Școala Doctorală Teologie Ortodoxă „Isidor Todoran” „Cercetare și strategie misionar -pastorală în Biserica Ortodoxă Română contemporană” Teză de… [601138]

Universitatea Babeș -Bolyai
Facultatea de Teologie Ortodoxă
Școala Doctorală Teologie Ortodoxă „Isidor Todoran”

„Cercetare și strategie misionar -pastorală în
Biserica Ortodoxă Română contemporană”

Teză de doctorat
REZUMAT

Cluj Napoca
2013

Conducător: Doctorand: [anonimizat]. Prof. Univ. Dr. Valer BEL Pr. Florin STAN

2
CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………. ……………… 7
ABREVIERI………………………………………………………………………………………………….. ………………. 16
PARTEA I…………………………………………………………………………………………. …………. ………………… 17
1 CERCETAREA ȘI STRATEGIA MISIONAR -PASTORALĂ ÎN MISIOLOGIA
ORTODOXĂ ROMÂNEASCĂ……………………………………………………………………………. …………. 17
1.1 CONTRIBUȚII LA APĂARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA TEOLOGIEI PASTORALE ȘI A
MISIOLOGIEI ROMÂNEȘTI…………………………………………………………….. ………………….. 17
1.1.1 Preocupări pastorale în Teologia Ortodoxă Românească…………………………. ………. .17
1.2.1 Apar iția Misiologiei ortodoxe românești…………………………………………….. …………. 24
1.3.1 Contribuția Prof. Dr. Vasile Ispir la apariția și dezvoltarea cercetării misiologice
românești…………………………………………………. ………………. ……………………………….. 25
1.2 DIRECȚII DE CERCETARE ȘI DE DEZVOLTARE ALE MISIOLOGIEI ORTODOXE
ROMÂNEȘTI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ (1919 -1948)…………. ………………………… 29
1.2.1. Reperele cercetării și strategiei misiolo gice ortodoxe românești în viziunea Prof.
Vasile Ispir…………………………………………………………………………. …………………….. .29
1.2.2. Abordări pastoral -sectologice și catehetic -liturgice în misiologia românească
interbeli că………………………………………………………………………………….. ………………. 33
1.2.2.1 Orientarea pastoral -sectologică………………………………………… …………. ……33
1.2.2.2 Orientarea catehetic -liturgică……………………………………………….. …………. ..37
1.3 DIRECȚII DE CERCETARE ȘI DE DEZVOLTARE ALE MISIOLOGIEI ORTODOXE
ROMÂNEȘTI ÎN PERIOADA COMUNISTĂ (1949 -1989)…………… ………………………….. 40
1.3.1 Orientarea pastoral -sectologică……………………………………………………….. ………….. ..41
1.3.1.1 Atitudinea față de ecumenism……………………………………………….. …………… .43
1.3.1.2 Contribuții la dezvolt area sectologiei ortodoxe românești…………… ………. ..44
1.3.1.3 Metode profilactice și de contracarare a fenomenului sectar………… ……… .47
1.3.1.4 Metode și mijloace misionare pentru reintegrarea în Biserică a adepților
mișcărilor ortodox e centrifuge și a schismaticilor…………………….. …………………….. 52
1.3.2 Orientarea misionar -ecumenică……………………………………………………….. ………….. ..53
1.3.2.1 Contribuția Pr. Ion Bria la dezvoltarea m isiologiei ortodoxe românești și a
strategiei misionare ortodoxe ……………………………………………………………… …………………. 53
1.4 CERCETAREA ȘI STRATEGIA MISIONAR -PASTORALĂ ÎN MISIOLOGIA
ORTODOXĂ ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ (199 0-2013)………………… ……… ….73
1.4.1 Orientarea pastoral -sectologică……………………………………………………………. …………. .73
1.4.2 Orientarea misonar -ecumenică…………………………………………….. ……………. …………… .76
1.4.2.1 Dezvoltări și articulări…………………………………………………………. …………… 76
1.4.2.1.1 Dimensiunea misionară a Bisericii reflectată în implicarea
ecumenică…………………………………………………………………………………………….. ………………. 92
1.4.2.2 Receptarea teologiei misiologice a Pr. Ion Bria …………………………. ………. 95
1.4.2.3 O nouă generație de misiologi………………………………………………… …………. 97
1.4.2.3.1 Pr. Prof. Univ. Dr. Valer Bel ………………………………….. ………….. ..98
1.4.2.3.2 Pr. Prof. Univ. Dr. Ghoerghe Petraru ………. ……………… ………. … 105
1.4.2.3.3 Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Himcinschi ………………………….. ………115
1.4.2.3.4 Alți ostenitori contemporani …………………………………….. ……….. .119
1.5 CONCLUZII ……………. …………………………………………………………………………. ……………… 119
2 STRATEGIA MISIONAR -PASTORALĂ A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ÎN
PERIOADA 1989 -2013……………………………………………………………………………………. ……………. 123
2.1 REPERE GENERALE ……………………………………………………………………………………………..123

3
2.2 GESTIONAREA MEMORIEI COMUNISMULUI DE CĂTRE BISERICA ORTODOXĂ
ROMÂNĂ …………………………………………………………………………………………………………….. ………129
2.2.1 Memoria colaborării și discursul peniten țial……………………………………………………..129
2.2.2 Memoria acomodării și discursul justificativ ……………………………………………….. …..130
2.2.3 Memoria suferinței și amintirea persecuțiilor ……………….. …………………………….. …..134
2.3 ATITUDINEA FAȚĂ DE STAT ……………………………………………….. …………………………….. 136
2.4 REORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ ………………………………………………. ……………… .159
2.5 CONSTRUIREA LOCAȘURILOR DE CULT ȘI A ALTOR AȘEZĂMINTE
BISERICEȘTI ……………………………………………….. …………………………………………………………….. 168
2.6 FINANȚAREA ACTIVITĂȚILOR BISERIC EȘTI ………………………………………………. ……170
2.7 EDUCAȚIA RELIGIOASĂ ……………………………………………….. ……………………………………. 173
2.7.1 Activitatea educativ -religioasă în școli …………… ……………………….. ………….. …………173
2.7.2 Activitatea catehetică ……………………………………………….. ………………………………….. 196
2.8 ACTIVITATEA FILANTROPICĂ …………………………………. ……………. ………………………….. 201
2.8.1 Activitatea filantropică în instituțiile medicale ………………………………………. …………211
2.8.2 Asistența religioasă în instituțiile ordinii ………………………………. ……… ………… ……….213
2.8.3 Dileme ale prezenței Bisericii în instituțiile ordinii ………………………………………….. 220
2.9 MĂSURI ȘI METODE PRACTICE PENTRU PORMOVAREA ACTIVITĂȚII MISIONAR –
PASTORALE DE APĂRARE A DREPTEI CREDINȚE…………………………………………….. ……221
2.10 ASOCIAȚII ȘI FUNDAȚII CREȘTIN -ORTODOXE………………………………………………..236
2.11 MASS -MEDIA ORTODOXĂ……………………………………… …………. …………………….. ………..241
2.12 CANONIZĂRI……………………………………………. ……………………………………………………… ….250
2.13 PELERINAJE LA MĂNĂSTIRI ȘI PROCESIUNI LA/CU SF.
MOAȘTE……………… ……………………………….. ……………………………………………………………………. 255
2.14 MOMENTE JUBILIARE ȘI FESTIVE…………………. …………………… …………………………….256
2.15 RELAȚIILE INTERORTODOXE………………………………………. ………………………….. ……….259
2.16 DIALOGUL ECUMENIC……………………………………………. ………………………………………. …263
2.17 PROBLEME LE LUMII CONTEMPORANE……………………………… ………….. ………………..272
2.18 CONCLUZII……………………………………………….. ………………………………………………………… 278

PARTEA A II -A…………………………………………………………………………………………………………… 284

3 PARADIGMA TEOLOGICĂ ORTODOXĂ – CONDIȚIE ȘI MEDIU AL DEZVOLTĂRII
UNEI CERCETĂRI ȘI A UNOR STRATEGII MISIONARE AUTENTICE ȘI
EFICIENTE ……………………………………………………………………………………………………………….. …284
3.1 DE CE „PARADIGMĂ TEOLOGICĂ”? ……………………………………………………………………. 284
3.2 SENSURILE CUVÂNTULUI PARADIGMĂ ……………………………………………………………. 286
3.2.1 Etimologie …………………………………………………………………………………………………… 286
3.2.2 Lingvistică …………………………………………………………………………………………………… 288
3.2.3 Știință .. ……………………………………………………………………………………………………….. 289
3.2.4 Teologie … ……………………………………………………………………………………………………3 01
3.3 CONCEPTUL DE „PARADIGMĂ” LA DAVID J. BOSCH ……………………………………….. 302
3.3.1 Accepțiunile lin gvistice …………………………………………………………………………………. 302
3.3.2 Accepțiunile teologice … ………………………………………………………………………………. .302
3.3.3 Paradigma crești nismului primar și a misiunii primare ……………………………………… .307
3.3.3.1 „Greșelile Bisericii primare” ………………………………………………………….. .310
3.3.4 Paradigma misionară a „Bisericii de Răsărit” …………………………………………………… 312
3.3.4.1 „Creștinismul elenistic” ………………………. ……………………………………. ……..312
3.3.4.2 Deschiderea spre cultura antică greco -romană …………… ……………………..313
3.3.4.3 Eshatologia ……………………………… …………………………………………………….. 314

4
3.3.4.4 Influența gnosticismului …………………………….. …………………………………… .316
3.3.4.5 Biserica în teologia răsăriteană și relația ei cu Imperiul Bizantin …………316
3.3.4.6 Prima schimbare de paradigmă: nașterea paradigmei misionare patristice și
ortodoxe …………………………….. ……………………………… ……………………………………. .318
3.4 PARADIGMĂ ȘI MISIUNE ÎN BISERICA ORTODOXĂ ……………………………… …………. 319
3.4.1 Conceptul de „paradigmă” din punct de vedere ortodox ……………………………… …….319
3.4.1 .1 Religie și Paradigmă ……………………………… ……………………………………….. 320
3.4.1.2 Revelație și Paradigmă ……………………………… ……………………………………. 325
3.4.1.2.1 Subiectul Revelației ……………………………… ……………………………. 326
3.4.1.2.2 Cunoașterea Revelației ……………………………… ……………………….. 330
3.4.1.3 Canon versus Paradigmă ……………………………… …………… ……………………. 339
3.4.1.4 Paradigmă și Teologie ……………………………… …………………………………….. 343
3.4.2 Paradigmă și misiune ortodoxă …………………………. ………………………………………. …..344
3.4.2.1 Definiția misiunii …………………………….. …………………………………………….. .344
3.4.2.2 Raportul dintre teologie și misiune ………………………….. ……………………. ….345
3.4.2.3 Misiunea Biser icii……………………………… ……………………………………………. 347
3.4.2.4 Misiune și convertire ……………………………. ……………………………………….. ..352
3.4.2.5 Paradigmă misionară …………….. ……………… ………………………………………. .354
3.4.3 Schimbarea paradigmei teologice și misionare. Implicații eclesiologice …………… ….356
3.4.3.1 Schimbarea teologiei – fundament al schimbării paradigmei ……………. ….356
3.4.3.2 Rolul central al eshatologiei creștine în dinamica
misiunii ……………………. ………………………………………………………………………………. 360
3.4.3.2.1 Apocaliptica versus Eshatologie ………………………. ……….. ………..360
3.4.3.2.2 Fundamentul eshatologic al relației Biserică -stat………………… ….362
3.4.3.2.3 Eclesiologia eshatologică – sensul și dinamismul misiunii
ortodoxe .. …………………………….. ……………………………………………………… .363
3.4.4 Ortodoxia și „paradigma ecumenică a misiunii” …………………………….. ………………. 366.
3.5 RELEVANȚA MISIOLOGICĂ A PARADIGMEI (TRADIȚIEI) PENTRU CERCETAREA
ȘI STRAT EGIA MISIONAR -PASTORALĂ CONTEMPORANĂ A BISERICII
ORTODOXE ……………………………… ………………………………………………………………………………… 370

4 ARII DE CERCETARE LI STRATEGII MISIONAR -PASTORALE PRIORITARE ÎN
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ……………………………………………..373
4.1 ROLUL TEOLOGIEI ACADEMICE ÎN ELABORAREA DE STRATEGII MISIONAR –
PASTORALE VIABILE PENTRU BISERICĂ… ……………………………………………………………… 373
4.2 ROLUL PAROHIEI ÎN ELABORAREA DE STRATEGII MISIONAR -PASTORALE
VIABILE PENTRU BISERICĂ.. ……………………………………………………………………………… …….379
4.3 PASTORAȚIA ȘI MISIUNEA URBANĂ.. ………………………………………………………………… 381
4.4 LIMBAJUL ȘI COMUNICAREA… …………………………………………………………………………… 385
4.5 DIALOG UL ȘTIINȚĂ -RELIGIE… …………………………………………………………………………….390
4.5.1 Abordări misionar -pastorale ortodoxe în relație cu psihologia …………………………….391
4.5.1.1 Deschideri dinspre psihologie ……………………………………………………………391
4.5.1.2 Deschideri dinspre religie …………………………………………………………………398
4.5.2 Arii de activitate bisericești în care psihologia poate avea o co ntribuție ……………….403
4.6 MISIUNEA ÎN RÂNDUL COPIILOR ȘI AL TINERILOR …………………………………………406
4.7 CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………. …………408

PARTEA A III -A………………………………………………………………………………………………………….410

5
5 COORDONATE ALE STRATEGIEI MISIONAR -PASTORALE ÎN RÂNDUL
COPIILOR ȘI AL TINERILOR…………………………………………………………………………………… .410
5.1 REPERE TEORETICE ………………………………………………………………………………………………410
5.1.1 Copiii ș i tinerii – beneficiari ai misiunii Bisericii ………………………………………………410
5.1.1.1 Locul și rolul copiilor în Biserică ………………………………………………………410
5.1.2 Etapele de dezvoltare a capacității m orale și spirituale a copiilor și a tinerilor ………415
5.1.2.1 Repere psihopedagogice ……………………………………………………………………415
5.1.2.2 Repere teologice …………………………………………………….. ……………………….422
5.1.3 Modalități misionare de cultivare a motivației creștine a copiilor și a tinerilor ………428
5.1.3.1 Factori și mecanisme ale motivației ……………………………………………………431
5.1.3.2 Etapele dezvoltării motivației la copii și la tineri …………………………………432
5.1.3.3 Factorii implicați în sporirea motivației creștine …………………………………436
5.1.3.3.1 Scopul ……………………………………. …………………………………………436
5.1.3.3.2 Încrederea ………………………………………………………………………….442
5.1.3.3.3 Trăirile afective ………………………………………………………….. ……..444
5.1.3.3.4 Interesele …………………………………………………………………………..445
5.1.3.3.5 Nevoile ……………………………………………………………………………..447
5.2 APLICAȚIE…………………………………………………………………………………………………….. ……..448
5.2.1 Coordonatele strategiei misionar -pastorale în rândul copiilor și al tinerilor…………..448
5.2.2 Activități m isionar -pastorale în rândul copiilor și al tinerilor în Târgu Lăpuș……….450
5.2.3 Rezultate…………………………………………………………………………………………………….. .476
5.3 CONCLUZII…………………….. …………………………………………………………………………………….483

CONCLUZII FINALE………………………………………………………………………………………………. …485
BIBLIOGRAFIE.. ………………………………………………………………………………………………………..489
DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA TEZEI DE DOCTORAT……………………517
CURRICULUM VITAE.. …………………………………… ………………………………………………………..518

6
CUVINTE CHEIE:

misiune, pastorație, cercetare misionar -pastorală, strategie misionar –
pastorală, paradigmă misionară.
INTRODUCERE
Aria de cercetare a lucrării de față include stategiile misionar -pastorale ale Bisericii
Ortodoxe Române contemporane (perioada 1989 – prezent), corela ția acestora cu cercetarea și
producțiile misiologice și posibilitatea de a identifica noi strategii misionar -pastorale ef iciente în
contextul mundan prezent.
Argumentul cercetării derivă din schimbările religioase, sociale, politice și tehnologice
majore și din repercusiunile directe ale acestora asupra statutului psiho -somatic uman. Întrucât
Însuși Domnul nostru Iisus Hris tos ne învață că „orice cărturar cu învățătură despre împărăția
cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi și vechi [s.n.] ” (Mt. 13,
52), suntem chemați să contribuim și noi la păstrarea și cultivarea perpetuă a atitudinii m isionar –
pastorale reflexive . De aceea, se impune o analiză și o evaluare a cercetării misiologice ortodoxe
românești și a strategiilor misionar -pastorale întâlnite în Biserică și mai ales un aport din partea
cercetătorilor în vederea identificării cadrelor paradigmatice care pot asigura conceperea și
promovarea unor strategii misionar -pastorale autentice, inovatoare și actuale.
Tema cercetării vizează pe de o parte aspecte legate de cercetarea misiologică ortodoxă
românească (reprezentanți, direcții, soluț ii misionar -pastorale), iar pe de altă parte, strategia
misionar -pastorală a Bisericii Ortodoxe Române contemporane (reflectată în hotărârile Sf. Sinod,
în rapoartele de activitate anuale , în comunicatele de presă ale instituțiilor Bisericii, în cuvântăril e
speciale ale unor ierarhi și în ințiativele și preocupările unor instituții și așezăminte bisericești, în
atitudinile unor teologi, clerici sau mireni, în manifestările unor asociații ortodoxe, în relația cu
Statul și cu alte culte etc.). De aceea tema n oastră de cercetare a fost enunțată sub forma:
„Cercetare și strategie misionar -pastorală în Biserica Ortodoxă Română contemporană” .
Alegerea temei de cercetare i-a aparținut Pr. Prof. Univ. Dr. Valer Bel în momentul în
care mi -am exprimat intenția de a participa la examenul de admitere la doctorat, cunoscându -mi
traseul academic (absolvent al Facultății de Teologie și al celei de Psihologie și Științele Educației
din cadrul Universității Babeș -Bolyai din Cluj Napoca), preocupările livrești, precum și exp eriența
misionar -pastorală de la Parohia Ortodoxă „Înălțarea Domnului” din Tg. Lăpuș pe care o păstoresc
din anul 2003. Tema propusă s -a dovedit a fi pentru mine atât o provocare, cât și un prilej de a -mi
împlini slujirea pastorală ca practician reflexiv , iar nu într -o manieră repetitivă și rutinată , și o
formă de îmbunătățire a slujirii misionar -pastorale.
Scopul cercetării de față este evidențierea trăsăturilor fundamentale ale abordării
misionar -pastorale din Biserica Ortodoxă Română contemporană (cerce tarea misiologică și
strategiile misionar -pastorale folosite) , identificarea unor arii noi de cercetare misiologică
contemporană și conceperea unor modalități inovatoare de optimizare a acesteia (inclusiv prin
valorificarea cunoștințelor și oportunităților metodologice oferite de științele sociale). Pentru
atingerea scopului am avut în vedere câteva obiective : 1) Identificarea atributelor principalelor
producții misiologice românești și a modului în care cei mai de seamă misiologi români au

7
considerat că tr ebuie să facă cercetare misiologică și să propună soluții viabile în vederea
actualizării continue a strategiei misionare a Bisericii Ortodoxe, în genera l, și a celei Române în
special; 2) Evidențierea și analizarea direcțiilor, nivelului, calității și met odelor misionar –
pastorale reflectate în inițiativele majore (oficiale, teologice și practice) ale Bisericii Ortodoxe
Române contemporane ; 3) Aprofundarea din punct de vedere ortodox a „teoriei paradigmelor
misiunii” pentru reliefarea rolului Paradigmei (Tr adiției) ortodoxe în identificarea direcțiilor de
cercetare misiologică și în conceperea soluțiilor misionar -pastorale autentice și viabile ; 4)
Identificarea posibilelor arii de cercetare misionar -pastorale contemporane și a strategilor
viabile, actuale și inovatoare de mărturisire a Adevărului revelat; 5) Aprofundarea
coordonatelor strategiei misionar -pastorale în rândul copiilor și al tinerilor , inclusiv prin
prezentarea unui exemplu de activitate misionar -pastorală în cadrul acestei categorii.
Metodologi a cercetării de față include: 1) identificarea și analizarea acelor producții
misiologice car e fac referire la tema de față, evidențierea diferitelor direcții de cercetare din
misiologia ortodoxă românească și a strategiilor misionar -pastorale propuse de către cei mai de
seamă misiologi români, de la apariția misiologiei ca preocupare și ca disciplină teologică până în
prezent ; 2) prezent area strategiei misionar -pastorale a Bisericii Ortodoxe Române așa cum rezultă
din h otărârile, documentele oficiale, rapoartele de activitate emise și prezentate de Sf. Sin od al
Bisericii Ortodoxe Române și din alte documente relevante pentru noi (adică analizarea izvoarelor
strategiei misionar -pastorale a Bisericii Ortodoxe Române contemporane ); 3) analizarea
cuvântului și conceptului de „paradigmă” din punct de vedere al etimologiei, al științei, al
lingvisticii și în mod special al teologiei (prin prezentarea „teoriei paradigmelor” la David Bosch,
respectiv a unui posibil răspuns ortodox) folosind metoda exegetică, teo logico -speculativă și
istorică; 4) sinteza unor păreri și apeluri făcute de cei mai de seamă misiologi și misionari
contemporani ai Bisericii Ortodoxe Române și împletirea acestora cu o suită de reflecții și
experiențe personale; 5) aprofundarea coordonate lor misionar -pastorale în rândul copiilor și al
tinerilor din perspectiva reperelor scripturistice (metoda exegetico -hermeneutică) și patristice
(metoda istorică), a celor mai noi cercetări din domeniul psihologiei dezvoltării și al psihologiei
educației ș i a experienței misionar -pastorale personale (metoda ascetico -mistică și metoda
practică).
În ce privește tema cercetării în literatura de specialitate putem afirma că a pariția
misiologiei ca disciplină teologică ortodoxă se îngemănează cu dorința de a ofe ri noi soluții, noi
strategii misionar -pastorale pentru Biserica Ortodoxă încercată de provocările secolului al XX -lea.
De aceea, lucrările celor mai importanți misiologi ortodocși români (pe care le -am aminti t în teza
de față) includ fie schițe, fie form ule dezvoltate ale diferitelor aspecte prezentate în teza noastră .
Cu toate acestea nu s -a reușit până în prezent realizarea unei monografii care să aibă ca obiect de
studiu însăși cercetarea misiologică (reprezentanți, direcții, caracteristici etc.) , strategiile misionar –
pastorale aferente , raportul acestora cu abordarea misionar -pastorală a Bisericii , aprofundarea
„teoriei paradigmelor”, ariile misionar -pastorale prioritare și mai ales reperele psihopedagogice și
teologice ale misiunii în rândul copiilor și a tinerilor.
Limitele cercetării sunt date de: 1) analiz a sumară a bibliografiei misiologice a primei
părți a secolului al XX -lea, întrucât interesul pentru aceasta a fost doar unul colateral; 2)
parcurgerea și aprofundarea doar a lucrărilor reprezentative ale celor mai de seamă misiologi
ortodocși români (porn ind de la considerentul că acestea sunt relevante pentru tema noastră, iar
volumul mare de lucrări și articole publicate este aproape imposibil de parcurs într -o perioadă de

8
timp precum cea rezervată pentru lucrarea de față); 3) lipsa prezentării și analiz ării metodelor de
cercetare misionar -pastorală din Biserica Ortodoxă (metoda – cale spre cunoașterea teologică,
metoda exegetico -mistică, metoda teologico -speculativă, meto da ascetico -mistică, metoda istorică,
metoda practică și metoda ecumenică); 4) posib ilitatea de a identifica și alte arii de cercetare
prioritare pentru Biserica noastră; 5) posibilitatea de a aprofunda coordonatele strategiei misionar –
pastorale în rândul copiilor și al tinerilor și din alte perspective complementare, care să includă și
analize cantitativ e și calitativ e ale unor demersuri practice de acest gen.
1 CERCETAREA ȘI STRATE GIA MISIONAR -PASTORALĂ ÎN
MISIOLOGIA ORTODOXĂ ROMÂNEASCĂ
Prin capitolul de față ne -am propus să facem o trecere în revistă a modului în care cei mai
de seamă mis iologi români au înțeles să facă cercetare misionară și să propună soluții viabile în
vederea actualizării continue a strategiei misionare a Bisericii Ortodoxe, în general, și a celei
Române în special. Aceasta, la rândul ei, se poate constitui într -un pun ct de plecare atât pentru
generațiile actuale și viitoare de misiologi, cât și pentru cei mandatați să păstorească Turma lui
Hristos (episcopi, preoți și diaconi).
Din motive care țin de iconomia misionară am împărțit acest prim capitol în patru părți:
perioada antebelică (sec. XIX – 1918), perioada interbelică (1919 – 1948), perioada comunistă
(1948 – 1989) și perioada postdecembristă (1990 – 2013). Fiecare dintre aceste 4 perioade are o
identitate proprie. Misiunea Bisericii nu s -a făcut niciodată in vitr o, cu atât mai puțin în ultimele
două secole. De aceea situația contextuală a celor 4 perioade a determinat fundamental accentele și
modalitățile misionare, iar o analiză a cercetării și a strategiei misionare diacronice nu poate face
abstracție de acest f apt.
Pentru început am evidențiat că într -o Biserică eminamente pastorală, precum Biserica
Ortodoxă Română, era firesc ca strategia misionară a Bisericii Ortodoxe Române să fie redusă
până la începutul secolului al XX -lea la o manieră de abordare strict pastorală, urmând ca odată cu
perioada interbelică, să se cultive mai multe orientări misionar -pastorale.
Misiologia ortodoxă românească a evoluat de la apariția sa ca disciplină academică de
studiu sub diverse denumiri: Îndrumări misionare , Sectologie , Misiologie , Misiune și Ecumenism .
Toate aceste denumiri au însemnat în fapt anumite accente pe care disciplina le -a cultivat. Teologii
angajați în cercetarea misiologică au aprofundat, au subliniat, au promovat anumite aspecte ținând
cont de contextul inter -religios și de cel socio -cultural și politic. Reactivarea dimensiunii misionare
explicite și ofensive a Bisericii Ortodoxe Române, cel puțin la nivelul cercetării teologice, avea să
se întâmple la începutul sec. al XX -lea, mai exact după cel dintâi război m ondial, iar aceasta în
contextul reîntregirii naționale de la 1918, în cel al evoluției generale și al dezvoltării politice,
tehnice și socio -culturale. Schimbările majore de după 1918 au afectat viața bisericească
tradițională, centrată exclusiv pe o abor dare pastorală. Indiferent de timpul în care activează,
Biserica este chemată să țină cont de realitățile mundane și să cultive „un dialog cu cultura, știința
și ideile timpului, într -un context fie general, fie de evanghelizare personalizată, de la persoa nă la
persoană, în comunitatea eclesială locală” . Or, tocmai aceasta este rațiunea apariției și dezvoltării
Misiologiei: „discuția sistematică, cu o deschidere practică prin excelență care angajează

9
învățătura Bisericii, în dialog cu ideologiile seculare ( filosofică, politică, scientistă) și oferirea
discursului Bisericii despre Dumnezeu unei lumi create, iubite și mântuite de Acesta”1.
Eliberarea de sub diversele stăpâniri străine – cărora românii le -au făcut față doar uniți în
jurul bisericii din sat – a însemnat totodată proliferarea fără precedent a mișcărilor eterodoxe (în
special cele sectare), prin dezangajarea lentă, dar constantă, față de Ortodoxie și Biserica Ortodoxă
a unora dintre români. La aceasta au contribuit și călătoriile în străinătate (în Occident, chiar în
SUA) în căutarea unor locuri de muncă și a unor surse de venit mai substanțiale. Unii dintre cei
plecați se vor întoarce nu doar cu bani mai mulți, ci și cu credințe noi (în special în Ardeal):
baptismul , penticostalismul, adventismul etc.2 Se risipea astfel, pe de o parte, un fel de -a fi al
poporului român (atașamentul și identificarea sa cu ortodoxia), iar pe de altă parte, erau infirmate
asumpțiile lui Nicolae Milescu -Spătarul și Dimitrie Cantemir care excludeau orice fel de înclinați e
sectară a poporului român. Sectarismul reprezintă poate cel mai important factor motivațional în
reactivarea dimensiunii misionare explicite și ofensive a Bisericii Ortodoxe Române și în apariția
misiologiei ca disciplină teologică. Nu întâmplător Sectol ogia s -a dezvoltat puternic în Ardeal, în
contextul pluriconfesional de aici și ca o provocare a acestuia. Păstorii timpului au dorit să -i
ferească pe credincioși prin crearea unei adevărate literaturi sectologice destinate publicului larg.
Episcopul Grigo re Comșa, prin activitatea intensă pe care o va desfășura la Arad între 1925 -1935,
rămâne un exemplu în acest sens. Ulterior, direcțiile trasate vor fi urmate de Prof. Petru Deheleanu
care va alcătui cel mai complet Manual de Sectologie al timpului3.
Apari ția misiologiei ca disciplină teologică ortodoxă românească își leagă numele de Prof.
Dr.Vasile Ispir , profesor de teologie, ecumenist si misionar (nehirotonit). Pe drept cuvânt îl putem
numi și primul misiolog român precum și „părintele misiologiei românești”4. În cadrul Facultății
de Teologie de la București, la 22 martie 1922 patriarhul Miron Cristea a creat prima catedră de
Îndrumări misionare și Sectologie la conducerea căreia a fost numit Pr. Dr. Vasile Gh. Ispir (01
decembrie 1922) în urma reco mandărilor făcute de Consiliul profesoral al Facultății, pe baza
titlurilor pe care le poseda, precum și a studiilor și lucrărilor publicate. La scurt timp Prof. Dr.
Vasile Ispir publică prima sa lucrare de misiologie la București în 1922: „Îndrumarea misi onară a
Bisericii Ortodoxe”. Ca neobosit lucrător în ogorul lui Dumnezeu va înființa cercul social -creștin
„Solidaritatea” în cadrul căruia va redacta și o revistă. În spațiul ei îi vor apărea o mulțime de studii
pe durata celor 10 ani de apariție (1920 -1930). La acestea se vor adăuga și altele: în volum, în
revistele românești de teologie ortodoxă și în diferite ziare ale vremii. La catedră Prof. Dr. Vasile
Ispir reușește să se remarce prin multă seriozitate, răbdare și perseverență. Catedra nu era lipsită de
greutățile inerente ale începuturilor: lipsa unui manual, a unei programe, a unei bibliografii de
specialitate, locul inferior în rândul celorlalte materii teologice. Pe toate acestea le -a suplinit însă
dăruirea, talentul, pregătirea și perseverența pr ofesorului titular. De aceea, în scurt timp, catedra de
Îndrumări misionare și Sectologie își va câștiga un loc important în rândul celorlalte discipline
teologice. Ea va funcționa neîntrerupt până în anul 1938, când este încadrată în catedra de Teologie
practică în urma legii de raționalizare a învățământului superior. Ca un precursor al ecumeniștilor

1 Pr.Gheorghe PETRARU, Misiologie Ortodoxă , p. 21.
2 A se vedea în acest sens Prot. Dr. Petru DEHELEANU, Manual de Sectologie , Tipografia Arhidiecezană, Arad,
1948, pp. 42 -79.
3 Pr. Prof. Ion BRIA, „Mărturia creștină în Biserica Ortodoxă. Aspecte, posibilități și perspective”, în GB, vol.XLI,
1982, nr. 1 -2, p. 96.
4 Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU, Dicționarul Teologilor români , Editura Univers Enciclopedic, 1996, p.

10
ortodocși români moderni Prof. Vasile Ispir adoptă și promovează calea dialogului între confesiuni,
încercând să valorizeze elementele pozitive ale acestora. În acest sens va reprezenta Biserica
noastră la mai multe congrese și întruniri intercreștine în perioada interbelică.
În paralel cu această viziune misionar -ecumenică , în perioada interbelică se va dezvolta o
orientare pastoral -sectologică și una catehe tic-liturgică . Cei mai de seamă reprezentanți ai
orientării pastoral -sectologice sunt episcopul Grigorie Leu și Pr. Petru Deheleanu. Cei doi au
alcătuit unele dintre cele mai bune lucrări sectologice care prezentau sectele creștine din punct de
vedere al i storicului, al doctrinei, al organizării și al cultului. Cei mai de seamă reprezentanți ai
orientării catehetic -misionare în acestă perioadă au fost Pr. Grigorie Cristescu și Pr. Petre
Vintilescu. Dacă reprezentanții celui dintâi curent considerau că păstorii t rebuie să -i pregătească pe
credincioși pentru lupta împotriva sectarismului printr -o intensă instruire biblică și sectologică, cei
din urmă apreciau că trebuie preferată o manieră pozitivă, prin care credincioșii să fie educați
(catehetic și liturgic ) să valorizeze potențialul ortodox. În felul acesta atacurile sectare sau de orice
altă natură ar fi fost respinse, iar polarizările de atitudine, conflictele interpersonale, ura
interconfesioanlă și interetnică, ar fi fost evitate într -un mod elegant.
În perioada comunistă (1949 -1989) în urma limitării drastice a învățământului teologic
disciplina misiologie va fi redusă la câteva noțiuni de „îndrumări misionare” în cadrul altor
discipline teologice până în 1975. După acestă dată va deveni o disciplină d e sine stătătoare sub
titulatura de „Îndrumări misionare și ecumensim” (1977 -1990). Până la Pr. Ion Bria și Diac. Petru
I. David (anul 1977) în cadrul disciplinei nu s -a remarcat niciun profesor care să aducă contribuții
importante la dezvoltarea și consol idarea misiologiei. De aceea, în perioada 1949 -1989, putem lega
numele misiologiei doar de doi autori: Pr. Ion Bria și Diac. Petru I. David. Cei doi vor urma două
discursuri și două drumuri sensibil diferite: pastoral -sectologic (Diac. Petru I. David) și misionar –
ecumenist (Pr. Ion Bria) . Diac. Petru I. David va dezvolta abordările sectologice din perioada
interbelică prin mai multe lucrări și studii pe care le va publica oferind o suită de metode
profilactice și de contracarare a fenomenului sectar și de reintegrare în Biserică a adepților
mișcărilor ortodoxe centrifuge (Oastea Domnului) și a schismaticilor (Stiliștii). Pr. Ion Bria poate
fi considerat cel mai prolific și cel mai de seamă reprezentant al abordării misionar -ecumenice.
Prin numeroasele studii și articole pe care le -a publicat în revistele teolog ice din țară și mai ales din
străinătate, Pr. Bria a reușit să ofere Bisericii Ortodoxe un adevărat „program misionar”. Condițiile
istorico -politice și accesul foarte limitat la literatura teologică publicată în stăinătate va cotribui la
o slabă receptare a acestuia înainte de 1989. Dacă pentru Diac. Petru I. David ecumenismul poate fi
acceptat doar ca o formă de conviețuire a credincioșilor de diferite confesiuni și religii, pentru Pr.
Ion Bria, ecumenismul reprezintă o formă de dialog în care participanț ii se îmbogățesc reciproc.
În perioada contemporană o serie de teologi ortodocși români au contribuit la dezvoltarea
fără precedent a misiologiei, reușind să articuleze o disciplină teologică și studii de specialitate
relevante nu doar pentru viața acade mică și pentru cercetarea misiologică, ci și pentru viața
parohială și pentru strategia misionar -pastorală a Bisericii noastre. Între cei mai de seamă misiologi
contemporani amintim pe Petru I. David, Ion Bria, Valer Bel, Gheorghe Petraru și Mihai
Himcinsc hi. Abordarea pastoral -sectologică, aflată în declin după 1989, va păstra în linii mari o
atitudine triumfalistă față de viața și misiunea Bisericii Ortodoxe. După căderea regimului
comunist orientarea misionar -ecumenică va ajunge la o anumită maturizare ș i va deveni
dominantă , fiind promovată de majoritatea misiologilor ortodocși români contemporani.
Subiectele abordate vor fi mult diversificate și aprofundate și, uneori, vor avea accente de

11
„autoexaminare critică”5. Aceasta va conduce la o atitudine reali stă, dar încrezătoare, față de viața
bisericească, în general, și față de misiologie și misiune, în special. Reprezentanții orientării
misionar -ecumenice vor încerca să nu reducă misiologia la o sumă de „măsuri practice” de
promovare sau de apărare a drept ei-credințe, propunând, printr -o suită de studii, o reflecție
teologică a misiunii . Aceasta, la rândul ei, se poate constitui într -o bază inspirațională și
motivațională pentru orice demers misionar -pastoral , general sau local (parohial). Misiologia
ortodo xă românească contemporană a atras atenția constant privind necesitatea în Biserică a unui
nou avânt misionar -pastoral care să țină cont atât de provocările seculare , cât și de cele ecleziale ,
și care să fie o materializare a fundamentelor expuse sistematic și detaliat de către aceasta.
Reînnoirea misionar -pastrorală trebuie să se facă atât la nivelul manifestărilor liturgice (prin
depășirea ritualismelor, prin actualizarea limbajului cultic, a timpului și spațiului cultic etc.) cât și
la cel al im plicării sociale a Bisericii (prin intensificarea activității pe tărâm filantropic, social,
cultural etc.). În pofida numărului destul de mare de producții misiologice, o serie de aspecte
rămân încă neexploatate sau insuficient analizate: un răspuns ortodo x la „teoria paradigmelor
misiunii” emisă de David Bosch, teme misiologice și sectologice practice și care să pornească de
jos în sus, de la nevoile misonar -pastorale „din teren”, abordarea profilactică ale studiilor
sectologice, abordarea obiectivă și rea listă față de mișcările centrifuge, măsura în care anumite
metode specifice științelor sociale pot fi fo losite în cercetarea misiologic, eficiența strategiei
misionar -pastorale a Bisericii Ortodoxe Române contemporane etc.
2 STRATEGIA MISIONAR -PASTORALĂ A BI SERICII ORTODOXE
ROMÂNE ÎN PERIOADA 1989 -2013
Biserica Ortodoxă Română a continuat după 1989 să -și actualizeze și să -și dinamizeze
activitatea misionar -pastorală . Elementele esențiale ale strategiei pastoral -misionare
postdecembriste le găsim creionate înc ă din zorii acestei perioade și constau în: redefinirea relației
cu Statul, promovarea unei atitudini penitențiale și de reconciliere a clerului și a credincioșilor,
reorganizarea administrativ -bisericească, (re)construirea de biserici, reactivarea învățăm ântului
catehetic, revigorarea operei filantropice în diferite instituții ale statului, intensificarea activităților
cultural -misionare (inclusiv prin Oastea Domnului și anumite asociații), reorganizarea
învățământului teologic, reînnoirea relațiilor inter confesionale, accesul la mass -media publică,
redobândirea bunurilor imobile confiscate Bisericii de regimul comunist etc.
Putem considera că dinamica misionar -pastorală de după 1989 a fost influențată în primă
fază și de către modul în care reprezentanții Bisericii au gestionat memoria comunismului . În
zorii libertății politice și religioase memoria colaborării și discursul penitențial a fost dominant. În
scurt timp memoria acomodării și discursul justificativ îi va lua locul, pentru ca în ultimii ani să se
contureze un curent tot mai intens în sensul recuperării memoriei suferinței și a amintirii
persecuțiilor .
Relația cu Statul va fi redefinită continuu într -un proc es greoi care se va reflecta în
Constituția țării și în anumite acte legislative. Potrivit acestora Statul va deveni din opresor (în
perioada comunistă) un partener binevoitor, iar funcția de control va fi convertită într -una de
susținere . Deși Biserica și -a proclamat periodic autonomia față de Stat, a rămas într -o mare măsură

5 Pr. Dr. Ion BRIA, Destinul Ortodoxiei , p. 5.

12
dependentă financiar de acesta prin subvențiile acordate pentru salarizarea personalului clerical și
neclerical, pentru construirea și repararea bisericilor, pentru întreținerea unor activități filantropice,
pentru susținerea învățământului teologic etc. Constant Biserica a făcut demersuri în vederea
retrocedării bunurilor care au aparținut cultelor religioase și care au fost confiscate de către Stat în
perioada regimului comunist. Poa te datorită acestei dependențe financiare și lipsei unei reflecții
teologice asupra compatibilității dintre slujirea preoțească vocațională și „dregătoriile și
îndeletnicirile lumești”, în afara unor comunicate de presă sau hotărâri sinodale succinte și
contradictorii uneori, întâlnim contrastul dintre neutralitatea politică a Bisericii Ortodoxe Române
și seria de hotărâri succesive (1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012) ale Sf. Sinod care
alternează între neimplicarea absolută a clerului în lupta polit ică (1996, 2004) și permisivitatea de a
participa la alegerile de consilieri locali sau județeni independenți (2000, 2008, 2012), între
încurajarea laicatului ortodox de a se implica în politică (2000) și afirmația că acest laicat încă nu
există (2008). De schiderea și susținerea Bisericii Ortodoxe Române pentru integrarea țării în
Uniunea Europeană a fost făcută în perspectiva unei intensificări misionar -pastorale ortodoxe la
nivel european prin încercarea de a oferi „un suflet pentru Europa”.
Reorganizarea administrativă (la toate nivelurile ierarhice) și creșterea spectaculoasă a
numărului de biserici construite după 1989 (peste 2000 de biserici) a condus la o îmbunătățire a
vieții misionar -pastorale a Bisericii în măsura în care ea a fost dublată de alege rea sau numirea
unor păstori de vocație, cu viziune și cu zel misionar. Reînnoirea și completarea numărului
membrilor Sf. Sinod și a preoților a avut ca efect o mai bună raportare a Bisericii locale la
problemele lumii contemporane, a răspuns nevoilor cre știnilor ortodocși români din diasporă, celor
aflați la muncă în străinătate și celor din spațiile geografice care au aparținut României Mari, a
contribuit la prevenirea și combaterea fenomenului schismatic și sectar și chiar a ajutat la întărirea
sentimen tului etnic.
În mare parte resursele financiare ale Bisericii au fost direcționate în vederea edificării și
întreținerii lăcașurilor de cult, activitățile filantropice și în special cele educative fiind derulate nu
de puține ori cu sprijin exterior (de la Stat sau cu finanțare europeană). Întrucât nevoile privind
infrastructura bisericească au fost în mare parte satisfăcute, iar provocările societății contemporane
sunt tot mai complexe se impune creșterea atenției acordate activităților educative prin
direcționarea unor resurse financiare mult mai consistente. O mare provocare financiară, dar și
pastorală, este „tendința de privatizare” din Biserică, prin care producerea și valorificarea
obiectelor de cult se face de către diferite persoane fizice, adeseor i credincioși ai Bisericii, în
pofida faptului că Statul a conferit Bisericii, ca instituție, monopol în această privință. Nu este
suficientă luarea unor hotărâri sinodale pentru a aplana conflictele tacite sau deschise din Biserică,
ci se impune, ca și în alte cazuri, dezvoltarea unei argumentări care să evidențieze în ce măsură
acest aspect este o formă de „căpușare” a resurselor financiare ale Bisericii sau este o formă de
promovare a laicatului ortodox.
Îndepărtarea regimului comunist a însemnat șansa reluării educației religioase și catehetice
a copiilor și a tinerilor (prin reintroducerea orelor de religie în școli și prin reactivarea catehizării
parohiale) și a reorganizării și extinderii rețelei de instituții de învățământ teologic (seminarii și
facultăți). Atacurile constante și concentrate asupra prezenței orei de religie în școlile publice
obligă Biserica să fie mereu atentă la inițiativele legislative care privesc acest aspect și să se
străduiască să crească calitatea actului educativ religios di n școlile publice promovând profesori de
vocație și alcătuind un curriculum și manuale școlare adecvate (care să nu fie doar un rezumat al

13
manualelor de teologie universitară sau al catehismelor, ci să întrunească aspectele pedagogice
actuale).O mare caren ță este și aceea că după 23 de ani de la căderea comunismului Biserica nu a
găsit resursele financiare și umane necesare alcătuirii de manuale școlare, cele actuale fiind rodul
unor inițiative private. Proliferarea inflaționistă a școlilor teologice a cond us nu doar la creșterea
numărului de absolvenți care nu pot fi încadrați în Biserică, ci și la scăderea dramatică a calității
actului educativ și la o tot mai slabă cultivare vocațională. Biserica este nevoită să reflecteze și mai
ales să ia măsuri concret e nu doar în sensul remedierii acestor deficiențe, ci și în sensul creării unei
poziții clare în strategia misionar -pastorală a Bisericii pentru absolvenții de teologie care ajung să
nu profeseze în Biserică. Nu în ultimul rând se impune efectuarea evaluăr ii calității învățământului
religios și teologic pornind de la capacitatea acestuia de a „îmbiserici” beneficiarii lui. Cercetarea
academică, inclusiv printr -o mult mai vizibilă și realistă implicare a Institutelor de cercetare
misionar -pastorală, poate și trebuie să aibă un aport sporit în a propune Bisericii teme de reflecție
relevante pentru strategia misionar -pastorală, întâlnirile naționale ale profesorilor de teologie, care
au crescut în frecvență în ultimii ani, dovedind acest lucru.
Activitatea fila ntropică a Bisericii a sporit mult în ceea ce privește cantitatea, reușind, în
acest sens, să devină poate cel mai important partener al Statului, acesta din urmă considerând
Biserica un „furnizor de servicii sociale”. Evaluarea și cercetarea impactului pro gramelor sociale
nu este doar o necesitate internă a Bisericii, ci și o cerință în raport cu Statul în calitate de
finanțator și legiuitor al unor programe sociale derulate prin Biserică. Același lucru se impune
pentru activitatea preoților care activează în instituțiile ordinii, întrucât tot mai multe voci
reproșează acestora o foarte slabă implicare socială și religioasă, în pofida susținerii financiare
considerabile de care au parte. În legătură cu activitatea filantropică pot fi ridicate o serie de
întrebări: În ce măsură filantropia bisericească contemporană organizată și promovată după
modelul asistenței sociale seculare contribuie la încreștinarea lumii sau conduce la secularizarea
Bisericii? N -ar fi fost mult mai potrivit ca Biserica să pregătească d iaconi în loc de asistenți sociali,
reactivând și intensificând slujirea diaconală pe tărâm filantropic și păstrând o legătură mult mai
puternică și determinantă între viața sacramentală și cea filantropică? În loc ca Biserica să depună
eforturi financiare și umane considerabile în crearea de instituții filantropice, n -ar fi fost mai bine
să se fi promovat, prin preoții și creștinii buni, teologia și practica filantropică în primul rând la
nivel familial și local? În ce măsură Casele de Ajutor Reciproc ale Bisericii mai sunt forme de
întrajutorare a membrilor „breslei” sacerdotale sau instituții de creditare internă și de obținere de
profit? Care poate fi relația Bisericii cu o Armată de tip profesionist cvasi -mercenară? etc.
Măsurile și metodele practice pe ntru promovarea activității pastoral -misionare și
apărarea dreptei -credințe au vizat în special întărirea disciplinei liturgice, catehetic -omiletice,
canonice etc. a clerului. Rutina acumulată de -a lungul deceniilor de comunism de către unii clerici,
dar m ai ales provocările seculare postdecembriste au influențat nu numai dinamica misionar –
pastorală, ci mai ales disciplina și viziunea clerului. Cu toate acestea Planul de măsuri… este o
firavă încercare de revigorare a dinamismului misionar -pastoral. Caren ța majoră a setului de
măsuri o reprezintă dimensiunea disciplinară în jurul căreia este construit și lipsa unei strategii
articulate care să țină cont atât de cele mai importante provocări (interne și externe) pentru
Biserică Ortodoxă, cât și de abordări le misionar -pastorale diacronice ale Bisericii. Cu alte cuvinte,
Planului de măsuri… îi lipsește dimensiunea pozitivă, articulată în jurul unei abordări holistice.
Intensificarea activității misionar -pastorale s -a făcut și cu ajutorul asociațiilor și
fundațiilor creștin -ortodoxe care s -au implicat în acțiuni filantropice, în promovarea valorilor

14
creștine în cadrul anumitor categorii de oameni (ex. studenți), în acțiuni medical -filantropice, în
acțiuni educative etc. Majoritatea dintre acestea au funcționa t pe baza unei împreună -lucrări a
clericilor cu laicii, iar o parte dintre ele au apărut la inițiativa și își desfășoară activitatea în
exclusivitate prin efortul laicilor creștin -ortodocși. Sf. Sinod a apreciat efortul depus de acestea, a
acordat binecuvântarea de înființare și funcționare pentru cele mai importante dintre ele, dar a făcut
și eforturi în vederea definirii cadrelor în care acestea ar trebui să funcționeze, constatându -se că
unele dintre ele, deși folosesc titulatura de „creștin -ortodoxe”, nu au o legătură organică cu
structurile ierarhice ale Bisericii, iar altele reprezintă o „tendința de privatizare în cadrul
Bisericii” . Rămâne de precizat de către cercetarea misionar -pastor ală în ce măsură restricțiile
impuse de către Sf. Sinod pentru folosirea titulaturii de „creștin -ortodoxe” este o formă de inhibare
a manifestării laicatului ortodox sau o formă de disciplinare și eficientizare a activității acestor
asociații. Nu în ultimu l rând, se impune articularea unei viziuni în jurul acestei forme de exprimare
sociale știut fiind faptul că rolul asociațiilor și fundațiilor în componenta așa numitei „societăți
civile” poate fi copleșitor. Deși Oastea Domnului funcționează în Biserica O rtodoxă ca o asociație,
ea este rezultatul unei mișcări și se comportă ca o mișcare, iar acest lucru nu trebuie neglijat. O
abordare unitară a Oastei Domnului din partea ierarhilor lipsește. Aceștia au manifestat oficial o
atitudine pozitivă, dar nu s -au remarcat printr -o inițiativă susținută de identificare și corectare a
deviațiilor mișcării sau a unor lideri ai acestora. Atitudinea pozitivă la modul declarativ, dar
evazivă din punct de vedere al implicării în integrarea mișcării în duhul autentic ortodox , continuă
să alimenteze manifestările „ostașe”. Fără o raportare unitară, fără o suficientă supraveghere din
partea ierarhiei în vederea identificării abaterilor de la duhul ortodox al „ostașilor” – aspecte pe
care tot mai mulți preoți și mireni le sesize ază – mișcarea „Oastea Domnului” se îndepărtează tot
mai mult de la țelul ei inițial și de făgașul firesc pe care ar trebui să -l aibe în cadrul Bisericii
Ortodoxe.
Dezvoltarea și modernizarea mass -media ortodoxă românească a condus la o mai mare
vizibilita te a Ortodoxiei și a valorilor ei în rândul credincioșilor și al societății românești în
general. Extrem de util din punct de vedere pastoral și misionar ar fi să știm în ce măsură
diversitatea mass -media ortodoxă a reușit să „propovăduiască” și în ce măsu ră a căzut în
„vorbărie”, în ce măsură a slujit Biserica și în ce măsură s -a slujit pe sine însăși. Aceasta s -ar putea
face pornind de la sensul prezenței mass -media în societate. De asemenea, tendința de centralizare
a mijloacelor media, în special a celo r audio și TV (care au cel mai mare impact și eficientă), este o
formă de eficientizarea a acestora și de sporire a relevanței misionar -pastorală sau o tendință de
promovare a triumfalismului ortodox sau de transformare în simple oficioase ale autorității
bisericești de care aparțin?
În pofida numeroaselor canonizări pe care le-a făcut în perioada de după 1989, Biserica
Ortodoxă Română a rămas restanțieră în ce privește mărturisitorii și martirii din perioada
comunistă, fiind astfel în urma altor Biserici Ortodoxe care au pătimit în perioada comunistă
(Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Poloneză etc.) și chiar a celei Greco -Catolice și
Romano -Catolice. Recuperarea acestui „handicap” ar putea avea un efect puternic în consolidarea
conștiinței crești ne contemporane asaltată de noile provocări și ideologii seculare și ar întări, în
duhul Tradiției ortodoxe, strategia misionar -pastorală a Bisericii. Este adevărat însă, că într -o
anumită măsură, prudența ierarhiei bisericești în raport cu voința de canon izare a martirilor
perioadei comuniste se datorează și unui deficit istoric privind perioada interbelică, respectiv
relațiilor ambigue ale membrilor Bisericii cu Mișcarea Legionară. Membri ai clerului și un număr

15
considerabil de mireni au asimilat în aceas tă perioadă o ideologie în care politica națională și
teologia ortodoxă s -au contopit într -o „teologie a neamului”. Această situație impune o distincție
între martirii unor crezuri politice și cei ai crezului creștin. De aceea, clarificările istorice ar ad uce
un plus de eficiență în evaluarea și lămurirea unor nelămuriri sau confuzii.
Pelerinajele la locurile sfinte și procesiunile la/cu sfintele moaște , precum și
manifestările organizate cu ocazia anumitor momente jubiliare sau festive au contribuit subst anțial
la întărirea conștiinței ortodoxe, la intensificarea reflecției teologice asupra anumitor aspecte
teologice și la sporirea evlaviei personale a credincioșilor. Faptul că presa laică a bagatelizat sau a
evidențiat uneori doar anumite aspecte negative minore în legătură cu aceste manifestări a ajutat
Biserica la o mai bună organizare a acestor evenimente. De aceea, continuarea acestor tipuri de
activități pot ajuta Biserica, mai ales atunci când ele sunt susținute de o argumentare teologică.
Relațiile interortodoxe au fost marcate uneori de anumite tensiuni. Biserica Ortodoxă
Română trebuie, însă, să continuie să cultive un climat de bună înțelegere cu Bisericile Ortodoxe
surori pentru păstrarea unității și mai ales pentru întărirea mărturiei creștine d reptmăritoare comune
în fața lumii tot mai secularizate. De asemenea, dialogul interconfesional , în special cu Biserica
Greoc -Catolică, trebuie continuat, cel puțin în forma în care a acest lucru s -a întâmplat până acum.
Nu în ultimul rând, efortul de a ră spunde prompt și teologic problemelor lumii
contemporane trebuie amplificat.
3 PARADIGMA TEOLOGICĂ ORTODOXĂ – CONDIȚIE ȘI MEDIU
AL DEZVOLTĂRII UNEI CERCETĂRI ȘI A UNOR STRATEGII
MISIONARE AUTENTICE ȘI EFICIENTE

Capitolul al III -lea din teza de față încear că să definească cadrele necesare conceperii și
dezvoltării unei cercetări misiologice și unor strategii misionare autentice și eficiente pornind de la
conceptul de „paradigmă teologică”. Motivele pentru care am inițiat acest demers sunt multiple: 1)
fiind vorba despre o lucrare de cercetare științifică, am făcut apel la o categorie teoretică a cărei
ubicuitate în lumea științifică contemporană este evidentă: paradigma6 (știința modernă nu poate fi
imaginată în absența noțiunii de paradigmă, ea fiind cea care ghidează (implicit sau explicit) orice
demers de cercetare științific ă modern ă); 2) „ Teoria paradigmelor misiunii” promovată de
misiologul David J. Bosch (membru al Bisericii Reformate Olandeze) este una dintre ultimele
provocări pe care protestantismul îl face misiologiei creștine, în general, și Bisericii Ortodoxe în
mod special ; 3) Paradigma , respectiv Tradiția , sunt concepte cu funcții similare întrucât se
consti tuie în cadre de manifestare și în modele explicative ; 4) din punctul meu de vedere, pentru
teologia reformată teoria paradigmelor , înseamnă un mare pas înainte în depășirea de facto a
principiului sola Scriptura ; 5) utilizarea conceptului de paradigmă nu este doar un snobism
academic, ci o formă implicită de misiune în lumea academică și în cea interconfesională, o
modalitate de o oferi un răspuns, de a iniția un dialog și de a face o mărturie, o formă implicită de a
promova Tradiția Bisericii și tradiția teologică și misionară a Bisericii Ortodoxe, f iindcă, în fond,

6 Thomas S. KUHN, Structura revoluțiilor științifice, Editura Humanitas, București, 2008.

16
„misiologia este un dialog al Bisericii cu cultura, știința și ideile timpului”7; 6) utilizarea paralelă
(etimologică și conceptuală) în cadrul teologiei ortodoxe, mai ales în aria misiologiei ortodoxe, ne
îndreptățește să efectuăm această analiză detaliată în vederea evidențierii implicațiilor conceptului
de paradigmă pentru teologia și misiologia ortodoxă și pentru oferirea unui posibil răspuns ortodox
la provocările acestuia.
Răspunsul ortodox pe care l -am creionat în teza de față a fost prefațat de prezentarea
sensurilor etimologice al e conceptului de paradigmă , a utilizării sale în lingvistică, a utilizării sale
în știință (la Thomas S. Kuhn) și, mai ales în teologia lui David Bosch. P entru știință paradigma
înseamnă „o întreagă constelație de convingeri, valori, metode etc., împărtășite de membrii unei
comunități date ”8, respectiv modul cel mai specific în care poate fi studiată și rezolvată o
problemă , adică acele exemple comune care cuprind legi, teorii, aplicații și instrumentație
operaționalizate într -un exemplu concret. Teologia protestantă a preluat noțiunea de paradigmă
împrumutând în mare măsură acceptiunile sale științifice . Teza fundamentală a conceptului de
paradigmă misiona ră la David Bosch este aceea că practica misionară s -a schimbat de -a lungul
celor 2000 de ani de istorie a misiunii. Uneori transformarea a fost atât de adâncă încât istoricilor le
este foarte greu să identifice similarități ale diferitelor modele misionar e. În fapt, schimbarea nu a
ajuns la sfârșit și, în realitate, nici nu se va sfârși vreodată. Teza avansată pare cu atât mai
importantă cu cât prezentul este martorul unei astfel de transformări, motiv pentru care autorul nu
se rezumă la a face o analiză i storico -descriptivă a misiunii, ci încearcă să propună revitalizarea
fundamentelor misiunii capabile să animeze misiunea creștină în lupta ei de convertire a lumii.
Astfel, misiunea misiologiei contemporane nu este ace ea de a încerca o uniformizare a
persp ectivelor misionare, ci de a contura „versiuni multiple ale misiologiei într -un singur
univers al misiunii” . Ele vor sta la baza a ceea ce Bosch numește „paradigma ecumenică a
misiunii”9. Th. Kuhn consideră că Iisus Hristos rămâne același Iisus Hristos, dar Evanghelia Sa
este auzită și interpretată mereu altfel, în funcție de fiecare epocă istorică, motiv pentru care esența
divină a credinței creștine a cunoscut perioade istorice succesive distincte de receptare și
înțelegere . Astfel Bosch este de aocrd cu Hans Küng care identifică 6 astfel de perioade în care
credincioșii și teologii au receptat într -un mod particular esența revelației: 1) paradigma
apocaliptică a creștinismului primar; 2) paradigma elenistică a perioadei patristice; 3) paradigma
catolicismului roman medieval; 4) paradigma protestantă a Reformei; 5) paradigma epocii
moderne a Luminilor ; 6) paradigma ecumenică (în curs de realizare).
Răspunsul ortodox la toate provocările a cestei teorii protestante a fost construit pornind de la
raportul dintre religie și paradigmă, revelație și paradigmă (subiectul revelației, cunoașterea
revelației), canon și paradigmă și teologie și paradigmă. Potrivit învățăturii ortodoxe misiunea nu
poate fi despărțită de teologie și de Biserica fiindcă cele două dau naștere misiunii. De aceea orice
schimbare de paradigmă include schimbări teologice și eclesiologice majore . Din punct de vedere
al teologiei ortodoxe, diferențierea creștinismului primar de cel patristic, deși justificat istoric, ca o
etapă în istoria creștinismului, nu este justificată teologic. Pătrunderea creștinismului în lumea
greco -romană nu a însemnat o „elenizare a creștinismului” , ci din contră o „încreștinare a

7 Pr. Conf. Univ. Dr. Gheorghe PETRARU, Misiologie Ortodoxă. I. Revelația divină și misiunea Bisericii , Editura
Panfilius, 2002, p. 21.
8 Thomas S. KUHN, „Post -Scriptum 1969”, în Structura revoluțiilor științifice, p. 242.
9 David J. BOSCH, Transforming Mission.Paradigm Shifts in Theology of Mission, p. 8.

17
elenismului”10. Cultu ra elenă nu a schimbat teologia, ci a pus la dispoziția teologiei și a Bisericii
întreaga sa bogăție . Reflecția teologică nu a însemnat schimbare în natura teologiei și în
perceperea revelației, ci din contră, o aprofundare a ei după aceeași metodă, dar av ând la
îndemână un instrument mult mai puternic decât limba și cultura iudaică, și anume cea
elenistică .
Fără a ne aventura într -o respingere totală a conceptului de paradigmă, considerăm că teoria
paradigmelor include o serie de provocări pozitive pentru teologia ortodoxă: 1) încurajează
dialogul interconfesional în paralel cu un dialog intern al fiecărei confesiuni cu propria tradiție, cu
memoria și cu istoria specifică; 2) o astfel de abordare pune Biserica Ortodoxă în situația de a -și
evalua cri tic propria Tradiție în raport cu anumite tradiții teologice sau eclesiale particulare (în
special cu confesionalismul radical care derivă de aici) în lumina Canonului Ortodoxiei; 3) Biserica
Ortodoxă are șansa de a se evidenția în cadrul dialogului ecumen ic și misiologic nu ca o
deținătoare unică a Adevărului – care în cele din urmă este Însuși Dumnezeu – (pentru a evita
păcatul „poporului ales”, Israel), ci ca o martoră și slujitoare fidelă a Unicului Adevăr11; 4)
continuarea reflecției eclesiologice neopa tristice începută în sec. al XX -lea în vederea articulării, în
spiritul adevărului, a unei ecleziologii ortodoxe integrale12 ca fundament al misiunii și al Bisericii
ca subiect al ei13; 5) evidențierea aspectelor teologice și liturgice care constituie cu ad evărat o
dezvoltare firească, respectiv o abatere de la Tradiția ortodoxă autentică.
Pe de altă parte suntem de părere că teoria paradigmelor include o serie de aspecte negative
care din punct de vedere al teologiei ortodoxe sunt inacceptabile: 1) respinge rea centralității și
orientării eclesiale a actului misiunii, care din punct de vedere ortodox este locul de plecare și
finalitatea (ca „zidire a Trupului lui Hristos”)14; 2) l ipsa unei precizări clare a sensului și a
fundamentelor unei „paradigme” teologic e sau misionare; 3) abaterea de la chemarea esențială a
Bisericii – extinderea împărăției lui Dumnezeu pe pământ – și centrarea pe construirea unei
societăți creștine15; 4) i dentificarea fundamentelor unei paradigme teologice și misionare (spre
exemplu teol ogia) cu aspecte secundare, conjuncturale sau instrumentale (ex. limba și cultura
greacă); 5) reducerea conținutului revelației la un tezaur istoric (Iisus „istoric”) exprimat într -o
carte (Sf. Scriptură) și limitarea cunoașterii acestuia la un demers ist orico -critic; 6) separarea
artificială a revelației divine în „pură” și „impură” și idealizarea celei dintâi ca semn clar al unui
neo-doketism; 7) a relativiza toate teologiile creștine, precum și Comentariile iconomiei divine
(Sfânta Scriptură și celelal te monumente ale Tradiției ) ca fiind produse ale unei revelații
„contaminate” (revelația impură), înseamnă a nega continuitatea neîntreruptă a Bisericii („pe care
nici porțile iadului nu o vor birui”) ca garantă a unei mărturii corecte despre și în Hristos ; 8)
confuzia între apocaliptic și eshatologic .

10 Pr. George FLOROVSKY, Biserica, Scriptura, Tradiția – Trupul viu al lui Hristos , Editura Platytera, București,
2005, p. 333.
11 Diac. Ioan I. ICĂ jr., Canonul Ortodoxi ei – Canonul apostolic al primelor secole, pp. 54 – 55.
12 Diac. Ioan I. ICĂ jr., Canonul Ortodoxiei – Canonul apostolic al primelor secole, pp. 53 – 57.
13 Your will be done – Orthodoxy in mission (The final Report), pp. 47 – 48.
14 A se vedea în acest sens Valer BEL, Misiunea Bisericii în lumea contemporană – Exigențe , vol 2, pp. 123 – 133;
ANASTASIOS of Androussa, „Orthodox Mission ”, în Your will be done – Orthodoxy in mission , p. 81, 89 și K.M.
GEORGE, Mission for Unity or Unity f or Mission – An Ecclesiological /Ecumenical Perspective , în , Your will be
done – Orthodoxy in mission , pp. 151 – 160.
15 Pr. Prof. Ion BRIA, „Mărturia creștină în Biserica Ortodoxă. Aspecte, posibilități și perspective”, în GB, nr. 1 –
3, 1982, p. 81.

18
Biserica a fost dintotdeauna preocupată atât de aspectul descriptiv al credinței cât și de cel
normativ. De aceea în lipsa unui concept precum paradigma , Biserica a exercitat pentru credința
creștină prin Tradiție rolul descriptiv, iar prin canon pe cel normativ . Amândouă roluri au fost
însă determinate de Teologie, ca funcție a Bisericii16. Nu întâmplător, în cazul contestărilor
teologice de orice natură, venite din interior sau din afară, Biserica și -a act ivat și evidențiat prin
teologie cele două funcții, normativă și descriptivă, prin apelul la Tradiția apostolică și la canonul
adevărului.
Misiologia , ca disciplină teologică în aria căreia s -a conturat conceptul de paradigmă
teologică și misionară, are o bligația să sesizeze și să atragă atenția, prin demersurile sale de
cercetare, că paradigma este o continuare și o desăvârșire a procesului de epistemizare a tradiției
canonice care înseamnă „reducerea revelației și misterului divin al Bisericii la o simpl ă «știință»
teologică, teologia devenind din substantiv și o realitate de sine stătătoare, un adjectiv divin
determinând demersuri umane autonome, «colorate» doar sau supraetajate religios”.
Din punct de vedere ortodox, despre o schimbare a „paradigmei misionare” nu putem
vorbi decât ca o consecință a unei schimbări teologice , teologia fiind în concepția ortodoxă
nucleul oricărei paradigme creștine. De aceea nu putem vorbi de paradigme misionare în afara unor
structuri eclesiologice și a unor teologii aferente17.
Ambițiosul proiect al misiologiei protestante de a pune bazele unei paradigme „ecumenice”
a misiunii este sortit eșecului încă de la început dacă numitorul comun care să stea la baza ei nu
este Adevărul (mărturisit eclesial și teologic), ci acele elemente particulare specifice tuturor
ramurilor creștine precum: propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, speranța, dreptatea,
inculturația etc. Din punct de vedere ortodox „reunirea creștinilor [și implicit reunirea misionară]
înseamnă revenirea celor ca re s-au îndepărtat de la învățătura cea adevărată la Biserica cea una
întemeiată de Hristos, la împărăția harului, fie prin convertire, în logica acriviei canonice, sau prin
iconomie, o «tipologie ecumenică», aplicabilă astăzi având în vedere practicarea acesteia în
relațiile dintre Biserică și eterodocși în cazul reintegrării acestora în comuniunea Bisericii”18.
4 ARII DE CERCETARE ȘI STRATEGII MISIONAR -PASTORALE
PRIORITARE ÎN BISERI CA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
CONTEMPORANĂ
Ariile de cercetare ale misiologiei ortodoxe românești sunt diverse. Considerăm, în acord
cu cei mai de seamă misiologi și teologi ortodocși români, că unele dintre ele sunt prioritare : rolul
teologiei academice în susținerea și direcționarea activității misionar -pastorale a Bisericii, rolul
parohie i în conceperea unei tematici de cercetare misiologice relevante și în implementarea
strategiilor misionar -pastorale viabile, misiunea urbană , limbajul și comunicarea , dialogul
teologie -știință și misiunea în rândul copiilor și al tinerilor . La acestea am putea adăuga relația

16 Valer BEL , „Teologia ca știință și mărturisire în viziunea Părintelui profesor dr. Ioan Ică – Biserica Ortodoxă
Română (BOR) în dialog cu Biserica Evanghelică din Germania (EKD”, în vol. Pr. Prof. Univ. Dr. Valer BEL, Dr.
Dacian But -CĂPUȘAN (coordonatori ), Omagiu – Părintelui Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ică , p. 115
17 Pr. Conf. Univ. Dr. Gheorghe PETRARU, „Paradigme misionare în istoria creștină și concepții și structuri
eclesiologice aferente”, p. 351 .
18 Pr. Prof. Ion BRIA, Tratat de Teologie Dogmatic ă și Ecumenică, România creștină, București, 1999, p. 253.

19
Biserică -stat (în mod deosebit implicarea clericilor în viața politică și participarea Bisericii la
alcătuirea și promovarea politicilor publice) și mișcările ortodoxe cu tendințe centrifuge (în special
Oastea Domnului).
Misiologia poa te și trebuie să devină disciplina teologică prioritară în „sublinierea”
funcției teologiei academice și a direcțiilor în care aceasta din urmă trebuie să se dezvolte .
Legătura cu practica misionar -pastorală a Bisericii, cu provocările reale din parohii și cu discursul
științei și al lumii secularizate trebuie să fie o funcție a misiologiei, mereu conștientizată și
asumată. În măsura în care parohia nu va fi parte la procesul de cercetarea misionar -pastorală
și la cel de elaborare a strategiei misionar -pastorale, cercetarea teologică se va transforma într -un
scop în sine și va deveni incapabilă să răspundă nevoilor reale ale Bisericii, iar repercusiunile pot fi
intuite ușor.
Tendința oamenilor la nivel mondial este aceea de a se concentra în mari așezări urb ane.
Viața urbană aduce însă o serie de schimbări radicale și profunde în stilul de viață, implicit în ceea
ce privește raportarea la Biserică și la credință. De aceea, nu de puține ori, păstorii sunt puși în
situația de a folosi metode misionar -pastorale desuete sau în aceea de se declara neputincioși în fața
provocărilor. Fenomenul fiind accentuat și accelerat în țările dezvoltate, adică inclusiv în țara
noastră, se impune conceperea unor strategii misionar -pastorale relevante pentru mediul
urban .
Noua eră mondială este o eră a tehnologiei și a lumii virtuale. Limbajul, mediul și tehnologia
virtuală schimbă radical modul și sensul comunicării. Oricât de frumoasă ar fi limba liturgică sau
cea teologică nu putem rămâne încremeniți în istorie, ci trebuie să primenim limbajul bisericesc
și, dacă este cazul, chiar să creăm unul nou, așa cum au făcut la momentele potrivite unii dintre
părinții noștri bisericești.
Dialogul constructiv cu știința poate întări mult activitatea misionar -pastorală, poate
confirma și întări anumite aspecte ale credinței, poate contribui la dezvoltarea și rafinarea
strategiilor misionar -pastorale și nu în ultimul rând poate sprijini Biserica în reînnoirea concepției
sale antropologice sau cel puțin a categoriilor lingvistice și a conce ptelor de bază. Consider că
dialogul cu medicina și psihologia rămâne prioritar întrucât cele două domenii împărtășesc parțial
același „obiect” de activitate: omul.
Nu în ultimul rând, grava criză morală și spirituală prin care trece familia și mai ales
facilitatea oferită de caracateristicile psiho -somatice ale copiilor și ale tinerilor ne obligă să -i
așezăm pe aceștia din urmă în centrul cercetării și a preocupărilor misionar -pastorale ale
Bisericii .
5 COORDONATE ALE STRAT EGIEI MISIONAR -PASTORALE ÎN
RÂNDUL COPIILOR ȘI AL TINER ILOR
Potrivit celor afirmate de Domnul nostru Iisus Hristos, copiii sunt imagine a sfințeniei, a
purității și ca atare beneficiari ai mântuirii pe care El a adus -o. Mântuirea nu este o „mântuire prin
rațiune”, ca să presupună maturitate intelectuală, ci un dar al lui Iisus Hristos, în Duhul Sfânt.
Convertirea morală (puritatea, smerenia) pe care o cere Iisus Hristos de la noi este un fel de a fi al
copilului. Nu copiii trebuie să devină ca adulții, ci adulții trebuie să se întoarcă la ne vinovăția
copiilor. Ca atare, copilul și copilăria sunt repere, modele, pentru toți creștinii și ocupă un loc

20
central în viața Bisericii . Fiind modele, copiii trebuie să beneficieze de o atenție specială din
partea Bisericii, inclusiv de toate darurile pe care Domnul Iisus Hristos le face Bisericii Sale
(cuvintele vieții veșnice și toată viața sacramentală).
Sensul și consistența activității misionar -pastorale în rândul copiilor și al tinerilor sunt
ghidate de intenția de a -i face pe copii parte la slujirea latreutică, mărurisitoare și diaconală a
Bisericii , ca membri cu drepturi depline în sânul „poporului lui Dumnezeu” (IPt. 2, 10). De aceea,
atenția misionar -pastorală acordată copiilor și tinerilor nu este o opțiune, ci o prioritate, cu atât mai
mult cu c ât copilăria și tinerețea sunt perioade caracaterizate de mult mai multă receptivitate și
capacitate de schimbare.
În munca de edificare duhovnicească a copiilor, păstorii și profesorii de religie au la
îndemână pe lângă elementele pedagogiei creștine trad iționale și o suită de instrumente și
cunoștințe provenind din descoperirile psihologiei dezvoltării și ale psihologiei educației .
Acestea oferă o serie de rafinări privind înțelegerea etapelor de dezvoltare (cognitivă, emoțională,
morală etc.) și a carac teristicelor diferitelor vârste ale copiilor. Un element cheie în inițierea și
susținerea comportamentelor (inclusiv a celor creștine) este motivația. Înțelegerea mecanismelor
motivaționale, a factorilor care o determină și o susțin, pot fi de mare folos î n actul misonar –
pastoral. În măsura în care vom ști să folosim aceste cunoștințe, dublate, bineînțeles, de întreaga
paletă de valori și metode din tezaurul pedagogiei și al spiritualității creștine, vom reuși să
eficientizăm efortul catehetic, în special , și pe cel misionar -pastoral, în general.
Experiența misionar -pastorală personală pe care am acumulat -o în urma celor 10 ani de
pastorație în Târgu Lăpuș mi -a confirmat, odată în plus, că toate aceste repere teoretice (teologice
și psihopedagogice) sunt v iabile și relevante. În afara unei strategii catehetice și misionar -pastorale
bazate pe niște repere teologice și psihopedagogice corecte, demersul nostru este o „loterie” și de
cele mai multe ori un eșec. Pe de altă parte, o strategie misionar -pastorală c orectă și eficientă este
inutilă în afara unor păstori de vocație, dispuși să dăruiască și să se dăruiască.