dobândite prin studiu teoretic referitoare la cultivarea plantelor și creșterea animalelor, dobândite prin lecții și vizite la unități agricole și zootehnice de specialitate, acestea se aplică prin activitățile de la colțul biologic și de pe terenul experimental școlar.
Biobaza include amenajările în cadrul cărora plantele și animalele trăiesc în condiți identice sau asemănătaore cu cele în care trăiesc în mod obișnuit. Ea cuprinde colțul biologic vegetal și animal și terenul experimental școlar.
Colțul biologic vegetal și animal se poate organiza într-o sală specială, în sala de laborator, pe un culoar sau într-un hol, cu condiția ca locul să fie luminat natural, bine aerisit și încălzit.
Amenajarea pe culoar are avantajul că oferă posibilități de efectuare a observațiilor de către mulți elevi, atât în cadrul lecțiilor, cât și în pauză sau în timpul liber.
Datorită amenajării în spații interioare, colțul biologic furnizează material pentru observații în tot timpul anului ceea ce facilitează observațiile pe material natural în timpul iernii.
Sectorul vegetal poate cuprinde :
ghivece cu plante – expuse în spații luminoase, pe diferite suporturi sau pe podea ( în cazul plantelor de mari dimensiuni);
plante acvatice în acvariu sau vase speciale;
germinatoare, răsadnițe, ghivece pentru înmulțirea vegetativă.
Sectorul animal poate cuprinde :
acvarii – pentru pești, crustacee, insecte acvatice, moluște , viermi acvatici, hidre, bureți , protozoare;
terarii – pentru reptile, amfibieni, melci, viermi;
insectarii;
colivii , voliere – pentru păsări;
cuști – pentru mamifere mici.
Terenul experimental școlar este o parte componentă a biobazei școlare, reprezentând un auxiliar prețios în pregătirea practică a elevilor, un adevărat ,,laborator viu” pentru realizarea în condiții naturale a demonstrațiilor, observărilor și experimentelor. Lucrul pe lotul școlar creează, de asemenea, condiții propice pentru învățarea prin descoperire și problematizare, precum și pentru aplicarea algoritmilor de lucru – deci oferă condiții optime pentru valorificarea cu succes a metodelor didactice.
Ca obiective ale lucrului pe terenul experimental școlar, cele mai importante sunt:
facilitarea asimilării de cunoștințe despre morfologia și fiziologia plantelor, prin observarea lor zilnică;
consolidarea noțiunilor de biologie a palntelor cultivate și agricultură;
formarea de competențe privind cultivarea plantelor, etapă premergătoare în pregătirea practică pentru lucrările efectuate în producție;
identificarea relațiilor dintre plante și mediu, dintre diferite grupe de plante, dintre plante și animale;
observarea comportamentului unor animale în mediul lor natural;
dezvoltarea spiritului de observație și cercetare al elevilor;
stimularea interesului pentru participarea la activitatea productivă .
Vizitele didactice sunt activități realizate :
în sprijinul studiului sistemelor biologice într-o ordine evolutivă, pentru înțelegerea sensului evoluției lumii vii ca efort de adaptare continuă la mediu (vizitele la grădini botanice, zoologice, muzee de istorie naturală);
in sprijinul aprofundării legăturii dintre noțiunile teoretice însușite și aplicarea lor practică (vizitele la stațiuni de cercetare agricole , zootehnice și ferme).
Cerințele pentru organizarea și desfășurarea vizitelor didactice:
obiectivul vizitei trebuie să se axeze pe problematica în studiu pentru a contribui la completarea , sistematizarea și aprofundarea cunoștințelor;
vizita trebuie anunțată din timp conducerii instituției unde se organizează;
se solicită ajutorul unui îndrumător științific din instituția respectivă , care va avea sarcina de a prezenta elevilor, într-un limbaj accesibil vârstei și nivelului lor de cunoștințe scopul, activitățile și realizările instituției respective.
Vizita în grădina botanică oferă o imagine a lumii vegetale într-o formă concentrată și ordonată, imagine ce poate fi observată atent, cercetată și înțeleasă, ajungându-se la concluzii care vor fi apoi integrate firesc în sistemul lor de cunoștințe și competențe.
Într-o grădină botanică , informațiile asimilate secvențial de-a lungul lecțiilor în care au studiat pe rând noțiuni de morfologie și anatomie vegetală, sistematică și ecologie se pot lega armonios într-o imagine de ansamblu asupra lumii plantelor.
În prezentarea următoare s-a avut în vedere Grădina Botanică din București, dar aceleași obiective, etape și concluzii pot fi realizate în orice grădină botanică sau chiar într-un parc.
Tema vizitei în Grădina Botanică din București realizată toamna reprezintă o etapă a unei serii de vizite corelate cu anotimpurile și cu principalele faze fenologice.
Scopul acestei activități îl reprezintă investigarea unor fenomene naturale, dar și recapitularea, fixarea și aprofundarea noțiunilor de biologie vegetală. Prin recapitularea acestor noțiuni elevii vor aprofunda conceptele biologice fundamentale: unitatea dintre structură și funcție, dintre organism și mediu, integraliitatea, unitatea, diversitatea și evoluția lumii vii.
Profesorul stabilește durata vizitei (2 ore de exemplu) și reamintește normele de comportare în Grădina Botanică. Prezintă, în câteva cuvinte un scurt istoric al acesteia .
Elevii sunt împărțiți în 3 grupe cu sarcini precise :
observarea și recoltarea frunzelor;
observarea și recoltarea fructelor și semințelor de angiosperme;
observarea și recoltarea conurior și semințelor de gimnosperme.
Elevii sunt informați asupra scopului și obiectivelor vizitei; activitatea va fi completată la întoarcerea în școală prin alcătuirea unor planșe tematice pe baza materialelor recoltate. De asemenea profesorul precizează că vor căuta împreună explicațiile pentru aspectele neobișnuite observate .
Elevii sunt conduși , pe rând , în diferite sectoare ale Grădinii și îndrumați să observe ampalsarea plantelor și caracteristicile morfologice și fenologice ale acestora .
Se organizează exerciții – concurs de identificare și încadrare sistematică a plantelor cunoscute și nou învățate.
La final se fixează și se recapitulează noțiunile cunoscute și nou învățate.
Vizita este urmată de o etapă de valorificare și evaluare a rezultatelor în școală, la următoarea întâlnire a cercului de biologie (sau în următoarea oră de biologie dacă vizita s-a făcut cu toată clasa). Se reiau pe scurt principalele probleme abordate și se fixează concluzile.
Frunzele, fructele și semințele colectate se aranjează pe planșe tematice care sunt expuse pe pereții laboratorului .
La programarea următoarelor activități de acest gen se are în vedere realizarea unei noi vizite în Grădina Botanică, de data aceasta iarna.
Prin analiza rezultatelor obținute se poate ușor constata că o astfel de activitate oferă mult mai multe informații și provocări pentru cunoaștere de cât aceeași recapitulare în sala de clasă sau în laborator.
Excursia didactică reprezintă una dintre cele mai importante activități realizare în afara clasei și școlii în predarea și învățarea biologiei. Excursia poate fi o variantă a lecției de aplicare de noi cunoștințe, de recapitulare sau chiar de evaluare; în funcție de durata ei și de obiectivele urmărite, poate fi realizată pe parcursul unei zile sau mai multora, în timpul semestrului sau chiar în vacanță .
Excursiile pot avea un scop introductiv, la începutul studiului unei discipline sau unui capitol sau final (recapitulativ) oferind un context optim pentru consolidarea și evaluarea cunoștințelor și competențelor elevilor, pentru realizarea de aplicații și transferul de noțiuni.
Indiferent de locul ei în procesul instructiv-educativ, o excursie temeinic organizată, cu o tematică bine stabilită deschide elevului noi posibilități de observare, cunoaștere, aprofundare și integrare a noțiunilor biologice în sistemul lor propriu de cunoștințe.
De asemenea, prin contribuția la formarea deprinderilor de observare, colectare și conservare a materialului biologic stimulează interesul elevilor pentru munca de cercetare; contextul în care aceste activități au loc stimulează spiritul de echipă, stabilirea legăturilor de prietenie bazate pe preocupări comune.
Elevii, cunoscând natura, o vor îndrăgi și o vor aprecia, devenind ocrotitorii ei activi; studiul naturii stimulează , de asemenea, formarea simțului estetic.
Lecțiile în natură, realizate sub forma excursiilor, se pot desfășura, în general după o metodologie asemănătoare celei folosite în clasă și laborator. Profesorul dirijează observarea, poartă discuții, inițiază și moderează dezbateri cu elevii pe temele vizaze în proiectarea excursiei.
Cercul de biologie reprezintă una dintre formele de activitate realizate în școală, în afara orelor prevăzute în planul de învățământ pentru disciplina biologie sau pentru disciplinele opționale derivate din biologie.
Obiectivele cercului de biologie sunt:
îmbogățirea sistemului de cunoștințe științifice format la elevi în cadrul obiectului biologie cu noi date despre lumea vie, în scopul unei cunoașteri mai extinse și mai aprofundate a proceselor acesteia;
dezvoltarea la elevi a spiritului de investigare, de cercetare, a curiozității și a creativității;
dezvoltarea competențelor specifice activităților practice de investigare și cercetare a lumii vii, familiarizarea cu metodele și mijloacele de lucru specifice biologiei;
realizarea unor conexiuni strânse între teorie și practică;
accentuarea spiritului de echipă, realizarea unui echilibru optim între cooperare și competiție în realizarea proiectelor de cerc.
Selectarea temelor pentru activitățile cercului de biologie trebuie să corespundă anumitor cerințe, cum ar fi :
tematica să corespundă intereselor și preocupărilor membrilor cercului;
să fie adecvată particularităților de vârstă ale elvilor;
să cuprindă o problematică legată de specificul zonei în care este situată școala;
să țină seama de baza didactico – materială a școlii și să contribuie la îmbunătățirea acesteia;
să îmbine activitatea teoretică cu cea practică și cu cercetarea științifică.
Pentru selecția corespunzătoare a membrilor cercului este necesar ca activități precum cele sugerate în temele de cerc să fie realizate cu toți elevii. La finalul fiecăreia dintre activitățile realizate, profesorul evaluează gradul de interes, de implicare al elevilor, spiritul de observație, cunoștințele despre natură evidențiate și aplicate pe parcursul activității.
După selecția membrilor, urmează:
elaborarea statutului de funcționare a cercului care să prevadă drepturile și îndatoririle membrilor ;
elaborarea planului semstrial de activitate;
repartizarea activităților curente și a proiectelor între membrii cercului (individual sau pe echipe) precum și stabilirea etapelor de lucru și a termenelor de realizare ;
asigurarea bazei mateiale necesare desfășurării activităților de cerc și stabilirea planului de îmbunătățire a acesteia .
Stimularea activităților membrilor cercului de biologie se realizează și prin valorificarea activității lor.
Varorizarea și valorificarea activității conferă elevilor încredere în ei înșiși, în cunoștințele și competențele lor. De aceea, pe tot parcursul existenței sale, este bine ca rezultatele activității cercului să fie popularizate prin diferite mijloace: ședințe de lucru deschise la care să fie invitați colegi și profesori, expoziții cu fotografii și rezultate ale activităților, articole, concursuri.
La sfârșit de semestru sau an susținerea proiectelor trebuie să aibă un caracter festiv , îmbinând atmosfera de examen cu cea de festivitate de premiere. Se recomandă ca la aceste evenimente să participe colegi, profesori, părinți, personalități locale din domeniul respectiv, alte persoane care au ajutat în orice mod elevii la realizarea proiectelor. Fiecare proiect original și bine realizat trebuie premiat și onorat cu o diplomă, care poate fi apoi expusă în laborator sau în școală.
CAPITOLUL IV.
ASPECTE ORIGINALE PRIVIND ÎNVĂȚAREA ÎN CADRUL CERCETĂRII ÎNTREPRINSE
Cercetarea plantelor medicinale din Municipiul Rosiorii de Vede s-a desfășurat în cadrul opționalului – CDȘ ,,Plante medicinale și importanța lor farmaceutică” , la clasa a V-a de la Școala Gimnazială ,,Zaharia Stancu,, Roșiorii de Vede, Teleorman , și a fost aplicat la clasele a V-a A și B pe un efectiv de 40 de elevi.
CURRICULUM OPȚIONAL LA DECIZIA ȘCOLII PENTRU DISCIPLINA
BIOLOGIE
,,Plantele medicinale și importanța lor farmaceutică ’’
Clasa: a-V-a
Școala Gimnazială ,Zaharia Stancu,, Roșiorii de Vede, Teleorman
Profesor: Stîngă Liliana
Număr de ore pe an: 36
Durata: 1 an
ARGUMENT
Programa acestui opționalului are rolul de a completa cultura biologică generală a elevilor asigurată de curriculum obligatoriu cu cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu față de care elevii manifestă interes și anume utilizarea plantelor medicinale.
În flora spontană a României vegetează circa 800 specii de plante medicinale cu acțiune terapeutică recunoscută și 370 care au însușiri recunoscute ca efecte farmaconaturiste. Plantele medicinale au importanță pentru economia țării, la ora actuală medicamentele de origine vegetală ocupând un loc din ce în ce mai mare în arsenalul terapeutic.
Multe plante medicinale preferă particularitățile climatice specifice sudului țării noastre: măghiran, mușețel, roiniță, busuioc, anason, mentă, cimbru, pelin, cimbrisor, soc, măceș, etc.
Studierea plantelor medicinale este o temă de actualitate care interesează elevii, aceste plante fiind cunoscute și studiate încă de cele mai vechi timpuri și are o mare importanță practică, cultura lor fiind în legătură cu medicina naturistă, alternativă.
Programa este elaborată în conformitate cu obiectivele generale ale predării-învățării biologiei în gimnaziu și vine să răspundă interesului elevilor pentru acest domeniu, exprimat prin întrebările frecvente la orele de biologie și prin curiozitatea lor privind plantele medicinale.
Sugestii metodologice
Strategiile didactice utilizate vor situa elevul în centrul activităților de învățare selectate în raport de conținut, tipul de lecție și opțiunea profesorului.
Ca medode didactice se pot folosi:
studiul de caz, care presupune o confruntare directă a elevului cu o situație reală;
experimentul de laborator, pentru realizarea diferitelor produse din plante medicinale: infuzie, decoct, macerat;
metafora, în realizarea unor desene cu plante medicinale și efectele lor asupra sănătății omului;
lucrul în grup, pentru realizarea unor herbare;
dezbateri și discuții în grup pentru stabilirea consecințelor utilizării incorecte a plantelor medicinale;
elaborarea de referate, postere, desene pe această temă.
Valori și atitudini
Curriculum-ul opționalului ,,Plantele medicinale și importanța lor farmceutică’’
urmărește formarea următoarelor valori și atitudini:
motivația pentru aplicarea cunoștințelor dobândite în viața cotidiană;
interesul pentru cunoașterea plantelor medicinale și utilizările lor terapeutice;
preocuparea pentru dobândirea informațiilor privind colectarea, uscarea și păstrarea plantelor medicinale.
EVALUARE
Observarea sistematică a elevilor: profesorul urmărește ritmic rezolvarea sarcinilor de lucru și intervine pentru a regla eventualele disfuncționalități. Elevii sunt grupați în echipe care vor primi sarcini precise pe parcursul anului școlar.
Probe orale, scrise și practice: se utilizează metode activ-participative, în care elevii sunt încurajați să-și expună punctul de vedere. Probele practice sunt bazate pe activități de investigare-experimentare și observații directe asupra materialului biologic.
Referate având ca temă ,, plantele medicinale spontane și cultivate din județul Teleorman’’;
Albume cu fotografii cu plante medicinale.
Desene, postere cu plante medicinale.
LISTA DE CONȚINUTURI
1. Introducere
2. Istoricul utilizării plantelor ca mijloc de vindecare
3.Cunoașterea plantelor medicinale din România și a zonelor de răspândire
4. Cunoașterea plantelor medicinale din zona Municipilui Roșiorii de Vede
5. Principalele plante medicinale din Municipiului Roșiorii de Vede:
Coada șoricelului- Fam. Asteraceae
Cicoare – Fam. Asteraceae
Mușețelul – Fam. Asteraceae
Păpădia – Fam. Asteraceae
Gălbenele – Fam. Asteraceae
Socul – Fam. Caprifoliacea
Volbura – Fam. Convolvulaceae
Traista ciobanului – Fam. Brassicaceae
Sunătoarea – Fam. Hypericaceae
Lăcrimioare – Fam. Liliaceae
Rostopască- Fam. Papaveraceae
Cireșul – Fam. Rosaceae
Măceșul – Fam Rosaceae
Teiul – Fam. Tiliaceae
6. Plante medicinale cu potențial toxic crescut
7. Tehnici generale de recoltare a plantelor medicinale
perioada favorabilă recoltării
transportul, uscarea și păstrarea plantelor medicinale
recoltări de plante medicinale
8. Forme de utilizare a plantelor medicinale: infuzia, decoctul, maceratul, vinul, siropul, cataplasmele.
9. Limitele folosirii plantelor medicinale
10. Rolul plantelor medicinale în medicina contemporană.
PLANIFICARE CALENDARISTICĂ
Sugestii metodologice
Această temă se prestează la utilizarea și investigarea unor diverse surse referitoare la plantele medicinale spontane și cultivate din județul Teleorman, lucrări, imagini, diferite materiale științifice, atlase, documentare , dicționare, ierbare, filme.
Metodele active utilizate sunt variate , ca :
studiul de caz, care presupune o confruntare directă a elevului cu o situație reală;
experimentul de laborator , pentru a realiza diverse produse din plantele medicinale si aromatice : decoct, infuzii, macerat etc;
dezbaterea privind impactul vieții și limitele utilizării plantelor medicinale;
proiecte de grup și individuale, pentru realizarea unor calendare,planse, ierbare, rețetare etc.
Activitatea de la clasă poate fi completată cu vizite la Ocolul Silvic din Municipiul Roșiorii de Vede, la diferite firme ale agenților economici care se ocupă cu cultivare și comercializarea plantelor medicinale și aromatice.
Se recomandă folosirea evaluării continue formative. În procesul de evaluare se va folosi formele tradiționale cu cele alternative și se va pune un mare accent pe:
utilizarea diferite de comunicare a rezultatelor școlare ;
corelarea directă și în concordanță cu rezultatele evaluate cu competențele specifice vizate ;
valorificarea în ansamblu a rezultatelor învățării prin raportarea acestora la progresul școlar al fiecărui elev ;
recunoașterea , în cadrul activităților a experiențelor de învățare și a competențelor căpatate în contexte non-formale sau informale.
CONCLUZII
Nu sau realizat cercetări asupra plantelor medicinale și din Municipiul Roșiorii de Vede și nu sunt menționate în prezent în literatura de specialitate . Majoritatea speciilor identificate pot avea diferite utilizări aparținând urmatoarelor categorii economice: melifere, medicinale, alimentare, decorative și industriale.
Pe baza datelor din literatura de specialitate am obsevat prezența unui număr de specii valoarease care pot furniza materii prime importante pentru diferite categorii industriale. Astfel plantele identificate și studiate au diferite utilizări medicinale. Una și aceeași planta poate fi încadrată în mai multe grupe economice, având mai multe utilizări.
Unele plante toxice pot aparține la două sau mai multe categorii unite fiind frecvent utilizate ca specii medicinale. Plantele otrăvitoare trebuiesc cunoscute și popularizate în rândul elevilor pentru a preveni situațiile de intoxicare.
Activitățile desfășurate cu elevii în cadrul opționalului, au contribuit la aprofundarea cunoștințelor căpătate în procesul de învățământ, oferind posibilitatea de a le folosi și verifica în activitatea practică.
Excursiile botanice s-au dovedit a fii activități cu multiple calități educative stimulând interesul elevilor față de mediul înconjurător.
Studierea și cercetarea plantelor împreună cu elevii ne-a permis îmbogățirea bazei materiale a laboratorului de biologie cu material natural conservat, herborizat necesar în desfășurarea procesului instructiv-educativ.
Pentru a pune în evidență modul utilizare al plantelor în scop terapeutic , în zonă, s-au realizat activități cu elevii .
Au fost obținute informații de la elevii claselor a V-a, cu privire la modul de recunoaștere al plantelor , denumiri populare , folosirea și tratarea lor în diferite afecțiuni.
Am observat tratarea cu ajutorul plantelor medicinale a unei game largi de afecțiuni.
Multe sunt folosite în tratarea: răcelilor, gripei, tusei, boli digestive etc.
Cu ajutorul informațiilor culese, în cadrul orelor de laborator au fost realizate cu elevii diferite preparate care pot fi utilizate în scop terapeutic.
PROIECTE ALE UNOR LECȚII DE CDȘ, LA GIMNAZIU, ȚINUTE ÎN CADRUL CERCETĂRII
PROIECT DIDACTIC
Propunător : Stîngă Liliana
Clasa : a V-a
Obiectul : CDȘ-,,Plante medicinale și importanța lor farmaceutică”.
Tema lecției : Plantele medicinale
Tipul lecției : formare de priceperi și deprinderi intelectuale – varianta lecție de muncă independentă cu ajutorul fișelor
DEMERSUL DIDACTIC
Resurse procedurale:
învățarea prin descoperire,
observația nedirijată,
observația dirijată,
modelarea,
problematizarea,
explicația,
conversația euristică;
Resurse materiale: atlase botanice, planșe scanate cu diverse categorii de plante, material vegetal proaspăt, flipchart (coli mari de hartie), markere (carioca), foarfeci, lipici, manual;
Scopul : dezvoltarea capacităților de explorare/investigare în scopul identificării și utilizării plantelor medicinale
Competențe specifice :
Cp. 1. să identifice plante medicinale pe baza imaginilor din atlase, planșe , ierbare;
Cp. 2. să stabilească grupele de plante melifere, textile și furajere pe baza imaginilor din materialele prezentate;
Cp. 3. să enumere plantele ocrotite din țara noastră pe baza materialelor prezentate;
Cp. 4. să conștientizeze importanța acestor plante și să demonstreze abilități de lucru în cadrul
realizării unei planșe sintetice cu toate aceste grupe de plante.
Locul de desfășurare: laboratorul de biologie;
Evaluare: chestionare orală, observarea sistematica a elevilor.
Bibliografie:
GARCEA L., Studiul plantelor medicinale spontane din zona Târgu-Jiu în cadrul unei discipline opționale, 2009;
MOHAN GH., Atlasul plantelor medicinale din România,Editura Corint, București,2001.
N.COSTICĂ,Metodica predării biologiei,Ed.Graphys,Iași,2008
DESFĂȘURAREA LECȚIEI
Schița lecției
Plantele medicinale au o importanță deosebită în viața oamenilor deoarece :
ele asigură aportul de vitamine și substanțe nutritive de care aceștia au nevoie,
iar prin procesul de fotosinteză își îndeplinesc rolul de plămân verde al planetei.,
ne oferă vitamine, grăsimi, micro și macroelemente, ceară, amidon, proteine, celuloză etc;
au fost și sunt folosite în diverse domenii:
medicină (coada șoricelului, mentă, rozmarin, usturoi, anghinare, rostopasca etc.),
alimentație (legume, fructe, cereale, plante furajere),
în industria chimică, cosmetică, farmaceutică etc.
în industria alimentară, unele plante medicinale și aromatice sunt folosite pentru colorarea, aromatizarea și obținerea unor gusturi plăcute la alimente.
în calitate de parteneri al habitatului nostru, plantele mai posedă pe lângă valențele lor de ordin biologic și pe cele de ordin estetic, întrucât înfrumusețează nu numai mediul de locuit, ci însuși modul de conviețuire, respectiv de exprimare.
plantele sunt entități vegetale fascinante, au un miros atrăgător, încântă ochiul, armonizează gustul și aduc satisfacții de ordin estetic.
Fișă de lucru (grupa 1)
Observați materialele primite. Notați exemple de plante medicinale alimentare identificate în materiale.
Nume elevi grupă :
Fișă de lucru (grupa 2)
Observați materialele primite. Notați exemple de plante medicinale din industria chimică identificate în materiale.
Nume elevi grupă :
Fișă de lucru (grupa 3)
Observați materialele primite. Notați exemple de plante medicinale ornamentale și arbori și arbuști identificate în materiale.
Nume elevi grupă :
Fișă de lucru (grupa 4)
Observați materialele primite. Notați exemple de plante medicinale textile, furajere, melifere identificate în materiale.
Nume elevi grupă :
Fișă de lucru (grupa 5)
Observați materialele primite. Notați exemple de plante medicinale ocrotite în România identificate în materiale.
Nume elevi grupă :
PROIECT DE LECȚIE
Unitatea de învățământ: Școala gimnazială ,,Zaharia Stancu” Roșiorii de Vede
Data :
Clasa : a-V-a A
Disciplina: Opțional –Plantele medicinale și importanța lor terapeutică”
Tema: ,, Recapitulare –Plante medicinale ”
Tipul lecției: Recapitulare, sistematizare și consolidare a cunoștințelor
Profesor : Stîngă Liliana
Scopul lecției: Cunoașterea caracterelor generale ale principalelor grupe de plante medicinale și a adaptãrilor acestora la mediul de viațã.
Competențe specifice:
Identificarea unor grupe specii de plante medicinale ;
Stabilirea relațiilor între factorii de mediu și diversitatea speciilor;
Explicarea structurii plantelor ;
Exersarea utilizării unor surse de informare.
Obiective operaționale:
Să prezinte caracteristicile generale ale plantelor medicinale;
Sã integreze fiecare specie de plantă medicinală în familia din care face parte ;
Să precizeze principalele adaptãri ale speciile de plante mecidinale studiate la mediul de viațã și să facă comparații între ele;
Să prezinte descrierea plantei ;
Să precizeze ce părți ale plantei trebuiesc recoltate ;
Să prezinte compozițiachimică fiecarei specii de plante medicinale studiate ;
Să prezinte importanța farmaceutică a fiecarei specii studiate.
ELEMENTE DE STRATEGIE
Locul de desfășurare: laboratorul de biologie;
Evaluare: formativã, prin chestionare oralã și scrisã
Bibliografie :
CERGHIT, IOAN, Perfecționarea lecției în școala modernă, EDP, București, 1983
N.COSTICĂ,Metodica predării biologiei,Ed.Graphys,Iași,2008
DESFASURAREA LECTIEI
SCHEMA LECTIEI
Plante medicinale din Municipiul Roșiorii de Vede-Recapitulare
FIȘA DE ACTIVITATE NR. 1
Plante medicinale – caracteristici generale
Materiale necesare atlas botanic , material biologic natural, ierbare
, miniplanșe distributive, material în power-point, creioane.
Mod de lucru
Privește și analizează materialele indicate;
Pantele medicinal sunt ……………………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………….
Amintiți-vã care sunt caracterele generale plantelor medicinale și completați tabelul de mai jos:
FIȘĂ DE EVALUARE
Completați tabelul de mai jos:
2. Numiti 3 adaptări ale plantelor medicinale la mediul de viață.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
3. Evidențiați importanța plantelor medicinale spontane din Municipiul Roșiorii de Vede.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
PROIECT DIDACTIC
Unitatea de învățământ: Școala gimnazială ,,Zaharia Stancu” Roșiorii de Vede
Data :
Clasa : a-V-a A
Disciplina: Opțional –Plantele medicinale și importanța lor terapeutică”
Tema: Măceșul-Rosa canina .Familia Rosaceae
Tipul lecției: mixtă
Profesor : Stîngă Liliana
Scopul lecției: Cunoașterea principalelor caractere ale acestei plante, necesare înțelegerii relației cu mediul de viață, a corelației dintre structura , funcțiile plantei și importanța ei medicinală
Competențe specifice:
Identificarea unor grupe și specii din regnul Plante (1.1.)
Stabilirea relației factori de mediu – plante ( 1.2.)
Explicarea alcătuirii generale a unei plante cu flori ( 1.4.)
Utilizarea corectă a terminologiei specifice biologiei în diferite situații de comunicare ( 4.1.)
Utilizarea în viața cotidiană a cunoștințelor de biologie vegetală (5.1.)
Obiective operaționale:
O1: Să explice termenul de angiosperme dicotiledonate;
O2: Să deducă, pe baza materialului didactic, principalele caracteristici ale măceșului;
O3: Să clasifice plantele medicinale din această familie;
O4: Să argumenteze importanța acestei plante.
Strategia didactică:
a. Tipul de lecție: combinată( mixtă)
b. Resurse procedurale( metode și mijloace didactice):
– conversația euristică
– explicația
– observația dirijată
– descrierea
– problematizarea
învățarea prin descoperire
metoda Gândiți – Lucrați în perechi – Comunicați!
c. Resurse materiale( mijloace didactice): atlas botanic, miniplanșe, fișă de evaluare, fișă de lucru, laptop, videoproiector, prezentare Power – Point.
d. Forma de organizare: frontală, individuală, pe grupe.
e. Metode de evaluare: formativa prin chestionare orala și fișa de evaluare
Durata: 50 minute
Locul desfasurarii: laboratorul de biologie
Bibliografie:
1.Viorel Lazar, Mariana Nicolae – Lecția forma de bază a organizării procesului de predare-învățare-evaluare la disciplina biologie, Editura Arves, 2007;
2.Aurora Mihai – Atlas botanic, Editura ALL, 2007;
3.Maria Eliza Dulamă – Metode , strategii și tehnici didactice activizante”, Editura Clusium, 2002.
4. Garcea L., Studiul plantelor medicinale spontane din zona Târgu-Jiu în cadrul unei discipline opționale, 2009;
5.Mohan Gh., Atlasul plantelor medicinale din România,Editura Corint, București,2001.
DESFĂȘURAREA LECȚIEI
SCHIȚA LECȚIEI
Măceșul – Familia Rosaceae
Angiospermele cuprind plantele cele mai evoluate și cele mai numeroase; cuprind plante care au sămânța închisă în fruct.
Clasificarea angiospermelor:
– monocotiledonate= semințele au un singur cotiledon;
– dicotiledonate=semințele au doua cotiledoane.
– Denumirea științifică: Rosa canina
– Alte denumiri: rug, mărăcine, moșmon, răsură, trandafir de câmp, tufă de rug.
-Caractere generale:
– arbust ghimpos, înalt până la 3 m;
– rădăcina lemnoasă sau ramuroasă;
– tulpina lemnoasă, ramificată de la bază și cu mulți ghimpi curbați;
– frunze imparipenat-compuse ;
– florile sunt solitare,bisexuate, o floare este formată din: peduncul, receptacul, 5 sepale, 5 petale, mai multe stamine și mai multe pistile;
– polenizarea se face prin insecte;
– fructul =măceașă
= uscat (pseudofruct) și provine din peretele cărnos al receptaculului
=are culoare roșie, în interior sunt numeroase fructe (achene) cu peri aspri;
– Plante înrudite cu maceșul: – plante erbacee: fragul și căpșunul;
– arbuști: , zmeurul, murul, porumbar, păducel
– arbori(pomi fructiferi): cireș, vișin, gutui, etc..
-Importanță: 1. alimentară: dulcețuri, siropuri, compoturi
2. medicinală : pseudofructele – datorită conținutului ridicat în vitamina C are un rol important în răspunsul imunitar la stres și la infecțiile bacteriene și virale;
– se recomandă și în afecțiunile hepatice și renale.
Test de evaluare
Nume:
Clasa:
Autoevaluare:
1. Asociază carcateristicile macesului din coloana A cu organele acestuia din coloana
B:
A B
1. penat-compusă; rădăcina;
2. uscat; tulpina;
3. lemnoasă și ramificată; frunza;
4. ramuroasă; fructul.
2p
2. Completați spațiile punctate :
Pseudofructele de măceș datorită conținutului ridicat în …………………. au un rol important în tratarea unor boli ………………………………………………………………… .
2p
3.Enumerați alte plante medicinale înrudite cu măceșul:
………………….
………………….
………………….
………………….
…………………. 5p
+1p din oficiu
Total 10p
Gândiți – Lucrați în perechi – Comunicați!
1.Alege răspunsul corect :
Măceașa este un fruct fals deoarece :
a. provine din ovarele aflate în receptacul
b. este uscat
c. se formează din peretele receptaculului
d. în interiorul său se află mai multe semințe
2.Grupeză plantele medicinale întrudite cu măceșul după felul tulpinii:
3. Dă cel puțin căte un exemplu de plante din familia Rosacea folosite:
a. în scopuri decorative………………………………………………………….
b. în industria parfumurilor…………………………………………………….
c. ca plante medicinale…………………………………………………………..
d. ca plante alimentare…………………………………………………………..
GRUPA I – DESCRIE
Tema: MĂCESUL-(Rosa caninaL.)
Fișa de lucru nr.1
Materiale necesare: material herborizat,atlas botanic , fișa de activitate, planșe.
Mod de lucru:
Ce sunt plantele medicinale și care sunt adaptările la mediul de viață.
Sarcini de lucru:
Observă în imaginile de mai jos plante medicinale .
Recunoaște această plantă. Descrie planta.
_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Timp de lucru 10 minute!
GRUPA II – COMPARĂ –
Tema: MĂCESUL-(Rosa caninaL.)
Fișa de lucru nr.2
Materiale necesare: material herborizat,atlas botanic, fișa de activitate, planșe.
Mod de lucru:
Ce sunt plantele medicinale și care sunt adaptările la mediul de viață.
Sarcini de lucru:
Observă în imaginile de mai jos.
Recunoaște aceste plante medicinale . Observă alcătuirea și comparăle:
Completează tabelul de mai jos:
Timp de lucru 10 minute!
GRUPA III – ASOCIAZĂ
Tema:MĂCEȘUL(Rosa canina L.)
Fișa de lucru nr. 3
Materiale necesare: material herborizat, atlas botanic, fișa de activitate, planșe.
Mod de lucru:
Ce sunt plantele medicinale și care sunt adaptările la mediul de viață.
Sarcini de lucru:
Observă în imaginile de mai jos.
Prezintă care sunt adaptările pe care le prezintă plantele la mediul de viață și acțiunea lor farmacologică:
Completează tabelul de mai jos:
Timp de lucru 10 minute!
GRUPA IV – ANALIZEAZĂ –
Tema: MĂCEȘUL(Rosa canina L.)
Fișa de lucru nr.4
Materiale necesare: material herborizat, atlas botanic, fișa de activitate, planșe.
Mod de lucru:
Ce sunt plantele medicinale și care sunt adaptările la mediul de viață.
Sarcini de lucru:
Observă în imaginile de mai jos.
Analizează părțile componente ale corpului.
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Timp de lucru 10 minute!
GRUPA V – APLICĂ
Tema: MĂCEȘUL(Rosa canina L.)
Fișa de lucru nr. 5
Materiale necesare: material herborizat, atlas botanic, fișa de activitate, planșe.
Mod de lucru:
Ce sunt plantele medicinale și care sunt adaptările la mediul de viață.
Sarcini de lucru:
Observă în imaginile de mai jos.
Prezintă care sunt caracterele generale plantelor medicinale.
Concluzii :
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Timp de lucru 10 minute!
GRUPA VI – ARGUMENTEAZĂ
Tema: MĂCEȘUL(Rosa canina L.)
Fișa de lucru nr. 6
Materiale necesare: material herbotizat,atlasul botanic, fișa de activitate, planșe.
Mod de lucru:
Ce sunt plantele medicinale și care sunt adaptările la mediul de viață.
Măceșul este/nu este o planta folositoare omului?
Argumentează pro sau contra și enumeră o serie de motive care vin în sprijinul afirmației tale!
_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Timp de lucru 10 minute!
PROIECT DIDACTIC
Școala Gimnazială ,, Zaharia Stancu”, Roșiorii de Vede, Teleorman
Lecție tip: Excursie didactică
Locația: Pădurea Vedea și lunca Râului Vedea
Grupul țintă: 20 elevi din clasa a V- a A, B
Tema : ,,Cunoașterea plantelor medicinale din zona Municipiului Roșiorii de Vede”
Durata : O zi
Profesor: Stîngă Liliana
Aria curriculară: Matematică și științele naturii
Scopul: Cunoașterea mediului geografic natural, identificarea plantelor medicinale, a unor adaptări ale acestora la condițiile de mediu, sesizarea locului în ecosistemele pădure –lunca râului; recoltarea de material biologic; dezvoltarea dragostei față de natură.
Competențe specifice:
1.1 Identificarea speciilor de plante plante medicinale;
1.2 Stabilirea relației factori de mediu-plante;
1.3 Compararea unor tipuri de ecosisteme naturale și antropizate;
1.5Stabilirea procesul de adaptare a plantelor la mediu;
2.1 Utilizarea de metode și mijloace adecvate explorării/ investigării lumii vegetale;
2.2 Realizarea de activități experimentale și interpretarea rezultatelor
3.2 Elaborarea și aplicarea unor algoritmi de identificare, investigare, experimentare și rezolvare a unor situații problemă
4.1. Exersarea utilizării unor surse de informare
4.2 Prelucrarea datelor înregistrate și elaborarea concluziilor
5.1 Demonstrarea unui mod de gândire ecologic în luarea unor decizii
5.2 Demonstrarea înțelegerii consecințelor propriului comportament în raport cu mediul
5.3 Elaborarea și implementarea unor proiecte ecologice.
Obiective operaționale:
să se orienteze în teren;
să măsoare și să determine unii factori meteorologici ;
să determine și să recolteze plantele medicinale;
să sesizeze adaptările plantelor la polenizarea entomofilă și anemofilă.
să caracterizeze flora.
Metode și procedee: conversația, observarea sistematică, problematizarea, comparația, explicația, învățarea prin descoperire, gândirea critică.
Tipul de învățare: operațional – creativă
Materiale necesare:
fișe de observație corespunzătoare sarcinilor de lucru, materiale adunate pe traseu,
pentru orientarea în teren: hărți ale regiunii, busolă, binoclu,
Pentru studierea reliefului: schita de harta geomorfologica,
pentru notarea observațiilor și etichetarea materialelor colectate: carnete pentru însemnări, creioane, etichete,
pentru executarea observațiilor asupra componentelor biotopului: termometre, anemometru mecanic cu cupe portabile,
pentru observarea componentelor biocenozelor și pentru colectarea de probe: lupe, pensete, lădițe pentru probe,
pentru colectat material botanic: botaniere, presă de plante, ziare, mapă pentru ierborizat, deplantator, etichete, pungi de plastic, plicuri pentru semințe și fructe, cutii de carton,
pentru fotodocumentare – aparat de fotografiat,telefoane,
pentru documentare determinatoare, atlas botanic.
Forme de organizare pe grupe de câte 2 elevi: 1.grupa botaniștilor,
2.grupa ecologilor
3.grupa meteorologilor
4.grupa chimiștilor
Excursia didactică constituie un mijloc didactic de cea mai mare importanță deoarece contribuie la educarea și dezvoltarea simțului estetic, trezește dragostea și interesul pentru natură și respectul pentru frumusețile ei, contribuie la consolidarea unor cunoștințe acumulate, la lărgirea orizontului de cunoaștere al elevilor, îi poate educa pentru frumos și calitate, îi poate transforma în prietenii naturii, oferă elevilor posibilitatea să observe, să cerceteze și să cunoască în mod direct o mare varietate de aspecte din natură, de ordin biologic sau geografic, despre mediul natural și factorii de mediu, să înțeleagă mai clar legătura dintre organism și mediu , să colecționeze un bogat material didactic necesar pentru desfășurarea lucrărilor de laborator, ajută la cunoașterea bogatei comori floristice și faunistice a spațiului geografic din imediata vecinătate a orizontului local: plantelor medicinale din zona Municipiului Roșiorii de Vede. De asemenea cu o cheltuială extrem de redusă din partea elevilor se face o lecție transcurriculară- aplicatie practică la chimie, geografie, biologie în natură. Observarea are o deosebită valoare euristică și participativă , deoarece permite o percepție polimodală, pe baza a cât mai multor simțuri, detectarea și extragerea unei informații noi prin eforturi proprii. Prin intermediul ei se urmărește explicarea, descrierea și interpretarea unor fenomene printr-o sarcină concretă de învățare, contribuind totodată la formarea și dezvoltarea unor calități comportamentale, precum: consecvența, răbdarea, perseverența, perspicacitatea și imaginația; a gândirii cauzale, a spiritului de observație și de colaborare (observație pe grupe).
Deoarece volumul cel mai mare de observații și aplicații pe teren îl oferă primăvara și vara, când condițiile climatice și meteorologice nu pun probleme speciale în organizare și când plantele și animalele se găsesc în plenitudinea manifestărilor biologice am ales sfârșitul lunii mai.
Excursia am organizat-o respectând cele trei etape : pregătirea, desfășurarea și finalizarea
Etapele organizării excursiei:
1. Prima etapă – pregătirea teoretică a excursiei:
– planificarea excursiei – justificarea excursiei din punct de vedere al programului educational și al obiectivelor educative. Dacă excursia se efectuează în timpul programului școlar se cere permisiunea conducerii. După obținerea aprobării se informează elevii;
– se stabilește tematica și obiectivele pedagogice concretizate cu cele din teren
– se stabilește itinerariul, care să cuprindă cele mai reprezentative obiective parcurse în lecția excursie. În această etapă pregătitoare trebuie atrași (incluși) să participe și elevii, fapt pentru care fiecare „parte” implicată va propune un itinerar, iar la sfârșit, în urma unor dezbateri și argumentări, se va stabili itinerariul final, care va fi adus la cunoștința direcțiunii școlii și a părinților.
– se propune și se întocmește scopul activităților pe care trebuie să le desfășoare elevii în timpul desfășurării lecției – excursie
-se stabilesc punctele de aplicație practică prin popasurile făcute de-a lungul excursiei
– Întocmirea fișelor pentru aplicația practică;
– se realizează o bună documentație bibliografică asupra obiectivelor care se vizitează; aceasta se recomandă să fie realizată atât de profesorul de biologie, cât și de către elevi. Poate fi vorba despre un elev anume sau un grup de elevi, care să primească ca sarcină realizarea acestei documentații. Pentru a-i ajuta li se oferă (sau recomandă) surse bibliografice concrete, adrese de internet cu site-uri care conțin informațiile vizate.
– vizitarea în prealabil a zonei unde se va face excursia pentru a inspecta cadrul natural si facilitatile existente ;
– listarea echipamentului necesar, a restricțiilor și a zonelor cu periculozitate .
Ce trebuie să conțină bagajul pentru o excursie de o zi:
1. RUCSAC – dimensiune medie
2. Încălțăminte comodă adidași sau bocanci
3. Șosete de schimb groase sau subțiri în funcție de anotimp
4. trening
5. Șort și tricou cu mâneca scurtă pe sub trening
7. Bluza groasă cu mâneci lungi
8. Pelerina ploaie sau geaca de fâș
9. Hârtie igienică și un pachet de șervețele umede
10.Mică trusa medicală
11. Un carnețel pentru notite
12. VOIE BUNA!
– pregatirea elevilor : anuntarea obiectivelor excursiei, organizarea lor pe grupe ( botanisti, geologi, meteorologi, sanitari), prelucrarea normelor de disciplina și conduită din timpul excursiei, precizarea echipamentului care trebuie luat, prelucrarea protocoalelor de colectare, observare, conservarea a materialului care va fi colectat ; materialele care sunt necesare pentru aplicatiile practice în excursii : aparate foto, camera video, botaniere, binocluri, determinatoare, atlase, lupe, pH-metre, săculeți de pânză etc.
Apoi, se comunică elevilor ziua, ora și locul de întâlnire și de înapoiere din excursie, (de obicei la școală).
2. Etapa a doua – desfășurarea excursiei școlare:
Elevii incluși pe tabelul de participare în excursie (cadre didactice, părinți care participă la excursie) se întâlnesc la școală potrivit datei și orei fixate și anunțate și se face prezența. Apoi, se verifică echipamentul și ustensilele necesare, se insistă pe disciplina pe care trebuie s-o respecte fiecare participant la excursie, pentru evitarea unor accidente.
Urmează deplasarea pe itinerariul stabilit, iar cadrul didactic va reaminti traseul ce trebuie parcurs și locurile de popas (se atrage atenția elevilor să păstreze curățenia.
Excursia propriu zisa – trebuie să țină tot grupul unit ; elevilor li se prezinta zona pe care o vor vizita; în faza a doua elevii vor lucra pe grupe în funcție de sarcinile fiecăreia, (după instruire), observă colectează plante. Rezultatele observațiilor și ale cercetărilor se trec în fișele sau caietele de observație. De retinut: pe parcursul unei singure excursii nu se pot face prea multe, important este contactul permanent cu elevii si interventia profesorului ori de cate ori este cazul, fie se verifica o notiune sau se fixeaza concepte, se sistematizeaza cunostinte sau se conserva materialul colectat.
treia etapă, în sala de clasă sau în laboratoare, unde are loc evaluarea excursiei:
O excursie reusită nu se termină odată cu sosirea acasă, ci continuă apoi la școală prin : schimbul de idei și de experiențe, pregătirea/conservarea materialelor colectate pentru o eventuală expozitie, ordonarea însemnarilor, întocmirea de postere, referate, ierbare.Atentie ! Elevii trebuie să știe ce organisme au voie să colecteze sau nu, pentru a nu încalca legislația în vigoare privind protecția speciilor de plante. Orice plantă care este protejată prin lege se observa sau, numai se fotografiază !
Se poate realiza în clasă (sau pe coridorul școlii) panoul informativ sau o gazetă de perete care să ilustreze întreaga excursie, care să cuprindă: itinerarul, durata, obiectivele principale și fotografiile realizate în excursie, ilustrațiile care vădesc tot traseul parcurs, așezarea fotografiată din mai multe poziții, cu scop de popularizare a acțiunii pentru trezirea interesului elevilor din alte clase de a efectua și ei o asemenea excursie.
Desfășurarea excursiei
La școală la ora 8, în fața școlii se va face prezența, se va controla echipamentul de excursie, se vor repartiza ustensilele și materialele pe grupe de activitate.
Se vor prelucra regulile și normele în vederea evitării accidentelor în timpul deplasării cu autocarul și în timpul aplicațiilor practice . Se va semna procesul verbal de luare la cunoștință a acestor reguli.
Pe traseu se va urmări întervenția omului ( tăieri de arbori, amenajări de drumuri, vetre de foc părăsite, gunoaie menajere, excremente de animale aduse la pășunat.
Prin observație directă se va remarca temperatura și luminozitatea mai scăzută, umiditatea aerului și solului mai ridicate în desișul pădurii și prezența animalelor: insecte, reptile, păsări.
Ajunși la locul efectuării aplicațiilor, se face oprirea și se va realiza o observație de ansamblu subliniindu-se faptul că ne aflăm pe un teren protejat de lege.
Aspectul sezonier este cel vernal.
Pentru realizarea aplicațiilor se vor dispune în teren grupele de elevi astfel încât să nu se producă stânjenirea reciprocă. Fiecare grupă va realiza aplicația conform fișei de lucru. Grupele de elevi vor realiza aplicațiile pe rând pentru a nu exista dezordine, deoarece trebuie respectată liniștea relativă, absolut necesară observării animalelor.
Meteorologii și ecologii, vor determina poziția geografică cu ajutorul busolei, temperatura aerului, apei din râu și a solului (cu ajutorul termometrelor), tipul de sol, umiditatea, lumina, precipitațiile, etc .
Botaniștii vor nota plantele întâlnite, vor presa plantele necunoscute, trag concluzia că plantele care au florile viu colorate sunt polenizate de insecte, care sunt atrase de acest caracter, notează plantele pe care le-au observat, pe când plantele care nu au flori colorate ca de exemplu cele din familia Poaceae sunt polenizate de vânt și produc o cantitate mai mare de polen. Vor observa speciile amentifere (Carpinus betulus (carpenul), Fagus silvatica (fagul), Querqus robur (stejarul) ), la care florile mascule se numesc amenți și produc o cantitate mare de polen ca adaptare la polenizarea anemofilă. Vor observa că plantele de umbră au culoare verde mai închis ca adaptare la aceste condiții (Asarum europaeum).
Ecologii determină aspectul sezonier, descriu biotopul existent. S-a precizat faptul că există plante indicatoare ale calității mediului, prezența anumitor specii fiind corelată cu prezența sau absența anumitor factori poluanți. În urma observării acestor acțiuni negative ale omului asupra naturii, s-au purtat discuții asupra comportamentului pe care trebuie să-l avem nu numai atunci când realizăm ieșiri în natură ci și în viața de zi cu zi. Apoi elevii au trebuit să arate cum se pot implica în acțiuni de conservare și protecție a mediului înconjurător. Am solicitat elevilor să explice ce măsuri au fost luate de-a lungul timpului, față de formele de deteriorare a mediului. Elevii au prezentat crearea unor organizații internaționale și naționale pentru protecția mediului, crearea parcurilor și a rezervațiilor naturale și naționale ca și realizarea unor campanii de educare ecologică a maselor prin școală, mass-media, ONG-uri. Țara noastră se poate mândri cu 3 rezervații ale Biosferei (Delta Dunării, Retezat și Rodna), 12 parcuri naționale, numeroase rezervații naturale botanice și zoologice.
Ca profesor am îndrumat observația, folosirea corectă a materialelor și ustensilelor pentru măsurători, determinări, recoltări și conservări de material biologic natural precum și notarea corectă a rezultatelor. Am trecut pe la fiecare grupă de elevi discutând cu aceștia, răspunzând la o serie de întrebări și probleme ivite.
Grupele de elevi au comunicat între ele prin intermediul responsabililor de grupă în vederea completării listelor specifice.
În final s-au prezentat următoarele materiale:
caracterizarea vremii
lista floristică și caracterizarea florei
lista faunistică și caracterizarea faunei (clase)
adaptările întâlnite la plantele medicinale cu exemple
caracterizarea biotopului
Ecologii au folosit într-o măsură mai mare datele de la celelalte grupe în vederea descrierii biotopului și biocenozei. Au făcut fotografii ale biocenozei în acest sezon.
Ca profesor am urmărit corectitudinea determinărilor meteorologice și sistematice.
Concluziile pe care le voi prezenta în urma aplicațiilor pe teren se vor referi la:
executarea sarcinilor de lucru pe grupe
aprecieri asupra rezultatelor observațiilor și remarcări deosebite de grupe
verificarea rezultatelor și determinarea speciilor de plante medicinale necunoscute în cadrul laboratorului de biologie
valorificarea materialelor și datelor colectate sub formă de comunicări, ierbare,colecții pe teme ecologice
necesitatea ocrotirii ecosistemului
La finalul timpului acordat observațiilor, elevii și-au verificat materialele, le-au ordonat, și-au completat observațiile notate, au purtat discuții asupra rezultatelor obținute.
Excursia s-a încheiat cu deplasarea elevilor spre școală unde au predat materialele colectate și instrumentele folosite.
Valorificarea ulterioară a excursiei s-a făcut într-o întâlnire în laboratorul de biologie, unde sub supravegherea profesorului materialul colectat a fost prelucrat, presat, uscat, conservat în vederea păstrării sale în laborator și folosirii ca material intuitiv în lecțiile de biologie.
Măsuri de protecție a muncii în timpul deplasării în excursie
1) Pe timpul deplasării
– se va păstra liniștea necesară pentru receptarea îndrumărilor date de profesor,
se va păstra curățenia,
elevii vor merge organizat și nu se vor abate de la traseul stabilit,
nu vor depăși și nici nu vor rămâne în urma grupului
sunt interzise îmbrâncelile și jocul cu materialele folosite în excursie,
2) Pe timpul popasurilor
elevii nu vor provoca incendii
nu vor lăsa gunoie
3) În timpul aplicațiilor ecologice
să meargă cu grijă pentru a nu tulbura liniștea speciilor de animale
să nu distrugă produsele activității animalelor (cuiburi, ouă, mușuroaie)
să nu colecteze decât numărul strict de plante necesare
să folosească ustensilele ascuțite și tăioase cu grijă, pentru a evita accidentările
să se spele pe mâini după terminarea aplicațiilor și înainte de a lua masa
să evite înțepăturile de insecte
să nu mănânce fructe otrăvitoare
în caz de ploaie nu se vor adăposti sub arbori
Sarcini de lucru pentru fiecare grupă de elevi
I Meteorologii ( 2 elevi )
Obiectiv – măsurarea și determinarea unor factori ecologici
Sarcini:
1) – măsurarea temperaturii aerului cu termometrul pentru aer la înălțimea de 2 m.
se lasă 15 minute, se citește, se notează în caiete rezultatele
măsurarea temperaturii solului, cu termometrul pentru sol, în secțiunea făcută cu hârlețul în sol
se lasă 15 minute, se citește, se notează în caiete rezultatele
măsurarea temperaturii apei mlaștinii cu termometrul
se lasă 15 minute, se citește, se notează în caiete rezultatele
2) Determinarea direcției și intensității vântului
se așează cu fața spe vânt și cu busola și se stabilește punctul cardinal de unde suflă vântul
intensitatea și viteza se stabilește cu ajutorul anemometrului mecanic cu cupe portabile
se notează în caiet rezultatele
3) Determinarea nebulozității, gradul de acoperire a aerului cu nori se apreciază vizual după sistemul zecimal
4) Determinarea intensității luminii
se observă în diverse puncte: la loc deschis, baza ierburilor, coronamentul arborilor, sub coronament
se apreciază relativ (lumină puternică, moderată, slabă, umbră)
5) Determinarea umidității aerului și solului
prin observații directe (tactile și vizuale) se apreciază: aer foarte umed, umed, potrivit de umed, uscat, foarte uscat, sol uscat, cu aspect proaspăt, umed, foarte umed
se consemnează în caiete rezultatele obținute pe fiecare stație
se întocmește caracterizarea vremii comparativ în cele 2 stații
Ustensile și materiale: termometru de aer, termometru de sol, anemometru, busolă
II Botaniștii ( 2 elevi )
Obiectiv: determinarea și recoltarea plantelor medicinale, observarea adaptărilor pentru polenizarea de către vânt și de către insecte.
Sarcini :
1) Determinarea pe loc a plantelor medicinale cunoscute folosind la nevoie și determinatoare.
2) Recoltarea plantelor necunoscute în pungi de plastic cu etichete, în care se consemnează locul – determinarea ulterioară în laboratorul de biologie.
3) Dați exemple ce plante polenizate de insecte și explicați ce adaptări prezintă.
4) Ce plante pot fi polenizate de vânt și ce adaptări prezintă la acest mod de polenizare.
5) Fructele și semințele unor plante s-au adaptat pentru răpândirea cu ajutorul vântului. Dați exemple de astfel de plante și prezentați aceste adaptări.
6) Întocmirea listei cu arborii, arbuștii, plantele ierboase dicotiledonate și monocotiledonate.
7) Se întocmește o caracterizare a florei cu dominanța plantelor.
Ustensile și materiale – lupă, deplantator, determinatoare, pungi de plastic, etichete, presă pentru plante, ziare, etc .
III Ecologii ( 2 elevi )
Obiectiv: – descrierea biotopului de mlaștină și arenicol în urma observațiilor.
stabilirea rolului artropodelor
enumerarea factorilor antropici care au cauzat degradarea mediului
observarea supraexploatării terenurilor prin pășunarea excesivă (excremente de ovine, resturi de lână)
explicarea dispariției unor specii prin înlocuirea florei autohtone cu specii de cultură
enumerarea unor specii agresive de plante care cauzează boli alergogene în perioada de polenizare
explicarea apariției unor specii adventive prin migrația păsărilor,
semnalarea existenței deșeurilor toxice, menajere și de altă natură
urmărirea comportamentului ecologic adecvat excursioniștilor pe toată durata excursiei.
Sarcini:
Descrierea biotopurilor (poziție geografică, altitudine, vântul, temperatura, umiditatea, luminozitatea, solul, suprafața și forma) într-un tabel.
Stabilirea structurii verticale (stratul arborilor, arbuștilor, ierburilor).
Determinarea aspectul sezonier și specificarea fazelor vegetative la plante.
Colectarea de: frunze cu gale, de la baza și vârful tulpinii, flori cu adaptări la polenizare prin vânt și prin insecte, flori de diferite culori.
Observarea intervenției omului
Ustensile și materiale: busolă, ruletă, foarfece, cuțit, lupă, pungi de plastic, cutii, etichete.
IV Chimiștii (2 elevi)
Obiectiv: – determinarea calității apei pe baza însușirilor organoleptice.
Sarcini: 1. Determinarea turbidități apei prin filtrare
2. Stabilirea culorii probei de apă comparând cu scara colorimetrică
3. determinarea mirosului apei de râu prin comparație
4. completarea fișei de lucru
Ustensile și materiale: pahare de sticlă, balon de sticlă, hârtie de filtru ( sugativă), soluții etalon sau lame de sticlă colorată.
Rezultatele observațiilor și determinările efectuate:
Perioada de înflorire la:
-ghiocei: sfârșitul lui februarie
-viorele: începutul lui martie
-zambile Hyacinthus: începutul lui aprilie
-narcise Narcissus și lalele : mijlocul lui aprilie
-lăcrămioare:Convalaria majalis: sfârșitul lui aprilie
-liliac: începutul lui mai
-bujor : mijlocul lui mai
-soc Sambucus nigra : sfârșitul lui mai
Ca activitate extracurriculară, excursia permite o abordare interdisciplinară și transdisciplinară a cunoștințelor (literatură, istorie, geografie, etnografie și folclor, arhitectură, educație ecologică, educație plastică, educație muzicală, educație religioasă). Aceasta ajută la lărgirea orizontului de cultură prin multitudinea de informații ce le pot căpăta elevii, la valorificarea potențialului intelectual al acestora, la dezvoltarea gustului artistic și estetic.
Natura este un izvor imens de resurse materiale și spirituale pentru om, de aceea cunoașterea importanței și necesității ocrotirii naturii precum și conservarea biodiversității reprezintă un obiectiv central al educației ecologice.
Obligația de a păstra biodiversitatea derivă din activitățile multiple ale omului care, determină perturbații profunde în economia naturii schimbându-i echilibrul natural.
Activitățile extraclasă pe care le-am realizat cu elevii pentru studierea florei și faunei au fost orientate și spre o abordare ecologică aplicativă care să conducă, printre altele, la “stimularea motivației pentru protecția naturii și valorificarea acesteia în formarea unor convingeri și comportamente adecvate, de ocrotire și protecție a mediului înconjurător”. Această abordare ecologică a presupus:
– evidențierea rolului plantelormedicinale în natură și viața omului;
– prezentarea unor situații-problemă om-natură și precizarea modalităților de remediere a dezechilibrelor ecologice cauzate de unele acțiuni umane;
– precizarea diverselor surse de poluare și a efectelor acestora asupra vegetației;
– utilizarea cunoștințelor însușite în timpul orelor de biologie pentru manifestarea unei atitudini responsabile față de natură;
– formularea de soluții plauzibile pentru protecția mediului și ocrotirea plantelor medicinale.
Toate aceste obiective pornesc de la principiul apropierii elevilor de natură în scopul creării de convingeri și conduite necesare în conservarea naturii și a mediului ambiant. Acest principiu a stat permanent în atenția mea, în fiecare ieșire și în fiecare aplicație de laborator, realizând activități care au urmărit și formarea unui comportament ecologic.
Câteva imagini din excursia noastră!
PARTEA EXPERIMENTALĂ
CAPITOLUL V
DATE PRIVIND CERCETAREA
5.1. Scopul cercetării
În secolul vitezei, a societății în continuă schimbare, procesul de învățământ trebuie să fie adaptat noilor cerințe, noilor nevoi.
Dacă până nu demult, în demersul didactic actorul principal era profesorul, „solistul principal”, didactica modernă schimbă total ecuația, accentul punându-se pe elev, profesorul fiind doar un dirijor în cadrul activității de predare-învățare-evaluare.
Scopul cercetării pedagogice îl reprezintă evidențierea importanței cunoașterii plantelor medicinale și a folosiri fișelor de lucru individuale în vederea creșterii performanței elevilor în cadrul activității didactice desfășurate la disciplina biologie opțional -CDȘ ,, Plantele medicinale și importanța lor farmaceutică ”la gimnaziu.
5.2. Obiectivele cercetării
Cercetarea realizată își propune să demonstreze că:
utilizarea fișelor de lucru care includ sarcini de lucru cu grade diferite de dificultate contribuie la îmbunătățirea rezultatelor la învățătură ale elevilor;
aplicarea fișelor de lucru contribuie la solicitarea și dezvoltarea memoriei, gândirii, limbajului și imaginației;
folosirea fișelor de lucru conduce la eliminarea greșelilor și/sau lacunelor din cunoștințele elevilor;
aplicarea la clasă a fișelor de lucru determină dezvoltarea capacității elevilor de a lucra și de a se autoevalua corect
Ipoteza cercetării
În cadrul cercetării am plecat de la următoarea ipoteză: folosirea repetată în lecții a fișelor de lucru individuale cu sarcini a căror grad de dificultate crește progresiv contribuie la optimizarea performanței școlare a elevilor, la obținerea unor rezultate din ce în ce mai bune în ceea ce privește însușirea cunoștințelor de biologie și formarea deprinderilor de cercetare științifică.
Metodologia cercetării
Ca metode de cercetare am utilizat următoarele:
experimentul pedagogic;
observația;
calculul statistic;
testul.
Organizarea și desfășurarea experimentului
Am realizat această cercetare pe parcursul anului școlar 2016-2017, la Școala Gimnazială ,,Zaharia Stancu”, din Municipiul Roșiorii de Vede,județul Teleorman cu scopul îmbogățirii bagajului de cunoștinte al acestora despre cunoașterea plantelor medicinale, utilizarea lor și am vrut să evidențiez rolului fișelor de lucru individuale, a învățării centrate pe elev și creșterea eficacității învățării prin mărirea randamentului școlar.
Ca și eșantion de lucru am folosit două clase paralele, clasa a V-a A, din cadrul Școlii Gimnaziale ,, Zaharia Stancu” și clasa a V-aA și a V-a B, ambele cu 20 de elevi/clasă.
Am desemnat clasa experimentală cea care a obținut media generală mai mică la testul pre-experimental aplicat. Astfel, clasa a V-a A cu media (7.05) a fost aleasă clasa experimentală, iar clasa a V-a B cu media (7,55), clasa martor.
Testul pre-experimental a fost realizat din tema ,, Cunoașterea plantelor medicinale din Municipiului Roșiorii de Vede” și a cuprins trei subiecte: primele două, cu itemi obiectivi, subiecte la care a fost solicitată memoria elevilor, iar subiectul al treilea, cu itemi subiectivi, tip cu răspuns scurt, la care elevii au folosit gândirea și imaginația, în special.
În cadrul cercetării realizate, la clasa experimentală am aplicat fișe de lucru individuale, elaborate pentru fiecare lecție din capitolul “Plante medicinale ”, iar la finalul lecției, elevii au fost solicitați să completeze o fișă de evaluare, individual.
Astfel, am încercat să transform elevii în participanți activi pe parcursul lecție, atât în activitatea de predare, dar mai ales în cea de învățare, acesția lucrând individual, dar și în echipe.
După fiecare lecție, atât la clasă experimentată, cât și la cea martor au fost aplicate teste pe aceeași structură ca și testul inițial.
La sfârșitul capitolului am aplicat un test final, o evaluare sumativă din lecția- ,,Recapitulare: Plante medicinale din zona Municipiului Roșiorii de Vede”, cu aceeși structură ca și celălalte teste aplicate.
Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării
Analizând rezultatele obținute la testul pre-experimental (Tabel nr. 5.1.), se constată că la clasa a V-a A s-a obținut media generală 7,05, iar la clasa a V-a B media generală 7,55.
Tabel nr. 5.1.
Prezentarea comparativă a rezultatelor obținute la testul pre-experimental
Așa cum se poate observa în Figura nr.5.1., distribuția procentuală a elevilor clasei a V-a A, clasa experimentală, în funcție de nota obținută la testul pre-experimental, a fost următoarea: -5 % dintre elevi au luat nota 4, iar același procent de elevi a luat nota 10;
-15 % dintre elevi au luat nota 5, iar același procent de elevi a luat nota 6;
-20 % dintre elevi au obținut nota 7;
-30 % dintre elevi au obținut nota 8;
-10 % dintre elevi au obținut nota 9.
.
Figura nr. 5.1. – Distribuția procentuală a elevilor în funcție de nota obținută la testul pre-experimental
La clasa a V-a B, clasă martor, rezultatele obținute de către elevi au fost următoarele:
15% dintre elevi au luat nota 5, iar același procent de elevi a luat nota 10;
10 % dintre elevi au luat nota 6;
20 % dintre elevi au luat nota 7;
25 % dintre elevi au oținut nota 8;
20% dintre elevi au luat nota 9.
Figura nr. 5.2.- Distribuția procentuală a rezultatelor obținute la testul pre-experimental.
După cum se poate observa în Figura nr.5.2., procentul elevilor care au obținut note peste 8 este mai mare la clasa a V-a B, comparativ cu clasa a V-A.
După studierea temei ,,Plantele medicinale”, în care am aplicat fișe individuale de lucru, adaptate nevoilor fiecărui elev, am aplicat proba de evaluare curentă nr. 1.
La clasa a V-a A s-au obținut următoarele rezultate: 5% dintre elevi au luat nota 4, 10%
dintre elevi au luat nota 5, 15% dintre elevi au luat nota 6. Același procent de elevi au luat nota 7, respectiv nota 8 și nota 10, iar 25% dintre elevi au luat nota 9 (Tabel nr. 5.2, Figura. 5.3..).
Tabel nr. 5.2.
Distribuția numerică și procentuală a rezultatelor obținute la proba de evaluare nr. 1
Figura nr. 5.3. – Distribuția procentuală a elevilor clasei experimentale în funcție
de nota obținută la proba de evaluare curentă nr. 1.
Rezultatele obținute de elevii clasei a V-a , conform datelor din Tabel nr. 5.2., au fost: 10% dintre elevi au luat nota 5, același procent de 15% dintre elevi au luat nota 6, nota 7, respectiv nota 10, 20% dintre elevi au luat nota 8, iar 25% dintre elevi au luat nota 9
Analizând rezultatele obținute de cele două clase având în vedere atât proba de evaluare nr. 1, cât și testul inițial se constată că:
Media generală a clasei a V-a A a crescut de la 7,05 la 7,60, proba de evaluare nr. 1, iar a clasei a V-a B de la 7,55 la 7,80;
La clasa a V-a A, 45% dintre elevi (9 elevi) au obținut rezultate mai mari cu câte un punct și 5% dintre elevi (1 elev) cu două puncte; (Tabelul nr. 5.11.)
La clasa a V-a A, se observă o creștere a ponderii notelor de 9, de la 10% la testul inițial, la 25 %, în cadrul probei de evaluare nr. 1 (Tabelul nr. 5.11.);
La clasa a V-a B, rezultatele au fost asemanătoare, doar 20% dintre elevi (4 elevi) au înregistrat o creștere de un punct (Tabelul nr. 5.12.).
În urma aplicării fișelor de lucru diferențiate în cadrul lecției cu tema ,, Plante medicinale cu potențial toxic crescut” la clasa a V-a A, la a doua probă de evaluare aplicată, se constată o ușoară îmbunătățire a rezultatelor elevilor, comparativ cu cele obținute la proba de evaluare curentă nr.1, așa cum se poate observa în Tabelul nr. 5.3., media clasei ajungând la 7,95.
Tabel nr. 5.3.
Prezentarea comparativă a rezultatelor obținute la proba de evaluare nr. 2
Analizând datele din Tabelul nr. 5.4., se constată că la clasa experimentală, clasa a V-a A, nici un elev nu a luat notă sub nota 5, iar același procent de 10% dintre elevi au luat nota 5, respectiv nota 6. Procentul elevilor care au obținut nota 7, respectiv nota 10 este de 20% dintre elevi. Nota 8 a fost obținută de 15% dintre elevi, iar nota 10 de 20% dintre elevi.
Tabel nr. 5.4.
Distribuția numerică și procentuală a rezultatelor obținute la proba de evaluare nr. 2
Rezultatele obținute de elevii clasei a V-a B, conform datelor din Tabelul nr. 5.4., au fost următoarele: 15% dintre elevi au luat nota 5, 20% dintre elevi au luat nota 7, 30% dintre elevi au luat nota 8, 25% dintre elevi au luat nota 9, iar 10% dintre elevi au luat nota 10.
Figura nr. 5.4. – Distribuția procentuală a elevilor clasei experimentale în funcție
de nota obținută la proba de evaluare curentă nr. 2.
Proba de evaluare curentă nr. 3 s-a aplicat după studierea temei ,Măceșul –Fam.Rosaceae”, .
Analizând rezultatele elevilor celor două clase la acestă probă, se constată că media generală a clasei a V-a A este 8,20, iar cea a clasei a V-B este 7,70.
Tabel nr. 5.5.
Prezentarea comparativă a rezultatelor obținute la proba de evaluare curentă nr.3
Analizând datele din Tabelul nr. 5.6., se constată nici un elev din clasa a V-a A, nu a luat notă sub nota 5, iar același procent de 10% dintre elevi au luat nota 5, respectiv nota 8. Procentul elevilor care au obținut nota 6 este de 5% dintre elevi. Nota 7 a fost obținută de 25% dintre elevi, nota 9 au luat 30% dintre elevi, iar nota 15, 20% dintre elevi.
La clasa a V-a B, conform datelor din Tabelul nr. 5.6., au fost următoarele: 15% dintre elevi au luat nota 5, 5% dintre elevi au luat nota 6, 20% dintre elevi au luat nota 7, 30% dintre elevi au luat nota 8, 15% dintre elevi au luat nota 9, respectiv nota 10.
Tabel nr. 5.6
Distribuția numerică și procentuală a rezultatelor obținute la proba de evaluare nr. 3
Analizând rezultatele obținute de către elevii celor două clase, având în vedere atât proba de evaluare nr. 1, proba de evaluare nr. 2, cât și testul inițial, se constată că:
Media generală a ambelor clase a evoluat astfel:
media clasei a V-a A a crescut progresiv de la 7,05 la 7,60, ajungând la 8,20 la proba de evaluare nr. 3;
media clasei a V-a B a crescut de la 7,55 la 7,80, proba de evaluare nr. 2 și a scăzut la 7,70 la proba de evaluare nr. 3;
15% dintre elevii clasei a V-a A (3 elevi) cu nota 8 la testul pre-experimental au obținut nota 10, înregistrând o creștere de două puncte (Tabelul nr. 5.11.);
15% dintre elevii clasei a V-a A (3 elevi) cu nota 7 la testul pre-experimental au obținut nota 9, înregistrând o creștere de două puncte (Tabelul nr. 5.11.);
10% dintre elevii clasei a V-a A (2 elevi) cu nota 5 la testul pre-experimental au obținut nota 7, înregistrând o creștere de două puncte, așa cum se poate observa în Figura nr. 5.5.
Figura nr. 5.5. – Prezentarea comparativă a rezultatelor obținute de elevii clasei a V-a A
la proba de evaluare curentă nr. 3 și la testul pre-experimental
După studierea temei ,,Teiul-Fam.Tiliaceae”, s-a aplicat la ambele clase proba de evaluare curentă nr. 4, obținându-se la clasa a V-a A media generală 8,40, iar la clasa a V-B este 7,70 (Tabelul nr. 5.7.). Tabel nr. 5.7.
Prezentarea comparativă a rezultatelor obținute la proba de evaluare curentă nr.4
Analizând datele din Tabelul nr. 5.8., se constată nici un elev din clasa a V-a A și a V-a B nu a luat notă sub nota 5. În cazul clasei a V-a A, 5% dintre elevi au luat nota 5, respectiv nota 6. Procentul elevilor care au obținut nota 7 este de 20% dintre elevi. Nota 8 a fost obținută de 15% dintre elevi, nota 9 a fost obținută de 25% dintre elevi. Procentul elevilor care au luat nota 10 a crescut, fiind 30 % dintre elevi.
La clasa a V-a B, conform datelor din Tabelul nr. 5.8., au fost următoarele: 15% dintre elevi au luat nota 5, 10% dintre elevi au luat nota 6, 15% dintre elevi au luat nota 7, respectiv nota 10, 25% dintre elevi au luat nota 8 și 20% dintre elevi au luat nota 9.
Tabel nr. 5.8.
Distribuția numerică și procentuală a rezultatelor obținute la proba de evaluare nr. 4
Analizând rezultatele obținute de către elevii celor două clase, având în vedere atât proba de evaluare nr. 4, cât și testul inițial, se constată că:
Media generală a clasei a V-a A este 8,40, cu un punct și ceva mai mare față de cea obținută la testul pre-experimental (7,05), iar în cazul clasei a V-a B, media generale a scăzut cu câteva sutimi, ajungând de la 7,55 la 7,70;
30% dintre elevii clasei a V-a A au obținut nota 10;
Ponderea notelor peste 8 a crescut de la 45% dintre elevii la testul pre-experimental, la 70%. dintre elevii la proba de evaluare nr. 4 (Tabelul nr. 5.11.).
După studirea celor mai întâlnite plantele medicinale din Municipiul Roșiorii de Vede , am aplicat la ambele clase testul de evaluare sumativă. Așa cum se observă în Tabelul nr. 59, media generală obținută la clasa a V-a A a fost 8,50, iar cea a clasei a V-B a fost 7,90.
Tabel nr. 5.9.
Prezentarea comparativă a rezultatelor obținute la testul de evaluare sumativă
Analizând datele prezentate în Tabelul nr. 5.10 și Figura 5.6., se constată nici un elev din clasa a V-a A și a V-a B nu a luat notă sub nota 5. În cazul clasei a V-a A, 5% dintre elevi au luat nota 5, respectiv nota 6. Procentul elevilor care au obținut nota 7 este de 10% dintre elevi. Nota 8, respectiv nota 9, a fost obținută de 25% dintre elevi, iar procentul elevilor care au luat nota 10 a rămas același, fiind de 30 % dintre elevi.
Tabel nr. 5.10.
Distribuția numerică și procentuală a rezultatelor obținute la testul final
Rezultatele obținute de către elevii clasei a V-a B la testul final (Tabelul nr. 5.10): 10% dintre elevi au luat nota 5, 5% dintre elevi au luat nota 6, 20% dintre elevi au luat nota 7, respectiv nota 10, 30% dintre elevi au luat nota 8, 20% dintre elevi au luat nota 9 și 15% dintre elevi au luat nota 9.
Figura nr. 5.6. – Distribuția procentuală a elevilor în funcție
de nota obținută la proba de evaluare sumativă
Analizând rezultatele obținute de către elevii celor două clase, având în vedere testul final (post-experimental) și testul inițial (pre-experimental), se constată că:
Media generală a clasei a V-a A a crescut, ajungând la 8,50, la testul final față de cea obținută la testul pre-experimental (7,05);
Media generală a clasei a V-a B a crescut, ajungând la 7,90, la testul final comparativ cu cea obținută la testul pre-experimental (7,55);
La clasa a V-a A:
ponderea notelor peste 9 este de 55% la testul post-experimental, față de 15% la testul pre-experimental (Figura nr. 5.7.);
15% dintre elevi (3 elevi) cu nota 7 au evoluat, obținând nota 9 (Tabelul nr. 5.11.);
15% dintre elevi (3 elevi) cu nota 8 au evoluat, obținând nota 10 (Tabelul nr. 5.11.) ;
10% dintre elevi (2 elevi) cu nota 6 au evoluat, obținând nota 8 (Tabelul nr. 5.11.);
10% dintre elevi (2 elevi) cu nota 5 au evoluat, obținând nota 7 (Tabelul nr. 5.11.).
.
Figura nr. 5.7. – Prezentarea comparativă a rezultatelor obținute de către elevii clasei experimentale la testul pre-experimental și testul de evaluare sumativă.
Tabel nr. 5.11.
Prezentarea rezultatelor obținute la probele de evaluare de elevii clasei a V-a A (clasa experimentală)
Tabel nr. 5.11
Prezentarea rezultatelor obținute la probele de evaluare de elevii clasei a V-a B (clasa martor)
CONCLUZII
Cercetarea realizată în această lucrare a avut ca scop evidențierea importanței folosirii fișelor de lucru individuale în vederea creșterii performanței elevilor în cadrul activității didactice desfășurate la disciplina opțional –CDȘ-,,Plantele medicinale și importanța lor farmaceutică ” la gimnaziu. Nivelul de pregătire al fiecărui elev din cele două clase implicate în cercetare a fost observat prin elaborarea și aplicarea unui test inițial, apoi a unui set de teste de evaluare formativă, în cadrul unității de învațare ,,Plante medicinale ”.
Elevii clasei a V-a A au fost aleși drept clasă experimentală pentru că au înregistrat rezultate mai slabe la testul inițial. În timpul activității de instruire li s-au aplicat fișe de lucru individuale, cu diferite grade de dificultate, apoi li s-a aplicat testul de evaluare formativă după fiecare temă studiată și testul de evaluare sumativă a fost aplicat la finalul studierii tuturor speciilor de plante medicinale .
Fișele de lucru cu grad de dificultate diferit au fost aplicate în cadrul fiecărei lecții și după aplicarea testului de evaluare curentă treptat s-a observat o îmbunățățire a rezultatelor la învățătură a elevilor din clasa experimentată, atingându-se astfel, primul obiectiv al cercetării.
Din analiza comparativă a rezultatelor la probele de evaluare la cele două clase s-a obsevat că au fost eliminate greșeli și lacune din cunoștințele elevilor, la clasa experimentată.
Prin rezolvarea individuală a fișelor, pe lângă faptul că s-a dezvoltat capacitatea elevilor de a lucra individual și independent, lucruri foarte importante pentru integrarea în societate și muncă, elevii au învățat să se și autoevalueze corect.
Fișele de lucru au fost concepute diferențiat și au cuprins diferite tipuri de cerințe prin care au fost solicitate atât gândirea, limbajul, memoria cât și imaginația.
Analiza și interpretarea comparativă a rezultatelor obținute de elevi la testele de evaluare apliacte au confirmat ipoteza cercetării, adică, folosirea repetată în lecții a fișelor de lucru individuale cu sarcini a căror grad de dificultate crește progresiv contribuie la optimizarea performanței școlare a elevilor, la obținerea unor rezultate din ce în ce mai bune în ceea ce privește însușirea cunoștințelor de biologie și formarea deprinderilor de lucru.
Educația este un proiect permanent. Este cea mai solicitată activitate umană, dar câtă bucurie primești după ce dăruiești încă puțin din sufletul tău!
Activitățile extracurriculare ca excursii, drumeții, vizite, ne oferă posibilitatea de a contribui la dezvoltarea unor atitudini și comportamente la elevi, stimulând spiritul de întrajutorare și solidaritatea de grup, spiritul critic, capacitatea de argumentare, de a acționa și rezolva probleme în mod responsabil.
Excursiile botanice s-au dovedit a fii activități cu multiple calități educative stimulând interesul elevilor față de mediul înconjurător.
Studierea și cercetarea plantelor împreună cu elevii ne-a permis îmbogățirea bazei materiale a laboratorului de biologie cu material natural conservat, herborizat necesar în desfășurarea procesului instructiv-educativ.
În concluzie, învățarea activă, și la alte discipline, ca de exemplu opționalul ,,Plantele medicinale și importanța lor farmceutică’’și pe lânga creșterea peformanței școlare, îmbunătățirea rezultatelor școlare contribuie la stimularea gândirii, imaginatiei și limbajului dar și a capacițăților de lucru individual și de autoevaluare, foarte importante pentru integrarea individului în viața școlară și apoi pe piața de muncă.
.
BIBLIOGRAFIE :
Albulescu, I. Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutină și creativitate. Ed. Paralela 45. Pitești. 2008,
Alexan M. și colab., Flora medicinală a României, vol. II. Ed. Ceres, București, 1991,
Bârna, A., Pop, I., Moldovan, A., Predarea biologiei în învățământul gimnazial, E.D.P., R.A., 1998,
Bîlteanu Gh., Plante medicinale, în Fitotehnie, Editura Ceres, București, 2001,
Bobiț M. D., Tehnologii de cultură la plantele medicinale aromatice, Ed.Orizonturi, București, 2010,
Bojor O., Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A-Z, vol. 3. Ed. Fiatlux, București, 2003,
Bonțaș, I., Pedagogie, Editura All, 1994,
Bulzan, C., Sociologia educației contemporane, Editura Universității, 2006,
Călin, M., Procesul instructiv-educativ, E.D.P., București, 1995,
Cerghit, Ioan, Etapele unei cercetări științifico-pedagogice, în revista de pedagogie, nr. 2, 1989,
Cerghit, Ioan, Perfecționarea lecției în școala modernă, EDP, București, 1983
Cergit, Ioan, Sisteme de instruire alternative și complementare. Stucturi, stiluri și strategii, Ed. Aramis, București, 2002,
Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Ed. Polirom, Iași, 2006,
Ciobanu, M., Pedagogie aplicată în științele naturii, Ed. Corint, Bucureșți, 2009,
Cucoș, C., Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Ed. Polirom, Iași, 2009,
Cosocariu O., Tratat de plante medicinale și aromatice cultivate, vol. I, Ed. Acad. RSR, București, cap.I-III, 1986,
Mariana Marinescu, ,,Didactica biologiei-teorie și aplicatii”, Pitești, Paralela 45, 2010,
Mănescu B., Ștefan Marcela, ,,Sisteme horticole comparate”, Ed. A.S.E. București, 2003,
Mioara Ciobanu, ,,Didactica științelor biologice”, EDP,București ,2008,
Muntean S., , Cercetări privind biologia și tehnologia de cultivare a speciei Valeriana officinalis L., Teza de doctorat USAMV Cluj-Napoca, 2002,
Muntean L. S., Cultura plantelor medicinale și aromatice. Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 1997,
Păun E. și colab., Breeding research on medicinal and aromatic plants – a survery of Romanian experiences, international Sympozium Breedingresearch on medicinal and Aromatic plants, Quedlinburg, Germany, 1996,
Palade M., Botanică farmaceutică, vol I și II, Editura Tehnică, București, 2009,
Păun E., Tratat de plante medicinale și aromatice cultivate, Cap. VIII, vol. I, Ed. Acad. Române București, 1986,
Percek A.,Sănătate înainte de toate, Editura 1001 Gramar, București, 1995,
Roman V.Gh. și colab., Cultura plantelor medicinale și aromatice în sistem ecologic, Ed. Ceres București, 2008,
Tămaș M. și Oniga I.,, Produse fitoterapeutice românești, Cluj- Napoca, 2007,
Ungureanu N.,Tehnologii de cultură la plantele medicinale și aromatice, Ed. Orizonturi București, 2009,
Vârban D.I. și colab., ,,Plante medicinale cultivate și din flora spontană”, Ed. Risoprint Cluj-Napoca, 2005.
Pagini web:
http://www.tratamente naturiste.ro
http://www.chirinka.com/catalog/index.php?cPath=23.
http://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/sunatoare-hypericum-perforatum-1150039/
ANEXE
Anexa nr. 1
Test de evaluare PRE-EXPERIMENTAL
Tema: Cunoașterea plantelor medicinale din Municipiului Roșiorii de Vede
A.Definiți următorii termeni:
fitoterapie
dietoterapie
afecțiune 1,5 puncte
B.Completează spațiile libere din afirmațiile următoare cu noțiunile corecte.
1. Plantele…………….sunt izvor de ……………. .
2. Înlocuim sucurile periculoase cu ………………. sănatoase.
3. ………………. se folosesc sub forma de infuzie , decoct sau pregătire la rece.
4. Sunt ……………….în sezonul rece și …………….pentru că conțin multe ………… ………….
5. Primul medic naturist din lume sunt considerate …………. ……………. ………….2,5 puncte
Alegeți răspunsul corect!
Antibioticile naturale se extrag din :
ciuperci; ` b. alge; c. gimnosperme;
În procesul de fotosinteză:
se eliberează energie; b.se consumă oxigen; c. se sintetizează amidon d. se eliminămdioxid de carbon.
Prin fermentație drojdiile produc:
oxigen; b. glucoză; c. amidon; d.alcool etilic:
Se hrănește numai autotrof, prin fotosinteză:
alga roșie; b.vâscul, c.lichenul.
2 puncte
Prezentați minim 2 adaptări ale plantelor medicinale din municipiul Roșiorii de Vede, la mediul de viață. 2 puncte
Se scordă un punct din oficiu!!! Timp de lucru 30 minute !
Succes
Anexa nr.2
Test de evaluare POST-EXPERIMENTAL
Tema: ,, Recapitulare plante medicinale”
A. Alege răspunsul corect!
Care din următoarele specii de plante medicinale fac parte din familia Rosaceae:
Traista ciobanului,
Coada șoricelului,
Măcesul,
Păducelul este:
Arbore,
Arbust,
Subarbust.
1 punct
B. Asociați speciile de plante medicinale cu familia din care fac parte.
A B
1. sunătoare a. Brassicaceae
2. traista ciobanului b. Hypericaceae
3. gălbenele c. Asteraceae
4. urzica d. Lamiaceae
2 puncte
Răspundeți pe scurt la următoarele întrebări.
Dați exemple de trei adaptări aleplantelor medicinale la mediul de viață.
Prezentați 3 caracteristici ale plantei mușetelul.
Precizați 3deosebiri între măceș și păducel.
Explicați legătura coada șoricelului și cicoare.
Prezentați acțiunea farmacologica a plantei medicinale urzica.
5 puncte
III.Scrieți de ce sunt importante plantele medicinale pentru oameni? 1 punct
Se scordă un punct din oficiu! Succes!!!
Anexa nr.3
Imagini din timpul cercetărilor
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Școala Gimnazială ,, Zaharia Stancu [309524] (ID: 309524)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.