Școala Gimnazială Nr. 13 Brașov Fiecare om are, în viață, o persoană a cărei importanță și valoare este incontestabilă și de neuitat MAMA . Primul… [612019]

MI-E DOR DE TINE MAM Ă …

Prof. Macovei Carmen Mihaela
Școala Gimnazială Nr. 13 Brașov

Fiecare om are, în viață, o persoană a cărei importanță și valoare este incontestabilă
și de neuitat MAMA . Primul nostru cuvânt , magic , înălțător , cel mai dulce zâmbet , cel mai
sincer suflet, cel din urma vis …
Mama , pentru mine a fost o rază de soare, o stea care mă veghea ză mereu din cer
..chiar dac ă nu o mai aud vorbind, vocea mamei mele răsună mereu în inima mea. Cei pe care
i-am iubit și pe care i -am pierdu t nu mai sunt unde erau, dar ei sunt întotdeauna și pretutindeni
acolo unde suntem noi .
Mama este ceea ce unii o numesc perfecțiune , mama este ceea ce unii îi zic dr eptate,
mama este ceea ce unii î i zic căldur ă…mama este singura care poate s ă ia locul oricui, dar
care nu poate fi niciodată înlocuită de nimeni ! Mama m -a învățat multe…mai puțin cum
ași putea să trăiesc fără ea… dar amintirile unesc ceea ce viața desparte…
Un sentiment de dragoste îmi învăluie sufletul și un chip sfânt îmi pare în fața ochilor
atunci când rostesc acest cuvânt .
Daca viața unei mame ar depinde de dragostea pe care i -o poartă copilul , ar fi
nemuritoare !
Mama era o ființă măreață, fără de păcat , puternic ă precum o stanc ă în marea
învolburat ă și totuși , în același timp, o fire blând ă, o zână ce a coborât din tărâmul basmelor
pentru a fi alături de mine .
Mama este ființa căreia îi dator ez un respect profund, căreia îi mulțum esc pentru
faptul ca m-a adus pe lume și că alături de Dumnezeu a contribuit la existen ța mea, dăruindu –
mi cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi cu inima deschis ă: viața .
Tot ceea ce am și tot ceea ce voi avea , viitorul, prezentul și trecutul îl datorez
mamei . Primul zâmbet , primul pas, primul cuvânt , o carte de pove ști frumoase, copilăria cu
toate tainele ei sunt strâns legate de aceeași persoan ă, care descris ă cu ajutorul cuvintelor pare

ireală. Ochii ca niște lumânări sclipitoare, gura ca un trandafir îmbobocit , zâmbetul ca un
curcubeu după o ploaie cald ă de primăvar ă alcătuiesc figura mamei.
Alături de mama la începutul fiecărei primăveri descopere am fericirea în cerul
dimineții , în zâmbetul cu care saluta m oamenii, în ochii colegilor, în joaca copiilor, în liniștea
casei, în stelele de pe cer și-n rugăciunea de dinainte de culcare.
Atunci când mă simțeam nesigur ă, când îmi era frică și nu avem lângă mine ajutor de
nădejde , când îmi era foame, frig, când simțim nevoia ca cineva s ă îmi îngrijească rănile
sufletești și trupești , când aveam nevoie de ocrotire și de iubire, când eram singur ă… și îmi
era team ă, doream ca lângă mine să se afle mama , să mă ocrotească și să îmi ofere ceea ce
numai ea poate în modul cel mai sincer și cel mai curat: dragostea .
Orice frunz ă se afl ă ocrotit ă în copacul ei , orice raz ă dorește să știe că soarele o are
în grij ă, cum orice copil dorește mama alături . ' Lipsesc doar un minut ' îi spuse frunza ramurii
… Apoi se desprinse de ea pentru totdeauna… așa se întâmplă și când mama nu mai este . ..
Cred c ă nimic nu -i mai greu pe lumea asta, decât atunci când îți pleacă cineva drag în
veșnicie , mai ales când este vorba despre mama .
Când pierzi pe cineva drag, ești copleșit de durere, neputinț ă și regretul că nu ai
știut sau putut să faci nimic, sau mai mult pentru a întârzia acest moment. Ți se pare că orice,
oricât sau oricum ai făcut, parcă puteai face mai mult.
Pe parcursul vieții am învățat de toate…să trăiesc … dar și să mor câte puțin, cu
fiecare pierdere, cu fiecare eșec, cu fiecare renunțare, cu fiec are vis abandonat. Am învățat să
fiu puternic ă, dar și neputincioas ă și slab ă…O port pe mama , oriunde în gândurile mele și o
simt aproape chiar dacă este departe de mine!
Când dorul de mama mă arde, când sufletul mi-e greu și simt c ă nu mai po t, când văd
că m-am rătăcit prin labirintul vieții și nu mai știu cum s ă ies , ridic ochii la Cer și mă rog !
Pentru mine acum e prea târziu . Aș vrea s ă spun și eu cuvinte de laud ă mamei mele
în prag de primăvară , dar acum e prea târziu .
Mama pentru mine a fost aerul care îl respiram, universul meu. Universul nu m ă
pedepsește și nici nu mă binecuvântează , ci răspunde la vibrația atitudinii și sentimentelor pe
care le emit . Acum am rămas fără ea și totul în jurul meu este pustiu .
Sunt momente în viața mea când simt sufletul înghețat, când rătăcesc pierdut ă prin
omătul rece și umed, fără speranță, speriata , căutând un refugiu. Sunt zile când iarna îmi
bântuie fiecare colțișor din inimă, când m ă prăbușesc alunecând pe ghea ța din viața mea .

Mereu încerc să îmi revin , amintindu -mi de e o frumoasa poezie pe care mama mi -o spunea

Întotdeauna de fiecare dat ă când am dat de un necaz, am privit cu încăpățânare mereu
înainte , indiferent c ât de mare ar fi durerea…nu -mi place s ă privesc înapoi !
Toate acestea mi -au dat tărie, m-au învățat să fiu mai puternic ă și încet încet poate c ă
îmi va fi mai ușor să trec peste greutățile din viața …iar primăvara să-mi dea forța unui nou
început …
Deși am trecut printr -o experienț ă grea și poate am suferit mult, sufletul meu niciodată
nu mi -a împietrit …am ales s ă fiu un om … și visez c a în lumea asta s ă nu mai fie suferinț ă.
Vreau s ă cred ca viața m-a învățat să fiu puternic ă… ea nu mă întreabă , nu îmi răspunde ,
nu așteaptă , îmi dă doar posibilitatea s ă mă supun și să s-o accept.

La durere, la fericire și bucurie, la tot ce îmi este dat a duce… s ă fiu om , cum bine
zicea mama în poezia pe care deseori o rostea la început de primăvar ă!

Pe parcursul vieții am învățat să depind de mama, apoi am învățat să trăiesc fără ea.
Am învățat cât de minunat este să mă simț a cuiva, ca mai apoi să învăț cât de dureros este să
mă simț a nimănui.
Am învățat să aștept și să amân, iar când obosesc , să renunț. Am învățat să nu mai cre d și
să nu mai sper, ca mai apoi să învățat din nou să cre d și să sper cu toată forța ini mii mele .
Adevăratul sens al existen ței este bucuria de a trăi iar viața stă mereu sub semnul
primăverii cel mai spectaculos anotimp …

Aș vrea să strig în gura mare: MI-E DOR DE TINE, MAMĂ!!! Știu c ă ești print re
îngeri și îmi zâmbești cu fiecare rază de soare, plângi pentru mine cu fiecare picătur ă de
ploaie, ești prezent ă în roua dimineții și ca o Regin ă a Nopții m ă veghezi de Sus !

Bibliografie
1. Răuță Natalia , „Fii om ! ” , http://dindragoste.unica.ro/poezii -de-dragoste/dragoste.php?id=5235

Nimic nu e mai sfânt , ca mama pe pământ
Te voi purta mereu , in inima si -n gând !