ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE JURIDICE Cu titlu de manuscris C.Z.U: 347.776 (043.3) GORINCIOI Cornelia CERCETAREA INSTRUMENTELOR JURIDICE DE CONTRACARARE… [622566]
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE JURIDICE
Cu titlu de manuscris
C.Z.U: 347.776 (043.3)
GORINCIOI Cornelia
CERCETAREA INSTRUMENTELOR JURIDICE
DE CONTRACARARE A ACTELOR
DE CONCURENȚĂ NELOIALĂ
Teză de doctor în drept
553.02 – Dreptul afacerilor
Autor: ___________ ___ GORINCIOI Cornelia
Conducător de doctorat: ______________ COJOCARU Violeta ,
Doctor hab. în drept, Profesor univ.
Comisia de î ndrumare:
______________ Băieșu Sergiu, doctor în drept, profesor universitar
______________ Roșca Nicolae, doctor în drept, conferențiar universitar
______________ Cimil Dorin , doctor în drept, conferențiar universitar
CHIȘINĂU, 2019
2
© GORINCIOI CORNELIA, 2019
3
CUPRINS
ADNOTARE…………………………………………………………………………………….. ..5
LISTA ABREVIERILOR……………………………………………………… …8
INTRODUCERE….. ………………………………………………………… …….9
1. ANALIZA ISTORICO -JURIDICĂ A CONCURENȚEI ȘI A
INSTRUMENTELOR JURIDICE DE CONTRACARARE A ACTELOR DE
CONCURENȚĂ NELOIALĂ………………… ……………… ………………18
1.1. Tratări științifice referitoare la concurență ca element esențial al
mecanismului de piață și evoluția reglementărilor în domeniu concurenței .18
1.2. Analiza generală a actelor de concurență neloială …………… ………… …44
1.3. Conturarea instrumentelor juridice de contracarare a actelor de concurență
neloială…………………. ……………………………… …………………………… ……..59
1.4. Analiza situației cercetărilor științifice din domeniul actelor de concurență
neloială, i dentificarea problemei științifice și formularea obiectivelor de
cercetare . ……………………… …………………………………………..74
1.5. Concluzii la Capitolul I …………………………… ……………………….80
2. CALIFICAREA FAPTELOR CARE CONSTITUIE ACTE DE
CONCURENȚĂ NELOIALĂ………… ………………………………………83
2.1. Elementele calificative ale discreditării concurenților…………… …………83
2.2. Particularitățile calificative ale instigării la rezilierea contractului cu
concurentul…………… ………………………………………………… .……….95
2.3. Specificul obținerii și/sau folosirei ilegale a secretului comercial al
concurentului ca act de concurență neloială…………… ………………………..103
2.4. Acțiunile ce constituie actul deturnării clientelei concurentului ……………107
2.5. Criteriile calificative ale confuziei…… ……………………………………116
2.6. Concluzii la Capitolul II…………………… ………………………………134
3. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ CA INSTRUMENT DE CONTRACARARE
A ACTELOR DE CONCURENȚĂ NELOIALĂ ……………………………. ……….136
3.1. Răspunderea civilă și eficiența ei asupra contracarării acțiunilor de concurență
neloială…………… ………… ……………………………………………… .….136
3.2. Eficiența răspunderii administrative în contracararea actelor de concurență
neloială……………… …………………………………………………………..153
4
3.3. Răspunderea penală ca instrument juridic de contracarare a actelor de
concurență neloială…………… ………………… ………………………………168
3.4. Concluzii la Capitolul III………… ……………………………………….185
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI………………………… …190
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………… .196
DECLARAȚIA PRIVI ND ASUMAREA RĂSPUNDERII…………………. 206
CV-ul autorului…………………………………………………………… …… 207
5
ADNOTARE
GORINCIOI Cornelia, „Cercetarea instrumentelor juridice de contracarare a actelor de
concurență neloial ă”. Teză de doctor în drept. Școala doctorală de științe juridice a
Universității de Stat din Moldova. Chișinău, 2019
Structura tezei: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări , bibliografie din 207
titluri, 205 pagini de text de bază. Rezultatele obținute sunt publicate în 13 lucrări științifice.
Cuvinte cheie: concurență neloială, act de concurență neloială, discreditare, instigare,
secret comercial, deturnare, confuzie, prevenire, contracarare, răspundere.
Domeniul de studiu: acțiunile de concurență neloială și instrumentele juridice de
prevenire și contracarare a acestora. Domeniul general de studiu este Dreptul afacerilor.
Problema științifică: rezidă în conceptualizarea fenomenului de concurență neloială și
individualizarea actului de concurență neloială, identificarea instrumentelor juridice de prevenire
și contracarare a actelor de concurență neloială în vederea estimării eficienței fiecăruia asupra
ameliorării mediului concurențial și edificării unui sistem economic bazat pe noi principii și
abordări.
Scopul și obiectivele lucrării: cercetarea cuprinzătoare și multiaspectuală a problemelor
de prevenire și contracarare a diferitor acte de concurență neloială din punctul de vedere al
legislației concurențiale, civile și al l egii penale, precum și înaintarea propunerilor pentru
înlăturarea lacunelor din legislația în vigoare din domeniu. Printre principalele obiective sunt:
analiza esenței conceptului de „concurență neloială”, și stabilirea cercului de fapte delictuale
cuprins e de această noțiune; identificarea instrumentelor juridice de prevenire și contracarare a
actelor de concurență neloială; modelarea teoretică de aplicare a instrumentelor juridice de
contracarare a concurenței neloiale în practică și estimarea eficienței aplicării acestora .
Noutatea și originalitatea științifică: Tratarea comprehensivă a obiectului cercetării, care îi
imprimă noutate științifică lucrării prezente, denotă unicitatea fenomenului concurenței și
diversitatea instrumentelor juridice de contracarare, la diferite etape, de prevenire și ulterior, de
răspundere, ca instrument coercitiv.
Teza de doctorat evidențiază necesitatea aplicării legislației în materie de concurență și a
instrumentelor juridice de contracarare a actelor de concurență neloială într -un mod transparent
și nediscriminatoriu. Lucrarea reprezintă o cercetare interdisciplinară complexă în Republica
Moldova, care abordează instrumentele juridice de contracarare a acțiunilor de concurență
neloială prin prisma a trei ramuri de d rept: civl, administrative și penal.
Semnificația teoretică constă în analiza esenței juridice și economice a conceptului de
„concurență neloială” și stabilirea cercului de fapte delictuale cuprinse de această noțiune, a
instrumentelor juridice de prevenir e și contracarare a acestor acte, cu exemplificări relevante din
practica autorității de concurență și jurisprudenței autohtone, jurisprudenței străine în scopul unei
mai bune înțelegeri a instrumentelor de contracarare a acestor acte negative pentru concu rență.
Valoarea aplicativă a lucrării: este dictată de recomandările autoarei care pot fi utilizate
eficient în activitatea de aplicare a normelor stabilite în sistemul de drept de către organele de
stat care exercită controlul asupra respectării ordinii legale în domeniul relațiilor concurențiale,
precum și la examinarea litigiilor de către instanțele judecătorești.
6
АННОТАЦИЯ
ГОРИНЧОЙ Корнелия, «Исследование юридических мер противодействия актов
недобросовестной конкуренции». Диссертация на соискание учёной степени доктора
юридических наук . Докторская школа юридических наук Государственного
Унив ерситета Молдовы. Кишинёв, 201 9 год
Структура диссертации: введение, три главы, выводы и рекомендации, библиография – 207
названий, 205 страниц основного текста. Полученные результаты опубликованы в 13 научных
статьях.
Ключевые слова: недобросовестная конкуренция, дискредитация, склонение, коммерческая
тайна, переманивание, смешение, предотвращение, противодействие, ответственность.
Обла сть исследования: действия недобросовестной конкуренции и правовые инструменты
для предотвращения и противодействия им. Основная область исследования предпринимательское
и конкурентное право.
Научная проблема: состоит в концептуализации феномена недобросов естной конкуренции
и индивидуализации актов недобросовестной конкуренции, выявление правовых инструментов по
предотвращению и пресечению актов недобросовестной конкуренции для оценки эффективности
каждого из них по улучшению конкурентной среды и построению экономической системы,
основанной на новых принципах и подходах .
Цель и задачи работы: всестороннее исследование проблем предотвращения и пресечения
актов недобросовестным действиям конкуренции с точки зрения конкурентного, гражданского и
уголовного права , а также подготовка предложений по устранению пробелов в действующем
законодательстве. Основными задачами являются: анализ экономической и правовой сущности
понятия «недобросовестная конкуренция» и установление круга правонарушений, содержащихся
в этом по нятии; создание правовых инструментов для противодействия и предотвращения
действий недобросовестной конкуренции; теоретическое моделирование применения правовых
инструментов для противодействия недобросовестной конкуренции на практике и оценка
эффективнос ти их применения; формулировка рекомендаций с точки зрения lege ferenda .
Научная новизна и оригинальность: Комплексный подход к предмету исследования,
предоставляет научная новизну настоящей работе, обозначает уникальность феномена
конкуренции и разнообразие правовых инструментов для борьбы, на разных этапах, по
профилактике и последующую ответственность, в ка честве инструмента противодействия.
Диссертация подчеркивает необходимость применения законодательства в области
конкуренции и правовых инструментов для борьбы с недобросовестной конкуренцией,
транспарентным и недискриминационным образом. Работа представл яет собой комплексное
междисциплинарное исследование в Молдове правовых мер по противодействию актов
недобросовестной конкуренции, основанные на трех отраслях права: гражданского,
административного и уголовного.
Теоретическое значение: анализ правовой и эк ономической сущности понятия
«недобросовестной конкуренции» и установка правонарушений, охватываемых этим понятием,
правовых инструментов для противодействия недобросовестной конкуренции, с практическими
примерами антимонопольных органов, национальной и ин остранной юриспруденции для того,
чтобы лучше понять инструменты для противодействия этих негативных конкуренции актов.
Практическая ценность работы : продиктованы рекомендациями автора, которые могут
быть использованы эффективно за счет применения правил, установленных в правовой системе
государственных органов, осуществляющих контроль за соблюдением законодательства в области
конкуренции, а также при рассмотрении споров в судах.
7
ANNOTATION
Gorincioi Cornelia, „Research of legal instruments to countera ct unfair competition acts”.
PhD thesis in law. Doctoral School of Legal Sciences of the State Unive rsity of Moldova.
Chisinau, 2019
Structure of the thesis: introduction, three chapters, conclusions and recommendations,
bibliography of 207 titles, 205 basic text pages. The results obtained are published in 13
scientific papers.
Keywords: unfair competition, discrediting, instigation, commercial secret,
misappropriation, confusion, prevention, counteraction, liability.
Field of study: actions of unfair competition and legal instruments to prevent and
counteract them. The general field of study is Business and Competition Law.
The s cientific problem resides in the conceptualization of the unfair competition
phenomenon and in the individualization of the u nfair competition act, identification of the legal
tools for the prevention and counteraction of the unfair competition acts in the sense of the
appraisal of the ir efficiency on the amelioration of the competitive environment and of the
building of an economic system based on new principles and approaches.
Purpose and objectives of the paper: Comprehensive and multi -purpose research of the
problems of preventing and counteracting different acts of unfair competition from the p oint of
view of the competition, civil and criminal law, as well as the preparation of proposals for
removing the gaps in the legislation in force. The main objectives are: the analysis of the
economic and legal essence of the concept of "unfair competitio n" and the establishment of the
circle of torts contained in this notion; the establishment of legal instruments to counteract and
prevent unfair competition acts; the theoretical modeling of the application of legal instruments
to counteract unfair compet ition in practice and the estimation of the effectiveness of their
application; formulating the recommendations of the ferenda law .
Scientific novelty and originality: The comprehensive approach towards the object of the
research which confers scientific n ovelty to the present work denotes the uniqueness of the
competition phenomenon and the diversity of legal tools of counteraction, at different stages, of
prevention and, afterwards of liability, as a coercive tool.
The PhD thesis highlights the necessity of the application of the competition legislation
and of the legal tools of counteraction of unfair competition acts in a transparent and non –
discriminatory way. The paper is a complex interdisciplinary research in the Republic of
Moldova which approaches legal tools of counteraction of unfair competition acts through three
branches of law: civil, administrative and criminal.
Theoretical significance: resides in the analysis of the judicial and economic essence of
the “unfair competition” concept and the establishment of the spectrum of delicts embraced by
this notion, of legal tools of prevention and counteraction of these acts, with relevant examples
from the national jurisprudence and experience of the national authority for competition, foreign
jurispr udence for the purpose of a better understanding of counteraction of these negative acts
for competition.
Applicative value of the paper is dictated by the recommendations of the author, which
may be used in the activity of application of the established n orms of the legal system by the
state authorities which exercise the control upon the compliance to the legal order in the domain
of competition relations, and, as well, in the process of case examination by the national courts.
8
LISTA ABREVIERILOR
AGEPI – Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală
alin. – alineat
art. – articol
(CEDO) – Convenția Europeană a Drepturilor Omului
CEJ – Curtea Europeană de Justiție
(CtEDO) – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
DEX – Dicționar Explicativ al Limbii Române
lit. – litera
MO – Monitorul Oficial
OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
OMPI – Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale
p. – pagina
pct. – punct
RM – Republica Moldova
sec. – secolul
TFUE – Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene
SUA – Statele Unite ale Americii
UE – Uniunea Europeană
vol. – volumul
9
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei propuse spre cercetare. Unul din clasicii teoriei
economiei de piață Smith A., în lucrarea sa „Avuția națiunilor”1, a identificat cinci condiții de
bază pentru funcționarea concurenței:
– concurenții trebuie să acționeze în mod independent, dar nu în complicitate;
– numărul de concurenți (potențiali sau existenți) trebuie să fie suficient pentru a exclude
veniturile extraordinare;
– subiecții economici trebuie să posede cunoștințe adecvate despre oportunitățile de piață;
– trebuie să existe libertatea de a acționa în conformitat e cu aceste cunoștințe;
– trebuie așteptat momentul în care direcția și volumul fluxului de resurse vor corespunde
dorințelor proprietarilor.
Indiferent de faptul că ulterior, datorită dezvoltării științei și industriei, ideile teoretice
despre natura con curenței au trecut printr -o anumită evoluție, importanța concurenței pentru
dezvoltarea economiei este recunoscută și la ora actuală.
Actualitatea și importanța temei abordate este reflectată în Dicționarul de economie
politică2, care conține o tratare met aforică a concurenței, dar foarte reprezentativă, de unde
rezultă actualitatea și importanța acesteia: concurența reprezintă pentru lumea industrială ceea ce
reprezintă soarele pentru lumea fizică.
Astfel, Constituția Republicii Moldova3, a proclamat în an ul 1994 – piața, libera inițiativă
economică, concurența loială ca factori de bază ai economiei Republicii Moldova. Deopotrivă cu
dreptul de proprietate privată și libertatea activității de întreprinzător, concurența constituie
condiția esențială pentru de zvoltarea unei economii naționale eficiente și îmbunătățirea nivelului
de trai al populației.
Totodată, prin semnarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și
Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale
acestora, pe de altă parte4, Republica Moldova și -a asumat angajamentul în sensul respectării
principiilor economiei de piață libere, dezvoltării durabile și multilateralismului efectiv (art. 2,
pct. 2 din Acordul de Asociere). Acest document e vidențiază necesitatea aplicării legislației în
1 Adam Smith, Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei , vol. I. Bucureș ti: Editura Academiei,
1962, p . 13.
2 Dictionnaire de l'économie politique , 1852, p. 450.
Disponibil: http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k22411m/f3.item.zoom (accesat pe 23.08.2016 ).
3 Constituția Republicii Moldova , Monitorul Oficial Nr. 1 , din 12.08.1994 . Data intrării în vigoare : 27.08.1994
4 Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană
a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte , ratificat prin Legea Nr. 112 din 02.07.2014.
În: Monitorul Oficia l Nr. 185 -199 din 18.07.2014 .
10
materie de concurență într -un mod transparent și nediscriminatoriu, cu respectarea principiilor de
echitate procedurală și a drepturilor de apărare ale întreprinderilor implicate. Astfel, ambele acte
menționa te recunosc importanța concurenței loiale în vederea edificării unui sistem economic
bazat pe noi principii și abordări.
Cu toate acestea, fenomenul concurenței adesea este supus unor deformări negative și
manifestări nefavorabile aferente care se exprimă atât în diferite forme de abuz din partea
întreprinderilor cu drepturi exclusive apărute în cadrul concurenței, cât și sub formă de acțiuni
concrete de concurență neloială. În acest sens, apare necesitatea protejării relațiilor de concurență
loială și trag erii autorilor faptelor anticoncurențiale la răspundere juridică.
Reglementările privind concurența neloială vizează mijloacele și nu scopurile. Normele
care sancționează concurența neloială protejează interesele economice ale diverșilor comercianți
împotr iva actelor contrare reglementărilor juridice și moralei în afaceri, săvârșite de unii
comercianți. Actul de concurență nu este ilicit prin el însuși, ci numai dacă mijloacele
întrebuințate pentru atragerea clientelei sunt ilicite.
Prin urmare, libertatea concurenței economice nu înseamnă permisivitate totală agenților
economici la alegerea metodelor de luptă pentru obținerea clientelei. Limitele libertății acestei
concurențe devin vizibile la evaluarea juridică a încălcărilor, care amenință interesele legi time
ale altor întreprinderi, drepturile consumatorilor și ale statului. Statul instituie justificat măsuri
necesare de protecție a concurenței, inclusiv prin utilizarea unor mijloace de constrângere.
Plasând în Codul Civil5, Codul Penal6, Legea concurențe i nr. 183 din 12.07.20127 norme care
vizează protecția concurenței, legiuitorul subliniază importanța deosebită a respectării regulilor
concurențiale în activitatea economică. Aici este important de menționat că Legea concurenței
183 din 2012 transpune fid el prevederile art. 101 -106 ale TFUE8, fapt confirmat de către
Documentul Comun al Comisiei Europene privind progresul Republicii Moldova în
implementarea Politicii Europene de Vecinătate din 2013.9
5 Codul Civil al Republicii Moldova. Republicat în temeiul Legii nr.133 din 15.11.2018 în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2018, nr. 467 -479
6 Codul Penal al Republicii Moldova . Rep ublic at în Monitorul Oficial Nr. 72 -74 din 14.04.2009
7 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012 . În vigoare din 14.09.2012
8 Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 326/47 din 26.10.2012.
Disponibil: https://eur -lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf -a3f8-4ab2 -b506 –
fd71826e6da6.0001.02/DOC_2&format=PDF (accesat pe 22.0 5.2018)
9 Implementarea Politicii Europene de Vecinătate în Republica Moldova Progresul pentru anul 2013 și
recomandări , Bruxelles, 27.03.2014 SWD (2014),
Disponibil: http://eeas.europa.eu/archives/delegations/moldova/documents/press_corner/enp_report_ro.pdf (accesat
pe 22.05.2018)
11
Totodată, actualitatea temei investigate este determinată și de către aspectul practic al
acesteia, or în ultima perioadă se intensifică activitatea autorității naționale de concurență în
procesul de contracarare a actelor de concurență neloială.
Prin urm are, este actuală necesitatea cercetării științifice a instrumentelor juridice de
contracarare a acțiunilor de concurență neloială, deoarece acestea au o importanță impunătoare în
sensul menținerii unui mediu concurențial liber.
Identificarea problemei ști ințifice
Am efectuat o cercetare multiaspectuală a apariției, definirii și evoluției fenomenului
concurenței neloiale, particularităților calificative ale fiecărui act de concurență neloială,
reprezentând unul din scopurile lucrării, care, într -un final, ar argumenta necesitatea
implementării, dezvoltării instrumentelor juridice de contracarare a acestora. Urmare a studiului
efectuat au fost identificate un șir de instrumente de contracarae a actelor de concurență neloială:
acte normative cu nivel înalt de perfecțiune; autoritate publică cu personal calificat; celeritate
maximă la examinarea cazurilor; procedura clară și eficientă de examinare a cauzelor; sancțiuni
clare și dure care să descurajeze orice manifestare ilegală etc. După părerea noastră, răspun derea
administrativă, penală și civilă sunt principalele instrumente juridice de contracarare a acțiunilor
de concurență neloială. Acestea comportă o importanță dublă: de prevenire și de combatere.
Existența anumitor reglementări referitoare la răspunderea juridică pentru concurența neloială,
sancțiunile pentru aceasta și publicitatea cazurilor de concurență neloială, reprezintă un
mecanism de reprimare a tendințelor vicioase de încălcare a principiilor concurențiale. În cazul
realizării acțiunilor de concu rență neloială, deja sunt puse în aplicare instrumentele juridice de
combatere, care presupun implicarea forței coercitive a statului și aplicarea măsurilor concrete de
constrângere. În baza analizelor efectuate, conchidem că problema științifică ce urmeaz ă a fi
soluționată rezidă în conceptualizarea fenomenului de concurență neloială și individualizarea
actului de concurență neloială, identificarea instrumentelor juridice de prevenire și
contracarare a actelor de concurență neloială în vederea estimării ef icienței fiecăruia asupra
ameliorării mediului concurențial și edificării unui sistem economic bazat pe noi principii și
abordări.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul principal al studiului îl constituie cercetarea
cuprinzătoare și multiaspectuală a problemelor apariției, definirii și evoluției fenomenului
concurenței neloiale, particularităților calificative ale fiecărui act de concurență neloială, precum
și a i nstrumentelor juridice de prevenire și contracarare a diferitor acte de concurență neloială din
punctul de vedere al legislației concurențiale, civile și al legii penale, la fel și înaintarea
propunerilor pentru înlăturarea lacunelor din legislația în vigo are. De asemenea, se urmărește
12
analiza practicii Consiliului Concurenței și a jurisprudenței naționale, precum și a altor state în
domeniul prevenirii și contracarării acțiunilor de concurență neloială.
În conformitate cu scopul menționat, cercetarea știin țifică este orientată spre atingerea
următoarele obiective:
analiza esenței juridice și economice a conceptului de „concurență neloială” și stabilirea
cercului de fapte delictuale cuprinse de această noțiune;
identificarea instrumentelor juridice de contracarare a actelor de concurență neloială;
ierarhizarea instrumentelor juridice de contracarare a actelor de concurență neloială;
analiza complexă a actelor de concurență neloială în scopul evaluării plenitud inii și
suficienței contracarării acestora;
compararea normelor legislației străine consacrate apărării împotriva actelor de concurență
neloială și analiza retrospectivă a experienței în vederea preluării bunelor practici;
analiza aplicării instrumentelo r de contracarare asupra actelor calificate ca și acte de
concurență neloială în practica Consiliului Concurenței și a instanțelor judecătorești ale
Republicii Moldova și ale Uniunii Europene.
Metodologia de cercetare. Principalele metode de cercetare util izate sunt următoarele:
metoda dialectică, logico -formală, juridico -comparativă, juridico -formală, istorică etc. Alegerea
obiectului cercetării a solicitat efectuarea unei analize complexe a unor probleme
interdisciplinare, situate la intersecția dreptului ,, economiei, sociologiei și filozofiei.
Baza normativă a cercetării au constituit -o: Constituția Republicii Moldova, legislația
civilă, administrativă și penală în vigoare, actele normative subordonate legii care reglementează
relațiile asociate de apărar ea împotriva concurenței neloiale. Totodată, au fost studiate și
legislațiile Statelor străine, precum sunt: România, Germania, Elveția, Franța, Rusia etc., ,
documente de drept internațional. Concomitent, în procesul de elaborare a tezei, a fost studiată
jurisprudența din domeniu.
Fundamentul empiric al cercetării l -a constituit baza decizională a Consiliului Concurenței
și experiența în prevenirea și combaterea actelor de concurență neloială, acumulată de autoare în
calitate de Șef Direcție Concurență N eloială. În special, au fost studiate datele privind starea și
dinamica încălcărilor care atentează la relațiile de concurență loială pentru anii 2012 -2017.
Adițional, a fost studiată practica instanțelor de judecată la examinarea cazurilor de concurență
13
neloială și studiul efectuat în acest sens a autorilor Băieșu A și Sedlețchi E. în lucrarea „Practica
judiciară privind concurența neloială (anii 2005 -2018): studii de caz”10
Situația în domeniul de cercetare. Fondul doctrinar al Republicii Moldova în ceea c e
privește cercetările științifice care au ca obiect concurența, în general, și concurența neloială, în
special, se află în plin proces de completare. Problematicile concurențiale în Republica Moldova
au apărut relativ recent, preponderent începând cu cons tituirea unei autorități de concurență în
anul 2007 – Agenția Națională pentru Protecția Concurenței, predecesoarea Consiliului
Concurenței, care a inițiat procesul de transpunere în practică a principiilor concurenței loiale.
Actualmente, în literatura de specialitate lipsesc monografii sau analize științifice
aprofundate care ar elucida conceptul de concurență neloială per ansamblu, cât și prin raportare
la specificul Republicii Moldova.
Totodată, acțiunile de concurență neloială sunt analizate și prin prisma dreptului penal. În
acest sens, un șir de doctrinari autohtoni printre care Brînză S. și Stati V., au analizat
componența de infracțiune „Concurența neloială” elucidând componentele și semnele calificative
ale acesteia în lucrările lor științifice.11
Autorii Rusu I. și Balan A., în lucrarea Studiu comparativ al politicii de concurență , au
descris într -un sumar legislația Uniunii Europene în materie de concurență, au analizat și
comparat proiectul de lege cu privire la concurență din anul 2008 cu preve derile dreptului
comunitar, evidențiind unele lacune și sugerând anumite recomandări.
În anul 2009, autorii Stuart E. și Mateus A. au analizat situația reglementărilor legislative
din Republica Moldova și au înaintat propuneri de armonizare a legislației naționale la
standardele Uniunii Europene în domeniul concurenței. În lucrarea lor, autorii au recomandat
încorporarea reglementărilor privind publicitatea și concurența neloială în legea cu privire la
protecția consumatorilor.12
Un aport deosebit asupra îmbogățirii literaturii juridice concurențiale este constituit de
tezele de doctor în domeniul concurenței: Bulmaga O. Măsurile organizatorico -juridice în
privința entităților ce desfășoară practici anticoncurențiale , Bologan D. Reglementarea juridică
a înțelegerilor de cartel și Timofei S. Infracțiuni în domeniul concurenței (aspecte de drept
penal).
10 Băieșu A și Sedlețchi E. , „Practica judiciară privind concurența neloială (anii 2005 -2018): studii de caz ”,
Revista In tellectus, nr. 4, 2018, p. 9. Disponibil: http://agepi.gov.md/sites/default/files/bopi/Intellectus_04 -2018.pdf
(accesat pe 11.02.2019)
11 Brînza S., Stati V., Tratat de dr ept penal. Partea specială . Volumul II. Chișinău: Tipografia Centrală, 2015 , p.
460
12 Stuart E., Mateus A., Legislația și Politica în domeniul Concurenței – Armonizarea Legislației la Standardele UE
în Republica Moldova , Editura: Sinectica -Com SRL, Chisina u, 2009, p. 110
Disponibil: http://old.competition.md/documents/LEGISLATIA_RO_ie.pdf (accesat pe 18.03.2018)
14
În lucrarea Măsurile organizatorico -juridice în privința entităților ce desfășoară practice
anticoncurențiale (Bulmaga O.)13, fiind fundamentate științific p racticile anticoncurențiale, sunt
identificate și măsurile organizatorico -juridice aplicate entităților ce le desfășoară, prin abordarea
sistemică și comparată a cadrului legal de reglementare, a practicii aplicării lui și a viziunilor
doctrinare din domen iu.
În teza de doctorat Reglementarea juridică a înțelegerilor de cartel14, autoarea s -a axat pe
cercetarea compexă a acordurilor anticoncurențiale orizontale (așa zise, înțelegeri de cartel).
Analizând politica de clemență și imunitățile prevăzute pentru persoane, estimează eficiența unei
astfel de colaborări în diferite țări, astfel fiind selectate cele mai eficiente și reușite metode de
colaborare în lupta cu diverse tipuri de carteluri.
Timofei S. în lucrarea Infracțiuni în domeniul concurenței (aspecte de drept penal)
abordează așa subiecte ca elementele constitutive ale infracțiunilor în domeniul concurenței și
reglementarea juridică a protecției concurenței prin prisma politicii penale a statului, totodată,
efectuează analiza comparativă a reglementăr ilor privitoare la concurența neloială din legile
penale ale altor state15.
În aceste investigații științifice se analizează elemente tangente concurenței neloiale, care
ajută la înțelegerea fenomenului concurenței per ansamblu.
În continuare, ne propunem e xaminarea cercetărilor științifice care s -au realizat în alte
state, unde se atestă o bogată literatură în acest domeniu.
După adoptarea Codului Civil francez din 1804, doctrinarii francezi au supus analizei
conceptul de concurență neloială într -un format complex, încercând să dezvolte pe această cale
ideea încălcării drepturilor de proprietate industrială. În acest sens, putem spune că fruntașii
abordării științifice a conceptului și fenomenului concurenței neloiale au fost francezii. Pouillet
E. menționea ză următoarele despre concurența neloială: nu sunt acte de natură penală; sunt fapte,
de cele mai dese ori complexe, variate la infinit, care au întodeauna tendința de a confunda două
entități cu scopul de a înlătura întreaga sau o parte a clientelei uneia în beneficiul celeilalte. Din
aceste supoziții, Pouillet nu își propune în lucrarea sa să menționeze toate formele concurenței
neloiale. Cu toate acestea, a indicat unele mai principale sau, altfel spus, utlizate în mod obișnuit,
printre care: similitudin ea aspectului; omonimie (situația când un cuvânt are aceeași formă și
13 Bulmaga O., Măsurile organizatorico -juridice în privința entităților ce desfășoară practice anticoncurențiale ,
2014. Disponibil: http://iiesp.asm.md/?p=3081 (accesat pe 18.03.2018)
14 Bologan D., Reglementarea juridică a înțelegerilor de cartel , 2016.
Disponibil: http://icjp.asm.md/tags/drept?page=1 (accesat pe 18.03.2018)
15 Timofei S., Infracțiuni în domeniul concurenței (aspecte de drept penal) , 2011.
Disponibil: http://www.cnaa.m d/thesis/19359/ (accesat pe 18.03.2018)
15
pronunțare cu alt cuvânt); uzurparea calităților false sau a titlurilor care aparțin altora; deturnarea
clientelei prin angajarea de muncitori.16
Alte lucrări științifice ale autorilor Ca lmels É., Des Noms et marques de fabrique et de
commerce, de la concurrence déloyale , Paris 1858; Mayer G., Concurrence déloyale et
contrefaçon de noms et de marques , Paris 1879, contemplează înțelesul noțiunii concurenței
neloiale prin prisma drepturilor asupra obiectelor proprietății industriale sau, mai bine spus, în
accepțiunea pericolului integrității proprietății industriale.
O bogată literatură juridică referitoare la concurența neloială se găsește în bibliotecile
istorice ale Federației Ruse. Au supus cercetării științifice fenomenul concurenței neloiale o serie
de autori, printre care: Totiev K. I., Șerșenevici G. F, Șastico A.E., Komkova A.A. și Kurdin
A.A.
După părerea autorilor ruși Șastico A.E., Komkova A.A. și Kurdin A.A., prin concurență
neloială se înțelege un spectru larg de tipuri de comportamente oportuniste a participanților
actuali și potențiali la piața de mărfu ri, care prejudiciază concurenții și/sau consumatorii, în
procesul competiției pe piață sau în legătură cu intrarea pe piață (retragerea de pe piață)17.
În România, de asemenea, există un număr impunător de lucrări ce se referă la concurența
neloială. Încă în 1982, epoca în care piața liberă nu exista pe teritoriul statului vecin, Eminescu
Y. atribuise concurenței neloiale următoarea semnificație: „este un act de încălcare a obligației
de a respecta anumite reguli de conduită în activitatea profesională și comercială”18. Căpățână O.
consideră că definiția ce ne preocupă urmează să enunțe domeniul concurenței neloiale,
caracteristicile și finalitatea abuzivă, cât și efectele pe care le generează. Astfel, acest autor
înțelege prin concurență neloială săvârșirea , în domeniile deschise competiției economice, a unor
fapte contrare legii sau uzanțelor cinstite ale activității comerciale, în scopul captării clientelei
unor rivali de pe piața relevantă, producându -le astfel prejudicii materiale și/sau morale, prezente
sau eventuale.19
Acestea fiind menționate, stabilim că cercetările științifice din domeniul concurenței
neloiale sunt foarte diversificate și tratează o serie de aspecte ale esenței acesteia. Multitudinea
de materiale științifice existente subliniază impor tanța concurenței neloiale, în general, și
importanța prevenirii și contracarării acesteia, în special. Chiar dacă cercetările științifice
16 Pouillet E., Traité des marques de fabrique et de la concurrence déloyale . Paris: Editura Billard, 1883 p. p. 448
Disponibil: https://pmb.parlamento.gub.uy/pmb/opac_css/index.php?lvl=notice_display&id=10735 (accesat pe
15.05.2016)
17 Шаститко А. Е., Комкова А. А., Курдин А. А., Недобросовестная конкуренция в сфере обращения
объектов интеллектуальной собственности. Моск ва, 2015 . p.6.
18 Eminescu Y. Tratat de proprietate industrială , vol. 1. București, 1982, p. 128.
19 Căpățână O. Noțiunea concurenței neloiale // Revista de drept comercial, nr. 11, București, 1998, p. 5 -6.
16
realizate în Republica Moldova în domeniul concurenței neloiale sunt puține, ca sursă de
inspirație pentru analiză și creație am folosit resursele externe.
În concluzie, evidențiem caracterul relativ unitar al definirii concurenței neloiale de către
autorii citați supra. Susținem poziția potrivit căreia, definiția concurenței neloiale din Convenția
de la Paris din 1 883 răspunde marii majorități a abordărilor teoretice. Astfel, potrivit art. 10 bis:
„Constituie un act de concurență neloială orice act de concurență contrar practicilor cinstite în
materie industrială sau comercială”20.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Semnificația teoretico -științifică a
lucrării constă în analiza esenței juridice și economice a conceptului de „concurență neloială” și
stabilirea cercului de fapte delictuale cuprinse de această noțiune.
Valoa rea aplicativă este dictată de recomandările autoarei care pot fi utilizate eficient în
activitatea de aplicare a normelor stabilite în sistemul de drept de către organele de stat care
exercită controlul asupra respectării ordinii legale în domeniul relaț iilor concurențiale, precum și
la examinarea litigiilor de către instanțele judecătorești.
Importanța practică a studiului este determinată de faptul că concluziile și recomandările
de lege ferenda și sugestiile prezentate pot fi utilizate în procesul per fecționării legislației în
vigoare și a documentelor de politici.
Concluziile teoretice și recomandările practice sunt utilizate la predarea cursurilor de
dreptul concurenței.
Aprobarea rezultatelor. Teza a fost elaborată și discutată în cadrul Școlii doc torale de
Științe Juridice a Universității de Stat din Moldova. Rezultatele cercetării au fost aprobate de
către comisia de îndrumare din cadrul Școlii doctorale și Departamentul Drept Privat a USM.
Sumarul capitolelor tezei. Structura tezei este determina tă de obiectul, scopurile și
metodele de cercetare. Relatarea materialului se realizează în conformitate cu principiul „de la
general la special” , adică de la conceptele generale în domeniul dreptului concurenței spre
analiza conținutului anumitor forme de concurență neloială și instrumentelor de prevenire și
contracarare a acestora. Lucrarea este alcătuită din introducere, trei capitole, care reunesc 15
paragrafe, concluzii și recomandări, precum și lista de referințe bibliografice și acte normative
utiliz ate. În ansamblu lucrarea numără 205 pagini de text, iar în lista bibliografică sunt incluse
207 titluri.
20 Convenția de la Paris din 1883 . În: Tratate Internationale , Nr. 6 din 30.12.1998 . În vigoare din 25.12.1991 .
17
Capitolul I – Analiza istorico -juridică a concurenței și a instrumentelor juridice de
contracarare a actelor de concurență neloială – are un caracte r introductiv, concurența fiind
abordată prin prisma mai multor teorii, care au evidențiat rolul acesteia pentru economie și
pentru mecanismul de piață.
Primul paragraf oferă tratări științifice referitoare la concurență ca element esențial al
mecanismulu i de piață. În acest sens , se evidenția ză teoria mâinii invizibile, a concurenței
perfecte, imperfecte și practicabile, doctrina liberalismului economic, teoriile promovate de
Școala de la Harvard, de la Chicago, de la Bruxelles, de la Freiburg, Școala Nihilistă și altele.
Al doilea paragraf se expune analiza generală a actelor de concurență neloială, urmată de al
treilea paragraph, în care se relevă a naliza generală a instrumentelor juridice de contracarare a
acțiunilor de concurență neloială , cum ar fi : acte normative cu nivel înalt de perfecțiune;
autoritate publică cu personal calificat; descoperirea î ncălcărilor la faze incipiente; procedura
clară și ef icientă de examinare a cauzelor; celeritate maximă; sancțiuni clare și dure care nu doar
să prevină , ci și să descurajeze orice manifestare ilegală, etc. . Totodată, se reflect ă și asupra
importanț ei prevenirii faptelor anticoncurențiale.
Paragraful al patrulea este dedicat a naliz ei situației cercetărilor științifice din domeniul
concurenței neloiale, id entific ării problemei științifice și formul ării obiectivelor de cercetare .
Capitolul II – Calificarea faptelor care constituie acte de concurență neloială . Fiind
clarificate noțiunile fundamentale ale dreptului concurenței în Capitolul I al lucrării, Capitolul II
reflectă particularitățile calificative ale fiecărui act de concurență neloială .
În textul paragrafelo r 1-5 sunt supus e studiului științific elementele constitutive și
calificative ale actelor de concurență neloială reglementate în Republica Moldova : discreditarea
concurenților , instigarea la rezilierea contractului cu concurentul , obținerea și/sau folosirea
ilegală a secretului comercial al concurentului , deturnarea clientelei concurentului și confuzia.
Capitolul III – Răspunderea juridică ca instrument de contracarare a actelor de
concurență neloială În cadrul paragrafelor 1 -3 a fost supus examinării sistemul național de
drept, care prevede diferite tipuri de răspundere juridică pentru încălcarea legislației
concurențiale, exprimate în următ oarele forme: 1) răspundere civilă; 2) răspundere
administrativă; și 3) răspundere penală.
18
CAPITOLUL I: ANALIZA ISTORICO -JURIDICĂ A CONCURENȚEI ȘI A
INSTRUMENTELOR JURIDICE DE CONTRACARARE A ACTELOR DE
CONCURENȚĂ NELOIALĂ
1.1. Tratări științifice referitoare la concurență ca element esențial al mecanismului de
piață și evoluția reglementărilor în domeniul concurenței
Concurența este unul din cele mai importante elemente care formează baza funcționării
unei economii moderne și asigură dezvoltarea normală a relațiilor de piață. Principiul care
guvernează aceste relații este concurența loială dintre operatorii economici.
În Dicționarul de economie politică , întâlnim o tratare metaforică a concurenței, dar foarte
reprezentativă: concurența reprezintă pentru lumea industrială ceea ce reprezintă soarele pentru
lumea fizică21. Astfel, așa cum soarele reprezintă un generator de creștere, de fructificare, de
dezvoltare pentru oameni, floră, faună, așa și concurența reprezintă un stimul de creștere, de
dezvol tare, de fructificare pentru întreprinderi, produsele și serviciile acestora. Totodată, nu va fi
exagerată menționarea faptului că concurența reprezintă lumina economiei de piață, unde, pe de
o parte, fiecare știe ce are de făcut și nu periclitează activi tatea semenilor săi iar pe de altă parte,
fiecare are tendința de dezvoltare, inovare, ridicare a calității pentru a avea o apreciere mai mare
în ochii consumatorilor.
După cum am menționat, concurența reprezintă un fenomen deosebit de important pentru
viața economică, dar și pentru viața socială . Aceasta constituie forța motrică care determină atât
desfășurarea afaceril or, cât si existența oamenilor. Este cert că omul, din momentul nașterii până
la cel al decesului , va încerca să se adapteze mediului natural, social și economic în care trăiește,
ceea ce presupune că va trebui să cunoască ce înseamnă competiția. În primul rând, va
concura cu sine însuși, pentru a-și depăși limitele și pentru a se situa într -o poziție favorabilă în
societate. Ap oi, va trebui să concureze cu alți competitori, evidențiindu -și anumite abilități, care
îi vor permite situarea pe o poziție avantajoasă. Dacă ne referim la sfera economică, un agent
economic va trebui să se raporteze permanent la ceilalți competitori de p e piață, jocul competiției
fiind cel care va determina locul competitorilor în cadrul pieței22.
Totuși, existența concurenței într -o economie de piață presupune prezența întreprinderilor
învingătoare, dar și învinse. Întreprinderea învingătoare va considera concurența ca ceva benefic,
deoarece anume aceasta i -a permis să -și mobilizeze toate eforturile, resursele și abilitățile de care
21 Dictionnaire de l'économie politique , 1852, p. 450.
Disponibil: http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k224 11m/f3.item.zoom (accesat pe 23.08.2016 ).
22 Delesco C., Concurența și monopolul . p. 1. Disponibil: https://www.academia.edu/11990025/Introducere ,
(accesat pe 24.08.2018) .
19
dispune pentru a atinge o poziție competitivă superioară rivalilor săi. Însă, ajunsă într -o poziție
de lider pe o piață relev antă, întreprinderea trebuie să fie conștientă că rivalitatea continuă. Ea va
trebui să continuie să se adapteze la mediul concurențial, să fie flexibilă la noile modificări și să
caute noi strategii competitive. Pe de altă parte, pentru întreprinderea înv insă, concurența va fi
mai puțin benefică, deoarece aceasta i -a îngreunat atingerea scopului într -atât, încât nu l -a mai
atins. Însă, concurența poate deveni benefică dacă întreprinderea va conștientiza faptul învingerii
datorită propriilor greșeli, din ca re va trebui să învețe pe viitor.
Concurența este o condiție prealabilă pentru realizarea drepturilor consumatorilor, cum ar
fi spre exemplu: dreptul de a alege bunuri, servicii sau de a primi informații. Lipsa concurenței
pe piață transformă multe dintre aceste drepturi în ficțiune sau le limitează semnificativ. .
Concurența este activitatea legală a agenților economici de pe piață, al cărei scop este obținerea
condițiilor cele mai favorabile pentru producerea și vânzarea de bunuri prin mijloace legale. În
această calitate, noțiunea de „concurență” trebuie să se distingă de definiția juridică a „activității
antreprenoriale”, deși aceste concepte sunt strâns legate între ele. În activitatea concurențială este
important elementul competitivității, rivalității (concurența necesită prezența concurenților pe
piață, obiectivele în concurență sunt realizate în detrimentul concurenților). Activitatea
antreprenorială este posibilă în absența unei astfel de concurențe (de exemplu, activitățile
subiecților de monopol n atural)23.
Potrivit teoriei lui Adam Smith24, doar libertatea de concurență este o garanție a
progresului. Este evident că progresând, evoluează posibilitățile întreprinzătorilor, dar, totodată,
survin și un șir de dificultăți ce țin de protecția intereselor legitime ale acestora. Formele
mijloacelo r incorecte folosite de concurenții neloiali pentru acapararea pieței și consolidarea unei
poziții net avantajoase pe piață se modifică și se diversifică pe an ce trece.
Concurența este considerată unul din elementele principale ale economiei de piață. Di n
această perspectivă, concurența a fost abordată prin prisma a mai multor teorii, care au evidențiat
rolul acesteia pentru economie și pentru mecanismul de piață.
Conceptul concurenței a apărut încă la înființarea economiei politice ca știință. Adam
Smith (1723 -1790), în lucrarea sa „Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii și cauzelor ei” din
anul 1776, care se mai numește „Biblia liberalismului clasic”, a pus temelia conceptului de
concurență. El a formulat celebra metaforă „ mâna invizibilă ”, prin car e afirmă că „Fiecare
23 Оберт Т. Б., Теория конкуренции . Saratov: Universitatea de stat din Saratov „Cernîșevskii N. G.”, 2014, p. 13.
Disponibil: http://www.sgu.ru/sites/default/files/doc uments/2017/teoriya_konkurencii_38.03.01_ep.pdf (accesat la
21.10.2017).
24 Adam Smith, Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei , vol. I . București : Editura Academiei,
1962 , p. 13 .
20
individ urmărește numai avantajul său, astfel, în acest caz, ca și în multe altele, el este condus de
o mână invizibilă, ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenția lui ”25. Adam Smith
considera că indivizii, urmărindu -și propriul interes, promovează mai eficient interesul societății,
deși cursul acțiunilor lor nu are în vedere interesul public, decât cei care în mod intenționat
doresc acest lucru.
Prin intermediul „mâinii in vizibile” a pieței se tinde spre realizarea armonizării intereselor
particulare cu interesul general al societății Deci, are loc punerea în practică a doctrinei
„laissez -faire-ului”. În ochii săi (Adam Smith), un guvern este cu atât mai bun, cu cât se i mplică
mai puțin în viața economică. Totuși, Adam Smith nu se opune în mod absolut oricărei acțiuni,
din partea guvernului, ci este adeptul intervenției acestuia atunci când, spune el, „are drept scop
și promovarea bunăstării generale”26.
O altă abordare a concurenței este oferită de doctrina liberalismului economic bazată pe
principiul „ laissez faire, laissez paser, le monde va de lui -même ”, ceea ce înseamnă că
concurența urmează a fi tratată ca o lege naturală, suverană, întocmai ca legea gravitației.
Neoliberalii consideră că nu trebuie exagerată concurența, ci tratată rigid ca pe un model de
comportament al agenților economici care se confruntă între ei printr -un raport de forțe pe piață,
învingând cel care a lucrat cel mai bine, fiind c alea cea mai bună de satisfacere a tuturor
intereselor, de asigurare în final a echilibrului macroeconomic.
În literatura de specialitate se menționează următoarea idee: deși concurența constituie un
element esențial de politică economică pentru realizarea unei economii de piață bazată pe cerere
și ofertă, totuși există domenii în care fie prin lege, fie prin voința părților concurența este
interzisă sau restricționată. În domeniile care sunt deschise concurenței comerciale, formele sub
care se poate prezen ta confruntarea dintre subiectele raportului juridic de concurență sunt: a)
concurența pură și perfectă; și b) concurența imperfectă27.
În viziunea renumitului economist Gilbert Abraham -Frois, trebuie făcută distincție între
ceea ce înseamnă „puritatea” co ncurenței și „perfecțiunea” concurenței28. Astfel concurența este
pură atunci când sunt îndeplinite cumulativ trei condiții:
– atomicitatea, care presupune existența unui număr suficient de mare de agenți economici
(vânzători și cumpărători) de dimensiuni neglijabile în raport cu piața și nici unul dintre ei
neputând influența semnificativ piața;
25 Ibid.
26 Lupan M., Istoria gândirii economice . 2009, p. 27. Disponibil:
http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ECTS/ECTS_IGE.pdf (accesat la 21.10.2017).
27 Dumitru M., Dreptul Concurenței . Iași: Institutul European, 2011, p. 42.
28 Abrah am-Frois G. Economia Politică . București: Editura Humanitas, 1994, p.216.
21
– omogenitatea produsului, ceea ce presupune că pe piață există bunuri echivalente,
identice fără deosebiri între ele, neexistând diferențierea produselor și nici publicitate;
– intrarea și ieșirea liberă pe piață, care presupune să nu existe nici o barie ră juridică sau
instituțională care să limiteze intrarea noilor concurenți într -un domeniu de activitate, ramură sau
industrie. Eficiența producătorilor va fi determinată exclusiv prin mijloacele economiei de
piață29.
Concepția concurenței perfecte a fost e laborată de cunoscutul economist -conservator,
fondatorul Școlii economice de la Chicago, Frank H. Knight30. Potrivit acestuia, concurența
perfectă apare atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:
– transparența perfectă a pieței, car e presupune ca deciziile agenților economici să fie luate
în condiții de informare perfectă, informațiile fiind referitoare la calitatea și natura produselor și
asupra prețului;
– mobilitatea perfectă a factorilor de producție; această condiție presupune ca factorii de
producție (munca și capitalul) să fie „distribuiți” acolo unde vor fi folosiți cel mai bine31.
Astfel, concurența pură și perfectă este concepută pe baza existenței concomitente a celor
cinci ipoteze menționate. Desigur că acesta este un mode l teoretic, abstract și ideal, deoarece în
practică este aproape imposibil să fie reunite concomitent toate aceste cinci condiții. Respectiv,
suntem în situția că în cadrul oricărei economii de piață, este prezentă concurența imperfectă, cu
o varietate de forme.
Concurența imperfectă cuprinde următoarele tipuri de concurență:
– concurența monopolistică , cu următoarele caracteristici: existența unui mare număr de
firme, posibilitate limitată de stabilire a prețului, inexistența barierelor la intrarea pe pia ță;
– oligopolul , caracterizat prin: număr mic de firme, posibilitate redusă de stabilire a
prețului , existența unor bariere la intrarea pe piață;
– monopolul , caracterizat prin: existența unei singure firme, posibilitate considerabilă de
stabilire a prețului, sisteme complete de bariere la intrarea pe piață32.
Totodată, există posibilitatea de influețare a pieței de către consumatori în situațiile în care
vânzătorii sunt numeroși și există doar câțiva purtători ai cererii. În acest caz, structura de pi ață
care apare se numește oligopson , sau monopson , dacă există doar un singur cumpărător33.
29 Maxim I., Bulmaga O., Problematica definirii și clasificării concurenței // Analele științifice ale Universității
Cooperatist -Comerciale din Moldova, Vol. XI, Chișinău, 2013 , p. 33 5-336.
30 Gary Hull, The abolition of antitrust , în traducerea: Некипелов А.Д., Об отмене антимонопольного
законодательства в США . М. Эком Паблишерз, 2008 , p. 54.
31 Maxim I., Bulmaga O., op. cit. , p. 336.
32 Mihai E., Dreptul concurenței . București: Editura All Beck, 2004, p. 20.
22
O altă abordare a concurenței este oferită de către Școala managerială sau structuralistă
de la Harvard , care, pornind de la constatările făcute în perioada Marii Depresiuni Economice ,
a considerat în faza sa inițială că puterea de piață este în mod special caracteristică piețelor cu
structuri concentrate, generatoare de instabilitate și nocivă prin natura sa pentru eficacitatea
economică, astfel încât trebuie prescrisă per se34. Politicile de concurență ale SUA între anii
1950 -1970 au fost influențate de școala structuralistă de la Harvard.
Conform abordării Școlii de la Harvard, activitatea unor anumite industrii era percepută ca
fiind dependentă de conduita companii lor, care la rândul lor erau dependente de structura pieței
industriei cercetate. Acest fenomen a devenit cunoscut prin paradigma „structură – conduită –
performanță”, care accentuează că structura pieții determină strategiile comerciale ale
întreprinderil or și, prin aceasta, nivelul de performanță economică. Lucrările reprezentanților săi
au exercitat o influență considerabilă asupra politicii concurențiale a SUA din acea perioadă. Pe
de o parte, trezea suspiciune a priori comportamentul întreprinderilor m ari Conduita lor se putea
manifesta prin: stabilirea unor prețuri excesive, refuzul de a vinde, protecțiile teritoriale absolute,
rețelele selective prea rigide, care erau puse de structuraliști pe lista neagră a interdicțiilor per se ,
iar pe de altă parte, dorința de a simplifica la minim sarcina probațiunii ce -i revenea autorității de
concurență, au constituit bazele unei politici pe care unii o consideră astăzi că ar fi fost
excesivă35.
Viziunea originală a Școlii de la Harvard, o constituia afirmaț ia că puterea de piață este
dăunătoare în sine și din acest motiv trebuie considerată ilegală. Analiza se axa mai curând pe
structura pieței decât pe conduita de afaceri drept sursă de performanță economică adversă36.
Ideea de referință a școlii nu era prea departe de idealul concurenței perfecte, și anume : fiecare
întreprindere, diluată într -o structură de piață fragmentată, are o putere de piață zero. Noul credo
„small is beautiful ” (mic și frumos ) contrasta astfel cu cea din perioada anterioară. Din aceas tă
perspectivă, dreptul concurenței apărea ca „un mecanism de selecție” alternativ și complementar
care poate garanta reducerea imperfecțiunilor pieții și neutraliza comportamentele strategice cu
scopul de a permite o convergență mai bună între interesul p articular și interesul general37.
33 Văduva M., Considerations on the concept of competition // Analele Universității „Constantin Brâncuși” din
Târgu -Jiu, nr. 1, 2004, p. 222. Disponibil: http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2014 -01/31_Vaduva%20Maria.pdf
(accesat la 21.10.2017).
34 Mihai E., op.cit. , p. 20.
35 Maxim I., Bulmaga O., op.cit. , p. 337.
36 Kaysen C., Tur ner D. Antitrust Policy:An Economic and Legal Analysis . Cambridge: Harvard University Press,
1959, p. 82 apud Maxim I., Bulmaga O., Problematica definirii și clasificării concurenței // Analele științifice ale
Universității Cooperatist -Comerciale din Moldo va, Vol. XI, Chișinău, 2013 , p. 337.
37 Khemani R.S., Shapiro D. M., Glossaire d'economie industrielle et de droit de la concurrence , Paris: Dalloz,
1995 , p. 54.
23
În mod deosebit , trebuie subliniată contribuția lui Clark J. B., creatorul noțiunii de
concurență practicabilă . El întemeiază acest concept pe ceea ce numește concurență reală:
rivalitate în vânzarea de produse, prin care fiecare agent economic urmărește să realizeze un
profit maxim, în condițiile în care prețurile pe care le poate pretinde un vânzător sunt efectiv
limitate prin libertatea de alegere a cumpărătorului, care își poate procura ceea ce el consideră
a fi același produs de la vânzătorii rivali38.
Concurență practicabilă sau concurență efectivă se caracterizată prin existența a trei factori
distinctivi39:
– Primul factor se referă la necesitatea ca piața să fie deschisă, agenții economici
bucurându -se de acces liber pe piață, neexistând obstacole artificiale pentru pătrunderea pe piață.
– Un al doilea factor se referă la necesitatea ca agenții economici să dispună de libertate de
acțiune pe piață. Astfel, fiecare dintre întreprinderile aflate în competiție trebuie să -și poată
stabili în mod autonom propria politică în relațiile cu ceilalți concurenți și cu consumatorii.
– Ultimul factor are în vedere cerința ca utilizatorii și consumatorii să beneficieze de un
grad satisfăcător de libertate în alegerea furnizorului ș i mărfii dorite.
Conceptul concurenței practicabile nu este doar o ficțiune teoretică, el fiind recepționat și
aplicat de jurisprudența Uniunii Europene. Astfel , într-o cauză, Curtea de Justiție a Uniunii
Europene a menționat că „concurența nedenaturată, vizată de articolele 3 și 85 ale Tratatului,
implică existența pe piață a unei concurențe eficace (workable competition), altfel spus doza de
concurență necesară pentru ca să fie respectate exigențele fundamentale și atinse obiectivele
Tratatului și, în sp ecial, formarea unei piețe unice, creând condiții analogice celor unei piețe
interne. În conformitate cu această cerință, natura și intensitatea concurenței pot varia într -o
măsură dictată de produsele sau serviciile în cauză și structura economică a sect oarelor relevante
ale pieței” 40.
O transformare destul de radicală a marcat perioada următoare. Ea se explică cel puțin prin
două motive: primul, opiniile din perioada structuralistă nu mai erau susținute, ceea ce a condus
la apariția unui nou curent de gâ ndire, punând accentul pe eficacitatea economică, și, al doilea,
temerile precum că o politică concurențială prea strictă ar fi dezavantajoasă pentru industria
americană. Astfel, ca reacție a apărut Școala ofertei sau Școala de la Chicago . Adepții Școlii
din Chicago, reprezentați de G.Stigler, H.Demsetz și Y.Brozen critică opinia reprezentanților
38 Mihai E., op.cit. , p. 20.
39 Căpățînă O. Dreptul concurenței comerciale . București: Lumina Lex , 1998, p. 343 -344.
40 Cauza Metro SB -Großmärkte GmbH & Co. KG contra Comisia Uniunii Europene. Hotărârea Curții din
25.10.1977. Disponibil: http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:61976CJ0026_SUM&from=EN (accesat la 21.10.2018).
24
Școlii din Harvard, considerând că dacă eficiența pieței reprezintă cu adevărat obiectivul politicii
de concurență, atunci se cere a fi schimbată perspectiva, para digma corectă trebuind să lege
concentrarea pieței cu eficiența. Reprezentanții Școlii din Chicago considerau că este necesar să
se recunoască virtuțile pieței de a se concentra și autoregla, politica statului de reglementare a
concurenței trebuind să fie minimă. Cea mai mare problemă sunt considerate barierele de intrare
pe piață, care sunt create de stat41.
Potrivit adepților acestei teorii, modelul concurenței pure și perfecte este fals, după cum
sunt false și celelalte modele economice, întemeiate mai mult sau mai puțin pe considerarea unor
parametri din concurența pură și perfectă, cum a fost cel al Școlii de la Harvard. Singurul model
care merită să fie luat în considerare este cel al pieței reale, existente, caracterizate de cele mai
multe ori printr -un mic număr de vânzători, aflați într -un viu proces de mobilizare a informațiilor
și cunoștințelor. Iar acest or piețe care au tendința naturală de a se concentra trebuie să li se
recunoască virtuțile, tot naturale, de a se autoregla, în ambianța unei pol itici de concurență
concepută a minima42.
O altă importantă contribuție a acestor teoreticieni a constituit -o conceptul contestabilității
pieței. O piață contestabilă poate număra un număr oricât de mic de întreprinderi, la limită chiar
una singură, mai ale s în sectoarele în care existența economiilor de scară împiedică viabilitatea
unui număr mare de competitori. Problema barierelor de intrare este eronată, astfel încât și o
astfel de piață este concurențială. Ideea care fundamentează această concluzie constă în faptul că
întreprinderile deja implantate pe piață își vor menține prețurile în limite apropiate de nivelul
concurențial, datorită amenințării pe care o reprezintă întodeauna noile intrări, deci concurenții
potențiali. Dacă întreprinderile respective stabilsesc prețuri care, deși le asigură profituri, nu sunt
de natură să atragă noi intrări, prețurile sunt considerate sustenabile . Prețul de monopol
sustenabil definește echilibrul pe o piață contestabilă și nu lasă nici o oportunitate pentru o
intrare profitabilă. În consecință, chiar și în această ipoteză intervențiile etatice sunt considerate
inutile, chiar nocive. Teoria Școlii de la Chicago a stat, atât în Statele Unite, cât și în Europa, la
baza unei concepții politice care a condus la dereglementa re și la atenuarea angajamentului
statului în ordonarea concurenței43.
Școala nihilistă sau a distrugerii creatoare consideră că concurența este inseparabilă de
dinamism. J. Schumpeter, reprezentantul acesteia, dă o viziune nouă naturii concurenței. Și
anum e, consideră că: „ concurența este motorul procesului de distrugere creativă ” și în
41 Maxim I., Bulmaga O., op.cit., , p. 338.
42 Mihai E., op.cit. , p. 21.
43 Ibid., p. 22.
25
consecință a progresului economic. Companiile pionere introduc produse noi și metode de
producere noi, astfel deschizând piețe noi. Dinamismul acestor companii inițial le oferă o poziție
monopolistă pe piață, în același timp stimulând pe altele să le imite. Aceste imitații și inovații
succesive promovează progresul economic. Privite din perspectiva concurenței drept proces
dinamic, devierile de la modelul concurenței perfec te, cum ar fi diferențierea produsului și lipsa
transparenței pe piață sunt premise pentru „lucrabilitatea” acelui proces44.
Teoreticienii încadrați în acest curent propun , însă, renunțarea completă la toate
instrumentele de ordonare concurențială admise de structuraliști și de Școala de la Chicago pe
plan intern sau de evoluționiști pe plan extern. Nihiliștii lansează un nou model de referință
pentru concurența imperfectă, denumit modelul rivalității de piață (Market Rivalry Model),
potrivit căruia între ac torii economici, producători și consumatori, „se joacă” o rivalitate
economică și comercială în termenii concurenței prin profituri . Dat fiind că informațiile și
cunoștințele agenților economici sunt prin natura lor incomplete și imperfecte, o întreprinder e va
realiza beneficii cu atât mai mari față de concurenții săi, cu cât își va conserva și dezvolta spiritul
inovator, introducând constant noi produse, adoptând tehnici superioare de producție, exploatând
prompt și adecvat condițiile actuale și viitoare a le pieței45.
Elementele de referință pentru teoria nihilistă sunt:
a) Concentrările economice, chiar în gradul cel mai ridicat, nu sunt periculoase nici prin
natura lor, nici contextual, ci, fiind consecința eficienței superioare a unei firme, determină
sporirea acestei eficiențe.
b) Dominația pieței nu este sursă de profitur i supraconcurențiale, ci este expresia unei
aptitudini superioare de anticipare și gestiune. Prin urmare, niciodată un oligopol sau un
monopol nu pot constitui sursă de abuz (cu excepția monopolului public).
c) Niciodată, indiferent de condiții, protecția co ncurenței nu este benefică. O politică de
concurență care implică, fie și numai într -o măsură redusă, intervenția statului , distruge
mecanismele interne ale pieței prin care este asigurată disciplina rivalității dintre competitori.
Însuși dreptul concurenței are , deci, un caracter represiv inutil și este păgubitor46.
În aceeași ordine de idei , este de menționat faptul că anumiț i cercetători consideră că
suportul teoretic al reglementării anticoncurențiale este un eșec și intervenția statului în relațiile
concurențiale libere cauzează prejudiciu, chiar și sub pretextul protecției concurenței în fața
expansiunii monopolismului. Ei consideră că legislația antimonopol în vigoare are un caracter
44 Maxim I., Bulmaga O., op.cit. , p. 339.
45 Mihai E., op.cit., p. 23.
46 Ibid., p. 2 3-24.
26
amoral, deoarece sancționează agenții economici care au obținut succes în afaceri și îi susține pe
cei cu eficiență scăzută. Adevărata legislație concurențială efectivă și echitabilă ar trebui să se
bazeze pe morala egoismului raționalist47.
În continuare vom analiza concepțiile a două școli care au influențat pozitiv gândirea
economică europeană referitor a concurență și rolul acesteia.
Școala de la Freiburg a creat doctrina liberalismului ordo nat, numită uneori, sintetic
ordoliberalism. Punctul de plecare al studiilor reprezentanților acestei școli îl constituie
constatarea caracterului imperfect prin natură al concurenței, precum și a prezenței active pe
piață a grupurilor de interese. De acce a, o concurență pur liberală, centrată pe ofertă, este
insufucientă. Modelul propus este cel al unui liberalism temperat, în care să funcționeze o
intervenție etatică de intensitate minimală pentru controlul monopolurilor, realizarea politicii
sociale etc. „Codul” economiei neoliberale germane conceput de Walter Euken, Wilhelm R öpke,
Ludwig Ehrard și Franz Böhm, vizează găsirea și instaurarea unei organizări care să facă posibile
în același timp eficacitatea economică și un just compromis social, în condiți ile rivalității de
piață și într -un mediu monetar stabil asigurat de stat. Inima acestui dispozitiv o constituie politica
de concurență . Prin aceasta modelul german se deosebește atât de concepția americană (prezentă
în toate modelele economice elaborate d e diferite curente), care consideră concurența ca fiind
scopul absolut al oricărei politici de concurență, cât și de unele modele europene (cel francez de
exemplu) , potrivit cărora concurența nu este decât „un vulgar instrument de politică economică
supus capriciilor circumstanțelor și ‹‹arbitrajelor›› politice”. În consecință, corolarul economic al
unui regim constituțional democratic este realizarea unei ordini concurențiale , prin care să se
atingă eficiența optimă a concurenței . Aceasta presupune garanta rea libertății de acțiune a
operatorilor pieței, sursă a prosperității generale, dar și protecția aceleiași libertăți în fața
pericolel or naturale care rezultă din evoluția raporturilor de rivalitate concurențială48.
Școala Freiburgheză a conferit legislației cu privire la concurență un loc central în întreaga
ordine economică. Conform opiniilor adepților acestei Școli, statul ar trebui să creeze cadrul
legal pentru a face posibilă concurența completă și, acolo unde ac est ideal nu e posibil să fie
realizat, trebuie să adopte regulamente care vor stimula rezultatul concurenței complete, aceasta
fiind un principiu de bază al ordinii competitive.
Pentru realizarea ordinii competitive, Școala Freiburgheză, în special Walte r Euken,
propune două tipuri de principii: constitutive a ordinii competitive și regulatorii a ordinii
competitive. Principiile constitutive sunt: crearea mecanismului prețurilor într -o concurență
47 Maxim I., Bulmaga O., op.cit. , p. 340.
48 Mihai E., op.cit. , p. 2 5.
27
completă; piețe deschise; prioritatea proprietății private; libertatea contractuală; continuitatea
politicii economice; responsabilitatea reciprocă și sistemul monetar stabil. Principiile regulatorii,
care asigură funcționalitatea ordinii economice și competitive, sunt: realizarea politicii de
prevenire a formării monopolurilor și crearea unei autorități de stat antimonopol independentă;
echitatea socială și realizarea politicii fiscale49.
Contribuția majoră a Școlii Freiburgheze o constituie accentul plasat pe necesitatea
transferării responsabilității pentru reali zarea concurenței, pornind de la ,, laissez faire ” la un stat
puternic. În ceea ce privește conținutul concret al legii cu privire la concurență, între membrii
școlii freiburgheze au existat opinii diferite. Totuși, ei toți au subscris următoarelor principi i
comune. Sarcina primară a concurenței este să protejeze procesul competitiv de puterea
economică privată. Conform viziunilor ordoliberale, interzicerea strictă a înțelegerilor de tip
cartel orizontale și un control preventiv al fuziunilor ar preîntâmpina crearea monopolurilor pe
piețe, în așa mod condițiile concurenței absolute ar fi realizate. Pe alte piețe, în condițiile unei
concurențe complete, intervenția statului care cere dizolvarea înțelegerilor de tip cartel,
cesionarea și controlul monopolurilor rămase, ar trebui să realizeze sau să stimuleze rezultatele.
Companiile ce dețin putere economică ar trebui forțate să adopte un comportament potrivit
situației în care ipotetic ar exista concurența completă, în special cu referință la deciziile în ceea
ce privește stabilirea prețurilor. Executarea regulilor cu privire la concurență ar trebui
încredințate unei autorități independente pentru protecția concurenței nesupusă presiunii din
partea grupurilor de interes50.
Ideile ordoliberale și -au lăsat amprenta și asupra legislației comunitare cu privire la
protecția concurenței. În acest sens, se poate face referință la formularea interdicției înțelegerilor
de tip cartel (art.101 din TFUE51) și restricției abuzurilor de poziția dominantă (art.102 TFUE).
Școala de la Bruxelles a fundamentat și a integrat ideile de teorie economică și politică de
concurență care au stat la baza încheierii Tratatului de la Roma de creare a Uniunii Europene, în
present acestea fiind promovate de Comisia Europeană. Școala a beneficiat de experiența
americană, dar , totodată, a preluat și tradițiile europene, fiind influențată de ordoliberali – Școala
de la Freiburg.
Conform reglementărilor comunitare, politica în domeniul concurenței nu este privită ca
un scop în sine, ci ca o condiție necesară realizării pieții interne. Astfel, art. 3 al TFUE subliniază
49 Ойкен В., Основные принципы экономической политики. Editura: Прогресс , Moscova, 1995 . p. 325-326.
Disponibil: https://studme.org/67419/politekonomiya/frayburgskaya_shkola (accesat la 23.10.2017).
50 Maxim I., Bulmaga O., op.cit. , p. 341.
51 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. C 326 di n 26.10.2012, pag. 1 – 390. În vigoare de la 01.12.2009 .
28
faptul că scopul urmărit este de a permite instituirea unui „regim care să asigure faptul că, în
cadrul pieții unice, concurența nu este distorsionată”.
Analiștii a u descifrat trei obiective majore, aflate în raporturi de interconectare, care au
întemeiat abordarea concurenței la nivel comunitar52:
– Primul dintre ele este de natură exclusiv politică. În acest sens, reglementarea concurenței
în ansamblul ei constituie co rolarul unui transfer parțial de suveranitate, a cărui finalitate a fost
realizarea unei piețe unice între statele membre ale Comunității, o piață care să reproducă, în
măsura posibilului, caracteristicile unei piețe naționale.
– Cel de -al doilea obiectiv es te de natură economică, depășindu -se astfel sfera de interes
legată de eficiența pur concurențială. De aceea, politica europeană de concurență își asumă
funcții multiple: alături de cele care vizează productivitatea, și funcții în materie distributivă, câ t
privește transferul reciproc de venituri între producători și consumatori, precum și funcții de
asigurare a utilizării echilibrate a forței de muncă.
– În fine, cel de -al treilea obiectiv este de natură morală și socială, pe deplin justificat cu
titlu de c ompensație față de renunțările parțiale la suveranitate, consimțite de statele membre, în
profitul unui executiv supranațional. Este ceea ce Comisia Europeană a indicat în al IX -lea
Raport asupra politicii de concurență53 ca fiind principiul loialității pie ței, căruia trebuie să -i fie
supuse relațiile de concurență și care se manifestă sub trei modalități complementare. Prima
constă în egalitatea șanselor pentru toți operatorii economici care activează pe piața
intracomunitară. Aceasta impune statelor, în pr imul rând, să nu acorde întreprinderilor din
interiorul lor ajutoare în regim preferențial, iar în al doilea rând, sub rezerva neprejudicierii
serviciilor de interes general, să trateze în mod egal întreprinderile publice și cele private.
Aceeași egalitate de șanse trebuie rezervată întreprinderilor străine de Comunitate care operează
în interiorul acesteia, fie direct, fie prin intermediul filialelor. A doua formă de exprimare a
principiului loialității privește sprijinul acordat, printr -o serie de prevede ri reglementare, dar și
printr -o jurisprudență constantă, întreprinderilor mici și mijlocii, lipsite de posibilitatea de a lupta
cu arme egale cu marile companii. În al treilea rând, principiul impune și respectarea intereselor
legitime ale lucrătorilor, u tilizatorilor și consumatorilor, cărora trebuie să li se rezerve o parte
rezonabilă din profiturile generate de strategiile concurențiale ale întreprinderilor.
Spre deosebire de curentele de gândire nord -americane, constatăm că Școala de la
Bruxelles a con tinuat și a completat viziunea structuraliștilor, adăugându -i perspectiva
52 Mihai E., op.cit. , p. 2 6-27.
53 Al IX-lea Raport asupra politicii de concurență al Comisiei Europene din 1979 . Disponibil:
https://publications.europa.eu/en/publication -detail/ -/publication/26e12860 -4710 -46be -bcfc-
60582d4e51b2/language -en (accesat l a 23.10.2017).
29
economică și socială și s -a distanțat de teoria ofertei profesată în mod exclusivist de Școala de la
Chicago. Pentru Școala de la Bruxelles, concurența este un mecanism de direcționa re și de
control anonim care nu numai că îi forțează pe concurenți să dobâ ndească avantaje de eficacitate,
dar și să realizeze transferul acestora către consumatori. Prin aceasta, libertatea de a concura este
garantată atât pentru competitor, cât și pentru consumatori.
Republica Moldova, odată cu declararea independenței, a purces la implementarea unui
model economic nou, bazat pe principiile economiei de piață. În cadrul sistemului economic de
piață, concurența este unul din pilonii de bază care asigură fu ncționarea acestuia, contribuind
direct asupra creșterii bunăstării consumatorului . În Constituția Republicii Moldova (art. 9, alin.
(3)) se specifică faptul că piața, libera inițiativă economică, concurența loială sunt factorii de
bază ai economiei. Totod ată, prin semnarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe
de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele
membre ale acestora, pe de altă parte54, Republica Moldova și -a asumat angajamentul față de
principi ile economiei de piață liberă, dezvoltării durabile și multilateralismului efectiv (art. 2,
pct. 2 din Acordul de Asociere). Acest document evidențiază necesitatea aplicării legislației în
materie de concurență într -un mod transparent și nediscriminatoriu, cu respectarea principiilor de
echitate procedurală și a drepturilor de apărare ale întreprinderilor implicate. Totodată , în Acord
este stipulat că practicile comerciale anticoncurențiale sunt susceptibile de a denatura buna
funcționare a piețelor și de a reduce avantajele liberalizării schimburilor comerciale (art. 334 din
Acordul de Asociere). Iar liberalizarea și îmbunătă țirea accesului la diferite piețe, de
reglementarea activității unor domenii, transparența piețelor sunt prevăzute în Acordul de
Asociere, în cadrul mai multor domenii și sectoare economice. Astfel, ambele documente
menționate (Constituția și Acordul de As ociere) recunosc importanța concurenței loiale în
vederea edificării unui sistem economic, bazat pe noi principii și abordări55.
Conform art. 9 alin. (3) din Constituția Republicii Moldova din 29.07.199456, piața, libera
inițiativă economică, concurența loială sunt factori de bază ai economiei. Textul în cauză
urmează a fi examinat sub câteva aspecte, în funcție de enumerarea factorilor de bază ai
economiei. În acest sens, deosebim:
54 Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat prin Legea nr. 112 din 02.07.2014. În:
Monitorul Ofici al nr. 185 -199 din 18.07.2014.
55 Programul național în domeniul concurenței și al ajutorului de stat pentru perioada 2017 -2020, aprobat pri n Legea
Nr. 169 din 20.07.2017. Î n: Monitorul Oficial 18.08.2017 Nr. 301 -315
56 Constituția Republicii Moldova din 29 .07.1994 . În: Monitorul Oficial nr. 1 din 12.08.1994. Data intrării în
vigoare 27.08.1994.
30
a) Piața . Aceasta poate fi privită ca o totalitate a tranzacțiilor de vânzare -cumpărare de
produse și servicii. Există câteva indicii ale pieței, care o fac să se deosebească de toate celelate
tipuri de organizare a activității economice, și anume:
accesul liber și posibilitate a de ieșire la piață, caracterul nelimitat al numărului de
participanți la activitățile din cadrul ei, accesul și desfășurarea activităților manifestându -se
prin diverse metode;
exercitarea unei influențe nesemnificative asupra prețului general de pe piaț ă către prețul
fixat de fiecare producător, dat fiind caracterul de masă al pieței, interacțiunea diverșilor
vânzători, cu posibilități relativ egale, ceea ce contribuie la stabilirea pieței;
libertatea deplină de circulație a resurselor materiale, financ iare, și anume:
asigurarea, în principiu, de șanse egale pentru toți participanții la activitățile de piață, a
dreptului fiecăruia de a fi informat despre cerere și ofertă, despre prețuri, despre
specificarea mărfurilor;
excluderea de privilegii.
Este important de menționat faptul că no țiunea de „ piață relevantă ” este diferită de
noțiunea de „ piață ” utilizată de către operatorii economici. Aceast ă din urmă sintagmă este
folosită pentru a determina aria economică în care își desfășoară activitatea.
În ce ea ce privește importanța noțiunii de piată relevantă, menționăm următoarele: în
primul rând , aceasta este utilizată cu scopul de a determina constrângerile concurențiale la care
sunt supuse diverse întreprinderi. Legislația -cadru identifică trei mari surs e din care provin
constrângeri le concurențiale pentru întreprinderi, și anume: substituibilitatea la nivelul cererii,
substituibilitatea la nivelul ofertei și concurența potențială.
Cu alte cuvinte, definirea sintagmei „ piață relevantă ”, în conformitate cu dreptul
concurențial, are rolul de a oferi operatorilor economici informații privind concurența și
concurenții, modalitatea în care acestea le influențează produsele ori activitatea, precum și
informații în ceea ce privește puterea de piață.
În literatura de specialitate, noțiunea este definită ca „locul unde se confruntă cererea și
oferta unor produse sau servicii, care sunt socotite de cumpărători ca substituibile între ele, dar
nu și substituibile cu alte bunuri și servicii oferite”57. O caracterizare si milară a fost adoptată în
practica Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică: „Definiția pieței ia în
considerare atât cererea, cât și aprovizionarea. Pe latura cererii, produsele trebuie să fie
substituibile din punctul de vedere al cumpărător ului. Pe latura aprovizionării, piața include
57 Azema J. Le droit francais de la concurrence, ed a 2 -a. Paris, 1989, p. 328 apud Bulmaga O. Piața relevantă –
instrument fundamental al dreptului concurenței // Revista Națională de Drept, nr. 12, 2010, p. 16.
31
numai vânzătorii care realizează produsul relevant sau care își pot lesne modifica producția spre
a oferi produse de substituire ori conexe”58.
Noțiunea de piață relevantă , conform art. 4 al Legii concurenței nr . 183 din 11.07.201259,
constituie piața în cadrul căreia trebuie evaluată o anumită problemă de concurență și care se
determină prin raportarea pieței relevante a produsului la piața geografică relevantă. Tot aici sunt
definite și componentele pieții relev ante – piața relevantă a produsului – piață a produselor
considerate de consumatori ca interschimbabile sau substituibile datorită utilizării date acestora,
datorită caracteristicilor fizice, funcționale și prețului și – piață geografică relevantă – zonă î n
care întreprinderile sînt implicate în oferta sau cererea de pe piața relevantă a produsului, în care
condițiile de concurență s unt suficient de omogene și care poate fi deosebită de zonele
geografice învecinate prin condiții de concurență ce diferă în m od apreciabil.
Concluzionăm că piața relevantă, în legatură cu care trebuie realizată o evaluare a unei
probleme de concurență, va fi determinată atât prin analiza pieței relevante a produselor, cât și a
pieței geografice relevante. Totodată, determinarea corectă a piaței relevante reprezintă o
necesitate evidentă pentru asigurarea funcționării optime a mediului concurențial și comercial, a
pastrării relațiilor competitive între întreprinderi, precum și pentru realizarea studiilor și
obținerea informațiilor pertinente în ceea ce priv ește identificarea concurenților, îmbunătățirea
sistemului, a produselor și a cotelor de piață.
b) Libera inițiativă economică . Relațiile de piață caracterizează un anumit tip de
organizare a economiei naționale, în cadrul căruia între producător și consum ator nu există
instituție administrativă de planificare, ce ar reglementa activitatea producătorilor și a
consumatorilor. Numai în cadrul unei piețe libere se poate manifesta libera inițiativă economică,
aceasta presupunând, în primul rând, maximum de libe rtăți și posibilități economice, dintre care
menționăm următoarele, expuse ca principii:
egalitatea subiecților;
inviolabilitatea proprietății;
libertatea tranzacțiilor;
inadmisibilitatea amestecului arbitrar în relațiile individuale;
obținerea de con diții favorabile în realizarea drepturilor civile de către persoanele fizice și
juridice, conform propriei voințe și propriilor interese.
Din cele expuse rezultă că subiecții activităților dețin o așa -numită suveranitate economică.
O suveranitate similară o dețin și cumpărătorii.
58 Căpățînă O. op.cit , p. 374.
59 Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012 . În: Monitorul Oficial nr. 193 -197 din 14.09.2012 .
32
c) Concurența loială . Concurența este o trăsătură esențială a economiei de piață. Aceasta
reprezintă o rivalitate între participanții la relațiile din cadrul economiei de piață, care tind să
obțină condiții mai favorabile de producere, vânzare și cumpărare a mărfurilor și serviciilor. La
caracterizarea concurenței, legiuitorul utilizează termenul „loială“. Sensul acestuia este identic
cu cel al concurenței libere, opuse concurenței neloiale, reglementate pe larg în multiple acte
normative.
Noțiunea de concurență, ca urmare a nivelului diferit de dezvoltare al economiei,
apartenenței la diferite sisteme de dr ept, diferențelor de regim politic, a diversității culturale, este
percepută în mod diferit, atât de juriști, economiști, cât și de întreprinzători și organele statului.
Spre exemplu, definițiile doctrinare a concurenței în literatura economică și cea juri dică
deseori se află în confruntare directă. Astfel, juriștii percep concurența ca „ stare a pieții ”60, pe
când economiștii, precum Ullrich Meyer -Corfing, criticând perceperea juriștilor despre
concurență ca o stare de piață, propun o definire a acesteia ca „comportamentul prin care mai
mulți rivali caută să atingă același scop, pentru a -și promova randamentul orientat către
profit ”61.
Asamblând ambele concepte, Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică
(O.C.D.E.) a adoptat următoarea definiție a con curenței: „ situația de pe o piață, în care firme sau
vânzători se luptă în mod independent pentru a câștiga clientela cumpărătorilor, cu scopul de a
atinge un obiectiv economic, de exemplu, profituri, vânzări și/sau împărțirea pieței. În acest
context, concurența este adesea echivalentă cu rivalitatea. Această rivalitate poate să se refere
la prețuri, calitate, servicii sau combinații ale acestor sau altor factori pe care clienții îi
prețuiesc ”62.
La rândul său, jurisprudența Curții Europene de Justiție a încercat să definească
concurența, construind acest înțeles în jurul ideii de comportament independent pe piață, fără
contacte directe sau indirecte între operatorii economici, care să conducă la coordonarea
comportamentului acestora.
În Republica Moldova , art. 4 din Legea concurenței nr. 183 din 11.07.201263 definește
concurența ca „rivalitate economică, existentă sau potențială, între două sau mai multe
întreprinderi independente pe o piață relevantă, când acțiunile lor limitează efectiv posibilitățile
fiecăreia dintre ele de a influența unilateral condițiile generale de circulație a produselor de pe
piața respectivă, stimulează progresul tehnico -științific și creșterea bunăstării consumatorilor ”.
60 Mihai E. op.cit. , p. 12 -20 apud Bohm F., Wettbewerb und Monopolkampf, 1933
61 Ibid., apud Die Grundbegriffe des Wettbewerbsrechts, Wirstschafl und Wettbewerb , 1962, p. 462.
62 Khemani R.S. și Shapiro D.M. Glossaire d'economie industrielle et de droit de la concurennce . Paris, 1995, p. 23.
63 Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012. În: Monitorul Ofi cial nr. 193 -197 din 14.09.2012.
33
Concurența îndeplinește mai multe funcții care, în ansamblu, determină rolul economic al
ei:
concurența stimulează inițiativa, inovația, spiritul creativ al agenților economici, duce la
eliminarea industriilor învechite și la extinderea celor noi, la afirmarea progresului în toate
ramurile economiei națion ale;
concurența reprezintă calea cea mai reușită de satisfacere a intereselor producătorilor și
consumatorilor, deoarece ea impune producătorul ui reducerea costuril or de producție, majorarea
volumului capitalului în scopul obținerii profiturilor majorate. Însă aceste acțiuni ale
producătorului duc la creșterea volumului de producție și la îndestularea cerințelor
consumatorilor;
concurența stimulează tendința de egalizare a înzestrării cu factori de producție a
întreprinderilor, întrucât fiecare agent econom ic este înteresat să aibă cheltuieli cât mai mici;
concurența favorizează reducerea prețurilor, deoarece în lupta de concurență câștigă acel
agent economic care oferă mărfuri la prețuri mai joase;
concurența contribuie la îmbunătățirea calității produselor și serviciilor prestate, deoarece
calitatea servește ca instrument de luptă concurențială între agenții economici;
concurența, prin mecanismul prețurilor și acțiunii legilor generale a cererii și ofertei,
orientează activitatea economică, duce la repartiz area eficientă a resurselor economice pe ramuri
și localități și utilizarea lor profitabilă. 64
Urmare a evidențierii unora dintre funcțiile concurenței, este imperios de a consemna
faptul că concurența este posibilă numai dacă: (1) prețurile sunt libere; (2) agenții economici
dispun de liberă inițiativă; (3) există un cadru juridic suficient (adecva t) ce reglementează
„regulile jocului”; și (4) agenții economici sunt numeroși.
Într-un stat de drept, cu economie de piață, de orientare socială, bazată pe proprietatea
privată și pe proprietatea publică, antrenate în concurență liberă, acești indicatori sunt absolut
indispensabili. Pe de altă parte, acestor indicatori le poate fi atribuit și titlul de principii ale
concurenței, or fără existența acestora nu ar fi posibilă și existența concurenței.
Evoluția reglementărilor din domeniul concurenței
64 Delesco C. Concurența și monopolul . p. 2 -3. Disponibil: https://www.academia.edu/11990025/Introducere
(accesat la 03.02.2018 ).
34
Încercări de reglementare a activității monopoliste au fost întreprinse încă în antichitate. În
Imperiul Roman, pe timpul Împăratului Dioclețian (anul 301 e.n.), în lupta cu speculanții
monopoliști, printr -un Edict, a stabilit plafonul maxim la prețurile unui șir de mărfuri. Pentru
încălcarea acestui Edict prin acțiuni precum cumpărarea întregului lot disponibil, ascunderea,
crearea artificială a deficitului produselor de uzură zilnică, era prevăzută pedeapsa cu moartea.
Unul din primele acte antimonopol, este Constituția despre prețuri a împăratului roman
Zenon, anul 483 e.n.. În acest document era înscris: „ Noi ordonăm, ca nici o persoană să nu
îndrăznească să exercite monopol la oricare tip de haine, la pește sau la alt e mărfuri, care
servesc ca alimente sau destinate pentru altă folosință ”65.
O lungă perioadă de timp viața economică a fost reglată prin sistemul corporatismului și
breslelor, ce beneficiau de monopol în domeniu, membrii acestora fiind considerați egali, cu
excluderea concurenței dintre ei .
Formarea concepției moderne a legislației antimonopol privește sec. XV -XVII, atunci când
meșteșugarii individuali au încercat să se opună ordinii existente de activitate a breslelor. Astfel,
în anul 1414, în Anglia, a fos t examinată o cauză împotriva lui John Dayer66 privind stabilirea
unei amenzi pentru încălcarea clauzelor contractuale, potrivit cărora Dayer era obligat „ să nu
folosească abilitățile sale de boiangerie în limitele orașului, timp de 6 luni ”. Instanța a constatat
că obligația zugravului nu are efecte juridice și a hotărât de a stabili amendă reclamantului, dar
nu pârâtului.
În 1561 în Anglia a fost introdus un sistem de acordare a licențelor pentru monopolurile
(drepturile exclusive) din industrie. Acest sistem a avut ca consecință păstrarea privilegiilor și nu
a încurajat inovațiile. Ulterior acest sistem a fost anulat de jurisprudența curților, care au anulat
drepturile exclusive67.
În 1624 , după lungi dezbateri, parlamentul britanic a adoptat Statutul M onopolurilor, care
interzice toate monopolurile, cu excepția celor care se referă la invenții.
Din secolul al XVII -lea, liberalismul devine tot mai important în economiile țărilor
europene, impunând libertatea comerțului, inclusiv libertatea concurenței, î n scopul producerii și
furnizării de produse la cele mai bune prețuri, dar și ca instrument de politică antiinflaționistă și
de dinamizare a întreprinderilor. Astfel, revoluția franceză din 1789 a legiferat principiul
libertății de comerț și industrie și a u fost interzise breslele. Totuși, s -a observat că liberalismul
prezintă și dezavantaje, deoarece cei mai competitivi comercianți prevalează asupra adversarilor
65 Беляева О.А. Предпринимательское право, 2-е изд . Мoscova: Инфра -М, Контракт, 2009, p. 352.
66 Ibid.
67 Steven G. Calabresi, Price L. Monopolies and the Constitution: A History of Crony Capitalism . Faculty Working
Papers, 2012, p. 8.
35
și pot dicta relațiile comerciale în raport cu concurența și consumatorii și ca urmare a crește rii
productivității muncii se creează o suprapresiune asupra locurilor de muncă68.
În accepțiunea noțiunii de concurență de astăzi, primele acte legislative privind protecția
concurenței au apărut în SUA la sfârșitul sec. XIX. Cât de paradoxal nu ar părea, dar SUA,
bucurându -se de roadele istorice a gradului de libertate economică fără precedent, care a
transformat -o în principala putere economică a lumii, este considerată patria dreptului
concurenței. Tradițional acesta mai este numit drept antitrust. Se co nsideră că începutul istoriei
politicii antimonopol este anul 1890 .69
Spre deosebire de majoritatea actelor legislative adoptate în SUA, legislația antimonopol
nu are proveniență europeană, aceasta este creația americanilor – în principal, de americanii
conservatori.
În acele timpuri, legile antimonopol nu au avut nici un fundament substanțial și nici o bază
teoretico -economică. Majoritatea economiștilor din acea vreme aveau o atitudine pozitivă față de
trusturi și față de alte forme de uniuni comerciale ma ri. Unicul element substanțial al ca mpaniei
antimonopol a fost legat de separarea politicului de economie, care s -a conținut în discursul
senatorului Sherman: „ Dacă nu vom răbda regele în puterea politică, nu trebuie să răbdăm
regele nici în sfera producți ei, transportului și vânzarea oricăror bunuri de primă necesitate ”70.
În acest an, 1890, Senatorul american John Sherman a prezentat în fața Congresului SUA
inițiativa de a adopta un act legislativ, care ar avea drept scop contracararea tuturor posibilităț ilor
de limitare a libertății comerțului și activităților care presupun crearea monopolurilor. Acesta a
învinuit trusturile în limitarea plasării pe piață a mărfurilor pentru a ridica prețurile.
Primul trust din SUA a apărut în domeniul căilor ferate. Ace st trust permitea căilor ferate
să discrimineze ratele impuse și serviciile acordate consumatorilor și businessului și să distrugă
potențialii concurenți. În anul 1880 trustul Standard Oil Company controla un număr esențial de
piețe, incluzând piața produs elor petroliere, plumbului, whisky -ului.
Respectiv, în 1890 a fost adoptată Legea lui Șerman , care este expresia intenției politice a
Congresului SUA de a ridica nivelul bunăstării populației și de a păstra posibilitatea persoanelor
fizice și juridice de a concura. Principala lozincă a reglementării politicii antimonopol a fost
68 Gheorghiu Gh. și Niță M. Dreptul Concurenței Interne și Europene, curs universitar . București: Editura
Universul Juridic, 2011, p. 11 -12.
69 Беляева О.А. op.cit. , p. 352.
70 Gary Hull, The abolition of antitrust , în traducerea: Некипелов А.Д., Об отмене антимонопольного
законодательства в США , М. Эком Паблишерз, 2008 , p. 53.
36
motto -ul „protecți a concurenței, dar nu a concurenților” . Legea lui Sherman a codificat
dreptul comun în materia concurenței71.
Legea lui Sherman a fost adoptată după câ țiva zeci de ani după publicarea lucrării lui
Marks – „Capital” (an. 1869)72 și circa după 20 de ani, de câ nd neoclasicii economiști au
formulat primele răspunsuri patetice la această lucrare. Analiza discuțiilor arată că primii
susținători ai legislației antimonopol în congresul SUA s -au temut de prezicerile lui Marks în
legătură cu faptul că capitalismul, car e a obținut posibilitatea de a acționa în baza propriilor
mecanisme, va duce la concentrarea pe scară largă a bogăției, monopol, exploatare și criză73.
Totodată, un impuls pentru adoptarea acestui act a fost și faptul că până la sfârșitul sec.
XIX, american ii, în general, au asociat partea negativă a dominației monopolurilor cu puterea
statului în economie. Ei considerau că activitatea majorității monopolurilor este dăunătoare,
deoarece acestea au fost create și cu ele a manipulat atotputernicul stat.
Acest act a proclamat ca și infracțiuni constituirea monopolului, limitarea comerțului,
crearea uniunii de întreprinderi și conspirația în aceste scopuri, acordând dreptul conducerii
federale și victimei de a cere inițierea unei cauze împotriva celor care săvârș esc asemenea fapte.
Alături de amendă, actul mai prevedea și pedeapsă penală sub formă de privațiune de libertate
până la 10 ani pentru încheierea acordurilor anticoncurențiale74.
În anul 1911, la examinarea cauzei Standard Oil Company din New Jersey, SUA, instanța
a statuat că legea trebuie să se ocupe de urmările prejudicioase ale monopolurilor, dar nu pur și
simplu de existența de facto a acestora. Astfel, jurisprudența americană a găsit treptat
modalitatea da a face mai flexibilă regula interzicerii mon opolurilor. Prin urmare, jurisprudența
americană deosebește deja monopoluri legale și ilegale.
În 1914 a fost adoptată Legea Comisiei Federale a Comerțului75 și Legea antitrust a lui
Clayton76, care au stabilit limitări la: discriminarea de prețuri; încheierea contractelor „cauzale”;
crearea holdingurilor; participarea în administrațiile și consiliile directorilor din cadrul
companiilor concurente a acelorași persoane, etc.
Legea lui Clayton a fost adoptată pentru a completa Legea lui Sherman. Astfel, au fost
reglementate categorii specifice de comportament abuziv, cum sunt: discriminarea prețurilor (art.
71 Качалин В. В. Система антимонопольной защиты общества в США . Editura Наука, 1997 . p. 137.
72 Gary Hull op.cit. , p. 98.
73 Cărare V., Gorincioi C. Evoluția Dreptului Concurenței // Revista „Legea și viața”, nr. 5 (293), 2016, p. 10.
74 I. Creciun, „ Evoluția reglementărilor acordurilor anticoncurențiale ”, Revista Studia Universitatis Moldaviae,
2017, nr. 3, p. 115.
75 United states Statutes at Large 15 U.S.C. , §41-58, 1914. Disponibil: https://www.loc.gov/law/help/statutes -at-
large/63rd -congress.php (accesat pe 11.02.2016)
76 United states Statutes at Large 730, 15 U.S.C. , §12-27, 1914. Disponibil: https://www.loc.gov/law/help/statutes –
at-large/63rd -congress.php (accesat pe 11.02.2016)
37
2), încheierea contractelor exclusive (art. 3), fuziunile care diminuează substanțial conc urența
(art. 7)77.
Aceste legi și în ziua de astăzi constituie fundamentul politicii antitrust a SUA.
În 1936 a fost adoptată Legea privind antidiscriminarea prețurilor78 (Robinson -Patman
Act), care interzice practicile anticompetitive de către producători, în special discriminarea
prețurilor. A ceastă lege a fost elaborată în ideea protecției micilor magazine care vând cu
amănuntul împotriva competiției lanțurilor de magazine prin fixarea unui preț minim pentru
produsele vândute cu amănuntul. Legea a izvorât din practicile în care lanțurilor de magazine le
era permis să achiziționeze produse la prețuri mai mici decât alți vânzători cu amănuntul. Un
amendament al Actului antitrust a lui Clayton pentru prima dată prevenea discriminarea neloială
a prețurilor, pr in solicitarea ca vânzătorul să ofere aceleași prețuri către consumator la prețul
pieței. Actul prevedea penalități pentru încălcări, dar conținea și o excepție specifică pentru
asociațiile cooperative79.
În temeiul acestei Legi, în interpretarea Curții Su preme de Justiție a SUA , în cadrul
examinării cauzei Morton Salt din 1948, drept încălcare au fost considerate reducerile la loturile
mari de mărfuri care prejudiciază concurența. Curtea a decis că se consideră „infracțiune” când
un mare cumpărător are pri oritate concurențială în raport cu cumpărătorii mici, doar din cauza că
cumpărătorul mare are posibilitatea să achiziționeze un lot mare de mărfuri80.
În 1950 a fost adoptată Legea lui Celler -Kefauver81 care a reformat și consolidat Legea
lui Clayton. Acest act a fost adoptat ca să acopere lacunele privind achiziționarea activelor și
achizițiile în care sunt implicate întreprinderile ce nu sunt concurenți direcți. În timp ce Legea lui
Clayton interzicea achiziționarea stocurilor de produse care aveau ca consecință reducerea
concurenței, oamenii de afaceri descurcăreți au găsit modalități de a ocoli prevederile Legii lui
Clayton prin simpla cumpărare a acțiunilor concurenților. Legea lui Celler -Kefauver in terzicea
această practică dacă concurența era redusă ca rezultat al achiziționării acțiunilor. Câteodată,
când ne referim la actul anticoncentrări, Actul Celler -Kefauver a oferit guvernului posibilitatea
de a preveni fuziunile pe verticală și conglomeratul de fuziuni care ar putea limita concurența.
77 I. Creciun , op.c., p. 116.
78 United states Statutes at Large 1526, 15 U.S.C. , §13, 1936. Disponibil:
https://www.govinfo.gov/app/details/USCODE -2011 -title15/USCODE -2011 -title15-chap1 -sec13 (accesat pe
11.02.2016)
79 Robinson –Patman Act . Disponibil: https://www.britannica.com/topic/Robinson -Patman -Act (accesat la data de
28.12.2015).
80 Cărare V., Gorincioi C., op.cit., p. 10 -11.
81 Celler –Kefauver Act . Disponibil: https://www.britannica.com/topic/Celler -Kefauver -Act (accesat la data de
28.12.2016).
38
Ulterior, în 1976, a fost adoptată Legea Hart -Scott -Rodino82, care a dezvoltat prevederile
actului anterior. În temeiul Legii din 1976, oricare întreprindere , pentru a fuziona cu o altă
întreprindere sau pentru a achiziționa o altă întreprindere, avea necesitatea obținer ii permisiunii
respective din partea statului83.
Toate actele antitrust și procesele de judecată născute de acestea se fundamentează pe
faptul că acțiunile oricărui lider de pe piață orientate împot riva concurenței sunt ilegale. Actele
legislative adoptate în acest sens nu reglementează indicatori concreți și stricți sau încălcări
concrete. Din contra, sunt statuate doar norme de principiu cu caracter general pentru a permite
instanțelor să judece ec hitabil și să analizeze corespunzător relațiilor comerciale dinamice.
Interpretarea acestor acte se realizează nu doar prin prisma interesului consumatorului, dar
și al concurenților. Astfel, este reprezentativă cauza Alcoa84, 1945 ( companie americană care se
ocupa cu aluminiul). Această companie, dezvoltând noi tehnologii de obține re și prelucrare a
minereurilor , a obținut și a vândut aluminiu de calitate superioară și cu durabilitate sporită la un
preț redus . Dacă în 1888 prețul unui funt de aluminiu cons tituia 8 dolari, atunci în 1930 prețul a
scăzut până la 20 cenți. Cu toate acestea, Alcoa a fost pedepsită în 1945 pentru monopol.
Cu toate acestea, există un șir de opozanți (doctrinari) ai legilor antimonopol, calificându –
le ca imorale, împotriva eficaci tății, împotriva principiilor comerțului, răzbunătoare pe
întreprinderile de succes, etc.
Acestea fiind menționate, relatăm situația de pe continentul european , care, în domeniul
concurenței, a evoluat paralel cu situația de pe continentul american.
La mijlocul sec. al XIX -lea a apărut necesitatea limitării libertății de concurență atunci
când aceasta era exercitată abuziv. La început, temeiul juridic pentru sancționarea concurenței
neloiale a fost găsit în codurile civile. Codul civil francez din 1804, la art. 1382 stabilea că „orice
acțiune care cauzează un prejudiciu unei alte persoane îl obligă pe cel din vina căruia s -a cauzat
paguba, să -l repare”85. Neexistând prevederi exprese despre concurența neloială, în Franța și
Italia sancționarea concurenței neloiale a fost o creație a jurisprudenței, pornindu -se de la
principiul răspunderii delictuale. În Germania în 1896 apare o lege specială care reglementează
modalitățile concurenței comerciale și care avea drept scop reprimarea concurenței neloiale. Așa
82 United states Statutes at Large 15 U. S.C., §18a, 1976. Disponibil: https://www.govinfo.gov/app/details/USCODE –
2011 -title15/USCOD E-2011 -title15 -chap1 -sec18a
83 Hart–Scott –Rodino Antitrust Improvements Act . Disponibil: https://en.wikipedia.org/wiki/Hart -Scott –
Rodino_Antitrust_Improvements_Act (accesat la data de 29.12.2015).
84 United States v. Alcoa . Disponibil: https://law.justia.com/cases/federal/appellate -courts/F2/148/416/1503668/
(accesat la data de 30.12.2016).
85 Le Code Civil Francais. Version en vigueur au 19.02.1804. Disponibil:
https://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=F6D9DEA5619CBA85ABDADB1042202761.tpdila23v_3
?idSectionTA=LEGISCTA000006136352&cidTexte=LEGITEXT000006070721&dateTexte=20160930 (accesat la
data de 0 1.12.2015) .
39
cum a fost reglem entat și în Franța, în Germania s -a stabilit o formulare generală a delictului.
Conform art. 826 din Legea germană sus -menționată „Cel care în mod intenționat cauzează o
pagubă altuia printr -o modalitate care contravine bunelor moravuri, ac ela este obligat să -i repare
prejudiciul cauzat”86.
În Anglia, un act normativ asemănător, deși mult mai limitat și care reglementează un cerc
semnificativ mai mic de situații, a apărut în anul 1906 cu denumirea „Prevention of corruption
act”. În rândul puț inelor state de la acel moment, care au unificat reglementările în legi, care
protejează diferite forme de proprietate industrială, făcea parte și Portugalia. Aceasta a adoptat o
lege în anul 1896, care prevedea în mod detaliat diferite tipuri de concurenț ă neloială
(Concorrencia disleal ), dar care nicidecum nu se referea la publicitatea înșelătoare87.
În prima parte a sec. XX normele de concurență neloială au fost încorporate în majoritatea
jurisdicțiilor lumii.
În anul 1883 la Paris a fost adoptată Convenția privind protecția proprietății industriale88
de către 11 state. Această Convenție a fost una dintre primele tratate în domeniul proprietății
intelectuale. Inițial aceasta nu conținea prevederi referitor la concurența neloială. Ulterior, la
14.12.1900 a fost modificată prin introducerea unor noi prevederi. În acest sens, a fost introdus
art. 10 bis cu un singur alineat care prevedea că cetățenii fiecarei țări a Uniunii se vor bucura în
toate celelalte țări ale Uniunii de protecție contra concurenței neloiale. Pe cale de consecință ,
statele membre erau obligate să asigure respectarea concurenței loiale. Actul adițional prin care a
fost întrodusă această modific are a fost semnat de către 17 state (nu doar din Europa). Astfel,
este evident faptul că deja în 1900 se stabilesc contururi mai precise asupra conceptului
concurenței neloiale la nivel internațional și este conștientizată importanța acestei instituții
juridice. În anul 1925, la Haga, Olanda au fost introduse prevederi exprese referitor la fapte le
care sunt considerate acțiuni de concurență neloială89, pe care le vom supune examinării ma jos.
În 1923, în legătură cu inflația acută și creșterea dispoziției an timonopol a conducerii, în
Germania a fost adoptat primul act îndreptat formal împotriva cartelurilor – Decretul privind
abuzul de puterea economică . Însă decretul nu interzicea crearea cartelurilor, ci, dimpotrivă , le
legaliza. Pentru a recunoaște existen ța cartelului era necesar un contract scris (art.1), înțelegerile
86 Кротов К. С. История правового регулирования недобросовестной конкуренции в Росии и за рубежом //
Вестник Саратовской госудврственной юридической академии, 2017, Nr. 1 (114), p. 128. Disponibil:
https://cyberleninka.ru/article/v/istoriya -pravovogo -regulirovaniya -nedobrosovestnoy -konkurentsii -v-rossii -i-za-
rubezhom (accesat la data de 01.12.2017 ).
87 Ibid.
88Convenția privind protecția proprietății industriale din 1883. Ratifictă prin Hotărârea Parlamentului nr. 1328 din
11.03.1993 .
89 Convenția privind protecția proprietății industriale, versiune din anul 1925. Disponibil:
http://www.wipo.int/wipolex/en/treaties/text.jsp?file_id=287779 (accesat la data de 02.12.2017) .
40
verbale fiind considerate fără efecte (inexistente), (art. 2). Implicarea statului se permitea doar în
situațiile în care cartel urile prin acțiunile lor amenințau economia în general sau bunăstarea
societății. Potrivit art. 4 , o asemenea amenințare apărea dacă producerea sau vânzarea bunurilor
se limita prin metode nejustificate din punct de vedere economic, prețurile creșteau sau se
mențineau la un nivel ridicat , libertatea economică a furnizorilor sau a consumatorilor s -a limitat
în mod nejustificat pe calea boicoturilor (sistare) sau stabilirea prețurilor, serviciilor
discriminatorii în contract90.
De asemenea, Norvegia și Suedia au a doptat un act similar în 1925 și, respectiv, 1926.
Totuși, concomitent cu marea criză economică din 1929, dreptul concurenței a dispărut din
Europa. Acesta s -a relansat abia după al II -lea război mondial, când Marea Britanie și Germania,
ca urmare a presiu nii din partea SUA, au devenit primele țări din Europa care au adoptat pe
deplin legile care reglementează concurența (1947).
La nivelul Uniunii Europene, Tratatul CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și
Oțelului) semnat la Paris în 1951 , a fost primu, care reglementează practicile din domeniul
oțelului, cărbunelui și a concentrărilor economice. La formularea regulilor antimonopol din
Tratatul CECO din 1951, poziția cheie a ocupat -o profesorul de la Harvard, Bowie . totuși spiritul
normelor reflectă și opiniile școlii ordoliberale de la Freiburg. În cele din urmă, art . 65 prevedea
posibilitatea de aplicare a excepției la interzicerea cartelurilor, totuși impunând pentru aceasta
condiții stricte (diferență semnificativă față de interzicerea c artelurilor în SUA: Legea lui
Sherman nu conținea excepții). Art. 66 , care reglementa fuziunile, , de asemenea, reflecta
principiile dure americane antitrust: se permiteau fuziunile care nu limitau concurența (aspectele
politice nu aveau importanță)91.
Prin Tratatele ulterioare de constituire a Uniunii Europene au fost consolidate și mai mult
reglementări ale concurenței. Astfel, potrivit Tratatului CEE (Comunitatea Economică
Europeană), din 1957 , a fost stabilit că trebuie acționat astfel, încât „ concurența la nivelul pieței
comune să nu fie distorsionată ”. Prevederile respective se referă la controlul Comisiei Europene
asupra aranjamentelor restrictive sau a cartelurilor, a exercitării abuzive a poziției dominante pe
piață și a controlului privind acordar ea ajutoarelor de stat92.
Dat fiind faptul că statele membre aveau legi naționale cu privire la concurență, acestea au
trebuit să facă eforturi în direcția adoptării unor reguli procedurale prin care să poată fi puse în
90 Развитие буржуазного законодательства о монополиях и картелях в Германии . Научн ая библиотек а им. М.
Горького СПбГУ , p. 116. Disponibil: http://www.law.edu.ru/doc/document.asp?docID=1132537 (accesat la data
de 04.01.2016).
91 Tihamer Toth, Антимонопольное право Европейского союза . Budapesta: Editura Complex, 2007, p . 51.
92 Politica în domeniul concurenței, Proiectul Phare RO 0006.18.02, 2003, p. 5.
Disponibil: http://beta.ier.ro/documente/formare/Politi ca_concurenta.pdf (accesat la 05.01.2016).
41
aplicare pre vederile din Tratatul de creare a Comunității Economice Europene. În cele din urmă,
statele membre au ajuns la un consens privind conținutul acestor reguli procedurale, astfel încât
în 1962 acestea au fost adoptate, acordul respectiv fiind cunoscut sub denumirea de
Regulamentul 17/6293. A devenit foarte clar că redactarea regulilor a fost făcută într -o asemenea
manieră, încât controlul acestei politici să rămână la nivel supranațional, respectiv la nivelul
Comisiei.
Sfârșitul anilor ‘80 a reprezentat un moment important în evoluția acestei politici, care va
deveni mult mai transparentă și cu o mai mare viteză decizională, reușind să construiască un nou
echilibru între abordarea neo -liberală și cea intervenționistă.
Înainte de 1985, implicarea redusă a Comisiei în domeniul aj utorului de stat, transformase
acest domeniu într -unul inexistent. În 1985, Directoratul General pentru concurență al Uniunii
Europene IV a trecut la o revizuire a metodologiei privind acordarea ajutoarelor de stat; primul
set de rezultate a acoperit perio ada 1981 -1986 și a servit ca punct de plecare pentru viitoarele
analize periodice ale acestui domeniu. În ciuda presiunilor venite din partea celor care se
pronunțau pentru intervenții mult mai protecționiste, prin care se solicita plasarea competitivități i
înaintea concurenței în ierarhia obiectivelor promovate de Comisie, DG IV a continuat să
promoveze politica inițiată de Sir Leon Britan , conform căruia competiția de acasă este cel mai
bun dascăl pentru a face față competiției de afară („ competition at h ome is the best trainer for
competition abroad ”)94.
În conformitate cu principiul de bază dezvoltat de Curtea Europeană de Justiție, în situația
conflictului dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul național al statelor membre, prioritate are
dreptul Uniu nii Europene.
Însumând cele expuse, reglementarea relațiilor concurențiale a cunoscut două curente:
american și european.
Dreptul american antitrust avea la bază prezumția că monopolurile sunt nocive, de aceea
activitatea lor, formal, este interzisă. Compania sau grupul de companii trebuie să demonstreze
că monopolul este util interesului public și atunci activitatea acestuia poate fi permisă.
Dreptul european anticartel permitea existența monopolurilor, însă sub un control strict.
Dacă se demonstrează că monopolul aduce mai multe prejudicii decât beneficii, atunci activitatea
acestuia va fi interzisă95.
93 Regulamentul Consiliului Comunității Economice Europene din 06.02.1962, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. 13 din 21.02.1962, p. 204.
94 Politica în domeniul concurenței, Proiectul Phare RO 000 6.18.02, 2003, p. 9.
Disponibil: http://beta.ier.ro/documente/formare/Politica_concurenta.pdf (accesat la 05.01.2016).
95 Cărare V., Gorincioi C., op.cit. , p. 13 -14.
42
La momentul de față sunt state care, totuși, nu au adoptat un act privind concurența,
existând reglementări sectoriale cu impact asupra concurenței, cum ar fi spre ex: Malaiezia,
Filipine96.
Perioada 1945 -1989 pentru țările supuse regimului sovietic a fost una în care, neexis tând
concurență, nici reglementările amintite sau altele noi nu își mai aveau rostul. De altfel, chiar și
dreptul comercial a fost umbrit de sistemul monopolului de stat și al sistemului administrativ de
comandă în condițiile economiei planificate.
În Româ nia, d upă căderea regimului comunist în 1990, odată cu competiția economică , au
apărut și normele ce o reglementează. Constituția României din 199197 garantează libertatea
comerțului și protecția concurenței loiale. În același timp , a fost adoptată și Legea privind
combaterea concuren ței neloiale98.
Legea c oncurenței în România a fost adoptată în anul 199699. Legea acoperea atât aspecte
instituționale și procesul de aplicare, cât și legislația antitrust și legislația cu privire la
concentrările economice de bază. Încă de la început, legea concurenței a urmat în mare parte
modelul european. Sancțiunile penale pentru persoane fizice erau posibile în cazurile de acorduri
restrictive, precum și în cazurile de abuz de poziție dominantă, dar nu au fost niciodată re levante
în practică. Analiza concentrărilor economice făcea deja parte din legea de concurență. Nu
existau excluderi semnificative pentru nici un sector al economiei. Mai multe modificări ale legii
respective au fost influențate de eforturile de aliniere a legislației române de concurență la
legislația europeană în domeniul concurenței și la alte standarde internaționale.
Prin această lege a fost înființat Consiliul Concurenței ca autoritate administrativă
autonomă. Acesta pune în aplicare și asigură respe ctarea prevederilor naționale și comunitare în
domeniul concurenței, în același timp, având rolul de autoritate națională de contact în domeniul
ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, și instituțiile publice, furnizorii și
beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte.
În anul 1999 a fost adoptată și Legea privind ajutorul de stat100 care avea să reglementeze
modalitățile de autorizare, acordare, control, inventariere, monitorizare și raportare a ajutorului
de stat, în vederea creării ș i menținerii unui mediu concurențial normal. Aceasta, însă, a fost
abrogată în 2006 întrucât contravenea Tratatului de instituire a Comunității Europene. Drept
96 Consiliul Concurenței România, Concurența, Studii, cercetări și analiza privind protecția concurenței economice ,
Nr. I, 2010, pag. 34.
97 Constituția României din 1991 . În: Monitorul Oficial al României, nr. 233 d in 21 .11.1991 .
98 Legea privind combaterea concurenței neloiale . În: Monitorul Oficial al României, nr. 24 din 30.01.1991.
99 Legea concurenței din România din 1996 . În: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30.04.1996.
100 Legea României privind ajutorul de stat . În: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 03.08.1999.
Intrată în vigoare la data de 01.01.2000.
43
urmare, competențele de autorizare a ajutoarelor de stat s -au transferat de la Consiliul
Concur enței la Comisia Europeană, iar legislația comunitară în domeniul ajutorului de stat, din
acel moment, va fi direct aplicabilă în România.
Aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a determinat schimbări
majore în mediul de afaceri din Româ nia și a constituit un factor catalizator în privința
accelerării proceselor de reformă în toate domeniile de activitate. La etalâpa actuală, legislația
română în domeniul concurenței este armonizată cu reglementările comunitare, iar aplicarea
acesteia a f ost apreciata pozitiv de către Comisia Europeană. Reglementările privind practicile
anticoncurențiale cuprinse în art. 5 și 6 din Legea concurenței din 1996, republicată în 2013101,
corespund prevederilor comunitare stipulate în art. 81 și 82 din Tratatul Co munității Europene,
care reprezintă legislația comunitară primară.
Anterior, în Republica Moldova, aspectele ce țineau de concurență erau tratate prin prisma
Codului Civil din 1964. În timpul URSS, pe teritoriul actual al RM, se aplicau actele URSS. Deși
constituțiile URSS garantau drepturile economice ale cetățenilor, URSS avea o economie
planificată și cu lipsă de comercianți. Respectiv, nu poate fi vorba de un drept al concurenței.
În Republica Moldova , sistemul reglementării juridice a protecției concu renței își are
originea la începutul anilor 90 ai secolului XX prin aprobarea Hotărârii Guvernului R.S.S.
Moldova nr. 2 din 04.01.1991 c u privire la măsurile urgente de demonopolizare a economiei
naționale a R.S.S. Moldova102, care declară drept una din dire cțiile principale ale economiei
dezvoltarea spiritului de concurență și limitarea activității monopoliste. Ulterior a fost aprobată
Legea Republicii Moldova nr. 906 din 29.01.1992 cu privire la limitarea activității monopoliste
și dezvoltarea concurenței103, care a pus bazele sistemului reglementării juridice a concurenței
neloiale. Potrivit art. 7 din acest act legislativ, acțiunile nelegitime interzise ale agentului
economic pe piață, cum ar fi: răspândirea unor informații false sau denaturate, în stare să
prejudicieze averea și (sau) reputația altui agent economic; inducerea în eroare a cumpărătorilor
în ceea ce privește modul și locul fabricării, însușirile de consum și calitatea mărfurilor;
compararea incorectă de către agentul economic, în scop de reclam ă, a mărfurilor produse sau
desfăcute de el cu mărfurile altor agenți economici; folosirea neautorizată a emblemei
comerciale, a firmei sau a marcajului mărfii, precum și copierea ambalajului, aspectului exterior
al mărfii altui agent economic; folosirea s au divulgarea informațiilor de ordin tehnico -științific,
101 Legea concurenței a României din 1996 . În: Monitorul Oficial al Rom âniei, Partea I, nr. 515 din 14.08. 2013 .
102 Hotărârea Guvernului R.S.S. Moldova nr. 2 din 04.01.19 91 cu privire la măsurile urgente de demonopolizare a
economiei naționale a R.S.S. Moldova . În: Buletinul Oficial din 04.01.1991, abrogată din 25.10.2012 .
103 Legea Republicii Moldova nr. 906 din 29.01.1992 cu privire la limitarea activității monopoliste și dezvoltarea
concurenței . În: Monitorul Parlamentului Republicii Moldova nr. 2 din 01.03.1992 , abrogată prin Legea nr. 183
din 12.07.2012.
44
de producție și comerciale, inclusiv a secretelor comerciale, fără acordul posesorilor acestor
informații. Reieșind din faptul că legea menționată mai sus avea mai mult un caracter declarativ,
la 30 .06.2000 a fost aprobată Legea cu privire la protecția concurenței nr.1103104, mai amplă,
care în art. 2 definește concurența neloială drept acțiunile agentului economic de a obține
avantaje neîntemeiate în activitatea de întreprinzător, ceea ce aduce sau po ate aduce prejudicii
altor agenți economici sau poate prejudicia reputația lor în afaceri. Această lege prevedea un șir
de acțiuni considerate de concurență neloială, însă pe lângă acestea mai puteau fi calificate drept
concurență neloială și alte acțiuni prin prisma definiției generale a concurenței neloiale. Așa cum
vom menționa mai jos, acest act legislativ a adoptat un sistem mixt de reglementare și contracare
a concurenței neloiale. Justificarea existenței unui asemenea sistem se rezumă la ideea că faptele
actorilor de pe piață pe planul concurenței neloiale nu sunt limitative, deoarece imaginația
profesioniștilor neloiali este inepuizabilă și nu încetează să se reînnoiască.
În plin proces de absorbție, ajustare și implementare a unor practici intern aționale în
domeniul activităților economice, legislativul Republicii Moldova a adoptat în anul 2012 Legea
concurenței105 și Legea ajutorului de stat106. Aceste acte normative au venit să inițieze o nouă
orânduire de protecție a concurenței și a concurenților , promovare, monitorizare, investigare,
sancționare și implicare asupra mediului concurențial specific al Republicii Moldova.
Legea concurenței nr. 183 di n 2012 reglementează următoarele categorii de componențe de
încălcări ale legislației concurențiale:
1. Practici anticoncurențiale (acorduri anticoncurențiale, abuz de poziție dominantă și faptele
autorităților publice);
2. Concentrări economice nenotificate/incompatibile cu mediul concurențial;
3. Acte de concurență neloială.
1.2. Analiza generală a actelor de c oncurență neloială
Referitor la concurența neloială , în literatura de specialitate s -a remarcat atât
„incertitudinea noțiunii, cât și riscul de confuzie cu instituții juridice învecinate”107. În acest sens,
sunt necesare unele precizări, spre a înlătura un posibil echivoc.
109 Legea cu privire la protecția concurenței nr.1103 . Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 166 -168 din
31.12.2 000, abrogată din 14.09.2012.
105 Legea concurenței nr. 183. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 193 -197 din 14.09.2012.
106 Legea ajutorului de stat nr.139. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 166 -169a din 16.08.2012.
* După cum ve dem, Legea concurenței nr. 183/2012, folosește sintagma „ acțiune de concurență neloială ”, iar
Convenția de la Paris – sintagma „ act de concurență neloială ”. Cuvintele acțiune și act sunt sinonime, primul
exprimând doar sensul semantic al acestui cuvânt, ia r al doilea – și sensul juridic al aceluiași cuvânt. Aceasta are loc
în baza faptului, că, din punctul de vedere al Teoriei generale a Dreptului, actul juridic apare și se realizează, dînd
naștere, modificând sau stingând anumite raporturi juridice, printr -o acțiune a subiectului care conține exteriorizarea
45
Ca un punct de plecare al discuțiilor, facem trimitere la definiția oferită de către Legea
concurenței nr. 183 din 2012108. Conform art. 4 din acest act legislativ, concurența neloială este
„orice acțiune, realizată de întreprinderi în procesul concurenței, care este contrară uzanțelor
oneste în activitatea economică ”. Dispoziția citată reproduce prevederile art. 10 bis alin. (2) din
Convenția de la Paris109, având următorul cuprins: „ constituie un act* de concurență neloială
orice act de concurență contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială ”.
Doctrina împărtășește în genere această definiție. Încă din 1982, perioadă în care piața
liberă nu exista pe teritoriul actual al R epublicii Moldova, dar nici al statului vecin România,
literatura română de specialitate atribuise concurenței neloiale o semnificație asemănătoare. S -a
scris atunci că aceasta „ este un act de încălcare a obligației de a respecta anumite reguli de
conduită în activitatea profesională și comercială ”110.
Potrivit unei alte opinii din literatura de specialitate, prin concurență neloială se
desemnează „ orice act sau fapt săvârșit în domeniile des chise dreptului concurenței, de atragere
a clientelei prin mijloace contrarii uzanțelor cinstite în activitatea comercială ”111. Mai concret,
punându -se accentul pe finalitatea acțiunilor întreprinse, a fost scris că fapta de concurență
neloială presupune fol osirea de către un comerciant a procedeelor abuzive în scopul de a deturna
sau de a încerca să deturneze clientela altui comerciant, care își desfășoară afacerile în același
domeniu112 sau, cu alte cuvinte, pe aceeași piață relevantă. Sintetic, s -a afirmat c ă noțiunea
denotă excesul de concurență sau forma abuzivă pe care o îmbracă și consecințele păgubitoare pe
care le atrage113.
Potrivit unei alte caracterizări, mai complete, noțiunea de concurență neloială se definește
ca un ansamblu de procedee concurenția le contrare legii sau uzanțelor comerciale, constituind o
culpă, fie intenționată, fie neintenționată, de natură să cauzeze un prejudiciu competitorilor114.
Din cele relatate , conchidem că prin concurență neloială se înțelege un spectru larg de
categorii de comportamente oportuniste a participanților actuali și potențiali la piața de mărfuri,
voinței acestui subiect. Așa că, în continuare vom utiliza cuvintele „ acțiune ” și „ act” cu același sens. Grație acestui
fapt și în denumirea tezei noastre am utilizat sintagma „ actelor de concurență nelo ială”.
În baza celor expuse, venim cu propunere de lege ferenda , ca în Legea concurenței nr. 183/2012 sintagma
„acțiune/acțiuni de concurență neloială ” să fie înlocuită cu sintagma „ act/acte de concurență neloială ”.
107 Pédamon M. Droit commercial. C ommer çant et fonds de commerce. Concurrence et contrats du commerce.
Paris, 1994, p. 535.
108 Legea concurenței nr. 183 . În: Monitorul Oficial nr. 193 -197 din 14.09.2012.
109 Convenția de la Paris . În: Tratate internaționale, vol. 6, p. 160. Ratificată de Republica Modlova prin Hotărârea
Parlamentului nr. 1328 din 11.03.1993. În vigoare pentru Republica Moldova din 11.03.1993.
110 Eminescu Y. Tratat de proprietate industrială, vol. 1 . București, 1982, p. 128.
111 Boroi G. Dreptul Concurenței . București, 1996, p . 153.
112 Guyon Y. Droit des affaires, vol. 1, ediția a 6 -a. Paris, 1990, p. 835.
113 Pédamon M. op.cit. , p. 562.
114 Azéma J. Le droit fran çais de la concurrence , ediția a 2 -a. Paris, 1989, p. 99.
46
care dăunează concurenților și/sau consumatorilor, în procesul competiției pe piață, p entru piață
sau în legătură cu intrarea pe piață (ieșirea de pe piață) .115 Iar despre actele de concurență
neloială se menționează următoarele: nu sunt acte de natură penală; sunt fapte, de cele mai dese
ori complexe, variate la infinit, care au întodeauna tendința de a confunda două entități cu scopul
de a înlătura întreaga sau o parte a clientelei uneia în beneficiul celeilalte116.
Pentru c a o concurență să fie percepută drept una loială, ea trebuie să respecte regulile
morale în afaceri. Aici apare întrebar ea – ce este morala în afaceri? Morala în afaceri este o
formă particulară, o specie a moralei universale, care completează domeniul practicii
afacerilor117.
Doctrinarul rom ân, Căpățână Octavian , consideră că definiția ce ne preocupă urmează să
enunțe domeniul concurenței neloiale, caracteristicile și finalitatea abuzivă, cât și efectele pe care
le generează. Astfel, acesta înțelege prin concurență neloială săvârșirea, în domeniile deschise
compet iției economice, a unor fapte contrare legii sau uzanțelor cinstite ale activității comerciale,
în scopul captării clientelei unor rivali de pe piața relevantă, producându -le astfel prejudicii
materiale și/sau morale, prezente sau eventuale118.
Ținând seama de precizările reproduse mai sus, considerăm concurența neloială drept un
ansamblu de fapte contrare legii, realizate în mod ilicit și cu rea -credință în procesul
concurenței .
Acestea fiind clarificate, urmează să comparăm definiția conceptului de „ concu rență
neloială ” din Constituția Republicii Moldova cu definiția conceptului de „ concurență neloială ”
din Legea concurenței. Vom expune, mai întâi, particularitățile caracteristice ale noțiunii de
„concurență neloială ”, prevăzută de Constituția Republicii Moldova (RM) și alte acte normative
ale RM și ale altor state, iar apoi, pe fundalul acelor caracteristici, vom evidenția și vom analiza
particularitățile caracteristice ale noțiunii de concurență neloială și elementelor calificative ale
fiecărui act de co ncurență neloială.
Constituția Republicii Moldova operează cu noțiunea de „ concurență loială ” și
„concurență liberă ”. Conform art. 9 alin. (3) din Constituție „ Piața, libera inițiativă economică,
concurența loială sunt factorii de bază ai economiei ”. Iar a rt. 126 alin. (1) și alin. (2) lit. b)
115 Шаститко А. Е., Комкова А. А., Курдин А. А., Недобросовестная конкуренция в сфере обращения
объектов интеллектуальной собственности . Москва, 2015, p. 6.
Disponibil: ftp://ftp.repec.org/opt/ReDIF/RePEc/rnp/ppaper/mn33.pdf (accesat la data de 24.09.2017).
116 Pouillet E., Traité des marques de fabrique et de la concurrence déloyale . Paris: Editura Billard, 1883, p. 448 –
449. Disponibil: http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k5516464n/f451.item.r=deloyale%20est (accesat la
24.09.2017).
117 Ph. Le Tourneau, Le parasitisme. Notion. Prevention Protections , Paris , 1938, p. 17 apud Mihai E. Dreptul
concurenței . București : Editura All Beck, 2004, pag. 229 .
118 Căpățână O. Noțiunea concurenței neloiale // Revista de drept comercial, nr. 11, București, 1998, p. 5 -6.
47
menționează că: „ Economia Republicii Moldova este economie de piață, de orientare socială,
bazată pe proprietatea privată și pe proprietatea publică, antrenate în concurență liberă . Statul
trebuie să asigure: b) liber tatea comerțului și activității de întreprinzător, protecția concurenței
loiale , crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție ”.
Legislația națională nu definește noțiunea de concurență loială. În România, de exemplu, la
art. 11 lit. a) al Legii nr. 11 din 29.01.1991 privind combaterea concurenței neloiale119, se
prevede că concurență loială este situația de rivalitate pe piață , în care fiecare întreprindere
încearcă să obțină simultan vânzări, profit și/sau cotă de piață, oferind cea mai bună combinație
practică de prețuri, calitate și servicii conexe, cu respectarea uzanțelor cinstite și a principiului
general al bunei -credințe.
Potrivit comentariului art. 9 alin. (3) al Constituției Republicii Moldova, concurența este o
trăsătură esențială a economiei de piață. Aceasta reprezintă o rivalitate între participanții la
relațiile din cadrul economiei de piață, care tind în mod legitim să obțină condiții mai favorabile
de producere, cumpărare și vânzare a mărfurilor și servicii lor. La definirea concurenței,
legiuitorul utilizează adjectivul „ loială “. Sensul acestuia este identic cu cel al concurenței libere,
opuse concurenței neloiale, reglementate pe larg în multiple acte normative120.
Acest sens al concurenței loiale, fiind opus sensului de concurență neloială din comentariul
citat, a fost transpus și în activitatea jurisdicțională a Curții Constituționale a Republicii
Moldova. Nu putem spune că este o abordare unică și actuală a Curții Constituționale din cauza
lipsei practicii aceste ia anume la acest capitol. Potrivit Hotărârii Curții Constituționale nr. 21 din
16.12.2008121, autorul sesizării a invocat că întreprinderile -rezidente ale Zonei
Antreprenoriatului Liber „Expo -Business -Chișinău” beneficiază, în raport cu alți agenți
economici, de un regim vamal și fiscal preferențial pe teritoriul vamal al Republicii Moldova.
Astfel, statul, acordând unor agenți economici facilități fiscale și vamale, creează condiții pentru
apariția concurenței neloiale, fapt ce vine în contradicție, i nclusiv, cu dispozițiile art.9 alin. (3)
ale Constituției. Unul din argumentele pronunț ării asupra constituționalității legilor invocate de
autorul sesizării a fost faptul că bazele organizatorice și juridice ale protecției concurenței și
măsurile de preve nire a activității monopoliste și a concurenței neloiale sunt stabilite prin Legea
cu privire la protecția concurenței nr.1103 -XIV din 30.06.2000. Iar potrivit art. 2 din această
119 Legea privind combaterea concurenței neloiale din România. În: Monitorul Oficial din România nr. 24 din
30.01.1991.
120 Negru B. et. al., op.cit ., p. 61.
121 Hotărârea Curții Constituționale nr. 21 din 16.12.2008 pentru controlul constituționalității unor dispoziții din
Legea cu privire la Zona Antreprenoriatului Liber „Expo -Business -Chișinău” nr. 625 -XIII din 03.11.1995, Legea cu
privire la zonele economice libere nr. 440 -XV din 27.07.2001 și Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380 -XIII din
20.11.1997. Publicată în Montorul Oficial nr. 237 -240 din 31.12.2008.
48
lege, concurența neloială constă în acțiunile agentului economic de a obține avantaje
neîntemeiate în activitatea de întreprinzător, ceea ce aduce sau poate aduce prejudicii altor agenți
economici sau poate prejudicia reputația lor în afaceri. Altfel spus, a făcut trimitere la fenomenul
concurenței neloiale, care nu înglobează toat e încălcările.
Într-un alt caz examinat de Curtea Constituțională la 28.05.2013122, autorul sesiz ării a
pretins, în special, c ă prevederile articolului XIX al Legii nr. 267 din 23.12.2011 pentru
modificarea și completarea unor acte legislative, potrivit cărora desfășurarea loteriei naționale
nu se supune reglementării prin licențiere, contravin articolelor 1, 4, 9, 16, 46, 126 din
Constituția Republicii Moldova și prevederilor actelor internaționale. În hotărârea sa de
recunoaștere a constituționalității normei juridice invocate de autorul sesizării, Curtea
Constituțională consideră concurența ca un element sine qua non al existențe i economiei de
piață, o adevărată forță motrică a acesteia. Astfel, concurența poate fi definită ca fiind
confruntarea dintre agenții economici cu aceleași activități sau activități similare, exercitată în
domeniile deschise pieței, pentru câștigarea și co nservarea clientelei, în scopul rentabilizării
propriei întreprinderi. Libertatea concurenței reprezintă o premisă a dezvoltării relațiilor
comerciale și o garanție a progresului. În desfășurarea relațiilor comerciale, concurența
îndeplinește următoarele funcții importante: de garanție a economiei de piață; de facilitare a
liberei circulații a mărfurilor și serviciilor; de stimulare a inițiativei de participare pe piață.
În acest caz, care este mai recent, Curtea Constituțională a tratat noțiunea de concur ență
loială din Constituție în sensul larg, dar nu ca o definiție opusă concurenței neloiale. Curtea
Constituțională a extins înțelesul noțiunii de concurență neloială asupra tuturor faptelor ilicite din
mediul concurențial și anume: concurență neloială, p ractici anticoncurențiale, concentrări
economice ș.a.m.d.
Într-adevăr, suntem de acord că concurența loială este opusul concurenței neloiale, însă nu
suntem de acord că legiuitorul a avut intenția de a proteja economia doar de concurența neloială.
Reieșin d din spiritul reglementărilor naționale, considerăm că concurența loială și concurența
neloială sunt două fenomene antagoniste care există în cadrul concurenței. Din prevederile
legale, rezultă cu certitudine că legiuitorul autohton a avut scopul de a pro mova concurența loială
și de a contracara concurența neloială. Însă, a șa cum am specificat mai sus, concurența neloială
reprezintă un fenomen care înglobează în sine doar actele de concurență neloială, care, de fapt,
prezintă cel mai redus grad de nocivita te pentru mediul concurențial . În afara conceptului de
122 Hotărârea Curții Constituționle nr. 11 din 28.05.2013 pentru controlul constituționalității unei prevederi din art. 8
alin. (1) lit. a) pct. 5) al Legii nr. 451 -XV din 30.07.2001 privind reglementarea prin licențiere a activității de
întreprinzător. Dispo nibil: http://constcourt.md/public/files/file/Actele%20Curtii/acte_2013/h_11.2013.ro.pdf
(accesat pe 12.03.2018)
49
concurență neloială se află acte ilicite, cum ar fi, spre exemplu: acordurile anticoncurențiale (art.
5 din Legea concurenței), abuz ul de poziție dominant ă (art. 11 din Legea concurenței), acțiunile
ilegale ale autorităților publice (art.12 din Legea concurenței), concentrările economice
incompatibile cu mediul concurențial (art.23 din Legea concurenței). Aceste din urmă încălcări
ale mediului concurențial s unt cele mai grave și cele mai periculoase pentru piață și economie.
Analiza sancțiunilor impuse pentru aceste încălcări ne permite să evidențiem nivelul calitativ mai
înalt de pericol economic al acestora. Conform art. 77 din Legea concurenței , actele de
concurență neloială, interzise la art. 15 –19 din ace eași lege, se sancționează de Consiliul
Concurenței cu amendă în mărime de pînă la 0,5% din cifra totală de afaceri realizată de
întreprinderea în cauză în anul anterior sancționării. În conformitate cu p revederile art. 73 alin.
(7), amenda pentru practici anticoncurențiale se stabilește până la un nivel maxim de 5% din
cifra totală de afaceri realizată de întreprindere în anul anterior sancționării. Respectiv, maximul
sancțiunii pentru concurență neloială este de 10 ori mai mic față de maximul sancțiunilor pentru
celelalte încălcări ale mediului concurențial enumerate mai sus.
În contextul deosebirilor dintre normele concurenței neloiale și ale altor încălcări ale
mediului concurențial, suntem adepți ai o piniei expuse de către Mircea V. Acest autor
menționează că deosebirea între normele concurenței (antitrust) și normele de concurență
neloială este una mai degrabă formală, care pleacă din originile istorice diferite ale celor două
seturi de reglementări. Pe fond, s -ar putea sesiza și o diferență de fond în sensul în care normele
antitrust sancționează mai degrabă deficitul de concurență (diminuarea concurenței prin
înțelegeri sau practici concertate între concurenți sau prin exercitarea abuzivă a puterii d e piață
de către întreprinderea care deține poziție dominantă ), în timp ce concurența neloială tinde să
pună capăt exceselor de concurență (lovituri nepermise cum sunt dezorganizarea activității
concurentului)123. Raportând această poziție la conținutul regl ementărilor concurențiale,
observăm, într -adevăr, faptul că în cadrul acțiunilor de concurență neloială, întreprinderile sunt
antrenate într -o rivalitate mai acerbă. Acestea se atacă reciproc, prin intermediul denigrării,
confuziei etc. Pe de altă parte, î n cadrul practicilor anticoncurențiale, se poate atesta o lipsă de
rivalitate sau una de grad scăzut. Spre exemplu, în cazul acordului anticoncurențial,
întreprinderile în loc să concureze, în locul unei rivalități în privința prețurilor, producției,
piețe lor ș.a., ele complotează împotriva concurenței. Se creează o stare de înțelegere între
întreprinderile concurente, unde principiile concurenței sunt sufocate.
Art. 14 al Legii concurenței prevede că acțiunile de concurență nelo ială interzise prin
prevederile art. 15 –19 se examinează de către Consiliul Concurenței, la plângerea privind
123 Mircea V. Legislația concurenței. Comentari i și explicații . Editura C.H. Beck, 2012, p . 4.
50
presupusele acțiuni de concurență neloială, depusă de către întreprinderea ale cărei interese
legitime au fost lezate. În cazul constatării actelor de concurență nelo ială, prin decizia Plenului
Consiliului Concurenței, întreprinderea este sancționată, conform Legii concurenței, și/sau este
obligată să înceteze acțiunile respective. Iar art. 77 al Legii concurenței dispune că, prin derogare
de la legea penală, comiterea faptelor de concurență neloială, interzise la art. 15 –19 din Legea
concurenței, se sancționează de Consiliul Concurenței cu amendă în mărime de până la 0,5% din
cifra totală de afaceri realizată de întreprinderea în cauză în anul anterior sancționării. Pr ejudiciul
produs ca rezultat al acțiunilor constatate drept concurență neloială urmează a fi reparat în
conformitate cu prevederile Codului civil de întreprinderea care l -a cauzat.
Astfel, Legea concurenței nr. 183 din 2012, în vigoare la moment, este con sacrată
sistemului rigid de enumerare limitativă a acțiunilor de concurență neloială. În afara acțiunilor de
concurență neloială, prevăzute expres de lege, alte fapte nu vor putea fi calificate drept
concurență neloială. În acest context, faptele care conț in semne ale unei concurențe neloiale în
baza definiției acesteia, urmează a fi examinate doar ca delicte civile prin prisma răspunderii
civile delictuale.
În acest sens, conchidem că legiuitorul înțelege prin acte de concurență neloială doar
încălcările p revăzute la art. 15 -19 din Legea concurenței: discreditarea concurenților, instigarea
la rezilierea contractului cu concurentul, obținerea și/sau folosirea ilegală a secretului comercial
al concurentului, deturnarea clientelei concurentului și confuzia. Re spectiv, utilizând
raționamente logice, deducem că concurența neloială este o noțiune mai largă decât o acțiune de
concurență neloială. Deci, acțiunea sau actul de concurență neloială induce ideea unei încălcări
concrete, pe când noțiunea de concurență nel oială, inglobând în sine un ansamblu de încălcări
concrete, induce ideea unei stări anormale a concurenței de pe piața relevantă.
În Legea privind combaterea concurenței neloiale din România se utilizează noțiunea de
practică de concurență neloială și se prevede că orice referire din Legea respectivă la noțiunea de
„act de concurență neloială” sau la noțiunea de „fapt de concurență neloială” se consideră a fi
atribuită la noțiunea de „practică de concurență neloială”.
Remarcăm că după elucidarea laturii te oretice a acestor noțiuni, este necesară nuanțarea
corelați ei dintre ele și a procedeel or de utilizare corectă în practică a acestora. Deci, suntem în
prezența necesității utilizării corecte a noțiunilor de concurență neloială, acțiuni (acte) de
concurență neloială și practici anticoncurențiale. În așa mod, dacă primele două noțiuni fac parte
din același compartiment al domeniului reglementări lor concurențiale, atunci noțiunea de practici
anticoncurențiale semnifică un tip aparte de încălcări a legislației concurențiale. Astfel, noțiunea
de acțiune (act) de concurență neloială urmează a fi utilizată atunci când se face trimitere la o
51
situație c oncretă, subiect cornet, act concret și o anumită piață relevantă. Aceasta are o amprentă
mai personalizată. Expresia „concurență neloială”, urmează a fi întrebuințată la nivel generic,
prin care se va înțelege întregul spectru al acțiunilor de concurență neloială. Iar noțiunea de
„practici anticoncurențiale ” ar putea fi utilizată pentru acel „tip aparte de încălcări ”, care nu
intră în categoria actelor de concurență neloială, dar sunt interzise de legislație.
Procedeele abuzive, imputabile agenților econom ici, pot fi stabilite de dispozițiile legale în
trei feluri diferite124:
O primă metodă, rigidă , constă într -o enumerare limitativă. Soluția, rar întâlnită
în practică, prezintă pentru interpret avantajul simplității, dar și incovenientul major de a fi
deficitară, în măsura în care viața relevă apariția unor fapte criticabile, care ar trebui să fie
sancționate și totuși exced cadrul prestabilit de normele aplicabile;
O altă metodă, situată la polul opus, extinde cu titlu general răspunderea civilă
delict uală din dreptul comun în materia concurenței neloiale. Aceasta este concepția legislației
franceze. Această modalitate de reglementare, desigur, suplă și lesne adaptabilă la realitățile în
continuă schimbare, lasă în fond jurisprudenței și doctrinei sarci na dificilă de a discerne în
fiecare caz concret, existența elementelor calificative ale faptului de concurență neloială;
În fine, o poziție intermediară ( metoda mixtă ) recurge la enumerarea acestor
activități, fără, însă, a exclude și alte cazuri analogic e. Renunțarea la o enumerare limitativă se
justifică. S -a scris în această privință cu deplină îndreptățire că „acțiunile constitutive de culpă pe
planul concurenței neloiale nu sunt limitative, deoarece imaginația profesioniștilor neloiali este
inepuizabi lă și nu încetează să se reînnoiască”125.
Inițial, legislația noastră, prin Legea nr.1103 din 30.06. 2000 cu privire la protecția
concurenței126 (abrogată la 14.09.2012), a aplicat metoda mixtă. Legea respectivă enunța, mai
întâi, la art. 2 un principiu cu incidență nelimitată, în virtutea căruia concurența
neloială reprezintă acțiunile agentului economic de a obține avantaje neîntemeiate în acti vitatea
de întreprinzător, ceea ce aduce sau poate aduce prejudicii altor agenți economici sau poate
prejudicia reputația lor în afaceri. Totodată, art. 8 al aceleeași Legi, prevedea că agentului
economic i se interzice să efectueze acte de concurență nelo ială, inclusiv : a) să răspîndească
informații false sau neautentice care pot cauza daune unui alt agent economic și (sau) pot
prejudicia reputația lui; b) să inducă în eroare cumpărătorul privitor la caracterul, modul și locul
124 Idem ,. Noțiunea concurenței neloiale // Revista de drept comercial, nr. 11, București, 1998, p. 13.
125 Pédamon M. Droit commercial. Commer çant et fonds de commerce. Concurrence et contrats du commerce.
Paris, 1994, p. 545.
131 Legea nr.1103 din 30.06.2000 cu privire la protecția concurenței . În: Monitorul Oficial nr. 166 -168 din
31.12.2000 , abrogată pe data de 14.09.2012.
52
fabricării, la proprietățile de consum, la utilitatea consumului, la cantitatea și calitatea mărfurilor;
c) să compare neloial în scopuri publicitare mărfurile produse sau comercializate de el cu
mărfurile altor agenți economici; d) să folosească neautorizat, integral sau parțial, mar ca
comercială, emblema de deservire a altor obiecte ale proprietății industriale, firma unui alt agent
economic, să copieze forma, ambalajul și aspectul exterior al mărfii unui alt agent economic; e)
să obțină nelegitim informații ce constituie secretul co mercial al unui alt agent economic, să le
folosească sau să le divulge.
Începând cu anul 2012, Republica Moldova a adoptat sistemul de măsuri mai rigide. Legea
concurenței în vigoare reglementează exhaustiv acțiunile (actele) de concurență neloială la
articolele 15-19. Chiar dacă la art. 4, Legea concurenței oferă noțiunii de concurență neloială un
sens larg, acesta se va corobora cu acțiunile (actele) concrete de concurență neloială. Pe cale de
interpretare nu pot fi calificate alte delicte decât cele spe cificate de lege ( nullum crimen sine
lege) .
În sensul prevederilor Legii concurenței, acțiuni de concurență neloială există doar în cazul
efectuării următoarelor acțiuni: a) discreditarea concurenților, b) instigarea la rezilierea
contractului cu concurentul, c) obținerea și/sau folosirea ilegală a secretului comercial al
concurentului, d) deturnarea clientelei concurentului și e) confuzia. Alte acțiuni ale
întreprinderilor nu pot fi calificate ca fiind acte de concurență neloială, or, o interpretare mai
largă ar excede câmpul acțiunilor de concurenț ă neloială interzise de prevederile Legii
concurenței.
În acest context, prevederile Convenției de la Paris din 20.03.1883127 pentru protecția
proprietății industriale nu sunt atât de stricte. Potrivi art. 10 al Convenției, „constituie un act de
concurență neloială orice act de concurență contrar practicilor cinstite în materie industrială sau
comercială. Va trebui sa fie interzise mai ales:
1. orice fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea,
produsele sau activi tatea industrială sau comercială a unui concurent;
2. afirmațiile false, în exercitarea comerțului, care sunt de natură a discredita
întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
3. indicațiile sau afirmațiile a c ăror folosire, în exercitarea comerțului, sunt susceptibile să
inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricație, caracteristicile, aptitudinea la
întrebuințare sau cantitatea mărfurilor”.
127 Convenției de la Paris din 20.03.1883 . Publicată pe data de 30.12.1998 în Tratate I nternaționale nr. 6, data intrării
în vigoare 25.12.1991, în varianta de la Stokholm .
53
Astfel, Convenția identifică 2 categorii de acți uni de concurență neloială: A) acțiuni de
concurență neloială strict interzise în orice stat -parte la Convenție și B) acțiuni de concurență
neloială relative.
A. Actele de concurență neloială strict interzise în mod obligatoriu sunt reglementate în
dreptul intern al statelor semnatare ale Convenției de la Paris. Aceste acțiuni reflectă
comportamentul agresiv al concurenților și consecințele negative ale acestora asupra
consumatorilor și asupra mediului concure nțial pe o anumit ă piață relevantă. Aceste componențe
de încălcări a concurenței sunt transpuse în legislația națională prin prevederile art. 15, 18, 19 ale
Legii concurenței – discreditarea concurenților, deturnarea clientelei concurentului și confuzia .
Actele de concurență neloială expres prevăzute de Convenție sunt general -recunoscute și
universale, reieșind din instoricul activității de comerț, al economiei și al activității legislative a
tuturor statelor lumii.
B. Actele de concurență neloială relative reprezintă acele componențe de încălcări a ordinii
mediului concurențial, construite de fiecare stat în parte prin prisma noțiunii generale a
concurenței neloiale. Politica comercială a fiecărui stat este specifică, determinată de factori
geopolitici, soc iali și economici proprii. Aceste circumstanțe conduc către o marjă de discrepanță
între reglementările diferitelor state, respectiv diferitelor sisteme de drept. În dependență de
istoria activității de întreprinzător, uzanțele adoptate în relațiile comerc iale, ierarhia valorilor
sociale și principiilor într -un anumit stat, anumite comportamente ale întreprinderilor pot fi
dezaprobate categoric, iar altele admise, chiar dacă, prin prisma noțiunii generale a concurenței
neloiale, ar putea fi calificate drept neloiale.
Spre exemplu, legislația concurențială a Federației Ruse este mai avansată la capitolul
recunoașterii și protecției unor noi obiecte de proprietate intelectuală, care nu se regăsesc în
legislațiile din domeniu l vizat al României și al Repu blicii Moldova. Astfel, art. 1225, alin. (1)
din partea a IV -a a Codului Civil al Federației Ruse128 protejează, ca rezultat al creației
industriale, modalitatea executării și performanțele. Aceste obiecte reprezintă un ansamblu de
acțiuni și modalități spec iale și deosebite, utilizate la realizarea anumitor servicii, lucrări. În așa
caz, poate fi calificată drept confuzie acțiunea de copiere a modalității deosebite de executare a
unor servicii sau lucrări ale concurenților. În alte state, însă, o asemenea co piere nu va fi
calificată drept concurență neloială, dar va putea fi ușor examinată și calificată prin prisma
instituției juridice a delictului civil și a răspunderii juridice civile delictuale.
128 Codul Civil al Federației Ruse, Partea a IV -a, adoptată la 24.11.2006 prin Legea nr. 230 -фз. În vigoare din
01.01.2008. Publicată în Colecția de acte legislative a Federației Ruse nr. 52 din 2006.
54
Un alt exemplu constă în faptul că în România este considera tă ca act de concurență
neloială procedeul „ bulgărelui de zăpadă ”, care în Republica Moldova nu este prevăzut. Potrivit
art. 4 lit. c) din Legea privind combaterea concurenței neloiale a României129, „Constituie
contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt s ăvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate,
potrivit legii penale, infracțiuni: c) încheierea de contracte prin care un comerciant asigură
predarea unei mărfi sau executarea unor prestații unui client în mod avantajos, cu condiția
aducerii de către acel client a altor cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte
asemănătoare” . Asemenea prevederi exprese mai sunt în Elveția, Canada etc.
Procedeul respectiv a fost inițial definit de jurisprudența franceză, care a decis că
reprezintă o vânzare tip ,, bulgare de zăpadă ” atunci când se oferă, de exemplu, nouă perechi de
ciorapi la un preț interesant oricărei cliente, care furnizează trei comenzi similare ale altor
consumatoare. Potrivit doctrinarilor în materie, aceast tip de f apte sunt incluse în categoria celor
care vizează acapararea agresivă a clientelei. Acest mod de încheiere a unor contracte este
interzisă de lege, deoarece reprezintă „o modalitate de exploatare a propriului comerț contrar
legii sau uzanțelor cinstite în activitatea comercială sau industrială, în condiții în care împiedică
jocul liberei concurențe”130. Legislația Republicii Moldova nu califică drept act de concurență
neloială procedeul de vânzare „ bulgăre de zăpadă ”, chiar dacă în multe state acesta este
reglementat sau sunt impuse interdicții în acest sens. În Republica Moldova, soluția
întreprinderilor care se consideră lezate în drepturile și interesele legitime prin punerea în
aplicare a procedeului de vânzare „ bulgăre de zăpadă ” de către concurenți, este adresarea în
instanța de judecată în ordinea acțiunii civile împotriva concurentului. În acest caz, chiar dacă
instanța va califica o ingerință în drepturile și interesele legitime ale reclamantului pe calea
punerii în aplicare de către pârât a vânzării d e tip „ bulgăre de zăpadă ”, acțiunile pârâtului nu vor
putea fi calificate drept acte de concurență neloială. Această situație se datorează faptului, că
legiuitorul național a enumerat exhaustiv care anume fapte sunt determinate drept acțiuni (acte)
de conc urență neloială.
Asemenea exemple sunt numeroase , însă cert este că fiecare stat are un câmp de manevră
relativ larg în acest domeniu, reieșind din specificul relațiilor comerciale și concurențiale
naționale. Având în vedere că acțiunile de concurență neloială comportă un pericol socio –
economic mai mic în comparație cu alte încălcări ale legislației concurențiale, cum ar fi abuzul
129 Legea privind combaterea concurenței neloiale a României . În: Monitorul Oficial al României, nr. 24 din
30.01.1991.
130 Prescure T. Curs de dreptul concurenței comerciale . București: Editura Rosetti, 2004, p. 107.
55
de poziție dominantă, acordurile anticoncurențiale, legislativul poate interveni mai ușor în
completarea acestui sistem de acțiuni de concurență neloială.
Republica Moldova, la acest capitol, pe lângă acțiunile de concurență neloială prevăzute de
Convenția de la Paris, prevede instigarea la rezilierea contractului cu concurentul precum și
obținerea și/sau folosirea ilegală a secretului comercial al concurent ului.
Actualmente, legislația Republicii Moldova nu acoperă toate cazurile disponibile în
practică de fapte care ar putea fi calificate drept acte de concurență neloială. Deseori, acțiunile
întreprinzătorilor, nu pot fi calificate drept acte de concurență neloială, dar ele, totuși, conțin
semne calificative ale unei încălcări a uzanțelor oneste în activitatea economică. Totodată, poate
fi și invers: ca acte de concurență neloială pot fi calificate acele acțiuni, care nu au avut ca scop
direct obținerea ava ntajelor pe piață. Din cauza unor astfel de situații ambigue, judecătorii și
autoritățile uneori iau o decizie foarte controversată în ceea ce privește recunoașterea anumitor
acțiuni ca acte de concurență neloială.
O modelare teoretică a anumitor situații practice posibile ne -ar permite să identificăm o
serie de fapte care ar putea fi catalogate drept acte de concurență neloială, însă legislația în
vigoare nu le califică drept acte de concurență neloială. Astfel, evidențiem următoarele situații:
O întreprin dere instigă clienții (partenerii) unei alte întreprinderi concurente astfel
încât, la încetarea Contractului de arendă în agricultură cu întreprinderea concurentă, să notifice
despre dorința de încetare a relațiilor contractuale, să nu -i mai remită în are ndă bunurile sale
agricole și să remită aceste bunuri în arendă întreprinderi i instigatoare contra unor beneficii
adăugătoare plății de arendă, cum ar fi spre exemplu: angajarea în câmpul muncii, menținerea
calității de salariat ș.a. În acțiunile întreprinderii instigatoare se întrevede o anumită doză de rea –
credință în procesul concurențial , raportată la metodele de convingere a proprietarilor de bunuri
agricole să înceteze relațiile contractuale cu concurenții și să remită bunurile în arendă anume
întreprinderii instigatoare. Într -o altă ordine de idei, întreprinderea instigatoare nu convinge
proprietarii să rezilieze Contractele de arendă înainte de termenul prevăzut în clauzele
contractuale, însă le instigă să notifice arendașul depre faptul că la încetarea termenului
Contractului nu va mai dori să încheie un nou contract. Aici nu am avea nimi c de obiectat, dacă
nu am ține cont de specificul relațiilor juridice de arendă în agricultură , unde tăcerea are un
regim juridic de aprobare tacită a continuării relațiilor de arendă. În conformitate cu art. 9 alin.
(4) și (5) din Legea nr. 198 din 15.05. 2003 cu privire la arenda în agricultură131 „(4) În cazul
131 Legea n r. 198 din 15.05.2003 cu privire la arenda în agricultură . În: Monitorul Oficial nr. 163 -166 din
01.08.2003. Abrogată prin Legea Nr. 133 din 15.11.2018, în vigoare din 01.03.2019, abrogată prin Legea nr.133 din
15.11.2018.
56
când termenul arendei expiră, iar arendatorul nu cere să i se predea bunurile arendate și
arendașul continuă exploatarea acestora, contractul de arendă se consideră prelungit pentru un an
agricol. (5) În cazul în care arendatorul nu dorește să prelungească contractul de arendă, el va
informa arendașul despre aceasta cu 6 luni înainte de expirarea termenului arendei”. Aici suntem
în situația în care continuitatea raporturilor de arendă este compromisă d e o întreprindere
concurentă instigatoare care apelează la subiecte sensibile, precum ar fi cel al relațiilor de
muncă. Dorința reală a proprietarului de teren este alterată sau, altfel spus, consimțământul său
este viciat. Nu considerăm problematică situa ția când concurenții propun condiții contractuale
mai bune, însă considerăm problematică situația când concurenții conving clienții (partenerii)
apelând la avantaje și/sau constrângeri extracontractuale.
Un alt exemplu ar fi situația când o rețea mare de supermarketuri (cum ar fi Metro
Cash & Carry, Fourchette, Kaufland ș.a.), lansându -se pe o nouă piață geografică și/sau o nouă
piață a produsului, atrag la muncă anume angajații concurenților săi. Această faptă ar putea fi
calificată drept a ct de concurenț ă neloială prin dezorganizarea activității economice a agentului
economic (personalului agentului economic concurent). Recunoașterea dezorganizării activității
agentului economic (personalului) ca ac t de concurență neloială este îndreptată spre stoparea
practicii de a submina relațiile de afaceri existente, civile și de altă natură ale unui agent
economic prin metode neoneste. Totodată, atât de simplă califica rea anumit or acțiuni ca
dezorganizare a con curentului. În cazul în care , de exemplu, un muncitor se angajează la un
concurent, deoarece acesta îi propune salariu mai mare și condiții de muncă mai atractive, acest
fapt nu poate fi calificat ca dezorganizare a activității agentului economic. Însă, în cazul în care
se provoacă concedierea cu ulterioar a plasare în câmpul muncii unui concurent și aceasta are un
caracter masiv, este posibil să fie calificată ca un act de concurență neloială.
Personalul este singura resursă din cadrul unei firme care are capacitatea de a -și mări
valoarea odată cu trecerea timpului, spre deosebire de toate celelalte resurse, care se uzează ,
alternativ, fizic sau moral. În sensul evitării unor asemenea situații, sunt necesare eforturi
substanțiale, sistematice și susținute d in partea întreprinzătorilor în vederea instruirii
(perfecționării) și dezvoltării personalului firmei. În caz contrar, inevitabil, personalul își va
reduce din valoarea sa profesională, va degrada. În această ordine de idei, factorul uman este
abordat de către firmele moderne ca una dintre cele mai importante investiții, capitalul uman
devenind, astfel, o resursă strategică132. Astfel, î n activitatea economică a întreprinderilor,
personalul și profesionalismul acestuia reprezintă un atribut foarte important, care îi acordă
132 Bugaian L. et al. Antreprenoria t: Inițierea afacerii . Chișinău: Editura Levința Angela ÎI, 2010, p. 215 -216.
Disponibil: http://inventica.usm.md/wp -content/uploads/2014/12/ANTREPRENO RIAT -Initierea -afacerii.pdf
57
întrprinderii plus -valoare în mediul concurențial. Orice atentare la integritatea personalului unei
întreprinderi poa te fi analizată prin prisma faptelor de concurență neloială. Întreprinderea nou
apărută pe o piață relevantă, având tendința de a atrage salariații experimentați ai întreprinderilor
concurente, urmărește scopul de a slăbi competitivitatea concurenților și de a-și crea anumite
avantaje în raport cu acestea. Considerăm că aceasta reprezintă o problemă concurențială și
urmează a fi calificată drept acțiune de concurență neloială.
În spiritul celor relatate, considerăm că ar fi totuși oportun de a reintroduce î n legislația
concurenței a Republicii Moldova, sistemul mixt de contracarare al concurenței neloiale și de
a stabili dispozițiile legale după metoda intermediară, menționată mai sus, – a recurge la
enumerarea acțiunilor de concurență neloială, fără, însă, a exclude și alte cazuri analoage. Cu alte
cuvinte, ar fi binevenită renunțarea la o enumerare limitativă a acțiunilor de concurență neloială.
În acest context, suntem de acord cu doctrinarul francez Pedamon, care menționează că acțiunile
constitutive de c ulpă pe planul concurenței neloiale nu sunt limitative, deoarece imaginația
profesioniștilor neloiali este inepuizabilă și nu încetează să se reînnoiască133.
Acest sistem de contracarare a actelor de concurență neloială este conscarat în mai multe
state, pri ntre care România și Federația Rusă. Potrivit art. 2 lit. c) din Legea României nr. 11 din
29.01.1991 privind combaterea concurenței neloiale, „Sunt interzise practicile de concurență
neloială, după cum urmează: c) orice alte practici comerciale care contr avin uzanțelor cinstite și
principiului general al bunei -credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți
la piață”. Totodată, în conformitate cu art. 14. 8 din Legea concurenței a Federație Ruse, „Nu
sunt permise alte forme de concuren ță neloială împreună cu cele prevăzute la articolele 14.1 –
14.7 din prezenta lege federală”.
Reieșind din cele menționate, venim cu propunerea de lege ferenda de a completa
prevederile Legii concurenței cu acordarea atribuției Consiliului Concurenței de a examina și alte
acțiuni de concurență neloială decât cele reglementate de art. 15 -19 din Legea concurenței.
Astfel, propunem ca art. 14 alin. (2) din Legea co ncurenței să se modifice și urmează a avea
următorul cuprins: „Consiliul Concurenței examinează, la plângerea privind presupusele acțiuni
de concurență neloială, depusă de către întreprinderea ale cărei interese legitime au fost lezate, în
condițiile stipu late la art. 49 alin. (2) –(4), acțiunile de concurență neloială, interzise prin
prevederile art. 15 –19 și cele care sunt de natură să cauzeze un prejudiciu concurentului ”.
În acest caz , este cert faptul că, în privința acțiunilor de concurență neloială nen umite de
Legea concurenței, se cere un standart de probațiune mai înalt. Spre deosebire de acțiunile de
concurență neloială, numite de Legea concurenței, acțiunile nenumite de Legea concurenței
133 Pédamon M. op,cit., p. 545.
58
urmează a fi calificate în fiecare caz aparte prin raportare l a definiția generală a concurenței
neloiale, oferită de Legea concurenței și de către Convenția de la Paris. Totodată, în sarcina
autorului plângerii se pune și prezentarea acelor probe care ar demonstra iminența și realitatea
pericolului lezării drepturil or și/sau intereselor legitime, neadmițându -se o posibilitate incertă de
leziune sau o leziune nesemnificativă . Pe de altă parte, întreprinderile din economia de piață
trebuie să fie protejate față de plângerile depuse cu rea -credință, care urmăresc intimi darea și
implicarea concurentului în anumite procese administrative și, respectiv, slăbirea puterii
economice. Protecția respectivă urmează a fi realizată prin înaintarea unor standarde de probă
mai înalte față persoana care se consideră lezată în drepturi le sale printr -o acțiune de concurență
neloială nenumită de Legea concurenței.
Temei pentru îndreptățirea introducerii sistemului mixt de contracarare a concurenței
neloiale o prezintă și modalitatea de utilizare a noțiunilor de „concurență neloială” și „a cțiuni de
concurență neloială” din cadrul Legii concurenței. Întrebuințarea acestor noțiuni ne permite să
tragem concluzia că „concurența neloială” este noțiunea de gen, care înglobează în sine noțiunea
de „acțiune sau acte concrete de concurență neloială” , care reprezintă specia. Altfel spus,
concurența neloială reprezintă un fenomen caracterizat de un ansamblu de acte de concurență
neloială.
Ajunși la acest moment al studiului, se impun anumite clarificări referitor la utilizarea
noțiunilor de „concurență neloială” și „acțiuni (acte) de concurență neloială”, menți onate în egală
măsură în Legea c oncurenței.
Art. 1 alin. (1) al Legii concurenței din 11.07.2012 declară că această lege stabilește cadrul
juridic al protecției concurenței, inclusiv al prevenirii și al contracarării practicilor
anticoncurențiale și a concurenței neloiale, al realizării concentrărilor economice pe piață,
stabilește cadrul juridic privind activitatea și competența Consiliului Concurenței și
responsabilitatea pentru încălcarea legisl ației în domeniul concurenței. Totodată, la art. 2 alin. (1)
al aceluiași act normativ se menționează că prevederile prezentei legi se aplică faptelor/acțiuni
sau inacțiuni ce au ca obiect sau au ori pot avea ca efect restr ângerea, împiedicarea sau
denatur area concurenței, precum și faptelor/acțiuni de concurență neloială.
Reieșind din prevederile acestor două norme juridice, aparent se observă atitudinea
confuzionară a legiuitorului față de noțiunile concurență neloială și acțiune de concurență
neloială . Astfel, la art. 1 al legii se stabilește scopul de contracarare a concurenței neloiale dar nu
și a acțiunilor de concurență neloială. Pe de altă parte, art. 2 al legii prevede că legea se aplică
faptelor/acțiuni de concurență neloială, dar nu se menționeaz ă nimic de concurența neloială. Însă,
o analiză detaliată a acestor prevederi ne conduce către ideea existenței fenomenului
59
concurenței neloiale, format din mai multe acțiuni sau acte de concurență neloială . Art. 1 al
Legii concurenței este destinat contra carării unui fenomen negativ al mediului concurențial
general – concurența neloială. Însă art. 2 din același act normativ are o incidență directă deja
asupra faptelor concrete, care în ansmablu constituie fenomenul concurenței neloiale. Aceeași
legitate es te respectată și în cadrul celorlalte prevederi din respectivul act normativ .
În cele ce urmează, vom supune studiului științific componențele de acțiuni (acte) de
concurență neloială reglementate în Republica Moldova.
Subiecții între care se pot realiza acțiuni de concurență neloială pot fi doar concurenți. Din
reglementările legislației concurențiale rezultă că acțiunile (actele) de concurență neloială pot
avea loc doar între concurenți . Astfel, întreprinderea care săvârșește fapta și cea care este victimă
trebuie să fie concurente. Concurent este întreprinderea independentă, care este activă pe o piață
relevantă. Întreprinderi le independente sunt acele întreprinderi care nu fac parte din același grup
de întreprinderi și nu sunt controlate de aceeași persoană ori de aceleași persoane.
Întreprinderea este orice entitate, inclusiv asociație de întreprinderi, angajată în activitate
economică, indiferent de statutul juridic și de modul de finanțare a l acesteia. Activitatea
economică presupune orice activitate care constă în oferirea de produse pe o anumită piață, iar
produs e pot fi bunuri, lucrări, servicii, inclusiv servicii financiare, destinate vînzării, schimbului
sau altor modalități de includer e în circuitul civil. Respectiv, nu suntem în prezența discreditării,
confuziei etc. în situația în care subiectul care răspândește informații false este, spre exemplu, o
autoritate publică, consumator, întreprindere care activează pe o altă piață relevan tă etc.
Asemenea situații sunt reglementate de alte ramuri de drept ale sistemului național de drept.
1.3. Conturarea instrumentelor juridice de contracarare a actelor de concurență neloială
Concurența neloială implică anumite instrumente de contracarare a manifestărilor
neloiale ale concurenților. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române134 – a contracara
înseamnă a se opune acțiunii cuiva, a împiedica planurile cuiva, a anihila. Reie șind din sensul
cuvântului, în contextul cercetării noastre, contracararea va îmbina două acțiuni și anume: de
stopare a acțiunilor ilegale și de anihilare a consecințelor acestor acțiuni.
Totodată, nu trebuie desconsiderată importanța măsurilor de preveni re a manifestărilor
neloiale ale concurenților. Prin conceptul de prevenire se înțelege luarea unor măsuri care să
conducă la împiedicarea comiterii acțiunilor de concurență neloială.
134 Dicționarului explicativ al limbii române . Disponibil: https://dexonline.ro/definitie/contracarare%20 (accesat la
09.08.2018)
60
Problema prevenirii faptelor antisociale a fost abordată în mod explici t de filosoful grec
Platon (427 -347 î.e.n.) care a propus substituirea ideii retributive cu ideea de utilitate socială a
pedepsei, conform căreia scopul sancțiunii trebuie să fie prevenirea generală (prin forța
exemplului) și prevenirea specială (ca efect intimidant al pedepsei). Platon afirma că „ acela care
vrea să pedepsească în mod judicios, nu pedepsește din pricina faptei rele care este un lucru
trecut, căci nu s -ar putea face ca ceea ce s -a săvârșit să nu se fi săvârșit, ci pedepsește în
vederea viito rului, pentru ca vinovatul să nu mai cadă în greșeală și pentru ca pedeapsa lui să -i
înfrâneze pe ceilalți ” 135. În ce ne privește, suntem adepții unei asemenea abordări și, pe bună
dreptate, prevenirea concurenței neloiale se realizează pe două segmente:
– prevenirea generală;
– prevenirea specială.
Prevenirea generală presupune aplicarea unui complex de măsuri care ar împiedica
realizarea actelor de concurență neloială de către subiecții de pe piața economică, însă care nu
presupune o pedepsire, o constrângere sau calificarea unor situații faptice concrete. Totodată,
acest tip de măsuri sunt îndreptate spre descoperirea, înlăturarea, neutralizarea cauzelor și
condițiilor care pot genera comiterea actelor de concurență neloială. La acest compartiment este
importa ntă activitatea Consiliului Concurenței, care, potrivit art. 39 lit. a) din Legea concurenței,
„promovează cultura concurențială ”. Acțiunile de promovare a culturii concurențiale se
încadrează în conceptul măsurilor de prevenire generală. În acest context, pot fi menționate
următoarele măsuri de prevenire generală a concurenței neloiale:
– informarea publicului într -un mod accesibil despre prevederile legale;
– publicarea deciziilor/hotărârilor/sentințelor pe cazurile de concurență neloială;
– organizarea platformelor de discuții cu mediul de afaceri, seminare, instruiri;
– publicarea articolelor, publicațiilor științifico -practice;
– includerea în programele universitare a disciplinei „Dreptul concurenței” etc.
Prin prevenirea specială se înțelege complexul de măsuri destinate să împiedice
săvârșirea actelor de concurență neloială de către persoanele care au săvârșit deja o acțiune de
concurență neloială. Așa cum am analizat în punctul 1 al acestui capitol, în secolele anterioare,
prevenirea special ă se realiza prin pedeapsa cu moartea sau, mai târziu, prin exilarea vinovaților
în colonii, confiscarea bunurilor ș.a. În prezent , prevenirea specială se realizează prin
impunerea:
– sancțiunilor pecuniare;
– anumitor comportamente;
135 Platon Dialoguri, Protagoras . Paris: Editura Les Belles Lettres, 1966, p. 324.
61
– privațiunii de libertate;
– reparării prejudiciului material și moral.
Luând în considerație faptul că nucleul măsurilor de prevenire specială este parte
integrantă în rândul instrumentelor de contracarare a concurenței neloiale, acestea urmează a fi
supus e studiului minuțios în subcapitolele ce urmează.
Experiența ne demonstrează faptul că întreprinderile admit nerespectarea regulilor
imperative, chiar dacă ele suportă sau riscă să suporte consecințele negative în caz de
neconformare. În această situație, aplicarea instrumentelor juridice de contracarare a concurenței
neloiale este primordială pentru a încuraja respectarea legislației concurențiale. În general,
instrumentele de contracarare, prevăzute de dreptul concurenței și de alte ramuri de drept care
protejează concurența au ca scop stoparea comportamentelor ilicite ale întreprinderilor care au
comis acțiuni de concurență neloială, eliminarea efectelor negative ale acestora, precum și
prevenirea recidivei. Astfel, instrumentele de contracarare se aplică pentru restabilirea condițiilor
favorabile concurenței.
Instrumentele juridice de contracarare a concurenței neloiale reprezintă pârghii ale statului
în sensul asigurării unui mediu concurențial sănătos. La instrumente juridice de contracarare a
actelor de concurență neloială pot fi atribuite:
– acte normative cu nivel înalt de perfecțiune;
– autoritate publică cu personal calificat;
– descoperirea încălcărilor la faze incipiente;
– reacții timpurii la încălcări (în timp util);
– procedura clară și eficientă de ex aminare a cauzelor.
– celeritate maximă;
– sancțiuni clare și dure care nu doar să prevină, ci și să descurajeze orice manifestare
ilegală, etc.
La nivel mondial există o oarecare speranță pentru onestitate în competiție, realizată
exclusiv prin libera „ joacă de forțe ” de pe piață. Teoretic, consumatorii, cu funcția de arbitru în
jocul economic, ar putea descuraja întreprinzătorii neloiali, ignorând bunurile și serviciile
întreprinderilor neloiale în favoarea bunurilor și serviciilor întreprinzătorilor onești. Realitatea,
însă, este alta. Pe măsură ce situația economică a devenit mai complexă, consumatorii sunt din ce
în ce mai puțin capabili să acționeze în calitate de arbitri. Adesea, ei nu sunt suficient de capabili
să determine actele de concurență neloială . Cu atât mai mult, aceștia nu au pregătirea necesară
pentru a acționa în mod corespunzător. Desigur, anume consumatorul împreună cu concurentul
de bună credință sunt cei care ar trebui să fie protejați împotriva concurenței neloiale.
62
În țările post -sovietice, din perspectivă istorică, s -au creat anumite concepte, în așa fel
încât principalul motiv pentru dezvoltarea relațiilor de piață și a concurenței nu a fost
conștientizat de către subiecți însăși și nici factorii economici care le influențează
compo rtamentul pe piață, ci doar măsurile de constrângere care pot fi aplicate de către stat la
depistarea unor încălcări ale legislației concurențiale.
După cum se menționează în literatura de specialitate, răspunderea juridică „este un
element esențial și ind ependent al mecanismului reglementării juridice”136. În mod tradițional, ea
constituie „una din formele de constrângere de stat a violatorilor normelor de drept, ce se
exprimă prin aplicarea față de aceștia a sancțiunilor – măsurilor de răspundere prevăzute d e lege,
care implică consecințe negative suplimentare”137.
Astfel, răspunderea juridică, constituind una din formele de constrângere de stat,
urmare a încălcării unei norme legale, poate fi percepută ca un instrument de contracarare
a acțiunilor ilegale.
În raport cu celelalte forme ale răspunderii sociale, răspunderea juridică are câteva
caracteristici proprii, cum ar fi:
– Are ca temei încălcarea sau nerespectarea unei norme de drept;
– Este legată de activitatea exclusivă a unor organe de stat, care au competența: de a
constata în mod oficial nerespectarea sau încălcarea normei de drept; de a aprecia gradul
de vinovăție și de a stabili și aplica sancțiunea prevăzută de norma juridică;
– Consecințele răspunderii juridice sunt, ca regulă, mai grave, pot antr ena uneori așa
sancțiuni ca privațiunea de libertate; etc.
Astfel, având la bază imperativitatea dreptului și, respectiv, capacitatea coercitivă a statului
de a interveni și aplica, la nevoie, constrângerea juridică, în Republica Moldova, răspunderea
jurid ică este cel mai prompt și eficient instrument de contracarare a actelor de concurență
neloială .
În acest context, considerăm că eficacitatea reglementării relațiilor concurențiale este
determinată în mare parte de măsurile de răspundere pentru încălcarea legislației concurențiale și
de eficiența aplicării lor. Înăsprirea răspunderii pentru săvârșirea acțiunilor de restrângere și
denaturare a concurenței, precum și organizarea interacțiunii autorității de concurență cu
organele de drept vor contribui nu do ar la reprimarea acțiunilor ilegale, dar și la prevenirea
acestora. În același timp, nu trebuie neglijat faptul că înăsprirea excesivă a reglementării poate
136 Мелехин A.В., Теория государства и права, 2-е изд . Москва : Editura Консультант Плюс , 2009 , p. 407.
137 Грибанов В.П. Осуществление и защита гражданских прав (Классика российс кой цивилистики) . Editura
Статут , Moscova, 2000 . p. 310 -312.
63
avea un impact negativ asupra mediului concurențial, reducând stimulentele pentru activitatea de
întreprinzător și limitând practicile de afaceri eficiente pentru dezvoltarea economică.
Totalitatea normelor juridice care pot fi încadrate în mecanismele de contracarare a
concurenței neloiale își au sediul în diferite ramuri de drept, cum ar fi spre exemplu: Dreptul
civil, Dreptul concurenței, Dreptul administrativ, Dreptul penal.
Legislația contemporană conține mecanisme complexe privitor la protecția comercianților,
implicit, și împotriva acțiunil or neoneste ale concurenților. Agenții economici au l a dispoziție o
gamă variată de mijloace de apărare. Comiterea unei fapte reprobabile calificată de lege ca fiind
act de concurență neloială poate atrage răspunderea civilă, administrativă sau penală a agentului
economic culpabil.
Ripert G. declara acțiunea în concurență neloială foarte curioasă, în cadrul teoriei clasice a
răspunderii bazate pe culpă. Acțiunea se sancționează cu o acțiune posesorie sau o acțiune în
revendicare. Ea este intr -un anumit fel, o acțiune reală și sancționează un drept de propriet ate.138
Printre principalele funcții ale răspunderii juridice deseori se indică :
– funcția represivă sau pecuniară, scopul căreia este răsplata pentru cele comise de
contravenient;
– funcția preventivă, care asigură prevenirea („retragerea din viața socială” ) acțiunilor
ilicite; și
– funcția reparatorie (compensatorie), care asigură restabilirea situației anterioare lezării
dreptului material, financiar și moral și a intereselor legitime ale subiecților juridici139.
În Republica Moldova, protecția concurenței se bazează atât pe normele Constituției, cât și
pe alte norme ale legislației în vigoare. Articolul 126 al Constituției140 garantează libertatea
comerțului și activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru
favorabil valorificări i tuturor factorilor de producție. Articolul 2635 din Codul civil al Republicii
Moldova141 prevede răspunderea pentru concurență neloială și practicile anticoncurențiale ,
indicând, legea care guvernează pretențiile cu privire la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate
print r-un act de concurență neloială în dreptul internațional privat. Codul Penal al Republicii
Moldova142, la art. 2461, de asemenea, stabilește răspunderea penală susceptibilă a surveni
urmare a acțiunilor de concurență neloială.
138 Ripert G., Traité élémentaire de droit commercial. Revue internationale de droit compare , Vol. 25. Nr. 2, 1973.
139 Власенко Н.А. Теория государства и права: учебное пособие (2-е издание, переработанное, дополненное
и исправленное ). Editura Проспект , 2011, p. 310 -314.
140 Constituția Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial Nr. 1 din 12.08.1994, în vigoare din 27.08.1994
141 Codul civil al Republicii Moldova modernizat. Republicat în temei ul Legii nr.133 din 15.11.2018 în Monitorul
Oficial, 2018, nr. 467 -479, în vigoare din 01.03.2019
142 Codul Penal al Republicii Moldova . În: Monitorul Of icial Nr. 72 -74 din 14.04.2009, în vigoare din 12.06.2003 .
64
Unul din principalele acte normative care reglementează relațiile de concurență este Legea
concurenței nr. 183 din 11.07.2012143. În conformitate cu art. 2 din acest act legislativ,
„Prevederile prezentei l egi se aplică faptelor acțiuni sau inacțiuni ce au ca obiect sau au ori pot
avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, precum și faptelor acțiuni
de concurență neloială”, săvârșite atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în afara teritoriului
țării, atunci când produc sau pot produce efecte pe teritoriul Republicii Moldova.
Sistemul național de drept prevede diferite tipuri de răspundere juridică pentru încălcarea
legislației concurențiale, care pot fi grupate în următoarele forme:
1) răspundere civilă;
2) răspundere administrativă; și
3) răspundere penală.
1) Răspunderea civilă î n domeniul relațiilor concurențiale este reflecția principiului
disponibilității drepturilor persoanelor fizice și juridice. Aceasta nu survine automat, din oficiu,
ci este necesară depunerea în instanța de judecată a unei acțiuni civile de către persoana pretins
lezată în drepturile sale și un probatoriu puternic, care să -i permită câștigul cauzei. Răspunderea
civilă este concepută pentru a proteja interesele private ale persoanelor, în special a
întreprinzătorilor, împotriva daunelor și prejudiciilor cauz ate acestora prin acțiunile ilicite ale
concurenților sau ale altor jucători pe piață și are un caracter reparator. Spre deosebire de
interesele private, interesele publice, în ceea ce privește aplicarea măsurilor de răspundere, se
asigură în special cu aj utorul mecanismelor și instituțiilor de răspundere administrativă și penală.
Răspunderea civilă este de natură patrimonială și se realizează sub formă de reparare a
daunelor sau plata penalității. În conformitate cu art. 80 al Legii concurenței nr. 183 di n
11.07.2012, instanța va obliga persoana care săvârșește o acțiune de concurență neloială să
înceteze acțiunea sau să înlăture consecințele, să restituie documentele confidențiale însușite în
mod ilicit de la deținătorul lor legitim și, după caz, să plăte ască despăgubiri pentru daunele
pricinuite, conform legislației în vigoare. La cererea deținătorului legitim al secretului comercial,
instanța poate dispune măsuri de interzicere a exploatării industriale și/sau comerciale a
produselor, rezultate din însuș irea ilicită a secretului comercial sau distrugerea acestor produse.
Interdicția încetează atunci când informația protejată a devenit publică. Dacă unul dintre actele
de concurență neloială cauzează daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este în dr ept să se
adreseze instanței competente cu acțiune în răspundere civilă corespunzătoare.144
143 Legea concurenței nr. 183. În: Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012 , în vigoare din 14.09.2012 .
144 Ibid.
65
Acțiunile specifice care cauzează persoanei vătămate daune sunt destul de diverse. Acestea
pot include încheierea de acorduri anticoncurențiale, răspândirea unor informații false, inexacte
sau eronate despre concurenți sau produsele lor, comparația incorec tă de către agentul economic
a mărfurilor, produselor realizate de către acesta cu mărfurile produse sau realizate de alți agenți
economici, emiterea actelor autorităților administrației publice centrale și locale , care încalcă
legislația. Trebuie remarcat faptul că, în cadrul tragerii la răspundere civilă , este necesar de a
demonstra existența daunelor. Totodată, pentru tragerea la alte tipuri de răspundere, în special la
cea administrativă, cauzarea daunelor nu este o condiție întotdeauna necesară.
2) Ră spunderea administrativă este explicată de către unii teoreticieni ai dreptului public
pornind de la concepul de constrângere. Astfel, constrângerea administrativă reprezintă
ansamblul de măsuri (acte juridice, operațiuni administrative, fapte materiale) d ispuse către
autoritățile administrației publice în temeiul legii, cu folosirea puterii de stat și, dacă este cazul,
împotriva voinței unor persoane, pentru a preveni savârșirea unor fapte antisociale, a apăra
drepturile cetățenilor, precum și pentru a san cționa încălcarea normelor de drept administrativ.
Dacă prin constrângerea administrativă se urmărește autoreglarea sistemului social, răspunderea
urmărește restabilirea ordinii normative încălcate, precum și condamnarea faptei negative și a
autorului aces teia145.
Răspunderea administrativă pentru diferite acte de concurență neloială este antrenată în
temeiul mai multor acte legislative. Legea concurenței, am putea spune, este principalul act
legislativ după Constituție. Actul normativ respectiv prevede răspu nderea administrativă pentru
discreditarea concurenților, instigarea la rezilierea contractului cu concurentul, obținerea și/sau
folosirea ilegală a secretului comercial al concurentului, deturnarea clientelei concurentului și
confuzia. Acest mecanism de a plicare a răspunderii administrative intră în sarcina și competența
Consiliului Concurenței, care poate aplica sancțiuni pecuniare și poate dispune încetarea
acțiunilor de concurență neloială. Autoritatea de concurență, însă, nu poate acționa din oficiu,
examinarea unei cauze fiind derulate doar în prezența unei plângeri a concurentului lezat în
drepturile sale.
Legea cu privire la publicitate și Codul Contravențional prevăd răspunderea pentru cazurile
de publicitate neonestă și neautentică, care pot fi pr ivite ca acte de concurență neloială în forma
discreditării și deturnării clientelei. Responsabilitatea pentru depistarea și contracararea acestor
încălcări, de asemenea, îi revine Consiliului Concurenței. Spre deosebire de Legea concurenței,
145 Mocanu V., Pascalu I. Răspunderea administrativă. Note de curs . Chișinău: Universitatea de Studii Europene din
Moldova, 2013, p. 24 -25. Disponibil: http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/037_ –
_Raspunderea_administrativa.pdf (accesat la 18.01.2018).
66
potrivit căre ia Consiliul Concurenței nu poate examina cazuri din oficiu, dar odată examinat,
autoritatea poate aplica amenzi și prescripții. Legea cu privire la publicitate și Codul
Contravențional permit autorității de concurență să se autosesizeze, însă nu -i acordă atribuția de
a aplica amenzi și de a cere încetarea încălcării, aceste împuterniciri revenind instanțelor de
judecată. Suplimentar amenzii și prescripției de încetare a încălcării, instanța de judecată obligă
contravenientul să dezmintă materialul publicit ar neadecvat.
Codul contravențional146 prevede la art. 283 alin. (2) atragerea la răspundere
contravențională a persoanelor care utilizează ilegal obiectele de proprietate intelectuală. În
privința acestui aspect, este necesar de menționat că urmează a fi considerate drept concurență
neloială doar contravențiile comise de întreprinderile concurente ale titularilor drepturilor de
proprietate intelectuală, or concurența este posibilă doar între întreprinderile ce activează pe
aceeași piață relevantă geografică și a produsului. Aceste contravenții sunt examinate de către
subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, care po t aplica amenzi. Spre deosebire de Legea
concurenței și Legea cu privire la publicitate, Codul Contravențional reglementează încetarea
procesului contravențional în cazul împăc ării ulterioare a victimei cu făptuitorul, aspect asupra
căruia ne vom expune în subcapitolele ce urmează.
3) Răspunderea penală pentru concurență neloială este prevăzută de către Codul Penal.
Articolul 2461 al Codului Penal prevede aplicarea unei sancțiu ni pecuniare și privarea de dreptul
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani. Cu toate că legea penală prevede
sancționarea atât a persoanelor juridice cât și fizice, noi rămânem pe poziția potrivit căreia
concurența neloială poate exista doar între concurenți. Astfel, acțiunile persoanelor fizice care nu
practică activitate economică (cum ar fi spre exemplu: salariați, reprezentanți/persoane juridice
ș.a.) nu pot fi calificate drept acte de concurență neloială. Acest aspect îl vom d ezvolta în
subcapitolul dedicat analizei răspunderii penale.
Procesul și modalitățile de contracarare a actelor de concurență neloială sunt foarte
complexe și implică, pe lângă altele, ca o condiție sine qua non , cunoștințe în domeniul
probațiunii, pentru a putea pe deplin să fie atinse principiile statuate în Constituție147. În acest
sens, Constituția Republicii Moldova, la art. 9 și art. 126, declară că statul trebuie să asigure
protecția concurenței loiale, care este unul din factorii de bază ai economiei.
Instituția probelor este calificată ca o instituție centrală pentru orice proces, probele fiind
deosebit de importante pentru protecția și ocrotirea drepturilor subiective civile. Încă în dreptul
146 Codul contravențional al Republicii Moldova din 200 8. Republicat în Monitorul Oficial nr.78 -84 din 17.03.2017.
147 Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. Publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 12.08.1994. Data intrării
în vigoare: 27.08.1994.
67
roman s -a consacrat adagiul: „ idem est non esse et non prob ari”, ceea ce semnifică că a nu fi sau
a nu fi probat este același lucru148. Considerând că examinarea unui caz este un duel al probelor,
putem spune că probele au importanță atât pentru autoritatea care examinează cazul de
concurență neloială, cât și pentru părți. Întrucât nu se poate elucida cazul supus examinării numai
pe baza afirmațiilor părților, este imperioasă acumularea cât mai multor date obiective care
permit o vizionare de ansamblu a cauzei. Instanța de judecată, autoritatea de concurență urmează
ca pe baza probelor, după caz, să -și formeze convingerea intimă și să pronunțe actul
jurisdicțional (dispoziția/decizia) prin care califică existența faptului reprobabil. Nu este
suficient, pentru părți, să fie ori să se pretindă titularul unui drept sau v ictima unei concurențe
neloiale/practici anticoncurențiale pentru a obține o satisfacție în fața autorității care examinează
cauza. Orice examinare a unui caz implică existența unor reguli de probațiune, care, fiind
respectate, vor permite acumularea probe lor ce urmează să fundamenteze verdictul final.
De regulă, în cadrul examinării unei cauze concurențiale, autoritatea competentă este pusă
în situația de a determina circumstanțele care confirmă sau infirmă existența faptelor reprobabile
care se califică d rept încălcări ale legislației concurenței. Procesul de colectare, prezentare și
administrare a probelor îmbracă o anumită forma procesuală și este numit probațiune.
Dată fiind multitudinea mecanismelor juridice de contracarare a concurenței neloiale,
diferă și specificul probațiunii. Particularitățile probelor, probațiunii și a procedeelor probatorii
este determinat de autoritățile care au în atribuțiile lor examinarea cazurilor de concurență
neloială. Astfel, modul administrativ de contracarare a conc urenței neloiale presupune implicarea
unei autorități a administrației publice centrale, investită cu atribuții de examinare a cazurilor de
concurență neloială. În Republica Moldova această autoritate este Consiliul Concurenței, care,
potrivit art. 39 lit. e) și f) din Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012, este autoritatea
specializată în investigarea cauzelor ce se referă la practicile anticoncurențiale, concurență
neloială etc., constată încălcări ale legislației, impune măsuri corective și aplică san cțiuni pentru
comiterea încălcărilor. Spre deosebire de instanța de judecată, care are un rol diriguitor în
organizarea și desfășurarea procesului civil, Consiliul Concurenței are o poziție activă la
examinarea cauzelor. Astfel, potrivit art. 52 alin. (3) al Legii concurenței, în procedura de
examinare a presupuselor cazuri de încălcare a legislației concurențiale, sarcina probei încălcării
îi revine Consiliului Concurenței. Toate părțile implicate în cauză sunt obligate să furnizeze
Consiliului Concurenței , la cerere, în termenul indicat, informații exacte, complete și veridice,
chiar și din cele confidențiale sau care constituie un secret comercial. Autoritatea de concurență
are posibilitatea de a decide efectuarea inspecțiilor pentru depistarea și ridicar ea documentelor,
148 Lucian Jitaru, Dictionar latin -roman de maxime si expr esii juridice , Chișinău, „Museum”, 2001.
68
informațiilor de la locul de amplasare și activitate a întreprinderilor, iar acestea sunt obligate să
nu creeze impedimente desfășurării inspecției. Totodată, în vederea examinării cauzei, pot fi
realizate interviuri și audieri. Cu toate c ă deține o poziție activă la examinarea cauzelor,
autoritatea de concurență respectă egalitatea în drepturi a întreprinderilor, prezumția nevinovăției
și dreptul lor la apărare149.
În cadrul răspunderii civile, bazate pe răspunderea delictuală, litigiul de c oncurență
neloială este supus examinării și soluționării de către puterea judecătorească, care este
reprezentată de către instanțele judecătorești. În acest caz, instanța are doar un rol diriguitor în
organizarea și desfășurarea procesului civil, iar între aga procedură este caracterizată de pincipiul
disponibilității. Potrivit acestui principiu, disponibilitatea în drepturi implică posibilitatea
participanților la proces, în primul rând a părților, de a dispune liber de dreptul subiectiv material
sau de int eresul legitim supus judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a
alege independent modalitățile și mijloacele procedurale de apărare150.
Contracararea actelor de concurență neloială pe calea tragerii la răspundere penală, implică
un mec anism mult mai complex. Complexitatea se caracterizează, în primul rând, prin faptul că
sunt antrenate, pe de o parte , organul de urmărire penală, procuratura, iar pe de altă parte,
instanța judecătorească. Plus la aceasta, probele, probațiunea și procedee le probatorii sunt
reglementate strict de către Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
Luând în considerație faptul că în subcapitolele ce urmează vor fi supuse cercetării
științifice toate formele de răspundere juridică pentru actele de concuren ță neloială consacrate la
nivelul legislației naționale, în continuare vom analiza unele măsuri de contracarare a
concurenței neloiale din alte state.
În diferite țări există diferite abordări și măsuri de răspundere pentru încălcarea legislației
concurențiale.
În legislația Federației Ruse este prevăzută o sancțiune deosebită pentru încălcarea
legislației concurențiale. În conformitate cu prevederile a rt. 23 alin. (2) lit. k) din Legea cu
privire la protecția concurenței a Federației Ruse, „ Autoritatea antimonopol exercită următoarele
competențe: (2) în cazurile specificate în prezenta lege federală, emite următoarele cerințe
obligatorii agenților econo mici: k) privind transferul la bugetul federal a veniturilor obținute ca
urmare a încălcării legislației antimonopol ”. Potrivit art. 23 alin. (6) lit. e) din același act
legislativ federal „ Autoritatea antimonopol exercită următoarele competențe: (6) înain tează în
149 Gorincioi C., Creciun I., Combaterea acțiunilor de concurență neloială în domeniul proprietății intelectuale //
Revista de proprietate intelectuală Intellectus, nr. 2, 2016, p. 15.
150 Centrul juridic Dalini, Drept procesual civil. Partea generală. Note de curs . Chișinău, Tipografia centrală, 2007,
p. 23.
69
instanța de arbitraj acțiuni, acuzații privind încălcarea legislației antimonopol, inclusiv cu
acțiuni și cereri: e) privind încasarea în bugetul federal a veniturilor obținute ca urmare a
încălcării legislației antimonopol ”. O altă prevedere rele vantă este cea de la art. 51 alin. (3) din
actul legislativ federal menționat, care dispune că „ Persoana, ale cărei acțiuni (inacțiuni), în
conformitate cu procedura stabilită de prezenta lege federală sunt recunoscute ca activitate
monopolistă sau concur ență neloială și sunt inacceptabile potrivit legislației antimonopol, la
cerința autorității antimonopol este obligată să transfere la bugetul federal veniturile obținute
ca urmare a acestor acțiuni (inacțiuni). În cazul neexecutării acestei cerințe, venit ul obținut ca
urmare a activității monopoliste sau a concurenței neloiale, este recuperat în bugetul federal la
cererea autorității antimonopol. Persoana, în privința căreia s -a înaintat o cerință de transfer a
venitului obținut ca urmare a activității mon opoliste sau a concurenței neloiale la bugetul
federal, nu poate fi atrasă la răspundere administrativă pentru încălcarea legislației
antimonopol, în legătură cu care a fost înaintată această cerință, dacă această cerință este
executată ”. Astfel, legislați a rusă prevede confiscarea veniturilor rezultate din acțiunile de
concurență neloială. Aceasta constă în trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului a
veniturilor obținute ca urmare a concurenței neloiale.
În opinia lui Golovin V.K., sancțiunea menționată este o măsură de răspundere civilă151.
Conform unui alt punct de vedere, această măsură este de natură pecuniară, de drept
administrativ, contravenientul „la încasarea în buget a venitului obținut prin încălcarea legislației
antimonopol … este l ipsit nu numai de beneficiul obținut prin încălcarea legii, dar și suportă
pierderi economice efective sub formă de costuri necompensate pentru producerea și realizarea
mărfurilor”152. Într -o anumită măsură , această poziție este adoptată și de către Curtea S upremă de
Arbitraj a Federației Ruse, care la pct. 10 al Hotărârii Plenului nr. 30 din 30.06.2008 „Cu privire
la unele aspecte care apar în legătură cu aplicarea de către instanțele de arbitraj a legislației
antimonopol”153 menționează că „ examinând cauzele de tragere a persoanelor la răspunderea
administrativă prevăzută de articolele 14.31 – 14.33 din Codul contravențiilor administrative al
Federației Ruse, sau de atacare a hotărârilor organului antimonopol privind tragerea persoanei
la răspunderea administr ativă prevăzută de aceste articole (precum și cauzele de atacare a
dispozițiilor organului antimonopol privind transferul la bugetul federal a venitului obținut prin
151 Истомин В.Г. Юридическая природа отдельных мер ответственности за нарушение законодательства
о защите конку ренции . Disponibil: http://vestnik.uapa.ru/ru/issue/2012/02/53/ (accesat la 08.09.2017).
152 Писенко К.А., Цинделиани И.А., Бадмаев Б.Г. Правовое регулирование конкуренции и монополии в
Российской Федерации: курс лекций . Статут, 2010, Moscova , p. 298.
153 Hotărâr ea Plenului Curții Supreme de Arbitraj a Federației Ruse nr. 30 din 30.06.2008 „Cu privire la unele
aspecte care apar în legătură cu aplicarea de către instanțele de arbitraj a legislației an timonopol” . Disponibil:
http://www.arbitr.ru/as/pract/post_plenum/19343.html (accesat la 12.01.2018).
70
încălcarea legislației antimonopol sau cauzele în baza cererii organului antimonopol cu
solicitarea de încasare în bugetul federal a acestui venit), instanțele de arbitraj trebuie să ia în
considerare faptul că la răspundere administrativă poate fi tras orice membru al grupului de
persoane, care au obținut venituri prin încălcarea legislației a ntimonopol… ”. Cu toate acestea,
după cum menționează Totiev C. I., „până în prezent nici legiuitorul, nici practica judiciară, și
nici doctrina nu au ajuns la o concluzie univocă cu privire la natura juridică a cerinței de transfer
drept măsură de reacți onare a statului la încălcarea legislației antimonopol”. Totodată , autorul
însuși, evaluând natura juridică a cerinței autorității antimonopol privind încasarea la bugetul
federal a venitului obținut prin încălcarea legislației, presupune că acest „tip de cerință a
autorității antimonopol nu poate fi numită una specifică și aceasta poate fi comparată cu măsurile
tradiționale de răspundere administrativă” și în privința ei pot fi aplicate prevederile Codului
Federației Ruse cu privire la contravențiile admi nistrative „prin analogie, fără a accentua atenția
asupra naturii administrative a acestei sancțiuni”154.
Curtea Constituțională a Federației Ruse, în hotărârea sa nr. 11 -П din 24.06.2009 privind
verificarea constituționalității prevederilor articolului 12 alin. (2) și (4), ale articolelor 221 și 231
ale Legii cu privire la concurență și restrângerea activității monopoliste pe piețele de mărfuri și a
articolelor 23, 37 și 51 ale Legii cu privire la protecția concurenței, în legătură cu plângerile
întreprinderilor „Gazenergoseti” SA și „Nijnekamskneftehim” SA155, de asemenea, a formulat
aprecierea proprie asupra naturii juridice a cerinței autorității antimonopol privind transfe rul la
bugetul federal a veniturilor obținute în mod ilegal. În opinia Curții Constituționale, această
măsură „după temeiuri și procedura de aplicare, precum și după consecințele juridice, este o
formă specifică de constrângere forțată a participanților le relațiile publice protejate de legislația
antimonopol”. Aceasta are menirea să compenseze „cheltuielile statului care nu se supun
calculării, referitoare la eliminarea consecințelor social -economice negative ale încălcării
legislației antimonopol. Natura compensatorie a acestei măsuri oferă posibilitatea aplicării
acesteia pentru săvârșirea acțiunilor ce țin de activitatea monopolistă și încălcarea cerințelor de
concurență loială, paralel cu măsurile de răspundere cu caracter pecuniar…”. Astfel, Curtea
Constituțională a Federației Ruse nu atribuie în mod expres înaintarea cerinței privind transferul
la bugetul federal a venitului obținut prin încălcarea legislației antimonopol la un anumit tip de
răspundere, însă vorbește despre natura compensatorie a ace stei măsuri și despre posibilitatea de
aplicare a acesteia paralel cu alte măsuri de răspundere de natură pecuniară, adică, de fapt, cu
154 Истомин В.Г. Юридическая природа отдельных мер ответственности за нарушение законодательства
о защите конкуренции . Disponibil: http://vestnik.uapa.ru/ru/issue/2012/02/53/ (accesat pe 06.09.2017) .
155 Hotărârea Cur ții Consti tuțional e a Federației Ruse nr. 11 -П din 24.06 .2009.
Disponibil: http://doc.ksrf.ru/decision/KSRFDecision29319.pdf (accesat la 19.01.2018).
71
caracter de drept administrativ. Această hotărâre a Curții Constituționale a obținut o apreciere
echivocă în știința jur idică. Unii autori consideră această interpretare destul de controversată. În
opinia lui Sultanov A.M.156, Curtea Constituțională a Federației Ruse „în acest proces s -a
distanțat într -o oarecare măsură de examinarea chestiunii privind neconstituționalitatea normelor
contestate, însă a încercat să „corecteze” legislația antimonopol”. După cum menționează Totiev
C. I.,157 „în mod tradițional se consideră că o natură tipic compensatorie are o asemenea
modalitate de protejare a drepturilor civile, cum ar fi reparar ea prejudiciilor (art. 12 și art. 15
din Codul Civil al Federației Ruse). Natura compensatorie a acestei sancțiuni este determinată
de faptul că, în rezultatul aplicării acesteia, partea vătămată, prin repararea prejudiciului
efectiv și a venitului ratat, revine la poziția sa inițială, care a existat înainte de încălcarea
dreptului civil subiectiv. Pe baza acestor criterii este imposibil de a efectua o analogie pe cât se
poate de aproximativă între cerința autorității antimonopol privind transferul venitul ui ilegal și
repararea prejudiciilor în ordine de drept civil, deoarece în cazul cerinței autorității
antimonopol, venitul se transferă nu în folosul părții vătămate, dar în bugetul de stat ”. Putem fi
de acord cu opinia expusă. Natura funcției compensatori i a răspunderii constă în faptul că această
funcție „reflectă proporționalitatea măsurilor de răspundere aplicabile și a prejudiciilor cauzate
de contravenient, precum și aplicarea sancțiunii asupra compensării pierderilor patrimoniale ale
persoanei vătăma te din partea contravenientului”158. Însă, referitor la cerința autorității
antimonopol, se poate constata că venitul este transferat la bugetul federal, dar să spunem că în
calitate de persoană vătămată în acest caz este statul, putem doar cu o mare parte d e
convenționalism, deoarece acesta nu suportă careva pierderi concrete, fixe. În ceea ce privește
afirmația din hotărârea Curții Constituționale a Federației Ruse precum că o astfel de măsură este
concepută „să compenseze … cheltuielile statului care nu se supun calculării, referitoare la
eliminarea consecințelor social -economice negative ale încălcării legislației antimonopol”,
legislația nu prevede obligația statului de a suporta careva cheltuieli asociate cu eliminarea
consecințelor încălcării legislaț iei antimonopol. Aceste mijloace nu pot fi transmise agenților
economici, consumatorilor sau altor subiecți. În acest sens, trebuie constatat faptul că este puțin
probabil ca această măsură să fie de natură compensatorie și în esența sa este mai aproape d e
măsurile de natură administrativă. Desigur, în Codul Civil al Federației Ruse există și sancțiuni
de confiscare ca de exemplu, art. 169, însă ele sunt „o excepție, nespecifică pentru reglementarea
156 Султанов А. Постановление вынесено, вопросы ост ались… // Корпоративный юрист, 2009, nr. 12. p. 96.
157 Тотьев К.Ю. Предписание антимонопольного органа о перечислении незаконного дохода: правовая
природа и функции // Законы России: опыт, анализ, практика, 2010, nr. 8. p. 311
158 Суханов Е.А. Гражданское право в 4 т. Общая часть: Учебник . Том 1. 3-е издание . 2006, p. 285.
72
de drept civil (drept privat)”159. Totodată, constatarea nu lității actului juridic în temeiul art. 169
Cod Civil al Federației Ruse și aplicarea consecințelor nulității acestuia sub formă de încasare a
întregului venit obținut în beneficiul statului este în drept să o facă doar instanța de judecată, în
timp ce cu dispoziția de încasare în bugetul federal a venitului obținut prin încălcarea legislației
antimonopol, se poate adresa direct autoritatea antimonopol. Desigur, nu putem exclude situația
în care autoritatea antimonopol se poate adresa în instanța de judecat ă cu cererea de chemare în
judecată privind încasarea la buget a venitului obținut ilegal în baza acordului nul, care încalcă
legislația cu privire la protecția concurenței, cu referire la art.169 Cod Civil al Federației Ruse și
art. 23 alin. (6) lit. e) al Legii Federale din 26.07.2006 nr. 135 privind protecția concurenței. Însă,
trebuie să recunoaștem faptul că în prezent natura juridică a dispoziției de încasare în bugetul
federal a venitului obținut prin încălcarea legislației antimonopol nu este defin ită clar și ar trebui
sau să fie asociată direct cu posibilitatea de aplicare a acestei sancțiuni cu actele juridice nule,
săvârșite în scopul contrar bazelor ordinii de drept și bunelor moravuri sau ar trebui să stabilim
locul acestei dispoziții în sistem ul măsurilor de răspundere administrativă, pe când a doua
variantă este mai preferabilă160. Totodată, trebuie remarcată suplimentar acea circumstanță
importantă că în conformitate cu hotărârea indicată a Curții Constituționale a Federației Ruse,
autoritatea antimonopol, la înaintarea cerinței către un grup de persoane privind încasarea în
bugetul federal a venitului obținut prin încălcarea legislației antimonopol, trebuie să indice
cuantumul venitului care urmează să fie încasat de la fiecare participant al g rupului.
În opinia noastră, transferul în bugetul statului a veniturilor obținute ca urmare a
concurenței neloiale, reprezintă o măsură administrativă de răspundere juridică a întreprinderilor
ce au manifestat comportamente neloiale. Autoritatea de concur ență, în calitate de autoritate a
administrației publice locale, constrânge agentul economic să vireze în bugetul statului acele
sume bănești care au rezultat din acțiunile de concurență neloială. Chiar dacă cuantumul sumelor
bănești este diferit, în depen dență de succesul întreprinderii, aceasta nu exclude caracterul
administrativ al răspunderii, deoarece aceasta urmărește un scop coercitiv și nu compensatoriu.
O altă sancțiune specifică pentru încălcarea concurenței neloiale, prevăzută în legislația
rusă, este reorganizarea întreprinderilor. În capitolul 8 al Legii Federale nr. 135 din 26.07.2006
privind protecția concurenței161, cu denumirea de „Răspunderea pentru încălcarea legislației
antimonopol”, se include art. 38 cu denumirea „Divizarea sau separarea forțată a organizațiilor
comerciale, precum și a organizațiilor necomerciale, care desfășoară activități producătoare de
159 Ibid., p. 284.
160 Истомин В.Г. Юридическая природа отдельных мер ответственности за нарушение законодательства
о защите конкуренции . Disponibil: http://vestnik.uapa.ru/ru/issue/2012/02/53/ (accesat pe 13.06.2017) .
161 Закон о защите конкуренции. Российская газета – Федеральный выпуск № 4128 (0) din 27.07.2006.
73
venit”. În acest context, apare întrebarea cu privire la natura juridică a reorganizării forțate. În
literatura de specialitate , unii autori au exprimat ideea că în acest caz este vorba despre o formă
specială de răspundere publică a agentului economic162. Conf orm unui alt punct de vedere,
„includerea articolului 38 al Legii în capitolul despre răspunderea pentru încălcarea legislației
antimonopol, creează aparența separării unui nou tip independent de răspundere pentru
încălcarea legislației antimonopol, ceea c e nu corespunde tipurilor de răspundere tradițională
pentru dreptul rusesc”163. Doctrinarul rus Nujdin T.A. consideră că „reorganizarea forțată nu este
o măsură de răspundere civilă, dar constituie o măsură de menținere a controlului de stat asupra
anumitor sectoare ale economiei, menită să prevină apariția unor încălcări reale, răspunderea
pentru care vine deja din alte motive și se reglemenetează de normele altor ramuri al e
dreptului… ”164.
Analizând norma specificată , putem concluziona că este puțin probabil că reorganizarea
forțată trebuie examinată drept o măsură de răspundere civilă. În esență , această măsură este mai
aproape de sancțiunile administrative, deoarece în acest caz nu este vorba de aplicare asupra
contravenientului a unor consecințe patrimonia le suplimentare nefavorabile, dar mai degrabă este
vorba despre reprimarea activității organizației în forma în care aceasta există și transformarea
ei.
Astfel, aspectele de natură juridică a diferitelor sancțiuni impuse de normele legislației
concurențial e, sunt controversate în știință și practică, soluționarea cărora în mare măsură
depinde de exactitatea formulării normelor de drept și competența legiuitorului.
În concluzie, putem menționa că spectrul mecanismelor naționale de contracarare a
concurenței neloiale este destul de variat și complex. Analiza științifică generală a mecanismelor
de contracarare ne permite să menționăm că aplicarea conformă a acestora ar permite deopotrivă
contracararea eficientă a acțiunilor de concurență neloială în curs de rea lizare și prevenirea unor
noi manifestări de concurență neloială.
162 Писенко К.А., Цинделиани И.А., Бадмаев Б.Г. Правовое регулирование конкуренции и монополии в
Российской Федерации: курс лекций . Статут, 2010, Москва, p. 237.
163 Истомин В.Г. Юридическая природа отдель ных мер ответственности за нарушение законодательства
о защите конкуренции . Disponibil: http://vestnik.uapa.ru/ru/issue/2012/02/53/ . (accesat pe 12.07.2017)
164 Нуждин Т.А. Особенности принудительной реорганизации юридических лиц по действующему
законодательству Российской Федерации // Современная наука , nr. 3 (6) , 2011, p. 40.
74
1.4. Analiza situației cercetărilor științifice din domeniul concurenței neloiale din
Republica Moldova, identificarea problemei științifice și formularea obiectivelor de
cercetare.
Analiza situației cercetărilor științifice din domeniul concurenței neloiale
Fondul doctrinar al Republicii Moldova, în privința cercetărilor științifice care au ca obiect
concurența, în general, și concurența neloială, în special, se află în plin proces d e completare.
Problematicile concurențiale în Republica Moldova au apărut relativ recent, iar preponderent
începând cu constituirea unei autorități de concurență în anul 2007 – Agenția Națională pentru
Protecția Concurenței165, predecesoarea Consiliului Concurenței, care a inițiat procesul de
transpunere în practică a principiilor concurenței loiale.
Actualmente, cu părere de rău, în literatura de specialitate lipsesc monografii sau analize
științifice aprofundate care ar elucida conceptul de concurență n eloială per ansamblu, cât și prin
raportare la specificul Republicii Moldova. Totodată, acțiunile de concurență neloială sunt
abordate și prin prisma dreptului penal. În acest sens, un șir de doctrinari autohtoni printre care
Brînză S. și Stati V.166, au ana lizat componența de infracțiune „Concurența neloială” elucidând
componentele și semnele calificative ale acesteia în lucrările lor științifice.
Autorii Rusu I. și Balan A., în lucrarea Studiu comparativ al politicii de concurență167, au
descris într -un sumar legislația Uniunii Europene în materie de concurență, au analizat și
comparat proiectul de lege cu privire la concurență din anul 2008 cu prevederile dreptului
comunitar, evidențiind unele lacune și sugerând anumite recomandări.
În anul 2009, autorii Stua rt E. și Mateus A.168 au analizat situația reglementărilor
legislative din Republica Moldova și au înaintat propuneri de armonizare a legislației naționale la
standardele Uniunii Europene în domeniul concurenței. În lucrarea lor, autorii au recomandat
încorp orarea reglementărilor privind publicitatea și concurența neloială în legea cu privire la
protecția consumatorilor.
Un aport deosebit asupra îmbogățirii literaturii juridice concurențiale este constituit de
tezele de doctor în domeniul concurenței: Bulm aga O. Măsurile organizatorico -juridice în
privința entităților ce desfășoară practici anticoncurențiale169, Bologan D. Reglementarea
165 Hotarârea Parlamentului nr. 21 -XVI din 16.02.2007 cu privire la măsurile de organizare a Agenției Naționale
pentru Protecția Concurenței, publicată în Monitorul Oficial nr.29 -31/99 din 02.03.2007.
166 Brînza S., Stati V., Tratat de drept penal. Partea specială. Volumul II. Chișinău: Tipografia Centrală, 2015, p. 460
167 Rusu I., Balan A. Studiu Comparativ al Politicii de Concuren ță. Chisinau , 2008 , p. 41.
168 Stuart E. și Mateus A. Legislația și politica în domeniul concurenței. Armonizarea legislației Republicii Moldova
la standardele UE în domeniul concurenței . Chișinău: Sinectica -Com SRL, 2009, p. 99, 110 -111.
169 Bulmaga O., Măsurile organizatorico -juridice în privința entităților ce desfășoară practice anticoncurențiale,
2014. Disponibil: http://iiesp.asm.md/?p=3081 (accesat pe 18.03.2018)
75
juridică a înțelegerilor de cartel170 și Timofei S. Infracțiuni în domeniul concurenței (aspecte de
drept penal) .171
Lucrarea „ Măsurile organizatorico -juridice în privința entităților ce desfășoară practic i
anticoncurențiale ” (Bulmaga O.) reprezintă o cercetare cuprinzătoare a măsurilor organizatorico –
juridice împotriva practicilor anticoncurențiale. Fiind fundamentate științific practicile
anticoncurențiale, în lucrare sunt identificate și măsurile organizatorico -juridice aplicate
entităților ce le desfășoară, prin abordarea sistemică și comparată a cadrului legal de
reglementare, a practicii aplicării lui și a viziunilor doctrina re din domeniu. Totodată, au fost
descoperite careva lacune în legislație și incompatibilitatea acesteia cu dreptul comunitar
concurențial.
În „Reglementarea juridică a înțelegerilor de cartel”, autoarea s -a axat pe cercetarea
compexă a acordurilor anticon curențiale orizontale (așa zise, înțelegeri de cartel). Analizând
politica de clemență și imunitățile prevăzute pentru persoane, estimează eficiența unei astfel de
colaborare în diferite țări, astfel fiind selectate cele mai eficiente și reușite metode de colaborare
în lupta cu diverse tipuri de carteluri.
Timofei S. , în lucrarea „Infracțiuni în domeniul concurenței (aspecte de drept penal)”
abordează așa subiecte ca elementele constitutive ale infracțiunilor în domeniul concurenței și
reglementarea juridic ă a protecției concurenței prin prisma politicii penale a statului și
efectuiază totodată analiza comparativă a reglementărilor privitoare la concurența neloială din
legile penale ale altor state.
În aceste lucrări se analizează elemente tangențiale concurenței neloiale, care ajută la
înțelegerea fenomenului concurenței per ansamblu.
În continuare ne propunem examinarea cercetărilor științifice care s -au realizat în alte state,
unde se atestă o bogată literatură în acest domeniu.
Așa cum am menționat anterior, în subcapitolele precedente, definirea și sancționarea
concurenței neloiale a fost o creație a jurisprudenței, pornindu -se de la principiul răspunderii
delictuale, în secolul al XIX -lea neexistând prevederi exprese despre concurența neloială. Ast fel,
primele abordări ale fenomenului de concurență neloială se regăseau în domeniul proprietății
industriale.
170 Bologan D., Reglementare a juridică a înțelegerilor de cartel, 2016.
Disponibil: http://icjp.asm.md/tags/drept?page=1 (accesat pe 18.03.2018)
171 Timofei S., Infracțiuni în domeniul concurenței (aspecte de drept penal), 2011.
Disponibil: http://www.cnaa.md/thesis/19359/ (accesat pe 18.03.2018)
76
După adoptarea Codului Civil francez din 1804, doctrinarii francezi au supus analizei
conceptul de concurență neloială într -un format complex, î ncercând să dezvolte pe această cale
ideea încălcării drepturilor de proprietate industrială. În acest sens, putem afirma că fruntașii
abordării științifice a conceptului și fenomenului concurenței neloiale au fost francezii.
Pouillet E.172 menționează u rmătoarele despre concurența neloială: nu sunt acte de natură penală;
sunt fapte, de cele mai dese ori complexe, variate la infinit, care au întodeauna tendința de a
confunda două entități cu scopul de a înlătura întreaga sau o parte a clientelei uneia în beneficiul
celeilalte. Din aceste supoziții, Pouillet nu își propune în lucrarea sa să menționeze toate formele
concurenței neloiale. Cu toate acestea , a indicat unele mai principale sau, altfel spus, utlizate în
mod obișnuit, printre care: similitudinea a spectului; omonimie (situația când un cuvânt are
aceeași formă și pronunțare cu alt cuvânt); uzurparea calităților false sau a titlurilor care aparțin
altora; deturnarea clientelei prin angajarea de muncitori.
Aceeași poziție o susține și Mayer O.173, care a menționat că concurența neloială este actul,
practic de rea credință, care are ca efect producerea de confuzie între produsele a doi producători
sau doi comercianți sau care, fără a provoca confuzie, dicreditează o unitate rivală.
Alte lucrări științific e, precum cele ale autorilor Calmels É. lucrarea Des Noms et marques
de fabrique et de commerce, de la concurrence déloyale , Paris 1858; Mayer G. lucrarea
Concurrence déloyale et contrefa çon de noms et de marques , Paris 1879174 contemplează
înțelesul noțiunii concurenței neloiale prin prisma drepturilor asupra obiectelor proprietății
industriale sau, mai bine spus, în accepțiunea pericolului integrității proprietății industriale.
Mai mult decât atât, profesorul german Tim W. Do rnis175, pune în lumină dihotomia
existentă între dreptul mărcilor și concurența neloială. Acesta menționează că o caracteristică
izbitoare a dreptului la marcă și a concurenței neloiale – una care rămâne vie și bună chiar și
astăzi – a fost bifurcația, cu protecția proprietății mărcii comerciale, pe de o parte, și prevenirea
comportamenului neloial, pe de altă parte.
172 Pouillet E., op.cit., p. 448 -449.
Disponibil: http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k5516464n/f451.item.r=deloyale%20est (accesat la 24.09.2017).
173 Mayer O. Die concurrence déloyale . Revista Zeitschrift für Handelsrecht, Vol. II, New series, Stutgard, 1881, p.
363.
174 Schwartz B. The Code Napoleon and the Common -law world . NewJersey: The Lawbook Exchange LTD, 1998,
p. 217. Disponibil:
https://books.google.md/books?id=_xeZBvbd N2IC&pg=PA217&lpg=PA217&dq=concurrence+déloyale+dans+le+
code+de+Napoléon (accesat 24.09.2017).
175 Tim W. Dornis Trademark and unfair competition conflicts: historical -comparative, doctrinal and economic
perspectives . Cambridge: Cambridge university press, 2017, p. 27. Disponibil:
https://books.google.md/books?id=ufURDgAAQBAJ&pg=PA16&lpg=PA16&dq=otto+mayer,+die+concurrence+d
eloyale (accesat la 24.09.2017).
77
O bogată literatură juridică referitoare la concurența neloială se găsește în istoricile
biblioteci ale Federației Ruse. Au supus cercetărilor științifice fenomenul concurenței neloiale o
serie de autori, printre care: Totiev K. I., Șerșenevici G. F, Șastico A.E., Komkova A.A. și
Kurdin A.A.
După părerea autorilor ruși Șastico A.E., Komkova A.A. și Kurdin A.A.176, prin concurență
neloială se înțe lege un spectru larg de tipuri de comportamente oportuniste a participanților
actuali și potențiali la piața de mărfuri, care prejudiciază concurenții și/sau consumatorii, în
procesul competiției pe piață sau în legătură cu intrarea pe piață (retragerea de pe piață).
Autorul rus Volkov A.V., în vederea identificării esenței concurenței neloiale, face
trimitere la noțiunile de concurență oferite de doi titani ai doctrinei economice. Din punct de
vedere economic, conform definiției oferite de Karl Marx, „ concurența nu este nimic altceva
decât natura interioară a capitalului, definiția esențială a acesteia, care apare și se realizează
prin impactul reciproc al mai multor capitaluri, nu este altceva decât tendința interioară
acționând sub forma unei necesită ți externe ”177. Din punct de vedere psihologic, unul din
întemeitorii economiei de piață, Marshal A., a observat că „ la baza activității antreprenoriale a
omului se află un motiv de egoism. Impulsionat de un interes personal, departe de orice
remușcare față de rival, fiecare comerciant urmărește organizrea vânzării bunurilor sale… În
caz contrar, dacă omul ar renunța la calculul perso nal și s -ar deda motivelor
altruiste…concurența ar fi de neconceput ”178. Astfel, Volkov A.V. consideră că fundamentul
obiectiv de bază al apariției concurenței neloiale este monopolizarea economiei în rezultatul unei
rivalități dure sau urmare a inovației tehnico -științifice. O cauză subiectivă a răspândirii
concurenței neloiale poate fi considerată utilizarea activă de către concur enți a barierelor și
obstacolelor de acces pe piață a altor concurenți și atragerea către sine a cererii consumatorilor.
Drept urmare, acesta consideră reușită definiția concurenței neloiale oferită de către Convenția
de la Paris din 1883 pentru protecția proprietății industriale, care prevede la art. 10 bis, alin. (2)
că, „constituie un act de concurență neloială orice act de concurență contrar practicilor cinstite
in materie industrială sau comercială ”179.
176 Шаститко А. Е., Комкова А. А., Курдин А. А., Недобросовестная конкуренция в сфере обращения
объектов интеллектуальной собственности . Москва, 2015, p. 6.
Disponibil: ftp://ftp.repec.org/opt/ReDIF/RePEc/rnp/ppaper/mn33.pdf (accesat la data de 24.09.2017).
177 Маркс К., Энгельсон Ф., Соч. Т. 46, ч. 1, p. 391 apud Волков А. В., Принцип недопустимости
злоупотребления гражданскими правами в законодательстве и судебной практике . Moscova : Editura
Wolters Kluwer , 2011, p. 917 -918.
178 Волков А. В., Принцип недопустимости злоупотребления гражданскими правами в законодательстве и
судебной практике . Moscova: Editura Wolters Kluwer, 2011, p. 918.
179 Ibid.,. Disponibil : https://books.google.md/books?id=lTUORgsREv0C&pg=PA919&lpg=PA919&dq (accesat la
15.10.2017).
78
În România, de asemenea, există un număr important de lucrări ce se referă la concurența
neloială. Încă în 1982, epoca în care piața liberă nu exista pe teritoriul statului vecin, Eminescu
Yolanda atribuise con curenței neloiale următoarea semnificație: „este un act de încălcare a
obligației de a respecta a numite reguli de conduită în activitatea profesională și comercială”180.
Căpățână Octavian consideră că definiția ce ne preocupă urmează să enunțe domeniul
concurenței neloiale, caracteristicile și finalitatea abuzivă, precum și efectele pe care le
generează. Astfel, acest autor înțelege prin concurență neloială săvârșirea, în domeniile deschise
competiției economice, a unor fapte contrare legii sau uzanțelor cinstite ale activității comerciale,
în scopul captării clientelei unor rivali de pe piața r elevantă, producându -le astfel prejudicii
materiale și/sau morale, prezente sau eventuale181.
O definiție exactă și unitară dată concurenței neloiale este dificil de formulat datorită lipsei
unui consesns internațional. În acest sens, autoarea Cur Annete, pr ofesor din cadrul Institutului
german Max Plank pentru inovare și concurență, într -un studiu din anul 2014, a menționat că
asupra chestiunii înțelegerii concurenței neloiale în limbajul cotidian și despre posibilitatea
introducerii acestei concepții în sis temul de drept, în diferite state, va fi oferit un răspuns diferit.
Și acest răspuns nu poate arunca prea multă lumină asupra esenței concurenței neloiale. În Marea
Britanie , concurența neloială , ca atare, adesea nu este examinată ca o infracțiune/contrave nție,
chiar dacă unele forme de manifestare a acesteia pot fi sacționate. În Europa continentală
concepția concurenței neloiale este recunoscută de comunitățile juridice, însă conceptul de
concurență neloială și locul acesteia în sistemul de drept rămân oa recum misterioase, cel puțin
din punctul de vedere al analizei comparative182.
Acestea fiind menționate, stabilim că cercetările științifice din domeniul concurenței
neloiale sunt foarte diversificate și tratează o serie de aspecte ale esenței acesteia. Mult itudinea
de materiale științifice existente, subliniază importanța concurenței neloiale, în general, și
importanța prevenirii și contracarării acesteia, în special. Chiar dacă cercetările științifice
realizate în Republica Moldova în domeniul concurenței n eloiale sunt foarte puține, surse de
inspirație pentru creație și discuție pot folosi resursele externe. Iar aici evidențiem caracterul
relativ unitar al definirii concurenței neloiale având în vedere faptul că definiția concurenței
neloiale din Convenția de la Paris din 1883 răspunde marii majorități a abordărilor teoretice.
180 Eminescu Y. Tratat de proprietate industrială, vol. 1 . București, 1982, p. 128.
181 Căpăț ână O. op.cit. , p. 5 -6.
182 Lee N., Westkamp G., Kur A., Ohly A., Intellectual Property, Unfair Competition and Publicity. Convergences
and Development . Editura Edward Elgar, 2014, p. 12.
79
Identificarea problemei științifice și formularea obiectivelor de cercetare
Pe parcursul cercetării științifice asupra instrumentelor juridice de contracarare a actelor de
concurență neloială, urmează a fi analizat un șir de aspecte ale problemei științifice pe care
intenționămsă o soluționăm . Aceste problematici au tangență cu definirea fenomenului
concurenței, în general, cu definirea actelor de concurență neloială și deosebirea ace stora față de
practicile anticoncurențiale, identificarea instrumentelor juridice de contracarare a concurenței
neloiale și elaborarea de propuneri de îmbunătățire a legislației naționale reieșind din rezultatele
cercetării. Un aspect important al problema ticii pe care tindem să o soluționăm, reprezintă
fundamentarea ștințifică a instrumentelor juridice de contracarare a actelor de concurență
neloială. Astfel, după identificarea instrumentariului juridic necesar contracarării concurenței
neloiale, urmează c ercetarea științifică a acestora prin conturarea definițiilor, elementelor,
caracteristicilor relevante. Iar în rezultat, Vă propunem crearea unei lucrări știiințifice valoroase
care să îmbogățească fondul doctrinar al Republicii Moldova.
Concurența neloială reprezintă o abatere de la regulile concurențiale ale pi eței, o încălcare
a uzanțelor oneste în activitatea economică, care afectează funcționalitatea mecanismului
economiei de piață, în general, și al concurenței, în special. Balanța comercială t rebuiă să
oscileze în funcție de indicatorii calitativi, cantitativi, originali și/sau inovativi ai întreprinderilor
și produselor acestora, dar nu ca urmare a implementării acțiunilor de concurență neloială. Pentru
a nu permite asemenea abateri sau pentru a le înlătura, vom analiza în prezenta lucrare
instrumentele juridice de contracarare a acțiunilor de concurență neloială. Am efectuat o
cercetare multiaspectuală a apariției, definirii și evoluției fenomenului concurenței neloiale,
particularităților cal ificative ale fiecărui act de concurență neloială, ceea ce reprezintă unul din tre
obiectivele lucrării, care, într -un final, ar argumenta necesitatea implementării și dezvoltării
instrumentelor juridice de contracarare a acestora. După părerea noastră, răs punderea
administrativă, penală și civilă sunt principalele instrumente juridice de contracarare a acțiunilor
de concurență neloială. Acestea comportă o importanță dublă: de prevenire și de combatere.
Existența anumitor reglementări referitoare la răspunde rea juridică pentru concurența neloială,
sancțiunile pentru aceasta și publicitatea cazurilor de concurență neloială reprezintă un mecanism
de reprimare a tendințelor vicioase de încălcare a principiilor concurențiale. În cazul săvârșirii
acțiunilor de con curență neloială, deja sunt puse în aplicare instrumentele juridice de combatere,
care presupun implicarea forței coercitive a statului și aplicarea măsurilor concrete de
constrângere. În baza analizelor efectuate, conchidem că problema științifică ce urme ază a fi
soluționată rezidă în problema științifică ce urmează a fi soluționată rezidă în conceptualizarea
fenomenului de concurență neloială și individualizarea actului de concurență neloială,
80
identificarea instrumentelor juridice de prevenire și contraca rare a actelor de concurență
neloială în vederea estimării eficienței fiecăruia asupra ameliorării mediului concurențial și
edificării unui sistem economic baz at pe noi principii și abordări .
Considerăm că problema științifică identificată poate fi soluți onată prin realizarea
următoarelor obiective:
analiza esenței juridice și economice a conceptului de „concurență neloială” și stabilirea
cercului de fapte delictuale cuprinse de această noțiune;
identificarea instrumentelor juridice de contracarare a actelor de concurență neloială;
ierarhizarea instrumentelor juridice de contracarare a actelor de concurență neloială;
analiza complexă a actelor de concurență neloială în scopul evaluării plenitud inii și
suficienței contracarării acestora;
compararea normelor legislației străine consacrate apărării împotriva actelor de
concurență neloială și analiza retrospectivă a experienței în vederea preluării bunelor practici;
analiza aplicării instrumentelo r de contracarare asupra actelor calificate ca și acte de
concurență neloială în practica Consiliului Concurenței și a instanțelor judecătorești ale
Republicii Moldova și ale Uniunii Europene.
1.5. Concluzii la Capitolul I
Concurența este un ansamblu de fapte contrare legii, realizate în mod ilicit și cu rea –
credință în procesul concurenței. Fiind o rivalitate a agenților economici pe o anumită piață,
concurența contribuie la crearea condițiilor pentru o economie eficientă și un trai mai bun. Am
încercat să demonstrăm că c oncurența este posibilă numai dacă: (1) prețurile sunt libere; (2)
agenții economici dispun de liberă inițiativă; (3) există un cadru democratic ce reglementează
„regulile jocului”; și (4) agenții economici sunt numeroși.
Concurența este considerată unul din elementele principale ale economiei de piață. Din
această perspectivă, concurența a fost abordată prin prisma mai multor teorii, care au evidențiat
rolul acesteia pentru economie și pentru mecanismul de piață. În acest sens , s-au evid ențiat teoria
mâinii invizibile, a concurenței perfecte, imperfe cte și practicabile, doctrina li beralismului
economic, Școala de la Harvard, de la Chicago, de la Bruxelles, de la Freiburg, Școala Nihilistă
și altele.
Analizând evoluția dreptului concurențe i, au fost identificate trei instrumente conceptuale
indispensabile a problematicii acestei ramuri și anume: noțiunea de concurență, piața relevantă,
81
care a fost abordată de teoriile economice și noțiunea de întreprindere, percepută puțin diferit în
domeni ul vizat.183.
Concurența neloială reprezintă un fenomen care înglobează în sine nu doar actele de
concurență neloială, care, de fapt, sunt cele mai puțin periculoase încălcări în comparație cu alte
fapte anticoncurențiale. În conformitate cu prevederile capitolului 3 di n Legea concurenței a
Republicii Moldova, la categoria actelor de concurență neloială pot fi atribuite doar următoarele
acțiuni: discreditarea concurenților, instigarea la rezilierea contractului cu concurentul, obținerea
și/sau folosirea ilegală a secretu lui comercial al concurentului, deturnarea clientelei
concurentului și confuzia.
Astfel, Legea concurenței nr.183 din 2012184 consacră sistemul rigid de enumerare
limitativă a actelor de concurență neloială. Acțiunile de concurență neloială constatate de
Consiliul Concurenței sunt prevăzute expres de lege, altele neputând fi calificate drept
concurență neloială, or o interpretare extensivă ar excede câmpul acțiunilor de concurență
neloială interzise de prevederile Legii concurenței. Însă, acțiunile constit utive de culpă pe planul
concurenței neloiale nu sunt limitative, deoarece imaginația profesioniștilor neloiali este
inepuizabilă și nu încetează să se reînnoiască. În acest sens, venim cu propunerea de lege ferenda
de a completa prevederile Legii concuren ței cu acordarea atribuției Consiliului Concurenței de a
examina și alte acțiuni de concurență neloială decât cele reglementate de art. 15 -19 din Legea
concurenței. Astfel, propunem ca art. 14 alin. (2) din Legea concurenței să se modi fice și
urmează a ave a următoarea redacție : „Consiliul Concurenței examinează, la plângerea privind
presupusele acțiuni de concurență neloială depusă de către întreprinderea ale cărei interese
legitime au fost lezate, în condițiile stipulate la art. 49 alin. (2) –(4), acțiunile de concurență
neloială interzise prin prevederile art. 15 –19 și cele care sunt de natură să cauzeze un
prejudiciu concurentului ”.
Urmare a cercetării efectuate , am constatat insuficiența cercetărilor științifice , legate de
problematica concurenței neloiale și a instrumentelor juridice de contracarare a acesteia pe plan
național. Puținele cercetări științifice autohtone în do meniu permit, totuși, crearea unei imagini
de ansamblu a situației concurenței neloiale și a instrumentelor juridice de contracarare a
acesteia.
Problema științifică identificată și care urmează a fi tratată în această lucrare rezidă în
conceptualizarea fenomenului de concurență neloială și individualizarea actului de concurență
neloială, ident ificarea instrumentelor juridice de prevenire și contracarare a actelor de concurență
183 Cărare V., Gorincioi C. Evoluția Dreptului Concurenței // Revista „ Legea și viața”, nr. 5 (293), 2016 , p. 15.
184 Legea concurenței nr. 183. În: Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012, în vigoare din 14.09.2012.
82
neloială în vederea estimării eficienței fiecăruia asupra ameliorării mediului concurențial și
edificării unui sistem economic baz at pe noi principii și abordări . Iar une le din o biectivele de
cercetare propuse de a fi realizate în această lucrare științifică se manifestă prin următoarele:
analiza esenței juridice și economice a conceptului de „concurență neloială” și stabilirea cercului
de fapte delictuale cuprinse de ace astă noțiune; identificarea instrumentelor juridice de
contracarare a actelor de concurență neloială; ierarhizarea instrumentelor juridice de
contracarare a actelor de concurență neloială; analiza complexă a actelor de concurență neloială
în scopul evaluă rii plenitudinii și suficienței contracarării acestora; compararea normelor
legislației străine consacrate apărării împotriva actelor de concurență neloială și analiza
retrospectivă a experienței în vederea preluării bunelor practici; analiza aplicării ins trumentelor
de contracarare asupra actelor calificate ca și acte de concurență neloială în practica Consiliului
Concurenței și a instanțelor judecătorești ale Republicii Moldova și ale Uniunii Europene.
Spectrul mecanismelor naționale de contracarare a concurenței neloiale este destul de
variat și complex. Analiza științifică generală a mecanismelor de contracarare ne permite să
afirmăm că aplicarea conformă a acestora ar eficientiza atât contracararea acțiunilor de
concurență neloială în curs de realiza re, cât și prevenirea unor noi manifestări de concurență
neloială.185
Instrumentele de contracarare prevăzute de dreptul concurenței și de alte ramuri de drept
care protejează concurența au ca scop prevenirea acțiunilor anticoncurențiale, stoparea
comportame ntelor ilicite ale întreprinderilor, eliminarea efectelor acestora, precum și eliminarea
recidivei. Astfel, la instrumente juridice de contracarare a actelor de concurență neloială pot fi
atribuite: acte normative cu nivel înalt de perfecțiune; autoritate publică cu personal calificat;
celeritate maximă la examinarea cazurilor; procedura clară și eficientă de examinare a cauzelor;
sancțiuni clare și dure care să descurajeze orice manifestare ilegală etc.186
185 Gorincioi C. „ Rolul răspunderii juridice în prevenirea și contracararea confuziei ca act de concurență neloială ”,
Revista Intellectus, Nr. 3, 2018 – Chișinău – p. 18
186 Gorincioi C. „Problematica protecției proprietății industriale prin prisma legislației concurenței neloiale”
(studiul comparativ al legislației Republicii Moldova, României și Federației Rus e), Conferința internațională a
doctoranzilor în drept „Studii și cercetări juridice europene”, ediția 8 -a, Timișoara, 2016. p. 171.
83
CAPITOLUL 2. CALIFICAREA FAPTELOR CARE CONSTITUIE ACTE DE
CONCURENȚĂ NELOIALĂ
2.1. Elementele calificative ale discreditării concurenților
Art. 15 din Legea concurenței conține elementele calificative ale acțiunii (actului) de
concurență neloială „ Discreditarea concurenților ” și prevede că este interzisă discreditarea
concurenților, adică defăimarea sau punerea în pericol a reputației sau credibilității acestora prin:
a) răspândirea de către o întreprindere a informațiilor false despre activitatea sa, despre
produsele sale, menite să îi cree ze o situație favorabilă în raport cu unii concurenți;
b) răspândirea de către o întreprindere a unor afirmații false despre activitatea unui
concurent sau despre produsele acestuia, afirmații ce dăunează activității concurentului.
Conform DEX, a discredi ta187 semnifică a face să -și piardă sau a -și pierde creditul,
considerația, încrederea altora, a se compromite și provine de la francezul discréditer . În
literatura de specialitate „discreditarea” mai este numită și „denigrare”. Însăși legea ne prezintă
noțiunea discreditării ca fiind defăimare, punerea în pericol a reputației sau credibilității.
Defăimarea188 semnifică acțiunea de a vorbi pe cineva de rău pe nedrept , a spune lucruri
neadevărate despre cineva. Reputația189 este o părere , o apreciere publică, favorabilă sau
defavorabilă, despre cineva sau ceva; felul în care cineva este cunoscut sau apreciat, renume,
faimă, celebritate.
Referitor la noțiunea de reputație, menționăm că în legislația Republicii Moldova se
utilizează noțiunea de reputaț ie profesională . În acest sens, Codul Civil190 la art. 43 alin. (1)
declară că orice persoană are dreptul la respectul onoarei, demnității și reputației sale
profesionale. Iar asupra noțiunii de reputație profesională s -a expus Plenul Curții Supreme de
Justiție la pct. 9 din Hotărârea nr. 7 din 24.12.2012191, care recomandă următorul înțeles pentru
această noțiune: reputația profesională reprezintă reflectarea calităților profesionale ale persoanei
în conștiința socială, însoțită de aprecierea pozitivă a societății . Pornind de la ide ea că sunt
187 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan ” Dicționarului explicativ al limbii române . Editura
Univers Enc iclopedic Gold, 2009. Disponibil: www.dexonline.ro , (accesat la 28.08.2017).
188 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan ” Dicționarului explicativ al limbii române . Editura
Univers Enciclopedic Gold, 2009. Disponibil: www.dexonline.ro , (accesat la 28.08.2017).
189 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan ” Dicționarului explicativ al limbii române . Editura
Univers Enciclopedic Gold, 2009. Disponibil : www.dexonline.ro , (accesat la 28.08.2017).
190 Codul civil al Republicii Moldova modernizat. Republicat în temeiul Legii nr.133 din 15.11.2018 în Monitorul
Oficial, 2018, nr. 467 -479, în vigoare din 01.03.2019 .
191 Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 7 din 24.12.2012 cu privire la practica
aplicării de către instanțele de judecată a unor prevederi ale Legii cu privire la libertatea de exprimare. Buletinul
Curții Supreme de Justiție a Rep ublicii Moldova, 2013, nr.3, p .4.
84
profesioniști și persoanele fizice, și persoanele juridice, respectiv, ambilor li se recunoaște
dreptul la apărarea reputației profesionale. Legea Federației Ruse cu privire la protecția
concurenței nr. 135 -фз din 26.07.2006, la art. 14, de asemenea, utilizează noțiunea de reputație
profesională.
Legea nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare192 operează cu noțiunea
de „defăimare”, definind -o ca fiind acțiunea de răspândire a informațiilor false c are lezează
onoarea, demnitatea și/sau reputația profesională a persoanei.
În viziunea doctrinarului român Octavian Căpățînă, prin denigrare, ca act de concurență
neloială, înțelegem actul ce constă în comunicarea sau răspândirea unor afirmații depreciativ e
sau comparative făcute de o persoană interesată (agentul economic agresiv) în detrimentul unui
competitor de pe piață, în scopul de a -i știrbi reputația sau de a -i discredita întreprinderea ori
produsele193. OMPI definește discreditarea (denigrarea) drept răspândire a oricărei informați i
false, referitoare la un concurent care îi poate afecta fondul comercial. Asemenea înșelăciun ii,
discreditarea încearcă să atragă clienții cu informații incorecte . Spre deosebire de înșelăciune ,
totuși, acest lucru nu se fa ce prin declarații false sau înșelătoare despre produsul propriu, ci mai
degrabă prin difuzarea informațiilor neadevărate despre concurent, bunurile sau serviciile
acestuia . Prin urmare, discreditarea implică întotdeauna un atac direct asupra unei întrepri nderi
sau unei anumite categorii de întreprinderi, însă consecințele a cestuia depășesc acest obiectiv;
dat fiind că informațiile despre concurent sau produsele lui sunt incorecte, consumatorul este
susceptibil să sufere și el194. În opinia unor autori, denig rarea (discreditarea) constă în afirmarea
sau răspândirea sub orice formă, în scop de concurență, de date privitoare la o altă întreprindere,
de natură a -i prejudicia reputația195. Prin denigrare se ma i înțelege săvârșirea unui act, îndreptat
împotriva bunului renume al unui concurent, al întreprinderii, produselor și/sau serviciilor
sale196. Legislația franceză precizează că denigrarea reprezintă totalitatea acțiunilor care au ca
scop deprecierea sau discreditarea industriei, comerțul ui sau produsel or unui concurent;
denigrarea poate rezulta și dintr -o simplă comparare sau chiar dintr -o simplă aluzie197.
În opinia noastră, prin denigrare urmează a se înțelege acea acțiune sau act de concurență
neloială de răspândire a informațiilor neaut entice, care pun în pericol activitatea concurentului.
192 Legea nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare . În: Monitorul Oficial nr. 117 -118 din
09.07.2010.
193 Căpățînă O. op.cit. , p. 17.
194 WIPO Intellectual Property Handbook. Second edition . Nr. 489 (E), 2004, p. 148. Disponibil:
http://www.wipo.int/edocs/pubdocs/en/intproperty/489/wipo_pub_489.pdf (accesat 18.11.2017).
195 Eminescu Y. Concurența neleală: drept român și c omparat . București: Editura Lumina Lex, 1995, p. 75.
196 Copețchi S., Martin D. Discreditarea concurentului – formă de exprimare a infracțiunii de concurență neloială //
Revista Intellectus nr. 4, 2015, p. 16.
197 Cotuțuiu A., Sabău G. Drept român și comunitar al concurenței . București: Editura Ch. Beck, 2008, p. 81.
85
În Republica Moldova, discreditarea poate avea loc prin două modalități:
1. Indirectă – răspândirea de către o întreprindere a informațiilor false despre activitatea
și/sau produsele sale;
2. Directă – răspândirea de către o întreprindere a unor afirmații false despre activitatea
și/sau produsele unui concurent.
Ambele modalități presupun un comportament activ și intenționat de răspândire a
informațiilor neautentice de către autorul acestui act . Răspândi rea constă dintr -un ansamblu de
acțiuni ce au drept rezultat aducerea la cunoștința publicului sau a unor persoane concrete a
anumitor informații. Această acțiune poate fi realizată prin intermediul oricăror forme de
publicitate, metode, purtători și mijlo ace de comunicare audiovizuală și de altă natură, utilizate
pentru transmiterea informației. Potrivit art. 2 al Legii nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la
libertatea de exprimare, răspândirea informației reprezintă un proces de transmitere a
informației căt re alte persoane (cel puțin către o persoană, exceptând persoana lezată). În
doctrină se menționează că l a calificare nu are relevanță dacă informația răspândită de făptuitor a
fost recepționată de o singură persoană sau de mai multe. Important e ca inform ația să fi fost
recepționată de un consumator (consumator potențial) . Numai în aceste condiții concurentului i
se aduce atingere, în plan subsidiar, reputației sale profesionale198.
Drept exemplu ilustrativ, poate servi Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -45
din 02.07.2015199, prin care a fost calificată drept răspândire a informațiilor, acțiunea de remitere
a scrisorilor unor adresați concreți, pe care expeditorul îi informează despre același fapt. In
concreto , asociația obștească de gestionare colectivă a drepturilor de autor „ANPCI”, în iulie
2013, a expediat scrisori „ pretenții -tip”, prin care a comunicat agenților economici
proprietari/administratori de hoteluri din Republica Moldova precum că ea însăși ar fi unica
asociație obștească de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și conexe, având
unicul Aviz legal eliberat de către AGEPI. Totodată, în perioada sus menționată asociația
obștească „ANPCI” a expediat și scrisoarea intitulată „ pretenț ie ultima avertizare ”, în adresa
tuturor agenților economici și organizațiilor obștești și necomerciale din Republica Moldova,
prin care a comunicat că asociația obștească „AsDAC” nu ar fi avizată în calitate de organizație
de gestiune colectivă și că, în opinia „ANPCI”, ar activa ilegal, iar ca urmare , „recomandă ”
utilizatorilor ce utilizează operele muzicale, care au încheiat și obținut licențe extinse pentru
activitate de la „ANPCI”, să returneze către „AsDAC” toate facturile fiscale emise de aceasta
198 Copețchi S., Martin D. op.cit. , p. 17.
199 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -45 din 02.07.2015. Disponibil:
http://competition.md/public/files/uploads/decizii/Decizie%20nr.%20CN -45%20din%2002.07.2015.pdf (accesat la
29.08.2017).
86
pentru perioada licențiată. Drept rezultat al investigației autoritatea de concurență a stabilit că
„ANPCI” nu putea pretinde în perioada lunii iulie 2013 la dreptul de a fi unica organizație
avizată de către AGEPI, iar utilizatorii drepturilor de autor și conexe urmau să încheie contracte
de licență cu fiecare organizație de gestiune colectivă, care activa legal în perioada respectivă și
să achite remunerația cuvenită în dependență de repertoriu l valorificat. Respectiv, s-a considerat
că prin intermediul sc risorilor expediate de „ANPCI”, aceasta a răspândit afirmații false
utilizatorilor de drepturi de autor și/sau conexe din Republica Moldova despre activitatea
organizațiilor de gestiune colectivă printre care, „AsDAC”, discreditând și dăunând activității
acesteia.
Potrivit pct. 12 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 8 din 09.10.2006, prin
noțiunea de „informație” se înțelege orice relatare cu privire la un fapt, o opinie sau o idee sub
formă scrisă, de sunet și/sau imagine. Respectiv, atât noțiunea de răspândire cât și cea de
informație vor fi utilizate în sensul desfășurat al acestora, adică lato sensu .
Suplimentar cazului constatat de autoritatea de concurență sus prezentat, vom menționa
anumite exemple de informații denigratoare modelat e de doctrină, precum:
– afirmații care prezintă întreprinderea concurentă ca desfășurând o activitate periculoasă și
că produsele ei sunt apte să cauzeze grave accidente;
– afirmații prin care se contestă orice aptitudine profesională unui concurent;
– difuzar ea de informații de ordin privat cu privire la: religia sau rasa concurentului ori a
clienților săi;
– publicitate cu caracter laudativ în favoarea propriilor produse, cu subînțelesul că produsele
concurente sunt de slabă calitate sau nocive etc200.
În mod tra dițional, în legislațiile europene și în jurisprudența care sancționează denigrarea,
circumstanța că informația adusă la cunoști nța publicului poate fi exacta și/sau de notorietate,
nu dezvinovățește pe cel care o răspândește . De pildă, legea elvețiană contra concurenței
neloiale, la art. 3 lit. a) prevede că săvârșește un act de concurență neloială cel care „ denigrează
pe altul, mărfurile , munca , prestațiile acestuia , prețurile sau afacerile lui prin alegațiuni
inexacte, înșelătoare sau inutil ofensatoa re”. Nu divulgarea adevărului este condamnată, ci
circumstanțele care o acompaniază, maniera răuvoitoare, neloială în care este făcută. De pildă,
jurisprudența franceză a considerat că este constitutivă de denigrare (discreditare) dezvăluirea
publică a fap tului că a fost intentată împotriva concurentului o acțiune în contrafacere, însoțită de
o copie a cererii de chemare în judecată, în termeni de natură să prejudece soluția201.
200 Mihai E. op.cit. , p. 28 4.
201 Ibid..
87
Din perspectiva comparativă, legea națională este mult mai restrictivă, denigrar ea
consacrată de legiuitor fiind legată, în principal, de conținutul fals al informațiilor. Or, falsitatea
reprezintă mai mult decât o inexactitate. Ea implică intenția calificată: întreprinderea culpabilă
face afirmații neadevărate, fiind în deplină cunoș tință de cauză asupra acestui aspect. Practica
autorității naționale de concurență cunoaște un caz , în care nu a fost calificată discreditarea care
ar avea la bază unele aluzii la persoana reclamantului, deoarece înțelegerea aluziilor ar avea un
caracter subiectiv. În Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CNP -11 din 26.09.2013202 au
fost menționate următoarele: „ Referitor la discreditare, menționăm că acea sta constă în
răspândirea de informații peiorative și răuvoitoare cu privire la persoana, întreprinderea sau
produsele unui concurent ori la produsele unui grup determinat de concurenți. Scopul acesteia
este diminuarea forței concurentului și, simetric, cr eșterea propriului prestigiu. În cazul nostru
nu este de pistată o răspândire de informaț ii false despre concurent, iar aluziile la posibila
prezență în conținutul spoturilor publicitare a aspectelor ce țin de aceștia, sunt la nivel de
interpretare subiecti vă a utilizatorului de telefonie mobilă, identificarea aces tora ține de
calitățile de percepere, depistare și interpretare a fiecăruia ”. În cazul dat, se menționează în
Decizia Plenului Consiliului Concurenței, ar fi mai mult vorba despre o posibilă public itate
laudativă. Este vorba despre o publicitate care se realizează prin elogiile pe care comerciantul le
aduce propriilor sale produse. În general, se consideră că reclama superlativă este permisă.
Comercianților li se recunoaște deci dreptul de a -și lăud a produsele pină la hiperbolă, de a le
exagera calitățile. Chestiunea trebuie totuși circumstanțiată. Căci nu se poate ignora faptul că
publicitatea laudativă la adresa produselor proprii implică aproape întotdeauna o apreciere
negativă, peiorativă a produ selor concurente. În asemenea situații se poate vorbi, fără îndoială,
de o denigrare indirectă, care nu se sancționează și este foarte greu de probat”.
Este cert faptul că răsp ândirea unei informații, care nu corespunde adevărului, despre un
concurent, constituie o încălcare a principiului bunei -credințe, dar și a uzanțelor oneste în
afaceri . Corectitudinea în relațiile de afaceri și comunicarea doar a informațiilor veridice
constituie fundamentul raporturilor atât între companii , cât și între consumator i și companii.
Fiecare parte este îndreptățită să se bazeze pe faptul că operatorii de pe o piață relevantă
comunică doar informații corecte , atât despre sine, cât și despre concurenții săi . Cu toate acestea ,
este condamnabilă doar răspândirea informațiilo r false despre concurent, activitatea și prod usele
acestuia și care dăunează activității acestuia. Situația în care informația răspândită este falsă , dar
202 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CNP -11 din 26.09.2013.
Disponibil: https://competition.md/public/fi les/uploads/decizii/Decizie%20nr.CNP%20 –
%2011%20din%2026%20septembrie%202013.pdf (accessat la 19.11.2017).
88
nu dăunează activității concurentului, poate cădea sub incidența legislației care reglementează
protec ția consumatorului sau altor reglementări.
Informația falsă răspândită poate fi atât despre activitatea și produsele autorului
informației , cât și despre activitatea și produsele concurentului. În România, expres este
reglementată doar discreditarea direc tă, iar în Federația Rusă, expres, nu este indicată nici una
din situații, însă din conținutul normei juridice se subînțeleg ambele situații.
Din conținutul art. 15 al Legii concurenței, rezultă că informațiile false vizează
întreprinderea, activitatea înt reprinderii și produsele întreprinderii:
1) informaț ii false despre întreprindere – cu referi rea la competența ei profesională,
onorabilitatea ei sau creditul de care dispune, deci vizează capacitatea, solvabilitatea sau
posibilitățile acesteia în activitatea de întreprinzător, incompetența profesională a victimei,
punerea la îndoială a onestită ții, credibilității și a capacității victimei de a -și onora obligațiile
contractuale. De asemenea, includem aici și acuzația de contrafacere a u nui brevet, a unei mărci
sau a unui desen ori model industrial. Putem vorbi de o denigrare a întreprinderii fără denigrar ea
persoanei atunci când se afi rmă, de exemplu, că instalațiile întrepr inderii concurente nu sunt
suficient echipate sau nu corespund c erințelor stabilite de lege etc.203;
2) informații false despre activitatea întreprinderii – vizează aspectele legate de bunul
mers al activității de întreprinzător (răspândirea informațiilor false cu privire la lipsa
înregistrărilor, autorizațiilor sau licențelor necesare pentru desfășurarea genului respectiv al
activității de întreprinzător, încălcarea normelor privind producerea, comercializarea, depozitarea
bunurilor sau utilizarea unor substanțe chimice pentru fabricarea anumitor produse ce ar face să
crească calitatea acestora în fața consu matorului etc.)204;
3) informații false despre produsele întreprinderii – produsele întreprinderii sunt
bunurile, serviciile și lucrările. Informațiile false vizează calitățile bunurilor, serviciilor și/ sau
lucrărilor, în sensul că informația falsă se poate re feri la anumite condiții, caracteristici ale
mărfurilor, ca: valabilitatea redusă a produselor sau caracterul demodat al acestora, calitatea
proastă sau utilizarea unor materii nocive la producerea lor ș.a.
Este important de menționat că nu este considerat ă faptă de concurență neloială critica
obiectivă adusă unui profesionist comerciant sau asupra produselor ori serviciilor lui, care nu are
203 Copețchi S., Martin D. op.cit. , p. 17.
204 Ibid., p. 18. Disponibil:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/15_20_Discreditarea %20concurentului%20%E2%80%93%20forma
%20de%20exprimare%20a%20infractiunii%20de%20concurenta%20neloiala%20%28art.%202461%20lit.%20b%2
9%20Cod%20penal%20al%20Republicii%20Moldova%29.pdf (accesat la 19.11.2017).
89
ca scop captarea clientelei acestuia și nici publicarea rezultatelor unor studii asupra produselor,
serviciilor, cons umului, evoluției prețurilor etc., făcută fără scop comercial205.
Pentru a fi în prezența acțiunii de concurență neloială de discreditare (denigrare) , este
necesar ca din conținutul informațiilor false să poată fi identificată întreprinderea concurentă.
Pentru a vorbi despre o „persoană concretă” nu este necesar ca acesteia să i se spună pe nume, e
suficient ca ea să poată fi identificată fără greș din contextul comunicării206. Asupra acestui
aspect, în doctrină207 sunt evidenția te unele exemple. Astfel, într -o epocă în care nu exista decât
o singură firmă care fabrica mașini cu o tracțiune specifică (atipică) , s-a considerat că un alt
constructor a denigrat -o, fără să o numească, atrăgând atenția eventualilor cumpărători asupra
pericolelor acestui mod de trac țiune. În schimb, nu există denigrare (discreditare) în prezentarea
unui spot publicitar în care o mașină, care rulează, pierde pe drum câteva din elementele sale
esențiale, din moment ce vizualizarea acestui spot, de foarte scurtă durată, nu permite
ident ificarea mărcii vehiculului utilizat208.
Un alt element calificativ important al discreditării, în special a celei indirecte, este ca
informația falsă să fie menită să îi creeze autorului denigrării o situație favorabilă în raport cu
unii concurenți. Pentru calificare este necesară identificarea scopului informației neautentice
despre sine așa cum este el formulat de lege. Iar dacă scopul a fost atins, adică s -a creat o s ituație
favorabilă autorului informației în raport cu concurenții, această circumstanță urmează a fi luată
în considerare la cuantificarea amenzii pecuniare și aplicarea anumitor măsuri. De regulă, scopul
nu este unul expres sau mani festat în public, acesta rezultând din egoismul acțiunilor
întreprinderii și intenția acesteia de a obține bene ficii maxime cu efort minim. Cu titlu de
exemplu a răspândirii informației false despre sine însuși cu scopul creării unei situații favorabile
în raport cu unii concurenți, facem trimitere la Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN –
49 din 22.10.201 6209. Prin Decizia respectivă a fost constatat faptul că un grup de întreprinderi ,
care gestionează structuri de cazare , răspândeau prin rețeaua de internet informații neautentice
despre numărul de stele și tipul structurii de cazare pe care le dețin, menit e să le creeze o situație
favorabilă în raport cu unii concurenți. Plenul Consiliului Concurenței a argumentat poziția sa
prin faptul că s tructurile de primire turistică ale întreprinderilor reclamante sunt de tip „hotel” și
sunt încadrate în categoria de clasificare „4 stele”. Aceste caracteristici ale structurilor de primire
205 Coman G. Concurența în dreptul intern și europ ean. Editura Hamangiu, 2011, p. 335 apud Sandu F., Bălășoiu A.
Dreptul european al concurenței . București: Editura Universul Juridic, 2017, p. 103.
206 Pîrțac O., Apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale a persoanei în Republica Moldova . Tipog rafia
centrală, 2005, p. 34. Disponibil: http://www.ijc.md/Publicatii/resurse/onoare.pdf (accesat la 18.11.2017).
207 Mihai E. , op.cit., , p. 285.
208 Ibid., p. 285.
209 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -49 din 22.10.2016. Disponibil:
http://competition.md/public/files/Decizia -CN-49-din-22102016neconfid7331f.pdf (accesat la 05.12.2016).
90
turistică reprezintă o garanție al unui anumit nivel de calitate și corespunderea la criteriile
reglementate de Normele metodologice de clasificare a structurilor de primire turistică cu
funcțiuni de cazare și de servire a mesei, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 643 din
27.05.2003210. Întreprinderile reclamate, atribuind în mod arbitrar structurilor sale un anumit
tipaj și/sau număr de stele, denaturează percepția dintre aceste nivele de clasificare. În
consecință, prin efectul comparației realizată de consumatori, poate crea dubiu despre calitatea
serviciilor oferite de hotelele de „4 stele” autentice și nu doar a acestora. Asocierea „calitate –
nivel de clasificare – informație publicitară”, în sensul cazului dat, existentă pe piața relevantă,
urmează să fie autentică, conformă realității. Orice denaturare a acestei asocieri dăunează
imaginii integrale a pieței prestării serviciilor de cazare, astfel încât lipsa certitudinii în
autenticitatea informațiilor răspândite despre structurile de cazare poate să ridice dubii referitor
la nivelul de clasificare și, respectiv, calitatea serviciilor prestate de cătr e acestea. În acest sens,
poate fi pusă în pericol reputația și credibilitatea tuturor jucătorilor acestei piețe. Pe cale de
consecință, întreprinderile reclamante pot suporta urmările prejudicioase din cauza faptului că
asupra întregului sistem al servici ilor de cazare planează o sursă de îndoială legată de faptul că
întreprinderile reclamate răspândesc informații neadevărate despre serviciile proprii. Totodată,
urmare a stabilirii încălcării art. 15 și art. 18 al Legii concurenței, Plenul Consiliului Conc urenței
a aplicat o amendă cumulativă în mărime de circa 50 000 lei. Nici unul din agenții economici
găsiți vinovați nu a contestat Decizia Plenului Consiliului Concurenței. Majoritatea deja și -au
ajustat activitatea la prevederile legislației în vigoare.
În situația discreditării (denigrării) directe, atunci când afirmația falsă vizează concurentul,
pentru calificare este necesar ca afirmația să dăuneze activității concurentului. Cu alte cuvinte,
între raspândirea informațiilor false și daune apărute să e xiste raportul de cauzalitate.
Daunele pot lua forme diverse, însă acestea trebuie să fie cauzate prin defăimarea sau
punerea în pericol a reputației sau credibilității concurentului.
Acțiunea de concurență neloială „discreditarea”, la nivel de calificare și apreciere, poate
intra în concurență cu alte acțiuni de acest gen, precum: deturnarea clientelei concurentului și
publicitatea neadecvată. Asemănările dintre aceste acte de concuren ță neloială , îngreunează
deseori procesul de atribuire unor fapte a calificativelor legale și, respectiv, aplicarea măsurilor
de contracarare.
210 Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Normelor metodologice și criteriilor de clasificare a structurilor de
primire turistică cu funcțiuni de cazare și de servire a mesei nr. 643 din 27.05.2003. În: Monitorul Oficial nr. 99 -103
din 06.06.2003.
91
Joncțiunea dintre discreditare și deturnarea clientelei concurentului, reieșind din
prevederile legale naționale , se exprimă sub următoarea formă faptică: inducerea în eroare a
clientelei cu privire la natura, modul și locul de fabricare, la caracteristicile principale, inclusiv
utilizarea, cantitatea produselor, prețul sau modul de calculare a prețului produsului. Astfel, fapta
de inducere în eroare a clientelei referitor la indicatorii menționați, ar putea beneficia de o
calificare duală. Ambele încălcări presupun răspândirea unei informații eronate despre unele
aspecte ale activității și produselor proprii sau a c oncurentului. Ambele încălcări vizează
persoanele terțe care beneficiază de informația falsă – consumatorii. Ambele încălcări pot avea
drept consecință exodul clientela r sau, altfel spus, poate avea loc trecerea clienților de la o
întreprindere la alta.
O analiză detaliată a textelor de lege, ne permite, totuși, să identificăm unele semne
distinctive dintre aceste două încălcări:
– în cazul denigrării este prezent comportamentul activ de răspândire a
informațiilor/afirmațiilor false către toți consumatorii sau potențialii consumatori, însă în
cazul deturnării clientelei concurentului, comportamentul activ de inducere în eroare îi
vizează doar pe clienți i concurentului;
– în cazul discreditării, scopul acțiunii de concurență neloială este crearea unei situații
favorabile a autorului discreditării în raport cu unii concurenți și dăunarea activității acelor
concurenți , iar scopul deturnării clientelei este mărirea vadului comercial propriu ;
– rezultatele denigrării pot consta în defăimarea sau punerea în pericol a reputației sau
credibilității concurenților, iar rezultatele deturnării clientelei pot fi exodul clienților de la
o întreprindere la alta fără a exi sta defăimarea sau punerea în pericol a reputației sau
credibilității concurenților.
Elemente le tangențiale ale discreditării și ale publicității neadecvate, de asemenea, sunt
foarte însemnate și crează confuzie între aceste două acte ilicite . Pe lângă ava ntajele oferite, atât
întreprinzătorilor , cât și consumatorilor, publicitatea este uneori criticată. Astfel, în doctrină se
menționează că reclamele vehiculează „o mitologie frustrantă de paradisuri inaccesibile”. Ele
„vând visuri” și, astfel, au ca rezultat de multe ori o adevărată alienare a consumatorilor211. S-a
mai scris, pe un ton încă mai sever, că publicitatea „ne insultă privirile, falsifică epitetele,
degradează peisagiile, corupe orice calitate și orice critică”; aprecierea ap arține poetului Paul
Valery212.
211 Brune F., Le bonheur conforme. Essai sur la normalisation publicitaire , Paris, 1981, p . 62.
212 Căpățînă O. Evoluția și organizarea publicității comerciale // Revista de drept comercial nr. 10, Editura Lumina
Lex, București, 1997, p . 5.
92
În literatura de specialitate, se întâlnește des opinia precum că concurența neloială este un
concept mai larg în comparație cu publicitatea neadecvată. Susținătorii acestei poziții se referă la
faptul că noțiunea de concurență neloială absoa rbe conceptul de publicitate neadecvată și ar
trebui să fie stabilită publicitatea neadecvată ca o formă de concurență neloială213.
Există, de asemenea, și o altă opinie, adepții căreia consideră noțiunea de publicitate
neadecvată mai largă, decât concurența neloială, motivând că nu orice publicitate neadecvată
poate fi calificată drept un ac t de concurență neloială. Acestu ia din urmă atribuindu -se trei
caracteristici calificative , și anume:
1) acțiune a agentului economic, care are ca scop obținerea unui be neficiu,
2) o contradicție cu legislația în vigoare și
3) prejudiciu adus sau posibil să fie adus unui concurent.
Publicitatea neadecvată poate fi lipsită deseori de a treia caracteristică214. Totuși, a ctul de
concurență neloială , în cazul în care este exprimat prin publicitate, va fi publicitate neadecvată.
Desigur, aici este o explicație logică, deoarece în legislație, descrierea publicității neautentice și
neloiale coincide cu descrierea ac telor de concurență neloială.
Publicitatea, fiin d una dintre cele mai rapide și mai eficiente metode de a promova
activitatea, produsele și serviciile pe piață, cu scopul de a face oferta mai atractivă, deseori este
folosită de agenții de publicitate cu ignorarea normelor de drept și a principiului bune i-credințe,
încălcând drepturile și interesele legitime ale persoanelor terțe. În acest context, publicitatea este
considerată neadecvată. Astfel, conform art. 1 al Legii nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la
publicitate215, „p ublicitate neadecvată este publ icitatea neonestă, neautentică, camuflată,
amorală, sexistă și orice altă publicitate de proveniență similară”. Cel mai mult, discreditarea , ca
act de concurență neloială, intră în coliziune cu publicitatea neonestă și neautentică. Publicitatea
reprezintă informația publică despre persoane, mărfuri (lucrări, servicii), idei sau inițiative
(informație publicitară, material publicitar) , menită să suscite și să susțină interesul public față de
acestea, să contribuie la comercializarea lor și să ridice prestigi ul producătorului.
În conformitate cu art. 9 al Legii cu privire la publicitate, se consideră neonestă
publicitatea care: a) discreditează persoanele fizice și juridice ce nu se folosesc de mărfurile
cărora li se face publicitate; b) conține comparații incorecte ale mărfurilor cărora li se face
publicitate cu mărfuri similare ale al tui agent economic, precum și afirmații sau imagini care
213 Куликова Ю. С. , Autoreferatul tezei de doctor „ Ненадлежащая реклама как форма недобросовестной
конкуренции ”, Moscova , 2003 . p. 4.
214 Болотнов И. „Недобросовестная конкуренция и ненадлежащая реклама ”, Revista „Корпоративный
юрист ” nr. 5, 2009 .
215 Legea nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate . În: Monitorul Oficial nr. 67 -68 din 16.10.1997.
93
lezează onoarea, demnitatea sau reputația profesională a concurentului; c) conține imagini ale
unor persoane, referiri la ele sau descrieri ale proprietății acestora, fără consimțămîntul lor
prealab il, prin metode ce lasă impresia confirmării de către persoanele în cauză a conținutului
informației publicitare.
Art. 10 al Legii cu privire la publicitate prevede „se consideră neautentică publicitatea care
conține date ce nu corespund realității în ce privește: a) unele caracteristici ale mărfii necesare
consumatorului, indicate în mod obligatoriu pe eticheta comercială: calitatea, componența, data
fabricării, destinația, proprietățile de consum, condițiile de utilizare și recomandările de îngrijire,
corespunderea cu standardul, marca comercială a producătorului, originea și locul de producere a
mărfii; b) prezența certificatului pentru marfă, posibilitatea achiziționării acesteia, prețul, timpul
și locul procurării, condițiile suplimentare de plată; c) transportul, preschimbarea, restituirea,
reparația și deservirea mărfii, etc. ”.
Acestea fiind menționate, sunt clar vizibile îngrijorările relative la problemele posibile de
calificare dintre discreditare și publicitate neadecvată. Ambele încălcări presupun, de cele mai
multe ori, o informație neautentică adusă la cunoștința publicului. O altă asemănare este faptul că
însăși noțiunea publicității neo neste cuprinde latura obiectivă a discreditării: „ afirmații sau
imagini care lezează onoarea, demnitatea sau reputația profesională a concurentului”. Scopul
ambelor încălcări este crearea situației favorabile în raport cu unii concurenți.
Discreditarea și publicitatea neadecvată sunt atât de apropiate , încât pe alocuri acestea se
suprapun. În situația depistării faptelor care pot fi calificate , conform ambelor încălcări
examinate, soluția este de a încadra faptele în dependență de persoana care a sesizat a utoritatea
de concurență, dat fiind faptul că acțiunile de concurență neloială nu pot fi examinate din oficiu .
Astfel, dacă sesizarea vine din partea unui consumator, vor fi aplicabile normele legislației cu
privire la publicitate și dacă e cazul , și a Leg ii cu privire la protecția consumatorilor. Î nsă,
dacă, sesizarea este depusă de către o întreprindere concurentă, faptele urmează a fi examinate
prin prisma legislației concurențiale . Într -o altă ordine de idei, în contextul celor menționate,
considerăm că pentru a evita coliziunea componentelor calificative ale celor două încălcări,
autoritatea de concurență ar trebui, în fiecare caz aparte, să aplice norma corespunzătoare. În
acest sens, urmează să se conducă dup ă un algoritm care are la bază trei principii: (1) cine a avut
mai mult de suferit, concurentul sau consumatorul; (2) scopul urmărit de persoana responsabilă
de publicitatea neadecvată și/sau de acțiunea de concurență neloială; și (3) actul normativ cu
eficiență maximală în vederea restabilirii dreptății – situației anterioare încălcării.
Totuși, există și unele semne distinctive dintre aceste două încălcări:
94
– denigrarea are ca victime pe întreprinderile concurente, însă publicitatea neadecvată are
ca victi me pe consumatori;
– în cazul denigrării răspândirea informației poate avea adresanți concreți sau un cerc
restrâns de persoane, însă publicitatea neadecvată trebuie să fie accesibilă publicului
larg;
– subiect al discreditării este doar întreprinderea, însă s ubiect al activității de publicitate
neadecvată poate fi orice persoană.
Un caz în care s -a stabilit atât concurență neloială, în forma discreditării și deturnării
clientelei concurentului, cât și publicitate neadecvată, este cazul structurilor de cazare examinat
de către Consiliul Concurenței. Astfel, p rin prisma Legii concurenței, Consiliul Concurenței216,
în anul 2016, a constatat faptul că 10 întreprinderi, au răspândit informații false despre serviciile
pe care le prestează și anume – au atribuit un număr mai mare de stele unităților lor de cazare
și/sau au autodenumit structurile lor de cazare în „hote l”. Acest lucru le avantajau în raport cu
alți concurenți pe piața turistică și au indus în eroare consumatorii, în rezultat deturnând clientela
rivalilor săi. Prin aceste acțiuni au fost discreditați concurenții, și anume , atribuind în mod
arbitrar struct urilor sale un anumit tipaj (hotel, botel, motel, vilă etc.) și/sau număr de stele, ce
denaturează percepția dintre aceste nivele de clasificare. În consecință, prin efectul comparației
realizat e de consumatori, poate fi pusă la dubiu calitatea serviciilor oferite de hotelele, spre
exemplu de, „4 stele” autentice și nu doar a acestora. Orice denaturare a acestei asocieri
dăunează imaginii integrale a pieței prestării serviciilor de cazare, astfel încât lipsa certitudinii în
autenticitatea informațiilor răsp ândite despre structurile de cazare poate să ridice dubii referitor
la nivelul de clasificare și, respectiv, calitatea serviciilor prestate de către acestea. În consecință,
poate fi pusă în pericol reputația și credibilitatea tuturor participanților aceste i piețe în fața
consumatorilor, atât locali, cât și oaspeților din alte state, ceea ce poate leza imaginea Republicii
Moldova pe plan turistic internațional. În acest caz suntem în prezența actului de concurență
neloială, înfăptuit prin publicitatea neadec vată. Întreprinderile vinovate de răspândirea acestei
informații au fost sancționate cu o amendă de aproximativ 50000 de lei MD .
Totodată, în 2015, din 215 structuri de cazare identificate pe teritoriul Republicii Moldova,
doar 114 dețineau act de clasifi care (practic jumătate), celelalte activau în lipsa acestui act, care
este obligatoriu și, respectiv, încălcau legislația în vigoare, care interzice activitatea structurilor
de cazare neclasificate. Actul de clasificare eliberat de Agenția Turismului a Rep ublicii Moldova
este documentul oficial care clasifică structurile de primire turistică într -un anumit tip și acordă
216 Decizia Plenului Consiliului Concurenței al Republicii Moldova nr. CN -49 din 22.10.2016.
Disponibil: https://competition.md/public/files/Decizia -CN-49-din-22102016neconfid7331f.pdf .
95
un anumit număr de stele. Atribuirea unei structuri titlul de „hotel”, „vilă”, „camping” etc. și,
mai mult de cât atât, un număr concret d e stele, face parte din atribuțiile Agenției Turismului.
Doar în situația în care această autoritate publică evaluează structura de primire turistică și o
încadrează într -o anumită categorie, serviciile oferite de structura de primire turistică sunt
recuno scute oficial. În acest sens, Consili ul Concurenței a inițiat circa 8 0 de procese
contravenționale pentru încălcarea legislației cu privire la publicitate, iar drept urmare, de către
instanța de judecată, a fost ap licată amendă în sumă de circa 6 00 000 lei MD. Au fost identificate
și structuri de cazare, care dețineau act de clasificare, însă publicitatea acestora oricum a fost
constatată drept neautentică, deoarece conținea informații cu număr mai mare de stele decât le
dețineau oficial. Celelate structuri , care activau în lipsa actului de clasificare, nu au putut fi
sanționate, deoarece nu difuzau publicitate, prin urmare, Consiliul Concurenței nu avea
competențe de a stabili încălcare.
2.2. Particularitățile calificative ale instigării la rezilierea contractului cu concurentul
Următoarea acțiune de concurență neloială prevăzută la art. 16 al Legii concurenței este
„Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul ”. În contextul intrării în vigoare la data de
01.03.2019 a Codului Civil Modernizat al Republicii Moldova, are loc o modificare de ordin
terminologic în cadrul reglementării acțiunii respective de concurență neloială. Astfel, conform
prevederilor art. 39 ali n. (2) din Legea nr. 1125 din 13.06.2002 pentru punerea în aplicare a
Codului Civil al Republicii Moldova, în cazul în care un act normativ, indiferent de momentul
adoptării sale, face referință la rezilierea sau denunțarea unui contract, se consideră că r eferința
este la rezoluțiunea raportului contractual. Prin urmare, “Instigarea la rezilierea contractului cu
concurentul” urmează a fi înțeles ca “Instigarea la rezoluțiunea contractului cu concurentul”.
În conform itate cu prevederile art. 16 al Legii con curenței , este interzisă instigarea, din
propriul interes sau în interesul persoanelor terțe, la rezilierea neîntemeiată a contractului cu
concurentul unei alte întreprinderi, la neîndeplinirea sau la îndeplinirea necorespunzătoare a
obligațiilor contractu ale față de concurentul respectiv , prin acordarea sau oferirea, mijlocit sau
nemijlocit, de recompense materiale, compensații sau de alte avantaje întreprinderii parte a
contractului. Ace astă categorie de act de concurență neloială nu este prevăzut expres nici în
legislația României și nici a Federației Ruse . Totodată, atestăm și o incidență redusă a examinării
acestui tip de comportament neloial de către autoritatea de concurență din Republica Moldova.
Din formularea componenței actului anticoncurențial d e instigare la rezilier ea
(rezoluțiunea) contractului cu concurentul se conturează un scop primar și un scop care rezultă
din primul. Astfel, scopul primar , așa cum este statuat și de Legea concurenței , este protecția,
96
menținerea și stimularea concurenței în vederea promovării intereselor legitime ale
consumatorilor. Art. 16 al Legii conc urenței vine să protejeze concurența prin ocrotirea directă a
concurenților și ocrotirea indirectă a consumatarilor. Dacă nu ar fi interzisă o astfel de faptă,
atunci insta bilitatea raporturilor juridice dintre întreprinzători și clienți se va răsfrânge negativ în
mod direct asupra întreprinderilor, situându -le în imposibilitatea de planificare pe termen lung a
activității cu cl ienții concreți și consumatorii .
Scopul secunda r pe care îl urmărește ace astă normă este protecția raporturilor juridice, a
contractelor pe care se bazează întreaga activitate de întreprinzători și care survine din principiul
libertății contractuale. Acest principiu are un fundament constituțional, car e, însă, nu este
prevăzut expres în acest articol .
Chiar dacă principiul libertății contractuale cunoaște mai multe limitări, art. 16 al Legii
concurenței îi conturează importanța și îl valorifică pentru interesul general al Republicii
Moldova, cât și pen tru interesele particulare ale întreprinderilor și consumatorilor parte la
raporturile juridice contractuale. Acest ea fiind expuse, să trecem la analiza elementelor
calificative a actului respectiv de concurență neloială.
Potrivit DEX, înțelesul noțiunii de instigare semnifică acțiunile de a îndemna, a incita, a
provoca (la acțiuni dușmănoase, violente) și provine de la latinescul instigare217. Instigarea
reprezintă acel îndemn, rugăminte, înduplecare sau chiar provocare , însoțite prin acordarea sau
oferirea de recompense materiale, compensații sau de alte avantaje întreprinderii -instigate ca
parte a contractului, cu scopul de a rezolvi neîntemeiat contractul cu concurentul unei alte
întreprinderi, la neîndeplinirea sau la înd eplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale
față de concurentul respectiv.
Prin însăși noțiunea de „instigare” se subînțelege existența unei intenții, adică instigatorul
în mod cert își dorește și e conștient de acțiunile pe care le întreprind e și urmărește survenirea
unor consecințe concrete – de a înceta acțiunea contractului, și o eventuală atragere a clientului
de partea sa în scopul încheierii unui contract cu acesta. După cum observăm, acțiunea de
instigare la rezoluțiunea contractului se află într -o strânsă legătură cu acți unea de deturnare a
clientelei, care, la rândul ei, presupune acapararea agresivă a clientelei subiectului economic
concurent. Scopul instigării este de a destabiliza situația concurentului de pe piață, de a atrage
clientul care a rezolvit contractul cu concurentul prin propunerea unor condiții aparent mai
avantajoase, iar de pe urma acestui fapt – de a obține beneficii mai mari218.
217 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan ” Dicționarului explicativ al limbii române . Editura
Univers Encicloped ic Gold, 2009. Disponibil: https://dexonline.ro/definitie/instiga (accesat la 19.11.2017)
218 Catraveț D. Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul // Revista Națională de Drept, nr. 9, 2016, p. 59.
97
Instigarea se realizează din interes personal al autorului instigării sau în interesul
persoanelor terțe. Pentru calificarea corectă a acestei acțiuni de concurență neloială este imperios
de a stabili concret acest interes, persoana cărui aparține, dar și vinovăția instigatorului, care
poate fi doar intenție directă. Chiar dacă se prezumă că orice fapte ale întreprinderilor au la bază
un anumit interes, fiind chiar legat de scopul activității acestora, în cazul concret acesta trebuie
identificat, de asemene a, concret.
În situația instigării din interes personal, este necesară identificarea raportului de
concurență între instigator și întreprinderea în detrimentul căreia are loc instigarea, adică
cocontractantul persoanei instigate. Interesul personal poate îmbrăca cele mai diverse forme:
dorința de a avea mai mulți clienți și de a crește vânzările; dorința de a -i crea concurentului o
situație defavorabilă; răzbunare; dorința de a apărea în anumite top -uri etc. Totodată, nu sunt
excluse și realizarea interese lor personale ale factorilor de decizie a întreprinderii instigatoare,
cum ar fi spre exemplu: răzbunare; dorința de a -i cauza prejudicii semnificative concurentului;
reglări de conturi etc. Important este ca aceste interese personale să fie cel puțin tang ențiale cu
activitatea antreprenorială și să o poată influența.
O altă situație posibilă este instigarea în interesul persoanei terțe. Aceasta reprezintă o
schemă compusă din cel puțin patru subiec ți: două părți contractante, inst igatorul și persoanei în
interesele căreia se realizează instigarea. În acest caz, raportul de concurență trebuie să existe, cel
puțin, între întreprinderea victimă a instigării și întreprinderea în interesele cărea se realizează
operațiunea de instigare. Persoana care nemijlocit transpune în practi că acțiunile de instigare
poate să nu fie concurent cu cel împotriva căruia se instrumentea ză instigarea. Această afirmare
rezultă direct din natura relațiilor de concurență de pe piață. Î ntrerprinderea în interesele căr eia se
realizează instigarea este instigatorul mijlocit, iar persoana care instigă este instigatorul
nemijlocit. În lumina celor menționate, se impune demonstrarea anumitor raporturi între
instigatorul mijlocit și cel nemijlocit, astfel încât să fie demonstrat comportament ul neloial al
concurentului pe piață. În cazul lipsei unui asemenea raport, suntem în imposibilitatea imputării
acțiunii de concurență neloială întreprinderii care beneficiază de pe urma instigării. Relațiile
dintre instigatorul mijlocit și cel nemijlocit pot fi: de muncă, rudenie, reprezentare etc. Din
chintesența acestor raporturi rezultă și interesele instigatorului nemijlocit, care poate să nu fie
concurent, în privința rezoluțiunii contractului sau neexecutarea/executarea necorepunzătoare a
acestuia.
Potrivit prevederilor art. 16 din Legea concurenței, instigarea urmărește: a) rezilierea
(rezoluțiunea) neîntemeiată a contractului; b) neîndeplinirea obligațiilor contractuale; sau c)
îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. Aceste acțiuni sunt foarte periculoase
98
din perspectiva securității și eficienței raporturilor juridice civile. Fie care parte contractantă se
bazează pe corectitudinea celeilalte părți și buna -credință în executarea obligațiilor , conform
prevederilor art. 9 al Codului Civil. Această acțiune de concurență neloială aduce atingere
principiului universal al contractelor „ pacta sunt servanda ”, ceea ce semnifică: contractul ține
locul legii pentru părțile care l -au încheiat. Orice atentare la integritatea raporturilor contractuale
dintre părți fără anumite temeiuri bine justificate, este sancționabilă. Securitatea raporturilo r
juridice civile, comerciale are și implicații concurențiale, or activitatea întreprinderilor într -o
economie de piață se desfășoară prin încheierea contractelor. Prin contract se nasc, se modifică și
se sting drepturi și obligații ale întreprinderilor, a le concurenților. Pentru stabilitatea și progresul
unei economii este obligatorie prezența previziunii în comportamentul părților contractante și
comunicarea dintre acestea. Instigarea la rezilierea (rezoluțiunea) contractului cu concurentul
este o încălca re majoră în cadrul dreptului concurenței, or această acțiune poate minimiza
încrederea între jucătorii de pe o piață, poate conduce către crearea schemelor de înlăturare a
concurenților de pe această piață. Existența unor asemenea încălcări pe piața relev antă constituie
un indicator puternic că întreprinderile sunt în criză de strategii de dezvoltare, de atragere a
clientelei, se dedau cu ușurință tentațiilor unor recompense în schimbul ruperii legăturii
contractuale cu anumite companii.
a) Rezilierea (rezolu țiunea) neîntemeiată a contractului . Rezoluțiunea constă în
desființarea contractului cu executare succesivă, având efecte numai pentru viitor219. Art. 915 din
Codul Civil prevede : „Rezoluțiunea pentru neexecutare are loc cînd se întemeiază pe dispozițiile
art. 916, 917, 918 sau 919, precum și cînd se întemeiază pe un alt caz de neexecutare a obligației
contractuale pentru care legea sau contractul acordă creditorului dreptul la rezoluțiune. Astfel,
dacă rezoluțiunea contractului face obiectul unei înțeleger i dintre părțile contractante sau
rezilierea este reglementată de lege, atunci rezilierea este întemeiată și nu suntem în prezența
actului de concurență neloială.
În mod normal, o parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esențială din
partea celeilalte părți. Pentru determinarea neexecutării esențiale, în special se iau în considerare
următoarele circumstanțe: a) neexecutarea privează substanțial creditorul de ceea ce acesta se
aștepta de la executarea contractului, cu excepția cazului când debitorul demonstrează că nu a
prevăzut și nu putea să prevadă în mod rezonabil rezultatul scontat; b) executarea întocmai a
obligațiilor ține de esența contractului; c) neexecutarea este intenționat ă sau din culpă gravă; d)
neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe executarea în viitor a
219 Baieș S. et. al. Drept civil. Drepturile reale. Teoria generală a obligațiilor. Vol. II, Ediția a II -a. Editura
Tipografia Centrală, 2005, p. 381.
99
contractului. La art. 917 din Codul Civil se menționează că „Creditorul are dreptul la rezoluțiune
în caz de neexecutare a obligației cont ractuale dacă i -a acordat debitorului, prin notificare, un
termen suplimentar rezonabil pentru executare, iar debitorul nu a executat în acest termen”.
Contractele cu executare succesivă în timp pot fi rezolvite de orice parte pentru motive
întemeiate, făr ă respectarea unui termen de grație sau de somație. Motiv întemeiat există atunci
când, luându -se în considerare toate împrejurările cazului și interesele ambelor părți, nu se poate
pretinde nici uneia dintre ele continuarea raporturilor contractuale până la expirarea termenului
suplimentar .
Doar în cazurile enumerate mai sus rezoluțiunea contractului este întemeiată.
Din conținutul lit. a) a art. 16 din Legea concurenței, o bservăm că o condiție obligatorie
pentru existența acestui act de concurență neloia lă o reprezintă faptul ca rezilierea (rezoluțiunea)
să fie neîntemeiată . Din prevederea legală reiese că concurentul cu care se dorește desființarea
contractului de fapt își onorează obligațiile și respectă clauzele contractuale. Deci, cel care
dorește rezoluțiunea trebuie să argumenteze și să probeze necesitatea rezoluțiunii , un argument
formal ar fi incorect pentru partenerul său de afaceri, or baza relațiilor de antreprenoriat este
respectarea onestității și bunei -credințe220.
b) Neîndeplinirea obligațiilor contractuale. În mod normal, scopul urmărit de
părțile unui contract este executarea acestuia, respectiv, executarea obligațiilor asumate și
exercitarea drepturilor ce le revin. Obligațiile contractuale urmează a fi executate în strictă
conformitate cu cl auzele contractului. În cazul când una dintre părți nu își execută obligațiile
asumate, cealaltă parte este îndreptățită să facă uz de excepția de neexecutare și să ceară
încetarea pe viitor ( rezoluțiunea ) contractului ori să ceară executarea înainte de termen a
obligației în cauză.
Potrivit prevederilor art. 901 Cod Civil – neexecutarea obligației este orice abatere, cu sau
fără justificare, de la executarea corespunzătoare a obligației și include neexecutarea totală sau
parțială a obligației , executarea necorespunzătoare sau cu întîrziere a obligației. Totodată,
proiectul prevede în calitate de mijloace ale creditorului în caz de neexecutare a obligației ,
următoarele: a) să ceară executarea silită a obligației; b) să suspende executarea obliga ției
corelative; c) să reducă obligația sa corelativă; d) să recurgă la rezoluțiunea contractului ; e) să
ceară plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin neexecutare; f) să exercite orice alt
mijloc juridic de apărare, prevăzut de lege sau contra ct, pentru realizarea dreptului încălcat prin
neexecutare .
220 Castraveț D. Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul // Revista Națională de Drept, nr. 9, 2016, p. 59.
100
c) Îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. Neexecutarea
include orice încălcare a obligațiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. Această
situație reprezintă o încălcare a principiului executării corespunzătoare a obligațiilor . De esența
acestui principiu este faptul că obligațiile se consideră executate în mod corespunzător dacă sunt
respectate toate condițiile prevăzute în actul di n care au luat naștere precum ar fi cele referitoare
la obiectul, subiectele, locul, timpul și modul de executare. Respectarea parțială a acest or condiții
nu este suficientă pentru a considera obligația executată în mod corespunzător. Spre exemplu, o
prest ație efectuată cu respectarea condițiilor privitoare la cantitate, dar de o altă calitate decât cea
prevăzută de contract, precum și cu depășirea termenului de executare, nu poate fi considerată
executată în mod corespunzător221. Neexecutarea este parțială sau necorespunzătoare dacă
debitorul a executat numai o anumită cantitate din prestațiile asumate sau a executat aceste
prestații integral, dar în mod defectuos, astfel încât valoarea lor economică este diminuată în
raport cu ceea ce s -a contractat inițial. În acest contex t, s-a apreciat că partea din obligația
neexecutată trebuie să fi fost considerată esențială la încheierea contractului222.
Pentru a fi în prezența actului de concurență neloială de instigare la rezoluțiunea
contractului cu concurentul, este necesar ca acțiunea de instigare să fie însoțită de acordarea sau
oferirea, mijlocit sau nemijlocit, de recompense materiale, compensații sau de alte avantaje. Nu
vom fi în prezența instigării în situația în care întreprinderea instigatoare nu oferă o
contraprestație. Această contraprestație poate lua forma unei recompense materiale, compensații,
scutirea de anumite cheltuieli, iertarea unor datorii, prestarea anumitor servicii, precum și alte
avantaje. De asemenea, este necesar ca această recompensă acord ată de întreprinderea
instigatoare întreprinderii instigate să fie stabilită cu certitudine și probată.
Subliniem că îndemnul de rezoluțiune a contractului presupune nu doar un simplu sfat, ci
are o conotație și valoare economică pentru subiectul instigat : cea a oferirii unui avantaj material
sau nematerial , care în consecință va aduce concurentului ce dorește desființarea contractului un
beneficiu223.
Potrivit pct. 10.3 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din
22.12.2014224, darea , în sens ul art. 325 alin. (1) din Codul Penal, constituie înmânarea,
remiterea, predarea efectivă a remunerației ilicite de către corupător către persoana publică sau
persoana publică străină. Spre deosebire de promisiune sau oferire, darea este în mod necesar
221 Baieș S. et. al. op.cit. , p. 439 -440.
222 Ibid., p. 384.
223 Castraveț D. op.cit. , p. 59.
224 Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 22.12.2014 cu privire la aplicarea legislației referitoare la
răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție. Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova,
2015, nr.5, p. 4.
101
bilaterală, adică implică acțiunea corelativă de primire a remunerației ilicite, acțiune săvârșită de
persoana publică sau persoana publică străină. Prin analogie la studiul nostru, putem menționa că
acordarea corespunde situației în care avantajul, compensaț ia, recompensa este predată
persoanei instigate.
Oferirea presupune prezentarea, etalarea, înfățișarea de bunuri, servicii, privilegii sau
avantaje sub orice formă, ce nu i s -ar cuveni persoanei ins tigate în condițiile unei concurențe
loiale.
Acordarea sau oferirea avantajelor în adresa persoanei instigate pot fi realizate nemijlocit
sau mijlocit. Modalitatea nemijlocită de acordare/oferire a avantajelor presupune faptul că
persoana instigată este beneficiarul direct al beneficiilor propuse pri n instigare. Per a contrario ,
o altă situaț ie posibilă se atestă atunci când de recompense materiale, compensații sau de alte
avantaje beneficiază persoane terțe, dar nu persoana instgată. Însă, între persoanele terțe și
persoana instigată trebuie să fie c onstatată o anumită legătură cauzală, cum ar fi spre exemplu :
relații de rudenie, de muncă, de bussines etc.
Legiuitorul a formulat într -un sens larg beneficiile care pot fi oferite de instigator
instigatului. În acest sens, sunt menționate recompensele m ateriale, compensațiile sau de alte
avantaje, care pot fi deopotrivă economice și neeconomice. Un lucru este cert : legiuitorul a
prevăzut în această normă doar beneficiile , nu și pierderile, cum ar putea fi spre exemplu:
amenințări, șantaj, lezarea sănă tății ori punerea în piericol a vieții etc. Aceste din urmă situații
sunt acoperite deja de o altă ramură de drept și anume de reglementările penale sau
contravenționale, după caz.
Recompensa materială reprezintă o răsplată, o gratificație cu conținut ec onomic, adică care
poate fi evaluată în bani. Compensația , de asemenea, reprezintă o răsplată pentru instigat, care
are scopul de a compensa neplăcerile acestuia , legate de rezilierea unui contract, unele proceduri
litigioase etc. Avantujul reprezintă un f olos, un profit pe care îl obține sau îl poate obține
instigatul în plus. Acest avantaj se constată prin raportare la alți subiecți, la alte circumstanțe
similare, la alte raporturi comerciale. Or, doar prin comparație poate fi identificată existența unui
avantaj.
Un aspect controversat, evidențiat în conținutul art. 16 al Legii concurenței, este
prevederea potrivit căreia are loc „ acordarea sau oferirea, mijlocit sau nemijlocit, de
recompense materiale, compensații sau de alte avantaje întreprinderii part e a contractului ”.
Interpretarea mot -a-mot a acestei prevederi ne conduce spre ideea că subiectul instigat nu poate
fi persoană fizică , ci doar o întreprindere. Altfel spus, pe cale a reglementării concurenței neloiale
se protejează doar contractele încheiate între întreprinderi, dar nu și cele încheiate între
102
întreprinderi și consumatori persoane fizice. Nu putem fi de acord cu o asemenea prevedere ,
deoarece în mare parte, anume consu matorii persoane fizice sunt instigați să rezoluționeze
contractele cu concurenții. P entru fundamentarea teoretico -științifică mai reușită a actului de
concurență neloială supusă cercetării, vom face trimitere la o Decizie a autorității naționale de
concur ență prin care a fost constatată instigarea consumatorului persoană fizică la rezoluțiunea
contractului cu concurentul.
În Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -54 din 23.07.2015225, se menționează
că reclamantul „Moldtelecom” SA, apelând serviciu l clientelă a întreprinderii „StarNet” SRL, a
constatat că aceasta transferă în contul abonatului nou suma de 500 lei sau acordă chirie gratuită
a echipamentului tehnic pentru televiziunea digitală în cazul în care se prezintă contractul de
prestare a serv iciilor internet nereziliat, încheiat cu „Moldtelecom” SA. Totodată, acești noi
abonați sunt conectați în regim prioritar în termen de 48 ore. Din înregistrarea audio a unei
convorbiri telefonice, a fost constatat că reprezentantul „StarNet” SRL a informat potențialul
client despre următoarele: „ Da, deci, dacă dvs. veniți de la un alt provider și semnați contractul
cu noi … dacă conectați doar internetul primiți 500 lei în contul dvs. din partea companiei, din
care puteți să achitați, și conectarea în 48 or e sau, dacă doriți să conectați internetul și
televiziunea, primiți echipamentul în folosință gratuită ”. În cele din urmă, autoritatea de
concurență a conchis că acțiunile întreprinderii „StarNet” SRL, manifestate prin acordarea
bonusurilor în formă de sume bănești în contul noului abonat sau folosința gratuită a
echipamentului tehnic la prezentarea contractului nereziliat de prestare a serviciilor încheiat cu
concurentul, au avut un caracter neloial. Respectiv, acțiunile întreprinderii „StarNet” SRL au
urmărit obținerea unor avantaje neîntemeiate în activitatea de întreprinzător, încălcând uzanțele
oneste în materie comercială. Această faptă a întreprinderii a fost calificată potrivit art. 8 din
Legea cu privire la protecția concurenței ( abrogată la 14.0 9.2012 ), fără a face trimitere la o
acțiune de concurență neloială concretă.
Calificarea legală a acțiunilor constatate s -a efectuat conform prevederilor Legii nr. 1103
din 30.06.2000 cu privire la protecț ia concurenței, în temeiul art. 93 alin. (5) al Leg ii concurenței
nr. 183 din 11.07.2012 care prevede că: „Plîngerile și cauzele ale căror proceduri de examinare
de către Agenția Națională pentru Protecția Concurenței nu s -au încheiat pînă la data intrării în
vigoare a prezentei legi se examinează conform normelor de procedură prevăzute de prezenta
225 Deciz ia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -54 din 23.07.2015. Disponibil:
https://competition.md/public/files/uploads/decizii/Decizia %20nr.%20CN –
54%20din%2023.07.2015%20neconf..pdf (accesat la 20.11.2017).
103
lege și normelor materiale, inclusiv celor privind răspunderea pentru încălcarea legislației
concurențiale, prevăzute de legea în vigoare la data comiterii încălcării ”.
Chiar dacă practica Consiliului Concurenței la acest capitol nu este impunătoare, există
semnale de pe piață din care rezultă că concurenții instigă consumatorii persoane fizice de a
rezilia anumite contracte, mai ales cele ce privesc anumite abonamente la servicii (telefonie,
internet, fitnes s). Așa tip de încălcări nu ajung în vizorul autorității de concurență cel puțin din
două considerente: este complicată probațiunea și întreprinderile nu se adresează autorității.
O prevedere neclară a art. 16 din Legea concurenței este următoarea: „ este inter zisă
instigarea … la rezilierea neîntemeiată a contractului cu concurentul unei alte întreprinderi ”.
Aici apare întrebarea: cine este concurentul unei alte întreprinderi și care anume întreprindere?
Însă, din conținutul normei juridice respective, nu rezultă un răspuns fără echivoc.
În vederea soluționării problematicilor i dentificate, înaintăm propunere a de lege ferenda de
modificare a art. 16 din Legea concurenței în următoarea redacție: „ Este interzisă instigarea, din
propriul interes sau în interesul persoanelor terțe, la rezilierea neîntemeiată a contractului cu
concurentul, la neîndeplinirea sau la îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale
față de concurentul respectiv prin acordarea sau oferirea, mijlocit sau nemijlocit, de
recompense materiale, compensații sau de alte avantaje persoanei instigate – parte a
contractului ”.
Această nouă formulare aduce claritate în exprimarea componenței de acțiune de
concurență neloială de instigare la rezoluțiunea contractului cu concurentul.
2.3. Specificul obținerii și/sau folosirei ilegale a secretului comercial al concurentului
ca act de concurență neloială
O altă acțiune de concurență neloială prevăzută de către Legea concurenței este „ Obținerea
și/sau folosirea ilegală a secretului comercial al concurentului ”. Art. 17 al Legii concurenței
statuează că se interzice obținerea și/sau folosirea de către o întreprindere a informațiilor ce
constituie secret comercial al concurentului, fără consimțământul lui, dacă acestea au adus sau
pot aduce atingere intereselor legitime ale concurentului.
Ca o afacere să aibă succes, este necesar ca orice creativitate în cadrul economiei de piață
să fie cât mai bine protejată. Secretul comercial este o formă valoroasă de proprietate industrială,
care este adesea trecută cu vederea. În cadrul protecției prop rietății industriale, secretul comercial
104
se protejează acolo unde nu este posibilă protecția prin alte modalități, ca de exemplu – brevet,
ori dacă nu este dorită dezvăluirea soluției tehnice folosite226.
Doctrina și practica de common law definește secretul comercial (En: Trade secret ) ca
orice formulă, plan, sistem, compilații de informații care sunt utile într -o activitate comercială și
care dau unei societăți posibilitatea obținerii unui avantaj asupra concurenților. Aceasta poate fi
o formulă pentru un produs chimic, un procedeu de fabricare, planul unei mașini sau orice alt
sistem, ca și o listă de clienți227.
În conformitate cu alin. (3) art. 2047 Cod Civil se consideră secrete comerciale informațiile
care îndeplinesc cumulativ următoar ele cerințe: a) sînt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau
astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau ușor
accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informații în cauză;
b) au valoare comercială prin faptul că sînt secrete; c) au făcut obiectul unor măsuri rezonabile,
în circumstanțele date, luate de către persoana care deține în mod legal controlul asupra
informațiilor respective, pentru a fi păstrate secrete. Totodată, potrivit alin. (2) a l articolului
menționat, deținătorul secretului comercial are dreptul să exercite mijloacele juridice de apărare
prevăzute și de alte dispoziții legale pentru a preveni dobîndirea, utilizarea sau divulgarea ilegală
a secretelor l ui comerciale sau pentru a obține reparație în urma unor astfel de fapte.
Pe lângă modalitățile de dobînd ire, utilizare sau divulgare ilegală a secretelor comerciale la
art. 2 049 a Codului Civil, legiuitorul a prevăzut la art. 2048 și dobîndirea, utilizarea și divulgarea
legală de secrete comerciale. Astfel, potrivit alin. (1) , dobîndirea unui secret comercial este
considerată legală în cazul în care secretul comercial este obținut prin oricare dintre următoarele
mijloace: a) descoperi rea sau crearea independentă; b) analiza, studierea, dezasamblarea sau
testarea unui produs sau a unui obiect care a fost făcut public sau care se află în mod legal în
posesia celui care a dobîndit informațiile și căruia nu i se aplică nicio obligație vala bilă din punct
de vedere legal de a limita dobîndirea secretului comercial; c) exercitarea dreptului salariaților
sau al reprezentanților salariaților la informare și la consultare în conformitate cu legislația; d)
orice altă practică care, în circumstanțe le date, este conformă cu practicile comerciale loiale.
Un aspect foart e important la examinarea acestu i act de concurență neloială rezidă în
soluționarea aspectului dacă întreprinderea ce se consideră lezată în drepturi prin acțiunea de
concurență neloial ă examinată a îndeplinit rigorile necesare pentru ca o informație să fie
226 Iustin V. Secretul comercial – Obiect al proprietății industriale // Revista Națională de drept, nr. 8, 2011, p. 31.
Disponibil: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Secretul%20comercial%2031_36.pdf (accesat la
22.11.2017).
227 Ibid.
105
calificată secret comercial, or o informație simplă, nerestricționată în circulație, nu poate fi
calificată arbitrar drept secret comercial.
În contextul celor menționate, are relevanță o cauză examinată de către Consiliul
Concurenței. Potrivit Deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -44 din 24.12.2014228,
reclamanta „Com V&V” SRL, producătoare de săruri de baie, a invocat că „Demi -Lune” SRL
(titulara mărcii „Magic Spa”) a recurs la o practică comercială ce contravine uzanțelor oneste
într-o activitate economică, materializată prin folosirea frauduloasă a secretului comercial al
reclamantei, afirmând că PF ( numele persoanei fizice ) a efectuat practica de stat la ,,Com V&V”
SRL în anul 2008, unde a făcut cunoștință cu rapoartele financiare, procesul tehnologic a
sărurilor de baie și baza de date a partenerilor de import și distribuție cu amănuntul. După
căsătoria PF cu directorul ,,Demi -Lune” SRL a fost deschisă producerea să rurilor de baie ,,Magic
Spa”, folosindu -se, în acest sens , de secretele comerciale ale companiei ,,Com V&V” SRL.
În argumentarea respingerii acestui capăt de cerere, unul dintre argumentele autorității de
concurență a fost faptul că, de către reclamantă, nu au fost prezentate probe concludente în
vederea confirmării faptului că documentele la care a avut acces practicanta PF au fost atribuite
la secret comercial în conformitate cu procedura prevezută de Legea privind secretul
comercial229.
Sunt calificate drept acțiuni (acte) de concurență neloială anume faptele de obținere și
folosire a secretului comercial. Potrivit DEX230, verbul a obține semnifică acțiunea de a dobândi,
a primi, a căpăta ceva, iar verbul a folosi semnifică acțiunea de a face uz de ceva, a utiliza, a
întrebuința. Astfel, în sensul actului de concurență neloială cercetat , prin obținerea secretului
comercial vom înțelege comportamentul activ al întreprinderii de a dobândi în posesia sa acele
informații care au valoare de secret comercial pent ru concurent. Acțiunea de folosire a secretului
comercial , însă, reprezintă un comportament activ al întreprinderii de întrebuințare pentru sine
sau pentru terți a secretului comercial dobândit al concurentului.
Legea concurenței nu exemplifică modalitățil e prin care poate fi obținut sau folosit secretul
comercial, care , de altfel, pot fi alternative. Astfel, considerăm că obținerea secretului comercial
poate fi realizată prin atac cibernetic, sustragere, spionaj, coruperea angajaților și altele.
Folosirea de asemenea poate fi realizată prin mai multe modalități: punerea în practică a
secretului comercial , comunicarea către terți că deține secretul comercial respectiv, transmiterea
228 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -44 din 24.12.2014. Disponibil:
https://www.competition.md/public/files/uploads/decizii/CN44.pdf (accesat la 23.11.2017).
229 Legea privind secretul comercial Nr. 171 din 06.07.1994. În: Monitorul Oficial nr. 13, art. nr . 126 din
10.11.1994, abrogată din 01.03.2019.
230 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan ” Dicționarului explicativ al limbii române . Editura
Univers Enciclopedic Gold, 2009. Disponibil: www.dexonline.ro (accesat la 23.11.2017)
106
secretului comercial către terți etc. Prin urmare, aceste acțiuni pot fi efectuate numai intenționat.
Pentru ambele acțiuni, obținerea și folosirea, nu trebuie să existe acordul titularului. Dacă
acordul ti tularului a existat la obținerea secretului comercial de către concurent, însă pentru
folosirea secretului acordul lipsește, atunci este sancționabilă doar folosirea secretului , nu și
obținerea.
În Legea concurenței a Federației Ruse, la capitolul Concure nță neloială, este utilizată și
acțiunea de divulgare a secretului comercial231. Chiar dacă Legea concurenței a Republicii
Moldova nu prevede divulgarea secretului comercial ca ac t de concurență neloială, considerăm
că noțiunea de divulgare se poate îngloba în conceptul de folosire a secretului comercial. Or,
folosirea unei informații poate presupune și dezvăluirea acesteia publicului sau unor terți
concreți. Comunicarea secretului comercial unor întreprinderi care nu cunoșteau acest secret
constituie o formă de folosire a secretului. Un element important pentru calificarea concurenței
neloiale este subiectul, adică acel care divulgă secretul trebuie să fie întreprinderea. Totodată,
divulgarea secretului comercial poate avea loc și prin inacțiune atunci când o întreprindere nu a
întreprins măsurile necesare pentru păstrarea secretului. Aceste măsuri de securitate a secretului
pot fi prevăzute într -un contract, dar pot rezulta și din buna -credință și diligența necesară în
relațiile comerciale.
Una din modalitățile practice a le actului de concurență neloială analizat este acțiunea unui
fost angajat al unui agent economic de creare a unei noi întreprinderi, care desfășoară activitate
de întreprinzător pe aceeași piață cu fostul angajator sau, altfel spus, constituirea unei entități
economice concurente și utilizarea conștientă, indiferent de faptul că îi este cunoscut regimul
secretului comercial și angajamentele asumate pentru respectarea acestuia, a tuturor informațiilor
confidențiale obținute, care au n econdiționat o valoare comercială pentru fostul angajator, cu
scopul de a atrage clienții săi (utilizarea informației despre partenerii fostului angajator, despre
condițiile contractelor existente, despre etapa execuției lor)232.
Un lucru substan țial pentru calificare este stabilirea faptului dacă acțiunile de obținere
și/sau folosire a secretului comercial au adus sau pot aduce atingere intereselor legitim e ale
întreprinderii titulare a secretului comercial. Norma respectivă nu prevede un efect prejudiciabil
concret. Este admisă o previziune precum că obținerea și/sau folosirea secretului comercial ar
putea aduce atingerea intereselor titularului. Lăsând un câmp de manevră foarte larg la capitolul
efectelor, legiuitorul a avut intenția de a susține titularul secretului comercial în protecția
231 Art. 147 din Legea concurenței a Federației Ruse nr. 135 -фз din 26.07.2006.
232 Артемьев И.Ю. Научно -практический комментарий к Федеральному закону "О защите конкуренции"
(постатейный) . Editura Статут, 2015, p. 118. (accesat la 23.11.2017).
107
acestuia față de concurenții neloiali. Cerința existenței unui efect prejudiciant concret,
cuantificabil, ar fi prea exagerată.
În același context, este imperioasă mențiunea privind reglementarea jur idică a răspunderii
pentru dobândirea, utilizarea sau divu lgarea ilegală a secretelor com erciale în cadrul Secțiunii 3
din Capitolul XXXIII a Codului Civil al Republicii Moldova . Prin intermediul prevederii
enunțate , are loc o reglementare expresă și explicită a răspunderii civile delictuale
(extracontractuale) pentru dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretelor comerciale.
În redacția precedentă a legislației aferente regimului juridic al secretului com ercial, nu existau
prevederi care ar reglementa în detal iu răspunderea civilă delictuală pentru încălcarea normelor
care protejează secretul comercial.
Prin urmare, din 01.03.2019 a fost institui t un veritabil temei legal de intentare a acțiunilor
civile pentru fapte care constituie dobândire, utilizare sau divulgare a secretelor comerciale.
2.4. Acțiunile ce constituie actul deturnării clientelei concurentului
La art. 18 din Legea concurenței este prevăzut ac tul de concurență neloială „ Deturnarea
clientelei concurentului ”. În aces t sens, se menționează faptul că este interzisă deturnarea
clientelei concurentului, realizată de întreprinderi prin inducerea în eroare a consumatorului cu
privire la natura, modul și locul de fabricare, la caracteristicile principale, inclusiv utilizarea,
cantitatea produselor, prețul sau modul de calcu lare a prețului produsului. Acest act de
concurență neloială este prevăzut și în legislația României și a Federației Ruse, însă cu unele
deosebiri.
România
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) al Legii privind combaterea concurenței
neloiale din România, sunt interzise practicile de concurență neloială, după cum urmează:
b) deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său
ori de către ori ce altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva
întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora și a căror divulgare poate
dăuna intereselor acelei întreprinderi. Astfel, observăm că reglementările din Republica Moldova
și România cu privire la deturnarea clientelei sunt puțin diferite. Un prim indicator care le
deosebește este subiectul care deturnează clientela: întreprinderile, de regulă concurente, în
Moldova, și angajatul sau orice altă persoană , în România. Spre exemplu, prin Decizia
108
nr. 1430/2003 din 06.03.2003233, Curtea Supremă de Justiție din România a constatat deturnarea
clientelei în următoarea situație: pârâții, persoane fizice, au fost angajații societății reclamante,
având ca atribuții distribuirea produselor abrazive Hermes, dar, începând cu luna septembrie
1999, și -au dat demisia și au continuat, prin intermediul societății pârâte, comercializarea
acelorași produse către aceiași beneficiari, exploatând relațiile comerciale ale societății la care au
fost angajați, prin deturnarea clientelei, scăzând cifra de afacer i în comparație cu cea a pârâților ,
care a crescut simțitor. În Republica Moldova, ar fi posibilă o asemenea calificare doar dacă este
prezent factorul inducerii în eroare a consumatorului în privința produsului, eroarea generată de
către autorul deturnării.
Analizând prevederile legislative din România invocate mai sus, observăm că un element
calificativ al deturnării clientelei este folosirea secretului comercial , iar în cazul lipsei acestui
element nu suntem în prezența deturnării clientelei. În Republica Moldova, deturnarea clientelei
nu presupune utilizarea secretului comercial, deoarece în acest sens este prevăzută o altă acțiune
de concurență neloială – obțin erea și/sau folosirea ilegală a secretului comercial al concurentului.
În lumina acestor concretizări, considerăm prevederile autohtone mai eficiente față de cele din
România, anume pe acest segment, deoarece în Republica Moldova se urmărește și protecția
consumatorilor față de informațiile eronate oferite de întreprinderi. În România, deturnarea
clientelei presupune și situația că, clienții conștient și benevol migrează de la o întreprindere la
alta având ca punct de raportare un anumit salariat, care dato rită calităților personale și
profesionale poate menține un cerc clientelar în jurul său. În Republica Moldova, însă, o
asemenea migrare nu constitue un elem ent calificativ al concurenței neloiale, deoarece
consumatorul este lib er să decidă cu ce întreprin dere stabilește raporturi. Doar migrarea clientelei
de la un concurent la altul , ca urmare a inducerii în eroare, poate constitui o deturnare de
clientelă.
Rusia
Art. 14 alin. (1) pct. 2) din Legea privind protecția Concurenței din Federația Rusă, de
asemenea, prevede acțiunea de deturnare în următoarea formulă: inducerea în eroare în ceea ce
privește natura, modul și locul de producție, proprietățile de consum, calitatea și cantitatea
produselor sau în ceea ce privește producătorii produselor. Ace st ansamblu de elemente
calificative are o arie mai largă de aplicare și, implicit, mai multe fapte ale subiecților pot fi
calificate drept deturnare, spre deosebire de reglementările din Moldova și România, deo arece în
233Decizia Curții Supreme de Justiție din România nr. 1430/2003 din 06.03.2003 http://www.juris.ro/jurisprudenta –
detaliu/Decizia -nr-14302003 –SEC354IA -COMERCIAL –/ (accesat la 06.12.2016).
109
Federația Rusă nu este stabilită necesit atea existenței sau posibilei surveniri a efectului deturnării
clientelei, care presupune migrarea clientelei de la un concurent la altul.
Gravitatea acțiunii de deturnare a clientelei decurge din faptul că este afectată cea căreia i
se adresează de fapt concurentul: clientela. Utilizarea modalităților de deturnare a consumatorilor
satisfăcuți demonstrează, de fapt, incapacitatea unui subiect economic de a se afirma pe piața
unor produse/servicii, de a atrage un anumit segment de clientelă, de a putea bene ficia de
încredere și fidelitate din partea clientului. Cele evidențiate a priori urmează a fi dobândite de un
concurent cu bună -credință nu peste noapte, ci cu depunerea eforturilor de -a lungul unei perioade
îndelungate de timp. Dobândirea legală a client elei și a încrederii acesteia poate fi realizată doar
prin străduința prodigioasă a operatorului economic manifestată prin: calitatea și caracteristicile
produsului/serviciului, prețul, modalitatea prin care e adusă la cunoștința publicului, publicitate,
ambalaj, eficiență etc234.
Legea concurenței nu definește noțiunea deturnării clientelei, prezentând doar modalitățile
prin care se poate realiza deturnarea clientelei. Noțiunea de clientelă înglobează în sensul său și
noțiunea de consumator. Potrivit art. 4 din Legea concurenței, consumator este acel utilizator,
direct sau indirect, de produse, inclusiv producător care utilizează produse pentru prelucrare,
comerciant cu ridicata, comerciant cu amănuntul sau consumator final. Totodată, în conformitate
cu art. 1 din Legea nr. 105 din 13.03.2003 privind protecția consumatorilor235, consumatorul
este orice persoană fizică ce intenționează să comande sau să procure ori care comandă, procură
sau folosește produse, servicii pentru necesități nelegate de activitatea de întreprinzător sau
profesională. Evidențiind aceste criterii , observăm că Legea concurenței prevede un cerc mai
larg de subiecte care pot avea calitatea de consumator, acestea fiind atât persoane fizice, cât și
juridice. Legea privind protecția consumatorilor, însă, restrânge cercul consumatorilor doar la
persoanel e fizice. În aces caz, considerăm necesară a fi reținută definiția mai cuprinzătoare
oferită de Legea concurenței, deoarece este specifică dreptului concurenței.
Legea concurenței nu egalează noțiunile de consumator și client/clientelă. În literatura de
specialitate, c lientela este definită ca totalitate a persoanelor fizice și juridice care apelează în
mod obișnuit la același comerciant, adică la fondul de comerț al acestuia, pentru procurarea unor
mărfuri și servicii236. Un consumator satisfăcut se transfo rmă în client, or clientul nu este
altcineva decât persoana care în mod repetat apelează la produsele, serviciile unui agent
economic, deoarece în momentul în care actul cumpărării se repetă , simplul cumpărător sau
234 Castraveț D. Deturnarea clientelei concurentului – abordări teoretice și practice // Revista Națională de Drept,
nr. 10, 2016, p. 68.
235 Legea n r. 105 din 13.03.2003 privind protecția consumatorilo r. În: Monitorul Oficial nr. 126 -131 din 27.06.2003.
236 Roșca N., Baieș S., Dreptul afacerilor, Ediția a III -a. Chișinău: Editura Tipografia centrală, 2011, p. 189.
110
consumator ul se transformă în client. Iar clientela, în principiu, reprezintă ansamblul clienților
care în virtutea relațiilor de durată, încrederii și onestității întreprinderii achiziționează bunuri
sau servicii237. Clientela se analizează ca o posibilitate globală de contracte viitoare și repeta bile
cu consumatorii. Ea echivalează cu reprezentarea, din punct de vedere pecuniar, a beneficiului pe
care titularul fondului de comerț îl poate obține din vânzările sau prestațiunile ce îi sunt solicitate
de ansamblul persoanelor care, în virtutea unor c onsiderațiuni diverse, sunt în fapt, iar nu în
drept, atașate de stabilimentul său238.
Astfel, conchidem că clientul este acel consumator, persoană fizică sau juridică, care
procură regulat bunuri, servicii și/sau lucrări de la una și aceeași întreprindere, iar clientela
reprezentă ansamblul de clienți ai unei întreprinderi.
Clientela devin e o valoare foarte mare și reprezintă un atribut economic esențial al unei
întreprinderi și în funcție de numărul, frecvența și regularitatea ei depinde succesul sau
insuccesul întreprinderii . În doctrină se specifică faptul precum că , clientela determină, prin
număr, calitate și frecvență, situația economică a întreprinzătorului, succesul și insuccesul lui239.
Fără clientelă nu s -ar vinde și, deci, nu s -ar mai produce, nu ar putea exista nici fondul de
comerț240. Dreptul pe care îl are titularul asupra cliente lei nu este nici un drept de natură reală,
întrucât nu oferă dreptul de a dispune de aceasta și nici un drept de creanță căci , spre deosebire
de dreptul de creanță ale cărui efecte se produc între părți, vocațiunea la clientelă operează și în
raporturile c u terții, obligați de a se abține de la faptele de concurență neloială, menite să
deturneze clientela altui comerciant.241 Aprecierea valorii economice a clientelei este dificilă,
deoarece , fiind o masă neorganizată, aceasta poate fi cucerită în orice moment de o altă
întreprindere concurentă. Iar o cerință legală față de întreprinderi în activitatea de atragere a
clienților este să acționeze în limitele concurenței loiale.
În literatura de specialitate242 sunt evidențiate mai multe tipuri de clientelă, printre care
evidențiem:
Clientela atrasă – formată din consumatorii care în mod obișnuit apelează la
produsele și serviciile unui întreprinzător datorită încrederii. Clientela atrasă este segmentul
consumat orilor mulțumiți de produsele/serviciile de care a beneficiat.
237 Castraveț D. op.cit. , p. 67.
238 Căpăț ână O., op.cit , p. 349.
239 Cărpenaru S. Drept comercial român . București, 2001, p. 142.
240 Turcu I. Dreptul afacerilor . Iași, 1992, p. 237.
241 Căpățână O. op.cit. , p. 351.
242 Bologan D. Dreptul concurenței: note de curs . Chișinău: Editura T -PAR, 2014, p. 168 apud Castraveț D.
Deturnarea clientelei concurentului – abordări teoretice și practice // Revista Națională de Drept, nr. 10, 2016, p.
67-68.
111
Clientela angajată (captivă) – cuprinde ansamblul persoanelor care au încheiat un
contract de aprovizionare cu agentul economic, în virtutea căruia au stabilit relații de durată.
Astfel, client ela angajată merge mână în mână cu contractul încheiat, existența acestui tip de
clientelă depinzând în totalitate de acesta.
Clientela derivată – apare independent de acțiunile agentului economic, vorbim în
special de magazinele universale, mall -uri unde agentul economic beneficiază de numărul de
consumatori atrași de complexul comercial, fără ca acesta să intervină propriu -zis. Observăm că
în cazul clientelei derivate, determinantă este amplasarea comerciantului.
Clientela ocazională – apariția acesteia a re o legătură strânsă cu poziționarea
agentului economic (spre exemplu, comercializarea produselor alimentare în apropierea
intituțiilor de învățământ, de centre culturale, lângă o intersecție aglomerată, într -o zonă
comercială ș.a.). Totuși, nu excludem f aptul că un operator economic ambulant ar putea
beneficia cu același succes de clientela ocazională, în virtutea calității produselor sale, prețului
etc., respectiv condiția amplasării favorabile este una importantă, dar nu exclusivă.
Clientela comună – care survine în cazul contractului de concesiune, franciză sau
distribuție. De beneficiile clientelei comune se bucură atât partea inițială a contractului, cât și
intermediarii.
Clientela se află în strânsă legătură cu vadul comercial, care este aptitudinea fondului de
comerț de a atrage consumatori datorită unor multipli factori care particularizează activitatea
fiecărui întreprinzător. Acești factori sunt: locul unde se află amplasat localul, calitatea
mărfurilor sau serviciilor oferite clienților, prețuri le practicate de comercianți, comportarea
personalului comerciantului în raporturile cu clienții, abilitatea în realizarea reclamei comerciale,
influența modei etc243. Vadul comercial se consideră un factor obiectiv, care desemnează
obișnuința consumatorului de a cumpăra constant produse și servicii de la un anumit
întreprinzător. Între clientelă și vad există o interdependență. Clientela este cauza și efectul
vadului244. Atragerea clientelei de către întreprinzător este rezultatul intersectării mai multor
factori, inclusiv așezământul în care activează acesta, calitatea mărfurilor și a serviciilor lui,
prețurile practicate, comportamentul vânzătorilor, rapiditatea executării comenzilor și
publicitatea mărfurilor245. Vadul comercial nu este u n element distinct de clientelă ș i poate fi
evaluat numai împreună cu ea.
243 Rusu V., Focșa G. Curs de drept comercial . Chișinău: Editura Poligr. al ASEM, 2006, p. 123. Disponibil:
http://www.lib.ase.md/wp -content/uploads/publicatii/2006/Curs%20de%20drept%20comercial.pdf (accesat la
28.11.2017).
244 Popescu T. Dreptul comerțului internaț ional . București, 1983, p. 49.
245 Roșca N., Baieș S., op.cit. , p. 190.
112
În doctrină există diferite opinii relative la corelația dintre clientelă și vadul comercial.
Într-o concepție, clientela și vadul comercial sunt considerate elemente identice, în alta –
elemente distincte, aflate într -o strânsă corelație246. În concepția clasică, clientela și vadul
comercial au înțe lesuri diferite. Concepția modernă consideră că distincția dintre clientelă și
vadul comercial nu are consecințe juridice. În ultimă analiză, clientela este mai degrabă scopul
comerciantului, celelalte elemente ale fondului de comerț fiind destinate ca mij loace pentru
atingerea acestui scop247. În ceea ce ne privește, considerăm că vadul comercial este un element
al fondului de comerț distinct de clientelă și care reprezintă aptitudinea fondului de comerț de
atragere a clientelei.
Următoarea noțiune pe care urmează să o fundamentăm științific este deturnarea . Potrivit
DEX248, „a deturna” semnifică a întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă
destinație decât cea legal prevăzută; a delapida; a sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod
ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion și provine de la francezul „ détourner ”. Astfel,
deturnarea presupune acțiunea de delapidare a unor valori economice, însușirea unor atribute
care aparțin unui alt subiect.
Deturnarea clientelei unei întreprinderi poate fi considerată concurență neloială, atunci
când această practică este realizată de către un fost sau actual salariat ori reprezentant al
întreprinderii, prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat
măsuri rezonabile d e asigurare a protecției acestora și a căror dezvăluire poate dăuna intereselor
acelei întreprinderi249. Într -o altă abordare, deturnarea clientelei este definită ca fiind „acapararea
clientelei prin oferirea unor avantaje și constă în încheierea de contract e prin care un comerciant
asigură predarea unei mărfi sau executarea unor prestații în mod avantajos, cu condiția aducerii
de către client a altor cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte
asemănătoare”250.
În ceea ce ne privește, conside răm că deturnarea clientelei constituie un ansamblu de
acțiuni care urmăresc acapararea, atragerea mai multor clienți prin mijloace neoneste, care, de
regulă, sunt deserviți de un concurent. Altfel spus, deturnarea este ca un furt al clientelei.
Potrivit Legii concurenței, deturnarea clientelei se realizează prin inducerea în eroare a
consumatorului referitor la produs. Alte modalități de atragere a clientelei nu sunt guvernate de
prevederile legislative concurențiale privind deturnarea clientelei. Inducerea în eroare constă în
246 Cărpenaru S. op.cit .,, p. 143 -144.
247 Rusu V., Focșa G. Curs de drept comercial . Chișinău: Editura Poligr. al ASEM, 2006, p. 123.
248 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Ior dan” Dicționarului explicativ al limbii române . Editura
Univers Enciclopedic Gold, 2009. Disponibil: www.dexonline.ro (accesat la 29.11.2017)
249 Castraveț D. op.cit. , p. 68.
250 Apan R.D. Teoria generală a dreptului afacerilor . Cluj -Napoca: Editura Sfera Juridică, 2007, p.197.
113
comunicarea unor informații neveridice, false. Autorul deturnării creează o falsă reprezentare
despre o situație. Inducerea în eroare presupune un comportament activ și intenționat din partea
întreprinderii făptașe .
Inacțiunea întreprinderii nu poate fi calificată drept o inducere în eroare. În situația în care
întreprinderea duce sub tăcere anumite informații sau le tăinuește, lipsește elementul de
„inducere” și lipsește acțiunea (actul) de concurență neloială. Clientul își poate crea o impreise
greșită în ceea ce priveșt e produsul datorită lipsei unor informații tăinuite sau necomunicate de
către întrepr indere, însă tăcerea profesion iștilor de pe piață nu poate fi calificată ca o acțiune de
concurență neloială, dar mai degrabă este o acțiune de lezare a drepturilor consum atorilor.
În acest context , sunt relevante prevederile legislației privind protecția consumatorilor pe
care le susținem. Potrivit art. 101 alin. (5) din Legea privind protecția consumatorilor „ Practicile
comerciale înșelătoare pot fi acțiuni înșelătoare s au omisiuni înșelătoare ”. Practicile comerciale
reprezintă orice acțiune, omisiune, comportament, declarație sau comunicare comercială,
inclusiv publicitate și comercializare, efectuate de un comerciant în strînsă legătură cu
promovarea, vînzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor. Conform alin. (6) al art . 101
din actul legislativ menționat, „ O practică comercială este considerată ca fiind acțiune
înșelătoare în cazul în care conține informații false sau, în orice alt fel, inclusiv prin prezentarea
generală, induce sau poate induce în eroare consumatorul m ediu și, în orice situație, determină
sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar
fi luat -o în altă situație, chiar dacă informația este corectă de fapt cu privire la unul sau mai
multe dintre următoarel e elemente … ”. Iar alin. 8 al art. 101 menționează că „ O practică
comercială este considerată ca fiind omisiune înșelătoare dacă, în contextul situației de fapt și
ținînd cont de toate caracteristicile și circumstanțele, precum și de limitele de spațiu și de timp
impuse mijloacelor de comunicare utilizate pentru transmiterea informației, această practică
omite o informație esențială necesară consumatorului mediu, ținînd cont de context, pentru
luarea unei decizii de tranzacționare în cunoștință de cauză și, prin urmare, determină sau este
susceptibilă să determine consumatorul mediu să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu
ar fi luat -o”.
În consecință, putem afirma că lezarea drepturilor consumatorilor se poate realiza prin
intermediul practicilor înșelătoare active cât și omisive. Însă, con curența neloială, în speță, se
poate realiza doar prin intermediul practicilor înșelătoare a întreprinderilor de inducere în er oare
a clientelei. În literatura rusească de specialitate se menționează că , spre deosebire de legislația
privind protecția drepturilor consumatorului, prevederile căreia pot fi aplicate acțiunilor
vânzătorilor în raport cu un cumpărător individual într -o situație anumită, în legătură cu achiziția
114
sau intenția de a achiziționa bunuri (servicii), reglementările privind protecția împotriva
concurenței neloiale, în acest caz, sunt destinate aplicării acțiunilor entităților economice în sine,
care poartă un car acter sistematic, adesea durabil, îndreptate spre obținerea de avantaje
competitive precum este efectul rezultat din redistribuirea cererii de consum cauzate de
inducerea în eroare (declarațiile false)251.
Legea concurenței, la art. 18, menționează expres indicii în privința cărora clientela poate
fi indusă în eroare. Acești indicatori pot fi clasificați în trei grupe, conform criteriului naturii
acestora, după cum urmeză:
1) Fabricarea produsului. Informațiile despre fabricarea produsului se referă la natura,
modul și locul de fabricare. Natura fabricării produsului poate însemna condițiile, înclusiv
climat erice, în care s -a realizat producția bunului, relevante pentru clienți. Modul de fabricare s e
referă la tehnologiile aplicate la fabricarea produsului, materialele componente, condițiile tehnice
de producție etc. Locul fabricării poate semnifica atât țara, cât și orașul, regiunea pe teritoriul
căruia s -a realizat fabricarea produsului.
2) Caracteris ticile principale ale produsului. La caracteristicile principale ale
produsului legiuitorul a oferit doar două exemple: utilizarea și cantitatea produselor. Însă pe
lângă acestea mai pot fi invocate și alte caracteristici principale, a căror neautenticitat e au
deturnat clientela.
3) Prețul produsului. Aici se raportează atît prețul concret al produsului cât și
modalitatea de calculare a prețului.
În doctrină se menționează că , concurența neloială în caz ul deturnării clientelei
concur entului poate fi considerată inducerea în eroare despre acele circumstanțe care pot
influența alegerea consumatorului, adică să creeze consumatorilor sau potențialilor consumatori
o anumită impresie despre produs și proprietățile lui, care nu corespund realității și au juc at,
posibil, un rol decisiv în propriile lor preferințe în favoarea întreprinderii care a ales o astfel de
modalitate neonestă de luptă competitivă252. Inducerea în eroare a consumatorului cu privire la
natura, modul și locul de fabricare, la caracteristici le principale, inclusiv utilizarea, cantitatea
produselor, prețul sau modul de calculare a prețului produsului, deja nu mai constituie un
comportament onest în activitatea comercială. Elementele asupra cărora consumatorul deține o
informație eronată, potri vit art. 18 din Legea concurenței, sunt cele mai importante clauze ale
unui contract de vânzare, de prestări servicii etc. Drept urmare, voința consumatorului de a nu
251 Артемьев И.Ю. (red.) Научно -практический комментарий к Федеральному закону "О защите
конкуренции" (постатейный) . Editura Статут, 2015, p. 113.
252 Артемьев И.Ю. op.cit ., p. 112.
115
mai procura produsele întreprinzătorului de la care obișnuia să le procure, dar de a proc ura
produsele întreprinderii care prezintă informație eronată, este viciată. Anume voința viciată a
consumatorului este cea care contribuie la realizarea deturnării. Important este ca acest viciu al
voinței consumatorului să nu fie o urmare a erorii propri i, or în acest caz nu poate fi învinovățit
concurentul. Viciul voinței consumatorului trebuie să fie o urmare a acțiunilor concurentului de
oferire a unor informații eronate despre produse și alte condiții.
Practica națională nu abundă în experiență practi că la capitolul contracarării deturnării
clientelei concurentului, însă câteva exemple, totuși, pot fi evidențiate. Un caz în care Consiliul
Concurenței a constatat concurență neloială în forma deturnării clientelei concurentului este
răspândirea prin rețe aua de internet a informațiilor neautentice despre numărul de stele și tipul
structurii de cazare pe care le dețin întreprinderile autoare a deturnării. Potrivit Deciziei Plenului
Consiliului Concurenței nr. CN -49 din 22.10.2016253, a fost constatat faptul c ă un grup de
întreprinderi care gestionează structuri de cazare răspândeau prin rețeaua de internet informații
neautentice despre numărul de stele și tipul structurii de cazare pe care le dețin, informații care le
ridicau prestigiul structurilor lor, prin care fapt au comis acțiunea de detu rnare a clientelei
concurenților .
Un exemplu practic se conține în Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -44 din
24.12.2014254, calificat, însă, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1103 din 30.06.2000 cu
privire la protecția concurenței255. Potrivit acestei Decizii, „Demi -Lune” SRL a comis actul de
concurență neloială în forma inducerii în eroare a cumpărătorului, prin expunerea informației pe
eticheta ambalajului produsului cosmetic „sare de baie” marca „Magic Spa”, precum că produsul
respectiv este fabricat pe teritoriul Republicii Moldova sub licența ,,Magic SPA” LTD, United
Kingdom, în lipsa unui act juridic incheiat între „Demi -Lune” SRL și Compania resp ectivă, care
presupune obținerea unui avantaj d e către „Demi -Lune” SRL în raport cu ceilalți concurenți de
pe piața comercializării cu ridicata a produsului cosmetic „sare de baie”, generând astfel riscul
migrării clienților de la un concurent la altul. „În această ordine de idei, consumatorii , citind
informația plasată pe eticheta ambalajului produsului „Demi -Lune” SRL, „sare de mare pentru
baie” sub marea comercială „Magic Spa” (RELAX, ANTI CELLULITE, TONIC, L'AMUR,
REFRESH, etc.) privind modul de fabricare al produsului resp ectiv, prin care se comuni că că
produsul dat este fabricat pe teritoritoriul Republicii Moldova sub licența Companiei „Magic
253 Decizia Plenul ui Consiliului Concurenței nr. CN -49 din 22.10.2016. Disponibil:
http://competition.md/public/files/Decizia -CN-49-din-22102016neconfid7331f.pdf (accesat la 05.12 .2016).
254 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -44 din 24.12.2014. Disponibil:
https://www.competition.md/public/files/uploads/decizii/CN44.pdf (accesat la 02.12.201 7).
255 Legea nr. 1103 din 30.06.2000 cu privire la protecția concurenței . În: Monitorul Oficial nr. 166 -168 din
31.12.2000. Abrogată la 14.09.2012.
116
SPA” LTD din Marea Britanie, pot deduce la ideea că, produsul respectiv ar fi mai calitativ, în
raport cu produsul ,,sare de baie” fabricat de către alți pro ducători, concurenți ai ,,Demi -Lune"
SRL, după standardele de firmă sau rețetele proprii ”.
Legea concurenței nu prevede expres existența anumitor efecte ale acțiunii de concurență
neloială în forma deturnării clientelei concurentului, însă pentru calificar ea faptelor
întreprinderilor ce le săvârșesc, considerăm imperioasă existența unei deturnări care s -a petrecut
în realitate sau iminența unei asemenea situații. Constatarea trecerii clientelei de la un concurent
la altul constituie un indicator calificativ al deturnării și, totodată, proporțiile acestei treceri
constituie o circumstanță ce urmează a se lua în considerație la stabilirea sancțiunii. Pe de altă
parte, în cazul iminenței deturnării clientelei, sunt necesare a fi stabilite acele circu mstanțe de
natură să implice posibilitatea reală și iminentă de deturnare a clientelei concurentului.
2.5. Criteriile calificative ale confuziei
În conformitate cu prevederile art. 19 ale Legii concurenței „ Sunt interzise orice acțiuni
sau fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea,
produsele sau activitatea economică a unui concurent, realizate prin:
a) folosirea ilegală, integrală sau parțială a unei mărci, embleme de deservire, denumiri de
firmă, a unui dese n sau model industrial sau a altor obiecte ale proprietății industriale de natură
să creeze o confuzie cu cele folosite în mod legal de către o altă întreprindere;
b) copierea ilegală a formei, a ambalajului și/sau a aspectului exterior al produsului
unei întreprinderi și plasarea produsului respectiv pe piață, copierea ilegală a publicității unei
întreprinderi, dacă aceasta a adus sau poate aduce atingere intereselor legitime ale
concurentului.
Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, confuzia (din latinescul confusio ) derivă
de la verbul a confunda . A confunda se explică drept acțiunea de a lua o persoană drept alta sau
un lucru drept altul, a asemăna, a asemui, a forma un singur tot, a se contopi.
Reglementarea confuziei în lege este foarte riguroasă. Astfel că, sunt interzise orice fapte,
realizate prin orice mijloace de natură să creeze confuzie și poate aduce atingere intereselor
legitime ale titularului. Este evidentă intenția legiuitorului de a crea o normă cu aplicabilitate
pentru prezent și viitor, or acțiunile și mijloacele prin care poate fi creată confuzia evoluează
rapid, de la simple texte publicitare până la setarea anumitor programe on -line. Prin prisma
normei citate, rezultă că confuzia este o componență de acțiune de concurență neloială formală.
Aceasta este prezentă din momentul punerii în practică a acțiunilor de natură să creeze confuzia.
117
Pentru a califica realizarea unei confuzii nu este necesară producerea anumitor prejudicii
concrete, este de ajuns faptul că a cțiunea înfăptuită să presupună un efect de confuzie și poate
aduce atingere intereselor legitime ale titularilor proprietății intelectuale. Consecințele păguboase
ale confuziei vor fi luate în considerare la stabilirea amenzii256.
În sensul Legii concurențe i 183/2012 este sancționabilă fapta, care este de natură să creeze
o confuzie . În această ordine de idei, pentru calificare este necesară doar argumentarea justificată
și constatarea că acțiunile concurentului sunt de așa natură, încât ar putea crea confuzie. Această
constatare se realizează de către Plenul Consiliului Concurenței. Faptul dacă confuzia s -a produs
sau nu poate fi constatat doar prin chestionarea consumat orilor de produse care se presu pune că
ar fi confundate. Probarea realizării confuz iei poate fi efectuată atât de către Consiliul
Concurenței, cât și de către autorul plângerii. Această constatare, însă, va avea impact nu atât
asupra calificării, cât asupra precizării cuantumului sancțiunii.
În privința calificării conceptului de „ fapte de natură să creeze confuzie ” și a acelor
circumstanțe care sunt de natură să creeze confuzie, în practică se depistează abordări
incongruente. Potrivit Deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -16 din 14.04.2016257, s-a
calificat încălcarea art. 19 alin. (1) lit. a) al Legii concurenței de către întreprinderea „Online
Broker de Asigurare” S.R.L. manifestată prin folosirea ilegală, integrală și parțială, a mărcii
comerciale „rapidasig”, care -i aparține întreprinderii „MGP Broker” S .R.L., în publicitatea ,
difuzată prin intermediului programului on -line de publicitate „AdWords” și al motorului de
căutare Google. „ Folosirea mărcii „rapidasig” de către întreprinderea „Online Broker de
Asigurare” S.R.L. este ilegală, integrală și parțial ă și este de natură să creeze o confuzie cu
marca „rapidasig” , folosită în mod legal de către titularul de drept, întreprinderea „MGP
Broker” S.R.L .”.
Fiind atacată în ordinea contenciosului administrativ, această decizie a fost anulată
irevocabil. Unul di ntre argumentele de anulare este menționat în Decizia CSJ din 15.03.2017258,
„Astfel, în cadrul examinării cauzei Consiliul Concurenței nu a probat existența în speță a unei
confuzii ca urmare a pretinsei utilizări ilegale a mărcii comerciale “rapidasig” de către SRL
„Online Broker de Asigurare” în campania sa de publicitate on -line”. „Curtea de Apel Chișinău
just a argumentat că Consiliul Concurenței nu a prezentat probatoriu adecvat, nu există proces –
verbal de efectuare a inspecției, nici un act de cercetar e la fața locului, nici un studiu
256 Gorincioi C., Creciun I., op.cit. , p. 13.
257 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -16 din 14.04.2016. Disponibil:
https://competition.md/public/files/Decizia -Plenului -Consiliului -Concurentei -nr-CN-16-din-1404201651e75.pdf
(accesat la 02.12.2017).
258 Dosar nr. 3ra -200/17. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=35228 (accesat la
02.12.2017).
118
întocmit/comandat de către Consiliul Concurenței în cadrul desfășurării investigației
premergătoare adoptării deciziei nr. CN -16 din 14 aprilie 2016, prin care s -ar confirma faptul
existenței în speță a unei confuzii și an ume confuzii cu produsele și activitatea economică a
concurentului ”.
Analizând argumentele instanței judecătorești , observăm că aceasta nu a acceptat
calificarea acțiunilor ralizate de către „Online Broker de Asigurare” SRL, efectuată de autoritatea
de concurență, iar conceptul de „ fapte de natură să creeze confuzie ” consacrat de lege, nu a fost
luat în seamă. Instanța de judecată a pretins existența unui act, studiu care să probeze existența
confuziei, adică efectul faptelor imputate întreprinderii.
În ceea ce ne privește, nu suntem părtași ai poziției menționate în Decizia CSJ din
15.03.2017, deoarece legiuitorul a prevăzut expres că sunt interzise acele fapte care sunt de
natură să creeze confuzie, însă nu se prevede necesitatea existenței efectului c onfuziei în rândul
consumatorilor. Deja este de competența autorității de concurență de a demonstra și argumenta
că anumite fapte au o natură creatoare de confuzie sau nu. Cu toate acestea, în jurisprudența
națională („Imperial Unit” SRL259, „Volta” SRL260), se atestă o practică de acceptare și agreare a
conceptului de „ fapte de natură să creeze confuzie ”. Mai jos vom face referire la unele cazuri.
În continuare , menționăm că confuzia, posibilă a se produce, se răsfrânge asupra
întreprinderii, produselor sau a ctivității economice a unui concurent. Această situație presupune
faptul că produsul unei întreprinderi este eronat considerat de către consumatori ca aparținând
altei întreprinderi. Pot fi situații când un subiect se prezintă și se recomandă sub imaginea unui
alt subiect, făcând aluzie că el este acel subiect sau că este un asociat, partener etc. Este posibilă
orice combinație de confuzie între aceste trei elemente: întreprindere, produs, activitate
economică.
Legea concurenței reglementează două categori i de modalități posibile de realizare a
faptelor care sunt de natură să genereze confuzie. Acestea se manifestă , alternativ , prin folosire
sau prin copiere, ambele fapte având același caracter ilegal.
Pot fi folosite ilegal mărcile, emblemele de deservire, denumirile de firmă, desenele sau
modelele industriale sau alte obiecte ale proprietății industriale. Folosirea acestor obiecte trebuie
să fie de așa natură, încât să poată crea o confuzie cu cele folosite în mod legal de c ătre o altă
întreprindere. Folosirea constă într -o utilizare, întrebuințare permanentă sau periodică a unui
obiect determinat. Fapta de folosire nu presupune și o arogare de drepturi, deoarece această
259 Decizia CSJ din 14.12.2016, dosar nr. 3ra -1637/16.
Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=33370 (accesat la 03.12.2017).
260 Decizia Curții de Apel Chișinău din 20.04.2017, dosar nr. 3 -106/15.
Disponibil: https://cac.instante.justice.md/apps/pdf_generator/base64/create_pdf.php (accesat la 03.12.2017).
119
situație deja determină apariția unui litigiu de propri etate intelectuală sau de natură civilă.
Totodată, folosirea trebuie să fie publică, nu clandestină, pe ascuns. În privința unei întrebuințări
clandestine este relativ imposibil probarea naturii creatoare de confuzie. Doar utilizarea publică a
mărcilor, em blemelor de deservire, denumirilor de firmă, desenelor sau modelelor industriale sau
altor obiecte ale proprietății industriale, constituie o premisă forte pentru invocarea concurenței
neloiale sub forma confuziei.
În conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecția
mărcilor261, marca este orice semn (vizual, sonor, olfactiv, tactil) care servește la individualizarea
și deosebirea produselor și/sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor
persoane fiz ice sau juridice. Pot constitui mărci orice semne: a) susceptibile de reprezentare
grafică – cuvinte (inclusiv nume de persoane), litere, cifre, desene, culori, combinații de culori,
elemente figurative, forme tridimensionale, în special forma produsului s au a ambalajului
acestuia, holograme, semne de poziționare și b) sonore, olfactive, tactile, precum și orice
combinații de astfel de semne, cu condiția ca aceste semne să poată servi la deosebirea
produselor și/sau serviciilor unei persoane fizice sau juri dice de cele ale altor persoane fizice sau
juridice. Drepturile asupra mărcii sunt dobândite și protejate pe teritoriul Republicii Moldova
prin: a) înregistrare în condițiile legii privind protecția mărcilor; b) înregistrare internațională
conform Aranja mentului de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor din
14.04.1891262, sau conform Protocolului referitor la Aranjamentul de la Madrid privind
înregistrarea internațională a mărcilor din 27.06.1989263; c) recunoașterea mărcii ca fiind notorie .
În ceea ce privește noțiunea de emblemă, legislația națională nu prevede un regim juridic
aparte și nu o definește. Anterior , art. 24 alin. (5) din Legea nr. 845 din 03.01.1992 cu privire la
antreprenoriat și întreprinderi prevedea că firma poate fi utilizată și în calitate de emblemă
comercială. Ulterior, însă, legiuitorul a modificat articolul 24 alin. (5) din legea sus menționată ,
exclu zând orice mențiune despre emblema comercială.
În spiritul reglementărilor actuale din domeniu, emblema se echivalează cu marca.
Emblema de deservire se utilizează în domeniul prestării serviciilor, executării lucrărilor ș.a.
261 Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecția mărcilor . În: Monitorul Oficial nr. 99 -101, art. nr. 362 din
06.06.2008. Data intrării în vigoare: 06.09.2008.
262 Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor din 14. 04.1891, ratificat prin Hotărârea
Parlamentului Republicii Moldova nr. 1624 din 26 octombrie 1993, publicat în ediția oficială „Tratate
internaționale", 1999, volumul 7.
263 Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaționa lă a mărcilor, adoptat la
Madrid la 28 iunie 1989, ratificat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1252 din 10.07.1997.
120
Spre deosebire de Republica Moldova, România deține anumite reglementări pentru
emblemă. În acest sens, art. 15 lit. a) din Legea nr. 26 din 1990 privind registrul comerțului264
prevede că „ Înmatricularea unei regii autonome, companii naționale sau societăți naționale în
registrul comerțului va cuprinde: a) actul de înființare, denumirea, sediul și, dacă este cazul,
emble ma acesteia ”. Astfel, emblema este un element de identificare facultativ, pe lângă
denumirea de firmă, care se înscrie în registrul comerțului împreună cu întreprinderea, dar nu în
vre-un registru de proprietate intelectuală. În doctrina românească se menț ionează că emblema
este semnul sau denumirea care deosebește o întreprindere de alta de același gen265. Legiuitorul
moldav însă a modificat, prin Legea nr. 183 din 28.10.1998 pentru modificarea și completarea
Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi266, dispoziția art. 24 din Legea nr. 845 din
03.01.1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi267, stabilind că emblema va fi protejată
numai dacă se înregistrează în modul stabilit de Legea privind mărcile și denumirile de origine a
produ selor, anulându -se astfel deosebirea dintre marcă și emblemă268. Apoi, însă, a fost exclusă,
prin Legea nr. 101 din 26.05. 2016 pentru modificarea unor acte legislative ,269 emblema din
conținutul normei în cauză.
În doctrină s -a afirmat că cel mai important mi jloc de individualizare a persoanei juridice
este denumirea de firmă270. Persoana juridică poate avea doar o singură denumire.
Denumirea de firmă este denumirea agentului economic, utilizată de către acesta în scopul
identificării lui în practica activității de antreprenoriat. Spre deosebire de persoana fizică,
identificată în societate prin nume și prenume, persoana juridică se i ndividualizează prin
denumire (firmă). Potriv it art. 66 din Codul Civil , persoana juridică participă la raporturile
juridice numai sub denumire proprie, prevăzută în actul de constituire și înscrisă în Registrul de
stat. Denumirea identifică persoana jurid ică din totalitatea subiectelor de drept, această
identificare impunându -se în activitatea comercială nu numai în scopuri de evidență și de control
administrativ, economic sau financiar, cât și ca modalitate de înregistrare și de reclamă pe
264 Legea nr. 26 din 1990 privind registrul comerțului . Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49
din 0 4.02.1998, actualizată în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României,
Partea I, până la 28.02.2005.
265 Băcanu I. Firma și emblema comercială . București: Editura Lumina Lex, 1998, p. 26.
266 Legea nr. 183 din 28.10.1998 p entru modificarea și completarea Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi .
În: Monitorul Oficial nr. 105 din 26.11.1998.
267 Legea nr. 845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi . În: Monitorul Parlamentului nr. 2 din
28.02.19 94.
268 Roșca N., Baieș S. op.cit. , p. 288.
269 Legea nr. 101 din 26.05.2016 pentru modificarea unor acte legislative . În: Monitorul Oficial nr.169 -183 din
24.06. 2016.
270 Волчинский В. Понятие и содержание фирменого наименования // Revista Вестник Московского
Университета, nr. 1, 1973, p. 62 -68 apud Roșca N., Baieș S. Dreptul afacerilor, Ediția a III -a. Chișinău : Editura
Tipografia centrală, 2011, p . 158.
121
piață271. Totoda tă, conform prevederilor art. 9 al Legii 220 din 19.10.2007 privind înregistrarea
de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali272, denumirea persoanei juridice
trebuie să fie folosită numai în formula care este înregistrată în Registrul de sta t. Totodată,
această normă prevede careva limitări la înregistrarea unei denumiri. Astfel, s e interzice
înregistrarea unei denumiri care: coincide sau se aseamănă cu denumirea unei alte persoane
juridice deja înregistrate; coincide cu o marcă înregistrată în Republica Moldova s au cu o marcă
notorie străină; conține denumirea oficială sau istorică a statului ori a unității administrativ –
teritoriale, dacă nu există acordul scris al Guvernului sau, du pă caz, al autorității publice locale;
conține denumirea oficială sau istorică a unității administrativ -teritoriale, dacă nu există decizia
consiliului local al unității administrativ -teritoriale respective cu privire la acordul privind
folosirea acesteia; contravine normelor morale , etc.
Conform art. 3 al Legii Nr. 161 din 12.07.2007273 privind protecția desenelor și modelelor
industriale, desenul sau modelul industrial reprezintă aspectul exterior al unui produs sau al unei
părți a lui, rezultat în special din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii
și/sau ale materialelor și/sau ale ornamentației produsului în sine. Poate fi protejat în calitate de
desen sau de model industrial aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, rezultat
în special din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii și/sau ale
materialelor și/sau ale ornamentației produsului în sine. Obiectul protecției poate fi
bidimensional (desen industrial) sau tridimensional ( model industrial), precum și o combinație a
acestora. Se asigură protecție pentru desenul sau modelul industrial numai dacă acesta este nou și
are un caracter individual.
Pe teritoriul Republicii Moldova sunt recunoscute și protejate:
a) desenele și modelele industriale înregistrate și confirmate prin certificatul de înregistrare a
desenului sau modelului industrial în condițiile Legii privind protecția desenelor și
modelelor industriale ;
b) desenele și modelele industriale internaționale înr egistrate conform Aranjamentului de la
Haga privind înregistrarea internațională a desenelor și modelelor industriale, adoptat la
06.11.1925274;
271 Roșca N., Baieș S., op.cit. , p. 18 7.
272 Legea 220 din 19.10.2007 privind î nregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali . În:
Monitorul Ofic ial Nr. 184 -187 din 30.11.2007. Data in trarii in vigoare : 30.05.2008 .
273 Legea Nr. 161 din 12.07.2007 privind protecția desenelor și modelelor industriale . În: Monitorul Oficial nr. 136 –
140 din 31.08.2007, în vigoare din 01.12.2007.
274 Aranjamentul de la Haga privind înregistrarea internațională a desenelor și modelelor industriale, adoptat la
06.11.1925. Ratificat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1328 din 11.03.1993.
122
c) desenele și modelele industriale neînregistrate în cazul în care au fost făcute publice în
conformitate cu Legea privind protecția desenelor și modelelor industriale . Se consideră că
un desen sau un model industrial a fost făcut public dacă a fost expus sau a fost publicat,
utilizat, comercializat sau dezvăluit în alt mod, cu excepția cazurilor în care aceste acțiun i
nu puteau deveni cunoscute în mod rezonabil și în cursul normal al activității unor
persoane fizice sau juridice din Republica Moldova, specializate în domeniul respectiv.
Expresia legală prevăzută la art. 19 lit. a) din Legea concurenței „… alte obiecte a
proprietății industrial e de natură să creeze confuzie cu cele folosite în mod legal de o
întreprindere” permit includerea și a : indicațiilor geografice, denumirilor de origine,
specialităților tradiționale garantate275, soiurilor de plante276, topografii lor ale circuitelor
integrate277.
Referitor la această modalitate de săvârșire a concurenței neloiale în forma confuziei, vom
supune analizei un caz din activitatea autorității naționale a concurenței, a cărei Decizie a fost
menținută de către instanța de judec ată. Potrivit Deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr.
CN-57 din 03.09.2015278, întreprinderea „Eurolumina” SRL, susține că la data de 04.07.2014 a
constatat că întreprinderea „Volta” SRL a înregistrat numele de domen www.1000kv.md , care
este asemănător cu marca „ 1000kw centru comercial ”, denumirea centrului comercial „ 1000kw ”
și denumirea numelui de domen www.1000kw.md , pe care le deține. Urmare a investigației,
autoritatea de concurență a stabilit că „ întreprinderea „VOLTA” S.R.L., prin crearea paginii web
cu numele de domen www.1000kv.md a folosit parțial marca „ 1000kw centru comercial ”, prin
care se creează confuzie cu marca înregistrată ș i utilizată în mod legal de către întreprinderea
„EUROLUMINA” S.R.L. ”. Totodată, și „Eurolumina” SRL avea înregistrat un nume de domen
asemănător cu marca proprie, și anume: www.1000kw.md . În consecință, a fost constata tă
încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței de către întreprinderea
„Volta” SRL prin folosirea ilegală parțială a mărcii „1000 KW centru comercial”, ce aparține
întreprinderii „Eurolumina” SRL și a aplicat o amendă în mărime de 905252,91 lei.
275 Legea Nr. 66 din 27.03.2008 privind protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților
tradiționale garantate, Monitorul Oficial nr. Nr. 134 -137 din 25.07.2008 , în vigoare din 25.10.20 08.
276 Legea Nr. 39 din 29.02.2008 privind protecția soiurilor de plante, Monitorul Oficial Nr. 99 -101 din 06.06.2008,
în vigoare din 06.09.2008.
277 Legea Nr. 655 din 29.10.1999 privind protecția topografiilor circuitelor integrate, Monitorul Oficial Nr. 1 -4 din
06.01.2000.
278 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -57 din 03.09.2015. Disponibil:
https://competition.md/public/files/uploads/decizii/Decizie%20nec onf..pdf (accesat la 03.12.2017).
123
Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Chișinău, care a respins ca neîntemeiată acțiunea
civilă279. Instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul invocă argumente
contradictorii, deoarece, pe de o parte – neagă co miterea faptei imputate acestuia, invocând
ilegalitatea în acest sens a deciziei contestate, iar pe de altă parte – susține că încălcarea admisă
este minoră și nu urma a fi sancționată, inclusiv ca urmare a nivelului redus de vizitare a paginii
web www.1000kv.md și lipsa unor probe referitoare la prejudiciul cauzat petiționarului – situație
ce denotă că însăși reclamantul adm ite comiterea încălcării Legii c oncurențe i care îi este
imputată și pentru care i -a fost aplicată sancțiunea. Decizia Curții de Apel Chișinău a rămas
irevocabilă prin neatacare. Acest fapt ne conduce către ideea conștientizării de către
întreprinzător a comportamentului neloial.
A doua modalitate de realizare a faptelor care sunt de natură a crea confuzie cuprinde
copierea ilegală a formei, a ambalajului și/sau a aspectului exterior al produsului
unei întreprinderi și plasarea produsului respectiv pe piață, copierea ilegală a publicității unei
întreprinderi, dacă aceasta a adus sau poate aduce atingere intereselor legitime ale concurentului.
Ambalajul produsului beneficiază de o reglementare lacunară în Republica Moldova. În
acest sens, potrivit pct. 2 din Normele privind etichetarea produselor a limentare aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 996 din 20.08.2003280, ambalajul reprezintă un material specific ca
execuție și natură, avizat sanitar pentru ambalarea alimentelor în vederea asigurării protecției și
utilizat la transportarea, manipularea, d epozitarea sau desfacerea acestora. La acest capitol, la
nivelul Uniunii Europene a fost adoptată Directiva nr. 94/62/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 20.12.1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje281. În conformitate cu
prevederile art. 3 pct. 1 din această Directivă, „ambalaje” înseamnă toate produsele realizate din
orice materiale, de orice natură, utilizate pentru a conține, proteja, manevra, furniza și prezenta
bunurile, de la materii prime la bunuri prelucrate, de la producător la utilizator sau consumator.
Articolele „nereturnabile” utilizate în aceleași scopuri trebuie, de asemenea, considerate
ambalaje. „Ambalajul” constă numai din:
(a) ambalaj de vânzare sau ambalaj primar, adică ambalajul conceput pentru a constitui o
unitat e de vânzare pentru un utilizator sau consumator final la punctul de achiziție;
279 Decizia Curții de Apel Chișinău din 20.04.2017, dosar nr. 3 -106/15. Disponibil:
https://cac.instante.justice.md/apps/pdf_generator/ base64/create_pdf.php (accesat la 03.12.2017).
280 Hotărârea Guvernului nr. 996 din 20.08.2003 despre aprobarea Normelor privind etichetarea produselor
alimentare și Normelor privind etichetarea produselor chimice de menaj. Monitorul Oficial nr. 189 -190 din
29.08.2003.
281 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L365 din 31.12.1994, p. 10 -23. Disponibil: http://eur –
lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX :31994L0062&from=RO (accesat la 04.12.2017).
124
(b) ambalaj grupat sau ambalaj secundar, adică ambalajul conceput pentru a constitui la
punctul de achiziție o grupare a unui anumit număr de unități de vânzare, indiferent dac ă acestea
sunt vândute ca atare consumatorului sau utilizatorului final sau dacă servesc numai ca mijloc de
umplere a rafturilor în punctul de vânzare; acesta poate fi înlăturat din produs fără a -i afecta
caracteristicile;
(c) ambalaj pentru transport sau ambalaj terțiar, adică ambalajul conceput pentru a înlesni
manevrarea și transportul unui număr de unități de vânzare sau ambalaje grupate pentru a
preveni manevrarea fizică și pagubele datorate transportului. Ambalajul pentru transport nu
include containe rele rutiere, feroviare, navale sau aeriene;
În acest context, menționăm că înțelesul relevant al noțiunii de ambalaj al produsului
pentru concurența neloială cuprinde acel material care este prezentat consumatorilor sau la care
au acces liber consumatorii . Ambalajul utilizat doar pentru transportarea sau depozitarea
produsului nu poate constitui obiect al copierii și, respectiv, al confuziei, deoarece aceste acțiuni
nu au tangență cu consumatorii.
În literatura de specialitate se menționează că ambalajul este un sistem fizico -chimic
complex, cu funcții multiple, care asigură menținerea sau, în unele cazuri, ameliorarea calității
produsului căruia îi este destinat. Ambalajul favorizeazã identificarea produsului, înlesnind
atragerea de cumpărători potențiali , pe care îi învață cum să folosească, să păstreze produsul și
cum să apere mediul înconjurător de poluarea produsă de ambalajele uzate sau de componenții
de descompunere ai acestora282. Institutul Francez al Ambalajului și Ambalării propune
următoarea defin iție în „ Petit glossaire de l’emballage ”: ambalajul este obiectul destinat să
învelească sau să conțină temporar un produs sau un ansamblu de produse pe parcursul
manevrării, transportului, depozitarii sau prezentării, în vederea protejării acestora sau facilitării
acestor operații283.
În lumina celor relatate, prin prisma reglementării concurenței neloiale, considerăm că
ambalajul reprezintă un material deosebit prin caracteristicile sale fizice (culoare, design ș.a.),
cunoscut consumatorilor, care serveșt e pentru împachetarea produselor și deosebirea de alte
produse.
Confuzia mai poate fi realizată prin copierea ilegală a formei și/sau a aspectului exterior al
produsului. Aceste două caracteristici a produsului, la prima vedere, par a avea un înțeles iden tic,
282 Gîtin L. Ambalaje și design în industria alimentară . Galați: Universitatea Dunărea de Jos din Galați, 2010, p. 5.
Disponibil: https://mastradovanu.wikispaces.com/file/view/71628448 -39477689 -Ambalaje -Si-Design -in-Industria –
a-Gitin -L.pdf (accesat la 04.12.2017).
283 Ibid.
125
însă acestea sunt deosebite. Potrivit DEX284, substantivul „formă” se definește ca o categorie
care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor
din care se compune un obiect sau un proces. În consecință, fo rma produsului reprezintă
structura internă și externă a acestuia.
În ceea ce ține de aspectul exterior al produsului, acesta reprezintă înfățișarea exterioară a
produsului rezultat din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii și/sau ale
materialelor și/sau ale ornamentației produsului în sine. De facto , noțiunea de „aspect exterior”
este identică cu noțiunea de „model și desen industrial”. Însă, de jure , „modelul și desenul
industrial” reprezintă obiecte ale proprietății intele ctuale , înregistrate conform legislației și
protejate în acest sens. Un aspect important de reținut în contextul protecției aspectului exterior
al produsului contra confuziei, este întâietatea publicității. Altfel spus, primul intrat pe piață –
primul prote jat. Un fundament teoretico -practic al acestei abordări, valabil pentru forma,
ambalajul și aspectul exterior al produsului, este reflectat în Decizia Ple nului Consiliului
Concurenței nr. CN -36 din 21.07.2016285. Potrivit acestei Decizii, „Saint -Gobain Bygg produkter
AB”, Suedia a depus o plângere împotriva întreprinderii „Supraten” SA, deoarece aceasta din
urmă copie ambalajul produsului de amestec uscat pentru construcție WEBER.VETONIT
pentru produsele sale cu destinație similară: FINITO SV+ și EUROFIN SV+ ,
precum și plasează aceste produse pe piață. Regula pe care s -a axat autoritatea de concurență
pentru soluționarea acestei plângeri a fost următoarea: „ Dat fiind faptul că nici una dintre
întreprinderile implicate în investigația concuren țială nu are înregistrat desenul industrial în
cauză la AGEPI sau la o altă autoritate de nivel internațional, drepturi asupra desenului
industrial respectiv va avea acea întreprindere care prima l -a făcut public ”. În consecință
Consiliul Concurenței a con chis că „ întreprinderea „Supraten” S.A. a întreprins acțiuni care
sunt de natură să creeze o confuzie cu întreprinderea „Saint -Gobain Byggprodukter AB”,
Suedia, cu produsele și activitatea economică a acesteia prin copierea ilegală a ambalajului
produsului WEBER.VETONIT, pentru produsele FINITO SV+, EUROFIN SV+ și plasarea
284 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan ” Dicționarului explicativ al limbii române . Editura
Univers Enciclopedic Gold, 2009. Disponibil: www.dexonline.ro (accesat la 04.12.2017)
285 Decizia Pleului Consiliului Concurenței nr. CN -36 din 21.07.2016. Disponibil:
https://competition.md/public/files/Decizia -2-SUPRATEN -neconfidcc550.pdf (accesat la 04.12.2017).
126
acestora pe piață, aceste acțiuni fiind în stare de a aduce atingere intereselor legitime ale
reclamantului ” și a aplicat o amendă în cuantum de cca un milion de lei.
Acestea fiind mențio nate despre copierea ilegală a formei, a ambalajului și/sau a aspectului
exterior al produsului unei întreprinderi, în continuare se impune scoaterea în evidență a faptului
că pentru întregirea componenței încălcării concurenței loiale, produsul , în favoa rea căruia s -a
efectuat copierea , trebuie să fie plasat pe piață. În situația când concurentul a copiat atributele sus
menționate, însă pentru a fi utilizate s trict doar în cadrul întreprinderii (pentru comparație, ca
model ș.a.), nu suntem în prezența une i acțiuni de concurență neloială. Legiuitorul a reglementat
cumularea condițiilor de copiere și de plasare pe piață, existența unei condiții singulare fiind
insuficientă pentru constatarea confuziei. Art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței prevede
această situație în modul următor: „ copierea ilegală a formei, a ambalajului și/sau a aspectului
exterior al produsului unei întreprinderi și plasarea produsului respectiv pe piață ”.
O analiză detaliată a acestei norme juridice ne permite să propunem o soluție de
îmbunătățire. Sunt cazuri când o întreprindere nu copie (nu produce și nici nu ambalează
produsul pe teritoriul Republicii Moldova), ci doar importă și plasează produsul pe pi ața
autohtonă. În acest caz, dacă nu este înregistrat vreun drept de proprietate industrială asupra
formei, ambalajului și/sau a aspectului exterior al produsului, agentul economic nu poate să
invoce confuzia, deoarece norma prevede acțiuni cumulative de c opiere și plasare pe piață. În
acest context, venim cu propunerea de a modifica această prevedere în așa formă ca să poarte
răspundere juridică nu doar producătorul/ambalatorul, dar și cel care distribuie acest
produs/serviciu.
Reieșind din argumentele inv ocate, considerăm oportună modificarea art. 19 alin. (1) lit. b)
din Legea concurenței în sensul excluderii condiției cumulative de „copiere și plasare pe piață”
pentru acțiunea de concurență neloială în forma confuziei. Astfel, înaintăm propunerea de lege
ferenda de a modifica art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței prin adăugarea conjuncției
„/sau” după cuvintele „ unei întreprinderi și ”. Drept urmare, norma juridica de la art. 19 alin. (1)
lit. b) din Legea concurenței urmează să fie formulată as tfel: „ Sunt interzise orice acțiuni sau
fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele
sau activitatea economică a unui concurent, realizate prin: b) copierea ilegală a formei, a
ambalajului și/sau a aspect ului exterior al produsului unei întreprinderi și/sau plasarea
produsului respectiv pe piață, copierea ilegală a publicității unei întreprinderi, dacă aceasta a
adus sau poate aduce atingere intereselor legitime ale concurentului ”.
127
În continuare examinăm un alt aspect al confuziei și anume acel legat de copierea
publicității. Potrivit art. 1 din Legea nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate286,
„publicitatea este orice informație publică despre persoane, mărfuri (lucrări, ser vicii), idei sau
inițiative (informație publicitară, material publicitar) menită să suscite și să susțină interesul
public față de acestea, să contribuie la comercializarea lor și să ridice prestigiul
producătorului ”. Este cert faptul că întreprinderile îș i promovează produsele prin intermediul
unei publicități cât mai atrăgătoare pentru consumatori, inovativă, deosebită față de cea a
concurenților , fapt pentru care sunt utilizate resurse materiale și intelectuale. În consecință,
copierea publicității concu rentului de așa natură , întrucât ar putea fi generatoare de confuzie între
produse sau întreprinderi, cade sub incidența prevederilor legislative contra concurenței neloiale.
Faptele de copiere ilegală a formei, a ambalajului și/sau a aspectului exterior a l produsului
unei întreprinderi și plasarea produsului respectiv pe piață, copierea ilegală a publicității unei
întreprinderi sunt elemente constituante ale confuziei dacă acestea au adus sau pot aduce atingere
intereselor legitime ale concurentului. Concu rentul (autorul plângerii) are un interes legitim dacă
comportamentul denunțat afectează în mod real și direct interesele lui. Interesul trebuie să fie
bazat pe un drept prevăzut de legislație.
Având în vedere modalitățile de realizare a confuziei analizate, este imperioasă reținerea
faptului că prohibițiile respective nu sunt aplicabile caracteristicilor produsului , determinate
exclusiv de funcția tehnică pe care o îndeplinesc. În concordanță cu art. 19 alin. (2) al Legii
concurenței, „ Prezentul articol nu este aplicabil caracteristicilor produsului determinate
exclusiv de funcția tehnică pe care o îndeplinesc ”. În această conjunctură, legiuitorul a specificat
că informațiile ce reprezintă doar o însușire aflată în raport direct cu funcția tehnică pentru care
servește produsului, nu se supun protecți ei pe cale a contracarării concurenței neloiale. De fapt, ar
fi inoportună o asemenea protecție , deoarece aceste caracteristici sunt comune produselor
majorității producatorilor și sunt bine cunoscute de către consumatori. Spre exemplu, nimeni nu
va putea invoca realizarea unei confuzii dintre automobilele de tip sedan ale diferitor
producători. Totodată, asupra acestei chestiuni s -a expus și Consiliul C oncurenței într -o cauză
unde s -a invocat confuzia. Potrivit Deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -57 din
03.09.2015287, a fost constatată confuzia, manifestată prin faptul că întreprinderea „Volta” SRL a
creat o pagină web cu numele de domen www.1000kv.md , prin acest fapt folosind ilegal marca
concurentului „ 1000kw centru comercial ” și fiind asemănător cu pagina web a aceluiași
286Legea nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate . În: Monit orul Oficial nr. 67 -68 din 16.10.1997.
287 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -57 din 03.09.2015. Disponibil:
https://competition.md/public/files/uploads/de cizii/Decizie%20neconf..pdf (accesat la 03.12.2017).
128
concurent – www.1000kw.md . Decizia a fost ata cată la Curtea de Apel Chișinău288, care a
respins ca neîntemeiată acțiunea civilă. Instanța a considerat ca fiind nefondate argumentele
reclamantului , precum că semnul grafic „ 1000kv ” constituie caracteristica tehnică a mai multor
produse electrotehnice pen tru a indica puterea acestora și sunt utilizate de producător la marcarea
și descrierea tehnică a produselor. Și aceasta deoarece, deși simbolul KW semnifică un kilowatt,
iar simbolul KV semnifică un kilovolt, în cazul dat este relevant că reclamatul a uti lizat
denumirea domenului de www.1000kv.md ce instituie confuzie cu marca și domenul SRL
„Eurolumina” – ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor legale ce protejează concurența. Din
circumstanțele analizate este cert că nici una din întreprinderile nominalizate nu au utilizat
denumirile indicate în vederea semnificării produselor cu tensiunea electrică de 1000000 v olți
sau de 1000000 watt. A ceste denumiri similare au fost utilizate pentru realizarea mărfurilor de
aceeași categorie, fiind cert că în aceste circumstanțe prevederile art. 19 alin. (2) al Legii
concurenței, potrivit căruia prezentul articol nu este aplicabil caracteristicilor produsului ,
determinate exclusiv de funcția tehnică pe care o îndeplinesc, sunt inaplicabile speței.
La această diviziune a lucrării, vom elucida un aspect care, în ciuda faptului că deja de mai
mult timp este cunoscut, generează anumite probleme. Mai sus am enumerat toți indicatorii care,
fiind utilizați incorect, sunt de natură s ă creeze confuzie. Un alt indicator pe care dorim să -l
analizăm este numele de domen . La etapa actuală, întreprinderile își desfășoară activitatea
economică și își promovează produsele cu ajutorul paginilor web, care sunt identificate în
rețeaua de interne t prin numele de domen . Respectiv, a cest nume de domen poate fi un
instrument , utlizat în scopuri neloiale de creare a confuziei.
Conform terminologiei de specialitate289, domen reprezintă o regiune a spațiului numelor
ierarhice ale rețelei de Internet, car e este deservită de un set de se rvere de nume de domen (DNS)
și adminis trate la nivel central. Domenul este identificat prin numele de domen . Putem
concluz iona astfel că numele de domen este un mijloc de individualizare a spațiului de adrese ale
rețelei de Internet.
Termenul internet provine din împreunarea artificială și parțială a două
cuvinte englezești : inter conn ected (interconectat) și network (rețea). Internetul reprezintă
o rețea mondială unitară de calculatoare și alte aparate cu adrese computerizate, interconectate
288 Decizia Curții de Apel Chișinău din 20.04.2017, dosar nr. 3 -106/15.
Disponibil: https://cac.instante.justice.md /apps/pdf_generator/base64/create_pdf.php (accesat la 03.12.2017).
289 Максим М. В., Доменное имя – объект интеллектуальной собственности // Доклад на IV Научно –
практической конференции «Право и Интернет: теория и практика».
Disponibil: http://www.ifap.ru/pi/04/r11.doc . (Accesat la 30.03.2017).
129
conform protocoalelor (regulilor) de comunicare „ Transmission Control Protocol ” și „ Internet
Protocol ”290.
Prin Rezol uția nr. 32/13 din 01.07.2016 „Promovarea, protecția și exercitarea drepturilor
omului pe internet”291, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a declarat că accesul la internet
este un drept uman de bază. Această rezoluție nu are caracter obligatoriu, dar c ondamnă țările
care împiedică accesul liber la internet al cetățenilor.
În luna martie 2017, rata mondială de penetrare a internetului constituia 49,6%, iar
creșterea ratei, din anul 2000 până în 2017, a constituit 933,8%. Pe continentul european, în
martie 2017, rata de penetrare a internetului constituia 77,4%, cea mai mare după America de
Nord, a cărei rată constituie 88,1%292.
În Republica Moldova, în luna martie 2017, rata de penetrare a internetului constituia
49,2%. Adică, din populația totală de 3 5 55 159 de persoane , 1 748 645 – sunt utilizatori de
internet293. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și
Tehnologia Informației (ANRCETI), în anul 2016, în Republica Moldova erau 1 760 060 de
utilizatori de internet mobi l și 534 393 de utilizatori de internet fix294.
În conformitate cu datele prezentate de ÎS „Molddata”, la 31.12.2016 erau înregis trate
25 131 de nume de domen în zona internet.md295. Totodată, sferele principale de utilizare a
Internetului de către întreprinderile din Republica Moldova se referă, în special, la scopurile de
promovare și dezvoltare a întreprinderii: căutarea informației pentru business (78,3%),
comunicare (74,0%) și difuzarea informației despre activitatea întreprinderii/publicitate
(57,2%)296.
Pornind de la cele menționate mai sus, dar și de la realitățile juridice, observăm că, în ce ea
ce privește numele de domen , beneficiază doar de niște reglementări generale, fără a i se fi
acordat un anumit regim juridic. Cu toate acestea, numele de domen , tot mai utilizat la etapa
actuală, interferează atât cu noțiunea de proprietate intelectuală, cât și cu cea de concurență, care
sunt domenii suficient de reglementate.
290 Internet. Disponibil: https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet . (accesat la 28.03.2017).
291 Rezo luția Consiliului ONU pentru drepturile omului nr. 32/13 din 01.07.2016. Disponibil: https://documents –
dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/G16/195/99/PDF/G16195 99.pdf?OpenElement . (Accesat la 28.03.2017)
292 World Internet Users and 2017 Population Stats . Disponibil: http://www.internetworldstats.com/stats.htm .
(Accesat la 28.03.2017).
293 Internet Stats and Facebook Usage in Europe March 2017 Statistics. Disponibil:
http://www.internetworldstats.com/stats4.htm#europe . (Accesat la 28.03.2017).
294 Evoluția pieței de comunicații electronic e în anul 2015, pag. 4. Disponibil:
http://www.anrceti.md/files/filefield/Evolutia_Pietei_2015(rom).pdf . (Accesat la 28.03.2017).
295 Raportul privind rezultatele activității economico -financiare a ÎS „MOLDDATA” pentru anul 2015, pag. 5.
Disponibil: https://molddata.md/files/files/Raport%20de%20activitate%202016.pdf . (Accesat la 10.07.2018).
296 Utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor în sfera businessului . Disponibil:
http://www.mtic.gov.md/ro/node/38405 . (Accesat la 29.03.2017).
130
Pentru a explic a ce înseamnă „numele de domen ” sau „d reptul asupra numelui de domen ”,
ar trebui supuse analizei următoarele elemente: – modul d e selectare a numelui de domen ; –
modul de î nregistrare a numelui de domen ; – posibilitatea sau imposibilitatea de m odifi care a
numelui de domen ; – termenul și mijloacele de protecție; – încetarea dreptului de pro tecție
asupra numelui de domen ; – organul care înregistrează numele de domen și publicitatea numelor
de domen . Cu toate acestea, ne vom axa în principiu pe necesitat ea constituirii unui regim juridic
în beneficiul numelui de domen care ar permite atât protecția acestuia, cât și a obiectelor de
proprietate intelectuală.
Până în prezent încă nu există un răspuns clar la întrebarea: ce reprezintă dreptu l la un
nume de do men sau care este natura juridic ă a drept urilor asupra numelor de domen ? Cu toate
acestea, pot fi distinse două puncte de vedere principale cu privire la natura juridică a drept urilor
asupra numelui de domen .
Unii juriști297, specializați în dreptul Internet ului, consideră că numele de domen este o
proprietate, iar drepturile asupra numelor de domeniu sunt drepturi cu caracter absolut (dreptul
titularului impune tuturor obligația de a nu încălca aceste drepturi ( erga omnes ), un prim
exemplu al unui drept absolut fiind dreptul de proprietate).
Potrivit altor juriști298, dreptul la un nume de domen este un drept relativ ( acest drept
produce efecte numai între titularul său și persoana determinată – contraparte în contractul cu
proprietarul, un exemplu evident al drepturilor relative fiind contractul de servicii juridice) , din
considerentul că acesta apare în cadrul unui contract și în urma semnării lui și poate fi pus în
aplicare numai în baza unui acord cu registratorul corespunzător și în conformitate cu term enii
contractua li. Respectiv, numele de domen este doar un serviciu al registratorului, acordat în baza
contractului încheiat. Sunt suficiente argumente în favoarea ambelor poziții arătate mai sus. În
ceea ce ne pr ivește, am remarca faptul că atât prima , cât și a doua grupă de juriști nu d isting în
raportul juridic analizat două categorii de drepturi: drepturile ce apar între solicitantul numelui de
domen și registratorul acestui nume de domen și drepturile ce apar între titularul dreptului asupra
numelui de domen și persoanele terțe. Dacă în primul caz apar drepturi subiective cu caracter
relativ între titularul dreptului de domen și întreprinzător, apoi drepturile titularului în raport cu
persoanele terțe au caracter absolut, dat fiind faptul că sunt opoz abile.
Pentru complinirea studiului, este necesară și menționarea poziției Curții Europene a
Drepturilor Omului (CtEDO) referitor la natura drept urilor asupra numelui de domen . Relevantă
297 Колосов В.А. , Природа прав на доменное имя . Dis ponibil: http://kolosov.info/kommentarii/priroda -prav-na-
domennoe -imya . (Accesat la 30.03.2017).
298 Ibid.
131
în acest sens este cauza Paeffgen GMBH contra Germaniei299 (cazul Paeff gen Ltd. împotriva
Germaniei cu privire la cererile nr. 25379/04, 21688/05, 21722/05 și 21770/05). Din Decizia pe
această cauză derivă următoarele:
• Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)300
prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu
poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute
de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
• CtEDO a remarca t că teoria „proprietății”, așa cum este reflectată în art. 1 din Protocolul
nr. 1, „are o valoare independentă, care nu se limitează doar la posesia bunurilor materiale și care
nu depinde de clasificarea formală în dreptul național. Alte drepturi și inter ese concrete, care
formează proprietatea, de asemenea pot fi considerate ca fiind „drepturi de proprietate” și, în
consecință, și ca „obiecte de proprietate” în sensul prezentului articol” (citat din Decizia CtEDO,
tradusă de Kolosov V.A.301).
• Proprietarul unui nume de domen este liber să stabilească modul în care să -l folosească
(pentru a face publicitate, pentru a comercializa serviciile și/sau bunurile; cu accesul liber sau
contra cost; poate vinde sau transmite spre folosință numele de domen , etc). Prin urmare, dreptul
exclusiv de a uti liza numele de domen are o valoare economică și, în consecință, este drept de
proprietate, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1.
• Fiecare caz ar trebui investigat ținându -se cont de corelația dintre dre pturile asupra
numelui de domen și drepturile asupra mărcii și altor semne de identificare. Astfel , am putea găsi
răspunsurile la un șir de întrebări care apar pe marginea acestor investigații, și anume: este
posibi lă utilizarea numelui de domen în litigiu fără a fi încălcate drepturile asupra semnelor de
individualizare?; cum va trebui să se procedeze în cazul în care dreptul este menținut pentru
inculpat (pârât) – proprietarul numelui de domen , etc.? Acest lucru va permite să fie adoptate
măsuri corespunz ătoare pentru a stopa și a preveni încălcări de acest gen pe viitor, fără a aduce
atingere drepturilor de proprietate al e titularului numelui de domen asupra numelui de domen .
În ce ne privește, considerăm că o întrebare relevantă în acest context ar fi: în ce scop se
dobândește dreptul la u n nume de domen ? Răspunsul la această întrebare va permite o mai bună
înțelegere a esenței, naturii drept urilor asupra numelui de domen . Se pare că dreptul la un nume
299 Decision as to the admissibility of Application nos. 25379/04, 21688/05 , 21722/05 and 21770/05 by PAEFFGEN
GMBH against Germany of 18.09.2007. Disponibil:
http://hudoc.echr.coe.int/eng#{"appno":["21688/05"],"itemid":["001 -82671"]} . (Accesat la 30.03.2017).
300 Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Disponibil:
http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf . (Accesat la 30.03.2017).
301 Decizia CtEDO cu privire a cazua PAEFFGEN contra Germaniei. Disponibil: http://kolosov.info/yuridicheskie –
stati/espch -o-pravah -na-domennye -imena . (Accesat la 30.03.2017).
132
de domen este dobândit pentru utilizare liberă, admi nistrare și dispunere a numelui de domen.
Numele de domen este perceput ca un obiect, ca o marfă care are valoare economică. Acesta este
definit ca un drept de proprietate și are un caracter absolut302.
Dat fiind faptul că, la etapa actuală, Internetul, în general, și numele de domen , în special,
au o pondere mare în activitatea de întreprinzător , companiile concurează deja și pe acest teren.
Iar, uneori, numele de domen , împreună cu alte obiecte ale proprietății intelectuale, pot constitui
mijloace de reali zare a acțiunilor de concurență neloială. De exemplu, fenomenul
„cybersquatting ”303 presupune înregistrarea numelui de domen care conține o marcă comercială
ce aparține unei alte persoane cu scopul revânzării sau utilizării neloiale.
În contextul celor relatate, vom exemplifica anumite cazuri din experiența autorității
naționale de concurență, în care a fost constatată și implicarea numelui de domen . Astfel, potrivit
Deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -46 din 02.07.2015304, autoritatea de concurență
a calificat drept acțiune de concurență neloială folosirea parțială a mărcii concurentului ca nume
de domen . Întreprinderea „Totul pentru copii” SRL deține marca „Baby -Boom” și numele de
domen www.baby -boom.md . Cu toate acestea, întreprinderea concurentă, „Daybegin” SRL, a
înregistrat numele de domen www.babyboom.md în calitate de pagină web care redirecționa
consumatorii pe pagina www.bimbo.md , care, de asemenea, îi aparținea. Este de remarcat faptul
că ambele întreprinderi aveau ca activitate comercializarea produselor pentru copii, iar paginile
web erau utilizate în acest sens.
Într-un alt caz, sus menționat, acțiunea de concurență neloială a constat în faptul că
întreprinderea a înregistrat numele de domen www.1000kv.md , care este asemănător cu marca
„1000kw centru comercial”, cu denumirea centrului comercial „1000kw” și cu denumirea
numelui de domen www.1000kw.md .
Prin prisma acestei practici, se poate stabili un exces de concurență, care se realizează pr in
implicarea numelor de domen . Dat f iind faptul că numele de domen , la moment, nu are un regim
juridic bine definit, poate fi utilizat și în continuare pentru a atenta la obiectele proprietății
industriale.
În lumina celor menționate, conchidem că este necesară o atenție sporită la examinarea
cazuri lor ce implică numele de domen , având în vedere rapiditatea dezvoltării rețelei de internet
și a creșterii numărului utilizatorilor internetului. Totodată, admițând o situație inversă, cân d
302 Gorinci oi C., Creciun I. op.cit. , p. 15.
303 Мазур С., Что такое киберсквоттинг: виды, громкие дела, перспектива . Disponibil:
https://timeweb.com/ru/ community/articles/chto -takoe -kiberskvotting -vidy-gromkie -dela-perspektiva -1 (Accesat la
30.03.201 8).
304 Decizia Plenului Consiliului Consiliului Concurenței nr. CN -46 din 02.07.2015. Disponibil:
https://competition.md/public/files/uploads/decizii/CN%2046.pdf . (Accesat la 09.04.2017)
133
numele de domen este copiat, apare necesitatea reglementării drept urilor asupra numelor de
domen și îng lobarea acestora într -un regim juridic concret. Situația de incertitudine în acest sens
face posibilă lezarea drepturilor titularilor proprietății intelectuale, comiterea unor acțiuni de
concurență neloială și apariția problematicii de protecție atât a pro prietății intelectuale (atribuirea
și administrarea numelor de domen ), cât și a numelor propriu -zise de domen. Numele de domen
constituie un bun în accepțiunea C tEDO și urmează a fi tratat ca atare, astfel încât să nu fie
admise încălcări asupra acestui bu n sau prin intermediul lui.
Un alt fenomen care, de asemenea, poate fi inclus în conceptul concurenței neloiale sub
forma confuziei este contrafacerea . Potrivit DEX, verbul a contraface semnifică – a reproduce
un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându -l drept autentic; a falsifica.
Totodată, în conformitate cu art. 1 alin. (50) din Codul Vamal305 al Republicii Moldova nr. 1149
din 20.07.2000, mărfuri contrafăcut e sunt:
a) orice marfă, inclusiv ambalajul acesteia, care poartă, fără autorizație, o marcă identică ori
care nu se deosebește în aspectele sale esențiale de o marcă de produs legal înregistrată
pentru același tip de marfă și care, din acest motiv, încalcă dr epturile titularului mărcii
legale;
b) orice simbol al unei mărci de produs sau de serviciu (inclusiv logo, etichetă, autoadeziv,
broșură, instrucțiuni de utilizare sau document de garanție care poartă un astfel de simbol),
chiar dacă este prezentat separat, care se află în aceeași situație cu mărfurile definite la
lit.a);
c) orice ambalaj care poartă mărci de produse contrafăcute, chiar dacă sînt prezentate separat,
care se află în aceeași situație ca și mărfurile definite la lit.a).
La o analiză mai detaliată a componențelor constitutive ale confuziei și ale contrafacerii,
este lesne de observat legătura dintre acestea. Ambele fapte tind să atenteze la integritatea
drepturilor de proprietate intelectuală a titularilor acestora. Pe cale de consecință, se perturbe ază
atât starea de concurență loială, unde întreprinderile rivalizează respectându -se reciproc, cât și
mediul consumatori lor. În opinia noastră , contrafacerea reprezintă actul de concurență neloială în
forma confuziei , prin intermediul c ăreia produsele ori ginale sunt confundate cu produsele ce le
imită fără autorizație.
Acțiunea de contrafacere este incriminată și de către legea penală. În virtutea art. 2462 alin.
(2) din Codul Penal, c ontrafacerea produselor semnifică fabricarea produselor care constituie sau
includ un obiect de proprietate intelectuală protejat în scop de comercializare fără documente de
305 Codul Vamal al Republicii Moldova nr. 1149 din 20.07.2000 . Republicat în Monitorul Ofi cial ediție specială din
01.01.2007.
134
însoțire, proveniență, calitate și conformitate, precum și îndemnarea terților la efectuarea acestei
acțiuni, săvârșite în proporții mari.
În opinia noastră, prevederile legislative penale și concurențiale se aplică deopotrivă
acțiunilor de contrafacere. Pe de o parte, întreprinderea va purta răspundere administ rativă pentru
concurență neloială, iar pe de altă parte, va purta răspundere penală pentru infracțiune a care
atentează la relațiile economice. Cu toate acestea, o investigație concurențială poate fi pornită
doar la cererea întreprinderilor care sunt concurente și au un interes leg itim, însă un proces penal
se poate porni și din oficiu de către autoritățile de resort.
2.6. Concluzii la Capitolul 2
Prin discreditare ( denigrare ) înțelegem acea acțiune de concurență neloială de
răspândire a informațiilor neautentice, care pun în pericol activitatea concurentului.
Discreditarea poate avea loc prin două modalități:
1. Indirectă – răspândirea de către o întreprindere a informațiilor false despre
activitatea și/sau produsele sale;
2. Directă – răspândirea de către o întreprindere a unor afirmații false despre
activitatea și/sau produsele unui concurent.
Având în vedere formularea defectuoasă a acțiuni i de concurență neloială –
instigarea la rezilierea contractului cu concurentul, înaintăm propunerea de lege ferenda de
modificare a art. 16 din Legea concurenței în următoarea redacție: „ Este interzisă instigarea, din
interes sau în interesul persoanelor terțe, la rezoluțiunea neîntemeiată a contractului cu
concurentul, la neîndeplinirea sau la îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale
față de concurentul respectiv prin acordarea sau oferirea, mijlocit sau nemijlocit, de
recompense materiale, compensații sau de alte avantaj e persoanei parte a contractului ”.
Un aspect foarte important la examinarea acțiunii de concurență neloială –
obținerea și/sau folosirea ilegală a secretului comercial al concurentului – este faptul , dacă
întreprinderea , ce se consideră lezată în drepturi prin acțiunea de concurență neloială examinată a
îndeplinit rigorile necesare pentru ca o informație să f ie considerată secret commercial. O r o
informație simplă, nerestricționată în circulație, nu poate fi calificată ar bitrar drept secret
comercial.
Actul de concurență neloială , în cazul deturnării clientelei concurtentului este
considerată inducerea în eroare despre acele circumstanțe care pot influența preferințelor
consumatorului, adică să creeze consumatorilor sau potențialilor consumatori o anumită impresie
135
despre produs și proprietățile lui, care nu corespund realității și au jucat, posibil, un rol decisiv în
propriile lor preferințe în favoarea întreprinderii ca re a ales o astfel de modalitate neonestă de
luptă competitivă .
Considerăm oportună modificarea art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței în
sensul excluderii condiției cumulative de „copiere și plasare pe piață” pentru ac tul de concurență
neloia lă în forma confuziei în așa fel încât să poart ă răspundere juridică nu doar
producătorul/ambalatorul, dar și cel care distribuie produsul/serviciul în favoarea căruia este
creată confuzia . Astfel, înaintăm propunerea de lege ferenda de a modifica art. 19 alin . (1) lit. b)
din Legea concurenței prin adăugarea conjuncției „ /sau” după cuvintele „ unei întreprinderi și ”.
Drept urmare, norma juridică de la art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței urmează să fie
formulată astfel: „ Sunt interzise orice acțiuni sau fapte care sunt de natură să creeze, prin orice
mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea economică a unui concurent,
realizate prin: b) copierea ilegală a formei, a ambalajului și/sau a aspectului exterior al
produsului unei î ntreprinderi și/sau plasarea produsului respectiv pe piață, copierea ilegală a
publicității unei întreprinderi, dacă aceasta a adus sau poate aduce atingere intereselor legitime
ale concurentului ”.
Este necesară reglementarea relațiilor din cadrul numelo r de domen și înglobarea
acestora într -un regim juridic concret. Situația de incertitudine în acest sens face posibilă lezarea
drepturilor titularilor asupra obiectelor proprietății intelectuale, comiterea unor ac te de
concurență neloială prin utilizarea ilicită a numelui de domen al concurenților și apariția
problematicii de protecție atât a proprietății intelectuale (atribuirea și administrarea numelor de
domen ), cât și a numelor propriu -zise de domen. Numele de domen constituie un bun în
accepțiunea C tEDO și, respectiv, urmează a fi tratat ca atare, astfel încât să nu fie admise
încălcări asupra acestui bun sau efectuate acte de concurență neloială prin intermediul folosirii
ilegale a acestui bun .306
306 Gorincioi C., Creciun I. Proprietatea intelectuală, numele de domeniu și concurența , Revista Intellectus, nr. 2,
2017. p. 18.
136
CAPITOLUL 3. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ CA INSTRUMENT DE
CONTRACARARE A ACTELOR DE CONCURENȚĂ NELOIALĂ
3.1. Răspunderea civilă și eficiența ei asupra contracarării ac țiunilor de concurență
neloială
Când vorbim despre societate, vorbim, cu necesitate, și despre drept; acestea sunt două
concepte care nu pot exista unul fără celălalt; iar unde există drept, există norme și, pe cale de
consecință, răspunderea, ca o ilustrare a consecințelor negative pe care trebuie să le suporte un
individ a cărui conduită în societate este contrară normelo r de organizare a acesteia, pe orice
palier și orice nivel.307
Așadar, indiferent de forma ei, sensul atribuit noțiunii „răspundere” este de obligație de a
suporta consecințele nerespectării anumitor reguli de conduită.
Răspunderea civilă este una dintre cele mai importante forme ale răspunderii juridice.
Totodată, fiind o instituție fundamentală a dreptului privat, răspunderea civilă nu este definită de
Codul Civil al RM și legislația conexă.
Potrivit doctrinarilor români,308 prin răspundere civilă înțelege m acel raport juridic de
obligații în care o persoană, numită răspunzătoare, este îndatorată să repare prejudiciul injust
suferit de către o altă persoană, numită victimă sau persoană prejudiciată. Astfel, în centrul
definiției se află concepția clasică, c are vede în răspunderea civilă o răspundere reparatorie,
având ca scop repararea unui prejudiciu cert și, respectiv, repunerea victimei în situația
anterioară prejudiciului.
Fundamentul juridic al răspunderii civile pentru concurența neloială se află în le gislația
civilă. Potrivit art. 19 alin. (1) din Codul Civil309, „Persoana lezată într -un drept al ei sau într -un
interes recunoscut de lege poate cere repararea integrală a prejudiciului patrimonial și
nepatrimonial cauzat astfel ”. Totodată, la baza răspunderii civile pentru comiterea actelor de
concurență neloială stă principiul delictului general care se conține în norma de la art. 1998 alin.
(1) din Codul Civil, potrivit căruia „ Cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție
este ob ligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul
moral cauzat prin acțiune sau omisiune. ”. Aplicarea principiului delictului general în privința
răspunderii civile pentru acțiunile de concurență neloială este condi ționată de formula generală a
307 Mangu F., Răspunderea civilă. Constantele răspunderii civile. Universul Juridic, București, 2014, p. 7.
308 Pop L. et al., Curs de Drept Civil. Obligațiile, Universul Juridic, București, 2015, p.301.
283 Codul Civil al Republici Moldova din 2002. R epublicat în Monitoru l Oficial al Republicii Moldova nr. 467 -479
din 2018, în temeiul Legii nr.133 din 15.11.2018 , în vigoare din 01.03.2019.
137
concurenței neloiale, care presupun ilegalitatea acestor acțiuni și cauzarea prejudiciului prin
comiterea actului de concurență neloială.
Totodată, prin intermediul Codului Civil modernizat, în vigoare din 01.03.2019, s -a
introdus Capitolul XXXIII cu denumirea „Răspunderea extracontractuală născută din cauzarea
prejudiciului către o altă persoană, unde, la art. 2019 este stipulat „ Cel care în mod ilegal
împiedică sau tulbură activitatea profesionistului este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.
Consumatorul are dreptul la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a concurenței neloiale în
sensul legislației cu privire la concurență ”.
Aceste norme instituie și vor constitui baza juridică a obligațiilor delictuale, în gen eral,
și a obligațiilor delictuale concurențiale, în special. Astfel, cauzarea unei daune concurentului
prin orice acțiune contrară uzanțelor oneste în activitatea economică are ca efect nașterea unei
obligații civile în care pesoana, care a cauzat o daună , este obligată să repare prejudiciul cauzat,
iar persoana vătămată este în drept să ceară recuperarea prejudiciului cauzat.
În baza normelor Codului Civil citate supra, orice persoană ale cărei interese legitime
sunt ori pot fi prejudiciate printr -un act de concurență neloială, poate solicita instanței de
judecată încetarea și interzicerea pe viitor a acestor acțiuni, precum și obligarea autorului
acțiunilor ilicite la achitarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciului suferit de concurentul
lezat. S uplimentar, în cazul utilizării secretelor comerciale, la cererea deținătorului legitim al
secretului comercial, instanța poate dispune măsuri de interzicere a exploatării industriale și/sau
comerciale a produselor rezultate din însușirea ilicită a secretu lui comercial sau distrugerea
acestor produse. Însă, când informația protejată a devenit publică, interdicția încetează.
Complexul de măsuri de drept civil, care poartă un caracter patrimonial, cu ajutorul
cărora se realizează restabilirea (recunoașterea) drepturilor subiective încălcate în sfera denumită
concurență neloială, este destul de neomogen, atât în ceea ce privește temeiurile sale juridice, cât
și în ceea ce privește efectele juridice individuale.
Importanța obligațiilor civile delictuale se mani festă prin funcțiile sale. Principalele
funcții ale răspunderii delictuale sunt: compensațională (de reparare, de restabilire) și educativ –
preventivă310. Funcția compensațională se manifestă prin faptul înlăturării consecințelor
negative, care au avut loc dr ept rezultat al acțiunilor ilicite și cauzarea daunei. Această funcție se
realizează prin restabilirea mediului concurențial adecvat, reparare a pierderilor legate de
deturnarea clientelei, divulgarea secretului comercial, copierea mărcii etc. Funcția educ ativ-
preventivă se manifestă prin faptul conștientizării de către autorul prejudiciului cât și de către
310 Chibac Gh et. al. Drept civil. Contracte și suucesiuni. Ediția a III -a. Chișinău: Editura Cartier, 2010, p. 470.
138
terți, că o dată denaturată concurența, survin efectele de reparare. În consecință, stimulează
respectarea legislației, atitudinea grijulie față de inte resele legitime ale concurenților.
În opinia autorului Mihai E., datorită particularităților care privesc condițiile de exercitare
a acțiunii în concurență neloială, în doctrină ea este analizată, de regulă, ca o modalitate a
răspunderii civile delictuale,311 derivată din aceasta, dar prezentând anumite trăsături specifice.
Aceleași particularități au condus și la avansarea altor teorii privind caracterizarea acțiunii în
concurență neloială și anume:
– Acțiunea în concurență neloială ca o acțiune de tip discipl inar, punându -se accentul
exclusiv pe necesitatea respectării moralei profesionale a comercianților. Temeiul și
sensul răspunderii pentru concurența neloială fiind exclusiv protecția uzanțelor
comerciale. În asemenea perspectivă, acțiunea ar avea un caract er prin excelență
represiv312.
Teoria are atât avantaje, cât și dezavantaje. Avantajul constă în faptul că ar deveni
posibilă aplicarea sancțiunilor independent de existența sau de cuantificarea riguroasă a
pagubelor. Astfel, s -ar putea depăși una din cele mai mari dificultăți practice ale acțiunii în
concurența neloială, concepută ca modalitate a acțiunii în răspunderea delictuală – proba
prejudiciului.
Dezavantajul teoriei rezidă în riscul de a realiza un nou tip de corporatism. Întrucât nu
există (și nu p oate exista) o listă a uzanțelor comerciale cinstite și una a celor incorecte, sfera
actelor reprimabile ar putea fi redusă, printr -o interpretare restrictivă, doar la cele prin care se
încalcă normele deontologice profesionale stricto senso .
Acțiunea în concurență neloială, similară celei care protejează drepturile de proprietate
incorporală , punând accentul, în primul rând, pe necesitatea apărării drepturilor asupra clientelei
sau asupra altor „ valori concurențiale ”. Doctrina italiană este cea care a emi s în anii 1930 ideea
că acțiunea în concurența neloială ar proteja un drept de proprietate și anume dreptul de
proprietate asupra clientelei.313 Teoria juridică franceză a receptat această idee prin Georges
Ripert, potrivit căruia „ acțiunea în concurență nel oială are ca scop protecția dreptului pe care
comerciantul îl are asupra clientelei sale, adică a fondului de comerț, veritabil drept de
proprietate opozabil tuturor ”.314
311 Mihai E. op.cit. , p. 238.
312 Azema J., Le droit francais de la concurrence . Paris, 1989 apud Mihai E. Dreptul concurenței . București : Editura
All Beck, 2004 , p. 238.
313 Roubier P. Le driot de la propriété industrielle, vol. I, nr. 70 apud Mihai E. Dreptul concurenței . București :
Editura All Beck, 2004 , p. 239.
314 Ripert G. Le aspect juridiques du capitalism modern e apud Mihai E. Dreptul concurenței . București : Editura All
Beck, 2004 , p. 239.
139
În prezent, în continuarea aceleiași linii de gândire, unii autori au susținut că acțiunea în
concurența neloială ar avea ca obiect „ recunoașterea unui drept exclusiv asupra unei valori
concurențiale neprotejate printr -o lege specială ”315.
Specificul raporturilor de drept civil, caracterizate prin poziția de egalitate a părților,
determi nă particularitățile răspunderii civile pentru comiterea actelor de concurență neloială. Cea
mai importantă dintre aceste particularități este caracterul patrimonial al măsurilor de
constrângere.
Punerea în sarcina agentului economic, care a comis actul de concurență neloială, a
obligației de reparare a prejudiciului cauzat altui agent economic, va constitui măsura generală
de răspundere civilă, care urmează a fi aplicată nu atât în virtutea faptului de comitere a
prejudiciului, dar și reieșind din condiții le generale de răspundere civilă pentru prejudiciul
cauzat. Aceste condiții sunt următoarele:
– prejudiciul cauzat;
– fapta ilicită;
– raportul cauzal dintre conduita ilicită și prejudiciul rezultat;
– prezența vinovăției în comportamentul autorului prejudiciului;
Acestea sunt condițiile generale necesare și cumulative pentru aplicarea răspunderii
delictuale. Lipsa unei condiții, potrivit regulii generale, exclude răspunderea delictuală, cu
excepția cazurilor expres prevăzute de lege când răspunderea delictuală se poate angaja și în
lipsa unor condiții316.
Prejudiciul poate fi definit ca fiind consecința negativă cu caracter patrimonial sau
nepatrimonial a faptei ilicite, apărute ca urmare a lezării drepturilor subiective patrimoniale și
nepatrimoniale ale persoanei317. Prin prejudiciu, în acest caz, se vor înțelege pierderile cauzate
agentului economic – concurentului prin actul de concurență neloială, avându -se în vedere și
prejudiciul material cauzat și cel ratat, precum și cel al reputației sale în afaceri.
Spre deosebire de celelalte forme de răspundere juridică, prejudiciul reprezintă condiția
sine qua non a răspunderii civile delictuale, o constantă a acestui instrument de contracarare a
actelor de concurență neloială. Astfel, fapta ilicită și culpabilă a unei persoane este lipsită de
orice importanță și efect în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, dacă prin ea nu s -a
cauzat un prejudiciu unei altei personae.318
315 Izorche L., Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme apud Mihai E. Dreptul
concurenței . Bucureș ti: Editura All Beck, 2004 , p. 240.
316 Buruiană M. et al. Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova, vol. 1 , Chișinău, ARC, 2005, p. 1121.
317 Bloșenco A. Răspunderea civilă delictuală . Chișinău: Editura ARC, 2002, p. 49.
318 Dogaru I., Bazele dreptului civil, Volumul III. Teoria generală a obligațiilor, C.H. Beck, București, 2009. p.241.
140
Prejudiciul cauzat, ca element al răspunderii civile pentru acțiuni de concurență nel oială,
poate fi analizat prin prisma diversității și unității sale fundamentale. Diversitatea prejudiciilor,
aduse în urma acțiunilor de concurență neloială, poate implica aspectele ce țin de diversitatea
surselor, formele de manifestare și consecințele ac estor prejudicii. Prejudiciul, de fapt, reflectă
consecințele actelor de concurență neloială. Logic ar fi ca multitudinea actelor de concurență
neloială să se reflecte în multitudinea surselor prejudiciului, care este, de facto, imposibil de
cuantificat.
Prejudiciul cauzat în urma actelor de concurență neloială poate fi – uzurparea directă a
unei valori economice și deturnarea clientelei concurentului, care în final duce la denaturarea
concurenței și în anumite cazuri chiar la eliminarea concurentului de p e piață.
Dacă să ne referim la capturarea ilegală a valorii economice, în primul rând, ar trebui de
referit la notorietate, care este un rezultat al unui know -how, al unei munci perseverente,
investiții materiale și intelectuale (pentru crearea și promovar ea unei mărci, etc.), ce necesită
asumarea unor riscuri comerciale de grad sporit. Desigur, toate acestea au și un echivalent
bănesc. Astfel, reprezintă un bun juridic și poate constitui obiect al tranzacției. Asigurarea
protecției și menținerea acestui bu n este destul de dificilă, chiar decât a unui bun corporal.
Totodată, faptul că bunurile incorporale depind de fluctuațiile perceperii și aprecierii auditoriului
interesat, face ca lezarea drepturilor asupra acestor bunuri să fie mult mai ușoară.
Deturnar ea clientelei concurentului este un prejudiciu clasic, conceput, potrivit Emiliei
Mihai319, de teoria concurenței neloiale în forma sa originară. Acest prejudiciu constă în
pierderea clientelei de către întreprinderea victimă în urma actelor de concurență ne loială. În
urma deturnării ar fi posibil ca clientela concurentului autorului actului ilicit să fie preluată sau în
genere să plece la o terță parte, dar tot jucător pe piața relevantă în cauză. Asemenea situație e
posibilă în cazul discreditării concurent ului (defăimarea sau punerea în pericol a reputației sau a
credibilității) prin răspândirea informației false despre activitatea concurentului sau despre
produsele acestuia (art. 1 5 din Legea concurenței nr. 183 din 2012). Ca prejudiciu, deturnarea
cliente lei are loc, mai mult sau mai puțin, practic în urma oricăror acte de concurență neloială.
Diversitatea consecințelor prejudiciului înseamnă că acestea se pot produce în plan
material și/sau în plan moral, corespunzător formelor prejudiciului patrimonial ș i nepatrimonial
(moral) din cadrul răspunderii civile delictuale clasice320.
Evaluarea prejudiciului material, urmare a actelor de concurență neloială, nu este de loc
ușor de determinat, însă în anumite situații s -ar putea. Ca exemplu, în ipoteza diminuării cifrei de
319 Mihai E. op.cit. , p. 247.
320 Pop L. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor . București: Editura Lumina Lex, 1998 , p. 119.
141
afaceri pe un anumit segment de timp. Dacă este să ne referim la prejudiciul moral, acesta se
manifestă prin atingerea reputației, credibilității, imaginii de marcă etc.
Având o mulțime de surse, forme de manifestare și consecințe, prejudiciul co ncurențial
are totuși, o unitate fundamentală, care este determinată de unicitatea izvorului juridic și anume
art. 1998 al Codului Civil, temeiul juridic al răspunderii fiind responsabilitatea civilă delictuală.
Problema probării prejudiciului pentru ca un comerciant să fie atras la răspundere civilă
delictuală pentru acte de concurență neloială constă în condiția certitudinii, deci și cel actual și
cel virtual trebuie să fie estimabil, și condiția ca prejudiciul să nu fi fost reparat încă.
Totodată, răspunderea civilă pentru comiterea actelor de concurență neloială se poate
baza nu doar pe obligația delictuală, care apare în prezența prejudiciului deja existent. Aceasta
rezultă din formula concurenței neloiale, care admite prejudiciul viito r sub forma unor pierderi
eventuale sau a prejudiciului eventual cauzat reputației în afaceri a agentului economic. Dreptul
la reprimarea acțiunilor care prezintă pericol de cauzare în viitor a prejudiciului printr -un act de
concurență neloială este consol idat în norma prevăzută la art. 1998 din Codul Civil al RM.
Conform acestui articol, pericolul cauzării în viitor a unui prejudiciu dă temei interzicerii
faptelor care pot genera un astfel de pericol. Totodată, dacă prejudiciul este o consecință a
exploată rii întreprinderii, instalației sau a unei activități de producție ce continuă să cauzeze
daune sau să amenințe cu producerea unui nou prejudiciu, instanța de judecată poate să oblige
pârâtul, pe lângă repararea prejudiciului, să -și înceteze activitatea da că încetarea nu contravine
interesului public.
Pot fi considerate ilicite faptele care contravin legii, altor acte normative și regulilor de
conduită. Este considerată ilicită fapta prin care încălcându -se normele dreptului obiectiv, se
cauzează un prejud iciu dreptului subiectiv ce aparține unei persoane sau anumitor interese ale
acesteia. Prin urmare, fapta ilicită, încălcând normele dreptului obiectiv, încalcă totodată un
drept subiectiv321. În prezenta lucrare, fapta ilicită o constituie comportamentul co ntrar
concurenței loiale, adică actele de concurență neloială.
Legislația concurențială nu stabilește o listă exhaustivă a actelor de concurență neloială.
Art. 14 alin. ( 1) al Legii concurenței nr. 183 din 2012 prevede interzicerea acțiunilor de
concurență neloială. Iar alin. (2) al aceluiași articol stipulează: „ Acțiunile de concurență neloială
interzise prin prevederile art. 15 –19 se examinează de către Consiliul Concurenței, la plîngerea
privind presupusele acțiuni de concurență neloială depusă de către întreprinderea ale cărei
interese legitime au fost lezate. ..”. Prin urmare, legislația concurențială, determinând acțiunile de
concurență neloială, care sunt examinate de Consiliul Concurenței, nu limitează expres că doar
321 Bloșenco A. op.cit. , p. 234.
142
acele acțiuni pot fi calificate c a acțiuni de concurență neloială. În susținerea acestei poziții, cităm
prevederile art. 4 al Legii concurenței nr. 183/2012, care stipulează că concurența neloială
este „orice acțiune, realizată de întreprinderi în procesul concurenței, care este contrară
uzanțelor oneste în activitatea economică ”. În acest context, toate acțiunile, care cad sub
definirea dată la art. 4 al aceleiași legi, indiferent de comportamentele și procedeele prin care se
exprimă, pot fi calificate ca acte de concurență neloială, fiin d în consecință numeroase și foarte
variate, după măsura inventivității umane.
Potrivit autoarei Emilia Mihai322, determinarea actelor de concurență neloială se poate
face prin două precizări negative:
– faptele de concurență neloială nu constituie violarea un ei îndatoriri generale de a nu
aduce altora prejudicii, dat fiind că întreaga teorie a concurenței neloiale stă sub semnul
libertății inițiativei și a concurenței, prejudiciul fiind, în sine, licit: orice comerciant este
autorizat să încerce să capteze cli entela concurenților săi, fără ca prin aceasta să -i fie
atrasă răspunderea;
– faptele de concurență neloială nu pot fi reduse numai la depășirea uzanțelor profesionale.
Potrivit lui Paul Roubier, ele reprezintă „un uzaj excesiv de libertate civilă”: „cel car e
uzează de libertatea sa într -o manieră excesivă … încalcă o îndatorire socială, o îndatorire
care rezultă din obiceiuri și uzanțe și este rezultatul natural al vieții în societate323.
În ce ne privește, considerăm că în cadrul răspunderii civile pentru a cte de concurență
neloială este mai important de determinat mijloacele folosite și nu scopul urmat. Până la urmă,
libera concurență stă la baza progresului și, bineînțeles, că scopul principal în activitatea
comercială este obținerea clientelei, dar aceast a trebuie realizat doar prin mijloace loiale. Pentru
ca o persoană să fie atrasă la răspundere pentru act de concurență neloială, este întotdeauna
necesară dovada neechivocă a acestui act de concurență neloială, nu doar prezumția acesteia.
Răspunderea pent ru acțiunea de concurență neloială deja conturează specificul acesteia în
raport cu răspunderea civilă delictuală clasică, deoarece actul prejudiciabil, pe lângă faptul că
reprezintă un act propriu -zis ilicit, mai reprezintă și o abatere de la obligațiunea socială de
onestitate și morală în rivalitatea economică.
Raportul de cauzalitate este o categorie filosofică care reflectă legăturile dintre două
fenomene ce există în natură și societate și în care unul poate fi apreciat drept cauză, iar altul ca
322 Mihai E. op.cit. , p. 244.
323 Roubier P. Le driot de la propriété industrielle, vol. I, nr. 70 apud Mihai E. Dreptul concurenței . Bucure ști:
Editura All Beck , 2004, p. 244.
143
rezult at. Evidențierea și aplicarea acestor legături față de situațiile reale, inclusiv din viață și în
raporturile juridice civile delictuale sunt condiționate de dificultăți serioase324.
Raportul de cauzalitate între comportamentul ilicit și prejudiciul cauzat e ste una dintre
condițiile obligatorii în sensul survenirii răspunderii delictuale pentru comiterea acțiunilor de
concurență neloială. Legătura de cauzalitate – este o categorie controversată în ceea ce privește
aspectul importanței juridice a acesteia, în general, și în ceea ce privește actele de concurență
neloială, în special. De exemplu, este destul de dificil de a identifica legătura de cauzalitate între
prejudiciul suportat de agentul economic și acțiunea ilegală a concurentului, denumită deturnarea
clientelei concurentului prin inducere în eroare privitor la caracterul, modul și locul fabricării
produsului. Fiecare caz de identificare a unei astfel de legături este unic și reguli generale nu pot
fi stabilite aici. Situația de stabilire a legăturii de c auzalitate este complicată și de posibila
participare în actul de concurență neloială a unui grup de persoane – coautorii prejudiciului.
Totuși, în practică sunt cazuri de stabilire concretă a existenței sau lipsei legăturii de
cauzalitate. În acest sens, este remarcabilă decizia unei Curți de Apel franceze, menținută în
recurs, prin care s -a constatat că diminuarea cifrei de afaceri, aparent generată de faptele de
concurență neloială, avea, în realitate, o cu totul altă explicație. În speță, un fabricant d e
camping -cars a încredințat reclama produselor sale editurii unei reviste de publicitate. Numărul
respectiv, cuprinzând și reclamele unor concurenți, trebuia difuzat cu ocazia unui salon
expozițional consacrat acestor vehicule. În ciuda defectelor semnala te de fabricant asupra
bunului de tipar, publicitatea a apărut cu numeroase anomalii. Instanțele au apreciat că prin
această publicitate defectuoasă, editorul a avut o atitudine discriminatorie, avantajând nejustificat
pe concurenții fabricantului. Cu toat e acestea, au refuzat să -l condamne la plata daunelor –
interese, deoarece expertiza efectuată în cauză a relevat că diminuarea cifrei de afaceri a
reclamantului avea o cu totul altă cauză, și anume: prăbușirea pieței camionetelor respective în
profitul unei formule noi325.
De notat mai este, că raportul de cauzalitate, este criteriul de determinare a
responsabilului, a persoanei care va fi ținută să repare dauna produsă din cauza sa. Astfel,
raportul de cauzalitate este folosit ca criteriu de determinare a deb itorului reparației, evident tot
urmând logica că evenimentul pricinuit de o persoană a avut drept consecință o daună reparabilă.
Situațiile complexe, însă, presupun folosirea unor criterii de distincție între împrejurările care au
legătură cu dauna și cir cumstanțele care nu au vreun raport cu paguba suferită. De -a lungul
324 Суханов Е.А. Гражданское право : в 2-х т., Том II, полутом 2 : Учебник . Moscova: Editura Wolters Kluwer,
2005, p. 377.
325 Mihai E. op.cit. , p. 251 -252.
144
secolelor, două mari criterii au fost propuse, care se aplecă distinct și se întemeiază pe rațiuni
diferite.326
În literatura de specialitate, vinovăția este definită drept atitudinea psihi că pe care autorul
a avut -o la momentul săvârșirii faptei ilicite sau la momentul imediat anterior săvârșirii acesteia
față de faptă și urmările acesteia327.
Luând în considerație faptul că cerința legală privind concurența loială în mediul
economic are inc idență asupra persoanelor antrenate în activitatea economică, susținem că
definiția vinovăției urmează a fi îmbunătățită. Definițiile menționate anterior sunt valabile pentru
persoanele fizice, care pot avea o atitudine psihică și, respectiv, o rațiune car e le permite
conștientizarea faptelor sale. De cele mai dese ori, însă, activitatea economică este practicată de
către persoanele juridice, cărora nu le pot fi invocate careva atitudini psihice. Persoana juridică
este condusă de anumite organe ale sale, co legiale și unipersonale, fiind un artificiu juridic, nu
poate fi asimilată persoanei fizice în ceea ce privește vinovăția. În ceea ce ne privește,
considerăm că vinovăția reprezintă situația în care persoana (în special întreprinderea) nu a avut
o atitudin e responsabilă și de bună credință în privința acțiunilor sale și a consecințelor care
survin sau pot surveni.
Vinovăția autorului prejudiciului, prin care se înțelege atitudinea autorului față de
acțiunea comisă de el și consecințele acesteia, se prezumă . Acest fapt rezultă din regula
prevăzută la art. 20 alin. (1) al Codului Civil al RM328 și anume: „ Dacă prin lege nu se prevede
altfel, persoana răspunde numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa săvîrșită cu vinovăție
sub forma intenției sau imprudențe i.”.
Forma de vinovăție poate fi, la fel, ca în cazul răspunderii civile delictuale clasice, de
orice tip. Faptele de concurență neloială includ atât comportamentele intenționate, cât și acțiunile
săvârșite din imprudență. Astfel, alin. (3) al articolul me nționat prevede „ Fapta este săvîrșită din
imprudență (din culpă) dacă persoana care a săvîrșit -o fie își dădea seama de caracterul
prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar a
considerat în mod ușuratic că ele pot fi evitate, fie nu își dădea seama de caracterul
prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei
prejudiciabile, deși trebuia și putea să le prevadă. ”
Vinovăția agentului economic, care a cauzat preju diciu printr -un act de concurență
neloială, se exprimă sub formă de intenție sau imprudență. Aceasta din urmă, la rândul său, se
326 Vasilescu P. Drept civil. Obligații, Editura Hamangiu, București, 2012. p. 585.
327 Romoșan I -D. Vinovăția în dreptul civil român . București: Editura All Beck, 1999, p. 122.
328 Codul Civil al Republici Moldova din 2002. Republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 467 -479
din 2018, în temeiul Legii nr.133 din 15.11.2018, în vigoare din 01.03.2019.
145
împarte în simplă și gravă. Însă forma vinovăției agentului economic în obligația delictuală, în
baza regulii generale, cu exce pția cazurilor specificate în mod expres în lege, nu are nici o
semnificație juridică.
Totodată, vinovăția, indiferent de forma ei, trebuie probată, nefiind admisă o simplă
prezumție de răspundere329.
În cadrul literaturii de specialitate se menționează despre încă o condiție adăugătoare
necesară pentru tragerea autorilor concurenței neloiale la răspundere juridică civilă, și anume
existența unui raport de concurență între autorul și victima concurenței neloiale.
Dat fiind faptul că, în chestiune este răs punderea pentru acte de concurență neloială, este
evident că actul de natură să antreneze acest tip de răspundere trebuie să fie săvârșit în cadrul
unui raport de rivalitate între părți sau ei trebuie să activeze pe aceeași piața relevantă – principiu
al „specialității ”. Însă, această abordare are și o capcană, de natură să -i favorizeze pe cei mai
abili dintre comercianți. Astfel, ei ocolind notorietatea concurenților săi, însușesc pe cea a
operatorilor de pe alte piețe (sectoare de activitate economică). Î n acest context, a apărut
necesitatea ca normele de protecție a loialității competiționale să depășească simplele raporturi
concurențiale, simplele rivalități din același domeniu sau din domenii înrudite. Fundamentul
acestei extinderi îl constituie princip iul universalității răspunderii civile, care permite ca atunci
când nu există nici o altă cale juridică, să poată fi utilizate conceptele sale în ajutorul victimelor,
oricine ar fi acestea și oricare ar fi prejudiciul suferit330. Viziunea, precum că chiar da că autorul
actului neloial nu se află în concurență nemijlocită cu cel ale cărui valori sunt uzurpate, faptul
uzurpării îi asigură un avantaj nemeritat în raporturile cu concurenții săi direcți, lezând în același
timp interesele consumatorilor, a fost refl ectat în legislații europene.
Legea concurenței nr. 183 din 2012 definește la art. 4 concurența neloială ca fiind orice
acțiune, realizată de întreprinderi în procesul concurenței, care este contrar uzanțelor oneste în
activitatea economică. Astfel, s -ar părea că se menține în sfera atașamentului față de concepția
clasică privind necesitatea existenței unui raport de concurență. Considerăm că, în această
interpretare restrictivă, eficacitatea legii ar fi considerabil diminuată, atât în ceea ce privește sfe ra
persoanelor îndreptățite să acționeze în justiție, cât și în ceea ce privește sfera persoanelor
chemate să răspundă. De aceea opinăm că se impune o interpretare extensivă, aptă, sub primul
aspect, să confere legitimare activă tuturor persoanelor lezate sau expuse a fi lezate în interesele
lor economice. Pentru această interpretare pledează prevederile legislației concurențiale, scopul
329 F. Lefe vre, Droit des affaires, Concurrence, Consommation, Momento practique . 1998 , p. 174 -175.
330 Ph. Le Tourneau, Le parasitisme. Notion. Prevention. Paris, 1998 , p.19 apud Mihai E. Dreptul concurenței .
București : Editura All Beck, 2004 , p. 242.
146
cărora, conform art. 1 alin. ( 2) al Legii concurenței nr. 183 din 2012, constă în reglementarea
relațiilor ce țin de protecția, menținerea și stimularea concurenței în vederea promovării
intereselor legitime ale consumatorilor.
Sub al doilea aspect, semnalăm lărgirea semnificativă a răspunderii, realizată prin Legea
nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate331. În acest context, art. 7 lit. c) prevede că un
principiu de bază al activității de publicitate este concurența onestă, iar art. 9 vine cu explicații,
ce publicitate poate fi calificată ca fiind neonestă și prevede interzicerea acestui tip de
publicitate.
În opinia noastră, la definirea actelor de concurență neloială, Legea concurenței nr.
183/2012 lasă deschisă calea sancționării tuturor acțiunilor, realizate de întreprinderi în procesul
concurenței, contrare uzanțelor oneste în activitatea economică, în timp ce conform aceleiași
legi, Consiliul Concurenței, va examina asemenea încălcări doar la plângerea concurentului, fapt
ce presupune raportul de concurență. Astfel, situația este de așa natură, că răspunderea civilă
delictuală poate fi antrenată la cererea d e chemare în judecată a întreprinderilor pentru un spectru
foarte larg de fapte, pe care acestea le consideră de concurență neloială, însă tragerea la
răspundere administrativă se realizează pentru fapte strict prevăzute de legiuitor la art. 15 -19 din
Lege a concurenței, ce intră în competența Consiliului Concurenței.
În Elveția, spre exemplu, legea federală din 19.12.1986332 protejează piața, concurența în
sine, fără să pretindă un raport de concurență între părțile în cauză. Articolul 2 al acesteia
consacră neloialitatea „ oricărui comportament sau practici comerciale care este înșelătoare sau
care contravine în orice altă manieră regulilor bunei -credințe și care influențează raporturile
între concurenți sau între furnizori și clienți. ” Prin această formulare, legiuitorul elvețian a
înțeles să includă în sfera actelor de concurență acțiunile terților, importanți pentru concurență,
dar care nu intră direct în jocul concurenței.
La fel și în Spania, prin art. 3 alin. (2) și (3) din Legea concurenței neloiale (Ley de
competencia desleal) din 10.01.1991333 precizează expres că dispozițiile ei se aplică „ tuturor
întreprinderilor și tuturor persoanelor fizice care participă pe piață ” și că ea nu este „ supusă
unui raport de concurență între subiectul activ și subiectul p asiv al concurenței neloiale ”.
331 Legea nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate, Monitorul Oficial nr. 67 -68 din 16.10.1997
332 Legea federală împotriva concurenței neloiale din 19.12.1986. Disponibil:
https://www.admin.ch/opc/de/classified -compilation/19860391/index.html (accesat la 02.01.2018).
333 Legea concurenței neloiale nr. 3/1991 din 10.01.1991 . Buletinul Oficial de Stat din Spania nr. 10, din 11.01.1991,
în vigoare din 31.01.1991 .
147
În Belgia, art. 93 din Legea din 14.07.1991334 prohibește „ orice act contrar uzanțelor
oneste în materie comercială prin care un vânzător aduce atingere sau poate să aducă atingere
intereselor profesionale ale unuia sau mai mul tor alți vânzători” sau, conform art. 94 al
aceleiași legi, „ intereselor unuia sau mai multor consumatori ”.
De asemenea, abandonarea exigenței unui raport de concurență o regăsim în Danemarca
(Legea daneză asupra pieței nr. 227/1974335) și în Ungaria (Legea nr. 86/1990 privind
interzicerea unui comportament neloial pe piață336).
Astfel, spre deosebire de răspunderea administrativă sau penală pentru concurența
neloială, unde existența raportului de concurență este o condiție obligatorie, tragerea la
răspundere c ivilă delictuală nu este condiționată de existența raportului de concurență. Instituția
juridică a răspunderii civile delictuale reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile
extracontractuale pentru acte de concurență neloială. Or, deosebirea din tre răspunderea delictuală
generală și cea pentru concurență neloială poartă o amprentă teoretico -științifică, în practică fiind
posibile o multitudine de situații a căror calificare drept concurență neloială sau altă acțiune
ilicită nu este principială.
Codul Civil al Republicii Moldova nu conține reglementări concrete care ar defini
concurența neloială sau ar statua anumite linii directorii în acest sens, concurenței neloiale
fiindu -i aplicabile prevederile cu privire la răspunderea extracontractuală (del ictuală). Cu toate
acestea, Codul Civil normează situațiile cu element de extraneitate în domeniul supus cercetării.
Astfel, la art. 2635 prevede: Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg dintr -un act
de concurență neloială este legea țării în care sunt sau pot fi afectate relațiile concurențiale sau
interesele colective ale consumatorilor; Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg
din restrângerea concurenței este legea țării în care piața este sau poate fi afectată, etc.
Este clară și binevenită soluția adoptată de legiuitorul moldovean de a oferi o alternativă
persoanelor lezate în drepturile lor.
În această ordine de idei, sunt relevante și prevederile Codului de procedură civilă al
Republicii Moldova337 care reglementează competența instanțelor judecătorești în litigiile cu
element de extraneitate. Astfel, raportat la domeniul supus cercetării, în conformitate cu art. 460
alin. (1) al Codului de procedură civilă, instanțele judecătorești ale Republicii Moldova sunt
compete nte să judece și pricini cu element de extraneitate dacă:
334 Legea privind protecția concurenței economice din 14.07.1991. Monitorul belgian nr. 81 -2790 din 05.08.1991.
335 Legea asupra pieței nr. 227 din 1974. Disponibil: https://www.en.kfst.dk/competition/legislation/ (accesat la
02.01.2018).
336 Legea nr. 86/1990 privind interzicerea unui comportament neloial pe piață. Disponibil:
http://www.gvh.hu/en/legal_background/legislation_in_force (accesat la 02.01.2018).
337 Codul de procedură civilă al Republicii Moldova . Republicat în Monitorul Oficial nr. 130 -134 din 21.06.2013.
148
a) organul de administrare sau filiala, agenția, sucursala, reprezentanța persoanei străine
are sediu în Republica Moldova;
b) pârâtul are bunuri pe teritoriul Republicii Moldova;
e) fapta sau o alt ă circumstanță ce servește drept temei pentru intentarea acțiunii în
reparație a daunei cauzate unui bun s -a produs pe teritoriul Republicii Moldova;
i) reclamantul în procesul privind apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale
are domiciliu î n Republica Moldova;
l) prin lege sunt prevăzute și alte cazuri.
În lumina celor enunțate, considerăm că participanților la circuitul comercial le sunt
oferite destule garanții juridice procesuale și materiale pentru a avea parte de un proces echitabil.
În ceea ce privește raporturile de delict civil fără elemente de extraneitate, competența
materială de soluționare în primă instanță a acțiunii în concurență neloială aparține judecătoriei,
iar competența teritorială aparține instanței de la locul săvârșirii faptei sau în a cărei rază
teritorială se găsește sediul/domiciliul pârâtului. În conformitate cu prevederile art. 331 din Codul
de procedură civilă al RM, judecătoriile examinează și soluționează în fond toate pricinile civile,
dacă legea nu prevede altf el. Art. 38 din același act normativ prevede că reclamantul poate
inainta acțiunea în oricare din sediile instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul
pârâtului. Acțiunea împotriva unei persoane juridice se intentează în unul dintre sediile ins tanței
în a cărei rază teritorială se află sediul persoanei juridice respective. Aceasta este regula generală
în materia competenței teritoriale, însă art. 39 din Codul de procedură civilă reglementează
anumite excepții prin care acordă dreptul de alegere reclamantului. Acestea sunt:
– Acțiunea împotriva unei persoane juridice sau a unei alte organizații poate fi intentată
și în oricare dintre sediile instanței de la locul de aflare a bunurilor acestora;
– Acțiunea care izvorăște din activitatea unei filiale sa u reprezentanțe a unei persoane
juridice sau a unei alte organizații poate fi intentată și în oricare dintre sediile instanței de
la locul unde filiala sau reprezentanța își are sediul;
– Acțiunile în reparație a daunei cauzate bunurilor unei persoane fizice sau ale unei
organizații pot fi intentate și în oricare dintre sediile instanței de la locul daunei;
– Acțiunea împotriva pârâtului care este o organizație sau un cetățean al Republicii
Moldova cu sediul ori cu domiciliul pe teritoriul unui alt stat poate f i intentată și în
oricare dintre sediile instanței de la sediul ori domiciliul reclamantului sau în instanța de
la locul de aflare a bunurilor pârâtului pe teritoriul Republicii Moldova.
La acest moment al studiului, necesită a fi menționate și aspecte ref eritoare la termenele
de prescripție. Termenul general în interiorul căruia persoana poate să -și apere, pe calea
149
intentării unei acțiuni în instanță de judecată, dreptul încălcat, conform art. 391 din Codul Civil
al Republicii Moldova, este de 3 ani. Presc ripția extinctivă, ca termen juridico -civil, se răsfrânge
asupra posibilității apărute la persoană (fizică sau juridică) de a -și apăra dreptul încălcat pe calea
acțiunii civile. Posibilitatea persoanei fizice sau juridice de a primi apărarea pe calea acțiu nii
civile reprezintă dreptul subiectiv la apărare pe calea acțiunii civile, denumit dreptul la acțiune.
Apărut din cadrul raportului juridic civil, dreptul la acțiune reprezintă dreptul de a cere de la
instanța de judecată emiterea hotărârii, care ar admi te acțiunea, sau dreptul la admiterea acțiunii.
Așadar, prescripția extinctivă este termenul, la expirarea căruia, în cazul în care acțiunea n -a fost
înaintată, se stinge dreptul civil, apărut în urma delictului civil, la admiterea acțiunii, dreptul la
apărare pe calea acțiunii civile – dreptul la acțiune. Expirarea prescripției extinctive nu duce la
încetarea dreptului subiectiv civil încălcat, ci stinge dreptul subiectiv civil la apărare pe calea
acțiunii civile. Dreptul subiectiv încălcat poate fi benevo l executat de către persoana obligată și
după expirarea prescripției extinctive. Prescripția extinctivă nu afectează dreptul subiectiv
încălcat, prescripția se răsfrânge asupra posibilității exercitării forțate a dreptului la admiterea
acțiunii, adică a dr eptului la acțiune. De aici rezultă că prescripția extinctivă este determinată de
termenul pentru apărarea dreptului pe calea acțiunii în justiție (dreptul la admiterea acțiunii) a
persoanei, dreptul căreia a fost încălcat.338
Termenele de prescripție se referă la termenele de apărare a drepturilor civile și a
intereselor protejate de lege. De pe această poziție ele sunt examinate ca perioade de timp pentru
adresare în instanța de judecată cu cereri de apărare sau exercitare forțată a drepturilor sale sa u a
intereselor protejate de lege. Stabilirea termenelor de prescripție este îndreptată spre asigurarea
funcționării normale a circuitului civil. Scopul acestei instituții juridice este de a contribui la
stabilitatea ordinii de drept, stabilitatea raportur ilor patrimoniale deja apărute. Prescripția
extinctivă disciplinează participanții la circuitul civil, stimulează activitatea în realizarea
drepturilor sale și îndeplinirea obligațiilor, servește întăririi atât disciplinei contractuale, cât și
cele extraco ntractuale, rapidității circulației mărfurilor.
Prescripția extinctivă este necesară participanților la circuitul civil în scopul apărării
drepturilor sale și intereselor legitime. Împrejurările litigioase, după scurgerea unui interval de
timp îndelungat, nu totdeauna pot fi stabilite cu exactitatea dorită și persoanele cărora le sunt
înaintate cerințe neîntemeiate și demult stinse, deseori nu dispun de probe în apărarea sa. Ca
urmare a scurgerii unei perioade de timp însemnate, unii martori pot să decedeze , alții să plece,
ceilalți să uite despre unele împrejurări, documentele pot fi pierdute, etc.
338 Buruiană M. et al. Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova, vol. 1 , Chișinău, ARC, 2005, p. 303.
150
Prescripția extinctivă este importantă și pentru organele judiciare – respectarea
termenelor de prescripție asigură corectitudinea hotărârii luate de către insta nță. În cazul
existenței termenilor de prescripție este mai ușor de a găsi probele necesare pe dosar și cu
ajutorul lor de a stabili adevărul în litigiu. De aceea, dacă acțiunea este înaintată în interiorul
termenelor de prescripție, există o garanție dest ul de mare de păstrare a probelor prin intermediul
cărora organele jurisdicționale vor fi în stare să stabilească împrejurările de fapt ale cauzei339.
Dreptul la înaintarea acțiunii apare din ziua când persoana a aflat sau trebuia să afle
despre încălcarea d reptului său. Din această zi, după regula generală, începe curgerea termenului
de prescripție. Până la acest moment persoana dreptul căreia a fost încălcat nu putea să se
adreseze în instanțele de judecată sau alte organe jurisdicționale pentru apărarea dr eptului
încălcat. Determinarea momentului încălcării dreptului depinde de faptul dacă este încălcat un
drept absolut, de creanță sau un drept apărut din așa -numitele raporturi continue. În acțiunile
despre apărarea dreptului de proprietate și altor dreptur i absolute (dreptul la demnitate, reputație
comercială, alte drepturi nepatrimoniale) momentul de încălcare a dreptului nu creează dificultăți
– ziua în care titularul a aflat despre încălcarea dreptului său. Dacă proprietarul nu a știut despre
încălcarea dreptului din neglijență sau din alte motive neîntemeiate, atunci începutul curgerii
prescripției se calculează din momentul în care el trebuia să afle despre încălcarea dreptului
său340.
În lumina celor expuse, conchidem că dreptul la acțiune în concurență neloială începe a
curge din momentul în care întreprinderea a aflat sau trebuia să afle că concurentul a întreprins
acțiuni de concurență neloială. Când facem trimitere la sintagma „trebuia să afle”, urmează a se
lua în considerare faptul dacă întreprinder ea care se pretinde lezată în drepturi a manifestat
diligența necesară în raporturile comerciale, dar și concurențiale.
Procedura pentru atragere la răspundere civilă pentru încălcarea prevederilor legale care
protejează loialitatea concurenței trebuie să fie parcursă prin prisma principiilor de promptitudine
și eficacitate. În acest context, vom identifica persoanele care pot avea calitate procesuală (activă
și pasivă) și acțiunile care pot fi intentate în acest sens.
Dacă este să ne referim la calitatea procesuală activă, atunci ea îi revine victimei
acțiunilor de concurență neloială. În majoritatea cazurilor, potrivit concepției clasice care
presupune existența unui raport de concurență, victima este concurentul. Însă, spre deosebire de
răspunderea admin istrativă, asigurată de către Consiliul Concurenței, în procedura civilă
reclamantul poate să nu fie în raporturi de concurență directă sau nemijlocită cu pârâtul. Spre
339 Ibid.
340 Ibid.,p. 316.
151
exemplu, inducerea în eroare a consumatorului cu privire la natura, modul și locul de f abricare,
la caracteristicile principale, inclusiv utilizarea, cantitatea produselor, prețul sau modul de
calculare a prețului produsului și acțiunile sau faptele care sunt de natură să creeze, prin orice
mijloc, o confuzie, prevăzute la art. 18 și 19 din Legea concurenței nr. 183/2012, pot fi invocate
și de către consumatori.
Totodată, consumatorii au deschisă doar calea acțiunilor reparatorii în cazul în care au
suferit un prejudiciu direct și nu cea a acțiunilor defensive.
Calitatea procesuală pasivă îi revine autorului acțiunii de concurență neloială. Totodată,
pot fi atrași la răspundere și instigatorii, coautorii, complicii etc., indiferent ce poziție
concurențială au față de victimă. Autorul acțiunii ilicite cu prepusul său vor răspunde solidar în
vederea acoperirii prejudiciului cauzat, fapt prevăz ut la art. 2044 Cod Civil al RM341: „Dacă
pentru același prejudiciu sînt răspunzătoare mai multe persoane, ele răspund solidar ”. Totodată,
art. 32 din Legea nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate342 prevede expres răspunderea
agenților de publicitate în dependență de calitatea deținută (furnizor, producător sau difuzor).
Astfel, furnizorul de publicitate poartă răspundere pentru publicitatea necorespunzătoare în
partea ce se referă la conținutul inform ației prezentate pentru producerea publicității;
producătorul de publicitate poartă răspundere pentru publicitate în partea ce se referă la
producerea publicității – spre exemplu, în cazul publicității subliminale; iar difuzorul de
publicitate poartă răspun dere în partea ce se referă la timpul, locul și mijloacele de difuzare a
publicității, cum ar fi publicitatea produselor alcoolice la locul și timpul nepotrivit.
Potrivit autoarei Emilia Mihai343, acțiunile civile în materie de concurență neloială pot fi
clasificate în defensive și ofensive, care sunt cu caracter reparator. Dacă ar fi să ne referim la
cele defensive, atunci ele ar fi: acțiunea în vederea încetării acțiunilor de concurență neloială,
acțiunea de constatare și dezmințirea. Acțiunea ofensivă, fii nd la rândul său, în daune -interese și
în repararea prejudiciului moral.
Încetarea acțiunii ilegale, la rândul său, constă în încetarea propriu -zisă și înlăturarea
prejudiciilor (eliminarea consecințelor). Spre exemplu, distrugerea materialului publicitar
înșelător, ambalajului unui produs, care creează confuzie etc.
Conchidem că anume încetarea acțiunii ilicite este cea mai importantă acțiune, deoarece
încetarea atingerii ilegale aduse intereselor comerciale este mai semnificativă decât recuperarea
341 Codul Civil al Republici Moldova din 2002. Republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 467 -479
din 2018, în temeiul Legii nr.133 din 15.11.2018, în vigoare din 01.03.2019 .
342 Legea nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate . Monitorul Oficial nr. 67 -68 din 16.10.1997.
343 Mihai E. op.cit. , p. 252.
152
prejud iciului cauzat. Cu atât mai mult, această acțiune nu necesită probare, cum ar fi în cazul
prejudiciului, riscul producerii acestuia ar fi suficient.
O altă garanție juridico -civilă de apărare a drepturilor concurenților este prevăzută la art.
16 din Codul Civil. Astfel, orice persoană este în drept să ceară dezmințirea informației ce îi
lezează onoarea, demnitatea sau reputația profesională dacă cel care a răspândit -o nu dovedește
că ea corespunde realității. Modalitatea de dezmințire a informațiilor care l ezează onoarea,
demnitatea și reputația profesională se stabilește de către instanța de judecată. Orice persoana în
a cărei privință a fost răspândită o informație ce îi lezează onoarea, demnitatea și reputația
profesională este în drept, pe lângă dezminți re, să ceară repararea prejudiciului material și moral
cauzat astfel. Dacă identificarea persoanei care a difuzat informația ce lezează onoarea,
demnitatea și reputația profesională a unei alte persoane este imposibilă, aceasta din urmă este în
drept să ad reseze în instanța de judecată o cerere în vederea declarării informației răspândite ca
fiind neveridică.
Reieșind din cele menționate, identificăm măsurile la care poate pretinde reclamantul în
privința pârâtului, în cazurile de concurență neloială, care, totodată, se includ în conceptul
instrumentelor de contracarare a concurenței neloiale:
– Încetarea acțiunii de concurență neloială;
– Dezmințirea informațiilor neautentice;
– Repararea prejudiciului material efectiv;
– Repararea prejudiciului material în forma v enitului ratat;
– Repararea prejudiciului moral.
Repararea prejudiciului este finalitatea principală a răspunderii civile delictuale și constă
în înlăturarea sau compensarea efectelor negative ale faptei ilicite, astfel încât să se ajungă pe cât
posibil la r estabilirea situației anterioare ( restitutio in integrum ).
Practica judiciară și doctrina, în vederea aplicării principiului reparării integrale a
prejudiciului, au stabilit următoarele reguli generale:
a) întinderea reparației trebuie să coincidă cu întinderea prejudiciului, ceea ce presupune
că despăgubirea acordată victimei va acoperi atât pierderea suferită de acesta (dauna directă), cât
și beneficiul nerealizat (dauna indirectă);
b) în stabilirea întinderii despăgubirilor nu se va lua în considera re situația materială a
victimei sau a autorului prejudiciului, aceste elemente urmând să fie luate în considerare,
eventual, doar la modalitatea de plată a despăgubirilor (suma globală sau plată sub formă de
rată);
153
c) forma și gradul de vinovăție, în prin cipiu, nu se iau în considerare la stabilirea
cuantumului despăgubirilor, deoarece legislația civilă instituie răspunderea autorului chiar și
pentru culpa cea mai ușoară. 344
În încheiere, specificăm faptul că răspunderea civilă poate coexista cu răspunderea penală
și cu cea administrativă. Pe când răspunderea penală și răspunderea administrativă pentru aceeași
faptă este discutabilă.
3.2. Eficiența ră spunderii administrative în contracararea actelor de concurență
neloială
Răspunderea administrativă pentru concurența neloială este reglementată în fond de către
Legea concurenței 183 din 2012345. Acest tip de răspundere presupune nașterea unui raport
juridic trihotomic specific dintre 1) autoritatea administrației publice centrale, Consiliul
Concurenței, care aplică măsuri de tragere la răspundere juridică; 2) persoana lezată în drepturile
și int eresele legitime prin concurența neloială; și 3) persoana autoare a unei acțiuni de concurență
neloială. Existența acestui raport juridic trihotomic este obligatoriu pentru aplicarea
instrumentelor de contracarare a concurenței neloiale prin prisma trageri i la răspundere
administrativă, condiție care nu este obligatorie pentru alte încălcări ale legislației concurențiale,
cum ar fi spre exemplu: practicile anticoncurențiale, nenotificarea concentrărilor economice etc.
În continuare vom supune cercetării asp ectele legate de acest tip de răspundere juridică ca un
veritabil instrument de contracarare a concurenței neloiale.
Autoritatea specializată în examinarea cazurilor de încălcare a legislației concurențiale și
tragerea la răspundere administrativă este Con siliul Concurenței. Ace asta, ca reprezentant al
puterii executive , intervine pentru a identifica, colecta și administra probe în vederea constatării
existenței sau lipsei comportamentelor neloiale. Abordând aspecte de ordin juridic și economic,
evaluând ci rcumstanțele în care s -au produs anumite fapte, Consiliul Concurenței decide asupra
existenței unei încălcări sau lipsei încălcării346.
În conformitate cu art. 2 alin. (6 ) din Legea concurenței nr. 183 din 2012347, „Consiliul
Concurenței este autoritatea de concurență națională, competentă de punerea în aplicare a
prevederilor prezentei legi, în conformitate cu atribuțiile stabilite …”. Consiliul Concurenței nu
face parte din sistemul de justiție, chiar dacă are atrib uții de examinare și soluționare a cazurilor
344 Dogaru Ion, Drăghici Pompil, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Editura C.H. Beck, București, 2014.
p. 345.
345 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
346 Creciun I., Probele și probațiunea în cadrul examinării cazurilor de încălcare a legislației concurențiale //
Revista analitico -informativă Concurența, nr. 5, 2017, p. 91.
347 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
154
de concurență neloială. Consiliul este o autoritate a administrației publice centrale, autonomă,
responsabilă față de Parlamentul Republicii Moldova. În literatura de specialitate sunt mențioate
aspectele forte ale examinării cazurilor de concurență neloială de către Consiliul Concurenței.
Astfel, după cum am menționat anterior348 sunt evidențiate următoarele aspecte:
(1) Spre deosebire de instanța de judecată, care are un rol diriguitor în organizarea și
desfășurarea procesului civil, Consiliul Concurenței are o poziție activă la examinarea cauzelor.
Astfel, potrivit art. 52 al Legii concurenței349, în procedura de exam inare a presupuselor cazuri
de încălcare a legislației concurențiale, sarcina probei încălcării îi revine Consiliului
Concurenței. Toate părțile implicate în cauză sunt obligate să furnizeze Consiliului Concurenței,
la cerere, în termenul indicat, informaț ii exacte, complete și veridice, chiar și din cele
confidențiale sau care constituie un secret comercial. Autoritatea de concurență are posibilitatea
de a decide efectuarea inspecțiilor pentru depistarea și ridicarea documentelor, informațiilor de la
locul de amplasare și activitate a întreprinderilor, iar acestea sunt obligate să nu creeze
impedimente în desfășur area inspecției. Totodată, în vederea examinării cauzei, pot fi realizate
interviuri și audieri. Cu toate că deține o poziție activă la examinarea cauzelor, autoritatea de
concurență respectă egalitatea în drepturi a întreprinderilor, prezumția nevinovăției și dreptul lor
la apărare.
(2) Cazul este examinat de către un personal specializat în domeniul concurenței, acesta
fiind beneficiar al multor i nstruiri în domeniu. Este imperioasă o abordare profesionistă a
cauzelor, or unele aspecte pot fi identificate doar ca urmare a unei practici în domeniu.
(3) Fiecare cauză este examinată colegial, atât de către membrii echipei de investigație, cât
și de că tre membrii Plenului Consiliului Concurenței. Rezultă că o cauză este supusă unei
examinări minuțioase și în detaliu prin prisma concurențială – juridică – economică. Totodată, se
evită existența unor abordări subiective.
(4) Drept rezultat al celor mențio nate, Consiliul Concurenței asigură și o examinare mai
rapidă, limitată în timp. Astfel, din practica autorității de concurență, examinarea unui caz de
concurență neloială durează aproximativ 6 -10 luni.
(5) Decizia Consiliului Concurenței constituie o prob ă puternică în procesul civil,
facilitând activitatea instanței la stabilirea despăgubirilor ce urmează a fi acordate întreprinderii
reclamante. Mai mult decât atât, autoritatea națională de concurență monitorizează executarea
348 Gorincioi C., Creciun I. op.cit. , p. 15.
349 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficia l Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
155
deciziilor adoptate și, după caz, poate lua măsuri în acest sens. Potrivit art. 11 lit. j) din Codul de
Executare350, deciziile Plenului Consiliului Concurenței sunt documente executorii.
Un specific important al autorității de concurență în activitatea de contracarare a
concurenței ne loiale este faptul că aceasta poate iniția procedura de examinare preliminară și,
ulterior , investig area cazului doar la plângerea întreprinderii pătimașe . Potrivit art. 49 alin. (1) lit.
b) din Legea concurenței nr. 183 din 2012351 „Consiliul Concurenței inițiază procedura de
examinare a presupusului caz de încălcare a legislației concurențiale: b) din oficiu, cu excepția
încălcărilor prevăzute la cap. III ”. Iar la capitolul III din Legea concurenței sunt prevăzute
acțiunile de concurență neloială concrete . Totodată, art. 14 alin. (2) din același act normativ
prevede că „ Acțiunile de concurență neloială interzise prin prevederile art. 15 –19 se examinează
de către Consiliul Concurenței, la plângerea privind presupusele acțiuni de concurență neloială
depusă d e către întreprinderea ale cărei interese legitime au fost lezate… ”.
Consiliul Concurenței poate examina un caz de concurență neloială doar la solicitarea
întreprinderilor afectate de presupusa încălcare a legii. Astfel, titularii drepturilor și interesel or
legitime pretinse a fi lezate nu beneficiază de o protecție automată, aceștia urmează să sesizeze
autoritatea națională de concurență , invocând faptele reprorabile comise, dar și dreptul lezat .
Deci, Consiliul Concurenței nu poate acționa ex-officio , or acesta nu se poate implica în mod
arbitrar în relațiile dintre întreprinderi.
În vederea apărării drepturilor sale, întreprinderea urmează să depună la Consiliul
Concurenței o plângere privind presupusele acțiuni de concurență neloială. Aceasta trebu ie să
conțină pe larg toate informațiile din Formularul de plângere adoptat prin Hotărârea Plenului
Consiliului Concurenței nr. 8 din 28.12.2012352. Astfel, nu este admisă o simplă sesizare sau
solicitare de încetare a acțiunilor de concurență neloială, ci o informație detaliată despre
concurentul reclamat, presupusa încălcare a legii, interesul legitim, probe etc. în corespundere cu
prevederile art. 51 alin. (1) și (4) din Legea concurenței nr. 183 din 2012353. Dacă nu corespunde
acestei cerințe, plângerea depusă nu constituie o plângere privind presupusele acțiuni
anticoncurențiale și este considerată de către Consiliul Concurenței drept o informație de ordin
general.
Condiția depunerii unei plângeri la autoritatea de concurență pentru a examina un caz de
concurență neloială este justificată prin faptul că întreprinderile decid în mod independent
metodele de protecți e a drepturilor și intereselor lor. Gradul de pericol social mult mai scăzut al
350 Codul de Executare al Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial n r. 214 -220 din 05.11.2010
351 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
352 Hotărârea Plenului Consiliului Concurenței nr. 8 din 28.12.2012 . Monitorul Oficial nr. 31 -35 din 15.02.2013.
353 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
156
concurenței neloiale față de alte încălcări concurențiale permit e aplicarea principiului
disponibilității în dreptul concurenței pe acest segment.
O condiție importantă pentru contracararea actelor de concurență neloială de către
Consiliul Concurenței este respectarea termenului de prescripție de 6 luni pentru depuner ea unei
plângeri. Conform art. 14 alin. (5) și (6) al Legii concurenței354, întreprinderea , ale cărei interese
legitime au fost lezate , poate înainta plângerea privind presupusele acțiuni de concurență neloială
la Consiliul Concurenței în termen de 6 luni de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să
cunoască despre realizarea presupuselor acțiuni de concurență neloială de către o altă
întreprindere. Expirarea termenului de 6 luni constituie un temei de refuz pentru Consiliul
Concurenței de a examina plâ ngerea, dar nu creează un impediment pentru adresarea în instanța
de judecată în cadrul termenului general de prescripție. Termenul de prescripție vine să
responsabilizeze și să disciplineze întreprinderile reclamante pentru a depune plângerea într -un
termen restrâns. Cu cât faptele de concurență neloială sunt mai îndepărtate în timp, cu atât este
mai anevoioasă procedura de identificare a circumstanțelor cauzei, administrare a probelor, de
stabilire a adevărului, pentru ca în final să fi e emisă o decizie întemeiată și legală.
Acestea fiind menționate, apreciem critic prevederile normei juridice de la art. 14 alin. (5)
din Legea concurenț ei nr. 183 din 2012355 potrivit cărora „ Întreprinderea ale cărei interese
legitime au fost lezate poate înainta plângerea privind presupusele acțiuni de concurență
neloială la Consiliul Concurenței în termen de 6 luni de la data la care a cunoscut sau ar fi
trebuit să cunoască despre realizarea presupuselor acțiuni de concurență neloială de către o
altă întreprindere ”. Consid erăm defectuoasă stabilirea momentului începerii curgerii termenului
de 6 luni pentru depunerea plângerii la data de la care victima concurenței neloiale a cunoscut
sau ar fi trebuit să cunoască despre realizarea concurențe neloiale. În primul rând, în rel ațiile
concurențiale este foarte anevoios de stabilit și de probat acest moment, fapt ce epuizează
resursele autorității de concurență pe chestiuni tehnice. În al doilea rând, această prevedere nu
răspunde chestiunii privitoare la situația când acțiunile d e concurență neloială continuă în timp.
În acest caz, victima concurenței neloiale poate fi privată de examinarea cauzei sale de o
autoritate specializată în concurență. Reieșind din cele menționate, considerăm oportună
modificarea acestor prevederi în sen sul stabilirii momentului începutului curgerii termenului de 6
luni pentru depunerea plângerii de la data comiterii sau încetării comiterii acțiunii de concurență
neloială.
354 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr . 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
355 Ibid.
157
Respectiv, înaintăm propunerea de lege ferenda în ceea ce privește modificarea
prevederilor art. 14 alin. (5 ) din Legea concurenței nr. 183 din 2012356 prin stabilirea unui alt
moment de începere a curgerii termenului de 6 luni pentru depunerea plângerii la Consiliul
Concurenței, iar în noua redacție alineatul urmează să fie formulat astfel: „ Întreprinderea ale
cărei interese legitime au fost lezate poat e înainta plângerea privind presupusele acțiuni de
concurență neloială la Consiliul Concurenței în termen de 6 luni de la data la care a cunoscut
sau ar fi trebuit să cunoască despre realizarea presupuselor acțiuni de concurență neloială de
către o altă în treprindere sau, în cazul încălcărilor cu caracter continuu sau repetate, de la
data încetării încălcării ”.
Totodată, considerăm defectuoasă formularea de la art. 14 alin. (6 ) din Legea concurenței
nr. 183 din 2012357, care prevede că „ Expirarea termenului d e 6 luni prevăzut la alin. (5)
constituie temei de refuz de către Consiliul Concurenței de a examina plângerea, dar nu
constituie un impediment pentru adresarea în instanța de judecată în cadrul termenului general
de prescripție ”. În concret, ridică dubii formularea „ constituie temei de refuz ”, care poate fi
interpretată atât ca o posibilitate a autorității de concurență de a refuza sau nu examinarea
plângerii, cât și ca o obligație. Pentru a evita interpretările arbitrare și subiective, considerăm
oportună modificarea acestei norme juridice prin menționarea concretă a obligației Consiliului
Concurenței, fără posibilități de interpretare. Or, normele juridice trebuie să fie clare și
previzibile.
În acest sens, înaintăm propunerea de lege ferenda privind modificarea art. 14 alin. (6 ) din
Legea concurenței nr. 183 din 2012 în vederea stabilirii unei obligații certe în sarcina Consiliului
Concurenței, iar norma juridică va avea următoarea formulare: „Expirarea termenului de 6 luni
prevăzut la alin. (5) obligă Consiliul Concurenței de a refuza examinarea plângerii, dar nu
constituie un impediment pentru adresarea în instanța de judecată în cadrul termenului general
de prescripție ”.
În continuare , este necesar de menționat că p ot depune plângere și, respectiv, solicita
apărarea de către Consiliul Concurenței a drepturilor și intereselor legitime doar întreprinderile.
Noțiunea de întreprindere este definită de Legea concurenței, aceasta fiind autonomă domeniului
concurenței, altfel spus, pentru domeniul concurenț ei este relevantă doar această definiție.
Potrivit prevederilor art. 4 al Legii concurenț ei nr. 183 din 2012, întreprinderea este orice
entitate, inclusiv asociație de întreprinderi, angajată în activitate economică, indiferent de
statutul juridic și de m odul de finanțare al acesteia.
356 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
357 Ibid.
158
La rândul său, articolul precitat , stabilește că activitatea economică reprezintă orice
activitate care constă în oferirea de produse pe o anumită piață. Iar p roduse sunt acele bunuri,
lucrări, servicii, inclusiv servicii fi nanciare, destinate vânzării, schimbului sau altor modalități de
includere în circuitul civil. Conform practicii Consiliului Concurenței, au fost admise în calitate
de întreprinderi, pe cazuri de concurență neloială, organizațiile de gestiune colectivă a d repturilor
de autor și conexe, chiar dacă acestea sunt persoane juridice fără scop lucrativ. Astfel, potrivit
Deciziei nr. CN -45 din 02.07.2015358, emisă în cauza Asociația Obștească „Asociația Drepturi de
Autor și Conexe” contra Asociației Obștești „Asociaț ia Națională pentru Protecția Creației
Intelectuale”, a recunoscut aceste asociații obștești drept întreprinderi. O circumstanță care a
determinat autoritatea de concurență să realizeze o asemenea calificare este faptul că „ în urma
examinării Statutului A. O. „ANPCI”, înregistrat de Ministerul Justiției cu nr. 4978 din 29
aprilie 2011, s -a stabilit că, conform prevederilor punctului 3 al Statutului, A.O. „ANPCI”
prestează servicii și, ca urmare, reține din remunerația de autor sume pentru acoperirea
cheltuielilor suportate la acumularea, distribuirea și plata acestei remunerații ”.
Potrivit Curții Europene de Justiție, noțiunea de „întreprindere” cuprinde orice entitate care
exercită o activitate economică independent de statutul său juridic și modul de finanțare. De
asemenea, CEJ a considerat că regulile de concurență se aplică atât întreprinderilor publice cât și
celor cărora statele le acordă drepturi speciale sau exclusive . Statul este liber să -și extindă sau să –
și restrângă sectorul său public, dar dreptul comunitar al concurenței nu conține nici o derogare
specială în beneficiul întreprinderilor publice pe motiv că sunt publice adică sunt supuse
controlului statului359.
Astăzi, politica și practica Comisiei Europene optează pentru aplicarea în totalitate a
legislației din domeniul concurenței și profesi ilor liberale care sunt considerate veritabile
activități economice, inclusiv în ceea ce privește aplicarea sancțiunii amenz ii360.
Spre deosebire de răspunderea juridico -civilă delictuală, unde raportul de concurență dintre
reclamant și pârât nu este o condiție obligatorie, pentru antrenarea răspunderii administrative este
imperioasă existența unui raport de concurență între titularul interesului legitim lezat și autorul
concurenței neloiale.
Condiția existenței raportului de concurență între autorul plângerii și autorul faptei
anticoncurențaile rezultă din prevederile Legii concurenței, dar și din specificul concurenței, care
358 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -45 din 02.07.2015.
Disponibil: https://competition.md/public/files/uploads/decizii/Decizie%20nr.%20CN -45%20din%2002.07.2015.pdf
(accesat la 08.01.2018).
359 Dumitru M., Dreptul concurenței . Iași: Editura Institutul European, 2011, p. 73.
360 Ibid., p. 75.
159
poate exista între concurenți. Potrivit opiniei autoarei Dumitru Maria, raportul juridic de
concurență este o relație socială – patrimonială sau nepatrimonială – ivită în sfera activității
industriale și de comercializare a produselor, de execuție a lucră rilor, precum și de efectuare a
prestărilor de servicii361. Astfel, lipsa unui raport de concurență între victimă și autorul unei
anumite încălcări, nu implică antrenarea instrumentelor de contracarare a concurenței neloiale
prin prisma tragerii la răspunder e administrativă.
Dat fiind faptul că particularitățile calificative ale actelor de concurență neloială pentru
care pot fi aplicate măsurile de contracarare prin intermediul aplicării răspunderii administrative
au fost supuse cercetării în capitulul II al prezentei lucrări, în continuare vom analiza măsurile
coercitive care pot fi aplicate întreprinderilor vinovate de înfăptuirea actelor de concurență
neloială .
Legea concurenței prevede două măsuri de contr acarare a concurenței neloiale: obligarea
încetării actului de concurență neloială și aplicarea sancțiunii.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (9) din Legea concurenței362, „În cazul
constatării acțiunilor de concurență neloială, prin decizia Plenului Consiliului Concurenței,
întreprinderea este s ancționată conform prezentei legi și/sau obligată să înceteze acțiunile
respective ”. În opinia noastră, obligarea întreprinderii de a înceta acțiunea de concurență neloială
este cea mai puternică măsură de contracarare a concurenței neloiale, or nimeni altcineva decât
statul nu se poate implica nemijlocit în activitatea unei întreprinderi și să interzică anumite
acțiuni. Mai mult decît atît , această măsură coercitivă răspunde cel mai bine necesităților
întreprinderilor de a activa într -un mediu concurenț ial loial. De fapt, spre deosebire de amenda
pecuniară, încetarea acțiunii neloiale are impacte considerabile asupra activității victimei
concurenței neloiale, care speră la încetarea concurenței neloiale pentru a -și desfășura loial
activitatea de întrepri nzător.
Aplicarea sancțiunii de către autoritatea de concurență presupune aplicarea unei amenzi
pecuniare, care se varsă în bugetul de stat. Anunțurile răsunătoare din mass -media despre
aplicarea răspunderii în privința anumitor companii sub formă de amen zi pe baza cifrei de
afaceri, calculate în milioane de lei de către Consiliul Concurenței, demult au încetat să surprindă
și provoacă doar un interes sportiv: există vreo limită de sumă pe care Consiliul Concur enței este
gata s -o stabilească?!
361 Ibid., p. 79.
362 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
160
Politica mă surilor „dure” față de participanții pe piață, care acționează contrar uzanțelor
cinstite se aplică relativ recent: Legea concurenței nr. 183363 a fost adoptată la 11.07.2012 și a
intrat în vigoare la 14.09.2012. Dar, până la adoptarea acestei legi , amenda se stabilea în
dependență de venitul obținut prin încălcarea legislației cu privire la protecția concurenței, mai
exact, o parte din venitul obținut (art. 12 lit. i) și lit. j) din Legea nr. 1103 cu privire la protecția
concurenței din 30.06.2000364).
Elaborarea prevederilor existente și a sistemului de sancțiuni pentru încălcarea legislației
concurențiale s -a efectuat în scopul de a reduce recidivitatea încălcărilor prin agravarea
răspunderii participanților pe piață pentru nerespectarea regulilor on este ale acesteia, ceea ce, în
consecință, contribuie la creșterea economică și previne majorarea nejustificată a prețurilor.
De asemenea, s -a elaborat și o abordare diferențiată cu privire la determinarea
cuantumului amenzii „pe baza cifrei de afaceri”. A plicarea amenzii în funcție de suma
încasărilor persoanei găsite vinovate în săvârșirea actelor de concurență neloială în cazul unei
„grile” mari , prevăzute de lege , provoacă anumite întrebări : în ce mod și în baza căror
documente Consiliul Concurenței ia decizii, 0,01% sau 0,5% din încasări trebuie să achite
agentul economic ? În conformitate cu art. 77 alin. (1) din Legea concurenței, „ Prin derogare de
la legea penală, comiterea faptelor de concurență neloială interzise la art. 15 –19 din prezenta
lege se s ancționează de Consiliul Concurenței cu amendă în mărime de pînă la 0,5% din cifra
totală de afaceri realizată de întreprinderea în cauză în anul anterior sancționării ”.
Complexitatea și gravitatea acestei probleme ține, în primul rând, de faptul că nici unul din
actele normative până la adoptarea Legii concurenței nr. 183/2012, nu a prevăzut introducerea
amenzii „ pe baza cifrei de afaceri ”. Circumstanțele atenuante și agr avante , prevăzute de Codul
Penal al Republicii Moldova și Codul Contravențional al Republicii Moldova, în cea mai mare
parte sunt concepute pentru a evalua acțiunile persoanelor fizice și, prin urmare, nu ar fi putut fi
aplicate de către Consiliul Concuren ței pentru calcularea amenzii persoanei juridice. În acest
context, legiuitorul, pentru a evita corupția la stabilirea amenzii în limitele „grilei” prevăzute de
lege, a ținut cont de faptul că în cadrul încălcărilor legislației concurențiale există o mulți me de
factori care atenuează sau agravează vinovăția. Diapazonul prejudiciului posibil este destul de
mare. Unii întreprinzători se pot căi, pot repara prejudiciul cauzat, pot anunța înșiși despre
încălcare la autoritatea concurențială etc.
363 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
364 Legea nr. 1103 cu privire la protecția concurenței din 30.06.2000 . Monitorul Oficial nr. 166 -168 din 31.12.2000 ,
abrogată prin LP 183 din 11.07.2012, în vigoare din 14.09.2012.
161
După cum am me nționat , pentru determinarea nivelului amenzii, ca bază de calcul , se ia
cifra totală de afaceri, realizată de întreprindere în anul anterior sancționării. În cazul în care cifra
totală de afaceri realizată în anul anterior sancționării nu poate fi determi nată, se ia în
considerare ultimul an anterior sancționării în care întreprinderea sau asociația de întreprinderi a
realizat o cifră de afaceri.
În cazul acțiunilor de concurență neloială, prevăzute la art. 15 –19 din Legea concurenței
nr. 183 din 2012365, Plenul Consiliului Concurenței, în temeiul art. 77 din același act normativ,
are dreptul să aplice, prin decizie, întreprinderilor amenzi în mărime de până la 0,5% din cifra
totală de afaceri realizată de întreprinderea în cauză în anul anterior sancționării . Prejudiciul
produs, ca rezultat al actelor calificate drept acte de concurență neloială, urmează a fi reparat, în
conformitate cu prevederile Codului Civil, de întreprinderea care l -a cauzat.
Legiuitorul oferă un diap azon de apreciere a mărimii amenzii pe care îl considerăm
defectuos. Art. 77 alin. (1) din Legea concurenței366 prevede că, comiterea faptelor de concurență
neloială se sancționează de Consiliul Concurenței cu amendă în mărime de până la 0,5% din
cifra totală de afaceri realizată de întreprind erea în cauză în anul anterior sancționării. Efectuare a
unei mici analize ne permite să constatăm că legiuitorul nu a prevăzut un cuantum limitativ
minim sub valoarea căruia Consiliul Concurenței să nu poată stabili amendă. În această situație,
tindem să c redem că în anumite situații, autoritatea de concurență poate să nu aplice amendă sau
să aplice una foarte mică. Pentru a evita orice dubii, ar fi bine -venită sta bilirea de către legiuitor
a unui prag procentual minim sub limita căruia autoritatea de concu rență nu va putea stabili
amenzi. În acest sens, considerăm relavant stabilirea unui prag minim de 0,1 % din cifra de
afaceri. Astfel, norma va căpăta un grad înalt de precizie și claritate, reglementând limita minimă
a amenzii de 0,1% și limita maximă de 0,5% din cifra de afaceri.
În lumina celor expuse, înaintăm propunerea de lege ferenda de modificare a art. 77 alin.
(1) din Legea concurenței prin stabilirea limitei minime a amenzii pe care o poate aplica
Consiliul Concurenței pentru concurența neloială. Norma juridică respectivă urmează a fi
formulată în următoarea redacție: „Prin deroga re de la legea penală, comiterea faptelor de
concurență neloială interzise la art. 15 –19 din prezenta lege se sancționează de Consiliul
Concurenței cu amendă în mărime de la 0,1% până la 0,5% din cifra totală de afaceri realizată
de întreprinderea în cauz ă în anul anterior sancționării ”.
Legiuitorul , expunându -se asupra limitei maxime a amenzii pentru concurența neloială, a
evitat să se expună asupra indicilor potrivit cărora se stabilește cuantumul concret al amenzii.
365 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
366 Ibid.
162
Legea concurenței nu se expune asupra circumstanțelor atenuante și agravante pentru stabilirea
amenzii în cazuri de concurență neloială. În practică, autoritatea de concurență, stabilește în mod
independent anumite circumstanțe agravante și atenuante pentru fiecare caz separat . Spre
exemplu:
1. în Decizia nr. CN -56 din 02.11.2017367 au fost identificate drept relevante pentru
stabilirea unui cuantum concret al amenzii următoarele circumstanțe:
a. întreprinderea reclamată a încetat în mod benevol actele de concurență neloială , prevăzute
de art. 19 al Legii concurenței (circumstanță atenuantă ), însă a indus în eroare, atât
reclamantul, cât și Consiliul Concurenței referitor la data încetării acțiunii de concurență
neloială (circumstanță agravantă );
b. reclamata a indus în eroare au toritatea de concurență referitor la retragerea produselor de
pe piață (circumstanță agravantă ).
2. în Decizia nr. CN -28 din 29.06.2017368:
a. în procesul investigației cazului a mai fost depistată și altă inscripție neautentică pe
ambalajul produsului, decât cea invocată în plângere și anume – „Sistemul de control al
calității este testat de SGS ” (circumstanță agravantă );
b. similitudinea acțiunilor ilegale ale întreprinderilor afiliate „DemiLune” SRL și „Barrisol”
SRL. Întreprinderea „Barrisol” SRL (reclamata), fiind afiliată cu întreprinderea „Demi –
Lune” SRL (reclamată într -un alt caz de concurență neloială privind aceeași faptă), a
cunoscut despre caracterul ilegal al acțiunilor comise de către aceasta, dar, totuși a
întreprins acțiuni de concurență neloială si milare – împrejurare care accentuează rea -voința
din partea reclamatului (circumstanță agravantă );
3. în Decizia nr. CN -36 din 31.07.2016369 (circumstanțe atenuante ):
a. intenția părților implicate de a soluționa conflictul pe cale amiabilă;
b. inițierea procedurii d e înlăturare a încălcării;
c. durata redusă a acțiunilor anticoncurențiale – mai puțin de un an.
4. în Decizia nr. CN -30 din 23.06.2016370 (circumstanțe atenuante, cu excepția ultimii ):
a. Folosirea denumirii de firmă este parțială;
367 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -56 din 02.11.2017. Disponibil:
https:/ /competition.md/public/files/Decizia -CN-56-din-02112017 -neconfid5c221.pdf (accesat la 08.01.2018).
368 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -28 din 29.06.2017.
Disponibil: https://competition.md/public/files/Decizie -CN-28-din-29062017 -neconf73f11.pdf (accesat la
08.01.2018).
369 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -36 din 31.07.2016.
Disponibil: https://competition.md/public/files/Decizia -2-SUPRATEN -neconfidcc550.pdf (accesat la 08.01.2018).
370 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN-30 din 23.06.2016.
Disponibil: https://competition.md/public/files/Decizie -neconfid236b8.pdf (accesat la 08.01.2018).
163
b. Publicitatea întreprinderii reclamate, în care se folosește denumirea parțială de firmă
„Perfect -Tur” S.R.L. este redusă;
c. Utilizarea sintagmei „Perfect Tour” este ilegală, însă are o explicație;
d. Folosirea sintagmei „Perfect Tour” de către întreprinderea „Perfect International” S.R.L.
este continue (circumstanță agravantă ).
5. în Decizia nr. CN -16 din 14.04.2016371, se menționează că acțiunile reclamatei au o
gravitate medie din următoarele considerente:
a. prezența în titlul publicității a mărcii integrale „rapidasig” se datorează modului neglijent
de setare a parametrilor programului AdWords și alegerea unora din posibilitățile
programului care au permis folosirea integrală a mărcii (circumstanță agravantă );
b. prezența în titlul publicității a mărcii parțiale „rapid asig” se datorează faptu lui includerii
acestei sintagme drept cuvânt -cheie în programul AdWords, și setarea acestuia în așa mod
încât a făcut posibilă afișarea cuvântului -cheie în titlul anunțului (circumstanță agravantă );
c. în prezent, publicitatea întreprinderii reclamate difuza tă pe motorul de căutare Google nu
conține marca comercială „rapidasig” (circumstanță atenuantă );
d. prin scrisoarea nr. 520 din 22.02.2016, întreprinderea reclamată și -a manifestat intenția de
a iniția discuții de acceptare a angajamentelor (circumstanță ate nuantă );
e. întreprinderea reclamată a fost receptivă la solicitările Consiliului Concurenței.
Luând în considerație experiența autorității de concurență, concluzionăm că aceasta, de
regulă, stabilește următoarele circumstanțe:
Agravante:
– Inducerea în eroare a autorității de concurență;
– Repetarea sau continuarea acțiunii de concurență neloială;
– Copierea sau folosirea integrală a unui obiect al proprietății intelectuale;
Atenuante:
– Colaborarea cu Consiliul Concurenței;
– Încetarea în mod benevol a acțiunilor de concurență neloială;
– Durata redusă a încălcării;
– Copierea sau folosirea parțială a obiectelor proprietății intelectuale;
– Neglijența acțiunilor întreprinderii.
371 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -16 di n 14.04.2016. Disponibil:
https://competition.md/public/files/Decizia -Plenului -Consiliului -Concurentei -nr-CN-16-din-1404201651e75.pd f
(accesat la 09.01.2018).
164
Spre deosebire de prevederile despre concurența neloială, pentru practicile
anticoncurențiale leg iuitorul a stabilit un șir de circumstanțe agravante și atenuante.
Determinarea nivelului de bază al amenzii pentru practicile anticoncurențiale (acordurile
anticoncurențiale, abuzul de poziție dominantă, nenotificarea con centrării economice etc.) se
deter mină în funcție de gravitatea și durata faptei.
În vederea perfecționării legislației concurențiale, pentru a asigura un instrument de
contracarare a actelor de concurență neloială eficient și, totodată, echitabil, considerăm oportună
existența unor preve deri legale care ar reglementa circumstanțele atenuante și agravante și pentru
stabilirea amenzii în cazuri actelor de concurență neloială. Legiuitorul a stabilit doar limita
maximă de 0,5% din cifra de afaceri, dar nu a indicat care anume circumstanțe se vor lua în
calcul la stabilirea cuantumului concret al amenzii. În contextul analiz ei efectuat e asupra
practicii autorității de concurență în domeniul cercetat, observăm că circumstanțele identificate
de către această, în linii generale, se aseamănă cu circumstanțele atenuante și agravante stabilite
de legiuitor pentru practicile anticoncurențiale. În consecință, pentru a evita complicare a actului
legislativ, considerăm relevantă aplicarea acelorași circumstanțe atât pentru pra cticile
anticoncurențiale, cât ș i pentru concurența neloială.
Reieșind din cele menționate, înaintăm propunerea de lege fere nda de modificare a art. 77
din Legea concurenței prin introducerea unui nou alineat, care va face trimitere la prevederile
legale despre circumstanțele agravante și atenuante deja stipulate în Legea concurenței cu
referire la practicile anticoncurențiale. Astfel, art. 77 din Legea concurenței372 urmează a fi
completat cu alineatul (3) care va avea următorul cuprins: „ La stabilirea mărimii amenzii se vor
aplica în mod corespunzător prevederile art. 73 alin. (3) – alin. (5) din prezenta lege ”.
Potrivit prevede rilor art. 74 al Legii concurenței373, în cazuri excepționale, la solicitare,
Consiliul Concurenței are dreptul să reducă amenda, ținând seama de absența capacității de plată
a unei întreprinderi într -un anumit context social și economic. Plenul Consiliului Concurenței nu
acordă o reducere a amenzii într -un astfel de caz doar pe baza simplei constatări a unei situații
financiare nefavorabile sau precare. Reducerea se poate acorda numai pe baza unor probe
obiective, potrivit cărora aplicarea unei amenzi, în co ndițiile stabilite de prezenta lege, ar pune
iremediabil în pericol viabilitatea economică a întreprinderii implicate și ar conduce la
devalorizarea completă a activelor acesteia. În pofida acestei prevederi, nu sunt cunoscute
Decizii ale Plenului Consiliu lui Concurenței pe cazuri de concurență neloială de aplicare a art. 74
din Legea concurenței.
372 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
373 Ibid.
165
Conform datelor din Rapoartele anuale ale Consiliului C oncurenței în perioada 2012 -2017
au fost stabilite următoarele amenzi pentru încălcarea legislației concurențiale:
Tabelul 1. Amenzile aplicate de Consiliul Concurenței în perioada anilor 2012 -2017
Perioada în care au fost aplicate
amenzi Cuantumul amenzilor
pentru concurență neloială Cuantumul amenzilor
pentru toate încălcările
14.09.2012 – 31.12.2012374 – (14 cazuri) 1 389 039,00 lei
01.01.2013 – 31.12.2013375 – 282 396,64 lei
01.01.2014 – 31.12.2014376 – (6 cazuri) 1 337 336,42 lei
01.01.2015 – 31.12.2015377 968 730 lei (8 cazuri) 38 042 970,4 0 lei
01.01.2016 – 31.12.2016378 1 170 000 lei (6 cazuri) 19 210 000,0 0 lei
01.01.2017 – 31.12.2017 89 269,97 lei (2 cazuri) 12 490 000,00 lei
Amenzile aplicate pentru î ncălcarea normelor de procedură constituie un stimulent pentru
întreprinderi de a avea un comportament receptiv în interacțiunea cu Consiliul Concurenț ei în
situația examinării cazurilor de concurență neloială. Totodată, prin aceasta se asigură celeritatea
procedurilor, administrarea prob elor veridice și suficiente. Chiar dacă aceste sancțiuni nu au
incidență directă asupra comportamentului neloial al întreprinderilor pe piață, cel puțin, acestea
vin să disciplineze com portamentul întreprinderilor în raport cu o autoritate de stat care
examinează un caz de concurență neloială și urmea ză a se expune asupra existenței sau lipse i
concurenței neloiale.
Potrivit art. 68 alin. (1) din Legea concurenței379, Plenul Consiliului Concurenței are
dreptul să aplice întreprinderilor prin decizie amenzi în cazul în care în mod intenționat sau din
neglijență:
374 Raportul privind activitatea Consiliului Concurenței 2012 -2013.
Disponibil: https://www.competition.md/public/files/u ploads/rapoarte_anuale/Raportul –
privind_activitatea_%20Consiliului -Concurentei_2012 -2013.pdf (accesat la 09.01.2018).
375 Raportul privind activitatea Consiliului Concurenței 2012 -2013.
376 Raportul privind activitatea Consiliului Concurenței pentru anul 2014.
Disponibil:
https://www.competition.md/public/files/uploads/rapoarte_anuale/28%2005%202015%20Raport_activitate_Cons%
20Concur_last.pdf
(accesat la 09.01.2018).
377 Raportul privind acti vitatea Consiliului Concurenței în anul 2015.
Disponibil: https://www.competition.md/public/files/RaportactivitateCons -Concur2015323f6.pdf
(accesat la 09.01. 2018).
378 Raportul privind activitatea Consiliului Concurenței în anul 2016.
Disponibil: https://www.competition.md/public/files/Raport -de-activi tate2016Consiliul -Concurentei23b61.pdf
(accesat la 09.01.2018).
166
a) ca răspuns la o solicitare, acestea furnizează informații inexacte, incomplete sau care induc
în eroare ori furnizează documente incomplete sau nu furnizează în termenul stabilit
informațiile sau documentele solicitate;
b) acestea furnizează informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare într -o cerere,
confirmare, notificare sau completare a acesteia;
c) în timpul inspecțiilor, acestea nu prezintă registrele și celelalt e documente solicitate, aflate
în raport cu scopul și obiectul inves tigației, în formă incompletă;
d) acestea refuză să se supună unei inspecții;
e) ca răspuns la o întrebare în cadrul desfășurării inspecției, acestea:
i. dau un răspuns inexact sau care induce în eroare;
ii. nu rectifică, în termenul stabilit de președintele Consiliu lui Concurenței, un răspuns
inexact, incomplet sau care induce în eroare dat de un membru al personalului; sau
iii. nu dau un răspuns complet sau refuză să dea acest răspuns cu privire la fapte care au
legătură cu obiectul și scopul inspecției;
f) sigiliile aplic ate în cadrul inspecției de către angajații autorizați ai Consiliului Concurenței
au fost rupte.
Amenda care poate fi aplicată pentru faptele sus enumerate este de până la 0,5% din cifra
totală de afaceri realizată de întreprindere în anul anterior sancțio nării. Totodată, Plenul
Consiliului Concurenței, în urma constatării actului de concurență neloială, în temeiul art. 76 din
Legea concurenței, poate aplica, prin decizie, penalități în sumă de până la 5% din cifra de
afaceri zilnică medie realizată de într eprinderea sau asociația de întreprinderi în cauză în anul
anterior sancționării, pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la o dată ulterioară stabilită în
decizie, pentru a le obliga:
– să furnizeze în mod complet și corect informațiile și documente le care le -au fost
solicitate;
– să se supună inspecției dispuse prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței.
Totodată, art. 3301 din Codul Contravențional380 prevede răspundere pentru împiedicarea
activității legitime a Consiliului Concurenței, manifestată prin p rezentarea informației
neautentice sau incomplete Consiliului Concurenței și/sau î mpiedicarea activității legitime a
funcționarilor din cadrul Consili ului Concurenței, comisă prin neadmiterea controlului,
împiedicarea accesului în încăperi ori pe teritoriu sau neprezentarea informației solicitate , sub
379 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012 .
380 Codul contravențional al Republicii Moldova din 2008. Republicat în Monitorul Oficial nr.78 -84 din 17.03.2017.
167
forma sancțiunii de la 18 -90 u.c. aplicată persoanei fizice , 30-180 u.c. aplicată persoanei cu
funcție de răspundere .
Sancționarea concurenței neloiale se prescrie extinctiv. Potrivit art. 81 alin. (1) lit. a) din
Legea concurenței381, dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni pentru încălcările ce
țin de concurență neloială , prevăzute la art. 15 –19, se supune termenului de prescripție de un an.
Acest t ermen de prescripție începe să curgă de la data comiterii încălcării, iar în cazul
încălcărilor cu caracter continuu sau repetate, termenul de prescripție începe să curgă de la data
încetării încălc ării.
Totodată, potrivit art. 82 din Legea concurenței382, orice act emis de către Consiliul
Concurenței în scopul examinării preliminare sau investigării unei încălcări întrerupe cursul
termenului de prescripție pentru aplicarea de sancțiuni. Întreruperea t ermenului de prescripție
produce efect de la data comunicării de către Consiliul Concurenței a actului emis (solicitare de
informații, ordin privind desfășurarea inspecției, dispoziție privind inițierea procedurii de
investigație), comunicare făcută cel pu țin unei întreprinderi sau asociații de întreprinderi care a
participat la săvârșirea încălcării. După întreruperea cursului termenului de prescripție începe să
curgă un nou termen, cu o durată similară, de la data la care Consiliul Concurenței a emis unul
din actele sus menționate. Termenul de prescripție va expira cel târziu în ziua în care s -a scurs o
perioadă egală cu dublul termenului de prescripție aplicabil pentru săvârșirea încălcării în cauză,
fără să fi aplicat Consiliul Concurenței o sancțiune pr evăzută de prezenta lege.
Actele adoptate de Consiliul Concurenței în activitatea sa de examinare a cazurilor de
concurență neloială sunt supuse c ontrolului judiciar de către instanțele de judecată în procedura
contenciosului administrativ. În conformitate cu prevederile art. 78 din Legea concurenței,
Deciziile prin care Plenul Consiliului Concurenței a aplicat o amendă sau o penalitate cu titlu
comi natoriu pot fi contestate la judecătorie. Instanțele judecătorești pot reduce sau majora
amenzile sau penalitățile cu titlu cominatoriu aplicate, iar în cazul în care constată că decizia
privind constatarea încălcării și/sau aplicarea amenzii sau a penalit ății este neîntemeiată și/sau
este adoptată cu încălcarea procedurii, acestea pot anula amenzile sau penalitățile cu titlu
cominatoriu aplicate.
Astfel, toate actele Consiliului Concurenței pot fi atacate în judecătorii conform
competenței generale stabil ite la art. 331 din Codul de Procedură Civilă383.
381 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
382 Ibid.
383 Codul de Procedură Civilă al Republici Moldova. Republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 13 0-
134 din 21 .06.2013 .
168
Luând în considerație studiul amplu realizat asupra răspunderii administrative pentru actele
de concurență neloială și, respectiv, a instrumentului de contracarare a concurenței neloiale care
rezultă din ace astă formă de răspundere juridică, suntem îndreptățiți de a considera eficiența și
randamentul ridicat al acesteia. Spre deosebire de instrumentele de contracarare antrenate de
tragerea la răspundere juridică civilă unde întreprinderile se apără cu forțele proprii împotriva
concurenței neloiale, în cadrul tragerii la răspundere administrativă se implică autoritatea de
concurență investită cu putere de stat pentru a examina cazuri de concurență neloială.
Examinarea nu presupune doar o apreciere a probelor pr ezentate de părți, ci un amplu proces de
identificare, administrare și apreciere a probelor.
3.3. Răspunderea penală ca instrument juridic de contracarare a actelor de
concurență neloială
Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice, alături de răspunderea civilă și cea
administrativă. Răspunderea penală este o instituție juridică fundamentală a dreptului penal, care,
alături de infracțiune și pedeapsă, reprezintă componentele de bază ale întregului sistem de drept
penal. În mecanismul reglement ării juridico -penale , cele trei instituții sunt interdependente.
Astfel, infracțiunea ca fapt interzis de legea penală nu poate fi concepută fără consecința
inevitabilă care este răspunderea penală, iar aceasta, la rândul său, ar fi lipsită de obiect fără
sancțiunea penală384. Răspunderea penală este, după conținutul și consecințele sale, cea mai
severă din tipurile de răspundere juridică. Răspunderea penală se aplică doar pentru comiterea
unor fapte care conțin toate elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de legislația
penală.
În dreptul penal, noțiunea de răspundere juridică este abordată într -o dublă accepțiune385.
În sens restrâns , prin răspundere penală înțelegem obligația unei persoane de a suporta o
sancțiune penală datorită faptului că a săvârșit o infracțiune. Așa cum s -a afirmat, răspunderea
penală nu este un element al infracțiunii, ci efectul, consecința infracțiunilor386.
În sens larg , prin răspundere penală se înțelege însuși raportul juridic penal de
constrângere, născut ca urmare a săvârșirii infracțiunii între stat, pe de o parte, și infractor, pe de
altă parte. Acest raport are un caracter complex, al cărui conținut îl formează dreptul statului de a
trage la răspundere pe infractor, de a -i aplica sancțiunea prevăzută pentru infracț iunea săvârșită
și de a -l constrânge să o execute, precum și obligația infractorului de a răspunde pentru fapta sa
384 Bulai C., Manual de drept penal. Partea generală . București : Editura ALL Beck , 1997, p . 312.
385 Botnaru S. et al., Drept Penal. Partea generală. Volumul I, Ediția a II -a. EdituraCartier Juridic, 2005, p. 229.
386 Stefani G., Levasseur G., Droit penal general et procedure penale . Paris : Dalloz, 1964, p. 226.
169
și de a se supune sancțiunii aplicate, în vederea restabilirii ordinii de drept și restaurării
autorității legii387. În această accepțiune , răspunderea penală reflectă reacția imediată a societății
față de infractor.
Prin răspundere penală se înțelege condamnarea de către stat, în baza normelor de drept
penal, a faptei prejudiciabile săvârșite cu vinovăție a persoanei care a săvârșit -o, exprimat ă prin
sentință judecătorească și însoțită de pedeapsă sau de alte măsuri de constrângere penală .
La art. 2461 din Codul Penal al Republicii Moldova388 se stabilește răspunderea penală
pentru orice act de concurență neloială. Cu toate acestea legea penală nu definește noțiunea
concurenței neloiale, însă oferă exemple în acest sens. În conformitate cu prevederile articolului
sus citat, este incriminat „ orice act de concurență neloială, inclusiv:
a) crearea, prin orice mijloace, de confuzie cu întreprinderea, cu produsele sau cu
activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
b) răspândirea, în procesul comerțului, de afirmații false, care discredi tează întreprinderea,
produsele sau activitatea de întreprinzător a unui concurent;
c) inducerea în eroare a consumatorului referitor la natura, la modul de fabricare, la
caracteristicile, la aptitudinea de întrebuințare sau la cantitatea mărfurilor concur entului;
d) folosirea denumirii de firmă sau a mărcii comerciale într -o manieră care să
producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic;
e) compararea în scopuri publicitare a mărfurilor produse sau comercializate ale unui agent
economic cu mărfurile unor alți agenți economici se pedepsesc cu amendă de la 3000 la 4000 de
unități convenționale sau cu închisoare de până la 1 an, cu amendă, aplicată persoanei juridice,
de la 3.500 la 5.000 de unități convenționale cu privarea de drep tul de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 1 la 5 ani”.
Această prevedere a fost introdusă în anul 2007 prin Legea nr. 110 din 27.04.2007 pentru
modificarea și completarea Codului Penal al Republicii Moldova389. Această intervenție în legea
penală a fost efectuată ca urmare a doleanțelor exprimate în literatura de specialitate. Astfel, în
legătură cu prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 588 din 22.09.1995 privind mărcile și
denumirile de origine a produselor (la moment abrogată)390, autorul Brânză Sergiu menționa
următoarele: „E salutabil faptul că legiuitorul moldovean face trimiteri la prevederile Convenției
de la Paris. Dar, spre regret, el nu elaborează un mecanism eficient de contracarare a actelor de
387 Bulai C., op.cit. , p. 311.
388 Codul Penal al Republicii Moldova din 2002. Republicat în Monitorul Oficial nr. 72 -74 din 14.04.2009.
389 Legea nr. 110 din 27.04.2007 pentru modificarea și comple tarea Codului Penal al Republicii Moldova . În:
Monitorul Oficial nr. 7-81 din 08.06.2007.
390 Legea nr. 588 din 22.09.1995 privind mărcile și denumirile de origine a produselor . Republicată în Monitorul
Oficial nr. 150 -151 din 11.12.2001.
170
concurență neloială. Or, a interzic e ceva doar în mod declarativ, fără a determina care vor fi
consecințele suportate de cel care violează interdicția, este caput mortuum (lipsit de sens)”391.
În continuare vom expune succint descrierea elementelor constitutive ale componenței de
infracțiune prevăzute la art. 2461 din Codul Penal al Republicii Moldova.
Obiectul juridic
Într-o opinie, obiectul juridic special al concurenței neloiale constă în relațiile sociale cu
privire la regimul stabilit pentru asigurarea probității în ceea ce privește indicarea originii,
provenienței și calității produselor fabricate sau puse în circulație, precum și în ceea ce privește
folosirea numelor comerciale ori a denumirii organizațiilor de comerț sau industriale, în așa fel
încât atragerea și menținerea cliente lei să se realizeze numai prin mijloace loiale392. Într -o altă
accepțiune, obiectul juridic special al concurenței neloiale este reprezentat de relațiile sociale
referitoare la desfășurarea cinstită a raporturilor economice și la apărarea intereselor
producă torilor și consumatorilor împotriva faptelor de concurență neloială. În ceea ce ne
privește, considerăm că obiectul juridic special al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale
cu privire la concurența neloială393.
În literatura de specialitate ro mână, este cvasiunanim punctul de vedere, potrivit căruia
infracțiunea de concurență neloială are întotdeauna obiect material394. Fără a pune la îndoială
acest punct de vedere, considerăm mai flexibilă opinia doctrinarului Stati Vitalie, care utilizează,
în contextul analizei concurenței neloiale, nu noțiunea de obiect material, dar noțiunea de obiect
material (obiect imaterial)395. În literatura de specialitate, prin „obiect imaterial” se înțelege
entitatea incorporală asupra căreia se îndreaptă nemijlocit fapta infracțională, prin al cărei
intermediu se aduce atingere obiectului juridic al infracțiunii396.
Obiectul material (imaterial) al infracțiunii de concurență neloială îl reprezintă, după caz:
– Produsele unui concurent, cu care făptuitorul creează confuzie, prin orice mijloace (în
cazul modalității specificate la art. 2461 lit. a) din Codul Penal);
– Produsele unui concurent, care sunt discreditate prin răspândirea de către făptuitor în
procesul comerțului, de afirmații false (în cazul modalității spe cificate la art. 2461 lit. b) din
Codul Penal);
391 Brînza S., Obiec tul infracțiunilor contra patrimoniului . Chișinău, 2005, p. 553.
392 Toader T. Drept penal. Partea Specială . București: Editura Hamangiu, 2007, p.332.
393 Brînza S., Stati V., Tratat de drept penal. Partea specială. Volumul II . Chișinău: Tipografia Centrală, 2015,
p. 235.
394 Hotca M.A., Dobrinoiu M. , Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii și explicații. Vol.I. București:
Editura All Beck, 2010, p.645.
395 Stati V., Răspunderea penală pentru infracțiunea de concurență neloială (art.2461 CP RM) // Revista Națională
de Drept, 2008, nr.12, p.29 -38.
396 Reșetnicov A., Obiectul material al infracțiunii și obiectul imaterial al infracțiunii: necesitatea delimitării //
Revista Națională de Drept, nr. 9, 2007, p.25 -30.
171
– Mărfurile concurentului, referitor la a căror natură, mod de fabricare, caracteristici,
aptitudine de întrebuințare sau cantitate este indus în eroare consumatorul (în cazul modalității
specificate la art. 24 61 lit. c) din Codul Penal);
– Denumirea de firmă sau marca comercială, folosită de făpturitor într -o manieră care să
producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic (în cazul modalității
specificate la art. 2461 lit. d) din Codul Penal);
– Mărfurile produse sau comercializate ale unui agent economic, comparate în scopuri
publicitare cu mărfurile unor alți agenți economici (în cazul modalității specificate la art. 2461 lit.
e) din Codul Penal)397.
Prin săvârșirea infracțiunii de concurență nelo ială se lezează anumite drepturi și interese
ale persoanelor, care sunt numite – victime . În doctrină se menționează că victima infracțiunii
este subiectul relațiilor sociale, a cărui apărare este exercitată de norma penală corespunzătoare.
Relațiile socia le sunt ocrotite de normele penale tocmai pentru că, prin intermediul acestora, sunt
protejate subiectele acestor relații, privite ca persoane fizice sau juridice398. Reieșind din această
explicație și din prevederile legii penale, considerăm că victime ale concurenței neloiale pot fi
persoanele care au calitatea de concurent cu făptuitorul, cât și cele care au calitatea de
consumator.
Potrivit art. 4 al Legii concurenței, prin concurent se înțelege întreprinderea independentă
care este activă pe o piață relevantă. P iața relevantă este piața în cadrul căreia trebuie evaluată o
anumită problemă de concurență și care se determină prin raportarea pieței relevante a
produsului la piața geografică relevantă. Piață relevantă a produsului este piața produselor
considerate de consumatori ca interschimbabile sau substituibile datorită utilizării date acestora,
datorită caracteristicilor fizice, funcționale și prețului. Iar prin piață geografică
relevantă înțelegem zona în care întreprinderile sînt implicate în ofert a sau cererea de pe piața
relevantă a produsului, în care condițiile de concurență sînt suficient de omogene și care poate fi
deosebită de zonele geografice învecinate prin condiții de concurență ce diferă în mod apreciabil.
Astfel, victima, persoană concu rentă, trebuie să activeze pe același teritoriu geografic cu
făptuitorul și să rivalizeze cu produse substituibile, interschimbabile.
În ceea ce privește victima – consumator, în legislație există noțiuni diferite referitor la
calificarea persoanelor jurid ice și fizice drept consumatori. Legea nr. 105 din 13.03.2003 privind
397 Brînza S ., Stati V., op.cit. , p. 235.
398 Brînz a S., Obiectul infracțiunilor contra proprietății. Relațiile sociale ca obiect al ocrotirii penale // Analele
științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria „Științe Socioumanistice”, Vol. I, 2001, p. 48-93.
172
protecția consumatorilor399 definește consumatorul la art. 1 drept orice persoană fizică ce
intenționează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau folosește produse,
servicii pentru necesități nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională. Pe de altă
parte, Legea concurenței, la art. 4 define ște consumatorul drept utilizatorul, direct sau indirect,
de produse, inclusiv producător care utilizează produse pe ntru prelucrare, comerciant cu ridicata,
comerciant cu amănuntul sau consumator final. Totodată, același articol din Legea concurenței
prevede expres că în sensul prezentei legi, noțiunile principale utilizate sunt noțiuni autonome
ale domeniului concurenț ei. Pe cale de consecință, considerăm că pot avea calitatea de victimă a
infracțiunii de concurență neloială consumatorii atât persoane fizice, cât și juridice.
Latura obiectivă a infracțiunii specificate la art. 2461 din Codul Penal constă în fapta
prejud iciabilă exprimată în acțiune400. Această acțiune cunoaște, printre altele, următoarele 5
modalități normative alternative:
a) crearea, prin orice mijloace, de confuzie cu întreprinderea, cu produsele sau cu
activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
b) răspândirea, în procesul comerțului, de afirmații false, care discreditează întreprinderea,
produsele sau activitatea de întreprinzător a unui concurent;
c) inducerea în eroare a consumatorului referitor la natura, la modul de fabricare, la
caracteristicile, la aptitudinea de întrebuințare sau la cantitatea mărfurilor concurentului;
d) folosirea denumirii de firmă sau a mărcii comerciale într -o manieră care să
producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic;
e) compararea în scopuri publicitare a mărfurilor produse sau comercializate ale unui agent
economic cu mărfurile unor alți agenți economici.
Este imperios de menționat că legiuitorul a adoptat, prin legea penală, un sistem deschis de
contracarare, pe calea tragerii la răspundere penală, a concurenței neloiale. Astfel, Codul Penal,
la art, 2461 incriminează „ orice act de concurență neloială ”.
Formularea „pentru orice act de concurență neloială, inclusiv …” (sublinierea ne aparține –
n.a.) din dispoziția de la art.2461 din Codul Penal denotă că modalitățile specificate la literele a) –
e) ale acestui articol sunt aduse cu titlu de exemplu. În afară de aceste modalități, altele (care
sunt prevăzute de Legea concurenței) complinesc lista de modalități ale faptei prejudici abile
specificate la art. 2461 al Codului Penal. Astfel, din considerentul că enumerarea prevederilor de
399 Legea nr. 105 din 13.03.2003 privind protecția consumatorilor . În: Monitorul Oficial nr. 126 -131 din 27.06.2003,
în vigoare din 28.10.2003.
400 Brînza S., Stati V., op.cit. , p. 236.
173
la lit.a) -e) art. 2461 din Codul Penal are conotații exclusiv exemplificative, nu se poate afirma că
la lit.a) – e) art. 2461 din Codul Penal sunt prev ăzute cinci infracțiuni de sine stătătoare401.
Totodată, este îndoielnică poziția legiuitorului moldovean de a incrimina orice act de
concrență neloială în situația în care nu a definit chiar în legea penală semnificația concurenței
neloiale și indicatorii c oncreți pe care trebuie să -i cumuleze un comportament pentru a fi calificat
drept act de concurență neloială. Potrivit Hotărârii Curții Constituționale a Republicii Moldova
nr. 14 din 27.05.2014402, Curtea reține că legea penală constituie un ansamblu de reguli juridice,
formulate într -o manieră clară, concisă și precisă. În Raportul Comisiei de la Veneția privind
preeminența dreptului (adoptat la cea de -a 86-a sesiune plenară, 25 -26 martie 2011) s -a stabilit
că: „Parlamentul nu poate deroga de la drepturi le fundamentale adoptând texte ambigue de legi.
Cetățenii trebuie să se bucure de o protecție juridică esențială în fața statului și instituțiilor
sale.” În jurisprudența sa, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a menționat că persoana
este în drept să cunoască, în termeni foarte clari, ce acte și omisiuni sunt de natură să -i angajeze
responsabilitatea penală (cauza Kokkinakis vs. Grecia din 25 mai 1993). Atunci când un act este
privit ca infracțiune, judecătorul poate să precizeze elementele constit utive ale infracțiunii, dar
nu să le modifice, în detrimentul acuzatului, iar modul în care el va defini aceste elemente
constitutive trebuie să fie previzibil pentru orice persoană consultată de un specialist (cauza X.
vs. Regatul Unit din 7 mai 1982). De asemenea, în cauza E.K. vs. Turcia din 7 februarie 2002,
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului reafirmă cerințele previzibilității legii penale și
formulării suficient de clare: „Această condiție se consideră îndeplinită atunci când
justițiabilul, ci tind textul dispoziției pertinente și, în caz de necesitate, cu ajutorul interpretării
acesteia de către instanțele judecătorești, poate să știe pentru ce acțiuni și inacțiuni poate fi
supus răspunderii penale (§51) ”. Curtea Constituțională reține că legea penală are repercusiunile
cele mai dure compara tiv cu alte legi sancționatoare. E a incriminează faptele cele mai
prejudiciabile, respectiv, norma penală trebuie să dispună de o claritate desăvârșită pentru toate
elementele componenței infracțiunii în cazu l normelor din partea specială a legii penale. Această
condiție este indispensabilă și în cazul normelor din partea generală a legii penale403.
Mai mult decât atât, până în anul 2012, noțiunea concurenței neloiale putea fi găsită în
Legea privind protecția concurenței. În conformitate cu art. 2 din acest act legislativ, concurența
neloială reprezintă acțiunile agentului economic de a obține avanta je neîntemeiate în activitatea
401 Stati V., Protecția concurenței loiale și a secretului comercial din perspectiva apărării penale a proprietății
industriale // Revista Lecturi AGEPI, 2016, p. 63.
402 Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 14 din 27.05.2014 . Monitorul Oficial nr. 364 -365 din
09.12.2014.
403 Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 14 din 27.05.2014. Publicată în Monitorul Oficial nr.
364-365 din 09.12.2014.
174
de întreprinzător, ceea ce aduce sau poate aduce prejudicii altor agenți economici sau poate
prejudicia reputația lor în afaceri. Iar la art. 8 alin. (1) era stipulat faptul că „ Agentului economic
i se interzice să efectueze acte de concurență neloială, inclusiv: … ”. Respectiv, până în anul
2012, atât Codul Penal, cât și Legea privind protecția concurenței prezentau anumite exemple de
acțiuni de concurență neloială, însă indicatori concreți de calificare nu conțineau. Această stare,
însă, parțial a fost ajustată odată cu adoptarea la data de 11.07.2012 a Legii concurenței. Acest
act legislativ reglementează exhaustiv care acțiuni sunt considerate de concurență neloială, iar
interpretări extensive nu sunt admise. Mai mult decât atât, componențele acțiunilor de
concurență neloială sunt formulate mult mai precis și clar și nu admit interpretări care ar putea
califica și alte comportamente ale întreprinderilor drept concurență neloială decât cele prevăzute
expres de Legea concurențe i.
În lumina celor expuse, noțiunea de „concurență neloială” utilizată de către art. 2461 din
Codul Penal urmează a fi definită conform art. 4 al Legii concurenței, precum și în spiritul
acestei legi.
Coroborând prevederile art. 2461 din Codul Penal cu prevederile art. 15 -19 din Legea
concurenței, observăm că practic toate modalitățile infracțiunii de concurență neloială sunt
cuprinse în Le gea concurenței, cu excepția une ia din ele . Excepția este cuprinsă la art. 2461 lit. e)
din Codu l Penal, care incriminează ca act de concurență neloială „ compararea în scopuri
publicitare a mărfurilor produse sau comercializate ale unui agent economic cu mărfurile unor
alți agenți economici ”. O astfel de acțiune de concurență neloială nu este reglementată de Legea
concurenței. În anumite situații, aceasta ar putea fi încadrată în fapta de denigrare prevăzută la
art. 15 din Legea concurenței, dar numai în situația când în procesul compararări i mărfurilor sau
ca rezultat al comparării sunt răspândite informații false. Având în vedere faptul că această
acțiune de concurență neloială nu a fost supusă cercetării în cadrul analizei aplicării răspundeii
administrative , vom elucida anumite aspecte în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. a) din Legea concurenței, este interzisă
discreditarea concurenților, adică defăimarea sau punerea în pericol a reputației sau credibilității
acestora prin: a) răspândirea de către o întreprinder e a informațiilor false despre activitatea sa,
despre produsele sale, menite să îi creeze o situație favorabilă în raport cu unii concurenți.
Totodată, potrivit art. 8 alin. (1) al Legii nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate404,
publicitatea treb uie să fie loială și onestă. Conform art. 9 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, se
consideră neonestă publicitatea care: b) conține comparații incorecte ale mărfurilor cărora li
404 Legea nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate . În: Monitorul Oficial nr. 67 -68 din 16.10.1997.
175
se face publicitate cu mărfuri similare ale altui agent economic, precum și afirmații sau imagini
care lezează onoarea, demnitatea sau reputația profesională a concurentului.
Actualmente în legislația națională nu se regăsește definiția noțiunii de publicitate
comparativă, interpretare a relevantă fiind expusă de Parlamentul European și Consiliul Uniunii
Europene în Directiva nr. 84/450/CEE din 10.09.1984 de apropiere a actelor cu putere de lege și
a actelor administrative din statele membre cu privire la publicitatea înșelătoare405. În
conco rdanță cu prevederile art. 2a din ace astă Directivă, publicitatea comparativă reprezintă
orice formă de publicitate care identifică în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori
servicii oferite de un concurent. Proiectul Legii cu privire la publicitate, înregistrat la
04.06.2018, conține prevederi ce țin de publicitatea comparativă. Astfel, publicitatea
comparativă este publicitatea care identifică, în mod explicit sau implicit, un concurent al
comerciantului ori unul sau mai multe produse oferite de acesta. Totodată, art. 21 al pr oiectului
menționat prevede expres condițiile cumulative ce trebuie întrunite în cazul publicității
comparative.
În lumina acestor prevederi, vom expune succint esența unei cauze relevante pentru
publicitatea comparativă, „Lidl” SNC împotriva „Vierzon Dist ribution” SA, examinată de către
Curtea de Justiție a Uniunii Europene406. Potrivit acestei Hotărâri, „Lidl” SNC exploatează, pe
teritoriul francez, un lanț de supermarket -uri cu caracter alimentar și, printre altele, un magazin
situat în apropierea celui aparținând societății „Vierzon Distribution” SA care, în ceea ce o
privește, comercializează produse de consum curent sub denumirea Leclerc .
La 23.09.2006, „Vierzon Distributi on” SA a publicat într ‑un ziar local o reclamă
(denumită în continuare „reclama în litigiu”) care reproducea bonuri de casă ce enumerau, prin
intermediul unor desemnări generice însoțite, după caz, de indicarea greutății sau a volumului,
34 de produse, în cea mai mare parte de natură alimentară, cumpărate din magazinul aparținând
societății „Vierzon Distribution” SA și, respectiv, din cel exploatat de „Lidl” SNC, evidențiind
un cost total de 46,30 Euro, în ceea ce privește „Vierzon Distribution” SA, și de 5 1,40 Euro, cât
privește „Lidl” SNC. Respectiva reclamă conținea de asemenea sloganurile „ nu este oricine E.
Leclerc! prețuri mici: dovada că E. Leclerc rămâne cel mai ieftin ” și „ în engleză i se spune
«hard discount», în franceză i se spune «E. Leclerc» ”.
În aceste condiții, fiind sesizat, Tribunalul de comerț din Bourges, Franța, a hotărât să
suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene următoarea
405 Brînza S., Stati V., op.cit. , p. 245.
406 Cauza nr. C‑159/09 din 18.11.2010. Disponibil: http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/?uri=CELEX:62009CJ0159 (accesat la 07.02.2018 ).
176
întrebare preliminară: „Articolul 3a din Directiva [84/450] trebuie interpre tat în sensul că nu ar fi
licit să se procedeze la o publicitate comparativă prin prisma prețurilor unor produse care
răspund aceleiași nevoi sau care sunt destinate acelorași scopuri, cu alte cuvinte , care prezintă un
grad de interschimbabilitate suficien t, doar pentru motivul că, fiind vorba de produse alimentare,
caracterul comestibil al fiecăruia dintre aceste produse și, în orice caz, satisfacția resimțită când
sunt consumate variază în totalitate în funcție de condițiile și de locul de fabricare, de
ingredientele folosite și de experiența fabricantului?”.
Referitor la întrebarea adresată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat
următoarele: respectivele condiții enumerate la articolul 3a alineatul (1) din Directiva menționată
trebuie să fie i nterpretate în sensul cel mai favorabil, pentru a permite publicitatea care compară
în mod obiectiv caracteristicile unor bunuri sau ale unor servicii, garantând în același timp că
publicitatea comparativă nu va fi utilizată în mod anticoncurențial și nelo ial sau într ‑un mod care
să aducă atingere intereselor consumatorilor. În ceea ce privește o comparație care vizează
prețurile, trebuie amintit că analiza contrastivă a ofertelor concurente, în special cu privire la
prețuri, ține de însăși natura publicității comparati ve. Analiza contrastivă numai a prețului pentru
bunuri și servicii trebuie să fie posibilă cu condiția ca metoda de comparație să respecte anumite
cerințe, în special cea de a nu fi înșelătoare. Simpla împrejurare că produsele alimentare diferă în
ceea ce privește caracterul comestibil al acestora și satisfacția resimțită de consumator, în funcție
de condițiile și de locul de fabricare, de ingredientele și de identitatea fabricantului, nu este de
natură să excludă posibilitatea ca analiza contrastivă a unor asemenea produse să îndeplinească
cerința prevăzută de dispoziția art. 3a lit. b) din Directivă și potrivit căreia acestea trebuie să
răspundă acelorași nevoi sau să fie destinate acelorași scopuri, adică să prezinte un grad de
interschimbabilitate sufici ent.
Prevederea că „ publicitatea comparativă să nu fie înșelătoare ” trebuie interpretată în
sensul că o reclamă precum cea în cauză poate prezenta caracter înșelător în special:
– dacă se constată, având în vedere toate împrejurările relevante ale speței, î n special
informațiile sau omisiunile care însoțesc această publicitate, că decizia de cumpărare ce aparține
unui număr semnificativ de consumatori , cărora li se adresează poate fi luată cu convingerea
eronată că selecția de produse , realizată de persoana care publică reclama , este reprezentativă
pentru nivelul general al prețurilor acesteia din urmă în raport cu cel practicat de concurentul său
și că, prin urmare, respectivii consumatori vor realiza economii de valoarea celor invocate în
reclamă dacă își e fectuează regulat achizițiile de bunuri de consum curent de la persoana care a
publicat reclama mai degrabă decât de la respectivul concurent sau chiar cu convingerea eronată
177
că toate produsele persoanei care publică reclama sunt mai ieftine decât cele ale concurentului
său; ori
– dacă se constată că, în vederea realizării unei comparații numai din perspectiva prețului,
au fost selectate produse alimentare care prezintă în realitate diferențe de natură să influențeze în
mod sensibil alegerea consumatorului m ediu, fără ca aceste diferențe să reiasă din publicitatea
avută în vedere.
Prevederea potrivit căreia publicitatea comparativă este permisă dacă „compară, în mod
obiectiv, una sau mai multe caracteristici materiale, relevante, verificabile și reprezentative ale
acelor bunuri sau servicii, care pot include și prețul” trebuie interpretată în sensul că cerin ța
caracterului verificabil pe care îl prevede respectiva dispoziție impune, în ceea ce privește o
publicitate precum cea în cauză care compară prețurile a două loturi de bunuri, ca bunurile în
discuție să poată fi identificate în mod exact pe baza informa țiilor conținute în respectiva
publicitate.
În literatura de specialitatea se subliniază că în afară de modalitățile nominalizate expres la
art. 2461 lit. a) – e) din Codul Penal, sunt și altele care complinesc conținutul faptei prejudiciabile
prevăzute la art. 2461 din Codul Penal. Aceste alte modalități sunt menționate la art. 16 al Legii
concurenței407. Astfel, potrivit art. 16 din Legea concurenței, e ste interzisă instigarea, din interes
propriu sau în interesul persoanelor terțe, la rezilierea neîntemeia tă a contractului cu concurentul
unei alte întreprinderi, la neîndeplinirea sau la îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor
contractuale față de concurentul respectiv prin acordarea sau oferirea, mijlocit sau nemijlocit, de
recompense materiale, compe nsații sau de alte avantaje întreprinderii parte a contractului.
De asemenea, precizează faptul că în conformitate cu art. 17 din Legea concurenței, s e
interzice obținerea și/sau folosirea de către o întreprindere a informațiilor ce constituie secret
comer cial al concurentului, fără consimțămîntul lui, dacă acestea au adus sau pot aduce atingere
intereselor legitime ale concurentului. Totuși, faptele, reunite sub denumirea marginală de
„obținerea ilegală și/sau divulgarea informațiilor ce constituie secret comercial sau bancar ”,
sunt incriminate la art. 24510 din Codul Penal. La fel, nerespectarea de către participantul
profesionist la piața valorilor mobiliare a obligațiil or de păstrarea a secretului co mercial și
profesional atrage răspunderea conform art. 3042 alin. (5) din Codul Contravențional.
În consecință, situația de obținere și/sau folosire de către o întreprindere a informațiilor ce
constituie secret comercial al concurentului, fără consimțământul lui, dacă acestea au dus sau pot
aduce atingere in tereselor legitime ale concurentului, art. 2461 din Codul Penal poate fi aplicat
407 Brînza S., Stati V., op.cit. , p. 246.
178
numai dacă nu sunt aplicabile nici art. 24510 din Codul Penal și nici art. 3042 alin. (5) din Codul
Contravențional408.
Acestea fiind menționate, în opinia noastră, este defectuoasă atitudinea legiuitorului de a
avea o abordare diversă privitor la înțelesul noțiunii de ac t de concurență neloială. Legea
concurenței prevede un șir de acțiuni de concurență neloială, însă în Codul penal sunt prevăzute
alte acțiuni de concurenț ă neloială. Suntem de părerea că este necesară o abordare unică și clară
asupra acțiunilor de concurență neloială, în special când discutăm despre răspunderea penală.
Dat fiind faptul că Legea concurenței este actul legislativ mai nou în raport cu Codul pe nal,
Legea concurenței este actul legislativ special pentru domeniul concurenței și este ajustat la
aquis -ul comunitar, considerăm că acțiunile de concurență neloială trebuie calificate anume prin
prisma acestui act legislativ.
În lumina celor menționate, este oportună modificarea art. 2461 din Codul Penal pentru a
asigura unitatea terminologică în sistemul național de drept și, ca urmare, asigurarea drepturilor
persoanelor împotriva interpretărilor abuzive din partea autorităților de stat. În acest sens, norma
juridică penală preci zată urmează să prevadă incriminarea acelor acțiuni de concurență neloială
care deja sunt definite în Legea concurenței, printr -o formulare generică pentru a evita dubla
definire a acestora.
Reieșind din cele menționate, înaintăm propunerea de lege ferenda de modificare a art.
2461 din Codul Penal prin eliminarea sintagmei „ Orice act de concurență neloială, inclusiv: ” și a
literelor a) – e) din acest articol și redactarea acestuia în următorul mod: „ Acțiunile de
concurență neloială prevăzute de Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012 ”.
Finalizând examinarea laturii obiective a infracțiunii de concurență neloială, vom
consemna că această infracțiune este o infracțiune formală. Ea se consideră consumată din
momentul comiterii faptei prejudiciabile specificate la art. 2461 din Codul Penal, în oricare din
modalitățile sale409. În perspectiva modificărilor propuse anterior, infracțiunea de concurență
neloială va rămâne a fi o infracțiune formală.
Latura subiectivă
Latura subiectivă a infracțiunii de concurență neloială se caracterizează prin intenție
directă.
În docrină se menționează, privitor la vinovăție, ca prim semn al laturii subiective a
infracțiunilor prevăzute la 2461 al Codului Penal, că specificul infracțiunilor economice constă în
408 Ibid.
409 Timofei S., Latura obiectivă a infracțiunii de concurență neloială (art. 2461 C. pen. RM) // Revista Națională de
Drept, nr. 2, 2011, p. 37.
179
faptul că acestea pot fi săvârșite numai cu intenție; nu pot fi infracționale atingerile aduse
relațiilor sociale economice, dacă presupun imprudență410. Nu considerăm posibilă ev aluarea
imprudenței ca formă a vinovăției în ipoteza infracțiunii de limitare a concurenței libere, precum
și a infracțiunii de concurență neloială. În mod necesar, cel care săvârșește infracțiuni în
domeniul concurenței trebuie să -și dea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sa le, să
prevadă fapta prejudiciabilă și/sau urmările ei prejudiciabile, să dorească săvârșirea faptei
prejudiciabile și/sau să dorească ori să admită, în mod conștient, survenirea urmărilor
prejudiciabile411.
În legătură cu infracțiunea de concurență neloială , în literatura de specialitate au fost
exprimate opinii că aceasta poate fi comisă nu doar cu intenție directă, dar și cu intenție
indirectă412.
La acest capitol suntem de altă părere. Doar intenția directă este atestată în cazul
infracțiunii de concurență neloială, care este o infracțiune formală. În acest sens, sprijinim
punctul de vedere al autoarei Teajkova I. M., care afirmă că „Este de neconceput prezența
intenției indirecte în ipoteza infracțiunilor al căror moment de consumare este recunoscut de
legiuitor ca fiind săvârșirea acțiunii sau inacțiunii”413. Într -adevăr, odată ce făptuitorul nu poate
să admită în mod conștient acțiunea sau inacțiunea sa, el poate doar s -o dorească. Cum poate
doar s -o admită, dacă o săvârșește? Admiterea conștientă poate fi a testată numai în raport cu
urmările prejudiciabile, care pot avea un caracter generic, pot fi mai multe. Fapta prejudiciabilă
este una singură. Odată ce este săvârșită, intenția făptuitorului este directă. În concluzie, în cazul
infracțiunii de concurență neloială, intenția poate fi doar directă414.
Privitor la semnele secundare ale laturii subiective a infracțiunilor în domeniul concurenței,
considerăm că primul din acestea – motivul – nu are un caracter obligatoriu nici în cazul
infracțiunii de limitare a c oncurenței libere, nici în cazul infracțiunii de concurență neloială. De
regulă, motivele acestei infracțiuni se exprimă în năzuința de a discredita sau de a denigra
agentul economic concurent, precum și în interesul lui material.
Interesul material – adică năzuința de a obține sau a reține un câștig material ori de a se
elibera de cheltuieli materiale – este motivul care, de cele mai dese ori, se poate afla la baza
410 Лопашенко Н.А. , Преступления в сфере экономики: авторский комментарий к уголовному зак ону.
Moscova: Editura Волтерс Клувер , 2007, p.196 -197.
411 Timofei S., Latura subiectivă a infracțiunilor în domeniul concurenței // Revista Națională de Drept, nr. 11,
2010, p. 53.
412 Diaconescu Gh., I nfracțiuni prevăzute în legi speciale și legi extrapenal e. Bucure ști: Editura ALL Beck , 1996, p.
265.
413 Кузнецовой Н.Ф., Тяжковой И.М., Курс уголовного права . Общая часть. Том 1: Учение о преступлении .
Moscova: Editura Зерцало , 1999, p. 313.
414 Timofei S., op.cit. , p. 54.
180
infracțiunilor în domeniul concurenței. Din esența concurenței neloiale reiese că, săvârșin d
această infracțiune, făptuitorul este cel mai des ghidat fie de năzuința de a obține sau a reține un
câștig material, fie de a se elibera de cheltuieli materiale. Totuși, nu putem exclude total că
motive de alt gen ar putea să determine săvârșirea infrac țiunilor în domeniul concurenței. În
legătură cu aceasta, în doctrina penală a fost exprimată părerea că, în ipoteza infracțiunii de
limitare a concurenței libere, ca motive, în afară de interesul material, ar putea să evolueze:
răzbunarea; ura socială, na țională, rasială sau religioasă etc. Nu putem exclude și alte motive: ura
generată de apartenența la o anumită formațiune politică; izolaționismul în raport cu agenții
economici străini sau mărfurile străine; năzuința de a testa vigilența autorităților car e protejează
concurența; năzuința de a imita producătorii notorii etc. Totuși, în cele mai frecvente cazuri,
aceste motive nu pot avea decât un rol subsidiar, subsecvent în raport cu motivul principal,
exprimat în interesul material415.
Din analiza laturii s ubiective a infracțiunii specificate la art. 2461 din Codul Penal416
rezultă că scopul acesteia este de două tipuri: 1) scopul mijlocit, generic pentru toate cele cinci
modalități ale infracțiunii în cauză; 2) scopul nemijlocit, specific fiecărei din cele cinci
modalități ale concurenței neloiale.
Când ne referim la primu l tip, considerăm că făptuitorul urmărește violarea unei îndatoriri
de respectare a bunelor moravuri în afaceri, precum și lărgirea cercului de consumatori ai
mărfurilor sale. Referitor la scopul nemijlocit al infracțiunii de concurență neloială, din
exami narea obiectului și laturii obiective a infracțiunii în cauză reiese că conținutul acestuia
variază în dependență de modalitatea concretă sub care se prezintă respectiva infracțiune:
a) scopul creării convingerii că activitatea se desfășoară de către agen tul economic victimă,
adică deținătorul legitim al acelui obiect al proprietății industriale (cu excepția denumirii de
firmă și a mărcii comerciale), pe care îl folosește de fapt făptuitorul (în ipoteza modalității de
creare, prin orice mijloace, a confuzi ei cu întreprinderea, cu produsele sau cu activitatea
industrială sau comercială a unui concurent);
b) scopul creării unei situații de favoare, în dauna concurentului exprimată în: dereglarea
anumitor procese și tradiții de gestiune; a relațiilor cu parten erii de afaceri; dezorganizarea
structurii, a climatului organizațional, a planificării strategice; deturnarea de la scopurile și
sarcinile trasate; reducerea atractivității investiționale etc. (în ipoteza modalității de răspândire,
în procesul comerțului, de afirmații false, care discreditează întreprinderea, produsele sau
activitatea de întreprinzător a unui concurent);
415 Ibid., p. 55.
416 Codul Penal al Republicii Moldova. Republicat în Monitorul Oficial Nr. 72 -74 din 14.04.2009 .
181
c) scopul formării conștiente la consumator a reprezentării eronate cu privire la mărfurile
concurentului (în ipoteza modalității de ind ucere în eroare a consumatorului referitor la natura, la
modul de fabricare, la caracteristicile, la aptitudinea de întrebuințare sau la cantitatea mărfurilor
concurentului);
d) scopul creării convingerii că denumirea de firmă sau marcă comercială sunt fo losite
legitim de către agentul economic victimă, adică de către deținătorul legitim al denumirii de
firmă sau a mărcii comerciale, fără ca acest lucru să corespundă realității (în ipoteza modalității
de folosire a denumirii de firmă sau a mărcii comercial e într -o manieră care să producă confuzie
cu cele folosite legitim de un alt agent economic);
e) scopul confruntării propriilor mărfuri ale agentului economic -făptuitor cu cele ale unui
concurent, într -o manieră să evidențieze consumatorilor avantajele ce lui dintâi față de celelalte,
ori al prezentării caracteristicilor mărfurilor proprii ca fiind aceleași cu ale concurentului, pentru
a beneficia de prestigiul acestuia (în ipoteza modalității de comparare în scopuri publicitare a
mărfurilor produse sau com ercializate ale unui agent economic cu mărfurile unor alți agenți
economici). După această prezentare, ținem să precizăm că ea a avut un caracter exemplificativ.
Această prezentare nu epuizează conținutul scopului infracțiunii de concurență neloială, care
poate presupune și alte exemple relevante417.
Subiectul
Subiectul infracțiunii specificate la art. 2461 al Codului Penal poate fi:
(1) persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii avea împlinită
vârsta de 16 ani; și
(2) persoana juridică, cu excepția autorităților publice. În literatura de specialitate se
menționează faptul că în calitate de subiect al infracțiunii, specificate la art. 2461 din Codul
Penal, agentul economic concurent este subiectul de rea -credință, angajat în acel ași raport juridic
de concurență în care victima apare ca subiect de bună -credință418.
În ce ne privește, privim sceptic asupra posibilității tragerii la răspundere penală a
persoanelor juridice. Temei pentru aceasta folosesc prevederile art. 77 alin. (1) di n Legea
concurenței potrivit cărora „ Prin derogare de la legea penală, comiterea faptelor de concurență
neloială interzise la art. 15 –19 din prezenta lege se sancționează de Consiliul Concurenței cu
amendă în mărime de pînă la 0,5% din cifra totală de afac eri realizată de întreprinderea în
cauză în anul anterior sancționării ”. În această normă se întrevede scopul legiuitorului de a evita
dubla sancționare pentru aceeași faptă. Astfel, persoanele juridice urmează a fi trase la
417 Timofei S., Ibid., p. 55 -56.
418 Timofei S., Subiectul infracțiunilor în domeniul concurenței // Revista Națională de Drept, nr. 3, 2011, p. 37.
182
răspunedere juridică conform Legii concurenței, iar persoanele fizice – conform Codului penal.
Respectiv, se impune ajustarea prevederilor art. 2461 din Codul Penal referitoare la subiectul
infracțiunii. Mai multe aspecte despre concurența normelor din Legea concurenței și Codul
Penal , vor fi examinate mai jos.
În acest context, înaintăm propunerea de lege ferenda de a exclude din art. 2461 al Codului
Penal419 prevederile despre pedepsirea persoanei juridice, iar sancțiunea din acest articol
urmează a fi redactată astfel: „ se pedepsesc c u amendă de la 3000 la 4000 de unități
convenționale sau închisoare de până la 1 an ”.
Pedeapsa penală
Drept urmare a comiterii infracțiunii de concurență neloială, intervine și aplicarea pedepsei
penale . În conformitate cu art. 61 din Codul Penal420, pedeapsa penală este o măsură de
constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de
instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite
lipsuri și restricții drepturilo r lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea
condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților,
cât și a altor persoane.
În lumina celor menționate, pentru pedepsirea persoanelor c are comit acțiuni de concurență
neloială, legiuitorul a stabilit următoarea pedeapsă penală:
– pentru persoanele fizice: amendă de la 3000 la 4000 de unități convenționale (150 000 –
200 000 lei) sau cu închisoare de până la 1 an;
– pentru persoanele juridice: amendă de la 3.500 la 5.000 de unități convenționale (175 000
– 250 000 lei) cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la
1 la 5 ani.
La o analiză mai detaliată a pedepselor penale respective, observăm marja foarte mică de
apreciere concretă a cuantumului sancțiunii pecuniare. Or, în activitatea economică, pentru a
constrânge o întreprindere, urmează a fi luate în calcul atât faptele ace steia, volumul la care s -au
desfășurat, capacitatea de plată, cât și repercusiunile pe care le are asupra mediului concurențial,
chiar și asupra unor întreprinderi concrete sau consumatori.
In abstracto , o pedeapsă penală sub formă de amendă în mărimea mi nimă de 175 mii lei
pentru o întreprindere la început de cale și care nu a reușit realizarea cărorva venituri, duce
indubitabil la eșecul total al acesteia și dezinteresarea către continuarea activității
antreprenoriale, investiționale. În alt caz, o pedea psă penală sub formă de amendă în mărimea
419 Codul Penal al Republicii Mold ova. Republicat în Monitorul Oficial Nr. 72 -74 din 14.04.2009
420 Ibid.
183
maximă de 250 mii lei pentru o întreprindere cu o istorie îndelungată și cu tradiții
antreprenoriale, cu venituri impunătoare, nu reprezintă decât o cheltuială sau chiar o „investiție”.
Astfel, în unele cazuri sunt em în fața situației că pedeapsa penală nu își poate atinge scopurile
statuate în legea penală.
În activitatea economică sau, mai bine spus, în mediul concurențial se impune o marjă mai
mare de apreciere a măsurilor statale de constrângere, or acestea treb uie să fie la maxim
individualizate față de întreprinderea considerată vinovată în comiterea concurenței neloiale.
Piața poate reacționa într -un mod tragic la intervențiile represive neechitabile ale statului.
Referitor la pedeapsa penală ce constă în privare a de dreptul de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 1 la 5 ani, specificăm natura complementară a acesteia . În doctrină
se consemnează faptul că aplicarea acestui tip de pedeapsă este determinată în mod principal de
necesitatea preve nirii recidivei din partea persoanelor care au comis infracțiuni în legătură cu
funcția ocupată de ele sau cu activitatea profesională. Această pedeapsă poate fi extrem de
eficientă, de exemplu, dacă este aplicată persoanelor condamnate pentru înșelarea cl ienților,
luarea de mită sau pentru infracțiuni de corupție, infracțiuni contra siguranței transporturilor,421
adică asupra persoanelor fizice.
Considerăm criticabilă o asemenea atitudine a legiuitorului față de persoanele juridice
culpabile de concurență n eloială. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un
termen de 1 an, la pachet cu amenda de 175 mii lei, aceasta fiind pedeapsa minimală prevăzută
de lege pentru concurență neloială, nu o considerăm oportună și echitabilă din simplu
consid erent că nu permite individualizarea pedepsei mai aproape de realitățile faptei, a
făpturitorului și a victimei. Mai mult decât atât, prin această pedeapsă are loc înlăturarea unor
concurenți de pe piață, care nu de fiecare dată este cea mai bună soluție. În unele cazuri, privarea
de dreptul de a exercita o anumită activitate, ar putea duce indirect la acordarea drepturilor
exclusive întreprinderii concurente, altfel spus, ar institui monopolul unui concurent pe o
anumită piață. În cadrul piețelor concentra te, unde concurența este foarte acerbă, nu considerăm
a fi cea mai bună soluție de educare și restabilire a echilibrului social excluderea unui concurent .
Dat fiind faptul că scopul întreprinderilor este de a acumula venituri pentru a le împărți
fondatoril or cu titlu de dividend, anume asupra respectivului scop urmează a fi fortificate
constrângerile în caz de concurență neloială. Răspunderea patrimonială (pecuniară) este forma
cea mai adecvată pentru ajustarea activității întreprinderilor.
421 Кузнецова, Н. Ф., Тяжков, И. М., Курс уголовного права. Oбщая часть, том 2 . Moscova: Editura Зерцало ,
1999, p. 35.
184
Acestea fiind me nționate, se fundamentează argumentele expuse mai sus referitor la
excluderea din art. 2461 al Codului Penal a prevederilor privind tragerea la răspundere penală
pentru concurență neloială a persoanelor juridice.
Cod penal vs Legea concurenței
Un aspect foarte important de studiat la acest capitol al studiului îl constituie concurența
dintre preveder ile Codului Penal și cele ale Legii co ncurenței. În conformitate cu prevederile art.
77 alin. (1) din Legea concurenței, prin derogare de la legea penală, comiterea faptelor de
concurență neloială interzise la art. 15 –19 din prezenta lege se sancționează de Consiliul
Concurenței cu amendă în mărime de până la 0,5% din cifra totală de afaceri realizată de
întreprinderea în cauză în anul anterior sancționării . În literatura de specialitate a fost pusă
următoarea întrebare: care ar fi efectele unei asemenea derogări? Răspunsul la această întrebare
se desprinde din alin. (7) art. 6 al Legii privind actele legislative, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 27.12.2001422: „În cazul în care între două acte legislative cu aceeași forță
juridică apare un conflict de norme ce promovează soluții diferite asupra aceluiași obiect al
reglementării, se aplică prevederile actului posterior”. Atât Codul penal, cât și Leg ea concurenței
sunt legi organice. Legea concurenței a fost adoptată după adoptarea Codului penal. În concluzie,
în cazurile de comitere a unei concurențe neloiale, răspunderea se aplică nu conform art. 2461 al
Codului Penal, dar în baza alin.(1) art.77 al Legii concurenței423. Totodată, potrivit art. 6 alin. (3)
din Legea nr. 780 din 27.12.2001 privind actele legislative, în caz de divergență între o normă a
actului legislativ general și o normă a actului legislativ special cu aceeași forță juridică, se apli că
norma actului legislativ special. În ceea ce privește mediul concurențial, Legea concurenței este
actul legislativ special și, respectiv, se aplică prioritar. Însă, așa cum am menționat mai sus,
Legea concurenței are incidență asupra întreprinderilor, i ar persoanele fizice care practică
activitate de întreprinzător rămân pasibile de răspundere penală pentru concurență neloială.
În acest context, vom trece în registru și Decizia Curții Constituționale nr. 52 din
06.09.2016424 de inadmisibilitate a sesizării nr. 98g/2016 privind excepția de
neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 77 alin. (1) din Legea concurenței nr. 183 din
11 iulie 2012 (stabilirea cuantumului amenzii pentru concurența neloială). La originea cau zei se
află excepția de neconstituționalitate a sintagmei „ din cifra totală de afaceri realizată de
întreprinderea în cauză în anul anterior sancționării ” din alineatul (1) al articolului 77 din
422 Legea privind actele legislative, adoptate de Parlamentul Republi cii Moldova la 27.12.2001 . În: Monitorul
Oficial nr. 36 -38 din 14.03.2002. Data intrării în vigoare: 14.06.2002.
423 Stati V., op.cit. , p. 15.
424 Decizia Curții Constituționale nr. 52 din 06.09.2016.
Disponibil: http://www.constcourt.md/ccdocview.php?tip=decizii&docid=264&l=ro (accesat la 04.01.2018).
185
Legea concurenței, în contextul în care, printr -o decizie din 03.09.2015, Plenul Consiliului
Concurenței a constatat încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței de
către „Volta” SRL și i -a aplicat o amendă în mărime de 905 252,91 lei. În Decizia sa, la pct. 20,
Curtea Constituțională reți ne că textul legal criticat oferă posibilitatea de individualizare a
sancțiunii amenzii, proporțional cu gravitatea faptei săvârșite. De altfel, dispozițiile articolului
contestat prevăd că sancțiunea este amenda „de până la 0,5% din cifra de afaceri ”, iar , în
conformitate cu articolul 41 din Legea concurenței, Plenul Consiliului Concurenței – autoritatea
competentă să constate și să aplice sancțiunile prevăzute de Legea concurenței – trebuie să
individualizeze sancțiunea aplicată, ținând seama de gravitate a și durata faptei și de consecințele
sale asupra concurenței. Iar stabilirea „cifrei totale de afaceri”, ca un criteriu necesar în cadrul
individualizării sancțiunii, chiar dacă generează în final cuantumuri mari ale amenzii, nu poate
determina neconstitu ționalitatea textului de lege criticat, luând în considerație faptul că
individualizarea amenzii se face în funcție de gravitatea faptei săvârșite și a pericolului social pe
care îl produce .
De asemenea, Curtea relevă că în conformitate cu art. 78 din Lege a concurenței, Curtea
Supremă de Justiție și Curtea de Apel Chișinău au competență deplină în ceea ce privește
controlul deciziilor prin care Plenul Consiliului Concurenței a aplicat o amendă. Instanțele
menționate pot reduce sau majora amenzile aplicate, iar în cazul în care conchid că decizia
privind constatarea încălcării și/sau aplicarea amenzii este neîntemeiată și/sau este adoptată cu
încălcarea procedurii, pot anula amenzile aplicate. Prin urmare, instanțele judecătorești se vor
pronunța dacă individ ualizarea sancțiunii a fost sau nu proporțională cu fapta săvârșită.
Acestea fiind consemnate, suntem de părerea că aplicarea amenzilor în mod individualizat
asupra întreprinderilor vinovate de concurență neloială, reieșind din cifra de afaceri din anul
precedent stabilirii încălcării, este mai eficientă decât pedeapsa prevăzută de legea penală. Astfel,
este îndreptățită propunerea de lege ferenda de excludere a întreprinderilor de la răspundere
penală, iar persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător și, respectiv, nu au o cifră
de afaceri, să fie pasibile de răspundere penală.
3.4. Concluzii la Capitolul III
Concurența neloială implică anumite instrumente juridice de sancționare , însă nu trebuie
diminuată importanța măsurilor de prevenire a manifestărilor neloiale ale concurenților.
Prevenirea concurenței neloiale se realizează pe două segmente: prevenirea generală și
prevenirea specială.
186
În general, instrumentele de contracarare , prevăzute de dreptul concurenței și de alte
ramuri de drept care protejează concurența , au ca scop stoparea comportamentelor ilicite
ale întreprinderilor care au comis acțiuni de c oncurență neloială, elimiarea efectelor
negative ale acestora, precum și eliminarea recidivei. Astfel, aplicarea instrumentelor
juridice de contracarare a actelor de concurență neloială se referă la restabilirea condițiilor
favorabile concurenței.
Instrume ntele de contracarare a concurenței neloiale reprezintă un ansamblu de norme
juridice care , identificând comportamentul ilicit , stabilesc totodată și răspunderea juridică
pentru acesta . Instrumentele juridic e de contracarare a concurenței neloiale reprezintă o
pârghie a statului de a asigura un mediu concurențial sănătos. Totalitatea normelor juridice
care se înglobează în mecanismele de contracarare a concurenței neloiale își au sediul în
diferite ramuri de d rept, cum ar fi spre exemplu: Dreptul concurenței, Dreptul civil,
Dreptul administrativ, Dreptul penal.
Având în vedere valoarea constituțională a principiului concurenței loiale în cadrul
economiei de piață a Republicii Moldova, legiuitorul a adoptat instrumente juridice
corespunzătoare pentru contracararea actelor de concurență neloială . Principalul instrument
de contracarare fiind răspundere a juridică pentru acțiunile de concurență neloială , care la
ora actuală este: civilă administrativă și penală. Fiec are dintre acestea comportă un anumit
specific, dar rezultatul scontat este comun și anume: 1) contracararea ac telor de concurență
neloială; 2) educarea făptuitorului și 3) restabilirea echilibrului socio -economic perturbat în
mediul de afaceri.
Răspundere a civilă se realizează ca urmare a comiterii delictului de concurență neloială.
Este o răspundere juridică între subiecți privați. În aceste circumstanțe, faptele considerate
de concurență neloială, în interpretarea părților litigante, poate să exceadă acț iunile de
concurență neloială reglementate de Legea concurenței cât și cele incriminate de Codul
Penal. Or, regula -cheie în răspunderea delictuală este prevăzută la art. 1398 din Codul
Civil și anume: Cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să
repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul moral
cauzat prin acțiune sau omisiune.
În cadrul răspunderii civile pentru acțiunile de concurență neloială este mai important de
determinat mijloa cele folosite și nu scopul urmărit . Până la urmă, libera concurență stă la
baza progresului și, bineînțeles, că scopul principal în activitatea comercială este obținerea
clientelei, dar aceasta trebuie de efectuat doar prin mijloace loiale.
187
Tragerea la răs pundere civilă delictuală nu este condiționată de existența raportului de
concurență.
Măsurile la care poate pretinde reclamantul în privința pârâtului, în cazurile de tragere la
răspundere civilă pentru concurență neloială, care, totodată, se includ în co nceptul
instrumentelor de contracarare a concurenței neloiale sunt:
– Încetarea acțiunii de concurență neloială;
– Dezmin țirea informațiilor neautentice;
– Repararea prejudiciului material efectiv;
– Repararea prejudiciului material în forma venitului ratat;
– Repararea prejudiciului moral425.
Răspunderea administrativă se realizează în baza Legii concurenței nr. 183 din 2012426. Un
for de specialiști în domeniu, numi t Plenul Consiliul Concurenței, examinează cazurile de
concurență neloială și decide dacă există con curență neloială sau nu și, după caz,
individualizează cuantumul amenzii, ce urmează a fi aplicate.
Tragerea la r ăspundere administrativă presupune nașterea unui raport juridic trihotomic
specific dintre 1) autoritatea administrației publice centrale, Con siliul Concurenței, care
aplică măsuri de răspundere juridică; 2) persoana lezată în drepturile și interesele legitime
prin concurența neloială; și 3) persoana autoare a unui act de concurență neloială. Existența
acestui raport juridic trihotomic este obli gatoriu pentru aplicarea mecanismelor de
contracarare a concurenței neloiale prin prisma aplicării răspunderii administrative ,
condiție care nu este obligatorie pentru alte încălcări ale legislației concurențiale
Autoritatea specializată în examinarea cazurilor de încălcare a legislației concurențiale și
aplicarea răspunderii administrative este Consiliul Concurenței. Această autoritate nu poate
examina ac te de concurență neloială ex-officio , având dreptul să acțio neze doar la
solicitarea întreprinderilor afectate de presupusa încălcare a legii.
Legea concurenței nr. 183 din 2012427 reglementează două măsuri de contracarare a
concurenței neloiale:
– obligarea încetării acțiunii de concurență neloială;
– aplicarea sancțiunii.
Înaintăm propunerea de lege ferenda de modificare a prevederilor art. 14 alin. (5 ) din
Legea concurenței nr. 183 din 2012 prin stabilirea unui alt moment de începere a curgerii
425 Gorincioi C. „Răspunderea civilă și eficiența ei asupra prevenirii și contracarării acțiunilor de concurență
neloială”, Revista Institutului Național al Justiției, Nr. 3(46), 2018 – Chișinău, p. 38
426 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012 .
427 Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din 14.09.2012
188
termenului de 6 luni pentru depunerea plângerii la Consiliul Concu renței, iar în noua
redacție alineatul urmează să fie formulat astfel: „ Întreprinderea ale cărei interese legitime
au fost lezate poate înainta plângerea privind presupusele acțiuni de concurență neloială
la Consiliul Concurenței în termen de 6 luni de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit
să cunoască despre realizarea presupuselor acțiuni de concurență neloială de către o altă
întreprindere sau, în cazul încălcărilor cu caracter continuu sau repetate, de la data
încetării încălcării ”.
Înaintăm propunerea de lege ferenda de modificare a art. 14 alin. (6) din Legea concurenței
nr. 183/2012 în vederea stabilirii unei obligații certe în sarcina Consiliului Concurenței, iar
norma juridică va avea următoarea formulare: „Expirarea termenului d e 6 luni prevăzut la
alin. (5) obligă Consiliul Concurenței de a refuza examinarea plângerii, dar nu constituie
un impediment pentru adresarea în instanța de judecată în cadrul termenului general de
prescripție ”.
De a modifica art. 77 alin. (1) din Legea c oncurenței prin stabilirea limitei minime a
amenzii pe care o poate aplica Consiliul Concurenței pentru actele de concurență neloială.
Norma juridică respectivă urmează a fi formulată în următoarea redacție: „Prin derogare
de la legea penală, comiterea act elor de concurență neloială, interzise la art. 15 –19 din
prezenta lege, se sancționează de Consiliul Concurenței cu amendă în mărime de la 0,1%
până la 0,5% din cifra totală de afaceri realizată de întreprinderea în cauză în anul
anterior sancționării ”, motivându -și de fiecare data cuantumul aplicat.
De a modifica art. 77 din Legea concurenței prin introducerea unui nou alineat, care va
face trimitere la prevederile legale despre circumstanțele agravante și atenuante deja
stipulate în Legea concurenței cu referire la practicile anticoncurențiale. Astfel, art. 77 din
Legea concurenței prin completarea cu alineatul (3) care va avea următorul conținut : „La
stabilirea mărimii amenzii se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 73 alin. (3)
– alin. (5) d in prezenta lege ”.
Dacă o întreprindere a fost găsită vinovată pentru o acțiune de concurență neloială și ca
urmare a constatării i -a fost aplicată o amendă administrativă, bazându -se pe principiul non
bis in idem, regula potrivit căreia o persoană nu poate fi urmărită ori judecată de două ori
pentru aceeași faptă, nu ar fi susceptibilă tragerea la răspundere penală , respectiv aplicarea
pedepsei penale sub formă de amendă.428
428 Gorincioi C. „ Răspunderea civilă și eficiența ei asupra prevenirii și contracarării acțiunilor de concurență
neloială ”, Revista Institutului Național al Justiției, Nr. 3(46), 2018 – Chișinău, p. 38
189
Legiuitorul a adoptat, prin legea penală, un sistem deschis de contracarare , pe calea tragerii
la răspundere penală, a concurenței neloiale. Astfel, Codul Penal, la art, 2461 incriminează
„orice act de concurență neloială”.
Codul Penal reglementează două măsuri de contracarare a concurenței neloiale:
– aplicarea amenzii pecuniare;
– închisoare pentru persoanele fizice;
– privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pentru persoanele
juridice.
Aplicarea amenzilor în mod individualizat asupra întreprinderilor vinovate de concurență
neloială, reieșind din cifra de afaceri din an ul precedent stabilirii încălcării, este mai
eficientă decât pedeapsa prevăzută de legea penală.
De a modifica art. 2461 din Codul Penal prin eliminarea sintagmei „ Orice act de
concurență neloială, inclusiv: ” și a literelor a) – e) din acest articol și redactarea acestuia în
următorul mod: „ Acțiunile de concurență neloială prevăzute de Legea concurenței nr. 183
din 11.07.2012 ”.
De a exclude din art. 2461 al Codului Penal prevederile despre pedepsirea persoanei
juridice, iar sancțiunea din acest articol u rmează a fi redactată astfel: „ se pedepsesc cu
amendă de la 3000 la 4000 de unități convenționale sau închisoare de până la 1 an ”.
190
CONCUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
În baza analizelor efectuate în teză și îngrijindu -ne de eficiența aplicării instrumentelor
juridice de contracarare și prevenire a actelor de concurență neloială, relevăm următoarele
concluzii:
1. Concurența este o trăsătură esențială a economiei de piață. Aceasta reprezintă o
rivalitate între participanții la relațiile din cadrul economiei de piață, care tind să obțină condiții
mai favorabile de producere, cumpărare și vânzare a mărfurilor și serviciilor. C oncurența este
posibilă numai dacă: (1) prețurile sunt libere; (2) agenții economici dispun de liberă inițiativă;
(3) există un cadru juridic adecvat ce reglementează „regulile jocului”; și (4) agenții economici
sunt numeroși.
2. Analizând evoluția dreptului concurenței, au fost identificate trei instrumente
conceptuale indispensabile a problematicii acestei ramuri și anume: noțiunea de concurență,
piața relevantă, care a fost abordată de teoriile economice și noțiunea de întreprindere, percepută
puțin diferit în domeniul vizat.429.
3. Spectrul mecanismelor naționale de contracarare a concurenței neloiale este destul
de variat și complex. Analiza științifică generală a mecanismelor de contracarare ne permite să
afirmăm că aplicarea conformă a acestora ar eficientiza atât contracararea acțiunilor de
concurență neloială în curs de realizare, cât și prevenirea unor noi manifestări de concurenț ă
neloială.430
4. Legea concurenței nr. 183 din 2012 consacră sistemul rigid de enumerare
limitativă a actelor de concurență neloială. Acțiunile de concurență neloială constatate de
Consiliul Concurenței sunt prevăzute expres de lege, altele neputând fi calific ate drept
concurență neloială, or o interpretare extensivă ar excede câmpul acțiunilor de concurență
neloială interzise de prevederile Legii concurenței. Însă, acțiunile constitutive de culpă pe planul
concurenței neloiale nu sunt limitative, deoarece imag inația profesioniștilor neloiali este
inepuizabilă și nu încetează să se reînnoiască.
5. Actul de concurență neloială, în cazul deturnării clientelei concurtentului este
considerată inducerea în eroare despre acele circumstanțe care pot influența preferințelo r
consumatorului, adică să creeze consumatorilor sau potențialilor consumatori o anumită impresie
despre produs și proprietățile lui, care nu corespund realității și au jucat, posibil, un rol decisiv în
429 Cărare V., Gorincioi C. Evoluția Dreptului Concurenței // Revista „Legea și viața”, nr. 5 (293), 2016 , p. 15.
430 Gorincioi C. „ Rolul răspunderii juridice în prevenirea și contracararea confuziei ca act de concurență neloială ”,
Revista Intellectus, Nr. 3, 2018 – Chișinău – p. 18
191
propriile lor preferințe în favoarea întreprinderii c are a ales o astfel de modalitate neonestă de
luptă competitivă.
6. Instrumentele de contracarare prevăzute de dreptul concurenței și de alte ramuri
de drept care protejează concurența au ca scop prevenirea acțiunilor anticoncurențiale, stoparea
comportamentelor ilicite ale întreprinderilor, eliminarea efectelor acestora, precum și eliminarea
recidivei. Astfel, la instrumente juridice de contracarare a actelor de concurență neloială pot fi
atribuite: acte normative cu nivel înalt de perfecțiune; a utoritate publică cu personal calificat;
celeritate maximă la examinarea cazurilor; procedura clară și eficientă de examinare a cauzelor;
sancțiuni clare și dure care să descurajeze orice manifestare ilegală etc.431
7. Răspunderea civilă se realizează ca urmare a comiterii delictului de concurență
neloială. Este o răspundere juridică între subiecți privați. În aceste circumstanțe, faptele
considerate ca fiind acte de concurență neloială, în interpretarea părților litigante, poate să
exceadă acțiunile de concuren ță neloială reglementate de Legea concurenței, cât și cele
incriminate de Codul Penal, Codul Contravențional. Or, regula -cheie în răspunderea delictuală
este prevăzută la art. 1998 din Codul Civil și anume: „ Cel care acționează față de altul în mod
ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege,
și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune.”
8. Măsurile la care poate pretinde reclamantul în privința pârâtului, în cazurile de
tragere la răspundere civilă pentru concurență neloială, care, totodată, se includ în conceptul
instrumentelor de contracarare a concurenței neloiale:
a) Încetarea acțiunii de concurență neloială;
b) Dezmințirea informațiilor neautentice;
c) Repararea prejudiciului material efectiv;
d) Repararea prejudiciului material în forma venitului ratat;
e) Repararea prejudiciului moral.432
9. Răspunderea administrativă se realizează în baza Legii concurenței. Un for de
specialiști în domeniu, numit Plenul Consiliul Concurenței, examinează cazurile de concur ență
neloială și decide dacă există concurență neloială sau nu și, după caz, individualizează cuantumul
amenzii, ce urmează a fi aplicate.
431 Gorincioi C. „Problematica protecției proprietății industriale prin prisma legislației concurenței neloiale”
(studiul comparativ al legislației Republicii Moldova, României și Federației Ruse) , Conferința internațională a
doctoranzilor în drept „Studii și cercetări juridice europene”, ediția 8 -a, Timișoara, 2016. p. 171.
432 Gorincioi C. „ Răspunderea civilă și eficiența ei asupra prevenirii și contracarării acțiunilor de concurență
neloială” , Revista Institutului Național al Justiț iei, Nr. 3(46), 2018 – Chișinău, p. 38
192
10. Legea concurenței reglementează două măsuri de contracarare a concurenței
neloiale:
a) obligarea încetării acțiunii de concurență neloială;
b) aplicarea sancțiunii.
11. Dacă o întreprindere a fost găsită vinovată pentru o acțiune de concurență neloială
și ca urmare a constatării i -a fost aplicată o amendă administrativă, bazându -se pe principiul non
bis in idem , regula potrivit căreia o persoană nu poate fi urmărită ori judecată de două ori pentru
aceeași faptă, nu ar fi susceptibilă tragerea la răspundere penală , respectiv aplicarea pedepsei
penale sub formă de amendă.
12. Legiuitorul a adoptat, prin legea penală, un sistem desc his de contracarare, pe
calea tragerii la răspundere penală, a concurenței neloiale. Astfel, Codul Penal, la art, 2461
incriminează „orice act de concurență neloială”.
13. Codul Penal reglementează două măsuri de contracarare a concurenței neloiale:
c) aplicarea amenzii pecuniare;
d) închisoare pentru persoanele fizice;
e) privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pentru persoanele juridice.
14. Aplicarea amenzilor în mod individualizat asupra întreprinderilor vinovate de
concurență neloială, reieșind din cifra de afaceri din anul precedent stabilirii încălcării, este mai
eficientă decât pedeapsa prevăzută de legea penală.
Urmare a reali zării cercetării științifice, au fost identificate o serie de problematici și
aspecte neclare ale legislației în vigoare. În spiritul științific al circumstanțelor clarificate și în
baza concluziilor relevate, Consiliului Concurenței i -au fost înaintate ur mătoarele recomandări:
1. Legea concurenței, în vigoare la moment, este consacrată sistemului rigid de
enumerare limitativă a actelor de concurență neloială, iar acțiunile constitutive de culpă pe planul
concurenței neloiale nu sunt limitative. Astfel, venim cu propunerea de lege ferenda, de a
completa prevederile Legii concurenței cu acordarea atribuției Consiliului Concurenței de a
examina și alte acțiuni de concurență neloială decât cele reglementate de art. 15 -19 din Legea
concurenței. În acest sens, propu nem ca art. 14 alin. (2) din Legea concurenței să se modifice și
urmează a avea următoarea redacție: „ Consiliul Concurenței examinează, la plângerea privind
presupusele acțiuni de concurență neloială depusă de către întreprinderea ale cărei interese
legiti me au fost lezate, în condițiile stipulate la art. 49 alin. (2) –(4), acțiunile de concurență
neloială interzise prin prevederile art. 15 –19 și cele care sunt de natură să cauzeze un
prejudiciu concurentului ”.
193
2. Având în vedere formularea defectuoasă a acțiun ii de concurență neloială –
instigarea la rezilierea contractului cu concurentul, înaintăm propunerea de lege ferenda de
modificare a art. 16 din Legea concurenței în următoarea redacție: „ Este interzisă instigarea, din
interes sau în interesul persoanelor terțe, la rezoluțiunea neîntemeiată a contractului cu
concurentul, la neîndeplinirea sau la îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale
față de concurentul respectiv prin acordarea sau oferirea, mijlocit sau nemijlocit, de
recompense materi ale, compensații sau de alte avantaje persoanei parte a contractului ”.
3. Considerăm oportună modificarea art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței în
sensul excluderii condiției cumulative de „ copiere și plasare pe piață ” pentru actul de
concurență nel oială în forma confuziei în așa fel, încât să poarte răspundere juridică nu doar
producătorul/ambalatorul, dar și cel care distribuie produsul/serviciul în favoarea căruia este
creată confuzia. Astfel, înaintăm propunerea de lege ferenda de a modifica art. 19 alin. (1) lit. b)
din Legea concurenței prin adăugarea conjuncției „/sau” după cuvintele „ unei întreprinderi și ”.
Drept urmare, norma juridică de la art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței urmează să fie
formulată astfel: „ Sunt interzise orice acțiuni sau fapte care sunt de natură să creeze, prin orice
mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea economică a unui concurent,
realizate prin: b) copierea ilegală a formei, a ambalajului și/sau a aspectului exterior al
produsului unei întreprinderi și/sau plasarea produsului respectiv pe piață, copierea ilegală a
publicității unei întreprinderi, dacă aceasta a adus sau poate aduce atingere intereselor legitime
ale concurentului ”.433
4. Este necesară reglementarea relațiilor referitoare la atribuirea și utilizarea numelor
de domen și înglobarea acestora într -un regim juridic concret. Situația de incertitudine în acest
sens face posibilă lezarea drepturilor titularilor proprietății intelectuale, comiterea unor acte de
concurență neloială prin folosirea ilicită a numelui de domen al concurenților și apariția
problematicii de protecție atât a proprietății intelectuale (atribuirea și administrarea numelor de
domen), cât și a numelor propriu -zise de domen. Numele de domen constituie un bun, în
accepțiunea CtEDO434 și urmează a fi tratat ca atare, astfel încât să nu fie admise încălcări asupra
acestui bun sau efectuate acte de concurență neloială prin intermediul folosirii ilegale a acestui
bun.435
433 Gorincioi C. „Rolul răspunderii juridice în prevenirea și contracararea confuziei ca act de concurență neloială”,
Revista I ntellectus, n r. 3, 2018 – Chișinău , p. 18.
434 Decision as to the admissibility of Appl ication nos. 25379/04, 21688/05, 21722/05 and 21770/05 by PAEFFGEN
GMBH against Germany of 18.09.2007. Disponibil:
http://hudoc.echr.coe.int/eng#{"app no":["21688/05"],"itemid":["001 -82671"]} . (Accesat la 30.03.2017).
435 Gorincioi C., Creciun I. Proprietatea intelectuală, numele de domeniu și concurența , Revista Intellectus, nr. 2,
2017. p. 18.
194
5. Având în vedere aspectele problematicile referit oare la momentul de începere a
curgerii termenului de 6 luni pentru depunerea plângerii la Consiliul Concurenței, înaintăm
propunerea de lege ferenda de modificare a prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea concurenței
nr. 183/2012 prin stabilirea unui alt moment de începere a curgerii termenului de 6 luni pentru
depunerea plângerii la Consiliul Concurenței, iar în noua redacție alineatul urmează să fie
formulat astfel: „Întreprinderea ale cărei interese legitime au fost lezate poate înainta plângerea
privi nd presupusele acțiuni de concurență neloială la Consiliul Concurenței în termen de 6 luni
de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască despre realizarea presupuselor
acțiuni de concurență neloială de către o altă întreprindere sau, în cazul încălcărilor cu
caracter continuu, de la data încetării încălcării ”.
6. Înaintăm propunerea de lege ferenda de modificare a art. 14 alin. (6) din Legea
concurenței nr. 183/2012 în vederea stabilirii unei obligații certe în sarcina Consiliului
Concurenței, ia r norma juridică va avea următoarea formulare: „ Expirarea termenului de 6 luni
prevăzut la alin. (5) obligă Consiliul Concurenței de a refuza examinarea plângerii, dar nu
constituie un impediment pentru adresarea în instanța de judecată în cadrul termenulu i general
de prescripție ”.
7. Fiind necesară o claritate a cuantumului amenzii pecuniare, se impune
modificarea art. 77 alin. (1) din Legea concurenței prin stabilirea limitei minime a amenzii pe
care o poate aplica Consiliul Concurenței pentru actele de conc urență neloială. Norma juridică
respectivă urmează a fi formulată în următoarea redacție: „ Prin derogare de la legea penală,
comiterea actelor de concurență neloială, interzise la art. 15 –19 din prezenta lege, se
sancționează de Consiliul Concurenței cu am endă în mărime de la 0,1% până la 0,5% din cifra
totală de afaceri realizată de întreprinderea în cauză în anul anterior sancționării ”, motivându –
și de fiecare dată cuantumul aplicat.
8. Urmare a cercetării, se consideră necesară modificarea art. 77 din Lege a
concurenței prin introducerea unui nou alineat, care va face trimitere la prevederile legale despre
circumstanțele agravante și atenuante deja stipulate în Legea concurenței cu referire la practicile
anticoncurențiale. Astfel, art. 77 din Legea concurenț ei prin completarea cu alineatul (3) care va
avea următorul conținut: „ La stabilirea mărimii amenzii se vor aplica în mod corespunzător
prevederile art. 73 alin. (3) – alin. (5) din prezenta lege ”.
9. Cercetarea realizată denotă necesitatea modificării art. 2 461 din Codul Penal prin
eliminarea sintagmei „ Orice act de concurență neloială, inclusiv: ” și a literelor a) – e) din acest
articol și redactarea acestuia în următorul mod: „ Acțiunile de concurență neloială prevăzute de
Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012 ”.
195
10. Totodată, este oportun de a exclude din art. 2461 al Codului Penal prevederile
despre pedepsirea persoanei juridice, iar sancțiunea din acest articol urmează a fi redactată astfel:
„se pedepsesc cu amendă de la 3000 la 4000 de unități convenți onale sau închisoare de până la
1 an”.
Considerăm că realizarea propunerilor prin introducerea modificărilor în textele legilor va
permite unificarea practicii și jurisprudenței pe segmentul contracarării pentru diversele forme
de concurență neloială și îmbunătățirea protecției juridice a relațiilor de concurență loială. În
acest sens, am înaintat aceste propuneri Ministerului Justiției.
Este evident faptul că, problema apărării împotriva actelor de concurență neloială nu poate
fi rezolvată doar prin aplicarea instrumentelor juridice de contracarare a acestora. Gradul de
protecție reală a persoanei în relațiile economice depinde de nivelul de dezvoltare al economiei
naționale, de prezența tradițiilor unei pieți civilizate, precum și de nivelul de dezvo ltare a culturii
juridice atât a producătorilor/vânzătorilor, cât și a consumatorilor înșiși. Dar, totodată, prezența
în societate a unor garanții juridice sigure în sfera relațiilor economice este o condiție obligatorie
pentru formarea unei economii moder ne bazate pe o concurență loială și orientate, în primul
rând, pe nevoile consumatorului.
196
BIBLIOGRAFIE
1. Abraham -Frois G. Economia Politică . București : Editura Humanitas, 1994 . – 527 p.
2. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” Dicționarului explicativ al limbii
române. Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009. Disponibil: www.dexonline.ro .
3. Acordul de Asociere între Republica Mold ova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte .
Ratificat prin Legea nr. 112 din 02.07.2014 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014,
nr. 185 -199.
4. Adam Smit h, Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei , vol. I . București:
Editura Academiei, 1962. – 343 p .
5. Apan R.D. Teoria generală a dreptului afacerilor . Cluj -Napoc a: Editura Sfera Juridică, 2007.
– 226 p.
6. Aranjamentul de la Haga privind înregistrarea internațională a desenelor și modelelor
industriale din 06.11.1925 (ratificat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1328 din 11.03.1993), în
vigoare pentru Republica Moldova din 14.03.1994. În: Ediția oficială „Tratate internaționale",
1999, volu mul 7.
7. Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor din 14.04.1891 ,
(ratificat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1624 din 26 octombrie 1993 ), în
vigoare pentru Republica Moldova din 25.12.1991 . În: Ediția oficială „Tratate internaționale",
1999, volumul 7.
8. Baieș S. e t. al. Drept civil. Drepturile reale. Teoria generală a obligațiilor. Vol. II, Ediția a II –
a. Editura Tipografia Centrală, 2005. – 528 p.
9. Băcanu I . Firma și emblema comercială. Bucu rești: Editura Lumina Lex, 1998. – 144 p.
10. Băieșu A., Sedlețchi E. „Practica judiciară privind concurența neloială (anii 2005 -2018):
studii de caz ”, Revista Intellectus, nr. 4, 2018 . – 122 p.
11. Bloșenco A. Răspunderea civilă delictuală. Chișinău: Editura ARC, 2002. – 307 p.
12. Bologan D., Reglementarea juridică a înțelegerilor de cartel, 2016.
Disponibil: http://icjp.asm.md/tags/drept?page=1
13. Bologan D. Dreptul concurenței: note d e curs . Chișinău: Editura T -PAR, 2014, – 90 p.
14. Boroi G. Dreptul Concurenței . București, 1996. – 182 p.
15. Brînza S. Obiectul infracțiunilor contra proprietății. Relațiile sociale ca obiect al ocrotirii
penale // Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria „Științe Socio –
umanistice”, Vol. I, 2001 .
16. Brînza S., Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului. Chișinău, 2005. – 676 p .
17. Brînza S., Stati V., Tratat de drept penal. Partea specială. Volumul II. Chișinău: Tipografia
Centrală, 201 5. – p. 804 .
18. Bugaian L. et al. Antreprenoriat: Inițierea afacerii . Chișinău: Editura Levința Angela ÎI,
2010. – 348 p.
19. Bulmaga O. Piața relevantă – instrument fundamental al dreptului concurenței // Revista
Națională de Drept, nr. 12, 2010. – 60 p.
20. Catraveț D. Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul // Revista Națională de
Drept, nr. 9, 2016 – 68 p.
21. Castraveț D. Deturnarea clientelei concurentului – abordări teoretice și practice // Revista
Națională de Drept, nr. 10, 2016. – p. 68.
197
22. Cauza Metro SB -Großmärkte GmbH & Co. KG contra Comisia Uniunii Europene .
Hotărârea Curții din 25.10.1977. Disponibil: http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:61976CJ0026_SUM&from=EN
23. Căpățână O. Dreptul concurenței comerciale – partea generală. Ediția a II -a. București:
Editu ra Lumina Lex, 1998. – 448 p.
24. Căpățînă O. Evoluția și organizarea pub licității comerciale // Revista de drept comercial, nr.
10, Editura Lumina Lex, București, 1997. 327 p.
25. Căpățână O. Noțiunea concurenței neloiale // Revista de drept comercial, nr. 11, Editura
Lumina Lex, București, 1998.
26. Cărare V., Gorincioi C. Evoluția Dreptului Concurenței // Revista „Leg ea și viața”, nr. 5
(293), 2016.
27. Centrul juridic Dalini, Drept procesual civil. Partea generală. Note de curs. Chișinău,
Tipografia centrală, 2007. -112 p.
28. Chibac Gh et. a l. Drept civil. Contracte și succesiuni. Ediția a III -a. Chișinău: Editura
Cartier, 2010. – 568 p.
29. Codul Civil al Republicii Moldova din 2002, în vigoare din 12.06.2003. Republicat în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 467 -479 din 2018, în teme iul Legii nr.133 din
15.11.2 018.
30. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova din 2003. Î n: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 130 -134 din 21.06.2013 , republicat.
31. Codul Vamal al Republicii Moldova din 2000 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
ediție specială din 01.01.2007 , republicat.
32. Consiliul Concurenței România, Concurența, Studii, cercetări și analiza privind protecția
concurenței economice , „Tipografia Prodcom” SRL, Nr. I, 2010 . – 133 p.
33. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
1994, nr. 1.
34. Constituția României din 1991. În: Monitorul Oficial al României, nr. 233 din 21.11.1991.
35. Convenția privind protecția proprietății industriale din 1883 , în vigoare pentru Republica
Moldova din 25.12.1991, în varianta de la Stokholm. În: Tratate Internaționale Nr. 6 din
30.12.1998 .
36. Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 1950, în vigoare pentru Republica Moldova
din 01.02.1998 . În: Tratate Internaționale Nr. 1 din 30.12.1998.
37. Coman G. Concurența în dreptul intern și european . Editura Hamangiu, 2011. – 432 p.
38. Copețchi S., Martin D. Discreditarea concurentului – formă de exprimare a infracțiunii de
concurență neloială // Revista Intellectus nr. 4, 2015 . – 120 p.
39. Creciun I. Probele și probațiunea în cadrul examinării cazurilor de încălcare a legislației
concurențiale // Revista analitico -informativă Concurența, nr. 5, 2017. – 141 p.
40. I. Creciun, „ Evoluția reglementărilor acordurilor anticoncurențiale ”, Revista Studia
Universitatis Moldaviae, 2017, nr. 3.
41. Cotuțuiu A., Sabău G. Drept român și comunitar al concurenței . București: Editura Ch.
Beck, 2008. – 344 p.
42. Decizia CtEDO cu privire a ca uza PAEFFGEN contra Germaniei .
Disponibil: http://kolosov.info/yuridicheskie -stati/espch -o-pravah -na-domennye -imena
43. Decizia Curții Constituționale nr. 52 din 06.09.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr.
98g/2016 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 77 alin. (1) din
Legea concurenței nr. 183 din 11 iulie 2012 .
198
Disponibil: http://www.constcou rt.md/ccdocview.php?tip=decizii&docid=264&l=ro
44. Decizia Curții Supreme de Justiție din România nr. 1430/2003 din 06.03.2003 Disponibil:
http://www.juris.ro/jurisprudenta -detaliu/Decizia -nr-14302003 –SEC354IA -COMERCIAL –/
45. Decizia Curții Supreme de Justiție din 14.12.2016 , dosar nr. 3ra -1637/16.
Disponibil: http: //jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=33370 .
46. Decizia Curții Supreme de Justiție din 15.03.2017 , dosar nr. 3ra -200/17.
Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_col _civil.php?id=35228
47. Decizia Curții de Apel Chișinău din 20.04.2017 , dosar nr. 3 -106/15.
Disponibil: https://cac.instante.justice.md/apps/pdf_generator/base64/cr eate_pdf.php .
48. Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CNP -11 din 26.09.2013 .
Disponibil: https://competition.md/public/files/uploads/decizii/Decizie%20nr.CNP%20 –
%2011%20din%2026%20septembrie%202013.pdf
49. Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -44 din 24.12.2014.
Disponibil: https://www.competition.md/public/files/uploads/decizii/CN44.pdf
50. Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -45 din 02.07.2015.
Disponibil: http://competition.md/public/files/uploads/decizii/Decizie%20nr.%20CN –
45%20din%2002.07.2015.pdf
51. Decizia Plenului Consiliului Consiliului Concurenței nr. CN -46 din 02.07.2015.
Disponibil: https://competition.md/public/files/uploads/decizii/CN%2046.pdf .
52. Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -54 din 23.07.2015.
Disponibil: https://competition.md/public/files/uploads/decizii/Decizia%20nr.%20CN –
54%20din%2023.07.2015%20neconf..pdf
53. Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -57 din 03.09.2015.
Disponibil: https://competition.md/public/files/uploads/decizii/Decizie%20neconf..pdf .
54. Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -16 din 14.04.2016.
Disponibil: https://competition.md/public/files/Decizia -Plenului -Consiliului -Concurentei -nr-CN-
16-din-1404201651e75.pdf
55. Decizia Plenului Consi liului Concurenței nr. CN -30 din 23.06.2016.
Disponibil: https://competition.md/public/files/Decizie -neconfid236b8.pdf
56. Decizia Pleului Consiliului Concurenței nr. CN -36 din 21.07.2016.
Disponibil: https://competition.md/public/files/Decizia -2-SUPRATEN -neconfidcc550.pdf
57. Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -49 din 22.10.2016 .
Disponibil: http://competition.md/public/files/Decizia -CN-49-din-22102016neconfid7331f.pdf
58. Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -28 din 29.06.20 17.
Disponibil: https://competition.md/public/files/Decizie -CN-28-din-29062017 -neconf73f11.pdf
59. Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. CN -56 din 02.11. 2017.
Disponibil: https://competition.md/public/files/Decizia -CN-56-din-02112017 –
neconfid5c221.pdf .
60. Dogaru I., Drăghici P. Bazele dreptului civil. Teoria Generală a obligațiilor, Vol. III
București, C.H. Beck, 2012. – 684 p.
61. Dogaru I., Drăghici P. Dreptul civil. Teoria g enerală a obligațiilor , Vol . III București, C.H.
Beck, 2014 . – 832 p.
62. Diaconescu Gh. Infracțiuni pre văzute în legi speciale și legi extrapenale . București: Editura
ALL Beck, 1996. 265 p.
63. Dumitru M., Dreptul Concurenței . Iași: Institutul European, 2011 . – 196 p.
64. Eminescu Y. Tratat de proprietate industrială, vol. 1 . București, 1982. – 199 p.
65. Eminescu Y. Concurența neloi ală: drept român și comparat . Bucu rești: Editura Lumina Lex,
1995. – 216 p.
199
66. Evoluția pieței de comunicații electronice în anul 2015 . Disponibil:
http://www.anrceti.md/files/filefield/Evolutia_Pietei_2015(rom).pdf
67. Gorincioi C., Creciun I., Combaterea acțiunilor de concurență neloială în domeniul
proprietății intelectuale // Revista Intellectus, nr. 2, 2016. – 122 p.
68. Gorincioi C., Creciu n I. Proprietatea intelectuală, numele de domeniu și concurența //
Revista Intellectus, nr. 2, 2017. – 106 p.
69. Gorincioi C. „ Rolul răspunderii juridice în prevenirea și contracararea confuziei ca act de
concurență neloială ”, Revista Intellectus, Nr. 3, 2018 – Chișinău – p.12-19.
70. Gorincioi C. „ Răspunderea civilă și eficiența ei asupra prevenirii și contracarării acțiunilor
de concurență neloială ”, Revista Institutului Național al Justiției, Nr. 3(46), 2018 – Chișinău. -60
p.
71. Gheorghiu Gh. și Niță M. Dreptul Concurenței Interne și Europene, curs universitar . În:
Editura Universul Juridic, București, 2011. – 272 p.
72. Hotărârea Parlamentului nr. 21 -XVI din 16.02.2007 cu privire la măsurile de organizare a
Agenției Naționale pen tru Protecția Concurenței , În: Monitorul Oficial nr.29 -31/99 din
02.03.2007.
73. Hotărârea Guvernului nr. 996 din 20.08.2003 despre aprobarea Normelor privind
etichetarea produselor alimentare și Normelor privind etichetarea produselor chimice de menaj .
În: Monitorul Oficial nr. 189 -190 din 29.08.2003.
74. Hotărârea Guvernului R.S.S. Moldova nr. 2 din 04.01.1991 Cu privire la măsurile urgente
de demonopolizare a economiei naționale a R.S.S. Moldova . În: Buletinul Oficial din
04.01.1991.
75. Hotărârea Guver nului nr. 643 din 27.05.2003 Normele metodologice de clasificare a
structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare și de servire a mesei . În: Monitorul
Oficial nr. 99 -103 din 06.06.2003 .
76. Hotărârii Curții Constituționale a Republicii Moldova nr . 14 din 27.05.2014 pentru controlul
constituționalității Art. II al Legii nr. 56 din 4 aprilie 2014 pentru completarea articolului 60 din
Codul penal al Republicii Moldova (prescripția tragerii la răspundere penală) . În: Monitorul
Oficial nr. 364 -365 din 09.12.2014.
77. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 22.12.2014 cu privire la aplicarea
legislației referitoare la răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție . În: Buletinul Curții
Supreme de Justiție a Republicii Moldova, nr. 5, 2015 .
78. Hotărârea Curții Constituționale nr. 21 din 16.12.2008 pentru controlul constituționalității
unor dispoziții din Legea cu privire la Zona Antreprenoriatului Liber „Expo -Business -Chișinău”
nr. 625 -XIII din 03.11.1995 . În: Monitorul Ofi cial Nr. 2 37-24 din 31.12.2008.
79. Hotărârea Curții Constituționale nr. 11 din 28.05.2013 pentru controlul constituționalității
unei prevederi din art. 8 alin. (1) lit. a) pct. 5) al Legii nr. 451 -XV din 30.07.2001 privind
reglementarea prin licențiere a activități i de întreprinzător .
Disponibil: http://constcourt.md/public/files/file/Actele%20Curtii/acte_2013/h_11.2013.ro.pdf
80. Hotărârea Plenului Curții Supreme de J ustiție a Republicii Moldova nr. 7 din 24.12.2012 cu
privire la practica aplicării de către instanțele de judecată a unor prevederi ale Legii cu privire
la libertatea de exprimare. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2013,
nr.3.
81. Hotărârea Plenului Consiliului Concurenței nr. 8 din 28.12.2012 . În: Monitorul Oficial nr.
31-35 din 15.02.2013.
82. Iustin V. Secretul comercial – Obiect al proprietății industriale // Revista Națională de drept,
nr. 8, 2011. – 68 p.
83. Jitaru L., Dicționar latin -roman de maxime si expresii juridice , Chișinău, „Museum”, 2001. –
171 p.
200
84. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , nr. C 326 din 26.10.2012 . – 407 pag. Disponibil:
https://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:C:2012:326:FULL&from=RO
85. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , nr. L 365 din 31.12.1994. – 55 p. Disponibil: http://eur –
lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:31994L0062&from=RO
86. Lupan M., Istoria gândirii economice . 2009 . – 73 p. Disponibil:
http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ECTS/ECTS_IGE.pdf .
87. Legea României privind combaterea concurenței neloiale din 29.01.1991. În: Monitorul
Oficial al României din 30.01.1991 , nr. 24.
88. Legea nr. 26 din 1990 privind registrul comerțului . În: Monitorul Oficial al României din
04.02.1998, Partea I, nr. 49 , republicată, actualizat ă în baza actelor normative modificatoare,
publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 28.02.2005 .
89. Legea concurenței a României din 1996. Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din
30.04.1996 .
90. Legea concurenței a României din 1996, republicată în 2013. Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 515 din 14 august 2013
91. Legea privind ajutorul de stat a României din 1999. Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 370 din 03.08.1999. Intrată în vigoare la data de 01.01.2000 .
92. Legea concurenței nr. 183. Monitorul Oficial Nr. 193 -197 din 14.09.2012. În vigoare din
14.09. 2012 .
93. Legea Republicii Moldova nr. 906 din 29.01.1992 cu privire la limitarea activității
monopoliste și dezvoltarea concurenței. În: Monitorul Parlamentului Republicii Moldova din
01.03.1992 , nr. 2.
94. Legea nr.1103 cu privire la protecția concurenței din 2000 . În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova din 31.12.2000 , nr. 166 -168.
95. Legea ajutorului de stat nr. 139 din 2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova din
16.08.2012 , nr. 166 -169.
96. Legea cu privire la zonele economice libere nr. 440 -XV din 27.07.2001 , în vigoare din
06.09.2001. În: Monitorul Ofic ial al Republicii Moldova din 06.09.2001, nr. 108 -109.
97. Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380 -XIII din 20.11.1997 . În: Montorul Oficial al
Republicii Moldova din 31.12.2008 , nr. 237 -240.
98. Legea nr. 198 din 15.05.2009 cu privire la arenda în agricultură . În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova din 01.08.2003 , nr. 163 -166.
99. Legea nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare . Monitorul Ofici al al
Republicii Moldova din 09.07.2010 , nr. 117 -118.
100. Legea nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate . Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 67 -68 din 16.10.1997 .
101. Legea nr. 171 din 06.07.1994 cu privire la secretul comercial . În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova din 10.11.1994 , nr. 13.
102. Legea nr. 105 din 13.03.2003 privind protecția consumatorilor. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova din 27.06.2003 , nr. 126 -131.
103. Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecția mărcilor , în vigoare din 06.09.2008 . În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 06.06.2008 , nr. 99 -101.
104. Legea nr. 845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi. În: Monitorul
Parlamentului din 28.02.1994 , nr. 2.
105. Legea Nr . 161 din 12.07.2007 privind protecția desenelor și modelelor industriale , în
vigoare din 01.12.2007 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 31.08.2007 , nr. 136 –
140.
106. Legea Nr. 66 din 27.03.2008 privind protecția indicațiilor geografice, denu mirilor de
origine și specialităților tradiționale garantate , în vigoare din 25.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova din 25.07.2008 , nr. Nr. 134 -137.
201
107. Legea Nr. 39 din 29.02.2008 privind protecția soiurilor de plante , în vigoare din
06.09.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 06.06.2008 , Nr. 99 -101.
108. Legea Nr. 655 din 29.10.1999 privind protecția topo grafiilor circuitelor integrate. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 06.01.2000 , Nr. 1 -4.
109. Legea 780 din 27.12.2001 privind actele legislative, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova , în vigoare din 14.06.2002 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova din
14.03.2002 , nr. 36 -38.
110. Mangu F., Răspunderea civilă. Constantele răspunderii civile. Editura Universul Juridic,
București, 2014. – 360 p.
111.Maxim I., Bulmaga O., Problematica definirii și clasificării concurenței // Analele științifice
ale Universității Cooperatist -Comerciale din Moldova, Vol. XI, C hișinău, 2013 . – 576 p.
112. Mihai E., Dreptul concurenței . Bucureșt i: Editura All Beck, 2004 . – 318 p.
113. Mircea V. Legislația concurenței. Comentarii și explicații . Editura C.H. Beck, 2012. – 288
p.
114. Mocanu V., Pascalu I. Răspunderea administrativă. Note de curs. Chișinău: Universitatea
de St udii Europene din Moldova, 2013. – 66 p.
115. Negru B. et al. Comentariul Constituției Republicii Moldova . Editura ARC, 2012. – 574 p.
116. Pântea O. Teoria generală a dreptului. Note de curs. Chișinău, 2013. – 65 p.
117. Pîrțac O. Apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale a persoanei în Republica
Moldova . Tipografia centrală, 2005. – 148 p.
118. Popescu T. Dreptul comerțului internațional. București, 1983. – 417 p.
119. Pop L. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor . Editura Univers Juridic . Bucu rești, 2015.
– 684 p.
120. Pop L. Curs de drept civil. Editura Lumina Lex . Bucu rești, 1998. – 512 p.
121. Prescure T. Curs de dreptul concurenței comerciale . București: Editura Rosetti, 2004.
122. Programul național în dome niul concurenței și al ajutorului de stat pentru perioada 2017 –
2020, aprobat prin Legea Nr. 169 din 20.07.2017 .
123. Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internațională a
mărcilor, adoptat la Madrid la 28 iunie 1989 , ratificat prin Hotărârea Parlamentului Republicii
Moldova nr. 1252 din 10.07.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 31.07.1997 ,
nr. 049 .
124. Raport asupra politicii de concurență al Comisiei Europene din 1979, al IX -lea.
Disponibil: https://publications.europa.eu/en/publication -detail/ -/publication/26e12860 -4710 –
46be -bcfc-60582d4e51b2/language -en
125. Raportul privind rezultatele activității economico -financi are a ÎS „MOLDDATA” pentru
anul 2015 . Disponibil:
http://www.mtic.gov.md/sites/default/files/staticdocuments/molddata_raport_anual_2015.pdf .
126. Raportul privind activitatea Consiliului Concurenței 2012 -2013.
Disponibil: https://www.competition.md/public/files/uploads/rapoarte_anuale/Raportul –
privind_activitatea_%20Consiliului -Concurentei_2012 -2013.pdf .
127. Raportul privind activitatea Consiliului Concurenț ei pentru anul 2014.
Disponibil: https://www.competition.md/public/files/uploads/rapoarte_anuale/28%2005%202015
%20Rapo rt_activitate_Cons%20Concur_last.pdf
128. Raportul privind activitatea Consiliului Concurenței în anul 2015.
Disponibil: https://www.competition.md/public/file s/RaportactivitateCons -Concur2015323f6.pdf .
129. Raportul privind activitatea Consiliului Concurenței în anul 2016.
202
Disponibil: https://www.compe tition.md/public/files/Raport -de-activitate2016Consiliul –
Concurentei23b61.pdf .
130. Reșetnicov A. Obiectul material al infracțiunii și obiectul imaterial al infracțiunii:
necesitatea delimitării // Revista Națională de Drept, nr. 9, 2007. – 68 p.
131. Rezoluția Consiliului ONU pentru drepturile omului nr. 32/13 din 01.07.2016. Disponibil:
https://documents -dny.un.org/doc/UNDOC/GEN/G16/195/99/PDF/G1619599. pdf?OpenElement
132. Romoșan I -D. Vinovăția în dreptul civil român . București: Editura All Beck, 1999. – 351 p.
133. Roșca N., Baieș S. Dreptul afacerilor, Vol. I. Chișinău: Editura F.E.P ., 2004. – 458 p.
134. Roșca N., Baieș S., Drep tul afacerilor, Ediția a III -a. Chișinău: Ed itura Tipografia centrală,
2011. – 575 p.
135. Rusu I., Balan A. Studiu Comparativ al Politicii de Concurență. Chișinău, 2008. – 41 p.
136. Rusu V., Focșa G. Curs de drept comercial . Editura Poligrafică al ASEM, Chișinău , 2006. –
432 p.
137. Stanciu D. Cărpenaru Drept comercial român. Vol. I. București, 1992. – 312 p.
138. Stanciu D. Cărpenaru Drept comercial român. București, 2001. – 640 p.
139. Stati V. Răspunderea penală pentru infracțiunea de concurență neloială (art.2461 CP RM)
// Revista Națională de Drept, 2008, nr.12. – 97 p.
140. Stati V. Protecția concurenței loiale și a secretului comercial din perspectiva apărării
penale a proprietății industriale // Revista Lecturi AGEPI, 2016. – 119 p.
141. Stuart E. ș i Mateus A. Legislația și politica în domeniul concurenței. Armonizarea
legislației Republicii Moldova la standardele UE în domeniul concurenței . Chișinău: Sinectica –
Com SRL, 2 009. – 156 p.
142. Timofei S . Latura obiectivă a infracțiunii de concurență ne loială (art. 2461 C. pen. RM) //
Revista Națională de Drept, nr. 2, 2011. – 60 p.
143. Timofei S. Latura subiectivă a infracțiunilor în domeniul concurenței // Revista N ațională
de Drept, nr. 11, 2010. – 80 p.
144. Toader T. Drept penal român . Partea Specială. București: Editura Hamangiu, 2007. – 440
p.
145. Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene. Tratatul de la Roma a fost
modificat de mai multe ori, iar în prezent este denumit Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene. Disponibil:
http://eur -lex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:xy0023&from=RO
146. Turcu I. Teoria și practica dreptului comercial român . Vol. II . București: Editura Lumina
Lex, 1998. – 303 p.
147. Turcu I. Dreptul afacerilor. Iași, 1992. – 319 p .
– Utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor în sfera businessului.
Disponibil: http://www .mtic.gov.md/ro/node/38405
148. Vasilescu P. Drept ul obligațiilor . Editura Hamangiu, București, 2012. – 684 p.
II. Referințe bibliografice în limba engleză
149. Celler –Kefauver Act. Disponibil: https://www.britannica.com/topic/Celler -Kefauver -Act.
150. Decision as to the admissibility of Application nos. 25379/04, 21688/05, 21722/05 and
21770/05 by PAEFFGEN GMBH against Germany o f 18.09.2007 .
Disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng#{"appno":["21688/05"],"itemid":["001 -82671"]} .
151. Hull G. The abolition of antitrust , Transaction Publishers, 2005 . – 176 p.
203
152. Lee N., Westkamp G., Kur A., Ohly A., Intellectual Property, Unfair Competition and
Publicity. Convergences and Development . Editura Edward Elgar, 2014. – 355 p.
153. Schwartz B. The Code Napoleon and the Common -law world . NewJersey: The Lawbook
Exchange LTD, 1998 – 438 p.
154. Steven G. Calabresi, Price L. Monopolies and the Constitution: A History of Crony
Capitalism . Faculty Working Papers, 2012. – 120 p .
155. Tim W. Dornis Trademark and unfair competiti on conflicts: historical -comparative,
doctrinal and economic perspectives . Cambridge: Cambrid ge university press, 2017 . – 644 p.
156. United states Statutes at Large 15 U.S.C., §41 -58, 1914.
Disponibil: https://www.gpo.gov/fdsys/granule/USCODE -2011 -title15/USCODE -2011 -title15 –
chap2 -subchapI -sec41/content -detail.html
157. United states Statutes at Large 730, 15 U.S.C., §12 -27, 1914.
Disponibil: https://www.gpo.gov/fdsys/granule/USCODE -2012 -title15/USCODE -2012 -title15 –
chap1 -sec12
158. United states Statutes at Large 1526, 15 U.S. C., §13, 1936
Disponibil: https://www.gpo.gov/fdsys/granule/USCODE -2011 -title15/USCODE -2011 -title15 –
chap1 -sec13
159. United states Statutes at Large 15 U. S.C., §18a, 1976.
Disponibil: https://www.gpo.gov/fdsys/granule/USCODE -2011 -title15/USCODE -2011 -title15 –
chap1 -sec18a
160. Vaduva M., Considerations on the concept of competition // Analele Universității
„Constantin Brâncuși” din Târgu -Jiu, nr. 1, 2004.
Disponibil: http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2014 -01/31_Vaduva%20Mar ia.pdf .
161. WIPO Intellectual Property Handbook. Second edition. Nr. 489 (E), 2004 . – 488 p.
Disponibil: http://www.wipo.int/edocs/pubdocs/en/intproperty/489/wipo_pub_489.pdf .
162. World Internet Users and 2017 Population Stats.
Disponibil: http://www.internetworldstats.com/stats.htm .
III. Referințe bibliografice în limba rusă
163. Артемьев И.Ю. Научно -практический комментарий к Федеральному закону "О
защите конкуренции" (постатейный) , Статут, 2015 . – 314 p.
164. Беляева О.А. Предпринимательское право, 2-е изд . Moscova, 2009, Инфра -М,
Контракт . – 352 p.
165. Болотнов И. „Недобросовестная конкуренция и ненадлежащая реклама ”,
„Корпоративный юрист ” № 5, 2009 . – 60 p.
166. Братусь С.Н. Юридическая ответственность и законность (очерк теории) .
«Юридическая литература », Moscova , 1976 . – 216 p.
167. Волков А. В., Принцип недопустимости злоупотребления гражданскими правами в
законодательстве и судебной практике . Moscova , Wolters Kluwer , 2010. – 940 p.
168. Волчинский В. Понятие и содержание фирменного наименования // Вестник
Московского Университета, № 1, 1973.
169. Власенко Н.А. Теория государства и права: учебное пособие (2 -е издание,
переработанное, дополненное и исправленное . Проспект, 2011. – 416 p.
204
170. Грибанов В.П. Осуществление и защита гражданских прав (Классика российской
цивилистики). Статут, Москва, 2000 . – 411 p.
171. Гражданский Кодекс Российской Федерации, принят Государственной думой
21.10.1994 (ч. 1) , 22.12.1995 (ч. 2) , 01.11.2001 (ч. 3) , 24.11.2006 (ч. 4) , вступление в силу
01.01.1995 (ч. 1) , 01.03.1996 ( ч. 2), 01.03.2002 ( ч. 3), 01.01.2008 ( ч. 4). Собрание
законодательства Российской Федерации, 1994, № 32, ст. 3301 (ч. 1) , 1996, № 5, ст. 410 (ч.
2), 2001, № 49, ст. 4552 (ч. 3) , 2006, № 52, ст. 5496 (ч. 4) .
172. Истомин В.Г. Юридическая природа отдельных мер ответственности за нарушение
законодательства о защите конкуренции . Disponibil :
http://vestnik .uapa .ru/ru/issue /2012/02/53/ 4.
173. Качалин В. В. Система антимонопольной защиты общества в США . Наука, 1997. –
270 p.
174. Колосов В.А., Природа прав на доменное имя. Disponibil:
http://kolosov.info/kommentarii/priroda -prav-na-domennoe -imya
175. Кротов К. С. История правового регулирования недобросовестной конкуренции в
Роcсии и за рубежом // Вестник Саратовской государственной юридической академии,
2017, Nr. 1. Disponibil: https://cyberleninka.ru/article/v/istoriya -pravovogo -regulirovaniya –
nedobrosovestnoy -konkurentsii -v-rossii -i-za-rubezhom
176. Под редакцией Кузнецов ой Н.Ф., Тяжков ой И.М., Курс уголовного права. Общая
часть. Vol. 1: Учение о преступлении. Зерцало, Moscova , 2002. – 624 p.
177. Куликова Ю. С. „Ненадлежащая реклама как форма недобросовестной
конкуренции ”, Moscova , 2003. Disponibil: https://dlib.rsl.ru/viewer/01002651215#?page=28
178. Лопашенко Н.А. Преступления в сфере экономики: авторский комментарий к
уголовному закону. Волтерс Клувер, Moscova , 2007 . – 538 ст p.
179. Максим М. В. Доменное имя – объект интеллектуальной собственности // Доклад на
IV Научно -практической конференции «Право и Интернет: теория и практика».
Disponibil: http://www.ifap.ru/pi/04/r11.doc .
180. Мелехин A.В. Теория государства и права, 2 -е изд. // Консультант Плюс, Moscova ,
2009. – 640 p.
181. Мазур С., Что такое киберсквоттинг: виды, громкие дела, перспектива .
Disponibil: https://timeweb.com/ru/community/articles/chto -takoe -kiberskvotting -vidy-gromkie –
dela-perspektiva -1
182. Нуждин Т.А. Особенности принудительн ой реорганизации юридических лиц по
действующему законодательству Российской Федерации // Современная наука, nr. 3 (6),
2011.
183. Оберт Т. Б. Теория конкуренции . Universitatea de Stat or. Saratov „им. Чернышевского
Н. Г. ”, Saratov , 2014. Disponibil:
http://www. sgu.ru/sites/default/files/documents/2017/teoriya_konkurencii_38.03.01_ep.pdf .
184. Ойкен В., Основные принципы экономической политики . Editura: Прогресс , Moscova,
1995 . – 494 p.
185. Писенко К.А., Цинделиани И.А., Бадмаев Б.Г. Правовое регулирование конкуренции и
монополии в Российской Федерации: курс лекций. Статут, Москва, 2010. – 412 p.
186. Постановление Конституционного Суда Российской Федерации № 11-П от
24.06.2009 . Disponibil: http://doc.ksrf.ru/decision/KSRFDecision29319.pdf
205
187. Постановление Пленума Высшего Арбитражного Суда Российской Федерации №. 30
от 30.06.2008 „О некоторых вопросах, возникающих в связи с применением
арбитражными судами антимонопольного законодательства” .
Disponibil: http://www.arbitr.ru/as/pract/post_plenum/19343.ht ml.
188. Суханов Е.А. Гражданское право в 4 т. Общая часть: Учебник . Том 1. 3 -е издание.
2006. -720 p.
189. Tотем Т. Антимонопольное право Европейского союза . Сomplex , Budapesta , 2007. –
190. Тотьев К.Ю. Предписание антимонопольного органа о перечислении незаконного
дохода: правовая природа и функции // Законы России: опыт, анализ, практика, 2010, nr. 8.
191. Шаститко А. Е., Комкова А. А., Курдин А. А., Недобросовестная конкуренция в
сфере обращения объектов интеллектуальной собственности . Москва, 2015 . – 80 ст p.
IV. Referințe bibliografice în limba franceză
192. Azema J. Le droit francais de la concurrence, ed a 2 -a. Paris, 1989. – 383 p.
193. Brune F., Le bonheur conforme. Essai sur la normalisation publicitaire , Paris, 1981 – 190 p .
194. Dictionnaire de l'économie politique, 1852
Disponibil: http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k22411m/f3.item.zoom
195. Guyon Y. Droit des affaires, vol. 1, ediția a 6 -a. Paris, 1990. – 970 p.
196. Izorche L., Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme,
Dallos, Paris, 1998. – 384 p.
197. Khemani R.S., Shapiro D. M. Glossaire d'economie industrielle et de droit de la
concurrence , Paris: Dall oz, 1995. – 99 p.
198. Le Code Civil Francais. Version en vigueur au 19.02.1804.
Disponibil: https://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=F6D 9DEA5619CBA85AB
DADB1042202761.tpdila23v_3?idSectionTA=LEGISCTA000006136352&cidTexte=LEGITEX
T000006070721&dateTexte=20160930
199. F. Lefebvre, Droit des affaires, Concurrence, Consommation, Momento practique. 1998.
200. Pédamon M. Droit commercial. Commerç ant et fonds de commerce. Concurrence et
contrats du commerce. Paris, 1994. – 706 p.
201. Pouillet E., Traité des marques de fabrique et de la concurrence déloyale . Paris: Editura
Billard, 1883.
Disponibil: http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k5516464n/f451.item.r=deloyale%20est
202. Platon Dialoguri, Protagoras . Paris: E ditura Les Belles Lettres, 1966. – 324 p.
203. Ripert G., Traité élémentaire de droit commercial. Revue internationale de droit compare ,
Vol. 25. Nr. 2, 1973. – 488 p.
204. Roubier P. Le driot de la propriété industrielle , vol. I, nr. 70 . – 612 p.
205. Serra Y. Le droit francais de la concurrence. Paris: Daloz, 1993. – 122 p.
206. Stefani G., Levasseur G., Droit penal general et procedure penale. Paris: Dalloz, 1964. –
564 p.
207. Tourneau Ph. Le, Le parasitisme. Notion. Prevention . Paris, 1998. – 280 p.
206
DECLARAȚIA PRIVI ND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnat a, Gorincioi Cornelia, studentul/a -doctorand/ă al (a) Școlii Doctorale Științe
Juridice de la Universitatea de Stat din Moldova, declar pe răspundere personală că teza de
doctorat este elaborată doar de mine, pe baza efortului persona l de cercetare și redactare. În
cadrul lucrării precizez sursa tuturor ideilor, datelor și formulărilor care nu îmi aparțin, conform
normelor de citare a surselor și a respectării legislației privind drepturile de autor. Declar că toate
afirmațiile din luc rare referitoare la datele și informațiile analizate, la metodele prin care acestea
au fost obținute și la sursele din care le -am obținut sunt adevărate.
Conștientizez că, în caz contrar, urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în
vigoare.
Gorincioi Cornelia _________________________
Data 20.03.2019
207
CV-ul autorului
Cornelia GORINCIOI
Șef Direcție Concurență Neloială, Consiliul Concurenței
INFORMAȚII PERSONALE:
Telefon: (+373 69) 01 59 10
(+373 22) 27 -45-65, 27 -34-43
Fax : (+373 22) 27 -06-06, 27 -37-43
E-mail: cornelia.gorincioi@competition.md
Data nașterii: 24.05.1978
Starea civilă: Căsătorită , 2 copii
EDUCAȚIE ȘI FORMARE:
2010 Master în economie, Academia de Studii Economice din Moldova
2001 Licențiat în drept, Universitatea de Stat din Moldova
ACTIVITATEA PROFESIONALĂ:
2015 – prezent Șef Direcție Concurență Neloială , Consiliului Concurenței
Controlor principal, Dir ecția Abuz de Poziție Dominantă
2008 – 2015 Vice-director, „Vasaiurt” SRL
Jurist
208
2006 – 2008 Vice-director, „Edit Prom” SRL
2003 – 2005 Șef Secție organiz. -administrativă, „Noi Tehn ologii Electrice” SRL
Șef-adjunct, Secția organiz. -administrativă, „Energoexport” SRL
2001 – 2003 Șef secție juridică „Tat -Gazgrup” SRL
2000 – 2001 Jurist, „M & F" SRL
Jurist, „Genius” SA
1999 – 2000 Consulta nt juridic, BA „Guzun și Asociații”
PUBLICAȚII ȘTIINȚIFICE:
Autor a 13 lucrări științifice în reviste de specialitate și publicații de profil din țară și de peste
hotare
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE JURIDICE Cu titlu de manuscris C.Z.U: 347.776 (043.3) GORINCIOI Cornelia CERCETAREA INSTRUMENTELOR JURIDICE DE CONTRACARARE… [622566] (ID: 622566)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.